Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
INFRACȚIUNEA CU MOTIVAŢIE
SEXUALĂ
Volumul I
1
CUPRINS
VIOLUL
I. MENTALITATEA POLIŢIEI ŞI
CONVINGERILE REFERITOARE LA VIOL ... ___
1. Puncte de vedere tradiţionale şi atitudini ale poliţiei ... ___
2. Metodă ... ___
2.1. Studiu ... ___
2.2. Procedurile ... ___
3. Rezultatele ... ___
3.1. Victimele ... ___
3.2. Violatorii ... ___
3.3. Procesul ... ___
4. Sumar. Concluzii şi recomandări ... ___
2
III. VIOLATORUL ÎN SERIE: CARACTERISTICILE SALE
ŞI ALE VICTIMEI ... ___
1. Structura demografică a violatorului în serie ... ___
1.1. Vârsta ... ___
1.2. Locuri de muncă ... ___
1.3. Istoricul marital ... ___
1.4. Trecutul militar ... ___
1.5. Inteligenţa ... ___
1.6. Istoricul arestărilor ... ___
1.7. Locuinţa ... ___
1.8. Autoturismul ... ___
1.9. Caracteristici ale personalităţii ... ___
1.10. Hobby-uri şi activităţi ... ___
2. Caracteristici ale dezvoltării ... ___
2.1. Socio-economic ... ___
2.2. Relaţiile cu părinţii ... ___
2.3. Abuzuri din copilărie ... ___
2.4. Dezvoltarea din punct de vedere sexual ... ___
2.5. Patternuri comportamentale cronice ... ___
3. Victimele violatorului în serie ... ___
3.1. Structura demografică ... ___
3.2. Izolarea victimei ... ___
3.3. Criteriile de selecţie ... ___
4. Sumar ... ___
3
V. VIOLATORUL ÎN SERIE: CORESPONDENŢA DINTRE
AGRESIVITATEA SPORITĂ ŞI RELAŢIA DINTRE
PLĂCEREA AUTORULUI ŞI OPUNEREA VICTIMEI... ___
1. Metoda ... ___
2. Structura demografică a eşantionului ... ___
3. Rezultatele ... ___
4. Comentarii ... ___
4
4.2. Este abuzul sexual asupra băieţilor insuficient
cunoscut? ... ___
4.3. Identificarea abuzului sexual la băieţi ... ___
4.4. Repetiţia ... ___
4.5. Variabile critice ce intervin în cazul violenţei
Sexuale ... ___
5. Implicaţii practice: stoparea violurilor şi prevenţia
Victimizării ... ___
6. Sumar ... ___
5
X. INFRACTORUL SADIC SEXUAL ... ___
1. Ce este sadismul sexual? ... ___
2. Suferinţa fizică şi psihologică ... ___
3. Comportamentul sadic sexual ... ___
3.1. Fanteziile sadice ... ___
3.2. Sadismul referitor la simboluri ... ___
3.3. Parteneri consensuali sau plătiţi ... ___
3.4. Victimele obediente ... ___
4. Tipare comportamentale care se confundă cu sadismul
sexual ... ___
4.1. Tulburarea de personalitate sadică ... ___
4.2. Cruzimea din timpul infracţiunii ... ___
4.3. Comportamentul patologic de grup ... ___
4.4. Cruzimea sancţionabilă ... ___
4.5. Cruzimea motivată de răzbunare ... ___
4.6. Cruzimea din timpul interogatoriilor ... ___
4.7. Mutilarea post-mortem ... ___
5. Coordonarea studiului ... ___
5.1. Caracteristicile autorului ... ___
5.2. Caracteristicile infracţiunilor ... ___
5.3. Probatoriul infracţiunii ... ___
5.4. Investigarea infracţiunilor comise de sadicul sexual ... ___
5.5. Sursele ... ___
5.6. Autorizaţiile de percheziţie ... ___
5.7. Intervievarea sadicilor sexuali ... ___
6. Concluzii ... ___
6
2.2. Abuzul sexual ... ___
2.3. Abuzul psihologic
3. Procesul de transformare ... ___
3.1. Selectarea unei femei vulnerabile ... ___
3.2. Seducerea femeii alese ... ___
3.3. Modelarea comportamentului sexual ... ___
3.4. Izolarea socială ... ___
3.5. Pedepsele ... ___
4. Comentarii ... ___
7
7.3. Probele ... ___
7.4. Rănile ... ___
7.5. Analiza cu privire la personalitate şi stilul de viaţă ... ___
7.6. Cum trebuie să procedăm în cazul unor
acuzaţii false ... ___
8. Sumar ... ___
8
VIOLUL
9
I. MENTALITATEA POLIŢIEI ŞI CONVINGERILE
REFERITOARE LA VIOL
John C. LeDoux
Robert R. Hazelwood
10
poliţie care nu crede că există o infracţiune cum este violul, poate
ajunge la o singură destinaţie” (1975, p.352). Astfel, Brownmiller
generalizează opinia sa despre ofiţerii de poliţie bărbaţi la întreaga
cultură masculină – şi ea dă de înţeles că mentalitatea poliţiştilor
bărbaţi diferă faţă de cea a poliţiştilor femei.
Un punct de vedere similar negativ este prezentat de către
Germaine Greer care scrie că „un poliţist plictisit care se amuza pe
sine însuşi din cauza fetelor care veneau la el pentru a depune
plângere pentru viol, deseori începe procedurile prin a întreba dacă
acestora le-a plăcut” (1975, p.382). Hurst, în Probleme cu violul
(The trouble with rape - 1977), rezervă o mare parte a criticilor sale
pentru ofiţerii bărbaţi care apar primii la faţa locului. Ea declară „el
(ofiţerul de poliţie) este acolo deoarece era cea mai apropiată
maşină de patrulare de adresa dată de victimă şi viteza în a răspunde
telefonului de viol este importantă la acest moment al întâlnirii cu
poliţia în care insensibilitatea apare de obicei”. Hurst, cu toate
acestea, concluzionează că „unele femei poliţist au la fel de puţină
compasiune ca poliţiştii bărbaţi” (1977, p.116).
Literatura de specialitate empirică prezintă un punct de
vedere mai echilibrat, deşi informaţiile sugerează în mod clar că
unii ofiţeri de poliţie sunt influenţaţi de către circumstanţele
particulare ale victimei, ale atacatorului şi de actul în sine.
Examinarea lui Feldman-Summers şi Palmer (1980) a informaţiilor
dintr-un chestionar dat unui număr de 54 de lucrători ai Sistemului
de Justiţie Penală din zona Seattle i-au condus pe autori la sugestia
că plângerile frecvente privitoare la tratamentul nesimpatetic ale
victimelor violului pot fi văzute ca legându-se de „credinţele ţinute
ale membrilor SJP care tindeau să arunce vina şi responsabilitatea
supra victimei” (p.38). Autorii au reţinut că concepţiile ofiţerilor de
poliţie erau similare cu cele ale judecătorilor şi procurorilor în ceea
ce priveşte cauzele violului şi căile de reducere a frecvenţei
acestora. S-a descoperit că personalul serviciilor sociale aveau
concepţii semnificativ diferite. Cu toate acestea, nu existau diferenţe
semnificative între membrii SJP şi personalul servicilor sociale la
secţiunea din chestionar care examina ce constituie un viol
întemeiat.
Gotessman (1977) a examinat impactul pe care-l poate
avea pregătirea asupra comportării poliţiei în legătură cu violul.
Subiecţii erau ofiţeri de poliţie din cadrul a două departamente din
zona central-nordică a Statelor Unite ale Americii. Acesta a raportat
că majoritatea ofiţerilor de poliţie (procentaj 95%) au răspuns în
mod pozitiv la pregătire, prin care, spre exemplu, a crescut
11
înţelegerea lor faţă de victimele violului. Totuşi, ea a considerat
neschimbată, ca urmare a pregătirii, convinegerea că victimele sunt
parţial acuzate pentru atac datorită manierei lor de a se îmbrăca sau
de a se comporta.
Un studiu al lui Galton (1975) asupra anchetatorilor din
cadrul poliţiei din Texas a examinat criteriile prin care sunt evaluate
plângerile de viol. Rezultatele s-au bazat pe analiza plângerilor de
viol pe o perioadă de 10 săptămâni, interviuri cu anchetatorii şi cei
care au reclamat, şi pe chestionare completate de către ofiţerii de
poliţie. Galton a ajuns la concluzia că anchetatorii iau în considerare
pentru victimele violului un standard de comportament mai înalt
decât o cere legea.
Feild (1978) a inclus 254 de ofiţeri de poliţie dintr-un
număr neprecizat de departamente într-un studiu ce a eximant
atitudinea faţă de viol. De asemenea, a inclus ca subiecţi cetăţeni şi
consilieri în materia violului. Bazându-se pe analiza principalilor
factori componenţi cu o rotaţie a variabilelor maxime au fost extraşi
8 factori. Factorii au fost etichetaţi:
1. Responsabilitatea femeii în prevenirea
violului
2. Sexul ca motivaţie pentru viol
3. Pedeapsă severă pentru viol
4. Precipitarea de către victimă a violului
5. Normalitatea violatorului
6. Puterea ca motivaţie pentru viol
7. Percepţia favorabilă a femeii după comiterea
violului, şi
8. Împotrivirea ca rol al femeii în timpului
violului
12
descoperirile lor nu pot fi generalizate comunităţii forţelor de
ordine.
2. Metodă
2.1. Studiu
Vârsta medie 36
Rasa
Caucaziană 90,2%
Afroamerican 5,6%
Hispanici 2,9%
Altele 1,4%
100,1%*
Statut marital
Necăsătoriţi 9,4%
Căsătoriţi 79,1%
Alte situaţii 11,6%
100,1%*
Sex
Femei 6,4%
Bărbaţi 93,6%
13
100%
Categorii de funcţii
Rutieră 8,2%
Patrulă de ordine publică 42,1%
Anchetator infracţiuni de viol 1,3%
Moravuri (inclusiv agresiuni cu motivaţie sexuală) 0,3%
Omucideri 0,7%
Anchetator în domeniul celorlalte infracţiuni 14,1%
Supervizor 10,5%
Personal de conducere/administrator 6,2%
Alte situaţii 15,4%
100%
Educaţie
Liceu sau mai puţin 32,9%
Colegiu fără diplomă 41,7%
Colegiu de 4 ani cu diplomă 15,6%
Studii superioare 9,8%
100%
* Totalurile care nu sunt egale cu 100 se datorează erorii de rotunjire
2.2. Proceduri
14
cum a fost determinată de Coeficientul Alpha Chronbach este de
0,78 pentru informaţia finală.
Itemii din chestionar cereau fiecărui ofiţer să indice:
(1) - gradul de acceptabilitate pentru fiecare item pe o
scală Likert de 4 puncte ce variază de la 1 (total de
acord) la 4 (total dezacord), şi
(2) - cum afectează această mentalitate cantitatea de efort
pe care ofiţerul o va depune pentru investigarea
violului. În acest articol doar gradul de
acceptabilitate va fi analizat.
Fiecăreia dintre agenţiile selectate i-a fost înaintat un
material preliminar privitor la scopul studiului, procedurile şi
importanţa folosirii a listei proprii de ofiţeri care au depus
jurământul pentru a selecta la întâmplare persoanele respondente.
După aproximativ 2 săptămâni agenţiilor le-au fost înaintate
chestionarele şi numerele întâmplătoare pentru agenţia lor.
Persoanelor respondente selectate le-au fost date plicuri în care să
fie sigilate chestionarul pentru a asigura anonimitatea.
Pentru a se asigura că analiza factorilor este cea potrivită,
un Test Global de Importanţă a Valorii Proprii a fost întrebuinţat
pentru a testa dacă intercorelaţiile dintre variabile erau semnificativ
diferite faţă de zero. Odată ce ipoteza nulă a fost respinsă, teorema
analizei factorilor componenţi urmată de teorema factorului axă cu
rotaţie variabilă maximă, au fost executate asupra gradului de acord
asupra itemilor. Folosind liniile directoare ale lui Kaiser (1974),
care au părut cele mai potrivite pentru o analiză exploratorie, o
diagramă a valorilor proprii a indicat că 10 factori (toţi cu valori
proprii mai mari de 1.0) trebuie să fie extraşi. Aceşti 10 factori
reprezentau 49% din totalul variantelor comune din matrice. Fiecare
dintre factori erau interpretabili, deşi trei factori aveau doar doi
itemi. Tabelul 2 arată factorul variabil maxim încărcat pentru
factorii extraşi şi procentajul variaţiei comune reprezentată pentru
fiecare factor. Tiparul de încărcare al factorilor arată o structură cât
se poate de simplă în care doar 4 dintre cei 35 de itemi sunt
încărcaţi cu 2 factori aflaţi la nivelul .30.
15
Tabelul nr. 2 - Structura factorului rotat variabil maxim a
atitudinii poliţiei cu privre la viol
Itemi 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1. O femeie poate fi
violată
împotriva
voinţei sale
2. Motivul pentru
care
majoritatea
violatorilor
comit violul îl
reprezintă
emoţia
puternică a
violenţei fizice
3. Violatorii sunt .51
oameni
„normali”
4. În violurile cu -.54
duritate,
niciodată
victima nu
cauzează
infracţiunea
5. Toţi violatorii -.60
sunt bolnavi
psihici
6. O acuzaţie de .34
viol făcută la 2
zile după
eveniment cel
mai probabil
nu este viol
7. O femeie trebuie .37
să fie
responsabilă în
prevenirea
propriului viol
8. Un bărbat care a .58
comis un viol
ar trebui să fie
condamnat la
cel puţin 30 de
ani de
închisoare
9.Femeile sunt
învăţate de
societate să
16
devină victime
ale violului
10. O femeie .43
violată este o
femeie mai
puţin atractivă
11. Dacă o femeie .47
urmează a fi
violată ea ar
putea la fel de
bine să se
relaxeze şi să
savureze
12. Violul .31
furnizează
oportunitatea
pentru mulţi
violatori să-şi
arate virilitatea
13. Multe femei îşi .48
doresc în secret
să fie violate
14. Unele femei .49 .30
merită să fie
violate
15. Femeia .44
provoacă violul
prin înfăţişarea
sau prin
comportamentu
l lor
16. Femeile .55
„drăguţe” nu
ajung să fie
violate
17. Majoritatea .49
acuzaţiilor de
viol sunt
nefondate
18. În vederea .40
protejării
bărbaţilor, ar
trebui ca violul
să fie mai
dificil de
probat decât
alte infracţiuni
19. Violul este o .66
expresie a unei
dorinţe
17
necontrolate
pentru sex
20. Violul este o .48
infracţiune
contra vieţii
sexuale
21. Violul este un .57
exerciţiu
masculin al
puterii asupra
femeii
22. Violatorii sunt .50
indivizi
frustraţi din
punct de
vedere sexual
23. În majoritatea .43
cazurilor în
care o femeie a
fost violată, ea
a căutat-o cu
lumânarea
24. Motivul pentru .63
care
majoritatea
violatorilor
comit violul
este pentru sex
25. O femeie .39
violată de către
un bărbat pe
care ea îl
cunoştea poate
fi definit ca „o
femeie care s-a
răzgândit după
aceea”
26. Un violator .54
condamnat ar
trebui castrat
27. O femeie ar .44
trebui să se
simtă vinovată
după viol
28. Gradul de .43 .43
opunere al
femeii ar trebui
să fie un factor
major în
determinarea
18
existenţei
violului
29. O femeie .31 .56
violată este o
victimă
vinovată, nu
una inocentă
30. Judecătorii sunt .59
prea indulgenţi
în
condamnarea
violatorilor
31. Violul serveşte .36 .49
ca o modalitate
de a le arăta
femeilor locul
lor
32. Procurorii nu .34
sunt pregătiţi
corespunzător
pentru instanţă
33. Publicul nu este .50
educat în ceea
ce priveşte
violul
34. Victima deseori .32
eşuează în a
depune
mărturie
35. Deseori trecutul .53
victimei
afectează cazul
36. Faptele
anterioare nu ar
trebui folosite
împotriva
violatorului în
timpul judecăţii
37. Vârsta victimei .39
sau înfăţişarea
influenţează
juriul
38. Relaţia sexuală .34
anterioară şi
consimţită cu
cel acuzat
reduce
seriozitatea
faptei
39. Legea privind .64
19
violul este prea
indulgentă
Procentajul variaţiei 15.1 6.5 4.7 4.3 3.8 3.4 3.0 2.9 2.7 2.6
comune
Notă: N = 2.170. Pentru claritate, doar sarcinile =.30 sunt arătate. Definiţia
factorilor: (1) Femeia ca victimă, (2) Motivaţia sexuală pentru viol, (3)
Responsabilitatea legală a victimei, (4) Pedeapsa, (5) Inocenţa vctimei, (6)
Provocarea violului de către victimă, (7) Influenţa victimei la proces, (8)
Normalitatea violatorului, (9) Masculinitatea ca motivaţie pentru viol, şi (10)
Punerea sub acuzare
3. Rezultate
3.1. Victimele
21
Al doilea factor din setul victimei a fost intitulat
„Responsabilitatea victimei”. Itemii din acest factor au avut de-a
face cu responsabilităţile legale ale victimei în cazurile de viol. Aşa
cum poate fi văzut în tabelul 5, ofiţerii tind să fie în dezacord cu
afirmaţia care sugerează că femeile ar trebui să dovedească că
acestea nu au precipitat sau încurajat comiterea violului prin
comportamentul lor.
22
31. Violul serveşte ca o modalitate
de a le arăta femeilor locul lor 3.7 .60
Scală de evaluare: 1 = Total de acord, 2 = De acord, 3 = Nu sunt de acord, 4
= Dezacord total
3.2. Violatorii
23
Tabelul nr. 8 - Motivaţia sexuală pentru viol
24
4 = Dezacord total
3.3. Procesul
26
Tabelul nr. 13 - Punerea sub acuzare
28
II. O INTRODUCERE ÎN TEMA VIOLATORULUI
ÎN SERIE: CERCETĂRI ALE F.B.I.
Robert R. Hazelwood
Ann W. Burgess
1
Crime in United State – 1985, F.B.I., (Washington DC: U.S. Government
Printing Office, 1986
29
Indiferent de motiv, din punct de vedere statistic, violul pare să aibă
loc mai frecvent.
Una dintre cele mai puternice influenţe criminale care
pătrund în societatea noastră este violatorul multiplu, sau în serie.
Victimele lui pot număra de la cel puţin două până la peste o sută şi
fiecare dintre persoanele care au trecut printr-o agresiune sexuală a
simţit frica pierderii vieţii. Efectele violului nu încetează pentru
victimă la plecarea autorului, ci pot dura săptămâni, luni sau ani.2
Autorii de infracţiuni cu motivaţie sexuală în serie pot crea
un climat de frică în întreaga comunitate, care apoi face presiuni
asupra instituţiei de aplicare a legii în vederea identificării,
localizării şi reţinerii persoanei responsabile în cel mai scurt timp
posibil. Forţa de muncă cerută pentru a îndeplini această sarcină
poate fi enormă. O agenţie de poliţie care a investigat o serie de 18
violuri şi 31 de tentative de viol a alocat 50 de ofiţeri pentru un grup
de lucru care să stopeze comiterea infracţiunilor. O anchetă din
prezent a unui violator în serie (43 de atacuri până la această dată) a
implicat un grup de lucru format din mai mult de 20 de anchetatori,
5 membrii ai personalului de suport, şi asistenţă din partea
tehnicienilor criminalişti pentru 8 luni.
În afara situaţiei în care agresiunea cu motivaţie sexuală
are loc pe o proprietate federală, implicarea FBI în investigarea
infracţiunii de viol este limitată la activităţi de instruire şi la
furnizarea suportului investigativ atunci când acest lucru este
solicitat de către agenţia de aplicare a legii competentă. De cele mai
multe ori acest suport investigativ vine sub forma profilului
personalităţii criminale.
Profilerii îşi sprijină profilul unui violator în serie pe
esenţa comportamentului arătat de către autor în timpul comiterii
faptei. Esenţa comportamentului este definită ca activitatea verbală,
sexuală şi fizică (forţa) a violatorului.3 Dacă este bine documentată,
aceasta ar trebui să furnizeze motivaţia care stă la bază a autorului
(putere, furie sau o combinaţie a celor două), şi de la aceasta, este
dezvoltat un profil. Pentru a menţine activitatea de instruire şi
suportul investigativ al F.B.I. cât mai actuale şi cuprinzătoare
posibil, membrii Centrului Naţional de Analiză a Crimelor Violente
(NCAVC) din cadrul F.B.I. au efectuat cercetări privitoare la
violatorii în serie – cercetări destinate a se adresa acelor probleme
de interes pentru agenţiile de aplicare a legii.
2
A.W.Burgess şi L. Lostrom, „Rape Trauma Syndrome”. American Journal of
Psychiatry, vol.131, 1974, p.982-986
3
R.R.Hazelwood, „The behavior Oriented Interview of rape Victims: The Key of
Profiling,”, FBI Law Enforcement Bulletin, vol.52, no.9, september, 1983, p.8-15
30
Finanţată prin acordarea unei subvenţii din partea
Oficiului de Justiţie Juvenilă şi Prevenire a Criminalităţii, NCAVC
din cadrul FBI s-a reunit cu o echipă condusă de către Dr. Ann
Burgess din cadrul Şcolii de Îngrijire Medicală din cadrul
Universităţii Pennsylvania într-un proiect de cercetare din care să
aflăm mai multe despre violatorul în serie. Aceeaşi echipă a
finalizat recent cercetarea pe criminali în serie.4
Această cercetare a cuprins interviuri cu 41 de violatori în
serie încarceraţi responsabili pentru 837 de violuri şi peste 400 de
tentative de violuri. Interviurile celor 35 violatori în serie
caucazieni, 5 afroamericani şi 1 hispanic au avut loc în 12 state pe o
perioadă de 20 de luni. Numărul de violuri comise de cei din
eşantion a variat de la 10 la 59, iar vârsta medie a autorului la
momentul interviului a fost de 35,2 ani. Perioada de timp în care
autorii au violat înainte de prima arestare a variat de la 3 luni la 12
ani. 15 din cei 41 de violatori erau într-un program de tratare pentru
cei care au comis infracţiuni sexuale la momentul interviului.
Scopul acestui articol nu este de a prezenta concluzii sau
rezultate, ci de a familiariza comunitatea instituţiilor de aplicare a
legii cu tipul de cercetări pe care Centrul Naţional de Analiză a
Crimelor Violente din cadrul FBI le conduce. Cercetarea NCAVC
este unică deoarece este prima oară când cineva a studiat
infracţiunile seriale şi violente precum şi autorii dintr-o perspectivă
a aplicării legii. În trecut, aceste cercetări, au fost conduse dintr-o
perspectivă academică sau clinică, care au lăsat întrebări vitale
pentru agenţiile de aplicare a legii fără răspuns. Echipa de cercetare
va disemina rezultatele acestui studiu către forţele de aplicare a legii
prin viitoare ediţii ale Law Enforcement Bulletin al F.B.I. şi alte
publicaţii profesionale, ca şi prin prelegeri şi cursuri ţinute de către
personalul F.B.I. Acest articol va prezenta scopurile cercetării,
criteriile folosite în selectarea intervievatorilor, metodele folosite
pentru conducerea interviurilor, şi un tabel sinoptic al unui interviu
care oferă cititorului tipul de informaţii obţinut de la violatori.
1. Scopurile cercetării
2. Criteriile de selecţie
5
P.E.Dentz, B.Harrz şi R.R. Hazelwood, „ Detective magazine: Pornography for
the Sexual Sadist?”, Journal of Forensic Sciences, vol.31, 1986, p.197-211
32
foarte versat poate furniza informaţii mai pline de învăţăminte decât
un autor care violase doar o dată, de două sau trei ori înainte de a fi
prins.
În al doilea rând, echipa de cercetare dorea să afle dacă
violatorul în serie devine în mod progresiv mai violent de-a lungul
timpului. Era mult mai probabil ca echipa să observe o escaladare a
violenţei având un număr mare de infracţiuni spre studiu.
În ultimul rând, anchetatorii erau interesaţi să ştie ce, dacă
există aşa ceva, schimbări în esenţa comportamentului ori metode
de operare apar între timp. Această informaţie nu poate fi observată
întotdeauna în cazurile ce implică câteva fapte, şi dacă sunt
observate, nu pot fi documentate ca fiind schimbări
comportamentale atipice sau permanente.
În timp ce unii pot critica criteriul celor 10 sau mai multe
violuri ca nefiind reprezentatv pentru violatorul tipic întâlnit de
forţele de aplicare a legii, aceştia trebuia să ia în considerare ipoteza
că toţi violatorii sunt potenţiali violatori în serie; numai că unii
dintre ei sunt prinşi înainte de a deveni autori de infracţiuni seriale.
De asemenea, violatorul în serie reprezintă cea mai mare provocare
investigativă pentru forţele de aplicare a legii.
Al doilea criteriu, epuizarea tuturor căilor de atac
judiciare, a fost vital pentru implicarea personalului NCAVC.
Agenţii speciali F.B.I. au condus toate interviurile, şi orice cale de
atac în aşteptare ar fi împiedicat din punct de vedere legal pe
intervievatori să vorbească cu autorii fără ca mai înainte să le fie
aduse la cunoştiinţă drepturile constituţionale.
Echipa a identificat violatorii ce corespundeau criteriilor
prin anumite modalităţi. Ofiţerii de aplicare a legii de la nivel local,
statal sau regional şi care participaseră la Academia F.B.I. au ajutat
la identificarea unei mari părţi din eşantion, iar aceştia au furnizat
un ajutor de nepreţuit pentru echipa de cercetare, aşa cum au făcut
şi câţiva agenţi speciali F.B.I. de pe întreg teritoriul Statelor Unite.
Profesioniştii în sănătate mentală implicaţi în programe de tratament
a autorilor de fapte de natură sexuală sau afiliaţi închisorilor statale,
ca de altfel şi autorităţile din penitenciare, au ajutat, de asemenea, la
identificarea violatorilor dispuşi să participe la cercetare. Probabil
cercetarea ar fi eşuat fără cooperarea interinstituţională şi
interdisciplinară care a avut loc.
3. Interviul de cercetare
33
Membrii ai NCAVC şi alţi agenţi speciali F.B.I. selectaţi,
toţi având licenţă sau instruire extensivă în ştiinţe comportamentale,
au condus un număr de 41 de interviuri. În mod tradiţional, o
asemenea cercetare ar fi fost condusă dintr-o altă perspectivă decât
cea a forţelor de aplicare a legii. Această cercetare a implicat
obţinerea unor informaţii de valoare pentru anchetatorii însărcinaţi
cu soluţionarea infracţiunilor de viol. Folosirea agenţilor speciali
FBI ca intervievatori de cercetare a combinat aptitudini
investigative, de intervievare şi ştiinţă comportamentală ce nu pot fi
găsite în mod obişnuit în cercetarea autorilor violenţi. Acest lucru s-
a dovedit foarte folositor în extragerea unor informaţii pe care
forţele de aplicare a legii le pot pune rapid în folos investigativ.
Spre exemplu, cercetarea a determinat că un violator mai puţin
matur sau mai puţin versat este mai probabil să sustragă lucruri care
sunt voluminoase şi care pot fi mai uşor urmărite (ex. casetofoane,
televizoare, video-uri). Un individ mai puţin matur percepe aceste
bunuri ca uşor de scăpat de ele, negândindu-se la faptul că aceste
bunuri sunt dificil de transportat, greu de ascuns şi uşor de urmărit.
Un violator mai matur sau mai experimentat tinde să ia bani sau
bijuterii.
Agenţii speciali s-au pregătit pentru interviuri prin
studierea tuturor documentelor disponibile privitoare la violatori şi
infracţiunile lor. Atunci când a fost necesar, aceştia au revăzut
această documentaţie cu acordul celor intervievaţi. Materialele au
inclus procese verbale investigative ale poliţiei, declaraţii ale
victimelor, procese-verbale de anchetă preliminare judecăţii,
rapoarte medicale şi de sănătate mentală şi evidenţe pertinente din
penitenciare.
Doi agenţi speciali s-au întâlnit cu fiecare violator în
prezenţa unui angajat al penitenciarului, în general un specialist în
sănătate mentală, şi i-a fost explicat scopul şi formatul interviului. A
fost semnat şi atestată cu martor o declaraţie privitoare la scopul şi
confidenţialitatea interviului care arăta că încarceratul consimte să
participe. Întotdeauna agenţii speciali au înmânat o copie a
formularului celui încarcerat. Doar trei persoane au declinat
intervievarea după întâlnirea cu agenţii F.B.I. Disponibilitatea
violatorilor de a participa nu a surprins pe cercetători, deoarece
anterior 36 de criminali cu motivaţie sexuală au fost de acord cu
interviurile de cercetare ale F.B.I.6
6
R.K.Ressler, J.E.Douglas şi A.W.Burgess, „Rape and Rape-Murder: One
Offender and Twelve Victims.”, American Journal of Psychiatry, vol.140, 1983,
34
Interviurile au fost deschise şi în general nestructurate. În
toate, cu excepţia a 7 cazuri, încarceratul a fost de acord să aibă
conversaţiile înregistrate pe bandă magnetică. Interviurile, variind
de la patru ore şi jumătate la doisprezece ore şi jumătate ca durată,
i-a epuizat pe toţi, atât psihic cât şi emoţional. Agenţii speciali au
lăsat pauze pentru mâncare şi alte motive în întregime la latitudinea
autorului. În mod surprinzător, câţiva au dorit pauze de masă.
Majoritatea au preferat în schimb să continue discuţiile.
Domeniile de discuţii au inclus informaţii familiale şi
demografice, despre serviciu, trecutul militar, hobby-uri şi
distracţiile, trecutul marital, dezvoltarea din punct de vedere sexual,
comportamentul pre-infracţiune, din timpul infracţiunii şi post-
infracţiune, tehnici de anchetare şi intervievare, şi prevenţia violului
şi a confruntării.
Datorită numărului mare de infracţiuni implicate, ar fi fost
imposibil de discutat comportamentul pre-infracţiune, din timpul
infracţiunii şi post-infracţiune pentru fiecare infracţiune. De aceea,
intervievatorii s-au axat asupra primei, celei de la jumătate şi
ultimei agresiuni, din cadrul seriei de violuri a autorului. Această
modalitate s-a dovedit chiar eficientă în obţinerea informaţiilor
dorite pentru un număr mare de infracţiuni.
Agenţii au amânat întrebările despre dezvoltarea sexuală şi
comportamentul din timpul agresiuni înainte de a pătrunde bine în
interviu, după ce aceştia stabiliseră o legătură cu violatorul. Autorii
au găsit aceste teme de discuţii ca fiind cele mai stânjenitoare.
Intervievatorii au trebuit să dezvolte permanent tehnici pentru a
trece peste reticenţa autorilor în a vorbi despre anumite teme. Spre
exemplu, atunci când a fost solicitat să discute despre familia sa, un
autor a replicat: „Pot rezuma totul într-un singur cuvânt – ură.”
Intervievatorii l-au întrebat apoi să defineasă ura odată ce folosise
cuvântul, iar interviul a continuat.
În final, agenţii speciali i-au cerut autorului să critice
interviul de cercetare. Comentariile sau sugestiile lor s-au dovedit
uneori folositoare în structurarea interviurilor ulterioare. Spre
exemplu, agenţii F.B.I. sunt antrenaţi să-şi prezinte legitimaţiile
atunci când întâlnesc pe cineva într-o calitate oficială. Unul dintre
primii intervievaţi le-a spus agenţilor că prezentarea legitimaţiilor ar
reperezenta o afişare nejustificată de putere care pe el îl face să se
simtă inconfortabil. Nu mai este nevoie de spus, la următoarele
interviuri agenţii şi-au prezentat legitimaţiile doar la cerere.
p.36-40; Violent Crime (Special Issues), FBI Law Enforcement Bulletin, vol.54,
no.8, august, 1983,
35
Imediat după interviu, agenţii au completat un document
de 70 de pagini pe care echipa de cercetare l-a adaptat dintr-un
instrument dezvoltat pentru cercetarea crimelor în serie. Benzile
magnetice ale interviurilor au fost transcrise, iar transcrierile au fost
rezumate pentru folosul cercetării. Cercetătorii au introdus în mod
separat în computer informaţiile statistice şi infromaţiile narative.
Aşa cum s-a menţionat anterior, toţi cei implicaţi au fost
epuizaţi psihic şi emoţional după aceste interviuri. Nu se poate
trece peste un asemenea inteviu fără a experimenta un puternic
sentiment de simpatie pentru victime şi ocazional sentimente de
empatie pentru autor. Au existat exemple documentate de abuzuri
fizice, sexuale sau emoţionale în copilărie suferite de unii dintre
violatori. Celor care au citit astfel de întâmplări sau care au privit un
bărbat plângând în timp ce-şi descria tatăl lovind-o sau violând-o pe
mama sa în faţa lui, nu poate ajuta, dar simte un sentiment de furie
împotriva părinţilor autorului. Anchetatorii nu trebuie să înceteze
niciodată să experimenteze aceste emoţii umane esenţiale. Fără ele,
o persoană va deveni aspră şi va pierde eficacitatea ca anchetator
sau cercetător.
4. Studiu de caz
4.1. Familia
Născut în anul 1944, John a fost unul dintre cei trei copii.
Avea o soră geamănă şi o soră mai mică. Mama sa şi tatăl său vitreg
l-au crescut; el nu şi-a întâlnit tatăl său natural până în momentul în
care se apropia de 30 de ani. La momentul interviului, John a
declarat că el îl consideră pe tatăl său natural ca fiind un prieten
obişnuit.
Tatăl vitreg al lui John era un specialist în etanşarea
tubulaturii motoarelor navale şi avea succes în domeniul său până în
36
momentul în care o rană l-a forţat să devină gestionar de depozit.
Familia s-a mutat de mai multe ori în timpul carierei de specialist în
etanşarea tubulaturii motoarelor navale a tatălui său, înainte de a se
stabili într-un oraş unde John şi-a petrecut anii tinereţii. Mama a
devenit chelneriţă după rănirea soţului său, însă înainte de acest
moment, aceasta nu muncise în afara locuinţei.
El a fost în mod repetat în conflict cu părinţii săi ca copil,
un fapt pentru care le considera responsabile pe surorile sale.
Acestea ar fi încălcat regulile familiei şi ar fi aruncat vina pe John.
Relaţia sa cu părinţii era „la anumite momente explozive iar în alte
momente mai degrabă strânse”. Atunci când mergea cu tatăl său
vitreg la pescuit sau la vânătoare era chiar bine, dar atunci când era
acasă, el întotdeauna „s-a simţit îndepărtat de aceştia”. El a declarat:
„Se părea că singura dată când doreau să vorbească cu mine era
atunci când aveam probleme”. John credea că părinţii săi o iubeau
pe sora mai mică (copilul natural al tatălui vitreg) mai mult decât pe
el, şi prin urmare a devenit foarte gelos pe ea.
John a declarat că nu a fost abuzat din punct de vedere
fizic, emoţional sau sexual ca copil, însă declaraţii ulterioare au
dovedit contrariul. Mama sa avea un temperament violent, iar el
încercat să evite să fie pedepsit de ea. „Ea ar fi lovit oriunde putea
lovi şi folosea curele, bastoane sau orice i-ar fi picat în mână”. John
a declarat că majoritatea pedepselor consta în lovirea cu curele la
fund şi că el era informat de ce era pedepsit. El a relatat că mama sa
folosea în mod frecvent o mulţime de injurii la adresa lui. Ea spunea
astfel de cuvinte cum ar fi „tu, micule fiu de curvă” ori îl numea
„bastard” sau „boule”. „Chiar şi în prezent” el pretindea că „ea
încearcă să manipuleze oamenii prin asuprire sau prin a-i face să se
simtă vinovaţi.” El a identificat-o pe mama sa ca părintele
dominant, indicând că ea l-ar fi „pisat la cap” pe tatăl vitreg până
când acesta ar fi făcut ce ea îşi dorea. Pentru a scăpa de certurile
dintre părinţii săi, John a fugit de acasă în mai multe ocazii.
John şi-a informat intervievatorii săi că fusese un
„singuratic” încă din fragedă copilărie, şi că, ca copil, cei mai
apropiaţi prieteni ai lui erau rudele. El nu putea să facă cunoştiinţă
sau să interacţioneze cu oamenii uşor şi nu putea face acest lucru
nici astăzi.
Distracţiile copilăriei sale includeau pescuitul şi
vânătoarea, construirea de modele de maşini şi jucatul soft-ball-ului.
Ca copil se distra citind cărţi comice şi aventurile lui Hardy Boy.
Adolph Hitler îl fascinase întotdeauna. El spunea ”Nu voi înţelege
niciodată cum a putut controla atât de mult cu atât de puţin”.
37
John nu a abuzat de alcool ca copil. Mergea la biserică
oarecum regulat, însă nu a putut să-şi amintească denumirea
bisericii.
4.2. Educaţia
38
El a negat că s-ar fi uitat vreodată pe furiş la mama sa,
deoarece „acest lucru este tabu”. Cu toate acestea, el a tras cu ochiul
la mătuşa sa în timpul preadolescenţei, iar la vârsta de 13 ani a
început să tragă cu ochiul de la fereastră. Scopul său era să observe
femei într-un anumit stadiu de dezbrăcare, de preferat cu chiloţii
puşi decăt nud. El a continuat să tragă cu ochiul de la fereastră până
la arestarea finală.
El şi-a adus aminte de un verişor „că-şi făcea de cap cu
sora mea geamănă şi amândoi încercau să-l convingă să întreţină
relaţii sexuale cu sora sa mai mică”. John, care avea 9 sau 10 ani la
acel moment, s-a implicat în pipăieli cu sora sa mai mică, însă s-a
simţit vinovat şi a stopat acea activitate. El a furat chiloţi de pe
frânghia de rufe, şi la această vârstă, a fost prins în locuinţa unei
femei când lua chiloţi din şifonierul acesteia.
John a început să se masturbeze la aceaşi vârstă (9) în care
a început să fure chiloţi. Acesta fie folosea chiloţi pentru a se
masturba cu aceştia, fie avea fanetzii cu chiloţi în timp ce se
masturba. El a declarat că de regulă se masturba zilnic. Dacă avea
chiloţi la dispoziţie el ejacula pe aceştia şi „după aceea de cele mai
multe ori îi aruncam deoarece odată ce ajunsesem la orgasm atunci
chiloţii ar fi fost un simbol a ceva rău”. Prefera chiloţi folosiţi decât
unii noi. Atunci când a fost întrebat de ce, el a replicat: „Acest lucru
părea mai intim odată ce aceştia avuseseră contact cu o femeie”.
Dacă chiloţii aparţineau cuiva cunoscut, el găsea acest lucru a fi mai
satisfăcător, deoarece putea asocia corpul unei persoane cu articolul
de îmbrăcăminte. El a declarat că chiloţii de bumbac „nu însemnau
nimic pentru mine”. El îi dorea „mătăsoşi şi fini”. John a început să
poarte chiloţii ca adolescent, însă îi purta doar până când ejacula.
După ce a fost lăsat la vatră din Corpul Marinei el a început să
poarte chiloţi de damă pentru perioade mari de timp. În timpul
interviului, John a menţionat ocazional că poartă perechea sa
favorită de chiloţi de damă pe sub uniforma de închisoare. Atunci
când a fost întrebat cum i-a obţinut, el a spus că o femeie prietenă
de-a sa îi cumpără, îi poartă pentru o vreme, apoi îi trimite lui.
Personal a cerut ajutor psihiatric pentru obsesia sa cu
chiloţi de damă după ce a părăsit Corpul Marinei. El a spus „Ce
problemă aveam era aceea a fetişului pentru chiloţi de damă. Voi
trece peste aceste probleme fie că eram homosexual, sau ce naiba
era în neregulă cu mine deoarece îmi plăcea aceste lucruri”.
John a declarat că nu s-a gândit în mod conştient să comită
un viol decât după ce deja comisese aşa ceva. El a mers la locuinţa
unei femei cerând întreţinerea de relaţii sexuale liber consimţite şi a
39
folosit ameninţări şi forţa fizică pentru a obţine supunerea victimei.
Doar mai târziu a realizat că de fapt violase o femeie.
El a experimentat homosexualitatea în timp ce se afla în
marină însă „am realizat că acest lucru nu era calea pe care am vrut
să merg, aşa ceva nu este pentru mine”.
4.5. Serviciul
40
realizat că nu dorea să fie căsătorit, astfel că „amândoi am mers pe
drumul său”. Din acest mariaj s-a născut o fată. Activitatea sexuală
cu prima soţie se limita la relaţii sexuale vaginale în poziţia
misionarului.
Doi ani mai târziu, John a întâlnit-o pe cea de a doua soţie.
Aceştia au rămas împreună pentru doi ani şi au avut doi fii. El a
declarat că iresponsabilitatea sa a condus la divorţ. Încă o dată
relaţii sexuale vaginale în poziţia misionarului au fost regula în
timpul căsătoriei.
