CERINŢE DE SECURITATE PENTRU APARATURA ELECTRICĂ

CU TIP DE PROTECŢIE CAPSULARE ANTIDEFLAGRANTĂ DIN

ARII PERICULOASE, ALTELE DECÂT MINELE GRIZUTOASE

Drd. Ing. Dragoș Fotău

Dr.Ing.Mihai Magyari
Dr.Ing.Martin Friedmann
Dr.Ing.Lucian Moldovan
Dr. Ing. Cosmin Colda

Obiect şi domeniu de aplicare

În cadrul lucrării sunt prezentate cerinţele specifice pentru construcţia,
încercarea şi marcarea aparaturii electrice cu tip de protecţie capsulare
antideflagrantă, destinate pentru a fi folosite în atmosfere explozive .
Pentru a selecta corect aparatura electrică adecvată pentru ariile periculoase
sunt necesare următoarele informaţii:
- clasificarea ariei periculoase (aparatura electrică cu tip de protecţie
capsulare antideflagrantă este admisă în zonele 1 şi 2 ).
- clasificarea gazelor şi a vaporilor în legătură cu grupa/subgrupa
aparaturii electrice
- clasa de temperatură sau temperatura de aprindere a gazelor sau
vaporilor care formează amestecul exploziv
- influenţe externe şi temperatura ambiantă
Una din cele mai răspândite metode de asigurare a protecţiei la
explozii a maşinilor electrice, aparatelor şi echipamentelor este închiderea sau
includerea părţilor conducătoare de curent ale acestora în capsulări solide,
rezistente, capabile să reţină presiunea exploziei fără distrugere şi fără
deformaţii remanente şi care nu transmit explozia mediului exploziv. Acest tip
de capsulare poartă denumirea de capsulare antideflagrantă.

1
 Răcire iniţială prin
suprafeţele îmbinării

Explozie interna
suprafeţele

Imbinari
Racire suplimenatara Capsulare antideflagrante
datorita amestecarii ( lungime minima si
turbulente la iesirea din interstitiu maxim
imbinare definite)
Fig. 1 Principiul de funcţionare al capsularii antideflagrante

Echipamentul electric cu tip de protecţie capsulare antideflagrantă are

în principiu utilizare generală el putând fi folosit în orice loc în care pot apărea
gaze , vapori sau ceţuri care în amestec cu aerul pot da naştere la amestecuri
explozive.
În mod general, aparatura electrică cu capsulare antideflagrantă este
utilizată in :
- industria chimică şi petrochimică ;
- extracţie de petrol şi gaze ;
- staţii de pompare pentru medii explozive ;
- vopsitorii pentru industria de maşini, industria uşoară, etc ;
- depozite de materiale inflamabile, etc;
Mediul cu pericol de explozie care poate să apară legat de aplicarea
substanţelor cu pericol de explozie în procesul tehnologic, este capabil să
pătrundă în interiorul capsulării aparaturii, unde poate să se producă inflamarea
acestuia, cu trecerea în explozie. Dar datorită faptului că toate joncţiunile
(legăturile) exterioare ale capsulării sunt executate sub o formă specială de
fante, jocuri calibrate, explozia nu se transmite din capsulare în mediul
înconjurător.
Altfel spus, îmbinarea capsulării se realizează prin interstiţii de forme
geometrice şi dimensiuni precise. Aceste interstiţii au proprietatea de a răci
flacăra şi produsele rezultate dintr-o explozie interioară, datorită absorbţiei de
căldură de către materialul flanşelor şi a destinderii adiabatice. Astfel răcite,
gazele arse şi particulele de metal produse şi încinse de explozie, la ieşirea lor
din capsulare, nu sunt capabile să producă aprinderea amestecului exploziv din

2
atmosfera înconjurătoare. O astfel de execuţie a aparaturii poartă denumirea
de capsulare antideflagrantă.
Capsulările antideflagrante şi toate piesele de susţinere sunt supuse
calcului mecanic, care ţine cont de presiunea maximă a exploziei ce apare în
interiorul capsulării.
La proiectarea capsulărilor antideflagrante trebuie să se ţină seama de
o serie de factori, ca de exemplu :
- grupa de explozie in care se încadrează gazul pentru care a fost
proiectată aparatura ;
- clasa de temperatură in care se încadrează gazul pentru care a
fost proiectată aparatura ;
- aparatajul montat în capsulare.
Grupa de explozie influenţează asupra :
- dimensiunilor îmbinărilor antideflagrante ale capsulării .
- grosimea pereţilor capsulării .
Clasa de temperatură are influenţă asupra dimensiunilor de gabarit ale
capsulării care trebuie să asigure disiparea în mediul înconjurător a energiei
termice produse în interiorul capsulării în scopul limitării temperaturilor
exterioare.
Tipul echipamentului are influenţă asupra :
- modului de fixare : pe cadru metalic ( staţionar ) , pe sanie
( semistaţionar ) , pe roţi ( mobil ) sau fără fixare ( portabil ) ;
- felulului şi construcţiei introducătoarelor de cablu ( pentru
echipamente staţionare , mobile ,etc ) .
Aparatajul electric montat în interior influenţează asupra :
- dimensiunilor capsulării ;
- dimensiunilor şi tipului cutiei de borne ;
- realizării blocajelor mecanice între diferitele părţi ale capsulărilor;
- construcţia şi asamblarea capacelor faţă capsulare ( aparate
vizitate des sau rar) .
Pătrunderea amestecului exploziv în interiorul capsulării se produce
prin deschiderile ( îmbinările ) ce străbat capsularea. Explozia se poate
propaga în exteriorul capsulării pe aceeaşi cale. Cercetările efectuate au scos
în evidenţă faptul că pentru fiecare gaz, există o dimensiune maximă a
interstiţiului la care explozia nu se propagă în exterior. Oprirea propagării se
explică prin aceea că gazul parcurge interstiţiul cu asemenea pierdere de
energie, încât energia termică eliberată la contactul cu atmosfera explozivă
exterioară nu mai este suficientă pentru aprinderea acesteia. Capacitatea de
propagare a exploziei are valori mult diferite de la un amestec exploziv la altul .
De exemplu, la o îmbinare de 25 mm lungime, interstiţiul maxim de securitate
admis este de 1,14 mm la metan; 0,37 mm la acetilenă şi 0,25 mm la
hidrogen. Desigur, din punct de vedere al protecţiei este recomandabil ca

3
aparatele protejate la explozie să aibă îmbinările antideflagrante cu lungimea
cât mai mare şi interstiţiul de îmbinare cât mai mic, însă nu se poate stabili o
singură valoare maximă a interstiţiului pentru toate gazele .
Dimensiunile care acoperă toate cazurile ar avea o valoare foarte mică
şi ar crea greutăţi nejustificate la fabricarea aparaturii electrice destinate să
funcţioneze in atmosfere potenţial explozive mai puţin periculoase ( de ex.
metan, propan, etc ). De aceea s-a recurs la clasificarea gazelor şi vaporilor
inflamabili după capacitatea lor de propagare a exploziei, stabilindu-se o
valoare limită a interstiţiului pentru fiecare grupă de gaze ( la diferite lungimi ale
îmbinării ).

