MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Revistă de Istorie Şi Cultură Anul VI, Nr.9 (67), Septembrie 2017 Editată de Asociaţia Culturală MEMORIA OLTULUI

An. VI, nr.
9 (67) septembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
MEMORIA
OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
Revistă de istorie şi cultură
Anul VI, nr.9 (67), septembrie 2017
Editată de Asociaţia Culturală
MEMORIA OLTULUI
Director: Ion D. Tîlvănoiu
Comitetul de redacţie:
Dr. Aurelia Grosu, Mircea Şerbu, dr. Nicolae
Scurtu, Ion Andreiţă, Dumitru Botar, dr.
Jeana Pătru, Cornel Manolescu, Floriana
Tîlvănoiu, Costel Vasilescu, Vasile Radian.
Planşele noastre
1. Profesorul, teologul, juristul şi gazetarul Ilie Popescu-Spineni (n. 14

octombrie 1894 în satul Cuza-Vodă, comuna Spineni, jud. Olt – m. 29
septembrie 1964, București; Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 48, 49,
51/2016; 64/2017), fiul lui Marin şi al Mariei, autor al unor valoroase
lucrări de drept roman şi istorie, membru al Societăţii Regale de
Geografie din Bucureşti, profesor la Facultatea de Drept din Iaşi. A fost
fratele istoricului şi cartografului Marin Popescu-Spineni. Ilie Popescu
Spineni a pledat pentru deschiderea unei universităţi la Craiova.
2. Lista colecţiilor profesorului caracalean Ilie Constantinescu, întocmită de
profesorul emerit Crăciun Pătru în 1957 (colecţiile Muzeului
Romanaţilor din Caracal);
3. Profesorul slătinean Traian Biju (n. 12 dec. 1883, Caransebeş- m. 14 aug.
1980), fost director al gimnaziului Radu Greceanu din Slatina şi un
strălucit pedagog. Între octombrie 1940- ianuarie 1941 a fost primar al
oraşului Slatina;
4. Două imagini din Slatina din urmă cu un secol. Sus: Strada Bucureşti;
Jos: Palatul administrativ;
ISSN 2284 – 7766

Tiparul executat la Editura Hoffman
www.EdituraHoffman.com
Tel./fax: 0249 460 218; 0740 984 910
www.memoriaoltului.ro 1
An. VI, nr. 9 (67) septembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
Cuprins
1. Traian Biju- Să nu suferiţi în mijlocul vostru pe cei ce pângăresc ce avem mai

sfânt........................................................................................................................./3
2. Ion Andreiţă- Drama apostolilor neamului........................................................../6
3. Din manuscrisele lui Demetru Iordana (III)......................................................../8
4. Ion Lazu- Amintirile unui scriitor slătinean (XIV)............................................/13
5. Dumitru Botar- Preţuri maximale pe piaţa Caracalului la 1940....................../21
6. Aurică Ivaşcu- Dumitru Caracostea. Protagonist septuagenar în Memorialul
durerii..................................................................................................................../23
7. Dan Dumitru Anastasescu- Biserica din satul Schitu-Deleni (comuna Teslui-
Olt)........................................................................................................................./30
8. Ion D. Tîlvănoiu- Răsfoind ziarul Fapta (ianuarie- mai 1947)........................./35
9. Cornel Manolescu- Prefecţii judeţului Romanaţi (V)......................................../41
10. Col. (r.) Dumitru Matei- O întâmplare din Caracalul de altădată şi urmările
ei............................................................................................................................/62
11. Corneliu Vasile- Dionisie Fotino şi Alexandru Odobescu despre judeţul
Romanaţi.............................................................................................................../65
12. Nica Marcela- In memoriam profesor Ilie Constantinescu (1874-1960). Scurtă
biografie................................................................................................................/67
13. Aurel Oprişan, Constantin Stancu- Jurnalul de front al lui Ion C. Preda
(IV)......................................................................................................................../70
14. Calendarul Memoriei Oltului şi Romanaţilor- septembrie................................./79
15. Col. (r.) Dumitru Matei- Ostaşi din regimentele judeţelor Olt şi Romanaţi în
luptele de la Jiu. Mărturii ale generalului Ion Anastasiu................................../81
16. Nicolae Scurtu- Inscripţii. O epistolă necunoscunoscută a lui Ilie Popescu-
Spineni......................................................................................./104
O ştire despre viaţa culturală din ţinutul Oltului...................../106
17. Marin Petran-Vlădila- Proprietari, arendaşi şi donatori în Vlădila.............../107
18. Vasile Radian, Ion Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu- Monumentul eroilor din
satul Dumitreşti, com. Verguleasa- Olt............................................................./110
19. Apelul Asociaţiei Culturale Memoria Oltului.................................................../112
Să nu suferiţi în mijlocul vostru pe cei ce pângăresc ce avem mai sfânt
Traian Biju
Pentru că în luna septembrie elevii se întorc la şcoală, considerăm potrivit să

reproducem aceste gânduri ale profesorului slătinean Traian Biju adresate elevilor săi de
la Gimnaziul ,,Radu Greceanu” din Slatina. Textul a apărut în ziarul local Opinia Oltului
din 1 decembrie 1919 şi era a doua din cele 4 scrisori pline de învăţăminte adresate de
profesorul abia întors din prizonierat elevilor săi. Credem că ideile fostului director al
Gimnaziului din Slatina sunt valabile şi astăzi.
Traian Biju alături de profesori şi eleve de la Şcoala Profesională de Fete din Slatina
(1924)
Îndrept această a doua mea scrisoare tot spre aceia spre care clipă de clipă se
strecoară gândul meu şi mi se pierde liniştea trebuincioasă spre a putea găsi mijloacele
cele mai rodnice pentru îndreptarea lor . Îndrept rândurile acestea spre tine, tineret român,
întrunit sub sfântul acoperământ al templului înţelepciunii spre care, prin forţele voastre,
îndrumate şi luminate de noi, tindeţi prin munca voastră de toate zilele. Luminaţi-vă
minţile, ascultând glasul propovăduitor al adevărurilor sfinte; spargeţi bolta întunericului
ce vă acoperă şi care trebuie să se risipească cu fiece clipă de învăţătură serioasă,
înălţându-vă cu mintea până la pătrunderea adevărurilor cele mai ascunse ale naturii;
cuprindeţi fiecare înţelepciunea adunată de veacuri şi de generaţii; străluciţi spre slava şi
iar slava neamului care aşteaptă de la harul Dumnezeiesc cât mai multe genii,dar nu uitaţi
sufletul, nu uitaţi atomul de Dumnezeire ascuns în fiecare din voi; nu-l daţi pierzării prin
înjosirea demnităţii voastre şi prin lipsa de grijă şi dragoste în a vă împodobi sufletul cu tot
ce e mai ales, mai suav.
În mijlocul vostru am trăit şi voi trăi, şi dragostea
împreunată cu stima ce v-o păstrez, mi-a dat putinţa să vă
cercetez sufletul spre a vă cunoaşte cât mai bine, spre a
mă bucura sau întrista, spre a spera în voi care veţi alcătui
patria noastră de mâine. Şi cercetarea mea neîntreruptă n-a
fost lipsită de roade: unele sunt bune, altele... pot fi mai
bune. V-am privit cu ochi de sfătuitor şi luminător al
vostru ; vă privesc de un timp încoace şi ca răspunzător
direct al bunei şi cinstitei morale care trebuie să
sălăşluiască într-un lăcaş de cultură românească. Dacă
îndrumătorii voştri naturali- părinţii, sau cei legiuiţi-
profesorii, nu vă vor purta de grijă- vinovaţi sunt faţă de
voi şi de neam; dar dacă zi de zi vor lucra spre binele
vostru şi totuşi nu vor găsi străduinţele lor răsunet în
sufletul vostru, vinovaţi veţi fi voi, pentru că voi n-aţi voit
să fiţi mai buni. Sunteţi tineri, aveţi multă energie în voi,
nu o risipiţi fără folos; în voi circulă sângele mai viu şi vă
împinge ca pe omul primitiv sau pe cel din vremea
prunciei omenirii, spre fapte de bravură, atletice, războinice, spre vărsarea energiei strânse
în trupul vostru... ei bine, să nu o descarce cel tare asupra celui slab cum numai un laş ar
face! Pe cel slab să-l ocrotiţi iar faţă de cel mai tare să fiţi astfel încât să nu-i daţi prilej să
cadă în păcatul de a lovi pe cei mai slabi. Fiţi cavaleri în toate faptele voastre , în toate
atitudinile voastre; daţi dovezi de o inimă cavalerească, să ştiţi să fiţi mici cu cei mai mici
decât voi şi demni cu cei mai mari. Joaca voastră o privesc şi nu-mi place. Vă bateţi, vă
îmbrânciţi fără să ţineţi seama că se pot întâmpla şi rele care niciodată nu se vor putea
repara. Parcă simţiţi o plăcere, o bucurie să vedeţi plângând şi suferind pe camaradul
vostru. Sunt jocuri mai frumoase cele pe care le învăţaţi la orele de gimnastică: jucaţi-le;
alergaţi la întrecere şi energia se va pierde, odihna va veni apoi, şi mai mult decât atât,
reuşind a fi întâiul şi râvnind a ieşi primul întotdeauna, veţi rămâne cu râvna de a fi în
viaţă întotdeauna mai buni, mai merituoşi ca oricare altul măsurat puterilor voastre. Astfel,
vă veţi înarma cu o forţă care va ajuta în lupta vieţii pentru dobândirea cinstită a unui loc
meritat în societate.Nu văd la voi, tineret care ne veţi înlocui, la voi care sunteţi speranţa
noastră,bucuria şi amărăciunea noastră, nu văd blândeţe destulă în vorbă şi faptă, nu văd
dulceaţă în vorbirea voastră.Muzica ce se desprinde pentru cel ce privindu-vă vă aude, nu
e suavă, nu e dulce şi plină de graţie, ci dimpotrivă. Defăimaţi prin vorbe josnice tot ce e
mai sfânt pe lumea aceasta pentru oricare sau pentru voi; simţiţi o plăcere nebună să
terfeliţi în mocirlă cinstea, demnitatea şi sfinţenia celui mai dulce cuvânt: mamă. E aşa de
trist şi aşa de degradator pentru un om să înjure cum nu vă puteţi închipui. Să nu suferiţi în
mijlocul vostru pe cei ce pângăresc ce avem mai sfânt! Toată greutatea dispreţului vostru
să o simtă neîncetat. Pe stradă alergaţi, mergeţi în ceată; şapca, pălăria, căciula le
purtaţi cum nu trebuie să le purtaţi; parcă dinadins vreţi să micşoraţi- şi numai în paguba
voastră- depărtarea dintre voi şi triştii locuitori ai Dealului Spirei sau Cărămidarii din
Bucureşti, vestite mahalale de oameni periculoşi societăţii; nu vă daţi în lături ci treceţi
drept, lovind cu coatele voastre şi dând jos de pe trotuar pe trecătorii mai bătrâni; ţipaţi în
gura mare pe străzi şi ce e mai trist pentru voi tinerii, fumaţi în văzul tuturor. Credeţi că
prin atitudini care ar trebui să rămână străine vârstei voastre, credeţi că vă veţi transforma
într-un punct-centru spre care, cu admirare va privi lumea...? Cum vă înşelaţi! Centru şi
focar al privirilor dispreţuitoare- da; nu însă de admirare.
Seara vă adunaţi
la rele, ocolind
mahalalele, stricând
liniştea oamenilor paşnici,
în loc de a răsplăti trupul
şi creierul ce a muncit cu
odihna întremătoare
cuvenită. Prin astfel de
purtări, voi sunteţi geniul
rău al sănătăţii voastre,
care nu ne-ar durea aşa de
rău dacă s-ar strica: cei
slabi să se aleagă, să piară,
aşa e legea naturii! Voi
însă, ruinându-vă
Traian Biju la Sofia în Bulgaria (1924) la un meci de fotbal
sănătatea, distrugeţi între ,,Oltul Slatina” şi ,,Levski” (S.J.A.N. Olt)
liniştea şi mulţumirea din
casa părinţilor voştri, amărâţi zilele lor bătrâne care au drept numai la bucurii după
sacrificiile făcute pentru voi; ne amărâţi pe noi, profesorii voştri, că nu v-am putut scăpa
din ghearele pierzării, şi ce e mai mult, voi distrugându-vă trupeşte şi sufleteşte distrugeţi
tot atâtea forţe vii ale neamului nostru; acum înţelegeţi de ce durerea celor conştienţi,
departe văzători şi buni români e însutit mai mare.
Voi , tinerilor, nu grăbiţi mersul normal al firii. Ea îşi deapănă în voi misterele ei
veşnice şi tot ce e împotriva a ce e natural, e împotriva firii, e vătămător, e crimă faţă de
trupul şi sufletul vostru, faţă de neam.
Orice tânăr să
aibă râvna ca părinţii,
profesorii şi concetăţenii
lui să-l vorbească de
bine, să-l privească cu
drag ca pe o speranţă a
lor. Deci, fiecare din voi,
şcolari ai celei mai înalte
şcoale din oraşul şi
judeţul nostru, să tindeţi
să ajungeţi adevărate
modele de bună cuviinţă,
modestie, drăgălăşenie şi
bunătate sufletească,
adevărate modele de
graţie în faptă şi vorbă.
În 1919, întors de pe front- unde stătuse o vreme prizonier- Traian Biju colaborează la
ziarul local Opinia Oltului
Drama apostolilor neamului
ION ANDREIŢĂ
Numai lângă monumentul de la Păuliş am mai trăit această stare, care mă cuprinde
astăzi. Scriam acolo, pe postamentul de granit al impunătoarei construcţii omagiale – şi nu
ştiu cum se făcea că, din când în când, cerneala prindea culoare roşie şi avea gust de
sânge. Scriam cu sufletul, cu inima, cu conştiinţa, cu ura, cu dragostea, cu îndârjirea şi
înţelegerea de care se cuprinde orice român aflat în preajma acestor memorabile locuri:
Păuliş, Ghioroc, Cuvin… Monumentul este ridicat în memoria jertfei elevilor de la Şcoala
de subofiţeri de rezervă Radna din Lipova, care în septembrie 1944 au oprit cu viaţa lor
tânără înaintarea trupelor hitleristo-horthiste pe Valea Mureşului într-o dramatică luptă
inegală, raportul de forţe fiind net în favoarea duşmanului: 10 la 1; mai exact, 20.000 de
militari cu experienţă şi armament greu, în faţa celor 1.800 de tineri copilăroşi şi imberbi,
în vârstă de 18-19 ani. Atunci, acolo s-a validat încă o dată deviza mărăşească: „Pe aici nu
se trece!”
Atunci, acolo, reînviind acea încleştare pe viaţă şi pe moarte – şi scriind chiar la faţa
locului-culoarea roşie şi gustul de sânge al cernelii aproape că-şi aveau explicaţie. Dar azi?
Când scriu despre nişte civili, nişte institutori cu vocaţie rurală, învăţătorii?! Într-un fel,
însă, drama este de aceeaşi intensitate, doar că se petrece într-un alt context: în care
dascălii ce-au slujit în teritoriile smulse din trupul ţării au depăşit adesea starea de
disperare, în efortul de a se salva-pe ei şi ţara. Şi, în această perioadă de dezastru pentru
familiile lor, cei mai mulţi dintre dascălii bejeniţi se aflau sub arme, la diferite regimente
din ţară, pregătind suprema încordare de la Păuliş. Extrag exemple din aceleaşi documente
prezentate în revista Memoria Oltului şi Romanaţilor şi în volumul Drama învăţătorilor
refugiaţi în judeţele Olt şi Romanaţi (1940).
Ilie R. Dobre, de fel din Mihăieştii de Sus, judeţul Olt, era dascăl în comuna Marienfeld
din judeţul Tighina. La data când trebuia să se refugieze, el era mobilizat ca elev-sergent la
Şcoala pregătitoare pentru ofiţeri de rezervă de Artilerie din Craiova. Ion. N. Tomescu, din
comuna Gura-Boului, funcţionase ca învăţător titular la şcoala primară din satul Niculeşti,
comuna Regele Ferdinand I, judeţul Ismail. La data retragerii – iunie 1940- el se găsea
mobilizat (din ianuarie 1940) în Regimentul 71 Infanterie. La fel Ştefan I. Bobeică, de la
şcoala primară din satul Pârliţi, comuna Hristei, judeţul Soroca, mobilizat la Şcoala de
ofiţeri de rezervă nr. 2 Bacău. Ion M. Bonciu, învăţător căsătorit, fără copii, din Slatina,
funcţionând la şcoala din Faraoani, judeţul Cetatea Albă, era mobilizat ca sublocotenent în
rezervă la Regimentul 3 Dorobanţi- Olt. Această situaţie specială – a dascălului cu familia
în pribegie neştiută, iar el mobilizat în armată- o expică, sobru şi sugestiv, tânărul învăţător
Constantin T. Manolescu, din comuna Morunglav-Olt, care slujise la o şcoală din
Bucovina răpită, iar acum se afla concentrat la Regimentul 19 Infanterie: ,,Domnule
Ministru-se adresează el oficialităţilor de resort- azi, noi, învăţătorimea română, ne găsim
fără pâinea asigurată pentru ziua de mâine, aruncaţi ca nişte netrebnici din viaţa şcoalei
primare, dar în acelaşi timp cu mâna încleştată pe armă zi şi noapte, de veche la graniţele
Patriei noastre.”
Unii, puţini, erau necăsătoriţi. Alţii, tot puţini, căsătoriţi, fără copii. Cei mai mulţi însă
aveau familii cu copii, rosturi închegate, case, oarece brumă de bunăstare. Iar ei nu mai
ştiau nimic despre cealaltă parte a vieţii lor, aflându-se sub arme. Florea I. Stancu, din
comuna Scorniceşti – Olt, dascăl la şcoala din comuna Caracui, judeţul Lăpuşna, în
cererea pentru revenirea în locul natal arătă faptul că familia sa, soţia şi cei doi copii, s-a
refugiat din Basarabia fără nici un fel de avere ,,căci eu sunt concentrat şi, în acest caz,
familia a fugit numai cu viaţa”. Primarul din Scorniceşti certifică faptul că Florea Stancu
avea mamă văduvă şi o familie împovărată. Gheorghe V. Enăchescu, concentrat cu un an
înainte de retragere în Regimentul 59 Infanterie, are o istorie mai deosebită, după cum
reiese din propria-i mărturisire: ,,Eu sunt originar din judeţul Olt, fiind seria 1924, când
prin lege am fost obligat să iau post în provinciile alipite. Am înţeles chemarea ţării şi am
mers cu hotărâre să-mi fac datoria. Mai mult încă, m-am legat prin angajament că rămân
pentru totdeauna să servesc şcoala neamului la hotarul de la Răsărit”. În momentul
refugierii, locul lui de muncă era în oraşul Tighina, unde era şi familia şi care, neavând
mijloace de locomoţie, a rămas acolo. ,,Acolo mi-a
rămas locuinţa făcută în anul 1938 şi pentru care am
contractat un împrumut la Casa Corpului Didactic.
(…) Prin pierderea Basarabiei am rămas fără
familie, fără casă… precum şi fără catedră.” Maria
Predescu a funcţionat ca maestră de gospodărie la
şcoala primară din comuna Mahala-Cernăuţi. Solicită,
la repatriere, un post în oraşul Slatina, unde soţul era
profesor titular la liceul Radu Greceanu, liceu
absolvit şi de semnatarul acestui articol, sau undeva,
pe aproape, aflându-se într-o situaţie precară, ,,soţul
concentrat, eu gravidă, iar salariul ce mi se cuvenea Ştefan Bobeică (1908-1990) şi
pe luna iunie nu l-am primit”. Elisabeta N. Popescu Lucreţia Bobeică
(femeile suferă şi luptă alături de bărbaţi!) învăţătoare
în satul Ciobana, comuna Bahnaz-Tighina din 1 octombrie 1936, solicită un post la o
şcoală din Drăgăneşti-Olt, comuna soţului ei, Nicolae R. Popescu, tot învăţător, deoarece
aici ar avea casă, vie şi teren arabil, iar părinţii bătrâni şi fără nici un sprijin, menţionând
că astfel „vom putea trece mai uşor peste pierderile suferite în urma refugiului, prin care
am rămas complet dezbrăcaţi.” Lui Nicolae Gh. Marinescu, refugiul i-a rupt familia în
două. Din anul 1937, el lucra ca învăţător în comuna Cuizovca-Orhei, peste care trupele
sovietice au năvălit atât de repede, încât soţia i-a rămas sub ocupaţie. Refugiat, el solicita
post pentru amândoi, deoarece soţia, tot învăţătoare, făcuse formalităţile de repatriere prin
Crucea Roşie şi Ministerul de Externe. Oameni şi oameni; destine mai mult sau mai puţin
asemănătoare-dar toate cuprinse în acelaşi dramatism zguduitor. Iată cum arată drama
învăţătorului director al Şcolii primare Boşcana-Orhei, numit aici de la absolvirea şcolii
din Piteşti, în anul 1926- relatată de el însuşi: …„refugiat în urma ocupării Basarabiei,
neputând salva decât soţia şi cei trei copii, numai cu ceea ce aveau pe ei, părăsind toată
averea şi agoniseala unei vieţi de om, care se compune din: o casă din piatră cu 9
despărţituri, magazie, dependinţe, pivniţă, 12 hectare de pământ arabil cu semănături pe
ele, 20 de oi rasa Karacul, 0,5 ha vie, 0,5 ha livadă şi grădină de legume 20 stupi
sistematici, tot mobilierul casei, lenjerie, îmbrăcăminte, covoare, maşină de cusut, aparat
de radio, bibliotecă personală. (…) Am părăsit totul, toată agoniseala, toată zestrea, toată
munca, toată averea celor trei copilaşi, aducând cu mine spulberarea unui ideal căruia
m-am consacrat ani de zile-de a fi model satului pe care l-am avut model-şi ochii care să
plângă părăsirea acestui ideal risipit pe malurile Nistrului, pe care îl credeam veşnic al
nostru, până la acea zi fatală de 28 iunie. (…) Am venit aici cu o singură speranţă în
suflet. Ţara nu-şi va uita fiii care până ieri au fost străjerii graniţei româneşti la hotare,
cu misiunea de a clădi conştiinţe şi suflete româneşti- şi de care misiune avem conştiinţa
împăcată că ne-am făcut datoria până la sfârşit “
…Să nu prindă cerneala culoarea roşie şi gustul de sânge?-când scrii, când citeşti astfel
de drame?!
Din manuscrisele lui Demetru Iordana (III)
Scriitorul slătinean Demetru Iordana (n. 20 martie 1918- m. 15 martie 1979),

victimă a securităţii regimului comunist, căruia revista noastră i-a dedicat atenţia
cuvenită (Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 20/2013; 44-46/2015; 47-51, 58/2016) , a
lăsat mai multe manuscrise valoroase. Unele dintre ele i-au fost confiscate de
securitate şi aşteaptă şi acum în arhivele C.N.S.A.S. un cercetător atent care să le
restituie posterităţii. Regretăm că factorii de decizie din domeniul culturii judeţului
Olt nu găsesc de cuviinţă să aloce din fondurile destinate culturii o sumă oarecare
(mai mică poate decât aceea
cheltuită cu un spectacol în aer
liber al unor ,,vedete”) pentru
recuperarea şi publicarea
manuscriselor, scriitorilor olteni,
confiscate de fosta securitate. Este
trist, este nedrept, este regretabil
că la atâta timp de la căderea
comunismului, intelectualii
condamnaţi de acest regim rămân
tot condamnaţi, opera lor rămâne
mai departe necunoscută,
suferinţele lor neştiute. Dacă
lucrurile vor rămâne aşa în
continuare, înseamnă că de fapt
securitatea i-a învins. Nădăjduim
însă că nu va fi aşa şi la fel cred şi
alţii ca noi. Este şi cazul unor
distinşi intelectuali slătineni
precum dl. Mircea Şerbu- primul
care ne-a atras atenţia asupra
acestui valoros scriitor şi dl. Vlad
Iovu care a păstrat în arhiva
familiei un manuscris al Demetru Iordana
prietenului său Demetru Iordana,
manuscris pe care l-a încredinţat spre publicare revistei noastre.
Manuscrisul din care prezentăm aceste fragmente este de fapt un caiet
studenţesc de 89 de pagini scrise citeţ cu cerneală albastră doar pe pagina din
dreapta, având corecturile autorului făcute cu aceeaşi cerneală şi la final nota:
,,Slatina, 1976.”
Alte corecturi şi adăugiri făcute cu creionul de o persoană neidentificată ar
face manuscrisul de neutilizat şi de aceea am decis să nu ţinem seama de ele. De la
sfârşitul caietului, Iordana a scris în 1979 (anul morţii sale), pe 20 de pagini din
stânga, un fragment de roman intitulat ,,Cutremur”.
Dacă în Fata doctorului Ambrozie, singurul roman publicat de Demetru
Iordana în 1943, Perpessicius vedea un ,,preţios debut epic”, în aceste poeme-proză
din ultimii ani ai vieţii, păstrate în manuscris, descoperim un autor reflexiv,
preocupat de filosofie, artă şi destinul omului şi creatorului într-un regim
concentraţionar, consideraţii pe care le împleteşte cu detalii biografice esenţiale.
Aducem mulţumiri sincere d-lui Vlad Iovu care ne-a încredinţat manuscrisul
şi d-lui Nicu Petria care a trudit la tehnoredactarea lui.
*
Două cărări
Tot prietenul meu mi-a destăinuit într-o zi: Două cărări mă duc totdeauna către
adevăr. Numai două, totdeauna. Este odată ziua, este noaptea odată. Este când ziua, când
noaptea. Este fericirea odată, este odată
durerea. Este când fericirea, când durerea.
Amândouă cărările trec prin creierul și prin
inima mea. Când numai prin creier, când
numai prin inimă; când prin amândouă
deodată. Cu ochii agățați de toate stelele ca
să mă orietez după ele; stelele luminează
toate cărările. Când este fericirea ascult de
porunci. Când este durerea, mă las ademenit
de ispite. Iar uneori ca la omul băut, care
merge în același timp pe două poteci
alăturate, cărările se împletesc amândouă
sub pașii mei șovăielnici. Dar la capătul
fiecăreia, ca un alt soare, îmi strălucește
adevărul în față, iar eu mă smeresc.
*
Pragul statornic
În altă zi, prietenul mi-a
mărturisit: Stau totdeauna pe pragul dintre
Demetru Iordana în uniformă militară
mine și oameni. Este un prag statornic, peste
care eu și oamenii ne comportăm ca niște
vase comunicante. Nu mă retrag niciodată dincoace de prag, în bârlogul din mine; dac-aș
face-o, oamenii nu mai m-ar vedea, nici nu mai m-ar auzi, iar eu m-aș simți ca într-o grotă
pustie, doar cu mine însumi și cu singurătatea. Nu, nu mă retrag niciodată în bârlogul din
mine. Dar nu trec nici dincolo de pragul statornic, căci se poate întâmpla ca oamenii să mă
prindă și să mă lege cu o funie de un țăruș adânc bătut în pământ – și atunci nu pot să mă
mai mișc, decât atât cât de lungă este funia aia. Nu, nu trec niciodată pragul statornic. Ci
peste el, eu și oamenii, frații mei gemeni, ne comportăm vecinic ca două vase
comunicante, iar uneori ne tocmim: mai lasă tu, mai dă tu. Și până la urmă ne înțelegem,
căci știm cu toţii să renunțăm la câștig – și tocmai de aceea câștigăm noi totdeauna.
*
Ritm
Într-altă zi, i-am destăinuit eu prietenului meu ce-am visat: Se făcea, nu știu cum,
că o treaptă se ridica și alta se lăsa; se ridica; se lăsa; și scara se frângea necontenit în
urcuș; când în sus, când în jos. Dar urca neîncetat, urca voinicește. Era parcă o lege a
pașilor noștri, de la naștere spre o altă naștere, mai înaltă. Era singura lege a pașilor noștri.
Călcam vârtos pe fiecare treaptă a scării, când urcând, când coborând. Și-am ajuns cu bine,
doar cu unele mici incidente, din nou în punctul din care plecasem, însă mult mai sus.
Doar cu unele mici incidente. Am mers mereu fără grabă, dar și fără zăbavă și am ajuns și
m-am uitat înapoi și mi-am văzut uimit Trecutul și Viitorul. Fără grabă, dar și fără zăbavă.
Iar Trecutul și Viitorul erau contopite într-un vecinic Prezent, un Prezent care cuprindea
subteran, ca pe-o sămânță posibilă, Fericirea. Dacă o udam mereu cu lacrimile mele, ea
încolțea și înflorea, Fericirea, la fiecare pas făcut pe scara aia ciudată, care se frângea
mereu în urcuș, când în sus, când în jos, dar urcând neîncetat; poate către stelele, în care
pâlpâia viața; poate către luna în care moartea își săpa mormântul. Cine știe?
*
Treime
Într-altă zi, prietenul meu cel bun mi-a mărturisit: Am o minte ca o morișcă
învârtindu-se pururi și vânturând pașnic semnele lumii. Da, mintea mea este o morișcă.
Am o inimă ca o piuă adâncă în care îmi sfărâm lacrimile ca pe niște boabe de grâu. Da,
inima îmi este ca piuă adâncă. Am o voință ca o roată de cremene, care pune în mișcare
munții din ființa mea plăpândă și-i aruncă în marea existenței. Da, voința mea este ca o
roată de cremene. De ce dar mă mai plâng lunii și soarelui, eu, care pot să iau luna și
soarele în cârcă? De ce? Mereu mă plâng lunii și soarelui, dar nu știu de ce. Mă închin
treimii din mine și ea mă preface în propriul meu zeu, un zeu pe care zeul tuturor zeilor și
l-ar dori ca unic fiu, demn de a fi crucificat pe pământ. Și, totuși, mă plâng mereu lunii și
soarelui.
*
Doar drumul spre inimă
L-am întrebat pe prietenul meu: Cum de-ai ajuns unde ești? Iar el mi-a răspuns:
Am părăsit cărările lumii și-am mers doar pe drumul care duce spre inima mea, după
ce-am părăsit toate cărările lumii. Drumul spre inima mea era singurul drum asfaltat de
lună și de stele și-am mers pe el în viteză și m-am întâlnit cu Trecutul, undeva, de unde
puteam să-mi văd Viitorul. Da, am mers doar pe el. Și la încrucișarea Trecutului și-a
Viitorului este pururi Prezentul; da, este Prezentul etern. Îl trăiesc fără flori de hârtie,
numai cu ochii deschiși și cu inima întreagă, fără flori de hârtie. Îl trăiesc intens ca pe un
cântec. Și odată am avut simțul că din inima mea a înflorit Veșnicia, sub stelele Timpului,
ca o floare de cactus sub stelele Timpului. Iată de ce am părăsit toate cărările lumii și am
mers doar pe drumul care duce doar spre inima mea.
*
În undele râului
Și pe linia aceluiași gând, prietenul meu cel bun mi-a mai spus: Sub amiaza
arzândă ca un incendiu, mă afundam uneori în sufletul lichid al Râului liniștit și-i sorbeam
prin toți porii respirația lină, sub amiaza arzândă ca un incendiu. Gândurile îmi alunecau
odată cu undele șiroinde, alunecau, alunecau singure, și se duceau neîntrerupt, se
rostogoleau îndelung până în acel punct crucial. Și-mi ziceau surâzând palid: Ființa mea
curge, curge mereu, spre oceanul de eter albastru, străluminat de toate stelele împrăștiate
prin el, curgeau ca și Râul spre mare, care curge mereu. Și într-o zi îndepărtată, amânată
mereu, voi ajunge la răscrucea aceea fatală, unde ființa mea și oceanul albastru, eteric
străluminat de toate stelele, se vor îmbrățișa, pentru totdeauna, cu patimă.
*
Râul
Și în altă zi, tot el mi-a vorbit: Stăteam pe malul Râului, în verdele crud dimprejur,
și privirile îmi curgeau odată cu undele lui, iar închipuirea besmetică, precum pescărușii,
mă ducea pe aripi albe de pescăruș, de la izvorul Râului, neștiut dar statornic ca și aurul
din pământ, până la sfârșitul sfârșitului, undeva, cândva, departe, foarte departe, și în
același timp aproape, foare aproape, ca ființa ta de făptura ta laolaltă, de la izvorul râului
neștiut, dar statornic. Și un gând mi-a zâmbit: oare fi-va un sfârșit, undeva, cândva? Un
gând jucăuș mi-a zâmbit. Poate va fi. Dar numai pentru aceia dintre noi, nestatornicii, care
nu putem fi, ca și Râul, curgeri care își au în sine izvorul. Poate numai pentru aceia.
*
Scrisoare deschisă fratelui meu Francois Villon
Frate Villon, tu trăiești încă în mausoleul tău clădit din poemele tale ca din niște
lespezi de cremene încă pline de iarbă și flori. Fericirea nu te-a uitat. Ea ți-a înconjurat
fruntea cu aureolă de martir, care a cutreierat amăgiri și lipsuri și boală. Numele tău încă
îți mai ține oasele într-un înveliș omenesc, ca pe niște moaște într-o traistă. Anii care au
trecut peste tine n-au izbutit să te spânzure de grinda timpului, ca să-ți lase scheletul
legănându-se în vânt. Reînvii mereu în gândurile mele din zăpezile de altădată,
neprihănite, cu o frunte mai albă decât laptele bătut pe la mânăstirile maicilor și decât
cămășile tale spălate de atâtea ibovnice. Tu ți-ai rușinat patria fiindcă n-a știut să
descopere la timp prințul de sub zdrențele tale. A trebuit mai întâi să te junghie hoții cu
care te-ai destrăbălat fără voie ca să afle că sub pielea ta subțiată de foame se afla un
luceafăr cât soarele. Ar fi timpul să te răzbuni: să-i spânzuri la rândul tău pe toți criticii și
judecătorii vremii tale, de propriile lor limbi bifurcate, de vipere. Dar n-ai s-o faci sunt
sigur, că ești prea prost pentru o treabă scârboasă ca asta. Dar eu, în locul tău, cel puțin
le-aș trăzni, în nări, câte-un pârţ la fiecare ca să le-ajungă până-n mormânt, unde viermii
au să-i mănânce pe toți, pe când tu ai să trăiești vecinic în mausoleul tău clădit din
poemele tale ca din niște lespezi de cremene încă pline de iarbă și flori. Frate Villon, aș
vrea să-ți întind peste veacuri o mână și să-ți mângâi creștetul împăroșat de sub care a
răsărit o mare lebădă albă, care încă mai alunecă lin, pe apele timpului nostru.
*
Scrisoare deschisă către fratele meu Charles Baudelaire
Frate Baudelaire, tu te-ai născut într-o noapte de iad, jefuită de stele, de lună, te-ai
născut copil din flori ale răului, în umbră de chiparoși, într-un asfințit bolnav, într-o horă
de iele zănatice, ivite din bezne albastre. Țara ta mare, larga republică a slovei lunatice,
te-a socotit într-ai săi nelegitim și te-a excomunicat, te-a izgonit în infern și tu ai răbdat, ai
tăcut, nelegitim pentru ai săi, dar legitim pentru umanitate, care te-a înfiat ca o mamă
vitregă bună, iar copiii ei te-au socotit fratele lor și ți-au pus o cunună pe frunte. Tu te-ai
luptat eroic cu demonii din tine, în umbra păcatului, și norocul tău de poet a fost că n-ai
biruit, și astfel ai rezistat acelui dumicat enorm, pe care timpul îl înghite încet, în mersul
lui de melc cu vecinicia în cochilie. Dar a fost și nenorocul tău de om, căci ți s-a frânt
inima, doar uitasei că trăiai și umblai și iubeai într-o grădină pustie. Urechea ta fină de
muzician al cuvântului a prins suspinele lucrurilor și eternul lor dialog, dar te-ai rătăcit
prin pădurile de simboluri, cu inima plină de spleen ca de un venin prețios. Ai fost cu Don
Juan în infern și te-ai întors mântuit, ca să-ți sapi singur un mormânt, undeva într-un
pământ plin de melci. Însă în cimitirul trecutului, sub o stea, tu ți-ai durat un mausoleu
strălucitor, care și astăzi mai este vizitat de regrete și amintiri. Din păcatele tale neiertate
de oameni, cel mai mare a fost că te împiedicai mereu de aripile tale gigantice, ca un
albatros ostenit, coborât pe puntea acestei corăbii triste care ne duce spre moarte.
*
Zădărnicie
Într-o zi iubita plângea. Lacrimile
ei surpau necontenit viața în hăuri absurde,
iar marele Talaz, care curgea prin tăcerea
din noi, se retrăgea în adâncuri scârbitor
lăsând în urmă smârcuri și bălți, fiindcă
lacrimile ei neoprite surpau necontenit viața
în hăuri absurde. Din acele lacrimi
despuiate de solzi, nu putea să se înfiripe
temeinic decât ura, în care colcăiau demoni
și șerpi. Și niciun gând nu-i mijea. Mintea îi
atârna, goală, peste genunea dintr-însa,
fiindcă niciun gând nu-i înflorea liniștit.
Deci n-avea cum să știe, să bănuiască
măcar că iubirea noastră merită să fie trăită
chiar după ce ai pierdut-o în urmă, fiindcă
de fapt ea îți răsare mereu înante și poți s-o
iei mereu de la capăt. Ea n-avea cum să
știe, cum să bănuiască măcar. Ea nu știa
nici să zâmbească oglinzii. Nu, nu știa.
De-ar fi știut, din zâmbetul ei ar fi răsărit,
în vaiete nădejdile iubirii de mâine săltate
până la inima ei de marele Talaz ce trece
prin tăcerea din noi.
*
Doar înainte
Eram laolaltă cu ei și ei îmi vobeau
mereu despre moarte. Și nu știau. Nu știau Demetru Iordana, un scriitor uitat şi
că, morții, îi dă ființă frica noastră de viață. regăsit
Nu, nu știau. Nimic nu știau. Nu știau că
dacă totuși moartea respiră, ea își cască mormintele în urma noastră, nu înainte. Nu, nu
știau de ce moartea respiră. Le-am spus să nu întoarne capul înapoi niciodată, ci să
privească mereu zarea din față, asta le-am spus. Atunci vor vedea cum, fără oprire, soarele
va răsări pentru fiecare dintre noi, în fiecare dimineață, iar dincolo de soarele acela, ei vor
găsi, uimiți, o altă viață, mai înaltă, în care stelele legate una de alta, ca bătăile inimii spre
iubire, fac punți sub pașii noștri tăcuți, dincolo de soarele acela, spre nemurirea din stelele
vecinice.
*
Fericirea
O căutam peste tot, neîncetat și neobosit, o căutam până și într-o pungă cu sare,
iar uneori prin buzunarele goale, poate că aveam s-o găsesc în câteva monezi de aur. Am
cătat-o mereu și neobosit peste tot. Însă curios: n-o găseam nicăieri. Nici în sărutul înflorit,
roz, al iubitei, nici în sărutul ofilit al mamei, nici în adierile neîntrerupte, îndelungi ale
lumii care mă ademeneau ciudat: nicăieri n-o găseam. Și mintea îmi cârtea singură : oare
unde să fie? Iar dacă este, există? Sau poate
că nu este decât nebunie curată în trista
mea căutare? Mintea îi cârtea singură. Să se
fi ascuns undeva sub pământ ca să
înflorească singură în umbră, odată la o
sută de ani, ca și floarea de cactus? Sau
poate că era undeva foarte sus? Poate că s-o
fi ascuns undeva? Azi văd că de la început
o pornisem pe o cărare greșită, care, în loc
să mă ducă spre mine cel necunoscut, o
luase razna peste inima mea și mă arunca
afară din mine, la toate fiarele și jivinele.
Azi văd că de la început o pornisem greșit.
Am văzut că dacă mă întâlneam cu mine
însumi, undeva în cel mai umil gând, dar
care să fie al meu, se întâmpla că nimeream
chiar în ea, ca și când m-aș fi urcat pe o
stea albă, în care eu și cu mine însumi
făceam o pereche de gemeni. Am văzut
asta. Și atunci am coborât la adânc, tot prin
mine, și-am dat peste niște semeni, undeva,
cu care aveam ciudata impresie că mă
aseamăn, de parcă ei aș fi fost tot eu, în
miliarde de exemplare umane, dar fiecare
tot atât de unic ca și mine, de aceea am tot
Dumitru P. Dumitrescu (Demetru
Iordana), elev la Liceul Radu Greceanu
coborât la adânc. Și prin ei, care eram tot
din Slatina eu, reprodus de miliarde de ori, am ajuns
până în inima lumii – prin ei. Și atunci,
gata: cărarea pe care mi-o croisem prin mine și prin cei ce-mi semănau mie, ca miliarde
de picături de apă între ele și totuși unic fiecare, m-a condus la acea magnifică
împărăție, care este Fericirea, chiar ea fermecata.
Amintirile unui scriitor slătinean (XIV)
Ion Lazu
Şi îmi dau seama că vechea mea credinţă precum că bunătatea este o mare putere
se dovedeşte o intuiţie justă, valabilă. Cu Caius1, la terasă, de faţă cu Florin, îi spusesem ce
dezamăgire am avut în privinţa lui Petre Roman, care s-a dovedit un găunos, un ins lipsit
de substanţă. De ce oare? Şi C. îmi spune că e un incult. Dar că au colaborat strâns, era un
secretar de stat cu rang de ministru, dependent direct de Prim-ministru, se sfătuiau zilnic,
la prima oră era în biroul lui, seara se vedeau la Petrică acasă, luau hotărâri împreună, el
redacta declaraţiile de presă. Şi îmi dă destule detalii ale colaborării lor strânse, inclusiv în
momentul loviturii de stat de la Moscova – despre care notasem câte ceva la timpul
1
Ion Lazu, Ion Andreiţă şi Caius Traian Dragomir au fost colegi de clasă la liceul Radu Greceanu din
Slatina
cuvenit, iar detalierile lui Caius nu am nici un motiv să le notez aici, fiind extraliterare. Iar
de atunci amicul PR a tot decăzut, a creat vreo trei partide etc., încheie prohodirea lui Don
Pedro Caius al meu. Îl conduc până la Loganul lui, în spatele restaurantului, tot vorbind
între noi, relaxaţi.
Revin pe scurt la relatarea celei de a doua zile: Spiciurile celor din diferite
promoţii, apoi ne adunăm în careu, unde are loc un prea lung Te deum, trei preoţi, care de
altfel se grăbeau, căci au planificate destule acţiuni într-o sâmbătă de Rusalii, în duminica
următoare. Noi stând în soare, iar unii pe la umbra zidului, iar la un moment dat ne-am
retras cu toţii sub umbra meselor pe care fuseseră aduse gustările tip bufet suedez, prea
multe, din care la acea oră şi pe marea căldură
de afară nu-ţi prea venea să te înfrupţi. Florin
din nou foarte grijuliu unde se plasează, obţine
nişte locuri pe o bancă la umbra zidului, ne
aşezăm acolo, mâncăm, vorbim, propun să
ieşim undeva la o bere, căci nu dădeau decât
vin şi apă şi de toate sucurile, dar n-am luat
decât apă. Titi şi alţi cîţiva, Mărgărit, doctorul
Nicu Mihail, Caius, se adunaseră pe coridor,
unde Titi şi-a scos pipa şi avea aerul unui
businesman yankeu, învăluit în trâmbe de
fum, dar deja luase două pahare de vin şi asta
se simţea, căci se vede că la 70 de ani nu mai
eşti zmeul de la 35-45 de ani. Un dentist, frate
mai mare cu Corneliu Ionescu, colegul nostru
pictor de la Iaşi, scos din învăţământ la
evenimente, deşi pe nedrept, mi se ataşază.
Omul meu, el însuşi dat afară din liceu,
terminându-l la seral sau altfel, apoi dat afară
şi din facultate şi aşa mereu, cu tinicheaua de
coadă, căci tatăl lui învăţător fusese membru
În 1992, slătineanul Caius Traian
ţărănist, declarat de el, la sugestia unui
Dragomir era candidatul F.S.N. la
profesor cumsecade: simpatizant. Şi multe preşedinţia României
avea de povestit acest domn despre profesorii
noştri, cu deosebire despre Mustaţă, pe care pe nedrept unii îl prezintă ca o sperietoare a
liceului şi a elevilor în general, însă om cu inimă bună de fapt. Mă răzleţesc de Caius, căci
stătusem cu Dianu şi Florin, acesta se duce de mai multe ori să aranjeze ieşirea la o bere,
apoi conchide că nu mai e timp, se apropiase ora 14, când trebuia să înceapă sesiunea de
comunicări. Ies totuşi cu Caius spre răscrucea de la Invalidu‟, dar cele două bistrouri la
care încercăm sunt închise, semn că aceşti patroni nu ştiu să facă negoţ. Revenim, intrăm
în sală, încep comunicările, dar sala cam prea goală, între timp se mai adună câţiva: Dl
Năstase promoţie 34, altcineva, un domn Neagu, care ne arată evoluţia economică a lumii
pe moment şi în 2026, evidenţiind o rearanjare drastică a primelor 15 ţări puternice
economic în lume, pe criteriul PIB. De la SUA, Japonia, Germania etc, se va ajunge la
China, India, SUA, Indonezia, Kenia, Mexic, într-o ordine pe care mi-am notat-o undeva.
Toate estimările numai pe bază de evoluţia PIB-ului în fiecare ţară. Gherasim, Popescu,
Caius, Pană, iar Florin ultimul, vorbind liber şi lăsând liceului textul de 8 pagini dactilo,
dacă vor scoate o carte cu aceste texte. Intru cu Florin la director, recuperez mapa pentru
Andreiţă, iar Florin cere secretarei un dosar să pună fără risc diploma lui şi pe-a lui Mincu,
care şi-a fracturat cotul şi n-a mai venit la manifestări -, să se uite de sus la toată lumea, el,
cel mai cel din ţară şi din Italia. Îl conduc pe jos pe Florin până la colţul străzii
Protopopescu, unde stau rudele
lui, eu merg înapoi spre parcul
de la Prefectură, acum devenită
Muzeul Oraşului, cu o privire
emoţionată spre fereastra de la
etaj unde lucrau cei de la
proiectări, Rodica M. Dar ce
emoţie!
Caut o bancă să-l pot

avea sub priviri pe Ionesco, dar Absolvenţi de elită ai Liceului Radu Greceanu din
în curând se aşază la celălalt Slatina: acad. Leonida Gherasim...
capăt un domn cam filfizon, limbut, la vreo 50 de

