Sunteți pe pagina 1din 162

1

ROMÂNIA ÎN PLIN RĂZBOI METEOROLOGIC

Fragmente din Viziunile Starețului Antonie. 


Text remarcabil despre Apocalipsă: 
„Despre ce scriu Evangheliştii ? Ei vorbesc despre sărăcirea
spirituală a oamenilor. Aceasta deja nici sărăcire nu mai poate fi
numită, e un fel de îndrăcire a omenirii. 
Pentru că ele, duhurile căzute, sunt purtătoare ale tuturor
viciilor: mândria, beţia, desfrânarea, iubirea de arginţi, setea de
putere, ateismul. 
2

Şi de acum, ca urmare a acestora – catastrofele terestre,


cutremurele de pământ, arătări cereşti înfricoşătoare, boli
necunoscute, războaie şi altele. 
Distrugerea spiritualităţii va duce la pieirea vieţii pe pământ.
Sistemul de viata creat de om este, in esenta, satanic si, pentru
ca vine in contradictie absoluta cu legile lui Dumnezeu, va
incepe incetul cu incetul sa se distruga. 
Vor cadea avioane, se vor ineca corabii, vor exploda centrale
atomice, uzine chimice. Si toate acestea pe fundalul unor
fenomene naturale, care se vor intampla pe tot pamantul, dar mai
ales in America. 
Uragane de o forta nemaivazuta, cutremure de pamant, secete
nemiloase si, invers, ploi torentiale, ce vor aminti de potop. 
Va fi stearsa de pe fata pamantului Sodoma contemporana -
New York-ul. Nu va ramane fara rasplata nici Gomora - Los
Angeles-ul. 
Se pare ca greu va fi de gasit pe pamant un loc unde omul se va
simti linistit, in deplina siguranta. 
Omul isi va gasi linistea numai nadajduind in Dumnezeu,
pamantul nu il va mai putea ocroti. Cele mai grele urmari ale
dezlantuirilor naturii le vor avea de suportat orasele, pentru ca
ele s-au rupt cel mai mult de ea.
3

Constanta, 2018

Războiul Meteorologic de pe teritoriul României a început în


ziua de 17 ianuarie 2018, pe la prânz. 

Rusia și America neagă orice implicare.  

Hâm ! Le plângi de milă, cât de neputincioși sunt in a minti  !

Dar, haideți să vedem ce se întâmpla în ziua de 25 mai


1918, la Constanța. 
4

”O patrulă a armatei române, sub acoperire, stă cu ochii pe


soldații turci, nemți, bulgari. 

Soldații turci, nemți, bulgari dârdâie de frig. 


Să ne luăm niște pufoaice pe noi, e de părere Kemal, un caporal
turc. Că bine zici, zice pe nemțește, Hans, un caporal neamț. Păi
chiar așa trebuie să facem, zice plin de năduf, Boiko Borissov,
un caporal bulgar. 

Cei trei se înfofolesc și se uită în zare cu binoclul. 


Kemal e convins că norii de zăpadă sunt trimiși de ruși și de
americani. 
Nu cred că americanii au chef să trimită nori de zăpadă în
România tocmai acum, își dă cu părerea Boiko Borissov. 
Hans crede și el că numai rușii pot face asta.
Rușii din 2018. Din 2018 ? Și cum ajunge iarna asta (din 1918)
tocmai în 2018, întreabă Kemal mirat foarte tare. 
Rușii folosesc foarte inteligent câmpul magnetic terestru. 
Aha, zice Boiko Borissov aprinzându-și o papacioacă. 
Câmpul magnetic terestru. Bine. Înseamnă că rușii din 2018 au
ajuns foarte departe și foarte tari în tehnologie. 
Păi tu ce crezi, zice Hans. Von Makensen e depășit de situație,
înțelegi ? Kemal înțelege. Și spune că tocmai de aia românii s-ar
putea să treacă de Nămoloasa și de Mărășești și să bată armatele
Puterilor Centrale rău de tot. 
5

Asta e, oftează Kemal. Asta e, oftează Hans. Asta e, oftează


Boiko Borissov. 
Ninsori abundente.
Viruși informaționali foarte periculoși. Inundații catastrofale. E
de rău. 
Nu o scoatem la capăt în halul ăsta. 
Băi, Gheorghe, strigă Kemal, hai băi nu vă mai ascundeți după
tetrapozii ăia, veniți încoace lângă foc. 
Patrula de români se codește, iese dintre tetrapozi, se apropie de
foc, tropăie pe loc, e frig al dracului, frate, zău așa. S-a schimbat
clima la noi cu războiul ăsta meteorologic, zice Gheorghe,
trăgând din papacioaca întinsă de Boiko Borissov.

Cam așa, zice Kemal. Nu mai pupăm noi nici porumb, nici grâu,
zice Dumitru, caporalul. Nici vin nu mai facem noi anul ăsta,
zice Ion, sergentul. Păi așa, întărește Hans, caporalul german.
Nu e bine deloc. 
6

Constanta - 1918

Stau așa, cu toții, ciotcă lângă foc și bat din picioare, bocancii
lor 
s-au albit de atâta zăpadă. 
Stau așa cu toții lângă foc, pierduți în imensitatea câmpului
magnetic terestru.”  
7

***

Războiul meteorologic reprezintă utilizarea unor tehnici


de modificare a vremii, cum ar fi însămânțarea norilor, în
scopuri militare.
Înainte de Convenția de la Geneva, Statele Unite ale Americii au
folosit oficial războiul meteorologic în războiul din Vietnam.
Sub auspiciile Air Weather Service, Statele Unite ale Americii
au declanșat Operațiunea Popeye prin care s-au însămânțat nori
de ploaie peste traseul Ho Chi Minh, ceea ce a dus la creșterea
precipitațiilor cu aproximativ treizeci de procente în 1967-1968.
Obiectivul operațiunii a fost o încercare de a prelungi sezonul
musonic pentru ca, datorită ploilor, să fie încetinit traficul
camioanelor de aprovizionare.
8

Antene HAARP

Fenomenele meteo extreme pot fi controlate de om, iar România


este un poligon de testare a armelor geoclimatice într-un război
meteorologic al marilor puteri.
În România se discută de mai mult timp despre privatizarea
Serviciului Hidrometeorologic al țării, demersuri în acest sens
fiind iniţiate de fostul Guvern Cioloş, unii specialiști
considerând că acest pas ar face parte din scenariul unui război
meteorologic.
Cine va opri "nebunia începută de Guvernul Cioloș" ?
9

Acum ceva timp, fostul director general al Administrației


Naționale de Meteorologie și președinte al Societății
Meteorologice Române, Ion Sandu, afirma că și-a dat demisia de
la conducerea ANM atunci când a fost demarată procedura de
implementare a managementului privat.
În opinia fostului şef al AMN, statul este cel care trebuie
neapărat să producă prognoze meteo, subliniind că "nu se poate
să intri în management privat, care înseamnă de fapt privatizare,
la serviciul meteorologic al unei țări".
"Nu există, nicăieri în lume, să privatizezi serviciul
meteorologic al unei ţări, să îţi facă prognoza din altă ţară şi să
nu mai ai controlul dacă se declanşează peste 10 ani război
meteorologic.", declara acesta recent.
Fostul director general al Administrației Naționale de
Meteorologie a mai avertizat că Guvernul și Parlamentul trebuie
„să oprească nebunia începută de Guvernul Cioloș pentru că nici
măcar nu realizează că civilizațiile umane dispar datorită
schimbării climei".
Este inadmisibil ca o țară să aducă management privat, o firmă
privată din altă țară, să facă prognoză în caz de fenomene
meteorologice periculoase", a punctat Ion Sandu.
Sandu a menţionat că a avut o discuție cu Dacian Cioloș pe acest
subiect, pe vremea când acesta era prim-ministrul României,
explicându-i că „riscă să pornească un război meteorologic".
Însă, a precizat el, pe Cioloş nu l-au interesat argumentele.
România se află tot mai frecvent sub asediul fenomenelor meteo
extreme, iar aceste fenomene pot fi controlate de om, spune
10

generalul Emil Străinu. În opinia acestuia, ar fi vorba de o


tehnologie din anii '50-'60, iar marile puteri dispun de ea la acest
moment.
Într-un interviu, Emil Străinu opina că, prin intermediul acestei
tehnologii, marile puteri "își plătesc reciproc polițe, fără să mai
folosească tancuri şi rachete".
„Războiul economic îl fac distrugându-ţi recoltele, câmpurile de
legume şi de fructe, pomii fructiferi, viile. 
Este un război între Est şi Vest. 
Primele cinci mari puteri ale lumii sunt deţinătoare a ceea ce se
numeşte arma meteorologică şi desfăşoară războiul
meteorologic. 
România, de peste 35-40 de ani, este un poligon de încercare a
armelor geoclimatice", a precizat Emil Străinu, care a făcut
declarații în acest sens și în cadrul unor dezbateri televizate
recente, în contextul discuțiilor despre privatizarea ANM.
În opinia acestuia, astfel de fenomene s-au produs de exemplu în
2005, când pe piața românească şi-au făcut intrarea mari
furnizori de legume şi fructe din centrul Europei şi din Asia,
scopul fiind distrugerea agriculturii românești.
Potrivit generalului Străinu, o consecință a acestui război
climatic va fi întețirea fenomenelor meteo extreme - inundații,
furtuni, apariția tornadelor în România. Iar o soluție pentru
rezolvarea acestei situații se pare că nu există.”
11

”Se pare că nu există” sau de fapt nu se vrea punerea în aplicare


a nici uneia dintre soluțile existente ... (n.m.)

Să ne amintim ce spunea acum câțiva ani generalul NATO Fabio


Mini : 
”...Omenirea se află deja în al 3-lea Război Mondial. Este un
război nou, care are la bază armele chimice îndreptate spre
modificarea climei. 
Cea mai puternică armă este cea cu care se modifică clima. 
Lumea de azi este lovită de furtuni puternice, cutremure majore,
tsunami, alte evenimente care pot aduce moartea. 

Exemplul concret este tsunami-ul produs în Indonezia în 2004. 


S-a ştiut înainte că un asemenea tsunami avea să se nască în
urma unui cutremur de intensitate mare, dar pentru a nu se crea
panică informaţia a fost ţinută secretă.

Aceasta motivatie cu ,,panica,, pute rau ! (n.m.)


Conform declaraţiilor generalului, cele mai mari puteri ale lumii
se folosesc de aceste arme de ultimă generaţie cu care pot
modifica clima şi pot induce anumite fenomene care în trecut s-
ar fi petrecut doar în mod natural. 
Marile puteri ale lumii şantajează astfel ţările mai mici şi în caz
că nu se supun sau nu respectă normele impuse, atunci sunt
atacate pe această cale. 
12

Acest tip de arme este considerat acum mult mai periculoase


decât bombele atomice pentru că pot extermina silenţios oraşe
întregi. 
Argumentele generalului Mini sunt susţinute prin proiectul
„Seal”, realizat de omul de ştiinţă din Noua Zeelandă Thomas
Leech, încă din 1946. 
Cercetarea a avut ca bază crearea de mici tsunami-uri în
laborator. Succesul proiectului a fost recunoscut la nivel global
şi imediat după încheierea cercetării, specialistul a fost înlăturat,
iar rezultatele au fost trimise bazelor militare. 
Încă din anii 1950 s-au dezvoltat primele arme climaterice. 
Odată cu trecerea anilor este imposibil să nu realizăm că aceste
arme au fost perfecţionate pentru ca azi să devină parte
importantă din dorinţa nebună a unor naţiuni de a controla
întreaga planetă, controlul climei și războiul geoclimatic.
13

Baza HAARP Alaska

Oamenii şi-au dorit să poată controla vremea, să nu mai depindă


de capriciile unor „zei” neîndurători. 
De la săgeţile trimise în nori până la rachetele moderne pentru
spargerea norilor, mulţi au încercat să influenţeze clima. 
În 1950, cercetătorul Wilhelm Reich (1897-1957) a dezvoltat un
sistem de aparate ce permitea influenţarea vremii, producerea
sau alungarea norilor de ploaie şi furtună. 
14

Cercetările sale se bazau pe o energie denumită de el „orgon”


care poate fi asimilată cu „CHI-ul” chinezesc şi „PRANA” din
terminologia sanscrită. 
Aparatele sale aveau rolul de a capta şi dirija fluxuri de energie
orgonică de a produce efecte în diverse experimente, legate de
însănătoşirea unor bolnavi, amplificarea energiei emisă de o
substanţă radioactivă, controlul vremii etc. 
Dispozitivul consta din diverse tuburi cu diametre diferite
dispuse concentric, ce aveau la un capăt cabluri ce făceau
legătura cu un acumulator orgonic.
Construcţia semăna cu o „baterie” de artilerie ce era îndreptată
către cer. În funcţie de setările aparatului, acesta permitea
formarea de nori aducători de ploaie sau împrăştierea lor. 
Există la ora actuală firme care folosesc acest tip de aparate,
montate pe aripile unor avioane, pentru a produce sau îndepărta
ploile. 
Din proiectul de control al climei inițiat de Wilhelm Reich au
derivat apoi altele, cum ar fi experimentul Philadelphia,
Montauk şi proiectul HAARP. 

Proiectul HAARP dezvoltat de guvernul SUA pentru controlul


climei, HAARP (High Frequency Active Auroral Research
Project) - Proiect de Cercetare a Rezonanţei Aurorale în Câmp
de Înaltă Frecvenţă care se referă la studierea efectului pe care îl
are o rază de energie din banda RF (radio frecvenţă) focalizată
în straturile inferioare ale ionosferei, cu ajutorul unui sistem
complex de antene.
15

Dr. Rosalie Bertell confirmă că cercetătorii armatei americane


lucrează la un aşa-numit ”sistem climatic” conceput ca o armă
potenţială. 
Metodele includ producerea de furtuni şi modificarea traseului
vaporilor în atmosferă pentru a produce inundaţii sau secete cu
ţintă exactă. 
”În anii 1970, fostul consilier al securităţii naţionale americane
Zbigniew Brzezinski - unul dintre cei mai malefici și antiumani
sioniști, ideologul și autorul multor manuale ale armatei
americane - a prevăzut în cartea sa „Între două epoci” că
„tehnologia va pune la dispoziţia conducătorilor multor naţiuni
tehnici de războaie secrete, dintre care numai un mic număr va
putea fi cunoscut de opinia publică. 
Tehnicile de modificare a climei vor putea fi folosite pentru a
produce perioade prelungite de secetă sau furtună.”
16

Mod de functionare HAARP

Cercetările realizate până acum au creat un arsenal de tehnici


pentru un adevărat război geofizic, spune generalul Emil
17

Străinu, tehnici care pot produce:


- dispersarea ceţii, norilor şi modificarea regimului de
precipitaţii;
- formarea ceţii şi a norilor;
- producerea grindinei;
- obţinerea unor materiale necesare modificării proprietăţilor
electrice ale atmosferei;
- introducerea în atmosferă a câmpurilor electromagnetice;
- provocarea şi dirijarea furtunilor, tornadelor şi a uraganelor;
- producerea artificială a ploii şi zăpezii;
- controlul fulgerelor şi al maselor plasmatice atmosferice;
- modificări ale climei prin topirea calotei polare;
- deteriorarea stratului de ozon şi a ionosferei;
- modificări ale parametrilor fizici, chimici şi electrici ai mărilor
şi oceanelor, controlul fenomenului „El Nino”;
- producerea valurilor mareice mari - tsunami;
- provocarea cutremurelor de pământ etc.

Marc Filterman, fost ofiţer francez, a descris câteva tipuri de


arme neconvenţionale ce folosesc frecvenţele radio. 
18

Se referă la „războiul climatic”, indicând că „SUA şi fosta


URSS deţin cunoştinţele tehnice necesare pentru a declanşa
schimbări climatice bruşte (uragane, secete etc.) chiar de la
începutul anilor 1980. 
Aceste tehnologii fac posibilă declanşarea de perturbări
atmosferice folosind unde radar de frecvenţă foarte joasă
(Extremely Low Frequency – ELF). 
”Programul HAARP, desfăşurat în Gokoma, Alaska şi
administrat de forţele aeriene şi maritime ale SUA, reprezintă o
nouă generaţie de arme sofisticate, dezvoltate în cadrul
„Iniţiativei Strategice de Apărare” a SUA. 
Proiectul a fost lansat de „Direcţia de Vehicule Spaţiale”
aparţinând „Laboratorului de Cercetare a Forţelor Aeriene.” 
Constă în principal dintr-un sistem de antene puternice, capabile
să controleze modificări locale ale ionosferei.

Cercetătorul Nicholas Beigich, implicat în


campania anti-HAARP, descrie acest proiect ca fiind „o
tehnologie de fascicule de unde foarte puternice, care ridică zone
ale ionosferei prin concentrarea unui fascicul şi încălzirea acelor
zone. Undele electromagnetice sunt reflectate apoi pe pământ şi
penetrează absolut orice, cu viaţă sau fără viaţă”. 
Dr. Rosalie Bertell afirmă că „HAARP este un încălzitor
gigantic care poate cauza distrugeri în ionosferă, creând nu
numai găuri dar şi incizii lungi în stratul protector care
împiedică radiaţiile mortale să bombardeze planeta”.
19

Dezinformarea opiniei publice

HAARP a fost prezentat opiniei publice ca un program de


cercetare ştiinţifică şi academică. 
Documentele militare americane sugerau că principalul obiectiv
al HAARP era să exploateze ionosfera în scopuri de apărare. 
Fără să facă referiri clare la programul HAARP, un studiu al
forţelor aeriene americane a subliniat utilizarea „modificărilor
induse ale ionosferei ca o metodă de schimbare a modelelor
climatice şi de distrugere a comunicaţiilor şi radarelor inamice.
” 
Prima companie care a furnizat armatei echipamentul HAARP a
fost ARCO Power Technologies, subsidiară a ARCO Oil
Company. 
ARCO dorea să găsească o utilizare pentru cele 30 000 de
miliarde m3 de gaze naturale din nordul Alaskăi. 
Deoarece livrarea acestora către consumatorii civili s-a constatat
că este nerentabilă, s-a hotărât utilizarea gazelor pentru
alimentarea transmiţătoarelor.
Sponsorul proiectului a fost Departamentul de Apărare al
Forţelor Aeriene şi Maritime ale USA. 
Scopul proiectului (nedeclarat public) a fost realizarea unui scut
energetic planetar folosind ionosfera ca deflector de rază, pentru
a transmite cantităţi mari de energie radiantă pe teritoriul ţărilor
20

inamice, perturbându-le comunicaţiile, armamentul şi industria


electronică. 
HAARP are drept scop si studierea posibilităţii de a realiza
comunicaţii nedetectabile între submarine, explorări geofizice,
controlul proprietăţilor undelor radio ca şi generarea de semnale
fantomă pentru radarele inamice aflate oriunde pe glob.

Alte efecte ale proiectului HAARP:


- Declanşarea de haos meteorologic local la utilizarea puterilor
mari, de 1,7 GW.
- Scăderea concentraţiei de ioni de calciu din ţesutul cerebral al
oamenilor care au fost expuşi la iradieri mai mari de 0,8
mW/cm2 şi o frecvenţă de 147 MHz, la o modulare cu semnal
variabil cuprins între 6 şi 20 Hz. S-a observat o stimulare a
neuronilor pe frecvenţa modulatoare de 16 Hz.
- Posibilitatea de a alimenta prin inducţie electromagnetică un
avion aflat la 30 km înălţime, timp de 10.000 de ore, avion ce
are doar o bobină de recepţie a puterii emise ce o transferă apoi
blocului motor.
- Posibilitatea de a perturba grav sănătatea şi psihicul subiecţilor
care sunt ţinta unui experiment. Amintim oboseală cronică,
iritare, pierderea memoriei, cataractă, leucemie, defecte la
naştere şi cancer, dar şi modificarea compoziţiei sanguine, a
colesterolului, presiunii arteriale, pulsului şi chimiei cerebrale.

- Posibilitatea de a scurtcircuita întreaga încărcătură ionosferică


(ionosfera fiind vazută aici ca armătura exterioară a unui
condensator sferic planetar, pol pozitiv) cu suprafaţa terestră
21

(care e vazută aici ca fiind armătura de polaritate opusă a


aceluiaşi condensator sferic planetar, pol minus).

- Posibilitatea de a perturba stratul de ozon. Dacă acesta e lovit


pe o frecvenţă egală cu frecvenţa la care O3 se descompune în
O2, atunci radiaţiile UV pot atinge suprafaţa Terrei distrugând
toate formele de viaţă.
Conform dr. Rosalie Bertell, HAARP „este o parte a unui sistem
integrat de arme care au consecinţe devastatoare asupra
mediului. 
Este probabil ca proiectul să fie prezentat publicului ca un scut
spaţial împotriva armelor din spaţiul extraterestru sau chiar ca
un instrument pentru refacerea stratului de ozon !!!” 
HAARP poate contribui la schimbările climatice prin
bombardarea intensivă a atmosferei cu raze de frecvenţă
ridicată. 
Undele de frecvenţă joasă reflectate pot afecta creierul omului şi
pot avea efecte asupra mişcărilor tectonice. 
HAARP are capacitatea de a modifica câmpul electromagnetic
al Pământului.

Cum controlează HAARP uraganele

S-a vorbit mult despre HAARP, programul american de


cercetare asupra frecvențelor aurorale active, prin intermediul
22

căruia poate fi manipulată vremea dar poate fi influențată și


mintea oamenilor. 
Exista imagini captate din satelit în timpul a două puternice
uragane, în care se pot vedea formațiuni noroase stranii, ce nu
apar în mod natural. 
Prezența acestor anomalii ce au influențat direcția de propagare
a respectivelor uragane, constituie o dovadă clară a faptului că
fenomene meteorologice au fost manipulate. 
Uraganul Joaquin, al doilea ca intensitate din zona Atlanticului
în 2015, s-a dezlănțuit la sfârșitul lunii septembrie 2015 și
amenința coasta Statelor Unite.
Pe înregistrările furnizate de satelit se poate observa cum s-a
intervenit intenționat pentru a redirecționa uraganul spre insulele
Bahamas și apoi spre Bermuda, ocolind Cuba și orașele
americane. 
Pentru ca traiectoria să corespundă planului, programul HAARP
a fost folosit în mai multe faze. 
Uraganul Blanca, din iunie 2015, din oceanul Pacific, a fost de
asemenea controlat de forțele militare americane cu ajutorul
armelor de modificare a vremii (titularul progranului HAARP
este Departamentul de Apărare a Statelor Unite).
Redirecționarea uraganelor se produce printr-un fel de explozie
la nivelul norilor și curenților din ionosferă. Cu ajutorul
antenelor HAARP sunt trimise cantități enorme de unde de joasă
frecvență în stratul inferior al ionosferei, care încălzesc acest
strat generând ascensiunea lui, urmată de apariția unui puternic
curent descendent. Când acest curent descendent se lovește de
23

straturile mai dense aflate în partea superioară a norilor, el se


răspândește radial, formându-se nori tubulari la linia de înaintare
a formațiunilor noroase. 
Nori tubulari apar în mod obișnuit acolo unde furtuna tinde să se
disipe, dar niciodată nu apar mai mulți odată, în serie, dacă sunt
formați pe cale naturală. 
Fiecare nor tubular este consecința unui curent descendent ce a
lovit partea superioară a norilor și s-a răspândit radial. 
Norii tubulari creați prin intervenția HAARP sunt stabili,
persistă ore în șir, păstrându-și forma chiar și atunci când se
deplasează rapid, așa cum o fac norii singulari naturali. 
 „Spargerea” masei de nori în nori tubulari are ca efect
redirecționarea furtunii.
Modificările generate în ionosferă de programele HAARP sunt
responsabile și de apariția unor găuri în stratul de ozon. 
Dimensiunile tot mai mari ale găurilor în stratul de ozon permit
razelor ultraviolete nocive (UV-B) să ajungă pe pământ,
afectând viața pe Terra. Din anul 2002 și până în prezent,
cantitatea de UV-B a crescut cu 800%!

Putem afirma fără a greși că toate uraganele devastatoare au fost


manipulate sau create prin această tehnologie, de asemenea
majoritatea cutremurelor, secetei și inundațiilor, inclusiv de pe
teritoriul SUA. 
Și toate astea sub masca propagandei deșănțate din mass-media
referitoare la ,,schimbările climatice”. 
Sistemul rusesc asemănător celui HAARP american se numește
ȘURA, mai dețin și chinezii, dar de departe niciunul nu
24

depășește ca mărime și putere pe cel al SUA din Alaska.

