Părțile de vorbire (morfologice)

Substantivul
⇝ este o parte de vorbire flexibilă (își schimbă forma; ex: pom, pomi) care exprimă obiecte
(*tot ce este numărabil), nume de persoane, nume de localități, orașe, etc.
⇝ poate fi: substantiv comun: masă, câine, floare;
substantiv propriu: Andrei, Cluj-Napoca, Dunărea

Genul substantivelor
↪ masculin: un frate, doi frați;
↪ feminin: o colegă, două colege;
↪ neutru: un drum, două drumuri;

Numărul substantivelor
↦ singular: frate, copac, casă, școală, tablou
↦ plural: frați, copaci, case, școli, tablouri
Observație: Unele substantive pot fi defective de singular, sau defective de plural, având
forme numai pentru singular, respectiv plural.
Exemplu: defective de singular: câlți, zori, Carpați, Bucegi, tăiței;
defective de plural: foame, sete, aur, fier, curaj, miere, etc.

Substantivele colective:
Exprimă o totalitate (mulțime) de obiecte de același fel. Exemple: turmă, grămadă, grup,
popor.

Cazurile substantivului
I. Nominativ
II. Acuzativ
III. Dativ
IV. Genitiv
V. Vocativ
I. Cazul nominativ – funcții sintactice
1. Subiect: Cine, ce?
ex: Un copil se apropie de noi.
Băiatul este vesel.

1
 2. Nume predicativ (fără prepoziție): Ce (cine) este?
ex: Prietena ei este Paula.
Bunicul meu este obosit.
3. Atribut apozițional: Care? -> aduce o explicație suplimentară
ex: Vecinul meu, George, este proaspăt absolvent. (Care vecin? George)

II. Cazul acuzativ – funcții sintactice

1. Complement direct: pe cine? Ce?
ex: Am cumpărat cireșe. (Ce am cumpărat? Cireșe)
Îl așteptăm pe Bănică. (pe cine așteptăm? Pe Bănică)
2. Complementul indirect: despre cine? despre ce? la cine? la ce? de la cine? de la
ce? cu cine? de cine? de ce? pentru cine? pentru ce?
ex: Am vorbit despre prietenii lui. (Despre cine am vorbit? Despre prieteni)
Apără-mă de câini. (de cine să mă aperi? De câini)
3. Atribut substantival prepozițional: care? Ce fel de?
ex: Mingea de baschet este albastră. (Care minge? De baschet)
Îmi plac filme de acțiune. (ce fel de filme? De acțiune)
4. Nume predicativ (cu prepoziție): cum este? De (din) ce este? De unde este? Etc.
ex: Cartea este fără coperte.
Oamenii aceștia sunt de la munte.
5. Complement circumstanțial de loc (CCL): unde? de unde? până unde? încotro?
ex: Copiii merg la școală. (Unde merg? La școală)
Avionul zboară spre Viena. (Încotro zboară?)
6. Complement circumstanțial de mod (CCM): Cum? În ce fel? Cât? Cât de?
ex: Băiatul vorbește cu mândrie de mama sa. (Cum vorbește? Cu mândrie)
Mașina aceea arată ca un avion. (În ce fel arată? Ca un avion)
7. Complement circumstanțial de timp (CCT): Când? De când? Până când? Cât
timp?
ex: Profesorul așteaptă până luni lucrarea. (Până când așteaptă? Până luni)
Aștept de două zile un telefon de la tine. (De când aștept? De două zile)
8. Complement de agent: de cine? De către cine?
ex: Hoțul a fost văzut de polițist. (De cine a fost văzut? De polițist)
Poza făcută de Ioana este clară. (De cine a fost făcută? De Ioana)
Prepoziții specifice
de, pe, la, cu, in, din, ce, spre, despre, inspre, dinspre, lângă, după, peste, pentru,
între, printre, dintre, de pe, de la, de lângă etc.