La vârsta de 25 de ani, John a întâlnit-o pe cea de-a treia
soţie într-un bar. Aceştia au trăit împreună aproximativ 6 luni şi s-
au separat „deoarece nu se suportau unul pe altul”. John a declarat
că „sexul a început să devină puţin mai creativ. Am început să ajung
în diferite zone. Nu neapărat legare sau ceva similar, doar
experimentând diferite moduri de a o face. Învăţând cum să rezist
mai mult şi alte lucruri de acest gen, deoarece ea era una dintre
acele femei pentru care era foarte dificil să atingă orgasmul. Trebuia
să lucrezi la acest lucru, trebuia să fii acolo pentru ceva timp.
Înainte era întotdeauna, ţac, pac, mulţumesc doamnă. Asta era tot ce
ştiam. Cu ea începuse să devină mai satisfăcător, cred. Nu ştiu exact
de ce... era doar în mare parte poziţii diferite şi moduri de a controla
fluxul şi refluxul întregului lucru, cred că pe măsură ce eu rezistam
mai mult până când ea putea ajunge la orgasm. Şi îmi amintesc că în
acest punct a început să devină cu adevărat distractiv.” A divorţat de
cea de-a treia nevastă după 3 ani.
A trăit cu cea de-a patra soţie , însă nu s-a căsătorit cu ea
decât după ce a fost încarcerat pentru viol. După eliberarea sa din
penitenciar, aceştia au rămas împreună pentru 2 luni. Ne-a declarat
că „sexul era extraordinar, dar era ca şi când aş fi avut un alt
gardian sau un al doilea ofiţer de supraveghere”. El şi cu cea de-a
patra soţie au avut un băiat , iar după ce s-au separat, aceasta a luat
custodia copilului.
John s-a căsătorit pentru a cincea şi ultima oară la vârsta
de 32 de ani. El ne-a declarat că sexul cu soţia sa era excelent şi că
se completau în mod fericit până la momentul în care i-a spus de
fetişul său pentru chiloţii de damă. Cunoaşterea de către soţie a
fetişului său a pus o mare tensiune asupra mariajului, însă au rămas
împreună până în momentul în care el a fost trimis din nou la
închisoare pentru viol. Ea l-a vizitat în mod regulat, şi au trăit
împreună după ce a fost eliberat. După treisprezece zile de la
eliberarea sa, s-a reîntors la închisoare datorită unui alt viol, iar
relaţia a luat sfârşit.
41
4.7. Cazierul
42
mândru de faptul că niciodată nu „rănise” pe cineva în timpul
agresiunilor sale.
43
Post-faptă: Ulterior întoarcerii sale acasă, s-a îngrijorat că
soţia sa va afla de agresiune şi că va merge la închisoare. El a
început să bea şi mai mult într-o încercare de a diminua frica şi vina
pe care o trăia. El a declarat „ştiam că s-a creat un sentiment de vină
care a cauzat probleme între mine şi soţia mea şi aceasta din cauza
că făcusem ceva rău. Însă nu ştiam cum să mă întorc înapoi şi să
schimb sau să anulez acest lucru. Mă enervam şi mă supăram foarte
uşor şi deveneam nebun de furie, deşi ea nu făcuse nimic.” Ieşind
din felul lui de fi, John a început să stea acasă, plecând doar pentru
a merge la muncă. El nu a lipsit de la muncă ulterior agresiunii, iar
înfăţişarea sa personală a rămas normală. John nu a mai comis un
alt viol pentru cinci ani.
7
R.R.Hazelwood şi J.A.Harpold, „RAPE: The Danger of Providing
Confrontational Advice, FBI Law Enforcement Bulletin, vol.55, nr.6, Iunie 1986,
p.1-5
44
trebuie să fie un intelectual de acelaşi nivel cu el şi că ar fi mai
probabil să vorbească cu un ofiţer în timpul orelor de noapte. El a
afirmat că devine furios atunci când alţii îi violează spaţiul şi crede
că un intervievator trebuie să menţină o distanţă confortabilă, fără a
fi ceva interpus între ei. El nu se va simţi confortabil într-o altă
locaţie, însă datorită jenei pe care o va avea, el crede că mediul
ambiant ar trebui să fie confidenţial. El a afirmat că mişcările
intimidante ale ofiţerilor îl fac să se enerveze şi îl fac să înceteze
conversaţia.
Aceste sfaturi sunt, binenînţeles, date numai de unul dintre
autori şi nu se vor aplica tuturor situaţiilor.
5. Sumar
45
NCAVC a condus cercetări asupra autorilor de infracţiuni
seriali violenţi încă din anul 1978. Violatorul în serie vatămă vieţile
unui număr neştiut de victime şi este responsabil pentru cheltuirea
de bani, timp şi forţă de muncă de către comunitatea de aplicare a
legii. Deşi nu este în general responsabil în ceea ce priveşte
anchetarea infracţiunii de viol, F.B.I. acordă sprijin eforturilor
comunităţii locale de aplicare a legii prin efectuarea de cercetări de
natura celor menţionate în acest articol. Rezulatele acestei cercetări
şi altor studii de cercetare ale F.B.I. vor fi folosite în programe de
instruire pe întreg teritoriul Statelor Unite şi în pregătirea profilelor
personalităţii criminale.
Cu interviuri complete ale 41 de violatori în serie, analiza
statistica a informaţiilor continuă. Deşi, în principal scopul iniţial
era folosirea pentru comunitatea forţelor de ordine, echipa de
proiect anticipează că rezultatele acestei cercetări va spori
cunoştiinţele tuturor specialiştilor care trebuie să se ocupe de
infracţiune, de autor şi de victima violului.
46
La începutul anului 1981, un soţ şi soţia sa au celebrat a
15-a aniversare de la nuntă prin ieşirea la un restaurant. Ei au
angajat o fată din vecini în vârstă de 13 ani pentru a avea grijă de
cei doi copii mici ai lor şi au plecat pentru eveniment. Două ore mai
târziu, un bărbat de rasă caucaziană în vârstă de 29 ani a intrat în
locuinţă şi i-a supus pe baby-sitter şi pe minorii aflaţi în îngrijire.
Folosind ameninţări, el a forţat-o pe tânără să-l pipăie şi să-i facă
sex oral. Aflând că părinţii urmau să revină în scurt timp, a decis să
aştepte venirea lor. După întoarcerea acestora, el le-a arătat o armă
şi a forţat-o pe soţie să încătuşeze încheieturile soţului său, după
care autorul i-a legat încheieturile femeii la spate. În prezenţa
soţului, el a violat-o şi a brutalizat-o pe femeie atât de grav încât a
necesitat spitalizare. Acest bărbat a violat mai mult de 50 de femei
înainte de a fi arestat.
În anul 1978 Servicul de Ştiinţe Comportamentale din
cadrul F.B.I. a început să acorde sprijin în mod oficial agenţiilor de
aplicare a legii din toată ţară în investigarea infracţiunilor violente.
Printr-o analiză detaliată a datelor de la faţa locului şi a
informaţiilor obţinute de la victimă, au fost dezvoltate caracteristici
şi trăsături ale autorului şi au fost transmise agenţiei care ancheta.
Profilele, conţinând opinii asupra unei varietăţi de caracteristici şi
comportamente ale autorului (de ex. vârsta, rasa, statutul marital,
nivelul ocupaţional, trecutul militar, istoria arestărilor, substratul
socio-economic, tipul şi proximitatea faţă de locuinţa victimei,
vârsta aproximativă şi tipul autovehiculului, precum şi anumite
caracteristici ale personalităţii), s-au dovedit deseori esenţiale în
identificarea autorului. Într-o proporţie semnificativă de cazuri,
profilele judiciare focusează activităţile investigative, raţionalizează
costurile inerente acestora, şi grăbeşte arestarea autorului înainte de
comiterea altor activităţi violente ulterioare.
Dinamica analizei infracţiunii, aşa cum a fost dezvoltată
de către Unitatea de Ştiinţe Comportamentale, reflectă experienţa
agenţilor speciali repartizaţi la unitate şi sintetizează ani de
experienţă investigativă cu o instruire şi o educaţie intensivă în
ştiinţe comportamentale. Complementând şi contribuind la această
competenţă profesională sunt recentele colaborări în cercetare
efectuate de către Centrul Naţional pentru Analiza Infracţiunilor
Violente din F.B.I. (NCAVC) aflat în cadrul Serviciului de Ştiinţe
47
Comportamentale8. Această cercetare care a fost axată în special
asupra autorilor seriali virulenţi, adică criminali în serie 9, violatori
în serie10, sadici sexuali, răpitori de copii, incendiatori cu
premeditare şi plasatori de explozibili, a avut ca bază un contact
direct şi prelungit cu autorii însăşi. Prin interviuri care au durat pănă
la 12 ore şi jumătate, au fost făcute eforturi pentru „a pătrunde” în
mintea autorului, şi din această poziţie favorabilă, înţelegerea
motivaţiilor şi comportamentului care caracterizează dezvoltarea şi
execuţia comportamentului lor criminal.
Studiul despre violul în serie, bazat pe o finanţare din
partea Oficiului pentru Prevenirea Delincvenţei şi Justiţiei Juvenile,
a reprezentat un efort de colaborare a NCAVC cu dr. Ann Wolbert
Burgess din cadrul Şcolii de Îngrijire Mentală din cadrul
Universităţii din Pennsylvania. Aşa cum s-a menţionat în altă parte 11
studiul a inclus interviuri cu 41 violatori în serie încarceraţi, care au
violat de cel puţin 10 ori, şi care, ca grup, erau responsabili pentru
837 de agresiuni sexuale şi peste 400 de tentative de viol.
Includerea criteriului celor 10 violuri a fost stabilit ca fiind o
semnificaţie a succesului îndelung în eludarea forţelor de aplicare a
legii, o aptitudine care a garantat investigaţii suplimentare.
Studierea violurilor multiple comise de către o singură persoană a
permis de asemenea o evaluare a schimbărilor intervenite de-a
lungul timpului asupra unui număr important de variabile, adică
dacă erau schimbări în cantitatea de forţă folosită, în activităţile
sexuale adoptate, a modului de operare folosit etc.
Membrii ai NCAVC şi alţi agenţi speciali F.B.I. selectaţi
au condus fiecare dintre cele 41 de interviuri. Înainte de conducerea
interviurilor, toate documentele disponibile, incluzând rapoarte de
investigaţii ale poliţiei, declaraţii ale victimelor, procesele verbale
anterioare sentinţei, evidenţele medicale şi de sănătate mentală şi
evidenţe pertinente ale penitenciarelor, au fost examinate.
Interviurile au fost deschise şi nu au fost structurate şi au variat între
4 ore şi jumătate şi 12 ore şi jumătate. Acestea au pus în discuţii
informaţii despre famile şi structura demografică a acesteia,
educaţie, locuri de muncă, trecutul militar, hobby-uri şi distracţii,
trecutul marital, dezvoltarea sexuală, comportamentul pre-faptă, în
8
R. Ault, NCAVC’s Research and Developmental Program, FBI Law
Enforcement Bulletin, vol.55, nr.12, Dec. 1986, p.6-8
9
R.Ressler şi A.Burgess, The Man Who Murdered, FBI Law Enforcement
Bulletin, vol.54, nr.8, Aug. 1985, p.2-5
10
R.Hazelwood şi A.Burgess, An Introduction to the Serial Rapist: Research by
the FBI, FBI Law Enforcement Bulletin, vol.58, nr.9, Sept.. 1987, p.16-24
11
Idem
48
timpul faptei şi post-faptă, tehnici de anchetare şi interogare, şi
prevenţia violului şi confruntarea cu acesta. Ulterior interviului, un
document de 70 de pagini a fost completat de către intervievatori.
Cine este violatorul în serie? La ce vârstă începe să
agreseze şi cum îşi alege victimele sale? Ce alte tipuri de activităţi
deviante sexuale paractică? Extrăgând esenţa din aceste interviuri,
acest articol prezintă în linii generale pentru cititor informaţii despre
violatorul în serie şi victima sa. În evaluarea acestor date, este
important pentru cititor să-şi amintească că datele se referă la o
categorie specială de violatori în serie şi că nu poate fi generalizată
la un grup de violatori nediferenţiaţi.
1.1. Vârsta
Cazul 1:
Jess a afirmat că nu s-a gândit niciodată conştient la viol
până cu o lună înainte de a-şi începe infracţiunile. Cu această
ocazie, el şi un alt prieten bărbat discutau despre dezamăgirea
acestuia din urmă cu privire la o întâlnire romantică din seara
precedentă şi care nu culminase cu întreţinerea de relaţii sexuale.
Prietenul a afirmat că era aşa de nervos, încât se gândise să o
violeze pe femeie. Jess l-a întrebat de ce nu a făcut-o, iar prietenul i-
a spus că nu doreşte să ajungă la închisoare pentru sex. Jess a
declarat că s-a gândit la viol în acea seară şi s-a hotărât să comită
unul peste aproximativ o lună.
Deşi era relativ tânăr la acea vreme, metoda sa de a pune
mâna pe victime era bine gândită în esenţa sa. El va merge în
barurile de persoane singure şi va aştepta până când o femeie
trecută de 40 de ani va intra în bar fără a fi acompaniată. Raţiunea
49
sa pentru selectarea femeilor peste 40 de ani apăruse într-un timp
când se credea că femeile care merg în baruri singure erau în
căutarea unor legături sexuale. Jess era tânăr şi atractiv, şi prin
urmare, femeile erau flatate atunci când acestea erau abordate de el.
După ce pretrecea un timp cu femeia, el sugera ca să meargă la
locuinţa lui. Dacă aceasta era de acord, el se întreba „mă întreb ce
faţă va face când îi voi spune că o voi viola?”. După ce părăsea
barul, conducea autoturismul până într-o zonă izolată, oprea şi le
spunea să-şi scoată hainele, zicând „Te voi viola”. Victima va fi
sceptică, iar el o va lovi peste faţă, o va forţa să-şi scoată hainele, o
va viola şi o va părăsi abandonând-o.
Jess nu avea un istoric anterior de activităţi criminale
înainte de arestarea sa pentru viol. Fusese crescut într-un mediu
socioeconomic avantajat, şi din toate relatările, familia sa era bine
sudată, iar părinţii erau implicaţi în vieţile copiilor. El era un atlet
remarcabil în liceu şi fusese votat cel mai popular elev şi preşedinte
al clasei.
12
Mărimea eşantionului deseori variază datorită informaţiilor lipsă
50
Douăzeci şi nouă (71%) din cele 41 de persoane
respondente fuseseră căsătorite cel puţin o dată, iar 14 dintre aceste
persoane (34%) căsătorite mai mult de o dată. Aceste descoperiri au
confirmat studiile anterioare13 care arătau că statutul marital al unei
persoane sau prezenţa relaţiilor sexuale liber consimţite nu are
legătură cu faptul dacă o persoană comite sau nu un viol. Toţi cu
excepţia unui violator intervievat participaseră la activităţi sexuale
liber consimţite.
Unul dintre violatorii în serie, “Mike”, a comentat asupra
ironiei violării deşi un partener care este de acord este disponibil cu
uşurinţă.
Cazul 2:
După ce fusese eliberat din închisoare unde ispăşise o
pedeapsă pentru viol, Mike a obţinut o slujbă de administrare a unei
afaceri şi se mutase înapoi cu nevasta pe care o avea de 7 ani.
Înainte de a pleca de la muncă într-o seară târziu, el şi-a sunat soţia
sugerând o cină romantică şi a făcut aluzii la activităţi de natură
sexuală la care ea a răspuns în mod pozitiv. În timp ce conducea
spre domiciliu, el a observat o femeie care conducea singură.
Trăgând maşina în spatele acesteia, i-a semnalizat cu farurile, iar
victima, crezând că este un ofiţer de poliţie a tras pe dreapta. A
mers la maşina acesteia, i-a cerut permisul de conducere şi talonul şi
apoi i-a cerut acesteia să-l acompanieze înapoi la maşina sa. Ea a
făcut acest lucru, iar el a subjugat-o cu forţa şi a violat-o. După
relatarea detaliilor acestei infracţiuni, Mike şi-a scuturat capul şi a
spus “Vreau să spun, o Doamne, că eram în drum spre casă pentru a
face sex cu soţia mea, şi am sfârşit aici”.
13
R. Rada, Clinical Aspects of the Rapists (Grune şi Staton, 1978)
51
pentru înrolare (activitate ce a luat sfârşit în anul 1972). Viitoarele
studii pot include câţiva veterani.
Din cei 20 de veterani, 10 au primit lăsări la vatră
onorabile şi ceilalţi 10 au primit lăsări la vatră altfel decât onorabile.
Informaţiile nu erau disponibile pentru un veteran.
Informaţiile despre performanţele militare au fost
disponibile pentru 18 veterani; 9 dintre ei au declarat că au întâlnit
“dificultăţi ocazionale” în armată. Opt veterani au indicat că au fost
acuzaţi de comiterea unei fapte penale în timpul serviciului.
Numărul mare de lăsări la vatră altfel decât onorabile şi
incidenţa mare de probleme de natură infracţională şi
noninfracţionale experimentate de către cei intervievaţi este în
concordanţă cu tiparul general al comportamentului antisocial
observat în trecutul violatorului în serie.
1.5. Inteligenţa
Cazul 3:
Ted era angajat în mod permanent, salarizat cu mai mult
de 30000$, şi se considera a fi avantajat din punct de vedere socio-
economic. Maniera în care comisese infracţiunile evidenţia o
perioadă mare de gândire anticipativă. În pregătirea seriei de
violuri, el parcurgea o distanţă mare faţă de locul unde locuia sau
52
muncea şi alegea o zonă rezidenţială în care se putea amesteca cu
uşurinţă. Prin activităţi de tragere cu ochiul îşi selecta minimum 6
femei care locuiau singure şi începea să supravegheze locuinţele
acestora pentru a stabili tiparul de comportament. El a explicat că
menţinea întotdeauna numărul de 6 victime potenţiale şi, după
violarea uneia, el alegea pe alta pentru a o înlocui. El făcea acest
lucru şi în cazul în care, dintr-un motiv sau altul, nu avea succes în
prima sa încercare. În unele cazuri, după ce încerca cu succes să
violeze, el supunea o victimă de schimb şi o viola în timp ce poliţia
răspundea la plângerea primei victime.
Ted era un violator foarte tipicar. Înainte de a intra în
locuinţa victimei, el se îmbrăca în “hainele de ieşit” care constau în
mănuşi de lucru, salopete negre largi, adidaşi cu mărimi mai mari şi
o mască de ski. Folosind un cuţit de tăiat geamuri şi o cupă cu
vacuum el intra fără a provoca zgomot prin uşa din curtea interioară
sau pe fereastră. După ce se asigura că victima dormea şi era
singură, deconecta telefonul şi dispozitivele care emiteau lumină în
dormitor. Apoi părăsea locuinţa, însă înainte de face acest lucru, el
ridica o fereastră sau lăsa uşa întredeschisă. Revenind la
autoturismul său, el se schimba în “hainele de viol” ce consta într-o
salopetă supralargă, mănuşi prinse strâns similare mănuşilor
chirurgicale, o pereche de adidaşi de dimensiuni diferite şi o mască
de ski. După ce se apropia de casă el verifica să vadă dacă fereastra
sau uşa fuseseră închise. Dacă acest lucru se întâmplase, îşi dădea
seama că victima se trezise, pleca şi mergea la locuinţa altei
victime. Dacă fereastra sau uşa nu fuseseră închise, mergea la patul
victimei şi număra până la 10 în diviziuni de ½ (adică ½, 1, 1 1/2, 2
etc). Apoi, sărea pe victimă, o viola şi pleca în 2 minute.
Atunci când a fost întrebat despre înţelesul acestui
comportament ritualic, Ted a explicat că “pe el nu-l interesa violul
în sine” deoarece “acesta era partea cea mai puţin plăcută din
întrega treabă”. Atunci când a fost întrebat de ce nu pleca dacă aşa
stăteau lucrurile, el a declarat “Scuze de jocul de cuvinte, însă după
câte a trebuit să trec pentru pentru a ajunge în acel loc, ar fi fost o
crimă să nu o violez”.
În evaluarea inteligenţei acestor autori, este important
pentru cercetători să rămână conştienţi de problemele inerente în
legătură cu acordarea unei încrederi prea mari scorurilor de la
testele de inteligenţă confirmate prin documente. Primul violator
intervievat a avut un scor de test confirmat de 108. În timpul
interviului, a devenit clar că scorul nu reflecta cu acurateţe
inteligenţa violatorului. Comentând asupra acestui lucru, violatorul
53
a afirmat că, atunci când a fost încarcerat pentru prima oară, a fost
sfătuit de către un încarcerat mai vechi să obţină intenţionat un scor
mai mic la asemenea teste astfel încât autorităţile să nu aştepte prea
mult de la el. La solicitarea celor care-l intervievau, el a fost de
acord să fie retestat şi a obţinut un scor de 128, cu 20 de puncte mai
sus.
Măsurarea oficială a inteligenţei poate să nu fie cel mai
bun indicator al abilităţii cuiva de a fi un delincvent eficient. În timp
ce majoritatea persoanelor incluse în acest studiu erau în media sau
peste media de inteligenţă, unii dintre ei obţinând scoruri sub medie,
cu toate acestea, aveau foarte mult succes în eludarea forţelor de
ordine. “Şmecherii străzii”, cu toate că nu reprezintă ceva ce poate
fi măsurat prin teste standardizate, sunt bine cunoscuţi de către
infractori şi poliţie. Poate este cel mai bine definit ca fiind abilitatea
de a supravieţui prin aplicarea a ceea ce a fost învăţat din propria
experienţă sau din experienţele altora.
Reprezentativ pentru acest concept este cazul lui „Jack”,
un violator în serie impulsiv, care arbora o sinceră ură şi cu care nu
era de glumit împotriva femeilor. Inteligenţa măsurată a lui Jack era
doar de 79 (scală întreagă); şi, cu toate acestea, era un infractor de
succes datorită abilităţii sale de a anticipa şi a manipula pe alţii.
Cazul 4:
Într-o după-amiază însorită, Jack traversa o parcare a unui
magazin de mâncare şi a observat o femeie punându-şi
cumpărăturile în maşina sa. S-a apropiat de femeie, a împins-o pe
aceasta pe scaunul din faţă al maşinii ei, a violat-o şi a plecat.
Ulterior acestei infracţiuni, a părăsit oraşul şi a mers în oraşul său
natal. Conştient că F.B.I. are un mandat pentru arestarea sa ( sub
statutul Părăsirii Ilegale pentru Evitarea Judecării) şi fiind sigur că
va fi căutat în oraşul său natal, el a intrat într-un program de
reabilitare pentru drogaţi. A făcut acest lucru cunoscând că aceste
programe au imunitate în ceea ce priveşte obligaţia de a divulga
identitatea participanţilor forţelor de aplicare a legii sau oricărui
membru al sistemului de justiţie penală. Chiar dacă nu avea o
problemă legată de droguri, cunoştea suficient despre dependenţa de
droguri pentru a fi capabil de a prezenta simptomele necesare.
După o lună în program, a decis că „are nevoie de o
femeie” şi a întrebat când i se va permite să părăsească centrul fără
o escortă. După ce a aflat că nu poate să facă acest lucru mai
devreme de 6 luni, el a declarat: „Nu voi aştepta 6 luni nenorocite
pentru o femeie”. S-a răzgândit şi s-a decis să folosească un truc
54
medical pentru a scăpa de limitele teritoriale ale centrului. Acesta a
simulat dureri abdominale, cunoscând că acestea nu sunt uşor de
diagnosticat, şi a fost dus la un spital de către un consilier. După ce
a fost examinat de către un doctor, l-a informat pe consilier ca va
trebui să facă o serie de teste, fiecare dintre acestea urmând a fi
făcute la etaje diferite ale spitalului. Consilierul i-a spus lui Jack că
îl va aştepta la parterul spitalului.
Acum fiind singur de capul lui, Jack a plecat către o
locaţie unde era garantat că va găsi femei - zona toaletelor.
Observând o femeie intrând în spălător, a urmat-o în interior şi
văzând că nu mai era nimeni prezent a luat un prosop de hârtie din
distribuitor, a scris cu mâna „Scos din funcţiune” pe acesta şi l-a
fixat pe faţa uşii toaletei. Apoi a reintrat în cameră şi a început să o
agreseze pe femeie. O altă femeie, ignorând semnul, a intrat în
toaletă la momentul în care victima ţipa. Cea de-a doua femeie a
fugit afară din cameră şi a început să ţipe că o femeie este agresată,
iar o mulţime s-a strâns în afara uşii. Jack a apucat-o pe victimă de
păr, a deschis uşa şi a ţipat la aceasta ”dacă te mai prind că ţipi încă
o dată, nu numai că îl voi ucide pe el, dar te voi ucide şi pe tine”.
Crezând că Jack şi victima erau implicaţi într-o ceartă domestică,
mulţimea s-a dat la o parte şi Jack a trecut printre ei cu victima după
el. Din fericire pentru femeie, doctorul său a recunoscut-o, iar Jack
a luat-o la fugă în jos pe scări la consilierul său. Aceştia s-au întors
la centrul de tratament, iar mai târziu Jack a fugit în Canada.
55
(8%), o combinaţie de viol şi fapte de comportare indecentă sexuală
(42%) şi „alte” tipuri de fapte (13%). Numărul real de agresiuni
sexuale comise de către violatori variau între 10 şi 78. (Conform
persoanelor respondente, aceştia, de asemenea, fuseseră condamnaţi
în medie pentru o agresiune sexuală pe care aceştia nu o
comiseseră). Cele mai obişnuite infracţiuni nonsexuale comise
cuprindeau furtul, forţarea şi pătrunderea în locuinţă.
Violatorii au fost întrebaţi cum au reacţionat la
confruntarea cu ofiţerul care îi arestase. Majoritatea s-au predat fără
a opune rezistenţă şi apoi când au fost interogaţi aproape jumătate
au recunoscut în întregime fapta. Până la ultima faptă, mai mult de
jumătate dintre persoanele respondente au încercat să nege
vinovăţia lor. Pentru ultima faptă, 30 (79%) dintre cele 38 de
persoane respondente au declarat predarea fără nici o rezistenţă, 3
(8%) au încercat să scape, 1 (3%) s-a împotrivit fizic şi 4 (11%) au
declarat „alte” tipuri de răspuns. După arestare 21 (52%) din cele 40
de persoane respondente au negat comiterea faptelor, 18 (46%) au
mărturisit ca fiind responsabile, în timp ce 1 (3%) şi-a calificat actul
recunoaşterii prin minimalizarea vinei.
1.7. Locuinţa
1.8. Autoturismul
56
Violatorii în serie au folosit în mod frecvent un
autovehicul în comiterea faptelor lor, fie pentru a ajunge la locul
faptei, fie pentru a transporta victima. Au fost examinate tipul şi
modalitatea de deţinere a autovehiculelor folosite de către violatori
în agresiunile lor. În nici o situaţie nu a fost implicat un autovehicul
furat. În majoritatea agresiunilor (62%) persoanele respondente au
folosit propriile lor autoturisme. În doar 7 (8%) violuri autorul a
folosit autovehiculul victimei, în timp ce în 6 (7%) cazuri a fost
folosit de către violator un autovehicul închiriat.
Cel mai frecvent folosit (46%) tip de caroserie al
autovehiculului, a fost un sedan sau autoturism fără acoperiş
rabatabil. Următorul cel mai folosit autovehicul a fost o camionetă
(19 infracţiuni sau 19%).
În doar 14 (15%) agresiuni autoturismul a fost descris ca
fiind într-o stare proastă. La momentul ultimei agresiuni, au existat
9 procese verbale cu privire la faptul că autovehiculele autorilor
erau echipate cu radio, scaner de poliţie, proiectoare sau antenă de
poliţie.
57
discuţiile ulteriorare a reieşit faptul că, deşi aceştia aveau tendinţa
de a face uşor cunoştiinţă cu alte persoane, într-un final încercau să
domine relaţia. Aceştia prezentau un bun simţ al umorului, însă erau
manipulativi şi vicleni. Deşi aveau capacitatea de a convinge
persoanele despre abilităţile lor de realizare, aceştia erau impulsivi
şi se părea întotdeauna că au un tip de problemă sau altceva.
Aceştia erau percepuţi de către alţii ca fiind macho şi ei se
străduiau să menţină această imagine prin îmbrăcăminte, atitudine,
mod de a vorbi şi prin modalitatea de transport. Erau inteligenţi şi,
prin urmare, aveau tendinţa de a conduce şi nu de a urma.
Cu toate că aceasta era imaginea sau „personalitatea de
serviciu” pe care alţii o vedeau, mulţi dintre violatori au afirmat un
sentiment de inadaptare, imaturitate şi iresponsabilitate faţă de
intervievatori. Aşa cum un violator a spus „Se aştepta să decid ce
urma să facă sau unde urma să meargă grupul meu. În realitate, nu
mă simţeam comfortabil în acel rol şi mi-ar fi plăcut să fie altcineva
care să ia decizia. Nu mă vedeam pe mine aşa cum mă vedeau alţii”.
58
Partea I a acestui articol a pus în discuţie în detaliu
structura demografică a violatorului în serie. Această parte a
articolului va identifica caracteristicile de dezvoltare ale celor 41 de
violatori în serie intervievaţi. De asemenea, va furniza un calcul al
victimelor selectate de către aceşti violatori şi se va încheia cu un
sumar al rezultatelor ce se bazează pe informaţiile colectate.
2.1. Socio-economic
Cazul 5:
Atunci când Kenny avea 8 ani, mama sa a fost
condamanată pentru crimă, şi a fost trimis să trăiască cu o mătuşă
care fusese recent eliberată din închisoare pentru înjunghierea
mortală a unui bărbat. Mătuşa era o alcoolică şi o jucătoare de
jocuri de noroc cronică şi toţi banii familiei era direcţionaţi pentru
suportarea acestor activităţi. La vârsta de 14 ani, el a fugit de acasă
59
şi a fost luat în grijă de către un proxenet. Proxenetul era în vârstă
de circa 25 de ani şi absolvent de colegiu. Bărbatul i-a permis lui
Kenny să-l asiste în “afacerea” lui prin colectarea banilor de la
prostituatele femei din “zona” sa. Deosebit de interesant este faptul
că proxenetul a insistat ca Kenny să-şi continue educaţia şi “să nu
umble pe străzi”. Proxenetul a sesizat valoarea educaţiei şi l-a
sfătuit ca atunci când nu va mai “putea lucra cu fetele” va putea
reveni întotdeauna la diploma de colegiu. Kenny a fost avertizat că
atâta timp cât se afla cu proxenetul nu va intra va avea niciodată
probleme cu legea. Într-un final bărbatul a fost arestat şi a fost
condamnat la închisoare pe termen lung , şi, din păcate, Kenny a
revenit pe străzi.
Din tot eşantionul, doar 14 (36%) dintre bărbaţi au descris
relaţia lor cu mama lor ca fiind “caldă/apropiată”. Doisprezece
(31%) au declarat că era o relaţie “inconstantă”, 7 (18%) au spus că
era “ostilă/agresivă”, 4 (10%) că era “lipsită de îngrijire,
indiferentă”, iar 2 (5%) au descris-o ca fiind “rece/distantă”. (vezi
tabel 1)
Chiar şi mai puţini dintre bărbaţi, 7 sau (18%) au descris
relaţia cu tatăl lor ca “caldă/apropiată”. Doisprezece (31%) dintre
persoanele respondente au relatat că era o relaţie “rece/distantă”, 10
(26%) au declarat-o ca fiind “inconstantă”, 7 (18%) au spus că era
“ostilă/agresivă”, iar 3 (8%) că era “lipsită de îngrijirie,
indiferentă”.
60
când a fost întrebat ce spunea mama sa atunci când era supărată, a
replicat “Mă numea un bastard, un fiu de curvă, un bou. Lucruri de
acest gen”.
Într-o analiză separată a aceloraşi 41 de violatori, Burgess
şi alţii14 a aflat că 31 (76%) dintre cei 41 de violatori au menţionat
trăirea unor tipuri de experienţe sexuale neobişnuite, fie în copilărie
fie în anii tinereţii. Opt (26%) din cei 31 de subiecţi au descris ca
fiind forţaţi să fie martori la împrejurări de natură sexuală
tulburătoare. Şapte (22%) au declarat că au fost pipăiţi sau s-au
implicat în pipăirea cu altă persoană, iar 16 (52%) şi-au amintit ca
fiind forţaţi să se supună la penetrări ale corpului lor.15
“Ray” un autor violent progresiv a fost violat în mod
repetat de către tatăl său şi, ulterior, a fost iniţiat în violarea
femeilor de către acesta.
Cazul 6:
Ray l-a descris pe tatăl său ca fiind rece şi distant, până
când a început să-l violeze anal la vârsta de 9 ani. Din acest moment
al vieţii sale şi până în prezent, Ray l-a descris pe tatăl său ca fiind
ostil şi agresiv. Tatăl lui Ray l-a violat până la vârsta de 12 ani, şi pe
măsură ce înainta în vârstă, la fel creştea şi agresivitatea
agresiunilor. El a afirmat că atunci când a ajuns la vârsta de 11 ani,
tatăl său a început să-l ia la baruri unde agăţa femei, le ducea într-o
zonă izolată, le bătea şi le viola în mod sadic, şi apoi le urca în mod
forţat pe bancheta din spate cu Ray şi le spunea “ai grijă de fiul
meu”. Ray a fost învăţat de tatăl său ce parte a copului victimelor
urma să lovească, să muşte, să ciupească sau să tragă. El a declarat
că la vârsta de 12 ani începuse să anticipeze momentul în care tatăl
său urma să termine cu femeia, astfel încât să aibă şi el acces la ea.
Până la vârsta de 14 ani Ray a întreţinut această situaţie; el credea
că acesta este modul în care un bărbat şi o femeie fac sex. A
continuat să violeze împreună cu tatăl său până când, la vârsta de 16
ani, tatăl său i-a violat prietena.
Cazurile 7 şi 8:
“Fred” unul dintre violatori, care iniţial negase că ar fi fost
abuzat din punct de vedere sexual, a relatat că atunci când avea 7
ani, a mers la un film şi un bărbat s-a aşezat lângă el şi a încercat să-
l pipăie. S-a mutat în altă parte a sălii cinematografului, iar bărbatul
l-a urmărit şi i-a oferit 2$ pentru ai permite activitatea. Băiatul a
fost de acord şi a continuat să se întâlnească cu bărbatul în fiecare
săptămână timp de un an întreg. Prima întâlnire l-a deranjat pe băiat
suficient să schimbe locurile, însă ca adult, a înţeles că este o
modalitate de a face bani.
Un alt violator a explicat că la vârsta de 8 ani, părinţii săi
au angajat o fată de 17 ani care să aibă grijă de el, iar aceasta „m-a
învăţat cum să ajung în partea de jos la femei”. La vârsta de 8 ani
experienţa trebuie să fi fost înspăimântătoare, dar ca adult el a
considerat-o ca fiind „o punctare”.
Această inconsistenţă în raportare reflectă anumite
distorsiuni culturale în definirea abuzului sexual al băieţilor tineri
de către femei mai în vârstă. Cu toate acestea, efectul dăunător al
acestui tip de experienţă, a fost pus în discuţie de către Katan, 17 care
sugerează că aceste experienţe sexuale timpurii conduc la o
suprastimulare a abilităţilor copilului de copiere şi îl predispun pe
acesta de a interpreta actele ca fiind mai degrabă agresive decât
sexuale. Burgess şi alţii18 pun în discuţie această dinamică în
termenii conceptualizării freudiene a dorinţelor nestăpânite
repetitive. Aceştia sugerează că copii abuzaţi încep să aibă fantasme
şi apoi reconstituie agresiunea sexuală ca autor mai degrabă decât
ca victimă într-o încercare “de a stăpâni” trauma anterioară.
Studii anterioare arată că mulţi dintre violatori practică o
varietate de perversiuni sexuale. Atunci când violatorii în serie au
fost întrebaţi despre comportamentul lor sexual din trecut sau
prezent, 27 (68%) au declarat că au început cu trasul cu ochiul la
fereastră în timpul copilăriei sau adolescenţei (vezi tabelul).
of Children
17
A.Katan, Children Who Were Raped, în The psychonalatyc Study of the Clids,
eds. R.S.Eisler şi alţii (New Heaven: Yale University Press, 1973), p.208-224
18
Idem nota 15
63
Majoritatea literaturii de specialitate au prezentat activitatea de tras
cu ochiul ca o faptă de natură sexuală “indecentă” şi a generalizat că
“persoana care trage cu ochiul când se dezbracă cineva” nu este
periculoasă. Nu este intenţia autorilor de a declara că toţi cei care
trag cu ochiul pe fereastră devin violatori în serie, ci mai degrabă să
informăm cititorul cu privire la faptul că 68% dintre subiecţii
acestui studiu au început cu asemenea activităţi.
“Troy” a început să tragă cu ochiul ca adolescent, o
activitate care a escaladat în mod neaşteptat în viol şi crimă 3 ani
mai târziu.
Cazul 9:
Troy, unul dintre cei intervievaţi, a început să tragă cu
ochiul pe fereastră la vârsta de 14 ani. La vârsta de 17 ani, el a
spionat o femeie în vârstă de 24 de ani şi a găsit-o deosebit de
atrăgătoare pentru el. El a început să-şi focuseze activităţile sale
voyeristice asupra ei şi într-un final a observat-o făcând dragoste cu
prietenul său. Acest lucru l-a înfuriat într-atât încât a luat decizia de
a o viola pe femeie. După ce aceasta a mers să doarmă într-o
dimineaţă, el a intrat printr-o fereastră neasigurată şi a sărit pe ea.
Ea s-a trezit şi a început să ţipe. În panică, el a apucat o mulţime de
şerveţele de pe o noptieră, le-a băgat cu forţa în gura acesteia, şi în
mod accidental a sufocat-o. Cinci zile mai târziu a fost arestat
pentru voyerism în aceeaşi vecinătate. El nu a fost chestionat cu
privire la moartea femeii, deoarece “era doar o persoană care trage
cu ochiul”. Şapte ani mai târziu, el a mărturisit infracţiunea
nesoluţionată, însă nu a fost crezut până când nu a funizat informaţii
despre scena morţii pe care doar criminalul putea să le cunoască.
Şaisprezece (41%) dintre violatorii în serie au relatat
fetişism şi 15 (38%) au efectuat apeluri telefonice obscene.
Treisprezece (33%) au colecţionat pornografie, 11 (28%) au
colecţionat reviste poliţieneşti, 10 (26%) au fost implicaţi în legări
în scop sexual, 9 (23%) s-au travestit şi 6 (15%) au fost angajaţi în
prostituţie fie ca prostituate, fie ca proxeneţi.
Valoarea investigativă a unor asemenea informaţii constă
în dezvoltarea de întrebări despre suspecţi atunci când sunt
intervievate foste soţii sau prietene despre comportamentul sexual al
autorilor. De asemenea, s-a dovedit folositor în pregătirea
mandatelor de percheziţie a locuinţelor, a locurilor de muncă, sau a
autovehiculelor suspecţilor prin faptul că o proporţie semnificativă a
bărbaţilor colecţionează ponografie sau reviste poliţieneşti.
64
Informaţiile primite la întrebările despre preferinţele
dominante de natură sexuală s-au dovedit a fi întrucâtva neclare.
Atunci când au fost întrebaţi dacă femeile sunt preferinţele lor
dominante din punct de vedere sexual, toţi bărbaţii au replicat
pozitiv. Cu toate acestea, 8% dintre persoanele respondente au
relatat de asemenea că bărbaţii sunt preferinţele lor dominante din
punct de vedere sexual, iar 14% că atât bărbaţii cât şi femeile
reprezintă preferinţa lor dominantă din punct de vedere sexual.
Acest lucru arată că 78% din eşantion era exclusiv heterosexual, în
timp ce aproximativ 22% aveau orientare bisexuală. Atunci când au
fost întrebaţi despre grupa de vârstă în ceea ce priveşte interesul lor
sexual, 92% au indicat că erau interesaţi din punct de vedere sexual
de persoane de aceeaşi vârstă, 33% de persoane semnificativ mai
tinere, 9% de persoane semnificativ mai în vârstă, iar 15% de
persoane de orice vârstă (adică fără preferinţe).
