Memoria Oltului: Şi Romanaţilor

An. IV, nr.
1 (35), IANUARIE 2015 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
MEMORIA OLTULUI
şi ROMANAŢILOR
Revistă de istorie şi cultură a Oltului şi Romanaţilor
Anul IV, nr.1 (35), ianuarie 2015
Editată de Asociaţia Culturală
MEMORIA OLTULUI
Director: Ion D. Tîlvănoiu
Comitetul de redacţie:
Dr. Aurelia Grosu, dr. Mircea Şerbu, dr. Nicolae
Scurtu, Dumitru Botar, Jeana Pătru, Floriana
Tîlvănoiu, Vasile Radian.
Planşele noastre:
1. Două imagini de epocă din oraşul Corabia aflate în colecţiile Bibliotecii Academiei Române: sus- Hotelul
,,Împăratul Traian”; jos- Gara oraşului.
2. Mănăstirea Seaca- Muşeteşti, cea mai veche din judeţul Olt.
3. Sus- Casa Brabeţeanu din Caracal ; jos- Hala Centrală din Caracal în 1903 (Biblioteca Academiei Române).
4. Cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 60 de ani, MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR urează un
călduros LA MULŢI ANI! d-lui ing. Marian Doldurea, un iubitor al culturii şi valorilor romanaţene.
CUPRINS
1. Al. Stănciulescu-Bârda- Măria Ta, Ţăran Român! (V)………………………………….…………………………………..….…../ 2
2. Ion Andreiţă- O întâmplare şi tâlcul ei……………….………………………………………………………………………/5
3. Ion D. Tîlvănoiu, Vasile Radian- Documente din fondul Poroineanu (V)……………………………………………………….../7
4. Viorel Dianu- Jurnal lapidar. Perioada slătineană (IV)……………………………………………………………………….…../ 27
5. Vasile Radian- Alegerea moşiei Mărgineni de Jos, judeţul Olt…………………………………………………………………..../33
6. Dr. Aurelia Grosu- Cea mai veche mănăstire din judeţul Olt- Seaca Muşeteşti……………………………..……………./44
7. Cornel Manolescu- Figuri uitate. Ioan Brabeţeanu, magistrat, avocat, deputat şi prefect al judeţului Romanaţi…………./50
8. Dr. Badea Cireşeanu- De la Spineni la Ierusalim (IV)…..……………………………………….............................................../53
8. Ion D. Tîlvănoiu, Vasile Radian- Documente din fondul Poroineanu (IV)………………………………………….……/37
9. Floriana Tîlvănoiu- Ada Umbră, 130 de ani de la naştere………………………………………………………………..../61
10. Paul- Emanoil Barbu- Situaţia economică a judeţului Romanaţi reflectată într-o statistică din anul 1833………………./67
11. Jeana Pătru- Restituiri. Familia Teodoru din Scărişoara…………………………………………………………………………./71
12. Pia Alimăneşteanu- Sub ocupaţia germană (IX)……………………………………………………………………………………/79
13. Dr. Nicolae Scurtu- Inscripţii. Câteva epistole necunoscute ale lui Pan M. Vizirescu………………………………….../86
14. Calendarul Memoriei Oltului…………………………………………………………………………………………….../89
15. Dumitru Botar- Printre actorii caracaleni de altădată…………………………………………………………………………..../91
16. Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu- Publicaţii periodice din Olt şi Romanaţi……………………………………….…….../93
17. Vasile Radian, Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu- Eroi şi monumente din Olt şi Romanaţi. Monumentul eroilor de la
Crâmpoia-Olt………………………………………………………………………………………………………………………….…,../103
ISSN 2284 – 7766

Tiparul executat la Editura Hoffman
www.EdituraHoffman.com
Tel./fax: 0249 460 218
0740 984 910
www.memoriaoltului.ro 1
An. IV, nr.1 (35), IANUARIE 2015 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
Măria Ta, Ţăran Român (V)

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
În casa şi-n ograda ta s-au zămislit meserii care mai de care mai pretenţioase,
care au făcut să se plămădească adevărate minuni ale lumii. O universitate imensă a fost
cămăruţa ta, dotată cu un pat, o masă, o sobă şi câteva scăunele. Aici s-au pus la cale
strategii privind cultivarea pământului. Nu erai inginer agronom, dar ştiai ca nimeni altul
rânduiala anotimpurilor, culturilor, tehnologia prelucrării plantelor. Cu plugul de lemn arai,
cu mâna semănai, pliveai, secerai. Cu boii sau cu caii treierai, apoi duceai la moara de pe
vale seminţele ce ţi le dăruise Dumnezeu. Din cuptor scoteai la lumină jimblă de aur, mai
reuşită decât a brutarilor de meserie de mai târziu. În cămăruţa ta gândeai şi discutai cu
soţia ta cu privire la animalele din ogradă. Nu erai inginer zootehnist, dar ştiai să faci
selecţie, să hrăneşti şi să adăpi. Citeai exteriorul şi interiorul animalelor numai dintr-o
privire şi ghiceai imediat ce le doare şi ce le trebuie. Ştiai să le foloseşti pe fiecare după
firea ei, pentru carne, lapte, lână, ouă, pentru muncă, pentru fugă, pentru luptă, pentru pază
şi pentru multe altele. Nu ai făcut vreo facultate de alimentaţie publică, dar ştiai să conservi
alimentele, fie că era carne, lapte, fructe, legume de tot felul. Beciul şi cămara ta erau
încărcate pentru iarnă şi până vara târziu. Nu aveai frigider sau ladă frigorifică, dar ştiai să
foloseşti sarea şi fumul şi carnea pregătită de tine la Crăciun sub formă de trandafiri,
cârnaţi, pastramă, şuncă, tobă şi multe altele ţinea până la secerat în anul următor şi era un
deliciu. Ştiai să pregăteşti vinul şi ţuica, dulceţurile şi murăturile. Prelucrai cu măiestrie
lemnul şi făceai din el case, grajduri, unelte, vase, porţi sculptate, stâlpi de prispă fără
seamăn, cruci pentru cei plecaţi pe drumul fără de întoarcere; prelucrai pieile animalelor şi
făceai cojoace, pieptare, căciuli, curele, hamuri, cizme, ciubote şi opinci, tobe sau
cimpoaie. Îţi construiai unelte de lucru la câmp, la pădure, la pescuit. Îţi construiai singur
carul, căruţa, sania, securea, toporul, sapa, grebla,
cazmaua, plugul, coasa, dar şi fluierul, toba, cimpoiul,
vioara şi alte multe instrumente necesare vieţii şi
sufletului tău. Construiai casele, bisericile, morile,
pivele, culele şi palatele. Ştiai să scoţi din in, din cânepă
şi din gogoaşele de mătase fire lungi, subţiri, lucioase,
din care torceai, ţeseai, împleteai, coseai îmbrăcăminte
delicată şi măiestrită, fie că era vorba de oprege, de
cămăşi, de fustâce, de iţari, de obiele, de flanele, de
mănuşi, de ciorapi şi de multe altele. Din iţele
războaielor de ţesut ieşeau ca nişte minuni ale lumii
păturile şi covoarele multicolore, care fixau ca-ntr-o
poză pentru veşnicie câmpul cu florile, ciobanul cu oile,
Lăutarul caracalean Nae păsările, căprioarele şi tot ce ţi se păruse mai frumos din
Băcanu.
creaţia lui Dumnezeu. Din sânurile pământului ştiai să
scoţi apa, sarea, aurul, argintul, arama, păcura şi petrolul.
Toţi cei şcoliţi şi îmbogăţiţi, care învârteau pe deget trabucul, monoclul şi bastonul
strâmbau din nas când te vedeau şi-ţi ziceau ,,ţăran”, înţelegând prin aceasta tot ce era mai
prost, mai urât, mai împuţit. Tu ştiai să taci, să rabzi şi să-ţi vezi de treburile tale, căci nu
erau puţine. Tu erai plugar, cioban, vânător, viticultor, pomicultor, grădinar, măcelar,
dulgher, tâmplar, sculptor, dogar, rotar, cizmar, fierar, lăutar, cântăreţ, poet, pictor,
dansator, povestitor, artist de teatru şi multe-multe altele. Parcă Dumnezeu vărsase în
sufletul tău din toate câte o picătură şi-ţi dăduse vrednicia albinei şi a furnicii, ca să le poţi
duce pe toate cu bine la capăt. Parcă şi El se bucura să treacă din când în când prin satele
noastre, să se oprească la câte o casă şi să stea pe prispa împodobită cu flori la taifas cu
gospodarii....
Tu priveai cerul, luna şi stelele, vedeai dincotro bat vânturile şi ştiai ce vreme este
peste noapte, a doua zi. Observai animalele şi obiceiurile lor, puneai cepele la Anul Nou şi
aflai cum este iarna, cum va fi anul, cu fiecare lună a lui şi ce plante trebuie să cultivi.
Te-ar fi invidiat meteorologii de azi, că le-ai fi făcut concurenţă. Tu ştiai fiecare buruiană
şi puterea ei vindecătoare şi tratai rănile şi bolile, vindecai trupul şi sufletul cu preparatele
tale. Erai medic fără să ştii, fără să te răsplătească cineva pentru asta.
Erai măreţ pe câmpul de luptă, când luptai ca leul şi doborai duşmanii care
veniseră să-ţi cotropească ţara, bucăţica ta de pământ, să-ţi incendieze casa, să-ţi profaneze
altarul, mormintele celor dragi, copiii şi nevasta. Mureai fericit că ţi-ai făcut datoria faţă de
cei prezenţi şi viitori, faţă de lume şi faţă de Dumnezeu.
Câte mai sunt din toate astea? Câte nu s-ar putea spune despre tine, Măria Ta! Dar
eu mă întreb, totuşi: tu chiar mai exişti?
Din întunecimea bordeiului sau colibei tale, gândul ţi s-a înălţat până în slăvile
cerului seară de seară şi zi de zi. Nu ai aşteptat să coboare Dumnezeu la tine, ci te-ai înălţat
tu la El. I-ai făcut câte o vizită o dată sau de mai multe ori pe zi, cum ai simţit şi tu nevoia
să mai vorbeşti cu El. I-ai mulţumit lui Dumnezeu pentru zilele ce ţi le-a dat, pentru
sănătate, pentru copii, pentru pâinea de pe masă, pentru iarba din poiană, pentru bobul de
grâu şi cel de strugure, pentru cele bune şi pentru cele rele. Ai avut întotdeauna în
Dumnezeu nu numai un Părinte, ci şi un prieten, un frate, un aliat. N-ai plecat fără El
nicăieri, fie că a fost vorba de muncă, fie de luptă, fie de joc, fie de jale. L-ai chemat să fie
cu tine. Te-ai simţit astfel mai tare, mai sigur, mai deştept, cu mai multă speranţă, cu mai
multă tragere de inimă. Cu El mai bine ai reuşit să le faci pe toate, să le rânduieşti pe toate.
şi parcă astfel florile au fost mai frumoase în grădiniţa ta, spicul mai mare în ogorul tău,
vitele mai grase în ogradă. Cu El, copiii ţi-au fost mai cuminţi şi mai sănătoşi, duşmanii
s-au topit ca iarba la foc şi ca fumul în bătaia vântului. Cu El, osteneala n-ai simţit-o atât
de apăsătoare, calea atât de lungă, zăduful atât de greu, bătrâneţea atât de nesuferită.
Crucea vieţii tale te-a ajutat s-o duci şi niciodată nu te-ai simţit trădat sau părăsit.
Duminica şi-n sărbători le-ai lăsat pe toate şi te-ai dus la Casa lui Dumnezeu. Ai
ştiut că unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Lui, acolo este şi El în mijlocul lor. Te-ai
rugat acolo cu preotul, cu ceilalţi consăteni ai tăi, ai ascultat rugăciunile, cântările,
Evanghelia, Cazania, predica preotului şi, uşor-uşor, ai devenit tu însuţi un teolog

desăvârşit. Ai ştiut atât cât ai socotit tu că-ţi este necesar ca să-L cunoşti pe Dumnezeu, şi
să-L destăinui şi altora. Când ai ajuns acasă, la câmp sau după vite, ai încercat să-ţi
aminteşti ce-ai auzit despre Dumnezeu. Atunci ai alcătuit colinde şi cântece de stea, ai
alcătuit proverbe religioase, legende şi poveşti, în care ai spus, aşa cum ai înţeles tu, Cine
este Dumnezeu, cum este, ce face, dar şi ce vrea să facem noi, ca să-i fim Lui plăcuţi. Când
se va încumeta cineva să scrie o teologie pe baza alcătuirilor acestora încrustate pe stâlpii
minţii tale, va vedea că ai reuşit să-ţi însuşeşti cea mai curată, mai simplă şi frumoasă
învăţătură teologică. Alţii au învăţat seminarii teologice, facultăţi de teologie, masterate şi
doctorate în teologie şi sunt departe de a şti câte ştii tu despre Dumnezeu, despre fiinţa Lui
şi despre voia Lui. Parcă lui Dumnezeu Însuşi I-a plăcut de tine şi ţi s-a descoperit
îndeosebi.
Ai zidit biserici, şi troiţe, şi fântâni, şi mânăstiri, şi schituri în creierul munţilor, ai
sculptat cruci, şi troiţe, şi catapetesme, şi pistornice, pentru ca să aduci slavă lui Dumnezeu
şi să-L faci cunoscut oamenilor. Ţi-ai crescut copiii în frica de Dumnezeu şi în respect faţă
de oameni şi faţă de dreptate şi adevăr. Cuvântul tău a fost ,,Da” pentru ,,da” şi ,,Nu”
pentru ,,nu”. Nu ai ştiut ce înseamnă a umbla cu cioara vopsită. Când s-a apropiat vremea
şi soarele şi-a fost pe creasta dealului,
ţi-ai construit sicriu, şi cruce, şi
groapă, ţi-ai pregătit hainele cuvenite,
ţi-ai pus ordine în tot şi în toate, ca să
nu te blesteme străinii sau copiii, că
le-ai lăsat lucrurile încurcate sau
datoriile neplătite. Aşa cum soarele
trece de la răsărit la apus la ore fixe,
bine cunoscute, aşa ai socotit că treci
şi tu pe bolta vieţii şi intri într-un ritm
Sfinţirea unei fântâni dintr-un sat romanaţean firesc, normal. Moartea a fost pentru
(imagini din colecţiile S.J.A.N. Olt). tine doar poarta pe care ai trecut din
Valea Plângerii pe tărâmul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte. Moartea a fost
urâtă şi hâdă, cu coasa pe umăr, dacă ai fost păcătos în viaţă, sau a fost mireasa, ,,a lumii
crăiasă”, dacă ai avut sufletul curat. Viaţa şi moartea au fost doar cele două feţe ale
existenţei, peste care a domnit Hristos, prietenul şi fratele tău. Cu El nu aveai de ce să te
temi de nimeni şi de nimic, nici chiar de moarte. Măria Ta, erai sărac de bani şi de avere,
dar erai mai bogat ca nimeni altul în credinţă, în nădejde, în iubire; erai drept cu tine şi cu
cei din jur, pentru adevăr şi dreptate şi cinste erai gata să şi mori. Bucata celuilalt era
sfântă, cum sfântă era şi viaţa lui. Ştiai că ochiul lui Dumnezeu este deasupra şi ne vede pe
toţi şi pe toate. O pungă de-o găseai în drum, grăbit o înapoiai păgubaşului. Erai tu însuţi
podoaba, briliantul creaţiei lui Dumnezeu.
Dar, apropo, Măria Ta! Tu chiar mai exişti cu adevărat?
O întâmplare şi tâlcul ei
Ion Andreiţă
Născut la Perieţi în judeţul Olt, poetul şi gazetarul Ion Andreiţă continuă şi în acest număr
prezentarea amintirilor sale. Fostul elev al Liceului Radu Greceanu din Slatina, profesor
suplinitor la câteva şcoli din Olt, brigadier, student, gazetar, a străbătut perioada cenuşie a
anilor 1950-1960 urmărindu-şi cu ambiţie visul său de a deveni scriitor. Dorind multă
sănătate autorului, îi mulţumim pentru aceste amintiri pe care le socotim un dar oferit
cititorilor reviste noastre.
Se întâmpla în anul 1968. Absolvisem

Filologia în urmă cu cinci ani şi – după
reglementarele luni de armată – fusesem angajat la
ziarul „Scânteia tineretului”, bucuros să ucenicesc
la şcoala de gazetărie în care tronau, în pofida
opiniei oficiale, staturile/statuile lui Fănuş Neagu,
Nicolae Velea, Teodor Mazilu, Petre Ghelmez şi
alţi corifei ai scrisului publicistic românesc. În
anul 1968, scuturată în bună măsură de rugina
alogeno-comunisto-sovietică, Uniunea Ziariştilor
din România a lansat un concurs pentru tinerii
gazetari. M-am înscris – cu naivitatea neofitului, dar
şi cu ambiţia olteanului sigur pe cobiliţa sa. Când s-
au dat rezultatele, nu-mi venea să cred că premiul I
îl câştigasem tocmai eu. Premiile – difuzate de toată
Ion Andreiţă- prima fotografie. presa, inclusiv de oficiosul „Scânteia” – sunau
astfel: Premiul I – O călătorie de documentare
gazetărească în străinătate, timp de trei săptămâni
(iar spre deosebire de premiul II, primul oferea
şansa deplasării într-o ţară occidentală); Premiul II
– câştigat de Mihai Naidin de la revista „Astra” din
Braşov – O călătorie de documentare în străinătate,
două săptămâni (ţară socialistă); Premiul III –
câştigător Dragomir Horomnea, de la revista „Viaţa
studenţească” – un foarte scump aparat fotografic;
două Menţiuni – în bani – a căror sumă n-o mai
reţin (şi nici numele câştigătorilor). Aşteptam
cu nerăbdare intrarea în posesia premiului, cu atât
mai mult, cu cât nu făcusem nici un pas dincolo de
hotarul scumpei şi iubitei patrii. Aştept o lună,
două… cinci – şi mă iau de gânduri. Aflu că ceilalţi
Admirând ,,Sărutul” lui Brâncuşi.
beneficiaseră deja de recompensele meritate. Încep să mă agit; întreb diverşi şefi, bat la uşi
înalte. Nici o explicaţie. Eram plimbat de la Anna la Caiafa, întâmpinat peste tot cu priviri
condescendent-batjocoritoare.
Atunci mi-a venit ideea să le atrag atenţia public, acestor mărimi de profil. Am
scris un text în care, dincolo de necaz, încercam să fac şi puţin haz. Scriam că au procedat,
probabil, ca la Cerbul de Aur (era în vogă) începând decernarea premiilor cu menţiunile,
locul III, II – şi va fi venit, poate, şi timpul locului I. Îi rugam pe şefii organizatori ai
concursului ca atunci când se vor hotărî să decerneze (şi) premiul locului I, să mă anunţe şi
pe mine, să nu fiu, cumva, plecat pe teren în ţară, deoarece ţineam să fiu şi eu prezent la
acea festivitate, din moment ce eram chiar premiantul.
Cu acest text m-am plimbat pe la mai multe ziare şi reviste; toţi se amuzau, mă
compătimeau, dar toţi se scuturau apoi ca de un vis urât. Nu ştiu cum am ajuns la
„România literară”, dacă urcam sau coboram scările înspre sau dinspre „Luceafărul”
(revistă aflată în aceeaşi clădire de pe Ana Ipătescu, la mansardă; „România literară” era la
etaj). Adevăr este că mă vede Adrian Păunescu, proaspăt redactor şef adjunct, care mă
întreabă ce-i cu mine pe-acolo. Ne cunoşteam, dar nu de ajuns, din punctul meu de vedere,
încât să mă fi adresat lui. Citeşte, zâmbeşte, se încruntă, mă întreabă dacă am cu ce susţine
protestul; îi arăt tăietura din ziare cu rezultatele concursului – şi conchide: „Îl public, chiar
în numărul ăsta îl public” – şi parcă mormăie şi o înjurătură. Şi-a apărut, în chiar acel
număr al revistei „România literară”. Şi s-a stârnit un mare scandal: telefoane peste
telefoane, de la Uniune, de la Secţia de Presă, comiţii, comitete şi multe alte „persoane de
bine”. Adrian Păunescu a rămas neclintit. A cerut de fiecare dată – tuturor, de la toate
nivelele intervenţiei – să trimită, în scris, dreptul la replică, pe care se obliga să-l publice.
Nimeni nu a avut curajul unei astfel de iniţiative. În ceea ce mă priveşte, însă, de atunci şi
până la Revoluţie (precum şi după aceasta) în 40 de ani de pălmaş cu condeiul, eu nu am
fost trimis niciodată în
documentare într-o ţară
capitalistă. Este drept,
prin ţările socialiste-surori
am fost; am fost chiar în
marea Uniune Sovietică,
în enigmatica şi marea
Chină – dar atât. Pentru
capitalism, mi se şoptea
discret, nu prezentam
„garanţii moral-politice”.
…Astăzi, când Cenaclul Flacăra condus de Adrian Păunescu la Slatina în 1976.
consemnez această întâmplare, nu pot să uit că singurul om care s-a opus nedreptăţii a fost
poetul Adrian Păunescu; nici el cu un statut prea sigur în acele momente (nu peste mult
timp avea să fie dat afară de la „România literară”).
Documente din fondul Poroineanu (V)

Ion D. Tîlvănoiu, Vasile Radian
Continuăm prezentarea altor documente inedite din fondul Poroineanu de la Arhivele
Naţionale din Bucureşti. Documentele au fost donate de inginerul Mihai Bălăianu şi credem
că au fost adunate de colecţionarul caracalean Ilie Constantinescu. În cele 130 de unităţi
arhivistice (0,60 m) se află date importante despre familia marelui filantrop caracalean.
Părintele său, Sache Poroineanu, originar din Târgovişte s-a căsătorit cu Elena, fiica
medelnicerului Ştefan Jianu din Caracal (o altă fiică a acestuia se va căsători
Apostolescu). Pe lângă funcţiile deţinute în
administraţie,Sache Poroineanu a cochetat cu
literatura, s-a îngrijit de buna educaţie a celor
trei copii ( Sache, Constantin şi Eufrosina ), de
buna administrare a moşiilor din Romanaţi şi
Dâmboviţa. Eufrosina Poroineanu a fost o
femeie cultă, cunoscătoare a limbilor franceză,
engleză şi germană, cânta la pian, frecventa
înalta societate bucureşteană şi a încetat din
viaţă la 15 februarie 1902 fără să fi fost
căsătorită. Constantin Poroineanu s-a născut la
Târgovişte în 1843, a devenit avocat intrând
apoi în politică în rândurile P.N.L. S-a îngrijit
îndeaproape de administrarea moşiilor sale,
pentru Fălcoiu din Romanaţi având un lung
proces. Încetând din viaţă fără urmaşi în 1908,
a lăsat prin testament o mare parte a averii
sale oraşului Caracal.
[1]
Craiova, 1881, iunie 26
Amate domnule Poroineanu
Pe mine şi pe d. Străinescu ne puteţi găsi în Craiova, hotel Dacia până la 1/13 iunie sau cel
mult 10/22 iunie. Până atunci dacă nu vom primi suma pe care v-am spus-o pentru a putea
în aridicarea planului Bălţii nu garantăm că om mai putea ridica estimp planul până iar la
1 iulie anul viitor, singura lună în care scad apele. Apoi de la 15 până la 1 iulie avem
numeroase lucrări la câmp, adică la moşii unde nu sunt bălţi. Te anunţ din nou dar că dacă
din lipsă de mijloace care să procură cu bani nu vom face lucrarea estimp, culpa nu va fi a
noastră. Din lucrarea moşiei Ostrovenii ştii că am să mai iau 1600 lei noi şi eu plătesc
dobândă de 10 la sută la opt mii lei ce dator din cumpărarea unei moşii ce era alături cu
moşia mea. Cu drept şi cu cale e?
Amicul d-tale d. Constantinescu şi-a luat frumoasa misiune de a ne înjura prin
ziare când pe dl. Brătianu, când pe dl. El. Prejbeanu , când pe mine. Şi crede-mă că nu
m-ar supăra nimic dacă ar spune adevăruri, dacă ar scri în publicitate să corijeze, să
moralizeze ; dar când grămădeşte netemeinice calomnii subt anonime, îi plâng răutatea
degradatoare.
[Nedatată, nesemnată, aparţine desigur lui N.B. Locusteanu, lider politic romanaţean şi
inginer hotarnic. Arh. Naţ. Fond. Poroineanu, Dosar 83, filele 1-2]
[2]
Craiova 20 iunie 1884
Amate domnule Poroiniane,
Luni am fost la Caracal unde am avut o afacere la tribunal. La hotel a venit o deputaţiune
din partea mai multor orăşeni la mine să merg la întrunirea ce vor avea a o face şi să le fac
un protest sau un manifest care să se acopere de sute de semnături prin care pe de o parte
să se blameze guvernul şi în special deputaţii şi senatorii care au votat dotaţiunea şi să se
semnaleze vindictei publice şi blasfemului posterităţii , iar pe de alta să se roage regele să
ia în bani lista civilă ce i s-a dat în venitul moşiilor statului ; am mers în întrunirea unde am
vorbit şi le-am spus că după sancţionarea legii dotaţiunei orice resoluţiune s-ar lua ca
regele să schimbe natura dotaţiunei este fără nici un folos, şi blamat că s-ar da acum
mandatarilor care au fost pentru dotaţiune, însă fără timp, şi ar semăna a o bocire de
mătuşi, şi am terminat că părerea mea este a se aştepta timpul convocării colegiului
electoral şi atunci să se cheme mandatari în mijlocul alegătorilor şi să li se ceară a explica
votul care l-au dat. D. Demetrian care a luat cuvântul după mine a fost de opiniune că
blamul să se facă chiar acum îndată, şi adunarea a numit o comisiune compusă din d.
Demetrian şi alţii, s-a redigeat manifestul şi dumineca viitoare să-şi acopere de sute de
semnături şi să se publice în toate ziarele. Au stăruit mult de mine să intru în această
comisiune şi am refuzat spuindu-le că aceasta nu e opiniunea mea ci d-lor să se adreseze la
d. Demetrian . Au făcut propuneri şi atunci d-lor în comisiunea pe care a numit-o cu d.
Nicolae Guran ca preşedinte, au ales şi pe d. Demetrian. Eu cu amicii mei m-am retras
spuindu-le că nu mă voi face piuă să se suie pe umerii mei Catargiu la putere şi le-am
reamintit domnirea guvernului Catargiu. Desgustător lucru ! De s-ar fi dat Creditul Agricol
d-lui Demetrian am fi avut pe D. Jianu şi pre tot neamul d-sale în contra guvernului
liberal ; s-a dat d-lui Jianu şi acum avem pe d. Demetrian. Aştept să vină alegerile însă şi
voi arăta eu alegătorilor cine e d. Demetrian şi […] după ce umblă să capete prin alegerea
de deputat în viitoarele alegeri.
Mult îmi pare rău de faptul d-lui Brătianu. Numai locuitorii oraşelor pe care le-am
văzut cu funcţiuni publice şi cu militari împreună dar şi locuitorii satelor sunt înfuriaţi în
contra apanagiului în moşii ; şi dl. Brătianu de unde era idolul ţării de unde era omul cel
mai popular, cel mai simpatic, a devenit cel mai detestat , a ajuns ca numele d-lui să fie
pronunţat cu oroare. Regret, mult îmi pare rău de aceasta ; şi cei care au votat dotaţia, unde
au crezut că fac bine d-lui Brătianu, i-au făcut un imens rău.
Amic al d-tale, Locusteanu.
[Arh. Naţ., fond Poroineanu, Dosar 83, filele 3-4].
[3] 2/14 Decembrie 1881. Paris
Monsieur Porroineano!
Merci mon cher pentru banii care mi-ai trimis şi regretu forte multu că suntu silită pe lângă
multele ocupaţii şi daraveri ce ai să te mai inoportunez şi eu cu ale mele, dar ce să-ţi fac
nu-mi eşti prieten degeaba şi pe urmă noroc şi cu simpatica mea soră care nu pot şi nu
trebuie să-i refuzi nimic. Prin urmare nenişorule Costicuţă te mai rog ceva ca atunci când
vei realiza dobânda banilor lui Mişu şi cea de la Cupoanele Bonurilor care sunt la mama şi
de care te-am rugat în scrisoarea mea cea dintâiu să te duci să le vezi, să nu-mi mai trimită
bani prin Bancheru că prea îmi ia scump, 32 de franci pentru o sumă de 1500, ci dacă se
poate şi nu riscu nimic, să-i trimită prin poştă, şi dacă găseşti şi d-ta că aşa este mai bine.
Aş mai dori ca – atunci când vei pleca la Nica la 10 ianuarie să treci pe la Paris. Desigur
că nu poate ca să mă vadă şi pe mine. Cred că merit şi eu acest mic sacrificiu. Aici avem o
vreme foarte frumoasă, până acum nu am avutu, de aceia să-mi pui paltonul de iarnă. Mi-a
scris Tincouza zilele acestea că Frosa vrea să-şi cumpere un palton de la Luvru. Să-mi
scrie ce fel de paltonu vrea ca să i-l trimit eu şi prin asta să-mi arăt şi eu recunoştinţa mea
către d-sa. Îţi trimit şi chitanţa cerută. Nu ştiu dacă este după cum o doreşti, cu toate că nu
aveai trebuinţă de locu de astă asigurare. Dar ce să zici, mai ştii cum se întorc lucrurile.
Arată te rogu şi din partea mea complimente [finalul lipseşte].
[Arh. Naţ., Fond Poroineanu , dosar 82, p.1-2, nesemnată, de la Savastiţa Romanescu]
[4] 26/7 Decembrie 1881, Paris

Monsieur Porroineano!
Mare şansă am avut de te-am cunoscut şi sublimă mi-a fost ideea de a mă adresa la D-ta.
Cine mi-ar fi putut face mie atâta lucrare? Am rămas încremenită văzând câtă osteneală
ţi-ai dat pentru mine, nu este vorba că merit, că şi eu ţin mult la d-ta. Mai frumos cadou de
anul nou nici că îmi puteai da decât acest tablou. Ingenioasă idee. L-am admirat o zi
întreagă cu câtă simetrie şi eleganţă este făcut. M-am întristat văzând că pierd 180 de
franci, dar nu sunt de vină că eu nu am cerut nimic. Tribunalul a găsit cu cale a-mi da
această sumă, pe urmă D-l Maican care ştia că bonurile sunt ieşite la sorţ de ce mi le-a
plătit, cu toate că în realitate n-am primit decât 750 deoarece 20 mi-a oprit pentru cheltuieli
de schimb şi 10 i-am dat pentru osteneală. Să te cam fereşti de el că mi se pare un mare
şiret. Cupoanele de la bonurile ieşite la sorţ şi de la care nu am luat dobânda de aproape doi
ani le aveam la mine, dar cu plecarea mea nu ştiu ce s-a făcut, se vede că sunt rătăcite. Prin
urmare ca să nu mai fie nici o încurcătură, te rog prea mult să dai cei 180 de franci care
datorez din dobânda ce mi se cuvine pe semestrul acela, cu toate că acum cu convertizarea
bonurilor nu mai ştiu ce dobândă mi se cuvine, despre asta nu spui nimic. Până acum avem
1000 de franci pe an, acum însă trebuie să am mai puţin că am mai pierdut cu
convertizarea. Odată cu scrisoarea D-tale am primit şi banii de la bancher care mi-a adus
d-a dreptul acas. Îmi pare rău că ai luat în serios istoria agiului, dar nu este vina mea, ci a
lui Fundăţeanu care m-a încurcat spunându-mi că lui i se opreşte numai 1%, nu 2 %, fără
să mai socotească schimbul aurului care îl costă tot atâta. Îmi pare bine că mi-ai regulat
bonurile mele de la nenea Costache, dar n-am priceput bine dacă în această sumă de 392
este şi dobânda de 70 franci pe 1 ianuarie de la un bon rural de 2000 franci care-l am?
Ţi-am cumpărat şi o păsărică de bronz pe care vei primi-o prin Fundăţeanca care pleacă la
3 Ianuarie. Aş fi vrut să ţi-o trimit prin Poştă, dar nu mi-a primit-o zicându-mi că este prea
grea. Despre paltonul Frossii am dat toate desluşirile Tincouzei. Nu-mi spui nimic de mai
vii la Paris şi la Nice, nu cumva te-ai lăsat? Îţi mulţumesc pentru felicitări, asemenea şi eu
vă urez tot ce doriţi şi rog pe cunoştinţa din Ems să primească şi încredinţarea osebitei
mele consideraţiuni. Am rămas foarte încântată şi nu ştiu cum să-mi arăt recunoştinţa de
tot de-mi faci.
S. Romanescu [1]
[Arh. Naţ., Fond Poroineanu, Dosar 82, p.3-4, coală cu antetul ,,Bibliotheque des magazins
Du Bon Marches”]
Note:
[1] Savastiţa Romanescu, fostă Fălcoianu. Alexandru Fălcoianu, mare stolnic a avut doi
copii: Catrina căsătorită Brătianu şi pe Matei, serdar (m.1849) care s-a căsătorit cu Zoe
Bujoreanu pe la 1835. Zoe Bujoreanu a avut 6 copii: Alexandru (m.1910)-general, Mihail-
general, Caterina, devenită prin căsătorie Deşliu, Savastiţa (Romanescu), Aristia şi Elena
(Haralamb Octav-Lecca, Genealogia a 100 case boiereşti din Ţara Românească şi
Moldova, p.33).
[5]
15 Mars 1883 Paris
Monsieur Porroiniano,
Îţi suntu forte recunoscătoare de trimiterea banilor şi cumpărarea bonurilor, dar nu
meritu delocu reproşurile ce mi le faci, că nu-ţi scriu decât când am interesu de D-ta.
Adu-ţi aminte cându amu plecatu la Nisa amu scrisu o scrisoare Frossii şi alta D-tale la
care nu amu primitu nici unu răspunsu şi n-amu mai îndrăsnitu să-ţi mai scriu ştiindu-te
foarte ocupat. Cât despre a mă informa de D-ta, nu ai decât să întrebi pe Tincouza că mai
în toate scrisorile ei vorbeam despre D-ta şi mă interesam de scumpa D-tale sănătate când
îmi spunea ea că erai bolnav. Vezi dară că eşti greşit, căci numai mie nu mi se poate aplica
o asemenea ingratitudine şi mai ales către D-ta care ştii cât de recunoscătoare îţi sunt.
Acum despre proiectele mele de a veni în ţară le ştii şi D-ta foarte bine. Cauza de nu viu
acum de Paşti este numai din cauza cu Deşliu care vor neapărat să le aducă fetele de
vacanţia asta, care este pe la sfârşitul lunii lui Iunie. Pune-te şi D-ta în poziţia mea de vezi
dacă pot refuza de a le aduce, cu toate că mă cam contrariază venirea mea în căldurile cele
mari şi când toată lumea pleacă din ţară, dar m-a rugat aşa de mult Tincouza şi bietele fete
încât nu le pot refuza acest mic serviciu. Pe aici de când am venit este o vreme groaznică
de urâtă, plouă şi ninge în toate zilele. Am lăsat vara ca să vin la iarnă. Eu aş mai fi vrut să
stau la Nisa dar a plecat toată compania mea, nu mai puteam rămâne singură. De când am
venit n-am avut vreme să văd nici pe biata M-me Nicolescu căci mai în toate zilele sunt
invitate pe la dineuri. Trebuie să ştii că o iubesc mult pe M-me Nicolescu pentru că este o
doamnă foarte cum se cade. Te rog arată complimentele mele Frossii şi Tiţichi şi D-tale
sincerele mele afecţiuni şi te rog ca pe viitor să ai mai bune opinii de mine, Costicuţă
dragă.
S. Romanescu
[Arh. Naţ., Fond Poroineanu, Dosar 82, filele 11-12]
[6]
[fără an] 29/17 Maiu Paris
Monsieur Porroineno dragă,
Te rog citeşte această scrisoare care mi-o trimite nenea Costache şi vezi dacă are dreptate
d-nu general Adrian ca să-mi astupe poarta casei mele care aşa s-a pomenit de 40 ani de
când este clădită, cu acest drept. Sunt foarte dezolată şi nu ştiu ce să fac când M-me
Nicolesco m-a povăţuit şi chiar m-a angajat să mă adresez la D-ta spunându-mi că ai
multe cunoştinţe şi chiar prieteni pe la Primărie şi poţi să te informezi mai bine decât
oricine dacă poate să-mi închidă ieşirea casei. Atunci mai nimerit ar fi să ia cu totul, căci o
pot face cu o casă care nu are ieşire. Mulţi de pe aici care i-am consultat, mi-au spus că nu
se poate fiindcă de atâţia ani am dobândit prescripţie şi că Primăria nu avea dreptul să
vândă aceast colţ de loc care serveşte numai pentru ieşirea din curte de la mine. Altfel
trebuie să mă judec cu Primăria. Povăţuieşte-mă D-ta ce trebuie să fac. Ai însărcina pe
Bossie să se judece pentru mine cu o procură legalizată aici? Înainte de a pleca din ţară,
m-am arătat eu muşteriu de a cumpăra acel loc de la Primărie printr-o hârtie pe care am
confiat-o lui Iancu Brătianu, fratele lui Vasile să n-o dea dară neprimind nici un răspuns de
la Primărie că primeşte sau nu şi acum vezi că d-nu Adrian căruia nu-i trebuie deloc acel
loc îl cumpără şi pretinde că are dreptul numai cu asta, să-mi astupe poarta mea. Te rog
prea mult cercetează despre asta dacă se poate chiar pe Primar şi nu mă abandona că nu am
la cine mă adresa, chiar fiind eu în ţară. Ce poate face o femeie singură şi fără sprijinul
nimănui? Am mare confienţă în bunătatea inimii D-tale că de câte ori m-am adresat la D-ta
nu m-ai lăsat nesatisfăcută. Sub impresia asta primeşte te rog toată gratitudinea din partea
mea şi mii de mulţumiri şi recunoştinţe. Adăst un răspuns favorabil cu mare nerăbdare.
S. Romanescu
[Arh. Naţ., Fond Poroineanu, Dosar 82, Filele 9-10].
[7]
[Fără dată, Rue Cherche Midi 10]
Monsieur Porroineano
Am primit banii pentru chiria Primăriei de 1900 franci ce mi-ai trimis şi pentru care îţi
mulţumesc încă odată de stăruinţa ce ai pus a o lua aşa curând, acum nu mai rămâne a-mi
trimite decât o mică sumă de dobândă procentelor plătibile la 1 Maiu S.V. Îmi spui că
n-am priceput bine scrisoarea când te întrebam de cei 90 de franci ai Tincouzi. Dacă citeai
D-ta mai cu atenţie scrisoarea mea, ai fi văzut că această întrebare ţi-o făceam înainte de a
primi eu scrisoarea D-tale, care îndată după primirea ei am şi răspuns banii lui M-elle
Chauvin. Te rog să spui Tincouzei când vei vedea-o că în curând îi voi da răspunsul şi la
scrisoarea ei cea din urmă. Să-i spui numai că mă ocup foarte serios de ceea ce m-a rugat.
D-ta ar fi bine să-ţi mai laşi modestia la o parte şi să vii de vara asta aici că o să petrecem
prea bine împreună. Pentru ce mă chemi să vin în Bucureşti ? Îmi pregăteşti distracţii şi
petreceri sau să iau şi eu parte la sărăcia D-vostră? Îmi spui că pensiile nu se mai plătesc
decât cu mare anevoie. Aici trăiesc mai cu economie şi foarte liniştită, departe de
privegherile persoanelor fără ocupaţie, mai ales că în timpul de faţă cum stau lucrurile
acum în Bucureşti, mi-ar fi cu neputinţă a trăi acolo cu cheltuiala casei. Prin urmare D-ta
care-mi vrei binele şi care îmi eşti bun şi sincer prieten după cum am constatat întotdeauna,
nu mă sili să vin aşa curând, că cine ştie când vom mai putea veni vreodată aici. Te rog să
spui Frossi că [atunci] când o [va] vedea pe M-eme Cocorăscu să-i spună din partea mea
multe complimente şi că a doua zi după plecarea D-ei am fost să o văd. Am aflat cam
târziu că pleacă de la Olga Blaremberg, care mi-a spus când ne-am văzut la biserică. Mi-a
părut rău că nu am găsit-o, mai ales că şedea şi departe de tot. Tot pe D-ta te însărcinez să
arăţi complimentele familiei, iar lui Costicuţă din Ems stima şi eterna mea recunoştinţă.
Au revoir, că tot sper să vii la vară aici.
S. Romanescu, Rue Cherche-Midi, 10.
[Arh Naţ. , Fond Poroineanu, Dosar 82, filele 8-9]
[8] Nedatată [1881 ?]

