Memoria Oltului

An. III, nr.
12 (34), Decembrie 2014 MEMORIA OLTULUI
MEMORIA OLTULUI
Revistă de istorie şi cultură a Oltului şi Romanaţilor
Anul III, nr.12 (34), decembrie 2014
Editată de Asociaţia Culturală
MEMORIA OLTULUI
Director: Ion D. Tîlvănoiu
Comitetul de redactie:
Dr. Aurelia Grosu, dr. Mircea Şerbu, dr. Nicolae
Scurtu, Dumitru Botar, Jeana Pătru, Floriana
Tîlvănoiu, Vasile Radian.
Planşele noastre:
1. Crăciunul copilăriei (imagine din colecţia dr. Mircea Şerbu- Slatina).
2. Sus: Elevi ai şcolii şi învăţătorii din Dioşti (1911).
Jos: Stradă şi ţărani din Dioşti, 1910 (imagini executate de Ilie Constantinescu şi donate Arhivelor Naţionale
din Bucureşti de ing. Mihai Bălăianu).
3. După incendiul de la Dioşti. Sus: Echipe studenţeşti sosesc la Dioşti (1939).
Jos: Elevii Şcolii Ţărăneşti din Dioşti făcând o demonstraţie de conducere a
tractorului (imagini din revista ,,Vatra”, Craiova, 1939).
4. Sus: Foişorul de foc din Caracal ; Jos: Schitul românesc Prodromul unde a poposit dr. Badea Cireşeanu.
CUPRINS
1. Al. Stănciulescu-Bârda- Măria Ta, Ţăran Român! (IV)………………………………….…………………………………..….…../ 2
2. Ion Andreiţă- Brigăzile de altădată…………………………………………………………………………………………/4
3. Viorel Dianu- Jurnal lapidar. Perioada slătineană (III)………………………………………………………………………..…../ 7
4. Dumitru Botar- ,,Sunt mândru de tine, brav sergent Matei!”………………………………………………………………….…..../9
5. G-ral Petre Udroiu- Generali olteni. G-ral de Brigadă (r.) Constantin Vasile……………………………………………./21
6. Teodor Nedelea- Oameni care au fost………………………………………………………………………………………….…....../24
7. Dr. Badea Cireşeanu- De la Spineni la Ierusalim (III)…..………………………………………............................................../28
8. Ion D. Tîlvănoiu, Vasile Radian- Documente din fondul Poroineanu (IV)………………………………………….……/37
9. Vasile Radian- Hotărnicia Moşiei Seaca din judeţul Olt…………………………………………………………………../49
10. Pr. Dr. Ion Rizea- Sfântul voievod Constantin Brâncoveanu- ocrotitorul Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor……………./60
11.Pia Alimăneşteanu- Sub ocupaţia germană (VIII)………………………..….…………………………………….……...……...../64
12. Jeana Pătru- Fundaţia Culturală Regală ,,Principele Carol” şi satul model Dioşti, judeţul Romanaţi………………...…./68
13. Calendarul Memoriei Oltului. Decembrie ………………………………………………………………………………../79
14. Nica Marcela- Sărbătoarea Crăciunului în presa vremii……………………………………………….……………………….../82
15. Pentru biblioteca dumneavoastră………………………………………………………………………………………..../88
16. Ion D. Tîlvănoiu- Două documente necunoscute din fondul Mănăstirii Brâncoveni ……………………………………./91
17. dr. Nicolae Scurtu- Inscripţii. Întregiri la Bibliografia lui Pan M. Vizirescu……………………………………………./94
18. Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu- Publicaţii periodice din Olt şi Romanaţi……………………………………….……./101
19. Vasile Radian, Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu- Eroi şi monumente din Olt şi Romanaţi. Monumentul eroilor de la
Şerbăneşti-Olt………………………………………………………………………………………………………………………….…../103
ISSN 2284 – 7766

Tiparul executat la Editura Hoffman
www.EdituraHoffman.com
Tel./fax: 0249 460 218
0740 984 910
www.memoriaoltului.ro 1
An. III, nr.12 (34), Decembrie 2014 MEMORIA OLTULUI
Măria Ta, Ţăran Român (IV)
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Alături de ţărâna sfântă a ţării, de codrii şi izvoare, alături de fraţii de limbă şi de lege, ai
avut tovarăşi de nădejde în dobitoacele din curtea ta, din câmp şi de aiurea. Le-ai socotit ca
pe un dar pe care ţi l-a făcut Dumnezeu dintru începuturi, ca să te hrăneşti cu ele. Le-ai
iubit, le-ai hrănit şi le-ai adăpat, le-ai adăpostit de frig şi de furtuni, ai dormit cu ele sub
cerul cu stele, ţi-ai părăsit casa, şi masa, şi soţia, şi copiii şi-ai plecat cu vitele la sute de
kilometri, ca să le asiguri hrana, luni, anotimpuri, uneori chiar ani.
Cel mai iubit ţi-a fost întotdeauna calul. În el ai văzut un frate credincios. Cu el ai
arat pământul, cu el ţi-ai transportat
greutăţile, cu el ai străbătut depărtările,
cu el te-ai dus pe câmpul de luptă, la
vânătoare, în pribegie şi în haiducie.
Puterea lui a completat puterea ta. Cu el
ai fost întotdeauna falnic, şi iubit, şi
respectat. Cu el ai fost mai sus decât
ceilalţi, mai frumos, mai viteaz, mai
Ţărani din Bărcăneşti-Olt, în centru,
puternic. L-ai crescut ca pe-un copil, i-
învăţătoarea Ioana Năstase.
ai dat apă din pumni, l-ai sărutat şi ai
tremurat, când l-ai văzut că suferă. Lângă tine a fost nelipsit, întotdeauna, câinele. De
multe ori oamenii, - chiar rude apropiate -, te-au vândut, te-au trădat, dar el a fost gata să şi
moară pentru a te apăra. A mers cu tine pretutindeni. Te-a apărat de hoţi şi de borfaşi, te-a
ajutat să vânezi, ţi-a apărat turmele de fiare, ţi-a apărat casa şi fericirea. S-a mulţumit cu o
coajă de pâine, fiindcă a ştiut că n-ai nici tu mai mult. Uneori l-ai bătut, l-ai alungat, l-ai
legat, l-ai lăsat în frig, în troiene şi în ploaie, dar el a îndurat şi a tăcut răbdător. Doar din
când în când, ajungând la limita răbdării, îşi îndrepta botul spre înaltul cerului şi începea să
urle cu durere, aşa cum numai el ştia să facă. Cu el ţi-ai căutat oile şi potecile. El te-a
căutat pe tine, fie că ai fost rătăcit, fie bolnav sau mort pe cine ştie unde. Poate tu nu l-ai
iubit niciodată, atât cât te-a iubit el, o iubire sinceră şi curată, cum oamenii mai rar o mai
scot din sipetul sufletului lor.
Animalul de care ţi-ai legat întreaga ta istorie a fost însă oaia, mioara. Fie că ai
avut câteva pe lângă casă, fie că ai avut turme mari de sute şi mii de oi, lângă animalele
acestea ţi-ai petrecut o bună parte din viaţa ta. Le-ai dus pe câmpuri şi pe dealuri, pe văi şi
pe munţi, pe unde a fost iarba mai grasă şi vremea mai bună. Lângă ele ai înfruntat
vânturile, potoapele, viscolul, lupii şi urşii. Ai plecat cu ele primăvara spre crestele
Carpaţilor şi ţi-ai lăsat copiii şi nevasta, părinţii, fraţii şi consătenii în urmă. I-ai revăzut
din când în când în timpul verii. Toamna, când vremea începea să se strice şi frigul
pătrundea la oase, porneai cu convoiul de turme la vale, treceai câmpiile Bărăganului,
treceai Dunărea şi te pierdeai în Munţii Balcani. De la Marea Neagră până în Spania, pe
acolo pe unde sunt munţi, sunt şi astăzi sate întregi de vorbitori de limba română. Ei sunt
urmaşii vechilor ciobani ce s-au aşezat pe acolo, sperând într-o viaţă mai bună. De la oaie
ai luat laptele şi carnea, lâna şi mieii. Nevasta a petrecut luni de zile în pieţe cu brânză, cu
lână, cu lucrături de tot felul din lână. Înainte de Paşti ai fost nelipsit din târgurile oraşelor,
unde ţi-ai vândut mieii. În nopţile lungi de iarnă nevasta a tors lâna şi a împletit apoi din ea
ciorapi, flanele, fulare şi alte lucruri necesare pentru oameni şi pentru casă. Femeia a ţesut
pături, covoare, oprege, dimie şi obiele din lâna oilor tale. Pe lângă oi ai cântat din fluier
cum numai tu ai ştiut s-o faci, ţi-ai plâns necazurile, şi bucuriile, şi dragostea, şi dorul. Oile
te-au ajutat să supravieţuieşti, să-ţi hrăneşti familia, să-ţi faci un rost în viaţă şi în lume.
Cum aş putea să
uit vaca şi boul? Animale
răbdătoare, s-au mulţumit
cu mult şi cu puţin. Au
tras din greu plugul şi
carul, ţi-au dat şi lapte, şi
carne, şi viţei şi dragostea
lor, cerându-ţi, în schimb,
un braţ de iarbă, o furcă
de fân! De câte ori le-ai
Învăţătorul Ion Năstase din Brebeni- Oboga, jud. Olt cu elevii săi
bătut, când nu mai puteau
la seceriş în 1942, (imagini din arhiva d-lui ing. Gabriel Năstase).
urni carul în pripor, de
câte ori s-au prăbuşit în genunchi sub greutatea jugului! Câte ar avea de spus, dacă ar putea
să vorbească! Nu ţi-au lipsit din curte caprele şi iezii cu toate ghiduşiile lor, găinile,
gâştele, raţele, curcile şi bibilicile, măgarii, mâţele. În câmp şi în pădure ţi-au fost aproape
toate animalele şi păsările, pe care le-a lăsat Dumnezeu.
Unele ţi-au fost de folos, altele te-au păgubit, dar toate au
ştiut că tu eşti stăpânul făpturii, aşa cum te-a lăsat
Dumnezeu.Privesc astăzi cu durere, Măria Ta, cum te mai
înconjoară doar amintirile. Câţiva cai mai sunt în sat, pe
care-i număr pe degetele de la o mână! O sută şaizeci de
perechi de boi cu atelaje complete (car, plug, grapă etc.) au
băgat în colectiv numai sătenii mei. Azi nu mai este nici un
bou, măcar aşa, să vedem şi noi cum mai arată! Vaci mai
sunt doar câteva, slabe, amărâte, anemice. Câteva oi şi
câteva capre mai vezi din când în când pe hotarul satului.
Turme de câini vagabonzi cutreieră ogaşele, în căutare de
oase de vite aruncate de samsari. Animalele, oricare ar fi
Autorul împreună cu
ele, ţi-au ajuns o povară. Copiii şi nepoţii se ruşinează să le părinţii şi feciorii.
mai ducă la păşune, să le mulgă, să meargă în piaţă cu lapte şi cu brânză. Nopţi întregi
petrec pe la porţi, punând ţara la cale, zeci de ore joacă poker pe la cârciumi, ori tot felul de
jocuri pe calculator, privesc la televizor atâtea şi atâtea năzdrăvănii, dar nu pot să meargă
un ceas cu cele câteva animale la păscut.
Cu ceva vreme înainte de a pleca din astă lume, îl găseam pe tatăl meu plângând în
grajd, lângă vite. Le mângâia şi le spunea că, după plecarea lui, îi va rămâne oborul pustiu.
Câţi alţii ca tatăl meu n-au plâns la fel sau nu vor plânge, dar în zadar. Lumea e tot mai
străină, mai rea şi mai avară, poate tocmai din cauză că n-a mai apucat să vadă blândeţea,
bunătatea şi iubirea din ochii unui biet animal.
Apropo, Măria Ta, tu chiar mai exişti cu adevărat ca să vezi toate astea?
Brigăzile de altădată…
Ion Andreiţă
Mais ou sont les neiges d’antant? – rostesc odată cu François Villon – şi mă întorn
spre fereastra dinspre început a anilor mei de gazetărie, către acea vreme a zăpezilor
fierbinţi şi curate ale sufletului petrecut direct dintr-o studenţie exuberantă şi rebelă în
gâfâiala fascinantă şi nocturnă a rotativei. Zăpezi purtate-n suflet şi-n buzunar, în
dreptunghiul carnetului de reporter, care avea pe fiecare filă înscrisă efigia „Scânteia
tineretului”. Zăpezi care mă încântau şi mă înspăimântau în acelaşi timp, simţindu-le când
tremurânde pe imaculatul colii de hârtie, când munţi uriaşi, avalanşe năprasnice – de
rămâneam năuc ceasuri la rând în faţa foii albe.
Ei, dar anii trec, începi să capeţi „experienţă” – şi chiar capeţi o anume
înţelepciune şi îndemânare, dacă ai venit în Hotarul Cuvintelor cu oarecare îndemn natural,
din faşă. Capeţi însă vrând-nevrând şi abilitatea potrivirii, a şablonului – şi dacă faşa
lipseşte, cu atât mai mult se întinde şablonul. (Îmi amintesc de un coleg care deţinea – faşa
lui! – treisprezece şabloane de redactare a unei ştiri despre strângerea şi trimiterea fierului
vechi către oţelării!).
Anii trec, cum spuneam – fireşti şi în rotunjire ori târâş-grăpiş – şi cu ei se duc, din
păcate, şi fragedele zăpezi de altădată, pe care nici amintirea nu le mai poate scoate
întocmai din ocniţele de afund ale sufletului. De unde şi nostalgia exclamaţiei: …ou sont
les neiges d’antant? Într-adevăr: Unde sunt zăpezile de altădată? Ce paseri măiastre le vor
fi luat pe aripi şi au uitat să le mai aducă la întoarcere? Ce condori se vor fi prăbuşit cu
ele-n soare, prefăcându-le în sudoare de aur? Ori – vorba Poetului – vor fi fiind însăşi
sudoarea privighetorilor ce-au cântat toată noaptea, până-n zori – sudoarea cântecului, roua
dimineţii? Undeva trebuie să fie ele, curatele zăpezi de altădată, pentru că, iată, generaţie
de generaţie, depunem mărturie că existau, le-am simţit, le-am trăit! Când? Cum? Nu se
mai ştie precis. Poate – tot vorba Poetului – când eram mai tineri şi la trup curaţi.
Cândva…
Dar ce mă tot întrebam, eu, de acea vreme a „zăpezilor fierbinţi”? Când puteam
foarte bine să-mi văd de treabă, să-mi fi scris articolul pe care trebuia să-l predau, a doua
zi, ziarului la care lucram („România liberă”) să nu zgândăr lacăte amorţite – şi să-mi fie
chiar bine. Nu puteam, însă. Mă ispitise cu invitaţia un om la care ţineam foarte mult –
publicistul Mihai Coman, pe atunci la „Scânteia tineretului”, cărturar de aleasă şi puternică
spiţă transilvană – care-mi propunea o amintire, ceva ca de „arhivă sentimentală”, pentru
„Almanahul tineretului”, ca om ce-am pălmăşit cu condeiul la acest ziar nişte ani buni.
Ani buni? Hm! Un fel de-a zice. Ani mulţi. Douăzeci.
Mă îngrozesc când mă uit peste umăr la câtă vreme s-a povârnit în spate-mi. Şi
totuşi, iată-mă, de vreo două ceasuri, în faţa hârtiei, buimac şi nepriceput, ca atunci, în anii
dintâi, spăimit de munţii ce şi-ar putea ridica avalanşele peste mine, din imaculatul colii
albe. Strâng bine condeiul de urechi, ţintuiesc în cuie de argint coala – şi scriu cu sânge de
dragoste tânără, împrospătată. Simt, observ cum se desprinde din amintire, capătă contur
tot mai clar, o maşină cu prelata trasă, un imeseu de
modă veche – şi-n el, o mică trupă gălăgioasă de
tineri, învârtind cămăşi umede de sudoare deasupra
capului, ca pe cele mai frumoase drapele de pace.
Maşina se apropie, se apropie, disting inscripţia din
parbriz – Brigada Scânteii tineretului – recunosc
chipurile celor dinăuntru, simt însumi vântul înfio-
rându-mi pletele rebele. Se află – pe băncile laterale:
Marian Ovidiu, Bazil Răvescu, Cornel Dumitru,
gazetari în stare să galopeze printre fapte 48 de ore
neîntrerupt şi-n cea de-a 49-a să scrie o pagină de
ziar şi s-o transmită imediat prin telefon. Lângă ei –
Gică Cucu, fotoreporter, care şi-n cârciumă şi-n pat
îşi ţine aparatul de gât şi-un ochi mereu treaz în
aparat, pândind instantaneul de excepţie. În faţă:
Vali Tanasoff, şoferul, un tânăr mai tânăr ca noi,
atent la drum – „Am marfă rară neică-n carlingă, Ion Andreiţă.
de-o săptămână n-au schimbat praful din cuta cămăşii!” – dar şi la aparatul lui Gică – şi
cred eu, acum târziu, că nu întâmplător a ajuns Vali fotoreporter, poveste în care Gică
Cucu se pare că încă de pe atunci nu era străin. În sfârşit, lângă şofer, de-a dreapta lui, pe
locul de onoare: subsemnatul, în calitate de „şef al brigăzii” – şi care, din profunde senti-
mente democratice ce-l animau, îi „obliga” pe toţi, prin rotaţie, să stea pe scaunul de
onoare (care, în paranteză fie spus, era cel mai puţin zguduit la hârtoape).
Era în vara anului 1974 – şi noi pornisem, brigadă, într-o mai lungă călătorie de
documentare. „Brigada” era un fel de specie publicistică – gen „Trimişii noştri speciali
transmit” – abordată cu prilejuri oficiale, ca acum, în întâmpinarea aniversării a 30 de ani
de la 23 August. Ziua – alergam, întrebam, notam, cercetam, verificam, fotografiam.
Noaptea – plănuiam, scriam, ne certam, rescriam. Dimineaţa – la prima oră – transmiteam:
telefonic, taxă inversă, convorbire de presă! Gică isprăvea de seara, mituind câte un
mecanic de locomotivă ori conducător de tren să-i ducă filmele în „Nord”, la „biroul
corespondenţe”, de unde urma să le ridice „Regina Grantului”, oacheşa curieră a ziarului,
care nu se supăra niciodată dacă făcea drumul degeaba. Şi, din nou, „pe cai!” – în alt judeţ
– pentru o nouă zi de alergare, întrebare, notare…
Nu voi face însă aici, cu orice preţ, un rezumat al subiectelor tratate de brigadă;
luam, se înţelege, pulsul firesc şi ardent al muncii tinere – din mari unităţi industriale şi
întinse recolte, din amfiteatre şcolare şi laboratoare de cercetare – în preajma marii
sărbători. Voi reda numai câteva secvenţe, câteva crochiuri, ce ţin de natura „intimă” a
gazetarului; a noastră cei de atunci, hălăduind cu-n pumn de vise haotice la butoniera
vârstei. Aşadar…
Trecusem Argeşul, Oltul, „atacasem” Doljul şi poposisem – ne prinsese şi
duminica – în Mehedinţi. Ni se cam isprăviseră paralele şi făcusem roată în jurul lui nea
Băghină, un fel de paznic-administrator al unei baze a BTT-ului, situată pe un tăpşan de
munte, de unde aveam sub privire Dunărea la Cazane şi Parângul la Petroşani. Pe acest loc
fusese cândva o mânăstire (ridicată, am înţeles mai târziu, de Pamfil Şeicaru) – ale cărei
chilii deveniseră spaţii de cazare a turiştilor tineri. Tare se minuna nea Băghină cum de ne
plăceau aşa de mult nouă, nişte bucureşteni, brânza şi pâinea la care ne îmbiase: „Că dacă
ştiam, aduceam ţestul şi sedila încoace, că eu venii doar aşa, c-o monstră, să gustaţi şi
dumneavoastră ceva local, specific, dar lăsaţi pe mine, deseară aici punem de mămăligă”.
Şi nu uita să scoată şi clondirul cu ţuică.
Ne-am înfruptat, i-am mulţumit lui nea Băghină şi pentru seară – şi ne-am risipit
care-ncotro, la datorie. Scriam de zor, dar înaintam greu. Bazil scheuna că nu-i sare nimeni
în ajutor, că tocmai a prins ideea de urechi şi n-o poate trage din călimară. Cornel, serios şi
grav, se retrăsese într-un colţ şi medita cu ochii cruciş pe vârful pixului. Vali îi dădea lui
Gică nişte consultaţii despre motorul în patru timpi al Gigelei – şi uite, mă întreb şi astăzi:
cum dumnezeu de-şi numise maşina Gigela, nume bun de mângâiat o floare, sau o fată?
Dar pe Vali cine-l poreclise „Generalul”, el dovedindu-se apoi destul de abil să transforme
porecla în renume, devenind, tacit şi neoficial, conducătorul expediţiei? Ovidiu trecea de la
unul la altul, sfătos şi ardelean, ca un „chibiţ de geniu” în jurul unei mese cu jucători
întărâtaţi. Eu? Eu nu mai eram: mă făcusem mic-mic, într-un gând pe care-l trimiteam spre
o „contesă” pe care n-o cunoscusem încă.
Scriam de zor, înaintam greu, dar la asfinţit – când s-a arătat nea Băghină cu
miresme îmbietoare în desaga de pe umăr şi-n clondirul ţinut cu grijă de toartă – toate
„corespondenţele” erau redactate, gata să ia dimineaţa calea eterului spre întâlnirea cu
plumbul linotipului. A fost o seară, a fost o noapte cum rar am trăit: unici, între greieri şi
stele…
Şi iarăşi am mai traversat câteva judeţe: Gorj, Caraş-Severin, Alba. La Alba am
supus la vot „eliberarea pe cauţiune” de sarcinile brigăzii a lui Ovidiu, pentru trei zile: era
joi, iar duminică avea omul nuntă – căci plecase în brigadă numai ce se însurase. Iar nunta,
cum se întâmplase, urma să se petreacă în casa părinţilor lui, la Ocna Mureş, câţiva
kilometri de Alba Iulia, unde însăşi nevasta îl aştepta de o săptămână. Am continuat
documentarea în cinci, Bazil a scâncit din nou: „Se simte lipsa, excelenţă!” – dar Gică a
replicat: „Face poze Generalul, l-am instruit, şi scriu eu”.
Duminică seara, printre alte daruri de preţ, fericita pereche a primit şi o maşină de
gazetari lihniţi de foame şi obosiţi de muncă, dar cu ochii sticliţi după obraze rumene de
codane (numai Cornel având noroc de un damenvals). „Cauţiunea! – i-ar fi zis Bazil lui
Ovidiu, când a coborât din maşină arătându-ne pe toţi – cam scumpă, dar merită, n-ai decât
s-o suporţi”. Ovidiu însă ne-a omenit cu multă dragoste – şi-n numele cauţiunii a continuat,
imediat după nuntă, brigada cu noi până în Moldova. Dar despre acest traseu, poate
altădată. Ceea ce nu mă opreşte însă să mă întreb ce vor mai fi făcând prietenii mei de
brigadă – ştiut fiind că de la „Scânteia tineretului” nu prea se ieşea la pensie, cititorilor
tineri adresându-li-se gazetari tineri. Ovidiu Marian a devenit un competent publicist pe
probleme agrare la Agerpres; iar acum, după Revoluţie, mare gazetar la Biroul de Presă al
Parlamentului. Bazil Răvescu a lucrat în cadrul unei case de filme – şi nu o dată i-am
întâlnit numele pe ecrane. Cornel Dumitru a fost promovat activist la Secţia de Presă. Vali
Tanasof a devenit într-adevăr un fotoreporter talentat la „Scânteia tineretului”, însoţind alte
şi alte brigăzi, cu aparatul de gât, de care nu se desparte nici la masă, nici în somn. Gică
Cucu – eh, Gică Cucu este prietenul trecut prea devreme (nemeritat de devreme) dincolo
de apa Styxului – pentru care acum, la acest ceas de noapte, când scriu aceste rânduri, pic
după datină lacrimă din paharul ce-l am alături.
Ceea ce nu mă opreşte, totuşi, să exclam, în numele tuturor, cu ochiul coborât în
suflet şi-n amintire: Eh, brigăzile de altădată!...
Jurnal lapidar- perioada slătineană (III)

Viorel Dianu
1986
1 ianuarie (miercuri). Am sărbătorit „cel mai frumos An Nou”, după cum a zis Cristian.
Am avut masa
îmbelşugată şi multă voie
bună. Să sperăm că ne va
aduce anul acesta
împlinirile pe care le
aşteptăm.
3-10 ianuarie . Am
plecat toată familia într-o
excursie la munte. Astăzi
am ajuns la Sibiu.
Florin Costinescu, Dan Simionescu, Eugen Negrici, Viorel 6 ianuarie (luni):

Dianu, Ion Andreiţă (sursa: ilazu.blogspot.com). Părăsim Sibiul şi o
pornim spre Braşov. Aici am luat cameră la cel mai elegant hotel, „Carpaţi”. Băieţii sunt
încântaţi peste măsură.
7 ianuarie (marţi): Urcăm la Poiana Braşov. Drum greu. A derapat maşina, la urcuş, şi ne-a
tras la toţi o spaimă zdravănă. Când cobor şi pipăi şoseaua: sticlă. Până la urmă am ajuns.
A fost foarte frumos: ne-am dat cu sania pe derdeluş, am servit masa la Restaurantul
„Sport”.
8 ianuarie (miercuri): Plecăm dimineaţa spre Predeal, Sinaia. Drum şi mai greu. Maşina era
să ne bage din nou, la o curbă, în Timişul de Sus, în parapetul lateral. Noroc cu zăpada
prea mare, în care ne-am împotmolit. Nora e speriată, vrea acasă, acasă. În Sinaia am luat
cameră la Hotel Păltiniş. Urcăm la Cota 1400.
9 ianuarie (joi): Am fost la Buşteni şi am urcat pe Bucegi, la Babele. Ne fotografiem.
Mirific, mirific! Aşa ceva se vede rareori în viaţă. O oră, acolo sus, a însemnat atât de
mult!
10 ianuarie (vineri): Pornim spre casă, pe drumul cel mai lung, prin Bucureşti. Trec pe la
Editurile Eminescu şi Cartea Românească, unde las oferte pentru anul viitor. Ajungem cu
bine acasă.
13-19 ianuarie. Săptămâna aceasta am reluat lucrul la roman.
3 februarie (luni). S-a întrerupt din nou circulaţia autoturismelor proprietate personală.
Aşa merge!
27 februarie (joi). Luna asta am lucrat din plin la roman, zile întregi, şi am înregistrat
oarecare spor. Am încheiat 4 capitole şi am început pe al 5-lea.
15 martie (sâmbătă). Participă Cristian la Olimpiada de matematică, etapa pe judeţ. Se
califică primul la clasa a XII-a şi va merge la faza pe ţară. A perseverat şi a câştigat.
Suntem cu toţii bucuroşi pentru acest rezultat.
25 martie (marţi). S-a dat drumul la circulaţie. Cât am fost ţinuţi blocaţi, cât am fost
ţinuţi!
5 aprilie (sâmbătă). Vacanţă. L-am condus de dimineaţă pe Cristian la tren, pentru Arad,
unde se desfăşoară Olimpiada Naţională de matematică. Eu, Nora şi Gabriel plecăm la
Bârsoiu, unde vom sta până pe 8 aprilie.
12 aprilie (sâmbătă). Am plecat la Turnu-Severin. Aici l-am găsit pe Cristian, care s-a
întors de la Arad cu menţiune la Olimpiada Republicană de matematică. Euforie pentru
toată lumea. Felicitări, Cristian!
21 aprilie (luni). S-a aprobat Planul editorial pentru 1986. E bine şi la jumătatea anului! Să
vedem acum cât mai durează până îmi apare romanul.
6 mai (marţi). Au venit în Slatina Cornel Popescu, Ion Bujor Pădureanu, Nicolae Oancea
şi Constantin Turturică. Am avut o întâlnire la Casa de Cultură, apoi am mers la D-na
Stuparu, unde am stat până noaptea târziu. Cornel Popescu spune că romanul meu va
merge pentru viză la Consiliul Culturii.
7 mai (miercuri). S-a jucat finala în Cupa Campionilor Europeni, între FC Barcelona şi
Steaua Bucureşti, la Sevilla. A câştigat Steaua cu 2-0 din lovituri de la 11 metri. Steaua,
campioană europeană! Victorie rarisimă pentru fotbalul românesc.
30, 31 mai. A început Campionatul mondial de fotbal din Mexic. Vedem meciurile pe
bulgari, câte 2-3 pe zi. Ai noştri nu transmit nimic fireşte.
4 iunie (miercuri). Am stat pe câmp cu elevii de dimineaţa până la ora 18.00. A vizitat
tov. Nicolae Ceauşescu jud. Olt.
10 iunie (marţi). Vineri, 6 iunie, a venit aprobarea pentru romanul meu de la Consiliul
Culturii. S-a acceptat cu titlul Suplinitorul. A fost predat la tehnoredactare. Astăzi am
telefonat D-nei Maria Graciov şi am aflat. Bucurie nemărginită!
21-24 iunie . Bacalaureatul. Corectat ca nebunul la lucrările de română. Mi-au mâncat
sufletul.
29 iunie (duminică). Ziua Pionierului. Serbare la Şcoala Nr. 7. Prezenţi cu toţii. A luat
Gabriel Premiul I. Nora a primit flori de s-a umplut casa.
30 iunie (luni). Ziua Învăţătorului. Cu Nora la festivitatea de la Casa de Cultură a
Sindicatelor.
2 iulie (miercuri). Treapta I, examen la română. Aflu că nu voi fi prins în nici o comisie
de corectare. Autentică bucurie! Dar, stai aşa: voi face parte din comisia judeţeană de
contestaţii.
9-17 iulie . A susţinut Cristian examenele pentru admiterea la Facultatea de matematică.
28 iulie (luni). Nu a reuşit Cristian la facultate. Supărare până la cer!
4-15 august . Concediul nostru. Mai întâi la Govora Băi. Nu găsim cameră şi ne instalăm
cortul într-un camping, lângă un teren de fotbal. Vom rămâne aici o săptămână.
7 august (joi): Zi de excursie: Râmnicu-Vâlcea, Mănăstirea Cetăţuia (ctitoria lui Radu de la
Afumaţi), Ocnele Mari, Mănăstirea Govora. A plouat torenţial, a bătut piatra, a fost prăpăd.
9 august (sâmbătă): Plecăm din Govora Băi. Venim în Râmnicu-Vâlcea, unde asist la o
manifestare la Biblioteca Judeţeană, la „Rotonda cuvintelor”, cu care ocazie este lansat
volumul de poezii al lui George Ţărnea: Cartea Clara. A fost frumos.
10 august (duminică): Dormim în Râmnicu-Vâlcea, împărţiţi la surorile mele Victoria şi
Nuşica. Dimineaţa o pornim spre Voineasa. Ajungem aici şi ne cazăm în garsoniera lui
Aurel Butănescu, cu care ne vom împrieteni. Staţiune frumoasă, Voineasa. Ne place: aer
supercurat, soare, rândunici, plajă, scări de urcat, masă bună, cu mulţi pui, bere la discreţie,
odihnă…
14 august (joi): Excursie la Lacul Vidra, străbătând astfel aproape toată Valea Lotrului.
Locuri sălbatice şi grozav de pitoreşti.
15 august (vineri): Plecăm din Voineasa. Aurel Butănescu ne duce să vedem Centrala
Electrică de la Ciunget, în fundul pământului. Profund impresionaţi. Drum spre casă.
Trecem din nou pe la Nuşica. Seara ajungem la Slatina.
19 august (marţi). Cristian este chemat la Centrul militar: control medical, testări…
22 august (vineri). La miezul nopţii pleacă Gabriel în tabără, la Cerbu – Dâmboviţa,
pentru prima oară singur. Îl conducem la gară, la ora 3.30.
10 septembrie (miercuri). La miezul nopţii l-am condus pe Cristian la gară. A plecat în
armată, la U.M. Otopeni. Astăzi s-au făcut şi încadrările profesorilor suplinitori, zona
Slatina.
19-22 septembrie . Am fost la Bucureşti şi am făcut corectura la Suplinitorul, care va
apare la Cartea Românească. Are 320 de pagini. Apoi la Otopeni, la Unitatea Militară a lui
Cristian; nu l-am găsit, era plecat la munci. Am trecut şi pe la Editura Eminescu. Volumul
predat e în plan pentru la anul.
13 octombrie (luni). Am ridicat de la Poştă avansul pentru romanul meu Suplinitorul.
26 octombrie (duminică). Am fost la Bârsoiu. Am angajat oameni să monteze gard la
curtea casei; 3.000 de lei gardul (din banii de pe carte), 1.000 de lei lucrătorii. Într-o
săptămână va fi gata.
29 noiembrie – 1 decembrie. Zile fericite. Cea de astăzi, 29 noiembrie – unică. Mergem la
Bucureşti să-mi ridic semnalele la Suplinitorul (Florin Iaru mi le dă, în depozitul de la
subsol, căruia îi dăruiesc primul exemplar). E o carte superbă. N-o visam aşa de frumoasă.
Am trăit o bucurie nemărginită.
30 noiembrie (duminică): Împreună cu Nora şi Gabriel – la

Otopeni, la Cristian. Îl vedem după 3 luni. Am stat cu el
toată ziua. Ne-am mai potolit cu toţii dorul. De acum,
sperăm să ne vedem mai des. Seara, Nora cu Gabriel au
plecat cu trenul spre casă.
1 decembrie (luni): Am fost la Editura Eminescu şi am

aflat că am în plan volumul de povestiri pentru anul 1987.
Am trecut apoi pe la „Luceafărul” şi pe la „România
literară”, care sunt tot în Casa Scânteii. Împart exemplare
cu Suplinitorul la toţi. Am vorbit, printre alţii, cu Nicolae
Manolescu, Mihai Ungheanu, Valeriu Râpeanu, George
Bălăiţă, Platon Pardău, Iulian Neacşu, Fănuş Neagu, V.F.
Mihăescu, Nicolae Georgescu.
2 decembrie (marţi). Mă duc la Bârsoiu să văd dacă s-a făcut gardul. Nu e gata decât pe
jumătate – faţa, de la Gazeta de stradă până la frasin. Am vorbit cu omul să-l termine. I-am
lăsat Victoriei bani, 600 de lei, pentru ultima plată.
3 decembrie (miercuri). Iată istoria, pe scurt, a romanului Suplinitorul. A fost scris între
anii 1973-1977. A fost predat la Editura Eminescu în 1977. L-a citit Elisabeta Donoiu,
după care i-am adus îmbunătăţiri în iarna 1977-1978. (În 1979 îmi apare volumul de
povestiri Revelaţie în do minor la Scrisul Românesc). În anii 1980, 1981, 1982, 1983, 1984
romanul este cuprins în Planurile editoriale. În 1984, prin pensionarea Elisabetei Donoiu,
cartea este preluată de Ioana Cracă. După lectura ei, alte revizuiri, ideologice (cartea fusese
citită, între timp, pentru lectură dublă, de Sorin Nicolae.) Acum ajunge în mâinile lui
Adrian Anghelescu. Acesta e înspăimântat de „mesaj” şi îl respinge (e publicat, în locul
romanului, volumul de povestiri Apoteoza Meşterului, 1984.) Transfer romanul la Cartea
Românească, unde mai fusese şi avea de altfel referatul favorabil al lui Alexandru George.
Alt redactor, Maria Graciov, altă revizuire (revenire de fapt la varianta dorită de mine),
benefică pentru carte. Găsesc înţelegere din partea lui Cornel Popescu, redactorul-şef.
Romanul este publicat, în sfârşit, în 1986, după 9 ani de purgatoriu.
7-15 decembrie . Mă înham la treabă să definitivez cartea care îmi va apărea la anul.
Reluat povestirea întreruptă în vară: Fericire clandestină. Terminată şi dactilografiată: 9
pagini.
17 decembrie (miercuri). A intrat Suplinitorul în librăriile din Slatina. N-au primit

decât 150 de exemplare, sau atâtea or fi comandat. Treaba lor: să se descurce cu oamenii.
18 decembrie (joi). La Bucureşti. Am ridicat a doua tranşă din banii pe roman. Cumpărat
de la librăria Editurii Cartea Românească 100 de exemplare. Am fost şi la Cristian, la
Otopeni, şi am vorbit cu comandantul, Constantin Tudose. O întrevedere utilă lui Cristian.
Drum foarte greu, cu maşina, şi la dus şi la întors. A fost Gabriel cu mine.
20-24 decembrie . Vacanţă. Lucrez la volumul de povestiri.
25 decembrie (joi). CRĂCIUNUL. Am avut de toate pe masă, a fost bine, numai Cristian
ne-a lipsit. După-amiaza a nins, seara am cântat colinde. Cum vom ajunge la Cristian
duminică?... Îngrijoraţi!
27-29 decembrie . În prima zi, după o oră de mare caznă ca să pornesc maşina şi după un
drum foarte greu, ajungem la Bucureşti, apoi la Otopeni, la Cristian. Seara ne cazăm la
Hotel Muntenia. Frig!!! Am îngheţat de ne-a luat dracu.
28 decembrie, duminică, depune Cristian Jurământul militar şi primeşte o învoire pentru
două zile. Plimbare prin oraş, film, dejunul la Capşa, iar seara – la Ovidiu şi Puşica. Apoi
iar în hotelul îngheţat.
29 decembrie, luni: Plimbare prin oraş toată familia. De la 11.30 la 12.45, nervi cu maşina,
care nu pornea. L-am dus pe Cristian la Otopeni, am vorbit cu colonelul Tenie pentru
permisie de Anul Nou. Am fost la „România literară”, am vorbit cu Platon Pardău şi G.
Dimisianu. La „Flacăra”, cu Radu G. Ţeposu. La „Luceafărul”, cu Iulian Neacşu. La
„S.L.A.S.T.”, cu Constantin Sorescu. Le-am dat romanul meu. Promisiuni din partea
tuturor. Să vedem.
30 decembrie (marţi). O jumătate de zi la birou, fără să izbutesc să scriu un rând.
Oboseala şi surescitarea din aceste zile m-au istovit.
Seara soseşte Cristian, în permisie de 6 zile, după 4 luni de armată.
1987.
Acest an începe sub auspicii bune: mi-am văzut de curând romanul Suplinitorul publicat şi
sunt fericit să mi-l ştiu în librării şi în multe case.
2 ianuarie (vineri). Am scris toată ziua. Din lucrarea mea, începută în decembrie trecut,
vor ieşi până la urmă două povestiri distincte. Cred că e mai bine că s-a întâmplat aşa. Sper
să le termin pe amândouă în această vacanţă. Pe prima o voi numi Recreaţia s-a terminat.
6 ianuarie (marţi). Mi-am întocmit dosarul de intrare în Uniunea Scriitorilor.
9 ianuarie (vineri). Am fost la Craiova: am depus la Asociaţie dosarul de scriitor. I-am
întâlnit şi am vorbit cu Marin Sorescu şi George Sorescu (care mi-a dat recomandare), cu
Eugen Negrici (de asemenea recomandare), cu George Popescu (critic la „Ramuri”, a
promis să scrie despre roman), cu Gabriel Chifu şi alţii.
13 ianuarie (marţi). Ziarul „Oltul” Nr. 2596 publică recenzia la romanul Suplinitorul,
semnată A. Bucur (Victor Ursu). Într-adevăr, promptitudine.
16 ianuarie (vineri). Toată lumea îmi solicită Suplinitorul, care a făcut mare vâlvă. Păcat
că tocmai în Slatina au venit atât de puţine exemplare!
20 ianuarie (marţi). După ce, alaltăieri, am reluat lucrul la povestire, scriind o jumătate
de pagină în cele 12 ore de stat la birou, astăzi (între 9.00-19.00) am izbutit destul, destul.
Nu am avut toată ziua lumină electrică, iar lumina zilei a fost insuficientă; m-am chinuit ca
orbetele. Şi frig!... Ce condiţii!
23 ianuarie (vineri). Am fost la tovarăşul Ion Licu, primul-secretar al judeţului, şi am
discutat despre posibilitatea unui tiraj suplimentar la Suplinitorul. O utopie! a zis Nora.
Cine ştie… Omul e dator să încerce.
30 ianuarie (vineri). Bucureşti. Am luat ultimii bani pentru roman. Am mai cumpărat 20
exemplare. Am fost la Otopeni şi am vorbit cu colonelul Florea Ciucă. Am obţinut o
permisie de câteva zile pentru Cristian. Seara, am venit amândoi acasă.
5 februarie (joi). „România literară” Nr. 6 comentează la rubrica „Vitrina” romanul
Suplinitorul. Semnează: Lector (Ion Bogdan Lefter).
12 februarie (joi). Seara, la Casa de Cultură a Sindicatelor, sala mică, a avut loc o
dezbatere pe marginea romanului Suplinitorul, cu lume.
16 februarie (luni). Dezbatere în cadrul Clubului Femina, al Casei de Cultură a
Sindicatelor (Bibliotecă), pe marginea romanului Suplinitorul.
19 februarie (joi). Nora cu Gabriel au fost la o Plenară a pionierilor, pe municipiu, la care
Gabriel a luat cuvântul… şi a fost bine. Eu, neavând ore la şcoală, am început o nouă
povestire (titlu nefixat), la care am scris prima pagină, aceea de care mă înspăimânt
întotdeauna că n-am s-o reuşesc, deşi ştiu că trebuie să-mi iasă. Deci… tot bine.
20 februarie (vineri). Şedinţă de partid la şcoală. Am ales secretară a organizaţiei o
femeie, potrivit indicaţiilor. După indicaţiile astea, Liceul Industrial Textil e condus numai
de femei: directoarea plină, directoarea coordonatoare cu practica, secretara de partid,
preşedinta de sindicat, îndrumătoarea UTC, secretarele şcolii… Liceul cu şapte directoare,
cârtesc eu.
1 martie (duminică). În cadrul acţiunii de închidere a lunii cărţii la sate, am participat la o
dezbatere pe marginea romanului Suplinitorul în comuna Vişina. Acţiunea a fost
organizată de Comitetul Judeţean de Cultură şi Biblioteca Judeţeană. Primarul comunei
(tatăl unei eleve de-a mea) m-a invitat la masă la el acasă. De fapt, ospăţ.
6 martie (vineri). Am fost cu Nora, ca doi autentici îndrăgostiţi, la Spectacolul festiv dat
în cinstea Zilei Femeii (8 Martie) la Casa de Cultură a Sindicatelor. A fost frumos.
7 martie (sâmbătă). A fost Gabriel la Olimpiada de fizică, etapa judeţeană. El susţine că a
fost singurul care a rezolvat toate cele 4 probleme ce i s-au dat. Vom vedea…
12 martie (joi). Bucurie! S-a calificat Gabriel la faza pe ţară, Olimpiada de fizică. Cu
media 9.25. Ceea ce a reuşit Cristian abia în clasa a XII-a, iată că a izbândit Gabriel din
primul foc, în clasa a VII-a. Ne felicităm pentru asemenea copii. Bravo, Gabriel!
26 martie (joi). Am început lucrul la o nouă povestire: Anul Nou acasă. Am scris prima
pagină, cea înspăimântătoare. De altfel, ieri am pierdut toată ziua să încep această povestire
şi n-am reuşit. Alaltăieri, tot aşa… Dar astăzi am avut o zi norocoasă.
30 martie (luni). S-a calificat Gabriel, cu formaţia de mandoline din care face parte, la
faza naţională a Festivalului „Cântarea României”.
12 aprilie (duminică). Astă-noapte, la ora 2.30, a plecat Gabriel la Baia Mare pentru a
participa la Olimpiada de fizică, etapa republicană. Eu cu Nora mergem la Bârsoiu, unde
facem ca dar Bisericii un rând de vestminte de preot. Călătorie interesantă cu maşina.
17 aprilie (vineri). Am dat telefon la Bucureşti să vorbim cu Cristian. A plecat din
Unitatea de Aviaţie de la Otopeni. A cerut singur să fie transferat într-o Unitate care
lucrează pe şantierul Casei Poporului.
18 aprilie (sâmbătă). Am fost la Bucureşti: întâi la Otopeni, solicitând să se revoce
hotărârea în privinţa lui Cristian. S-ar putea, dacă vrea şi el. Colonelul Ciucă ne spune că a
făcut-o din spirit de solidaritate pentru prietenul lui, pe care l-au detaşat la munci. Ne
ducem apoi la noua unitate şi vorbim cu comandantul. Şi el e de acord să se înapoieze
băiatul, dar ne promite că se va simţi bine şi aici. Îl vizităm pe Cristian la bloc, în
Sebastian; nici nu vrea să audă de întoarcere. Îi dă Nora bucatele aduse de acasă. Mâine e
Paştele. Seara, s-a întors Gabriel de la Baia Mare, unde a obţinut menţiune la etapa
republicană a Olimpiadei de fizică, clasa a VII-a. Ah, mititelul! Ne-a mai dres puţin
sufletul.
8 mai (vineri). La Salonul Cărţii, de la Slatina, am avut o întâlnire cu cititorii şi am purtat
discuţii asupra romanului Suplinitorul.
23 mai (sâmbătă). Seara plec spre Bârsoiu. „Luceafărul” Nr. 21 publică recenzia la
romanul Suplinitorul, intitulată „Învingătorul” şi semnată de Melu State. Cumpăr revista
din Drăgăşani, în drum spre sat.
27 mai (miercuri). Revista „Ramuri” Nr. 5 publică o recenzie la romanul Suplinitorul,
intitulată „Viaţa şi literatura” şi semnată de Ioan Lascu. Revista este datată 15 mai 1987,
dar a apărut astăzi. Aşadar recenzia este şi nu este anterioară celei din „Luceafărul”.
28 iunie (duminică). Într-o anchetă a ziarului „Scânteia”, cu titlul „Personajul literar –
sinteză exemplară a vieţii”, o cititoare spune: „Sufleteşte am aderat la protagonistul din
Suplinitorul de Viorel Dianu, care mi s-a părut că întrupează cel mai fidel logica vieţii.”
Aflu de această anchetă de la un coleg, care îmi dă ziarul.
1 iulie (miercuri). La Bucureşti. I-am făcut lui Cristian dosar să se înscrie la examenul de
admitere la facultate, fiindcă există oportunitatea de a susţine examenul în armată fiind.
Am trecut pe la Eminescu şi pe la reviste. Promisiuni, promisiuni… Să sperăm că acest
drum va fi fost cu folos în toate privinţele. Ar fi extraordinar!
5 iulie (duminică). A telefonat Cristian de la Bucureşti. S-a înscris pentru examenul de