20
D.S. Hellman şi N.Blackman, Enuresis, fire setting and cruelty to animals: A
triad predictive of adult crime, American Journal of Psychiatry, vol.122, 1966,
p.1431-1435
66
activitatea sexuală……....……………………………….4 10% 40
Masturbare necontrolată……………….……………….21 54% 39
Exhibiţionism………….……………….………………12 29% 41
Voyerism (tras cu ochiul)..…………….……………….27 68% 40
Fetişism………………..……………….……………….16 41% 39
Travestire……………………………….……………….9 23% 39
Apeluri telefonice obscene….………….……………….15 38% 40
Prostituţie (ca prostituată sau proxenet) .……………….6 15% 41
Imobilizare în scop sexual …………….………………..10 26% 39
Colecţionează reviste poliţieneşti..…….………………..11 28% 39
Colecţionează pornografie…….....…….………………..13 33% 39
Cazul 10:
“Tony” un bărbat de rasă caucaziană, ce-şi ispăşea
pedeapsa pentru violarea unei femei, a devenit iubitul unui partener
mai în vârstă după intrarea în penitenciar. Bărbatul mai în vârstă i-a
ordonat să violeze un tânăr afroamerican şi i s-a spus că dacă
68
eşuează să facă acest lucru va fi oferit din punct de vedere sexual
altor parteneri. Cu două ocazii separate, Tony a fost folosit în
această manieră.
Copii au fost victimele violatorilor în serie în 22 (18%) din
cazuri. În unele cazuri, erau copii sau copii vitregi ai autorului; în
alte cazuri copii vecinilor; iar în alte cazuri total necunoscuţi.
70
4. Sumar
71
IV. COMPORTAMENTUL INFRACŢIONAL AL
VIOLATORULUI ÎN SERIE
Robert R. Hazelwood
Janet Warren
1. Premeditarea
2. Metode de abordare
Cazul 1
John, un bărbat care a violat mai mult de 20 de femei, a
spus celui care îl intervieva că a oprit pe una dintre victime târziu în
noapte şi s-a identificat ca fiind un ofiţer de poliţie în civil. I-a cerut
permisul de conducere şi certificatul de înmatriculare, a mers înapoi
la maşina sa şi a stat acolo pentru câteva momente. Apoi s-a reîntors
la victimă, a informat-o că certificatul de înmatriculare a expirat şi
i-a cerut să-l însoţească la maşină. Ea a făcut acest lucru, şi după ce
a introdus-o în maşină a încătuşat-o şi a condus-o într-o zonă izolată
unde a violat-o şi a sodomizat-o.
Cazul 2
Phil, un bărbat în vârstă de 28 ani, a abordat o femeie care-
şi încărca cumpărăturile în maşină, a lovit-o în faţă, a aruncat-o în
maşină şi a violat-o. Cu o altă ocazie, el a intrat în vestiarul femeilor
dintr-un spital, şi-a lovit victima şi a violat-o într-o boxă. Ieşind din
vestiar cu victima ţinută în strânsoare, el a ameninţat-o ca şi cum ar
fi fost implicaţi într-o ceartă amoroasă, şi a astfel a oprit intervenţia
din partea persoanelor îngrijorate care se strânseseră atunci când ea
a ţipat.
74
abordarea de tipul „simularea unei situaţii”, abordarea de tipul „atac
prin surprindere” are ca rezultat vătămări fizice mai extinse şi
conţine anumite componente ale fantasmelor violului care pot fi
excitante pentru violator.
Cazul 3
Sam, un bărbat în vârstă de 24 ani îşi preselecta victimele
prin activităţi de tipul „tras cu ochiul”. Apoi supraveghea locuinţa
victimei pentru a stabili obiceiurile acesteia. După ce lua decizia să
o violeze pe femeie, acesta aştepta momentul în care ea mergea la
culcare, intra în locuinţă şi îi punea mâna la gură. Apoi îşi informa
victima că nu intenţionează să-i facă rău dacă cooperează în ceea ce
priveşte agresiunea. El a violat mai mult de 20 de femei înainte de a
fi prins.
3. Controlarea victimei
75
3) prezentarea unei arme şi
4) folosirea forţei fizice.24
Bărbaţii din acest studiu au folosit prezenţa fizică
ameninţătoare (82%-92%) şi/sau ameninţările verbale (65%-80%)
pentru a-şi controla victima. Substanţial mai puţin, aceştia au arătat
o armă (44%-49%) sau au agresat fizic victima (27-32%). Atunci
când o armă a fost arătată cel mai adesea a fost un instrument
ascuţit, cum ar fi un cuţit (27%-42%).
Un violator a explicat că a ales cuţitul deoarece el îl
percepea ca fiind cea mai intimidantă armă pentru femeie din
punctul de vedere al temerii sale de desfigurare. Armele de foc au
fost folosite mai puţin frecvent (14%-20%). În mod surprinzător,
toţi, cu excepţia câtorva violatori, au folosit legături aflate la locul
comiterii violului. Una dintre excepţii a fost a unui individ care şi-a
adus legături de frânghie pre-tăiate, bandă adezivă şi cătuşe odată
cu el.
4. Folosirea forţei
Cazul 4
John a început să violeze la vârsta de 24 de ani şi este
estimat că a pătruns în mod ilegal în peste 5000 de case pentru a
sustrage lenjerie intimă de damă. De asemenea, în 18 dintre aceste
ocazii, acesta a violat. Acesta a afirmat că nu avea nici o dorinţă de
a le răni pe victime. El a declarat „Violarea lor este un lucru. Să le
24
Robert R.Hazelwood şi Ann W. Burgess, An Introduction to the Serial Rapist,
FBI Law Enforcement Bulletin, vol.56, nr.9, septembrie 1987, p.16-24
25
idem
26
Robert R. Hazelwood, R. Reboussin şi J.Warren , „ Correlates of Increased
Aggression and the Relationship of Offender Pleasure to Victim Resistance”,
Journal of Intzerpersoanl Violence, Martie 1989, p.65-78
27
Idem 25
76
baţi este cu totul altceva. Niciuna dintre victimele mele nu a fost
rănită, iar o persoană să ucidă pe cineva după ce a violat-o, acest
lucru mă face să-mi ies din minţi”.
Cazul 5
Phill, un bărbat atrăgător de 30 de ani, a descris
înjunghierea mortală a mamei sale atunci când aceasta s-a trezit în
timp ce el încerca să-i scoată lenjeria intimă în timp ce se pregătea
să întreţină cu aceasta relaţii sexuale. Acesta se afla sub influenţa
alcoolului şi fumase marihuana cu ea pentru o perioadă de timp
înainte de tentativa de act sexual, şi după ce aceasta a adormit, el a
început să aibă fantezii legate de întreţinerea de relaţii sexuale cu
ea.
5. Rezistenţa victimei
28
Idem 25
77
autorului. Acest comportament poate fi descris ca pasiv, verbal sau
fizic în esenţa sa.29
Violatorii au afirmat că victimele au opus rezistenţă
verbală în 53% din situaţii în cazul primei agresiuni, 54% în
agresiunile intermediare şi 43% în cazul ultimei agresiuni.
Opunerea fizică a avut loc doar în 19% din situaţii în cazul primei
agresiuni, 32% în agresiunile intermediare, respectiv 28% cazuri în
cazul ultimei agresiuni. Incidenţa relativ scăzută a rezistenţei pasive
(adică 28% la primul viol, 17% la violurile intermediare şi 9% la
ultimul viol) reflectă cel mai probabil lipsa de abilitate a
violatorului de a discerne acest tip de rezistenţă.
În cercetările anterioare, s-a descoperit că nu există nici o
legătură între opunerea verbală şi fizică şi nivelul vătămării îndurate
de către victimă.30 Cu toate acestea, în mod interesant, gradul de
plăcere al violatorilor şi durata violului au crescut atunci când
victima s-a opus.
În acest studiu, cea mai obişnuită reacţie a violatorilor la
opunere în cazul primului viol, a celor intermediare şi a celui ultim
a fost de ameninţare verbală a victimei (50-41%). Compromisul sau
negocierea a avut loc în 11-12% din violuri, forţa fizică a fost
folosită în proporţie de 22% la primul viol, 38% la violurile
intermediare şi 18% la ultimul viol. De asemenea, violatorii au
declarat 6 incidente în care aceştia au plecat atunci când victima s-a
opus; cu toate acestea, nu este clar la ce moment al atacului a apărut
împotrivirea.
29
Robert R.Hazelwood şi Ann W. Burgess, An Introduction to the Serial Rapist,
FBI Law Enforcement Bulletin, vol.56, nr.9, septembrie 1987, p.16-24
30
Idem
78
retroactiv la penetrarea din timpul violului. Presupunând că „0” este
egal cu cea mai proastă experienţă, iar „10” cu cea mai bună
experienţă trăită vreodată, evaluează cantitatea de plăcere pe care ai
simţit-o”. În mod surprinzător, majoritatea violatorilor au declarat
niveluri de plăcere scăzute (3.7). Cu toate acestea, tipul de contact a
avut ca rezultat scoruri ridicate care au diferit în mod larg. 31 Unul
dintre violatori a relatat aprecieri faţă de pasivitatea şi supunerea
victimelor, în timp ce altul s-a referit la plăcerea experimentată într-
un viol urmat de uciderea a 2 tineri băieţi ca fiind „în afara scalei”.
Cazul 6
Paul a violat femei adulte, adolescente şi fete
preadolescente şi şi-a încheiat cariera sa infracţională cu violarea şi
uciderea a 2 băieţi în vârstă de 10 ani. Atunci când a fost solicitat să
evalueze experienţele sexuale, el a afirmat că evaluează femeile
adulte şi adolescentele cu „0”, iar fetele preadolescente cu „3”. Apoi
a declarat „atunci când vorbim despre sex cu băieţi de 10 ani, scala
voastră nu este suficient de înaltă”.
7. Activitatea verbală
8. Disfuncţii sexuale
9. Evitarea identificării
12. CONCLUZII
81
Aproximativ o treime dintre violatori au consumat
alcool înainte de comitera infracţiunii şi ceva mai puţin
au declarat folosirea altui drog
82
V. VIOLUL ÎN SERIE - CORESPONDENŢE ALE
AGRESIVITĂŢII SPORITE ŞI RELAŢIA DINTRE
PLĂCEREA AUTORULUI ŞI OPUNEREA
VICTIMEI
Robert R. Hazelwood
Roland Reboussin
Janet I. Warren
84
Barlow, Blanchard şi Guild, 1977; Barbaree, Marshall şi Lanthier,
1979; Malamuth, Haber şi Feshbach, 1980; Quinsey, Chaplin şi
Upfold, 1984; Quinsey, Chaplin şi Varney, 1981) au confirmat că
violatorii pot fi diferenţiaţi de cei care nu violează în raport cu
excitarea lor (măsurat prin răspunsul erectil) la imagini erotice
variate: Persoanele normale, de control răspund predominant la
relaţiile sexuale liber consimţite, în timp ce violatorii răspund la
relaţiile sexuale liber consimţite, la viol, şi, potrivit unor studii, la
violenţa fără o conotaţie sexuală.
Barbaree şi alţii (1979) au descoperit că, în timp ce
violatorii răspund la descrieri ale violului, excitarea lor nu creşte pe
măsură ce fie forţa, fie consimţământul variază în cazul a trei
descrieri diferite ale unui viol. Prin urmare, s-a concluzionat că
răspunsul sexual al violatorului este deviant, nu datorită forţei şi
lipsei de consimţământ ce evocă excitarea, ci datorită faptului că
aceşti factori eşuează în a-l inhiba. În contrast, Abel şi alţii (1977)
au combinat datele lor provenite din măsurătorile cu pletismograful
cu datele din cazuri din trecut şi au concluzionat că pentru unii
violatori, forţa eşuează în inhibarea excitării în mod semnificativ, în
timp ce pentru alţii (ex.sadicii) forţa pare, în mod evident, a spori
excitarea. Un studiu recent al lui Malamuth, Check şi Briere (1986)
este în concordanţă cu aceste concluzii. Folosind studenţi la
psihologie, autorii au aflat că pentru acei subiecţi care au afirmat
lipsa excitării, sau o excitare doar moderată, din cauza forţei,
prezenţa agresiunii a inhibat excitarea sexuală. Pe de altă parte,
excitarea sexuală, pentru cei care au declarat niveluri relativ mari
ale excitării din cauza forţei, era intensificată de către agresiune.
Ambele studii sugerează existenţa subgrupurilor în aceeaşi
categorie generală de viol în care relaţia forţei cu excitarea sexuală
sau cu plăcerea variază.
Dintr-o perspectivă interactivă, opunerea victimei poate fi
considerată un alt factor ce afectează gradul de forţă folosit de către
violator. Un studiu al lui Quinsey şi Upfold (1985) a asociat
victimele care s-au opus, în principal prin ţipăt, cu violuri
incomplete. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte violurile
consumate, vătămarea victimei nu pare a avea o relaţie directă cu
opunerea anterioară a victimei. Din 50 de victime „uşor” rănite, 34
(68%) au fost rănite după ce s-au opus. Din 17 victime „rănite
grav”, doar 7 (41%) au fost rănite după ce s-au opus.
Prentky, Burgess şi Carter (1986) au examinat opunerea
victimei şi rănile fizice folosind subgrupuri la Centrul de Tratament
din Missouri. Aceştia au stabilit că violatorii „compensatori”,
85
„furioşi anormali” şi „sadici” lasă victimele care s-au opus fie
inconştiente fie cu probleme medicale serioase în mod semnificativ
mai mult decât victimele care nu se opun. În contrast, gradul de
vătămare produs de către violatorul „abuziv” era neafectat de
diferitele grade de rezistenţă din partea victimei.
Ca parte a cercetării sale de dizertaţie, Honeyman (1981) a
studiat excitarea sexuală a violatorului astfel cum este ea relaţionată
cu diferitele strategii de opunere din partea victimei. Ea a ajuns la o
concluzie empirică că furia şi rezistenţa fizică erau mai excitante
pentru un violator agresiv decât o strategie de opunere calmă sau
supusă. Brodsky (1976) a formulat o tipologie dihotomică a
răspunsului violatorului la diferite strategii de opunere ale victimei,
ajungând la concluzia că „violatorul agresiv” va fi mult mai excitat
datorită luptei şi opunerii, iar „violatorul experimental” va fi mai
excitat de supunere şi ruşine.
Aşa cum s-a menţionat, există o îngrijorare privitoare la
generalizarea acestor rezultate pentru violatorul în serie. Cu toate
acestea, datele par să arate variaţii observabile printre violatori în
ceea ce priveşte patternul de excitare, motivaţie, reacţia la diferite
tipuri de opunere precum şi în ceea ce priveşte activitatea sexuală
preferată. Aplicând datele actuale, studiul nostru a examinat:
(1) dacă în grupul în ansamblu, unii dintre violatori în
serie vor fi mai interesaţi pentru forţă de cât alţii (Abel şi alţii, 1977;
Barbaree şi alţii, 1979; Malamuth şi alţii, 1986; Quinsey şi alţii,
1984; Quinsey şi alţii, 1981);
(2) dacă aceşti violatori care au demonstrat o intensificare
a forţei de-a lungul timpului pot fi violatori „sadici”, astfel cum este
demonstrat prin gradul de vătămare a victimei şi prin alegerea
activităţilor sexuale din timpul violului (Dietz şi alţii, 1977; Dietz şi
alţii, în curs de apariţie);
(3) dacă opunerea victimei, în general, se va relaţiona sau
nu se va relaţiona cu gradul de forţă folosit de către violator, şi dacă
pentru unii violatori o opunere viguroasă poate conduce la un
sentiment mai puternic de control şi dominaţie şi prin urmare o
plăcere sporită. (Hazelwood, 1987; Quinsey şi Upfold, 1985); şi
(4) dacă plăcerea va fi atinsă, în principal, prin contact
vaginal sau prin alte activităţi sexuale (Holstrom şi Burgess, 1980).
1. Metoda
86
Persoanele care au ajutat la identificarea potenţialilor participanţi au
fost specialişti în sănătate mentală afiliaţi programelor de tratament
a autorilor de infracţiuni de natură sexuală sau din închisori statale,
ofiţeri ai forţelor de aplicare a legii care au absolvit Academia
Naţională a FBI şi agenţi speciali FBI. După ce au fost urmate toate
instrucţiunile până la final, au fost localizate şi contactate 44 de
persoane în vederea implicării în studiu. Toate cele 41 de persoane
care au fost de acord să participe epuizaseră toate căile judecătoreşti
de atac (şi prin urmare aveau puţin de pierdut în ceea ce priveşte
oferirea de informaţii incriminatoare). În total, 34 din cei 41 de
bărbaţi au fost de acord ca interviurile lor să fie înregistrate pe
bandă magnetică.
Informaţiile au fost colectate prin interviuri de tipul faţă în
faţă ce au fost conduse de către o echipă sau membrii reprezentativi
instruiţi ai NCAVC din cadrul FBI. Intevievatorii au fost instruiţi
asupra metodelor de interviu şi completarea documentelor, şi, în
mai multe cazuri, au fost prezenţi în timpul a trei interviuri înainte
de a activa ca intervievatori.
Două sau trei persoane au coordonat fiecare interviu, şi
înainte de face acest lucru, au examinat toate documentele
disponibile privitoare la violator şi la infracţiunile sale. Aceste
documente constau în declaraţii ale victimelor; evidenţe medicale,
psihiatrice sau din penitenciar; procese verbale de investigaţie ale
poliţiei; şi procese de evaluare anterioare judecăţii.
Interviurile au fost deschise şi nestructurate; durata a
variat de la 4,5 la 12,5 ore. Diferenţele dintre documentele
disponibile şi propriile declaraţii ale subiectului erau puse în
discuţie cu subiectul şi rezolvate în timpul interviului. Datorită
axării pe linie investigatorie a studiului, s-a insistat asupra unor
informaţii detaliate, inclusiv informaţii asupra schimbării
comportamentului violatorului de-a lungul timpului. Datorită
numărului mare de agresiuni (837), a fost imposibil de colectat date
despre fiecare agresiune. În consecinţă, informaţiile au fost
colectate cu privire la prima faptă, la una intermediară şi la ultima
faptă comisă de fiecare violator.
Imediat după interviu, intervievatorii au completat în
comun un document de 70 de pagini. Orice dezacord dintre
intervievatori a fost rezolvat prin evaluarea tuturor datelor
disponibile.
Documentul folosit în cercetare a fost dezvoltat printr-un
efort de colaborare dintre NCAVC, Şcoala de Îngrijire Medicală a
Universităţii din Pennsylvania şi Spitalul Municipal din Boston. O
87
echipă de clinicieni condusă de dr. Ann W. Burgess s-a întâlnit cu
agenţii FBI cu diferite ocazii pentru dezvoltarea şi perfecţionarea
documentului. Versiunea finală a inclus secţiuni despre istoricul
dezvoltării, educaţie, locuri de muncă, istoricul militar, contactul şi
tratamentul psihiatric, istoricul sexual, istoricul infracţional,
agresiunea sexuală şi caracteristicile locului faptei, informaţiile
despre victimă, comportamentul post-faptă şi motivele pentru viol.
88
„comportament indecent”. Durata medie în care aceştia au violat
înainte de prima arestare pentru viol a variat între 3 luni şi 12 ani.
3. Rezultatele
89
(Aceasta, a fost desigur, baza pentru selecţia lor). De asemenea, cele
două grupuri diferă semnificativ în ceea ce priveşte numărul total de
agresiuni comise, media zilelor dintre agresiuni, şi gradul de
vătămare al victimei cu ocazia ultimului viol. (Media de 2.6 în cazul
vătămării victimei pentru cei care au intensificat, reflectă scorul 1
pentru vătămare „minoră” şi 9 pentru vătămari ale victimei „grave
spre fatale”). În plus la aceste diferenţe, semnificativ mai mulţi
dintre cei care au intensificat decât cei care nu au intensificat au fost
evaluaţi de către intervievatori ca fiind autorii comiterii unor acte
sadice în timpul ultimei agresiuni (Test Exact Fisher p = .001), deşi
nu au existat diferenţe semnificative între cele 2 grupuri în cazul
acestei variabile pentru prima agresiune.
Cele două grupuri nu diferă prin anumite caracteristici
demografice; acestea fiind: vârsta la prima şi ultima agresiune, rasa,
statutul marital, educaţia, evidenţe militare şi nu au fost observate
diferenţe între anumite variabile privind agresiunea, cum ar fi:
cunoaşterea dintre autor şi victima, plăcerea medie la prima
agresiune, şi plăcerea medie la ultima agresiune. În mod similar, nu
au existat diferenţe semnificative între cele două grupuri asupra
factorilor de dezvoltare cum ar fi abuzul sexual al autorului în
copilărie, calitatea generală a mediului domestic şi calitatea relaţei
cu părinţii săi.
Opunerea victimei a fost conceptualizată ca incluzând atât
opunerea fizică cât şi cea verbală. Nu a existat nici o legătură
semnificativă între prezenţa sau absenţa opunerii victimei şi
cantitatea de violenţă folosită pentru oricare dintre cele trei
agresiuni. Cu toate acestea, plăcerea violatorilor s-a descoperit a
avea legătură cu prezenţa sau absenţa opunerii victimei. “Plăcerea”
trăită de către violator de-a lungul fiecărei dintre cele trei agresiuni
a fost măsurată cu următoarea întrebare: “Gândeşte-te la experienţa
sexuală reală din timpul violului. Presupunând că 0 este egal cu cea
mai proastă experienţă sexuală şi 10 cu cea mai bună experienţă
sexuală, evalueaz-o potrivit cu gradul de plăcere trăit.” Punctajul
mediu al plăcerii pentru toate cele trei agresiuni a fost de 3.7,
plasând nivelul de plăcere al autorului, astfel cum şi-a amintit
acesta, la capătul inferior al “plăcerii” continue. Plăcerea
violatorului a fost notabil mai mare atunci când victima a opus
rezistenţă la prima agresiune (t = 4.15, p mai mic de .01) şi la
agresiunea intermediară (t = 2.48, p mai mic de .02), însă nu şi la
ultima agresiune.
Durata agresiunii a fost măsurată cu întrebarea: “Cât a
durat agresiunea?” În medie, s-a descoperit că cele trei agresiuni au
90
durat aproximativ o oră. Cu toate acestea, s-a observat că raza de
timp ar fi surprinzător de largă. În cazul celei mai scurte agresiuni,
agresorul a fost cu victima pentru doar două minute, în timp ce în
cazul celei mai lungi agresiuni, violatorul a fost cu victima timp de
10 ore. Agresiunile în care victima a opus rezistenţă fie verbal, fie
fizic, au durat în mod semnificativ mai mult (conform testului U –
Mann-Whitney) decât agresiunile în care victima nu a opus
rezistenţă. În cazul primei agresiuni, atunci când victima a opus
rezistenţă, durata medie a fost de 100 de minute; atunci când
victima nu a opus rezistenţă, durata medie a fost de 40 de minute
(M-W z = 2.24, p mai mic de .03). În cazul agresiunii intermediare,
atunci când victima a opus rezistenţă, durata medie a fost de 81 de
minute; atunci când victima nu a opus rezistenţă, durata medie a
fost de 26 de minute (M-W z = 2.93, p mai mic de .01). În cazul
celei mai recente agresiuni, atunci când victima a opus rezistenţă,
durata medie a fost de 94 de minute; atunci când victima nu a opus
rezistenţă, durata medie a fost de 36 de minute (M-W z = 2.24, p
mai mic de .03).
De asemenea, s-a descoperit că durata agresiunii variază
cu nivelul de plăcere trăită de autor. În mod specific, în cazul primei
agresiuni, există o corelaţie Spearman semnificativă a plăcerii cu
durata (r = .50, p mai mic de .001, N = 37); acest lucru a fost valabil
şi pentru agresiunea intermediară (r = .37, p mai mic de .02, N =
37), ca de altfel şi pentru ultima agresiune (r = .37, p mai mic
de .02, N = 37).
Secvenţele agresiunii
Ordinea contactului vaginal Primul Cel intermediar Ultimul
1 3.2 2.6 0.83
2 2.5 3.6 2.83
3 4.0 4.1 4.78
4 5.2 7.2 5.43
Pătratul chi 2.55 6.48 9.77
N 32 34 28
p .47 .09 .02
92
4. Comentarii
93
o schimbare totală în timp în ceea ce priveşte cantitatea de violenţă
folosită, plăcerea trăită de către violator, numărul de răni făcute
victimelor sau privitor la timpul dedicat agresiunii în sine. Acest
lucru arată că modul de operare, dezvoltat în timp într-un mod
complex şi plin de abilitate de către violatorul în serie, se schimbă
puţin de la un viol la următorul. În ciuda variaţiilor în ceea ce
priveşte caracteristicile şi comportamentul victimei,
comportamentul şi experienţa violatorului rămân aceleaşi de-a
lungul unei perioade de timp surprinzător de mare şi a unui număr
tulburător de mare de violuri. Această observaţie este în
concordanţă cu ipoteza că comportamentul ce caracterizează
agresiunea sexuală este adus în scenă de către violator, mai degrabă
a fi generat în primul rând de interacţiunea dintre violator şi
victimă.
În contradicţie cu aceste rezultate generale sunt cei 10
violatori la care s-a observat creşterea semnificativă în folosirea
forţei de-a lungul timpului. Rezultatele privitoare la aceste 10 cazuri
sunt în concordanţă cu ipoteza că unii dintre violatori vor creşte în
violenţă de-a lungul timpului, un factor care poate fi relaţionat cu o
preferinţă spre sadism sexual. În continuare sunt exemple luate din
datele care descriu diferitele patternuri comportamentale ale celor
care care au intensificat violenţa, în contradicţie cu cei care nu au
intensificat violenţa:
94
victimei încât aceasta a avut nevoie de o mastectomie radicală ca
parte a recuperării sale.
95
Aşa cum s-a observat, nivelul total de plăcere relatat de
violatorii în serie a fost surprinzător de scăzut (3,67 pe o scală de
11). Situaţiile care au avut ca rezultat scoruri mari au diferit
considerabil. Un violator a descris un viol ca fiind deosebit de
plăcut datorită acceptării şi pasivităţii victimei şi a percepţiei sale
asupra acceptării şi participării la actul sexual, în timp ce altul a
relatat uciderea după viol a 2 băieţi ca fiind „în afara scalei” în ceea
ce priveşte plăcerea.
Ipoteza finală sugerează că „plăcerea” violatorului rezultă,
în principal, din contactul vaginal. Astfel cum s-a emis ipoteza, cea
mai frecventă activitatea sexuală relatată a fost actul sexual vaginal.
Cu toate acestea, frecvenţa actului sexual vaginal relatat de către
violatorii în serie pentru ultima agresiune (74,4%) a fost mai mic
faţă de frecvenţa raportată de Holstrom şi Burgess (1980) (94%). În
mod similar, grupul de violatori în serie au reflecatat diferenţe în
ceea ce priveşte frecvenţa felaţiei (violatori în serie = 43,9%,
Holstrom şi Burgess = 17%), actul sexual anal (violatori în serie =
20,5%, Holstrom şi Burgess = 4%), şi penetrarea cu un obiect
neînsufleţit (violatori în serie = 7,7%, Holstrom şi Burgess = 1%).
Aceste diferenţe pot reflecta diferitele definiţii despre viol aşa cum
s-a discutat mai sus sau diferenţa esenţială dintre eşantionul de
violatori în serie şi eşantionul neselectat de persoane a lui Holstrom
şi Burgess. În mod contrar, comiterea unui viol în serie ar putea să
nu fie o variabilă vitală; mai degrabă, cele 2 grupuri pot fi compuse
din proporţii diferite de tipuri de violatori.
Pertinentă pentru cercetările viitoare o reprezintă distincţia
dezvoltată în studiul actual între cei care intensifică violenţa folosită
şi cei care nu fac acest lucru. Aşa cum s-a discutat, majoritatea
violatorilor în serie, în mod constant, folosesc doar o violenţă
minimală şi provoacă doar răni minore victimelor lor. Cu toate
acestea, aproximativ un sfert dintre violatorii în serie violează în
mod semnificativ mai multe victime, escaladează în ceea ce priveşte
cantitatea de violenţă folosită, şi la sfârşitul “carierei de viol” au
produs de la vătămări moderate la vătămări fatale. Această diferenţă
în comportamentul de viol diferenţiază cele două grupuri şi
subliniază relevanţa deosebită a grupului “celor care intensifică
violenţa folosită”, atât pentru ştiinţele sociale, cât şi pentru
cercetările agenţiilor de aplicare a legii.
96
VI. PREDICŢIA TIPULUI DE VIOLATOR ŞI A
VIOLENŢEI FOLOSITE DIN SCALE VERBALE,
FIZICE ŞI SEXUALE
Janet I. Warren, Robert I. Reboussin,
Robert R. Hazelwood, James A. Wright
97
Bazându-se pe principiile de bază ale teoriei psihanalitice
pulsională, teoriticieni şi cercetători au încercat să descrie în mod
amănunţit componentele sexuale şi agresive ale comportamentului
de viol. Au fost făcute eforturi pentru a diferenţia autorii care
violează în principal pentru a face rău şi a profana victima faţă de
cei care violează pentru alte motive. Au fost propuse câteva scheme
de clasificare diferite. Guttmacher şi Weinhofen (1952) diferenţia
între:
(a) „autorul de infracţiuni sexuale adevărate”;
(b) „autorul agresiv” şi
(c) „violatorul sadic”.
Gebhard, Gagnon, Pomeroy şi Christenson (1965) au
descris în amănunţime 4 categorii de violatori:
(a) „etalon dublu”;
(b) „delincvenţi imorali”;
(c) „violatori explozivi” şi
(d) „agresiv-sadic”.
Mai recent, Seghorn şi Cohen (1980) au avansat o schemă
de clasificare care a fost extinsă de către Prentky, Knight şi
Rosenberg (1980) într-un model de clasificare format din 8 părţi.
Acest model evaluează:
(a) agresivitatea dintr-o faptă (de ex. instrumentală
sau expresivă);
(b) înţelesul sexualităţii dintr-o faptă (de ex.
compensatorie, exploratorie, exprimare de
furie, sadică);
(c) impulsivitatea reflectată în istoricul şi stilul de
viaţă al autorului (de ex. înaltă sau scăzută).
Schema de clasificare dezvoltată de Groth, Burgess şi
Holmstrom (1977) este poate cea care până în prezent, a avut ca
rezultat, cea mai plină de substanţă aplicaţie practică. Schema se
bazează pe presupunerea că, puterea, furia şi sexualitatea sunt
componente fundamentale ale tuturor violurilor prin constrângere, şi
prin urmare, deşi „ierarhia şi interrelaţionarea dintre aceşti factori,
împreună cu o intensitate relativă în care fiecare este trăită şi
varietatea de căi în care fiecare este exprimată, pot varia... este
suficientă adunarea lor pentru a indica pattern-uri diferenţiabile ale
violului” (p.1240). Aceste „pattern-uri diferenţiabile” sunt descrise
ca având patru părţi. Violatorul de tip putere-reasigurare este
caracterizat din punct de vedere motivaţional de un efort în a
restabili/înlătura „îndoielile supărătoare despre inadaptarea sa
sexuală şi despre masculinitatea sa”. Violatorul de tip putere-plin
98
de sine este descris ca un violator care „priveşte violul ca o expresie
a virilităţii sale, a superiorităţii şi a dominanţei”; violul exprimă o
nevoie de dominare a femeii ca o apărare împotriva unui sentiment
fundamental de inadecvare în identitatea sa şi a capacităţii
complete. Violatorul de tip furios-represiv comite violul ca o
expresie a ostilităţii şi furiei, iar violatorul de tip furie-excitaţie
trăieşte plăcerea şi excitaţia ca răspuns la suferinţa victimei.
Paradigma lui Groth, aşa cum aceasta a fost modificată şi
interpretată de către Hazelwood şi Burgess (1987), serveşte ca bază
a analizei investigative a violatorilor condusă de către Centrul
Naţional de Analiză a Infracţiunilor Violente din cadrul F.B.I..
Folosind acest sistem cu patru părţi (Hazelwood, 1987), analiştii
investigativi judiciari din cadrul FBI examinează violurile
nesoluţionate înaintate acestora de către agenţiile de aplicare a legii
din toată ţara şi alimentează anchetatorii locali cu informaţii
demografice, legate de faptă şi despre stilul de viaţă care, deseori, se
dovedesc folositoare în identificarea unui autor. Aşa cum
Hazelwood şi Burgess (1987) au explicat, o examinare atentă a
comportamentului arătat de către autor în timpul unei fapte permite
„scopului care stă la baza agresiunii (de a deveni mai clar), astfel
permiţând ofiţerului introspecţii mai bune asupra tipului de
persoană pe care o caută” (p.153).
Această perspectivă teoretică, de asemenea, a ghidat un
studiu recent a violatorilor în serie efectuat de către FBI. Studiul a
implicat interviuri extinse cu 41 de violatori în serie, fiecare dintre
ei violaseră de cel puţin 10 ori şi care erau responsabili în mod
colectiv pentru 837 de agresiuni sexuale (Hazelwood, Reboussin şi
Warren 1989; Hazelwood şi Warren 1989a, 1989b). Folosindu-se de
informaţiile obţinute de la cei 41 de violatori în serie, Hazelwood şi
alţii (1989) a examinat interacţiunea dintre violenţă, rezistenţa
victimei, plăcere şi durata violului de-a lungul a 10 sau mai multe
violuri ale aceluiaşi autor. Aceştia au aflat că, în general, deşi
majoritatea violatorilor nu au crescut cantitatea de violenţă folosită
de-a lungul timpului, 10 violatori, denumiţi „intensificatori” chiar
şi-au intensificat cantitatea de violenţă folosită de la prima la ultima
faptă. Datele au indicat că cei care au intensificat au agresat în mod
semnificativ mai multe victime (o medie de 40 de victime în
comparaţie cu o medie de 22 pentru cei care nu au intensificat) de-a
lungul unei perioade semnificativ mai scurte (o medie de o faptă la
fiecare 19 zile comparativ cu o medie de o faptă la fiecare 55 de zile
pentru cei care nu au intensificat), iar la momentul ultimei fapte au
produs în mod semnificativ vătămări mai grave victimelor lor.
99
Scopul prezentului studiu este de a explora mai departe
aceste două scheme posibil legate pentru clasificarea violurilor şi a
violatorilor. În special, studiul examinează dacă pot fi dezvoltate o
varietate de scale comportamentale verbale, sexuale sau fizice
pentru a eficientiza şi operaţionaliza clasificarea violurilor conform
schemei lui Hazelwood şi Burgess, şi, dacă aceleaşi scale
comportamentale pot fi folosite în clasificarea autorilor în categoria
„intensificatori” sau „non-intensificatori”. În mod tradiţional,
clasificarea violurilor conform tipului de violator a fost făcută pe
baza experienţei, recunoaşterea personalităţii gestaltiene sau pe baza
unor teme legate de faptă provenite dintr-un studiu al faptei însăşi.
Cu toate acestea, programe recente concepute pentru a instrui
analiştii de anchetă judiciară şi pentru a reproduce o parte a
procesului într-un sistem de inteligenţă artificială, au demonstrat
nevoia unor principii obiective de luare a deciziilor în ceea ce
priveşte clasificarea autorilor.
Studiul curent încearcă să se adreseze acestei nevoi prin
dezvoltarea unor scale comportamentale relevante şi prin evaluarea
impactului potenţial al scalei asupra fiabilităţii clasificărilor care
sunt făcute. Folosirea scalelor comportamentale pentru clasificarea
violatorilor în serie potrivit statului lor de „intensificatori/non-
intensificatori constituie, de asemenea, un pas preliminar în
elucidarea acelor comportamente de viol ce pot deveni predictive în
ceea ce priveşte escaladarea violenţei printre anumiţi autori seriali.
1. Metode şi rezultate
100
1.1. Analiza autorului
101
Fiabilităţile specifice pentru scalele folosite în analizele
discriminatorii sunt prezentate în tabelele 1 şi 2.
103
reasigurare au fost, în mod credibil, evaluate de ambele perechi de
evaluatori cu kappa .55 şi .58; violurile de tip putere-plin de sine cu
kappa .18 şi .55; şi cele două categorii de tip furie combinate au fost
evaluate cu kappa .12 şi .39, pentru perechea de evaluare A,
respectiv B. (Fleiss – 1981 – a declarat că „valori între .40 şi .75 pot
fi considerate ca reprezentând un acord echitabil bun dincolo de
şansă” - p.218).
104
şi Fidell (1983, p.21) arată că corelaţiile de .30 sau mai mari indică
că o scală poate fi semnificativă în interpretarea unei funcţii. Datele
arată că o scală poate avea semnificaţie în interpretarea unei funcţii.
Datele arată că violatorii de tipul putere-reasigurare au tendinţa de a
folosi mai puţină violenţă, de a fi mai puţin macho, de a fi mai
îngrijoraţi în legătură cu vătămarea victimei, mai puţin furioşi şi
mai mult concilianţi (cu cereri mai puţine) decât violatorii de tipul
putere-plin de sine sau furios-represiv. A doua funcţie sugerează că
violatorii de tipul putere-plin de sine au tendinţa de a se comporta
mai mult macho, de a folosi un limbaj verbal sexual mai explicit şi
de a folosi mai puţin violenţa decât violatorul de tipul furios-
represiv. Celelalte scale ce apar în analiză au inclus factorii dacă
violatorii au fost politicoşi sau au fost solicitanţi, măsura în care
violatorul a încercat să liniştească victima sau nu, dacă victima a
fost sau nu transportată şi dacă vreo armă a fost arătată sau folosită
în timpul faptei.
105
linişti victima şi dacă vreo armă a fost sau nu arătată sau folosită în
timpul faptei.
106
abandonate deoarece acestea produceau un indice M al lui Box
semnificativ. Aceste scale sunt arătate ca lipsind din Tabelul 1.
Analiza completă reprezintă 84% dintre variante (conform
lui Lambda pentru ambele funcţii), prima şi cea de a doua funcţie
reprezentând 80%, respectiv 20% (conform corelaţiilor canonice
dreptunghiulare). Chi pătrat pentru cele două funcţii împreună a fost
de 68,52 (18), p < .001. Cu toate acestea, după îndepărtarea primei
funcţii, chi patrat cu valoarea de 8.52 (8) nu a fost semnificativ.
Acurateţea totală a clasificării a fost de 91%. Violurile de tipul
„putere-reasigurare” au fost catalogate cu acurateţe de 95%,
violurile de tipul „putere-supunere” cu acurateţe de 93%, iar
violurile de tip „furie” cu acurateţe de 80%. Încă o dată,
presupunerile analizei discrimanatorii privitoare la mărimea
eşantionului şi omogenitatea variaţiilor nu au fost încălcate aşa cum
nici un grup de matrice variaţie-covariaţie nu au fost singulare iar
indicele M al lui Box nu a atins nivelul de semnificaţie de .05. Mai
mult, în datele despre victimă, spre deosebire de datele despre autor,
presupunerile independente au fost întâlnite, datorită faptului că 45
de violuri nu erau legate.
În datele despre victimă, la fel ca şi în datele despre autor,
violatorii din categoria putere-reasigurare (aflaţi în partea de jos a
funcţiei) au tendinţa de a folosi mai puţin violenţa (.38), de a fi mai
puţin macho (.55), de a fi mai preocupaţi în ceea ce priveşte
vătămarea victimei (.37), mai puţin furioşi (.62). şi într-o măsură
mai mare conciliat (.51) decât violatorii de tipul putere-supunere şi
cei furioşi. A şasea scală s-a dovedit a fi semnificativă în analiza
victimei, aceasta fiind: „violatorii de tipul putere-reasigurare au
tendinaţă de a face încercări repetate de a-şi linişti victimele (.44);
ceilalţi violatori neavând această tendinţă”.
107
al lui Box nu a atins nivelul de .05, şi niciun grup de matrice
variaţii-covariaţii nu a fost singular.
Tabelul nr. 2 prezintă cele 10 scale folosite în analiza şi
structura coeficienţilor pentru fiecare dintre ele. Aşa cum este
indicat, structura coeficienţilor reprezintă crelaţia dintre fiecare
scală cu funcţia discriminatorie, cu intensificatorii la partea cea mai
de sus a funcţiei. În datele despre victimă scalele cu o corelaţie mai
mare de .30 au inclus folosirea legării (.48), transporatarea victimei
(.34), lipsa negocierilor dintre violator şi victimă (.45) şi lipsa
încercărilor de liniştire a victimei (.44). Scalele care au rămas în
analiză au inclus: dacă violatorul a fost sau nu politicos sau a avut
cereri faţă de victimă, dacă violatorul a vorbit sau nu despre el şi
dacă a fost sau nu prezentată sau folosită vreo armă în timpul faptei.
În plus faţă de noua analiză a datelor despre victimă, aşa
cum a fost descrisă mai sus şi aşa cum este arătată în tabelul 2,
coeficienţii discriminanţi nestandardizaţi de la analiza autorului au
fost aplicaţi şi la datele despre victimă. Aplicarea coeficienţilor
autorului la relatările victimelor de viol a avut ca rezultat
clasificarea corectă a 14 dintre 20 de violuri ca fiind intensificate
(70%) şi în clasificarea corectă a 17 dintre 25 de violuri ca fiind
non-intensificate, rezultând o acurateţe medie de 69%. Pătratul chi
pentru această clasificare a fost de 33.44 (1), p mai mic de .001.
