Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

Lucrarea 6
Ecuaţiile fundamentale ale electromagnetismului
Despre monopoli magnetici artificiali şi aplicaţiile acestora în tehnologia informaţiei
Studiul undelor electromagnetice staţionare

Se va introduce noţiunea de câmp electromagnetic şi se vor explica mărimile caracteristice. Se vor discuta
ecuațiile fundamentale ale electromagnetismului clasic. Vor fi prezentate fenomenele de inducție magnetoelectrică şi
de inducție electromagnetică, fenomene la care se propune şi exemplificare experimentală. Va fi explicat subiectul de
actualitate referitor la monopolii magnetici artificiali şi la aplicaţiile acestora în ingineria calculatoarelor şi a
tehnologiei informaţiei. Se va discuta fenomenul de propagare a câmpului electromagnetic, sugerându-se ca aplicaţie
experimentală efectuarea de măsurători ale mărimilor caracteristice undelor electromagnetice staționare. Din ecuaţiile
diferenţiale ale undelor electromagnetice se va deduce viteza de fază în medii nedisipative. Studenții vor fi încurajați
şi sprijiniți în realizarea de aplicații ale fenomenelor studiate şi în conceperea de programe de calcul destinate
modelării şi simulării fenomenelor [13], [14], [21].

Contextul teoretic
Ecuaţiile fundamentale ale electromagnetismului
Se cunoaște faptul că orice câmp electric variabil în timp produce un câmp magnetic variabil în timp

(fenomenul de inducție magnetoelectrică), dar și invers, un câmp magnetic variabil în timp produce un câmp

electric variabil în timp (fenomenul de inducție electromagnetică).

Ansamblul celor 2 câmpuri, electric și magnetic, care coexistă în spațiu, constituie câmpul electromagnetic.
Câmpul electromagnetic este caracterizat de 4 mărimi vectoriale dependente, în general, de coordonatele spațiale și de
timp:
   
● E  E r , t   E  x, y, z , t  = intensitatea câmpului electric;
   
● D  Dr , t   D x, y, z , t  = inducția câmplui electric;
   
● H  H r , t   H  x, y, z , t  = intensitatea câmpului magnetic;
   
● B  Br , t   B x, y, z , t  = inducția câmpului magnetic.

V N C
Unitățile de măsură în SI ale mărimilor enumerate sunt: E   , D  (coulomb/m2),
SI
m C SI
m2
A
H SI
 (amper/metru), B SI
 T (tesla).
m
Pornind de la legile fundamentale ale electricităţii şi magnetismului, James Clark Maxwell a construit o teorie
unitară a câmpului electromagnetic. Ecuaţiile lui Maxwell sub formă diferenţială, care descriu starea câmpului
electromagnetic în cazul unor medii imobile, au expresia matematică:

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

  D
● rot H  j  – legea Maxwell- Ampère a circuitului magnetic; (1)
t

 B
● rot E   - legea Maxwell-Faraday a inducţiei electromagnetice; (2)
t

● div D  e – legea lui Gauss pentru câmpul electric; (3)

● div B  0 – legea lui Gauss pentru câmpul magnetic. (4)
Aceste ecuaţii mai poartă numele şi de ecuaţiile fundamentale ale electromagnetismului. În ecuația (3)  e reprezintă

densitatea volumică a sarcinilor electrice libere sau cvasilibere (aproape libere) exprimată prin formula
dQ
e  (5)
dV
unde dQ este sarcina electrică liberă sau cvasiliberă din volumul infinitezimal dV ,

e SI
 C m3 (coulomb/metru3), [13], [14], [21].
În acord cu teorema fundamentală a câmpurilor vectoriale, pentru a constitui un sistem complet, coerent şi
necontradictoriu de ecuaţii ale câmpului electromagnetic, la setul ecuaţiilor (1)- (4) trebuie adăugate legile de
material. Aceste legi se scriu sub forma:
  
D  0 E  P (6)
 
P  e E (7)
  

B  0 H  M  (8)
 
M  m H (9)
 
j E (10)
Precizăm faptul că în expresia legilor de material (7) şi (9) s-au neglijat efectele polarizării electrice permanente şi ale

magnetizării permanente [1], [13], [14]. Semnificațiile mărimilor din relațiile (6)-(10) sunt: P = vectorul polarizare
 
electrică, M = vectorul polarizare magnetică,  e = susceptivitatea electrică,  m = susceptibilitatea magnetică, j =

densitatea superficială a curentului electric de conducție,  = conductivitatea electrică,  0 = permitivitatea electrică

absolută a vidului,  0  8,854  10 12 F / m (farad/metru),  0 = permeabilitatea magnetică absolută a vidului,

 0  4 10 7 H / m (henry/metru) [2], [15].

În cazul majorității mediilor izolatoare numite şi dielectrici, exceptând de exemplu, mediile cu proprietăți
feroelectrice, din legile de material (6) şi (7) se obține relația
   
D   E   0 (1   e )  E   0  r  E (11)

în care  = permitivitatea electrică absolută a mediului şi  r = permitivitatea electrică relativă a mediului,

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei
r SI
 1 , deci  r este mărime adimensională,  SI
 F m (farad/metru).

Pentru cea mai mare parte a mediilor, din legile de material (8) şi (9), rezultă relația
   
B   H  0 (1   m )  H  0  r  H (12)

în care  = permeabilitatea magnetică absolută a mediului,   H m ,  r = permeabilitatea magnetică relativă a

SI
mediului, mărime adimensională [13], [14], [15].
Relația (10) este specifică mediilor conductoare şi semiconductoare şi este cunoscută sub numele de legea
lui Ohm în forma locală.
Menționăm că în cazul mediilor anizotrope mărimile ̂ e , ̂ m , ˆ , ̂ şi ̂ sunt mărimi tensoriale.

Semnificația ecuațiilor lui Maxwell

Legea Maxwell- Ampère a circuitului magnetic

Fie un câmp vectorial staționar, A  x, y, z  . Se definește operatorul rotor aplicat vectorilor
   
A  A x i  A y j  Az k (13)

prin formula
  
i j k
     
rot A     A  (14)
produs vectorial x y z
Ax Ay Az

  A A    A A    A A  
rot A   z  y  i   z  x  j   y  x  k (14’)
 y z   x z   x y 
  
în care Ax , A y , Az sunt componentele algebrice ale vectorului pe axele de coordonate carteziene, iar i , j , k sunt

versorii axelor de coordonate.


