Amplificatorul de Instrumentatie

Circuitul amplificatorului de instrumentaţie

Circuitul este construit din două amplificatoare diferenţiale şi trei rezistori ce conectează cele
două amplificatoare împreună. Considerăm că toţi rezistorii din circuit sunt egali, cu excepţia
rezistorului R amplificare. Reacţia negativă a AO din stânga sus duce tensiunea din punctul 1
(deasupra lui R amplificare) la o valoare egală cu V1. Asemănător, tensiunea la punctul 2 (sub R
amplificare) este menţinută la o valoare egală cu V2. Caderea de tensiune la bornele lui
Ramplificare va fi egală cu diferenţa de tensiune dintre V1 şi V2. Această cădere de tensiune
duce la apariţia unui curent prin R amplificare, şi din moment ce curentul prin buclele de reacţie
ale celor două amplificatoare este zero, curentul prin Ramplificare trebuie să fie egal cu valoarea
curentului prin cele două rezistoare R din imediata sa vacinătate.

Căderea de tensiune între punctele 3 şi 4 va fi prin urmare egală cu:

Factorul de amplificare în tensiune

Amplificatorul diferenţial din dreapta va amplifica această cădere de tensiune dintre punctele 3 şi
4 cu un factor de 1 (presupunând că valorile tuturor rezistorilor R sunt egale).

Din formula de mai sus reiese şi factorul de amplificare în tensiune al unui amplificator de

instrumentaţie:
Cea mai mică amplificare posibilă cu ajutorul configuraţiei de mai sus este 1, atunci când R
amplificare este deschis (rezistenţa infinită).

Avantaje

Deşi modul de realizare al acestui AO pare greoi, avantajul constă în impedanţele de intrare
extrem de mari pentru V1 şi V2, iar amplificarea se poate ajusta prin variaţia valorii unui singur
rezistor.

Amplificatoarele de instrumentatie sunt caracterizate prin:

-         impedanta de intrare foarte mare, de ordinul  108..1012  ;

-         impedanta de iesire foarte mica Zout = 10-2,..., 10-1  ;

-         tensiune de decalaj a nulului de valoare mica, mai mica de Vdo=200mV;

-         RMC > 100.

În figura 7.25 este prezentata schema clasica a unui amplificator de instrumentatie,

realizat cu trei amplificatoare operationale.

Fig 2.25
Deoarece tensiunea diferentiala Vd1=0, pentru A1 si A2  avem

Fig 2.26

În figura 7.26 a fost desenata numai partea de intrare a amplificatorului de

instrumentatie.

Prin R6 circula curentul          

Tensiunea la iesirea A2 este    

Pe de alta parte                      

=> 
În figura 7.27 a fost desenata numai partea de iesire a amplificatorului de
instrumentatie.

Fig.
7.28.
 
Prin rezistorul R3 si R4 circula, ca în figura 7.28, curentul I, a carei expresie
este

Tensiunea VA, pe baza potentialelor si prin înlocuirea expresiei curentului,

devine

Tensiunea VB este stabilita de divizorul de tensiune

Dar tensiunea diferentiala la intrarea A3 este foarte mica asa încât

de unde

si, în final se obtine expresia tensiunii de iesire a amplificatorului de

instrumentatie
 .

                Se constata ca valoarea amplificarii poate fi modificata prin

ajustarea valorii rezistorului RG.

          AD623  este un amplificator de instrumentatie integrat, a carui

schema simplificata este prezentata în figura 7.29.

Tensiunile de intrare se aplica prin intermediul unui etaj cu tranzistor PNP,

având rolul de buffer si de adaptor de nivel.

Borna 5 este borna de referinta a semnalelor de intrare, conectata de regula, la

masa amplificatorului.   Rezistorul G stabileste valoarea amplificarii, conform
relatiei

Rezistorul de 50 kΩ de pe reactia fiecarui amplificator fixeaza valoarea

amplificarii.
  

Deoarece
tranzistorii lucreaza
la potentialul
masei, circuitul nu
a fost prevazut cu
posibilitatea
compensarii
curentului de
alimentare a
intrarilor, dar acesta
are valori mici de ordinul a 25 nA.

Fig. 7.29.
 
 Diodele de pe intrare limiteaza tensiunea la aproximativ 0,3 V.

Precizia de realizare a rezistorilor asigura o precizie a factorului de

amplificare de 0,1%.

Raspunsul
amplificatorului
este liniar în
frecventa pâna la
10 kHz, pentru
amplificari mari
(60 dB) si pâna la
100 kHz, pentru
amplificari mici
(20 dB).

Factorul de
rejectie a modului comun RMC are valori mari

( 90 dB) pentru frecvente mai joase de 200 Hz, apoi scade asa încât la
100 kHz este de 30dB.

Tensiunile de radiofrecventa, induse pe diferite cai, în amplificatoarele

de instrumentatie se manifesta ca o tensiune de offset la iesirea acestuia.

În figura 7.30 sunt prezentate elementele suplimentare care sa previna

efectele tensiunilor de radiofrecventa. Având în vedere ca factorul de
rejectie are valori mai mici la frecvente mari si circuitul integrat nu va
atenua singur decât în mica masura efectele acestor perturbatii se impune a
utiliza o serie de condensatori care sa sunteze frecventele mari.

Perechile R1/C1 si R2/C2 formeaza o punte la intrarea amplificatorului

care creste factorul de rejectie pentru frecvente mari. C3 face ca orice
semnal RF sa devina de mod comun si în consecinta sa fie atenuat. Filtrul
trece jos astfel format are frecventa de taiere la 400 Hz, asa încât atenuarea
frecventelor pâna la 20 MHz este mai buna de 70 dB.