Monsieur Porroineano
Am crezut că dând cei 180 de franci voi fi scăpată de toate daraverile, dar văd cu destulă
părere de rău că tot nu scap de ele. Nu înţeleg cum trebuie să plătesc eu un bon ieşit la sorţ
numai fiindcă îi lipseşte cuponul cel din urmă? Dar de ce mi s-a dat acel cupon dacă bonul
era ieşit la sorţ? Pe urmă, nu mi s-a recomandat deloc a-l păstra, căci astfel aş fi avut mai
multă grijă. Cu toate acestea se poate să-l şi am, nu-mi aduc bine aminte, dar se poate iar
să-l fi şi pierdut ca un lucru ce nu-l credeam de valoare, căci nu mi s-a plătit când m-am
prezentat cu el. Nu pot să mă obişnuiesc deloc cu această idee că trebuie să plătesc tot eu şi
în fond, pe câtă vreme bonul este în fiinţă la D-lor, înţeleg cuponul care lipseşte. Te rog
Costicuţă dragă să le mai desluşeşti D-ta, sau atunci dacă trebuie să-l plătesc să mi se dea
mie acel nenorocit bon, căci poate să-i găsesc cuponul. Cât despre cele 2000 franci de care
îţi vorbeam, este tot la mama în sac unde ai găsit şi pe celelalte. Dobânda este 70 franci şi
trebuie luată la 1 Ianuarie 1882. Prin urmare să fii bun cum ai fost şi până acum, să te mai
duci la mama şi să cauţi şi în coş dacă nu mai este în sac , că trebuie să-l găseşti.
Asemenea, mai am tot la mama o casetă neagră cu sidefuri care este în salon şi a cărui
cheie este în cheile care sunt la D-ei în şifonier. Te rog să deschideţi cutia şi să căutaţi
într-însa cuponul pierdut, căci tot am puţină nădejde să fie acolo. Ba din contră, ai toată
autorizaţia din partea mea să faci tot ce vei şti că este mai bine pentru mine şi interesul
meu, căci nu voi mai târziu să am daraveri şi cu moştenitorii lui Milcoveanu , cu toate că
fondul lor a crescut mult, pe când veniturile mele au scăzut de tot. Ar trebui să ţină cont şi
de asta. Îmi spui că misiunea D-tale de Procuratore este terminată! Foarte bine
deocamdată, dar ai uitat oare că procura mea este valabilă pentru tot timpul cât stau în
străinătate? Adică şi pe semestrul viitor care începe din luna Martie, şi pe urmă drept să-ţi
spun [că] am fost aşa mulţumită şi bine servită de Procuratorul meu, încât nu văd cine ar
putea îl înlocui şi am de gând să mi-l ţin vrând nevrând şi de vara asta, căci cu ajutorul lui
D-zeu de toamnă vin şi eu în ţară. Şi să faci bine nostime Costicuţă ca [atunci]când va fi
timpul plecării să nu o ştergi la sănătoasa fără a-ţi îndeplini şi de astă dată misiunea D-tale
de mare procuratore… Despre cartea ce-mi scrii, mâine chiar mă voi duce ca să ţi-o trimit.
Odată cu scrisoarea asta vei primi şi fotografia mea pe care ţi-ai dorit-o să o ai. Să-mi scrii
dacă ai primit-o bine, asemenea şi de păsărică sau potârniche dacă ţi-a plăcut. Îmi pare rău
că nu sunt la Bon-Marche şi-ţi scriu tot pe hârtie de-a lor. O ştiuşi şi [pe] asta că este gratis,
nu-ţi scapă nimic din vedere. Arată te rog familiei complimente, iară D-ta primeşte eterna
mea recunoştinţă fără limită.
S. Romanescu.
[Arh. Naţ., Sond Poroineanu, Dosar 82, p. 5-6].
[9]
Monsieur Porroiniano!
Scrisorile D-tale mi-au făcut întodeauna plăcere şi fără a fi însoţite de parale mai ales că
îmi dai nuvellă bună că m-ai scăpat de a plăti acel bon de 900 lei, rămânând a mai plăti
doar 100 lei, cee ce mă mulţumeşte a scăpa numai cu atât şi asta graţie D-tale. Despre
bonul de 2000 de franci de care ţi-am vorbit, îmi pare că l-am schimbat cu acele urbane şi
se află acum în sumă de 9000 franci care sunt la nenea Costache. Îmi spui că am luat
sentinţa curţii care îmi dă dreptul a primi cupoanele. Nu-mi aduc deloc aminte dacă am
luat-o. Se vede că este în cutia mea cea neagră care este la mama şi unde am toate hârtiile
mele. Ieri am primit anunţul de la bancher că mi-ai trimis parale şi m-am dus de i-am luat,
dar nu îmi scrii dacă în această sumă de 900 şi 12 franci sunt şi cei 47, banii Tincouzei
pentru pălărie şi care îmi spui că-mi vei trimite. Nu mă adăstam deloc să-i trimiţi aşa de
curând banii, dar cine mai este ca [şi] Costicuţă din Ems care să aibă atâta înfluenţă şi
precădere prin toate părţile. Tincouza îmi scrie că nu i-aţi făcut onoarea de a merge la ea la
Câmpulung, D-ta şi Frossa. Pentru ce mă rog i-aţi refuzat invitaţia? Tocmai în momentul în
care era să pecetluiesc scrisoarea, am primit şi pe a D-tale cea din urmă, unde îmi dai multe
detalii despre încurcăturile afacerilor mele. Găsesc însă că prea îţi dai multă osteneală a-mi
mai da şi face iară un tablou ca cel care mi l-ai trimis. De aceea se înţelege ai început să te
cam plictiseşti, ce-mi trebuie mie atâtea socoteli? Nu ştiu eu ce faci? Şi nu te cred eu fără
a-mi mai da atâtea desluşiri? Cucoana Primărie se înşeală dacă ţi-a spus că trebuie să-mi
dea chiria la Sf. Gheorghe. Contractul [pe] care îl am cu ea spune şi foarte desluşit că cu o
lună înainte de Sf. Gheorghe, adică la 23 Martie. Dar dă-o păcatelor nu te mai osteni
pentru dânsa că acum n-am aşa trebuinţă de bani. Se vede că ai mers des pe la biserică
zilele astea că ai învăţat Psaltirea pe din afară. Cartea este la mine în păstrare şi la
Octombrie când vom veni, ţi-o aduc intact. Prin urmare, până atunci fii bun şi mai ai niţică
răbdare că pe urmă n-am să te mai supăr cu nimic. Tot am folosit de Parisul meu în asta cel
puţin, că mi-ai descurcat afacerile cu portăreii şi asta nu este puţin lucru. S-a nimerit foarte
bine plecarea mea şi îţi mulţumesc din suflet şi îţi voi fi pe toată viaţa recunoscătoare de
silinţa şi osteneala ce ţi-ai dat pentru mine. Nu este vorba că eram sigură că odată ce ai
primit să te însărcinez cu afacerile mele că o să fie mai mult decât bine făcută, pentru că a
intrat în mână bună şi nu sunt mulţi ca D-ta active şi regulat în afacerile D-sale. Dar mă
opresc aici că aş avea multe de zis în privinţa asta şi n-am vreme că mi s-a cam făcut somn
cu toate că sunt numai nouă ceasuri. Prin urmare, cu destul regret, te las. Arată te rog şi din
partea mea Tiţichii şi Frossii mii de complimente, iară d-ta primeşte amiciţiile mele cele
mai sincere.
Hristos a înviat! S. Romanescu .
Mâine de dimineaţă ne mutăm. Adresa mea cea nouă este Rue Cherche Midi 10.
Mă întreabă Tincoutza în înia scrisoare de Didi dacă este serioasă durerea ei de
ochi şi am uitat să dau răspunsul ; te rog pe d-ta dar să-i spui că n-o doare ochii numai
seara dar afiindcă este boleşniţă că sunt mai multe bolnave cred că nu este serios.
[Arh. Naţ. , Fond. Poroineanu, , Dosar 82, filele 7-8]
[10] 12/24 iulie 1883, Elopotak

Dragă Costică
Primii în sfârşit alaltăieri scrisoarea ta, din care informându-ne că sunteţi
toţi în plină sănătate, ne-am bucurat îndestul, numai puţin vin a-ţi repeta că acum aveţi şi
mulţumirea şi pentru succesul tău, deşi nu te-am felicitat precum văd că ai pretins, pentru
că aceasta aşi fi făcut-o numai atunci când te-aş fi bănuit că te îndoieşti de sentimentul meu
de rudenie. Trăim de mult împreună, şi acum sunt ajuns la o vârstă destul de înaintată, ca
să fi putut avea timpul de a mă cunoaşte, şi să te convingi că nu–i o prefacere, sub orice
împrejurări din ceea ce am posedat în naturalul meu, prin urmare acea observaţie de
felicitare o puteam adăsta numai de la o femeie, şi încă nu de la oricare ci numai de la cele
vanitoase. Eu în adăstarea răspunsului ce promiteai prin telegramă, am amânat a-ţi scrie,
dar tu aveai o muscă pe tine care te împiedica de a-mi trimite acea scrisoare.
Vanita-Vanitatus
Bine ai făcut de a face să se termine acoperişul grajdului şi dependinţele de la
Caracal, numai dacă dai puţine parale, căci eu la plecare i-am mai dat lui Radu 60 lei şi cu
90 ce sunt la Colonelul D-tale, făcea suma care era îndestul pentru a cumpăra şiţă, după
cum mă asigurase chiar şiretul de meşter. Şi dacă ai vreme, bine ar fi ca să aduci aminte lui
Radu a mai economisi din acele parale. Din anunţul ce am primit de la Tache, constat o
pagubă însemnată asupra Moşiei, deşi tu spui că am fost feriţi de vreo bântuială, dar n-ai ce
face când nenorocirea nu vine de la oameni; bine ai făcut pentru angajatul maşinei, ca să se
poată termina mai iute cu grâul ce va fi. Am scris şi eu lui Tache pentru a cumpăra saci şi
cele ce mai trebuie, pentru că nu mă slăbeşte cu cererile, care sunt nesfârşite. Eu urmând
cura, sunt câteva zile bine şi apoi revin iarăşi indispoziţiile, dar în această stare tot o să
urmez până la 22 iulie şi apoi ne întoarcem la Bucureşti.
Pe aici vremea s-a îndreptat, deşi ploile ne cercetează încă. Lumea s-a mai înmulţit
şi numai de Români, pe care nu-i prea cunoaştem, fiind mai de clasa lui Burtă-verde, sunt
jocuri de cărţi, tombole, Theatre şi câte un bălişor, am încercat şi eu jocul, dar am pierdut
ca întotdeauna. Sunt oaspeţi băilor şi miniştrii Germaniei şi Austro- Ungariei. Până acum
n-am făcut nici o excursie fiindcă indispoziţiile nu m-au slăbit, dar mă voi sili ca în acest
interval cât voi fi aici să mai mergem pe la St. George, Duşnet şi altele. Dacă va fi ca să
plecaţi la Băi, mai înainte de pornire- îmi veţi trimite scrisoarea ta; iar în alt fel să vă găsim
sănătoşi la Bucureşti.
Crezând că aceasta nu va fi tocmai /de Poştă/ precum ai calificat pe cea dintâi
scrisoare şi vei pune bunicel timp pentru ca s-o citeşti, pentru mine vorbind, căruia nu-i
place Polilogia.
Prezentând Tiţei şi Eufrosinei îmbrăţişările noastre, primeşte-le şi tu în aceeaşi
sinceritate ce vi le trimitem. Vi se închină cu plecăciune,
Unchiul tău sincer, Şerban Jianu
[Arh. Naţ. , Fond Poroineanu, Dosar 90, Filele 1-2]
[11] 11 august 1885, Kissingen
Dragă Costică!
Atât Cartea Poştală şi Telegrama, cât şi Scrisoarea ta de aici, le-am primit cu mare
plăcere aflând că sănătoşi aţi părăsit în sfârşit Bucureştii. Locul unde ai preferat de a face
cura, după mine, mi se pare că nu ar fi cel nimerit, dar o dată acolo şi în urma consultaţiilor
ce spui că ai avut în ţară, negreşit că a trebuit a prefera aici, dacă n-ai mai avut altă
consultaţie la Viena. Dea Dumnezeu a folosi cu toţii şi a ne întoarce în ţară cu pozitiv
succes. Noi aici fiind bine ne-am urmăm cura regulat fiind cu şederea tot la Konigl-
Kurhaus.
Eu am părăsit hotărârea ce aveam de a merge la Nissa, din cauza blestematei
holere, care s-a întins şi în Franţa, şi nu ştiu dacă va merge crescând, nu vom renunţa şi
pentru Paris, dar până vom pleca de aici, te vom anunţa spre ştiinţă. Vom mai şedea încă la
Băi până la sfârşitul lunii Stil-nou şi deci vom vedea.
Vremea este frumoasă aici, lume multă din care Români: M-me Kreţeanu cu fetele,
Ghika, Stoicescu, Veropol, Şerbănescu Colonelul şi încă vreo două familii, dar sunt destui
atât. Jurnalul România îl primesc, şi Independenţa. Din Procesul verbal ce alături, se vede
termenul de contestaţie numai până la 5 August, aşa dar nu înţeleg cum va rămâne, căci
această scădere mă priveşte şi pe mine, odată cu Nanu. Vei mai scrie tu lui Nanu ca să
potrivească cum este bine.
Îţi spuneam eu că hârtiile cu Rătescu le ai tu şi aceasta mă convingea şi mai mult
ştiindu-te cât de eczact eşti când ţi se încredinţează vreo afacere. Barem de ar osândi pe
Rătescu şi o plăti ceva mai mult, pentru satisfacţia atâtor supărări ce ne-a adus. Până la
trimiterea viitoarei scrisori, primiţi acum afectuoasele noastre îmbrăţişări.
Unchiul tău dorit, Şerban Jianu.
[Arh. Naţ., Fond Poroineanu, Dosar 90, filele 3-4].
[12] Monte Carlo, 13 decembrie 1889, vineri
Dragă Costică,
Adăstând răspuns la scrisoarea de vineri ce ţi-am trimis de la Nisa, şi acum vă
anunţăm că suntem bine şi pierdem necontenit. Joc pe Roşu şi iasă totdeauna Negru. Luisa
asemenea joacă pe numere şi pierde mai iute, dar ce să faci că toţi pierdu, aceasta este
consolaţia, la care mai adăugăm şi mulţumirea frumosului timp ce avem.
Mă grăbesc voind a mă înapoia cu trenul de la 4 ore şi 24 Minute.
Primiţi îmbrăţişările noastre,
Şerban Jianu.
[Arh. Naţ. , Fond Poroineanu, Dosar 90, fila 5. Scrisă pe coală cu antetul ,,Cercle des
etrangers de Monaco. Salon de lecture”].
[13] Decembrie 3 Caracal.
Iubite Costică!
Epistola de la 6 Noiembrie am primit-o prea târziu şi am rămas foarte încântat că
toţi vă aflaţi bine, şi mai cu seamă tu, care în toată adolescenţa ce te afli, te lăsasem încă în
slăbiciune de frigurile ce aveai. Eram sigur că de la tine nu mai aş fi primit vreun anunţ
cercetându-ne, când mai cu osebire că tu eşti cel ce ai necesitatea, pentru care vii a ne
informa şi a ne aduce aminte că ai rude şi speri întrînsele. Nu ne displace nici cum această
aplecare dacă nu ar fi fost tot aceasta şi a noastră, dar simţim nemulţumire când nu putem
de a veni să te îmbrăţişăm într-o cauză atât de sublimă, pentru că singur tu ne-ai acorda
dreptatea când ţi-ai întrebuinţa raţionamentul imparţial, şi vei vedea că poziţia noastră încă
determinată, dacă frate-meu are a spera la copii şi eu la familie, ş-apoi până aici suntem
mărginiţi într-o stare destul de mediocră care nu şovăeşte numai pentru că nu abuzăm de
economii. Sileşte-te aici după angajamentul ce ţi-ai luat şi lasă viitorului speranţa pentru
mai mult, dar cu aceasta nu neglija datoria ta de tânăr integru.
Am văzut că fetele sperau la chesea [?], dar şi pentru aceasta sunt destul de trist că
fatalitatea m-a pus în opoziţie de a nu le putea satisface dorinţa, căci blestemata de chesea
[?] încă n–a mai apărut şi aceasta este cum în sistemul navigabil ca tranziturile să le predea
prea târziu, şi câteodată nicidecum, nu zic însă că aceasta din urmă se va întâmpla şi la
mine căci aş simţi o pagubă oarecare.
Recomandabila controlată de la Operă, îmi este cunoscută din voiaj şi după mine
găsesc lumea în eroare, dacă i-au făcut atâtea furore.
Eu nu sunt pozitiv pentru a veni înaintea Carnavalului, în timpul său, însă sper a ne
îmbrăţişa, dar ştii Costică şi prima chestie!...Prezintă salutările noastre la toate rudele, pe
care le dorim şi unchiului spune-i ca să mai aibă puţină rezervă de gentilom în faţa
curtezanelor , până voi veni şi eu de a mă strecura pe lângă dânsul.
Primeşte tandra mea îmbrăţişare.
Şerban Jianu.
[Arh. Naţ. , Fond Poroineanu, Dosar 90, filele 6-7].
[14]
Proces Verbal
Noi M. Mâinescu membru suplininte al Tribunalului Romanaţi în urma delegaţiei
dată de Tribunal prin jurnalul Nr. 1692/86 de a executa dispoziţiile jurnalului Nr. 1070/86
al onor curţii apelative Bucureşti, Secţia II.
Astăzi anul 1886, luna septembrie, ziua 30, însoţit fiind şi de ajutorul de grefă Ilie
Brabeţianu, transportându-ne în comuna Reşca la localul primăriei, după ce am observat că
procedura de chemare este îndeplinită am făcut apelul părţilor şi a răspuns Dl. R.
Părvulescu avocatul statului, Domnul Constantin Porroineanu, Domnul Amza Jianu, iar
din partea Domnişoarei Efrosina Poroineanu, Domnul avocat Al. Constantinescu în baza
procurii verificată de comisarul secţiei 4 Bucureşti la Nr. 457/86 ataşată la dosar, precum şi
Dl. inginer Argeşianu, după care cu părţile şi Dl. inginer Argeşianu ne-am transportat la
punctul A. însemnat pe planul Otetelişanu unde există o movilă şi o piatră-punct numit
Gura Văii Mândra, care e despărţitor între moşiile Dobrosloveni, Reşca şi Fălcoiu
necontestat de ambele părţi, care declarară că punctul Lit. E unde se află un copac zis
Copacul bătrân e de asemenea necontestat şi că numai linia între aceste două puncte se
contestă. Am făcut apoi apelul martorilor propuşi de ambele părţi prin listele la grefă în
termenul prevăzut de art. 186 şi au răspuns toţi cei propuşi de Dl. avocat al statului, iar
dintre cei propuşi de Dl. Amza Jianu, Const. Poroineanu şi Efrosina Poroineanu au lipsit
aceştia: Marin Berendei şi Radu Trancă şi am procedat la ascultarea martorilor mai jos
arătaţi consemnând cele spuse de dânşii, făcând pe fiecare să depună jurământul conform
art. 196 pr. Civil şi să arate cele ce ştiu.
Martorii statului:
1.Martorul Paraschiv Bugeac, român, plugar de ani 65, născut şi domiciliat în comuna
Reşca, nu e rudă sau în serviciul părţilor a declarat că în anul 1840 a venit Dl. Inginer G.
Mănăstiricenu şi a măsurat moşia însoţind pe Dl Inginer în lucrare. Ştie că în acel an linia
despărţitoare dintre moşia Reşca şi a fraţilor Jieni era astfel: pleca de aici din movila din
Gura Văii-Mândra, linie dreaptă la coada Brăniştii, de aici la lac, de unde mergea până
dincoace de drumul de piatră, de la drumul de piatră ajungea până în Gura Ruschi ,
Fântâna Ursului şi de aici o lua pe Ruscă în vale şi mergea pe drum până ajungea la
copacul cel bătrân. Chiar înainte de a veni Inginerul Monastiriceanu, statul stăpânea tot
până în această linie. Citindu-se martorului depunerea a declarat că [ea] conţine adevărul.
2. Martorul Stan Dunăreanu, de ani 75, român, născut şi domiciliat în comuna Reşca, nu e
rudă sau în serviciul părţilor a declarat următoarele: ,, La 1840 a venit Dl. Inginer G.
Monăstiricenu care a făcut linia despărţitoare între moşia Reşca şi a fraţilor Jieni astfel: că
pleca din Gura Văii-Mândra şi trecea prin punctele următoare: colţul Branişte lângă un
lac, lacul lui Guran, băşicuţa de dincoace de drumul de piatră, fântâna Ursului, Bivolăria,
drumul cel vechi şi copacul cel bătrân , până în această linie stăpânea statul, atât atunci
când a venit Inginerul cât şi mai înainte, ţin minte aceste puncte căci am lucrat cu Inginerul
şi înaintea venirii lui erau movile făcute tot în aceste puncte ”. Citindu-se depunerea
martorului etc.
3. Nică Purcărea, de ani 70, român, plugar, născut şi domiciliat în comuna Reşca, nu e rudă
sau în serviciul părţilor a declarat că: la 1840 venind Inginerul Monăstiriceanu care a
măsurat moşia, a format linia despărţitoare dintre Reşca şi Fălcoiu precum urmează: De la
Gura-Văii Măndra mergea până în colţul Braniştii, de aici la lacul lui Goran, iar de la lacul
lui Goran la Piatra Lepădatu aproape şi dincoace de drumul de piatră, trecea apoi prin
Groapa de la Bivolărie şi o lua drept spre drumul cel vechi până la copacul cel bătrân.
Înainte de a veni Inginerul, tot acesta era hotarul între cele două moşii, afară de linia care
mergea de la băşicuţa de lângă drumul de piatră până la Bivolărie şi care intra mai înspre
Fălcoiu. Îşi aduce aminte linia făcută de Inginer căci l-a însoţit în lucrare. […]
4. Dumitru Tudor, de ani 84, născut şi domiciliat în comuna Reşca, nu e rudă sau în
serviciul părţilor a declarat că sunt mai bine de 40 ani, nu-şi aduce data [când] a venit dl.
Inginer G. Monăstiriceanu care a măsurat moşia şi a tras linia de hotar între Reşca şi moşia
fraţilor Jieni prin punctele următoare: Gura Văii-Mândra, coada braniştii lângă un mic lac,
Lacul lui Goran, movila de dincoace de drumul de piatră, drumul ce merge la Bivolărie,
apoi drumul vechi până la copacul bătrân. Înainte de venirea Inginerului, se stăpânea de
Episcopie tot prin aceste puncte, cu următoarea deosebire: că de la Lacul lui Goran linia
mergea drept la Bivolărie înspre Potopin. […]
5. Iancu Florea de ani 60, plugar, născut şi domiciliat în comuna Reşca, nu e rudă sau în
serviciul părţilor a declarat că la 1840 a venit Inginerul Monăstiriceanu care măsurând
moşia a format linia despărţitoare dintre Reşca şi Fălcoiu astfel: de la Gura Văii-Mândra la
coada Braniştii, unde era un lac, de aici la lacul lui Goran unde este o movilă Băşicuţa, de
la Lacul lui Goran la Băşicuţa de dincoace de drumul de piatră, apoi o lua la Bivolărie şi
ţinând drumul vechi , ajungea la copacul bătrân care este lângă Balta Popii. Înainte de a
veni Inginerul, statul tot în aceste puncte stăpânea, cu deosebirea că de la lacul lui Goran
linia mergea drept la Bivolărie, fără a trece prin movila de lângă drumul de piatră, aşa că
acestă linie era mai înspre Fălcoiu decât aceea delimitată de Inginerul Ghiţă
Monastăriceanu […]
La ceilalţi martori, domnul avocat al statului a renunţat a se mai asculta.
L-a invitat apoi pe Dl. Inginer V. Argeşianu a presta legitimul jurământ şi d-sa
jurând pe cruce de a-şi îndeplini misiunea cu credinţă, i s-a pus în vedere lucrarea ce are a
face pentru a se conforma dispoziţiunilor jurnalului curţii Nr. 1070/86. În urmă martorii
audiaţi ne-a arătat atât nouă, părţilor, cât şi D-lui Inginer fiecare din punctele desemnate de
ei, mergând pe toată linia am ajuns la copacul cel bătrân- pe plan litera E-, punct iarăşi
necontestat de ambele părţi şi aici am procedat la ascultarea martorilor de Amza Jianu, C.
Poroineanu, D-şoara Efrosina Poroineanu, ale căror arătări sunt cele următoare:
Martorii Jienilor
1.Mitrache Ţaparel, de ani 80, născut şi domiciliat în comuna Fălcoiu, nu e rudă sau în
serviciul lor a declarat că: ,,ştiu că a venit aici un inginer ca să măsoare moşia Reşca, dar
nu-mi mai aduc aminte numele lui şi nici câţi ani sunt de atunci. Tot ce pot să vă spun e că
de când m-am însurat fără să ştiu câţi ani sunt de atunci şi chiar mai înainte de însurătoare
hotarul despărţitor era astfel: pleca de aici din tufan şi mergea linie dreaptă la Băşica sau
marginea de la drumul de piatră, de aici o lua pe un loc de pământ , la capul cărui loc se
făcea cot de unde mergea linie dreaptă la drumul poştii care este şoseaua de astăzi, apoi în
colţul vii lui Popa Dincă, trecând prin Branişte, de la via popii mergea drept la movila din
Valea Mândrii. Cunosc acest hotar pentru că am muncit locuri care se învecinau cu el; din
pădurea cuprinsă între linia dreaptă şi drumul cel vechi, tăiau boierii Jieni lemne, ei au
stăpânit atât la 1848 cât şi cu mult timp înainte până la această linie. Braniştea de la şosea
ţinea moşia Reşca, însă tăiau toţi lemne din-trânsa”.
2.Dincă Ţiplei de ani 70, plugar născut şi domiciliat în comuna Fălcoiu, nu e rudă cu
părţile sau în serviciul lor a declarat: ,,ştiu când a venit Inginerul care a hotărnicit moşia,
dar nu pot să-i spun numele, în acel timp eram însurat ca de un an sau doi, şi m-am însurat
în etate de 20 ani când a venit Inginerul pentru a hotărnicii moşiile Reşca şi Fălcoiu era
astfel: pleca de aici de la copac linie dreaptă până la Băşicuţa departe de fântâna Ursului
înspre Reşca, de la Băşicuţa mergea în linie dreaptă în drumul Poştii, şoseaua de astăzi, de
aici făcea un cot în partea dinspre Reşca şi mergea în gura Văii Mândra; în acel timp am
arat şi eu locuri pe moşia Fălcoiu de la Băşicuţa de lângă drumul cu piatră până în şosea;
mi-aduc aminte că din pădure tăiau lemne boierii Jieni şi le cărau la Caracal şi după
măsurătoarea Inginerului tot boierii Jieni au stăpânit până în această linie. Inginerul la
măsurătoare nu a făcut decât a lărgi linia ce era deja făcută în pădure”.[…]
3. Ştefan Ţiganu de ani 70, plugar născut şi domiciliat în comuna Fălcoiu, nu e rudă cu
părţile sau în serviciul lor, a declarat că ştie de când era el în vârstă de 20 ani şi mai
înainte, boierii Jieni stăpâneau moşia până în hotarul următor: ”de la copacul cel bătrân
mergea linie dreaptă prin Balta Popii în pădure până la Băşicuţa, de la Băşicuţa trăgea pe
lângă colţul viii lui Popa Mihai şi ajungea la gura Văii Mândra, însă că de 50 ani această
linie s-a cuprins de Reşcani-până în această linie a muncit el locuri la boierii Jieni”.
4. Niţă Radu Fântâneanu de ani 71, plugar, născut şi domiciliat în comuna Potopin nu este
rudă cu părţile sau în seviciul lor a declarat: ştiu când a venit un inginer şi a măsurat , însă
nu-mi aduc aminte câţi ani sunt de atunci, dar eram însurat atunci ca de doi ani. În acel
timp boierii Jieni stăpâneau moşia astfeliu: de la tufan pleca o linie dreaptă care trecea prin
Balta Popii şi ajungea la Băşicuţă, de aici trecea la deal de colţul viii lui Popa Mihai şi
mergea la gura Văii Mândra – chiar eu am tăiat lemne din pădurea boierilor Jieni care
astăzi ţine de moşia Reşca. Înainte de venirea inginerului boierii Jieni stăpâneau tot
astfeliu moşia.
5.Stoian Cerbu cam în etate de 70 ani, născut şi domiciliat în comuna Potopin nu este rudă
cu părţile sau în seviciul lor a declarat: ştie că acum 45-46 ani când a venit inginerul linia
despărţitoare mergea astfeliu: de aici din copac linie dreaptă la Băşicuţa sau măgura, de la
acest punct trăgea la colţul vii lui Popa Mihai, de aici la gura Mândrii. Înainte de venirea
inginerului, moşia se stăpânea de boierii Jieni tot până în această linie, ştie această pentru
că a muncit şi el pe această moşie la boierii Jieni, în ambele părţi ale drumului Poştii.
Înainte de venirea inginerului era o Branişte care nu se tăia de nimini, iar de la venirea
inginerului ea s-a tăiat de arendaşii moşiei Reşca.
6. Dincă Cioroianu ce îi zice şi Dumbravă de ani 70 născut şi domiciliat în comuna Potopin
a declarat: ,,nu-mi aduc aminte când a venit inginerul şi nici numele lui, dar ştiu să fie când
eram în vârstă ca de 20 ani , boierii Jieni stăpâneau moşia astfeliu: din copac mergea linie
dreaptă până în dreptul fântânii Ursului, mai înspre Reşca, trecând prin Lacul Popii, apoi
trăgea la Băşicuţa, de aici mergea în drumul Poştii, de unde trecea pe la colţul vii lui Popa
Mihai, ajungând la Gura Mândrei. Chiar eu am fost învoit la boierii Jieni pe această moşie,
după ce s-a făcut linia actuală, ştiu că inginerul a lărgit numai actuala linie de pădure”.
După aceasta, părţile au renunţat la ascultarea a celorlalţi martori şi noi văzând că
orele sunt prea înaintate, am amânat terminarea acestei cercetări pe a doua zi, 1 octombrie,
punându-se în vederea părţilor, a d-lui Inginer şi a martorilor d-lui Jianu ca la orele 12 din
zi să fie prezenţi în localitate.
Astăzi 1 octombrie 1886 transportându-ne din nou în localitate am găsit prezente
toate părţile şi martorii ne-au arătat toate punctele prin care susţinuseră în declaraţiile lor,
apoi punându-le o întrebare relativ la linia care trece prin pădure, dacă este sau nu dreaptă,
ne-au răspuns că linia de care au vorbit o cred a fi dreaptă dar că în orice caz este aceea
care există chiar astăzi în pădurea pe care inginerul la măsurătoarea moşiei numai a lărgit-o
şi pe care mergi fără a te abate de la copacul bătrân la ieşirea din pădure. S-a pus apoi în
vedere d-lui inginer Argeşanu ca până la 10 Octombrie să depună schiţa de plan ce va
forma şi am pus obligaţiune d-lui Avocat al Statului de a încredinţa domnului expert planul
de la 1840. Terminându-se astfeliu cercetarea cu care am fost delegaţi, am dresat prezentul
proces verbal care în original împreună cu dosarul cauzei se va înapoia domnului
Preşedinte al Tribunalului ca rezultat al delegaţiunii dată. Se notează însă că acest proces
verbal s-a dresat la reşedinţa Tribunalului, deoarece în localitate era imposibil, copiindu-se
cu fidelitate depunerile martorilor consemnate în localitate.
Membru suplininte: M. Măinescu
Grefier: Indescifrabil
[Arh. Naţ., Fond Poroineanu, Dosar 117, Filele 13-18 , acte relative la procesul dintre C.
Poroineanu şi boierii Jieni cu Statul pentru moşia Fălcoiu din judeţul Romanaţi]
[15] Curtea de Apel Secţia II Bucureşti

Şedinţa din 20 Mai 1889
Preşedenţia D-lui Al. Filiti Preşedinte
Dl. Gr. Cireşeanu delegat de la secţia I
At. C. Chivu , I. Cerchez, M. Moicea supleant
În lipsa d-lor judecători Sişman în concediu şi D-lui Burcă ocupat cu alte lucrări.
Dl. M. E. Schina, avocatul statului prin petiţia de la 4 Iunie 1873 înregist. Nr 2981 a făcut
opoziţie contra deciziei cu Nr. 105/873, prin care s-a respins cererea statului de revizuire
a deciziei cu Nr. 357/872 dată între stat cu D-lor Ştef. Jianu, C. Poroineanu , Şerban Jianu,
Constantin Apostolescu , George Jianu, Amza Jianu şi Grigorie Jianu. În consecinţă s-au
citat părţile pentru 22 Octombrie când s-a prezentat dl. Schina din partea statului şi toţi
susnumiţii afară de Şerban Jianu şi curtea făcând aplicaţia art. 151 din Proc. Civilă, prin
încheierea Nr. 2162 a amânat procesul la 15 Ianuarie 1874. La această zi s-a prezentat din
partea statului Dl. Schina precum şi intimaţii Ştef. Jianu, C. Poroineanu, Const.
Apostolescu şi Gr. Jianu în persoană, erau din partea lui George Jianu şi Amza Jianu, D-l
T.Veisa, lipsind numai Şerban Jianu. S-a observat şi s-a constatat că atât opoziţia cât şi
revizuirea cerută de Stat sunt făcute în termen legal. Dl. Veisa, avocatul intimaţilor fraţii
Jieni având cuvântul susţine că în adevăr Statul după dispoziţiunile art. 291 din Proc.
Codului Civil, poate să ceară revizuirea unei decizii în cazul când nu a fost apărat, însă
d-sa susţine că statul urmează să constate că a fost în imposibilitate de a fi apărat. Aşa dar
dacă avocatul statului nu face azi o asemenea probă, să i se respingă cererea de revizuire.
Dl. Schianu având cuvântul susţine că art. 291 nu cere ceea ce susţine adversarii, că doar
respingerea excepţiunii. Dl. Petre Grădişteanu care a ocupat fotoliul Ministerului public
conchise pentru respingerea excepţiunii. În urma acestora curtea pentru motivele din
încheierea Nr. 136, a declarat admisibilă cererea de revizuire făcută de stat şi a procedat în
cercetarea fondului. După dezbaterile urmate ale părţilor şi concluziile reprezentantului
Ministerului public, curtea având necesitatea a examina actele, a rămas în deliberare până
la 22 Ianuarie, la care zi ivindu-se divergenţa de opinii prin încheierea Nr. 214, s-a amânat
procesul pe 14 Mai. În urma acestora, după numeroase amânări pentru lipsa de procedură
şi suspendarea procesului din cauza încetării din viaţă a intimatului Gr. Jianu, la 25 aprilie
1885 ziua fixată pentru înfăţişare s-a prezentat Dl. M. E. Schina din partea statului, iar
dintre intimaţi Dl. C Poroineanu personal, şi ca procurator din partea D-rei Efrosina
Poroineanu, autorizat de procura generală legalizată de Comisariatul Secţiei 19 din
Bucureşti la Nr. 171 pe 1889 şi Dl. avocat Gr. Vulturescu ca procurator al D-lui Amza
Jianu, autorizat cu procură la dosar, lipsind ceilalţi. D-nii Vulturescu şi Poroineanu zic că
ceilalţi fraţi Jieni şi moştenitori, în urma partajului făcut întregii averi, nu mai sunt
interesaţi în cauză, deoarece moşia Fălcoiu astăzi în litigiu a căzut numai în lotul D-lor
Amza Jianu, C. Poroineanu şi D-rei Efrosina Poroineanu şi faţă de aceasta procedura fiind
îndeplinită, cere a se judeca procesul. Dl. Schina, avocatul statului, zice că nu are nimic de
obiectat căci judecându-se ori numai cu aceste trei, ori cu toţi îi este egal, căci procesul se
tratează în privinţa proprietăţii iar nu a persoanelor. Prin urmare consimte a se judeca
afacerea chiar azi. În urma acestora, după pledoariile orale ale părţilor făcute în sensul
concluziilor ce au dat scrise şi ataşate la dosar, Curtea prin încheierea Nr. 941 a rămas în
deliberare până la 28 Aprilie, obligând pe părţi ca să depună concluzii scrise împreună cu
actele ce au, iar la 28 Aprilie prin încheierea Nr. 967 a amânat pronunţarea la 9 mai
obligând pe Stat a depune odată cu concluziile şi actele originale. La 9 Mai, curtea pentru a
se putea pronunţa în cunoştinţă de cauză prin încheierea Nr. 1070 a ordonat ca prin
Tribunalul de Romanaţi să se facă o cercetare în faţa locului. Prin martorii produşi de
ambele părţi să se constate care era linia despărţitoare între moşiile Fălcoiu şi Reşca cu
Murgeni şi Hotărani avându-se în vedere posesiunea ce se urma la anul 1840.
II.Printr-un inginer numit de părţi şi în caz de neînţelegeri numit de Tribunal să se decidă o
schiţă de plan pe care se va însemna liniile arătate de martorii părţilor şi linia arătată ca
posesiuni ale Episcopii de care Inginerul Otetelişeanu în planul său şi a amânat procesul pe
16 Octombrie 1886 şi după mai multe urmăriri făcute după cererea părţilor, la 13 Mai
curent, 1886, ziua fixată pentru înfăţişare, s-a prezentat din partea statului tot Dl. M.E.
Schina şi intimaţii C. Porroineanu în persoană şi ca procurator al D-ei Efrosina Poroineanu,
fiind asistat de M. Corbescu, din partea lui Amza Jianu D-lu Gr. Vulturescu şi din partea
D-lui G. Jianu Dl. D.C. Popescu autorizat cu procură în regulă, lipsind ceilalţi care au fost
citaţi în regulă. Dl. Poroineanu ceru a se exclude din proces ca ne mai având drept de a
figura: I. Iancu Jianu fiindcă drepturile sale din acest proces sunt trecute asupra D-sale prin
actul de vânzare transcris de Tribunalul Romanaţi la Nr. 59 din 1888, II. Ştefan Ştefan
Jianu care a renunţat la drepturile sale din acest proces, după cum se constată din actul de
partaj transcris de Tribunalul Romanaţi la Nr. 58 din 21 februarie 1879 şi III. D-lor Şerban
Jianu, Alecsandrina Nicolescu, născută Apostolescu, Victoria D. Tassianu născută
Apostolescu şi soţul său Gr. Dumitrescu Tassianu, în temeiul actului de partaj transcris la
Tribunalul Romanaţi cu Nr. 354 pe 1882, prezentând totodată Dl. Poroineanu în original
aceste trei acte menţionate mai sus. Dl. M. Schianu susţine a se lăsa toate persoanele în
proces, excluderea neavând nici un interes, deoarece acele persoane dacă nu mai au nici un
drept în acest proces, ele sunt excluse de drept, chiar fără cererea D-lui Poroineanu.
Dl. Poroineanu ceru ca, curtea să ia act de cererea sa şi de răspunsul avocatului
statului. Curtea a menţionat în proces pe toate părţile. În urma acestora, după citirea tuturor
lucrărilor preurmate, Dl Schianu avocatul statului având cuvântul susţine cererea sa în
sensul concluziilor date în scris şi ataşate la dosar la care se şi referi cerând reformarea
sentinţelor apelate şi confirmarea planului şi hotărniciei moşiei Reşca lucrată de Inginerul
Gr. Otetelişanu în cât priveşte linia despărţitoare despre moşia Fălcoiu. Avocaţii intimaţilor
au dezvoltat motivele lor de apărare tot în sensul concluziilor scrise ataşate la dosar, cerând
respingerea apelului şi confirmarea sentinţei apelate. În orice caz statul nu poate cere între
pietrele G. şi E. să se urmeze stăpânirea prin linie zig-zag, nefiind constatată această linie
prin nimic, ci trebuie a urma prin linie dreaptă. În urma acestora, curtea având necesitate a
examina actele prin încheierea Nr. 1121 a rămas în deliberare până la 20 Mai, când a
pronunţat următoarea decizie:
Curtea
Statuând asupra apelului făcut de Stat în contra sentinţei Tribunalului Romanaţi
cu Nr. 6 din 1853, dată între stat cu fraţii Jieni şi având în vedere că acest apel este trimis
în judecata acestei curţi de Înalta Curte de casaţie în urma casării deciziei Nr. 50 pe 1861 a
Curţii Secţia II din Craiova după recursul făcut de fraţii Jieni;
Având în vedere susţinerile orale ale părţilor, concluziile date în scris şi actele
invocate de părţi;
Având în vedere că statul prin apel cere a se reforma sentinţa apelată şi a se
confirma hotărnicia şi planul moşiei sale Hotărani şi Murgeni ce se numeşte astăzi Reşca
pe zig-zagul 1,2,3,4,5 şi 6, astfel cum este făcut de Inginerul hotarnic Grigore Oteteleşanu
în anul 1840 Aprilie 10 încât priveşte linia despărţitoare despre moşia Fălcoiu
proprietatea fraţilor Jieni;
Având în vedere că împotriva acestei hotărnicii depusă în Tribunal spre
confirmare, fraţii Jieni atât înaintea hotarnicului Oteteleşanu cât şi prin acţiune în regulă cu
plată de taxă, la 10 octombrie 1847 s-a opus la confirmarea ei, pentru motiv că prin-trânsa
li se ia din moşia Fălcoiu ca la 300 stânjeni, în urma cărei cereri tribunalul prin sentinţa
apelată cu Nr. 6 din 1853 a infirmat acea hotărnicie ca nepravilnică, rămânând ca
Episcopia Râmnicului, azi statul, să ia pentru măsurătoare un hotarnic şi Inginer , din
semnele netăgăduite despre moşia Hotărani a Mănăstirei cu acest nume, prin trei trăsuri
suma de una mie şapte stânjeni, cât se dovedeşte că a avut acest hotar din vechime şi
anume arătate aceste trei trăsuri în sineturile Episcopiei. Considerând că fraţii Jieni susţin
că moşia Recica proprietatea statului nu are decât 1007 stânjeni iar nu 1510 cât într-un
mod eronat susţine hotarnicul Oteteleşanu, căci în actele de înstrăinare făcute de Fărcăşanu
către autorii statului în anii 1753 şi 1758, rezultă că aceşti doi fraţi Fărcăşeni au vândut
fiecare partea sa de câte 503 ½ stânjeni. Considerând că acest argument este nefondat
astăzi, deoarece Episcopia astăzi Statul, pe lângă moşia Recica mai avea încă o sumă de
stânjeni numită Funicica Călugăreasca care au fost întrupaţi la moşia Recica, astfel că
această moşie este mai mare decât suma stânjenilor arătaţi în sus-menţionatele acte de
vânzare ale fraţilor Fărcăşeni. Că acest fapt nici chiar fraţii Jieni nu-l contestă; susţinând
numai că aceşti stânjeni numiţi Funicica Călugărească au fost înglobaţi în moşia Recica
înainte de vânzările făcute de fraţii Fărcăşeni; astfel că acei 1007 stânjeni intră şi această
Funicică. Considerând că această obligaţiune a fraţilor Jieni nu este probată cu nimic şi nu
reiese din nici un act această pretinsă înglobare; Considerând că din actul 7225 se mai
probează că Mănăstirea Hotărani, proprietara moşiei Funicica în dreptul Vâltoarei, iar nu
întreaga Funicică Călugărească şi că chiar din acest act rezultă încă [faptul] că Mănăstirea
Hotărani a mai rămas cu moşie; Considerând că afară de acestea între moşiile statului
Hotărani şi Murgeni , numite azi Recica şi moşia Fălcoiu a fraţilor Jieni, există două pietre
de hotar însemnate pe planul lui Oteteleşanu şi înainte la drumul de piatră notat cu litera G
şi la colţul dinspre răsărit litera E, semne despărţitoare care se recunosc de părţi ca păstrate
neclintite de secole şi până astăzi în puterea documentelor hotărniceşti anterioare;
Considerând că statul ca şi Inginerul Otetelişanu recunoscând zisele două pietre vechi
semne despărţitoare păstrate de fapt până azi , nu a dovedit că titlurile sau cărţile
hotărniciilor anterioare ar fi constatând între cele două pietre veo abatere a direcţiei liniei
drepte dintre dânsele şi susţine că între aceste două pietre urmează a se poseda prin zig-zag
întemeind acest drept pe vechea posesiune ce o are; Considerând că sub imperiul codului
Caragea, anterior legii din 1847, posesiunea relativă la călcări nu ducea la prescripţiune;
Considerând că în speţă nu se poate susţine că pretinsa posesiune în zig-zag între
recunoscutele pietre de hotar G-E a devenit un drept pentru stat, nici că a modificat linia
hotarului dintre pietre, căci atunci pietrele ce sunt stabilite ca hotare tocmai în scopul
materializării probei, nu ar mai avea nici o însemnătate legală, iar legea care declară
pozitiv, neprescriptibile încălcările făcute între hotare, înaintea legii din 1847, ar fi
răsturnată în sensul acesta, că ceea ce este un drept declarat imprescriptibil, ar deveni în
fapt prescriptibil, prin simplul fapt al posesiunii; Considerând că chiar această veche
posesiune pretinsă, statul nu o dovedeşte prin vreo probă, căci însuşi Otetelişeanu
hotarnicul statului, nu afirmă personal nimic în privinţa acestei posesiuni, ci el trece numai
ceea ce a pretins Vechilul Mănăstirei după spusa unor martori fără jurământ; Că afară de
aceasta, din cartea de judecată isprăvnicească din anul 1784 Iunie, din cartea de hotărnicie
chiar a lui Otetelişeanu , precum şi din exproprierea forţată a Fraţilor Jieni făcută prin
administraţie în anul 1858 se constată că zig-zagul pretins a fost şi este o veche prigonită
posesie avută când de Jieni, când de Episcopie azi statul, după cum se afirmă şi de martorii
ascultaţi în localitate, în urma anchetei locale ordonată de curte; Considerând că deşi
Otetelişeanu în planul şi cartea hotărniciei, determinase linia frântă D,G,E pe temeiul unei
pretinse înţelegeri a părţilor, însă această învoială nefiind realizată şi nici chiar recunoscută
de părţi, că nu se poate lua de bază; că dar în faţa acestora nefiind probat cu nimic că statul
are dreptul să posede prin zig-zag între punctele de hotare G şi E, urmează dar ca linia
posesiunii între aceste două pietre să fie linie dreaptă, aşa precum Jienii formulaseră
înaintea hotarnicului Otetelişanu pretenţiunea lor şi doar în acest sens urmează a se stabili
linia despărţitoare între Recica şi Fălcoiu, asemănat vechilor documente hotărniceşti;
Pentru aceste motive
În virtutea legii
Confirmă hotărnicia şi planul moşiei statului Hotărani şi Murgeni ce se numeşte azi Recica
făcută de Inginerul hotarnic Grigorie Oteteleşeanu în anul 1840 Aprilie 10, care s-au vizat
de Curte, încât priveşte linia despărţitoare dinspre Moşia Fălcoiu proprietatea fraţilor Jieni
, cu această modificare ca numai între punctele însemnate pe plan cu literele G şi E să se
urmeze stăpânire prin linie dreaptă. Condamnă pe stat ca să plătească Intimaţilor trei sute
de lei cheltuieli de judecată. Această decizie este supusă recursului în casaţie şi revizuirii în
termenele prescrise de lege.
Dată şi citită în şedinţă public astăzi 20 Mai 1889 în Bucureşti . Dos. Nr. 100/73
SS: Al. Filitti, Gr. Cireşanu, At. C. Chivu, I. Cerchez,
Grefier, I. N. Popescu
Grefa Curţii de Apel din Bucureşti, Secţia II
[Arh. Naţ., Fond Poroineanu, Dosar 110, filele 1-7]
[16]
Grefa Tribunalului Romanaţi
Certificat
Subsemnatul Grefier pe lângă acest
Tribunal şi conform cererei făcută de D.
Constantin Porroinianu prin petiţia înregistrată
la Nr. 7911 de la 5 Iulie 1882 atestă că:
Proprietatea Fălcoiul din Comuna Fălcoiul,
Plasa Ocolu, Districtul Romanaţi, părţile
reposaţilor Cănuţă şi Niculin fraţii Jieni sau
jumătate din tot trupul acestei proprietăţi cu
orişice păduri, zăvoaie etc, a rămas numai
asupra asupra D[umnea]lor Constantin
Porroinianu şi Efrosina Poroinianu, fraţi, după
cum se prevede la litera D de sub litera B din
Actul de Partaj, transcris în registrul de
transcripţiuni al acestui Tribunal la 30 iunie Eufrosina Poroineanu.
1882 sub Nr. 354 al Condicii, Volumul II, filele 134-138. Grefier. 1882 Iulie 6, Nr. 11769.
[Arh. Naţ., Fond Poroineanu, Dosar 118, Fila 13].
[17]
Procură generală
Subsemnatul Sache Poroineanu, domiciliat în oraşul Târgovişte, ca tutore de drept al fiicei
mele Efrosina, autorizez din partea-mi deplin şi general procuratore pe fiul meu major
Constantin Porroinianu spre a susţine şi a se înfăţişa singur sau prin procuratorii aleşi şi
numiţi de dânsul înaintea tuturor autorităţilor şi instituţiilor judecătoreşti din ţară în toate
procesele izvorâte sau care ar putea să izvorască din ivirea unui pretins testament al
răposatului nostru unchi Niculin Jianu sau în orice alte procese relative la averea
defunctului, având deplin drept de a intenta procese de orice natură, a plăti taxele judiciare,
a le cere înapoi, a susţine procesele sau a transige dacă propunerile le-ar crede avantajoase;
a da orice petiţii sau proteste oricărei autorităţi; a înfiinţa orice sechestre, a ţine în
posesiune şi a administra averea răposatului: în urma deciziei Curţii din Craiova, Secţia II,
Nr. 21/869, a cheltui pentru susţinerea şi alergăturile tuturor proceselor, privindu-mă pe
mine partea cheltuielilor fiicei mele. În fine, cu această procură deplină generală, fiul meu
Constantin are dreptul a lua orice măsuri pe care le-ar crede trebuincioase şi folositoare şi a
căror detaliată enumerare aici ar fi de prisos, deoarece orice va face dânsul în temeiul
prezentei procuri vor fi bune şi recunoscute în totul şi de mine.
1869 Mai 20 Bucureşti.
Sache Poroineanu
[Arh Naţ., Fond Poroineanu, dosar 44, fila 1]
[18]
Certificat de lichidare al obligaţiunilor rurale
Certificat
Pentru satisfacerea cererii făcută de D-nu C. Poroineanu prin petiţiunea înregistrată la Nr.
5941 se certifică printr-aceasta că obligaţiunile rurale atât ale moşiei Cucuteni cu cătunele
Vălenca şi Protopopu Pietrarii din Districtul Dâmboviţa, în valoare de lei vechi 33.900 sub
seria Nr. 745, cât şi acele ale moşiei Pietrarii din acelaşi District în valoare de lei vechi
40.000 sub seria Nr. 746, ambele proprietăţi ale D-lui Sache Poroineanu, s-au eliberat în
ziua de de 24 Noiembrie anul 1866 cu Ordonanţele Comitetului Nr. 842 şi 843 în primirea
D-lui Costache Pencovici, pe baza procurei D-lui Sache Poroineanu, legalizată de Poliţia
Oraşului Târgovişte la Nr. 2500 din 24 Septembrie 1866. Totodată se atestă că seria Nr.745
este ieşită la sorţi în a VII-a tragere de la 23 Aprilie 1873, iar cea cu numărul 746 în a II-a
tragere de la 23 Aprilie 1868.
Secretar. Ştampilă. 1873 Decembrie 8, Nr. 1689
D-lui C. Poroineanu
[Arh. Naţ. , Fond Poroineanu, dosar 52, fila 1]
Jurnal lapidar- perioada slătineană (IV)

Viorel Dianu
Prozatorul Viorel Dianu a funcţionat o perioadă ca profesor de limba română la licee de

prestigiu din Slatina. Răspunzând invitaţiei noastre a avut amabilitatea de a trimite
redacţiei noastre aceste pagini de jurnal descriind frământările
frământările unui intelectual aflat ,,sub
vremi” într-
într-un oraş de provincie.
1989
1 ianuarie (duminică).Am petrecut Revelionul în familie: eu, Nora, Cristian şi Gabriel.
Aşa ne simţim cel mai bine: noi înde noi: nu ne lipseşte nimeni, nu ne lipseşte nimic. O
familie prima! Ne dorim ca în acest an să fim sănătoşi, în primul rând. Eu îmi doresc (cum
altfel?) să-mi apară cartea de la Eminescu. Şi să-mi vină inspiraţie pentru o nouă carte…
La mulţi ani cu sănătate,/ Să ne dea Domnul tot ce dorim!
3 ianuarie (marţi). Am fost la Bucureşti şi l-am dus pe Cristian. Am mers câteşipatru, cu
maşina. După ce Cristian s-a dus la cursuri, noi am colindat toate magazinele pentru a-şi
cumpăra Nora cizme. Nicăieri, nicăieri… Iar afară, un pui de ger de ne curgeau mucii. Eu
am trecut pe la edituri şi prin redacţiile revistelor. Vorbit cu toţi. Palavre, palavre… Am
plecat apoi spre casă.
5 ianuarie (joi). Mi s-a mărit salariul, după 23 de ani de vechime. Dar, stupoare:
mărindu-mi-se, primesc mai puţin ca înainte!
10 ianuarie (marţi). Am scris o tabletă dedicată lui Eminescu, la solicitarea redacţiei
ziarului „Oltul”, pentru numărul din 14 ianuarie. Tableta se intitulează : Eminescu – eternă
bucurie; 30 de rânduri, la maşină.
13 ianuarie (vineri). Seara, am primit o veste grozavă de la Cartea Românească (telefonat
Maria Graciov), precum că romanul Crucea perpetuă are un referat extern favorabil şi că
va fi propus pentru publicare în 1990.
14 ianuarie (sâmbătă).
Mi-a apărut materialul în
„Oltul”, dedicat lui
Eminescu. Dar în ce fel!
Cu titlul schimbat (Ce-ţi
doresc eu ţie, dulce
Românie!), nepotrivit cu
conţinutul; în plus, cu
finalul mutilat şi abia pe
pagina a 7-a, unde nu-l
mai observă nimeni. Nu
este vorba de mine, ci de
Florin Costinescu, Dan Simionescu, Eugen Negrici, Viorel tratamentul care i se
Dianu, Ion Andreiţă (sursa: ilazu.blogspot.com). rezervă lui Eminescu.
Are dreptate când zice: Şi te-o strânge-n două şiruri, aşezându-te la coadă,/ În vro notă
prizărită sub o pagină neroadă. Pentru că celelalte pagini…, ştiţi cu cine şi cu ce.
24 ianuarie (marţi). Am primit de la Bârsoiu vestea (telefonic) că Bleau (Constantin
Sandu) ne-a tăiat toţi salcâmii şi stejarii de pe locul unde a fost casa părintească. O veste
groaznică pentru mine, care iubesc atât de mult acel loc al naşterii şi copilăriei mele.
25 ianuarie (miercuri). Am fost la Craiova pentru nişte analize. Am trecut şi pe la
Ramuri şi am vorbit cu Marin Sorescu. Mi se solicită o proză pentru revistă.
29-30 ianuarie (duminică, luni). Am plecat la Bârsoiu pentru rezolvarea litigiului cu
Bleau. Am mers la faţa locului şi am văzut dezastrul. La Stoileşti, apoi la Urşi, pentru a
anunţa autorităţile. Am adus pentru constatare pe şeful de post, plt. adj. Petrescu Ion, pe
ing. Pâslaru Ion – şeful Ocolului Silvic Stoiceni, pe Pârvulescu Dumitru, brigadier silvic.
S-au numărat arborii, 157 (salcâmi şi stejari cu diametrele între 8-40 cm.) şi s-a făcut
evaluarea. S-a întocmit proces-verbal pentru chemare în judecată şi plătirea pagubelor. Am
alergat toată ziua cu maşina (Stoiceni, Stoileşti, Bârsoiu, Delureni… dus şi întors, dus şi
întors), dar am făcut tot ce se putea face. De acum, va curge procesul. Victoria mi-a arătat
un proces-verbal din 5 februarie 1988 şi Decizia 183 din 28 aprilie 1988, prin care este
expropriată (suntem expropriaţi) de locul de La Filică (La Vale): L - 180 m. l - 40 m., 0,72
ha. Ce-o mai fi şi asta?
18 februarie (sâmbătă). Marţi, 14 februarie, am organizat o manifestare la Liceul Textil
dedicată lui Eminescu, iar astăzi a apărut ştirea în „Oltul”.
25 martie (sâmbătă). A participat Gabriel al nostru la Olimpiada de chimie, faza
judeţeană, şi a ocupat primul loc, cu o lucrare excelentă, detaşându-se net de următorii.
Felicitări cât cuprinde!
27 martie (luni). Împreună cu Nora, l-am dus pe Cristian la Bucureşti. Ea a mers prin
magazine: şi-a făcut cumpărături. Eu am luat la rând editurile şi redacţiile revistelor. Sunt
aprobat pentru 1989, la Eminescu, cu volumul de proză şi propus pentru 1990, la Cartea
Românească, cu romanul.
8 aprilie (sâmbătă). A plecat Gabriel la Zalău, să participe la Olimpiada de chimie, faza
naţională.
24 aprilie (luni). Am trimis tovarăşei Venerica Pătru, prim-secretar al Comitetului
Judeţean PCR Vâlcea, două memorii pentru recuperarea pământului nostru de la Bârsoiu.
6-8 mai . Salonul cărţii la Slatina, Ediţia a III-a. Ieri (5 mai) a venit Maria Graciov,
redactoarea romanelor mele de la Cartea Românească, pentru a participa la manifestări din
partea editurii. A stat la noi.
6 mai: cu Maria Graciov la Salon.
8 mai: Ziua scriitorilor din Olt. L-am avut ca invitat pe Anghel Dumbrăveanu (n.
Dobroteasa 1933).
16 mai (marţi). Consfătuirea Cenaclurilor literare din judeţul Olt. Invitaţi: Nicolae Dan
Fruntelată (redactor-şef Luceafărul) şi Ion Iuga. Crearea Cenaclului literar judeţean „Ion
Minulescu”. M-au desemnat preşedinte. Masă la Parc-Hotel, tur al oraşului. O zi plăcută!
21-25 iunie . Bacalaureatul. Lucrări de controlat cu duiumul.