2. Comentarii
108
scalele comportamentale. În al treilea rând, un mare număr de scale
a trebuit să fie abandonate datorită unui număr neaşteptat de mic de
violuri de tip „furie”, precum şi datorită naturii distorsionate a
datelor, ceea ce a creat probleme în elaborarea ipotezelor, a
omogenităţii, a variaţiilor şi normalităţii. Aceste probleme au făcut
ca datele despre autor să fie dificil de interpretat. Din această cauză,
această analiză a fost folosită, în principal, într-o manieră
exploratorie pentru a ghida o analiză metodologică mai solidă a
datelor despre victimă.
În ciuda acestor dificultăţi variate, analiza victimei a
validat în mod încrucişat aspecte importante ale analizei despre
autor. Analiza despre autor clasifica violurile de tipul „putere-
reasigurare” cu o acurateţe de 91%, violurile de tipul „putere-
supunere” cu o acurateţe de 83%, şi cele două categorii de tip
„furie” împreună cu o acurateţe de 71%. Analiza victimei, chiar cu
o mai mare acurateţe, a clasificat în mod corect violurile de tipul
„putere-reasigurare” cu o acurateţe de 95%, violurile de tipul
„putere-supunere” cu o acurateţe de 93%, şi violul de tip „furie” cu
o acurateţe de 80%. Scalele care au contribuit cel mai mult la
clasificarea violurilor de tipul „putere-reasigurare” în ambele
analize (adică, violatorul apare mai puţin macho, este preocupat în a
nu vătăma victima, arată mai puţină furie, foloseşete mai puţină
violenţă, este mai conciliant şi face mai multe eforturi pentru a-şi
linişti victima) reflectă o formă mai puţin deranjantă a
comportamentului de viol faţă de cum apărea consecvent în primele
descrieri teoretice anterioare ale violatorului de tipul „putere-
reasigurare” (Groth şi alţii, 1979).
Poate şi de mai mare interes a fost analiza discriminatorie
care împarte violurile potrivit schemei de clasificare
intensificator/non-intensificator. Aşa cum s-a prezentat, analiza
autorului i-a clasificat pe intensificatori şi pe non-intensificatori cu
un succes total de 92%. Analiza despre victimă a îmbunătăţit
clasificarea, luând în calcul mai multe variaţii (57% în comparaţie
cu 49%) şi clasificându-i pe intensificatori cu o mai mare acurateţe
(89% în comparaţie cu 80% în analiza despre autor). Scalele care au
fost cele mai relevante în departajarea intensificatorilor de non-
intensificatori a arătat că intensificatorii au tendinţa de a lega şi
transporta victimele, de a nu negocia şi a de a nu linişti victimele şi
de a se purta într-o manieră de tip „macho”. Aceste caracteristici
arată o planificare mai amănunţită, un comportament mai puţin
impulsiv şi o interrelaţionare distantă, mai detaşată între autor şi
109
victimă, caracteristici care au fost recent asociate cu autorul sadic cu
motivaţe sexuală. (Dietz, Hazelwood şi Warren, 1990).
Validarea încrucişată a rezultatelor despre autor cu datele
victimei are 2 ramificaţii practice importante. În primul rând,
informaţia provenită de la victimă este cea disponibilă pe timpul
unei investigaţii de viol reale, pe când informaţiile de la autor nu
sunt. În al doilea rând, datele despre victimă demonstrează
aplicabilitatea analizei unui viol de la începutul carierei autorului. În
timp ce analiza despre autor a inclus violurile de început, cele
intermediare şi cele ultime, datele despre victimă s-au bazat doar pe
primul viol comis dintr-o serie, demonstrând că informaţiile despre
violurile ulterioare nu sunt necesare pentru o clasificare sigură a
statutului de intensificator. Această abilitate de a clasifica ori de a
„prezice” statutul de intensificator din violurile de la începutul unei
serii, creşte în mod clar utilitatea schemei de clasificare, facilitând
aplicarea sa timpurie în sănătatea mentală, asistarea victimei şi
pentru persoanalul de aplicare a legii.
Aplicaţiile potenţiale a scalelor comportamentale, atât în
clasificarea violurilor după tip, cât şi în clasificarea violatorilor care
vor creşte în violenţă de-a lungul timpului, pare a fi demnă pentru
studii viitoare din punctul de vedere al problemelor interpretative cu
care se confruntă clinicienii şi, de asemenea, anchetatorii, în
încercarea de catalogare a autorilor şi a faptelor lor. Clinicianul, fie
în situaţia tratamentului, fie în situaţia stabilirii diagnosticului,
trebuie să caute să înţeleagă motivaţiile cele mai adânci ale
autorului, şi, de asemenea, să încerce să evalueze potenţialitatea
acestuia pentru un comportament violent viitor. În schimb,
anchetatorul, trebuie să-şi stabilească priorităţile investigaţiei şi să
decidă care din grupul de violuri le atribuie unui singur violator.
Scalele comportamentale oferă, poate, anumite principii cantitative
care pot fi folosite în aceste străduinţe. Spre exemplu, deşi
„predicţia periculozităţii viitoare” reprezintă o responsabilitate a
clinicienilor ce este ameninţată cu numeroase dificultăţi (Monachan,
1981), acest lucru poate fi de folos clinicianului care evaluează să
ştie că prezenţa unei legări excesive, transportatea victimei într-o
altă locaţie şi contactul susţinut poate fi asociat cu o exarcerbare în
violenţă printre violatorii unui eşantion selecţionat de violatori în
serie. În mod alternativ, anchetatorii infracţiunilor de viol pot
beneficia prin folosirea scalelor comportamentale pentru a clasifica
violurile după tip şi astfel de a înţelege, înainte de a-l prinde,
procesele psihologice care-l motivează pe autor.
110
În ciuda problemelor cu validarea încrucişată, schema de
clasificare bazată pe victimă a început să fie aplicată la un sistem de
inteligenţă artificială ce a fost de curând conceput de către NCAVC.
Folosind funcţia discriminatorie discutată mai sus şi a unui set de
reguli dezvoltate în cooperare cu analişti de violuri din cadrul
NCAVC, acest sistem expert pune întrebări unui utilizator cu privire
la orice viol introdus şi furnizează atât o diagnoză a tipului de viol
cât şi a probabilităţii ca violul să fie comis de către un intensificator.
Deşi, în prezent, acesta este experimental, existenţa acestui sistem,
care poate fi derulat la un laptop, arată o cale viitoare pentru o
aplicare practică a schemei de clasificare intensificator/non-
intensificator.
1. Introducere
46
Bell, A. şi M.Weinberg, 1978, 1978. Homosexualities. Simon and Shuster.
New York.NY
47
Bell, A. şi M.Weinberg, 1981. Sexual preference: Its developmental among
men and women. Indiana University Press. Bloomington. IN
48
Risin, L.I. şi M.P. Koss, 1987, Sexual abuse of boys: Prevalence and
descriptive characteristics of childhood victimazation. J.Interpers., Violence 2(3):
309-319
113
Deşi rezultatele sunt limitate în ceea ce priveşte
generalitatea la alţi studenţi, acest grup reprezintă 25% dintre toate
persoanele din Statele Unite cu vârsta între 18-24 de ani49.
49
U.S. Department of Census, 1980. U.S. Government Printing Ofiice.
Washington, DC.
50
Groth, A.N., 1979. Sexual trauma in the life histories of rapists and child
molesters. Victimol. 4(1): 10-16
51
Seghorn, T.K., R.A.Prentky şi R.J. Boucher, 1987, Childhood sexual abuse in
the lives of sexually aggressive offenders. J. Am. Acad. Child Adolescent
Psychiatry 26:262-267
114
(3) probabilitatea ca violatorii să fie victimizaţi de un
membru de familie era de trei ori mai mare decât la molestatorii de
copii, şi
(4) atunci când o agresiune sexuală chiar are loc, acesta a
fost asociată cu multe alte indicii ale dezordinii şi instabilităţii
familiale.
55
Breuer, J. şi S.Freud, 1954. Studies on hysteria. Standard edition, vol.2: 1-17.
Hoghart Press, London
56
Freud, S., 1958. Remembering , repeating and working trough. Standard
Edition, vol12: 145-150, Hoghart Press, London
57
Freud, S., 1962. Beyond the pleasure principle. Standard Edition, vol18: 1-68,
Hoghart Press, London
58
Green, A.H., 1985. Children traumatized by psychal abuse. In Post-traumatic
Stress disorder in Children S. Eth şi R.S.Pynoos, Eds. American Psychiatric
Press, Washington, DC.
59
Benjamin, J. 1965, Developmental biology and psychoanalysis. In
Psychoanalysis and Current Biological Thought. N. Greenfield and W.Lewis,
Eds: 57-80. University of Wisconsis, Madison, WI
60
Bellak, L., M.Hurvich şi H.Gediman, 1973. Ego functions in Schizophrenia,
Neurotics and Normals. John Wiley şi Sons, New York, NY
61
Brody, S. şi S.Axelrad, 1966. Anxiety, socialization and ego formation in
infancy. Int. J.Psychoanalysis 47: 218-229
116
Scopul cercetării noastre clinice a fost direcţionat către
aceste concepte cu datele despre violatori în serie datorită
informaţiilor apărute despre fantasmele autorilor de infracţiuni cu
motivaţie sexuală62 şi a muncii agenţilor FBI în profilingul judiciar
de izolare a paternurilor de la faţa locului 63,64. Într-un alt eşantion al
unui Proiect de Legătură, am comparat criminalii cu motivaţie
sexuală având în trecut un abuz sexual în copilărie cu criminalii fără
un astfel de trecut şi am descoperit că cei din prima categorie au
relatat fantasme timpurii despre viol, aversiune faţă de semenii de
acelaşi sex şi multiple tipare de gândire ale unor fantasme de
zoofilie şi sadism sexual65.
Cu populaţie de violatori în serie, noi am fost în mod
special interesaţi în întrebările clinice dacă abuzul sexual din
copilărie este un antecedent în sexualitatea deviantă observată la
autorii de infracţiuni cu motivaţie sexuală. Acest articol se referă la
abuzul sexual şi fizic din copilărie la violatorii în serie,
reconstitituirea abuzului la băieţi şi la repetarea comportamentelor
agresive sexuale.
2. Metoda
2.1. Subiecţii
62
Prentky, R.A., A.W.Burgess şi D.L.Carter, 1986. Victim rresponse by rapists
type: An empirical and clinical analisys. J. Interpers. Violence 1(1): 73-98.
63
Ressler, R.K., A.W.Burgess, J.E.Douglas, C.R.Hartman şi R.B.D’Agostino,
1986. Sexual killers and their victims: Identifying patterns trough crime scene
analisys. J. Interpers. Violence 1(3): 288-308.
64
Douglas, J.E., Ressler, R.K., A.W.Burgess şi C.R.Hartman, 1986. Criminal
profiling from crime scene analisys. Behav.Sci. Law 4(4): 401-421
65
Ressler, R.K., A.W.Burgess, C.R.Hartman, J.E.Douglas şi A.McCormack,
1986. Murderers who rape and mutilate, J. Interpers. Violence 1(3): 273-287
117
Colectarea datelor a constat în interviuri faţă în faţă cu doi
agenţi speciali ai Unităţii de Ştiinţe Comportamentale din cadrul
FBI. 37 dintre interviuri au fost înregistrate şi transcrise; cel mai
scurt a durat 4,5 ore, cel mai lung 12,5 ore. Un chestionar de 79 de
pagini a fost completat de către agenţi după reevaluarea evidenţelor
pre şi postcondamnare şi reevaluarea interviurilor. În plus faţă de
informaţiile numeroase din trecut, au fost obţinute informaţii
complete despre primul viol, cel intermediar şi despre ultimul viol.
Ca rezultat al metodelor de colectare a datelor, atât datele cantitative
cât şi cele calitative erau disponibile pentru analiză.
2.3. Procedura
118
Experienţa era clasificată ca abuz sexual dacă unul dintre
următoarele trei principii, bazate pe criteriile recomandate de
Finkelhor şi Hotaling66, era prezent:
(1) o anumită formă de forţă sau coerciţie a fost folosită
pentru a obţine participarea victimei (ex. cadouri sau bani,
ameninţări că va fi rănit sau pedepsit, folosirea autorităţii asupra
victimei, forţa fizică);
(2) exista o discrepanţă de cel puţin 5 ani între copil şi
cealaltă persoană;
(3) cealaltă persoană îl avea în grijă sau era o figură de
autoritate (ex. părinte, profesor, antrenor, baby-sitter, membru de
familie, părinte vitreg).
Acele experienţe considerate abuzive sexual erau apoi
supuse clasificării după nivelul abuzului, folosind un sistem de
clasificare adaptat de la Burgess şi Holmstrom67 şi relatat de Risin
and Koss. Cele 3 clase ale abuzului sexual ce se exclud în mod
reciproc, de la cel mai grav şi trăit în mod nemijlocit, sunt:
(1) act sexual forţat sau penetrare,
(2) activităţi de exploatare sexuală, şi
(3) martor al unor evenimente sexuale considerate
stresante sau stimulative. Aceste categorii sunt definite după cum
urmează:
Experienţe ale unor acte sexuale sau penetrare
forţate sunt cele în care sunt realizate acte sexuale anale sau orale,
în forma tentativei sau consumate; ejacularea nu este necesară;
termenul legal de viol este deseori utilizat pentru a caracteriza acest
tip de experienţă;
Situaţiile de exploatare sexuală sunt cele în care o
altă peroană mângâie în scop sexual băiatul ori în care băiatului i se
cere să atingă sau să strângă organele sexuale ale unei alte persoane;
cel ce exploatează foloseşte o varietate de metode de a ispiti, de a
ademeni sau de a seduce copilul într-o activitate sexuală;
Vizionarea unor situaţii sexuale tulburătoare sunt
cele în care băiatul vede o activitate cu caracter sexual sau organele
sexuale ale altei persoane, i se cere să facă ceva cu conotaţie sexuală
sau care îşi arată organele sale sexuale la cererea unei alte persoane
şi care declară acest lucru ca fiind tulburător, derutant.
66
Finkelhor, D. şi G.Hotaling, 1984. Sexual abuse in the national incidence study
of child abuse and neglect: An appraisal. Child abuse and neglect 8:22-23
67
Burgess, A.W. şi L.L.Holmstrom, 1974. Rape: Victims of crisis. Brady. Bowie.
MD
119
Cinci evaluatori au clasificat experienţele sexuale abuzive
în aceste categorii. Acordul total dintre aceştia a fost de 90%.
Consensul a fost atins pentru restul de 10%. Acordul general a fost
de 100%.
2.5. Reconstituirea
2.6. Repetiţia
3. Rezultatele
3.1. Eşantionul
120
pretindeau o diplomă de colegiu (una echivalentă 12%, licenţiat
10%).
Venitul anual la momentul ultimei zi lucrate varia între
5000 USD şi 52000 USD, cu o medie de 16446 USD. Doar puţin
sub jumătate dintre bărbaţi (46%) s-au descris ca având o
instabilitate în ceea ce priveşte serviciul sau ca fiind neangajaţi în
mod regulat. Întrebările despre instituţionalizarea preadultă în trecut
a relevat că 41% dintre bărbaţi petrecuseră perioade în centre de
detenţie, 26% în institute de sănătate mentală, 15% în case de copii
sau orfelinate, 8% în case adoptive, iar 4% în aresturi sau şcoli
militare.
121
Una dintre descoperirile cele mai demne de menţionat în
acest studiu este că 56,1% (23 din 41) dintre violatori au fost
abuzaţi sexual în copilărie fie într-o manieră de forţare (16), fie într-
o manieră de exploatare (7). Alţi 8 violatori (19,5%) au declarat cel
mai grav nivel de abuz ca fiind martori la un eveniment sexual
tulburător. 10 dintre violatori (24,4%) nu şi-au putut aminti vreun
eveniment abuziv de natură sexuală.
Recalculând acest aspect doar cu subiecţii abuzaţi,
numerele devin chiar dramatice: 74,2% (23 din 31) dintre violatori
au avut una sau mai multe experienţe sexuale fie de tipul
„constrângere”, fie de tipul „exploatare”. Cel mai înalt nivel de abuz
a 8 dintre ei (25,8%) a fost cel de martor. Dintre cei 23, indiferent
dacă au fost dintre cei constrânşi sau dintre cei exploataţi, 10
(43,5%) au declarat o singură împrejurare, în timp ce 13 din acest
grup (56,5%) au avut multiple incidente cu aceeaşi persoană care i-a
abuzat. Aşa cum este notat în Tabelul 1, 16 dintre 31 (51,6%) au
avut mai mult de o persoana care i-a abuzat.
3.6. Reconstituirea
124
Tabelul nr. 4 - Reconstituirea abuzului cu primele victime ale
violatorului în serie
Categoria Număr %
Reeditare nemijlocită 16 (51,6)
Cunoscuţi 8
Soră 4
Prietenă 4
Nu s-a determinat existenţa reeditării 15 (48,4)
3.7. Repetarea
4. Comentarii
126
comportament social deviant în ceea ce priveşte violurile lor asupra
străinilor la mai mult de 1200 de victime, reprezintă un comentariu
circumspect asupra eficienţei sistemului juvenil, sistemului de
sănătate mentală şi a sistemului judiciar în ceeea ce priveşte
descoperirea, reclamarea, investigarea şi tratarea cazurilor de viol.
68
Risin, L.I. şi M.P. Koss, 1987, Sexual abuse of boys: Prevalence and
descriptive characteristics of childhood victimazation. J.Interpers., Violence 2(3):
309-319
127
al violatorilor. În eşantionul de violatori, al doilea cel mai grav
nivel de abuz a fost pipăitul pentru 32,2% şi exhibiţia pentru 25,8%.
În comparaţie cu eşantionul de colegiu, datele noastre
arată că violatorii în serie au un mai mare nivel de abuz (sex forţat)
şi că acest abuz implică mult mai des incestul şi membrii de familie
(48,4% faţă de 22,2%). Aceste rezultate, de asemenea raportate şi
de Seghorn şi alţii69, arată că sistemul familial al violatorilor era
prea slab organizat pentru a fi capabil să ghideze şi să direcţioneze
dezvoltarea băiatului din punct de vedere sexual şi din punct de
vedere al agresivităţii.
Atât bărbaţii, cât şi femeile joacă un rol în socializarea
copiilor de sex masculin în ceea ce priveşte comportamentul sexual.
Astfel, eşantionul de violatori, în comparaţie cu eşantionul de
studenţi de sex masculin, a relevat un procentaj mai mic al femeilor
ca fiind abuzive (32,3% faţă e 47,1%), este totuşi de menţionat că
femeile sunt raporate ca fiind abuzive în ambele eşantioane.
Un motiv posibil pentru insuficienta cunoaştere a femeilor
ca abuzive îl reprezintă aşteptarea timpurie şi identificarea
bărbatului ca fiind activ din punct de vedere sexual indiferent de
context. Există o înclinaţie pentru a glumi pe seama băiatului care
este iniţiat din punct de vedere sexual de către o fată mai mare.
Există zâmbete uimite atunci când cineva aude de un băiat în vârstă
de 11 ani care este întâmpinat la uşă de către o mamă atractivă,
goală şi aflată în stare de ebrietate a unui partener de joacă.
Excitarea sexuală, anxietatea, inadaptarea, umilirea şi instabilitatea
cu care se confruntă băiatul aflat în astfel de circumstanţe sunt
subevaluate.
Finkelhor70 sugerează trei factori care pot explica rapotarea
redusă a abuzului sexual asupra băieţilor:
(1) băieţii cresc cu o etică masculină a încrederii în sine,
(2) băieţii trebuie să se lupte cu stigmatul homosexualităţii
atunci când un adult de sex masculin abuzează de el; şi
(3) băieţii ar putea avea mai mult de pierdut din
reclamarea experienţei lor traumatizante.
Importanţa înţelegerii abuzului sexual timpuriu a unui
băiat ca o traumă este legat de dezvoltarea caracteristicilor şi
credinţelor sale. Atunci când o femeie este agresorul sexual al unui
băiat, apar mai multe schimbări cognitive. În primul rând, băiatul
69
Seghorn, T.K., R.A.Prentky şi R.J. Boucher, 1987, Childhood sexual abuse in
the lives of sexually aggressive offenders. J. Am. Acad. Child Adolescent
Psychiatry 26:262-267
70
Finkelhor, D., 1984. Child sexual abuse: New theory and research. Free Pres,
New York, NY
128
trebuie să-şi schimbe felul tradiţional de a gândi că doar cei de sex
masculin iniţiază şi caută sexualitatea, spre o gândire că şi femeile
sunt egale în ceea ce priveşte agresivitatea sexuală. Ideea că femeile
există pentru a fi valorizate şi protejate devine confuză, iar natura de
prădător a femeii este evidenţiată în mintea bărbaţilor. Tânărul băiat
dezvoltă o imagine a unei femei ca fiind dictatorială, dacă nu chiar
desfrânată şi insaţiabilă în ceea ce priveşte interesul şi cererile sale
de natură sexuală.
Acest sistem de credinţe primeşte ajutor şi reîntărire din
situaţiile de familie în care există un divorţ, iar mama are multiplii
parteneri masculini. Mai mulţi violatori din acest studiu şi-au
prezentat în mod voluntar sentimentele lor în ceea ce priveşte
observarea unor comportamente explicite sexuale dintre mamă şi
parteneri de sex masculini în casă.
Atunci când cel ce exploatează este un bărbat, există
pentru băiat o dilemă. Ar putea fi o nouă conştientizare a activităţii
homosexuale. Poate fi o confuzie cu privire la a fi trădat de către un
bărbat adult şi o intensificare a fricii că bărbatul nu poate fi de
încredere. Această trădare îi pune pe aceştia într-o stare instabilă în
ceea ce priveşte propria masculinitate şi în ceea ce priveşte viaţă
afectivă, toate acestea devenind cadrul unui imbold incontrolabil de
a face ceva. Sub aceste circumtanţe băiatul va experimenta pe sine
însuşi sentimentul de a nu fi protejat de către femeie, iar în unele
cazuri trăind experienţa că femeia este complice în abuzul făcut de
bărbatul mai mare.
129
făcea baie într-o cadă, i-a mângâiat penisul. Acest lucru s-a
întâmplat de mai multe ori. El şi-a amintit că mergea spre casa unui
prieten de sex masculin de la şcoală, în jurul vârstei de 11-12 ani, şi
că a găsit-o pe mama acestuia (care avea în jur de 30 de ani) „beată
şi goală, culcată pe o canapea”. Prietenul lui a fugit de la faţa
locului, lăsându-l pe autor, intrigat de ceea ce văzuse şi foarte
excitat. El a declarat că aceasta l-a chemat la ea şi, atunci când s-a
apropiat, i-a luat mâna, i-a plimbat-o de-a lungul corpului, şi i-a
băgat-o între picioarele ei. El a declarat că a găsit acest lucru
excitant şi şi-a introdus degetele în ea. S-a gândit că acest lucru nu
este ceva bun şi că ar trebui să plece, însă apoi s-a aplecat peste ea
şi a sărutat-o pe fese. Din această cauză, ea „m-a pocnit peste
urechi”. Această acţiune l-a uimit şi l-a înfricoşat şi a fugit din casă
simţindu-se „speriat de moarte”, fiindu-i teamă că mama şi tatăl său
vor fi informaţi, dându-şi seama că făcuse ceva rău, însă simţind că
a făcut-o întrucât a dorit acest lucru. El îşi aminteşte ca fiind
supărat, confuz şi speriat. El ştia că aceste trăiri sunt aceleaşi cu cele
pe care le va avea de fiecare dată când va viola.
Cineva poate accepta experienţa ca având o valoare
intrinsecă astfel cum a fost relatată de violator – că această femeie l-
a ademenit la un anumit tip de contact sexual pe băiat şi că, în
curiozitatea sa, el a continuat activitatea, iar ea l-a uimit cu gestul ei
de refuz categoric. În mod alternativ, cineva poate specula că cei
doi băieţi au venit acasă, au găsit o femeie parţial îmbrăcată
dormind şi au văzut o sticlă de lichior şi un pahar gol. Prietenul a
plecat de jenă, în timp ce autorul a devenit curios şi excitat şi a
început să-i exploreze corpul, numai că aceasta s-a trezit şi l-a lovit
peste urechi. Cu toate acestea, cu privire la acest incident, este
important de observat că fiecare dintre băieţi s-a comportat diferit.
Nivelul de excitaţie la un băiat (autorul) este amintit ca sentimente
de frică şi confuzie dincolo de bine şi rău. Această stare emoţională
pare avea un rol central în comportamentul său de violator ca adult.
4.4. Repetiţia
130
acolo”. El chiar denumea acest comportament ca fiind o
„penetrare simbolică”.
Instalarea fantasmelor de viol reprezintă primele observaţii
ale cristalizării comportamentului sexual agresiv juvenil. Repetarea
fantasmei nu are ca rezultat o dizolvare a tensiunii sale interioare, ci
mai degrabă, repetiţia devine un prototip pentru comportamente
timpurii de viol.
Pe măsură ce timpul trece, fiecare dintre violurile săvârşite
de către autori amplifică patternurile lor criminale. Aceştia fac
modificări cu privire la modul în care îşi vor obţine victimele.
Aceştia îşi perfecţionează caracteristicile rituale de a menţine
controlul şi de a obţine ceea ce vor de la victimă. În timp ce
comportamentul la comiterea violului câştigă în abilitate şi
elaborare, acesta tinde să-şi menţină caracteristicile cheie. De fapt,
aceste caracteristici cheie sunt cele care dau modul de operare al
violatorului. În timp ce un set de învaţare operează în violurile
repetate, autorul are puţine de făcut cu privire la soluţionarea
tensiuniilor interioare despre care noi arătăm că îşi au originile în
abuzurile timpurii. Noi sugerăm că această stare interioară poate
explica escaladarea supremă a violenţei.
71
Seghorn, T.K., R.A.Prentky şi R.J. Boucher, 1987, Childhood sexual abuse in
the lives of sexually aggressive offenders. J. Am. Acad. Child Adolescent
Psychiatry 26:262-267
131
O altă variabilă este reprezentată de violenţa semenilor, fie
că are la bază situaţia de unul la unul, fie de grup. Studiile sprijină
rolul vital al unui domiciliu violent ca fiind o variabilă ce intervine
în delincvenţă şi comportament infracţional. Cercetările asupra
comportamentului de anturaj şi activitatea sexuală sunt minime. În
acest eşantion, mai multe exemple empirice au ieşit la suprafaţă,
unul dintre ele fiind ilustrativ din acest punct de vedere. Unul dintre
autori a relatat următoarele: „Îi vedeam pe băieţii mai mari luându-
le pe sus pe fete şi nedându-le drumul; noi eram ca băieţii mici care
ne ţineam după ei tot timpul. Aceştia ne goneau însă noi ne furişam
înapoi. Băieţii le duceau pe fete în spatele dealului şi le luau la
bătaie. Auzeam ţipete. Îmi amintesc cum băieţii o ţineau pe această
fată jos. Aceştia i-au scos hainele şi nu mai vroiau să i le dea înapoi
până nu ceda. Altă dată tatăl meu a mers cu un pistol la deal şi a
adus-o pe fată înapoi”.
Acest exemplu îl ilustrează pe autor, ca băiat,
identificându-se cu violenţa semenilor lui împotriva consideraţiei
părinţilor lui faţă de fată. Alegerea a fost a lui; el i-a ales pe semenii
lui. Repetiţia a fost observată în descrierea agresiunilor de viol
intermediare ca fiind un viol în grup.
În condiţiile unui context social lipsit de răspuns, nesigur,
care aprobă şi acceptă exploatarea altor persoane, abuzul poate juca
foarte bine o parte în fixarea unor reacţii de apărare caracteriale ale
copilului traumatizat. Chiar dacă copilul este îndepărtat dintr-un
domiciliu sau dintr-un cartier dezorganizat şi violent, îngrijirea de
specialitate poate fi la fel de problematică. Am auzit ample disertaţii
despre aceasta. Stresul timpuriu şi trauma agravate de aceste alte
evenimente extraordinare pot explica ceea ce Horowitz72 prezintă ca
fiind o tulburare caracterială posttraumatică. A fost remarcabil de
observat starea de îndreptăţire şi justificare aratate de aceşti autori.
Narcisismul lor reflectă un set cognitiv care centrează toată viaţa
asupra subiectului, cu un ataşament minim faţă de alţii şi faţă de
valorile sociale ale comunităţii şi responsabilitate cu privire la
drepturile şi bunurile altora.
Pe scurt, datele arată că abuzul sexual timpuriu este
răspunzător pentru un comportament de reconstituire ca o tentativă
de a face faţă confuziei şi stresului generat de către activităţile
sexuale. Acest comportament este fie ignorat, fie i se răspunde într-
o manieră punitivă; niciuna dintre reacţii nu se adresează traumei
care stă la baza exploatării. Copilul este incapabil să-şi regularizeze
propriul comportament excitant. Mai mult, el are o preocupare
72
Horowitz, M.J., 1976. Stress response Syndromes. 2nd Edition New York, NY
132
excesivă pentru sex şi pentru gânduri ce stimulează sexualitatea în
mod agresiv. Acestea evoluează pentru aceşti bărbaţi tineri în ceeea
ce numim prima lor fantasmă de viol. A existat în mod obişnuit o
acţiune în paralel către activităţi de spionare, telefoane cu caracter
obscen şi o cercetare ascunsă a vieţii femeilor şi copiilor din
vecinătate. Pentru acest grup, curând după sedimentarea fantasmei
de viol, are loc primul viol (aşa cum este definit de autor). Există
acum o cristalizare şi un tipar al comportamentului comiterii
violului până la postura de prădător. Acest tip de comportament are
tendinţa de se repeta, şi devine, în timpul procesului, rafinat;
gândurile devin mai elaborate şi apar patternuri stilizate. Noi
suspectăm că hiperexcitarea originală ce se manifestă în perioada
comportamentului de reconstituire a devenit mai canalizat într-un
tipar de comitere al violului, mai organizat. Conexiunea dintre
comportamentul de viol şi abuzul timpuriu, sexual şi fizic, nu este
făcută întotdeauna de către autor; mai degrabă, este o absorbţie şi
implicare totală în comportamentul comiterii violului, care începe
să devină ciclic: există un viol, experienţa este apoi trecută prin
filtrul gândirii şi dezvoltată, aceasta serveşte ca un nivel de excitare,
care apoi motivează şi stimulează violatorul în a repeta violul.
Fiecare dintre repetiţiile violului asigură o cunoaştere perfectă şi
control asupra fiecărui element al propriului abuz al violatorului şi
este destinat a fi ireversibil.
133
comunităţii. Ar fi de ajutor pentru poliţie să cunoască că majoritatea
violatorilor în serie sunt, probabil, căsătoriţi şi au în trecut activităţi
de „tras cu ochiul pe furiş” şi furturi în scop de fetiş care pot fi
legate şi de alte infracţiuni. Spre exemplu, poliţia poate lega
anumite infracţiuni împreună, cum ar fi spre exemplu, furtul de
fetişuri şi violuri. De vreme ce faza de reconstituire pare că este cea
mai apropiată de tipul de abuz propriu al autorului, poliţia ar trebui
să ia în serios plângerile împotriva adolescenţilor care agresează din
punct de vedere sexual membrii de familie şi/sau cunoştinţe.
Există o rigiditate a tiparelor de la faţa locului pentru
violatori. Am aflat că activitatea infracţională elaborată poate fi de
fapt pregătitoare pentru selectarea şi controlarea victimelor. Am
subestimat rolul comportamentului de spionare sau a celui voyerist.
Există probe investigative că, comportamentul voyerist poate
escalada în forţări şi pătrunderi în locuinţe şi alegeri ale victimelor.
Uneori violatorul operează prin selectarea victimei şi apoi prin
spionarea ei, observând-o pe aceasta mai mult timp cu scopul de a
deveni familiar cu zona care o aduce pe victimă în stare de
vulnerabilitate. Trebuie să revizuim conceptul că forţarea şi
pătrunderea în locuinţă şi furtul de fetişuri sunt doar pentru banii de
droguri sau ca o răutate de un anumit fel. Aceste infracţiuni pot fi
precursoare ale unor activităţi mai violente din punct de vedere fizic
sau o formă de repetiţie a fantasmei de viol.
Luaţi în considerare urmatorul caz: Un violator în vârstă
de 30 de ani a recunoscut violarea a aproximativ 25 de femei într-o
singură locaţie particulară georgrafică dintr-un oraş mare. El a
declarat că comportamentul lui include multiple fapte de spionare şi
spargeri ca de altfel şi viol încă de la vârsta de 16 ani, şi că astfel el
a acumulat experienţă. El va folosi spionarea şi spargerile pentru a
se familiariza cu locuinţa şi împrejurimile acesteia în scopul de a-şi
făuri o schiţă specială a unei fantasme de comitera unui viol cu
victima sa. Astfel, pentru el femeia nu va fi o străină (cum va fi el
pentru ea), datorită repetării fantasmei. Într-adevăr acest violator a
recunoscut că şi-a văzut una dintre victimele sale într-un magazin la
mai multe luni după viol şi a observat că purta o rochie ecosez pe
care el şi-a amintit-o dintr-o fotografie de familie ce atârna pe holul
acesteia atunci când a pătruns şi a spionat-o în apartament de mai
multe ori anterior violului. Această declaraţie a violatorului oferă o
privire introspectivă asupra tipului de informaţii detaliate pe cale el
le obţinuse. Este important de observat că această informaţie nu a
produs în nici un fel vreo simpatie sau empatie în interiorul lui; mai
degrabă, i-a oferit putere şi control asupra victimei şi o încorporare
134
a victimei în sine pentru a-l face pe el să se simtă atotştiutor şi
atotputernic. În timpul violului, el le interzicea victimelor să
vorbească şi le-a legat la ochi, indicându-le acestora nevoile sale şi
aratând aptitudini în obţinerea controlului absolut pentru a-şi duce
la bun sfârşit fantasma de viol. El nu permitea nimănui să strice
percepţia organizată pe care o avea despre victima sa şi despre ceea
ce face. De altfel, acest lucru ar putea fi potenţial primejdios pentru
orice victimă să-i pună la încercare controlul, deoarece el nu poate
tolera niciun fel de întervenţie care ar putea opri sau inhiba acţiunile
sale împotriva victimei. Din discuţiile cu una dintre victimele sale,
am bănuit că aptitudinile sale în intimidarea şi terorizarea femeii
erau la nivel de expert, fapt ce avea ca rezultat o frică severă
impregnată victimelor lui.
Pe măsură ce clinicienii adresează în mod obişnuit
întrebări privitoare la primele amintiri cu caracter sexual, aceştia
trebuie să diferenţieze comportamentul de reconstituire de
activităţile cu ceilalţi semeni. Acest lucru cere sensibilitate în
judecarea patternurilor de relaţionare dominant/supus şi a metodelor
de control şi intimidare. Terapeuţii de familie trebuie să evalueze în
mod obişnuit familiile pentru comportamente incestuoase şi să fie
atenţi cu privire la faptul că pot fi mai mulţi membrii ai familiei
care comit incest atunci când este făcută o dezvăluire în acest sens.
Este vital în asigurarea protecţiei copiilor de fraţii mai mari care
sunt agresivi din punct de vedere sexual.
În concluzie, numărul de victime neraportate al acestui
eşantion de 41 de violatori în serie este substanţial. Chiar dacă
există o legătură victimă-agresor doar pentru aceşti 41 de bărbaţi,
imposibilitatea corectării comportamentului de reconstituire şi celui
manifestat la primele violuri ale acestor bărbaţi ca băieţi sau
adolescenţi a avut ca rezultat o suferinţă enormă produsă la peste
1300 de copii şi femei victime, a familiilor lor şi a comunităţilor lor.
6. Sumar
135
Examinând posibila legătură dintre abuzul sexual din
copilărie şi comportamentul infracţional din eşantionul celor 41 de
violatori în serie, 56,1% au fost apreciaţi ca având cel puţin o
experienţă de abuz de tip forţat sau exploatativ în copilărie, în
comparaţie cu un studiu asupra a 2972 de studenţi de sex masculin
în care 7,3% au relatat trăirea unui abuz sexual în copilărie. Privind
la eşantionul de abuzaţi , 56,1% dintre violatori au relatat sex forţat,
comparativ cu eşantionul de studenţi de 30,4%. De asemenea,
eşantionul de violatori a relevat o rată mai mare a persoanelor
abuzive ca fiind din rândul membrilor de familie (48,4%)
comparativ cu procentajul de 22,2% din eşantionul de studenţi. O
reproducere retroactivă a activităţilor sexuale şi a comportamentului
asertiv al acestor bărbaţi ca băieţi a relevat că 51% dintre băieţi
reconstituie abuzul ca preadolescent cu primele lor victime, ce sunt
cunoscute acestora (48% fete din vecinătate), familie (25% surori)
sau prietene (25%). Începutul fantasmelor de viol în adolescenţa
medie (vârsta medie 16,9 ani) cristalizează primele comportamente
iniţiale sexuale într-un comportament juvenil de spionare, furturi de
obiecte fetiş, molestări şi violuri. Repetarea acestui comportament
juvenil stabileşte patternul lor infracţional asupra stăinilor –
următorul lor grup de victime.
Pentru a reduce victimizarea, violatorii în serie trebuie să
fie identificaţi devreme şi opriţi. Acest lucru înseamnă
recunoaşterea şi raportarea abuzului sexual la băieţi. Acest lucru
include a fi sensibil la comportamentele de reconstituiere observate
în activităţile iniţiate de copii abuzaţi, care în schimb trebuie să fie
diferenţiate de jocul cu ceilalţi. O atenţie mai deosebită trebuie să
fie acordată familiilor cu comportamente incestuoase, pentru a se
asigura că copii mici sunt protejaţi. Adolescenţii care arată un
comportament timpuriu repetitiv delincvent juvenil trebuie să fie
evaluaţi pentru abuz sexual şi fizic, iar intervenţia trebuie să fie
planificată pentru a face faţă victimizării. În investigarea şi
înţelegerea violatorilor în serie, agenţiile de aplicare a legii ar putea
acorda o atenţie mai mare spargerilor în scopul procurării de fetişuri
şi spionării, comportamente ascunse ce servesc ca prototipuri pentru
comportamentul de viol.
136
VIII. PERICOLUL ACORDĂRII DE SFATURI
NECESARE CONFRUNTĂRII
Robert R. Hazelwood
Joseph A. Harpold
73
R.R.Hazelwood şi A.W.Burgess, eds. Practical Aspects of rape investigation. A
multidisciplinary approach (New York, NY: Elsevier Science Publishing Co.Inc.,
în curs editare)
137
împreună cu investigatori din cadrul comunităţilor de aplicare a
legii din întreaga ţară, în peste 1000 de cazuri de viol. Am avut rara
oportunitate de a intervieva personal violatori în serie şi de a lucra
îndeaproape cu profesionişti cu o recunoaştere largă pentru
cercetările, investigaţiile şi contribuţia academica la studierea
violenţei cu caracter sexual – printre alţii, Dr. Ann Wolbert
Burgess, din cadrul Universităţii Pennsylvania, care a făct primii
paşi de pionierat în identificarea Sindromului Traumatic de Viol;
Dr. Fred Berlin din cadrul Centrului Medical Johns Hopkins, care a
condus cercetările în zona tratării autorilor cu motivaţie sexuală cu
Depo-Provera: Dr. Park Elliot Dietz din cadrul Universităţii
Virginia, un expert recunoscut în psihiatria criminalistică: şi Dr. A.
Nicholas Groth, fost director al programului de tratare a autorilor de
infracţiuni cu motivaţie sexuală în Somers, CT.
Cercetările noastre şi experienţa ne arată că nu există o
singură cale specifică pentru a face faţă unei situaţii de viol. Groth
şi Birnbaum vorbesc în numele violatorilor înşişi când aceştia
afirmă: „Motive diferite operează la diferiţi auori, şi prin urmare,
ceea ce poate fi de succes în descurajarea unui tip de atacator, în
fapt, poate doar agrava situaţia cu un alt tip de autor” 74. În
consecinţă, dorim să subliniem, în primul rând, pericolul de a da
sfaturi necesare confruntării. Pentru a face astfel, noi vom expune
sfaturile extrem de contradictorii oferite de experţi practicieni din
teren şi de către violatori condamnaţi, şi vom analiza cazuri
particulare care demonstrează predictibilitatea comportamentului de
agresivitate sexuală. În al doilea rând, dorim să punem în discuţie 3
parametri ai unei situaţii de agresiune cu caracter sexual care pot
ajuta o potenţială victimă în determinarea alegerii unui mod de
acţiune rezonabil:
1) mediul în care are loc confruntarea;
2) personalitatea victimei;
3) tipul şi motivaţia violatorului.
