Atragerea răspunderii administratorilor. Admisibilitate...

Atragerea răspunderii administratorilor. Admisibilitate.

Condiţii. Aplicabilitatea art. 138 litera c) și d) din
Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
Ștefan MAXIM
avocat, Baroul Braşov

Prin prisma art. 138 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, legiuitorul
prevede posibilitatea atragerii răspunderii administratorilor după administrarea de dovezi care
să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societăţii
în starea de insolvenţă. Orice încălcare de către administrator a dispoziţiilor legale referitoare la
exercitarea funcţiei sale atrage antrenarea răspunderii acestuia în măsura în care sunt îndeplinite
condiţiile generale și speciale ale răspunderii.
(Curtea de Apel Brașov – Decizia civilă nr. 466/R/20.12.2017)

”Prin sentinţa civilă nr. 1266/Sind din 2.11.2017
Tribunalul Braşov a respins acţiunea formulată
şi precizată de reclamanta-creditoare A.J.F.P.
Braşov, în contradictoriu cu pârâţii N.V., G.I.,
S.G., P.S.G., R.D.C. şi E.V.C., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul
Braşov a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului
Braşov, în data de 14.02.2013, sub
nr. 7878/62/2009/a7, reclamanta, în contra-
dictoriu cu pârâţii, a solicitat instanţei obligarea
pârâţilor să suporte pasivul debitoarei R. S.A.
În motivare, reclamanta a arătat, în esenţă,
că sunt îndeplinite condiţiile pentru atra-
gerea răspunderii pârâţilor, în calitate de
foşti administratori ai debitoarei, potrivit
art. 138 lit. c) şi d) din Legea nr. 85/2006.
S-a arătat că până la momentul deschiderii
procedurii insolvenţei debitorului, 28.10.2009,
conducerea activităţii acestuia a fost realizată
de pârâţi, că lichidatorul C.I. IPURL, prin
raportul privind cauzele şi împrejurările care
au generat starea de insolvenţă, a indicat
factorii care au condus la acumularea de
obligaţii de plată către creditori mai mari decât
lichidităţile debitorului. Totodată a indicat
cauzele care au generat starea de insolvenţă:
managementul defectuos, indisciplina
financiar-contabilă, nerespectarea disciplinei
tehnologice care a dus la întârzierea onorării
comenzilor, a creşterii numărului de rebuturi,
la obţinerea unor producţii mici în condiţiile
unor eforturi financiare mari, costuri foarte
mari de producţie datorate gradului avansat
de uzură a utilajelor folosite şi a cheltuielilor
ridicate cu munca vie, nerespectarea legislaţiei
fiscale, practicarea unor politici neadecvate de
preţuri. Indisciplina financiar-contabilă atrage
în cauză aplicabilitatea prevederilor art. 138
alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006. Pârâţii, în
calitatea lor de administratori, nu au întreprins
măsuri concrete în ceea ce priveşte respectarea
disciplinei financiar-contabile a debitorului,
situaţia care a condus la imposibilitatea
gestionării resurselor financiare şi economice
rezultate ca urmare a desfăşurării activităţii.
De asemenea nu s-a organizat contabilitatea
de gestiune potrivit legii şi prin urmare pârâţii
au pierdut controlul pierderilor şi nu au luat
măsuri concrete de reducere a acestora. Pârâţii
au stat în pasivitate faţă de declinul economic
şi financiar al debitorului şi nu au efectuat

SINTEZE DE JURISPRUDENŢĂ | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR. 3/2018 | 81