Terminologie

Capsulare antideflagrantă "d".

Carcasa in care sunt amplasate partile ce pot aprinde o atmosfera
exploziva si care poate rezista la presiunea dezvoltata in timpul unei explozii
interioare a unui amestec exploziv, si care impiedica transmiterea exploziei
catre atmosfera exploziva ce inconjoara capsularea.
O capsulare antideflagranta este proiectata sa poata sa reziste la
presiunea unei explozii interne; de aceea nu este necesar ca ea sa fie
prevazuta cu deschideri intentionale pentru eliberarea presiunii. Acolo unde
exista o deschidere totusi, sau unde un ax sau un arbore trece prin peretele
capsularii, produsele de ardere pot iesi din capsulare. Trebuie inteles ca scopul
unei capsulari antideflagrante nu este acela de a evita in totalitate patrunderea
gazelor sau vaporilor intr-o capsulare. Este deci gresita conceptia potrivit careia
o capsulare antideflagranta trebuie sa fie perfect etansa. Principiul tipului de
protectie recunoaste ca anumite deschideri nu pot fi evitate in practica si se
limiteaza la cerinta ca aceste deschideri sa nu depaseasca valorile limita
maxime de siguranta deasupra carora atmosfera inflamabila exterioara poate fi
aprinsa. Pe de alta parte, scopul tipului de protectie nu este nici acela de a cere
realizarea unor interstitii intentionate in peretii capsularilor.

Volum
Volumul total intern al capsulării. Totuşi, pentru capsulări la care
conţinutul este esenţial în funcţionare, volumul care trebuie considerat este
volumul care rămâne liber.
Pentru corpuri de iluminat, volumul este determinat fără lămpile
montate.

4
 Îmbinare antideflagrantă
Locul in care se suprapun suprafetele corespondente a doua parti ale
unei carcase, sau imbinarea carcaselor, si care impiedica transmiterea unei
explozii interioare catre atmosfera exploziva care inconjoara carcasa.

Lăţimea îmbinării antideflagrante ( L)

Calea cea mai scurtă printr-o îmbinare antideflagrantă de la interiorul
la exteriorul capsulării.

Distanţa ( l)
Calea cea mai scurtă printr-o îmbinare antideflagrantă, când lăţimea
"L" a îmbinării este întreruptă de găuri destinate trecerii prezoanelor pentru
asamblarea părţilor de capsulare antideflagrantă.

Interstiţiu de îmbinare antideflagrantă

Distanţa dintre suprafeţele corespondente ale unei îmbinări
antideflagrante dupa asamblarea carcasei aparaturii electrice. Pentru
suprafeţele cilindrice care formează îmbinări cilindrice, interstiţiul este diferenţa
între diametrul orificiului găurii şi componenta cilindrica.

Interstiţiul experimental maxim de securitate (MESG) (pentru un

amestec exploziv) este interstiţiul maxim al unei îmbinări de 25 mm lăţime prin
care se împiedică orice transmitere a unei explozii în urma a 10 verificări făcute
în condiţiile specificate cu amestecuri de gaze bine precizate.
Fiecare imbinare, pe unde flacarile sau gazele rezultate in urma
exploziei pot iesi din capsulare, trebuie sa aiba o lungime suficient de mare si
un interstitiu suficient de mic pentru a raci produsele de ardere in asa fel incat
sa fie impiedicate propagarea exploziei la atmosfera exterioara.
Produsele de ardere sunt racite la trecerea prin imbinarea
antideflagranta, astfel incat sa nu mai fie capabile sa aprinda gazele sau vaporii
inflamabili din exteriorul caspsularii. Cu cat este mai mare volumul capsularii,
cu atat este mai mare volumul de gaze sau vapori inflamabili care se pot
acumula in interiorul acesteia si deci lungimea necesara a imbinarii trebuie sa
fie mai mare. Interstitiul imbinarii trebuie mentinut la o valoare cat mai mica si
pentru a impiedica patrunderea gazelor sau vaporilor in interiorul capsularii.
Valoarea MESG este determinata in parte de volumul intern al
capsularii si de grupa de gaze, vapori pentru care este destinata capsularea,
astfel incat gazele de grupa IIC au MESG mai mic decat gazele de grupa IIA si
IIB, pentru acelasi volum al capsularii.

5
 Acumulare de presiune
Termenul de acumulare de presiune se refera la cresterea de presiune
intr-un compartiment al capsularii, peste valoarea care ar aparea in acelasi
compartment daca nu ar exista subdivizarea in compartimente. Aceasta
crestere de presiune poate fi considerata anormala comparativ cu presiunea
obtinuta ca urmare a unui proces de ardere intr-un volum constant de gaz aflat
la o presiune initiala apropiata de presiunea atmosferica. Este de notat faptul
ca compartimentarea intr-o capsulare poate fi rezultatul dispunerii aparatajului
interior sau al folosirii peretilor de compartimentare sau partitionare.
Cauzele acestor varfuri de presiune nu sunt intelese in toatalitate, cel
putin nu in ceea ce priveste nivelul pana la care geometria capsularii, sursa de
aprindere si amplasarea acesteia, influenta amestecului exploziv, pot fi utilizate
ca baza pentru a anticipa daca aceste varfuri de presiune se vor produce si in
caz afirmativ, care vor fi valorile de presiune care se vor obtine.
Principalii factori care influenteaza aceste varfuri de presiune sunt:
- geometria capsularii;
- compartimentarea capsularii;
- natura gazului precum si concentratia acestuia;
- precomprimarea initiala a amestecului exploziv;
- accelerarea frontului de ardere;
- instabilitatea frontului de flacara.

Intrari de cablu
Atunci cand un utilizator comanda unui producator o aparatura cu
capsulare antideflagranta, este necesar sa fie specificate numarul de intrari de
cablu de pe capsulare, precum si dimensiunile acestora. Aceste intrari de
cablu trebuie sa fie realizate de catre producatorul capsularii, aceasta operatie
nefiind permisa sa fie efectuata de catre utilizatorul aparaturii.

