Nadas

REPERE ISTORICE
1
 Istoric
Localitatea Nadăş este situată în zona deluroasă din apropierea oraşului Recaş, la
cca. 38 km nord-est de Timişoara, având coordonatele 45°54`08``latitudine nordică şi
21°32`37`` longitudine estică.

Timiş, harta izică - 2000

Istoria Nadăşului începe din vechi timpuri şi a fost locul de desfăşurare a unor
evenimente pe care le-am găsit consemnate în documentele vremii, dar informaţii
pertinente se desprind şi din cercetarea unor descoperiri arheologice, relativ puţine,
deoarece Nadăşul n-a intrat în orbita cercetărilor arheologice sistematice, iar
descoperirile întâmplătoare nu sunt numeroase, totusi de ajuns pentru a ne contura
proilul istoric al unui sat cu o desfăşurare faptică reala. Este de la sine înţeles că
această istorie nu poate i delimitată de istoria Banatului, cu care are sinuoase şi adânci
întrepătrunderi pe tot cuprinsul ei. Pentru a releva mai limpede istoria veche a acestui
sat am prezentat cele mai importante descoperiri arheologice din hotar.
1. Movile de pământ : Punctul Trei Gomili sau Culă.
Dealul cu acest nume se ală în hotarul localităţii. Referitor la descoperirile movilelor
de pământ din hotarul Nadăşului şi împrejurimi se poate observa extensiunea mare
în spaţiu şi timp al fenomenului tumular, care acoperă o largă secvenţă cronologică
cuprinsă între etapa inală a epocii neolitice, perioada de tranziţie de la începutul epocii
bronzului şi până-n perioada dacică. Pe harta cadastrală din 1868, la nord-vest de satul
2
Nadăş, vedere genrală - 2007

Nadăş, se ală locul numit “Trei Gomili”, un tumul care n-a beneiciat de cercetări
suplimentare.
2. Vestigii daco-romane : În hotarul satului s-au descoperit artefacte din secolele
III-IV d.Hr.
3. Descoperiri monetare : Cu prilejul săpării unei fântâni s-a descoperit un denar
republican roman emis de C. Aelius Paetus.(Sabin Luca 2005, poz 391).
Urmele locuirii daco-romane de la Nadăş, sunt rezultatul unor observaţii de
suprafaţă în cadrul unor periegheze, fără a beneicia de săpături sistematice. Tot de
la Nadăş provine descoperirea a unui denar republican, aceasta iind o descoperire
izolată, nu ne poate oferi o bază de studiu convingătoare şi de aceea la nivelul actual al
cercetărilor e prematur să aprofundăm problema.
Primele menţionări ale acestei localităţi, în documentele istorice apar în secolul al
XIII- lea când în această zonă este amintită, în diplomele maghiare din anii 1247 şi
1256, posesiunea Nadasd care aparţinea iilor lui Wofa din familia de Cenad, urmaşa
lui Chanadin (Ioan Haţegan, 2007, p.43).
În 20 septembrie 1323, Fredel este judele episcopului de Cenad în satul Nadăş din
Timiş; mai sunt amintiţi locuitorii Ladislau, iul lui Elleus şi Laurenţiu iul lui Arnold
(Ioan Haţegan, 2007, p.67).
Capitlul din Arad certiică la 7 martie 1365 dorinţa nobililor de Gherteniş de a
cumpăra, şi a altora de a opri cumpărarea părţilor stăpânite de Ossana, Filip şi Mihai
de Saar în satele Pişchia şi Nadăş (Ioan Haţegan, 2007, p.105).
În data de 26 mai 1378, regele maghiar cere capitlului din Arad să-l introducă pe
Andrei Chep de Gherteniş în stăpânirea posesiunilor Pişchia, Nadăş şi Erdeuhegh din
comitatul Timiş(Ioan Haţegan, 2007, p.129).
În anul 1379 Capitlul de Arad oferă acest sat lui Ioan, iul lui Nicolae de Nadasd.
În anul 1471 existau trei sate toate cu numele de Nadasd situate în apropierea actualei
3
Hartă militară, Nadăş - 1769
vetre a satului (Nicolae Ilieşiu, f.a., ila 41)
În diverse documente istorice ce datează din anii 1479 şi 1483 localitatea este
amintită ca aparţinând de cetatea şi târgul Sarad situat între Pişchia şi Giarmata, regele
conirmă la 26 februarie familiei Banfy acest domeniu cu 15 sate aparţinătoare în
comitatul Timiş (Ioan Haţegan 2007, p.258).
Capitlul din Arad îl introduce pe Petru Popovici la data de 5 iulie în stăpânirea
posesiunilor recent donate de regina Isabela, văduva regelui Ioan Zapolya printre care
şi Nadăş din comitatul Timiş (Ioan Haţegan, 2007, p.319).
În timpul în care Banatul s-a alat sub stăpânirea turcească nu avem informaţii
referitoare la existenţa satului. Prima atestare sigură a localităţii este făcută de Conscripţia
din anul 1717 când este amintit cu numele de Duboki Nadush şi aparţinea de Districtul
Lipova. Satul avea la acea dată numai 11 case, ceea ce ne face să credem că în perioada
anterioară acesta trecuse prin vremuri de restrişte, poate chiar fusese părăsit, datorită
teatrului de operaţiuni militare ce s-au desfăşurat pe teritoriul Banatului în timpul
războiului dintre habsburgi şi turci.
Pe harta Contelui Mercy din 1723-1725 satul este menţionat cu numele de Duboki-
Nadasch şi aparţinea de plasa Bara, districtul Lipova. În anul 1761, pe harta oicială
4
habsburgică este menţionată localitatea sub numele de Dubski Nadosch, iar în anul
1776, pe harta întocmită de Griselini o întâlnim cu numele de Duboxinados (Nicolae
Ilieşiu, f.a., ila 42).
În anul 1781 era proprietatea lui Adam Trajcsik şi Iosif Glesguier, de la care ajunge
în stăpânirea lui Ioan Althan, pentru ca, în 1790 să treacă în posesiunea lui Ioan
Köszeghi. La începutul sec. al XIX-lea era proprietatea lui George Dadany şi Grigorie
Kende (Ioan Lotreanu, 1935, p.289).
Administraţia habsburgică a consemnat sarcinile impuse Banatului într-un număr
impresionant de acte printre care şi o conscripţie din anul 1743. Importanţa ei deosebită
constă în faptul că este cel dintâi document în care ni se dezvăluie pe larg unele
realităţi din provincia Banatului, la numai câţiva ani după războiul cu turcii. Astfel,
cunoaştem acum aproape toate aşezările locuite, dimpreună cu sarcinile respective. Dar
ceea ce trebuie reţinut îndeosebi în acest document este faptul că a fost consemnată
pentru prima oară şi naţionalitatea locuitorilor din iecare aşezare în parte. În această
meticuloasă conscripţie Nadăşul apare ca aşezare sârbească, având dare pe cap (la care
erau supuşi toţi bărbaţi trecuţi de 15 ani) de 29 de unităţi, darea după avere 25 1/6 de
unităţi, contribuţia în bani care trebuia plătită de întreaga comunitate a fost stabilită la
210 lorini. Respectivele cifre prezintă importanţă în măsura în care ne dau o imagine
a mărimii şi puterii economice a satului (Bujor Surdu, 1970, p.38).