 Ștefan MAXIM
demersuri pentru recuperarea creanţelor de la
debitori.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 138
alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 85/2006.
Pârâtul N.V. a formulat întâmpinare prin care
a solicitat respingerea acţiunii, cu cheltuieli
de judecată. Pârâtul a solicitat reclamantei
să precizeze fapta proprie care i se impută,
perioada de timp în care se susţine că a
fost săvârşită, prejudiciul produs, legătura
de cauzalitate dintre fapta ce i se impută
şi prejudiciul pretins, acţiunea neputând fi
formulată în mod generic. A invocat totodată
excepţia prescripţiei dreptului material la
acţiune.
Pârâtul G.I. a formulat întâmpinare (filele 17-20)
prin care a solicitat respingerea cererii
ca prescrisă, ca netemeinică şi nelegală,
cu cheltuieli de judecată. În motivare s-a
arătat că R. SA este o societate admisă la
tranzacţionare şi conform art. 143 alin. (1) din
Legea nr. 31/1990, este obligatorie delegarea
conducerii societăţii. În acest sens, societatea
avea director economic, care era direct
responsabil cu ţinerea contabilităţii, în sarcina
pârâtului, în calitate de administrator, nefiind
atribuţiile privind situaţia contabilă a societăţii.
Pentru a se reţine incidenţa dispoziţiilor
art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, este
necesar ca reclamanta să dovedească folosul
practic rezultat în urma activităţii precum şi
faptul că urmare a acestei activităţi delictuale,
JURISPRUDENŢĂ
societatea a ajuns în încetare de plăţi. În cauză
nu s-a dovedit că pârâţii au avut un folos
material. Deşi reclamanta susţine că pârâtul în
calitate de administrator a stat în pasivitate în
ceea ce priveşte starea societăţii, din procesul
verbal al şedinţei consiliului de administraţie al
S.C. „R.” S.A. din data de 02.03.2009, rezultă
contrariul.
Pârâta E.V.C. a formulat întâmpinare
(filele 46-50) prin care a solicitat respingerea
cererii ca prescrisă, ca netemeinică şi nelegală,
82 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR. 3/2018
cu cheltuieli de judecată. În motivare s-a
arătat că R. SA este o societate admisă la
tranzacţionare şi conform art. 143 alin. (1) din
Legea nr. 31/1990, este obligatorie delegarea
conducerii societăţii. În acest sens, societatea
avea director economic, care era direct
responsabil cu ţinerea contabilităţii, în sarcina
pârâtei, în calitate de administrator, nefiind
atribuţiile privind situaţia contabilă a societăţii.
Pentru a se reţine incidenţa dispoziţiilor
art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, este
necesar ca reclamanta să dovedească folosul
practic rezultat în urma activităţii precum şi
faptul că urmare a acestei activităţi delictuale,
societatea a ajuns în încetare de plăţi. În cauză
nu s-a dovedit că pârâţii au avut un folos
material. Deşi reclamanta susţine că pârâta în
calitate de administrator a stat în pasivitate în
ceea ce priveşte starea societăţii, din procesul
verbal al şedinţei consiliului de administraţie
al SC R. SA din data de 02.03.2009, rezultă
că pârâta a propus discutarea posibilităţii
depunerii unei cereri de deschidere a proce-
durii prevăzute de Legea nr. 85/2006 cu posi-
bilitatea de întocmire a unui plan de reor-
ganizare, propunere ce a fost respinsă prin vot
de către ceilalţi administratori.
Pârâtul S.G. a formulat întâmpinare (fila 128)
prin care a solicitat respingerea acţiunii,
arătând că acţiunea reclamantei s-a prescris
şi că a fost formulată în mod generic, fără a
individualiza fapta proprie a pârâtului, perioada
de timp în care se susţine că ar fi săvârşit-o,
prejudiciul cauzat şi legătura de cauzalitate,
acţiunea nefiind susţinută de nicio probă.
Pârâtul R.D.C. a formulat întâmpinare prin care
a solicitat respingerea acţiunii ca prescrisă,
ca netemeinică şi nelegală, cu cheltuieli de
judecată. În motivare, s-a arătat că pentru
a se putea antrena răspunderea membrilor
organelor de conducere a SC R. SA, reclamanta
trebuia să dovedească condiţiile generale de
admisibilitate a acţiunii şi anume prejudiciul,
fapta ilicită, vinovăţia şi raportul de cauzalitate
| SINTEZE DE JURISPRUDENŢĂ