Gruparea aparaturii si clasificarea temperaturilor

In cazul aparaturii cu capsulare antideflagranta de Grupa II se aplica
subdivizarea in subgrupele IIA, IIB si IIC. Capsularile antideflagrante sunt
grupate conform interstitiului maxim admis intre suprafetele imbinarilor.
Standardul precizeaza valorile maxime ale interstitiilor de imbinare pentru
capsulari apartinand fiecarei subgrupe, dar in practica, imbinarile trebuie
realizate in asa fel incat interstitiile care rezulta sa fie cat mai mici posibil,
valorile maxime precizate in standard nefiind permis sa fie depasite in nici o
situatie. Toate capsularile de aparatura trebuie sa fie marcate cu subgrupa
corespunzatoare. Capsularile certificate pentru o anumita subgrupa pot fi
folosite in aplicatii de gaze sau vapori corespunzatoare unei subgrupe care
permite interstitii mai mari intre suprafetele de imbinare. De exemplu,

6
capsularile de aparatura de grupa IIB pot fi folosite in aplicatii de grupa IIA, insa
reciproca nu este valabila.
Suprafetele fierbinti pot aprinde o atmosfera exploziva. Pentru a evita
acest lucru, toata aparatura electrica destinata folosirii in atmosfere potential
explozive se clasifica in functie de temperatura maxima atinsa in timpul
functionarii. Acesta temperatura, care se bazeaza pe o temperatura ambianta
maxima de + 40C poate fi apoi comparata cu temperatura de aprindere a
gazelor care pot veni in contact cu aparatura si se poate evalua daca aparatura
este corespunzatoare folosirii in acea aplicatie. Capsularile de aparatura sunt
marcate cu clasa de temperatura corespunzatoare ( T1 – T6, conform
standardului ) si ele nu trebuie instalate acolo substantele inflamabile folosite
au temperatura de aprindere sub temperatura corespunzatoare clasei de
temperatura a aparaturii.
In tabelul urmator este exemplificata „Adecvarea folosirii capsularilor
de aparatura de grupa II in prezenta anumitor gaze, vapori, in functie de
temperaturile de aprindere ale acestora”

Criterii de selectare a aparaturii electrice in atmosfere

periculoase de gaze, vapori.
Temperatura de aprindere a gazelor sau vaporilor = 170 0C.
Clasa de temperatura a gazelor ( indiferent de grupa de gaz
) va fi T4
Parametri Aparatura Aparatrua electrica
electrica necorespunzatoare
corespunzatoare
Temperatura 400C 400C
ambianta
Crestrea de 80 K 100 K
temperatura
Temperatura 1200C 1400C
maxima de
suprafata
Clasa de T4 T3
temperatura

Tabelul 1

7
 Temperatura ambianta si efectul sau asupra aparaturii Ex d
In general se presupune ca in cazul folosirii aparaturii intr-un domeniu
de temperaturi ambiante care este in afara domeniului pentru care a fost
realizata certificarea, numai clasa de temperatura a aparaturii se poate
modifica. Acest lucru nu este valabil intotdeauna, fiind posibil ca si metoda de
protectie sa fie invalidata, intr-un mod permanent, facand aparatura
necorespunzatoare pentru folosire in continuare intr-o arie periculoasa.
Problema are mai multe aspecte:
- Capsularea antideflgranta este proiectata sa poata sa reziste la
presiunea unei explozii interne si sa nu transmita explozia la
exterior. O capsulare antideflagranta din aluminiu trebuie sa fie
capabila sa contina explozia in interior in intreg domeniul de
temperaturi ambiante. La temperaturi ambiante mai mici decat
temperatura minima pentru care a fost certificata capsularea,
aluminiul poate deveni casant. La asemenea temperaturi foarte
scazute, capsularea din aluminiu ar putea fi distrusa de catre
presiunea unei explozii interne, permitand astfel propagarea
exploziei la mediul inconjurator.
- Aluminiul are un coeficient de dilatare destul de mare, astfel incat
la temperaturi ambiante deasupra temperaturii maxime pentru
care a fost certificata capsularea, interstitiile imbinarilor ar putea
sa se largeasca suficient de mult pentru a permite trasmiterea unei
explozii interne la atmosfera inconjuratoare. De asemenea,
dilatarea aluminiului poate face ca imbinarile sa se deformeze in
mod permanent, invalidand astfel tipul de protectie al capsularii.
- Ciclurile de incalzire pot duce la slabirea organelor de asamblare
ale capsularii, care sunt rareori asigurate impotriva desurubarii,
acest lucru conducand de asemenea la anularea tipului de
protectie.

Cerinte privind realizarea tipului de protectie

Metoda de protectie Ex d se bazeaza pe rezistenta mecanica a unei
capsulari de a rezista unei explozii interne. Ea nu trebuie sa permita exploziei
interne sa se propage la atmosfera inflamabila care inconjoara capsularea.
Capsularea insasi trebuie verificata cu privire la functionarea
corespunzatoare impreuna cu dispozitivele specificate din interiorul acesteia.
Nu este permisa modificarea pozitiei componentelor interne pentru ca
acest lucru ar putea conduce la aparitia fenomenului de precomprimare
rezultand astfel varfuri de presiune. Nu este permisa modificarea capsularii,
adaugarea sau excluderea unor componente interne decat cu aprobarea scrisa
a autoritatii de certificare. Aceasta aprobare trebuie obtinuta de catre
producatorul aparaturii, daca modificarea nu invalideaza certificarea initiala.

8
 Trebuie notat faptul ca o capsulare antideflagranta nu este verificata
pentru abilitatea ei de a rezista efectelor unei defectiuni interne de natura
electrica.
In standardul specific sunt date prescriptii detaliate in ceea ce priveste
urmatoarele aspecte care trebuie avute in vedere de catre producatorul
capsularii antideflagrante:
- rugozitatea minima a suprafetelor de imbinare prelucrate.
- Accesul in scopul verificarii interstitiului imbinarilor plane - de
regula cu ajutorul trusei de spioni (lera).
- Gauri in suprafetele imbinarilor.
- Imbinari filetate, incluzand tipuil fletului, clasa, adancimea de
filetare, nr. de spire filetate, etc.
- Garnituri de etansare, inele „O”.
- Tije functionale.
- Arbori de masini si lagare.
- Dispozitive de rasuflare si de drenare.
- Elemente de asamblare.
- Rezistenta mecanica a capsularilor si precomprimare.
- Intrari de cablu si metode de conectare a cablurilor la o capsulare
de aparatura.
- Borne pentru circuite exterioare: bornele trebuie sa fie
dimensionate in mod corespunzator si sa fie de sectiune suficienta
pentru a permite conectarea conductorilor de sectiuine suficienta
tinand cont de curentul nominal al aparaturii. Bornele trebuie de
asemenea astfel pozitionate si construite incat sa nu permita
slabirea sau deterioarea conductoarelor in timpul functionarii.
- Metode acceptate pentru racordarea conductoarelor interne ale
aparaturii.
- Distante de izolare in aer: sunt specificate distante de izolare in
aer minime intre parti conductoare avand potentiale diferite,
functie de tensiunea de lucru a aparaturii.
- Distante de izolare pe suprafata: sunt date specificatii cu privire la
categoriile diferitelor materiale electroizolante folosite precum si
distantele de conturnare minime in functie de tensiunea nominala
de lucru.
- Configuratia geometrica a materialelor electroizolante.
- Matariale electroizolante, incluzand aici stabilitate termica,
temperatura de functionare, rezistenta mecanica, etc.
- Infasurari: specificatii privind diametrele minime ale conductorilor
infasurarilor, metode de impregnare, etc.
- Limitarera temperaturii: Temperatura maxima de suprafata nu
trebuie sa depaseasca temperatura corespunzatoare clasei de

