Sunteți pe pagina 1din 23

CERINŢE DE SECURITATE PENTRU APARATURA ELECTRICĂ CU TIP DE

PROTECŢIE CAPSULARE ANTIDEFLAGRANTĂ DIN ARII PERICULOASE, ALTELE


DECÂT MINELE GRIZUTOASE

Dr.ing.Mihai Magyari
Dr.ing.Martin Friedmann
Dr.ing. Lucian Moldovan

Documente de referinţă: Directiva 94/9/EC;


Ghid ATEx – Editia iunie 2009
SR EN 60079-1:2008
SR EN 60079-0:2010

Obiect şi domeniu de aplicare


În cadrul lucrării sunt prezentate cerinţele specifice pentru construcţia, încercarea şi
marcarea aparaturii electrice cu tip de protecţie capsulare antideflagrantă, destinate pentru
a fi folosite în atmosfere explozive .
Pentru a selecta corect aparatura electrică adecvată pentru ariile periculoase sunt
necesare următoarele informaţii:
- clasificarea ariei periculoase (aparatura electrică cu tip de protecţie capsulare
antideflagrantă este admisă în zonele 1 şi 2 ).
- clasificarea gazelor şi a vaporilor în legătură cu grupa/subgrupa aparaturii
electrice
- clasa de temperatură sau temperatura de aprindere a gazelor sau vaporilor care
formează amestecul exploziv
- influenţe externe şi temperatura ambiantă
Una din cele mai răspândite metode de asigurare a protecţiei la explozii a maşinilor
electrice, aparatelor şi echipamentelor este închiderea sau includerea părţilor
conducătoare de curent ale acestora în capsulări solide, rezistente, capabile să reţină
presiunea exploziei fără distrugere şi fără deformaţii remanente şi care nu transmit
explozia mediului exploziv. Acest tip de capsulare poartă denumirea de capsulare
antideflagrantă.
Răcire iniţială prin
suprafeţele îmbinării

Explozie interna
suprafeţele îmbinării

Imbinari antideflagrante
Racire suplimenatara Capsulare ( lungime minima si
datorita amestecarii interstitiu maxim definite)
turbulente la iesirea din
imbinare

Fig. 1 Principiul de funcţionare al capsularii antideflagrante


Echipamentul electric cu tip de protecţie capsulare antideflagrantă are în principiu
utilizare generală el putând fi folosit în orice loc în care pot apărea gaze , vapori sau ceţuri
care în amestec cu aerul pot da naştere la amestecuri explozive.

1
În mod general, aparatura electrică cu capsulare antideflagrantă este utilizată in :
- industria chimică şi petrochimică ;
- extracţie de petrol şi gaze ;
- staţii de pompare pentru medii explozive ;
- vopsitorii pentru industria de maşini, industria uşoară, etc ;
- depozite de materiale inflamabile, etc;
Mediul cu pericol de explozie care poate să apară legat de aplicarea substanţelor
cu pericol de explozie în procesul tehnologic, este capabil să pătrundă în interiorul
capsulării aparaturii, unde poate să se producă inflamarea acestuia, cu trecerea în
explozie. Dar datorită faptului că toate joncţiunile (legăturile) exterioare ale capsulării sunt
executate sub o formă specială de fante, jocuri calibrate, explozia nu se transmite din
capsulare în mediul înconjurător.
Altfel spus, îmbinarea capsulării se realizează prin interstiţii de forme geometrice şi
dimensiuni precise. Aceste interstiţii au proprietatea de a răci flacăra şi produsele rezultate
dintr-o explozie interioară, datorită absorbţiei de căldură de către materialul flanşelor şi a
destinderii adiabatice. Astfel răcite, gazele arse şi particulele de metal produse şi încinse
de explozie, la ieşirea lor din capsulare, nu sunt capabile să producă aprinderea
amestecului exploziv din atmosfera înconjurătoare. O astfel de execuţie a aparaturii poartă
denumirea de capsulare antideflagrantă.
Capsulările antideflagrante şi toate piesele de susţinere sunt supuse calcului
mecanic, care ţine cont de presiunea maximă a exploziei ce apare în interiorul capsulării.
La proiectarea capsulărilor antideflagrante trebuie să se ţină seama de o serie de
factori, ca de exemplu :
- grupa de explozie in care se încadrează gazul pentru care a fost proiectată
aparatura ;
- clasa de temperatură in care se încadrează gazul pentru care a fost proiectată
aparatura ;
- aparatajul montat în capsulare.
Grupa de explozie influenţează asupra :
- dimensiunilor îmbinărilor antideflagrante ale capsulării .
- grosimea pereţilor capsulării .
Clasa de temperatură are influenţă asupra dimensiunilor de gabarit ale capsulării
care trebuie să asigure disiparea în mediul înconjurător a energiei termice produse
în interiorul capsulării în scopul limitării temperaturilor exterioare.
Tipul echipamentului are influenţă asupra :
- modului de fixare : pe cadru metalic ( staţionar ) , pe sanie ( semistaţionar ) , pe
roţi ( mobil ) sau fără fixare ( portabil ) ;
- felulului şi construcţiei introducătoarelor de cablu ( pentru echipamente
staţionare , mobile ,etc ) .
Aparatajul electric montat în interior influenţează asupra :
- dimensiunilor capsulării ;
- dimensiunilor şi tipului cutiei de borne ;
- realizării blocajelor mecanice între diferitele părţi ale capsulărilor;
- construcţia şi asamblarea capacelor faţă capsulare ( aparate vizitate des sau
rar) .
Pătrunderea amestecului exploziv în interiorul capsulării se produce prin
deschiderile ( îmbinările ) ce străbat capsularea. Explozia se poate propaga în exteriorul
capsulării pe aceeaşi cale. Cercetările efectuate au scos în evidenţă faptul că pentru
fiecare gaz, există o dimensiune maximă a interstiţiului la care explozia nu se propagă în
exterior. Oprirea propagării se explică prin aceea că gazul parcurge interstiţiul cu
asemenea pierdere de energie, încât energia termică eliberată la contactul cu atmosfera

2
explozivă exterioară nu mai este suficientă pentru aprinderea acesteia. Capacitatea de
propagare a exploziei are valori mult diferite de la un amestec exploziv la altul . De
exemplu, la o îmbinare de 25 mm lungime, interstiţiul maxim de securitate admis este de
1,14 mm la metan; 0,37 mm la acetilenă şi 0,25 mm la hidrogen. Desigur, din punct de
vedere al protecţiei este recomandabil ca aparatele protejate la explozie să aibă îmbinările
antideflagrante cu lungimea cât mai mare şi interstiţiul de îmbinare cât mai mic, însă nu se
poate stabili o singură valoare maximă a interstiţiului pentru toate gazele .
Dimensiunile care acoperă toate cazurile ar avea o valoare foarte mică şi ar crea
greutăţi nejustificate la fabricarea aparaturii electrice destinate să funcţioneze in atmosfere
potenţial explozive mai puţin periculoase ( de ex. metan, propan, etc ). De aceea s-a
recurs la clasificarea gazelor şi vaporilor inflamabili după capacitatea lor de propagare a
exploziei, stabilindu-se o valoare limită a interstiţiului pentru fiecare grupă de gaze ( la
diferite lungimi ale îmbinării ).