între fapta ilicită şi prejudiciu, aspect care nu a
fost realizat în cauză.
Pârâtul P.S.G. a formulat întâmpinare
(filele 165-167) prin care a solicitat respingerea
acţiunii, cu cheltuieli de judecată. Pârâtul
a solicitat reclamantei să precizeze fapta
proprie care i se impută, perioada de timp în
care se susţine că a fost săvârşită, prejudiciul
produs, legătura de cauzalitate dintre fapta
ce i se impută şi prejudiciul pretins, acţiunea
neputând fi formulată în mod generic.
A invocat totodată excepţia prescripţiei drep-
tului material la acţiune. Pârâtul a arătat că
a făcut parte din consiliul de administraţie al
societăţii debitoare în perioada 08.10.2008 -
08.10.2009, plecând din societate prin demisie
şi nu a semnat niciun bilanţ financiar-contabil.
Prin precizarea depusă la data de 02.04.2013,
reclamanta a arătat că solicită obligarea
pârâţilor în solidar a pasivului R. SA în sumă de
10.575.795 lei (fila 73), prin precizarea din data
de 11.03.2014 a arătat că solicită obligarea
pârâţilor în solidar a pasivului R. SA în sumă
de 8.075.795 lei (fila 194), depunând la dosar
înscrisuri (filele 195-201), iar prin precizarea
din data de 22.05.2014 a arătat că solicită
obligarea pârâţilor în solidar a pasivului R. SA
în sumă de 3.775.795 lei (fila 1 vol. 2).
Prin sentinţa civilă nr. 444/SIND/13.03.2015,
s-a admis excepţia prescripţiei dreptului
la acţiune, invocată de pârâţi, cererea de
chemare în judecată fiind respinsă ca prescrisă.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs
reclamanta, cale de atac ce a fost admisă prin
decizia civilă nr. 287/20.05.2015 pronunţată
de Curtea de Apel Braşov, cauza fiind trimisă
spre rejudecare.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribu-
nalului Braşov la data de 26.05.2015, sub
nr. 7878/62/2009/a7*.
Prin precizarea depusă la data de 20.01.2016,
reclamanta a arătat că solicită obligarea
SINTEZE DE JURISPRUDENŢĂ | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR. 3/2018 | 83
Atragerea răspunderii administratorilor. Admisibilitate...
pârâţilor în solidar a pasivului R. SA în sumă
de 3.672.493 lei (f. 27-29), iar prin precizarea
din data de 17.10.2016, a indicat suma de
3.357.781 lei (f. 139-142).
În cursul judecăţii s-au depus la dosar în-
scrisuri (f. 57-92, 106-110, 186-256, f. 3-4,
8-67, 76-78, 84-181), s-a administrat proba cu
interogatoriul reclamantei (f. 93-97, 116-119,
120-123).
Analizând actele şi lucrările dosarului, jude-
cătorul sindic a reţinut următoarele:
Prin art. 138 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul
a reglementat o răspundere civilă delictuală
specială pentru a cărei atragere este necesar
să fie îndeplinite cele patru condiţii prevăzute
de art. 1357 Cod civil, anume prejudiciul,
fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre
fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia
persoanelor vizate, cu menţiunea că în astfel de
situaţii prejudiciul este reprezentat de pasivul
sau din o parte din pasivul rămas neacoperit al
societăţii debitoare, iar fapta ilicită pretins a fi
săvârşită de pârât, trebuie să fie una care să se
încadreze faptelor prevăzute la art. 138 alin. (1)
lit. a) – g) din Legea nr. 85/2006.
Pe lângă condiţiile generale, art. 138 prevede
şi condiţii speciale pentru angajarea acestei
forme de răspundere: persoanele care au
săvârşit faptele ilicite trebuie să fie membrii
organelor de conducere sau de supraveghere
din cadrul societăţii, iar faptele enumerate în
dispoziţiile art. 138 trebuie să fi contribuit la
ajungerea debitorului în stare de insolvenţă.
Pentru a opera angajarea răspunderii patri-
moniale, simplele afirmaţii nu sunt suficiente
întrucât părţilor le revine, potrivit art. 1196
Cod civil, sarcina de a-şi dovedi susţinerile,
invocarea prevederilor art. 138 din Legea
nr. 85/2006 nefiind de natură să atragă în mod
automat răspunderea membrilor organelor
de conducere. Legiuitorul nu a înţeles să
