a

t Când sora ei, c

cheamă, Ro*f â
grăbeşte suin
ajutor.
strânsă, ajung
faţa locuinţei
londoneze a lui s!
l
Harvey, cu care
Caryl fugise în
urntâ cu câteva
luni.
L-y f _

lui sir Harvey faţă de sora ei, ea îl

provoacă. Brutal, el o maltratează şi o
abandonează, inconştientă, pe trotuar.
Când se trezeşte, este total dezorientată.
Decorul luxos care o înconjoară îi este
necunoscut, ca şi gazda ei, lordul
Ravenscar... încă nu ştie că, în urma unui
pariu, acest mare senior se căsătorise ea c
în timpul nopţii. u

JSRV 973-86442-0-7
PREŢ 25.000 LEI
ALCRI
S
 BARBARA CART LAND

Editor: Aurclian Micu -

lector: Ioan Drăghici
Tehnoredactor: Ana Croitoru
Macheta colecţiei: Andy

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale

CARTLAND, BARBARA
Răzbunarea
Răzbunarea lordului / Barbara Cartland

lordului
Bucureşti: Alcris, 2003. p.; cm. - (Nostalgic)
Tit. orig. (eng): Lord Ravenscar’s revenge
ISBN 973-86442-0-7 821.111.31 = 135.1
v___________ Colecţia „ NOSTALGIC “

Traducerea şi adaptarea in limba română de

CECIL1AIONESCU

ALCRIS
Românce
 Sărutul din faţa sfinxului Barbara Cartland
(Colecţia „Nostalgic“ nr. 48)

Luna lumina corpul impozant al Sfinxului, faţa sa enigmatică.

• Ce perfecţiune! zise Octavia.
- Eşti mai frumoasă decât oricare dintre aceste comori, murmura vocea răguşită a
însoţitorului ei. Nu-mi vine să cred că eşti reală!
Apoi o trase spre el, acoperind-o cu o ploaie de sărutări repezi P e obraji, pe nas, pe
gură... Pentru că trupul tinerei femei vibră la mângâierile Iui, buzele lui Kenneth deveniri
mai avide, mai posesive.
Era oare ea, Octavia de Birkenhall care acţiona astfel, în Egipt, la mai puţin timp
după moartea tatălui ei? Ea era aceea care se abandona în braţele lui Kenneth Gordon,
un bărbat foarte seducător şi pe care îl cunoştea de atât de puţin timp? Dar fratele
Octaviei o lăsase la Cairo, fără bani, fără protecţie, într-o ţară frământată de conflicte
politice.

Ochii Barbara
iubirii (Colecţia „Nostalgic“ nr. 49) Cartland
Proaspătul Conte de Dornoch tocmai şi-a luat în primire locul de căpetenie a clanului
McDorn, însă întâmpină dificultăţi. Este orb şi nu înţelege pronunţia folosită de supuşi,
pentru că a fost crescut în Anglia.
Vara McDorn acceptă să-i fie îndrumător şi, cu timpul, află în ce condiţii şi-a pierdut
vederea. Ea cunoaşte un leac, dar mai întâi va trebui să-l salveze pe conte dintr-un complot
mişelesc la adresa vieţii sale. In cele din urmă, soarta, care i-a adus pe conte şi pe Vara
împreună, îi face să se îndrăgostească iremediabil.
Onorabilul Rayburn Lyle, subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe
Un vot pentru dragoste
Barbara
(Colecţia „Nostalgic1
nr. 50) Cartland
t
iSS“ “ " " < * « * i»
b bi ,0ral Îin
ingj«htaS,5 î~ ° " “ **« o iem»
£2“ T “’'dar b0"bl“P“'“1 *■** » rtige«
-teii. iadyei B™d„„,™ “ *
 Capitolul 1

1807
Când birja închiriată se opri în faţa locuinţei impunătoare din
Curzon Street, Romara Shaldon văzu cu uşurare că ferestrele acesteia
erau luminate.
Ii fusese teamă să nu ajungă prea târziu pentru a fi primită. O
serie de nepotriviri supărătoate întârziaseră cu câteva ore sosirea
diligenţei la Londra.
După care, obţinerea unei birje la popasul „Lebăda cu două capete“,
în Islington, se dovedise o problemă dintre cele mai dificile. Vizitii care
mai aşreptau clienţi nu ţineau s-o transporte pe această femeie singură, a
cărei valiză mică, evident, nu era un semn de bogăţie.
După nenumărate tergiversări, Romara reuşise să fie condusă până
în faţa casei surorii sale.
Era neliniştită, ca să nu spună speriată, de când primise scrisoarea
lui Caryl, care o implora să vină imeiat.
Totuşi, această groază nu i se potrivea lui Caryl. Chiar şi scrisul
avea o deformare nervoasă. Scrisoarea nu dădea nici o explicaţie, se
limita s-o implore pe Romara să vină la Londra şi nimic n-o mai
împiedica pe tânără să răspundă acestei invitaţii.
Cu două luni în urmă, n-ar fi putut face la fel.
 6 BARBARA CARTLAND

Tatăl ei i-ar fi ordonat să nu ţină seama de ceea ce o speria

Caryl. De fapt, declarase că numele acesteia nu mai tr.ouL pronunţat
în casă.
Romara se gândise deseori că opoziţia categorică şi intransigentă
a tatălui lor faţă de admiraţia exagerată a lui Caryl pentry Harvey
Wychbold o aruncase pe sora ei mai nuca in braţele
acestuia din urmă.
întâlnirile secrete, când sunt categoric interzise, repezintă ceva
pasionant, iar Romara, care nu-1 simpatizase personal niciodată pe
sir Harvey, înţelegea atracţia irezistibilă pe care acest bărbat din
lumea sofisticată o exercitase asupra surorii ei, în ciuda marii
diferenţe de vârstă dintre ei.
Caryl era încântătoare, dar nu cunoştea nimic despre viaţă. Nu
ieşise niciodată din micul sat în care locuiau în comitatul Huntingdon
şi nu întâlnise nici un alt bărbat în afară de fiul caste lanului şi de
camarazii pe care acesta îi aducea cu el de la Oxford în perioada
vacanţelor.
Deşi nu era decât cu un an mai mare, Romara călătorise deja.
Fusese plecată cu bunica ei care făcuse o lungă cură de ape pentru a-şi
îngriji reumatismul, iar în alt an, locuise cu ea la Harrogate.
De aceea, considera că, în unele domenii, este mult mai matură şi
mai informată decât Caryl. Cu toate acestea, ea fusese cea care avusese
curajul să treacă peste interdicţiile tatălui lor şi să fugă cu sir Harvey
Wychbold.
Generalul Shaldon - sir Alexander Shaldon - îşi tratase întotdeauna
fiicele ca pe „albaştrii“ din subordinea lui.
Nu-i trecuse niciodată prin minte ideea că ele ar putea să neso cotească
ordinele pe care le dădea cu o voce fermă. Romara ştia că atunci când
Caryl plecase, lăsând un bilet prin care îsi explica purtarea, tatal ei
fusese mai întâi stupefiat de această îndrăzneală.
 Apoi declarase pe un ton hotărât:
—Caryl nu mai există. Nu vei mai ţine legătura cu ea. Nu va mai
pune niciodată piciorul în această casă.
Dar... tată, indiferent ce ar fi făcut, este totuşi fiica ta! protestate
Romara.
- Am o fată, doar una, iar aceea eşti tu, îi replicase generalul.
Dar acum, tatăl lor era mort, în urma unor răni căpătate în cursul
diverselor campanii la care participase.
Aşa că, prmind scrisoarea lui Caryl, Romara fusese fericită că
poate răspunde la ceea ce continua să considere că este o chemare în
ajutor.
„Oare ce se întâmplase?“. Această întrebare o obsedase în
permanenţă în timp ce diligenta mergea târâş-grăpiş pe drumurile
pline de praf.
Ca de obicei, vehiculul era supraîncărcat cu bagaje şi călători, iar
caii înaintau greu.
Caryl era probabil deja căsătorită şi, după cum se făcuse luntre şi
punte să facă posibil acest lucru, cum să creadă că ceva mergea prost?
Romara încerca să se convingă că îşi face griji fără motiv.
Coborî din birja închiriată, gândindu-se că în câteva minute va
afla adevărul şi va descoperi cum să-şi ajute sora.
Vizitiul îşi părăsise deja scaunul pentru a se duce să bată cu
ciocănelul în uşa de la intrare. Se întoarse apoi ca să ia valiza Romarei.
O asemenea atenţie nu se putea datora decât impresiei pe care i-o
produsese casa şi care lăsa să se vadă perspectiva unui bacşiş
generos. .
Din fericire, Romara avea destui bani de care se putea lipsi
astfel si când usa fu deschisă de un servitor în livrea, ea n mulţumi
vizitiului care îi dusese valiza înăuntru, punându-i in mana cateva
monede.

BARBARA CARTLANp
Apoi se întoarse spre lacheu şi observă că acesta o privea fix, c u
o expresie surprinsă. w u. ,
- Sunt domnişoara Shaldon, îl anunţa ea ceea ce nu , limba cu nimic
expresia bărbatului. Ei bine, aici locuieşte str Hatve,
Wychbold?
- Da, domnişoară. .w
-Atunci lady Wychbold mă aşteaptă. Vreţi s-o anunţaţi ca am
Lacheul întoarse capul către scară, ca şi când se întreba ce să facă, în
acelaşi moment, Romara auzi o exclamaţie şi Caryl aparu m
fugă în vestibul.
- Romara! Romara! Ai venit! Domnul fie lăudat!
îşi aruncă braţele în jurul gâtului surorii sale şi o strânse lângă ea într-un
gest nervos, iar Romara înţelese din această manifestare că situaţia era gravă.
- Iată-mă, scumpo, spuse ea cu blândeţe. Sunt dezolată că am ajuns atât
de târziu, dar diligenta înainta în pas de broască ţestoasă.
Se străduia să folosească un ton degajat pentru a destinde atmosfera, dar
Caryl o prinse de mână şi o trase în altă parte a vestibulului, către o uşă
rămasă deschisă.
- Eşti aici, ăsta e principalul şi în cele din urmă, mai bine că ai sosit mai
târziu, căci acum... Harvey a ieşit.
Romara avu impresia că vocea surorii sale tremurase când pronunţase
numele soţului ei. Se aflau într-un mic salon, frumos mobilat şi Caryl trânti
uşa după ele.
- Oh, Romara, eşti aici! îmi era atât de teamă că n-ai să vii! murmură ea,
cu ochii plini de lacrimi.
Romara îşi dezbrăcă mantoul de călătorie, îl aşeză pe un scaun şi începu să-
şi dezlege bridele pălăriei înainte de a întreba:
- Ce se întâmplă? Am înţeles din scrisoarea ta că erai neliniştită.
■
RĂZBUNAREA LORDULUI
Neliniştită? repetă Caryl, pe ai cărei obtaji şiroiau lacrimile. Romara îşi
puse pălăria şi poşeta peste mantou, se apropie de sora ei şi o luă după umeri.
- Despre ce este vorba? întrebă ea. Mi-am închipuit întotdeauna că
eşti fericită.
- Cum... aş putea... să fiu?
- De ce nu ne aşezăm ca să stăm de vorbă? propuse Romara cu o
voce calmă. Şi, dacă se poate, aş bea cu plăcere ceva. Nu-mi este foame,
dar mor de sete.
- Da, bineînţeles. Este nişte şampanie aici. îţi convine?
- Şampanie? se miră Romara,
Caryl se îndreptă către o masă ce se afla într-un colţ al încăperii şi pe
care o sticlă de şampanie se scălda într-o frapieră.
Se afla acolo, de asemenea, şi o farfurie cu sandvişuri şi, deşi spusese
că nu-i era foame, Romara nu mâncase nimic de mult timp.
Ca şi când i-ar fi citit gândurile, Caryl îi replică:
- Sandvişurile sunt aici pentru Harvey... dar sunt sigură că nu va
observa dacă... vei lua câteva. \
- Nu va observa? repetă Romara, surprinsă. Vrei să spui că sir
Harvey nu ştie că vin în vizită?
Caryl îi întinse o cupă cu şampanie şi Romara, care o privea insistent, îşi
dădu seama cât de mult se schimbase sora ei.
Era tot frumoasă, dar era mult mai trasă la faţă decât atunci când păsărise
casa şi ochii îi erau încercănaţi, cum nu-i văzuse
niciodată. . „ ^
înarmată cu un sandviş şi paharul ei de şampanie, Romara se
îndreptă cu un mers nehotărât spre canapea şi se aşeza.
- Sunt atât de surprinsă, draga mea, spuse ea tu vocea sa ™ .
Ar trebui s-o iei de la început şi să-mi explici clar de ce eşti nefenuta
şi de ce voiai să vin lângă tine.
 BARBARA CARTLAND
10
Bău o înghiţitură de şampanie, obişnuindu-se cu ideea ca aceasta
îi va da puteri pentru a suporta ceea ce urma sa e
Caryl i se alătură pe canapea. Purta un neglijeu elegant, împodobit cu valuri
de dantelă scumpă, dar ochit nu raspandeau aceeaşi strălucire, colţurile gurii se
lăsaseră şi obraţt, palm erau
udaţi de lacrimi. ., 1A , „
- Povesteşte-mi ce s-a întâmplat, insista blând Romara.
— Voi... avea un copil şi... nu sunt căsătorită.
Romara rămase nemişcată un moment, ca paralizată; apoi puse
cupa pe masa de lângă ea şi izbucni:
_ Te-am auzit bine, Caryl? Nu eşti căsătorită? Dar sir Harvey te-a
cerut fără încetare de soţie!
— Da, ştiu, dar când am sosit la Londra şi după ce am fost a lui, a găsit
mereu tot felul de pretexte, până când am înţeles, în cele din urmă, că n-avea nici o
intenţie să se căsătorească.
- N-am auzit niciodată aşa ceva! Cum s-a putut purta într-un
mod atât de josnic?
- Şi asta nu este tot, adăugă Caryl cu voce slabă şi necăjită. Este nemulţumit
că aştept un copil şi... cred că a început... să se plictisească de mine.
Romara îşi îmbrăţişâ sora.
- Nu pot să cred că este adevărat, draga mea. Trebuie să te ia în căsătorie!
Trebuie să se însoare cu tine! Am să stau de vorbă cu el.
- Nu te va asculta şi cred că va fi furios că ţi-am cerut să vii. Nu mă lasă să
mă întâlnesc cu niciunul din prietenii mei şi nu merg niciodată nicăieri.
- Cum asta? Stai singură aici, toată ziua?
- Era altfel la început, când am fugit cu el. Am mers să vedem opere la Coven
Garden şi la Sadles Wells. Am vizitat grădinile de la Vauxhall Era cu adevărat
fantastic! Nu m-am plictisit nici un singur minut... II... iubeam pe acel Harvey...
adăugă ea suspinând.
RĂZBUNAREA LORDULUI

— O ştiu, draga mea. De aceea am înţeles când ai fugit, chiar dacă

asta l-a înfuriat pe tata.
Caryl îşi ascunse faţa în mâini.
- Cum am putut oare, să fac ceva atât de stupid? De ce nu v-am
ascultat, pe tata şi pe tine? Vocea i se frânse şi pradă unei crize de
suspine nestăpânite, se ghemui lângă umărul Romarei, care se întreba
cu disperare ce trebuie să facă.
Era prea târziu pentru regrete. Caryl ar fi trebuit să ştie cel puţin că tatăl ei
era un bun judecător în privinţa caracterelor.
El nu avusese decât antipatie şi dispreţ pentru sir Harvey Wychbold şi asta
încă de când Caryl îl cunoscuse la o vânătoare cu câini.
Sir Harvey se stabilise pentru un timp în vecinătate şi nu avusese linişte
până când gazda sa nu-1 prezentă lui Caryl. Apoi o urmărise neobosit cu
insistenţele sale, îi trimitea bilete şi flori, venea s-o vadă în fiecare zi, până când
generalul îi interzisese să mai vină în casă. Atunci, el o dusese cu vorba pe
Caryl, convingând-o să se întâlnească
pe ascuns.
Pentru o tânără care nu avusese niciodată atâtea bucurii, era ameţitor să se vadă
astfel curtată de către un bărbat expert în arta seducţei. Romara o înţelesese foarte
bine, dar rămăsese complet năucită că sir Harvey, bărbat de familie bună, revenise
asupra promisiunii de a se căsători cu Caryl, aducând-o într-o asemenea
stiirc
Tatăl lor era mort şi de acum înainte îi revenea ei datoria de a încerca să
stabilească responsabilităţile lui sir Harvey. La aceasta
idee, inima i se opri în loc. ,n-
- Nu plânge, draga mea, îi spuse ea totuş. lui Caryl. D p.
părerea ta, când se va întoarce sir Harvey?
_ Nu am nici cea mai mică idee. Uneon lipseşte pana mzon
şi... cred că este cu o femeie care îi place... mai mul, deca, mme.
 BARBARA CART LAND
12
Această mărturisire declanşa o nouă fortuna de lacrimi şi „ornam nu găsi
altceva de făcu, decât să-şi strângă cu pu ere sora în braţe, regretând mai mult ca
niciodată moartea tata ui or. ^
- Nu ştiam ce să fac, spuse Caryl când reus. sa vorbească dtn „ou coerent, în
afara de Hi cere sa ma ajuţi. As f. putut sa ma întorc acasă... dar nu, n-am bani.
- N-ai bani! izbucni Romara. ...
- Harvey nu mi-a dat niciodată şi nu-mi permite sa ies la
cumpărături iară el. ... u i,
Romara se gândi că sora ei era oarecum prizoniera, iar in schimbul
acestui lucru, trăia în mod evident, într-un cadru luxos.
Dacă sora ei se întorcea acasă, ar fi fost foarte greu de explicat oamenilor din
sat şi din vecinătate că era însărcinată, fără să fie căsătorită.
Romara semăna cu tatăl ei şi jură că-1 va obliga pe sir Harvey să-şi respecte
obligaţiile, întrebându-se totuşi cum o va putea face.
Căror rude li s-ar fi putut adresa Caryl ca să obţină sprijin? Bunica lor murise,
iar generalul era unicul său fiu; cât despre familia mamei lor, toţi membrii ei trăiau
în Northumberland.
- Peste cât timp se va naşte bebeluşul tău?
- Cred că peste aproximativ... două luni.
Romara păru surprinsă şi Caryl îi explică:
- Nu este prea vizibil şi Harvey mi-a cumpărat rochii a căror formă îmi ascunde
silueta.
Iată de ce nu observase de când sosise, schimbarea survenită la sora ei. Neglijeul
era amplu şi flutura în jurul ei.
Examinându-şi mai cu atenţie sora, Romara văzu că nu mai era atât de zveltă şi
suplă ca atunci când fugise de acasă. Acest amănunt nu le-ar scăpa oamenilor avizaţi
sau curioşi.
- îmi fac griji pentru bebeluş, reluă Caryl în şoaptă. Harvey nu mi a permis să
cumpăr nici măcar o hăinuţă pentru el, nici măcar
un scutec. Mă gândesc fără încetare dacă mă va lăsa să-l nasc în
această casă, pentru că până şi ideea îi displace.
- Şi atunci, unde are de gând să-l aduci pe lume?
RĂZBUNAREA LORDULUI 13

- Nu ştiu. Nu-i plac copiii.

Izbucni din nou în lacrimi şi Romara îşi spuse cu disperare că
situaţia surorii ei părea să se agraveze din ce în ce.
- Nu plânge, Caryl dragă, o rugă ea.
- L-am iubit pe Harvey şi acum, c... când el nu mă mai iubeşte, nu ştiu
ce să fac.
Un asemenea monstru n-ar trebui să fie iubit de nimeni, se gândi Romara,
dar avu prudenţa să nu-şi spună cu voce tare toată părerea. Se mulţumi să-şi ia
batista ca să şteargă obrajii lui Caryl şi insistă să bea puţină şampanie.
- Urăsc şampania! exclamă Caryl enervată. Când am venit aici cu
Harvey am băut destul de multă; pentru că îmi plăcea, dar acum, îmi face rău.
- Atunci să sun să cer cafea? Sau lapte cald? Adu-ţi aminte că asta ni se dădea
să bem întotdeauna când eram agitate.
- Nu, nu! protestă Caryl. Servitorilor li s-ar părea ciudat. Nu vreau ca ei să
bănuiască starea în care mă aflu.
- Nu crezi că au ghicit deja? se revoltă Romara.
- Numai camerista mea ştie. Este o femeie fermecătoare şi cred
că îmi este devotată.
Cu siguranţă, camerista nu păstrase în secret un eveniment ataţ de senzaţional, se
gândi Romara, care avea o oarecare experienţa
cu servitorii. .. -.
Totuşi, văzând-o pe Caryl că se teme de tot ş. de toata lu
înţelese că nu era cel mai bun moment să «e«» putină siguranţă tinerei, care fusese
mereu toarte uşor influenţabilă, dovedind că nu are câtuşi de putui propria e,
voinţa.
 BARBARA CARTLAND RĂZBUNAREA14LORDULUI 15
RĂZBUNAREA LORDULUI

ţinând seama de tatăl sau, nu venise de - Ei bine, asta simplifică lucrurile, declară Romara calmă
ilor pnn duc să-l văd imediat şi să-i explic de ce sunt aici. care sir Harvey o făcuse să acţioneze cum
eamă, ci mai Ce să fac’ Ce sunt eu în măsură să fac? se întreba Romara. curând o senzaţie de ind
e sir Harvey căci, după ce generalul neplăcută urma să fie întrevederea.
asă, Caryl se ducea singură la întâlnirile Uşa salonului se deschise cu brutalitate şi sir Harvey intr
-o or ascunse. u^rhat frumos roşcovan, îmbrăcat într-un cravată înaltă si ochii strălucind de mâni
ea de asemenea de ochii lui şi de Ramase un moment nemişcat, intr-o atitudine teatrala, pnvindu
a pe cele doua femei care stateau in picioare una langa alta. eXPTatăl lor nu precizase de ce îi disp
lăresc şi spuse cu o voce interzică s-o antureze pe Caryl, dar citind scrisoarea lăsată de fugară, tr
uratic! Acest - T-te-ai întors, Harvey.
plică el pe un ton sec, înainte de a 1 se adresa destrăbălat1“
aryl nu mai era fiica lui. Romarei. Ce dracu' faceţi dumneavoastră aici?
tea defectele lui sir Harvey dacă - Am venit şa-mi vad sora, răspunse cu gn,a tartara femeie. Date
iind împrejurările, nu este nimic surpnnzator.
e. Sir Harvey nu era beat dar băuse destul si, evident, alcoolul nu se Caryl părea epuizata de criz
lua iniţiativa " , , . „. . ,s„mpnPn s; mânia . . . . p mulţumise să-i apnnda doar faţa, ci uaţaţase
şi se n tea. . ... $e apropie dar când ajunse lângă cel
, şi pentru ca nu ştii la oe apluip , ar ;
ă mergem la culcare. îi vom ^ ^ , , . - „„ ,r„rupeti ™ nimeni fără „. j! v . . 6 _ Ţi-am repetat de sut
mineaţa. ■ F A .. - „„ i„ cnni rumenilor despre T ■ D c ’ . „ . f . nermisiunea mea si în nici un caz sa n
Va fi foarte suparat. permisiune
ton ferm. starea ta dezgustătoare.
unci' a cuie vina? Când vei învăţa să-ţi ţii guta, nuca întinse mana ca s-o ajute pe sora ei să se ridi
în vestibul ^sunarăvoci. Cary! scoase un strigă, de pe Ca„, cu o asemenea *****
u o voce ce aproape nu se auzea. S-a... “ femde **** ** ^ s-a întors! se ridicase.
RĂZBUNAREA LORDULUI 15

26___________________________ strâns o lovi pe Romara în plină faţă. 17

BARBARA CARTLANI)
Tânăra femeie se clătină, căzu în
- Cum îndrăzniţi! exclamă genunchi şi Caryl începu să urle.
Romara, atrăgând asupra ei atenţia
Iui sir Harvey. Cum îndrăzniţi să-mi Exasperat de strigătele ei, sir Harvey îşi
loviţi sora?
- Fac ce-mi place, replică el. Şi pierdu complet controlul.
nu-I văd bine pe cel care îmi va 0 apucă pe Romara, o ridică, o lovi
sta în cale! din nou, o prinse de un braţ şi o târî de-a
— Eu sunt aceea! Şi am intenţia să lungul încăperii.
vă oblig să vă căsătoriţi cu
Ajungând lângă uşă, zări pălăria,
sora mea, aşa cum aţi promis.
— Cum aţi spus? întrebă sir mantoul şi poşeta vizitatoarei şi le adună
Harvey pe un ton ameninţător. cu mâna rămasă liberă.
— In caz că n-o veţi lua de soţie,
Apoi, se îndrepta spre uşa de la
voi avea grijă ca purtarea
intrare, trăgând-o dupăcând el nişte
pe bărbaţi
dumneavoastră să fieRomara zăceadeinconştientă
cunoscută de câteva minute,
îmbrăcaţi omara, care era ameţită,
toţi prietenii pe care-i aveţi şielegant
de toatecoborâră cu oarecare prudenţă peronul casei
vecine. Dacă
Era evident aproape orbită şi se împiedica
notabilităţile Londrei. este că, doi dintre ei, îşi păstrau cu greutate
necesar, voi face oechilibrul. la fiecare pas.
- De unde
plângere la regină, în numele să înşepem să căutăm?
lui Caryl. întrebă unul dintre aceşti
stăpânul a^a a?tei0tare un va*et’ care &
Romara vorbea cu vehemenţă, dar privea cu groază
într-un mod foarte domni-.
clar. Era
- Şe propuneţi?
palidă şi ochii îi străluceau de mânie,replică un altul, care dovedea la fel ca şi
dar se ţinea dreaptăcomplicele
şi vocea său, unele dificultăţi de dicţie.
îi răsuna ca un sunet de- trompetă.
Trebuie să ne grăbim, spuse un al treilea. Dacă T-trent îşi
- Cum îţi schimbă
poţi imagina,
părerea, mică
se strică totul.
- A ş-şurat
zgripfuroaică ce eşti, că te poţi că o va face, spuse un altul. Şi T-trent este om de
amesteca în viaţa cuvânt.
mea?Vătunăspun...sirom de cuvânt!
- Ei bine, să mergem. Ce aşteptăm?
Harvey. Dacă spui măcar un singur
Cel care tocmai vorbise respiră adânc pentru a căpăta putere şi porni pe
cuvânt în public, împotriva mea, te
Curzon Street. Atunci o zări pe Romara, care zăcea la
voi omori!... Mă auzi? Te voi
omori! picioarele lui.
- Şe avem noi aişi? strigă el.
îşi legănă braţul,- Oiarf-femeie,
pumnulse pare, răspunse vesel unul dintre prietenii lui.
- Evident că este o femeie, idiotule! Dar de şe doarme aişi?
RĂZBUNAREA LORDULUI 16

RĂZBUNAREA LORDULUI

- Deschide uşa, Thomas! ordonă sir

Harvey.
Servitorul se grăbi să asculte. O
dată uşa deschisă, sir Harvey o aruncă
pe Romara afară, cu toată puterea.
Tânăra căzu de-a latul scărilor şi se
rostogoli pe trotuar, unde rămase
nemişcată, fără vlagă.
Sir Harvey îi aruncă şi lucrurile şi
văzu cu satisfacţie că poşeta o izbi în
cap.
— Iată o lecţie pe care n-o vei uita
prea curând! strigă ei, înainte de a se
întoarce în casă şi a trânti uşa.
Valetul o zăvori şi o asigură cu un
drug.