2
 III. Cazul dativ – funcții sintactice
1. Complement indirect: cui? (întrebare pusă unui verb)
ex: I-am dus băiatului o minge. (Cui am dus? Băiatului)
Lui Alexandru i-au fost furate lucrurile. (Cui i-au fost furate? Lui Alexandru)
Prepoziții specifice:
grație, mulțumită, datorită, asemenea, aidoma, așijderea, potrivit, conform, contra

IV. Cazul genitiv – funcții sintactice

1. Atribut substantival genitival: al (a, ai, ale) cui? (întrebare pusă unui substantiv)
ex: Dă-mi cartea Mariei. (a cui carte? A mariei.)
Câinele verișoarei latră foarte tare. (al cui câine? al verișoarei)
2. Nume predicativ: al cui este? a cui este? ai cui sunt? ale cui sunt?
ex: Copilul acesta este al fratelui meu. (al cui este? Al fratelui meu)
Prepoziții specifice:
asupra, contra, împotriva, deasupra, dedesubtul, înaintea, înapoia, împrejurul, în
fața, în spatele, la stânga, la dreapta, în susul, in josul, de-a lungul, de-a latul, cu
scopul, din pricina, din cauza, în vederea etc.

V. Cazul Vocativ – NU ARE FUNCȚII SINTACTICE!

ex: Mihai, îmi spui ce citești?

ADJECTIVUL

→ după alcătuire: adjective simple (frumos), adjective compuse (cumsecade)

Clasificare
→ adjective variabile: sg. bun, bună; pl. buni, bune;

→după flexiune: cenușiu, cenușie; m., f. cenușii

→ adjective invariabile: asemenea, cumsecade, gata, gri.
Adjectivul preia genul, numărul și cazul substantivului determinat.

Funcțiile sintactice:
 Adjectiv substantival – atribut adjectival: copacul înalt
 Nume predicativ: Copacul este înalt.

3
 →pozitiv înalt

→De egalitate: la fel de (tot așa) înalt

→comparativ: →De superioritate: mai înalt
Gradele de →De inferioritate: mai puțin înalt
comparație
→ de superioritate: cel mai înalt
→ relativ:
→superlativ: → de inferioritate: cel mai puțin înalt
→ absolut: foarte (tare) înalt

Pronumele
Se comportă ca substantivul pe care îl înlocuiește, având aceleași cazuri și funcții sintactice
ca acesta.
I. Pronumele personal
- eu, tu, el/ea, noi, voi, ei, ele
- dânsul, dânsa, dânșii, dânsele

Forme accentuate Forme neaccentuate

(pe) mine mie mi- mă m-
(pe) tine ție ți- te t-
(pe) el lui îl l-
(pe) ea ei o -o
(pe) noi nouă ne n-
(pe) voi vouă vi- vă v-
(pe) ei lor le îi i-
(pe) ele lor li le -le

4
 Observație: Pronumele personal de politețe are următoarele forme:
dumneavoastră, dumneata, dumnealui, dumneaei, dumnealor

II. Pronumele reflexiv

 Are forme proprii numai pentru persoana a III-a, iar pentru persoanele I și a II-
a, împrumută formele de la pronumele personal
 Are doar 2 cazuri: Acuzativ și Dativ

Caz Formă Persoana I

SINGULAR PLURAL
Acuzativ accentuată mine noi
neaccentuată m(ă) ne
Dativ accentuată mie nouă
neaccentuată (î)mi ne,ni
Persoana a 2-a
SINGULAR PLURAL
Acuzativ accentuată tine voi
neaccentuată te v(ă)
Dativ accentuată ție vouă
neaccentuată (î)ți v(ă), vi
Persoana a 3-a
SINGULAR PLURAL
Acuzativ accentuată sine
neaccentuată s(e)
Dativ accentuată sie(și)
neaccentuată î(și)

5
 III. Pronumele și adjectivul pronominal posesiv

Persoana I Persoana a 2-a Persoana a 3-a

N-A G-D N-A N-A N-A G-D
Un Un singur masculin Meu Tău său
singur obiect feminin mea mele ta Tale sa sale
posesor posedat
Mai masculin mei tăi săi
multe
feminin mele tale sale
obiecte
posedate
Mai Un singur Masculin nostru vostru -
mulți obiect
feminin noastră noastre voastră voastre -
posesori posedat
Mai Masculin noștri voștri -
multe Feminin noastre voastre -
obiecte
posedate