30 iunie (vineri). Ziua Învăţătorului! Am primit distincţia de „Profesor evidenţiat”.
2-10 iulie . Criză mare Cristian, pe fond nervos (credem), cu vărsături rebele, din jumătate
în jumătate de oră. Cu el la spital. Mare, mare spaimă. Doctorii – deconcertaţi. Şi-a revenit
după-amiaza. Rămas internat la neurologie. Suntem foarte neliniştiţi. Sindrom vestibular
central vertiginos.
10 iulie (luni): L-am externat pe Cristian. S-a făcut bine.
12 iulie (miercuri). Am mers cu toţii cu Cristian la Bucureşti (cu maşina) să-şi susţină
ultimul examen, la Algebră. L-a trecut cu bine. A terminat anul al II-lea cu media generală
de 9,53. Am sărbătorit evenimentul la Pădurea Băneasa.
13 iulie (joi). ,,România literară” nr. 28 îmi publică povestirea Recreaţia s-a terminat.
Foarte mare bucurie.
5-19 august. Plecăm cu toţii în concediu la munte. Prima zi: Slatina – Bran. Înnoptat la
motelul Bran.
6 august (duminică): Bran – Sf. Gheorghe. Înnoptat la hotelul partidului din Sf. Gheorghe.
7 august (luni): Am ajuns la Tuşnad, unde avem bilete pentru 12 zile. Deocamdată, cazaţi
la Vila 36.
8 august (marţi): Ne-am schimbat camera la Vila 5, din centrul staţiunii. Ne place
Tuşnadul foarte mult.
9 august (miercuri): Excursie pe jos (eu cu băieţii) la Lacul Sf. Ana. Frumos, frumos; dar
greu, greu!
14 august (luni): Seara, la Restaurantul „Laleaua – Tulipan”. Apoi, prima înfăţişare a
urşilor.
15 august (marţi): Sfântămăria! Excursie, eu cu Gabriel, la Stânca Şoimilor. Panoramă a
întregii staţiuni. Nora cu Cristian vor urca poimâine.
16 august (miercuri): la Miercurea Ciuc. Mda, miercuri.
18 august (vineri): Singur, la Izvorul Roşu. Ultima zi de staţiune. Seara, din nou la urşi.
19 august (sâmbătă): Am plecat din Tuşnad la ora 7.00. Drum lung. Ajungem în Slatina la
ora 13.00. 750 Km. în total. La cutia poştală găsesc revista „Luceafărul” nr. 32, de
sâmbătă 12 august (acum o săptămână), care îmi publică Scrisoarea, un fragment din
romanul Crucea perpetuă.
21 august (luni). „Confluenţe” (revistă a judeţului Olt cu apariţie ocazională) îmi publică
tableta dedicată lui Eminescu: Eternă bucurie a limbii române, de data asta în forma
oferită de mine, spre deosebire de versiunea din ziar, din 14 ianuarie.
8 septembrie (vineri). Ziua Consfătuirilor profesorilor de română la Casa de Cultură a
Tineretului. Iarăşi pitoresc frust, oferit de Doamna noastră General [Elena Bărbulescu, sora
lui Nicolae Ceauşescu, n.r.]
29 septembrie (vineri). M-am repezit până la Râmnicu-Vâlcea să vorbesc cu primul-
secretar PCR al judeţului, Burtea Verona, în problema pământului nostru de la Bârsoiu.
Discuţie amiabilă. Cu asta am făcut tot ce se mai putea face. Aştept acum rezultatul. Să fie
de bine.
20 octombrie (vineri). Nuşica ne-a telefonat de la Rm. Vâlcea că am câştigat procesul cu
pământul de la Bârsoiu. Strădaniile mele nu au fost zadarnice. Sunt pe deplin satisfăcut.
30 octombrie (luni). Zi importantă pentru mine: încep lucrul la un nou roman, al treilea
(Înălţarea). De acum, muncă!
9 noiembrie (joi). Ieri şi astăzi am participat la două întâlniri literare cu cititorii, la
Întreprinderea Textila şi la Fabrica de Produse Cărbunoase. A mers bine.
20 noiembrie (luni). Au început lucrările Congresului al XIV-lea al PCR. Vor ţine până
vineri.
16 decembrie (sâmbătă). Am luat vacanţă de iarnă. Oare, de ce cu o săptămână mai
devreme? La Timişoara sunt tulburări.
22 Decembrie (vineri). Revoluţia română! Doborârea tiranului Nicolae Ceauşescu şi a
clanului său. Victorie istorică. În Slatina mari manifestări. Ies cu Cristian în oraş. Sunt
doborâte şi sfâşiate portretele uriaşe de pe Grădişte. Se azvârl pietre în Mozaicul cu
dictatorii de pe peluza de lângă Sediul Partidului. (Cristian ar vrea să azvârle şi el. Îl trag
de mânecă.) La Sediu: cărţi şi tablouri aruncate pe fereastra primului-secretar, steaguri
fâlfâind, discursuri înflăcărate susţinute de inşi pe care mi-i cunosc bine.
De dimineaţă ne-am spovedit şi ne-am împărtăşit: eu, Gabriel şi Nora.
23 decembrie (sâmbătă). Au fost prinşi Nicolae şi Elena Ceauşescu.
25 decembrie (luni). Crăciunul! Sunt judecaţi, condamnaţi la moarte şi executaţi prin
împuşcare cei doi tirani. Sfârşit de an zguduitor!
1990
1 ianuarie (luni). Prima zi a anului cu care începe libertatea noastră. Să nădăjduim că
ceea ce visăm se va realiza. Să nădăjduim! Am petrecut Revelionul întreaga familie. La
Mulţi Ani!
14 ianuarie (duminică). Mi-a apărut în „Glasul adevărului” articolul Eminescu liber.
18 ianuarie (joi). Începem trimestrul II de şcoală, cu o întârziere semnificativă. Am avut
vacanţă, nu glumă!
10-20 ianuarie. Am lucrat împreună cu alţi inimoşi (în frunte cu Constantin Dumitrache)
la redactarea primului număr al revistei „Agora literar-artistică”. Am creat Societatea
literar-artistică „Dimitrie Caracostea”. Ne luptăm să obţinem şi casa acestuia, pentru sediul
nostru.
25 ianuarie (joi). O zi fericită: mi se telefonează de la Bucureşti (de d-na Maria Graciov)
că am fost primit în Uniunea Scriitorilor. (Dar când, exact?)
30 ianuarie (marţi). A apărut primul număr al revistei „Agora literar-artistică”. Oltul îşi
are, iacătă, o revistă proprie. Să sperăm că va fi bună şi va trăi o viaţă lungă. Un eveniment
local. În revistă am şi eu o povestire: Puterea suverană.
12 februarie (luni). După 12 ani, m-am reîntors la liceul la care am fost profesor înainte:
„Radu Greceanu”. Impresia de acum – ca aceea de atunci. Va fi bine.
20 februarie (marţi). Am fost cu Nora la Bucureşti. L-am luat şi pe Cristian de la cămin,

am văzut oraşul după Revoluţie, vizitând punctele fierbinţi. I-am lăsat pe Nora şi Cristian
să colinde prin magazine, iar eu am plecat într-ale mele. La Editura Eminescu şi la
redacţiile revistelor – totul vraişte. La Uniunea Scriitorilor mi s-a completat carnetul de
membru, dar l-am lăsat să-l semneze preşedintele. La Editura Cartea Românească mi s-au
dat garanţii că sunt în plan pe 1990. Deci, bine! Sunt semne de mai bine. Vom trăi şi vom
vedea.
28 februarie (miercuri). A ieşit al doilea număr al revistei „Agora literar-artistică”, dublu
(16 p.) faţă de primul. Colaborarea mea o reprezintă materialul Titu Maiorescu în
intimitatea Luceafărului.
2 martie (vineri). A venit Cristian pe acasă. Mi-a adus legitimaţia de scriitor. Iată-mă,
după treizeci de ani, de când scriu, hirotonisit şi scriitor. De mult timp a mai fost nevoie
pentru asta. Superbe vremuri am apucat să trăim.
26 martie (luni). Am fost la Bucureşti la Şedinţa Asociaţiei Scriitorilor de alegere a
candidaţilor pentru viitorul consiliu al U.S. Primul meu contact oficial cu lumea
scriitoricească.
12 aprilie (joi). Am fost cu Gabriel la Biserica din centru; ne-am spovedit şi împărtăşit de
Paşti.
15 aprilie (duminică). Sfintele Paşti! Hristos a înviat! Am mers toată familia la Bârsoiu.
Aici ne-am întâlnit ai noştri: Victoria cu soţul şi copiii, Nuşica cu soţul şi copiii şi noi.
Paisprezece inşi cu toţii. A fost frumos.
16 aprilie (luni). Am organizat adunarea generală a cetăţenilor din Bârsoiu pentru
desprinderea acestei comune de Stoileşti. Le-am vorbit oamenilor în biserică, apoi, în
curtea bisericii, am semnat un mare număr de inşi hotărârea respectivă. Aşa să ne ajute
Dumnezeu!
18-21 aprilie . Adunarea generală a Uniunii Scriitorilor din România, la Sala Palatului.
Am onoarea să particip şi eu. Îl alegem ca preşedinte pe Mircea Dinescu.
26 aprilie (joi). Cu mari greutăţi şi întârziere a ieşit de sub tipar următorul număr (dublu:
3-4) al revistei noastre slătinene: „Agora literar-artistică”. În cuprinsul ei am şi eu un
material: G. Călinescu prin el însuşi (care ar fi fost actual acum o lună). Dar mai bine mai
târziu decât niciodată.
20 mai (duminică). Primele Alegeri generale libere din România. Am făcut parte, ca
vicepreşedinte, din comisia de votare a Secţiei nr. 8 Slatina (Cireaşov).
29 mai (marţi). Am participat la şedinţa de alegeri a Filialei Bucureşti a Uniunii
Scriitorilor. Am trecut prin edituri; nu am găsit pe nimeni. Am lăsat câte o proză la
„Contrapunct” şi „SLAST”.
12 iunie (marţi). A ieşit primul număr al „Universului didactic”, ziar al Sindicatului
învăţământ Olt, redactat exclusiv de mine.
21 iunie (joi). În comisia de bacalaureat la Liceul „Ion Minulescu”: ieri, azi şi mâine.
26 iunie (marţi). Am scos al doilea număr al ziarului „Universul didactic”, dedicat Zilei
Învăţătorului. A ieşit foarte frumos, n-am muncit degeaba.

27 iunie (miercuri). A fost titularizată Nora pe postul ei, de la Şcoala Generală Nr. 7
Slatina, după atâţia ani de suplinire: 23. Zi importantă pentru ea şi pentru noi toţi, cei din
familie.
2 iulie (luni). Şi eu şi Nora – în comisia de examen pentru admiterea în liceu.
30 iulie (luni) – 10 august (vineri). Excursia din Moldova. Astăzi, în prima zi, drumul cel
mai lung: până la Lacul Sf. Ana, de lângă Tuşnad. Nora, care vede lacul pentru prima dată,
e de acord să rămânem aici o noapte, chiar dacă vom dormi în cort. Emoţii, printre unguri.
31 iulie (marţi): Plecat mai departe: Miercurea-Ciuc, Izvorul Mureşului, Gheorghieni,
Lacul Roşu, Cheile Bicazului. Oprit la Lacul Bicaz, plimbat cu barca pe lac şi cazat la
motelul Cristina, în două căsuţe. Copiii încep să-şi dea sema de ce înseamnă frumuseţile
ţării.
1 august (miercuri): Mănăstirea Bistriţa, Piatra Neamţ (Casa lui Calistrat Hogaş),
Mănăstirea Văratec (Mormântul Veronicăi Micle), Agapia (Casa lui Vlahuţă), Humuleşti
(Casa lui Creangă), Tg. Neamţ, Cetatea Neamţului. Cazare la Hanul Arcaşului.
2 august (joi): Mănăstirea Neamţului (Casa lui M. Sadoveanu – Vânători Neamţ),
Mănăstirea Secu, Comuna Baia (Catedrala gotică – ruine), Gura Humorului. Cazare la un
cetăţean.
3 august (vineri): Mănăstirile Humor, Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa (am cumpărat două
icoane pe lemn: 700 lei). Ne-am cazat iarăşi la un cetăţean, din Suceviţa.
4 august (sâmbătă): Marginea – localitate vestită prin ceramica ei neagră: am cumpărat şi
noi două vase. Mănăstirea Putna, Rădăuţi, Suceava. Hotel Suceava. Cumpărat benzină (a
doua oară, dar după mari emoţii).
5 august (duminică): Mănăstirea Dragomirna şi, fiindcă avem benzină, Mănăstirea Arbore
(înapoi spre Rădăuţi). Întoarcere în Suceava: Cetatea. Hotel.
6 august (luni): Plecat spre Botoşani pentru a merge la Ipoteşti. Vizitat Casa lui Mihai
Eminescu. Tg. Frumos, Hârlău, Iaşi. Cazare la Hotel Unirea. Mitropolia, Mănăstirea Trei
Ierarhi.
7 august (marţi): Iaşi. Muzeele din Palat. Case memoriale văzute pe dinafară. Copou.
8 august (miercuri): Mirceştii lui Vasile Alecsandri. Roman (Biserica Episcopală), Bacău
(încercare de a vedea Casa lui Bacovia; închisă), Oneşti, servit copiii masa (noi, post), Tg.
Ocna, Slănic Moldova. Cazare la Cerdac C5.
9 august (joi): Slănic Moldova.
10 august (vineri): Drum întins (foarte lung) spre casă. Tg. Secuiesc, Braşov, Făgăraş,
Transfăgărăşanul. Sus, traversăm norii. Cabana Bâlea în ceaţă. Mai departe – 20 km.
criminali. După trecerea tunelului, limpezire totală a cerului. Şi a urmat frumosul
nemaipomenit. Hidrocentrala de pe Argeş. Curtea de Argeş cu mănăstirea. Piteşti, Slatina.
Excursie magnifică; a durat 12 zile. S-au străbătut 2.000 km.
22 august (miercuri). Astăzi se împlinesc 100 de ani de la moartea lui Vasile Alecsandri.
În ziarul „Glasul adevărului” îmi apare articolul Centenar Alecsandri: 1890-1990.
14 septembrie (vineri). L-am transferat pe Gabriel de la „Ion Minulescu” la „Radu

Greceanu”.
10 noiembrie (sâmbătă). Am sărbătorit ziua onomastică a fiilor noştri, care a fost
alaltăieri. Cristian a venit acasă special. Nora a pregătit de toate, cum face ea mereu. La
mulţi ani!
1 Decembrie (sâmbătă). Ziua Naţională a României! Câteva gânduri cu acest prilej
mi-am exprimat şi eu într-un articol apărut în „Glasul adevărului”. Ieri am condus
manifestarea de sărbătorire a zilei Naţionale, la Liceul „Radu Greceanu”, vorbindu-le
elevilor despre asta.
(va urma)
Alegerea moşiei Mărginenii de Jos, jud. Olt
Vasile Radian
Alegerea moşiei Mărginenii de Sus sau Slobozia a avut loc la 28 august 1854, la
cererea Sf. Schit Sopot, proprietarul acesteia. La faţa locului au fost înfăţişate
inginerului hotarnic mai multe documente nu numai de către Schitul Sopot prin
reprezententul său, dar şi de ceilalţi vecini- Constantin Gogotopolu din partea moşiei
Bircii, Ioniţă Ispir, nepotul răposatului pitar Grigorie Ispir, reprezentând moşia
Bălţaţi, moşnenii din Mărginenii de Jos, partea acestora din aceeaşi moşie fiind
denumită şi Popeşti. Documentul aflat la Arhivele Naţionale Bucureşti (colecţia
Hotărnicii, inv. 2473) este scris de mână cu tuş negru, în alfabetul de tranziţie şi este
un important izvor istoric ce vorbeşte despre proprietarii unor moşii din judeţul Olt
şi aminteşte despre documente de proprietate şi mai vechi.
„ Hotărnicia moşiei Mărginenii de Jos sau

Slobozia din Judeţul Olt a Sfântului Schit Sopot,
Metoh al Sf. Episcopii Argeş, de ing. Hotarnic M.
Papazolu, anul 1855.
Prin adresa onor prezidentului de Oltu din anul

1853, august 7, Nr. 3757, fiind autorizat a hotărnici
moşia Slobozia sau Mărgineni de jos din Judeţul
Olt, proprietatea Sf. Schit Sopotu, metoh al Sf.
Episcopii Argeşu, am întreprinsu hotărnicia acestei
moşii, după ce mai întâi am făcut chemări,
conformu legiuirilor întocmite pentru hotărnicii,
Căminarul Mihalache
tuturor vecinilor răzaşi care sunt cei următori: 1.
Darvaris şi jupaniţa sa
Căminarul Mihalache Darvarie, vecin la capul
Elenca născută Buzescu .
despre apus cu moşia Buiceşti, 2. Casa răposatului pitar Grigorie Ispir, vecin pe laturea din
jos cu moşia Bălţaţi sau parte din Mărginenii de jos; 3. D-nul Costantin Gogotopolu şi casa
răposatului Gheorghe Costea Hagi Ene, vecini la capul despre răsărit cu moşia Bircei, 4.
D-lor moşneni Mărgineni de Sus, vecini cu moşia Mărgineni de Sus.
La 28 august 1854, ziua destinată pentru alegerea hotarelor numitei moşii, am
mersu în faţa locului unde Cuviosul Egumen al zisului Schit, mi-a înfăţişat următoarele
documente încă: 1791, aprilie 23. Înscris sub însemnat de Ilie Slujitoru din Mărgineni şi
încredinţat de un martor, în copie adeverită de cuviosul econom al al Sf. Episcopii Argeş în
anul 1835 aprile 26, prin care vinde Postelnicului Constantin Rătescu şase stânjeni de
moşie din hotarul Bălţaţi care merge cu capul despre răsărit în hotarul Bircii şi cu capul
despre apus în hotarul Buiceşti. 1792 februarie 20. Înscris al preotului Anghel din
Mărgineni, încredinţat de trei martori, în copie asemenea adeverită ca cel de sus prin care
vinde Postelnicului Constantin Rătescu în hotaru Bălţaţi nouă Stânjeni moşie cei are şi el
de moştenire, al cărora cap despre răsărit merge până în hotarul Bircilor, iar cel despre
apus până în hotarul Buiceştilor. 1792 Septembrie 5. înscris sub-semnat de Nicolae
Uncheaşu din Mărgineni de Sus şi încredinţat de trei martori în copie asemenea adeverită,
prin care vinde postelnicului Constantin Rătescu două zeci şi optu stânjeni din hotarul
Bălţaţi, lungi din hotar până-n hotar, însă 25 stânjeni zălogu scos de la veru-său Iordache
şi trei de moştenire. 1792 septembrie 15. Înscris sub-semnat de Gheorghe al lui Deaconu
Stanciu din Mărginenii se Sus, şi încredinţat de un martor, în copie asemenea adeverită
prin care vinde Postelnicului Constantin Rătescu optu spre zece stânjini moşie din hotarul
Bălţaţi al cărora cap despre răsărit merge până în hotarul Bircilor, iar cu capul despre apus
până în hotarul Călinesci. 1792 octombrie 23. Înscris subt-însemnat de Dumitru Becu şi
nepotu său Necula Baltac din Mărgineni şi încredinţat de doi martori în copie asemenea
adeverită prin care numiţii declară că au dreptul de moşneni cerând prin judecată de la
D-lui C. Rătescu stânjinii ce acesta cumpărase cu doi ani mai nainte de la Florica
Papazoiutului în număr de şaizeci, s-au învoit cu numitul Rătescu de i-au lăsat treizeci
stânjini din acei şaizeci şi au luat şi ei treizeci. 1792. Noiembrie 30. Înscris subt-însemnat
de Dumitru Becu şi de nepotu său Nicolae Baltac, fii ai lui Mateiu Catana din Mărgineni şi
încredinţat de trei martori în copie asemenea adeverită , prin care declară că: făcându
schimbul cu D-l Postelnic C. Rătescu au luat de la numitul cincizeci stânjini ce-i avea
cumpăraţi în Mărginenii de Sus de la Ilie Slujitoru, şi i-au dat alţi atâţia în hotarul
Mărginenilor de Jos, cei zice şi Bălţata unde mai are D-lui Rătescu moşie, însă Dumitru
Becu cu nepotu său Nicolae Baltac au dat stânjini 24 şi Dumitru cu Ilie 26 stânjini 26 al
cărora cap despre răsărit merge până în scursura poenii Bei, în hotarul Bircilor iar capul
despre apus până în hotarul Buiceasca-luându numiţii de la Dumnealui Rătescu şi zapisul
de cumpărătoare de la Ilie Slujitoru. 1792 Decembrie 1. Înscris subtu-însemnat tot de
Dumitru unchiaşu Becu şi nepotul Nicolae Baltac, şi încredinţat de un martor în copie
asemenea adeverită prin care declara că având ei de moştenire de la părinţi patruzeci
stânjini moşie în hotarul Mărginenii de Jos sau Bălţata, cu lungimea despre răsărit din
hotarul Bircilor până spre apus în hotarul Buiceasca, i-au dat schimbu D-lui Postelnicu C.
Rătescu, luându alţi atâţia stânjini ce-i avea numitul în hotarul Mărginenilor de Sus
cumpăraţi de la Crăciun – primindu numiţii de la D-lui C. Rătescu şi toate scrisorile cele
vechi. 1792 Decembrie 2. Înscris al lui Gheorghe Catana fiul lui Niţu Dieconescu în copie
asemenea adeverită, prin care vinde Postelnicului C. Rătescu în hotarul Mărginenilor de
Jos sau Bălţata stânjini doisprezece. 1792 Decembrie 2. Înscris subtu-însemnat de Mihăilă
dimpreună cu cumnatu său Dinu, fiul Neculii, cu Preotul Vlad din Mărginenii de Sus şi
încredinţat de trei martori în copie asemenea adeverită prin care declară că având D-lui
Postelnicu C. Rătescu în Mărginenii de Sus 200 stânjini cumpăraţi de la Unchiaşul Nicolae
şi de la feciorii lui, însă înfundaţi, precum scrie zapisul, şi, afară din aceştia, mai având şi
alţi 20 stânjini tot de la unchiaş Nicolae cu carte de danie despre răsărit până în muchia
dealului, precum scrie cartea, s-au învoit între dânşii de le-au dat lor Post. C. Rătescu
aceiaşi stânjini mai sus însemnaţi, iar ei în locul lor au dat schimbu numitului stânjini
optzeci din moşia lor Mărginenii de Jos sau Bălţata, care moşie le este de la părinţi şi al
căria cap despre răsăritu merge până în hotarul Bircilor, iar cel despre apus până în
Buiceasca. 1793 Aprile 4.
Înscris subtu-însemnatu de
Dumitru unchiaşu Becu
dimpreună cu Nicolae Baltac
din Mărginenii de sus şi
încredinţat de doi martori, în
copie asemenea adeverită prin
care vându D-lui Postelnicu
Constantin Rătescu şi jupâneasa Maria, ctitorii
C. Rătescu stânjini treizeci şi
schitului Sopot de la Slatina.
şase ce le mai rămănea în
Bălţata care stânjini să se socotească pe vale. 1793 Mai 11. Înscrisu subt-semnatu de Dinu
al lui Necula din Mărgineni din Dieconeşti şi încredinţat de patru martori în copie
asemenea adeverită prin care vinde D-lui Dinu Rătescu moşia sa din hotarul Bălţaţi stânjini
cincizeci şi trei din capul hotarului până în capul hotarului după cum umblă hotarul. 1793
iunie 20. Înscris subtu-însemnatu de unchiaşul Nicolae împreună cu verii sei Iordache şi
Ion din Mărgineni şi încredinţat de trei martori în copie asemenea adeverită prin care
declară că vând ei împreună cu nepoţii lor de la Sâmbureşti: Oprea, Stoica, Luţu şi
Dumitru Papa stânjini douăzeci şi cinci de moşie de moştenire în hotarul Bălţata şi
împărţindu-se între dânşii, a venit de fiecare parte câte 8 stânjini şi un ciric, iar ei au vândut
partea lor. […]
Fiindcă stânjinii coprinşi în aceastu înscrisu sunt socotiţi pe vale, iar trăsura după
vale sau luncă este mai mare decât celelalte, am socotit de cuviinţă ca la trăsura 1 şi a 2-a
să-i dau în proporţie după care au ieşit stânjini 25 şi 1 palmă lor de şaisprezece stânjini şi
jumătate - două din trei părţi, Postelnicului C. Rătescu. În dosul acestui înscris şi peste şase
zile, Oprea de la Sâmbureşti, vechil şi din partea fraţilor şi a verilor lui declară că din opt
stânjini din hotarul Bălţaţi-cum se arată mai sus-vându D-lui Postelnicului C. Rătescu
partea lor de şase stânjini, fiindu de pricină cu unchiul lor Nicolae Orbu, i-au dat acestuia.
Mai jos tot într-acel înscris şi în acelaşi an şi zi, vinde şi Nicolae Orbu acei doi stânjini tot
D-lui Postelnicu C. Rătescu. 1793 Decembrie 15. Înscris subtu-însemnatu de unchiaşul
Necula Baltac şi Mihăilă Scutelnicu şi încredinţat de doi martori în copie asemenea
adeverită prin care vând Postelnicului C. Rătescu stânjini şapte şi jumătate din hotarul
Bălţaţii de Jos. 1796 August 4. Înscris subtu-însemnatu de Ilie cu soţia şi fiii lui din
Mărgineni şi încredinţat de trei martori în copie asemenea adeverită prin care vinde lui
Mateiu Grosu stânjini treisprezece şi jumătate din moşia Bălţata pe lângă Răteasca. […]
Acest înscris, deşi nu se văzu pe numele Postelnicului C. Rătescu ci pe al lui Matei Grosu,
dar fiindcă atât moşnenii cât şi nepoţii lui Mateiu încredinţară că numiţii stânjini au trecut
prin vânzare de la acestu din urmă la cel dintâiu-al căruia înscris de vânzare, după
încredinţarea cuviosului. 1797 Octombrie 6. Înscrisul lui Mihăilă din Mărgineni de Sus, în
copie asemenea adeverită prin care vinde postelnicului C. Rătescu patruzeci stânjini moşie
ce-i mai rămăseseră în hotarul Bălţaţi.
Afară de aceste documente mi-a mai încredinţat Cuviosul Egumen încă trei
înscrisuri cu sume de stânjini, unul cu anul 1793 Noiembrie pentru 15 stânjini, altul cu anul
1792 iulie 14, pentru 25 stânjini şi cel de-al treilea cu anul 1803 Mai 18, pentru 22 stânjini.
Însă din aceste înscrisuri nu putui încuviinţa nici unul pentru că cele două din urmă suntu
pe nume streine, iar cel dintâi deşi numele Postelnicului C. Rătescu, se găsi însă
răscumpărat de urmaşii vânzătorilor după cum se dovedeşte din înscrisul Rătescului cu
anul 1798 August 25 adeverit şi de Isprăvnicatul de Olt din acelaşi an şi zi. După cele mai
sus citate acte de vânzare şi de schimbu către Post. C. Rătescu se adun stânjini patru sute
treizeci şi şase şi cinci palme N. 435,5 în hotarul Bălţata sau Mărgineni de Jos, însă 266
stânjini şi 5 palme cumpăraţi şi 170 stânjini schimbu de la moşneni Mărgineni de Sus pe
care stânjini îi dau danie numitului Post. C. Rătescu cu soţia sa Sfântului Schit Sopot prin
diata lor din anul 1830 Iunie 25 ce mi s-a înfăţişat tot de către cuviosul Egumen în copie –
cuviosul Egumen s-ar fi răpus- l-am trecut între celelalte înscrisuri, după cum mai sus se
vede, mai având însă de temeiu nu numai ce Postelnicul Rătescu cum şi Schitu au avut
aceşti stânjini în a lor posesie dar însă cu dânşii împreună, stânjini ce se aleg azi Schitului
după actele de mai sus se apropie de suma stânjinilor pe care numitul Rătescu îi lasă prin
testamentul său, şi din care Schitu are azi oarecare lipsă […]
După citirea acestor acte, am intrat în cercetarea hotarelor de jur împrejur despre
toate vecinătăţile după cum se va vedea mai jos, începând mai întâi despre moşia Buiceşti.
I. Despre moşia Buiceşti a D. Căminar Nicolae Darvaris

Din partea D. Proprietar al moşiei Buiceşti nu s-a arătat nimeni, nici a trimis la faţa locului
documentele ce va fi avându pentru numita D-lui moşie. Cu toate acestea fiindcă după
încredinţările martorilor aduşi de cuviosul Egumen al Sf. Schit Sopotu şi ale moşnenilor
Mărgineni de Jos şi de Sus, stăpânirea între aceste două moşii Buiceşti şi Mărgineni de jos
se urmează din vechime cu linişte şi pace pe matca văii hotarului am găsit de cuviinţă ca în
viitor hotarul să meargă tot pe matca acelei văi a hotarului.
II. Despre moşia Bălţaţi sau parte din Mărginenii de Jos a casei Postelnicului Grigorie
Ispiru
Despre această moşie Bălţaţi s-a înfăţişat D. Ioniţă Ispir, nepot al răposatului Pitar G. Ispir,
având împreună cu D-lui şi pe D. Costache Cumpănăşescu, hotarnic inginer care la cererea
ce i se făcu de a arăta documentele ce va fi având, răspunse că moşia sa fiind aleasă prin
hotărnicie în sumă de stânjini 459 este şi însemnată pe faţa pământului cu semne
muşuroaie şi întărite prin sentenţe judicătoreşti, dintre care îmi înfăţişează numai pe cele
următoare, însă: 1780 Decembrie 5. Sentenţa a Viliţilor boieri dată asupra procesului
dintre Postelnicului Andreiu-moşul Pitarului Grigorie Ispir –cu moşneni Mărgineni pentru
moşia Mărginenii de Jos în care găsescu cu cale ca Protopopu să stăpânească stânjini 490
ce îi are cumpăraţi de la numiţii moşneni cu înscrisuri ce le-a înfăţişat în judecată şi după
cum îi stăpânea şi până atunci, iar moşnenii să stăpânească 410 stânjini partea lor în numita
moşie. 1780 Decembrie 10. Sentenţa Prinţului Alecsandru Ioan Ipsilantu VV. care
întăreşte pe cea de mai sus cu această osebire însă, că în loc de 490 stânjini să aibă a
stăpâni Postelnicul Andrei numai 459 stânjini întorcându moşnenilor înapoi 31 stânjini, a
cărora parte să face de 441 stânjini. Iar celelalte sentenţe date mai în urmă precum şi actele
de cumpărătore, zice D. I. Ispir că nu le are la îndemână, fiind date la avocatul său ce se
afla dus la Romanaţi. Cu toate astea fiindcă la judecăţile urmate în urmă a luat parte şi Sf.
Episcopie Argeş, Domnul Avocat al Stabilimentelor publice din Districtul Olt ce a asistat
la această operaţie a putut să-mi propuie şi pe cele următoare, încă: 1835 Septembrie 16
Nr. 258. Sentinţă a onor Tribunalului de Olt dată asupra procesului dintre D-lor Safta
Iepiroaica şi Nina Pavel cu Sf. Episcopie Argeş prin care încuviinţează ca cei dintâi să-şi
ia hotarnicul spre a le deosebi partea lor de moşie din trupul Mărginenii de Jos, încă numai
patru sute cincizeci şi nouă ce suntu drepţi ai Iepiroaici după documentele ei. 1842 Martie
13 Nr. 19. Sentenţa onor Divan Civil din Bucureşti secţia a 2-a dată asupra aceluiaşi
proces prin care încuviinţează sentinţa de mai sus a onor Tribunal şi hotărăşte ca să se facă
urmare întru toate întocmai precum într-însa se coprinde.
Aceste sentinţe, zice D. Ispir, întărindu-se cu desăvârşire, s-a şi esecutat pe faţa
pământului conformu legiuirilor în fiinţă şi-n urmarea căria s-au făcut şi muşuroaele ce se
văd în fiinţă. Fiindcă D. I. Ispir n-a putut asista până la sfârşitul lucrării, am cerut
moşnenilor ce mi-au arătat atât urmarea vechii stăpâniri, cât şi muşuroaele care pe planul
ce am ridicat acestei moşii Mărgineni şi care însoţeşte această carte de alegere se văd
însemnate cu literile: a,b,v,c, d,e,f,C, g,h,i,D,k,l,m,n,E,o,r,f. Pe aceste muşuroae puindu-se
stăpânirea din partea D. Ispir s-a luat de către numitul din paşnica stăpânire a Sf. Schit un
mare codru de loc arătat pe plan subt Nr. I. Hotarul despărţitor părţii din Mărgineni de Jos
a Schitului, de către a D. Ispir găsindu-se statornicit prin muşuroae după sentenţe
judicătoreşti desăvârşite, a rămas neatinsu. Cu toate astea, ca să mă încredinţez dacă partea
D. Ispir, aleasă în urmarea acelor sentenţe, este în adevăr numai de 459 stânjini am făcut
cercare trăsurilor măsurând pe unde a măsurat şi hotarnicul D-lui şi am găsit-o de stânjini
masă 462 ½, adică au un prisos de 3 ½ stânjini, însă la trăsura I a capului despre răsărit
am găsit stânjini 365 ½ ; la trăsura a 2-a pe valea Plapcea, stânjini 677; la trăsura a 3-a a
capului despre apus, stânjini 345.
Din cele mai sus arătate se vede că sentenţele atât a onor Tribunalul din anul 1835
Nr. 258, cât şi a onor Divan Civil din anul 1842 Nr. 19 suntu bazate pe sentenţa din anul
1780 Decembrie 10 a prinţului Alecsandru Ioan Ipsilantu VV. Care alege în trupul moşiei
Mărginenii de Jos, partea Protopopului Andreiu de 459 stânjini , iar a moşnenilor de 441
stânjini-coborâţi în urmă prin vânzare şi schimbu la Postelnicu Rătescu; prin urmare, D.
Ispir n-are dreptu a ţine mai multu decât acei 459 stânjini. Oricare au fostu dar motivele
hotarnicului său de i-a dat mai mulţi stânjini de cât îi determină sentinţele mai sus citate, se
cuvine ca acel prisos de 3 ½ stânjini a se întoarce Schitului în uşurinţa moşnenilor cari ca
vânzători suntu datori a împlini stânjinii atât numitului cât şi Sf. Schit.
III. Despre moşia Bircei