ani, cam ca Dorian Gray, frumos cu dinadins,
ochi verzi, însă se dovedeşte cam beat şi cu dinţi
lipsă în faţă, semn că nu are control asupra vieţii
sale. Se bagă în vorbă, tot cerându-şi scuze:
cărţile sunt grele, tineretul nu mai citeşte, nu dă
importanţă, nu are habar cine este Eugen
Ionescu. Îi spun eu multe despre. Vorbim despre
fotografii, a lucrat şi el cu Smena, cu Zorki E,
filme alb-negru etc, are un laborator cu aparate
de la ruşi. Dar o dă mereu pe smiorcăieli, mama
lui e la pat de câţiva ani, soţia medic a divorţat,
etc. El a fost ofiţer, a lucrat pe la Arad, a fost
geodez etc. Dar a decăzut. Şi cine să-l mai
angajeze pe el, la 53 de ani, când e criză, când
tinerii nu găsesc de lucru?! Îi spun: la muncă,
orice muncă e onorantă, să-ţi câştigi pâinea în
sudoarea frunţii, în fiecare zi a vieţii tale, şi
religia, credinţa, mersul la biserică. Să recâştige
...Ion Lazu, Ion Andreiţă...
încrederea în sine, să înţeleagă că asta chiar merită, să devii-redevii un om adevărat, care
merge cu fruntea sus. Să renunţe definitiv la alcool care nu rezolvă nimic, e buimăceală, e
pierderea frânei de la bicicletă, nu mai poţi ţine nimic sub control. La despărţire spune că
de mult dorea să aibă o astfel de discuţie.
Pe altă bancă îl văd pe colegul de clasă liceu Olaru, schimbăm câteva fraze, ar
vrea să cumpere şi el albumul scos de Liceu la aniversare. Merg la fosta casă a pionierilor,
era deja trecut de 18, dar nu venise chiar nimeni, iar cei din promoţia 59 combăteau în altă
sală. Caut un plasament mai convenabil, fiind vorba de 4 mese lungi, afară, de ambele
părţi ale unui bazin cu apă, însă totul în soarele ce stătea să coboare după clădiri, să apună.
Vine directorul adj. Catană, apoi şi Florin, îi alesesem locul cel mai convenabil, dar el
preferă pe cel unde deja se aranjase Catană, reţinând locuri şi pentru directorul Ţecu, cu
soţia şi fiul. Însă Florin se plasează fără păs acolo, deşi îi spusesem că soarele se va muta
în curând. La care Catană se mută pe cealată parte a bazinului, ceea ce lui Florin nu-i
spune nimic. Când vine el cu hachiţele lui ridicole, toţi trebuie să se dea de-o parte.
Egoism extrem, lipsă de fair-play. Apoi vine Smedescu cu soţia, prof. univ de la Cluj
Pană, acad. Octavian Popescu, de fel din Curtişoara, comuna vecină cu noi din Sărăceşti,
un om de mare delicateţe, dar şi foarte destupat la minte. Şi mai târziu doctorul Nicolae
Mihail, care se aşază sau ajunge mai târziu lângă mine şi ne spune despre plecarea lui cu
soţia şi cei trei copii în Germania, acum 32 de ani. Era medic şef la spitalul judeţean, un
doctor prestigios, faimos pentru că nu lua bani de la nimeni. Îi spun că undeva în jurnalul
meu am notat plecarea lui, şocul pentru tot oraşul. Ne-am văzut cândva? Nu crede. Atunci
am scris din auzite. Care e povestea? Începe să spună. Eu îl previn: Vorbiţi în faţa unui
prozator, s-ar putea să mă folosesc de cele spuse de dvs. Nu-l sperie asta. Are multe
scrieri. Poate le va face publice. A rămas cu ai lui în Germania, dar încă din prima noapte
a primit un telefon, nu ştie dacă din ţară sau de acolo: Să nu ceară azil politic, altfel va fi
împuşcat cu toţi ai lui. Nu a cerut azil politic,
dar astfel a renunţat la toate avantajele pentru
refugiaţii politici. A trebuit să se mobilizeze.
Dar ştiaţi ceva germană? Nici o boabă, dar
timp de 3 luni s-a încuiat în fiecare noapte,
nimeni nu avea acces, a învăţat cu disperare,
după 3 luni putea ţine o prelegere în germană.
A început să trimită scrisori. Cutare, medic şef
etc, specialitatea, dar încă din prima zi i se
răspundea că nu au locuri. Nu l-a consiliat
nimeni, dar singur a schimbat foaia. A dat
telefoane, îl întrebau ce şi cum, el a spus: Nu
aşa, eu trebuie să vin personal la clinica dvs şi
să mă conving că aveţi toate înlesnirile
tehnice, aparatură etc. S-a dus la un spital
particular, l-au luat direct la vizita de
...poetul şi criticul literar Marin Mincu dimineaţă...
8 iunie 09. Continuare: uitasem un aspect interesant. În al doilea scaun din dreapta
primului rând al amfiteatrului, după o profesoară tot foarte vârstnică dar al cărui nume,
pomenit de mai multe ori de vorbitori, nu-l ştiu cu precizie, poate dna Matache sau altfel,
se afla dna profesoară Maria Ungureanu, poreclită de noi Sulfamida, pentru că şi la
tinereţe era slăbuţă, palidă, parcă devitalizată. A luat şi ea cuvântul, mai exact directorul
s-a dus cu microfonul la scaunul ei; d-na Ungureanu s-a ridicat în picioare şi s-a întors
spre sală, apoi a vorbit suficient de mult şi coerent, spunând că datorită vârstei şi a vremii
călduroase a ezitat să vină sau nu, de teamă ca să nu ne facă vreo neplăcere. A spus lucruri
cumpănite, a evocat una dintre acţiunile ei, afară de încurajarea tinerelor talente, de
cenaclul literar etc.: faptul că la serbarea promoţiei 75, cu clasa la care era dirigintă a
imaginat un spectacol sub forma unui vapor care pornea să înfrunte valurile mării,
materializate pe scenă printr-un material textil pe care aerul îl făcea să vălurească. După
spiciul său, Caius a trecut pe la dna U. şi i-a sărutat mâna, apoi a venit la locul lui şi mi-a
şoptit: Cred că nu m-a recunoscut, căci se pare că d-na profesoară nu dăduse nici un semn
că l-ar fi identificat. Însă în momentul când am părăsit sala ca să mergem la Te deum,
m-am prezentat şi eu dnei Ungureanu, acum însoţită de fiica ei Flavia, pe care nu o
văzusem vreodată şi m-a surprins prin faptul că seamănă teribil cu dl profesor Gh. U.:
ochii, faţa, părul, statura, gesturile, o copie de o fidelitate izbitoare. D-na Ungureanu
imediat mi s-a adresat pe nume, s-a declarat mulţumită că am abordat-o şi a spus: Poate
eşti chiar supărat pe mine că la o lansare a dumitale nu am putut să vin, deoarece aveam pe
cineva venit din ţară şi trebuia să fim împreună. Eu: Dna profesoară, o lansare de carte nu
este decât ceva întâmplător, or în cazuri de acestea, care nu sunt o urgenţă, vine cine poate,
nu cine vrea, aşa că nu numai că nu m-am supărat şi nici n-aş fi avut cum s-o fac, dar
m-am gândit întotdeauna cu mult respect la Dvs etc. Şi am mers pe coridoare, ţinând-o de
mână până la ieşirea în zona careului, unde altcineva a intrat în vorbă cu dânsa şi eu m-am
retras, nu înainte de a-i fi spus că n-am îndrăznit să o deranjez în ultima vreme, iar dânsa
mi-a precizat că mă poate primi oricând, cu mare plăcere. Mai apoi am zărit-o, susţinută
de Flavia, în careul însorit, unde se ţinea Te Deumul. Adevărul este că atunci s-au găsit
imediat câţiva amici dornici să ia cuvântul la lansarea volumului meu de poezii.
Iar în privinţa lui Caius, deduc că relaţiile lui cu prof. Ungureanu erau îngheţate,
acela având opţiuni politice diferite, cu Alianţa şi Partidul civic, sau şi din alte motive nu
se simpatizau reciproc, poate din cauza modului arogant de a se purta al lui Caius. Îmi
amintesc a fi încercat să li-l vorbesc de bine, cu toate că nici mie nu mi-au căzut bine
opţiunile lui politice. Sincer să fiu, chiar şi acum sunt sigur că simpatiile amicului se
îndreaptă către partidul majoritar, recte PSD, unde din ce i-a spus lui Florin nu mai
cotizează de un timp. Explicaţia lui, dacă i-ai cere-o, ar fi desigur aceasta: dragul meu,
dacă te bagi în treaba asta, atunci măcar să te plasezi undeva unde se fac jocurile, nu unde
asişti cum alţii îşi împart tortul. Ce a ţinut să-mi spună şi de data asta a fost că el cu ai lui
locuieşte tot în apartamentul de la bloc unde îl ştiam şi acum 40 de ani, pe vremea
Ciuruitului.
Revenind la serata de la Paradisul, fosta casă a pionierilor, acum drastic renovată,
am apucat să vorbesc mai mult cu doctorul Mihail, care mi-a povestit aventura sa
germană. L-au luat direct în vizită prin saloane, şi în primul salon a văzut o femeie care
stătea în fund pe pat, cu obrazul drept foarte înroşit. Îmi daţi voie să o consult eu? Da.
I-am luat pulsul, 120, mâna îi era fierbinte, mi-am adus aminte ce m-a învăţat profesorul
Haţieganu şi am spus: Are... la plămânul drept. Au trimis-o la raze şi s-a dovedit că aveam
dreptate: plămânul drept uriaş, inflamat. Imediat tratament şi a fost recuperată. Iar medicul
care se ocupase de pacientă în cele 8 zile de când era internată a fost îndată concediat. În
următorul salon a cerut să consulte o altă pacientă: avea pleurezie, apă la plămâni, am
ascultat-o cu stetoscopul, am ciocănit-o, apoi, tot după ce învăţasem de la Haţieganu am
cerut o monedă de o marcă. S-au uitat unii la alţii medicii din suită, mi-au dat o monedă,
am pus-o pe torace, am ciocănit în ea, am ascultat şi le-am spus. Are 1500 ml lichid. Au
dispus să se aducă aparatura, să-i fac puncţia, dar ce aparate aveau! La noi te chinuieşti cu
seringa, tragi, mai bagi şi aer, mai astupi gaura cu degetul etc, acolo aparat de puncţie cu
pompă absorbantă. A făcut o anestezie locală, a introdus acul la meserie, pacienta se mira:
Nu am simţit nimic... Când s-au înregistrat cele 1500 ml, am spus gata! Directorul a
preluat aparatul, a mai dat câteva înţepături dar n-a mai reuşit să scoată nici un mililitru. În
aceeaşi tură mi-au dat să completez formularele contractului de angajare, dar nu oricum, ci
cu 5000 de mărci RFG. Asta, le spun celorlalţi care ascultau povestea, era suma cu care în
RFG la acel moment puteai să cumperi două Dacii. Mai erau în acea clinică particulară
încă 15 medici, toţi stagiari, anume ca să-i plătească mai puţin, cu 1500 mărci deci. Şi
medicul român transfug N. Mihail îi învăţa de zor. Dar se pomeneşte peste câteva
săptămâni că-l cheamă patronul, mai avea alte 11 clinici particulare prin Germania, dar şi
cazinouri, de unde îi veneau banii cei mulţi, el fiind unul dintre cei mai bogaţi oameni din
Germania - îi arată o reclamaţie semnată de toţi cei 15 medici stagiari, precum că nu ştie
limba, nu cunoaşte aparatele, nu... în fine, pe câteva pagini, tot învinuiri pe care nu le
puteai demonta pe loc. Ia uită-te ce au făcut porcii ăştia, i s-a adresat patronul. Ce e de
făcut? Să o ia de la capăt, cu solicitările? S-a hotărât şi i-a propus astfel. Nu e nimic, am să
lucrez în locul tuturor celor 15 reclamanţi. Şi aşa a făcut. Iar în următorii doi ani toţi cei 15
şi-au dat demisia, au plecat la alte clinici, ruşinaţi de ticăloşia pe care o făcuseră. Cândva,
la urgenţă, vine o doamnă în vârstă, el îi depistează boala, o scoate din criză, ea vrea să-i
dea 100 mărci, el refuză: Nu pot să fac acest lucru. Dar de ce? Doar dvs nu sunteţi obligaţi
să primiţi urgenţe? Şi a aflat apoi că era vorba de mama directorului. Nu au comentat
niciodată această scenă. Însă aşa sunt nemţii, nu comunică. Iar peste 5 ani a plecat el însuşi
la altă clinică particulară, cu 8750 mărci pe lună. Dacă ar fi avut un bun sfătuitor financiar,
altfel s-ar fi desfăşurat lucrurile, dar nu a manevrat cum trebuie, se împrumutase sume
imense, de la colegi medici, fără dobândă, pentru a-şi cumpăra o casă. Mai plăteşte şi
acum rate. Dacă ar veni în România, ar fi muritor de foame, pentru că aici salariile
medicilor sunt mici, iar el nu poate lua bani de la pacienţi, lucru care îl făcuse celebru încă
pe vremea când practica medicina în Slatina noastră. Acum, cât stă în ţară are grijă să nu
facă excese, să nu intre pe mâna medicilor de aici care l-ar omorî în mod sigur, pentru că
nu au aparate. Şi-mi mai spune acest medic al săracilor, gen Vasile Voiculescu: Uneori îmi
vin în minte versuri de Eminescu, le recit şi mă vindec de tot răul lumii. De 32 ani în
Germania, vorbesc la perfecţie, chiar gândesc în germană, citesc şi scriu în germană, am
citit Goethe, toţi marii lor scriitori. Sună sec, sună mecanic, nu se ridică la emoţia lui
Eminescu. Aici e o magie fără seamăn. Eminescu profund, Eminescu etern. Cred că tot aşa
simţeau oamenii din puşcăriile comuniste, precum cei din exil, la amintirea poeziei
eminesciene. Dar şi noi, zic, cei din libertate, care toţi avem un exil interior al nostru, ne
pomenim recitându-ne în gând versuri de Eminescu. Acela este Eminescu cel adevărat, ce
avem noi mai bun şi mai temeinic, ce are mai de preţ acest popor, naţiunea română. Care
să fie poeziile pe care şi le spune Mihail în clipe de cumpănă, în clipele uitării de sine? Şi
dacă ramuri bat în geam... sau Dintre sute de catarge / care lasă malurile.... sau La steaua
care-a răsărit / e-o cale-atât de lungă..., sau poate aceste versuri: Sara pe deal, buciumul
sună cu jale, / Turmele-l urc, stele le scapără-n cale...
Vorbesc mai multe cu Ioan Smedescu, îi dau cu autograf Scene... şi îi explic ce e
cu Jurnalul meu, cu plăcile memoriale, cu... El a achiziţionat pe mai nimic setul de scrisori
ale lui Pan Vizirescu către familia lui, fraţi, soră etc. Un om dăruit vieţii literare, care ne dă
fiecăruia câte un exemplar rarisim din Luceafărul, poezia lui Eminescu într-o ediţie liliput,
foarte frumoasă, care o impresionează pe Lidia. Fac şi eu
un dans după ce nevestele profesorilor şi tinerele
profesoare etalaseră o poftă teribilă de zbânţuială. Iar
la plecare îi spun câteva lucruri grave directorului,
care se simte nevoit să mă tragă la o parte, să nu mai
audă şi alţii ce-i spun: să nu aştepte de la alţii ajutor
pentru şcoală, să facă ei tot ce depinde de ei, şi îi dau
exemplele la îndemână cu cele 200 plăci memoriale,
cu monumentul încarceraţilor, dacă aştepţi de la
primar, mâine va fi şi mai rău, şi mai greu, vei obţine
mai puţin cu care şi mai puţin vei reuşi să faci, etc.
Cred că i-am dat de gândit.
Florin s-a cocârjat, de unde fusese un tip
suplu, înalt, alură princiară. Observ că citeşte fără
ochelari. Scrie
literă cu literă
numele său, nr.
de telefon,
precizând orele Editorul Ioan Smedescu a
tipărit la editura Scribul...
când poate fi
sunat. Nu ştie pe dinafară e-mailul, îl caută prin
portofel şi cu greu dă de el. Nu pare să aibă cărţi de
vizită. Iar Caius a scăzut în înălţime, diferenţa dintre
noi s-a augmentat, iar în rest e la fel de gras, mai ales
în zona abdominală, urechile clăpăuge, ochii cam
exoftalmici, foloseşte ochelarii când are ceva de citit.
...o ediţie liliput a Luceafărului
lui Mihai Eminescu, ilustrată
Se declară lacto-vegetarian, este absolut împotriva
de Nicolae Truţă cărnii, nu o recomandă pe cea de porc, care conţine
grăsime chiar şi dacă pare slabă, nici pe cea de vită, de fapt nici pasărea, nici chiar peştele,
dar serveşte uneori, la ocazii iaurturi, vegetale. Nu e pentru sacrificarea animalelor, cu care
are relaţii speciale. Ce-i drept, dă mâncare cu carne căţelului, asta da. Nu l-am întrebat cât
e de greu să ţii regim vegetarian, cât de rău le cade celorlalţi din familie.
Citesc din Monografie textele lui Marin Mincu, scrise din vârful condeiului,
minţind că în lume se laudă a fi LRG-ist, când altundeva scrisese că se laudă a fi din oraşul
lui Eugen Ionescu. Deci schimbă poanta după împrejurări. Jean A., în stil jurnalistic,
descriind cu numeroase nume tabloul profesorilor LRG. Florin M., încă mai festivist. Iar
lui Titi probabil că nu i-au cerut text. În noua monografie, în fapt continuarea celei scoase
de Ungureanu, deci din 94 încoace, mi-au rezervat nu mai puţin de 11 pagini, deci tot
textul trimis, deşi le spusesem să reţină doar cât e strict necesar. Totuşi, se pare că plecând
de la acest text, Titi s-a apucat să citească întreaga Himeră.
Repet, cel mai interesant ca personalitate mi s-a părut cercetătorul Octavian
Popescu, se pare coleg de promoţie cu Ioan Smedescu, care precizează că-l porecliseră
Octavian Goga. Celălalt Smedescu, Constantin, îmi spune că mi-a publicat cândva un
interviu cu Mihai Botez. Nu mai ştiu exact la ce se referea, poate Botez îmi va fi trimis
întrebările. Iar spre seară îmi telefonează Caius, ca să spună că promoţia noastră s-a
prezentat la mare înălţime. Că vrea să ne mai vedem. Îi spun de surpriza pe care mi-a
făcut-o Titi cu telefonul despre cele trei capitole din Himera. Zice, în context: Păi prin
comparaţie cu Stelian Tănase... ce, acela e scriitor? Aseară am mai citit din Gulag, 3,
mereu admirând acest uriaş spirit care a fost genialul Soljeniţân. Jos pălăria, domnilor!
Lăsaţi mofturile deoparte, nu veţi rămâne în conştiinţa umanităţii cu fiţele voastre. Fără
substanţă nu se poate! În ce mă priveşte, deja am hotărât: să merg mai departe cu acest
jurnal, indiferent dacă va interesa sau nu pe cineva. Scripta manent, manent! Am înhăţat
câte ceva din evenimentele care au trecut prin dreptul meu, la frumoasa aniversare LRG-
125. Tot ce n-am scris, s-a disipat, iar ce am notat voi putea reciti şi retrăi, cândva.
Peştele înaintează prin apa râului, care trece în calea ei – şi această curgere nu-l ajută decât
să-şi croiască drum în susul apei. Din această apă îşi înghite hrana, îşi ia oxigenul, pe un
traseu al lui, care nu e al celorlalţi peşti, al celorlalte vieţuitoare ale râului. Or, înaintarea
peştelui în susul râului nu se înregistrează în apa ce trece, ci se înscrie în carnea agilului
peşte... cam asta ar fi. Tot ce am trăit se găseşte în memoria mea, iar ce nu se găseşte
înseamnă că nici n-am trăit decât din vârful buzelor. Sau cine mi-a furat acele dulci părţi
de viaţă?
Trimit pozele lui Ţecu, lui Florin, lui Dianu, directorului solicitându-i poze făcute
de trepăduşii lui de la Slatina. Telefon de la Florin, mulţumind, deşi nu poate deschide
decât o poză. Îi explic cum, idem Ştefaniei, care îmi mulţumeşte pentru minunatele seturi
de imagini din toată lumea. Cu el aranjez să-i dau vol. II din Marian Popa, după 18 iunie.
Vorbim şi despre Caius, să-l luăm/lăsăm aşa cum este; îi spun ce mi-a mărturisit Titi la
telefon despre Himera. A găsit Cuvinte lângă zid, îmi va returna exemplarul dat la Slatina.
Păi cum să ştie de ele dacă nu le citeşte?
PREŢURI MAXIMALE PE PIAŢA CARACALULUI LA 1940
Dumitru Botar
Pentru orientarea publicului consumator cât şi a comercianţilor, Primăria Caracal a

emis o ordonanţă care precizează preţurile maximale, semnată de primarul IANCU D.
STĂNCULESCU şi de secretarul primăriei Gogu Ştefănescu.
CARNEA: juninci şi viţei până la 2 ani, cu ştampila roşie kgr. lei 34, vită grasă cat.
I, cu ştampila verde kgr. lei 32, vită slabă cat. II cu ştampilă neagră, kgr. lei 28.
PÂINEA: pâinea populară de 800 gr. lei 10, pâinea albă de 750 gr. 12 lei. Se admite
o toleranţă de 20 gr. cel mult la o pâine cântărindu-se în acest scop un lot de câte 5 pâini.
Franzela, pâinea de patiserie, chiflele şi cornurile mai mici de 250 gr. rămân libere în
comerţ. Mălaiul kgr. lei 7.
LAPTELE ŞI DERIVATELE:
lapte dulce de vacă, kgr. lei 7, laptele
bătut kgr. lei 4, iaurtul 16 lei kgr.
SAREA LA REVÂNZĂRI:
sarea măcinată, 4,90 lei kgr., sare
bolovan, 4,70 lei kgr., sare uruială,
4,90 lei kgr.
GAZUL: gazul lampant, litrul,
4 lei.
ZARZAVATURI: fasole uscată,
25 lei kgr., linte 20 lei kgr.
ZAHĂR: zahăr tos 32 lei kgr.,
zahăr cubic 34 lei kgr. La terasa lui C. Ionescu (S.J.A.N. Olt)
LEMNE DE FOC: lemne de
salcâm, verzi la producători netăiate, 0,85 kgr., la producători tăiate, 0,90 kgr., uscate la
producător netăiate, 1 leu kgr., uscate la producător tăiate, 1,10 lei kgr.
TRANSPORTURI: o cursă de noapte la gară 30 lei, o cursă la gară ziua 30 lei, o
cursă în oraş ce nu trece de 20 min., 20 lei. O cursă ce iese din raza oraşului la Reg. 2
Călăraşi sau Reg. 19 Inf., ziua 30 lei, la fel noaptea. O cursă în oraş, de o oră 80 lei, iar
noaptea tot de o oră, la fel 80 lei.
HOTELURI: cameră cu un pat, inclusiv serviciul şi iluminatul 70 lei, cameră cu 2
paturi, inclusiv serviciul şi iluminatul 120 lei pe zi. La aceste preţuri se adaugă taxă de 4
lei.
PEŞTELE: preţul peştelui rămâne deocamdată liber în comerţ, iar vânzătorii sunt
obligaţi a se conforma legii de speculă, prezentând la cererea autorităţilor factura, iar în
interiorul localului de vânzare vor afişa preţul de vânzare pe specii.
COLONIALE: ulei de floarea soarelui 64 lei litru, la fel şi 1 litru de ulei de rapiţă.
RESTAURANTE: două ouă fierte 6 lei clasa I, 5 lei clasa II-a, două ouă ochiuri 10
lei categoria I, 8 lei categoria II. Orice fel de supă de carne 8 lei cat. I şi 7 lei cat. II-a.
Ciorbă de vacă sau viţel 12 lei cat. I, 10 lei cat. II-a. Ciorbă de pasăre 16 lei cat. I şi tot 16
lei cat. II-a. Ciorbă de berbec, oaie sau miel, 12 lei cat. I şi 10 lei cat. II-a.
MÂNCĂRI: de pasăre, 20 lei cat. I şi tot 20 lei cat. II-a. De vacă sau viţel, sarmale
sau orice fel de tocătură, 18 lei cat. I şi 18 lei cat. II-a. De berbec, oaie sau miel, 14 lei cat.
I, 12 lei cat. II-a.
FRIPTURI: orice fel de friptură de pasăre la tavă, 26 cu 26 lei. Orice fel de friptură
de porc, 24 lei cu 22 lei. Orice fel de friptură de vacă, viţel, şniţel, 20 lei cu 18 lei. O
friptură din muşchi de porc sau cotlet de porc, 28 lei cu 24 lei. Şniţel de pasăre, friptură,
24 lei cu 24 lei. Friptură de berbec, oaie sau miel, 16 lei şi 14 lei. Friptură din muşchi de
vacă, 24 lei şi 22 lei. Potrivit deciziei Ministerului Economiei Naţionale nr. 56263/18 iulie
1940, restaurantele din oraş se clasifică în felul următor, iar consumul alimentelor se
reglementează în restaurante după cum urmează:
CLASIFICARE: Clasa I-a: 1. MIHAIL FĂGET şi ILIE ZAHARIA, pe str. C.
Poroineanu. 2. TEODOR BUŢĂNESCU, str. Regele Carol al II-lea. Clasa a II-a: 1. TOMA
PR. PLOEŞTEANU, str. Unirii. 2. ŞTEFAN MUŞAT, str. C. Filipescu. 3. CONSTANTIN
DUMITRESCU, str. Anton. Caracalla (Pârâu). 4. I. BRĂILEANU, B-dul Anton. Caracalla
(Pârâu). 5. ŞTEFAN CIURESCU, str. Mihai Bravu. 6. MARIN CIURESCU, B-dul Anton.
Caracalla, NICOLAE SINU, str. Goleşti. Celelalte restaurante din oraş se clasifică în clasa
a III-a.
REGLEMENTAREA CONSUMULUI:
a) în restaurante, grădini, berării şi orice fel de localuri de consumaţie pot fi servite
liber băuturi de orice fel, precum şi preparate din peşte, din carne de oaie, măruntaie de
vită şi de pasăre, burtă şi picioare de vită, lapte, legume, paste făinoase, mezeluri,
brânzeturi, ouă fierte, prăjituri şi cafea.
b) pe lângă alimentele de la punctul a, toate localurile de consumaţie, pot servi,
Sâmbăta, Duminica, Lunea şi Marţea, la masa de prânz, numai următoarele feluri de
mâncare, preparate din orice fel de carne: supă şi o ciorbă, 3 feluri de mâncare cu carne, 2
feluri de fripturi.
La masa de seară se pot servi în aceste zile mai multe feluri de fripturi.
În zilele de Miercuri, Joi şi Vineri localurile menţionate vor putea servi la masa de
prânz şi seara, următoarele feluri de mâncare preparate numai din carne de pasăre: o supă
şi o ciorbă, 3 feluri de mâncare, 2 feluri de fripturi.
c) Toate restaurantele de clasa I-a sunt obligate să servească Sâmbăta, Duminica,
Lunea şi Marţea, următorul meniu cu preţ fix, compus din 3 feluri de mâncare alese de
consumator după listă, astfel: Felul I – o supă, o ciorbă de carne sau o mâncare de legume.
Felul II – o mâncare cu carne sau friptură. La masa de seară, friptura va fi aleasă de client,
din două feluri de fripturi care obligatoriu trebuie să fie pe listă. Felul III – un desert
indigen.
Preţul meniului fix se stabileşte la 50 lei pentru restaurantele de clasa I-a, 40 lei
pentru clasa II-a şi 35 pentru clasa III-a. În această ordonanţă emisă de primăria Caracal la
9 sept. 1940, se mai preciza că această ordonanţă obligatorie trebuie afişată în toate
localurile, iar măcelarii trebuie ca în cuprinsul acestor localuri să prezinte separat cărnurile
ale căror preţuri sunt maximale. Sunt consideraţi infractori toţi cei care nu respectă cele
prevăzute în ordonanţă şi vor fi pedepsiţi conform legii pentru înfrânarea şi reprimarea
speculei ilicite publicate în Monitorul Oficial nr. 268/18.11.1939, cu amendă, închisoare şi
confiscarea mărfurilor.
Cetăţenii sunt rugaţi să privegheze la respectarea prezentei ordonanţe, comunicând
Administraţiei oraşului în scris abaterile constatate.
Stimaţi cititori se poate observa că înaintaşii noştri nu au dus-o rău, iar preţurile ni
se par destul de accesibile, puteai alege orice local, serviciul era ireproşabil, iar produsele
proaspete şi gustoase. Şi astăzi sunt localuri frumoase dar preţurile nu sunt pentru
buzunarul nostru, mulţi dintre noi trăind din amintiri,
Mie unul nu-mi pare rău, prea au fost frumoase şi de neuitat.
Dumitru Caracostea – Protagonist septuagenar în Memorialul durerii
Aurică IVAȘCU
Despre academicianul Dumitru Caracostea, șerbăneștean adoptiv prin origini,

moșteniri și simțăminte, am început să scriu, în Enciclopedia comunei Șerbănești, în urmă
cu vreo doi-trei ani. De atunci, tot mă documentez și descopăr noi fațete ale personalității
sale dar, dintre toate acestea, am rămas marcat, încă de la început, de un aspect trist din
biografia sa, aspect despre care eu, la acea vreme, nu știam mai nimic: persecuția
comunistă... Acum, influențat fiind de impresiile unui recent periplu prin Maramureș,
trecând (evident!) și printre zidurile Muzeului Memorial din Sighetul Marmației, mă simt
nevoit să fac o evocare mai amplă a acestui episod nefast din viața lui Caracostea. Pentru
că, în mod straniu, trecând prin celula demnitarilor de la etajul I al închisorii și văzând
trecutul de deținut politic al lui Caracostea, îmi vine, parcă, și mie să rostesc precum
venerabilul critic literar Gabriel Dimisianu, prin 2002, după ce avusese aceeași revelație
bizară: ,,Mă urmăreşte imaginea lui în zeghe, dintr-o fotografie pe care am văzut-o în
Muzeul Memorialului de la Sighet”.
Și după ce voi pune pe hârtie tot ce știu, am văzut și am simțit, mă voi elibera,
probabil, de această obsesie acută și mută...
Ce făcuse rău Caracostea? În esență, în afară de faptul că, fiind un filogerman convins,
simpatizase cu Mișcarea Legionară, nimic altceva! Totuși, urmare a acestei poziții
ideologice cunoscute și recunoscute, imediat după demisia guvernului Tătărescu, începând
cu 4 iulie 1940, D. Caracostea a fost numit
ministru al educației naționale în Guvernul
Ion Gigurtu, guvern pro-nazist de sacrificiu şi
de tristă amintire, care a rezistat doar două
luni de zile, de pe 4 iulie până pe 4 septembrie
1940, când a fost nevoit să demisioneze
urmare a marilor proteste împotriva acceptării
arbitrajului lui Hitler prin care România a
cedat Ungariei 43492 km2 din teritoriul
Transilvaniei. Putea să refuze această numire
dar nu a făcut-o, Caracostea fiind tipul
intelectualului dornic de afirmare pe toate
planurile... El a mai rămas ministru, ocupând
acelaşi portofoliu, încă 10 zile, şi în Guvernul
General Ion Antonescu (1), până pe 14
septembrie 1940, când România a fost
declarată stat naţional-legionar, locul său de
ministru fiind luat, în Guvernul General Ion Dumitru Caracostea
Antonescu (2), de către profesorul universitar
din Cernăuţi, Traian Brăileanu, cunoscut om politic legionar, Ministerul educaţiei
naţionale comasându-se cu cel al cultelor şi artelor. Așadar, din acest moment istoric, în
noua conjunctură politică, Dumitru Caracostea se pare că a refuzat să meargă mai departe
cu noul guvern și, mai ales, a refuzat să devină legionar cu acte în regulă.
Ce făcuse Caracostea în scurta sa perioadă de ministeriat? Pe de o parte, la doar
câteva zile de la instalarea sa ca ministru al educaţiei, ziarul german Deutsche Allgemeine
Zeitung, din data de 17 iulie 1940, publica următoarea corespondenţă din Bucureşti: ,,Prof.
Caracostea, ministrul Educaţiunii Naţionale a stabilit un program, după care orice licean
la terminarea şcoalei trebue să ştie atâta germană, încât să aprecieze contribuţia
Germaniei în cultura Europei şi ca cel puţin jumătate din elevi să cunoască atâta
germană încât să poată, în cursurile superioare, să înţeleagă orice operă de care va avea
nevoie. Pentru moment însă lipsa profesorilor împiedică limba germană să ajungă pe
acelaşi nivel cu limba franceză. În 1888 s‟a făcut prima încercare sub Carol I, însă n‟a
dat nici un rezultat. Până acum se învăţa germana sau italiana în clasele a V-a - VIII-a,
dar majoritataea elevilor alegeau italiana, fiindcă le venea mai uşor. De acum înainte se
va învăţa, tot benevol, însă din cl. IV-a, şi este obligator ca cel puţin ½ din elevi să urmeze
la germană, iar orele de germană vor fi mai multe decât cele de italiană, fiind o limbă mai
grea. Afară de aceasta pentru profesori se vor face cursuri speciale. În acest sens, D-l
Caracostea contează să invite specialişti din Germania, pentru ca profesorii români să
observe modul acestora de predare. Cea mai importantă din aceste decizii este ca din
Decemvrie în clasa VIII-a să se introducă o oră în care elevii să primească o imagine a
lumii germane. Ceeace D-l Caracostea urmăreşte este cunoscut tuturor – el fiind prieten
al Germaniei – o legătură cât mai strânsă între Germania şi România.” Așadar, pornirea
sa pătimașă de filolog școlit în Germania, s-a declanșat de îndată, fără a cădea însă în
excese sau a face, în fond, ceva rău!
Pe de altă parte, într-o perioadă dramatică pentru România, Caracostea a avut tăria
de a reacţiona într-un mod înţelept, cu iubire părintească, atunci când a fost vorba de
educaţia copiilor proveniţi de la fraţii de peste Prut. Astfel, într-un document păstrat în
arhiva Liceului Titu Maiorescu din Bucureşti, document semnat de D. Caracostea pe 30
august 1940 (chiar în ziua Dictatului de la Viena!), pe vremea când era ministru, se face
dovada curajului şi a demnităţii acestuia, atunci când era vorba de solidaritatea de neam,
dând în grija şcolii anumiţi copii refugiaţi din teritoriile ocupate, Basarabia şi Bucovina,
copii care luaseră drumul pribegiei în țara – mamă: România.
De asemenea, urmare a Dictatului de la Viena din 30 august 1940, când o parte a
Transilvaniei de Nord, inclusiv Clujul, a fost cedată Ungariei, Caracostea a semnat un
ordin, în 2 septembrie 1940, prin care s-a dispus mutarea la Sibiu a centrului universitar
Cluj. Tot urmare a acestui nefericit dictat, Caracostea a hotărât şi transferarea cadrelor
didactice de la Chişinău la Bucureşti. Acestea erau printre ultimele ordine date de el din
postura de ministru al educaţiei în Guvernul Antonescu. Prin urmare, Caracostea nu făcuse
nimic rău, cât timp fusese ministru! Dar el mai avea, totuși, o mare și de temut ,,hibă”:
avea origine burgheză și, pe deasupra, și macedoneană! Ori, este știut că, în perioada
comunistă, aromânii au stat, de regulă, departe de noile structuri ale puterii. Nu au dorit să
colaboreze cu aceasta.
Din nefericire, lui Caracostea i s-a mai adus, se pare, încă o vină: în 1942, el
aderase la Asociația Româno-Germană, ceea ce avea să constituie, după aceea, ,,culpa lui
politică de neiertat”(v. ȚUGUI, P. – G. Călinescu și D. Caracostea (1957), în revista
,,Cultura” nr. 110, Fundația Culturală Română, București, 2008). În această chestiune,
totuși, nu trebuie uitat că activitatea acestei asociații, care se dorea, într-adevăr, a deveni
partid politic, s-a redus la o singură şedinţă de constituire, la un concert şi o conferinţă (v.
declarația din 1946 a acuzatului Mihai Antonescu, în procesul mareșalului Ion Antonescu).
Începutul persecuției. Deși, începând cu 1 mai 1944, Caracostea demisionase din funcția
de director al ,,Revistei Fundațiilor Regale”, ziarul „Scânteia tineretului“ din 12 noiembrie
1944 își arăta nemulțumirea la descoperirea unor articole semnate de nume neagreate de
regimul comunist de atunci, precum Ion Vinea, Tudor Arghezi sau Petru Comarnescu, în
numărul din iunie al revistei, când numele lui Caracostea dispăruse deja, complet, din
paginile publicației. Ba, mai mult, aceleași nume se regăsesc și în numerele următoare ale
revistei... Pe de altă parte, ziarul „România Liberă“ lansase, în cadrul unei uriaşe campanii
de demascare, rubrica intitulată „Figuri de trădători“, printre cei vizaţi aflându-se și
Dumitru Caracostea. Ca o consecință imediată a acestor defăimări nemeritate, în data de 2
decembrie 1944, Ministerul Culturii Naționale și al Cultelor aprobă raportul Comisiei
speciale, care stabileşte drept dăunătoare pentru educaţie cărțile semnate de mai mulți
intelectuali români, printre care se număra și D. Caracostea. Mai apoi, prin intermediul
ziarelor „România liberă”, „Scânteia” şi „Victoria” s-a practicat defăimarea lui şi a altor
eminenţi profesori, spunându-se despre ei că erau „nuli ca valoare ştiinţifică, ajunşi la
catedră prin concursuri măsluite, prin protecţie şi învârteli”. Ziarul „România liberă” din
21 septembrie 1944 îl prezenta pe Caracostea astfel: „…fostul ministru al Culturii, fost
profesor al studenţimii şi fost preşedinte al mai multor comisii şi comitete hitleriste şi
prohitleriste, este în fapt un mistificator. Un mistificator josnic sau un înapoiat
iremediabil… istoria literară îl va uita… îl va uita foarte curând… fiindcă dl.
Caracostea nu a constituit nimic valabil culturii… Lupta profesorului Caracostea a fost o
trădare. Şi ca trădare trebuie pedepsită!” Această campanie de denigrare a fost urmată de
interogatorii nemeritate și de dosare fără temei ale procurorilor, care îl aduseseră pe
Caracostea în pragul suportabilității și al răbdării. Presimțind parcă ceva, în 1946, el se
adresa Parchetului General al Curții de Apel București pentru a i se elibera un ,,certificat
constatator al rezultatului cercetărilor întreprinse”, și răspunsul a fost unul surprinzător
de sincer și de clar: ,,Din examinarea lucrărilor fostului Tribunal al Poporului din
Bucureşti şi cele ce formează obiectul dosarului No. 2270/946, al acestui Parchet
General, nerezultând nici o probă în contra d-lui Dumitru Caracostea, profesor
universitar onorariu, că D-sa, ar fi comis vre un fapt care să se încadreze în dispoz. Legii
312/945, pe timpul de la 4 iulie – 14 sept. 1940 când D-sa a fost Ministru al Educaţiei
Naţionale în guvernul I. Gigurtu, afacerea a fost clasată de noi, prin ordonanţa de clasare
No. 10461 din 28 august 1946.”
Cu toate acestea, prevederile Legii 312 din 1945 pentru urmărirea și sancționarea
celor vinovați de dezastrul țării sau de crime de război aveau să-l mai urmărească pe
Caracostea timp de ani buni, până la capătul puterilor...
Excluderea din Academie. Pe 9 iunie 1948, Academia Română era dizolvată, ca
instituție, fiind înlocuită, prin Decretul 76, cu Academia Republicii Populare Române. Cu
această ocazie, o parte a elitei intelectuale a fost eliminată, fiind înlocuită cu intelectuali
„de tip nou”. Mai exact, textul decretului menționează că „Academia va promova ştiinţa şi
cultura în toate domeniile, în vederea ridicării nivelului material şi cultural al poporului”
şi că „va promova oameni de ştiinţă şi cultură de valoare etică şi democratică [...] Nu pot
fi membri ai Academiei Republicii Populare Române persoane, care, prin activitatea lor,
s-au pus în slujba fascismului şi a reacţiunii, dăunând prin aceasta intereselor ţării şi
poporului”. Conform acestor prevederi, în noua Academie nu au mai fost admiși 25 de
membri, printre ei numărându-se, evident, și Dumitru Caracostea... Pe de altă parte, încă
din 1944 el fusese exclus și din învățământ, fiind nevoit să-și ceară pensionarea. După ce
fusese un profesor de excepție, cursurile sale fiind audiate, benevol, de mulți studenți,
retragerea lui D. Caracostea din învăţământul superior românesc s-a făcut într-un mod
lamentabil, sub presiunea epurărilor dorite de regimul comunist. Şi este de ajuns să cităm,
în acest sens, următoarea relatare (POPESCU-GOGAN, P. – „Demolarea” Academiei
Române. Memento! în revista Memoria nr. 28, Uniunea Scriitorilor din România,
Bucureşti, 1999): ,,Şi la Bucureşti, comandourile de agitatori comunişti treceau peste legi,
făcând singuri ,,dreptate" şi epurând ei universitatea de ,,trădători". Văzând că măsurile
de epurare întârzie, studenţii Facultăţii de Litere au luat iniţiativa unui gest: prinzându-l
pe culoarele Facultăţii pe ilustrul Caracostea, prietenul intim al lui Gamillscheg, l-au
condus cu alai până la uşa de la ieşire, rugându-l - desigur, în bătaie de joc - să mai
poftească şi altădată”.
Confiscarea averii. În 1923, Dumitru Caracostea locuia, împreună cu soţia sa, în
Bucureşti, pe bulevardul General Anghelescu, nr. 23 (fost str. Sculpturei, stradă pe care
locuise, cu ceva ani în urmă, şi unchiul său, avocatul Mihail Caracostea); tot la aceeaşi
adresă locuia şi câţiva ani mai târziu. Din mediul academic aflăm, de asemenea, că
Dumitru Caracostea avea o casă de vacanţă la Buşteni. Totuși, în baza Decretului nr. 92
din 19 aprilie 1950, lui Caracostea i se naţionalizau 10 apartamente deţinute în Bucureşti
str. Cezar Boliac, nr. 13-15 şi str. Unirii, nr. 83. Motivaţia de confiscare a locuinţelor în
cauză, ca şi a multor altora, potrivit decretului menţionat era una uluitoare: ,,Pentru
întărirea şi dezvoltarea sectorului socialist în economia R.P.R.; Pentru asigurarea unei
bune gospodăriri a fondului de locuinţe supuse degradării din cauza sabotajului marei
burghezii şi a exploatatorilor care deţin un mare număr de imobile; Pentru a lua din
mâna exploatatorilor un important mijloc de exploatare”... Şi dacă ne referim din nou la
casa de la Buşteni, aflăm, din acelaşi
decret, că acea casă era, de fapt, pe numele
fiului său, Andrei Caracostea, căruia i se
naţionalizau 6 apartamente situate unele în
Buşteni, str. Moraru, nr. 4 şi altele în
Bucureşti, b-dul Ana Ipătescu, nr. 28. Şi,
într-adevăr, casa de la Bușteni îi revenise
lui Andrei conform testamentului scris de
Dumitru Caracostea încă din 1943. După
toate aceste confiscări, Dumitru Caracostea
ajunsese să locuiască în B-dul
Kogălniceanu, nr. 95, de unde avea să fie
ridicat în noaptea de 5 spre 6 mai 1950 (v.
Lazu, I. – Odiseea plăcilor memoriale.
Biblioteca Bucureştilor, 2012)... Cele 25
hectare de teren deținute la Șerbănești le
pierduse deja în urma exproprierii din
1945; prin 1949, la fel se întâmplase și cu
casa ce o construise aici. Despre faimoasa
casă din Slatina, nimic! Oficial, fusese a
Eufrosinei Caracostea, mama lui Dumitru
Caracostea... După 1945, s-a ales praful!
Noaptea demnitarilor. Deşi avea 71 de
ani la acea dată, în cadrul operaţiunii
declanșate la ora 0:35 în noaptea de 5 spre
6 mai 1950 (numită, mai târziu, „noaptea
demnitarilor”), printre mulţi alţi intelectuali
şi foşti demnitari, a fost arestat şi Dumitru
Caracostea, fiind trimis la penitenciarul
Sighet pentru 5 ani, fără a fi judecat, doar pe baza unor ordine ale Ministerului de Interne.
Judecând însă după pedeapsa primită și raportându-ne la prevederile Legii 312/1945,
Caracostea a fost pedepsit conform art. 1, litera a, făcându-se vinovat de dezastrul țării
alături de cei care, ,,militând pentru hitlerism sau fascism și având răspunderea politică
efectivă, au permis intrarea armatelor germane pe teritoriul țării”.
Marcaţi fiind de şocul arestării nocturne şi de incertitudinea privind soarta lor, cei
65 de foști demnitari găsiți în București, în acea noapte, au fost ridicați de la casele lor și
au fost îmbarcaţi în patru dube, din curtea Ministerului de Interne, pornind pe drumul
Sighetului. Dumitru Caracostea a fost îmbarcat în duba nr. 16986 împreună cu alți 17 foști
demnitari: Daniel Ciugureanu, Constantin Angelescu, Ermil Gheorghiu, Mihai Priboianu,
Grigore Dumitrescu, Nicolae Budurescu, Mihai Măgureanu, Nicolae Zigre, Alexandru
Glatz, Dumitru Munteanu-Râmnic, Sebastian Bornemisa, Dumitru Teodorescu, Gheorghe
Strat, Ion Perieţeanu, Gheorghe Vasiliu, Achile Diculescu și Gheorghe Cipăianu (v.
Ciugureanu, V. - Eroul Martir basarabean, Daniel Ciugureanu, Prim-Ministrul
Întregitor ocolit cu NESIMȚIRE de „istoria oficială” din stânga și din dreapta
Prutului. România Breaking News, 20 sept. 2015). Despre Daniel Ciugureanu, care se
aflase în aceeași dubă cu Caracostea, istoricul Constantin C. Giurescu, care fusese arestat
în aceeași noapte dar călătorise într-o altă dubă, spune în cartea sa „Cinci ani şi două luni
în penitenciarul de la Sighet” (Bucureşti, 1994) că ,,În timpul parcursului, în apropiere de
Turda, doctorul Ciugureanu din Basarabia, a avut un atac de congestie cerebrală; a fost
coborât din dubă, muribund, la spitalul din Turda, unde a şi murit, îndată după aceea. E
prima victimă din multele pe care le-a dat grupul celor arestaţi în noaptea de la 5 spre 6
mai 1950”. Ce gânduri negre și ce frică l-or fi măcinat atunci pe Caracostea, e lesne de
înțeles...
Detenția de la Sighet. În seara zilei de 6 mai 1950, când au ajuns la penitenciarul de la
Sighet, erau deja rezervate 84 de celule pentru viitorii deținuți. După cum rezultă din Fișa
matricolă penală alăturată, Dumitru Caracostea a fost întemnițat la celula nr. 79, care era
la etajul 2 al închisorii, având situaţia juridică de „internat” din ordinul Ministrului de
Interne, la 5 mai 1950. Mai rezultă din această fişă că el era suferind de insomnii, bronșită
cronică și tahicardie. Dar, în ce priveşte apartenenţa sa politică, în fişa matricolă iniţială se
poate observa că este o adevărată mâzgăleală, de unde nu se înţelege nimic, fapt pentru
care, probabil, ea a fost transcrisă, mai apoi, consemnându-se, de data aceasta, clar: nici
una, atât la data arestării, cât şi în trecut... Potrivit datelor expuse în Muzeul Memorial (v.
imaginea alăturată), D. Caracostea ,,a fost internat la Sighet pe timp de 24 luni, încadrat
ulterior în Decizia M.A.I. nr. 334/1951, pedeapsă majorată cu 60 luni, conform Deciziei
M.A.I. nr. 559/1953.” Penitenciarul de la Sighet era considerat a fi centrul de încarcerare a
celor pe care regimul comunist îi considera a fi cei mai periculoşi oponenţi şi fusese astfel
destinat datorită apropierii sale de Uniunea Sovietică. La câțiva pași de locul încarcerării
lui Caracostea, în celula 71, avea să își găsescă sfârșitul, în 1953, istoricul Gheorghe I.
Brătianu. Nora lui D. Caracostea (Micuţa, soţia lui Andrei) îi povestea ginerelui său,
englezul Dennis Deletant (soţul Andreei), că deţinuţii de aici erau repartizaţi, de regulă,
câte doi în celulă şi că li se cerea să facă diverse activităţi de autogospodărire, cum ar fi să
gătească, să facă curăţenie pe coridoare sau să aducă apă de la o fântână cu pompă de
mână aflată în curtea închisorii. „Ei erau pedepsiţi şi pentru cea mai mică abatere de la
regulile închisorii, cum ar fi vorbitul în timpul exerciţiului. Infractorii, şi Caracostea se
afla printre ei, erau biciuiţi şi făcuţi să reacţioneze ca un «cal» atunci când temnicerii
arcuiau biciul asupra lor” (DELETANT, D. – Ceauşescu and the Securitate: Coercion
and Dissert in Romania, 1965-1989. Hurst & Co. (Publischers) Ltd, London, 1995).
În vara anului 2017, ajuns fiind la Muzeul Memorial din Sighet cu această imagine
de coşmar în minte, am rămas încremenit în faţa fotografiei de deţinut a lui Caracostea,
care pare a reda imaginea tăcută a unui monument de tristeţe şi de suferinţă...
Arestarea fiului. Pe 15 aprilie 1952, la doi ani după arestarea lui Dumitru Caracostea, este
arestat şi fiul acestuia, Andrei Caracostea, fiind întemniţat la penitenciarul Mânăstirea,
penitenciar cunoscut mai mult sub denumirea de închisoarea Văcăreşti. El era considerat,
conform fișei matricole de arestare, ,,element dubios”, dată fiind originea sa ,,mic
burgheză”. Potrivit aceleiași surse, în 1953, Andrei este transferat de la închisoarea
Văcăreşti la colonia de muncă forţată Borzeşti, apoi, după trei luni, la colonia de la Oneşti,
fiind eliberat pe 22 septembrie 1953. Despre această nouă pacoste ce se abătuse asupra
familiei sale, Caracostea, probabil, că nu avea să afle decât vreo doi ani mai târziu, după
eliberarea sa...
Convertirea la catolicism. În penitenciarul Sighet, D. Caracostea s-a convertit la
catolicism prin intermediul preotului profesor Ioan Vultur din Blaj și a fost primit
în Biserica Română Unită cu Roma prin binecuvântarea episcopului Iuliu Hossu, aflați în
arest şi aceștia. Era un act de curaj potrivnic firii lui Caracostea, în condiții normale, de
libertate, deoarece el știa, de pildă, că, încă de la 1 decembrie 1948, regimul comunist
emisese decretul nr. 358 prin care se stabilea încetarea cultului greco-catolic și se
expropriaseră toate bunurile acestuia. Pe de altă parte, episcopul Iuliu Hossu și preotul
profesor Ioan Vultur se aflau aici tocmai pentru că refuzaseră trecerea la ortodoxie...
Acest lucru se dorea, probabil, a fi un ultim gest al pornirilor sale germanofile, prin care-și
propunea o alipire sufletească veșnică la credința și cultura poporului german pe care, cu
atâtea sacrificii, îl admirase… Pentru că de slujit, fără tăgadă, Caracostea a slujit poporul
român, cu toată știința și puterea sa de mediatizare, mai ales în acele momente delicate ale
istoriei, când de la un regim totalitar legionar se trecea la un alt regim totalitar, comunist...
Caracostea a iubit într-un mod pătimaș limba română, a studiat-o sub toate
aspectele sale și a prețuit-o la nivel academic, stăruind pentru înființarea, în 1933, a
Institutului de Istorie Literară și Folclor, institut afiliat, inițial, catedrei de istorie a
literaturii române moderne şi folclor pe care Caracostea o conducea, apoi subordonat
direct Academiei Române.
Eliberarea. După 84 de luni de arest, Caracostea a fost eliberat pe 6 iulie 1955 și, potrivit
relatărilor din cartea amintită mai sus a scriitorului Ion Lazu, întorcându-se de la
închisoare, și-a găsit, în București, soția mutată la o altă adresă, pe bulevardul Ana
Ipătescu, nr. 28, acolo unde locuia și fiul să, Andrei. În momentul revederii, potrivit
aceleiași surse, ,,I-au trebuit
fiului Andrei câteva minute bune
ca să-l recunoască pe tatăl lui.”
Acum, bulevardul Ana Ipătescu
a devenit bulevardul Lascăr
Catargiu... După ieşirea din
închisoare, Caracostea a
continuat să ducă o viaţă
intelectuală activă. Astfel,
octogenar fiind, în 1959, el
încheie redactarea studiilor
Doina şi Problemele tipologiei
folclorice, studii publicate
postum (1969 şi 1971). De
remarcat că studiul intitulat Problemele tipologiei folclorice a fost publicat postum de
către unul dintre discipolii săi, Ovidiu Bârlea, iar, în prefaţă, acesta precizează că
elaborarea manuscrisului lui Caracostea a început în anul 1958 „şi a fost sistată în 1
februarie 1959, în pragul sărbătoririi celor 80 de ani, la pagina 263 a manuscrisului care
se încheie cu enunţarea capitolului următor, Conflictele de clasă. Lectura manuscrisului
s-a dovedit enorm de dificilă. El a fost descifrat şi copiat după multă trudă de soţia sa,
Lucia D. Caracostea.” Totuși, starea sa materială, după ieșirea din închisoare, îl supăra, se
pare, destul de mult, astfel încât, în septembrie 1957, apela la tânărul scriitorul (pe atunci)
Petru Dumitriu, pe care îl promovase pe vremea când era director la Revista Fundațiilor
Regale, rugându-l să îl îndrume ce ar trebui să facă pentru obținerea unei ,,pensii speciale
de stat”, deoarece pensia de profesor universitar pe care o primea nu îi permitea un trai
decent. După lungi consultări și diverse recomandări, unele de o grea importanță (ca aceea
a academicianului Iorgu Iordan și a lui George Călinescu), Caracostea primește, în sfârșit,
printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri, acea pensie specială pe care și-o dorea.
Reabilitarea. Prin 1941, când nu presimțea încă nimic din ceea ce avea să i se întâmple, în
articolul ,,Limba română în Basarabia”, publicat în Revista Fundațiilor Regale,
Caracostea spunea că ,,Deasupra prăpăstiilor de suferință, lucește cerul valorilor.”
Totuși, de câtă prăpastie de suferință avea nevoie Caracostea pentru a fi reabilitat de noul
regim comunist instalat la putere, după 1944? Valoarea sa nu strălucea suficient la acea
vreme? Spre consolarea tuturor, potrivit Ioanei Both, critic și istoric literar cu preocupări
majore în ce privește viața și opera lui Caracostea, el fusese, totuși, reabilitat, în mod tacit,
de regimul comunist, chiar înainte de 1964, când a murit. Dar reabilitarea colegilor de
breaslă se pare că a venit ceva mai târziu, câtă vreme, în 1966, soția lui Caracostea, Lucia,
spunea despre dușmanii lui că
,,are încă destui, căci nu te poți
ridica peste semenii de
specialitate fără să fii
dușmănit” (SCURTU, N. – O
epistolă necunoscută a Luciei
Caracostea; în revista
,,Memoria Oltului și
Romanaților” nr. 7(65), iulie
2017). Este clar însă că, după
,,primăvara de la Praga” din
1968, furați de val, comuniștii
îl reabilitaseră definitiv pe
Caracostea în 1969, prin
Dumitru Caracostea (primul din dreapta, în picioare)
publicarea celor două volume
împreună cu profesorii Liceului Lazăr din Bucureşti
intitulate ,,Poezia tradițională
(1921)
română: balada poporană și
doina”, volume care însumează, în peste 1000 de pagini, cele mai importante cursuri
universitare, monografii, studii și articole semnate de ilustrul profesor.
Reconsiderarea lui a început, totuși, ceva mai curajos abia după 1980, înecându-se
însă în ,,excese pasionale” după 1989 (BOTH, I. – D. Caracostea, teoretician şi critic
literar. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2001). Sper, de aceea, ca prin aceste rânduri,
să nu fi făcut excese de niciun fel, mai ales că, acum, aura lui Caracostea lucește vizibil,
monoton și perpetuu, pe cerul valorilor românești, fără a mai avea nevoie, de bună seamă,
de vreo lustruire postumă...
Biserica din satul Schitu-Deleni (comuna Teslui-Olt)
Dan-Dumitru ANASTASESCU
Lăcașul de cult din satul Schitu-Deleni este unul foarte vechi, fiind construit în
secolul al XVIII-lea de strănepotul marelui boier Drăgușin Deleanu dar, această biserică
nu este ctitorită de marele boier ci, ctitoria vestitului paharnic este alta, cunoscută în
tradiția satului drept
,,Mânăstirea Bolovanu”.
Astfel, după ce
Drăgușin Deleanu a ajuns
în marea treaptă
boierească de paharnic al
domnitorului Matei Vodă
Basarab, a luat hotărârea
să zidească, pe moșia sa, o
mânăstire impunătoare
care îi va fi răspuns bun la
Judecata Cerească.
Așa că el, cel mai
însemnat din neamul său, a
ridicat această mânăstire
cu hramul ,,Sfânta Troiță”
prin anii 1644-1648, fiind
așezată pe malul stâng al Biserica, turnul clopotniţă şi zidul de incintă al bisericii
Oltului chiar într-o pădure Schitu-Deleni
de luncă .
2
Faptul că, biserica mânăstirii s-a zidit pe malul Oltului, a dus, spre sfârșitul
secolului al XVII-lea sau începutul celui de-al XVIII-lea, la surparea acesteia de valurile
violente ale râului care, nu au mai lăsat nicio urmă din vechiul așezământ monahal.
Conform tradiției locale, sursă ce nu poate fi una sigură, ceea ce s-a mai recuperat
din vechea mânăstire, adică materiale de construcție, ar fi fost folosite la zidirea actualei
biserici a satului.
Pisania mânăstirii din lunca Oltului a fost recuperată și așezată, până în ziua de
astăzi sub clopotnița satului, lângă biserica actuală. Această pisanie este scrisă în limba
slavonă bisericească, limbă ce se folosea în cult în perioada medievală și nu numai.
Conținutul pisaniei este acesta: ,,† Izvoliem oţa i să pospeşeniemu sna i săvrăşeniem stgo
dha aminu. Întru zilele domnului nostru, Io Mateiu Băsăraba voevoda şi domnu, fu
rădicarea aceştii sfinte şi dumnezeeşti case ce iaste hramul Staa Troiţe, ce s-au ridicat
întru slava lu(i) Dumnezeu pentru ertarea păcatelor întru veşnică pomeană de acest bun
creştin, jupân Drăguşin, vel paharnic şi jupâneasa lui Drăgana şi coconii lui: Gorgan,
Nicola, Fota, Stana, Aspra şi Anca, cu nevoinţa şi cu cheltuiala lui, temăndu-să de
răspunsul judecăţii cei înfricoşate şi de cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, ce
grăieşte la Sta Ev(an)ghelie: „nu îngrupareţ avuţiile voastre în pământu unde l(e)
putrezesc viermii şi le sapă furii, ce le îngropaţi la ceriu, unde nu le putrezesc viermii şi
2
I. Ionașcu, Biserici, chipuri și documente din Olt, Ed. Ramuri, Craiova, 1934, pp.92-93
nici le sapă furii”. Dec fiindu acestu bun creştin aprinsu cu inima de D(u)h Sfânt, ce să
zice cu frica lui Dumnezeu, cu trupul fiind dupre pământu, iar cu mintea şi cu cugetul
vrăndu să lăcuiască cu Dumnezeu, avănd căldura lui Dumnezeu întru inima lui, puse-a
nevoinţă ca aceea şi rădică această sfântă şi dumnezeiască casă de(n)ceput şi de(n) temei
întru numele Sf. Troiţe, ca să-i fie de folosu a doua vieţi(!), de iasta şi de iaste ce va să fie;
şi dup(ă) prilejul − cât i-au fostu puterea − o au datu pe seama părinţilor călug(ă)ri să
facă rugăciuni şi să le fie de hrană şi de îmbrăcăminte în tot veacul, întru veacinică
pomeană. Şi au fost mitropolit chir Teofil şi e(gum)en Serafim erm(o)n(a)h, is(pravnic),
leat 715_”3
Tot de la mânăstirea surpată de Olt, s-a adus și o piatră tombală, fiind săpată și
sculptată în piatră. Această piatră tombală este cea de la mormântul marelui boier
Drăgușin Deleanu, ctitorul mânăstirii. Conținutul inscripţiei pietrei tombale este
următorul: ,,Aicea supt această piatră zacu oasele robului lu(i) Dumnezeu------ăstire
jupanu (a jupânului) Drăguşin vel păh(arnic), care s-au pristăvit în zilele creştin(u)lui Io
Mateiu Băsăraba vo(e)vod, vă leato 715_”4.
Într-un dreptunghi, în mijlocul pietrei, sunt şi alte însemnări care, fiind şterse, nu pot
fi citite. O cercetare mai atentă a inscripţiei la faţa locului ar da posibilitatea descifrării
acestui fragment care, probabil, cuprinde date deosebit de interesante.
Aceste două pietre sunt o adevărată comoară, fiind o dovadă a existenței unei
mânăstirii pe aceste locuri dar, din cauza neglijenței se află într-o stare de degradare.
Aceste pietre sunt lucrate într-un mod deosebit, precum scrie și I. Slavici care,
vizitând regiunea menționează în condicile sale că, inscripțiile ,,sunt lucrate cu mult gust,
întocmai ca cele dela biserica m=rii Dealu și dela Curtea de Argeș”5.
Pe la această mânăstire a trecut, se pare, și vestitul călător Paul de Alep care, spune
despre mânăstire că este mândră și frumoasă, amintind și de cele două construcții imense,
aflate pe malul Oltului, și anume clopotnița și fântâna6.
Un lucru interesant de menționat, este faptul că, în anul 1735, august, 11, nepoatele
lui Din Drăgușin Deleanu biv vel paharnic, Ilinca Deleanu și Ancuța Greceanu, închină
schitul lor Mitropoliei Țării Românești, drept metoh; tot în acest an are loc și dărâmarea
lui de apele Oltului7.
Așadar, dacă analizăm aceste lucruri, ne dăm seama că, după moartea lui Drăgușin
Deleanu, mânăstirea impunătoare decăzuse foarte mult, ajungând să devină chiar schit, iar
mai apoi, metoh.
O ipoteză, a decăderii acestei mânăstiri, poate fi și jefuirea acesteia de haiducii
locului dar, acest lucru rămâne o ipoteză deoarece, nu avem documente care, să susțină
aceste lucruri. O dată cu dărâmarea edificiului monahal, s-au pierdut toate hrisoavele și
toate condicile mânăstirii dar, un lucru important este acela că, localnicii au vie în
amintirea lor faptul că, pe acele locuri, a existat o mânăstire impunătoare, construită de un
boier care, a fost iubitor de cultură și de ctitorie.
Nu după mult timp, de la nefericitul eveniment legat de surparea mânăstirii lui
Drăgușin Deleanu, un strănepot al său, Grigorie Deleanu postelnicul, zidește, în anul 1767
3
IBIDEM
4
IBIDEM, pp. 94-95
5
I. Slavici, Monumente naționali:Monăstiri și biserici ortodoxe, București, 1882, pp.201-202
6
Paul de Alep,Călători străini despre Țările Române, vol. VI, pp.224
7
G. Poboran, Istoria Orașului Slatina, Tipografia de Lux Costică Constantinescu, Slatina, Ediția a II-a, 1908, pp.
447
(leat 7275) , o bisericuță mai mică pe o colină, cunoscută sub numele de ,,Dealul
8
Schitului”. La aceasta, Grigorie Deleanu, pune drept ctitor principal pe Drăgușin Deleanu,
hramul fiind, tot același ca la vechea mânăstire, anume ,,Sfânta Troiță”.
Un lucru foarte interesant este acela că, la locul primului ctitor, în pronaos, se află
chipul lui Drăgușin Deleanu și al soției sale, Drăgana care, este întâlnită cu numele de
Epostina9 dar, aceste picturi nu au elemente cronologice care să arate că de la moartea lui
Drăgușin Deleanu și până la clădirea bisericii mici din satul Schitu-Deleni, sunt peste 100
de ani.
Nici Ioan Slavici și arhitectul Gh. Mandrea care, au vizitat regiunea în anul 1882,
pentru întocmirea unui raport, către Ministerul Instrucțiunii, nu lămuresc cine a ridicat
biserica10. O altă lucrare de acest gen apare în 1890 dar, spre nemulțumirea noastră nu este
decât copia raportului lui I. Slavici11 care, nu lămurește nimic din trecutul acestui lăcaș de
cult.
Astfel că, putem să ne dăm seama că Grigorie Deleanu, văzând că ctitoria
strămoșului său este distrusă de Olt, a luat hotărârea de a zidi o bisericuță nouă, punând
drept ctitor principal pe Drăgușin Deleanu, în semn de omagiu adus acestui boier.
Biserica, ce se află și astăzi în satul nostru, are formă dreaptă, cu un pridvor alcătuit
din 8 coloane, 6 libere și 2 prinse în zid, coloane ce sunt legate de niște arcade, biserica
fiind înconjurată de un zid rudimentar.
În pridvor, brâul este format dintr-o succesiune de ocniţe iar, cornişa este făcută din
mai multe rânduri de cărămizi aşezate în zimţi. Această biserică nu dispune de turlă,
probabil neavând deloc fiindcă, miniatura bisericii pe care o țin în mâini ctitorii, Drăgușin
și Epostina Deleanu nu are turlă. Acoperișul este de tablă, cel inițial fiind de șindrilă.
În pronaos, se văd chipurile deformate ale ctitorilor. Pe peretele vestic din pronaos,
se poate vedea chipul ctitorului Drăgușin vel. Pah. și al jup. Epostina care, țin miniatura
bisericii în mâini.
La nord, se află pictați jup. Catrina și Grigorie post. Deleanu,apoi sunt pictați: un
anume călugăr Iosif, Inochentie eromo=(na)h, egumen) aceștii sfinte mânăstiri, un anume
Preda, cu soția sa, Florica și un copil Ion12. Precum spune și marele profesor Ion Ionașcu,
pictura din naos și altar nu are nicio valoare istorică deoarece, este recentă, doar pictura cu
ctitorii fiind cea originală13.
Prin 1920 biserica a fost repictată (de către preotul D. Mihăilescu), apoi reparată 20
de ani mai târziu, când a fost îndepărtată pictura în ulei şi s-a revenit la cea veche, lucrare
săvârşită sub îndrumarea PC pr. ic. stvr. Ioan Olteanu, în zilele P.S.S Episcop Dionisie al
Argeşului.
În anul 1841, din cauza cutremurului, arcada bisericii a crăpat, fiind ulterior
reparată. Alte reparații asupra locașului de cult sunt consemnate pentru anii: 1898, 1921 și
1937.
La câțiva metri spre apus, se află și clopotnița de zid cu boltă. Fațadele ei au două
rânduri de firide cu profile deosebite, iar cornișa e formată din câteva rânduri de cărămizi
în dinți.
8
ACADEMIA ROMÂNĂ, ms. 660, „Catagrafia metoaşelor d‟afară a sf. mitropolii, 1841”, f. 260
9
I.Ionașcu, Biserici, chipuri și documente din Olt, Ed. Ramuri, Craiova, 1934, p.92
10
I. Slavici, Monumente naționali: Monăstiri și biserici ortodoxe, București, 1882, pp.201-202
11
N.Iorga, Inscripții din bisericile României, II, București, 1890, pp. 201-202
12
I.Ionașcu, Biserici, chipuri și documente din Olt, Ed. Ramuri, Craiova, 1934, pp.96-97
13
IBIDEM
Nu este nicio mărturie care, să menționeze anul zidirii acestei clopotnițe dar,
conform tradiției, se crede că ar fi zidită, tot în același an cu biserica.
Lângă biserică, se află și resturile zidului de incintă, zid ce proteja biserica și
probabil obștea monahală de aici. Acum, se mai află doar o mică parte din zidul de
incintă, zid ce datează din anul 1767.
Date fiind vechimea şi trecutul ei, biserica ar trebui, să aibă multe cărţi de ritual
vechi, însă nu s-a găsit decât o
Cazanie, tipărită la Buzău, în
1834, dăruită de un anume
Isidor schimonahul din
Cernica, rugând pe preoţi să
pomenească la proscomidie pe
Cornilie ieroschimonahul,
Badea preot, Stan erei (preot,
n.n.), Rada ereiţa (preoteasa,
n.n.), Teodora.
De altfel, această sărăcie
se observa şi la 1772 căci, în
inventarul lui Inochentie din
acel an se găsesc: 1 minei
slavonesc spart; 1 ochoih slov.
vechiu; 1 liturg. slov. veche; 1 Locul unde sunt păstrate cele două pietre cu
evanghelie rumănească veche. inscripţii de la vechea mănăstire
Sărăcie era şi în odoare şi
veşminte, existând: 1 sfită de basma, 1 stihar, iar de basma, 1 pereche rucaviţe de dimie
verzi, 1 epitrahir (de) cofterii (stofă orientală preţioasă) vechi, 1 poală de iconostas făcută
nouă de Inochentie ieromonahul14.
Viața monahală se
pare că a existat în jurul
acestei biserici, până la
secularizarea averilor
mânăstirești, din 186415.
După acest an, datorită
faptului că așezământul
monahal nu a mai avut
resurse materiale, care
constau în pământ arabil,
obștea care mai rămăsese,
probabil în număr foarte
restrâns, a fost mutată la
Mânăstirea Stănișoara, din
județul Vâlcea16.
Conform unor
cercetări făcute de Săteni în faţa bisericii din Deleni-Olt în perioada
învățătoarea Ana interbelică (S.J.A.N. Olt)
14
IBIDEM
15
IBIDEM
16
A. Mihăilescu, Trei sate de pe Olt, p.23
Mihăilescu, cercetări ce nu par a fi bazate pe documente ale vremii, ci mai mult pe tradiție,
se pare că, aici a funcționat și o școală teologică, mai cu seamă un seminar teologic, de
grad inferior care, ar fi fost desființat tot în urma secularizării averilor mânăstirești, din
186417.
Tot în urma secularizării averilor mânăstirești, după ce așezământul monahal s-a
desființat, lăcașul de cult a fost transformat în biserică a satului, fiind încadrată drept filie
parohiei Comănița.
Lucruri legate de obștea monahală nu se mai păstrează dar, vom enumera șirul unor
egumeni care, s-au mai păstrat: Egumenul Inochentie – adormit la 1783, Ieromonahul
Sofronie – până în anul 1784, Egumenul Paisie – la 1785, Ieromonahul Matei Grumăzescu
– duhovnic la 1792, Ieromonahul Grigorie – la 1803, acesta a trăit 100 de ani, fiind
cunoscut sub numele de ,,Grama călugărul ot Strihareţ”, sau ,,Popa Grama” în
documentul din aprilie 1810.
Catagrafia Episcopiei Argeșului, din 1824, menționează ca slujitori pe Ioan și
18.
Nicolae În 1836, preotul Marin Duhovnicu se judeca pentru o călcare de moşie cu
Mihai C. Deleanu, proprietarul moşiei Cucuieţi19. La 1846, egumen al schitului Deleni era
Onufrei20 care raporta Episcopiei Argeş de îndeplinirea poruncii privind statornicirea
călugărilor.
La 1873 este amintit arhimandritul Isaia21.
După această dată nu se mai cunoaște numele vreunui egumen sau călugăr. Apoi au
slujit aceiaşi preoţi de la biserica din satul Comăniţa.
Dintre cei mai importanți preoți, care au slujit la parohia Comănița amintim: Pr.
Dumitru Mihăilescu, Pr. Ic. Stvr. Ioan Olteanu(1931-1977), Pr. Florian Ionescu(1977-
1980) etc.
Din anul
2010 biserica
,,Sfânta Treime”,
din satul Schitu-
Deleni este
încadrată în lista de
așteptare a
monumentelor
istorice (OT-II-
a.B.08862), pentru
renovarea și
conservarea
picturii.
În 1935 se inaugurau localul primăriei şi monumentul eroilor din Deleni-