Câmpul vectorial ce îndeplinește condiția rot A  0 se numește câmp irotațional, neturbionar, sau fără

vârtejuri. Liniile de câmp sunt în acest caz curbe deschise. În caz contrar, rotA  0 , câmpul este rotațional, turbionar
sau cu vârtejuri, iar liniile de câmp sunt curbe închise. Liniile de câmp reprezintă curbele tangente în fiecare punct din
spaţiu la vectorii câmpului.
Tinând cont de cele explicate mai sus, ecuația (1) citită de la dreapta la stânga exprimă faptul că orice curent

electric de conducție (a cărui densitate superficială este j ) sau orice curent electric de deplasare (a cărui densitate

D 
superficială este ) generează un câmp magnetic rotațional (având rotorul nenul, rot H  0) , adică un câmp
t
magnetic cu linii de câmp închise. Este important de reținut ideea că întotdeauna câmpul magnetic se
caracterizează prin linii de câmp închise (fig.1).

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

Fig.1. Liniile de câmp magnetic generat de un fir conductor rectiliniu infinit de lung
parcurs de un curent electric constant

D 
Dacă în ecuația (1) termenul este nenul, atunci rezultă rot H  0 , ceea ce conduce la formularea
t
fenomenului de inducție magnetoelectrică, care afirmă că un câmp electric variabil în timp produce un câmp
magnetic variabil în timp.

 D
Mărimea jd  (15)
t
din ecuația (1) reprezintă densitatea superficială a curentului de deplasare. Conform relației (15), oriunde în spațiu
există un câmp electric variabil în timp, apare un curent electric de deplasare. Curentul electric de deplasare poate
apărea în substanță, dar şi în absența ei, adică în vid. Prin urmare, acest curent există şi în interiorul conductorilor
parcurşi de curenți electrici variabili în timp, însă în acest caz avem jd  jconductie   j , deci curentul electric
Notatie

de deplasare este neglijabil. Curentul electric de deplasare nu produce efecte termice, dar produce efecte magnetice,
[3], [13], [14].

Legea Maxwell-Faraday a inducţiei electromagnetice

Ecuația (2) interpretată de la dreapta la stânga exprimă faptul că un câmp magnetic variabil în timp

 B  
  0  produce întotdeauna un câmp electric variabil în timp, caracterizat prin rot E  0 , deci un câmp
 t 
 
electric rotațional numit și câmp electric imprimat, ale cărui linii de câmp sunt curbe închise (fenomenul de
inducție electromagnetică). Ecuația (2) repezintă legea inducției electromagnetice sub formă locală sau
diferențială.
Dacă aplicăm relației (2) operația de integrare pe suprafață, se obține

  B 
 rot E  dS  ()  t  dS
()
(16)

Se aplică teorema Stokes-Ampère din matematică, pentru primul membru al relației (16). Astfel, rezultă

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei
  d    
 E  dl 
dt  (
B  dS

(16’)
 
 ) 

Primul termen al relaţiei (16’) se numeşte circulaţia vectorilor E pe curba închisă () . În relația (16’) curba () de-a

lungul căreia se realizează prima integrală închisă este o curbă pe care se sprijină suprafața () , iar dl reprezintă

elementul infinitezimal de curbă orientat (fig.2). Dacă curba () reprezintă un circuit electric închis, atunci sensul de

parcurs al curbei este dat de sensul curentului electric. În fig. 2 n este versorul normalei la suprafață. Pentru
 
determinarea sensului vectorilor n şi dS se aplică regula burghiului drept. Se aşează burghiul perpendicular pe

suprafaţa infinitezimală dS şi se roteşte în sensul de parcurs al curbei () , adică în sensul vectorului dl . Sensul de
  
înaintare a burghiului va determina sensul vectorului n şi al vectorului dS  dS  n . Dacă suprafaţa () ar fi o
 
suprafaţă închisă, atunci prin convenţie, vectorii n şi dS se consideră având sensul spre exteriorul suprafeţei.
dS = dS n





dl

Fig. 2. Corelaţia de sens între vectorii de integrare din relaţia (16’)

Termenul din membrul stâng al ecuației (16’) de forma

 
e  E  dl
()
(17)


se numește tensiune electromotoare indusă și este egal cu lucrul mecanic efectuat de câmpul electric variabil E ,
numit şi câmp electric imprimat, pentru a transporta unitatea de sarcină electrică prin circuitul închis () ,

e SI
 V (volt ) . Într-adevăr, lucrul mecanic efectuat de un câmp electric E , pentru a deplasa sarcina electrică

punctiformă q prin circuitul () , este

     
L   L   F  dr   F  dl   q E  dl (18)
() ( ) () ()

din care rezultă

 
  dl
q
()
E
e (19)
q

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei
 
şi astfel se obține relația (17). În raţionament s-a ţinut cont de egalitatea dl  dr = vectorul deplasare infinitezimală.
Revenind la relația (16’), legea inducției electromagnetice în forma integrală se scrie
dB
e (20)
dt
în care
 
 B   B  dS (21)
()

este fluxul inducției câmpului magnetic printr-o suprafață dată,   , B SI

 T  m 2  Wb (weber).
Relația (20) conduce la următorul enunţ al legii inducţiei electromagnetice sub formă globală sau
integrală: tensiunea electromotoare indusă este egală cu viteza de variație a fluxului magnetic (sau derivata
fluxului magnetic în raport cu timpul), luată cu semn schimbat.
Din relația (20) rezultă că fenomenul de inducție electromagnetică mai poate fi explicat și astfel: în
orice zonă din spațiu unde există un flux magnetic variabil în timp apare o tensiune electromotoare indusă.
Dacă în zona din spațiu, în care există un flux al câmpului magnetic variabil în timp, se introduce un
conductor închis, datorită fenomenului de inducție electromagnetică, conductorul va fi parcurs de un curent
electric, chiar dacă acest conductor nu este conectat la o sursă de tensiune electromotoare exterioară (priză,
generator, baterie, etc.). Curentul ce apare în conductor se numeşte curent electric indus.
În fig.3, fig.4 şi fig.5 sunt prezentate 3 modalități simple de a produce experimental un curent electric
indus, a cărui prezență în circuit este indicată de deviațiile acului galvanometrului G, [13], [14], [21].