***
 BARBARA CARTLAND
1
- P’ate este
8 afumată, sugeră un altul.
- Şe pare că ş-a încăierat. Are sânge pe faţă.
- Ce sperietoare! exclamă primul, după ce o privi mai de-aproape.
Dumnezeule! Dar este exact de căutăm!
- Ce... ea?
- Priviţi-o! Aţi văzut vreodată ceva mai urât?
0 exclamaţie izbucni din mijlocul grupului de bărbaţi.
- Femeia cea mai urâtă din Londra, a spus el, iar noi am găsit-o!
- I-o vom duce! Ridicaţi-o!
Nu era deloc uşor pentru frumoşii domni s-o ridice pe Romara, căci abia de erau ei
înşişi capabili să se ţină pe picioare, dar reuşiră.
Ea deschise un ochi şi părea că-şi recăpătase cunoştinţa când, după ce urcară
din nou, cu ea, peronul casei pe care o părăsiseră cu puţin timp înainte, intrară în
vestibul.
- O-oare T-trent este acolo unde l-am lăsat? întrebă unul dintre ei.
- Ch-red că da. Şă mergem.
Şi susţinând cu braţele lor bustul Romarei, ale cărei picioare se târau pe covor,
porniră pe un culoar lat care ducea către sufragerie.
In capul mesei era aşezat un tânăr, care îşi sprijinea capul pe o mână şi ţinea un
pahar de coniac în cealaltă.
Alături de el, un bărbat cu un aer nătâng şi complet „afumat“ îi umplea paharul
de fiecare dată când îl golea. îi trebui ceva timp să
înţeleagă că prietenii săi, care abia părăsiseră masa, se întorseseră deja.
- Ce aveţi acolo? întrebă el în cele din urmă.
- Femeia pe care o căutam, răspunse unul dintre cei care o aiu-
me3m “'i SC '“f Pid0arc- D!" fericire' nu a trebui‘si
. g prea dcPlrtc¡ Dumnezeu sau poate unul dintre acei .ngeraş, cu care tu, Josué, ne baţi la
cap, a lăsa,-o la usă!
îngen? Care îngeri? întrebă Josué cu o voce distrată.
- Oh, sa-1 dezmeticească cineva! ordonă gentlemanul care o susţinea pe
Romara.
- După părerea mea, este prea dus ca să-şi amintească slujba, spuse unul dintre
ei.
- Sunt în stare să spun orice slujbă, protestă Josué pe un ton ofensat.
Slujba pe care o v-vreţi voi! Sunt pastor! Cine a spus că nu sunt pastor?
De acord, bătrâne, ştiu că eşti pastor, spuse primul intelocutor. Slujba care ne
 RĂZBUNAREA LORDULUI
19
trebuie este cea de cununie. îţi aminteşti enunţurile?
- Sigur că îmi amintesc enunţurile! Cine eşte cel care spune că nu mi le
amintesc?
- Nimeni, nimeni, răspunseră toţi în cor. Să începem! Spuneţi-i lui Trent că
logodnica lui este aici.
Auzindu-şi numele, bărbatul aşezat în capul mesei îşi înălţă capul.
- Ce se întâmplă? Despre ce vorbiţi?
- Am găsit ceea ce doreai, Trent. Cea mai urâtă femeie din Londra! Eşti gata
s-o iei de nevastă, cum ai spus? Sau revii asupra cuvântului dat?
- Trent este un om de cuvânt! strigă o voce ascuţită. Am mai spus-o... şi o
rep-repet... Trent este un om de cuvânt!
- Nu retrag nimic din ceea ce am spus, replică Trent. Vreau să-i arăt acestei
femei blestemate că eu nu sunt un oarecare pe seama căruia să se distreze şi că mă
voi căsători înaintea ei! Am spus-o şi o voi face!
- Atunci te poţi căsători imediat. Iat-o pe logodnica ta. Priveşte-o
bine. Nu vei găsi nicăieri o femeie mai urâtă!
- Cu cât va fi mai urâtă, cu atât va fi mai bine! exclama Trent, a
cărui voce bubui cu mânie.
- Haide, Josué! strigă cineva. Trebuie să te ridici. Iţi vom da un scaun de care
să te sprijini.
 BARBARA CART LAND
20_________________________ ' ~~~~
fnmraeri unul dintre scaunele cu Sp».ar inul. Si doi dm.ce ci i,

proptiră acolo pe Josue.

V
: Ş S «“toe

re este numele logo văzură că unul dintre ei ^“"“replici

Dună un moment de consternai duc« mantoul, pălăria ai poşeta
J«oi cu
Rontaret, pe care le luase de pe trotuar. Cineva deschise poşeta si o
răsturnă pe masa unde «Aiifiniîfi11 pi ^p îmorastie. deminiate
d= beţiv.
Care este numele logodnicei?
„ ~ ____ror

aflau nrnlo trei monede de

si o scrisoare. w ... . .. ,
Unul dintre tineri luă plicul şi-l examina cu ochi înceţoşaţi de
alcool.
- Ce ai descoperi?
- E-este adresată... domnişoarei Romara Shaldon! descifra el cu greutate.
-Atunci, acesta este numele ei! exclamă prietenul lui. N-ar fi avut asupra ei o
scrisoare adresată altcuiva, este evident!
- Romara... N-am auzit niciodată un nume ca ăsta...
- N-are nici o importanţă! Josué, auzi? Josué... numele logodnicei
este Romara.
- Ro-ma-ra, repetă Josué cu încetineală.
- Lăsaţi-1 liniştit şi se va descurca foarte bine, spuse unul dintre ei. Aduceţi-1
pe Trent lângă logodnică.
Nu fără greutate, îi aşezară în picioare, unul lângă altul.
Lovitura de pumn a lui sir Harvey închisese unul din ochii Romarei. Celălalt
privea fix, în gol.
 Sângele curgea din nasul tinerei până pe bărbie şi de o parte a gurii, o crestătură lată
sângera de asemenea. Inelul cu sigiliu al lui
sir Harvey îi crestase obrazul, însemnându-i faţa. Părul desfăcut îi cădea pe gât.
RĂZBUNAREA LORDULUI 21
Avea un aer grotesc şi totuşi, văzând expresia celor care o priveau, ea
reprezenta exact ceea ce căutaseră.
încet şi cu o precizie surprinzătoare, date fiind starea sa de ebrietate, Josué
începu să oficieze cununia.

***

Lordul Ravenscar se mişcă şi gemu.

Valetul său, care făcea ordine în cameră se apropie.
- Să vă aduc ceva, milord?
- Bineînţeles, idiotule! Cafea şi o pungă cu gheaţă pentru capul meu.
- Iat-o, milord!
Valetul se îndreptă către masa de toaletă şi se întoarse cu o pungă cu gheaţă pe
care o puse cu atenţie pe fruntea stăpânului său.
Apoi luă cafetiera de argint aşezată pe o masă lângă pat şt umplu cu cafea
neagră ceaşca mare.
— Vreţi să vă înalţ capul, milord? întrebă el.
Lordul Ravenscar gemu din nou.
- Mă descurc singur, spuse el îndreptându-se.
Capul îl făcea să sufere îngrozitor, dar deşi n-o ţinuse deca
puţin timp pe frunte, gheaţa îl mat uşurase. ^
îşi bău cafeaua dintr-o înghiţitură, se culca din nou şi işt acop

Ci eram puţin cam -bear asea* spuse ^ N^puM^mtordNu v-am văzut niciodată intr-un

asemenea
hal! , excelent coniacul acela...
_
- De vină este coniacul. Era bun, en
dar am băut prea mult.
 JBARBAKA CARTLAND
_ Mult prea mult, milord,^u7J°Higuet se mişca de colo'cola
22
Lordul Ravenscar ramase • ,uj săU) punând alături o
ca să aşeze pe un scaun ha.nele P
pereche de cizme a la Souvar" . { că strălucirea lor trezea
Cizmele erau lustru,« ş> « ^ ^^
invidia tuturor celorlaţi „ rum , Ravenscar încercaseră
De fapt, mulţi di„,re dea !n vlleag Secreţ„l

¡ă-l angajeze pe Higutt p credincios şi foarte

)as te. de lustruit pe care o.nventase, dar ei c
nândru de gentlemanul pe care 1 sene-
- Hignet!
Lordul Ransear îl strigase din pat.
Valetul se apropie.
- Da, milord?
-Am impresia că s-a întâmplat ceva, aseara.
_ înir-iiHevăr. milord.
- Despre ce este vorba?
- înălţimea Voastră n-are nici o idee?
- Dacă aveam, nu te mai întrebam
- Nu, milord.
- Sunt gata să aud ce este mai rău.
- Sunteţi... sunteţi căsătorit, milord!
Timp de o clipă, lordul Ravenscar rămase nemişcat ca o mumie, apoi şopti:
- Mi s-a părut mie că asta era.
Acum, îi revenea totul în memorie, începând cu momentul în care Atalie îl
primise într-un salon al locuinţei tatălui ei, pe Berkeley Square.
Primise devreme o scrisoare şi aşteptase cu o nerăbdare febrilă ora cinci a după-
amiezii, oră la care ea îi ceruse să vină în vizită.
 RĂZBUNAREA LORDULUI
23
îşi aminti cu ce grabă bucuroasă urcase scara care ducea în salon, la primul etaj.
Tânăra era singură, mai frumoasă ca niciodată.
Atalie Bray cucerise imediat Londra şi inimile gentilomilor care se lăudau cu
bunul lor gust.
Chiar dacă se ţinea seama de criteriile stabilite de alte femei frumoase
cum erau ducesa de Devonshire, lady jersey şi contesa de Bessborough,
frumuseţea Ataliei era senzaţională.
Aveai impresia că celelalte femei erau nişte trandafiri rămaşi aproape fără
petale, faţă de această orhidee albă atât de încântătoare, atât de fantastică, încât
chiar şi bărbaţii cinici şi blazaţi ca lordul Ravenscar erau orbiţi.
Intr-adevăr, acesta din urmă se îndrăgostise pentru prima dată şi, credea el,
pentru ultima dată în viaţa lui.
Niciodată nu vorbise despre căsătorie numănui, în ciuda numeroaselor iubiri
- ceea ce n-avea nimic surprinzător dată fiind averea şi frumuseţea sa. Era deci
mai mult decât sigur că Atalie apreciase la justa ei valoare cererea lui în căsătorie.
Ea îi mărturisise deschis că răspundea afecţiunii sale, dar îi cruse să mai
aştepte puţin ca să aibă timp să se cunoască mai bine.
Vrăjit de frumuseţea ei, era gata să fie de acord cu tot ceea ce ea îşi dorea,
numai să-i devină în cele din urmă soţie.
în afară de frumuseţea ei surprinzătoare, nimic altceva nu pleda
în favoarea lui Atalie Bray.
Tatăl ei nu era un aristocrat în adevăratul sens al cuvântului,
deşi fusese un gentilom de familie bună. _
Atalie nu fusese aclamată de către „Lumea frumoasa“ şi pnmita în anturajul
prinţului de Wales la Carlton House decât datonta
fizicului ei. . . . . . .
Lordul Ravenscar ştia că dacă Atalie va deveni soţia lui, uşile înalte.
societăţi vor f, întotdeauna deschise pentru ea şi că Atalie .şt atnsese
invidia tuturor fetelor de măritat şi a mamelor lor ambiţioase.
 BARBARA CARTLANT)
Sigur că obţine ceea ce îşi dorea şi, gândindu-se la fericirea sa,
pentru totdeauna asigurată, lordul Ravenscar crezu când prim,
convocarea Ataliei, că aceasta se hotărâse tn cele din urmă sâ anunţe
logodna lor prietenilor şt s-o publice in Gazeta
Când intră în salon, lordul Ravenscar ardea de dorinţa de a o săruta
încât s-o facă să-şi piardă respiraţia şi se pregătea s-o implore
din nou să se căsătotrească imediat ce era posibil.
Dar, când fu lângă ea, în clipa când voia s-o cuprindă in braţe,
Atalie ridică una dintre mâinile ei fine pentru a-1 opri.
- Un moment, Trent. Vreau să-ţi spun ceva.
- Nu are importanţă. Lasă-mă mai întâi să te sărut. Vom discuta
după aceea.
- Nu, este un lucru pe care trebuie să-l ştii.
Lordul Ravenscar nu era curios, dar pentru a-i face plăcere tinerei
îşi amână gestul, cu zâmbetul pe buze, sorbind-o din ochii săi negri şi
gândindu-se că nici o femeie nu putea fi mai încântătoare.
Se gândise deja şi la bijuteriile pe care i le va oferi când va fi soţia
lui.
Diamante, care scânteiau ca ochii săi, perle, pentru a scoate în
evidenţă pielea sa transparentă, rubine, pentru a simboliza focul ce se
aprindea în el de fiecare dată când o atingea.
Şi, în sfârşit, smaralde, pentru că privirea ei avea aceeaşi strălucire de
nepătruns...
- Mi-e teamă oarecum, că te vei supăra, Trent, spuse ea cu răceală,
dar ieri, l-am acceptat pe Hugo Chester!
El îl cunoştea pe marchizul de Chester - un tânăr amabil, dar destul
de prost, care era de puţin timp membru al White’s Club.
- Vreau sâ spun că mă voi căsători cu el, preciză Atalie.
Lordul Ravenscar o privi fix, cu stupoare, având
impresia ca nu
auzise bine.
Era imposibil, absolut imposibil ca Atalie - Atalie a lui - să
rostească o asemenea absurditate.
Cuprinsă probabil de milă pentru ceea ce resimţea el, adăugă mai
amabilă:
ţ
— Sunt dezolată, Trent. Ţin la dumneata şi cred că ne-am fi
înţeles foarte bine, dar Hugo va deveni duce într-o zi şi îmi
\
doresc la nebunie să fiu ducesă.
S-o omoare. Ideea că asta va fi uşor, foarte uşor, ii trecu prin
minte lordului Ravenscar, dar, fără o vorbă, se întoarse în loc şi
cobori încet treptele pe care tocmai le urcase cu atâta zel.
Luându-şi pălătria şi bastonul pe care i le întinse un servitor, ieşi şi se
îndepărtă pe jos de Berkeley Square.
Nu-şi mai amintea unde se dusese.
îşi amintea doar că, în cele din urmă, se întorsese acasă ca să
descopere că uitase că invitase câţiva prieteni la cină.
Ei îl aşteptaseră şi făcură ochii mari când intră în încăpere fără să-şi
schimbe ţinuta. Expresia lui făcu să le moară pe buze orice reproş sau
întrebare.
Acela a fost momentul, se gândi lordul Ravenscar, când începuse să
bea.
Şi continuând să bea, ascultase cuvintele de compătimire ale
prietenilor, iar asta îi sporea furia.
Cei din familia Ravenscar erau cunoscuţi pentru temperamentul
lor coleric, iar el se gândise adesea că tatăl lui dăduse dovada de un
umor caustic atunci când îi dăduse prenumele care însemna „iute .
„Iute ca nume şi iute ca fire, acesta sunteţi cu adevarat, maşter
Trent“, îi spusese doica de sute de ori când se înfuria^
Aceste crize se declanşau cu uşurinţă, dar se domoleau la fel de "o Z
de da,a aceasta, mânia lo,du,ui Ra,ensca, dunse
 w
BARBARA CARTLANn
26 Ap0j eva - probabil Anthony Garson - îl întrebase ce va face.
cin
XZgândit la asta, replicase el cu o voce m care vibra mama.
Si atunci’ îl întrebaseră in cor, invitaţii.
Ţţ?voi arăta Ataliei Bray că nu numai ea se poate casator,.
- La ce te gândeşti? întrebase Anthony Garson. _
Loriul Ra.»» îşi aminti că îşi alesese cu multa gr„a cuv,„.
“ITeL ca toată lumea să cteadă că tu eşti cel care a abandonata concluzionă prietenul lui, Anthony, cu o perspicacitate uttnitoare, date fiind împrejurările.
.
- întocmai. Şi jur că mă voi căsători cu femeia cea mai urata pe
care o voi găsi. , ,
Această declaraţie a fost salutată prin exclamaţii bune sa
zguduie pereţii sufrageriei.
Lordul Ravenscar ridicase paharul.
— în sănătatea soţiei mele! în sănătatea celei mai urâte femei din
Londra, pe care am preferat-o celei mai frumoase!
Aşa înceţoşat de alcool cum îi era creierul, nu se gândise cu mai puţină
satisfacţie că răzbunarea sa va face deliciul caricaturiştilor şi al redactorilor
rubricilor de ecouri care îşi făceau serviciul la „Bune maniere“, foarte
mulţumiţi întotdeauna când puteau zeflemisi pe cineva.
Ecoul o va răni pe Atalie aşa cum ea îl rănise, ceea ce şi urmărea.
Vicontele Garson se grăbise să transpună cuvintele în fapte. -Ai dreptate,
Trent, consimţi el. Este exact ceea ce trebuie să faci. Trebuie să-i arăţi
Ataliei că un bărbat ca tine nu poate fi abandonat pentru un titlu nobiliar.
El aruncase o privire în jur, asupra comesenilor cu chipurile
congestionate şi adăugă:
21
Iel
?VofflSritaintea ei, ba chiar înainte ca logodna să fie
RĂZBUNAREA LORDULUI
Ce mai aşteptăm? Să mergem s-o căutăm pe femeia cea
mai urâtă din Londra, pentru ca Trent să se căsătorească
imediat, înainte ca oamenii să afle despre logodna Ataliei cu
Chester.
- Desigur! exclamară cei mai mulţi dintre asistenţi.
—Josué îi va căsători, reluase vicontele, indicându-l pe
onorabilul Josué Meeding, unul dintre cei mai fideli admiratori
ai lordului Ravenscar.
îl întâlneai la toate reuniuinile mondene când se aflala'White’s
Club, dar era hirotonisit şi era într-adevăr pastor.
Mezinul lordului Meed fusese destinat bisericii pentru că aşa era
tradiţia familiei. Fratele mai mare era în armată şi cel de-al doilea
in marină. întâmplarea făcuse ca lordul Meed să moştenmească în
mod neaşteptat o mare avere, ceea ce însemna că nici unul din fii
săi nu mai avea nevoie să-şi câştige existenţa şi Josué devenise
pastorul „petrecăreţ“ fără parohie.
Partea proastă fusese că-1 invitase în ajun la cină, se gândea acum
lordul Ravenscar.
Dacă Josué nu era acolo, ar fi avut şi el timp să se dezmeticească. Şi-
ar fi dat atunci seama că dorinţa de răzbunare pe Atalie nu merita
sacrificiul libertăţii sale, în nici un caz.
 Ca întotdeauna, accesul de mânie îi trecuse şi raţiunea ieşi a
suprafaţă. _ ... » -
Nu resimţea decât amărăciune, ceea ce îl făcea mai cinic i
fată de femei, ştia asta. „ r tea

";rurm ca un imbecil ahrisif, concluziona * “

lordul Ravenscar, şi spuse apoi cuotoce tare:
^ BARBARA CARTLANn
li-—--------—------- piZBUNAREA LORDULUI 29
"HlgUet,! . - Inconştientă? repetă lordul Ravenscar. Vrei să spui că _ Da, milo ■ cafe am luat-o de soţie aseară? wychbold a lovit o femeie?
- Unde este em ■ de ea milord. Se pare că doamna - N-ar fi fost pentru prima dată, milord.
- Doamna re ows - Lordul Ravenscar se Îndreptă în pat. Jr a avut un accident. intonaţie specială pe care lordul îşi aminti că văzuse sânge în timpul ceremoniei
de cununie.
Vocea lui Higuet avea ^ ^ {nsemna că valetul lui avea încă Acum i se părea că vede toate acestea ca prin ceaţă.
Ravenscar o cunoştea bine . ^ai auzea încă vocea lui Josue pronunţând anunţul-, „îl iei pe multe de povestit. vorba Higuet? acest bărbat de soţ?“, dar nu-şi mai
amintea dacă fata a răspuns.
- Despre ce accident este v0 ’ ^ După încheierea ceremoniei, el o privise şi îşi spusese că aceasta înainte de a răspunde, valetu ezita pu.i^ ^ întâmplare de era Cu
adevărat femeia cea mai urâtă pe care o văzuse vreodată.
- Eu nu ştiu, milord, decât * „ WvrhhnlH Si apoi, trebuise să încerce s-o susţină, căci n-o ţineau la domnul Feltham, care eşte majordom la str Harvey
Wychbold, ^
vecinul nostru. . arp.r arrident? „Soţia mea! se gândi el. Soţia... mea'.“.
- Feltham? El este deci cel care a provocat a . Se întrebă dacă în familia sa mai fuseseră, până atunci, cazuri de
- Nu domnul Feltham, milord, sir Har^y! nebunie.
Lordul Ravenscar aşteptă. Higuet era un vorb reţ tcongtbtl ş,
informaţiile pe care dorea cu ardoare sa le timizeze nu vor
întârzia să-i scape. _
- Domnul Feltham mi-a povestit, milord, că tânăra care se afla
acum aici, a sosit ieri seară, târziu, la sir Harvey...
- Să nu-mi spui, Higuet, că m-am însurat cu una dintre vechile
amante ale lui Wychbold?
Vocea lordului Ravenscar răsunase cu un asemenea accent, încât valetul strigă în grabă:
- Nu, nu, milord! Ea n-are nici o legătură personală cu sir Harvey, mai bine spus, abia sosise, dar se pare că el a fost scandalizat de prezenţa sa.
- Şi ce s-a petrecut apoi?
- Sir Harvey i-a tras un pumn în plină faţă, milord, şi a aruncat- o de la înălţimea peronului în stradă. Asta explică faptul că doam na este încă inconştientă, după câte mi-a
spus doamna Fellows.
 Capitolul 2

Lordul Ravenscar terminase de luat micul dejun când, vicontele

Garson intră în încăpere, cu un ziar în mână.
- Bună ziua, Anthony! îi strigă lordul Ravenscar.
- Iată „Gazeta“. Probabil că toţi prietenii tăi se uită deja în ea cu
atenţie şi cu ochii ieşiţi din orbite.
Lordul Ravenscar nu răspunse nimic. îşi turnă cafea într-o
ceaşcă.
- Presupun că eşti totuşi destul de îndrăzneţ ca să înfrunţi bârfele şi
să faci o plimbare călare prin parc? întrebă vicontele luând loc la masă.
Chipul lordului Ravenscar se întunecă şi răspunse pe un ton aspru:
-Am început această poveste si voi merge până la capăt, fie ce-o fi.
- Regret doar că nu putem fi acolo, când Atalie va citi anunţul
căsătoriei tale, spuse vicontele.
Din nou, în loc să răspundă, lordul Ravenscar servi carne de viţel de
pădure de pe farfuria pe care i-o prezentase unul dintre valeţi. Vuicontele
îl privi scurt şi-l întrebă:
- Ea este încă inconştientă?
- Aşa cred. Sir William spune că este o comoţie cerebrală foarte
RĂZBUNAREA LORDULUI
31
Produsă P robabil când s a
' , - izbit de trotuar, comentă vicontele pe
un ton gânditor. Peronul casei lui Wychbold este foarte
abrupt şi dacă, după cum ţi s-a povestit, el a aruncat-o de sus
pe trepte, căderea era periculoasă.
- Periculoasă este puţin spus. Orice ar fi făcut această
tânără, Wychbold s-a purtat ca un ticălos ce este.
- Ai mai aflat ceva în plus în legătură cu acest subiect? îl întrebă
vicontele.
- Am citit o scrisoare care se afla în poşeta ei.
- Ah, scrisoarea care ne-a lămurit asupra numelui ei!
- Era scrisă de o oarecare Caryl, explică lordul Ravenscar. Ea o
implora pe Romara să vină s-o întâlnească imediat. Dădea impresia
că are nu ştiu ce necazuri.
- Ceea ce este foarte probabil dacă Wychbold este amestecat în
această treabă. Când această tânără îşi va recăpăta cunoştinţa, acolo
sus, presupun că ne va putea da nişte explicaţii.
- Dată fiind situaţia, oare ce voi face mai departe? ripostă lordul
Ravenscar ridicându-se. Nu condamn pe nimeni pentru ce s-a întâmplat,
dar este foarte regretabil că nici unul dintre noi n-a fost în stare să
gândească sănătos.
- Ai dreptate, fu de acord prietenul lui. Perfectă dreptate, dar
îmi amintesc cât de furios eram când am aflat că Atalie te-a tratat
într-un mod atât de nedemn. întotdeauna am avut impresia ca este
o aventurieră.
Lordul Ravenscar, care stătea în picioare, cu spate e a şemu tresări
surprins.
- Asa credeai? .nJ
- Căuta să
facă să se vorbească despre ea cu ^ ^ădpe
destul de frumoasă pentru asta, dar nu mi-ar P P
era sora
îndrăgită în acest fel de toţ. beuvn bun, de guta
mea
James.
 I ______________ _________________________BARBARA CARTI^

