Compatibilitate electromagnetică – CEM

Compatibilitate electromagnetică – CEM

Introducere

Compatibilitatea electromagnetică – CEM, noțiune considerată azi drept

consacrată a devenit o disciplină tehnică și științifică de importanță deosebită, al
cărei scop este se a face compatibilă funcționarea echipamentelor sau
componentelor sensibile într-un mediu înconjurător (atmosferă) electromagnetic
perturbator. (Creșterea sensibilităților sub nivelul µV și a puterilor la ordinul
GW, lărgirea inimaginabilă a spectrului de frecvențe etc.).
Compatibilitatea electromagnetică se poate defini ca fiind domeniul
studiului principiilor fizice de bază aplicate sistemelor electrice şi electronice
complexe, cu scopul de a le permite să coexiste în mod armonios, în sensul de a
nu emite niveluri inacceptabile de perturbaţii electromagnetice (PEM), precum
şi de a nu reacţiona imprevizibil la emisia altor sisteme.
Altfel spus, CEM constă în abilitatea sistemelor sau subsistemelor de a
opera în mediul stabilit fără să sufere și fără să cauzeze degradări inacceptabile
ale funcționării din cauza influențelor electromagnetice. Dacă acest lucru se
realizează, atunci se poate spune că sarcinile şi misiunile CEM sunt îndeplinite
în mod satisfăcător.
Spre deosebire de noțiunea de interferență electromagnetică (IEM),
utilizată pentru descrierea interferențelor electromagnetice, CEM – introdusă ca
disciplină universitară – constituie un complex de studii și măsuri și în primul
rând un scop al proiectării, în vederea atenuării interinfluențelor parazite și
viabilizării parafrazei: ”funcționează dar permite și aparatului învecinat să
funcționeze”.
Ca şi în alte domenii de activitate, şi în electrotehnică/electronică se
impune trecerea la proiectarea verde, care să afecteze cât mai puţin mediul şi,
deci, care să permită coexistenţa echipamentelor electrice şi electronice.
Studierea sistematică a CEM a început în perioada anilor ’70, când
electronica şi electrotehnica au suferit o serie de modificări substanţiale,
necesitând o reglementare a circulaţiei semnalelor/perturbaţiilor, ca de exemplu:
- creşterea ponderii semnalelor numerice rapide cu un spectru larg de
frecvenţe;
- realizarea unor circuite electronice cu consumuri deosebit de mici, ceea
ce a condus la sensibilizarea deosebită a electronicii;
- modificarea topologiei sistemelor, precum şi creşterea gradului de
complexitate al acestora, care au dus crearea de reţele de interconectare, de
alimentare, de cablare la masă/pământ, deosebit de variate;
- accentuarea gradului de poluare a reţelei de alimentare din cauza
creşterii numărului şi puterii consumatorilor neliniari;

1
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

- extinderea aplicaţiilor electronicii în cele mai diferite domenii de

activitate nu exclude realizarea unei mari siguranţe în funcţionare şi o fiabilitate
ridicată.
Din considerente economice, legate de gestionarea unei resurse naturale
limitate, cum este spectrul de frecvenţe, apare necesitatea adoptării unei soluţii
de compromis, impusă prin norme. Apare astfel acest domeniu interdisciplinar,
al compatibilităţii electromagnetice, care se ocupă cu problemele de coexistenţă
a aparaturii electrice, electronice şi de radio, în sensul de a nu produce un nivel
inacceptabil de perturbaţii şi de a nu reacţiona imprevizibil la perturbaţiile din
mediul electromagnetic ambiental în care lucrează.
Dacă în 1980 SUA era mai avansată în acest domeniu decât ţările
europene, în prezent, normativele de CEM privind asigurarea
imunităţii/susceptibilităţii produselor, în majoritatea ţărilor lumii şi în special în
ţările Comunităţii Economice Europene (CEE), au un caracter obligatoriu,
neîndeplinirea lor atrăgând, în afara retragerii de pe piaţă a produselor
neconforme, şi răspunderea materială şi uneori chiar penală a producătorului.
În urma studiilor efectuate, Comisia de Electrotehnică Internaţională (CEI)
a emis o serie de norme de CEM, care au devenit obligatorii în Uniunea
Europeană (UE), începând cu 1 ianuarie 1996 (Directiva Europeană).
Asigurarea complianței cu normele CEM, în țările CEE a fost impusă prin
Directiva CEM 89/336/CEE (amendată prin directivele 91/263/ CEE, 92/68/
CEE şi 93/97/ CEE), intrată în vigoare la 01.01.1992, care cere ca aproape toate
echipamentele electrice şi electronice, produse sau utilizate, să nu producă
interferenţe electromagnetice. Această directivă a acordat o perioadă de tranziție
în aplicare până la 31 decembrie 1995. În present, din anul 2007, a intrat în
vigoare noua Directivă CEM 2004/108.
Pe baza acestei directive, în ţările din CEE au fost elaborate o serie de
norme europene (EN) care stabilesc condiţiile de funcţionare pentru
echipamente, nivelul emisiei, nivelul perturbaţiilor acceptate, metodele de
măsurare, testare şi evaluare ale performanţelor CEM.
Astfel, acordul GATT (General Agreement on Tariff and Trade) implică
respectarea unor standarde de fabricare, măsurare şi testare pentru produsele
exportate, precum şi eliberarea unui sistem de certificate de calitate emise de
organisme competente care au dreptul de certificare a calităţii conform normelor
impuse. În acest sens, pentru reglementarea situaţiei create de apariţia
normelor CEM, în SUA şi în alte ţări se fac eforturi de adoptare a noi standarde,
precum şi elaborarea unor norme care să permită acreditarea laboratoarelor care
au dreptul să emită certificate de calitate.
Faptul că pe piaţa europeană nu mai pot fi comercializate echipamente
electrice, electronice şi de radio care să nu corespundă normelor CEM a impus
în ţările pieţei comune funcţionarea unor laboratoare acreditate, a unor societăţi
de consultanţă CEM, care pot să efectueze testări de emisie şi imunitate la PEM,
asistenţă pentru identificarea şi rezolvarea problemelor de CEM etc.

2
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

În concluzie, se poate spune că CEM este importantă nu numai sub

aspectul intrării în legalitate, ci şi pentru asigurarea unor performanţe optime ale
echipamentelor şi sistemelor, a siguranţei în funcţionare, precum şi a unei
fiabilităţi ridicate.
Deci, încă din faza de concepţie a sistemelor complexe, trebuie avută în
vedere şi proiectarea compatibilităţii electromagnetice, care constă în luarea în
considerare a măsurilor care să asigure CEM.
În figura de mai jos se prezintă curba cheltuielilor totale K, pentru
asigurarea CEM, în funcţie de probabilitatea de apariţie a interferenţei
electromagnetice, PIEM.

Fig. 1. Curba cheltuielilor totale K, pentru o instalație proiectată

corespunzător cu asigurarea CEM

KP = fP(PIEM) - cheltuieli preventive pentru o instalaţie proiectată din punct de

vedere al CEM;
KI = fI(PIEM) - cheltuieli de îmbunătăţire a instalaţiei din punct de vedere al
CEM, după punerea în funcţiune.
Din figură se observă că cheltuielile totale, K=KP+KI, pentru asigurarea
CEM, prezintă un minim. Aceasta înseamnă că:
- soluțiile propuse trebuie să țină cont de limitele economice iar eforturile de a
obţine costuri minime pentru asigurarea CEM impun cunoştinţe aprofundate
privind apariţia, propagarea şi cuplarea interferenţelor electromagnetice, care să
permită găsirea, încă din faza de proiectare, a unor căi ascunse de interferenţă,
fapt ce conduce la evitarea unor cheltuieli mari în exploatare pentru realizarea
măsurilor antiperturbative.
Cu alte cuvinte, CEM constituie o concepție de sistem – pentru fiecare
problematică de incompatibilitate recomandându-se profilactici și soluții.
În general o singură măsură este insufucientă, atenuarea perturbațiilor
fiind rezultatul unui complex de măsuri antiperturbative, a căror eficiență este cu
atât mai mare cu cât aplicarea lor s-a efectuat într-o etapă mai incipientă a
concepției și cu atât mai complicată, costisitoare, energointensivă și limitată în
posibilități, cu cât a fost aplicată într-o etapă finală a punerii în funcțiune.
Figura de mai jos prezintă evoluția mijloacelor de deparazitare și de
asigurare a CEM și evoluția costurilor de implementare ale acestora în funcție de
etapele de asimilare ale unui produs.