instituie o prezumţie legală de vinovăţie şi
 Ștefan MAXIM
de răspundere în sarcina acestor membrii, ci
a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei
răspunderi, însă doar după administrarea de
dovezi care să conducă la concluzia că, prin
faptele enumerate de lege, s-a contribuit la
ajungerea societăţii în stare de insolvenţă.
Prin urmare, toate condiţiile răspunderii
reglementate de procedura insolvenţei trebuie
dovedite, neoperând nicio prezumţie de culpă.
Acţiunea ce face obiectul prezentului litigiu a
fost întemeiată de reclamantă pe dispoziţiile
art. 138 lit. c) şi d) din Legea nr. 85/2006,
potrivit cărora judecătorul sindic poate dispune
ca o parte a pasivului debitorului, persoană
juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie
suportată de membrii organelor de conducere
şi/sau supraveghere din cadrul societăţii,
precum şi de orice altă persoană care a cauzat
starea de insolvenţă a debitorului, prin una
dintre următoarele fapte:
c) au dispus, în interes personal, continuarea
unei activităţi care ducea, în mod vădit,
persoana juridică la încetarea de plăţi;
d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să
dispară unele documente contabile sau nu au
ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a invocat
managementul defectuos al activităţii debi-
toarei, realizat de către pârâţi, prin indicarea
factorilor prezentaţi în raportul privind
cauzele şi împrejurările ce au generat starea
JURISPRUDENŢĂ
de insolvenţă a debitorului întocmit de C. I.
IPURL, respectiv: necontrolarea rezultatelor
economice ale societăţii mixte româno-
iraniene, lipsa inventarierii echipamentelor
aduse ca aport la capitalul social al societăţii
mixte, neurmărirea şi neprovizionarea clienţilor
rău platnici, deficienţe grave în organizarea
contabilităţii de gestiune şi calculaţie a
costurilor, deficienţe grave în organizarea ges-
tiunilor materiale, neanalizarea cheltuielilor
nedeductibile la calculul profitului impozabil,
84 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR. 3/2018
neevidenţierea în liste separate de inventar
a stocurilor cu mişcare lentă şi a celor fără
mişcare şi neîntreprinderea niciunei măsuri de
diminuare a acestora.
Cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 138
lit. c) din Legea nr. 85/2006, s-a constatat că
în speţă nu s-a făcut dovada incidenţei acestui
text de lege, managementul defectuos, inclusiv
necontrolarea activităţii societăţii FCS I. Ltd
la care debitoare deţine 49% din capitalul
social, fără dovedirea unui interes personal al
pârâţilor în continuarea activităţii debitoarei,
fiind insuficient pentru atragerea răspunderii
patrimoniale a acestora. Or, în cauză, recla-
manta nu a dovedit un astfel de interes,
acţiunea formulată pe acest temei legal fiind
neîntemeiată.
În privinţa aplicării dispoziţiilor art. 138 lit. d)
din Legea nr. 85/2006, s-a reţinut că debitorul
R. SA este o societate a cărei situaţii financiare
anuale fac obiectul unei obligaţii legale de
auditare financiară, conducerea activităţii
acesteia fiind potrivit art. 143 alin. (4) din
Legea nr. 31/1990 delegată directorilor.
Potrivit art. 1431 alin. (3) din Legea nr. 31/1990
„orice administrator poate solicita directorilor
informaţii cu privire la conducerea operativă
a societăţii. Directorii vor informa consiliul de
administraţie, în mod regulat şi cuprinzător,
asupra operaţiunilor întreprinse şi asupra celor
avute în vedere”.
Potrivit art. 1442 alin. (2) din Legea nr. 31/1990
„administratorii răspund faţă de societate
pentru prejudiciile cauzate prin actele înde-
plinite de directori sau de personalul încadrat,
când dauna nu s-ar fi produs dacă ei ar fi
exercitat supravegherea impusă de îndatoririle
funcţiei lor”.
Or, toate neregularităţile invocate de recla-
mantă privind activitatea financiar-contabilă a
societăţii şi gestionarea patrimoniului acesteia
(deficienţe grave în organizarea contabilităţii
| SINTEZE DE JURISPRUDENŢĂ