- Asta ne include pe toţi şi pe mine în special! spuse lordu,

Ravenscar cu umor.
_ Nu eşti primul care îşi pierde capul pentru o „neasemuit^
afirmă vicontele pentru a-1 consola. . . . .
- Şi nu voi fi nici ultimul imbecil care ist pierde minţile di n
cauza unei mutrişoare drăguţe, acceptă lordul Ravenscar cu
amărăciune.
Vicontele oftă.
- Ei bine, dacă eşti încă hotărât să te răzbuni pe Atalie, trebuie să
mergem în parc. Poţi fi sigur că toată lumea îţi va cere amănunte
despre soţia ta şi despre apariţia ei neaşteptată în viaţa ta.
- în nici un caz nu pot spune adevărul, zise lordul Ravenscar, cu
o voce stinsă. Cred că, cel mai bine ar fi ca amândoi să pretindem că o
cunoaştem pe Romara de mult timp. Ar putea fi o peisoană pe care o
iubesc din copilărie... o minciună de felul acesta. Va face lucrurile mai
plauzibile.
- Ştiam eu că vei găsi o soluţie! exclamă vicontele, cu admiraţie.
Se îndreptă spre uşă, se opri şi spuse pe un ton diferit:
- Sunt dezolat pentru toate astea, Trent. Dacă mi-ar fi rămas un
grăunte de bun simţ, te-aş fi împiedicat să faci această nebunie sau aş
fi insistat, măcar, să aşteptăm până dimineaţa, în speranţa că ne-am fi
recăpătat minţile, toţi.
- Ieri, astăzi, mâine, mereu voi dori să mă răzbun pe Atalie!
dedată lordul Ravenscar cu vehemenţă. Şi voi reuşi, cu orice preţ.
- Tu ai spus-o! se învoi vicontele.
îşi urmă prietenul în vestibul şi trecând peste pragul casei în faţa
căreia aşteptau caii lor, se gândi că în orice caz, Trent scăpase o emeie
interesată, care se dovedise a fi doar o intrigantă. Acest raţionamet
sever nu-i fusese sugerat de răceala tinerei în privea. El dovedea o
afecţiune sinceră pentru lordul
 i
să facă o căsătorie care,
ştia
După cum spune proverbul, dragostea este oarbă si lordul
pRavenscar
i 7,BUN AREAnu-şi dăduse seama că, deşi pretindea că-1 iubeşte,
LORDULUI
Atalie flirta cu toţi prietenii lui şi căuta să-i seducă pe 33toti
bărbaţii care-i
Ravenscar şi era treceau pragul.
fericit că nu apucase el, ar fi fost dezastruoasă.
Vicontele le judeca pe acele femei care nu se mulţumeau cu
un singur bărbat în vaiaţa lor şi cărora le trebuia o duzină de
admiratori în acelaşi timp, chiar dacă făceau pe cineva să sufere.
Cu siguranţă, salvarea lordului Ravenscar din ghearele
Ataliei s-ar fi putut face altfel decât răspunzând la scrisoarea
prin care aceasta îl chema şi facându-l să ia de soţie femeia cea
mai urâtă din Londra.
Gândindu-se la ceea ce se întâmplase, vicontele fusese îngrozit,
îşi chinuise creierul, fără să găsească mijlocul de a-1 scoate pe
prietenul său din această situaţie neplăcută.
în ajun, de îndată ce reuşise să se ţină pe picioare, se repezise
la Josué Meeding pentru a verifica dacă această ceremonie, atât de
nebuneşte celebrată, era valabilă.
josué dormise după beţia din noaptea precedentă, dar se aña încă într-o
stare agresivă şi fu ofensat să se vadă bănuit că făcuse o
ilegalitate.
- în mod firesc, trebuie ca această căsătorie să fie înregistrata
astăzi la biroul stării civile. Dar eu am celebrat această ceremonie în
deplină legalitate şi doar un decret al parlamentului o poate

nU
- Eşti sigue de asta? ripostase vicontele. Şi cum nu avea ncredere
absolută în Josué, se informase şt dm alte Prin legea dată în 1754.
orice căsătone trebua
tiroid stării civile după celebrarea sa “£££>
banalităţi, era considerată irevocabda daca feese celebrata
preot.
 ___________________________________BARBARACART
±4

înfruntându-şi soarta cu curaj şi neputând să ţină

evenimenq, ascuns, lordul Ravenscar se hotărî să dea dovadă de
îndrăzneală
Publicase deci un anunţ în „Gazeta Londrei în care spunea q
ceremonia avusese loc „în cerc restrâns din cauza unui doliu“.
Această explicaţie fusese propusă de viconte, care îşi amintea
q remarcase că Romara era îmbrăcată în întregime in negru şi q
aceeaşi culoare aveau atât mantoul, cât şi palana ei. Nimeni n- ar
f) purtat fără motiv o îmbrăcăminte atât de lugubra.
Această explicaţie fusese binevenită căci, extrema discreţie Cll
care se celebrase căsătoria ar fi stârnit o mulţime de comentări^
dacă n-ar fi existat un pretext plauzibil.
Totuşi, în timp ce se îndreptau spre parc, pe caii lor iuţi, atât d e
invidiaţi în anturajul lor, vicontele îşi spuse că nimic nu \a putea
uşura cu adevărat încercările neplăcute care îl aşteptau pe
prietenul său.

***

Romara se mişcă, încercă să deschidă ochii şi observă că unul dintre

ei este complet acoperit de un pansament.
O femeie care cosea, aşezată în apropierea ferestrei, o auzi
mişcându-se şi veni la capul patului.
- V-aţi trezit, milady? întrebă ea. Mă auziţi?
Romara avea impresia că buzele care o dureau erau din lemn, dar
reuşi să spună:
- Unde... sunt?
- Să nu vorbiţi imediat, milady, o sfătui femeia, încercaţi mai întâi
să înghiţiţi această poţiune pe care a lăsat-o medicul pentru
dumneavoastră.
Ea varsa un lichid într-o lingură şi o apropie cu precauţie de buzele
Romarei.
 oric»« de blând fusese gestul ei, când Ungun atinse guta
tinerei, aceasta se s,mţ, îngrozitor de tău şi se strâmbă înainte de
a^yttTj
înghUi substanţa
NAREA dulce şi lipicioasă.
LORDULUI 35
Sub efectul acestei poţiuni, îşi simţi gâtul telaxându-se.
O_ Unde sunt?
privi pe reuşi
femeia ea să întrebe
aplecată asupra eidin nou.
şi se gândi că n-o văzuse
—
niciodată. înălţimea Voastră este în siguranţă, răspunse
necunoscuta pe un ton liniştitor. Dormiţi, milady, şi vă voi
explica totul când vă veţi trezi.
Medicamntul pe care Romara îl înghiţise era un calmant şi
ea se simţea extrem de obosită. Avea impresia că trebuie să
rezolve o mulţime de probleme, dar nu va şti niciodată despre
ce era vorba.

***

Când se trezi, era deja noapte. Perdelele erau trase şi pe o masă de

la capul patului ardea o lumânare. Romara descoperi că era culcată într-
o cameră mobilată foarte luxos şi mult mai mare decât
cea pe care o ocupa acasă.
Dar dacă nu era acasă, unde era?
Observă că nu era singură: imr-un fotoliu din faţa senuneuta era o
tânără fată care purta o mică bonetă de n-o cunoştea. Dormea adâncită
in fotoliu şi Romara
că nu trebuia să-i vorbească. w . ,

dintr-o ceaţă deasa, îşi ammtm. Caryl

îşi aminti că sosise la casa dinCurzon Street,
şi aflase că va avea un copil-
 ^gpynsAREA LORDULUI - E
36 ste prea devreme, afirmă el. Mult prea devreme. Aţi suferit o comoţie
gravă. Aţi stat trei zile fără cunoştinţă.
- Trei zile! exclamă ea. Nu se poate!
- V-aţi izbit de ceva foarte dur cu capul, de trotuar, după câte am
rm*»31 ■—r------1 — —11 auzi vorbind în şoaptă pe
culoar cu femeia între două vârste care o veghea cel şi se în cameră,
mai des
-mea doamna Fellows.
BARBARA CARTLAN^ Când aceasta din urmă se întoarse se apropie de

Apoi văzu fala roşie şi mânioasă a Iui sirHarvey şi auzi din „„„ cu„, mâna
barba,ului pocneşte obrazul Iu, Caryl, ,n „mp ce voce, înţeles, îi explică el.

'“‘ÂtSn.elese de ce avea capul bandajat Bl o lovise! Era d t necrezut de

«conceput, dar şir Hatvey o Iov,se ,n pluta fata!
După aceea, nu mai era decât întunece ş, o sufennţa atroce, care
părea că nu se va sfârşi niciodată.
Poate că era în aceeaşi casă cu sora sa.
I-ar fi plăcut s-o vadă pe Caryl, dar avu o crispare de frtca l a
ideea că sirHatvey ar fi putut-o lovi din nou.
Buzele o dureau încă şi după un moment de dezorientare, Işi
desprinse mâna dintre cearşafuri şi le pipai.
Gura îi era umflată şi obrazul care o durea era acoperit cu un
plasture. ,w.A,w. 'w
Brusc, o idee terifiantă r trecu prin minte: daca el îndrăznise sa
se poarte astfel cu ea, în ce stare trebuia să fie Car\l!
Voia să-şi întâlnească sora, s-o regăsească imediat pentru a o
proteja, dar era incapabilă să se mişte. Capul o durea îngrozitor şi avea
impresia că era moartă. Trebuie să mă restabilesc repede, îşi spuse ea şi
adormi din nou.

***

- Dar trebuie să mă ridic... trebuie, insistă Romara.

Sir William Knighton, medicul lordului Ravenscar, o privea
insistent, cu milă.
37
_ De trotuar?
Romara era uluiră. Sir William spuse în grabă-,
— Nu vă neliniştiţi pentru asta acum. Rămâneţi culcată, liniştiţi- si
încercaţi să dormiţi. Mă voi întoarce mâine.

Romara, pentru a întreba-,

_ Doriţi ceva, milady? Sir William a recomandat să beţi cât
mai multe lichide şi am limonadă proaspăt făcută.
- Cu plăcere, acceptă Romara.
Doamna Fellows îi înălţă capul cu îndemânare şi Romara bău
cu înghiţituri mici, conştientă de faptul că buzele o dureau mai
puţin decât în ajun.
Când fu din nou sprijinită de perne, întrebă-,
- îmi spuneţi tot timpul „milady“. Cred că este o greşeala. Numele
meu este Shaldon... domnişoara Romara Shaldon.
Doamna Fellows o surprinse când îi răspunse, după o uşoara

“- înălţimea Sa a spus că po, să-i explic înălţimii Voastre, dacă

veţi întreba, eă de fapt suntettlady Ravenscar

«on, repetă ea si - - - Numeie i

lordul Ravenscar.
niciodată vorbindu-se de. p si se aseză.

Doamna Fellows trase un scaun g^ ^ adevărul?

-înâlţtmea Voastră se simte destul de
întrebă ea.
 38__________________________________________BARBA RAJART,AX|

- Desigur. Mă simt mult mai bine. De altfel, vreau să mă ri^

pentru că am... unele lucruri de foarte mare importanţă de fă Cu, dar
medicul se opune...
- Trebuie să ne conformăm ordinelor lui sir William, milady
răspunse doamna Fellows. Este medicul Alteţei Sale Regale, prinţl|| de
Wales' Nu există medic mai competent în toată ţara!
Romara se gândi că, fără îndoială, va trebui să plătească fo arte
scump, dar se mulţumi să spună cu voce tare.
- Tocmai îmi spuneaţi de ce sunt aici.
- Da, milady. Iată ce s-a întâmplat... începu doamna Fellows. Cu
câteva ezitări, ea povesti cum domnii care cinaseră cu
înălţimea Sa o descoperiseră pe trotuar, în faţa casei vecine şi Q
transportaseră aici. De fapt, pariaseră că vor aduce o logodnică pentru
gazda lor, lordul Ravenscar, cu care o foarte frumoasă tânără care era
vedeta de la St. James tocmai o rupsese.
Doamna Fellows ştia că tinerii se avântaseră sub conducerea vicontelui
Garson, în căutarea celei mai urâte femei din Londra, dar se feri să-i
spună Romarei.
Se mulţumi să-i explice că, pentru a se răzbuna că a fost atât de rău
tratat, înălţimea Sa se hotărâse să se căsătorească înainte să fie anunţată
logodna domnişoarei Bray cu marchizul de Chester. Romara o asculta
îngrozită.
- Vreţi să-mi spuneţi, reuşi ea să întrebe cu o voce gâtuită, că sunt
într-adevăr... căsătorită cu acest... domn?
- Aşa este, milady.
Romara simţea că i se învârte capul şi timp de un moment se gândi că
delira probabil dacă îşi imagina că o asemenea poveste poate fi adevărată.
T tuşl doamna FelI
A ° ’ °ws vorbea pe un ton convingător. Cineva cu ţişare aşade
respectabilă ar fi putut cu greu să inventeze o poveste atat de fantastică...
dacă nu primise instrucţiuni în acest sens.
 39
_—Lordul...
LOIUUI...Ravenscar
îvavcnsear v-a cerut să
v-;
după un timp.
Trpd că înălţimea Qn

nechibzuit...
- Ce vaniciodată!
urma? Ce pot să fac?
întrebările Romaret aveau ceva de copil speriat, ceea ce trezi
instinctul matern al doamnei Fellows.
- Haideţi, nu vă necăjiţi, milady. Situaţia se va rezolva de la
sine când vă veţi simţi mai bine şi puteţi fi sigură că înălţimea Sa va
găs' o soluţie.
— Spuneţi că... am fost căsătoriţi... de un pastor adevărat?
— Da, milady. Onorabilul Josué Meeding a fost hirotonisit cu mai
mulţi ani în urmă, dar n-are parohie şi nu se poartă cum trebuie s-o facă
un pastor. Bineînţeles că nu eu sunt cea care îl judecă astfel, recunosc.
Romara avea impresia că trăieşte un adevărat coşmar. Nu putea
decât să se roage să se trezească şi să descopere că totul a fost doar în
închipuirea sa.
Atunci, gândurile i se întoarseră la Caryl.
Când sir Harvey, după ce o lovise, o aruncase din înaltul
peronului pe trotuar, ea cum ripostase?
Şi-o aminti imediat pe Caryl urlând. 0 auzise foarte dat mam»
să-şi piardă cunoştinţa din cauza durerii.
 întinse mâna şi se agăţă de doamna Feilows.
-Aţi putea să... faceţi ceva pentru mine? o întrebă ea.
40 BARBARA
- Tot ce stă în puterea mea, milady.
- Ei bine, vreţi să întrebaţi, fără ca cineva să bănuiască f aptu| o
faceţi
- în îi numele
voi vorbi despre
meu, dacăasta domnului
doamna Higuet,
de alături valetul
se simte pdreonal ;,|
bine?
înălţimii Sale, milady,
- Doamna promise
de alături? doamna
repetă doamna Feilows.
Feilows.El este prieten Cll
majordomul lui sir
-Din casa luiHarvey şi nu-iWychbold.
sir Harvey va fi câtuşi de nu
Dar puţin greu să aspu,
trebuie fje 1(;|
ceea ce înălţimea
nimănui Voastră
cine întreabă doreşte
şi mai ales să
să ştie.
nu afle sir Harvey că eu supţ aici.
- Atunci, vă rog, făceţi-o. Făceţi-o cât mai repede cu putinţă, 0
imploră Romara. Trebuie să ştiu cum se simte această doamnă.
îndată ce ea intră în cameră, cam peste două ore, Romara înţelese
că doamna Feilows avea noutăţi.
- Domnul Higuet s-a informat, milady, îi spuse ea şi nu aveţi de

un
ce medic.
să vă neliniştiţi. Doamna se simte bine şi nu a fost chemat nici
Ceea ce nu însemna că sora ei nu era bolnavă, îşi spuse Romara
în sinea ei, amintindu-şi de modul în care sir Harvey o trata pe Caryl.
Dar, pe de altă parte, era sigură că servitorii ştiau absolut totul
despre Caryl.
Dacă spuneau că se simte bine, însemna că purtarea lui sir
p2nm°. atât dt crezuse R
°™ra. Ghici că doamna
Feilows mai avea mea ceva să-i spună si o întrebă-

pfea tenc
milady. Plânge mult mai ales rând
d CSte Sln ură si s
este acasă. ’ § *r Harvey

-Domnul Higuet a aflat că doamna nu este prea fericită,

nu
 pĂTRUNAREA LORDUL^
41

- Trebuie să mă ridic, indiferent ce sn Romara. Dacă rămân culcată

în continuare T !T W'1Uam' exdamă de puteri încât îmi vor trebui multe zile
’ °l 'kVm atat de Upsită
' Acestea SUnt PrescriPţiile lui sir
T
- Nu-mi pasa. Vreau să mă ajutati să
masă, doamnă Fellows, pentru a fi destul de putwlă“ dUPa’
1 conving să mă lase să mă îmbrac si să cobor “ Sa‘
împotriva voinţei sale, dar pentru că Romara părea într-adevăr
hotarata, doamna Fellows o ajută să se dea jos din pat si să stea în
picioare.
Romara nu se aşteptase să se simtă atât de slăbită, dar ştia că
n-o va putea ajuta pe Caryl, dacă rămânea ţintuită în pat.
Susţinută de doamna Fellows, reuşi să meargă până în
celălalt capăt al încăperii şi să se aşeze într-un fotoliu lângă
fereastră.
în trecere, îşi zări imaginea în oglinda de pe măsuţa de toaletă
şi şocul o făcu să scoată o exclamaţie de groază.
- Haideţi, milady, nu vă speriaţi, o dojeni doamna Fellows.
Faţa dumneavoastră a fost plină de răni, dar sir William spune că
aţi avut noroc: nu v-aţi piedut dinţii şi nasul n-a fost spart.
- Aveţi o oglindă la îndemână?
- Este întotdeauna pe măsuţa de toaletă. Aparţinea mamei
înălţimii Sale, care a murit. Cum dumneavoastră nu aveţi nimic,
 42 BARBARA

aici.

milady, lucrurile sale ne sunt foarte folositoare.

Romara îsi aminti atunci că valiza ei se găsea in casa vecină ^
- Este foarte amabil din partea dumneavoastră, dar am o valiza
cu lucrurile mele personale. ■ „
- Atunci, voi trimite o birjă s-o caute, milady, spuse doamna
Fellows.
Romara ezită un moment, apoi explica:
- De fapt, valiza se află la sir Hatvey, dar n-aş vrea
 BARBARA
42 CARTUŞ
- înţeleg, milady şi
sunt sigură că domnul Higuet se va ocUpa de asta foarte discret.
- ii voi fi foarte îndatorată, răspunse Romara.
Se Rândi să-i trimită un bilet lui Caryl, dar acesta avea sa cada
¡„ mâinile lui şir Harveysi ca urinare, acesta din urma ar putea încep, s-
o trateze pe
sora ei cu şi
mai multă
cruzime decât o făcuse pâni
mult să păstreze secretul
atunci. asupra lui Caryl, pentru a
Ţinea prea muu ca -- - ,
_ şi dori ca lordul Ravenscar să afle totul despre legătură et cu ea.
Dacă afla că Romara locuia în casa vecină şi că, în plus, se
căsătorise cu proprietarul şi-ar fi vărsat în mod inevitabil furia asupra lui
Caryl.
Trebuie să fac în aşa fel încât să ies de aici! îşi spuse Romara.
Când doamna Fellows îi aduse oglinda, se întrebă dacă va mai
îndrăzni vreodată să se arate în public.
Ceea ce putea vedea din chipul său era de nerecunoscut.
Unul dintre ochi era aproape intact, dar totuşi umflat, nasul îşi
dublase volumul, iar în jurul ochiului bandajat, pielea era con- tuzionată şi
vânătă la culoare.
Cât despre buze, erau atât de umflate că se asemănau cu cele ale
negrilor şi erau crăpate pe centru.
O parte din faţa ei ascunsă sub bandajul şi plasturele care o acoperea
- văzuse când doamna Fellows îi schimbase bandajul - avea o tăietură
adâncă, făcută fără îndoială de un inel cu sigiliu
- Sunt oribilă! murmură Romara.
Nu-i venea să creadă că îşi privea propria figură.
- Toate astea vor dispărea, milady, replică doamna Fellows Se vede
deja un mare progres, iar umflăturile au dat mult înapoi.
Romara lăsă oglinda cu un gest hotărât.
Puţm 11 pasa cum arăta. Ceea ce căuta, era s-o salveze pe Caryl
fczita, dar pana la urmă întrebă:
 ' Credeţi că ‘-as Putea vorbi lorduluTRav
— Bineînţeles, milady. înălţimea Sa r SCar?
despre dumneavoastră. cere ln
fiecare zi veşti 43
' Dacă §ăsiti ceva ™ care să mâ îmbrac si . poate că ar accepta să discute un
moment cu PlCptanaţl puţin’ în timp ce vorbea, se gândea ră „ ■ m'T'
îndoială, lordul RavenscaAu-si d e^mS ^ ^ “
mai mult decat ea
întâlnire. ţeastă
Totuşi, sentimentele lor reciproce nu aveau nici o importantă dar fund
ca sora o peste doua ta, w aduce pe ,„me J J
Poate eh,ar ma, devreme, calculă ea, amimiudu-si dau la care
Caryl fugise cu sir Harvey.
Doamna Fellows îi aduse un neglijeu din catifea albastră decorat
cu broderie veneţiană. Romara nu purtase niciodată ceva atât de
frumos.
O învelitoare din hermină, care aparţinuse răposatei lady
Ravenscar îi acoperi genunchii, după ce doamna Fellows îi
pieptănase părul ce depăşea pansamentul.
Din cauza mişcărilor repetate, imensa vânătaie pe care o avea în
spatele capului, în locul în care se izbise de trotuar când căzuse, o
durea teribil, dar doamna Fellows se purta cu multă blândeţe.
— Să mă duc acum să-l caut pe înălţimea Sa, milady? o întrebă ea
când fu gata.
— Da, vă rog, răspunse Romara, care adăugă: puteţi trage puţin
perdelele? Lumina este atât de puternică încât mă dor ochii.
Simplu pretext, de fapt, dar ea ştia că este îngrozitoare şi se temea că
şocul va fi chiar mai puternic pentru ..soţul“ ei, decât pentru ea însăşi.
Dacă se îmbăta până când nu mai ştia de el, probabil că nu valora
mai mult decât sir Harvey. . ..
Fără îndoială, Romara cunoştea scandalurile iscate focurile
desfrânate şi chefurile monstruoase ale tineri or a • altor „frumoşi“
încurajaţi de comportarea prinţu ui
 44

BARBARA CÂRTI A

în timpul unuia dln chcfa^ sale, prinţul se

îmbăta* în aşa hal, mea, căzuse focul „„ ^jţjţîNAREA. LORDULUI

Anglie era informata, atat prin intermediul 0 recunoscu pe cea a doamnei Fellows, căreia a r
rin bârfe, de comportamentul scandalos „ Când uşa se deschise, Romara îşi ţinu respiraţia.
au băuţi. _ înălţimea Sa! anunţă doamna Fellows.
espre curse cu obstacole la car e toti Si un bărbat intră în cameră.
rz. de noapte atacate, despre mii de lire Romara nu se putuse opri să nu-şi imagineze cum
,uri copilăreşti făcute de bărbaţi care nu bună dreptate, că are o figură de chefliu si poate un ten
i lor decât să-i risipească astfel. Sau mai rău, că se aseamănă cu acele caricaturi car
-se de cineva care s-ar fi căsătorit pentru apropiaţii săi ca fiind buhăiţi şi congestionaţi, cu crava
La prima privire, observă că lordul Ravenscar nu
are nu avea nevoie de bani.
înalt, lat în umeri şi, fără îndoială, frumos.
casă şi aflase de la doamna Fellows,
Era îmbrăcat după ultima modă, cu colţurile gule
puneau personalul, îsi imaginase despre bărbii pătrate şi cravata înaltă era de un
etrecăreţ“. alb imaculat.
tatăl ei vorbea întotdeauna cu dispreţ. în afara unui ceas care strălucea în buzunarul de
chiar un desfrânat, cum o făcuse cu sir pe cât de elegant, după criteriul impus de către Frum
pună în valoare pe bărbaţi şi să rămână discrete.
ntru a-1 convinge s-o ajute pe Caryl. Nu El străbătu încăperea. , in ultima clipă, Romar
ă foarte tare să nu întâlnească un bărbat dezgustat privind-o şi lăsă ochii m |os, avand gatu
Pe
TX»:“ă,ăd,spuse,ordulRavenscar. V
ală, probabil nu va fi beat. Şi dacă ar fi
ă spere în egală măsură, că nu era prost Reuşi să spună cu greu chiar şi un C^nt ^J dar s^w
-Am
m şi moderaţie, dar inima
şi mâinile îi tremurau când, l-a interzis. _ . pva
e, auzi răsunând voci de cealalta parte a - Trebuia să vă văd. Vreau... sa va c scuzele m
-înţeleg şi bineînţeles că doresc sa va
45
 46 BARBARA

— Nu... vă rog, îl întrerupse Romara ridicând mâna.