Despre moşia Bircei a D. Constantin Gogutopolu şi a casei răposatului Gheorghe Costea
Hagi Ene nu s-a arătat nimeni; cu toate acestea, fiindcă între numiţii şi Sf. Episcopie
Argeşu s-a urmat procese pentru capul despre răsărit al părţii din Mărgineni a Schitului, D.
avocat public mi-a înfăţişat următoarele sentenţe, încă: 1848 Mai 10 Nr. 11. Sentinţa onor
Tribunalului de Olt dată asupra procesului dintre Sf. Schit Sopot cu D.D. Constantin
Gogutopolu şi Gheorghe Costea Hagi Ene pentru împresurare de pământu la Moşia
Mărginenii de Jos din Judeţul Oltu prin care se dă dreptate Schitului a-şi întinde capul de
răsărit al părţii sale din numita moşie până în apa Negrişoara, ca şi celelalte părţi din
acelaşi trupu. 1854 Iunie 9 Nr.48. Sentenţa onor [în]altei Curţi secţia I dată asupra
aceluiaşi proces care se uneşte cu sentinţa onor Curţii apelative Nr. 111 hotărând a se face
urmarea coprinsă într-însa. Fiindcă după citatele sentenţe, prigonirea dintre Sf. Episcopie şi
D. Proprietari ai moşiei Bircei se vede stinsă, a trebuit ca despre această vecinătate se
sfinţescu semnele vechii stăpâniri, statornicindu hotarul capului despre răsărit al părţii din
Mărginenii de Jos sau Popeşti, pe plan litera g. până la muşuroiul, lit. f, din coasta de
răsărit a Vălcelei Beiului.
IV.Despre partea tot din Mărginenii de Jos a moşnenilor Mărgineni sau Popeşti
Din partea moşnenilor Mărgineni de Jos s-au prezentat preotul Mihai, Postelnicul Marin,
Mihalache Marin, Dragomir Gheorghe Uscatu, Preoteasa Licsandra, Tudor Uscatu, şi alţi
capi care poartă şi numele de Popeşti, fiindcă se trag toţi din moşul Popa Radu şi frate-său
Necula Scutelnicul, după cum se va vedea din hotărnicia de mai la vale. Iar dintre
Mărginenii de Sus, vânzători către Post. Constantin Rătescu s-au arătat Preotul Radu,
Gheorghe Milescu, Ioan Milescu, Dumitru Milescu, Ioan Dumitru şi alţi capi ce se trag din
moşul Ioan Iuz cu părtaşii săi Diaconu Stoica şi alţi tot din moşnenii Mărginenii de Jos.
Dintre care cei dintâi mi-au înfăţişat următoarele documente, însă: 7216 [1708] Iunie 4.
Hotărnicia făcută moşiei Mărginenii de Jos jud. Oltu, din porunca Domnului Constantin
Basarab Voevod, de şase boeri hotarnici care fiindu luaţi de Ioan Iuz din Mărgineni de Sus
cu văru-său Barbu Diaconu şi alţii, de Necula Scutelnicu şi de frate-său Popa Radu şi de
logofătul Diicu Rudeanu au măsurat tot hotarul Mărginenilor de Jos şi l-au aflat de funii
mari patru, dintre care una au ales-o lui Ioan Iuz cu verii şi nepoţii lui, pe care le-au dat-o
pe din sus despre moşia lor Mărgineni de Sus, însă să ţie la capul moşiei despre răsărit
stânjini 230, la mijloc pe apa Plapcei St. 400 şi la capul despre Buiceşti stânjini 205, până
unde s-au pus stâlpi şi semne; o funie şi jumătate au ales-o lui Diicu Logof. şi i-au dat-o pe
din jos şi alături cu a lui Ioan Iuz-Başa încă la capul despre răsărit stânjini 345, la mijloc pe
Plapcea stânjini 600 şi la capul despre Buiceşti stânjini 307 ½; iar Neculii cu frate-său
Popa Radu le-au dat să ţie tot o funie şi jumătate îcă pe din jos pe lângă hotarul Birceilor,
avându ei şi aci moşie, la capul despre răsărit St. 345, la mijloc pe apa Plapcei st. 600 şi la
capul despre Buiceşti stânjini 307 ½. Iar viile Neculii ce au căzut pe hotarul lui Ioan Iuz-
Başa să aibă a le tinea înfundate. 7217 [1709] Hotărnicia a 12 boieri hotarnici rânduiţi prin
porunca Domnului Constantin Basarab VV ca să hotărască moşia Mărginenii de Jos sud
Oltu, cari, venindu în faţa locului împreună cu Coman vel Portar au cetit între alte scrisori
ale moşnenilor şi cartea celor 6 boeri–mai sus citată- din care au dovedit că fără dreptate au
fost scos pe Necula şi pe frate-său Popa din moştenirea lor, din case, din vii, din pometuri
şi fiindcă şi cărţile lor de moştenire scriau tot pe din sus, au ales partea lor şi le-au dat s-o
ţie pe din sus, însă la capul moşiei despre răsărit stânjini 402 ½, la mijloc pe […] stânjini
700 şi la capul despre apus stânjini 358; alegându-şi partea lui Ion Iuz cu părtaşii lui le-au
dat-o pe din jos şi alături cu partea Neculii Scutelnicului şi a frate-său Popa Radu însă la
capul despre răsărit stânj. 172, la mijloc pe luncă stânjini 310 şi la capul despre apus st.
154; şi Diicului Logofătului i-au dat să ţie partea sa mai pe din jos pe lângă moşia Bircei
unde mai avea D-lui moşie, însă la capul despre răsărit st. 355, la mijloc st. 600 şi la capul
despre apus st. 307 ½ . Iar o jumătate de funie a unui Radi, ce zicea Ion Iuz, că ar fi
cumpărat-o, au împărţit-o pe în două, dându-i lui Ion Iuz cu părtaşii lui să ţie jumătate şi
Necula cu frate-său Popa Radu jumătate, până s-ar afla cineva din Rada să-şi caute moşia.
Astfelu găsindu ei cu cale le-au pus şi pietre pe la semene spre a nu se mai gâlcevi între
dânşii. Din aceste două hotărnicii cea din urmă este mai autentică, fiindcă este mai nouă;
din care se vede că moşia Mărgineni de jos a avut în lăţime stânjini masă 1119,5 afară de
jumătatea de funie care nu se desluşeşte de câţi stânjini a fostu, şi că s-a împărţit pe trei
moşii mari: Necula Scutelnicu, cu Popa Radu pe din sus, Iuz cu cetaşii lui pe din jos de
acesta sau la mijloc şi Diicu Logofătu pe de la vale. Dintre care partea celui dintâiu, după
arătarea moşnenilor, s-a coborât prin moştenire la urmaşii săi ce azi se numescu Popeşti,
iar ale celui de-al doilea şi al treilea, ai cărora urmaşi se află azi între moşnenii Mărginenii
de Sus prin vânzări, schimburi şi danii s-au coborât la D. Ispir şi la Sf. Schit Sopot. După
aceasta, înaintea moşnenilor Mărginenii de Sus cum şi a celor de Jos sau Popeşti,
cetindu-se înscrisurile lor de vânzări şi schimburi către postelnicul Constantin Rătescu,
după cum mai sus se văd aşternute, s-au recunoscut toate de bune de către numiţi,
încredinţându tot deodată că vânzători şi schimbători suntu numai Mărgineni de Sus

urmaşi ai moşului Iuz-başa. Prin urmare, moşnenii Popeşti pretinseră că fiind că din partea
lor nu s-ar fi înstrăinat nici un stânjin, la hotărnicia ce este a se face, să li se aleagă partea
lor pe deplin pe unde şi precum se arată în hotărnicia celor 12 boeri. Vrându a cerceta şi a
dovedi pietrile şi semnile coprinse în acea hotărnicie, am întrebat despre dânsele pe
moşnenii şi pe martorii Sf. Schit, care mi-au răspunsu în unire că nici una din acele pietre
şi semene nu mai suntu azi în fiinţă, decât mi-au arătat urmarea stăpânirii după cum se
vede însemnate pe plan la lit. M, N,t,u,v,x,z. Fiindcă hotarul despărţitor al părţii D-lui Ispir
de către a Sf. Schit este statornicit pe semene muşuroae, şi întărit prin sentenţe
judecătoreşti desăvârşite şi fiindcă moşnenii Popeşti îşi pretindu partea lor pe deplin, ca să
văz dacă rămân Sf. Schit stânjinii săi ce are într-acestu trup Mărginenii de Jos, a trebuit să
aleg mai întâiu partea Popeştilor începându însă cu măsurătoarea de sus în jos din hotarul
Mărginenilor de Sus. – Spre acestu sfârşit am cerut acestora documente doveditoare
semnelor acelui hotar, şi mi s-au înfăţişat o hotărnicie cu anul 1820 Octombrie 16, făcută
mosiei lor Mărgineni de Sus de Sandu Slugeru, care, pe cât se atinge de moşia Mărgineni
de Jos, se văzu coprinzându următoarele semne: Din Negrişoara prin piatra din gura văii
Scoarţa, suie dealul pe valea Scoarţei la pădurea din coadele văii la Lacul Dondi, din lac
tot prin pădure la poeniţa cu părul curăţat sălbatec; din poeniţă spre apus la semnul din
râpa coastii dealului; din semnu acesta prin groapa cea din marginea drumului de la
trăsura din luncă, la puţul cu salcia; din puţul cu salcia dreptu la muchia dealului, şi pe
muchie în jos până în dreptul gropii ce s-a făcut la trăsură, din groapa aceea spre apus pe la
copacu dintr-o vale şi pe câmpu şi prin tufe la leasa cu copaci şi tot spre apus intră pe vale
la semnul de groapă unde s-a făcut trăsura, şi din groapa aceea pă cursul vâlcelii spre
Miază-zi ocoleşte piscul […] şi merge la puţu. Pe semnele coprinse în această hotărnicie
arătându-se mulţumiţi şi moşnenii Mărginenii de Sus şi cei de Jos, dintr-însele am făcut
măsurătoarea părţii acestora, însă trăsura întâea a capului despre răsărit am început-o din
lacul Dondi, şi mergând în linie dreaptă şi în direcţia muşuroiului, pe plan litera F, din
muchia de răsărit a vălcelii Beiului şi pe hotarul părţii D-lui Ispir, am măsurat stânjini 402
½ care s-au împlinit la puntul pe plan lit. G, unde s-au însemnat un muşuroiu şi unde am
găsit pe moşneni stăpânindu în partea Schitului ca la 63 stânjini mai mulţi peste ceia ce
hotărnicia din anul 7217 le dă drepu a ţine la această trăsură; a doua trăsură am făcut-o pe
luncă începând-o din groapa de lângă drum unde se găsi şi un muşuroiu, pe plan lit. R, şi
mergându în jos linie dreaptă spre muşuroiul de lângă Biserică lit. E, din hotarul despre
D-lui Ispir, am deosebit partea moşnenilor de stânjini 700, după citata hotărnicie, la a
cărora împlinire am însemnat un muşuroiu pe plan lit. H, şi unde asemenea i-am găsit
stăpânindu în prisos ca de 64 stânjini în partea schitului; a treia trăsură la capul despre apus
am însemnat-o dintr-un muşoroiu din pisul jurat, pe plan lit. S, arătat în unire de către
amândouă părţile, şi trăgându linie dreaptă spre muşoroiul, pe plan lit. V, din hotarul
despre D. Ispir, am deosebit Popeştilor pe această linie stânjini 358, câţi după citata
hotărnicie au la această trăsură şi unde s-a împlinit această sumă de stânjini am făcut
semnu muşoroui, pe plan lit. K, găsindu-i şi aci stăpânindu în partea Schitului ca la 10

stânjini mai multu. Stânjinii acestor trăsuri adunându-i şi suma lor împărţindu-se cu trei,
numărul trăsurilor, dau stânjini Şerban Vodă masă 486,6 palme şi 8 degete.
După ce am deosebit partea moşnenilor Popeşti, precum s-a arătat mai sus, apoi
am măsurat şi partea ce a rămas Schitului, coprinsă între partea numiţilor moşneni şi între
partea D. Ispir şi am găsit-o de sânjini masă 281,6 palme şi 8 degete, împreună cu călcarea
făcută de acei moşneni; ieşind la trăsura dintâiu a capului de la răsărit stânjini 306, însă din
semnul moşoroiu în care s-au împlinitu stânjini moşnenilor, pe plan lit. G, până în
moşoroiu, lit. F, din muchia de răsărit a vălcelii Beiului; la a doua trăsură după lunca
Plăpcii am găsit 368 stânjini, însă din muşoroiul împlinirii stânjinilor, pe plan lit. H, până
la moşoroiul de lângă biserică, lit E; a treia trăsură despre capul de apus s-a găsit stânjini
171 şi 4 palme din muşoroiul, pe plan lit.K, de la împlinirea stânjinilor moşnenilor, până la
muşoroiul, lit V, din hotarul părţii D. Ispir.- Afară de aceste trei trăsuri, din pricina figurii
moşiei, am găsit de cuviinţă a mai face încă o trăsură pe deal-precum se vede făcută şi pe
partea D-lui Ispir de 281 stânjini, 6 palme şi 8 degete, cu începere însă din muşoroiul, pe
plan cu lit D, după hotarul părţii D-lui Ispir şi în direcţia muşoroiului, lit. O, din hotarul
Mărginenilor de Sus care stânjini s-au împlinit la puntul, pe plan lit. I. scăzând această
sumă de stânjini ce se aleg azi Schitului în trupul Mărgineni de Jos, din suma de stânjini
436 şi 5 palme, pe care după acte autentice de cumpărători şi schimburi, are drepu Schitu a
stăpâni în acestu trup, se află o lipsă de stânjini 154, palme 6 şi degite 4; lipsă ce se cuvine
a se împlini de la moşnenii Mărgineni de Sus ca vânzători şi schimbători către Postelnicul
Constantin Rătescu. Numiţii moşneni încă se împotriviră la aceasta subtu cuvânt că, deşi se
cunoscu datori a împlini Schitului toţi stânjinii după înscrisurile lor de mai sus, pe care nu
le tăgăduiescu, dar fiindcă, când au vândut, ei au avut în stăpânire pă toţi aceşti stânjini în
Mărgineni de Jos şi fiindcă prin urmare din acei stânjini poate să se fi călcat de vre-unul
din vecini de Sus sau de Jos, ziseră că se cade mai întâiu a-i descoperi şi a-i lua de la acela
ce-i va fi ţiindu cu călcare; şi spre sprijinirea pretenţii lor, îmi înfăţişară următoarele: 7210
[1701] Septembrie 2 cu 7 ani mai vechi decât hotărnicia celor 12 boeri hotarinici din anul
7217, înscrisu subt-însemnat de Stan Logofătul din Mărgineni cu femeea sa Maria şi cu fiu
său Pătraşco şi încredinţat de Stan Susteanu vel Vornic prin care vinde Diicului al 2-lea
Logofăt Rudeanu, partea sa din Mărginenii de Jos, însă o jumătate de funie ce o avea şi el
de cumpărătoare de la Saria; cum şi a treia parte din altă jumătate de funie ce a fostu a lui
de moştenire de stânjini 70. Apoi în dosul acestui înscris şi cu 42 de ani mai în urmă, adică
la 7252 Septembrie 12 se văzu scris subtu iscălitura lui Drăghici biv. vel Căpitan: că şi-a
răscumpărat Stoica Diaconu din Mărgineni înscrisul lui Stan Logofătul pentru jumătatea de
funie de moşie din Mărgineni deJos, şi afară de aceasta, a mai răscumpărat încă stânjini o
sută cu dreptul că mai are el moşie acolo, partea lui. 7252 [1743] Noiembrie 6. Carte de
judicată dată asupra prigonirii dintre Stoica Diaconu şi fiul său Popa Pană din Margineni-
de Sus-cu Preda şi nepoţii săi Ion Constantin şi Preda al lui Popa Marin Diaconu din
Mărgineni de jos, în care aceşti din urmă cereau de la cei dintâiu o jumătate de funie şi 70
stânjini de moşie din Mărgineni de Jos pe care Diicu Logof. Rudeanu prin înscrisul de mai
sus îi cumpărase de la Stan Logof. şi pe care Mihaiu Postelnicu Rudeanu, nepotul Diicului
la anul 7248 [1739] o vându-se Postelnicului Drăghici Căpitanul; iar de la acesta după
patru ani, adică la 7242 Septembrie 12, cum se vede mai sus-a răscumpărat acea jumătate
de funie, cum şi alţi 100 stânjini Stoica Diaconu cu dreptul de protimisis, ca unul ce mai
avea moşie acolo. Şi fiincă s-a dovedit că acea parte de moşie nu se trage de la neamul
Preda nici de la al cetaşilor lui şi că este în hotarul lui Stoica Diaconul şi al vărului Calotă,
judicata, văzându cu cale şi cu dreptate a răscumpărat-o Stoica Diaconu şi fiul său Popa
Pană, hotărăşte ca s-o stăpânescă tot numiţii în pace şi nesupăraţi în viitor de către
prigonitorii lor. 7252 [1743] Iunie I. Carte de judicată dată asupra prigonirii dintre
Diaconu Stoica şi fiul său Popa Pană din Mărgineni de Sus sud Oltu cu Dan Cazacul sin
Nan şi cu vărul său Rădan pentru stânjini 100, ce cei din urmă vânduseră celor dintâiu şi pe
care subtu feluri de pricinuiri pretindeau a şi-i lua înapoi; şi fiindcă înscrisul vânzării s-a
văzut a fi adevărat şi netăgăduit de vânzători şi până la pornirea în judicată, judicata
hotărăşte ca să aibă a-şi ţinea şi a stăpâni Stoica Diaconu cu fiu său Popa Pană cu bună
pace acea moşie de către Dan şi de către vărul său Rădan, după cum şi zapisul lor scrie.
După cetirea acestor acte, moşnenii Mărginenii de Sus ziseră că afară de stânjinii
aleşi în Mărgineni de Jos moşului lor Iuz-başa cu cetaşii lui prin hotărnicia celor 12 boeri
din anul 7217 [1709], au mai cumpărat în urmă Stoica Diaconu cu fiu-său Popa Pană - din
care se trag ei- o jumătate funie şi 100 stânjini din partea Diicului Logof.; precum şi alţi
100 stânjini din partea Neculii Scutelnicu şi a frate-său Popa Radu-din care se trag
Popeştii- după cum se face curată dovadă atât din temeinicele acte de mai sus, cât şi din
anaforaoa Domnului Alecsandru Ioan Ipsilantu VV din anul 1780 care le dă dreptu a
stăpâni 441 stânjini în Mărginenii de Jos, adică mai mulţi stânjini decât li s-au ales prin
citata hotărnicie; că aceşti stânjini i-au stăpânit până s-au mutat în stăpânirea Postelnicului
Constantin Rătescu, parte prin vânzare, parte prin schimb şi că dacă dintr-înşii a stăpânit
sau va fi stăpânindu încă, însă cu călcare, vre-unul din
vecinii de sus sau din jos, dreptul lor însă este destul de
tare ca să şi-i poată reclama oricându.
Din cele mai sus arătate urmează că:
1.Jumătatea de funie cum şi cei 100
stânjini Diicului Logof. Rudeanu, coborâtă la casa
răposatului Pitar Grigorie Ispir, după părerea mea, nu mai
au dreptu moşnenii Mărgineni de sus a-i mai cere de la aşa
zisa casă, pentru că numiţii judicându-se în diferite epoce,
atât cu Protopopu Andreiu, cât şi cu urmaşii lui, se înţelege
negreşit că în judicăţile ce au avut şi au arătat toate acele
documente după care pretend azi, şi că după dânsele s-au
Cartea de hotărnicie a
ales şi s-au determinat suma stânjinilor ambelor părţi, a lor moşiei Mărginenii de Jos
de 441 stânjini şi a Protopopului sau a urmaşilor săi, de 459
stânjini, iar prisisul de 3 ½ ce cu nedreptu D. Ispir ţine piste această sumă de 459 stânjini
sfinţiţi prin sentenţe judicătoreşti, se cuvine a-l întoarce Schitului în uşurinţa moşnenilor,
căci precum însuşi n-ar suferi să i se dea mai puţini, asemenea nu este dreptu a i se îngădui
să ţie mai mulţi stânjini de câţi îi dau dreptu chiar documentele sale.
2.Cei 100 stânjini cumpăraţi de la Dan Cazacu şi de la văru său Rădan, au dreptu moşnenii
Mărgineni de Sus a-i pretinde de la moşnenii Popeşti, fiincă avându-i cumpăraţi de la moşii
acestora au înscris netăgăduit şi întărit şi prin cartea de judicată din anul 7252 Iunie I, i-au
şi avut în stăpânire atât înainte cât şi în urma judicăţii.
3.Călcarea ce moşnenii Popeşti o fac în partea Schitului, chiar peste întreaga suma lor de
stânjini ce li s-au ales prin hotărnicia din anul 7217, se cuvine a o întoarce iarăşi în
stăpânirea Schitului.
4.Fiincă în sentenţa veliţilor din anul 1780 se zice că la judicata ce a avut Protopopu
Andreiu cu moşnenii Mărgineni înaintea ispravnicilor, s-au arătat actele de cumpărătoare,
şi fiindcă D. Ispir, urmaşul Protopopului, nu avu acum la îndemână documentele sale ca să
poci dovedi dacă între vânzători către Protopopu se află şi din moşnenii Popeşti, ce-şi
pretindu acum partea lor pe deplin după hotărnicia de la 7217, Onor Tribunal să
binevoiască ca la înfăţişarea ce le va face să ceară de la numitul D. Ispir a vedea actele de
cumpărătoare şi în caz d-a se dovedi şi dintre Popeşti vânzători către Protopopu Andreiu
sau către neamul său, să se vază acei stânjini vânduţi din partea Popeştilor în uşurinţa
Mărginenilor de Sus.
5.Fiindcă pretenţia celor 100 stânjini va da loc poate unui nou proces între moşnenii
Mărgineni de Sus şi Popeşti în caz cându aceştia nu ar voi a-i da fără judicată, eu am găsit
de cuviinţă ca până la lămurirea drepturilor dintre numiţi, Schitul să-şi ia toată lipsa de
sânjini 154,6 palme şi 4 degete în moşia Mărginenilor de Sus, atât pentru cuvântul că
dânşii sunt vânzători către Postelnicul Rătescu în Mărgineni de Jos , cât şi pentru că acesta
a avutu cumpărători şi în trupul lor Mărgineni de Sus, după cum se dovedeşte din actele de
schimbu mai sus arătate. Spre acestu sfârşit dar ridicându pe alăturatul plan şi perimetru
moşiei Mărgineni de Sus am deosebit, însă numai pe plan, după cum se vede subtu lit. E,
acei stânjini 154,6 palme, 4 degete. Onor Tribunal însă va binevoi ca hotărându pentru suta
de stânjini ce Mărginenii de Sus pretindu de la Popeşti, precum şi pentru prisosul de 3,5
stânjini ce fără drepu îi ţine D. Ispir, să hotărască totdeodată şi în care parte în moşia
Mărginenii de Sus să-şi ia Schitul Lipsa stânjinilor săi de la suma ce-i va rămânea în
Mărginenii de Jos, şi până la suma de 436 stânjini şi 5 palme asupra cărora are dreptu
incontestabil după actele sale.
6.Intre semnele, pe plan lit. G, H,I,K ale hotarului depărţitor părţii Popeştilor de către a
Schitului, atfel după cum mai sus se vede ales, se cuvine a se trage linii drepte din semnu
în semnu; dintre care cea de la capul de apus, I, K, se va prelungi până la capul pe plan lit.
I, din valea hotarului, până unde se întinde moşia Mărginenii de Jos.
7. La capul despre răsărit partea moşnenilor Popeşti este mai lungă fiindcă se întinde până
în apa Negrişoara, iar a Schitului, deşi tot din acelaşi trup cu a moşnenilor a rămas mai
scurtă fiindcă după sentinţe judecătoreşti citate mai sus la Cap. III, această parte urmează a
sta în semnele vechii stăpâniri. Cu toate acestea, pentru că la trăsura acestui cap s-au găsit
ca la 63 stânjini stăpâniţi de moşneni în partea Schitului, după cum se desluşeşte mai sus,
şi pentru că aceşti stânjini ce formează triunghiul pe plan n,g,m, se cuvine a se întoarce
iarăşi în posesia schitului. Cu acestu triunghi are dreptul Schitu a merge şi el în apa
Negrişoarei la punctul pe plan litera m, fără a putea D. proprietari ai moşiei Bircei să i-l
pretinză în folosul D-lor, căci acest triunghi se află în posesia moşnenilor, şi numiţi prin
citatele sentenţe au câştigat numai în privinţa Schitului, iar nimic de la moşnenii cu care nu
s-au judicat.
Hotarnic Inginer Indescifrabil, anul 1855, luna Iunie 1, Nr. 79, Bucureşti”.
CEA MAI VECHE MĂNĂSTIRE DIN JUDETUL OLT – SEACA MUŞETEŞTI

dr. Aurelia Grosu
În nordul judeţului Olt, într-o frumoasă poiană a văii codrului Seaca, se mai păstrează
biserica mănăstirii Seaca-Muşeteşti cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Valea o ascunde
atât de bine încât se vede doar atunci când ajungi în apropiere, fie venind spre matca văii
dinspre Albeşti (Poboru), fie urcând drumul forestier ce străbate jumătate din satul format
de robii mănăstirii. Datorită condiţiilor specifice în care s-au dezvoltat ţările române,
expuse adesea năvălirilor străine, ansamblurile mănăstireşti au un rol deosebit de
important în sistemul de fortificaţii româneşti.
În perioada dominaţiei otomane, dezvoltarea arhitecturii medievale cu scopuri

exclusiv de apărare va stagna, multe dintre cetăţile şi locurile întărite fiind dezafectate la
porunca turcilor. Se va dezvolta în schimb arhitectura fortificată a mănăstirilor, soluţie
ingenioasă de apărare la interdicţia Porţii de a se construi cetăţi. Pentru a li se asigura o
posibilitate de apărare cât mai eficace, ansamblurile monastice sunt amplasate în locuri
greu accesibile, mănăstirea Seaca-Muşeteşti, închisă din toate părţile de o pădure seculară
constituind un exemplu edificator.
Situată într-o zonă pitorească oferită de pădurea Seaca-Muşeteşti declarată arie
protejată, mănăstirea Seaca-Muşeteşti a fost cândva la fel de importantă ca mănăstirile
Cozia, Cotmeana, Govora, Glavacioc. Astăzi se mai păstrează doar biserica şi răzleţe
fragmente de zidărie din incinta ansamblului, intuind numai măreţia de altădată a
mănăstirii.
Dintre cele şase sate aparţinătoare comunei Poboru, Seaca este cel mai timpuriu
atestat documentar şi va intra în categoria satelor mănăstireşti. Prin hrisovul din 25 iunie
1436 Alexandru voievod întăreşte mănăstirii Cozia, ctitorie şi necropolă a lui Mircea cel
Bătrân şi a familiei sale, satul Seaca. Cu timpul şi mănăstirea Seaca-Muşeteşti a devenit
metoh al mănăstirii Cozia.

Prima menţiune documentară a mănăstirii Seaca-Muşeteşti datează din timpul
domniei lui Neagoe Basarab (1512-1521), mare ziditor de aşezăminte religioase, cărturar
şi, deopotrivă, sprijinitor al tuturor bisericilor ortodoxe din răsărit.
Secolul al XVI-lea este un secol al individualizărilor constructive şi stilistice,
fiecare domn căutând să-şi veşnicească numele prin ridicarea unui locaş de închinare, care
să slujească apoi drept gropniţă pentru familie. Pilda voievozilor a fost urmată şi de unii
dintre dregătorii lor. Actul de ctitorie este însoţit de numeroase danii, ctitorii având
convingerea că întemeierea, înzestrarea şi întreţinerea Casei Domnului le va aduce
mântuirea. De asemenea, actul ctitoricesc urmărea să consolideze prestigiul social, politic
sau economic al celui/celor care îl împlineau.
La 16 septembrie 1519, Neagoe Basarab întăreşte daniile făcute de Manea clucerul
mănăstirii Seaca-Muşeteşti, anume satele Muşeteşti, Vai-de-Ei, Criva, moara din Leoteşti
pe Olteţ şi mai multe sălaşe de ţigani1. Din conţinutul documentului desprindem două
informaţii preţioase: numele ctitorului şi anterioritatea construirii mănăstirii, actul din
1519 întărind danii mai vechi.
Manea Perşanul, ctitorul mănăstirii, a fost unul din marii boieri ai vremii, fiu al lui
Manea Negru, mare vistier2. Se căsătoreşte cu Vlădaia. fiica puternicului boier şi dregător
Dimitrie Ghizdavăţ, devenind cumnat cu Tudor din Drăgoeşti (jud.Olt), mare logofăt şi
ctitor al bisericii din Drăgoeşti3. Manea Perşanul şi Tudor din Drăgoeşti sunt trecuţi ca
mari boieri ai ţării în pomelnicul mănăstirii Argeş4, ocupând dregătorii importante. În anul
1512 Manea Perşanul apare mare clucer, perioadă în care zideşte mănăstirea Seaca-
Muşeteşti, în 1519 fost mare clucer, între 1525-1527 mare vornic şi este menţionat în sfatul
ţării, cu intermitenţe, până în anul 1537 ca fost mare vornic5. A fost prim sfetnic al
domnitorilor Neagoe Basarab şi Radu de la Afumaţi, care-l considera „din casa” sa, ceea
ce indică o relaţie de rudenie.
Prezent în sfatul ţării vreme îndelungată, Manea Perşanu acordă o deosebită atenţie
capitalei Ţării Româneşti, Târgovişte, manifestată printr-o amplă activitate constructivă.
Tot pe când era mare clucer repară biserica Sf. Vineri din Târgovişte, cunoscută şi sub
numele de „Biserica domnească mică”, ridicată în anul 1495 de Vlad Călugărul şi Doamna
Smaranda. În anul 1527 construieşte biserica Sf. Nicolae Androneşti6, distrusă de turci şi
refăcută de Doamna Elina, soţia lui Matei Basarab.
1
DRH, B, Ţara Românească, II, p. 362-365.
2
Nicolae Stoicescu, Dicţionar al marilor dregători din Ţara Românească şi Moldova (sec. XIV-XVII),
Bucureşti, 1971, p. 69.
3
Ion Ionaşcu, Biserici, chipuri şi documente din Olt, Craiova, 1934, p. 155 şi urm.
4
Aurelian Sacerdoţeanu, Pomelnicul mănăstirii Argeşului, în BOR, 1-2, 1965, p. 311.
5
N. Stoicescu, op.cit., p. 69.
6
Cristian Moisescu, Târgovişte. Monumente istorice şi de artă, Bucureşti, 1979, p. 121.
Aplecarea lui Manea Perşanul către înzestrarea mănăstirilor este confirmată şi de dania
făcută mănăstirii Clocociov7, întărită prin hrisov domnesc, act ce fixează prima etapă de
construire a Clocociovului în timpul domniei lui Neagoe Basarab (1512-1521)8.
Manea Perşanul şi soţia lui Vlădaia se îngrijesc în mod deosebit de ctitoria de la
Seaca-Muşeteşti, destinată gropniţă a familiei, pe care o înzestrează cu numeroase bunuri.
Pe lângă sate, mori, sălaşe de ţigani, mănăstirea a fost dăruită cu obiecte de uz liturgic şi
tipărituri rare, conferindu-i, încă de la începutul existenţei, şi un autentic prestigiu cultural.
O însemnare pe un exemplar al Evangheliarului lui Macarie, tipărit în 1512, arată că a fost
cumpărat de Manea împreună cu jupâneasa lui Vlădaia şi l-au dăruit mănăstirii Seaca
Muşeteşti la 17 aprilie 15269. Evangheliarul sau Tetraevangheliarul lui Macarie, prima
tipăritură care cuprinde cele patru Evanghelii în ordine canonică, se remarcă prin
frumuseţea ornamentării, astfel încât dădea impresia unui manuscris10. De asemenea,
Patrafirul Buzeştilor de la Banya, în sine o operă de artă prin lucrătura artistică în fir de
aur şi argint, poartă menţiunea de danie a ctitorilor către mănăstirea Seaca-Muşeteşti11.
Dania pune în lumină legături de rudenie între mari familii boiereşti care, nu de puţine ori,
hotărau soarta Ţării Româneşti. Boierii Buzeşti se mândreau cu descendenţa din Dan
Durduca, mare vornic între 1475-1478, a cărui fiică Neaga s-a căsătorit cu Dimitrie
Ghizdavăt, de la care au moştenit averi, precum „şi de fiul lor Manea Ghizdavăţ şi de la
surorile lui, jupaniţele Dumitra şi Vlădaia”12, soţiile lui Tudor din Drăgoeşti şi Manea
Perşanul.
Înalta poziţie deţinută de Manea Perşanul în timpul domniei lui Radu de la
Afumaţi aduce noi proprietăţi mănăstirii Seaca-Muşeteşti, numită în documente
„Muşăteşti”. Prin hrisovul emis în anul 1526, februarie, 6, Radu de la Afumaţi dăruieşte
sfântului locaş mai multe sălaşe de ţigani „...ca să-i fie de întărire, iar domnii mele şi
răposaţilor părinţilor domnii mele să-mi fie spre vecinică pomenire nesfârşită, în veci”13.
Importanţa pe care o avea mănăstirea în aceea vreme este susţinută şi de faptul că Radu de
la Afumaţi întăreşte la 3 aprilie 1526, mai multor mănăstiri, printre care şi Seaca-
Muşeteşti, zeciuiala părţii domneaşti din Balta Doamnei: „Dă domnia mea această
poruncă a domniei mele sfintelor şi dumnezeieştilor biserici şi lăcaşului mănăstirilor
numite Glăvăcioc şi Bolintin şi Nucet şi Strîmbul şi Muşăteşti ca să le fie lor din Balta
Doamnei partea domnească, din 20 peşti, 4 peşti, ca să ia acele sfinte mănăstiri astfel, ca
să împartă călugării acei peşti în 4 părţi. Deci, trei părţi, o parte să fie a Glavaciocului,
altă parte a Bolintinului, altă parte a Nucetului, iar a patra parte să fie a celor două
7
DRH, B, Ţara Românească, II, p. 194.
8
Aurelia Mincă, Mihail Butoi, Monumente istorice şi de artă din judeţul Olt, Bucureşti, 1984, p. 40.
9
Alexandru Odobescu, Despre unele manuscripte şi cărţi tipărite aflate la mănăstirea Bistriţa, în
„Revista română”, 1861, 1, p. 827.
10
Barbu Teodorescu, Prima tipografie a Ţării Româneşti (Macarie 1508-1512), în BOR, 1958, 10-11, p.
983-1004.
11
M. Romanescu, Patrafirul Buzeştilor de la Banya, în AO, 1938, 38, p. 14.
12
N. Stoicescu, op.cit., p 35, nota1.
13
DRH; B, Ţara Românească, III, p. 6.
mănăstiri Strîmbul şi Muşăteşti, ca s-o împartă în două”14. Peste ceva vreme, în anul 1528,
Radu de la Afumaţi, reîntăreşte mănăstirii ocina Căzăneşti, în urma unei judecăţi „...pentru
că a închinat-o Neagu jupanului Manea vornic”15.
Daniile domneşti închinate mănăstirii Seaca-Muşeteşti sunt continuate şi de
voievozii care au urmat lui Radu de la Afumaţi. În anul 1529, mai 13, Moise voievod
întăreşte mănăstirilor Govora, Nucet şi Seaca-Muşeteşti jumătate din veniturile vămii de la
Runcu „...să le fie neatins, călugărilor de hrană, iar nouă de veşnică pomenire”16 ;
hrisovul este reîntărit de voievozii Vlad Înecatul la 15 iunie 1530 şi Vlad Vintilă la 16
ianuarie 153317. Pe lângă aceasta, Vlad Înecatul întăreşte mănăstirii Seaca-Muşeteşti părţi
din moşia Predeşti cumpărate de „...Manea dvornicu de la Mogoş şi de la Stan, drept 1500
aspri gata, încă din zilele răposatului Radului voevod”18.
Veniturile mănăstirii Seaca-Muşeteşti sporesc în timpul domniei lui Radu Paisie.
La 23 aprilie 1538, voievodul dăruieşte mănăstirilor Govora, Cozia, Cotmeana şi Muşeteşti
zeciuiala din peşte de la balta Mamina, iar la 14 iulie întăreşte mănăstirii Muşeteşti sălaşele
de ţigani dăruite de Manea Perşanul încă din vremea lui Neagoe Basarab19.
Domeniul mănăstirii creşte prin alte donaţii făcute de credincioşi ori prin
cumpărături ale mănăstirii. La 22 martie 1602, Manea postelnicul din Ibăneşti (Cungrea),
împreună cu jupâneasa lui, dăruiesc sfântului locaş şi egumenului Ştefan, partea lor de
moşie, casa cu anexele, viile pentru a fi înmormântaţi la mănăstire şi trecuţi în rândul
ctitorilor: „partea mea de moşie din Ibăneşti cât să va alege cu cărţile mele, de peste tot
hotarul şi cu casa care am aşezat eu şi cu toate dichisele de pre lângă şi cu viile mele, ca
să mă grejască din mănăstire şi să fie pentru sufletele noastre şi să ne ducă oasele la
sfânta mănăstire şi să le îngroape şi să mă grejască şi să ne scrie la pomelnicul
ctitorilor”20.
Voievodul Radu Şerban întăreşte mănăstirii, prin hrisovul din 20 sept. 1607, viile
din satul Oteşti (Cungrea), punctul Corbuleţ, deţinute de Staico logofăt şi de Dragu: o parte
de vie a fost dăruită de Staico şi alte părţi au fost cumpărate de mănăstire de la Staico cu 3
100 aspri şi de la Dragu cu 500 aspri21, fapt ce arată puterea economică a sfântului locaş.
Începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea mănăstirea intră în declin. Aşa cum
mărturisesc urmaşii lui Manea Perşanul „aceasta a ajuns în sărăcie şi pustie de tot”22,
ceea ce îi determină pe nepoţii ctitorului, Dragomir şi David, să o închine ca metoh
14
Ibidem, p. 11.
15
Ibidem, p. 106.
16
Ibidem, p. 125.
17
Ibidem, p. 147 şi 230.
18
Ibidem, p. 204.
19
Ibidem, IV; 72 şi 82.
20
DIR, B, Ţara Românească, veacul XVII, I, p. 34-35.
21
Ibidem, p. 280.
22
Ion Ionaşcu, Mănăstirea Seaca-Muşeteşti (Olt), în „Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice pe anul
1942”, p. 141; Ion Ionaşcu a semnalat pentru prima dată în literatura de specialitate mănăstirea, într-un studiu
publicat în anul 1930 în „Anuarul şcolii normale Preda Buzescu din Slatina pe anii 1927-1930”, Craiova, 1930, p.
114.
mănăstirii Cozia în anul 1664 „împreună cu toate satele şi morile şi rumânii şi ţiganii
oricât se va afla, însă să poarte grijă de ea”23.
Pe vremea păstoririi de mitropolit al Ungrovlahiei (1672-1679), Varlaam al
24
II-lea , trece mănăstirea Seaca-Muşeteşti sub ascultarea mănăstirii Trivale, zidită pe locul
unei bisericii din lemn existente din secolul XV. În anul 1679, Varlaam închină ctitoria de
la Trivale mănăstirii Cozia, totodată cu Seaca-Muşeteşti „...de pe Cungrea, fiindcă mai
dinainte a fost sub această stăpânire”25.
În timpul stăpânirii austriece asupra Olteniei (1718-1739), mănăstirea Seaca-
Muşeteşti a fost administrată de Mănăstirea Cotmeana veche ctitorie a lui Mircea cel
Bătrân26, ulterior revenind metoh al Coziei.
Biserica mănăstirii Seaca-Muşeteşti face parte din categoria ctitoriilor boiereşti de
dimensiuni relativ reduse (locaşul măsoară în exterior 14,30x4,50 m) a căror funcţie
principală, cea de cult, este dublată de funcţia funerară, de care beneficiază familia
ctitorului. Biserica este ridicată pe un plan în formă de cruce, cu absidele naosului
semicirculare în interior şi poligonale în exterior, având încă de la început turlă peste naos
şi turn clopotniţă peste pridvor. Pereţii laterali ai pridvorului au avut câte două deschideri,
dintre care una pentru fiecare perete a fost astupată. Peretele vestic are o arcadă centrală
mai mare – destinată intrării -, flancate de alte două arcade mai mici.
Puternice fundaţii din cărămidă, susţin ziduri, de asemenea, din cărămidă, cu o
grosime de cca. 0,85 m. În interior biserica mai conservă unele elemente de construcţie
specifice secolului al XVI-lea, cum ar fi intrarea în altar care se face numai prin cele două
goluri laterale ale tâmplei de zid, lipsind astfel deschiderea centrală a „uşilor
împărăteşti”27. Sistemul de acoperire a naosului este alcătuit dintr-o turlă centrală sprijinită
pe două rânduri de arce longitudinale care flanchează absidele laterale, pe când pronaosul
este boltit cu un semicilindru longitudinal. Trecerile din naos în pronaos sau din pronaos în
pridvor se fac prin deschideri arcuite, dispuse în ax, care străpung grosimea mare a
zidurilor.
În partea de nord a pronaosului este amplasat mormântul soţiei ctitorului,
jupâneasa Vlădaia. Piatra de mormânt are în câmpul central inscripţia tombală, iar pe
margine un chenar de ornamente împletite. Inscripţia precizează că în mormânt se
odihneşte „...roaba lui Dumnezeu, Vlădaia, jupaniţa marelui vornic(ului) Manea, lunai
Ghenai, 2 zile, văleatu 7037” (1528). Probabil că tot aici a fost îngropat şi ctitorul Manea
Perşanul.
Ca şi biserica de la Stăneşti-Vâlcea zidită înainte de 1500 de banul Mogoş, bunicul
matern al fraţilor Buzeşti, biserica mănăstirii Seaca-Muşeteşti nu a avut, iniţial, la exterior
23
Ibidem, p. 139.
24
Mitropolitul Varlaam al II-lea este înfăţişat în tabloul votiv de pe peretele de vest din pronaosul
mănăstirii Strehareţ, împreună cu ctitorul locaşului, episcopul Serafim.
25
Ion Ionaşcu, Mănăstirea Seaca (Muşeteşti) din Olt, în „Albina”, 24 mai 1935, p. 319.
26
Ibidem.
27
Aurelia Mincă, Mihail Butoi, op.cit., p. 33.
nici soclu şi nici brâu. Paramentul era tencuit simplu, singurul decor constituindu-l jocul
cromatic dintre alb-gălbuiul faţadelor şi griul învelitorii din şindrilă. La o primă renovare
faţadele au fost retencuite, lăsând să alterneze rândurile de cărămizi aparente cu cele de
cărămizi tencuite. Ca element decorativ se introduce rozeta. La următoarea renovare, în
orice caz după ce era metoh al mănăstirii Cozia, peste acest ultim strat, s-a suprapus altul
nou, după care s-a aplicat pictura în medalioane, reprezentând prooroci28, pictură astăzi
acoperită de straturile succesive de tencuială.
Având în vedere avantajele strategice pe care le prezenta mănăstirea şi
împrejurimile greu de pătruns din cauza pădurii dese şi întinse, în primăvara anului 1821
zona este cercetată de Tudor Vladimirescu şi haiducul Iancu Jianu. Ce s-a întâmplat atunci
se ştie din relatarea pandurului Călugăreanu, martor şi participant la evenimente, din satul
Cornăţel (Poboru). Însemnările sale au fost scrise, „într-o noapte dă mărţişor... la anul
1821”, pe ultima copertă a unei culegeri pentru pian „Sonatines pour piano” apărută în
anul 1713 la Leipzig. Evocările pandurului Călugăreanu sunt adresate fiului său Constantin
şi au valoare testimonială pentru posteritate. Este notată informaţia că „domnul Tudor
olteanul din Vladimiri şi cu Iancu marele haiduc dă potiră” au venit la Cornăţel: „Au venit
domnul aici şi ne-au făcut panduri şi noi l-am ferit în locul coperit din cimitirul Bălanului.
Şi mai spuiu să se ştie că domnul şi-a pierdut brâul cu sămne şi dă lăo-ţi găsi să-i faceţi
ducere la mănăstirea Muşeteşti spre pomenire la cinstitul egumen ce l-au coperit pe
domnul la chilii...”29.
În secolul al XIX-lea mănăstirea se degradează treptat, viaţa monahală se restrânge
şi devine schit. În anul 1807, ieromonahul Mitrofan, ajutat de polcovnicul Constantin din
Drăgăşani şi logofătul Constantin din Craiova, întreprind unele lucrări de înfrumuseţare,
urmate de alte lucrări de reparaţii efectuate în anul 185430.
Ultimul călugăr cunoscut a fost Pafnutie, rămas la mănăstire dornic să o salveze.
La 28 aprilie 1882 îngrijitorul fostului schit Seaca-Muşeteşti, trecut în proprietatea statului
prin legea de secularizare a averilor mănăstireşti din anul 1864, cere aprobare pentru a
înveli turlele. În urma constatării stării de ruină a bisericii încep lucrările de reparaţii la
sfârşitul anului 1883. Acestea trebuie să fi fost de mântuială, pentru că în anul 1910 s-a
preînnoit radical, aşa cum se menţionează în pisania amplasată cu acest prilej. Vechea
învelitoare din şindrilă a fost înlocuită cu una din tablă, zidurile s-au înălţat cu aproape
0,80 m, ceea ce a impus repictarea bisericii.
După transformarea în biserică de mir, Seaca-Muşeteşti are statutul de filie a
bisericii de lemn de la Cornăţelu Poboru.
În ultimii ani, Episcopia Slatinei şi Romanaţilor a iniţiat o serie de măsuri pentru
salvarea monumentului, cât şi pentru reînfiinţarea celei mai vechi mănăstiri din judeţul Olt.
28
Ion Ionaşcu, op.cit., p. 144.
29
Pentru detalii, a se vedea, Bogdan Bădiţoiu, Un document original din timpul revoluţiei conduse de
Tudor Vladimirescu, în „Revista Arhivelor”, 1997, 2, p. 17-20.
30
Teodor Mavrodin, Episcopia Argeşului 1793-1949, Piteşti, 2005, p. 420.
FIGURI UITATE…
IOAN BRABEŢEANU, magistrat, avocat, deputat şi prefect al
judeţului Romanaţi
Prof. Manolescu Cornel
S-a născut în Caracal, la 18 ianuarie 1852. Părinţii săi au fost Ilie şi Rada Brabeţianu. A
urmat studiile liceale la Craiova, bacalaureatul susţinându-l în 1870. Îşi susţine Licenţa la
Facultatea de Drept din Bucureşti, cu teza ,,Reprezentaţiunea în Materia
Succesorală.Thesa pentru licenţia. Susţinută la ( 16 Maiu ), 1878 de Ioan Brabeţianu.
Bucureşti( Typ.Dor.P.Cucu ),1878.( 23,5 x16 ).89 p. ( Facultatea de dreptu din Bucureşti ,
II.57.979 )’’. [1]
După terminarea facultăţii este numit ,,prin înaltul decret cu No.1475 din 8 Iunie
1878, după propunerea făcută de D. ministru
secretar de Stat la departamentul de justiţie,
substitut, la tribunalul Romanaţi”. [2] În
ianuarie 1879 era procuror de prima instanţă pe
lângă Tribunalul Romanaţi. Prin decretul M.S.R.
Domnul cu No.990, din 30 Aprilie 1879, după
propunerea făcută prin raport, de D. Ministru
secretar de Stat la departamentul Justiţie, sunt
numiţi şi permutaţi, spre completarea posturilor
vacante D. I .Brabeţianu, licenţiat în drept de la
facultatea din Bucureşti, fost procuror,
întrunind art.1,3 şi 7 din legea de admisibilitate,
procuror, la tribunalul 0lt, în locul D-lui
Firache Băişoiu’’ [3] În 1881 se înscrie în
Baroul avocaţilor al judeţului Romanaţi. De la
Tribunalul Olt trece la Tribunalul Ialomiţa. ,,Prin înaltul decret regal no.3.024, din 23
Decemvrie 1881, în urma propunerii făcută, prin raport de D. ministru secretar de Stat la
Ministerul de Interne, D. Ioan Brabeţeanu licenţiat în drept de la facultatea din Bucureşti,
fost preşedinte de tribunal, întrunind condiţiunile art.1,3,7 şi 11 din legea de
admisibilitate, este numit preşedinte, la tribunalul Ialomiţa, în locul vacant.’’ [4]
În februarie 1882 era ,,preşedintele tribunalului Ialomiţa şi locţiitor de preşedinte
al Curţii juraţilor.’’ [5], iar prin jurnalul consiliului miniştrilor Nr.11, încheiat în şedinţa
din 5 aprilie 1883, sunt numiţi sub rezerva aprobării Majestăţii Sale: ,,D. Ion Brabeţeanu
actual preşedinte la tribunalul Ialomiţa, în aceiaşi calitate la tribunalul Romanaţi, în locul
D-lui M.I.Demetrian, demisionat.’’ [6]. În ianuarie 1884 ,,prin decret regal cu No.263 din
28 Ianuarie 1884, în urma propunerii făcută de D. Ministru secretar de Stat la
departamentul de justiţie sunt numiţi, D. Ioan Brabeţeanu, licenţiat în drept dela facultatea
din Bucuresci, actual preşedinte al tribunalului Romanaţi în aceeaşi calitate la Tribunalul
Tecuci, în locul D-lui Naum Mărculescu, care trece în postul ocupat de D. Ioan
Brabeţeanu.’’ [7]
În 1889, aprilie 22, Ion Brabeţianu se căsătoreşte cu Zoie Vicşoreanu ( n. 1866,
Berendeiu Vechi ), fiica lui Ion şi Bălaşa Vicşoreanu.Căsătoria a avut loc la Craiova şi a
fost trecută în Registrul actelor Stării Civile pentru căsătoriţi pe anul 1889 ( Primăria
municipiului Craiova ).
Cu Decretul No.1853 din 10 mai 1892 i se conferă Odinul ,,Coroana României’’,
în rang de ,,Cavaler’’
A avut mai mulţi copii toţi născuţi în Caracal: Sorin ( n.1890, mai 4 – m. dec.
1893, ianuarie 16, la 2 ani şi opt luni ), Adrian ( n.1891, iulie 31 – dec. 1969, octombrie
9, în Bucureşti ), Viorica ( n.1893, februarie 2 ), Marcel ( n. 1894, august 7 ) [8] , Victor
( 1897, noiembrie 30 ) [9] şi Rodica ( căsăt. Nicolau ).
Împreună cu alţi politicieni locali (N. Bibian, Paul Brătăşanu, Alecu
Constantinescu) a condus ziarul local ,,Romanaţii” (Caracal, oct.- nov. 1895)
Ca politician a fost membru al Partidului Conservator, fiind şi deputat de
Romanaţi. A avut din partea liberalilor o puternică opoziţie, iar presa liberală, care apărea
la Caracal îi era total potrivnică (vezi ,,Voinţa Romanaţilor”1905-1907).
A fost prefect al judeţului Romanaţi în mai multe rânduri: 1. 1894, iulie 22 – 1895,
octombrie 7. [ A.M.I.,1897,P.421 ] ; 2. 1899, aprilie – 1901, februarie 17. [ Până în 1902
cfr. M.M.C., 2007, p.74; 3. 1904, decembrie, 23 – 1906, august; Fost prefect. Numit prin
D.R.3313 din 1904, decembrie 23 pe loc vacant [ M.O.,1904/1905, nr.217, dec.
24/ian.6,p.8042 ]; 4. 1910, decembrie 29 – 1911, iulie 30 [10].
La D.J.A.N. Slatina se păstrează în colecţia ,,Foi volante” acest document din 1906
care aminteşte că: ,, În anul mântuirei 1906 s-a început lucrarea canalizării pârâului ce
trece prin oraş, menit ca în viitor să servească de canal colector al întregului oraş şi astăzi,
în a 15-a zi a lunii maiu, după proiectul întocmit de dl. inginer inspector general Ilie Radu,
antreprisa lucrării fiind dată d-lui Ath. Şt. Bolintineanu din Bucureşti, la orele 5 după
amiazi s-a dat prima sapă a lucrării. Lucrarea se face în al 41-lea an al domniei Întâiului
rege al României, Carol I, al căruia consiliu de miniştri este presidat de d-nu Gh. Gr.
Cantacuzino - Ministru de Interne; având ca miniştri pe d-nii General G. Manu la resbel,
General Iacob Lahovary la externe, Take Ionescu la Finanţe, Ion N. Lahovary la Domenii,
Ion C. Grădişteanu la Lucrările Publice, M. Vlădescu la Culte şi Instrucţiune Publică şi
A.A.Bădărău la Justiţie. În prezenţa prefectului judeţului Romanaţi Ion Brabeţianu, a
primarului oraşului Mihail Bibian şi a întregului Consiliu compus din d-nii Ion T.
Brătăşanu, A. Popescu,I. Mărculescu, dr. Iulian, V.T.Oroveanu, Const. Pavlidi,
C.I.Radovici, St. Borcescu, V. Diaconescu şi G.I.Lăzărescu, având ca secretar pe dl.
Dimitrie Theodorianu s-a făcut sfinţirea începerii lucrării de către preotul Toma Popescu şi
s-a semnat de toţi cei de faţă acest act comemorativ care se va păstra în arhiva
municipalităţii locale drept îndemn şi râvnă pentru generaţiunea viitoare şi pentru pururi
amintire a acestui act de mare însemnătate”[urmează semnăturile prefectului, primarului,
consilierilor].
A fost consilier la Curtea de Conturi, delegat prin D.R. 4027 din 1910 dec. [ M. I.,
1934, dos.2, f.56 v ]. În 1905 era decan al Baroului Romanaţi.
Profesorul şi colecţionarul caracalean Ilie Constantinescu povesteşte cum a apelat
la ajutorul lui I. Brabeţianu spre a interveni la ministrul Take Ionescu pentru a obţine o
catedră de istorie sau geografie la Craiova în 1899 [11].
Ca prefect a fost un bun organizator iar cu ocazia dezvelirii statuii lui H.G. Lecca
de la Caracal, ziarul Romanaţul din 2 ianuarie 1927 se întreba: ,, Numai pe H. Lecca îl are
Caracalul şi judeţul Romanaţi şi care ar merita atâta recunoştinţă de a i se ridica o statuie?
Nu. Sunt şi alţii pe care oraşul, cel puţin, nu trebuie să îi dea uitării, ei dând dovadă de mari
însuşiri cetăţeneşti prin iubirea şi munca lor binefăcătoare pentru acest oraş. Cine poate
uita pe Filipescu, pe Poroineanu, pe Brabeţeanu sau pe Şuculescu?”
Nu cunoaştem data decesului, dar în 1928 era amintit ca decedat.
NOTE:
1. www. Biblacad.ro
2. Monitorul Oficial, nr. 129, din 13 Iunie 1878.
3. Monitorul 0ficial, nr.101, din 5 Mai 1879, pag. 2490.
4. Monitorul Ofcial, nr. 220, din 1 Ianuarie 1882.
5. Monitorul Oficial, nr. 266 din 28 Fevruarie 1882, pag. 8524.
6. Monitorul Oficial, nr. 9 din 12 Aprilie 1883.
7. Monitorul Oficial, nr. 240 din 5 Fevruarie 1884
8. Marcel I Brabeţeanu, inginer. ,, În baza dispoziţiunilor – decretelor legi Nr.3052 din 5
Septembrie şi Nr.3072 din 7 Septembrie 1940,
Se acordă brevet de invenţiune’’, pentru ,, Procedeu pentru tratarea cu cărbune la temperatură înaltă
a corpurilor metalifere’’, D-lui Marcel Brabeţeanu ( Monitorul Oficial nr.201/ 29 august 1942 ). În
27 aprilie 1944 este numit director al ,,TEXO’’, Fabricile unite de tricotaje S.A. Căsătorit cu Maria
Eufrosina Odette Pangrati, la 13 febr. 1946, în Bucureşti. Încetat din viaţă în oraşul Victoria, la
27.V.1957. Act. Nr. 8 conform comunicării nr.8 a Sfatului Popular oraş Victoria.
9. Victor I Brabeţianu. Căsătorit cu Angela Grigorescu în Bucureşti,la 7 octombrie 1933.