de gestiune şi calculaţie a costurilor, deficienţe
grave în organizarea gestiunilor materiale,
neanalizarea cheltuielilor nedeductibile la
calculul profitului impozabil, neevidenţierea
în liste separate de inventar a stocurilor
cu mişcare lentă şi a celor fără mişcare şi
neîntreprinderea niciunei măsuri de diminuare
a acestora) vizează modul de îndeplinire a
atribuţiilor de serviciu de către directorul
economic al debitoarei, respectiv d-na D.V.R..
Prin urmare, săvârşirea acestor fapte poate
fi imputată directorului economic, iar pentru
a fi atrasă răspunderea administratorilor
societăţii pentru faptele directorului, este
necesar a se dovedi, conform art. 1442 alin. (2)
din Legea nr. 31/1990, că administratorii nu
şi-au îndeplinit obligaţia de supraveghere a
activităţii acestuia.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a
rezultat că situaţia financiară aferentă anului
2006 a fost aprobată de către adunarea
generală a acţionarilor, iar administratorii
au fost descărcaţi de gestiune, aspecte ce
prezumă faptul că până la acel moment
situaţia financiar-contabilă a societăţii era
întocmită cu respectarea dispoziţiilor legale în
vigoare (filele 231-232 vol. 1 rejud.).
Înregistrările efectuate în ORC, relevă faptul
că la data de 09.10.2008 au fost numiţi în
funcţia de administratori ai societăţii debitoare
E.V.C., P.S.G. şi R.D.C. şi au fost revocaţi din
funcţia de administratori, începând cu data de
14.10.2008, administratorii anteriori, respectiv
G.I., S.C. şi N.V..
Conform menţiunilor din ORC, pârâtul S.G.
a fost numit în funcţia de administrator al
societăţii debitoare la data de 25.06.2007,
mandatul acestuia expirând la data de
24.06.2008 însă potrivit susţinerilor acestuia,
S.G. a avut calitatea de membru provizoriu al
consiliului de administraţie, pe locul rămas
liber prin retragerea d-lui S.C., în perioada
01.08.2007-08.10.2008.
SINTEZE DE JURISPRUDENŢĂ | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR. 3/2018 | 85
Atragerea răspunderii administratorilor. Admisibilitate...
În privinţa activităţii administratorilor so-
cie tăţii R. S.A. în funcţie până la data de
14.10.2008, faţă de înscrisurile depuse la dosar,
s-au reţinut următoarele:
Conform analizei contului de profit şi pierdere
efectuată de lichidatorul judiciar al SC R. SA
în cadrul raportului privind cauzele care au
condus la starea de insolvenţă a debitorului,
societatea a înregistrat pierderi în anul 2006,
pierderi ce au fost reduse în anul 2007, dar care
au crescut în anii 2008 şi 2009 (fila 62 dos.
iniţial).
A. S. R. (PAS), deţinător a 75,387 % din totalul
acţiunilor debitoarei, era condusă la data
de 30.03.2007 de directorul economic al
societăţii D.V.R., care, în adunarea generală
extraordinară a acţionarilor SC R. SA de la acea
dată, a votat pentru vânzarea hotelului A. din
Eforie Nord. Această decizie a fost contestată
de Sindicatul Liber Cuzineţi şi a dat naştere
unor conflicte în interiorul societăţii, dar şi în
cadrul A.S.R., soldate cu formularea de diferite
acţiuni civile şi de plângeri penale, salariaţii
contestând deciziile luate de conducerea
societăţii.
În perioada 2007-2008, conflictele dintre
salariaţi şi conducerea societăţii au continuat,
accesul în societate a celei din urmă fiind
blocat de salariaţi în cursul anului 2008
(filele 192-193).
În urma plângerii penale formulate de Sindi-
catul Liber C., organele de urmărire penală au
stabilit că decizia de vânzare a hotelului A. a
fost luată în beneficiul societăţii (filele 8-9
vol. 2 dos iniţial).
Ca urmare a problemelor de sănătate, atri-
buţiile pârâtului N.V. deţinute în calitate
de director general al societăţii debitoare
au fost preluate de B.M. începând din data
de 01.08.2007 până la revocarea expresă a
acestuia (filele 233-235 vol. 1 rejud.), pârâtul
 Ștefan MAXIM
îndeplinind doar atribuţiile de preşedinte al
consiliului de administraţie.
Prin cererea înregistrată la data de 04.04.2008,
pârâtul G.I. – membru al consiliului de admi-
nistraţie din partea S. T. – a solicitat directorului
general şi comisiei de cenzori întreprinderea
tuturor demersurile premergătoare întocmirii
situaţiilor financiare privind exerciţiul financiar
al anului 2007 (f. 4 vol. 2 rejud.), exercitându-şi
astfel atribuţiile legale privind supravegherea
activităţii directorilor.
Prin procesul verbal al şedinţei consiliului de
administraţie din data de 04.06.2008, s-a
indicat faptul că situaţiile financiare aferente
anului 2007 nu pot fi prezentate către S. T.
deoarece accesul în societate al conducerii
societăţii este blocat de o parte a salariaţilor
(filele 192-193 vol. 1 rejud.).
În urma conflictelor de muncă, hotărârea
adunării generale a acţionarilor din data de
09.10.2008, a hotărât revocarea membrilor
consiliului de administraţie, a votat împotriva
adoptării situaţiilor financiare anuale încheiate
la data de 31.12.2007 şi împotriva adoptării
raportului de gestiune al administratorilor
(filele 8-9 vol. 2 rejud.).
Situaţia financiară aferentă anului 2007 nu a
fost aprobată de adunarea generală nici în anii
următori, astfel cum rezultă din raportul de
audit depus la dosar (filele 24-26 vol. 2 rejud.).
JURISPRUDENŢĂ
În contextul menţionat, judecătorul sindic
a constatat că în sarcina administratorilor
societăţii debitoarei în funcţie până la data de
14.10.2008, nu se poate reţine că aceştia nu au
supravegheat activitatea directorului economic
în sensul îndeplinirii obligaţiilor indicate de
reclamantă, situaţiile financiare şi gestiunea
patrimoniului societăţii nefiind întocmite
conform legii tocmai datorită conflictelor
existente la nivelul societăţii şi în cadrul A.
S. R., conflicte ce au avut drept consecinţă
86 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR. 3/2018
împiedicarea directorului economic să-şi
desfăşoare activitatea în mod corespunzător.
Prin urmare, întrucât nu sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute de art. 1442 alin. (2) din
Legea nr. 31/1990 acţiunea formulată de
reclamantă împotriva pârâţilor N.V., G.I. şi S.G.
a fost respinsă ca neîntemeiată, nemaifiind
necesar a se analiza dacă prin neîndeplinirea
obligaţiilor sale, directorul economic a cauzat
întregul prejudiciu pretins de reclamantă.
În privinţa administratorilor debitoarei în
funcţie începând cu data de 09.10.2008 şi
până la data numirii unui nou consiliu de
administraţie (12.10.2009), s-au reţinut
următoarele:
Din procesul verbal al şedinţei consiliului
de administraţie al S.C. R. S.A. din data de
23.01.2009, a rezultat că membrii consiliului
de administraţie i-au cerut directorului
economic să completeze raportul acestuia
privind participaţia deţinută la firma K. Iran
precum şi să prezinte o situaţie detaliată a
creanţelor societăţii (filele 12-13 vol. 2 rejud.).
Potrivit procesului verbal din 02.03.2009,
directorul economic a informat consiliul de
administraţie cu privire la imposibilitatea de
prezentare a situaţiei la data de 31.12.2008
întrucât până în prezent nu s-a finalizat inven-
tarierea anuală a patrimoniului societăţii şi
nu au fost înregistrate în contabilitate toate
obligaţiile bugetare (filele 14-15 vol. 2 rejud.).
În şedinţa din data de 15.04.2009, s-a consem-
nat faptul că pârâta E. C. a solicitat explicaţii
privind motivele pentru care nu s-a procedat
la convocarea consiliului de administraţie
în vederea analizării documentelor aferente
închiderii exerciţiului financiar 2008,
menţionându-se că acest fapt s-a datorat
nepunerii la dispoziţie, de către directorul
economic, a situaţiilor necesare (filele 21-23
vol. 2 rejud.).
| SINTEZE DE JURISPRUDENŢĂ