3
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

Fig. 1.Influența aplicării măsurilor antiperturbative în etapele incipiente

ale elaborării echipamentelor radioelectronice

Fig. 1.7 Evoluţia rezolvării problemelor CEM şi a preţului de cost

Din figură rezultă că aplicarea în etapele finale a măsurilor

antiperturbative face ca numărul de mijloace aplicabile să scadă iar costurile să
crească. Este evident faptul că realizarea unor produse în conformitate cu
normele CEM conduce la creşterea costurilor cu 2÷5 %, pe când remedierea
unor deficienţe poate depăşi 20 %.
Deci, funcționarea neperturbată a unui produs se realizează printr-un
complex de măsuri, aplicate încă din etapa primară a proiectării, deoarece un
mediu industrial ”poate lua săptămâni de lucru pentru omologarea unui sistem
care lucrează perfect în laborator”. Se poate estima că dacă 60 % din eforturile
de concepție și din costurile instalațiilor sunt alocate realizării funcțiilor
analogice, logice și algoritmilor sistemului, circa 40 % din eforturi și costuri
sunt consumate pentru asigurarea funcționării viabile și neperturbative a primei
părți. Cele circa 40 %, incluzând ecranările și cablurile ecranate, necesitatea
plăcilor multistrat compatibilizate, condiționarea alimentărilor – inclusiv
introducerea de surse c.c.-c.c. izolate, decuplările, separările galvanice –
incluzând transformatoare, amplificatoare izolatoare sau condiționere izolatoare
etc.
Principalul obiect de studiu al CEM îl reprezintă perturbarea electromagnetică;
în conformitate cu CEI 1000-4-1, perturbarea electromagnetică (PEM) reprezintă
orice fenomen electromagnetic care poate degrada performanţele sau crea

4
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

anomalii în funcționarea unui dispozitiv, echipament sau sistem electric,

electronic sau de radio.
În relaţie cauză-efect cu PEM se află interferenţa electromagnetică (IEM),
ce constă în degradarea performanţelor unui dispozitiv, echipament sau sistem ori
canal de transmisiune, cauzată de o PEM.
PEM pot fi emise sau recepţionate, iar calea de vehiculare sau de cuplare
se realizează prin conducţie sau prin radiaţie. Se obţine astfel modelul de
interferenţă din fig. 1.1.

Fig. 1.1 Model de interferenţă cu element perturbator,

mecanism de cuplaj şi element perturbat

Spre deosebire de interferenţele dintre diferitele sisteme, care sunt

denumite interferenţe intersistem sau interferenţe de origine externă, emiţătorul
şi receptorul pot să fie părţi ale aceluiaşi sistem, adică pot să apară interferenţe
intrasistem sau interferenţe de origine internă (fig. 1.2).

Fig. 1.2 Interferenţă intersistem (stânga) şi intrasistem (dreapta)

De asemenea, interferențele electromagnetice se pot manifesta sub formă

de PEM reversibile sau ireversibile. PEM reversibile sunt acele interferențe care
produc reduceri în funcționare unui echipament, încă admisibile sau interferențe
care conduc la o funcționare eronată, inadmisibilă. PEM ireversibile sunt acele
interferențe de mare putere care produc procese ireversibile în baza de elemente
a echipamentelor, deci distrugerea, degradarea lor.
Sursele de producere a PEM pot fi clasificate după origine în naturale
(fulgere, descărcări electrostatice, zgomotul atmosferic etc.) și artificiale. Cele
artificiale pot fi neintenționate (fiind datorate în principal „electronicii” şi
„reţelelor de alimentare”) sau intenționate (bruiajul electronic sau radio,
impulsul electromagnetic de origine nucleară).
După relația perturbator-perturbat se poate vorbi de perturbarea
echipamentului electric asupra echipamentului electric, a mediului înconjurător

5
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

asupra echipamentului elctric sau a echipamentului electric asupra mediului

înconjurător (efectele biologice ale radiației electromagnetice).
Deci, scopul CEM este de a studia cauzele producerii PEM, propagarea
lor și mijloacele de a limita sau de a suprima efectele PEM asupra instalațiilor
sensibile.
Reducerea nivelului de perturbare se realizează prin reducerea cuplajelor
dintre echipamente şi creşterea, prin construcţie, a imunităţii la perturbaţii. În
toate cazurile, o compatibilitate electromagnetică satisfăcătoare se obţine practic
prin măsuri adecvate la:
- emiţător (ecranare, limitare de spectru, antene directive etc.);
- mecanismul de cuplaj (ecranare, topologia reţelei, transmisie optică
etc.);
- receptor (ecranare, filtrare, proiectarea schemei etc.).
În concluzie, patru aspecte se constituie drept componente esențiale ale
CEM:
1 – caracteristicile perturbațiilor și ale generatoarelor de perturbații;
2 – caracteristicile traselui intermediar de transmitere a perturbațiilor între
perturbator și perturbat;
3 – susceptibilitatea dispozitivului perturbat la tipul energiei perturbante a
generatorului;
4 – timpul sau momentul în care emite perturbatorul în raport cu nivelul
de susceptibilitate la perturbații al dispozitivului perturbat în acel moment.
Corespunzător celor patru componente ale CEM și măsurile
antiperturbative se concentrează în:
1 – combaterea perturbațiilor la generator (perturbator sau emițător de
perturbații);
2 – atenuarea perturbațiilor pe canalele, traseele sau mediile de legătură
dintre perturbat și perturbator;
3 – rejecția semnalelor indezirabile la dispozitivul perturbat (receptor de
perturbații);
4 – eliminarea perturbațiilor prin tehnici de antisincronizare (tehnici
sincrone de modificare sau blocare a susceptibilității perturbatului pe timpul
creșterii intensității perturbațiilor).
O problemă importantă este cea legată de instalarea/exploatarea
echipamentelor. Intercomunicarea echipament-mediu exterior se realizează prin
intermediul porturilor. Prin port se înţelege o interfaţă particulară cu mediul
electromagnetic exterior pentru un echipament specificat (fig. 1.3); dintre
acestea trebuie evidenţiat portul de delimitare (enclosure port), care reprezintă
graniţa fizică a echipamentului prin care câmpul electromagnetic poate fi radiat
sau prin care echipamentul poate veni în contact.

6
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

Fig. 1.3 Intercomunicarea echipament-mediu

Prin nivel de CEM se înţelege nivelul maxim al unei perturbaţii

electromagnetice ce se aşteaptă să fie aplicată unui dispozitiv, echipament sau
sistem ce funcţionează în condiţii particulare date.
Imunitatea reprezintă capacitatea unui dispozitiv, echipament sau sistem
de a lucra fără să se degradeze (rămân capabile să funcţioneze la nivelul de
performanţe impus) în prezenţa unei PEM incidente care acţionează asupra
acestui dispozitiv, echipament sau sistem. Tot aici trebuie definit nivelul de
severitate, care reprezintă valoarea unei mărimi electromagnetice de influenţă
specificată pentru un test de imunitate.
Lipsa de imunitate reprezintă susceptibilitatea produsului. Prin
susceptibilitate electromagnetică se înţelege incapacitatea unui dispozitiv,
echipament sau sistem de a lucra fără să se degradeze în prezenţa unei PEM.
În fig. 1.4 a se prezintă relaţia fundamentală dintre nivelurile definite pentru
PEM, nivelul maxim de perturbație – limita de emisie, nivelul de
compatibilitate, nivelul de imunitate și nivelul de susceptibilitate.

Nivel de
imunitate

Fig. 1.4 a – Relaţia fundamentală între diferitele nivele ale unei PEM;
b – Relaţia între diferitele nivele ale unei PEM ținând cont de particularitățile statistice

7
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

Definiții:
Nivelul de imunitate electică a unui dispozitiv se definește drept valoarea
maximă a perturbației, ce poate fi aplicată dispozitivului, fără ca acesta să-și
piardă performanțele.
Nivelul de compatibilitate reprezintă nivelul perturbației mai mic sau egal
cu nivelul de imunitate al oricărui dispozitiv neperturbabil din sistem.
Nivelul impus de compatibilitate reprezintă nivelul la care trebuie
crescută imunitatea dispozitivului (sistemului) sau redus nivelul de perturbații
generate în sistem, pentru a se realiza CEM.
Deci, se poate defini compatibilitatea electromagnetică ca fiind starea
sistemului în care nivelul de imunitate la perturbații al oricărui dispozitiv din
sistem este mai ridicat decât nivelul de perturbații la care este supus dispozitivul
în sistem.
Marginea de compatibilitate se definește ca diferența în dB sau raportul
între nivelul de imunitate la perturbații al dispozitivului (sistemului) și nivelul de
perturbații la care este supus dispozitivul. Astfel, se poate defini compatibilitatea
electromagnetică ca situația din sistem (subsistem) în care marginea în dB este
”+” sau raportul este ≥ 1.
Se poate defini și un nivel critic de compatibilitate (worst-case) ca fiind
nivelul de compatibilitate realizat în condițiile cele mai dezavantajoase.
Deşi, în principiu, în CEM semnalele sunt de natură deterministă, ele sunt
necunoscute; în general, se poate considera că PEM au o distribuţie statistică;
în practică este foarte greu sau chiar imposibil să se stabilească cel mai înalt
nivel al PEM. De asemenea, nu ar fi în general economic de a defini nivelul de
compatibilitate pentru această valoare cea mai ridicată a PEM, la care cea mai
mare parte a dispozitivelor nu ar fi expuse în cea mai mare parte a timpului. De
aceea, nivelul de compatibilitate va fi situat în intervalul dintre maximile celor
două densități de probabilitate: a perturbațiilor și a susceptibilității materialelor
și dispozitivelor la perturbații. Mai exact, nivelul de compatibilitate se alege
astfel încât, cu o anumită probabilitate, de exemplu 95% - 98%, să nu poată fi
depășit, iar imunitatea la perturbații a echipamentelor să fie situată deasupra
acestui nivel, fig. 1.4 b. Deci, în locul valorii maxime este mai corect să se
indice un nivel estimat al PEM şi nivelul de încredere. Şi nivelul de
susceptibilitate poate avea o distribuţie statistică, însă limita minimă pentru teste
poate fi de tipul trece/nu trece.