Pentru o mai bună informare vă propun vizionarea următorului


documentar cu subtitrare RO :

Video: HAARP – Găuri în cer

Mai jos aveti un videoclip cu tornada care s-a dezlantuit in


Drajna
in ziua de 30 aprilie 2019

surse: https://ro.sputnik.md/society/20170419/12228066/razboi-meteorologic-romania.html;
https://www.aktual24.ro/gen-strainu-explica-aparitia-tornadelor-sunt-arme-geoclimatice-
romania-este-poligon-de-incercare/; https://burebista2012.blogspot.com/2016/09/nato-si-
razboiul-geoclimatic-video.html; https://www.cotidianul.ro/razboiul-meteorologic-de-pe-
teritoriul-romaniei/; https://playtech.ro/stiri/emil-strainu-romania-test-arme-geoclimatice-15639
25

Publicat de DORANGELO ROMAN la 07:46:00


Reacții: 
Niciun comentariu: Linkuri de întoarcere către această postare
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către
Pinterest
Etichete: ADEVARURI ASCUNSE

vineri, 17 mai 2019


Ningen, creaturile umanoide gigantice din Antarctica

Creaturi masive, de culoare albă, care au o lungime de până la


26

30 de metri, dar şi caracteristici faciale umanoide – locuiesc în


apele reci din apropierea Antarcticii. 
Nimeni nu știe sigur ce sunt, dar mulți oameni pretind că au fost
martorii unor ființe umanoide gigantice, care se ridică din
adâncurile oceanului.
Potrivit martorilor, există niște creaturi numite Ningen, care au o
formă umană, fiind adesea văzute ca având picioare, brațe și
chiar mâini cu cinci degete. 
Uneori sunt descrise ca având aripioare sau o coadă mare la fel
ca la sirene. 
Singurele caracteristici vizibile ale feței sunt ochii și gura
creaturilor. 
Cu toate că există diferenţe în mărturiile care încearcă să descrie
creaturile Ningen, majoritatea martorilor par să fie de acord cu
dimensiunea acestora, care atinge 30 de metri.
Să-i fi confundat martorii cu balenele sau cu alte creaturi marine
uriaşe ? 
Ei bine, conform mai multor rapoarte și a nenumăratelor
videoclipuri care au fost postate pe internet, aceste ființe
misterioase nu seamănă cu nimic din ce a mai fost întâlnit până
în prezent.
27

Unele rapoarte arată că membrii echipajului unei nave care


călătorea lângă Antarctica au observat ceea ce se credea inițial a
fi un submarin aflat la distanță. 
Dar, tunci când s-au apropiat de obiectul neidentificat
submersibil, era clar că forma neregulată a obiectului sugera nu
un submarin, ci o creatură vie. Când nava s-a apropiat şi mai
mult de creatură, aceasta a dispărut rapid în adâncurile de lângă
continentul antarctic.
Creaturile Ningen au fost, de asemenea, observate în Oceanul
Pacific și Oceanul Atlantic, dând naștere unor teorii care
sugerează că ele sunt în cea mai mare parte creaturi nocturne,
care supraviețuiesc în apele arctice reci. 
28

Cele mai multe dintre observări au avut loc noaptea, făcând ca


ființele misterioase să fie extrem de dificil de captat pe camerele
video.

În cea mai mare parte, existența creaturilor Ningen este


considerată a fi o “legendă urbană” modernă. Dar, subiectul a
atras atenția multor cititori de pe Internet, iar Ningen a devenit
popular printre cercetătorii din domeniul paranormalului.
Există mai multe teorii pentru creaturile Ningen: ar putea fi o
balenă albinoasă, o specie necunoscută de maimuțe gigantice
29

acvatice, un monstru al oceanelor sau chiar o specie extraterestră


necunoscută.
În ultimii ani, diverse rapoarte japoneze au arătat că apele
înghețate ale Antarcticii sunt populate de diverse ființe
gigantice, numite Ningen.
Aceste ființe umanoide au fost chiar fotografiate și ridică
numeroase semne de întrebare despre proveniența și existența
lor.
În limba japoneză cuvântul ”ningen” înseamnă ființe umane.
Pentru prima dată Ningen au fost observate de marinarii
japonezi, care navigau prin apele înghețate ale Antarcticii. 
Inițial s-a crezut că este vorba despre o legendă sau pur și
simplu o iluzie optică cu care se confruntau marinarii în anumite
condiții.
În momentul în care au început să apară diverse fotografii cu
aceste ființe umanoide, perspectiva asupra misterului s-a
schimbat brusc. 
Cei care au avut ocazia să le vadă au raportat că sunt complet
albe și dimensiunile lor diferă între 20 și 30 de metri. 
30

Fascinant este faptul că Ningen se aseamănă cu oamenii, au un


trup, membre inferioare și superioare cu câte 5 degete fiecare.
Singura diferența majoră este că umanoizii apelor au aripioare
cu care se ajută la înot.
Exista numeroși marinari care au avut ocazia să vadă o
asemenea vietate, dar pentru că asemenea lucruri depășesc
nivelul de înțelegere al științei, le-a fost cu desăvârșire interzis
să vorbească public despre aşa ceva.
Părerile sunt împărțite, în timp ce numeroși marinari pot
confirma veridicitatea ființelor subacvatice, cercetătorii, cât și
31

reprezentanții guvernului nipon neagă cu vehemență existența


creaturilor bizare. 
Această atitudine este în contradicție nu doar cu rapoartele
marinei, dar și cu fotografiile care circulă în voie pe internet.
În consecință, nu putem decât să ne întrebăm decât în care tabără
se află adevărul și dacă Ningen există cu adevărat, de ce ne este
ascuns adevărul ?
32

surse: https://www.efemeride.ro/ningen-fiintele-umane-din-apele-antarcticii/;
https://www.lovendal.ro/wp52/creaturile-misterioase-ningen-exista-cu-adevarat-
33

Publicat de DORANGELO ROMAN la 02:19:00


Reacții: 
Niciun comentariu: Linkuri de întoarcere către această postare
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către
Pinterest
Etichete: ADEVARURI ASCUNSE

sâmbătă, 4 mai 2019


Ce vor și ce fac Khazarii, de sute de ani, în România ?
34

”Khazarii, hazarii sau cazarii (în ebraică "Kuzari"; în turcă


"Hazar") au fost un popor turcic seminomad, din Asia Centrală a
cărui majoritate s-a convertit la iudaism. Numele khazar pare a
fi legat de o formă a unui verb turcic care înseamnă „a umbla”
(gezer în turca modernă).

În secolul VII au creat un khaganat (hanat) independent în


nordul Caucazului, de-a lungul Mării Caspice, unde, în timp,
iudaismul a devenit religia de stat. 
La apogeul statalității lor, hazarii și popoarele subordonate, care
le plăteau tribut, controlau mare parte din ceea ce reprezintă azi
sudul Rusiei, vestul Kazahstanului, estul Ucrainei, Azerbaijanul,
mari porțiuni ale Caucazului (incluzând Daghestanul, Georgia)
și Crimeea.

Cea mai mare parte a poporului khazar (khazarii negri sau kara-
35

khazarii) “au fost, desigur, tot timpul turci, tribali, analfabeţi,


păgâni şi călăreţi nomazi (o excelentă sursă de soldaţi pentru o
armată de călăreţi). 
Clasa înaltă, khazarii albi sau Aq-Khazarii, nobili (taidsi),
nucleul de ridicare şi formare a statului khazar, au fost purtători
şi mediatori ai culturii elenistice. Ei au fost cultivaţi, au avut
puternice relaţii cu lumea elenistică şi erau bine organizaţi. 
Erau, de asemenea evrei, în înţelesul de urmaşi israeliţi cu
relaţii, cunoştinţe şi tradiţii iudaice ”

Oficial, un khazar putea fi atât de origine turcă cât şi de altă


origine etnică precum: grec, slav, rhus, arab, maghiar; statul
khazar era aşadar pluri-lingv şi pluri-confesional.

Începând cu secolul al IX-lea şi îndeosebi în secolele X şi XI,


numeroase comunităţi khazare emigrează şi se stabilesc în
Polonia, Rhutenia, Ungaria, România şi în Balcani, formând
aşezări durabile; migrare petrecută pe fondul retragerii teritoriale
a statului khazar în spaţiul de origine, dintre mările Caspică şi
Neagră.
Aceşti cazari, după stingerea puterii lor, se contopiră cu celelate
neamuri tătare de pe lângă Marea Neagră, dar ecoul originii lor
nu dispăru cu desăvârşire din memoria oamenilor. Parte din
aceşti cazari vor fi căutat de timpuriu un adăpost în Ardel
(Transilvania), de unde trecură în ţările dunărene, în special în
Muntenia, mai cu seamă în districtele Muscel şi Romanaţi, unde
pare a se fi concentrat amintirile tradiţionale privitoare la
dânşii.”

(Fragmente extrase din studiile de folclor ale lingvistului Lazăr


Şăineanu)
36

Să vedem, în continuare, ce ne spune Milorad Pavič, referitor la


subiectul ”Khazari”:

„Se ştie că, atunci când e să dispară un popor, întâi dispare înalta
societate şi odată cu ea şi literatura.”, afirma scriitorul sârb
Milorad Pavič în romanul lexicon „Dicţionarul khazar”. 
Putem oare considera România, din punctul de vedere al
literaturii şi al înaltei societăţi, că se află în afara acestei ecuaţii
enunţate de Pavič ? Nicidecum !

De ce se referă Milorad Pavič la acest crud adevăr istoric ? 


În primul rând, din perspectiva ţării sale. Teritoriile nu aparţin
celor care le revendică, ci numai celor care le stăpânesc ! 
De pildă, Kosovo este vatra de formare a poporului sârb. Astăzi
este o zonă locuită în majoritate de albanezi musulmani. 

Sunt în istorie circumstanţe istorice care pot reformata cultural


populaţii sau chiar popoare întregi. 

Dar sunt şi alte circumstanţe în care se pot împlini respectiva


reformatare culturală a unui popor, precum şi recalibrarea lui
intelectuală faţă de puterea de reacţie şi diminuare la adaptare. 

Este vorba de circumstanţe impuse, planificate cu atenţie şi


monitorizate în detaliu. 
37

Cu alte cuvinte, cum poţi lua în stăpânire o ţară ? Ce faci cu


poporul care o locuieşte ?

Milorad Pavič avertizează de fapt asupra celei mai teribile arme


de distrugere a unui popor. Este vorba de cea mai primejdioasă
realitate cu care s-ar putea confrunta un popor înainte să dispară
din istorie: alterarea valorilor !

Prin alterarea valorilor, un popor poate deveni altceva în


decursul timpului sau poate deveni foarte vulnerabil în
perspectiva unei eventuale colonizări culturale din exterior. 

Valorile sunt forţele care modelează întreaga societate şi dau


consistenţă rezistenţei în faţa presiunilor de schimbare venite din
exterior. 

Când valorile din interior dispar prin marginalizare continuă, în


vidul creat, pot fi aduse noi valori culturale, diferite etnic, dar şi
confesional. 

În fond, procesul de romanziare s-a petrecut la fel în mai puţin


de 200 de ani !
România se va destrăma tocmai din această cauză: alterarea
deliberată a valorilor.

Iar această destrămare are ca punct de plecare exact profeţia lui


Milorad Pavič: „Se ştie că, atunci când e să dispară un popor,
întâi dispare înalta societate şi odată cu ea şi literatura.”. 
38

Pe internet circulă câteva articole cu argumente ample despre


adevărul enunţat de Pavič. 
Iată care sunt realităţile care vor determina destrămarea ţării
noastre:

„(…) în ultimul timp românii sunt goniţi din propria lor ţară prin
politici care descurajează instituţia familială, concomitent cu
scăderea ratei natalităţii şi implicit scăderea ratei demografice;

– crearea la nivel naţional a unei stări de sănătate precare a


populaţiei prin otrăvirea hranei din comerţ cu substanţe nocive
corpului uman şi slăbirea până la declin a sistemului de sănătate
publică, creşterea ratei mortalităţii;

– îndobitocirea populaţiei, prin slăbirea sistemului naţional de


educaţie, trecerea în umbră a valorilor umane şi mediatizarea
unor nonvalori umane ca modele de viaţă pentru toate
segmentele de vârstă;

– distrugerea coeziunii între cetăţeni prin cultivarea dispreţului


faţă de ceea ce înseamnă românesc;

– disoluţia instituţională a statului prin reforme care au bulversat


şi distrug în continuare esenţa a ceea ce înseamnă protecţia unei
naţiuni: sistem judiciar, medicină, educaţie, administrare
teritorială, artă etc.; ultimele bastioane a ceea ce însemna
siguranţă naţională şi patriotism (internele şi apărarea) au fost
distruse prin aceleaşi politici de proastă finanţare a instituţiilor şi
subsalarizarea personalului acestor instituţii, fapt ce a cauzat
plecarea personalului competent şi angajarea unor persoane
39

nepregătite în domeniu, incompetente şi predispuse la corupţie –


rezultatul s-a văzut !”

Alterarea culturală este determinată pe trei căi:

- Slăbirea şi aservirea economică, banul determinând chiar


schimbarea etniei, după modelul clienţilor romani, care în
schimbul stipendiilor se transformau în supuşi fideli ai
patronului. 
Apoi avem precedentul Greciei, de stat falimentat şi apoi vândut
la bucată.
- Asimilarea cu altă etnie şi aici vezi ; mediatizarea spectacolelor
subculturale a programelor de divertisment cu nuanţe de mahala
de etnie rromă (miss piranda, nunţi şi petreceri cu interlopi),
includem aici şi muzica ca factor cultural formator (manelele).

- Diminuarea patriotismului care se manifestă prin promovarea


obedienţilor politici ca mari valori pe când românii care au ceva
de spus în profesia lor sunt marginalizaţi. 
Totul se aseamănă cu un genocid cultural foarte dibaci făcut.

Alterarea valorilor este primejdioasă cu atât mai mult cu cât se


face cu mâna noastră. Cu sprijinul elitelor trădătoare, care pentru
un zece arginţi vând tot.

Ce vor khazarii ? Patria lor ! ar putea fi răspunsul. Care patrie ?


Cine sunt ei ? 
40

Khazarii sunt turci iudaizaţi în secolul VIII şi care au rămas


aproximativ în vatra imperiului lor din Europa Orientală
(Ungaria, Polonia, sudul Rusiei). Acest imperiu a existat între
Marea Caspică, Munţii Caucaz şi fluviul Nistru la apus. 
Dar spaţiul românesc de azi nu a fost în afara zonei lor de
stăpânire şi influenţă. 
.
Îmi amintesc de câteva precedente istorice, pentru care istoria
încearcă diferite abordări. 
Sub Stalin, prin anii 1945-1948, a existat proiectul unui stat
iudeu în Crimeea, dar Stalin s-a opus acestui proiect
argumentând, într-un final, că există deja o republică evreiască
cu centrul la Birobidjan, pe fluviul Amur, în Extremul Orient,
îndepărtând acest proiect de Europa. Într-un târziu a fost
îndepărtat şi el, prin otrăvire, fiind cunoscut deja publicului larg
„complotul medicilor evrei de la Kremlin”.

Dar khazarii sunt poate cel mai fascinant popor din istorie. Au
dispărut în aparenţă fără urmă prin anul 1000, dar au rămas
totuşi aici. Prin disimulare, substituire şi întotdeauna printr-o
foarte abilă şi subtilă particularitate. 
Iată un detaliu banal în aparenţă: Ungaria este o ţară catolică, dar
maghiarii ardeleni sunt astăzi reformaţi. Iar partea cea mai
arhaică a Transilvaniei, vechii soldaţi de frontieră, avangarda
cuceririi Transilvaniei în Evul Mediu îndepărtat, este din nou
aruncată în faţă ! 
Secuii, care nu sunt maghiari etnic vorbind, ci „evrei neofiţi”,
după cum spun unii ardeleni, sunt îndemnaţi la nesupunere
civică şi sunt invitaţi la referendum local în martie 2012, pentru
mult visata autonomie. Dar se pare că nu numai Transilvania
41

este miza, ci întreaga Românie.

De aceea, indiferent ce vor khazarii în final, ne oprim aici şi


spunem o rugăciune, preluată şi ea din articolele prezente pe
internet: „Te rugăm pe Tine, Prea Deşteptule Israel, Te rugăm pe
Tine, Prea Descurcăreaţă Franţă (etc. că sunteţi mulţi) – fie-vă
milă, o Vouă Preamăriţilor acestei lumi, de o populaţie
neştiutoare dar şi nepăsătoare cu soarta ei, şi daţi-ne înapoi
Preafrumoasa Grădină a Maicii Domnului şi bogăţiile ei, căci -
pe principiul cade omul din pom şi păcat să nu tragă un pui de
somn – noi v-am dat vouă această Grădină pe degeaba iar acum
suntem goi în toate ! Iar de-o fi să nu ştim iarăşi să o
gospodărim, s-o gospodăriţi voi pentru noi şi să ne culegeţi şi
nouă roadele ! 
Acest mesaj nu este îndreptat împotriva vreunui popor pomenit
în aceste rânduri, ci dimpotrivă, e o admiraţie pentru capacitatea
altor popoare de a străluci prin bogăţiile altora !”

”Bate șaua ca să priceapă iapa” spun eu ironic în încheiere.


Sun curios să știu câți români vor citi articolul și câți vor pricepe
despre ce ”iapă” este vorba. Dacă sunteți încă la ”somnul de
frumusețe” vă las să dormiți liniștiți, dar să nu plângeți și să nu
dați vina pe altcineva atunci când vă veți trezi și veți constata că
România nu mai există !

Vizionați, vă rog,  „Evreii şi Istoria Imperiului Kazar” (History


of the Khazar Empire) – Jack Otto (subtitrare in lb. romana):
42

surse: http://basarabialiterara.com.md/?p=37047; Autor articol, Adrian


MAJURU; jurnalulbucurestiului.ro/cine-sunt-de-unde-sunt-si-ce-vor-khazarii/;

Publicat de DORANGELO ROMAN la 10:18:00


Reacții: 
Niciun comentariu: Linkuri de întoarcere către această postare
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către
Pinterest
Etichete: ADEVARURI ASCUNSE

marți, 12 martie 2019


THOTH - ATLANTUL NEMURITOR SI SECRETELE ÎNȚELEPCIUNII
ANTICE

”...Alege ce vrei să faci intre copiii omului.


Am vorbit și eu apoi:
43

O, mare maestru, permite-mi să fiu învățător de oameni,


să le arăt calea până vor deveni și ei lumini intre oameni;
eliberați de vălul nopții care ii înconjoară, arzând și luminând
intre oameni.
Îmi vorbi apoi vocea:
Mergi și așa să fie după cum ți-e voia.
Stăpân al propriului destin iți ești acum,
liber să accepți sau să refuzi.
Preia-ți puterea, preia-ți înțelepciunea.
Ca o lumină străluce intre copiii omului...”
”...Să știi, omule, că tot ce ai, este una cu stelele.
Corpul tău nu e decât o planetă
Învârtindu-se în jurul stelei din centrul sistemului planetar.
După ce vei obține lumina înțelepciunii totale,
Liber vei fi să strălucești în eter
Vei fi unul din Sorii ce luminează întunericul exterior
Unul din copii spațiului ce crește în Lumină...”

...”Nu ești ceva pământean ci fiu al Infinitei Lumini Cosmice.


Nu mai știi de unde vii, omule ?
Nu știi că ești cu adevărat Lumina ?
Soare al Mărețului Soare, dobândind înțelepciune
Vei conștientiza legătura ta cu Lumina.
Tie îți ofer acum cunoaștere,
Libertatea de a păși pe aceeași cale pe care am mers și eu,..”

(fragmente din scrierile înțeleptului atlant THOTH)

TABLITELE DE SMARALD ALE LUI THOTH ATLANTUL


44

Istoria tăblițelor tradusă în următoarele pagini pare ciudată și


trece dincolo de credințele oamenilor de știință moderni.
Vechimea lor este 36 000 ani i.H. Cel care a scris-o este
THOTH, un preot-rege atlant care a fondat o colonie în Egiptul
antic după scufundarea țării-mamă, Atlantida.

El este cel care a construit Marea Piramida din Giza, în mod


eronat atribuită lui Keops. In aceasta el a incorporat cunoștințele
înțelepciunii antice și tot acolo a pus la păstrare în siguranță
înscrisuri și instrumente din vechea Atlantida.

Vreme de aproape 16 000 de ani el a condus străvechea rasă a


Egiptului, intre 52000 i.H. pana în 36 000 i.H. La acea vreme,
străvechea rasă barbară din care făceau parte el și adepții lui, se
ridicase la un înalt grad de civilizație.

Thoth era nemuritor deoarece învinsese moartea, trecând în


celelalte planuri de existență, la dorință, prin dematerializare. 

Înțelepciunea lui imensă l-a făcut conducător peste diferite


colonii atlante, inclusiv peste cele din America de Sud și
Centrală.

Când a sosit timpul să părăsească Egiptul, a ridicat Marea


Piramidă deasupra Marii Săli din Amenti. Acolo a depozitat
documentele și a desemnat pe cei mai de încredere oameni ai săi
să le păzească.
Mai târziu, descendenții acelor paznici au devenit preoții
Piramidei, cei care l-au zeificat pe Thoth declarându-l Zeul
45

Înțelepciunii. 

Conform legendei, Sala din Amenti a devenit “lumea de


dincolo”, sala zeilor, pe unde trecea sufletul pentru judecata de
după moarte.

In ultimele secole, spiritul lui Thoth a trecut în corpurile


oamenilor în maniera descrisă de tăblițe. Ca atare el s-a incarnat
de trei ori, ultima oară fiind cunoscut ca HERMES - de trei ori
născutul.
In timpul acestei încarnări a lăsat documentele cunoscute de
către ocultiștii moderni sub numele de “Tăblițele de Smarald”, o
prezentare mai târzie și cu mult mai săracă a enigmelor lumii
antice.

Tăblițele traduse în această lucrare sunt zece la număr și au fost


lăsate în Marea Piramidă în grija preoților. Cele zece tăblițe sunt
împărțite în 13 părți, de dragul convenției.
Ultimele două sunt atât de importante, încât este interzisă
prezentarea lor publicului larg în prezent. 
Totuși conținutul celorlalte, dezvăluie secrete care se vor dovedi
de o inestimabilă valoare pentru cei care le vor cerceta cu
seriozitate.
Ele ar trebui citite nu o dată ci de o sută de ori pentru că doar asa
ar putea fi dezvăluit adevăratul înțeles. O citire superficială ar
oferi câteva sclipiri de frumusețe dar un studiu atent va deschide
căile înțelepciunii celui ce caută.

In continuare, câteva cuvinte despre modul în care aceste secrete


au fost dezvăluite omului modern, după ce au stat îndelung timp
ascunse.
46

Cu aproximativ 1 300 de ani i.H. Egiptul, vechiul KHEM, era în


mare fierbere iar multe delegații de preoți au fost trimise în
diferite părți ale lumii. Printre acestea s-au numărat și preoții
Piramidei care au purtat cu ei tăblițele de smarald ca pe un
talisman. Cu ajutorul tăblițelor ei puteau exercita o anumită
autoritate asupra preoților din celelalte colonii atlante.

Legenda spune că aceste tăblițe împuterniceau pe purtător cu


autoritatea lui Thoth.

Grupul de preoți care dețineau tăblițele au emigrat în America


de Sud. Aici i-au găsit pe Mayași, un popor înfloritor, care își
aminteau mult din înțelepciunea străveche.
Preoții s-au statornicit în acele locuri. 
In secolul X mayașii colonizaseră peninsula Yucatan iar tăblițele
au fost așezate sub altarul unuia din templele închinate zeului
Soare. 

După cucerirea mayașilor de către spanioli, orașele au fost


abandonate iar comorile au rămas ascunse și uitate în temple.

Trebuie să se înțeleagă ca Marea Piramidă a fost și este încă un


Templu de inițiere. Solomon, Apolonius și mulți alții s-au
numărat printre cei inițiați aici. Scriitorul (care este în continuă
legătură cu Marea Camera Albă din Piramidă) a primit
instrucțiuni să recupereze și să aducă înapoi în Marea Piramidă
tăblițele străvechi.
Acest lucru s-a realizat. Înainte de a le înapoia i s-a acordat
permisiunea să le traducă și să păstreze o copie a înțelepciunii
înscrisă pe tăblițe. Evenimentul a fost posibil în 1925 și abia
47

acum s-a acordat permisiunea de a fi publicate. E posibil ca unii


să zâmbească ironic. Totuși cercetătorul atent va citi printre
rânduri și va descoperi înțelepciunea ascunsă în ele.

Dacă Lumina se află în interiorul tău, informația cuprinsă în


tăblițe va găsi în tine un ecou.