N S
magnet mobil

Fig.3. Producerea fenomenului de inducție electromagnetică şi a curentului

electric indus prin translația pe orizontală a unui magnet permanent

E
G

circuit mobil
Fig.4. Producerea fenomenului de inducție electromagnetică prin translația pe
orizontală a unui circuit electric conectat la o sursă de tensiune continuă

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

K
G

Fig.5. Apariția curentului electric indus indicat de galvanometrul (G)

determinat de închiderea şi deschiderea întrerupătorului (K)

În fig. 3 câmpul magnetic variabil în timp este generat de apropierea şi îndepărtarea de circuit a unui magnet
permanent. În fig.4 variația câmpului magnetic se produce prin apropierea şi îndepărtarea de circuitul care conține
galvanometrul a unui alt circuit prin care circulă curent electric constant. În fig.5 câmpul magnetic variabil în timp
este produs prin închiderea şi deschiderea întrerupătorului (K).
Un caz particular al fenomenului de inducție electromagnetică este fenomenul de autoinducție
electromagnetică. Fenomenul constă în apariția unei tensiuni electromotoare într-un circuit, numită tensiune
autoindusă, ca urmare a variației intensității curentului electric prin acel circuit.
Legea autoinducției electromagnetice se demonstrează din relația (20) şi are expresia matematică
di
ea   L  (22)
dt
în care ea este tensiunea electromotoare autoindusă, L se numeşte inductanța electrică a circuitului şi i este

intensitatea curentului electric prin circuit. S-a ţinut cont de formula fluxului câmpului magnetic variabil  B  L  i ,
care produce fenomenul.
Valoarea inductanţei L depinde de forma, dimensiunile geometrice ale circuitului şi de natura materialului
prin care se închid liniile de câmp magnetic, L SI  H (henry ) . Din relația (22) se poate formula una dintre

definițiile inductanței. Inductanța unui circuit este mărimea numeric egală cu valoarea absolută a tensiunii
electromotoare autoinduse, atunci când viteza de variație a intensității curentului electric ( di / dt ) prin acel
circuit este de un amper/secundă.
De exemplu, în cazul unei bobine cu lungimea l , numărul de spire N s , suprafaţa unei spire S , formula

N s2  S
inductanţei electrice este L   [15].
l

Legea lui Gauss pentru câmpul electric


În ecuația (3) a lui Maxwell apare operatorul divergență aplicat vectorului inducție al câmpului electric, D .
 
Din matematică se cunoaşte faptul că pentru un vector staționar A  A  x, y , z  se definește operatorul
divergență aplicat vectorului, prin formula

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei
   Ax A y Az
div A  
 A    (23)
produs scalar x y z

Facem observația că divergența se aplică întotdeauna unui vector și are ca rezultat un scalar.
 
Dacă există relația divA  0 , atunci câmpul vectorilor A se numește câmp solenoidal, sau câmp fără surse.

Un astfel de câmp se caracterizează prin linii de câmp închise. În caz contrar, divA  0 , câmpul este nesolenoidal, cu
surse şi se caracterizează prin linii de câmp curbe deschise.
Pe baza noțiunilor generale prezentate anterior, rezultă semnificația ecuației (3). Aceasta exprimă faptul că

vectorii inducție ai câmpului electric D alcătuiesc, în general, un câmp nesolenoidal. Sursele câmpului electric sunt
sarcinile electrice pozitive și negative, reprezentate în ecuație prin densitatea volumică a sarcinilor electrice libere şi

cvasilibere, e . Dacă  e  0 , divergența div D este nenulă şi câmpul electric se caracterizează prin linii de câmp

deschise (fig.6).
Ținând cont de relația (11) legea lui Gauss pentru câmpul electric se mai scrie sub forma
 
div E  e (24)


Fig.6 Liniile câmpului electric în cazul unor sarcini electrice punctiforme statice

Legea lui Gauss pentru câmpul magnetic

Ecuația (4) reflectă caracterul solenoidal al câmpului magnetic. Din ecuația (4) rezultă că nu există surse
ale câmpului magnetic în stare liberă. Semnificația este următoarea: așa cum sursele câmpului electric sunt sarcinile
electrice pozitive și negative, este de așteptat ca să existe surse ale câmpului magnetic de ”semne” diferite, analoge
sarcinilor electrice de semne diferite. Aceste surse au fost numite monopoli magnetici, [13], [14], [21].
Să prezentăm un exemplu intuitiv care pune în evidență semnificația formulată mai sus. Se cunoaște că
oricărui câmp magnetic i se asociază cei 2 poli, polul nord (N) și polul sud (S). Totuși, oricât de mult am încerca să
divizăm un magnet permanent, vom constata că nu putem separa un pol magnetic independent (N), sau respectiv (S).
Fiecare fragment, oricât de mic ar fi, va conține 2 poli (N și S). Prin urmare, afirmația că orice câmp magnetic nu
are surse se referă la imposibilitatea (deocamdată) de a separa monopolii magnetici în stare liberă [4], [13],
[14].
Fizicianul britanic Paul Dirac a formulat în 1933, pe baza simetriei legilor fizicii, ipoteza existenței
monopolilor magnetici, în cadrul electrodinamicii cuantice [10]. Dacă se notează cu g sarcina magnetică a unui
8

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei
monopol, între aceasta şi sarcina electrică elementară (sarcina electrică a electronului) e   1.602  10 19 C există
g 1
relația  (25)
e 
2

în care  reprezintă constanta structurii fine

e2 1
  (26)
2  0 h c 137

unde h  6.626  1034 J  s este constanta lui Planck şi c  3  108 m s este viteza luminii în vid. Din relațiile (25) şi
2
g 137 g
(26) rezultă 
  68.5      4692.25 (27)
e 2 e 
Deoarece forțele de interacțiune de natură electrică dintre particulele încărcate cu sarcini electrice elementare

 qq e2 
sunt proporționale cu e 2  Fe  1 2
  în conformitate cu legea lui Coulomb, în mod analog, forțele
 4 0 r r
2
4 0 r r 2 

de interacțiune magnetică sunt proporționale cu g 2 . Prin urmare, conform relației (27), raportul dintre forța de
interacțiune dintre 2 monopoli magnetici și cea de interacțiune dintre 2 sarcini electrice elementare este de ordinul
4692.25. Cu alte cuvinte, interacțiunea magnetică dintre doi monopoli magnetici este de aproximativ 4692.25 ori mai
puternică decât cea electrică dintre două sarcini electrice elementare (dintre un electron şi un pozitron). Acest
raţionament justifică de ce în natură nu există monopoli magnetici în stare liberă [13], [14], [21].
Dar ce reprezintă un monopol magnetic? Aceştia sunt forme de existenţă ale materiei caracterizate prin

div B  0 . Se pare că monopolii magnetici, consideraţi particule exotice ale materiei, ar fi existat în stare liberă în
perioada timpurie a universului [10], [21], iar dacă mai există în univers, densitatea lor este extrem de mică, încât nu
au putut fi detectaţi până în prezent.