Diplomat de carieră ( Consilier de legaţie la Roma în 1936, Ministru Plenipotenţiar ). În
1952 a fost,,epurat’’. Într-o menţiune pe tabelul cu demnitarii propuşi pentru munca forţată
în ,,coloniile de muncă’’, se semnala ,,că se manifestă duşmănos regimului’’(
www.cnsas.ro ). Se pare ( informaţie nesigură ce trebuie verificată ), că a făcut sport de
performanţă, jucând în echipa naţională de rugby a României , în meciurile din 1919, în
competiţia Jocurilor Interaliate ( S.U.A. – România, 21-0; Franţa – România, 48-5
). Decedat, actul de deces nr.348 din 22 februarie 1974, înregistrat la Comitetul Executiv al
Consiliului popular al Municipiului Bucureşti.
10. Col. autori – Prefecţii judeţelor Olt şi Romanati. Album documentar, Slatina 2014.
11. Paul Emanoil-Barbu- ,,Notele memorialistice ale profesorului Ilie Constantinescu”, Ed.
Alma, Craiova, 2012, p.54, 63,
De la Spineni la Ierusalim. Călătoriile lui Badea Cireşeanu la Locurile Sfinte (IV)

dr. Badea Cireşeanu
Dr. Badea Cireşeanu este autorul monumentalei lucrări ,,Tezaur Liturgic” apărut în trei
volume în anul 1910. Născut la 16 mai 1859 în satul Vineţi din comuna Spineni-Olt (m. 1919)
a fost un călător neobosit în scopul cunoaşterii vieţii monahale şi a vetrelor credinţei
ortodoxe, publicând în revista ,,Biserica Ortodoxă Română” (1906-1907) însemnările sale de
călătorie . Profesor şi decan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, a condus ziarul ,,Vocea
Bisericii” (1894-1896) şi a fost redactor al publicaţiei ,,Biserica Ortodoxă Română”.
Mărturiile sale dovedesc pe lângă talent literar şi grija pentru detaliul istoric fiind utile
cercetătorilor de azi. Textul se reproduce cu grafia originală. Intervenţiile noastre au fost
încadrate între paranteze drepte. Titlul aparţine redacţiei noastre iar subtitlurile aparţin
autorului.
Pe mare de la Sfântul Munte şi până la insula Rodos
Luni 2 august după ce am mai văzut încă odată întocmirea

schitului nostru Prodomul, m-am pregătit de plecare spre
Ierusalim. Era nevoe deci să mă reîntorc în micul port
mănăstiresc Dafne, şi de aici să iau vaporul spre cetatea
profetului David. Sunt două căi pentru a veni din schitul
Românesc la Dafne: sau mergând prin Carea de unde
venisem, ori trecând pe lângă mănăstirea Sf Ana. Părintele
egumen Antipa voea să mă scutească de greutatea
drumului, şi-mi pregătise barca ca să mă duc până în port.
Dar vântul ce sufla cu putere în acea zi, îmi făcu imposibilă
Dr. Badea Cireşeanu.
plăcuta călătorie pe vasul

plutitor, şi pentru aceasta m-am
hotărât să pornesc pe uscat în
direcţia mănăstirei Sf. Ana. În
acea zi, pe la ora 11 ½ după
amează, luându-mi rămas bun
de la fraţii noştri din Prodrom,
am plecat spre numitul port,
călare pe catâr. Părintele Pimen
Ieromonahul, care îşi zicea sieşi
Schitul Prodromul.
păcătosul, m-a însoţit până la Dafne. Armânul Anastase Zega din Macedonia care
petrecuse la Sfântul Munte vr-o două săptămâni, mergea şi el cu noi spre micul port
mănăstiresc, pentru ca de aici să plece în ţara lui. Noi trei inşi călărind la deal, ne suirăm în
vârful unui munte, nu tocmai înalt şi mai privirăm încă odată în vale, schitul Prodromul,
Lavra, precum şi alte sfinte locaşuri. Era o privelişte măreaţă, iar timpul era destul de
frumos. O răcoare plăcută şi înviorătoare ne înveselea sufletul. Adierea lină şi dulce a
vântului, pe un soare căldicel, ne împuternicea să purtăm povara călătoriei. Părintele Pimen
ne da toate desluşirile trebuitoare asupra celor ce vedeam. Aici, zicea Cuvioşia sa, a păscut
turma de ţapi marele Ioan Cucuzel; colo, cânta el un viers puternic şi plin de dulceaţă; iar
în acel loc, a fost auzit de un părinte care a dus vestea în Lavră despre glasul acestui
modest păstor. Şi aşa, pe rând, ne istorisea călăuza noastră, toate faptele monahale
petrecute pe unde treceam. Vocea lui liniştită şi blândă, felul plăcut cum arăta cele
petrecute odinioară pe calea noastră, ne făceau să ascultăm pe părintele Pimen cu toată
luarea aminte. Eu şi Armânul, îl rugam să ne dea desluşiri până şi asupra celor mai mici
lucruri ce le întâlneam în drumul nostru. Este foarte plăcută o călătorie, când călăuza
cunoaşte în amănunţimi tot ce s-a petrecut în vremuri vechi pe acel drum şi mai ales când
ea are darul de a îmbrăcă istorisirea într-un colorit firesc.
1.Sfânta Ana. Iată că se văd în partea stângă lângă mare, turlele mănăstirei Sfânta Ana.
Această mănăstire este aşezată într-o vale adâncă, unde se poate străbate cu greu numai cu
piciorul. Şi părinţii de aici trăesc în mare strâmtorare din cauza locului stâncos şi
neproductiv. Tot ceea ce le trebue pentru hrană, ei aduc din depărtări numai pe umerii lor.
În ziua Sâmbetei părinţii din acest sfânt locaş merg în târguşorul Carea, ca să-şi vândă
lucrul mânelor lor d. e. cruci, cuculioane, linguri, englopioane, iconiţe şi alte obiecte
călugăreşti. Preţul câştigat îl întrebuinţează pentru cumpărarea hranei lor şi pentru
întreţinerea chinoviei. Aici cânta odinioară ieromonahul Nectarie, român din Moldova,
despre care am mai vorbit, şi aici petrecea el vieaţa pustnicească înainte de înfiinţarea
schitului nostru Prodomul. Drumul dela Prodromul şi până la Sfânta Ana este bun; când
sue; când coboară; iar într-un loc am găsit şi un izvor cu apă rece unde ne-am potolit setea.
Dar de la Sfânta Ana înainte, încep prăpăstiile, cu râpe şi poteci colţuroase. Din cauza
drumului vestit prin asprimea lui, am descălicat de pe catâri şi înaintam cu multă greutate.
Eu am mers pe jos până la mănăstirea cuviosului Pavel. Părintele Pimen ne spunea că
făcând cineva câteva drumuri pe aici, se curăţă de păcate. În adevăr, mult am călătorit în
lume; dar ca cel de la Sfânta Ana, rar mi s-a întâmplat să văd. Pe catâri nu se poate călări;
pe picior, colţurile de piatră spintecă încălţămintea. Aşa am mers până la apusul soarelui,
când am sosit la mănăstirea cuviosului Pavel Aghioritul-atonitul.
2.Mănăstirea cuviosului Pavel. Această sfântă chinovie este aşezată într-o vale, pe malul
mărei despre mează zi a sfântului Munte. Încongiurată de grădini cu legume, mănăstirea
are una dintre cele mai frumoase poziţiuni. Deşi era seară, totuşi noi nu am rămas să ne
odihnim aici până a doua zi, ci am mers mai departe. Trecând pe lângă moara mănăstirei şi
prin ţinuturile sfântului locaş, ne-am coborât până la mare. Abia aici suindu-mă pe catâr,
iarăşi am descălecat, şi am început a ne sui la deal pe o potecă îngustă. Începuse să plouă

mărunt şi era întunerec. Pe la ora 7 jumătate seara am sosit la mănăstirea Dionisiu, adică a
cuviosului Dionisie, înfiinţătorul chinoviei.
3.Mănăstirea Dionisiu. Udaţi de ploae şi cam friguroşi, am fost primiţi prea bine la
mănăstire. Seara ni s-a dat cina călugărească, făcută cu legume din partea locului. A doua
zi, marţi 3 August, sculându-ne de dimineţă, am vizitat noi 3 inşi, pe egumenul mănăstirei.
Acesta era un bărbat cuvios şi plin de inteligenţă. În mănăstirea cuviosului Dionisie a
petrecut sfântul patriarch Nifon (m. 1508), ultimele zile după ce a fost mâhnit de Radu al
IV cel Mare (1496-1508). Dar Neagoe Basarab (1512-1521) îşi puse în gând să aducă în
ţară moaştele sfântului Nifon. Trimise deci la sfântul Munte pe mai mulţi boeri, spre
împlinirea pioasei dorinţe a Domnului. Fiind aduse sfintele moaşte în ţară, au fost primite
de Domn şi de tot poporul cu multă evlavie. Drept recunoştinţă, Neagoe a dăruit mănăstirei
Dionisiu mai multe daruri bogate, cum şi un sicriu de argint împodobit cu aur şi pietre
scumpe, având pe el chipul sfântului Nifon. După ce am vizitat pe egumenul mănăstirei
Dionisiu, am mers şi am vizitat mormântul unde fusese aşezat sfântul Nifon, apoi am intrat
în biserica cea mare şi am sărutat moaştele sfinţilor aflaţi în acest locaş. Ni s-a arătat aici
sicriul foarte frumos lucrat, dăruit de Neagoe; într-ânsul se păstrează moaşte sfinte. Iar pe
păreţi văzurăm în partea dreaptă, chipul zugrăvit al lui Neagoe şi al soţiei sale Despina.
Pentru că drumul pe uscat este tot aşa de greu de aici şi până la Dafne, ca şi dela Prodrom
şi până la mănăstirea Dionisiu, egumenul acestei chinovii avu bunătatea să poruncească ca
să fim duşi pe apă, cu barca mănăstirei până în port, mai ales că şi vântul încetase. După ce
mai umblarăm prin mănăstire şi admirarăm zidăriile uriaşe făcute în vechime în timpuri
mai bune, luându-ne rămas bun dela părinţi, la ora 9 de dimineaţă, ne suirăm în barcă.
Luntraşi erau 3 călugări puternici.
4.Mănăstirea Grigoriu. În drumul nostru pe mare, ne oprirăm ca să vedem şi mănăstirea
Grigoriu, adică a cuviosului Grigorie atonitul, întemeetorul acestui sfânt locaş. Eşind din
barcă, ne urcarăm în această mănăstire aşezată lângă mare, şi apoi intrarăm în biserică să
ne închinăm. De aici intrarăm în trapeză unde ni se servi cafeaua cu apă rece. În timpurile
vechi, masa din această mănăstire, după cum mi s-a spus, nu se ridică niciodată.
Ospitalitatea de aici era vestită în sfântul Munte. Acum lipsa de mijloace este vădită şi aici
ca şi în toate aşezămintele atonite. Cu toate acestea şi acum o mulţime de săraci mişuesc
prin sfântul Munte, cerşind merinde şi adăpost. Călugării deşi nu sunt bogaţi, totuşi
împărţesc puţinul lor avut cu aceşti săraci călători. După ce mai umblarăm prin chinovie,
ne coborârăm la mare şi suindu-ne în barcă pornirăm mai departe. Călătoria pe apă în
micul vas mănăstiresc, aşa cum am făcut-o noi, ne-a fost plăcută. În stânga ochiul nu
întâlnea decât luciul întins al mărei; iar în dreapta pe coasta Muntelui sfânt, se vedeau
numai locaşuri sihastrice, fiecare având istoricul său.
La ora 11 înainte de amează, am sosit în portul Dafne. Părintele Teodosie
Soroceanu cu vreo câţiva părinţi din ascultarea Cuvioşiei sale, mă aşteptau aici, ca să ne
luăm rămas bun. În hanul din port am ospătat toţi dorindu-ne unul altuia tot binele. Ei îmi
doreau putere şi răbdare, mai cu seamă că aveam să fac o lungă călătorie de 8 zile numai
pe apă, până să ajung la Iafa.
***
În ziua mai sus arătată, după ce mi-am cumpărat bilet de vapor pentru linia maritimă
Dafne-Iafa, m-am despărţit de amicii mei din sfântul Munte şi m-am suit pe vaporul rusesc
Lazarev. Numele acesta s-a dat marelui vas plutitor, pentru aducerea aminte de generalul
rus Lazarev, distins prin vitejia lui în războiul din Crimeea.
5.Oraşul Tesalonic. La ora 6 seara, am pornit cu acest vapor din Dafne spre oraşul
Tesalonic. După ce am trecut noaptea pe lângă peninsula Casandra, a doua zi, Miercuri 4
August, ora 5 dimineaţa, am sosit în portul oraşului Tesalonic din Macedonia.
Oraşul acesta are un trecut foarte bogat în fapte eroice şi pioase. Regele
macedonean Casander (309-297 înainte de Christos), îl măreşte, înfrumuseţează şi îl
populează cu locuitori, numindu-l după soţia sa Tesalonica. Mai înainte se chema Terme.
Situaţia strategică şi comercială făcu în vechime ca oraşul Tesalonic să fie în aceste părţi al
II-lea după oraşul Corint. Romanii ocupând Macedonia, o împărţiră în 4 ţinuturi mari.
Oraşul Tesalonic era pe timpul Mântuitorului capitala ţinutului al II-lea, cu reşedinţa unui
pretor şi a unui questor. Locuitorii erau de origine greacă, iudaică, romană, armeană, etc.,
veniţi din cauza câştigului mare ce se putea face pe mărfuri. Judeii erau numeroşi şi aveau
sinagoga lor (Fapt. Apost. 17,1). Nici mai târziu oraşul Tesalonic nu şi-a pierdut din
importanţa lui deşi a fost supus la multe nevoi. La anul 1430 îl cuceriră Turcii şi îl întăriră
cu fortăreţe. Astăzi oraşul acesta este al doilea după oraşul Constantinopole ca populaţie şi
neguţătorie. Se vede însă că starea bună materială aduce cu sine şi desfrânarea, căci bogăţia
acestui oraş făcea ca şi locuitorii lui să nu fie tocmai cuminţi. Pentru aceea Lucian în
satirele sale, nu prea vorbeşte bine de Tesalonicieni. Sfântul Apostol Pavel vine în acest
oraş în călătoria lui a II-a (Fapt. Apost. 17,1), şi înfiinţează o comună creştină de păgâni şi
iudei (I Tesal. 1,9; Fapt. Apost. 17,1); iar în a III-a călătorie îl mai cercetează încă odată. El
trimite două epistole foarte frumoasă unor locuitori convertiţi la creştinism.
Coborându-mă din vapor, m-am îndreptat cu barca spre ţărm ca să-mi cumpăr de
ale mâncării. Eşind în oraşul Tesalonic, aproape aceeaşi învălmăşeală mi s-a părut, ca şi în
Constantinopole. Oameni mulţi, strigări de mărfuri, bazare turceşti, prăvălii orientale am
văzut pretutindenea. Eu însă nu m-am oprit la acestea, ci m-am dus mai întâi la vechea
biserică Sfântul Dumitru, închinată marelui martir cu acest nume, care a pătimit pentru
credinţa creştină în zilele crudului Diocleţian (284-305). Pentru că sfântul Dimitrie era din
Tesalonic, de aceea i s-a ridicat în amintirea lui acest sfânt locaş. Biserica, astăzi prefăcută
în moschee turcească cu minarete, este zidită în timpul împăraţilor bizantini, în forma
bazilicelor romane, fără bolte şi cupole. Este aşadar construită într-un stil foarte vechiu, dar
măreţ şi bogat. Tavanul ei este orizontal, făcut din lemn. De şi întreţinut foarte rău, totuşi
locaşul acesta mare şi luminous mai păstrează întru câtva semnele strălucirii sale de
odinioară. După ce am intrat în acest măreţ edificiu, un Turc de neam creştin, custode al
monumentului, cu multă evlavie mi-a arătat mormântul sfântului Dimitrie, aşezat în
biserică, având o lespede de piatră d-asupra. Turcul îmi dădu pământ dela mormânt, apoi
măsură mormântul cu o sfoară, pe aceasta o întinse în unt de lemn şi mi-o încredinţă cu
toată cuviinţa. După aceea mi-a arătat cu deamănuntul ornamentele vechi ale
monumentului, cum şi întocmirea lui lăuntrică.
Eşind din biserică, m-am îndreptat spre centrul oraşului să văd mişcarea
comercială. Oraşul este locuit acum de Turci, Greci, Aromâni, Sârbi, Bulgari, Evrei, ş.a. El
are înfăţişarea oraşelor turceşti. Moschee musulmane, fortăreţe vechi, cazărmi, se văd în
oraş ca şi pe dealurile vecine. După ce am ospătat în oraş, mi-am luat ceva de trebuinţă
pentru hrană şi apoi m-am dus la vapor. În aceeaşi zi, la ora 1 după ameaza, am pornit, cu
acelaşi vas plutitor cu care venisem, mai departe spre oraşul Smirna. O companie
musulmană de soldaţi turci plecând cu un vapor turcesc spre Asia Mică, muzica militară
cântă pe acel vapor, la plecarea soldaţilor, mai multe imne turceşti eroice. Drumul nostru
pe mare fu plăcut, marea liniştită şi priveam cu bucurie în toate părţile frumuseţile fireşti.
6.Oraşul Smirna. Joi 5 August, ora 3 dimineaţa, în drumul spre Smirna, a început o furtună
pe mare, dar nu tocmai periculoasă. Cu toate acestea călătorii de pe vas erau disperaţi.
Femeile şi bărbaţii împreună se plângeau din cauza răului de mare. Nici eu nu am scăpat
neatens de această boală. Pe la 7 ore dimineaţa, încetând furtuna, ne-am căutat şi noi
liniştea, cu toate că urmele boalei erau zugrăvite cu culoarea galbenă pe feţele noastre. Cu
încetul ne apropiarăm de Smirna, oraş pe care îl mai văzusem şi în vara anului 1899.
Aproape de această localitate, am numărat din vapor multe grămezi de sare, scoase din
mare, vreo 138, aşezate pe uscat de-a lungul ţărmului stâng al apei. Asemenea grămezi mai
văzusem şi în vara anului 1899. De aici se extrage multă sare şi se trimite spre părţile unde
nu sunt saline. Oraşul este aşezat în formă de amfiteatru în fundul golfului său lung de 48
kilometri. El este cel mai mare port al Asiei Mici, înconjurat de grădini cu fructe, de un
gust foarte delicios. Foarte frumos se vede oraşul din depărtare de pe vapor.
La ora 1 după amează, vaporul nostru a sosit în portul oraşului. Eu nu am putut
însă să ies la uscat, deşi am încercat aceasta; furtuna în port era aşa de ridicată, în cât cu
părere de rău am rămas tot în vapor. Barca mea neputând străbate distanţa până la ţărm,
m-am înapoiat în vapor, mulţumindu-mă cu cele ce văzusem în anul mai sus amintit.
Oraşul Smirna sau Ismir cum îi zic turcii, este foarte vechi. El este departe de
Constantinopole cu 400 km. Astăzi are 300 mii locuitori, buni industriaşi şi neguţători
iscusiţi. Partea oraşului de lângă chei este măreaţă; iar strada ,,Franca” are casele cele mai
frumoase, pentru că aici locuiesc bogătaşii. Comerţul se face pe o scară foarte întinsă cu
fructe, sare, covoare, cu mărfuri aduse din Asia, etc. Mătasea şi ţesăturile de tot felul sunt
articole principale ale localităţii. Toate naţiunile europene mai însemnate au consuli în
Smirna. Francezii sunt foarte numeroşi în acest oraş. Mulţi credeau în vechime că
renumitul Omer s-a născut în Smirna; critica serioasă însă a înlăturat această credinţă,
rămânând problema asupra naşterii marelui poet încă nedeslegată. Înfiinţarea oraşului se
zice a fi a unor locuitori veniţi în vechime din apropiere şi anume din Efes. Deşi Smirna în
toate timpurile a fost în stare înfloritoare, totuşi nu s-a putut asemăna Efesului, dar nici
chiar Miletului. Oraşul a fost în vechime cucerit de Lidieni, distrus de aceştia şi apoi rezidit
din porunca lui Alexandru cel Mare. Sub Tiberiu a suferit stricăciuni mari din cauza
cutremurului şi a ciumei. Marcu Aureliu l-a rezidit, a înfiinţat într-însul o şcoală de
oratorie şi a încurajat comerţul. În anul 1084 Smirna a fost smulsă de turci de sub Imperiul
Bizantin; însă împăratul Ioan Duca a recucerit-o în anul 1097. Turcii au smuls-o din nou în
anul 1332; creştinii au luat-o înapoi în anul 1344; apoi în anul 1402 a căzut în mâinile lui
Tamerlan, hanul tătarilor; iar în stăpânirea turcilor a căzut definitiv în anul 1424, sub a
căror ocârmuire se află şi astăzi. Aici . pe un deal în apropiere de oraş, a fost ars pe rug
Policarp, episcopul Smirnei. Eusebie istoricul ne spune că biserica smirneană a scris o
epistolă bisericii din Pont prin care i-a făcut cunoscut arderea de viu pe rug în oraşul
Smirna a lui Policarp, episcopul acestei cetăţi (155-166) pentru că nu a voit să se închine
statuii cezarului Antonius Pius. Iată un fragment din textul acelei epistole: ,,Sutaşul… arse
corpul lui Policarp după obicei (din ordinul lui Filip, guvernatorul cetăţii); iar noi (pioşii)
adunarăm oasele lui care ne erau mai scumpe decât pietrele preţioase, şi le-nchiserăm cu
evlavie într-un loc unde Dumnezeu ne va hărăzi să ne adunăm cu bucurie pentru a sărbători
ziua martirajului său, spre a-i venera memoria şi a îndemna pe alţii prin pilda sa, ca să
urmeze virtuţile sale” (Eusebie- ,,Istoria bisericească”, cartea a IV-a, cap. 15).
7. Oraşul Smirna în zilele noastre. În vara anului 1899 când am mai cercetat acest oraş, am
suferit aici o mare căldură, aşa încât numai către seară puteam să merg pe cheiul mării ca
să mă răcoresc. O căldură aşa de mare ( 35 de grade la umbră) nu am suferit nici în Africa
nordică. Mi-era imposibil să scriu ori să-mi compun notele călătoriei mele. Puţinele fructe
ce mâncam îmi făceau mai mult rău decât bine, deşi erau foarte frumoase şi de un gust
plăcut. Se ştie dealtfel că Smirna cu împrejurimile sale este patria fructelor; mă feream
însă să mă lăcomesc la aceste roade ispititoare şi ieftine, ca nu cumva să plătesc scump
deliciul lor, în aceste locuri streine.
Casele cele mai frumoase, după cum am zis, sunt cele de pe strada ,,Franca” .
Vestibulele lor sunt mari şi lucrate numai în marmură pentru a ţine răcoare în timpul
verii.Toate casele acestea au grădini bogate , împodobite cu arbori orientali; fântânile cu
apă încă nu lipsesc din grădini şi din locuinţe. Casele acestea sunt numai joase, fără să aibă
două rânduri (caturi) de camere; ferestrele sunt mari cu grile de fier foarte frumos lucrate.
Strada este curată şi prea bine pardosită cu piatră cubică. Nu tot oraşul însă este curat şi cu
clădiri măreţe; cartierul musulman, ridicat pe deal către cetate, este urât şi neîngrijit.
Cât am fost în Smirna m-am dus şi în catedrala mitropolitană grecească. Intrarea în
curte se face pe sub o clopotniţă nouă de marmură şi piatră foarte frumos lucrată.
Clopotniţa are în faţa ei un orologiu de soare şi altul mecanic european. În curte am
numărat 9 morminte în care sunt îngropaţi mitropoliţi de pe vremuri. Am intrat apoi în
biserica catedrală care nu este nici mare nici înaltă; ea este zidită la finele secoului al
XVIII–lea pe când în Smirna era încă mitropolit Grigorie, mai târziu patriarh al
Constantinopolului (m. 1821). Stilul bisericii este întocmai ca acela al catedralei
patriarhale din Constantinopole. Catapeteasma are numai un rând de icoane deasupra celor
împărăteşti. În biserică mi s-a arătat între alte odoare frumoase şi un bogat epitaf dăruit de
ţarul Alexandru al III-lea. Femeile au locul lor pentru rugăciune, sus la ,,catehumenă”,
împrejmuită cu zăbrele de lemn. Aici e reşedinţa mitropolitului grec ,,al Smirnelor”.
Umblarea obişnuită mi-a fost pe cheiul mării unde am aflat şi puţină răcoare adusă
de apă. Câteodată însă, apa de pe lângă dig scoate un miros nesuferit; atunci locuitorii
renunţă la preumblarea pe aceste locuri. Tot pe chei, pe o casă mare, fâlfâia tricolorul
românesc, la vederea căruia am simţit o mândrie naţională şi un curaj firesc ştiindu-mă în
apropierea reprezentantului nostru; acolo era consulatul românesc.
Bogătaşii din Smirna, în timpul verii, locuiesc ziua mai mult în vestibulele lor
mari şi răcoroase. Acum înţeleg eu pentru ce în oraşul Pompei din Italia, acoperit cu lavă
în anul 79 d. Chr., se văd la casele ce se dezgroapă de sub lavă, vestibule mari colorate cu
roşu şi pardosite cu mozaic înflorat. Pentru răcoare se făceau acestea şi grădinile cu flori
din împrejurime, stropite cu apă din fântâni.
În Smirna am străbătut cu tramvaiul cu cai oraşul de la o margine a lui până la
cealaltă. Cămilele legate în şir câte 7-8, străbat oraşul cu mărfuri asiatice. Cât e de
puternic, blând şi răbdător animalul acesta! Piaţa oraşului e bogată în tot felul de lucruri
pentru hrană şi pentru trai. Comerţul e foarte animat; fructele sunt multe, frumoase şi
ieftine. Traiul aici ca şi în tot orientul nu este scump. Pe strade se văd tot felul de oameni
cu porturile lor originale: turci, greci, armeni, evrei, francezi, ş.a. Europenii au şcoale
frumoase şi aşezăminte bine întocmite. Pe dealurile din apropiere se văd fortăreţe turceşti,
precum şi ruinele templelor vechi păgâne s[pre] e[xemplu] al Cibelei, al Fortunei, al lui
Joe, ruinele unui teatru, ş.a.
8. Insula Chio. Joi 5 august, ora 6 seara am pornit mai departe cu acelaşi vapor. Noaptea la
o depărtare de 88 kilometri de Smirna, am trecut pe lângă insula Chio, fără să ne oprim. Şi
aceasta ca şi Smirna se credea că este patria lui Omer. După moartea acestui poet, mai
multe ţări se lăudau că sunt patria lui. Pe când trăia Omer, în orice parte se arăta el, era
gonit şi dispreţuit; ca toţi oamenii mari însă, numai după moarte a fost cinstit şi mult
lăudat. În vechime Chio era puternică; ea a dat 100 de corăbii, armate cu 40 de războinici
fiecare, aliaţilor greci împotriva perşilor. Corăbierii din Chio se luptară bărbăteşte.
Locuitorii de acum ai insulei, degeneraţi de multe cotropiri străine, schimbară cu totul
caracterul lor războinic. La anul 1694 intrară turcii în stăpânirea insulei. Astăzi cei mai
bogaţi neguţători insulari sunt cei din Chio. Îninte de revoluţia de la 1821, Chio avea 100
mii de locuitori; dar atunci mulţi dintre ei fură măcelăriţi iar parte din ei fură duşi în robie
de turci. Astăzi populaţia este mică şi săracă; casele frumoase de altădată sunt acum ruine.
Insula produce portocale, lămâi, sacâz, ş.a. O verdeaţă frumoasă se vede aici totdeauna.
Când am trecut noaptea cu vaporul pe lângă insulă, multe lămpi se vedeau acolo. Câte
cugetări se deşteaptă în călător când are o asemenea privelişte streină.
9. Insula Cos. Vineri dimineaţa, 6 august, în drumul nostru pe apă spre insula Rodos, pe la
răsăritul soarelui trecurăm cu vaporul printre nişte stânci de piatră foarte periculoase pentru
corăbii şi pentru tot felul de vase plutitoare. De aceea, trecerea pe aici se face numai ziua.
Priveliştea acestor insule este măreaţă dar şi sălbatică. Stâncile sunt uscate, colţuroase şi
pârlite de soare. Insulele mai mari sunt locuite de oameni; aceştia trăiesc pe lângă marginea
insulelor şi se ocupă cu scoaterea din mare a bureţilor, scoicilor şi tot felul de producte
acvatice pe care le trimit spre vânzare în Europa şi în alte continente. Ei se afundă pentru
scoaterea lor la mari adâncimi. La ora 10 a.m. trecurăm pe lângă oraşul Cos, capitala
insulei cu acelaşi nume, însă turcii îi zic acestui oraş ,,Istanchioi”. În insulă sunt acum vreo
12000 de locuitori. Aici s-a născut Hipocrat, părintele medicinei, Apelles (sec. al IV-lea a.
Chr.), cu toate că unii susţin că acesta s-a născut în Siracuza Siciliei. Despre vestitul pictor
Apelles, zis şi ,,Rafael al antichităţii” ştim că a trăit la curtea lui Alexandru cel Mare. De la
dânsul au rămas tablouri cu chipul marelui cuceritor şi alte lucrări de valoare. Unii însă
spun că Apelles s-a născut în Efes. Asupra lucrărilor sale picturale se povestesc diferite
împrejurări. Oraşul Cos este aşezat lângă apa mării; pe la marginea lui am văzut fortăreţe,
moscheie, geamii, case mari şi grădini cu pomi. În vechime erau în insulă şi două temple:
Unul al lui Esculap şi altul al Venerei.
10. Insula Rodos. Tot mergând înainte, pe la ora 3 după amiază întâlnirăm în drumul
nostru- oraşul Rodos, populat după cum ni s-a spus în vapor, cu 48000 de locuitori,
capitala insulei cu acelaşi nume. Insula Rodos, aşezată în Marea Mediterană, are 70
kilometri lungime şi 23 lăţime. Clima este dulce dar vara foarte călduroasă; pământul fertil,
însă necultivat. Insula a fost în vechime mult timp pustie şi plină de şerpi, de unde şi
denumirea veche a ei a fost ,,Ofiusa”, adică ..Şerpăria”; mai târziu s-a numit Rodos după
numele unui grec cu acelaşi nume. Oraşul Rodos, capitala insulei, a fost zidit prin secolul
al V-lea înainte de Christos. Aici era şcoala de pictură a vestitului Protagen (secolul al IV-
lea), care făcu tabloul lui Alexandru cel Mare, al vânătorului Ialys, etc. Demetru Poliorcete
a cuprins insula în anul 305 (a. Chr.), fără să o poată cuceri. Mahomed al II-lea a voit şi el
să o coprindă dar nu a reuşit; abia Soliman al II-lea a cucerit-o definitiv în anul 1522.
Aici era şi Colosul din Rodos, adică o mare statuie de aramă a lui Apolon sau a
soarelui, aşezată la intrarea în port. Statuia era aşa de înaltă încât, zice-se, pe sub ea puteau
trece cele mai mari corăbii. Un cutremur mare a dărâmat colosul pe la anul 288 a. Chr. Şi
şezu culcat 960 de ani, adică până la anul 672 d. Chr. când califul Maiovias vându arama
colosului unui evreu care încărcă 900 de cămile. Statuia era înaltă de 50 picioare şi se
lucrase la ea 12 ani. Pe timpul lui Omer, în insula Rodos înfloreau 3 cetăţi: Lindus,
Camisus şi Ialisus.
Nici o insulă din arhipelag nu are o poziţiune mai încântătoare ca insula Rodos.
Populaţia de aici o compun astăzi în majoritate turcii, grecii şi evreii. Aici îşi are reşedinţa
un guvernator turc care administrează întregul arhipelag. Oraşul Rodos e aşezat pe o terasă
frumoasă; casele sunt cu 2 caturi, învelite cu olane. Vegetaţia bogată şi grădinile frumoase
împodobesc acest oraş: lămâi, portocali, rodii, ş.a. se află cu îndestulare în grădini. În port
erau 8 vapoare turceşti de război cum şi 2 vapoare de război englezeşti. Vaporul nostru nu
s-a oprit nici aici, ci a înotat mai departe.
(va urma)
ADA UMBRĂ- 130 de ani de la naştere

Floriana Tîlvănoiu
Binecuvântat este ţinutul românesc! Binecuvântat de Dumnezeu cu meleaguri pitoreşti

încărcate de istorie, ape cristaline care curg
repezite printre stâncile munţilor şi tulburi spre
câmpie unde se revarsă în albii largi şi
încăpătoare, binecuvântat cu bogăţii nenumărate
şi munţi îmbrăcaţi în păduri seculare, plin de
râvnite avuţii interioare.
Dar cel mai mult este binecuvântat cu oameni cu
har. Dacă am încerca să facem o selecţie care
zonă geografică a ţării a dat cei mai însemnaţi
oameni cu talent, în mod sigur ne-am încurca în
nume, încercând să săpăm la suprafaţa sau în
adâncimea arealului cultural specific fiecărei
zone.Vom descoperi oameni deosebiţi a căror
operă îşi păstrează viabilitatea în ciuda trecerii
ireversibile a timpului. Este de datoria noastră să
nu lăsăm colbul uitării să se aştearnă peste
aleanurile celor care au avut ceva de spus de-a
lungul vremii.Toate aceste talente, ierarhizate valoric, sunt de luat în consideraţie şi
îndreptăţite a se face cunoscute urmaşilor.
Vom vorbi aici despre un om cu talent considerabil, ai cărui paşi au străbătut
ţinutul oltenesc. Este vorba de mai puţin cunoscuta poetă Ada Umbră, pe numele său
adevărat Eugenia Fl. Ionescu care prin activitatea sa poetică îşi merită locul cuvenit în
galeria scriitorilor şi artiştilor din judeţul Olt alături de Barbu Paris Mumuleanu, Eugen
Ionescu, Ion Minulescu, Mihail Drumeş, Mircea Damian, Petre Pandrea, Virgil
Carianopol, Ion Marin Iovescu, Pan M. Vizirescu, Ion Popescu Negreni, Virgil Mazilescu,
Nicolae Paul Mihail, Spiru Vergulescu... şi lista nu se încheie aici. Rămâne deschisă în
continuare pentru cei din generaţia actuală şi din generaţiile viitoare.
Pe scena creaţiei literare, Eugenia Fl. Ionescu a adoptat două pseudonime: Ada
Umbră şi Ana din Coştilă.
Despre această poetă se ştiu puţine lucruri, însă acest fapt nu-i contestă cu nimic
talentul literar, sensibilitatea artistică, lirismul, toate condensate în poeziile sale într-un stil
personal, după unii cu vagi nuanţe simboliste şi pe alocuri cu sesizabile ecouri din alţi
poeţi, precum D. Anghel sau Elena Farago.
S-a născut la 21 ianuarie 1885 în oraşul Turnu-Severin, judeţul Mehedinţi.Viaţa îi
rezervă un destin greu, marcat pe tot parcursul existenţial de evenimente nedorite. Punctul
de plecare al acestor episoade este chiar copilăria care ar trebui să fie oaza de lumină,
corabia încărcată de joc, fericire, lipsa de griji, refugiul, rezerva de energie a adultului de
mai târziu. Rămâne orfană de la o vârstă fragedă ceea ce în mod evident duce la o copilărie
tristă şi nefericită. Înclinaţia spre învătătură o face pe Ada Umbră să răzbată prin greutăţi
şi să se şcolească. Aşa că reuşeşte ca în anul 1903 să absolve cursurile Şcolii Normale
,,Elena Doamna” din Bucureşti. După absolvire primeşte diploma de învăţătoare şi este
repartizată ca învăţătoare ( institutoare) în comuna Ianca, judeţul Romanaţi, trecând şi prin
alte sate din judeţ- Grojdibodu, Băbiciu.