IV. Pronumele și adjectivul pronominal demonstrativ

Masculin Feminin
Forme cu -a Forme fără -a Forme cu -a Forme fără -a
Sg. Pl. Sg. Pl. Sg. Pl. Sg. Pl.
Demonstrativ N-Ac acesta aceștia acest acești aceasta acestea Această Aceste
de apropiere ăsta ăștia - - asta astea - -
G-D acestuia acestora acestui acestor acesteia acestora acestei Acestor
ăstuia ăstora - - ăsteia ăstora - -
Demonstrativ N-Ac acela aceia acel acei aceea acelea acea acele
de depărtare ăla ăia - - aia alea - -
G-D aceluia acelora acelui acelor aceleia acelora acelei acelor
ăluia ălora - - ăleia ălora - -
Demonstrativ N-Ac același aceiași aceeași aceleași
de identitate
G-D aceluiași acelorași aceleiași acelorași

Demonstrativ N-Ac celălalt ceilalți cealaltă celelalte

de
diferențiere G-D celuilalt celorlalți celeilalte celorlalte

6
 V. Pronumele și adjectivul pronominal de întărire

Persoana 1 sg. 2 sg. 3 sg. 1 pl. 2 pl. 3 pl.

Masculin N-Ac-G-D N-Ac-G-D N-Ac-G-D N-Ac-G-D N-Ac-G-D N-Ac-G-D
însumi însuți însuși înșine înșivă înșiși
Feminin N-Ac N-Ac N-Ac N-Ac-G-D N-Ac-G-D N-Ac-G-D
însămi însăți însăși însene însevă înseși,
însele
G-D G-D G-D
însemi înseți înseși

VI. Pronumele nehotărât

Caz SINGULAR PLURAL

MASCULIN FEMININ MASCULIN FEMININ
atlul alta alții altele
cineva cineva - -
Nominativ - fiecare fiecare - -
Acuzativ mult multă mulți multe
oarecare oarecare - -
oricare oricare - -
oricine oricine - -
tot toată toți toate
unul una unii unele
altuia alteia altora altora
cuiva cuiva - -
Genitiv - Dativ fiecăruia fiecăreia - -
- - multora multora
oarecăruia oarecăreia - -
oricăruia oricăreia oricărora oricărora
oricui oricui - -
- - tuturor tuturor
unuia uneia unora unora

VII. Pronumele și adjectivul pronominal negativ

Caz Singular Plural

Masculin Feminin Masculin Feminin
N-Ac niciunul niciuna niciunii niciunele
G-D niciunuia niciuneia niciunora niciunora
7
 VIII. Pronumele și adjectivul pronominal relativ
Caz Masculin Feminin
Singular Plural Singular Plural
N-Ac care, cine, cât care, câți care, cine, câtă care, câte
G-D căruia, cui cărora, câtor căreia, cui cărora, câtor

IX. Pronumele și adjectivul pronominal interogativ

CAZ PRONUME MASCULIN FEMININ
Singular Plural Singular Plural
N-Ac Cine? Cine? Cine? Cine? Cine?
G-D Cui? Cui? Cui? Cui?
N-Ac Care? Care? Care? Care? Care?
G-D Căruia? Cărora? Căreia? Cărora?
N-Ac Cât? Cât? Câți? Câtă? Câte?
G-D - Câtor? - Câtor?

Verbul
→ este partea de vorbire flexibilă care exprimă acțiuni, stări sau fenomene ale naturii.
Observație:
Verbe predicative
→ pot apărea singure cu înțeles de sine stătător, adică pot spune singure ceva despre
subiect, exprimând singure predicatul.

Verbe nepredicative = Verbe copulative

→ nu apar singure, fără un nume predicativ, nu au înțeles de sine stătător, adică nu pot
spune singure ceva despre subiect, deci nu pot exprima singure predicatul.
→ formează împreună cu numele predicativ (cuvântul care apare după verbul copulativ)
predicatul nominal.
Exemple de verbe copulative
 a fi:
- este verb predicativ când poate fi înlocuit cu a se afla, a exista, arătând locul sau o
însușire, având înțeles de sine stătător și formând singur predicatul.
ex: Bunicul este pe terasă.
8
 A fost un împărat tânăr.
- este verb copulativ (urmat de un nume predicativ) când nu poate fi înlocuit cu a se
afla, a exista, atunci nu are înțeles de sine stătător și nu formează singur predicatul.
(formează predicatul nominal)
ex: Mihai a fost supărat. (a fost = verb copulativ, supărat = nume predicativ)
Copilul este frumos. (este = verb copulativ, frumos = nume predicativ)
 a deveni – este întotdeauna verb copulativ
 a ajunge este vb copulativ când are înțelesul de a deveni
 a ieși este vb copulativ când are înțelesul de a deveni
 a se face este vb copulativ când are înțelesul de a deveni
Conjugările verbului
Conjugarea Infinitivul Terminația
conjugarea I a lucra, a tăia -a
conjugarea a II-a a vedea, a avea, a plăcea -ea
conjugarea a III-a a bate, a cere, a face -e
conjugarea a IV-a a citi, a privi, a coborî -i sau -î