9
 temperatura a gazelor sau vaporilor pentru care este prevazuta sa
functioneze capsularea de aparatura.
- Dispozitive de protectie la suprasarcina: infasurarile masinilor
electrice trebuie sa fie protejate pentru a se asigura ca nu este
depasita temperatura limita in timpul functionarii. Acest lucru se
realizeaza de obicei cu ajutorul unui dispozitiv de protectie cu
temporizare dependent de curent. Acest dispozitiv de protectie
trebuie selectat in mod corespunzator, iar calibrarea sa trebuie sa
fie verificata pentru functionare corespunzatoare.
- Grade normale de protectie ale capsularilor de aparatura. Pentru
capsulari care contin parti neizolate aflate sub tensiune gradul
normal minim de protectie este IP 54.
- Pentru masini electrice rotative: distante minime pentru
ventilatoare interne, intrefierul radial minim intre stator si rotor

Construcţia şi tehnologia de fabricaţie a capsulărilor

antideflagrante .
Închiderea aparatelor in capsulare antideflagrantă constituie una dintre
cele mai sigure moduri de protecţie împotriva aprinderii unei atmosfere
explozive. Acest mod de protecţie prezintă însă dezavantajul că este scump,
iar aparatele protejate astfel, devin grele şi voluminoase. Astfel, capsularea
antideflagrantă fiind supusă unei presiuni interioare ridicate s-a tins cât mai
mult posibil spre forma sferică care asigura o rezistenţă mecanică optimă .
Ulterior, deşi în unele cazuri forma sferică sau cilindrică a fost păstrată,
s-a trecut din ce în ce mai mult la construcţia paralelipipedică. Această formă
permite utilizarea mai bună a spaţiului interior şi deci obţinerea de echipamente
cu gabarite mai mici.
Fiecare capsulare trebuie sa poata fi deschisa in asa fel incat sa
permita instalarea aparaturii interioare. Rezulta deci, ca o consecinta naturala,
ca atunci cand se inchide capsularea, poate sa existe un interstitiu intre
suprafetele corespondente ale capacului si capsularii. Suprafetele conjugate
ale imbinarii trebuie sa indeplinesca anumite cerinte dimensionale precizate,
pentru ca in cazul unei aprinderi interne, produsele de ardere rezultate sa nu
poata iesi prin interstitiul dintre imbinarii. Imbinarea antideflagranta trebuie deci
sa aiba o lungime si un interstitiu bine definite.
Standardul specific precizeaza ca nu trebuie sa existe interstitiu
intentionat, dar acolo unde acesta exista, nu trebuie sa fie mai mare decat
valorile maxime precizate in tabelele din standard. Figura 2 prezinta un
exemplu tipic de capsulare Ex d.

10
 Interstitiul Arie periculoasa:
nu trebuie sa Vaporii patrund
depaseasca in interiorul
valoarea Explozia interna
capsularii
declarata pe ridica
durata capacul capsularii
exploziei Figura 2 – Exemplu de capsulare Ex d

Nu este necesar sa existe un interstitiu intentionat intre suprafetele de

imbinare pentru eliberarea presiunii, totusi, in cazul unei explozii interne, este
probabil ca forta care ia nastere sa incerce sa ridice capacul capsularii si astfel
sa ia nastere un intestitiu. Acest interstiu de imbinare nu este intentionat, el
apare ca o consecinta a faptului ca presiunea exploziei din interior incearca sa
ridice capacul capsularii. Marimea acestui interstitiu nu trebuie sa depaseasca
valorile precizate in standard, pentru a asigura protectia la explozie a
capsularii. In momentul ridicarii capacului, frontul flacarii poate sa treaca prin
interstitiul care rezulta si valoarea maxima a interstitiului precum si lungimea
minima a imbinarii devin critice pentru capacitatea imbinarii de a raci gazele
rezultate in urma exploziei.
Capsulările sunt astfel dimensionate încât să suporte presiunea ce ia
naştere în cazul exploziei amestecului exploziv din interior fără să sufere
stricăciuni sau deformări capabile să modifice dimensiunile îmbinărilor
antideflagrante. Diferitele compartimente ale capsulărilor antideflagrante se
izolează prin pereţi despărţitori . Elementele de asamblare cum ar fi şuruburile
şi prezoanele nu trebuie să traverseze peretele capsulării deoarece în cazul
pierderii unui astfel de element se anulează caracterul antideflagrant al
capsulării prin crearea unei comunicări directe între interiorul şi exteriorul
capsulării . In mod normal şuruburile şi prezoanele se execută din OL37.
Pentru fixarea capacelor se folosesc şuruburi cu cap cilindric şi locaş
hexagonal, şuruburi cu cap hexagonal, etc. ,conform SR-EN 60079 – 0/ 2010.
Pentru protejarea şuruburilor şi piuliţelor de fixare sunt prevăzute
gulere de protecţie care depăşesc înălţimea şuruburilor cu cel puţin 2 mm.
Nu este permisă folosirea garniturilor de etanşare pe suprafeţele de
îmbinare antideflagrante. Dacă totuşi este necesar să se împiedice
pătrunderea apei sau prafului, atunci folosirea garniturilor nu este considerată