Olt (imagine reprodusă din Anuarul Judeţului Olt din 1936, p. 240)
17
IBIDEM
18
I.Ionașcu,Catagrafia Eparhiei Argeș la 1824, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1942, p.91
19
Arhivele Naţionale Bucureşti, Inventare dosare mânăstireşti 180-199.
20
Arhivele Naţionale Bucureşti, Colecţia Ion Ionaşcu, inv. 1499, f. 79
21
Academia Română, mss. 229 (,,Răspunsuri chestionarului archeologicu”), f. 507. Se menţionează că
schitul are o vie de trei pogoane, o grădină de ½ pogoane pentru legume şi un pogon necultivat. La schit vieţuiau
trei călugări iar acoperişul avea nevoie de reparaţii.
Răsfoind ziarul Fapta (ianuarie-mai 1947)
Ion Tîlvănoiu
Pagina a doua a ziarului dedicată teatrului, literaturii şi cinematografului apare sub

îngrijirea lui C. Panaitescu22. Al. Raicu23, Valeriu Popovici24, Teodor Scarlat25,
Constantin Mihail26 şi Scarlat Răutu27 investighează lumea teatrală.
Interviurile din lumea teatrală sunt semnate de C. Panaitescu28 sau H. D. Mirea29.
Despre starea teatrului românesc se exprimă şi unii gazetari30 iar cancanurile din lumea
scenei sunt surprinse în cadrul rubricii ,,Culise şi reflectoare”31.
Despre proiectele scriitorilor aflăm din rubrica ,,Anchetele Faptei”32.
Cărţile recent apărute sunt prezentate de Emil Manu33, Valeriu Popovici34 şi Enric
Furtună .35
22
care semnalează la 4 aprilie 1947 reapariţia romanului ,,Maidanul cu dragoste”, de G. M.
Zamfirescu; probabil tot al său şi articolul ,,Teatrul lui Camil Petrescu. Impresiile interpreţilor. Actualele
preocupări ale dramaturgului” (An. V, nr. 778/13 apr. 1947);
23
,,Profiluri din teatru: „ Anghelescu” (An. IV, nr. 696/4 ian. 1947); ,,Profiluri din lumea teatrului: Ion
Dacian” (An. IV, nr. 699/9 ian. 1947); ,,Marioara Voiculescu” (An. IV, nr. 704/16 ian. 1947); ,,Eugenia Zaharia”
(An. IV, nr. 712/24 ian. 1947); ,,Tantzi Cocea (An. IV,nr. 717/31 ian. 1947); ,,Marieta Anca” (An. IV, nr. 719/2
febr. 1947); ,,G. Storin” (An. IV, nr. 726/10 febr. 1947); ,,Maria Filotti” (An. IV, nr. 735/22 febr. 1947); ,,George
Calboreanu” (An. V, nr. 739/27 febr. 1947); ,,O piesă care s-a jucat pe toate scenele Europei: Titanic Vals, de
Tudor Muşatescu, la Bucureşti, Budapesta, Berna şi Londra” (An. V,nr. 774/6 apr. 1947);
24
,,Profiluri din lumea teatrului: N. Kiriţescu” (An. IV, nr. 697/5 ian. 1947); ,,V. Maximilian” (An. IV, nr.
703/14 ian. 1947); ,,I. Iancovescu” (An. IV, nr. 714/27 ian. 1946);
25
,,N. Vlădoianu” (An. IV, nr. 709/20 ian. 1947);
26
,,Alexandru Moissi” (An. V, nr. 773/8 apr. 1947);
27
,,Mihai Popescu” (An. IV, nr. 706/17 ian. 1947);
28
,,De vorbă cu d. Aurel Ion Maican despre criza teatrului românesc” (An. IV, nr. 703/14 ian. 1947);
,,Criza autorilor dramatici români. Răspunsul d-lui I. Al. Valjean” (An. IV, nr. 713/26 ian. 1947); ,,Criza de
inspiraţie sau criza de debuşee? Răspunsurile d-lor Al. Kiriţescu şi V. Timuş” (An. IV, nr. 721/5 febr. 1947); ,,De
vorbă cu d. I. Sahighian, primul director de scenă al Teatrului Naţional” (An. IV, nr. 726/10 febr. 1947); ,,De vorbă
cu dl. Sică Alexandrescu, directorul Teatrului Comedia” (An. IV, nr. 729/14 febr. 1947); ,,Critica dramatică şi
rosturile ei fireşti. Răspunsurile d-lor I. Flavius şi Oscar Lemnaru” (An. IV, nr. 736/23 febr. 1946. Ultimul
precizează: ,,Mă simt dator să spun că sunt cu totul de acord cu acţiunea de purificare a teatrului, acţiune
datorată d-lui Mircea Damian [...] Domnul Mircea Damian este însă un izolat şi scrisul său provoacă deocamdată
răsunetul pe care-l are orice fenomen ieşit din comun. În ziua în care mai mulţi vor gândi ca domnia sa, cronicarii
dramatici îşi vor putea impune punctul de vedere”); ,,De vorbă cu dl. I. Massof în ajunul apariţiei Vieţii lui Tănase-
o istorie a revistei româneşti” (An. IV, nr. 737/24 febr. 1947); ,,Sică Alexandrescu contra I. Şahighian” (An. V, nr.
738/26 febr. 1947); ,,După premiera piesei Mânzul Nebun” (An. V, nr. 755/18 martie 1947; interviu cu Cezar
Petrescu);
29
,,O premieră mult aşteptată: Ruy Blas la Teatrul Naţional. De vorbă cu d. Ion Şahighian despre
semnificaţia şi actualitatea capodoperei lui Victor Hugo” (An. V, nr. 756/19 martie 1947; vezi şi articolul ,,Înainte
de premiera Ruy Blas la Teatrul Naţional”, în nr. 758/22 martie 1947);
30
,,Critica dramatică şi rosturile ei fireşti. Răspunsurile d-lor Simion Alterescu (Rampa) şi Dan
Petraşincu (Naţiunea)”(An. V, nr. 762/26 martie 1947, nesemnat)
31
La 14 ian 1947 este remarcată piesa pentru copii a lui George Silviu ,,Ciufulici” de la Teatrul Naţional
Sf. Sava. Virginica Romanowski va apărea în viitorul spectacol al teatrului Modern intitulat ,,S-a întâmplat pe
bulevard”; la 17 ian. 1947 aflăm că Radu Beligan ,,îşi va face apariţia pe scena teatrului Nostru în comedia
,,Trenul spre Veneţia”. Numai să n-aibă întârziere cu vremea asta”; la 18 martie 1947 citim următoarea
anecdotă: Victor Eftimiu a fost întrebat după lectura dramei unui tânăt autor cum îi place. Maestrul spune că ar
trebui înlocuit finalul, astfel ca eroul să nu se mai otrăvească ci să se împuşte. ,,De ce maestre?”- a întrebat
tânărul aspirant. ,,-Ca să se deştepte spectatorii”, a răspuns Eftimiu; la 31 mai citim despre premiera piesei
,,Cezar şi Cleopatra”, de G. B. Shaw, la Teatrul Naţional, în tălmăcirea lui Camil Baltazar şi Mary Lăzărescu,
având în rolurile principale pe George Calboreanu şi Carmen Tăutu;
32
,,Ce pregătesc autorii dramatici români” (An. IV, nr. 706/17 ian.1947; Camil Petrescu a dat bun de
tipar pentru ediţia definitivă a operelor sale dramatice la Fundaţii; Tudor Şoimaru revedea două piese mai
vechi: ,,Candide” şi ,,Corabia de aur” şi lucra la două comedii dramatice: ,,Azi înfloresc anemonele” şi ,,Stele nu
mai cad”. Una era pentru Naţionalul din Cluj unde i se jucase cu succes ,,Furtuna în Olimp”; N. Kiriţescu şi-a
suspendat o vreme activitatea dramatică fiind ocupat cu organizarea Direcţiei Generale a Teatrelor şi Operelor;
Sergiu Milorian aminteşte de cele două spectacole radiofonice pentru copii, ,,Enescu” şi ,,Mozart”
Cronicile plastice nu sunt semnate36 iar cronica muzicală este semnată de Scarlat Răutu37.
Colaborează sporadic: D. Stelaru38, Ştefan Dragu39, D. Iov40, Constantin Mihail41,
Rene Theo42, George Demetru-Pan43, Ion Marin Sadoveanu44, Ion Caraion45, Eugen
Pârâianu46.
Foarte activi se arată pe tărâm literar-artistic tânărul Valeriu Popovici47 şi Al.
48
Raicu .
33
,,Cântecele mele”, de Victor Ion Popa (An. IV, nr. 697/5 ian. 1947); la 10 aprilie, o notă aminteşte
despre volumul lui Barbu Brezeanu Zăvor fermecat apărut recent, despre placheta de versuri a scriitorului D.
Savu de la Arad, despre volumul de versuri al Sandei Movilă intitulat Călătorii şi despre lucrarea lui Al.
Mironescu Certitudine şi adevăr apărută la Casa Şcoalelor; vezi şi ,,Pe marginea crizei culturii europene” (An. V,
nr. 804/20 mai 1947);
34
,,Rene Theo: Ţara în reportaj” (An. IV, nr. 698/6 ian. 1947; broşura prefaţată de Mircea Damian
surprinde viaţa căutătorilor de aur din Munţii Apuseni, descrie calvarul bolnavilor de lepră din ,,republica” de la
Tirchileşti, lângă Isaccea, ample reportaje despre Delta Dunării, Ada-Kaleh şi contrabandiştii de la graniţa de
Vest. Cartea apare în ,,editura proprie Nea Ellas” din Bucureşti iar cronicarul remarcă ,,cursivitatea ei limpede şi
viguroasă, expunerea unor situaţii consistente cu o uşurinţă de plasticizare reală şi interzicerea oricărei
literaturizări a elementelor descoperite”. Din parcurgerea volumului reţinem că în urma unui apel făcut în ziarul
Fapta, s-a strâns suma de 1 111 000 lei ,,cu care s-a putut cumpăra aparatul de radio care a fost donat
Leprozeriei din Tirchileşti” (p. 28). Detalii şocante despre viaţa acestor bolnavi uitaţi de lume); la 17 ian. 1947
este prezentat volumul ,,Niţă Pitpalac şi famelia prin Europa”, de Cosco; la 26 ian. 1947 se ocupă de volumul
,,Victor şi Ana” de Ana Luca, apărut la editura Forum; la 30 ian. 1947 este recenzat volumul ,,Cântece de
galeră”, de Cicerone Theodorescu; ,,Libertatea de a trage cu puşca”, de Geo Dumitrescu (An. V, nr. 761/24
martie 1947; cartea este ,,cea mai reprezentativă expunere de linii de forţă artistice pe care a putut-o concretiza
în vers generaţia actuală până în prezent”; ,,Oameni şi cărţi”, de Silvian Iosifescu (An. V, nr. 766/31 martie 1947);
,,Vasile Alecsandri şi Elena Negri. Cu un jurnal inedit al poetului”, de C. D. Papastate (An. V, nr. 762/26 martie
1947); o notă din 31 martie 1947 anunţă viitoarea apriţie a romanului ,,Poezia trupului”, de C. Manolache; ,,Cass
Timberlane”, de Sinclair Lewis (An. V, nr. 773/8 apr. 1947); la 17 apr. 1947 sunt prezentate volumele Cântece
negre, de Ion Caraion şi De pe Valea Motrului, de Miza Cretzianu; ,,Oameni la pândă”, de Liviu Bratoloveanu
(An. V, nr. 789/30 apr. 1947; ,,o mărturie neaşteptată aunui scriitor care se subjugă de bună voie şi cu mare
talent rosturilor mari şi deplin dospite ale unui popor care-şi are o specificitate proprie”); ,,Pe cai de miază-zi”, de
Al. Duiliu Zamfirescu (An. V, nr. 797/10 mai 1947); ,,Zăvor fermecat”, de Barbu Brezianu (An. V, nr. 799/14 mai
1947);
35
,,I. Peltz. Consideraţii generale după citirea romanului Israel Însângerat” (An. IV, nr. 706/17 ian.
1947);
36
,,Sala Dalles. Expoziţia Traian Bilţiu Dăncuş” (An. IV, nr. 697/5 ian. 1947);
37
,,Anul muzical 1946” (an. IV, nr. 696/4 ian. 1947, cu note despre activitatea lui E. Ciomac, G.
Georgescu ,,care trebuie să suporte încă, din nenorocire, consecinţele unei activităţi care n-are tangenţă cu
arta”, Constantin Silvestri, Paul Constantinescu); ,,Orchestra Radio. Dirijor Mircea Bârsan. Solist Radu
Aldulescu” (An. IV, nr. 709/20 ian. 1947); ,,Concertele Filarmonicii şi recitalul de violoncel Mirko Dorner la
Ateneul Român” (An. V, nr. 738/26 febr. 1947); ,,Filarmonica. Concert de muzică românească dirijat de d. Mihail
Jora” (An. V, nr. 807/23 mai 1947); ,,Profiluri din lumea muzicală: Mihail G. Andricu” (An. V, nr. 811/29 mai
1947);
38
,,Între ieri şi azi” (An. IV, nr. 716/31 ian. 1947);
39
,,N. Gogol” (An. IV, nr. 724/9 febr. 1947); ,,Alex. Puşchin” (An. IV, nr. 729/14 febr. 1947); ,,Heine”
(An. IV, nr. 733/19 febr. 1947); ,,Selma Lagerlof” (An. V, nr. 763/28 martie 1947); ,,Ion Minulescu” (An. V, nr.
778/13 apr. 1947); ,,N. Grigorescu” (An. V, nr. 807/23 mai 1947); ,,Anton Holban” (An. V, nr. 809/26 mai 1947);
40
,,Scriitoarea Emilia Pardo Bazan” (An. IV, nr. 729/14 febr. 1947); ,,Un scriitor popular: Ion Dragoslav”
(An. V, nr. 794/7 mai 1947, cu detalii despre sfârşitul scriitorului şi locul său de veci de la Fălticeni);
41
,,C. Dobrogeanu-Gherea” (An. IV, nr. 736/23 febr. 1947); ,,Blasco Ibanez” (An. V, nr. 738/26 febr.
1947);
42
,,Telefoniada” (An. V, nr. 753/16 martie 1947);
43
,,Un regizor: d. Rubio Liviu” (An. V, nr. 755/18 martie 1947);
44
,,Gânduri pentru cea mai mare sărbătoare” (An. V, nr. 778/13 apr. 1947);
45
,,Două amintiri” (An. V, nr. 793/6 mai 1947; despre ziariştii de ieri);
46
,,Cum s-a turnat acum 21 de ani primul film sonor” (An. V, nr. 795/8 mai 1947); ,,Profiluri din teatrul
românesc: N. Soreanu” (An. V, nr. 800/12 mai 1947);
47
,,Profiluri din literatură: Cezar Petrescu” (An. IV, nr. 720/3 febr. 1947); ,,Profiluri din plastică. Iser”
(An. IV, nr. 727/12 febr. 1947; tot aici se vorbeşte despre sărbătorirea lui Iser la Ministerul Artelor, eveniment la
care a participat ministrul Ion Pas, H. Maxy, Traian Cornescu, Zambaccian, Argintescu-Amza şi Gala Galaction.
Emoţionat, Iser a anunţat că premiul de 5 milioane lei oferit de Ministerul Artelor îl va dona câtorva pictori tineri şi
săraci); ,,Profiluri din literatura română: Eugen Lovinescu” (An. V, nr. 794/ 7 mai 1947); ,,Neagu” (An. V,nr.
807/23 mai 1947, pamflet la adresa caricaturistului Neagu Rădulescu); ,,Al. Kiriţescu” (An. V, nr. 808/25 mai
1947); ,,Mihail Sebastian” (An. V, nr. 810/26 mai 1947);
O epigramă a lui Dragne Ion Drăgnescu- finul lui Mircea Damian- dedicată
pescarilor dunăreni care îl salvaseră de la înec pe Rene Theo, ,,autorul volumului Ţara în
reportaj”, apărută la 5 ianuarie 1947, ne indică indirect data apariţiei acestui volum
prefaţat de Mircea Damian:
,,Vă admir c-aţi încercat
Şi l-aţi scos de la-necat
Dar salvată secătura
E la apă... editura”.
Editorialele lui Mircea Damian pun în discuţie rolul presei şi menirea ziaristului 49
şi scriitorului50, problemele zilei51, tarele politicienilor şi afaceriştilor52 dar şi meritele
altora53. Alteori se adresează demnitarilor54 cu curaj. La 5 februarie 1947 semnează un
editorial laudativ despre George Enescu55.
Mircea Damian continuă seria cronicilor dramatice56, polemizează57 şi înfierează
lipsa de talent ori superficialitatea unor vedete58.
48
,,Amintiri despre Ion Minulescu” (An. V, nr. 777/12 apr. 1947, cu amintiri din turnee şi şezători
literare); ,,O mare biruinţă literară: Oameni la pândă. Un scriitor nou:Liviu Bratoloveanu. O epopee a satului
românesc şi câteva probleme actuale de artă” (An. V, nr. 780/18 apr. 1947; ,,Una dintre cele mai bune realizări
epice care au răsărit în ultima vreme. Este vorba de o încercare de epopee a satului românesc concepută în
cadrul unei trilogii dintre care romanul de faţă constituie începutul[...] Ne aflăm în faţa unei cărţi care evidenţiază
un scriitor de mare viitor”, cu un portret al autorului);
49
,,Tot despre disciplina în muncă” (An. IV, nr. 700/11 ian. 1947; ,,Majoritatea ziariştilor noştri se tem
însă de discuţii ca să nu supere pe cineva. Vorbind pe şleau ei se tem să nu supere guvernul şi P. Comunist.
Temerea aceasta e cu totul nejustificată deoarece atât guvernul cât şi P. Comunist nu se pot supăra, nu au
dreptul să se supere în faţa unor critici obiective care le folosesc în primul rând lor. Rolul presei este tocmai
acela de a semnala stările de lucruri în chip sincer şi obiectiv şi bineînţeles, sub iscălitură, pentru ca autorităţile
să ia măsurile necesare de îndreptare a răului”); ,,Despre pseudonim” (An. V, nr. 768/2 apr. 1947; ocupându-se
de o broşură a lui I. Ludo, afirmă: ,,Dar şi pe timpul legionarilor şi sub Antonescu, mulţi evrei au colaborat la
diferite ziare şi reviste sub alte pseudonime sau fără nici o semnătură. Cel puţin eu am avut la Fapta unul, la
Ecoul vreo patru.”); ,,Barbu Lăzăreanu” (An. V, nr. 804/20 mai 1947);
50
,,Cine vorbeşte” (An. V, nr. 782/20 apr. 1947; despre Sorana Gurian);
51
,,Îl dărâmăm sau nu?” (An. IV, nr. 708/19 ian. 1947; vorbind despre Teatrul Naţional ale cărui ruine
aşteptau de 2 ani o decizie a autorităţilor, îndeamnă pe Zaharia Stancu, director al Teatrului Naţional , să ia o
hotărâre căci ,,ruinele acelea arse şi împrejmuite cu gard de scânduri sunt ca o pată pe obrazul culturii
româneşti, ca o bubă în inima oraşului”; ,,Universitatea craioveană” (An. IV, nr. 709/20 ian. 1947);
52
,,Un demagog” (An. IV, nr. 735/22 febr. 1947, despre D.R. Ioaniţescu); ,,Afaceristul tricolor” (An. IV,
nr. 737/24 febr. 1947; despre D. Mociorniţă);
53
,,Zambaccian” (An. V, nr. 761/24 martie 1947; laudă gestul colecţionarului care a donat statului
operele de artă adunate într-o viaţă);
54
,,Scrisoare deschisă d-lui Teohari Georgescu, ministru de interne” (An. IV, nr. 713/26 ian. 1947);
55
,,Ambasadorul” (An. IV, nr. 721/5 febr. 1947);
56
la piesele: ,,Legea divorţului”, de Clemence Dane, traducere de Margareta Stoian şi Ovidiu
Constantinescu, la Teatrul Maria Filotti şi ,,Ana Carenina” la Teatrul Odeon (An. IV, nr.697/5 ian. 1947); ,,Nunta
din Perugia”, de Al. Kiriţescu, la Teatrul Naţional (An. IV, nr. 715/30 ian. 1947; ,,Lucrarea d-lui Al. Kiriţescu are
merite incontestabile dar are şi defecte dintre care cel mai important aş putea spune că este confuzia în care
plutesc interpreţii, precum şi unele accente retorice care aduc aminte de tragedia greacă.”; ,,Primăvara a venit”,
de John van Druten, traducere Alf Adania la Teatrul Comedia (An. IV, nr. 717/31 ian. 1947, cu aprecieri la
adresa lui Radu Beligan: ,,Actorul acesta cu infinite resurse, a dovedit încă o dată că are un umor impresionant
de omenesc, care dacă te face să râzi cu lacrimi, te şi înduioşează. […] Mai cu seamă în scenele de mirare şi
nedumerire este irezistibil”); ,,Ave Maria”, de Mircea Ştefănescu, la Teatrul Odeon (An. IV, nr. 724/9 febr. 1947;
,,Lucrarea dramatică a d-lui Mircea Ştefănescu este atât de absurdă, atât de idiot dulceagă şi conţine scene atât
de neverosimile, atât de tari, încât mă mir că un autor dramatic cu experienţă a putut s-o scrie iar un teatru a
putut s-o joace”; ,,Fedora”, de Victorien Sardou, la Teatrul Naţional (,,[…] piesa este o inepţie”) şi ,,Nunta lui
Stroe”, de N. Stroe, St. Cristodulo, Aurel Felea şi N. Kanner, la Teatrul Atlantic (,,Textul este îngrozitor de sărac
şi dezgustător de vulgar”; An. IV, nr. 727/12 febr. 1947); ,,Sybill”, de Victor Iacoby, traducere de Tudor
Muşatescu şi V. Timuş, la Teatrul Savoy (An. IV, nr. 733/19 febr. 1947); ,,Aşternutul de mătase”, de Andre
Birabeau şi Georges Dolley (An. IV, nr. 735/22 febr. 1947; ,,O comedie uşoară, cu conţinut moral”); ,,Copilul
(Fanny)”, de Marcel Pagnol, traducere de Niculae Moldoveanu, la Teatrul Odeon (An. IV, nr. 737/24 febr. 1947,
remarcă pe G. Calboreanu ,,Actorul acesta unic în teatrul românesc, dezlănţuie atâta teroare şi atâta bunătate
încât acoperă întreg ansamblul. Are accente cutremurătoare dar şi duioase; este usturător de ironic dar şi
emoţionant de bun”. Regia Luciei Sturdza-Bulandra ,,are multe goluri”); ,,Doctorul”, de Kistemaekers, la Teatrul
La 24 ianuarie 1947, Mircea Damian se

adresează în scris lui Camil Petrescu59 pe care îl
numeşte învăţătorul său, reamintindu-i de toamna
anului 1928 când gazetarul a debutat în Universul
Literar, primind din mâna directorului de atunci,
Camil Petrescu, 500 de lei cu care a fugit la prima
lăptărie să-şi astâmpere foamea. Gazetarul aminteşte
că a dormit pe mesele unei odăi din palatul din strada
Brezoianu unde era redacţia şi recunoaşte ,,că datorită
îndrumărilor dumitale am rămas lângă condei în loc
să mă fi întors la plug”. Citind însă într-un număr
recent al Contemporanului articolul intitulat ,,Cuvânt
către un tânăr confrate”, Damian nu înţelege însă
cum ,,acelaşi Camil Petrescu, care a crescut atâtea
generaţii de scriitori, acelaşi Camil Petrescu, care a
dus atâtea polemici, atâtea campanii de presă şi
atâtea lupte, acelaşi Camil Petrescu, care a îmbogăţit
literatura română cu atâtea strălucite opere literare,
filozofice şi teatrale, acelaşi Camil Petrescu, pe care
l-am cunoscut mereu dârz şi neînduplecat- spune
astăzi, adresându-se unor tineri, că scrisul e zădărnicie!” Bănuind că dramaturgul are o
supărare, îl îndeamnă să revină la datoria lui: ,,Datoria dumitale care ai vânturat atâtea
idei, care ai îmbogăţit literatura ţării cu atâtea opere, care ai fost un animator vreme de
treizeci de ani în câmpul chinuit al scrisului, care ai fost prezent în toate dezbaterile
culturale şi literare , care ai întemeiat reviste şi ai determinat curente- datoria dumitale
este să încurajezi mai departe pe cei ce-ţi cer un cuvânt şi să nu absentezi de la marele
examen al veacului. Nu cred că e nevoie să-ţi atrag atenţia cât de importantă este epoca
pe care o trăim noi. [...] Rămânând la margine şi cobind, fără să ai măcar scuza că eşti
Municipal (An. V, nr. 754/17 martie 1947); ,,Mânzul nebun”, de V. Rusu-Şirianu şi Cezar Petrescu, la Teatrul
Naţional Sf. Sava şi ,,Misteriosul Beverley”, de I. Verneuil, şi G. Berr, traducere de N. Carandino, la Teatrul
Modern (An. V, nr. 756/19 martie 1947; prima ,,nu e construită cu destul meşteşug” ); ,,Lângă draga mea”, de
Marcel Achard, traducere de Mircea Ştefănescu, la Teatrul Comedia (An. V, nr. 762/26 martie 1947; laudă
evoluţia Elvirei Godeanu care interpretează rolul unei femei în 5 epoci diferite); ,,Seringa”, de Tudor Arghezi, la
Teatrul Naţional (An. V. nr. 773/8 apr. 1947; ,,Dacă e să judecăm Seringa din punct de vedere al valorii
dramatice, este nulă. Iar ca subiect constituie o ruşine şi o necuviinţă. […] Dl. Arghezi nu are nici fineţe nici
generozitate. E vulgar, obscen şi josnic. […] Seringa e un pamflet fără nici o valoare literară. […] De la balcon s-
au auzit nişte fluierături.” Opiniile lui Mircea Damian au fost împărtăşite de majoritatea cronicarilor dramatici: N.
Papatanasiu de la Drapelul/9 apr. 1947: ,,O piesă ternă”; Judex, în Dreptatea/9 apr. 1947: ,,Operă convenţională
şi o aprigă răfuială autohtonă cu doctorii”; G. Milian în Semnalul, Oscar Lemnaru în Dreptatea Nouă, Simion
Alterescu în Rampa, F. Aderca în Apărarea, Teodor Răşcanu în Era Nouă, I. Ludo în Răspântia, Liviu Rubio în
Poporul, Gh. Nenişor în Liberalul, ş.a.); ,,Teatru sau bâlci?” (An. V, nr. 801/12 mai 1947; despre criza teatrului,
rabatul de la calitate pe care îl face Tudor Muşatescu şi absenţa oricărei implicări a Direcţiei Teatrelor condusă
de N. Kiriţescu. La 13 mai 1947 este publicată o scrisoare a lui Sergiu Milorian către Mircea Damian pe aceeaşi
temă: ,,Ce face direcţia Generală a Teatrelor şi ce rost mai are?”. Încercarea de a dezvinovăţi instituţia nu
convinge iar Mircea Damian revine la 21 mai cu un nou articol ,,Doi şi cu doi fac patru” în care concluzionează:
,,Când cineva n-a fost în stare să desfăşoare o activitate constructivă într-un post oarecare, indiferent dacă a fost
sau nu bine intenţionat, înseamnă pur şi simplu că persoana în chestiune este incapabilă”. Atacul îl viza pe
Kiriţescu. ); ,,Omul din Ceatal”, de Mihail Davidoglu, la Teatrul Naţional (An. V, nr. 810/26 mai 1947, este piesa
de debut a autorului, Spectacolul ,,trebuie văzut pentru că pe lângă merite mari are şi scăderi şi mai mari”);
,,Fortunato”, de Alfred de Musette (idem);
57
,,Prea multă minte strică” (An. IV, nr. 712/24 ian. 1947, despre ideile regizorului Ion Sava);
58
,,Plăgile teatrului românesc: Nadia Cantacuzino” (An. IV, nr. 699/9 ian. 1947);
59
,,Scrisoare deschisă domnului Camil Petrescu” (An. IV, nr. 712/24 ian. 1947);
isprăvit, nu numai că nu vei avea
nici un merit, dar înseamnă pur şi
simplu că, dintr-un anume punct
de vedere, niciodată nu ai fost
ceea ce credeai că eşti, ceea ce
ne închipuiam cu toţii că eşti.
Dragă Camil, îmi eşti dator un
răspuns.”
Răspunsul dramaturgului
vine la 20 aprilie 194760 şi va
continua cu o serie de articole,
unele fiind reluate dintre cele publicate în Fapta în anul 1944. Interesante rămân cele în
care se adresează lui Perpessicius61.
Ziarul Fapta împlinea 4 ani la 25 februarie 1947, prilej pentru Mircea Damian de a
rememora greutăţile începuturilor şi de a sublinia linia independentă a ziarului. Despre
sine afirmă: ,,Am pledat cu îndârjire, cu pasiune, pentru apărarea omului, pentru
dreptatea socială, pentru libertate, dincolo de partide şi de curente politice. Ziare
independente mai sunt în presa românească dar mi se pare că şi independent şi singur în
acelaşi timp sunt numai eu62”.
Un eveniment
notabil căruia ziarul i-a
acordat atenţie a fost
donaţia făcută de
Zambaccian statului
român63. Zambaccian
avea cea mai
importantă colecţie de
tablouri iar gestul său i-
a adus drept
recompensă medalia
Meritul Cultural în grad
de ofiţer, medalie Un editorial semnat de Camil Petrescu apărut în ziarul Fapta
oferită de ministrul la 31 mai 1947
60
,,Zădărnicia scrisului” (An. V, nr. 782/20 apr. 1947; Camil menţionează că nu doar Mircea Damian i-
a reproşat absenţa din presă ci şi ,,acea mare romancieră, podoaba literaturii româneşti” (probabil Hortensia
Papadat Bengescu) ca şi ,,sagacele critic din noua generaţie” (probabil Vl. Streinu). Despre ,,vechiul meu
prieten Mircea Damian” menţionează că ,,vreo 18 ani m-am găsit cu condeiele vecine în multe împrejurări ”);
vezi de acelaşi autor şi: ,,Şi totuşi a fost război” (An. V, nr. 783/21 apr. 1947, cu aprecieri despre gazetăria lui
Mircea Damian), ,,Drama care a început” (An. V, nr. 786/26 apr. 1947); ,,Cine plăteşte nota?” (An. V, nr. 787/27
apr. 1947); ,,Din nou cine plăteşte nota?” (An. V, nr. 788/28 apr. 1947); ,,La Budapesta” (An. V, nr. 791/2 mai
1947); ,,Soluţia democratică şi soluţia noocratică” (An. V, nr. 792/3 mai 1947); ,,Diagnosticul” (An. V, nr. 794/7
mai 1947); ,,Institute de cercetări ştiinţifice” (An. V, nr. 796/9 mai 1947); ,,O lecţie de optimism” (An. V, nr. 797/10
mai 1947); ,,Teatrul Naţional” (An. V, nr. 799/14 mai 1947); ,,O decoraţie” (An. V, nr. 800/12 mai 1947); ,,Ziua
cărţii, noaptea teatrului” (An. V, nr. 801/12 mai 1947); ,,De la credite la medalii” (An. V, nr. 806/22 mai 1947);
,,Reazim” (An. V, nr. 807/23 mai 1947); ,,Legea drepturilor de autor” (An. V, nr. 809/26 mai 1947);
61
,,O scrisoare deschisă unui confrate de arme, de litere şi de năduf” (An. V, nr. 804/20 mai 1947, cu
evocarea tinereţii comune şi a anilor de după primul război mondial); ,,Lui Perpessicius în continuare” (An. V, nr.
805/21 mai 1947); ,,După 25 de ani” (An. V, nr. 813/31 mai 1947; despre condiţiile grele în care trăieşte şi
lucrează tânărul sculptor Ion Vlad);
62
,,Aniversarea noastră” (An. V, nr. 738/26 febr. 1947);
63
,,Solemnitatea semnării actului de donaţie făcut de d. Zambaccian statului Român” (An. V,nr.
738/26 febr. 1947);
artelor. La festivitate au participat: Mihail Sadoveanu- preşedintele Camerei Deputaţilor,
Victor Eftimiu- preşedintele Societăţii Scriitorilor Români, I. Jalea, H. Blazian, Gala
Galaction ş.a. În cuvântul său, donatorul a explicat cum a luat naştere colecţia sa.
La împlinirea unui an de la încetarea din viaţă a scriitorului şi omului de teatru
Victor Ion Popa, acesta este omagiat64 la 28
martie 1947.
Reuniunile Cercului de literatură şi
artă Fapta au continuat. La şedinţa din 6
aprilie 1947 au citit din operele lor: Ion
Larian Postolache, Emil Manu, V. V.
Niţulescu, I. Şerbăneanu şi alţii. Au fost
prezenţi între alţii: Scarlat Răutu, Constantin
Mihail, C. Tonegaru, N. Tăutu, Radu Scrisoare deschisă adresată de Mircea
Căplescu. La 28 aprilie era anunţat un mare Damian lui Camil Petrescu
festival literar la Piteşti, la invitaţia revistei
Gândul Nostru şi a autorităţilor locale. Au participat: V. Popovici, C. Panaitescu, Liviu
Bratoloveanu, Constantin Mihail şi Al. Raicu.Mircea Damian nu a putut participa din
cauza problemelor de sănătate, în această perioadă fiind operat la laringe. Detalii despre
desfăşurarea evenimentului găsim la 6 mai 194765.
O ştire menţionează că la 23 aprilie 1947 are loc la Ateneul Român un festival
artistic organizat de Uniunea Sindicatelor de Artişti, Scriitori şi Ziarişti pentru
sărbătorirea celor 40 de ani de activitate artistică ai lui Grigoraş Dinicu. Orchestra ,,Barbu
Lăutaru”, condusă de Victor Predescu va susţine un recital cu acest prilej.
Cu prilejul împlinirii a doi ani de la dispariţia lui Mihail Sebastian, în sala de
festivităţi a liceului ,,Mihail Sebastian” (fost Cultura B) a avut loc un spectacol
comemorativ. Au participat: Petre Mirescu (secretar-general în Ministerul Educaţiei), Al.
Rosetti (rectorul Universităţii Bucureşti), N. D. Cocea, Camil Petrescu, Perpessicius,
Aristide Blank, Ury Benador, Petru Comarnescu, George Vraca, I. Finteşteanu, Al. Finţi,
Oscar Lemnaru, Cella
Serghi, Leny Caler,
Beate Fredanov şi un
numeros public66.
Scrisoare deschisă adresată de Mircea Damian ministrului de interne Teohari

Georgescu
64
,,Profiluri din teatrul românesc. Victor Ion Popa”, de Valeriu Popovici; ,,Viaţa şi opera lui Victor Ion
Popa”, de Şt. Dragu (An. V, nr. 766/31 martie 1947, cu un portret al scriitorului şi detalii biografice)
65
Şezătoarea a avut loc la teatrul comunal din Piteşti, gazde fiind dl. Vrăbiescu (directorul ziarului
Gândul Nostru), d. Popovici (ajutor de primar), doamnele Ludmila Florea şi Udrişteanu sub patronajul primarului
oraşului Piteşti, Teodor Bachide. Mircea Damian nefiind prezent a trimis următoarea telegramă: ,,În starea fizică
în care mă aflu, găsesc momentul de a transmite cel puţin telegrafic cele mai solide sentimente ale mele faţă de
publicul piteştean. Rugându-l să-mi ierte absenţa cu totul neaşteptată, îi doresc să mă considere prezent prin cei
mai de seamă colaboratori ai mei. Mircea Damian”. Au recitat versuri Maria Constantinescu (Piteşti), Ludmila
Florea (Piteşti), Valeriu Popovici şi Constantin Mihail. Liviu Bratoloveanu a susţinut conferinţa ,,Cum am scris
Oameni la pândă”, Vasile Nicău a citit nuvela ,,Moartea soacrei” iar C. Panaitescu a prezentat un fragment din
volumul ,,Invitaţie la miracol”. După ce a subliniat poziţia singulară a lui Mircea Damian în literatura românească,
Alexandru Pană a citit fragmentul ,,Nişte execuţii la Jilava” din romanul ,,Rogojina”. Cele două părţi ale
programului au fost încheiate cu un program muzical iar ,,publicul numeros şi select” a urmărit ,,cu atenţie acest
program amplu şi divers, subliniind prin aplauze satisfacţia de a participa la astfel de manifestări ale creaţiei
artistice”.
66
,,Comemorarea lui Mihail Sebastian” (An. V, nr. 813/31 mai 1947);
Prefecţii judeţului Romanaţi (V)
Cornel Manolescu
ȘUCULESCU, DUMITRU ( DEMETRU ) *1907, martie 14 –iulie 5, prefect Romanați.

