Sângele ce ne unește

- Introducere
o Şi, după Lege, aproape totul este curăţit cu sânge; şi fără
vărsare de sânge, nu este iertare. Cu toți știm acest verset și
ne bucurăm de efectele jertfei care ne aduce iertarea și pacea
de care avem atâta nevoie. Cineva Și-a dorit mai mult decât
orice să ne salveze prin propriul Lui sânge. Acel Cineva este
Domnul nostru Isus Hristos – a Lui să fie Gloria!

În minutele ce vor urma, ne dorim să punem obiectivul pe

principalele evenimente ale salvării noastre și să înțelegem
mai bine care au fost implicațiile acestor etape, dar și ceea ce
are să întâmple cât de curând în viitor. Consecintele
devastatoare ale păcatului au fost oprit de intervențiile lui
Dumnezeu de-a lungul istoriei, însă lupta dintre bine și rău
continuă, iar păcatul nu a dispărut. Ca si crestini ne legăm de
promisiunea că aceasta (pacatul) va fi eradicat cu totul în
viitor, odată cu revenirea Domnului nostru.

Așadar, pentru a observa mai bine firul roșu al acestor

evenimente ne vom uita la rolul sângelui în fiecare dintre
următoarele ipostaze ale vieții Mântuitorului: nașterea,
botezul, jertfa, revenirea și nunta Mielului. Răspunsuri la
întrebărilor noastre vor veni dacă vom înțelege mai bine acest
simbol - sângele.
o
- Adina Comorasu - informații despre sânge

În înțelegerea celor 5 evenimente pe care le vom discuta pe rând mai

avem nevoie de un alt ajutor: acest ajutor nu este altul decât Biblia,
Cuvântul lui Dumnezeu, mai exact, o parabolă în care vom vedea
aceste 5 momente ale vieții Domnului Isus
- Pilda vierilor – Matei 21:33-41 –
-
Tema 1

Miroase atât de bine în casă, luminile scântează în jocuri vii iar papilele gustative
sunt asaltate de felurite mâncăruri care mai de care mai gustoase și mai diverse.
Muzica liniștită îngână zumzetul rudelor și prietenilor care se strâng unul câte unul
la masă. Probabil că v-ați dat seama deja că este o ocazie de mare sărbătoare. Până
astăzi, majoritatea creștinilor și nu numai își petrec timpul liniștit, în contextul
sărbătorii nașterii Domnului, înconjurați de toate aceste detalii. E musai, indiferent
că ești bogat sau sărac, trebuie să ai și să faci aceste lucruri...așa e obiceiul...așa am
pomenit. Alții, nici măcar sărbătoarea nu o mai țin, dar belșugul și extravaganța
evenimentului sunt obligatorii...cu sau fără Moș Crăciun.
Dar nu toți gândim așa, sau cel puțin nu și Dumnezeu. Mântuitorul nostru, când a
venit pe pământ s-a lipsit de toate aceste detalii. De fapt, când Dumnezeu a venit ca
un copilaș nu a avut nici măcar un pătuț, ci o iesle. Nu a avut nici căldură și nici
compania fraților Lui. Niciun om nu i-a cântat colinde și nicio lumină artificială nu
i-a luminat fața divină. Realizand toate acestea am putea concluziona ca a fost doar
o eroare umana, o ignoranta a profetiei care avea sa se intample..însă am greși. De
parcă nu ar fi fost de ajuns mirosul în care Dumnezeu s-a născut și a crescut în
primii ani ai vieții Lui a fost unul de metal amestecat cu frică, de la sângele
copiilor sacrificați de Irod; luminile nopții nu erau altele decât făcliile celor care
căutau să facă doar răul, abuzând de puterea lor; era un gust amar că Dumnezeu îi
părăsise, când în realitate, El era atât de aproape; iar pe drumuri nu se auzeau decât
plânsetul mamelor care își jeleau copiii - căci „un ţipăt s-a auzit în Rama,
plângere şi bocet mult: Rahela îşi jelea copiii şi nu voia să fie mângâiată,
pentru că nu mai erau.”(Matei 2 :18)
Emanuel, Dumnezeu cu noi, se născuse printre oameni, dar oamenii vedeau doar
deznădejde în jurul lor.