11
ca o măsură care asigură caracterul antideflagrant al capsulării. În general se
folosesc garnituri din cauciuc rezistent la medii agresive de tip neopren sau
perbunan. Ca material, capsulările antideflagrante au fost iniţial realizate din
oţel (OT40) sau fontă turnată (Fc18) . Numărul mare de rebuturi apărute dintr-o
turnare defectuoasă şi ca urmare a faptului că aceste capsulări trebuie să fie
etanşe, a condus la realizarea capsulărilor din oţel sudate .Pentru obţinerea
unei suduri de calitate se foloseşte de obicei sudura în gaz neutru (argon).
Concomitent cu aceasta s-au dezvoltat capsulările turnate din aliaje
uşoare care prezintă avantajul unei prelucrări uşoare, concomitent cu
reducerea greutăţii proprii. La aceste capsulări se folosesc aliaje de aluminiu cu
cupru, siliciu, magneziu, etc. (cu conditiile precizate in SR-EN 60079-0/2010,
pentru aparatura de grupa II). În afara metalului pentru confecţionarea
capsulărilor antideflagrante se mai folosesc mase plastice termorigide de tipul
melamină sau poliester în matriţe, masele de presare de acest tip având
avantajul că nu ard şi nu întreţin arderea .
Pentru obţinerea suprafeţelor de îmbinare, zona respectivă se
prelucrează pentru realizarea suprafeţei interstiţiului de laminare a gazelor.
Aceste suprafeţe impun realizarea unor toleranţe care să asigure obţinerea
interstiţiilor de laminare corespunzătoare subgrupelor de explozie . Aceste
prelucrări se fac cu maşini aşchietoare obişnuite .
Toate îmbinările antideflagrante, fie că sunt permanent închise sau
sunt destinate să fie uneori deschise, trebuie să corespundă în lipsa presiunii
cerinţelor următoare:
- suprafeţele îmbinărilor trebuie să fie în aşa fel prelucrate încât
rugozitatea lor medie " Ra " să nu depăşească 6,3m.
- suprafaţa îmbinărilor poate fi protejată împotriva coroziunii.
Mijloacele folosite nu trebuie să modifice nici caracteristicile şi nici
calitatea îmbinării. Nu se admite acoperirea cu vopsea sau acoperirea cu
pulberi. Pot fi utilizate alte materiale de acoperire daca s-a demonstrat ca
materialul si procedeul de aplicare nu afecteaza negativ proprietatile
antideflagrante ale imbinarii.
Inainte de asamblare se poate aplica pe suprafetele imbinarii un
lubrifiant impotriva coroziunii. Unsoarea, daca se aplica, trebuie sa fie de un tip
care nu se intareste datorita imbatranirii, nu contine solvent care se evapora, si
nu produce coroziunea suprafetelor de imbinare. Verificarea adecvabilitatii trebuie
sa fie in conformitate cu specificatiile producatorului.
Suprafeţele de îmbinare pot fi protejate prin electroplacare. Placarea
metalică, dacă se aplică, nu trebuie să aibă o grosime mai mare de 8 μm.
Îmbinările antideflagrante pot fi nefiletate (plane, cilindrice,conice, cu
cep) şi filetate.

12
 Îmbinările nefiletate trebuie să corespundă solicitărilor mecanice care li
se aplică. Lăţimea îmbinărilor nefiletate nu trebuie să fie mai mică decât valorile
cuprinse în standardul specific.
Nu se admit interstiţii intenţionate între suprafeţele îmbinărilor cu
flanşă. În cazul când datorită abaterilor de prelucrare, se formează un interstiţiu
între suprafaţa unei îmbinări, aceasta nu trebuie să depăşească în nici un loc
valorile maxime date în standard. Pentru suprafeţele cilindrice, interstiţiul este
diferenţa între diametrele găurii şi componentei cilindrice.
Măsurarea lăţimii îmbinării şi a interstiţiului maxim în cazul îmbinărilor
nefiletate, se face cu şublerul, micrometre de interior şi de exterior şi trusa leră.
La îmbinările aparaturii electrice din grupa IIC sunt necesare măsuri
suplimentare corespunzătoare pentru prevenirea aprinderii atmosferei
înconjurătoare datorită ieşirii prin îmbinări a sedimentelor interne de reziduuri şi
praf şi mai ales a sedimentelor de carbon care se pot produce prin arderea
incompletă a acetilenei, de exemplu: asigurarea cu garnituri de etanşare,
îmbinări cu unghi sau labirint, deflectoare, ecrane.

Garnituri de etanşare.
Garniturile din material compresibil sau elastic folosite pentru a etanşa
o îmbinare, de exemplu pentru a împiedica intrarea umezelii sau prafului sau
preveni scurgerea unui lichid, trebuie folosite suplimentar la îmbinarea
antideflagrantă şi nu inclusă în aceasta
Garnitura de etanşare trebuie să fie montată în aşa fel încât să se
menţină interstiţiul prescris şi lăţimea prescrisă a îmbinărilor antideflagrante.
Aceste prescripţii nu se aplică la intrările de cablu.

Îmbinări cimentate
Îmbinările cimentate sunt admise numai pentru asigurarea etanşării
capsulării antideflagrante din care fac parte. Construcţia capsulării trebuie să
fie executată în aşa fel încât rezistenţa mecanică a ansamblului să nu fie
determinată numai de ciment.
Materialele folosite pentru cimentare trebuie să fie conform SR EN
60079-0:2010.
(stabilitate termică adecvată pentru temperatura maximă la care sunt supuse în
regimul nominal al aparaturii electrice) şi să nu fie elastice.

Îmbinări de arbori
Îmbinările antideflagrante la arborii maşinilor electrice rotative trebuie
să fie realizate în aşa fel încât să nu se uzeze în funcţionare normală.
Îmbinarea antideflagrantă poate fi:
- îmbinare cilindrică
- îmbinare labirint

13
 - îmbinare cu un organ flotant
Lăţimea îmbinării în cazul unui arbore cu un lagăr de alunecare
trebuie să fie cel puţin egală cu diametrul arborelui fără să depăşească însă 25
mm.
Dacă se foloseşte o îmbinare cilindrică sau o îmbinare labirint la o
maşină electrică rotativă cu lagăre de alunecare, cel puţin o faţă a îmbinării
trebuie să fie din material care nu produce scântei (de ex. alamă) ori de câte ori
întrefierul între stator şi rotor este mai mare decât jocul radial minim (k),
specificat de producător ( fig.3). Grosimea minimă a materialului care nu
produce scântei trebuie să fie mai mare decât întrefierul.
Nu se admite utilizarea lagărelor de alunecare (cuzineţilor) la
maşinile electrice rotative din grupa IIC.
În cazul arborilor cu lagăre cu rulmenţi, jocul radial maxim (m) nu
trebuie să depăşească două treimi din interstiţiul maxim admis, pentru astfel de
organe, indicat în standard.

K = joc radial minim

m = joc radial maxim
D – d = joc diametral
Fig.3. Îmbinări pentru organe de maşini electrice rotative.

14
 Îmbinările izolatoarelor şi părţilor care transmit lumina

O capsulare în general este formată din mai multe părţi componente:

carcasă, capac, uşi, intrări de cablu, tije, axe, arbori, izolatoare.
În situaţia în care în interiorul unei capsulări se află aparate de măsură
sau lămpi de control, sau în cazul corpurilor de iluminat, în componenţa
capsulării intră şi părţi care transmit lumina (vizoare).
Materialul pentru părţile care transmit lumina de la corpurile de iluminat
sau pentru ferestre de control (din sticlă sau material plastic) ale capsulărilor
antideflagrante, trebuie să corespundă prescripţiilor SR EN 60079-0:2007
(rezistenţă mecanică, stabilitate termică, rezistenţă la agenţi chimici, etc).
La montarea părţilor care transmit lumina trebuie să se ia măsuri
pentru a nu se produce tensiuni mecanice interne în materialul acestora.
Lăţimea îmbinării şi interstiţiul îmbinării antideflagrante trebuie să respecte
prevederile din standard, în cazul îmbinărilor plane, sau prevederile pentru
îmbinările filetate în cazul în care vizorul se fixează pe capsulare cu acest tip
de îmbinare.
În cazul în care se preferă îmbinarea cimentată, părţile care transmit
lumina pot fi cimentate fie direct în peretele capsulării pentru a forma cu acesta
un ansamblu inseparabil, fie într-o ramă metalică, în aşa fel încât ansamblul să
poată fi înlocuit fără a deteriora cimentul şi să respecte prevederile referitoare
la îmbinările cimentate.
Îmbinările părţilor care transmit lumina pot conţine o garnitură dacă
aceasta este din metal sau dintr-un material comprimabil neinflamabil cu un
înveliş metalic.
Prescripţiile referitoare la construcţia şi montarea pe capsulare a
părţilor care transmit lumina îşi păstrează valabilitatea şi în cazul izolatoarelor
de trecere.