S-a născut la 4 februarie 1875 în comuna Osica de Jos, județul Romanați (azi jud. Olt ).
După terminarea liceului Carol I din Craiova se înscrie la Facultatea de Drept din
București.
Devine licențiat al acesteia, în 1898, cu teza: ,,Culpa contractuală în dreptul
roman și român. Teza pentru licență susținută de Demetru Șuculescu. București ( Tip.
G.A. Lăzăreanu ).1898 ( 23, 5 x16 ). 1f., 76 p. ( Facultatea de Drept din București ).
( II.409 ).‟‟ Doctoratul și-l ia la Paris în 1912.
În anul 1899 s-a înscris în baroul avocaților din Romanați și tot în același an se
transferă la Craiova până în 1907 când pleacă la București profesând avocatura în cadrul
baroului avocaților din județul Ilfov.
A făcut politică liberală
fiind deputat și prefect de
Romanați ( numit 1907, martie
14 ). Și-a dat demisia pe 5 iulie
1907.
,,D. Șuculescu,
prefectul jud. R-ți, și-a dat
demisiunea, care a fost primită.
D. Mustață, directorul
prefecturei a fost însărcinat să
gereze afacerile prefecturei
până la numirea unui titular.‟‟67
A fost căsătorit cu
Elena, având 2 copii: Dumitru Şuculescu (imagine din Albumul corpului
*Gabriela-Victoria- avocaţilor din România de L. Scărlătescu, Bucureşti,
Elena ( n.31 octombrie 1903 ) 1911)
*Dumitru ( n.7 februarie 1905. Decedat act. nr. 106 din 18. 01.1974, înregistr. la
Comitetul Executiv al Consiliului Popular, sect.1, București ).68
În anul 1912, cu prilejul alegerilor palamentare a fost adversarul lui Nicolae
Titulescu, la Romanați, din partea liberalilor, fiind învins de către acesta.
Ca deputat al Colegiului I. Romanați, ține un discurs în ședința Camerei de la 19
aprilie 1914, în discuția generală a propunerii de revizuire a Constituției.69
În anul 1915, când Octavian Goga a candidat la Romanați din partea Federației
Unioniste, care cerea intrarea României în război alături de Antanta, el era șeful
organizației liberale din Romanați. Deși a primit ordin de la centru ca liberalii să nu-l
voteze pe Goga ( era cetățean austro-ungar, iar noi aveam tratat cu Puterile Centrale ), spre
cinstea lui, nu s-a conformat ridicându-se la înălțimea momentului de atunci, înțelegând
perfect ceea ce simboliza alegerea poetului, care venea din Ardealul însângerat.
67
Voința Națională, nr.6633, din 6 iulie 1907, pag.2
68
S.J.A.N.Olt. Col.Registre de Stare Civilă, reg.392 / 1905.
69
Discurs, tipărit , la Instit. de Editură și Arte Grafice Flacăra, București, 1914. Publicat în,,Monitorul
Oficial’’, din 22 Aprilie 1914.
Din păcate, Goga nu a fost ales, Brătianu intervenind categoric.
A fost decorat cu ordinele Steaua și Coroana României, în grad de cavaler.
Vorbind despre el în ,,Memorii‟‟, I.G.Duca spune că era un om cu o judecată
limpede și echilibrată, inteligent și bun orator. În perioada refugiului din Moldova în iarna
lui 1917 când se punea problema ca Parlamentul și Guvernul să se refugieze de la Iași, el a
venit la I.G. Duca și i-a spus că orice s-ar întâmpla el rămâne în țară.
Moșii și strămoșii, care dormeau în el îi spuneau că trebuie să rămână să înfrunte
pericolul, oricât ar fi de mare. Pentru patriotismul lui cald, I.G.Duca i-a păstrat o duioasă
amintire, remarcându-l ca un adevărat român în condițiile de atunci când foarte mulți
uitaseră ceea ce sunt.
A decedat în decembrie 1917, de tifos exantematic, la Huși, în Moldova.70
MANOLESCU, MIHAIL *1907, august 7 – 1908, iunie 30,prefect de Romanați

Jurist, mare proprietar funciar și urban, funcționar de stat, s-a născut în anul 1848.
Absolvă Facultatea de Drept. Doctorat, științe juridice, la Paris, cu teza: ,,Du
benefice de cession d‟actions en droit romain. De la subrogation légale resultant de
l‟article 1251 (3) en droit franҫais-( Thése ) par Michel Manolesco. Paris. ( Impr.Moquet
), 1882. 8, 264 p. (Drept, 11, 1882), nr.34, apr.11, p.273; Rally, I. p.187‟‟.71
Prefect de Argeș ( 16 dec. 1895-12 apr.1899 ), reprezentând guverne ale
Partidului Conservator. Ca prefect de Argeș a avut ca realizări:
-Construirea căii ferate Pitești – Curtea de Argeș ( 1895-1897 ), inaugurată oficial
în anul 1899,
-Transformarea Gimnaziului de Băieți din Pitești în liceu ( 1896 ),
-Edificarea Palatului Administrativ ( Prefectura Argeș ) – 1898 – 1899,
-Proiect special: amenajarea Pădurii Trivale din Pitești, pentru promenade.
Statuia Mihail Manolescu, aprobată de Primăria Pitești prin Bugetul anului 1915,
iniţiativă finalizată în anul 1933, a existat în rotonda pădurii Trivale până în 1948.72
Prin D.R. 3183,din 1907, august 7. [M.O., 1907, nr.104, august 10 /23,p.4025 ],
este numit prefect al județului Romanați.
,,Voința Națională‟‟, din 10 august 1907, informa cititorii: ,,Azi a apărut în,
<Monitor>, decretul prin care d. Manolescu, fost prefect și inspector general
administrativ, este numit în funcția de prefect de Romanați.‟‟
În 1908, iunie 30 este numit inspector general administrativ [ M.I.1934, dos. 2,
pag.56 v. ].
Prin D.R. No. 2067 ,, dat la Castelul Peleș, la 30 Iunie 1908, M. Manolescu actual
prefect al județului Romanați‟‟, este numit în funcția de inspector –general administrativ,
în locul vacant.73
La 9 februarie 1910, prin D.R., nr.484 este numit prefect provizoriu al județului
Vlașca.
,, MINISTERUL DE INTERNE
CAROL I
Prin grația lui Dumnezeu și voința națională, Rege al României
La toți de față și viitori, sănătate:
70
Botar, Dumitru, ,,Fiii Romanațiului’’, vol. I. , pag. 293, Ed. Lotus-Co, Craiova, 1996.
71
Angheluță, Lucreția, Bibliografia românească modernă ( 1831 – 1918 ), vol. 3 ( L-Q ), București,
1989.
72
Enciclopedia Argeșului și Muscelului, vol.III ( L-R ), pag.39.
73
Ibidem , No. 72 / 1 iulie 1908, pag.3458.
Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat la departamentul de interne
sub No.8.939.
Am decretat și decretăm:
Art.I.-D. Mihail Manolescu, inspector general administrativ, este autorizat a
îndeplini provizoriu funcțiunea de prefect al județului Vlașca, până la întoarcerea la post a
d-lui prefect titular, aflat în concediu.
Art.II.-Ministrul Nostru secretar de Stat la Departamentul de interne este
însărcinat cu executarea acestui decret.
Dat în București, la 9 Fevruarie 1910.
CAROL
Ministrul de interne,
Ion I.C.Brătianu. No. 484’’ 74
Mihail Manolescu a decedat la Pitești în martie 1914.
SIMIONESCU, ALEXANDRU *1908,iulie 4 – decembrie, prefect de Romanați.

Numit prefect prin D.R. 2189, din 1908 iulie 4
,,MINISTERUL DE INTERNE,
CAROL I.
Prin grația lui Dumnezeu și voința națională, rege al României ,
Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat La departamentul de interne
sub No. 30.587,
Am decretat și decretăm,
Art.I.-D.AL. Simionescu, doctor în drept, actual director al comerțului și
meseriilor din ministerul comerțului și industriei este numit în funcțiunea de prefect al
județului Romanați, în locul vacant.
Art.II.-Ministrul Nostru secretar de Stat la departamentul de interne este
Dat în Peleș, la 4 iulie 1908.
CAROL
Ion I.C.Brătianu. No.2189’’ 75
Prin D.R. 1516, din 16 aprilie 1910, Alexandru Simionescu, doctor în drept este
numit prefect al județului Dolj în locul lui George Vercescu.76
CRISTIDE ( CHRISTIDE ), DIMITRIE ȘT. *1908, decembrie 8 – 1910, aprilie 13 (

demisionat ), prefect .
Născut în Craiova, la 1 iulie 1875.
Studii de drept la Facultatea juridică din București. Teza de licență: ,,Neutralitatea
studiu de drept international public.Teză pentru licența de Dimitrie Șt. Christide.
Bucuresci ( Tip.Dreptatea ). 1898 ( 32x15,5 ). 250 p.
Facultatea juridică din Bucuresci. ( II.412.664 ).
74
Ibidem, No. 252 / 11 fevruarie 1910.
75
Ibidem, No. 76 / 5 iulie 1908.
76
Monitorul Oficial al României, nr.18 / 23 aprilie 1910.
Periodicul ,,Voința Națională‟‟, nr. 4565

din 29 Aprilie / 12 Maiu 1900, insera în pagina 3,
următorul anunț matrimonial: ,,Duminică 30
Aprilie, la orele 3 p.m. , va avea loc, în biserica
Kalinderu din strada Doamnei, căsătoria
religioasă a domnișoarei Cecilia Protopopescu,
fiica amicului nostru d. Take Protopopescu, cu d.
Dimitrie Șt. Christide‟‟. Soţia aducea o dotă
importantă: 80 000 lei şi imobile.
După obținerea licenței intră în
Magistratură, având următoarele funcții:
-26 februarie 1902, supleant Tribunalul
Dâmbovița.
-19 octombrie 1902, procuror secție,
Tribunalul Mehedinți.77
,,Voința Națională‟‟, nr. 6549, din 23
martie 1907, își anunța cititorii: ,,A apărut
,,Amăgiții‟‟, roman de D. Ștefan Christide ,
într‟un volum mare tipărit cu mult gust în
Tipografia ,,Voința Națională‟‟.
La 10 august 1907, Dimitrie Ștefan Cristide, proprietar , divorțat, cu domiciliul în
comuna Dobrosloveni se căsătorește cu Marioara Nanu ( n.1886 ), fiica fostului primar al
Caracalului Constantin I. Nanu și a Eugeniei Mihail Demetrian.
Căsătoria celor doi s-a desfăcut prin sentința de divorț a Tribunalului Romanați,
secţia Nr.3/ 929.78
Prin D.R. 3325, din 1908, decembrie 8,
Dimitrie Șt. Cristide este numit prefect al
județului Romanați. Despre această numire ,
periodicul ,,Voința națională‟‟, nr 7046, din 10
decembrie 1908, pag. 3 notează: ,,D. Dimitrie Șt.
Cristide a fost numit prefect al județului
Romanați, în locul lui Al. Simionescu demisionat.
D. Cristide a depus jurământul aseară, la orele 7,
înaintea d-lui N.N.Săvescu, Secretar general al
ministrului de interne. Tot aseară, d-sa a plecat
să-și ia postul în primire‟‟.
În 29 octombrie 1909, Dimitrie Ștefan
Christide este martor la căsătoria locotenentului
Nicolae Condiescu ( viitor general și scriitor ), cu
Sabina fiica primarului Caracalului Ioan
Marineanu.
În domeniul muzical Dimitrie Christide a
fost un as al clavecinului și un foarte apreciat
D. Cristide şi cpt. dr. Gheorghiu compozitor, în lumea muzicală.
(S.J.A.N. Olt)
77
Anuarul Magistraturii, 1904-1906, 1904, București
78
S.J.A.N.Olt, Col.Registre de Stare civilă Caracal, reg.402 / 1907, pag.63.
*Lucrări:
1.,,Pălăria de Panama‟‟, operă în 3 acte, libretul după Labiche, de I. Dacianu,
reprezentată la Caracal, la 13 Mai 1914.
2.,,Taina‟‟, operă comică într’un act, libretul de V.Alecsandri.
3. Lucrări tipărite: ,,Liniște‟‟, vals; ,, S‟o mai revăd‟‟, romanță; ,,Chargez‟‟,
galop; ,,Ciocârlia‟‟, potpourri; ,,Frânturele‟‟, pop.; ,,Primăvara‟‟, variațiuni’’.
La 13 aprilie 1910, a demisionat din funcția de prefect al județului Romanați.
*Opera:
În afară de teza de licență a mai
scris:
~Agricultura germană în pragul
veacului al XX –lea, de Dimitrie St.-
Christide,Bucuresci [ Tip. Voința
Națională ], 1901 (24, 5x16.5). 97 [-99 ] p.
(II 413531).
~Amăgiții. Roman [ de ]
D.St.Christide ( Tip. Voința Națională ),
1907 (18x12,5). 361, III p. , 1 pl. ( BCU-
CIN 178166 ).
În colaborare
~3 cuvântări [ ținute de ]
Christide-Dacianu. Caracal ( Tip. Iorgu
Petrescu ), 1910 ( 20,5x13 ). 54 p.,1 f. erata
( II 22351 ).
,,Cuprinde: Cum se face musica la
D. Cristide alături de studenţi caracaleni
noi, ținută la 17 .II. 1908, la Ateneul din
Caracal, de D. St. Christide; Lumina lor,
ținută de Ion P.Dacianu, la 17 Februarie
1907, cu ocazia festivalului pentru Vatra
Luminoasă; O cuvântare ținută de D.St.
Christide în adunarea preoților din
Romanați în Aprilie 1910‟‟.79
RĂDULESCU, I. P *1910, iunie 14 –

noiembrie 27, prefect de Romanați.
Ioan P.Rădulescu, s-a născut în
anul 1872, martie în orașul Focșani.
Studiile secundare și le-a făcut în
liceul din Focșani.
Luându-și bacalaureatul, vine la
București și se înscrie la Facultatea de
Științe, secția matematicilor. În anul
1894, obține titlul de Licențiat în
Ioan P. Rădulescu (după Albumul corpului Matematici.
avocaţilor din România, 1911) Pleacă apoi la Paris, unde
urmează cursurile Facultății juridice,
79
www.biblacad.ro / bnr
obținând în anul 1899, titlul de licențiat în drept al Universității din Paris.
Întorcându-se în țară, se înscrie, în anul 1900, în baroul avocaților din Putna.
Prin D.R. 2072, din 1910 iunie 14 este numit prefectul județului Romanați.
,,București, 14 Iunie
MINISTERUL DE INTERNE
CAROL I.
Prin grația lui Dumnezeu și voința națională, Rege al României,
sub No 48.781,
Am decretat și decretăm
Art. I.-D. I.P. Rădulescu, licenţiat în drept, fost inspector școlar, se numește în
funcțiunea de prefect al județului Romanați, în locul vacant.
Dat în Castelul Peleș, la 14 Iunie 1910.
CAROL
Ministrul de interne
Ion I.C.Brătianu No.2072”.80
În 27 noiembrie 10, este mutat în funcția de prefect al județului Putna.

Era membru al Partidului Național-Liberal.
În 1911 profesa avocatura la Focșani, fiind și Profesor al Liceului ,,Unirea’’ din
Focșani, specialitatea Matematicilor.
Ca decorații: Ofițer al Coroanei României și Răsplata Muncei clasa I pentru
școală.
DUMITRESCU, ION M. * 1910, decembrie 9 – 29, prefect de Romanați.

Numit prin D.R. 3661 din 1910, decembrie 9. A demisionat în 1910, decembrie
29.
,,Voința Națională‟‟, în nr. 6543, din 16 martie 1907, anunța numirea lui I.M.
Dumitrescu, în funcția de șef de cabinet al ministrului de culte.
Licențiat în drept. Decretul Regal de numire ca prefect:
,,București, 14 decemvrie
CAROL I.
Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat la departamentul interne
sub No. 85.587 bis,
Art.I.-D. Ioan M. Dumitrescu, licentiat în drept, se numește în funcțiunea de
prefect al județului Romanați, în locul vacant.
însărcinat cu aducerea la îndeplinire a acestui decret.
Dat în București, la 9 Decemvrie 1910.
80
Monitorul Oficial ar României, No. 15 iunie 1910.
CAROL
Ion I.C.Brătianu. No.3.661”.81
Și ziarul ,,Voința Națională’’, în numărul 7613, din 10 decembrie, anunța numirea

prefectului de Romanați.
,,M.S. Regele a semnat decretul prin care d. Jean M. Dumitrescu, șef de cabinet
al d-lui ministru de instrucție, a fost numit prefect al județului Romanați, în locul vacant.
D. Dumitrescu a depus jurământul înaintea d-lui N. Săveanu, secretar general al
ministerului de interne.‟‟
MARĂSCU, MIHAIL * 1911,mai 18, prefect autorizat

,,București 23 Maiu
CAROL I.
La toți de față și viitori,
sănătate:
Asupra raportului ministrului
Nostru secretar de Stat le departamentul de
interne sub No. 42. 489,
Art.I. D. Mihail Marăscu, inspector
general administrativ, este autorizat să
îndeplinească funcțiunea de prefect al
județului Romanați, până la numirea unui d.
prefect titular, în locul vacant.
Art.II. Ministrul Nostru secretar de
Stat la departamentul de interne este
Dat în București, la 18 Mai 1911
CAROL
Al.Marghiloman. No.1.851‟‟.82
BERCEANU, VICTOR I *1911, iulie 30 – 1912, octombrie17 ( demisionat ).

Licențiat în drept, al Facultății de drept din București,cu teza de licență: ,,Divorțul
în dreptul roman și român. Thesa pentru licență susținută la...de Victor I. Bercénu.
Bucuresci ( Imprimeria Statului ) , 1888 (23x15,5) 47 pag. ( Fac. de Drept din București ),
( II 412708 ).‟‟83
Prin D.R. No. 2.635, din 30 iulie 1911 este numit prefect al județul Romanați.
,, București, 2 august
81
Ibidem, nr. 206 / 15 decembrie 1910.
82
Ibidem, nr.40, 24 mai 1911.
83
www.biblacad.ro
CAROL I
Prin grația lui Dumnezeu și voința națională, rege al României.
La toți de față și viitori sănătate:
sub No. 59.281,
Am decretat și decretăm.
Art.I-D.Victor Berceanu se numește în funcțiunea de prefect al județului
Romanați, în locul vacant.
Art.II-Ministrul Nostru Secretar de Stat la departamentul de interne este
Dat în Peleș, la 30 iulie 1911
CAROL
Al.Marghiloman No. 2.635’’.84
A demisionat în 1912, octombrie 17.
Prin D.R.3070, dat în Castelul Peleș, la 11 iunie 1912, Berceanu Victor, prefect al
județului Romanați este numit membru al Ordinului ,,Steaua României” , în gradul de
Ofițer.85
Prin D.R. No.3996, ,,dat în Sinaia , la 5 Octombrie 1920, D. Victor I. Berceanu,
fost prefect, se numește de Noi prefect al județului Tulcea, în locul d-lui locotenent-colonel
Petre Pastia demisionat.86
La Tulcea a funcționat până la 21 decembrie 1921.
OROVEANU, THEODOR T.
1.1913, februarie 1 – 1914, ianuarie 8, prefect de Romanați.
Numit prin D.R.403, din 1913, februarie 1. Demisionat în 1914, ian.8
2. 1924, februarie 7 – iulie 31, prefect de Romanați.
Deputat. Numit prin D.R. 461, din 1924, februarie 7, în locul lui Marin Voiculescu
(demisionat). Demisionează în 1924, iulie 31.
S-a născut în Caracal, la 19 spre 20 mai 1879, într-o familie cu mulți copii.
Fiul lui Tache Oroveanu ( ϯ 1889, iulie 9 ), comerciant și Nicolița. Jurist, licențiat
în 1904,la București, cu teza: ,,Divorțul în Dreptul Roman și Român însoțit și de istoricul
acestei instituțiuni. Teza pentru Licență de Tudor T. Oroveanu. București ( Tip.Munca ),
1904 ( 23x15,5 ), 54 p. ( Facultatea de Drept din Bucuresci ) ( II 3927 ).‟‟
Prin D.R. nr . 455, de la 1 februarie 1913, Art.I ,,D.Theodor Oroveanu, actual
deputat se numește de Noi în funcțiunea de prefect al județului Romanați, în locul d-lui
Vasile T.Oroveanu, demisionat.‟‟87
Prin D.R. nr.445, dat în București, la 5 februarie 1913, ,,Colegiul II pentru
deputați din județul Romanați, se convoacă de Noi a se întruni în ziua de 28 Fevruarie
84
Monitorul Oficial al României, nr.98 / 3 august 1911, pag.1
85
Ibidem, nr.58 / 14 iunie 1912.
86
Ibidem, nr147 / 6 octombrie 1920, pag.5222.
87
Monitorul Oficial, nr.249 / 9 februarie 1913
1913, pentru, a împlini printr‟o
nouă alegere, vacanta declarată
în Adunarea deputaților, în
locul d-lui Theodor
T.Oroveanu, care a fost numit
în funcțiunea de prefect de
județ.‟‟88
D.R. nr. 6876, dat în
București, la 16 decembrie Ziarul Acuz care a apărut la Caracal sub conducerea
1913, conferă medalia lui T.T. Oroveanu (august 1923)
,,Răsplata Muncii” clasa I,
pentru servicii aduse învățământului, ,,D.Teodor Oroveanu, prefectul județului
Romanați.‟‟ 89
La 1913, prefect fiind, din inițiativa sa se ridică un monument al eroilor din
Vișina,iar pe monumentul eroilor de la Piatra-Olt se face mențiune că s-a ridicat cu
sprijinul său.
A fost chestor al Camerei și în octombrie 1922 a luat parte la încoronarea regelui
Ferdinand de la Alba-Iulia. În 1923 conducea ziarul ,,Acuz.’’
A fost căsătorit cu Florica C. Pleșoianu ( 1890- 1980 ), văduva locotenentului
Costică Pleșoianu ( 1881-1911 ), mort de peritonită.
Au avut un fiu , pe Mihai T. Oroveanu (1916-1990 ), eminent jurist și
universitar.90
Al doilea mandat de prefect a durat 6 luni.
,, București, 7 Fevruarie
FERDINAND I
Asupra raportului președintelui Nostru de miniștri și ministru secretar de Stat la
departamentul de interne sub No. 8272 / 924
Art.I.-D. deputat T. Oroveanu se numește de Noi prefect al județului Romanați
în locul d-lui Marin Voiculescu, demisionat.
Art.II.-Președintele consiliului Nostru de miniștri și ministru secretar de Stat
la departamentul de interne este însărcinat cu executarea acestui decret.
Dat în București, la 7 Fevruarie 1924.
FERDINAND
Președintele consiliului de miniștri
și ministru de interne
Ion I.C.Brătianu No.461’’.91
Cu începere de la 1 iulie 1927, T.T. Oroveanu s-a mutat la București.92

A decedat în anul 1935.
88
Ibidem, nr. 246 / 6 februarie 1913
89
Ibidem, nr. 221 / 3 ianuarie 1914, pag. 10047.
90
Memoria Oltului- An. III, nr.1 ( 23 ), ian.2014. Art.,,Unde sunt cei care nu mai sunt? O vizită în
cimitirul nr.1 al orașului Caracal”, autori prof. I. D. Tîlvănoiu și prof. Dumitru Botar.
91
Monitorul Oficial, nr. 28 / 8 Fevruarie 1924, pag.1
92
S.J.A.N. Olt, Fond Primăria orașului Caracal
BECHERESCU, PETRE C. *1914, ianuarie 8 –
1915, iulie 23, prefect de Romanați
Petre Becherescu, fiu de țărani din
Băilești-Dolj, s-a născut în anul 1873.
Doctor în medicină și chirurgie. Teza de
doctorat: ,,Contribuțiuni la studiul anesteziei
chirurgicale la copii. Valoarea anestesică a
cloroformului și eterului în practica anestesiei.
Teză pentru doctorat în medicină și chirurgie
prezentată și susținută în ziua de …Noembre 1898
de Petre Becherescu. București (Stab.de Arte
Grafice Elzevir). 1898 ( 23,5x 16 ).88 p. (
Facultatea de medicină din București, nr.481 ).
(II.413011).93
Membru al Societății de chimie din Berlin.
Mare proprietar rural din comuna Zănoaga, azi
județul Dolj. Membru P.N.L.
Prin D.R. No. 3.059, Dr. Becherescu
(Petre) medic, din Cerăt ( Dolj ), este decorat cu
,,Coroana României”, în grad de Cavaler.
Monitorul Oficial nr.38, din 17 mai 1909,
pag. 1499, publică următoarele: ,,Ministerul aduce mulțumiri d-lui Dr. Petre Becherescu,
proprietar din comuna Zănoaga, jud.Romanați, pentrucă a donat școalei din Tărțăl,
acelaș județ, suma de 49 lei, ca ajutor pentru împrejmuirea localului.‟‟
Prin D.R. 88, din 1914, ianuarie 8 este numit prefect al județului Romanați.
Periodicul ,,Adevărul‟‟, nr. 8738, din 10 ianuarie 1914, confirmă numirea: ,,D.
Petre Becherescu, noul prefect al județului Romanați, a depus azi jurământul înaintea
d-lui Dimitriu, secretarul general al ministerului de interne.‟‟
Iată cum descrie Constantin
Argetoianu, conflictul avut cu prefectul
Petre Becherescu, când a venit în
campanie electorală, în Romanați și a
fost găzduit la prietenul său Mișu
Chintescu, în vila acestuia: ,,…am și
acum în fața ochilor ( 1943 ) figura de
bleg a prefectul Becherescu, cu care era
să mă bat. Ne pusese jandarmi și nu ne
lăsa să intrăm în satul Dioști, la cîțiva
kilometri de Caracal. M-am repezit cu un
automabil la prefectură, am dat buzna
Conacul Becherescu de la Zănoaga (după peste prefect și l-am somat să-și retragă
Dumitru Botar- ,,Conace din Romanaţi”) jandarmii. La refuzul lui, l-am înșfăcat
de piept și l-am repezit spre zid. Cei de
față ne-au despărțit și nu mi-a mai rămas decât să-l înjur de mamă, datorie pe care mi-a
îndeplinit-o imediat.
93
www.biblacad.ro
În loc să mă aresteze pentru insultă adusă unui funcționar în exercițiul funcțiunii
sale, prefectul Becherescu mi-a făgăduit, aranjându-și gulerul terfelit, că va ridica
jandarmii – și i-a ridicat.‟‟94
Persoană controversată, deși unii l-au considerat cinstit și moral, se retrage în
final scârbit de politică, la moșia sa, practicând o agricultură model pentru acele timpuri.
În data de 18 noiembrie 1930, la Craiova, Petre C. Becherescu, își întocmește
testamentul, dorind ca acei șase copii rezultați din cele două căsătorii, cât și cea de-a doua
soție a sa, să rămânâ după moartea lui cu situația materială clarificată. La momentul
întocmirii testamentului Petre Becherescu poseda:
a)201 ha arabil în moșia Strâmba, comuna Ţărțăl, județul Romanați; 5 ha teren pe
care se afla conacul din aceeași localitate cu ,, toate investițiunile lui, casă de locuit cu
dependențele ei, magazii pentru înmagazinatul cerealelor, pătule, clădirea grajdului
remiza de mașini, atelierul de fierărie și grădina de zarzavat’’,
b)320 hectare teren arabil în moșia Zimnicele, jud.Teleorman; 500 ha teren
inundabil în moșia Zimnicele și a treia parte din conacul Zimnicele stăpânit de frații săi,
Alexandru și Constantin.95
Din primul mariaj a avut patru copii: Haralambie, Marin, Petre și Ecaterina,
iar din al doilea pe: Mircea și Lidia P. Becherescu.
Prin acest testament, dr. Petre Becherescu a cerut să i se facă o înmormântare
simplă: ,,Imediat după decesul meu rămășițele pământești îmbălsămate cu formol și spirt
de vin vor fi transportate în automobilul meu sau cu automobilul meu agricol fără nicio
paradă, fără muzică, flori ori coroane în comuna Băilești și duse direct la biserică unde
vor fi slujite numai de preotul paroh al bisericii, iar de la biserică până în cimitir vor fi
transportate pe drumul cel mai scurt pe o targă purtată de patru rude ale mele după tată,
țărani din Băilești, fără ceremonial, muzică, coroane sau flori‟‟96 .
A decedat la 25.02.1932.
POPESCU, ION C.
1.1915, iulie 23 – 1918,martie 12 , prefect de Romanați.
2.1926, ianuarie 27 – martie 31, prefect de Romanați.
S-a născut Caracal, la 15 noiembrie 1876.

Licențiat al Facutății de Drept din București cu teza: ,,Obligațiuni solidare în
Dreptul Roman și Român. Tesă pentru licență. Ion C. Popescu”. Caracal (Tip. Iorgu
Petrescu ), 1900 ( 23x16).59 p. ( Fac. de Drept din Bucuresci ) ( II423. 401 ).
Funcții :
-10 noiembrie 1896. Cap. Min. Finanţe până la 1 August 1897,
-1 apr.1898 impieg. Casa Depuneri până la 1oct.1900,
-8 iul. 1902 aj.ocol I. Caracal.97
-1905, se înscrie în Baroul Romanați.
A fost căsătorit cu Virginia, fiica Domnicăi Stancovici98. În iunie 1930 când s-a
pus problema excluderii lui Vintilă Brătianu din P.N.L. în contextul restauraţiei, Jean
Popescu votează împotriva excluderii99
94
Argetoianu, Constantin, PENTRU CEI DE MÎINE, vol. I,pag.197, Editura Albatros, București, 1991.
95
Pătrașcu-Chefani, Steluța. Moșieri teleormăneni ( 1864-1949 ). Mărire și decădere, pag.83-
85.Editura Renaissance, București, 2911.
96
Pătrașcu-Chefani, Steluța, Op. cit.
97
Anuarul Magistraturii 1ian.1904-1906 )
98
Vremea din 3 noiembrie 1928 anunţă moartea Domnicăi Stancovici
A decedat pe 30 ianuarie 1944, la Caracal
Ziarul ,,Romanațul‟‟, în nr. 7-8, din 12 Februarie 1944, publică un necrolog sub
titlul ,,Moartea unui fruntaș Romanațean. Înmormântarea lui Jean Popescu fost șef
al organizației național-liberale din Romanați”.
Prezentăm acest necrolog, în care este omagiată viața și activitatea profesională și
politică a marelui dispărut: ,,Duminică 30 ianuarie a.c. a încetat din viață la locuința sa
Jean Popescu, unul din fruntașii cari au jucat un rol de seamă în ultimii 30 ani în județul
Romanați.
Fost avocat de frunte și jurist consult prețuit de colegi și magistrați, a fost decan
în mai multe rânduri al baroului, fost prefect, fost deputat, fost senator ( a reprezentat
județul nostru în parlament în 10 legislații ), și a fost șef al organizației Național-Liberale
de Romanați circa 30 ani. A fost un om de valoare iubit, stimat și respectat atât de
concetățenii săi, cât și de prieteni și de adversari.
Blajin, popular, prietenos și serviabil Jean Popescu a servit și ajutat de mai multe
ori nu numai pe prieteni ci și pe adversarii politici.
Ca jurist a început cariera intrând în corpul
magistraturii unde a ocupat funcția de procuror
pentru ca apoi să treacă în corpul avocaților- adică
acolo unde a simțit că vocațiunea sa este mai
impunătoare pentru el.
Ca avocat s‟a distins devenind fruntaș al
baroului ocupând locul de ,, primus inter pares‟‟. 100 A
fost ales decanul nostru în 2 stagiuni continui până ce
a cedat de bună voe singur pasul altora”.
În continuarea necrologului se arăta: ,,Ca om
politic J. Popescu, s‟a ridicat impunându-se prin
vederile sale încă de pe timpul marelui om de stat
Șuculescu care l-a apreciat și l-a considerat ca pe
primul său colaborator, așa că după pierderea lui
Șuculescu, Jean Popescu a fost recunoscut de fapt și
de drept continuatorul lui Șuculescu și șeful partidului
său liberal.
În această muncă el a ocupat toate
demnitățile cele mai de seamă: prefect și parlamentar.
În complexul vieței politice și în erarhiile parcurse, Jean Popescu marchează o etapă
însemnată ca Prefect al județului Romanați.
A ocupat această importantă demnitate în anul 1916 ( n.n.1915, iulie 23,
înlocuindu-l pe dr. Petre Becherescu ),101 în timpul războiului, care a adus înfăptuirea
României Mari, atunci când, ca și azi, valorile erau selecționate, siguranța vieței interne
de care depindea Victoria armelor neputând fi încredințată decât mânei forte.
În perioada 1916, până în 1918, este numit delegat al Guvernului pe lângă
Armata IV-a Rusă”.
99
Vezi ,,Popescu-Romanaţi”, de Ştefan Ricman, în Vremea, An. III, nr. 8/15 iunie 1930.
100
Primus inter pares ( ,,primul între egali’’ sau ,,primul între cei de același rang’’ ) este o frază din
limba latină, care denotă faptul că o persoană este considerate fiind cea mai importantă din cadrul unui grup de
persoane, care au același rang sau funcție.
101
Prin decretul regal cu No.1.817 din 23 Iulie 1915, după propunerea făcută prin raport de către
ministru secretar de Stat la departamentul de interne, d.I.C.Popescu, deputat, este numit în funcțiunea de
prefect al județului în locul d-lui dr.P.Becherescu. ( Monitorul Oficial al României, nr. 92 / 24 iulie 1915.
Decizia ministerială, No.10.211,
din 26 Februarie 1918 preciza:
,,Art.I.-Se desființează , pe ziua de
1 Martie 1918, comisariatele guvernului
român de pe lângă armatele și corpurile
de armată ruse.
Personalul detașat, din alte
servicii la aceste comisariate, rămâne la
dispoziţia ministerului, celălalt personal
numit din nou rămâne în disponibilitate.
Arhivele comisariatelor se vor
depune prin încheiere de procese-verbale,
la prefecturile județelor pe teritoriile
cărora au funcționat comisariatele.
Art.II.-Pentru cercetarea și
evaluarea pagubelor pricinuite de trupele
ruse, necercetate încă, cum și pentru cele
pentru cari se vor mai primi reclamațiuni,
se înființează, în fiecare județ, câte o Prezentare făcută lui Jean Popescu în
ziarul Romanaţiul în 1927
comisiune, compusă după cum urmează:
-În județele Bacău și Putna din d.I. Popescu, prefect de Romanați, ca președinte,
comandantul companiei de jandarmi respective și administratorul plășei înăuntrul căreia
se va face cercetarea.
Dată la 26 Februarie 1918.
Ministru, C. Sărățeanu
No. 10.211’’.102
În anul 1926, fiind Senator este din nou

numit Prefect al Județului Romanați.
Prin D.R., No. 381, din 27 ianuarie
1926, contrasemnat de Președintele consiliului
de miniștri și ministru de interne Ion
I.C.Brătianu, Ion.C. Popescu, senator, fost
prefect, se numește de Noi ( n.n.M.S.Regele ),
prefect de Romanați.
Ziarul Vremea despre alegerea lui
,,Opera administrativă a defunctului- se
Jean Popescu ca decan al baroului spunea în necrolog- s‟a relevat în domeniul
de Romanaţi construcțiilor de școli, biserici și șosele.
În toate aceste funcții, deși cu caracter
politic, Jean Popescu a știut să imprime vieții publice toată personalitatea dar mai ales
toată voința, toată unitatea de conducere a vieței administrative care-l consacrau
indiscutabil șef al administrației. Actele administrative, sau măsurile luate, se bazau pe
realități pe acea mare calitate pot zice inegalabilă de clar văzător dublată de acel calm
dezarmant și de profund omenesc.
Maestru al barei cu o bogată cultură juridică și literară, de o corectă și elegantă
ținută, a făcut din Prefectoriat celula administrativă de cel mai mare prestigiu și tradiție.
102
Este vorba despre ministrul de interne.
A fost decorat cu ,,Coroana României” și ,,Steaua României‟‟, în gradul de
Comandor.
CONSTANTINESCU, ALECU C.103 *1917,ianuarie - aprilie 26, prefect de Romanați

S-a născut la 1iunie 1851, în Caracal. Părinții săi se numeau Costache Țoghe
(sau Tagher,Țagiu, în alte documente ), croitor și Manda ( Mandica ).
Mai târziu, Alecu și ceilalți frați și-au zis, ca nume de familie, Constantinescu ( de
la Constantin, prenumele tatălui ).
În anul 1880, Al. Constantinescu figura pe ,,Lista suplimentară de persoanele cu
aptitudine de jurați pe anii 1880-1881 (locul 5). Dreptul de admitere-profesie liberă”.
În 1881 ,,constituindu-se Comitetul agricol din județul Romanați, Alecu
Constantinescu a fost ales în ,,biurou’’, ca secretar, alături de I.N. Guran104, iar în același
an era membru în comitetul permanent al județului Romanați.105
În anul 1883 făcea parte din ,,personalul advocaților-Romanați’’106
La 26 octombrie 1884, sora sa, Elena Constantinescu (n.1864, mai 10) se
căsătorește cu Florea ,,Eliu’’ Georgescu, Alecu fiind
martor la acest eveniment.
Pe 8 octombrie 1885, Al. Constantinescu se
căsătorește și el cu ,,Domnișoara Matilda Adamiadis,
de religie ortodocsă de profesie menajeră cari
domiciliată în Caracal de ani nouăsprezece (n.
07.03.1866). Fiica Reposatului Sotir Adamiadis
(decedat în 1877) și a reposatei Iulica Adamiadis,
decedată în 1866‟‟, fiica lui Ioan Dimitriu, deputat de
Caracal, la 1859. Însoțită fiind de Dumneaei Mitrana
Dimetriean, bunica despre Mamă care au consimțit‟‟.
Mitrana Demetrian era mama lui Mihalache
Demetrian și a Iulicăi Adamiadis, copii din a doua
căsătorie a lui Ioan Dimitriu (1795-1859).
Prin căsătoria cu Matilda, Alecu
Constantinescu, intra în familia fruntașului liberal M.
Demetrian, care-l va lansa în politică. Ca martori la Alecu Constantinescu
căsătorie, printre alții, notăm pe Ioan Marineanu,
avocat, viitor primar al orașului Caracal și Ștefan Ștefan Jianu, proprietar107.
Cei doi soți au avut mai mulți copii:
*ION, născut la 1886, septembrie 24. Decedat la 26 octombrie 1905, ,,în casa
părinților săi din suburbia Protoseni‟‟. Avea 19 ani și era student.108
*EUFROSINA, născută la 1887, noiembrie 4, căsătorită cu sublocotenentul Ion
Ionescu ( n.1886, în comuna Mărgăritești, jud. Romanați ).109
*ECATERINA, născută la 1888, octombrie 30.110
*ALEXANDRU, născut la 1890, decembrie 30.111
103
Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 32/2014;37/2015; 48, 49, 53/2016.
104
Monitorul Oficial al României, nr.189 / 24 Nov.1881.
105
Ibidem,nr.146 / 6 octombrie 1883.
106
Anuarul justiției 1883, de Ioan Theodoru, pag. 90, Bucuresci 1883.
107
S.J.A.N.Olt, Col.Registre de Stare Civilă Caracal,reg.nr.345 / 1885, pag. 72.
108
Ibidem, reg., nr.342 / 1886.
109
Ibidem, reg., nr.415 / 1910- 1911.
110
Ibidem, reg., nr. 349 / 1888.
*DUMITRU, născut la 1892, septembrie 30 – ϯ 1893, februarie 4.112
*TEODOR, născut la 1894, mai 16 – ϯ 1970, mai 12, Băile Herculane.113
*MIHAIL, născut la 1896, februarie 20.114
*ELENA, născută la 1902, septembrie 4 – ϯ 1903, octombrie 17.
*DAN-NICOLAE, născut la1905, iulie 29. Avocat. Decedat, act de deces,
nr.1541, din 21. X. 1967, înregistrat la C.Ex.al Sfatului popular Craiova.
Alecu Constantinescu, în 1888, figura pe ,,Lista suplimentară pentru jurați în
orașul Caracal pe anii 1888-1889.‟‟ 115
În anul 1891 era membru în Consiliul de disciplină al corpului avocaților din
Romanați116, iar în aprilie 1892 îl găsim ca ,,procurator’’ al Societății ,,Unirea
Comercială’’ din Caracal.
Cu ocazia zilei de 10 mai 1897 este decorat cu Ordinul ,,Coroana României’’, în
grad de Cavaler, iar în 1904, senator fiind, este decorat cu Ordinul ,,Coroana României’’,
în grad de Ofițer.
În 7 martie 1899 este ales ca ,,Primar al Urbei Caracal’’ în locul lui Mihail Bibian,
care fusese revocat.
,,Consiliul comunal al Urbei Caracal.
Sesiunea ordinară
Ședința de la 7 Martie 1899
A avut loc alegerea Primarului prin vot

secret, numele primarului dorit scris pe o hârtie
împăturită în 4. Majoritatea absolută este de cinci
voturi.
Rezultatul voturilor
D-l Alecu Constantinescu-9 voturi.
În consecință D-nu Al. Constantinescu
întrunind unanimitatea voturilor exprimate s‟a
proclamat ales Primar”.
După alegerea sa, Al. Constantinescu, se
adresează Consiliului şi ,,mulțumește D-lor consilieri
pentru onoarea ce‟i a făcut de a‟l alege Primar și
Alecu Constantinescu promite de a‟și face datoria în consecință-și de a‟și da
toate silințele ca să facă ceva pentru această comună
care are prea multe de făcut- deși găsesc comuna în ce privesce starea financiară, într‟o
situațiune foarte critică în consecință luând președinția consiliului, roagă pe D-nii
Membrii- că profitând de ocasiunea că se găsesc deja convocați în sesiune extraordinară
până în ziua de 10 ale curentei inclusiv, să bine voiască ca cu începere de mâine să vie la
ședință dela orele 3 dupe amiază spre a urni multe din lucrări, între cari unele f.
importante pentru budget.‟‟117
Primariatul său durează până în 29 aprilie 1899, când se instituie o comisie
interimară, avându-l ca președinte pe Ștefan Ștefănescu.
111
Ibidem, reg., nr. 357 / 1890.
112
Ibidem, reg., nr. 366 / 1893.
113
Ibidem, reg., nr. 367 / 1894.
114
Ibidem, reg., nr.371 / 1896.
115
S.J.A.N.Olt. Fond Prefectura județului Romanați, dosar 39 / 1888.
116
Anuarul Justiției pe 1891, de Ioan Theodoru.
117
S.J.A.N.Olt, Fond Primăria orașului Caracal, dos.nr.3 / 1898.
În 1901, Alecu Constantinescu era
senator și avea ,,permis permanent de
circulație liberă clasa I, valabil pe toate
liniile.’’118
Revine ca primar în 1902. ,,Sub
primariatul său se stinge procesul dintre
comună și locuitorii ce cotropiseră moșia
boierului Filipescu, în suprafață de 4709
pogoane. Cotropitorii rămân stăpâni
realizându-se spiritul testamentului.‟‟119
În 1905 era avocat, ,,Admis de Consiliu
de disciplină al Baroului Romanați. Nu
practică.‟‟120
În 25 mai 1907, Alecu Constantinescu
era ,,președintele Comisiei Interimare a
comunei Caracal’’121 iar în ianuarie 1908,
deputat și director al ,,Băncii Romanațului’’.122 Alecu Constantinescu deputat
În februarie 1911, Al. Constantinescu,
candidează pe listele liberalilor pentru un loc la Colegiul II-Senat, iar ziarul ,,Isbânda‟‟,
No. 3 din 9 Februarie 1911, publică următorul ,,portret’’ în articolul ,,Candidații noștri’’:
,,Alecu Constantinescu
Fiul orașului Caracal, născut aci, ridicat din munca sa de aci, a trăit aci ca și
d-nii Brătășanu și Demetrian.
Intrat în politică în anul 1878, d. A. Constantinescu a fost statornic soldat al
partidului liberal dându-i-se pe rând toate demnitățile: consilier comunal, consilier
județean, ajutor de primar, membru în consiliul permanent, apoi senator la 1901 și iar
senator la 1907.
Iată un om care poate
privi cu mândrie în urma sa,
fiindcă a știut să-și câștige
epoleții în politică prin muncă
și credință. Preocupat de
starea economică a
concetățenilor săi d. Alecu
Constantinescu a întemeiat
Banca ,,Romanați‟‟, unde
comercianții și agricultorii
găsesc sprijin în vreme de
restriște.
Conacul lui Al. Constantinescu de la Grojdibodu
D. Alecu
(după D. Botar- ,,Conace din Romanaţi”) Constantinescu mai este
cunoscut ca iubitor al clasei
țărănești. „‟
118
S.J.A.N.Olt, Fond Prefectura județului Romanați, dos. / 1901.
119
Ricman, Ștefan, Monografia județului Romanați.
120
Ghiăҫioiu, Petre, Anuarul Baroului-1905. Stabilimentul industrial de Arte Grafice Ralian și Ignat
Samitca-Craiova.
121
S.J.A.N.Olt, Fond prefectura județului Romanați, dos.20 / 1907
122
,,Caracalul’’, organ Național-Liberal, Seria IV, Nr.1-Caracal, 15 Ianuarie, 1909.
În ianuarie 1914, ministrul de interne trimite M.S. Regelui un raport în care
prezintă neregulile de la primăria Caracal, propune dizolvarea Consiliului Comunal și
numirea unei comisii interimare.
,,Raportul d-lui ministru de interne către M.S.Regele
Sire,
Nouă dintre membrii cari compun consiliul comunei Caracal, între cari și
primarul și ajutorul de primar nu se mai poate întruni și delibera în mod legal asupra
intereselor comunei, cari rămân astfel în suferință.
Pentru aceste motive și în vedere că demisiunile consilierilor cari au determinat
descompletarea, constituesc abateri dela datorie, văzând și avizul consiliului
administrativ permanent, am onoare a ruga respectuos pe Maiestatea Voastră, ca în
virtutea art. 38 și 39 din legea pentru organizarea comunelor urbane , să bine voiască a
aproba disolvarea Consiliului comunal Caracal, și numirea unei comisiuni interimare,
care să-i gereze afacerile până la alegerea și instalarea unui nou consiliu comunal.
Totodată am onoare a ruga respectuos pe Maiestatea Voastră, ca în baza art. 2 și
3 din legea procedurii electorale, să binevoiască a aproba și convocarea colegiilor
electorale ale acestei comune, spre a procede la alegerea noului consiliu.
Sunt cu cel mai adânc respect
Sire
Al Maiestății voastre
Prea plecat și prea supus servitor
V.G.Morțun
No.1038 1914, Ianuarie 11”.
În urma raportului ministrului de interne este numită o comisie interimară, la

,,comuna Caracal.’’
,,Ministerul de interne
CAROL I
Prin grația lui Dumnezeu, și voința națională, Rege al României,
sub No. 1038 din 11 Ianuarie 1914,
În baza art. 38 și 39 din legea pentru organizarea comunelor urbane și a art. 2 și
3 din legea asupra procedurii electorale,
Art.I.-Consiliul comunei Caracal se disolvă de Noi, pentru motivele expuse în
susmenționatul raport și se institute o comisiune interimară, compusă din d-nii : Alecu
Constantinescu, președinte; Virgil I. Marineanu, vicepreședinte; Marin Iliescu și
Constantin Mustață, membri, cari vor gera afacerile comunei până la alegerea și
instalarea unui nou consiliu comunal.
Art.II.-Colegiile electorale ale acestei commune, se convoacă de Noi după cum
urmează
Colegiul I, pentru ziua de 9 Martie a.c.
Colegiul II, pentru ziua de 11 Martie a.c.
Alegerea delegaților va începe în ziua de 21 Martie a.c.
Art.III.-Ministrul nostru secretar de Stat la departamentul de interne este
Dat în București, la
11 Ianuarie 1914.
CAROL
Ministru de interne
V.G. Morțun
No.128”.
În anul 1917, lunile

ianuarie – aprilie ( 1-26 ) a
funcționat ca prefect al
Stat de salariu al prefectului Al. Constantinescu din
județului Romanați, pe 27
aprilie 1917
aprilie 1917 , fiind înlocuit de
către dr. Emil Marian.123
La 29 Ianuarie 1917 și în februarie
1917, îl găsim prefect, semna acte emise de
prefectura Romanați.124
Soția sa Matilda a decedat în anul
1930, iar el pe 16 ianuarie 1932.
Ziarul ,,Vremea’’, într-un număr de
la începutul anului 1932 semnala decesul
lui Alecu Constantinescu ,,membru
devotat al P.N. Liberal, om corect în viața
politică și privată ce s-a bucurat de stima
tuturor.‟‟
În anul 1937, moștenitorii lui
Al.Constantinescu, care participau la
Ziarul Vremea anunţă decesul lui Al.

Constantinescu
procesul de succesiune erau:

*Alexandru Alecu Constantinescu- din
Grojdibod
*Maior dr. Teodor AL.
Constantinescu- Craiova
*Eufrosina Gribovski- Sibiu.
Dr. MARIAN, EMIL *1917, aprilie

27_________???,prefect de Romanați Ionel şi Emil Marian (arhiva familiei
S-a născut în anul 1880, la Calafat. Fiul Pătru, Caracal)
123
S.J.A.N.Olt, Fond Prefectura județului Romanați, dos.24 / 1917, pag.2 v.
124
Ibidem, dos.nr.10 / 1917.
lui Ilariu Marian și al Elenei, născută Marincu. Fratele mai mare al fostului ministru al
Agriculturii din guvernul Antonescu, Ionel Marian125 . A urmat școala primară în orașul
natal, iar studiile universitare în Germania. În 1906 își sustine teza pentru doctor în
medicină, cu titlul: ,,Deutschlands Geflὕgelhaltung und sein Handelm.
Gefluὕgelprodukten[ Diss.Leipzig 1906.Philos.Fak.Univ. ] Borna-Leipzig, R. Noske,
1906. 8.88 p. ( Păduraru, p.67 ). ’’126
Din 27 aprilie 1917 este numit prefect de Romanați, înlocuindu-l pe Alecu
Constantinescu.127 În 22 iulie 1917 , dr. Emil Marian semna ca ,,Girantul Prefecturii.’’
BIBIANU ( BIBIAN ), ȘTEFAN M *1918, aprilie 24 – octombrie 27, prefect de

Romanați
Născut în Caracal, la 1 aprilie 1876. Fiul lui Michail Bibianu și Ana.128
Licențiat al Facultății de Drept din București, cu teza de licență: ,,Bibian Ștefan M
( 1876-? ). Privilegiile în dreptul roman și român”, teză de licență susținută la…1901 de
Ștefan M.Bibian. București ( Lito-Tip. L.Motzatzeanu ), 1901 ( 23,5x16 ) 63 p. ( Fac.de
drept din București ) ( II 412643 )’’.129
Pe Ştefan Bibian îl vom găsi ca sublocotenent. rez. reg. 1 Călărași.
-16 martie 1898-cop. aj. Min.Domenii.
- 1 aprilie 1900 impieg. cls.III același Minister,
până la 1 apr.1901.
- 9 apr. 1905 supleant de procuror trib.
Romanați
,,MINISTERUL DE JUSTIȚIE
Prin decretul regal No.2164 din 9 Aprilie 1905,
în urma propunerei făcută prin raport de d. ministru
secretar de Stat la departamentul justiției, sunt numiți,
înaintați și permutați:
Ștefan M. Bibian, licenţiat în drept de la
facultatea din București, întrunind condițiunile art. 58
din legea de organizare judecătorească, se numește
supleant la tribunalul Romanați, în locul d-lui George Ştefan Bibian
Jean Marie Fotino”.130
-1 sept. 1905, substitut de procuror același tribunal.131
La 27.11.1905, Ștefan Bibian, magistrat, de ani două zeci și nouă, născut în
Caracal, în 1876, se căsătorește cu D-șoara Maria Vasilescu, 24 ani, născută în 1881, la
Caracal.‟‟132 La căsătoria celor doi unul dintre martori a fost Marcu Celăreanu ,,41 ani,
advocat, senator.‟‟
Se retrage din magistratură în anul 1907 și în iulie 1909 este candidatul partidului
conservator- democrat la comună. În 13 iulie 1907 i se eliberează un pașaport cu nr 80.
Era un tip scund, dar solid.
125
Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 38, 44/2015
126
www.biblacad.ro
127
S.J.A.N.Olt, Fond Prefectura jud.Romanați, dos.24 / 1917, pag.4.
128
S.J.A.N.Olt,Col.Registre de Stare Civilă, reg.nr.322 / 1876.
129
www.biblacad.ro
130
Monitorul Oficial al României, nr.10 , din 12 aprilie 1905, pag.428.
131
Anuarul Magistraturii la 1 ian.1906, București, 1906
132
S.J.A.N.Olt, Col.Registre de Stare civilă Caracal, reg.nr.400 / 1905.
În 1911, a fost ales pentru prima dată deputat, reprezentând colegiul al doilea din
Romanați. A fost proclamat ales în urma alegerilor efectuate în balotaj, în ziua de 25
Februarie 1911, cu 515 voturi față de 16 câte a obținut contracandidatul său- Athanasie
Nicolau.
La 31 decembrie 1912 era cenzor al Băncii Caracal- Societate Anonimă și semna
bilanțul acesteia pe anul 1911.
Prin D.R. nr. 2701, din 7 mai 1912, contrasemnat de ,,Președintele consiliului,
Ministru al Afacerilor Străine, Cancelar al Ordinelor T. Maiorescu‟’, este numit membru
al Ordinului ,,Steaua României’’, în gradul de ,,Cavaler.’’133
Prin decizia ministerială nr. 88446 din 26 martie 1916 semnată de către ministrul
secretar de Stat la departamentul de interne, Ștefan Bibian este numit membru în comisia
județeană Romanați, pentru aprovizionarea comunelor și controlul prețurilor. Această
comisie era prezidată de către prefectul județului.
Prin D.R. nr. 920, din 24 aprilie 1918, Ștefan Bibian, este numit prefect al
județului Romanați.
,, MINISTERUL DE INTERNE
FERDINAND I
La toți de față și viitori sănătate:
Asupra raportului președintelui consiliului Nostru de ministri și secretar de Stat la
departamentul de interne No.21.097.
Art.II.-Se numesc de Noi în fudcțiunea de prefecți în locurile vacante:
La județul Romanați: Ștefan Bibianu.
Art.III.-Președintele consiliului Nostru de miniștri și ministru Secretar de Stat la
departamentul de interne este însărcinat cu executarea acestui decret.
Dat în Iași, la 24 aprilie 1918.
FERDINAND.
Președintele consiliului de miniștri
și ministru de interne
Al.Marghiloman. No.920”.
Prefectoriatul său a durat până în 27 octombrie, când a demisionat.