Conacul familiei Dadanyi - 1930

5
Casa familiei Lazea - 1960
Prezenţa sârbilor în districtul Lipova este explicabilă printr-o migraţie cu caracter
intern. Stabilirea sârbilor la Nadăş s-a întâmplat datorită desiinţării graniţei Tisa-Mureş.
Problema acestei graniţe a născut mari tulburări după anul 1718, iindcă organizaţia
grănicerească respectivă nu-şi mai justiica existenţa, din moment ce hotarele imperiului
au fost împinse dincolo de Dunăre. De asemenea erau mari presiuni asupra Curţii
vieneze, exercitate de nobilimea maghiară, care voia a se institui administraţia civilă şi
în teritoriile de graniţă. În acest caz s-ar i instituit şi iobăgia, grănicerii pierzându-şi
privilegiile obţinute când s-a constituit graniţa Tisa-Mureş. De aici rezistenţa lor faţă
de aceste proiecte, ajungându-se până la izbucnirea unei sângeroase răscoale populare
conduse de căpitanul Pero din Seghedin (1735). Mulţi din grănicerii sârbi care au
participat la răscoală, de teama represaliilor, s-au refugiat in alte provincii, mai ales
în Banat, aşa se explică prezenţa sârbilor la Nadăş în anul 1743. Faptul că mai târziu
găsim sârbi mai puţini la Nadăş se datorează îniinţării în 1751 a miliţiei bănăţene
(Banater Landesmiliz), care a înregimentat in cadrul ei populaţia sârbă refugiată în
urma răscoalei şi care a fost puternic atrasă de această posibilitate mai ales de privilegiile
deosebite ce li s-au acordat cu această ocazie.
Cucerirea Banatului de către habsburgi a însemnat o organizare mai clară, atât din
punct de vedere economic, cât şi administrativ. Statutul social al iobagilor, care formau
majoritatea ţărănimii, a cunoscut luctuaţii de la o epocă la alta, în funcţie de suprafaţa
lotului în posesie, de cuantumul obligaţiilor feudale şi, mai ales, de stabilizarea lor.
Până la 1765 nu se remarcă preocupări pentru reglementarea suprafeţei loturilor ţără-
neşti, iind acordate de administraţie într-o manieră subiectivă. În asemenea condiţii
au loc repetate abuzuri la ixarea obligaţiilor ţărăneşti, atât iscale, cât şi feudale. Sub
imboldul noului curs reformator instituit de coregentul Iosif, s-au realizat: o conscrip-
ţie a populaţiei; măsurarea hotarelor comunelor şi districtelor; delimitarea şi împărţirea
loturilor date ţăranilor în posesie.
Primul pas a fost întocmirea unei hărţi generale a provinciei. Un grup de ingineri
şi topograi militari sub conducerea locotenent-colonelului Elmpt au elaborat o hartă
6
principală, în care erau reprezentate corect districtele Banatului cu subîmpărţirile lor,
aşezarea corectă a localităţilor, reţeaua drumurilor, precum şi orice ar i putut contribui
la o cunoaştere desăvârşită a ansamblului. În raport cu această lucrare principală au fost
apoi întocmite hărţi de detaliu ale iecărui sat, cu pământurile aparţinătoare. Pământul
era astfel repartizat încât partea ce revenea iecărei familii reprezenta un lot întreg, fără
a se întretăia cu posesiunile vecinilor. În acest mod putea i cuprinsă dintr-o privire
situaţia moşiilor repartizate şi cea a pământului care urma să mai ie distribuit (Fr.
Griselini, 1984, p.149).
Această colecţie de acte şi hărţi, constituie pentru cercetătorul care doreşte să se
ediice asupra situaţiei demograice din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, un
instrument deosebit de preţios. Dar poate că, tocmai scopul, altul decât cel demograic,
pe care conscripţia l-a urmărit, o face cu atât mai utilă şi mai obiectivă, căci permite
a descifra totuşi stări etnice, şi aceasta cu atât mai mult cu cât funcţionarii puşi cu
strângerea datelor erau îndeosebi germani. Conform acestei hărţi realizate între anii
1769-1772, Nadăşul apare cu numele Duboki Nadasch. Fiecare secţiune a hărţii