Monopolii magnetici artificiali. Aplicații

În anul 2009 o echipă de cercetători de la Institutul Helmholtz pentru Materiale şi Energie din Berlin, în
colaborare cu colegi din Dresda, Oxford şi Argentina, au obținut pentru prima dată monopoli magnetici artificiali,
dar nu în stare liberă, ci în interiorul substanței. Cercetătorii au utilizat gheața unui oxid de titan, Dy 2Ti2 O7 (Dy =

disprosiu), la temperaturi extrem de mici, T  0.6 , 2 K şi au descoperit că monopolii magnetici există ca stări
speciale ale materiei şi sunt complet diferiți de constituenții obişnuiți ai materialelor. Aceste stări au fost numite
spaghetti- strings (“corzi de tip macaroană”) [13], [14], [21].
Una dintre teoriile de dată recentă din domeniul fizicii este Teoria stringurilor (Teoria corzilor), numită şi
“Teoria despre tot” (Theory of everything). Această teorie are la bază principiul conform căruia orice sistem fizic,
începând cu cele mai mici particule până la corpurile macroscopice din univers, este alcătuit din combinaţii de
stringuri (de corzi). Proprietăţile diferite ale particulelor (de exemplu, masa particulelor) sunt datorate modurilor
diferite de vibraţie ale acestor corzi. Teoria corzilor (care în ultimii ani poartă numele de teoria supercorzilor şi care,

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei
mai nou, face parte dintr-o teorie mai cuprinzătoare, Teoria membranelor) reprezintă o teorie unificată a universului.
Ea unifică mecanica cuantică şi relativitatea generală [16], [21].
În anul 2013 cercetători de la universitățile din Köln, München Dresda şi Hamburg au studiat cu ajutorul
microscopului cu tunelare şi baleiaj plăcuțe subțiri formate din atomi de paladiu şi fier, introduse într-un câmp
magnetic exterior, la temperaturi apropiate de zero absolut. Au fost obținuți monopoli magnetici artificiali în solid,
prin interacțiunea a două formaţiuni microscopice de particule, sub forma unor “vortexuri magnetice” ce au primit
numele de magnetic skyrmions. Denumirea provine de la numele fizicianului britanic Tony Hilton Royle Skyrme [7],
[13], [14].
Skyrmionii magnetici reprezintă modele teoretice care descriu stări exotice ale materiei, numite uneori şi
cvasiparticule. Ca modelare teoretică ei reprezintă soluţii topologice stabile, de tip solitonic, ale ecuaţiilor de câmp în
fizica cuantică [7], [20].
Interesantă este aplicaţia skyrmionilor magnetici în tehnologia de fabricare a dispozitivelor de stocare a
informaţiei. Astfel, cercetătorii au constatat faptul că la trimiterea unui fascicul de electroni asupra materialului,
skyrmionii dispar, această situaţie corespunzând valorii 0 a bitului din informatică, iar dacă se trimite din nou, în
acelaşi mod, un fascicul de electroni asupra materialului, skyrmionii reapar, situaţie care corespunde valorii 1 a bitului
din informatică. Prin urmare, operațiunea descrisă este similară cu cea de ştergere şi de inscripționare a datelor pe un
film magnetic [7], [13], [14], [21].
Cercetătorii germani au reuşit în 2013 performanța de a micşora spațiul dintre biții skyrmionici până la

valori în jur de 6 nanometri ( 1 nm  10 9 metri ), în comparație cu distanța de 25 nanometri pentru driverele

magnetice performante existente la acea dată [13], [14].
În 2015 un grup de cercetători din SUA a anunţat obţinerea skyrmionilor magnetici în interiorul
substanţei, la temperatura camerei, în prezenţa unor câmpuri magnetice caracterizate prin valori ale inducţiei B de
ordinul mT = militesla = 10-3 tesla. Monopolii magnetici au fost realizaţi experimental în plăcuţe de dimensiuni
nanometrice de Co (cobalt), introduse între două straturi subţiri ale unor metale grele, Ir (iridiu) şi Pt (platină).
Formaţiunile skyrmionice s-au dovedit a fi extrem de stabile, nefiind influenţate în mod esenţial de mişcarea de
agitaţie termică, chiar dacă aceste formaţiuni au dimensiuni foarte de mici. Skyrmionii magnetici astfel obţinuţi sunt
reprezentaţi de ansambluri cu dimensiuni nanometrice, formate dintr-un număr foarte mic de atomi de Co,
caracterizaţi prin momente magnetice de spin orientate sub forma unor cercuri concentrice (vortexuri magnetice),
fig.7. Apariţia skyrmionilor este explicată pe baza interacţiunii Dzyaloshinskii-Moriya (DM), numită şi interacţiune de
schimb antisimetrică [17], [21].
La începutul anului 2016 un colectiv de cercetători de la Universitatea din Grenoble, Franţa, a publicat în
revista de specialitate “Nature Nanotechnology” o realizare extraordinară care constă în obţinerea experimentală a
unor skyrmioni magnetici în interiorul unor plăcuţe nanometrice de Co, între straturi ultrasubţiri de Pt şi MgO (oxid de
magneziu), la temperatura camerei şi în absenţa unor câmpuri magnetice exterioare. Monopolii magnetici artificiali au
fost studiaţi cu ajutorul microscopiei de raze X [18], [21].

10

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

Fig. 7. Modelarea unui skyrmion magnetic la temperatura camerei [19]

Se apreciază că dispozitivele electronice bazate pe skyrmionii magnetici vor avea dimensiuni extrem de
mici, vor fi deosebit de stabile şi vor stoca o cantitate foarte mare de informaţie. În 2016 capacitatea maximă de
stocare era în jur de 360 TB. Se presupune că în viitor s-ar putea obține hard-uri de laptop de mărimea unei arahide şi
ipod-uri de mărimea unui bob de orez [13], [14].
Precizare: Evoluţia unei particule în mecanica cuantică este caracterizată prin existenţa a două momente
cinetice: momentul cinetic orbital,
 
notat cu L şi momentul cinetic de spin S . Momentul cinetic orbital descrie mişcarea particulei, iar momentul cinetic
  
de spin este o proprietate intrinsecă a particulei. Momentul cinetic total al particulei este suma vectorială J  L  S .
Proprietăţile magnetice ale substanţei sunt evaluate cu ajutorul a două mărimi specifice particulelor: momentul
  
magnetic orbital (  L ) care este asociat cu L şi momentul magnetic de spin (  S ), asociat prin relaţie matematică

mărimii S . Proprietăţile magnetice ale unui sistem compus (de exemplu un atom) sunt descrise matematic prin
contribuţia vectorială a tuturor momentelor magnetice orbitale şi de spin ale constituenţilor. În ecuaţiile din fizica
cuantică intră şi termeni care corespund interacţiunii dintre momentele orbitale şi de spin.

În contextul teoriei cuantice relativiste a lui Dirac se stabilesc pentru electron relaţiile: L  l (l  1)   ,

Lz  m   , S  s( s  1)   , S z  ms   , în care l = numărul cuantic orbital, m = numărul cuantic magnetic,

s = numărul cuantic de spin ( s  1 / 2 pentru electron), ms = numărul cuantic magnetic de spin ( ms  1 / 2 pentru

electron), Lz şi S z sunt proiecţii pe axa OZ ale celor două momente cinetice,   h /(2 ) = constanta redusă a lui
Planck.

