Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Facultatea de Litere
Specializarea: Jurnalism și Științe ale comunicării
Anul 1, grupa 1, subgrupa A
Garaba Antonina

,,Politice’’ de Horia-Roman Patapievici

Horia-Roman Patapievici născut la 18 martie 1957, București, este un scriitor, fizician,
filosof și eseist român contemporan. A absolvit Facultatea de Fizică a Universității din
București, în 1981, obținând ulterior masteratul cu un studiu despre lasere.
. Patapievici a fost producător TV a două spectacole pentru TVR Cultural:
 "Idei în libertate" (2002-2005) (Premiul Consiliului Național al Audiovizualului,
CNA, pentru cea mai bună emisiune culturală a anului 2003; Marele Premiu al
Asociației profesioniștilor de televiziune, APTR, 2004)
 "Înapoi la argument" (2006)
A fost arestat o zi în timpul revoluției române din 1989. A scris un manifest numit „În
preajma ștreangului (istoria unei nopți)” referitor la acea zi, text anexat la ediția din 2006 a
volumului Politice, publicat la editura Humanitas. Cele mai importante scrieri ale sale sunt:
1) Cerul văzut prin lentila (Premiul pentru eseu al editurii Nemira, 1993; Premiul Uniunii
Scriitorilor, 1995), Nemira, 1995, 1996, 1998; Polirom, 2002;
2) Zbor în bătaia săgeții. Eseu asupra formării, Humanitas, 1995, 1996, 1997, 1998; trad.
engl, CEU Press, 2002;
3) Politice, Humanitas, 1996, 1997, 1998;
4) Omul recent, Humanitas, București, 2001.
Patapievici este un susținător al politicilor economice libertariene, argumentând că este cel
mai eficient remediu împotriva lenei de gândire. În 17 martie 2012, Universitatea de Vest i-a
oferit lui H.R. Patapievici distincția de Doctor Honoris Causa.
Despre carte: Este publicată de editura Humanitas, 1996, fiind alcătuită din 26 de capitole,
care abordează propria opinie a autorului asupra sistemului comunist, atât pe plan politic, cât
și pe plan social, dar și problemele societății românești din anii 1990.
În primul capitol ,,În preajma ștreangului (istoria unei nopți)’’, autorul își prezintă groaza prin
care a trecut în timpul Marii Revoluții din 20 decembrie 1989, când a fost arestat, astfel
devenind victimă și totodată martor a tuturor suferințelor pricinuite de regimul
comunist. ,,Podeaua era plină de trupuri aruncate de-a valma. Printre ele, călcând și izbind,
cizmele milițienilor făceau poteci de ordine, înjurau continuu, monoton și cu ură. Era un
spectacol de coșmar. Milițienii care asistau pe margine rânjeau, fumând. Nu exista nici un
trup de deținut, pe culoare, din care să nu curgă sânge. Aproape toți 7 gemeau. Fuseseră
bătuți îngrozitor, iar câțiva dintre cei întinși pe jos implorau în șoaptă ajutor medical: aceștia
erau răniți prin împușcare.’’(pag. 7-8) . ,,Un tânăr cu barbă mi-a relatat despre soarta unui
adolescent care fusese rănit la picior în dreptul blocului Dunărea; văitându-se ți târându-și
ciotul însângerat, continua să strige împotriva lui Ceaușescu; doi milițieni l-au tras în antreul
blocului unde, în spatele ușii, i-au zburat creierii cu două focuri de armă.’’(pag 10) După cele
26 ore de coșmar petrecute la Inspectoratul General al Miliției și Fortul 13 Jilava este eliberat
în ziua de 22 decembrie, El manifestă o antipatie față de cei care îndeplinesc misiunea acestui
regim ,, Nu voi uita niciodată. Vreau să mai spun că toți cei care au condus arestările, ancheta
și detenția nu sunt oameni obișnuiți și nici normali. Sunt criminali cu suspendare, anume
salarizați spre a tortura și ucide.’’(pag. 13)
Pe parcursul a câteva capitole, autorul critică societatea și anume pune în discuție problema
naționalismului românesc care nu este definit în totalitate. ,,Naționaliștii susțineau ceea ce era
în realitate, pe când atenția practicanților nu era orientată spre problemele țării de la acea
vreme. Naționalismul vine după o experiență pozitivă și reconfortantă firii noastre etnice
proprii .”