Terminologie

Capsulare antideflagrantă "d".


Carcasa in care sunt amplasate partile ce pot aprinde o atmosfera exploziva si care
poate rezista la presiunea dezvoltata in timpul unei explozii interioare a unui amestec
exploziv, si care impiedica transmiterea exploziei catre atmosfera exploziva ce inconjoara
capsularea.
O capsulare antideflagranta este proiectata sa poata sa reziste la presiunea unei
explozii interne; de aceea nu este necesar ca ea sa fie prevazuta cu deschideri
intentionale pentru eliberarea presiunii. Acolo unde exista o deschidere totusi, sau unde un
ax sau un arbore trece prin peretele capsularii, produsele de ardere pot iesi din capsulare.
Trebuie inteles ca scopul unei capsulari antideflagrante nu este acela de a evita in
totalitate patrunderea gazelor sau vaporilor intr-o capsulare. Este deci gresita conceptia
potrivit careia o capsulare antideflagranta trebuie sa fie perfect etansa. Principiul tipului de
protectie recunoaste ca anumite deschideri nu pot fi evitate in practica si se limiteaza la
cerinta ca aceste deschideri sa nu depaseasca valorile limita maxime de siguranta
deasupra carora atmosfera inflamabila exterioara poate fi aprinsa. Pe de alta parte, scopul
tipului de protectie nu este nici acela de a cere realizarea unor interstitii intentionate in
peretii capsularilor.

Volum
Volumul total intern al capsulării. Totuşi, pentru capsulări la care conţinutul este
esenţial în funcţionare, volumul care trebuie considerat este volumul care rămâne liber.
Pentru corpuri de iluminat, volumul este determinat fără lămpile montate.

Îmbinare antideflagrantă
Locul in care se suprapun suprafetele corespondente a doua parti ale unei carcase,
sau imbinarea carcaselor, si care impiedica transmiterea unei explozii interioare catre
atmosfera exploziva care inconjoara carcasa.

Lăţimea îmbinării antideflagrante ( L)


Calea cea mai scurtă printr-o îmbinare antideflagrantă de la interiorul la exteriorul
capsulării.

3
Distanţa ( l)
Calea cea mai scurtă printr-o îmbinare antideflagrantă, când lăţimea "L" a îmbinării
este întreruptă de găuri destinate trecerii prezoanelor pentru asamblarea părţilor de
capsulare antideflagrantă.

Interstiţiu de îmbinare antideflagrantă


Distanţa dintre suprafeţele corespondente ale unei îmbinări antideflagrante dupa
asamblarea carcasei aparaturii electrice. Pentru suprafeţele cilindrice care formează
îmbinări cilindrice, interstiţiul este diferenţa între diametrul orificiului găurii şi componenta
cilindrica.

Interstiţiul experimental maxim de securitate (MESG) (pentru un amestec


exploziv) este interstiţiul maxim al unei îmbinări de 25 mm lăţime prin care se împiedică
orice transmitere a unei explozii în urma a 10 verificări făcute în condiţiile specificate cu
amestecuri de gaze bine precizate.
Fiecare imbinare, pe unde flacarile sau gazele rezultate in urma exploziei pot iesi
din capsulare, trebuie sa aiba o lungime suficient de mare si un interstitiu suficient de mic
pentru a raci produsele de ardere in asa fel incat sa fie impiedicate propagarea exploziei
la atmosfera exterioara.
Produsele de ardere sunt racite la trecerea prin imbinarea antideflagranta, astfel
incat sa nu mai fie capabile sa aprinda gazele sau vaporii inflamabili din exteriorul
caspsularii. Cu cat este mai mare volumul capsularii, cu atat este mai mare volumul de
gaze sau vapori inflamabili care se pot acumula in interiorul acesteia si deci lungimea
necesara a imbinarii trebuie sa fie mai mare. Interstitiul imbinarii trebuie mentinut la o
valoare cat mai mica si pentru a impiedica patrunderea gazelor sau vaporilor in interiorul
capsularii.
Valoarea MESG este determinata in parte de volumul intern al capsularii si de grupa
de gaze, vapori pentru care este destinata capsularea, astfel incat gazele de grupa IIC au
MESG mai mic decat gazele de grupa IIA si IIB, pentru acelasi volum al capsularii.

Acumulare de presiune
Termenul de acumulare de presiune se refera la cresterea de presiune intr-un
compartiment al capsularii, peste valoarea care ar aparea in acelasi compartment daca nu
ar exista subdivizarea in compartimente. Aceasta crestere de presiune poate fi considerata
anormala comparativ cu presiunea obtinuta ca urmare a unui proces de ardere intr-un
volum constant de gaz aflat la o presiune initiala apropiata de presiunea atmosferica. Este
de notat faptul ca compartimentarea intr-o capsulare poate fi rezultatul dispunerii
aparatajului interior sau al folosirii peretilor de compartimentare sau partitionare.
Cauzele acestor varfuri de presiune nu sunt intelese in toatalitate, cel putin nu in
ceea ce priveste nivelul pana la care geometria capsularii, sursa de aprindere si
amplasarea acesteia, influenta amestecului exploziv, pot fi utilizate ca baza pentru a
anticipa daca aceste varfuri de presiune se vor produce si in caz afirmativ, care vor fi
valorile de presiune care se vor obtine.
Principalii factori care influenteaza aceste varfuri de presiune sunt:
- geometria capsularii;
- compartimentarea capsularii;
- natura gazului precum si concentratia acestuia;
- precomprimarea initiala a amestecului exploziv;
- accelerarea frontului de ardere;
- instabilitatea frontului de flacara.

4
Intrari de cablu
Atunci cand un utilizator comanda unui producator o aparatura cu capsulare
antideflagranta, este necesar sa fie specificate numarul de intrari de cablu de pe
capsulare, precum si dimensiunile acestora. Aceste intrari de cablu trebuie sa fie realizate
de catre producatorul capsularii, aceasta operatie nefiind permisa sa fie efectuata de catre
utilizatorul aparaturii.