Unde electromagnetice. Ecuații diferențiale

Viteza de fază a undelor electromagnetice
Fenomenul de propagare în spațiu și timp, din aproape în aproape, a câmpului electromagnetic poartă numele
de undă electromagnetică. Undele electromagnetice mai pot fi definite ca fenomene de propagare în spațiu și timp,
din aproape în aproape, a două câmpuri, electric şi magnetic, care se generează reciproc.
Fie câmpul electromagnetic produs într-un mediu dielectric (izolator) liniar, omogen și izotrop (  ,  sunt mărimi

11

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei
scalare constante), în absența distribuțiilor de sarcini electrice libere şi cvasilibere (  e  0) şi a curenților electrici de


conducție j  0 . 
Din ecuațiile (1)-(4) ale lui Maxwell în forma diferențială, ținându-se cont de relațiile (11) şi (12) se demonstrează

 2E
ecuațiile: E    2  0 (28)
t

 2H
H    2  0 (29)
t
Relațiile (28) şi (29) reprezintă ecuațiile diferențiale ale undelor electromagnetice care se propagă prin medii
omogene liniare, izotrope, nedisipative (fără pierderi de energie). Mediile nedisipative sunt medii izolatoare pentru
care conductivitatea electrică este nulă,   0 . În caz contrar, o parte din energia undei se pierde prin efectul
electrocaloric al curentului electric. Mediile fiind nedisipative, înseamnă că nu apar nici alte efecte termice cauzate de
fenomenele de polarizare electrică, sau de magnetizare.
Din teoria generală referitoare la fenomenele ondulatorii, se cunoaşte ecuația diferențială a undelor care se
propagă după o direcţie oarecare din spaţiu

1  2
  0 (30)
v 2 t 2
în care  (litera grecească psi) reprezintă funcția de undă, v este viteza de fază a undei, sau viteza cu care se
propagă fronturile de undă, iar simbolul  semnifică operatorul lui Laplace (numit şi laplaceian). În coordonate

 2  2  2
carteziene operatorul lui Laplace aplicat funcţiei de undă are expresia    2  2 .
x 2 y z
Funcția de undă este o mărime tensorială, vectorială, sau scalară, ce depinde, în cazul general, de coordonatele
spațiale şi de timp şi a cărei comportare descrie fenomenul ondulatoriu. Dacă se compară ecuația (30) cu ecuațiile (28)
şi (29), se observă că în cazul undei electromagnetice există 2 funcții de undă vectoriale, una corespunzătoare

   
 
câmpului electric  1  x, y, z , t   E , iar cealaltă corespunzătoare câmpului magnetic al undei  2  x, y, z , t   H . În
 
urma acestei comparații, rezultă că ambele componente ale câmpului electromagnetic (cea magnetică  1  H și cea
 
electrică  2  E ) se propagă spațio-temporal, cu aceeași viteză de fază, exprimată prin relația

1 1 1
v   (31)
  r r  00

În vid,  r  1,  r  1 , deci undele electromagnetice se propagă cu viteza

1
c  3  108 m / s (32)
8.856  10 12
 4  10 7

Relația (32) exprimă faptul că viteza de fază a undelor electromagnetice în vid este egală cu c , viteza luminii în
vid. Această concluzie, la momentul descoperirii ei, a marcat o etapă deosebită pentru teoria electromagnetismului.
Astăzi, afirmația ni se pare banală, deoarece cunoaştem că lumina este un caz particular de undă electromagnetică,
12

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei
fapt verificat experimental prin studiul fenomenelor de interfernță, difracție, polarizare etc. [8], [13], [14], [21].
Din relațiile (31) şi (32) rezultă formula vitezei de fază a undei electromagnetice în medii caracterizate prin
c
constantele  r ,  r v (33)
 r r
Se impune observația că relațiile (31) și (33) sunt valabile pentru undele electromagnetice de frecvențe mici,
atunci când pentru  r și  r se pot considera valorile obținute prin măsurători electrice și magnetice obișnuite. În

cazul undelor electromagnetice de înaltă frecvență (inclusiv în cazul undelor luminoase, pentru care  ~ 1014 Hz),
relațiile anterioare nu se mai verifică deoarece valorile lui  r și  r depind de frecvență, nefiind egale cu cele obținute
prin măsurători electrice și magnetice obișnuite.
Dacă mediul este conductor (   0 , deci un mediu disipativ), ecuațiile diferențiale ale undelor
electromagnetice devin de forma:
 
 2E E
E    2    0 (34)
t t
 
 2H H
H    2    0 (35)
t t
În mediile disipative undele electromagnetice sunt amortizate.

Unde electromagnetice plane armonice monocromatice

Una dintre soluțiile importante din punct de vedere fizic ale ecuațiilor (28) şi (29) este cea care descrie unda

electromagnetică plană armonică monocromatică progresivă care se propagă, de exemplu, în direcția axei Ox ,
prin medii omogene, liniare, izotrope, nedisipative (fără pierderi de energie)
 
 E  Emax sin  t  k x 
  (36)
 H  H max sin  t  k x 
sau în formă complexă
 
 E  Emax e i  t  k x 
  (36’)
 H  H max e i  t  k x 
 
În ecuațiile (36) şi (36’) Emax şi H max sunt amplitudinile componentei electrice şi respectiv magnetice a undei, 

este pulsația sau frecvența unghiulară a undei, k este numărul de undă, i   1  C . Din teoria generală referitoare
la unde se cunosc noţiunile:
- undă palnă = undă caracterizată prin fronturi de undă plane;
- undă monocromatică = undă pentru care   2    ct    ct ;
- undă armonică = undă a cărei ecuație se scrie cu ajutorul funcției sin sau cos;
- undă progresivă = undă care se propagă în sensul axei de coordonate.

13

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

În fig. 8 este reprezentată o undă electromagnetică descrisă de ecuațiile (36) şi (36’).

E
E

H
v

v
H
 = vT

Fig.8. Unda electromagnetică plană armonică monocromatică progresivă

fără atenuare

Mărimea  care apare în fig.8 este lungimea de undă, definită ca distanța parcursă de undă în intervalul de
timp egal cu perioada undei, T   vT (37)

 SI
m, T SI
s.

Se cunoaşte relația de invers-proporționalitate între perioada undei T şi frecvența acesteia  ,

1
  Hz (hertz ) , T (38)
SI

care substituită în relația (37) conduce la formulele:
v
 (39)

v
 (40)

   
Din figura 8 se observă caracterul transversal al undelor electromagnetice, în sensul că E  v , H  v .
Se remarcă faptul că cele două componente ale undei electromagnetice, câmpul electric şi câmpul magnetic sunt
   
în fază: când E trece printr-o valoare maximă şi H este maxim, când E este zero şi H este zero.