Era un om, un gospodar, care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un
teasc în ea şi a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri şi a plecat în altă ţară. Când a
venit vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui de rod.
Vierii au pus mâna pe robii lui şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe
altul l-au ucis cu pietre – Când Domnul s-a născut sângele a curs, a fost sângele
copiilor nevinovați care în fața păcatului și a dorințelor egoiste după putere au fost
priviți ca fiind nesemnificativi. De la Abel și până în momentul acela sângele celor
inocenți a tot curs iar Tatăl Ceresc avea să trimită alți robi care să încerce să
întoarcă inima vierilor. Oare aveau să reacționeze diferit?
Tema II
Trecuseră aproape 400 de ani de când copiii lui Israel se aflau în robia egipteană. Nimic nu
anunța împlinirea marii profeții de eliberare a evreilor, spusă de Dumnezeu lui Avraam.
Poporul egiptean era într-o continua ascensiune iar ordinea și frumusețea clădirilor fusesera
ridicate prin efortul evreilor.
În Egipt, nici alimentația și nici munca nu reprezentau cele mai mari probleme ale evreilor, ci
statutul și demnitatea lor. Acești robi aveau o mai mică însemnătate în ochii egiptenilor, chiar în
comparație cu animalele.
Prin Moise Dumnezeu avea să elibereze poporul din Egipt, să-i dea o nouă identitate și să
restaureze chipul și să pună legile Lui în aceste ființe asuprite generații la rândul.
Așadar, istoria relatează cum Dumnezeu alege să intervină și să-Și manifeste puterea și
superioritatea față de zeii egiptenilor.
În schimb, pentru evrei, prezența lui Dumnezeu avea să se manifestese prin prezența stâlpului de
nor și a celui de foc. Cu toate acestea, în relația dintre Dumnezeu și om aceștia trebuia să manifeste
credință, acea credință care se mulează pe răspunsurile lui Dumnezeu. Sau, cu alte cuvinte, acea
încredere care nu se vede dar care este neclintită în promisiunile lui Dumnezeu, că Tată.
Ajunși în fața Mării Roșii, nu după mult timp de când au părăsit Egiptului cu mari bogații, evreii
trebuiau să creadă. Între credința lor și Dumnezeu se afla o apă de netrecut... Bucuria și liniștea s-
au transformat brusc în groază și frică odată ce egiptenii i-au prins din urmă. Puterea lui Dumnezeu
era uitată la câteva ceasuri de la eliberare... până când imposibilul a devenit posibil și credința să
creeze un drum de nicăieri. Moise avea să despice Marea Roșie în două iar poporul să vadă încă o
dată cine este Dumnezeu lor.
Cu toți știm istoria acestui popor și ne bucurăm de acest deznodământ al lucrurilor. Astfel, poporul
evreu a fost eliberat doar prin puterea lui Dumnezeu. Prin apa mării poporul a fost îngropat în
păcatele lor și remodelați; au primit botezul unei vieți noi în care sa-L mărturisească pe Dumnezeu.
După sute de ani, același popor avea să ajungă sub o altă robie - cea a romanilor. De data aceasta
fusese făgăduit un alt Eliberator - Însuși Dumnezeu, prin Isus Hristos.
Dacă omenirea a ratat nașterea Lui, trebuia ca divinitatea să o recunoască în fapte și în cuvinte,
însă cei mai învățați și toți oamenii au devenit și mai ostili față de singura lor salvare.
Un singur om și-a asumat cuvintele pe care toți oamenii ar fi trebuit să le rostească la momentul
acela: "Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii."