admitere la matematică. Deci i-a fost acceptat dosarul. Acum nu-i rămâne decât să-şi
urmeze destinul.
15-17 iulie . Susţine Cristian examenele de admitere la Facultatea de Matematică. Au
plecat Nora cu Gabriel la Sibiu, pentru o instruire pionierească. Rămân singur.
16 iulie (joi): Susţine Cristian examenul la analiză. Tot nici o veste de la el. Telefonează
Cristian şi spune că a făcut mai bine ca anul trecut la examene şi e convins de reuşită. Ar fi
grozav!
22 iulie (miercuri). Întâmplare. Un bărbat întreabă în Librăria „Ion Minulescu”, unde mă
aflam de faţă, de romanul Suplinitorul. Bineînţeles că nu-l găseşte, şi librăriţa îi face semn
spre mine, că sunt autorul. Tânjitor, mă urmează la maşină şi, până la urmă, îi dau
exemplarul pe care îl am în torpedo. Îmi oferă o bancnotă de 100 de lei, cu insistenţă, deşi,
dacă ar fi fost să-l vând, preţul romanului era de 15 lei. I-am primit banii, considerând
aceasta ca un omagiu adus cărţii. De altfel, toţi cei care mă întâlnesc îmi spun că lectura
romanului le-a oferit mari satisfacţii. Mă bucur pentru destinul Suplinitorului.
24 iulie (vineri). Cu Nora la Conferinţa orăşenească a Comitetului de Cultură. Iau
cuvântul.
25 iulie – 7 august . Am plecat în excursie (eu, Nora şi Gabriel) în Maramureş, la ora
5.50. Trecem de Sibiu şi oprim în Blaj. Vizitat Monumentul de pe Câmpia Libertăţii,
Muzeul de Istorie, Catedrala Sf. Treime, cu cea mai mare catapeteasmă din ţară. Ajungem
la Ocna Mureş, unde ne cazăm la hotelul de aici.
26 iulie (duminică): Ocna Mureş. Zi de ştrand. Nu se circulă cu maşina (număr fără soţ).
27 iulie (luni): Cluj. Traversăm oraşul. La ieşire: bâjbâială + amendă pentru viteză + 5 l
benzină. Dej. Ajungem în Baia Mare. Ne cazăm la Hotelul Mara. Zi foarte grea pentru
şofer.
28 iulie (marţi): Obţin, cu milogeală pe la autorităţi, aprobare pentru 25 l benzină.
Vizitat Baia Mare: Bastionul măcelarilor, Casa lui Iancu de Hunedoara (florile de mină),
Turnul lui Ştefan, Parcul. Luăm benzina şi plecăm spre Satu-Mare. Ne cazăm la Hotel
Dacia. Vizităm oraşul: impunătorul Palat al Partidului, Catedrala Catolică.
29 iulie (miercuri): Plecăm spre Sighetul Marmaţiei.Vama – atelierul de olărit. Negreşti-
Oaş: Muzeul Ţării Oaşului. Certeze – sat modernizat. Sâmbra Oilor – sus în munte.
Săpânţa – Cimitirul vesel. Sosim în Sighet şi ne cazăm la Hotel Tisa. Zi foarte bogată.
30 iulie (joi): Sighetul Marmaţiei. Primim, dând telefon la Severin, vestea cea mare: a
reuşit Cristian la facultate. Zi unică! Aşteptată de 2 ani. Cristian e un erou!
31 iulie (vineri): Ocna-Şugatag. Cu cortul. Zi de ştrand şi de odihnă. Am trăit în tihnă
fericirea de a-l şti pe Cristian student.
1 august (sâmbătă): Plecat din Ocna-Şugatag. Drum pe ploaie, dar ce interesant! Sate
maramureşene, cu porţile lor monumentale; ne oprim la una, în Rozavlea. Ieud: Biserica
din deal (1364) şi Catedrala din lemn (1717), Biserica nouă. De pe Valea Izei, am trecut pe
Valea Vişeului. Moisei: Casa şi Monumentul Martirilor, al lui Vida Gheza. Ajungem la
Borşa. Ne cazăm la „Cascada”.
2 august (duminică): La Biserică, de dimineaţă. Ţărani şi ţărance în costume naţionale. Zi
de odihnă în staţiune. Mergem cu telescaunul. A plouat toată ziua.
3 august (luni): Plecat din Borşa pe timp urât. Traseu minunat. Satul Coşbuc (Hordou):
Casa memorială. Năsăud, fugitiv. Sângeorz-Băi (5 ore). Ne întoarcem în Năsăud şi ne
cazăm la Hotel „Sălăuţa”.
4 august (marţi): Plecat din Năsăud. Comuna Liviu Rebreanu (Târlişua): Casa memorială
şi Muzeul. Bistriţa – frumos. Obţinut aprobare pentru 15 l benzină. Târgu-Mureş: vizitat
oraşul. Masa la restaurant. Pornit spre Sibiu, unde am mas.
5 august (miercuri): Sibiu. Zi de odihnă. Seara ne-am întâlnit toţi verişorii la Rodica, unde
am petrecut foarte frumos. Eu, îmbătat rău. M-am făcut fleaşcă.
6 august (joi): Dureri de cap şi de stomac. Sărbătoare: Schimbarea la faţă. La slujbă cu
naşii Dascălu, într-o biserică amenajată într-o casă de lângă ei. Seara: vizită la naşii Slavu
şi la familia Moraru.
7 august (vineri): Plecat din Sibiu. Trecut prin Râmnicu-Vâlcea, apoi prin Bârsoiu, unde
ne-am întâlnit cu surorile mele şi cu nepoţii.
Am ajuns, în sfârşit, acasă, la Slatina. Excursie magnifică!
13 august (joi). A venit Cristian din armată. Deocamdată în concediu, eliberarea după
asta.
29-31 august . Plecăm toţi patru la Bârsoiu. Ne întoarcem prin Scorniceşti. Îi cumpărăm
lui Cristian (cu intervenţia primarului Constantin Neacşu, prieten de-al meu de la UTC)
material reiat pentru costum şi pantaloni, iar Norei pentru rochie.
7 septembrie (luni). Cu Cristian la Bucureşti. Zi istorică pentru el – eliberarea din armată.
Multe ore, incapabil să realizeze acest lucru. Un serviciu militar întrerupt atât de brusc, de
neaşteptat. Un an de zile, în loc de un an şi patru luni. Beţie sufletească!
15 septembrie (marţi). Începutul unui nou an şcolar. Cu toţii implicaţi: eu cu Nora, ca
profesori; Cristian, ca student în anul I la matematică; Gabriel, elev în clasa a VIII-a.
6 noiembrie (vineri). Am fost la Craiova. Mi-am retras dosarul de primire în US de la
Asociaţie. Nu s-au mai făcut de mulţi ani primiri şi nici nu se întrevede vreo dată, în viitor,
pentru acest lucru. Dar Marin Sorescu îmi spune că sunt mai multe şanse cu Bucureştiul.
Mi-am mai luat o recomandare de la Eugen Negrici. Am vorbit şi cu Constantin M. Popa.
8 noiembrie (duminică). Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Ziua onomastică a copiilor
noştri Mihail şi Gabriel. E şi Cristian acasă. A pregătit Nora de toate. A fost o zi fericită.
Suntem fericiţi.
9 noiembrie (luni). La Bucureşti. I-am dus pe Cristian şi alte două fete, studente, cu
maşina la cămin. Eu am mers după aceea la Editura Eminescu. Discutat cu V. Râpeanu.
Promisiune fermă că dă drumul la volumul meu de proză. Apoi, la Asociaţia Scriitorilor
Bucureşti. Vorbesc la telefon cu Constantin Ţoiu, secretarul Asociaţiei. Depun dosarul
pentru primire în US în cadrul acestei Asociaţii. Să aşteptăm.
14-24 decembrie . Am înfrânt inerţia. Ieri, zi de tatonare, dar astăzi am reluat lucrul la
romanul Crucea perpetuă, după un an şi jumătate de întrerupere. Am scris prima pagină la
un nou capitol.
22 decembrie (marţi): De dimineaţă am scris. După-amiaza, eu cu Cristian – trei ore la
coadă pentru carne de porc. Patru pungi amândoi.
24 decembrie (joi): Ieri şi astăzi – inspirat.
25 decembrie (vineri). Crăciunul. Toată familia laolaltă, fericită. Casa curată, masa
bogată, bradul frumos. Toţi am muncit, dar mami cât zece. Mulţi ani trăiască!
26, 27, 30 decembrie. Lucrat cu spor.
1988
1 ianuarie (vineri). Am petrecut Revelionul: familia noastră toată plus bunicii de la
Severin. A fost bogată masa. Ne-am simţit bine cu toţii. Eu – oarecum întristat deoarece
1987 nu mi-a adus cartea pe care o aşteptam. Am nădejdi pentru începutul acestui an.
5, 6, 8, 9 ianuarie. Scris la roman. Terminat un nou capitol. A mers bine: sunt mulţumit
că am această consolare – scrisul. Am bătut capitolul respectiv la maşină. Romanul Crucea
perpetuă înaintează.
15 februarie (luni). L-am dus pe Cristian la Bucureşti. Eu am trecut pe la Editura

Eminescu. „Bucurie”: volumul meu de povestiri (care trebuia să apară în 1987) nu a fost
prins în Planul editorial pe 1988. E în vederi pentru 1989. Cum vă place?! Am fost şi pe la
Editura Cartea Românească. Voi trimite o ofertă a romanului la care lucrez.
26 februarie (vineri). Mare schimb de experienţă cu directorii la şcoala Norei şi la liceul

meu. Nora a ţinut o lecţie model. Eu am făcut pe ghidul, la liceu, şi le-am arătat directorilor
şcoala, atelierele, sala de gimnastică… A fost bine.
27 februarie (sâmbătă). Olimpiada de română, faza judeţeană, la liceul meu. A participat
şi Gabriel. Cât balamuc! Până la urmă a ieşit cum trebuie. Am luat masa cu directorul meu
şi alţi prieteni, la şcoală. Am jucat table pe rupte.
8 martie (marţi). Două săptămâni de întrerupere la roman. Aşezându-mă la birou să scriu,

n-am fost în stare să scot nimic. M-am ocupat cu altele: mi-am confecţionat, de pildă, acest
calendar (pe 1988 nici măcar calendare de birou n-au mai fost editate) şi am notat în el
câteva lucruri, de la începutul anului până astăzi. P. S. Până la urmă, am scris totuşi ceva
la cartea mea: începutul unui nou capitol.
21 martie (luni). Am fost la Bucureşti cu Nora. I-am dus lui Cristian, la cămin, mai multe
pachete, l-am luat cu noi la restaurant, la Capşa, unde am servit o masă copioasă. A fost
bucuros de venirea noastră. Eu am mers, de dimineaţă, la Nicolae Croitoru, secretarul cu
propaganda al Comitetului Municipal Bucureşti (camarad de pe vremea când am lucrat
amândoi la UTC, în Slatina), cu câteva doleanţe. Apoi, la Casa Scânteii, am trecut pe la
redacţiile revistelor. Am vorbit cu Lucian Avramescu (la SLAST), cu Iulian Neacşu (la
Luceafărul).
27 martie (duminică). L-am chemat pe Aurelian de la Piteşti şi am mers cu el la Bârsoiu.

Suntem ameninţaţi (şi poate nu va rămâne numai o ameninţare) că ne vor lua pământul,
tocmai pe acela pe care se afla casa unde ne-am născut şi am copilărit. Frumoasă răsplată li
s-ar da Dienilor. Am vorbit cu autorităţile din sat. Dar… asta este! Altfel, ne-am simţit
bine la Bârsoiu. Am mai luat o gură de viaţă. Timp excelent, drum fără probleme cu
maşina.
10 aprilie (duminică). Paştele. L-am petrecut cu toţii, în casa noastră. Am avut de toate,
ne-am simţit bine. (Paştele de anul trecut a rămas o amintire urâtă.) De dimineaţă eu am
fost la Biserica Sopot şi am luat paşte, am venit cu lumânările aprinse până acasă. Pe urmă
am plecat la şcoală, fiind de serviciu. (Se desfăşoară în oraşul nostru faza naţională a
Olimpiadei de biologie.) După-masa am fost însă laolaltă: Nora, Cristian, Gabriel şi cu
mine.
11 aprilie (luni). Am condus-o pe Nora la Craiova, noi, cei trei bărbaţi: la reciclare. Am
instalat-o la un cămin, am dus-o la cursuri. Eu am trecut pe la Ramuri, pe la Asociaţia
Scriitorilor. Discutat cu Romulus Diaconescu; lăsat un bilet pentru Marin Sorescu. Ne-am
întors fără Nora la Slatina. Seara, la trenul de 19.20, l-am dus pe Cristian la gară. Şi, aşa,
am rămas numai cu Gabriel.
24 aprilie (duminică). Am început un alt capitol la roman. În aceste zile se împlinesc 3

ani de când lucrez la această carte, care mă munceşte mai mult decât toate celelalte. În
răstimp, m-am ocupat totuşi de publicarea Suplinitorului (1986) şi am mai scris 8 povestiri
pentru volumul Iubiri alese. Ar fi bine dacă măcar aş termina romanul în vara asta.
13, 14 mai (vineri, sâmbătă). Am participat la „Zilele Marin Preda”, în judeţul

Teleorman: simpozion, consfătuire a cenaclurilor literare, concurs de proză scurtă. S-au
vizitat Turnu-Măgurele, Roşiori, Dideşti, Siliştea Nouă. A fost frumos, am purtat discuţii
cu diverşi, am legat prietenii, am văzut lucruri interesante. Două zile de altceva.
2-4 iulie . A susţinut Gabriel probele scrise la română şi matematică pentru examenul de
treapta I, la Liceul „Ion Minulescu”, profilul fizică-chimie. A reuşit.
2-12 august. Excursie - concediu. Am plecat marţi, 2 august, spre Piteşti, vizitat Valea
Mare a lui Liviu Rebreanu, Goleştii şi Casa lui Dinu Lipatti de la Fănăţeşti. Am tăiat
Târgoviştea, popas la Dragodana pentru masă, am ajuns la 20 Km. de Sinaia, unde am
ochit un foarte frumos loc pe marginea unui râu şi am hotărât cu toţii să ne aşezăm cortul.
Ne-a plăcut aici şi am stat şi pe 3 august.
4 august, ridicat tabăra şi plecat mai departe. În Sinaia nu au fost posibilităţi de cazare. Am
plecat spre Buşteni. După lungi căutări, am găsit două camere bune la o femeie, sub poala
Caraimanului. Aici a fost, într-adevăr, foarte bine. Am stat 5 zile. Am urcat pe Bucegi, am
văzut Babele, Sfinxul; am coborât la Peştera Ialomiţa (vizitat), am intrat în Schit. Frumos.
Dar şi obositor. Şi mai ales – pe munte s-au instalat norii care nu ne-au lăsat să mergem şi
la Cruce. Asta a fost în ziua de 6 august: Schimbarea la Faţă.
7 august (duminică): Pârâul Rece, Predeal. De asemenea plăcut. Dar Nora s-a simţit rău.
8 august, din nou încercare de a urca la Cruce. Cinci ore de stat la coadă la teleferic,
zadarnice. Norii acopereau creasta muntelui. După ce am renunţat însă, peste o oră s-a
înseninat. Deci aşa au vrut zeii: să nu ajungem acolo!
Marţi, 9 august, părăsit Buştenii. Direcţia – Slănic Prahova. Am coborât în salină. Dom
maiestuos. Am plecat spre Vălenii de Munte. Vizitat Muzeul Nicolae Iorga. Modest. Tras
la hotelul din localitate. Am rămas aici o noapte. Fără apă!
Miercuri, 10 august: Vălenii de Munte, Măgura (vizitat Complexul sculptural), Buzău
(vizitat oraşul), am servit masa, mai departe spre Sărata Monteoru. Prima impresie – de
arid, searbăd. Iarăşi am fost obligaţi să ne aşezăm cu cortul în camping. Nora cu băieţii au
mers la bazin, eu m-am simţit foarte rău (ca şi ieri). Dopat cu aspirine şi saprosan.
A doua zi, 11 august, mai bine. Am mers cu toţii la baie. Mda! Nora cu băieţii au rămas
toată ziua, eu am urcat după-masa (la mine fără masă) pe dealuri. Seara ne-am revăzut.
12 august, vineri. Strâns cortul, plecat spre casă. Am trecut prin Pietroasele. Înainte de
Ploieşti, în Bucov, ne-am abătut spre Conacul lui C. Stere. Din frumuseţea şi măreţia de
altădată, noi am descoperit aici, fireşte, un restaurant. Ajuns la Ploieşti. Oraş mare. Vizitat
Galeriile Comerciale, apoi (pe negândite) Muzeul I. L. Caragiale. Altceva nu s-a mai putut:
şedinţă. Plecat spre casă. Târgovişte (masa), Găieşti, Piteşti, Slatina.
2 septembrie (vineri). Consfătuirile cadrelor didactice ale profesorilor de literatura

română din judeţ. Au avut loc la Liceul „Ion Minulescu”. În şedinţa plenară, tov.
Inspector-general Elena Bărbulescu ne-a bălăcărit ca pe porci. Ne-a făcut ca la uşa cortului.
Remember!
5 septembrie (luni). O mare bucurie: „Luceafărul” de sâmbătă (3 septembrie) îmi publică
o proză: Colegi de şcoală (de fapt Criteriul Gabriela, cum se numeşte în original). Am
primit revista astăzi. Este a doua proză care mi se tipăreşte, după O bucurie întârziată.
Amândouă fac parte din volumul care se află depus la Editura Eminescu. Dar volumul…
Când va apare?
14 septembrie (miercuri). Am terminat Crucea perpetuă. Trăiască, trăiască. Voi duce

romanul curând la Bucureşti, la Editura Cartea Românească.
14 Septembrie – Înălţarea Sfintei Cruci. S-a potrivit foarte bine cu terminarea lucrului la
acest roman, care vorbeşte tot despre înălţarea unei cruci.
15 septembrie (joi). Începutul unui nou an şcolar. Noi, părinţii: profesori. Cristian:
student. Gabriel: elev la liceu. A plecat Cristian la Bucureşti.
19 septembrie (luni). Am fost la Bucureşti şi am predat romanul la Cartea Românească.
Am mai trecut pe la Editura Eminescu şi pe la redacţiile revistelor. Vorbit cu toţi. E bine, e
bine…
13-27 octombrie. Două săptămâni am stat cu casa răvăşită, luptându-ne să punem (să
completăm) faianţa la baie şi la bucătărie şi să zugrăvim în ele şi în camera copiilor. Pentru
a face rost de 3 (trei) cutii de faianţă (culmea, ridată) am avut nevoie de 10 (zece)
semnături, până la cea a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean. Cine îşi închipuie că a fost
uşor ce am făcut noi, nu ştie ce vremuri trăim.
6 noiembrie (duminică). Am sărbătorit ziua onomastică a fiilor noştri: Cristian-Mihail şi

Gabriel. Au fost prezenţi şi mamaia cu nepotul Mircea, de la Severin. Am avut la masă de
toate. A fost bine. La mulţi ani fiilor noştri!
8 noiembrie (marţi). Am fost cu clasa mea, a XII-a B, la înmormântarea părintelui unei

eleve, la Vişina, în sudul judeţului. Un eveniment trist şi dureros. M-a impresionat în
schimb satul. Ce oameni! Şi ce obicei: de-a ajuta familia peste care a căzut nenorocirea. Cu
totul altfel decât aiurea, unde te sărăceşte lumea la o înmormântare.
Noiembrie. Trecem printr-o vreme imposibilă: nu se mai găseşte nimic de cumpărat, sau,
ce mai e, se obţine numai prin relaţii. Aşa mi-am cumpărat în aceste zile izmene, aspirină,
pastă de ras, cerneală… Va putea crede asta omul, peste 10-15 ani?
13 noiembrie (duminică). Am fost la

Bârsoiu, eu cu Nora. Am luat 6 pui
(duşi de noi să-i crească Victoria), 5 l.
vin şi 8 kg. miere, de la un localnic
(în schimb pe o canistră de benzină).
1 decembrie (joi). Am primit de la

Centrul de Librării Planul Editurii
Eminescu, în care sunt prins cu Carte
de dragoste (Iubiri alese), schiţe şi
Călin Jipa, Margareta Saimac, Viorel Dianu la povestiri, poziţia 39, pentru anul
Slatina (arhiva Viorel Dianu). 1989.
25 Decembrie (duminică). Crăciunul. Naşterea Mântuitorului. Ne-am aflat cu toţii la

Turnu-Severin şi am petrecut această sărbătoare cu cei dragi de acolo. Au fost bucuroşi de
venirea noastră şi ne-am simţit şi noi foarte bine. Am stat trei zile, de sâmbătă până marţi.
29 decembrie (joi). A venit taxa pentru curentul electric pe ultimele luni: 988 lei pentru
întuneric!!!
,,Sunt mândru de tine brav sergent Matei"
Dumitru Botar
În anul 1987, a murit în comuna Piatra-Olt, la 25 km de Caracal, fostul sergent instructor
Matei Vasile, în vârstă de 97 de ani, care în timpul războiului nostru de întregire a luptat la
Robăneşti, Oituz şi Bălţi cu escadronul 4 din regimentul 9 Roşiori, avându-l comandant de
escadron pe locotenentul Emil Mora.
Numele lui Emil Mora este legat însă de faimoasa şarjă care a avut loc în acea
toamnă neagră la Robăneşti, judeţul Romanaţi în ziua de 10 nov. 1916 contra unei baterii
inamice care împiedica retragerea Diviziei 1/17 române pe direcţia Craiova-Slatina.
Făcând recunoaşterea şi reperând bateria inamică, locotenentul Emil Mora s-a alăturat de
bunăvoie escadronului 3 din Regimentul 9 Roşiori comandat de căpitanul Filitti, pentru a
arăta direcţia de atac. A fost primul lovit în această acţiune şi toată şarja a trecut peste el,
scăpând ca prin minune. Pierduse mult sânge şi a crezut că a fost făcut prizonier când a
simţit că cineva îl ridică şi-l pune pe cal , dar a putut apoi uşor recunoaşte pe soldatul
Rădulescu Petre din plutonul său.
Unul din subalternii şi camarazii săi cu care a luptat la Robăneşti, apoi şi în alte
localităţi, aşa cum rezultă din corespondenţa lor, a fost şi sergentul instructor Matei Vasile.
Din biletul lui de mobilizare nr. 1504 emis la 1
octombrie 1918 de către comandantul Regimentului 9
Roşiori din Brigada II Roşiori, Divizia 1 Cavalerie
aparţinând de Corpul V de Armată rezultă, în
conformitate cu ordinul Marelui Stat Major nr. 1207
din 3 septembrie 1918 că fiind demobilizat pleacă în
comuna sa natală Piatra-Olt, jud. Romanaţi. Aici nu
de puţine ori le-a povestit consătenilor săi despre
faptele sale de arme sub comanda bravului său
comandant Emil Mora căruia îi purta o amintire
neştearsă atât ca militar, cât şi ca om. Anii însă au
trecut , şi fostul sergent instructor îşi vede liniştit de
gospodăria şi treburile lui de ţăran , citind cu
regularitate ziarele vremii pentru a afla ce se mai
întâmplă în ţară , pentru a fi la curent desigur şi cu
ceea ce mai fac foştii săi camarazi de arme sau foştii
Sergentul Matei Vasile la lui comandanţi. Nu mare i-a fost mirarea când a citit
vârsta amintirilor. într-un număr din ,,Universul” din 1934 că Mihai
Mora a fost ales senator în judeţul Odorhei,
bucurându-se nespus şi reluând cu consătenii săi discuţiile despre acest brav comandant
alături de care a trăit primejdiile şi biruinţele din timpul războiului.
Convins că este vorba de fostul său comandant (trecuseră 18 ani), fostul sergent
instructor Matei Vasile îi scrie o scrisoare impresionantă. Dar senatorul în care el credea că
l-a regăsit pe fostul său comandant era altă persoană, frate cu Emil Mora , adevăratul său
comandant. Senatorul Mihail Mora (era jurist şi publicist cunoscut la acea vreme) şi-a dat
imediat sema de confuzia făcută şi i-a dat scrisoarea fratelui său, la acea dată în rezervă în
gradul de locotenent-colonel.
Ceea ce a urmat reprezintă una din cele mai frumoase şi înălţătoare pagini despre
războiul nostru de întregire. Dar să lăsăm documentele să vorbească aşa cum au păstrat ele
până la descoperirea noastră, aceste tulburătoare mărturii. De fapt, corespondenţa dintre cei
doi a fost publicată în ziarul ,,Universul” nr. 46 din 17. 01. 1934: ,, Un ofiţer , astăzi în
rezervă, decorat cu cele mai înalte ordine de război, rănit de două ori în Şarja de la
Robăneşti şi pe frontul din Moldova a primit zilele trecute următoarea carte poştală:
4 febr. 1934
Să trăiţi d-le maior
Vă rog mai întâi să mă iertaţi că îndrăznesc să vă scriu.
Cu ocazia alegerilor de senatori din decembrie 1933 am văzut că aţi fost ales
senator în judeţul Odorhei, aşa îmi aduc aminte din ziar: nu vă închipuiţi d-le maior câtă
bucurie am avut că aţi fost ales al Naţiunii, ştiind că eraţi un om cu curaj şi drept. De
câţiva ani am urmărit ziarele şi vedeam că daţi articole în ,,Universul” românesc şi brav.
Aveam întotdeauna mare bucurie şi le arătam consătenilor mei, spunându-le că mi-aţi fost
comandant de escadron în Reg. 9 Roşiori. Doresc ca şi cu altă ocazie de alegeri să vă văd
pe listă la Romanaţi unde nu este comună în care să nu fie un ostaş din Reg. 9 Roşiori
unde dvs. eraţi ca un leu. Îmi aduc aminte de Robăneşti , Oituz şi Bălţi. Să vă ajute
Dumnezeu să faceţi tot ce va fi bine şi pentru ţărani.
Vă scrie Ţăranul Matei Vasile, fost sergent instructor în Reg. 9 Roşiori,
Escadronul 4, pe care dvs. l-aţi comandat. Dacă nu vă supăraţi să-mi scrieţi şi mie, dacă
am ghicit.
Comuna Piatra-Olt, Romanaţi.
Să trăiţi! Vasile.
Este adevărat, el n-a ghicit, dar senatorul Mihail Mora a făcut ce trebuia să facă. Mişcat de
cele scrise, fosul comandant Emil Mora, după ce a primit scrisoarea de la fratele său, i-a
trimis sergentului Matei Vasile, fostul său instructor şi camarad de arme aceste rânduri mai
mult decât tulburătoare:
Bucureşti
17 februarie 1934
Matei,
Iată că şi greşelile sunt frumoase. Nu eu am fost ales senator ci fratele meu, însă dacă nu
făceai această confuzie n-ai fi avut ocazia să scrii cuvintele acelea care mi-au amintit
timpul când vă comandam în Escadronul 4 din Regimentul 9 Roşiori, escadron format din
cei mai buni ofiţeri, gradaţi şi soldaţi ai Regimentului şi printre care sergentul Matei
Vasile era dintre cei mai bravi. N-am uitat pe niciunul dintre voi, în special pe gradaţi cu
vitejia cărora am reuşit să am escadronul cel mai straşnic de care se dusese faima în
întreaga Divizie. Şi ce întâmplare! Majoritatea gradaţilor aceştia buni ca şi Ţanc, Găloi şi
alţii sunteţi toţi din Romanaţi unde-la Robăneşti-a avut loc faimoasa şarjă contra bateriei
germane.
Coincidenţă frumoasă care prin meritul vostru deosebit, s-a glorificat nu numai
Regimentul nostru, dar întreaga Divizie de cavalerie.
Sunt 17 ani de atunci şi totuşi mi se pare că ieri veneam în galop în faţa escadronului
meu viteaz, curajos fără comparaţie, când privindu-vă în ochi şi strigându-vă ,, bună
dimineaţa a 4-a” simţeam curajul meu trecând în vinele voastre ca şi al vostru- 180 de
roşiori voinici şi frumoşi ca brazii-trecând în trupul meu ca laolaltă să formăm un bloc,
dornic de atâta jertfă pentru Ţară încât am obţinut de la Divizie, Gloria de a fi numiţi
,,Escadronul de sacrificiu”.
Şi astăzi unul dintre aceşti bravi şi scumpi soldaţi, unul dintre aceia care a supravieţuit
cu toate îndrăznelile lui faţă de inamic, îşi aminteşte şi scrie atât de frumos.
Sunt mândru de tine brav sergent Matei, nu numai ca ostaş al meu, dar şi de sufletul
tău de român curat, care după 17 ani vibrezi, amintindu-şi războiul ce pe umerii voştri a
stat.
Cu suflete ca tine şi ca toţi romanaţenii se poate mândri neamul românesc, căci avem -
din nefericire- şi multă pleavă, atât la sate cât şi la oraşe.
Şi pentru ca exemplul să folosească şi altora l-am dat fratelui meu Mihail Mora,
senator, cel care scrie la ,,Universul” şi cu care m-ai confundat atât de frumos.
Iată ce a urmat după aceea, în Universul, nr. 46 , de sâmbătă 17 februarie1934. Dacă
ai citit , cu atât mai bine. Scrisoarea aceasta este expresiunea celor simţite de mine la
primirea rândurilor tale.
Îţi urez să ai izbânzi în viaţă cu sufletul acesta frumos, pildă celor din jurul tău, tineri
sau de-o vârstă, pentru dezvoltarea neamului nostru românesc.
Primeşte Matei Vasile o strângere de mână ce îţi trimite cu mândrie , de la fostul tău
comandant de război.
Lt.Colonel Emil Mora
Strada D-r Mora 15 Bucureşti
Orice comentarii sunt de prisos în faţa frumuseţii gestului sergentului instructor

Matei Vasile şi ale impresionantelor şi înălţătoarelor cuvinte scrise de fostul său
comandant Emil Mora, care împreună au luptat pentru un ideal, de a cărui împlinire ne
bucurăm azi.
Generali olteni. Generalul de Brigadă (r) Constantin Vasile

G-ral Petre Udroiu
S-a născut la data de 14 octombrie 1937 într-o familie de ţărani săraci din comuna Optaşi,
judeţul Olt. Primele clase le-a făcut în comuna natală între anii 1944-1951. A urmat apoi
cursurile Şcolii medii tehnice financiare din oraşul Slatina, în perioada 1951-1955, la
absolvirea căreia a obţinut diploma de tehnician finanţe buget. Şi-a continuat studiile ,
urmând cursurile şcolii militare de Ofiţeri de Intendenţă şi Finanţe, specialitatea finanţe din
Craiova pe care a absolvit-o în anul 1958 fiind înaintat la gradul de locotenent.
După obţinerea gradului de locotenent, a fost repartizat la R. 53 Pi din Râmnicu Vâlcea

unde a îndeplinit funcţiile de casier şi şef al compartimentului financiar. În luna mai 1963,
a fost mutat, la cerere, la Dn. 91 Art. A. A. din D. 9 Mc. Mărăşeşti – Constanţa ca şef al
compartimentului financiar unde a lucrat până în toamna anului 1971. În anii 1968-1969, a
fost detaşat ca şef al compartimentului financiar contabil la Detaşamentul de construcţii,
care lucra la construirea sau dezvoltarea staţiunilor Mangalia-Neptun, pe litoral. În
perioada 1971-1972 a urmat cursurile Academiei Militare, facultatea servicii, secţia
finanţe, iar în anul 1987 a absolvit şi cursul post academic în specialitatea finanţe, în
aceeaşi instituţie de învăţământ superior. După absolvirea Academiei Militare în anul
1973, a fost numit şef al compartimentului financiar la D. 9 Mc. Mărăşeşti. După aproape
opt ani de activitate la divizie, a fost mutat în luna mai 1981 la Direcţia financiară a
Ministerului Apărării Naţionale, în funcţia de ofiţer 2 cu probleme de mobilizare şi
finanţare de război. În direcţie a fost promovat, îndeplinind următoarele funcţii:
- Ofiţer I cu probleme de mobilizare şi finanţare de război la 15.05.1982

- Şef birou activităţi economice şi preţuri 01.05.1985
- Şef birou buget la 01.07.1986
- Şef secţie buget şi contabilitate centrală la 18.03.1987
- Şef al Direcţiei financiare la 01.07.1990
A fost avansat în grad în mod succesiv şi la

termen, pe treptele ierarhiei militare până la
gradul de general de brigadă, care i-a fost
acordat în decembrie 1991, fiind trecut în
rezervă, la cerere şi pensionat la data de 05
decembrie 1994. În centrul preocupărilor sale pe
perioada cât a lucrat la divizie au stat:
perfecţionarea pregătirii sale, asigurarea
mijloacelor băneşti pentru satisfacerea tuturor
nevoilor unităţilor, respectarea legii şi a
legalităţii în utilizarea fondurilor bugetare,
extrabugetare sau provenite din alte surse,
prevenirea şi recuperarea pagubelor produse
patrimoniului armatei, grija faţă de subordonaţi
şi pregătirea acestora. După mutarea la Direcţia
G-ral de brigadă Constantin Vasile.
Financiară a fost necesar să se acomodeze cu
condiţiile, sarcinile şi atribuţiile ce-i reveneau la acest eşalon subordonat direct
ministerului apărării naţionale.
A găsit un colectiv sudat şi bine condus de şeful Direcţiei Financiare, domnul
general colonel Gheorghe Cetină. A putut învăţa multe lucruri noi de la ofiţerii care
conduceau diferite compartimente în direcţie şi aveau multă experienţă: col. Florea Mangu,
col. Gheorghe Mudura, col. Constantin Dincovici, col. Traian Popescu, col. Grigore Radu.
De asemenea, lucruri bune a avut de învăţat şi de la ofiţerii cu vechime în Direcţia
Financiară: col. Dumitru Brăzdaru, col. Mihail Ciocârlan, col. Dumitru Măndiţă, col. Nicu
Muşuroi, col. Vasile Bărbulescu şi nu în ultimul rând de la o serie de salariaţi civili. Toţi
s-au purtat corect cu ofiţerii nou veniţi în direcţie şi i-au ajutat să se ridice la nivelul
răspunderilor care le reveneau.
În funcţiile îndeplinite în Direcţia financiară a căutat să-şi îndeplinească toate
atribuţiile care i-au revenit, a participat, cu eficienţă, la redactarea unor lucrări pentru
reglementarea problemelor financiare în armată, a executat controale de ajutor şi îndrumare
şi inspecţii pe linie de specialitate, cu multă responsabilitate, la unităţi, mari unităţi şi
comandamente, luând măsuri corespunzătoare sau venind cu propuneri pentru creşterea
responsabilităţii organelor financiare în gestionarea fondurilor şi prevenirea producerii de
pagube. Când a fost numit la conducerea Direcţiei Financiare, cunoştea bine atribuţiile,
răspunderile, preocupările şi căutările acestei direcţii, întrucât îndeplinise mai multe funcţii
importante în cadrul acestei structuri centrale a armatei. Fiind în perioada de după
Revoluţia din 1989, când s-au pensionat o serie de ofiţeri cu funcţii principale în direcţie, a
trebuit să-şi formeze un colectiv de cadre cu care să lucreze, format din ofiţeri mai tineri,
dar care să fie bine pregătiţi şi dispuşi la efort în aşa fel ca activitatea Direcţiei Financiare
să se desfăşoare în condiţii normale. A preluat funcţia de şef al direcţiei într-o perioadă în
care se produceau schimbări multe şi profunde atât la nivel naţional, cât şi în interiorul
armatei, legislaţia financiară nu mai corespundea, era în schimbare şi inflaţia destul de
accentuată. Cu contribuţia importantă a celor nou încadraţi sau promovaţi : col. Vasile
Corhăneanu, col. Dumitru Furtună, col. Ion Barbu, col. Vasile Marinescu, col. Cornel
Nălbitoru, col. Gheorghe Florică, col. Gheorghe Ouatu, col. Nicolae Ţibichi, col.
Constantin Stelescu, col. Vasile Mihai, a altor ofiţeri mai tineri şi a personalului civil
încadrat, Direcţia Financiară a reuşit să-şi îndeplinească în continuare rolul şi domeniile de
competenţă aprobate.
Pentru completarea deficitului de cadre, au fost aduşi în Direcţia Financiară ofiţeri
tineri cu dorinţă de muncă, au fost trecute în rândul ofiţerilor mai multe persoane civile, au
fost promovate în funcţii de conducere ofiţeri femei.
Direcţia Financiară, în perioada următoare Revoluţiei din 1889 a avut de rezolvat o
serie de probleme grele şi importante de care depindea asigurarea financiară a armatei, cât
şi a unor structuri militare date în asigurare financiară: S.I.E., S.R.I., S.P.P., Spitalul Elias,
pentru perioade mici sau mai mari de timp. Au fost perioade grele de lucru întrucât erau
multe transformări în viaţa economică şi socială din ţara noastră cu repercusiuni şi în
armată şi implicit în activitatea Direcţiei Financiare, astfel:
- Bugetul Ministerului Apărării Naţionale, inclusiv al celorlalte structuri, nu mai era

stabil, determinând rectificări dese datorită ritmului inflaţionist, efectuându-se
multe virări de credite, sau de teama că nu ajung banii, la diferite acţiuni se
solicitau fonduri mai mari şi rămâneau sume mari la final de an.
- Desfiinţarea unităţilor militare care lucrau în economia naţională;
- Datorită inflaţiei şi pentru a nu scădea veniturile reale ale militarilor şi a le asigura
un nivel de trai decent se aprobau prin acte normative indexări sau creşteri de
solde şi salarii periodic, uneori şi de patru ori pe an.
O altă problemă majoră cu care s-a confruntat Direcţia Financiară a fost problema
pensiilor cadrelor militare şi acordarea unor drepturi veteranilor de război. Pentru a mai
micşora decalajul dintre pensiile stabilite înainte de 1989 şi cele calculate după această
dată, Direcţia Financiară propunea aplicarea diferenţiată a coeficientului de indexare
stabilit pentru pensionarii militari, în funcţie de data înscrierii la pensie a acestora. De
asemenea, Direcţia Financiară s-a preocupat de pregătirea cadrelor militare, precum şi a
elevilor din instituţiile militare de învăţământ, adoptându-se o nouă programă de
învăţământ. Direcţia Financiară şi-a putut îndeplini în condiţii bune răspunderile şi
sarcinile care îi reveneau cu sprijinul întregului colectiv al direcţiei, dar şi cu aportul unor
cadre militare detaşate la Ministerul Muncii- col. Dumitru Ianculescu, Ministerul
Finanţelor- col. Gică Dănilă şi Ion Doncean.
În perioada respectivă, din Direcţia Financiară au plecat o serie de ofiţeri, aceştia
fiind mutaţi la noile structuri ce au luat fiinţă ca: S.R.I., S.P.P., S.T.S., pentru a organiza şi
conduce activitatea financiară a acestor structuri. De asemenea, o contribuţie importantă au
avut mai mulţi ofiţeri financiari din Direcţia Financiară şi teritoriu care au fost detaşaţi la
Ministerul Finanţelor pentru constituirea Gărzii financiare. Un merit în organizarea şi
funcţionarea Gărzii financiare la nivel central şi teritorial l-a avut gl. bg. Gheorghe Florică
şi Petre Udroiu care au depus mult efort ca această structură să ia fiinţă şi să fie organizată
ca un corp de control financiar-militarizat. Direcţia Financiară a asigurat condiţiile pentru
executarea controlului financiar preventiv şi ulterior al Curţii de Conturi asupra activităţii
economico-financiare din armată.
Generalul de brigadă Constantin Vasile a dorit să conducă Direcţia Financiară în
aşa fel ca să-şi îndeplinească în condiţii cât mai bune toate sarcinile. Perioada în care a
lucrat, stresul provocat de problemele existente în armată şi sentimentul nemulţumirii faţă
de rezultatele obţinute l-au determinat să solicite trecerea în rezervă la vârsta de 57 ani.
OAMENI CARE AU FOST