Prin şedinţa din data de 23.04.2009, i s-a
acordat directorului economic un termen final
până la care să pună la dispoziţie situaţiile
necesare (filele 119-121 vol. 2 rejud.), iar la
data de 29.04.2008 s-a constatat că obligaţia
stabilită nu a fost îndeplinită, directorul
economic intrând în concediu medical din
data de 27.04.2009 (fila 123 vol. 2 rejud.). Din
actele dosarului, nu a rezultat data până la
care directorul economic s-a aflat în concediu
medical.
Pârâta E.C.V. a demisionat din funcţia de
membru al Consiliului de Administraţie al R.
SA la data de 10.06.2009 (fila 30 vol. 2 rejud),
ulterior acestei date la şedinţele consiliului de
administraţie participând doar pârâţii R.D. şi
P.S., astfel cum rezultă din procesele verbale
depuse la dosar.
Prin hotărârea AGA din 28.05.2009, s-a votat
împotriva situaţiilor financiare anuale încheiate
la data de 31.12.2008 şi împotriva descărcării de
gestiune a administratorilor, precum şi pentru
pornirea unei acţiuni în răspundere contra
directorului economic (filele 27-28 vol. 2 rejud.).
Prin hotărârea AGA din data de 12.10.2009,
s-a numit un nou consiliu de administraţie
luându-se act de demisiile anterioare ale admi-
nistratorilor anteriori (filele 197-199 vol. 2
rejud.).
La data de 28.10.2009, s-a deschis procedura
generală a insolvenţei împotriva debitoarei prin
sentinţa civilă nr. 1912/SIND.
Raportat la demersurile efectuate de consiliul
de administraţie, menţionate în procesele
verbale întocmite cu ocazia şedinţelor aces-
tuia, judecătorul sindic a constatat că admi-
nistratorii şi-au îndeplinit obligaţia de supra-
veghere prevăzută de art. 1431 alin. (3) din
Legea nr. 31/1990.
Faptul că directorul economic nu a îndeplinit
obligaţiile stabilite în sarcina sa de consiliul de
SINTEZE DE JURISPRUDENŢĂ | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR. 3/2018 | 87
Atragerea răspunderii administratorilor. Admisibilitate...
administraţie, nu poate justifica antrenarea
răspunderii administratorilor în baza art. 138
lit. d) din Legea nr. 85/2006, întrucât potrivit
art. 144 2 alin. (2) din Legea nr. 31/1990
pentru a fi antrenată răspunderea acestora
este necesar a se face dovada faptului că
administratorii nu au exercitat supravegherea
impusă de îndatoririle funcţiei lor, aspect ce nu
s-a reţinut în cauză.
Ca urmare, întrucât pârâţii E.V.C., P.S.G. şi
R.D.C. şi-au îndeplinit obligaţia de a supra-
veghea activitatea directorului economic,
solicitându-i acestuia explicaţii şi lămuriri, s-a
respins acţiunea formulată împotriva acestora
ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal,
a declarat recurs creditoarea AJFP Braşov
solicitând modificarea ei, în sensul admiterii
cererii de antrenare răspundere.
În motivarea cererii de recurs a arătat, în
esenţă, următoarele:
Din raportul asupra cauzelor insolvenţei
rămas necontestat, rezultă că insolvenţa a
fost cauzată de managementul defectuos
şi de faptul că organele de conducere nu
au organizat contabilitatea de gestiune cu
consecinţa clară a vânzării producţiei în
pierdere şi decapitalizarea treptată a societăţii.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal,
a declarat recurs creditoarea AJFP Braşov
solicitând modificarea ei în sensul admiterii
cererii de antrenare răspundere.
În motivarea cererii de recurs a arătat, în
esenţă, următoarele:
Din raportul asupra cauzelor insolvenţei
rămase necontestate rezultă că insolvenţa a
fost cauzată de managementul defectuos şi de
faptul că organele de conducere au organizat
contabilitatea de gestiune, cu consecinţa
clară a vânzării producţiei de pierdere şi
decapitalizarea treptată a societăţii.
 Ștefan MAXIM
A mai arătat recurenta că, dacă greva spontană
a salariaţilor, a cărei ilegalitate a fost constatată
de instanţă, a fost principala cauză a insolvenţei,
ar trebui observat că principalul vinovat în
declanşarea grevei este dl R.D.C. care, ulterior
conflictului de muncă, dobândeşte calitatea de
administrator al debitoarei.
De altfel, în aceeaşi perioadă, potrivit raportului
de audit nr. 157/21.05.2016, printre cauzele
care au determinat insolvenţa se numără
schimbarea repetată a conducerilor societăţii,
asocierea cu un partener iranian căruia i se vând
produse sub costul de producţie şi inexistenţa
unui control corespunzător asupra firmei create
în asociere cu partenerul iranian.
În ceea ce priveşte faptul că directorul econo-
mic, ar fi responsabilă de insolvenţa debitoarei,
un manager responsabil ar fi luat măsuri
împotriva acesteia inclusiv prin angajarea
răspunderii salariatului conform Codului
muncii, însă aceste măsuri au fost luate doar
după deschiderea procedurii insolvenţei.
A mai arătat recurenta că pentru antrenarea
răspunderii solidare a mai multor persoane
este suficient să se dovedească faptul că
generator de daune este rezultatul unei
activităţi concurente intenţionate sau din
culpă, fără a trebui să indice, în concret, pentru
fiecare pârât, în ce constă culpa personală şi
prejudiciul produs de fiecare pârât.
JURISPRUDENŢĂ
Recurenta a criticat şi modul de acordare a
cheltuielilor de judecată, arătând că, faţă de
cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate
de reclamanţi şi acordat de instanţă, este
prejudiciat, fapt pentru care solicită aplicarea
dispoziţiilor art. 451 alin. (2) şi art. 453 alin. (2)
Cod procedură civilă şi reducerea respectivelor
cheltuieli de judecată.
În cauză au formulat întâmpinare intimaţii
solicitând respingerea recursului ca nefondat,
cu cheltuieli de judecată.
88 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR. 3/2018
Analizând sentinţa recurată prin prisma moti-
velor de recurs invocate de parte, dar şi a celor
ce pot fi avute în vedere din oficiu de către
instanţă, Curtea apreciază că prezentul recurs
este vădit nefondat, urmând a fi respins ca
atare pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. c) şi
d) din Legea nr. 85/2006, se poate dispune
antrenarea răspunderii organelor de conducere
ale debitoarei care „(…)au dispus, în interes
personal, continuarea unei activităţi care
ducea, în mod vădit, persoana juridică la
încetarea de plăţi, care au ţinut o contabilitate
fictivă, au făcut să dispară unele documente
contabile sau nu au ţinut contabilitatea în
conformitate cu legea (…)”.
Ori, faptele indicate de către recurentă, respectiv
managementul defectuos, vânzarea mărfurilor
sub costul de producţie, declanşarea unei greve
nelegale şi neluarea măsurilor pentru antrenarea
răspunderii materiale a salariatei D.V.R. nu se
încadrează nici în nelegala ţinere a contabilităţii,
nici în continuarea activităţii care ducea în mod
vădit la insolvenţa în interes personal.
În ceea ce priveşte neregularităţile privind
activitatea financiar – contabilă a debitoarei
şi gestionarea patrimoniului debitoarei,
respectiv contabilitatea de gestiune, calculaţia
costurilor, organizarea gestiunii materiale,
neanalizarea cheltuielilor nedeductibile la
calculul impozitului pe profit în mod legal
şi temeinic a apreciat judecătorul sindic
că acestea vizează modul de îndeplinire a
atribuţiilor de către directorul economic, dna
D.V.R. respectiv că intimaţii – pârâţi nu se
fac vinovaţi de săvârşirea faptei prevăzute de
art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce priveşte motivele de recurs privind
acordarea cheltuielilor de judecată, se constată
că toate dovezile privind efectuarea acestor
cheltuieli au fost depuse până la încheierea
dezbaterilor, dar că reclamanta a lipsit la
termenul de judecată respectiv (19.10.2017)
| SINTEZE DE JURISPRUDENŢĂ
 Atragerea răspunderii administratorilor. Admisibilitate...