poartă un număr de ordine şi titlul regiunii pe care o reprezintă, iar pe marginea din
dreapta a iecărei secţiuni se ală un tabel cu lista localităţilor de pe foaia respectivă,
care cuprinde date de ordin demograic, economic şi cadastral. Astfel alăm că Nadăşul
era locuit de români şi sârbi, făcea parte din districtul Lipova, avea 60 de familii şi o

Bisrica romano-catolică - 2007

7
suprafaţă a hotarului de 4443 jugăre şi 88 clafteri (Dr. Nicolae M. Popp, 1942, p.27).
Până în 1804 în sat locuiau numai români şi sârbi, dar din anul acesta în localitate
sunt aduşi colonişti maghiari din zona Szeghedului. În anii următori aceştia au construit
o capelă catolică. În anul 1828 istoricul maghiar Nagy conirmă existenţa satului Mely-
Nádas iar în 1851 istoricul Fenyes Ellek spune că în Melynádas locuiau români, sârbi
şi maghiari şi era la două ore de Recaş, populaţia era formată din 70 de catolici şi 490
de ortodocşi, are hotar deluros cu văi acoperite de păduri şi era proprietatea familiei
Tormasy. În 1890 făcea parte din comitatul Timiş, plasa Recaş şi era centru de comună
(Nicolae Ilieşiu, ila 42).
În urma Marii Unirii, de la 1 decembrie 1918, în toate ramurile social-economice
s-a înregistrat un curent novator iind adoptate o serie de măsuri menite să contribuie
la dezvoltarea societăţii româneşti. Printre acestea se numără şi legiferarea reformei
agrare, în iulie 1921, act ce răspundea unor imperative ale vremii, printre care refacerea
economiei naţionale şi implicit accelerarea dezvoltării ei. Tocmai de aceea, analizarea
evoluţiei agriculturii româneşti interbelice nu se poate face decât prin prisma urmărilor
pe care le-au avut legile agrare din iulie 1921 şi aceasta cu atât mai mult cu cât este
vorba de cea mai radicală reformă agrară, dintre cele înfăptuite în vreo ţară a Europei,
după primul război mondial
La împroprietărire aveau întâietate invalizii şi văduvele de război iar în iecare
categorie oamenii în vărstă, cei cu familie numeroasă şi cei ce aveau gospodării
întemeiate. În caz de egalitate de condiţii între îndreptăţiţi din aceaşi categorie se
proceda la tragere la sorţi (V. M. Zaberca, 1990, p.35).
După anul 1921 s-a reuşit să se aplice reforma agrară şi la Nadăş. Cu această ocazie
s-a distribuit pământ la 102 locuitori îndreptăţiţi ai satului. Criteriul de împroprietărire
la Nadăş a fost precum prevedea legea, celor 102 de ţărani împroprietăriţi (76 români,
19 unguri, 5 nemţi şi 2 alţii) li s-au repartizat câte patru iugăre pentru iecare, din
suprafaţa de teren existentă în hotarul satului (Ion Negru, 1936, p.39).
În 1921 Nadăşul a făcut parte din Judeţul Timiş- Torontal, Plasa Recaş şi aparţinea
de comuna Herneacova.
Conform Anuarului Socec din 1924-25, Nadăşul apare sub denumirea Izvorul Rece
şi era comună rurală din plasa Recaş, având 700 de locuitori, iind la 16 km depărtare de
gara Recaş. Primar era Filimon Vasile, notar Reti Iosif, iar învătător Chişu Iosif. În sat era un
singur meseriaş, un bărbier, Serbecki Iosif, iar comerciant de articole mixte era Guttreund
Caterina. Mari proprietari de moşii erau Dadanyi George - 1000 iugăre şi Fabrica de lână
care deţinea o moşie în suprafaţă de 2500 iugăre (Anuarul Socec 1924-25, p. 832).
În 1956 face parte din Regiunea Timişoara, Raionul Timişoara şi aparţinea de
comuna Recaş. În 1966 face parte din Regiunea Banat, Raionul Timişoara, aparţinând
de comuna Herneacova, iar din 1972 face parte din Judeţul Timiş şi aparţine de oraşul
Recaş, situaţie în care se ală până în prezent, cu menţiunea că la începutul anilor 80
localitatea a fost declarată depopulată, nemaiiind recunoscută existenţa locuitorilor pe
raza localităţii.