In continuare este descrisă înfățișarea tăblițelor:

Sunt 12 tăblițe din smarald verde, făcute dintr-o substanță


transmutată alchimic. Sunt foarte rezistente la orice element și
substanță. Mai exact structura atomică și celulară fiind fixă ea
nu permite nici o schimbare. Din această cauză tăblițele
contrazic legea ionizării referitoare la corpurile fizice. 
Pe ele sunt gravate caractere din vechea limbă atlantă. Acestea
reacționează la undele cerebrale emise de creierul celui ce
citește, eliberând vibrația mentală asociată în mintea cititorului. 

Tăblițele sunt prinse între ele cu inele făcute dintr-un aliaj de


culoarea aurului, suspendate de o tijă din același material.

Pe înțelepciunea conținută în aceste tăblițe se bazează misterele


străvechi. Pentru cel ce citește cu mintea și ochii deschiși,
înțelepciunea personală se va multiplica de 100 de ori.

Citește ! Crezi sau nu, citește iar vibrația tăblițelor va trezi


“ceva” în tine.

In paginile următoare voi dezvălui câteva enigme puțin


cunoscute chiar de către slujitorii adevărului.
48

Căutarea omului în dorința de a înțelege legile care-i guvernează


viața este nesfârșită. Cu toate acestea el nu a reușit să treacă de
valul care apără planurile superioare de viziunea lui materială
asupra vieții și a adevărului. Adevărul este gata sa fie asimilat de
către cei care-și lărgesc propria viziune întorcându-se către ei
înșiși și nu cautând în afara lor adevărul.

In liniștea simțurilor materiale se găsește cheia înțelepciunii. Cel


ce vorbește nu știe; cel ce știe nu vorbește !

Legile supreme nu pot fi rostite. Ele există ca o entitate pe căile


care transcend toate simbolurile sau cuvintele din lumea
materială. 

Simbolurile nu sunt decât niște Chei cu care se deschid uși ce


conduc spre adevăruri. De multe ori ușa nu poate fi deschisă
deoarece cheia pare atât de măreață încât lucrurile care se află în
spatele ei nu pot fi văzute.
Dacă reușim să înțelegem că toate cheile, toate simbolurile
materiale sunt manifestări, prelungiri ale unei Legi Supreme și a
Adevărului, ne vom dezvolta o viziune ce ne va permite să
trecem dincolo de văl.

Toate lucrurile din toate Universurile se mișcă conform unei


Legi. 

Legea care guvernează mișcarea Planetelor nu este mai imuabilă


decât Legea care guvernează manifestarea omului în aceasta
lume. 

Una dintre cele mai importante Legi este Legea responsabilă de


49

formarea omului ca ființă materială.

Mărețul scop al școlilor inițiatice din toate timpurile a fost să


dezvăluie funcționalitățile Legii care leagă omul material de
omul spiritual. Legătura dintre omul material și omul spiritual
este omul intelectual deoarece mintea are atât calități materiale
cât și spirituale. Cel care aspiră la cunoștințe elevate trebuie să-
și dezvolte latura intelectuală a firii lui pentru a-și întări credința
că poate să-și concentreze toate fortele ființei lui către și în
planul pe care-l dorește.

Marea căutare a Luminii, a Vieții și a Iubirii începe în primul


rând din planul material. Condusă către planul ultim, scopul ei
final este fuziunea completă cu Conștiința Universală. Așezarea
fundației în planul material este primul pas. Abia apoi vine și
scopul suprem al realizării spirituale.

In paginile următoare se oferă o interpretare a tăblițelor de


smarald și a înțelesurilor lor secrete. In mesajul lui Thoth sunt
ascunse multe sensuri care nu transpar la suprafață cu ușurință.
Lumina învățăturii va deschide noi perspective de înțelegere.

“Citește și Fii înțelept” doar dacă Lumina conștiinței tale


trezește în tine înțelegerea care este o calitate înnăscută a
sufletului !

(așezarea textului tradus (fraze, propozitii, cuvinte) este identică


cu cea de pe tăblițele lui Thoth)
50

TABLITA 1 - THOTH ATLANTUL


51
52

Istoria lui Thoth, Atlantul

Eu, THOTH, atlantul, maestrul secretelor


paznicul documentelor, atotputernic rege, magician
trăind din generație în generație,
pregătindu-mă să cobor în sălile din Amenti,
am scris spre a-i îndruma
pe cei care vor veni după mine,
aceste documente ale atotputernicei ințelepciuni a Marii
Atlantide.
In marele oraș din KEOR, pe insula UNDAL,
într-un timp foarte îndepărtat, am început această incarnare.
Preaputernicii atlanți au trăit și au murit altfel
decât o fac oamenii din epoca de acum,
din eon în eon și-au reînnoit viața
în Sălile din Amenti unde râul vieții curge etern.
De o sută de ori câte zece
am coborât pe întunecatul drum ce duce spre lumină,
și de tot atâtea ori am urcat din
întuneric spre lumină cu forțe și puteri reînnoite.
Acum încă o dată voi cobori
iar cei din KHEM (Egiptul antic, n.tr.)
nu vor mai ști de mine.
Dar într-un timp ce nu s-a născut încă mă voi ridica din nou,
preaputernic, cerând socoteală
celor rămași în urmă.
Atunci să vă feriți, voi cei din KHEM,
învățătura de mi-ați fi trădat,
53

căci arunca-vă-voi
în întunericul cavernelor de unde ați venit.
Să nu-mi trădați secretele
oamenilor nordului
oamenilor sudului
ori blestemul meu se va abate asupra voastră.
Nu uitați să luați aminte la cuvintele mele
pentru că sigur mă voi reîntoarce
și voi cere de la voi ceea ce păziți.
Da, chiar și de dincolo de timp
și de moarte mă voi întoarce,
răsplătind sau pedepsind
după loialitatea fiecăruia.
Măreț fost-a poporul meu în timpuri apuse,
măreț dincolo de înțelegerea
oamenilor ce-s acum în jurul meu;
având știința ințelepciunii celor de demult,
cautând departe în inima infinității
cunoștințe ce aparțineau tinereții Pământului.
Înțelepți eram datorită înțelepciunii
Copiilor Luminii care trăiau printre noi.
Puternici eram datorită puterii ce venea
din focul etern.
Iar mai presus de toate, cel mai important intre
copii omului era tatăl meu, THOTME,
paznicul marelui templu,
punte intre Copii Luminii
care locuiau în templu și
rasele de oameni care populau cele zece insule.
Sol, după Trei,
al Locuitorului din UNAL,
54

vorbind Regilor
cu o voce căreia trebuia să i te supui.
Crescut-am acolo până la maturitate,
fiind învățat de tatăl meu misterele străvechi,
până când, în timp, crescu în mine focul înțelepciunii,
iar acesta se transformă într-o flacără ce mă consuma.
N-am dorit altceva decât atingerea înțelepciunii.
Până când într-o măreață zi porunca veni de la
Locuitorul Templului, să fiu adus în fața lui.
Puțini erau aceia intre copiii omului
ce priviseră acea față și trăiseră apoi,
căci Copii Luminii nu sunt precum fii omului
când nu sunt încarnați într-un corp fizic.
Ales fost-am dintre fii omului,
educat de către Locuitor astfel ca
țelurile lui sa fie îndeplinite,
țeluri nenăscute încă în pântecul timpului.
Epoci întregi am locuit în Templu,
acumulând din ce în ce mai multă înțelepciune,
până când și eu m-am apropiat de lumina trimisă de marele foc.
Mi-a arătat calea spre Amenti,
lumea de dincolo unde stă marele rege pe tronul său.
Adânc m-am plecat în semn de respect în fata Maeștrilor Vieții
și a Maeștrilor Morții, primind în dar Cheia Vieții.
Eliberat eram de Sălile din Amenti, alungând moartea din cercul
vieții.
Departe spre stele călătorit-am până când spațiul și timpul au
dispărut.
Dupa ce sorbit-am cu nesaț din cupa înțelepciunii,
am privit în sufletele oamenilor unde-am descoperit
mistere și mai mari și m-am bucurat.
55

Căci doar în Căutarea Adevărului putea Sufletul meu


să se liniștească și flacăra din mine să se stingă.
De-a lungul epocilor am trăit,
urmărindu-i pe cei din jurul meu gustând din cupa morții
și întorcându-se apoi în lumina vieții.
Treptat, din Regatele Atlantidei se răspândiră valuri
de conștiință contopite cu mine,
pentru ca apoi ele să fie înlocuite de semințele unei stele
inferioare.
Supunându-se legii, cuvântul Maestrului crescu ca o floare.
Înspre întunericul din străfunduri se îndreptară gândurile
Atlanților,
Până când, în sfârșit în această mânie sosi din AGWANTI,
(cuvântul Agwanti nu are un echivalent in limba engleză;
înseamnă o stare de detașare. n.tr.)
Locuitorul, rostind Cuvântul, chemând puterea.
Adânc în inima Pământului, fii din Amenti auziră,
și auzind produseră preschimbarea florii focului
care arde etern, îl transformară folosind LOGOS-ul,
până când marele foc își schimbă direcția.
Peste lume se năpustiră atunci marile ape,
înecând și scufundând,
schimbând echilibrul Pământului
până când doar Templul Luminii mai ramase
întreg pe marele munte de pe insula UNDAL
care se ridica dintre ape,
doar câțiva mai trăiau
salvați de furia apelor.
Mă chemă apoi Maestrul, zicând:
Adună-mi poporul.
Du-i departe peste ape cu ajutorul celor ce te-am învățat,
56

până vei ajunge pe pământul barbarilor păroși,


ce locuiesc în peșteri, în deșert.
Acolo urmează planul pe care îl știi deja.
Adunatu-mi-am atunci poporul și
am intrat în marea navă a Maestrului.
In sus ne-am ridicat dimineața.
Întunecat sub noi se vedea Templul.
Brusc peste el năpustitu-s-au apele.
Dispărut de pe suprafața Pământului,
până când vremea va sosi, era mărețul Templu.
Foarte repede ne-am îndreptat spre soarele dimineții,
până când sub noi se întinse tărâmul copiilor din KHEM.
Mânioși, ne-au întâmpinat cu măciuci și sulițe,
pe care le agitau în aer, dorind să înjunghie și chiar să-i distrugă
pe fiii Atlantidei.
Atunci ridicatu-mi-am toiagul îndreptând spre ei o rază
vibratorie
care ii făcu să rămână nemișcați ca niște bucăți de piatră de pe
munte.
Apoi vorbitu-le-am cu o voce calmă și pașnică, povestindu-le
despre
puterea Atlantidei,
afirmând că suntem copiii Soarelui și mesagerii lui.
Intimidatu-i-am apoi arătându-le puterile mele magice
până când au ajuns să se târască la picioarele mele când s-au
putut mișca
din nou.
Mult timp am locuit pe tărâmul numit KHEM, mult, mult timp.
Ascultând poruncile Maestrului, care deși doarme trăiește de-a
pururi,
am trimis de la mine pe Fiii Atlantidei, i-am trimis în toate
57

zările,
sperând că din pântecul timpului înțelepciunea poate reapărea în
copiii ei.
Mult timp petrecut-am în KHEM,
făcând lucruri mărețe cu ajutorul înțelepciunii din mine.
In sus crescură spre lumina cunoașterii copii din KHEM,
udați de ploile înțelepciunii mele.
Deschis-am atunci drum spre Amenti ca să-mi pot păstra
puterile,
trăind din epocă în epocă ca Soare al Atlantidei,
păzind înțelepciunea, păstrând documentele.
Câțiva dintre fiii KHEM-ului,
atrăgându-i pe ceilalți în jurul lor,
crescură încet în forța Sufletului.
Acum, încă o dată, cobor dintre ei în întunecatele săli din
Amenti,
adânc în sălile subterane, înaintea Maeștrilor puterilor,
față în față încă o dată cu Locuitorul.
Ridicatu-m-am sus deasupra intrării, o trecătoare, o poartă ce
duce spre
Amenti.
Puțini ar avea curajul sa îndrăznească, puțini trec poarta spre
întunericul din Amenti.
Ridicat-am deasupra intrării, o puternică piramidă,
folosind puterea ce întrece forța Pământului (gravitația, n.tr.).
Adânc, foarte adânc am așezat casa-de-forță sau camera,
din care am sculptat o trecătoare circulară ce ajunge aproape de
măreața
adunare.
Acolo în vârf, am așezat cristalul, ce trimite raze spre "Timp-
Spațiu",
58

atrăgând forța din eter, și concentrând-o către trecătoarea spre


Amenti.
Construit-am și alte camere care par a fi goale,
totuși ascunse în ele se află cheile spre Amenti.
Cel ce cu curaj va porni spre tărâmurile întunecate
să se purifice mai întâi prin post îndelungat.
Să se întindă în sarcofagul de piatră din camera mea.
Apoi ii voi dezvălui marile mistere.
Curând se va îndrepta spre locul unde îl voi întâmpina,
chiar și în întunericul Pământului îl voi întâmpina, eu,
Thoth, Maestrul Înțelepciunii, îl voi întâmpina
și voi trăi alături de el de-a pururi.
Construit-am Marea Piramidă,
după modelul piramidei forței Pământului,
arzând etern astfel că, și ea,
să rămână de-a lungul secolelor.
In interiorul ei, am așezat cunoașterea despre "Știința-Magiei"
astfel ca să pot fi aici când mă reîntorc din Amenti,
da, în timp ce dorm în Sălile din Amenti,
Sufletul meu ce hoinărește liber se va reincarna,
va locui intre oameni în această formă sau în alta. (Hermes-de
trei ori
născutul)
Trimis pe Pământ al Locuitorului sunt,
îndeplinindu-i poruncile astfel ca mulți sa fie ridicați.
Acum mă întorc în Sălile din Amenti,
lăsând în urmă ceva din înțelepciunea mea.
Păstrați-o și urmați porunca Locuitorului:
Ridicați întotdeauna ochii spre lumină.
Cu siguranță, în timp, veți deveni una cu Maestrul,
Cu siguranță și pe bună dreptate sunteți una cu Maestrul,
59

Cu siguranță și pe bună dreptate sunteți una cu TOTUL.


Acum, plec de la voi.
Nu uitați poruncile mele,
păstrați-le și respectați-le,
iar eu voi fi cu voi,
ajutându-vă și îndrumându-vă spre Lumină.
In fața mea se deschide poarta.
Cobor în întunericul nopții.

TABLITA 2 - SALILE DIN AMENTI


60

Adânc în inima pământului se găsesc Sălile din Amenti,


cu mult sub insulele scufundatei Atlantida,
Sălile Morților și ale celor vii,
scăldate în focul infinitului TOT.
Într-un timp foarte îndepărtat, pierdut în spațiu-timp,
Copiii Luminii au privit în jos către lume.
Văzând copiii omului în sclavie legați de forța care venea de
61

dedesubt
Au știut că doar eliberându-se din această sclavie
va putea omul să se ridice de pe Pământ spre Soare.
Pe Pământ coborât-au și și-au creat corpuri,
asemănătoare cu cele ale oamenilor.
Maeștrii au spus după această transformare:
“Suntem cei formați din praf din spațiu, luând parte la viata din
infinitul TOT;
trăim în lume ca și copiii omului, la fel ca și copiii omului și
totuși diferit.”
Apoi pentru a locui, adânc sub scoarța Pământului,
au săpat spații mari cu ajutorul puterii lor,
spații diferite de cele ale copiilor omului.
Le-au înconjurat apoi cu forțe și puteri, pentru a apăra Sălile
Morților.
Unul lângă altul au așezat apoi alte spații, le-au umplut cu Viața
și cu lumina de deasupra.
Construit-au apoi Sălile din Amenti, pentru a putea locui acolo
de-a pururi
să traiască plini de viață până la sfârșitul eternității.
Treizeci și doi de copii erau,
Fii ai Luminilor care coborâseră intre oameni,
Căutând să elibereze din sclavia întunericului
Pe cei țintuiți de forța ce venea de dedesubt.
Adânc în Sălile din Amenti crescu o floare, arzătoare, ce se
mărea, alungând noaptea.
Așezată în centru, o rază puternică, dătătoare
de Viață, de Lumină, umplându-i de putere pe cei ce se apropiau
de ea.
Așezat-au tronuri în jurul ei, treizeci și două,
locuri pentru fiecare Copil al Luminii,
62

așezate astfel ca să fie scăldați de ceea ce radia din floare, Viața


din eterna Lumină.
Acolo își așezau de fiecare data primele corpuri create
pentru ca acestea sa fie umplute cu Spiritul Vieții.
O sută de ani din fiecare o mie trebuia
ca Lumina dătătoare de Viață sa le lumineze corpurile.
Grăbind, trezind Spiritul Vieții.
Acolo în acel cerc, din eon în eon, stau Marii Maeștri,
ducând o viață necunoscută oamenilor.
Acolo în Sălile Vieții dorm ei,
liber curge Sufletul lor prin corpurile oamenilor.
La diferite intervale, în timp ce corpurile lor rămân adormite,
ei se încarnează în corpurile oamenilor.
Ii învață cum să iasă din întuneric și ii îndrumă spre lumină.
Acolo în Sala Vieții, plină de înțelepciunea lor,
necunoscuți raselor de oameni, trăind dintotdeauna sub recele
foc al vieții, stau Copiii Luminii.
Există momente când se trezesc,
și se ridică din adâncuri pentru a fi lumini călăuzitoare intre
oameni,
infiniți printre oamenii limitați.
Cel ce progresând a ieșit din întuneric, s-a ridicat din noapte spre
lumină,
este eliberat de Sălile din Amenti, este eliberat de Floarea
Luminii și a Vieții.
Îndrumat atunci de înțelepciune și cunoștințele acumulate,
va trece dintre oameni intre Maeștrii Vieții.
Acolo poate locui la fel ca și ceilalți Maeștri, eliberat din sclavia
întunericului nopții.
Așezați în interiorul florii ce radiază stau șapte
Maeștrii din Spațiu-Timpurile de deasupra noastră,
63

ajutând și călăuzind prin infinita Înțelepciune, calea prin timp a


copiilor omului.
Preaputernici și stranii sunt, învăluiți în puterea lor,
tăcuți, atoateștiutori, atrăgând spre ei forța Vieții,
diferiți și totuși una cu copiii omului.
Da, diferiți, și totuși Una cu Copiii Luminii.
Păstrători și păzitori ai forței ce înrobește omul,
pregătiți să o slăbească dacă lumina a fost atinsă.
Primul și cel mai puternic, este Entitatea Ascunsă, Maestrul
Maeștrilor,
infinitul Nouă, deasupra celorlalți de la fiecare Maestru al
Ciclurilor;
Trei, Patru, Cinci și Sase, Sapte, Opt,
fiecare având o misiune, fiecare cu forțele proprii,
călăuzind, îndrumând destinul omului.
Acolo stau, preaputernici, eliberați de orice timp și spațiu.
Nu aparțin acestei lumi și totuși înrudiți cu ea,
Frați Mai Mari, ai copiilor omului.
Judecând și cântărind, cu ajutorul înțelepciunii lor,
urmăresc înaintarea Luminii printre oameni.
Acolo, înaintea lor, am fost condus de către Locuitor,
și l-am privit cum devine Una cu cel de deasupra.
Apoi din EL se auzi o voce spunând:
“Măreț ești tu, Thoth, intre copiii omului.
liber ești de-acum de Sălile din Amenti,
Maestru al Vieții intre copiii omului.
Nu vei mai gusta moartea decât dacă vei voi,
vei sorbi doar Viața până la capătul eternității,
De-acum ți-e Viața
de-a pururi la îndemână.
64

De-acum veni-va Moartea doar la chemarea ta.


Poți locui sau pleca de aici după cum ți-e vrerea,
Liber este Amenti pentru Soarele omului.
Bucură-te de Viață în orice forma voiești,
Copil al Luminii crescut intre oameni.
Alege ce vrei să faci, căci toți trebuie să trudească,
Să nu te eliberezi niciodată de calea Luminii.
Un pas doar ai făcut pe lungul drum spre înălțimi,
infinit este acum muntele Luminii.
Cu fiecare pas pe care-l faci muntele se-nalță;
înaintarea ta nu face decât sa-ndepărteze scopul.
Apropie-te întotdeauna de infinita Înțelepciune,
și ca-nainte scopul se va îndepărta.
Eliberat ești acum de Sălile din Amenti
spre a merge alături de Maeștrii lumii,
către același scop, lucrând împreună,
pentru a aduce Lumina copiilor omului.”
Apoi dinspre tronul său veni unul dintre Maeștri,
m-a luat de mână și mă conduse înainte,
prin toate Sălile adânc ascunsului tărâm.
Mă conduse prin Sălile din Amenti,
dezvăluindu-mi secretele necunoscute omului.
Prin coridoru-ntunecat, mă conduse în jos,
spre Sala unde stă întunecata Moarte.
Uriașă se-ntindea în fața mea măreața Sală,
înconjurată de-ntuneric dar totuși plină de Lumină.
In fața mea se ridica un tron întunecat,
Învăluită ședea pe el o siluetă a nopții.
Mai neagră decât noaptea stătea acolo,
De-un negru ce-al nopții nu era.
In fața ei s-oprit Maestrul, rostind
65

Cuvântul ce produce Viața:


“o, maestre al intunericului,
călăuză pe drumul ce duce dinspre Viață spre Viață,
în fata ta aduc un Soare al dimineții.
Să nu-l atingi vreodată cu puterea nopții.
Să nu-i chemi flacăra spre întunericul nopții.
Cunoaște-l și privește-l, e fratele nostru
ce s-a ridicat din întuneric spre Lumină.
Eliberează-i flacăra din robie,
Ca liberă să ardă în întunericul nopții.”
O mână ridică atunci silueta,
și o flacără aparu, devenind din ce în ce mai strălucitoare.
cu repeziciune dând cortina de-ntuneric la o parte,
scoțând Sala din bezna nopții.
In spațiul mare din fața mea apărură,
luminițe după luminițe, de după valul nopții.
Nenumărate milioane țopăiau în fața mea
unele arzând ca niște flori de foc.
Altele aruncau o lumină slabă ce abia se zărea din noapte.
Lumina unora scădea cu repeziciune;
a altora creștea doar dintr-o scânteie de lumină.
Fiecare era înconjurată de un palid val de întuneric,
dar totuși ardea cu o flacără ce nu putea fi niciodată stinsă.
Zburând de colo-colo precum licuricii primăvara,
umpleau spațiul cu Lumină și cu Viață.
Atunci se auzi o voce, puternică și solemnă, zicând:
“Acestea sunt lumini ce suflete sunt intre oameni,
crescând sau slăbind în intensitate, existând de-a pururi,
schimbându-se dar fiind vii, în moarte spre viață.
Dupa ce îmbobocesc ca niște flori,
și ating punctul final al creșterii în viață,
66

repede trimit atunci valul intunericului


învăluindu-le și schimbându-le în noi forme de viață.
Constant de-a lungul epocilor, crescând, devenind o alta flacără,
luminând întunericul cu și mai mare forță,
stinsă și totuși nestinsă de către valul nopții.
Astfel creste sufletul omului de-a pururi
distrus dar totuși nedistrus de întunericul nopții.
Eu, Moartea, vin dar nu rămân,
Căci viața există dintotdeauna în TOTUL;
Doar un obstacol, sunt eu, pe drum,
Obstacol trecut cu repeziciune cu ajutorul luminii infinite.
Trezește-te, O flacără ce arzi de-a pururi în interior,
Străluce și înfrânge valul nopții.”
Apoi în mijlocul văpăilor în întuneric, crescu una ce
alungă noaptea, crescând, mărindu-se
devenind și mai strălucitoare până când nu mai fu decât lumină.
Atunci vorbi călăuza mea, vocea maestrului:
Privește-ți propriul suflet cum crește în lumină,
eliberat acum de-a pururi de Maestrul nopții.
Prin multe spații mă duse-apoi, spatii unde se aflau secretele
Copiilor Luminii;
secrete pe care omul nu le va afla poate niciodată până când
nu va deveni și el un Soare al Luminii.
Mă conduse înapoi spre Lumină
Din Sala Luminii.
Îngenuncheat-am acolo în fața marilor Maeștri,
Maeștrii a TOATE.
Atunci vorbi EL, rostind cuvinte impresionante:
Ai fost eliberat de Sălile din Amenti.
Alege ce vrei să faci intre copii omului.
Am vorbit și eu apoi:
67

O, mare maestru, permite-mi să fiu învățător de oameni,


să le arăt calea până vor deveni și ei lumini intre oameni;
eliberați de valul nopții care ii înconjoară, arzând și luminând
intre oameni.
Îmi vorbi apoi vocea:
Mergi și așa să fie după cum ți-e voia.
Stăpân al propriului destin iți ești acum,
liber să accepți sau să refuzi.
Preia-ți puterea, preia-ți înțelepciunea.
Ca o lumină străluce intre copiii omului.
In sus mă conduse apoi Locuitorul.
Si am trăit din nou intre copiii omului,
învățându-i și arătându-le câte ceva din înțelepciunea mea;
Soare al Luminii, un foc intre oameni.
Acum pășesc din nou pe calea ce duce în jos, căutând lumina în
întunericul nopții.
Păstrați-mi documentele căci călăuză vor fi pentru copiii omului.