Gruparea aparaturii si clasificarea temperaturilor

In cazul aparaturii cu capsulare antideflagranta de Grupa II se aplica subdivizarea in


subgrupele IIA, IIB si IIC. Capsularile antideflafrante sunt grupate conform interstitiului
maxim admis intre suprafetele imbinarilor. Standardul precizeaza valorile maxime ale
interstitiilor de imbinare pentru capsulari apartinand fiecarei subgrupe, dar in practica,
imbinarile trebuie realizate in asa fel incat interstitiile care rezulta sa fie cat mai mici
posibil, valorile maxime precizate in standard nefiind permis sa fie depasite in nici o
situatie. Toate capsularile de aparatura trebuie sa fie marcate cu subgrupa
corespunzatoare. Capsularile certificate pentru o anumita subgrupa pot fi folosite in
aplicatii de gaze sau vapori corespunzatoare unei subgrupe care permite interstitii mai
mari intre suprafetele de imbinare. De exemplu, capsularile de aparatura de grupa IIB pot
fi folosite in aplicatii de grupa IIA, insa reciproca nu este valabila.
Suprafetele fierbinti pot aprinde o atmosfera exploziva. Pentru a evita acest lucru,
toata aparatura electrica destinata folosirii in atmosfere potential explozive se clasifica in
functie de temperatura maxima atinsa in timpul functionarii. Acesta temperatura, care se
bazeaza pe o temperatura ambianta maxima de + 40 0C poate fi apoi comparata cu
temperatura de aprindere a gazelor care pot veni in contact cu aparatura si se poate
evalua daca aparatura este corespunzatoare folosirii in acea aplicatie. Capsularile de
aparatura sunt marcate cu clasa de temperatura corespunzatoare ( T1 – T6, conform
standardului ) si ele nu trebuie instalate acolo substantele inflamabile folosite au
temperatura de aprindere sub temperatura corespunzatoare clasei de temperatura a
aparaturii.
In tabelul urmator este exemplificata „Adecvarea folosirii capsularilor de aparatura
de grupa II in prezenta anumitor gaze, vapori, in functie de temperaturile de aprindere ale
acestora”

Criterii de selectare a aparaturii electrice in atmosfere periculoase de gaze,


vapori.
Temperatura de aprindere a gazelor sau vaporilor = 170 0C.
Clasa de temperatura a gazelor ( indiferent de grupa de gaz ) va fi T4
Parametri Aparatura electrica Aparatrua electrica
corespunzatoare necorespunzatoare
Temperatura ambianta 400C 400C
Crestrea de temperatura 80 K 100 K

Temperatura maxima de 1200C 1400C


suprafata
Clasa de temperatura T4 T3

Tabelul 1

5
Temperatura ambianta si efectul sau asupra aparaturii Ex d

In general se presupune ca in cazul folosirii aparaturii intr-un domeniu de


temperaturi ambiante care este in afara domeniului pentru care a fost realizata certificarea,
numai clasa de temperatura a aparaturii se poate modifica. Acest lucru nu este valabil
intotdeauna, fiind posibil ca si metoda de protectie sa fie invalidata, intr-un mod
permanent, facand aparatura necorespunzatoare pentru folosire in continuare intr-o arie
periculoasa.
Problema are mai multe aspecte:
- Capsularea antideflgranta este proiectata sa poata sa reziste la presiunea unei
explozii interne si sa nu transmita explozia la exterior. O capsulare
antideflagranta din aluminiu trebuie sa fie capabila sa contina explozia in interior
in intreg domeniul de temperaturi ambiante. La temperaturi ambiante mai mici
decat temperatura minima pentru care a fost certificata capsularea, aluminiul
poate deveni casant. La asemenea temperaturi foarte scazute, capsularea din
aluminiu ar putea fi distrusa de catre presiunea unei explozii interne, permitand
astfel propagarea exploziei la mediul inconjurator.
- Aluminiul are un coeficient de dilatare destul de mare, astfel incat la temperaturi
ambiante deasupra temperaturii maxime pentru care a fost certificata
capsularea, interstitiile imbinarilor ar putea sa se largeasca suficient de mult
pentru a permite trasmiterea unei explozii interne la atmosfera inconjuratoare.
De asemenea, dilatarea aluminiului poate face ca imbinarile sa se deformeze in
mod permanent, invalidand astfel tipul de protectie al capsularii.
- Ciclurile de incalzire pot duce la slabirea organelor de asamblare ale capsularii,
care sunt rareori asigurate impotriva desurubarii, acest lucru conducand de
asemenea la anularea tipului de protectie.

Cerinte privind realizarea tipului de protectie

Metoda de protectie Ex d se bazeaza pe rezistenta mecanica a unei capsulari de a


rezista unei explozii interne. Ea nu trebuie sa permita exploziei interne sa se propage la
atmosfera inflamabila care inconjoara capsularea.
Capsularea insasi trebuie verificata cu privire la functionarea corespunzatoare
impreuna cu dispozitivele specificate din interiorul acesteia.
Nu este permisa modificarea pozitiei componentelor interne pentru ca acest lucru ar
putea conduce la aparitia fenomenului de precomprimare rezultand astfel varfuri de
presiune. Nu este permisa modificarea capsularii, adaugarea sau excluderea unor
componente interne decat cu aprobarea scrisa a autoritatii de certificare. Aceasta
aprobare trebuie obtinuta de catre producatorul aparaturii, daca modificarea nu
invalideaza certificarea initiala.
Trebuie notat faptul ca o capsulare antideflagranta nu este verificata pentru
abilitatea ei de a rezista efectelor unei defectiuni interne de natura electrica.
In standardul specific sunt date prescriptii detaliate in ceea ce priveste urmatoarele
aspecte care trebuie avute in vedere de catre producatorul capsularii antideflagrante:
- rugozitatea minima a suprafetelor de imbinare prelucrate.
- Accesul in scopul verificarii interstitiului imbinarilor plane - de regula cu ajutorul
trusei de spioni (lera).
- Gauri in suprafetele imbinarilor.
- Imbinari filetate, incluzand tipuil fletului, clasa, adancimea de filetare, nr. de spire
filetate, etc.
- Garnituri de etansare, inele „O”.

6
- Tije functionale.
- Arbori de masini si lagare.
- Dispozitive de rasuflare si de drenare.
- Elemente de asamblare.
- Rezistenta mecanica a capsularilor si precomprimare.
- Intrari de cablu si metode de conectare a cablurilor la o capsulare de aparatura.
- Borne pentru circuite exterioare: bornele trebuie sa fie dimensionate in mod
corespunzator si sa fie de sectiune suficienta pentru a permite conectarea
conductorilor de sectiuine suficienta tinand cont de curentul nominal al
aparaturii. Bornele trebuie de asemenea astfel pozitionate si construite incat sa
nu permita slabirea sau deterioarea conductoarelor in timpul functionarii.
- Metode acceptate pentru racordarea conductoarelor interne ale aparaturii.
- Distante de izolare in aer: sunt specificate distante de izolare in aer minime intre
parti conductoare avand potentiale diferite, functie de tensiunea de lucru a
aparaturii.
- Distante de izolare pe suprafata: sunt date specificatii cu privire la categoriile
diferitelor materiale electroizolante folosite precum si distantele de conturnare
minime in functie de tensiunea de nominala de lucru.
- Configuratia geometrica a materialelor electroizolante.
- Matariale electroizolante, incluzand aici stabilitate termica, temperatura de
functionare, rezistenta mecanica, etc.
- Infasurari: specificatii privind diametrele minime ale conductorilor infasurarilor,
metode de impregnare, etc.
- Limitarera temperaturii: Temperatura maxima de suprafata nu trebuie sa
depaseasca temperatura corespunzatoare clasei de temperatura a gazelor sau
vaporilor pentru care este prevazuta sa functioneze capsularea de aparatura.
- Dispozitive de protectie la suprasarcina: infasurarile masinilor electrice trebuie
sa fie protejate pentru a se asigura ca nu este depasita temperatura limita in
timpul functionarii. Acest lucru se realizeaza de obicei cu ajutorul unui dispozitiv
de protectie cu temporizare dependent de curent. Acest dispozitiv de protectie
trebuie selectat in mod corespunzator, iar calibrarea sa trebuie sa fie verificata
pentru functionare corespunzatoare.
- Grade normale de protectie ale capsularilor de aparatura. Pentru capsulari care
contin parti neizolate aflate sub tensiune gradul normal minim de protectie este
IP 54.
- Pentru masini electrice rotative: distante minime pentru ventilatoare interne,
intrefierul radial minim intre stator si rotor