Prof. Teodor NEDELEA
N-a fost nici ministru, nici avocat, nici boier, nici primar, n-a avut aproape nimic din
măreţia altora ci un simplu cetăţean al acestui judeţ. S-a născut la 29 decembrie 1915 în
localitatea Sineşti, judeţul Olt. La timpul respectiv Sineştiul era comună iar Primăria
localităţii funcţiona în prima clădire pe partea stângă, când treci spre Ciureşti, pe sub
podul de cale ferată de la gară. Această casă cu trei camere şi două sobe de teracotă a
devenit şcoală unde au învăţat carte multe generaţii de copii. În anul 1960 mai exista încă
o tablă groasă excelent emailată şi scrisă frumos cu emblema primăriei de altădată ce
fusese fixată pe frontispiciul de la intrare. Mai târziu locaţia s-a transformat în cârciumă iar
acum este liberă şi încuiată. Demersurile efectuate după 1990 pentru reînfiinţarea comunei
au eşuat fiindcă iniţiativa bine motivată a fost absorbită de mirajul metamorfozării comunei
Potcoava în oraş. Azi reproşul locuitorilor este evident şi justificat deoarece administraţia
de la centru neglijează periferia iar impozitele sunt specifice oraşului, adică mult mai mari
în comparaţie cu localităţile rurale. Numai salariile şi schema de personal pentru Primărie
şi Poliţie sunt dimensionate pe calapodul noţiunii de oraş.
A terminat 7 clase cu acelaşi învăţător care-i saluta pe foştii elevi nu numai verbal
dar şi prin ridicarea pălăriei
( din păcate o parte din
dascălii de azi nici nu mai
răspund la salut ). A plantat
mulţi pomi şi avea un cult
pentru toţi arborii mici sau
mari inclusiv pentru lăstari
( azi pădurea e jefuită ziua
şi noaptea sub privirile
tolerante sau neputincioase
ale tuturor). Din campaniile
electorale copilul de atunci
îşi amintea îndemnul unui
Echipa de dansuri a Căminului Cultural din Potcoava-Olt fost învăţător şi lider
(iunie 1943). judeţean de partid
- Căpăţineanu [Memoria
Oltului 25/2014] : oameni buni daţi-vă copiii la şcoală. Şcoala, biserica şi primăria
constituiau elementele de bază ale construcţiei rurale. E adevărat că puţini copii ai ţăranilor
mergeau la şcoală. Sunt convins că programele de atunci ( curricula actuală ) erau simple,
aerisite şi bine concepute. Încărcătura informaţională era
puţină şi din acest motiv cunoştinţele asimilate rezistau în
memoria absolvenţilor timp îndelungat.
În vremea copilăriei am cunoscut un bătrân care
purta permanent briceagul legat prin nişte zale de cureaua
pantalonilor. Terminase numai patru clase, era rănit din
primul război mondial pentru că suflul unei bombe l-a
acoperit spre norocul lui cu pământ şi mai puţin cu schije. M-
a întrebat pe mine câte ceva de la şcoală şi spre ruşinea mea
n-am ştiut să răspund atunci dar cunoştinţele acestui ţăran
sărac m-au pus serios pe gânduri. Ştia cu precizie după mulţi
ani de chin şi trudă cum se calculează aria pătratului,
dreptunghiului şi a cercului. Mi-a spus două poezii lungi de
la cap la coadă, una precis scrisă de Vasile Alecsandri, nume
pe care l-a rostit imediat după titlu. Vorbea cu însufleţire
despre poetul de la Mirceşti, deci ştia şi acest amănunt
biografic. Programele de azi sunt sufocante, manualele sunt
la fel, se predau foarte multe inutilităţi ce nu interesează şi
bineînţeles că se uită repede. Sute de mii de absolvenţi ai
liceelor actuale n-au ştiut niciodată o poezie cap-coadă a unui clasic al nostru. Despre
valorile naţionale se vorbeşte din ce în ce mai puţin. Tinerii actuali sunt bulversaţi. În urmă
cu aproximativ 10 ani l-am văzut pe regretatul Adrian Păunescu înghesuit de Robert
Turcescu pentru că îndrăznise să-l apere pe marele poet Mihai Eminescu într-o emisiune
din seara zilei de 15 ianuarie, ziua de naştere a Luceafărului nostru. Ce să înţeleagă bietul
elev din spusele moderatorului care dirija emisiunea turnând găleţi de lături pe fruntea lui
Eminescu de sfânta zi când se născuse : Păi să vă spun eu pe-a dreaptă, eu am discutat cu
mulţi profesori de română care mi-au zis că elevii se simt plictisiţi cu mereu Eminescu-n
sus, Eminescu-n jos. Dar vă zic eu adevărul adevărat, adevărul e că pe vremea
comunismului Poeziile lui Eminescu s-au prostituat.
În anul 1938 Nedelea Gheorghe pleacă să-şi satisfacă stagiul militar şi de la
început a optat pentru Jandarmerie cu gândul precis fixat să nu mai revină acasă ci să facă
parte din cadrele active ale acestei arme. Aşa că, în luna iulie a anului 1941 participă la
examen şi este admis în Şcoala de Subofiţeri de Jandarmi de la Drăgăşani ( regimul
comunist desfiinţează şcoala cu o frumoasă tradiţie militară dar şcoala se redeschide după
1990). În iarna cumplită din anul 1942 comandantul şcolii militare convoacă toţi elevii
într-un careu şi le comunică trist încercuirea armatei române la Stalingrad. Bineînţeles că
starea de spirit a trupei este nefavorabilă şi îngrijorătoare. După terminarea şcolii,
necăsătorit fiind şi fără bune-relaţii ajunge trimis în spatele frontului din Rusia. Cred că
zona respectivă avea reşedinţa la Moghilev şi mărturisea că în gara oraşului a văzut un
munte de cizme noi , greu să-ţi imaginezi o asemenea cantitate ( informaţie confirmată
într-una din cărţile scrise de Viktor Suvorov).
Acolo a evaluat la faţa locului ce înseamnă colhozul. Locuitorii erau săraci, casele
nu aveau garduri, sobele erau concepute să poţi dormi sus pe ele şi să arzi orice dar nu
lemne fiindcă nu se găseau. Admiraţia subofiţerului pentru oamenii simpli era imensă. Îşi
amintea că deşi săraci, locuitorii erau generoşi încât împărţeau o ceapă cu tine. Din Rusia
Sovietică a venit pe jos în România şi a constatat pe propria piele amărăciunea unei
retrageri cu riscuri, frică şi dezordine (n-a fumant, n-a băut şi a păstrat cu grijă banii primiţi
ca soldă în mărci de război valorând zero când
Germania a pierdut războiul.)
O perioadă de timp a lucrat la Ciorogârla
când soldele militarilor erau foarte mici din cauza
cheltuielilor pentru susţinerea frontului. În
consecinţă, comandantul lor făcea apel la negustorii
locali cu rugămintea să aveţi grijă şi de jandarmii
mei pentru că salariile lor nu le ajung să mănânce.
Aici l-a cunoscut şi vorbea cu respect despre marele
patron al presei interbelice Pamfil Şeicaru ce deţinea
o proprietate într-o zonă aflată sub protecţie.
Mulţi funcţionari ai statului român ce au
servit ţara dincolo de Prut şi Nistru- printre care şi
subofiţerul de jandarmi N.G.- sunt trimişi cu slujbe în
localităţile Ardealului eliberat şi revenit alături de
patria mamă. Astfel ajunge şef al Postului de
Gheorghe Nedelea. Jandarmi din Surduc, judeţul Sălaj. Aici se discuta
insistent prin satele vecine despre naţionalismul unui învăţător împătimit de vocaţie şi
patriotism din localitatea Solona ( foarte aproape de Surduc ). Învăţătorul Păunescu
împreună cu familia trăia şi făcea serviciul didactic acolo şi era tatăl poetului de mai târziu
Adrian Păunescu.
Localităţile de tristă amintire Ip şi Trăznea sunt tot prin zona respectivă şi încă nu
se stinsese flacăra atrocităţilor săvârşite de militarii unguri. Jandarmul ( devenit miliţian )
deţinea 6 hectare de teren arabil în Sineşti şi fiindcă proprietatea zgâria timpanele noului
regim, slujbaşul a fost sfătuit de mai multe ori să doneze pământul la stat. Pentru
tergiversarea deciziei urmată de un refuz politicos a fost trecut în cadrul disponibil spre
sfârşitul anului 1951. Autorităţile au folosit o expresie elegantă, deci nu l-au dat afară ci
l-au trecut în cadrul disponibil. Pe dosarul personal aflat în custodia Comisariatului Militar
Olt ( a cărui denumire s-a schimbat în Centrul Militar ) s-a scris un cod numeric datorită
căruia nu-l mai angaja nimeni să lucreze iar fiul lui a pătimit din cauza aceluiaşi cod.
Vreme îndelungată a lucrat ca zilier în Intreprinderi Agricole de Stat şi foarte
târziu ca muncitor betonist de unde s-a pensionat. Nu s-a bucurat când a căzut Ceauşescu şi
n-a apucat să-i vadă pe americanii aşteptaţi de el şi generaţia lui fiindcă a trecut dincolo în
30 aprilie 1999.
Pentru că în modesta arhivă a familiei se păstrează lucrările scrise la română şi
matematică de la admiterea în Şcoala de Subofiţeri din Drăgăşani, voi încerca să fac un
scurt comentariu. În primul rând, nu cred că absolvenţii actuali mai primesc o dată cu
diploma, şi chestionarele pe baza cărora au fost admişi ( apropo de nelipsitele chestionare
care se dau ca probă de admitere şi la şcolile militare; o ştire comentată pe posturile de
radio-tv cu mulţi ani în urmă făcea cunoscut că examenul a fost anulat într-o şcoală de
subofiţeri deoarece o parte din candidaţi primeau alături de formularele tipizate şi pixuri
dotate în interior cu răspunsurile corecte cifrate pe hârtiuţe.). La examenul de română din
timpul războiului se cerea să se facă un comentariu după proverbul apa trece, pietrele
rămân. Apreciez tema ca fiind interesantă şi cu vaste posibilităţi de extindere a
comentariului în diverse zone pe care alunecă inspiraţia
momentului. Seamănă bine cu cerinţele unui eseu. Am
înţeles că admiterea la A.N.I . ( AcademiaNaţională de
Informaţii ) pentru secţii mai puţin solicitate cere
conceperea unui eseu. Subiectul eseului e mult mai
flexibil decât să identifici ditirambi din poezia Floare-
albastră. Despre această pretenţie de identificare a
ditirambilor din poezia menţionată, criticul literar Alex
Ştefănescu spunea că o poezie frumoasă îşi pierde
aproape totul din sensibilitate, gingăşie, frumuseţe şi
candoare. Semnalul de atenţionare ar fi că redactarea şi
conceperea subiectelor pentru un examen este un act de
mare responsabilitate fiindcă pe suportul lui se vor
selecta în ordine nişte valori.
Cred că subiectele examenului din anul 1941 de
la Şcoala de Subofiţeri din Drăgăşani şi buna credinţă a
corectorilor pot constitui prilej de meditaţie pentru noi
şi alţii care hotărăsc destinele noastre.
Certificat de absolvire.
De la Spineni la Ierusalim. Călătoriile lui Badea Cireşeanu la Locurile Sfinte (III)
dr. Badea Cireşeanu
Badea Cireşeanu este autorul monumentalei lucrări ,,Tezaur Liturgic” apărut în trei volume
în anul 1910. Născut în satul Vineţi din comuna Spineni-Olt a fost un călător neobosit în
scopul cunoaşterii vieţii monahale şi a vetrelor credinţei ortodoxe, publicând în revista
,,Biserica Ortodoxă Română” (1906-1907) însemnările sale de călătorie . Mărturiile sale
dovedesc pe lângă talent literar şi grija pentru detaliul istoric fiind utile cercetătorilor de
azi. Textul se reproduce cu grafia originală. Intervenţiile noastre au fost încadrate între
paranteze drepte. Titlul aparţine redacţiei noastre iar subtitlurile aparţin autorului.
Prof. Nedelcu Georgeta, C.N.V. ,,N. Titulescu”, Slatina.
Chinoviile din Sfântul Munte. Schitul românesc ,,Prodromu

Prodromul”
Prodromu
Vineri 30 Iulie 1904, la ora 7 dimineaţa, eram gata să plecăm din Dafne în muntele
Athos. Pentru acest scop ni s’au adus 4 catâri de nişte Albanezi, ce aveau meseria de a
conduce pe închinători în toate căile sfântului munte. După ce am pus fiecare din nou
hainele şi tot avutul nostru pe catâri, ne-am suit pe aceste
blânde animale şi am pornit spre Carea, oraş mănăstiresc
aşezat în partea de mează-noapte a locului. Era nour de
dimineaţă şi eu nu prea aveam inima deschisă, căci nu
cunoşteam drumul şi eram intre streini. Cei trei călugări
vorbeau între dânşii numai bulgăreşte şi sârbeşte; iar
albanezii, călăuzele noastre, feţele lor posomorâte şi negri
la chip, grăeau limba lor strămoşească. Eu nu vorbeam cu
nici unul dintr’înşii. In aşa tovărăşie călătoream. Suişul
spre Carea este în unele locuri aşternut cu lespezi de peatră
cu trepte, şi pentru aceea catârii nu arare ori se poticnesc şi
alunecă, dar nu se prăvălesc pe pamânt dacât în cazuri rare.
Dr. Badea Cireşeanu.
Cu toate acestea eu aveam teamă să nu cadă catârul meu,
căci la o astfel de întâmplare călăreţul rămâne infirm. Cu cât suiam spre Carea, cu atât
drumul mi se părea mai anevoios, iar catârii suflau din greu. In dreapta şi în stânga
drumului, erau în unele locuri păduri tinere de stejari, măslini, ş. a. Monahi călători am
întâlnit de mai multe ori în drumul nostru. Ei călătoareau pe jos ori călări pe catâri. Cu cât
ne apropiam de Carea, cu atât pădurea era mai deasă şi mai frumoasă; iar aproape de acest
orăşel, cei trei monahi au luat drumul spre stânga. Eu însă însoţit de stăpânul catârului pe
care călătoream, am urmat drumul singur până ce am ajuns în Carea.
La ora 9 dimineaţa am ajuns în acest orăşel şi m’am dus la gazdă în ,,conacul “
schitului românesc “Prodromul”. Aici am aflat pe părinţii Dometie Ionescu, Simeon,
Sava, etc., veniti dela Prodrom pentru nevoile lor; înaintea acestora recomandându-mă,
avură bucurie de sosirea mea. După aceea le-am istorisit cele ce ştiam din ţară, şi le-am
arătat dorinţa ce hrăneam în mine însu-mi, ca să văd sfântul Munte cu ale lui mănăstiri,
retrăgânu-mă într’o cămară m’am odihnit liniştit, ştiindu-mă în mijlocul fraţilor mei. La
ora 12 (amează), după aceea am ospătat împreună potrivit regulelor monahale, eşind din
conac însoţit de părintele Dometie Ionescu, ne-am preumblat prin orăşel.
1. Oraşul ,,Carea”. Pentru ca cetitorul să aibă cunoştinţă de acest târguşor, socotesc

de cuviinţă să dau aci o scurtă îndrumare asupra acestei localităţi. Carea nu este un oraş ca
cele din lume, plin de animaţie şi sgomot; ci este un târguşor călugăresc în care şi monahii
vând obiecte religioase ca d. e. cruci, icoane, mătănii, şi tot ce stă în legătură cu chemarea
lor. Dar sunt şi vânzători laici cari desfac în prăvăliile lor incălţăminte, îmbrăcăminte şi tot
ceea ce trebue monahului. Nu lipseşte din vânzare pânea, fructele şi tot felul de hrană. Şi
aci ca şi în tot sfântul Munte nu există femeea. Chiar şi functionarii autorităţei turceşti cu
sediu în Carea, nu au îngăduiala de a aduce cadâne cu dânşii. Asemenea şi negustorii laici
din orăşel, nu au voe a’şi ţine soţiile în sfântul Munte. Şi ori ce împărat din lume nu poate
veni în acestă localitate cu soţia sa. Prin urmare şi în târgul ce se ţine în Carea, unde se
vede o mulţime mare de oameni, nu se vede femeea. Este un orăşel unic în lume prin felul
întocmirei sale. Târguelile se fac în Carea cu linişte şi cu mare cuviinţă. Strigări cu voce
tare, râs, glume, cântece, nu se aud în Carea ca şi în tot sfântul Munte. Peste tot domneste o
linişte sihastrica. Aici sunt în circulaţie nu numai monedele turceşti, dar şi cele greceşti şi
chiar ruseşti. Şi aici banul are sunetul său atrăgător. În Carea sunt şi mulţi meşteşugari d. e.
cismari, fierari, strungari, croitori, pocapieri şi postăvari, pentru folosul monahilor şi al
închinătorilor streini. Căruţe nu se văd în tot sfântul Munte, nici cu cai, nici cu boi, nici cu
catâri. Greutăţile se poartă pe catâri, ori le duc oameni pe spinare. Neguţătorii sunt de
origine greacă, albaneză şi mai rar turcă. Orânduielile monahale le pastrează şi mirenii.
Nici aceştia nu cânta lumeşte, nu se desfătează şi nu umblă cu zgomot sau cu scandaluri.
De altfel în tot orientul e liniste şi tăcere adâncă. Eu n’am auzit în orient cântece pe
drumuri, ori certuri sau neînţelegeri. Toţi orientalii sunt puşi pe gânduri şi liniştiţi. Această
măsură se păstrează în deosebi în aceste locuri sihastrice. Europeanul în ţara lui este mai
vesel, mai sgomotos şi nu se supune de bună voe tăcerei. Se vede că şi traiul său mai
îmbelşugat decât al orientalului îl îndeamnă la veselie. Toate vorbirile din lumea atonita se
răsfrâng numai asupra celor monahale, asupra posturilor, rugăciunilor şi asupra vieţei
sihastrice. Monahul nedeprins cu această vieaţă, sau a cărui fire nu poate purta această
asprime, nu prinde rădăcini în sfântul Munte. El îşi găseşte adăpost în mănăstirile din
ţările ortodoxe. Pentru aceea o statistica definitivă a sfântului Munte nu se poate întocmi;
căci mulţi monahi sosesc şi mulţi pleacă din aceste locuri sfinte.
2. Mănăstirea “Cotlomusi ”. În aceeaşi zi după amează, împreună cu părintele Dometie
am mers în apropiere în mănăstirea grecească “Cotlomusi”, ca să ne închinăm în sfântul
locaş şi ca să văd şi eu întocmirea mănăstirei. Chinovia întemeiată în secolul al XII-lea,
este încungiurată cu livezi frumoase de aluni, nuci bătrâni şi alţi pomi roditori de felurite
soiuri. Într’o parte a mănăstirei se auzea şi vâjâitul unei mori de măcinat. Livezile
mănăstirei, cu iarba lor verde şi frumoasă, erau asemenea unor grădini mari şi îmbelşugate
din părţile oraşului Curtea de Argeş, sau şi din alte localităţi muntoase din ţara noastră.
După ce ne-am închinat la biserică şi am văzut odoarele mănăstireşti, am eşit de aici. La
această mănăstire a ajutat cu multe mijloace domneşti şi piosul nostru Domn Neagoe
Basarab (1512-1522). Pentru aceea el se numără între ctitorii acestui aşezământ.
3. Schitul rusesc ,,Saraiul”. Din “Cotlomusi” ne-am dus în schitul rusesc “Saraiul” din
Carea. Aici este o chinovie mare şi bogată deşi poartă numirea de “schit”. Biserica este
zidită de curând din piatră cioplită şi marmoră, după toate rânduielile stilului bizantin
amestecat cu cel rusesc. Mi se spunea că s’au sacrificat multe mijloace pentru această
zidire, vrednică de a fi catedrală în ori ce oraş European. Veniturile schitului Saraiului sunt
destul de însemnate. În biserică, la vecernie am ascultat corul călugărilor ruşi, conduşi cu
destoinicie de unul din fratii lor. Am intrat în sfântul altar. Aci un preot rus, tânăr şi cu
cultură, ne dădu cu multă bunăvoinţă, toate desluşirile întocmirei acestui schit. Naosul şi
pronaosul bisericei sunt destul de spaţioase şi prea bine întreţinute. Sfântul altar este de
asemenea spaţios şi ţinut intr’o curăţenie pilduitoare. Ne-am coborât apoi şi în biserica
subterană, adică în aceea ce se află sub cea din faţa pământului de care am vorbit. Şi aci era
o curăţenie vrednica de toată lauda. Ni se spuse apoi că în schit sunt vr’o 500 de călugări
adăpostiţi în cetatea ce încungiura biserica. Această cetate cu trei rânduri (caturi) de chilii,
încă este întreţinută prea bine. Ni s’a arătat spitalul schitului, atelierele de lucru, precum şi
tot ce ne-a folosit. În ateliere, lucrează părinţii în timpurile cât nu sunt ore pentru sfânta
slujbă; ei fac obiecte de felul următor: cruci, icoane, mătănii, haine, încălţăminte şi tot felul
de lucruri mănăstireşti. Am intrat apoi în prăvălia de la poarta schitului în care îşi desfac
călugării produsele lor. Am cumpărat şi noi din aceste obiecte, pentru aducere aminte.
Liniştea, ordinea, curăţenia şi priceperea mi-au plăcut mult în schitul “Saraiul”
Dar ruşii mai au în sfântul Munte multe chilii, precum şi mănăstirea “Rusicul” de
lângă mare, în apropiere de Dafne. Şi aceasta este vestită prin bogăţiile ei şi prin
milosteniile pe cari le împarte la săraci. Am aflat că aici sunt vr’o 1500 de monahi locuitori
în cetatea cu 5 şi 6 rânduri (caturi) de odăi. În mănăstire este şi un mare atelier de pictură
bisericească unde se fac icoane pentru ţările orientale. Numărul călugărilor ruşi covârşeşte
pe acela al celorlalte naţiuni din sfântul Munte. Eşind din schitul “Saraiul”, am venit în
chioşcul din apropiere, de unde am privit marea şi părţile frumoase ale sfântului Munte, cu
ale lui mănăstiri, schituri şi chilii singuratice. Din chioşc mi s’a arătat de părintele
Dometie, în depărtare şi chilia în care a locuit oare cândva Ioachim al III-lea, actualul
patriarh din Constantinopole. Chilia se vedea a fi o casă frumoasă aşezată pe malul mărei.
Sâmbătă 31 Iulie, sculându-mă de dimineaţă, am plecat iaraşi cu părintele Dometie prin
târgul Carea, căci în această zi se vede aci o mare mulţime de părinţi veniţi din toate părtile
sfântului Munte, ca să-şi cumpere cele de trebuinţă. Am intrat apoi în mănăstirea grecească
“Protatos” aşezată în faţa târgului, şi una din cele mai vechi începuturi de chinovii atonite.
Aci am căutat pictura vestitului Rafael al orientului, adică a lui Fanselin (sec XVI), despre
care aveam cunoştinţă că se află pe zidurile bisericei. În adevăr am şi văzut pe ziduri urme
abia înţelese din rămăşiţele acelei picturi. Egumenii mănăstirei, bărbaţi înţelepţi, au păstrat
cu sfinţenie acele urme abia cunoscute şi aproape şterse din cauza timpului îndelungat.
Pictura lui Panselin este bizantină, dar cu o îndrumare spre umbrirea meşteşugită şi
perspectiva cerută de distanţe.
4 . Panselin. Iată cine a fost acest Panselin, atât de vestit în lumea învăţată. El se chema
Manuel dar a fost supranumit “Panselin” pentru iscusinţa penelului său. S’a născut în
Tesalonic pe la începutul secolului al XV-lea ori al XVI-lea. În tot cazul el a lucrat pictura
în secolul al XVI-lea. Iconograful francez Didron în scrierea sa “Manuel d’iconographie
chretienne greque et latine”, al II-lea tom, Paris 1845, susţinea că Panselin a vieţuit în
secolul al XI-lea; iar unii dintre scriitori ascultând de învăţătura lui Dideron, au mai adaos
şi ei un secol epocei lui Panselin, aşezându-l adică în secolul al XII-lea ca să se creadă că
sunt originali în descoperirea lor. Eu cred însă că Panselin a vieţuit şi a lucrat în secolul al
XVI-lea, pentru că în lucrările sale se vede caracterul pictural mai înflorit, umbrit şi
colorat, aşa adică cum era în secolul al XVI-lea. Afară de aceasta şi desemnurile lui au o
înflorire mai mare şi mai meşteşugită dacât acelea din secolul al XI-lea. Şi apoi pictura din
secolul al XI-lea nici nu s’ar mai fi păstrat pe pereţii mănăstirei “Protatos”. În vara anului
1897 pe când mă aflam în Florenţa Italiei, am cercetat între altele şi pinacoteca cea mare de
pe ţărmul râului Armo. Aci am văzut icoane pictate de vestitul mester Giotto şi de fiul său
Giottino, cum si de Beato Angelico, în felul cum
se lucra în secolul al XVI-lea. Ele sunt în stare
cam rudimentară, deşi autorii au lucrat mult mai
târziu decât secolul când Didron aşează pe
Panselin. Lucrările lui Panselin însă se
aseamănă întru câtva cu celea ale lui Rafael
Sanzio, cu deosebire că Panselin a păstrat
neştirbit stilul pictural ortodox al mănăstirilor
atonite. Din toate punctele de vedere aşa dar,
suntem îndrumaţi a aşeza pe Rafaelul orientului,
Panselin, în secolul al XVI-lea, iar nu în alte
timpuri. Meşterul acesta iscusit şi de activitate Dr. Badea Cireşeanu.
spornică, aduce o schimbare înfloritoare în
pictura rasariteană, alături stilului vechiu bizantin cu firea, şi scoase de aci adevăratul tip
bisericesc, răspândit în mănăstirile atonite şi de aci adus şi în vechile mănăstiri din
România. Legăturile de odinioară dintre biserica româna şi muntele Athos, au contribuit ca
multe datine monahale de acolo, să fie aduse şi în mănăstirile noastre de aici. Iată cum
laudă pe la începutul secolului al XVIII-lea Dionisie Furnoagrafiotul, pe acest Rafael
oriental: ,,Panselin, luminând cu lumina meşteşugului său, ca un alt soare şi ca o lună cu
raze aurite, a întrecut şi a întunecat pe toti zugravii vechi si noui”. Iar ierahul rus Porfirie
Uspenschi, în secolul al XIX-lea, spunea că ,,Manuel Panselin, a introdus pictura firească
nu numai pe păreţii bisericilor, dar şi pe icoane. Până la dânsul erau obişnuite numai
icoane în linii drepte şi întunecoase ca cele vechi de la Ivir; iar din mâna lui uşoară a
început a se introduce în Athos iconografia firească care se afla în vechile manuscrise”.
Numele lui Panselin se pronunţă cu multă cuviinţă de monahii cunoscători ai
meritelor lui; iar monahii simpli, nici n’au auzit de dânsul. Eşind din biserica mănăstirei
“Protatos”, am intrat alături împreună cu părintele Simeon Macedoneanul, în cancelaria
caimacanului turcesc anume Ahmed, care şi-a arătat dorinţa să mă vadă. Caimacamul, un
bărbat tânăr, s’a purtat foarte amabil, cinstindu-ne în semn de o deosebită atenţiune cu
tradiţionala cafea turcească. Mi
s’a spus că aşa face el cu
închinătorii mai de seamă cari
sosesc în sfântul Munte.
Caimacamul m’a întrebat în
limba franceză de Turcii din
Dobrogea şi de traiul acestora.
Răspunzându-i că ei se află
mulţumiţi între Români,
,,Tezaurul Liturgic al sfintei biserici creştine ortodoxe diplomatul turc mi-a spus că are
de Răsărit”, lucrare de referinţă a ortodoxiei, autor cunostinţă că aceasta este
dr. Badea Cireşeanu.
adevărat. După multe cuvinte
schimbate între noi, cum şi după plecăciunele obişnuite mai ales în Orient, luându-mi
teşchereaua vizată de dânsul, cum şi rămas bun, ne-am despărţit cu bine. Caimacamul
turcesc al sfântului Munte, îşi are reşedinţa în Carea lângă mănăstirea Protatos; el ţine
ordinea şi paza muntelui sfânt, vizeaza teşcherelele celor ce sosesc aci şi tot el adună unele
taxe cuvenite după obiceiul locului. Tot în Carea se adună şi cei 20 de egumeni ai
mănăstirilor mari, ca să chibzuiască cele cuvenite cu privire la monahismul atonit. Aceştia
compun marele sfat mănăstiresc. Venind iarăşi la conacul nostru, ne-am pregătit de plecare
spre schitul românesc “Prodromul”.
5. Ivirul. În ziua mai sus arătată, la ora 11 şi 30 a. m. ne-am suit pe catâri şi am
pornit spre schitul nostru. Cu mine mai erau părinţii: Dometie Ionescu, Simeon
Macedoneanul, Sava Macedoneanu si Sava zis “cel bătrân”. Noi 5 inşi am plecat la pas şi
mai rar la trap mic şi bătut pe loc, de blândele animale zise pe aici de Români, “muscoi”
sau turceşte “catâri”. Drumul spre Prodrom este când pardosit cu pietre când lăsat la starea
lui naturală. La ora 4 după ameaza, după o călătorie neîntreruptă am ajuns la vechea şi
vestita mănăstire “Ivirul” aşezată în drumul nostru. Părintele Maxim, român de neam şi
un om mult lăudat de fraţii săi, ne-a deschis biserica cea mare. Cuvioşia sa este păstrătorul
odoarelor mănăstireşti şi omul de încredere al mănăstirei. Pictura bisericească mi-a plăcut
mult. În deosebi icoana Domnului Iisus Hristos dela uşa bisericei este vrednică de toată
mirarea. Dar în general zis, pictura din acea chinovie este lăudată nu numai în sfântul
Munte, ci şi în ţarile ortodoxe. Pe păretele naosului despre meaza-zi, mi se arată chipul
Domnului român Mihaiu Vitezul (1593-1601) zugrăvit aici în vechime, pentru că multe
daruri scumpe şi multe ajutoare a trimis viteazul nostru acestei mănăstiri. Ieşind din
biserică şi apoi din cetate, văzurăm împrejurul sfântului locaş grădini cu zarzavaturi bine
îngrijite, iar la partea de jos, marea nu era departe. Întocmirea chiliilor mănăstirei, se
aseamăna întru câtva cu chiliile din cetatea mănăstirei noastre “Căldăruşani”.
Cam pe la ora 6 seara, am ajuns la o fântână cu un izvor foarte bogat, zis al
sfântului Atanasie. Aci, descălecând, băurăm apa limpede, rece şi foarte bună. Adăparăm şi
catârii şi îi lăsarăm puţin să se odihnească. Pornind mai departe intrarăm într’o pădure
tânără de mesteacăn; iar dela Carea până aci, în drumul nostru n’am mai văzut păduri, ci
mai mult locuri uscate şi petroase. Când începuse a se întuneca, adică pe la ora 7, treceam
pe langă marea Lavră a sfântului Atanasie; însa fiind timpul întârziat nu am intrat în
mănăstire, ci am lăsat această faptă pioasă pentru a doua zi. Urmând drumul iaraşi printr’o
pădure mică şi tânără, la ora 8 seara am sosit în poarta schitului nostru românesc.
6. Prodromul. O parte din părinţii schitului m’au primit cu cuviinţă în poartă; iar părintele
Antipa Dinescu egumenul schitului împreună cu alţi părinţi, m’au primit iaraşi cu
bună-cuviinţă la scara stăreţiei. Suindu-ne sus în salonul cel mare al oaspeţilor, ne-am făcut
urările îndătinate. Fiind de faţă egumenul şi alţi proestoşi ai schitului, le-am povestit pe
scurt cele din ţară şi de pe drum. Curăţenia salonului şi a chiliilor învecinate, este vrednică
de toată lauda. Păreţii salonului sunt împodobiţi cu icoane şi chipuri ale ierarhilor nostri
români, de ale demnitarilor ţărei, ale scriitorilor de valoare şi ale multor bărbaţi de seamă.
La ora 9 am cinat cu egumenul şi cu mai mulţi părinţi, după obiceiul românesc în zilele de
post, bucurându-ne împreună de vederea noastră. Părintele Antipa Dinescu, este un bărbat
iscusit, plăcut în vorbă, inteligent şi mai ales un meritos călugăr. Cuvioşia sa, pe lângă
studiile pe cari le-a făcut în ţară, s’a instruit cu cetirea cărţilor cu cuprins teologic, istoric şi
monahal. Era în cunostinţă de tot ceea ce se petrece în România şi în alte ţări. Cuvioşia sa
însoţea vorba cu blândeţea şi dulceaţa firei sale. După cină trecând la balconul despre mare
am vorbit mult cu egumenul, ascultând în acelaşi timp şi sunetul valurilor mărei, ajutate în
răzvrătirea lor de vântul ce bătea cu putere. Fiind obosit de drum, m-am retras în camara
ce-mi era hotarâtă pentru găzduire. M-am mirat şi aci de atâta curăţenie. De şi Neagoe
Basarab (1512-1522), Mihai Viteazul (1593-1601), Vasile Lupu (1634-1653), Mateiu
Basarab ( 1632-1654), Constantin Brâncoveanu (1688-1714), şi alţi Domni români,
împreună cu boerii ţărei au ajutat cu dărnicie chinoviile din muntele Athos, totuşi monahii
români de acolo nu aveau adăpostul lor pe pământul asupra căruea străluceau binefacerile
strămoşilor lor. Aceşti monahi îşi petreceau vieaţa sihastrică în mănăstirile şi schiturile
altor naţiuni. Iar când fraţii noştri îşi arătau dorinţa ca să aibă a lor chinovie, glasul lor nu
era auzit. Încercările pentru întemeerea unui schit românesc în muntele Athos, s’au făcut
abia pe la anul 1813 de călugarul român Iustin, petrecător într’o chilie numită Ianicopol,
aşezată pe pământul stăpânit de Lavra sfântului Atanasie. Încetând din veaţă monahul
Iustin, ucenicii lui, părinţii Patapie şi Grigorie, s’au îngrijit să ducă mai departe încercarea
superiorului lor adormit întru Domnul. Mitropolitul Moldovei Veniamin Costachi, a
sprijinit dorinţa părinţilor Patapie şi Grigorie şi a mijlocit la marea Lavră, ca să îngădue a
se schimba chilia Ianicopol într’un schit românesc. După oare-cari stăruinţe, Lavra a
consimţit a se împlini mijlocirea mitropolitului Veniamin, şi aşa în luna Iunie a anului
1820, dă un act de întărire lui Patapie şi Grigorie, ca să înfiinţeze schitul românesc în locul
chiliei Ianicopol, păstrându-se şi de aici înainte hramul “Sfântului Ioan Botezătorul”,
vechiul hram al chiliei amintite. Dar încetând din vieaţă Patapie, şi nefiind nici mijloace
pentru întemeierea acestui aşezământ, s’a părăsit ideea aceasta; ea a fost reînviată iarăşi în
anul 1852, când domnitorul Moldovei Grigore Ghica (1849-1856) a mijlocit la marea
Lavră, să repetească îngădueala din anul 1820, ca monahii noştri să-şi aibă schitul lor.
Marea Lavră a dat din nou autorizare monahilor români Nifon şi Nectarie ca să întemeeze
schitul aşa cum se hotărâse cu două decenii mai înainte. Schitul în fine se înfiinţează aşa
cum s’a putut. În anul 1853 domnitorul Ghica înzestrează acest locaş de sfinţenie cu 3000
de galbeni, al căror venit să fie folosit pentru schit. Nifon , mitropolitul Ungro-Vlahiei
ajută şi dânsul pe Nectarie şi Nifon să strângă mile din eparhia sa. S’au adunat atunci
peste 4000 de galbeni, iar guvernul le-a dat 15000 lei. În anul 1862 egumenul schitului a
rugat iarăşi pe mitropolitul Ungro-Vlahiei Nifon pentru ajutor; adunându-se şi atunci
cateva mii de galbeni, s’au terminat multe lucrări ale schitului. În anul 1866 maiu în 21, s’a
făcut sfinţirea schitului “Prodromul” cu cheltueala guvernului românesc de atunci.
Sfinţirea s’a făcut de episcopul Romanului Isaia, în faţa soborului şi a unui mare număr de
credincioşi.
Astăzi schitul este încungiurat cu o cetate de chilii la mijlocul căreia străluceşte
biserica. Această sfântă casă a Domnului, zidită în stilul bizantin atonit, are 30 metri
lungime şi 8 metri lăţime; are 12 ferestre mari, 10 coloane de marmură pe cari se sprijină
cele 2 turle, şi mai are 70 de strane împrejurul pereţilor. Biserica este împodobită cu o
tâmplă făcută după rânduiala bisericei ortodoxe, adică cu rândurile de icoane ca şi în
România icoane împărăteşti, sărbătorile domneşti, apostolii, profeţii şi crucea în vârful
catapetesmei. În biserică mai sunt două policandre mari cu câte 40 de lumânări, 3
policandre mici cu câte 12 lumânări, 40 cruci de argint, 3 cruci împodobite cu aur, potire şi
evanghelii legate cu argint şi aur, candele şi sfeşnice de argint; 5 cutii cu moaşte sfinte se
află în altar. Biserica e învelită cu plumb, dar după zisa părinţilor, învelişul era cu totul
ruinat. Uşile bisericei sunt de fier; iar în faţa acestui sfânt locaş se înalţă cloptniţa 25 de
metri în sus, adică cam la aceeaşi înălţime ca şi biserica. Schitul mai are un spital prea bine
întreţinut, croitorie, argintărie, legătorie de cărţi, tâmplărie, moară, vie, o pescărie la ţărmul
mărei şi 3 vase mici pe apă cu pânză, pentru folosul monahilor. Nu de mult timp,
cutremurul ce a bântuit locaşurile atonite, a făcut mari stricăciuni şi la schitul nostru
Prodromul şi îndeosebi la biserică. Aceasta şi mai înainte era slăbită de cutremure şi de
asprimea timpului.
Duminică dimineaţa 1 august m’am dus în biserică şi m’am închinat aducând
laudă lui Dumnezeu pentru că am sosit cu bine în aceste sfinte locuri. Liturghia s’a cântat
cu solemnitate după ritual şi tradiţiunile ortodoxe. Părinţii erau toţi în bună rânduială şi
pietate. Cântările erau aşezate pe note psaltice. Eşind din biserică ne-am suit în salonul de
recepţiune unde s’au adunat părinţii
pentru a mulţumi lui Dumnezeu
după obieceiul frumos al locului.
Aci, în acest moment îmi veni o
epistolă prea frumoasă compusă,
prin care îmi dorea buna-venire
Parintele Teodosie Soroceanu cu
soborul său. Eu i-am răspuns în
acelaşi stil. Îndată după aceasta, am
trecut în cămara ospăţului, unde ne-
am hrănit cu postul şi rugăciunea.
Studenţi ai Facultăţii de Teologie din Bucureşti După masă am intrat în biblioteca
împreună cu profesorii (X - dr. Badea Cireşeanu) schitului, bogată în cărţi adunate din
în faţa palatului facultăţii în martie 1910. ţară şi din sfântul Munte, toate
legate cu îngrijire şi puse într’o ordine frumoasă, cum nu sunt multe biblioteci în
mănăstirile noastre. Nu am trecut cu vederea nici cămara dela poartă în care sunt expuse
obiecte religioase făcute de părinţi pentru vânzare. Ne-am preumblat după aceea prin
grădinile cu zarzavaturi şi poame ale sfântului locaş, cum şi pe la cisterna cu apă.
Elementul acesta lipsea părinţilor atât în grădini cum şi la moară, pentrucă fraţii din Lavră,
nu îngăduesc a se da din bogatele lor izvoare mai multă apă şi monahilor români, de şi
izvoarele Lavrei se varsă în mare. De altfel schitul nostru este aşezat în nişte locuri uscate,
petroase şi lipsite de apă.
7.Lavra sfântului Atanasie.
Pe la ora 4 după amează, am
plecat călări pe catâri cu
părintele Pimen Ieromonahul
din Prodrom şi cu părintele
Simeon, ca să văd marea şi
vechea Lavră a sfântului
Atanasie din apropiere. O oră
am făcut până la poarta
chinoviei. Am intrat în
biserică şi am ascultat Mănăstirea românească Prodromul. Ilustrată din 1910.
vecernia şi acatistul, cetite şi cântate cu multă pietate şi talent de părinţii mănăstirei. Între
aceştia se deosebia prin darul cântărei ieromonahul Crisostom. După terminarea serviciului
sfânt, ne-am dus în biblioteca chinoviei însoţit de părintele Crisostom, unde mi s’au arătat
foarte multe manuscripte vechi şi de mare valoare, cum şi cărţi tipărite şi ţinute într’o bună
rânduială. Văzurăm d[e] e[xemplu] o evanghelie manuscript grecesc din secolul XII-lea cu
semene mici de note muzicale, scrise pe deasupra rândurilor textului, pentru suirea şi
coborârea glasului. Apoi ni se arată o botanică manuscript vechiu, liturghia sfântului
Vasile în formă de sul, din secolul al XI-lea, ş. a. Bibiloteca are două cămări pline cu cărti:
una cuprinde cam vr’o 1000 de manuscripte, iar alta, cărţi tipărite, religioase şi ştiinţifice.
După aceea intrarăm din nou în biserică, şi anume în sfântul altar, unde ne închinarăm la
sfintele moaşte păstrate în cutii de aur şi argint. Cercetarăm apoi marea trapeză împodobită
cu picturi vechi, intrarăm în mai multe paraclise mici, etc. Pictura din biserica cea mare e
facută de Teofan discipolul lui Panselin. Lângă această biserică se află şi o bisericuţă mai
mică făcută de piosul nostru Domn Mateiu Basarab. Este şi chipul marelui ctitor, în
lăuntrul sfântului locaş. Închinandu-ne în toate bisericuţele din mănăstire, furăm poftiţi de
părintele Crisostom în cancelaria mănăstirei, unde am fost cinstiţi cu mici daruri
călugăreşti.
De şi mi s’a spus că Lavra are venituri mari, totuşi ruina clădirilor măreţe, m’a
făcut să stau pe gânduri. Ieromonahul Crisostom, de altfel un călugăr învăţat şi iscusit, era
indignat asupra românilor din ţară, că nu-şi mai aduc aminte de dânşii. Mănăstirea Lavra
are clădiri mari şi turnuri măreţe. Ea are mare renume în sfântul Munte. Orânduirile
monahale dictate din Lavra, au răsunet în Muntele cel sfânt. Aci au fost mari pustnici. Tot
aci a cântat marele psalt Ioan Cucuzel.
Când a
inceput a se însera
ne-am suit pe catâri
şi am eşit
minunându-ne de
întocmirea
chinoviei. Pe când
mergeam spre
Prodrom, mi s’a
arătat chilia în care
a vieţuit Ioan Cucuzel, al cărui cap se pastrează ca relicvă în altarul bisericei celei mari din
Lavra. Mai spre munte am văzut şi locul unde a trăit sfântul Grigorie Palama, apărătorul
isihasmului din secolul al XIV-lea. Seara am venit la Prodrom, unde părintele Antipa mă
aştepta cu toată frăţia românească. După cinarea cea pustnicească m’am retras în cămara
mea să mă odihnesc.
(va urma)
Documente din fondul Poroineanu (IV)
Ion D. Tîlvănoiu, Vasile Radian
Din fondul Sache Poroineanu prezentăm alte documente, perioada 1864-

1899, care vin să contureze personalitatea unui mare filantrop romanaţean,
Constantin Poroineanu. În acest număr sunt alte două scrisori inedite ale lui Sache
Poroineanu (cu slove chirilice) trimise către copiii săi Constantin şi Eufrosina
Poroineanu, un act de tranzacţie prin care se stinge litigiul dintre Maria N. Poenaru
(moştenitoare în calitate de nepoată a defuncţilor Marghioala Chintescu şi Nică
Celăreanu) şi Jieni privind hotarul dintre moşia Valea Soarelui şi partea din moşia
Redea situate în districtul Romanaţi, două acte de închiriere a imobilelor de pe strada
Ştirbei Vodă, nr. 27 din Bucureşti, câteva din scrierile lui Sache Poroineau-tatăl,
două scrisori adresate de C. Cumpănăşescu lui C. Poroineanu în legătură cu
negocierile avute cu Maria N. Poenaru, etc. Documentele demonstrează relaţia
specială dintre Sache Poroineanu şi copiii săi, dorinţa acestuia de a le oferi o educaţie
aleasă, fac dovada calităţilor juridice ale lui C. Poroineanu care ca moştenitor al
averii Jienilor se va interesa de bunul mers al proceselor, dovedesc relaţiile de
rudenie ale lui C. Poroineanu cu alte familii.
Obţinând în final dreptul de moştenire, C. Poroineanu devine mare
proprietar, lucru ce îi va permite participarea la viaţa politică, fiind în mai multe
rânduri senator de Romanaţi.
[1] 1864 ianuar 1

Costică,
Scrisorile tale câte trele le-am primit şi toate mi-au adus întreaga bucurie că sunteţi
sănătoşi . Eu mă tot silesc să mai regulez
interesele casei şi să mai dau din vin ca să iau
ceva parale şi apoi să vin în Bucureşti, având
plăcere să şed mai mult cu voi împreună.
Necazurile nu mă slăbesc, căci ne mai putând
suferi blestemăţiile, beţiile şi hoţiile mişelului
de vizitiu am fost silit de l-am gonit.
Blestematul de arnăut a ieşit şi acela un beţiv
împărătesc. Dar îl ţin de nevoie ca să nu rămân
singur în curte până oi găsi pe alţii în locul lor.
De aceea nu ştiu hotărât când voi veni. Apoi
când gândesc şi la mizeria şi scumpetea de la
oteluri pă această vreme aspră, mă înfiorez,
temându-mă să nu mă bolnăvesc, căci acum
slăbind, nu mai pot răbda ca mai înainte.
Dorinţa de voi îmi este foarte mare, de care
fiind pornit mă silesc cât pot ca să vin mai
curând.
Iubiţii mei fii,
Astăzi mi-au făcut surpriză mare Costache, dându-mi scrisoarea şi portretul vostru şi am
lăcrimat de bucurie. Şi dacă descrieţi pe rând toate mulţumirile şi fatalităţile de care în
urmă s-a izbit familia noastră, simţ adâncă mulţumire de datoriile ce le cunoaşteţi pentru
mine. Dragii mei fii, n-a rămas de cât mai mare dorinţă de a vă vedea cuminte şi sorociţi.
Vă trimit dar părinteasca Binecuvântarea, rămânând ca d-aici înainte să mă bucur de soarta
voastră spre răsplătirea ostenelilor şi obositoarelor suferinţi ce am avut pentru dragostea
voastră. Costică îndată ce va veni unchiu-tău Nicoli să-mi scrie îndată […] Cocoanei
Săftichi arată-i că-i sărut mâna şi din suflet îi urez toate fericirile ce doreşte.
Părintele tău,
Sache Poroineanu
[Arh. Naţ. Fond Poroineanu, dosar 30, fila 1]
[2] August 25, 1874

Prea iubita mea fiică
Eu sunt sănătos, dar foarte supărat din pricină [că] tocmai acum când am atâta trebuinţă
de pregătirea culesului viilor, ticălosul de vizitiu este bolnav. De sunt două săptămâni şi
nici este speranţă că se va îndrepta curând. Alt vizitiu nu pot găsi. Nevastă-sa, având-o
bucătăreasă nu voieşte să mai şază fără bărbată-său şi văzând nevoia o să fiu silit să mă duc
la Bucureşti. La toată familia arată respectuoasele mele complimente şi să vă găsesc
sănătoşi.
Părintele tău, Sache Poroineanu
[Arh. Naţ., fond Poroineanu, dosar 56, fila 5 ]
[3] Din scrierile lui Sache Poroineanu
Încă din copilărie Creţulene fătu mamii

Lasă că ai fost urât Groaza lumii de urât
Dar ai fost şi dobitoc Cine naiba te-a’ndemnat
De vreo treabă n-aveai semene Ca să zici că ai nevastă
Alte griji n-aveai deloc Te-ai pus de te-ai însurat
Ci cu robii la un loc Şi ea şade de căscat
Te gândeai că ai noroc Iar tu tot amorezat
Cu neamul lor femeiesc Cu cine ţi s-a întâmplat
Ca să fii tot blestemat.
[Arh. Naţ. Fond Poroineanu, dosar 12, fila 7]
[4]
Nu’nţeleg din ce provine, cunosc un om de ispravă,
După ce mă uit la dânsul, văd că n-are deloc sare
Apoi are un cusur, de se pripeşte la vorbă
Şi în lume când vorbeşte, stropi din gură lui îi sare.
Prin cercări s-au făcut multe, am de gând şi eu să cerc

Să fac un butoi d-o vadră, legat numai cu un cerc.
9.
Se găsesc nerozi în lume. Am auzit că mulţi cer
Să cunoască depărtarea de la pământ pân’ la cer
10
De multe ori am văzut câte un om prea cuminte
Alt cusur nu-i poţi găsi, decât că prea grozav minte!
[Arh. Naţ., fond Poroineanu, dosar 20, filele 2-6]
[5]
7.
Întâi am avut plăcere, liber în lume să fiu
Acum voiu căsătorie, să câştig şi eu un fiu
6.
De multe ori am plăcere să viu la tine acasă
Şi de mă dau lenevirii, să mă crezi că mă căiesc
Dar să şedem mult de vorbă, îţi spun drept că nu-mi prea vine
Ai în curte multe raţe, mă supăr că măcăiesc.
2.
Un beţiv din cel de frunte m-am făcut de vreun an
Căci de câte ori amicii, să mă viziteze vin
Iar eu după cuviinţă ceremonie le fac
Râd dacă le aduc apă, şi mă-ndeamnă să beau vin.
4.
Ce scârbos e gugumanul când vrea să facă pe mare
Mintea lui este întocmai ca un vas stricat pe mare.
5.
Ce ciudat e curtezanul de va fi şi prea fricos
Dragostea îl înteţeşte, groaza-n inimă o poartă
Peste uluci se azvârle, d-ar şti că nu rămâne-n loc
De i-ai zice cât de multe , nu-l faci să intre pe poartă.
11.
Tot alergând după mine să mă prindă-n bătătură
Mă doare grozav piciorul, c-am făcut o bătătură.
12.
Am băgat de seamă bine că la masă când te pui
Nu mănânci alte bucate, decât ciulama de pui.
16.
Prostului când îi vei spune, ştiu că prea rău o să-i paie
Că e vacă încălţată, să se hrănească cu paie.
8.
Sunt gata să mărit fata, cin va veni să mi-o ceară
Zece stupi îi dau de zestre, venit cu folos din ceară.
27
E iubit omul bogat, însă dacă sărăceşte
Numai omul cel onest, de dânsul nu să răceşte.
35
La ale altuia năravuri cin’ voieşte să se uite
Că are şi el cusururi, să cuvine să nu uite.
69
Blestemaţi fie avarii câţi se aseamănă ţie
Căci atâta sărăcime, cum va putea să se ţie?
29.
Ce păcate sunt pe mine cu un ticălos de mut,
Zace de atâta vreme şi din loc de abia-l mut.
[Arh. Naţ., fond Poroineanu, dosar 20, filele 2-6]
[6] Contract de Închiriere