Unde electromagnetice staționare

Undele electromagnetice staționare se obțin prin suprapunerea a două unde electromagnetice de aceeaşi
frecvență, care se propagă pe aceeaşi direcție,
dar în sensuri opuse (fig.9).

14

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei
E
unda incident ă unda reflectată

 st nod ventru
 st

 2  st

l = n  st , n = 3

Fig.9 Componenta electrică a undei staționare caracterizată prin 3 ventre

În figura 9 este reprezentată componenta electrică a unei unde electromagnetice staționare, rezultată prin
suprapunerea (compunerea) a două unde armonice monocromatice, de aceeaşi frecvență, de amplitudini egale, care se
propagă pe aceeaşi direcție, dar în sensuri diferite.
În foarte multe aplicații practice este necesară propagarea undelor electromagnetice astfel încât mediul prin
care se realizează propagarea să prezinte o limitare în spațiu. Se realizează astfel proapagarea ghidată a undelor
electromagnetice. În acest scop, se construiesc dispozitive speciale, în care undele sunt obligate să se propage numai
într-o regiune limitată de pereți reflectători. Aceste dispozitive se numesc ghiduri de undă [9].
Ghidul de undă, în cazul aplicaţiei experimentale propuse, este reprezentat de un circuit închis, format din doi
conductori din cupru, paraleli. Un astfel de dispozitiv se mai numeşte puntea Lecher. Unda electromagnetică
staționară se formează prin compunerea undei incidente care se propagă dintr-un capăt în altul al punții Lecher şi
unda reflectată pe suprafața metalică a uneia dintre extremitățile punții (fig.9). Considerând că la reflexia pe
suprafața metalică foarte bine şlefuită nu există pierderi de energie şi ştiind că energia undei este direct proporțională
cu amplitudinea la pătrat, în fig.9 au fost reprezentate cele două unde cu amplitudini egale [13], [14], [21].
Unda staționară se caracterizează prin proprietatea că funcția de undă rezultată prin suprapunere, într-un
anumit punct fixat din spațiu (în fig.9 la x  coordonata  fixata ), nu variază în timp.
Aşa după cum se observă şi în fig.9, unda staționară prezintă maxime de amplitudine, care se numesc
ventre şi minime de amplitudine, care se numesc noduri. În funcție de dispozitivul experimental utilizat, undele
staționare pot prezenta la extremități ventre, sau noduri.
Periodicitatea spațială a undei staționare este descrisă de lungimea de undă staționară, notată cu st şi care

reprezintă distanța minimă după care se repetă fenomenul (fig.9), st SI

 m.
Lungimea de undă staționară se poate calcula ca distanța dintre două ventre succesive, sau ca distanța dintre
două noduri succesive

st  xV ,i 1  xV ,i (41)

15

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei
st  x N ,i 1  x N ,i (42)

în care xV sunt coordonatele ventrelor şi x N sunt coordonatele nodurilor.

Condiția de staționaritate pentru dispozitivul care ghidează undele din fig.9 este

l  n  st  n  , n  1, 2, 3, (43)
2
unde l este lungimea ghidului de undă (a punții Lecher) şi n reprezintă numărul de ventre.
Relația de legătură între lungimea de undă  şi lungimea de undă staționară st (vezi fig.9) este

  2 st (44)

Clasificarea undelor electromagnetice. Aplicații

În anul 1832 fizicianul şi chimistul englez Michael Faraday a emis ideea existenței undelor electromagnetice.
În 1865 fizicianul scoțian James Clerk Maxwell a publicat lucrarea sa referitoare la teoria unificată a câmpului
electromagnetic. Acesta a demonstrat teoretic faptul că viteza undelor electromagnetice în vid este egală cu viteza
lumini în vid. În 1888 fizicianul german Heinrich Rudolph Hertz a verificat experimental existența și proprietățile
undelor electromagnetice, [10], [13], [14].
Spectrul undelor electromagnetice se întinde, cu aproximație, de la o frecvență de 10 3 Hz până la 10 23 Hz,
după cum urmează, [10]:
-  
undele radio,   103 ,1010 Hz , sau   104 ,1010 Hz;  
- 
radiația infraroșie,   1010 , 3.75  1014  Hz;
- lumina vizibilă,   3.75, 7.50  1014 Hz;

- 
radiația ultravioletă,   7.50  1014 , 1016 Hz; 
- 
radiația Röntgen, sau radiația X,   1016 , 1019 Hz; 
- 
radiația gama,   1020 ,1023 Hz. 
Unda electromagnetică, ca orice undă, poate prezenta următoarele fenomene: reflexie, refracție, interferență,
difracție, polarizare. Fenomenele enumerate se referă la caracterul ondulatoriu al undelor electromagnetice. Există şi
fenomene în care se manifestă caracterul corpuscular al undelor electromagnetice, unul dintre acestea fiind efectul
fotoelectric.
Odată cu apariția laserilor, intensitatea câmpurilor electrice ale undelor electromagnetice a devenit atât de
mare, încât poate determina modificarea proprietăților optice ale mediului în care se propagă. Aceasta a condus la
dezvoltarea teoriei neliniare a undelor electromagnetice. Denumirea de laser derivă din limba engleză, de la light
amplification by stimulated emision of radiation şi se traduce ca amplificarea luminii prin emisia stimulată a
radiației. Laserul reprezintă o instalație pentru generarea și amplificarea radiațiilor electromagnetice din domeniul
vizibil, bazată pe fenomenele de inversie de populație și de emisie stimulată a luminii. Un laser produce un fascicul
monocromatic, paralel, coerent și foarte intens [3], [10], [13], [14].

16

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei
Laserii se folosesc în comunicații, telemetrie, metrologie, în tehnicile interferențiale, în spectroscopie, în
medicină (chirurgia de precizie, microsutarea), în domeniul calculatoarelor şi tehnologia informaţiei, la fotografia
ultrarapidă, microfotografia, fuziunea inerțială (cu laserii de mare putere cu anhidridă carbonică și azot) etc.
Un domeniu al undelor electromagnetice cu o paletă largă de aplicații este cel al undelor radio. În anul 1888,
H. R. Hertz a obținut pentru prima dată unde radio decimetrice, iar între anii 1895 și 1898, Guglielmo Marconi
(căruia i se atribuie inventarea radioului), Karl Ferdinand Braun și Aleksandr Stepanovici Popov au folosit pentru
prima dată undele radio la realizarea telegrafiei fără fir. K. F. Braun a inventat un circuit electric cu o capacitate
electrică mare și o amortizare mică (circuitul oscilant pentru transmiterea şi recepționarea undelor radio) și un detector
cu cristale. A primit premiul Nobel în anul 1909, împreună cu G. Marconi [10], 13], [14].
Propunem în continuare un exercițiu de calcul al lungimii de undă, atunci când se cunoaşte frecvența undei.
De exemplu, să calculăm lungimile de undă corespunzătoare intervalului de frecvențe pentru undele radio. Se aplică

3  108
formula (39) în care se substituie viteza v  c  3.10 m s . Se obțin valorile: max
8
 3
 3 105 (m) ,
10

min 
3  108
1010

 3  10 2 (m) , din care rezultă radio  10 2 , 105 m . 
O clasificare a undelor radio [3], utilă în aplicațiile practice, după lungimile de undă este

 
  102 ,100 m, microunde
 .
 