Construcţia şi tehnologia de fabricaţie a capsulărilor antideflagrante .

Închiderea aparatelor in capsulare antideflagrantă constituie una dintre cele mai


sigure moduri de protecţie împotriva aprinderii unei atmosfere explozive. Acest mod de
protecţie prezintă însă dezavantajul că este scump, iar aparatele protejate astfel, devin
grele şi voluminoase. Astfel, capsularea antideflagrantă fiind supusă unei presiuni
interioare ridicate s-a tins cât mai mult posibil spre forma sferică care asigura o rezistenţă
mecanică optimă .
Ulterior, deşi în unele cazuri forma sferică sau cilindrică a fost păstrată, s-a trecut
din ce în ce mai mult la construcţia paralelipipedică. Această formă permite utilizarea mai
bună a spaţiului interior şi deci obţinerea de echipamente cu gabarite mai mici.
Fiecare capsulare trebuie sa poata fi deschisa in asa fel incat sa permita instalarea
aparaturii interioare. Rezulta deci, ca o consecinta naturala, ca atunci cand se inchide
7
capsularea, poate sa existe un interstitiu intre suprafetele corespondente ale capacului si
capsularii. Suprafetele conjugate ale imbinarii trebuie sa indeplinesca anumite cerinte
dimensionale precizate, pentru ca in cazul unei aprinderi interne, produsele de ardere
rezultate sa nu poata iesi prin interstitiul dintre imbinarii. Imbinarea antideflagranta trebuie
deci sa aiba o lungime si un interstitiu bine definite.
Standardul specific precizeaza ca nu trebuie sa existe interstitiu intentionat, dar
acolo unde acesta exista, nu trebuie sa fie mai mare decat valorile maxime precizate in
tabelele din standard. Figura 2 prezinta un exemplu tipic de capsulare Ex d.

Interstitiul nu
trebuie sa Arie periculoasa:
depaseasca Vaporii patrund in
valoarea interiorul capsularii
Explozia interna ridica
declarata pe capacul capsularii
durata
exploziei
Figura 2 – Exemplu de capsulare Ex d

Nu este necesar sa existe un interstitiu intentionat intre suprafetele de imbinare


pentru eliberarea presiunii, totusi, in cazul unei explozii interne, este probabil ca forta care
ia nastere sa incerce sa ridice capacul capsularii si astfel sa ia nastere un intestitiu. Acest
interstiu de imbinare nu este intentionat, el apare ca o consecinta a faptului ca presiunea
exploziei din interior incearca sa ridice capacul capsularii. Marimea acestui interstitiu nu
trebuie sa depaseasca valorile precizate in standard, pentru a asigura protectia la explozie
a capsularii. In momentul ridicarii capacului, frontul flacarii poate sa treaca prin interstitiul
care rezulta si valoarea maxima a interstitiului precum si lungimea minima a imbinarii
devin critice pentru capacitatea imbinarii de a raci gazele rezultate in urma exploziei.
Capsulările sunt astfel dimensionate încât să suporte presiunea ce ia naştere în
cazul exploziei amestecului exploziv din interior fără să sufere stricăciuni sau deformări
capabile să modifice dimensiunile îmbinărilor antideflagrante. Diferitele compartimente ale
capsulărilor antideflagrante se izolează prin pereţi despărţitori . Elementele de asamblare
cum ar fi şuruburile şi prezoanele nu trebuie să traverseze peretele capsulării deoarece în
cazul pierderii unui astfel de element se anulează caracterul antideflagrant al capsulării
prin crearea unei comunicări directe între interiorul şi exteriorul capsulării . In mod normal
şuruburile şi prezoanele se execută din OL37. Pentru fixarea capacelor se folosesc
şuruburi cu cap cilindric şi locaş hexagonal, şuruburi cu cap hexagonal, etc. ,conform SR-
EN 60079 – 0/ 2007.
Pentru protejarea şuruburilor şi piuliţelor de fixare sunt prevăzute gulere de
protecţie care depăşesc înălţimea şuruburilor cu cel puţin 2 mm.
Nu este permisă folosirea garniturilor de etanşare pe suprafeţele de îmbinare
antideflagrante. Dacă totuşi este necesar să se împiedice pătrunderea apei sau prafului,
atunci folosirea garniturilor nu este considerată ca o măsură care asigură caracterul
antideflagrant al capsulării. În general se folosesc garnituri din cauciuc rezistent la medii
agresive de tip neopren sau perbunan. Ca material, capsulările antideflagrante au fost
iniţial realizate din oţel (OT40) sau fontă turnată (Fc18) . Numărul mare de rebuturi apărute
dintr-o turnare defectuoasă şi ca urmare a faptului că aceste capsulări trebuie să fie
etanşe, a condus la realizarea capsulărilor din oţel sudate .Pentru obţinerea unei suduri de
calitate se foloseşte de obicei sudura în gaz neutru (argon).
8
Concomitent cu aceasta s-au dezvoltat capsulările turnate din aliaje uşoare care
prezintă avantajul unei prelucrări uşoare, concomitent cu reducerea greutăţii proprii. La
aceste capsulări se folosesc aliaje de aluminiu cu cupru, siliciu, magneziu, etc. (cu
conditiile precizate in SR-EN 60079-0/2007, pentru aparatura de grupa II). În afara
metalului pentru confecţionarea capsulărilor antideflagrante se mai folosesc mase plastice
termorigide de tipul melamină sau poliester în matriţe, masele de presare de acest tip
având avantajul că nu ard şi nu întreţin arderea .
Pentru obţinerea suprafeţelor de îmbinare, zona respectivă se prelucrează pentru
realizarea suprafeţei interstiţiului de laminare a gazelor. Aceste suprafeţe impun realizarea
unor toleranţe care să asigure obţinerea interstiţiilor de laminare corespunzătoare
subgrupelor de explozie . Aceste prelucrări se fac cu maşini aşchietoare obişnuite .
Toate îmbinările antideflagrante, fie că sunt permanent închise sau sunt destinate
să fie uneori deschise, trebuie să corespundă în lipsa presiunii cerinţelor următoare:
- suprafeţele îmbinărilor trebuie să fie în aşa fel prelucrate încât rugozitatea lor
medie " Ra " să nu depăşească 6,3m.
- suprafaţa îmbinărilor poate fi protejată împotriva coroziunii.
Mijloacele folosite nu trebuie să modifice nici caracteristicile şi nici calitatea
îmbinării. Nu se admite acoperirea cu vopsea sau acoperirea cu pulberi. Pot fi utilizate alte
materiale de acoperire daca s-a demonstrat ca materialul si procedeul de aplicare nu
afecteaza negativ proprietatile antideflagrante ale imbinarii.
Inainte de asamblare se poate aplica pe suprafetele imbinarii un lubrifiant impotriva
coroziunii. Unsoarea, daca se aplica, trebuie sa fie de un tip care nu se intareste datorita
imbatranirii, nu contine solvent care se evapora, si nu produce coroziunea suprafetelor de
imbinare. Verificarea adecvabilitatii trebuie sa fie in conformitate cu specificatiile
producatorului.
Suprafeţele de îmbinare pot fi protejate prin electroplacare. Placarea metalică, dacă
se aplică, nu trebuie să aibă o grosime mai mare de 8 μm.
Îmbinările antideflagrante pot fi nefiletate (plane, cilindrice,conice, cu cep) şi filetate.
Îmbinările nefiletate trebuie să corespundă solicitărilor mecanice care li se aplică.
Lăţimea îmbinărilor nefiletate nu trebuie să fie mai mică decât valorile cuprinse în
standardul specific.
Nu se admit interstiţii intenţionate între suprafeţele îmbinărilor cu flanşă. În cazul
când datorită abaterilor de prelucrare, se formează un interstiţiu între suprafaţa unei
îmbinări, aceasta nu trebuie să depăşească în nici un loc valorile maxime date în
standard. Pentru suprafeţele cilindrice, interstiţiul este diferenţa între diametrele găurii şi
componentei cilindrice.
Măsurarea lăţimii îmbinării şi a interstiţiului maxim în cazul îmbinărilor nefiletate, se
face cu şublerul, micrometre de interior şi de exterior şi trusa leră.
La îmbinările aparaturii electrice din grupa IIC sunt necesare măsuri suplimentare
corespunzătoare pentru prevenirea aprinderii atmosferei înconjurătoare datorită ieşirii prin
îmbinări a sedimentelor interne de reziduuri şi praf şi mai ales a sedimentelor de carbon
care se pot produce prin arderea incompletă a acetilenei, de exemplu: asigurarea cu
garnituri de etanşare, îmbinări cu unghi sau labirint, deflectoare, ecrane.