Simţi că era surprins, dar păstră tăcerea şi ea continuă:
— Nu vreau să vorbesc despre mine. O vom putea face mai tân>
Acum, am nevoie de ajutorul dumneavoastră... şi asta de urgenţei 11
Lordul Ravenscar se aşeză într-un fotoliu în faţa Romarei.
- Evident, vă voi ajuta dacă este posibil. Dar mi-e teamă situaţia
neplăcută...
- Lăsaţi asta, îl întrerupse Romara din nou. Este vorba desp re sora
mea.
Lordul Ravenscar înălţă din sprâncene ca şi când ar fi
găsit ciudat faptul că se preocupa de sora sa şi nu de ea
însăşi.
- Sora dumneavoastră? întrebă el.
- Da. Este în casa de alături, cu sir Harvey
Wychbold.
- Deci pe sora dumneavoastră aţi venit s-o vedeţi când
v-a tratat în modul acesta mârşav!
- Era... furios... că m-a chemat. Nu l-a anunţat şi m-a aruncat afară
- Am înţeles asta foarte bine.
Accentul din vocea lui îi arătă clar Romarei că îl condamna cu
asprime pe sir Harvey. Acest lucru o încurajă să-l întrebe pe un ton
rugător:
- Vă rog, vreţi s-o ajutaţi pe Caryl, pentru că eu sunt incapabilă s-o
fac, pentru moment?
- Ce îmi sugeraţi să fac?
- Aduceţi-o aici. Sir Harvey o maltratează. A lovit-o în timp ce eram
acolo.
întotdeauna am crezut că este un bădăran! exclamă lorc
Ravenscar. Purtarea lui faţă de dumneavoastră si ceea ce î spuneţi
despre soră, îmi confirmă părerea.
Se gândi um moment şi apoi reluă:
 47 BARBARA

de acolo?16'*S1§Ura’t0tUŞI’“ S°ra dumneavoastră doreşte să ple

 Romara îşi împreuă mâinile ale ^ îiexpUcă: r e§eleleîrapletise
- El a convins-o pe Caryl să fugă imn interzis să mai intre în
casa noastră ^ după ce «affl meu i-a
- Presupun că a promis s-o ia de soţie
Romara vot sa dea din cap, dar mişcarea« t
strâmbă. produse durere şi se
Da
- ’ ^ Promis de s«e de ori si Caryl era înd •
Avu impresia că citeşte dispreţ pe chinuli ",agostlta de el.
P
se gr ăbi să adauge: ' P Chlpul lordului Muscat şi

" Ea ^ intalnise niClodata un bărbat ca el. De fapt, degeaba era frumoasa nu era
nimeni important care să i-o spună în comatul
ilul
Huntingdon.
-Aşadar, Wytchbold i-a sucit minţile, comentă lordul :nscar Ravet
cu dispreţ. Cu siguranţă nu este prima dată când se comportă în acest
mod.
- Tatăl meu mi-a interzis să mai comunic cu sora mea, dar eram
convinsă că sir Harvey a luat-o de soţie.
- Nu vă puteaţi aştepta în nici un caz ca un astfel de filfizon să-
şi ţină cuvântul. Dar dacă sora dumneavoastră doreşte să-l
părăsească, de ce n-o face?
- S-ar putea spune că o ţine prizonieră în casa lui şi...
Rămase un moment tăcută şi lordul Ravenscar văzu cum se
înroşeşte partea din figura ei care nu era acoperită de badaje. ^
- ... şi aşteaptă un copil, încheie Romara aproape în şoaptă.
- Ar fi trebuit să bănuiesc.
Avusese ceva cinic în felul cum spusese asta şi Romara se ga cu
disperare că nu va interveni.
- Vă rog, vă rog,
altcineva căruia să ma adresez. Tatal m
trebuie, dar este mort.
 48 __________________________________Î^VRBAEA CAR ri ^J
_ A fi obligat să pui această întrebare, pare destul de CiUc] cunoscând
împrejurările, dar aţi putea să-mi spuneţi cine sunteţi^ cine a fost tatăl
dumneavoastră?

S|

— Tatăl meu era generalul Shaldon, sir Alexander Shaldo

răspunse Romara care-1 văzu pe lordul Ravenscar privind-o C(j ’
stupoare.
— Tatăl dumneavoastră comanda. Regimentul 10 de Drag^
Uşori?
-Da.
- Bunule Dumnezeu! Am servit sub ordinele sale! Cum Dumnezeu
a putut generalul să lase un bărbat ca Wychbold s-o frecventeze pe sora
dumneavoastră sau chiar pe dumneavoastră?
- Sir Harvey i-a fost prezentat lui Caryl de un vecin, iar când a venit
s-o vadă, i-a trimis flori şi i-a scris scrisori de dragoste, tata i-a interzis să
mai vină în casă.
- Evident.
- Dar sir Harvey a convins-o pe Caryl să continue să-l vadă în
taină.
- Sunt sigur că a fost foarte convingător.
Vocea lordului Ravenscar era sarcastică.
- Inţelegeţi-o, vă rog. Caryl n-a cunoscut niciodată pe nimeni care
să-i semene. Cred că a fascinat-o.
Şi acum poartă copilul lui. Dumnezeu ştie ce ar fi gândit tatăl
dumneavoastră în legătură cu acest lucru, dacă trăia.
- Presupun că tata l-ar fi omorât pe sir Harvey, sau mai bine l-ar fi
obligat s-o ia pe Caryl de soţie, ca să dea un nume copilului.
Lordul Ravenscar o privi cu un aer surprins.
- Ea asta doreşte?
Ci este rea
P Să ştie ce vrea. N-am
fa^oscăesteîni™ m°raen‘e' d" SPUS că sir Harvey este este însărcinata şt că
încearcă să ţină în secret sarcina ei.
 49

_ Mu mă miră.
' Caryl crede’ d<: «menea, continuă R„mm „
.nSbuşică, că sir Harvey ,a plictisit de ea „ BK ^ « °
Lordul Ravenscar îşi strânse buzele înainte de a soune
femeie Vreţi
' Acere» Vreau si discut cu

unuldin prtetent, met despre asta, dar vă promit că mă ocT _

-Curând.''
Cât de curând
întrebăposibil.
Romara, îngrijorată.
- îmi este atât de frică să n-o trateze pe Caryl cum a făcut cu
V

mine.
- Trebuie să vă răzbunaţi pentru asta. Ce aţi făcut de l-aţi înfuriat
astfel?
- I-am spus doar ceea ce credeam despre el.
Lordul Ravenscar râse.
- N-ar fi trebuit să mă îndoiesc, doar sunteţi fiica tatălui
dumneavoastră, dar în acest caz, era imprudent.
- A pălmuit-o pe Caryl pentru că m-a chemat, îi explică tânăra.
Apoi m-a lovit. Doar faptul de a-şi aminti îi tăie respiraţia. După
aceea, nu-mi mai amintesc nimic.
- Este ceea ce am presupus şi eu, dar cred că doamna Fellows
v-a povestit ce s-a petrecut.
- Da. ,
- După cum aţi propus, contrinuă el grăbit, vom discuta despre
asta mai târziu. Cred că, acum, pe primul plan este
sunat,a suton,
dumneavoastră. ,. . încerca s-o
- Mulţumesc. Mulţumesc pentru promisiui
ajutaţi.
- Când este aşteptat copilul?
Romara se îmbujora din nou.
 50___________________--------------------KAKBARA
Părea atât de puţin cuviincios, aproape indecent, să dis CUt
despre venirea pe lume a unui copil cu un necunoscut. Dar nu era
momentul să se joace de-a fetiţele pudice sau timide.
- Caiyl crede că va naşte... peste două luni, dar s-ar putea să
f,e
mai devreme. AA .

- Atunci, trebuie să acţionăm neîntârziat, spuse lorcluj

Kavenscar. Credeţi sincer că cel mai bine pentru s 0ra dumneavoastră este
să devină soţia acestui individ?
Rom ara făcu un scurt gest cu mâna.
— Oricum ar fi, este totuşi tatăl copilului. Cum ar putea suporta
ruşinea de a avea un copil fără să fie căsătorită? Dacă aş duce-o acasă,
admiţând că sir Harvey mi-ar permite, ar trebui să le dăm nişte explicaţii
vecinilor noştri.
- Da, înţeleg.
Lordul Ravenscar ridică ochii spre Romara apoi se uită rapid î n altă
parte şi ea se gândi că era din cauză că nu putea suporta vederea chipului
ei.
- Aveţi încredere în mine, spuse el. Vă promit să mă gândesc serios
şi să încerc să găsesc o soluţie.
- Mulţumesc. Este într-adevăr foarte amabil din partea
dumneavoastră. Mă temeam că nu veţi înţelege cât de important este.
Da, înţeleg şi asta poate pentru că bunăvoinţa este
singurul meu punct bun. Nu mă pot aştepta doar ca să
găsiţi mai multe.
Ii adresă un zâmbet echivoc şi se îndreptă spre uşă.
Grăbiţi vă să vă vindecaţi, spuse el cu o voce uimitor de
ST“ lmprCSia d VCţi avea -- ^ toate forţele
 Capitolul 3

Aşezat lângă lordul Windover care îşi conducea trăsura trasă de

o superbă pereche de cat murgi, sir Harvey Wychbold zâmbea

\
satisfăcut.
îi venea greu să creadă în şansa lui. Cu o seară înainte, la
Wattiers, lordul Windover îi vorbise despre un meci de box la
Wimbledon şi-i propusese să meargă împreună să-l vadă.
De când sosose la Londra, sir Harvey visa să devină o
personalitate în înalta societate, dar cei care făceau parte din ea îl
evitau şi aproape că îşi pierduse speranţa de a-şi mai realiza ambiţia.
Bineînţeles că, datorită averii sale îi fusese uşor să câştige
bunăvoinţa nobililor lipsiţi de bani şi a celor care îşi pierduseră
averile la cărţi, dar nu asta îşi dorea.
Fusese crescut în Yorkshire şi tatăl lui, un baronet fără
nici un ban, care se vânduse cu titlu cu tot fiicei unui
industriaş bogat din
industria lânii, nu-1 lăsase să plece de acasă.
Decizie dezastruoasă căci Harvey Wychbold, în lipsa atei ocupaţii,
sedusese toate femeile «nete pe o raza de cincdea de kttaetm Dorea cu
ardoare să-şi exercite talentele personale pe un
de vânătoare mai vast. Yorkshite pentru
încă de la moartea tatalu , P care

Londra, gata să se bucure de «aţa fnvola şt I

auzise vorbindu-se atâta.
 La vremea aceea, noul baronet se apropia de treizeci de ani. Era conştient de O convinsese pe Caryl să fugi cu e\ si { după sosirea lor la
puterea pe care o exercita asupra femeilor şi nu Se aşteptase ca bărbaţii pe care Londra, scrisorile întorceau nedesfăcute şi ci nu pri mea mci 0
căuta să şi-t faca prieteni sa-1 evite. ^lui ei s
delasot
' Suferise primele eşecuri când dorise sa intre in White s Club şi înţelese atunci greşeala făcută si aceasta »ei. important
Sl
în Brook’s. . „ . când descoperise că tânăra astenia 1“ T
f
^ varia c\\ O soţie fara \^
Nu ştia care îi erau duşmanii, dar cu siguranţa, avea. In fiecare ^ 7careţuorea“e’’tt m Pf
an încercase din nou să devină membru al acestor doua cluburi -

respinsă în mod constant.

cele mai inaccesibile din St. James - şi candidatura sa fusese

Reuşise totuşi să facă parte din două cluburi mai puţin importante şi, în mod firesc,
sălile de jocuri ca cele de la Wattiers îl primeau cu
l
nU
^ţrse S" P“tra <**• ^
cunoscuse o văduvă care i-ar fi fost mai de fofos ca soţie ne plan
uşile deschise. monden, decât oricare dintre femeile pe care le întâlnise dar nU era oare
' în urmă cu un an, se dusese în comitatul Huntingdon unde fusese primit, cu un prea târziu?
grup de petrecăreţi, în locuinţa unui tânăr nobil căruia îi împrumutase de-a lungul începu să caute un mijloc de a scăpa de Caryl. \
anilor o sumă de bani considerabilă. Problema era delicată şi extrem de enervantă. în seara in care Romara,
Sir Harvey se simţise atât de bine în acest sejur încât începuse să răspunzând chemării de ajutor a foi Caryl, sosise la Londra, sir Harvey

se întrebe dacă nu-şi va realiza mai uşor ambiţiile, atacând problema tocmai suferise un eşec umilitor.

într-un mod diferit. Convins că nu trebuie să spună decât un cuvânt pentru a obţine

Fusese foarte sincer captivat de tinereţea, prospeţimea şi farmecul consimţământul văduvei, aşteptase prea mult pentru a o asigura că intenţiile

lui Caryl, dar ceea ce contase în mod special pentru el, era lumea sale erau cu adevărat onorabile.
După o cină intimă, ea îi adusese la cunoştinţă cu un ton calm,
căreia îi aparţinea. dar ferm că avea intenţia să devină soţia altcuiva.
Nu scăpase din vedere profundul rspect cu care se vorbea despre Sir Harvey aruncase în întregime asupra foi Caryl responsabili-
generalul Alexander Shaldon şi primirea călduroasă care i se
rarea acestui eŞec. Daca rânăra mar 6 locuit în casa ta,« fi formulat de
rezervase în toate casele în care binevoia să meargă.
mult timp cererea >n o ^ pe
Cu siguranţa care-1 caracteriza, sir Harvey începu atunci asediul
asupra lui Caryl, pentru a-i cuceri inima. La întoarcerea acasă, eat e ^ ^ ^ inten(iomse so Caryl, cum o mai făcuse ep ^
Era foarte înfumurat şi nici nu se îndoia că, într-o bună zi, va ^ ^ după ce Caryl o
el
deveni unul dintre apropiaţii prinţului de Wales. lovească pe sora în asa hal, meat pierduse controlul

Când generalul îi închisese uşa casei sale, fusese surprins, dar chemase pe ascuns, îl mlunase .
era convins că bătrânul îşi adora fiica şi că îşi va schimba atitudinea. asupra faptelor sale. base cu îngrijorare dacă Romara

A doua zi de dimineaţa, s
 54 __________________________________BARBARA CARTI-A\]j Lordul Windover era un bărbatTn^^ ~
„ d venea la Londra, era să joace. plăcere,
nu depusese plângere, dar ziua se scursese fără nici un incident si j el se gândise cu Ca
°Avea în permanenţă acces la Carlton House s i n - , petrecuse deseori la
aroganţa obişnuită, că probabil se întorsese la ţ ară Când citi a treia zi în „Gazeta“ că Wmdover Park, în comit^ST de Wales P pe drumul către Wimbledon,
lordul Ravenscar se căsătoriSe cu Romara Shaldon, rămăsese pur şi simplu cu gura conversaţia se - „supra meciului de box la care se duceau să asiste * P™apal
căscată. Torn Bard „Bombardierul", protejatul vicontelui de c, buia sâ se măsoare
Pe moment, nici nu-i veni să creadă. Această căsătorie pâ rea j imposibilă. După cu Jeb Salt, campionul ţinutului
ce chibzuise, îşi spuse că poate acesta era motivul vizitei pe care i-o făcuse Romara - în ceea ce ma priveşte, Bard este favoritul meu declară m i ,
lui Cary Windover. Garson este „n bun iudecă,or în «erii *Lf“ presupun că, întotdeauna,
Vrând să evite o nouă scenă, ascunse „Gazeta ca să n-o vad a Caryi şi dădu campion« locali pra •
ordin categoric să nu fie nimeni lasat sa intre în casa lui şi mai ales vreun locuitor al - Aveţi completa dreptate, răspunse sir Harvey, si eu voi pana pe Bard
casei vecine. Ajunseră la pajiştea comunală din Wimbledon, unde trebuia să
Ceea ce sir Harvey nu ştia - şi care l-ar fi făcut să înnebunească de furie, dacă aibă loc lupta şi găsiră cercul obişnuit de şarete şi legături de fân pregătite pentru
ar fi ştiut - era că servitorii săi fuseseră deja angajaţi să transporte la lordul Ravenscar spectatori.
valiza Romatei. Se aflau acolo numeroşi prieteni ai vicontelui, toţi extrem de eleganţi, care
Ca mulţi dintre oamenii bogaţi, sir Harvey nu era un stăpân mizaseră importante sume de bani pe Bard, chiar dacă nectatorii din regiune,
binevoitor, nici generos. nobili sau oameni obişnuiţi, pariaseră pe Salt.
îi concedia pentru fleacuri, le plătea nişte salarii de mizerie şi Lordul Windover îi încredinţa hăţurile valetului său de grajd şi se grăbi
era extrem de zgârcit cu hrana destinată personalului de serviciu. însorit de sir Harvey, să li se alăture celorlalţi gentilomi care erau aşezaţi pe
Moştenise această trăsătură de caracter de la bunicul său, care legăturile de fân cele mai apropiate.
se născuse în Yorkshire - comitat cunoscut pe drept, sau pe nedrept, Lupta începu aproape imediat după sosirea lor şt se
ca ţinut al avarilor sau cel puţin al oamenilor „păstrători“ - iar observa ca Bombardierul în ciuda încrederii pe care lordul««, «
servitorii se purtau în consecinţă, îl slujeau fără zel, căci nu acordase, nu va avea o victorie uşoara
considerau că îi datorează devotament. Meciul fu deci excelent şt «»t» ^ “
Fără ştirea lui sir Harvey, între cele două case avusese loc un Bombardierul, sângerând din abund «ţa şt
schimb de bilete şi cum cei care ieşeau din locuinţa lordului picioare, îl trimise pe Jeb SaU a
Ravenscar erau în mod constant însoţiţi de o monedă de aur, Toată lumea exclama. P pcoiejatuta sau. bat
transferul se efectuase cu uşurinţă şi în ascuns. Vicontele ii dădu o punga drept recompensă
Hotărât să facă orice pentru a se elibera din ghearele lui Caryi, 0
despre Jeb Salt, deşi învins, primi oarecare s
sir Harvey nu vedea, pentru moment, prin ce mijloace va reuşi. că s-a apărat atât de bine.
Cu toate acestea, în timp ce rula pe drumul spre Wimbledon,
pregătit pentru orice linguşire care să-i facă plăcere lordului
Windover, şi-o îndepărtase pe Caryi din minte.
^ggjTNAREA LORDULUI
 56______________________________________BARBARAO\RT|An^
_ Vă felicit, Garson! spuse lordul Windover.
_ Mulţumesc. Trebuie să sărbătorim victoria. Cinaţi cu mine. ţ această
seară? Am invitat câţiva prieteni.
_ Voi fi încântat! răspunse lorul Windover.
Apoi vicontele adăugă pe un ton indiferent, spre surprin<j erţ^ ;
amestecată cu satisfacţie a lui sir Harvey.
— Vreţi să veniţi şi dumneavoastră, Wychbold... dacă nu aveţj I alte
obligaţii?
— Este o onoare pentru mine! acceptă prompt sir Harvey.
Nici o altă obligaţie n-ar fi fost destul de importantă încât să-l
împiedice să accepte o asemenea invitaţie.
Niciodată până în acea zi vicontele sau prietenii săi nu dăduseră impresia
că au măcar idee de existenţa lui.
Şi iată că fusese invitat la o cină care, se gândea el cu entuziasm, ar putea
marca o schimbare în viaţa sa.
- Unde vom cina? întrebă lordul Windover.
- La reşedinţa familială din Park Lane. Tatăl meu este la ţară şi am la
dispoziţie toată casa.
- La ora şapte şi jumătate, presupun? reluă lordul Windover.
- Da, şapte şi jumătate. Să nu întârziaţi. Vine Brummell şi
detestă să-şi aştepte masa.
Sir Harvey nu-şi credea urechilor.
Era o victorie să fie invitat de viconte la cina intimă cu
prietenii săi.
Dar că Frumosul Brummell face parte dintre comeseni, îi
dădea impresia că ţinta sa, care ieri i se părea atât de
îndepărtată, era practic atinsă!
Frumosul Brummell se impusese ca arbitru al eleganţei.
Şi, în
plus, era personalitatea cea mai importantă din înalta
Societate.
Succesul sau eşecul unei recepţii se baza în mare parte pe
prezenţa lui.
 gjygUNAREA l.ORDyi i ,,

Faptul că era atât de intim ------------------57

«cea vizite in fiecare dimineaţă e Pontul de w,, stîr„i»e invidia, geta»
şl IeB ^ M pfivi ^ «J™ « grurnmell 11 exaspera. *a a cel0r pe ^ se
lI
^braca,
Ocupa în societatea mondenă u * aro8anţa lui
ar fi fost ceva foarte anevoios. ‘ ” °C Unic Şi a-1 aiu ,
eaCol
Cea mai mare dorinţă a lui sir H °
era
Frumosul Brummell pentru ca anni să-l cun™ -
îl văzuse, bineînţeles, destul de deV" ° P atâ fâU c
« asta** P" un
sâ
bărbat care punea în practică el însu^l^ ^ Urnire pe care le făcuse
pentru a fi respectate del! Ş1 recom^ările Sir Harvey nu uitase niciodată
scrisoa mama sa de la o prietenă, încă de la prinT ** CMe 0 Pr™ise
Apariţle a
Brummell în societatea mondenă. iui George
Această doamnă scria-,
.Natura s-a arata, mai rault decât
fermecător bărbat. Are câte puţin din tot ce-i trebuie, statura
lulAm^
,ar armonia proporţulor sale este admir«, un d“*
frumos, faţa este mai curând prelungă, tenul luminos, fruntea
de n înălţime puţin obişnuită.
Ţinuta sa arată că se bucură de o mare inteligenţă şi
gura denotă o predispoziţie către un umor caustic.
Vocea lui este foarte plăcută“.
Cea care îi scrisese lui lady Wychbold nu exagerase,
această descriere a Frumosului Brummell era reală. Şi
numeroase persoane îl considerau amabil şi bun.
Era cunoscută neclintita sa loialitate faţă de cei pe
care îi numea prietenii lui.
La drept vorbind, pe sir Harvey nu -1 interesa
caracterul Frumosului Brummell, decât în măsura în
care putea scoate de aici un avantaj.
 BARBARA
5«_______________________________________«^« ACAR^
Atât de mult şi-ar fi dorit să-I cunoască, încât ar fi f ost ¡n S( să se şi roage pentru
asta. Şi iată că ocazia de a reuşi acest ]u apăruse într-un mod total
|J
neaşteptat!
- Voi veni să vă iau, spuse lordul Windover când îl lăsă p e Harvey în
Curzon Street. încă o favoare!
într-adevăr, lordul Windover ştia cu siguranţă că sir Harvey are
o călească.
imediat ce intrase în casa lui, sir Harvey îşi chemă
valetul personal şi urcă în grabă, blestemându-şi servitorul
care nu venise destul de repede, după cum voia.
Se întreba cu nervozitate cum să se îmbrace.
Din fericire, cheltuise o avere pentru a-şi pune garderoba
la punct şi singura problemă pe care o avea, era să se
hotărască în care frac va arăta mai bine şi în ce stil va trebui
să-şi înnoade cravata de muselină.
Sir Harvey îşi aminti că Frumosul Brummell dezaproba
ostentaţia vulgară a tinerilor eleganţi, prefăcătoria celor
generoşi şi lipsa de subtilitate a tinerilor la modă.
El era adeptul unui bun-gust moderat şi declarase:
„Cea mai mare umilire pe care o poate îndura un

Valetul lui sir Harvey îl scoase din meditaţiile sale.

- Veţi purta un ac de cravată, domnule?
- Nu, bineînţeles că nu, idiotule! Unul dintre invitaţi este
Brummell.
Sir Harvey nu putuse, nici chiar în faţa valetului său, să se
abţina să nu se laude cu persoana pe care o va întâlni.
Atunci, nu veţi avea nevoie de ceasul dumneavoastră de
buzunar, domnule.

gentleman este să atragă atenţia pe stradă prin îmbrăcămintea

sa“.
 - Evident că nu! spuse cu
aS n ——______59

Ciorapii de matase nu făceau nici de croitorul Frumosului Brummell

s ' « " " » 1 m Bem
- Sunteţi extrem de elegant, d„m„uu ui «= «ales.
ton linguşitor, foarte potrivit. '11 valetul pe Un
Sir Harvey zâmbi imaginii sale din oglindii
- Voi comanda un alt costum Sâine, dKta e, , .
servit bine şi-t vot oferi privilegiul să croiască < i , ter ”»
- Sunt sigur că va fi onorat, domnule, soptivaletul Sir
Harvey scoase un suspin de satisfacţie n,
vor urma multe altele in care va cina cu „cel ce date
începu sa-ş, repete minte toate anecdotele amuzante e cate le va
povest. şt calambururile care vor putea să cucerească panUi
aprobarea lui Brummell.
Exact la ora şapte şi douăzeci şi cinci, cabrioleta de care
lordul Windover se folosea la Londra se opri în faţa uşii şi sir
Harvey se abţinu cu greu să nu se repeadă pe peron în jos,
înainte chiar ca soneria să răsune.
Instalându-se în trăsură lângă lordul Windover, îi spuse-,
- Sunt musafirul nepoftit al acestei seri. Nu ştiu casa
familiei Garson. Credeam că vicontele are o locuinţă
personală.
- într-adevăr, are una când tatăl său stă un timp aici,
replică lordu Windover, dar la drept vorbind, contele este un
bătrân care vin rareori la Londra în ultimul timp. Cred că
este bolnav.
- Şi în mod firesc, o locuinţă mare înlesneşte petrecerii

comentă sir Harvey.