  100 ,105 m, unde hertziene
Undele radio sunt folosite la transmiterea informației (telegraf, emisiuni radio, telecomunicații). Undele
folosite la radiocomunicații sunt
- cele lungi,   30, 300kHz

- cele medii,   0.3, 3 MHz

- cele scurte,   3, 30 MHz

iar cele utilizate în telecomunicații sunt undele ultrascurte cu   30 MHz , [10], [13], [14].
Undele radio sunt folosite în funcționarea radarelor pentru radiolocație, la detectarea poziției și vitezei
corpurilor prin efectul Doppler, în radioastronomie la măsurarea proprietăților fizice ale planetelor sistemului solar și
ale Soarelui, la detectarea radiogalaxiilor, a quasarilor, în radiospectroscopie (RMN – rezonanța magnetică nucleară,
RPE – rezonanța paramagnetică electronică) etc.

Montajul experimental
Dispozitivul experimental este reprezentat în figura 10 şi conține un generator de unde electromagnetice (G) şi
un ghid de unde reprezentat de puntea Lecher (conductorii de cupru paraleli C şi C’) [11]. Generatorul are în
componența sa o dublă triodă ECC 85 şi un circuit oscilant. Negativarea grilei se face printr-o rezistenţă de 500 Ω.
Pentru observarea ventrelor câmpului electric se foloseşte un bec (2-3V) cu contacte alunecătoare pe conductorii C şi
C’ ai ghidului de undă.

17

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei
A1
C
G
D
100 pF

B1 C'

f f 500 +
200V
-

~
6,3V

Fig.10 Schema dispozitivului experimental destinat studiului câmpului electromagnetic

şi determinării inductanței unui circuit prin metoda undelor electromagnetice staționare [13], [14]

Schema electrică a unui circuit oscilant ideal care nu conține rezistori (R = 0), este prezentată în fig.11.

XL
L

XC C

Fig.11. Circuit oscilant cu condensator de capacitate variabilă

În cazul dispozitivului experimental din fig.10, circuitul oscilant conține un condensator de capacitate
constantă, C  100 pF , 1 pF  10 12 F = picofarad, reactanță capacitivă X C şi o bobină caracterizată prin inductanța

L şi reactanța inductivă X L , X L SI
 XC SI
  (ohm).
Circuitul oscilant funcționează în regim de rezonanță electrică, situație în care este îndeplinită condiția
1
X L  L  X C   LC2  1 (45)
C
şi ținând cont de relația între pulsația şi frecvența curentului electric din circuit
  2  (46)
rezultă formula lui Thomson
1
 (47)
2 L C
Circuitul oscilant este conectat la tensiune electrică alternativă şi prin urmare este parcurs de un curent electric
variabil în timp, care produce în spațiul din jurul său un câmp magnetic variabil în timp. Astfel, se produce fenomenul
de inducție electromagnetică, ce determină apariția unui curent electric indus prin conductorii paraleli C şi C’.
Curentul electric indus poate fi sesizat cu ajutorul unui bec, sau prin intermediul unui circuit de detecție, conectat la un

18

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei
galvanometru.
Câmpul magnetic variabil în timp produs de circuitul oscilant generează un câmp electric variabil în timp
(fenomenul de inducție electromagnetică). Dar şi invers, câmpul electric variabil în timp produce un câmp magnetic
variabil în timp (fenomenul de inducție magnetoelectrică) şi aşa mai departe. Prin urmare, circuitul oscilant
produce unde electromagnetice.
Undele se propagă prin ghidul de undă reprezentat de puntea Lecher (ansamblul conductorilor C şi C’)
conducând la formarea unor unde electromagnetice staționare.
În interiorul oricărui conductor intensitatea câmpului electric este nulă, fenomen cunoscut sub numele
de efect de ecranare electrică sau efectul cutiei lui Faraday. Astfel se explică de ce la capetele ghidului de undă se
formează noduri. Spre deosebire de componenta electrică a undei electromagnetice, componenta magnetică prezintă
ventre la extremitățile ghidului de undă (fig.12).

E E max
E=0

O
x

suprafaţă H H max
metalică H=0
O
x
/4 /4 / 4 / 4 /4 / 4

Fig.12. Distribuția câmpului electric şi a câmpului magnetic în cazul undei staționare

Modul de lucru
1. Se conectează dispozitivul la sursa de tensiune electrică şi se aşteaptă câteva minute până când filamentul triodei
ajunge la incandescență.
2. Se determină coordonatele ventrelor şi ale nodurilor, atât cu ajutorul becului, cât şi cu ajutorul circuitului de
detecție. Zonele în care intensitatea curentului indus este maximă corespund ventrelor câmpului electric, iar zonele în
care intensitatea curentului electric este nulă corespund nodurilor (fig.9).
3. Cu ajutorul relațiilor (41) şi (42) se calculează lungimea de undă staționară,  st . Valorile experimentale se trec în

tabelul 1.
4. Pe baza relației (44) se determină lungimea de undă a undei incidente,  .
5. Cunoscând valoarea vitezei de propagare a undei electromagnetice prin zona ghidului de undă, se calculează din
relația (40) frecvența undei electromagnetice exprimată în Hz şi în MHz (1 megahertz = 1 MHz  106 Hz ).
6. Apelând la formula lui Thomson (47), se calculează inductanța circuitului oscilant.

19

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

Nr.  st m   m   Hz   MHz  L H  L nH 

1
2
3
4
5
Tabel 1

7. Se determină valoarea medie şi se efectuează calculul erorilor pentru inductanța circuitului oscilant, exprimată în
nH , ( 1nH  10 9 H ).
8. După rularea programului de calcul în C++, studenții vor transcrie valorile de pe ecranul PC-ului, după cum
urmează:
- valoarea cea mai probabilă = valoarea medie = L  …… nH  ;

- eroarea medie pătratică a mediei aritmetice = eroarea absolută = Ea  .....nH  ;

- eroarea relativă procentuală = E r   r  .....%  5% .