8
 Biserica

Biserica ortodoxă, în asinţit - 2007

Existenţa vieţii religioase de rit ortodox se contopeşte cu iinţa poporului român

din Banat, întrucât creştinismul reprezintă o permanenţă ce-şi are originea în însăşi
perioada de plămădire a noastră ca neam. Procesul de etnogeneză a românilor, încheiat
în secolele VIII-X s-a desfăşurat paralel cu zămislirea şi creşterea lui întru Hristos.
La români, învăţătura creştină n-a fost impusă de vreo autoritate politică sau de stat,
din raţiuni şi interese omeneşti, aşa cum s-a întâmplat la popoarele trăitoare în jurul
nostru, ci ea a fost fructul binecuvântat al unei îndelungate lucrări misionare, ce a rodit
cu strălucire într-un teren fertil, parcă pregătit pentru creştinare.
Cea mai veche însemnare despre biserica din Nadăş o întâlnim într-un document
din 1767 privind aspecte ale vieţii bisericeşti din Banat, mai precis spus, o conscripţie
a parohiilor din dieceza Timişoara şi a Lipovei datând din 11 iunie 1767. Documentul
face parte din evidenţele cerute de Curtea Vieneză celor două eparhii bănăţene, a
Timişoarei şi Caransebeşului, iind semnat de episcopul Timişoarei şi Lipovei, Vicenţiu
Ioanovici Vidak.
Conscripţia la care ne referim, redactată în limba latină, înglobează parohiile
din eparhia Timişoarei orânduite pe districte, cu parohia şi numele preoţilor care
o păstoresc, cu localitatea şi provincia în care s-au născut. Referitor la satul Nadăş

9
 observăm că în anul 1767, exista biserică
fără să ştim amănunte despre ea,doar că
deservea şi un alt sat, Buzad, slujind aici un
preot: Mihai Popovici, născut la Hodoş (I
D Suciu – Radu Constantinescu, 1980, p.
313).
Din statistica parohiilor şi preoţilor din
eparhia Timişoarei din anul 1776 reiese
că Nadăşul Dubeştilor avea 58 de case,
facea parte din protopopiatul Timişoara
şi aveau un preot : Alexie Popovici,
hirotonit la 01.06.1772 (I D Suciu – Radu
Constantinescu, 1980, p. 369). Statistica
nu cuprinde şi alte informaţii legate de
aceşti preoţi, vedem doar că preotul Alexie
Popovici nu a slujit la Nadăş în perioada
când s-a făcut conscripţia din 1767, deci, se
poate presupune că a venit din altă parohie,
iar satul între timp s-a mărit şi s-a întărit
din moment ce putea ţine preot propriu,
fără ajutorul credincioşilor din Buzad. De
asemenea nu avem informaţii nici despre
Biserica ortodoxă - 1898