Prin Hotărârea nr.34 a Comisiei județene de expropriere , lui Ștefan Bibianu i se
expropriază moșia Arcești, pentru suma de 8000 de lei, pentru 10 ha , partea de deal a
moșiei și 8400 lei pentru 7 ha partea din vale a acesteia.134 În 1923 este reales censor la
Banca Caracal S.A.
În ianuarie 1927 era consilier comunal, în februarie senator iar în 1929 făcea parte
din Comitetul județean al Partidului Poporului. Era fost senator.135
Prin decizia prefectului județului Romanați, nr.181 din 30 noiembrie 1933, Ștefan
Bibianu este numit primar al orașului Caracal.
,,No. 181
1933, Noemvrie 30
DECIZIUNE
Noi Prefectul județului Romanați
133
Monitorul Oficial al României, No. 30 , 9 mai 1912, pag.1426.
134
Ibidem , nr. 242 / 8 februarie 1921.
135
Partidul Poporului. Anuarul pe anul 1927, pag.72.
Având în vedere cercetările începute de D-l Inspector General Administrativ,
Aexandru Negrea la primăria orașului Caracal și
Până la terminarea lor în conformitate cu art. 167 și 351, al. 8 din legea pentru
organizarea ad-ției locale
Decidem
Art.I. Suspendăm din funcțiune pe D-l Primar, D-l Ajutor de Primar și întreg
consiliul comunal al orașului Caracal, iar pentru ca ajacerile comunei să nu sufere,
instituim o comisiune interimară care să gireze afacerile comunei compusă din D-nii: 1.
Ștefan Bibian- Președinte; 2.Emilian Dumitrescu-Vice-Președinte,3. Mihail Stancovici,
4.C. Alexandrescu, 5.Petre Bădulescu, 6.C. Dobre, 7.Niță Ghizdăveanu, 8.Dumitru Uță,
9.Petre Ronea.
Art.II.Prezenta decizie se va executa prin serviciul respectiv.’’136
Prefect
I.Veleanu
Secretar general
s.s.indescifrabil”.
Primariatul său a durat până la 1

februarie 1938, când s-a pensionat. A fost
primar liberal, iar ,,Romanațul‟‟, în numărul
din 18 iulie 1937, sub fotografia sa preciza
,,D-l Ștefan Bibian acualul primar al orașului
Caracal, omul înfăptuirilor și al cinstei
personificată.‟‟
Sub primariatul său ,,s-a completat
laboratorul, a mai dat instrumente și o parte
din vehiculele ce le are spitalul.‟‟
Tot în timpul primariatului său, s-au
început și executat, în prima etapă
(sept.1936-august 1937 ), lucrările de
alimentare cu apă a orașului.
Locul de veci al lui Ştefan Bibian din
Ștefan Bibian s-a dus la cele veșnice, cimitirul oraşului Caracal
pe 26 mai 1945, iar soția sa Maria, la 23
martie 1949. Datele celor două decese au fost consemnate pe actul lor de căsătorie , din
21 noiembrie 1903.
136
S.J.A.N.Olt, Fond Prefectura județului Romanați, dos.49 / 1933
O întâmplare din Caracalul de altădată şi urmările ei
Col. r. Dumitru MATEI
În numărul din august 2017 al Memoriei Oltului şi Romanaţilor, dl. profesor D. Botar
publică articolul Întâmplări din Caracalul de altădată, din care aflăm că Brigada 47
Infanterie 137 a trimis Corpului 1 Armată Craiova o notă informativă în urma cercetării unui
act de viol.
Cel acuzat de viol era maiorul Căpitănescu de la Cercul de recrutare Romanaţi, iar
victima – institutoarea Elena Rădulescu Tudoran, care a fost la domiciliul maiorului să-i
ceară un favor: scutirea de încorporare a fiului său.
În articol este descrisă amănunţit vizita doamnei institutoare la domiciliul
maiorului. Din declaraţia „victimei” rezultă că maiorul a luat-o în braţe încercând s-o
sărute, ... ea a început să alerge în jurul unei mese, dar obosind a fost prinsă şi trântită în
pat, însă nu s-a întâmplat nimic ... datorită modului în care era îmbrăcată. Apoi vine în
dormitor bunica soţiei maiorului aducând dulceaţă, vine şi soţia cu cei doi copii care au
recitat poezii; are loc un adevărat chef.
După 5 zile doamna Tudoran
reclamă revizorului şcolar al judeţului
Romanaţi că a fost violată monstruos şi
pentru anchetă vine însuşi generalul
comandant al Corpului de Armată din
Craiova. În urma cercetărilor se
constată că maiorul este nevinovat şi că
este o înscenare făcută pentru motivul
că acesta a refuzat propunerea doamnei
de a nu-i mai încorpora fiul şi a nu-i mai
cerceta soţul pentru comportamentul
său din timpul ocupaţiei germane.
Cu onoarea grav lezată, maiorul
Căpitănescu îi trimite la 11 ianuarie
1922 deputatului de Romanaţi o
scrisoare în care arată că este în joc
demnitatea mea de om şi de militar, pe
lângă liniştea mea familială. Scrisoarea
se încheie cu un „strigăt” disperat: Te
rog ajută-mă!
Autorul încheie articolul
prezentând evoluţia carierei ofiţerului
care a ajuns şi prefect al judeţului Broşura lui Teodor Oroveanu
Romanaţi.
După ce am reamintit cititorilor povestea presupusului viol şi „strigătul” de ajutor

al ofiţerului, să aflăm răspunsul deputatului Teodor T. Oroveanu, care era şi un reputat
avocat.
În broşura VIOLUL LA CARACAL. Înscenarea pusă la cale de către femeea
institutoare, contra unui ofiţer la cercul de recrutare. MORALA ŞI EDUCAŢIUNEA ÎN
ANUL 1923, pe parcursul a 12 pagini, distinsul avocat se adresează celor pe care-i
reprezintă: Cetăţeni romanaţeni, ... Iubiţi cetăţeni ... Iubiţi preoţi, învăţători şi ţărani, ca şi
când s-ar adresa instanţei şi derulează evenimentele, demontând punct cu punct această
minciună.
137
Istoria Infanteriei Române, vol. II, ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985, pag. 67: Regimentul 2 Romanaţi nr. 19
făcea parte din Brigada 4 Infanterie a Diviziei 2 Infanterie din Corpul 1 Armată
Din primele rânduri ale textului din broşură aflăm că În ziua de 23 Ianuarie, ora 7
jum, seara, pe strada Carol I, în dreptul Tipografiei Iorgu Petrescu, fiind împreună cu dl.
George Hristescu, avocat, am fost lovit în cap, pe la spate, cu ciomegele, de către
institutorul Petru Tudoran şi fiul său Paul. Parchetul a fost anunţat imediat pentru a-şi face
datoria conform legii.
Aflăm apoi detalii cu privire la faptul că doamna Tudoran, în vârstă de 53 de ani,
ar fi fost ademenită în casă de maiorul T. Căpitănescu care, gonind pe toţi ai casei, a comis
violul pretins.
Dl. general Dumitrescu venit să ancheteze cazul, înainte de a finaliza cercetarea, a
trebuit să plece cu automobilul la Craiova şi de acolo cu trenul la Bucureşti. În tren a
întâlnit pe colonelul Condeescu, adjutant regal, cu care a vorbit despre această chestie şi a
rămas profund impresionat: colonelul a fost 10 zile, de sărbători, la Caracal, unde
cunoaşte pe toată lumea, căci a fost ofiţer în garnizoană. Era la curent cu violul reclamat.
Maiorul Căpitănescu s-a plâns avocatului deputat de monstruozitatea pusă la cale,
iar acesta, văzând la Cercul de recrutare actele aflate la dosar, a telegrafiat Corpului de
Armată şi Ministerului de Război, astfel că în ziua de 23 ianuarie a venit la Caracal
generalul Mărculescu, pe care l-a întâlnit la ora 3 după prânz în cabinetul prefectului.
Acolo mai erau d-na Suditu cu d-na Căpitănescu, maiorul şi căpitanul Petrescu de la
garnizoană.
Avocatul n-a vorbit cu nimeni, dar a fost chemat de general într-o cameră
apropiată unde a vorbit cu acesta, apoi a semnat un document pe care a scris: Nu trebuie să
las să învingă înscenarea pusă la cale contra ofiţerului care şi-a făcut datoria. Ministerul
de război a dat ordin Cercului de recrutare Romanaţi să urmărească pe fiul şi tatăl, unul
pentru a satisface legea armatei şi
altul să-şi clarifice situaţie militară
ca toată lumea.
T.T. Oroveanu a arătat că
legea amână tinerii de a face armata
dacă prezintă certificat pentru
continuarea studiilor, dar Paul
Tudoran, în vârstă de 25 de ani, nu
este student, ci suplinitor la Liceul
Ioniţă Asan din Caracal şi nu are
certificat, căci de 3 ani de când este
înscris nu are nici un examen. D-na
Tudoran doreşte ca fiul său să nu facă
armata şi a spus în faţa soţiei
ofiţerului că va face crimă şi trebuie
să-l scape. Se prezintă în continuare
detaliile cunoscute din articolul
anterior: biletul din ziua de 26
decembrie 1922 pentru stabilirea
întâlnirii, faptul că maiorul a refuzat
spunând că de armată nu poate scăpa,
dulceaţa oferită de d-na Suditu,
aperitivul, plecarea ca de la prieteni,
apoi reclamaţia din 2 ianuarie 1923.
Ultima pagină a acestei inedite broşuri La Caracal urmează ancheta
generalului Dumitrescu, rudă cu revizorul şcolar, care exprimă dorinţa ca maiorul să fie
mutat de la Cercul de recrutare. Generalul pleacă, avocatul dă telegramele şi lumea din
Caracal cunoştea deja detaliile.
Avocatul adresându-se iubiţilor cetăţeni, le cere să judece acest tip de viol: în casa
maiorului era d-na Suditu, bona copiilor, servitorii casei şi soţia maiorului; s-au întreţinut
cu toţii, au vorbit, au condus pe d-na la plecare când a mai venit un domn, Roşulescu.
Rochia nu i s-a rupt, pălăria neşifonată, pudra nu dispăruse de pe obraji, de strigat nu a
strigat, dulceaţă a mâncat cu soţia maiorului şi la urmă s-au cinstit cu ţuică. La anchetă
d-na institutoare a fost întrebată de ce nu l-a luat pe maior cu mâinile de ochi sau de
obraji, că n-are nici un semn.
Înscenarea extraordinară pusă la cale se vede din faptul că a reclamat la
institutorul revizor, nu la parchet, nu la comenduirea pieţii138, nici la Corpul de Armată sau
la Ministerul de război. Nici soţului său, care stă impasibil şi nu reclamă nici el organelor
în drept! Concluzia avocatului: Eu spun: N-a fost nici un viol! Mama, în iubirea exagerată
a fiului şi cuprinsă de oroarea ce are [faţă] de armată, privind poate instituţia aceasta ca
nedemnă, a mers să-l scape pe Paul de armată. Neobţinând rezultatul, a pus la cale să-l
mute pe maior şi luându-i altul locul la Cercul de recrutare a crezut că poate să fie
satisfăcută.
Avocatul deputat mai arată că în cei 22 ani de când face politică n-a crezut că va
auzi sau va vedea un soţ care se revoltă dacă îi apără soţia, căci este vorba de o înscenare
pe care i-au sugestionat-o alţii, apoi declară: eu fac politică militantă! Rolul meu este de a
ajuta dreptatea, de a apăra, sprijinind persecutatul! A face politică nu este a face afaceri
şi a minţi. [...] Eu apăr cinstea, onoarea cetăţenilor mei, când sânt jigniţi în ele. Voi cere
audienţă M. S. Regelui, voi comunica guvernului ce este aici în oraşul şi judeţul nostru.
Urmează o serie de citate celebre, din care am reţinut:
Voltaire a spus: E bine să compătimeşti un prieten, dar e mai bine să-i vii în
ajutor. Cicerone spunea: Prietenia ne-a fost dată ca să ajutăm Virtutea, iar nicidecum să
ocrotim viciile. Poporul nostru are o vorbă despre cel nevrednic în slujba sa: După poamă
se cunoaşte pomul şi după faptă omul.
Arată apoi învăţătura ce trebuie să tragem: Doresc unii să ne slăbească moravurile
noastre, şi aminteşte că Montesquieu a scris: Se va găsi că slăbirea moravurilor este
rezultatul prin nepedepsirea crimelor.
La finalul broşurii citim că: Ancheta definitivă s-a terminat. D-l inspector general
N. Popea a hotărât, prin raportul nr. 374 din 31 martie 1923 că este o înscenare.
Asemenea, procesul verbal din 26 martie 1923, iscălit şi de d-nul general Dragu, a
hotărât că este o faptă necugetată şi înscenare. Fiul Paul, este încorporat. Tatăl este dat
în judecata Consiliului de război la Craiova pentru dezertare, punerea în slujba
inamicului, atitudine nepatriotică şi insulta Cercului de recrutare. Ministerul de instrucţie
va pedepsi pe cei vinovaţi. Justiţia va decide şi ea. La sfârşitul broşurii este notat: Teodor
T. Oroveanu, Avocat şi deputat jud. Romanaţi, în Bucureşti, hotelul Union.
*
Am citat in extenso din pledoaria pentru public a avocatului deputat de Romanaţi
Teodor T. Oroveanu, convins că sfaturile lui sunt de actualitate şi acum, la aproape 100 de
ani de la data când au fost publicate: oameni care nu-şi văd decât propriul interes au fost,
sunt şi astăzi şi vor mai fi, după cum oameni integri, cu simţul datoriei, iubitori de dreptate
şi slujitori devotaţi ai adevărului au fost, sunt şi vor fi mereu între noi.
138
garnizoanei
Dionisie Fotino și Alexandru Odobescu despre județul Romanați

Corneliu Vasile
Este interesant de observat că mari scriitori și istorici s-au ocupat de evoluția

meleagurilor românești, inclusiv a celor oltenești, în secolele trecute, din ce în ce mai
puțin până în prezent, ca o consecință a desființării județelor, în perioada comunistă, apoi
a nereînființării unora, prin arondarea părților lor județelor învecinate. Dintre aceștia, au
cercetat și au publicat materiale Bogdan Petriceicu Hasdeu, Dumitru Tudor, Grigore
Tocilescu și alții.
Dionisie Fotino, în „Istoria generală a Daciei sau a Transilvaniei, Țării Muntenești și
a Moldovei”, publicată în limba neogreacă, menționează în tomul III, partea a VI-a,
componentele Țării Românești , despărțite de râul Olt: România propriu-zisă sau România
Mare, cu 12 districte,între care Slam-Râmnic, Săcuieni (între Buzău și Prahova, cu
localitățile Bucov, Vălenii de Munte și Slănic) și Vlașca ,afară de raialele cetăților Brăila,
Giurgiu și Turnu, și România Mică (Oltenia) sau Banatul Craiovei, cu 5 județe: Dolj, Gorj,
Mehedinți, Romanați și Vâlcea.
Județul Romanați figurează cu apele curgătoare Olt, Beica și Olteț, având 9 plăși ( cu
124 de sate): plasa Bălții de Sus, Bălții de Jos, Oltului de Jos, Oltețului de Sus, Oltețului
de Jos, Tesluiului, Câmpului și Mijlocului. Reședința județului („scaunul ispravnicilor”)
este la Caracal, oraș cu trei biserici, considerat a fi antica Buridava, redenumită după vizita
împăratului roman Antoninus Caracalla. Județul are 6 căpitănii: a călărașilor Scaunului, a
poterei, a Islazului și a Sarului, a Belșului (sic!) și Celeiului. Sunt două mănăstiri, la
Brâncoveni și Hotărani, și 4 metoace: Grecenii, Brătoiul, Cataluiul și Blașii. Biserici, în
afara celor din oraș, sunt 166. Peste Dunăre sunt două trecători: pe la satul Izlaz, din sus de
Cetatea Turnului, cu două ore în față cu satul de peste Dunăre Barnoglu, și pe la satul
Celei, din sus de Izlaz, cu șase ore, „printr-un crac al Dunării ieșit din Bălți”, pe malul
opus orășelului Plevna.
Drumul de la Caracal până la Islaz dura 10 ore,
iar până la Celei 7 ore.
Din 7.396 de familii, 4.545 sunt birnici, 23
postelnicei, 21 neamuri, 93 companiști, 25 mazili,
156 ruptași, 276 scutelnici, 596 poslujnici (unele
arhaisme folosite și de scriitorul Nicolae Filimon în
romanul „Ciocoii vechi și noi”), 232 slujitori, 338
preoți, 348 diaconi, 717 bulgari, 26 surugii.
Prin comparație, județul Dolj avea 10.315 familii.
La Craiova se desfășurau procesele și judecățile din
cele 5 județe ale Olteniei, Bănia, centru
administrativ, fiind mai înainte la Strehaia. Numele
Craiovei îl derivă de la Craiu Iova, împăratul Ioan al
bulgaro-românilor, în anul 1285. Mai menționează
biserica Băneasa (nume provenit de la „ban”). Banul
Craiovei a fost înlocuit, după un timp, cu un
caimacam.
Județul Olt avea 6220 de familii, râul Olt și patru
pâraie mici: Călmățui, Hârlău, Jiu, Oltișor, 8 plăși cu
141 de sate, scaunul ispravnicilor la Slatina, cu
4 biserici și 151 în județ, două mănăstiri, la
Clocociuc și Gîlmeile, șapte metoace, o
polcovnicie și 6 căpitănii, precum și o
trecătoare peste Dunăre pe la Cetatea Turnului.
Plășile: Oltului de Sus, Bezei, Plipții,
Mijlocului, Șerbăneștilor, Călmățuiului,
Margenei, Oltului de Jos. De la Slatina la
București, drumul dura 36 de ore, al curierilor
9 poște.
Scriitorul Alexandru Odobescu a fost mult
mai implicat în cercetarea acestor ținuturi,
participând la campanii arheologice, studiind
folclorul, emițând teorii și stabilind corelații,
întocmind și primind rapoarte, comunicări la
Academia Română, sau citându-i pe
V.A.Urechiă, Grigore Tocilescu, Cezar La chestionarul lui Odobescu au
Bolliac, pe autorii antici și străini. O hartă a răspuns în 1873 învăţătorii din Olt şi
județului Romanați este edificatoare pentru Romanaţi. Informaţiile despre
cunoașterea istorică, geografică și culturală a Romanaţi au fost valorificate în
regiunii. volumul ,,Antichităţile judeţului
Odobescu trimite către învățătorii satelor Romanaţi” (1878). Cele referitoare la
Olt sunt inedite.
din județul Romanați un „Cestionariu sau
Izvod de întrebările la care se cere a se da răspunsuri în privința vechilor așezăminte ce
se află în deosebitele comune ale României”, alcătuit din șase întrebări. În afara celor cu
subiect istoric, întrebarea cu nr. 5 este :
„Se va arăta cu de-amănuntul orice fel
de spuse bătrânești și povești care s-au păstrat
din vechime despre acele locuri însemnate, de
orice soi vor fi, adunând acele spuse bătrânești de
pre la bătrânii de prin sate, de pre la preoți, de pre
la învățători, de pre la paznici de hotare, de pre la
plăieși și de pre la oricare alți bărbați și femei,
care și ei le-au auzit de la părinții lor, ca niște
povești strămoșești, atingătoare de vechile
așezăminte ce se află în cuprinsul comunei sau în
vecinătate.”
Răspunzând la întrebări, locuitorii atestă
cunoașterea, deci circulația unei vechi piese
folclorice, legenda Domnului/Craiului de Rouă, în
mai multe sate și comune: Fărcașele, Potopin, Osica
de Sus, Celeiu etc.
„Antichitățile județului Romanați” este un
capitol documentat, care stă alături de alte secvențe
ale cercetării lui Odobescu, precum considerațiile
generale privind Tezaurul de la Pietroasa.
Cei doi cărturari, Dionisie Fotino și Alexandru
Harta judeţului Romanaţi (1878) Odobescu, au contribuit, prin scrierile, intervențiile
și chiar cercetarea directă, pe ruinele unor vechi
așezări dace și romane, la cunoașterea trecutului,
bogat în evenimente, care privește fostul județ
Romanați.
BIBLIOGRAFIE:
DIONISIE FOTINO, Istoria generală a Daciei

sau a Transilvaniei, Țării Muntenești și a
Moldovei. Traducere din grecește de GEORGE
SION, cuvânt înainte de M(ARIAN)
M(UNTEANU), București, Editura Valahia, colecția
Euxin, 2008. Apărută inițial la Viena, în grecește, în
anul 1818, tradusă în limba română în anul 1859.
ALEXANDRU ODOBESCU, Tainele trecutului
românesc. Studii de arheologie preistorică și
istorică. Ediție îngrijită și Prefață de I.OPRIȘAN,
București, Editura Saeculum I.O., 2012
In memoriam profesor Ilie Constantinescu (1874-1960). Scurtă biografie
Prof. Nica Marcela
Renumitul
profesor, cercetător, şi
colecţionar Ilie
Constantinescu s-a născut
la 1 noiembrie 1874 în
comuna romanaţeană
Dioşti (în prezent în
judeţul Dolj) (Barbu,
2012, p. 5). Părinţii săi,
Constantin şi Oprica
Pătru născută
Smărăndache, erau
moşneni înstăriţi şi
practicau agricultura
valorificând produsele
Ilustrăm acest text cu imagini inedite din arhiva d-lui ing.
obţinute de pe pământul Marian Doldurea (Caracal): Ilie Constantinescu student la
lor (Barbu 2008, p.19). Litere în anul III (Bucureşti, 29 martie 1898)
Ilie Constantinescu a avut trei fraţi şi trei surori: Ion, Gheorghe, Nicolae, Frusina,
Maria (căsătorită Bălăianu), Ioana (Nineta), profesorul fiind cel mai mare dintre ei.
Primele trei clase le-a făcut la Dioşti, acolo unde s-a născut, după care părinţii îl
mută la Caracal, unde a obţinut multe premii, pe măsura meritelor sale deosebite la
învăţătură. Liceul l-a absolvit la Carol I la Craiova,
unde a beneficiat de îndrumarea unor reputaţi dascăli,
această şcoală dând mari valori culturale ţării. Studiile
superioare le-a absolvit la Facultatea de Litere din
cadrul Universităţii din Bucureşti, beneficiind de
profesori de marcă ai culturii româneşti de la sfârşitul
secolului XIX, menţionând printre aceştia pe : Titu
Maiorescu, Alexandru Odobescu, Bogdan Petriceicu
Haşdeu, Vasile Pârvan, Grigore Tocilescu, Dimitrie
Onciul, Nicolae Iorga etc (Barbu 2012, p. 6). Pentru a-
şi îndeplini mai bine menirea de dascăl, în paralel cu
facultatea, a urmat pregătirea la şcoala superioară
normală din Bucureşti.
Profesorul Ilie Constantinescu a avut o carieră
de peste 40 de ani la diverse şcoli din Oltenia atât în
judeţul Romanaţi, mai precis în oraşul Caracal cât şi
în judeţul Dolj, la Craiova. La Gimnaziul Ioniţă Ilie Constantinescu împreună
Asan din Caracal a fost chiar director, pe o perioadă cu soţia Anica şi copiii
de patru ani, având succese deosebite ca şi
predecesorul său profesorul Constantin Locusteanu, desfăşurând o activitate culturală şi
sportivă febrilă. Menţionăm dintre aceste
activităţi: publicarea de reviste culturale,
organizarea de excursii pentru elevii
defavorizaţi şi diverse activităţi sportive.
Conform Monitorului Oficial din 7 iulie
1907, prin decizia ministerială din 3 iulie
1907, profesorul Ilie Constantinescu a
obţinut media de clasificare la limba română
8,54, ca specialitate principală şi secundar
istoria cu 7,72. De asemenea a avut ca
specialitate principală geografia unde a
obţinut media de clasificare 8,02.
Fiind un fin intelectual, citea foarte
mult şi, aşa cum mărturisea el însuşi, nu-i
plăcea să risipească timpul atât de preţios
pentru el, cărţile fiind prietenele sale sincere
în momente de singurătate. Deşi econom din
fire, fiind pasionat colecţionar, profesorul a
investit foarte mulţi bani în colecţiile sale şi
în biblioteca sa. Îşi achiziţiona cărţile din
librării şi diverse anticariate, având o
bibliotecă vastă însumând peste 12000 de
volume (Barbu 2008, p. 219).
El a avut o dragoste neţărmurită
Ilie Constantinescu, soldat în Războiul
pentru istorie, pentru antichităţi, de aceea
Balcanic, contingent 1897, Batalionul
II Miliţii, Compania I, Dolni Lucavit, pe
făcea foarte des drumuri la actualele situri
Isker, fotografiat la Plevna la 22 iulie arheologice de la Romula, Celei, Vădastra,
1913 de unde colecţiona izvoare istorice,
arheologice şi numismatice de o deosebită valoare istorică.
El a dorit cu ardoare înfiinţarea unui muzeu în oraşul
Caracal, alcătuit din colecţiile sale strânse de-a lungul vieţii
şi care să-i poarte numele, dar acest lucru din nefericire nu
s-a întâmplat din vina autorităţilor de atunci. Totuşi, în
septembrie 1949 s-a organizat Muzeul Romanaţiului, sub
conducerea profesorului emerit Pătru Crăciun.
Deşi marele profesor Ilie Constantinescu avea
colecţiile sale deosebit de importante, nici de data aceasta nu
şi-a văzut visul împlinit din cauza trecutului său politic.
Muzeul Romanaţiului s-a constituit cu obiectele profesorului
Crăciun Pătru descoperite la Cruşov, 27 de tablouri din
colecţia de artă a magistratului Ion Hagiescu Mirişte şi 15
piese din colecţia sa (Barbu 2008, p. 203). Totuşi profesorul a lucrat 2 ani la muzeu între
anii 1951-1953, fiind profesor pensionar în acea perioadă, donând 200 de obiecte,
îndeosebi monede romane. În ceea ce priveşte activitatea sa politică, acesta a simpatizat
cu liberalii pentru ca mai târziu să devină, după cum se ştie, membru al Partidului Naţional
Ţărănesc, ca majoritatea dascălilor. Din partea
organizaţiei ţărăniste din Romanaţi, Ilie Constantinescu
a fost şi senator, la 31 martie 1932 (Barbu 2008, p.
276). Demn de menţionat este şi fapul că Ilie
Constantinescu a participat la războaiele balcanice
1912-1913 şi în primul război mondial 1916-1919, când
a fost luat prizonier la Islaz, în 1916, în judeţul
Romanaţi şi a fost eliberat 22 martie 1917 (Barbu 2008,
p.60).
În ceea ce priveşte activitatea sa ştiinţifică, Ilie
Constantinescu a publicat câteva articole în revistele
Arhivele Olteniei şi Făclia şi o singură carte publicată ,,Monografia judeţului
postum de către Mihai Bălăianu, nepotul său (Barbu Romanaţi” întocmită de Ilie
2012, p. 7). De asemenea el a scris şi o monografie a Constantinescu în 1943
Judeţului Romanaţi, al cărei manuscris se păstrează în
fondul Mihai Bălăianu de la Arhivele Naţionale din Bucureşti.
După moartea sa care a survenit la 10 februarie 1960, Ileana Constantinescu, fiica
sa, a donat o parte din colecţiile sale muzeului din Caracal, bibliotecii din Craiova şi
bibliotecii universitare din Bucureşti (Dincă, Grigorescu, Popovici 2011, p. 214).
Profesorul Ilie Constantinescu a fost un intelectual de o înaltă pregătie, cercetător
neobosit şi colecţionar cunoscut la nivel naţional graţie colecţiilor sale.
Bibliografie:
Barbu 2008: Paul Emanoil Barbu, Ilie Constantinescu- Profesor. Cecetător. Colecţionar,
Editura Alma ,Craiova;
Barbu 2012: Paul Emanoil Barbu, Notele Memorialistice ale profesorului Ilie
Constantinescu, Editura Alma ,Craiova;
Dincă, Grigorescu, Popovici : Dincă Dana Roxana, Vera Grigorescu, Sabin Popovici, Monografia
Municipiului Caracal, Editura Geamăna-Tiparg, Pitești;
Jurnalul de front al lui Ion C. Preda (IV)
Aurel Oprişan, Constantin Stancu
Paginile următoare au fost scrise de Preda C. Ion zis Dumitru C. Ion. Acesta era
bunicul din partea tatălui soţiei d-lui Aurel Oprişan din Caracal (pensionar, absolvent al
Şcolii de Maiştri Militari de Radiolocaţie de la Braşov, încadrat la unitatea militară de la
Deveselu). Domnia sa a păstrat în arhiva familiei caietele cu însemnări, cărţile poştale şi
alte documente pe care le-a prezentat şi d-lui Constantin Stancu din Caracal (pensionar
militar din 1995, fost maistru militar de radiolocaţie la aceeaşi unitate militară), cititor al
revistei noastre şi pasionat de istorie. Domnia sa a transcris cu pasiune aceste caiete cu
însemnări de război (pe alocuri greu de descifrat), respectând stilul autorului şi
transmiţând textul spre publicare revistei noastre.
Însemnările sunt transcrise de autor prin 1973 după însemnările vechi şi sunt
împărţite în două părţi: ,,Cum am petrecut războiul din 1941-1942 împotriva Rusiei” (25
pagini) şi ,,Amintiri din războiul dus contra nemţilor, anul 1944” (15 pagini). Având în
vedere întinderea materialului, am ales să îl prezentăm în serial.
Mulţumim deopotrivă domnilor Aurel Oprişan şi Constantin Stancu pentru acest
gest de restituire, considerând acest lucru un dar nepreţuit făcut cititorilor Memoriei
Oltului şi Romanaţilor la un secol de la Marea Unire.
Îndemnăm totodată pe toţi posesorii unor asemenea mărturii de preţ să le
valorifice în paginile revistei noastre.
AMINTIRI DIN RĂZBOIUL DUS CONTRA NEMŢILOR. ANUL 1944