Noi înţelegem că raţiunea este inevitabil umbrită într-o
stiuaţie de confruntare neaşteptată, însă noi credem că luarea în
considerare a acestor factori va conduce la un rezultat mai bun
pentru victimă decât dacă aceasta s-ar încrede într-un singur răspuns
arbitrariu care ar putea merge sau care ar putea să-i dea un imbold
atacatorului pentru violenţe ulterioare.
74
A. Nicholas Groth şi H.Jean Birnbaum, Men who rape ( New York, NY,
Plenum Publishing Corporation, 1979)
138
În mod ocazional, cineva citeşte un articol sau vede un
program de televiziune în care o persoană ia un interviu unuia sau
mai multor violatori cu privire la ce ar trebui să facă o potenţială
victimă atunci când este confruntată cu o situaţie de viol. O astfel de
reprezentaţie are un mare impact asupra audienţei sale deoarece cel
ce dă sfaturi este un violator real! Cine ar putea să ştie cel mai bine
decât un autor ce îi va opri atacul? Totuşi, pentru a crede sfatul,
audienţa trebuie să presupună că toţi violatorii sunt similari din
punct de vedere comportamental cu cel căruia îi este prezentat.
Ca parte a unui proiect de cercetare în curs de desfăşurare,
membrii ai Unităţii de Ştiinţe Comportamentale a adresat aceeaşi
întrebare mai multor violatori, bărbaţi care au violat 10 sau mai
multe victime, iar aceştia au obţinut un număr mare de răspunsuri
divergente cu privire la ce i-ar fi împiedicat pe fiecare în parte. Unii
au spus; „Spune-le să ţipe, să lupte, să zgârie, din toate puterile”.
Alţii: „Spune-le să cedeze, deoarece tipul o va viola indiferent de
ceea ce ar face ea”. Alţii: „Spune-le să pretindă că îl doreşte, astfel
încât el să termine şi să plece”. Iar alţii: „Spune-i să-l mituiască cu
bani”. Pe care dintre violatori ar trebui să-l asculte o victimă
potenţială? Persoana care îi prezintă pe violatori (şi sfaturile lor)
unei audienţe are obligaţia de a explica că informaţiile oferite sunt
relevante doar violatorului care le furnizează şi nu ar trebui să fie
generalizate tuturor situaţiilor de viol.
2. Specialişti în domeniu
139
Instrumente care produc zgomot – familiarizarea şi
echiparea persoanelor cu fluiere, sirene miniaturale sau alte
asemenea instrumente
Folosirea unor substanţe chimice – oferirea persoanelor de
recipiente cu substanţe chimice gazoase care să poată incapacita
agresorul, cum ar fi spray-ul iritant-lacrimogen sau instrumente ce
conţin mirosuri dezgustătoare
Folsirea unor arme – antrenarea persoanelor în folosirea
armelor de foc, a cheilor, a bastoanelor sau a acelor de cravată în
situaţii ostile
Pretextarea existenţei gravidităţii sau a unei boli venerice
– sfătuirea persoanelor în a pretinde atacatorului existenţa stării de
graviditate sau de boală în speranţa că aceast lucru va face apel la
sentimentul său de umanitate sau de frică
Activităţi de vomare, urinare sau defecare – sfătuirea
persoanelor de a respinge atacatorul prin efectuarea unor acţiuni
fizice dezgustătoare.
Toate aceste tehnici au în mod sigur locul lor şi pot fi foarte
eficiente în anumite situaţii. Însă, pot fi, de asemenea, fără valoare
sau chiar periculoase în anumite situaţii.
3. Studii de cazuri
Cazul 1
Într-o seară de vară, o femeie în vârstă de 20 de ani
mergea spre casă după ce vizionase un film, atunci când a observat
o maşină cu patru bărbaţi înăuntru care o urmărea. A devenit
neliniştită şi a mers la un telefon public pentru a-şi suna părinţii. În
timp ce le explica acestora temerile sale, doi dintre bărbaţi au tras-o
afară din cabina telefonică şi au pus-o cu forţa pe bancheta din spate
a maşinii lor. Din cauza fricii aceasta, în mod involuntar, a defecat
140
şi a urinat. Acest lucru i-a înfuriat atât de tare pe cei care o ţineau cu
forţa, încât aceştia au snopit-o în bătaie şi au forţat-o să mănânce
din propriile dejecţii. După aceea, cei patru au întors-o cu spatele şi
au agresat-o sexual. La final, aceştia au legat-o de bara din spate a
maşinii şi au târât-o în spatele automobilului înainte de a o elibera.
Ca rezultat, aceasta a suferit numeroase fracturi şi a necesitat
tratament medical extensiv şi îngrijire psihiatrică.
Cazul 2
Violatorul, un bărbat caucazian având vârsta în apropiere
de 30 de ani, a pătruns în locuinţa unei familii formată din patru
membrii. Soţii erau ieşiţi în acea seară şi angajaseră o fată în vârstă
de 13 ani pentru a avea grijă de copii. Fluturând o armă de foc,
acesta a subjugat-o pe fată şi pe copii avuţi în grijă şi a forţat-o pe
tânăra fată să-i efectueze o felaţie şi să-l masturbeze. Atunci când
părinţii au venit acasă, acesta l-a încătuşat pe soţ, a forţat-o pe soţie
să se dezbrace, i-a legat mâinele la spate, şi a agresat-o vaginal în
prezenţa soţului. Până la acest moment, violatorul nu lovise sau
vătămase din punct de vedere fizic pe cineva şi din punct de vedere
emoţional fusese calm. În timp ce violul avea loc soţul şi-a întrebat
soţia dacă era în regulă, iar soţia i-a răspuns „da, el este un
gentleman”. În acest moment, atitudinea violatorului s-a schimbat în
mod dramatic. Acesta a atacat atât de brutal pieptul victimei cu
mâinile încât mai târziu femeia a trebuit să sufere o mastectomie
totală a ambilor sâni. El a fost întrebat ulterior de ce a reacţionat aşa
de violent la o declaraţie atât de inofensivă. El a răspuns „Cine este
ea să-mi spună mie că eram un gentleman? Am vrut să-i arăt cine e
la conducere, şi a aflat”.
Cazul 3
Un criminal în serie a agresat sexual şi a ucis un număr de
17 femei de-a lungul unei perioade de mai mulţi ani. De asemenea,
a violat şi a lăsat să plece mai multe femei în aceeaşi perioadă. Una
dintre femeile eliberate a reclamat agresiunea la departamentul de
poliţie local. Deoarece era o prostituată, i-a fost acordată puţină
atenţie plângerii sale. Doi ani mai târziu, o agenţie de poliţie statală
a găsit-o şi a intervievat-o pe victimă, iar ca o consecinţă, autorul a
fost identificat, arestat şi condamnat. Acesta a făcut o mărturisire
completă, uimindu-şi anchetatorii care îl interogau atunci când le-a
răspuns la întrebările privitoare la motivul pentru care nu şi-a ucis
toate victimele. El le-a spus că înainte de a ucide o victimă, trebuiau
să fie îndeplinite trei criterii. Primul, victima trebuia să-l abordeze
141
pe el din punct de vedere sexual (el frecventa zone cunoscute pentru
prostituţie). Al doilea, victima trebuia să manifeste o anumită
repulsie în efectuarea unor acte sexuale variate, şi, al treilea, victima
trebuia să facă o încercare oarecare pentru a scăpa. Victima
prostituată menţionată anterior a îndeplinit primele două criterii
pentru a fi ucisă, însă nu a făcut nicio încercare pentru a scăpa, deşi
autorul a încercat chiar să-i dea arma sa (neîncărcată).Victima a
refuzat arma şi i-a spus că nu doreşte să împuşte pe nimeni, ea dorea
doar să meargă acasă.
Cazul 4
Un bărbat caucazian în vârstă de 39 de ani şi-a maltratat
sexual propria soţie de-a lungul unei perioade de mai mulţi ani,
chiar legând-o şi agresând-o sexual cu peria de păr. În plus, acesta
violase mai multe femei şi îşi molestase ambele fiice, două nepoate
şi fetiţa unei cunoştiinţe de sex feminin. În timpul interviului despre
unul dintre violuri, el a fost întrebat ce reacţie ar fi trebuit să aibă
victima care i-ar fi rezistat fie fizic, fie verbal. Acesta s-a gândit
pentru câteva momente şi a răspuns, „Nu ştiu, s-ar fi putut să plec,
dar, încă o dată, s-ar fi putut să o ucid pe aceasta. Chiar nu ştiu”.
142
parcare a unui mall la ora 16.00 se va diferenţia în mod sigur faţă de
sfatul pe care-l dăm pentru o întâlnire ce are loc la ora la ora 04.00
pe un bulevard pustiu. Folosirea unor dispozitive de alarmare
acustice va fi inutilă în ultima situaţie, dar ar putea fi de ajutor în
prima. Sfătuirea unei victime să lupte, ţipe, să defece sau să
folosească substanţe chimice sau gaze ce pun în imposibilitate de
acţiune este insuficient în sine. Victimele trebuie să-şi adapteze
tipul de opunere mediului în care are loc agresiunea. Mai presus de
toate, victimele potenţiale nu trebuie să se liniştească cu un fals
sentiment de securitate deoarece au un fluier sau poartă un spray
iritant-lacrimogen în poşeta lor. O asemenea încredere ar putea
chiar creşte şansele de a deveni o victimă.
Personalitatea victimei – Personalitatea victimei are
un impact puternic asupra modului în care aceasta va reacţiona în
cazul unei confruntări, O personalitate dependentă sau pasivă va
avea dificultăţi extrem de mari în a-şi însuşi sfatul de a fi hotărâtă şi
agresivă din punct de vedere fizic în cazul unei confruntări atunci
când un bărbat solid o trezeşte din somn. Invers, o persoană hotărâtă
şi independentă va fi extrem de stresată în a se supune molestării
sexuale fără luptă, chiar dacă ea a fost sfătuită că pasivitatea este
cea mai bună cale.
Oricine care oferă sfaturi unei audienţe trebuie să ţină
minte că există pe atât de multe personalităţi diferite, pe câţi
membrii ai audienţei sunt. Pentru a influenţa în mod efectiv
procesul de luare a deciziei de către membrii audienţei, persoana
trebuie să ia în considerare aceste diferenţe şi trebuie să insiste
asupra faptului că succesul unui comportament de opunere depinde
în mare măsură de abilitatea victimei de a-l aplica.
Tipul şi motivaţia violatorului – în opinia noastră,
cea mai importantă variabilă necunoscută ce trebuie luată în
considerare atunci când acordăm sfaturi potenţialelor victime îl
reprezintă tipul de violator pe care-l întâlnesc şi motivaţia care stă la
baza agresiunii sexuale. Este victima confruntată cu un bărbat
neadaptat social care a avut fantasme despre o relaţie mutual
acceptabilă de ambele părţi? De către un sadic sexual care se
delectează cu reacţiile victimei la durerile fizice sau emoţionale?
Sau de către un autor care-şi doreşte să pedepsească şi să degradeze
femeia? În fiecare caz, motivaţia este diferită, iar reacţia
violatorului la opunerea victimei este, în mod corespunzător,
diferită.
Spectrul de sfaturi oferite anterior în acest articol de către
violatorii în serie subliniază cât de puternic colorează dinamica unei
143
confruntări tipul şi motivaţia violatorului. A presupune că toţi
violatorii sunt similari în ceea ce priveşte tipul şi motivaţia
demonstrează o lipsa de cunoştiinţe şi de experienţă. Aşa cum Groth
şi Birnbaum observa: „Opunerea fizică va descuraja un anumit tip
de violator, însă îl va excita pe altul. La strigătele victimei sale, unul
dintre atacatori va fugi, însă altul îi va tăia gâtul”75.
Următorul caz va ilustra în mod ironic importanţa
recunoaşterii şi luarea în considerare a diferitelor tipuri de violatori:
Cazul 5
Într-o zonă metropolitană largă, o serie de violuri au
marcat poliţia o prioadă de mai multe luni. În fiecare caz, violatorul
şi-a ţinut sub control victima prin ameninţări şi intimidare. Într-o
seară, un om de serviciu al unui spital a ieşit de la muncă la miezul
nopţii şi întâmplător a dat peste un bărbat care lovea o soră
medicală într-o tentativă de a o viola. Omul de serviciu a mers la ea,
a salvat-o şi l-a imobilizat pe agresor până când a venit poliţia. În
mod previzibil, acesta a primit o mare atenţie din partea
municipalităţii. La scurt timp după aceea, omul de serviciu a fost
arestat pentru seria de violuri menţionate anterior. În timpul
interogatoriului, acesta a fost întrebat de ce o salvase pe sora
medicală, de vreme ce el, în fapt, era vinovat de fapte similare. El a
devenit revoltat şi i-a avertizat pe ofiţerii de poliţie că aceştia
greşeau foarte grav. El niciodată nu ar fi „rănit” o femeie.
În mod clar, acest infractor nu considera cele două fapte ca
fiind similare; el a etichetat „rănirea” cu o traumă nonsexuală şi fie
a eşuat în a considera, fie a ignorat trauma sexuală şi emoţională 76.
Dorinţa sa de a reclama un alt violator arată cât de puternic
afectează motivaţiile violatorului modul său de a vedea şi de a se
comporta în cazul unei confruntări.
Sfătuirea victimelor potenţiale fără luarea în considerare a
acestor variabile critice poate fi comparat cu un medic care ar
prescrie medicamentaţie sau ar recomanda operaţie chirurgicală fără
istoricul medical al pacientului şi fără documentarea indiciilor şi
simptomelor care ar necesita asemenea medicamentaţie sau operaţie
chirurgicală. Persoanele care pretind a avea o competenţă în
sexualitatea infracţională au o obligaţie similară unui medic – de a
sfătui în funcţie de fiecare caz în parte şi doar cu o cunoştere
completă.
75
A. Nicholas Groth şi H.Jean Birnbaum, Men who rape ( New York, NY,
Plenum Publishing Corporation, 1979)
76
R.R.Hazelwood, „The behavioral-oriented interviu of rape victims: The key of
profiling”. FBI Law Enforcement Bulletin, vol52, nr.9, septembrie 1983, pp.8-15
144
5. O abordare orientată comportamental
6. Concluzii
145
sunt aproape fără nici o excepţie naivi şi prost informaţi. În mod
obişnuit, aceştia sunt în căutarea unei soluţii simple la o problemă
dificilă şi vor acepta ca având valoare în sine orice fărâmă de sfat le
este oferită.
Ofiţerii de aplicare a legii care iau cuvântul la sesiuni de
informare sau seminare cu privire la metodele în cazul confruntării
cu o situaţie de viol au o obligaţie în a refuza oferirea unei soluţii
simple. Aceştia au o obligaţie în plus de a fi la curent cu cercetările
şi de a oferi informaţii care vor ajuta la îndepărtarea violatorului.
Sfaturile privitoare la confruntare care iau în considerare cele trei
variabile ca abordare pot avea lipsa de simplicitate şi confort pe
care-l îl poate oferi un fluier, însă este o abordare realistă a unei
situaţii complexe care ar putea-o ajuta pe victimă să înţeleagă
opţiunile mai potrivite în a face faţă unui asemenea infractor. În
lumina noilor cercetări, ofiţerii de aplicare a legii care oferă în
public persoanelor o soluţie bună la toate în cazul unei confruntării
cu o situaţie de viol ar putea chiar să crească riscul de vătămare al
victimelor potenţiale, şi pot, ca rezultat, să se găsească ei înşişi şi
departamentele lor chemate ca pârăţi într-un litigiu civil de către o
victimă brutalizată.
Noi credem cu tărie că sunt necesare cercetări de natură
interdisciplinară pentru a dezvolta un program de instruire viabil
pentru victimele care se confruntă cu un violator. Noi prevedem că
un asemenea program va oferi posibilelor victime informaţii despre
tipurile diferite de violatori şi despre motivaţiile care stau la baza
actelor lor, va învăţa potenţialele victime să-şi evalueze aptitudinile
lor de a opune rezistenţă şi le va învăţa să controleze mediul în
avantajul lor. Noi sugerăm tuturor celor care se adresează publicului
asupra acestei teme să evite oferirea unei singure soluţii audienţei
lor şi să înceapă să pună temelia unui program de antrenare cu
adevărat eficient.
146
IX. AUDIEREA ORIENTATĂ CĂTRE
COMPORTAMENT A VICTIMEI DE VIOL: CHEIA
PROCESULUI DE PROFILARE
Robert R. Hazelwood
1. Motivaţia
2. Profilarea violatorului
149
serviciu al unui spital a ieşit de la muncă la miezul nopţii şi
întâmplător a dat peste un bărbat care lovea o soră medicală într-o
tentativă de a o viola. Omul de serviciu a mers la ea, a salvat-o şi l-
a imobilizat pe agresor până când a venit poliţia. În mod previzibil,
acesta a primit o mare parte de atenţie din partea municipalităţii.
La scurt timp după aceea, omul de serviciu a fost arestat pentru
seria de violuri menţionate anterior. În timpul interogatoriului,
acesta a fost întrebat de ce o salvase pe sora medicală, de vreme ce
el, în fapt, era vinovat de fapte similare. El a devenit revoltat şi i-a
avertizat pe ofiţerii de poliţie că aceştia greşeau foarte grav. El
niciodată nu ar fi „rănit” o femeie”.
80
Idem 3
150
Majoritatea violatorilor etalează trei tipuri de
comportament: fizic (violenţa), verbal şi sexual. Clasificarea
comportamentului autorilor în aceste trei zone arată o reprezentare a
autorului mai clară şi cu o tendinţă mai mică de subiectivitate.
Audierea trebuie să fie efectuată într-o manieră plină de tact,
profesionalitate şi în scop probator. Anchetatorul trebuie să lase
impresia victimei nu numai că este preocupat de arestarea şi
condamnarea autorului, ci şi de starea de bine a victimei. Aceasta a
fost implicată într-o situaţie periculoasă pentru viaţă, iar importanţa
recunoaşterii acestui lucru nu poate fi compensată. Anchetatorul
trebuie să informeze victima că prin obţinerea acestor informaţii
detaliate şi personale, identificarea autorului poate fi accelarată
printr-un profil al personalităţii criminale.
151
Folosirea unei astfel de abordări sugerează ostilitate faţă de femei.
De asemenea, această atitudine poate fi reflectată în celelalte relaţii
ale sale cu femeile. Interacţiunea autorului cu femeile în relaţiile
care nu implică viol este probabil a fi egoistă şi unilaterală, şi are ca
rezultat implicări romantice numeroase şi relativ scurte cu femeile.
În abordarea de tipul „surpriză”, violatorul fie aşteaptă
victima pe bancheta din spate a maşinii, iese din spatele vreunui zid
sau din pădure etc., sau poate aştepta până când aceasta adoarme. În
mod obişnuit, aceste persoane folosesc ameninţările şi/sau o armă
pentru a o supune. Acest stil sugerează două posibilităţi:
(1) victima ar fi putut fi selecţionată, ca ţintă sau;
(2) autorul nu se simte suficient de încrezător în a aborda
victima fie fizic, fie prin tactici de subterfugiu.
152
a dat-o victimei, a pus-o jos sau a abandonat-o – sau a provocat vreo
vătămare fizică cu arma?
Folosirea şi cantitatea de violenţă fizică dintr-o agresiune
de viol este cheia determinantă a motivaţiei autorului. Anchetatorul
trebuie să determine cantitatea de violenţă fizică, când a fost
efectuată, şi atitudinea violatorului înainte, în timpul şi după această
folosire.
Datorită faptului că cantitatea de violenţă folosită de către
un violator oferă introspecţii valororase cu privire la necesităţile
interioare ale individului, anchetatorul trebuie să extragă de la
victimă o decriere precisă a violenţei fizice implicate. În mod
frecvent, victima va exagera atunci când răspunde la această
întrebare, fie pentru că ea doreşte să fie crezută, fie pentru că
aceasta nu a mai fost vreodată lovită sau agresată fizic până atunci.
Un exemplu îl reprezintă victima care, nefiind niciodată pălmuită
sau plesnită la fund cu palma ca copil sau adult, este pălmuită de
două ori în timpul unui viol şi relatează că agresorul a fost brutal. O
altă victimă ar putea să nu distingă între agresiunea sexuală şi
agresiunea fizică. Din aceste motive, patru nivele de agresiune
fizică au fost elaborate pentru a ajuta în obţinerea unei concluzii cu
privire la cantitatea de violenţă folosită.
a) La primul nivel – violenţa minimă – este folosită o
violenţă minimă sau violenţa nu este folosită. În timp ce o pălmuire
moderată ca forţă poate apărea, violenţa este folosită mai mult
pentru a intimida decât pentru a pedepsi. La acest nivel, violatorul,
în mod obişnuit, nu este un începător.
b) Atunci când violatorul foloseşte o violenţă moderată,
el va pălmui în mod repetat sau va lovi victima într-o manieră
dureroasă, chiar şi în absenţa opunerii. El în mod obişnuit foloseşte
cuvinte urâte de-a lungul agresiunii şi este foarte abuziv.
c) Atunci când este folosită violenţa excesivă, victima este
bătută, posibil pe tot corpul. Aceasta va avea vânătăi şi răni şi poate
necesita spitalizare. Încă o dată, violatorul este foarte profan şi
adresează remarci personale şi depreciative faţă de victimă.
d) La cel de-al patrulea nivel al agresiunii fizice – violenţa
brutală – victima este supusă torturii sadice, deseori fiind folosite
instrumente sau alte dispozitive. Provocările intenţionate de durere
fizică sau emoţională reprezintă principalul scop al autorului; acesta
este extrem de profan, abuziv şi agresiv. În mod frecvent, victima
moare sau necesită spitalizare îndelungată.
153
Victima, atunci când i se cere să facă ceva, are două
opţiuni disponibile – să se supună sau să opună rezistenţă. Au fost
identificate trei metode de opunere:
pasivă,
verbală şi
fizică.
În timp ce majoritatea anchetatorilor sunt atenţi la
rezistenţa fizică sau verbală a victimei, aceştia tind deseori să treacă
cu vederea sau să nu ia considerare rezistenţa pasivă. Rezistenţa
pasivă este evidenţiată atunci când victima nici nu opune rezistenţă
din punct de vedere fizic sau verbal, dar, de asemenea, nici nu se
supune cererilor violatorului. Un exemplu ar fi o victimă căruia i se
cere să-şi dea jos hainele, însă fără a fi însoţită de acţiuni verbale
sau fizice, pur şi simplu nu face nimic. Rezistenţa verbală este dată
de ţipetele victimei, de rugăminţile acesteia, de refuzul sau de
încercarea de a cădea la o înţelegere sau de a negocia cu agresorul.
În timp ce plânsul este un act verbal, nu poate fi considerat opunere
în acest context. Orice acţiune fizică efectuată de către victimă
pentru a împiedica, întârzia sau de a reduce agresiunea este
considerată opunere. Îmbrâncirea, lovirea, zgârierea, acţiunea de
scoatere a ochilor sau fuga sunt exemple ale acestei forme de
opunere.
4. Disfuncţii sexuale
83
W.H.Masters şi V.K.Johnson, Human Sexual Inadequancy. (Boston: Little,
Brown and Co., 1970)
84
A.N.Groth şi A.W. burgess, Sexual Dysfunction During Rape, New England
Journal of medicine , vol.297, nr.4, 1977, p.764-766
85
Idem 8
156
Cu ejacularea tardivă, violatorii au dificultăţi în a ejacula
sau nu pot ejacula. Contrar credinţei populare, persoana care are o
disfuncţie de ejaculare tardivă nu-şi poate controla descărcarea
seminală şi nu-şi pot prelungi plăcerea, însă le este interzisă
plăcerea sexuală datorită incapacităţii sale de a ejacula.
Groth şi Burgess a relatat că 15% din eşantionul de
violatori sufereau de ejaculare tardivă.86. Masters şi Johnson au
descoperit că aceasta era atât de rară în rândul pacienţilor lor, încât
nu se încadra într-un procent.87 Eşecul de a lua în considerare
posibilitatea ejaculării tardive poate afecta versiunea victimei în
ceea ce priveşte existenţa unor agresiuni multiple şi extinse ca
timp.88
93
L.L.Holstrom şi A.W.Burgess; Rapist’s Talk: Strategies to Control the Victim,
Deviant Behavior, vol.1, 1979, p.101
159
Spre exemplu, un violator care solicită fraze cum ar fi „Te iubesc”,
„Fă dragoste cu mine” sau „Eşti mai bun decât soţul meu” arată o
nevoie de afecţiune sau de creştere a ego-ului. O persoană care cere
victimei să ceară îndurare sau o forţează să ţipe arată un sadic
sexual – unul căruia îi place controlul total şi absolut precum şi
dominaţia implicată. Dacă victima este forţată să vorbească într-o
manieră umilitoare la adresa propriei persoane sau într-o manieră
depreciativă, autorul poate fi motivat de furie şi ostilitate.
160
În timp ce majoritatea violatorilor iau măcar anumite
măsuri, cum ar fi purtarea unei măşti sau să le spună victimelor să
nu se uite la el, pentru a-şi proteja identitatea, unii îşi iau măsuri
excesive pentru a se proteja de puneri ulterioare sub acuzare. Aşa
cum se întâlneşte la oricare act infracţional, cu cât persoana comite
mai multe violuri, cu atât devine mai eficient în evitarea prinderii.
Dacă o persoană este arestată datorită unei greşeli şi mai târziu
repetă infracţiunea este puţin probabil ca el să repete aceeaşi
greşeală costisitoare.
Câteodată, nivelul de experienţă al autorului poate fi
determinat din activităţile cu caracter protectiv pe care şi le ia.
Violatorii novici sunt persoane care nu sunt familiarizate cu
tehnologia modernă medicală sau poliţienească şi care îşi iau măsuri
minime sau măsuri evidente pentru a-şi proteja identitatea. Spre
exemplu, acesta ar putea purta o mască de schi şi mănuşi, să-şi
schimbe tonul vocii, să-şi ia un accent, să ceară victimei să nu se
uite la el sau să-şi acopere victima la ochi sau să o lege. Acestea
sunt precauţii comune ale unei persoane care nu are cunoştiinţa
testelor cu fosfaţi sau a probelor de păr şi fibre, care sunt de aşteptat
a fi luate.
Atunci când un violator experimentat este implicat,
anchetatorii pot observa elemente ale modului de operare al
autorului care indică o persoană care are mai mult decât cunoştiinţe
obişnuite despre perfecţionările în materie medicală şi poliţienească.
Violatorul poate intra în locuinţă sau poate să-şi pregătească o cale
de scăpare înainte de comiterea agresiunii sexuale, să scoată din
funcţiune telefonul înainte de intrare sau de plecare, să ceară
victimei să se spele sau să-şi facă duş, să-şi aducă legături sau căluş
decât să folosească pe cele disponibile la faţa locului, să poarte
mănuşi chirurgicale în timpul agresiunii, să ia sau să o forţeze pe
victimă să spele obiectele pe care violatorul le-a atins sau pe care a
ejaculat, cum ar fi aşternuturile sau hainele victimei.
La fel ca în toate analizele subiective de acest fel, nivelul
de experienţă arătat de violator este aproximat, bazându-se pe
activităţile autorului şi pe interpretarea din punct de vedere
investigativ a acestor activităţi.
9. Dispariţia bunurilor
161
excepţia cazului în care acest lucru implică articole de valoare.
Profilerul nu este interesat numai cu privire la faptul dacă ceva a
fost luat, ci şi de ce a fost luat. Bunurile sustrase pot oferi informaţii
valoroase în determinarea unei caracteristici despre infractor,
oferind un ajutor în procesul de investigare. În anumite cazuri,
victima ar putea iniţial să nu realizeze că ceva a fost luat, spre
exemplu o fotografie dintr-un grup sau o pereche de chiloţi dintr-un
sertar. Din acest motiv, victima trebuie să i să ceară să facă un
inventar a unor astfel de obiecte.
Obiectele dispărute intră într-una din cele trei categorii:
cele care pot constitui probe, cele valoroase sau cele personale. Aşa
cum a fost menţionat anterior, violatorii care iau obiecte ce pot
constitui probe – cele pe care le-a atins sau pe care a ejaculat – arată
o experienţă anterioară în ceea ce priveşte comiterea violurilor
şi/sau condamnări anterioare pentru fapte similare. O persoană care
ia bunuri de valoare poate avea dificultăţi financiare, cum ar fi o
persoană neangajată sau una angajată într-o slujbă care îi aduce
venituri insuficiente. Tipul de bunuri dispărute poate, de asemenea,
să ofere un indiciu cu privire la vârsta violatorului. S-a observat că
violatorii mai tineri sustrag bunuri cum ar fi combine muzicale,
televizoare etc., în timp ce violatorii mai în vârstă au tendinţa să
sustragă bijuterii sau alte bunuri care sunt mai uşor de ascuns şi de
transportat. Bunurile personale care sunt luate includ uneori
fotografii ale victimei, lenjerie, permise de conducere etc. Aceste
tipuri de obiecte nu au o valoare intrinsecă, însă în schimb servesc
pentru a reaminti autorului, victima şi ceea ce s-a întâmplat.
Un factor final de luat în considerare este acela dacă
autorul returnează ulterior obiectul victimei, şi dacă este aşa, de ce.
Unii fac acest lucru pentru a menţine puterea asupra victimei prin
intimidare, în timp ce alţii doresc să-şi convingă victima că nu au
intenţionat să le producă răni în viaţa lor şi doresc să se convingă pe
ei înşişi că nu sunt nişte persoane rele.
Destul de des, violatorii îşi punctează şi îşi selectează
victima înainte de comiterea infracţiunii. O serie de violuri în care
sunt implicate victime care sunt fie singure, fie în compania unor
copii mici reprezintă un indiciu puternic că autorul era conştient de
vulnerabilitatea victimei, fie prin activităţi de tras cu ochiul, fie prin
activităţi de supraveghere. De asemenea, acesta ar fi putut să
pătrundă în locuinţă sau să comunice cu victima înainte de faptă.
Din aceste motive, anchetatorul trebuie să determine dacă victima
sau vecinii acesteia au trăit una din următoarele situaţii anterioare
violului :
162
1. Telefoane sau scrisori de la persoane necunoscute
2. Spargeri ale locuinţei sau autoturismului
3. Persoane care dau târcoale sau care trag cu ochiul
4. Un sentiment că a fost supravegheată sau urmărită
În mod frecvent, violatorii care punctează sau selectează
victimele au fost arestaţi anterior pentru spargeri şi pătrunderi în
locuinţe, activităţi de tras cu ochiul, activităţi de supraveghere,
şi/sau furturi de obiecte de îmbrăcăminte feminină.
10. Concluzii
163
Acest articol descrie cele mai obişnuite acţiuni întâlnite ale
sadicilor sexuali şi diferenţiază sadismul sexual de alte acte de
cruzime. De asemenea, descrie particularităţile obişnuite ale
infracţiunilor sadice şi oferă anchetatorilor sugestii pe care aceştia
ar trebui să le urmeze atunci când se confruntă cu infracţiunile unui
autor de infracţiuni sadice sexuale.
164
sexual pe autor. De aceea, nu sunt în mod necesar probe ale
sadismului sexual actele crude sau sexuale care sunt comise asupra
unei victime aflate în stare de inconştienţă sau decedate; o asemenea
victimă nu poate trăi suferinţa. Din această cauză numai rănile post
mortem nu arată sadism sexual.
Violatorii cauzează victimelor lor suferinţă, însă doar
sadicii sexuali cauzează această suferinţă în mod intenţionat,
indiferent dacă e fizică sau psihologică, pentru a-şi spori propria
excitare. Nici severitatea cruzimii unui autor, nici prelungirea
suferinţei victimei nu reprezintă probe ale sadismului sexual. Acte
de cruzime extremă sau cele care produc mari suferinţe sunt deseori
efectuate pentru scopuri fără legătură cu sexualitatea, chiar şi în
cazul agresiunilor sexuale.
165
fantasmele sale sadice sexuale ce implicau femei. Aceste însemnări
conţineau descrieri ale modului de capturare al victimei, ale torturii,
şi ale uciderii prin spânzurare. La momentul arestării sale, au fost
găsite fotografii ce-l prezentau pe subiect în haine de damă şi
participând la o asfixie autoerotică. Aparent, autorul şi-a pus în
aplicare fantasmele atât asupra propriei persoane cât şi asupra
altora.
166
are ca rezultat o rană neprevăzută sau moartea. În acest moment,
astfel de acte ajung în atenţia forţelor de aplicare a legii.
167
tipare comportamentale care par a fi sadice sexuale, dar care, în
fapt, provin din motive şi contexte diferite.
168
amândoi şi i-au încuiat în portbagajul autoturismului lor. Apoi au
dat foc autoturismului şi i-au lăsat pe aceştia să ardă de vii.
Deşi aceşti bărbaţi au provocat în mod intenţioant
suferinţe fizice şi psihologice victimelor lor, nu a existat vreo
dovadă că au făcut acest lucru pentru excitaţie sexuală. I-au bătut pe
amândoi după viol şi le-au lăsat pe victime să ţipe şi să cerşească
milă. Sadicii sexuali ar fi fost stimulaţi din punct de vedere sexual
de chinurile victimelor şi ar fi rămas la faţa locului până când
suferinţa ar fi luat sfârşit.
94
R.Manvell şi H.Fraenkel,: The Incomparabile Crime: Mass Extermination in
teh Twentieth Century – the Legacy of Guilt, New York , Putman, 1967
169
După toate probabilităţile, sadicii sexuali se oferă voluntar
pentru a face astfel de fapte, însă răspândirea pe scară largă a unor
astfel de tactici a fost motivată politic sau rasial.
170
Caz: Un tată şi-a lovit cu bâta fiica adultă până când
aceasta a decedat. După moartea ei, a încercat să se debaraseze de
cadavru. În ziua arestării sale, el a cumpărat un malaxor de produse
alimentare. Anchetatorii au descoperit părţi din rămăşiţele acesteia
în cada de baie, în chiuveta de la bucătărie, în oale ce fierbeau pe
aragaz şi în frigider.
Bărbatul şi-a ucis fiica fie în situaţie de autoapărare, fie
din cauza frustrărilor sale privitoare la comportamentul acesteia
ostil şi provocator ce aveau ca cauză boala psihică cronică a
acesteia. Acţiunile sale nu aveau ca intenţie oferirea de satisfacţie
sexuală în a-şi vedea fiica suferind.
5. Coordonarea studiului
95
P.E.Dietz, R.R.Hazelwood şi J.Warren,: The Sexually Sadistic Criminal and
His Offenses, Bulletin of the American Academy of Psychiatry and the Law,
1990, 163-178
171
lovituri, biciuiri, provocarea de arsuri, introducerea de obiecte
străine în rect sau vagin, legare, amputare, asfixie până la momentul
pierderii cunoştinţei şi introducerea de sticlă pisată în uretra
masculină, pentru a numi câteva.
Unii dintre autori au folosit metode speciale de tortură în
mod repetat. Astfel de acţiuni ar putea constitui semnătura autorului
care arată că aceasta este opera unui singur făptuitor. Cu toate
acestea, absenţa unor trăsături comune dintre infracţiuni nu elimină
posibilitatea unui singur autor în serie, întrucât acesta poate să fi
experimentat tehnici diferite în căutarea scenariului perfect sau
poate că a încercat să conducă pe căi greşite pe anchetatori.
De asemenea, cei 30 de sadici sexuali studiaţi au provocat
suferinţe psihologice victimelor lor. Legarea, legarea la ochi,
punerea de căluş la gură şi ţinerea unei victime în captivitate, toate
produc suferinţă psihologică, chiar dacă din punct de vedere fizic nu
este dureros. Alte tactici psihologice folosite au inclus ameninţări
sau alte forme de abuz verbal, forţarea victimei să cerşească milă,
să-şi pledeze cauza sau să descrie actele sexuale, informarea
victimei a ceea ce se intenţionează în detalii precise, punerea
victimei să aleagă între sclavie şi moarte şi oferirea victimei a
alegerii a metodei prin care aceasta să moară.
172
s-a dezbrăcat la o serie de victime, fapt care ulterior l-a explicat că
era pentru scopul de a obţine „şocul şi frica” femeilor. Urmărea
femeile care se întorceau acasă de la cumpărături din magazin,
determinând cât de multă acoperire era disponibilă pentru a trage cu
ochiul şi a pătrunde în locuinţă, şi într-un final a violat o serie de
femei. În primele sale violuri, el depindea de arme de oportunitate,
dar mai târziu, purta cu el o trusă de viol, care conţinea bandă
adezivă, cătuşe, bucăţi de funie dinainte tăiate şi un pistol calibru
45. El a devenit progresiv violent în ceea ce priveşte agresiunile sale
sexuale, torturându-şi victimele prin aplicarea de lovituri,
provocarea de arsuri şi prin tragerea de sâni. Violenţa sa a escaladat
până la momentul în care a lovit atât de puternic o victimă încât
aceasta şi-a pierdut ambii sâni. El a violat în mod forţat mai mult de
50 de femei şi reflecta la comiterea unei crime atunci când a fost
prins într-un final.
Anchetatorii nu trebuie să fie induşi în eroare de faptul că
sadicul sexual ar fi putut fi implicat în ceea ce în mod normal se
denumesc fapte sexuale „de comportare indecentă”. Un trecut de
astfel de activităţi este obişnuit, dar nu general valabil, printre
infractorii cu motivaţii sexuale de toate tipurile. Este un mit că
persoanele care se angajează în fapte „de comportament indecent”
nu au o tendinţă spre violenţă.96
96
R.R.Hazelwood şi J.Warren,: The seria rapist: His Characteristics and Victims,
FBI Law Enforcement Bulletin, Februarie 1989, 18-25
173
puţine oportunităţi de scăpare sau de salvare penru victimă.
Asemenea locaţii includ locuinţa autorului, păduri izolate şi chiar
incinte construite în mod elaborat special pentru captivitate.
Caz: Un bărbat de rasă caucaziană a intrat într-o agenţie
de modeling respectabilă şi a anunţat că filmează un documentar
despre abuzul de stupefiante în rândul preadolescenţilor. El a făcut
aranjamentele pentru a angaja 2 fete tinere din cadrul agenţiei, iar 2
supraveghetoare mai în vârstă le-au însoţit pe acestea ca doamne de
companie. Acesta le-a condus la rulota sa, şi sub ameninţarea armei,
le-a legat pe femei şi a pus fetele într-o celulă din placaje pe care el
o construise în rulotă. Celula avea paturi şi saltele suplimentare
pentru antifonare. El le-a ucis pe femei şi le-a pus cadavrele în saci
de gunoi. El le-a terorizat pe fete mai mult de 2 zile până când
acestea au fost salvate.
Douăzeci şi trei de autori (77%) au folosit legarea sexuală
a victimelor lor, deseori legându-le cu materiale sofisticate şi
excesive, folosind noduri şi legături simetrice şi legându-le pe
acestea într-o varietate de poziţii. Optsprezece (60%) şi-au ţinut
victimele în captivitate mai mult de 24 de ore.
Cea mai des întâlnită activitate sexuală a fost violul anal
(22 de autori), urmat în frecvenţă de sexul oral violent, violul
vaginal şi introducerea de obiecte străine. Două treimi dintre bărbaţi
şi-au supus victimele la cel puţin 3 dintre aceste 4 acte.
60% dintre autori şi-au bătut victimele. 22 dintre bărbaţi
au ucis un total de 187 de victime; 17 dintre aceştia au ucis 3 sau
mai mutle persoane. Maniera în care au ucis a variat.
Caz: Doi bărbaţi, care au săvârşit fapte ca o echipă, au
folosit o varietate de metode pentru a ucide o serie de victime.Una
dintre victime a fost sugrumată în timpul actului sexual. O altă a
fost injectată în gât cu o substanţă caustică, electrocutată şi gazată
într-un cuptor. O a treia victimă a fost împuşcată.
29 dintre cei 30 de bărbaţi au ales numai victime
caucaziene. 83% dintre victime erau persoane necunoscute pentru
autori. În timp ce majoritatea dintre bărbaţi au ales victime de sex
feminin, o pătrime a atacat numai persoane de sex masculin. 16%
dintre bărbaţi au agresat doar victime copii, iar 26% au atacat atât
copii, cât şi adulţi.
174
au păstrat înregistrări ale faptelor lor, cuprinse în calendare, hărţi,
jurnale, desene, scrisori, manuscrisuri, casete audio, casete video şi
recenzii mass-media despre infracţiunile lor. Pentru marea
majoritate, aceste secrete şi posesiuni preţioase erau ascunse fie în
locuinţele, birourile sau autovehiculele lor, fie erau ţinute în spaţii
de depozitare sau containere îngropate.
40% dintre bărbaţi şi-au însuşit şi păstrat bunuri personale
aparţinând victimelor lor. Aceste bunuri, care cuprind documente de
identitate (acte de identitate, permise de conducere), bijuterii,
obiecte de îmbrăcăminte şi fotografii au servit ca memento-uri ale
faptei, iar unii dintre autori s-au referit la ele ca „trofee” ale
cuceririlor lor. Cu toate acestea, niciunul dintre autori nu a păstrat
părţi din cadavrele victimelor, deşi unii au păstrat întregul corp în
mod temporar sau permanent.