Organe de asamblare
Organele de asamblare accesibile din exterior şi necesare pentru
asamblarea părţilor componente ale unei capsulări antideflagrante trebuie să
fie organe de asamblare speciale (şuruburi cu cap hexagonal sau cu cap
cilindric şi locaş hexagonal în carcase protectoare), conform prescripţiilor SR-
EN 60079-0:2010.
Forţa de rupere a şuruburilor şi piuliţelor metalice trebuie să nu fie mai
mică de 240 N/mm2 pentru:
- şuruburi cu cap hexagonal;
- şuruburi cu cap cilindric şi locaş hexagonal;
- piuliţe hexagonale.

15
 Găurile filetate pentru şuruburile folosite la fixarea unor părţi ale
capsulării antideflagrante, nu trebuie să străpungă pereţii capsulării. Şuruburile
pot străpunge pereţii unei capsulări antideflagrante, dacă au o parte fără filet
care să formeze o îmbinare antideflagrantă cu peretele şi dacă ele devin
nedetaşabile de capsulare (ex. prin nituire, sudare sau altă metodă la fel de
eficientă).
Grosimea metalului în jurul găurilor filetate pentru şuruburi sau
prezoane trebuie să fie egală cu cel puţin 1/3 din diametrul nominal al şurubului
sau prezonului, dar nu mai puţin de 3 mm.
În cazul şuruburilor strânse în întregime în găuri oarbe, la baza găurii
trebuie să rămână liberă cel puţin o spiră completă plus grosimea şaibei de
siguranţă.
Dacă pentru uşurarea executiei trebuie perforat un perete al capsulării,
gaura rezultată trebuie închisă ulterior cu un dispozitiv, in asa fel incat sa fie
mentinute proprietatile antideflagrante (adica sa fie sudate sau nituite, sau
atasate permanent la carcasa printr-o alta metoda la fel de eficienta).
Deschiderile nefolosite dintr-o capsulare antideflagrantă trebuie
închise, cu menţinerea proprietăţilor antideflagrante ale capsulării, folosind un
dispozitiv de închidere care să poată fi montat sau demontat din exteriorul sau
interiorul peretelui capsulării.
Daca dispozitivul de inchidere este demontabil din exterior, acest lucru
trebuie sa fie posibil numai dupa eliberarea unui dispozitiv de retinere din
interiorul carcasei.
O alta posibilitate este ca dispozitivul de inchidere sa fie proiectat
astfel incat sa poata fi montat sau demontat numai prin folosirea unei scule
speciale, sau dispozitivul de inchidere sa fie de o constructie speciala, in care
mijloacele cu care se monteaza sa nu poata fi folosite si ca mijloace de
demontare.
Aceste cerinte sunt ilustrate in Fig.4.
De asemenea, pentru asigurarea sau slabirea usilor si capacelor
filetate trebuie prevazute mijloace de fixare separate, care necesita folosirea
unei scule speciale, sau alte metode la fel de eficiente.
Nu se admite utilizarea şuruburilor, prezoanelor, ştifturilor şi piuliţelor
din material plastic sau metale uşoare.

16
Fig.4– Ilustrarea cerintelor pe care trebuie sa le indeplineasca dispozitivele de
inchidere
17
 Dispozitive de drenare şi răsuflare
Dacă sunt necesare dispozitive de răsuflare sau drenare, ele trebuie
să fie construite astfel încât să nu poată deveni nefuncţionale (de ex. din cauza
acumulării prafului sau vopselei). Deschiderile pentru răsuflare sau drenare nu
trebuie să fie realizate prin mărirea intenţionată a îmbinărilor plane. Dacă un
dispozitiv poate fi desfăcut în bucăţi el trebuie să fie construit în aşa fel încât să
fie imposibilă o reducere sau o mărire a deschiderilor în timpul reasamblării.

Materiale si rezistenta mecanica a carcaselor

Daca o carcasa contine mai multe compartimente care comunica intre
ele, sau daca este subimpartita din cauza dispunerii aparatajului interior, din
cauza fenomenului precomprimarii, se pot produce presiuni si viteze de
crestere a presiunii mai mari decat cele normale. In general, astfel de
fenomene trebuie excluse pe cat posibil din faza de proiectare, iar daca nu este
posibil sa se evite aceste fenomene, la constructia carcasei trebuie sa fie luate
in considerare solicitarile rezultante cele mai mari (de exemplu, in cazul
masinilor electrice rotative datorita existentei intrefierului dintre stator si rotor
fenomenul precomprimarii nu poate fi exclus si producatorul este obligat sa ia
si alte masuri pentru a se putea conforma cerintelor standardului specific).

Intrări de cablu şi de ţeavă

Pot fi folosite mijloace diferite pentru a asigura conectarea aparaturii
electrice dintr-o capsulare antideflagrantă, la circuitele exterioare sau altă
aparatură electrică. Cu toate acestea, producătorul trebuie să prevadă în
documentaţia aparaturii, acele mijloace care sunt destinate explicit pentru a fi
folosite în acest scop, locurile unde pot fi montate şi nr. maxim permis al
acestor mijloace.
Gaurile filetate in carcasa pentru a facilita fixarea intrarilor de cablu
sau intrarilor de teava trebuie sa aiba identificate tipul si dimensiunea filetului,
acest lucru putand fi realizat prin diferite mijloace:
- marcarea tipului si dimensiunii specifice a filetului langa gaura;
- identificarea tipului si dimensiunii specifice ale filetului pe placuta
metalica, sau
- identificarea tipului si dimensiunii specifice a filetului ca parte a
documentului care conţine instrucţiunile de instalare.
Intrările de cablu şi de ţeavă trebuie să fie astfel construite şi montate
încât să nu deprecieze caracteristicile specifice tipului de protecţie capsulare
antideflagrantă.
Etanşarea dintre cablu şi corpul intrării de cablu poate fi asigurată prin
unul din următoarele mijloace:

18
 - un inel elastic din elastomer;
- un inel de etanşare metalic sau compozit;
- un compund de umplere.
Dacă la o intrare de cablu se poate utiliza o gamă de inele de etanşare
compresibile de diferite diametre, aceste inele trebuie să aibă înălţimea axială
necomprimată de 20 mm pentru cabluri cu diametre până la 20 mm şi minim 25
mm pentru cabluri cu diametre mai mari de 20 mm. Atât inelele elastice cât şi
intrările de cablu trebuie marcate cu diametrele minime şi maxime ale cablurilor
admise.
Inelele de etanşare din elastomeri trebuie executate dintr-un material
care să corespundă verificării pentru rezistenţa la îmbătrânire, realizată
conform metodei descrise în SR EN 60079-0/2010.
Intrările de ţeavă (fig.5) sunt admise numai pentru echipamentele
electrice din grupa II şi au ca scop protecţia cablului împotriva agenţilor
distructivi din atmosferă.
Caracteristicile specifice ale tipului de protecţie capsulare
antideflagrantă nu trebuie să fie schimbate dacă intrările de ţeavă determină
lăţimi ale îmbinărilor şi interstiţiile indicate în standard.
Intrările de ţeavă trebuie să fie prevăzute cu un dispozitiv de etanşare
(o cutie de stopare umplută cu compund), fie în capsularea antideflagrantă, fie
imediat la intrare în aceasta. Partea cutiei de stopare între umplutură şi
capsularea antideflagrantă este considerată capsulare antideflagrantă.
Materialul de umplere trebuie să fie specificat fie în documentul de
certificare a calităţii cutiei de stopare, fie în documentul de certificare a calităţii
echipamentului electric complet.

19
 Fig.5 Exemplu de intrare de ţeavă într-o capsulare antideflagrantă
A-capsulare antideflagrantă
B-Fiting de etanşare utilizat la capsulările antideflagrante
C- Teavă de metal pentru instalaţii Ex.

Incercari de tip specifice tipului de protectie „d”

Incercarile de tip efectuate asupra aparaturii antideflagrante sunt in
principal incercari in amestecuri explozive si au ca scop verificarea in primul
rand a capabilitatii capsularii antideflagrante de a rezista la presiunea unei
explozii interne fara a se deteriora si in al doilea rand verificarea capacitatii
capsularii de a nu transmite aprinderea din interior la atmosfera exploziva

20
inconjuratoare. Avand in vedere acest lucru incercarile de tip in amestecuri
explozive sunt structurate astfel:
incercari privind determinarea presiunii maxime de explozie
(presiunii de referinta);
Fiecare incercare consta din aprinderea unui amestec exploziv
specificat, in functie de grupa aparaturii (la concentratia care genereaza
presiunea maxima de explozie), in interiorul carcasei si masurarea presiunii
dezvoltate de explozie. Aparatura se incearca in configuratia cea mai
defavorabila, care da nastere presiunilor de explozie cele mai ridicate. In
functie de valoarea cea mai mare a acestei presiuni de explozie, proiectantul
aparaturii va dimensiona in mod corespunzator carcasa, aplicand un coeficient
de securitate egal cu 1,5 care se considera acoperitor. Nu se justifica in
practica adoptarea unor coeficienti mai mari de 1,5 avand in vedere faptul ca ar
duce la o crestere nejustificata a volumului de material care intra in constructia
capsularilor si implicit a costurilor de fabricatie.
incercarea la suprapresiune;
Aceasta incercare se face cu scopul de a verifica daca capsularea
rezista la o presiune egala cu de 1,5 ori presiunea maxima de explozie
(presiunea de referinta) si reprezinta presiunea la care producatorul aparaturii
va efectua incercarea individuala la suprapresiune (bucata cu bucata) a fiecarei
capsulari de aparatura fabricata.
incercarea la netransmitere a unei aprinderi interne.
Aceasta incercare se face cu scopul de a verifica capacitatea de
netransmitere a unei aprinderi interne. Carcasa aparaturii se amplaseaza intr-o
camera de incercare (autoclava). Acelasi amestec de verificare se introduce
atat in carcasa cat si in camera de incercare, la presiune atmosferica (sau la o
presiune mai ridicata), se initeaza aprinderea amestecului exploziv din carcasa
si se urmareste daca aprinderea este sau nu transmisa in camera de incercare.
Daca are loc o singura transmitere a aprinderii in camera de incercare produsul
este respins de a certificare, fiind necesara revizuirea si modificarea proiectului,
in vederea reluarii incercarilor de netransmitere. Incercarile privind
netransmiterea unei aprinderi interne sunt deosebit de solicitante pentru
capsulare ele fiind efectuate cu amestecuri de incercare aflate la concentratiile
care transmit aprinderea cu cea mai mare usurinta (MESG este cel mai mic).
Si aceste incercari privind netransmiterea unei aprinderi interne se fac
cu aplicarea unui factor de securitate K, care reprezinta raportul dintre
interstitiul maxim de securitate al gazului reprezentativ al grupei pentru care se
doreste certificarea aparaturii si interstitiul maxim de securitate al gazului ales
pentru incercare. (se foloseste un amestec mai agresiv decat amestecul de gaz
reprezentativ al grupei respective).

21
 Introducerea unei metode alternative de evaluare a riscului care
cuprinde „nivele de protectie ale echipamentelor (EPLs)” pentru
echipamente Ex
Scopul introducerii acestui concept este pentru a da posibilitatea unei
abordari alternative la metodele curente privind selectarea echipamentelor Ex.
Este stiut faptul ca nu toate tipurile de protectie asigura acelasi nivel
de securitate impotriva initierii unei aprinderi. Standardul SR – EN 60079 – 14
stabileste care tipuri specifice de protectie pot fi folosite in diferite zone cu
pericol de explozie, pe baza faptului ca, cu cat este mai probabila sau frecventa
aparitia unei atmosfere explozive, cu atat va fi mai mare nivelul de securitate
pe care trebuie sa il asigure echipamentele, impotriva posibilitatii aparitiei unei
surse de aprindere.
Ariile periculoase sunt impartite in zone, corespunzator nivelului de
risc. Nivelul de risc este definit dupa probabilitatea aparitiei unei atmosfere
explozive. In general, nu se tine cont de eventualele consecinte ale unei
explozii si nici de alti factori, cum ar fi toxicitatea materialelor. O evaluare
corespunzatoare a riscului ar tebui sa tina cont de toti factorii care pot aparea.
In consecinta, a fost recunoscut faptul ca este benefic sa fie
identificate si marcate toate echipamentele, conform riscului de aprindere
inerent pe care il prezinta acestea. Acest lucru ar face selectarea
echipamentelor mai usoara si ar asigura o aplicare mai buna a abordarii bazate
pe o evaluare a riscului, acolo unde acest lucru este posibil.
O abordare pe baza unei evaluari de risc pentru acceptarea
echipamentelor Ex a fost introdusa ca o alternativa la prevederile destul de
inflexibile existente in prezent , care leaga echipamentele de zone. Pentru a
facilita acest lucru, a fost introdus un sistem privind nivelele de protectie
conferite de catre echipamente, pentru a indica in mod clar riscul de aprindere
inerent pe care il prezinta echipamentele, indiferent de tipurile de protectie
utilizate la constructia lor.
Acest sistem de alocare a nivelelor de protectie conferite de catre
echipamente este dupa cum urmeaza:

Atmosfere de gaze, vapori cu aer (grupa II).

