INTRODUCERE: În secolul invențiilor, în care lumea a văzut și a cunoscut avantajele pe care le

poate oferi tehnologia, printre sutele de salturi științifice, românii nu au rămas în umbră și mințile lucide s-
au remarcat prin unele descoperiri, fără unele dintre care viața noastră ar fi cu adevărat altfel.

STILOU: Petrache Poenaru, născut pe 10 ianuarie 1799, decedat pe 2 octombrie 1875 a fost un
pedagog, inventator, inginer și matematician român, membru titular al Academiei Române. S-a remarcat în
istoria (revoluționară) prin inventarea stiloului – un element indispensabil al activității cotidiene. În timpul
studiilor sale, Poenaru patentează primul toc cu rezervor din lume, mai întâi la Viena, apoi la Paris (brevet
3208, din 25 mai 1827), cu titlul „Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală.”.
Invenția nu a fost, însă, produsă în serie, de aceea, titlul de inventator al stiloului este atribuit lui Lewis
Edson Waterman, care a preluat ideea stiloului cu pompiță a lui Petrache Poenaru și a transformat stiloul
într-un altul ce se poate umple prin intermediul peniței, producând un flux mai bun de cerneală, în anul
1884.

BIOSPEOLOGIA: Emil Racoviță (n. 15 noiembrie 1868, Iași, România – d. 17 noiembrie 1947,
Cluj, România) a fost un savant, explorator, speolog și biolog român, considerat fondatorul biospeologiei.
Biospeologia este un domeniu interdisciplinar, aflat la confluența dintre biologie și speologie și care are
drept obiect studiul organismelor care trăiesc în peșteri. Această știință a fost fondată în 1904, în urma
vizitării peșterii Cueva del Drach din Mallorca, savantul român, de la cercetarea oceanologică, trece la
studiul ecosistemelor subterane. Interesul său pentru acest nou domeniu este încununat cu fondarea, în 1920,
a Institutului de Speologie din Cluj.

MAGNETONUL: Ștefan Procopiu (1890-1972) a fost fizician, academician, profesor la

Universitatea din Iași. Opera sa științifică cuprinde o serie de descoperiri care au deschis noi direcții de
cercetare în fizică: calculul momentului magnetic al electronului (magnetonul Bohr-Procopiu), depolarizarea
luminii de către suspensii cu particule cristaline (fenomenul Procopiu), efectul circular al discontinuității de
demagnetizare etc.
Un domeniu urmărit încă din timpul studenției a fost cel al magnetismului substanţelor. Primele
rezultate sunt publicate în decembrie 1912. Procopiu stabilește, pentru prima dată, o relație între momentul
magnetic orbital al electronului și constanta h a lui Planck. Relația găsită se numește magneton teoretic.
m
h=4 π × M , unde
e

h– constanta lui Planck, e - sarcina electronului, m - masa electronului şi M - momentul magnetic molecular
sau magnetonul teoretic.
Magnetonul lui Procopiu a devenit o constantă fizică și unitatea naturală pentru a exprima momentul
magnetic al unui electron.

DECOLAREA: Traian Vuia (17 august 1872, Surducu Mic, județul Timiș - 2 septembrie 1950) a
fost un inventator român, pionier al aviației la nivel internațional, membru al Academiei Române.
La 18 martie 1906 are loc primul succes aviatic al lui Traian Vuia, precum și primul zbor din istoria
omenirii cu un aparat mai greu decât aerul, care s-a ridicat de la sol prin mijloace proprii. Avionul lui Vuia
era realizat dintr-un cadru de țevi de oțel, cu aripi de pânză, bombate, ceea ce îi dădea aspectul unui liliac.
Motorul funcționa cu anhidridă carbonică pe post de combustibil, iar trenul de aterizare era constituit din
patru roți cu pneuri. Aparatul de zbor al lui Traian Vuia a pornit de pe loc cu ajutorul propriului său motor, a
rulat cca 50 metri, apoi s-a desprins de la sol și a zburat 12 metri la o înălțime de 1 metru.
Traian Vuia și-a continuat cercetările în domeniul tehnicii și după anul 1907. El a organizat un
atelier-laborator pentru cercetarea elicelor, iar împreună cu Marcel Yvonneau a conceput câteva modele
originale de elicoptere, care au fost prezentate în demonstrații publice (modelele realizate în anii 1918 și
1921). Pe lângă alte invenții, Vuia a mai conceput și un generator cu aburi, brevetat în mai multe state ale
lumii în perioada interbelică.

MOTORUL CU REACȚIE: Henri Coandă (n. 7 iunie 1886, București, România – d. 25 noiembrie
1972, București, România), pionier al aviației, fizician, inventator al motorului cu reacție și descoperitor al
efectului care îi poartă astăzi numele.
În 1910, la cel de-al doilea Salon Internațional de Aeronautică de la Paris, Henri Coandă a expus un
avion bazat pe propulsia prin reacție (Avionul "Coandă 1910"). Avionul cu reacţie "Coandă 1910", era un
biplan care se distingea printr-o perfectă linie aerodinamică şi o serie de elemente originale dintre care:
sistemul de propulsie asigurat de un motor aeroreactiv fără elice, dispus în partea din faţă a avionului,
structura rezistentă a aripilor, instalarea pentru prima oară a rezervoarelor de combustibil şi lubrifiant în
interiorul aripii groase. Aparatul era lung de 12,5 metri, anvergura aripilor de 10,3 metri, și o greutate de 420
kg. Motorul avionului lui Coandă consta dintr-un compresor acționat de un motor cu ardere internă cu
piston, de 50 de cai putere. Aerul absorbit de compresor prin partea din față a motorului era refulat cu mare
viteză prin spatele lui spre cele două zone de postcombustie, cu care era prevăzut motorul. În felul acesta se
producea un efect de reacție, care împingea avionul înainte, permițând astfel deplasarea.
În timpul zborului de testare, Coandă a putut observa alinierea apropiată de alipire a jeturilor de gaze
arse față de fuzelaj, ceea ce a dus la distrugerea avionului, prin incendiere. Acest fenomen a fost denumit,
ulterior, efectul Coandă. Descoperirea “efectului Coandă” l-a determinat pe Coandă să studieze curgerea
jeturilor fluide şi în 10 octombrie 1934 a obţinut brevetul francez de invenţie sub numele de Procedeu şi
dispozitiv pentru a devia o vană de fluid care pătrunde în alt fluid, devenind astfel părintele unei noi ramuri
în ştiinţă, cea a mecanicii fluidelor.