9. Prezentarea rezultatului final al lucrării sub forma

L  L  E a   nH  ; Er   r  .....%  5%
Mărimile din rezultatul final (valoarea medie şi eroarea absolută) trebuie să fie exprimate cu acelaşi ordin de mărime
şi cu un număr egal de zecimale.
10. Interpretarea rezultatelor
Se formulează concluziile proprii. Se propun aplicații la fenomenele studiate.

[12]
1. Definiți câmpul electromagnetic.
2. Care sunt mărimile vectoriale caracteristice câmpului electromagnetic?
3. În ce constă fenomenul de inducție magnetoelectrică?
4. În ce constă fenomenul de inducție electromagnetică?
5. Care este expresia matematică a legii inducției electromagnetice în forma integrală?
6. Definiți fenomenul de autoinducție electromagnetică.

20

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

7. Care este expresia matematică a legii autoinducției?

8. Ce este inductanța unui circuit?
9. Ce sunt monopolii magnetici?
10. Ce puteți spune despre monopolii magnetici artificiali?
11. Ce reprezintă skyrmionii magnetici? Discutaţi aplicaţiile acestora.
12. Există monopoli magnetici în stare liberă?
13. Definiți undele electromagnetice.
14. Care este valoarea vitezei de fază a undei electromagnetice în vid?
15. Definiți undele electromagnetice staționare. Cum se produc acestea?
16. Definiți lungimea de undă.
17. Care este relația între lungimea de undă şi perioada undei? Dar relația între lungimea de undă şi frecvența undei?
18. Ce sunt nodurile?
19. Ce sunt ventrele?
20. Care este relația de legătură între lungimea de undă a undei incidente şi lungimea de undă a undei staționare?
21. Care este formula lui Thomson? Ce reprezintă mărimile din relație?
22. Justificați formarea nodurilor în cazul componentei electrice a undei electromagnetice staționare, la capetele
ghidului de undă din experiment.
23. Dați exemple de unde electromagnetice.
24. Enumerați câteva aplicații ale undelor electromagnetice.
25. Realizați un program de calcul destinat lucrării de laborator.

Bibliografie
1. B. Ciobanu, M. Agop, C. Cotae, Fizică generală- curs pentru ingineri, Vol. II, Editura Universității “Gh. Asachi” din Iaşi, 1999
2. E. Luca, C. Ciubotariu, Gh. Maftei, Gh. Zet, A. Jeflea, C. Pasnicu, Fizică, Vol. II, Interacțiuni, câmpuri şi unde, Editura
Științifică, Bucureşti, 1996
3. E. Luca, Gh. Zet, C. Ciubotariu, A. Păduraru, Fizică generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981
4. E. Purcell, Electricitate şi Magnetism, Cursul de Fizică Berkeley, Vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982
5. Gh. Zet, I. B. Ciobanu, Cursuri, www.phys.tuiasi.ro→Studenți →Facultatea de Automatică şi Calculatoare
6. D.J.P. Morris, D.A. Tennant, S.A. Grigera, B. Klemke, C. Castelnovo, R. Moessner, C. Czternasty, M. Meissner, K.C. Rule, J.-
U. Hoffmann, K. Kiefer, S. Gerischer, D. Slobinsky, R.S. Perry, Dirac Strings and Magnetic Monopoles in Spin Ice Dy2Ti2O7,
http://arxiv.org/ftp/arxiv/papers/1011/1011.1174, http://www.sciencemag.org/content/326/5951/411, Science, Vol. 326, No. 5951,
pp.411-414, 2009, DOI: 10.1126/science.1178868
7. N. Romming, C. Hanneken, M. Menzel, J. E. Bickel, B. Wolter,
K. von Bergmann, A. Kubetzka, R. Wiesendanger, Writing and Deleting
Single Magnetic Skyrmions, Science, Vol. 341, No.6146, pp.636-639, 2013
8. G. Apreotesei, Fizică generală, Editura PIM, Iaşi, 2008
9. E. Vasiliu, Inițiere în radioelectronica cuantică, Editura Tehnică, Bucureşti, 1974

21

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM

 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei
10. E. Vințeler, Dicționar de fizică teoretică, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1999
11. www.phys.tuiasi.ro → Studenți →Facultatea de Automatică şi Calculatoare → Laboratoare
12. http://crystal.k12.mo.us/
13. I. B. Ciobanu, G. Apreotesei, Elemente de fizică tehnică. Aplicaţii, Editura PIM, Iaşi, 2014; G. Apreotesei, I. B. Ciobanu,
Fenomene fizice cu aplicaţii în inginerie, Editura PIM, Iaşi, 2014
14. I. B. Ciobanu, G. Apreotesei, Modelarea fenomenelor fizice cu aplicaţii în inginerie, Editura PIM, Iaşi, 2015; G. Apreotesei, I.
B. Ciobanu, Fizică tehnică pentru învăţământul superior, Editura PIM, Iaşi, 2015
15. T. I. Creţu, Fizică- Curs universitar, Editura Tehnică, Bucureşti
16. B. Greene, Universul elegant: supercorzi, dimensiuni ascunse şi căutarea teoriei ultime, Editura Humanitas, Bucureşi, 2008
17. C. Moreau-Luchaire, C. Moutafis, N. Reyren, J. sampaio, N. Van Horne, C. A. F. Vaz, K. Bouzehouane, K. Garcia, C.
Deranlot, P. Warnicke, P. Wohlhüter, J. M. George, J. Raabe, V. Cros, A. Fert, Skyrmions at room temperature : From magnetic
thin films to magnetic multilayers, https://arxiv.org/abs/1502.07853, Material Science, Cornell University Library, 2015
18. O. Boulle, J. Vogel, H. Yang, S. Pizzini, D. Souza Chaves, A. Locatelli, T. O. Menteş, A. Sala, L. D. Buda-Prejbeanu, O.
Klein, M. Belmeguenai, Y. Roussigné, A. Stashkevich, S. M. Chérif, L. Aballe, M. Foerster, M. Chshiev, S. Auffret, I. M. Miron,
G. Gaudin, Room-temperature chiral magnetic skyrmions in ultrathin magnetic nanostructures, Nature Nanotechnology, 11, pp.
449-454, 2016
19. A new class of chiral materials hosting magnetic skyrmions beyond room temperature, Nature Communications, doi:
10.1038/ncomms8638, http://phys.org/news/2015-07-evidence-stable-rooom-temperature-skyrmions.
20. S. Mühlbauer, B. Binz, F. Joinietz, C. Pfleiderer, A. Rosch, A. Neubauer, R. Georgii, P. Böni, Skyrmion Lattice in a Chiral
Magnet, Science, Vol. 323, Issue 5916, pp. 915-919, 2009, doi: 10.1126/science.1166767
21. I. B. Ciobanu, G. Apreotesei, Introducere în studiul fizicii, Editura PIM, 2016

22

Introducere în studiul fizicii, Editura PIM