Soldatul Dumitru C. Ion zis Preda C. Ion
Regimentul 12 Roşiori Divizionul 8 Moto
După războiul din Rusia unde am luptat la Regimentul 1 Dolj , m-a vărsat la
Regimentul 12 Roşiori care era refugiat la Celaru. Când m-a concentrat pe ziua de 10 iulie
1944, m-am prezentat la 1 Dolj Craiova care m-a vărsat la 12 Roşiori. În regiment m-am
întâlnit cu căpitanul Lamatic cu care luptasem la Stalingrad şi l-am rugat să intervie să nu
mă mute, şi el mi-a spus că să mă duc la 12 Roşiori că e decimat şi rămâi în cazarmă şi nu
mai mă duc pe front, că am păţit destule.
Că 1 Dolj înfiinţează plutoane şi le porneşte pe front , şi cu toată rugămintea nu a
vrut să mă oprească. Am plecat cu alţi camarazi la Celaru, cu Comănescu Gheorghe din
Vădastra, Costică al Bălii din Obârşia Nouă, Gavril Constantin din Vădăstriţa şi un
sergent din Vâlcea, ca delegat cu noi şi alţii. Am dat pe acasă că era timpul seceratului şi
am stat două zile de am ajutat la secerat.
Pe 16 iulie ne-am prezentat la unitate în comuna Celaru. La Celaru am făcut
câteva zile instrucţie şi după aceea ne-a trimes la un sergent din sat, Vasile Marin care era
orb definitiv de la Odesa, călcase pe mine antiinfanterie, să-i dăm ajutor la secerat şi a
zidit şi un grajd.
După aceea ne-a desconcentrat până pe ziua de 29 septembrie, când m-a
concentrat din nou până pe 6 octombrie, şi iar m-a desconcentrat până pe 24 octombrie,
când ne-a concentrat din nou, şi pe 25 octombrie ne-a echipat de război şi pe ziua de 26
octombrie 1944 în ziua de sfântul Dumitru am plecat de acas’ că unitatea plecase de seara
la Caracal să îmbarce la tren şi noi am dat pe acas’ , era o zi foarte călduroasă. Când am
plecat de acasă ieşiseră toţi să mă privească. Cu raniţa în spate şi cu tot echipamentul de
război am mers până la gară 12 kilometri .
La Caracal am ajuns şi unitatea care îmbarcase, şi pe ziua de 27 oct. am fost la
Sibiu, pe ziua de 28 oct. am fost la Alba Iulia, Teiuş şi Războieni. Pe 29 oct. am fost la
Turda la comandament şi ne-a dat hrană pe patru zile şi am dormit în Turda.
Pe ziua de 30 oct. am mers pe jos de la Turda la Cluj pe şosele, pe marginea lor
erau numai peri şi meri, când opream în repaus luam toţi cât vream, seara am dormit în
Cluj. Pe ziua de 31 oct. am plecat cu maşina din Cluj şi am dormit la 40 de kilometrii de
Cluj, într-o comună .
Pe ziua de 1 noiembrie am fost în Zalău şi am stat în cazarmă până pe 23
noiembrie. Aveam nişte ofiţeri foarte răi, când ieşeam din cazarmă era o pantă la vale cam
un kilometru şi ne scotea numai în culcări şi ne obliga când făceam culcări, să ne culcăm
în aşa fel ca să ne târâm doi metri. Dacă nu făceai cum spuneau ei, era vai de noi, băteau
ca la vite.
Nu căutau că e ploaie sau noroi, ne culcam chiar în lacuri. Seara, pline efectele de
apă şi noroi, mai de năbuşală, dimineaţa trebuia să ieşi cu ele la raport uscate şi curăţite
lună. Dacă nu erau curăţate cum se cerea, iar o luai din nou cu bătaia, nu căutau că eşti
bătrân şi cu războiul făcut, că noi, un ploton era numai de oameni bătrâni.
În Zalău am stat până pe 10 decembrie. Ziua de 14 noiembrie 1944 pentru mine a
rămas o amintire căci eu nu luasem nici o palmă
până atunci, că ieşeam bine cu toate, iar în ziua
aceea, chiar se lăsa post, seara ne-a scos din
dormitor noaptea pe la 9 şi a început să facă culcări
cu noi prin spatele cazărmii prin nişte buruieni
unde era numai murdării, făceam ruperi de rânduri
şi culcări, eu fugisem mai tare şi eram mai departe.
Locotenentul Săndulescu Iacob, să zică, că el vede
şi noaptea, a strigat că acela care e acolo în urmă să
vină la el că nu s-a culcat. Eu nu m-am dus că
ştiam că făcusem culcările, a venit şi mi-a dat două
palme de am văzut stele verzi. Mai era la plotonul
unu din escadronul 1 Muscă Ion, sublocotenent,
acesta bătea mai rău şi într-o noapte i-au fugit
majoritatea din soldaţi pe linia 1-a spunând că mai
bine vor să moară luptând, decât să-i omoare cu
zile în urma frontului. După această întâmplare,
seara punea câte două santinele la uşe să nu mai
fugă vreunul.
Pe aici erau viile neculese şi era pământul
plin de struguri, dar pe noi nu ne lăsa să luăm, se
duceau alţii de la alte unităţi cu răniţile şi luau şi ne
dau şi nouă.
Pe ziua de 11 decembrie ne-a mutat în
cazarmă la Tăşnad, pe 12 decembrie am făcut baie şi deparazitare căci erau păduchi. Pe
ziua de 13 dec. am plecat din Tăşnad şi seara am ajuns în Careii Mari unde am stat până
pe 20 decembrie şi am făcut teme de luptă şi instrucţie.
Pe ziua de 21 dec. am plecat din Careii Mari, pe 22 am trecut prin Oradea şi
Debreţin şi pe ziua de 23 am fost în Nirehozo unde am stat în cantonament pe 23, 24 şi 25
şi pe ziua de 26 ne-a mutat în regiment.
Pe ziua de 25 decembrie 1944 a plecat şi regimentul 19 Infanterie, şi 30 Calafat pe
poziţie, căci noi eram la un centru de instrucţie, strânşi din toate regimentele şi când era
nevoie pe poziţie, venea şi ne lua de acolo căci nu aveau nici echipament să îi îmbrace.
De Crăciun am primit o cutie de chibrituri, patru pachete de bomboane şi 100
grame spirt. Pe ziua de 27 decembrie am făcut baie şi deparazitare şi am stat până la 1
ianuarie în Nirehozo .
ZIUA DE 1 IANUARIE 1945
În seara de anul nou eu cu un Bucureştean şi încă vreo trei soldaţi am fost cu
cântatu’ la ofiţeri unde erau cantonaţi şi la unguri şi am strâns 11.600 de lei, cumpăram şi
noi lapte şi ce mai trebuia, căci cu mâncarea o duceam cam prost. În ziua de Anul Nou, ne-
a dat câte o felie de cozonac şi un pahar de vin şi pe ziua de 6 ianuarie în ziua de
Bobotează am fost la biserică în Nirehozo şi pe 8 tot la biserică.
Pe ziua de 9 ian. 1945 am fost la instrucţie şi pe 10 am făcut baie şi am primit şi
cadouri, 14 cute de zahăr, un săpunel, marmeladă, 1/4 secărică şi 20 de ţigări. De la 10 ian.
până la 20 ian. , instrucţie şi teme de luptă. Ne scotea dimineaţa la câmpul de instrucţie, pe
câmp ne dezbrăca până în brâu la piele chiar dacă ningea, ne gonea 3–4 kilometrii pas
alergător, ne întorcea înapoi fiecare în faţa ţoalelor lui, făceam mişcări 10 minute, luam
cămaşa, iar alte mişcări, şi după aceea vestoanele şi începea tema, aceasta era înviorarea în
fiecare dimineaţă. Pe 10 până pe 20 instrucţie şi teme de luptă.
Pe ziua de 21 ian. 1945 am trecut la Comenduirea Pieţei din oraşul Nirehozo ca
agent. Umblam noaptea prin oraş să prindem pe care fugeau de pe linia 1-a. Erau mulţi
care fugeau şi-i arestam şi-i trimeteam închişi într-o cameră înghesuiţi unul peste altul,
dacă le ziceau că de ce dezertează spuneau că acolo le era viaţa asigurată, dar pe front nu
se ştie dacă scapă, dar îi ţineau acolo câteva zile şi-i duceau iar pe linia 1-a. Ruşii când îi
prindeau întâi îi băteau de nu mai puteau sta pe picioare .
Tot în acest oraş a venit un jidan la comandament să raporteze că sunt mulţi în
familie şi ai noştri băgaseră efectele de îmbrăcăminte la el în casă şi să îi dea afară că sunt
alte case goale alături şi nu locuieşte nimeni în ele. Căpitanul de la Comenduire m-a trimes
pe mine cu el să văd dacă e adevărat.
Când am plecat cu el, el nu m-a dus acolo unde erau ai noştri cu magazia de
efecte, m-a dus întâi la el acas’ , că avea două case, m-a dus unde locuia el. Acolo era
decât el cu noru-sa şi spunea că are şi pe fiu-său cu serviciu’ , mi-a dat să mănânc şi a zis
că îmi dă şi bani să spui că nu are decât o casă cu două camere, nu i-am primit nimic că nu
aveam ce face cu banii lui.
M-am dus cu el înapoi la căpitan, el ştia româneşte, fusese şi în România, nu l-am
lăsat să intre cu mine la căpitan, am intrat eu şi i-am spus cum e cazul, că el vrea să mute
magazia într-o casă bombardată cu zidurile găurite şi pe ai noştri de la magazie nu-i lăsa
să facă nici focul în cameră căci afumă zidurile. A ieşit căpitanul la el şi l-a luat la
înjurături.
Pe ziua de 24 ian. m-am întâlnit cu Oprea lui Coste. Pe ziua de 25 ian. am plecat
din Nirehozo şi am mers 30 de kilometri, am dormit în satul Târzalok. Pe ziua de 26
ianuarie am trecut Tisa la ora 4 fără un sfert, am trecut prin comuna Tisababa şi am dormit
dincolo de Tisa în satul Tiszaloki.
Pe ziua de 27 ianuarie am cantonat într-un sat pe marginea Tisei, şi a plouat de
dimineaţă şi mai târziu a nins. Pe ziua de 28 ianuarie am dormit în cantonament la Şanloc.
Pe ziua de 29 ianuarie ne-a mutat la un conac în marginea satului şi a unei păduri .
Acest conac era al unui boier, căci în Ungaria boierii aveau mii de hectare de
pământ şi păduri. Conacul era dat ocol cu oameni care îi muncea, erau ca un fel de
grajduri cu două faţade, fiecare cetăţean avea câte trei camere ale lui. Tot pe 29 ian. am
fost cu Costică al Băli să pengelesc bocancii la un ungur, în timpul cât am stat acolo s-a
auzit gălăgie afară, unguru’ avea o fată şi un băiat, au venit repede de afară şi şi-au
lăpădat flanerele de pe ei şi au intrat sub plapumă. În timpul acesta au intrat şi doi ruşi
după ei să-i ridice, am spus că sunt bolnavi şi au ieşit afară.
Tot în acest moment a intrat o unguroaică la noi plângând şi a căzut jos leşinată că
îi luase fata. Ne-a spus unguru’ că i-au luat fata ruşii şi a ieşit afară la ei că aveam şi noi
armele la noi. Ei erau cu maşina plină de fete şi băieţi, îi luau să îi ducă în Rusia, nu i-am
mai lăsat să îi ia şi au plecat lăsând jale în urma lor. Pe 30 ianuarie am ieşit la instrucţie, şi
pe 31 ianuarie tot la instrucţie.
LUNA FEBRUARIE 1945
Pe ziua de 1 febr. la instrucţie şi tot în această zi a împuşcat caporalul
Comănceanu Gheorghe o căprioară şi doi iepuri, că erau multe căprioare pe aici, ziua stau
în pădure şi noaptea ieşeau pe câmp că erau glugi de coceni şi grămezi de sfeclă, de
mâncau. Pe 2 şi 3 febr. instrucţie, seara m-am îmbolnăvit, pe 4 febr. am avut repaus că a
fost şi duminică.
Pe ziua de 5 februarie 1945, luni seara la ora 7 am fost să mor, nu puteam să mai
răsuflu de la splină. Pe ziua de 6 feb. am fost la instrucţie iar pe ziua de 7 feb. am fost la
infirmerie la vizita medicală, m-a scutit trei zile, mi-a spus că am splina umflată .
Tot pe ziua de 7 febr. seara pe la 9 am fost să mor, am avut călduri foarte mari şi
când am ieşit afară mi-a venit o fârşeală şi am căzut jos în neştire, m-am pomenit târziu
dus la loc de alţi camarazi.
Pe ziua de 8 febr. m-am târât binişor la infirmerie, mi-a dat doi nasturi de friguri,
seara iar am avut călduri, nu puteam nici să dorm. Pe 9 febr. am rămas la dormitor, am luat
câteva bomboane cu puţină pâine că nu mâncasem de 7 zile, numai apă beam.
Tot pe 9 febr. după 12 ne-a făcut vizita medicală, doctorul m-a pus să stau pe un
scaun mare şi mi-a dat mâna să vadă dacă eu pot să mă scol la deal însă eu am pus toate
puterile şi m-am ridicat la spatele doctorului, era locotenentul Mangalea şi-mi făcea semn
să cad, dar eu nu ştiam ce vrea el să spună.
De cădeam mă trimetea în ţară, aşa m-a oprit la infermelie, am avut febră tifoidă.
M-au luat trei soldaţi în spinare şi m-au dus la infermelie în sat. Când m-a dus la
infirmerie am trecut printr-o curte unde era locotenentul Mangalea şi m-a văzut pe
fereastră când am trecut. Mai târziu m-am pomenit cu un soldat întrebând de mine, eu
eram adormit de somn că eram în neştire, odată am deschis ochii gândindu-mă că e tata, a
auzit că sunt bolnav şi vine la mine.
I-au arătat ceilalţi soldaţi unde sunt şi a venit cu o cană de cafea cu lapte şi
prăjituri pe farfurie trimes de locotenent, să nu plece până nu le mănânc, luam cafeaua cu
sila şi prăjiturile le băgam în sacul cu merinde şi le dam la alţii că nu puteam să le mănânc,
aş fi băut o căldare de apă dar mă abţineam, dam la soldaţii care se duceau în sat şi-mi
aduceau câte un sifon şi beam câte puţin din el.
Eu dădusem lu’ Costică al Băli bani să-mi aducă sifon şi lapte acru, dar a venit
odată şi a văzut că îmi e rău, s-a lăsat pe faţa mea că aveam o pungă la gât cu 2000 de lei
băgaţi în sân, mi-a tras-o de la gât şi când să o scoată de la gât am pus mâna pe ea şi i-am
zis : ,,Mă Costică, de ce vrei să-mi iei banii că nu se ştie câte zile mai am de pătimit şi-mi
mai iau şi eu câte ceva”.
A plecat şi nu l-am mai văzut până acasă. Pe ziua de 14 februarie 1945 m-a dus la
spital la Mişcolţ. La spitalul 15 de campanie, când ne-a dus la spital cu căruţa, am mai
fost cu un camarad, mergea cu căruţa la pas şi noi strigam să lase încet că parcă ne dă cu
capu de ziduri aşa de rău ne durea când ne zdruncina. Când am ajuns la Mişcolţ ne-a făcut
deparazitarea, ne-a băgat ţoalele la etubă şi pe noi ne-a băgat într-o cameră să facem baie,
curgea ca la stropitoare apă fiartă 5 minute, după aceea te da afară în ger să stai o oră până
scotea ţoalele de la etubă.
Eu când ne-a scos afară din camera în care făcusem baie, era un butoi cu apă rece,
am rămas în urmă am băgat capu’ în butoi, am luat apă rece şi am tornat pe mine, când am
ieşit afară a observat sergentul care era cu noi mi-a tras o înjurătură bună şi cu asta am
scăpat.
Stând afară pe lângă zid, treceau soldaţii cu tărgile, cărau morţii din alte camere.
Ne-a îmbrăcat şi ne-a dus la spital şi când traversam şoseaua ne luam de subţiori să nu
cădem şi când treceam dincolo mergeam pe garduri până la spital.
Pe ziua de 15 febr. a venit un preot şi ne-a grijit, în spital ne-a făcut injecţii în
mână şi în picior, ne da în fiecare zi câte un pachet de tutun, un pachet de bomboane şi 50
grame ţuică. În acest spital erau tavanele căzute că fusese bombardat, pica apa de pe tavan.
Cât am stat în acest spital erau numai vaiete, se văietau unii răniţi, majoritatea de
tifos zilnic mureau. Tot ce mă făcea să mai uit durerile şi dorul de acasă era o pasăre care
venea zilnic la fereastră într-un pom şi ciripea sărind din creangă în creangă şi o priveam
cu ochii zilnic.
Apa o aveam în dormitor venea pe robinet, mă duceam binişor pe capu’ paturilor,
umpleam gamela, beam, şi o luam plină la capul patului şi nu dura o jumătate de oră şi o
beam şi aşa repetam toată ziua bând apă. Mâncare nu aveam poftă, ce ne aducea mi se
părea că e supă de ciocâltae.
Aveam poftă de usturoi, dam la acela care se ducea în oraş câte un pachet de tutun
şi mi-aducea câte o glavă de usturoi la pachet. Tot odată eu nu fumam însă acolo aveam
plăcerea să fumez, dam la care putea să facă ţigarie, îi dam tutun de-mi făcea ţigara, că eu
nu puteam.
În pachetu’ de tutun se găseau câte două foiţe, foiţele se căutau foarte mult, că
erau 2 phenghi o foiţă şi tutun 1 pfening.
Pe ziua de 28 februarie 1945 a venit un docar şi ne-a luat care eram mai greu
bolnavi şi ne-a dus într-o clădire la marginea oraşului, cam 100 de metri, această clădire
era cu două etaje, ne-a dus şi ne-a lăsat acolo şi a luat pe cei morţi de acolo .
M-am suit binişor în brânci până sus pe scări, acolo erau camerele pline de bolnavi
întinşi pe pardoseală jos, unii puseseră paie sub ei, care putuseră să se dea jos , căci jos în
curte era o purcoaie de paie numai pălămidă, m-am dat şi eu jos să iau, am luat o
subsuoară de paie dar când a fost să mă sui cu ele pe scări nu am putut să mă sui şi le-am
lăsat jos. (Pe 27 febr. i-au scos pe nemţi din munţii Tatra în Cehoslovacia) .
De abia m-am suit iar sus şi am căzut pe pardoseală în voia soartei. După câtva
timp a venit şi ne-a luat iar din nou şi ne-a dus în oraş într-o clădire mare, acolo am găsit şi
pe Miron al lui Băltăreţu din Galbina, era de o lună acolo, acolo erau şi unguri şi sârbi, am
stat toată noaptea lângă o sobă că nu mai aveam loc în camera aceea. Dimineaţa am făcut
curăţenie în altă cameră şi am stat acolo, am găsit paie şi le-am aşternut jos şi dormeam
unul lângă celălalt.
Aici care erau mai sănătoşi se duceau la spital şi ne lua mâncare cu căldările. Totul
ce ne-a salvat a fost faptul că vindeam tutunul, foiţele şi bomboanele şi cumpăram cartofi
şi ulei şi făceam piure şi mâncam. Aceste clădiri erau la ocol camere, nu avea decât o
ieşire şi această ieşire era cu porţi înalte de fier şi punea lacătu’ să nu ieşim. La ferestre
aveau dreve în pătrăţele, nu avea decât mâna loc printre ele şi în partea dinăuntru erau
obloane, eram închişi ca la puşcărie.
În fundul curţii se ridica un fel de deal mare, care deasupra era plantat cu vie. Sub
acest deal era cramă de băuturi că se cunoştea intrarea pe unde intrau înăuntru, dar ei
făcuseră pe această intrare zidiseră şi făcuseră WC. Noi ca să ne putem alimenta, într-o
noapte am rostit cu un fier la ferestre şi am făcut loc cât poate să iese un om.
În fiecare dimineaţă, până la ziuă, ieşeau doi soldaţi care erau mai sănătoşi şi se
duceau în piaţă că zilnic era piaţă în acest oraş, cumpăra la fiecare ce avea nevoie şi
veneau, ne luau la fiecare sacii de merinde şi nota la fiecare ce vroia, dacă nu putea să ia
prima dată se ducea a doua oară.
Cu această alimentare am început să ne facem bine şi pe ziua de 1 martie s-a dat o
serbare la spital la Miskolt şi ne-am dus şi noi. Pe ziua de 3 martie au mai adus aici 60 de
bolnavi de tifos, majoritatea unguri şi ne-am făcut un efectiv de 110 persoane. Pe ziua de 4
mai a fost vânt şi noaptea a nins, iar pe ziua de 5 martie a fost cald.
Pe ziua de 6 martie ne-a dat câte un pahar de vin. În oraş se scumpise tutunul şi
bomboanele, erau cinci pfeningi, care valora cât 150 de lei. Tutunul 4 pfeningi = 120 de
lei. Pe ziua de 7 martie a fost cald iar pe ziua de 8 martie a plecat o serie de soldaţi la
centru şi tot pe 8 martie a plecat şi al lui Băltăreţu. Pe ziua de 9 martie noaptea a nins dar
ziua a fost cald şi bine. Pe 10 a nins şi a bătut şi vântul, pe 11 iar a nins şi ziua a fost bine,
pe 12 a fost bine cu puţin vânt.
Pe ziua de 13 martie 1945 a venit în inspecţie un domn colonel medic, ne-a făcut
inspecţia, ne-a consultat şi a zis că de ce sunt slab, de ce nu ne dă mâncare bună şi câte o
jumătate de kilogram de vin după masă. Eu i-am spus că nici nu am văzut vinul, decât
odată un pahar.
Cu noi era un sergent instructor, după ce a plecat comisia m-a şi pus pe listă să mă
trimeată la unitate, pe 14 a fost cald, pe 15 am băgat efectele la etuvă, ne pregătea de
plecare, pe 16 a fost cald, pe 17 a plouat de dimineaţă, pe 18 soare până la 12 şi după 12 a
plouat.
Pe 18 martie 1945 s-a lăsat post de brânză şi pe 19 martie am plecat din spitalul
15 campanie la centrul de instrucţie, cu trenul militar de răniţi, am trecut prin gara
Sajakaja, Duiksab.
Pe ziua de 19 martie 1945 am trecut în Cehoslovacia la ora 5 dimineaţa pe la
Putnok, seara am dormit în gară în vagoane de vite şi dimineaţa pe 20 martie am plecat la
centru de instrucţie pe jos 8 kilometri.
Când m-am prezentat la cancelarie au rămas toţi de lemn când m-au văzut, chiar
majurului i-a căzut tocul din mână când m-a văzut, căci primiseră înştiinţare de la spital
că am murit şi el lucra tocmai extractul de moarte. În ziua când a primit ordin că am murit
îmi spuneau camarazii că n-au fost nici la câmpu’ de instrucţie, au fost liberi, i-a adunat
maioru’ pe toţi în careu şi le-a ţinut o cuvântare despre moartea mea şi a unui moldovean
Gherasim Gheorghe, care nici acesta nu era mort, fusese tot cu mine pe acelaşi drum.
Chiar trimiseseră acas’ scrisori, Costică al Bălii, Comonceanu Gheorghe din Vădastra, că
sunt mort.
Până seara am făcut baie şi deparazitare şi inoculări, după aceea am plecat în altă
comună pentru carantină. La ora 3 noaptea am ajuns şi ne-a băgat într-un castel. Pe 21
martie ne-a trecut la cancelarie pentru carantină şi după aceea am plecat la castel, după 12
am avut vizită medicală.
Pe ziua de 22 am ieşit la instrucţie, a fost foarte cald, pe 23 a fost vizită medicală
şi m-a scutit 2 zile, a fost foarte cald. Unde am găsit centru de instrucţie era comuna Ciz şi
noi stam în Sajornica la 8 kilometri de centru de instrucţie.
Pe ziua de 24 martie am stat la castel scutit, tot în această zi a început ofensiva de
primăvară contra hicleriştilor (hitleriştilor). Pe 25 tot la castel scutit, a fost duminică şi
Buna Vestire (Blagoveşteniile), a fost cald, am fiert cartofi în căşti nemţeşti.
Pe 26 martie am fost la vizită dar nu a fost doctoru’ acolo şi ne-a amânat pentru a
doua zi. Pe 27 iar la vizită, pe 28 am fost la pădure de am luat lemne pentru etubă (etuvă),
pe 29 la instrucţie, pe 30 am făcut deparazitarea şi baie. De 4 zile nu primisem decât câte
un sfert de pâine pe zi.
LUNA APRILIE 1945
Pe ziua de 1 aprilie am fost cu unul din Brastavăţ în altă comună de am cumpărat
cartofi, am luat 7 kilograme, tot în această zi a fost Paştele Cehoslovacilor care erau de
religie Romano-Catolică.
Pe ziua de 2 şi 3 am fost la instrucţie în pădure, pe ziua de 4 am fost iar la vizita
medicală şi pe 5 tot la vizită şi ne-a spus să ne ducem după 12 să ne pună la raze, după 12
ne-a amânat pentru a doua zi.
Pe ziua de 6 am fost la vizită şi mi-a spus să mă duc pe 7 pentru clasare, în această
zi a plouat. Tot în această zi ne-a dat 6 tutunuri (pachete de tutun) şi o cutie de chibrituri,
pe ziua de 8 am stat că a fost duminică.
Pe ziua de 9 am fost la adunare şi ne-a spus să ne pregătim de plecare, că plecăm
mai înainte 150 de kilometri. Pe ziua de 10 am plecat, am mers 30 de kilometri până în
comuna Ianoş. Am plecat din Senghen unde stătusem 21 de zile, pe ziua de 11 am plecat
iar, am trecut prin oraşul Rimazambot unde era spitalul 10 campanie. Pe 12 aprilie am
plecat din Rimazambot şi în această zi am trecut numai prin munţi de piatră, Munţii Tatra,
pe şosele pe unele locuri, munţii erau aşa de drepţi şi cam aplecaţi unul de altul de credeai
că o să cadă pe tine când te uitai în sus la ei şi în fiecare munte era icoana Domnului
răstignit şi a Maicii Domnului.
Toţi civilii când treceau pe sub aceşti munţi se închinau, prin aceşti munţi am
trecut şi peste două poduri unde pe sus trecea trenul din munte în munte, avea lungimea de
200 de metri şi înălţime de la 50 la 100 de metri, seara am dormit într-o comună la poalele
muntelui.
Pe ziua de 13 la ora 12 am trecut prin Brezno şi am mai mers 21 de kilometri
până în comuna Sfântul Andrei, această comună era foarte săracă, am dormit în şcoală,
plini de apă că ne plouase toată ziua, în această comună era şi lumea rea.
Pe unde am trecut prin toate satele erau numai fabrici nu se deosebeau satele de
oraşe, lumea îmbrăcată toată la fel. Pe ziua de 14 am plecat din comuna Sfântul Andrei şi
am trecut peste râul Bistriţa unde am cantonat, ne-a dat dimineaţa cartofi fierţi şi lapte şi
pe la ora 11 am trecut prin oraşul Banska-Bistrica, era un oraş foarte frumos, la ora 12 am
ajuns la centru de instrucţie şi până seara ne-a împărţit pe cantonamente.
Pe ziua de 15 am fost pe munte de am cărat brad de ne-am culcat pe el, aici a fost
frig că era zăpadă pe munte. În această zi ne-a dat făină în loc de pâine, noi am fost 30 de
soldaţi la un loc în zilele de 17, 18, 19, 20 şi 21 am fost la instrucţie şi am făcut şi trageri.
Tot pe 21 am fost la doctor şi m-a scutit 4 zile, pe 22 am plecat noaptea. Pe ziua
de 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe, am făcut baie şi deparazitare, a fost foarte frig, după
12 a şi burniţat.
Pe 24, 25, şi 26 am stat fiind scutit. Pe 26 m-am întâlnit cu al lui Petrache de la
Obârşia. Pe 27 am primit mălai în loc de pâine neşte urduzan, am făcut mămăligă pentru 6
inşi, tot pe 27 ne-a pregătit de front.
Pe 28 aprilie am plecat la drum, am mers prin oraşul Badin, am mers 40 de
kilometri, toată ziua ne-a plouat, seara am cantonat 25 de inşi într-un cantonament. Eu nu
putem să dorm toată noaptea că aveam romatizm la picioare, prins din Rusia, căci cât am
stat în Rusia am dormit numai în câmp pe zăpadă, iarna, că fusesem numai pe linia întâi.
Seara când întindeam picioarele nu mai puteam să le strâng, mă ţăcăneau
într-una, le strângeam cu mâna dar nici aşa nu puteam sta, le întindeam iar cu mâna.
Dimineaţa când plecam la drum, trebuia să merg mereu răzimat în armă aproape un
kilometru şi după aceea se înfierbântau, aşa am petrecut tot timpul că nu-ţi credea nimeni,
zicea că nu e rană să se vadă.
Pe ziua de 29 am mers cu căruţa unui rus, a plouat toată ziua, unde am cantonat
era un sat nemţesc foarte mare şi nemţii fugiseră din acest sat.
Pe ziua de 30 am plecat iar la drum, seara am cantonat în Lozovski, Bratislava sau
Novaky.
LUNA MAI 1945
Am plecat din Novaky, în această comună era mare serbare, făcuseră ruşii tribune
în centru cântau muzica şi dau serbări cu jocuri, în fiecare comună şi oraş la intrarea şi
ieşirea din sat sau oraş.
Jupuiau de coajă câte doi braji şi numai vârful era lăsat sus şi împodobit cu fel şi
fel de coli colorate făcute ca la noi cum se face la nunţi. Aceşti brazi erau puşi în pământ
unul de o parte a şoselei şi celălalt în cealaltă parte a şoselei, dintr-un brad până în celălalt
brad la 5-6 metri înălţime era pancarde şi fotografia lui Stalin şi pe care scria ,,Slavă
Marelui Stalin”.
Noi de la Novaky am mers 16 kilometri şi am cantonat într-o comună, aici era
lumea foarte bună, ne-a servit cu supă, macaroane cu mac şi dimineaţa ne-au dat lapte, că
toţi aveau de la 4-5 vaci şi mai multe. Unii aveau şi până la 10 vaci. Vacile, suna cornu’
dimineaţa şi toţi le scoteau la văcari şi le suiau în munţi, seara le aduceau acasă şi le dau şi
ei spălături.
Porcii tot aşa le da drumu’ şi îi luau porcarii şi-i duceau la munte, că în toată
Cehoslovacia erau numai munţi, casele erau la poalele muntelui unde avea câte un loc mai
şes, nu aveau mai mult de 2-3 metri lăţime, aici îşi puneau răzoare, varză, cartofi, mac în
special şi care avea mai mult punea şi un căpătâi de grâu sau porumb. Casele erau toate la
stradă, nu aveau decât poarta pe unde băga căruţa cu caii şi deasupra porţii era făcut un fel
de şopron unde băga fânul.
La stradă, pe brâul casei aveau în curţi puse fel şi fel de flori, pe marginea şoselei
erau pomi fructiferi meri, peri, cireşi. Pe zona şoselei, fiecare în dreptul casei lui avea pus
castraveţi, sau răzoare de usturoi sau ceapă.
Dintr-un sat sau oraş între ele pe câmp, pe şosele erau numai cireşi majoritatea.
Când ne duceam erau în floare, ne gândeam că nu s-o termina războiul până s-or coace
aceste cireşe. Şi acest gând s-a izbândit căci când ne-am întors erau coapte cireşele,
veneau la vale de toate modele. Ne da repaus, nemeream sub ei şi nu ne lăsa să luăm,
punând jandari care mergeau cu noi în retragere şi pe o parte şi pe cealaltă parte a şoselei,
ca să arătăm că suntem un popor civilizat şi aveau dreptate că dacă ne-ar fi dat voie cine
ştie ce se alegea din pomul în care ne urcam, îi frângea toate crengile. Ne uitam la ruşi
când treceau, că ei treceau în maşini, opreau sub pomi şi umpleau maşina de crengi şi-i
dau drumu’.
Pe ziua de 2 mai am mers iar 20 de kilometri şi în această comună iar a fost lumea
bună, cum am ajuns ne-a dat câte două cane de lapte închegat, a plouat în această zi, seara
ne-a dat supă de tăiţei, dimineaţa ne-a dat griş şi cafea cu lapte, când am plecat ne-a dat şi
câte o felie de pâine.
În aceste sate erau cuptoarele făcute cu gura în stradă şi când coceau pâinea,
coceau mai multe familii într-o zi, coceau pentru o săptămână, dar făceau pâinea mai
groasă decât o palmă. Pe ziua de 3 mai am plecat iar şi la ora 1 am ajuns unde trebuia să
cantonăm, am cantonat la 5 kilometri de oraşul Trencin. Pe ziua de 4 mai am trecut prin
Trencin şi dincolo de Trencin era o apă şi peste apă era calea ferată, noi am cantonat
dincolo de Trencin la 6 kilometri, într-o casă părăsită, în acest sat erau oameni foarte răi.
Pe ziua de 5 mai am mers iar în marş 50 de kilometri, pe seară ne-a apucat o ploaie
foarte mare şi am dormit într-un castel. Pe ziua de 6 mai, în ziua de Sfintele Paşti a plouat
toată ziua. În acest sat era un cimitir de 500 ostaşi români morţi, au fost încercuiţi, acest
sat era încercuit de nemţi, în sat se găsea băutură, ruşii veneau şi se îmbătau, nemţii se
coborau din munţi şi-i distrugeau, s-a repetat aşa câteva zile până a băgat pe ai noştri de i-a
scos din munţi.
Nemţii aveau întărituri foarte bune, numai în ciment, şoselele erau baricadate cu
blocuri de ciment de 2 metri şi deasupra alte două şi după ce se retrăgeau dau brânci şi
astupau şoseaua, prin munţi pe unde trecea şoseaua, puneau mine la brazi şi când era să
trecem cădeau toţi retezaţi de jos şi astupau şoselele ca să poată ei să se retragă că erau în
debandadă.
Maşinile le făcuseră să meargă cu cărbuni, că nu mai aveau benzină. Pe ziua de 7
am plecat iar la marş şi la 12 am luat masa în comuna Hluk, am mers 50 de kilometri şi am
ajuns seara la ora 5 la Uhreski Hranice, am fost la nişte oameni foarte buni, ne-au dat
pâine cu miere, seara salată de cartofi şi castraveţi muraţi şi câte o cană de cafea cu lapte,
dimineaţa tot cafea cu lapte şi miere.
Pe ziua de 8 mai am plecat din oraşul Hranice, la ora 2 am luat masa în alt sat, în
această zi când am intrat în sat toată lumea era veselă şi se întreceau care să spună că s-a
făcut pace, a capitulat Berlinul, însă nu ne venea să credem că noi îi urmăream pe nemţi şi
se auzeau mereu focuri de artilerie şi tot felul de arme, am mers mai departe într-o comună
şi am cartiruit acolo cu 1 Glod, am nimerit la neşte oameni buni, cum am ajuns ne-a dat
câte o prăjitură , că în Cehoslovacia fiecare cetăţean nu era masă fără să aibă câte 2-3
feluri de prăjituri şi după masă câte o cană de lapte cu cafea.
Am mers în această zi 40 de kilometri, mai aveam 20 de kilometri până pe linia
1-a, a bătut toată noaptea artileria, brandurile şi katiuşa de se cutremura pământu că
nemţii, o divizie de nemţi SS nu au vrut să predea armele că primise ordin să cedeze şi
această divizie şi altă divizie de voluntari ruşi, numai băieţi tineri, puseseră rezistenţă pe o
şosea şi nu s-au predat până nu au terminat muniţia, au luptat până pe 15 mai, atunci s-au
predat. Veneau ruşii cu ei în coloană şi ei pe părţile amândouă cu pistoalele la şold pe
lângă ei. Când au trecut pe lângă noi, ruşii râdeau şi ne ziceau că sunt fraţii noştri, dar noi
le-am spus că sunt fraţii lor nu ai noştri că ei se cunoştea din nemţi. Când i-au întrebat ce
sunt au răspuns că sunt ruşi, ei au început să înjure şi i-au dus la lagăre. Pe ziua de 9 am
ajuns la divizie şi m-a vărsat la regimentul 4 Roşiori, la ora 4 după masă a venit trenul
regimental şi ne-a dat câte un om la căruţă şi nu a vrut să ne ia şi am mers pe jos, primul
sat era distrus de tot, pe marginea şoselei, în şanţuri erau numai morţi unul lângă altul,
nemţi, români şi ruşi.
Seara am ajuns la poalele munţilor care erau numai braji, eu rămăsesem singur că
nu puteam să mă ţin de coloană şi în căruţă nu mă luase, am suit muntele, trebuia să merg
15 kilometri până coboram dincolo de munte unde se afla altă comună. Am mers prin
acest munte dar numai pe zona şoselei pe potecă căci în această pădure erau numai
partizani şi ţineau calea la drum, dar la orice mişcare eram atent şi intram în pădure şi mă
ascundeam după braji, se auzeau numai împuşcături.
Când am coborât muntele în margine la poalele lui s-a ivit un cimitir, după aceea
începeau casele, am ciocănit la câteva case, nu mi-au dat drumul că erau cartiruiţi ruşii, am
întrebat dacă au trecut românii, au spus că au trecut în prima comună şi mai sunt 10
kilometri până acolo.
Nu am avut decât să plec, nu am mers nici 2 kilometri şi m-a ajuns o coloană de
ruşi cu căruţele cu cai, dar era căruţă după căruţă şi mergeau la trap. Au trecut vreo 2-3
căruţe şi la a patra căruţă am auzit rusu’ , idi suda, mi-a zis să mă duc să mă sui, eu aveam
raniţa, arma, sacul de merinde şi masca la mine, când am pus picioru’ pe scară să mă sui
căruţa era încărcată cu saci de ovăz şi eram sus şi mi-a alunecat mâna de pe sac şi am fost
să cad înaintea căruţei între cai căci caii mergeau tot trap.
Imediat m-a apucat rusu’ de veston şi m-a aruncat în căruţă, când am ajuns în sat
m-am dat jos şi am găsit unitatea, era târziu din noapte, am intrat la un cetăţean în casă,
într-o cameră erau culcate într-un singur pat mai multe persoane, nici lumină nu a avut
să-mi dea a zis că nu are loc, am fost nevoit să mă culc jos, dar ce somn, că eram plin de
apă şi am tremurat toată noaptea.
Calendarul Memoriei Oltului şi Romanaţilor- Septembrie
-7 sept. 1508, prima atestare documentară a satului Brâncoveni.

-16 sept. 1519, prima atestare documentară a localităţilor Negreni-Olt, Criva-Romanaţi şi
a m-rii Seaca Muşeteşti-Olt.
-13 sept. 1602, m. Stroe Buzescu în urma luptei cu tătarul. Înmormântat la Stăneşti-
Vâlcea.
-sept. 1632, Matei Basarab din Brâncoveni devine domn al Ţării Româneşti.
-20 sept.1688, Constantin Brâncoveanu termină zidirea bisericii Mogoşoaia.
-8 sept.1689, Constantin Brâncoveanu termină pictura M-rii Mamul-Vâlcea.
-8 sept. 1693, sfinţirea m-rii Horezu-Vâlcea, ctitoria lui Brâncoveanu.
-30 sept. 1705, după cum indică pisania, Constantin Brâncoveanu termină de zugrăvit
m-rea Gura Motrului.
-30 sept. 1722, Safta Creţulescu , fiica lui Constantin Brâncoveanu şi Iordache Creţulescu
termină zidirea bisericii Creţulescu din Bucureşti.
-sept. 1727, Inochentie, fost egumen la Brâncoveni devine Episcop de Râmnic.
-15 sept. 1736, conform pisaniei Nicola Slătineanu termină zidirea bisericii ,,Adormirea
Maicii Domnului” din Slatina .
-1 sept. 1741, ia fiinţă şcoala Domnească de la Slatina.
-14 sept. 1756, m. boierul Matei Morunglav, ctitorul schitului Şerbăneşti-Vâlcea.
-15/26 sept. 1774, Al. Ipsilanti devine domn al Ţării Româneşti deşi o delegaţie a boierilor
ceruse domn pe marele vornic Ştefan Pârşcoveanu.
-20 sept. 1787 se sfinţeşte biserica Ionaşcu din Slatina.
-19 sept.1841, C. Stanciovici e numit profesor la Şcoala Ionaşcu din Slatina.
-22 sept. 1845, n. Profira Slătineanu, al treilea copil al lui Barbu Slătineanu. Se va căsători
cu Nicolae Hagi Mosco (1863).
-13 sept. 1848, lupta din Dealul Spirii unde se remarcă eroul caracalean Dincă Bălşan.
-30 sept. 1857, se deschid lucrările Divanului ad-hoc al Munteniei unde s-a remarcat
învăţătorul C-tin Tănase din Izvoarele.
-27 sept. 1865, n. C-tin Alimăneştianu (căsătorit cu Sarmiza Bilcescu).
-23 sept.1868, n.la Crăciunei preotul şi publicistul Haralambie Constantinescu.
-7 sept. 1871, P.S.Aurelian devine membru al Academiei Române.
-1 sept. 1872, s-a înfiinţat la Slatina Şcoala Primară de băieţi nr.2 ,,Şt. Protopopescu”.
-5 sept. 1873, n. Al. Darvaris , fiul Elencăi Buzescu de la Strejeşti.
-25 sept. 1876, m. profesorul şi revoluţionarul slătinean Iancu Ionaşcu.
-19 sept.1881, n. Ilie Mărculescu, cunoscut librar din Caracal.
-14 sept.1882, n. eroul maior Dumitru Morjan la Slatina.
-14 sept.1888, n. la Mihăeşti g-ralul Radu Băldescu.
-sept. 1889, apare ,,Dicţionarul Geografic al judeţului Romanaţi” de C. I. Locusteanu,
lucrare premiată de Societatea Geografică Română.
-4 sept. 1892, G. Poboran devine institutor la Şcoala Ionaşcu din Slatina.
-1 sept. 1904, apare la Balş revista ,,Vorbe Bune”.
-6 sept. 1906, n. la Corabia compozitorul N. Buicliu.
-9 sept. 1907, apare la Slatina revista ,,Fetiţa dulce”.
-14 sept. 1908, C. Poroineanu lasă prin testament întreaga sa avere oraşului Caracal.
-14/27 sept.1910, Aurel Vlaicu zboară de la Slatina la Piatra Olt în cadrul manevrelor
armatei. Primul raid aviatic din România (Memoria Oltului 3 /2012).
-7 sept. 1912, n.la Caracal Nellu Cristescu, poet şi epigramist.
-27 sept.1913, n. la Rădeşti-Olt folcloristul Ion Nijloveanu.
-22 sept. 1914, n. la Slatina poeta Alice Botez.
-sept. 1916, cad pe front învăţătorii Mihai Nestorescu (Dranovăţu) şi Ioan Gh. Florescu
(Spineni).
-2 sept. 1916, n. la Potopin-Romanaţi poetul Ion Potopin (Ion Magnea).
-18 sept.1916, n. la Aluniş-Olt Mircea Tomescu, bibliolog.
-2 sept. 1917, n. la Corabia C-tin Anastasatu, medic, membru al Academiei Române.
-1 sept. 1919, G. Kitzulescu devine medic al spitalului din Slatina fiind transferat de la
Drăgăşani.
-1 sept. 1919, ia fiinţă la Slatina Şcoala Normală ,,Preda Buzescu”.
-12 sept. 1920, n. la Comăniţa Ion Băcănaru, geograf.
-23 sept.1921, m. P.S. Radianu, agronom.
-26 sept.1922, n.g-ral de brigadă Vinicius Florescu la Caracal.
-24 sept. 1926,cpt. Emanoil Ionescu (n. Tâmpeni-Olt) zboară pe ruta Paris-Bucureşti.
-25 sept. 1926, n. medicul Apostol Turbatu la Rotunda-Romanaţi.
-10 sept. 1930, N.Titulescu devine preşedinte al Societăţii Naţiunilor.
-12 sept. 1930, s-a dezvelit monumentul eroilor din Balş.
-20 sept. 1930, apare la Slatina ,,Biruinţa Oltului”(Memoria Oltului, 3/2012).
-sept. 1931, apare la Slatina ,,Gazeta Nouă”.
-9-15 sept .1931, Octav Oculeanu zboară Bucureşti-Londra-Bucureşti.
-30 sept. 1931, apare la Caracal ,,Libertatea”.
-13 sept.1934, n. pictorul Spiru Vergulescu la Slatina.
-1 sept. 1936, apare la Slatina revista ,,Itinerar”.
-21 sept. 1939, Generalul Gh. Argeşanu devine prim ministru după asasinarea lui Armand
Călinescu (Memoria Oltului 4 /2012).
-19 sept. 1944, m. aviatorul George Basarab Brâncoveanu, fiul Principelui C-tin Basarab
Brâncoveanu.
-27 sept. 1945, m. poetul Florin Dumitrana de la o congestie pulmonară.
-1 sept. 1947, ia fiinţă la Caracal Pinacoteca ,,Marius Bunescu”.
-27 sept. 1949, se înfiinţează ,,Muzeul Romanaţiului” din Caracal.
-20 sept. 1952, m. la Poarta Albă în detenţie Ioan I. Băldescu, senator P.N.L. de Olt în
1933.
-30 sept.1958, ia fiinţă la Caracal Casa Memorială ,,Iancu Jianu”.
-29 sept. 1964. m. Ilie Popescu Spineni, fost prof. univ. la Iaşi.
-18 sept. 1997, inaugurarea monumentului eroilor din Mărunţei.
-sept. 1998, apare la Slatina revista ,,Oltul Cultural”.
-16 sept. 1999, m. istoricul N.Stoicescu (n.la Slatina 1924).
19 sept. 2000, Liceul Economic din Slatina ia numele ,, P.S.Aurelian”.
Ostaşi din regimentele judeţelor Olt şi Romanaţi în luptele de la Jiu

Mărturii ale generalului Ion Anastasiu
Col. r. Dumitru MATEI
În 1936, adică la mulţi ani de la desfăşurarea luptelor de la Jiu, un erou al acestor