5.5. Sursele
175
şi arme sau alte instrumente folosite pentru a produce suferinţă.
Reviste pornografice, poliţienşti şi de arme, lucruri inutile pentru
legat, lenjerie intimă de femei şi instrumente sexuale reprezintă alte
bunuri strânse în mod obişnuit de sadicii sexuali.
176
asemenea manieră arată cunoştiinţele celui care intervievează, nu
oferă informaţii suplimentare suspectului şi poate ajuta la dezvăluiri
incriminatorii din partea subiectului.
Mai presus de toate, suspectului nu trebuie să i se permită
să provoace furia. După toate probabilităţile, el va încerca să
şocheze şi să-şi atragă duşmănia din partea celui care-l intevievează,
iar dacă acesta din urmă va ceda emoţiilor umane, suspectul va
puncta o victorie semnificativă.
6. Concluzii
97
Von Krafft.-Ebing R.: Psychopathia Sexualis: A Medico-Forensic Study.
Translated by Klaf FS. New York, Stein and Day, 1965
98
Stekel W: Sadism and Masochism: The Psychology of Hartred and cruelty.
Translated by Brink L., New York, Horace Liveright, 1929
99
Macdonald JM: The murderer and His Victims. Springfield, IL, Charles
C.Thomas, 1961
100
Macdonald JM: Rape: Offenders and Their Victims, Springfield, IL, Charles
C.Thomas, 1971
101
Groth, AN: Men who rape: The psychology of the Offender, New York,
Plenum, 1979
178
sexuali care s-au angajat într-un comportament de prădător
remarcabil.
Deşi bărbaţii din această serie erau infractori periculoşi,
este important de recunoscut că sadicii sexuali, ca şi alţi parafilici
(persoane care au practici sexuale inacceptabile social), nu se
angajează în mod necesar în orice acţiune pentru îndeplinirea
activităţilor parafilice102. Într-adevăr este posibil ca majoritatea
sadicilor sexuali să nu se angajeze în acte sexuale sadice, cu atât
mai puţin în comiterea de infracţiuni. Printre cei care acţionează
conform fantasmelor lor, sunt cei care-şi limitează acţiunile lor la
comportamente în limitele legii cu parteneri sexuali care consimt
sau în comportamente cu parteneri sexuali plătiţi. Cu toate acestea,
în anumite cazuri, sadicii sexuali nu se mulţumesc cu adaptări
legale sau cvasilegale, ci mai degrabă se manifestă în acest fel pe
socoteala unor parteneri care nu au fost de acord 103. Acest ultim
grup de autori sadici sexuali sunt cei ce reprezintă cea mai mare
problemă pentru societate.
Sadismul sexual a fost deseori confundat cu alte boli
psihice, în mod special atunci când un autor psihotic răneşte în mod
crud pe cineva sau atunci când un pacient descrie fantezii bizare.
Din experienţa noastră, extremităţile comportamentale printre
autorii sadici sexuali s-au dovedit uimitoare chiar şi pentru
clinicienii obişnuiţi cu astfel de manifestări şi care s-au găsit tentaţi
să atribuie tulburări psihotice şi celor care se angajează în acte
deosebit de crude în ciuda lipsei delirului, a halucinaţiilor sau a
modului de gândire deosebit de ilogic. Pentru a spori dificultatea
diagnosticianului, autorii de infracţiunii ascund în general adevărul
– câteodată chiar în faţa unor probe de vinovăţie riguroase – şi chiar
şi atunci când aceştia îl dezvăluie, acesta este atât de bizar încât
invită la neîncredere.
Acest artciol s-a axat pe 30 de infractori sadici sexuali care
au probabil un caracter patologic suplimentar faţă de condiţia
principală nr. 1 pentru sadismul sexual, dar acest lucru nu înseamnă
că sadismul sexual este asociat în mod invariabil cu o asemenea
patologie. Foarte probabil, sadismul sexual apare în absenţa unei
alte boli psihice diagnosticabile sau în combinaţie cu orice alt
diagnostic. Cu toate acestea, chiar şi atunci, sunt comune erorile de
diagnostic. Comportamentul sadicului sexual care are o tulburare
antisocială a personalităţii poate fi diferenţiat în mod deosebit faţă
102
Dietz PE: Sex offenses: behavioral aspects, in Encyclopedia of crime and
Justice. Edited by Kadish SH, New York, Free Press, 1983, p.1485-93
103
MacCulloch MJ, Snowden PR, Wood PJW, Mills HE: sadistic Fantasy,
sadistic behavior and offending, Br J Psychiatry, 1983, 143:20-9
179
de al unuia cu o tulburare de personalitate schizoidă, întrucât acesta
din urmă poate fi atât de cumpătat încât şi-a limitat numărul de
victime atacate sau atât de ciudat atunci când este examinat încât
invită la un diagnostic de psihotic. De asemenea, clinicienii pot găsi
dificil de diferenţiat persoanele care se angajează într-un
comportament sexual având o natură aparent sadică doar atunci
când este psihotic faţă de persoanele care au un pattern înrădăcinat
de sadism sexual şi care devine ulterior psihotic. Doar ultimul este
un sadic sexual, pe când toate felurile de comportamente şi idei cu
caracter sexual ce pot apărea în timpul psihozei nu garantează un
diagnostic de parafilie.
O varietate de acte infracţionale şi sexuale crude au fost
evocate ca având atribute ale sadismului sexual, chiar şi de un
observator atât de pătrunzător cum este Stekel. Rada 104 a studiat
diferite definiţii, adesea contradictorii ale sadismului care au fost
făcute de psihiatri din diferite domenii. Pentru a fi clari, noi trebuie
să ne precizăm poziţia, care este aceea că doar acele infracţiuni
care arată un pattern de durată de excitare sexuală ca răspuns la
imagini cu caracte sadic, va trebui să fie privită ca fiind o faptă
sadică sexuală.
Deşi despre astfel de acţiuni diferite, cum ar fi mutilare
urmată de ucidere, ucidere urmată de mutilare şi canibalism, s-a
spus că oferă excitare sexuală criminalilor sadici, astfel de activităţi
nu sunt, în mod necesar, indicatori fie ai excitării sexuale, fie ai
sadismului sexual. Faptele sexuale sadice trebuie să fie diferenţiate
de infracţiuni aparent similare, cum ar fi: mutilarea organelor
genitale motivată de alte patternuri de excitare sadice sexuale 105 (ex.
prostituate puternic tulburate care îşi emasculează clienţii în timp ce
aceştia dorm sau criminalii schizofrenici care-şi taie victimele de la
pelvis la gât); cruzimea motivată de răzbunare sau de alte motivaţii
nonsexuale (de ex. bandele care torturează şi castrează un bărbat ca
represalii pentru legătura cu „fata” unui membru al bandei);
comportamentul patologic de grup (ex. atrocităţile împotriva
civililor dintr-o zonă de război); tortura din timpul interogatoriilor;
sacrificiile umane ritualizate (ex. ca în cultura aztecă); sau cruzimea
sancţionatorie instituţionalizată (ex. atrocităţile din taberele de
concentrare). De asemenea, acte cum sunt cele ce apar în jocurile de
rol sadice sexuale (ex. de către prostituate sau altele care joacă un
104
Rada RT: Sexual psychopathology: historical survey and basic concepts, in
linical Aspects of the rapist. Edited by Rada RT, New York, Grune şi Stratton,
1978, p.1-19
105
Hazelwood RR, Douglas JE: The lust murderer. FBI Law Enforcement
Bulletin, 49(4): 18-22, aprilie 1980
180
rol sadic pentru beneficiul clienţilor săi, a partenerilor sexuali sau
pornografilor) şi actele sadice sexuale în rândul psihoticilor sau a
celor ce experimentează din punct de vedere sexual trebuie să fie
diferenţiate cu grijă de actele care indică sadismul sexual.
Deşi nu este universal valabil, unii dintre sadicii sexuali au
introspecţii profunde asupra devianţei lor sexuale şi îşi alocă o
cantitate semnificativă de energie pentru a se autointrospecta. Una
dintre cele mai exacte definiţii a sadismului sexual provine din
însemnările unui bărbat care a răpit, a ţinut captiv, violat, sodomizat
şi în unele cazuri şi-a ucis victimele în mai multe state de-a lungul
unei perioade întinse de timp. Înregistrări audio ale torturii sale
sexuale a celei de-a patra soţii şi a uneia dintre victimele sale
necunoscute, fotografiile pe care le-a făcut în timpul penetrării cu
obiecte a unei alte victime captive cu douăzeci de ani mai devreme,
şi propriul său plan scris de a construi „o zonă de joacă S&M”,
celule şi un incinerator au confirmat un tipar de excitare sexuală
îndelungat în vederea producerii de suferinţă a partenerilor săi
sexuali. Acesta a scris: „Sadism: Dorinţa de a produce durere altora
nu este esenţa sadismului. Un mobil esenţial: de a avea controlul
complet asupra altei persoane, de a îl/o face un obiect fără ajutor al
voinţei noastre, de a deveni atotputernicul personaj ce stabileşte
regulile asupra ei, de a deveni Dumnezeul ei, de face cu ea ceea ce
vrei. De a o umili, de a o aduce în sclavie, sunt metodele acestui
scop, şi cel mai important scop fundamental este de o face să sufere
de vreme ce nu există o putere mai mare asupra altei persoane
decât de a-i produce durere, de a o forţa să treacă prin suferinţă fără
ca aceasta să fie capabilă să se apere. Plăcerea provenind din
dominarea completă asupra altei persoane este cu adevărat esenţa
drumului sadic”.
Deşi este posibil ca acesta să fi copiat acest material dintr-
o sursă publicată, o cercetare atentă a eşuat în a descoperi un pasaj
similar în vreuna din scrierile despre sadismul sexual. Pasajul este
în concordanţă atât cu alte scrieri ale acestui bărbat, cât şi cu
patternurile sale îndelungate de comportament. Mai important, este
în concordanţă cu comportamentul tuturor infractorilor sadici
sexuali pe care i-am studiat.
1. Metodele
181
Reagan a anunţat înfiinţarea NCAVC în anul 1984, acesta a trasat
ca misiune primordială identificarea şi urmărirea criminalilor
seriali106. În prezent NCAVC cuprinde 4 programe: Programul de
Profilare şi Consultanţă (în prezent Programul de Analiză
Investigativă Judiciară), Programul de Înţelegere a Infractorilor
Violenţi, Programul de Cercetare şi Dezvoltare şi Programul de
Instruire107. NCAVC este un centru de sesizare terţiar pentru crimele
cu autor necunoscut şi pentru tipuri de fapte extreme particulare,
oferind servicii agenţiilor de aplicare a legii şi procuraturii, analog
cu serviciile oferite de către Centrul de Control al Bolilor,
departamentelor de sănătate locale sau statale 108 cum ar fi
supravegherea epidimiologică, informaţii, consultaţii de specialitate,
instruire şi cercetare.
Eşantionul universal pentru prezentul studiu a constat din
toate cazurile identificate ca posibile infracţiuni sadice sexuale care
au fost trimise către NCAVC pentru analiză sau care au fost trimise
specialiştilor din cadrul NCAVC pentru scopuri de învăţare şi
cercetare între anii 1984-1989. Fiecare caz din acest eşantion a fost
verificat de către autori cu privire la prezenţa unui tipar îndelungat
de excitare sexuală ca răspuns la imagini ale suferinţei sau umilirii.
Pentru ca un caz să fie admis în acest studiu, toţi cei trei autori
trebuiau să cadă de acord că erau prezente elemente efective în ceea
ce priveşte concluzia că subiectul a fost excitat din punct de vedere
sexual ca răspuns la imagini ale suferinţei sau umilirii în două sau
mai multe ocazii ce s-au întins într-un interval de cel puţin 6 luni.
De cele mai multe ori proba excitării sexuale a constat în acte
sexuale confirmate prin înscrisuri sau autorelatări ale excitării
sexuale ce au avut loc simultan cu suferinţa exprimată de victime.
Majoritatea cazurilor pe care alţii le credeau ca fiind posibil sadice
sexual, dar care au fost eliminate prin acest proces de verificare, au
fost acelea în care un autor a comis un singur viol sau crimă cu
folosirea torturii sau mutilării, dar fără a exista probe ale unui tipar
mental îndelungat de excitare la asemenea activităţi, sau cazuri în
care un comportament crud a avut loc la alte momente decât cele în
care victima era conştientă ori autorul excitat. Astfel, spre exemplu,
am exclus cazurile în care un violator şi-a rănit sau ucis victima
dacă nu au existat probe ale excitării sexuale care să acompanieze
106
Roesner BT: President Extols „war on crime”. The Hartford Courant, 21 iunie
1984, p.A1, A14
107
Depue RL: An american response to an era of violence. FBI Law Enforcement
Bulletin 55(12): 2-5, 1986
108
Depue RL: Folowing the medical model. 1988 Annual report. Quantico, VA,
National Center for the Analysis of Violent rime, FBI Academy, 1989
182
rănirea sau uciderea sau cazuri în care activitatea sexuală sau
mutilarea a avut loc după ce victima era în stare de inconştienţă sau
moartă. Astfel, eşantionul a constat în sadici sexuali autori de
infracţiuni care au fost menţionaţi consecutiv, însă doi dintre autori
au admis în timpul studiului că au comis infracţiunile cu mulţi ai
înainte ca cazurile să fie raportate în scop de predare şi cercetare.
Pentru fiecare caz, informaţiile au fost disponibile din cel
puţin două din următoarele surse: rapoarte investigative ale poliţiei,
fotografii de la faţa locului, declaraţii ale victimelor, procese
verbale ale interviurilor cu membrii familiei, mărturisiri, rapoarte
psihiatrice, transcrieri de la proces sau ale marelui juriu, procese-
verbale presentinţă şi evidenţe ale închisorilor. În plus la acestea, au
fost disponibile în majoritatea cazurilor materiale produse de către
autori cum ar fi manuscrise, jurnale, fotografii, schiţe, înregistrări
audio, înregistrări video şi scrisori de ameninţare. Cinci dintre cei
30 de subiecţi au fost intervievaţi în mod extensiv de cel puţin unul
dintre autori, având consimţământul scris al acestora. În şase din
cele 30 de cazuri, părţi ale unor biografii publicate au fost folosite
pentru a suplimenta informaţiile investigative disponibile. Multe
dintre biografiile criminalilor în serie includ volume binecunoscute
ca fiind imprecise şi lipsite de încredere (incluzând unele cu
informaţii fabricate), însă cele folosite aici sunt printre cele mai de
încredere dintre asemenea cărţi potrivit anchetatorilor familiarizaţi
cu cazurile. Pentru două dintre cazuri, biografia s-a dovedit cea mai
completă sursă de informaţii, însă în alte 4 cazuri informaţiile
investigative erau superioare relatărilor din capitole.
Fiecare dintre cei 30 de bărbaţi pe care se bazează acest
articol a întrunit criteriile riguroase pentru sadismul sexual, s-au
angajat în fantezii repetate şi acţiuni care au pus în evidenţă
excitarea sexuală la suferinţa şi umilirea altei persoane pentru
perioade mai mari de 6 luni. De asemenea, fiecare dintre cei 30 s-au
angajat în tipare mentale întinse, de comportament antisocial ca
adult. Deseori, probele disponibile nu au inclus evidenţe poliţieneşti
juvenile (acestea fiind în general inaccesibile) sau informaţii vaste
despre adolescenţa bărbaţilor. Din aceste considerente nu este
posibil să fim siguri câţi dintre bărbaţi întruneau criteriile prevăzute
în DSM-III-R109 pentru tulburări de personalitate antisociale.
Niciunul dintre cei studiaţi nu era psihotic la momentul declanşării
109
American Pd’sychiatric Association: Diagnostic and Statistical manual of
Mental Disorders (ed.3), revised. Washington, DC, American Psychiatric
Association, 1987
183
unui pattern de comportament sadic sexual, însă unul a devenit
psihotic mai târziu în viaţă.
Toate datele precizate în acest articol trebuie să fie privite
ca o estimare minimă a frecvenţei reale a variabilelor studiate în
cadrul acestui eşantion datorită variaţiilor în ceea ce priveşte
cantitatea de informaţii disponibile despre cazurile particulare.
Datele cu privire la care avem cea mai puţină încredere sunt cele
privitoare la abuzul sexual şi fizic relatat din timpul copilăriei
întrucât nu au fost realizate eforturi sistematice de a colecta astfel
de date sau de a verifica afirmaţii spontane de abuz.
2. Rezultatele
Caracteristici n %
- Bărbaţi 30 100
- Rasă caucaziană 29 96,7
- Infidelitate parentală sau divorţ 14 46,7
- Abuzaţi fizic în copilărie 7 23,3
- Abuzaţi sexual în copilărie 6 20
- Căsătoriţi la momentul faptei 13 43,3
- Implicare incestuoasă cu proprii copii 9 30
- Cunoscuţi cu experienţe homosexuale* 13 43,3
- Cunoscuţi cu travesti 6 20
- Cunoscuţi cu un trecut de tras cu ochiul, telefoane
obscene sau expunere indecentă 6 20
- Au împărţit parteneri sexuali cu alţi bărbaţi 6 20
- Educaţie superioară liceului 13 43,3
- Experienţă militară 10 33,3
- Au avut o reputaţie solidă ca cetăţeni 9 30
184
- Abuz de droguri (altele decât alcool) 15 50
- Tentative de suicid 4 13,3
- Condus autovehicule fără un scop 12 40
- Pasionat de poliţie (interes excesiv pentru activităţile
poliţieneşti şi de lucruri inutile) 9 30
*cu excepţia jocurilor sexuale din copilărie
Caracteristici n %
- Un partener l-a ajutat în comiterea faptei 11 36,7
- Planificarea atentă a faptei 28 93,3
- Uzurparea instituţiei poliţiei pentru
comiterea faptei 7 23,3
- Victimele au fost luate din locaţii
110
Diety, PE, Harry B, Hazelwood RR: Detectives magazines: pornography for
the sexual sadist? J Forensic Sci 31:197-211, 1986
186
preselectate 23 76,7
- Victimele au fost ţinute în captivitate
pentru 24 de ore 18 60
sau mai mult
- Victimele au fost imobilizate,
legate la ochi sau punere de căluş 26 86,7
- Legarea sexuală a victimei* 23 76,7
- Viol anal al victimei 22 73,3
- Forţarea victimei de a face sex oral 21 70
- Viol vaginal al victimei 17 56,7
- Penetrarea cu obiecte a victimei 12 40
- Varietatea unor acte sexuale cu victima** 20 66,7
- Disfuncţii sexuale în timpul faptei 13 43,3
- Afect detaşat, lipsit de emoţie în timpul faptei 26 86,6
- Spune victimei ce să rostească în timpul
agresiunii 7 23,3
- Tortură intenţionată 30 100
- Uciderea victimei 22 73,3
- Comite crime în serie
(3 sau mai multe victime) 17 56,6
- Ascunde corpurile victimelor 20 66,6
- Lovirea victimelor (traume violente
contondente) 18 60
- Înregistrează faptele*** 16 53,3
- Păstrează bunuri personale ce aparţin victimei 12 40
*legarea sexuală este diferenţiată de legare prin unicul scop al restrângerii
mişcărilor victimei prin folosirea unor varietăţi de poziţii, legare excesivă, legări
simetrice şi cu îndemânare
**o varietate de acte sexuale sunt definite ca fiind supunerea victimei la cel puţin
trei din următoarele: viol vaginal, sex oral forţat, viol anal şi penetrare cu obiecte
***includ înregistrări prin însemnări, desene, fotografii, înregistrări audio sau
înregistrări video
187
autovehicul pentru a fi folosit în răpiri şi tortură (antifonarea unei
dubiţe, demontarea geamurilor şi a mânerelor de la portieră, sau
instalarea unor accesorii specifice autovehiculelor de poliţie);
pregătirea unei „truse de tortură” ce conţine materiale pentru
imobilizat, echipamente pentru tortură, arme, camere video,
instrumente de înregistrare şi echipamente funerare (ex o lopată şi
var); luarea de provizii pentru călătorii în locaţii îndepărtate (ex. apă
şi mâncare pentru deşert, combustibil suplimentar pentru a zbura
către o insulă îndepărtată), efectuarea unei supravegheri sistematice
şi urmărirea victimelor; uzurparea calităţii de ofiţer de poliţie în
vederea comiterii faptei (23%) sau alte subterfugii elaborate;
purtarea de mănuşi pentru a evita lăsarea amprentelor; şi luarea
victimei la o locaţie selectată anterior (77%).
Cel mai obişnuit mijloc folosit pentru a obţine accesul
către victimă a fost determinat pentru fiecare dintre cei 30 de autori.
Cel mai mare număr (27 sau 90%) au folosit o abordare de tipul
„simularea unei situaţii”111, apropiindu-se în mod deschis de victimă
sub un pretext cum ar fi solicitarea sau oferirea de ajutor, solicitarea
de îndrumări sau efectuarea unei arestări. Spre exemplu, un bărbat a
angajat modele pentru a poza la sesiuni de fotografii, aparent pentru
a fi folosite pentru coperţile unor reviste poliţieneşti, însă acesta lua
victimele în deşert, le fotografia şi le strangula. Doi bărbaţi aveau
tendinţa de a folosi abordarea de tipul „supriză”, în care aceştia
apucau victima brusc pentru a obţine controlul. Unul dintre ei
folosea abordarea de tipul „atac prin surprindere”, lovind pe
neaşteptate victimele în cap cu un obiect contondent. 60% dintre
autori au ţinut una sau mai multe dintre victimele lor pentru
perioade ce variau între 24 ore şi 6 săptămâni înainte de a le ucide
sau de a le elibera. Trei autori au convins sau au forţat foste victime
captive pentru a reveni pentru abuzuri suplimentare. Victimele erau
ţinute captive prin legare sau încuiere într-o zonă limitată, prin
prezenţa fizică permanentă a autorului sau printr-o combinaţie a
celor două. 87% dintre autori au legat la ochi sau au pus căluş uneia
sau a mai multor victime. 77% dintre autori s-au implicat în legarea
sexuală a uneia sau a mai multor victime. Legarea sexuală se referă
la restricţii de mişcare sau folosirea restricţiilor în sensul declanşării
unei excitări sexuale a autorului. Se distinge de legare, prin unicul
scop al restrângerii libertăţii de mişcare a victimei prin folosirea în
legarea sexuală a unor legări sofisticate şi excesive, legări elegante
111
Hazelwood, RR: The behavior-oriented interiew of rape victims: the key to
profiling. FBI Law Enforcement Bulletin 52(9): 8-15, septembrie 1983
188
şi simetrice care nu sunt necesare şi legarea victimei într-o varietate
de poziţii, deseori în timp ce este fotografiată.
Aşa cum se observă în tabelul 2, actele sexuale efectuate
în mod forţat cu victima de către cea mai mare parte a autorilor (în
ordine descrescătoare) erau violul anal, sexul oral forţat, violul
vaginal şi penetrarea cu obiecte. 67% dintre autori au foţat una sau
mai multe dintre victime să se implice în cel puţin 3 asemenea
activităţi. 43% dintre autori au suferit disfuncţii sexuale în timpul
faptelor lor, incluzând ejaculare târzie (11), ejaculare prematură (1)
şi ejaculare condiţionată (1). În plus faţă de actele sexuale listate în
tabelul 2, un număr mic de autori s-au angajat în alte acte sexuale cu
victimele lor, incluzând introducerea unui deget în vagin sau anus
(3), efectuarea de cunilingus victimei (2), forţarea victimei să se
masturbeze sau să-l masturbeze pe el (2), forţarea a două victime să
se angajaze în activităţi sexuale una cu cealaltă (2), forţarea victimei
să bea urină sau să mănânce fecale (2), urinarea pe o victimă (1),
penetrarea rectului cu pumnul (1), şi întreţinerea de relaţii sexuale
după moarte (1).
Comportarea autorilor în timpul comiterii faptelor a putut
fi stabilită din declaraţiile victimelor, din înregistrările realizate de
către autori sau din interviuri într-un număr suficient de cazuri
pentru a şti că cel puţin 87% au avut un afect lipsit de emoţie,
detaşat. 23% şi-au instruit victimele să rostească anumite cuvinte în
timpul faptei, uneori din însemnări scrise de mână. Astfel de
discursuri forţate au inclus descrierea actelor sexuale care aveau loc,
fraze autodepreciative şi jucarea unui rol a unei a treia părţi.
Toţi autorii (100%) şi-au torturat în mod intenţionat
victimele, majoritatea cu metode extreme şi evidente, astfel cum
sunt prezentate în tabelul 3.
Metode de tortură n %
- Instrumente 8 26,7
- Introducerea dureroasă de obiecte străine 7 23,3
- Aplicarea de lovituri 6 20
- Aplicarea de muşcături 5 16,7
- Biciuire 5 16,7
- Legări dureroase 5 16,7
- Şocuri electrice 4 13,3
- Răsucirea sânilor până la aducerea victimei
la inconştienţă 4 13,3
- Asfixierea până la aducerea victimei la
189
inconştienţă 4 13,3
- Arderea 3 10
- Alte* 7 23,3
* Alte metode de tortură au inclus amputarea (2), ameninţarea cu şerpi (2),
tăieturi (1), smulgerea părului (1), introducerea de sticlă fărâmiţată în uretră (1),
injecţii (1) şi înecarea controlată (1)
112
Dietz PE: Mass, serial and sensational homicide. Bull NY Acad Med 62:477-
91, 1986
113
Dietz, PE: Patterns in human violence, in Psychiatric Update: American
Psychiatric Association Annual review. Edited by Hales RE, frances AJ.
Wasghington, DC, American Psychiatric Press, 6:465-90, 1987
190
către cei apropiaţi sau uşor de găsit, în timp ce altele erau
abandonate fără nici o precauţie.
Cele 187 de victime cunoscute ale infracţiunii de omor au
decedat dintr-o multitudine de cauze. Cauza decesului a putut fi
determinată în 130 de cazuri. (vezi tabelul 4).
Cauza decesului n %
- Strangulare prin folosirea legăturilor 42* 32,3
- Strangulare prin folosirea mâinilor 34** 26,1
- Împuşcare 32*** 24,6
- Prin tăiere sau înjunghiere 13 10
- Prin lovire cu obiecte contondente 4 3,1
- Spânzurare 2 1,5
- Sufocare 1 0,8
- Tortură 1 0,8
- Expunere la condiţii meteo vitrege 1 0,8
*Un bărbat era responsabil pentru 32 de asemenea crime
** Un bărbat era responsabil pentru 25 de asemenea crime
*** Un bărbat era responsabil pentru 17 de asemenea crime
3. Comentarii
192
grave prin severitatea sadismului lor sexual, ci prin severitatea
criminalităţii lor. Dacă aceştia sunt sadici criminali „de vârf” ale
căror infracţiuni sunt deosebit de grave, noi credem că aceştia diferă
de sadicii sexuali mai puţin distructivi nu prin „severitatea”
practicilor neagreate social, ci prin caracterul patologic care le
permit acestora asemenea exprimări neinhibate a dorinţelor lor
sexuale.
Clinicianul care evaluează pe cineva care ar putea suferi
de sadism sexual trebuie să fie capabil să obţină un istoric adecvat
fără să afişeze o atitudine şocantă inoportună sau neîncredere. Nu
este în reprrtoriul obişnuit clinic să se facă cercetări cu privire la
formele particulare de tortură pe care cel intervievat le găseşte cele
mai atrăgătoare sau cu privire la tema celor mai excitante fantezii,
însă aceste întrebări despre asemenea subiecte tabu de cercetare sunt
necesare dacă cel care intervievează speră să obţină informaţii
relevante pentru diagnostic. Asemenea cercetări sunt relevante nu
numai pentru evaluarea ştiinţifică a persoanei care a comis o faptă
sadică sexuală, dar, de asemenea, în obţinerea unei istorii sexuale a
oricui care a oferit probe ale unor tipare de excitare, a unor
comportamente neagreate social. Cu toate acestea, chiar şi cel mai
bun intervievator va eşua în a obţine adevărul complet în cele mai
multe cazuri. Acolo unde sunt motive să suspectăm sadism sexual,
clinicianul trebuie, de asemenea, să fie înţelept să caute informaţii
de la alte surse decât de la cel intervievat, cum ar fi sursele pe care
acest articol se bazează.
Câteva din aceste observaţiile arătate aici necesită anumite
explicaţii. Înţelesul şofatului excesiv a fost evidenţiat în mod
corespunzător de un bărbat care l-a descris „sentimentul de
libertate”, ca fiind „de a merge unde vreau, când vreau, fără ca
cineva să-mi spună ce să fac”. Fascinaţia pentru activităţile
poliţieneşti şi pentru lucrurile inutile reflectă iluziile autorilor şi
străduinţa lor de a obţine putere. Partenerii sexuali sunt împărţiţi cu
alţii ca un mijloc de umilire. Victimele sunt ţinute captive pentru
acces uşor, pentru a le modela comportamentul prin „antrenament”
şi pentru a le prelungi suferinţele. Victimelor li se spune ce să zică
în timpul agresiunii în scopul de a recrea scenarii imaginate anterior
cu parteneri ideali. Corpurile victimelor sunt ascunse – în
contradicţie cu corpurile lăsate la faţa locului aşa cum se întâmplă
în cele mai multe omoruri – pentru a reduce posibilitatea de
descoperire rapidă şi, prin urmare, depistarea. Bunurile personale
aparţinând victimelor sunt păstrate ca trofee ale „cuceririlor”
autorilor sau ca stimul pentru a uşura excitarea din amintiri.
193
Persoanele necunoscute sunt alese ca victime pentru a reduce
şansele ca acestea să fie legate de autor.
Una dintre observaţiile deosebit de intrigante este
proporţia ridicată a acestor autori care comit penetrări forţate ale
anusului sau orale, faţă de vagin. Deşi acest lucru poate fi gândit ca
un artefact al numărului de victime bărbaţi, acest lucru rămâne
valabil chiar şi printre aceia ale căror victime sunt numai femei.
Printre explicaţiile posibile pentru această observaţie este aceea că o
mare parte dintre autori, cu un istoric de activităţi homosexuale ca
adult, sunt mai predispuşi la contact sexual oral sau anal sau că
penetrarea orală şi anală se intenţionează a fi mai degradantă pentru
victimă decât penetrarea vaginală.
Una dintre cele mai importante descoperiri ale acestui
studiu este aceea că 53% dintre autorii sadici sexuali efectuează şi
reţin înregistrări ale infracţiunilor lor. Deşi unii dintre ei au împărţit
aceste înregistrări cu parteneri de infracţiuni, acestea reprezintă, pe
de altă parte, proprietatea lor cea mai secretă, ce se intenţionează a
nu fi văzută de altcineva. Aceste înregistrări – fie că sunt scrieri,
desene, fotografii sau înregistrări electronice – sunt surse de o
profunzime neobişnuită în înţelegerea autorului, a fantasmelor sale
şi a comportamentului său.
Prin aceste înregistrări personale ale autorilor, este posibil
să se descopere lumea sa secretă, altminteri ascunsă în timpul
interviurilor cu specialiştii în sănătate mentală sau profesionişti ai
forţelor de aplicare a legii. Deşi, uneori, autorii sunt deschişi în ceea
ce priveşte infracţiunile lor, aceştia sunt foarte puţin deschişi în ceea
ce priveşte patternul excitării sexuale ce stă la baza sau care îi
însoţeşte infracţiunile.
Afectul lipsit de emoţie, detaşat al autorilor în tinpul
comiterii infracţiunilor lor contrastează în mod dramatic cu
infracţiunile pline de reacţii emoţionale a atâtor numeroşi alţi autori
violenţi, şi este în concordanţă cu faptele lor înalt metodice. Pe
măsură ce o persoană ascultă înregistrarea infracţiunilor lor, aceasta
este frapată de maniera calculată în care autorul păstrează un ton
calm, instrucţional în faţa victimei sale aflată într-o stare evidentă şi
intensă de stres. Deşi, furia iese câteodată la suprafaţă, acolo nu este
niciodată vreun indiciu al vreunei pierderi de control sau a pierderii
stăpânirii situaţiei. Noi considerăm că tonul rece, lipsit de emoţii al
autorului în timpul comiterii infracţiunii reprezintă o dovadă – dacă
mai era necesară vreuna – a lipsei de empatie pentru victimele lor.
Această lipsă de empatie poate arăta psihopatie, narcisism, o
194
capacitate extraordinară de a dezumaniza victimele sau o
combinaţie a acestora.
Deşi nu au fost colectate informaţii în mod sistematic
asupra tulburării de personalitate narcisiste ca trăsătură a acestor
oameni, am observat că toţi erau exploatativi în relaţiile
interpersonale şi mulţi erau grandomani, lipsiţi de empatie, au
răspuns la critici cu furie şi au cerut etalarea unei stări de admiraţie
de la acele victime pe care le-au ţinut captive. Această trăsătură
narcisistă este legată de conştientizarea subiecţilor, a statutului de
„super-infractori”. Spre exemplu, un subiect a scris recent unuia
dintre autori o scrisoare umilitoare ce critica articolele publicate
anterior lăudându-se că cineva scrie o carte despre el, şi sugerând că
cu o stimulare adecvată ar putea fi dispus să împartă câteva din
gândurile sale interioare cu cercetătorul. Nu avem nici o bază în a
crede că sadismul sexual este asociat în mod obişnuit cu
narcisismul; mai degrabă psihopatia acestor subiecţi este cea care
este probabil asociată cu narcisismul. Aceste observaţii sunt
rămăşiţe ale opiniei lui Leaff’s că „personalităţile psihopatice
reprezintă o formă, o formă severă, a unei structuri de personalitate
narcisiste”.114
Contactul lor cu clinicieni au fost surprinzător de
ineficiente, aşa cum este ilustrat de câteva exemple. Unul dintre
subiecţi, la vârsta de 12 ani, a fost dus la un doctor de către mama
sa deoarece aceasta descoperise că se auto-spânzura (se angajase
într-o autoasfixie erotică115). Doctorul i-a spus acesteia că băiatul va
creşte, însă va rămâne atras din punct de vedere sexual faţă de
frânghii, astfel încât acesta a strangulat o serie de 3 femei. Altul a
consultat un psihiatru atunci când a descoperit că violurile sadice nu
îl mai satisfăceau şi a devenit îngrijorat de gândurile sale de a
adăuga crima la repertoriul său. Pe măsură ce acesta îşi descria
fanteziile sale privitoare la crimă, psihiatrul, care era în vârstă, a
adormit; autorul a plecat în timpul sesiunii şi nu s-a mai întors
niciodată. Un altul care fusese arestat pentru atragerea de băieţi
tineri în locuinţa sa pentru a-i fotografia cum aceştia defecau sau
cum se ameninţau cu cuţitul unul pe altul în timp ce folosea ketchup
sau cerneală roşie pentru a simula răni, a fost trimis la o instituţie de
sănătate mentală statală; acesta a fugit, a ucis un băiat tânăr şi a
rănit pe altul. Într-un alt caz, un psiholog i-a cerut unui autor să
114
Leaff, L.A.: The antisocial personality: psychodynamic implication, in The
psycopath: A Comprehensive Study of Antisocial Disorder abd Behaviors. Edited
by Reid WH, New York, Brunner/Mazel, 1978, p.79-117
115
Hazelwood R.R., Dietz P.E., Burgess A.W., Autoerotic fatalities , Lexington,
MA, Lexington Books, 1983
195
descrie în scris cele mai bizare fantezii ca parte a psihoterapiei.
Autorul a realizat descrieri detaliate a infracţiunilor sale reale, însă
terapeutul nu şi-a dat seama că acestea erau amintiri, şi nu fantasme.
Alte cazuri au avut eşecuri similare.
Chiar mai tulburător decât eşecul tratamentului, îl
reprezintă eşecurile măsurilor de securitate personale normale
pentru a preveni comiterea infracţiunilor acestora, precum şi eşecul
metodelor de poliţie obişnuite pentru capturarea autorilor după
prima lor faptă. Aşa cum a răspuns un autor atunci când a fost
întrebat cum poate o femeie preveni să fie violată: „Există o
mulţime de paşi pe care poţi să-i faci pentru a elimina un infractor
obişnuit care este doar spontan şi imprudent şi lipsit de prevedere...
Dacă cineva doreşte pe altcineva suficient de mult... este aproape
imposibil (de prevenit)... Aceştia pot avea cea mai bună securitate
din lume. Aceştia ar putea să aibă agenţi de pază şi câini şi orice
altceva... Însă dacă ai timp şi răbdare, o oportunitate se va ivi când
poţi lovi pe cineva”.
4. Concluzii
196
excitării sexuale, de a cere pacienţilor consimţământul pentru a
înainta aceste înregistrări poliţiei, sau de a oferi terapie
comportamentală ori substanţe antiandrogene hormonale
parafilicilor cunoscuţi. Printre anchetatorii poliţiei nu a devenit
suficient de obişnuit în a recunoaşte distincţia dintre faptele sadice
sexuale şi alte infracţiuni brutale sau de a anticipa importanţa
însemnărilor scrise, a desenelor, a casetelor audio, a casetelor video
şi a suvenirurilor de la fapte atunci când pun în practică sau execută
autorizaţii de percheziţii în asemenea cazuri.
Deoarece acesta a fost un studiu explorator, necontrolat, al
unui grup de autori atent selecţionaţi, ar fi inoportun în a trage
concluzii despre sadicii sexuali, în general, din datele obţinute aici.
Cu toate acestea, vom recomanda ca cercetătorii care studiază
eşantioane de populaţie mai reprezentative de sadici sexuali şi
având acces la date comparabile ale unor subiecţi de control normali
şi infractori, să adreseze următoarele întrebări:
1. Infidelitatea conjugală sau divorţul sau abuzul sexual
sau fizic din timpul copilăriei sunt factori ce predispun la sadism
sexual chiar şi printre cei care nu comit infracţiuni?
2. Activităţile parafilice nonsadice, experienţelor
homosexuale la maturitate, împărţirea partenerilor sexuali cu alţii,
condusul fără ţintă, interesul pentru activităţile de poliţie şi lucruri
inutile şi colectarea de pornografie, legarea unor bunuri inutile,
armele sau revistele detectivistice sunt asociate cu sadicii sexuali
chiar şi printre cei care nu comit infracţiuni?
3. Sunt disfuncţiile sexuale, faptele sexuale minore şi
implicarea incestuoasă cu proprii copii, complicaţii ale sadismului
sexual chiar printre acei sadici sexuali care nu comit fapte violente
ce implică tortură?
Fiecare dintre aceste caracteristici au fost observate printre
cei 30 de bărbaţi pe baza cărora acest articol a fost realizat, dar nu
este posibil de determinat din datele obţinute aici care dintre
caracteristici sunt asociate cu sadismul sexual şi care sunt asociate
cu criminalitatea sau caracterul patologic. Abuzul de stupefiante,
spre exemplu, este cunoscut ca fiind asociat cu criminalitatea116,117 şi
ar putea să nu aibă asociaţii independente cu sadismul sexual. Pe de
altă parte, parafilicii nonsadici, sunt cunoscuţi a fi asociaţi cu
sadismul sexual118 şi ar putea să nu aibă asociaţii indepedente cu
criminalitatea.
116
Bureau of justice Statistics: Prisoners and Drugs. Washington, Dc, US
Departament of Justice, 1983
117
Guze SB, Goodwin DW, Crane JB: Criminality and psychiatric disorders.
Arch Gen Psychiatry 20:583-91, 1969
197
Datele noastre ne permit să tragem concluzii despre
caracteristicile infracţiunilor celor mai periculoşi autori sadici
sexuali, care este grupul reprezentat pe drept de către cei 30 de
bărbaţi studiaţi. Caracteristica faptelor lor o reprezintă tortura
intenţionată a victimei în vederea excitării sexuale a autorului. Noi
concluzionăm că, astfel de autori au tendinţa de a comite infracţiuni
foarte frecvent, însă acest lucru nu implică în mod invariabil
următoarele caracteristici: selectarea de necunoscuţi ca victime;
selectarea anterioară a unei locaţii în care victima este dusă;
participaţia unui partener; planificarea atentă (inclusiv uzurparea de
calităţii oficiale - de ofiţer de poliţie); folosirea unui pretext pentru
abordarea victimelor; aplicarea de lovituri victimelor; păstrarea
victimei captive; legarea, legarea la ochi sau punerea de căluş
victimei; legarea sexuală a victimei; violul anal, sexul oral forţat,
violul vaginal sau penetrarea cu obiecte; efectuarea unor acte
sexuale multiple cu victimele; solicitarea victimei de a rosti anumite
cuvinte particulare într-o manieră degradantă; tortură intenţionată;
crimă sau crime în serie (de cele mai multe ori prin strangulare);
ascunderea corpurilor victimelor; înregistrarea faptelor şi păstrarea
unor obiecte personale aparţinând victimelor.