Între subsemnaţii Hristea Vasiliu proprietar, domiciliat în Bucureşti, strada
Rozelor Nr. 18 de o parte şi D-l Constantin Porroineanu de alta, s-a încheiat acest proces
verbal cu următoarele condiţii:
1. Eu Hristea Vasiliu am închiriat D-lui Constantin Porroineanu etajul de sus
complet alb [al] caselor mele din strada Ştirbei Vodă Nr. 27, împreună cu grajdul,
şopronul, o cameră de servitori jos pe galerie, pivniţa de lemne în curte în preţul anual de
una sută opt zeci şi opt galbeni.
2. Prăvălia din mijloc din etajului de jos, de la stradă, compusă din două camere
una în faţă şi alta în dos, o cameră pe galerie şi o cameră cu pivniţă de lemne, în preţ anual
de patruzeci şi cinci galbeni.
3. Durata totală a acestui contract, sau timpul închirierii este pentru şase ani, adică
de la 23 Aprilie anul trecut 1875 şi până la 23 aprilie anul una mie opt sute optzeci şi unu-
1881-, iar chiria se va plăti în două termene, cu o lună înaintea Sf. Gheorghe şi a Sf.
Dumitru.
4. Apartamentul închiriat s-a dat în starea în care se afla la mutarea D-lui în casă,
cu uşi, broaşte şi sobe iar una de fier şi două camere cu un rând de ferestre, iar eu chiriaşul
mă îndatorez ca negreşit cu a mea cheltuială să fac în primul an al închirierii toate
reparaţiile de care voi crede că am necessitate.
5. Reparaţia învelitorii spre a nu pica, mă priveşte pe mine proprietarul.
6. Curtea va fi de-a valma cu ceilalţi chiriaşi, fiind obligaţi toţi a ţine curăţenie, iar
scoaterea gunoiului şi a zăpezii voi îngriji a fi cu analogu cu toţi chiriaşii, iar gunoiul cailor
numai în sarcina mea chiriaşul.
7. Poarta cea mare din strada Brezoianu este la dispoziţia mea chiriaşul, îngrijind a
sta închisă când şi am trebuinţă .
8. Măturatul coşurilor camerelor închiriate este în seama mea chiriaşul spre a nu se
întâmpla un incendiu de sus, ferească Dumnezeu, căci voi fi responsabil, cu condiţia ca şi
eu proprietarul să am casele totdeauna asigurate contra incendiului.
9. Curăţirea latrinelor cât de des este în sarcina mea proprietarul.
10. Contractul legalizat de Trib. secţ. III la Nr. 1606 din 28 Martie 1875.
11. S-a făcut acest contract în două exemplare, subsemnat de părţi şi luând fiecare
câte unul. Trib Ilfov Secţia III, 1876 Ianuarie 19, Bucureşti. [Semnături].
[Arh. Naţ., fond Poroinenu, dosar 59, fila 1]
[7] Act de tranzacţiune
Între subscrisa Maria N. Poenaru, fostă Căciulătescu, domiciliată în oraşul Craiova, atât
pentru sine cât şi în calitate de moştenitoare a repos. Marghioala Nic. Chintescu, sora
mumei mele şi a repos. Nică Celărenu, fratele mumei mele, după cum rezultă din
Decisiunea Curţii de Apel din Craiova secţ. II, fil. 74 din anul 1869 şi din procesul verbal
al Trib. Dolj Secţia II , Nr. 3436 din 19 Noiembrie 1871 pentru punerea în posesiune,
având şi consimţământul soţului meu Nae Poenaru, de o parte şi Constantin Porroineanu
pentru sine şi în numele tuturor co-moştenitorilor, răposaţii Cănuţă Jianu, Nicoli Zianu şi
Grigore Jianu de altă parte în dorinţa de a scăpa de cheltuieli, să încheiem acest act prin
care se stinge definitiv şi irevocabil procesul ce avem pentru hotarul învecinatelor noastre
moşii: Valea lui Soare şi partea din moşia Redea situate în districtul Romanaţi. Eu, Maria
N. Poenaru în calitatea de mai sus cu consimţământul soţului meu N. Poenaru şi în deplină
cunoştinţă de cauză, declar că cedez şi renunţ definitiv în favoarea şi în folosul atât a D-lui
Constantin Porroineanu cât şi a celorlalţi co-moştenitori ai săi şi anume: Şerban Jianu,
Efrosina Porroineanu, Alexandrina Nicolescu, născută Apostolescu, Victoria Tassian
Dimitrescu şi C. C. Apostolescu.
a. La toate pogoanele de prigonire din moşia Redea, arătate anume în Cartea de

hotărnicie a moşiei Soarele din 15 aprilie 1848, precum şi în planul topografic al
inginerului Carminski din acea epocă: adică pe cât priveşte partea D-lor din suma
totală de 51 [şi] 1/36 pogoane până în vechea posesiune.
b. La tot venitul anual al acestor pogoane arătate la lit. A de la anul 1838 când s-a
pretins şi până acum.
c. La toate cheltuielile de judecată menţionate în acte sau făcute până azi în
susţinerea procesului.
II. Eu Constantin Porroineanu pentru mine şi în numele tuturor co-moştenitorilor

răposaţilor Cănuţă Zianu, Nicoli Zianu şi Grigorie Zianu anume arătate mai sus, primesc
acest act de tranzacţie, declar că iau act de toate declaraţiile făcute într-însul de Doamna
Maria N. Poenaru şi în vederea lor şi a definitivei stingeri a procesului dintre noi am
numărat în numele tuturor co-moştenitorilor în mâna doamnei Maria Poenaru suma de lei
noi cinci mii- 5000 lei noi.
III. Eu Maria N. Poenaru declar că am primit această sumă de lei noi cinci mii de la toţi
moştenitori răposaţilor Cănuţă, Nicoli şi Grigorie Zianu, cu care se compensează şi se sting
toate pretenţiile mele.
IV. Eu Maria N. Poenaru mă declar că toate actele mai principale cunoscute nouă şi
relative la acest proces , ce se arată mai jos rămân anulate şi pentru totdeauna desfiinţate în
ceea ce priveşte procesul dintre noi fără a mă mai putea servi de ele sau a le invoca contra
D-lui Constantin Porroinenu şi ceilalţi co-moştenitori ai săi sau contra urmaşilor D-lor,
căci toate actele relative la acest proces cunoscute sau necunoscute rămân fără nici un efect
pe viitor, iar actele principale sunt:
1.Sentinţa trib. Romanaţi Nr.20 din 10 Iunie 1850 pentru formăluirea Cărţii de
hotărnicie de la 1848 a moşii Valea Soarelui depusă de către D[umnea]lui Nicolae
Chintescu proprietarul de pe atunci.
2. Deciziunea Curţii Apelative din Craiova Secţ. II Nr. 74 din Noiembrie 1862
care confirmă pe cea de mai sus.
3. Hotărârea Curţii de Casaţie Nr. 404 din 1867 pentru respingerea în absenţă a
recursului Zienilor făcut contra deciziei Nr. 74 din 1862.
4. Sentinţa Trib. Romanaţi din 7 Aprilie 1877 pentru anularea actului din 4
Septembrie 1876 a executării pe faţa pământului a deciziilor de mai sus de către supleantul
Ciocardia.
5. Sentinţa Trib. Romanaţi Nr. 305 din 1874 prin care în absenţa Doamnei Maria
N. Poenaru s-a respins cererea pentru venitul pogoanelor de prigonire de la 1838. La
modul acesta toate acele pogoane arătate mai sus rămân a se stăpâni ca şi până acum de
moştenitorii răposaţilor Cănuţă Zianu, Nicoli Zianu, Grigorie Zianu, putând dispune de ele
oricum or voi D-lor fără a mai rezerva d-ei Maria N. Poenaru vreun fel de pretenţii, fie de
pământ, fie de cheltuieli sau alte pretenţii de orice natură. Acest act de tranzacţie fiind
făcut în baza art. 1704, 1710 şi 1711 din codul civil s-a subscris de părţi şi s-a făcut în
dublu exemplar dându-se autenticitate de onor Trib. Ilfov civil secţ. III, iar partea
interesată va cere investirea ei cu titlu executoriu şi transcrierea în registrul Trib.
Romanaţi.
Bucureşti 13 Iulie 1879.
Semnături. C. Poroineanu, Maria Poenaru
Cu consimţământul meu marital: N. Poenaru
Această transacţiune este făcută cu consimţămintul meu ca procuratore a d-nei
Poenaru. [semnat] G.C. Cumpănăşescu.
[Arh. Naţ., fond Poroineanu, dosar 69, filele 1,2]
[8] 15 Iunie, 1879

Iubite Costică
Ieri m-am întors de la Craiova unde m-am întâlnit cu Doamna Poenaru care mi-a
spus că atât Angelescu, membru de la curtea de acolo cât şi D. Butculescu din Bucureşti ar
fi scris D[-lui] Nae Poenaru, propunându-i din partea-vă iar pacea tot cu 350 de galbeni
precum mi-aţi propus şi mie. Văzând aceasta am profitat de ocaziune şi am stăruit prin
toate mijloacele ca să facă această pace, punându-i înainte şi avantajul că o veţi ajuta şi la
Curte în procesul cu statul şi moşnenii Rezeni dacă va face pacea cu Dv., ceea ce cred că
veţi face ne mai având nici un interes de a fi contra ei în caz că vă veţi împăca. În fine,
după multe stăruinţe , căci nu voia cu nici un chip a adera la propunerea mea, abia am
putut reuşi să o fac a primi pacea, însă cu condiţiune să-i daţi 425 de galbeni. Prin urmare
vedeţi că este destul de avantajos acest mod deoarece între suma ce aţi propus şi aceea la
care am putut s-o fac să adere nu este decât o diferenţă de 75 galbeni sau 39 napoleoni.
Cred dar că această mică diferenţă nu ne va fi o dificultate spre a ne împăca.
Dacă dar consimţiţi la această sumă de 425 galbeni, răspunde-mi te rog îndată
trimiţându-mi chiar mie un acont de 400 franci ca să iau pe D-na Poenaru şi să vin cu D-ei
în Bucureşti spre a termina. M-a mirat însă un lucru atât pe mine [cât] şi pe Doamna
Poenaru că D. Butculescu a scris ca să vină D. Nae Poenaru să primească banii. M-a mirat
zic aceasta căci orice veţi face cu D. Nae Poenaru n-are nici o valoare deoarece nu e
D[omnia] sa stăpânul procesului. În definitiv ar fi bine să terminăm până nu plec în
străinătate căci odată plecat D-na Poenaru nu mai face nimic fără mine. Aştept răspuns din
partea-vă.
Al dv. amic şi serv, Cumpănăşescu.
[ Arh. Naţ., fond Poroineanu, dosar 68, filele 1, 2]
[9] 4 Iulie 1879 Slatina
Stimabile Domnule Poroineanu
Ieri sosind din Caracal am găsit epistola Dv. din 28 Iunie la care mă grăbesc a vă
răspunde că dacă aş dispune în acest moment de cei 400 franci m-aş duce îndată la Craiova
spre a lua pe D-na Poenaru ca să venim în Bucureşti, însă cum văd este imposibil. Dacă
cum ziceţi îndată ce se va efectua pacea, veţi răspunde cu acei 400 galbeni, apoi nu înţeleg
care ar fi motivul să nu trimiteţi aceşti bani când vă pot asigura că pacea se va face în
condiţiunile ce v-am propus când vom fi cu Doamna Poenaru în Bucureşti. D-na Poenaru
mi-a declarat că nu numai că nu dispune de bani a porni la Bucureşti, dar nici că va pleca
până nu voi veni însumi s-o iau. Am văzut că Dv. spuneţi că veţi răspunde cu 400 galbeni
când eu v-am scris pentru 425, ceea ce eu cred că este o scăpare din vedere. Binevoiţi dar
a-mi răspunde dacă puteţi trimite acel acont, şi fiţi sigur că nu-l veţi pierde, ca să ştiu ce
trebuie să fac în privinţa executării. Primiţi-mi vă rog şi cu această ocazie expresiunea
stimei şi consideraţiei ce vă conserv.
C. Cumpănăşescu.
[ Arh. Naţ., fond Poroineanu, dosar 68, filele 3, 4 ]
[10] Contract închiriere
Format între subsemnatul Al. Musceleanu comisarul culorii verde, în baza autorizaţiei dată
de Dl. Prefect al Poliţiei Capitalei şi între Dl. Constantin Porroineanu domiciliat în
suburbia Brezoianu, Strada Ştirbei Vodă Nr. 27.
I. Eu C. Porroineanu declar că am închiriat pentru localul subcomisii această culoare,

două camere corespunzătoare, foste prăvălii, în etajul de jos al caselor din strada Ştirbei
Vodă, nr. 27, pe termen de şase luni, de la 26 octombrie anul 1881 la 23 aprilie 1882 cu
preţul de două sute douăzeci şi cinci lei noi pentru şase luni.
II. Imobilul se dă în starea în care se găseşte şi Dl. C. Porroineanu nu va pretinde a i
se face reparaţiuni localului de către Poliţie după espirarea termenului, dacă localul se va
ţine în bună stare.
III. Chiria se va plăti cu anticipaţie, iar plata se va face prin mandat către onor ministru
de finanţe conform legii contabilităţii.
Acest contract s-a făcut în două exemplare, din care unul pe hârtie simplă, conform
art. 26 din Legea timbrului şi altul pe hârtie profesională.
[Ştampilă. Semnături]
[Arh. Naţ., fond poroineanu, dosar 81, fila 1]
[11] Tribunalul Ilfov Civil Scţia I

1867 Noiembrie 9 Nr. 1047
Bucureşti, astăzi 9 noiembrie 1867 în urma cererii făcute de a se constitui un consiliu de

familie al copiilor d-lui Costache Apostolescu şi al d-lui Porroineanu, spre a delibera
asupra unei tranzacţiuni ce voiescu a o face cu fraţii Grigori şi Şerban Jianu pentru
procesul pendinte înaintea Onor Curţii de Apel Craiova pentru succesiunea unchiului lor
Cănuţă Jianu, s-a prezentatu D-nii Fană Jianu, văr de-al doilea din partea mumelor
minorilor, D-nu Stănuţă Jianu în acelaşi grad de rudenie, D-l Alecsandru Cocorăscu, văr
întâiu prin afinitate cu menţionatele mume, D. Doctor G. Polizu şi Haralambie Fondaţeanu
amici intimi ai ambelor familii, care au declarat că primesc a fi consilieri de familie şi a
coopera în interesul minorilor. Tribunalul având în vedere cererea de constituire, precum şi
celelalte acte din dosar; Considerând că tranzacţiunea este un act mult mai important decât
orce alt al administraţiunei tutorului; Considerând că după art. 413 din Codicele Civil, este
de neapărată trebuinţă a se constitui Consiliul de familie şi a-şi da opiniunea în caz de
tranzacţiune; Considerând că persoanele prezente sunt singure rude locuind în Capitală;
Pentru aceste considerente, în uniune cu concluziile D-lui Prim-Procuror Slătescu şi în
virtutea art. 413 din Procedura Civilă încuviinţează numirea Consiliului de familie compus
din persoanele josu însemnate şi ale căror calităţi se relată mai sus. Numitul consiliu se va
aduna la casa celui mai în vârstă care-l va prezida şi va opina conform legii asupra
chestiunei de tranzacţiune. S-a citit în prezenţa tuturor şi s-a iscălit de membrii Consiliului,
de completul tribunalului şi de grefier.
Prim preşedinte (semnaţi): M. C. Teodosiadi, I. Atanasiadi, Th. Bogdan.
Grefier : Hagiachi.
Ştefan Zianu am audit. Har. Fondăţeanu, A. Cocorăscu, S. Cezianu, Doctor
Polyzu, C. Apostolescu- pentru dl. Sache Poroineanu, C. Poroineanu.
Grefa tribunalului civil Ilfov , Secţ. I.
Această copie fiind conform cu originalul se legalizează, ’870 Martie 21
[Arh. Naţ, fond Poroineanu, dosar 43, fila 1]
[12] Consiliu de familie al minorilor Apostolescu-Porroineanu

Încheiere
După cererea D-lor C. Apostolescu şi Const. Porroineanu, reprezentant cu deplină putere

din partea părintelui său, Sache Porroineanu, amândoi în calitate de tutori ai minorilor,
subscrişii în număr de cinci, care constituescu Consiliul de familie al numiţilor minori,
conform încuviinţărilor Onor Trib. Ilfov, Secţia I sub Nr. 1057 din anul 1867 şi Nr. 3674
din 1871, astăzi la 20 decembrie, anul 1871, adunându-ne la locuinţa celui mai în vârstă
dintre noi şi sub preşedinţia acestuia deliberând asupra chestiunei ce ni s-a supus de părţile
interesate, că după articolul 408 din codul civil ar avea necesitate pentru regula D-lor şi
interesul minorilor, de autorizaţia noastră pentru a urma împreună un proces împreună cu
cumnaţii D-lor Grigore şi Şerban, fraţii Jieni, în privinţa moştenirii averii mobile şi imobile
a decedatului unchiului Nicolin Jianu, asupra cărei averi s-a ivit în urma morţii sale un
testament fraudulos ce poartă data de 17 sept. 1865 pentru înstrăinarea acelei însemnate
averi la alte persoane fără nici un drept legitim de a o moşteni, precum şi Eforii Spitalelor
Civile din Bucureşti pentru Azilul Elena Doamna. Am încuviinţat în unanimitate cele
următoare:
Având în vedere mai întâi dreptul legitim şi necontestat al minorilor de a lua
parte, împreună cu unchii lor, la moştenirea averii mobile şi imobile a decedatului N.
Jianu. Având în vedere greaua poziţie în care au fost puşi tutorii prin mijloacele
întrebuinţate de adversari de a lua în posesiune acea avere, cu pretinsul titlu de legatari
universali, încât au fost siliţi de urgenţă a lua măsuri de apărarea dreptului minorilor, fără
a le mai permite timpul să obţină mai întâi avizul consiliului de familie, căci orice
întârziere ar fi pus în pericol dreptul legitim al minorilor într-o avere însemnată.
Considerând că prin Decizia Curţii de Apel din Craiova, secţia II, Nr. 21 din 1869
pronunţată în privinţa posesiunii acelei averi, până la rezolvarea chestiunii fondului, s-a
recunoscut acest drept al minorilor de moştenire şi totodată s-a lăsat posesiune provizorie
moştenitorilor legitimi.
Considerând că şi Tribunalul Romanaţi prin două sentinţe ale sale, nr.71 din 1871
cu Eforia Spitalelor Civile şi nr. 133 din 1871 cu pretinşii moştenitori testamentari au
anulat acel presupus testament, ca neemanat de la decedatul N. Zianu.
Considerând, în fine, că precum s-a observat în cea de-a doua sentinţă Nr. 133/
’871, doi din pretinşii legatari particulari au şi renunţat la legaturile ce-i priveau, declarând
nerecunoaşterea verocităţii acelui presupus testament.
Pentru aceste motive, care constituie dreptul minorilor la moştenirea acelei averi
mobile şi imobile; pe de o parte în calitatea de Consiliu de familie, recunoaştem de bună
toată urmarea făcută de tutori până acum în căutarea şi apărarea dreptului de moştenire al
fiilor D-lor, iar pe de alta îi autorizăm a urma totul asemenea şi de aici înainte; Conţinând
şi prin judecată la toate instanţele fără deosebire, dreptul legitim de moştenire al minorilor
până la definitiva anulare a acelui presupus testament.
Această încheiere s-au făcut şi subsemnată de noi fără a mijloci vreo contestaţie
din partea vreunuia dintre noi sau a tutorilor, pentru care se va depune la onor Tribunal
spre aprobare.
Semnaţi: A. Cocorăscu, N. Paleologu, Dr. Polizu, Stănuţă Cezianu, H. Fundăţianu.
Grefa Tribunalului Ilfov, secţia I
Prezenta copie fiind conformă cu avizul cons. de familie al minorilor Apostolescu-
Porroineanu omologat prin jurnalul Tribunalului Ilfov Nr. 6/72 se legalizează.
[Ştampilă, semnătură grefier].
[13] Grefa Tribunalului Romanaţi
Conform cererii făcute de Dl. C. Porroineanu prin petiţia înregistrată la Nr [necompletat]

de azi [necompletat], subsemnatul observându-i dosarul Nr.436/869 am constatat
următoarele: Domnii Grigore Jianu şi Şerban Jianu ca administratori ai averii răpos.
Nicolin Jianu prin petiţia [în]registrată la Nr. 3621 din 14 aprilie 1869, au cerut vânzarea
cu licitaţie a mai multor obiecte de la proprietatea Fălcoiu a reposatului iar preţul ieşit la
licitaţia ţinută la 6 Mai 1869 a fost cel următor:
1. patru porci de câte doi ani………………199,75 lei
2. cinci idem de câte un an………… ………83,93 lei
3. doi boi de jug……………………………168,67 lei
4. 1060 oca sare a 16 lei şi 59 bani suta..….196,66 lei
Adică lei noi şase sute douăzeci şi nouă 629 lei. Aceşti bani s-au liberat D-lui
Grigore Jianu unul dintre administratorii averii răposatului, poprindu-se lei nouăsprezece
cuveniţi fiscului, după cum se constată în raportul Nr. 2935/869 adresat Trib. şi din
semnătura D-lui Grigore Jianu de a lor primire pusă pe procesul verbal. Asemenea şi la 15
Mai ’869 s-a vândut la licitaţie cinci mii oca porumb a câte lei vechi 22 parale 20 suta de
oca, care peste tot fac lei vechi una mie una sută douăzeci şi cinci, din care scăzându-se
taxele cuvenite fiscului şi cele cuvenite portăreilor restul de lei vechi una mie optzeci şi
două parale s-au primit de D-nu Grigore Jianu iscălind în josul procesului verbal de a lor
primire. Semătura grefier. Ştampila. 1879 Martie 21, Nr. 5412.
[Arh. Naţ., fond Poroineanu, dosar 50, fila 1 ]
[14] 1899, Iunie 3

Punere în posesie
Proces verbal
Noi George Marinescu, portărel pe lângă Tribunalul Romanaţi, domiciliat în oraşul

Caracal. Având în vedere rezoluţiunea D-lui Preşedinte al Tribunalului Romanaţi pusă pe
petiţia D-lui C. Poroineanu regis. la Nr. 6490/99, pe lângă care pune decizia Curţii de
Apel, Secţia II Bucureşti, Nr. 180/89 investită cu formulă executorie prin punerea
numitului şi a celorlalţi proprietari ai moşii Fălcoiu în posesiunea terenului luat din moşia
Statului Reşca prin menţionata deciziune – prin stabilirea semnelor – executată pe faţa
pământului prin stabilirea semnelor de hotar confirmate prin deciziunea aceleiaşi Curţi Nr.
107/897.
Având în vedere că dispoziţuinea art. 597 pr. Civilă sunt îndeplinite în persoana
Ministerului Domeniilor Statului prin Dl. Avocat al statului din judeţul Romanaţi prin
somaţiunea Nr. 3340/99 ce i s-a adresat din partea aceluiaşi Corp de Portărei şi care s-a
primit de Dl. Avocat al statului la 13 mai a.c.
Având în vedere că termenul de opt zile a expirat şi Dl. Ministru al domeniilor
statului nu a lăsat în posesiunea îndreptăţiţilor terenul de pământ de care tratează.
În consecinţă
Astăzi anul 1899, luna Iunie, ziua 3, orele 10 dimineaţa, termen fiscal pentru
această executare s-a încunoştiinţat părţilor prin citaţiuni, transportându-ne în comuna
Reşca la localul Primăriei şi făcând apelul nominal părţilor, au răspuns:
1. Domnul Constantin Poroineanu în persoană –
2. D-ra Eufrosina Poroineanu prin procurator Dl. Avocat Al. Constantinescu în
puterea procurei legalizată de Comisariatul secţ. Nr. 9 Bucureşti, la Nr. 124/898, care s-a
ataşat la acte .
3. Mihail A. Jianu în persoană .
4. Nicu A. Jianu în persoană şi
5. Dl. Alecsandru E. Anina tutorele minorilor decedatului Amza Jianu în persoană,
lipsind ceilalţi îndreptăţiţi, procedura completă.
S-a prezentat din partea Ministerului Domeniilor al Statului Dl. Inginer P. S.
Bartolomei autorizat prin adresa Nr. 41090/99. Asemenea s-a prezentat din partea
îndreptăţiţilor prezenţi Dl. Inginer G. Grumăzescu. După aceasta, asistat de toţi susnumiţii
şi de Dl. Andrei G. Costea, primarul comunii Reşca, am mers pe teren şi procedând în
operaţiune, am pus pe D-lor Const. Poroineanu, D-ra Eufrosina Poroineanu, Mihail A.
Jianu, Nicu A. Jianu şi Al. A. En. Anina tutorele minorilor deced. Amza Jianu , în posesia
terenului cuprins în decizia Nr. 120/89, conform măsurătorilor făcute de Dl. Inginer G. N.
Cornea şi L. Dinopolu prin actele de executare confirmate prin deciziunea Curţii Secţ. II
Bucureşti Nr. 107/97- şi care teren conform semnelor deja stabilite pe faţa pământului cu
ocazia executării, semne găsite în fiinţă şi după confirmarea ambilor ingineri susnumiţi,
corespund cu schiţa a Inginerului G. N. Cordea şi cu planul confirmat prin hotărâre al
Inginerului Gr. Otetelişeanu, aceste semne formează linia de hotar între moşia Reşca şi
moşia Fălcoiu astfel:
Din punctul însemnat pe schiţa de plan a Inginerului G. N. Cordea cu litera E.
supranumit stejarul bătrân înfierat, merge în direcţia spre vest în linie dreaptă, trecând prin
punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 şi ajunge la punctul 9 unde termină hotarul dintre moşia
Statului Reşca şi moşia Fălcoiu, având lungimea acestă linie de 2340 metri şi 60 cent. Şi
iarăşi din punctul E numit piatra de la Ceolpan, linii drepte între punctele E, M, Z, Y- I,
I-K, K-A, A-M, M-N, N-O, O-P. De aici între răsărit şi miază noapte drept în piatra din
muşchiul Bălţii, însemnată pe planul Inginerului Oteteliseanu sub litera P.
Despre care operaţie am dresat prezentul proces verbal, după care copii s-au dat la
toate părţile prezente puse în posesie, iar celorlalte părţi li se va comunica; un asemenea
exemplar s-a dat şi D-lui inginer al Statului scos din posesie.
Portărel G. Marinescu, Primar Andrei Gh. Costea.
Puşi în posesie: C. Poroineanu, pentru d-ra Eufrosina Poroineanu procurator Al.
Constantinescu, pentru minorii defunctului A. Jianu co-tutorele A. E. Anina, M. Jianu, N.
Jianu, inginerul statului P. I. Bartolomei, inginerul îndreptăţiţilor P. Grumăzescu.
Grefa Tribunalului Romanaţi. Prezenta copie fiind conformă cu originalul se
atestă.
Grefier. Ştampila.Semnătură.
Hotărnicia Moşiei Seaca, jud. Olt

Vasile Radian
Hotărnicia constituia în trecut o acţiune de măsurare şi stabilire a limitelor moşiilor şi

trupurilor de moşie prin care se garanta şi se asigura dreptul proprietarilor asupra
terenurilor. Cei care efectuau aceste delimitări erau inginerii hotarnici sau în timpurile mai
îndepărtate un grup de boieri, şetrari, cluceri, orânduiţi de postelnici, Înaltul Divan sau
chiar de domnul ţării. Ei întocmeau un act oficial denumit Carte de alegere sau hotărnicie
şi în care se treceau semnele de hotar, martorii şi declaraţiile lor despre semne sau
vecinătăţi, documentele prezentate de proprietarii moşiilor vecine legate de vânzări,
schimburi sau alte măsurători din trecut ale moşiei (sineturi, zapise, hrisoave), planuri, etc.
Importante în delimitarea unei moşii la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi mai târziu până în
primele decenii ale secolului XX, erau semnele de hotar redate pe planul hotărniciilor prin
litere sau cifre. Semnele de hotar separau două sau mai multe proprietăţi funciare, în
majoritatea cazurilor fiind reprezentate de movile, măguri, muchii de dealuri, răscruci de
drumuri sau drumuri, matca unui râu, semne pe copaci, vâlcele, râpe, lacuri, pietre de
hotar, copaci izolaţi şi altele. Dintre inginerii hotarnici care şi-au desfăşurat activitatea pe
teritoriul judeţului Olt menţionăm pe Gheorge Stravolca (Moşia Strehareţ-1850, trupurile de
moşie: Ungureni, Tituleşti, Bărbăteşti-1864), M. Papazolu (Moşia Mărginenii de Jos-1855),
Petre Popescu (Moşia Ibăneşti-1855), C. V. Paleologu (Moşia Zorleasca-1861), Gr.
Oteteleşanu (Moşia Drăgăşani-1838, Moşia Dienci-
1841, Moşia Milcov-1840, Rusăneştii de Jos ), Carol
Flecsi şi C. Cumpănăşescu (Moşia Cireaşov-1837),
Petru Danielescu (Moşia Alimăneşti-1885), D. Ionescu
(Moşiile Bălţaţi şi Bârcii-1874), N. Monastiriceanu
(moşia Vultureştii de Sus-1860), C. N. Râmniceanu
(moşiile Viişoara şi Coteniţa-1866) etc.
Hotărnicia moşiei Seaca (vecină cu Bălţaţi,
Neaga, Roşieni, Mihăeşti, Radomireşti, Crăciuneii de
Sus, Belciugata) a fost făcută în anul 1854 la 10 iulie
de către inginerul G. Foncescu din Bucureşti. Despre
G. Foncescu aflăm câteva date din Monitorul Oficial,
nr. 283 din 27 Martie 1884, unde la pag. 7134 erau
puse în licitaţie publică imobilele defunctului G.
Foncescu, aflate în Suburbia Mavroghieni, Şoseaua
Basarab, Nr. 93 (o casă de zid cu trei camere şi
altele din paiantă aflate în aceeaşi curte) şi un loc
viran în suburbia Precupeţii vechi pe Strada Romană.
În cartea de alegere a moşiei Seaca sunt menţionate
documente din anii 1669-1847, mai multe toponime ca
semne de hotar, unele dintre ele nemairegăsindu-se
Călmăţuiul la Seaca. în vocabularul localnicilor, fiind uitate sau dispărute
din spaţiul actual al comunei Seaca: copacii împletiţi, Râpa Roşie, Măgura din Dumbravă,
Măguricea, Colnicul Vezii; altele în schimb s-au păstrat de sute de ani până astăzi: Valea
Jirnovelului, Lacul Fetii, Drumul Oii, Drumul Foameţii sau Lacul G. Lungului. Lacul Fetii încă
se mai află în partea de răsărit a comunei Seaca pe drumul ce duce spre Neaga, în zona
denumită de localnici Nătăranca, a doua postaţă de la Tufanul din apropierea şoselei care
leagă comuna de localitatea Văleni. În trecutul nu prea îndepărtat, lacul avea un volum de
apă suficient pentru a iriga culturile de legume din apropiere, culturi înfiinţate de fostul
C.A.P. Seaca.
Documentul original l-am descoperit la Arhivele Naţionale din Bucureşti, colecţia
hotărnicii, este scris de mână cu caractere chirilice, deteriorat . Intervenţiile noastre au
fost încadrate între paranteze drepte.
Moşia Seaca
În temeiul autorizaţiei din partea D. Prezident al Judecătoriei Olt nr. 1223 din anul
1852 de a face hotărnicia moşii Seaca din acel judeţ, a Sf. Schit Cotmeana, Metoh al
Sfintei Mănăstiri Cozia, puind în lucrare această operaţie conform legiuirilor hotărniceşti,
am chemat mai întâi prin doă legiuite citaţii pe toţi vecinii răzeşi cu această moşie, însă:
- D-lui Sărdar Costandin Costantinescu pentru moşia sa parte din Bălţaţi.