Modurile verbului
I. Moduri personale (predicative)
II. Moduri nepersonale (nepredicative)

Modurile personale/predicative
1. Modul indicativ
 Trecut
 Prezent
 Viitor

Timpul trecut
Imperfect
→ are terminațiile Exemplu: a vedea
eu … -am eu vedeam
tu … -ai tu vedeai
el/ea … -a el/ea vedea
noi … -am noi vedeam
voi … -ați voi vedeați
ei/ele … -au ei/ele vedeau

9
Perfectul compus
→ are în componența sa verbul auxiliar a avea (am, ai, a, am, ați, au care precedă
participiul verbului de bază) Atenție! A nu se confunda cu terminațiile imperfectului.

Exemplu: a vedea
eu am văzut
tu ai văzut
el/ea a văzut
noi am văzut
voi ați văzut
ei/ele au văzut

→ există și forme inverse, cu verbul auxiliar „a avea”(-am, -ai, -a, -am, -ați, -au) așezat după
participiul verbului, legat de acesta prin cratimă.
Exemplu: a vedea
(eu) văzut-am
(tu) văzut-ai
(el/ea) văzut-a
(noi) văzut-am
(voi) văzut-ați
(ei/ele) văzut-au

Perfectul simplu
→ când verbul de conjugat este de conjugarea I (-a), la perfectul simplu, persoana a III-a
singular, va fi -ă. Ex: a lăsa; el, ea lăsă
→ când verbul de conjugat este de conjugarea a IV-a (-i), la perfectul simplu, persoana I
singular, va fi „-ii”. Ex: a privi; eu privii, iar la persoana a III-a singular va fi „-i”. Ex: el/ea privi
→ la persoana I, II, III, plural, terminația va fi întotdeauna noi … -răm, voi … -răți, ei, ele …
-ră
Exemple:
a cânta (conj I) a tăcea (conj II) a zice (conj III) a vorbi (conj IV)
eu cântai eu tăcui eu zisei eu vorbii
tu cântași tu tăcuși tu ziseși tu vorbiși
el/ea cântă el/ea tăcu el/ea zise el/ea vorbi
noi cântarăm noi tăcurăm noi ziserăm noi vorbirăm
voi cântarăți voi tăcurăți voi ziserăți voi vorbirăți
ei/ele cântau ei/ele tăcură ei/ele ziseră ei/ele vorbiră

10
 Mai mult ca perfectul
→are terminațiile:
eu … -sem
tu … -seși
el/ea … -se
noi … -serăm
voi … -serăți
ei/ele … -seră
→ verbele (de conjugarea a III-a) care la perfectul simplu au în compoziția acestora „-se”, la
timpul mai mult ca perfect, se dublează „se”-ul (se adaugă încă o dată).
Ex: perfectul simplu: prinsei ⇒ mai mult ca perfect: prinsesem
Exemple:
a cânta a zice
eu cântasem eu zisesem
tu cântaseși tu ziseseși
el/ea cântase el/ea zisese
noi cântaserăm noi ziseserăm
voi cântaserăți voi ziseserăți
ei/ele cântaseră ei/ele ziseseră

Timpul prezent
Exemple:
a cânta a lucra
eu cânt eu lucrez
tu cânți tu lucrezi
el/ea cântă el/ea lucrează
noi cântăm noi lucrăm
voi cântați voi lucrați
ei/ele cântă ei/ele lucrează

Timpul viitor
→ se formează cu ajutorul unui verb auxiliar „a vrea”(voi, vei, va, vom, veți, vor) și
infinitvului verbului de conjugat.
a lucra
eu voi lucra
tu vei lucra
el/ea va lucra
noi vom lucra
11
voi veți lucra
ei/ele vor lucra