118
Abel GG, Becker JV, Cunningham-Rathner J, şi alţii: Multiple paraphilic
diagnoses among sex offenders. Manuscrit nepublicat, Behavioral Medicine
Institute, Atlanta, Georgia
198
XII. VICTIMELE SUPUSE ALE SADICILOR
SEXUALI
Roy Hazelwood
Janet Warren
Park Dietz
1. Femeile
200
Trei dintre femei erau căsătorite cu sadici sexuali, iar
mariajul lor a ţinut între 2 şi 13 ani. Celelalte 4 femei s-au întâlnit
cu sadicii pentru perioade de la 3 la 18 luni. Toate au fost
victimizate sadic de către bărbaţii cu care erau combinate. A 8
femeie care, de asemenea, s-a întâlnit cu un sadic sexual când erau
amândoi tineri, a fost intervievată. Deşi erau implicaţi într-o relaţie,
femeia nu a raportat nici un fel de abuz sexual, fizic sau psihologic.
Acest bărbat era responsabil de moartea a mai mult de 20 de femei,
în cei 11 ani cât a durat relaţia lor.
În timpul copilăriei, 4 dintre femei au fost abuzate sexual,
2 abuzate fizic şi 6 abuzate psihic. Una a raportat că ea a fost
abuzată sexual de 2 surori mai în vârstă şi un frate mai mare.
Toate, cu excepţia uneia, erau fără experienţă sexuală când
i-au întâlnit pe sadici, deşi 5 fuseseră căsătorite înainte. Nici o
femeie nu a declarat ca având cunoştinţe despre sado-masochism
înainte de întâlnirea cu sadicii.
Toate femeile aveau un respect de sine foarte scăzut şi au
admis că le lipsea încrederea în sine. O femeie care era foarte
atrăgătoare, a notat că unul dintre motivele pentru care ea a cedat
seducţiei sadicului, a fost faptul că nu putea să creadă că el o găsea
atrăgătoare din punct de vedere fizic.
În fiecare caz, femeile proveneau din clasa socială mijlocie
şi medie-superioară şi nici una nu a avut probleme de natură
economică în copilărie. Cu nici o excepţie, femeile nu erau
agresive, erau pline de compasiune şi apăsate de vină. Ele se
mustrau că au fost atât de naive şi nu puteau accepta că de fapt au
fost manipulate în asemenea măsură de către bărbaţi.
Cu o singură excepţie, femeile erau realizate profesional la
timpul când au intrat în relaţie cu bărbaţii. Tabelul nr. 1 arată
diferenţele de statut ocupaţional dintre femei şi sadicii cu care erau
implicate în relaţii.
FEMEIA: SADICUL:
- Angajată la bancă - Fost condamnat, mecanic
- Inginer de sistem anti-incendiu - Persoană care se ocupă cu
mixarea sunetelor muzicale
- Adolescentă - Lucrător în metale
- Proprietară de afacere - Fost condamnat, dealer de
carduri
201
- Broker de asigurări - Proprietar de afacere
- Infirmieră studentă - Şomer
- Vânzătoare cu amănuntul - Şomer
2. Abuzul
203
către bărbaţi. Asemenea introduceri în scenariu au inclus solicitări
de a repeta cuvinte sau fraze date acestora de către bărbaţi, a fi
forţate să descrie verbal actul sexual care avea loc, să cerşească
pentru a fi abuzate fizic sau sexual, folisirea de termeni depreciativi
pentru propria persoană sau pentru părţi ale corpurilor lor sau
dezvolatrea de scenarii obscene fanteziste pentru bărbaţi.
Patru dintre cele 7 femei au relatat că partenerii lor au
înregistrat activităţile sexuale şi sadice. Asemenea înregistrări au
fost realizate prin diferite modalităţi. O femeie a fost fotografiată în
timp ce era spânzurată de încheieturi. O alta a declarat că prietenul
ei a făcut fotografii, a realizat desene, a efectuat înregistrări audio şi
a făcut însemnări despre abuzul său fizic şi sexual. Celelalte două
au fost fotografiate în timpul actelor sexuale, iar fotografiile au fost
folosite pentru a le şantaja în vederea continuării în a se supune.
În fiecare dintre situaţii, femeile erau abuzate verbal de
către bărbaţii sadici sexual. Acestea au fost de acord că degradarea
verbală constantă nu numai că le-a diminuat stima de sine, dar, de
asemenea, le-a ţinut într-o stare continuă de frică şi depresie.
3. Procesul de transformare
204
Comportamentul sadicului reflectă un punct de vedere
degradant faţă de femeie, în care toate sunt într-un final „javre” şi
„curve” Aceştia au tendinţa de a alege femei de clasă mijlocie
„drăguţe”, care nu au fost expuse anterior la practici sexuale
perverse. Transformarea acestor femei „drăguţe” în victime umilite
şi degradante reprezintă misiunea sadicului. Acest proces nu numai
că le asigură acestora acces la un partener sexual supus, dar, de
asemenea, le evidenţiază controlul şi superioritatea pe care o poate
exersa asupra unei alte persoane.
205
timpului, ceea ce a început ca un comportament sexual atipic, a
devenit o rutină în cadrul relaţiei lor.
În primele noastre cercetări asupra activităţii infracţionale
a sadicilor sexuali am descoperit că sexul anal era actul sexual
preferat în care era implicată penetrarea, urmat de felaţie, actul
sexual vaginal, şi penetrarea cu obiecte. Interviurile cu aceste femei
au confirmat această ordine în ceea ce priveşte preferinţele sexuale.
Partenerii acestor femei s-au bazat în cele din urmă pe ameninţări şi
violenţă în vederea menţinerii supunerii femeii în cazul unor astfel
de activităţi. Într-un număr de cazuri, femeile au relatat că odată ce
raportul sexual anal a devenit o parte obişnuită a repetoriului lor
sexual, raportul sexual vaginal a încetat să reprezinte un interes
pentru partenerii lor.
3.5. Pedepsele
206
7), obligarea la acte sexuale cu alţii (n = 3), spânzurări (n = 4),
strangulări (n = 6), şi obligare la participare în activităţi
infracţionale (n = 4).
4. Comentarii
207
Aşa cum s-a subliniat de către autori în articolele
anterioare, problema controlului pare a fi problema centrală atât
pentru comportamentul sadicului, cât şi pentru tiparul de excitare
sexuală al acestuia. Un sadic sexual a definit sadismul în felul
următor: „Sadism: Dorinţa de a produce durere altora nu este
esenţa sadismului. Un mobil esenţial: de a avea controlul complet
asupra altei persoane, de a îl/o face un obiect fără ajutor al voinţei
noastre, de a deveni atotputernicul personaj ce stabileşte regulile
asupra ei, de a deveni Dumnezeul ei, de face cu ea ceea ce vrei. De
a o umili, de a o aduce în sclavie, sunt metodele acestui scop, şi cel
mai important scop fundamental este de o face să sufere, de vreme
ce nu există o putere mai mare asupra altei persoane decât de a-i
produce durere, de a o forţa să treacă prin suferinţă fără ca
aceasta să fie capabilă să se apere. Plăcerea provenind din
dominarea completă asupra altei persoane este cu adevărat esenţa
drumului sadic”.
Studiul actual arată că această afirmaţie de “dominaţie
completă asupra altei persoane” reprezintă un scop pentru care
sadicul sexual depune eforturi nu numai cu privire la
comportamentul său din punct de vedere sexual, dar, de asemenea,
cu privire la toate aspectele relaţiile lor intime. Potrivit femeilor
care au avut o relaţie cu aceşti bărbaţi, fiecare aspect al vieţii lor a
intrat în mod treptat sub controlul partenerilor lor. Poate că cel mai
extrem caz a fost al unei femei care s-a reîntors în mod voluntar la
condiţiile de captivitate fără sfârşit în ciuda frecventelor oportunităţi
de a scăpa. Controlul psihologic al sadicului a fost exprimat în mod
plastic ca o realitate fizică.
Deosebit de interesant în înţelegerea sadicului sexual o
reprezintă descoperirea faptului că o mare parte din conduitele care
caracterizează comportamentul infractorului sadic sexual, de
asemenea caracterizează şi relaţiile sexuale liber consimţite. Aşa
cum au fost descrise de foste soţii şi iubite, relaţiile lor cu sadicii
sexuali au fost caracterizate de aplicarea de corecţii, captivitate, a fi
legate, violate anal, forţate la sex oral, introducerea de obiecte,
marcări, tortură intenţionată şi înregistrarea actelor sexuale. Aceste
comportamente care oglindesc aceste rezultate privitoare la
comportamentul infractorului sadic sprijină punctul de vedere că
anumite comportamente constituie componente de excitare ale
tiparului de răspuns ale sadicului sexual indiferent de situaţie.
Interesant, disponibilitatea la parteneri cu consimţământ liber
exprimat şi cu care aceştia pot realiza în mod legal aceste scenarii
sexuale ridică întrebarea de ce sadicii în mod simultan aleg să
208
comită infracţiuni împotriva unor victime adiţionale în ciuda
riscului de a fi prinşi. Probabil că această motivaţie este cel mai
bine descrisă de un sadic, care, după prima sa crimă, a observat “Nu
m-am gândit niciodată că va fi aşa de simplu să ucizi o persoană
sau că îmi va plăcea. Dar a fost uşor şi mi-a plăcut sentimentul de
supremaţie. O supremaţie pe care nu o mai cunoscusem niciodată”.
Această întrepătrundere a ataşamentului cu perversiunea
ridică întrebări interesante privitoare la responsabilitatea
infracţională. Aşa cum s-a indicat, câteva dintre femei au devenit,
într-un final, complici cu sadicii în activităţi infracţionale grave.
Ultima decadă a descoperit “sindromul femeii abuzate” ce a fost
recunoscut ca o probă ce sprijină o pretenţie de autoapărare atunci
când femeia abuzată îl ucide pe cel care o abuzează. Dintr-o
perspectivă oarecum diferită, Patty Hearst (persoană răpită pentru
răscumpărare de o organizaţie paramilitară şi care pe timpul
captivităţii a ajuns să sprijine acţiunile criminale ale răpitorilor
participând cu aceştia la comiterea de infracţiuni împotriva statului
totalitar şi efectuând acţiuni de guerilă politică) a argumentat că i-a
fost spălat creierul de către cei care au capturat-o şi, prin urmare, nu
este responsabilă în totalitate pentru comportamentul ei de sprijinire
a infracţiunilor acestora. În timp ce prima oară se face referire la
vinovăţie sau nevinovăţie şi a doua oară la problema capacităţii
diminuate, niciuna nu arătă că testarea unei femei abuzate sau
“căreia i s-a spălat creierul” care prezintă această afecţiune în mod
real este suficient de semnificativă pentru a garanta o decizie de
nebunie legală fie sub Legea McNauten, fie sub cea a Codului
Penal. În exemplul prezent, soţia unui sadic sexual care a devenit
implicată în răpirea şi uciderea de victime prinse pentru soţul său, a
fost condamnată pe baza unei pledoarii de vinovăţie şi în prezent
ispăşeşte o condamnare la închisoare substanţială. Deşi
comportamentul său criminal a început şi a fost desăvârşit exclusiv
în contextul relaţiei cu soţul său, ea a introdus o pledoarie de
vinovăţie în schimbul unei sentinţe mai blânde pe care aceasta ar fi
putut primi-o pe de altă parte.
În sfârşit, rezultatele obţinute aici arată că plângerile de
abuz domestic pot fi o sursă de indicii investigative pentru
nerezolvarea infracţiunilor sadice sexuale. În special, bărbaţii care
au convins, manipulat sau şi-au forţat iubitele sau nevestele să
semneze contracte de sclave sau de a se angaja într-o varietate de
acte deviante sexual sau sadice sexuale, trebuie să fie consideraţi ca
persoane pentru care există riscul de a comite acte similare cu
persoane necunoscute.
209
XIII. REVISTELE POLIŢIENEŞTI:
PORNOGRAFIE PENTRU SADICUL SEXUAL
Park Elliot Dietz
Bruce Harry
Robert R. Hazelwood
210
publicaţii despre care majoritatea persoanelor se referă în mod
obişnuit ca erotice, pornografice sau obscene.
În acest articol, am analizat rădăcinile istorice ale acestor
reviste poliţieneşti, o expunere a datelor despre conţinutul revistelor
poliţieneşti actuale, o prezentare a şase analize de caz în care
revistele poliţieneşti au fost o sursă pentru fantasme şi punem în
discuţie posibila semnificaţie psihiatrică şi criminologică a
revistelor poliţieneşti.
Noi declarăm că revistele poliţieneşti servesc ca
pornografie pentru sadicul sexual. Lucrările Marchizului de Sade şi
a discipolilor săi literari, deşi cunoscute în afara literaturii, sunt prea
erudite şi prea îndepărtate în direcţionarea vieţii de zi cu zi pentru a
prezenta interes pentru sadicul sexual cu o inteligenţă medie şi un
nivel educaţional mediu. În contradicţie, revistele poliţieneşti
înfăţişează şi descriu acte sadice în medii familiare, folosind
imagini şi limbajul ziarelor de tip tabloid. Această clasă de
periodice primeşte puţine comentarii în comparaţie cu cele care sunt
considerate obscene sau pornografice ca urmare a folosirii explicite
a imaginilor erotice. Revistele poliţieneşti în mod caracteristic
uneşte imagini violente şi sadice cu imagini erotice, şi cu toate
acestea sunt mai accesibile în a fi achiziţionate de către tineri decât
revistele care înfăţişează corpuri goale.
119
Peterson, T., British Crime Pamphleteers: Forgotten Journalist, Journalsm
Quaterby, vol.22, 1945, p.305-316
120
Mayhew, H., London labour and the London Poor, vol.I: London Street-Folk,
Charles Griffin and Company, london, ca, 1864, p.227-350
211
Pamfletele despre infracţiuni au înflorit de-a lungul
sec.XVIII în Anglia şi au apărut în America în timpul ultimei
jumătăţi de secol. Pe la mijlocul sec.XIX odată ce jurnaliştii
britanici şi americani au îmbrăţişat senzaţionalul122 , relaţia haotică
dintre infracţiuni şi agenţiile de aplicare a legii 123 şi-au găsit priza
literară naturală. În mod treptat, ziarele şi revistele despre
infracţiuni au început să înlocuiască alte forme de informaţii depre
infracţiuni.
Prima revistă despre infracţiuni americană ce a avut succes
financiar a fost The National Police Gazette care a apărut în 1845124.
Această revistă a fost foarte răspândită, şi cel puţin 22 de reviste
asemănătoare au urmat apariţiei sale125,126,127. The Gazette a
supravieţuit cu bine până în sec.XX. Am examinat toate ediţiile
National Police Gazette de la primul său an de publicare. Iniţial,
aceasta descria poveşti ale infracţinilor reale şi folosea la o scară
redusă ilustraţii gravate. Existau multe reclame pentru remedii
medicale la domiciliu, preparate de sporire şi intensificare a
potenţei, bandaje herniare, îmbrăcăminte, pălării, cizme, bijuterii,
arme şi cărţi „ieftine”. La sfârşitul sec.XIX, Gazetta era printată pe
hârtie roz şi avea ilustraţii detaliate cu privire la schimburi de
focuri, înjunghieri, spânzurări şi depravare, ca de altfel şi descrieri
grafice ale boxului cu mâinile goale, lupte şi lupte de cocoşi.
Reclamele oferite dezvăluiau fotografii ale unor femei; tratamente
pentru boli venerice, impotenţă şi „autoabuz”, şi servicii oferite de
către avocaţi şi detectivi. Gazeta a fost „pentru câţiva ani revista
săptămânală cu cea mai largă răspândire”128.
121
Mayhew, H., London labour and the London Poor, vol.III, Charles Griffin and
Company, london, ca, 1864, p.51-167
122
Jowett, G.S., Reath, P. Şi Schouten M., The Control Mass of Entertainment
Media in Canada, the United States and Great Britain : Historical Surveys, in
Report of the Royal Commission on Violencein the Communications Industry,
vol.IV, Violence in Print and Music, J.C. Thatcher , Toronto, 1977, p.3-104
123
Monkkonen, E.H., Police in Urban America, 1860-1920, Cambridge
University Press, Cambridge, 1981
124
Mott, F.L., A History of American Magazines, vol.I:1741-1850, Belknap
Press, Cambridge, MA, 1937, p.481
125
Mott, F.L., A History of American Magazines, vol.II, 1850-1865, Harvard
University Press, Cambridge, MA, 1938, p.185-187
126
Mott, F.L., A History of American Magazines, vol. vol.II, 1850-1865, Harvard
University Press, Cambridge, MA, 1938, p.325-337
127
Mott, F.L., A History of American Magazines, vol. vol.IV: 1885-1905,
Harvard University Press, Cambridge, MA, 1957, p.199-200
128
Smith, G. Şi Smith, G.B., The police Gazette, Simon and Shuster, New York,
1972
212
Declinul Gazettei a început în jurul anului 1920, şi
începând cu anul 1924 au apărut reviste poliţieneşti „moderne”.
Acestea au fost repede evaluate ca neavând în mod virtual nici o
valoare culturală129,130 şi acestea au proliferat. În prezent, mai mult
de 20 sunt publicate în mod regulat. Patru reviste poliţieneşti pentru
care datele au fost disponibile aveau o circulaţie combinată de
996.000 exemplare lunar în anul 1980131.
Otto a examinat 11 reviste poliţieneşti ca parte a unui
studiu mai larg privitor la chioşcuri de ziare şi reviste în anii 1960 şi
a descoperit că acestea ofereau cea mai multă violenţă sexuală şi
nonsexuală dintre toate revistele aflate în circulaţie, chiar dacă
datele sale nu au inclus reclamele şi coperţile 132. Referindu-se la
conţinutul a 2 reviste poliţieneşti, Lyle a notat că „în general,
poveştile sunt destul de explicite în a descrie ce tip de violenţă a
fost comisă, cum a fost comisă şi cu ce efect” 133. Beattie a studiat
câte un exemplar din Official Detective şi True Detective ca parte a
studiului său despre reviste de piaţă de masă şi a ajuns la concluzia
că revistele poliţieneşti erau printre cele care aveau cel mai violent
conţinut134.
Cititorii revistelor poliţieneşti nu au fost identificaţi.
Lazarfeld şi Wyant au inclus o revistă poliţienească în studiul lor
asupra cititorilor în 90 de oraşe americane135, însă analiza lor
statistică nu a inclus genul. Freidan şi Johnson au intervievat băieţii
„agresivi” şi „nonagresivi” aflaţi în clasa a-8-a şi a-9-a cu privire la
folosirea mass-media, ceea ce reprezintă 20% dintre cei care citesc
„reviste despre infracţiuni şi poliţieneşti”, diferenţele dintre cele
două grupuri în ceea ce priveşte cantitatea şi tipul de reviste citite
129
Morgan, W.L. şi Leahy A.M., The Cultural Content of General Interest
Magazines, Journal of Educationaly Psychology, vol.25, 1934, p.530-536
130
Kerr, W.A. şi Remmers, H.H., The Cultural Avlue of 100 Reprezentative
American Magazines, school and Society, vol.54, 1941, p.476-480
131
Hagood, P., The Standard Periodical Directory, 7th Ed., Oxbridge
Commuincations, Inc, New York, 1980
132
Otto, H.A., Sex and Violence on the American Newsstand, Jorunalism
Quaterly, vol.40, 1963, p.19-26
133
Lyle, J., Contemporany Functions of the Mass Media, in a report to the
National Commissionon teh Causes and Prevention of Violence, vol.XI: Mass
Media and Violence, D.L.Lange, R.K. Baker şi S.J.Ball, Eds. U.S.Governement
Printing Office, Washington DC, 1969, p. 187-216
134
Beattie, E., magazines and Violence, in Report of the Rozal Commission on
Violence in the Communications Industry, vol.IV: Violence in Print and Music,
J.C.Thatcher, Toronto, 1977, p.161-221
135
Lazarsfeld, P.F. şi Wyant, R., Magazines in 90 Cities – Who Reads What,
Public Opinion Quaterly, vol.1, 1937, p.29-41
213
nu era semnificativ136. În contrast, Lyle şi Hoffman au raportat că
9% dintr-un eşantion de fete şi băieţi de clasa a-6-a, respectiv 6 şi
7%, dintr-un eşantion de fete şi băieţi de clasa a-10-a, preferau să
citească reviste de mister/poliţieneşti137. Nu se cunoaşte dacă aceste
date se referă la reviste cum ar fi Alfred Hitchcock’s Mystery
Magazine şi Ellery Queen’s Mystery Magazine sau la revistele
poliţieneşti luate în considerare aici. Prin urmare, nu există o
audienţă a cărei rată de folosinţă a revistelor poliţieneşti să fie
cunoscută.
136
Friedman, H.L. şi Johnson, R.L., Mass Media Use and Agression: A Pilot
Study, in Television and Social Behavior, vol.III: Television and Adolescent
Aggressiveness, G.A. Comstock şi E.A. Rubinstein, Eds., U.S. Government
Printing Office, Washington, DC, 1972, p.336-360
137
Lyle, J. Şi Hoffman, H.R., Children’s Use of Television and Other Media, in
Television and Social Behavior, vol.IV, Televisionin Day-to-Day Life: Patterns
of Use, E.A: Rubinstein, G.A: Comstock şi J.P.Murray, Eds, U.S. Governement
Printing Office, Washington DC, 1972, p.336-360
214
Noi am analizat câteva aspecte ale conţinutului celor 19
numere. În primul rând, am analizat imaginile violente şi sexuale în
fotografiile de pe coperta de pe faţă, ilustrarea articolelor şi
reclamele comerciale. În al doilea rând, am analizat cuvintele ce
exprimă violenţă şi sexualitate folosite în titlurile articolelor
promovate pe coperta din faţă şi listată în sumarul de conţinut. În al
treilea rând, am analizat conţinutul textual al articolelor în ceea ce
priveşte descrierea unor comportamente violente sau sexuale.
Pentru acest al treilea scop, un eşantion stratificat de 38 de articole
ales la întâmplare, a fost selectat (2 articole alese la întâmplare din
articolele semnate din fiecare număr). Rezultatele acestei analize de
conţinut sunt prezentate în secţiunea următoare.
2.1. Ilustraţiile
215
Arme
- pistoale 29 4 6
- cuţite sau alte instrumente
de tăiat 14 0.7 2
- obiecte contondente 5 0.8 2
- bombe 5 0.1 0
- fierăstraie 5 0 3
- alte arme* 0 1,5 0.1
Imagini sadice
- cadavre 14 3 0
- sânge 14 1 0
- mutilări/tăieri 0 1,5 0.1
Părţi de corp
- sâni accentuaţi 24 1 3
- sfârcuri accentuate 5 0.2 2
- organe genitale 0 0 2
Articole de îmbrăcăminte
- sutiene 29 1 3
- cămăşi de noapte 5 2 0
- chiloţi 0 2 4
- alte obiecte de îmbrăcăminte
„erotice”** 0 1,5 3,1
Comportamente cu conţinut sexual
- acte sexuale*** 0 0.1 3,2
- masturbare 0 0 1
- travestiuri 0 0,2 0,1
* includ foc, biciuri, camere de gazare, spânzurătoare, şi ventuze din fier
**includ ciorapi de damă, jartiere, umbrele, pantofi şi ghete exagerate, şi articole
de îmbrăcăminte strânse în zona taliei
***includ raporturi sexuale genitale heterosexuale şi homosexuale, sex oral,
cunilingus şi raporturi sexuale anale.
217
Coperţile revistelor dădeau titlurile a 77 din cele 186 de
articole listate în sumarul de conţinut. Tabelul 2 arată procentajul
cuvintelor despre anumite teme de pe coperţi şi în titlurile
articolelor.
Ucideri 38 32
Roluri 36 24
Stare psihică 34 16
Moarte 30 15
Forţe de ordine 25 10
Sex 19 14
Strangulare 9 5
Arme 9 5
Mutilări 6 4
Urmărire neobosită 6 3
Locaţii secrete 5 3
Viaţa 3 2
218
crime mai puţin prelungite ale unor victime fără apărare. Existau 44
de episoade de violenţă sexuală (inclusiv 13 de mutilare sexuală),
14 tâlhării şi 3 spargeri. Incidentele descrise includ 50 de schimburi
de focuri, 40 de înjunghieri, 14 strangulări, 10 episoade de legare şi
punere căluş, 7 loviri cu bâta, 3 incendieri, o otrăvire şi o
electrocutare.
Caracteristicile personale ale victimelor şi autorilor erau în
mod obişnuit specificate, adăugând credibilitate articolului. 47 de
autori au săvârşit fapte împotriva a 98 de victime. Autorii au constat
în 43 de bărbaţi şi 4 femei; victimele erau 42 de bărbaţi şi 56 de
femei. Atunci când vârsta era menţionată, autorii erau în mod
obişnuit între 15 şi 35 de ani, în timp ce victimele lor erau în mod
obişnuit fie între 15 şi 25 de ani, fie mai în vârstă de 46 de ani. În
cazurile în care rasa era menţionată, 12 dintre cei 35 de autori şi 4
din cele 44 de victime erau afroamericani. 20 de autori au fost
descrişi ca fiind angajaţi anterior în activităţi infracţionale, iar 7
erau menţionaţi ca având un trecut cu tulburări psihice. 5 dintre
autori au fost ucişi în timpul schimbului de focuri cu poliţia; iar toţi
ceilalţi au mers la proces. Apărarea pe motiv de nebunie a fost
ridicată în 13 procese, însă numai un inculpat a fost achitat pe motiv
de iresponsabilitate. Sentinţa la moarte a fost dată de 5 ori; 3
condamnaţi au fost executaţi în timpul scrierii articolului. 22 dintre
victime erau necunoscute, 12 erau prieteni sau cunoştiinţe, iar 9
erau iubiţi. Două victime de sex masculin erau menţionate ca fiind
homosexuali, şi cel puţin 17 victime de sex feminin erau prostituate.
Bărbaţii erau ucişi, însă în principiu nu erau niciodată molestaţi
sexual; femeile erau aproape întotdeaua atacate sexual înainte de a
fi ucise.
Multe dintre articole conţineau descreri detaliate ale
actelor violente. Descrieri explicite deosebit de colorate ale rănilor
sau locurilor faptelor erau peste tot. Urmărirea sau supravegherea
victimei, metode de investigaţie, reconstituiri investigative a
evenimentelor şi munca în laboratoarele criminalistice erau descrise
în mod obişnuit. Reţeaua de informatori juca un rol central în
aproape toate investigaţiile, iar publicitatea media excesivă era
evidenţiată. Arestarea tindea să fie rapidă şi cu folosirea unor forţe
numeroase, copleşitoare. Reportaje excesive erau alocate
proceselor, verdictelor şi sentinţelor. Multe dintre articole se
terminau prin relatarea unei sentinţe cu închisoarea substanţiale şi
prin aducerea aminte cititorului că autorii, sau alţii ca ei, erau încă
numeroşi sau că vor fi în viitorul apropiat.
219
3. Studii de caz
Cazul 1
Un criminal cu victime multiple de la sfârşitul anilor 1950
avea o colecţie de coperţi de reviste poliţieneşti. El a spus
anchetatorilor poliţiei că îi plăceau revistele poliţieneşti „uneori
pentru mesaj, iar uneori pentru coperţi”
El a abordat 2 dintre victimele sale sub pretextul că
doreşte ca ele să pozeze scene cu legări pentru reviste poliţieneşti.
În declaraţia sa făcută ofiţerilor anchetatori el a spus: „I-am spus
acesteia că doresc să fac fotografii care să fie potrivite pentru
ilustraţii pentru poveşti de mister sau poveşti din revistele
poliţieneşti de acest tip, şi că acest lucru îmi cere să le leg mâinile
şi picioarele şi să le pun un căluş în gură, iar aceasta au fost de
acord, şi i-am legat mâinile şi picioarele şi i-am pus un căluş în
gură şi am făcut un număr de fotografii. Nu-mi aduc aminte exact
câte, a diferitelor poziţii şi schimbând poziţiile de la o fotografie la
alta”.
Acesta a recunoscut că nu a avut niciodată intenţia de a
remite fotografiile pentru publicare, şi a adăugat că era impotent în
absenţa legării.
Cazul 2
Un bărbat de rasă caucaziană în vârstă de 35 de ani,
căsătorit, a fost acuzat de cca. 12 crime în mai multe state.
220
Acesta nu îşi cunoscuse niciodată tatăl, care fusese
executat pentru uciderea unui ofiţer de poliţie şi care, de asemenea,
ucisese un ofiţer de penitenciar în timpul unei evadări. Cu puţin
timp înainte de a fi executat tatăl a scris: „Atunci când l-am ucis pe
acest poliţist, m-a făcut să mă simt bine pe interior. Nu mi-am
revenit de cât de bine m-a făcut să mă simt, în ceea ce priveşte
senzaţia a fost ceva care m-a făcut să mă simt euforic până la limita
fericirii...”. El şi-a amintit de bunica sa arătându-i o fotografie a
tatălui său şi spunându-i că tatăl său a fost un pompier eroic. Mai
târziu, el a aflat că fotografia era dintr-un articol al unei reviste
poliţieneşti despre crimele şi execuţia tatălui său. Deseori fiindu-i
spusă asemănărea cu tatăl său, el a început să creadă că tatăl său
trăieşte prin el.
Mama sa fusese măritată de 4 ori şi de asemenea a avut o
serie de parteneri sexuali extramaritali pe perioade scurte de timp.
Aceasta îi spunea frecvent fiului ei că ea fusese violată de tatăl său
atunci când avea 9 ani. Aceasta şi-a ridiculizat fiul pentru urinările
involuntare în pat pe timpul nopţii, care au persistat până la vârsta
de 13 ani, prin apelitivul de „pantaloni pişăcioşi” în faţa oaspeţilor;
de asemena el a fost bătut pentru urinarea involuntară şi venirea
nopţii îl speria. De când îşi putea aduce aminte, avea coşmaruri ce
reveneau periodic în care era asfixiat cu nylon similar cu ciorapii de
damă şi că era legat de un scaun într-o cameră de gazare în timp ce
un gaz verde umplea încăperea. Unul dintre taţii vitregi îl bătuse
fără milă. Pentru că a uitat un ciocan afară a fost trezit prin punerea
unei ţigări aprinse pe încheietură şi care a lăsat o cicatrice
permanentă. Pentru că a jucat un joc copilăresc în timp ce urina a
fost forţat să bea urină. Într-una dintre ocazii atunci când mama sa a
intervenit, tatăl vitreg a lovit-o cu capul de un perete de ipsos. Din
acel moment şi ea a început în mod direct, de asemenea, să-şi
abuzeze copii din mariajele anterioare.
Ajuns în stare de inconştienţă ca urmare a aplicării de
lovituri în mai multe ocazii, acesta a fost pentru scurt timp în comă
la vârsta de 16 ani, şi o săptămână la vârsta de aproximativ 20 de
ani. O scanare tomografică computerizată a creierului a arătat
zonele de demarcaţie a circumvoluţiunilor lărgite anormal şi
cavităţile de comunicare dintre creier şi canalul central sau măduva
spinării uşor lărgite. Rezultatele Diviziei Neuropsihologice
Halstead-Reitan şi ale Diviziei Neuropsihologice Luria-Nebraska au
fost interpretatate ca arătând leziuni ale lobului frontal drept.
Ca adolescent, el avut contact cu poliţia pentru vandalism,
acte premeditate, plecări voluntare de la domiciliu şi multiple
221
furtişaguri (începând de la vârsta de 7 ani cu un frate mai mare).
Identificat la vârsta de 13 ani pentru acte obscene cu o fetiţă de 7
ani, el a fost trimis la o şcoală de corecţie pentru un an. A fost
suspendat de la şcoală pentru purtare necorespunzătoare şi pentru
note mici. La vârsta de 16 ani, el a fost arestat pentru tâlhărie cu
mână înarmată, a evadat, iar mai târziu s-a predat autorităţilor.
La vârsta de 18 ani, la 2 săptămâni după naşterea primului
său copil, s-a căsătorit cu mama copilului. În ciuda arestărilor
ulterioare pentru tâlhărie cu mână înarmată, bătăilor aplicate soţiei,
agresiune, spargere, furt de auto, furt, violarea condiţiilor liberării
provizorii şi a altor fapte i s-a acordat custodia fetiţei sale după
divorţul de prima soţie. A doua şi a treia căsătorie s-a sfârşit cu
divorţuri după aplicarea de corecţii fizice soţiilor, iar al patrulea
mariaj s-a încheiat cu divorţ din cauza unor motive necunoscute.
După mai multe alte arestări şi o evadare din închisoare, el
a fost într-un final condamnat la închisoare ca urmare a unei
condamnări pentru tâlhărie cu mână înarmată. El a iniţiat contactele
sexuale cu fata sa în vârstă de 7 ani în timpul unei vizite conjugale
în incinta închisorii. Evidenţele închisorii de la începutul vârstei de
20 de ani documentează un episod cu iluzii paranoide şi idei de
sinucidere ca urmare a morţii unui frate. După ce a fot liberat din
închisoare de probă acesta a lăsat însărcinată o femeie şi s-a
căsătorit cu alta (a cincea soţie). S-a separat de aceasta după ce i-a
expirat perioada de probă. A doua şi următoarele nevaste păreau
suficient de tinere pentru a trece drept ca adolescente.
În primii ani de după împlinirea vârstei de 30 de ani, el a
trăit ca soţ şi soţie cu fiica sa de 13 ani pe care a lăsat-o însărcinată.
Sarcina a fost avortată. El a continuat să-şi molesteze fiica, care a
reclamt unul dintre violuri. De asemenea, acesta a agresat din punct
de vedere sexual şi pe una dintre prietenele fiicei. El şi-a serbat una
din zilele de naştere prin sodomizarea fiicei sale în vârstă de 14 ani.
Într-un final, ea s-a mutat în casa bunicilor săi, iar el a început să
trăiască şi să călătoreacă cu o altă femeie care a devenit a şasea soţie
şi parteneră într-o serie de 2 ani de violuri şi crime.
Soţia sa cunoştea fantasmele lui de torturare a unor fete
tinere şi dorinţa lui pentru femei pe care să le controleze şi să le
abuzeze, iar ea l-a ajutata la fiecare dintre crimele sale cunoscute
prin selectarea victimei, orchestrarea răpirii şi ascunderea probelor.
El şi-a bătut, şi-a torturat şi şi-a violat victimele, pe care le forţa să
joace rolul fiicei sale în scenarii fantastice pe care le regiza. Datele
disponibile arată că şi-a ucis victimele pentru a evita identificarea şi
nu pentru că uciderea lor i-ar fi dat vreo plăcere sexuală.
222
Primele sale victime erau fete adolescente, ultimele sale
victime includeau şi adulte. După primele sale crime, el şi-a violat
din nou fiica şi pe prietena acesteia. Acestea au reclamat fapta şi un
mandat de arestare a fost emis. Autorul şi-a schimbat identitatea,
aşa cum făcuse şi cu alte ocazii anterioare, folosind documente de
identificare falsificate. Un entuziast al armelor, acesta a cumpărat şi
vândut diferite arme de foc; cu puţin timp înainte de ultima sa
arestare el avea 2 revolvere, un pistol automat, un pistol de buzunar
şi o puşcă de asalt semiautomată. Acele trupuri de victime care au
fost găsite au arătat decesul datorită rănilor de împuşcături sau
împuşcăturilor în cap. Unele dintre corpuri erau încă legate.
Masturbarea şi-o reamintea ca fiind ruşinoasă, murdară şi
lipsită de bărbăţie. Prima imagine explicită din punct de vedere
sexual pe care a putut să şi-o amintească că a văzut-o era o
fotografie a mamei sale cu un bărbat pe care nu l-a recunoscut. Deşi
familiar cu revistele pentru bărbaţi explicite sexual, acesta nu a fost
niciodată într-o librărie pentru adulţi sau la un film de categoria xxx
„deoarece nu am dorit ca cineva să creadă că eram din această
categorie”. El a considerat filmele „Exorcistul” şi „Psycho” ca
influenţându-i viaţa. Vorbind în termeni de deviaţii sexuale el a
făcut referiri la „sado-masochism”, dar a declarat că acest lucru nu
se aplică persoanei lui: „... sadomasochismul este locul în care
doreşti să ţi se provoace durere atunci când te doare, iar eu nu cred
că e acelaşi lucru. Poate jumătate din aceasta, deoarece eu cred că
am suferit destul”. Imaginile caracteristice de legare şi dominaţie
pornografică îl dezgustau: „acest lucru nu este de mine... Mingea
din gură, frânghiile în exces, eu cred că ceea ce aceştia au făcuta
fost să se ia o fantezie şi să o exagereze. Masca îl face pe cineva să
arate ca după planeta Marte... Eşti într-o cameră şi o femeie iese cu
un costum de cauciuc sau un bici şi este o ţintă pentru a primi un
glonţ”. Întrebat despre coperţile revistelor poliţieneşti el a replicat
prin a spune că acestea sunt exact ceea ce-i place şi că cel care-l
intervievează pare să-i citească gândurile, punând întrebări ce-i
permit lui să spună ce deja gândise.
Când avea vârsta de 14 ani, el a aflat că tatăl său fugitiv
fusese prins deoarece mama sa spusese poliţiei unde era acesta.
După ce a declarat acest lucru, el a afirmat „Uneori mă gândeam
să-i zbor creierii... Uneori vroiam să-i pun o armă în gură şi să-i
zbor partea din spate a capului...”. Pentru mulţi ani, fantasma sa
favorită din punct de vedere sexual era să o tortureze pe mama sa
până la moarte: „Vroiam să-i leg picioarele cu o sfoară, să o
dezbrac, să o atârn de picioare, să o rotesc, să iau o lamă de ras şi
223
să-i fac mici tăieturi, doar unele mici, să mă uit cum i se scurge
sângele, doar cum picură din cap. Să o atârn în baie, să pun lipici
pe ea şi să-i o dau foc. O să-i tatuez „curvă” pe frunte...
Această fantezie se schimba gradual şi a ajuns să includă
activităţi sexuale forţate şi alte forme de abuz şi tortură. După ce
prima soţie l-a părăsit, acesta a înlocuit-o pe mama sa în fantasmă;
ulterior fata lor a înlocuit-o şi pe ea.
Cazul 3
Un bărbat de rasă caucaziană, necăsătorit, în vârstă de 35
de ani a fost acuzat de tâlhărie fără mână înarmată. El avusese mai
multe internări în spitale psihiatrice, de fiecare dată primind
diagnosticul de schizofrenie cronică nediferenţiată. A fost suspectat
că a comis fapta în cauză pentru a fi reprimit.
A părăsit şcoala după clasa a-9-a şi nu a lucrat niciodată.
A recunoscut consumul excesiv de alcool tare, dar a negat folosirea
altor droguri. Fusese arestat anterior pentru ameninţări la adresa
Preşedintelui, tentativă de tâlhărie cu mână înarmată în formă
agravantă şi tentativă de tâlhărie asupra unei bănci. A recunoscut
mai multe expuneri indecente publice şi spargeri pentru care nu
fusese arestat. În timpul spargerilor acesta luase mâncare şi lenjeria
intimă a femeilor, căutând prin sertarele birourilor şi rupând
hainele. De asemenea, a admis „că a tras cu ochiul” şi câteva
episoade de travestiuri, că a purtat chiloţi de damă, slipi, ciorapi de
damă şi că s-a dat cu ruj. În câteva ocazii a pătruns în locuinţe când
ocupanţii erau plecaţi şi a lăsat scrisori prin care-i ameninţa că-i
omoară dacă aceştia nu lasă lucruri pentru el pentru a le lua. Acesta
a negat că a urinat sau defecat în aceste locuinţe, deşi o dată a
aruncat o cutie de gunoi conţinând fecale de pisică. De asemenea, a
încercat o dată să sustragă explozibil.
La vârsta de 10 ani s-a angajat în jocuri sexuale cu sora sa
şi cu o nepoată; a existat cel puţin un episod de raport sexual. După
ce a abandonat şcoala la vârsta de 16 ani, acesta a trăit pentru scurt
timp cu o fată în vârstă de 14 ani care a devenit însărcinată şi care a
pierdut sarcina. La un anumit timp după aceea, a început să aibă
fantasme de raporturi sexuale vaginale forţate, de sugere şi loviri a
sânilor şi de activitate sexuală orală reciprocă. El a descris ulterior
desfătarea cu reprezentările pornografice cu aceste activităţi şi a
datat primul contact cu revistele poliţieneşti în aproximativ aceeaşi
perioadă.
Până la mijlocul anilor 20, fantasmele lui de masturbare
erau de aşezare jos a unei femei, legarea acesteia cu violenţă cu fire
224
electrice, întreţinerea de raporturi sexuale cu aceasta, uciderea
acesteia prin lovituri sau strangulare şi apoi atacarea zonei genitală.