lupte dă publicităţii pe bază de documente autentice adevărul cu privire la operaţiunile
militare la care a participat, adevăr ocolit de persoane interesate fie pentru a-şi ascunde
incompetenţa, fie pentru a obţine onoruri şi favoarea înaintării în funcţii superioare pe care
nu le meritau. Erorile de comandament erau puse de cei interesaţi în cârca subordonaţilor.
În aceeaşi situaţie au fost şi alţi generali, dintre care am prezentat situaţia lui
Romulus Scărişoreanu, nedreptăţit de unii dintre superiorii săi, care-şi mascau astfel
incompetenţa şi trădarea.
Generalul Ion Culcer, înlocuit de la comanda Armatei I-a, la 5 octombrie 1916 s-a
adresat cu un raport confidenţial [139] generalului Constantin Prezan, Şeful Marelui
Cartier General, rugându-l pe acesta să compare ceea ce e scris în raport cu erorile apărute
într-un comunicat oficial al Misiunii Militare franceze, erori care au izvorul în birourile de
operaţiuni din acele timpuri şi să dispună rectificarea acestor erori, dacă vor fi justificate,
iar hotărârile ce vor fi luate în această privinţă să-i fie comunicate oficial, pentrucă ele
interesează adevărul şi fostul său comandament.
Generalul Ion Anastasiu a suportat cu stoicism nedrepte învinuiri şi a continuat
să-şi servească patria cu devotament, replica lui venind prin publicarea unei cărţi 140 la un
interval de timp care nu mai permite să se creadă că există alt interes decât acela al
restabilirii adevărului.
În prefaţă autorul scrie: suntem datori noi, cei aflaţi încă în viaţă şi care am avut
comandă de mari unităţi în Marele Război purtat de ţara noastră, să descriem luptele la
care am participat; [...] descrierea faptelor este în interesul Adevărului şi al Istoriei, căci
deja praful s-a aşternut pe adevăr cu prilejul întocmirei a multor povestiri interesate,
139
General I. Culcer, fost comandant al Armatei I: Note şi cugetări asupra campaniei din 1916. În special
asupra
140
operaţiunilor armatei I-a, Tipografia ziarului „Tribuna”, Iaşi, 1918, pag.151-156
General Ion Anastasiu: O pagină din războiul nostru. Luptele de la Jiu, 14/27 octombrie 1916,
Tipografia Bucovina, Bucureşti, 1936
necinstite şi nedrepte pentru o bună parte a luptătorilor frontului.
Prezentăm detalii din această lucrare nu numai pentru a dovedi – a câta oară ? – că
adevărul iese la iveală, ci şi pentru că la luptele eroice duse de Armata I-a română
împotriva invadatorilor au participat batalioanele de ostaşi şi rezervişti din judeţele Olt şi
Romanaţi141.
După un veac de la luptele duse de ostaşii olteni care i-au avut comandanţi pe
generalii Ion Anastasiu şi Ion Culcer prezentăm în revista Memoria Oltului şi Romanaţilor
fragmente din paginile de război aşa cum a fost scrise de generalul comandant al Grupului
Jiu – Diviziei 11 Infanterie, apoi 1 Infanterie – chiar dacă el nu face referire specială la
acţiunile de luptă ale fiecărui batalion, ci la situaţia de ansamblu, din carte putem înţelege
pe unde şi cum a luptat fiecare.
*
În valea Jiului, în zorii zilei de 15 august 1916 trupele de acoperire ale
Regimentului 18 Infanterie au atacat frontiera pe 3 coloane şi inamicul a părăsit-o.
În dimineaţa următoare, inamicul a opus rezistenţă puternică în pasul Surduc, însă
trupele Grupului Jiu au depăşit obiectivul propus cu 6-8 km, consolidându-se cu centrul în
pasul Merişor; până la 28 august/3septembrie a pătruns 35 km în adâncime, pe un front de
25 km lărgime; Grupul Olt a pătruns 30 km cu lărgimea sectorului de 45 km, iar grupul
Cerna142 a pătruns 10 km cu lărgimea sectorului de 20 km.
Oprirea înaintării Grupului Jiu a fost determinată de faptul că el constituia pivotul
ofensivei trupelor din Transilvania. Pătrunderi şi mai însemnate au avut Armata de Nord şi
Armata 2.
La 12 septembrie 1916 Divizia 11 Infanterie reia ofensiva pentru ocuparea
bazinului minier Petroşani-Lupeni; Brigada 31 colonel Scărlătescu trece creasta munţilor
pe la Vf. Negrului cu Regimentele 43 şi 59 Infanterie şi coboară în regiunea Bărbăteni,
pe valea Jiului Românesc, apoi continuă cu o coloană la sud de Jiu, spre Sgura şi cu alta la
nord de Jiu spre Oboroca, cucerind Dealul Mare (1629); în zilele 13 şi 14 Divizia continuă
ofensiva pentru îndeplinirea misiunii, dar începuse bătălia de la Sibiu şi la 15 septembrie
Armata 1 ordonă încetarea ofensivei Diviziei 11 cu oprire pe poziţia: Brigada 21 (din
dreapta) ocupa poziţia: Piatra Roşie-Cetatea Boli N-NV Petroşani, iar Brigada 22: cetatea
Boli-dealul Botanilor-dealul Palina; Brigada 31 Mixtă ocupa poziţie pe linia Piatra
Zănoagei-Oboroca, având unităţi pe Dealul Mare-Tulişa-Făgeţel.
Desigur, comandamentul german nu putea accepta această situaţie şi a trecut la
contraofensivă începând cu 17 septembrie. Brigada 31 s-a menţinut până la 20 septembrie,
când s-a ordonat retragerea pe frontieră, având Brigada 21 Infanterie (7 batalioane din
Regimentele 18 şi 58 Infanterie) colonel Jipa, în dreapta; Brigada 22 Infanterie (6
batalioane din Regimentele 43 şi 41 Infanterie) colonel Anastasiu în centru şi în stânga
141
Locotenent colonel Bădescu Radu, RĂZBOIUL NAŢIONAL, OPERAŢIUNILE DIN 1916. Tipografia
Institutului de Arte Grafice „Dacia Traiană”, Sibiu, 1933, pag. 44-46: Regimentele 43 Olt şi 59 Romanaţi
intrau în compunerea Brigăzii 31 Infanterie a Diviziei 11 Infanterie, pe frontul Armatei 1; Regimentul 21
Artilerie era şi el în compunerea Diviziei 11 Infanterie; pe frontul de sud luptau în cadrul Grupului Vest
Batalioanele 4 ale Regimentelor 19 şi 59 Infanterie, întărite cu două baterii de artilerie, având sector de
apărare de 120 km pe Dunăre între Jiu şi Olt; Regimentul 2 Călăraşi aflat în Brigada 1 Călăraşi a Diviziei 1
Cavalerie a fost adus la Grupul Olt (Corpul 1 Armată comandat de generalul Popovici); Grupului Central cu
Subgrupul Alexandria, între Islaz şi Vedea, pe 80 km avea 8 batalioane, între care şi Batalionul de Miliţii Olt,
care a participat la Manevra de la Flămânda, între 18-20 septembrie/1-3 octombrie 1916, apoi a primit ordin să
revină la vechea misiune de apărare a Dunării între gura Oltului şi a Vedei, alături de Divizia 18 Infanterie.
Aflat iniţial în rezerva Armatei a 1-a, Regimentul 43 Infanterie a fost adus în valea Jiului imediat ce Armata 1
a fost respinsă de pe frontieră la 3 septembrie 1916.
142
Colectiv: România în anii Primului Război Mondial, ed. Militară, Bucureşti, 1987, pag. 304-306
Brigada 31 Infanterie colonel Scărlătescu, cu 8½ batalioane.
*
Turtucaia a capitulat la 25 august şi Comandamentul Suprem în loc să considere
acest fapt un insucces tactic al Armatei de Dobrogea a intrat în derută şi, sub inspiraţia
generalului Alexeev, şeful de stat major al armatei ruseşti, la 27 august a dat următorul
ordin: ... în urma căderii Turtucaiei şi
a întăririlor primite de inamic,
ofensiva generală în Transilvania se
amână deocamdată până la noi
dispoziţiuni. Armatele 1, 2 şi de Nord
se vor întări cât mai puternic pe
poziţiile ocupate, executând o
cercetare activă spre inamic înaintea
liniei de siguranţă hotărâtă prin
ordinul de operaţii nr. 1.
Acest ordin a fost completat la
29 august cu un nou ordin care
prevedea că Armatele 1, 2 şi de Nord
să rămână în defensivă (...)143. S-a
oprit ofensiva din Transilvania tocmai
în timpul când înaintam victorioşi şi
când inamicul nu putea opune decât
aproximativ 4 divizii de Infanterie şi 2
de cavalerie contra 16 divizii de
Infanterie şi 2 divizii de cavalerie
române144.
A fost schimbat Planul de
campanie: Marele Cartier General a
Generalul Ion Anastasiu...
luat forţele disponibile de pe frontul
din Transilvania şi le-a dus în Dobrogea; cu forţele din Dobrogea a format Armata de
145
Dobrogea sub comanda generalului rus Zaioncicovski, iar Armata de Dunăre a devenit
Armata 3; la 25 august a numit pe generalul Averescu la comanda Armatei 3, iar în locul
său, la comanda Armatei 2 a numit pe generalul Crăiniceanu.
La 27 august generalul Averescu a înaintat Marelui Cartier General un memoriu
prin care cerea părăsirea proiectului de campanie iniţial şi propunea defensivă în
Transilvania pentru că inamicul n-avea acolo forţele concentrate şi ofensivă la sud pentru
că acolo inamicul era ameninţător.
Comandamentul Suprem şi Ministerul au fost de acord şi au cerut Regelui să facă
un Consiliu de Războiu, care a avut loc la 2 septembrie.
Averescu a reluat ideile din Memoriu, dar generalul Prezan a cerut să se menţină
planul iniţial, căci înfrângerea de la Turtucaia nu influenţa Planul de campanie, ci numai
moralul armatei, nu capacitatea ei combativă. Consiliul a decis, totuşi, defensiva în
Transilvania şi ofensiva în sud, iar Averescu a fost numit comandant al Grupului de
143
144
Lt. col. Bădescu, op. cit. pag. 60-61
145
Lt. col. Bădescu, op. cit. pag. 128
Lt. col. Bădescu, op. cit. pag. 119: Divizia 5 Infanterie de la Armata 2 ajunge la Medgidia pe 28 august;
Divizia 2 Infanterie de la Armata 1 ajunge la Medgidia la 30 august; Divizia 12 Infanterie ajunge la Mircea
Vodă la 1 septembrie; Divizia 14 Infanterie refăcută ajunge la Mircea Vodă la 3 septembrie.
Armate Sud146 pentru a executa o manevră
cunoscută sub numele de Manevra de la
Flămânda.
Manevra cu un Grup format din 6 divizii
(9, 10, 16, 18, 21, 22, 1 Cv) comandată de
generalul Averescu a avut loc în zona localităţii
Flămânda, zonă lipsită de comunicaţie, iar în timp
de ploaie era inundabilă, apa ajungând la 40-60
cm, fapt ce a dus la eşec: după ce a creat un cap de
pod de 20 km în care au intrat două divizii (10 şi
21 Infanterie), la 19 septembrie s-a suspendat
acţiunea din cauza ploii care a inundat zona. La
eşecul manevrei a contribuit şi neintervenţia
Corpului rus din Dobrogea.
Nu era necesar să ne cramponăm de acest
punct nevralgic – Turtucaia – a cărei pierdere nu
influenţa cu nimic soarta războiului, care se
hotăra la Nord de Carpaţi147.
Trupele chemate la manevra de la
Flămânda au fost trimise apoi pe frontul din
...şi volumul său memorialistic
Carpaţi (la Armata 2 au fost trimise pe
rând Diviziile 21, 22, 10, 16 şi 12 Infanterie), unde inamicul câştigase bătălia de la Braşov.
Pentru acoperirea Dunării au rămas Diviziile 20 şi 18 Infanterie şi Divizia 1 Cavalerie.
Eşecul acestei manevre a determinat înfrângerea pe frontul din Transilvania, fiindcă pe
perioada suspendării acţiunilor trupelor noastre inamicul a avut timpul necesar aducerii
trupelor de pe alte fronturi, cu care a reluat ofensiva.
Continuarea ofensivei trupelor noastre în Transilvania când inamicul avea puţine
forţe acolo, ar fi ajutat şi ofensiva rusă din Carpaţii Bucovinei, fapt recunoscut de
generalul Ludendorf: Dacă România ar fi urmărit marşul lor înainte în Transilvania, nu
numai grupul Arhiducelui Carol ar fi fost complet învăluit, dar drumul pentru a merge
către inima Ungariei şi contra comunicaţiilor noastre cu Peninsula Balcanică ar fi fost
liber, iar noi am fi fost învinşi148.
*
Luarea unor divizii de pe frontul din Transilvania pentru a fi duse la Dunăre a
slăbit acest front, iar inamicul a echilibrat, apoi a depăşit numeric şi calitativ trupele
noastre, apoi a trecut la ofensivă. Rezistenţa deosebită opusă de trupele române pe calea
cea mai scurtă spre capitală a determinat comandamentul german să caute o cale mai
îndepărtată, dar mai accesibilă pentru traversarea munţilor şi a ales ca zonă de forţare a
Carpaţilor zona dintre Olt şi Jiu, care-i oferea avantaje şi la care comandamentul român nu
se aştepta149.
La Jiu nu se cunoştea ce forţe are inamicul în faţa trupelor noastre, dar se
simţea puternica presiune care a obligat trupele noastre să se retragă în zilele de 11,
146
Grupul avea în compunere : Armata 3 română, general Văitoianu, cu 5 divizii de infanterie române (10,
16, 18, 21, 22) şi Divizia 1 Cavalerie; Armata de Dobrogea, general Zaioncicovski, cu 6 divizii de infanterie
română (2, 5, 9, 12, 15, 19), o brigadă de călăraşi română, două divizii de infanterie rusă (61, 115), Divizia de
Infanterie sârbă şi Divizia 3 Cavalerie rusă.
147
Lt. col. Bădescu Radu, op. cit. pag. 107
148
Lt. col. Bădescu, op. cit., p. 130
149
Lt. col. Bădescu, op. cit., p. 130
12 şi 13 octombrie, ca urmare a operaţiunii hotărâte de eşalonul superior, însă
retragerea era determinată în acelaşi timp de superioritatea numerică a inamicului, a
artileriei şi mitralierelor sale şi a moralului lor ridicat, faţă de al trupelor noastre
lipsite de artilerie grea, care să susţină poziţiile noastre, iar terenul era complet
nefavorabil, în retragerea de la nord spre sud terenul dominant fiind al inamicului.
Armata I-a şi Marele Cartier General adoptaseră un sistem foarte curios şi cu
desăvârşire păgubitor operaţiunilor, acela de a nu crede în informaţiile ce veneau de la
faţa locului şi a lua de bune pe acelea ce veneau de pe alte fronturi, ori culese direct dar
necontrolate, sau deducţiuni fără nici o bază de plecare150.
La 11 octombrie generalul Culcer a fost înlocuit la comanda Armatei I-a cu
generalul Dragalina, iar şeful de stat major al armatei, generalul Lupescu a fost înlocuit cu
locotenent colonelul Găvănescu, fost subşef de stat major al Armatei I-a. Generalul
Cocorăscu, comandantul Diviziei XI, înlocuit în baza aceloraşi ordine, trebuia să plece cu
toate serviciile şi cu statul major al Diviziei XI la Piteşti pentru a organiza divizia cu alte
trupe, ca rezervă specială a Marelui Cartier General. Comandant al Brigăzii 22 Infanterie,
în locul colonelului Atanasiu, a fost numit colonelul Obogeanu, comandantul
Regimentului 41 Infanterie. Din acel moment trupele care au format Divizia XI primesc
denumirea Grupul Jiu, având comandant pe colonelul Atanasiu.
Grupul Jiu împreună cu grupul Cerna formau Divizia I, cartierul acesteia fiind la
Filiaşi sub comanda colonelului Dumitru Sava. Grupul Cerna era deranjat de inamic numai
demonstrativ, iar Grupul Jiu era atacat întruna de mai bine de 10 zile. Aceste grupuri nu au
fost puse efectiv sub aceeaşi comandă operativă.
În ziua de 11 octombrie, prin ploaie şi ceaţă, inamicul surprinde detaşamentul
Homoriceanu (un regiment de infanterie, o baterie de artilerie 63 mm şi cicliştii ataşaţi) la
Vaideei; surprinsă, infanteria se retrage în neregulă şi poziţia artileriei noastre este
ameninţată a fi capturată, dar se retrage baterie cu baterie, sprijinindu-se reciproc şi se
pierde numai un obuzier de 105 mm.
La 12 octombrie a venit la Horez, la postul de comandă al grupului, generalul
Dragalina, însoţit de locotenenţii colonei Dumitrescu şi Miltiade. Colonelul Cocorăscu a
dispus şefului de stat major al diviziei, colonelul Mărculescu, să prezinte situaţia Diviziei
XI şi a forţelor inamice cu care lupta: Divizia XI bavareză, o brigadă austriacă alpină, 7
batalioane de mineri de la minele din Petroşani şi împrejurimi, artilerie numeroasă; în
afluire era o divizie de cavalerie şi unităţi de ciclişti.
Generalul Dragalina avea însă informaţii de la agenţii de la Cerna că inamicul ar
avea cel mult o brigadă mixtă. Inamicul însă capturase Detaşamentul de la Vaideei, bateria
căpitanului Glatz, bagajele şi caii comandantului Regimentului 21 Artilerie aflat la Schela
şi tăiase liniile telefonice cu postul de comandă. Generalul a ordonat comandantului
Diviziei XI să plece cu statul său major, iar colonelul Anastasiu să ia comanda diviziei şi
să opună rezistenţă absolută, apoi a plecat în defileu să inspecteze frontul, căci nu ştia
unde şi cum este, deşi şeful de stat major al diviziei i-a atras atenţia asupra pericolului la
care se expune.
Colonelul Cocorăscu a mers să pregătească plecarea la Piteşti, colonelul
Mărculescu a pregătit serviciile şi a plecat la Târgu Jiu, dar a revenit la Horez şi a
continuat să îndeplinească serviciul de stat major, la cererea colonelului Anastasiu.
Colonelul Mărculescu împreună cu căpitanul Diamandi au luat legătura cu Armata
I-a prin locotenentul colonel Găvănescu, căruia i-au expus situaţia diviziei, pe care le-o
150
General Ion Anastasiu: Op. cit. pag. 5.
comunicase de la Horez151 colonelul Cocorăscu înainte de a pleca, precum şi ordinul
generalului Dragalina.
Colonelul Găvănescu a pus în vedere colonelului Mărculescu următoarele
dispoziţiuni: „dacă divizia este atacată puternic de forţe superioare, să se retragă
luptând pe linia Schela-Bumbeşti, acolo să încerce o rezistenţă tenace şi să moară toţi
pe poziţie. În caz când linia Schela-Bumbeşti este pierdută, trupele să cedeze
retrăgându-se pas cu pas, pe întuneric, spre Horez (Vâlcea)-Valea Luncavăţului-nord
Drăgăşani, Copăcioasa-Cărbuneşti-Horezani şi nord Drăgăşani. Armata nu poate trimite
nici o trupă ajutor152.
Colonelul Mărculescu a comunicat generalului Cocorăscu ordinul de retragere
aşa cum l-a primit la telefon, după care s-a dus să îndrepte trupele spre Copăcioasa,
întrucât linia Schela-Horez căzuse demult. La înapoierea la Târgu Jiu a găsit la poşta din
oraş pe locotenentul colonel Dumitrescu, şeful de stat major al Diviziei I-a, care a spus
să comunice generalului Cocorăscu că Armata I-a nu a dat ordin de retragere.
Autorul precizează că la comunicarea ordinului de retragere a fost de faţă
căpitanul Diamandi. Auzind tăgăduirea ordinului de retragere, el a exclamat: iau de piept
şi pe Dumnezeu dacă îndrăzneşte cineva să zică că Armata I-a n-a comunicat ordinul de
retragere colonelului Mărculescu, deoarece am fost martor la convorbirea sa la telefon cu
locotenentul colonel Găvănescu.
Colonelul Mărculescu a chemat Armata la telefon, a comunicat situaţia frontului şi
că a transmis ordinul de retragere aşa cum l-a primit, dar pe front a găsit poziţia Schela-
Horez căzută. Locotenentul colonel Găvănescu a replicat: N-am ştiut că poziţia Schela-
Horez este căzută, daţi atunci ordin ca să reziste pe poziţiile pe care se găsesc trupele, să
nu dea un pas înapoi. Vă vor sosi ajutoare de la Cerna, pe care să le întrebuinţaţi conform
situaţiei tactice.
Prin ordinul nr. 696/11 octombrie 1916 urmat de Ordinul Cifrat Nr. 700, ambele
semnate de şeful de stat major, locotenent colonel Găvănescu, Armata I-a confirmă în
scris ordinul de retragere pe două coloane a trupelor Grupului Jiu (Divizia XI) pe cele
două direcţii comunicate şi telefonic. Ordinele şi rapoartele (verbale şi scrise) au fost
ataşate dosarului operativ al zilei de 12.10.1916.
Autorul precizează din nou că la comanda Grupului Jiu era generalul Cocorăscu,
căruia generalul Dragalina, rănit, i-a ordonat să rămână şi rămăsese la Jiu. Colonelul
Mărculescu îi transmisese ordinul de retragere dat de Armata I-a şi primise de la generalul
Cocorăscu însărcinarea de a îndrepta trupele în cele două direcţii indicate de Armată.
151
Prezentăm detalii corespunzătoare anului 1916 despre localităţile gorjene nominalizate în text, cf.
Rumänien, Kleines witschaftspolitisches Adreßbuch, I. Band, Kleine Walachei, Herausgegeben im Auftrage
der Militärverwaltung in Rumänien, verlag und Druckerei Germania, Berlin, 1 Januar 1917 (Cărticică
politico-economică, Partea I, Oltenia, publicată în numele administraţiei militare din România, tipărită şi
publicată în Germania, la Berlin, 1 ianuarie, 1917): Arcani: 407 locuitori, 3 sate: Arcani, Câmpu Fomii,
Sănăteşti; Baia de Aramă: 2.000 locuitori, gară c.f., telefon, telegraf; Bircii: sat în comuna Bengeşti;
Brădiceni: 315 locuitori, 5 sate: Brădiceni, Broasca, Drăgeşti, Frânceşti, Gureni; Bumbeşti-Jiu: 1850
locuitori, 2 sate: Bumbeşti-Jiu, Bârleşti; Cărbuneşti: 1014 locuitori, 4 sate: Cărbuneşti, Cionteşti, Duţeşti,
Tupşanu; avea gară c.f., poştă telegraf; Copăcioasa: 355 locuitori, 3 sate: Copăcioasa, Pişteştii din Deal,
Ceratu; Curtişoara: sat în comuna Câineni; Dobriţa: 475 locuitori, 2 sate: Suseni, Dobriţa; Frăteşti: sat în
comuna Leleşti; Hurezani: (în text: Horezani) 400 locuitori, 2 sate: Hurezanii de Sus, Pegeni; Preajba Mică,
sat în comuna Petreşti-Vărsături; Rasova: sat în comuna Băleşti; Raşoviţa, sat în comuna Stroeşti; Sâmbotin:
382 locuitori, 3 sate: Porcenii-Birnici, Porcenii-Moşneni, Sâmbotin; Runcu: 319 locuitori,2 sate: Răchitele,
Runcu; Schela: comună cu 880 locuitori, 5 sate: Arsuri, Horezu, Pajiştile, Rugi şi Schela: Stăneşti:1468
locuitori, 4 sate: Alexieni, Căleşti, Cernadia, Stăneşti; Suseni: sat în comuna Dobiţa; Şofroceni: sat în
comuna Câineni; Târgu Jiu: 8260 locuitori, gară c.f., poştă, telefon, telegraf; Turcineşti: 1.100 locuitori, 2
sate: Cartiu, Turcineşti; Vădeni: 1538 locuitori, 3 sate: Preajba Mare, Siseşti, Vădeni; Vălari: 1960
locuitori,
152
4 sate: Curpenelu, Curpenu, Vaideei, Vălari.
General Ion Anastasiu, op. cit. pag. 13. În nota de subsol subliniază că ordinul de retragere a fost dat de
locotenentul colonel Găvănescu.
Colonelul Anastasiu era comandantul Grupului Jiu, deci subordonat. Nu i se poate atribui
acestuia ordinul de retragere din iniţiativa sa153.
Ordinul era în acord cu planul generalului de a opri Grupul Jiu pe o poziţie mai
tare (dacă tare înseamnă crâmpeie de şanţuri Schela-Bumbeşti) pe care să reziste, în timp
ce Detaşamentul Cerna să atace inamicul din flanc şi spate. Aceasta fusese ideea
generalului Culcer, pe care şi-a însuşit-o şi generalul Dragalina.
Autorul apreciază că greşeala Armatei a I-a era aceea că necunoscând situaţia
trupelor de la Jiu şi superioritatea inamicului, credea în posibilitatea unei rezistenţe pe o
poziţie pe care se retrăgeau trupele cu inamicul în spate, poziţie neîntărită şi care nu se
putea întări în prezenţa inamicului. Ca dovadă: se indica o poziţie pe care trupele o
părăsiseră de dimineaţă, iar forţele inamice erau apreciate la o brigadă mixtă, în realitate
fiind de 4 ori mai mari.
Ordinul de retragere a fost comunicat personal şi verbal colonelului
Anastasiu de către generalul Cocorăscu în ziua de 12 octombrie, în prezenţa
colonelului Paşalega, colonelului Petroianu, căpitanului Tătărăscu şi
sublocotenentului Şerbănescu, pe şosea, lângă ferma Gârleşteanu, spunând că e
ordinul Armatei şi se va primi şi ordin scris. Ordinul scris a şi fost îndată predat
Grupului Jiu, ordin ce confirma întru totul ordinul verbal.
Demoralizarea şi dezinformarea l-au împiedicat pe generalul Dragalina să-şi dea
seama că de la data când el era pe Jiu, situaţia devenise de la gravă la disperată.
Ordinul de retragere a trupelor de la Jiu a fost dat de locotenent colonelul
Găvănescu, întărit de generalul Dragalina, confirmat în scris colonelului Anastasiu
de generalul Cocorăscu, care a şi dispus începutul executării acestui ordin, după care
a predat comanda colonelului Anastasiu şi a plecat la Târgu Jiu, apoi la Piteşti.
Sunt prezentate alte documente care prezintă situaţia gravă în care se aflau trupele
noastre în ziua de 12 octombrie, când Generalul Dragalina a spus că din Înalt Ordin
dă comanda Grupului colonelului Atanasiu, de a cărei bună reputaţie este
încredinţat, iar generalul Cocorăscu va pleca imediat la Piteşti să organizeze cu alte trupe
Divizia XI.
Colonelul Atanasiu nu cunoştea întreaga situaţie generală a trupelor sale şi a făcut
apel la generalul Cocorăscu să rămână pentru a descurca lucrurile, căci Detaşamentele
Homoriceanu, Truşculescu, Brigada Jipa erau în subordinea sa, şi colonelul Anastasiu nu
cunoştea misiunile lor, ordinele primite şi rapoartele ce au făcut, dar generalul a plecat cu
automobilul în defileu să ceară aprobare comandantului armatei.
Autorul critică hotărârea de a rezista cu trupe epuizate fizic şi moral împotriva
unui adversar ale cărui forţe nu se cunoşteau, pe linia Schela-Bumbeşti, care nu era
organizată genistic: A se rezista tenace pe linia Schela-Bumbeşti şi să moară toţi pe
poziţie, dar înapoi să nu dea nici un pas154. Ce sublim sacrificiu ordonat de la distanţă
(Craiova), moartea tuturor ca să nu mai rămână decât şeful de stat major al Armatei I-a.
(...) Rezistenţe de acest fel se cer şi se pot efectua, însă nevoia trebuie văzută şi simţită la
faţa locului şi de trupe, în acelaşi timp le trebuie puse la îndemână şi oarecare mijloace,
iarăşi vizibile: o linie tare, spre a nu muri stupid şi o trupă de întărire morală, care să dea
posibilitatea reconstituirii unităţilor, a intrării lor în ordine, a ocupării poziţiei, însă
Armata anunţase Grupul că nu poate trimite nici o trupă în ajutor.
Generalul Dragalina era în imposibilitate de a cunoaşte situaţia frontului şi în timp
ce el se afla la Jiu, situaţia trecuse de la gravă la disperată.
153
General Ion Anastasiu, op. cit. pag. 14
154
General Ion Anastasiu, op. cit. p. 19
*
Învinuirile ce i se aduceau generalului Anastasiu trebuiau să acopere ordinul de
retragere dat de locotenentul colonel Găvănescu, şef de stat major al Armatei. Ordinul nr.
696/11 octombrie 1916 al Armatei a 1-a, urmat de Ordinul telegrafic cifrat nr. 700, ambele
semnate de şeful de stat major, locotenentul colonel Găvănescu, confirmă şi în scris
Ordinul de retragere pe două coloane a trupelor de la Jiu (Divizia XI) pe cele două direcţii,
comunicat verbal la telefon. Aceste ordine scrise şi verbale au fost ataşate Dosarului
operativ din ziua de 12.XI. 1916.
La faţa locului se afla generalul Cocorăscu, care a primit ordin de la generalul
Dragalina, care era rănit, să rămână şi rămăsese la Jiu, dar colonelul Mărculescu îi
transmisese ordinul de retragere de la Armata 1-a, primise de la generalul Cocorăscu
însărcinarea de a îndrepta trupele pe cele două direcţii indicate de Armata 1-a şi începuse
executarea. Colonelul Ion Anastasiu era comandantul Grupului Jiu, deci în subordine.
Colonelul Mărculescu, ofiţer cult şi de caracter, şi căpitanul Diamandescu,
ofiţer de mare valoare morală, confirmă că retragerea colonelului Anastasiu nu a fost
făcută din iniţiativa sa.
Un alt document referitor la aceleaşi evenimente este cel al colonelului Petroianu,
comandantul Regimentului 21 Artilerie, care arată că în noaptea de 11/12 octombrie a avut
loc surprinderea şi capturarea Detaşamentului locotenent colonel Homoriceanu la Vaideei,
ceea ce a determinat retragerea precipitată la 12 octombrie prin Schela şi Horez spre
Turcineşti. Nu se ştia unde se află maiorul Truşculescu, care plecase la 10 octombrie de la
Muncelul Mic şi trebuia să fie la vest de Detaşamentul Homoriceanu, pe dreapta Jiului.
Pe stânga Jiului, generalul Dragalina a fost rănit în defileu. La ora 5 p.m. se afla la
primăria Vădeni cu colonelul Anastasiu, comandantul brigăzii, când a venit generalul
Cocorăscu şi a comunicat cele întâmplate în defileu, după care a predat colonelului
Anastasiu un plic în care era Ordinul Operativ al Diviziei, în care se prescria retragerea
spre Olt. Generalul a şi dat el însuşi ordin trupelor să se adune împrejurul Târgu Jiului.
Nu se ştia nimic de detaşamentul maior Truşculescu. Inamicul a rămas la Schela-Horez-
Cartiu.
Alt document din 12 octombrie 1916 arată că, Colonelul Atanasiu a fost chemat în
noaptea de 11 octombrie la telefon şi i s-a comunicat că în dimineaţa de 12 octombrie ora
7,00 să se prezinte la Horez, la postul de comandă al diviziei. A fost la ora 7 la divizie,
unde pe la ora 8,30 a sosit acolo generalul Dragalina şi generalul Cocorăscu.
Generalul Dragalina a spus că din acel moment a preluat comanda Armatei 1-a şi
cere să-i expunem situaţia frontului nostru. A fost expusă de şeful de stat major al diviziei,
de comandantul artileriei, colonelul Paşalega, de colonelul Anastasiu – aceea lăsată în
seara de 11 octombrie.
Generalul Dragalina a spus că, într-adevăr, situaţia este grea, dar nu disperată,
că trebuie rezistat energic pe poziţiile noastre şi că nu avem voie să dăm un pas îndărăt.
Rezumând cele de mai sus, ordinul de retragere a fost dat de către
locotenentul colonel Găvănescu, întărit de generalul Dragalina şi confirmat în scris
colonelului Anastasiu de către generalul Cocorăscu, care a plecat la Târgu Jiu, apoi
la Piteşti.
La comandantul suprem a ajuns minciuna că ordinul de retragere a fost dat de
colonelul Anastasiu, fapt pe care M.S. Regele i l-a reproşat acestuia la audienţa din 7 iunie
1917:
-Ai dat ordin de retragere a trupelor de la Jiu, când era ordin să stea pe loc?
-Aceasta e o minciună, răspunde ofiţerul.
Regele mai spune că a văzut ordinul, iar ofiţerul răspunde indignat:
-Afirm categoric că nu am dat asemenea ordin, să mi se arate acel ordin”, la
care M.S. Regele a răspuns că nu a văzut acel ordin, dar aşa i s-a spus155.
*
În seara de 11 noiembrie s-a constituit Detaşamentul Dejoianu, la Cerna, compus
din Batalioanele 3 şi 4 ale Regimentului 1 Infanterie, Batalionul 2 din Regimentul 17
Infanterie, Batalionul 4 din Regimentul 43 Infanterie, două baterii de artilerie (una din
Regimentul 1 Artilerie şi una din Regimentul 21 Artilerie) şi escadronul 3 din
Regimentul 2 Călăraşi.
Cei ce au ordonat constituirea Detaşamentului – scrie autorul – trebuia să-i fi spus
colonelului Dejoianu ce misiune are, unde este inamicul, unde se află flancul şi spatele
acestuia, iar dacă nu i s-a spus, a fost o mare greşeală din partea comandantului care l-a
trimis. Dacă acestea nu i-au fost date, trebuia să le caute.
La 12 octombrie Grupul Jiu a fost înştiinţat că Detaşamentul locotenent colonel
Dejoianu se află în marş pentru îndeplinirea misiunii: atacarea spatelui şi a flancului drept
inamic aflat la Dobriţa.
La 13 octombrie Detaşamentul ajunge la Peştişani la ora 7 dimineaţa şi trupa intră
în cantonament; la orele 16.00 comandanţii sunt adunaţi şi li se citeşte ordinul generalului
Culcer: În caz de presiune din partea inamicului şi forţaţi la retragere, trupele să ia
direcţia spre Olt către Drăgăşani, unde se va trece Oltul. La ora 20 Detaşamentul se pune
în mişcare spre Brădiceni, ajunge la ora 22.30 şi intră în cantonament iar comandanţii
primesc ordinul pentru a doua zi. Detaşamentul venise în marş forţat pentru a opera
concomitent cu Grupul Jiu.
În seara de 13 octombrie, ora 20.00 Detaşamentul Dejoianu porneşte în marş spre
Brădiceni şi ajunge la 22.30, trupa intră în cantonament, iar comandanţii primesc ordinul
pentru ziua de 14 octombrie. Deci, ordinul dat de Grupul Jiu pentru 14 octombrie a fost
primit de Dejoianu prin colonelul Dumitrescu şi opera concomitent cu Grupul, căci
Detaşamentul se adusese în marş forţat pentru a ataca odată cu Grupul Jiu.
La 14 octombrie, ora 7.00 dimineaţa, Dejoianu porneşte în marş în direcţia
Raşoviţa-Raşova spre a-şi deschide drum spre Târgu Jiu; de la patrulele de cercetare află
că inamicul ocupă această regiune, călare pe şoseaua Raşoviţa-Arcani şi pădurea sud
Raşoviţa, face planul şi atacă frontal cu două companii din Regimentul 43 Infanterie
aflate sub comanda căpitanului Greceanu şi cu două companii din Regimentul 31
Infanterie comandate de căpitanul Urziceanu. Batalionul căpitan Bădescu din Regimentul
58 infanterie atacă din sud, iar un batalion din Regimentul 17 Infanterie şi două baterii,
rămân în rezervă în pădurea NE satul Arcani.
Până la ora 12.00 se fac pregătiri şi nu are loc nici o acţiune. La 12.00 se aduce
batalionul de la Arcani, iar la ora 1.30 aflând că o coloană inamică se îndreaptă spre Târgu
Jiu, locotenentul colonel Dejoianu ordonă locotenentului Iacob să meargă la Târgu Jiu pe
drumul Stroieşti-pădure-Raşoviţa-Ursăţei cu compania 12 din Regimenmtul 17 Infanterie
şi cu două plutoane din compania 9, sub comanda căpitanului Morţun.
Detaşamentul ajunge la Stroieşti la ora 3.30 însoţit de o călăuză şi află de la
patrule că Raşoviţa e ocupată de inamic, iar la sud de localitaate este batalionul căpitan
Bădescu din Regimentul 58 Infanterie. În înţelegere cu acesta, atacă şi la orele 6 seara, pe
întuneric, cuceresc Raşoviţa.
Restul trupelor detaşamentului Dejoianu rămân în noaptea de 14/15
155
octombrie în Arcani, inamicul retrăgându-se spre nord156.
Examinând operaţiunea Detaşamentului Dejoianu în aceste zile, rezultă că: a
executat marşul ca în timp de pace, cu avangardă care precede doar coloana; dacă i-a fost
sau nu indicat flancul drept inamic, nu foloseşte escadronul avut la dispoziţie pentru a
recunoaşte inamicul, fapt pentru care marşul său se execută, din 13 octombrie, paralel cu
poziţia inamicului; flancgarda sa este aproape jumătate din efectivul Detaşamentului, cu
artilerie, fără a şti unde este şi ce intenţie are inamicul.
În loc să atace inamicul de flanc, a luat măsuri să se apere el de un atac
inamic; formaţia sa de marş nu putea executa misiunea primită: pentru a se lega cu Grupul
Jiu, locotenent colonelul Dejoianu trebuia să ia contact cu comandantul Grupului Jiu şi să
nu se încurce în nici o altă acţiune, doar să cadă în flancul şi spatele inamicului, aşa cum
avea ordin de la Armata I-a, care-l trimisese şi de la Grupul Jiu, cu care concura în lupta
din ziua de 14 octombrie.
În ziua de 14 octombrie 1916, la orele 4 p.m., când Grupul Jiu terminase lupta şi
obţinuse victoria contra duşmanului, Detaşamentul Dejoianu nu intrase în acţiune, iar
inamicul era încă neclintit pe frontul său.
Din rapoartele unităţilor locotenent colonelului Dejoianu rezultă clar şi precis că
în ziua de 14 octombrie 1916 acest Detaşament nu a concurat cu Grupul Jiu la lupta
acestuia, care a dus singur greul acţiunii, obţinând victoria de a doua zi:
-Din ordinul nr. 138/14.10.1916, ora 7¼, dat de căpitanul Bădescu, comandantul
batalionului 3 din Regimentul 58 Infanterie, la dealul Ursăţei sublocotenentului
Vulpescu157 rezultă că la ora când Grupul Jiu începuse lupta, la Detaşamentul Dejoianu nu
se dă nici o luptă şi nici la ora 10¼, ca şi din ordinul nr. 139 pe care-l dă sublocotenentului
Vulpescu158.
-În ziua de 14 octombrie, la ora 10¼ nu se da nici o luptă pe frontul
Detaşamentului Dejoianu şi totul se învârtea în direcţia Raşova, care nici acum nu se ştia
dacă e sau nu ocupată de inamic.
-La 15 octombrie căpitanul H. Bădescu, raporta că batalionul său se găseşte pe
poziţie la nord de Giuvala şi că locotenentul Gună, care a avut în timpul marşului
însărcinarea de flancgardă pe dreapta, din proprie iniţiativă s-a îndreptat spre satul Stăneşti
şi a surprins resturi dintr-o companie inamică, peste 100 de oameni, pe care i-a făcut
prizonieri şi i-a înaintat diviziei. Din acest raport nu rezultă nici o luptă, ci faptul că
inamicul a părăsit localităţile pe care le ocupase şi oamenii săi rămaşi în urmă, de bună
voie au rămas prizonieri şi au fost trimişi la Târgu Jiu, fiindcă erau găsiţi pe câmpul de
luptă al Grupului Jiu.
Concluzia autorului se impune: în ziua de 14 octombrie 1916 Detaşamentul
Dejoianu culege ca prizonieri oamenii uitaţi de inamic prin satele ocupate. Prin nimic
locotenent colonelul Dejoianu nu a contribuit la această victorie.
Generalul Culcer scrie159: Iată unde trebuie căutate minciunile şi perfidiile. În
clica de ofiţeri care în tot timpul au căutat să se sprijine pe asemenea mijloace pentru
gloria personală, înaintări şi onoruri160.
Colonelul Anastasiu crede că motivul pentru care locotenent colonelul Dumitrescu
a trecut la defăimarea lui şi a Grupului Jiu se datorează faptului că l-a invitat să părăsească
156
General Ion Anastasiu, op. cit. pag. 63-64
157
Porniţi
imediat spre satul Raşoviţa. În caz că nu este ocupat de forţe inamice, puneţi stăpânire pe el.
158
159
Ocupaţi poziţie pe culmea dealului la est de Raşoviţa.
Generalul I. Culcer: Broşura Din crimele Marelui nostru război, apărută la Cluj în 1927
160
General Ion Anastasiu, op. cit., p. 40
şedinţa de consiliu fiindcă a avut o atitudine necuviincioasă faţă de colonelul Mărculescu,
nu-şi da seama unde se găseşte şi nu avea nici-o calitate să participe la această şedinţă161.
Chestiunea victoriei de la Jiu a fost prilej de dovezi de completă lipsă de caracter
la unii din ofiţerii noştri, care au reuşit să-şi însuşească drepturile şi meritele altora,
precum şi de complicităţi anume câştigate cauzei lor. Ei au recurs la falsuri atât verbal cât
şi în scris, vinovăţia lor a fost dovedită şi a rămas nepedepsită. Legendele nu trebue create
pe minciuni162.
La Iaşi, în 1917, într-o convorbire cu colonelul Petroianu, colonelul Găvănescu
spunea: Eu nu aveam continuu informaţiuni de la Dumitrescu prin telefon. Dumitrescu
mi-a spus că Anastasiu nu vrea să atace! Ce vrei mai lămurit. De altfel am şi raportat
atât generalului Prezan cât şi Prinţului că Anastasiu nu trebuie propus nici la înaintare,
nici la comandă de divizie, iar în noua ordine de bătaie vei vedea că e trecut la brigadă!!
Între falsurile săvârşite este emiterea Ordinului nr. 25A din 14 octombrie 1916,
ordin care nu a fost dat nimănui şi nu a fost primit de nimeni. Ordinul arată că Grupul Jiu
va susţine acţiunea Detaşamentului Dejoianu. (...) Modul de acţiune al acestor forţe se
lasă la chibzuinţa colonelului Atanasiu. Ordinul nu e conform cu regulile în materie: nu
conţine date despre inamic, nici despre trupele proprii, nu se precizează ora începerii
acţiunii. Prin acest ordin se acredita ideea că Detaşamentul Dejoianu este cel important, iar
Grupul Jiu cel secundar.
Alt fals îl constituie emiterea ordinului nr. 27 din 14 octombrie 1916 (la 19
octombrie ordinele aveau nr. 3474) neparvenit nimănui, figurând în falsul carnet de ordine
de câmp doar cu semnătura falsului comandant de divizie.
În dosarul nr. 8 de la Marele Stat Major, la fila 277 este raportul nr. 63/16
octombrie 1916, pe hârtie cu antetul Diviziei 1-a către Armata 1-a, trimis de la Târgu Jiu şi
semnat de comandantul Diviziei, colonel Anastasiu, iar peste semnătură este pecetea
diviziei. Raportul a fost falsificat: primele două alineate au fost tăiate cu creion albastru,
iar la sfârşit a fost tăiat cu creion negru ultimul rând, în care era scris: Se anexează şi o
copie după ordinele date. De asemenea, a fost tăiată şi urmarea: Comandantul Diviziei I.
colonel Anastasiu. Este tăiată şi pecetea, iar pe verso a fost trecut: „Sectorul lt. col.
Coandă; II/18, II/71; 2 companii Reg. 5 vânăt. P. Sed. Comp, Reg. 41 Inf (P. Sed), ca trupă
de ruptură a frontului inamic în direcţia Sâmbotin şi ca trupă de manevră. Detaşamentul
Obogeanu format din III/59, III/43, I, II/41, 1/21 Ar., va opera între Sâmbotin-Arsuri”, etc.
S-a mers mai departe: pentru a şterge urmele adevărului în cele petrecute la Jiu în
14 octombrie 1916, tâlharii au sustras – de unde au putut – acte, ordine şi rapoarte date
şi înaintate în timpul luptei, dar nu le-au putut fura pe toate. La pag. 204 din acelaşi dosar
de la Marele Cartier General se află darea de seamă de la 18 octombrie în care însăşi
Armata 1 arată că Detaşamentul lt. col. Dejoianu (la 14 octombrie) e în marş pe direcţia
Dobriţa-Dealul Ştesura-Muncelul Mic.
Dovada că locotenent colonelul Găvănescu, şeful de stat major al Armatei a I-a, a
falsificat darea de seamă a Diviziei 1 Infanterie, semnată de colonelul Anastasiu se află în
dosarul cu acte personale al colonelului Petroianu Scarlat, comandantul Regimentului 21
Artilerie.
În martie 1936, când Atanasiu a găsit această dovadă, a reclamat ministrului
armatei, dar neprimind răspuns până la 27 martie, i-a scris ministrului acasă, iar ministrul
l-a întrebat la 5 iunie despre ce era vorba în reclamație, căci nu se găsește documentul.
161
162
General
Ion Anastasiu, op. cit.: detalii în nota de subsol de la pag. 53
Autorul arată că la o audienţă avută la rege, în anul 1917, a arătat că nu este adevărat că Ecaterina
Teodoroiu ar fi luptat la Jiu, dar i s-a răspuns: Nu-i nimic, să aibă şi poporul nostru o eroină ca Jeana d'Arc.
Depunând o copie a reclamației la ofițerul de serviciu, cu adresa ministrului, după două
zile Atanasiu a fost chemat de ministru, care s-a declarat indignat și a promis că va da unor
generali să studieze cazul.
Autorul publică 14 anexe163, copii ale rapoartelor de luptă trimise de căpitanul H.
Bădescu, comandantul batalionului 3 din Regimentul 58 Infanterie, în zilele de 14, 15 şi
16 octombrie, ale maiorului Truşculescu aflat pe dealul Ursăţei şi ale locotenentului
colonel Dejoianu aflat tot pe dealul Ursăţei, la podul de pe râul Sohodol, la Frăteşti,
Vădeni, Suseni şi Valari, apoi pune întrebarea: Atunci unde este atacul violent care s-ar fi
dat de trupele lt. col. Dejoianu, de care vorbesc „Calendarul Reginei Maria”[164] (opera
lt. col. Găvănescu) şi memoriile lui Al. Marghiloman? Arătă apoi în ce constă falsul şi cine
sunt falsificatorii care au furat meritele şi drepturile Grupului Jiu asupra victoriei de la
Jiu şi le-a oferit locotenentului colonel Dejoianu, care, primindu-le, a concurat la
săvârşirea acestui criminal act şi la foloasele trase dintr‟însul.
Pe baza documentelor autentice, confirmate şi de ordinele date de comandanţii
germani, autorul arată situaţia companiilor şi batalioanelor pe ore, în zilele de 13-14
octombrie.
Din rapoartele unităţilor din Detaşamentul Dejoianu rezultă clar şi precis că
în ziua de 14 octombrie acest detaşament nu a concurat cu Grupul Jiu în lupta
acestuia.
Într-un tablou comparativ, pe ore, arată lămurit că prin nimic Detaşamentul
Dejoianu nu a contribuit la victoria din 14 octombrie. Deci s-a făcut dovada furtului de
merit al Grupului Jiu de către locotenent colonelul Dejoianu în complicitate cu locotenent
colonelul Dumitrescu Constantin, care făcea pe şeful de stat major al Diviziei 1, şi cu
locotenent colonelul Găvănescu, şeful de stat major al Armatei I-a, care a falsificat Darea
de seamă a Diviziei 1 semnată de colonelul Atanasiu şi a indus în eroare Marele Cartier
General, iar prin Calendarul „Regina Maria” a înşelat opinia publică, atrăgând
recunoştinţa lumii româneşti şi recompense din partea comandantului suprem, Regele ţării,
asupra altora decât asupra celor cărora se cuveneau165.
*
Autorul a precizat că filogermanii au făcut tot ce se poate pentru ca România să
piardă războiul. Am mai arătat că chiar unii ofiţeri superiori, au procedat la trădarea făţişă
(colonelul Sturza, locotenentul colonel Crăiniceanu ş.a.), iar alţii, politicieni devotaţi
Regelui Carol I, au rămas fideli politicii filogermane, cei mai cunoscuţi fiind Petre Carp şi
Alexandru Marghiloman166, care scrie în Note politice volumul II: colonelul Anastasiu şi-a
părăsit poziţia, descoperind Târgu Jiu167. Colonelul Anastasiu se întreabă: de la cine a
ajuns la acesta o asemenea informaţie?
163
Rapoartele sunt copiate după originalele din carnetul de campanie (...) care aparţine Muzeului militar.
164
Constantin Găvănescu a publicat 3 volume despre războiul din 1914-1916, perioadă în care România era
neutră. Avea gradul de maior la data publicării primului volum împreună cu maiorul I. Manolescu, 1914-
1915. RĂZBOIUL CEL MARE, general de brigadă în 1917; a publicat în Calendarul Regina Maria din ianuarie
1918 un text, despre participarea României la război în anii 1916-1917, reeditat în broşură de 60 de pagini,
apoi mai dezvoltat, la 155 pagini, adăugând un capitol şi un set de hărţi. După război a însoţit pe ASR Prinţul
Carol într-o călătorie în jurul lumii. Oficial, călătoria avea ca scop dezvoltarea relaţiilor României, la nivel
înalt, cu alte ţări, dar se dorea ca prinţul să uite de relaţia cu fosta sa soţie Ioana (Zizi) Lambrino. Călătoria a
durat 7 luni şi o zi, iar generalul Găvănescul (aşa semna acum) a publicat 7 volume cu note de călătorie,
prezentând
165
cu detalii protocolul cu care înaltele oficialităţi din ţările vizitate au primit pe oaspetele lor.
166
General Ion Atanasiu, op. cit. pag. 25.
Lucian Boia: Germanofilii, ed. Humanitas, ediţia a III-a, Bucureşti, 2014. Autorul prezintă partide,
politicieni, ziarişti, scriitori, istorici, academicieni şi universitari cu orientări şi atitudini filogermane.
167
Desigur, de la un filogerman militar, de tipul colonelului Al. Sturza, după ce a odonat retragerea de pe o
poziţie favorabilă apărării în munţi, a dat vina pe subalterni, apoi a mers mai departe cu trădarea, dezertând la
inamic. Vezi revista Magazin istoric, nr. 10 (67)/1972, articolul Chemarea a răsunat în zadar, pag. 56 şi urm.
Pe lângă sprijinul direct acordat inamicului s-a procedat la compromiterea şi
denigrarea ofiţerilor patrioţi, ca în cazul generalului Romulus Scărişoreanu sau colonelului
Ion Anastasiu, dar ei au avut tăria psihică de a rezista acuzaţiilor nedrepte şi de a se
dezvinovăţi pe bază de documente publicate după mai mulţi ani, arătând adevărul fără a
mai lovi în cei vinovaţi de nedreptăţile săvârşite; alţii însă n-au avut posibilitatea să facă
acest lucru şi asupra lor a căzut stigmatul ruşinii, aruncat de indivizi străini de interesul
naţional şi preocupaţi numai de asigurarea avantajelor pentru propria persoană168; alteori
s-a mers până la lichidarea fizică a unor ofiţeri care ar fi putut demasca pe trădători: aşa a
procedat colonelul Al. Sturza, care a obţinut de la Curtea marţială execuţia ofiţerului
patriot subaltern, locotenentul Ciulei169. La metodele de sprijinire a inamicului putem
adăuga mutările de trupe de pe un front pe altul, fără a avea o finalitate avantajoasă170.
*
Revenim la locotenentul colonel Găvănescu, pentru a vedea ce rol a avut în luptele
de la Jiu. Armata a I-a avea ordinul de retragere în caz de presiune şi l-a comunicat
Detaşamentului Dejoianu, după cum îl comunicase şi Detaşamentului Jiu, însă şeful
statului major al Armatei a I-a, locotenentul colonel Găvănescu a tăgăduit că a comunicat
acest ordin, apoi a fost silit să recunoască faptul că a comunicat ordinul colonelului
Mărculescu, şeful de stat major al Grupului Jiu. Întreabă autorul: Atunci, nu este o infamie
a se atribui colonelului Anastasiu că a dat acest ordin? Sau că l-a dat colonelul
Mărculescu?
Atacul de flanc şi spate fusese anunţat de generalul Culcer, comandantul Armatei,
când a venit la Grupul Jiu la Buliga, în scopul stabilirii măsurilor necesare degajării
Grupului de presiunea inamicului şi de evitare a căderii oraşului Târgu Jiu în mâinile
acestuia. Acţiunea a fost cunoscută şi de generalul Dragalina, care a făcut-o cunoscută la
12 octombrie la Horez, la postul de comandă al Grupului Jiu, însă generalul Dragalina a
cerut Grupului rezistenţă pe poziţiile sale şi nu a vrut să creadă în imposibilitatea acestei
rezistenţe, deşi chiar acolo a aflat de capturarea Detaşamentului colonel Homoriceanu, a
pierderii bateriei căpitanului Glatz şi a dării peste cap a liniei ocupate de trupa colonelului
Obogeanu la Poiana lui Mihai şi drumul Neamţului, evenimente întâmplate chiar pe timpul
prezenţei lui la Horez.
168
Colonelul Gheorghe Rusescu la 3 august 1919 şi-a luat răspunderea ocupării capitalei inamicului cu un
minim de forţe din Brigada 4 Roşiori pe care o comanda (400 călăreţi), săvârşind un act de curaj rar întâlnit şi
contând numai pe efectul psihologic al actului său: a cerut guvernului ungar să dispună încetarea focului
(România în anii Primului Război Mondial, vol. 2, Ed. Militară, Bucureşti, 1987, pag. 680). În fruntea acestui
detaşament de 400 de călăreţi, cu două tunuri şi două grupuri de mitraliere, Rusescu întoarce frâul calului şi
porneşte în trapul cel mai mare spre Budapesta. (...) În Palatul Consiliului de Miniştrii guvernul ungar face
atent pe generalul român că în cazărmile din Budapesta sunt 3 regimente ungureşti cu 7000 de oameni, (...)
dar Rusescu, (...) scoate ceasornicul şi anunţă că, dacă peste un ceas tratativele nu se sfârşesc, artileria sa
începe bombardarea oraşului, conform cu ordinul ce i-a lăsat. Intimidat, guvernul maghiar cedează, (C.
Kiriţescu, Istoria Războiului pentru Întregirea României, 1916-1919, vol. 2, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică,
Bucureşti, 1989, pag. 464-465). Răsplata acestui mare erou n-a fost o decoraţie sau un monument, ci pedeapsa
pentru neexecutarea ordinului de a sta pe loc pentru a lăsa altora cinstea de a ocupa capitala inamicului,
posibilă după lupte înverşunate, cu mari pierderi de vieţi omeneşti din ambele tabere.
169
Memoria Oltului şi Romanaţilor, nr. 60/2017
170
Marele Cartier General, la propunerea generalul Averescu, a luat divizii de pe frontul din Transilvania
pentru a le trece peste Dunăre şi înapoi, acordând astfel inamicului timpul necesar pentru a aduce trupe de pe
alte fronturi, cu care a reuşit să pătrundă prin trecătorile Carpaţilor sudici, mai ales pe la Jiu. Este de
notorietate ostilitatea generalului Averescu faţă de generalul Prezan, chiar faţă de rege şi de generalul francez
H. Berthelot, pe care, totuşi, l-a invitat la masă cu ocazia plecării acestuia din ţară, influenţat de soţia sa, care
era de origine franceză.
În dimineaţa zilei de 13 octombrie comandantul Grupului Jiu, însoţit de
comandantul artileriei Grupului şi de comandantul Regimentului 21 Artilerie, mergând la
ferma Gârleşteanu, au făcut recunoaşterea câmpului de luptă pe terenul Preajba – vest
Preajba – păduricea Preajba, etc., unde plănuiau operaţia de a doua zi, 14 octombrie, şi au
luat contact cu comandanţii de brigăzi de la care au putut afla şi identifica frontul
inamicului şi situaţia lui.
Inamicul se afla la Valari-Horez-Sâmbotin. În Turcineşti inamicul aşezase o
mitralieră în turla bisericii. Prin unele case inamicul se deda la băutură, căci se strânsese
recolta de prune şi se făcuse ţuica. În seara de 13 octombrie inamicul trimisese patrule
până la marginea oraşului Târgu Jiu.
La ora 14.00 a sosit de la Brădiceni locotenentul colonel Dumitrescu, şeful de stat
major al Diviziei 1 Infanterie, care a comunicat comandantului Grupului Jiu că Dejoianu a
sosit la Brădiceni în vederea acţiunii de colaborare cu Grupul Jiu, consecvent planului
generalului Culcer, însuşit şi de generalul Dragalina.
Cunoscând că nu este posibilă rezistenţa pe poziţie şi că retragerea Grupului Jiu ar
fi periclitat Grupul Cerna, care ar fi fost el întors de inamic, la consfătuire a fost adoptată
hotărârea colonelului Atanasiu, comandantul Grupului, de a trece la ofensivă – singura
salvare a întregii operaţiuni.
La ora 15.00 au fost convocaţi la poşta din Târgu Jiu comandanţii artileriei
Grupului şi Regimentului 21 Artilerie şi, în cunoştinţă de cauză, a urmat consiliul asupra
procedurii de urmat pentru atacarea şi respingerea inamicului care ameninţa să ocupe
oraşul. La şedinţa de consiliu a participat şi locotenent colonelul Dumitrescu, împreună cu
care s-a stabilit ca a doua zi să se dea un atac general, pe tot frontul, de către grupul Jiu, iar
Detaşamentul Dejoianu să atace flancul şi spatele inamicului la Dobriţa, cum avea ordin
chiar de la Armată.
Şeful de stat major al Grupului Jiu, locotenent colonelul Mărculescu, pe baza
planului făcut, a redactat ordinul de operaţie a doua zi, prin care se hotărăşte în seara zilei
respective să execute o întoarcere ofensivă asupra inamicului, cu scopul de a-i sparge
frontul, combinând atacul de front al Grupului Jiu cu atacul din flanc şi spate cu
Detaşamentul ce urma să vină de la Cerna sub comanda locotenent colonelului Dejoianu;
ordinul s-a trimis trupelor pe front prin ofiţerii de stat major de la grup. Pentru că
locotenent colonelul Dumitrescu urma să se înapoieze la Brădiceni pentru a însoţi şi
conduce pe Dejoianu, i s-a dat lui Ordinul de Operaţii spre a-l înmâna Detaşamentului,
astfel ca operaţiunea să înceapă simultan.
Pe baza Ordinului de operaţie al Grupului Jiu, colonelul Paşalega, comandantul
artileriei grupului, a dat artileriei Ordinul nr. 84 din dimineaţa zilei de 14 octombrie, în
care preciza:
1. Inamicul se află în poziţie la Porceni-Sâmbotin-Arsuri-Horez-Cartiu-Stăneşti-
Frăteşti-Dobriţa.
2. Trupele noastre îl vor ataca astăzi, 14 octombrie, începând cu ora 7 a.m.
astfel: trupele colonelului Obogeanu171 în sectorul Sâmbotin-Cartiu-Turcineşti-NV
Vădeni; maiorul Truşculescu în sectorul Stăneşti-Brăteşti (sector nord Brăteşti);
locotenent colonel Dejoianu atacă aripa dreaptă inamică spre Dobriţa, având şi două
baterii de artilerie.
3. Artileria, sub comanda Dvs. (locotenent colonel Petroianu, comandantul
171
Detaşamentul colonel Obogeanu avea în compunere Batalioanele 3 din Regimentul 59 Infanterie
(Romanaţi), 3 din Regimentul 43 Infanterie (Olt), 2 din Regimentul 41 Infanterie (Dolj) şi Divizionul 1 din
Regimentul 21 Artilerie.
Regimentului 21 Artilerie) va concura la atac astfel: o baterie de 75 mm la NE Câineni
pentru a bate sectorul Poruni-Sâmbotin-Horez; o baterie obuziere 120 mm între Sofroceni
şi Curtişoara pentru a bate sectorul de la Sâmbotin la Cartiu-Arsuri; o baterie de 75 mm
şi una de obuziere 105 mm la NE Preajba Mare pentru a bate sectorul Turcineşti-Rugi-NV
Vădeni; bateriile locotenent Mihăilescu şi locotenent Ionescu, între Preajba Mică şi
Preajba Mare pentru a bate sectorul NV Vădeni-Siseşti.
Pe baza acestui ordin comandantul Regimentului 21 Artilerie a dat Ordinul nr. 41:
La ora 7.30 bateria a 2-a de 75 mm, locotenent Stoenescu şi a 8-a de 120 mm
locotenent Mateescu, poziţie la vest de Preajba Mare, în supraveghere pe zona Vădeni-
Turcineşti. Bateria a 4-a de 75 mm locotenent Schmidt172, poziția NV. (...).
În noaptea de 13/14 octombrie a venit de la Brădiceni un ofiţer cu un ordin