 60.____________________________________________________________
în acest moment, hotărî că propria sa locuinţă di n II Street nu era
destui de mare. Se va muta pe Berkeley SqUarţ> I se va instala chiatr în
Park Lane, de ce nu? Doar banii nu-i U
Cu o excitare crescândă, se văzu pnmindu-i la cină p e n*? [ prieteni şi,
deşi poate spera prea mult, Frumosul Brummell eJ printre ei.
Ajunseră repede la vastul şi impozantul palat al tatâi ui vicontelui, aşezat
într-un loc retras din Park Lane, înconjurat de 0 grădină.
Când lordul Windover trecu pragul intrării de onoare, sir Harvey care îl
urma îşi dublă atenţia, căci voia să afle cât mai multe despre modul în care îşi
va aranja apoi, fără greşeală, noua sa casă Constată că nu erau decât şase valeţi
în picioare, în aşteptare fără a pune la socoteală majordomul şi că livrelele lor
erau mult mai impunătoare decât cele ale propriilor lui valeţi.
Voi avea multe lucruri de schimbat, se gândi el.
Apoi majordomul îi anunţă cu voce de stentor: „Lord Windover... Sir
Harvey Wychbold!“.
Aproximativ paisprezece bărbaţi erau deja în salon. Toţi întoarseră capul
către el şi sir Harvey se gândi cu satisfacţie că-i cunoştea pe unii dintre ei.
Lordul Charles Manners şi fratele său, lordul Robert Manners, fiul
ducelui de Rutland, fură primii pe care îi remarcă.
Reuşi apoi cu greu să-şi desprindă privirea de pe Frumosul Brummell.
Acesta afişa un aer distant şi dispreţuitor, dar această expresie era aproape

El îşi aplecă totuşi urechea la ceea ce-i spunea un bărbat mai i

vârstă al cărui aspect şi ţinută aminteau de cele militare.
Lordul Windover străbătu sala în toată lungimea ei pentru saluta
gazda, care se afla în cealaltă extremitate.
In loc să-i strânpă mâna vjC0|

obişnuită la el.
 s e
* V-am convocat atei în această seară, reluă vicontele cu o voce
uternicâ şi dară, pentru ca toţi, cu excepţia unuia, avem ceva 1

Îua şi anume'- T °ri0ada SaU aUa ln ^ntul 0 *^

d£
Oragom Uşori, sub comanda generalului Sbaidon. Un murmur
uşor se ridică din grupul de auditori şi vicontele

^ gir Alexandre era un om mare şi un bărbat drept şi dacă am t

deseori motive să ne temem de ei, cred că in adăncul sujetului aVU
l-am admirat şi l-am respectat întotdeauna. n°SDin nou se ridică un
murmur de aprobare.
Iată de ce am crezut că v-ar face plăcere si fiţi prezenţi in "
seară pentru a asista la căsătoria fiicei generalului, Î^îsoara Caryl
Shaldon şi a lui sir Harvey Wychboldl
Sir Harvey lăsă să-i scape o exclamaţie înăbuşită. Parcă se

tuturor ochilor, el avu un moment impte,

■ s„„ auzise bine si că probabil se înşelase. <
1
SB
roiîntelese că a fos. prins taie abil în carnea»««, mc, un mijloc -
absolut mc, unul - sa,aşa ^ Q *
Abia avu timp sa se * “P ^ wat.
C
usă a sălii se deschise şt ^ e acopere faţa,
' purtaunvoal^"feşi#ambucbe,de(lon*
cădea pana la pamant, p
enorm, care îi ascundea silue|a- Ume întunecată pe obrajii
Ţinea ochii în jos, iar gene e d mcon U j rat de Hon e
palizi. Era încântătoare cu paruU ^ ^ *««« portocal şi numai mana mc
 62 ----------- --------------------------------------------H A R B A K A O A H , , ^ | HĂ7'11' ------------ 63
»naidin înalta S°detate se sPulb^setrm-
Se îndreptară spre viconte, iar sir Harvey se afla î n ^ i^nna. te
S'meşipemru
automat bine aşezat, pentru că era alături de viconte când ac esta per*
luase cuvântul. „ (0tdeaun ***
în spatele miresei şi a cavalerului ei, înainta un pastor j n j
veşmânt bisericesc alb, ale cărui medalii arătau că era cap eianul 11
în încăpere vecină cu sala unde se celebrase căsătoria r ,
e 11,1 scau 51151 ascunse
regimentului. _ ... «buşi P " >»<» în mâini ' *
pr
Vicontele se îndepărtă. Se lăsă o tăcere absoluta, care ii pă ru iuj ‘ Romara o îmbrăţişa.
sir Harvey sinistră şi ameninţătoare. - Gata, draga mea. S-a terminat. Eşti căsătorită, dar nu esţi obligată
Ceremonia începu şi el fu obligat să accepte inevitabilul. I nima i îi să-l revezi! eşti

bătea nebuneşte şi un văl roşu i se lăsă peste vedere. „ Nu- nu mă va ierta niciodată, spuse Caryl cu o voce
Datorită instinctului de conservare mai mult decât a orgoliului, reuşi tremurătoare.
_ El este cel care nu va obţine iertarea mea!
să articuleze cu fermitate şi distinct cuvintele cerute. Lordul Ravenscar veni spre ele cu o cupă de şampanie în mână.
Vocea lui Caryl era şoptită şi tremurătoare. _ Cred că ar trebui să bea ceva înainte s-o duceţi acasă, îi spuse
O verighetă apăru ca prin farmec şi sir Harvey o puse pe degetul lui el Romarei.
Caryl, mâinile li se uniră de către capelan şi ultimele enunţuri ale Ea luă cupa care i se întindea şi o apropie de buzele lui Caryl.
_ Nu! Asta îmi aminteşte prea mult de Harvey. îti va face bine,
căsătoriei fură pronunţate.
insistă sora ei. Bea o înghiţitură şi când
îndată ce vocea preotului nu se mai auzi, lordul Ravenscar îi oferi ,om întoarce, ai să mănânci ceva
braţul lui Caryl, iar ea se agăţă din nou de el, în timp ce era condusă spre
Caryl scutură din cap, apoi întreba cu o voce ttemutand de frică. t\e
uşa pe care intrase.
- Unde mă duci?
Când dispărură, sir Harvey aruncă o privire în jurul său şi constată că Vii cu mine acasă la lordul Ravenscar.
I Este casa vecină cu a lui, şopti Caryl. Şutată tna vede
invitaţii se aliniaseră pe două rânduri, lăsând între ele un spaţiu de trecere. H«y
Nu era nevoie de nici o explicaţie. Intenţia era clară şi ştiu ce se aştepta
Este capabil să mă bată pentm ce «» » ^^ torfu| _ Nu veţi ramane acolo
de la el.
decât ^ -cuSOta dumneavoastră Ravenscar. Mâine, vă voi conduce, t P ^
Cu fruntea sus, fără să privească la dreapta sau la stânga, străbătu
sigunnti
încăperea şi ieşi. la casa mea de la ţară. Vă garantez ca ac • ^ pentru
A d

In vestibul, majordomul îi prezentă pălăria, un valet îi puse mantoul pe Vocea profundă şi calmă cu carevrbisep
umeri şi afară un alt servitor îl ajută să se urce într-o birjă.
moment teama care o sufoca pc
Era ultima insultă şi plecând, sir Harvey înţelese nu numai că fusese
învins, dar că toate ambiţiile sale măreţe de a deveni un

*
 BARBARA CART.
64
_ Voi fi încântată, reuşi ea să spună în timp ce Romara 0
să se ridice.
încadrată de o parte de sora ei şi de cealală de iorul
ar
Rave™
Catyl ieşi din încăpere şi porni pe un culoar ce ducea sp re 0 uşă decât
cea pe care plecase sir Harvey.
O birjă închisă aştepta şi, când cele două surori fură instai at(, lordul Ravenscar rămase
un moment in loc privind birja care Se
îndepărta.
Apoi îsi trecu o mână peste frunte.
Faptul că totul se desfăşurase după cum fusese plănuit îl f ăcu să simtă o uşurare mai
mare decât şi-ar fi închipuit.
Pusese lucrurile la punct în cele mai mici amănuinte cu Anthony Garson, dar nu
putuseră să nu se gândească Ia riscul că sir Harvey ar fi refuzat categoric s-o ia de soţie
pe Caryl, sau că, printr-o întâmplare neprevăzută, n-ar fi putut accepta invitaţia lor la
cină.
Acum, se gândi lordul Ravenscar, cel puţin o problemă îşi găsise rezolvarea.
Copilul pe care-1 va naşte Caryl va avea un nume şi Wychbold fusese tratat aşa cum
merita.
Mai rămânea, se gândi el întorcându-se pe culoar, să înfrunte
propriile lui probleme.
Trebuise să facă un efort s-o privească pe femeia care de acum
înainte era soţia lui. Nu zărise totuşi mare lucru din chipul ei. Bănuia că
îşi păstrase pansamentul pentru a nu se vedea echimozele galbene şi
vinete din jurul ochiului.
Tăietura de la gură era aproape vindecată şi buzele i se dezum-
flaseră, dar ţinuse tot timpul capul în jos şi lordul Ravenscar îşi dădu
seama că nu ştia absolut deloc cum arată.
Nu putea decât să spere că fusese probabil la fel de drăguţă ca sora
ei, înainte ca purtarea crudă şi demnă de dispreţ a lui Wychbold s-o
transforme într-un pachet de nervi.
-ggijNAREA LORDULUI

ajungând la capătul culoarului iT^T ——-____ 65

„versatiilor şi râsetele invitatiC rdul ^venscar, •
23 —»„re: Romara
1
detestase întotdeauna pe fem . ft’“"Msa ' a a,ea den,ă şi timbrul Romarei a » e a " " W “ * .
u

<•»-» sau jdrtsase suron, sale, vocea « en ™ «odios. Ci„d “ y„i avea întotdeauna posibilitatea
s eÎ8“® ii mila isi spuse in sinea lui lordul Ravenscat *“*d «*»*«,«* Apoi deschise uşa şi se
alătură prieteniloriu

***

După ce se întoarseră în Curaon Street, doamna Fell„, s „

pe Caryl sa urce la eta, şt o conduse în,no cameră vecină cu«““
Romarei.
- V-am pregătit patul, miiady, îi spuse ea. 0 noapte de somn bun, iată ce vă
trebuie, şi mâine vi se va părea că totul merge mai bine.
în birjă, Caryl continuase să plângă pe tot parcursul drumului; era nefericită şi
prea abătută pentru a răspunde.
- Nu te îngrijora, draga mea, acum totul s-a aranjat, îi declară sora ei. Voi avea
grijă de tine şi vom trăi liniştite împreună.
în timp ce vorbea se întreba dacă era adevărat, căci ea nu discutase cu lordul
Ravenscar.
Poate că el nu va dori s-o aibă permanent pe Caryl cu ei; îşi închipui însă, că va
dori şi mai mult să nu rămână singur cu soţia lui.
Trebuia să recunoască totuşi că fusese extrem de serviabil. Când îi explicase, în
ultimul moment, ceea ce plănuise şi spusese că se va duce s-o ia pe Caryl din casa vecină
imediat ce trăsura care îl ducea pe sir Harvey nu se va mai vedea, ea exclamase.
 _________________________________*
______5ARBAR^_ ^iNAR “ -------------------------------------------------- 67
- ^ -------------------------- -
Cum v-a venit o asemenea idee fantast ! rice. Mai mult chiar, Romara se com ^ peniru a & Rata Date fiind
r la stăpâna sa. nsese că. aceasta unea Harvey să facă o scenă care s-o deprime pe Caryl şi să o hotărî? [
căsătorie un barbat atat de nehotărât. 1 [ lra care lordul Ravenscar şt Romara aşteptau , ■
ăcaţi pe sora dumneavoastră într.u înaintase până la uşa lui sir Harvey PUUn mîi <fcţ»ne mod cât mai se
ă coboare peronul şi să ia loc alături d vrea, în mod firesc, ca nimeni dintre cei prezenţi sa nu bânuias
n care se află. 3 % vi pe lordul Ravenscar cu îngrijorare. V Romara roşi, apoi întrebă în şoaptă: ap0
pri

să asist, nu-i aşa? Ar fi jenant... mai ! ^întâmpina nici o greutate. uu mult pentru dumneavoastră decâ
ane
şor decât să staţi cu sora dumnea. [ ^portantă. Camerista mea mi-a spus ca ar fi prezent acolo şl vo
Brummeli.
omnul Brummeli a servit timp de doi am în regimentul
din toată inima pentru tot. | ^ dumneavoastră. N-avea decât şatsprezece ani când ptinţul Lordul R
at un brevet de sublocotenent de cavalerie.
spună: _ Nu ştiam, murmura Cary .
ă nu pot suporta ca una din fiicele i - Tot ce doresc, reluase lordul Ravenscar când ajunseră m băt
locuinţei vicontelui, este sa va sprijiniţi cu nădejde de , Noi toţi suntem extrem de mândri că am se

cerca, promise Cary.

răia, v-ar fi fost foarte recunoscător, 1 Totuşi, când auzi vocile băr aţi ca va leşina adăugă Romara
e atât de palidă, încât omara cre^ ...^ ^ asemenea bărbat, dar era realist. Ar fi înţeles că, acum, ac
în interesul lui Caryl. preţios, Romara o ştia, căci Caryl avusese in o
nse lordul Ravenscar. Şi mâine vă voi j încredere în bărbaţi decât în femei. ¿eSchise, gândiţi-vă l
_ Şi acum, spuse el când uşa locuinţei se^ ^ ^ cu eP dispoziţiile necesare pentru ca sora dumneavoa
că p ec mai bine pe
mulţumească din nou din tot sufletul, j Nici o altă încurajare n-ar fi putut e{ortul se dovedise Apo
ryl, se gândise Romara, dar, până a unei toalete de nuntă pentru sora ei.
 --------- -- i,/vl<«AJRy
6
epuizant şi, acum, când se culcase, CaryJ ¡T^I fie însorită şi caldă, dar ei
plângea
8 disperată, cu capul ascuns in perne. pic..*, ^imna POTîe
- Aia duc «a ; i °} c pe Romara într ^
ras
f //u* * rt1ira ap— U
\ I 0** Î "Tm speraseră că sir Harvey dormea şi
n
- —rn lui.
Î*"ţ , |
W i-
ce le-ar n /'-■
*,:t propusese * pmtW rir}t de<
I * imr-° «Onoiera
f'V"a si fe r* * un la"d»u, în care se aflail *
crease, in HerUnu ,ui. - - fc '."Sr 11 **• Personal “ ZZu,

'Pi

t 5
«■ÎSrr“'" — " ^ ' ^*e31' --omj*Caryl, decât î„tr-o cabrioletă.
«*» fa *■*> <w„
' SOr‘,eiJ
i rf câtevl monede de aur făcuseră posibil ca toate , | încă o c ,
_____„vuia, apoi se ause Ia ea în cameră.
« fie împachetate şi aduse din locuinţa vecină.
Murea de curiozitate să afle ce se mai întâmplase după p| ecara lor şi
ce spusese sir Harvey. P'erar I ,lr lui C H , ar
,
"' iscau acum în landou.
Aruncase cu........... asupra celor care îl obligaseră---------- , !*JS* în care dormise hine o reînsufleţise pe Caryl, care era
blesteme„cur-
căsătorească? Sau rămăsese
°rdul Ravenscar nu se tăcut?
întorci ,, Se
| 0, ‘l aducătoare cu pălăria ei cu boruri înalte înnodată sub
n
i r\rrI» • 1 dar
«idădu seama c'^ spu
* J 2ic'“Panglid albaWre
greu sa-si ipn,™,...,. , ma ca era imposrkr I ^ fionlara nu avea nimic altceva sâ poarte decât sinistra pălărie
se «MW aaenM„r‘"',uorca’protaM. era sen, ,M 'w' W»| neasrf cu care venise la Londra, dar Caryl insistase să caute
<*>d ei «ZU* S°m Si ™ "* » £S * cu* ei de pălării.
Ccu
In timp ce se d h - testai Scoase pentru Romara o pălărie acoperită cu un voal din
'"tâmpla cu ea şi clso^’ f0™™se «««¡ba cu nelini ' dantelă, ^ " aSCundea chipuI-
^ ^ cc se V3

c/e
curiozitate ci on„ _.... _ . a ea ln cameră.
 6
8
dantelă, astfel încât îi ascundea chipul.
r_ _ juid cr .. 3C va. _ NU te va mai stânjeni acest pansament care îţi dă un aer
Cine şi-ar fi închipuit că întârnol “ • - I sinistru! exclamase Caryl.
— v. ui 11 incmpuit că întâmplări atât de neplăcuta,
Pudrează- au spectaculoase le va schimba brusc, în mod radical, ţi vânătaia din abundenţă şi, cu
ctaculoase viaţa? le va schimba brusc în!,? f nepJacute> atât del acest voal, nimeni nu va vedea ce
este Se privi în oglindă pentru a examina echimoza dedesubt.
>e Privi în portocalie şi let închis care se întindea peste ochi şi oglindă pentru, „1® °d ^ via*? I Sfatul era bun şi Romara îl urmase:
jumătate din obraz. Vi
Nu-i Era convinsă că lordul Ravenscar, cu talentul lui de a o- plăcea că punea atât de repede capăt doliului după tatăl ei, dar
născoci preferase să n-o deprime pe Caryl.
-Tot planuri şi a le duce la bun sfârşit, probabil se gândea deja este bine, continuă ea cu vioiciune, că vei putea îmbrăca toate
la un mijloc de a se descotorosi de ea!
hainele pe care Harvey mi ie-a cumpărat înainte de... a deveni «ât
de rău ***
şi de a se plictisi de mine.
Ulţumesc mult dra a
cJ ’ 8 mea, răspunse Romara, gândindu-se
C1 reU ,se in cele din
' urmă să vorbească despre Harvey, tara
 llll
R0 F
S

BARBARA CARŢwJ^0- ţORDlilAJI

' . . ,acrimi. Nu am adus de acasă decât haine, 1 ^ adevărat, întreba Romara, ca noua conducere este
poreclită
ă izbucnească _ rochiile mele colorate, aş risr, ®

♦•p 3LOCV 1
să izbucnească in iau*»“ -tă rochiile mele colorate, as riscaţi ^ nul talentatilor '
doliu si dacă cer sa m. se tnmitaro . ca A câ membnlor lut le place să
gândească st singuri
, i, naştere la o mulţime de comenta • ţ ” ^AStal t RavenscarKave zâmbind, clar \e mai , ,A
dau naştere wu ,. e mele toalete sunt infin-1 * lordul £
Tu ai SDUS-O, accepta Caryi. xat nu . _ A ""iul mea 101 rtCtreze acest fapt ţarii cum
roi elegante decât cele pe care le aveam bl prinţului aveau convingerea ca situaţia s.
¡„cepu., am crezu, câ Harvey vo.a^s • P ^ fmJ« ■ pr^ nu doat pe plan politic ci şt in «ea ce-i privea chiar ca ş. necunoscuţi, sa vad ca ™ «
închipuise că sir Ha I W^esta din urma fusese mul, „mp extrem de nepopula, şi Romara era convinsa de ^ fe'crozitaKa a A pe P ' Acuro avea

o şansa de a dovedi competenţaşr mteltgenta

căutase să-i placă lui Caryl doar din aitruis ea aeîflţeies ^ ^ cita pe Thomas Chevenmg, cate se considera
fără îndoială un motiv egoist. 5a şi " ^ {partidului whing - de a deveni un „mare om politic“.
Deşi obligată încă să-şi ascunda faţa, R .1 ,m nducat întrebări îi veniră în minte Romarei cate
fusese
mai sigurTde ea, de când eliminase acel pansament supărător ca, t ' 0 duztna^ ^ ^ fl ,M * , k pmi
f
îi ţinea cald. . .. * I rn^reU m CCP temu să nu-i plictisească.
' Ştia totuşi că nu este plăcută la vedere şi nu-şt dorea in nici un Ravenscar; ^ ^ spUnâ: „Bărbaţilor nu le place să
vorbească
caz ca lordul Revensear s-o privească de aproape. tal.Conduc“ asa că îsi ţinu gura. Asta n-o împiedică să se
De fapt, el nici nu părea să aibă aceasta intenţie iar era atunC1 când ^ de perfecţiunea atelajului
compus
convinsă că era aproape la fel de stânjenit ca şi ea de aspecu sau. bucure ca mc ^ .eau bine si de frumuseţea peisajului pitoresc.
Simţi din nou o mare uşurare când, de cum ieşiră din i ra, ^ rolbi ce seP în care ele îşi petrecuseră toata
viaţa

ndra. Am promis ae muu Buckingham, unac ~ ^ de gdu audu.

îl auzi spunând: „ - , Comitatul Hun 1B monoton, în timp ce în comitatul
timp că particip la o cină pe care o oferă prinţul unor personalităţi belşug păduri, dealuri,» • intrara pe lunga alee de onoare,
- După ce vă voi instala la Raven House, sper ca nu ma ve i I era neted şt d lordului Ravenscar, se aflau dm
politice, la Carlton House şi cred că ar fi extrem de nemulţumit Q nd ajuseră la Raven ^ locuinţa pe care o avea
dacă aş renunţa în ultimul moment. j Romara privi cu atenţie prin
 condamna dacă mă întorc imediat la londra. Am promis de mu t Buckingham, un e .
g dmpun de grâu auriu.
____x in r. rină np riire n oferă orintul unor personalităţi . i 1P năduri, dealuri, . , alee ¿e onoare

dŞ lCllUllld Ui U1U1UU1 i ixuilltuu ----

Nu vreau în nici un caz să fiu motivul unui asemenea deranj, I | or(y Ravenscar. f t dă si aripile elegante, era mu t
a
spuse Caryl în timp ce Romara exclamă: I Cu porticul impozant de a ’ . iar fundalul de ponâ
nnţu
- Bineînţeles că trebuie să vă duceţi! Este foarte bine că P l mai frumoasă decât se aStePtas£; întindea în kfrfaceau m
se ocupă în mod serios de politică, chiar şi ziarele o spun. verzi pe care se profila şi locul c, - d v\sase întotdeauna.
- Alteţea Sa Regală este încântat că prietenii săi au ajuns h | a mcţ. gemd de COnac pe care Romata ^ ^ea porumbeii se
putere, reluă lordul Ravenscar, iar prinţul începe să exercite cu 1 se apropiară, un stol alb e verde şi cate c°b°«“
adevărat o oarecare influenţă. j KQIra l le ce păreau dm Llt
pe pe uze
 „ Atunci, vreţi s-o rugaţi pe înălţimea Sa să se
ocupe de asta?
Zhi Romara.
într .a cj[ această sarcină îi revenea ei, dar nu avea curajul să
pantă lina pana ^ pr|mitor. '‘"otuitlt'de valcii se
dea .cU lordul Ravenscar.
grăbiră în inrul lor si-, °C Nu ţinea să-i arate faţa şi se simţea jenată să apeleze din
nou latot ceea CC tăCUSe dC,a pentru eVe el
după - > ţ^Prte repede, toată
lumea înţelese că bebeluşul lui Caryl
^riS.'milori. PermiMÎ-mi ca în numele întreg • 'Lllril ’ întâ Sasase nască. nu va
înălţimea Voastră pentru casatona sa şi si „ /
pr«entăm°cluntneavoastră şi i«- »* -* *

^*■»« ^a
«rin lacheul pe care l-am trimis, sora iruiţim„
-MryChX^şicredcăvadortsămeat,

im d
: Des^Xd. iar prânzul va f. se.it când va dori înălţtn»

V
Tmara îi fu recunoscătoare lordului Ravenscar că observ«
starea de slăbiciune a lui Caryl. A n je care
Spre sfârşitul drumului, ea ţinuse ochii închişi şi veselia t e care
dăduse dovadă la începutul călătoriei dispăruse.
Acum arăta cu adevărat bolnavă.
0 guvernantă veni imediat s-o ajute pe Romara s-o susţină pe
Caryl până sus, pe scara largă şi sculptată.
Romara fu fericită când văzu că aveau camerele la primul etaj. Ea
trebuia să doarmă într-o anumită cameră care fusese a castelanelor de
mai multe secole. Caryl avea camera vecină.
Când fu culcată, Caryl spuse cu o voce slabă:
- Mă... doare!
Romara o privi întrebător pe doamna Fellows care li se alăturase
imediat şi aceasta spuse în şoaptă:
- Cred, milady, că ar trebui să căutăm un medic.
 Capitolul 4

- Vei cina cu mine, mâine seară? întrebă vicontele.