TABLITA 3 - CHEIA INTELEPCIUNII


68

Eu, THOTH, atlantul,


69

ofer înțelepciunea mea,


ofer cunoștințele mele,
ofer puterea mea.
De bună voie le ofer copiilor omului.
Ofer în speranța că și ei ar putea avea înțelepciune
care să strălucească în lume din spatele valului nopții.
Înțelepciunea este putere iar puterea este înțelepciune,
împreună completând întregul.
Omule, să nu fii mândru de înțelepciunea ta.
Discută atât cu neștiutorul cât și cu înțeleptul.
Daca vine la tine cineva plin de învățătură,
ascultă-l cu mare atenție căci înțelepciunea e totul.
Să nu taci când se vorbește despre rău căci Adevărul ca și razele
de soare luminează totul.
Cel ce nu respectă legea va fi pedepsit, căci doar prin Lege se
eliberează oamenii.
Nu trebuie să te temi pentru că frica este ceea ce leagă omul de
întuneric.
Urmează-ți indemnul inimii în timpul vieții.
Fă mai mult decât ți se cere.
Când ai acumulat bogății,
Urmează-ți indemnul inimii
Căci toate acestea nu sunt de nici un folos dacă inima ți-e
istovită.
Ascultă-ți inima cât mai mult.
Si sufletul se va bucura.
Cei ce sunt călăuziți nu se rătăcesc,
Dar cei ce s-au rătăcit nu mai pot găsi calea cea dreaptă.
Dacă trăiești intre oameni, fă ca Iubirea să fie totul pentru inima
ta.
Dacă va veni cineva să-ți ceară sfatul, lasă-l să vorbească liber,
70

căci astfel lucrul pentru care a venit la tine poate fi înfăptuit.


Dacă se codește să-și deschidă inima către tine,
e pentru ca tu, cel ce judecă situația, ești de vină.
Nu rosti vorbe nechibzuite și nici nu le asculta,
pentru că acestea sunt spuse de cel ce nu este în armonie.
Nu le rosti nici tu, astfel că cel din fața ta să poată afla
înțelepciunea.
Tăcerea e un mare câștig.
Nu câștigi nimic vorbind foarte mult.
Nu-ți ridica inima mai presus de cea a copiilor omului,
pentru ca să nu ajungă mai jos decât praful chiar.
Dacă vei ajunge mare intre oameni,
să fii respectat pentru ceea ce știi și pentru blândețe.
Dacă vrei să cunoști firea unui prieten, nu-i întreba tovarășii,
ci petrece câtva timp doar cu el.
Discută cu el, pune-i la încercare inima prin cuvintele lui și prin
purtarea lui.
Căci ce intră în magazie trebuie să și iasă,
iar lucrurile ce-ți aparțin trebuie împărtășite și prietenului tău.
Învățătura e considerată de prost drept ignoranță,
iar lucrurile profitabile ii sunt dăunătoare.
El trăiește în moarte.
Si-aceasta-i este hrana.
Secrete există în Cosmos ce odată dezvăluite umplu lumea cu
lumina lor.
Cel ce-ar vrea sa se elibereze din sclavia intunericului
să despartă mai întâi materialul de imaterial, focul de pământ;
pentru că se știe că așa cum pământul coboară spre pământ,
la fel și focul urcă spre foc și devine una cu focul.
Cel ce cunoaște focul din sine va urca spre focul etern și va trăi
în el de-a pururi.
71

Focul, focul interior, este cea mai puternică forță dintre toate,
pentru ca biruie totul și trece prin toate lucrurile de pe Pământ.
Omul se sprijină doar pe ceea ce rezistă.
Pământul trebuie sa-i reziste omului altfel acesta nu ar exista.
Nu toți ochii văd la fel, unul vede un obiect de o anume formă și
culoare
iar altul, de o altă formă și culoare.
La fel și infinitul foc, ce-și schimbă culorile, nu e la fel de la o zi
la alta.
Asa vorbesc eu, THOTH, despre înțelepciunea mea,
căci un om e un foc ce arde strălucind în noapte;
nu e stins niciodată de valul intunericului, nu e niciodată stins de
valul nopții.
In inimile oamenilor am privit cu ajutorul înțelepciunii mele,
și am aflat ca nu s-au eliberat încă de luptă.
Eliberează-ți focul, O frate al meu sau el va fi îngropat în umbra
nopții !
Asculta omule aceasta înțelepciune: unde încetează numele și
forma ?
Doar în conștiința, invizibilă, o forță infinită ce radiază
strălucitor.
Formele pe care le creezi luminându-ți
felul de a privi lumea sunt cu adevărat efecte ce urmează cauza
ta.
Omul este o stea încătușată într-un corp, până când, la sfârșit
se eliberează prin propria luptă.
Doar prin efort și trudă steaua din tine
va inflori într-o noua viață.
Cel ce știe începutul tuturor lucrurilor,
își eliberează steaua din tărâmul nopții.
Amintește-ți, omule, că tot ce există e doar o altă formă a ceea
72

ce nu există.
Orice formă de viață trece în altă formă de viață
iar tu nu faci excepție de la această lege.
Respecta Legea, căci totul e Lege.
Nu căuta ce nu tine de Lege, căci așa ceva există doar în iluzia
simțurilor.
Înțelepciunea vine în întâmpinarea tuturor copiilor ei
așa cum ei vin în întâmpinarea sa.
De-a lungul epocilor, lumina a fost ascunsă.
Trezește-te, omule, și fii înțelept.
Adânc în misterele vieții am călătorit, căutând cele ascunse.
Ascultă, omule, și fii înțelept.
Departe, sub scoarța pământului, în Sălile din Amenti,
Secrete ascunse oamenilor am văzut.
Adesea am trecut prin coridorul bine ascuns,
și am privit Lumina care este Viața pentru oameni.
Acolo, sub florile Vieții nesfârșite, căutat-am în inimile și
secretele oamenilor.
Aflat-am că omul nu face decât să trăiască în întuneric,
lumina marelui foc fiindu-i ascunsă în sine.
Înaintea Maeștrilor din ascunsul Amenti
am acumulat înțelepciunea pe care o dau oamenilor.
Maeștri sunt ei, ai Înțelepciunii Secrete,
adusă din viitorul sfârșitului infinității.
Sapte sunt, Maeștrii din Amenti,
mai presus de Copiii Dimineții,
Sori ai ciclurilor, Maeștri ai Înțelepciunii.
Nu sunt la fel ca și copii omului ?
TREI, PATRU, CINCI ȘI ȘASE, ȘAPTE
OPT, NOUA sunt titlurile Maeștrilor oamenilor.
Departe de viitor, fără forma și totuși în formare
73

au venit ei ca învățători ai copiilor omului.


Trăiesc de-a pururi, fără să facă parte totuși dintre cei vii,
nelegați de viață și liberi de moarte.
Conduc dintotdeauna cu infinită înțelepciune,
legați și totuși nelegați de întunecatele Săli ale Morții.
Au viața-n ei dar care nu este viață,
eliberați de toate sunt Maeștrii TOTULUI.
De la ei a venit Logos-ul, instrumente ale puterii nemăsurate.
Măreață este înfățișarea lor, și totuși ascunsă în micime,
formată de ceea ce se formează, cunoscută și totuși neștiută.
TREI păstrează cheile tuturor magiilor ascunse,
creator este el al Sălilor Morților;
trimițând putere, învăluit în întuneric,
legând sufletele copiilor omului;
trimițând întunericul, legând forța sufletului;
conducător al negativului pentru copiii omului.
PATRU e cel ce sloboade puterea.
Maestru al Vieții este pentru copiii omului.
Lumină îi e corpul, flacără ii este înfățișarea,
eliberator de suflete pentru copiii omului.
CINCI este stăpânul, Maestrul tuturor magiilor -
Cheia Cuvântului ce răsună printre oameni.
ȘASE este Maestrul Luminii, drumul ascuns,
Cărarea sufletelor copiilor oamenilor.
ȘAPTE este Maestrul vastității,
Stăpânul Spațiului și cheia Timpurilor.
OPT este cel ce comandă progresul;
Cântărește și echilibrează călătoria omului.
NOUA este tatăl, măreț la rându-i în înfățișare,
Formându-se și schimbându-se din ceea ce nu are formă.
Gândește-te cu mare atenție la simbolurile pe care ți le-am dat.
74

Chei sunt ele, deși sunt ascunse oamenilor.


Năzuiește oricând spre înalt, Suflet al dimineții,
Întoarce-ți gândurile spre Lumină și Viață.
Descoperă în simbolurile pe care ți le-am dat,
lumina pe drumul ce pornește din viață și se termina în viață.
Caută cu înțelepciune.
Întoarce-ți gândurile spre interiorul tău.
Nu-ți închide mintea florii Luminii.
Așază-ți în corp o imagine făurită din gânduri.
Gândește-te la numerele care te conduc spre Viață.
Curată este cărarea pentru cel ce are înțelepciune.
Deschide ușa Împărăției Luminii.
Revarsă-ți flacăra ca un Soare al dimineții ce ești,
Îndepărtează întunericul și trăiește în lumina zilei.
Privește-te, omule ! Ca parte a ființei tale
Cei Șapte care sunt dar nu sunt ce par a fi.
Deschisu-mi-am, omule, înțelepciunea,.
Urmează drumul pe care primul am pășit.
Maeștri ai Înțelepciunii,
SOARE al LUMINII MATINALE și al VIEȚII pentru copiii
omului.

TABLITA 4 - CEL NASCUT IN SPATIU


75
76

Ascultă, omule, vocea înțelepciunii,


Ascultă vocea lui THOTH, atlantul.
De bună voie îți ofer înțelepciunea mea,
Adunată din spațiul și timpul acestui ciclu;
Stăpân al misterelor, SOARE al dimineții,
Trăind de-a pururi, un copil al LUMINII,
Strălucind ca o stea a dimineții.
THOTH învățătorul de oameni, învățător al TOTULUI.
Cu mult timp în urmă, în copilăria mea,
Priveam stelele din de mult îngropata Atlantida,
Si visam la misterele ce se ascundeau departe, deasupra
oamenilor.
Atunci crescu în inima mea o mare dorință de a cuceri drumul ce
ducea către stele.
An după an, am cautat înțelepciunea, cunoștințe noi, urmând
calea,
Până când SUFLETUL meu, trudit, s-a eliberat din strânsoare și
a plecat departe.
Eliberat eram de legătura pământ-om.
Eliberat de corp, am țâșnit în noapte.
Deschis era, în sfârșit, și pentru mine spațiul stelar.
Eliberat din strânsoarea nopții eram.
Acum puteam cauta înțelepciune la marginile spațiului,
Departe de cunoașterea omului limitat.
Departe, în spațiu, a călătorit liber SUFLETUL meu
In infinitatea cercului luminii.
Ciudate, dincolo de înțelegere, erau unele planete,
Gigantice, cum omul nici nu poate visa.
77

Totuși găsit-am Legea, în toata frumusețea ei, ce se făcea simțită


Pe și printre acele planete asa cum se face simțită printre
oameni.
Prin frumusețea infinității a călătorit sufletul meu,
Departe în spațiu am zburat cu gândul.
M-am odihnit pe o planetă frumoasă
Al cărei aer era plin de sunete armonioase.
Forme erau acolo, mișcându-se în Ordine,
Mărețe și maiestuoase precum stelele nopții;
Urcând în armonie, echilibru ordonat,
Simboluri ale Cosmicului, și ale Legii.
Pe lângă multe stele trecut-am în călătoria mea,
Si pe lângă multe rase de oameni
Unii urcând ca stele ale dimineții
Alții căzând spre întunericul nopții.
Fiecare din ei se luptau să se ridice,
Urcând spre înălțimi și sondând abisurile,
Ajungând uneori pe tărâmuri luminoase,
Trecând prin întuneric ca să iasă la Lumină.
Să știi, omule, că Lumina este moștenirea ta.
Întunericul e doar un văl.
Închisă în inima ta se află lumina eternă ,
Așteptând să fie eliberată pentru a cuceri,
Așteptând să rupă valul nopții.
Am descoperit câțiva din cei ce cuceriseră eterul.
Eliberați de spațiu dar totuși oameni erau.
Folosind forța care stă la baza TUTUROR lucrurilor,
Departe în spațiu construit-au o planetă,
Condusă de forța ce curge prin TOT;
Concentrând, transformând eterul în forme
Care creșteau după vrerea lor.
78

Depășiseră în știință toate rasele,


Aveau o înțelepciune nemăsurată, erau fii ai stelelor.
Îndelung am stat și le-am admirat înțelepciunea.
Au creat din eter orașe
Mărețe din trandafiri și aur.
Cu mult timp în urmă, ei cuceriseră eterul,
Se eliberaseră din strânsoare
Se gândeau doar la o imagine iar aceasta era rapid creată.
Mai departe pleca sufletul meu prin Cosmos,
Văzând lucruri și noi dar și vechi;
Învățând ca omul este cu adevărat un fiu al spațiului,
Un Soare intre Sori, un copil al stelelor.
Să știi, omule, că tot ce ai, este una cu stelele.
Corpul tău nu e decât o planetă
Învârtindu-se în jurul stelei din centrul sistemului planetar.
După ce vei obține lumina înțelepciunii totale,
Liber vei fi să strălucești în eter
Vei fi unul din Sorii ce luminează întunericul exterior
Unul din copii spațiului ce crește în Lumină.
Așa precum stelele își pierd cu timpul strălucirea,
Lumina lor revenind la măreața sursă,
La fel, omule, trece sufletul
Lăsând în urmă întunericul nopții.
Format din eterul primordial, plin de strălucirea ce curge dinspre
sursă,
Legat de eterul ce îl înconjoară
Străluce de-a pururi până când se eliberează în sfârșit.
Ridică-ți flacăra din întuneric, lasă-n urma noaptea și liber vei fi.
Călătorit-am prin spațiu-timp,
Știind că în sfârșit sufletul meu era liber,
Știind că în sfârșit pot urma înțelepciunea.
79

Până când, în cele din urmă am trecut într-un plan,


Ascuns cunoașterii, necunoscut înțelepciunii,
O prelungire dincolo de tot ceea ce știm noi.
Având această cunoaștere, omule,
Sufletul meu a fost și mai fericit,
Pentru că acum eram liber.
Ascultă, fiu al spațiului,
Ascultă-mi înțelepciunea:
Află că și tu vei fi liber.
Ascultă-mi încă o dată înțelepciunea, omule,
Căci ascultând și tu poți trăi și fi liber.
Nu ești ceva pământean ci fiu al Infinitei Lumini Cosmice.
Nu mai știi de unde vii, omule?
Nu știi că ești cu adevărat Lumina?
Soare al Mărețului Soare, dobândind înțelepciune
Vei conștientiza legătura ta cu Lumina.
Tie îți ofer acum cunoaștere,
Libertatea de a păși pe aceeași cale pe care am mers și eu,
Arătându-ți cum prin zbuciumul meu
Am pășit pe calea ce duce spre stele.
Ascultă, omule, și conștientizează-ți legăturile,
Află cum să te eliberezi.
Din mijlocul întunericului te vei ridica, vei fi una cu Lumina și
cu stelele.
Urmează întotdeauna calea înțelepciunii.
Doar așa te poți ridica.
Destinul omului îl conduce dintotdeauna înainte
Spre Curbele Infinitului TOT.
Află, omule, că tot spațiul este supus ordinii.
Doar prin Ordine poți fi Una cu TOTUL.
Ordinea și echilibrul sunt Legile Cosmosului.
80

Respectă-le și vei fi Una cu TOTUL.


Cel ce va urma cărarea înțelepciunii,
Trebuie să fie deschis florii vieții,
Să-și extindă conștiința dincolo de întuneric,
Să curgă prin timp și spațiu spre TOT.
Profund, în liniște trebuie să rămâi până când, în sfârșit
Te vei elibera de dorințe,
De dorința de a vorbi în tăcerea în care te afli.
Eliberează-te prin tăcere de legătura cuvintelor.
Abstinența de la mâncare până când ai învins
Dorința de a mânca, aceasta subjugă sufletul.
Atunci așază-te în întuneric.
Închide ochii ca să nu mai vezi razele Luminii.
Centrează-ți forța sufletului în locul conștiinței,
Si eliberează-l de robia nopții.
Așază-ți în minte imaginea pe care o dorești.
Imaginează-ți locul pe care ai vrea să-l vezi.
Vibrează înainte și înapoi cu forța ta.
Desfă-ți sufletul din legăturile nopții.
Cu toată puterea trebuie să scuturi
Până când sufletul tău va fi eliberat în sfârșit.
Atotputernică mai presus de cuvinte este flacăra Cosmică,
Ce șade în planuri necunoscute omului;
Atotputernică și echilibrată, mișcându-se în Ordine,
Muzica plină de armonie, dincolo de om.
Vorbind prin muzică, cântând prin intermediul culorilor,
Flacăra ce arde de la începutul TOTULUI Etern.
Scânteie din aceasta flacără sunteți, copiii mei,
Arzând în culori vii și trăind prin muzică.
Ascultă vocea și vei fi liber.
Conștiința eliberată fuzionează cu cea Cosmică,
81

Cu Ordinea și Legea TOTULUI.


Să nu te îndoiești, omule, că din întuneric,
Lumina va străluci în continuare ca un simbol al TOTULUI.
Spune această rugăciune dacă vrei să obții înțelepciunea.
Roagă-te ca Lumina să inunde TOTUL.
Atotputernice Spirit al Luminii ce strălucești în
Cosmos, atrage-mi flacăra, în armonie, spre tine.
Ridică-mi focul din întuneric,
Atracție a focului care este Una cu TOTUL.
Ridică-mi sufletul, tu preaputernice.
Copil al Luminii, nu-ți întoarce fața de la mine.
Fă-mă să mă topesc în cuptorul tău;
Cel ce ești una cu toate lucrurile și toate lucrurile
Una cu tine, foc al vieții și Una cu Mintea.
Când ți-ai eliberat sufletul din robie, să știi că pentru tine nu mai
există întuneric.
Prin spațiu vei putea căuta înțelepciune descătușat de trup.
Liber zboară în lumina dimineții,
Sufletule, spre tărâmurile Luminii. Mișcă-te în Ordine,
In Armonie, eliberat vei fi împreună cu Copii Luminii.
Caută și cunoaște, Cheia mea spre Înțelepciune.
Astfel, omule, vei fi liber cu siguranță.

TABLITA 5 - LOCUITORUL DIN UNAL


82

Adesea visez la îngropata Atlantida, pierdută în epoci ce-au


dispărut în noapte.
Eon după eon ai ființat în frumusețe, lumina strălucind în
întunericul nopții.
Atotputernic, domnind peste cei născuți pe pământ,
Stăpân al Pământului în vremea Atlantidei.
Rege al națiilor, stăpân al înțelepciunii,
LUMINA deasupra orașului SUNTAL,
Păstrător al căii,
Trăia în TEMPLUL său,
MAESTRUL din UNAL,
LUMINĂ a Pământului în zilele Atlantidei.
Maestru venit dintr-un ciclu de dincolo de noi,
Trăind în corpuri ca și printre oameni.
Nenăscut pe Pământ,
EL, venit de dincolo de noi,
SOARE a unui ciclu, mai presus de oameni.
Să știi, omule, ca Maestrul HORLET,
Nu a fost niciodată una cu copiii oamenilor.
In vremuri de demult când Atlantida s-a arătat ca o putere
83

A apărut cineva cu Cheia Înțelepciunii,


Arătând tuturor calea spre LUMINA.
Arătându-le tuturor oamenilor calea spre desăvârșire,
Calea Luminii ce curge printre oameni.
Stăpânind întunericul, conducând Sufletul-Omului,
Spre înălțimi ce erau Una cu Lumina.
Împărți el Regatele în părți.
Zece erau la număr, conduse de copiii oamenilor.
Într-unul a construit un TEMPLU,
Dar nu pentru copiii oamenilor.
Din ETER a chemat substanța, modelată și cu forma dată de
puterea lui YTOLAN
în formele pe care EL le-a construit cu mintea Lui.
Kilometru după kilometru substanța a acoperit insula,
spațiu după spațiu a crescut în putere.
Neagră, și totuși nu, dar întunecată ca și spațiul-timp,
adânc în interiorul ei ESENȚA LUMINII.
Cu repeziciune aparu Templul
modelat și cu forma dată de CUVÂNTUL LOCUITORULUI,
chemat să se formeze din ceea ce n-are formă.
Apoi EL a construit în interior, camere mărețe,
le umplu cu forme chemate din ETER,
și cu înțelepciune făcută sa apară din mintea Lui.
Fără formă era EL în TEMPLUL său,
și în același timp era format în imaginea oamenilor.
Trăind printre ei și totuși nefiind de-al lor, ciudat și foarte diferit
era EL de copiii oamenilor.
Alese apoi dintre oameni TREI care să fie poarta spre el.
Ii alese pe cei TREI dintre cei MAI MARI ca să devină legătura
lui cu Atlantida.
Mesageri care să-i ducă sfatul regilor copiilor oamenilor.
84

A ales și pe alții și i-a învățat despre înțelepciune;


ca învățători să fie ei pentru copiii oamenilor.
Apoi i-a așezat pe insula UNDAL pentru a fi
învățători ai Luminii pentru oameni.
Fiecare din cei astfel aleși, a trebuit să fie învățat intre cinci și
zece ani.
Doar astfel putea să înțeleagă cum să aducă LUMINA copiilor
oamenilor.
Astfel apăru Templul, locul unde stătea Învățătorul oamenilor.
Eu, THOTH, am căutat dintotdeauna înțelepciunea,
In întuneric și în Lumină.
Încă din tinerețe am mers pe cale, căutând să capăt și mai multă
învățătură.
După multe străduințe, unul din cei TREI, mi-a adus LUMINA.
Mi-a făcut cunoscute poruncile LOCUITORULUI, m-a adus din
întuneric la LUMINA.
m-a dus în fața LOCUITORULUI, în Templu, în fața marelui
FOC.
Acolo, pe mărețul tron, L-am văzut,
pe LOCUITOR, înveșmântat în LUMINA
și strălucind ca focul.
Am îngenuncheat în fața măreței înțelepciuni,
simțind LUMINA curgând în valuri prin corpul meu.
Auzit-am apoi vocea LOCUITORULUI:
“Întuneric, vino spre Lumină.
De mult tot cauți calea spre LUMINA.
Fiecare suflet de pe pământ care își slăbește lanțurile,
va fi curând eliberat din robia nopții.
Adânc din întuneric te-ai ridicat, și te-ai apropiat mai mult de
Lumina țelului tău.
Aici vei locui ca și copil al meu, păstrător al înțelepciunii,
85

unealtă a LUMINII de departe.


Apărător al înțelepciunii în epocile intunericului,
ce curând se vor abate asupra copiilor oamenilor.
Locuiește aici și soarbe din toată înțelepciunea.
Secrete și mistere ți se vor dezvălui.”
Răspunsu-i-am apoi MAESTRULUI CICLURILOR, zicând:
“Lumină ce te cobori asupra oamenilor,
dă-mi din înțelepciunea ta
ca să pot fi învățător de oameni.
Dă-mi din LUMINA ta ca să mă pot elibera.”
Îmi vorbi apoi, din nou, MAESTRUL:
“Epocă după epocă vei trăi prin
înțelepciunea ta, da, când peste Atlantida
se vor rostogoli valurile oceanului,
vei avea Lumină, deși ascunsă în întuneric,
pregătită să apară oricând o vei chema.
Mergi acum și învață și mai mult din înțelepciune.
Dezvoltă-te în LUMINA către TOTUL infinitului.”
Mult timp locuit-am în templul
LOCUITORULUI până când în sfârșit m-am contopit cu
LUMINA.
Urmat-am apoi calea spre planurile stelare, urmat-am apoi calea
LUMINII.
Am urmat calea ce ducea adânc în inima Pământului,
învățând deopotrivă secretele de deasupra și de dedesubt;
învățând calea spre SĂLILE DIN AMENTI;
învățând despre LEGEA ce ține lumea în echilibru.
Înțelepciunea mea m-a purtat spre camerele ascunse ale
Pământului,
adânc sub scoarța Pământului, pe calea ascunsă de epoci copiilor
oamenilor.
86

Mi s-a revelat chiar și mai multă înțelepciune înainte de a căpăta


o nouă învățătură:
aflat-am că orice e parte a unui TOT, măreț și totuși mai măreț
decât tot ceea ce cunoaștem.
Căutat-am centrul Infinitului de-a lungul epocilor.
Pe măsură ce înaintam, din ce în ce mai multe secrete aflam.
Acum, privind în urmă prin epocile trecute, știu că înțelepciunea
nu cunoaște limite,
că ea crește odată cu epocile, că e Una cu cea a Infinitului.
Lumina era în vechea Atlantida.
Si totuși și întunericul se ascundea acolo.
Din Lumină în întuneric au căzut, cei care se ridicaseră dintre
oameni.
Orgolioși deveniseră din cauza a ceea ce știau,
Mândri erau de locul lor intre oameni.
Adânc au cercetat în ce le era interzis,
Si au deschis poarta ce ducea dedesubt.
Căutat-au să obțină și mai multă cunoaștere dar
Si să o aducă la suprafață.
Cel ce coboară dedesubt trebuie sa fie echilibrat,
Altfel va fi limitat de lipsa luminii.
Deschis-au ei apoi,
Prin cunoașterea lor,
Căi interzise omului.
Dar, în Templul Său, cel ce vede tot, LOCUITORUL,
șade în AGWANTI, în timp ce prin Atlantida, sufletul lui
hoinărește liber.
I-a văzut pe atlanți, cu magia lor,
Deschizând poarta ce urma să aducă pe Pământ mare necaz.
Cu repeziciune s-a întors sufletul său atunci în corpul său.
Din al său AGWANTI se ridică
87

Si își chemă cei TREI preaputernici mesageri.