S-a căsătorit cu Florea Ionescu, un coleg de catedră. Destinul încărcat de
amărăciune îl trăieşte în umbra aspiraţiilor concretizate în versurile sale:
,,Tu vis senin Cu frământări
Te-ai rătăcit Când ape curg
C-aşa ursit Tu visul meu
Şi scris ţi-a fost Te-ai dus, te-ai dus
Fără de rost Spre stele sus...
Al nimănui Biet trai stingher,
Nici chiar al lui Ce n-am nici cer
Să pieri străin Şi nici pământ
Şi-ntr-un amurg Nici flori, nici cânt
Când plâng zefiri Nici Dumnezeu!
Prin trandafiri (Ada Umbră- Tu visul meu)
Şi când sub plopi
Picură stropi
De fremătări
O, cât aşi da să mai visez odată

Frumosul vis ce-mi tremura pe gene O, cât aşi da să mai topesc şi-acuma
Când străbăteam şi crânguri şi poiene . -Cu idealul vremilor trecute-
De-un tainic dor , de stele fermecată. Un singur ceas în sufletul meu bruma;
Pe vârf de plopi broda cu-argint Selene , Şi-albastrul vis pierdut odinioară,

Şi cum plutia senină şi curată, -Învingător al grijilor trecute-
Mi se părea aievea întrupată Un singur cias să mă-ncălzească iară!
Din basmul vechiu –al mândrei (Ada Umbră- O, cât aşi da...)
Cosânzene .
Poezia de debut este intitulată ,,La răscruci” şi a fost publicată în revista ,,Ramuri”.
Aproape întreaga operă literară este îngemănată în volumul de versuri ,,Sub plopi” , volum
apărut la Craiova, în 1916. Colaborează la reviste cu renume precum: ,,Ramuri” (1922-
1923); ,,Flacăra”; ,,Drum drept”; ,,Sburătorul”; ,,Revista noastră”; ,,Luceafărul” ;
,,Năzuinţa” (Revistă tradiţională ce apare la Craiova, lunar-aprilie 1922- mai 1929,);
,, Viaţa literară”.
Starea de spirit care se desprinde din poeziile sale este tristeţea iar din poeziile de
dragoste este evidentă nefericirea unui amor, se pare neîmplinit sau chiar neîmpărtăşit:
...Şi nu mai e nimic cum ştiu Din zarea tristului apus

Căci puse vremea mare O rază-mi mai străbate
În locul dragostei... pustiu,- Şi-o înţeleg: s-au dus...s-au dus
Pe cântece... uitare. Pe veci... pierdute toate!
(Ada Umbră- Apus)
Durerea şi neîmplinirile o pândesc la fiecare pas, până la punctul final. Moare în
floarea vârstei, la doar 44 de ani, bolnavă de ftizie, în data de 8 octombrie 1928 şi este
înmormântată în cimitirul comunei Ianca. De aceeaşi boală necruţătoare la acea vreme,
moare şi soţul său la un interval de timp destul de scurt (28 ianuarie 1930).
Iată reproduse din revistele vremii două necrologuri:

,,Ca funigeii purtaţi de vânt spre largile zări, sufletul celei care a fost poeta Ada
Umbră s-a pornit şi el, într-una din zilele trecute, spre calea neîntoarsă. Podoaba grandios
de bogată a firii din toamna asta frumoasă – risipă de purpură şi aur - i-a oferit cu
munificenţă un decor împărătesc al moarte-i, spre a o despăgubi parcă pentru cât de
zgârcită şi de vitregă a fost cu ea Soarta în scurta-i viaţă.
În cimitirul de sat cu crucile de lemn răsturnate, în care cea mai nouă pârtie prin
buruiana înaltă duce la un mormânt ce n-a apucat încă să se svânte, doarme ,, Doamna
Învăţătoare” cu ochii trişti şi cu inima bună ca pâinea caldă. Pe crucea nou-nouţă stă scris:
,,Eugenia Fl. Ionescu” şi o dată ,,Octomvrie 1928” . Luminiţa, care pâlpâie sfios alături, se
sbate ca bătută de furtună când oftează omul cărunt şi când plânge cu suspine copila
cernită lângă groapă. Şi frunza se cerne cu dărnicie- fum de tămâie şi ploaie de galbeni-
peste mormântul sărac. Modestă i-a fost trecerea printre noi, precum discretă i-a fost şi
plecarea. Căci n-am apucat să-i aflăm sfârşitul decât tocmai după ce vremelnicu-i trup
fusese pecetluit în împărăţia ,,umbrelor” funebre sub o cruce. Iar azi, cu tot regretul, nu
putem împărtăşi deocamdată cititorilor noştri nici măcar câteva notiţe biografice sumare cu
privire la poeta Ada Umbră , învăţătoare în comuna Ianca , judeţul Romanţi. E abia o lună
de când la o scrisoare ce-i adresasem solicitându-i câteva versuri pentru rubrica literară a
,,Arhivelor Olteneşti”, îmi răspundea cele ce urmează:
Stimate Domnule Fortunescu,
Doamna Farago , care pe lângă că e cea mai mare poetă a noastră mai are însă
şi o inimă de aur, purtând de grijă şi codaşilor poeţi cari s-ascund în umbră pentru că nu
sunt decât ,,umbră”, îmi făgăduise şi mie să-mi facă cinstea a mă recomanda D-v. încă de
acum mai bine de două luni de zile. Vinovată de această trecere de vreme am fost tot eu;
căci nu am trimis Doamnei Farago versurile de care fusese vorba. Vai, toată vara am fost
bolnavă şi necăjită: stări care nu mai lasă loc pentru visuri şi poezie. Totuşi, ce
coincidenţă ciudată şi această scrisoare a Dv, pe care poşta mi-o aduse asupra
începutului aceleia la care cugetam de câtăva vreme şi pe care în fine mă hotărâsem să v-
o scriu azi ca să nu mă găsească ceasul al XX-lea cu ea nescrisă. Şi nu de versurile mele
(am bunul simţ al justei măsuri al valoarei lor) aşi fi vrut să vă vorbesc, ci de cu totul altă
chestiune.
Deşi mi-am expiat în umbra acestui sat sărac de mai toate bunele daruri ale lui
Dumnezeu, mai mult din jumătate din zilele mele , am aflat abia acum vreo doi ani că între
Balta Potelu şi Dunăre, într-un loc numit Pietrile s-ar fi aflând sumedenie de rămăşiţe de
aşezăminte omeneşti, din care m-am străduit să adun şi eu vreo câteva. Se poate ca locul
să fie cunoscut în istoria noastră. Se poate iar să fie resturile unui aşezământ mai nou
decât mi s-a părut mie. Eu însă nu l-am găsit nicăieri pomenit, şi de aceea atrăgându-vă
atenţia asupra lui ,vă rog să credeţi că aş fi mult mai mulţumită să dau prilej Arhivelor de-
a scoate la lumină nu pe modesta Ada Umbră din umbra ei cea modestă ci un luminos
punct din istoria cea întunecată a neamului nostru prin aceste locuri. Şi mi-ar fi mai cu
drag aceasta decât un volum întreg de versuri tipărit fără folos la luxoasa editură Ramuri
şi renegat apoi cu totul în sufletul meu.
Pun, cu toate acestea , şi câteva versuri aici. Şi va mulţumesc călduros pentru
atenţie,
Eugenia Ionescu, Ianca, 18 sept. 1928.”
[Necrolog , Revista ,,Arhivele Olteniei”, Anul II, nr. 39-40, sept. –dec. 1928 , p. 523-525)
Versurile de care pomeneşte poeta au fost publicate în revista ,,Arhivele Olteniei”,

Anul VII, ian./febr. 1928, p 525- poezia ,,Strofe”.
Şi revista ,,Ramuri” de la Craiova a ţinut să marcheze despărţirea de poeta de la
Ianca prin aceste cuvinte:
,, Frumoşii ani ai tinereţii ne cheamă când şi când.Şi cum viforul zădărniciei ne-a
împrăştiat în atâtea părţi de lume şi-n atâtea tabere profund streine de ceea ce ne-a încălzit
odată sufletul, tresărim aşa de rar. Vraiştea sufletească deslănţuită peste noi după jertfa cea
mare , a-nfrăţirei , a dus din parodia, căreia îi zicem viaţă, tocmai ceea ce unea odată
într-un gând şi- un dor atâtea grupări de oameni:Solidaritatea. A rupt legături ce făceau
mândria altor generaţii. A lăsat suflete răsleţe în bătaia vânturilor. Şi a-nchinat vameşilor
gândurile cari odată erau întregi ale idealului. Şi la răstimpuri, o notiţă de ziar, un chenar
negru, un dangăt de clopot îţi pomeneşte un nume. O umbră de părere de rău te clatină şi
abia pentru o clipă fiorul altor vremi te cearcă, îţi face cruce ca drumeţul în faţa carului
mortuar: a fost din garda noastră! Copii, pe cari i-a–ntâlnit întâmplarea, i-a-nfrăţit
dragostea de frumos, i-a-ntrămat dorul triumfului, cari în mijlocul celui mai grozav foc
şi-au închipuit că munca lor nu este zadarnică şi au mărturisit crezul lor , înfrăţindu-l cu
vaetele de durere şi cu chemarea la luptă a neamului lor,în Iaşul gloriei şi al inepţiei.
Aşa a fost această grupare de la Craiova, ramuri pline de viaţă pe trunchiul secular
al culturei unui neam iubitor de lumină. Cei care şi-au simţit inima bătând în ritmul
marşului lor de luptă, au venit nechemaţi. Şi fiecare adeziune a modestei forţe necunoscute
încă, înseamnă un pas înainte. Iar cei cari, ademeniţi de mirajul van, s-au abătut pe alte
căi, n-au mai găsit nici tinereţea, nici căldura, nici frăţia ce se cheltuia în jurul acestei
reviste. Şi atunci au înţeles uşurinţa lor.
Câţi au rămas? A furat dintre cei mulţi vanitatea , a furat amăgirea şi a furat cât a
vrut moartea. Cu Eugenia Ionescu, această moarte atât de familiară cu cei aleşi ai noştri, a
plecat mai recent. A plecat fără de zgomot, neobservată, cum neobservată a vrut să-şi
depene firul frumosului ei vis, aceia care-n adânca-i modestie se numea în poezie ADA
UMBRĂ. O blândă şi muncitoare descăliţă de la ţară. S-a apropiat sfioasă de aceste
,,Ramuri” spunându-şi în cântec ce aduce aşa de mult cu al poporului, în mijlocul căruia
sărmana lumina, viaţa ei şi gândurile ei curate.
În colţul meu Ce-n visu-i greu

Sunt floarea uitată-n grădină Păleşte şi fruntea-şi înclină...
Acolo-n umbra satului, bucurându-se de viaţa pe care-o semăna în sufletele tinere, se
însenina cu primăvara care venea:
Ca un izvor
Neistovit
De bucurii
Se adresa vântului crainic în zările albastre:
Vântule dorit, Suflă-mi pe răzoare

Vino frăţioare Cald şi potolit...
Când mai tarziu am citit în clasă volumul ,,Subt plopi”, am cerut unei eleve să fixeze
personalitatea poetei după bucăţile citite. Eu care n-o cunoşteam personal, am văzut că fata
vorbeşte cu uşurinţa cu care vorbeşti de cineva apropiat. Am întrebat-o de-o cunoaşte şi
mi-a răspuns:
-E mama, domnule profesor...
Şi eleva ne-a recitat apoi ,,strofele din zile mari”:
Ca-ntr-un vis temut Scris de-analfabeţii

Ţara nu mai plânge Care mor luptând...
Iată s-a-nceput Crainic dorul meu
Cronica de sânge Cu aripi bolnave
Vast poem al vieţii Suie zări din greu
Într-un singur gând Către Dragoslave...
Şi când eleva, terminând, şi-a şters ochii, a început deodata toată clasa să plângă...
Azi citesc trecerea ei dintre cei ce-au nădăjduit şi poate mai nădăjduiesc să vadă
lumea bună pe care au visat-o odată, aievea.
Si-mi pare rău. Fiorul trecutului de luptă şi solidaritatea de la revista în care acest suflet
ales şi-a publicat primele realizari, mă chiamă. Caut să-l înţeleg cu sufletul de altădată.
Şi-mi dau seama câtă vreme a trecut de atunci.
Cu atâţia dintre cei buni s-a dus şi ea. Şi a fost din garda noastră.”[I.U Soricu
Necrolog în ,,Ramuri”, Anul XXII , nr. 10, noiembrie 1928)
Mai puţin cunoscut este necrologul
apărut în ziarul ,,VREMEA” ce apărea la
Caracal, din 15 octombrie 1928, pagina 2. Iată
reprodus integral acest text prin care sunt
scoase în evidenţă încă o dată calităţile
artistice şi intelectuale ale Eugeniei Fl .
Ionescu: ,, În mai puţin de 40 de zile, cercul
cultural învăţătoresc ,, Ianca” a fost văduvit de
doi din cei mai de seamă membri ai săi; de
Haralambie Diaconescu, preşedintele cercului
, căzut fulgerător, a cărui pierdere a zguduit pe Necrolog apărut în ,,Vremea”
oricine l-a cunoscut şi de d-na Eugenia Fl. (Caracal, 15 oct. 1928).
Ionescu- Ianca.
Premiantă în toate clasele la Azilul Elena Doamna din Bucureşti, unde a învăţat,
D-na Eugenia Ionescu a fost premiantă şi în viaţa socială, între membrii corpului didactic
din care a făcut parte. Muncitoare la clasă, iubindu-şi micii elevi, condusă de o foarte
serioasă cultură pedagogică, D-na Eugenia Ionescu a fost o maestră în pedagogie, a cărei
activitate nu trebuia să se desfăşoare numai în Ianca, ci de pe o tribună cu un orizont mai
întins. La cercurile culturale n-a fost o chestiune , la care să nu ia parte: pe înţelesul oricui ,
analiza şi lămuria, restabilind adevărul după cele mai noui concepţii. Nu greşesc dacă
afirm – şi cine a cunoscut-o îmi va da dreptate- că a fost printre cele dintâi învăţătoare din
ţara întreagă. Dar D-na Eugenia Ionescu n-a fost numai apostolat . Sufletul său ales a fost
prieten cu artele frumoase: pictură, muzică, literatură , poezie.
Prin revistele ,, Ramuri”;,, Flacăra”; ,, Luceafărul” şi ,,Drum drept”, D-na Eugenia
Ionescu strecură câte o poezie , sub pseudonimul Ada Umbră. Mai târziu sub acelaşi
pseudonim, la editura ,,Ramuri” le-a strâns într-un volum ,, Sub plopi” bine primit de
lumea literară. După războiu nu ştim dacă a mai scris ceva.
,,Stingându-se ca o lumânare care arde” după cum s-a spus în faţa coşciugului la 8
oct , c., în etate de 44 de ani, D-na Eugenia Ionescu şi-a dat obştescul sfârşit. Carul
funebru, adumbrit de ramuri din plopii cântaţi de ea, a fost urmat până la locaşul de veci
de colegi, cunoscuţi şi micii elevi ce purtau în mâini ramuri de plop. Foarte mişcat a vorbit
la biserică Pr. M. Floricel şi D-nul subrevizor At. Andreescu din parte Revizoratului şcolar
din Romanaţi. La cimitir s-au recitat două din poeziile dispărutei, iar D-nul T. Diaconescu ,
directorul Şcoalei din Ianca, i-a trimis ultimul salut din partea Şcoalei.Fiicei sale şi soţului
său, sdrobiţi de durere le trimitem şi pe această cale sinserile noastre condoleanţe, rugându-
i să binevoiască a crede că multă lume ia parte la durerea ce i-a învăluit.
Marin Neacşu- înv. Dăbuleni”
Mai jos un redactor al ziarului ,, VREMEA” [Ştefan Ricman?] adaugă: ,, Ne
asociem cu totul la frumoasele cuvinte omagiale ale d-lui Neacşu şi depunem şi noi pe
mormântul admirabilei intelectuale. Ada Umbră, lacrima regretului nostru sincer.
Dumnezeu s-o ierte.”
Eugenia Fl. Ionescu poate ar fi avut un alt răsunet în literatura română dacă
destinul său nu ar fi fost curmat atât de de timpuriu de necruţătoarea maladie.
Deşi nedreptăţită de posteritatea critică (G. Călinescu nici măcar nu o menţionează
în a sa monumentală ,,Istorie a literaturii române” din 1941), la fel ca D. Murăraşu, E.
Lovinescu ori N. Iorga, poeta îşi merită cu prisosinţă locul printe cei hărăziţi a avea ceva
de spus în trecerea existenţei lor. Acest lucru este nedrept pentru că, asemeni lui Florin
Dumitrana [Memoria Oltului nr. 33/2014], Ada Umbră a publicat un volum în timpul
agitatei sale vieţi.
Se cuvine cu precădere , acum când se împlinesc 130 de ani de la naşterea poetei,
să aducem în atenţia pasionaţilor de cultură, iubitori de poezie, măcar puţin din trăinicia
creaţiei artistice a Eugeniei Fl. Ionescu.
Din anul 2000, şcoala din comuna Ianca poartă numele poetei ca simbol al
recunoştinţei adusă indirect memoriei celei care a cântat cu atâta patos plopii în poeziile
sale , de către locuitorii comunei şi nu numai.
Bibliografie :
1. ,,Arhivele Olteniei”- Anul VII, ian- febr. 1928, p. 523-524 ;
2. ,, Ramuri”-Anul XXII , Nr. 10, nov. 1928,p. 355-357;
3. ,,Vremea”, Caracal, An II, din 15 noiembrie 1928;
4. Lucian Predescu-,,Enciclopedia României Cugetarea”, Editura SAECULUM I.O, , Bucureşti,
1999, Ediţie anastatică;
5. I. Hangiu- ,,Dicţionarul presei Literare Româneşti 1790- 1990”, Editura Fundaţiei Culturale
Române, Bucureşti ,1996, p.302-303;
6. Nicu Vintilă-,, Ada Umbră-Versuri”, Editura SCRISUL ROMÂNESC, Craiova, 2008;
7. Mihail Straje-,,Dicţionar de pseudonime”, Editura Minerva, Bucureşti,1973, p.748-749;
8. D. Botar- ,,Fiii Romanaţiului”, Ed. Lotus-Co, Craiova, 1996, p.303.
Situaţia economică a judeţului Romanaţi reflectată într-

într-o statistică
din anul 1833
Paul-Emanoil Barbu
În pofida legiferării înăspririi îndatoririlor clăcăşeşti şi

a altor prevederi care afectau societatea românească,
Regulamentul organic – aplicat în Ţara Românească
de la 1/13 iulie 1831 şi în Moldova, de la 1/13 ianuarie
1832 – a constitut o lege fundamentală care a
consacrat numeroase articole menite a contribui la
dezvoltarea economică a celor două principate. Dacă,
pe de o parte, această legiuire a reprezentat ,,codicele
muncii de clacă’’, a concentrat puterea politică în
mâna marii boierimi şi a menţinut Moldova şi Ţara
Românească sub protectoratul Imperiului ţarist şi sub
suzeranitatea Imperiului otoman, pe de alta, a marcat o
perioadă în care s-au făcut paşi importanţi în procesul
trecerii Ţării Româneşti şi a Moldovei la capitalism.
Pentru a cunoaşte evoluţia social-economică şi
demografică a Ţării Româneşti şi a Moldovei,
periodic, s-au elaborat catagrafii, deoarece atât autorităţile centrale de la Bucureşti şi Iaşi, cât
şi imperiile otoman şi ţarist erau interesate să cunoască cât mai îndeaproape resursele de care
acestea dispuneau. Sub ocupaţia ţaristă din anii 1829-1834, chiar autorităţile militare ruseşti au
elaborat o statistică minuţioasă, intitulată Descrierea statistică a Principatului Valahiei
alcătuită în cadrul detaşamentului geodezic [rus]. Catagrafiile erau elaborate îndeobşte de
autorităţile locale, în speţă de ocârmuirile de judeţe cu sprijinul subocârmuirilor de plăşi, de
regulă la şapte ani, dar şi în cuprinsul acestui interval. Catagrafiile alcătuite din şapte în şapte
ani, precum cele din 1831 şi 1838, de pildă, erau cele mai elaborate, pentru că acestea
conţineau informaţii şi date complexe, referitoare la: satele existente, moşiile pe care erau
situate, categoriile de locuitori (birnici şi scutiţi de bir), bunurile stăpânite (animale, pământ,
stupi), ocupaţiile practicate etc. Celelalte urmăreau obiective mai restrânse, cum ar fi efectivele
de animale, numărul morilor, al zalhanalelor, al unităţilor economice în general, al şcolilor etc.
La începutul anului 1833, la ordinul Vorniciei din Lăuntru, dat în urma cererii
polcovnicului Fonton de Verrayon, ocârmuirile de judeţe au întocmit catagrafii referitoare la
unele sectoare economice. Ca şi în cazul populaţiei, aceste date trebuiesc însă privite cu
destulă rezervă, din cauza sistemului defectuos de înscriere în statisticile vremii, nedeclarării
în totalitate a bunurilor stăpânite de fiecare gospodărie, atât de către deţinători, cât şi de către
autorităţi pentru a nu expune ţara la sarcini şi mai mari faţă de puterea suverană şi de cea
protectoare sau pentru a obţine avantaje materiale ori de altă natură. Cu toate aceste neajunsuri,
aceste catagrafii ne permit să ne formăm o imagine, fie ea şi aproximativă, asupra unor

sectoare economice la începutul perioadei regulamentare.
Statistica elaborată de Ocârmuirea judeţului Romanaţi, înaintată la 4 ianuarie 1833
Vorniciei din Lăuntru, conţine date referitoare la creşterea animalelor, viticultură, sericicultură
şi practicarea unor meşteşuguri. Se creşteau aceleaşi specii de animale cunoscute din perioada
anterioară: cabaline, bovine, ovine, caprine şi porcine. Şeptelul era alcătuit din 183.645 capete,
din care 47.634 animale mari (25,94%) şi 136.011 animale mici (74,06%). Cum în Romanaţi
exista un singur oraş, Caracal, reşedinţa judeţului, aici se întregistrau abia 5.066 animale mari
şi mici, adică 2,76% din întregul şeptel, restul de 160.253 capete, deci de 97,24%, în cel rural,
mai ales că sătenii erau crescători de animale, ci nu orăşenii. Tot atât de adevărat este însă şi
faptul că, în acel moment, o bună parte a locuitorilor din Caracal, mai ales cei din cartierele
mărginaşe, nu se rupseseră total de agricultură, unii chiar deloc.
Conform acestor date, aveau întâietate bovinele, al căror efectiv era de 35.082 capete,
din care 18.005 boi de jug, 1563 tauri şi 15.514 vaci. Sătenii le acordau prioritate, date fiind
nevoile legate de muncile agricole, boul fiind un animal mai rentabil decât calul, deoarece avea
putere de tracţiune mai mare. Ponderea acestei specii în cadrul animalelor mari se ridica la
proporţia de 73,65%. Numărul cabalinelor se cifra la 12.552 capete (26,35%), din care: 2.633
cai, 9.825 iepe, 8 catâri şi 86 măgari. În rândul animalelor mici, proporţia cea mai ridicată
revenea ovinelor. Din cele 136.011 capete, 106.522 erau ovine (4.554 berbeci ţigăi, 32.901 oi
ţigăi şi 54.135 oi de rând) ceea ce echivala cu 78,32% din aceste efective. Caprele se creşteau
în număr mic, şi anume 11.163 capete (8,21%). Acestora li se adăugau 18.326 porci (13,47%).
Relativ la apicultură, catagrafia înscria 6.558 stupi. Producţia medie anuală obţinută de la un
stup era de 7 ocale de miere şi o jumătate de oca de ceară. Deci, în total se puteau realiza
45.906 ocale de miere şi 3.279 ocale de ceară. Alţi locuitori practicau sericultura. Catagrafia
înregistra 826 de familii care creşteau viermi de mătase, obţinând anual fiecare câte 250 grame
de borangic, adică o producţie totală de 206 ocale. În aceasta se menţionează că în judeţ nu
existau ,,fabrici de mătasă’’, ceea ce dovedeşte că borangicul se prelucra în gospodăriile
ţărăneşti.
Relativ la practicarea unor meşteşuguri, se înregistrau 823 de familii care se
îndeletniceau cu olăritul, din care cinci
în Vâlsăneşti şi câte una în Enoşeşti,
Găneasa şi Roşieni (plasa Oltului), opt
în Corbeni, trei în Găvăneşti, 16 în
Cepturoaia, trei în Lioteşti, 22 în
Oboga şi una în Scărişoara (plasa
Olteţului). Fiecare familie de olari
putea lucra anual până la 5.000 vase.
De asemenea, se menţionează existenţa
unui număr de 36 familii care lucrau
Zi de târg. traiste din păr de capră. Din rândul
acestora, o familie se afla în cătunul Piatra, alta în satul Racoviţa, câte trei familii în Pleşoi,
Dranovăţ şi Cepari şi 25 în Slătioara (plasa Oltului). Autorităţile locale nu au putut estima
producţia totală de traiste.
În Caracal se afla un singur obiectiv industrial, şi anume o ,,fabrică de lumânări de
seu’’, care nu putea fi decât o manufactură, ci nu o fabrică în adevăratul sens al cuvântului, ce
producea anual până la 12.000 ocale, folosite integral în judeţ pentru satisfacerea trebuinţelor
locuitorilor. Alte unităţi industriale nu existau în Romanaţi.
În concluzie, se poate afirma că statistica din ianuarie 1833 reprezintă un izvor statistic
important care oferă importante date şi informaţii referitoare la situaţia economică a judeţului
Romanaţi la începutul epocii regulamentare, demonstrând că printre ocupaţiile locuitorilor
acestui judeţ de câmpie se aflau creşterea animalelor, viticultura, albinăritul, sericicultura,
olăria, confecţionarea de traiste.
Anexă
1833, ianuarie 4, Caracal.- Situaţie statistică înaintată de Ocârmuirea judeţului
Romanaţi Vorniciei din Lăuntru
Judeţul Romanaţi
Tablă arătătoare de suma vitelor şi alte lucruri din acest judeţ ce s-au găsit în fiinţă prin
într-adins cercetări şi descriere şi a suptcârmuitorilor plăşilor, potrivit cu cererea d[-lui]
polcovnicului Fonton de Verrayon asupra statisticeştii istorii a acestei Ţări Româneşti,
alcătuită după porunca cinstitei Mari Vornicii de supt nr. 8106. Scrisă în 4 ghenarie, anul
1833, în oraşul Caracalu.
[Suma Numirea plăşilor şi oraşului [Total]
vitelor Plasa Plasa Plasa Plasa Plasa Oraşul

Caracal
şi alte Balta Mijlocul Oltul Olteţul Câmpul
lucruri]
(cu Tes-
lui)
Cai 263 548 477 209 706 430 2.633
Iepe 2871 2.199 730 325 2.670 230 9.825
Boi de jug 3085 3.299 3.884 2.825 4.198 709 18.005
Buhai 40 143 346 599 579 56 1.563
Vaci 3.972 2.718 2.819 1.997 3.371 637 15.514
Catâri - 2 - 6 - - 8
Măgari 32 20 13 2 14 5 86
Berbeci 928 1.118 483 271 1.513 741 4.554
ţigăi
Berbeci 11.705 664 759 799 1.000 - 14.932
de rând
Oi ţigăi 5.667 7.748 4.544 2.040 11.152 1.750 32.901
Oi de rând 25.906 6.225 4.736 5.705 6.563 - 54.135
Capre 619 982 3.761 2.824 2.838 139 11.163
Porci 3.608 2.512 4.145 1.549 5.643 869 18.326
Pogoane 527 576 976 243 1.237 798 4.354
de vie
Stupi 1.183 902 1.415 573 2.343 142 6.558
Nr. familiilor ce 195 137 135 134 209 16 826
hrănesc gândacii
Familiile - - 9 53 - - 62
cu roate
de olărie
Fabrici - - 36 - - - 36
de trăistă-
rie de păr
4357 pogoane vii în tot judeţul, precum să vede la adunare în rigla lor. La fiecare pogon
să socoteşte câte 25 zile de lucru într-un an. Rodul unui pogon să socoteşte la un timp
roditor până la 100 vedre; la un timp de mijloc, până la vedre 60 şi la un timp neroditor,
vedre 30. 6558 stupi în tot judeţul, precum să vede iarăşi la adunarea în rigla lor. De
fiecare să socoteşte pă an, într-o stare de mijloc, câte 7 ocă miere pă an, ce face peste tot
45.906, iar ceara, într-o stare iarăşi de mijloc, să socoteşte de fieşcare cîte o jumătate ocă
pe an, care peste tot fac 3.279.
826 familii ce au hrănit gândaci, precum să vede iarăşi mai sus la adunare. Socotindu-se
câte o litră de borangic de fiecare pă an, fac ocă 206. Şi astfel de fabrici de mătasă
nicidecum nu să află.
62 familii ce lucrează olării, precum să vade iarăşi mai sus la adunare. Socotindu-să dă
fi[e]şcare că poate scoate pe an până la 5000 vase. Şi să află acetea la acele locuri, însă:
1 satul Enuşeşti, 1 Găneasa, 5 Vâlsăneşti, 1 Roşieni din plasa Oltului; 8 Corbeni, 3
Găvăneşti, 16 Cepturoaia, 1 Bărbeşti, 3 Lioteşti, 1 scărişoara, 22 Oboga, din plasa
Olteţului.
36 familii ce lucrează trăistării, precum să vede iarăşi la adunare în rigla lor. Câte cât
torc pă an nu s-au putut sumui . Iară starea lor este la aceste locuri : 1 satul Cătunu
Piatra, 3 Pleşoi, 3 Cepari, 25 Slătioara, 3 Dranovăţ, 1 Racoviţa, din plasa Oltului.
1 fabrică de lumânări de seu în oraşul Caracalu, ce scoate până la 12.000 ocă pă an. Şi
toate să cheltuiesc în acest judeţ spte îndestularea lăcuitorilor.
Cărbuni de pământ, tipografii, teascuri, litografii, fabrică dă velniţă, poverni, fabrici de
piei, ipac de fier, ipac de lumânări de ceară, pive, fabrică de bere,ipac de pălării, ipac de
postăvării, ipac de găitanuri, de tulpanuri, de ulei sau altele nicidecum nu să află într-
acest judeţ.
Acestea sânt ştiinţăle toate ce s-au adunat din coprinsul judeţului acesta, după
porunca ce s-au pomenit mai sus.
[Ocârmuitor]
[Arhivele Naţionale Slatina, fond Prefectura jud. Romanaţi, dos. 56/1831, f. 127],
Restituiri
Familia Teodoru din Scărişoara
Profesor Pătru Jeana,
Colegiul Naţional Ioniţă Asan, Caracal
Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă a memoriei, memoria singură poate fi o
formă de justiţie.
Ana Blandiana
Aşa cum anunţam, cu trei numere în urmă,

în paginile revistei „Memoria Oltului”,
revenim la subiectul despre familiile care
s-au remarcat în istoria noastră locală,
unele dintre ele reprezentând surse
inestimabile pentru cultura naţională,
pentru viaţa economică, politică,
intelectuală. Sursele de istorie orală Urme ale schitului din Scărişoara, Olt.
îmbinate cu cele arhivistice ne-au oferit
material suficient pentru continuarea
serialului nostru. Pauza pe care ne-am luat-o, timp de trei numere, ne-a oferit posibilitatea
clarificării unor materiale mai mult decât interesante, dar şi a întâlnirii unor oameni
deosebiţi, interesaţi, ca şi noi, să restituie memoriei colective personaje, personalităţi,
fapte, evenimente. O întâlnire virtuală cu unul dintre avocaţii familiei Marian1 ne-a
determinat, ca din acest număr al revistei, titlul
articolelor noastre să devină Restituiri. Da, Restituiri,
deoarece, pentru mulţi dintre aceşti oameni, justiţia a
fost nedreaptă de două ori: o dată, înainte de 1989,
când au primit condamnări pentru originea lor socială
şi a doua oară – este mult mai dureros şi de neînţeles-
după căderea regimului comunist, pentru că urmaşii
acestora sunt bătrâni şi răspândiţi în lumea largă.
Urmaşii acestor oameni- unii bătrâni,
neputincioşi în faţa vremii, dar mai ales a
Fraţii Ilie şi Marin Teodoru, Arhiva familiei vremurilor, alţii obligaţi să plece pe
Doina Nedianu, Corabia. tărâmuri străine şi să-şi pună inteligenţa în
slujba statelor care le-au devenit a doua
casă, mai primitoare decât cea unde s-au născut- încă se luptă prin tribunale căutându-şi
dreptatea. Mai sunt şi cei care ne privesc de acolo, de Sus; dispăruţi în temniţele comuniste
sau plecaţi, pur şi simplu, nu mai doresc restituiri de pământuri, bani, case etc., pentru
urmaşii lor, ci restituirea memoriei lor , nouă, celor de azi.
Cercetările efectuate în ultimii ani mă îndreptăţesc să afirm că satul romanaţean
a fost izvor de frumuseţe şi cultură, de inteligenţă şi iniţiativă gospodărească. Fiii satelor
romanaţene, plecaţi la studii, în ţară sau străinătate, ajunşi în funcţii cheie în aparatul
administrativ al statului, nu au uitat niciodată, locul de unde au plecat, oamenii alături de
care, în copilărie, au descoperit bucuriile mici ale vieţii: muncile câmpului, desfăşurate
într-un ritual pe care un orăşean nu l-ar fi înţeles, hora satului, organizată în fiecare
duminică după amiază, prilej pentru tineri să se cunoască, să se îndrăgească şi să
întemeieze familii, totul sub privirile părinţilor. Zăvoaiele Oltului au fost prilej pentru
copilăria multora să descopere cântul păsărilor, paleta coloristică a florei specifice fiecărui
anotimp, să cunoască animalele care populau pădurile şi câmpurile, de dincolo şi de
dincoace de Olt, şi pe care, azi, copiii le descoperă fie în paginile unor atlase de biologie,
fie în emisiunile difuzate de câteva canale de televiziune. Toate aceste minunăţii i-au făcut
pe fiii satelor romanaţene să rămână ancoraţi sufleteşte acolo unde au văzut pentru prima
dată lumina zilei şi să se
întoarcă acasă, ori de câte
ori au avut prilejul.
Localitatea
Scărişoara ne găzduieşte
articolul din numărul
prezent, pentru că familia
de pe care dorim să
ştergem colbul uitării îşi
are rădăcini adânci înfipte
aici: TEODORU. Ilie (1867-1945) şi Maria/Marghioala (1868-1955)
Istoricul comunei: în Teodoru, cimitirul din Scărişoara.
timpul luptelor între
Mihai şi turci, pe la 1595, câţiva locuitori s-au refugiat la conacul doamnei Stanca, un
conac situat la miazăzi de comună, azi urmele conacului fiind şterse de apele Oltului; aici
erau mai în siguranţă, datorită gărzii domneşti de la conac. Aceşti refugiaţi obişnuiau a sta
pe scara palatului, pentru a primi ofrande de la doamna Stanca. Mai târziu, doamna Stanca
a dat o parte din moşia sa, primită ca zestre de la tatăl său, Tugomir Creţulescu, acestor
refugiaţi, făcându-i moşneni, satul nou înfiinţat primind numele de Scărişoara, de la
scărişoreni. Vatra satului, aflată spre răsărit, s-a mutat de pe vechiul loc mai spre apus, din
cauza ameninţărilor Oltului. Dintre obiectivele vechi ale localităţii, pe vechiul mal al
Oltului, pe deluşorul Golfina, se aflau, până nu demult, urmele drumului lui Traian. Şi tot
la răsărit de râu, cam la un kilometru şi jumătate distanţă, se afla o mănăstire care a fost
zidită, pe vremea lui Matei Basarab, de către Vel Vornicul Spătar Preda şi care era locuită
de călugări. Pe la 1928, mănăstirea se afla în ruină şi, tot pe atunci, Eforia Creţulescu, din
Bucureşti, începuse a o restaura2.
Atestarea documentară: prima menţionare a localităţii datează din 8 iunie
1575, când domnitorul Alexandru Mircea întăreşte lui Neagu, Bârzea şi Stoian stăpânirea
asupra satului Scărişoara: dă domnia mea această poruncă a domniei mele slugii domniei
mele Neagul şi cu fii săi, câţi Dumnezeu îi va da, ca să-i fie ocină în Scărişoara, pentru că
a cumpărat de la Aldea 6 ogoare din câmpul de jos (...). Şi iar a cumpărat Neagul de la
Stan o vie din Scărişoara, pentru 350 de aspri. Şi iar a cumpărat de la Neaga din
Scărişoara un vad de moară, pentru 30 aspri (...)3.
Pentru perioada următoare,
informaţiile despre Scărişoara se înmulţesc;
ea apare menţionată în Schwantz (1723), în
Catagrafia din 1831, în hărţile ruseşti (1835,
1853), în Szathmary (1864)4. Evoluţia
satului a fost sinusoidală, locuitorii trecând
în repetate rânduri, de la statutul juridic de
rumâni la cel de moşneni. De-alungul
timpului, moşia Scărişoara a aparţinut
familiilor domnitoare din Ţara Românească
sau familiilor de mari boieri ai locului:
Mihai Viteazul, Matei Brâncoveanu, Preda
Brâncoveanu, Constantin Brâncoveanu,
Preda Pârşcoveanu, Nicolae Brâncoveanu-
vel logofăt, Grigore Brâncoveanu. Din
perioada regulamentară, moşia aparţine
moşnenilor5. Pe aceste plaiuri
romanaţene, pe la jumătatea secolului al
XIX, s-au stabilit înaintaşii familiei Teodoru
(n.n. Theodoros): un tată (al cărui prenume
Constantin şi Elena (Teodoru) Popescu începe cu M.), însoţit de cei doi băieţi: Ilie
(în fotografia din colţul din stânga (n.1867-d.1945) şi Marin. Despre această
familia împreună cu copiii). familie mi-a fost dat să aflu, prima dată, de
la buicul meu, Ilie Marica, acela care purta
numele boierului Iliuţă (familia bunicului
patern a fost năşită de Ilie Teodoru, cei trei băieţi
purtând următoarele prenume: Ilie – Ilie Teodoru, Gheorghe/Bibică – Haralambie Teodoru,

Ilarie – Ilarie Teodoru, ultimii doi fiind fiii lui Ilie Teodoru). Povestirile bunicului meu au
fost întărite de informaţiile oferite de doamna Valeria Popescu, căsătorită cu unul dintre
nepoţii lui Ilie Teodoru. Astfel, povestea a devenit realitate: cei trei bărbaţi Teodoru, ajunşi
în Scărişoara, au închiriat o cameră în casa boierului de aici, unde au deschis o prăvălie cu
mărunţişuri. Treptat, afacerea a evoluat, un rol important în dezvoltarea sa având tânărul
Ilie. Capitalul acumulat a fost investit în pământ, astfel că Ilie Teodoru a reuşit să cumpere
atâta pământ, încât să se numere printre fruntaşii satului. Boierul (n.n.Tiugan-
Scărişoreanu) care oferise cameră cu chirie familiei lui Ilie Teodoru a ajuns să-l
îndrăgească pe acesta, încât, când una dintre cele două fete, Maria – Marghioala (n.1868-
d.1955), i-a mărturisit dragostea – împărtăşită-, faţă de tânărul grec, bătrânul tată nu a avut
nici o reţinere faţă de căsătoria celor doi.
Tindem să aşezăm pe Maria/Marghioala,
măritată I. Teodoru, în familia Scărişoreanu,
supoziţia noastră bazându-se pe unele informaţii
provenite de la persoane din Scărişoara – Anca
Voicu şi Maria Martinescu6, Marian Trincă7 sau de la
membrii familiei Teodoru – Valeria Popescu8,
Cătălina Logrea9. Marghioala I. Teodoru a fost sora
Paraschivei (Chiva) căsătorită cu Florea Lişcu din
Moldoveni, localitate aflată lângă Corabia. Acesta a
cumpărat pământ, de la Deliu, în Scărişoara şi s-a
căsătorit cu Chiva. Mai târziu, familia Lişcu – Florea
şi Chiva- a ridicat, în cimitirul din localitate, o cruce
iubitei noastre mame, preoteasa ELENA I. TIUGAN-
Scărişoreanu.
Familia Ilie şi Maria/ Marghioala Teodoru a construit
o casă pe malul Oltului, casă care va deveni
Ecaterina Teodoru, căsătorită reşedinţa familiei ce se va mări prin naşterea celor
maior Dumitrescu (1903-1935) cinci copii (rămaşi în viaţă): Dumitru (Bebe),
Elena,
Ilarie (n. 1902-d.1985), Ecaterina (n.1903-d.
1935), Haralambie (n. 1905-d. 2004).
Din relatările persoanelor
intervievate, am ajuns la concluzia că averea
strânsă, prin muncă de Ilie Teodoru îl ridicase în
rândul categoriei care se înfiripa pe la sfârşitul
secolului al XIX-lea şi despre care am dat
explicaţii într-un număr anterior, cea a moşierilor.
Cumpărase pământ, pe teritoriul localităţilor
Scărişoara, Băbiciu şi Frunzaru, inclusiv
de la un ofiţer din Scărişoara, construise Jos (stânga-dreapta):
( ): Ioana şi Nicolae R.
o casă în Scărişoara, socotită de mulţi Popescu
conac şi un alt conac în Frunzaru În picioare (stânga-dreapta)
( ): bunica lui
Oblemenco, Constantin Popescu, Elena
(pentru administrarea moşiei din
Popescu (Teodoru).
Frunzaru), cumpărase terenuri
intravilane şi case în Corabia, îşi înzestrase moşia cu utilaje agricole. Era tipul moşierului
care îşi lucra pământul în regie, şi nu în arendă, fiind foarte apropiat de ţăranii localităţilor
pe unde se întindeau moşiile familiei. În conacul de la Frunzaru – o casă înaltă, prevăzută
cu două camere nu prea mari, situate de o parte şi de alta a unui antreu- locuia foarte rar,
acesta fiind folosit doar ca sediu al moşiei din sat; adusese o familie în care avea încredere
şi căreia îi lăsase în administrare toată gospodăria conacului. Ţăranii frunzăreni vorbeau cu
mare respect despre boierul Iliuţă; fiind un sat cu oameni săraci, cu pământ puţin sau
deloc, lucrau pământ luat de la boier, pe bază de învoieli: boierul plătea toate dările
pământului, iar ţăranul se învoia să lucreze pământul. Recolta se împărţea, toamna, în mod
egal între boier şi ţăran, fiind mulţumit fiecare. Ba, uneori, iarna, când vreo familie de
ţărani, numeroasă, rămânea fără mălai sau făină, capul familiei mergea la conac şi se
împrumuta, la boierul Iliuţă,
de cele necesare, învoindu-se
la muncile câmpului, pentru
anul următor.
Fire conservatoare, Iliuţă

Teodoru a ţinut ca fetele sale
– Elena şi Ecaterina – să nu
facă mai multă carte decât
le-ar fi trebuit ca să se
Imobilul de la nr. 55 care a aparţinut familiei descurce în viaţă. În schimb,
Popescu: în plan apropiat– corpul destinat le-a aranjat căsătorii cu
activităţilor comericiale, în plan îndepărtat, clădirea oameni influenţi economic:
cu etaj – casa unde locuiau cele două familii. Elena a fost căsătorită cu
Constantin N. Popescu,
singurul fiu al proprietarului Hotelului Popescu (Împărat Traian), din Corabia; Ecaterina a
fost căsătorită cu un maior, Dumitrescu, din Amărăştii de Sus; a murit la numai 32 de ani,
la naşterea fiicei sale, Mariana, decedată şi ea, atunci.
Elena şi Constantin (Costică)
Popescu au avut zece copii, dar au
trăit doar cinci: Mihai/Mişu, Elena/
Ileana, Eugenia, Dumitru şi Ilie
(Iliuţă). Trei dintre băieţii dispăruţi s-
au prăpădit de scarlatină, doi în
aceeaşi săptămână, la Scărişoara, la
vârste fragede.
La căsătorie, Elena a primit,
ca zestre, 48 de ha şi o casă în
Corabia, str. T. Vladimirescu, nr. 107.
Soţul, Costică Popescu,
provenea dintr-o familie care se
orientase mai mult spre partea de
comerţ şi desfacere. Avea numai 8 Imobilul de pe strada Tudor Vladimirescu, nr. 107,
ha de pământ, dar compensa prin Corabia, dat zestre Elenei Popescu (Teodoru) de
numărul de imobile pe care le către Ilie Teodoru.
deţinea – una dintre case se afla pe strada Tudor Vladimirescu, nr. 55. Cele două imobile
sunt şi astăzi în picioare, naţionalizate în 1948 şi recuperate cu greu, după 1990. Pe strada
Mare, familia Popescu mai avea în proprietate alte imobile, dărâmate astăzi.
Imobilul de la nr. 55 era alcătuit din două corpuri de case, între ele aflându-se o
curte interioară; corpul din stânga era prevăzut cu etaj. La parter locuiau Elena şi Costică
Popescu, împreună cu cei cinci copii, iar la etaj, Nicolae şi Ioana Popescu. Acest corp de
casă era despărţit de cel de-al doilea printr-o poartă din fier forjat care se mai vede şi
astăzi. Corpul din dreapta era porţionat în două spaţii: partea dreaptă era ocupată de
patiserie şi brutărie, iar în stânga, spre poarta din fier forjat se afla o prăvălie închiriată
unui armean care vindea mărunţişuri, cafea şi produse de băcănie; acesta locuia în cele
două camere din spate. Întreg ansamblul imobiliar avea o curte mare, permiţându-i să aibă
ieşire în strada cealaltă. În prezent, curtea a fost restrânsă prin construirea unui alt rând de
case.
Imobilul a fost naţionalizat, parterul devenind centru comercial: în stânga-
magazin de carne şi produse lactate, în dreapta - solduri şi încălţăminte.
Recuperat cu greu după 1990, actualmente imobilul adăposteşte un fast food şi un
club de jocuri electronice.
Pe strada Tudor
Vladimirescu, la nr. 107,
Elena Teodoru, căsătorită
Popescu, a primit, ca dotă de
nuntă, o casă. În acte,
proprietar a rămas, însă, tatăl
său, Ilie Teodoru, fapt care,
după 1990, a produs unele
discuţii între urmaşii lui Ilie
Teodoru, rezolvate. Casa
este, în mare parte, o copie a
celei descrise mai sus: înspre
stradă, erau spaţii
Popescu)) Împărat Traian – tablou aflat în posesia
Hotel (Popescu comerciale: o prăvălie cu
Doinei Nedianu, fiica Elenei-Popescu (căs. Ion Nedianu). mărunţişuri şi o patiserie. În
spatele acestora, în dreptul
patiseriei era brutăria, iar în spatele prăvăliei erau două camere de locuit. Casa este
prevăzută cu pivniţă. După 1948, casa a fost naţionalizată. A fost adusă cu chirie o familie
de activişti de partid, Deliu: soţ, soţie şi doi copii. Aceştia au mai construit, în spate, două
cămăruţe şi o bucătărie. După ce familia s-a destrămat, soţia şi cei doi copii au rămas să
locuiască pe mai departe aici, în timp ce soţul şi-a construit o cameră-garsonieră, lipită de
corpul de casă. Casa a fost câştigată în tribunal de Iliuţă Popescu, în prezent aflându-se în
proprietatea soţiei acestuia, Valeria Popescu.
Oraşul Corabia se dezvoltase de pe urma vânzării de cereale, din portul de la
Dunăre plecând spre Occident mii de tone de cereale. Mai multe familii întreprinzătoare îşi
deschiseseră depozite, magazii unde ţăranii din împrejurimile oraşului, dar şi proprietari
mari de pământ, aduceau grâul în custodie, aşteptând preţuri mai bune, sau îl vindeau
direct proprietarilor acestor adevărate silozuri.
Viaţa comercială din Corabia era dominată de firma M. Nicolaescu prin volumul şi
diversitatea produselor comercializate, magazinul, proprietatea lui Gh. M. Nicolaescu,
fiind considerat cel mai mare magazin universal din judeţ. Spre exemplificare, în 1941,
magazinul lui Gh. M. Nicolaescu plătea cel mai mare impozit, pe profitul comercial, din
oraşul Corabia: 235.000 lei. Deşi la mare distanţă, pe locul al doilea se situa Nicolae R.
Popescu, cu 71.455 lei10.
Comerţul cu cereale, desfăşurat de marii cerealişti corăbieni, între care la loc de
frunte era şi familia Popescu R. Nicolae, a influenţat desfăşurarea unei vieţi politice
deosebite în urbea de pe malul Dunării. Alegerile generale din anul 1905 consfiinţesc, aşa
cum se aştepta, o mare victorie a
conservatorilor locali, prin
obţinerea de către Ştefan G.
Popp a unui nou mandat de
deputat. Însă şi organizaţia
liberală începe să joace un rol
din ce în ce mai mare pe plan
local, în urma eforturilor
susţinute de reprezentanţii
comercianţilor cerealişti.
Înfrângerea din alegeri nu-l
descumpăneşte pe Marin
Nicolaescu – unul dintre liderii
liberalilor corăbieni. Cu ocazia
alegerilor comunale din 23
Popescu
Hotel (Pope scu)) Împăratul Traian
scu Traian..
octombrie/5 noiembrie 1906, liberalii au încercat

să câştige acest scrutin. Rezultatul alegerilor a
dat, însă, câştig de cauză reprezentanţilor
guvernului, conservatorii, care s-au impus în faţa
liberalilor la o diferenţă de numai 28 de voturi
(374 de voturi obţinute). Se pare că pierderea
alegerilor comunale de la Corabia, de către
liberali, s-a datorat unor interese de partid.
Astfel, Nicolae R. Popescu, fost ajutor de primar
sub administraţia liberală trecută, a fost înlăturat,
la aceste alegeri, de pe lista liberală, fără a se ţine
seama de influenţa politică de care se bucura şi
de contigentul de voturi de care dispunea. S-a
preferat un cartel cu singurul junimist din
Corabia, V.G. Demetrian, în dauna sprijinului
unui devotat partizan, al partidului, al cărui
concurs ar fi putut duce la victoria liberalilor.
Soţii Elena şi Constantin Liberalii sperau ca rezultatele alegerilor să fie
Popescu. invalidate şi să se organizeze noi alegeri. Pentru
aceasta, au făcut contestaţie, pe motiv că
alegerile au fost viciate, dar contestaţia nu a fost admisă11.