Garnituri de etanşare.
Garniturile din material compresibil sau elastic folosite pentru a etanşa o îmbinare,
de exemplu pentru a împiedica intrarea umezelii sau prafului sau preveni scurgerea unui
lichid, trebuie folosite suplimentar la îmbinarea antideflagrantă şi nu inclusă în aceasta

9
Garnitura de etanşare trebuie să fie montată în aşa fel încât să se menţină
interstiţiul prescris şi lăţimea prescrisă a îmbinărilor antideflagrante. Aceste prescripţii nu
se aplică la intrările de cablu.

Îmbinări cimentate
Îmbinările cimentate sunt admise numai pentru asigurarea etanşării capsulării
antideflagrante din care fac parte. Construcţia capsulării trebuie să fie executată în aşa fel
încât rezistenţa mecanică a ansamblului să nu fie determinată numai de ciment.
Materialele folosite pentru cimentare trebuie să fie conform SR EN 60079-0:2007.
(stabilitate termică adecvată pentru temperatura maximă la care sunt supuse în regimul
nominal al aparaturii electrice) şi să nu fie elastice.

Îmbinări de arbori
Îmbinările antideflagrante la arborii maşinilor electrice rotative trebuie să fie
realizate în aşa fel încât să nu se uzeze în funcţionare normală.
Îmbinarea antideflagrantă poate fi:
- îmbinare cilindrică
- îmbinare labirint
- îmbinare cu un organ flotant
Lăţimea îmbinării în cazul unui arbore cu un lagăr de alunecare trebuie să fie cel
puţin egală cu diametrul arborelui fără să depăşească însă 25 mm.
Dacă se foloseşte o îmbinare cilindrică sau o îmbinare labirint la o maşină electrică
rotativă cu lagăre de alunecare, cel puţin o faţă a îmbinării trebuie să fie din material care
nu produce scântei (de ex. alamă) ori de câte ori întrefierul între stator şi rotor este mai
mare decât jocul radial minim (k), specificat de producător ( fig.3). Grosimea minimă a
materialului care nu produce scântei trebuie să fie mai mare decât întrefierul.
Nu se admite utilizarea lagărelor de alunecare (cuzineţilor) la maşinile electrice
rotative din grupa IIC.
În cazul arborilor cu lagăre cu rulmenţi, jocul radial maxim (m) nu trebuie să
depăşească două treimi din interstiţiul maxim admis, pentru astfel de organe, indicat în
standard.

10
K = joc radial minim
m = joc radial maxim
D – d = joc diametral

Fig.3. Îmbinări pentru organe de maşini electrice rotative.

Îmbinările izolatoarelor şi părţilor care transmit lumina

O capsulare în general este formată din mai multe părţi componente: carcasă,
capac, uşi, intrări de cablu, tije, axe, arbori, izolatoare.
În situaţia în care în interiorul unei capsulări se află aparate de măsură sau lămpi de
control, sau în cazul corpurilor de iluminat, în componenţa capsulării intră şi părţi care
transmit lumina (vizoare).
Materialul pentru părţile care transmit lumina de la corpurile de iluminat sau pentru
ferestre de control (din sticlă sau material plastic) ale capsulărilor antideflagrante, trebuie
să corespundă prescripţiilor SR EN 60079-0:2007 (rezistenţă mecanică, stabilitate termică,
rezistenţă la agenţi chimici, etc).
La montarea părţilor care transmit lumina trebuie să se ia măsuri pentru a nu se
produce tensiuni mecanice interne în materialul acestora. Lăţimea îmbinării şi interstiţiul
îmbinării antideflagrante trebuie să respecte prevederile din standard, în cazul îmbinărilor
plane, sau prevederile pentru îmbinările filetate în cazul în care vizorul se fixează pe
capsulare cu acest tip de îmbinare.
În cazul în care se preferă îmbinarea cimentată, părţile care transmit lumina pot fi
cimentate fie direct în peretele capsulării pentru a forma cu acesta un ansamblu
inseparabil, fie într-o ramă metalică, în aşa fel încât ansamblul să poată fi înlocuit fără a
deteriora cimentul şi să respecte prevederile referitoare la îmbinările cimentate.