Dădu porunci ce zguduiră lumea.
Adânc sub scoarța Pământului, spre Sălile din Amenti,
Repede a coborât LOCUITORUL.
Chemă apoi fortele stăpânite de cei Sapte Maeștri;
Schimbă echilibrul Pământului.
Adânc scufundă Atlantida sub valurile întunecate.
Sfărâmă poarta ce fusese deschisă;
Distruse intrarea ce ducea dedesubt.
Toate insulele au fost distruse cu excepția insulei UNAL,
Si o parte a insulei fiilor LOCUITORULUI.
Pe aceștia ii păstră ca să fie învățători,
Lumini pe calea celor ce vor veni
Lumini pentru copiii mai mici ai oamenilor.
Mă chemă apoi pe mine, THOTH, în fața lui,
Si-mi dădu porunci pentru ce trebuia să fac, zicându-mi:
“Tu THOTH, ia-ți toată înțelepciunea.
Toate cunoștințele, toata magia ta.
Mergi și fii învățător de oameni.
Mergi și păstrează cunoștințele
Până când, cu timpul, LUMINA va spori în oameni.
LUMINA fi-vei de-a lungul epocilor,
Ascunsă dar de găsit pentru cei luminați.
Peste tot Pământul, iți dăm putere,
Te eliberăm s-o oferi sau s-o iei.
Adună-i acum pe fiii Atlantidei.
Ia-i și fugiți la oamenii din peșteri.
Zburați spre tărâmul Copiilor lui KHEM.”
Adunatu-i-am apoi pe fiii Atlantidei.
In navă am adus toate documentele mele,
Cele ale scufundatei Atlantide.
88

Adunatu-mi-am toate forțele,


Unelte multe ale magiei atotputernice.
Ridicatu-ne-am apoi pe aripile dimineții.
Deasupra Templului ne-am ridicat
Lăsând în urmă pe cei Trei și pe LOCUITOR,
Ce ședeau în SĂLILE de sub Templu,
Închizând calea spre Maeștrii Ciclurilor.
Cu toate acestea, celui care are cunoaștere,
Deschisa ii va fi calea spre AMENTI.
Cu repeziciune zburat-am noi pe aripile dimineții,
Spre tărâmul copiilor lui KHEM.
Acolo, prin puterea mea,
I-am cucerit și i-am condus.
Ridicat-am spre LUMINA, pe copiii lui KHEM.
Adânc sub stânci mi-am îngropat nava, așteptând vremea când
omul va fi liber.
Deasupra navei, am ridicat un semn sub forma unui leu cu cap
de om.
Acolo sub acel chip se odihnește nava mea,
Spre a fi scoasă când nevoia o va cere.
Află, omule, că departe, în viitor, invadatori vor veni din
adâncul spațiului.
Atunci să vă treziți voi, cei ce aveți înțelepciune.
Scoateți nava mea și învingeți-i cu ușurință.
Adânc îngropat sub acel chip se află secretul meu.
Căutați și descoperiți în piramida pe care am construit-o.
Fiecare e pentru ceilalți cheia de boltă;
Fiecare e poarta ce duce spre VIATA.
Urmează CHEIA pe care am lăsat-o în urma mea.
Caută iar poarta spre VIATA îți va aparține.
Caută în piramida mea, adânc în coridorul ce se termină într-un
89

perete.
Folosește CHEIA celor ȘAPTE, și deschide calea.
Acum ție ți-am încredințat înțelepciunea mea.
Acum ție ți-am încredințat calea mea.
Urmează calea.
Află tu secretele mele.
Căci ție ți-am arătat drumul.

TABLITA 6 - CHEIA MAGIEI


90
91

Ascultă, omule, la înțelepciunea magiei,


Ia aminte la uitata învățătură a puterilor.
Acum mult timp, pe vremea primului om,
O lupta a început intre întuneric și lumină.
Atunci, oamenii, ca și acum,
Aveau în ei deopotrivă lumină și întuneric;
In timp ce în unii, întunericul iadului domnea,
Altora lumina le umplea sufletul.
Da, o luptă dusă în vremuri de demult,
Eterna bătălie dintre întuneric și lumină.
Cu violență purtată de-a lungul epocilor,
Folosind forțe ciudate, necunoscute omului.
Inițiații au fost învăluiți în întuneric,
Luptând întotdeauna împotriva luminii;
Dar sunt și alții care, plini de lumină,
Au înfrânt întotdeauna întunericul nopții.
Oriunde te-ai afla în epoci și planuri,
Cu siguranță vei afla de lupta cu noaptea.
Cu multe epoci în urmă, SORII Dimineții
Au coborât și au descoperit lumea acoperită de noapte.
Acolo, în trecut, a început lupta, eterna luptă dintre Întuneric și
Lumină.
Mulți erau atunci cuprinși atât de mult de întuneric
Încât abia mai licărea în ei lumina prin noapte.
Unii dintre ei erau maeștri ai intunericului, ce căutau
Să umple tot cu întunericul lor:
Căutau să ii atragă și pe alții în noaptea lor
Cu violență se împotriveau maeștrilor luminii:
92

Luptau cu îndârjire din întunericul nopții


Căutând să strângă și mai mult cătușele,
Lanțurile ce-i legau pe oameni de întunericul nopții.
Se foloseau întotdeauna de magia intunericului,
Adusă de forța intunericului.
Magie ce învăluia sufletul omului în întuneric.
Uniți și ascultând porunca, FRAȚII ÎNTUNERICULUI,
De-a lungul epocilor, opuși copiilor oamenilor.
Umblând întotdeauna în secret, pe ascuns,
Cunoscuți și totuși nedescoperiți de copii omului.
Dintotdeauna, au mers și au lucrat în întuneric,
Ascunzându-se de lumină în bezna nopții.
In tăcere și în secret își foloseau puterea,
Înrobind și legând sufletele oamenilor.
Nevăzuți veneau și tot asa plecau.
Omul, în ignoranța lui, Îi cheamă de dedesubt.
Întunecată e calea pe care merg FRAȚII ÎNTUNERICULUI,
Neagră precum întunericul nu precum noaptea,
Călătorind pe Pământ vin în visele oamenilor.
Au căpătat putere din întunericul ce-i înconjoară
Sa cheme alți locuitori din afara planului lor,
Prin modalități ce sunt ascunse omului.
FRAȚII ÎNTUNERICULUI ajung până în mintea omului.
In jur ei își țes valul nopții lor.
Astfel, atât cât viețuiește,
Acel suflet trăiește înlănțuit,
Legat de cătușele VALULUI nopții.
Puternici sunt în cunoașterea interzisă
Interzisă deoarece e una cu noaptea.
Ascultă, bătrâne, și ia aminte la avertismentul meu:
Eliberează-te de robia nopții.
93

Nu-ți ceda sufletul FRAȚILOR ÎNTUNERICULUI.


Îndreaptă-ți fața întotdeauna spre Lumină.
Nu știi, omule, că durerea ta,
Se datorează doar Vălului nopții.
Da, omule, ia aminte la avertismentul meu:
Privește întotdeauna înspre sus,
Întoarceți sufletul spre LUMINĂ.
FRAȚII ÎNTUNERICULUI își caută frații
Cei care au mers pe calea LUMINII.
Căci știu prea bine că cei ce-au călătorit
Departe spre Soare pășind pe calea LUMINII
Au și mai mare putere
Să aducă întunericul asupra copiilor LUMINII.
Ascultă, omule, pe cel ce vine la tine.
Dar cântărește cu grijă dacă vorbele lui sunt din LUMINĂ.
Căci mulți sunt cei ce merg în LUMINA ÎNTUNECATĂ
Si care nu sunt totuși copiii LUMINII.
E ușor să le urmezi calea,
Ușor să urmezi calea pe care te conduc ei.
Dar ascultă, omule, avertismentul meu:
Lumina vine doar la cel ce caută.
Dificilă e calea ce duce la ÎNȚELEPCIUNE,
Dificilă e calea ce duce spre LUMINĂ.
Piedici multe vei găsi în calea ta
Si mulți munți de cățărat spre LUMINĂ.
Să știi, omule, că cel ce va răzbi, se va elibera de calea Luminii.
Căci trebuie să știi, omule, că în cele din urmă lumina trebuie să
răzbată
Iar întunericul și noaptea să fie izgonite de Lumină.
Ascultă, omule, și ia aminte la această înțelepciune;
Ca și întunericul, la fel e și LUMINA.
94

Când întunericul va fi izgonit iar toate Vălurile vor fi rupte,


Din întuneric va străluci LUMINA.
Așa cum printre oameni există FRAȚII ÎNTUNERICULUI
Tot așa există și FRAȚII LUMINII.
Opuși FRAȚILOR ÎNTUNERICULUI,
Căutând să elibereze oamenii din noapte.
Puteri au ei, preaputernici.
Cunosc LEGEA iar planetele li se supun.
Întotdeauna lucrează în armonie și ordine,
Eliberând sufletul omului din robia nopții.
Secreți și ascunși, umblă și ei.
Necunoscuți sunt copiilor oamenilor.
Au luptat dintotdeauna cu FRAȚII ÎNTUNECAȚI,
Au învins și înving și timpul fără sfârșit.
LUMINA va fi întotdeauna stăpână,
Gonind întunericul nopții.
Omule, ascultă ce-ți spun:
Copii Luminii vor fi întotdeauna alături de tine.
Stăpâni ai puterii SOARELUI,
Nevăzuți dar paznici ai oamenilor.
Deschisă tuturor e calea lor,
Deschisă ție, cel ce vei păși în LUMINĂ.
Eliberați sunt EI din ÎNTUNECATUL AMENTI,
Eliberați din toate SĂLILE, unde VIAȚA domnește suprem.
SORI sunt ei și MAEȘTRI ai dimineții,
Copii ai Luminii care strălucesc printre oameni.
Seamănă cu oamenii dar nu sunt ca ei,
Pentru că în trecut nu au fost niciodată despărțiți.
Au fost UNUL în eterna UNITATE,
In tot spațiul de la începutul timpului.
Au dăruit omului secrete
95

Care să-l păzească și să-l protejeze de orice rău.


Cel ce va dori să meargă pe calea maestrului,
Trebuie să se elibereze din robia intunericului.
Trebuie să cucerească ceea ce nu are formă,
Si să cucerească iluzia fricii.
Cunoscând trebuie să afle toate secretele
Călătorind pe calea ce duce spre întuneric,
Si cu toate acestea trebuie să aibe înaintea lui lumina țelului său.
Mari piedici va întâmpina în drumul lui,
Dar el să se îndrepte cu hotărâre spre LUMINA SOARELUI.
Ascultă, Omule, SOARELE este simbolul
LUMINII ce strălucește la capătul drumului tău.
Acum ție iți dăruiesc secretele:
Acum pentru a înfrunta forța intunericului,
Pentru a o înfrunta și a înfrânge teama de noapte.
Doar știind poți înfrânge,
Doar știind poți avea LUMINĂ.
Acum îți transmit aceasta învățătură,
Știută de MAEȘTRI,
Știința ce înfrânge toate temerile de întuneric.
Folosește înțelepciunea pe care ți-am dăruit-o.
Si STĂPÂN al FRAȚILOR NOPȚII vei fi.
Când vei simți ceva,
Ce te atrage mai aproape de poarta mai întunecată,
Privește-ți sufletul și află dacă ceea ce simți vine din interiorul
tău.
Daca vei descoperi întunericul în propriile-ți gânduri,
Izgonește-le cât mai departe de mintea ta.
Trimite-ți prin corp un val de vibrație,
Neregulată la început și regulată apoi,
Până când te vei elibera.
96

Pornește VALUL DE FORȚĂ în CENTRUL CREIERULUI tău.


Direcționează-l sub forma de unde din cap spre picioare.
Dar dacă vei descoperi că sufletul tău nu e întunecat,
Asigură-te că o forță e îndreptată spre tine.
Doar prin cunoaștere poți răzbate.
Doar prin înțelepciune poți spera să te eliberezi.
Cunoașterea aduce înțelepciune iar înțelepciunea, putere.
Desăvârșește-te și vei avea putere asupra tuturor lucrurilor.
Caută mai întâi un loc legat de întuneric.
Desenează un cerc în jurul tău.
Stai în picioare, drept, în mijlocul cercului.
Folosește această formula și vei fi liber.
Ridică-ți mâinile spre spațiul întunecat de deasupra ta.
Închide ochii și adună LUMINĂ.
Cheamă SPIRITUL LUMINII prin Spațiu-Timp
Folosind aceste cuvinte și vei fi liber:
“Umple-mi corpul, SPIRIT AL VIEȚII,
umple-mi corpul cu SPIRITUL LUMINII.
Vino din FLOAREA
Ce străluce în întuneric.
Vino din SĂLILE unde domnesc cei ȘAPTE MAEȘTRI.
Pe nume le spun, eu, CELOR ȘAPTE:
TREI, PATRU, CINCI,
Și ȘASE, ȘAPTE, OPT - NOUĂ.
Pe nume ii chem să mă ajute,
Să mă elibereze și să mă salveze din întunericul nopții:
UNTANAS, QUERTAS, CHIETAL,
Si GOYANA, HUERTAL, SEMVETA - ARDAL.
Pe nume ii implor,
Să mă elibereze din întuneric
Si să mă umple cu LUMINĂ.”
97

Să știi, omule, că după ce vei face asta,


Vei fi eliberat din cătușele ce te leagă,
De frații nopții.
Nu înțelegi că numele lor au puterea să elibereze prin vibrație
lanțurile ce te leagă ?
Folosește-le la nevoie să te eliberezi pe tine și pe fratele tău
Astfel ca și el să iasă din întuneric.
Tu, omule, ești ajutorul fratelui tău.
Nu-l lăsa în robia intunericului.
Ție îți dăruiesc acum magia mea.
Ia-o și mergi pe calea LUMINII.
LUMINA ție, VIAȚA ție,
Fie ca SOARE să fii în ciclurile ce urmează.

TABLITA 7 - CEI SAPTE MAESTRI


98

Ia aminte omule și ascultă-mi Vocea.


Deschide-ți mintea-spațiu și soarbe din înțelepciunea mea.
Întunecată e calea VIEȚII pe care pășești.
Multe sunt capcanele care îți apar în cale.
Caută întotdeauna să capeți și mai multă înțelepciune.
Găsește-o iar ea iți va lumina drumul.
Omule, deschide-ți SUFLETUL COSMOSULUI,
Si lasă-l să curgă prin tine, una cu SUFLETUL tău.
LUMINA este veșnică iar întunericul este efemer.
Caută de-a pururi, omule, LUMINA.
De fiecare dată când Lumina îți va umple ființa
Întunericul va dispărea curând din tine.
Deschide-ți-vă sufletele FRAȚILOR LUMINII.
Dați-le voie să intre și să vă umple cu LUMINA.
99

Ridicați-vă ochii spre LUMINA cosmosului.


Îndreptați-vă întotdeauna fața spre țel.
Doar căpătând lumina întregii înțelepciuni,
Veți deveni una cu țelul Infinitului.
Căutați întotdeauna Unicitatea eternă.
Căutați întotdeauna Lumina din Unu.
Ascultă-mi Vocea, omule
Cântând cântecul Luminii și al Vieții
In orice spațiu, Lumina este predominantă,
Înconjurându-i pe toți cu flamuri de foc.
Căutând întotdeauna în vălul intunericului
Undeva vei găsi cu siguranță Lumina.
Ascunsă și îngropată, rătăcită de cunoașterea omului,
Adânc în finit există Infinitul.
Pierdută, dar prezentă, curgând prin orice,
Viețuind în TOT este CREIERUL INFINIT.
In toate spațiile, există doar o SINGURA înțelepciune.
Fără îndoială este UNA din UNUL.
Tot ceea ce există apare din LUMINA, iar LUMINA apare din
TOT.
Toată creația se sprijină pe ORDINE:
LEGEA guvernează spațiul unde există INFINITUL.
Din echilibru provin marile cicluri,
Deplasându-se în armonie spre sfârșitul Infinitului.
Să știi, omule, că departe în spațiu-timp,
Însuși INFINITUL se va transforma.
Ia aminte și ascultă Vocea Înțelepciunii:
Află că TOTUL se crează din TOT în permanență.
Afla ca prin timp poți urma înțelepciunea
Si să descoperi și mai multă lumină în calea ta.
Da, vei descoperi că dacă nu cauți, țelul tău te va ocoli din zi în
100

zi.
Cu mult timp în urmă, în SĂLILE DIN AMENTI
Eu, Thoth, am stat în fața Maeștrilor ciclurilor.
Preaputernici, atât ca forță cât și ca înțelepciune nedezvăluită.
Condus de Locuitor, I-am văzut pentru prima dată.
Mai apoi însă eliberat fiind, puteam să intru în conclavul lor
când doream.
Adesea am mers pe calea întunecoasă spre SALA unde
LUMINA strălucește de-a pururi.
Am aflat despre Maeștrii Ciclurilor, ce aduceau înțelepciune din
ciclurile trecute.
In acel ciclu EI se manifestau ca ghizi ai oamenilor către
cunoașterea TOTULUI.
Sapte sunt la număr, atotputernici, transmițând prin mine aceste
cuvinte oamenilor.
Epoci la rând, am stat în fata lor ascultându-le cuvintele ce nu
răsunau.
Odată mi-au spus:
Omule, vrei să capeți înțelepciune?
Caută în inima flăcării.
Vrei să capeți cunoștințe despre putere?
Caută în inima flăcării.
Vrei să fii una cu inima flăcării?
Caută atunci în propria-ți flacără ascunsă în interiorul tău.
De multe ori mi-au vorbit,
Împărtășindu-mi înțelepciunea nelumească;
Arătându-mi noi căi spre lumină;
Împărtășindu-mi înțelepciunea adusă de deasupra.
Oferindu-mi cunoaștere,
Învățându-ma despre LEGE, despre ordinea la TOATE.
Vorbitu-mi-au din nou, cei ȘAPTE, SPUNÂND:
101

“De dincolo de timp venim, omule,


Călătorit-am de dincolo de SPAȚIU-TIMP,
Da, din locul unde se termină Infinitul.
Când tu și frații tăi erați fără de formă,
Noi aveam deja forma din ordinea TOTULUI.
Nu suntem precum oamenii,
Deși odată fost-am oameni și noi.
Din Marele Vid ne-am născut
In conformitate cu LEGEA.
Căci trebuie să știi că ceea ce e format
Cu adevărat nu are formă decât în ochii tăi.
Iar apoi îmi vorbiră din nou cei ȘAPTE, zicând:
Copil al LUMINII, THOTH, ești liber, să călătorești pe calea
luminoasă
Până când TOATE vor deveni UNA.”
Ne-am născut în ordinea noastră:
TREI, PATRU, CINCI, SASE, ȘAPTE, OPT - NOUA.
Află că acestea sunt numerele ciclurilor din care am coborât
către oameni.
Fiecare avem aici o datorie de împlinit;
Fiecare avem aici o forță de controlat.
Cu toate acestea suntem UNA cu SUFLETUL ciclului nostru.
Totuși și NOI căutăm un țel.
Dincolo de înțelegerea omului, Infinitul se extinde în ceva mai
măreț decât TOTUL.
Acolo, într-un timp care nu e totuși timp, cu TOȚI vom deveni
UNUL
Cu ceva mai măreț decât TOTUL.
Timpul și spațiul se mișcă în cercuri.
Cunoaște-le legea și vei fi și tu liber.
Da, liber fi-vei să treci prin cicluri-
102

Să treci de cei care păzesc ușa.


Apoi îmi vorbi al NOUĂLEA spunând:
Eon după eon am existat, necunoscând VIATA și negustând din
moarte.
Căci află omule că departe în viitor, Viața și moartea sunt una cu
TOTUL.
Echilibrându-se atât de perfect una pe cealaltă
Cum nici nu mai există în Unitatea TOTULUI.
In oamenii acestui ciclu, forța vieții este răspândită,
Dar viața în dezvoltarea ei devine una cu TOTUL.
Aici eu mă manifest în acest ciclu al vostru,
Dar în același timp sunt și în viitorul timpului vostru.
Pentru mine timpul nu există, căci în lumea mea timpul nu
există,
Căci fără formă suntem NOI.
NOI viață nu avem dar totuși avem existența, mai deplină, mai
măreață și mai liberi decât tine.
Omul e ca o flacără legată de un munte,
Dar NOI vom fi întotdeauna liberi în ciclul nostru.
Află, omule, că pe măsură ce vei înainta în ciclul ce ți se întinde
înainte-ți
Viața însăți va trece în întuneric și doar esența Sufletului va
rămâne.
Apoi îmi vorbi Maestrul OPT, zicând:
Tot ce cunoști nu e decât o parte din puțin.
Încă nu ai ajuns la Măreție.
Departe în spațiu unde LUMINA domnește
Eu am intrat în LUMINA.
Forma am primit dar nu sunt ca tine.
Un corp de Lumină a fost formată forma mea fără de formă.
Nu cunosc VIATA și nici MOARTEA, dar sunt totuși Maestru a
103

tot ce există.
Caută să găsești calea printre piedici.
Călătorește pe drumul care duce spre LUMINA.
Îmi vorbi din nou NOUA, zicând:
Caută să găsești calea spre infinit.
Nu e imposibil să-ți dezvolți o conștiință superioară.
Căci atunci când DOI va deveni UNUL Iar UNUL se va
transforma în TOT,
Atunci vei ști că bariera s-a ridicat, și că te-ai eliberat de cale.
Dezvoltă-te de la formă la fără de formă.
Si liber vei putea fi de cale.
Astfel, de-a lungul secolelor ascultat-am, învățând calea spre
TOT.
Acum îmi îndrept gândurile spre TOT CE EXISTA.
Ascultă și auzi când te cheamă.
LUMINA, atotbiruitoare, Una cu TOTUL și TOTUL cu UNUL,
Curgi spre mine prin canal.
Intră în mine ca să mă pot elibera.
Contopește-mă cu TOTUL, strălucind din întunecimea nopții.
Eliberează-mă de tot spațiu-timp, eliberează-mă de Vălul nopții.
Eu, copilul LUMINII, poruncesc: eliberat din întuneric sa fiu.
Fără de formă sunt pentru Sufletul-Lumină, fără formă dar
strălucind totuși luminos.
Știu că lanțurile intunericului trebuie să fie sfărâmate și să
cadăîn fața luminii.
Acum înțelepciune îți ofer.
Liber poți fi, omule, trăind în lumină și în strălucire.
Nu-ți întoarce fața de la Lumină.
Sufletul tău locuiește pe tărâmuri luminoase.
Ești copilul Luminii.
Îndreaptă-ți gândurile spre interior nu spre exterior.
104

Găsește-ți Sufletul-Lumină din interiorul tău.


Află ca tu ești MAESTRUL.
Totul vine din interior.
Îndreaptă-te spre tărâmurile luminii.
Îndreaptă-ți gândul spre Lumină.
Află că ești una cu Cosmosul, o flacără și un Copil al Luminii.
Acum însă te previn:
Nu-ți lăsa gândul să se îndepărteze.
Să știi că lumina curge de-a pururi prin corpul tău.
Nu te îndrepta spre FRAȚII ÎNTUNECAȚI ce vin de la FRAȚII
ÎNTUNERICULUI.
Tine mereu ochii larg deschiși, și sufletul în acord cu Lumina.
Preia această înțelepciune și apleacă-te asupra ei cu atenție.
Ascultă-mi Vocea și conformează-te.
Urmează calea spre lumină, și vei deveni UNA cu calea.