Intâlnirea iilor satului Nadăş - 2004

10
Excursie la Nadăş - 2008
biserica existentă în acea vreme. Referitor la biserica veche, cea din secolul al XVIII-lea
avem câteva mărturii: prima ar i preoţii arătaţi în conscripţiile citate, care dovedesc şi
existenţa unei biserici.
Biserica ortodoxă actuală a fost construită în anul 1898, în locul vechii biserici din
lemn, ridicată în anul 1828 şi care a servit ca lăcaş de cult până în 1897 când a fost
demolată. Noul ediiciu religios a fost construit din cărămidă de către antreprenorul
Gheorghe Heger. Biserica respectă caracteristicile stilului baroc vienez, larg răspândit
în această parte a ţării. Turnul a fost construit din cărămidă şi acoperit cu tablă, iar
bolta semicilindrică tot din cărămidă. Iconostasul a fost din zid, nu a fost sculptat,
iar pardoseala bisericii era din cărămidă. Nu a fost pictată ci era numai zugrăvită.
Biserica a fost antesinţită de către protopopul Victor Faur în anul 1962 şi a avut
hramul Sfântul Gheorghe. Antimisul este din anul 1965 de la Î.P.S.Sa Arhiepiscop şi
Mitropolit Dr. Nicolae Corneanu. De-a lungul timpului biserica a suferit mai multe
renovări în anii 1926, 1961 şi 1967, an în care s-a zugrăvit interiorul bisericii prin
contribuţia credincioşilor. Biserica a deţinut câteva cărţi de ritual mai importante:
Evanghelie din1898, Octoih Mic din 1908 şi vase de argint: un potir, un disc şi o
linguriţă. În localitate a existat şi o casă parohială din văiugă, construită în anul 1870
unde au locuit preoţii care au slujit în biserica din Nadăş. Matricolele botezaţilor,
cununaţilor şi decedaţilor încep din anul 1779, dar o mare parte s-au pierdut.
11
 Preoţii parohi ai acestei localităţi au fost:
Mihai Popovici 1767-
Alexie Popovici 1776-
Cornel Gruiescu 1898-1923
Alexe Chişozan 1923-1924
Nicolae Popa 1924-1926
Octavian Albani 1926-1963
Ioan Bîrsan 1963-1964
Simion Turcu 1964-1966
Iova Simianţu
Iova Simianţu 1966-1975
Spre sfârşitul anilor ’80 pe fondul depopulării satului, biserica a fost demolată
partial – turnul, acoperisul, peretele din nord şi o parte din absida altarului (Vasile
Suciu, Marius Gligan, 2008, p.4). În prezent se încearcă o conservare a ruinelor
Bisericii prin consolidarea stâlpilor şi a zidurilor existente, iar pentru viitor se doreşte
construirea unei bisericuțe din lemn, în imediata apropiere a lăcaşului de cult existent,
pentru deservirea comunității la momentele festive de genul: Întâlnirea anuală a iilor
satului Nadăş.

Sinţirea Troiţei din hotar - 2006 Expoziţie foto-reportaj: Nadăş, ieri şi azi - 2007

Scoala
,
Încă din vechime, la mânăstirile ortodoxe din Banat existau şcoli, în care învăţătorii
călugări veniţi din Ţările Române, învăţau pe tinerii care se pregăteau pentru chemarea
preoţească sau dăscălească. În aceea perioadă, de obicei preoţii erau şi dascăli: ei învăţau
pe copii din ceaslov, atât cât ştiau şi ei şi cât era necesar să iasă din ei cantori, psalţi şi,
mai târziu preoţi sau dascăli. De la început sala de clasă era chiar tinda bisericii. Ceata
ştiutorilor de carte din vechime şi până la organizarea învăţământului şcolar a fost aceea

12
Învăţători şi elevi - anii 1940

care a păstrat conştiinţa de neam, credinţa ortodoxă şi cântarea bisericească.

Procesul de organizare a învăţământului pe noi baze a început la jumătatea secolului
al XVIII-lea în întreg Imperiul habsburgic şi a durat până în primul deceniu al secolului
al XIX-lea, când în general acest proces destul de anevoios a fost încheiat, ajungându-
se ca în iecare localitate bănăţeană să existe o şcoală organizată şi un învăţător (V.
Ţârcovnicu, 1970, p.56).

Învăţători şi elevi - anii 1950

13
Profesorul Pavel Petroman, în clasă cu elevii - 1960
Din documentele vremii rezultă că funcţionaseră în Banat şi înainte de 1777 şcoli
poporale româneşti, printre satele amintite cu şcoală se numără şi Nadăşul, care avea
în anul 1776, 58 de case şi şcoală organizată împreună cu satul Stanciova la care au
funcţionat ca învăţători Ioan Diminescu şi Gheorghe Popovici din Comloş. Numărul
elevilor care au frecventat şcoala nu-l ştim ( P. Radu, D. Onciulescu, 1977, p.289).
Dintr-un memoriu asupra rechizitelor şcolare, care sunt necesare pentru toate
şcolile triviale ilirice neunite din circumscripţiile provinciale ale Banatului Timişorean,
conform înaltei ordonanţe emise la 1 octombrie 1776 se precizează ca să ie aprovizionate
iecare şcoală din localitate compusă din 100 de case cu 12 ustensile de scris, 12 table
de calcul, 6 foarfeci pentru hârtie, 6 bricege, 36 de creioane şi un sul de hârtie; apoi
şcolile din acele localităţi unde sunt mai mult de 100 de case neunite, cantitatea de
rechizite să se dubleze. În acest memoriu găsim Nadăşul, sat în districtul Timişoara
cu 58 de case, iindu-i necesar pentru şcoală următoarea cantitate de ustensile: 12
ustensile de scris, 12 table de calcul, 6 foarfeci, 6 bricege, 36 de creioane şi 1 sul de
hârtie (P. Radu, D. Onciulescu 1977, p.312).