Îmbinările părţilor care transmit lumina pot conţine o garnitură dacă aceasta este
din metal sau dintr-un material comprimabil neinflamabil cu un înveliş metalic.
Prescripţiile referitoare la construcţia şi montarea pe capsulare a părţilor care
transmit lumina îşi păstrează valabilitatea şi în cazul izolatoarelor de trecere.

Organe de asamblare
11
Organele de asamblare accesibile din exterior şi necesare pentru asamblarea
părţilor componente ale unei capsulări antideflagrante trebuie să fie organe de asamblare
speciale (şuruburi cu cap hexagonal sau cu cap cilindric şi locaş hexagonal în carcase
protectoare), conform prescripţiilor SR-EN 60079-0:2007.
Forţa de rupere a şuruburilor şi piuliţelor metalice trebuie să nu fie mai mică de 240
2
N/mm pentru:
- şuruburi cu cap hexagonal;
- şuruburi cu cap cilindric şi locaş hexagonal;
- piuliţe hexagonale.
Găurile filetate pentru şuruburile folosite la fixarea unor părţi ale capsulării
antideflagrante, nu trebuie să străpungă pereţii capsulării. Şuruburile pot străpunge pereţii
unei capsulări antideflagrante, dacă au o parte fără filet care să formeze o îmbinare
antideflagrantă cu peretele şi dacă ele devin nedetaşabile de capsulare (ex. prin nituire,
sudare sau altă metodă la fel de eficientă).
Grosimea metalului în jurul găurilor filetate pentru şuruburi sau prezoane trebuie să
fie egală cu cel puţin 1/3 din diametrul nominal al şurubului sau prezonului, dar nu mai
puţin de 3 mm.
În cazul şuruburilor strânse în întregime în găuri oarbe, la baza găurii trebuie să
rămână liberă cel puţin o spiră completă plus grosimea şaibei de siguranţă.
Dacă pentru uşurarea executiei trebuie perforat un perete al capsulării, gaura
rezultată trebuie închisă ulterior cu un dispozitiv, in asa fel incat sa fie mentinute
proprietatile antideflagrante (adica sa fie sudate sau nituite, sau atasate permanent la
carcasa printr-o alta metoda la fel de eficienta).
Deschiderile nefolosite dintr-o capsulare antideflagrantă trebuie închise, cu
menţinerea proprietăţilor antideflagrante ale capsulării, folosind un dispozitiv de închidere
care să poată fi montat sau demontat din exteriorul sau interiorul peretelui capsulării.
Daca dispozitivul de inchidere este demontabil din exterior, acest lucru trebuie sa fie
posibil numai dupa eliberarea unui dispozitiv de retinere din interiorul carcasei.
O alta posibilitate este ca dispozitivul de inchidere sa fie proiectat astfel incat sa
poata fi montat sau demontat numai prin folosirea unei scule speciale, sau dispozitivul de
inchidere sa fie de o constructie speciala, in care mijloacele cu care se monteaza sa nu
poata fi folosite si ca mijloace de demontare.
Aceste cerinte sunt ilustrate in Fig.4.
De asemenea, pentru asigurarea sau slabirea usilor si capacelor filetate trebuie
prevazute mijloace de fixare separate, care necesita folosirea unei scule speciale, sau alte
metode la fel de eficiente.
Nu se admite utilizarea şuruburilor, prezoanelor, ştifturilor şi piuliţelor din material
plastic sau metale uşoare.

12
Fig.4– Ilustrarea cerintelor pe care trebuie sa le indeplineasca dispozitivele de inchidere

Dispozitive de drenare şi răsuflare

Dacă sunt necesare dispozitive de răsuflare sau drenare, ele trebuie să fie
construite astfel încât să nu poată deveni nefuncţionale (de ex. din cauza acumulării
prafului sau vopselei). Deschiderile pentru răsuflare sau drenare nu trebuie să fie realizate
prin mărirea intenţionată a îmbinărilor plane. Dacă un dispozitiv poate fi desfăcut în bucăţi
el trebuie să fie construit în aşa fel încât să fie imposibilă o reducere sau o mărire a
deschiderilor în timpul reasamblării.

13
Materiale si rezistenta mecanica a carcaselor

Daca o carcasa contine mai multe compartimente care comunica intre ele, sau
daca este subimpartita din cauza dispunerii aparatajului interior, din cauza fenomenului
precomprimarii, se pot produce presiuni si viteze de crestere a presiunii mai mari decat
cele normale. In general, astfel de fenomene trebuie excluse pe cat posibil din faza de
proiectare, iar daca nu este posibil sa se evite aceste fenomene, la constructia carcasei
trebuie sa fie luate in considerare solicitarile rezultante cele mai mari (de exemplu, in cazul
masinilor electrice rotative datorita existentei intrefierului dintre stator si rotor fenomenul
precomprimarii nu poate fi exclus si producatorul este obligat sa ia si alte masuri pentru a
se putea conforma cerintelor standardului specific).

Intrări de cablu şi de ţeavă


Pot fi folosite mijloace diferite pentru a asigura conectarea aparaturii electrice dintr-
o capsulare antideflagrantă, la circuitele exterioare sau altă aparatură electrică. Cu toate
acestea, producătorul trebuie să prevadă în documentaţia aparaturii, acele mijloace care
sunt destinate explicit pentru a fi folosite în acest scop, locurile unde pot fi montate şi nr.
maxim permis al acestor mijloace.
Gaurile filetate in carcasa pentru a facilita fixarea intrarilor de cablu sau intrarilor de
teava trebuie sa aiba identificate tipul si dimensiunea filetului, acest lucru putand fi realizat
prin diferite mijloace:
- marcarea tipului si dimensiunii specifice a filetului langa gaura;
- identificarea tipului si dimensiunii specifice ale filetului pe placuta metalica, sau
- identifivarea tipului si dimensiunii specifice a filetului ca parte a documentului
care contine instructiunile de instalare.
Intrările de cablu şi de ţeavă trebuie să fie astfel construite şi montate încât să nu
deprecieze caracteristicile specifice tipului de protecţie capsulare antideflagrantă.
Etanşarea dintre cablu şi corpul intrării de cablu poate fi asigurată prin unul din
următoarele mijloace:
- un inel elastic din elastomer;
- un inel de etanşare metalic sau compozit;
- un compund de umplere.
Dacă la o intrare de cablu se poate utiliza o gamă de inele de etanşare
compresibile de diferite diametre, aceste inele trebuie să aibă înălţimea axială
necomprimată de 20 mm pentru cabluri cu diametre până la 20 mm şi minim 25 mm
pentru cabluri cu diametre mai mari de 20 mm. Atât inelele elastice cât şi intrările de cablu
trebuie marcate cu diametrele minime şi maxime ale cablurilor admise.
Inelele de etanşare din elastomeri trebuie executate dintr-un material care să
corespundă verificării pentru rezistenţa la îmbătrânire, realizată conform metodei descrise
în SR EN 60079-0.
Intrările de ţeavă (fig.5) sunt admise numai pentru echipamentele electrice din
grupa II şi au ca scop protecţia cablului împotriva agenţilor distructivi din atmosferă.
Caracteristicile specifice ale tipului de protecţie capsulare antideflagrantă nu trebuie
să fie schimbate dacă intrările de ţeavă determină lăţimi ale îmbinărilor şi interstiţiile
indicate în standard.
Intrările de ţeavă trebuie să fie prevăzute cu un dispozitiv de etanşare (o cutie de
stopare umplută cu compund), fie în capsularea antideflagrantă, fie imediat la intrare în
aceasta. Partea cutiei de stopare între umplutură şi capsularea antideflagrantă este
considerată capsulare antideflagrantă.