Viitorul anterior
→ pe lângă verbul auxiliar „a vrea”(voi, vei, va, vom, veți, vor) prezent la viitorul propriu-zis,
viitorul anterior se formează cu ajutorul verbului auxiliar „a fi” și participiului verbului de
conjugat.
a lucra
eu voi fi lucrat
tu vei fi lucrat
el/ea va fi lucrat
noi vom fi lucrat
voi veți fi lucrat
ei/ele vor fi lucrat

Formele viitorului popular

a face
eu am să fac eu o să fac eu oi face
tu ai să faci tu o să faci tu oi(ăi, îi sau -i) face
el/ea are să facă el/ea o să facă el/ea o face
noi avem să facem noi o să facem noi om face
voi aveți să faceți voi o să faceți voi oți (ăți îți sau -ți) face
ei/ele au să facă ei/ele o să facă ei/ele or face
→ există și forme inverse, cu verbul auxiliar „a vrea”(-voi, -vei, -va, -vom, -veți, -vor) așezat
după infinitivul verbului, legat de acesta prin cratimă.
Exemplu: a vedea
(eu) vedea-voi
(tu) vedea-vei
(el/ea) vedea-va
(noi) vedea-vom
(voi) vedea-veți
(ei/ele) vedea-vor

2. Modul imperativ
→exprimă o poruncă, un îndemn și are forme numai pentru persoana a II-a singular și
plural.
→ se sfârșește întotdeauna cu semnul exclamării!

12
Observație:
 verbul „a fi”, la modul imperativ, persoana a II-a singular se scrie cu doi de „i” (-ii):
Fii!, iar imperativul negativ al acestui este: Nu fi! (cu un singur -i)
 verbele a veni, a face, a zice, a duce au forme proprii la persoana a II-a singular a
imperativului: vino, fă, du, zi,
 Forma corectă a verbelor de mai sus la imperativul negativ persoana a II-a singular
este: Nu face, nu veni, nu duce, nu zice. (Greșit: Nu fă, nu vino, nu du, nu zi)
Exemple:
cântă tu! lucrează tu! mergi tu!
cântați voi! lucrați voi! mergeți voi!

3. Modul conjunctiv
→ are 2 timpuri: prezent și perfect
 Modul conjunctiv prezent
→se formează cu conjuncția „să”
a lucra a citi
eu să lucrez eu să citesc
tu să lucrezi tu să citești
el/ea să lucreze el/ea să citească
noi să lucrăm noi să citim
voi să lucrați voi să citiți
ei/ele să lucreze ei/ele să citească
 Modul conjuctiv perfect
→se formează cu conjucția să și verbul auxiliar „a fi” + participiul verbului de conjugat
a lucra a citi
eu să fi lucrat eu să fi citit
tu să fi lucrat tu să fi citit
el/ea să fi lucrat el/ea să fi citit
noi să fi lucrat noi să fi citit
voi să fi lucrat voi să fi citit
ei/ele să fi lucrat ei/ele să fi citit

4. Modul condițional-optativ
→ exprimă o dorință
→se formează cu ajutorul verbului auxiliar „a avea” (timp prezent), respectiv verbului
auxiliar „a avea” și „a fi” (timp perfect)
→ are 2 timpuri: prezent și perfect.

13
  Modul condițional-optativ prezent
→ se formează cu ajutorul verbului auxiliar „a avea” (aș, ai, ar, am, ați, ar) + infinitivul
verbului de conjugat
a lucra
eu aș lucra
tu ai lucra
el/ea ar lucra
noi am lucra
voi ați lucra
ei/ele ar lucra
 Modul condițional-optativ prezent
→ se formează cu ajutorul verbului auxiliar „a avea” (aș, ai, ar, am, ați, ar) și verbului
auxiliar „a fi” + participiul verbului de conjugat
a lucra
eu aș fi lucrat
tu ai fi lucrat
el/ea ar fi lucrat
noi am fi lucrat
voi ați fi lucrat
ei/ele ar fi lucrat

Modurile nepersonale/nepredicative
→ forma lor nu diferă în funcție de persoană (sunt identice indiferent de persoană ex:
eu mergând, tu mergând).