Demograie
Numărul locuitorilor din Nadăş poate i cunoscut cu precizie din momentul când
Banatul a fost ocupat de habsburgi. Riguroasa administraţie austriacă, din raţiuni
economice şi iscale, imediat după cucerirea provinciei de la turci face şi primele
conscripţii pentru stabilirea numărului populaţiei băştinaşe şi pentru evaluarea
14
Intâlnirea iilor satului Nadăş - 2007 Intâlnirea iilor satului Nadăş - 2008

potenţialului economic al provinciei.

Politica populaţionistă a habsburgilor urma principiul conform căruia capacitatea
de performanţă a statului depinde în mare măsură de numărul supuşilor, de stabilizarea
acestora, dar şi de ridicarea calitativă a populaţiei prin creşterea bunăstării economice
şi a pregătirii intelectuale, ridicarea nivelului moral şi religios, îmbunătăţirea asistenţei
medicale. Din acest punct de vedere Banatul, ca domeniu al Coroanei, trebuia să devină
model şi bază de experiment a politicii reformiste, iar realizarea politicii populaţioniste
s-a înfăptuit prin două căi: prin stabilizarea populaţiei autohtone şi prin colonizarea
unor populaţii germanice, urmărindu-se în inal, crearea unui supus luminat şi idel
stăpânirii.
Observăm că în anul 1717 Nadăşul avea 11 case, probabil 50-55 de locuitori, în
anul 1772 avea 60 de case cu o populaţie de aproximativ 300 de locuitori, ceea ce ne
relevă relativa dezvoltare a satului în decurs de jumătate de secol.
Referitor la ponderea populaţiei, aceasta subliniază perioadele de dezvoltare şi cele
de regres ale localităţii. In anul 1851 in Nadas locuiau 560 de persoane (70 de catolici

Casa familiei Hoară (Topală) Mircea şi Lenuţa - 2004

15
şi 490 de ortodocşi). Evoluţia populaţiei din Nadăş în anii următori este ilustrată de
recensămintele şi conscripţiile făcute de către autorităţi în felul următor:

Pop. totala

Maghiari

Germani
Romani

Slovaci
Tigani

Sarbi
Anul

Evrei

Cehi
Altii
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

1880 a 582 405 106 35 21+15 - - 10 - 4

1880 b 582 416 109 36 21 - - 10 - 4
1890 658 435 148 53 22 - - 14 5
1900 705 493 169 32 11 - - 9 - -
1910 740 504 176 49 11 - - 11 - -
1920 700 485 176 18 21 17 - -
1930 a 659 499 148 5 7 - - 7 - -
1930 b 659 492 143 5 19 4 7 7 - -
1941 674 527 122 9 16 - - - - -
1956 562
1966 a 312 302 10 - - - - - - -
1966 b 312 295 11 1 5 - - 5
1977 42 40 2 - - - - - - -
1992 - - - - - - - - - -
Nadăş – Mélynádas - Varga E. 2003

În anul 1900 din Nadăş au emigrat în alte țări 3 localnici iar în anul 1910 au emigrat
28 de localnici (Ioan Munteanu, 2006, p.266). Emigrarea a constituit un fenomen
general european începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, la acest act s-au aliniat
şi locuitori din Nadăş în majoritate cu vârsta cuprinsă între 20-40 de ani, în deplină
capacitate de muncă. După o perioadă de 5-10 ani de muncă şi de drastice economii o
parte a emigranţilor au revenit în satul natal (Ioan Munteanu, 2006, p.260).
Dinamica demograică generală a inluenţat într-o anumită măsură structura
populaţiei pe grupe de vârstă şi stare civilă. Consideraţii importante oferă analiza
structurii populaţiei pe grupe de vârstă din anul 1910, în primul rând mortalitatea
infantilă redusă a avut ca şi consecinţă o pondere mare a grupei de vârstă până la 6
ani şi implicit a ponderii copiilor cu vârsta până la 15 ani. Aproape de normalitate
este situaţia referitoare la grupa de vârstă a tinerilor între 15-19 ani. Populaţia matură,
aptă de muncă cu vârsta cuprinsă între 20-60 de ani însumează aproape jumătate din
populaţia satului. Referitor la starea civilă surprinde existenţa unui număr mult prea
mare de necăsătoriţi, care ie că trăiau în concubinaj fără a i cuprinşi în actele oiciale,
ie că nu erau căsătoriţi. Din tabele se poate observa o pondere mai mică a bărbaţilor
16
Intâlnirea iilor satului Nadăş - 2010
faţă de a femeilor în structura populaţiei satului.