TABLITA 8 - CHEIA MISTERELOR


105

Ție, omule, ți-am oferit învățătura mea.


Ție ți-am oferit Lumina.
Ascultă și primește-mi înțelepciunea
Adusă din spațiu, din planuri de dincoace și de dincolo.
Om nu sunt căci m-am eliberat de dimensiuni și planuri.
În fiecare din acestea am alt corp.
106

În fiecare, îmi schimb forma.


Acum știu că ce e fără formă e tot ce e din formă.
Măreață e înțelepciunea celor Șapte.
Atotputernici sunt EI,
Se manifestă prin puterea lor,
Plini de forță de dincolo de timp și spațiu.
Ascultă aceste cuvinte înțelepte.
Ascultă-le și transformă-le în ale tale.
Descoperă în ele ce e fără formă.
Misterul nu e decât învățătura ascunsă.
Cunoaște-o și te vei desăvârși.
Găsește înțelepciunea adânc îngropată
Și devino stăpânul intunericului și al Luminii.
Profunde sunt tainele ce te înconjoară,
Ascunse sunt secretele Celor Bătrâni.
Caută printre CHEILE ÎNȚELEPCIUNII mele.
Vei găsi cu siguranță calea.
Poarta spre putere e tainică, dar cel care se desăvârșește o va
primi.
Privește spre LUMINĂ! Frate al meu.
Fii deschis și vei primi.
Grăbește pasul prin valea intunericului.
Triumfă asupra locuitorului nopții.
Îndreaptă-ți mereu ochii spre PLANUL LUMINII, și vei deveni
UNA cu LUMINA.
Omul e în proces de transformare spre forme care nu sunt din
această lume.
Se dezvoltă către timpul fără de formă, un plan din ciclul
superior.
Află că trebuie să devii fără de formă înainte de a deveni
LUMINĂ.
107

Ascultă, omule, vocea mea, care iți povestește despre căile


Luminii,
Arătându-ți calea spre desăvârșire când te vei contopi cu
Lumina.
Caută tainele din centrul Pământului.
Învață LEGEA care există, care ține stelele în echilibru
Prin forța ceții primordiale.
Caută flacăra VIEȚII PĂMÂNTULUI.
Scaldă-te în flacăra ei.
Urmează calea până când și tu vei deveni o flacără.
Spune cuvinte fără să le rostești celor care locuiesc dedesubt.
Intră în templul luminat în albastru și scaldă-te în focul vieții.
Află, omule, că ești o ființă complexă de pământ și foc.
Permite-i flăcării tale să strălucească cu putere.
Fii doar foc.
Înțelepciune e ascunsă în întuneric.
Când vei fi luminat de flacăra Sufletului,
Descoperă înțelepciunea și fi NĂSCUT DIN LUMINĂ,
Un Soare al Luminii fără formă.
Caută și mai multă înțelepciune.
Găsește-o în inima flăcării.
Descoperă asta doar prin truda iar Lumina se va revărsa în
creierul tău.
Ascultă-mi vocea și conformează-te.
Rupe Valurile intunericului.
Străluce ca o LUMINĂ pe CALE.
Povestesc despre Străvechea Atlantida,
Povestesc despre zilele Regatului Umbrelor,
Povestesc despre venirea Copiilor umbrelor.
De foarte departe au fost ei chemați de către înțelepciunea
pământenilor,
108

Chemați cu scopul de a câștiga mare putere.


Înainte ca Atlantida sa existe,
Erau oameni care explorau întunericul,
Folosind magia neagră pentru a chema ființe din lumea de sub
noi.
Au sosit astfel ele în acest ciclu.
Fără nici o altă vibrație, existând nevăzute de către copiii
pământenilor.
Puteau exista în formă doar prin sânge.
Si puteau trăi în lume doar prin om.
In epocile trecute au fost cucerite de către Maeștri,
Si conduse dedesubt în locul de unde veniseră.
Dar câteva au reușit să rămână, ascunse în spații și planuri
necunoscute omului.
Au locuit în Atlantida ca umbre, apărând din când în când
printre oameni.
Când sânge se oferea veneau să locuiască printre oameni.
Sub formă de oameni au apărut printre noi, dar doar la înfățișare
erau oameni.
Cap de șarpe aveau de fapt dar oamenii ii vedeau la fel ca pe
oameni.
S-au insinuat în Consilii, luând forme asemănătoare oamenilor.
Omorând prin puterea lor Stăpânii regatelor,
Preluându-le înfățișarea și domnind peste oameni.
Doar prin magie puteau fi descoperiți.
Doar prin sunet li se putea vedea fața.
Căutat-au ei din Regatul umbrelor
Să distrugă omul și să domnească în locul lui.
Dar, află omule, că Maeștrii erau atotputernici în magie,
In stare să ridice Vălul de pe chipul șarpelui, în stare să-l trimită
la locul lui.
109

Venit-au la om și învățatu-l-au secretul, CUVÂNTUL pe care


doar un om îl poate pronunța.
Repede apoi au ridicat Vălul de pe fața șarpelui și l-au alungat
dintre oameni.
Totuși, ai grijă, șarpele trăiește încă într-un loc care se deschide
uneori spre lume.
Nevăzuți merg printre noi în locuri unde ritualurile au fost
rostite.
Pe măsură ce timpul se scurge, din nou vor lua înfățișarea
omului.
Chemați pot fi ei de maestrul care știe albul și negrul,
Doar maestrul alb însă ii poate controla
Si lega cât sunt sub formă de om.
Nu căuta regatul umbrelor, căci răul va apărea cu siguranță.
Căci doar maestrul luminii va triumfa asupra umbrei fricii.
Află, fratele meu, că teama e un mare obstacol.
Fii maestru al luminii intru toate, și umbra va dispărea.
Ascultă și ia aminte la înțelepciunea mea, glasul LUMINII e
limpede.
Nu căuta valea umbrei, iar LUMINA va apărea de la sine.
Ascultă, omule, înțelepciunea mea profundă.
Îți vorbesc de învățături ascunse omului.
Departe fost-am în călătoria mea prin spațiu-timp,
Până la capătul spațiului acestui ciclu.
Da, am aruncat o privire la PĂZITORII Barierei,
Care îl așteptau pe cel ce urma să treacă de ei
In acel spațiu unde timpul nu există,
Abia I-am simțit pe păzitorii ciclurilor.
Ei se mișcă doar în unghiuri.
Nu sunt eliberați de dimensiunile curbe.
Ciudați și înspăimântători sunt PĂZITORII Barierei.
110

Urmăresc conștiința până la marginile spațiului.


Să nu crezi ca vei scăpa intrând în corp,
Căci ei urmăresc cu repeziciune Sufletul în unghiuri.
Doar cercul îți va oferi protecție, te va salva din ghearele
LOCUITORILOR ÎN UNGHIURI.
Odată, într-un timp apus, m-am apropiat de măreața Barieră,
Si am văzut pe țărmurile unde timpul nu există,
Formele fără de formă ale PĂZITORILOR barierei.
Ascunși dincolo de timp i-am descoperit;
Iar EI, simțindu-mă de la distantă, s-au ridicat, au scos un sunet
ca de clopot
care a putut fi auzit din ciclu în ciclu și s-au deplasat prin spațiu
către sufletul meu.
Fugit-am atunci repede din calea lor, înapoi de la capătul de
neimaginat al timpului.
Dar ei m-au urmărit continuu, mișcându-se în unghiuri ciudate
necunoscute omului.
Pe țărmurile gri al capătului TIMPULUI-SPAȚIU am găsit
PĂZITORII Barierei,
Atacând Sufletul care încearcă să treacă dincolo de timp.
Am fugit în cercuri înapoi în corp.
Am fugit dar cu repeziciune m-au urmărit și ei.
Devoratorii m-au urmărit, căutând prin unghiuri să-mi mistuie
Sufletul.
Află, omule, că Sufletul care provoacă Bariera poate fi înrobit
De către PĂZITORII de dincolo de timp, ținut în robie până
când acest ciclu se încheie
Si lăsat în urmă când conștiința pleacă.
Intrat-am în corp.
Am creat cercuri ce nu au unghiuri,
Am creat forma care din forma mea a fost creata.
111

mi-am transformat corpul într-un cerc


iar urmăritorii s-au pierdut în cercurile timpului.
Cu toate acestea, când ies din corp, trebuie să fiu prudent
oricând
Să nu mă mișc în unghiuri căci altfel sufletul meu poate să nu
mai fie niciodată liber.
Să știi că PĂZITORII Barierei se mișcă doar în unghiuri
Si niciodată pe curbele spațiului.
Doar mișcându-te și tu în curbe poți scăpa de ei,
Căci în unghiuri te vor putea urmări.
Omule, ia aminte la ce-ți spun:
Nu căuta să deschizi poarta ce dă dincolo de timp.
Puțini sunt cei care au reușit să treacă de Barieră
Către LUMINA mai mare ce strălucește dincolo.
Căci trebuie să știi că de-a pururi locuitorii
Caută astfel de Suflete pentru a le înrobi.
Ascultă și ia aminte, omule:
Caută să te miști nu în unghiuri ci în curbe,
Iar dacă, în timp ce ești în afara corpului,
Auzi un sunet ca un lătrat de câine de vânătoare
Răsunând clar, ca un clopot în ființa ta, fugi înapoi în corp în
cercuri.
Dupa ce ai intrat în forma în care locuiești, folosește crucea și
cercul combinându-le.
Deschide gura și folosește-ți Vocea.
Rostește CUVÂNTUL și vei fi eliberat.
Doar cel care are LUMINĂ pe deplin poate spera să treacă de
păzitorii căii.
Iar apoi trebuie să se miște în curbe și unghiuri ciudate
Care sunt formate în direcții necunoscute omului.
Ascultă și ia aminte, omule:
112

Nu încerca să treci de păzitorii căii.


Mai degrabă caută să-ți sporești Lumina și pregătește-te să-ți
continui drumul.
LUMINA este țelul tău suprem, fratele meu.
Caută și găsește de-a pururi Lumina pe calea ta.

TABLITA 9 - CHEIA LIBERTATII SPATIULUI


113
114

Ascultă-mi vocea, omule,


Ce te învață despre Înțelepciunea și Lumina acestui ciclu;
Ce te învață cum să alungi întunericul,
Ce te învață cum să aduci Lumina în viața ta.
Caută, omule, să descoperi calea ce te duce spre Viața eternă ca
un SOARE.
Ieși de sub vălul întunericului.
Caută să devii o Lumină în lume.
Fă din tine un vas pentru Lumină, o țintă pentru Soarele acestui
spațiu.
Ridică-ți ochii către Cosmos.
Ridică-ți ochii spre Lumină.
Rostește cuvintele Locuitorului, cântecul ce cheamă Lumina.
Cântă cântecul libertății.
Cântă cântecul Sufletului.
Crează înalta vibrație care te va face UNA cu Întregul.
Fii una cu cosmosul.
Contopește-te cu Lumina.
Fii un instrument al ordinii, o cale a LEGII pentru lume.
Omule, LUMINA ta este marea LUMINA, care străluce prin
umbra cărnii.
Trebuie să te eliberezi de întuneric înainte de a te contopi cu
LUMINA.
Umbrele intunericului te înconjoară.
Viața curge ca un șuvoi prin tine.
Omule, trebuie să te ridici iar corpul tău va pleca departe
Spre planurile care te înconjoară și care sunt totuși Una cu tine.
Privește în jurul tău, omule.
Vezi-ți propria lumină reflectată.
Chiar și în întunericul din jurul tău
115

Lumina ta continuă să curgă prin văl.


Caută de-a pururi înțelepciunea.
Nu-i permite corpului tău să te trădeze.
Stai în calea Luminii.
Alungă întunericul cu strălucirea ta.
Să știi că înțelepciunea e veșnică.
Ea există de când a început TOTUL, făurind armonie din
Legea ce există pe CALE.
Ascultă, omule, la învățătura înțelepciunii.
Ascultă vocea ce vorbește despre timpul trecut.
Îți voi dezvălui învățături uitate, iți voi povesti despre
înțelepciunea ascunsă în trecut,
Pierdută în mijlocul intunericului din jurul meu.
Să știi, omule, că tu ești întruchiparea tuturor lucrurilor.
Doar că acest lucru a fost uitat, pierdut când omul a fost înrobit,
Legat și ferecat în lanțurile intunericului.
Cu foarte mult timp în urmă, am renunțat la trup.
Am cutreierat liber prin imensitatea eterului,
Înconjurând unghiurile ce-l țineau pe om în robie.
Află, omule, că tu ești doar spirit.
Corpul nu înseamnă nimic.
Sufletul e TOTUL.
Nu-i permite corpului tău să fie o închisoare.
Alungă întunericul și călătorește în Lumină.
Renunță la trup, omule, și eliberează-te, fii cu adevărat o
Lumină ce e UNA cu Lumina.
Când te vei fi eliberat din robia intunericului
Si vei călători în spațiu ca SOARE al LUMINII,
Atunci vei afla ca spațiul nu e nelimitat
Ci că are granițe sub formă de unghiuri și linii curbe.
Află, omule, că tot ceea ce există
116

E doar o reprezentare a lucrurilor și mai mărețe care vor veni.


Materia este fluidă și curge ca un fluviu,
Transformându-se constant dintr-un lucru în altul.
Învățătura a existat de-a lungul epocilor;
Nu a fost niciodată schimbată, deși a fost îngropată în întuneric;
Nu s-a pierdut niciodată, deși a fost uitată de om.
Să știi că în spațiul în care locuiești
Se află alte spații la fel de mărețe ca cel al tău,
Împletite prin centrul materiei tale
Dar totuși despărțite în spațiile lor proprii.
Într-un timp demult uitat, eu THOTH, am deschis poarta,
Am intrat în alte spații și am aflat secretele ascunse.
Adânc în esența materiei se află ascunse multe secrete.
Nouă sunt la număr dimensiunile ce se întrepătrund,
Si Nouă sunt ciclurile spațiului.
Nouă sunt difuziunile conștiinței
Si Nouă sunt lumile dintre lumi.
Da, Nouă la număr sunt Maeștrii ciclurilor
Care vin și de deasupra și de dedesubt.
Spațiul e plin de lucruri ascunse, căci spațiul e împărțit de timp.
Caută cheia către timp-spațiu, și vei deschide poarta.
Să știi că prin spațiu-timp Conștiința există cu siguranță.
Deși e ascunsă învățăturii noastre ea există totuși de-a pururi.
Cheia către lumile din interiorul tău se găsește doar în interiorul
tău.
Căci omul e poarta misterelor și cheia care este Una cu Unul.
Caută în interiorul cercului.
Folosește CUVÂNTUL pe care ți l-am dezvăluit.
Deschide poarta din interiorul tău, iar atunci cu siguranță vei trăi
și tu.
Omule, tu crezi că trăiești, dar să știi ca e doar viață în moarte.
117

Căci atâta vreme cât ești legat de corpul tău, pentru tine nu
exista nici un fel de viață.
Doar Sufletul e liber să călătorească prin spațiu, și are o
viatăcare e cu adevărat viață.
Restul nu e decât robie, o încătușare din care trebuie să te
eliberezi.
Nu gândi ca omul e născut pe pământ, deși s-ar putea să vinăde
pe pământ.
Omul e un spirit născut în lumină.
Dar, dacă nu știe acest lucru, nu poate fi liber niciodată.
Întunericul în înconjoară pe cel născut în lumină.
Întunericul înrobește Sufletul.
Doar cel ce caută poate spera să se elibereze.
Umbre te înconjoară, întunericul umple tot spațiul
Străluce, LUMINA a omului-suflet.
Umple întunericul spațiului.
Ești copilul MARII LUMINI amintește-ți asta și vei fi liber.
Nu adăsta în umbră.
Ieși din intunericul nopții Lumina, lasă-ți sufletul, tu SOARE
NĂSCUT,
Să se umple cu măreția Luminii, eliberat din lanțurile
intunericului,
Un Suflet care e UNU cu Lumina.
Tu ești cheia întregii înțelepciunii.
In tine se află tot timpul și spațiul.
Nu trăi încătușat în întuneric.
Eliberează-ți forma de Lumina din noapte.
Măreață Lumină ce umpli tot Cosmosul, curgi deplin către om.
Fă din corpul lui o torță de lumină care să nu se stingă niciodată
printre oameni.
Departe în trecut, căutat-am înțelepciune, învățături necunoscute
118

omului.
Departe în trecut, am călătorit în spațiu acolo unde s-a născut
timpul.
Căutat-am întotdeauna și mai multă înțelepciune
Pentru a o adăuga la cea pe care o aveam deja.
Descoperit-am ca doar viitorul Deținea înțelepciunea pe care o
căutam.
In jos, spre SĂLILE DIN AMENTI am călătorit, înțelepciune și
mai multă căutând.
Întrebat-am MAEȘTRII CICLURILOR despre calea spre
înțelepciunea pe care o căutam.
Le-am adresat aceasta întrebare:
Unde se află sursa TOTULUI?
Mi-a răspuns în tonuri preaputernice Vocea MAESTRULUI
NOUA:
Eliberează-ți sufletul de corp și vino cu mine în LUMINA.
Ieșit-am din corpul meu, O flacără pâlpâind în noapte.
Stat-am în fata MAESTRULUI, scăldat în focul VIEȚII.
Cuprins fost-am apoi de o forță, mai puternică de înțelegerea
omului.
Am fost aruncat în Abis prin spatii necunoscute omului.
Am văzut matrițele Ordinii din haos și unghiurile nopții.
Am văzut LUMINA, răsărind din Ordine si auzit-am vocea
Luminii.
Am văzut flacăra Abisului, producând Ordine și Lumină.
Am văzut Ordinea născându-se din haos.
Am văzut Lumina răspândind Viata.
Apoi auzit-am vocea.
Ascultă și înțelege.
Flacăra este sursa tuturor lucrurilor, cea care conține toate
lucrurile în stare latentă.
119

Ordinea care a emis Lumina este CUVÂNTUL iar din


CUVÂNT,
SE NAȘTE VIAȚA și existenta tuturor lucrurilor.
Vocea vorbi din nou, spunând:
VIAȚA din tine este CUVÂNTUL.
Găsește VIAȚA din tine și vei avea puterea să folosești
CUVÂNTUL.
Îndelung privit-am flacăra-Lumină, revărsându-se din Esența
Focului,
Realizând că VIAȚA e ORDINE și că omul e una cu focul.
M-am întors în trup și am stat din nou în fata celor Nouă,
Ascultând vocea Ciclurilor, vibrând de putere au vorbit ei:
Afla, tu THOTH, ca VIAȚA nu e decât CUVÂNTUL
FOCULUI.
VIAȚA pe care o tot cauți nu e decât CUVÂNTUL din Lume ca
un foc.
Caută calea spre CUVÂNT iar Puterile vor fi cu siguranță ale
tale.
L-am întrebat apoi pe Nouă:
Maestre, arata-mi calea.
Calea spre înțelepciune.
Arată-mi calea spre CUVÂNT.
Îmi răspunse el, MAESTRUL NOUA:
Prin ORDINE vei găsi calea.
Nu ai văzut ca CUVÂNTUL se naște din Haos?
Nu ai văzut ca LUMINA se naște din FOC?
Caută și în viata ta această ordine.
Echilibrează-ți și ordonează-ți viata.
Potolește-ți Haosul emoțiilor și vei avea ordine în VIAȚA.
ORDINEA născută din haos
Îți va aduce CUVÂNTUL SURSEI,
120

Îți va aduce puterea CICLURILOR,


Si va face din Sufletul tău o forță ce va traversa epocile,
Un SOARE perfect din Sursă.
Ascultat-am vocea iar cuvintele mi-au intrat adânc în suflet.
Dintotdeauna am cautat ordinea care să mă poată apropia de
CUVÂNT.
Află că cel ce ajunge la el trebuie să fie mereu în ORDINE
pentru a putea
Folosi CUVÂNTUL deși această ordine nu a fost și nici nu
poate fi vreodată.
Ascultă aceste cuvinte, omule.
Fă-le parte din viata ta.
Caută să cucerești această ordine
Si Unul cu CUVÂNTUL vei deveni.
Străduiește-te să obții LUMINA pe calea Vieții.
Caută să fii Unul cu SOARELE/starea.
Caută să nu fii decât LUMINA.
Gândește-te doar la Unicitatea Luminii cu corpul omului.
Află ca totul e Ordine născută din Haosul născut în lumină.

TABLITA 10 - CHEIA TIMPULUI


121
122

Ascultă, omule. Învață din înțelepciunea mea.


Află despre misterele adânc ascunse ale spațiului.
Află despre GÂNDUL ce crește în abis,
Aducând Ordinea și Armonia în spațiu.
Află, omule, că tot ce există ființează doar datorită LEGII.
Cunoaște LEGEA și vei fi liber, nu vei mai fi niciodată înrobit
de noapte.
Departe, în spații ciudate, călătorit-am în adâncul abisului
timpului,
Până când mi s-a revelat totul.
Să știi că misterul e mister doar când el e învățătură necunoscută
omului.
După ce vei explora toate misterele sufletului,
Învățătura și înțelepciunea îţi vor aparține cu siguranță.
Caută să înveți că TIMPUL este secretul prin care te poți elibera
din acest spațiu.
Îndelung căutat-am eu, ÎNȚELEPCIUNE, înțelepciunea;
Si voi continua să caut până la sfârșitul eternității
Căci știu că de-a pururi, se va îndepărta de mine țelul pe care
doresc să-l ating.
Chiar și MAEȘTRII CICLURILOR știu că nu și-au atins scopul
încă,
Căci în înțelepciunea lor ei știu că ADEVĂRUL se dezvoltă
neîncetat.
Odată, într-un timp trecut, m-am adresat Locuitorului.
L-am întrebat despre misterele timpului și spațiului.
I-am adresat întrebarea care clocotea în mine:
Maestre, ce e timpul?
123

Îmi răspunse apoi, Maestrul:


Află, Thoth, că la început Exista VID și neființă, o neființă fără
spațiu și timp.
În aceea neființă a apărut un gând, semnificativ, atotbiruitor,
Care a umplut VIDUL.
Nu exista materie ci doar forța, o mișcare, un vârtej sau vibrație
A gândului semnificativ care a umplut VIDUL.
L-am întrebat pe Maestru:
Acest gând era etern?
Îmi răspunse LOCUITORUL, zicând:
La început, gândul era etern
Iar pentru ca gândul să poată fi etern, trebuia să existe și timp.
Astfel că în gândul atotbiruitor apăru LEGEA TIMPULUI.
Da, timpul care există în toate spațiile, care plutește lin și ritmic
Care se află de-a pururi într-o stare fixă.
Timpul nu se schimbă dar toate lucrurile se schimbă în timp.
Pentru că timpul e forța ce separă evenimentele.
Timpul nu se află în mișcare dar tu te miști în timp
Așa cum conștiința ta se mișcă între evenimente.
Da, prin timp există o existentă UNICA eternă.
Să știi că deși în timp ești despărțit, ești totuși UNUL în toate
timpurile existente.
Încetă atunci vocea LOCUITORULUI,
Iar eu plecat-am să meditez asupra timpului.
Căci știam că acele cuvinte erau pline de înțelepciune
Si că ele erau o cale de a explora misterele timpului.
Adesea am reflectat la cuvintele LOCUITORULUI.
Apoi căutat-am să aflu secretul timpului.
Descoperit-am că timpul se mișcă în unghiuri ciudate.
Totuși doar prin linii curbe puteam să sper că voi afla cheia
Ce-mi va permite să am acces la timp-spațiu.
124

Descoperit-am că doar mișcându-mă în sus iar apoi spre dreapta


Puteam să mă eliberez din timpul mișcării.
Ieșit-am din corp, și m-am deplasat cu mișcări ce m-au schimbat
în timp.
Ciudate priveliști am mai văzut în timpul călătoriilor mele,
Multe secrete mi s-au înfățișat.
Da, văzut-am începutul omului, am aflat din trecut că nimic nu e
nou.
Caută, omule, să afli calea ce duce prin spații
Care sunt formate în timpul ce va veni.
Nu uita, omule, în timp ce cauți, că Lumina este țelul pe care
dorești să-l atingi.
Caută Lumina pe calea ta, iar țelul tău va dura de-a pururi.
Nu-ți lăsa sufletul să se întoarcă spre întuneric.
Sufletul să-ți strălucească, să fii un Soare pe cale.
Află strălucirea nemuritoare, îţi vei găsi întotdeauna Sufletul
ascuns în Lumină,
Niciodată înrobit de întuneric, strălucind de-a pururi ca un Soare
al Luminii.
Da, chiar dacă e ascuns în întuneric sufletul tău, o scânteie a
flăcării adevărate există.
Fii Unu cu cea mai măreață Lumină.
Descoperă în SURSĂ, SFÂRȘITUL țelului tău.
Lumina e viața, căci fără măreața Lumină nimic nu poate exista
vreodată.
Află că în toată materia formată, sufletul Luminii
existăîntotdeauna.
Da, chiar dacă e ascunsă în întuneric lumina primordială
existăîntotdeauna.
O dată am stat în SĂLILE DIN AMENTI
Și am ascultat vocea MAEȘTRILOR DIN AMENTI,
125