Ioan Botezatorul fusese ales pentru a-L scoate în evidență pe Domnul Isus Hristos. Ioan a fost
glasul care striga într-o pustie a intereselor pământești. Aceste cuvinte, deși clare, mustra atât de
mult. Oamenii alergau în stânga și-n dreapta pe dunele unui nisip al lăcomiei, care le curgea printre
degete. Nu doar el a strigat, ci și mulți alții în trecut. Aceștia au fost asemenea acelor robi din pilda
vierilor, care trimiși să recâștige pământul stăpânului au sfârșit omorâți. Generații după generații
profeții erau sacrificați, pentru că aveau curajul să transmită voia lui Dumnezeu poporului.
Viața lui Ioan Botezatorul avea să valoreze mai puțin decât un pariu pierdut de Irod. Sângele
acestui om al lui Dumnezeu avea să curgă în zadar și să arate încă o dată că lumea iubea mai
mult întunericul decât lumina.
 Tema III
Dar vierii când au văzut pe fiul, au zis între ei:" Iată moștenitorul; veniți să-l omorâm și să
punem stăpânire pe moștenirea lui."
Dacă am înțeles că păcatul poate ucide pe cei mai sensibili și inocenți dintre noi, atunci nu ar
trebui să ne mire că poate ucide și pe cei mai învățați. Căci pilda amintită anterior ne spune că
păcatul ne modifică percepția realității până acolo încât să vedem în frații și în surorile noastre
inamici.
Secole la rând Dumnezeu a vorbit oamenilor prin semne și minuni, prin copii și profeți și chiar
prin animale sau fenomene. "Prin multe și felurite chipuri" și toate aceste metode au fost respinse
în favoarea păcatului.
Oare nu ar trebui să ne fie frică să ne încredem în noi înșine în fața acestei forțe greu de imaginat
și controlat cum este păcatul?
Oare nu ar trebui să ne fie frică să trăim zi de zi fără să căutăm un ajutor sau un aliat puternic în
acest război dintre bine și rău?
Din păcate se pare că răspunsul este NU pentru majoritatea oamenilor. În aceste condiții ce poate
fi mai rău și mai periculos încât să te uiți până și la Fiul lui Dumnezeu și să Îl vezi ca pe dușman.
Ce paradox a fost atunci când Dumnezeu a coborât pe pământ fără să fi avut ca scop să judece
sau să condamne oamenii, ci să câștige întreaga lume. El ar fi putut să scoată la lumină păcate și
intențiile oricui, dar a ales să le treacă cu vederea. Cu toate acestea, oamenii au făcut exact
opusul. Deși zi după zi vedeau zeci de profeții împlinind-se în dreptul Nazariteanului, preoții și
fariseii, saducheii și poporul, romanii și celelalte popoare au ales să vada păcatul acolo unde nu
exista.
Ce paradox a fost atunci când demonii strigau în gura mare că Isus din Galileea este Fiul
Dumnezeului Preaînalt, iar învățați poporului vorbeau în șoapte cum să-l omoare pe acel agitator
al maselor și impostor.
Cuvintele poporului i-au ajuns din urmă și timp de generații aceștia au pătimit nespus de mult
pentru ceea ce au spus: "Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri."
Nimic nu a fost mai grav pe acest pământ ca vărsarea sângelui Dumnezeului întrupat.
Nimic nu poate explica alegerea oamenilor care că și atunci și astăzi continua să calce în picioare
sângele Mantuitorului, în ciuda motivelor de bunătate care se revarsă clipă de clipă. Nimic nu
poate explica aceasta taină, numită convențional într-un cuvânt - păcat.
Dar infinit mai greu este să găsești motivul pentru care să poți ierți și să iubești pe ceilalți așa
cum a făcut-o Dumnezeu.
"Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurului lui Fiu, pentru
ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. " (Ioan 3:16)
Tema IV
"Acum, când va veni stăpânul vie, ce va face el vierilor acelora?" (Matei 21:40)
Majoritatea dintre noi am spus sau, cel puțin, auzit spunându-se în jurul nostru
următoarea expresie: 'Lasă că vine tata și-ți arată el' De obicei, aceste cuvinte nu se
spuneau fără motiv, ci se auzeau atunci când un copil era victima unui abuz verbal
sau fizic.
Uitându-ne la cruce, vedem cum Domnul Isus a fost omorât fără să fi făcut vreun
păcat. El nu a murit în lipsa unor posibilități de alegere, ci un ciuda tuturor
variantelor prin care se putea salva și nu a făcut-o. El a ales drumul acesta al
credinței și încrederii totale în Tatăl, găsind o soluție prin care a riscat totul ca să
salveze omul. El nu a strigat la Tatăl scrâșnind din dinții neputinței pentru că ar fi
dorit să se razbune, ci rugându-se pentru inamicii lui. El privea înainte la efectul
jertfei Lui și știa că va atrage pe mulți la El. În agonia morții cuvintele lui au fost:
"Tată, iarta-i căci nu știu ce fac!"
Au trecut 2000 de ani de atunci și lumea pare să nu fi învățat nimic. În lupta dintre
bine și rău păcatul nu doar că este nociv pentru categoria celor care sunt de partea
binelui, ci inclusiv a celor care sunt de partea răului. Păcatul nu unește pe cei care
îl îmbrățișează, ci înstrăinează pe oricine, umplând de frica pe cei infectați. Este ca
acea pereche de ochelari care fiind atât de murdară nu-ți da nicio perspectivă în
jurul tău și te umple de nesiguranță. În felul acesta toți sunt inamici și niciunul nu
îți este prieten.
„Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să
răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?”(Apocalipsa 6:10)
Avem nevoie să se facă dreptate și nimeni altcineva nu va putea să o facă în afara
de cel care a dat Legea. La Revenirea Domnului Isus nu va mai curge sângele celor
inocenți; nici sângele celor învățați; nici sângele Mântuitorului, ci sângele celor
care au făcut o placere din a sacrifica pe ceilalți.
- Se va face dreptate căci Domnul a promis și spune: „Iată, Eu vin curând; şi
răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. (Apocalipsa 22:12)
- Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are.” (Marcu
4:25)
Tema V
Dacă sunt lucruri sau obiceiuri care să adune laolaltă grupuri de oameni, indiferent cât de mari
sau mici sunt diferențele dintre ei, acelea ar trebui să fie sărbătorile.
Ne plac sărbătorile pentru că în cadrul lor nu punem accentul pe diferențele dintre noi, ci pe ceea
ce ne unește.
Pentru noi ca adventiști Sabatul ar trebui să fie o zi de sărbătoare. În cadrul Sabatului putem găsi
motive suficiente de a ne bucura de cei din jurul nostru, dar scopul principal este acela că
dragostea ne unește la un loc și că putem să slăvim pe Cel ce este sursa acestei dragoste.
Sabatul ne aduce sfințenia și binecuvântarea de care avem atâta nevoie în cadrul unirii noastre.
Aceasta ocazie este o pregustare a idealului ceresc la care orice creștin ar trebui să adere.
Exista așadar sărbători care ne aduc bucurie mai mică sau mai mare și de aceea putem spune că
nu toate sărbătorile sunt la fel, unele au un impact mai puternic decât celelalte.
Două dintre cele mai importante sărbători din viața unui om le reprezintă botezul și nunta.
Despre botez am vorbit mai devreme, spunând că am sărbătoarea aceasta este o ocazie de
restaurare a întregii noastre ființe. Este o alegere personală în care nimeni nu ne poate ajuta, ci
singuri alegem să declarăm public pentru ce vom lupta în această viață. Nunta în schimb esteo
chemare la unire, la contopire sau la simplificare: "căci din doi se vor face una".