- Sf. Schit Dideşti Metohul Sf. Mănăstiri pentru moşiile Neaga cu Roşieni şi partea
din Bălţaţi.
- D-lui Paharnic Alecu Izvoranu pentru moşia Mihăeşti.
- D-lui Sărdar Băluţă Băicoianu pentru sa moşia Radomireşti.
- D-ei slugereasa Mariţa Marghioala Sachelaropolu pentru moşia Radomireşti.
- D-lui Pitaru Mihăiţă Plopeanu pentru moşia sa Crăciunei de Sus sau Icoana şi
- D-lui Pitar Ioniţă Fântâneanu pentru partea ce are în moşia Belciugata.
Iar la termenul pus prin cea din urmă citaţie mergând la faţa locului unde viind din partea
acestei proprietăţi Sf. sa Ieromonah Benedict îngrijitorul Schitului Seaca, vechil orânduit
din partea Sf. Mănăstiri Cozia, iar din partea proprietarilor răzaşi celei mai sus însemnată,
persoana lipsind numai din partea moşiilor Mihăeşti şi Radomireşti, am proces în operaţie
asemănat legiuirilor precum urmează:
Partea I
Cercetarea sinetelor şi a lor dejudecare
I. Sinetele moşiei Seaca
Mai nainte de a opera la faţa pământului am cerut a mi se înfăţişa sinetele acestei moşii şi
mi-a înfăţişat vechilul M-rii în copie adeverită de Cinstitul Departament al Credinţei
următoarele acte, care am văzut şi în original:
- 7177 [1669] no[iem]vrie, de ani 185 zapis al unui Chircă vel vistier de la Curtişoara cu
fii săi prin care vinde unui Avram neguţătorul din Piteşti tot satul Seaca de peste tot
hotarul, moşie fără rumâni.
-7216 [1708] Aprilie 28, de ani 140 carte de hotărnicie a 12 boieri hotarnici orânduiţi cu
porunca reposatului domn Constandin Basarab V.V. ca să adevereze şi să hotărască
hotarele moşiei Seaca. Sf. Schit Cotmeana unde se loveşte cu moşiile lui Şerban Ştirbeiu
slugeru ce se cheamă Dideşti şi Roşieni cu coprinderea: după ce au citit acei boieri
hotarnici cărţile amândurora părţilor numai într-un hrisov al Mării Sale dat Sf. Mănăstiri au
găsit scriind semnele moşiei Seaca: încă pe din jos pă Drumul Foameţii prin ulmul cel
mare alăturea cu moşia Mihăeşti a Bălţatului şi pă din sus prin Lacul Fetii alăturea cu
Dideşti. Dar la căpătâiul moşiilor unde se împreună nu scrie nici un semn, ci aflându-se în
numărul acestor 12 boieri hotarnici doi bătrâni megiaşi anume Stan Ceauşul din
Belciugata şi Drăghici Bălţatul care au zis că ştiu hotarul pă unde au stăpânit Avram
neguţătorul şi Kirkă Banul, cărora dându-li-se carte de afurisenie au mers de au arătat
bătrânele semne ale moşii Seaca de jur împrejur, pe care le-au adeverit şi alţii împrejureni
şi pentru care a luat şi Ştefan Eclisiarhul de la mănăstire carte de afurisenie asuprăşi că au
stăpânit şi el acea moşie prin semnile ce au arătat acei bătrâni de sânt ani 20. Asupra căror
semnaţii hotarnicii: că cunoscându-le şi dânşii că sunt adevărate, au făcut semne prin
copaci şi au pus şi pietre şi pă din sus şi pă din jos şi pă la capetile moşiei, care hotar
descriindu-l zic: ,,Însă să să ştie semnele şi pietrele…….(rupt), despre răsărit în pisc la
Râpa Roşie… (rupt)….. de acolea spre răsărit spre măgurice sunt doă gârniţe semnate…
(rupt) , pre colnicul Vezii…(rupt), pre semnile copacilor prin lacul…… şi din lac merge
tot spre Colnicul Vezii cel bătrân până în valea Jirnovelului, şi au pus piatră în vale şi pre
valea Jirnovelului… până în Calea Foameţii unde trece calea peste Jirnovel şi am pus
piatră în vale între drumuri şi pă Drumul Foameţii spre apus… alăturea cu hotarul
Mihăeştilor tot pă drum până în drumul Roşiilor unde trece peste drumu Foameţii de
merge la Drăgăneşti şi acolea am pus piatră lângă un stejar şi de acolea prin semnile
copacilor până în lacul Gorgu Lungului şi am pus piatră la un păr în marginea drumului
şi de acolea trece hotarul peste apa Călmăţuiului prin vălcea la deal până în măgurice, şi
prin copacii împletiţi şi de acolea pre colnic până în Calea Oii şi pre Calea Oii în sus
până unde se loveşte cu hotarul Belciugaţi care este iar moşia M-rii. Deci se întoarce spre
răsărit alăturea cu moşia Belciugaţi prin măgura din Dumbravă şi prin vâlcea la vale iar
în apa Călmăţuiului unde se loveşte în cap cu Gorţeşti şi merge pre Călmăţui în jos până
în Râpa Roşie unde s-a pus piatră în pisc. Drept acea am dat ş.c.l.l”.
- 7216 [1708] iunie 15. Hrisovul răposatului Domn Constandin Basarab V.V. dat Sf. M-ri
asupra pricinii de judecată ce a avut cu Şerban Ştirbei slugeru pentru călcarea ce făcuse
acest boer în moşia Seaca cu moşia Dideşti prin care hotărăşte ca să stăpânească Sf.
Mănăstire moşia sa Seaca de către numitul boer întocmai prin hotarele ce s-au ales şi s-au
împietrit de cei 12 boeri, descriind şi hotarele întocmai precum sânt arătate şi în hotărnicie
fără cea mai mică deosebire.
II. Sinetele proprietăţilor vecine
1. Ale moşiilor Neaga sau Gorţeşti şi Roşieni. Dl. Pitar Ioan Colcea reprezentantul
Schitului Dideşti a înfăţişat pentru această moşie următoarele acte:
- 7177 [1669] Mar[tie], 24. De ani 185, în copie zapisul unui Stoian Căpitanul cu soţia sa
Ilinca prin care vinde toată moşia sa din Dideşti, din Gorţeşti şi din Roşieni şi din
Tecuceni lui Gheorghie vel Ban cu fiul său Ivaşco Postelnicu;
- 7177 Iunie 7, hrisovul răposatului Domn Antonie întărind această vânzare.
2. Ale moşiei Bălţaţi. În această moşie Bălţaţi aflându-se părtaşi schitul Dideşti şi D. Sărd.
Costandin Costandinescu, mi s-a înfăţişat de către amândouă următoarele acte:
-1846 martie 27, jurnal încheiat de hotarnicii Serd. Dimache Manolache luat din partea
moşnenilor din Bălţaţi, sărd. Constandin Negulescu din partea fraţilor Butculeşti, Petrache
Popescu din partea Sf. Mitropolii, pitarul Serg Scipion din partea pahar. Alecu Izvoranu şi
postelnicul Costandin Rădulescu din partea sărd. Costandin Costandinescu pentru alegerea
hotarului mosiei Bălţaţi sau Bratcovu de către vecinii răzeşi şi de osebirea părţilor fiecărui
părtaş asemănat hotărârii desfiinţatului înalt Divan cu nr. 37 din anul 1844 în care jurnal
cât pentru hotarul Bălţaţilor despre
moşia Seaca a Schitului Cotmeana
zic hotarnicii: că de la piatra din
Jirnovel unde începe a se învecina
Bălţaţii cu Seaca, necoprinzându-se
în hotărnicia din anul 1794 a moşii
Bălţaţi semne pentru capul acestei
moşii de la apus, au urmat după
semnele cuprinse în hotărnicia
moşiei Seaca care zice: că de la
Casă veche din Seaca.
piatra din Jirnovel apucă hotarul pe
Drumul Foameţii şi aşa au mers pe acest drum până unde s-a cunoscut şi unde nu s-a mai
putut cunoaşte au făcut movilă şi din acea movilă au făcut linie dreaptă la Groapa cu Viţa,
unde au făcut movilă, în care loc stă moşia Cotmeni şi să înjugă moşia Bălţaţi cu moşia
Mihăeşti.
Dar D. advocat Mănăstiresc mai înfăţişă în parte şi următorul act:
- 1847, [octo]vrie 30. Carte de hotărnicie neformătuită făcută de hotarnicul Petrache
Popescu părţii Schitului Dideşti din Bălţaţi având tot cuprinderea jurnalului.
Apoi D. sărdar Constandinescu înfăţişă încă:
- 1846, mai 17 în copie porunca Cinstitului Departament al dreptăţii dată asupra
reclamaţiilor ce se iviseră din partea unora din părtaşii din Bălţaţi în contra lucrării
hotarnicilor, prin care se porunceşte a se păzi întocmai jurnalul de mai sus al hotarnicilor.
3. Sinetele moşii Belciugata . În sfârşit înfăţişatu-mi-sa şi D. Pitaru Ion Fântâneanu, pentru
Moşia Belciugata din care doă părţi sunt ale Schitului Cotmeana şi o parte a moşnenilor
corbi, următoarele în original sinete, care s-au văzut şi la Sf. M-re în copie:
-7210 [1702] august 4. Porunca Mării Sale răposatului Domn Constantin Basarab V.V.
către şase megiaşi ca să cerceteze gâlceava dintre Trandafir cu vărul său Dumitru pentru
moşia din Belciugata, şi de se va dovedi că au stăpânit părinţii lor frăţeşte după adevărul şi
dreptatea ce vor afla să-i şi aşeze dându-le cărţile în mâinile lor.
- 7210 noiembrie 1. Carte de alegere a acelor şase megiaşi orânduiţi cu porunca de mai sus
la moşia Belciugata, coprinzătoare că dovedind la faţa locului cu oameni bătrâni că părinţii
lui Trandafir şi ai lui Dumitru au stăpânit acea moşie frăţeşte, au judecat cu dreptate ca şi
în viitor să stăpânească Trandafir şi Dumitru tot frăţăşte, însă numai a treia parte din tot
hotarul, fiindcă doă părţi sînt ale M-ri Cotmeana, iar a treia parte este megieşească a lor cu
alţi moşneni ce vor mai fi.
După citirea tutulor acestor sineturi şi îndestularea ce am luat din trânsele, văzând
că numai hotărnicia cu anul 7216 a moşiei Seaca este singurul act îndestulător pentru
lămurirea hotarelor; fiind arătătoare de semnele hotarelor de jur împrejurul acestei moşii,
încât şi vecinii au primit a se face alegerea după dânsa, afară de D. serdar Constandinescu
carele a încercat a o contesta . Mi-am întemeiat alegerea hotarelor a acestei moşii pe acest
legitim şi necontestabil act, dovedind semnele hotarelor cu martori conform art[icolul] 2
de la cap[itolul] 3, part[ea] II din condica ţivilă.
Partea II
Alegerea
1. Despre moşia Neaga sau Gorţeşti şi Roşieni ale Schitului Dideşti. În fiinţă de faţa a
amândurora repezentanţilor St-lor Schituri mers-am peste tot hotarul dintre moşia Seaca şi
moşia Neaga făcând cercetare semnelor de hotar arătate în cartea de hotărnicie a moşii
Seaca cu anul 7216 trecute în prescurtare la partea I pe care martorii aduşi de către ambele
părţi le arătară în fiinţă toate;
încredinţând că şi stăpânirea s-a urmat
din vechime şi până astăzi şi tot prin
ele fără prigonire, iar din pietre numai
piatra din Călmăţui de la Râpa Roşie
au arătat-o în fiinţă, zicând pentru
celelalte, pentru care numai locurile
arătate, că de puţin timp lipsesc. Fiind
dar că arătările martorilor au fost în
unanimitate; fiindcă
semnele hotarelor încredinţate de
dânşii se văzură întocmai cu
descrierea lor din carte şi încă cu
stăpânirea urmată prin trânsele din Mănăstirea Cotmeana.
vechime şi până astăzi este fără prigonire, am întărit încă şi eu acest hotar prin stăpânirea
ce se urmează fără schimbare încă: din gura vâlcelii ce ese la Măgura din Dumbravă /în
plan sub lit. W/ pă matca Călmăţuiului / în jos / alăturea cu Gorţeşti până în piatra de la
Râpa Roşie /lit Y/ , din această piatră spre răsărit linie dreaptă până în Măgurice /lit. C/ de
aici linie dreaptă până în Lacul Fetii /lit D/ precum s-arată de martori că se urmează
stăpânirea, fiincă Colnicul Vezii cel vechi, într-această parte de loc nu se mai cunoaşte.
Din acest loc tot spre răsărit iarăşi linie dreaptă până în valea Jirnovelului în Colnicul
Vezii, care numai într-acest loc se mai cunoaşte /lit. E/ , iar din acest semn pe matca
Jirnovelului în jos alăturea cu hotarul Roşienilor până în Drumul Foameţii, în muşuroiul
dintre drumuri ce este hotar între Seaca, Neaga şi Bălţaţi /lit. F/.
2. Despre moşia Bălţaţi. În trupul acestei moşii Bălţaţi, cu care să răzoreşte moşia Seaca la
răsărit, aflându-se părtaşi pe lângă alţii şi Schitul Dideşti şi D. Sărd. Costandin
Constandinescu cu ale cărora părţi se vecineşte Seaca; în fiinţă de faţă a reprezentanţilor
ambelor Schituri şi a D. sărdar Constandinescu cu martori aduşi din partea amândurora
schiturilor, încă din partea Schitului Cotmeana Radu Mitrache de ani 75, Barbu Lupu de
ani 45, Manea Melinte de ani 60, Dumitru Bucă de ani 55, toţi aceştia din Bratcov , iar din
partea Schitului Dideşti Ion Şufaru de ani 80, Matei Cazan de ani 60, Florea isprăvnicelu
de ani 60 şi Stan Păduraru de ani 50 din Neaga. Făcut-am cercetarea hotarului dintre aceste
doă proprietăţi care este Drumul Foameţii, potrivit cărţii de hotărnicie a schitului
Cotmeana cu anul 7216, care drum martorii îl arătară în fiinţă, începând din Jirnovel şi
până în hotarul Mihăeştilor încredinţând încă, că şi stăpânirea ce-au urmat tot pă el până la
măsurătoarea moşiei Bălţaţi din anul 1846.
Deci cât ţine partea Schitului Dideşti din Bălţaţi, hotarul Bălţaţilor despre Seaca
găsindu-se fără câtuşi de puţină abatere, se întăreşte printr- această carte, a se urmă tot
prin semnele muşuroaie ce au făcut hotarnicii moşiei Bălţaţi în anul 1846 pă Drumul
Foameţii; începând din Jirnovel, din muşuroiul dintre drumuri /însemnat pe plan cu lit. F/
spre miază zi prin muşuroiul de dincoace de vălcea /lit. H/ . Iar răzorul despre partea D.
Sărdar Constandinescu s-a găsit călcat cu linia ce au tras hotarnicii moşiei Bălţaţi din
hotarul părţii schitului Dideşti în muşuroiul ce au făcut la Groapa cu viţă /în plan cu lit. a/
cu 188 stânjeni departe de drum, lăsând drumul cu pretecst că nu s-a mai cunoscut precum
arată în jurnalul ce au încheiat a cărui coprindere este trecută la partea I & 2 prin care linie
au luat din moşia M/rii pag. 50. Această lucrare a hotarnicilor s-a cunoscut abătută: căci pe
de o parte zic că au luat de baz hotărnicia moşiei Seaca, iar pe de alta înfiinţeză hotar
Groapa cu Viţă semn ce nu se coprinde în acea hotărnicie şi nici s-au conformat legiuirilor
hotărniceşti, spre a dovedi, adică: Drumul Foameţii prin martori dacă au avut vreo îndoială
asuprăi. Dl. Sărdar încă, în stăruinţa de a i se păzi jurnalul mai sus arătat, pe care îl
cunoaşte întărit prin porunca Cinstitului Departament al Dreptăţii cu anul 1846 Mai 17/
trecută la partea I/ la obecţia ce am făcut cu acel jurnal poate să aibă temeiul său în
urmarea ecspusei poruncii, numai întru ceia ce priveşte pă părtaşii din moşia Bălţaţi, iar
pentru vecinii răzeşi nu are nici o tărie, până nu se va îndeplini cele legiuite pentru
hotărnicie şi mai ales că schitul pentru abaterea acei lucrări întreprinde a face această
hotărnicie zice : că semnul de hotarViţa îl pretinde cu Sinet în faţa căruia cartea de
hotărnicie a M-rii este căzută şi înfăţişă următoarul act: 7216 Iunie 16 în copie adeverit de
ispravnicii judeţului Teleorman. Hrisovul răposatului domn Constandin Basarab- Voevod
mai nou decât hotărnicia cu 23 de zile zicând că este scos după cel original ce se află la
Schitul Cotmeana cu coprindere că la judecata ce a avut Sf. Mănăstire la Divanul Mării
Sale cu Şerban Ştirbei Slugerul pentru călcarea ce făcuse această moşie Seaca a M-rii cu
Moşia sa Dideşti, rămânând numitul boer de judecată au dat această poruncă a Domniei
Sale Sfintei Mănăstiri Cotmeana, ca să stăpânească Satul Seaca de peste tot hotarul
întocmai după hotărnicia celor 12 boeri hotarnici orânduiţi cu porunca Domniei Sale,
descriind şi hotarele, care descriere alăturând-o cu hotărnicia celor 12 boeri, se văzu
diferită peste tot hotarul, şi la hotarul despre Neaga sau Gorţeşti arată că piatra din
Călmăţui este pusă în muchea Călmăţuiului între râpile roşii, apoi din măgurice prin
dumbravă spre colnicul Vezii cel Bătrân şi acolea au lepădat piatra unde au dat în colnic
alăturea cu moşia Dideştilor spre miază noapte. De acolea tot pre Colnic alăturea cu Lacul
Fetii despre miază noapte şi tot pă Colnic până în valea Jirnovelului şi au pus piatră,
descriere diferită de aceia a hotărniciei recomandată întrânsul şi cu o piatră mai mult
despre Bălţaţi, tot Drumul Foameţii ca şi în hotărnicie însă la puntul despre Mihăeşti la
răscrucirea Drumului Foameţii cu al Roşilor zicea acolo au lepădat piatră la stejar alăturea
cu viţa, semn ce nu se coprinde în hotărnicie, şi la hotarul despre Mihăeşti din drumul
Foameţii până în lac zice; prin semnile copacilor şi pă colnic până în lac, adaus colnicul,
cap la hotarul de către moşia Belciugata cu totul deosebit de hotărnicie zicându-se: de
acolea /adică din drumul Oii/ se întoarce spre răsărit alăturea cu hotarul Belciugaţi apoi
prin măgura din Dumbravă, din măgură peste vălcele până în piatră; din piatră trage în
Călmăţui între râpile roşii dând doă
pietre când în hotărnicie stă numai una.
Ne asemănarea acestei copii
de hrisov cu hotărnicia dete ocazie a-l
bănui de plăzmuit cum se şi dovedi mai
în urmă prin adevăratul hrisov al M-rii
ce mi s-a trimis de la Cinstitul
Departament al Credinţii, în urmarea
cererii mele sub aceeaşi dată, însă cu
descrierea hotarelor întocma[i] cu
hotărnicia care se alătură lângă această
Fostul schit Dideşti. carte sub Nr. 20, în copie precum l-am
primit. Observaiu însă că chiar după acea copie pretenţia D. Sărdar Constandinescu nu are
temeiu pentru că viţa ce arată urmează să fie în drumul Foameţii, iar nu unde o cere D.
după care a trebuit să se dovedească drumul, fiindcă D. Serdar Constandinescu primi că
drumul Foameţii ar fi trecut odinioară pă la acea viţă. Aşa dar recomandând martorilor
mai sus arătaţi ca să arate adevărul fără vro părtinire şi în frica lui Dumnezeu, toţi într-o
unire ziseră că ei n-au pomenit nici au auzit că acest drum ar fi fost prin alt loc decât pă
unde este astăzi; pentru care şi cartea de blestem pot să primească, iar răscrierea acestui
drum cu acela al Roşiilor cel vechiu nu-l pot încredinţa, fiindcă acest drum s-a perdut de
tot de mult. Deci pretenţia D. sărd. Costandinescu cunoscând-o nedreaptă după cele până
aici dezvoltate, adică:
1.Că jurnalul hotărniciilor cu anul 1846 este un act ilegitim întru ceea ce priveşte
proprietatea M-rii,
2.Că lucrarea acelor hotarnici este abătută pentru că nu au considerat hotărnicia M-
rii actul legitim şi au neglijat dovedirea Drumului Foameţii prin martori, conform Art. 2 de
la cap. 3, partea 2 din Condica ţivilă.
3.Că copia de hrisov înfăţişată de D. Sărdar Costandinescu s-a dovedit plăzmuită.
4.Şi în sfârşit fiindcă drumul Foameţii s-a dovedit legiuit prin martori am
restatornicit hotarul acesta pă Drumul Foameţii până în linia despărţitoare a Bălţaţilor de
Mihăeşti ce s-a ales de hotarnicii Bălţaţilor, în vălcea, unde s-a găsit şi un drum părăsit pe
coasta despre răsărit a vâlcelii /lit. I/ hotar depărţitor între Seaca, Bălţaţi şi Mihăeşti. Iar
partea de loc călcată prin linia din hotarul părţii schitului Dideşti până la Groapa cu Viţă
însumează pogoane 50, prăjini 16 şi stânjeni 28 care acum s-a reîmpreunat cu moşia Seaca
din care fusese desmădulată. Dar fiind că Dl. Sărdar Costandinescu nu s-a mulţumit pă
această alegere pentru care şi Sf. M-re declară pretenţia despăgubirii pe temeiul & 30 de la
cap. 5, partea V din Condica ţivilă se îndreptează în canalul judecăţii.
3. Despre Moşia Mihăeşti. Din partea D. Pitar Alecu Izvoranu proprietarul moşiei
Mihăieşti cu care se răzoreşte moşia Seaca la miază zi, nearătându-se nimenea la faţa
locului la sorocita zi am urmat alegerea hotarului dintre aceste doă proprietăţi întocmai cu
hotărnicia moşiei Seaca cu anul 7216, descrisă la cap. 1, partea I din această carte care
arată hotarul despre Mihăeşti prin următoarele semne: ,, din Drumul Foameţii unde se
răscruceşte cu Drumul Roşiilor ce merge la Drăgăneşti prin semnele copacilor până în
Lacul Ghergu Lungului în piatra pusă în marginea drumului ca par şi de acolea peste apa
Călmăţuiului prin vâlcea la deal până în măgurice şi prin copaci înpletiţi şi de acolea pre
colnic până în Calea Oii în piatra pusă în marginea drumului. ”
Acestor sămne făcând cercetare arătatu-mi-au martorii piatra de la lacul Ghergu
Lungului în fiinţă în marginea drumului /în plan cu lit./, iar copaci însemnaţi nu mai există
,fiind astăzi arăturile Mihăeştilor în locul pădurii de mai nainte. Apoi arătară şi măguricea
în coada vâlcelii ce dă în Călmăţui /în plan cu lit. M/, iar copacii împletiţi iarăşi lipsesc şi
colnicu numai lângă măgurice se mai cunoscu, fiind stricat cu arăturile Mihăeştilor. Iar la
Drumul Oii arătară în marginea drumului un locşor sau mai bine un vârtopel, în care ziseră
că a stat piatra până mai acum trei- patru ani, despre care mai arătară şi alţi locuitori din
Radomireşti ce i-am aflat la lucrul câmpului în partea locului, iar mai jos cu 25 stânjeni se
văzu şi colnicul ce trece peste Drumul Oii/în plan cu lit. N/. Apoi eczaminând şi stăpânirea
actuală se găsi numai piatra de la Lacul Gorgu Lungului păzită, iar celelalte semne călcate
precum se vede în plan. Astfel că la capul de pe Drumul Foameţii au trecut cu arăturile şi
peste semnul Groapa cu Viţă, încuviinţat de hotarnicii ce au ales moşia Bălţaţi cu stânjeni
80, iar mai spre lac sau întins de au coprins şi măgura în vreme ce izlazul tot până în
vălcea […] Mai arătară isprăvnicelu şi păduraru M-rii şi doă muşuroae, unul în dreptul
măguricii din plan lit. şi altul în Drumul vechi al Oii lit. …. , făcute de un hotarnic din
partea D. Pahar. Izvoranu de vreo patru sau cinci ani fără vro formă hotărnicească.
Apoi întrebând pe martori de ştiu ca de cât timp să fie făcută această călcare,
ziseră că nu ştiu fiindcă în partea această a moşiei tot lăcuitorii din Mihăeşti şi-au avut
hrana lor cât şi a vitelor lor; dând dreptul pământului la arendaşi după vremi ai moşiei
Seaca. Iar isprăvnicelu zice: că, când s-a orânduit el isprăvnicel au primit în arendă această
moşie vro cinci şase ani arendaşul ce ţinea şi moşia D. Pahar. Izvoranu şi lăcuitorii din
Mihăeşti ara pă unde voia fără să se mai păzească ceva hotară, deschizând locuri şi după ce
au ieşit din arendă, s-au pomenit cu un hotarnic că face muşuroaiele în care astăzi se
mărgineşte stăpânirea, deci după o serioasă deliberaţie asupra acestei împrejurări, convins
că cea de astăzi stăpânire a D. Pahar. Izvoranu este cu călcare în moşia Mănăstirii, care
călcare după toată probalitatea îşi are începutul de la ţinerea în arendă acestei moşii de
acelaşi arendaş ce ţinea totodată şi moşia Mihăeşti a D. Paharnicului.
De altă parte, ne alunecând câtuşi de puţină bănuială asupra semnelor arătate de
martori după vechea carte de hotărnicie a M-rii act incontestabil am restabilit hotarul
moşiei Seaca, despre miază zi prin trânsele astfel: din Drumul Foameţii, din răzorul
Bălţaţilor de către miază zi cel astăzi în fiinţă /în plan lit. K/ linie dreaptă în piatra de la
lacul Gorgu Lungului ce este în marginea drumului/în plan lit. L/ de acolo altă linie dreaptă
peste Călmăţui trecând prin vălcea până în măgurice/în plan lit. M/ iar din acest punct
iarăşi linie dreaptă până în Drumul Oii la răscrucirea lui cu vechiul colnic /lit. N/ din jos de
locşor cu stj. 25 unde am făcut şi rotocol spre a se cunoaşte. Iar partea de loc călcată
însumează pogoane 483 pr. 3+ 51/54. Această alegere a acestui hotar fiind făcută în lipsa
D. pahar. Alecu Izvoranu proprietarul moşiei Mihăeşti şi întemeiată numai pe hotărnicia
moşii Seaca a Sf. Mănăstiri se dă [?] în judecată spre a se da rezultatul.
4. Despre Radomireşti. Din partea D. Sărdar Băluţă Băicoianu şi a D-ei Slugereasa
Marghioala Sachelaropolu proprietarii moşiei Radomireşti cu care să învecineşte moşia
Seaca la apus, nearătându-se nimenea în faţa locului, am urmat alegerea acestui hotar
conform hotărniciei moşiei Seaca, care descria hotarul acesta pe Drumul Oii. Dar fiindcă
acest drum se găsi abătut din vechea sa urmă ce se văzu mai spre Radomireşti, şi hotarul
strămutat la cel nou spre Seaca în depărtări până la 17 stj. cea mai mare, de drumul cel
vechi, împreunându-se la hotarul despre Mihăeşti şi din jos de Măgura Oii, şi un asemenea
hotar fiind defectuos şi hrănitor de prigoniri a pururea, am socotit de cuviinţă cu primirea
M-rii a-l reduce la un hotar fics, păzând încă a nu se aduce pierdere nici la o parte nici la
alta. Şi aşa cu linie dreapă din hotarul Mihăeştilor, din Drumul Oii până în Măgura Oii ce
este în moşia Seaca cu stj. 30 departe de drum şi altă linie dreaptă din această măgură până
în hotarul Crăciuneilor în răscrucile Drumului Oii cu al Radomireştilor împlinindu-se
cererea am aşezat hotarul d-a lungul drumului prin aceste tri puncturi cu doă linii drepte
adică: din hotarul despre Mihăeşti de la răscrucirea Drumului Oii cu colnicul vechiu, din
jos de locşor cu stj. 25 /în plan lit. N/ linie dreaptă în Măgura Oii/lit. O/ şi de acolea iarăşi
linie dreaptă în hotarul Crăciuneilor, la răscrucirea Drumului Oii cu al Radomireştilor /în
plan cu lit. P/.
5. Despre moşia Crăciunei. D. Pitar Mihăiţă Plopeanu proprietarul moşiei Crăciunei fiind
în faţa locului, au arătat Drumul Oii de hotar între proprietatea D-lui şi a M-rii pe care
drum arată şi doă muşuroae, unul despre Radomireşti şi celălalt despre Stoicăneşti în
hotarul moşiei Belciugata; sinet însă n-a înfăţişat.
Văzându-se dar stăpânirea dintre aceste doă proprietăţi păzite întocmai cu cartea
de hotărnicie a M-rii, am statornicit-o şi pentru viitor încă cu linii drepte spre a lipsi
drumul ca un hotar defectuos. Cu primirea D. Pitar Mihăiţă [Plopeanu] fiindcă nu s-a adus
vătămare proprietăţilor, şi aşa hotarul dintre moşia Seaca şi moşia Crăciunei urmează din
muşuroiul cel despre Radomireşti de la răscrucirea Drumului Oii cu al Radomireştilor/în
plan cu lit. P/ drept în muşuroiul ce am făcut în Drumul Oii, hotar între moşia Seaca şi
moşia Belciugata /în plan cu lit. Q/.
6. Despre moşia Belciugata. Moşia Seaca se răzoreşte la miază noapte cu moşia
Belciugata, din care două părţi sunt ale Schitului Cotmeana, iar a treia parte a moşnenilor
Corbi, în locul cărora astăzi figurează prin cumpărătoare D. pitaru Ioan Fântâneanu,
George Valcovici şi Anastasie Calotă.
În fiinţă dar de faţă a tus treile părţilor după eczaminarea sinetelor amândurora
acestor proprietăţi şi dovedirea semnelor hotarului cuprinse în hotărnicia moşiei Seaca cu
data 7216 precum cu amăruntul se arată în cartea de hotărnicie ce am făcut pentru moşia
Belciugata asemănat jurnalului Cinstitei Curţi Apelative ţivilă, secţia 2 de la cap. [lipsă],
partea [lipsă] din Condica Ţivilă am restatornicit hotarul dintre aceste două proprietăţi prin
semnele descrise în cartea de hotărnicie a moşiei Seaca, însă:
,,Din matca Călmăţuiului ce este hotar despre moşia Neaga sau Gorţeşti din gura vălcelii
hotarul din plan/litera W/ , linie dreaptă spre apus prin vâlceaua în sus trecând prin Măgura
din Dumbravă /lit. Q’/ până în Drumul Oii /lit.Q/.
Perimetrul moşii Seaca

Încheindu-se dar operaţia alegerii hotarelor moşiei Seaca despre toate vecinătăţile
proprietăţii, perimetrul acestei Moşii se încheie prin următoarele semne:
- Despre moşia Neaga la miază noapte matca Călmăţuiului în jos din gura vâlcelii
/lit. W/ până în piatra de la Râpa Roşie /lit. Y/, din piatră spre răsărit drept în
măguricea cu gârniţele/lit. C/ de aici drept în Lacul Fetei /lit. D/ şi din lac linie
dreaptă în Valea Jirnovelului în colnicul Vezii cel Vechi ce trece peste vale/lit E/ .
- Despre Roşieni la răsărit matca Jirnovelului în jos până în Drumul Foameţii/lit. F/.
- Despre Bălţaţi din Jirnovel spre miază zi pe Drumul Foameţii , prin punturile cu
literele G,H,I, până hotarul Mihăeştilor în vâlcea /lit. F/.
- Despre Mihăeşti la miază zi din Drumul Foameţii din valea unde se împreună
Seaca, Bălţaţi şi Mihăeşti /lit. K/ spre apus linie dreaptă până în piatra de la Lacul
Ghergu Lungului, din marginea drumului lit. L/ de aici tot spre apus, iar linie
dreaptă peste Călmăţui şi prin vâlcea în sus până la măgurice/ lit.M/, iar din acest
punt linie dreaptă tot spre apus până în Drumul Oii, la intersecţia vechiului colnic
cu acest drum/lit. N/.
- Despre Radomireşti la apus din acest semn spre miază noapte linie dreaptă în
Măgura Oii /lit. O/ iar din măgură altă linie dreaptă în hotarul Crăciuneilor la
intersecţia Drumului Oii cu al Radomireştilor, / lit. P/.
- Despre Crăciunei pă Drumul Oii în sus linie dreaptă până în hotarul moşiei
Belciugata în Drumul Oii/lit Q/ şi despre Belciugata din acest punct spre răsărit
linie dreaptă prin măgura din Dumbravă /lit. Q’/ şi la vălcea în jos până în
Călmăţui iarăşi în hotarul Neagii de unde am început/lit. W/.
Partea III
Măsurătoarea
Spre a se statornici, ca nici odată să se piarză hotarele ce s-au ales acestei moşii, şi
a se afla suprafaţa ei, am făcut măsurătoare pe semnile perimetrului ei, descris în articolul
precedent cu stânjenul Şerban Vodă, măsură legală, prin operaţie trigonometrică, rezultatul
căria stă în alăturatul ecstract, în care stă atât lungimea cât şi lăţimea moşiei din
deosebitele ei punturi de hotare, cât şi lungimea liniilor perimetrului de la un punct la
celălalt, unghiul supt care stau aceste linii
către linia meridiani şi unghiul ce formează
între ele. După care apoi şi suprafaţa moşiei
în stânjeni pătraţi redaţi în pogoane, s-a
găsit de stânjeni pătraţi şase milioane nouă
sute cincizeci şi opt mii şase sute nouăzeci
şi trei, palme 6 care fac pogoane 5369, prăj.
8 şi stj. pătraţi 37. Palme 6, des. 4.
Pentru toată acestă operaţie
alcătuind această carte de alegere, s-a dat
Ultima filă a hotărniciei moşiei Seaca.
Sf. Schit Cotmeana supuind-o mai întâiu
aprobărei cinstitelor autorităţi competente după legiuire.
Ingin: Hotarnic [Indescifrabil] Anul 1854, luna Iulie 10, Nr.55, Bucureşti.
SFÂNTUL VOIEVOD CONSTANTIN BRÂNCOVEANU - OCROTITORUL EPISCOPIEI
SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR
Pr. dr. Ion Rizea
În istoria neamului românesc şi a Bisericii noastre strămoşeşti, domnia lui

Constantin Brâncoveanu, domnul Ţării Româneşti (1688-1714), ocupă un loc de primă
însemnătate.
Ajuns domn în toamna anului 1688 (la 29 octombrie), Constantin Vodă
Brâncoveanu, cel „cu daruri vrednice împodobit”, a condus destinele Ţării Româneşti
timp de aproape 26 de ani cu „adâncă pricepere”, cu „vrednicie şi înţelepciune”, făcând
Ţării şi Bisericii sale, al cărei martir va deveni, „minunate şi mari chivernisiri”.
Avându-şi originile părinteşti în satul Brâncoveni (jud. Romanaţi), veche moşie a
străbunicului său, Danciu din Brâncoveni, tatăl lui Matei Basarab, Sfântul Voievod
Constantin Brâncoveanu s-a vădit a fi în lunga sa domnie un neîntrecut gospodar, un
iscusit diplomat, un iubitor şi făuritor de cultură şi de artă, un evlavios ctitor şi protector
de lăcaşuri sfinte în ţară şi în întreaga lume ortodoxă. În timpul domniei sale, Ţara
Românească a devenit cel mai însemnat centru cultural, artistic şi bisericesc din tot
Răsăritul ortodox.
Dovedind înţelepciune, echilibru şi capacitate de a evalua nuanţat legăturile cu

marile puteri europene din vremea sa, Constantin Brâncoveanu a reuşit să asigure Ţării
Româneşti pacea şi prosperitatea. El nu a fost un domn războinic, ci unul paşnic, ducând
o politică externă abilă, apărând şi promovând, cu arma diplomaţiei, interesele poporului
român. Aşa cum arăta marele istoric român Nicolae Iorga, Constantin Brâncoveanu „a
izbutit să păstreze nu numai Ţara Românească, ci întreaga noastră naţiune, ca trup
politic, ca suflet românesc, timp de mai bine de un sfert de veac”.
Fiind format într-un mediu cărturăresc elevat şi având conştiinţa unităţii de
neam, Constantin Brâncoveanu a promovat
cultura naţională. Înflorirea deosebită a
culturii, a artei şi a arhitecturii în vremea sa
justifică pe deplin epitetul de „monarhie
culturală” dat domniei lui Brâncoveanu de
către N. Iorga. Constantin Brâncoveanu este
cel care a dus la apogeu rolul cultural pe
care Ţările Române şi l-au asumat în sud-
estul Europei după căderea Bizanţului, rol
sintetizat în fericita formulă a aceluiaşi
mare istoric N. Iorga: „Byzance après
Byzance”.
Ajuns domn al Ţării Româneşti,
Constantin Brâncoveanu este cel care a
continuat cele două proiecte ale unchiului
său, domnitorul Şerban Cantacuzino: Biblia
de la Bucureşti (1688) şi Academia
Domnească.
Tipărirea Bibliei de la Bucureşti a
Constantin Brâncoveanu (1688-1714). fost finalizată în noiembrie 1688 de către
Constantin Brâncoveanu, la puţin timp după alegerea sa ca domn al ţării. „Ispravnicul”
lucrării de tipărire a acestei prime Biblii româneşti a fost Constantin Brâncoveanu, fost
mare logofăt în timpul lui Şerban Cantacuzino, iniţiatorul tipăriturii. Operă de mari
proporţii pentru acea vreme (944 pagini în format mare, pe două coloane, cu literă
măruntă), Biblia de la Bucureşti este o operă de colaborare a cărturarilor români din cele
trei ţări româneşti. Importanţa ei pentru cultura română este una covârşitoare, ea
reprezentând actul de consacrare a limbii române ca limbă literară.
Adăpostită în clădirile mănăstirii Sfântul Sava din Bucureşti, Academia
Domnească a fost reorganizată de Sfântul Voievod, după modelul Academiei din
Constantinopol, în anul 1707 numind în fruntea ei pe învăţatul grec Sevastos Kyminitis.
Academia Domnească ctitorită de Constantin Brâncoveanu este prima instituţie de
învăţământ superior din Ţara Românească, fiind
precursoarea Universităţii din Bucureşti, aceasta
din urmă fiind înfiinţată prin decret domnesc de
Alexandru Ioan Cuza (4/16 iulie 1864). La
Academia de la Sfântul Sava, domnul Ţării
Româneşti a adus cărturari din Balcani, dar şi
cărturari greci refugiaţi la Padova. Printre
profesorii acestei „Universităţi” a Ţării
Româneşti s-au numărat şi patriarhii
Ierusalimului, Dositei Notara (1669-1707) şi
Hrisant Notara (1707-1731).
Pe lângă Academia Domnească, Sfântul
Constantin Brâncoveanu a sprijinit organizarea
de şcoli în incinta unor mănăstiri, în care se
preda în română şi slavonă. Aşa au fost şcolile
de la mănăstirile Sfântul Gheorghe Vechi şi
Colţea din Bucureşti, care pregăteau dieci
pentru cancelariile domneşti, preoţi şi dascăli. O
Domnitorul şi cei patru fii ai săi. serie de şcoli româneşti au fost înfiinţate
totodată în oraşele şi satele din Ţara Românească. În
unele mănăstiri au fost înfiinţate biblioteci renumite,
cu lucrări provenite din marile centre culturale
apusene, tipărite în limbi clasice sau de circulaţie.
Între ele s-a remarcat biblioteca mănăstirii Hurezi,
fondată de Sfântul Voievod.
Ca om de cultură, cu educaţie aleasă, Sfântul
Voievod Constantin Brâncoveanu a încurajat
activitatea de tipărire a lucrărilor de cultură teologică
şi laică. Coordonarea tipografiei domneşti din
Bucureşti a încredinţat-o monahului cărturar georgian
Antim Ivireanul, viitor episcop al Râmnicului (1705-
1708) şi mitropolit al Ţării Româneşti (1708-1716). În Constantin Brâncoveanu
timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu au fost (detaliu din harta stolnicului
tipărite, începând din anul 1691, 79 de cărţi bisericeşti Constantin Cantacuzino).
şi laice, în limbile greacă, română, slavonă şi arabă, unele dintre ele fiind bilingve: slavo-
române, greco-arabe şi greco-române. Amplul program de tipărituri iniţiat de Sfântul
Voievod în cele cinci tipografii ale Ţării Româneşti – componentă esenţială a politicii
sale de unitate naţională – a contribuit mult la întărirea conştiinţei de neam şi la
transformarea acesteia în conştiinţă naţională. Chiar dacă „împrejurările istorice nu i-au
îngăduit să repete încercarea gloriosului său înaintaş de la 1600”, Constantin
Brâncoveanu a reuşit în schimb să asigure pentru românii din Transilvania întărirea
„legăturilor sufleteşti cu fraţii din sudul Carpaţilor”.
Sfântul Constantin Brâncoveanu rămâne în conştiinţa Bisericii şi a poporului
român ca mare ctitor de lăcaşuri sfinte, ridicând din temelie unele noi şi restaurând sau
înzestrând altele mai vechi. Sunt emblematice mănăstirea Hurezi (jud. Vâlcea), a cărei
biserică mare, cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, a fost împodobită cu fresce
de renumitul zugrav grec Constantinos (din anul 1993 a fost inclusă pe Lista
patrimoniului mondial UNESCO, alături de cele mai prestigioase creaţii artistice ale
lumii), mănăstirea Brâncoveni (jud. Olt),
veche ctitorie a boierilor Craioveşti şi a lui
Matei Basarab, unde sunt îngropaţi membri
ai familiei Brâncoveanu (părinţii Sfântului
Constantin Brâncoveanu, Papa şi Stanca,
născută Cantacuzino, un frate, Barbu, şi
bunicul, Preda Brâncoveanu), mănăstirile
Mamu şi Surpatele din judeţul Vâlcea şi
mănăstirea Sâmbăta de Sus, din
Transilvania, din Ţara Făgăraşului. Dintre
bisericile ctitorite de Sfântul Voievod,
menţionăm biserica Sfântul Gheorghe Nou
din Bucureşti (sfinţită la 29 iunie 1707 de
patriarhul Hrisant Notara al Ierusalimului), unde, mai târziu, în anul 1720, au fost aşezate
osemintele ctitorului, prin grija soţiei sale, Doamna Maria.
Principe al culturii române, Constantin Brâncoveanu a impus în cultura naţională
un stil nou arhitectural: stilul brâncovenesc. Desigur, nu el a creat acest stil, dar el l-a
favorizat, a înţeles importanţa lui. Ornamentaţia în timpul lui Brâncoveanu a fost înnoită
cu elemente de sculptură foarte bogate, flori foarte multe, coloane ample şi ornate, cu
acel pridvor şi logii care apar la Mogoşoaia sau Potlogi. Stilul brâncovenesc a
reprezentat echivalentul Renaşterii din punct de vedere al plasticităţii.
Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost un sprijinitor generos al Ortodoxiei
balcanice şi al Orientului creştin, prin însemnate fapte de binefacere. A ajutat, prin
numeroase danii, mănăstirile de la Muntele Athos şi din Grecia continentală şi insulară,
din Serbia şi Bulgaria, dar şi cele patru patriarhii ortodoxe orientale, din Constantinopol,
Ierusalim, Antiohia şi Alexandria. Sprijinul Sfântului Voievod s-a revărsat din plin şi
asupra mănăstirii Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai, dar şi asupra Bisericii georgiene,
prin Sfântul Antim Ivireanul, georgian la origine.
O grijă deosebită a arătat românilor din Transilvania şi Bisericii lor. Aici a
ctitorit trei lăcaşuri de închinare, la Făgăraş, Ocna Sibiului şi Sâmbăta de Sus, şi a dăruit
numeroase ajutoare bisericii Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului. La îndemnul său, au
fost tipărite cărţi pentru credincioşii ortodocşi din Ardeal, iar după 1701, anul în care
mitropolitul Atanasie Anghel din Alba Iulia a acceptat „unirea” cu Biserica Romei, a
trimis scrisori de încurajare către românii din Şcheii Braşovului îndemnându-i pe aceştia
să rămână statornici în dreapta credinţă.
Dincolo de toate realizările sale remarcabile în plan politic, cultural, educaţional
şi social, Sfântul Constantin Brîncoveanu rămâne, prin moartea sa martirică, o minunată
pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţara sa şi pentru credinţa creştină. El este, aşa cum
arăta Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „un
simbol al dăruirii jertfelnice şi totale faţă de Dumnezeu şi de neamul românesc, un reper
viu al curajului mărturisirii credinţei în Hristos şi al demnităţii naţionale”.
Ajuns captiv la Constantinopol împreună cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu şi
Matei, şi cu sfetnicul Ianache Văcărescu, Constantin Brâncoveanu a fost supus unui
cumplit martiraj. La 15 august 1714, când creştinii sărbătoreau praznicul Adormirii
Maicii Domnului, domnitorul, împlinind 60 de ani, împreună cu fiii săi şi cu sfetnicul
Ianache au fost decapitaţi în faţa sultanului Ahmed al III-lea şi a unei numeroase
asistenţe de demnitari şi oficiali otomani şi europeni.
Anton Maria Del Chiaro, martor ocular la acest cumplit eveniment, în lucrarea sa
Revoluţiile Valahiei (Veneţia, 1718), a scris următoarele: „Când Brâncoveanu văzu că se
apropie gealatul cu sabia în mână, făcu o scurtă rugăciune şi se adresă fiilor săi cu
următoarele cuvinte: Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume.
Cel puţin, să salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru”.
La scurt timp după uciderea lui Constantin Brâncoveanu şi a celor dimpreună
pătimitori cu el, mitropolitul grec Calinic al Heracleeei a alcătuit chiar un „Canon al
domnului Valahiei Constantin Brâncoveanu”,
recunoscând în domnul Ţării Româneşti un sfânt
al Bisericii lui Hristos.
Pentru moartea sa martirică, pentru
pilda sa de dreaptă şi statornică credinţă
mărturisitoare în Hristos, Biserica Ortodoxă
Română l-a canonizat, adică l-a trecut în rândul
sfinţilor, pe Constantin Brâncoveanu, la 20 iunie
1992, el fiind prăznuit în fiecare an, în ziua de
16 august.
Odată cu înfiinţarea, în anul 2008, a
Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor şi instalarea
Preasfinţitului Părinte Sebastian ca episcop al
noii Eparhii, cu sediul în municipiul Slatina,
Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu a fost
ales „Ocrotitorul Episcopiei Slatinei şi Biserica ,,Sf. Gheorghe” din
Romanaţilor”. Decizia acestei alegeri s-a datorat Bucureşti, ctitoria domnului martir.
„în primul rând naşterii Sfântului în localitatea
Brâncoveni din judeţul Olt, unde a şi rectitorit mănăstirea care acum îi poartă numele,
dar şi vieţii sale virtuoase şi martiriului cu care şi-a încununat viaţa sa de bun voievod
creştin”.
Anul acesta, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre „Anul comemorativ al
Sfinţilor Martiri Brâncoveni”, ctitoria Sfântului Constantin Brâncoveanu de la
Brâncoveni a primit în dar de la Preafericitul Patriarh Daniel o icoană reprezentând pe
Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu, având încastrată o părticică din moaştele
Sfântului.
Ca semn al cinstirii Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu de către
credincioşii olteni şi romanaţeni, o părticică din moaştele Sfântului Constantin
Brâncoveanu se află şi în racla cu sfinte moaşte situată în noua Catedrală Episcopală din
Slatina.
BIBLIOGRAFIE
Anton Maria Del CHIARO, Revoluţiile Valahiei, Editura Basilica, Bucureşti, 2012.
***, Cronicari munteni, II, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1961.
***, Constantin Brâncoveanu, redactori coordonatori: Paul Cernovodeanu, Florin Constantiniu,
Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1989.
***, Constantin Basarab Brâncoveanu, coord. Ion Pătroi, Ed. Universitaria, Craiova, 2004.
***, Sfântul Constantin Brâncoveanu, Ocrotitorul Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor,
coordonatori: † Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Prof. univ. dr. Dinică Ciobotea, Pr. lect. dr. Ion
Rizea, vol. II-III, Ed. Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor, Slatina, 2014.
***, Constantin Brâncoveanu şi contribuţia lui la sporirea patrimoniului cultural, educaţional,
spiritual şi social-filantropic al Ţării Româneşti în contextul european al veacului al XVIII-lea, coord.: Pr.
prof. univ. dr. Ioan Moldoveanu, Pr. prof. univ. dr. Mihai Săsăujan, Ed. Basilica, Bucureşti, 2014.
IONESCU, Ştefan, PANAIT, Panait. I, Constantin Vodă Brâncoveanu, Viaţa, domnia, epoca, ed. a
II-a îngrijită de Pr. Mihai Ovidiu Căţoi, Ed. Basilica, Bucureşti, 2014.
IORGA, Nicolae, Constantin Brâncoveanu. Viaţa şi domnia lui, Bucureşti, 1914.
Idem, Valoarea politică a lui Constantin Brâncoveanu, Vălenii de Munte, 1914.
PĂCURARIU. Pr. Prof. dr. Mircea, Sfinţi daco-romani şi români, Ed. Trinitas, Iaşi, 1994.
Sub ocupaţie germană (VIII)

Pia Alimăneşteanu
La un secol de la declanşarea Primului Război Mondial, gândul ne duce către

momentele de restrişte prin care a trecut poporul român în timpul conflagraţiei
mondiale. Dintre acestea, un episod de grea încercare a fost reprezentat de regimul
ocupaţiei militare germane, impus asupra a două treimi din teritoriul României.
Tratativele secrete purtate cu Antanta în anii neutralităţii, de către guvernul
liberal condus de Ion I. C. (Ionel) Brătianu, s-au concretizat prin tratatul din 4/17
august 1916 – un adevărat certificat de naştere al României întregite – în care patru
mari puteri ale lumii (Franţa, Anglia, Rusia şi Italia) recunoşteau drepturile legitime
ale statului român asupra provinciilor româneşti din Austro-Ungaria. Intrarea
României în război, zece zile mai târziu, a fost întâmpinată cu entuziasm de către
românii transilvăneni, cu gândul la mult aşteptata eliberare. Din păcate, ofensiva
română victorioasă din Transilvania a fost umbrită rapid de înfrângerea de la
Turtucaia şi de atacurile austro-germane care au străpuns trecătorile Carpaţilor
Meridionali. Iminenţa ocupării Capitalei, de către trupele conduse de feldmareşalul
von Mackensen, a determinat autorităţile române, familia regală, armata şi o parte a
locuitorilor să se retragă în Moldova. Două treimi din teritoriul ţării au căzut sub
ocupaţia inamicului, suportând un regim de ocupaţie germană foarte sever.
Intrarea armatei lui Mackensen în Bucureşti, la 23 noiembrie 1916, a fost un
moment greu, emoţionant, perceput în modul cel mai profund de către societatea
românească. Asupra Capitalei au fost ridicate, încă de la început, pretenţii drastice
referitoare la aprovizionarea trupelor şi rechiziţionarea caselor, automobilelor,
alimentelor, etc. Aspecte relevante din perioada ocupaţiei germane au fost surprinse,
în Bucureşti, de către sora cea mai mică a lui Ionel Brătianu, Pia (căsătorită
Alimăneşteanu) în ale sale “Însemnări din timpul ocupaţiei germane”, volum publicat
în 1929. Pia Alimăneşteanu (1872-1962) a fost căsătorită cu Alexandru
Alimăneşteanu, membru al renumitei familii din satul oltean Alimăneşti (“Memoria
Oltului” nr.22/dec. 2013). Continuăm, în acest număr al revistei, redarea conţinutului
interesantului jurnal, dedicat, aşa cum apare scris pe pagina a doua, “Memoriei
mamei mele, Pia I. C. Brătianu şi fratelui meu Ion I. C. Brătianu”.
Florea Cristina
Şcoala Gimnazială Oporelu
7 Martie [1917]. Opt zile nu am mai avut ce nota, afară de hotărârea guvernământului
de a trimite pe Sabina şi Lia la mănăstirea Pasărea. Marta Bibescu, voind să plece în vizită
la Czernin, s’a retras la Buftea câtva timp, până îi vine permisul. Acolo primeşte vizitele
ofiţerilor germani prieteni şi se fotografiază cu ei. S’a amânat plecarea Sabinei şi a Liei din
pricina unei sinuzite a acesteia din urmă, care trebue tratată.
8 Martie. Revoluţia rusă, detronarea ţarului, sunt ştirile de azi. Gazeta spune că sunt
uneltirile englezilor. Nu ştim ce să credem, să ne bucurăm sau să ne întristăm. Va aduce
oare vre un folos răsboiului sau vre un rău? Când am eşit azi, după atâta vreme de
recluziune, pe stradă, am găsit mare schimbare. Abia mai vezi câte un automobil, câte o
birje. Prăvăliile, vitrinile goale. Oraşul pare pustiu. Alimentele se găsesc foarte greu. Nici
mălai, nici pâine nu poţi obţine cu carteluri. Fasolea, deşi 1,80-2 lei, nu se mai găseşte; de
carne, nici vorbă: se vinde 4,90-5 lei, cea de porc cu 9 lei; cartofii lipsesc. Ţăranilor, când
vin la târg cu câte ceva, li-se seqestrează marfa, de soldaţi în bande la periferie. Noi avem
noroc că ne trimite deseori lucruri dela ţară şi Emil Petrescu şi Paul Rădulescu, din
mult-puţin ce au şi ei.
9 Martie. Când eşiam, îmi spune servitoarea: “Mare revoluţie alături, în strada Mercur, la
Marghiloman”. Într’adevăr era multă lume, femei mai ales, pe strada Mercur, cerând pâine.
Printre ele mişunau soldaţii germani, şoptindu-le: “Cereţi pacea!” Fuseseră şi la Prefectură.
Marghiloman le-a vorbit, asigurându-le că li se va da pâine şi carne, că pacea nu atârnă nici
de ele, nici de el. S’au risipit, la urma urmelor, fără rezultat; totuşi, germanii cam speriaţi,
au acordat imediat cele nouă vagoane de făină cerute de primărie şi de care nu voiau să
audă vorbindu-se. Este într’adevăr mare mizerie. La noi a venit o doamnă de 70 de ani, de
bună condiţie socială, să ne ceară ajutor. Nu mâncase de o lună, decât aproape numai pâine
cu usturoi sau ceapă. De eri a început al doilea recensământ al populaţiei.
12 Martie. Pe Sabina o pornesc vineri singură. Medicii Fessler şi Elias au oprit să ia pe Lia
înainte de sfârşitul tratamentului. Sabina s’a luptat din răsputeri cu ofiţerul Moss, evreu din
Germania, însărcinat cu expedierea lor. Ceruse să poată avea pe bani – la Pasărea – câteva
alimente de primă necesitate ca: făină, fasole, petrol, etc. Nu a fost chip. “Pentru ce le
trebue petrol?” au spus. “Până la ora şeapte este zi şi pe urmă se pot culca”. A întrebat pe
Sabina dacă ştie pentru ce este internată. “Nu”. “Ca ostatec, pentru ca guvernul român să
dee drumul Germanilor din Moldova”. “Vă înşelaţi, a zis Sabina, dacă credeţi că prin
faptul închiderii a două femei din familia Brătianu, fratele meu va da drumul internaţilor,
luând astfel o măsură care poate fi în dauna mersului războiului”.
Lupu Costache a venit eri încântat cu ştirea sensaţională că soseşte împăratul Germaniei,
că ofensiva reîncepe pe frontul Siretului, că Germanii vor cuprinde Moldova. Însfârşit vor
trece Nistrul, vor sili Rusia să facă pace. Mama, făcându-i-se rău să-l asculte vorbind
astfel, s’a sculat şi a părăsit odaia fără a spune un cuvânt, lăsându-l cu Sabina şi Costache.
Stere a plecat în Germania cu o misiune. Ce misiune?
Despre revoluţia rusă abia mai vorbesc acum si caută să ne convingă că este împotriva
răsboiului, că noul guvern vrea pace imediat. Ne-au spus atâtea minciuni, încât nu mai
credem nici ceeace poate fi adevărat. Gazeta este scrisă parte de Români. Din ziua când
Karnabat, Pora, Slavici şi C-le au luat condeiul, am cu totul impresia că cetesc “Adevărul”.
Sunt regulat două articole cu insulte pentru regele Ferdinand, Tache Ionescu, Ionel.
14 Martie. Deşi doctorul Fessler scrisese Sabinii că mai au trei zile de lucru la clinică, nu-i
s’a acordat amânare. A primit ordin să plece Miercuri. De trei zile o urmează soldatul până
la dentist. Eri un căpitan a oprit trăsura în care se aflau D-na Elena Pherechyde cu D-na
Zăuceanu pe calea Victoriei, ordonându-le să se coboare. Dânsa şi-a arătat “Scheinul”.
“Bine, a spus ofiţerul, atunci cum nu este pentru două persoane, doamna care este cu D-ta
să se coboare”. Doamna Zăuceanu fiind bolnavă, s’a coborât D-na Pherechyde.
16 Martie. La orele nouă dimineaţa a sosit D-l Moss să ia pe Sabina cu autoul. Şi-a
schimbat programul faţă de insistenţele Sabinei. Voise s’o ducă cu trenul până la gara
Pasărea si apoi pe jos până la mânăstire. Legasem la florile ce-i se aduseseră de prietene o
panglică tricoloră, ca să văd ce va face neamţul. M’a pus s’o scot, uitându-se urât şi la flori
şi la mine. Mama, care vede internarea altfel decât noi, ca un mare pericol, este
nemângâiată. Nu vrea să se mai coboare jos, scrie şi plânge neîncetat.
21 Martie. Multe zile au trecut de când n’am mai scris. Dela plecarea Sabinei nu am
mai văzut pe nimeni şi nu am eşit decât dimineaţa la Lia
şi la Mariuţa din pricina mamei. Abia de eri s’a mai
potolit şi a consimţit să vadă pe câte cineva. Singura
distracţie mi-a fost “Gazeta” pe care o citesc, deşi cu
desgust, şi ştirile trimise de Lizeta Grueff. Revoluţia din
Rusia este gogoriţa cu care ne sperie, pacea separată cu
care ne demoralizează, telegrame peste telegrame,
contrazicându-se una pe alta. Un adevărat haos! O fi aşa?
Dacă într’adevăr Ţarina a fost o trădătoare şi Ţarul slab
voia să închee pacea, atunci revoluţia trebue primită cu
bucurie, deşi în clipe când Rusia ar fi trebuit să aibă
linişte şi să-şi înceapă ofensiva, nu erau de dorit
asemenea frământări.
22 Martie. Trece vremea încet. Mi-se par ani de zile de
când s’a retras armata şi totuşi au trecut abia patru luni.
Volumul memorialistic al Din zilele acestea de reculegere mă simt eşind alta de ce
Piei Alimăneşteanu. eram înainte de a le fi trăit. Perchiziţiile, rechiziţiile,
inchiziţiile, chiar internările îmi par nimicuri şi mă mustrez singură de importanţa ce le-am
dat şi de sângele rău ce mi-am făcut în zadar. De aci înainte facă ce vor voi, nu-mi mai
pasă. Luarea aminte mi-o păstrez numai pentru trecut şi pentru viitor.
28 Martie. Multe zile nu am scris. După plecarea Sabinei am intrat într’o viaţă de linişte
până când a avut Mariuţa o perchiziţie prin care i-s’au ridicat mobile, haine, saltele,
scaune, dulapuri, încărcând două camioane. Mare ajutor îi dă neîncetat Marcela Slătineanu
cu o abnegaţie admirabilă.
30 Martie. Doctorul Cantacuzino a cerut voe să vadă pe Sabina, după cum îi făgăduise
locotenentul Moss. I s’a răspuns negativ. Lia ne-a părăsit azi dimineaţă. Suntem acum
numai patru şi mă întrebam azi, când a pierit automobilul, încărcat cu flori şi cu jucăriile
copilului, care părea un înger printre ele, - dacă nu erau de invidiat Sabina şi Lia? Vor
putea eşi să se plimbe... Vor putea uita în mijlocul naturei uneori clipele grele prin care
trecem!
31 Martie. Intrând cumnatul proprietarului în casa din faţă spre a constata cât este de
devastată, s’a mirat văzând pe lângă garda germană şi una turcească. “Pentru ce, a întrebat
pe soldatul turc, două gărzi?” “ Pentru că, a răspuns el, aici şade şi un ofiţer de ai noştri şi
spre a împiedica garda germană să fure şi să nu se pună vina, cum se pune deobicei, pe ai
noştri. Şi a mai adăugat: “Dv. nu voiaţi să luaţi în gazdă ofiţeri turci de teamă să nu vă
prăpădească casele. Rău aţi făcut, căci nimeni nu pradă ca germanul”.
Şcoalelor, - până acum închise,- li s’a impus să se deschidă în săptămâna mare.
Membrii tribunalului au primit ameninţarea că dacă nu ţin şedinţa a doua zi de Paşti, vor fi
pedepsiţi cu 50.000 lei amendă. Stere a plecat în străinătate. A fost tovarăş de deportare cu
[...]. Se spune că s’a dus să-l convingă la o pace separată.
2 Aprilie. Aseară am primit prima scrisoare de la Pillat. Se plânge că de trei ori pe zi sunt
duşi, pe un noroi grozav, la comandatură. Altfel, au ce mânca. Pe Emil Petrescu l’au pornit
eri dimineaţa, în ziua Paştelui, spre o destinaţie necunoscută. Aseară la orele 10, abia mă
băgasem în pat, - au început să sune toate clopotele bisericilor, printre care se deosebia
limpede al Mitropoliei. Răsunetul lor în mijlocul nopţii era impresionant. Îmi amintea
vremurile când dedeau semnalul aeroplanelor şi al zepelinelor. Ce fericite şi depărtate
vremuri! Azi, de Paşti, cred că în nici o casă românească nu s’au ciocnit ouă! Este foarte
trist oraşul. La serviciul de la biserica Enii, la cari erau de faţă şi soldaţi germani, preotul
deşi era oprit de la Mitropolie, a pomenit familia regală rugând cerul să alunge cât mai
repede vrăjmaşul din ţară.
Alaltăeri am stat multă vreme de vorbă cu Ştefan Popescu. Isbânzile engleze la Arras
îl învioraseră. Am aflat azi că autorităţile române, fiind convocate de cele germane, li se
ceruse să scoată în ziua de Paşti la corvoadă bărbaţii civili de prin oras. Li s’a răspuns că
nu este cu putinţă aceasta şi că prin asemenea măsuri îşi vor depărta orice simpatii si vor fi
trataţi ca păgâni. Poliţia noastră, de rândul acesta mai energică, a isbutit, dar prizonierii în
schimb toată ziua au muncit, şi treceau ca niciodată cârduri-cârduri pe străzi, zdrenţăroşi,
deabia mişcându-se, urmaţi de patrulă cu puşca la umăr.
(va urma)
Fundaţia Regală Culturală „Principele Carol” şi satul model – DIOŞTI,
judeţul Romanaţi (III)
Profesor Pătru Jeana

