Fisa nr.

Moara cu noroc

Incipit

1. „ - Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei
tale te face fericit. Dar voi să faceţi după cum vă trage inima, şi Dumnezeu să vă ajute şi să vă
acopere cu aripa bunătăţilor sale […].
-Vorbă scurtă, răspunse Ghiţă, să rămânem aici, să cârpesc cizmele oamenilor, care
umblă toată săptămâna în opinci ori desculţi, iară dacă duminica e noroi, duc cizmele în mână
până la biserică, şi să ne punem pe prispa casei la soare, privind eu la Ana, Ana la mine, amândoi
la copilaş, iară dumneata la tustrei. Iacă liniştea colibei”.
Final

2. ,, -Se vede c-au lăsat ferestrele deschise! Zise ea într-un târziu. Simțeam eu că nu are să iasă
bine: dar așa le-a fost data!....

Apoi ea luă copiii și plecă mai departe. ”

3. ,,De la Ineu drumul de țară o ia printre păduri și peste țarini lăsând la dreapta și la stânga satele
așezate prin colțurile văilor. Timp de un ceas și jumătate drumul e bun, vine apoi un pripor, pe
care îl urci, și, după ce ai coborât iar în vale, trebuie să faci popas, să adapi calul ori vita din jug
și să le mai lași timp de răsuflare, fiindcă drumul a fost cam greu, iară mai departe locurile sunt
rele.

Aici în vale e Moara cu noroc. ”

,,Lică, un om ca de treizeci și șase de ani, uscățiv și supt la față, cu mustața lungă, cu ochii mici
și verzi și cu cu sprâncenele dese împreunate la mijloc. Lică era porcar, însă dintre cei care
poartă cămașă subțire și albă ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint și bici de carmajin. ”

4. „...aceşti trei ani atârnau de Lică. Dacă se punea bine cu dânsul, putea să-i meargă de minune,
căci oamenii ca Lică sunt darnici. E vorba numai ce va fi cerând Lică pentru ceea ce dă.
Ghiţă întâia oară în viaţa lui ar fi voit să n-aibă nevastă şi copii, pentru ca să poată zice:
„Prea puţin îmi pasă!”. Se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în tovărăşie cu Lică, vedea
banii grămadă înaintea sa şi i se împăinjeneau parcă ochii: de dragul acestui câştig ar fi fost gata
să-şi pună pe un an, doi capul în primejdie...Avea însă nevastă şi copii şi nu putea să facă ce-i
plăcea”.
1. Formulați tema nuvelei realist-psihologice și enumerați motivele literare.
2. Precizați și explicați tipul perspectivei narative și tipul naratorului.
3. Explicați apartenența nuvelei la realismul clasic (construcția simetrică- replicile bătrânei,
intenția moralizatoare).
4. Comentați rolul descrierii în manieră realistă (tehnica detaliului semnificativ) în
descrierea locurilor și personajelor.
5. Explicați atitudinea critică a scriitorului față de aspecte ale societății și personajul
condiționat de mediu și epocă.
Fisa nr. 2- Ion

Incipit

1. ,,Din șoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărășind Someșul când în dreapta, când în

stânga, până la Cluj și chiar mai departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia,
trece râul peste podul bătrân de lemn, acoperit cu șindrilă mucegăită, spintecă satul
jidovița, și aleargă spre Bistrița, unde se pierde în cealaltă șosea națională care coboară
din Bucovina prin trecătoarea Bârgăului […] La marginea satului te întâmpină din stânga
o cruce strâmbă pe care e răstignit un Hristos cu fața spălăcită de ploi și cu o cununiță de
flori veștede agățată de picioare. […] Satul parcă e mort. ”
Final
,,Satul a rămas înapoi același, parcă nimic nu s-ar fi schimbat. Câțiva oameni s-au stins,
alții le-au luat locul. Peste zvârcolirile vieții, vremea vine nepăsătoare, ștergând toate urmele.
Suferințele, patimile, năzuinșele, mari sau mici, se pierd într-o taină dureros de
necuprinsă, ca niște tremurări plăpânde într-un uragan uriaș. […] Drumul trece prin Jidovița, pe
podul de lemn, acoperit, de peste Someș, și pe urmă se pierde în șoseaua cea mare și fără
început”

2. ,,Casa învățătorului e cea dintâi, tăiată adânc în coasta unei coline, încinsă cu un pridvor,
cu ușa spre uliță și cu două ferestre care se uită tocmai în inima satului, cercetătoare și
dojenitoare... . […] Drumul trece peste Pârâul Doamnei, lăsând în stânga casa lui
Alexandru Pop-Glanetașu. Ușa e închisă cu zăvorul; coperișul de paie parcă e un cap de
balaur; pereții văruiți de curând de-abia se văd prin spărturile gardului. ”