Datorită intensei activităţi comerciale pe care oraşul şi portul Corabia le-au
cunoscut, generând un flux de călători şi comercianţi, activitatea hotelieră se dezvoltă
rapid. Începutul secolului al XX-lea găseşte Corabia cu patru hoteluri, dintre care cel mai
important devine, începând cu anul 1914 - anul construirii, actualul Hotel Împăratul
Traian, cu o suprafaţă de 500 m2 şi 30 de camere, clădirea având un aspect arhitectonic
plăcut.
Acest hotel este ridicat de către Nicolae R. Popescu pe locul fostului hotel
Rădulescu, numit aşa, probabil, după numele proprietarului şi care a avut o activitate
intensă în timpul trecerii trupelor române pe la Corabia-Siliştioara, la 20 august 1877.
Personalitate marcantă a vieţii publice corăbiene, negustor harnic şi priceput, originar din
Gârcov, Nicolae R. Popescu (1866-1942) s-a remarcat prin numeroasele donaţii făcute
şcolilor şi, în special, bisericilor. A ocupat, în mai multe rânduri, demnitatea de consilier
judeţean şi comunal. A fost decorat, de către regele Carol I, în 1912, cu Coroana
României, în gradul de cavaler12.
Cu un dezvoltat spirit anteprenorial, Nicolae R. Popescu deschide, în luna
noiembrie 1927, în localul Împăratul Traian, un modern cinematograf, cu o spaţioasă sală,
având 400 de locuri şi beneficiind de aparatură modernă. Era condus de C. Zacconis,
cunoscut cinefil din Bucureşti.
Familia Popescu, Elena şi Constantin,a pierdut
totul la naţionalizare: Elena, soţia lui Constantin, a fost
scoasă din casa de la nr. 55, în papuci şi purtată din casă în
casă; nu a fost lăsată să ia decât un bagaj în greutate de 80
de kg, după spusele nurorii sale, Valeria Popescu, iar soţul
Constantin a fost arestat şi condamnat la trei ani de
închisoare, efectuaţi la Poarta Albă. Cei rămaşi acasă ,
soţia şi copiii, au dus-o foarte greu. Rămaşi fără nici un
venit, vindeau din lucrurile, puţine, pe care reuşiseră să le
ia la evacuarea forţată, pentru a supravieţui. Dintre copiii
Elenei şi ai lui Constantin Popescu, Mihai a putut să se
descurce mai uşor, în anii de prigoană comunistă. Aşa a
reuşit să o scoată pe mama sa din casa unde primise Familia Elena şi Constantin
domiciliu forţat şi să o aducă la casa de la nr. 38. Casa Popescu, împreună cu copiii,
de la nr. 38 are o altă poveste: iniţial, aici a fost doar un - vremuri fericite!
loc de casă pe care Elena îl primise de la tatăl său, Ilie
Teodoru, la căsătorie, alături de alte bunuri.
Împreună cu soţul, Costică Popescu, au ridicat aici o casă pe care, abia reuşişeră să o
acopere cu tablă nouă când i-a prins naţionalizarea. Şi acest imobil a fost naţionalizat în
1948 în el funcţionând,pe rând,şcoală, prăvălie (intrarea era pe colţ şi avantaja o astfel de
activitate comercială. Chiar familia Popescu intenţionase, în planurile sale, să-i dea acest
rol). Când a fost readusă Elena Popescu aici, se plângea, deseori, că nu suportă mirosul de
motorină cu care fuseseră date scândurile. Rămasă singură – soţul era închis, copiii erau
căsătoriţi-, Elena Popescu a trăit din mila copiilor ei, îndeosebi a Elenei/ Ilenei
şi a soţului acesteia, Ion Nedianu care lucra la financiar.
(Va urma)
Note:
1
Este vorba despre familia Ion Marian, proprietarul fermei model din Piatra, ministrul agriculturii în guvernul
mareşal Ion Antonescu, despre care vom scrie cu proxima ocazie.
2
Ştefan Ricman, Monografia judeţului Romanaţi, Ramuri S.A.//Arte Grafice//Craiova, 1928, pp. 421.
3
Academia Română, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu Plopşor”, Dicţionarul localităţilor
din judeţul Olt (P-V), Editura Alma, Craiova, 2009, pp. 122-123.
4
Ibidem.
5
Ibidem, pp. 124-125.
6
Surorile Anca Voicu şi Maria Voicu, căsătorită Martinescu, sunt fetele Lucicăi Trincă şi ale lui Marin Voicu,
din Scărişoara. Verişorul şi în acelaşi timp naşul Lucicăi Trincă, Lucian, a fost căsătorit cu Alexandrina (Drina)
Lişcu. Mama Alexandrinei Lişcu, Paraschiva (Chiva) a fost sora Mariei (Marghioala) Teodoru. Paraschiva şi
Maria erau fetele preotului Tiugan căsătorit cu Elena, fostă Scărişoreanu.
7
Marian Trincă, din familia Trincă, se înrudeşte cu surorile Anca Voicu şi Maria Martinescu. Familiile Trincă
şi Voicu au fost printre familiile fruntaşe ale localităţii Scărişoara. Venirea regimului comunist le-a deposedat
de bunurile materiale – case, pământ, unelte agricole etc, unii membrii ai familiilor Voicu şi Trincă au făcut ani
grei de închisoare. Povestea acestor familii va fi reliefată într-un alt număr al revistei Memoria Oltului.
8
Valeria Popescu a fost căsătorită cu Iliuţă Popescu, fiul lui Constantin Popescu (fiul lui Nicolae R. Popescu,
proprietarul Hotelului Popescu, actual Hotal Traian, din Corabia) şi al Elenei Popescu, fostă Ilie Teodoru.
9
Cătălina Logrea este una dintre cele trei fete ale familiei Remus şi Doinea Rogozea, Doina fiind fata lui Ilarie
Teodoru.
10
Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Olt (D.J.A.N), fond Prefectura judeţului Romanaţi, ds. 163/1941, f.
136, apud.Florea Bâciu, Ion Vârtejaru, Monografia oraşului Corabia, ediţia a II-a, editura Alutus, Slatina,
2007, pp. 174.
11
Ibidem, pp. 326.
12
Ibidem, pp. 374.
Sub ocupaţie germană (IX)

Pia Alimăneşteanu
La un secol de la declanşarea Primului Război Mondial, gândul ne duce către momentele de
restrişte prin care a trecut poporul român în timpul conflagraţiei mondiale. Dintre acestea,
un episod de grea încercare a fost reprezentat
reprezentat de regimul ocupaţiei militare germane,
impus asupra a două treimi din teritoriul României. Tratativele secrete purtate cu Antanta
în anii neutralităţii, de către guvernul liberal condus de Ion I. C. (Ionel) Brătianu, s- s-au
concretizat prin tratatul din 4/17
4/17 august 1916 – un adevărat certificat de naştere al
României întregite – în care patru mari puteri ale lumii (Franţa, Anglia, Rusia şi Italia)
recunoşteau drepturile legitime ale statului român asupra provinciilor româneşti din Austro-
Austro-
Ungaria. Intrarea României
României în război, zece zile mai târziu, a fost întâmpinată cu entuziasm
de către românii transilvăneni, cu gândul la mult aşteptata eliberare. Din păcate, ofensiva
română victorioasă din Transilvania a fost umbrită rapid de înfrângerea de la Turtucaia şi
de atacurile austro-
austro-germane care au străpuns trecătorile Carpaţilor Meridionali. Iminenţa
ocupării Capitalei, de către trupele conduse de feldmareşalul von Mackensen, a determinat
autorităţile române, familia regală, armata şi o parte a locuitorilor să se retragă în Moldova.
Două treimi din teritoriul ţării au căzut sub ocupaţia inamicului, suportând un regim de
ocupaţie germană foarte sever. Intrarea armatei lui Mackensen în Bucureşti, la 23
noiembrie 1916, a fost un moment greu, emoţionant, perceput în mo modul
dul cel mai profund de
către societatea românească. Asupra Capitalei au fost ridicate, încă de la început,
pretenţii drastice referitoare la aprovizionarea trupelor şi rechiziţionarea caselor,
automobilelor, alimentelor, etc. Aspecte relevante din perioada ocupaţiei germane au fost
surprinse, în Bucureşti, de către sora cea mai mică a lui Ionel Brătianu, Pia (căsătorită
Alimăneşteanu) în ale sale “Însemnări din timpul ocupaţiei germane”, volum publicat în
1929. Pia Alimăneşteanu (1872-
(1872-1962) a fost căsătorită
căsătorită cu Alexandru Alimăneşteanu,
membru al renumitei familii din satul oltean Alimăneşti (“Memoria Oltului” nr.22/dec. 2013).
Continuăm, în acest număr al revistei, redarea conţinutului interesantului jurnal, dedicat,
aşa cum apare scris pe pagina a doua, “Memoriei
“Memoriei mamei mele, Pia I. C. Brătianu şi fratelui
meu Ion I. C. Brătianu”.
Florea Cristina
Şcoala Gimnazială Oporelu
31 Martie [1917]. Intrând cumnatul proprietarului

în casa din faţă spre a constata cât este de devastată,
s’a mirat văzând pe lângă garda germană şi una
turcească. “Pentru ce, a întrebat pe soldatul turc, două
gărzi?” “ Pentru că, a răspuns el, aici şade şi un ofiţer
de ai noştri şi spre a împiedica garda germană să fure
şi să nu se pună vina, cum se pune deobicei, pe ai
noştri”. Şi a mai adăugat: “Dv. nu voiaţi să luaţi în
gazdă ofiţeri turci de teamă să nu vă prăpădească
casele. Rău aţi făcut, căci nimeni nu pradă ca
germanul”. Şcoalelor, - până acum închise,- li s’a
impus să se deschidă în săptămâna mare. Membrii
tribunalului au primit ameninţarea că dacă nu ţin
şedinţa a doua zi de Paşti, vor fi pedepsiţi cu 50.000
lei amendă. Stere a plecat în străinătate. A fost
Pia Alimăneşteanu. tovarăş de deportare cu Miliukow. Se spune că s’a
dus să-l convingă la o pace separată.
2 Aprilie. Aseară am primit prima scrisoare de la Pillat. Se plânge că de trei ori pe zi sunt
duşi, pe un noroi grozav, la comandatură. Altfel, au ce mânca. Pe Emil Petrescu l’au
pornit eri dimineaţa, în ziua Paştelui, spre o destinaţie necunoscută. Aseară la orele 10,
abia mă băgasem în pat, - au început să sune toate clopotele bisericilor, printre care se
deosebia limpede al Mitropoliei. Răsunetul lor în mijlocul nopţii era impresionant. Îmi
amintea vremurile când dedeau semnalul aeroplanelor şi al zepelinelor.
Ce fericite şi depărtate vremuri! Azi, de Paşti, cred că în nici o casă românească nu
s’au ciocnit ouă! Este foarte trist oraşul. La serviciul de la biserica Enii, la cari erau de faţă
şi soldaţi germani, preotul deşi era oprit de la Mitropolie, a pomenit familia regală rugând
cerul să alunge cât mai repede vrăjmaşul din ţară.
Alaltăeri am stat multă vreme de vorbă cu Ştefan Popescu. Isbânzile engleze la Arras îl
învioraseră. Am aflat azi că autorităţile române, fiind convocate de cele germane, li se
ceruse să scoată în ziua de Paşti la corvoadă bărbaţii civili de prin oras. Li s’a răspuns că
nu este cu putinţă aceasta şi că prin asemenea măsuri îşi vor depărta orice simpatii si vor fi
trataţi ca păgâni. Poliţia noastră, de rândul acesta mai energică, a isbutit, dar prizonierii în
schimb toată ziua au muncit, şi treceau ca niciodată cârduri-cârduri pe străzi, zdrenţăroşi,
deabia mişcându-se, urmaţi de patrulă cu puşca la umăr.
4 Aprilie. Veste bună. Căpitanul Scheibl, executorul îndârjit al tuturor internărilor, a primit
aseară o telegramă, chemându-l în grabă la Bruxelles. Era stabilit la Ionel în casă pe tot
sezonul. A plecat ieri dimineaţă fiert. Ordonanţa lui plângea spunând că “Deutschland
caput”. A ridicat lucruri din casă şi a plecat cu mai multe cufere. Aceasta îmi aminteşte un
articol cetit în “Tagliche Rundschau”, în care se plâng de greutăţile ce le-au întâmpinat tot
timpul cât au înaintat de la Predeal la Putna. Comunicaţiile: podurile, şoselele, căile ferate
distruse, grânarele arse de Englezi. Cele pe care nu le prăpădise focul tot nu le serviau la
nimic, deoarece morile nu mai existau. Pe de altă parte, noroiul şi vremea rea împiedică
orice transport şi aprovizionare. Muriseră de frig şi de foame trupele lui Falkenhayn,
fuseseră nutrite din cadavrele corbilor de pe câmpul de luptă, ca alimentul cel mai preţios.
Zvonuri răspândite prin gazetă şi prin oraş din ce în ce mai fantastice. Nu vreau să le cred.
Ba soseşte împăratul, se închee armistiţiul cu Rusia, ba pacea generală. Ceeace este însă
de netăgăduit este că Germania nu mai poate rezista. O spun soldaţii neîncetat. Printre
celelalte zvonuri mai circulă şi acela că Bulgarii şi Turcii protestează împotriva păcii.
Întreabă, cu drept cuvânt, atunci pentruce s’au luptat cu atâtea sacrificii?
12 Aprilie. Zile uniforme dela 4 Aprilie. Noroc că am prilejul să mă ocup cu administrarea
moşiilor mamii şi ale celor trei fraţi, care îmi iau destul timp şi pe care abia acum începem
să le descurcăm. Vremea care îmi mai rămâne o petrec căutând să mai distrez pe mama
puţin, tot abătută dela plecarea Sabinei şi a Liei. Una din temele ei era că: cine ştie ce va
face vrăjmaşul la un moment dat cu ele. S’a mai potolit de când prin călugăriţele, care se
poartă foarte frumos, mai ales maica stariţă, avem ştiri aproape la trei zile şi primim
scrisori dela Sabina, lungi, şi toate amănuntele vieţei lor dela Pasărea. Sabina şi-a găsit ca
distracţie să dea lecţii de limba franceză nepoatei stariţei şi să facă citiri din Biblie cu
preotul, afară de plimbările ce le fac zilnic prin pădurea cea bătrână din împrejmuirile
mânăstirei. Lia are destule distracţii cu băiatul.
Ce tărie de suflet a avut Vintilă lăsându-i aici şi cât trebue să-l doară faptul, dacă ştie
că copilul lui este ostatec pe mâna Germanului. Cum îl cunosc de spartist în simţimintele
sale, trebue să-şi caute în muncă straşnică alinarea îngrijorărei. Este calea cea mai bună,
într’adevăr pentru ca să uiţi suferinţele. Singure comunicatele franceze şi engleze, luptele
dela Arras şi Aisne sunt o digresiune în monotonia zilei de azi. Mare noroc avem că le
putem ceti din gazetele franceze, ce mi le trimete Lizeta Grueff, atât de devotată prietenă.
Revoluţia, anarhia din Rusia, pacea separată, nu mai îndrăsneşte nici “Gazeta Bucureştilor”
să le pună înainte, să ne otrăvească cu stafia lor. De câteva zile cuvântul “Frieden” care le
umplea a dispărut cu desăvârşire. Articolele lui Karnabat şi Slavici sunt pentru mine o
busolă sigură acum. Cu cât sunt mai violente împotriva intervenţioniştilor şi mai ales a lui
Ionel, cu atât le merge mai rău nemţilor pe front.
Ca ştiri sunt: Reîntoarcerea lui Stere dela Berlin şi Viena “bredouille” sau mai
expresiv, cum zice Românul, cu buza umflată. Scopul călătoriei sale a fost, după cum o
spun cei care-l apropie, de a trece în Rusia făcând propagandă pentru pace şi a fost
împedicat. Neisbutind în planurile sale de mare European germanizat s’a ocupat să scoată
o gazetă, “Lumina” cu Brănişteanu, Pătrăşcanu, Galaction. Va apărea zilele acestea. Păcat
pentru el şi pentru cei pe care îi atrage pe povârnişul pe care se îndrumează, deşi afară de
Pătrăşcanu, ceilalţi nu au ce pierde. Dar n’ai ce le face. În orbirea lor, văd tot Germania
victorioasă. Zadarnic am încercat să conving alaltăeri pe Pătrăşcanu. Germanofilii români
s’au molipsit dela Nemţi. Nu văd decât clipele de faţă. Faptul că România este ocupată în
parte, este dovadă pentru ei, cea mai neîndoioasă, că Germania este invincibilă. Noroc că
ţara nu a fost pe mâinele lor când era neutră. De nu s’ar deştepta prea târziu.
Aseară n’am putut să adorm până la miezul nopţii din pricina unui chef nemţesc, în
casa vecină. Se vede că geamurile lor erau deschise ca şi al meu de oarece se auzia muzică,
alternând cu glasuri omeneşti şi cu vioare, ca şi când ar fi fost la noi în curte. După câtăva
vreme tăcerile prelungite erau întretăiate de strigăte entuziaste: Hoch! Hoch! Aşa dar pe
când fraţii lor duceau lupta uriaşe de la Arras, ei benchetuiau şi le vedeam în închipuire,
strânşi în jurul mesei, feţele desgustătoare, lucioase şi roşcovane, aprinzându-se din ce în
ce sub patima beţiei.
14 Aprilie. Doamna Sihlianu ne istorisia eri lupta sufletească ce o ducea o prietenă la
Câmpina, dânsa franceză dânsul german. Pe masă avea un cuţit făurit de un prizonier
neamţ, dintr’un obuz francez, de care nu se despărţia. Ne mai istorisia că Thompson,
ataşatul militar englez prezisese ceeace s’a întâmplat: ocupaţia Germană, că aceasta nu era
decât tributul pe care trebuia să-l plătească România cu sângele şi cu averea ei spre a-şi
putea întrei pământul. Mai spunea că nu este de mirat dacă până atunci învinseseră
germanii, căci s’au pregătit cincizeci de ani, pe când noi acum începem pregătirile. Anul
acesta însă vom arăta ce putem şi nu vom cruţa pe Kaiser, cum am cruţat pe Napoleon, pe
care noi înşine îl admiram. Nu la St. Helène va merge el, ci va muri într’o cuşcă de fer, în
care îi vom da de mâncare la câte douăzeci şi patru ore, căci aceasta merită.
15 Aprilie. O călătorie de la Bucureşti la Leordeni, descrisă de Colonelul Slătineanu, este
demnă de a fi notată. După publicaţii şi trâmbiţări, prin toate organele, că de aci înainte
oricine poate călători, se înfiinţează expresuri şi trenuri de persoane, D-l Slătineanu s’a
hotărât să meargă la ţară, pe trei zile să reguleze situaţia moşiei sale vecine de Furdueştii ai
lui Ionel. A umblat trei zile înainte după două ausveisuri, fără de care nu putea pleca şi
altul de despăduchere (Românii, de orice calitate ar fi, nu pot merge dacă nu l-au obţinut,
decât în clasa III). Ca să ia bilet de tren a fost silit să stea la casă de la 6 – 8, ora plecărei.
Ajuns noaptea la 12 în gara Leordeni, s’a dus într’un han, negăsind trăsură, bine înţeles
nici nu s’a apropiat de patul dubios în privinţa curăţeniei. În sfârşit a doua zi la moşie a
găsit casa devastată fără uşi şi giurgiuvele. S’a dus la etapă la Gruiu, unde a găsit doi
unguri, dar mai mare peste toţi un Evreu civil, agricultor din Moldova. Văzând neputinţa
de a obţine cele trebuincioase pentru cultivarea câmpului, s’a înţeles să-l lase în seama lor,
deoarece scrie în ordonanţă că pământul ce nu poate fi cultivat de proprietari va fi cultivat
de germani. Evreul foarte obraznic sfârşeşte prin a spune: “Păcat că moşia d-tale se
învecinează cu a d-lui Brătianu. Trebue ca tot ce mai există în ţara aceasta să se unească
spre a-l nimici, căci dânsul a vrut războiul”. “Nu dânsul a vrut războiul, a răspuns D-l
Slătineanu, evenimentele l-au vrut. D-l Brătianu nu putea face altfel”. Ungurul îl privia şi
da din cap, găsind că avea dreptate. E curioasă această simpatie aş spune, dacă nu ar fi
exageraţie, înţelegerea cu Ungurii, ce pare că există acum, împotriva cărora cu adevărat
vorbind am dus noi războiul. Poate unde îi vedem atât de duşmani nemţilor. Acum câteva
zile, Ştefan Popescu era într’o prăvălie. Au intrat un soldat german şi un ungur. Fără a se
sinchisi de cel dintâiu, iată ce spunea cel d’al doilea, în gura mare: “Ne trimit pe noi pe
front şi ei stau aci să fure în dreapta şi stânga. Ăsta le este acum rostul în România”.
Caracteriza Ungurul admirabil rolul aliaţilor în ţară, faţă de Germani. La Siret aproape nu
mai sunt de ai lor, în schimb prin sate, pe la moşii, pe la oraşe cârcâe. Ca să sfârşesc cu
călătoria D-lui Slătineanu voi mai adăoga că la întoarcere a plecat dimineaţa la 10 şi a sosit
în Bucureşti a doua zi dimineaţa la aceeaşi oră, 24 ore pentru 90 km. La gară, iar fuga după
bilet ca să poată urca în birje, deşi avea aussweis de trăsură. I s’a declarat că nu se
liberează decât la Germani, şi a plecat pe jos. În calea Griviţei, întâlnind una, s’a urcat, dar
abia o pornise că l-a oprit un ofiţer, somându-l să se coboare şi să-i dea trăsura. A protestat
atâta arătându-şi aussweisul încât nu l-a putut coborî şi astfel a sosit acasă, desgustat de
călătorii în asemenea condiţii, mulţumit chiar că moşia rămăsese pe seama neamţului, mai
ales că l-am asigurat că dacă acesta face cheltuială, poate până să se recolteze, îi va reveni
tot lui. Stere spune că pacea era încheiată între Ţar şi Germania pe spinarea României,
dacă nu isbucnea revoluţia: Moldova ar fi trecut Rusiei, Oltenia Austriei, Dobrogea
Bulgariei. Trăiască John Bull sau mai bine zis Buchanman. Îmi pare bine că Ştefan
Popescu nu mai este sub înrâurirea lui Stere. Azi e nenorocit că la el la moşie s’au furat
toate tablourile şi se gândeşte cu melancolie că
nici un penel nu i-a mai rămas.
Cheile de la toate bisericile au fost
luate de Germani, probabil spre a le ridica
clopotele. Mitropolitul s’a dus azi la
Mackensen să reclame.
21 Aprilie. Se rechiziţionează din biserici
clopotele şi argintul de pe icoane. Se spune că
în urma protestării mitropolitului au fost
redate azi unele, dar multe nu. Ca fulgerul s’a Tragedia clopotelor.
răspândit ştirea în ţară a acestui sacrilegiu şi dând loc unei indignări generale; zvonuri,
unul mai fantastic ca celălalt, circulă prin popor, că încercând să ia coşciugul lui Sf.
Dumitru au căzut trăzniţi, că clopotul dela Sf. Spiridon a strivit patru Germani etc.
23 Aprilie. Internatele noastre ne scriu că materialmente o duc bine. Li-se aduce dela
Hereşti ce le trebuie.
24 Aprilie. Cea mai criminală faptă săvârşită de Germani în ţară este desigur ridicarea lui
Procopiu. A fost luat din pat cu toate că, după părerea doctorilor – atât a celui român cât şi
a celui german – orice mişcare îl poate omorî. Transportat leşinat în maşină, a ajuns la
spitalul militar seara la 8, trecut prin trei pavilioane, negăsindu-i-se loc şi depus însfârşit
într’o sală cu deţinuţii (nu politici, ci hoţi). Closetul era alcătuit dintr’un butoi în mijlocul
odăii. Acolo şi-a petrecut noaptea. Deţinuţii i-au furat lucrurile de pe el, dar făcându-li-se
milă la urmă, văzând că-i este aşa rău, tot ei s’au dus spre dimineaţă de au chemat pe
doctor. Acesta i-a făcut o injecţie de morfină, ceiace nu era deloc indicat pentru boala lui.
27 Aprilie. Având necesitate de braţe la câmp, ordonanţele anunţă că vor fi rechiziţionaţi
(cu deasila) din toate clasele societăţei cei ce nu vor fi având ocupaţie fixă în oraş. Alta:
Oricine nu va primi o funcţiune dată de comandantul german, sau se va demite, este
condamnat la 30.000 lei amendă şi trei ani de temniţă. Cine nu-şi stropeşte trotuarul şi
jumătate stradă de patru ori pe zi, este condamnat de la 100 – 200 lei amendă. Asta n’ar fi
rău, dar cum au nevoie de bani, pun la amendă cartiere întregi, de se udă sau nu. La ţară,
ţăranul este silit a cumpăra ouă şi a-le preda poliţiei germane, căci ne mai având găini, îi
pun la amendă.
29 Aprilie. Mare parastas la Curtea de Argeş de Sf. Elisabeta pentru Regină, organizat de
d-l Neniţescu şi d-ra Fany Seculici. Iată cum se sfârşeşte apelul pentru doamnele române
spre a lua parte la acest parastas: “Astăzi odată cu gratitudinea şi pietatea realului şi
autenticului românism, unindu-se şi remuşcarea şi pocăinţa rătăciţilor unui fatal moment,
neamul depune cununi de lacrimi pe mormântul unde au depus cununi de flori proaspete şi
virginale Feldmareşalul Mackensen şi mareşalul Falckenhayn”. Dintre toate au răspuns la
acest frumos apel d-nele: Seculici, Radovici (Stere), Marie Nicole Darvari. Ca bărbaţi:
Stere şi câţiva profesori.
La parcul Ioanid se lucrează pe capete la regularea grădinei din jurul casei lui
Geblescu, punându-se drapelul cu pajura germană. S’au cheltuit 200.000 lei. Aceasta în
previziunea unei eventuale sosiri a împăratului.

30 Aprilie. Clopotele vor fi ridicate. Cuvintele de mai jos vor descrie, mai bine ca orice,
jalea ce lasă în urmă ridicarea lor. Scris de Sabina de la Pasărea: “Azi dimineaţă plecând
la plimbare, am găsit pe stariţă plângând pe bancă, sub clopotniţă; preoţii erau sus la
clopotele după care copiau inscripţiile şi notele ce emiteau. M’am suit şi eu la ei. Când
ne-am coborât s’au dus cu toţii în biserică să copieze inscripţiile de pe icoane. Biata stariţă
se închina la fiecare, o săruta cu foc, făcea cruce şi le mângâia. «Te cunosc de când eram
uite aşa de mititică, m’ai văzut crescând şi vor să te ia». Plângea şi le săruta, apoi se
închina: «Doamne trăzneşte-i, doboară-i» şi înfuriindu-se, îi blestema. Pe urmă trecea la
alta şi iar începea, invocând la fiecare şi pe bătrâna stariţă, care o crescuse, şi pe donatori.
Era foarte atingătoare, mi s’a părut chiar impunătoare în vanitatea şi umilinţa ei, şi care era
plină de iubire şi de respect pentru mânăstire. Căutând s’o mângâi, spunându-i că tot
Germanii îi vor plăti în curând altele noi, dar dânsa cu mult simţământ: «Noi, mamă, noi,
dar n’o să mai fie acestea vechi, cu care am trăit şi am îmbătrânit şi noi şi părinţii noştrii,
care ne-au sunat şi de bine şi de rău. Pe acestea le vor face ghiulele, să tragă tot în noi»”.
20 Mai. Multă vreme nu am luat condeiul în mână şi aceasta numai din pricina temerii de
perchiziţii de hârtii ce mi se anunţase, cât şi de un fel de desgust de toate, în mare parte
otrăvită de minciunile ce le înghiţim din gazetă. Deşi ştiu bine că sunt minciuni, nu mă pot
împiedica să-mi fac sânge rău. De netăgăduit, am pierdut din încrederea ce aveam în
quadruplă, nu în rezultatul final, dar în temeiul ce-l putem pune noi – ţările mici – în cele
mari, cum se adevereşte din ce în ce pacea separată, ce era să facă pe spinarea României,
de aliatul nostru ţarul cu vrăjmaşul german. Dacă Englezii nu favorizau revoluţia, era
făcută. Aceeaşi trădare ca la 1877, când i-am scăpat la Plevna şi în urmă ne-au luat
Basarabia. De copil, auzind istorisindu-se în jurul meu cum s’au purtat cu noi, cum
jefuiseră pe unde trecuseră, cum o duceau într’o beţie de la cei de jos la cei de sus, cum
ne-au trădat la pace, - crescuse în mine un simţământ de repulsiune, de temere. Când
întâlniam vreunul prin sate, vânzător de icoane, mi se strângea inima, aveam acelaş
simţământ pe care-l am în faţa unei pisici ce te mângâie ca să te sgârie pe nevestite. Mai
târziu, în loc să descrească acest simţimânt, a crescut căci atentatele făcute asupra Tatii, în
aproape toate era amestecată şi legaţiunea rusească, mai ales pe vremea lui Hitrovo, al
cărui aur conrupsese atâta lume. Ei simţiau în tata o piedică pentru cuceririle în Orient, în
drumul spre Constantinopol, de aceea şi Ionel nu a voit să intre în război până nu şi-a luat
toate chezăşiile posibile, date nu numai de Rusia, dar şi de Anglia şi Franţa, căci numai pe
cea dintâi ştia că nu se poate bizui.
Mi s’a adus mai deunăzi o hartă, Frieden Karte, acum interzisă. Europa în trei
exemplare: - într’unul ţările cu graniţele d’inainte de răsboi; - în alta: astfel cum s’ar fi
împărţit făcându-se pacea separată; - cea de a treia, Europa colorată după naţionalităţi. În
cea de a doua, România nu există. O parte până la Siret aparţine Rusiei, cealaltă Austriei.
În harta din urmă, Românii alcătuiesc o pată mare cafenie, cuprinzând Transilvania,
Banatul, Bucovina, Basarabia etc., în sfârşit consacrând tot ce este locuit de Români. O
singură mică pată în mijloc galbenă reprezintă Ungurii, Saşii; verde: Bulgarii. Cadrilaterul
este aproape tot verde. Cred că această mărturisire a drepturilor noastre asupra
Transilvaniei nu a convenit Austriei, de aceia a fost oprită vânzarea.
Dacă am desgust faţă de Rusia, mi-a crescut în vremurile din urmă încrederea în
Anglia. Din zi în zi se afirmă mai mult ca o putere conştientă de drepturile sale. Nimic nu o
va da înapoi să sdrobească imperialismul german, atât pe calea brutală a armelor (în 2 ani
şi-a făcut o armată), cât şi pe cale diplomatică. Franţa sacrificată, care până acum a ţinut
singură piept năvălirei teutone, admirabilă prin vitejia soldaţilor şi solidaritatea cetăţenilor,
nu ar fi putut duce războiul, totuşi până la sfârşit, fără autoritatea morală a Angliei, care a
grupat în jurul său aproape toate ţările Americei. De aceia, toată râvna Germaniei este
asupra ei şi încearcă prin toate mijloacele să-i deslănţuiască desagregarea, fie prin revoluţie
în Irlanda, fie prin frământări în Colonii, sau propagandă socialistă internaţională pe
teritoriul său.
Cu toate că ea caută să facă întunericul tot mai mult printre noi, ca să nu vedem că
se petrece un început de descurajare în sânul alianţei puterilor centrale, sunt uneori licăriri.
Îi bate la poartă revoluţia socială, atât ei cât şi Austriei. Criza ungurească, prin căderea lui
Tirsa nu se poate rezolva, foametea netăgăduită chiar de gazetele lor şi mai ales ura cu care
vorbesc pe faţă puterile aliate unele de altele, mai ales cele austriace, arată o stare de
lucruri care nu mai poate dăinui. Dacă prin forţa armelor nu va fi silită să facă aşa repede
pace, desigur o va face prin aceia a desagregării alianţei. Dar nu aş fi mulţumită decât dacă
s’ar călca şi teritoriul german ca să simtă şi ei durerea şi umilinţa unei ocupaţii. Am avut o
mică răzbunare mai deunăzi. S’a descoperit printr’un denunţ făcut la Berlin, tot de un
coleg de-al lor, o mare bandă de hoţi, căci sistemul de spionaj nu se limitează numai la
străini; ofiţerii, funcţionarii se spionează unii pe alţii şi fiecare denunţ este luat în
consideraţie. Comisiunea de aprovizionare a oraşului, cu căpitanul Albrecht în cap adus
din Germania ca o somitate, jurisconsultul Kaufmann, procuror tot din Germania, Simuns,
Adelstein Pauker furau cu toţii din vagoanele de grâu destinate pentru pâinea populaţiei,
transformându-le în griş. Câştigau câte 30.000 lei pe zi. Au realizat astfel se zice 14
milioane lei. Banii găsiţi au fost depuşi la Banca Naţională şi spre a băga numai pe
germanii şi pe evreii de aci în judecată, au expediat imediat pe Albrecht pe front.
Sunt mâhnită că autorităţile române care făcuseră ancheta lui Emil Petrescu la
Primărie – anchetă cerută de Ministerul de Interne – spun pretutindeni că nemţii nu sunt
hoţi, dar că s’au molipsit dela ai noştrii! Ca fapte petrecute în vremurile din urmă: la 5 Mai
percheziţie la Mariuţa la orele 7 dimineaţa; au intrat prin toate odăile, silind pe cei
îmbrăcaţi sau neîmbrăcaţi să se adune repede în hall. Au căutat amănunţit, desfăcând
păturile, scormonind dulapurile, rufă cu rufă, carte cu carte din bibliotecă, podul, cămara,
sobele, pretutindeni, în zadar. Moss, pe când ceilalţi căutau, făcea conversaţie cu franceza
ce şedea la Pillat “l’homme du monde” spunându-i că este jumătate parisian, că mama lui
este americană – ovreiu din 2 ţări – că are de gând să se stabilească după războiu în
România, că el nu este de meserie poliţist, dar comerciant de piei. D-şoara Debest i-a spus:
“Vous avez un sale métier en ce moment”. “Il y en a de plus sales” – a răspuns.
Cerusem să mergem să facem parastas pentru Tata la Florica, dar ni s’a refuzat.
L’a făcut totuşi D-l Gheorghiu şi a avut îndrăzneala să vie ofiţerii în mare ţinută să asiste.
S’au golit toate dulapurile, şi se ţin chefurile lanţ. De asemenea şi în toată ţara.
Casele, golindu-se din pricina rechemărei trupelor la front, au devenit multe casinouri.
Numai în strada noastră sunt trei. După câtăva vreme de acest “dulce farniente” nu-i mai
poate duce la front. S’au împuşcat trei ofiţeri chiar la “offizierheim”. Soldaţii dezertează şi
nu vorbesc decât de pace. Se simte că s’au săturat.
26 Mai. La Pasărea s’au strâns şurupurile: Nu le mai dă voe internatelor să se plimbe prin
pădure, de cât urmate de soldat cu puşcă. Cu toate că sosind la Bucureşti, germanul cu care
s’a făcut schimbul D-rului Sion, au spus că internaţii în Moldova au fost foarte bine trataţi,
că trăiau mai luxos ca ofiţerii francezi, totuşi se fac noi internări. Dealtminterea este pentru
cei de la poliţie şi un mijloc de a câştiga bani. La D-na Băicoianu vin neîncetat ofiţeri,
propunând să-i scoată bărbatul din Săveni pentru suma de lei 10.000 sau 20.000, fără
ruşine. A spus foarte bine Streseman, în parlament, că au devenit o bandă organizată de
tâlhari. Orice afacere trebue mituită, nici bilet de tren nu poţi lua fără bacşiş. La Buzău
mai ales, este o etapă cunoscută prin brutalitatea ei. A luat în urmă 40 cetăţeni, din clasa
cea mai bună şi i-a pus la corvoadă. În ajunul Crăciunului, au ridicat 2 doamne (una avea
70 ani trecuţi) pe înoptate şi le-au dus la 3 km de oraş pe jos, pe o zăpadă de aproape un
metru, fiindcă nu-şi curăţiseră trotuarul. Civililor li s’a impus pretutindeni să salute pe
ofiţerii germani.
(va urma)
Inscripţii
CÂTEVA EPISTOLE NECUNOSCUTE
NECUNOSCUTE ALE LUI PAN M. VIZIRESCU
Nicolae Scurtu
Unul dintre cei mai fideli discipoli ai lui Nichifor Crainic a fost, desigur, poetul,
eseistul, dramaturgul şi jurnalistul Pan. M. Vizirescu (1903–2000), colaborator permanent
la toate publicaţiile, pe care le-a iniţiat şi condus directorul prestigioasei reviste Gândirea.
Poetul şi excelentul cronicar literar Pan. M. Vizirescu a manifestat, încă dintru începuturi,
admiraţie şi preţuire pentru omul, profesorul şi cărturarul Nichifor Crainic, personalitate
complexă a literaturii şi culturii române.
Amintirile, confesiunile şi interviurile lui Pan. M. Vizirescu conţin, adesea,
însemnări şi acolade critice care contribuie la elucidarea unor chestiuni de ordin biografic,
ideologic, polemic, didactic şi administrativ. Iconografia cu cei doi poeţi şi, mai ales,
epistolele, pe care le-a trimis Pan. M. Vizirescu maestrului său, constituie o sursă, extrem
de preţioasă, în ceea ce priveşte elaborarea unei biografii moderne, de tip occidental, a unui
cărturar care s-a identificat cu timpul său şi care a făcut epocă.
În paginile acestei reviste, cu un profil accentuat local şi care promovează la alte
dimensiuni, localismul creator, am restituit câteva epistole importante ale lui Pan. M.
Vizirescu pe care le-a expediat, în timp, dascălului său literar [Memoria Oltului 25, 26, 28,
32, 34/2014].
Epistolele ce se publică acum, necunoscute, sunt din anul 1972 şi au ca topos de
expediere oraşul Slatina, unde poetul Pan. M. Vizirescu revenea, ori de câte ori era nevoie,
în mijlocul familiei, în casa părintească.
Epistolele acestea demonstrează, convingător, cât de profunde erau sentimentele,
aproape filiale, pe care le manifesta discipolul faţă de maestrul său, căruia, în posteritate,
i-a consacrat pagini memorabile.
*
[1] Slatina, 10 aprilie 1972
Scumpe maestre,
Cristos a înviat! Sfintele Paşti, cu puterea lor renăscătoare şi binefăcătoare să vă
aducă multă sănătate, cu viaţa plină de bucurii şi mulţumiri şi cărţile aşteptate spre gloria
literaturii noastre.
Aceleaşi calde urări, duduii Nini şi d[omnu]lui Sandu.
Pan. M. Vizirescu
şi toţi ai săi
*
[2] Slatina, 22 aprilie 1972
Scumpe şi iubite maestre,

Cristos a înviat!
Am venit acasă precum ştiţi, să fac Sf[intele] Paşti cu ai mei. E locul cel mai
potrivit pentru tihna mea sufletească, unde pot încă să resimt duhul împrospătător al
sărbătorilor şi mireasma lor binefăcătoare.
Am avut parte de frumuseţea unor zile însorite aşa cum se şi cuvenea să fie, pentru
ca mai apoi să înceapă ploile ca o adevărată binecuvântare săltând în a doua bucurie
inimile oamenilor de pe aici.
Se cam pornise văzduhul a secetă, dar acum grijile s-au ridicat, fiindcă pâinea zilei de
mâine îşi asigură venirea. Ce repede se înveseleşte natura, cu un peisaj nou plin de vigoare
şi verdeaţă.
Sora şi fratele meu, din ce în ce mai bătrâni şi mai suferinzi. I-am regăsit cu dulcea
lor îmbrăţişare care mi-a ocrotit o jumătate a vieţii şi m-a întreţinut, aş zice, în chip
miraculos, din izvorul dragostei lor plină de sacrificii.
Ce mult m-a pătruns în această atmosferă ideea binelui şi a frumuseţii adevărate şi
chiar cu un nou concept de artă pentru valorificarea sufletului omenesc. Nu cred că se
ajunge uşor în substraturile şi intimităţile lui.
Ceea ce constituie după mine scăzământul unei noi părţi a literaturii, e tocmai
modul superficial sau de şablon în care se umblă în această taină greu de descifrat, a vieţii,
care este sufletul. Lucrul nu e la îndemâna oricui se ambiţionează să mânuiască un condei,
chiar dacă o face cu remarcabile însuşiri stilistice. Când nu au secătuit filoanele iubirii din
om, se poate oglindi în atâtea chipuri, fapta lui prin care caută desăvârşirea. Aici îşi face
loc şi accepţia realismului care oferă foarte largi posibilităţi de inspirare în căutarea
frumosului, prin ceea ce impune şi emoţionează. Filtrarea sentimentelor până la nuanţările
cele mai delicate pentru a corespunde unui model de artă superioară, este fireşte procesul
necesar al unei foarte înalte măiestrii. El, însă, e uşurat de înălţimea ideii şi de amploarea
visului care o încorporează. Furat de asemenea gânduri, mi s-a părut că strălucirea omului
o dă binefacerea şi iubirea, invers decât coborâşul la care duc egoismele. Cred că societatea
de ieri devenise insuportabilă tocmai prin mişcarea agresivă a egoismelor care umileau
omul. Literatura are puterea de a-l recrea sau osândi în funcţie de cele mai nobile idealuri
sociale, fiindcă acesta e temeiul ce nu o dată d[umnea]v[oastră] i-aţi demonstrat aceste
ţeluri.
Am plecat din Bucureşti luând în sufletul meu imaginea d[umnea]v[oastră]
deosebit de luminoasă, plină de forţa interioară a spiritului rămas neschimbat. Mi s-a părut
ceva cu totul neobişnuit, ca după poverile suferinţei ce încă vă apăsau, să manifestaţi atâta
vioiciune de suflet, deşi, cu strângere de inimă, urmăream greutatea respiraţiei prea
obositoare. Am plecat cu multă părere de rău că nu am putut să vă găsesc medicamentele
de care aveaţi nevoie. Am scris de două ori d[oam]nei Georgescu, dar probabil nu primise
scrisorile mele, fiind plecată prin alte părţi. Mi-a părut rău că nici d[oam]na Nichita nu a
mai stat lângă d[umnea]v[oastră], prezenţa dânsei fiind atât de binevenită, chiar şi când
suna clopoţelul încetării vizitei noastre ca să nu vă obosim. Purtarea sa de grija în toate a
ilustrului maestru, mulţumea şi cugetele noastre a celor ce nu v-au putut ajuta cu nimic.
Nădăjduiesc în puterea de refacere a sănătăţii d[umnea]v[oastră] şi am un bun
presentiment că nu mă înşel.
Primăvara, cu tinereţea şi jocul ei zglobiu, o să pătrundă în inimile noastre veselă
şi făcătoare de bine. Sunteţi mereu în gândurile mele.
Cred că voi reveni în Buc[ureşti] pe la începutul lunii mai, să-mi fac operaţia de la
umăr. Vă rog să transmiteţi sărutări de mâini duduii Ninii şi calde salutări d[omnu]lui
Sandu, cu urările cele mai bune.
Ai mei toţi vă salută cu vechiul sentiment al dragostei noastre.
Primiţi toată bunătatea inimii mele. Vă îmbrăţişez,
Pan. M. Vizirescu
[P.S.]. Am văzut că într-o revistă din U[niunea] R[epublicilor] S[ovietice] S[ocialiste] a

apărut un studiu scris de o româncă, Tatiana Nicolescu1, despre Dostoievski în aprecierea
criticii române. Sunt citaţi diferiţi scriitori, între care şi Vianu. Fireşte locul de frunte vi
s-ar fi cuvenit d[umnea]v[oastră] cu acele studii, cele mai ample din câte s-au scris la noi,
despre marele romancier rus.
*
[3] Slatina, 29 mai 1972

Scumpul şi iubitul meu maestru,
Ieri am primit scrisoarea d[umnea]v[oastră], din care aflu noua suferinţă ce v-a
încercat prin înţepenirea mâinilor. Pare ceva ciudat, de la picioare aceleaşi dureri să treacă
la mâini, dacă nu cumva fenomenul să-şi găsească o explicaţie, fiind vorba de extremităţile
membrelor. Văd că boala a fost destul de grea de vreme ce a trebuit să staţi în spital sub
îngrijiri şi restricţii severe şi totuşi d[umnea]v[oastră] aţi înfruntat-o curajos.
Mă impresionează actul temerar al scriitorului, care călcând prescripţiile medicale,
nu s-a lăsat până ce nu şi-a scris articolul despre Heliade Rădulescu. I-adevărat că şi
subiectul era pasionant şi prea atrăgător pentru un scriitor ca d[umnea]v[oastră] şi-mi
închipui cât v-a putut înflăcăra ca să dea căldură şi mişcare bietelor mâini amorţite.
Ce însemnează focul sacru al scriitoarei dăruit cu belşugul harului şi cât de
uimitoare e lucrarea lui! Asta îmi aduce aminte de un mare sculptor japonez Hidori
Gyngora, căruia îi lipsea braţul drept şi cu toate astea a umplut Japonia cu cele mai
frumoase podoabe.
Nu ştiu de unde v-a provenit această suferinţă. Să fie tot cardiacă, o consecinţă a
proastei circulaţii, sau e de ordin reumatic? Poate chiar o combinaţie dintre amândouă.
Sufăr şi eu, de aproape doi ani, de ambele mâini, cu dureri uneori insuportabile şi
înţepeniri de abia mai pot mişca degetele. Mi s-au şi deformat, luând un aspect urât. Am
făcut diferite tratamente, între care şi unul cu raze recomandat de dr. Stoia, când am fost la
Buc[ureşti]. Nu mi-au dat nici un rezultat. Durerile se menţin iar uneori cu ferocitate. Mai
ales când ating de apă rece, se înteţesc. N-am ce să le fac, le las aşa.
Cu câtva timp înainte a fost Papadima2 pe aici cu un grup de scriitori de-au
participat la actul sărbătoresc prin care s-a dat numele lui Minulescu unui liceu din
localitate3. El şi colegii lui au ţinut conferinţe de prezentarea şi ovaţionarea poetului. Cu
acest prilej Papadima mi-a spus de d[umnea]v[oastră] şi despre suferinţa mâinilor, dar abia
din cele ce-mi scrieţi aflu că aţi trecut printr-o stare grea. Dumnezeu să vă poarte de grijă şi
să vă ferească de tot răul. Îmi place mult Papadima, nu numai pentru valoroasa lui
activitate literară, ci şi pentru curăţenia sufletului său şi mă bucur că e considerat pe o
treaptă superioară în cultura noastră de azi. Ştia şi el că sunteţi printre membrii fondatori ai
asociaţiei nou create România4, căreia din cât am văzut, îi întrevăd un mare rost în acţiunea
de solidarizare a întregului suflet românesc oriunde s-ar afla. E o idee minunată care mă
face să gândesc la epoca lui Alecsandri şi a pleiadei, când cele mai reprezentative figuri ale
neamului nostru acţionau pe oriunde se aflau în slujba ţării, pe care cu fanatismul lor au
făcut-o cunoscută în lume, scoţând-o din anonimat. De fapt, această reafirmare naţională o
face la scară universală cu o nemaipomenită energie şi spirit triumfal, conducătorul statului
şi cel mai iubit fiu al poporului, d[omnu]l Nicolae Ceauşescu.
Aştept cu nerăbdare revista Tribuna României5 a cărei apariţie va fi un mare
eveniment în cultura noastră ca idee şi prestigiu de vreme ce veţi semna şi
d[umnea]v[oastră] în coloanele ei. Sunt sigur că Paul Anghel îi va da conturul şi nota cea
mai potrivită cu forţa şi puterea sa însufleţitoare. Am citit vreo două articole ale lui
anticipative, cu multă admiraţie.
Vă rog să vă căutaţi sănătatea iubite maestre, nu numai pentru d[umnea]v[oastră]
şi pentru cei care vă iubesc, ci şi pentru cultura acestei ţări care, cum vedeţi, spre bucuria
noastră a tuturor, are nevoie de scrisul d[umnea]v[oastră].
Sărutări de mâini duduii Ninii, salutări călduroase d[omnu]lui Sandu, iar
d[umnea]v[oastră] primiţi omagiul şi îmbrăţişarea mea.
Pan. M. Vizirescu
[P.S.]
D[oam]na Tutu e tot călătoare, îmi scrie de pe unde se află.
Note
• Originalele acestor epistole, inedite, se află în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din
Bucureşti.
1. Tatiana Nicolaescu (n. 9 iulie 1923), istoric literar, comparatistă şi traducătoare.
Specialistă în cercetarea şi studierea relaţiilor ruso-române.
2. Ovidiu Papadima (1909–1996), istoric şi critic literar, folclorist, traducător şi
memorialist.
3. Festivităţile prin care s-a acordat numele ,,Ion Minulescu” liceului nr. 2 din Slatina s-au
desfăşurat între 10-14 mai 1972. Printre invitaţi s-a numărat şi fiica poetului, Mioara
Minulescu.
4. Asociaţia „România“ s-a înfiinţat în ziua de 4 aprilie 1972, la Bucureşti. Preşedinte –
Athanase Joja, Secretar general – Virgil Cândea. Era considerată un „aşezământ obştesc
pentru relaţiile cu emigraţia“.
5. Tribuna România. Editată de Asociaţia „România“, Bucureşti. Publicaţia apare bilunar,
în perioada 15 noiembrie 1972–25 decembrie 1989. Redactor-şef este jurnalistul şi
prozatorul Paul Anghel.
Calendarul MEMORIEI OLTULUI – Ianuarie
-20 ian. 1368, prima atestare documentară a oraşului Slatina.