Colegiul Naţional Ioniţă Asan, Caracal
Instaurarea regimului de autoritate, în februarie 1938, aducea cu sine şi

organizarea Serviciului Social, sub acelaşi neobosit Dimitrie Gusti. Prin legea Serviciului
Social, absolvenţii de facultate sau de licee industriale trebuiau să facă o lună de zile acest
serviciu, de educaţie socială a comunităţilor de la ţară. Studenţii mergeau prin casele
ţăranilor şi încercau să-i înveţe să trăiască, curat şi sănătos. În numărul trecut aminteam
că printre localităţile înscrise în activitatea echipelor regale, două au fost din istoricul
judeţ Romanaţi: Dobrun şi Dioşti. Dar, despre activitatea Echipelor Regale şi despre
Fundaţiile care le-au patronat am scris în numărul trecut al revistei. Intenţia noastră a fost
să descoperim, sub raport istoric, localitatea care avea să renască din propria-i cenuşă şi
Fundaţiile Regale, deoarece sub patronajul Fundaţiei Culturale Pricipele Carol avea să se
desfăşoare una dintre multele acţiuni de ridicare culturală, morală şi materială a satului
românesc.
În anul 1938, comuna Dioşti era socotită printre cele mai bogate comune, cu
locuitori înstăriţi, agricultori şi viticultori. În această comună, în 1919 s-a ridicat primul
monument, din Oltenia,
închinat eroilor căzuţi în
primul război mondial.
Localitatea se putea lăuda
cu cei mai mulţi
intelectuali, în raport cu
populaţia sa, avea două
biserici parohiale şi o
şcoală cu şase posturi1.
Potrivit profesorului emerit
Pătru Crăciun, în 1938 în
Dioşti locuiau 2.650 de
locuitori, iar moşia
comunei număra 10.000
Clădirea Primăriei din Dioşti, unul dintre cele şapte pogoane pământ (pământul
edificii publice construite în cadrul proiectului satul
fie a fost cumpărat de
model.
dioşteni, fie l-au dobândit,
2
prin împroprietărire, foştii luptători din Marele Război) . Studiul său avea ca subiect tipul
de locuinţă, dar a ajuns în localitate în apropierea Paştelui, după incendiu. Planurile caselor
pe care profesorul şi le fixase, pentru a fi studiate, erau ruină, doar zidurile înnegrite mai
păstrau amintirea a ceea ce ele fuseseră.
Despre starea materială a localnicilor, înainte de incendiu, vorbeşte inginerul
Mihai Bălăianu, în studiul monografic redactat pe parcursul mai multor ani de cercetare.
Astfel, în localitate existau, în perioada interbelică, aproximativ 285 de intelecuali, la o
populaţie de 1.800 de locuitori, în 335 de gospodării. La fiecare a patra gospodărie era un
învăţător, la fiecare a doua casă era un intelectual. Din cele 8.120 de pogoane, cât
stăpâneau dioştenii, dacă scădem cele 700 pogoane care aparţineau generalului Popescu,
cel mai bogat din comună, rămân 7.420 de pogoane, ceea ce înseamnă 22 de pogoane
pentru fiecare gospodărie, iar pentru fiecare locuitor câte 4 pogoane.
Evenimentul nefericit, abătut peste comună, s-a petrecut în ziua de 1 aprilie 1938,
când un copil, nesupravegheat, a făcut focul în grădină; un vânt care s-a iscat din senin – şi
care a bătut, neîncetat, timp de trei zile-,a ajutat focul să cuprindă toată ograda, apoi să se
extindă şi la gospodăriile vecine. În scurt timp, satul era în flăcări: scântei şi rotocoale de
fum acopereau drumurile,
casele, copacii. Populaţia,
îngrozită şi derutată,
încerca să salveze
animalele din grajduri şi
bunurile care încă nu
fuseseră cuprinse de foc.
Şi, cum spune vorba
populară: un necaz nu
vine niciodată singur!, în
localitate nu rămăseseră
decât copiii, femeile şi
bătrânii, bărbaţii fiind
duşi la muncile câmpului.
Mai mult, localitatea era Compania de Pompieri din Caracal, din 1936 militarizată.
lipsită de prezenţa unei ape,
prin apropiere. Deci, pentru stingerea incendiului, oficialităţile au apelat la ajutorul
pompierilor militari din oraşele învecinate. Au sosit, degrabă, pompierii oraşului Caracal,
cu două autopompe cisterne, apoi, pe rând, pompierii din Craiova şi Slatina. Pompierii au
depus o muncă supraomenească, ei trebuind să alimenteze autopompele, cu apă, la o
distanţă de 6 km. Au fost ajutaţi şi de soldaţii Regimentelor 19 şi 2 Călăraşi, veniţi din
Caracal cu ambulanţă şi ofiţerii lor . La faţa locului s-au mai deplasat Prefectul judeţului,
Florescu, Primul Procuror, Comandantul Legiunii de Jandarmi. Pe lângă oficialităţi, au
sărit în sprijinul
dioştenilor şi
locuitorii satelor
vecine,plus corpul
profesoral din
localitate. Datorită
spiritului de
sacrificiu de care au
dat dovadă
pompierii, militarii
şi civilii care s-au
bătut, efectiv, cu
Imagini ale dezastrului... (1) flăcările, s-a reuşit
salvarea mai multor
gospodării, a unor instituţii publice – şcoala, biserica. Pentru că focul a izbucnit ziua,
numărul accidentelor grave a fost mic: un plutonier jandarm, un caporal din Regimentul 2
Călăraşi şi doi locuitori din localitate au suferit uşoare lovituri sau arsuri.
Impactul incendiului asupra populaţiei civile din Dioşti şi din localităţile învecinate
Un asemenea dezastru a produs o mobilizare exemplară a populaţiei civile din
judeţul Romanaţi. Elevii dioşteni aflaţi în Caracal sau în alte oraşe, la studii, s-au îndreptat
în grabă spre localitatea natală. În amintirile sale, scrise cu mare măiestrie – doar a fost
urmaşul lui Ilie
Constantinescu atât ca rudă
de sânge, dar mai ales în
domeniul colecţionării de
obiecte –, Mihai N.
Bălăianu3, în monografia
închinată localităţii natale,
evocă tristul eveniment.
Astfel, pe data de 1 aprilie
1938 – ziua a căzut într-o
vineri -, elevii Liceului
Ioniţă Asan, din Caracal,
erau în Parcul Constantin
Poroineanu pentru a săpa
Imagini ale dezastrului...(2) gropile unde, a doua zi,
trebuiau să sădească pomi.
Activitatea se desfăşura
după amiază. După ce au terminat
sarcinile cetăţeneşti ce le reveneau, elevii
se pregăteau să plece acasă. Pe la ora 5
p.m., au văzut un fum negru care a
acoperit soarele şi s-a întins peste oraş.
Vântul, puternic, a dus fumul mai departe,
peste Caracal. Frica şi teama au pus
stăpânire nu numai peste elevii liceeni, dar
şi peste caracalenii care nu ştiau ce se
întâmplă.
Centrul oraşului era plin de
oameni; aceeaşi nelinişte era în zona
Cadrilaterului. Veştile, aduse de cei care
circulau pe ruta Craiova-Caracal,
îngrozeau şi mai mult pe caracaleni
(şoseaua nu trecea prin localitate, ci la 2
km distanţă!), îndeosebi pe cei care erau
din partea locului sau aveau rude în Dioşti.
Mulţi dioşteni, care se aflau în Caracal, au
Casa lui Ion C. I. Pătru, după dezastrul
ieşit la şoseaua Craiovei, pentru a ajunge
din 1938. Sursă: M. Bălăianu, Dioşti,
cât mai grabnic acasă. Pe elevul Mihai
pagini de istorie, pp. 360.
Bălăianu l-a luat maşina drumarilor; cu cât
se apropia de sat, flăcările se făceau tot mai mari, iar fumul îl îneca. A observat, la
marginea satului, butoiul cu benzină care alimenta cisternele. Spectacolul ce i se înfăţişa,
în faţa ochilor, era unul înfricoşător: ardeau cocenii şi paiele din curtea generalului
Popescu, focul depăşind vârful salcâmilor, şerpii fugeau din glugile de coceni. Mai mulţi
oameni şi o cisternă de pompieri ajutau la stingerea focului. Dintr-o altă casă – Zuţă a lui
Băidaş-, flăcările ieşeau pe ferestre, ca nişte balauri. Turla mare a casei se prăbuşise.
Tăciunii zburau, duşi de vânt, şi ajungeau pe hainele oamenilor. Prin aer treceau
şomoioage de paie aprinse şi coceni arşi, producând un şuierat ca de avion. Acasă la
familia Bălăianu era zarvă mare: oamenii, uzi pe haine, obosiţi de trudă, scoteau apă din
fântână şi încercau să stopeze focul, să nu înainteze spre casă. Dispăruseră, ca şi cum nu
fuseseră niciodată, coşarea cu cerdacul şi oborul oilor, în locul lor rămăsese o grămadă de
cenuşă. Părul din curte era retezat de foc; gardurile dispăruseră şi ele, deoarece ulucile
aprinse erau desprinse din gard şi aruncate în foc, iar cele neafectate erau culcate la
pământ, pentru a fi salvate. Salcâmii, unii atât de groşi că nu-i puteai cuprinde cu braţele,
dintre familiile Dudică Bălăianu şi
Mişu Stănescu erau retezaţi de la
2-4 metri de pământ. Venirea
nopţii îi speria şi mai rău pe
oameni: vântul sufla nebun, focul
nu era stins, iar ei obosiseră.
Păsările încercau să-şi găsească
refugiu pe sub lemnele neaprinse,
câinii urlau a pustiu. Oamenii
încărcau în căruţe ceea ce le mai
rămăsese din agoniseala de o viaţă,
legau caii, vacile de căruţe, puneau
păsările, porcii în căruţe şi le
Casă distrusă de incendiu duceau în câmp, cât mai departe de
sat; rămâneau să le păzească, peste
noapte, bătrânele. Sătenii au continuat războiul cu focul şi noaptea. Multe fântâni au secat;
s-a aruncat peste foc cu vinul şi oţetul din pivniţe. Dimineaţa, când focul s-a mai domolit,
în spatele caselor care mai rămăseseră în picioare erau munţi de cenuşă. Mulţi oameni
aveau faţa şi mâinile
pline de băşici. Unii se
ungeau cu unt.
Tabloul de a
doua zi, care s-a deschis
în faţa tânărului
Bălăianu, era unul
groaznic: casele lui Ion
Pătru şi Gheorghe Pătru
erau arse definitiv;
vedea peste tot animale
şi păsări arse. Tractorul
lui Haralambie Pătru O altă imagine a dezastrului produs de incendiu
arsese şi el, osiile erau îndoite, iar piesele topite. Primăria arsese aşa încât din ea nu mai
rămăsese decât casa de bani şi o sobă de teracotă. Marcu Iliescu pierduse maşina de treierat
şi moara. Casa, cu toate acareturile, Elenei Elinescu, mătuşa lui Mihai Bălăianu, arsese în
întregime.
În cursul vizitelor făcute în comuna Dioşti, am stat de vorbă cu câţiva localnici
care ne-au povestit întâmplările, de
acum mai bine de 70 de ani, la care
au fost martori sau le-au auzit de la
părinţii şi bunicii lor. Domnul Mihai
Iancu – nea Mişu, cum îl cunosc
localnicii – şi soţia sa, doamna
profesoară Dora (Teodora) Iancu, îşi
aduc aminte cu tristeţe de acel
incendiu. Timpul nu a putut şterge
imaginile, desprinse, parcă, din
Apocalipsă. Dioştiul era organizat
Regele Carol al II-lea în mijlocul pe trei linii4 paralele, E-V; focul a
sinistraţilor din Dioşti, ( Realitatea pornit de la linia a 3-a, spre miazăzi,
ilustrată, Anul XII, Nr. 608, p. 2). raportându-ne la casa familiei Iancu, de
la familia Marin Voiculescu; în curtea
casei, doi copii, fraţi, Lucreţia şi Marică,
au făcut focul în apropierea locului unde erau depozitate furajele pentru animale: paie,
coceni. Iscându-se vântul şi devenind din ce în ce mai puternic, focul a cuprins gospodăria,
extinzându-se până la casa generalului Popescu. Au ars, îndeosebi, dependinţele caselor –
grajduri, magazii, coteţe etc-, animalele şi părţi ale gospodăriilor unde erau depozitate
furajele. Acelaşi interlocutor afirmă că au fost mai puţine case afectate în întregime, focul
cuprinzând mai mult acea parte a gospodăriei expusă unui risc mai mare în situaţii de
calamităţi. După alte afirmaţii, orale5 sau documentare, în comună se mai locuia, încă, în
bordeie. Profesorul Pătru Crăciun vorbeşte despre cele trei tipuri de case întâlnite în Dioşti,
între acestea fiind amintite casele de cărămidă, mărimea acestora variind în funcţie de
puterea economică a fiecărui
gospodar, casele de paiantă,
aparţinând celor cu posibilităţi
materiale mai reduse şi
bordeiele (din surse orale
profesorul aflase că, pe la
1860, în comună erau numai
bordeie, cu trei excepţii de
case din cărămidă, construite
de meşterii sârbi, dar, între
timp, casele din cărămidă,
învelite cu tablă, şi cele din
paiantă înlocuiseră
bordeiele,acestea rămânând Profesorul Dimitrie Gusti, alături de studenţii din
puţine)6. Indiferent de tipul de Echipele Regale, în mijlocul dioştenilor.
casă avută, dioştenii au fost greu încercaţi de dezlănţuirea forţelor răului.
Despre necazul care s-a abătut peste dioşteni au auzit atât localnicii din satele
vecine, cât şi cele situate mai departe. Cei care erau născuţi sau aveau neamuri aici s-au
grăbit să ajungă şi să dea o mână de ajutor. Părinţii domnului Mihai Iancu erau învăţători
în Redea; pentru a fi mai aproape de locul de muncă, locuiau în casa socrilor. Cînd au
văzut norii de foc şi fum, au venit, într-un suflet, peste câmp, la Dioşti. Din alte localităţi,
oamenii s-au mobilizat şi, în zilele următoare, au răspuns fie autorităţilor care le-au
solicitat sprijin fizic şi material pentru sinistraţi, fie propriei conştiinţe. Prezentam, într-un
alt număr, cum Petrache C. Rusan din Vlădila s-a numărat printre primii care au donat
sinistraţilor din Dioşti, 50 de duble de grâu şi tot atâtea de porumb. Un alt caz umanitar îl
prezintă familia Stoicea din Stoeneşti care a furnizat cărămidă, făcută la propria-i fabrică,
pentru refacerea caselor distruse.
Au ars 28 de case, cu toate anexele; la 115 familii, au ars numai anexele. Pagubele
estimate de Fundaţia Culturală Principele Carol au fost de 11. 000.000 lei, echivalentul a
600 de pogoane.
Dintre casele arse, şi refăcute de Fundaţie, amintim:Văsâică Andrei, Marin Bogdan, Fănica
Niţişor, Neacşu Ştefan, Pătru Gheorghe, Niţu Anica (Albuleasa), Bogdan Zaharia
(demolat), Văsâică Gheorghe (demolat), Dumitru Petru (demolat), Miţa Iancu, Stan Pavel
(Dândală), Constantinescu Constantin (demolat), Dispensarul veterinar (făcută pentru Nina
Iliescu, a refuzat-o), Casa de copii (casă pentru directorul şcolii, iniţial), Poşta (casa
preotului, iniţial), Mielache Rusu, Vasilache Ştefănescu (demolat),iniţial pentru Ion Pătru
care a refuzat-o, Florea Gheorghe, Datcu Ion, Pantelie R. Matei, Ştefan Olteanu, Păuna
Anica Ghindeanu, Gligorie Boţoghină, Glinţă Iordache, Şerbănescu Dumitru, Stănică al
Bicăi, Iordan Petru, Bogdan Maria.
Adăugăm, acestora, casele refăcute de Fundaţie pe vechile locuri: Olteanu Ştefan
Hâţu, Băidaş Zuţu, Matei Ignat (Ristică al lui Ilie al Mandei), Antonie (Gheorghiţă Ghiţu,
Mariţa Popescu) şi Mielache Rusu.
Şi-au refăcut vechile case, pe aceleaşi amplsamente: Nina Iliescu, Ion Pătru,
Cristofor Ştefanin.
Pentru construirea
noului drum, au fost
demolate şi apoi
reconstruite, de către
Fundaţie, casele
următoarelor
persoane: Stancu D.
Ştefan (Fană Belşug),
Tinca lui Mălăieru
(Ioniţă Radu)7.
În incendiu a
fost cuprinsă şi
clădirea primăriei.
Arhiva a fost distrusă în Regele Carol al II-lea în mijlocul localnicilor din Dioşti – articol
mare parte, fiind salvate apărut în Realitatea ilustrată, Anul XII, Nr. 608, p. 2.
registrele de stare civilă,
registrele de contabilitate şi valorile pe anul în curs.
Impactul incendiului asupra oficialităţilor
Incendiul a fost tratat cu cea mai mare responsabilitate de către autorităţile locale
şi judeţene. Prefectul judeţului Romanaţi, colonelul Pavel Florescu (în timpul desfăşurării
proiectului s-au succedat, la şefia judeţului, trei prefecţi militari), solicita, în aceeaşi zi cu
incendiul, şefului garnizoanei din Caracal să trimită de urgenţă detaşamente de militari,
deoarece satul se află în flăcări şi nu sunt mijloace de pază pentru avutul locuitorilor.
Rugămintea era îndreptată
către comandamentul
Regimentului 2 Călăraşi,
căruia i se solicita trimiterea
unui detaşament călare8. În
regim Extra urgent,
prefectul anunţa
Bucureştiul, pe ministrul de
interne, despre evenimentul
nefast care se abătuse
asupra localităţii
romanaţene, 300 de case
arse şi despre măsurile
Regele Carol împărţind bani sătenilor
luate: au fost aduşi
dioşteni – 6 aprilie 1938, (A.N.F.)
pompierii din Caracal şi din
Craiova. Într-o nouă adresă, se solicita
ministrului deschiderea unei colecte, în interiorul judeţului, pentru ajutorarea celor
năpăstuiţi9. Pentru această acţiune umanitară, primarul trebuia să organizeze un comitet,
alcătuit din preot, învăţători şi jandarmi; comitetul avea obligaţia să deschidă liste de
subscripţie pentru colectarea benevolă de grâu, porumb şi bani. Termenul pentru predarea
listelor era 12 aprilie; stocurile de grâu şi porumb urmau să fie înmagazinate în sediul
primăriei. Avertismentul dat era de o subtilitate cum numai românul o înţelege: activitatea
şi autoritatea primarului, dar şi înţelegerea din partea populaţiei neafectate de incendiu,
erau cântărite în funcţie de banii stânşi şi de produsele colectate10. Ministerul Sănătăţii a
trimis, prin trăsura C.F.R., 200 de cămăşi cu manşetă, pentru sinistraţi (prefectul adresase o
solicitare în acest sens). Un
gest de o puternică emoţie au
oferit elevii Gimnaziului de
Tâmplărie Dumitru şi Elena
Mihaescu, din Amărăşti, care
au cerut Ministerului educaţiei
să aprobe ca elevii de la secţia
de tâmplărie, în vacanţa de
vară, să facă practică la
construcţiile ce se executau
sub supravegherea echipelor
„Fundaţiei Regale”11.
Ion şi Maria Antonescu, în mijlocul dioştenilor. Locuitorii comunei Slăveni
veneau în sprijinul sinistraţilor cu suma de 4.984 lei.
Alături de familiile îndurerate din Dioşti s-a aflat şi Suveranul ţării, Regele Carol al II-lea.
Pe data de 6 aprilie 1938, Carol al II-lea, însoţit de primul ministru, Armand Călinescu şi
de prefectul
judeţului, colonelul
Pavel Florescu, de
alte oficialităţi, s-a
deplasat în
localitatea mult
încercată. A stat de
vorbă cu sătenii, a
intrat în curţile celor
necăjiţi, le-a ascultat
păsurile şi a donat,
din caseta sa
Gheorghe Focşa
particulară, 250.000
1903-1995
de lei pentru a fi
distribuiţi sătenilor12
(fiecare sătean a primit câte 2.000 de lei). Carol
al II-lea a dorit să schimbe numele localităţii în
„Carol”, dar a fost înduplecat de unul dintre
Unul dintre planurile după care au veteranii satului care i-a căzut la picioare,
fost construite multe dintre casele rugându-l să lase numele vechi al satului aşa
din Dioşti. cum îl moşteniseră din generaţie în generaţie.
Şi Regele l-a ascultat, ba mai mult, a promis
reclădirea satului de către Echipele studenţeşti ale Fundaţiei Regale şi de către tinerii
premilitari. Prin adresa din 3 mai 1938, prefectul judeţului era anunţat că, la hotărârea M.S.
Regele, lucrările pentru transformarea comunei Dioşti în sat model căzând în sarcina
Fundaţiei Culturale Regale Principele Carol,s-a delegat în acest scop o echipă compusă
din domnii: Gheorghe Focşa, Şt. Iacobescu, Fl. Florescu, D-tru Imbrescu, I. Ionescu-
Obârşie, Fl. Bucă, Aurel Boia, Dr. Ionescu, Dr. Muţiu A., Ing. Petre Stănculescu, Ing.
Ciulei Stelian, Dode Posmantir. Echipa a fost pusă sub conducerea lui Gheorghe Focşa,
Inspectorul Fundaţiei, delegat cu organizarea şi îndrumarea generală a tuturor
lucrărilor13. Pentru refacerea localităţii au fost trimise Băncii Naţionale, filiala Caracal, de
către Ministerul Finanţelor, 8.000.000 lei. Această sumă era trimisă prin Prefectura
judeţului, în tranşe de până la 1.500.000 lei. Din această sumă urmau să fie plătiţi şi
echipierii din Echipele studenţeşti, diurna lor fiind între 2.000 şi 3.000 lei.
Localitatea a mai fost vizitată de mareşalul Ion Antonescu, împreună cu soţia sa,
Maria. Cu acest prilej, mareşalul şi-a exprimat, deschis, nemulţumirea faţă de unii localnici
care erau delăsători şi nu făceau nimic pentru păstrarea investiţiilor derulate prin
intermediul Fundaţiei Regale.
Satul model Dioşti
Satul model a fost ideea Regelui Carol al II-lea. Sunt păreri potrivit cărora venirea
Suveranului în Dioşti nu a
fost întâmplătoare. În zonă existau familii influente, care aveau uşa deschisă la Rege,
numai aşa se explică efortul depus pentru refacerea acestei localităţi şi transformarea ei
într-un sat model. Însărcinat cu aceste lucrări a fost Gheorghe Focşa, Inspector în cadrul
Fundaţiei Regale. Dimitrie Gusti l-a însărcinat cu realizarea unui raport, la faţa locului, pe
baza căruia trebuiau să înceapă lucrările de refacere. Raportul număra 20 de pagini. Cei opt
arhitecţi de la Fundaţie au început să
lucreze schiţele de case, case făcute de
Focşa, deşi, de meserie, nu era arhitect. S-a
făcut legătura, de la şosea, cu o alee nouă
spre centrul satului vechi, alee care avea 2
km. De la şoseaua Caracal-Craiova, se
trecea printr-o rezervaţie de pomi altoiţi;
apoi, se intra în satul nou unde 60 de
sinistraţi, pe dreapta şi pe stânga, primiseră
case noi: pe stânga sunt curţi care au o
suprafaţă de 30 ari şi o deschidere de 40 m
la stradă; pe dreapta, curţile au 33 de ari,
dar aceeaşi deschidere de 40 m.
Apoi, se ajungea în Centrul civic unde s-au
construit următoarele edificii publice:
Primăria, Dispensarul uman, Jandarmeria,
Şcoala, sediul de plasă, Biserica şi Centrul
cultural.
Cei care au avut proprietăţi în
Un alt plan de casă; arhitect
această zonă au fost expropriaţi, plătindu-li-
Nicolae Popescu se bani. Acest lucru a trezit şi nemulţumiri.
Peste ani, într-un interviu acordat de cel care a
coordonat lucrările şantierului din Dioşti, Gheorghe Focşa, lui Zoltan Rostas, primul
recunoştea greutăţile realizării unui asemenea proiect, dar şi pe cele puse de prefectul
Florescu. Îşi amintea de un localnic, Iordan, care, nemulţumit că este expropriat, se
plânsese prefectului şi, mai mult, plănuise să-l asasineze pe Focşa; a fost reţinut de la
această faptă de soţia sa. Povestea acestui ţăran este fascinantă: provenea din rândul
ţăranilor săraci, dar se
căsătorise cu o fată
dintr-o familie de
moşneni. Familia fetei
nu-l acceptase, aşa că
Iordan s-a pus pe
muncă şi a reuşit, în
douăzeci de ani, să
cumpere trei hectare de
pământ. Proiectul
satului model îi punea
Macheta şcolii din Dioşti, copiază în pericol munca de o
forma unui avion al timpului. viaţă, deoarece se afla în partea de sat care
intra în planurile de expropriere şi construire a satului model, aşa că s-a gândit la o soluţie
radicală. În timpul războiului, familia Focşa s-a refugiat în Dioşti, fiind găzduită
tocmai de familia lui Iordan, acesta i-a mărturisit lui Gheorghe Focşa suferinţa care îl
măcinase şi până unde
ajunsese cu gândul, cu ani
în urmă (familia Iordan a
fost una dintre cele 60 de
familii puse în posesia unei
case construite de echipele
studenţeşti). Au existat şi
alte probleme: printre
sinistraţi s-a numărat şi
fruntaşul C.I. Pătru care era
proprietarul a 300 de
pogoane şi a două case de
locuit: una, în faţa bisericii
din Dioşti, distrusă de
incendiu şi una în
Drăghiceni, unde, de Casă cu patru camere, primită de Păun Elena.
altminteri, locuia. În
schimbul locului unde se aflase casa din Dioşti, distrusă, şi care intra în planurile de
sistematizare ale Fundaţiei – pe amplasamentul casei distruse voia să construiască piaţa
satului-, C.I. Pătru a cerut despăgubire 1.000.000 lei; mai târziu, a revenit asupra deciziei,
refuzând să mai cedeze terenul. Situaţia era prezentată de Gheorghe Focşa lui Dimitrie
Gusti şi dintr-un alt motiv: familia Pătru ameninţa cu reclamaţie la Rege.
Terenul expropriat pentru construirea celor 60 de case avea o suprafaţă de 19,0189
ha, pentru această suprafaţă s-a plătit 1. 140.134 lei (60.000 de lei pentru un ha)
locuitorilor expropriaţi14. Gheorghe Focşa a mai întâmpinat şi alte greutăţi pe parcursul
coordonării şantierului de la Dioşti: la uzina electrică mecanicul punea paie pe motor ca
să-l încălzească, să-l pornească, la un autocamion, şoferul a înlocuit un bulon de la motor
cu o pană de lemn. Ce eforturi colosale trebuiau făcute!(Gheorghe Focşa, fragment din
interviul acordat lui Zoltan Rostas, Strada Latină, nr. 8)
Tocurile de uşi şi ferestre, gergevelele au fost
confecţionate de către elevii de la Gimnaziul Industrial din
Caracal. Astfel, conducerea gimnaziului a primit, pentru
lucru, 35 m3 , manopera ridicându-se la 69.455 lei15.
Lucrările de pe şantierul din Dioşti au durat până în
anul 1939, când au fost întrerupte din cauza izbucnirii
războiului. Dar, iată care erau rezultatele acestui experiment:
un centru modern în care se înălţau cele şapte edificii publice,
case construite de-a lungul drumului care leagă centrul satului
de şoseaua Caracal-Craiova, case cu o puternică influenţă
populară, cu trei, patru şi şase camere, cu pivniţă, curte
Fântâna dintre două prevăzută cu grădină de zarzavat, livadă, grădină de flori,
gospodării între două curţi fiind construită o fântână. Satul model a fost
prevăzut cu Uzină electrică şi canalizare, mai tărziu a fost introdusă şi lumina electrică.
Casele au fost proiectate cu parchet pe jos. Probabil că s-ar fi adăugat şi alte investiţii, dacă
membrii Fundaţiei Regale nu ar fi fost concentraţi, dacă, după 1945, istoria ne-ar fi oferit o
altă variantă decât cea a regimului comunist.
În loc de concluzii:
Constantin Marinescu16: îţi
dau un exemplu pe care l-am
constatat personal, de m-a îndurerat,
eu am plâns atunci. Domnule, a ars
în întregime satul Dioşti din
Romanaţi. Carol al II-lea, în
generozitatea lui – bine, la ideea lui
Gusti -, a făcut un sat modern: aicea
biserica, vizavi şcoala, dispensarul,
aicea cutare, centrul satului care era
ceva extraordinar. Pe
urmă...Locuinţele cu parchet pe jos,
domnule! Ne-am dus la două luni
după aia. Scoseseră parchetul, că
aluneca puiul de oaie! Aluneca Strada care face legătura între centrul
mielul pe parchet, domnule! localităţii şi şoseaua Caracal-Craiova: de
Închipuieşte-ţi! Deşi, dragă, deşi o parte şi de alta sunt casele construite
alături, domnule Rostas, aveau coteţ, în cadrul proiectului.
aveau grajd, cu lumină electrică,
domnule, cu sistem de curăţare a murdăriei şi cu...şi el ţinea mielul pe parchet şi a scos
parchetul pentru că aluneca mielul şi-şi rupea piciorul. Nu se poate, domnule! Nu se
poate! Vezi: a fost un gest forţat. Trebuia o educaţie acolo!
Note:
1
Mihai Bălăianu, Dioşti, pagini de istorie, Editura A.P.P., Bucureşti, 1998, pp.
341.
2
Pătru Crăciun, Locuinţele din satul de moşneni: Dioşti-Romanaţi, din lucrările
Seminarului de Monografie Sociologică de sub conducerea lui H.H. Stahl, în Revista
Sociologie Românească, Anul III, Nr. 4-6, aprilie-iunie, 1938, Institutul Social Român-
Secţia Sociologică, Fundaţia Culturală „Principele Carol”, Bucureşti, pp. 216.
3
Mihai Bălăianu s-a născut la Dioşti, la 23 martie 1923 şi a decedat ..... Clasele
primare le-a urmat în comuna natală, după care a absolvit Liceul Teoretic Ioniţă Asan, din
Caracal. Şcoala de ofiţeri de artilerie a făcut-o la Piteşti, iar Facultatea de Mecanică, la
Bucureşti, obţinând diploma de inginer. Marea pasiune a vieţii sale a fost, însă istoria,
moştenind-o de la marea personalitate a Romanaţiului, născută tot în Dioşti, Ilie
Constantinescu, cu care s-a înrudit. Începând din 1938, când era elev în clasa a IV-a de
liceu, a început să colecţioneze documente istorice, monede romane şi medievale, opaiţe,
cărămizi romane, ceramică dacică şi romanică, arme etc. În anii maturităţii intelectuale,
cercetătorul şi colecţionarul Mihai Bălăianu a redactat monumentala monografie a
localităţii pe care a iubit-o nespus de mult: Dioşti, pagini de istorie. Lucrarea numără 18
volume şi are o bază documentară de 17.500 de documente originale. Se află în întregime,
în manuscris, la Bibliotecile Academiei Române, Arhivelor Statului, Bibliotecii Naţionale
din Bucureşti, Muzeului Olteniei din Craiova, Şcolii Generale şi Primăriei din Dioşti.
4
Popular, uliţei i se mai spunea şi linie.
5
Văsuică Iancu, locuitor din Dioşti, afirmat că bunicul său, împreună cu familia -
6 persoane-, până în 1938, trăia într-un bordei.
6
Pătru Crăciun, op. cit., pp. 218-219.
7
Mihai Bălăianu, op. cit., pp. 348-349.
8
Direcţia Judeţeană a Arhivelor Statului, Olt (D.J.A.N.), fond Prefectura judeţului
Romanaţi, ds. 28/1938, pp. 1
9
Ibidem, pp. 5.
10
Ibidem, pp. 6.
11
Ibidem, pp. 45.
12
Realitatea Ilustrată, Nr. 586, lunile aprilie-iunie, 1938, pp. 2.
13
D.J.A.N., fond Prefectura judeţului Romanaţi, ds. 28/1938, pp. 28.
14
Printre cei expropriaţi: Dumitru Ionescu, Mihai Stancu, Ştefan Radu, Ion A.
Văsuică, Elena Gh. Păunescu, Ilie D. Mihai, Gheorghe Pătru.
15
D.J.A.N., fond Prefectura judeţului Romanaţi, ds. 38/1938, pp. 11.
16
Constantin Marinescu (1914-2002), licenţiat în teologie şi litere, comandant de
echipă la Fundaţia Culturală Regală, inspector la aceeaşi Fundaţie. A obţinut titlul de
doctor în sociologie, cu tema Organizarea satului, sub conducerea profesorului Dimitri
Gusti. După desfiinţarea Fundaţiei, devine profesor la Liceul Mihai Viteazul din Bucureşti.
Interviul a fost dat lui Zoltan Rostas şi se găseşte în volumul Strada Latină, nr. 8, editura
Curtea Veche, Bucureşti, 2009.
Calendarul MEMORIEI OLTULUI- Decembrie

-10 dec. 1505, prima atestare documentară a localităţii Şuici – Scorniceşti.
-7 dec. 1612, m. Preda Buzescu după o boală de 4 ani. Înmormântat la m-rea Caluiu.
-25 dec. 1744, Dumitraşcu Pleşoianu închină M-rii Bistriţa biserica sa din Pleşoiu- R-ţi.
-13 dec. 1833, n. la Slatina P.S.Aurelian, economist, ministru, fost preşedinte al Academiei
Române.
-15 dec. 1842, m. Iancu Jianu haiducul. Înmormântat la Caracal.
-7 dec. 1857, deputatul ţăran C. Tanase din Izvoare Olt (Memoria Oltului 16/2013) ţine o
cuvântare memorabilă în Divanul Ad Hoc al Ţării Româneşti luând partea ţăranilor clăcaşi.
-20 dec. 1869, n. la Orlea gazetarul şi folcloristul Nicolae Păsculescu (m. 1942, Bucureşti).
-13 dec. 1870, n. Gh. Popescu-Bragadiru, profesor de muzică la Liceul ,,Radu Greceanu”
din Slatina.
-6 dec. 1871, apare revista ,,Dreptul” . Va fi condusă o vreme de C-tin Dissescu.
-dec. 1872, ia fiinţă primul serviciu poştal rural din judeţul Romanaţi.
-2 dec. 1876, ia fiintă la Slatina Regimentul 3 Olt.
-1 dec. 1878, m. Raducanu Simonide, ctitor al bisericii Brebeni (Memoria Oltului
nr.7/sept. 2012).
-12/25 dec.1883, n. Traian Biju (fost dir. al gimnaziului Radu Greceanu) la Caransebeş.
-25 dec.1883, n. la Zănoaga g-ral Pion Georgescu (Memoria Oltului 8/oct. 2012).
-17 dec. 1884, n. C. Şaban Făgeţel, publicist , dir. editurii Ramuri, în Făgeţel , jud. Olt.
-13 dec. 1886 se dă în folosinţă linia ferată Piatra Olt-Drăgăşani (34,1 Km), lucrare
executata de inginerul Mihai Râmniceanu.
-ante 22 dec. 1887, apare la Caracal ,,Romanaţii”, organ P.N.L. condus de I. Brabeţianu.
-15 dec. 1892, n. la Caracal profesorul C. D. Eftimescu.
-5 dec. 1896, apare ziarul ,,Ţărăncuţa” la Găvăneşti Romanaţi, scos de pr. I. Pretorian.
-30 dec. 1904. n. la Caracal istoricul Vasile Maciu.
-5 dec. 1905, C. Şaban Făgeţel înfiinţează revista ,,Ramuri” la Craiova.
-20 dec. 1907, apare la Caracal ,,Romanaţul Conservator”.
-18 dec. 1908 (1909 ?) , n. la Corabia actriţa Paula Iliescu (Pola Illery, m. în S.U.A. oct.
1994).
-23 dec. 1911, n. medicul Şerban Milcoveanu.
-17 dec. 1912, m. Spiru Haret (Memoria Oltului 10/2012) , om al şcolii, întemeietorul
multor şcoli rurale inclusiv în Olt şi Romanaţi.
-11 dec. 1913, m. I. Kalinderu, administrator al Domeniilor Coroanei, fost proprietar al
moşiei Greci Olt.
-13 dec. 1913, la sala Martinescu din Slatina s-a jucat piesa ,,O scrisoare pierdută” .
-14 dec. 1914, apare la Caracal ziarul ,,Romanaţul” (total 20 numere).
-9 dec. 1915, apare la Caracal ziarul ,,Ardealul” susţinând candidatura lui O. Goga la
Colegiul I Romanaţi (Memoria Oltului nr.3/mai 2012).
-dec. 1915 , apare la Caracal ,,Patriotul”, organ conservator susţinând candidatura lui
Radu Ivănescu .
-20 dec. 1916, m. la Iaşi Gh. Nicolaescu, învăţător la Caracal şi revizor şcolar al judetului
Romanaţi.
-26 dec. 1916 , n. poetul Ion Ţolescu la Izvoarele (m. 1988, Franţa).
-dec. 1917. m. de tifos la Iaşi în refugiu D-tru Şuculescu, fost deputat de Romanaţi.
-2 dec. 1918, apare la Slatina până la 15 oct. 1922 ,,Democraţia Oltului” (Memoria Oltului
6/2012).
-28 dec.1919, apare la Caracal ,,Voinţa Romanaţului”.
-25 dec. 1920 , apare la Caracal publicaţia ,,Comerţul Romanaţean” (Memoria Oltului
4/2012).
-15 dec. 1924, apare la Balş ,,Ordinea”, organ al Partidului Naţionalist al Poporului.
-8 dec. 1926, n. la Redea actorul Gh. Pătru.
-12 dec. 1926, Şt. Oprescu scoate la Caracal ziarul ,,Romanaţiul” ce apare cu întreruperi
până în 1945.
-1 dec. 1927, n. la Caracal compozitorul Radu Şerban.
-9-16 dec.1932, se fac săpături la biserica ,,Sf. Gheorghe Nou” din Bucureşti care confirmă
că aici se găseşte mormântul domnitorului Constantin Brâncoveanu.
-5 dec. 1933 apare la Caracal ,,Stindardul”, organul P. N. Agrar din Romanaţi.
-13 dec. 1934, m. Demetru D. Stoenescu, jurist, n. la Slatina în 1881.
-30 dec. 1934, n. la Valea Mare lingvistul Ion Ionică.
-1 dec. 1936, apare la Caracal ,,Domnul de rouă”, revista Liceului Ioniţă Asan (Memoria
Oltului 6/2012).
-12 dec. 1936 ia fiinţă ,,Societatea Scriitorilor Olteni” din care făceau parte şi Mircea
Damian (Memoria Oltului 2, 4/2012, 12, 13, 14/2013) şi C. Şaban Făgeţel.
-15 dec. 1936, n. la Drăgănesti Olt Traian Zorzoliu, artist plastic şi om de cultură.
-dec.1937, m. Anton Ionescu Andreas (n. Slatina 1881), scriitor , avocat, directorul ziarului
,,Progresul”, deputat în 1924.
-11 dec. 1937, N. Titulescu candidează la alegeri în Olt din partea P.N.Ţ. Câştigând,
renunţă la mandatul de deputat în favoarea liderului local D. Căpăţineanu.
-25 dec. 1937, n. la Slatina poetul şi gazetarul Aurel Gagiu.
-4 dec. 1939, n. istoricul Paul Barbu în com. Prapor-Romanaţi.
-12 dec. 1939, Nifon Criveanu (n. Slătioara Romanaţi) devine mitropolit al Olteniei
(Memoria Oltului 1,7/2012; 13, 18/2013).
-27 dec. 1941, n. la Seaca- Olt poetul Grigore Albu- Gral.
-5 dec. 1943, la Pleşoiu Romanaţi se inaugurează troiţa eroilor (Memoria Oltului 2/2012).
-11 dec. 1944 n. la Zănoaga publicistul Gabriel Eliescu.
-22 dec. 1944 n. la Slatina poetul Dan Mutaşcu.
-25 dec.1944, col. Al. Petrescu scoate revista ,,Gând Tineresc”.
- dec. 1944, Mircea Damian (n. Izvoru R-ţi) scoate volumul ,,Rogojina” cuprinzând o
descriere a vieţii de detenţie .
-12 dec. 1945, n. istoricul şi muzeograful Otilia Gheorghe la Amărăştii de Sus.
-5 dec. 1947, m. C. Şaban Făgeţel.
-21 dec. 1947, scriitorul Eugen Barbu debutează publicând tablete în ,,Fapta”, ziar condus
de Mircea Damian.
-2 dec. 1950, m. Dinu Lipatti. A copilarit la Slatina , mama sa fiind din familia
Racoviceanu.
-2 dec. 1953, m. în detenţie g-ral Radu Băldescu (n. 1888 la Mihăieşti- Olt).
-5 dec. 1955, s-a înfiintat la Caracal Casa de cultură ,,Radu Şerban”.
-dec. 1957, m. la Jilava în arest g-ral Ion Mihăescu (n. 1891 Amărăştii de Jos).
-12 dec. 1983, m. actorul Amza Pellea.
-5 dec. 1984, m. Ştefan Voitec, fost lider P.S.D. apoi P.C.R. (n. Corabia 19 iun. 1900).
-7 dec. 1987, m. poeta Ioana Bantaş (n. la Slatina în 1937).
-25 dec. 1989, este executat în urma unui simulacru de proces Nicolae Ceauşescu (n. la
Scorniceşti Olt la 26 ian. 1918).
-12 dec. 1991 m. medicul Oreste Alexiu născut la Caracal.
-dec. 1993, Biblioteca Judeţeană de la Slatina se muta în noul sediu.
-17 dec. 1994, m. Georgeta Rădulescu-Dulgheru, editor şi traducător (n. 1924 la
Bălăneşti).
-25 dec. 2003, m. la Slatina N. Popescu Optaşi, isoric, fost elev al lui N. Iorga.
-4 dec. 2009, m. Marin Mincu, scriitor, critic literar, directorul revistei ,,Paradigma” (n.26
aug. 1944 la Slatina)
SĂRBĂTOAREA CRĂCIUNULUI ÎN PRESA VREMII
Muzeograf Nica Marcela- Muzeul Romanaţiului, Caracal