- Mâine, răspunse lordul Ravenscar, cred că va trebui să mă întorc
la Raven HoiiSe. Sunt deja trei săptămâni de când n-am mai fost acolo,
iar prinţul va lipsi câteva zile.
- într-adevăr, datoria te cheamă la ţară, spuse vicontele, zâmbind.
Simţind că prietenul lui nu dorea să insiste asupra acestui
subiect, vorbi despre altceva.
Lordul Ravenscar avea cu adevărat remuşcări că găsise o duzină de
pretexte excelente ca să nu se întoarcă la Raven House. Plecase de acolo
când Caiyl tocmai năştea.
Prin intendentul său, domnul Arkwright, care îl ţinea permanent la
curent cu tot ceea ce se întâmpla pe moşie, aflase că adusese pe lume un
băiat.
Se întrebase dacă sir Harvey ar fi fericit să ştie că avea un
moştenitor, dar n-avea intenţia să-l anunţe chiar el. Era mai mult decât
sigur că sir Harvey va afla într-un fel sau altul.
în ceea ce o privea pe Caryl, societatea mondenă nu trebuia să ştie
că tânăra femeie avusese un copil atât de repede după căsătorie.
Lordul Ravenscar trimisese el însuşi anunţul la „Gazeta Londrei ,
prin care făcea cunoscut că această căsătorie fusese celebrată într-un
mod care îi asigura statutul legal.
 AREA LORDlilAn

După care, în sens metaforic vn rK-

Se
această afacere, cu speranţa că nu-1 Z*’
ai Vede
«PSa*miPede .
Harvey- a mcio(1Cata
^
FuSese foarte ocupat pe lângă . Pe sir
di ^ Pre,a PUţin consultat când se fot^’ Se rezen. se observa că influenţa
SJ »^c „ , ^*««
nun* de postun fuseseră atribuire pri“ „ î « c i un Dorea sa fie
mereu la curent în cel1 °r Sai- e

am
se întâmpla în Camera Comunelor sifo ct^ ^nte curp pe lordul

Ravenscar să-1 informe«, cind » ie b£

la conferinţele lung, de la Carl,o„ Ho„s , U I m i Wcip, dimineaţa.
- aProape în ^
Când prinţul nu vorbea despre po^j comportarea soţiei sale.
“t----
Prinţesa Caroline se aliase cu adversari, .
La Montagne House, ea îi primea «•
demis din funcţia de Mare Cancelar, pe vicontele cXl ' ministru
de război în rahinpt.,1 D;» c; c__ °’
’ be Preocupa de

- - - , ____________________
fusese ministru de război în cabinetul care îşi dăduse demisia
din funcţia de procuror general Lordul Ravenscar aflase că
prinţesa Caroline - celebră mai ales pentru certurile cu soţul său,
care tulburau viaţa politică a Angliei - îi reunise pe toţi la cină
pentru a stabili reclamaţiile prin care îi dădea în judecată pe
miniştrii care întreprinseseră în numele prinţului o „anchetă
discretă“ asupra comportării sale.
Lordul Ravenscar îl sfătuise pe prinţ să nu riposteze public,
căci
ar putea avea ca efect formarea de grupuri.
El ştia că viaţa conjugală a prinţului era ţinta caricaturiştilor şi a
ziariştilor şi nu se putea împiedica să nu se gândească dacă nu riscă
şi el să se afle în aceeaşi situaţie.
Dacă propria lui soţie va sfida convenienţele, ca prinţesa
 Caroline?
LORDULUI
Dacă i se va opune în toate, dornică să-l ridiculizeze in public.
 --------------------------------------------------------------------------------
Se consolă cu ideea că fiica generalului său nu n,,.
, . - Putea fi
r. ;c
a 3t
discretă si bine educata. e
Totuşi, situaţia prinţului îi demonstrase în ce lntru
, , rcatură
fi putut afia în urma faptei nebuneşti care-i fusese inspirat- r
a
dorinţa de răzbunare pe Atalie.
„Trebuie să vorbesc cu Romara şi să pun lucrurile la p Unct -
noi“, îşi spuse el. ""
Oare, dacă i-ar da o sumă suficientă, ar vrea să trăiască alâtu de el?
Totuşi, aceasta ar fi o situaţie mai incomodă pentru el dec " pentru ea.
Va veni o zi în care va avea nevoie de o soţie şi avea presimţirea că i
se vor oferi diverse posturi atât la Londra cât şi în provincie imediat ce
va fi considerat „aşezat“.
Pentru prima dată în viaţa sa, lordul Ravenscar se simţea nehotărât şi
neputincios în a-şi domina destinul.
Ştiuse întotdeauna ce vrea şi făcuse în aşa fel încât să obţină. Atalie
fusese primul lui eşec serios.
Dar faptul că se gândise la ea îl făcu să încerce o mânie intensă, ca
cea pe care o resimţise în clipa în care fusese concediat.
Aflase de la prietenii intimi ai lui Atalie că rămăsese mută de
stupefacţie când citise anunţul căsătoriei lui în „Gazeta“.
Cu siguranţă, nu-şi imaginase niciodată că i s-ar putea întâmpa ei un
asemenea lucru.
îşi anunţase imediat logodna, dar asta nu le împiedicase pe
cunoştinţele lor comune să facă ipoteze asupra a ceea ce s-a întâmplat.
Toţi cei care avuseseră destulă îndrăzneală ca s-o facă, îl întrebaseră
pe lordul Ravenscar despre soţia sa. Descoperise cea mai bună manevră
pentru a explica absenţa Romarei. Anunţase că este în mare doliu.
 ^ Mu pot sa nu ma gândesc, îi mărturisi vicontele într , dnau
împreuna, ca generalul ar fi fost mult, Seara
er
când oi mulţumit sa ştie că csri> e,e 1U1
tu
' _ Cu siguranţa că ar fi avut 0 cu ^ychbold,
reacţie pentru
comentase sec Trent. °lU altâ
- Bineînţeles, dar tu ai fost mereu .
^contele pe un ton gânditor. re fav
°nţ» lui, reluă
- Nu mi-a arătat-o niciodată când eram l
ţintesc că mi-a tras nişte săpuneli în diferite * rc8Bncnt- W deloc
plăcute! ^ care n-au fost
- Ah, da! îi ţinea din scurt pe toţi! confir™ - - ,
ViC ntele
Dar asta nu-i împiedica pe soldaţi să fie gata ° '
8ata Sa moara
ca şi noi de altfel, cred. P«*tru el...

J;"1setii când se c u , c ă
’ * — « se «p™*
0
„Ea este fiica generalului. Atunci, de ce mă îngrijorară viitorul? .
Recunoştea că îi era frică de două lcururi: ca Romani să nu fie
atât de urâtă ca atunci când o luase în căsătorie şi să nu se poarte
ca prinţesa Caroline.
Deşi nu voise niciodată să admită, era totuşi de o sensibilitate
ieşită din comun. Poate pentru că, fiind dingur la părinţi, fusese
obligat să-şi folosească imaginaţia mai mult decât copiii care aveau
în fraţii şi surorile lor tovarăşi de joacă.
Sau poate din cauza inteligenţei şi culturii sale. T Aceasta îl făcea să
se gândească profund la consecinţele lucrurilor şi în timpul drumului de
la Londra la domeniul său de
la ţară, fu absorbit în gândurile lui.
Se abţinuse cu bună ştiinţă să-l anunţe pe intendetul său can va
sosi, căci nu voia să fie obligat să părăsească Londra la oră tixa. Se
gândise că poate trebuia să-l vadă în ultimul moment pe
 7Grey, un prieten apropiat care devenise în luna
8
j
................ ' %
aprT
le v,Co
Howick şi fusese numit primul lord al Amiralităţii xl Insă
Charles u tnmsiese un mesaj prin care îl a n U n ( reţinut toată dimineaţa
la o şedinţă de cabinet şi atu a va fj | Ravenscar porni la drum spre
Raven House, mai devreme^ l0r(Jl)l aşteptase. tc
^ sţ |
Conducea un atelaj nou pe care îl cumpărase cu 0 Sa - în urmă de la
Tattersa11. Doi cai care se potriveau perfect smoala şi cu o stea albă
negri
în frunte.
Erau atât de formidabili, încât toţi bărbaţii se opreau privească
trecând pe stradă, în timp ce femeile nu aveau ochi d ^' pentru cel ce*i
Cat
conducea.
Lordul Ravenscar nu-şi dădu seama de admiraţia pe care stârnea.
îşi mâna atelajul mai repede decât de obicei, ca şi când se grăbea să
ajungă la destinaţie.
De fapt, era nerăbdător să înfrunte acea problemă care lâncezea, ca
un şarpe adormit, de prea mult timp în sufletul lui si nu voia să mai
întârzie nici un moment să-i găsească rezolvare.
După atmosfera înăbuşitoare de la Londra, la ţară era răcoare şi
minunat, iar lordul Ravesear se întrebă de ce nu petrecea mai mult timp
în locuinţa strămoşească.
Voi organiza o vânătoare la toamnă, hotărî el—dar o întrebare îi veni
în minte: va dori soţia sa să joace rolul de gazdă faţă de prietenii lui?
Această idee îl înfioră şi se gândi că n-ar trebui să facă planuri
înainte de-a o vedea pe Romara şi a lămuri situaţia.
Ajunse la Raven House către prânz şi îşi spuse că locuinţa era mai
frumoasă ca de obicei.
Grădina era o explozie de culori şi îşi aminti că mama lui adora
terenul său plantat cu trandafiri. Nu apreciase cu adevărat decât
după moartea ei numeroasele îmbunătăţiri pe care le adusese grădinii şi
casei.
 Raven House i se păruse îngro ■ acolo şi
pentru că absenţa ei ¡1 iice "'goala J1
- anrranp fnt hm^.i - d
^ SUfere ,lQ
-sa ea nu nva\ fu
ea nu

3dsuktecw
>e să &p\it, prefera* oAp^'
timpul in palatul din Curzon Street.
în vestibul, se simţi nervos, iar când
- înainte
ajuns mai devreme decâr n
Am
mpra
8’
tam l nde
Sa? o este înlâtim
-Cred că înălţimea Sa este în salonul alh
s-o anunţ? ^ W*. Mă d
_ Nu, voi merge eu însumi. luc
Răspunsese pe un ton sec. Străbătu vestibul i salonului
albastru, care fusese încăperea p J .Şl desch«e uşa
care dădea spre grădina cu trandafiri. erata a mamei Im şi
în primul moment crezu că încăperea este eoar femeie
îmbrăcată în alb, în picioare în faţa ferest ’ ^°
Era întoarsă cu spatele şi când se apropie, ^ „ braţe un copil.
• “ea m
Se gândi că era probabil Catyl şt îşi aminti că da,otită
zităţii lui şi ea era „înălţimea Sa“.
Ajungând lângă tânără, se pregătea s-o salute, când ea întoarse
capul, auzindu-i probabil paşii.
Şi lordul Ravenscar se află în faţa unui chip pe care nu-1 mai
văzuse niciodată.
De formă ovală, cu o bărbie triunghiulară, dominat de doi ochi
mari, între care se vedea un nas mic şi drept.
 Pentru o clipă, se întrebă cine putea fi oare această încântătoare
necunoscută, apoi pentru că ochii se luminară şi cele două buze
roşii, seducător curbate, se întredeschiseră într-un zâmbet, înţelese
că aceasta era soţia lui!
■

REA IORI)IUI
80 femeie ar da totul peste capi
lordul Ravenscar o rupse pe un
_ MiJord! exclamă Romara. Nu vă aşteptam până du
— — ---- • * I—UUpă a
e
Domnul Arkwright era singur că veţi fi reţinut de I. - 1i aC
văzusem pe Caryl, nu mă aşteptam sa fi* ,t»>
0
dumneavoastră politici. Pri i
et, Z.ar do? “ 5
mal curând cuvântul potrmt!
- Numeni nu avea nevoie de mine şi atunci am plecat dev to ^ ură-
ar
fr
du?»
r°Tl,cc - ■
lmbuiorandu.se şiCurând cuvântul
fu cucerit potnvu.
de modul
f
Răspunsese automat, fără să-şi poată desprinde ochii ^ > ¡0*- ^r»ei îmbuiorându-se şi ta cucerit de modul
Romara. de
Caryl era drăguţă, cu părul ei blond şi ochii albaştri, dar sora avea o
distincţie cu totul personală şi pentru moment nu rej’ să-şi dea seama ce c.ace
anume făcea frumuseţea ei atât de deosebită '* .Oi, cU P'”'" ci chiar de a-1 acapara. _ Ane (Ain
Pentru că acest examen prelungit o intimidă puţin, Romara ochii în jos
asupra bebeluşului adormit în braţele sale. T" “ ““
¿ s ş s sEdurn^ cicatrice pe ooraz.
a s s » .......................................................................................-
- Pemiteţi-mi să vi-1 prezint pe ultimul dumneavoastră invitat Se ***££ observat-o, răspunse iordui Ravenscar cu convin-
numeşte Alexandre, dar mă îndoiesc mult că îl vom striga altfel decât
J .. . exclusivitate doamnei Fettows. Ştiţi, nu-a
Alex.
' '"“-Tre^unea în care s-a născut, oamenii cred ca uie.u
Lordul Ravenscar făcu un efort să privească bebeluşul pe care ea îl
strângea în braţe. fiE** eSt0mPe1^Spe obraz cănd adăugă-.
- Este foarte micuţ, remarcă el, simţind că se aştepta un comentariu Zâmbi şi o mica grop^ Q cmflote senoasa din

din partea lui. J^^penifuaobţineuieidestntdatsepate

-S-a grăbit puţin să sosească, dar face progrese. Creşte pe zi ce trece!
O notă de mândrie vibră în voce şi ea adăugă: C
* ^Poare că'ar trebui să considerăm această cicatrice ca rezultatul
-Mama lui este nebună după el şi se simte mult mai bine decât
îndrăzneam să sper. unei răni glorioase primita in '“P“ să-mi amintesc.

-Aşa mi-a spus şi Arkwright. De fapt, în scrisorile sale îl elogiază - Nn este o luptă de care sa-tm taca piacct
atâta pe acest copil încât presupun că regretă numeroşii săi ani de celibat. Copilul făcu un mic zgomot şi Roro“a^ntimpîn grădină, -Trebuie să-
Romara râse. l duc pe Mex mamei lut muta
- Va trebui să-i găsim pe cineva cu care să se căsătorească. ta acum Caryl a urcat să se întindă. Medicul i-a recoi
- Dacă o veţi face, voi fi foarte supărat! izbucni lordul Ravenscar.
odihnă. r A nrânz cu mine,
Arkwright îmi este indispensabil ca intendent, administrator, secretar, - Are dreptate, dar sper că veţi putea manca de pu -
factotum şi în cele din urmă ca prieten. spuse lordul Ravenscar.
- Voi fi încântată.
 ^EAJ^ORDIJUJI -SiSSiRAo,.
Ea îi zâmbi şi pârâsi saJonuJ cu graţie.
Trent avu imprsia că nu mai
Politică
a
$i,
a sP inte lordului
s Porsoa ca îl
Ravenscar
P"" CU» ¡nten"°naţl l" Va- f tv trecu
«, e-
îmi propusesem sa ma duc la feTOa tata lordul
Buv^ear pan. surprins şl ea a expfc.
10
Domnul Arkwnght m-a anunţa, ci ^ £
deci voiam sa-, duc nrşte supa şi citTO ^ « este
D
ips de dimineaţa. ^ cU s întrerupse Puţin slane'lta’ am
a
Poi adăugă-,
^De fapt, cred Ca ea 1'a SpUS domnului ^ng\u că doreşte
foarte mult să mă vada.
Lordul Ravenscar rase.^
Sunt absolut sigur că toţi fermierii sunt morţi de curiozitate .
legătură cu dumneavoastră.
10
N-am putut vizita pe nimeni atâta timp cât faţa nu mi s-a ndecat,
dar sper să-i întâlnesc pe toţi... numai dacă... sunteţi de

aC
°ga îi aruncă o privire neliniştită, ca şi când se aştepta să-l audă licând
că nu-şi doreşte s-o vadă legând relaţii de prietenie cu Sirii Săi, dar
lordul Ravenscar răspunse cu calm.
Sunt sigur că pot avea încredere că veţi face ceea ce se omite.

—eSr“
minunată. Am aflat că toţi oamenii de pe dome
-Şi ea‘ti iubea pe toţi. .M«,nţis„te salon. Nu semăna
Romara ieşi din sufragerie şt se R sclt le adusese la

cu „ici una dintre femeile pe care ■**££«* pe CJK le Raven House,

ba chiar cu nici una dmţre
frecventase la Londra. Părea „în me 1
rasa
poate respira şi ieşi pe ter - a contempla grădina cu trandafiri.
Pentrij
 Cum ar fi putut visa să aibă un asemenea noroc? Luând i o femeie ani că Atalie nu fusese niciodată intere - ^adevărul, de nimic in
s
pe care o credea86 cea mai urâtă din Londra, avusese °lk extraordinară sa
^SSiSAc«!
descopere că nu era o prostituată, cur^ putut foarte uşor întâmpla în acest
caz, ci fiica generalului f| în al doilea rând, şi acest lucru era poate şi mai
important' foarte frumoasă, de o frumuseţe puţin obişnuită, dacă nu nu?
unica.
Euforia lui atinse culmea în timpul mesei de prânz. Discuta' mai ales
despre politică, subiect asupra căruia observă că R 0mara este uimitor de bine
informată.
Ea îi explică faptul că tatăl său fusese întotdeauna interesat dt
politică şi că atunci când era bolnav. îi citise toate dările de seamă ale
dezbaterilor parlamentare publicate în ziare.
îi plăcea apoi să comenteze diverse aspecte şi aştepta de la ea o
evaluare personală, chiar dacă nu corespundea părerii lui.
Lordul Ravenscar începu, deci, să povesteacă ce se petrecea in
Parlament şi în numeroasele conferinţe la care participase.
îi vorbi astfel de o serie de lucruri care îi fuseseră aduse la cunoştinţă
în mod confidenţial de prietenii lui - chiar şi de contele Spencer, care
devenise ministru de interne.
Romara asculta tot ce i se povestea cu un interes sincer şi-i punea
întrebări atât de inteligente, încât fu surprins să descopere cât de mult se
prelungise masa.
Ridicându-se, ea se scuză:
- Mi-e teamă că v-am reţinut şi v-am împiedicat astfel să faceţi ceea ce
fără îndoială v-aţi propus. Sunt dezolatră, dar este atât de pasionant să
vorbesc cu cineva care mă poate învăţa ceea ce mi-arn dorit întotdeauna să
ştiu.
 85
84 exigent faţă de caii pe care îi încăleca şi am avut "şe
vedea
d° aie de rasă încă de când eram mică.
C.o7jţ'e anT,iui Ravenscar un zâmbet uşor şi adăugă-.
|a jresâ l°rd i r nu ca ale dumneavoastră. Sunt entuziasmată
frUm
a°m^ut în grajduri.
l
°ric \\
şi noi vom merge împreună, călare la fermă. Voiam să-l „, t Weston t cee
a ce
‘.. aceste zile vă voi duce să vedeţi caii mei de curse, d e l° jntr-una
‘ntre „ „nscar în acest moment, unii sunt la antrenament
ce recoltă prevede pentru anul viitor. George $ ^ ^ estimează bcă va
trebui furnizată o mare cantitate de alimente^ trebuie să facem faţă
C, P^ketŞi«UEpSOn'
războiului mai mult timp. M
- Conflictul nu va dura mult timp, nu-i aşa? îl întrebă R0r Romara nu răspunse nimic, Apoi, pentru a încerca să alungeI
nu i
tristeţea pe care o lăsaseră vorbele lordului
Ravenscar, întrebă:
Lfamiliar in .
- Să merg să mă schimb, dacă mergem
faptul că părea
călare?
- Voi porunci ca într-o jumătate de oră caii să
fie gata.
- Nu-mi trebuie atât de mult timp! Dar mai întâi trebuie săij spun lui
Caryl că plecăm.
După felul în care se avântă pe scară, lordul Ravenscar înţelese
că făcea din plimbarea lor o sărbătoare.
moaşa Când, o jumătate de oră mai târziu, traversau parcul în direcţia
dumm fermei Weston, aflată la aproximativ trei kilometri distanţă, el ghid
din ochii Romarei şi din zâmbetul ei, că era mulţumită.
Pe neaşteptate, îi veni ideea: casa o acceptase. c u spuse: °Ce \ - Călăriţi minunat! îi spuse el când încetiniră pasul după ce
- De ce să duceţi dumnevaoastră supa? Ar putea s-o facă galopaseră scurt timp.
- N-aţi fi putut să-mi faceţi un compliment mai frumos.
- Presupun că ar fi trebuit să mă aştept la aşa ceva, pentru că sunteţi
care scoase un oftat uşor şi adăugă: de fapt, cred că nimeni nu ^ I destul de fiica generalului. A fost întotdeauna expert în materie de cai
puternic pentru a-1 învinge pe Napoleon. '
- Vom sfârşi prin a-1 bate, replică lordul Ravenscar, d ar siguranţă nu
va fi uşor, iar victoria nu va fi imediată.
- Mi se strânge inima la gândul că bărbaţii sunt omorâţi şi $ este
atâta suferinţă pe continent.
- Războiul implică întotdeauna suferinţe.
, An tată Câte curse importante aţi câştigat? sate mana înălţimii Voastre numai fericire', spuse ea. Chiar
1
„Voi fiin(: vorbească despre cai cât dură drumul pana la
Contio
uara s
86 ^SSiSAc«! site« un norocos de când am văzu« pe ftu- daca am m(e1“ ai

luat.0 de soţie! Este exact ca mama

1
fern^â- scar fu impresionat de modul amabil şi
LofdU K mar ^voastră Nu te poţi înşela asupra asemănării dintre ele,
discută cu fermierul şi soţia lui şt de fapte care R° * rte bine cu ei,
exact ca mama lui.
5 a sesilDta i în Care se pregăteau să plece, doamna Weston, în ^mtuTtă la pat,
a— «•'“
incapabilă să se ridice, reţinu între mâinile care er? lordului Ravenscar.
fragedă copilărie, n mulţumi. ^ intrebe dacă Atalie
Pe drumul de întoarcere nu P fi cucefit acestor
sau oricare dintre cunoştinţele lui, ^ ^ bătrâni
ţărani intr-un mod atât de încântător.
După ce sosiră, domnul Arkwright veni
nenumărate probleme legate de domeniu ş
discret, lăsându-i singuri.
 85
Lordul Ravenscar n-o mai asa cum erau. că se temea de
t nlăcea... să ne întoarcem în comitatul
era reacţia lui. Huntmgdon.
revăzu decât la cină. în tj îmbrăca, v> ţi S. p“Kt de ved"fie ;ef. ™ el _ Nu.mi doresc în nici un caz să faceţi un
îsi aminti că se hotărâse să vină la S«>‘V ce a.ea 5. ar 6 asemenea lucru.
Raven House 1?’ voia să discute ttebu.t sa tateiq,,,, i protestă lordul Ravenscar.
disPu
ca se uac5.«v - ,<l
. -----r*“ care n,. I un lucru trebuie să fie foarte clar între noi, Roman Auzindu-se
aşteptase. Nu se mai grăbea sa faca planuri, merita să lase l Ucru 1 - ^ rdul Ravenscar. Indiferent de suma pe care v-a lăsat c vorbind cu o
riltl dU01 ■o asemenea
clarâ °Lav0astră, aceasta este proprietate personală si âl .veŞte, energie,
puteţi face cu ea ce vreţi. Sunteţi soţia nu. ceea iu
în timp ce valetul său personal îl ajuta să se schimbe, î şi seama că
aştepta această seară cu nerăbdare şi că voia ¡¡¡^.L amintească unele Prl„ J g v0i da o alocaţie convenabilă pentru îmbrăcăm
"“cinară singuri,
anecdote interesante despre lumea politică | care le credea potrivite ca s-o .jjgltuief trebuie, protestă imediat tânăra. MU va pentru că, după
facă pe Romara să râdă. alte oCupau de

Când coborî din camera lui, ea era deja în salon. Observă că v succesiunea cum explicase tarat W
generalului. urma instrucţiunile medicului şi nu
îmbrăcată într-o rochie foarte potrivită şi cu siguranţă f 0arţf scumpă.
Ea ghicise probabil la ce se gândea, căci spuse, roşind uşor: părăsea camera mc.,
- Consideraţi poate ciudat că nu port doliu după tata, dar im, este masa de seară.
teamă ca asta să n-o deprime pe Caryl şi de aceea mi-am pu s una din - Speram că sora mea va vrea să vă
tat^tlU iveşte, puteţi face cu ea ce
rochiile sale. îmi pare rău că n-am trimis după ale mele acasă. revadă şi ca a a ac
vreţi. Sunteţi soţia mea si [ •0ţâ vă
- Găsesc că aceasta este foarte potrivită, dar trebuie să vi cumpăraţi voi da o alocaţie convenabilă cred că de fapt este jenată.
-t<
tot ce vă trebuie. Este unul din lucrurile despre care aveam intenţia să pentru îmbrăcăminte si
vă vorbesc în această seară. nflSeC -Nu, c: ¿e ce nm
" ■ . fost atât de bun, atât de
- Am bani, răspunse prompt Romara. Tata mi-a lăsat tot ce avea. înţelegător... nu pot accepta nimic
Nu este o sumă colosală... după cum spunea el mereu: „Soldaţii nu pot
pune bani deoparte“. Făcu o pauză. Totuşi, nu i-a lăsat nimic lui Caryl, în egumeni ridicol!
pentru că era furios că a fugit cu sir Harvey. Bineînţeles că vă trebuie
Romara îl privi pe lordul Ravenscar cu puţină nelinişte, bani şi aceasta problemă pe
temându-se că va fi contrariat de ceea ce voia să-i spună si continua cu un care este necesar s-o punem
vizibil efort: la punct împre-
>- °!'esc " ^aca sunteR de acord... să împart în mod egal ce mi-a lasat tatal meu
moştenire, cu Caryl. una
Ea ;1 privea ^ ca şi când ar fi căutat
cu Romara despre viitorul lor.
Acum se întreba dacă ar mai un motiv pentru generozitatea iui
fi ceva de discutat. Aooi murmură:
Ea se integrase la Raven _ Mă gândeam că poate, când
House de o manieră la Caryl va fi aproape refăcută, v-ar
 Este teribil de încurcată că a prc
8
8 copilul atât de repede după sosirea nc
_ Pe mine, asta nu m-a deranjat.
O

spusese pe un asemenea ton încât Romara nu Se putu

a !
să nu izbucnească în râs. ^ A . *\
- Caryl este stingherită că a pus în mişcare tot Per