Pentru cei care aleg să creadă în Dumnezeu prezența la nuntă devine scopul vieții fiecăruia. Nu
vom fi doar participanți, ci împreună formăm Mireasa lui Hristos. Căci Mirele ceresc este gata să
se întoarcă să-și ia mireara acasă. El a promis că se întoarce: "Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.
Și după ce mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, că, acolo
unde sunt Eu, să fiți și voi" (Ioan 14:2-3)
Mirele este gata să se întoarcă. Suntem noi oare pregătiți să fim cu El? Este lumea aceasta casa
noastră sau ne dorim un alt loc?
Pentru a răspunde la aceste întrebări trebuie să înțelegem identitatea noastră Suntem copiii lui
Dumnezeu și am fost creați să fim în strânsă legătură cu El. Este ca atunci când ne bucurăm de o
masă: ceea ce suntem este diferit de ceea ce este în jurul nostru, însă noi suntem și ceea ce
alegem să devenim când consumăm un anumit lucru. Cu alte cuvinte noi suntem ceea ce am fost
creați să fim, dar și ceea ce urmează devenim prin ce consumăm. De multe ori auzim expresia:
ești ceea ce mănânci sau ceea ce consumi, cu stomacul sau cu mintea ta.
" Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncați trupul Fiului omului și dacă nu beți sângele
Lui, n-aveți viață în voi înșivă." (Ioan 6:53)
Pentru ocazia ce are să vină Hristos reface minunea nunții din Cana. De data aceasta transformă
sângele Lui în mustul bucuriei:" Adevărat vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din rodul
viței până în ziua când îl voi bea nou în Împărăția lui Dumnezeu." (Ioan 2:4)
"Și Duhul și Mireasa zic: 'Vino!' Și celui ce îi este sete să vină; cine vrea, să ia apa vieții fără
plată! AMIN! (Apocalipsa 22:17)
Concluzie
În ocazia de astăzi am văzut rolul sângelui de-a lungul celor mai importante
momente ale vieții Domnului Isus: la naștere, botez, jertfă, Revenire și nuntă. În
toate aceste momente care au fost și urmează să vină în viitor înțelegem că nimic
cu adevărat important nu se realizează fără sacrificiu. În atotștiinta Sa, Dumnezeu,
prin Domnul Isus, a acceptat acest plan înainte de a crea lumea aceasta și chiar
înainte de a apărea păcatul. Nu acest parcurs ar fi vrut Dumnezeu să urmăm, dar în
mila și în dragostea Lui a convertit fiecare situație nefavorabilă noua într-o
binecuvântare nesperată.
Astăzi lumea continua să verse sângele oamenilor. Războaiele și veștile de
războaie nu mai sunt doar cuvintele unei cărți vechi, ci realitatea care ne
înconjoară.
Lumea aleargă într-o goană nebună după confort și prosperitate, sperând că va
ajunge până acolo încât să nu mai fie cazul să mai sacrifice ceva. Aceste scopuri nu
sunt decât iluziile celui rău, nu poți sluji la doi stăpâna pentru a beneficia de toate
avantajele. Dacă alegi răul vei avea parte de consecințe, dar chiar și atunci când
alegi binele vei pierde cealaltă parte.
Ar trebui să ne întrebăm mai des pentru cine suntem dispuși să sacrificăm totul?
Nu este vorba doar despre un moment, ci mai ales despre un proces zilnic.
Pentru ce alergăm și transpirăm zi de zi? Ce ne motivează să trăim timpul pe care-l
avem la dispoziție? Domnul Isus a ales să transpire sânge în grădina Ghetemani. El
a ales să trăiască pentru a-Și da viața. El s-a sacrificat în fiecare zi încercând să
așeze la loc ceea ce era distrus de păcat. A vindecat prin cuvinte și prin atingerea
Lui, iar în final ales să-Și dea viața cu totul pentru păcatele noastre.
El a făcut totul pentru tine. Vei face totul pentru El?