Nivele relative şi absolute

În cazul mărimilor electrice, puterea, tensiunea, intensitatea unui curent
electric, precum şi alte mărimi caracteristice ale unui semnal electric, pot fi
exprimate în unităţi de măsură absolute, precum W (mW, μW), V (mV, μV), A
(mA, μA). Deci, numărul rezultat prin raportarea mărimii "de măsurat" la
"etalon", urmat de unitatea de măsură a mărimii respective, reprezintă valoarea
absolută (nivel absolut) a puterii, tensiunii, curentului.

8
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

Adesea este utilă reprezentarea relativă a valorii unei mărimi prin

raportarea valorii absolute a mărimii (M) dintr-un punct al sistemului, faţă de o
valoare de referinţă de aceeaşi natură (M0) care nu este etalon – este din alt
punct al sistemului sau este stabilită prin anumite condiţii; în acest caz,
rezultatul raportării se numeşte valoare relativă sau nivel relativ şi se exprimă în
"fracţiuni", "procente" (%) sau "părţi per milion" (ppm). În multe cazuri,
raportul poartă denumiri specifice, precum: amplificare, câştig, abatere relativă
etc. Câteva exemple: amplificare în tensiune: UA = U/U0 ; câştig în putere: PG =
P/P0; abatere relativă a frecvenţei: δf = Δf/fmedie – în fracţiuni. Pentru
exemplificare în % şi ppm: NM(%) = 100∙M/M0 (%), NM(ppm) = 106∙M/M0 .
Pentru aprecierea cantitativă a CEM se utilizează adesea logaritmii
rapoartelor mărimilor care intră în calcul: tensiuni, curenți, intensități de câmp,
puteri etc. Se deosebesc două tipuri de rapoarte logaritmice: nivele și rapoarte de
transfer.
Nivelele pot fi absolute sau relative. Nivelele absolute raportează
mărimile de sistem la o valoare de referință bine determinată, de exemplu
tensiunile sunt raportate la U0 = 1 µV. Mărimile de sistem raportate se denumesc
în acest caz nivele de tensiuni. Nivelele relative se determină ca diferențe între
nivele.
Exemple de nivele absolute: nivelul de perturbații (valoarea rportată a
unei mărimi perturbatoare), nivelul limită de perturbații, nivelul de semnal util
(valoarea nominală raportată a semnalului util) și nivele relative: intervalul
semnal – perturbații (diferența dintre nivelul semnalului util și nivelul pragului
limită de prturbații) ce definește marginea de imunitate - MI - (cunoscută şi
sub denumirile echivalente: interval semnal-perturbaţie sau raport semnal-
zgomot) și intervalul de siguranță la perturbații (diferența dintre nivelul pragului
limită de perturbații și nivelul de perturbații) ce definește marginea de
compatibilitate - MC, nivele care sunt prezentate în fig.1. .
Cele două mărimi MI și MC, prin care se caracterizează toleranţa
sistemelor la acţiunea perturbaţiilor, rezultă ca nivele relative explicitate ca
diferenţe între nivelele absolute definite anterior.

Fig. 1.4 Exemple de nivele absolute și relative

9
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

Pentru buna funcţionare a unui receptor – susceptor de PEM, marginea de

compatibilitate trebuie să fie pozitivă MC  0 şi să aibă o valoare cât mai mare.
În felul acesta, perturbaţiile existente în sistem nu sunt percepute ca semnale
utile. În general, marginea de compatibilitate pentru un apart/sistem realizat
poate să scadă continuu în timp având în vedere creşterea permanentă a nivelului
perturbaţiilor din mediu. Marginea de compatibilitate nu este o mărime
constantă nici pe intervale scurte de timp. Prezenţa unor factori perturbativi
naturali cu manifestare aleatoare, descărcări electrice, ionizări, etc., poate
micşora sau chiar anula marginea de compatibilitate pentru anumite intervale de
timp. De asemenea, marginea de imunitate trebuie să fie pozitivă, MI  0.
Marginea de imunitate la perturbaţii reprezintă un interval ce se menţine
constant (pentru aceeaşi frecvenţă). El rezultă în urma modului în care a fost
proiectat electric circuitul.
Unul din exemplele cele mai sugestive privind rolul celor două mărimi
definite îl constituie circuitul trigger Schmith. Diferenţa care apare între nivelul
perturbaţiilor de la intrare şi nivelul pragurilor de comutare constituie marginea
de compatibilitate, iar diferenţa dintre nivelul semnalului util aplicat şi nivelul
pragurilor de comutare constituie marginea de imunitate. Se poate constata din
funcţionalitatea acestui circuit că de fapt rolul lui fundamental este acela de a
introduce în sistem un element cu toleranţă ridicată la acţiunea perturbaţiilor.

Rapoartele de transfer reprezintă mărimile de intrare și de ieșire ale unui

sistem și servesc pentru caracterizarea proprietăților de transfer ale sistemului.
Aceste rapoarte reprezintă logaritmul valorilor inverse ale factorului de transfer.
Exemple tipice: atenuarea unei linii, atenuarea unui ecran, amplificarea,
atenuarea mod comun sau mod normal etc.
Mărimile de sistem raportate – nivelele și rapoartele de transfer exprimate
în dB sau Np, rezultă de exemplu pentru tensiuni din relațiile:
Ux U
NU  20lg dB  ln x Np
U0 U0
Între decibel și Neper există relația: 1dB = 0,115Np sau 1Np = 8,685dB.
Obs. Se raportează numai modulele mărimilor, valori de vârf sau valori efective.

Masa electronică și împământarea

Un concept important în CEM îl formează perechea de termeni masa
electronică sau funcțională (signal ground, circuit common) și pământ (earth,
ground). În CEM se face o distincţie clară între pământ şi masă (plural – mase).
Prin masă funcţională sau masă se înţelege planul de referinţă al
semnalelor electronice, care reprezintă din punct de vedere electric potențialul
de referință „0” V; ea este de obicei diferită de masa de securitate sau mecanică,
ce reprezintă partea mecanică şi conductoare accesibilă a echipamentului.

10
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

Împământarea sau punerea la pământ reprezintă legarea unui conductor

(de protecţie, de coborâre, de limitare a supratensiunilor structurilor metalice) la
o priză de pământ pentru evacuarea curenţilor externi și este impusă de
standardele în vigoare pentru echipamentele ce lucrează cu tensiuni periculoase.
Legătura de pământare realizată între părţile metalice ale echipamentului
şi pământ serveşte pentru protecţia persoanelor şi a bunurilor materiale care vin
în contact cu acestea.
Controversata problemă privind conectarea dintre masa electronică și
împământare se află sub imperiul a trei considerente:
- protecția umană,
- sensibilitatea sistemelor la perturbații,
- protecția sistemelor împotriva distrugerii de către supratensiuni.
De asemenea, în aceeaşi schemă electrică pot fi întâlnite, mai multe tipuri
de puncte de masă funcțională: masă analogică (faţa de care se raportează
tensiunile din nodurile circuitelor analogice), masă digitală (faţa de care se
raporteză tensiunile din nodurile circuitelor digitale), masă de forţă (faţă de care
se raportează tensiunile din nodurile unui circuit de putere), fig.1..
Echipament electronic
sasiu (metalic)

masa de
putere
masa
analogica
masa
digitala

pamântare

Fig.1. Legături de masă şi pământare

Aceste puncte de masă definite simultan în acelaşi circuit, pot fi separate

galvanic, sau dimpotrivă pot avea legătură electrică între ele. În această ultimă
situaţie, faptul că punctele au denumiri diferite sugerează faptul că din punct de
vedere topologic legăturile de masă cu denumiri diferite trebuie realizate separat
şi interconectarea lor se face în conformitate cu proceduri antiperturbative bine
definite.
Cu toate că ”pământul” și ”masa” sunt, de regulă, legate împeună galvanic
într-un punct, există totuși o mare deosebire: conductorul de împământare este
parcurs de curent numai în caz de defect, pe când conductorul de referință
conduce curentul de lucru și reprezintă conductorul comun de întoarcere la sursă
pentru mai multe circuite de semnal. De asemenea, acest lucru nu permite
confuzia între cei doi termeni. Diferenţa dintre masă şi pământ este ilustrată şi
prin simbolurile diferite utilizate în schemele electrice.