înnebunită după Alexandre şi dacă mai rămâne mult timp mi-e teamă
să nu fie îngrozitor de răsfăţat. -^
— Poate rămâne aici atâta timp cât doriţi dumneavoastră si
i i şi-Ipentru
valabil •___ mama
mama
i-mi
lui. llli ^
'
- Sunteţi foarte amabil, nu ştiu ce să spun, murmură R0lllar
- De ce nu vreţi să vă lăsaţi cu totul în grija mea? propag ţ.| Sunt sigur
că, înimediat
casă la dumneavoastră, deciziile erau luate J general. Ei bine, mi-ar
ce a intrat în casa dumneavoastră. De fapt, toată 1 J>
face plăcere să
^ .fac Ia
- Afel, la mine
I __ci Aorciacasă.
m di nm^np
- Vreţi cu adevărat ca... noi să rămânem?
mi-e teama s
Lordul Ravenscar remarcă pauza uşoară din faţa cuvântul« „noi“ şi
înţelese că era pe punctul de a spune „eu“.
- Când sezonul va lua sfârşit şi prinţul de Wales va fi ] Brighton,
unde are intenţia să meargă, mă voi întoarce aici. Voi avea atunci timp
să vorbim despre noi, Romara. Pentru momer am constatat că sunteţi
amândouă fericite şi sănătoase şi trebuie mă iertaţi că mâine voi pleca
din nou spre Londra.
- Bineînţeles, răspunse ea cu promptitudine.
Abordară o mulţime de subiecte în timpul cinei. Romara povesti
cât de singură se simţea mama sa când trebuia să răms doar cu fetele în
comitatul Huntingdon, în timp ce generalul er; război.
Nu-i plăcea să ne ia cu el. Chiar dacă regimentul se afla Anglia
şi totuşi o iubea pe mama, iar mama îl adora.
 Oizgi 89
presupun, spuse gânditor lordul Ravenscar, că o astfel
de • «, îsi dorea şi pentru dumneavoastră c»si‘°cu un soldat?
" Cu un bărbat care să vă iubească.
ga întoarse capul, iar privirea îi rătăci prin încăpere.
gl îi contemplă profilul şi îşi spuse că nasul ei mic şi drept era
ântâtor - noroc că pumnul lui sir Harvey nu-1 spărsese.
^ ^ <jg căsători cu cineva care să le iubească din tot sufletul este
• ul tuturor femeilor şi îşi imaginează că aşa se va întâmpla, spuse !!
sfârşit tânăra.
'n _ Si acesta este lucrul de care aţi fost frustrată.
Ca şi când ar fi refuzat să insiste asupra propriilor sale
nelinişti,
ea răspunse:
_ ESte valabil şi pentru dumneavoastră. Sunteţi, în mod cert,
reS ponsabil de asta, dar cu siguranţă nu doriţi să rămâneţi legat de o
necunoscută, aşa încât o să vă fie imposibil s-o luaţi în căsătorie femeia
pe care... o iubiţi cu adevărat.
_ îmi spuneam chiar astăzi că am avut o şansă neaşteptată.
Necunoscuta ar fi putut fi total diferită de dumneavoastră şi
modul stupid în care m-am lăsat dominat de mânie, risca să-mi
ruineze toată viaţa. Acest răspuns o puse pe Romara pe
gânduri.
Părăsind sufrageria, servitorii stinseseră lumânările de pe
măsuţa de servit şi numai cele care ardeau în sfeşnicul de argint
d( pe masă mai dădeau încă puţină lunină.
Romara şi lordul Ravenscar se aflau parcă izolaţi, pe o mic;
insulă, înconjuraţi de o obscuritate care îi rupea de lume.
Tânăra strălucea de frumuseţe. în cele din urma, după c
rămăsese tăcută un moment, ea ridică ochii.
- Sunteţi foarte amabil că spuneţi aşa ceva, declară ea^ Totuş
sunt gata să fac orice doriţi, să plec, să rămân, să încerc, aca esi
posibil, să vă redau libertatea.
 -------------------------------- ;—
-Nu există nici o posibilitate, replică Ioidul Ravenscar
ăsătoriţi legal şi fosue Meeding a înregistrat căsătoria. ' * S _ M-
am întrebat dacă într-adevăr nu este nici o scăpare impresia că
trebuie să existe un mijloc ^
_ Vă gândiţi la dumneavoastră, sau la mine?
_ Mă gândeam la dumneavoastră, răspunse Romara si el s că
spunea adevărul. Aveţi de oferit atât de multe soţiei' dum^!
voastră. Nu vorbesc doar despre strălucire sau bunuri materiale
mă gândesc la inteligenţa dumneavoastră...
Ezită înainte de a continua.
- Şi la tot ceea ce face din dumneavoastră ceea ce sunteţi.
- Am impresia că mă flataţi.
- Nu, deloc, protestă tânăra. Tot aşa cum eu voiam să mă
căsătoresc cu cineva pe care să-l iubesc, cred că, deoarece sinteţi foarte
diferit de alţi bărbaţi, dumneavoastră nu vă doriţi o căsătorie de
convenienţă; o căsătorie bazată doar pe moşii şi bani. Am impresia... şi să
n-o luaţi ca pe o impertinenţă din partea mea... că motivul pentru care nu
sunteţi căsătorit încă este că nu v-aţi găsit niciodată idealul.
Lordul Ravenscar îşi reaminti de ceea ce simţise faţă de Atalie. Ea
fusese prima femeie cu care se gândise vreodată să se căsătorească.
- Este adevărat, răspunse el, dar mi-am dat seama că aceste idealuri
sunt copilăreşti şi bune mai ales pentru oamenii visători.
- Nu, nu trebuie să vorbiţi astfel! Dacă deveniţi trist şi critic din
cauza celor întâmplate, vă veţi schimba.
- N-are importanţă.
Bineînţeles că are! izbucni ea cu însufleţire. Cum puteţi lăs
să vi se ruineze viaţa de către cineva care, de fapt, nu este demn d
dumneavoastră?

r .. , ^ <^emn H1^ repetă lordul Ravenscar, cu o voce înăbuşit Ce sun

du™»™,« despre femeja ^ de ^ '
 R0
S nuneti-mi! insistă el. Vreau si aflu.
" poate veţi considera asta o lipsi de educaţie in r " ,te
răspunse Romara cu o voce surdă dar dm ' ee mâ P^ă
cunoaşte încă din copilărie, a stat la discută Jm c»fe Q
mme
mUlţime de lucruri. ^ m-
a
P°V1i despre Atalie Bray se pare, completă lordul Wcar Fără si
S‘ie de ee dorea neapărat să afle fc la SomM infonna.iile pe care le
adunase despre femeia care fusese mo,™f

_ poate că n-ar fi trebuit să fiu curioasă ia legătură cu acest

hiect, remarcă Romara puţin încurcată, dar eram.
SUt>l
Aştept totuşi să-mi povestiţi ce ştiţi,
1 Doamna Fellows mi-a povestit că această persoană era frumoasă
lai frumoasă pe care a văzut-o vreodată, cea mat u
- Asta este tot?
- Restul, s-ar putea să nu vă placă.
_ Fie că îmi place sau nu, vreau să aud.
A a spus că servitorii trăncănesc şi a aflat despre domnişoara
Bray lucruri care au făcut-o să creadă despre ea că nu
„ fi genul de soţie care v-ar trebui.
I nrdul Ravenscar rămase tăcut şi Romara se grăbi sa adauge.
_ Nu trebuie să-i purtaţi pică doamnei Fellotvs pentru asta.
M fi trehuit să vă aduc la cunoştinţă ce mi-a spus, dat va adora.
Văeste pe deplin devotată şi consideră că sunteţi bărbaml cel ma,
minunat care a existat vreodată pe pamant.
Lordul Ravenscar era uluit.
- Cred că exageraţi.
Romara clătină din cap. . văzut crescând
v au

-Toţi servitorii de si
consideră intr-un anumit
92__________________ de plăcută.
Lordul
sunt ei ai
Ravenscar
dumneavoastră. Iată
oftă.
motivul pentru C;ire este atât
-Aşa era pe
 vremea când trăia mama
mea, dar ac
- Cred că această casă
aşteaptă numai să reveniţi
să i* "
şi s-o încredinţaţi mâinilor
unei persoane care i se potr°CUiţi
V,
- Se pare că doamna
Fellows şi restul
personalului *
Atalie Bray era „persoana care
i se potriveşte“?
- Este de preferat să nu
vă răspund la această întreb
lr
- Vreau să aud acest
răspuns, ripostă lordul
Ravenscar
ton ferm. Aţi spus deja prea
mult ca să vă opriţi tocnia, ^ Un
Spuneţi-mi adevărul, Romara
şi poate că el mă va ajuta să
d0v' mai mult bun-simţ decât în
trecut.
Era în mod vizibil
decis să obţină un răspuns
şi Romara î prin a-i
explica aproape în şoaptă:
- Doamna Fellows şi servitorii
care au fost în legătură cu
consideră pe domnişoara Bray
egoistă şi spun, de asemenea °
tratează personalul cu lipsă de
consideraţie când este singură cu ^
De fapt... dacă vreţi adevărul, ei o
detestă.
Lordul Ravenscar era năucit.
A
îşi dădea seama că nu s-a gândi
niciodată că servitorii,
întotdeauna
prezenţi când este nevoie de ei,
puteau avea sentimente atât de
intense, mai ales fată de el.
A ’
. Inţelese ca dad avea tot ce -i ^ebuia şi era
atât de bine servit de către oameni
loiali şi fideli, era pentru că îi
„moştenise“ pe servi-
nhirf^e,^ama ca aceştia continuaseră
să respecte
obiceiurile stabilite pe când trăia
ea.
va fi'ereu daca ace
^’
bătrâni servitori ar dispărea, îi
r
d
e
*
 93 întrebă Romara.
"“inc, Romara
st sinceră cu
. Aţi f° - La capitolul
si sner - â este un lucru care să- băutură sunt foarte atent.
mi displacă în ctTL \ Veţi f‘ mereU' Am păţit destule din
P
ceSta este să fiu minţit sau înşelat. cauza asta.
8rad, ei bine,
- Foarte înţelept din
aC
, Este uşor de înţeles şi nu vă
partea dumneavoastră!
voi minţi nic t îr)totdeauna necesar să
in timp ce vorbea, îl privea
dezvălui adevărul Dun ^ nU CSte mea: cu un aer maliţios, ca şi când
„Ceea ce nu se ştie, nu provoacă s-ar fi
suferinţă" ^ amuzat de grija pe care o
Lordul Ravenscar avea pentru el însuşi.
râse. Atunci îi veni în «•' Afară se înnoptase. Servitorii
dată, o problemă şi aprinseseră lumânările din
întrebă:
sfeşnice, dar nu trăseseră
l Arkwright a găsit în
cele din urmă ne cinev, de perdelele din faţa uşii cu
copilaşul surorii
dumneavoastră’ geamuri care se
' ,rebui' Să,au,e deschidea spre terasă.
Son mai mica a doamnei Fellows,
care a („a
Romara ieşi pentru a
doică manie fam,In, a fos, toane contempla lumina roşie
mulţumila si Ievină, din spatele arbuştilor
- Să revină? se miră lordul
mari ai parcului. Ultimele
Ravenscar
_ Era copil încă, atunci raze ale apusului făceau
când dumneavoastră eraţi în
să strălucească apa
leagăn Izbucniră amândoi in fântânii din mijlocul
râs şi părăsiră sufrageria, grădinii de trandafiri.
- Cât este de frumos
în,orcindu.se împreună in totul, murmură ea.
salon.
- Nu doriţi un porto?
 - Sunt fericit că vă place această
94
înainte ea va fi a dumneavoastră. ii»**
A
• i?J..____ Lordul
Ravenscar îşi dădu seama ca nu Spu ‘""S I
d
cuvinte politicoase. Acceptase ideea că Romara era °ar se mai gândea să caute să
desfacă această căsătorie^3 lui' NlJ* ducă vieţile separat. Sau ca ej s> I
Ca şi când i-ar fi intuit gândul, ea îl privi cu serios, '
- Linia de conduită pe care doresc s-o adoptată dumneavoastră deja o urmaţi. Să
faceţi cunoştinţă cu t* «I mei, cu fermierii, cu toţi cei ce aparţin domeniului si
>'»¡11

in casa mea.
Wnmnpavoastră se va restabili, vom face planuri 3"d s°ra |
Romara schiţă un mic gest din mână, ca şi când ar fi Vrut -
A
Y . . î x «
/ 4 /% /i
atingă înainte de a-i mărturisi: « «V« n HMCfi
1
- Uneori, noaptea, mă trezesc brusc, terorizată de ideea după ceea ce mi-a făcut
sir Harvey nu... nu s* nt căsătorită Cu dumneavoastră, ci cu un fel de monstru de genul
lui sau mai rău ' încă.
- Sunteţi foarte sigură că nu s-a întâmplat chiar aşa?
întrebarea lordului Ravenscar alungă seriozitatea care se
întipărise pe chipul tinerei.
- Cu siguranţă, răspunse ea, mai pot încă să descopăr că în realitate sunteţi Barbă
Albastră deghizat şi că aţi ascuns în pivniţă o duzină de femei decapitate, sau că dacă
nu le-aţi luat capul încă, sunt închise în podul casei!
- Această anchetă vă va ajunge fără îndoială ca să vă ocupaţi timpul până la
întoarcerea
- Mă faceţi să-mi fie şi mai mea.
şi mai greu să vă repet ceea ce mă
, ----- ©'
pregătisem să vă spun, murmură ea. - Despre ce este vorba?
 ^155^ *

¿0^^ r âod, nenumărate mulţumiri şt, de asemenea, că ţn

¿ispar din viaţa
ca dumneavoastră...
mii'
cfU
acesdoriţi -
dacă
Acu«i Ştiţi că nu doresc nimic de genul t
| acesta ' ^_ *chiaSi
U ;££*=• '?lcichiar
* dori-°"dacă
a as dnri.rx
“ p«”™ wliLl^ „
,■ fl0
C tOd ar fi imposibil şi pentru dumneavoastră M 7 ** Trebuie să fim realişti, Roma,,
* sS ^facem
, pentru ca totuşi sa nu devină o situafie neplâca ' n eca vă fepet, sunt gata sa fac tot
ceea ce veţi dori.
' Mă întreb dacă o asemenea supunere va dura, dedată lordul ' ear cu un aer
sceptic.
% ştia că voia s-o tachineze şi ochii îi luceau ironic atund când

^Numai timpul vă va răspunde la această întrebare.

” poarte adevărat, comentă el zâmbind.
Vă voi spune bună seara, pentru că ştiu că domnul Aikwright lăsat în bibliotecă
un mare număr de scrisori pe care să le vedeţi, dar sper că vă voi putea vedea la micul
dejun, înainte să plecaţi la Londra.
F
_ As fi extrem de decepţionat dacă nu mi-ai ura drum bun. -Atunci, noapte bună,
milord.
Romara făcu o plecăciune, iar lordul Ravenscar îi luă mâna şi o
duse la buze. ,
Nu-i sărută mâna cu gestul superficial obişnuit; buzele sale
întârziară un moment pe pielea mătăsoasă.
Surprinsă, Romara îşi ţinu respiraţia, apoi intră în salon pe uşa- fereastră.
Rămânând singur ca să privească grădina de tranc in, iş aminti că atunci când se
gândise s-o ia în căsătorie pe
avusese intenţia s-o aducă aici. .
Se gândise că frumuseţea ei ar fi atins apogeu inca ru case, printre
trandafiri, arbori misterioşi şi lacul argintiu
 96
BARB
Un scurt moment, ceva în interiorul lui destrămat.
VS
' U1
Apoi se gândi cat de dulce fusese pIelea R0nir larei
S
suh
 Capitolul 5

I0f dul Ravenscar cobori la micul dejun devreme, dar Romara nu

c0 lo Ş‘când intra m incaPere- el terminase practic de mâncat eti‘ Bună ziua, Romara, spuse el
ridicându-se.
Se pregătise s-o tachineze pentru întârziere, dar îi observă în fîtisarea.
^ Ce s-a întâmplat? întrebă el.
Ea se apmpie încet de masă şi se aşezăm refuzând cu un gest felurile de mâncare pe
care i le prezentară servitorii, apoi, când ei
se retraseră, ea explică:

_ A sosit o scrisoare pentru Caryl în dimineaţa asta.

, 0 scrisoare?
- Din fericire, eram cu ea când i-a fost adusă. Alăpta copilul şi nu a fost atentă.
Romara îi întinse lordului Ravenscar un plic pe care il ascunsese între cutele fustei şi
adăugă:
- Cum această scrisoare avea un aspect oficial, am deschis-o. Vedeţi şi
dumneavoastră conţinutul.
Din mina şi din tonul tinerei, el înţelese că este vorba de un lucru important şi luă
scrisoarea. Era adresată lui Caryl şi provenea dintr-un cabinet de avocaţi.
Era scrisă în termeni succinţi, în numele lui sir Harvey şi era o
somaţie de a se întoarce imediat la domiciliul conjugal cu Alexandre
 ^KBARA Ravenscar în Şoaptă Fusese surprins
Lordul Ravenscar se gândi că ar fi trebuit să
că Romara înţelesese atât de repede
Harrey să aibă această reacţie şi îşi
Se
continuă lectura: ^'16 .Dacă înălţimea situaţia care, el ne P
Voastră nu răspunde acestei recla ştia, era foarte
ncii srurt cir
gravă.
“S3
rezonabil intr-un timp cât mai scurt, sir Harvey Va Cere aţi . %
i
judecătoreşti tutela Fiului£l său şi va lua măsurile' necesar'
ra ea m _
, c(cd ^ £e părea ,(jef ec
„ nArea un adevarat impas.
dovedi că mama copilului
1,1
■ a nu
in este persoana
ceea potrivită
-ier atât şj
de dezolat, încât pentru a o consola, îi

a se ocupa de el“. Soţia aparţinea soţului său la fel

Când Romara văzu că privirea lordului ca şi copiii săi, asupra cărora i se dădea
Ravenscar a puterea paternă. ion
dra
1
/osul foii, întrebă cu o voce care era mai Deci sir Harvey avea,
mult un murmur'^ bineînţeles, dreptul să reclame
- 0 poate face? întoarcerea soţiei sale, iar un refuz îl putea
- Cu toată sinceritatea, trebuie să ln
aintl
recunosc că nilri|c incita să recurgă la justiţie,
împiedică s-o facă. folosindu-se de argumentele
- Vreţi să spuneţi că va merge în pe care le menţionase.
faţa instanţelor judec
ST, vasăpierde
declarepecăAlexandre cred
Mai că va muri,
mult, lordulmurmura
Ravenscar '““voi face tot ce
avea impresia
deoarece Caryl a trăit atât de mult timp neplăcută că dacă Harvey se hotăra să
cu el de a sestă
căsători este... o
in puterea mea ca acest lucru să nu screcurgă la acest mijloc
destrăbălată? nedemn, ar câştiga.
¡»,împle! promise lordul ta» ^ takmi? >,t şi
Pronunţase cu greu cuvântul, dar o Legea era total înnecazuri, tor*
In timp ce vorbeau, in sutrage
făcuse. favoarea bărbaţilor şi dacă o
pentru că nu dorea ca intendentul sau sa şue ca au
-Asta ameninţă că face, răspunse lordul femeie acuzată că este o
dul Ravenscar întrebă pe un ton diferit:
- Ce aţi plănuit pentru astazi? reeretacănumă
sir
- Cred că vom rămâne doar in grad,na, dar vor regreta pot
plimba călare cu dumneavoastră. era
destrăbălată, era condamnată din oficiu încă
de la deschiderea procedurii.
Ca şi când i-ar fi ghicit gândurile ce-i
treceau prin minte, Romara îl întrebă:
99
apăra? Oh, vă rog, ajutaţi-ne\ Sunt sigură că
str
avo^ car i-ar fi plăcut să aibă tot atăt
de mare Oi în capacităţile sale de a
descoperi un mijloc de a
,cfe

■SPuflSe: -nit că îmi voi consulta avocaţii

imediat ce ajung la
„ îţi pr0m<!onsideraţi cei mai buni din
Lincoln’s inn.
Sunt
sc sunt cu adevărat dezolată că vă

deranjăm iar,
Oh, nU‘ oate SCOate din această
situaţie, acela sunteţi
.ră cincva 11 1
daf d
dumneavoastră!
nuiua» du e spre a în timp ce VOrbea.
£ase J hU îngrijoraţi care străluceau de
lacrimi, chipul palid Văzând oc
Ravenscar
simţi brusc dorinţa de a o
şi b uzele tremurande,
îmbrâţişa-_ aţât de puternic,
încât reuşi cu greu să-şi
ACCSt
nrivirea răspunzându-i cu
bruscheţe;
‘"‘T P" în «ma mea şiîncearcă
să nu te nelinişteşti. A)
dreptate
ii «beşti despte aceasta
setisoate lui Cânţi.
 tOB&&
Domnul Arkwright părăsi
, alexandre s-ar fi născut fără un nume. Iar Caryl
_ Eu nu voi regreta mai puţin,
„urnol o asigură
rân ^ deoare l0r(j timpnu
ce sir Harvey cet-ar fi în să
permis să ţaca ,tut '
întindea mâna spre Arkwright.
pregătire pentru această naştere.
&Pamabilitatea, mil 0rc
_ Dacă vreţi să aveţi la[cineva
- Intr-un asemenea mod -
avocaţilor dumneavoastră, spuse acesta din urmă,’ şi
înregistra.
lcar
- Le voi duce chiar eu, hotărî lordul Ravensc trec - Am
pe la cabinetul lor, din alte motive.
Presupunea că acest nou motiv de a se duce în Lin făcuse plăcere
Romarei, care avea astfel impresia că abu ^ ^ puţin de amabilitatea
sa. [C
’ J ce să zauiMv.—»
sllil
' teună cu Meandre.
încăperea şi lordul Rav ridică.
- Cu cât voi ajunge mai repede la
Londra, cu atât mai bi
grijă de tine. Nu-mi place să te ştiu
P o săptămână P“**“ ----------------
tristă. reCU
■ încât Romara era deja culcata, de
- atât aeC
Mă simt mult mai ,bine
devreme,
acum,dar fusese reţinut. Când părăsise
târziu, Plănuise
j«,rPme dar sa r
fusese
w „d» se înse®e bine.
că v-ain pus la curent Romara cu
sinceritate. Tânăra simţi cum îi apasă degetele cu
Se duseră unul lângă altul în fermitate, ca pentru a o linişti.
vestibul. în faţa uşii aştepta u faeton cu Apoi urcă pe scaunul vizitiului şi când
noul său atelaj negru ca smoala. ridică pălăria, caii înaintaseră deja pe
In josul peronului, lordul Ravenscar suprafaţa cu pietriş din faţa casei.
luă mâna Romarei si 0 duse la buze, fără Romara îl privi îndepărtându-se; când
însă s-o sărute în acelaşi fel ca seara trecută
 101
nu se mai văzu, oftă uşor şi urcă scara
pentru a o întâlni pe Caryl la etaj.
I se părea de necrezut că atâtea
probleme şi dificultăţi se iviseră de la } r" ‘ a U‘‘ | ească la . _
„
venirea ei la Londra la cererea surorii sale.
se g dar Romara era convinsa ca str Harvey
Se întrebă ce s-ar era în stare ^ât0nr; a.si atinge scopurile.
fi întâmplat dacă lordul Ravenscar n-ar fi Î(1 %ce Pe0 era atât de frică şi de ce se
apărut la timp ca să le ajute. aştepta să-l vadă
uta cle CC 'orice mijloace pentru a ohţine
tutela fiului lui.
‘ - j-se de o u te implor, fă ca lordul
Ravenscar să ne
DUmne
în sinea ei.
- zâmbească, intra in camera copilului, unde
Caryl tomână nană când lordul Ravenscar
se întoarse, trecuse o saptaman v
ic
plănuise si Pl«e

id» - noate vorbi cu Romara în aceeaşi seara, cura îşi “C-T multe
informaţii să-i comunice, toate, vai, puţin dorise. A*e 1
fBCOle
' - oameni cu o experienţa recunoscuta, cei mai smd^d^n londraduaseră
legătura cu consilierii lui sir Harvep, dar

descoperiră că „se «beau chestiuIie este foarte

„Am impresia, miiora, ca g _ . cum am sperat’.
. încăpăţânat şi foarte puţin dispus sa neg , ^ ^ dnd
Lordul Ravenscar se aşteptase la aces g lovita».
1 auzi formulat atât de direct, fa pentru 1 o emmlase la

Atunci înţelese că închizându-i uşile înaltei societăţi, un atu

de natură să-l înduplece pe sir Haney
 103
102
lineaţâ se trezi devreme, dar de data aceasta,
Banii nu erau un argument de valoare penf bogat şi umilinţa la
care îl supuseseră vicontele ^ Un b*rbat căsătorie, îl făcuse să piardă A d°ua '"[¡'micul dejun, Romara i-o luase înainte.
V cf ¡¡U Ş>se ridică atund Când d intră în sufragerie, izbucnind
e
orice şansă de a mai conciliant. a
s,rf
" acces de bucurie.
v
fP milord. Regret că n-am ştiut ca
Lordul Ravenscar nu putu să nu se gândească ]a „faPtul uşor a- v-aţt tutors,
- v(i s-a spus V-aş fi aşteptat.
Hartley, obligând-o pe Caryl să se supună voinţei lui (-5, ‘ "" cj u __ [\j.am ştiut până în ultimul moment dacă voi putea pleca iar
astf
' ds- O
producă o neplăcere lui însuşi. In mod sigur, sir Han', când am sosit’ era atat de tarziu,încât n'am vrut să te deranjez.
veit
Cţl st nici 0
organizase căsătoria lui şi îşi dăduse seama probabil > _ şpar fi f° problemă.
Se aşezară amândoi şi ea murmură:
iuseseră stabilite între oamenii lui şi cei din casa vecinului
Lordul Ravenscar îşi rugase avocaţii să facă un no u apoi se hotărâse
- Sâptămânma a fost foarte lungă fără veşti de la
să^'^
să-i aducă la cunoştinţă Romarei desfăş^' evenimentelor. * 1 dumneavoastră.
Era conştient de neliniştea pe care aceasta trebuia s-o resimtă nu reuşea Tremurai din vocea ei nu-i scăpă lordului Ravenscar; după ce
să-şi alunge din minte încrederea care îi licărea î n când îl privise la micul servitorii îi oferiră o farfurie, el spuse pentru a reduce tensiunea:
- Arkwright mi-a spus că dumneata şi Caryl sunteţi sănătoase şi
dejun. că Alexandre devine un uriaş, aşa că m-am gândit că totul merge
„Trebuie să găsesc un mijloc de-a o ajuta“, îşi spuse ej îmboldindu-
şi caii pentru a ajunge cât mai repede posibil la Raven House. cât se poate de bine.
- Caryl este foarte fericită.
Cu toate acestea, când ajunse, casa era cufundată în întuneric şi află
- Sper că, de această dată, voi putea s-o văd.
că Romara se dusese să se culce. - Şi ea intenţionează acest lucru, căci vrea să vă mulţumesca
Dezbrăcându-se, se gândi că deschizând uşa ce dădea în camera
vecină, ar fi fost lângă ea. pentru tot ce aţi făcut pentru ea.
- Spune-i că mulţumirile mă stânjenesc, dar voi fi încântat
In fond, erau căsătoriţi şi nu era nimic de condamnat dacă s-ar fi dus să \â
alături de ea.
Se gândi însă, că ea ar putea fi şocată sau intimidată şi că risca să văd pep^-amândouă
— la cină.
compromită prietenia care se înnodase între ei. Era încă prea devreme Romara păru surprinsa şi el întrebă:
pentru a-şi asuma acest risc. - Arkwright nu ţi-a spus nimic? Voia să mă întorc cât mai
repede cu putinţă pntru a discuta despre înfiinţarea unei nisipării
Surprins să-şi dea seama cât de mult îl chinuia dorinţa de-a o vedea, îşi
spuse că asta era doar pentru că îi displăcea ideea de-a o şti îngrijorată şi la marginea de nord a domeniului.
necăjită. Simţea însă că este mai mult de atât si că făcuse din preocupările - Cred că mi-a spus ceva. Dar, ca să fiu sinceră, nu mă
interesează
Romarei propriile lui probleme.