EPL Ga
Echipamente destinate folosirii in atmosfere explozive de gaze, vapori
cu aer, asigurand un nivel „foarte inalt” de securitate, care nu prezinta surse de
aprindere in functionare normala, defecte anticipate, sau defecte care pot
aparea in situatii foarte rare.

22
 EPL Gb
Echipamente destinate folosirii in atmosfere explozive de gaze, vapori
cu aer, asigurand un nivel „inalt” de securitate, care nu prezinta surse de
aprinderein functionare normala, sau in situatia unor disfunctionari care pot fi
anticipate in mod rezonabil.

EPL Gc
Echipamente destinate folosirii in atmosfere explozive de gaze, vapori
cu aer, asigurand un nivel „sporit” de securitate, care nu prezinta surse de
aprindere in cazul unei functionari normale si care pot fi prevazute cu protectie
suplimentara pentru a se asigura ca nu pot deveni surse de aprindere active in
anumite situatii de defecte care pot fi anticipate.

Atmosfere de prafuri cu aer (grupa III)

EPL Da
Echipamente destinate folosirii in atmosfere explozive de praf cu aer,
asigurand un nivel „foarte inalt” de securitate, care nu prezinta surse de
aprindere in functionare normala, defecte anticipate, sau defecte care pot
aparea in situatii foarte rare.

EPL Db
Echipamente destinate folosirii in atmosfere explozive de praf cu aer,
asigurand un nivel „inalt” de securitate, care nu prezinta surse de aprinderein
functionare normala, sau in situatia unor disfunctionari care pot fi anticipate in
mod rezonabil.

EPL Dc
Echipamente destinate folosirii in atmosfere explozive de praf cu aer,
asigurand un nivel „sporit” de securitate, care nu prezinta surse de aprindere in
cazul unei functionari normale si care pot fi prevazute cu protectie suplimentara
pentru a se asigura ca nu pot deveni surse de aprindere active in anumite
situatii de defecte care pot fi anticipate.
In majoritatea cazurilor, cu potentiale consecinte care rezulta in urma
unei explozii, este prevazuta aplicarea urmatoarelor prevederi privind utilizarea
echipamentelor in diferite zone:

23
 Nivelul de protectie al Zone
echipamentului
Ga 0
Gb 1
Gc 2
Da 20
Db 21
Dc 22
Tabelul 2 – Relatia dintre nivelul de protectie al echipamentelor
(EPLs) si zone (fara alta evaluare a riscului)

Diferitele tipuri de protectie utilizate la constructia echipamentelor

trebuie sa fie capabile sa asigure nivelul de securitate in conformitate cu
parametrii functionali stabiliti de catre producator, corespunzator tipului de
protectie considerat.
Pentru tipul de protectie capsulare antideflagranta „d” (si nu numai)
notiunea de EPLs prevede marcare suplimentara. In cazul atmosferelor de
praf cu aer, actualul sistem de marcare a zonelor de folosire pe echipament
este inlocuit de marcarea corespunzatoare EPLs.
In continuare sunt prezentate cateva exemplificari ale diferitelor tipuri
de constructii mecanice de capsulari antideflagrante care se intalnesc in
practica.

24
Fig. 6 Imbinare cilindrica cu santuri pentru etansare la vaselină

Fig. 7 Geometria unei imbinari tip labirint

25

Organul se poate deplasa cu arborele dar

trebuie sa ramana concentric cu acesta Interstitiu
Fig. 8- Exemplu de imbinare cu organ flotant

Fig. 9- Exemplu de imbinare cementata a unui vizor

26
 Fig. 10- Exemplu de imbinare necementata a unui vizor

Fig. 11- Exemplu de intrare de cablu flexibil armat intr-o cutie

terminala

27
 Fig. 12- Exemplu de cutie de stopare

Fig. 13 Intrare directa intr-o capsulare antideflagranta

28
 Fig. 14- Exemplu de capsulare antideflagranta pentru Grupa IIB

Intrerupator / comutator antideflgrant Cutie cu capsulare antideflagranta

Fig. 15- Exemplu tipic de capsulari Ex d

29
 Fig. 16- Exemplu de capsulare antideflagranta cu numar mare de
organe de asamblare

Responsabilitatea utilizatorului
Este responsabilitatea utilizatoruluii sa instaleze, utilizeze si sa
mentina corespunzatoare aparatura antideflagranta pe durata sa de viata.
Neglijarea urmatoarelor aspecte poate sa anuleze tipul de protectie initial si
desi acest lucru nu mai poate fi controlat de catre producatorul aparaturii, ele
sunt aduse la cunostiinta utilizatorului ca fiind de importanta cruciala.

Instalare
Sa instaleze aparatura in mod corect, tinand cont de instructiunile
producatorului.
Sa previna aparitia curentilor de scurtcircuit sau de suprasarcina in
interiorul aparaturii prin prevederea de dispozitive automate de protectie.

Utilizare
Sa utilizeze aparatura numai in atmosfere pentru care aceasta a fost
certificata.
Sa exploateze aparatura numai in cadrul paramemntrilor tehnici cu
care aceasta a fost proiectata.

30
 Sa limiteze cresterile de temperatura ale unor componente ale
aparaturii care se pot incalzi excesiv ( rezistente, incalzitoare, corpuri de
iluminat ).
Sa tina cont de faptul ca anumite echipamente pot ele insele sa fie
sursa unor degajari de substante inflamabile.

Intretinere
Sa previna largirea in timp a imbinarilor antideflagrante ca urmare a
uzurii in functionare si sa impiedice acumularile de substante straine in
interiorul imbinarilor.
Sa pastreze curate suprafetele imbinarilor. Este permisa ungerea cu
vaselina neutra a suprafetelor de imbinare pentru protectia impotriva coroziunii.
Sa se asigure ca toate organele de asamblare, suruburi, prezoane,
piulite sunt prezente, sunt bine stranse si sunt asigurate impotriva desurubarii.
Inlocuirea organelor de asamblare, a suruburilor, prezoanelor sau piuluitelor se
va face conform instructiunilor producatorului.

31
Bibliografie

1.Directiva ATEX 94/9/EC;

2.Ghid ATEX – Editia decembrie 2013
3.SR EN 60079-0:2010
4.SR EN 60079-1:2008

32