Rostind în tonuri ce răsunau în liniștea de acolo, cuvinte


atotputernice.
Au cântat cântecul ciclurilor, cuvintele ce deschid calea către
dincolo.
Da, am văzut marea cale deschisă și am privit un moment către
dincolo.
Văzut-am mișcarea ciclurilor, la fel de imense pe cât putea
transmite și gândul SURSEI.
Știut-am atunci că până și Infinitul se mișcă către același final de
negândit.
Văzut-am că într-adevăr Cosmosul e Ordine și o parte a unei
mișcări care se întinde în tot spațiul,
O parte a unei Ordini a Ordinilor, mișcându-se constant într-o
armonie a spațiului.
Văzut-am rotirea ciclurilor ca niște cercuri uriașe pe cer.
Știut-am atunci că tot ceea ce are ființă crește pentru a întâlni o
alta ființă
Într-o îndepărtată grupare a spațiului și timpului.
Știut-am atunci că în Cuvinte se află puteri ce deschid planuri
ascunse omului.
Că exact în cuvinte stă ascunsă cheia ce va deschide calea spre
ce e sus și jos.
Ascultă, omule, acest cuvânt pe care ți-l încredințez.
Folosește-l și vei descoperi puterea din el când îl vei rosti.
Spune cuvântul: “ZIN-URU” și putere vei descoperi în el.
Totuși trebuie să înțelegi că omul este din Lumină și că Lumina
este a omului.
Ascultă, omule, despre un mister mai ciudat decât toate câte se
află sub Soare.
Află, omule, că tot spațiul e plin de lumi incluse în alte lumi;
Da, una într-alta dar totuși despărțite de Lege.
126

Pe când mă aflam în căutarea înțelepciunii, am deschis poarta ce


LE desparte de om.
Chemat-am din alte planuri ale existenței,
Una care era mai frumoasă decât fiicele oamenilor.
Da, am chemat-o din spațiu, să strălucească la fel ca Lumina în
lumea oamenilor.
Folosit-am toba Șarpelui.
Purtat-am roba roșie-aurie.
Pusu-mi-am pe cap coroana de Argint.
În jurul meu un cerc de cinabru strălucea.
Ridicatu-mi-am brațele și am rostit invocația
Ce deschide calea spre planurile de dincolo,
Strigat-am la MAEȘTRII SEMNELOR ce se aflau în căminele
lor:
Maeștri ai celor doua orizonturi, cei ce păziți cele trei porți,
Ce stați Unul la dreapta și Unul la stânga în timp ce STEAUA
urcă pe tronul său
Și domnește peste semnul lui.
Da, prinț întunecat din ARULU, deschide porțile tărâmului
întunecat, ascuns
Și elibereaz-o pe aceea care o ții captivă.
Ascultați la mine, Maeștri întunecați și Maeștri Luminați,
Pe numele voastre secrete vă numesc, nume pe care le știu și le
pot pronunța,
Ascultați-mă și supuneți-vă dorinței mele.
Aprins-am apoi cu flacăra cercul din jurul meu și am strigat-o
In planurile-spațiu de dincolo.
Fiică a Luminii întoarce-te din ARULU.
De șapte ori câte șapte ori trecut-am prin foc.
Mâncare nu am mâncat.
Apă nu am băut.
127

Te chem din ARULU, din tărâmurile din EKERSHEGAL,


Te chem, doamnă a Luminii.
Eliberată era acum de MAEȘTRII nopții,
Liberă să traiască în Lumina Soarelui pământean,
Liberă să traiască ca și copil al Luminii.
Ascultați, copiii mei.
Magia este învățătură și nu e decât Lege.
Nu vă temeți de puterea din voi căci ea se supune Legii ca și
stelele de pe cer.
Să știți că fără învățătură înțelepciunea este magică și nu vine
din Lege.
Dar să știți că prin învățătură vă puteți apropia și mai mult de un
loc în Soare.
Ascultați, copiii mei și urmați-mi învățătura.
Căutați continuu Lumina.
Străluciți în lumea oamenilor, fiți o Lumină ce va străluci printre
oameni.
Urmați-mi și însușiți-va magia mea.
Să știți că toata forța e a voastră dacă doriți asta.
Nu vă temeți de calea ce va duce spre învățătură,
Ci, dimpotrivă, luminați calea întunecată.
Lumina îţi aparține, omule, e la îndemâna ta.
Descătușează-te și vei fi liber.
Află că Sufletul tău trăiește în sclavie
Încătușat de temeri care te fac rob.
Deschide ochii și privește măreața LUMINĂ-SOLARĂ.
Nu te teme căci totul iți aparține.
Teama este precum MAESTRUL întunecatului ARULU
Pentru cel ce nu a înfruntat niciodată teama întunericului.
Da, să știi că teama are o existență
Creată de cei care sunt sclavii propriilor temeri.
128

Eliberați-vă din sclavie, copiii mei, și pășiți în Lumina glorioasei


zile.
Nu vă îndreptați niciodată gândurile spre întuneric
Și veți deveni cu siguranță UNA cu Lumina.
Omul nu e decât ce crede el că e, un frate al întunericului sau un
copil al Luminii.
Pășiți în Lumină, Copiii mei.
Pășiți pe calea ce duce spre Soare.
Ascultă înțelepciunea mea.
Folosește cuvântul pe care ți l-am încredințat.
Folosește-l și vei găsi cu siguranță putere și înțelepciune și
Lumină pentru a păși pe cale.
Caută și descoperă cheia pe care ți-am încredințat-o
Și vei fi de-a pururi un Copil al Luminii.

TABLITA 11 - CHEIA CATRE CE E SUS SI JOS


129

Ascultați și luați aminte, copii ai lui Khem,


La cuvintele pe care vi le încredințez și care vă vor aduce
Lumină.
Să știți, oamenilor, că I-am cunoscut pe părintii voștri,
Da, părinții voștri de acum mult timp.
Fără să cunosc moartea am trecut prin toate epocile,
Trăind printre voi încă de la începuturi.
M-am străduit întotdeauna să vă conduc spre Lumina Marelui
Suflet,
Să vă scot din intunericul nopții.
Aflați voi, oameni în mijlocul cărora pășesc,
Că eu, Thoth, dețin toată învățătura
Si toată înțelepciunea cunoscute de oameni din cele mai vechi
timpuri.
Păstrător fost-am al secretelor marelui popor, posesorul cheii ce
130

duce spre viată.


V-am crescut, copii mei, de când vă aflați în intunericul Zilelor
de Demult.
Ascultați acum cuvintele mele pline de înțelepciune.
Ascultați mesajul pe care vi-l aduc.
Ascultați cuvintele pe care vi le încredințez, și vă veți ridica din
intuneric spre Lumină.
Departe, în trecut, când am venit prima dată la voi, v-am găsit
ascunși în peșteri.
Ridicatu-v-am prin puterea și înțelepciunea mea
Până când ați început să străluciți ca oameni intre oameni.
Da, v-am găsit fără de știință.
Doar câțiva erați mai presus de animale.
V-am cultivat continuu scânteia conștiinței voastre
Până când într-un târziu ați luminat ca oameni.
Vă voi împărtăși acum învățătura străveche ce depășește
gândirea rasei voastre.
Aflați că noi, cei din Marea Rasă
Am deținut și deținem încă cunoștințe mai presus de cele ale
omului.
Înțelepciune pe care am primit-o de la popoarele născute printre
stele,
Înțelepciune și învățătură dincolo de puterea de înțelegere a
omului.
Către noi coborât-au maeștrii înțelepciunii
La fel de îndepărtați de noi precum sunt eu de voi.
Ascultați acum înțelepciunea pe care vreau să v-o împărtășesc.
Folosiți-o și liberi veți fi.
Să știți că în piramida pe care am construit-o sunt Cheile ce
văvor arăta Calea spre viață.
Da, trageți o linie de la marele chip pe care l-am construit,
131

Către vârful piramidei, construită ca o poartă.


Trageți încă o linie, opusă la același unghi și direcție.
Săpați și veți găsi ce am ascuns.
Acolo veți găsi intrarea subpământeană
Către secretele ascunse înainte ca voi să deveniți oameni.
Vă voi spune acum despre misterul ciclurilor
care se deplasează cu mișcări ciudate pentru ce e finit,
căci infinite sunt ele dincolo de înțelegerea omului.
Aflați că sunt nouă cicluri;
Da, nouă deasupra și paisprezece dedesubt,
Deplasându-se în armonie către locul de contopire care va exista
într-un timp viitor.
Să știți că Maeștrii Ciclurilor sunt unități de conștiință trimise
săunească Asta cu Totul.
Au cel mai înalt nivel de conștiință dintre toate Ciclurile,
lucrând în armonie cu Legea.
EI știu că în timp totul va atinge perfecțiunea,
Nemaiexistând nimic deasupra și dedesubt, ci totul va fi Unu
Într-un Infinit perfect, o armonie a tuturor în Unicitatea Totului.
Departe sub scoarța Pământului în Sălile din Amenti stau
ceiȘapte, Maeștrii ai Ciclurilor,
Da, și încă unul, Maestrul de dedesubt.
Să știți totuși că în Infinit nu există nici sus nici jos.
Dar întotdeauna există și va exista Unicitatea Tuturor când totul
va fi încheiat.
Adesea am stat înaintea Maeștrilor Totului.
Adesea din fântâna înțelepciunii lor am băut și
Mi-am umplut atât corpul cât și Sufletul cu Lumina lor.
Povestitu-mi-au despre cicluri și despre Legea care le oferă ce
trebuie pentru a exista.
Da, mi-a vorbit Maestrul Nouă, zicând:
132

Thoth, măreț ești printre copii Pământului, dar există secrete pe


care nici tu nu le cunoști.
Știi că ai venit dintr-un spațiu-timp inferior acestuia
Si știi că vei călători către un spațiu-timp superior.
Dar puține știi despre secretele ce se ascund în ele,
Puține știi despre înțelepciunea de dincolo.
Să știi că tu, ca întreg, în această conștiință nu ești decât o celulă
în proces de dezvoltare.
Conștiința de sub tine se dezvoltă continuu în sensuri diferite de
cele pe care le cunoști.
Da, deși într-un spațiu-timp inferior ție,
Ea se extinde în direcții ce sunt diferite
De cele ale tale.
Căci trebuie să știi că ea evoluează ca rezultat al dezvoltării tale
Dar nu în același fel în care te-ai dezvoltat tu.
Evoluția ta trecută și prezentă au produs o cauză și un efect.
Nici o conștiință nu urmează calea celor dinaintea ei,
Căci astfel totul ar fi doar o repetiție, de prisos.
Fiecare conștiință, în ciclul în care există își urmează propria
cale spre țelul suprem.
Fiecare joacă un rol în Planul Cosmosului.
Fiecare joacă un rol către țelul suprem.
Cu cât e mai îndepărtat ciclul, cu atât e mai mare
învățătura lui și capacitatea de a îngloba Legea în tot.
Află că în ciclurile inferioare nouă tu te ocupi de părțile mai
mici ale Legii
In timp ce noi, cei din ciclul care se întinde la Infinit
Ne străduim să construim o Lege mai măreață.
Fiecare are un rol de jucat în cicluri.
Fiecare trebuie să-și desăvârșească opera.
Ciclul inferior ție nu ți-e inferior totuși ci e format doar pentru o
133

nevoie ce există.
Căci trebuie să știi că fântâna înțelepciunii ce produce ciclurile
caută continuu
Să afle noi puteri.
Să știi că învățătura se câștigă doar prin practică,
Iar înțelepciunea provine doar din învățătură
Si astfel sunt create ciclurile de către Lege.
Sunt unelte cu ajutorul cărora se obține învățătura
Pentru Planul Legii care este Sursa Totului.
Ciclul inferior nu e cu adevărat inferior ci doar diferit în spațiu și
timp.
Conștiința de acolo lucrează și testează lucruri mai mici decât
cele ce ești tu.
Si așa cum tu cultivi lucruri mai mărețe, la fel deasupra ta sunt
cei ce cultivă și ei
Ca și tine, alte legi.
Diferența ce există intre cicluri rezidă doar în capacitatea de a
lucra cu Legea.
Noi, cei care existăm în cicluri superioare celui al tău, suntem
cei ce au apărut primii
Din Sursă și care au câștigat, în trecerea prin Timp-spațiu,
capacitatea de a folosi
Legile Mai Marelui ce sunt mai presus de înțelegerea omului.
Nimic nu e cu adevărat inferior ție ci doar se află într-o operație
diferită a Legii.
Privește în sus sau în jos, vei găsi același lucru.
Căci totul nu e decât o parte a Unicității care stă la baza Sursei
Legii.
Conștiința care se află sub tine este o parte a ta așa cum și noi
suntem o parte din tine.
Tu, ca și copil nu ai avut învățătura pe care ai acumulat-o
134

crescând.
Compară ciclurile cu omul în călătoria lui de la naștere la moarte
Si vei vedea în ciclul inferior ție copilul cu învățătura pe care o
are;
Apoi privește-te adult, avansând în învățătură pe măsură ce
timpul trece.
Privește-ne și pe noi, copii ajunși la maturitate
Cu învățătura și ințelepciunea acumulate odată cu trecerea
anilor.
La fel, Thoth, sunt și ciclurile conștiinței, copii în diferite
momente ale dezvoltării,
Totuși toate provenind de la aceeași Sursă, Înțelepciunea,
Si toate la Înțelepciune reîntorcându-se.
Încetă apoi să-mi vorbească El și se așeză în liniștea obișnuită
Maeștrilor.
Apoi îmi vorbi din nou, zicând:
“Thoth, mult timp am petrecut Noi în Amenti, păzind flacăra
vieții din Săli.
Află totuși că suntem parte a Ciclurilor noastre cu Vederea
noastră
ajungând la ele și mai departe.
Da, știm că din toate, nimic nu contează cu excepția evoluției
Datorate Sufletului nostru.
Știm că carnea e efemeră.
Lucrurile pe care oamenii le respectă nu înseamnă nimic pentru
noi.
Nu căutam nimic ce are legătură cu corpul ci doar cu starea de
perfecțiune a Sufletului.
Când voi, oamenii, veți învăța că nimic în afara evoluției
Sufletului nu contează,
Abia atunci veți fi liberi cu adevărat din robie, liberi să lucrați în
135

armonie cu Legea.
Află, omule, că trebuie să țintești spre perfecțiune, căci doar așa
iți vei atinge scopul.
Deși ar trebui să știi că nimic nu e perfect, totuși ar trebui să fie
ținta și scopul tău.
Inceta din nou vocea lui Nouă, iar cuvintele se scufundară în
conștiința mea.
Acum, caut și mai multă înțelepciune ca să pot fi perfect în Lege
cu Totul.
Curând cobor în Sălile din Amenti pentru a trăi sub recea floare
a vieții.
Tu, cel ai primit învățătura, nu mă vei mai vedea.
Totuși trăi-voi de-a pururi în înțelepciunea pe care ți-am oferit-o.
Tot ceea ce e omul, există datorită înțelepciunii lui.
Tot ceea ce va fi omul, e rezultatul cauzei lui.
Ascultă-mi acum vocea și devino mai măreț decât omul obișnuit.
Ridică-ți ochii, lasă Lumina să-ți inunde ființa,
Fii de-a pururi un Copil al Luminii.
Doar prin strădanii vei evolua către Planul unde Lumina e Totul.
Fii maestrul tuturor celor ce te înconjoară.
Nu te lăsa niciodată condus de efectele vieții tale.
Creează apoi cauze și mai perfecte iar în timp vei deveni un
Soare al Luminii.
Liber, lasă-ți sufletul să se înalțe de-a pururi, eliberat din robia și
lanțurile nopții.
Ridică-ți ochii spre Soarele de pe cerul-spațiu.
Permite-i să fie un simbol al vieții.
Amintește-ți că ești Lumina Măreață, perfect în sfera ta proprie,
Unde ești liber.
Nu cauta niciodată înspre intuneric.
Ridică-ți ochii spre spațiul de deasupra.
136

Liberă lasă-ți flacăra să ardă și vei fi un Copil al Luminii.

TABLITA 12 - LEGEA CAUZEI SI A EFECTULUI SI CHEIA


PROFETIEI
137
138

Ascultă, omule, cuvintele înțelepciunii mele,


Ascultă vocea lui Thoth, atlantul.
Stăpânit-am Legea spațiului și timpului.
Cunoștințe am acumulat despre timpul viitor.
Astfel știu că omul în mișcarea lui prin spațiu-timp va fi de-a
pururi Una cu Totul.
Să știi, omule, că viitorul e ca o carte deschisă pentru cel ce știe
săcitească.
Fiecare efect va aduce cu sine și cauza lui
Căci fiecare efect provine din cauza primordială.
Află că viitorul nu e fix sau stabil ci variază pe măsură ce cauza
produce efectul.
Cercetează cauza pe care o creezi, și vei descoperi cu siguranță
că totul e efect.
Așa că omule, fii sigur că efectele pe care le produci
Sunt întotdeauna cauzele unor efecte și mai perfecte.
Află că viitorul nu e fix ci că el urmează voința omului pe
măsură ce acesta se mișcă
Prin mișcările spațiului-timp către țelul unde începe un timp
nou.
Omul poate citi viitorul doar prin intermediul cauzelor care
produc efecte.
Caută în interiorul a ceea ce a produs cauza și vei descoperi cu
siguranță efectele.
Ascultă, omule, când îți vorbesc despre viitor, despre efectul ce
urmează cauza.
Să știi că omul în călătoria lui spre lumină
Caută de-a pururi să se elibereze din noaptea ce-l înconjoară,
139

Precum umbrele ce înconjoară stelele pe cer și, la fel ca și stelele


de pe cerul-spațiu, și el
Va străluci din umbra nopții.
Destinul său îl va conduce mereu spre înainte până va deveni
Una cu Lumina.
Da, deși calea pe care o are de străbătut se află în mijlocul
umbrelor,
Înaintea lui străluce de-a pururi Marea Lumină.
Chiar dacă întunecat ii va fi drumul va înfrânge
Umbrele ce zboară în jurul lui precum noaptea.
Departe în viitor, văd omul ca născut din Lumină,
Eliberat de intunericul ce înrobește Sufletul,
Trăind în Lumină fără lanțurile intunericului
Care să acopere Lumina care e de fapt Lumina Sufletului său.
Află, omule, că înainte de a realiza acest lucru
Multe umbre ale intunericului vor cădea asupra Luminii tale
Încercând să stingă Lumina Sufletului care se zbate să fie liberă.
Măreață e lupta dintre Lumină și intuneric, veche de epoci și
totuși nouă întotdeauna.
Totuși, într-un timp departe în viitor Lumina va fi Totul iar
intunericul va fi învins.
Ascultă, omule, cuvintele mele pline de înțelepciune.
Pregătește-te iar Lumina ta nu va fi umbrită.
Omul s-a ridicat și a decăzut la fel cum noile valuri de conștiință
curg dinspre marele
Abis de sub noi spre Soarele țelului său.
Voi, copii mei, v-ați ridicat de unde vă aflați, adică cu puțin
deasupra animalelor,
Iar acum sunteți cei mai măreți dintre oameni.
Totuși înaintea voastră au fost alții mai măreți decât voi.
Si, la fel cum alții, înaintea voastră au decăzut, și voi veți ajunge
140

la un sfârșit.
Iar peste tărâmul unde locuiți acum, barbarii vor veni iar Lumina
se va ridica.
Uitată va fi înțelepciunea-străveche, dar va trăi totuși
ascunsăoamenilor.
Da, pe pământul pe care îl numiți Khem, rase vor apărea și vor
dispărea.
Uitați veți fi de copii omului.
Voi vă veți fi mutat într-un spațiu-stelar dincolo de voi
Lăsând în urmă acest loc în care ați locuit.
Sufletul omului se mișcă mereu spre înainte, nefiind legat de
nici o stea.
Ci îndreptându-se de-a pururi spre mărețul țel unde se va contopi
cu Lumina Totului.
Să știți că veți merge mereu înainte, împinși de Legea cauzei și a
efectului
Până când, în cele din urmă, ambele vor deveni Unu.
Da, omule, după ce vei fi dispărut, vor veni alții în locul unde ai
trăit tu.
Învățătura și înțelepciunea vor fi uitate cu totul și doar amintirea
Zeilor va supraviețui.
Așa cum eu sunt pentru voi un Zeu datorită învățăturii mele,
La fel și voi veți fi Zeii viitorului
Datorită învățăturii voastre care va fi cu mult deasupra celei pe
care o vor avea ei.
Aflați totuși că în toate epocile omul va avea acces la Lege
oricând dorește.
Epocile viitoare vor fi martorele reînvierii înțelepciunii
Pentru cei care vor moșteni locul tău pe aceasta stea.
Ei, la rândul lor, vor căpăta înțelepciune
Si vor învăța să alunge intunericul cu ajutorul Luminii.
141

Mult vor trebui să se zbată totuși de-a lungul epocilor


Pentru a se bucura de libertatea Luminii.
Apoi asupra omului se va abate marele război
Ce va cutremura Pământul și îl va îndepărta de la drumul său.
Da, iar apoi Frații Întunecați vor începe războiul dintre Lumina
și intuneric.
Când omul va cuceri din nou oceanul și va zbura în aer cu aripi
asemeni pasărilor;
Când va fi învățat să strunească fulgerul, atunci va începe timpul
războiului.
Mare va fi bătălia, mare războiul dintre intuneric și Lumină.
Nații se vor ridica împotriva națiilor
Folosind fortele intunericului ca să distrugă Pământul.
Arme puternice vor nimici pământenii pana când jumătate din
popoare vor dispărea.
Atunci vor veni fii Dimineții și vor decreta pentru copii
oamenilor:
Oameni, încetați lupta împotriva fraților voștri.
Doar așa veți putea ajunge la Lumină.
Încetați cu neîncrederea, frații noștri, și urmați calea știind că e
cea dreaptă.
Atunci oamenii vor înceta lupta, frate contra frate și tată contra
fiu.
Atunci se va ridica străvechea casă a poporului meu
Din locul ei, de sub undele întunecate ale oceanului.
Din acel moment va începe Epoca Luminii iar toți oamenii vor
căuta Lumina țelului.
Atunci Frații Luminii vor conduce oamenii.
Alungat fi-va intunericul nopții.
Da, copiii omului vor înainta spre marele țel.
Copii ai Luminii vor deveni.
142

Flacăra flăcării vor fi de-a pururi Sufletele lor.


Învățătura și ințelepciunea vor fi ale omului
In marea epocă căci el se va apropia de flacăra nemuritoare,
Sursa întregii ințelepciuni, locul începutului care e Una cu
sfârșitul tuturor lucrurilor.
Da, într-un timp nenăscut încă, toate vor deveni Una și Una va fi
Totul.
Omul, o flacără perfectă a acestui Cosmos, va ajunge într-un loc
printre stele.
Da, va pleca chiar din acest spațiu-timp în altul aflat dincolo de
stele.
Îndelung m-ați ascultat, Copiii mei,
Îndelung ați ascultat înțelepciunea lui Thoth.
Acum plec dintre voi spre intuneric.
Acum mă îndrept spre Sălile din Amenti, ca să locuiesc acolo în
viitor când Lumina
Va veni din nou la oameni.
Să știți totuși că spiritul meu va fi de-a pururi cu voi,
Călăuzindu-va pașii pe calea Luminii.
Păstrați cu grijă secretele pe care vi le încredințez
Iar spiritul meu vă va păzi cu siguranță de-a lungul vieții
voastre.
Priviți tot timpul calea ce duce spre înțelepciune.
Păstrați Lumina drept țel de-a pururi.
Nu vă înlănțuiți Sufletul în robia intunericului;
Lăsați-l să zboare liber spre stele.
Acum vă las pentru a merge să locuiesc în Amenti.
Fiți copiii mei în această viață și în următoarea.
Va veni timpul când și voi nu veți mai cunoaște moartea,
Trăind de-a pururi ca o Lumină intre oameni.
Păziți intrarea în Sălile din Amenti.
143

Păziți secretele pe care le-am ascuns printre voi.