11
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

CEM implică, pe de o parte, evaluarea emisiilor de PEM prin conducţie

şi/sau prin radiaţie, iar pe de altă parte, testarea capacităţii produsului de a
suporta anumite niveluri de perturbaţii. CEM nu se referă în mod direct la
problemele de securitate, calitatea izolaţiei, rezistenţa la şocuri etc., ci tratează
numai aspectele legate de emisia de PEM şi imunitatea echipamentelor.
În normele de CEM se subliniază faptul că, după efectuarea testelor,
echipamentele nu trebuie să devină periculoase sau nesigure în exploatare, cu
alte cuvinte normele de tehnica securităţii și sănătății muncii primează în raport
cu normele de CEM.
Testele şi nivelurile de severitate pentru un produs depind, în general, de
condiţiile ambientale de natură electromagnetică şi de instalare; din această
cauză se definesc condiţii ambientale pentru fiecare tip de PEM. Mediul
ambiental electromagnetic reprezintă totalitatea fenomenelor electromagnetice
ce există într-un loc dat.
De asemenea, se defineşte ca zonă rezidenţială (comercială sau de
industrie uşoară) o zonă ce se caracterizează prin alimentarea directă cu energie
electrică de la reţelele publice de joasă tensiune; zona industrială se
caracterizează prin faptul că este alimentată de la reţelele de înaltă sau medie
tensiune şi în cadrul ei se folosesc echipamente industriale, ştiinţifice sau
medicale (ISM), există sarcini inductive sau capacitive mari conectate frecvent
ori echipamente ce au curenţi şi câmpuri magnetice asociate mari.
Un alt aspect al CEM îl reprezintă supravegherea interioarelor, având
scopul de a determina performanţele echipamentelor în mediul electromagnetic
din incintă şi de a optimiza funcţionarea acestora, precum şi în vederea instalării
noilor echipamente.
Probleme de CEM pot apărea atât la dispozitive/componente şi
echipamente, cât şi la sisteme, respectiv la instalaţii.
Pentru a defini un dispozitiv/componentă se ţine seama de funcţia
intrinsecă a acestuia de a fi parte a unui echipament şi lipsa intenţiei de a fi
folosit independent.
Prin sistem se înţelege un ansamblu format din aparate, echipamente
şi/sau componente ce lucrează împreună (de exemplu o reţea de calculatoare).
Instalaţia constă în aparate, echipamente şi/sau sisteme aflate în acelaşi
loc, dar care nu sunt proiectate să lucreze împreună (de exemplu un laborator).
Instalaţiile sunt excluse din directivele CEM, pe când părţile lor componente
trebuie să satisfacă normele specifice. În ceea ce priveşte sistemele, acestea
trebuie să se conformeze normelor CEM, rezolvarea acestei sarcini revenindu-i,
în primul rând, instalatorului. De regulă, dacă sistemul provine de la acelaşi
furnizor nu sunt probleme de CEM; în cazul în care sunt mai mulţi furnizori,
instalatorului îi revine sarcina de a demonstra complianţa sistemului.
Ca observaţie, în Directiva 89/336/CE se foloseşte noţiunea de aparatură,
în sensul că reprezintă toate aplicaţiile electrice şi electronice, echipamente,

12
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

sisteme şi instalaţii, cu alte cuvinte tot ce este alimentat cu energie electrică,

indiferent de sursa de alimentare.
Semnificaţia noţiunii de aparat este puţin diferită, în sensul că acesta
reprezintă o combinaţie realizată din dispozitive şi echipamente, cu o funcţie
intrinsecă, pentru realizarea unei utilizări finale şi care este menit să fie plasat pe
piaţă ca o singură unitate comercială. Deci trebuie reţinut că normele de CEM
sunt dedicate, în primul rând, aparatelor şi echipamentelor. De asemenea, merită
a fi evidenţiat faptul că directiva CEM se referă numai la produsele noi
(prima vânzare) şi nu se aplică în cazul existenţei altor directive.
Cercetările, care continuă şi în prezent, vizează găsirea unor metode noi:
- de măsurare a PEM emise prin conducţie sau radiaţie;
- de testare a imunităţii, în sensul creşterii eficienţei acesteia, inclusiv sub
raport economic;
- de definire a unor semnale de testare şi de simulare a acestora pentru
testele de imunitate;
- de construcţie a unor componente, circuite sau echipamente cu un nivel
de emisie redus şi o imunitate la perturbaţii ridicată;
- de stabilire a unor tehnologii de exploatare corectă, în concordanţă cu
normele CEM.
Totodată trebuie amintit şi faptul că unele cercetări sunt legate şi de
problemele referitoare la influenţa radiaţiilor electromagnetice asupra
bioorganismelor.
Măsurarea semnalelor, precum şi simularea lor ridică o serie de probleme
privind forma acestora (timp de creştere, durată, amplitudine, frecvenţă, bandă
de frecvenţe etc.); dificultăţi suplimentare pot să apară din cauza faptului că
măsurările sunt corelative sau statistice.
Condiţiile ambientale pot modifica destul de mult nivelul PEM şi
cuplajele electromagnetice. Datorită interacţiunilor multiple ce pot să intervină
între sistemul ce se testează, mediu şi sistemele exterioare, inclusiv sistemul de
măsurare, de multe ori se măsoară corect, dar nu ceea ce trebuie (erorile de
influenţă şi de interacţiune sunt foarte mari); de aceea este necesară o cunoaştere
temeinică a cuplajelor electromagnetice, a surselor de PEM, precum şi a
principiilor constructive şi tehnologice de asigurare a normelor CEM. Trebuie
remarcat faptul că măsurarea performanţelor CEM, cu o singură excepţie – în
cazul măsurării ecranării, se poate realiza numai cu echipamentul în stare de
funcţiune.
O atenţie deosebită trebuie acordată termenilor utilizaţi; dintre cei utilizaţi
în mod impropriu se pot exemplifica: pană de curent semnifică lipsa de
tensiune; tensiunea reprezintă o diferenţă de potenţial între două puncte, deci
presupune existenţa unui potenţial de referinţă care, la frecvenţe ridicate, este
greu de definit etc.
În continuare vor fi definite și alte câteva noţiuni ce se folosesc în CEM.

13
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

Echipamentul de testat (EUT – Equipment Under Test) reprezintă

produsul la care urmează să fie determinate performanţele CEM; el poate fi
considerat ca sursă de perturbaţii, dacă este element generator/emiţător de PEM,
sau victimă, dacă este supus acţiunii unei PEM externe.
Strâns legat de noţiunea de masă este placa de referinţă a potenţialului
(PRP), care reprezintă masa unei cutii conductoare la care sunt legate toate
ecranele cablurilor şi filtrele; ea trebuie să fie omogenă, conductoare şi fără
decuplări.
O altă noţiune este placa pentru regimuri tranzitorii (TP – Transient Plate),
realizată dintr-o tablă metalică pusă la pământ, care furnizează echipamentului,
într-un mediu izolat, o referinţă de potenţial de înaltă frecvenţă pentru modul
comun.