nesemnat, prin care se ordona Grupului Jiu ca a doua zi să opună rezistenţă inamicului,
căci Detaşamentul Cerna va ataca în flanc şi spate pe inamic. I s-a spus ofiţerului că
ordinele pentru a doua zi au fost date corespunzător situaţiei din teren şi că nimic nu se
mai poate schimba. Acest fapt, susţinut atât de colonelul Atanasiu, cât şi de şeful de stat
major, colonelul R. Mărculescu şi de şeful artileriei, colonelul Paşalega, l-a indispus pe
generalul Cristu, sosit în ziua de 14 octombrie la Brădiceni, unde locotenentul colonel
Dumitrescu fusese purtătorul de cuvânt al justificării măsurilor luate cu chibzuinţă şi la
care şi el participase. De aici au rezultat consecinţele rele pentru comandantul Grupului
Jiu şi pentru ofiţerii superiori ai Grupului, întocmindu-se un plan sistematic pus în aplicare
de la începutul până la sfârşitul războiului pentru despuierea acestora de meritele şi
drepturile avute în bătălia de la Jiu din 14 octombrie 1916, singura victorie obţinută în
prima parte a războiului173.
Prima bătălie dată la Târgu Jiu din 14 la 30 octombrie 1916 a fost una din
victoriile cele mai frumoase câştigate de armata română în a doua parte a contraofensivei
inamice.
Potrivit Ordinului de Operaţii nr. 120 din seara zilei de 14 octombrie 1916,
acţiunea a decurs în mod regulat.
În dimineaţa de 14 octombrie colonelul Anastasiu, însoţit de şeful de stat major
locotenent colonel Mărculescu, medicul locotenent colonel Vasilescu, căpitanul Tătărăscu
şi locotenentul Şerbănescu, au plecat la Preajba Mare, lăsând la Târgu Jiu pe maiorul
Mlădinescu, cu instrucţiuni pentru colonelul Jipa şi locotenent colonelul Dejoianu, care
aveau acţiune exterioară Grupului Jiu.
La marginea oraşului, către cazarma artileriei, se retrăgeau ostaşi din compania
locotenentului Rovinaru din Regimentul 41, pe care colonelul Anastasiu i-a întors cu faţa
spre front făcând uz de revolver, apoi a ordonat căpitanului Glatz ca în dreptul poziţiei
bateriei sale de artilerie să formeze o gardă care să oprească şi să întoarcă cu forţa pe front
pe cei şovăielnici sau fugari.
La Divizionul Voinescu, colonelul Anastasiu află că la aripa stângă a frontului nu
se află detaşamentul ce prin ordinul de operaţie era dat ca acoperire a oraşului şi ca
legătură cu Detaşamentul Dejoianu care urma să vină de la Baia de Aramă. A trimis în
căutarea maiorului Truşculescu, care nu se afla la locul ordonat. La ora 11.00 maiorul
172
O coincidenţă: Divizia 11 Infanterie română lupta cu Divizia 11 Infanterie bavareză; Regimentul 21
Artilerie română lupta cu Regimentul 21 Artilerie bavarez; bravul locotenent Schmidt român luptă cu
căpitanul Schmidt bavarez, ambii fiind artilerişti. Căpitanul Schmidt, bavarezul, a fost găsit mort în şanţul
drumului Arsuri, alături de calul său.
173
General Ion Anastasiu, op. cit. pag. 52-53
Mlădinescu a comunicat că nu are ştiri despre Detaşamentul Dejoianu174 şi că la centru o
companie din Regimentul 41 Infanterie a luat ferma Gârleşteanu.
La ora 11.30 aflând că o coloană inamică se îndreaptă spre oraş pe la pod a
ordonat imediat colonelului Obogeanu să trimită o companie cu o baterie de artilerie care
să întărească batalionul de miliţii al căpitanului Sadoveanu, aflat la pod. Ordinul a fost
comunicat şi maiorului Mlădinescu, pe care l-a numit comandant al întregului detaşament
de pază a oraşului.
La 12.20 comandantul Grupului a aflat că batalionul Truşculescu este la
Româneşti şi printr-un biciclist i-a ordonat să ocupe poziţia iniţială, căci în lipsa lui de
acolo inamicul a împins o companie de vânători, urmată de alta din Regimentul 12
Vânători, asupra podului de la Jiu.
La ora 2.00 din raportul maiorului Mlădinescu află că în oraş este linişte şi din
informaţiile unui ofiţer prizonier rănit al companiei inamice care a atacat la pod rezultă că
aveau ordin să ocupe oraşul, să captureze comandamentul militar din oraş, să distrugă gara
şi poşta.
La ora 2.30 inamicul era în plină retragere spre Horez şi Schela, malul drept al
Jiului fiind curăţit de duşman. Colonelul Jipa raportează că a respins un atac inamic de pe
Păstaia şi că de pe Urma Boului înaintează coloane inamice. I s-a ordonat să le atace
înainte ca ele să se concentreze.
La 2.45 locotenent colonelul Coandă raportează că a ajuns la Sâmbotin, că
inamicul fuge în debandadă şi că trimite 120 prizonieri în Târgu Jiu.
La ora 3.40 maiorul Mlădinescu raportează că inamicul care a atacat la pod s-a
retras şi că populaţia civilă, comisari, femei şi cercetaşi au dat ajutor trupei pentru apărarea
podului. Colonelul Atanasiu vizitează poziţia de la pod şi mulţumeşte comisarului rănit şi
pansat la cap, femeilor şi cercetaşilor. I se raportează că inamicul se retrage şi de la Schela,
dar execută lucrări de sapă pe dealul Porcenilor la Runcu, pe Pleşea şi Gornicelul.
La 4.45 se restabileşte legătura de la centru cu colonelul Obogeanu, care
raportează că inamicul e în plină retragere spre Buliga. Primeşte un raport scris la ora 10
dimineaţa de locotenentul Teuşanu, care cere ajutor pentru compania sa de mitraliere, apoi
alt raport de la acelaşi, scris la ora 12.00 prin care ofiţerul arată că e rănit şi nepansat.
De la 5.30 au început să sosească în oraş grupe de prizonieri, unele singure, fără
niciun însoţitor. La spitale este mare aglomeraţie de răniţi români şi inamici.
La ora 6 p.m. ia contact cu maiorul Truşculescu, care raportează că în seara de 13
octombrie, prin locotenent colonelul Dumitrescu, a primit ordin de la generalul Cristu să
deschidă drum spre Târgu Jiu, la Ursăţei, Detaşamentului Dejoianu, oprit de inamic. A
mers până la Raşoviţa, unde forţe superioare ale inamicului l-au respins cu pierderi mari,
urmărindu-l toată noaptea.
*
Autorul prezintă detaliile luptelor și după Registrul de operaţii al Grupului Jiu, cu
dispozitivul fiecărei unităţi din subordine.
Artileria de la vest de Preajba (bateria 2-a de 75 mm şi bateria 8-a de 120 mm) au
bombardat violent, timp de două ore, conacul Vădeni, moara Turcineşti şi zăvoiul Jiului,
acolo fiind adăpostite în ordine strânsă unităţi inamice.
La ora 10 începe înaintarea infanteriei noastre, însoţită de bateria de 53 mm
locotenent Rădulescu şi de divizionul de 75 mm maior Voinescu. La ora 3 (p.m.) trupele
noastre au pus stăpânire pe conacul Vădeni, pe moară şi pe podul de la Turcineşti, de unde
174
maiorul Popescu Negreanu ataca din flanc localitatea Turcineşti silind inamicul să se
retragă spre Cartiu, pădurile de la nord şi pe şoseaua Rugi.
La dreapta a atacat locotenentul colonel Pomponiu, cu un batalion din
Regimentul 18 Gorj, cu batalionul 2 din Regimentul 26 Dolj şi o companie de 280 oameni
din Regimentul 71, toate aceste formaţiuni adunate pe marginea şoselei Bumbeşti-Birnici,
înaintează spre podul Jiu din dreptul Birnicilor.
Inamicul a coborât dealul Sâmbotinului şi a respins trupele noastre dintre care
numai o parte trecuseră podul. Cu sprijinul unei baterii de 87 mm de la cota 325 est
Bumbeşti, trupele noastre reiau atacul, podul se strică şi trec prin apă, mulţi înecându-se,
dar nu a scăzut curajul celorlalţi.
Trupele locotenent colonelului Coandă ajung la Jiu pe şoseaua Tetile-Sâmbotin,
iar ale locotenent colonelului Pomponiu ocupă Moșnenii și Birnici, atacă din flanc
lucrările inamicului, care părăseşte poziţia şi fuge în dezordine spre Sâmbotin, dar trupele
obosite se opresc pe Dealul Sâmbotinului.
Detaşamentul din centru (batalioanele 3/Regimentul 59 Infanterie, 1 şi
2/Regimentul 41 Infanterie şi Divizionul 1/Regimentul 21 Artilerie) al colonelului
Obogeanu au ocupat frontul Cartiu-Turcineşti ferma Gârleşteanu-Vădeni în timpul nopţii.
Inamicul care a încercat să ia ferma a fost respins, dar dimineaţa a atacat din nou,
compania s-a retras în dezordine până la marginea oraşului Târgu Jiu, iar la intervenţia
energică a colonelului Anastasiu, compania s-a întors pe front, a atacat şi a restabilit
situaţia, reocupând ferma. La atac a luat parte şi batalionul căpitanului Călugăru din
Regimentul 43 Infanterie Olt, care a atacat în flancul drept trupele inamice, punându-le
pe fugă.
La stânga locotenent colonelul Neagu Savel opreşte o încercare inamică de a
debuşa în defileu, artileria sa trăgând în lungul şoselei Bumbeşti-Lainici, iar trupele ocupă
poziţie între Bumbeşti-Jiu şi gura defileului.
Detaşamentul din centru al colonelului Obogeanu (batalioanele 3 din
Regimentul 59, 2 şi 3 din Regimentul 43, 1 şi 2 din Regimentul 41 Infanterie şi
divizionul 1 din Regimentul 21 Artilerie) ocupa frontul Cartiu-Turcineşti-ferma
Gârleşteanu-Vădeni. În cursul nopţii 13/14 a respins un atac inamic ce încerca luarea
fermei Gârleşteanu, iar în dimineaţa de 14 octombrie, la ora 7.00 un nou atac inamic
ocupă ferma şi trupa se retrage, dar întâlneşte pe colonelul Anastasiu care o forţează să se
întoarcă pe front; aceasta atacă, reocupă ferma şi pune pe inamic pe fugă, la acest atac
luând parte şi batalionul căpitanului Călugăru din Regimentul 43 Infanterie, care
atacă în flancul drept al trupelor inamice. Deşi misiunea acestor trupe iniţial era defensivă,
după retragerea inamicului de la ferma Gârleşteanu s-a ordonat continuarea atacului aripii
stângi şi înaintarea centrului, bateria a 2-a de 75 mm şi a 8-a de 120 mm de pe platoul vest
Preajba, executând foc violent asupra conacului din Vădeni, morii de la podul Turcineşti şi
zăvoiului Jiului, unde erau adăpostite trupe inamice în ordine strânsă. După un
bombardament de artilerie de două ore, la ora 10.00 a început înaintarea infanteriei urmată
de bateria de 53 mm a locotenentului Rădulescu şi de divizionul de 75 mm al maiorului
Voinescu, conacul, moara şi podul fiind cucerite până la ora 3.00.
Inamicul a ocupat satul Turcineşti, unde se afla batalionul locotenentului colonel
Mlădinescu, silit să se retragă pe stânga Jiului. Se ordonă atac pe toată linia, deoarece
inamicul atacase cu succes la stânga. Trupa trece Jiul prin vad la Vădeni sub focul violent
al inamicului din Turcineşti pe care-l atacă din flanc, silindu-l să se retragă spre Cartiu şi
pădurile de la nord, pe şoseaua Rugi. Sesizând îngrămădirea trupelor inamice înspre
Cartiu-Sâmbotin, artileria noastră aruncă o năpraznică văpaie de foc pe întreaga regiune,
Sâmbotinul cade în mâinile noastre şi frontul nostru se stabileşte complet pe malul drept al
Jiului. Atât de cumplite au fost ravagiile focului artileriei noastre la Cartiu şi Sâmbotin,
încât cadavrele inamicului constituiau un adevărat val ocrotitor trupelor noastre, iar
înaintarea trupelor noastre era aproape cu neputinţă, trebuind să calce pe mormane de
cadavre, arme, muniţii, chesoane, bucătării ce constituiau un tot de netrecut. La ora 5
lupta încetase175 (...) iar trupele din linia a doua au făcut o linie de avanposturi.
Trupa de manevră a locotenentului colonel Coandă, constituită cu întârziere, a
respins peste Jiu patrulele inamice şi a pus stăpânire pe podul peste Jiu dintre Tetila şi
Sâmbotin. Prin raportul nr. 343 din 14 octombrie ora 0.30 colonelul Jipa, comandantul
sectorului Bumbeşti, mai cere un batalion cu mitraliere pentru colonelul Coandă. I se pune
la dispoziţie un batalion din Regimentul 58 Infanterie, până la sosirea celorlalte unităţi.
Trecând Jiul umflat de ploi, prin vad, căci podul a fost distrus de inamic, unii ostaşi s-au
înecat, dar alţi au ajuns la marginea Sâmbotinului, unde s-au oprit. S-au luat măsuri pentru
repararea podului dintre Tetila şi Sâmbotin până la ziuă.
Comandantul Grupului Jiu apreciază că avântul celor câţiva ofiţeri din sectorul de
centru, atacul simultan reuşit al flancurilor şi dezlănţuirea uraganului de foc al artileriei
au adus victoria din ziua de 14 octombrie 1916. Elanul celor puţini şi stoicismul unor
ofiţeri au impus celor mulţi să vină în rând cu ei pentru a fi părtaşi împreună la
biruinţă176.
La extremitatea flancului stâng, Detașamentul Dejoianu a rămas în poziție la nord
de Peștișani, iar Batalionul Trușculescu cere ajutor Grupului Jiu, care rămâne surprins de
angajarea în luptă în afara voinței sale și neavând trupe să-i trimită în ajutor, îi impută
părăsirea poziţiei, la care s-a justificat cu ordinul primit din Brădiceni. Simţindu-i
slăbiciunea, inamicul a trecut la atac şi a doua zi batalionul a fost găsit la 5 km sud Târgu
Jiu, aproape de Româneşti. Acest batalion scos din luptă a descoperit aripa stângă a
Grupului Jiu şi a dus la lupta de la podul de la Târgu Jiu.
Lupta de la podul de la Târgu Jiu.
Prin ordinul de operaţii pentru ziua de 14 octombrie comandantul Grupului Jiu
hotărâse ca batalionul maiorului Truşculescu să ocupe poziţie la nord de Bârseşti pentru a
acoperi oraşul Târgu Jiu şi stânga frontului, precum şi pentru a face legătura cu
Detaşamentul Cerna-Baia de Aramă. Fără ştirea Grupului Jiu a fost scos din dispozitiv de
locţiitorul comandantului Diviziei I-a, generalul Cristu şi chemat la Raşoviţa.
La ofiţerul german din batalionul 12 Vânători luat prizonier s-a găsit Ordinul
Brigăzii 144 prin care se ordona acestui batalion să ia în posesie Târgu Jiu.
Compania inamică a venit peste Dealul Târgului să ia în stăpânire podul şoselei
Târgu Jiu-Peştişani, Târgu Jiu-Băleşti.
În oraşul Târgu Jiu a fost lăsat un batalion de miliţii, dar în urma raportului
maiorului Truşculescu, care cerea ajutoare fiindcă la Raşoviţa inamicul are forţe
superioare, 3 companii din acel batalion au fost trimise spre Siseşti, în oraş rămânând
numai o companie, dar şi din aceasta o patrulă a fost trimisă spre Slobozia şi nu a mai
venit.
După lupta de la pod, maiorul Al. Mlădinescu raporta că în oraş se găseau 2-3
plutoane de miliţieni, armaţi cu arme model 1879, destinaţi a păzi podul de peste Jiu, din
marginea de vest a oraşului. Cu ei se afla căpitanul în rezervă P. Sadoveanu, comandantul
batalionului de miliţii Gorj. La ora 11.30 căpitanul Sadoveanu a raportat că este atacat de
două companii inamice cu 4 mitraliere, care înaintează peste Dealul Târgului spre podul
175
176
General
Ion Anastasiu, op. cit. pag. 59-61
Jiului, cu intenţia de a-l ocupa şi a pătrunde în oraş.
Căpitanul Sadoveanu dispunea de maximum 50 de oameni cu câte 10 cartuşe
fiecare şi armele nu aveau baionete. Întreabă ce să facă şi cere ajutoare. A fost trimis
căpitanul de rezervă Popilian cu miliţienii aflaţi la poştă, primărie şi prefectură, cu ordin
de a rezista cu orice preţ, căci va veni şi el (Mlădinescu) acolo. A raportat la Preajba, unde
s-a dat ordin colonelului Obogeanu să trimită la pod o companie şi o baterie de 53 mm.
Mergând la pod, Mlădinescu a găsit miliţienii desfăşuraţi pe malul stâng al Jiului, în
grădina publică a oraşului, iar pe malul opus era inamicul cu două mitraliere la capătul
podului şi trăgea în lungul podului şi străzii. O parte din trupa inamicului încerca să treacă
Jiul mai jos de pod, alţii trecuseră. În această situaţie dificilă, în care inamicul putea
captura poşta, de la care se făceau legăturile cu unităţile din dreapta şi stânga Jiului şi cu
comandamentul Grupului, putând ocupa şi gara, maiorul Mlădinescu a dispus schimbări
de poziţie spre a face faţă cât mai bine inamicului, apoi a luat măsuri de strângere din oraş
a trupei disponibile, sergenţi de stradă, ordonanţe, răniţi uşor, împreună cu civili, între care
şi 5-6 cercetaşi care s-au oferit de bună voie să lupte. Cei care nu aveau arme au primit de
la chesoanele Regimentului 59 Infanterie aflate lângă grădină.
Populaţia civilă, cercetaşii, şi sergenţii de stradă au luptat cu curaj şi devotament,
deşi unii nu făcuseră serviciul militar. Femeile şi fetele nu s-au lăsat mai prejos, s-au oferit
voluntar a face serviciu, aducând cartuşe până la linia de luptă sau ajutând la pansarea
răniţilor.
Cu aceşti luptători s-a putut face faţă 4 ore şi mai bine încercărilor inamicului de a
pătrunde în oraş. La ora 5 p.m. au sosit 40 de soldaţi, foşti dispensaţi, trimişi de colonelul
Obogeanu, cu ajutorul cărora au atacat pe inamic, l-au respins şi au luat 18 prizonieri şi
mai multe arme. A fost salvată legătura telefonică cu trupele, fapt de însemnătate foarte
mare, căci altfel nu ar mai fi fost primite ordinele de la comandament, nu s-ar mai fi putut
trimite rapoartele şi nu s-ar mai fi putut lua măsurile care să completeze victoria acestei
zile mari de 14 octombrie.
Descriere luptelor de la podul Jiului se face şi în raportul de luptă al maiorului
Mlădinescu după lupta de la pod, în care se precizează că având ajutorul trimis de maiorul
Obogeanu, 40 soldaţi, foşti dispensaţi, a atacat inamicul, l-a respins şi i-a luat 18
prizonieri.
Tot el a relatat un episod care merită să fie reţinut: sublocotenentul Pătrăşcoiu,
comandantul companiei 7 a Regimentului 18 Infanterie a capturat în grădina casei
părinteşti două baterii de obuziere 105 mm şi o enormă cantitate de proiectile. Iată cum s-a
derulat acţiunea: La ora 6 p.m. pe tot frontul, de la Bârleşti la Frănceşti, lupta încetase şi
inamicul lucra la tranşei pe poziţiile pe care s-a retras. După lăsarea întunericului un ţăran
din Arsurile s-a prezentat sublocotenentului Pătrăşcoiu, comandantul companiei a 8-a din
Regimentul 18 Infanterie şi i-a spus că în grădina casei părinteşti (a lui Pătrăşcoiu) se află
aşezată artilerie inamică. Ofiţerul cere să acţioneze. Colonelul Anastasiu, primind
asigurările colonelului Jipa că ofiţerul îşi asumă răspunderea îndrăzneţei sale acţiuni,
aprobă acţiunea ofiţerului şi chiar în cursul nopţii a primit raportul comandantului trupei
de manevră, locotenentul colonel Coandă, că acţiunea a reuşit. De acest lucru îl
încredinţează şi locotenentul colonel Ostroveanu, comandantul batalionului de la podul de
pe Jiu (Tetila-Sâmbotin): sublocotenentul Pătrăşcoiu a atacat prin surprindere inamicul de
la Arsuri, a produs panică la duşman, care a fugit în dezordine, părăsind tunurile, două
baterii de obuziere de 105 mm şi o enormă cantitate de proiectile.
Raportul verbal din noaptea de 14 octombrie a fost confirmat în scris la 15
octombrie ora 3 p.m., cu nr. 120, de către comandantul trupei de manevră căreia îi
aparţinea sublocotenentul Pătrăşcoiu şi subunitatea sa, raport în care se arăta că: Compania
7 din Reg. 18 comandată de sublocot. Pătrăşcoiu a reuşit a se strecura pe la ora 7 seara
printre trupele adverse şi a cădea prin surprindere în spatele artileriei duşmane în Arsuri,
pe care punându-le pe fugă şi împuşcând caii şi servanţii, a capturat două baterii de
obuziere de 105 mm din divizionul III al Reg, 21 Artilerie bavarez. Pentru susţinerea
imediată a companiei a 7-a s-au trimis în ajutor alte două companii ale Detaşamentului.
Acest lucru s-a raportat chiar de aseară Brigadei 22 Mixte, care a luat măsuri pe timpul
nopţei a se înainta dincolo de Jiu. (...) Pe la orele 3 cu întregul detaşament s-a ocupat
satul Sâmbotin, continuându-se înaintarea spre Schela şi la orele 2 p.m. întăririle de la
nord de satul Arsuri sunt ocupate de acest detaşament. Cele 8 tunuri capturate de
compania 7-a fiind în posesia noastră, am anunţat artileria şi pe la 12.30 patru din ele
sunt puse în baterie urmărind cu focuri pe inamicul care se retrage spre Buliga177. La ora
3.40 atacul dreptei noastre ajunge la Pajiştile, unde bubuie tunurile şi obuzierele luate de
la inamic şi puse în funcţiune de bravul căpitan Glatz din Regimentul 21 Artilerie, în timp
ce vrednicul comandant al regimentului, locotenentul colonel Petroianu, semna la Arsuri
chitanţa sublocotenentului Pătrăşcoiu de primire a 8 obuziere germane de 105 mm, cel
mai preţios dar al izbânzii din ziua de ieri. La ora 4 p.m. Schela e luată de trupele
Grupului Jiu, capturând aproape 200 prizonieri, cu tunurile noastre pierdute şi cu tunarul
român rănit ce nu le-a părăsit nici o clipă. Trupele se opresc cu elementele cele mai
înaintate la Poiana lui Mihai Vodă, întunericul punând sfârşit luptelor. Totuşi, întreaga
noastră artilerie bate direcţiile în care se îndreaptă coloanele inamice şi fundul văilor în
care se mai aud împuşcături178.
Colonelul Anastasiu a comandat trupele de la Jiu şi a obţinut victoria de la 14
octombrie.
Deşi în seara de 14 octombrie i se comunicase numirea sa în funcţia de
comandant al Diviziei 1 Infanterie, totuşi generalul Cristu semnează ca comandant al
diviziei darea de seamă a luptelor de la 14-15 şi 16 octombrie. Pe crochiul alăturat acesteia
se arată că la 13 octombrie locotenentul colonel Dejoianu nici nu intrase în câmpul
tactic al Grupului Jiu. Deci nu putea determina el succesul din ziua de 14 octombrie
1916.
În dosarul nr. 8 cu Operaţiunile Armatei I-a, în rezumatul operaţiunilor din zilele
13-16 octombrie 1916 se arată Ordinul dat de comandantul Grupului Jiu în ziua de
13.10.1916 la Vădeni:
1. Din Înalt Ordin al M.S. Regelui, poziţiunile nu se vor părăsi decât atunci când
nu va rămâne decât un singur om. 4. Rezistenţă până la ultima picătură de sânge. (...)
Semnează comandantul Grupului Jiu, colonel Anastasiu.
Comandantul Grupului ordonă cu nr. 120/14 octombrie 1916, ora 9.45 p.m.
continuarea succesului pentru a împiedica pe inamic să ocupe poziţiile dominante şi să se
întărească: Pentru a continua succesul şi a împiedica pe inamic să ocupe poziţie pe care
să se întărească, comandmentul Grupului Jiu a dat Ordinul de Operaţie nr. 120 din
14.10.1916, ora 9.45 p.m.:
1. În urma vrednicului atac de astăzi al trupelor noastre, inamicul a fost respins
pe linia Dobriţa-Stăneşti-d. Cazinu-d. Sâmbotin.
2. Pentru a continua în mod desăvârşit succesul zilei de astăzi, am toată
încrederea că prin armele trupelor noastre, inamicul va fi izgonit din Vălari şi Schela,
177
178
General
Ion Anastasiu, op. cit. pag. 68-69
punându-se stăpânire pe înălţimile de deasupra acestor localităţi, de unde cu uşurinţă îl
vom arunca afară din ţară.
3. În acest scop ordon: Mâine, 15 octombrie, la ora 10 a.m. se va relua mişcarea
ofensivă spre nord, în modul următor:
-Detaşamentul locotenent colonel Dejoianu va înainta atacând viguros pe
inamic în direcţia Dobriţa-Vălari;
-Detaşamentul colonel Jipa va înainta atacând pe inamic în direcţia
Porceni-Schela;
-Trupele maior Truşculescu, locotenent colonel Coandă şi colonel Obogeanu
vor înainta energic până la înălţimea Vălari-Schela, ţinându-se legătura între trupe şi
coloane;
Atacul trupelor din centru începe la ora 9 dimineaţa (...)
4. Batalionul anunţat că va sosi în cursul nopţii va constitui rezerva generală la
Vădeni.
5. Cer tuturor comandanţilor de unităţi a însufleţi pe oameni în vederea regulatei
acţiuni de mâine, precum şi de a li se atrage atenţiunea că dacă astăzi s-a recurs la
împuşcarea pe dată a fugarilor, a fost în
scopul de a-i prevesti că părăsind câmpul
de luptă, moartea îi aşteaptă cu
siguranţă, pe când luptând vitejeşte, pot fi
numiţi bravi şi vrednici de numele de
român.
6. În ce priveşte împrospătarea
muniţiilor, funcţionarea posturilor de
prim ajutor, ambulanţe, etc., menţin
întocmai dispoziţiile din ordinul
precedent.
7. Consider ca lucrând contra
izbânzii pe acei şefi de corp care nu şi-au
pus toată grija în trecut pentru hrana
trupei; pe viitor voi lua aspre măsuri
contra recidiviştilor.
8. Centrele de împrospătarea
muniţiilor la Vădeni, pe drumul prin
Preajba Mică pentru detaşamentul
colonel Jipa, locotenent colonel Coandă
şi colonel Obogeanu; pentru celelalte
trupe rămân centrele din zilele trecute.
9. Pe timpul nopţii mă voi găsi la Vădeni (primărie).
Comandantul Grupului
Colonel Anastasiu.
După cunoaşterea completă a rezultatului luptei din această zi, comandantul
Grupului Jiu a dat următorul Ordin de Zi 140/14.10.1916, ora 10 p.m. de mulţumire
trupelor: Adresez cele mai călduroase mulţumiri tuturor ofiţerilor, subofiţerilor şi
soldaţilor pentru bravura cu care au luptat astăzi, pentru îndepărtarea inamicului din
ţară. Nu mă îndoiesc că începutul acesta bun va fi urmat şi de acum înainte, aşa că înainte
de căderea zăpezii, un picior de inamic nu se va mai găsi în ţară. Familiile noastre, pe
care le-am scăpat de pângărirea duşmanului, vă sunt recunoscătoare. Înainte dar, pentru
cinstire tuturor trupelor din acest Grup, care luni de zile stau strajă neadormită la
graniţele ţării.
Comandantul Grupului Jiu,
Colonel Anastasiu.
La 15 octombrie 1916 comandantul Diviziei I colonelul Atanasiu dă Ordinul nr.
143 către comandanţii de detaşamente în vederea dezvoltării succesului obţinut: Pentru a
obţine tot succesul din urmărirea continuă prin contra inamicului, adică a-i captura toate
convoiurile ce părăseşte în retragerea sa în dezordine, convoiuri care din cauza timpului
nefavorabil nu pot fi trase pe drumuri, spre frontieră, hotărăsc următoarele: Veţi constitui
3 coloane de câte 1-2 companii fiecare, una va urmări pe Drumul Neamţului, alta pe
drumul Schela-Vama Veche, a 3-a va urma aproape coloana de pe Drumul Neamţului, ca
susţinere. Se va da şi mitraliere cât de multe. Legătură strânsă între coloane, marş forţat,
atacuri în flanc şi spate; ofiţerii cei mai îndrăzneţi ca comandanţi, subîmpărţirile179 cele
mai bune. De orice tun capturat divizia acordă 1.000 lei; de mitralieră, trăsură 100 lei; de
cal 50 lei. Rezultatul se raportează pe dată Diviziei.
Comandantul Diviziei I,
Colonel Anastasiu.
La 15 octombrie 1916, o parte din trupele care luptaseră la Jiu au fost transferate
la Olt, din cauza situaţiei grele în care se aflau trupele de acolo şi comandantul Grupului
Jiu nu şi-a mai putut realiza acţiunea plănuită de a goni complet inamicul din Pasul
Vulcan, ca apoi să se abată la dreapta, pentru a ameninţa spatele şi flancul inamicului de la
Olt.
Rezultatul victoriei de la Jiu, din 14 octombrie, a fost: înfrângerea Grupului de
divizii von Kneussl, capturarea a două baterii de obuziere de 105 mm complete, 36
tunuri, peste 200 chesoane, bucătării şi trăsuri, cartierul Diviziei XI bavareze, numeros
material de tot felul, arme, muniţii, echipamente, telefoane, etc., 14 ofiţeri şi peste 1.600
prizonieri [180].
Din ordinele de operaţii ale comandamentului inamic rezultă categoric că inamicul
se aştepta la un atac dinspre Dobriţa, pentru care destinase Grupul Schmidt.
Prin urmare inamicul cunoştea intenţiile Armatei a I-a române: la punctul 7
Ordinul de Operaţii nr 468 al Detaşamentului german von Busse (Divizia 301), adevereşte
că noi nu-l putem surprinde cu vreun atac, cu atacul dat de la Baia de Aramă
(Detaşamentul locotenent colonel Dejoianu), care în ziua de 14 octombrie nu s-a dus nici
la Dobriţa, nici la Dealul Leşului, unde îl aştepta inamicul181. La alin. 7 din ordinul citat
este scris clar: Detaşamentele care înaintează spre Dobriţa şi Leşului vor trebui să
înainteze cu orice preţ asupra acestor puncte şi să înfrângă orice rezistenţă li s-ar opune,
să asigure poziţiile până la sud de localităţile Dobriţa-Leşului. Ordinul a fost executat
întocmai de către detaşamentul von Schmidt. Alte dovezi că inamicul cunoştea planul
nostru: atacurile date pentru deschiderea drumului spre Târgu Jiu din partea coloanei
căpitan Morţun şi de avangarda maiorului Dumitrescu, al cărei comandant – locotenentul
Simionescu – a fost grav rănit au dat peste inamic aşezat în întăriri.
*
Am insistat asupra acţiunilor de luptă din Valea Jiului, pe bază de documente care
prezintă realitatea acţiunilor desfăşurate acolo, considerând că ofiţeri de la Marele Cartier
General au comis greşeala de a fi neglijat sectorul de front pe care inamicul a dat lovitura
179
180
subunităţile
181
A fost, oare, şi la Armata 1-a un ofiţer de tipul lui Alexandru Sturza?
principală (ori filogermanii care au făcut cu intenţie acest lucru) şi pentru a-şi ascunde
incompetenţa ori trădarea, au procedat la schimbarea comandanţilor de rang înalt
(comandantul Armatei 1, al Diviziei 1, a şefilor de stat major, etc), aducând la comandă
ofiţeri care nu cunoşteau misiunile şi situaţia trupelor din teren, astfel ca în cazul eşecului
previzibil să existe vinovaţi.
Am prezentat celor interesaţi de adevărul participanţilor direcţi la acţiunile de
luptă ca alternativă la materialele publicate pe internet în care un autor182 (probabil din
dorinţa de a evidenţia patriotismul românilor şi rolul maselor populare, după cum credem
noi), ne informează că: un grup de locuitori ai orașului Târgu-Jiu, printre care erau elevi
și pensionari, s-a opus cu succes timp de mai multe ore pătrunderii în localitate a
germanilor. Autorul acreditează ideea că inamicul dotat cu armament modern, având
comandanţi competenţi şi experienţă de doi ani în război, a fost înfrânt (după cum afirma
şi generalul Constantin Găvănescu de la care, probabil, a preluat afirmaţiile false despre
luptele de la Jiu) de copii între moșnegi luptând alături pentru țară (…) amestecați cu
câțiva țărani și civili, iar lângă ei, imediat în spatele lor, mai multe femei venite și ele să
ajute (...). În luptele din Valea Jiului din octombrie 1916, printre cei ce și-au jertfit viața
pentru apărarea patriei amenințate s-a aflat și generalul Ion Dragalina, comandantul al
Armatei 1-a române. Iată şi un general, nu în fruntea armatei sale, ci printre cei ce și-au
jertfit viața: copii, moşnegi, ţărani, femei ! Autorul minimalizează cu bună ştiinţă rolul
armatei, al adevăraţilor eroi în fruntea cărora se afla generalul. Nu ştie sau nu vrea să ştie
că acolo, la Târgu Jiu, erau şi militarii care primiseră ordinul de apărare a oraşului:
colonelul Obogeanu, căpitanul Genică Sadoveanu, comisarul Ioan C. Popilian și maiorul
Mlădinescu şi ostaşii lor.
Despre comandantul Grupului Jiu, colonelul Anastasiu, nici un singur cuvânt, aşa
cum a hotărât locotenentul colonel Găvănescu, care a vrut să-l elimine din istoria armatei
române. La Târgu Jiu, unde se afla un colonel, un maior şi un căpitan, nu se poate să nu fie
şi un număr corespunzător de luptători în uniforma armatei. După opinia autorului, aceştia
au avut mare noroc, căci eroismul gorjenilor a salvat mulți soldați români, aflați în
retragere, de la prizonierat sau chiar de la moarte.
Interesantă concluzie: nu militarii au salvat oraşul gorjenilor (mulţi dintre ei
gorjeni, cum am văzut), ci gorjenii i-au salvat pe militari.
Autorul ne mai spune încă ceva: Oameni simpli, bătrâni, copii și femei au spus
armatei germane: „Pe aici NU se trece”. Să fi greşit cei care au scris că la 29
septembrie/12 octombrie 1916 generalul Eremia Grigorescu, comandantul Diviziei 15
Infanterie, la Oituz, când generalul Cristescu îi prezenta situaţia din teren, a raportat:
Dommnule general, cunosc situaţia. Pe aici nu se trece. ?
În 1917, când a luat comanda armatei de la Mărăşeşti, acelaşi general a spus: Nici
pe aici nu se trece! Şi inamicul nu a trecut nici pe acolo, dar pe la Jiu a trecut.
Cu toate observaţiile de mai sus, apreciem frumoasa intenţie a autorului de a
readuce în atenţia publicului momente de glorie din istoria poporului român, cu prilejul
împlinirii unui secol de la săvârşirea lor.
182
Narcis Popescu/Cultură, Istorie. Publicat: Marţi, 8.11.2016, actualizat: Miercuri, 16.11.2016
Inscripții
O EPISTOLĂ NECUNOSCUTĂ A LUI ILIE POPESCU-SPINENI
Nicolae Scurtu
Biografia profesorului, teologului, juristului și gazetarului Ilie Popescu Spineni (n.

14 octombrie 1894, Cuza-Vodă [1], jud. Olt – m. 29 septembrie 1964, București; Memoria
Oltului şi Romanaţilor nr. 48, 49, 51/2016;
64/2017) necesită o cercetare atentă și cât
mai completă, întrucât activitatea și opera
sa, deloc de neglijat, impun o restituire
integrală.
Instruit și format în școlile din
Apus, obţinând şi un strălucit doctorat, Ilie
Popescu-Spineni a făcut studii la Institutul
de Papirologie și la École de Hautes Études
din capitala Franței, unde a învățat
temeinic despre vechea cultură europeană.
Inițial, a absolvit, în țară, trei importante
facultăți: Dreptul, Teologia și Literele,
dobândind licența în chip excepțional.
Printr-o întâmplare, fericită, am
descoperit, în biblioteca mea, mai multe
documente, acte și mărturii privitoare la
familia profesorului Ilie Popescu-Spineni,
printre care se află și unele epistole trimise
Ilie Popescu-Spineni
și primite de acesta.
Una dintre ele, ce se publică acum, întâia oară, este trimisă sorei sale, Mița, și
cumnatului său, Florea.
Este o epistolă ce conține informații despre o afacere pe care o intermediase Ilie
Popescu-Spineni cu un inginer, prieten al său,
și în care îl solicita pe Florea să-l ajute în
realizarea acesteia.
Impresionează, în mod special,
capacitatea de înțelegere și dăruire a lui Ilie
Popescu-Spineni în ceea ce privește familia și
problemele ei.
*
București, 17 octombrie 1937

Str[ada] Piața Kogălniceanu, nr. 8, Casa C.
Dragă soră Mița și Floreo,
M-am gândit adesea la greutățile

voastre de trai, căci aveți copii mulți și mici.
De aceea, în timpul din urmă am luat o
hotărâre pe care o cunoaște, de azi, și Lendrică, fiul vostru de la liceu.
M-am hotărât să procur lui Florea o muncă omenească, mai mult de supraveghere
și de conducere, plătită bine.
E vorba de exploatarea unei cariere de nisip și pietriș, necesar pentru binalele [2]
care se fac la București. În acest scop am cumpărat de la cineva un pogon [3] de pământ și
m-am asociat cu el, care de asemenea, pune un pogon în asociație, pentru exploatarea celor
2 pogoane, care au la un loc cel puțin 40.000 de metri cubi de nisip și pietriș, evaluați după
prețul zilei la cel puțin 800.000 lei. (Asociatul e inginer și a mai exploatat așa ceva).
Florea va fi plătit lunar cu 3000 de lei (o sută de lei pe zi, chiar dacă stă acasă, din
cauza ploii), plus 5% din venitul carierii, ceea ce după calculul meu mai înseamnă încă o
leafă, adică 50–100 lei pe zi.
De aceea, ca să nu lungesc vorba, sfătuiesc pe Florea să lase, câtva timp, munca
lui grea și nerăsplătită d[e] acasă și să vină aici, la treabă cu folos.
Deocamdată îl sfătuiesc să vină singur, bine îmbrăcat, cu haine călduroase, căci
vom avea o iarnă grea, pe cât se pare.
Dacă va vedea că e bine va scrie să-i fie
trimiși caii, pentru transporturile nisipului și
pietrișului (100 lei pentru 2-3 kilometri), dați pe
mâna unui om de încredere.
De asemenea, acum sau în primăvară,
va veni aici și Mița pentru reparația dinților.
Cariera e la 2 k[ilo]m[etri] de casa lui
Petre, pe malul lacului Fundeni (știe locul și
Nelu).
Cum iarna s[e] apropie, sfătuiesc pe
Florea să-și încheie repede treburile d[e] aci și
să vină grabnic, dacă se poate, chiar în 24 de
ore de la primirea scrisorii, pentru ca să poată
începe lucrul.
Dacă vine gerul și nu mai poate lucra,
are dreptul să continue a primi 3000 de lei pe
lună, chiar stând la Spineni. Dacă nu vine până
la începerea vremii rele nu aș putea face pe
tovarăș să accepte plata aceea.
Așadar, grabnic la București, bine îmbrăcat. Aici ne vom consfătui și vom vedea
ce e de făcut. Mița va veni mai în urmă, poate [î]nainte de Sf[ântul] Nicolae, poate în
primăvară.
Eu sunt săptămâna asta în București, ca să-ți vorbesc și să te prezint inginerului
tovarăș, care are mare încredere în mine. La contabilitatea afacerilor te va ajuta Nelu, care
vrea așa ceva.
Așa zic: vino grabnic, după ce ai pus regulă în gospodărie. Lasă Miții 1000–2000
de lei, pe care ți le voi da eu aici.
Tatei și mamei le-am scris alaltăieri. Spuneți-le de aceste propuneri numai
d[umnea]lor, la alții nici o vorbă, deocamdată.
Mai târziu, da.
Al vostru,
Ilie
P.S.
Ilie a fost pe la mine acum o săptămână. E bine. Nelu, bine. Spuneți-i tatii să-mi
scrie ceva pe Florea. Aș vrea să fii aici până vineri.
Note
• Originalul acestei epistole, inedite, se află în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din
București.
1. Sat component al comunei Spineni din județul Olt.
2. Clădire, construcție de dimensiuni mari. Provine din limba turcă.
3. Unitate de măsură a unei suprafețe agricole. Echivalentul unui pogon este de o jumătate
hectar.
O ŞTIRE DESPRE VIAŢA CULTURALĂ DIN ŢINUTUL OLTULUI
Recent, datorită unei plăcute întâmplări, am descoperit în biblioteca profesorului şi

juristului Ilie Popescu-Spineni un prețios document de istorie locală culturală privitor la
Căminul Cultural „Simion Mehedinți“ din comuna Spineni.
Instituția aceasta, încă de la înființare, a inscripționat numele geografului Simion
Mehedinți (n. 19 octombrie 1868, Soveja – m. 14 decembrie 1962, București) în titulatură,
firește, cu acceptul său și s-a bucurat, în timp, de câteva vizite ale profesorului și
academicianului din ținutul Vrancei.
În această instituție culturală s-au desfășurat activități, manifestări, serbări și tot felul
de ședințe, organizate de administrația locală sau județeană.
Una dintre ele este și șezătoarea literară și muzicală1 din ajunul anului nou 1922, a
cărei invitație s-a păstrat în arhiva
universitarului Ilie Popescu-Spineni și
pe care o semnalăm, aici, în paginile
prestigioasei reviste Memoria Oltului și
Romanațiului.
Un istoric al presei din ținutul
Oltului ar putea cerceta informațiile
privind instituțiile și așezămintele de
cultură din această zonă, relevând rolul
și semnificația lor în formarea tinerilor
studioși.
E momentul să reînnodăm prezentul
cu trecutul spre a constata unde s-a
întrerupt firul istoriei și ce trebuie să
întreprindem.
*
CĂMINUL CULTURAL
„Simion Mehedinți“
Com[una] Spineni-Olt
În ajunul noului an 1922, seara la

ora 7, va fi o șezătoare literară și
muzicală în localul căminului.
Petrecerea va ținea până la ora 1 a[nte] m[eridian].
Întrucât localul e puțin spațios, vor participa numai membrii sfatului Căminului și
școlarii cu cel puțin trei clase secundare sau profesionale și anume:
1) Iancu Moțoiescu 7) Pr. Căpățineanu

2) C. Aluneanu 8) Stan Nicola
3) B. Rădulescu 9) V. Rădulescu
4) P. Alecsandrescu 10) Iulia Popescu
5) Gh. Stănescu 11) D. Ceaușescu
6) Pr. C. Șovărăscu 12) Ilie M. Popescu
etc.
Președintele Căminului,
I.M. Popescu Secretar,
Notă
1. Originalul acestui document de istorie culturală locală se află în biblioteca
profesorului Nicolae Scurtu din București.
Proprietari, arendaşi şi donatori în Vlădila
Marin Petran-Vlădila
Comuna Vlădila este aşezată într-o zonă de câmpie cu un pământ roditor.De

aceea, din cele mai vechi timpuri ocupaţia locuitorilor a fost agricultura şi creşterea
animalelor. Istoria satului începe odată cu ocupaţia romană, secolul II, d.Hr. când, de
atunci şi până astăzi locuitorii au avut aceeaşi îndeletnicire. Sub ocupaţie romană,
actualul sat Frăsinet (denumit la atestarea documentară), a fost o exploataţie agricolă. De
la 1 aprilie 1535 şi până la ,,Legea Rurala’’ , (1864) o parte din moşiile satelor Frăsinet
şi Vlădila au fost stăpânite de
mănăstirile Govora şi
Cozia.(1) Izvoarele medievale
ale Ţării Româneşti, amintesc
adeseori pentru intervalul
secolelor XIV-XVI, formula
,,casa domniei’’ sau ,,casa
domnească’’, sursele
neoferind informaţii despre
semnificaţia acestora.
Elena Cârjeu primeşte dotă a patra parte din moşia
Analizele actelor domneşti se
Vlădila din Romanaţi
explică prin daniile făcute
de ,,casa domniei’’ sau ,,casa domneasca’’ unor mănăstiri . Aceste danii erau proprietăţi
(posesiuni) funciare pentru traiul zilnic al monahilor. Printre danii erau menţionate;
moşii,produse alimentare, materii prime vestimentare, ceara, sălaşe de ţigani-mână de
lucru pentru mănăstiri. Domnitorii care au ,,întărit’’ sau ,,dăruit’’ pământuri mănăstirilor
Govora şi Cozia din moşiile satelor Frăsinet şi Vlădila au fost: Vintilă vodă, Radu Paisie,
Mihai Viteazul, Matei
Basarab. În secolele
XVI si XVII, pe lângă
daniile făcute
mănăstirilor se mai
găsesc în documente
menţionaţi proprietari
ca: (2) Filaret
Brătăşanu, Alexe din
Vlădila, Tatomir cu
soţia sa Goiţa, Ivana,
fata lui Vâlsan, Dumitru
Mancul….
În secolul XIX,
(3) ,,parte din moşia
Vlădila’’ (1841), Hotărnicia moşiei Vlădila din districtul Romanaţi, a lui
stăpânită de Hagi Ştefu Ştefan Jianu
trece în posesia fiicei acestuia (dotă). În anul 1846, la Vlădila mai aveau moşie Scarlat
Locusteanu, care cu soţia sa Maria, la 2 mai 1845 face schimb dând jumătate din partea
sa de moşie din hotarul ,, Pârliţilor’’ trecut în posesia D-lui Ştefan Jianu. Ştefan Jianu, alt
proprietar al moşiei Vlădila, (4) născut in 1806-decedat in 1875, a fost fiul lui Amza Jianu,
frate cu haiducul Iancu Jianu. Stefan Jianu a avut rangul boieresc de pitar şi apoi pe acela
de serdar. Soţii Ştefan şi Zoe Jianu au lasat şase urmasi. În documentele păstrate în
fondul ,,Creditul Funciar Rural’’ de la Arhivele Naţionale din Bucureşti se vorbeşte de
proprietatea D-lui Ştefan Jianu la (5) ,, alegerea hotarelor moşiei Pârliţi numită şi
Vlădila’’ din Districtul Romanaţi la 26 august 1863. La hotărnicie, Ştefan Jianu a
prezentat actele pământului :
-7142 [1616], de ani 231, copie dupe cartea de hotărnicie a moşiei Frăsinetu dela
anul 1846, sept. 1,
-7190 [1682], de ani 183, carte de hotărnicie, făcută de 24 boieri;
-1780, Mai, 23, de ani 85, zapisul Saftei Capitănescu, soţia căpitanului Mihai,
-1792, noiembrie 18, Zapisul lui Gligorie Glinţa care vinde 3 părti coanei Anica
Jianca, mama lui Stefan Jianu;
-1806, iulie 8-schimb făcut la 1846 cu Costache Apostolescu,
-1845, mai 7-schimbul făcut între Scarlat Locusteanul şi soţia Maria cu Ştefan
Jianu;
-1846 iunie 10- schimb între Ştefan Jianu şi Costache Apostolescu.
În alt act de hotărnicie se menţionează: ,,Pentru alegerea ce am făcut hotarelor
moşiei Pârliţi am datu din parte-mi D-lui Ştefan Jianu cartea de alegere, planul
topografic al zisei mai sus moşii însoţite de estractele sale către vecinătăţile sale.
Miercuri la 19 ianuarie, anul 1866, Craiova, Semnat inginer ; Ilie A.D. Zotta, (inginer
hotarnic)”.
Dicţionarul Istoric al localitătilor judeţului Olt, la pagina 350 ne informează că:
,,prin legea rurală din anul 1864 au fost împroprietăriţi fruntaşi, mijlocaşi şi pălmaşi pe
moşia Vlădila a lui Ştefan Jianu”.
Alte acte ale ,,Creditului Funciar Rural” de la Arhivele Naţionale Bucureşti, ne
spun că în anii de după legea rurală, Ştefan Jianu îşi întăreşte proprietăţile.
O altă proprietară, cu suprafeţe mari de
pământ pe teritoriul comunei Vlădila, a fost Eufrosina
G. Cârjeu. Avea ,,pământuri’’ moştenire de la părinţii
săi. Din anul 1860, partea de moşie stăpânită de fiica
lui Hagi Ştefu a trecut în stăpânirea Eufrosinei G.
Cârjeu. Această moşie avea o suprafaţă de 839
pogoane (6). Apar în actele funciare multe alte
proprietăţi cumpărate, schimburi făcute, ipotecări şi
împrumuturi în ,,galbeni’’. Chiar în Actul Dotal emis
de Grefa Tribunalului Dolj la 4 februarie 1874,
Eurosina G. Cârjeu, dă ,,dotă’’ ficei sale Elena
Cârjeu (21 de ani), căsătorită cu Nicolae Abramovici
(35 ani), ,,din propria mea avere cele urmatoare:
1- A patra parte din moşia Vlădila din
districtul Romanaţi, la un loc la capul moşiei despre
Frăsinet,
2-Fiind-că casa minorilor mei copii
administrată de mine ca epitropă, datorează suma de
3600 de galbeni către D-nul Theodor Davidescu,
care cu a lor dobândă se urcă la 4000 pentru care Anunţ din ziarul Romanaţul
am garantat hipotecând moşia mea Vlădila –D-lui despre parastasul lui Ion Ap.
ginerele meu Nicolae Abramovici ia asupra–şi de Rusan din Vlădila
astăzi chiar, această datorie de 4000 a o plăti din
averea D-lui proprie şi ast-fel a-mi libera proprietatea de sub ipotecă […] mai dau 160
pogoane din moşia Vlădila, să facă cu dânsele ce va voi”.
Din Actele Speciale ale Primei Societăţi de Credit funciar Român, vedem că
Eufrosina G. Cârjeu la 5 oct. 1878 face un împrumut de 65.000 lei, ipotecar, pe termen de
50 de ani, achitand ratele de la 1 ianuarie 1879.
Arendaşii au fost destui de-a lungul timpului. Printre cei mai importanţi amintim
pe: Cernătescu, Stăncescu, Simionescu, Gheorghe I. Tătulescu, N. Delcescu…. etc.
Despre Simionescu Stancu ( n.1874-d.?), ştim că a fost căsătorit cu Ilinca (n.
1876-?) şi au avut 4 copii: Toma, Zoe, Ilarie (ajuns General în armată la infanterie, n.
1897-d.1980), şi Eliza căsătorită cu Onofrei din Iaşi (geolog). Gheorghe I. Tătulescu (n.
1880-d.?) căsătorit cu Maria ( n.1885-d.?) au avut suprafeţe mari de pământ , şi au locuit
în Vlădila. Despre M. N. Delcescu, avem ştirea că în anul 1897, a arendat ,,pentru
periodul 1898/1903, cu suma de 4800 lei plus accesorii 480 lei‟‟ conacul fostei m-ri
Cozia, situat în vatra satului. Pe langă pamântul arendat, d-nul M.N. Delcescu a avut în
curte conacul cu 4 camere spaţioase (4,5 m x4,5m ), sala, prispa si terasa, cârciuma, cazan
de ţuică, pătule şi grajduri.
Donaţii în comuna Vlădila au fost făcute de Ion Rusan (n. 1876-d.1940). Ziarul
Romanaţul din 10 decembrie 1940, scria despre el la parastasul de 40 zile ca filantrop:
,,exemplu de modestie, drept şi cinstit ca proprietar şi cetăţean în toate acţiunile sale,
întotdeauna a ajutat pe cei nevoiaşi şi vrednici. Biserica din Vlădila îl va aşeza printre
cei mai evlavioşi credincioşi ai săi, ca unul care a înzestrat–o cu clopotul care-i lipsea din
timpul războiului, iar după moarte a lăsat 10 pogoane pământ arabil pentru micile nevoi
de întreţinere ale sale. Şcoala de asemenea îi va păstra o veşnică amintire pentru localul
de şcoală complet cu care a înzestrat Cătunul Vlădila-Nouă, numai cu propriile sale
mijloace”.
Alt filantrop despre care acelaşi ziar aminteşte la 15 mai 1943, a fost Mândreanu
Haralambie ( n. 1913 la 6 febr), fiul lui Tudor D. Mândreanu şi Stanca. A ajuns să aibă
unul dintre cele mai mari localuri de ,,băcănie’’
din Cernăuţi. A donat pentru biserica din Vlădila
suma de 20.000 lei . ,,Fiind Romanaţean plecat de
mic din satul meu natal Vlădila-Romanaţi şi
auzind că biserica din satul meu se repară … aşa
îşi începea anonimul meu prieten‟‟ scria şeful
redacţiei, Ştefan Oprescu. Gestul acesta
creştinesc, făcut de Dl. H. Mândreanu, pentru
biserica satului său, în care a fost boteza , denota
că deşi departe cu trupul, sufleteşte a rămas tot
legat de locul unde s-a născut şi şi-a petrecut
copilări.
În anul 2001 s-a sfinţit Biserica din
Vlădila – Nouă. Clopotul a fost adus din donaţia
lui Vanea Dan, om cu suflet şi dare de mână,
proprietar de pământ al timpurilor noastre. Ca şi La 15 octombrie 1942, Ştefan
ceilalţi donatori, cu bunăstarea şi cu bunătatea lui Oprescu scrie în ziarul său
Romanaţul despre donaţia lui
a venit de nenumărate ori în sprijinul celor
Haralambie Mândreanu
nevoiaşi numarându –se printre ceilalţi filantropi
din Vlădila.
Note:
1-Marius Liviu Ilie, Domnia şi ,, casa domniei‟‟ în Ţara Românească, Etimologia şi
semnificaţia istorică, sec.XIV-XVI, Editura Academiei Române,Craiova , 2009, p. 1,
2-D.I.R. Ţara Românească, seria B, sec. XVI, vol.2, doc.222,p. 225, Ed. Academiei Române,
1953,
3-Dicţionarul istoric al localităţilor jud. Olt, p. 350,
4-Paul-Emanoil Barbu, Haiducul Iancu Jianu , Adevăr şi Legendă, Editura Alma- Craiova, 2010,
p.37 si 38,
5-Dosar nr.34/1866, Arhivele Naţionale –Bucureşti, Fond Creditul Funciar-Hotărnicii în jud. R-ţi,
6-Dosar nr. 2668/1878, Arhivele Naţionale- Bucureşti, Fond Creditul Funciar.
Monumentul eroilor din satul Dumitreşti, com. Verguleasa, jud. Olt.
Vasile Radian, Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu
Monumentul eroilor din satul Dumitreşti, orientat cu faţa spre răsărit, este
amplasat pe DN 67 B. Incinta monumentului este închisă cu un gard metalic, vopsit în
culoare albastră, aşezat pe un suport de beton. În faţa monumentului se află un bloc
paralelipipedic confecţionat din ciment care adăposteşte un izvor iar deasupra aceluiaşi
bloc o cruce de marmură cu inscripţia: ,,Slavă eroilor”. Edificiul de cult eroic este format
din 3 segmente, primele două de la bază mai mari, deasupra cărora a fost fixat stâlpul
piramidal în vârful căruia troneză un vultur sculptat în piatră cu aripile deschise. Fiecare
bloc de piatră este decorat cu brâuri ornamentale, iar pe blocul piramidal se găsesc
sculptate însemnele militare: casca militară, sabia şi puşca. O împletitură decorativă în
relief formată din frunze şi flori înconjoară mai jos trunchiul piramidal. Pe faţadă sunt
săpate în piatră urmatoarele inscripţii: „Nu plângeţi eroii”, „ACEASTĂ FÂNTÂNĂ
MONUMENTALĂ S-A RIDICAT ÎN AMINTIREA EROILOR DIN COMUNA
DUMITREŞTI CARE AU ÎNFĂPTUIT ROMÂNIA MARE”, „INAUGURARE 15
AUGUST 1922” şi „G. Bianchi, maestru pietrar Slatina”. Pe toate cele 4 feţe sunt trecute
numele şi prenumele eroilor din primul război
mondial. Mai târziu au fost scrise cu vopsea
neagră nume de eroi din cel de-al doilea război
mondial. Monumentul impresionează şi astăzi
prin echilibrul şi frumuseţea detaliilor şi a
culorilor.
În ziarul ,,Democraţia Oltului” din luna
august 1922 se găseşte un anunţ cu titlul Pentru
Eroi: În atelierul de Pietrărie din strada Vintilă
Vodă din Slatina al D-lui GIOVANII BIANCHI se
execută 2 MONUMENTE pentru EROI: unul
pentru comuna Dumitreşti ce se inaugurează în
ziua de Sfânta Marie Mare şi poartă numele de
Fântâna Monumentală. Are înălţimea de 3,50 m
şi cu Vulturul sus. Cel de-al doilea pentru cătunul
Clocociov care are aceeaşi înălţime şi cu
Vulturul sus. Rog ca toate Comitetele de iniţiativă care doresc a face Monumente pentru
Eroi în comuna Dumnealor[…]să nu comande în altă parte, pentru a se convinge de
lucrul şi preţul cu care eu le execut.
Cu stimă, GIOVANI BIANCHI, maistor pietrar
Eroii inscripţionaţi pe 15. Buliteanu Ion 30. Bâzoi Ion

monument: 16. Iancu Ion 31. Dragomir Stan
17. Andreescu 32. Dragomir Ion
1. Traşcă Marin Dumitru 33. Morariu Florea
2. Şerbănescu Sandu 18. Rădulescu 34. Vlad Vasile
3. Buncilă D. Radu Grigore 35. Iana Dumitru
4. Roşca D-tru 19. Florescu Nicolae 36. Bărăscu
5. Pârvu D-tru 20. Rădulescu Gheorghe
6. Boncilă I. N-lae Constantin 37. Vlădescu Ilie
7. Iancu Croitoru 21. Bărăscu Marin 38. Drăghici Ilie
8. Tuţu Anton 22. Manda Dumitru 39. Rădulescu
9. Borangic Ion 23. Ilie Dumitru Gheorghe
10. Soare Gheorghe 24. Fera Ion 40. Guţă Gheorghe
11. Mitu Marin 25. Rădulescu D-tru 41. Petre Nicolae
12. Geană N. 26. Moraru Anton 42. Mătălan Manea
Dumitru 27. Lăcraru Statie 43. Voicu Ion
13. Poenaru Marin 28. Ustucă Stan 44. Geană I. Dumitru
14. Bărăscu Ilie 29. Dumitru Pătru
45. Mihăilescu S. 66. Dumitrescu Ion 88. Sticlaru
Dumitru 67. Ustucă Ilie Constantin
46. Diaconescu Ion 68. Giurea Marin 89. Vlad Constantin
47. Enache Nicolae 69. Vlad Ion 90. Gherghina Ion
48. Traşcă I. Marin 70. Voicu Gheorghe 91. Buşcu Gheorghe
49. Buduroi Ion 71. D-tru Roşca 92. Padin Nicolae
50. Traşcă Ilie 72. Marin Danca 93. Vieru Ion
51. Buduroi Marin 73. Rădulescu Gogu 94. Niţă Ilie
52. Constantin M. 74. Traşcă Gheorghe 95. Sticlaru Gheorghe
Constantin 75. Traşcă I. 96. Poenaru Marin
53. Mihai Radu Gheorghe 97. Ilie Ion
54. Mihai Ion 76. Rusu R. Eroi din 1941-1945:
55. Pluteanu Stan Gheorghe
56. Dincă Ilie 77. Prună Ion 1. Moraru Mihai
57. Spătaru Marin 78. Diaconescu Ilie 2. Tuţu Ion
58. Geană Gheorghe 79. Bărăscu C-tin 3. Costea D-tru
59. Traşcă Dumitru 80. Nicolae Mihai 4. Necşulescu Mihai
60. Sticlaru Ion 81. Militaru Florea 5. Alex. Borangic
61. Cioculeasa 82. Iana Pătru 6. Ion Buliteanu
Gheorghe 83. Brebu Sandu 7. Cozianu Ghe.
62. Giană Gheorghe 84. Roşu Gheorghe 8. Marin Drăgoi
63. Petre Marin 85. Tuţu Ilie 9. D-tru S. D-tru
64. Năstase Ion 86. Rusu Marin
65. Crăciun Dumitru 87. Ionescu Marin
Apelul Asociaţiei Culturale ,,Memoria Oltului”

La împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, Asociaţia Culturală ,,Memoria Oltului”
intenţionează publicarea unui volum intitulat ,,Eroi şi monumente din Olt şi Romanaţi” care să
cuprindă numele eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale din toate localităţile acestor două
judeţe şi descrierea monumentelor eroilor. De aceea, facem un călduros apel către parohii, primării,
profesori, instituţii sau persoane particulare care deţin date în acest sens să le pună la dispoziţia
redacţiei cât mai urgent. De asemenea, dat fiind volumul de muncă, ne adresăm tuturor acelora
care doresc să participe la tehnoredactarea lucrării să ne contacteze. Fie ca la 1 Decembrie 2018,
numele eroilor din Olt şi Romanaţi să fie în acest fel cinstit cum se cuvine!
Puteţi redirecţiona 2% din impozitul anual către Asociaţia Culturală ,,Memoria

Oltului’’, cont RO02CECEOT0130RON0581998, sucursala C.E.C. Slatina, C.I.F.
28429585. Detalii pe www.memoriaoltului.ro, secţiunea 2%.
Asociaţia Culturală ,,Memoria Oltului’’, loc. Izvoru, com. Găneasa, jud. Olt, str.
Libertăţii nr. 96, tel. 0724219925; e-mail tilvanoiu.ionel@yahoo.com

MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Revistă de Istorie Şi Cultură Anul VI, Nr.9 (67), Septembrie 2017 Editată de Asociaţia Culturală MEMORIA OLTULUI

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Revistă de Istorie Şi Cultură Anul VI, Nr.9 (67), Septembrie 2017 Editată de Asociaţia Culturală MEMORIA OLTULUI

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

An. VI, nr.

9 (67) septembrie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

Director: Ion D. Tîlvănoiu

1. Profesorul, teologul, juristul şi gazetarul Ilie Popescu-Spineni (n. 14

ISSN 2284 – 7766

1. Traian Biju- Să nu suferiţi în mijlocul vostru pe cei ce pângăresc ce avem mai

Să nu suferiţi în mijlocul vostru pe cei ce pângăresc ce avem mai sfânt

Pentru că în luna septembrie elevii se întorc la şcoală, considerăm potrivit să

Din manuscrisele lui Demetru Iordana (III)

Scriitorul slătinean Demetru Iordana (n. 20 martie 1918- m. 15 martie 1979),

Amintirile unui scriitor slătinean (XIV)

Caut o bancă să-l pot

capăt un domn cam filfizon, limbut, la vreo 50 de

Pentru orientarea publicului consumator cât şi a comercianţilor, Primăria Caracal a

Dumitru Caracostea – Protagonist septuagenar în Memorialul durerii

Despre academicianul Dumitru Caracostea, șerbăneștean adoptiv prin origini,

Biserica din satul Schitu-Deleni (comuna Teslui-Olt)

În 1935 se inaugurau localul primăriei şi monumentul eroilor din Deleni-

Pagina a doua a ziarului dedicată teatrului, literaturii şi cinematografului apare sub

La 24 ianuarie 1947, Mircea Damian se

Scrisoare deschisă adresată de Mircea Damian ministrului de interne Teohari

Prefecţii judeţului Romanaţi (V)

ȘUCULESCU, DUMITRU ( DEMETRU ) *1907, martie 14 –iulie 5, prefect Romanați.

MANOLESCU, MIHAIL *1907, august 7 – 1908, iunie 30,prefect de Romanați

Mihail Manolescu a decedat la Pitești în martie 1914.

SIMIONESCU, ALEXANDRU *1908,iulie 4 – decembrie, prefect de Romanați.

CRISTIDE ( CHRISTIDE ), DIMITRIE ȘT. *1908, decembrie 8 – 1910, aprilie 13 (

Periodicul ,,Voința Națională‟‟, nr. 4565

RĂDULESCU, I. P *1910, iunie 14 –

În 27 noiembrie 10, este mutat în funcția de prefect al județului Putna.

DUMITRESCU, ION M. * 1910, decembrie 9 – 29, prefect de Romanați.

Și ziarul ,,Voința Națională’’, în numărul 7613, din 10 decembrie, anunța numirea

MARĂSCU, MIHAIL * 1911,mai 18, prefect autorizat

BERCEANU, VICTOR I *1911, iulie 30 – 1912, octombrie17 ( demisionat ).

A demisionat în 1912, octombrie 17.

Cu începere de la 1 iulie 1927, T.T. Oroveanu s-a mutat la București.92

S-a născut Caracal, la 15 noiembrie 1876.

În anul 1926, fiind Senator este din nou

CONSTANTINESCU, ALECU C.103 *1917,ianuarie - aprilie 26, prefect de Romanați

A avut loc alegerea Primarului prin vot

În urma raportului ministrului de interne este numită o comisie interimară, la

În anul 1917, lunile

Ziarul Vremea anunţă decesul lui Al.

procesul de succesiune erau:

Dr. MARIAN, EMIL *1917, aprilie

BIBIANU ( BIBIAN ), ȘTEFAN M *1918, aprilie 24 – octombrie 27, prefect de

Prefectoriatul său a durat până în 27 octombrie, când a demisionat.

Primariatul său a durat până la 1

După ce am reamintit cititorilor povestea presupusului viol şi „strigătul” de ajutor

Dionisie Fotino și Alexandru Odobescu despre județul Romanați

Este interesant de observat că mari scriitori și istorici s-au ocupat de evoluția

DIONISIE FOTINO, Istoria generală a Daciei

In memoriam profesor Ilie Constantinescu (1874-1960). Scurtă biografie

Prof. Nica Marcela

Jurnalul de front al lui Ion C. Preda (IV)

Aurel Oprişan, Constantin Stancu

AMINTIRI DIN RĂZBOIUL DUS CONTRA NEMŢILOR. ANUL 1944

Calendarul Memoriei Oltului şi Romanaţilor- Septembrie

-7 sept. 1508, prima atestare documentară a satului Brâncoveni.

Ostaşi din regimentele judeţelor Olt şi Romanaţi în luptele de la Jiu

În 1936, adică la mulţi ani de la desfăşurarea luptelor de la Jiu, un erou al acestor

În noaptea de 13/14 octombrie a venit de la Brădiceni un ofiţer cu un ordin

O EPISTOLĂ NECUNOSCUTĂ A LUI ILIE POPESCU-SPINENI

Biografia profesorului, teologului, juristului și gazetarului Ilie Popescu Spineni (n.