Nu lăsați înțelepciunea să ajungă la barbari.
Secretă să o păstrați pentru cei ce caută Lumina.
Acum plec.
Primiți binecuvântarea mea.
Urmați-mi calea și veți urma Lumina.
Armonizați-vă Sufletul cu Marea Esență.
Conștiința voastră să fie Una cu Marea Lumină.
Chemați-mă atunci când aveți cu adevărat nevoie de mine.
Rostiți-mi numele de trei ori la rând:
Chequetet, Arelich, Volmalites.

TABLITA 13 - CHEILE VIETII SI MORTII


144

Ascultă, omule, înțelepciunea.


Ascultă Cuvântul care te va umple de Viață.
Ascultă Cuvântul care va alunga intunericul.
Ascultă vocea care va alunga noaptea.
Secrete și înțelepciune am oferit copiilor mei;
Învățătură și putere venite din vechime.
Nu știi că totul se va deschide
145

Când vei descoperi unicitatea tuturor lucrurilor?


Una vei deveni cu Maeștrii Secretelor,
Cuceritori ai Morții și Maeștrii ai Vieții.
Da, vei afla despre floarea din Amenti
Despre floarea vieții ce strălucește în Săli.
In Spirit vei ajunge în Sălile din Amenti
Si vei aduce înapoi înțelepciunea ce trăiește în Lumină.
Să știi că poarta spre putere e secretă.
Să știi că poarta spre viață trece prin moarte.
Da, prin moarte dar nu așa cum știi tu moartea
Ci o moarte care e viață și care e foc și Lumină.
Dorești să cunoști secretul adânc ascuns?
Privește în sufletul tău unde se află învățătura.
Află că în tine e ascuns secretul, Sursa vieții și a morții.
Ascultă omule, în timp ce-ți împărtășesc secretul,
In timp ce îți revelez secretul celor vechi.
Adânc în inima Pământului se află floarea, Sursa Spiritului
Care ține totul în forma proprie.
Află că Pământul e viu așa cum tu ești viu în propria-ți
formăformată.
Floarea Vieții este precum propriul tău loc al Spiritului și curge
prin Pământ
Așa precum al tău curge prin forma ta;
Dăruind viață Pământului și copiilor lui, reînnoind Spiritul din
formă în formă.
Acesta este Spiritul care este forma corpului tău, modelându-se
în propria lui formă.
Află, omule, că forma ta e duală, echilibrată în polaritate deși
formată în propria formă.
Află că atunci când Moartea se apropie cu repeziciune de tine,
Acest lucru se întâmplă doar pentru că echilibrul tău este
146

zdruncinat.
Se întâmplă doar pentru că un pol s-a pierdut.
Să știi că secretul vieții din Amenti este secretul refacerii
echilibrului polilor.
Tot ceea ce există are formă și trăiește datorita Spiritului vieții
din poli.
Nu înțelegi că în sufletul Pământului se află echilibrul tuturor
lucrurilor care există
Si au ființă pe suprafața lui?
Sursa Spiritului tău este atrasă din centrul pământului
Căci în forma pe care o ai tu ești una cu Pământul.
Când vei fi învățat să-ți păstrezi echilibrul propriu
Atunci vei atrage echilibrul Pământului.
Vei exista atunci în același timp cu Pământul,
Schimbându-ți forma doar când se va schimba și Pământul.
Nu vei mai cunoaște moartea ci vei fi una cu aceasta planetă,
Păstrându-ți forma până totul va dispărea.
Ascultă, omule, secretul pe care ți-l încredințez
Astfel încât nici tu să nu mai cunoști schimbarea.
Așază-te o oră în fiecare zi cu capul orientat spre locul unde se
află polul pozitiv (nord).
In fiecare zi timp de o oră capul tău trebuie să fie îndreptat spre
polul negativ (sud).
In timp ce capul e îndreptat spre nord păstrează-ti mintea intre
piept și cap.
Iar când capul este îndreptat spre sud, păstrează-ți gândurile
intre piept și picioare.
Păstrează-te în echilibru odată la șapte zile iar echilibrul tău va fi
mai puternic ca oricând.
Da, dacă ești bătrân, corpul tău se va simți revigorat
Iar puterea ta va deveni ca cea a unui tânăr.
147

Acesta este secretul știut de Maeștrii prin care țin la


distanțăMoartea.
Nu uita să urmezi calea pe care ți-am arătat-o, căci atunci când
vei fi trecut de 100 de ani
Neglijând-o, vei atrage Moartea.
Ascultă-mi cuvintele și urmează calea.
Păstrează-ți echilibrul și trăiește în viață.
Ascultă-mi vocea, omule.
Ascultă înțelepciunea care te ferește de Moarte.
Când la sfârșitul sarcinii încredințate vei dori să pleci din această
viață,
Treci în planul unde Sorii Dimineții trăiesc și ființează ca și
Copii ai Luminii.
Treci fără durere și fără regrete în planul unde există Lumina
eternă.
Mai întâi întinde-te cu capul spre est.
Așază-ți mâinile suprapuse peste Sursa vieții tale (plexul solar).
Așază-ți conștiința în centrul vieții.
Răsucește-o și desparte-o spre nord și spre sud.
Trimite jumătate spre nord.
Iar cealaltă jumătate spre sud.
Desfă-te din strânsoarea ființei tale
Iar din forma ta scânteia argintie își va lua zborul în sus spre
Soarele dimineții,
Pentru a se uni cu Lumina de unde a izvorât.
Acolo va străluci până când dorința se va crea.
Apoi se va întoarce într-un loc și într-o formă.
Află omule că astfel trec marile Suflete după voia lor, dintr-o
viață în alta.
La fel se întâmplă și cu Avatarul
Care moare atunci când dorește și trăiește atunci când dorește.
148

Ascultă omule și soarbe din înțelepciunea mea.


Învață secretul care e Stăpânul Timpului.
Învață cum toți Maeștrii sunt capabili să-ți amintească viețile
trecute.
Măreț e secretul dar totuși usor de stăpânit,
Dându-ți astfel posibilitatea de a stăpâni timpul.
Când moartea se va apropia de tine nu te teme, amintește-ți
căești stăpânul Morții.
Relaxează-ți corpul, elimină orice tensiune.
Așază-ți în inimă flacăra Sufletului tău.
Repede apoi îndreaptă-l spre reședința triunghiului.
Așteaptă un moment apoi îndreaptă-te spre tel.
Acesta, țelul tău, este locul dintre sprâncene,
Locul unde memoria vieții trebuie să fie păstrată.
Păstrează aici flacăra, în lăcașul creierului
Până când degetele morții iți vor cuprinde Sufletul.
Astfel când te vei petrece din viață,
Amintirile din acea viață vor trece și ele.
Atunci trecutul va fi unul cu prezentul.
Astfel toate amintirile vor putea fi păstrate.
Vei fi liber de orice regres.
Lucrurile din trecut vor trăi și în prezent.

TABLITA 14 - SUPLIMENTAR
149
150

Ia aminte omule la profunda înțelepciune ascunsă,


Pierdută pentru oameni încă în timpul Locuitorilor,
Pierdută și uitată de oamenii acestei epoci.
Află că acest Pământ nu e decât un portal, păzit de puteri
necunoscute omului.
Maeștrii Întunericului ascund intrarea ce duce spre tărâmul
Paradisului.
Află că drumul spre sfera din Arulu
E presărat cu bariere ce se deschid doar celor născuți din
Lumină.
Pe Pământ, eu sunt păstrătorul cheilor ce deschid porțile către
Tărâmul Sacru.
Prin puterile ce sunt mai presus de mine, hotărăsc să las aceste
chei lumii omului.
Înainte să plec, vă ofer Secretele prin care vă puteți elibera din
sclavia intunericului,
Prin care puteți scăpa din încătușarea cărnii ce v-a legat,
Si prin care puteți să vă ridicați din intuneric spre Lumină.
Află că sufletul trebuie să fie curățat de tot ce e întunecat
Înainte de a putea intra pe porțile ce duc spre Lumină.
Astfel, vă las toate Secretele pentru ca ele să poată fi oricând
descoperite.
Da, deși omul poate cădea în intuneric, Lumina va străluci de-a
pururi ca o călăuză.
Ascunsă în intuneric, învăluită în simboluri,
Calea spre portal va fi întotdeauna descoperită.
In viitor, omul va refuza să accepte aceste secrete
Dar cel ce va căuta va găsi întotdeauna calea.
Ascultați cum vă dezvălui Secretul,
151

Ascultați simbolurile Secretului pe care vi le-am încredințat.


Faceți din el o religie căci doar astfel esența lui va dăinui.
Există două zone intre această viață și Suprema Viață,
Prin care călătoresc Sufletele care pleacă de pe acest Pământ;
Duat, căminul puterilor iluziei;
Sekhet Hetspet, Căminul Zeilor.
Osiris, simbolul păzitorului portalului,
Cel care întoarce din drum sufletele celor nedemni.
Dincolo se întinde sfera puterilor născute din paradis,
Arulu, tărâmul unde au ajuns Înțelepții.
Acolo, când îmi voi încheia menirea printre oameni,
Voi merge să mă alătur Înțelepților din străvechiul meu cămin.
Sapte sunt la număr casele celor Atotputernici;
Trei păzesc porțile fiecărei case din intuneric;
Cincisprezece sunt căile ce duc spre Duat.
Doisprezece sunt căminele Maeștrilor Iluziei,
Îndreptate în patru direcții, fiecare diferită.
Patruzeci și două sunt marile puteri, care judecă Moartea ce
caută poarta.
Patru sunt Fii lui Horus,
Doi sunt paznicii Estului și Vestului lui Isis, mama care își apără
copii,
Regina lunii, reflectând Soarele.
Ba este esența care trăiește de-a pururi.
Ka este Umbra pe care omul o cunoaște drept viață.
Ba nu apare până când Ka nu se încarnează.
Acestea sunt secretele ce trebuie păstrate de-a lungul epocilor.
Sunt chei către viața și Moarte.
Ascultați acum secretul secretelor:
Aflați de cercul fără de început și fără de sfârșit,
Forma Celui ce e Una și în același timp se află în toate.
152

Ascultați-l, faceți ce vă spune și astfel veți merge pe aceeași cale


pe care merg și eu.
Secret în Secret, și totuși fără de secret pentru cel născut din
Lumină,
Secretul tuturor lucrurilor vi-l voi dezvălui acum.
Voi înfățișa un secret pentru inițiat
Dar ușa înțelegerii lui va fi complet închisă pentru profan.
Trei este secretul și vine din marele unu.
Ascultați iar Lumina vă va scălda.
In preistorie, existau trei unități.
In afara lor, nimic nu exista.
Acestea reprezintă echilibrul, sursa creației:
Un Dumnezeu, un Adevăr, un punct al libertății.
Cele trei provin din ceea ce formează echilibrul:
Toată viața, toată bunătatea, toată puterea.
Trei sunt calitățile lui Dumnezeu în căminul lui de Lumină:
Putere infinită, Înțelepciune Infinită, Iubire Infinită.
Trei sunt puterile date Maeștrilor:
De a transforma răul, de a susține bunătatea, de a folosi
discernământul.
Trei lucruri trebuie să facă oricând Dumnezeu:
Să-și manifeste puterea, înțelepciunea și iubirea.
Trei sunt puterile ce crează toate lucrurile:
Iubire Divină ce conține învățătura perfectă,
Înțelepciune Divină ce cunoaște toate mijloacele posibile,
Putere Divină deținută prin voința unită a Iubirii și Înțelepciunii
Divine.
Trei sunt stările existenței:
Starea Luminii unde nu se află decât Dumnezeu,
Si doar Dumnezeu poate să o traverseze;
Starea de Haos în care toate lucrurile apar prin excelență din
153

moarte;
Starea de Conștiință în care toate lucrurile izvorăsc din viață.
Toate lucrurile ce au viată se află în trei stadii de existență:
Haos sau moarte, libertate în omenie și fericire Paradisiacă.
Trei nevoi controlează toate lucrurile:
Începutul în Marea Profunzime, starea de haos, desăvârșire
cerească.
Trei sunt căile sufletului:
Om, Libertate, Lumină.
Trei sunt obstacolele:
Lipsa strădaniei pentru a obține învățătură;
Non atașamentul față de Dumnezeu;
Atașamentul față de rău.
Si în om se manifestă trei.
Trei sunt Regii puterilor din interior.
Trei sunt camerele secretelor,
Găsite și totuși nedescoperite în corpul omului.
Ascultă acum despre cel ce s-a eliberat,
Liber e din strânsoarea vieții să meargă spre Lumină.
Cunoscând izvorul primordial, lumi i se vor deschide.
Da, nici măcar Porțile din Arulu nu-i vor fi închise.
Ai grija însă, omule ce vrei să intri în Paradis.
Daca vei fi nedemn de acest lucru ar fi mai bine sa cazi în foc.
Află că cei curați trec prin flacără pură.
La fiecare rotație a cerurilor ei se îmbăiază în fântânile Luminii.
Ascultă omule acest secret:
Cu mult timp în urmă, am locuit în Vechea Atlantida.
Acolo în Templu, am sorbit din Înțelepciune,
Ce curgea ca dintr-o fântână de Lumină.
Locuitorul mi-a oferit cheia pentru a accede la Lumina din
Marea lume.
154

Am stat în fata Celui Sfânt ce ședea în mijlocul florii de foc.


Ascuns era de fulgere întunecate, căci altfel Sufletul meu ar fi
fost spulberat de Glorie.
De la picioarele Tronului său precum diamantul
Se rostogoleau patru râuri de foc din scăunașul pentru picioare,
Se rostogoleau prin canalele norilor spre lumea Omului.
Plin era locul cu Spirite Cerești.
Minune a minunilor era palatul Înstelat.
Deasupra cerului, precum un curcubeu de Foc și Raze de
Lumină,
Erau formate spiritele.
Cântau gloriile Celui sfânt.
Apoi din mijlocul Focului se auzi o voce:
Privește Gloria Cauzei primordiale.
Am privit acea Lumină, ce era mai presus de orice intuneric,
Reflectată în propria-mi ființă.
Am ajuns, așa cum se cuvenea, la Dumnezeul Dumnezeilor,
Spiritul-Soare, Suveranul sferelor Soarelui.
Există unul, chiar Primul,
Ce nu are început,
Ce nu are sfârșit;
Care a creat toate lucrurile,
Care guvernează totul,
Care e bun,
Care e drept,
Care iluminează,
Care sprijină.
Atunci dinspre tron, apăru o mare strălucire,
Înconjurându-mi și ridicându-mi sufletul prin puterea ei.
Cu repeziciune m-am mișcat apoi prin spatiile Cerești,
Mi s-a arătat secretul secretelor,
155

Mi s-a arătat inima Secretă a cosmosului.


Fost-am purtat spre tărâmul din Arulu,
Ajungând în fața Maeștrilor din Căminele lor.
Deschis-au ei Ușa pentru ca eu să pot arunca o privire la haosul
primordial.
S-a înfiorat sufletul meu la vederea ororii, și s-a întors din
oceanul de intuneric.
Apoi am înțeles menirea barierelor, am înțeles existența
Maeștrilor din Arulu.
Doar ei cu echilibrul lor Infinit puteau sta în calea haosului.
Doar ei puteau păzi creația lui Dumnezeu.
Apoi trecut-am de cercul celor opt.
Văzut-am toate sufletele care au învins intunericul.
Am văzut splendoarea Luminii în care locuiau.
Tânjit-am să am și eu un loc în acel cerc dar tânjit-am și după
calea pe care am ales-o,
Atunci când am ajuns în Sălile din Amenti și mi-am ales
menirea.
Trecut-am apoi din Sălile din Arulu spre spațiul pamântesc unde
se afla corpul meu.
M-am ridicat din pământul în care mă odihneam.
Am stat în fața Locuitorului.
Am confirmat că voi renunța la Dreptul meu
Până când îmi voi încheia sarcina pe Pământ,
Până când Epoca intunericului va fi de domeniul trecutului.
Ascultă omule, cuvintele pe care ți le încredințez.
In ele vei descoperi Esența Vieții.
Înainte de a mă întoarce în Sălile din Amenti, trebuie să te învăț
Secretul secretelor
Cum și tu te poți ridica spre Lumină.
Păstrează-le și păzește-le,
156

Ascunde-le în simboluri,
Astfel încât profanul să râdă și să renunțe.
In orice zonă, dă formă secretelor.
Fă calea să fie dificil de parcurs.
Astfel cei slabi și nehotărâți vor fi respinși.
Astfel secretele vor fi ascunse și păzite,
Păstrate până când roata se va întoarce.
Prin epoci întunecate, așteptând și veghind, spiritul meu va
rămâne în tărâmul ascuns.
Când cineva va trece toate încercările din exterior,
Cheamă-mă cu ajutorul cheii pe care o deții.
Atunci eu, Inițiatorul, voi răspunde, și voi veni din Sălile Zeilor
din Amenti.
Atunci îl voi primi pe cel inițiat și ii voi dezvălui cuvinte pline
de putere.
Ascultă și ia aminte la ce-ți spun:
Să nu-mi aduci pe nimeni lipsit de înțelepciune,
Cu inima impură sau care nu are un scop bine definit.
Altfel iți voi lua înapoi puterea de a mă chema din locul unde
măodihnesc.
Acum mergi și cheamă-ți frații
Ca să pot astfel împărtăși înțelepciunea care să-ți lumineze
Calea
când eu nu voi mai fi aici.
Vino în camera de sub templul meu.
Nu mânca timp de trei zile.
Acolo îți voi oferi esența înțelepciunii astfel încât cu putere
săstrălucești intre oameni.
Acolo îți voi împărtăși secretele astfel încât și tu să te ridici către
Ceruri
Om-Zeu în Adevăr ca și în esență să fii.
157

Pleacă acum și lasă-mă să-i chem pe cei pe care ii știi dar totuși
nu ii cunoști.

TABLITA 15 - SECRETUL SECRETELOR

Adunați-vă acum, copiii mei,


Si ascultați Secretul Secretelor
Care vă va da puterea de a descoperi omul-Zeu din voi
158

Care vă va oferi calea spre viata Veșnică.


Deschis vorbi-voi despre Secretele Dezvăluite.
Nu vă voi oferi vorbe cu mai multe înțelesuri.
Ascultați cu atenție acum, copiii mei.
Ascultați și urmați cuvintele pe care vi le ofer.
Mai întâi voi vorbi despre lanțurile intunericului
Care vă leagă de sfera Pământului.
Întunericul și lumina sunt de același fel, diferă doar în aparență.
Căci amândouă provin din sursa primordială.
Întunericul înseamnă dezordine.
Lumina înseamnă Ordine.
Întunericul transformat e lumina Luminii.
Acesta este, copiii mei, scopul vostru ca ființe:
Transformarea intunericului în lumină.
Ascultați acum secretele naturii,
Relațiile pe care le stabilește viața cu Pământul unde locuiește.
Aflați că în stare normală sunteți tripartiți, Fizic, astral și mental
la un loc.
Trei sunt calitățile fiecărei stări;
Nouă cu totul, precum sus așa și jos.
In partea fizică sunt aceste canale, sângele care se mișcă sub
formă de vârtej,
Obligând inima să bată continuu.
Magnetismul care se deplasează prin nervi
Poartă energiile către toate celulele și țesuturile.
Akasa ce curge prin canale, subtilă dar totuși fizică, completează
canalele.
Fiecare din cele trei stări este în acord cu celelalte
Fiecare în parte influențând viața corpului.
Ele formează cadrul scheletal prin care curge eterul subtil.
A le stăpâni înseamnă să deții Secretul Vieții din corp.
159

Corp care poate fi părăsit doar prin voința deținătorului


Atunci când scopul său în viață a fost atins.
Trei sunt stările Astralului,
Mijlocitor intre sus și jos;
Nu tine de fizic, nu tine de Spiritual,
Dar capabil să se deplaseze în sus și în jos.
Trei sunt stările Minții,
Purtătoare a Voinței Celui Măreț.
Judecător al Cauzei și Efectului în viața ta.
Astfel este alcătuită ființa tripartită
Condusă de sus de către puterea lui patru.
Deasupra și dincolo de starea tripartită a omului
Se află tărâmul Sinelui Spiritual.
Patru sunt stările lui
Strălucind în fiecare plan de existență,
Dar treisprezece cu totul,
Numărul mistic.
Pe baza calităților omului sunt Frații:
Fiecare dirijeaza dezvoltarea ființei,
Fiecare e un canal al Celui Măreț.
Pe Pământ omul este sclav, legat de spațiul și timpul planului
pământesc.
Înconjurând fiecare planetă, o undă vibratorie, îl leagă de planul
său de existență.
Cu toate acestea în interiorul său se află cheia eliberării,
In el poate fi descoperită libertatea.
După ce ți-ai eliberat sinele din corp,
Ridică-te spre cele mai îndepărtate margini ale planului tău
pământesc.
Rostește cuvântul Dor-E-Lil-La.
Apoi, pentru o vreme, Lumina ta va fi ridicată,
160

liber vei fi ca să treci de barierele spațiului.


Timp de jumătate de soare (6 ore), liber vei putea trece de
barierele planului pământesc,
Vei putea vedea și afla pe cei ce se află dincolo de tine.
Într-adevăr spre lumi superioare vei putea trece.
Descoperă-ți propriile posibilități de dezvoltare,
Află toate viețile viitoare ale Sufletului pe Pământ.
Încătușat ești în corpul tău dar prin putere poți fi liber.
Acesta este Secretul prin care sclavia va fi înlocuită de libertatea
ta.
Liniștește-ți mintea.
Relaxează-ți corpul:
Conștientizează doar eliberarea din carne.
Centrează-ți ființa către scopul spre care tânjești.
Gândește tot timpul că vei fi liber.
Gândește acest cuvânt La-Um-I-L-Ganoover
Si permite-i să-ți răsune în minte.
Lasă-te purtat de sunet spre locul unde tânjești să ajungi.
Eliberează-te din încătușarea cărnii după propria voință.
Ascultați cel mai mare dintre secrete:
Cum puteți intra în Sălile din Amenti,
In locul unde sunt cei nemuritori, așa cum am făcut și eu, și
săstați în fata Maeștrilor.
Întindeți-vă corpul la orizontală.
Calmați-vă mintea astfel încât nici un gând să nu vă deranjeze.
Puri trebuie să fiți în minte cât și în scop căci altfel veți da greș.
Aduceți în minte imaginea Sălilor din Amenti asa cum am
descris-o în Tăblițele mele.
Doriți-vă din tot sufletul sa fiți acolo.
Vizualizați-vă stând în fata Maeștrilor.
Pronunțați, mental, următoarele cuvinte pline de putere:
161

Mekut-El-Shab-El Hale-Sur-Ben-El-Zabrut Zin-Efrim-Quar-El.


Relaxați-vă mintea si corpul.
Apoi fiți siguri că sufletul vostru va fi chemat.
Acum vă voi da Cheia spre Shamballa, locul unde Frații mei
locuiesc în intuneric:
Dar un intuneric plin cu Lumina Soarelui,
Întunericul Pământului dar Lumina a Spiritului, călăuze pentru
voi după ce eu voi pleca.
Așezați-vă corpul așa cum v-am învățat.
Îndreptați-vă spre barierele locului ascuns și îndepărtat.
Stați în fața porților și a paznicilor lor.
Ridicați barierele pronunțând aceste cuvinte:
Eu sunt Lumina. Întuneric nu e deloc în mine.
Eliberat sunt din sclavia nopții.
Deschideți-mi calea celor Doisprezece și Unu, ca să pot trece
către tărâmul înțelepciunii.
Iar când vă vor refuza, căci cu siguranță vă vor refuza,
Porunciți-le să vă deschidă calea rostind cuvintele:
Eu sunt Lumină. Pentru mine nu exista bariere.
Deschideți, vă poruncesc, prin Secretul Secretelor
Edom-El-Ahim-Sabbert-Zur Adom.
Atunci, dacă ale voastre cuvinte au fost numai și numai
Adevărul,
Barierele vor cădea în fața voastră.
Acum vă las, copiii mei.
In jos, și totuși în sus, spre Sălile din Amenti voi merge.
Străduiți-vă să găsiți calea către mine, copiii mei
Si cu adevărat frații mei veți deveni.
Astfel îmi închei scrierile. Chei fie ele pentru cei ce vor veni
după mine.
Dar doar pentru cei ce caută înțelepciunea mea,
162

Căci doar pentru aceștia mi-s Cheia și Calea.

sursa: http://templulsecretelor.blogspot.com/2011/03/tablitele-de-smarald-ale-lui-thoth.html

S-ar putea să vă placă și