Moduri de cuplare interferențială

Modurile de cuplare dintre sursele de perturbații și perturbatori pot fi
clasificate după mai multe criterii.
A. După natura perturbației și a suportului (mecanismul de cuplaj) pe care
se propagă se distinge fie:
- o propagare de tensiune sau de curent pe cale galvanică, unde suportul
este un material cu conductivitate electrică ridicată;
- o propagare de câmp electromagnetic într-un mediu neconductor (aer,
dielectric sau de altă natură) sau conductor (ecran metalic).
B. În funcție de relația dintre dimensiunile sursei, a suportului de cuplare
și a victimei ( l ) și lungimea de undă a fenomenului perturbator  (lungime de
undă  – distanţa parcursă de o undă într-o perioadă T,  = cT = c/f; noţiunea
are sens în regim sinusoidal permanent):
- dacă aceste dimensiuni sunt mult mai mici decât lungimea de undă
 l    , nu este necesar să se țină seama de propagarea fenomenului
perturbator; această categorie de fenomene poate fi numită în continuare ”la
joasă frecvență”;
- dacă aceste dimensiuni sunt de același ordin de mărime sau mai mari
decât lungimea de undă  l    , este necesar de a lua în considerare propagarea
fenomenului perturbator; această categorie de fenomene poate fi numită în
continuare ”la înaltă frecvență”.
Relativitatea denumirilor ”la joasă frecvență” și ”la înaltă frecvență” alese
pentru a simplifica terminologia este ilustrat în continuare prin următorul
exemplu. Fie un fenomen perturbator la o frecvență de 100 MHz ceea ce
corespunde la o lungime de undă  = 3 m. Dacă această perturbație este cuplată
la o linie de transmisie cu lungimea L = 100 m, L >>  , este necesar să se țină
cont de propagarea fenomenului de-a lungul liniei. Dacă din contra, perturbația
acționează asupra unei plăci de circuit imprimat unde lungimea circuitelor nu
depășește L=10÷20 cm, L<<  , și se poate efectua un calcul cu ajutorul

14
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

circuitelor cu parametri concentrați, căci aceste circuite ”percep” fenomenul

perturbator în mod instantaneu, pe toată lungimea lor, nu mai este necesar să se
țină seama de propagare.
C. După maniera în care perturbația atige victima cuplarea poate fi:
- cuplaj de mod normal;
- cuplaj de mod comun.
Perturbațiile datorate celor două moduri de de cuplaj constituie un
concept de bază în CEM.

Cuplajul de mod normal și cuplajul de mod comun

Perturbațiile de mod normal sau interferența de mod normal (NM sau
NMVN – Normal Mode Voltage Noise) apare între cele două conductoare de
semnal sau de alimentare, fig.

Fig 1.Perturbații de mod normal

Curenții perturbatori de mod normal INM au pe traseul de ducere și de

întoarcere aceiași direcție ca și curenții produși de semnalul util. Perturbațiile de
mod normal sunt conectate în serie cu semnalul util și provoacă erori de
măsurare, funcționare eronată etc.
În circuitele simetrice, schemele care lucrează fără împământare sau
schemele care au punctul median pus la pământ, fig.1.a, perturbațiile de mod
normal se manifestă ca tensiuni simetrice iar în circuitele nesimetrice, circuite cu
un conductor pus la pământ, fig.1.b, ca tensiuni nesimetrice.

a) b)
Fig 1.Definirea perturbațiilor de mod normal:
a – în circuite care fucționează simetric; b – în circuite care fucționează nesimetric

15
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

Astfel, o tensiune perturbatoare de mod normal UNM provoacă în circuitul

din fig.1 un curent de mod normal INM care produce, atât la emțător cât și la
receptor, căderi de tensiune pe impedanțele acestora:
U NM  I NM Z S  I NM Z R
Tensiunea perturbatoare la receptor se calculează ținând cont de divizorul
de tensiune format:
U NM / U nesim   Z S  Z R  / Z R
De cele mai multe ori Z S  Z R și UNM(ω) se regăsește în întregime ca
tensiune perturbatoare la receptor, în serie cu semnalul util.
Acest tip de semnal perturbator mai este numit de mod diferențial, simplu,
serial, transversal, simetric sau impar.
Perturbațiile de mod comun sau interferența de mod comun (CM sau
CMVN – Common Mode Voltage Noise) constă în apariția unei energii
perturbatoare raportată față de o referință comună, de obicei masa electronică,
pentru ambele trasee de semnal sau de alimentare, fig 1.

Fig 1.Perturbații de mod comun

Tensiunea de mod comun produce prin conductoarele paralele de ducere

și de întoarcere curenți cu același sens (curenții de mod comun), care se întorc la
sursă prin capacități parazite și prin masă.
În fig.1.a este prezentată tensiunea de mod comun care apare în circuitele
ce funcționează simetric, situație în care conductorii de tur și de retur au aceeași
tensiune față de pământ.

a) b)
Fig 1.Definirea perturbațiilor de mod normal:
a – în circuite care fucționează simetric; b – în circuite care fucționează nesimetric

16
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

În circuitele care funcționează nesimetric fig.1.b, tensiunea de mod comun

provoacă curenți diferiți în conductoarele de tur și de retur și capătă potențiale
diferite față de pământ, fiind luate în considerare ca tensiuni nesimetrice.
Impedanțele inegale acționează astfel încât tensiunea de mod comun se
trasformă total sau parțial într-o tensiune de mod normal, a cărui mărime rezultă
ca diferență a tensiunilor față de pământ dintre conductoarele de tur și de retur.
Bilanțul tensiunilor pe conturul indicat în schema echivalentă din fig.1. este:
U sim  U nesim1  U nesim 2  0
sau
U sim  U nesim 2  U nesim1

Fig 1.Ilustrarea conversiei CM/NM

O măsură asupra conversiei CM/NM pentru o schemă dată o formează

factorul de conversie mod comun/mod normal FCCN care rezultă din raportul
dintre tensiunea perturbatoare de mod normal UP=UNM=Usim și cea de mod
comun UCM:
FCCN  U NM   / U CM  
La o conversie totală, factorul de conversie FCCN ia valoarea unu, iar în
cazul sistemelor perfect simetrice ia valoarea zero.
Factorul de conversie mod comun/mod normal FCCN corespunde
amplificării de mod comun ACM de la amplificatoarele operaționale.
Este utilă introducerea unui factor de atenuare mod comun/mod normal
FACN, care este definit ca logaritmul inversului raportului factorului de
conversie mod comun/mod normal FCCN:
FACN  20log  U CM   / U NM   
Factor de atenuare mod comun/mod normal FACN nu trebuie confundat
cu rejecția de mod comun a amplificatoarelor diferențiale (CMR – Common
Mode Rejection). FACN permite o evaluare a valorii absolute a unei tensiuni
perturbatoare, iar CMR permite evaluarea raportului semnal perturbator/semnal
util.
Semnalul perturbator de mod comun mai poate fi numit de mod paralel,
longitudinal, nesimetric sau par.

17
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

Propagarea prin câmp electromagnetic

Importanța valorii λ/2π în fundamentarea conceptelor interferențiale

Comportamentul câmpului electromagnetic într-un mediu cu

permitivitatea  și permeabilitatea  este ilustrată de ecuațiile lui Maxwell.
Spațiul denumit liber, unde se pot efectua aproximările    0 și   0
se referă la regiunile supraatmosferice sau zone atmosferice cu aer uscat și
rarefiat dispuse la distanțe mari de emițător.
Într-un câmp electromagnetic în care intensitatea componentei electrice E
generează intensitatea componentei magnetice H și așa mai departe, energia
undei electromagnetice în spațiul liber rezultă din însumarea energiilor câmpului
electric WE   0 E 2 / 2 și magnetic WH  0 H 2 / 2 , respectiv W  WE  WH .
În spațiul liber WE  WH și deci W   0 E 2  0 H 2 .
Fluxul de putere al radiației electromagnetice este PD  E  H [W/m2].
Impedanța spațiului în care se propagă unda electromagnetică
Z  E / H [] este egală în spațiul liber cu impedanța caracteristică a mediului
deschis Z 0 :
0 4 107
Z  Z0    120  377 []
0 1
10 9

36
iar viteza de propagare a undelor electromagnetice în spațiul liber rezultă din
relația:
1
v0   3 108 m / s
 0 0
Dacă propagarea unei perturbații se face prin câmp electromagnetic, cel
mai adesea, sursa de zgomot poate fi asimilată cu o antenă dipol electric (dipol
Hertz) sau cu o superpoziție de mai multe antene dipol orientate în diferite
moduri. Admițând anumite ipoteze simplificatoare, care nu reduc generalizarea
problemei, în cazul unui dipol radiant simetric de lungime l, injectat cu un
curent I, cu lungimea de undă  , Z 0 – impedanța caracteristică a spațiului liber,
d – distanța de la antenă (emițător) și θ – unghiul de orientare al antenei în raport
cu direcția r (fig.1.a), soluțiile ecuațiilor lui Maxwell rescrise în vederea
evidențierii unor relații între distanța d până la receptor și valoarea  / 2 , sunt
următoarele:

18
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

 
3
 
2

 1   1  
Er    l , I ,  , Z 0 , d ,   
  cos   d  sin  ,
 d
   
  / 2    / 2  
  
3
 
2

   1   1  1 
E        cos   d  sin  d cos  ,
2   d    
   / 2    / 2   / 2 
  
2

  1  1 
H        sin  d cos  ,
  d  
   / 2   / 2 
d
cu E  H r  H  0 și    t
 / 2

a) b)
Fig.1. Componentele câmpului (coordonate polare) emis de
a – dipolul liniar de lungime l și b – antena cadru sub formă de inel

19
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

a) b)

În relațiile ( ) se disting trei tipuri de termeni:

- termenii în 1 / d  corespund câmpului electostatic creat prin efect capacitiv;
3

sursa de perturbații se găsește la un potențial ridicat în raport cu victima;

- termenii în 1 / d  sunt legați de fenomenele cvasistatice de inducție care
2

apar atunci când perturturbatorul este parcurs de un curent ridicat;

- termenii în 1/ d reprezintă radiația, fiind singurii care se manifestă la distanță
mare.
Fizic nu este posibil de a separa efectul acestor trei câmpuri, ele vor fi
întodeauna prezente cu diferite intensități funcție de distanța în raport cu
fenomenul și frecvența acestuia.
Cu toate acestea, în cazul dipolului electric liniar se poate afirma că:
- la distanțe d   / 2 față de perturbator, sunt preponderenți termenii în
1 / d  și 1 / d  (numărătorul lor este mai mare decât numitorul);
3 2

- la distanțe d   / 2 față de perturbator, sunt preponderenți termenii de grad

redus în 1/ d , termenii de forma 1 / d  și 1 / d  devenind nesemnificativi.
3 2

În consecință, se subliniază faptul că domeniul din jurul distanței

d   / 2 față de perturbator împarte mediul în două domenii, respectiv în:
- zona de câmp apropiat (near field), la distanțe d   / 2 față de
perturbator, cea în care cuplajul se efectuează preponderent prin câmp electric
sau preponderent prin câmp magnetic; componentele câmpului electric și ale
câmpului magnetic nu sunt în fază, ele depind de structura câmpului, de sursă și
de mediul de propagare;
- zona de câmp îndepărtat (far field), la distanțe d   / 2 față de
perturbator, cea în care interferențele se produc prin unde electromagnetice
(radiație); cele două componente ale câmpului electric si magnetic apar în fază,
corelația dintre ele stabilindu-se prin impedanța caracteristică a mediului Z 0 .

20
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

O situație similară apare și în cazul câmpului radiat de dipolul magnetic

de tip antenă cadru inelară (antenă Fitzgerald), fig.1b.
Acest concept, ce rezultă dintr-o realitate fizică, se află la baza
activităților de compatibilitate electromagnetică.
Deoarece în zona câmpului apropiat, d   / 2 , intensitatea câmpului
electric scade proporțional cu 1 / d  iar cea a câmpului magnetic proporțional
3

cu 1 / d  , deci se atenuează foarte repede, procedurile antiperturbative indică

2

faptul că deplasări mici ale susceptorului pot conduce la atenuări considerabile

ale câmpului electric cu 1 / d  și a celui magnetic cu 1 / d  ; impedanța
3 2

câmpului Z nu este constantă, E și H pot fi luate în considerare separat,

adeseori unul dintre ele fiind deosebit de preponderent în raport cu celălalt,
cazul cuplajului capacitiv sau inductiv.
Dacă Z  Z 0 câmpul este de impedanță ridicată sau dominant electric,
cuplajul capacitiv: Z max  1/  0d . Dacă Z  Z 0 câmpul este de impedanță
joasă sau dominant magnetic, cuplajul inductiv: Z min  0d , fig.1.
În spațiul îndepărtat, d   / 2 , intensitatea câmpului electric și
magnetic scad proporțional cu 1/ d , câmpului electric și magnetic se combină
pentru a forma unde plane, având impedanța constantă, aproximativ Z 0  377
Ω, cazul cuplajului prin radiații electromagnetice, fig.1. Proprietățile câmpului
de radiație depind numai de mediul prin care se propagă.

Fig.1. Variația impedanței undei electromagnetice în fucție de

distanța față de perturbator

Conform DIN/VDE-0877, standard german, se consideră câmpul apropiat

la distanțe: d  0,1 , zona de tranziție: d   0,1  3  și câmpul îndepărtat la
distanțe: d  3 .

21
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

Distanța d   / 2 până la care perturbațiile sunt considerate de câmp

apropiat și de unde încep cele de câmp îndepărtat este dependentă de lungimea
de undă a perturbației,   c / f ( c = 3∙108 m/s). Într-un echipament cu
semnale perturbatoare de circa 30 MHz, câmpul apropiat se întinde până la circa
1 m, iar în cazul unui echipament ce emite perturbații sinusoidale cu frecvența
de 30 kHz, câmpul apropiat poate fi considerat până la circa 1 Km.
În interiorul diferitelor echipamente, valorile efective ale lui  / 2 arată
că în interiorul și în apropierea acestora interferențele se produc preponderent
prin cuplaje capacitive și inductive și în mult mai puține situații prin câmpuri
electromagnetice.
Exemplele ilustrează faptul că, în funcţie de frecvenţa perturbaţiilor, zona
de câmp îndepărtat se situează uneori începând chiar din interiorul
echipamentelor (atunci când frecvenţele sunt foarte înalte), iar zona de câmp
apropiat se poate extinde mult în exteriorul lor (atunci când frecvenţele sunt
joase). Deci, măsurile antiperturbative, specifice fiecărei zone de câmp, se vor
aplica în funcţie de distanţa existentă faţă de perturbator corelată cu frecvenţa
perturbaţiilor. În consecinţă se recomană, ca principiu antiperturbativ
fundamental, ca analiza de CEM să debuteze prin încadrarea perturbaţiilor în
una din cele două categorii amintite anterior: perturbaţii de câmp apropiat sau
perturbaţii de câmp îndepărtat.

Tabelul recapitulativ al diferitelor tipuri de cuplaj

Căile de pătrundere a perturbaţiilor în sisteme sunt acelea care permit
transfer de energie electrică perturbatoare de la sursă la receptor. Pe aceste căi
sunt vehiculate semnalele perturbatoare, purtătoare de energie.
Două sau mai multe sisteme între care se poate realiza transfer de energie
(sub formă de semnale) se numesc sisteme cuplate iar calea de transfer a
energiei se numeşte cuplaj.
Cuplajele pot fi utile dacă este vehiculată energie utilă sau parazite
(perturbatoare) dacă energia transferată este perturbatoare. În cazul energiei
electromagnetice se discută despre cuplaje electromagnetice.
În concluzie, combinând primele două criterii de clasificare a cuplajelor și
în funcţie de modelarea acceptabilă, se obțin cinci moduri de cuplaj, astfel:
galvanic fără propagare, capacitiv, inductiv, galvanic cu propagare și prin
radiație (câmp electromagnetic), fig.1.. Propagarea fenomenului perturbator va fi
luată în considerație în cazul cuplajelor galvanic și prin radiație.

22
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

Fig.1. Clasificarea tipurilor de cuplaj

De asemenea, din analiza soluțiilor ecuațiilor lui Maxwell influențele

perturbatoare se pot împărți în două clase mari:
- de câmp apropiat, pentru distanțe d   / 2 , caz în care
interinfluențarea se realizează prin: cuplaj galvanic cu și fără propagare, cuplaj
capacitiv, cuplaj inductiv sau combinații ale acestor interinfluențe;
- de câmp îndepărtat, când distanța dintre perturbator și susceptor este
d   / 2 , caz în care fenomenele de perturbare se datoresc în principal
radiației, propagării câmpurilor electromagnetice.
Efecte perturbative se mai pot datora și altor tipuri de cuplaje, cum ar fi:
- cele ale generatoarelor voltaice, ce apar la punctele de contact dintre
diferite metale sau
- cuplarea perturbativă prin intermediul altor medii, de exemplu prin
oscilații electroacustice sau mecanice, prin radiații infraroșii etc.
În lumea reală, rareori cuplajul este pur conductiv, capacitiv sau inductiv,
de regulă se produce pe toate căile, inclusiv prin radiaţie. Din păcate, tehnicile
de protecţie sunt specifice fiecărui tip de cuplaj; uneori, măsuri care reduc
cuplajul capacitiv cresc pe cel inductiv şi invers. Din fericire, frecvent, numai
unul dintre cuplaje este dominant. Problema este de a determina care este acela –
aceasta fiind o primă justificare a discutării cuplajelor în funcţie de tip. În plus,
acest mod de prezentare permite înţelegerea mecanismelor de generare a
perturbaţiilor în mediu precum şi de pătrundere în echipamente, dat fiind că
tratarea matematică este adesea greoaie sau chiar imposibilă.