I. Modul infinitiv
→ exprimă numele acțiunii sau a stării, fiind forma de bază a tuturor verbelor (forma din
dicționar)
Exemple: a juca, a mânca, a citi, a pleca, a ști, a aștepta, a aduce, a pregăti, a întrebuința

Infinitivul lung: cade „a”-ul din fața formei de infinitiv, și se adaugă sufixul „-re”,
astfel obțininem un verb care devine substantiv.
Exemple: jucare, citire, plecare, știre, așteptare, aducere, pregătire, întrebuințare.

14
 II. Modul gerunziu
→ se formează prin adăugarea sufixului -ând sau -ind la rădăcina verbului.
Exemple: mergând, citind, jucând, învățând, creând, văzând, îmbunătățind, rupând, primind
→prin adăugarea la gerunziul verbelor a sufixului „-ne”, se pot forma cuvinte noi: nevăzând,
nemaivăzând, neștiind.

III. Modul participiu

→ are terminația „-t” sau „-s”;
→exprimă o acțiune trecută;
Exemple: făcut(ă), umblat(ă), apreciat(ă), cunoscut(ă), zis(ă), cules(ă), strâns(ă)
→prin adăugarea la participiul verbelor a sufixului „-ne”, se pot forma cuvinte noi:
necuviincios, neîncetat, neprețuit, nechibzuit.

IV. Modul supin

→se formează dintr-o prepoziție (de, după, la, pentru, de la) și particiupiul verbului.
Exemple: de zis, pentru pescuit, de înțeles, de făcut, de citit, de umblat, după cules.
→se formează supin cu prepoziția „de” care poate primi prefixul „-ne”: (greșeală) de
neiertat, (locuri) de nestrăbătut, cuvinte de neînțeles.

Diatezele verbului
1. Diateza activă
→ acțiunea este făcută de subiect (exprimat sau neexprimat)
Exemplu: Copiii merg la școală. (subiectul copiii efectuează acțiunea – “merg”)
(Tu) Ai cumpărat cartea pe care ți-o doreai. (subiectul neexprimat -“tu” efectuează acțiunea
– “cumpără”)

2. Diateza reflexivă
→ acțiunea este făcută de subiect, dar și suferită de acesta.
→ verbul la diateza reflexivă este însoțit întotdeauna de pronume reflexive sau pronume
personale (neaccentuate) folosite ca pronume reflexive.
Exemple: Mă îmbrac. („eu”fac acțiunea de „a îmbrăca” și tot „eu” o sufăr(faptul că voi fi
îmbrăcat))
Mă gândesc și acum la filmul pe care l-am văzut ieri. („eu” fac acțiunea de a gândi și tot
„eu” o sufăr).
→ când pronumele reflexiv are funcție sintactică proprie (putând fi înlocuită cu un alt
pronume, nu face parte din structura verbului), verbul va fi la diateza activă.
15
Exemplu: Şi–au mâncat mâncarea în pauză. („au mâncat” – verb la diateza activă, „și-” (lor)
– complement indirect)

3. Diateza pasivă
→ subiectul (exprimat sau neexprimat) suferă acțiunea făcută de altcineva.
→se formează dintr-un verb auxiliar și participiul verbului de conjugat.
→verbele la diateza pasivă au întotdeauna funcția sintactică de predicat verbal.
Exemple:
Vei fi judecat (de către cineva) săptămâna viitoare. (vei fi – viitorul auxiliarului “a fi” +
judecat – participiul verbului “a judeca”).
Profesorii trebuie să fie respectați. (subiectul profesorii suferă acțiunea de a fi respectați de
cineva).
Planta a fost udată de (către) mama ta. (Planta – subiectul propoziției, a fost – mod
indicativ, timp perfect compus, udată – participiul verbului „a uda”, de către mama ta –
complementul de agent)
Complementul de agent este autorul care realizează acțiunea suferită de subiect. Se
recunoaște prin prepoziția compusă (sau nu) „de (către)”
 Verbele unipersonale: trebuie, a ploua, a tuna, a fulgera (au o singură persoană);
 Verbele impersonale: reflexive – se zice, se cuvine, se pare, se poate; a ploua, a tuna,
a fulgera, trebuie (acțiunea nu este făcută de o anumită persoană);