Luna decembrie are un farmec aparte, deoarece acum sunt o mulţime de sărbători.
Ea mai este cunoscută în calendarul popular sub denumirile de INDREA, ANDREA sau
UNDREA, amintind de sărbătoarea ce precede această zi, SFÂNTUL ANDREI (Păsărin 2006,
p. 307). UNDREA are mari sărbători : Moş NICOLAE, Moş Ajun, Moş Crăciun şi Noaptea
Anului Nou. Dintre toate o semnificaţie deosebită o are Sărbătoarea Crăciunului . După cum
bine se ştie , în ajunul Crăciunului încep sărbătorile de iarnă . Acum începe bucuria
regăsirii acelui fond ancestral de frumuseţe , bunătatate, dărnicie , toate acestea reunindu-
se sub magia acestei sărbători de neuitat. Sărbătorile de iarnă ţin până la Sfântul Ion.
Ajunul Crăciunului este o zi de bucurie şi de aşteptare. Se aşteaptă împodobitul bradului
de Crăciun, simbol al vieţii care renaşte. De asemenea, este aşteptat preotul cu Crăciunul,
să cureţe casa de rele. Datinile şi obiceurile predomină în luna decembrie , şi au ca apogeu
noaptea de Anul Nou ( Păsărin 2006, p. 325)
Specific judeţului Romanaţi este umblatul copiilor cu „bolindeţu” (colinda), cu
steaua etc. (Ricman 1928, p. 38)
În fiecare casă, fie de om bogat sau sărac se află un brad frumos împodobit în
special de copiii, care aşteaptă cu nerăbdare sosirea moşului. Bradul se împodobeşte în
Ajunul Crăciunului cu frumoase ornamente specifice acestei sărbători, iar copiii îşi fac
ghetele în aşteptarea darurilor .
Casele oamenilor sunt luminate cu
zeci de lumini care strălucesc spre
bucuria trecătorilor. Bunicile
pregătesc cozonaci şi bucate alese
pentru masa de Crăciun.
Această sărbătoare aşteptată
atât de cei mici cât şi de cei mari
dintotdeauna are aşa cum am mai
spus un farmec aparte ilustrat şi de
presa vremii din care redăm mai jos o
poveste de Crăciun scrisă cu un
parfum anume în ziarul „Azi” apărut în
24 dec.1939. Acest ziar face parte din
colecţiile Muzeului Romanaţiului,
Ziarul ,,Azi” (1939-1940) condus de Zaharia
colecţie donată de profesorul Ilie
Stancu, la care a colaborat şi scriitorul
Constantinescu. Textul se redă în
romanaţean Mircea Damian. grafia originală.
,,Cu brad iluminat şi cetini verzi... Cu Povestea aceasta- care este totuşi
fulguşori de vată care-i împodobesc adevărată- nu vă va putea spune nimic
crăcile încărcate de daruri.... din ceea ce imaginaţia ar putea broda în
Cu pantofiori micuţi de îngeri, ce legătură cu sărbătoarea naşterii
aşteaptă după sobă îndeplinirea Domnului. Nu va fi vorba de nici un pom
miracolului.Cu zurgălăi de sănii ce-şi ; de nici un bătrân Moş Crăciun , cu
împletesc clinchetele argintii,cu glasul barba albă , nasul roş şi obrajii plesnind
de aramă veche al clopotelor... de sănătate; de nici un dangăt de
Nu. talancă sau zvon de clopoţei , şi nici
chiar de pruncul omului născut în staulul Goanţă în nici un caz. El ar fi fericit să
din Betlehem. afle unde îşi va putea odihni oasele şi
Mă ertaţi dacă vă voiu povesti numai de aşterne capul în noaptea aceasta atât de
Goanţă şi poate de o întâmplare sfântă cât şi înfricoşătoare.
minunată. În cafenea nu mai poate sta. Drojdia
Goanţă? cafelei, comandate încă de la cinci după
Da, Goanţă care stând rezemat de soba amiază, s-a sleit demult , în fundul ceştii.
rece a cafenelei pustii îşi strânge Trebuie să fie şi târziu. Prin panorama
înfrigurat spatele în pardesiul ferestrei nu mai trece nimeni. N-are ceas,
pirpiriu,gândindu-se că va trebui s-o dar simte privirea lui domnu Iani
pornească la drum. cafegiul, cum îi sfredeleşte ceafa.
E în noaptea de Ajun. Prin dreptul Desigur că va închide. Are să plece
ferestrei mari cât o vitrină , trec umbre atunci, în iadul de afară.
grăbite : un domn cu braţele şi Brrrr!...
buzunarele pline de pachete . O doamnă Închide ochii. Sub negura pleoapelor
cu o cutie pătrată – ce naiba poate fi obosite, un uriaş semn de întrebare îşi
înăuntru- şi un pacheţel atârnat de ridică cocoaşa în urma celor şapte litere:
degetul înmănuşat. O ,,femeie,, cu un coş Încotro?
doldora de cumpărături, din care, o Ce fericit ar fi să poată răspunde:
jumătate de duzină de lumânărele, Cum încotro? Ce vorbă e asta? Acasă!
galbene, de spaimă să nu cadă în drum Unde să mă duc pe un timp ca ăsta?
se strâng unele în altele. Un calic, grăbit Rosteşte în gând de nenumărate ori:
de zăpada ce-i plezneşte în ochi şi Acasă! Acasă! Acasă!
întărâtat de mirosul de cozonac dospit ce Dar cuvântul – repetat până la abuz-
iese pofticios din toate casele prin toate nu-l mai poate urni din loc.
crăpăturile. Şi totuşi , va trebui în cele din urmă să se
A început să viscolească aprig. Crivăţul dezlipească de teracota stearpă a sobei,
se-nfige dârz în pieptul trecătorului, îl ia ca de pe trupul unei iubite moarte.
la palme, îl zgâlţăe şi învârteşte în loc, Încotro?
ca să gonească apoi mai departe De o săptămână nu mai are culcuş,
fluerând a pagubă. fiindcă de o lună n-a lucrat şi n-a
Trombe uriaşe se ridică ameninţătoare câştigat un ban. Un reumatism articular
în sus şi bat cu pumni de ghiaţă în uşi. i-a încleştat încheetura mânii drepte
Un şuerat lung, sinistru de geamandură făcându-l neputincios ,,meseriei,,. Bine
în beznă. Înfioară inima şi încreţeşte că nu-i însurat. Ferice că n-are copii. Ar
carnea haimanelelor . Sub biciuiala fi crăpat acum de foame alături de el.Ce
vântului siberian, troenele călătoresc, s-ar fi făcut? Destulă grijă trebue să
schimbându-şi mereu înfăţişarea şi aibă pentru stomacul şi oasele lui. Să nu
poziţia. Fulguiala de sus cade cu torente, scoată un gologan o lună întreagă?
parcă un demon din câmpiile îndoliate Treizeci de zile încheiate? Cine? Goanţă
ale cerului ar sfâşia cu ghiarele şi dinţii, Elegantul care-şi schimba zilnic
munţi de perini. Viforul a atins culmea. costumele ca foile din călindar. Goanţă
O fi vre-un întârziat în noapte?Un rătăcit Galantul care făcea cinste la o cârciumă
printre nămeţi? Cine poate să ştie? întreagă . Goanţă Barosanul care-şi
aprindea ţigara cu hârtia de o mie , deci la fugă pe uliţele pustii urmărit de
făcută sul. avangarda inamică.
Merita să-şi tragă o palmă. Iar dacă n-o ..................................................................
făcu a fost fiindcă , întâiu, mai avea ..................................................................
timp... apoi… -Nene ...îhî,îhî...nene...nenicule...
-Închidem! Cineva se ţinea după el chemându-l şi
Glasului răguşit al lui Iani , îi urmă văicărindu-se. Vru să –ntoarcă capul, să
zuruitul de darabană a oblonului. vadă cine îl strigă dar se răsgândi .
Puse tăcut ultima piesă de cinci lei pe Încetini pasul, ca cel din urmă să se
marginea farfuriei şi păşi încet spre uşă. poată apropia.
Înainte de a o deschide , mai aruncă o -Nene... mă nene, mă... îhî, îhî...
privire – de condamnat pornit spre nenicule... stai nenicule... stai nenicule...
eşafod- îmbrăţişând tejgheaua auleu... îhî...
patronului, mesele şubrede cu dantelă de Glasul miorlăit îl ajunse. Se simţi apucat
jeg pe ele, scaunele cioante, raftul cu de colţul pardesiului. Nu se–ncumetă
ceşti albe, piramide pitice de zahăr şi să-şi întoarcă obrazul către cel care
felioare de lămâi, soba nesimţitoare , mergea acum la pas cu el şi nici gura
ascultând atent, o secundă , urletul s-o deschidă ca să-l întrebe cine e şi ce
străzii înjughiate . Îşi încovoiă spinarea vrea. Săgeţile de foc ale Crivăţului care-i
şi trase de clanţă. Făcu un pas. Dar un înţepau urechile, n-aveau darul să-l facă
pumn uriaş îl izbi în piept, îmbrâncindu-l a mai da odată ochii cu „inamicul”.
înapoi. O răbufneală polară pătrunse în Merseră aşa, vreme de zece minute.
cafenea. O foaie de ziar fâlfâi greoi din Goanţă, şi alături, vocea plângăreaţă
aripi şi ateriză pe duşumea. Flacăra care acum se potolise, icnind doar la
lămpii cu gaz, avu o scurtă sincopă. câte o bruftuială mai aspră a viscolului
-Uşaaa! -răcni domnul Iani. şi smiorcăind din din nas, când acesta
Mai încearcă odată, timid, să strângă trecea. N-au parcur ,o sută de metri. Un
iarna în braţe. Nu reuşi decât a treia gang întunecos îşi căsca gura ştirbă în
oară cu ajutorul cafegiului care-l faţa lor, înghiţind lacom ploaia de
împinse din spate. Se –nfipse voiniceşte zdrenţe albe ce strălucea, în bătaia
în prag şi îşi făcu curaj. iluzoriu caldă a unui felinar de peste
Afară era războiu. Cu urgia deslănţuită drum. Intrară amândoi. Îşi încleştară
a firii . Afară , forţe nebune, nestăpânite, dinţii, oprind evadarea sufletului. Inima
atacau cumplit şi făr de milă. Afară, se sleită de puteri, ghiontea coastele nemai
măcelăreau golani nevinovaţi. găsindu-şi loc. O moleşală fierbinte li se
O avalanşe de pumni îl lovi în cap. lăsă în picioare. Milioane de furnici îi
Cineva îi suflă cu putere în ceafă, încât ciuguleau de tălpile degerate.
era să-l răstoarne. Un curent de aer Dar tot mai erau la adăpost decât în
încercă să-l ia pe sus , în timp ce din drum. S-au trântit jos , ca doi saci
colţul străzii , o mitralieră perfid , îl svârliţi de pe umăr. Încet, încet s-au
împroşca necontenit cu salve de boabe liniştit. Ciolanele rebegite prinseră să se
reci... odihnească, în timp ce din fundul
Duşmanul era crunt şi nu făcea gangului prin mirosul proaspăt de
prizonieri. Ar fi fost o bravură inutilă să umezelă, un iz vag de bucătărie, se
stai în loc încercând să-i rezişti. O luă
strecura discret. Goanţă respiră din - Şi te-a lăsat ea să pleci pe o astfel de
adânc. vreme?
Abea acum îşi îndreptă privirea către -Ţţţ. Nu m-a lăsat.
fiinţa de lângă el. O mogâldeaţă neagră, -Ai fugit atunci, fără să te vadă?
ca o pată de cerneală pe un fond -Păi, nu era acasă, că s-a dus la o
cenuşiu, sta nemişcată alăturea. cucoană să frământe cozonaci.
-Cine eşti tu, mă?- întrebă Goanţă încet. -Dar tac-tu pe unde umblă?
-Nică, nene. -Tăticu?
-Ce nene bă şi care Nică? Nu te cunosc. -Da!
-...... -Nu ştiu.
-De ce taci? -Cum nu ştii?
-.... -Îhî, îhî...
- Îhî...îhî... -Acu ce te-a mai apucat?
-Iar începi? -Mi-e frig nenicule...
-Îhî...îhî.... -Ţi-e frig tare?
-Mă ţică, că băiat cred c-oi fi ! Eu -Daa.
te-ntreb de ce plângi broscoiule? Cine -Vino lângă mine. Mai aproape. Aici.Ţi
te-a omorât? s-au făcut mâinile sloi. Intră sub
-Mi-e fri-gggg ne-ni-culeee... pardesiu şi bagă-ţi labele în sân la mine.
-Dacă ţi-e frig de ce n-ai stat acasă? Strânge-ţi goantele. Aşa, puştiule! Ce? O
- Am fost cu colinda ... să ne sperie pe noi o flecuşteaţă de
-Aha! geruială? Suntem gogeami-te bărbaţi.
-Şi mmm-ammmm rătăcitttt.... Ţi-e mai cald acum?
- Ai strâns bare-mi ceva? - Da, nenicule.
-Nu-mai câţi-va covrigi ... că Vasilică -Aşa, mă...
n-a vrut... îhî... să mă ia cu el ...eu… Viforul se mai potolise. O linişte, o
-Aşa ţi-a făcut Vasilică? amorţeală ca după o criză de nervi, îi
-...am plecat singur şi ...îhî, îhî... destinse molcolm furia. Rar, câte un
-Te-ai rătăcit. Unde stai? Ştii? suspin al străzii, se târa pentru o clipă ,
-Ştiu , nenicule. tremurător, până la ei.
-Ia spune-mi şi mie . Aţipiseră aproape, când prin peretele
-La ţaţa Leana, cu chirie. gros de cărămidă, ca din străfundul unei
-În ce stradă? peşteri , răzbătură deodată notele
-Lângă nea Timuş. duioase şi solemne ale unui cor de
-Care nen-tu Timuş? Crăciun:
-Ăl de i-a făcut o sanie lui Costel. I-a pus O! Ce ves-te mi-nu-na-aată
şi tălpici de fier... Are să-mi facă şi mie Din Bet-le-e-hem ni s-a-ra-a –tă
una , când m-oi face mare, de oi merge Goanţă strânse mai aproape de piept
la şcoală... copilul ce-şi lipise capul de sânul lui. Mii
-Aşa? de gânduri i se zbăteau în cap. Dar el nu
-.... le lua în seamă, lăsându-le să se
-Şi cu cine stai tu la ţaţa Leana mă Nică? amestece, să se învălmăşească, să
-Cu mămica. se–ncaere şi să se descurce singure...
-Numai cu măta? Aşa făcea totdeauna , când corpul
-Aha!
vlăguit de oboseală şi nesomn, amorţea, pe şeaua vântului se topeşte alene pe
liberând gândul hoinar. nasul colindătorului degerat şi rătăcit.
Cu el se petrecea un lucru ciudat. În timp Paşi grăbiţi scârţăe în apropiere. Goanţă
ce creerul –nerespectând ora de odihnă tae cu silueta-i deşirată conul de lumină.
a trupului –lucra febril, făurind sute de Se uită bănuitor împrejur apoi intră în
planuri, care n-aveau alt scop decât gang. Caută desaga lui Nică. A găsit-o.
satisfacerea imediată a spinării rebegite Bagă o mână în buzunarul pantalonului.
cu un palton călduros , fericirea burţii cu O muzicuţă cu clopoţei , un trenuleţ
o ciorbă caldă şi protejarea degetelor minuscul şi un automobil de pompieri cu
printr-o pereche de mănuşi de lână , scară, dispar repede în săculeţ.
restul trupului se ocupa de altceva, cu Apoi apucă zdravăn pe cel adormit şi cu
totul nefolositor... Adică dormea, se o sforţare îl saltă în sus.Porneşte iarăşi
plimba, fuma, citea şi discuta. Ori chiar la drum.Gangul rămâne pustiu.
se certa. Trotuarul este alunecos şi povara e grea.
La fel, în momentul acela Goanţă, Dar Goanţă nu se sperie. Merge înainte.
neinteresându-l munca materiei cenuşii, A trecut de colţ. Mai departe.
nu găsi ceva mai bun de făcut decât- cu Braţele i-au amorţit. Un junghiu în
urechea lipită de zid- să asculte coastă îi tae respiraţia. Piciorul îi
fermecat, sunetele înăbuşite ale slăbeşte din ce în ce, iar palmele, sub
radiou-lui. muşcătura haină a gerului, de mult nu le
Puştiul adormise deabinelea. O mai simte.
ghiorăitură în stomac îl făcuse pe Înainte!
Goanţă să tresară. Întinse mâna înainte Cerul s-a înseninat. Carul mare,
şi începu să pipăe cu buricele degetelor. alunecat pe bolta sticloasă, a încremenit
Dete de trăistuliţa colindătorului.... Vârî cu oiştea-n sus. O stea micuţă tremură de
mâna înăuntru, şi scoase un covrigel frig. E atât de departe.... O alta
uscat. Muşcă din el cu lăcomie. Dar pământeană şi prea timpurie , trece
înghiţitura i se păru amară. Mai rupse însoţită de o ceată de irozi, pe trotuarul
un colţ. Un nod în gât începu să-l sâcâe. de vis-a- vis.
Mestecă îndârjit. Nu mergea. Scuipă Goanţă nu o să mai poată merge mult.
scârbit. Rămase câtva timp nemişcat, Îşi muşcă buzele, strânge disperat
apoi izbucni: fălcile, dar nu-şi desface braţele. Câţiva
-Ptiu! Fir-ar a dracului de viaţă. În ce paşi încă. Casa asta trebue să fie. Nu-i
hal ai ajuns, Goanţă? Să furi de la aici? Ah, colţul celalt. Muşchii braţelor
copilul care ţi-a adormit în braţe? îi tremură ameninţând să cedeze. Ciudat
Se ridică binişor în sus ca să nu-şi cum se lungesc uliţele iarna, chiar cele
trezească tovarăşul de ,,pat”. Privi mai cunoscute. Încă niţeluş . În sfârşit. A
fărâma de om ce respira liniştit cu ajuns. Uff!
pumnii strânşi sub bărbie. Biroul comisariatului de serviciu este
Când şi-a scos zdreanţa de pe el şi l-a cufundat în întuneric. În săliţa pardosită
învelit? cu ciment, un bec cu urme de hieroglife
A plecat. rămase de la muştele verii dispărute,
A trecut o oră, două, trei? lasă sgârcit să se strecoare , o lumină
Radio-ul a tăcut. Felinarul clipeşte cinic turbure şi murdară, care proectează
din ochi.Un fulg de zăpadă descălecat de mască de mumie în cosciug de sticlă, pe
chipul sergentului- planton, adormit în - ...se ţinea aşa plângând ,după
propia-i orchestră de sforăituri... mine...
- Do’n sergent... - Hei, bată-te să te bată . De când
- Hrrr sfârrrr... te caut eu, şmechere. Un an întreg am tot
- Do’n sergent... alergat să pun lăbuţa pe dumneata...
- Hrrr sfârrrr.... - ....adormise apoi în gang şi...
- Don... - Te cunosc eu bine de la circa
- Ha? douăzeci. Eşti Goanţă...
Plantonul a sărit în picioare cu ochii - .... l-am învelit cu scârba de
holbaţi în arătarea din faţa lui. pardesiu...
- Ce vrei,mă? Pe cine cauţi? - .... zis Elegantul....
- Am adus un copil degerat do’n - .... dar ce să-i ţie cald?...l-am luat în
sergent. braţe să-l aduc aci.... să-l aduc aci....
- Şi ce-i cu el? - .... zis Barosanul .
- L-am adus la circumscripţie. - .... că are şi el suflet.... măcar că-i
Gardistul întinde mânile în sus, cască cât un pumnuleţ....
odată puternic cu troznituri de fălci şi - .... zis....
răspunde plictisit. Ochii comisarului svârleau fulgere.
- Păi, ce? Noi suntem azil de copii? Proprietarul celor zece porecle oftă din
- E rătăcit... adânc.
-.... - Ei da eu sunt domn’ comisar.
Uşa biroului se deschide brusc. Un buton Goanţă . Recunosc tot. Furtul dela
se răsuceşte nervos în perete şi becul de Banca Agricolă , jaful dela societatea
o sută de lumini aruncă văpaia de soare Electra, cel dela fabrica de cuie, furtul
în sală. gropului de la Poşta Centrală şi
- Ce-i cu ăsta,sergent? spargerea pe care încă n-o ştiţi, de
- A adus un copil, s’trăiţi do’n comisar. astăseară , dela magazinul cu jucării
- Pentru? ”La paradisul copiilor”, din strada
- Zice că-i rătăcit? Mare. Am să v-o spun pe îndelete mâne,
- Un’ l-ai găsit, mă? la interogator . Dar luaţi-mi ţâncul din
- Pe drum, domnule comisar. Era gata braţe că nu mai pot. Şi aveţi grije de el.
să moară doborât de ger, ca un câne. Zău, domn’ comisar...
- Şi l-ai adus aici? - Sergent! Ia copilul şi du-l în
- Da, domnule comisar, să trăiţi. Poate camera de serviciu, pe canapea, lângă
l-oţi băga în vreo odae cu sobă. E sobă . Aruncă şi o pătură peste el.
păcat... Că-i micuţ, şi .... Dimineaţa să cercetăm al cui e şi unde
Comisarul fixează atent pe pe cel care-i stă. Iar dumneata, stimabile domn
vorbeşte... Goanţă, zii o sută de „zisu-ri” , să-mi
- Ia vin mai aproape, prietene-face el pofteşti la „salon”. Mişcă!
bănuitor. - Încet, umblă încet te rog, domn’
- Deabia mergea, sărăcuţul ... mă sergent. Să nu-l deştepţi.... Uite şi
striga : nenicule, auleo nenicule ...copil desăguţa. E a lui.
de. Şi...
- Ridică capul sus! ..................................................................
..................................................................
În „salon” e frig, iar patul de lemn e Bună dimineaţa la Moş, la Moş Ajun
tare. Te poţi însă încălzi , dacă te faci Ne daţi ori nu neee daţi
ghem şi-ţi vâri nasul în sân. Ne daţi, ne daaaţi
Lui Goanţă nu-i e frig. Din contră, îi Un clopot de tramvaiu pune punct nopţii
e prea cald.... anunţând ridicarea cortinei peste întâia
Prin ferestruica cu gratii, urmăreşte zi de Crăciun.
atent, opintelile ursei mari, căreia nu-i Goanţă Elegantul , zis Galantonul, zis
dă nimeni o mână de ajutor. Barosanul, s-a întors cu faţa înspre
De undeva de departe, glasuri perete.”
întârziate de copii dau ultimele bineţe lui ( Ziarul Azi-24 dec.1939)
Moş Ajun:
Spiritul Crăciunului de altădată ne învăluie cu aura sa de candoare. Această sărbătoare a

oamenilor de pretutindeni este o sărbătoare a generozităţii sufleteşti care ne oferă din ce
în ce mai multă bunătate atât nouă a celor care oferim, cât şi celor care primesc.
Acum , devenim adevăraţi creştini, fiind mai aproape de miracolul naşterii Domnului, care
ne reuneşte pe noi oamenii în spiritul credinţei şi al binecuvântării.
Aş dori din toată inima ca acest spirit al Crăciunului să fie prezent tot timpul în sufletele şi
gândurile noastre.
Bibliografie:
1.Păsărin 2006 - Gabriela Rusu-Păsărin- ,,Calendar popular românesc”, editura Scrisul Românesc,
Craiova, 2006, p.307;
2. ibidem, p.325;
3. Ricman 1928- Ştefan Ricman- ,,Contribuţiuni la Monografia judeţului Romanaţi”,editura
Ramuri, Craiova, 1928, p.38;
4. Ziarul ,,Azi”- 24 dec.1939.
Pentru biblioteca dumneavoastră…
Sfântul Constantin Brâncoveanu, Ocrotitorul Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor

Romanaţilor.
ilor
Lucrarea “Sfântul Constantin Brâncoveanu, Ocrotitorul Episcopiei Slatinei şi
Romanaţilor” – redată în trei volume, intitulate sugestiv: I. Izvoare, în două părţi (243 +
130 p.), II. Domnia (908 p.) şi III. Moştenirea culturală şi spirituală (606 p.) – reprezintă
omagiul Episcopiei la ceas
aniversar pentru Patronul
Spiritual al instituţiei,
considerând că aceasta va
constitui un reper în
documentarea istoriografică
ulterioară. Coordonatorii acestei
lucrări sunt Preasfinţitul Părinte
Sebastian, Episcopul Slatinei şi
Romanaţilor, Prof. Univ. Dr. Dinică Ciobotea şi Pr. Lect. Dr. Ion Rizea, ea apărând la
editura Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor. Lansată la Slatina, în preajma sărbătorii
închinate Sfinţilor Martiri Brâncoveni, într-un cadru festiv prilejuit de împlinirea a 300 de
ani de la adormirea lor martirică, lucrarea a fost apreciată de către întreaga suflare adunată
la Casa de Cultură a Sindicatelor pentru consistenţa şi importanţa materialelor redate. Ea
reuneşte 85 de studii de la 77 autori, între care: academicienii Dan Berindei, Paul
Cernovodeanu, Nicolae Edroiu, Dinu C. Giurescu, C. Bălăceanu-Stolnici, Ştefan
Ştefănescu, Răzvan Theodorescu, profesorii universitari Radu Ştefan Vergatti, Constantin
Rezachevici, Ion Toderaşcu, Adina Berciu-Drăghicescu, Cătălina Velculescu ş.a., precum
şi cercetători ştiinţifici, înalţi ierarhi ai Bisericii, preoţi profesori, arhitecţi sau muzeografi.
Revista “Episcopia Slatinei şi Romanaţilor”, nr. XI. Ultimul număr
al revistei eparhiale intitulată “Episcopia Slatinei şi Romanaţilor”,
este dedicat în întregime realizărilor şi acţiunilor desfăşurate în
anul 2013. Revista cuprinde, în cele 418 pagini, pe lângă capitolele
obişnuite şi capitole legate de Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi
Constantin şi Elena, prăznuirea Ocrotitorului Episcopiei la
Mănăstirea Brâncoveni şi la Scorniceşti, date privind organizarea
Episcopiei pe protopopiate şi rapoartele de activitate pe anul 2013.
Totodată, în capitolul Din viaţa Eparhiei sunt evidenţiate lucrările
care au prilejuit deschiderea Catedralei Episcopale din Slatina,
aducerea unui fragment din lemnul Sfintei Cruci la Mănăstirea
Clocociov şi desfăşurarea în marile oraşe ale judeţului a marşului de promovare al
dreptului la viaţă al copiilor nenăscuţi.
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda- Popas aniversar-60, ed. Cuget

Românesc, 2014, 364 p. La împlinirea a 60 de ani de viaţă şi de
rodnică activitate, părintele Al. Stănciulescu-Bârda ne dăruieşte
acest volum scris cu dragoste şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu, de
părinţi, de dascălii care i-au modelat caracterul. Volumul este
povestea unui copil de ţară care a trăit o viaţă modestă dar care a
învăţat de la părinţi credinţa, să preţuiască portul popular ,
folclorul şi cărţile. Pagini
emoţionante dedicate foştilor
profesori şi colegi de la Seminarul
Teologic din Craiova (1968-1973).
O listă greu de egalat de articole,
studii , cărţi publicate , iniţiative culturale care fac din
părintele Al. Stănciulescu-Bârda un model de om şi teolog.
Elena Sîrghie- ,,În spatele zidurilor. Poveşti şi povestiri
slătinene”, Ed. Hoffman, 2014, 424 p. Apărut în excelente
condiţii grafice cu sprijinul Asociaţiei ,,Ecologia bunului
simţ” şi al Primăriei Slatina, volumul reţine mărturiile
proprietarilor unor case cu valoare istorică din Slatina de
altădată completate cu imagini, decupaje din presa locală şi documente de arhivă. Banca
Naţională, Băile Comunale, Biblioteca Andreian, şcoli, case în care s-a făcut istorie (casa
Deleanu, casa Fântâneanu, casa Memish), cafenele, restaurante şi hoteluri, firme, tipografi,
farmacişti, generali, profesori, mici negustori şi meseriaşi sunt aduse în actualitate ca ,,o
punte care leagă vremurile duse de cele viitoare” dintr-un oraş ,,mustind de amintiri”. Iată
cum după ,,Poveştile Caracalului” de Dumitru Botar (volum apărut în 2012 tot cu sprijinul
Asociaţiei Ecologia Bunului Simţ” şi la aceeaşi editură Hoffman) avem acum varianta sa
slătineană. Vă invităm să le ascultaţi povestea!
Oltart, An III, nr.4 (9)/ octombrie-Decembrie 2014, revista

Asociaţiei Culturale OltArt, susţinută de Primăria Slatina, 92 p.
Colaborează: C. Voinescu, Aurelia Grosu (,,Personalitatea lui
Ion Popescu-Negreni”), Silviu Gorjan, Virgil Dumitrescu,
Adrian Michiduţă, Maria Ionică, Florin Popescu (mărturii
despre trecutul localităţii Tufeni), Aurel Tinca (despre
personalitatea profesorului slătinean George Botez şi despre
descoperirea mormântului voievodului Constantin
Brâncoveanu de la Biserica ,,Sf. Gheorghe Nou”), ş.a.. Sunt
recenzate volumele: ,,Cartea regăsirii” de Aurelian Titu
Dumitrescu, ,,Spaţiu interactiv pentru Nucleu” de Galina
Furdui, ,,Mai mult ca trecutul” de C. Voinescu, ,,Tărâmul
sufletelor repetente” de George Vaiman. Dumitru Botar descrie
o întâmplare din 1934 când scriitorul Petre Bellu şi-a lansat la
Caracal volumul ,,Apărarea are cuvântul”. Pagini emoţionante despre poetul, criticul şi
istoricul literar Marin Mincu (născut la Slatina, de la a cărui moarte s-au împlinit 5 ani)
semnate de C. Voinescu, Dorin Popescu, Dan Eugen Dumitrescu.
Vitralii romanaţene, An. VII, nr. 3-4 (24-25)/2014, revistă

trimestrială editată de Asociaţia Fiii şi prietenii
Caracalului, 100 p. Colaborează: Bogdan Murgescu, col.
Nicolae Popescu (,,Ziua naţională a României, istorie şi
semnificaţii”), D.Botar (,,Case vechi din Caracal”), Jeana
Pătru (,,Principele Mihai Constantin Brâncoveanu şi ferma
model de la Brâncoveni”), Ion D. Tîlvănoiu (,,Din
corespondenţa inedită a dramaturgului H.G.Lecca”), Paul
Aretzu, Diana Zăuleanu Gheorghiu (,,Caracalul în anii
primului război mondial”), col. Aurelian Brănescu, col.
Dumitru Matei, Ion Zăuleanu (,,Muzeul Romanaţiului-
65”), Claudia Maria Cocoşilă, Despina Chirimbu, ing. Ion
Marin (,,Cartofilie caracaleană”), Ileana Grigore, Puiu
Stoiculescu, Petre Marinescu (despre moartea omului de
cultură caracalean Mişu Slătculescu). Sunt prezentate
volumele: ,,Portugalia în cuvinte şi culori” de Victor şi
Victoria Chirimbu, ,,Risipiri împreunate” de Gheorghe Bănică, ,,Diogene prin creste şi prin
poieni” de Puiu Stoiculescu.
Două documente necunoscute din fondul Mănăstirii Brâncoveni
Ion D. Tîlvănoiu
În anul omagial al Sfinţilor Martiri Brâncoveni am avut curiozitatea de a cerceta o

parte din documentele Mănăstirii Brâncoveni din fostul judeţ Romanaţi aflate la Arhivele
Naţionale din Bucureşti. Este vorba despre mănăstirea ctitorită de strămoşii boierilor
Brâncoveni- Craioveştii.
Nicolae Iorga aminteşte drept primă atestare a mănăstirii Brâncoveni un document
din 1508 iar un act de danie din 1583 vine să confirme existenţa lăcaşului reconstruit de
lemn de către Calea, străbunica lui Matei Basarab. Matei reface biserica între 1634-1640
drept mulţumire pentru vindecarea sa cu apa izvorului tămăduitor de aici care încă mai
curge. Nepotul său, Preda Brâncoveanu construieşte chiliile şi turnul clopotniţă , beciurile
boltite, casele şi zidurile de incintă , dând ansamblului aspect de fortăreaţă. Mănăstirea
devine necropolă a familiei Brâncoveanu prin înhumarea aici la 1674 a lui Barbu
Brâncoveanu, fratele viitorului domn martir. Preda şi Papa- bunicul şi tatăl voievodului
martir de la 1714- vor fi reînhumaţi aici la 1688 prin mutarea osemintelor de la Bucureşti
şi Târgovişte de către doamna Stanca, mama lui Constantin Brâncoveanu. După o lungă
văduvie, şi osemintele ei vor ajuge la Brâncoveni spre a se alătura soţului, socrului şi fiului
său.
Ajuns domn al Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu va acorda întreaga sa
atenţie Mănăstirii de la Brâncoveni începând rezidirea din temelii a acesteia, în amintirea
celor dragi ai săi care odihneau aici. Piatra de temelie va fi pusă de către fiii mai mari ai
domnului, Constantin şi Ştefan iar lucrările au durat din 1700 până în 1709, noul
aşezământ primind hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”.
Brâncoveanu, după terminarea lucrărilor de la Mănăstirea Hurezi, a dorit ca
mormântul său să fie acolo dar tragicul său sfârşit urmat de ocuparea Olteniei de către
austrieci au avut drept consecinţă reînhumarea rămăşiţelor sale pământeşti la biserica
,,Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti, ctitoria sa, prin grija îndureratei sale soţii, doamna
Maria Brâncoveanu.
După moartea domnitorului, curţile domneşti de la Brâncoveni au fost arse în urma
războaielor pe la 1717, în vreme ce între zidurile mănăstirii şi-au căutat adăpost trupele
austriece. Cutremurele de la 1802 dar mai ales cel din 1837 au provocat mari stricăciuni
aşezământului.
După secularizarea averilor mănăstireşti, rămasă fără mijloace, mănăstirea va avea
tot mai puţini vieţuitori, numărul acestora ajungând în 1872 la 4. La 1876 se stinge aici
ultimul stareţ al mănăstirii, Radu Şapcă din Celei, membru al Guvernului Provizoriu în
timpul revoluţiei de la 1848.
Stinsă complet la sfârşitul secolului al XIX-lea, viaţa de obşte se va relua la
Brâncoveni- pentru scurtă vreme- abia în 1952. Va fi o vreme azil de bătrâni apoi complet
părăsit pentru ca din 1983 aşezământul să reînvie ca mănăstire de maici.
La Arhivele Naţionale Centrale din Bucureşti în fondul de documente al Mănăstirii
Brâncoveni din fostul judeţ Romanaţi se păstrează pe lângă acte de proprietate, hotărnicii
ale moşiilor mănăstirii, procese, instrucţiuni primite de la Sfânta Episcopie, danii,
împuterniciri, reclamaţii, corespondenţă, etc. şi un dosar din 1838 conţinând informaţii
despre ,,abonarea la gazetă pe
următorul an” (Fond Mănăstirea
Brâncoveni , Dosar 16/1838).
Între documentele cuprinse în
acest dosar, alături de scrisori
de la Grigore Brătăşanu se
găsesc şi două scrisori adresate
de Ion Heliade Rădulescu,
întemeietorul primului ziar în
limba română, egumenului
…şi prinul ziar româ-
mănăstirii Brâncoveni din Ion Heliade-Rădulescu… nesc întemeiat de el.
judeţul Romanaţi.
Scrisorile sunt trimise din redacţia ,,Curierului Românesc”, primul ziar în limba
română cu apariţie îndelungată şi de mare importanţă în trezirea conştiinţei naţionale,
motiv pentru care- după cum scrie Heliade- unele numere vor fi interzise de autorităţi.
Ziarul a apărut la Bucureşti, săptămânal sau bisăptămânal în mai multe serii: 8 aprilie
1829- 16 dec. 1934; 3 febr. 1836- 8 nov. 1839; 1 ian. 1840- 1 aug. 1841; 8 dec. 1841- 19
apr. 1848; 29 nov.- 17 dec. 1859. Ambele scrisori sunt din perioada a II-a de apariţie a
ziarului şi sunt semnate ,,I. Eliad”. Elev al
lui Gheorghe Lazăr, ctitorul învăţământului în limba română din Ţara Românească, Ion
Heliade Rădulescu va fi continuatorul operei dascălului de la Avrig la şcoala Românească
de la ,,Sfântul Sava”. Elevii lui Lazăr răspândiţi prin toate colţurile patriei au dus cu ei
lumina învăţăturii şi flacăra patriotismului. Este şi cazul dascălului Gheorghe Ardeleanu (
întemeietorul învăţământului în limba română la Şcoala Ionaşcu din Slatina şi tatăl
economistului ajuns mai apoi ministru şi preşedinte
al Academiei Române- Petre S. Aurelian), ori al
profesorului Iancu Ionaşcu, comisar de propagandă
la Slatina în vremea revoluţiei de la 1848.
Documentele ce prezentăm, deşi lapidare,
dovedesc legăturile lui Ioan Heliade Rădulescu cu
reprezentanţii bisericii şi intelectualitatea din judeţul
Romanaţi, legături ce vor fi folosite la 1848 dacă
ţinem cont de faptul că din cele 4 locuri hotărâte
dinainte spre a da semnalul Revoluţiei, numai la
Izlaz în judeţul Romanaţi acest lucru s-a putut întâmpla la 9 iunie 1848, graţie acţiunii
hotărâte a lui I. Heliade Rădulescu şi a unor patrioţi precum Ştefan Golescu, Christian Tell,
Nicolae Pleşoianu, preotul Radu Şapcă, ce vor constitui primul Guvern Provizoriu.
Prima scrisoare are următorul cuprins:
,, Redacţia Curierului Românesc
Anul 1838, iunie 27
No. 341
Bucureşti
Sf.[ântului] păr[inte] egum[en] măn[ăstirea] Brâncoveni
Număru 42 al buletinului oficial ce s-a trimis de către această redacţie cu
espediţia trecută , fiind oprit din mai înaltă poruncă eşti rugat să binevoieşti ca negreşit
a-l întoarce înapoi în locul căruia veţi priimi pe cel de acum subt acelaşi număr.
I. Eliad”.
Cea de-a doua scrisoare, tot cu alfabet chirilic scrisă tot de I. Heliade Rădulescu are
următorul conţinut:
,,Sf.[inţiei] Sale părintelui egumen sf.[intei] mănăstiri,