1.9 Norme de CEM

Rezolvarea problemelor de CEM a stat în atenţia organismelor

internaţionale şi naţionale, care au elaborat o serie de normative pe măsura
dezvoltării domeniului şi apariţiei unor noi cerinţe. Principalele organisme de
standardizare în domeniul CEM sunt:
- ISO/CEI – Organizaţia Internaţională pentru Standardizare/Comisia
de Electrotehnică Internaţională;

23
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

- CENELEC – Comitetul European de Coordonare a Normelor Electrice;

- ANSI/IEEE – Institutul de Standardizare Naţional American/Institutul
Inginerilor Electrotehnişti şi Electronişti;
- CISPR – Comitetul Internaţional Special al Perturbaţiilor Radioelectrice;
- ITU – Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii;
- CCIR – Comitetul Consultativ Internaţional de Comunicaţii Radio;
- MIL-STD – Standard Militar;
- DIN/VDE – Comitetul de Standardizare German/Asociaţia
Electrotehnicienilor Germani.
Din cauza diversităţii normelor elaborate de diferite organisme, în diferite
ţări, în vederea unificării şi sistematizării tipurilor de teste şi a parametrilor de
testare, Consiliul Comunităţii Europene – CCE a elaborat Directiva 89/336 EMC
cu privire la CEM, cunoscută sub numele de directiva CEM. În conformitate cu
aceasta, CENELEC a primit ca sarcină să pregătească şi să armonizeze
standardele necesare pentru implementarea acestei directive.
Scopul acestor standarde este de a defini tipurile de teste de imunitate la
perturbaţii de natură electromagnetică – PEM, atât în ceea ce priveşte semnalele
interferenţiale de frecvenţe înalte, cât şi regimurile tranzitorii; de asemenea, sunt
precizate tipurile de echipamente, caracteristicile mediului ambiental în care
urmează a fi utilizate şi se stabilesc nivelurile de securitate în funcţionare dorite,
în raport cu gradul de imunitate la perturbaţii pe care îl prezintă.
Obiectivul principal urmărit era de coordonare şi realizare a unor referinţe
în domeniu pentru producători şi utilizatori. Aceste norme se referă la
echipamente sau sisteme electrice şi electronice de joasă tensiune, utilizate în
reţele de alimentare rezidenţiale, publice sau industriale, existând şi posibilitatea
de stabilire a unor standarde diferite pentru unele domenii specifice, ca:
aparatura militară, navală, medicală etc.
Referitor la rezultatul testelor de CEM, se pot stabili următoarele niveluri:
- Nivelul 0 – fără influenţe;
- Nivelul A – efecte minore, fără a apărea funcţionări eronate;
- Nivelul B – efecte funcţionale majore, dar autosesizate de însuşi
echipamentul de testat;
- Nivelul C – efecte funcţionale critice, constând în operaţii eronate şi
care necesită intervenţii manuale;
- Nivelul D – defectarea echipamentului testat, necesitând înlocuiri de
componente.

Standardele CEM se clasifică în:

- standarde de bază, care definesc obiectul şi noţiunile caracteristice;

24
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

- standarde generale sau generice, în care sunt precizate problemele

specifice, parametrii şi caracteristicile ce trebuie îndeplinite, metodele
de determinare a acestora;
- standarde pentru familii de produse sau dedicate unor produse, cu
specificarea caracteristicilor şi a metodelor de testare adecvate.
Standardele de bază prezintă, de obicei, separat, pentru fiecare fenomen
perturbator, definiţia şi descrierea fenomenului, metodele de măsurare şi
testare în mod detaliat, precum şi instrumentaţia de testare; de asemenea, ele
pot să prezinte date, domenii şi niveluri de testare pentru caracteristicile
echipamentelor de măsurare sau metode de măsurare, dar nu conţin limite
precise şi criterii de performanţă.
Standardele generale şi cele de produs fac referinţă la standardele de bază,
fără repetarea părţilor conţinute de acestea; rezultă că o declarare de
conformitate a produselor cu standardele de bază nu are nici o semnificaţie.
Suplimentar, în afara definiţiei de mai sus, pot exista ca standarde de
bază şi cele care se referă la terminologia specializată sau cele care se referă la
descrierea şi clasificarea mediului înconjurător.
Standardele generale definesc un set de cerinţe sau limite de CEM şi
indică testele standardizate care se aplică produselor ce se folosesc într-un
mediu dat; ele nu includ teste şi metode de măsurare detaliate, ci fac referinţă la
standardele de bază. În cazul în care este necesar, aceste standarde pot conţine şi
unele informaţii speciale.
Complianţa cu aceste standarde asigură cerinţele generale de CEM ale
produselor, ele putând fi folosite numai în cazul în care nu există standarde
pentru familii de produse.
Standardele generale se referă la două tipuri de medii ambientale:
a) medii rezidenţiale, comerciale şi de industrie uşoară;
b) medii industriale.
Dacă un produs se poate folosi atât în mediile rezidenţiale, cât şi în mediile
industriale, pentru el se vor lua în considerare cele mai severe limite din
cadrul standardelor respective, care să pună în evidenţă situaţia cea mai
dezavantajoasă din exploatare.
Standardele generale pot fi aplicate pentru toate echipamentele şi
sistemele electrice şi electronice, într-o gamă largă de frecvenţe (0 Hz÷400 GHz)
şi nu se aplică pentru componente şi instalaţii; practic, probabilitatea de apariţie
a perturbaţiilor se apreciază că există numai până la o frecvenţă de 1 GHz, atât
în ceea ce priveşte imunitatea cât şi emisia, rezultând ca limite în standardele de
bază 1 GHz pentru emisia de perturbaţii şi 500 MHz pentru testele de imunitate.
Criteriile de performanţă date de standardele generale de imunitate
specifică baza de determinare a unor dereglări acceptabile ale performanţelor

25
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

când acestea sunt supuse unor fenomene CEM, ele fiind diferenţiate prin natura
fenomenelor electromagnetice relevante astfel:
- Criteriul de performanţă A se foloseşte pentru echipamentele ce sunt expuse
la fenomene electromagnetice continue;
- Criteriul de performanţă B este utilizat pentru echipamentele care sunt
supuse unor regimuri de natură tranzitorie, ca: descărcări electrostatice,
regimuri tranzitorii rapide sau căderi de tensiune ale surselor de alimentare
cu durată mai mică de 10 ms;
- Criteriul de performanţă C se ia în considerare în cazul echipamentelor sau
sistemelor care trebuie să suporte căderi sau întreruperi ale tensiunii de
alimentare cu durate mai mari de 100 ms, fără afectarea funcţionării corecte.
Familiile de produse trebuie să aibă câteva caracteristici generale
comune; ele pot avea funcţii diferite şi pot fi largi sau restrânse.
Standardele pentru familii de produse definesc cerinţele de CEM specifice
atât pentru imunitate, cât şi pentru emisie, precum şi procedurile precise de
testare; în mod normal, ele nu includ detalii privind metodele de măsurare sau
testare, ori în ceea ce priveşte instrumentele de testare, dar fac trimiteri la
standardele de bază sau generale, cu care sunt corelate sub aspectul tipurilor de
teste şi al limitelor impuse. În mod excepţional şi în cazuri bine justificate,
standardele pentru familii de produse pot să conţină metode de testare specifice.
Standardele de produs sunt asemănătoare standardelor pentru familii de
produse, dar sunt mult mai restrânse şi conţin: definirea tipului de produse
acoperit de standard, descrierea condiţiilor de folosire a produselor, de mediu,
precum şi unele fenomene speciale. Pentru fenomenele care nu sunt conţinute în
standardele generale este necesară descrierea detaliată a testelor, în timp ce
pentru fenomenele acoperite de acestea se pot accepta, numai în mod justificat,
noi proceduri de testare sau alte niveluri pentru rezultatele testării. În cazul în
care se fac referiri la alte standarde se acceptă numai trimiterile la recomandările
oficiale (CEI, CENELEC, CCIR etc.), cu indicarea documentului şi a datei
elaborării acestuia; în cazul unor documente neaprobate se face reproducerea
integrală a textului utilizat.
Ţinând seama de cele prezentate, stabilirea încadrării unui produs în
conformitate cu normele de CEM se poate realiza pe baza diagramei din fig. 1.8.

26
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

Fig. 1.8 Încadrarea unui produs în conformitate cu normele CEM

Lista standardelor generale şi de bază de CEM valabile în Uniunea
Europeană urmează a fi completată pe măsura finalizării normelor de CEM de
către CEI şi a prelucrării acestora de către CENELEC.
O descriere scurtă, pentru toate testele de CEM, este realizată în
documentul CEI 1000-4-1. În tabelul 1.8 se exemplifică, nu în mod exhaustiv,
standardele ce se aplică pentru acoperirea cerinţelor prevăzute în normele CEM
pentru echipamentele tipice.