3. ,,Sufletul îi era pătruns de fericire. Parcă nu mai râvnea nimic și nu mai era nimic pe lume
afară de fericirea lui. Pământul se închina în fața lui tot, pământul...Și tot era al lui, numai
al lui acuma....
Se opri în mijlocul delniței. Lutul negru, lipicios, îi țintuia picioarele, îngreuindu-le,
atrăgîndu-l ca brațele unei iubite pătimașe.. ”
4. ,,De-abia acum înțelese Ion că împreună cu pământul trebuie să primească și pe Ana și
că, fără ea, n-ar fi dobândit niciodată averea.. ”

1. Formulați tema romanului și enumerați motivele literare.

2. Argumentați caracterul monografic al romanului realist de tip obiectiv (aspecte ale
lumii rurale).
3. Comentați simetria incipit-final, în relație cu tema și concepția autorului despre roman
înțeles ca un corp geometric perfect, ,,corp sferoid”.
4. Ilustrați conceptul de personaj realist, tipic pentru o categorie socială, cu
complexitate psihologică.
5. Ilustrați lupta între clase sociale, enumerând conflictele romanului.
Fisa nr. 3- Baltagul

1. ,,Locuitorii aceșia de sub brad sunt niște făpturi de mirare. Iuți și nestatornici ca apele, ca
vremea;răbdători în suferinți ca și în ierni cumplite, fără griji în bucurii ca și-n arșițile lui tor,
plăcându-le dragostea și beția și datinile lorde la începutul lumii, ferindu-se de alte neamuri și de
oamenii de la câmpie și venind la bârlogul lor ca fiara de codru. ”
,,Viața muntenilor e grea; mai ales viața femeilor. Uneori stau văduve înainte de vreme, ca dânsa.
Munteanului i-i dat să-și câștige pâinea cea de toate zilele cu toporul ori cu cața...Cei mai
vrednici întemeiază stâni în munte......Munteanul are rădăcini la locul lui, ca și bradul.

,, Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială și semn fiecărui neam. […]
La urmă au venit și muntenii și-au îngenuncheat la scaunul împărăției. […]

—Am intarziat, Prea slăvite, căci suntem cu oile și cu asinii. Umblăm domol, suim poteci oable
și coborâm prăpăstii. Așa ostenim zi și noapte, tăcem, și dau zvon numai tălăncile. Iar așezările
nevestelor și pruncilor ne sunt la locuri strâmte între stânci de piatra. Asupra noastră fulgeră,
trăsneste și bat puhoaiele. Am dori stăpâniri largi, câmpuri cu holde și ape line.

— Apoi ați venit cei din urmă, zice Domnul cu părere de rău. Dragi imi sunteti, dar n-am ce vă
face. Rămâneți cu ce aveți. Nu vă mai pot da într-adaos decât o inimă ușoară ca să vă bucurați cu
al vostru. Să vă pară toate bune, să vie la voi cel cu cetera, și cel cu băutura, și s-aveți muieri
frumoase și iubețe. Povestea asta o spunea uneori Nechifor Lipan la cumătrii și nunți, la care in
vremea iernii era nelipsit. ”

2. Așa era și acel Nechifor Lipan care acuma lipsea. Așa au întâmpinat-o în drumul ei pe Vitoria
și alții, nu numai moș Pricop. La Borca a căzut într-o cumătrie. Le-au ieșit in cale oameni, au
apucat de căpestre caii și i-au abătut într-o ogradă. Erau aprinși la obraz și aveau plăcere să
cinstească pe drumeți și să-i ospăteze. Vitoria a trebuit să se supuie, să descalece, să intre la
lehuză și să-i puie rodin sub pernă un coștei de bucatele de zahăr și pe fruntea crestinului celui
nou o hartie de douazeci de lei. S-a închinat cu paharul de bautură cătră nanași, a sărutat mana
preotului, s-a arătat tuturor celor care vreau s-o asculte că are năcaz c-o datorie de bani de la
Dorna, pe care de atâta vreme o urmăreste și n-o mai poate împlini, își cheltuieste și paralele de
nafură ca să razbată pe vremea asta de iarnă.