-18 ian. 1480, prima atestare documentară a localităţii Bărăştii de Cepturi.
-ian. 1528, m. Vlădaia, soţia jupanului Manea Perşanu. Sunt ctitorii m-rii Seaca-Muşateşti.
-4 ian. 1529, m. Radu de la Afumaţi. Din inscripţia de pe piatra sa tombală de la Curtea de
Argeş rezultă că una din luptele sale a fost la Slatina.
-18 ian. 1610. m. Radu Buzescu clucer. Înmormântat la M-rea Căluiu.
-3 ian 1739, m. Iane Slătineanu vel cămăraş za ocne, frate cu Nicola Slătineanu, ctitorul
bisericii ,,Maica Domnului” din Slatina.
-17 ian. 1831, m. la Strejeşti C-tin Buzescu, ultimul descendent în linie bărbătească al
familiei.
-11 ian. 1838, are loc cutremurul de pământ care distruge biserica satului Brâncoveni.
-15 ian. 1843, m. Amza (2) Jianu, fratele haiducului Iancu Jianu.
-6 ian. 1850, n. Pake Protopopescu, om politic liberal (Poboru-Olt).
-25 ian. 1857, P.S. Aurelian de 24 ani, cere bursă lui Barbu Ştirbei pentru a studia
agronomia.
-26 ian. 1857, m. dascălul craiovean Gr. Pleşoianu din familia romanaţeană a Pleşoienilor.
-3 ian. 1859, m. la Caracal Ion Dumitriu, deputat al oraşului în adunarea Ad-hoc.
-7 ian. 1881, n. poetul Ion Minulescu.
-21 ian. 1885, n. poeta Ada Umbră (Eugenia Ionescu).
-4 ian. 1897, apare la Caracal ziarul ,,Progresul din Romanaţi”.
-12 ian.1897, apare la Caracal ,,Romanaţii”, organul P.N.L. Romanaţi cu un apel al lui
N.B. Locusteanu.
-ante 29 ian. 1901, G. Poboran scoate la Slatina ,,Progresul Oltului”.
-15 ian. 1902, n. geograful Ion Conea la Coteana.
-26 ian. 1902, m. mitropolitul Iosif Naniescu, fost egumen al schitului Şerbăneşti-
Morunglav.
-12 ian. 1903, Take Ionescu devine deputat de Romanaţi.
-1 ian. 1904, apare la Slatina şi Curtea de Argeş revista bisericească ,,Calea Vieţii”.
-13 ian. 1904, premiera piesei ,,Casta Diva” de H.G. Lecca la Teatrul Naţional din
Bucureşti. Debutează actriţa Marioara Voiculescu.
-15 ian. 1904, C. Dissescu este ales deputat de Teleorman.
-23 ian. 1905, apare la Caracal ziarul ,,Caracal”, organ P.N.L.
-2 ian. 1907, n. pictorul Ion Popescu-Negreni.
-24 ian. 1908, n. la Cruşov prof. Pătru Crăciun.
- între 1-15 ian 1908, N. Titulescu susţine la Slatina o conferinţă despre care a scris N.
Iorga în ,,Neamul Românesc”.
-1 ian. 1909, apare la Caracal ,,Conservatorul din Romanaţi”.
-24 ian. 1909, m. P.S.Aurelian.
-26 ian. 1911, apare la Caracal ziarul ,,Izbânda”.
-9 ian. 1914, n. Ion Dumitrescu, dr. în filologie (Optaşi).
-28 ian. 1914, apare la Slatina ziarul ,,Opinia Oltului”.
-28 ian. 1914, C. Basarab Brâncoveanu devine şeful P. Conservator din Romanaţi în urma
întrunirii de la Caracal la care participă şi Al. Marghiloman.
-3 ian. 1916, O. Goga pierde alegerile la Romanaţi fiind ales V. Oroveanu.
-26 ian 1918, n. la Scorniceşti N. Ceauşescu, preşedinte al României.

-13 ian. 1919, apare la Caracal ,,Lumina satelor”, organ al corpului didactic şi preoţesc din
Romanaţi.
-1 ian. 1923 apar la Caracal ziarele ,,Coasa” organul Partidului Naţionalist Democrat şi
,,Sorcova”, săptămânal independent scos de librarul Ilie Mărculescu.
-ian. 1927, apare la Celaru revista ,,Zorile Romanaţului”.
-17 ian. 1928, apare la Slatina ziarul ,,Oltul”.
-25 ian. 1929, Mitropolitul Nifon Criveanu publică ,,Cugetări şi maxime pentru viaţă”.
-31 ian. 1929, Liviu Rebreanu şi Mircea Damian scot la Bucureşti ,,Gazeta literară”.
-1 ian. 1937, apare la Caracal ,,Şcoala Romanaţului”.
-1 ian 1939, apare la Caracal ziarul ,,Renaşterea”.
-6 ian. 1940 , n. poetul Ion Lazu (Cioburcin- Tighina).
-23 ian. 1940, n. (Corabia) Emil Boroghină, dir. Teatrului Naţional Craiova .
-30 ian. 1941, m. la Ştefăneşti-Vâlcea preotul folclorist Teodor Bălăşel .
-21 ian. 1942, n. scriitorul Grigore Albu- Gral la Seaca-Olt.
-30 ian. 1942, D. Popovici scoate revista ,,Studii Literare”.
-18 ian. 1943, n. poetul Dan Rotaru la Slătioara.
-14 ianuarie 1946, Mircea Damian înfiinţează un cenaclu literar în redacţia ziarului
,,Fapta”.
-20 ian. 1947, m. Iuliu Moisil, fost profesor al Gimnaziului din Slatina.
-15 ian. 1950, n. poetul Iulian Bobescu (Grădiştea- Găneasa, jud. Olt).
-30 ian. 1950, n. (Optaşi Măgura) N.Oprea, scriitor şi istoric literar.
-5 ian. 1971, m. scriitorul Şt. Braborescu (n. Caracal 31 aug. 1880).
-6 ian. 1980, m. poetul Mihai Bărăgan (n. Coteana, 3 mai 1900).
-1 ian. 1990, C-tin Dumitrache scoate la Slatina ,,Agora literar artistică”.
-18 ian. 1995, arde Teatrul Naţional din Caracal.
-26 ian. 2000, m. poetul Pan M. Vizirescu (n. Braneţi , 1903).
-1 ian. 2003, m. ziaristul Dumitru Tinu (Memoria Oltului nr.8/2012).
Printre actorii caracaleni de altădată

Dumitru Botar
Caracalul a cunoscut în perioada interbelică şi chiar în timpul celui de-al doilea război
mondial o activitate teatrală deosebită pe care presa romanaţeană a consemnat-o uneori cu
lux de amănunte. Existau atunci o serie de actori locali, talentaţi şi ambiţioşi dar mai ales
pasionaţi ai genului , dar şi un public format care umplea până la refuz teatrul din
localitate.Repertoriul divers şi variat era totuşi axat pe viaţa şi întâmplările oraşului, cu tot
felul de situaţii, unele picantereşti mult gustate de publicul amator dornic de asemenea
prestaţii.
Dacă ar fi să readucem în faţa celor de azi câteva secvenţe din viaţa teatrală, cu
siguranţă ar fi dificil, dar având la îndemână doar unele găsite în presa timpului, le
prezentăm cu convingerea că nu facem doar un act de cultură, ci mai ales un gest de iubire
şi preţuire pentru aceia care la vremea lor i-au făcut pe caracaleni să zâmbească.
Astfel în ziua de 8 iulie 1944, în sala teatrului are loc un reuşit festival artistico-
muzical prezentat de un grup de tineri în beneficiul societăţii ,, Principele Mircea”.
S-a prezentat drama: O POVESTE ADEVĂRATĂ, de D. Ionescu Morel şi

pretextul muzical: BONSOIR CARACAL, de Mircea Popescu. Au avut prestaţii frumoase şi
mult gustate de cei prezenţi, domnişoara Coca Gheorghiu, vedeta trupei şi domnul Virgil
Prica , dar s-au remarcat şi domnişoara Beatrice Biega ,,o tânără talentată plină de nervi”,
Stelu Dumitrescu, Maria Istrate, Nae Mâţulescu, O. Petrulian, Mircea Florescu, Jean
Firoiu, Pekă Mircea Popescu, Ticu Gheorghiu,etc. Jazzul ,, EXCENTRIC” cu pianistul
Radu Şerban a distrat publicul cu şlagăre cunoscute, spectacolul fiind o reuşită, iar
rezultatul financiar a fost foarte mulţumitor.
În aceeaşi lună pe 23 iulie 1944, are loc un alt festival artistico-muzical susţinut de
un grup de studenţi în colaborare cu minunata Coca Gheorghiu şi talentatul actor
caracalean Virgil Prica, pentru ridicarea unei troiţe în memoria eroilor neamului. Prima
parte a constat în prezentarea dramei într-un act ,, SE FACE ZIUĂ”, de Zaharia Bârsan,
toţi interpreţii având o prestaţie excelentă, stârnind aplauzele publicului. Coca Gheorghiu
în rolul Ilenei a redat cu măiestrie chipul extrem de greu al ţărăncii ardelene în timp ce
prestaţiile domnişoarelor Tanţa Saravanos şi Beatrice Biega au fost la fel de convingătoare
ca şi ale lui Bebe Enescu, Mircea Popescu, O. Rauten
sau Bebe Ştefănescu. În partea a doua s-a jucat
pretextul muzical ,,AU REVOIR CARACAL” în
douăzeci de tablouri, autor Mircea Popescu şi Dr. Emil
Borş cu concursul Jazzului EXCENTRIC . Prestaţiile
au fost impecabile, răsplătite cu tunete de aplauze,
remarcându-se Virgil Prica interpretând magistral
Alida Vali şi Cicerone. A strălucit şi de această dată
Coca Gheorghiu , dar şi Bebe Enescu, un splendid
interpret în arta cupletelor, domnişoarele Beatrice
Compozitorul Radu Şerban.
Biega şi Tanţa Saravanos ,,două tinere elemente foarte
talentate şi pline de viaţă” precum şi Stelu Dumitrescu, Nae Mâţulescu, Ovidiu Petrulian,
Bebe Ştefănescu şi Mircea Popescu. Spectacolul a fost supervizat de Dr. Emil Borş care a
dat dovadă de un bun simţ artistic iar sala teatrului a fost plină până la refuz.
Caracalenii au mai avut plăcerea să îi vadă pe aceşti minunaţi actori şi în zilele de
23-24 ianuarie 1945, când Virgil Prica şi Coca Gheorghiu au fost aplaudaţi la scenă
deschisă , întreaga trupă obţinând cu acest prilej cel mai mare succes din cariera ei teatrală.
În alte roluri au evoluat Nina Sorescu, Stelu Dumitrescu, Nelu Bontaş, Adrian Dumitrescu
şi Iancu Ianculescu, iar fondul muzical a fost asigurat de Radu Şerban.
Consemnez cu emoţie, dar şi cu nostalgie, aceste amintiri teatrale din oraşul nostru
care ar fi putut avea alt traseu artistico- cultural dacă nu îşi pierdea calitatea de reşedinţă de
judeţ anulată abuziv în 1968. Câţi dintre cei de astăzi ştiu de Virgil Prica , Coca Gheorghiu
sau de Beatrice Augusta Biega? Câţi dintre noi albiţi de vreme sau apăsaţi de grija zilei de
mâine mai fredonează celebrul cântec care în acele vremuri devenise şlagăr? Textul
aparţinea lui Virgil Prica, iar muzica lui Radu Şerban:
Caracal, orăşel cu multe cârciumi Caracal iubite Caracal

Cu vin bun şi femei cum nu găseşti Nu-ţi suntem recunoscători
Ţin-te-aşa Caracal! Şi din grădină-ţi rupem flori
Fii voios, că-i frumos Caracal iubite Caracal
Caracal orăşel sentimental De-ai şti c-avem temperament
Caracal iubite Caracal Ne iubeşti, ne doreşti
Ne-ai legănat de copii Şi ne aperi de bombardament…
Şi ne-ai iertat nebunii
Publicaţii periodice din Olt şi Romanaţi

Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu
VORBE BUNE, revistă lunară pentru cultură poporană şi viaţă practică, pentru minte,
pentru inimă. Apare la Balş de la 1 sept. 1904-aug. 1907; ian. 1908-iun. 1909; dec. 1909-
mai 1910; 15 sept. 1919-apr.-mai 1920. Director George Vasilescu (înv. Balş), redactor
preot D.Ionescu. Redacţia şi administraţia în depozitul de cărţi din târgul Balş.
Abonamentul 2 lei şi 50 bani anual, numărul 15 bani. Tipărită la Tipografia N.I. Macavei,
str. Madona Dudu, nr. 35 Craiova şi tipografia
Glasul Olteniei Balş. Din aprilie 1905 apare cu
subtitlul ,,Revistă poporană a cercurilor culturale din
România” iar din ian. 1908 schimbă subtitlul în
,,Revista învăţătorilor, preoţilor şi a cercurilor
culturale săteşti”.
În articolul program se precizează: ,,Scopul
nostru este de a ne cultiva mintea şi inima unii prin
alţii, de a ne îndruma prin noi înşine către bine şi
folositor; dar mai ales către o viaţă practică potrivită
şi cu vremea şi cu împrejurările în care trăim. În
munca pe care o întreprindem vom căuta să stăm în
cea mai apropiată legătură cu masa cea mare a
poporului nostru, cu acei mici cărturari de prin sate
şi oraşe, doritori de a-şi lumina mintea şi de a-şi
împodobi inima prin sfaturi şi învăţături pentru viaţa
practică” (,,Către cititori”, nr. 1/sept. 1904).
Din comitetul de redacţie fac parte: dr. Em.Elefterescu, Ilie Marinescu-Avramin (avocat
Craiova), Ionescu Candid (institutor Câmpulung), pr. Sachelarie St. Basilescu (Balş),
Teodora Ştefănescu (Traian –Romanaţi), C.Poenaru (Braneţi), N.Popescu (Ştirbei),

C.Marinescu (Moruneşti), Gr.Constantinescu (Morunglav), Burlănescu Alin, V.Diamandi,
Iulian Cucu,ş.a. Revista conţine rubrici ca: ,,Literatura populară”, ,,Doctorul fără bani”,
,,Fărâmituri pentru minte” dar şi sfaturi practice despre vindecarea unor boli, despre
pericolul alcoolului, foloasele meseriilor, pilde biblice, lux şi risipă, trebuinţa cărţii,
alegerea prietenilor, păcatul concubinajului, căsătoria între rude.
Revista contribuie la răspândirea ştiinţei şi culturii la sate, fiind apreciată ca atare.
Revista ,,Semănătorul” condusă de Nicolae Iorga califica ,,meritorie apariţia acestei
reviste” adăugând că ,,Oltenii ne-au obişnuit cu reviste frumoase şi fără folos, care dădeau
literatură după cele din urmă tipare apusene. De aceea trebuie primită cu bucurie noua
publicaţie periodică VORBE BUNE. Programul care o să se dea oricărui cărturar, şi celui
mai umil, lucruri pentru folosul ţării, într-o limbă pe care el să o înţeleagă deplin, va găsi
aprobarea tuturor oamenilor de bine. Ca îndeplinire a acestui program, se dă în nr. 1 o
foarte bună conferinţă despre ce se cuvine să citească săteanul şi altele” .
Spiru Haret adresându-se directorului Vasilescu consideră ,,...bună înfiinţarea
societăţii Sf.Cruce şi urez succes atât societăţii cât şi revistei VORBE BUNE”.
Reţinem şi cuvântul de salut al lui D. Bulat. În nr.4/1904 găsim aprecieri asupra
revistei semnate Emilgar (E.Gârleanu). În nr.3/1905 V.A.Urechia semnează fragmentul
,,Vlădică dat la ciori”(p.20). În nr.4-5/1905 este reprodus un fragment din nuvela ,,Moara
cu noroc” de Ioan Slavici. Numărul 7/aprilie 1907 conţine un portret al dascălului Ilie
Criveanu de la Slătioara (Romanaţi)- tatăl viitorului mitropolit al Olteniei ,Nifon Criveanu.
Colaborează cu versuri: B.P.Haşdeu (,,Muntele şi valea”, nr.9/1906), Carmen Sylva (,,Nu
plânge”, nr. 4/ian.1907), C. Rădulescu-Codin (Priboieni), S. Teodorescu-Kirileanu,
C.Moraru, N.Pârvulescu.
Colaboratori sunt în mare parte preoţi şi învăţători din Romanaţi: Dimitrie Ionescu
(Câmpeni), pr.I. Pretorian (Găvăneşti), Gh.Popescu-
Ghica, N.Popescu (Ştirbei), Const. Poenaru (Braneţi),
I.P.Şerbănescu (Viişoara), Dem.Enescu (Bobiceşti),
Dionisie Barbu (monah
Călui).
În contextul
izbucnirii răscoalelor
ţărăneşti din primăvara
anului 1907, care a
cuprins şi localităţi de pe
valea Olteţului, redactorii
revistei sunt acuzaţi de a-i
fi instigat pe ţărani contra
Portretul lui Ilie Criveanu.
proprietarilor. Nicolae
Iorga, luând apărarea directorului revistei, scrie în ,,Neamul Românesc” nr. 58/1907: ,,Pe
învăţătorul din Balş, Vasilescu , directorul inofensivei reviste VORBE BUNE, l-au adus în
mijlocul pieţii şi l-au bătut jandarmii de l-au lăsat mai mult mort.” Documentele de arhivă
vorbesc şi despre suferinţele pe care le-au avut de îndurat chiar şi încasatorii sau difuzorii
popularei reviste (Arhivele Statului Bucureşti, fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 824/
1907, f.118, 225). În articolul ,,Preoţii şi învăţătorii faţă cu răscoalele” (nr. 8-9/mai iun.
1907 ), Marin C.Coveianu prezintă poziţia intelectualilor satului faţă de tragicele
evenimente. Un anunţ publicat în nr. 5/ian.1909 face cunoscut că în seara zilelor de 26
dec.1908 şi 6 ian.1909 vor avea loc la Balş două mari baluri sub patronajul M.S.Reginei, în
folosul Vetrei Luminoase. La numerele apărute după 15 sept. 1919 se menţionează ca
fondatori ai revistei : Spiru Haret, G.Vasilescu-Balş, preot D.Ionescu (Copăceni-Vâlcea).
Colaborează între alţii: Ion Teodorescu, Petre Dulfu, Ioniţă Dermărunt. La 25 dec.1919
(nr.4) este evocată figura lui Spiru Haret de la a cărui dispariţie trecuseră 7 ani.
La Arhivele Statului Slatina se păstrează numerele: 3/nov. 1904; 1/ian. 1905;
2/oct.1905; 4/ian. 1906; 7/mart.1906; 10/iun.1906; 3/dec.1906; 8/apr.1908; 9/mai 1909 şi
10/aug. 1908.
După cum rezultă dintr-un document de arhivă din 29 aprilie 1920 (o informare
trimisă Ministerului de interne de către comandantul garnizoanei Craiova), învăţătorul
Vasilescu de la Balş era autorul unei ,,propagande deşănţate” de sorginte socialistă dusă în
cadrul conferinţelor învăţătoreşti (Arhivele Statului Bucureşti, Arh.Ist.Centrală, fond
M.I.,dos. 242/1920,f.8).
(B.A.R. P.I II 2728, F. 24x 16 cm; Biblioteca Judeţeană Dolj;Arhivele Statului
Slatina).
Bibl: -,,Presa din judeţul Olt şi marea răscoală a ţăranilor din anul 1907”, de Gh.
Mihai, în OLTPRESS, an IX, nr.1858/27 martie 1997, p.2.
- ,,Cauze slujite şi nedreptăţi suferite de clerici olteni în 1907”, de Nestor
Vornicescu Severineanu, în ,,Mitropolia Olteniei”, nr.1-3/ian.-mart. 1977, p.14; Idem p.22;
- ,,Preoţi din Eparhia Râmnicului Noul Severin participanţi la Răscoala din
1907”, de Al. N. Dunăreanu, în ,,Mitropolia Olteniei”, nr.1-3/ian.-mart.1977, p.107;
- ,,Neamul Românesc”,nr.58/1907,p.924-925;
- Publicaţii Periodice Româneşti, tomII, p.742-743.
VOT ŞI PĂMÂNT, ziarul Partidului

Conservator –Progresist din judeţul
Romanaţi.Apare la Caracal, săptămânal
între 12/25 februarie 1919 şi 25
octombrie 1919, în total 3 numere
(nr.1din12/25 oct. 1919; nr. 2 din 3/16
apr.1919; nr3 din 25 oct. 1919).
Tipografia Iorgu Petrescu, 25 bani
numărul.Imprimat la Tipografia Românească Cooperativa. În primul număr apare un apel

,,Către sătenii din cuprinsul judeţului Romanaţi” semnat de Sebastian Radovici, cu
următorul conţinut: ,,Săteni, după câteva decenii de nepăsare faţă de viaţa politică a satelor,
partidele politice îşi îndreaptă astăzi privirile spre voi fiindcă cele două reforme mari: votul
obştesc şi împroprietărirea, vă dau locul meritat în alcătuirea statului român. De acum
înainte pătura ţărănească din această ţară este chemată la o viaţă nouă... Rău hrăniţi, rău
echipaţi, aţi îndurat două ierne grele în tranşee, scriind cu sângerarea rănilor înfierbântate
cele mai frumoase pagini de istorie.Voi cei care până mai ieri nu eraţi luaţi în seamă în
viaţa politică a ţării, aţi purtat mai curat în sufletele voastre şi mai hotărât visul întregirii
neamului decât unele partide politice care aruncau vina războiului sau pretindeau meritul
purtării lui după cum balanţa norocului ne ajuta pe noi ori pe duşmanii noştri... Astăzi e
iarăşi soare în inimile româneşti.La iubirea caldă a iubirii de neam şi pământ, voi sunteţi
chemaţi ca nişte semănători harnici şi aruncaţi rodul României de mâine. Votul obştesc şi
împroprietărirea au tocmai menirea să răscolească adânc toată puterea de viaţă şi de
producţiune a ţărănimii. Aşa e drept să fie şi aşa va fi...” Sunt prezentate discursurile
liderului partidului , Al.Marghiloman şi candidaţii în alegeri ai aceluiaşi partid.
(B.A.R. P.III.43 874, F.47x 32)
Bibl. ,,Ce rost are VOT ŞI PĂMÂNT?”, de S. Mardaloescu, în VOINŢA POPORULUI, nr.
4/28 febr. 1919.
-Paul Lică- Istoria Presei Romanaţene, p. 43.
VREMEA, organ politic, cultural şi economic. Apare săptămânal, Caracal sub redacţia
unui comitet. Redacţia şi administraţia str.G-ral Praporgescu, nr.2. Abonament 200 lei
anual. Tipărit la Tipografia Românească Cooperativa, Fraţii Mărculescu, Caracal. În
colecţiile B.A.R. se păstrează un singur număr, cel din 27 iunie 1927 (An.I, nr.1). Într-un
articol semnat ,,Vitriol” este anunţată căderea guvernului Averescu şi se analizează cauzele
acestei prăbuşiri. (B.A.R., P.III.42206, F. 48x32 cm)
Bibl.P.P.R.,tom.IV,p.1039.
VREMEA, organ independent-cultural-social-economic-politic. Apare la Caracal de la 1

mai 1928 până la 15 apr. 1934, săptămânal.
Director Şt.Ricman (Silex). Redacţia şi
administraţia la Palatul Băncii Naţionale din
Caracal. Tipografia Românească, Fraţii
Mărculescu. 5lei numărul, 250 lei abonament
anual. Ziarul poartă pe frontispiciu deviza
,,Religia şi neamul”. În articolul –program
intitulat ,,Temeiul nostru”, Şt. Ricman spune:
,,Este ca, atât timp cât vom apare să ne respectăm
independenţa şi originalitatea. O singură dată
copiem în acest prim articol ce deschide drumul organului nostru ,VREMEA, dar copiem
un geniu, pe Mihai Eminescu, nemuritorul poet-filosof. În strofa ce urmează din ,,Glossa”

lui găsim definiţia scopului nostru , completă. Cetitorule, aşează-te. Linişteşte-ţi mintea,
alungă-ţi gândurile şi adânceşte cele ce urmează: ,,Vremea trece,vremea vine,/ Toate-s
vechi şi nouă toate; /Ce e rău şi ce e bine / Tu te-ntreabă şi socoate / Nu spera şi nu ai
teamă; Ce e val ca valul trece; De te-ndeamnă de te cheamă / Tu rămâi la toate rece...”/
VREMEA. Programul nostru este să potrivim bucatele din sare. Nici să le facem
prea sărate, pentru a aţâţa setea vicioşilor; nici sălcii pentru a menaja beteşugurile celor
bolnăvicioşi. Independenţi se cade şi se cere să fim ca unii ce avem pretenţia să
reprezentăm glasul opiniei publice... Cultural, organul nostru îşi va dovedi în curând
sarcina de crainic al luminii răspândind ideile noi [...] pentru ridicarea nivelului cultural...
Social, organul nostru va dezbate şi susţine drepturile cetăţenilor acestui judeţ... Economic,
organul nostru nu va ignora nici o problemă ce interesează buna dezvoltare gospodărească
a diferitelor bresle ce constituie marea societate a judeţului nostru... Politic... aici organul
nostru va fi mai mult politicos decât politic... Aşadar. De
la capul locului acest program enunţat, rezultă de la sine că
VREMEA va fi un organ de luptă.”
Ziarul prezintă interes prin pagina literară
periodică precum şi datorită numeroaselor informaţii
culturale. Suntem informaţi despre excursia organizată la
Cairo de elevii Liceului Ioniţă Asan din Caracal (mai
1928), despre constituirea comitetului de iniţiativă pentru
ridicarea Monumentului Eroilor de la Balş (iunie 1928) şi
despre sărbătorirea poetei Elena Farago la cei 50 de ani (de
Paul Constant). În nr.28/16 sept. 1928 se dau detalii despre
Mănăstirea Sărăcineşti- monument istoric. Se dau detalii
Volumul ,,Celula nr. 13” de
despre desfăşurarea acţiunii ,,Sădirea pomilor” în
Mircea Damian recenzat în
comunele Moroneşti, Izvoru, Bechet şi Braneţi ( 28 ziarul Vremea de la Caracal.
apr.1929). Paul Constant prezintă volumul de schiţe
,,Chipuri de muzeu” de Stan Tudorache (nr.17/18 aug. 1929) şi oferă detalii despre vizita
lui I.G.Duca la Caracal cu ocazia unei mari întruniri liberale. La 12 ian. 1930 aflăm că a
fost inaugurat Cercul Militar Caracal. Nr.43/16 febr. 1930 anunţă moartea învăţătorului
Florea Ionescu din Ianca, soţul poetei Ada Umbră. La 2 martie 1930 aflăm că a sosit
statuia lui Haralamb Lecca ce urmează a se instala în Caracal. În nr.52/20 apr. 1930
întâlnim semnătura poetului Vasile Militaru (,,Trec mutilaţii”) şi a lui Paul Constant
(,,Cântec bohem de primăvară”), ultimul recenzând şi volumul lui Şt. Ricman ,,Spre Cairo.
Note de călătorie”. Liderul liberal I.G.Duca a vizitat judeţul Romanaţi şi în sept. 1930
după cum rezultă din nota apărută în nr. 21/14 sept. 1930.Apare tot aici necrologul lui
Const. G. Ionescu. La 2 ani de la dispariţie este evocat şi Savin Constant a cărui poezie
,,Cântecul lutului” apare în acelaşi număr (26/19 oct.1930). Profesorul C. D. Fortunescu
recenzează volumul de versuri al lui Paul Constant ,,Ceasuri ostenite”. Nr. 2/10 mai 1931
oferă amănunte despre şezătoarea Sindicatului Presei Oltene din 2 mai de la Caracal. Cu
acest prilej au fost prezenţi în sala Teatrului Comunal din Caracal D. Tomescu- care a
prezidat lucrările-, Anuţa Săveanu, Şt Mardaloescu, A. Constantinescu, Ionescu
Chiţiburea, N.Chiriacescu-Jiu, G.Popescu-Basul , ş.a. La 29 iunie 1931 a fost sărbătorit
la Caracal profesorul Nicolae Iorga. O notă din nr. 31/29 nov. 1931 informează despre
inaugurarea localului Băncii Populare din Cilieni. Învăţătorul Gh. Predeţeanu evocă
figura aviatorului Octav Oculeanu din Brastavăţu (nr.33-34/ 13 dec. 1931) iar în nr.38/17
ian. 1932 găsim necrologul doctorului Titu Oroveanu , fiu al Caracalului fost prefect şi
deputat de Buzău. Şt. Ricman recenzează volumul ,,Atitudini politice şi literare” de
D.Tomescu (nr.47/20 martie 1932). În nr. 31-33/18 dec. 1932 este omagiat Spiru Haret la
20 de ani de la dispariţie. În paginile 3-4 este semnalată revista ,,Pumnul” care ,,apare la
Bucureşti sub direcţia conjudeţeanului nostru Mircea Damian”, autorul valoroasei lucrări
,,Celula nr.13”. Numărul 24-25/22 oct. 1933 semnalează dezvelirea monumentului
,,Haralamb Lecca” la Caracal. Ziarul comunică la 7 ian . 1934 ştirea asasinării primului
ministru I.G.Duca. În context, Şt .Ricman prezintă un episod din 1914 , de pe vremea când
liderul liberal era ministru al şcoalelor. În ultima perioadă a apariţiei ziarului, este tot mai
evidentă simpatia sa pentru Partidul Naţional Agrar şi liderul său O.Goga. Evenimente
tragice precum incendiul de la Radomireşti (1928), sau cel de la Fabrica de Cherestea
Gaillac din Stoeneşti sunt pe larg prezentate. La loc de cinste se situează informaţiile
despre turneele teatrale ale lui Maximilian, Bulandra şi N. Soreanu. Publică poezii: Paul
Constant, Al. Iliescu, Coletta Demetrescu ,T. Măinescu, Vasile Militaru. La Arhivele
Statului Slatina se păstrează colecţia aproape completă a ziarului de la nr. 21/16.sept. 1928,
până la nr. 38-39/25 martie 1934.
(B.A.R. P.9649, F.48x35 cm)
Eroi şi monumente din Olt şi Romanaţi

Monumentul eroilor – Crâmpoia, jud. Olt
Vasile Radian, I.D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu
Monumentul este plasat în centrul comunei, lângă Primărie, pe un soclu din beton armat format
din trei blocuri dreptunghiulare suprapuse şi din alte 5 cuburi de piatră cioplită pe laturile cărora
sunt scrise numele a 116 eroi, contingentul, gradul şi unitatea militară din care făceau parte. Se
termină cu o cruce de piatră cioplită de 1m înălţime. Ca ornament mai are un soldat în tranşee,
pregătind tragerea cu arma, pe latura nordică. A fost lucrat de meşterul N. Gh. Marinescu din
Roşiorii de Vede în 1920 şi inaugurat ceva mai târziu. La început avea ca element terminal un
soldat, care considerându-se necorespunzător ca realizare artistică a fost înlocuit cu o cruce cioplită
în piatră. Sculptura din vârf are aspectul unui trunchi de stejar ale cărui ramuri iau forma unei cruci.
Soldatul a fost mutat în curtea şcolii vechi. În anul 1976, statuia soldatului se afla încă în incinta
şcolii, care fiind mutilată de copii nu mai prezenta nici o valoare. Monumentul a fost ridicat cu
cheltuiala văduvelor, rudelor eroilor şi a altor locuitori din comună.
Pe frontispiciu, în afară de soldatul menţionat mai sus, ca elemente de decor mai sunt
prezente un vultur care ţine în gheare lancea steagului tricolor, aflat pe latura celui de-al doilea corp
de la bază şi mai sus o sculptură pe care este scris pe un fond de culoare galbenă 1916-1919. Pe
primul segment, latura principală, este scris: Ridicat acest monument prin contribuţia locuitorilor în
amintirea EROILOR căzuţi în Campania 1916-1919 din comuna Crâmpoia, judeţul Olt cu stăruinţa
D-lui Grigore Alexandrescu, primarul comunei.
Monumentul a fost recent renovat, vopsindu-se în întregime: crucea culoare maro,
trunchiul – crem, ornamentul de pe faţa nordică a penultimului corp în culorile tricolore, iar
uniforma soldatului- verde. Numele şi prenumele eroilor au fost săpate în piatră pe cele 4 feţe şi cu
ocazia reînnoirii numai unele dintre ele au fost întărite cu o culoare neagră pentru o mai bună citire.
Este o operaţie care, spre cinstirea celor care au murit pentru ţară, merită cu prisosinţă a fi
continuată. Al doilea monument ridicat în amintirea eroilor din 1941-1945
este aşezat în cimitirul vechi al satului, orientat spre şoseaua
principală pe un soclu din beton armat format din trei corpuri
dreptunghiulare pe care sunt aşezate 5 blocuri din piatră, deasupra
cărora se găseşte o cruce de asemenea din piatră. A fost ridicat la
început în memoria unui localnic, aviator Catrina, cu cheltuiala
părinţilor săi. Ulterior construcţia a folosit ca inscripţie pentru toţi
cei morţi în acest ultim război, înscrisuri care s-au şters cu timpul.
Familiile acestor eroi au ridicat câte o cruce de lemn sau beton
armat, aşezate în jurul acestui monument. Locul acesta se cheamă
acum Cimitirul Eroilor, dar în realitate nu este îngropat aici decât
un singur soldat venit din prizonierat şi mort pe pământul patriei
înainte de a ajunge acasă. A fost adus şi înmormântat lângă acest
monument. Autorul monumentului este un meşter pietrar:
Mezzaroba din Slatina.
Numele eroilor de mai jos au fost transcrise direct de pe
corpul monumentului, iar 7 dintre ele nu au putut fi citite.
Latura de la nord 3. Bălan Marin sold.1913, Reg. 3 Olt

4. Burcioiu Marin sold.1892, Reg 43inf.
1. Dosinescu Vasile capitan, Reg. 3 Olt 5. Mărohidaru Heistache sold.1893, 43inf.
2. Valcica Marin, serg. Instr. 1912 Reg. 3 Olt 6. Ion Alexandru sold.1894, Reg. 43inf.
3. Croitoru Matei, serg., 1915 Reg. 3 Olt 7. Dragnea Grigore sold.1895, Reg.43 inf.
4. Constantinescu Matei, 1914 Reg. 3 Olt 8. Burcea Dumitru sold.1896, Reg.43inf.
5. Popa Petre, caporal, 1915 Reg. 3 Olt 9. Sora Vasile sold.1897, Reg. 43inf.
6. Crampoescu Clement, serg. 1907,43 inf. 10. Rusu Tudorache sold.1897, Reg.43inf.
7. Raicu Marin sold.1904, Reg. 3 Olt 11. Aldescu Ilie sold.1897, Reg. 43inf.
8. Lica Constantin sold.1904, Reg. 3 Olt 12. Şuţu Dobre sold.1897, Reg. 43inf.
9. Istrate Ion sold.1904, Reg. 3 Olt 13. Toporan Ion sold.1898, Reg. 43inf.
10. Banciu Nicolae sold.1909, Reg. 3 Olt 14. Olteanu Alex. sold.1917, Reg. 3Olt.
11. Valcica Gheorghe sold.1910, Reg. 3 Olt 15. Mitrache Marin sold.1917, Reg. 3Olt.
12. Badoi St. Ion sold.1910, Reg. 3 Olt 16. Feraru Dumitru,sold.1917, Reg. 3Olt
13. Spânu Datcu sold.1911, Reg. 3 Olt 17. Stancu Stan, sold.1917, Reg. 3Olt
18. Belu Ghe. sold.1917, Reg. 3Olt
Latura de la răsărit 19. Lincan Eftimie, sold.1918, Reg. 3Olt
1. Mătuşa Năstase sold.1913, Reg. 3 Olt 20. Banciu Ghe. sold.1918, Reg. 3Olt
2. Cocoşatu Nicolae sold.1913, Reg. 3 Olt 21. Ghe. Cristache sold.1918, Reg. 3Olt
22. Chiuchiunea Marin sold.1919, Reg. 3Olt 26. Diţoiu Radu sold., con. 1899,Reg. 43 Inf.
23. Istrate Pană sold.1906, Reg. 3Olt 27. Ciucă Scarlat sold., con. 1902,Reg. 43 Inf.?
24. Şarpe Constantin sold.1903, Reg. 3Olt 28. Olteanu Petre sold., con. 1903,Reg. 43 Inf.
25. Olteanu Ion sold.1906, Reg. 3Olt 29. Dicu D-tru sold., con. 1903,Reg. 43 Inf.
30. Raşoga Petre sold., con. 1904,Reg. 43 Inf.?
26. Tudor Marin sold.1906, Reg. 3Olt
31. Rotaru C-tin sold., con. 1904,Reg. 43 Inf.?
27. Aldescu Ion sold.1908, Reg. 3Olt
32. Chiroaica D-tru sold., con. 1904,Reg. 43 Inf.?
28. Aldescu Straftale sold.1908, Reg. 3Olt
33. Calotă Voicu sold., con. 1904,Reg. 43 Inf.?
29. Staicu Neagu sold.1909, Reg. 3Olt 34. Dincă D. sold., con. 1904,Reg. 43 Inf.?
30. Raşoga Ion sold.1909, Reg. 3Olt 35. Vlad Florea sold., con. 1906,Reg. 43 Inf.?
31. Croitoru D-tru sold.1909, Reg. 3Olt 36. Colţan Nicolae sold., con. 1906,Reg. 43 Inf.?
32. Drăghici Marin sold.1916, Reg. 3Olt Latura de la sud
33. Vlad Radu sold.1916, Reg. 3Olt 1. Aldescu Pană sold, 1908, reg.5Vân.
34. Banciu Sandu sold.1916, Reg. 3Olt? 2. State Ghe.,sold, 1911, reg.5Vân.
3. Oprea T. Ion, sold, 1911, reg.9 Roşiori.
Latura de la apus 4. Dicu Ghe. sold, 1913, reg.9 Roşiori.
5. Bălan D-tru, sold, 1913, reg.9 Roşiori.
1. Şuţu Ştefan, sold., con. 1911,Reg. 3 Olt 6. Niţu Vasile sold, 1917, reg.95 Inf.
2. Nuţă Alexandru, sold., con. 1911,Reg. 3 Olt 7. Dobrin Radu sold, 1898, reg.95 Inf.
3. Ciupercă Stancu, sold., con. 1911,Reg. 3 Olt 8. Olteanu Marin sold, 1916, reg.5 Vân.
4. Mitrache Marin, sold., con. 1911,Reg. 3 Olt 9. Bălan Marin sold, 1907, reg.43 Inf.
5. Dicu Petre, sold., con. 1911,Reg. 3 Olt 10. Dumitru Nicolae sold, 1904, reg. I Pion.
6. Mateiaş Nicolae, sold., con. 1911,Reg. 3 Olt 11. Ţiganu Anghel sold, 1894, reg. 43 Inf.
7. Velea Florea sold.,con. 1911,Reg. 3 Olt 12. Alecsandru R. Olteanu sold, 1894, reg. 43 Inf
8. Robescu Stancu, sold., con. 1911,Reg. 3 Olt 13. Colţan Ion sold, 1909, reg. C.F.
9. Pavel Ilie sold., con. 1912,Reg. 3 Olt 14. Col-an C-tin sold, 1918, reg. C.F
10. Ştefan Ilie sold., con. 1912,Reg. 3 Olt 15. Olteanu Ghe.
11. Gagiu Istrăilă sold., con. 1913,Reg. 3 Olt 16. Vasile Ilie
12. Istrate Ilie sold., con. 1913,Reg. 3 Olt 17. Brătulescu Anghel
13. Smaranda Florea sold., con. 1915,Reg. 3 Olt 18. Cristescu C-tin
14. Manea Ion sold., con. 1916,Reg. 3 Olt 19. Vălcică D-tru
15. Pană Hristache sold., con. 1916,Reg. 3 Olt 20. Curcă Constantin
16. Olteanu Tudor sold., con. 1916,Reg. 3 Olt 21. Ştefan Marin
17. Oprea T. D-tru sold., con. 1916,Reg. 3 Olt 22. Rusu Marin
18. Curcă Marin sold., con. 1915,Reg. 3 Olt 23. Cocoşatu Ilie
19. Ghiuchiunea Ghe. sold., con. 1915,Reg. 3 Olt 24. Văduva Ion
20. Berechet Alexandru sold., con. 1915,Reg. 3 25. Ciobanu vasile
Olt 26. Şuţu Gheorghe
21. Raicu Alexandru sold., con. 1915,Reg. 3 Olt
22. Vălcică Petre sold., con. 1915,Reg. 3 Olt
23. Neaga Tudor sold., con. 1898,Reg. 43 Inf.
24. Mirea Tache sold., con. 1898,Reg. 43 Inf.
25. Ciurea Ghe. sold., con. 1898,Reg. 43 Inf.
Puteţi redirecţiona 2% din impozitul anual către Asociaţia Culturală ,,Memoria

Oltului ’’, cont RO02CECEOT0130RON0581998, sucursala C.E.C. Slatina, C.I.F.
28429585. Detalii pe www.memoriaoltului.ro .
Asociaţia Culturală ,,Memoria Oltului’’, loc. Izvoru, com. Găneasa, jud. Olt, str.
Libertăţii nr. 96, tel. 0724219925, 0728057172; e-mail tilvanoiu.ionel@yahoo.com

Memoria Oltului: Şi Romanaţilor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Memoria Oltului: Şi Romanaţilor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

An. IV, nr.

1 (35), IANUARIE 2015 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

ISSN 2284 – 7766

Măria Ta, Ţăran Român (V)

Evanghelia, Cazania, predica preotului şi, uşor-uşor, ai devenit tu însuţi un teolog

Se întâmpla în anul 1968. Absolvisem

Documente din fondul Poroineanu (V)

[3] 2/14 Decembrie 1881. Paris

[4] 26/7 Decembrie 1881, Paris

[Arh. Naţ., Fond Poroineanu, Dosar 82, filele 11-12]

[Arh. Naţ., Fond Poroineanu, Dosar 82, Filele 9-10].

[Arh Naţ. , Fond Poroineanu, Dosar 82, filele 8-9]

[8] Nedatată [1881 ?]

[Arh. Naţ. , Fond. Poroineanu, , Dosar 82, filele 7-8]

[10] 12/24 iulie 1883, Elopotak

[Arh. Naţ. , Fond Poroineanu, Dosar 90, Filele 1-2]

[11] 11 august 1885, Kissingen

[Arh. Naţ., Fond Poroineanu, Dosar 90, filele 3-4].

[12] Monte Carlo, 13 decembrie 1889, vineri

[13] Decembrie 3 Caracal.

[Arh. Naţ. , Fond Poroineanu, Dosar 90, filele 6-7].

[15] Curtea de Apel Secţia II Bucureşti

[Arh. Naţ., Fond Poroineanu, Dosar 110, filele 1-7]

[Arh. Naţ., Fond Poroineanu, Dosar 118, Fila 13].

[Arh Naţ., Fond Poroineanu, dosar 44, fila 1]

[Arh. Naţ. , Fond Poroineanu, dosar 52, fila 1]

Jurnal lapidar- perioada slătineană (IV)

Prozatorul Viorel Dianu a funcţionat o perioadă ca profesor de limba română la licee de

21-25 iunie . Bacalaureatul. Lucrări de controlat cu duiumul.

20 februarie (marţi). Am fost cu Nora la Bucureşti. L-am luat şi pe Cristian de la cămin,

Învăţătorului. A ieşit foarte frumos, n-am muncit degeaba.

14 septembrie (vineri). L-am transferat pe Gabriel de la „Ion Minulescu” la „Radu

Alegerea moşiei Mărginenii de Jos, jud. Olt

„ Hotărnicia moşiei Mărginenii de Jos sau

Prin adresa onor prezidentului de Oltu din anul

I. Despre moşia Buiceşti a D. Căminar Nicolae Darvaris

III. Despre moşia Bircei

încredinţându tot deodată că vânzători şi schimbători suntu numai Mărgineni de Sus

semnu muşoroui, pe plan lit. K, găsindu-i şi aci stăpânindu în partea Schitului ca la 10

CEA MAI VECHE MĂNĂSTIRE DIN JUDETUL OLT – SEACA MUŞETEŞTI

În perioada dominaţiei otomane, dezvoltarea arhitecturii medievale cu scopuri

metoh al mănăstirii Cozia.

9. Victor I Brabeţianu. Căsătorit cu Angela Grigorescu în Bucureşti,la 7 octombrie 1933.

De la Spineni la Ierusalim. Călătoriile lui Badea Cireşeanu la Locurile Sfinte (IV)

Pe mare de la Sfântul Munte şi până la insula Rodos

Luni 2 august după ce am mai văzut încă odată întocmirea

Dr. Badea Cireşeanu.

plăcuta călătorie pe vasul

iarăşi am descălecat, şi am început a ne sui la deal pe o potecă îngustă. Începuse să plouă

ADA UMBRĂ- 130 de ani de la naştere

Binecuvântat este ţinutul românesc! Binecuvântat de Dumnezeu cu meleaguri pitoreşti

alte sate din judeţ- Grojdibodu, Băbiciu.

O, cât aşi da să mai visez odată

Pe vârf de plopi broda cu-argint Selene , Şi-albastrul vis pierdut odinioară,

...Şi nu mai e nimic cum ştiu Din zarea tristului apus

Iată reproduse din revistele vremii două necrologuri:

Versurile de care pomeneşte poeta au fost publicate în revista ,,Arhivele Olteniei”,

În colţul meu Ce-n visu-i greu

Vântule dorit, Suflă-mi pe răzoare

Ca-ntr-un vis temut Scris de-analfabeţii

Situaţia economică a judeţului Romanaţi reflectată într-

În pofida legiferării înăspririi îndatoririlor clăcăşeşti şi

aceste catagrafii ne permit să ne formăm o imagine, fie ea şi aproximativă, asupra unor