Redacţia încă de anul trecut a urmat cu trimiterea pachetelor şi la această
mănăstire dupe porunca ci[nstitei] marei logofeţii a
celor bisericeşti. Pentru care te roagă fiind că s-a
intrat în cel din urmă trimestru să binevoiască
sf[inţia] sa părintele egumenul a trimite plata lor pe
anul acesta , patru galbeni sau să aibă răspuns de
urmare. Atât banii cât şi răspunsul să vor adresa la
redacţia Curierului Rumânesc , la casa buletinelor, la
ci[nstitul] secretariat.
I. Eliade
1838 sept. 30
Bucureşti”.
Deopotrivă importante pentru istoria locală ca şi pentru întregirea biografiei

autorului ,,Gramaticii Româneşti”, aceste două documente demonstrează cât de necesară
este cercetarea acestor fonduri documentare, cât de importantă este cunoaşterea – măcar de
către studenţii facultăţilor de istorie- a vechii noastre scrierii cu caractere chirilice.
Învăţământul românesc atât de des reformat, are nevoie şi de a deschide larg
porţile tinerei generaţii către cunoaşterea propriei istorii.
Inscripţii
ÎNTREGIRI LA BIBLIOGRAFIA
BIBLIOGRAFIA LUI PAN. M. VIZIRESCU
VIZIRESCU
DR. NICOLAE SCURTU
Biografia şi bibliografia poetului, prozatorului, eseistului, publicistului şi

memorialistului Pan. M. Vizirescu (1903–2000) nu sunt cunoscute, cu exactitate, nici până
acum întrucât nu au fost consultate toate sursele de informare şi cercetare. În interviurile şi
mărturiile contemporanilor săi aflăm unele ştiri preţioase despre itinerariul fizic şi spiritual
al celui mai longeviv scriitor român. Cei care l-au cunoscut mai îndeaproape afirmă că Pan
M. Vizirescu era un excelent conviv şi, în acelaşi timp, un orator de formaţie clasică.
Într-o existenţă aşa de lungă şi adesea imprevizibilă, datorită avatarurilor istoriei,
Pan. M. Vizirescu [Memoria Oltului 25, 26, 28/2014] a fost şi un epistolograf împătimit
care a dialogat cu unii dintre cei mai însemnaţi confraţi şi cărturari ai secolului trecut.
Recent, graţie unei întâmplări fericite, am descoperit un bogat şi valoros fond
documentar ce conţine şi epistolele lui Pan. M. Vizirescu trimise, în timp, poetului,
eseistului şi ideologului Nichifor Crainic (1889–1972) pentru care a nutrit, în întreaga sa
existenţă, sentimente de admiraţie, preţuire şi profundă recunoştinţă. Epistolele acestea, de
dimensiuni apreciabile, sunt deosebit de preţioase întrucât Pan. M. Vizirescu se destăinuie,
cu dezinvoltură şi sinceritate, comunicându-i distinsului său profesor ştiri şi informaţii
privitoare la viaţa literară şi culturală a oraşului Slatina.
Emoţionante sunt mărturiile şi glosele privitoare la centenarul naşterii lui Nicolae
Iorga, la apariţia monografiei George Georgescu, ce aparţine soţiei acestuia, Tutu
Georgescu (1912–2008), născută în Romanaţi, în familia Oroveanu [Memoria Oltului
23/2013], precum şi la prezenţa în oraşul Slatina a Valeriei Sadoveanu, a poetei Constanţa
Craiu, a memorialistei Tutu Georgescu şi a altor scriitori din Bucureşti.
După lectura integrală a acestor epistole se impune, cred, o consultare a ziarului
Oltul, ce se publica la Slatina, spre a întregi bibliografia lui Pan. M. Vizirescu. Era şi
momentul.
*
Slatina, 26 ianuarie 1971
Scumpul şi iubitul meu maestru,
Sunt întârziat cu această scrisoare pentru că aş fi voit să sosesc eu în locul ei cu

aceeaşi dorinţă arzătoare de a vă revedea. Că n-am izbutit s-o fac până acum, e din pricina
atâtor şi atâtor cauze care mă reţin în această casă ruinată, lângă o soră şi un frate, cărora
viaţa mea le datorează atâta recunoştinţă. Ei înşişi mai bătrâni decât mine, simt nevoia de a
mă şti sub ochii lor, aşa cum m-au privegheat o viaţă întreagă, tremurând de grija şi
sănătatea mea.
Pe de altă parte, chiar eu nu mă pot lipsi de umbrele lor, pe care încă mă sprijin
când sufletul meu are nevoie de reazem şi încurajare. E aici un cadru de adevărată
sfinţenie, care mi-a fost hărăzit pentru ocrotire şi o înaltă înţelegere a vieţii. Pentru alţii ar
părea ciudat acest lucru, pentru mine reprezintă însă nu numai un mediu binefăcător, ci şi
un spirit de superioară îndrumare, care mi-a prilejuit înălţătoare acorduri morale şi chiar
poetice, greu de atins altfel.
O suprasensibilizare, necesară socotesc eu viziunii creatoare, nu poate fi câştigată decât
prin actul bunătăţii şi al iubirii trăite în frumuseţea lor neprihănită. Nu pretind a fi ajuns
acolo, neavând o structură pe măsura ideii, dar spiritul unei astfel de înţelegeri m-aş bucura
să mă fi pătruns. E ceea ce am găsit la d[umnea]v[oastră] şi am reţinut ca pentru o alcătuire
de mare poet cu adevărat predestinat. La fel şi V[asile] Voiculescu. Noi care l-am cunoscut
îndeaproape, ştim că poezia lui e rezultatul unei forţe morale, în care se zbătea dorinţa
neostoită de a ajunge la cunoaşterea şi modelarea cea mai înaltă. Parcă-l văd cât de atent
era să fie înţeles în sensul acesta şi cât de mult îl interesa acordul d[umnea]v[oastră].
Candoarea lui sufletească îşi găsea lumina şi limpezimea trebuitoare în poezie şi în
credinţă, dar stimulentul creaţiei venea de la d[umnea]v[oastră], prin esenţele trăite şi
valorificate în artă şi printr-o continuă angajare la scris.
Eu socotesc că poezia nu e un lucru banal şi că nu poate ţâşni decât din marile
adâncimi ale sufletului printr-o trăire totală şi fulgerătoare. Viziunea vieţii de astăzi, cu
îndrăzneala ideii şi extraordinara energie prin care se realizează pe plan social şi naţional,
cu aspectele ei înnoitoare de la o zi la alta, cu ritmul dinamic rezultat din contopirea a
milioanelor de suflete în acelaş[i] scop creator, are o uriaşă forţă inspiratoare de literatură
epocală. Mă surprinde că scriitorii de azi nu găsesc în vigoarea tinereţii lor elanurile
poetice pentru opera corespunzătoare.
Iubitul meu maestru, la întrebarea ce mi-o puneţi despre titlurile autentice la cele
două opere ale lui Brâncuşi, până acum nu am la cine să mă informez ~ om din ţinutul
maestrului. Cred însă că aşa cum spuneţi, «Coloana infinitului» nu-şi are sens, dar
«Coloana recunoştinţei infinite» se justifică prin ceea ce a urmărit autorul în amintirea
eroilor, ca un simbol, în care fragmentele reprezintă o înlănţuire de sicriaşe ridicate spre
cer, iar «Masa dacică», în loc de «Masa tăcerii» comună cu tradiţia şi forma noastră
istorică.
Mă bucur nespus de mult, după cum presimt, că sunteţi într-o fază bună cu
sănătatea şi că bucuria îmi va fi sporită la apropiată revedere.
Vă rog să transmiteţi sărutări de mâini duduii Nini, iar d[umnea]v[oastră] primiţi
salutul şi îmbrăţişarea mea.
Pan M. Vizirescu
[Domnului profesor Nichifor Crainic, Bulevardul Dinicu Golescu, nr. 43, scara 1,
apartamentul 6, Bucureşti, Sector 7; Expeditor – Profesor Pan. M. Vizirescu, Strada
Filimon Sârbu, nr. 8, Slatina, judeţul Olt].
Slatina, 10 mai 1971
Vă mulţumesc pentru răspunsul urărilor d[umnea]v[oastră], pe care eu le socotesc

chiar o reală tonificare şi o săltare spre bine. Anul acesta parcă n-am simţit sărbătorile cu
incandescenţa de altădată, poate din pricina timpului mohorât şi ploios, ba şi a unor nopţi
aproape torenţiale şi alarmante, trezindu-ne fiorii cataclismului de anul trecut. Dumnezeu
să ne ferească. Mă gândesc, poate aceste ploi s-au abătut şi pe la d[umnea]v[oastră] cu
uruitul lor asurzitor, uneori devenind şi mai sinistru în acompanierea sirenelor de la trenuri.
Priveliştea de sub balconul d[umnea]v[oastră] şi atmosfera fumegândă a coloanelor
mişcătoare, cu trosnetul şi veşnica împânzire metalică a spaţiului agitat de trenuri şi tot
felul auto, e darul cel mai izbutit al civilizaţiei pentru un poet cu sensibilitatea
d[umnea]v[oastră].
Cu toate astea, mi s-a părut că arătaţi mai bine ca altădată, o adevărată minune aş
zice, pusă pe seama tratamentului medical urmat cu atâta conştiinciozitate, a interesului ce
şi-l dau medicii, dar şi a lepădării de tutun şi, mai ales, a dragostei divine care vă ocroteşte.
Ambianţa din casa d[umnea]v[oastră] cu aceea dulce şi plăcută atmosferă de viaţă
familială, întregită atât de armonios, mi-a dat un sentiment de adevărată fericire,
trezindu-mi imagini din trecutul d[umnea]v[oastră] a căror frumuseţe e de neuitat.
Bănuiesc revenirea asupra d[umnea]v[oastră] a unui suflu de înviorare, de tihnă şi de
mulţumire, ca pentru o nouă şi reconfortantă etapă a vieţii. Tinereţea care vă înconjoară, cu
atâta veselie şi iubire, cu farmecul inepuizabil pe care numai duduia Nini îl poate avea în
însoţirea de laudă a d[omnu]lui Sandu1, zvonul acesta ca o revărsare de zăvoi primăvăratic
în casa d[umnea]v[oastră], cu sfânta poezie a familiei în necurmată voie bună şi candoare,
e cartea cea mai frumoasă pe care o scrieţi cu toţii şi o trăiţi astăzi ca o binecuvântare
cerească. Cu această bucurie m-am întors eu acasă.
Despre mine, caut să realizez ceva să predau la vreo editură, fără să am o
încurajare specială, ci numai o informare că încercarea nu e refuzabilă.
Aici, răspunzând unei invitaţii, am citit două poezii la o şezătoare literară alături de
alţi localnici, ca să facem o platformă omagială unui poet bucureştean, de care în neştiinţa
mea regretabilă nu prea aveam cunoştinţă. De asemenea, pe aceeaşi linie de debut, mi s-a
publicat o poezie din vreo trei câte mi s-au cerut, în suplimentul ziarului local, într-o
pagină de aglomerare cu cei mai tineri începători. Sunt, deci, într-un ritm al tinereţii, cam
exagerat pentru inima mea aflată sub tratament medical.
Am citit, aş putea spune cu pasiune, cartea d[oam]nei Tutu2, deşi o cunoşteam în
mare parte dinainte. Tiparul dă întotdeauna valoarea justă a textului. Faptul de a fi închinat
o carte maestrului, este din partea autoarei-soţie expresia celui mai înalt devotament şi a
focului sacru care a întreţinut-o ca la construirea unei catedrale. Această doamnă are
calităţi excepţionale şi nu e de mirare că maestrul i-a închinat fastuoasa măreţie a gloriei
sale, cultivându-i înflăcărat rara-i frumuseţe şi inteligenţă. Imortalizarea pe care i-a făcut-o
soţia e mai presus de admiraţia ce i se cuvine. Ea are şi un condei de scriitoare, care atrage
şi creează emoţii. O scrisoare trimisă mie aici, e în continuarea modului său de a-şi
comunica stările sufleteşti şi a stilului din carte. E probabil să facă un drum până la Slatina.
Mi-a scris că aţi fost la recomandarea cărţii: „Bunul nostru prieten era prezent, de o
prezenţă reconfortantă, deosebit de agreabilă. Voi vorbi mâine cu el la telefon“. Nu a
vorbit a doua zi, fiindcă nu vă găsea numărul de telefon. Abia mai târziu i l-am comunicat
eu într-o convorbire telefonică de-aici. Am rugat-o să vă mai scoată cu maşina, păstrând în
sufletul meu încântarea plimbărilor făcute împreună.
Mi-e tare dor de d[umnea]v[oastră] şi n-aş mai întârzia pe aici, dacă nu m-ar reţine
problema aproape insolubilă a ruinelor care ne adăpostesc şi încă lucrările ce trebuiesc
făcute la locul de veci al părinţilor mei.
Ieri a licărit un soare timid, astăzi, însă, cerul iar s-a cătrănit.
Sărutări de mâini şi multă sănătate d[oam]nei Nini şi d[omnu]lui Sandu.
Vă îmbrăţişez cu multă dragoste,
Pan. M. Vizirescu
[Domnului profesor Nichifor Crainic, Bulevardul Dinicu Golescu, nr. 43, scara 1, etajul 1,
apartamentul 6, Bucureşti, sectorul 7; Expeditor – Pan. M. Vizirescu, Strada Filimon
Sârbu, nr. 8, Slatina, judeţul Olt].
Slatina, 4 iunie 1971
Scumpul meu maestru,
Nu ştiu ce mai faceţi. Într-o scrisoare primită cu câteva zile în urmă, d[oam]na Tutu
Georgescu mi-a spus că dintr-o convorbire telefonică a aflat de la d[umnea]v[oastră] că aţi
avut iarăşi nopţi grele cu crize şi insomnii. Vestea m-a îngrijorat şi nu ştiu ce pot face decât
să mă rog lui Dumnezeu pentru ocrotirea şi sănătatea d[umnea]v[oastră]. Nădăjduiesc că
de îndată ce vremea se va redresa într-o lumină şi blândeţe mai statornice, se va răsfrânge
şi asupra d[umnea]v[oastră] cu efecte bune şi întremătoare.
Şi asupra mea acţionează prost mohoreala şi ploile. Crizele de efort şi de emoţii
îmi revin de câte ori se iveşte ocazia, cu semnalizări dureroase.
În sfârşit altceva. Văd că s-a împlinit o sută de ani de la naşterea lui Iorga. Mi se
pare foarte puţin pentru chipul său patriarhal cum l-am pomenit de când îl ştiu,
părându-mi-se întotdeauna dincolo de orice vârstă. Doar el întrupa veacurile, cărora cu
magica sa putere, le dădea grai mărturisitor. Mi se părea o uriaşă figură de legendă şi
uneori îmi vine a crede că chiar aşa a fost faţă de vremea pe care a săltat-o pe umerii săi.
Îmi aduc aminte când am fost cu d[umnea]v[oastră] la Vălenii de Munte şi de răscolitorul
cuvânt ce i l-aţi închinat în admiraţia şi dragostea celor ce vă ascultau. Mi se părea că
intrase de atunci în pridvoarele nemuririi şi nu se mai cuvenea să fie văzut de oameni.
Când l-au răpus fiarele, parcă-ar fi dărâmat Ceahlăul. A fost prea mare şi nu l-am meritat.
Îngrijiţi-vă, iubitul meu maestru, pentru iubirea ce v-o păstrăm şi nevoia de a
acoperi mereu golul cel mare din cultura şi literatura noastră. Nici nu ştiţi cât mă gândesc
la d[umnea]v[oastră] şi cât îmi e de dor să vă revăd.
Vă trimit articolul3 pe care l-am scris despre cartea d[oam]nei Tutu, publicat în
ziarul Oltul. A fost mult mai mare, dar mă mulţumesc că a apărut şi atât. Cred că al
d[umnea]v[oastră]4 a apărut mai de mult, deşi în ultima sa scrisoare nu ştia nimic.
Vă rog să transmiteţi urările cele mai bune d[oam]nei Nini şi d[omnu]lui Sandu. Şi
primiţi îmbrăţişarea caldă a prieteniei mele.
Pan. M. Vizirescu
[Domnului profesor Nichifor Crainic, Bulevardul Dinicu Golescu, nr. 43, scara 1,
apartamentul 6, Bucureşti, sectorul 7; Expeditor – Pan. M. Vizirescu, Strada Filimon
Sârbu, nr. 8, Slatina, judeţul Olt; Recomandată].
Slatina, 27 iunie 1971
Scrisoarea d[umnea]v[oastră] mi-a produs o mare bucurie şi răspunsul l-am făcut

imediat, dar văzând caligrafia prea încurcată, am amânat trimiterea scrisorii după ce o voi
copia. Am regăsit în scrisul d[umnea]v[oastră] acea caracteristică vioiciune a spiritului care
a dat impulsul ştiut literaturii noastre –, peste anii şi boala ce vă încearcă. Această plăcere
mi-a procurat-o şi lectura articolului despre cartea d[oam]nei Tutu Georgescu, din revista
pe care a avut amabilitatea să mi-o trimită aici, unde dintr-o privire aţi prins în esenţele lor
uriaşa personalitate a maestrului şi valoarea deosebită a cărţii.
Nu ştiu cum se face, că în vreme ce d[umnea]v[oastră] eraţi preocupat cu
rememorarea vieţii gândiriste, eu încercam să intuiesc fenomenul în complexul culturii
noastre, printr-o înţelegere mai personală. Am ajuns la concluzia că această concepţie
literară a reprezentat cel mai înalt efort de creaţie pur românească în istoria culturii noastre.
Spiritul reprezentat de Maiorescu şi esteticienii care l-au urmat prin imitaţie, nu avea nimic
comun cu fondul nostru sufletesc şi mădularele care-l compun. Gândirea ieşea din
entuziasmul împărtăşirii unor formule străine la a căror şcoală s-au format corifeii noştri.
Era o concurenţă de plantări pe solul nostru a unor seminţe exotice, aduse de învăţaţi în
servietele lor.
În epoca dintre cele două războaie s-a văzut un amestec de idei fără aderenţă la
climatul şi structura sufletească a poporului nostru. Nu se ajunsese la o preţuire reală a
energiei noastre populare ca forţă creatoare de cultură şi civilizaţie. Cât era de uriaşă
personalitatea lui Iorga şi câtă străduinţă a depus el pentru un fior însufleţitor de artă
românească, n-a izbutit să facă aproape nimic.
Sămănătorisul a însemnat un sentimentalism idilic, rămas pe seama învăţătorilor
aculturali, iar poporanismul nici atât.
Orice s-ar spune, momentul unic şi reprezentativ aparţine gândirismului, cu
spiritul creaţiei bogate pe rădăcinile, pe seva şi înflorirea seculară a sufletului românesc, în
ceea ce are el autentic şi deosebit de alte neamuri – o cultură a noastră, din esenţele noastre
netulburate şi neamestecate, prin care am putea să ne ridicăm la un nivel universal,
comparativ, cu mijloace inepuizabile.
Formula d[umnea]v[oastră] atât de lapidară „pământul şi cerul românesc“,
cuprinde făptura noastră naţională cu cele două realităţi care au conlucrat la formarea
sufletească şi rezistenţa noastră istorică, cu chipul omului şi izvoarele sale de viaţă. S-ar
putea spune că pentru întâia oară s-a refuzat importul în cultura noastră, căutându-se a se
pune în valoare avuţia noastră spirituală, capabilă să fructifice o noutate de cultură cu altfel
de strălucire în lume. Fenomenul apărea ca un produs natural, deoarece a fost observat şi
considerat la proporţiile ce le avea, iar cei mai reprezentativi scriitori ai epocii s-au acordat
în arta şi aspiraţiile lor cu ideile propuse de un poet excepţional, fiu de ţăran clăcaşi ai
acestor plaiuri ~ Nichifor Crainic.
Cu aceste rânduri fugare, iubite maestre, salut hotărârea ce aţi luat-o de a vă scrie
amintirile literare, obligaţie ce vă revine pentru a lăsa în lumina adevărului viaţa şi
însemnătatea gândirismului în cultura românească.
Aşa cum ideea călăuzitoare de azi, urmăreşte crearea unei industrii româneşti pe
temeiul izvoarelor de bogăţie şi energia naţională, d[umnea]v[oastră] aţi urmărit crearea
unei culturi româneşti pe aceleaşi considerente. Mi se pare o mare concordanţă între aceste
două fenomene de impuls vital, ale istoriei noastre. Cred că acest punct de vedere vă va
interesa.
Dorindu-vă multă sănătate şi tot binele, vă îmbrăţişează,
Pan. M. Vizirescu
[P.S.]
Într-un studiu al lui G. Călinescu din volumul de curând apărut – Universul poeziei5,
vorbind despre poetul italian Arturo Onofri (1885–1928) ca teoretician al poeziei, scrie la
pag[ina] 250 – „Onofri e un fel de Nichifor Crainic fără tradiţionalism“.
Slatina, 20 oct[ombrie] 1971
Scumpe şi iubite maestre,
Nu ştiu ce veţi fi crezând despre mine, pentru întârzierea acestor rânduri. Totul s-a
petrecut în afară de voinţa mea, sporindu-mi de la o zi la alta jena pe care o resimt.
Scrisoarea d[umnea]v[oastră] mi-a sosit pe când eram la Călimăneşti şi încă în primele zile
după ajungerea mea acolo. Am plecat la insistenţele familiei să folosesc ocazia ce mi se
oferea, cea dintâi în viaţa mea de acest fel. Am făcut bine pentru o împrospătare
sufletească, petrecând câtva timp în mijlocul unei naturi de o măreţie fără seamăn. Nici nu
pot să descriu frumuseţile acelor locuri şi stările sufleteşti ce mi le-au provocat. Poezia lor
se trăieşte şi se gustă în tăcere cu o profundă şi intimă încântare. Nu se scrie, sau în ceea ce
mă priveşte pe mine nu pot s-o fac. Vor fi desigur altele şi mai sublime, natura
întrecându-se pe sine în privelişti tot mai copleşitoare, care, totuşi, nu întrec puterea de
impresionabilitate a omului.
La măsura mea, însă, cele văzute au luat un caracter suprem. Mi-am făcut cărări
imaginare spre piscurile unde mi se pare că tronează cea mai deplină suveranitate a
formelor pământeşti şi m-am simţit bine în contemplările de acolo. Pe deasupra, altceva şi
mai ademenitor, natura este completată în aspectele ei de mănăstirile care parcă fac una cu
munţii şi stâncile între care se află.
Şi Valea Oltului, ca şi Nordul Moldovei şi Bucovina, e împodobită de aceste
cupole, adevăraţi munţi ai sufletului strămoşesc şi focare ale istoriei noastre în care se
simte duhul şi respiraţia voievozilor întemeietori. Stau în aceeaşi neclintire cu munţii,
scăldate în lumină cu sonoritatea legendară a zidurilor de piatră, foarte aproape de cerul
care le binecuvântă.
Poate d[umnea]v[oastră] cunoaşteţi mai bine ca mine măreţia acestor ţinuturi şi eu
vă răpesc din timp inutil.
Până să plec, toamna reîncepe să-şi reverse culorile sângerii ca o orgie de final, dar
n-am apucat să văd munţii dezgolindu-se ca să rămână numai făcliile brazilor ascuţindu-se
în rugă. Vedem totuşi coborând valuri plumburii pe crestele pleşuve, ca o organizare a
elementelor de luptă din sânul naturii, pentru zilele ce vor veni.
De la început m-am gândit că aţi fi şi d[umnea]v[oastră] acolo, în chip atât de
necesar pentru o schimbare de aer şi decor. Ştiam cât de bine v-aţi fi simţit, surâzând în
răsăritul soarelui spre înaltele piscuri şi ascultând foşnetul Oltului strecurat printre stânci.
Condiţiile de găzduire erau minunate, la care s-ar fi adăogat cu bun rost şi prezenţa mea la
o astfel de petrecere. În ultimul moment a venit şi Crevedia6, dar nu ne-am văzut decât în
ultima seară, când până târziu după miezul nopţii, ne-am pierdut într-o convorbire
prietenească şi plăcută, mai ales cu dragoste şi dor în evocarea maestrului nostru iubit. Mă
socotesc unul din admiratorii poeziei lui Crevedia pentru nota de vigoare şi originalitate,
pentru arta lui superioară şi-i doresc succesele pe care le merită.
Întors la Slatina, m-am văzut prins fără voia mea, în pregătirea unei şezători
literare a Casei de Cultură de aici, cu participarea unui grup de scriitori bucureşteni.
Împrejurarea s-a transformat, însă, în adevărat eveniment, prin venirea doamnei Tutu
Georgescu, de mult doritoare să-şi revadă locurile natale. Astfel am avut deosebita şi
emoţionanta cinste de a o primi aici, fiind împreună cu doamna Valeria Mihail Sadoveanu,
vedeţi o altă surpriză de necrezut, şi cu d[oam]na profesoară şi poetă Constanţa Craiu,
venite cu o maşină de la Preşedenţia Consiliului.
Cu toată jena ce v-am împărtăşit-o d[umnea]v[oastră] privitor la imaginea ruinelor
ce mă adăpostesc, se pare că nici asta, nici timpul cu totul nefavorabil nu au influenţat
buna dispoziţie a distinselor doamne, prilejuită de această vizită. Le-am oferit o găzduire
bună într-o casă mare de aici, iar participarea la şezătoare le-a adus elogiul ce li se
cuvenea.
Duminică am fost la Caracal, la vernisajul expoziţiei pictorului Gh. Teodorescu-
Romanaţi7 şi apoi acasă în ospeţia noastră.
Totul s-a desfăşurat în mare viteză şi într-un timp prea limitat. D[umnea]v[oastră]
aţi fost prezent aici în dragostea şi admiraţia noastră, ceea ce d[oam]na Tutu G. Georgescu
a ţinut să vă dovedească prin epistola scrisă de mâna sa.
Scrisoarea d[umnea]v[oastră], iubite maestre, m-a bucurat mult prin cuvântul
întăritor de afirmare a prieteniei ce mi-o acordaţi. În ceea ce mă priveşte, nici un fel de
observaţie critică nu mă poate clinti din sentimentele ce vi le păstrez ca celui mai apropiat
şi mai iubit părinte al meu sufletesc. Mă doare, însă, să-mi scrieţi, că legătura literară care a
fost de fapt baza aprecierii noastre, aţi putea-o socoti în afara relaţiilor noastre. Doresc să
fiţi încredinţat că sunt mai conştient ca oricine de necesitatea observaţiilor critice, mai ales
când vin din partea d[umnea]v[oastră], că le primesc cu braţele deschise şi niciodată nu
mi-a trecut prin gând că aş putea să am altă atitudine. Îmi dau seama că în acest domeniu, o
chemare la realitate e un bine care i se face autorului, chiar de ar fi vorba de distrugerea
unei scrieri pe care în mod greşit el a văzut-o altfel, sau chiar la negarea vocaţiei de
scriitor. Problema e prea serioasă şi a o trata în doi peri sau cu diformări subiective, ar
dovedi uşurinţă şi scăzământ din partea mea. Nu cred că mă puteţi vedea chiar pe o
asemenea treaptă. Eu vă mulţumesc cu recunoştinţă pentru grija ce mi-o purtaţi şi bunele
sfaturi din care am tras concluziile arătate mai sus în spiritul înţelegerii ce v-o datoresc.
M-aş bucura nespus de mult să vă ştiu cu sănătate în cea mai bună stare şi că
memoriile la care scrieţi progresează spre satisfacţia noastră şi îmbogăţirea literaturii.
Cu omagii şi îmbrăţişări respectuoase,
Pan. M. Vizirescu
[Domnului profesor Nichifor Crainic, Bulevardul Dinicu Golescu, nr. 43, scara 1, etajul 1,
apartamentul 6, Bucureşti, Sectorul 7; Expeditor – Pan. M. Vizirescu, Strada Filimon
Sârbu, nr. 8, Slatina, judeţul Olt].
Note
• Originalul acestor epistole, inedite, se află în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu

din Bucureşti.
1. Alexandru Cojan, soţul fiicei lui Nichifor Crainic, Ioan Fortuna Crainic.
2. Tutu George Georgescu ~ George Georgescu. Bucureşti, Editura Muzicală a Uniunii
Compozitorilor, 1971, 455 pagini + ilustraţii şi şase planşe.
3. Pan. M. Vizirescu ~ Maestrul George Georgescu dirijează... în Oltul, 4, nr. 1017,
miercuri, 2 iunie 1971, p. 2, col. 3-5, mijloc.
4. Recenzia lui Nichifor Crainic privitoare la cartea lui Tutu Georgescu nu a fost, încă,
identificată în colecţia revistei Glasul patriei.
5. G. Călinescu ~ Universul poeziei. Antologie cu o prefaţă de Al. Piru. Bucureşti, Editura
Minerva, 1971, 320 pagini.
6. Nicolae Crevedia (1902-1978), poet, prozator, jurnalist şi memorialist. A colaborat la
ziarele şi revistele conduse de Nichifor Crainic. Altfel, un poet notabil.
7. Gheorghe Teodorescu-Romanaţi (1891-1980), profesor şi pictor însemnat.
Publicaţii periodice din Olt şi Romanaţi

Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu
VOINŢA ROMANAŢILOR , organ naţional liberal. Apare săptămânal de la 12 aprilie 1905

până la 21 mai 1907, total 18 numere. Redacţia şi administraţia în casele d-lui M.
Gheorghiu , Caracal, str. Anton. Abonamentul 10 lei, numărul 10
bani. Se tipărea la ,,Curierul Olteniei et. Company Craiova”.
Apare sub conducerea unui comitet din care fac parte: M. O.
Chirilescu, cpt. N. Oprovici, M. Gheorghiu şi avocaţii D.
Protopopescu, Alex Nicolae, Gh. Dobrotescu, Alex Ciura,
I.Stătescu, C. Chiţulescu, Dan Paulide. Conţine poezii
ocazionale, discursurile liderului P.N.L.- I.I.C. Brătianu,
anunţuri, reclame. Sunt prezentaţi în culori sumbre parlamentarii
neliberali din judeţul Romanaţi: Take Ionescu, Pavlică
Brătăşanu, I.Oroveanu, Fană Popp, C. Georoceanu, I.Cesianu,
Belisarie Leontopol. De acelaşi tratament beneficiază prefectul
judeţului Romanaţi , I. Brabeţianu (nr. 2/1905). La 6 octombrie 1906 apare articolul
,,Năpăstuirea Romanaţului” conţinând un atac contra lui Tache Ionescu pe tema recentului
recensământ la care ,,Romanaţul, judeţul căruia îi poartă atâta recunoştinţă , a fost cel mai
greu de impus (...) E adevărat că judeţul Romanaţi a fost , după noul recensământ cel mai
greu de impus , dar această greutate de plumb nu apasă asupra prietenilor politici ai d-lui
Tache Ionescu, ci asupra adversarilor şi în special asupra ţăranilor , din spinarea cărora
regimul bizantin întreţine acea liotă de agenţi , sinecurişti şi pierde vară , care-i fac tăria
şi-i sporeşte numărul , după cum se laudă”. În nr. 14/2 nov. 1906 găsim o listă cu lucrările
necesare a se efectua în Caracal şi anume:Palatul Financiar, Abatorul, canalizarea pârâului.
Este menţionată apariţia cercului ,,Frăţia”- societate ce are drept scop organizarea de serate
şi diferite distracţii precum şi înfiinţarea unei biblioteci în care să se ţină conferinţe.
Din nr.17 /2 martie 1907 aflăm despre spectacolul ,,Victimele legii”, jucat la Caracal
duminică 25 februarie 1907, din distribuţie făcând parte Aristiţa Romanescu şi Haralamb
Lecca. Ziarul mai informează şi despre pictarea Bisericii Maicii Domnului , lucrare
încredinţată tânărului pictor C. Gheorghiu, diplomat al Academiei de Pictură din Munchen:
,,Biserica Maica Domnului , catedrala oraşului nostru , este un falnic monument atât prin
vechime cât şi prin măreţia lui. Clădită cu mult înainte de 1839, restaurată în acest an de
familia Jianu. Astfel , a mers până la 1902 când epitropii , respectând dorinţa răposatului
Dumitrache Guran manifestată prin testament , lăsând bisericii suma de 4000 lei, au luat
iniţiativa restaurării ei. La aceasta s-au mai adăugat 5000 lei daţi de Şerban Jianu şi 2000
lei de C. Poroineanu. Judeţul a dat şi el 10000 lei , iar beneficiul loteriei organizată în
acest scop a fost de 20000 lei (...) Comitetul parohial al bisericii Maica Domnului a
realizat cea mai frumoasă achiziţiune, însărcinând cu pictura integrală a bisericii restaurate
complet pe tânărul pictor C. Gheorghiu. C. Gheorghiu este unul din cei mai merituoşi şi
mai de valoare pictori ai ţării. Este diplomat al Academiei Regale din Munchen; a avut
norocul de a fi elevul pictorului munchenez Liembach; după obţinerea diplomei a plecat la
Paris , unde timp de 2 ani şi-a desăvârşit şi perfecţionat studiile colaborând cu somităţile în
pictură Carbowski şi Fritz Taulov”... Ziarul polemizează cu oficiosul guvernamental
,,CARACALUL”.
(B.A.R. P.IV. 2725, F.47x32 cm ; Bibl. P.P.R. tom. I, p.797. ; Gh. Mihai- ,,File din
istoria P.N.L. în judeţul Olt”, Slatina, f.a., p.44 ; Paul Lică-
Istoria presei romanaţene, p.24.
VOINŢA ROMANAŢULUI , ziar naţional, Caracal , număr unic

din 28 dec. 1919. Redacţia şi administraţia str. Libertăţii,
casele d-lui avocat Al. Ciura. 25 bani numărul. Pe lângă
atacurile contra Partidului Naţional Liberal , o notă din p.1
anunţă că : ,,În ziua de 1 Decembrie a.c., aniversarea unirii
Ardealului şi Bucovinei, care va rămâne în calendarul
neamului ca o zi de mare sărbătoare naţională , şcoalele
secundare din localitate au ţinut să înceapă serbarea marelui
act printr-un pelerinaj la mormintele eroilor , care cu preţul
vieţii lor ne-au oferit acest prilej. La căpătâiul lor, dl. profesor C. Chifu a ţinut un
discurs .’’ La Teatrul Naional a ţinut un discurs dl. S. Băleanu , directorul liceului . Sub
titlul ,,Figuri măreţe’’ este lăudat principele Basarab Brâncoveanu care în toamna lui 1917
,,când sufletele amuţiseră de grozăvia tunului, când moartea se făcuse stăpână pe noi căci
tifosul exantematic secera fără milă şi fără număr, mi-aduc aminte căci văd acolo un
colţişor în Moldova , aproape de Prut , unde bieţii cercetaşi romanaţeni se refugiaseră
[între ei viitorul filosof Petre Pandrea, n.n.] . Erau goi şi slabi, sprijiniţi abia de o bucăţică
de pâine de la colonie. Privirea lor era aţintită asupra comandantului cu care plecaseră de
acasă , dar acesta ce putere materială avea ? Se zbăteau cu toţii ca naufragiaţii în valurile
pribegiei care ameninţa să-i înghită. O licărire… şi li se luminează faţa. Apare figura
mântuitoare, mâna protectoare a principelui Brâncoveanu care le întinde cu o dragoste
părintească suma de lei 2000, din care comandantul le cumpără o vacă care să le dea o
strachină de lapte şi câte o cămaşe , căci exantematicul începuse să bată la uşa lor…’’
Crucii Roşii a donat suma de 10000 lei după cum rezultă din darea de seamă de la 31
martie 1916 până la 31 martie 1919, sumă ce a îmbunătăţit traiul răniţilor romanaţeni . La
rubrica ,,Informaţiuni ’’găsim o ştire conform căreia până la numirea d-lui Anghel ca
prefect de Romanaţi, dl. Cpt. Nicolescu a fost înlocuit telegrafic prin dl. Administrator de
plasă Marineanu care să gireze prefectura. O altă ştire vorbeşte despre fostul prefect Andrei
Grigorescu , azi deputat . Aflăm şi despre un incident între avocaţii C. Mustaţă şi
Antonescu din cadrul baroului Romanaţi. O informaţie din p. 4 vorbeşte despre P. R.
Tudoran, senator de Romanaţi şi de fostul prefect Andrei Grigorescu . Aflăm că şeful P.
Conservator din Romanaţi, Principele Basarab Brâncoveanu va pleca de sărbători la Paris.
(B.A.R. P.III. 1500, vol. 8, F. 45x 31 cm). Bibl. P.P.R. tom. III, p.1055.
Eroi şi monumente din Olt şi Romanaţi

Monumentul eroilor din com. Şerbăneşti-Olt
Vasile Radian, Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu
În comuna Şerbăneşti se află un monument ridicat în cinstea eroilor din comună căzuţi în
războiul din 1916-1918. Este realizat din piatră de Câmpulung – Muscel de către un meşter
pietrar din Roşiorii de Vede- Teleorman, N. C. Marinescu în anul1932. Acelaşi constructor
din Roşiorii deVede este autorul monumentelor eroilor din comunele Nic. Titulescu şi
Crâmpoia, aşezări apropiate spaţial de comuna Şerbăneşti. Iniţiativa construirii
monumentului a avut-o obştea comunei, având în frunte pe primarul Costică Popescu şi
este amplasat în central administrativ, cu faţa spre răsărit, în apropierea şoselei principale.
Edificiul are un aspect piramidal, alcătuit din trei corpuri aşezate pe un suport în trei trepte.
În vârf este aşezat un vultur din piatră având în cioc o cruce. Înălţimea monumentului este
de 7 metri, iar lăţimea de 80 cm. Pe faţadă, pe primul bloc de la bază, este inscripţionat
numele autorului: N. C. Marinescu. Sub numele a doi eroi din cel de-al doilea război
mondial (Lt. Dumitrescu M. Constantin, A[nul] 1941 şi Sg. Maj. Bădoi C. Ştefan, A[nul]
1941), se află un alt înscris: 1916-1919 Ridicat în amintirea voastră care cu sângele vostru
aţi contribuit la mărirea şi gloria patriei. Primar Costică Popescu. Făcut în septembrie
1932. Al treilea bloc al monumentului, mai înalt şi mai
zvelt prezintă sculptat un soldat aproape în mărime
naturală având un steag în mâna dreaptă şi mâna stângă
ridicată în semn de salut. Acest ultim segment prezintă la
parte superioară un frumos capitel deasupra căruia
tronează vulturul cu aripile deschise. Monumentul este
inscripţionat pe trei laturi cu numele eroilor din Războiul
de Independenţă şi din Primul Război Mondial,
adăugându-se mai târziu şi numele unora dintre eroii care
şi-au jertfit viaţa în al doilea război mondial. În spatele
monumentului se află o clădire recent construită,
restaurantul “Palace”, pe zidul căreia a fost fixată o placă
comemorativă cu numele a 63 de eroi din cel de-al doilea
război mondial.
Numele eroilor –faţadă
1. Tudor Ştefan 8. Sorin Dinu 1877-1878

2. Constantin Tinca 9. Petrică Ion
3. Petrică Ilie 10. Neagu Dumitru 1. Ene Constantin
4. Militaru 11. Pistol Ion 2. Ciobanu Florea
Gheorghe 12. Pistol Dumitru
5. Nae Costache 13. Dumitru
6. Costache Ion Constantin
7. Badea Tinca 14. Bădoi Ştefan
Partea de la miază zi
1. Traian 10. Neacşu Marin 20. Neacşu C-tin

Teodorescu 11. Drăgănescu 21. Găbuş Marin
2. Crângeanu C-tin Anghel 22. Tomescu Gligore
3. Grigore Sardescu 12. Ealton Alex. 23. Surcel Ion
4. Ghe. Dumitrescu 13. Şerban Dumitru 24. Surcel Florea
5. Rotaru Ion 14. Turlea Ion 25. Dudu S-dache
6. Bunea Dumitru 15. Petrică Ion 26. Berechet A.
7. Ion Ispas 16. Comănescu Ion 27. Toma Dumitru
8. Râjneţu Ilie 17. Marin Stancu 28. Şerban Ion
9. Nicolae 18. Badea Alexandru 29. Ştefănescu Ion
Dumitrescu 19. Grecu Marin 30. Vlad Stan
31. Costache Ion 40. Micu Ion 48. Bîgiu Ghe.
32. Matei Dincă 41. Ioan Ghioca 49. Popescu M.
33. Greceanu Alex. 42. Cârstea Alex. 50. Călin Joia
34. Marin Chiriţă 43. Rădulescu Ion 51. Dudu Zanfir
35. Stroe Dumitru 44. Rădulescu 52. Văduva P.
36. Costache Marin Grigore 53. Chiriţă Dr.
37. Costache Ion 45. Cătănescu C-tin 54. Matei Pistol
38. Gheorghe Ion 46. Marică Ion 55. Ene Dumitru
39. Subian Ghe. 47. Pătraşcu Radu 56. Murgea Dumitru
Partea de la miază-
noapte
1. Marin Costea 31. Turlea Florea 61. Ciobanu Ion

2. Barbu Dumitru 32. Ciobanu D-tru 62. Matei N.
3. Rasol C-tin 33. Mihai Marin 63. Stoica M.
4. Ciobanu Ghe. 34. Bunea Florea 64. Mămăligeanu I.
5. Ene Marin 35. Străinu Alex. 65. Pătraşcu P.
6. Murgea Dumitru 36. Şerban Florea 66. Călin Fl.
7. Vlad Pârvan 37. Dragnea Marin 67. Vlad M. Ion
8. Ciobanu Barbu 38. Stoian Radu 68. Ivaşcu Dumitru
9. Bădica Ioan 39. Neacşu Ioan 69. Amza Voicu
10. Neagoe Nicolae 40. Dumitru Tinca 70. Gheorghe A.
11. Precu Alexandru 41. Cătănescu Ghe. Mircea
12. Marin Ilie 42. Sandu Cocoşatu 71. Sardescu Marin
13. Vişan Ion 43. Alexandru Florea 72. Marin Gheorghe
14. Dumitru Tinca 44. Cătănescu Stelu 73. Mihai Ion
15. Neagoe C-tin 45. Popescu Matei 74. Mucete Radu
16. Pisică Dumitru 46. Luchian Dumitru 75. Popescu N.
17. Neacşu C-tin 47. Micu Iancu 76. Barbu N.
18. Turlea Stan 48. Oprea Tudor 77. Androne I.
19. Comănescu Ghe. 49. Dudu Ion 78. Petrişor N.
20. Dumitru Stănescu 50. Bădoi Neacşu 79. Ştefan C-tin
21. Dondea Stan 51. Răducanu Ion 80. Şerban Radu
22. Marin Drăgănescu 52. Rădulescu Stan 81. Pisăru Oprea
23. Aurică Dondea 53. Colţan State 82. Mihai Stan
24. Marin Mitrache 54. Neacşu Stan 83. Drăghici Ion
25. Cârstea C-tin 55. Rotaru Stan 84. Grigore M.
26. Chiriţă Marin 56. Florea Costea 85. Vişan St.
27. Precup Marin 57. Anton M. 86. Gherghina Joe
28. Nicolae D-tru 58. Anghel N. 87. Borţea C.
29. Florea I. Fulga 59. Ionescu T. 88. Ivaşcu M.
30. Ioan Fulga 60. Turlea S.
Numele eroilor (placa comemorativă) Eroii comunei Şerbăneşti 1941-1945
1. Amza Marin 25. Micu A. Florea 46. Raicu N. Marin

2. Badea marin 26. Micu Stan 47. Rîjneţu Ioan
3. Bădoi M. Nicolae 27. Mihai Clement 48. Rîjneţu Ion
4. Bădoi Ştefan 28. Mihai Radu 49. Ruxandra
5. Bălărău Nicolae 29. Morică Ion Constantin
6. Bîgiu Ion 30. Murgea Dumitru 50. Sardescu Marin
7. Burcea Ilie 31. Necşulescu 51. Scarlat C-tin
8. Ciobanu Ispas Dumitru 52. Şerban Stan
9. Cîrstea Costache 32. Nedelcu Ion 53. Şerban Stancu
10. Creţu Stan 33. Nedelcu Preda 54. Stoica Ilie
11. Dudu Petre 34. Paraschiv Tudor 55. Stoica Ilie
12. Dudu Tănase 35. Pîrliţeanu Radu 56. Străinu Alexandru
13. Dumitraşcu Ion 36. Pisăru Oprea 57. Stroie Ioan
14. Dumitrescu Petre 37. Pistol Alexandru 58. Tinca Radu
15. Ene Anghel 38. Pistol Voicu 59. Tinca Vasile
16. Ene Dumitru 39. Pistol Matei 60. Trandafir Nicolae
17. Fieraru Ion 40. Popescu 61. Turlea Constantin
18. Ghioca Nicolae Constantin 62. Vişan Viorel
19. Ghioca V. Petre 41. Popescu Dumitru 63. Vlad Constantin
20. Grigore Marin 42. Preda Ioan
21. Grigore Petre 43. Rădulescu
22. Ileana Dumitru Gheorghe
23. Mămăligeanu 44. Rădulescu
Tănase Nicolae
24. Manolache Ioan 45. Raicu I. Nicolae
Cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului şi a Anului Nou, Memoria Oltului urează

tuturor cititorilor, colaboratorilor şi susţinătorilor săi LA MULŢI ANI!
Puteţi redirecţiona 2% din impozitul anual către Asociaţia Culturală Memoria

Oltului, cont RO02CECEOT0130RON0581998 Sucursala C.E.C. Slatina, C.I.F.
28429585. Detalii pe www.memoriaoltului.ro
Asociaţia Culturală ,,Memoria Oltului”, loc. Izvoru, com. Găneasa, jud. Olt, str.
Libertăţii, nr. 96. Tel. 0724219925, 0728057172, e-mail tilvanoiu.ionel@yahoo.com

Memoria Oltului

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Memoria Oltului

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

An. III, nr.

12 (34), Decembrie 2014 MEMORIA OLTULUI

ISSN 2284 – 7766

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Jurnal lapidar- perioada slătineană (III)

Florin Costinescu, Dan Simionescu, Eugen Negrici, Viorel 6 ianuarie (luni):

30 noiembrie (duminică): Împreună cu Nora şi Gabriel – la

1 decembrie (luni): Am fost la Editura Eminescu şi am

17 decembrie (miercuri). A intrat Suplinitorul în librăriile din Slatina. N-au primit

5 iulie (duminică). A telefonat Cristian de la Bucureşti. S-a înscris pentru examenul de

15 februarie (luni). L-am dus pe Cristian la Bucureşti. Eu am trecut pe la Editura

26 februarie (vineri). Mare schimb de experienţă cu directorii la şcoala Norei şi la liceul

8 martie (marţi). Două săptămâni de întrerupere la roman. Aşezându-mă la birou să scriu,

27 martie (duminică). L-am chemat pe Aurelian de la Piteşti şi am mers cu el la Bârsoiu.

24 aprilie (duminică). Am început un alt capitol la roman. În aceste zile se împlinesc 3

13, 14 mai (vineri, sâmbătă). Am participat la „Zilele Marin Preda”, în judeţul

2 septembrie (vineri). Consfătuirile cadrelor didactice ale profesorilor de literatura

14 septembrie (miercuri). Am terminat Crucea perpetuă. Trăiască, trăiască. Voi duce

6 noiembrie (duminică). Am sărbătorit ziua onomastică a fiilor noştri: Cristian-Mihail şi

8 noiembrie (marţi). Am fost cu clasa mea, a XII-a B, la înmormântarea părintelui unei

13 noiembrie (duminică). Am fost la

1 decembrie (joi). Am primit de la

25 Decembrie (duminică). Crăciunul. Naşterea Mântuitorului. Ne-am aflat cu toţii la

Orice comentarii sunt de prisos în faţa frumuseţii gestului sergentului instructor

Generali olteni. Generalul de Brigadă (r) Constantin Vasile

După obţinerea gradului de locotenent, a fost repartizat la R. 53 Pi din Râmnicu Vâlcea

- Ofiţer I cu probleme de mobilizare şi finanţare de război la 15.05.1982

A fost avansat în grad în mod succesiv şi la

- Bugetul Ministerului Apărării Naţionale, inclusiv al celorlalte structuri, nu mai era

OAMENI CARE AU FOST

Chinoviile din Sfântul Munte. Schitul românesc ,,Prodromu

1. Oraşul ,,Carea”. Pentru ca cetitorul să aibă cunoştinţă de acest târguşor, socotesc

Din fondul Sache Poroineanu prezentăm alte documente, perioada 1864-

[1] 1864 ianuar 1

[2] August 25, 1874

[Arh. Naţ., fond Poroineanu, dosar 56, fila 5 ]

[3] Din scrierile lui Sache Poroineanu

Încă din copilărie Creţulene fătu mamii

[Arh. Naţ. Fond Poroineanu, dosar 12, fila 7]

Prin cercări s-au făcut multe, am de gând şi eu să cerc

[6] Contract de Închiriere

[Arh. Naţ., fond Poroinenu, dosar 59, fila 1]

[7] Act de tranzacţiune

a. La toate pogoanele de prigonire din moşia Redea, arătate anume în Cartea de

II. Eu Constantin Porroineanu pentru mine şi în numele tuturor co-moştenitorilor

[8] 15 Iunie, 1879

[ Arh. Naţ., fond Poroineanu, dosar 68, filele 1, 2]

[9] 4 Iulie 1879 Slatina

Stimabile Domnule Poroineanu

[ Arh. Naţ., fond Poroineanu, dosar 68, filele 3, 4 ]

[10] Contract închiriere

I. Eu C. Porroineanu declar că am închiriat pentru localul subcomisii această culoare,

[Arh. Naţ., fond poroineanu, dosar 81, fila 1]

[11] Tribunalul Ilfov Civil Scţia I

Bucureşti, astăzi 9 noiembrie 1867 în urma cererii făcute de a se constitui un consiliu de

[Arh. Naţ, fond Poroineanu, dosar 43, fila 1]

[12] Consiliu de familie al minorilor Apostolescu-Porroineanu

După cererea D-lor C. Apostolescu şi Const. Porroineanu, reprezentant cu deplină putere

[Arh. Naţ., fond Poroineanu, dosar 52, filele 1,2]

[13] Grefa Tribunalului Romanaţi

Conform cererii făcute de Dl. C. Porroineanu prin petiţia înregistrată la Nr [necompletat]

[14] 1899, Iunie 3

Noi George Marinescu, portărel pe lângă Tribunalul Romanaţi, domiciliat în oraşul