3.,,Îți arăt eu ție scrisoare. Du-te și vezi de trage până în sară în fusălai lâna pe care ți-am
pregătit-o. Și să te mai prind că dai gunoiul afară în fața soarelui, cum ai făcut azi, că-ți pun la
gât două pietre de câte cinci oca. N-ai mai învățat rânduiala? Nu mai știi ce-i curat, ce-i sfânt și
ce-i bun de când îți umblă gărgăuni prin cap și te cheamă domnișoara? . ”

4.,,— De șaptezeci și trei de zile? E cu putință? S-a dus să cumpere oi? Avea bani?
— Avea, ca să plătească ciobanilor de la Rarău.
— Și n-a dat nici un semn?
— Nici unul.
— Atuncea l-au prădat hoții și l-au răpus. ”
1. Argumentați aspectul realist al romanului (reconstituirea monografică a lumii păstorilor,
intriga polițistă).
2. Ilusrați conceptul de veridicitate și verosimilitate (faptele credibile, verosimile).
3. Ilustrați calitatea de ,,exponent al speței” (George Călinescu) în relație cu lumea arhaică,
referindu-vă la personajul Vitoria Lipan. Enumerați două trăsături ale personajului.
4. Caracterizați personajul colectiv (muntenii), precizând modalitățile de caracterizare.
Fisa nr. 4- Enigma Otiliei

1.,,Într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puțin înainte de orele zece, un tânăr de vreo
optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean, intra ăn strada Antim, venind dionspre strada
Sfinții Apostoli cu un soi de valiză în mână. […] În această obscuritate, strada avea un aspect
bizar. Nicio casă nu era prea înaltă și aproape nici una nu avea cat superior. Însă varietatea cea
mai neprevăzută a arhitecturii(operă îndeobște a zidarilor italieni), mărimea neobișnuită a
ferestrelor, în raport cu forma scundă a clădirilor, ciubucăria, ridicolă prin grandoare, amestecul
de frontoane grecești și chiar ogive, făcute însă din var și lemn vopsit, umezeala, care dezghioca
varul, și uscăciunea, care umfla lemnăria, făceau din strada bucureșteană o caricatură în moloz a
unei străzi italice. ”

2.,,Capul îi era atins de o calviție totală și fața părea aproape spână și, din cauza aceasta, pătrată.
Buzeleîi erau întoarse în afară și galbene de prea mult fumat, acoperind numai doi dinți vizibili,
ca niște așchii de os. Omul, a cărui vârstă desigur înaintată rămânea totuși incertă, zâmbea cu cei
doi dinți, clipind rar și moale, întocmai ca bufnițele supărate de o lumină bruscă, dar privind
întrebător și vădit contrariat.

- Unchiul Costache? […] Aici șade domnul Costache Giurgiuveanu?

Bătrânul clipi moale din ochi, ca și când n-ar fi înțeles întrebarea, mișcă buzele, dar nu
răspunse nimic.
- Eu sunt Felix- adăogă tânărul, uimit de această primire, - nepotul dumnealui.[…]
Nu-nu-nu știu....nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc.... ”

3. ,,Condus de Otilia și urmat de bătrân, Felix intră într-o odaie foarte largă foarte înaltă,
încărcată de un fum des și înțepător de tutun ca o covertă de vapor pe Marea Nordului. În
mijlocul ei, la o masă rotundă prevăzută cu o mare lampă de petrol cu glob de sticlă mată, se
aflau, în fața unui joc de table, trei persoane, care la deschiderea ușii ridicară capul în felurite
grade de curiozitate. Erau două femei și un bărbat. .[…]
- N-am știut...faci azil de orfani! ”

,,-Costache vrea să adopte pe Otilia? Niciodată! Cât trăiesc eu, niciodată. Doar mai sunt legi în
țara asta, mai sunt tribunale. Îl dau pe mâna parchetului pe Costache, asta fac. L-a amețit stricata
asta. ”

1. Numiți tema și motivele literare realiste ale textului ( fragmentelor).

2. Argumentați aspectul de frescă socială (societatea, familia, individul);
3. Explicați titlul romanului și atitudinea critică a autorului față de societatea
contemporană.
4. Comentați incipitul romanului realist și expozițiunea: situarea exactă în timp și spațiu,
veridicitatea susținută prin detalii topografice, descrierea străzii în manieră realistă
tehnica detaliului semnificativ în descrierea elementelor de interior.
5. Ilustrați modalitățile de caracterizare a personajelor (dinspre exterior spre interior),
tehnica detaliului semnificativ în evidențierea trăsăturilor fizice și psihice ale personajelor
descrise.
 Fisa nr. 5- Moromeții

Incipit

1.,, În câmpia Dunării, cu câțiva ani înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, se pare că
timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare; viața se scurgea aici fără conflicte mari.

Era începutul verii.

Familia Moromete se întorsese mai devreme de la câmp. ”

Final

,,Cu banii luați, Moromete își cumpără doi cai, plăti fonciireea, rata anuală la bancă, datoria lui
aristide și taxele de internat ale lui Niculae, rămânând ca necunoscută soluția acestor probleme
pentru viitor: din nou rata la bancă, din nou fonciirea, din nou Niculae.