Tabelul 1.8
Standarde ce acoperă cerinţele de protecţie CEM

Emisie Imunitate
Nr. Familia

crt. de produse Fluctuaţii

Interferen Toate
Armonice de
ţe radio aspectele
tensiune

Aplicaţii
EN
1 casnice şi EN 60555-2 EN 55014 EN 55082-1
60555-3
echipamente

27
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

Iluminat
2 EN 60555-2 EN 55015 EN 55082-1
fluorescent

Receptoare
3 EN 60555-2 EN 55013 EN 55020
TV

Tehnologie
4 EN 60555-2 EN 55022 EN 55082-1
informatică

Echipamente EN 55065-
5 EN 50081-1 EN 55082-1
de semnalizare 1

Echipamente
6 EN 50081-2 EN 55011 EN 55082-2
ISM

Echipamente
7 EN 50081-2 EN 55082-1
industriale

În ceea ce priveşte normativele CEI privind CEM, acestea se împart în

cinci părţi:
- partea întâi conţine norme referitoare la probleme introductive, termeni
şi definiţii (CEI 1000-1-1);
- partea a doua stabileşte condiţiile pentru mediul electromagnetic
ambiental (CEI 1000-2-1…12);
- partea a treia se referă la niveluri şi limite ale perturbaţiilor
(CEI 1000-3-1…5);
- partea a patra conţine normele referitoare la tehnicile de testare şi
măsurare în CEM (CEI 1000-4-1…20);
- partea a cincea reprezintă un ghid referitor la problemele de instalare
şi la metodele de reducere a nivelului perturbaţiilor (împământare,
cablare, filtrare, descărcări electrostatice şi dispozitive de protecţie;
CEI 1000-5-1…7).
Datorită specificului lor legat de problemele de perturbare radioelectrică
şi, deci, de CEM, cu referiri la nivelurile perturbaţiilor ce pot fi emise de diferite
echipamente, dar şi la metodele şi mijloacele de măsurare, merită a fi menţionate
şi principalele norme CISPR 11…23.
În afara standardelor prezentate, există şi alte normative de CEM care se
referă la anumite domenii cu caracter special şi care au fost elaborate de

28
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

organisme de strictă specialitate. De exemplu, dintre standardele referitoare la

echipamentele din domeniile naval, aero şi militar, pot fi citate:
- CEI 533 – CEM a instalaţiilor electrice şi electronice de la bordul navelor.
După această normă, echipamentele sunt împărţite în cinci grupe, după cum
urmează:
Grupa A: Echipamente ce lucrează în benzi de frecvenţe înguste
(echipamente de radiocomunicaţii, radionavigaţie etc.);
Grupa B: Echipamente generatoare de semnale de bandă largă sau
în undă continuă (redresoare, invertoare, iluminat fluorescent etc.);
Grupa C: Sisteme ce funcţionează cu impulsuri de energii mari
(sonar, radar etc.);
Grupa D: Sisteme generatoare de impulsuri tranzitorii energetice
(comutatoare, termostate etc.);
Grupa E: Sisteme de comandă şi reglare bazate pe tehnici analogice
sau numerice.
- ISO/DIS-2677 este o normă de CEM pentru echipamentele electrice şi
electronice de la bordul avioanelor.
- Cele mai cunoscute standarde militare de CEM sunt: MIL-STD-461, 462, 463,
care se referă la caracteristici de interferenţă electromagnetică, cerinţe pentru
echipamente, subsisteme şi sisteme, precum şi metode de măsurare a
interferenţelor electromagnetice.
Din comparaţia standardelor militare cu cele civile rezultă multe
similitudini, dar şi diferenţe în ceea ce priveşte tehnica de testare, gama de
frecvenţe acoperită şi limitele corespunzătoare nivelurilor de severitate.
În ţara noastră, de asemenea, există o serie de standarde conexe
problemelor de CEM, dintre care pot fi menţionate:
STAS 6119-78 – Instalaţii de legare la pământul de protecţie;
STAS 6616-78 – Instalaţii de legare la nulul de protecţie;
STAS 6048 / 1…9-80 – Perturbaţii radioelectrice;
STAS 6361 / 1…3-71 – Radiodifuziune;
STAS 7939 / 1…5-86 – Radioreceptoare etc.
Este de aşteptat ca în viitorul apropiat şi în ţara noastră să fie adoptate
normele europene privind CEM.
Pe plan intern, preocupările privind CEM sunt încă la început; primul standard
de CEM din ţară – STAS 12755/1-89 – Compatibilitatea electromagnetică
pentru echipamente de măsurare şi de comandă în procese industriale
corespunde parţial cu publicaţia CEI 801-1 (1984).

Pe linia aderării ţării noastre la structurile Comunităţii Europene, este

normală preocuparea continuă de armonizare şi introducere a standardelor şi
normelor din toate domeniile de activitate, deci implicit şi din domeniul CEM.
Ca autorităţi competente sunt considerate:
- Institutul Român de Standardizare,

29
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

- Ministerul Comunicaţiilor, Direcţia Generală a Regulamentelor.

În calitate de laboratoare de testare acreditate sunt prezentate:

- Inspectoratul General pentru Comunicaţii, care a emis un „Regulament

privind asigurarea CEM”,
- Comitetul Naţional Român pentru CEI – ICPE Bucureşti,
- Universitatea Politehnica Bucureşti,
- ICMET Craiova.
Merită evidenţiată activitatea desfăşurată de Institutul Român de
Standardizare în ceea ce priveşte preluarea standardelor europene de CEM. De
asemenea, Asociaţia pentru Compatibilitate electromagnetică din România, prin
statut său, îşi propune să facă cunoscut acest domeniu şi să promoveze
implementarea normelor CEM în ţara noastră.
În învăţământul superior tehnic, la multe dintre facultăţile de specialitate au
fost introduse discipline de CEM, inclusiv în cadrul învăţământului de tip master şi
doctorat, iar unele colective au început să dezvolte activităţi de cercetare ştiinţifică
în acest domeniu, însă, de regulă, învăţământul „clasic” ignoră aceste norme.
Problemele CEM au devenit actuale; ele se adresează nu numai
specialiştilor dintr-un domeniu restrâns, ci trebuie să aibă o arie de cuprindere cu
mult mai mare (de exemplu, electricienii trebuie învăţaţi despre descărcările
electrostatice, cablarea maselor, efectele reductoare etc.; mecanicii trebuie să fie
sensibilizaţi la problemele de ecranare, demontarea şi montarea ecranelor cu
toate şuruburile etc.). Problemele nu sunt simple, deoarece informarea şi cultura
tehnică în domeniul CEM sunt la început, iar bibliografia şi baza materială sunt
reduse. Trebuie remarcat şi faptul că cercetarea ştiinţifică din acest domeniu are
caracter inter- şi multidisciplinar şi necesită o bază materială deosebit de
scumpă, aşa cum este de altfel şi pentru efectuarea măsurărilor şi testelor CEM
conform standardelor.
În încheiere trebuie amintit faptul că, toate produsele puse pe piaţa
europeană începând din 1 ianuarie 1996 trebuie să satisfacă în mod egal
exigenţele normelor CEM de emisie şi de imunitate. Deci, în conformitate cu
legislaţia UE, toate echipamentele electrice, electronice şi de radio care satisfac
normele europene, inclusiv cele de CEM, trebuie să poarte simbolul de
conformitate CE, prezentat şi în fig. 1.9.

Fig. 1.9 Simbolul de conformitate

30
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

În figură de mai jos se prezintă evoluţia pragului energiei de

distrugere a componentelor electronice cele mai sensibile.

Fig.1.1. Evoluţia în timp a pragului energiei de distrugere a componentelor

electronice

31
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

OBS.
1.2.1. Decibelii şi Neperi

Mărimile utilizate în CEM sunt adesea exprimate în cantitatea

logaritmică numită decibel [dB].

Motive:
- calculele devin mai simple (produsele se transformă în sume, iar câturile se
transformă în diferenţe);
- în problemele de interferenţe apare adesea necesitatea de a compara
semnale de foarte mare şi de foarte mică amplitudine. Utilizând dB (deci
folosind o scală logaritmică) raportul amplitudinilor se transformă în
diferenţa lor în dB;

Decibelul reprezintă un raport logaritmic a două valori. El este, deci, fără

unitate de măsură (este un simplu număr);

Iniţial, dB a fost utilizat pentru a exprima raportul a două puteri, P 1 şi

P2, adică:

Dacă raportul se referă la o valoare specifică de referinţă, de exemplu:

U2=1 µV, se spune că tensiunea este exprimată în dBµV:

32
 Compatibilitate electromagnetică – CEM

Dacă în locul logaritmilor zecimali, pentru exprimarea rapoartelor se

utilizează logaritmi naturali (Neperieni), avem:

Între Neper şi decibel există relaţia:

Pentru rapoarte există următoarele relaţii:

10:1 2,3 Np = 20 dB
100:1 4,6 Np = 40 dB
1000:1 6,9 Np = 60 dB
În ambele reprezentări, un anumit nivel creşte cu aceeaşi cantitate pentru fiecare
ordin de mărime următor. Atributele dB sau Np indică numai tipul logaritmilor
utilizaţi şi deci, ele nu sunt unităţi de măsură, dar sunt folosite adesea în această
calitate.

33