prea Nidp
mult nisipul.
^^dece'iin
' ' mine, dar comitatul are nevoie de aşa ceva urgent şi ' -»-
eu trebui < interesează pe oameni.
 104

el, călare,
Romara se gândi cu regret că i-ar fi făcut pj ăc până Ja
marginea de nord a domeniului u Să rtlt
sigură că ia această întâlnire erau doar bărbaţi şi ea ! 3Că n-a. „
Ce
‘ ‘ Nu dorea ca lordul Ravenscar să ştie cât de decent^ natâ ?
radă petrecându-şi toată ziua departe de casă, asa că J° era^ 5 '
“^PUser,.. “Sili
- Caryl şi cu mine am plănuit să facem un picnic pe,
Este aşa de frumos acoio şi m-am gândit că un sevito^1"1 la%i aduce
prânzul şi mai târziu să ia coşul. ‘Ir pu^
- Excelentă idee. îmi amintesc că la fel făceam şi eu
degajat: când er
copil îH
- într-adevăr, mi-a spus doamna Fellows.
- Şi astfel devine tradiţie, reluă el zâmbind. N-o putem
lâ
se s
piardă,
nu-i
aşa?
- Nu doresc aşa ceva, răspunse blând Romara.
Majordomul se opri în apropiere de scaunul 10 a i •
1
Ravenscar.
- Domnul Arkwright poate să discute un moment cu duninea voastră,
milord?
- Dar, bineînţeles! Spune-i să vină.
Domnul Arkwright intră în sufragerie.
- Bună ziua, milady. Bună ziua, milord!
Romara îi zâmbi şi el i se adresă:
- Se spune că vreţi să luaţi astăzi masa de prânz pe malul lacului!
- Da, tocmai i-am vorbit despre asta înălţimii Sale.
Aş prefera să nu vă îndepărtaţi atât de mult de casă.
- Dar de ce?
„ ^ a^at ^er’ îa unul din fermierii noştri că un câine mare aca oi e şi cerbii
lopătari din parc. Fermierii cred că a turbat din
reuşit Q ^ *ncercat uc*dă, dar până în prezent n-au
 ţUKUULUI
j vă faceţi griji pentru noi. Daţi i------ ---- ^
O armă? repetă domnul Arkwrieh?\nî1,niai 0 armă
snt
- maitimea '
nea V
«agi? _ oastră ştie să
h ceea ce ma priveşte, sunt o foarte K ar putea semăna a înfumurare
să wf^'*#***. chiar 0 " C O l [ ,20la' »1 comitatulu°”s,dtt aSa.
Dar, cum »»1 »“ Ppsea deseo,n a ca „0| Hun“"8do„ si cu"
naşei sau de un pistol, « ne Wovm “

Se întoarse spre Jordul Ravenscar n

- i"“”0 zi' când vetl avea timp v.P™m a'' aâmbi şl ldă
- ** dc la di!ta"« a'easă ^1^“"' »" co„c„Tde
ărla de la dis,anta *aă de dumneaTOsarT
.....- L ■ — r.....^ piuvocarea, răspunse el râ
, pNu mă pot abţine să nu primesc provocare, „ iremiuJ trebuie să fie
remiul trebuie să fie astfel, încât jocul să merite osteneala.
_ îastfel, încât jocul«l’rPUnSedrâ2ând,
n felul acesta va fi şi mai interesant! exclamă ea.
Privirea i se întâlni cu cea a lordului Ravenscar şi, timp de o
secundă, parcă şi-ar fi comunicat lucruri de care domnul
Arkwright era străin.
Apoi, cu efort, Romara se întoarse către acesta din urmă.
- Cred că vă puteţi încrede în mine că voi veghea asupra lui
Caryl şi a lui Alexandre. Mi-ar părea rău să renunţăm la picnic.
Domnul Arkwright căuta din priviri aprobarea lordului
Ravenscar, care spuse:
A
- Daţi-i înălţimii Sale unul dintre pistoalele mele mici, pentru
duel, Arkwright.
- Bine, milord.

Domnul Arkwright ieşi şi lordul Ravenscar întrebă:

- Acum câtva timp mă gândeam că ar fi plăcut să organizez aici
nişte partide de vânătoare la toamnă. Vei vrea să le prezidezi?
- Voi fi mândră s-o fac, ştiţi bine.
- Vom invita nişte oameni amuzanţi, spuse el ridicându-se
 ţUKUULUI

Presupun că Arkwright mă aşteaptă, dar rămâi şi termină-ţi micul

dejun
 106

3 vom avea cimp sâ stăm de vorbă.

' Spef C, flce imediat ce mă întorc. Am o mulfc* de
pov^îmiesteteamăcănu este exactceeaccr Vs6^

- W** Proa^j nu su nt bune... până in prezent, î„ oti _ Să

spunem ca nu

Ea oftă din greu. ^ ^ spunând aşa ceva.

- îmi era frica sa 1 ^ ne pierdem speranţa. Ştiam
- Nu este nici un n decât când aveam să-t
îngrijorată, altfel n-aş cunoştinţă lucruri mai încurajatoare.
c eşt
- Sunt cu adevărat bucuroasă că sunteţi aici, spuse ea cu ad\iţ
a \ li
simDl încă o dată privirile li se întâlniră şi Romara ani
impresia că k?
Ravenscar citea în ochii ei cu câtă patimă se rugase în fiecare seară" el să
găsească un mijloc de-a o salva pe Caryl.
Uneori se încurcase în rugăciunile ei şi nu mai ştia dacă erau adresate
lui Dumnezeru sau lui.
- Mă voi întoarce cât pot de repede, Romara. Cărţi cred că se mai
odihneşte încă după-amiaza? Deci vom fi singuri şi îţi voi putea povesti tot
ceea ce am aflat.
- Voi aştepta acest moment cu nerăbdare.
- Şi eu, de asemenea.
Ea îl însoţi în vestibul, unde îl întâlniră pe domnul Arkwright
care venea de la armurărie.
- Iată un pistol, înălţimea Voastră, spuse el, dar să fiţi atentă, este
încărcat.
- Vă jur că ştiu să mânuiesc o armă de foc, îl linişti tânăra femeie. Tatăl
meu era furios când una dintre noi nu era, cum spunea el, „prudentă“.
- în caz că vedeţi câinele, fiţi amabilă şi ucideţi-1, reluă domnul
Arkwright. A făcut deja multe pagube şi fermierii care au oi v-ar fi foarte
recunoscători.
 ~
_ Nu este ceva care să mă încânte, dar ¡,^^ 7'^——^ * *
S ă Că PUneţi
^ «I* ^ferinXb;^ăestenecesar

Apoi i se alătură lordului Ravenscar PUSedoni

nul
, e nentru C3re în
‘ " " el în faţa uşii.
c3lul adus pentRi el în faţa uşii. călecas
aic e deja
" <-ase deja pe
Romara agită mâna în semn de adio când ■ lordul Ravenscar,
aruncând o privire în uirmă ^ ^ îndePărtară şi adevăr graţioasă în
rochia albă pe fyndaJ , ’« că era într-
Constată încă o dată că părea cu părea să faca parte din căminul
lui de “ mediul ei Şi că întotdeauna. Parca acolo ar fi trăit
în seara aceea, va trebui să discute dar şi despre ei înşişi. ^ 0S cu
ea
> despre Caryl,

***

Ziua era arzătoare, dar la umbra arborilor de pe malul lacului

era răcoare şi libelulele irizate dădeau apei o culoare de argint, un
aspect feeric.
Nişte valeţi aduseseră acolo coşul de picnic pregătit cu mâncare
rece apetisantă pe o faţă de masă din pânză albă şi nişte perne pentru
ca Romara şi Caryl să se aşeze şi să se proptească de arbori.
Caryl instala copilul pe o pernă, îşi scoase şalul şi îşi ridică
poalele rochiei brodată cu dantelă, pentru a-1 putea legăna mai uşor
pe picioare.
- Nu va trece mult timp şi va merge de-a buşilea, constată ea.
- Oh, nu-1 lăsa să crească prea repede, o ruga Romara. Este aşa
de drăguţ cum este!
- Este minunat şi-l ador! exclamă Caryl cu entuziasm.
Ea râse scurt, ca şi cum şi-ar fi bătut joc de sentimentele sale şi
adăugă cu veselie:
 108

_ O să-i fac o ghirlandă de părăluţe. ¡ti împleteam aşa

ceva când eram mici? Le puneam' '
impresia că semănăm cu Zâna Zânelor. ’ Pe .......... ■*1
- Avem acasă toate poveştile pe care ni l e.a sigură citit că lui
rtla
Alexandre îi vor plăcea când va fi mai n\a.

Acesta din urma parea ca apreciaza picnicul. Trezit gângurea

din
bucuros către frunzele însorite pe care arborii î^ >

deasupra capului său. ’ mtlndf

Cele două surori vorbiră puţin despre copilăria i 0r Romara a
Po
spuse: i
- Voi coborî pe malul lacului să văd dacă are peşti.
- Te însoţesc, răspunse Caryl după ce-1 privi pe Alexandre
Sl
văzu că adormise.
Ţinându-se de mână, merseră de-a lungul malului lacului pânj într-un
loc unde era posibil să se vadă apa dincolo de perdeaua groasă de stuf.
- Da, are peşti! exclamă Romara. Adică păstrăvi. Va trebui să punem
problema domnului Arkwright. Ar fi amuzant să-i prindem.
A

Mă întreb dacă înălţimea Sa pescuieşte.

Câte lucruri i-ar fi plăcut să ştie despre bărbatul cu care se căsătorise şi
care avea ceea ce considera a fi cea mai frumoasă locuinţă din Anglia!
Bineînţeles că doamna Fellows era dispusă să vorbească la nesfârşit
despre „maşter Trent“, cum îl numea deseori din amuzament; dar era mult mai
pasionant să discute chiar cu lordul Ravenscar şi să afle nu numai ce făcuse în
viaţă ci şi ceea ce gândea.
Era foarte inteligent şi Romara spera ca el să n-o găsească plictisitoare.
Imaginea Ataliei Bray, „cea mai frumoasă femeie din Anglia, femeia
căreia lordul Ravenscar îi dăduse inima, obseda în permanenţă mintea
Romarei.
 LORDULUI
.„UfiASEi
--------------------
^«n, de W“> in care <>' ™„,a pe „re
In«“ Roma« era convinsa ca el continua s-o
........ - “ ... i - "'“ll limp a lordul
ar s.0 uite pe Atalie, daca o va uita vreodată.
&

1______ /îrocto rr A r>/4 * » ~2 J_

iubească ,caS^Hi că va trebui mult, mult tim^ —...

Hgria***** -
Pentru a alunga aceste gânduri deprimantei!». "
„atBti a-l spune ceva Iu, Caryl, Făcând^ privirea? l® 1« focul
picnicului lor şi observă cu stupefacţie u„ „e l “' Sprc useSe mana pe
ne(
Alexandre. -unoscut care
ceea ce se inrâmpia i„ acellţi m„menlsiscoiseun

b^battdt^ce^ aici? Nu-I atingeţi! strigă ea, dând buzna în direcţia

înfitişarea sinistră^ " ^ ^ ™ 'tip“‘ — i

Strângând copilul lângă el, se întoarse In loc sl începu să alerge
prin mijlocul arborilor.
Romara înţelese atunci că este un bărbat angajat de sir Harvey
şi că-1 luase pe Alexandre.
- Opriţi! Opriţi! urla înnebunită Caryl. Mi-aţi furat copilul!
Romara nu-şi pierdu respiraţia strigând, ci începu să alerge
cum
nu alergase niciodată în viaţa ei.
Pistolul era pe iarbă, alături de coşul de picnic, în locul in care
ÎI pusese.
îl ridică şi strecurându-se pe sub arborii cei mai apropiaţi îl
văzu pe răpitorul lui Alexandre îndepărtându-se în maie giabă.
Se afla deja ia distanţă mare, dar fără să se oprească macar sa
ţintească, Romani coborî pistolul aşa cum o învăţase tatăl sau şt

"^detunâturâ şi o secunda creau că ratase ţinta, câci- bârbatul încă

mai alerga. Totuşi, în cele din urma, se poticnt, se
clătină şi se prăbuşi.
 110 BARBAR*
Caryl sosi la faţa locului o dată cu ca şi îl ridică care urla
cât îl ţinea gura din iarbă. ‘ Al
Din fericire, fusese proiectat în faţă şi nu fusese bărbatul ucis.
2clr
°bit
Cu bebeluşul ţinut strâns în braţe şi albă ca varul întoarse spre
i,;ir
sora ei. Vl se
- Trebuie să ne întoarcem! spuse
imediat! Romara. Şi să plecăm d ai
- Să plecăm de aici? ci
- Aceasta este o lovitură a lui
te
sir Harvey. El a încercat să ti-| fu
pe Alexandre. El îl vrea!
- De unde ştii? o întrebă Caryl cu o voce tremurătoare.
- Iţi voi povesti, draga mea, dar acum trebuie să fugim şi Sâ ne
ascundem undeva.
- De ce? Dar de ce?
- îţi voi explica, îţi promit, dar nu mai putem rămâne aici.
în timp ce se întorceau grăbite acasă, Romara se gândea cu febrilitate
la ce trebuia să facă.
Un lucru era evident, după părerea ei: lordul Ravenscar nu mai
trebuia compromis.
Acum, sir Harvey nu va avea doar un cap de acuzare împotriva soţiei
sale, ci şi împotriva Romarei.
Ideea că ar putea fi judecată pentru omor era înspăimântătoare, dar
dacă nu era de găsit, ar fi fost imposibil de învinovăţit.

ar trebui să apară pe banca acuzaţilor, la Curtea cu Juri din Old Bailey.

Moartea acestui bărbat îi dădea lui sir Harvey o armă în plus în lupta
care o ducea pentru obţinerea tutelei fiului său.
îi era frică; viitorul depindea numai de comportarea pe care o vor
adopta şi se simţi foarte calmă. Deşi nu era normal, acesta îi permisese să se
gândească foarte clar şi să acţioneze cu hotărâre.
 111 BARBAR*
Era îngrozită de ideea că lordul Ravenscar ar fi umilit dacă soţia sa
 ---
0tjNA5§^
^ ca Si când nu s-a întâmplat nimic, îi spuse po^ rta
r.A. , . J„ serviciu din vestibul, Romara îi ceru ea lui
6
ya|etulul •
pe un ton cât
se
P

OK * obişnuit.
, Vreţi si comandaţi trăsură închisă, cu r,
„,ifle vrem să mergem în sa, după cumpărâ M ca"* *' picnic, rămâne unde
este pană la „oi „rdi„c dm ’a “ *■!* 1 _ Bine, milady. F mea
Romara şt Caryl urcara scara în grabă. Tocmai batea ora
douăsprezece, ora mese. de prânz pentru personal Doamn Fellows şi
cameristele erau jos şi când Romara si Caryl ieşiră "
Alexandre, bona copilului coborâse probabil şi ea
Romara intră în camera ei şi luând copilul din braţele lui Caryl îl
puse pe pat. ’’
- Du-te în camera copilului şi caută câteva lucruri de care crezi că va
avea nevoie, spuse ea. Restul vom cumpăra.
Caryl făcu ochii mari, dar ascultă.
Romara scoase din dulap o mică valiză unde puse câteva rochii
simple şi discrete pe care le puteau purta foarte bine amândouă. Căldura
era binevenită, căci nu vor avea nevoie de haine grele şi groase. Le vor fi
suficiente doar două şaluri pentru a se încălzi, dar cel mai important era să
aibă lenjerie de schimb.
Când totul fu îngrămădit în valiză, lăsă şalurile pe pat şi alergă la biroul ei
unde scrise în grabă un bilet pentru lordul Ravenscar.
Un minut mai târziu, Caryl intră repede în încăpere, cu pălăria pe cap
şi braţele pline de hăinuţele mici ale lui Alexandre.
Fără un cuvânt, Romara scoase rochiile cele mai elegante şi le
înghesui peste celelalte haine.
 îsi Duse apoi pălăria şi luând valiza, spuse:
_ Ia.| pe Alexandre şi fii cât mai naturală, ca şi când mergem cu
adevărat în sat.

■ ■ ----------
- Ai bani? „fALOWV^1
-Ascultă
- Din fericire, da. J-ani cerut domnului , , trecută, când
intenţionam să merg Ja Beascon r ri^t urma am renunţat să
mă mai duc. Ascultă 'eld> d s
iul RaV 4 nU era ardestul de puternică pentru a merge
a pe jos, :um
înăuntru şi o lua la plimbare, astfel că valetul de la l^ ara0c!'aştepta
să le însoţească. Rot^ra °Taştepta să le însoţească, gr# Mulţumesc,
Harris, îi spuse Romara. Nu
:,a
>ibr
i w puma «om- 1 a
nâ a
lor împreuna şi a unui inel pe care îl purtase n ‘ Ptamâ'ri , . străduia încă
s-o convingă să plece de acasă si să când <?
£ra un act de dreptate, îşi spuse Romara' dacă^^ă de Ia sir Hairey
ne ajută să ne întreţinem, pe Cană ^ Cad° Şi pe mine cât timp ne vom U
ascunde "’ '^x ti

Şi
era

amin
“ * ea mai Ifeiu paSa de ^rea ei, dar spera că îşi va Era e
 ia t ! i ’ d a r . n \
putea vinde când vom termina
banii pe care b'JUte<ii|e ^1,
Catyl alergă ascultătoare şi Ie ™™dbunPriaendj;he~» ca dad ficea apd J
ave le
căută. * '' m. ' v0,J
Totuşi, nu avea timp să facă i Cga ’0
Nici una nu avea o va a uta
i pe ascuns "»men,, sCl L “dP r
foarte mare valoare cu
• * I* «mp lung n
pe care sir Harvey i-o
adusese tinerei în nrim C
%epţ
“ cS
Vaietul carc le
^a -
/nr rmnpiiii«« „• •
1
■------------------------- .
1,1113 S3
Ptânvîn-
, da
• .
-Jnem, pe Ca
ŞI pe mine cat timp ne vom
ascunde.
Ştia bine că nu vor pute
atrăi Ia nesfârşit HI acum, dar
era convinsă că cel mai
urgent era să se" ^ Ce av^ ■"
<™Pul cercetărilor ce vor
u,na după

aCeea
lor ’ P°ate Va re ?i Sl obtini
“

ban, din °o“^ cunoştea

dintotdeauna'Ti era con ^

amin
“ * ea mai Ifeiu paSa de ^rea ei, dar spera că îşi va Era e
 113 îşi dădu seama
^ ^ eta uşoarâ din răchită fusese Parcuseră aproape ane m
creată pentru copii. 9e M* Ş^ar o departe, pe marginea
folosise în tinereţe, rdtfl nu
că poneiul începuse sa
era destul de puternică pentru
obsoeas ■
' cu'11 c‘ ; ,, ;năuntru şi o lua la
drumului, se afla un mic han.
plimbare, astfe mergem prea
ooneiul asa că intră în curte.
k ajute sa coboare.
aparte- ^ cu regret degetele
la frunte pentru a le 'XS t 2

%~= Si
saluta, le
DUC
depărtându-se cu o
2
expresie de admiraţie.
i
pfiV1
de mergem? întrebă
Caryl, cu o expresie £Z
spuse Romara, Si V« ffoart£
înspăimântată.
" 1 °de veciem cu ochii, răspunse
Romara cu autoritate. Peste '
i p n m e t r i vom abandona
trăsura şi vom lua diligenţa.
^'^Ca sâmergem unde? insistă
Caryl.

R m
,; a” "e. Poate în,™ * sătuc
W un* *4
nu se va gândi să ne caute.
-n bn,e pe
Caryl nu zise nimic .

Alexandre. După ceP sosise

petl,r„ ea cu o

Sâ-i explice conţinutul scrisorii

săptămână în urmă.
amin
“ * ea mai Ifeiu paSa de ^rea ei, dar spera că îşi va Era e
 iii———-— r i §e - -«retare dturoui,L 1 , ,
- Sunt sigura că înălţimea Sa va ii încântată să N
acest serviciu. 'a raspl^ <£.» *» * «*“• *** “ *mer 01 ceasuri.
La vederea monedei de aur, bărbatul deveni t o t , ^ tupta » «Ucuţ dar eu o cateta» condus»
Urnai
şi bunăvoinţă. ^
- Se va rezolva, doamnă, să nu vă fie treamă. Se va rez
Me
ce poneiul va fi odihnit. '1 'nXiij5 ^, «up care îl privea b.
- Mulţumesc mult.
Se interesă de ora la care trebuia să treacă Urnia diligenţă, apoi o **. **££%*>* <* * 6 P"”iC ''
duse pe Caiyl în interiorul hanului. at°atreî
- Te simţi bine, draga mea? o întrebă ea.
- Puţin obosită şi... foarte speriată.
- Nu vom merge prea departe în seara asta, dar trebuie - plecăm.
- Da, înţeleg, consimţi Când.
- Eşti foarte curajoasă şi uşurezi mult lucrurile, comentă Romani
Considera că sora ei se purta admirabil. Dacă la Londra fusese
atât de plângăcioasă, fusese numai din cauza durităţii lui sii Harvey.
Acum, când lupta pentru fiul ei, demonstra o tărie de caracter
neaşteptată şi emoţionantă.
Romara insistă să ia amândouă câte o cană cu ceai şi să mănânce câte
o felie de şuncă proaspăt tăiată. c
Toate astea nu costau scump, dar Romara se gândi că pe viitor vor . Ar ti t°ai i rll vesta °c *
vmabil, bicb?lU„,ară în ea- oe ntm ca sora
trebui să socotească bănuţ cu bănuţ.
Suma pe care o avea la ea nu va dura la nesfârşit, iar ea nu dorea să :tei, iar . cel ce c \.
c e

indice prea repede, cine ştie cui, locul în care se aflau. RotaaeP ^ndre» la drum
Spera că sir Harvey va renunţa la ideea de a le găsi înainte ca resursele
lor să se epuizeze, iar magistraţii să claseze cazul.
Când se apropie ora de trecere a diligenţei, cele două surori ieşiră din
han s-o aştepte.
Mai multe persoane se aflau deja acolo: o fermieră grasă care căra un ^ “fi de catifea«^
coş cu ouă, un bărbat în costum de catifea ce avea aerul
bacara i» ea . pen«« ea **» -
c*"*:a'seS^ CeC0
Rotnara . nfheta. «şv se m
 __ Pemiteţi-mi să mă prezint. Mă numesc g
. ___» " Y I O n c j r t P 3
timp ce el vorbea, Romara îşi dădu seama îs Buxton, dar cea
In ^ mai mare parte a
numele cu care Caryl şi ea se vor prezenta. După u n sen " de ezitare, oamenilor din W
sp opta în ceea ce o privea pentru numele de f atj ‘l’X
un „Squire“,
lor. fiind stăpânul domeniului. CClr
%Ş %

- Numele meu este Lindsay, spuse ea. Domnişoara Li

sora mea este doamna Hammond. ',nS. Şi
- Încântat de cunoştinţă! Unde vă pot conduce?
Romara tăcu o secundă înainte de a răspunde:
- Sora mea şi cu mine căutăm un sat liniştit unde să p etrecţ: o
a
scurtă vacanţă. ®
- Un sat liniştit? repetă domnul Baxton susprins.
- Ea a fost foarte bolnavă şi credem că aerul de la ţară îi va f ace bine
copilului.
- Ah, veniţi de la oraş?
- Da, încuviinţă Romara.
Domnul Buxton nu spuse nuimic şi după un timp ea reluă:
- Poate ne recomandaţi un loc... nu prea scump, desigur. -Tocmai la asta mă gândeam.
în apropierea casei mele, hanul
din sat nu primeşte în pensiune, dar sunt sigur că pot să vă găzduiesc la ferma de pe domeniul
meu, dacă vă convine.
- Mi se pare perfect!
- Fermiera, doamna Coswell, iubeşte mult copiii. îmi repetă mereu că ferma este prea
mare pentru ea acum, când copiii săi au crescut şi s-au căsătorit.
- O fermă, iată exact ce mi-ar plăcea pentru sora mea şi pentru micuţul ei.
 - Atunci, vă duc acolo. Nu vom merge prea departe. Satul este doar la trei kilometri. Se
numeşte Little Barbrook.
^^LORPA1!1-