Popu-
băr- fe- 0-6 6-11 12-14 15-19 20-39 40-60 Peste necăsă- căsă- vă-
laţie
baţi mei ani ani ani ani ani ani 60 ani toriţi toriţi duve
1910
740 349 391 114 110 47 67 183 161 58 405 277 58
Ioan Munteanu, 2006, p.323

În anul 1910 satul Nadăş avea suprafaţa hotarelor de 4665 iugare, în anul 1869
avea 121 de case şi 157 de familii; în anul 1880 avea 119 case; în 1900 avea 144 case;
în 1910 avea 154 case. În anul 1910 erau în sat 3 case construite din cărămidă, 17
construite din piatră şi văiugă, 33 din văiugă; 101 construite din lemn sau altele, iar în
ceea ce priveşte acoperişul 63 erau acoperite cu ţiglă, 1 cu şindrilă şi 90 cu trestie şi paie
(Ioan Munteanu, 2006, p.168).
Statistica aceasta ne arată că până la începutul secolului XX populaţia se ala în
creştere, dar apoi începe treptat să scadă. Această scădere s-a datorat, în principal
migraţiei populaţiei tinere din sat spre centre mai mari, Lipova, Lugoj şi Timişoara,
fenomen ce a determinat un puternic caracter de îmbătrânire a satului încă din perioada
interbelică, fapt ce a făcut ca în anul 1992 satul să ie total depopulat (conform statisticii
si recensamantului 1992). Viabilitatea şi progresul unei aşezări rurale depind de o serie
de factori, dintre care numărul şi calitatea elementului uman sunt decisive, care la
rândul lor sunt determinate de existenţa unor locuri de muncă rentabile, existenţa unor
căi de acces rutiere sau feroviare pentru a înlesni, eventual navetismul şi iresc existenţa
unei populaţii tinere.
Familia Lazea a fost singura care nu a părăsit localitatea niciodată şi a continuat să îşi cîştige
17
Intâlnirea iilor satului Nadăş - 2009
existenţa din munca câmpului şi prin creşterea animalelor. Dupa Revoluţia din decembrie
1989, dar în mod special după anul 2000 se observă o reaprindere a interesului faţă de această
frumoasă zonă din partea iilor satului şi a urmaşilor acestora, care locuiesc în prezent în
localităţile limitrofe Timişoarei. Primii care şi-au restaurant din temelii vechea locuinţă din
Nadăş au fost familia Mircea şi Lenuţa Hoară (Topală). Începând cu anul 2003, la iniţiativa
acestei familii, s-au organizat, în iecare an, în Duminica a doua după Rusalii (Duminica
Tuturor Sinţilor Români), întâlniri ale iilor satului Nadăş. Dacă la inceput au fost prezenţi
în jur de 40 - 50 de personae, numarul participanţilor a crescut progresiv, ajungându-se la
un număr de 800 – 1000 de personae în anii 2009 – 2010. Putem spune că este un adevărat
fenomen de masă, comparabil, dar la alta scară, cu “targurile” tradiţionale din munţii Apuseni
care reunesc anual zeci de mii de oameni. Aceste manifestări ale “Intâlnirilor iilor satului
Nadăş” debutează cu un Te Deum de mulţumire în faţa Bisericii la troita eroilor, un parastas
de pomenire a tuturor celor plecaţi din Nadăş în lumea cea fără de durere, urmate de programe
artistice susţinut de interpreţi consacraţi de muzică populară, ansambluri artistice şi de dansuri
şi se încheie, târziu în noapte, cu un uriaş foc de tabără ce simbolizează, deopotrivă, imanentă
şi transcendentă, trecutul şi viitorul acestei asezari multiseculare. Manifestarile religioase,
culturale si artistice prilejuite de întâlnirea iilor satului Nadăş sunt susţinute inanciar, an de
an, de către Primăria Recaş, prin grija domnului primar Marinel Paşca, care participă cu întreg
personalul primăriei la manifestări.
Printre cei care au onorat aceste întâlniri de sulet a iilor satului Nadăş se numără şi dl.
deputat Valeriu Tabără (2009), actualul Ministru al Agriculturii.
În anul 2006 familiile Mihai Sarchiz jr., Emil Cismadia şi Vasile D.Suciu au înălţat,
pe dealul de deasupra gropii de nisip, o frumoasă troiţă în amintirea tuturor locuitorilor
acestei aşezări. Tot în acest an a fost construită prima casă de vacanţă de către familia Mihai
jr. şi Nicoleta Sarchiz, deschizând drumul spre o posibilă transformare a acestei localităţi
bănăţene într-un veritabil sat de vacanţă. In momentul de fata (iunie 2011) exista in jur de
18
zece case de vacanta construite sau in currs de construire. La iniţiativa unor ii ai satului şi
urmaşi ai acestora, cu sprijinul nemijlocit al primăriei Recaş şi prin bunăvoinţa domnului
primar Paşca Marinel, s-au făcut primele lucrări în vederea trasarii si pietruirii drumului de
acces Simei- Nadăş (3 km), facilitându-se astfel o posibilă repopulare a acestei asezari (Vasile
Suciu, Marius Gligan, 2008, p.6-7).
Spunea marele poet Lucian Blaga că “veşnicia s-a născut la sat”. în cazul satului Nadăş
putem parafraza spusele poetului declarând că veşnicia poate să renască din nou la sat.