El a spus că revistele poliţieneşti nu i-au provocat aceste fantasme
declarând „Le aveam dinainte, însă revistele le-au scos la
suprafaţă”. În ultimii ani, înainte de împlinirea vârstei de 30 de ani
el a avea fantasme cu mutilări, mânjirea şi consum de sânge, şi
continuarea raportului sexual după moartea victimei. De asemenea,
avea vise care se repetau în care era „un criminal însetat de sânge”.
El a declarat că preferă masturbarea în timp ce se uita la
coperţile sau conţinutul revistelor poliţieneşti. El privea fotografiile
revistelor poliţieneşti ca cele care se potriveau cel mai bine cu
fantasmele sale sexuale curente şi ca cea mai importantă sursă de
plăcere sexuală. A declarat că se maturba în baia sa cu coperţi de
reviste poliţieneşti şi fotografii din reviste explicit sexuale astfel
poziţionate încât se putea vedea pe sine şi fotografia în oglindă. Îi
plăceau în special fotografiile în care femeile „arătau ca curve” şi se
masturba până la orgasm în timp ce îşi imagina „uciderea curvelor”.
El a pretins că nu a acţionat niciodată conform celor mai
extreme fantasme, însă el credea că ar fi putut să „piardă controlul
asupra lor”. El a admis că a avut „gânduri cu conţinut sexual”
intense în timpul furturilor fără mână înarmată, că „i-a plăcut să
atingă, să simtă chiloţi şi sutiene” şi s-a excitat la gânduri cu o
femeie care se luptă să scape.
O verificare detaliată a înregistrărilor sale nu a descoperit
nici o probă a unor simptome sau semne ale schizofreniei. El a
recunoscut că a inventat boala psihică pentru ca să poată fi oprit în a
pune în aplicare fantasmele sale.
Cazul 4
Un bărbat afroamerican, necăsătorit, în vârstă de 20 de ani,
fără cazier anterior, însă cu câteva evaluări psihiatrice, a fost
încarcerat pentru molestarea sexuală a copiilor. Cel puţin trei
plângeri au fost depuse anterior împotriva acestuia fără ca acesta să
fie acuzat în mod oficial.
El a fost acuzat de 2 agresiuni sexuale împotriva a două
fete preadolescente. În primul incident el a cerut unei fete să-l
însoţească, pretinzând că un prieten dorea să vorbească cu ea. A
apucat-o pe fată, i-a tras pantalonii jos, i-a sărutat organele genitale
până când cineva a apărut, moment în care a fugit. Al doilea
incident a fost similar, deşi se pare că a fost mai violent, cu victima
opunând rezistenţă mai agresiv. A fugit atunci când victima l-a
muşcat. El a negat orice contact sexual cu victimele sale, însă a spus
225
că într-una dintre fapte împotriva unei fete „a continuat să o
lovească până a aceasta a devenit inconştientă; am crezut că era
moartă”.
Tatăl său a fost rareori prezent, iar familia avea o situaţie
materială bună. Unul dintre fraţii săi a fost declarat retardat metal şi
a fost instituţionalizat. A susţinut că a avut relaţii bune cu membrii
familiei şi că a avut prieteni. El a terminat 9 clase cu note sub
medie; autorităţile şcolare au dorit să-l plaseze într-o clasă cu
educaţie specială, însă mama sa a refuzat. Nu a fost niciodată
căsătorit, nu a fost încorporat şi a muncit cu intermitenţă în slujbe
fără calificare. A recunoscut folosirea moderată a alcoolului şi
marijuanei, însă a negat folosirea altor droguri.
În timpul interviului psihiatric de analiză el a negat orice
simptom ce ar fi sugerat o boală psihotică. El a pretins că faptele
sale actuale au avut loc deoarece era „prea speriat pentru a solicita
o întâlnire femeilor”. Temându-se că femeile mai în vârstă l-ar
putea refuza şi că i-ar spune că era „prea tânăr, doar un copil, şi nu
pot face faţă acestui lucru” el s-a simţit furios pe femeile mai în
vârstă, „ca şi cum aş fi vrut să le ucid”. El a admis că avea reverii
cu privire „la a le bate bine” urmate de întreţinerea de raporturi
sexuale. Fantasmele sale pentru masturbare includeau legări în care
mâinile femeilor erau legate la spate, în gură aveau căluşe, iar
gleznele erau legate de picioarele de la paturi. El a negat fantasme
pentru masturbare în care să fie incluse şi alte vătămări fizice. De
asemenea, el a negat travestiul. El credea că nu va punea în act
fantasmele sale pentru masturbare: „Chiar nu mă puteam vedea
făcând aşa ceva; nu dacă ea nu făcea cum îi ceream eu. Dacă mă
enervam începeam să fac praf lucruri; nu însă copii; îmi plac copii.
Dacă aş avea copii nu aş dori ca cineva să le facă aşa ceva lor”. El
a pretins că fantasmele lor implicau „de preferinţă fete albe” cu
vârsta între 12 şi 13 ani.
El a spus că folosea în mod frecvent mass-media vizuală
pentru a-şi stimula fantasmele pentru masturbare. Imaginile sale
favorite includeau femei purtând lenjerie intimă, cum ar fi sutiene şi
chiloţi, sau costume de baie în două piese, pe care le găsea în mod
obişnuit pe coperţile revistelor poliţieneşti, dar a adăugat că găsea
revistele poliţieneşti mai puţin atractive decât pornografia
tradiţională.
Cazul 5
O femeie de rasă caucaziană, în vârstă de 34 de ani a
primit un telefon de la un bărbat care a pretins că reprezintă o
226
fabrică care a dezvoltat o nouă linie de sutiene şi că conduce un
sondaj de vânzări în zona acesteia. Ea a fost invitată să participe la
sondaj. Acesteia urma să-i fie trimise 6 sutiene gratis pentru a le
purta pentru 6 luni când va i se va cere să completeze un chestionar
cu privire la confort, durabilitate şi capacitate de curăţare a acestora.
Aceasta a fost de acord şi a furnizat mărimile bustului celui care a
sunat-o.
După aproximativ 7 luni, acelaşi bărbat a sunat a doua
oară şi a spus că ar dori să livreze sutienele la locuinţa acesteia.
Aceasta i-a cerut să revină cu un telefon câteva zile mai târziu
întrucât doreşte să discute problema cu soţul ei. Atunci când a sunat
ea i-a spus că s-a hotărât să nu participe la sondaj. El a răspuns: „Nu
doresc să întreţin relaţii sexuale cu tine, eu doar doresc să-ţi livrez
sutienele”. Ea a închis imediat.
Cinci luni mai târziu, după ce a primit un pachet prin poştă
care conţinea 4 desene care o arătau pe ea legată, în diverse stadii de
dezbrăcare, a anunţat poliţia. La scurt timp după, bărbatul a sunat
din nou, cerându-i părerea despre desene.
Un al doilea pachet conţinând 4 desene identice cu primele
au sosit la aproximativ 4 luni după, urmate din nou de un telefon. În
timpul conversaţiei, bărbatul a cerut să se întâlnească cu ea şi a spus
că va suna din nou pentru a aranja întâlnirea. De asemenea, el a
descris desenul tapetului din baia acesteia. Nu a folosit niciun fel de
injurii în conversaţia telefonică.
După aproximativ 4 luni mai târziu el a sunat pentru a
şasea oară, solicitând o întâlnire. Ea i-a închis. În câteva zile a venit
un alt telefon în timpul căreia ea a fost de acord să se întâlnească la
un centru comercial aflat în apropiere locuinţei. Ea a anunţat poliţia,
care a realizat o supraveghere. După ce a aşteptat în zadar 45
minute la locaţia stabilită, ea a discutat cu ofiţerii de supraveghere şi
a mers acasă.
În luna următoare, bărbatul a sunat şi a descris cu acurateţe
mişcările ei la întâlnire şi întoarcerea sa acasă. El a cerut ca ea să
dea 2 dintre sutienele sale la un anumit depozit de haine al fundaţiei
Armata Salvării. Din nou, aceasta a anunţat poliţia şi a fost realizată
o supraveghere a locului de predare a bunurilor; cu toate acestea
autorul a fost capabil să ridice sutienele fără a fi detectat prin
pătrunderea în depozitul de haine printr-o intrare în spate. La scurt
timp după aceea, aceasta a primit un al treilea pachet ce conţinea
sutinele ei, 2 pagini cu pictoriale, o pagină de reclamă şi o copertă
dintr-o revistă poliţienească. Sutienul avea pe acesta pete de spermă
şi scris de mână. Coperta revistei poliţieneşti şi paginile cu
227
pictoriale arătau fiecare o femeie care era ameninţată de un bărbat
care ţinea un cuţit; numele său era scris deasupra femeii iar cuvântul
„eu” era scris deasupra bărbatului. Reclama era pentru lucruri
inutile naziste. O lună mai târziu el a sunat pentru a o întreba ce
crede despre pachet.
În aceeaşi lună, aceasta a primit o scrisoare ce conţinea
fotografii polaroid ale unui bărbat de rasa caucaziană, nud, cu
excepţia unei măşti de schi, ce se masturba într-o cameră de hotel.
Cel care a scris scrisoarea spunea că a închiriat o cameră, că
intenţiona să o răpească şi că achiziţionase frânghii cu care să o lege
şi o cameră foto cu care îi va face fotografii în timp ce performează
diferite acte sexuale. Din nou, a sunat-o la scurt timp după ce
aceasta a primit scrisoarea. Al 11-a şi ultimul telefon a venit o lună
mai târziu.
Din fotografii poliţia a fost capabilă să identifice hotelul,
unde au descoperit că acesta se înregistrase cu numele său adevărat.
Mai târziu acesta a fost arestat, condamnat şi a fost pedepsit cu un
an închisoare. La momentul arestării sale, poliţia au confiscat un
dosar ce conţinea 30 de coperţi de reviste poliţieneşti care prezentau
femei în situaţii potenţial letale.
Cazul 6
Un bărbat de rasă caucaziană în vârstă de 30 de ani a fost
descoperit decedat în apartamentul său. Acesta era parţial suspendat
de uşă cu o bucată de frânghie de rufe din material plastic care îi
înconjura gâtul de 2 ori având un nod pe partea dreapta. Frânghia de
rufe mergea până la şi printr-un orificiu de deasupra uşii şi era fixat
de o balama de lângă victimă. Braţele atârnau de-a lungul său, iar
picioarele atingeau podeaua. O pereche de cuţite pentru fire
electrice şi mai multă frânghie de rufe au fost găsite pe o maşină de
spălat din apartament. Acesta purta ochelari de vedere, un sutien, o
pereche de pantaloni scurţi bufanţi şi şosete negre până la jumătatea
gambei.
Sprijinită de un raft perpendicular în faţa lui era o copertă
a unei reviste poliţieneşti care prezenta un bărbat ce sugruma o
femeie tânără care purta un sutien negru. Două reclame la lenjerie
lipite pe un perete din apropiere arătau o femeie de la brâu în sus
care purta doar un sutien şi o femeie care purta un sutien şi un chilot
cu portjartier. Un fonograf aflat în apropiere era pornit, iar primul
cântec de pe disc era „Barbie Ann”. O copertă de album care era
lângă fonograf avea o fotografie a unui bărbat cu 2 femei tinere ce
purtau bluze ce lăsau partea superioară a corpului goală.
228
Soţia celui decedat, Barbara, se separase de acesta de 4
luni; ea şi singurul lor copil se mutaseră într-un alt stat. El părea să
fie într-o stare psihică bună în timpul unei vizite la părinţii săi cu 6
zile înainte. Un prieten cu care jucase popice în seara de dinaintea
morţii sale şi care fusese ultima persoană care îl văzuse viu l-a
descris pe acesta ca fiind într-o stare psihică bună la momentul
despărţirii lor.
Decesul s-a stabilit a fi urmare a unui accident în timpul
unei activităţi autoerotice. Îmbrăcămintea celui decedat şi recuzitele
vizuale sugerează un fetiş pentru sutiene, în timp ce coperta revistei
poliţieneşti din faţa lui ce prezintă o ucidere cu motivaţie sexuală a
unei femei ce poară un sutien arată ce el se delecta cu o fantasmă
sadică pe care a pus-o în aplicare pe propriul său corp. Obiectul
fantasmei sale ar fi putut fi soţia lui138.
4. Comentarii
143
Goldstein, M.J. şi Kant, H.S.: Pornography and Sexual Deviance, University
of California Press, Berkeley, CA, 1973, p.71
231
Considerăm că este plauzibil ca unii dintre adolescenţi şi tineri să îşi
îndrepte atenţia către revistele poliţieneşti pentru astfel de imagini
obişnuite cu conţinut sexual cum ar fi femei sumar îmbrăcate sau
descrierea unor acte sexuale, şi prin expuneri repetate învaţă să fie
excitaţi de elemente ale fotografiilor şi articolelor care în alte cazuri
nu ar avea vreo asociere sexuală. Cu toate acestea, recunoaştem că
filmele horror şi alte filme expun probabil într-o mai mare măsură
adolescenţii şi tinerii la asocierea dintre erotism şi imaginile
violente.
Revistele poliţieneşti pot avea efect asupra sadicilor
sexuali cunoscuţi prin reîntărirea practicilor lor sexuale neacceptate
social (în mod special dacă aceştia se masturbează până la finalizare
cu orgasm în timp ce privesc sau citesc revistele), prin adăugarea de
detalii fantasmelor lor şi reprezentărilor lor preferate, şi prin
oferirea de validări liber consimţite care micşorează măsura până la
care el consideră preferinţa sa anormală şi inacceptabilă.
Dincolo de semnificaţia în ceea ce priveşte sadismul
sexual, revistele poliţieneşti au alte efecte criminogenice potenţiale.
Niciunul dintre aceste efecte potenţiale nu este o consecinţa unică a
revistelor poliţieneşti, însă fiecare trebuie luat în considerare în
evaluarea valorii sociale a acestor reviste.
Revistele poliţieneşti publică în mod special infracţiuni
grave. Într-o eră în care mulţi valorizează faima mai mult decât
libertatea sau respectul, perspectiva publicităţii serveşte ca un
îndemn către infracţiune. În timp ce revistele poliţieneşti obţin o
audienţă mai mică decît reţelele de televiziune, revistele de ştiri cu
acoperire naţională, serviciile de transmitere date pe fir sau
majoritatea celor mai bine citite ziare zilnice, ating o audienţă a
interesului pentru infracţiuni mult mai mare decât media. Revistele
oferă în schimb numere mai lungi şi mai detaliate ale unor anumiţi
autori şi fapte, şi evidenţiază gradul de publicitate primit de către
autor.
Revistele poliţieneşti sunt o sursă neegalată de informaţii
publice asupra tehnicilor de comitere a infracţiunilor, despre erorile
autorilor care nu au avut succes şi despre metodele aflate la
dispoziţia agenţiilor de aplicare a legii pentru prevenirea
infracţiunilor şi prinderea suspecţilor. Am examinat şi studiat autori
ce şi-au căutat, perfecţionat şi folosit astfel de informaţii pentru a
comite infracţiuni, dar, de asemenea, cunoaştem ofiţeri de aplicare a
legii care folosesc asemenea informaţii ca o sursă pentru pregătirea
continuă.
232
Reclamele din revistele poliţieneşti, oferă acces la
informaţii şi la lucruri inutile care uneori sunt folosite pentru a
comite infracţiuni, incluzând arme, scule pentru spart şi
echipamente pentru furturi de maşini. Insignele de poliţie şi alte
identificări false obţinute prin aceste reclame au fost folosite pentru
a putea pătrunde în locuinţe sau pentru a opri persoanele care
conduc vehicule. Au fost documentate cazuri ale unor persoane
ucise sau victimizate într-o altă manieră de către persoane pe care
le-au întâlnit prin intermediul reclamelor de matrimoniale cum sunt
cele care apar în revistele poliţieneşti.144
5. Concluzii
144
Brown, W.: Introduction to murder: The unpublished facts behind the notorius
Lonely Hearts killers Martha Beck and Raymond Fernandez, greenberg, New
York, 1952
145
Petterson, T.: Why the mass-media are that way, în Mass Media and
Communications, 2nd ed., C.S:Steinberg, Ed., Hastings House, New York, 1972,
p.56-71
233
sexual, a unei atracţii sau a unei funcţionări sexuale superioare;
tehnici de control al minţii; şi certificarea identităţii.
Punctul nostru de vedere că efectele vătămătoare ale
revistelor poliţieneşti sunt probabil mai importante decât orice
contribuţie ce poate fi adusă forţelor de aplicare a legii,
divertismentului şi economiei, nu este, desigur, în întregime orginal.
Scriind la sfârşitul sec.XIX, Cesare Lombroso considera relatările
despre infracţiuni din ziare sursa multor infracţiuni imitative
(copycat) din care el a dat multiple exemple. El a concluzionat:
„Aceste stimulări morbide au crescut de o sută de ori faţă de
creşterea prodigioasă a cotidienelor de criminalitate adevărate,
care împrăştie peste tot virusul celor mai respingătoare nenorociri
sociale, doar pentru un câştig material sordid, şi exaltează apetitul
morbid şi chiar mai mult curiozitatea morbidă a claselor sociale
cele mai joase. Aceştia pot fi comparaţi cu acele larve, ce-şi au
originea în putrefacţie, care creşte doar prin prezenţa lor146”.
Noi credem că Lombroso a formulat foarte dur, aşa cum
era obişnuit. Nu este mai puţin adevărat, noi suntem îngrijoraţi că
revistele poliţieneşti – astăzi echivalentul unor „cotidiene cu
adevărat infracţionale” – pot contribui la extinderea şi
permanentizarea sadismului sexual; la obţinerea uşoară a fanteziilor
sadice şi la încurajarea infracţionalităţii prin premierea acesteia prin
publicitate, la diseminarea informaţiilor tehnice şi la accesul uşor la
echipament ilegal.
Prin urmare noi îndemnăm pe cei care fac politicile să ia în
consideraţie revistele poliţieneşti în deliberările lor cu privire la
violenţa din mass-media şi pornografie. Recomandăm ca noua
comisie naţională privitoare la pornografie 147 să includă revistele
poliţieneşti şi alte surse de reprezentări imagistice sadice sexuale
printre categoriile de materiale pe care aceasta le studiază. Oricare
definiţie a pornografiei sau obscenităţii reiese din dezbaterile
publice politice aflate în curs de desfăşurare, cu siguranţă ar trebui
formulate pentru a cuprinde acele materiale care prezintă cel mai
mare risc de promovare a erotizării violenţei.
235
pentru victimele legitime. Victima de viol a suferit o mare durere,
şoc, umilinţă şi frică de moarte. Acest lucru, plus posibilitatea foarte
reală a gravidităţii sau a bolilor venerice, combinate cu sentimentul
personal al stimei de sine distrus, se adaugă unei poveri emoţionale
enorme. Apoi aceasta este confruntată cu incredibila problemă a
obligaţiei de a proba în mod efectiv că ea nu a fost un participant de
bună voie sau mai rău.
La fel ca în toate plângerile unor infracţiuni cu violenţă,
personalul anchetator, din partea procuraturii şi cel medical trebuie,
la un moment dat, să facă o apreciere asupra veridicităţii plângerii.
Aceşti profesionişti sunt de obicei ocupaţi şi depind în mod obişnuit
de indicii „rapide” care să-i ajute să evalueze plângerile ce le sunt
depuse. Indiciile se bazează pe experienţă şi pe o înţelepciune
tradiţională şi în mod normal acest lucru funcţionează chiar bine.
Cu toate acestea, în cazul unei plângeri de viol, această tehnică
poate crea cu uşurinţă o tendinţă de evaluare prematură. Desigur,
acest lucru, reduce în mod semnificativ, nivelul de relaţionare şi de
înţelegere absolut necesare atât pentru menţinerea sănătăţii mentale
a victimei, cât şi, într-un final, pentru condamnarea unui autor.
În al doilea rând, aceia care fac plângeri false pot avea
probleme legitime care sunt suficiente pentru a fi avute în vedere în
propriul lor interes. Chiar dacă plângerea lor falsă este acceptată la
valoarea sa reală (mai degrabă decât ca un simptom al altor nevoi)
problema reală poate rămâne netratată şi poate avea ca rezultat
dificultăţi viitoare.
În sfârşit, nu mai trebuie menţionat că o plângere falsă, în
special atunci când se bazează pe premeditare, poate avea ca
rezultat o injustiţie penală gravă. Doar prin înţelegerea motivaţiilor
interioare a celor care fac plângeri false, anchetatorii pot spera să
crească posibilitatea condamnării violatorilor, dar în acelaşi timp,
oferind ajutorul şi protecţia necesar pentru orice persoană implicată.
2. A fi victimă
236
justiţie penală, organizaţiile de îngrijire a sănătăţii şi grupurile
private au creat o varietate de abordări cum ar fi consilieri de criză
în cazuri de viol şi grupuri de sprijinire a victimelor în efortul de a
răspunde acestor nevoi. Ajutorul este furnizat aşa cum dictează
circumstanţele şi disponibilităţile şi este orientat către readucerea
victimei la „normalitate” sau cât mai aproape posibil. Uneori, acest
sprijin atent şi această înţelegere poate fi, de asemenea, atractivă
pentru cei care nu au fost în mod real victime ale infracţiunii de
viol.
Deşi există mai multe motive pentru ca o femeie să
reclame în mod fals că a fost violată, unul dintre cele mai dificile
motive de înţelegere îl reprezintă o nevoie simplă, dar extrem de
exagerată pentru atenţie. Persoanele care fac plângeri false pentru
acest motiv au în mod obişnuit sentimente copleşitoare de
inadaptare. Acestea doresc şi au nevoie în mod disperat de atenţie,
în mod obişnuit sub forma îngrijorării şi sprijinirii. În suferinţa lor,
o plângere de viol, poate părea o metodă verosimilă de a forţa un
răspuns favorabil din partea prietenilor şi a rudelor, ca şi din partea
autorităţilor. În afară de acest lucru, probabil, acestea au încercat
mai multe metode mai puţin semnificative de a atrage atenţia, însă
acestea au eşuat. Deşi plângerile false din acest motiv sunt relativ
rare, este important pentru anchetator să fie conştient de această
posibilitate. Cel mai important fapt în aceste cazuri îl reprezintă
reacţia lor la îngrijorarea şi sprijinul arătat de prieteni, rude şi
comunitatea justiţiei penale. În cele mai multe violuri, chiar şi cea
mai atentă şi suportivă reacţie din partea tuturor celor îngrijoraţi nu
poate devia pe deplin oroarea trăită de victimă. Cu toate acestea,
pentru persoana care caută atenţie în mod disperat, această
solicititudine poate satisface foarte bine nevoile lor.
238
menţinerea unui sens pozitiv a valorii personale. În mod natural,
mecanismele de apărare schimbă percepţia individuală a realităţii şi
încurajează auto-amăgirea. Din păcate, atunci când sunt folosite
prea des, mecanismele de apărare nu numai că nu rezolvă problema,
ci mai mult adaugă o altă dimensiune la cea originală. În rare ocazii,
activarea unei combinaţii potrivite a unor mecanisme de apărare
poate avea ca rezultat o plângere falsă de viol.
Atunci când o persoană utilizând acest sistem reclamă în
mod fals că este o victimă a unui viol, mintea a creat pur şi simplu o
realitate alternativă având infracţiunea în sine ca punct de
focalizare. Acest lucru schimbă în mod efectiv rolul persoanei din
participant într-o persoană nevinovată. În acest mod plângerea
neadevărată permite persoanelor să-şi recupereze, cel puţin pe
termen scurt, propriul respect de sine, şi în acelaşi timp, să evite
responsabilitatea pentru propriul comportament inacceptabil. Atunci
când este făcută o plângere neadevărată într-un efort de a păstra
stima de sine a persoanei, următoarele mecanisme de apărare sunt
implicate de obicei:
4.1. Negarea
4.2. Proiecţia
239
4.3.Evadarea
4.4. Raţionalizarea
240
rezultat în favoarea lui sau al ei. Într-o plângere falsă de victimizare
judiciară, este de la sine înţeles în mod automat că reclamantul este
în dezavantaj în virtutea posibilităţii de a fi vătămat. Inocenţa
acestora (lipsa de responsabilitate) este falsă datorită acţiunii
credibile ale altora care i-au exploatat. În anumite cazuri, mintea se
poate apăra pe sine în continuare prin indicarea acelor circumstanţe
cum ar fi că s-a pierdut, a fost intoxicată, a fost ameninţată sau a
fost confuză pentru a reduce în continuare capacitatea normală a
persoanei în a evita victimizarea. Prin pretinderea victimizării ca
urmare a unei infracţiuni, persoana este astfel capabilă să primească
ajutor, îngrijire şi un nivel de control social ca urmare a unei situaţii
care a fost „dincolo de controlul lui sau al ei”.
241
absurdităţi palpabile”. Cheia înţelegerii sindromului Munchausen
constă în conştientizarea faptului că pacientul caută să folosească
spitalele şi clinicienii în scopul unor nevoi psihologice patologice
sub forma căutării de tratament medical pentru o boală aparent
legitimă.
Sindromul Munchausen este bazat pe o preocupare pentru
manipulare. Aceşti pacienţi par să fie puşi în mişcare în mod
compulsiv în a-şi face plângerile lor. Aşa cum a observat Gawn
(1951) „Deşi este conştient că el acţionează ca un bolnav... el nu se
poatre opri din a acţiona”. Prin urmare, plângerea poate atrage în
avantajul său circumstanţe şi poate apărea doar ocazional sau
aceasta poate fi o consecinta a unor mijloace de adaptare bine-
dezvoltate şi parte a unei istorii mai extinse.
Gradul în care pacienţii cu sindromul Munchausen îşi
apără plângerile lor este direct proporţional cu nevoia lor de a fi
văzuţi ca victime. În mod dramatic, chiar în cazurile extreme este
improbabil a se mărturisi farsa, şi cei care prezintă asemenea
probleme sunt predispuşi să devină furioşi la sugestia că bolile lor
sunt altceva decât autentice (Nadelson, 1979; Pankratz, 1981).
În acelaşi fel în care pacienţii cu sindromul Munchausen
manipulează spitalele şi doctorii, o plângere frauduloasă de viol
poate fi interpretată ca o formă de manipulare adresată sistemului de
justiţie penală. Acest tip de manipulare este similară din punct de
vedere conceptual altor tipuri de comportament (ipohondria,
reacţiile de isterie inversă, şi auto-mutilarea) şi care sunt bine
documentate ca mecanisme de copiere realizate din punct de vedere
medical (Ford, 1973). La pacienţii cu sindromul Munchausen
aceştia se află tot într-un continuum, variind de la plângeri
exagerate de infirmitate până la boli reale auto-induse (Grinker,
1961). La capătul extrem al continuumului, rănile ce pun în pericol
viaţa sunt deghizate ca fiind obţinute în mod legitim (Carney, 1980;
Carney şi Brown, 1983). Chiar şi abuzul la copii, deghizat ca o
boală naturală, este suspectat ca fiind un mijloc ascuns de câştigare
a atenţiei (Hodge şi alţii, 1982; Kurlandski şi alţii, 1979; Meadow,
1982; Waller, 1983; Vaisrub, 1978).
Deşi ofiţerii de poliţie şi anchetatorii sunt obişnuiţi să vadă
persoane care au fost rănite sau vătămate de alţii, aceştia sunt mai
puţin obişnuiţi să-i vadă pe aceia care se vatămă singuri.
Majoritatea acestor situaţii implică un suicid sau o tentativă de
suicid. Cu toate acestea, deoarece rănile auto-provocate folosite
pentru sprijinirea unei reclamaţii de viol sau agresiune sunt rare,
este „logic” pentru poliţie să le accepte ca având valoare de adevăr,
242
cel puţin la început. Atunci când rănile auto-provocate sunt
recunoscute în acest fel, şi fie că sunt grave sau par a fi foarte
dureroase, este de înţeles că ofiţerii de poliţie privesc victima ca
fiind bolnavă psihic; totuşi, chiar şi cei care îşi susţin plângerea cu
răni autoprovocate grave sunt arareori nebuni. Nu este mai puţin
adevărat, că aceste persoane au tulburări psihiatrice şi trebuiesc
ajutate în obţinerea unui sprijin profesional. Următorul caz este
ilustrativ pentru acest fenomen:
Cazul 1:
O soţie în vârstă de 25 ani a reclamat primirea de telefoane
cu conţinut obscen şi scrisori de ameninţare care erau realizate din
cuvinte decupate din reviste şi ziare şi lipite pe o hârtie albă (vezi
fig.1 şi 2).
ÎMI VEI
SUGE
PENISUL
CURVO
(Fig.1)
ACESTA ESTE
ULTIMUL AVERTISMENT
ATUNCI CÂND NU
TE AŞTEPŢI
FUNDUL TĂU
ESTE AL MEU
(Fig.2)
243
Pe măsură ce ne deplasăm de-a lungul continuumului,
cantitatea de violenţă despre care persoana pretinde că a fost
folosită împotriva ei poate atinge niveluri incredibile, iar
prezentarea dinamicii cazului poate avea o creştere extraordinară.
Păstraţi în minte, totuşi, că violurile adevărate pot, de asemenea
include diferite grade de percepţie greşită. Din cauza acestui lucru,
fiecare aspect trebuie să fie examinat. Spre exemplu, probele fizice
şi tiparele rănilor rămân întotdeauna aspecte cruciale în cazurile de
viol, şi acestea solicită analize amănunţite proprii. Susţinerea şi
ajutorul necesar poate fi acordat doar de o examinare obiectivă
atentă, atât a informaţiilor cât şi a probelor fizice disponibile.
Stima de sine a acestei femei a fost erodată de-a lungul
timpului datorită unui soţ lipsit de sensibilitate şi de afectivitate.
Prin pretinderea faptului de a fi destinatarul telefoanelor şi
scrisorilor cu conţinut obscen, şi prin pretinderea faptului de a fi
violată, aceasta făcea de fapt o declaraţie disperată a valorii sale,
atât ca persoană cât şi ca partener sexual dezirabil. Dorinţa sa de a
se angaja într-un comportament de autovătămare pentru a-şi sprijini
plângerea sa subliniază gravitatea problemelor sale emoţionale.
244
6.1. Relaţia victimă-autor
245
Altele susţin imposibilitatea de a rezista prin pretinderea faptului că
au fost atacate şi violate de mai mult de o persoană. În alte cazuri,
pseudovictimele pretind că agresorul a fost deosebit de mare din
punct de vedere fizic sau foarte puternic şi capabil să depăşească
rezistenţa sa relativ uşor. Aspectul important este acela că falsele
victime includ mai frecvent elementulul de salvare al reputaţiei, fie
că au opus rezistenţă fie că au fost confruntaţi cu o situaţie care a
făcut rezistenţa imposibilă.
246
de viol reale furnizează, de asemenea, o descriere lipsită de emoţie a
ceea ce s-a întâmplat, o manieră care reflectă încercarea lor de a se
disocia mental de o experienţă inacceptabilă. Cu toate acestea, în
cazul unui viol real, descrierea este rareori la fel de bogat detaliată.
Reamintirea evenimentului poate fi stânjenitoare şi
neplăcută din punct de vedere emoţional pentru victima unui viol,
însă în fapt este o relatare a ceea ce s-a întâmplat. Femeia care face
o plângere falsă este într-o situaţie diferită. Ea trebuie fie să
„inventeze” actele pe care le invocă, fie trebuie să convertească o
experienţă sexuală liber consimţită într-un „viol”. În acest sens, ea
se găseşte într-o situaţie anormală din punct de vedere cultural.
Societatea noastră nu încurajează femeile să discute activităţile lor
sexuale cu alte persoane, şi în special cu străinii (spre ex. cu ofiţerii
de poliţie). Reclamarea unui viol fals pune femeia chiar în această
situaţie. Incapabilă să povestească în mod obiectiv ceva ce i s-a
făcut ei, aceasta are tendinţa fie de a deveni neclară şi evazivă fie de
a trece peste bariera culturală şi să devină excesiv de descriptivă.
Cazul 2
Victima a fost trezită la reşedinţa sa de către un coleg de
muncă şi i s-a spus că era nevoie de ea la muncă şi că el a fost trimis
să o conducă acolo. Aceasta a plecat cu el şi a fost răpită. El a
înjurat-o şi a lovit-o şi i-a spus că urma să o ucidă. Acesta a încercat
să o stranguleze cu fusta acesteia, i-a ars sânii cu ţigara, a lovit-o cu
pumnul şi a pălmuit-o. A fost violată în mod repetat şi supusă unor
forme multiple de abuz sexual în timpul cărora a fost lovită şi
ameninţată în mod continuu. Agresiunea a durat mai multe ore. Într-
un final acesta a fost de acord să nu o omoare dacă ea îi promite că
nu va spune nimănui ceea ce s-a întâmplat.
247
Victimele de viol care sunt agresate fizic (în afara violului
însuşi) pot suferi vătămări grave, incluzând fracturi, pierderea
dinţilor, mutilări ale zonei genitale şi a sânilor şi răni interne. Între-
adevăr, unele dintre victimele violurilor sunt ucise în timpul
agresiunii. Cele ce fac plângeri false nu prezintă în mod obişnuit
răni fizice grave. Cu toate acestea, pe măsură ce persoana se
deplasează de-a lungul continuumului patologiei personale,
gravitatea rănilor auto-provocate poate creşte.
Cazul 3:
O soţie în vârstă de 27 de ani a fost găsită într-o stare de
năucire, întinsă pe jos într-o zonă împădurită de lângă locuinţa
acesteia. O scrisoare de ameninţare a fost găsită îndesată în chiloţi.
Aceasta a pretins că a fost agresată, însă nu şi violată. Aceasta
suferise un număr de zgârâieturi şi julituri, însă nu era vătămată
grav. După circa o săptămână, acesta a reclamat că a fost agresată în
subsolul casei, fapt ce a avut ca rezultat răni grave. Un mesaj scris
cu sânge o informa că a fost „avertizată”.
248
raza de acţiune şi în unghiuri neobişnuite. Deseori acestea sunt în
concordanţă cu raza de mişcare a braţului sau mâinilor persoanei.
Acest lucru este în special vizibil la tăieturi sau zgârâieturi pe
laturile, faţa şi zona de jos a spatelui torsului. Deşi rănile pot varia
de la zgârâieturi minore la laceraţii sau înţepături ce pun viaţa în
pericol, acestea, în mod obişnuit, par mai severe decât sunt în
realitate. Acest lucru se datorează faptului că sunt provocate în
scopul mai degrabă al sprijinirii plângerii persoanei decât pentru a
mutila sau ucide. De asemenea, acestea reflectă în mod frecvent o
înţelegere experimentată a anatomiei (de ex. marile artere sau
tendoane sunt evitate, iar probabilitatea unei desfigurări permanente
este minimă).
A doua caracteristică a pseudo-victimelor care se rănesc
singure este tendinţa lor de a fi în mod ciudat indiferente faţă de
rănile lor. Acestea par să-şi accepte rănile cu un grad de nonşalanţă
care nu se regăseşte la persoanele care prezintă răni similare
provocate de mâna altor pesoane (Marcus, 1981, Ross şi McKay,
1979). Variaţii ale acestui sindrom sunt denumite deseori ca
„indiferenţa frumoasă”, iar caracteristicile sunt în mod obişnuit
observabile chiar şi în condiţiile prezenţei unei anxietăţi generale.
Panken emite ipoteza că lipsa de îngrijorare faţă de durere serveşte
pentru cel puţin două scopuri. În primul rând, vătămarea reprezintă
sursa atenţiei – un mecanism pentru obţinerea interesului celorlalţi.
În al doilea rând, deoarece rana este auto-provocată, acest lucru
reprezintă o formă de pedepsire pentru vină, asociată cu
imposibilitatea de a fi capabil în a persevera în alt mod. Prin
combinare, acestea reprezintă acte masochiste care reduc anxietatea
şi servesc ca o formă de retribuţie direcţionată către propria
persoană pentru inadaptarea percepută de individ. Rezultatul îl
reprezintă o dramatică oportunitate pentru evitarea responsabilităţii
în continuare prin proiectarea vinei asupra unui atacator invizibil şi
prin bazarea pe alţii pentru a rezolva problema. Prin urmare, rănile
pot fi atât de satisfăcătoare din punct de vedere psihologic încât
disconfortul fizic să fie subperceput (1983).
249
moment al unei investigaţii de viol, plângerea însăşi devine
suspectă, ar trebui efectuate eforturi imediate pentru a rezolva
această întrebare. Cer acest lucru atât posibilitatea de condamnare
falsă cât şi nevoia de obiectivitate. Continuarea activităţii la caz
atunci când veridicitatea victimei este suspectă va avea ca rezultat
invariabil o investigaţie săracă şi o cooperare redusă, ambele atât la
acel moment cât şi pe viitor.
Informaţiile prezentate în secţiunile anterioare pun în
discuţie multe dintre cheile de diferenţiere a plângerilor false de viol
de cele reale şi sugerează argumentele investigative expuse mai jos.
Este extrem de important de ţinut minte că un singur element nu
este semnificativ; doar o combinaţie a acestor factori poate arăta
posibilitatea ca o plângere să fie exagerată sau falsă.
250
- cea care face plângerea pretinde că a primit scrisori de
ameninţare sau telefoane înainte sau după agresiune;
- cea care face plângerea a fost incapabilă să descrie detalii
şi secvenţa activităţilor sexuale la care a fost supusă.
7.3. Probele
7.4. Rănile
251
Natura rănilor persoanei poate furniza o mare cantitate de
informaţii cu privire la ce s-a întâmplat sau la ce nu s-a întâmplat.
Femeile care fac o reclamaţie falsă de viol şi care încearcă să le
sprijine cu vătămări au tendinţa de a prezenta un tablou compatibil
în termeni ai indiciilor prezentate mai jos:
- rănile sunt făcute fie cu unghiile de la mână fie cu un
instrument ascuţit care în mod obişnuit nu se găseşte la faţa locului;
- depozitul subunghial al victimei relevă propriile ei
ţesuturi de piele;
- rănile sunt extinse, însă nu includ ţesuturi sensibile (ex.
buze, sfârcuri, organe genitale etc.);
- cea care face plângerea relatează răni aparent dureroase
cu un aer de indiferenţă;
- în declaraţia persoanei se pretinde că vătămările au fost
provocate în timp ce aceasta încerca să se protejeze, cu toate aceasta
locaţiile şi unghiul rănii nu sunt compatibile cu rănile defensive;
- sunt prezente exersări sau semne de ezitare (uneori apar
ca urme mai vechi ceea ce indică o încercare anterioară sau
repetări).
252
- prietenii sau cunoscuţii declară că comportamentul şi
activităţile ulterioare faptei a celei agresate nu se potrivesc cu
plângerea acesteia;
- cea care face plângerea devine furioasă atunci când i se
cere să confirme victimizarea sa;
- cea care face plângerea încearcă să dirijeze audierea către
teme „sigure” sau către cele care tind să genereze simpatie
253
acest lucru permite ajustarea ipotezelor investigative şi oferă
victimei o oportunitate de a furniza informaţii suplimentare fără ca
aceasta să se poziţioneze pe sine într-o poziţie psihologică
ameninţătoare.
Reacţia victimelor false faţă de această abordare variază.
La capătul de jos al adaptării continuumului în mod obişnuit există
o confesiune emoţională, amestecată atât cu disperare cât şi cu
eliberare. Cantitatea de energie cerută pentru a-şi menţine versiunea
este istovitoare, şi acest lucru ajunge la un moment în care ea
cooperează şi caută consolare. Cei care exagerează şi cei care
simulează oferă deseori multe detalii despre modul şi motivaţia
pentru care aceştia s-au prefăcut a fi victima unui viol. Pentru aceia
care sunt fideli declaraţiilor lor în faţa probelor contradictorii
copleşitoare, acest lucru poate fi avantajos pentru a cere ca acestea
să participe la o examinare cu aparatul poligraf.
La capătul celălalt al adaptării continuumului, distorsiunea
celei care face plângerea a fost internalizată şi pentru propria sa
stare de bine ea are nevoie să creadă ceea ce a spus, deoarece
aceasta este înspăimântată în mod inconştient de pierderea
controlului. În consecinţă, negarea va fi intensificată indiferent de
cum este purtată confruntarea. În mod previzibil, ea va reacţiona cu
furie. Dacă familia este informată cu privire la rezultate, aceasta ar
putea fi de un mare ajutor în cazul unei recuperări eventuale. Din
păcate, datorită vieţii distorsionate a unor asemenea persoane,
acestea sunt deseori înstrăinate de familiile lor.
8. Sumar
254
Principiile de bază ale profesionalismului poliţienesc cere ca ofiţerii
care investighează violuri să rămână obiectivi şi plini de înţelegere.
Dacă nu fac acest lucru, veridicitatea unei plângeri ar putea să nu fie
niciodată cunoscută, iar victima, prentru că ea este o victimă în
oricare dintre situaţii, să nu primească niciodată ajutorul şi sprijinul
de care ea are nevoie.
255