astfel că în mod vădit netemeinic se apreciază
de către recurentă că a fost lipsită de apărare
prin faptul că nu s-a pus în discuţie părţilor
cuantumul acestor cheltuieli.
În ceea ce priveşte cuantumul acestor cheltuieli
se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 274
alin. (3) Cod procedură civilă vechi, se pot redu-
ce onorariile apărătorilor, dar că, faţă de valoa-
rea pretenţiilor şi de munca depusă de avocaţi,
cuantumul acestora nu este exagerat de mare,
astfel că nu se impune reducerea acestora.
Faţă de aceste considerente, constatând şi
faptul că sentinţa atacată nu conţine cauze
de nulitate absolută, în temeiul art. 312 Cod
procedură civilă, urmează să respingă ca
nefondat prezentul recurs.”

COMENTARIU
Antrenarea răspunderii administratorilor poate fi interpretată ca fiind o răspundere civilă
delictuală specială pentru care este imperios necesar îndeplinirea celor 4 condiţii expres prevăzute
de art. 1357 Cod civil[1], respectiv prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta
ilicită și prejudiciu și vinovăţia, particularizate prin condiţiile speciale prevăzute de art. 138 din
Legea nr. 85/2006, respectiv faptele ilicite să fie săvârșite de membrii organelor de conducere
sau de supraveghere din cadrul societăţii, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea
de insolvenţă a debitorului, după caz, iar faptele enumerate în art. 138 din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenţei, în prezenta speţă, lit. c) și d) să conducă la ajungerea debitorului
în starea de insolvenţă.