14
Materialul de umplere trebuie să fie specificat fie în documentul de certificare a
calităţii cutiei de stopare, fie în documentul de certificare a calităţii echipamentului electric
complet.

Fig.5 Exemplu de intrare de ţeavă într-o capsulare antideflagrantă


A-capsulare antideflagrantă
B-Fiting de etanşare utilizat la capsulările antideflagrante
C- Teavă de metal pentru instalaţii Ex.

Incercari de tip specifice tipului de protectie „d”

Incercarile de tip efectuate asupra aparaturii antideflagrante sunt in principal


incercari in amestecuri explozive si au ca scop verificarea in primul rand a capabilitatii
capsularii antideflagrante de a rezista la presiunea unei explozii interne fara a se deteriora
si in al doilea rand verificarea capacitatii capsularii de a nu transmite aprinderea din
interior la atmosfera exploziva inconjuratoare. Avand in vedere acest lucru incercarile de
tip in amestecuri explozive sunt structurate astfel:
- incercari privind determinarea presiunii maxime de explozie (presiunii de
referinta);
Fiecare incercare consta din aprinderea unui amestec exploziv specificat, in functie
de grupa aparaturii (la concentratia care genereaza presiunea maxima de explozie),
in interiorul carcasei si masurarea presiunii dezvoltate de explozie. Aparatura se
incearca in configuratia cea mai defavorabila, care da nastere presiunilor de
explozie cele mai ridicate. In functie de valoarea cea mai mare a acestei presiuni de
explozie, proiectantul aparaturii va dimensiona in mod corespunzator carcasa,
aplicand un coeficient de securitate egal cu 1,5 care se considera acoperitor. Nu se
justifica in practica adoptarea unor coeficienti mai mari de 1,5 avand in vedere
faptul ca ar duce la o crestere nejustificata a volumului de material care intra in
constructia capsularilor si implicit a costurilor de fabricatie.
15
- incercarea la suprapresiune;
Aceasta incercare se face cu scopul de a verifica daca capsularea rezista la o
presiune egala cu de 1,5 ori presiunea maxima de explozie (presiunea de referinta)
si reprezinta presiunea la care producatorul aparaturii va efectua incercarea
individuala la suprapresiune (bucata cu bucata) a fiecarei capsulari de aparatura
fabricata.
- incercarea la netransmitere a unei aprinderi interne.
Aceasta incercare se face cu scopul de a verifica capacitatea de netransmitere a
unei aprinderi interne. Carcasa aparaturii se amplaseaza intr-o camera de incercare
(autoclava). Acelasi amestec de verificare se introduce atat in carcasa cat si in
camera de incercare, la presiune atmosferica (sau la o presiune mai ridicata), se
initeaza aprinderea amestecului exploziv din carcasa si se urmareste daca
aprinderea este sau nu transmisa in camera de incercare. Daca are loc o singura
transmitere a aprinderii in camera de incercare produsul este respins de a
certificare, fiind necesara revizuirea si modificarea proiectului, in vederea reluarii
incercarilor de netransmitere. Incercarile privind netransmiterea unei aprinderi
interne sunt deosebit de solicitante pentru capsulare ele fiind efectuate cu
amestecuri de incercare aflate la concentratiile care transmit aprinderea cu cea mai
mare usurinta (MESG este cel mai mic).
Si aceste incercari privind netransmiterea unei aprinderi interne se fac cu aplicarea
unui factor de securitate K, care reprezinta raportul dintre interstitiul maxim de
securitate al gazului reprezentativ al grupei pentru care se doreste certificarea
aparaturii si interstitiul maxim de securitate al gazului ales pentru incercare. (se
foloseste un amestec mai agresiv decat amestecul de gaz reprezentativ al grupei
respective).

Introducerea unei metode alternative de evaluare a riscului care cuprinde


„nivele de protectie ale echipamentelor (EPLs)” pentru echipamente Ex

Scopul introducerii acestui concept este pentru a da posibilitatea unei abordari


alternative la metodele curente privind selectarea echipamentelor Ex.
Este stiut faptul ca nu toate tipurile de protectie asigura acelasi nivel de securitate
impotriva initierii unei aprinderi. Standardul SR – EN 60079 – 14 stabileste care tipuri
specifice de protectie pot fi folosite in diferite zone cu pericol de explozie, pe baza faptului
ca, cu cat este mai probabila sau frecventa aparitia unei atmosfere explozive, cu atat va fi
mai mare nivelul de securitate pe care trebuie sa il asigure echipamentele, impotriva
posibilitatii aparitiei unei surse de aprindere.
Ariile periculoase sunt impartite in zone, corespunzator nivelului de risc. Nivelul de
risc este definit dupa probabilitatea aparitiei unei atmosfere explozive. In general, nu se
tine cont de eventualele consecinte ale unei explozii si nici de alti factori, cum ar fi
toxicitatea materialelor. O evaluare corespunzatoare a riscului ar tebui sa tina cont de toti
factorii care pot aparea.
In consecinta, a fost recunoscut faptul ca este benefic sa fie identificate si marcate
toate echipamentele, conform riscului de aprindere inerent pe care il prezinta acestea.
Acest lucru ar face selectarea echipamentelor mai usoara si ar asigura o aplicare mai
buna a abordarii bazate pe o evaluare a riscului, acolo unde acest lucru este posibil.
O abordare pe baza unei evaluari de risc pentru acceptarea echipamentelor Ex a
fost introdusa ca o alternativa la prevederile destul de inflexibile existente in prezent , care
leaga echipamentele de zone. Pentru a facilita acest lucru, a fost introdus un sistem
privind nivelele de protectie conferite de catre echipamente, pentru a indica in mod clar

16
riscul de aprindere inerent pe care il prezinta echipamentele, indiferent de tipurile de
protectie utilizate la constructia lor.
Acest sistem de alocare a nivelelor de protectie conferite de catre echipamente
este dupa cum urmeaza:

Atmosfere de gaze, vapori cu aer (grupa II)


EPL Ga
Echipamente destinate folosirii in atmosfere explozive de gaze, vapori cu aer,
asigurand un nivel „foarte inalt” de securitate, care nu prezinta surse de aprindere in
functionare normala, defecte anticipate, sau defecte care pot aparea in situatii foarte rare.