Adverbul
→este o parte de vorbire neflexibilă;
→determină și însoțește un verb;

Felul adverbelor
I. După forma lor
1) Simple: abia, așa, bine, destul, azi, mâine, aici, acolo etc.;
2) Compuse: azi-noapte, mâine-seară, ieri-dimineață, astă-vară, după-masă;
II. După înțelesul lor
1) Adverbe de loc: aici, acolo, departe, aproape, împrejur, unde etc.;
2) Adverbe de timp: acum, atunci, astăzi, ieri, târziu, devreme, odată, totdeauna,
când, etc.;
3) Adverbe de mod: abia, așa, alene, bine, cruciș, cum, degrabă, românește,
vitejește etc.

16
Observație:
 Următoarele adverbe de loc se scriu împreună: încotro, dincotro, dinăuntru,
dincoace, dincolo, dinainte, dinapoi, deasupra, dedesupt, oriunde, rareori, deseori,
uneori, alteori;
 Următoarele adverbe de mod se scriu împreună: dinadins, dindărăt, deasupra,
degrabă, deloc, desigur;
 Următoarele adverbe de timp se scriu împreună: devreme, odată (cândva), altădată
(odinioară), câteodată (uneori), deodată, îndată, totodată (în același timp), niciodată
(nicicând).

Numeralul
→ numeralul este partea de vorbire flexibilă care exprimă un număr(doi și cu trei fac cinci),
numărul obiectelor(doi oameni, amândoi oamenii, câte trei oameni), ordinea
obiectelor(întâiul, al doilea, al treilea om).
→ de cele mai multe ori, numeralul stă pe lângă un substantiv și îl precedă;

Clasificare
A. Numerale cardinale: un număr fără referire la obiecte sau numărul
obiectelor.
1) Propriu-zise
a) simple: unu (un), doi, trei
b) compuse: unsprezece, nouăzeci și nouă, o sută douăzeci
2) Colective: amândoi, ambii, tustrei, toți trei, câteșitrei
3) Multiplicative: îndoit, întreit, înzecit
4) Distributive: (unul) câte unul, (doi) câte doi
5) Adverbiale (de repetiție): o dată, de două ori
B. Numerale ordinale: întâiul, cel dintâi, primul, (cel de-) al doilea
Valorile și funcțiile sintactice ale numeralului
I. Valoare substantivală
→ sunt acele numerale(cardinale: propriu-zise, colective, distributive, și ordinale) care apar
singure în propoziții și au înțeles de sine stătător.
Exemplu: Cei doi au rămas. (caz N, funcția sintactică de subiect)
Îi aștept pe cei doi. (caz Acuzativ, funcția sintactică de complement direct)
→ îndeplinesc funcția sintactică a unui substantiv, și anume: subiect, nume predicativ,
complement, atribut prepozițional, atribut genitival.

17
→ numeralele de la douăzeci în sus au valoare substantivală și când sunt urmate de un
substantiv (substantivul este legat de numeral prin prepoziția de și are funcția sintactică de
atribut prepozițional:
Am primit douăzeci și cinci de cărți. Avem o sută de cărți.

II. Valoare adjectivală

→ sunt acele numerale (cardinale: propriu-zise, colective, distributive, și ordinale) care apar
însoțite de un substantiv pe care îl determină în genul, număr și caz și nu au înțeles de sine
stătător;
Exemplu: Aceasta este clasa a doua. ( a doua = numeral ordinal cu valoare adjectivală,
genul feminin, numărul singular, cazul N, funcția sintactică de atribut adjectival, clasa =
genul feminin, numărul singular, cazul N, funcția sintactică de nume predicativ)
→ îndeplinesc funcția sintactică de atribut adjectival;
→ numeralele unul până la nouăsprezece (inclusiv) care însoțesc un substantiv au valoare
adjectivală și funcția sintactică de atribut adjectival;
Exemplu: Locuia în două odăițe joase. (două = numeral cardinal propriu-zis cu valoare
adjectivală, genul feminin, nr. plural, cazul Ac, funcția sintactică de atribut adjectival, odăițe
= genul feminin, numărul plural, cazul Ac, funcția sintactică de complement circumstanțial
de loc)
Observație: În analiza numeralului cu valoare adjectivală, prepoziția NU se ia împreună cu
numeraul de conjugat.

18