Nadăş: trecut, prezent şi viitor - 2009 Foc de tabără la Nadăş - 2007

Bibliograie
Anuarul Socec 1924-25- Anuarul Socec al României Mari 1924-1925-de la Biblioteca Congresului SUA
Nicolae Ilieşiu f.a.- Nicolae Ilieşiu Caiete istorice, III, f.a., ila 41, mss. alat în Arhiva Muzeului
Banatului
Fr. Griselini,1984-Francisc Griselini, Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei,
Ed. Facla, Timişoara, 1984
Ioan Haţegan, 2007- Ioan Haţegan, Ligia Boldea, Dumitru Ţeicu, Cronologia Banatului,II/1. Banatul
între 934-1552, Editura Banatul, Timişoara, 2007
Ioan Lotreanu, 1935- Ioan Lotreanu, Monograia Banatului, vol.I, Timişoara, 1935
Ioan Munteanu, 2006- Ioan Munteanu, Banatul Istoric, vol I, Editura. Excelsior Art, Timişoara,
2006
Ion Negru,1936- Ion Negru, Pierdem şi pământul, în “Revista Institutului Social Banat-Crişana”,
nr.16, Timişoara, 1936
Dr. Nicolae M. Popp, 1942- Dr. Nicolae M. Popp Populaţia Banatului în timpul lui Iosif II, extras
din „Lucrările Institutului de Geograie a Universităţii Regale Ferdinand din Cluj”, Timişoara,VII, 1942
P. Radu, D. Onciulescu, 1977-P. Radu, D. Onciulescu, Contribuţii la istoria învăţământului din
Banat până la 1800, Bucureşti, 1977
Bujor Surdu, 1970- Bujor Surdu, Aspecte privitoare la situaţia Banatului în 1743, în ,,Anuarul
Institutului de Istorie”,XIII, Cluj, 1970,
Vasile Suciu, Marius Gligan, 2008 - Vasile Suciu, Marius V. Gligan, Nadăş, scurt istoric, Editura
Helicon, Timişoara , 2008
I D Suciu – Radu Constantinescu, 1980 -I D Suciu – Radu Constantinescu, Documente privitoare
la istoria Mitropoliei Banatului, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1980
V. Ţârcovnicu, 1970 -V. Ţârcovnicu, Contribuţi la istoria învăţământului din Banat, Bucureşti, 1970
Varga E. 2003- Varga E., statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud.
Timiş 1880-2002
V. M. Zaberca, 1990- V. M. Zaberca, Satul bănăţean, Ed. Hestia, Reşiţa, 1990

19
 Hartă militară , Nadăş - 1868

Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Recaş,

d-lui primar Marinel Paşca pentru sprijinul acordat în apariţia acestei broşuri
VALEA LUPILOR

PÃDURE
INTRARE NADAª PÃDURE
TEI ªI CIREª
Ã
EASC
GUR
A UN
PÃDURE
ULIÞ
VALEA RECAªULUI CASTEL
RE
MA
ÃUL
CA
BISERI SCÃ
PÃR
BISERICA CAP
ROMÂN
EA
I
IULU
UNGUREASCÃ

TRE
GROAPA
E A VI
VAL
DE NISIP MORMINÞI

PÃDURE
CRUCEA
ALEEEA
SPRE CRUCE PÃDURE
PÃD

PêUNE
URE

HARTA DEALUL CERANCU

NADêULUI
LIVEZI
VALEA BICHICIULUI

PRUNI,
PÃDURE CAIªI,
PÃDURE MERI,
IZVORUL SFÂNT CIREªI

Hartă turistică, Nadăş - 2010

Text: Prof. Ioan Traia şi Preot Vasile D. Suciu

Graica: Valentin Manolescu
Tipar: Tipograia Eurostampa, 2011
20