EPL Gb
Echipamente destinate folosirii in atmosfere explozive de gaze, vapori cu aer,
asigurand un nivel „inalt” de securitate, care nu prezinta surse de aprinderein functionare
normala, sau in situatia unor disfunctionari care pot fi anticipate in mod rezonabil.

EPL Gc
Echipamente destinate folosirii in atmosfere explozive de gaze, vapori cu aer,
asigurand un nivel „sporit” de securitate, care nu prezinta surse de aprindere in cazul unei
functionari normale si care pot fi prevazute cu protectie suplimentara pentru a se asigura
ca nu pot deveni surse de aprindere active in anumite situatii de defecte care pot fi
anticipate.

Atmosfere de prafuri cu aer (grupa III)


EPL Da
Echipamente destinate folosirii in atmosfere explozive de praf cu aer, asigurand un
nivel „foarte inalt” de securitate, care nu prezinta surse de aprindere in functionare
normala, defecte anticipate, sau defecte care pot aparea in situatii foarte rare.

EPL Db
Echipamente destinate folosirii in atmosfere explozive de praf cu aer, asigurand un
nivel „inalt” de securitate, care nu prezinta surse de aprinderein functionare normala, sau
in situatia unor disfunctionari care pot fi anticipate in mod rezonabil.

EPL Dc
Echipamente destinate folosirii in atmosfere explozive de praf cu aer, asigurand un
nivel „sporit” de securitate, care nu prezinta surse de aprindere in cazul unei functionari
normale si care pot fi prevazute cu protectie suplimentara pentru a se asigura ca nu pot
deveni surse de aprindere active in anumite situatii de defecte care pot fi anticipate.

In majoritatea cazurilor, cu potentiale consecinte care rezulta in urma unei explozii,


este prevazuta aplicarea urmatoarelor prevederi privind utilizarea echipamentelor in
diferite zone:

17
Tabelul 2 – Relatia dintre nivelul de protectie al echipamentelor (EPLs) si zone
(fara alta evaluare a riscului)

Nivelul de protectie al echipamentului Zone


Ga 0
Gb 1
Gc 2
Da 20
Db 21
Dc 22

Diferitele tipuri de protectie utilizate la constructia echipamentelor trebuie sa fie


capabile sa asigure nivelul de securitate in conformitate cu parametrii functionali stabiliti de
catre producator, corespunzator tipului de protectie considerat.
Pentru tipul de protectie capsulare antideflagranta „d” (si nu numai) notiunea de
EPLs prevede marcare suplimentara. In cazul atmosferelor de praf cu aer, actualul sistem
de marcare a zonelor de folosire pe echipament este inlocuit de marcarea
corespunzatoare EPLs.
In continuare sunt prezentate cateva exemplificari ale diferitelor tipuri de
constructii mecanice de capsulari antideflagrante care se intalnesc in practica.

Santuri de retinere a Corpul masinii


lubrifiantului
Arbore

Interiorul
masinii

Imbinare Montaj
antideflagranta lagar

L = lungimea imbinarii antideflagrante

Fig. 6 Imbinare cilindrica cu santuri pentru etansare la vaselina

18
Corpul masinii
Imbinare
labirint

Montaj lagar
Interiorul
masinii

Arbore

Fig. 7 Geometria unei imbinari tip labirint

Opritor pentru
prevenirea rotirii
organului

Interstitiu

Organul se poate deplasa cu arborele dar


trebuie sa ramana concentric cu acesta

Figura 8- Exemplu de imbinare cu organ flotant

19
Cadru

Inel de prindere
Ciment
Grosimea vizorului
minim 6 mm

Cand este accesibil din exterior


trebuie luate masuri pentru a
preveni desfacerea neautorizata

Peretele capsularii
antideflagrante

Figura 9- Exemplu de imbinare cementata a unui vizor

Interstitiu

Grosimea vizorului
minim 6 mm

Exterior
Interior

Inel de prindere

Peretele capsularii
antideflagrante

Figura 10- Exemplu de imbinare necementata a unui vizor

Material compresibil

Figura 11- Exemplu de intrare de cablu flexibil armat intr-o cutie terminala

20
Peretele capsularii
Imbinare antideflagranta
filetata
Cutie
de stopare
Conducta dintr-o bucata
Conductori sau sudata pe intreg
izolati diametrul

Interior

Imbinare
antideflagranta Imbinare
filetata antideflagranta
Elemente de
filetata
etansare

Figura 12- Exemplu de cutie de stopare

Capsulare Borne

Aparatura
electrica

Intrare de
cablu

Cablu

Figura 13 Intrare directa intr-o capsulare antideflagranta

21
Figura 14- Exemplu de capsulare antideflagranta pentru Grupa IIB

Intrerupator / comutator antideflgrant Cutie cu capsulare antideflagranta

Figura 15- Exemplu tipic de capsulari Ex d

22
Figura 16- Exemplu de capsulare antideflagranta cu numar mare de organe de asamblare

Responsabilitatea utilizatorului

Este responsabilitatea utilizatoruluii sa instaleze, utilizeze si sa mentina


corespunzatoare aparatura antideflagranta pe durata sa de viata. Neglijarea urmatoarelor
aspecte poate sa anuleze tipul de protectie initial si desi acest lucru nu mai poate fi
controlat de catre producatorul aparaturii, ele sunt aduse la cunostiinta utilizatorului ca
fiind de importanta cruciala.

Instalare
-Sa instaleze aparatura in mod corect, tinand cont de instructiunile producatorului.
-Sa previna aparitia curentilor de scurtcircuit sau de suprasarcina in interiorul
aparaturii prin prevederea de dispozitive automate de protectie.

Utilizare
-Sa utilizeze aparatura numai in atmosfere pentru care aceasta a fost certificata.
-Sa exploateze aparatura numai in cadrul paramemntrilor tehnici cu care aceasta a
fost proiectata.
-Sa limiteze cresterile de temperatura ale unor componente ale aparaturii care se
pot incalzi excesiv ( rezistente, incalzitoare, corpuri de iluminat ).
-Sa tina cont de faptul ca anumite echipamente pot ele insele sa fie sursa unor
degajari de substante inflamabile

Intretinere
-Sa previna largirea in timp a imbinarilor antideflagrante ca urmare a uzurii in
functionare si sa impiedice acumularile de substante straine in interiorul
imbinarilor.
-Sa pastreze curate suprafetele imbinarilor. Este permisa ungerea cu vaselina
neutra a suprafetelor de imbinare pentru protectia impotriva coroziunii.
-Sa se asigure ca toate organele de asamblare, suruburi, prezoane, piulite sunt
prezente, sunt bine stranse si sunt asigurate impotriva desurubarii. Inlocuirea
organelor de asamblare, a suruburilor, prezoanelor sau piuluitelor se va face
conform instructiunilor producatorului.

23