Prin prisma art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale
a administratorilor trebuie ca aceștia să fi dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi
care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi, aspecte ce trebuiesc probate,
simplele afirmaţii nefiind suficiente pentru antrenarea răspunderii administratorilor.

În aprecierea faptei de la lit. c) al art. 138 din Legea privind procedura insolvenţei reclamanta
trebuie să arate, în mod expres, care au fost faptele ce au condus la starea de insolvenţă a
societăţii și activităţile desfăşurate de administrator în interes personal, care ar fi dus în mod
inevitabil debitorul la încetarea de plăţi.

Expresia „a dispune în interes personal” presupune existenţa unei atitudini active, respectiv
existenţa unor acte exprese de administrare, probate prin înscrisuri sau orice alte dovezi din care
să rezulte activitatea delictuoasă a administratorilor desfăşurată în interes propriu, interesul
propriu presupunând intenţia de fraudă.

Este necesar ca reclamanta să dovedească astfel nu numai acţiunea expresă, ci și folosul practic
rezultat în urma acestei activităţi, precum și faptul că urmare a acestei activităţi delictuoase,
societatea a ajuns în încetare de plăţi.

Potrivit art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea privind procedura insolvenţei „în cazul în care în raportul
întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar
fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau
a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană
juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere
[1]
A se vedea art. 1357 Cod civil – „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este
obligat să îl repare.”

SINTEZE DE JURISPRUDENŢĂ | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR. 3/2018 | 89

 Ștefan MAXIM

şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de
insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut
să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;”

Debitoarea fiind o societate admisă la tranzacţionare, conform art. 143 alin. (1) și alin. (4) din
Legea nr. 31/1990 Legea societăţilor, este obligatorie delegarea conducerii societăţii, în cazul
societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale de
auditare financiară, societatea având director economic, care era direct responsabil cu ţinerea
contabilităţii, per a contrario aceste atribuţii fiind în sarcina organului de administrare, sarcina
administratorilor fiind aceea de supraveghere a activităţii acestuia.

Referitor la faptele prevăzute de art. 138 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic
reţine că toate neregularităţile invocate de reclamantă privind activitatea financiar – contabilă
a societăţii și gestionarea patrimoniului acesteia vizează modul de îndeplinire a atribuţiilor de
serviciu de către directorul economic, săvârșirea acestor fapte putând fi imputate acestuia, iar
pentru atragerea răspunderii administratorilor societăţii pentru fapta directorului este necesar a
se dovedi, conform art. 1442 alin. (2) din Legea nr. 31/1990[2] că administratorii nu și-au îndeplinit
obligaţia de supraveghere a activităţii acestuia.

Membrii organelor de conducere ai persoanei juridice nu răspund, în mod obișnuit, de datoriile

acesteia, datorită personalităţii juridice, de unde concluzia că elementele răspunderii trebuie
dovedite de cel ce o invocă. Într-adevăr, răspunderea membrilor organelor de conducere ale
persoanei juridice pentru datoriile acesteia are un caracter extraordinar, derivate din faptul că
acești membri nu acţionează, în relaţiile cu terţii, în nume propriu, ci în calitate de mandatari
ai societăţii, cei îndreptăţiţi să introducă acţiunea în răspundere contra administratorilor în
cazul în care societatea se află în procedura insolvenţei trebuie să dovedească toate elementele
răspunderii, atât cele generale, cât și cele speciale[3].

Deficienţele grave în organizarea contabilităţii de gestiune și calculaţie a costurilor, neanalizarea

cheltuielilor nedeductibile la calculul profitului impozabil precum și imposibilitatea de a face faţă
plăţilor, nu sunt acte imputabile administratorilor, atâta timp cât acestea se pot datora şi unor
cauze obiective, independente de voinţa acestora, administratorul exercitându-și atribuţiile legale
privind supravegherea activităţii directorilor.

În sistemul român de drept, în practica judiciară s-a considerat că dispoziţiile art. 138 nu instituie
prezumţia de culpă a administratorilor societăţii, ci faptele trebuie dovedite, iar stabilirea
JURISPRUDENŢĂ

existenţei unor asemenea fapte şi a măsurii în care ele au cauzat ajungerea în stare de insolvenţă
a societăţii debitoare se face numai pe baza administrării unui probatoriu complet şi pertinent,
fixarea răspunderii administratorilor efectuându-se ulterior întrunirii cumulative a elementeleor
reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.

[2]
A se vedea art. 1442 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 – „administratorii răspund faţă de societate pentru prejudiciile
cauzate prin actele îndeplinite de directori sau de personalul încadrat, când dauna nu s-ar fi produs dacă ei ar fi exercitat
supravegherea impusă de îndatoririle funcţiei lor.”
[3]
G. Piperea, „Insolvenţa: legea, regulile, realitatea”, Ed. Wolters Kluwer România, 2008, p. 419.

90 | REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR NR. 3/2018 | SINTEZE DE JURISPRUDENŢĂ

Reproduced with permission of copyright owner. Further
reproduction prohibited without permission.