Dar cu toată aparenta nepăsare, Moromete nu mai fu văzut stând ceasuri întregi pe prispă sau la
drum pe stanoagă. Nici nu mai fu auzit răspunzând cu multe cuvinte la salut. Nu mai fu auzit
povestind. Din Moromete cunoscut de ceilalți rămase doar capul lui de humă arsă, făcut odată de
Din Vasilescu și care acum privea însingurat de pe polița fierăriei lui Iocanla adunările care încă
mai aveau loc în poiană.....

....Lipsite însă de omul lor aceste adunări aveau să-și piardă și ele curând orice interes. Trei ani
mai târziu, izbucnea cel de-al Doilea Război Mondial. Timpul nu mai avea răbdare. ”

2. ,,Cât ieșeau din iarnă și până aproape de Sfântul Niculaie, Moromeții mâncau în tindă la o
masă joasă și rotundă, așezați în jurul ei pe niște scăunele cât palma. Fără să se știe când, copiii
se așezaseră cu vremea unul lângă altul, după fire și după neam. Cei trei frați vitregi, Paraschiv,
Nilă și Achim, stăteau spre partea dinafară a tindei, ca și când ar fi fost gata în orice clipă să se
scoale de la masă și să plece afară. De cealaltă parte a mesei, lângă vatră, jumătate întoarsă spre
străchinile și oalele cu mâncare de pe foc, stătea întotdeauna Catrina Moromete, mama vitregă a
celor trei frați, iar lângă ea îi avea totdeauna pe ai ei, pe Niculae, pe Ilinca și pe Tita, copii făcuți
cu Moromete. Dar Catrina fusese și ea măritată înainte de a-l lua pe Moromete. […]

Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odăi, de pe care el
stăpânea cu privirea pe fiecare. Toți ceilalți stăteauumăr lângă umăr, înghesuiți, masa fiind prea
mică. Moromete n-o mai schimbase de pe vremea primei lui căsătorii, deși numărul copiilor
crescuse. ”

3. ,,În curând Ilie Moromete ieși din sat și urcă dealul. La câmp înfățișarea sa se schimbă, căpătă
iarăși acea liniște posomorâtăși închisă pe care o avusese când pornise din curte. […] Ajunsese la
lotul său de pământ. […]
Moromete se așeză pe piatra albă de hotar și își luă capul în mâini. Era cu desăvârșire singur.
[…] Cum să trăiești dacă nu ești liniștit? […] Nu cumva copiii de aceea sunt copii, ca să nu-și
înțeleagă părinții, fără ca mai întâi să se rătăcească, și de aceea părintele e părinte, ca să-i ierte și
să sufere pentru ei? ,,Dar i-am iertat mereu”, gîndi deodată Moromete și gândirea aceasta reveni
și nu mai fu urmată de alta.... ”

4.,,Până în clipa din urmă omul e dator să ţină la rostul lui, chit că rostul ăsta cine ştie ce s-o
alege de el!...Că tu vii acuma şi-mi spui că noi suntem ultimii ţărani de pe lume şi că trebuie să
dispărem...Şi de ce crezi că n-ai fi tu ultimul prost de pe lume şi că mai degrabă tu ar trebui să
dispari, nu eu?...Măcar , zise Moromete mai departe, eu tot am făcut ceva, am crescut şase copii
şi le-am ţinut pământul până în momentul de faţă-că n-au vrut să-l muncească ...”

1. Formulați tema romanului realist-obiectiv și enumerați motivele literare.

2. Comentați titlul și conflictele.
3. Ilustrați folosirea analizei psihologice în caracterizarea personajului realist.
4. Argumentați aspectul monografic al romanului.
5. Argumentați veridicitatea, verosimilitatea intrigii și a întâmplărilor.
- trăsăturile romanului realist;
- tema romanului Enigma Otiliei;
- explicaţia titlului romanului;
- compoziţia romanului/planuri narative/conflicte;
- rolul incipitului romanului realist;
- aspecte de frescă socială (societatea, familia, individul);
- estetica realistă: tehnica balzaciană (descrierea mediului, a fizionomiei pentru deducerea
trăsăturilor de caracter);
- estetica clasică: portretul porneşte de la caracterele clasice, cărora realismul le conferă
dimensiunea socială şi psihologică, romanul realist plasează în context social personaje
tipice; tendinţa de generalizare conduce la realizarea de tipologii;
- -interesul pentru procesele psihice deviante, motivate prin ereditate şi mediu: alienarea şi
senilitatea
- Tehnica focalizării- caracterul personajului se dezvăluie progresiv, pornind de la datele
exterioare ale existenţei lor (prezentarea mediului, descrierea locuinţei, a camerei, a
fizionomiei, a gesturilor şi a obişnuinţelor;
- Caracterizare directă – autorul dă lămuriri despre gradele de rudenie, starea civilă,
biografia personajelor;
- Caracterizare indirectă –trăsăturile se îngroaşă prin acumularea detaliilor (fapte, gesturi,
replici, vestimentaţia, relaţia între personaje)