Criticând sistemul politic din România de după anul 1989, autorul face referire la faptul că și
după moartea lui Ceaușescu, poporul încă avea acea rațiune a trecutului, mai bine zis
„plăcerea de a produce suferință ”. Astfel, putem spune că Revoluția din decembrie, 1989 a
fost doar o eliberare a mentalității, care era deja mutilată de mai mulți ani.
„Privit la raze X, trupul poporului român abia dacă este o umbra: el nu are cheag, radiografia
plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării”
(pag. 47). Prin acest citat, Patapievici dorește să ne arate că timp de mai mulți ani supus unui
regim politic dur, poporul român de abia dacă se mai ține pe picioare, iar la cea mai mică
atingere această umbră poate dispărea cu totul.
În capitolul ,,Destinul naționalismului și contractul social comunist”, Horia-Roman
Patapievici evidențiază două etape distincte ale comunismului în România. Prima epocă este
cea a terorii și a exterminării, din perioada 1948-1964 - epocă a distrugerii structurilor
politice, instituționale, precum și a celor sociale. Cea de-a doua epocă, de după 1964, este cea
a racolării populației care în prima etapă a fost destructurată și durabil înspăimântată, în care
s-a realizat un contract social între regim și societate. ,,În opinia mea, prima epocă este, în
linii mari, una a rezistenței: activă, pentru un mic număr, și pasivă, pentru pături
semnificative din populația României. Se poate afirma că românii au fost în perioada epocii
terorii și exterminării, un popor dominant anticomunist. La ieșirea din aceste două epoci,
societate românească fusese transformată într-o populație radical destructurată social,
economic și politic. După 1971 au fost puse condițiile noului contract social, la care populația
românească a aderat cvasiintegral. Din punctul de vedere al creativității și inițiativei sociale,
consecința cea mai nefastă a acestei „racolări” a fost transformarea întregii populații a țării
într-o populație de clienți și paraziți al unui Sfat atotputernic și discreționar. În anii ’80 noua
societate românească – produsul unei inginerii sociale în mare măsură reușite – prezenta
imaginea dezolantă a unei populații măcinate de o mizerie deopotrivă materială și morală,
perfect dresată social, cu niște reflexe ideologic condiționate solid înfipte în psihologia
colectivă”. (pag. 76-77)
În capitolul ,,Comunismul american” autorul ne vorbește despre discriminarea față de
persoanele de culoare, de homosexuali, o politică care se manifestă și în zilele noastre. ,,Când
un alb folosește cuvântul negru, nu e nici indiferent și nici distrat: în el trăiește, camuflat dar
isteric, un principiu rasist înnăscut, pe care omul alb l-a asimilat prin toți porii săi din
ambianța socială a civilizației pe care el și-a construit-o de secole, cu scopul limpede de a
exploata și subjuga populații considerate inferioare și pentru a le desființa acestora cultura și
civilizația”.(pag. 91-92) Anume în acest capitol Patapievici își arată poziția neutră și astfel
susține societățile noi apărute. ,, În fond, susțin adepții corectitudinii politice, cultura și
civilizației ne-albilor nu doar că nu e inferioară culturii și civilizației albilor, dar, întocmai
cum un african-american e mai frumos, mai simplu, mai plin de vigoare decât un alb de
duzină, la fel și cultura „proaspătă” a ne-albilor e mai valoroasă decât cultura „învechită și
sleită” a albilor.” (pag. 92)
O altă idee abordată în lucrare, și anume în capitolul ,,Refuzul memoriei” este cea a
amintirilor, amintiri care au rămas ascunse în sufletele oamenilor, care la rândul său refuză să
le aducă în discuție pentru generațiile viitoare. Autorul afirmă că dacă nu se transmiteau de la
o generație la alta suferințele și experiențele afective ale comunității, atunci poporul român ar
fi devenit unul incult și fără de identitate. ,,Dacă nu se transmiteau de la o generație la alta
datinile și credințele populare, satul românesc și, pe cale de consecință, poporul român NU
AR FI SUPRAVIEŢUIT.” (pag. 140)
În concluzie pot spune că regimul comunist s-a infiltrat atât de adânc în societate, încât
populația a ajuns să creadă că nu se poate de trăit în afară de ceea ce este oferit sau controlat
de stat. Astfel, autorul întruchipează tipul cetățeanului supus chinurilor și cenzurii din partea
acestui sistem politic crud, care a devenit după anii 1990 liber doar cu trupul, nu și cu
rațiunea. Așa că trebuie să privim mai atent purul adevăr al trecutului, ca să putem repara
prezentul și să construim viitorul.