Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Editura INSEMEX
Petroșani, 2018
CERINȚE SPECIFICE PENTRU INSTALAȚIILE
CARE FUNCȚIONEAZĂ ÎN MEDII CU
ATMOSFERĂ EXPLOZIVĂ,
ALTELE DECÂT MINELE
Copyright @ insemex, 2018
Editura INSEMEX
Str. General Vasile Milea, nr. 32-34
Petroșani, jud. Hunedoara
62
2
CUPRINS
3
11. CERINŢE DE SECURITATE PENTRU ECHIPAMENTELE
ELECTRICE CU TIP DE PROTECŢIE „n”……………..…………….. 304
4
TEMA NR. 1
CONCEPTE FUNDAMENTELE PENTRU PREVENIREA EXPLOZIILOR
ŞI PROTECŢIA ÎMPOTRIVA EXPLOZIILOR ÎN MEDII CU ATMOSFERE
POTENŢIAL EXPLOZIVE
Tabelul 1
5
Ramura Pericolul de explozie
Companii de Când apele reziduale sunt tratate în
eliminare a instalaţii de purificare, gazele
deşeurilor generate pot forma amestecuri
explozive gaz/aer.
6
Ramura Pericolul de explozie
Industria Deseori sunt utilizate alcooluri ca
farmaceutică solvenţi în producţia de produse
farmaceutice. De asemenea, pot fi
utilizate materiale auxiliare şi agenţi
care pot da naştere exploziilor de
prafuri cum este de exemplu lactoza.
7
Directive 2014/34/EU
on the harmonisation of the laws transpusa in
of the Member States relating to legisatia
nationala HG nr. 245 din 6 aprilie 2016 privind
equipment and protective stabilirea condiţiilor pentru punerea
systems intended for use in la dispoziţie pe piaţă a
potentially explosive echipamentelor şi sistemelor de
atmospheres OJ L 96, protecţie destinate utilizării în
2014-03-29 atmosfere potenţial explozive
8
Substanta
inflamabila
oxidant
Sursa de aprindere
Formarea Structuri
amestecului inchise
Substanta
Oxidant combustibila
Sursa de aprindere
9
Această reprezentare dă o imagine clară a condiţiilor de explozie si
permite identificarea unor măsuri inginereşti de securitate pentru proiectarea,
fabricarea, montarea si intretinerea instalatiilor in scopul prevenirii formarii
atmosferei explozive, prevenirii surselor de aprindere sau pentru reducerea
efectelor eventualelor explozii cu ajutorul sistemelor protectoare.
Principii fundamentale
a) Prevenirea:
10
Pentru aplicarea acestui principiu, ariile periculoase Ex neminiere sunt
clasificate în zone in functie de probabilitatea si durata aparitiei atmosferei
explozive ( zonele 0, 1 şi 2 pentru gaze si 20, 21, 22 pentru prafuri
combustibile in aer), iar echipamentele sunt impărţite in categorii in functie de
nivelul de protecte asigurat prin evitarea surselor de initiere in timpul operarii
normale, in timpul defectiunilor previzibile sau in timpul rarelor defectiuni.
13000l
Praful depus daca este involburat poate forma un nor de praf exploziv
chiar daca stratul are o grosime mică. Un strat de praf cu grosimea de 1 mm
cu greutatea volumetrică de 500 kg/m 3 va genera un nor cu concentraţia medie
strat de 1 mm de praf
100 g/m3
cu greutatea 500 g/m3
5m
volumetrică 500 kg/m3
1m
C = Pbulk h / H
unde:
C concentraţia prafului în nor
Pbulk greutatea volumetrică a prafului
h grosimea stratului de praf
H înălţimea norului de praf din încăpere
12
Grupa Subgrupa Substanţa periculoasă
IIIA Fibre combustibile
III IIIB Praf neconductiv
IIIC Praf conductiv
Parametrii proceselor
- Utilizarea de înlocuitori ai substanţelor inflamabile
- Limitarea concentraţiilor
13
- Inertizarea
- Prevenirea sau limitarea formării de atmosfere explozive în vecinătatea
instalaţiei
15
Presiunea maximă de explozie , viteza de creştere maximă a presiunii
de explozie si interstiţiul experimental maxim de securitate definesc
comportarea la explozie .
Pentru identificarea pericolelor de aprindere trebuie să se determine
proprietăţile de aprindere ale unei atmosfere explozive si anume : energia
minimă de aprindere, temperatura minimă de aprindere a unei atmosfere
explozive si temperatura minimă de aprindere a unui strat de praf .
17
Echipamentele din domeniul ATEx din grupa II sunt clasificate in
subgrupe astfel :
18
T1 T2 T3 T4 T5 T6
I metan
IIA acetonă etanol gazolină acetil
etan i-amil motorină aldehidă
etil acetat acetat comb.aeronave eter etilic
amoniac n-butan uleiuri
benzen (pur) n-butil carburante/
acid acetic alcool uleiuri de
monoxid de încălzire
carbon n-hexan
metan
metanol
propan
toluen
IIB gaz de etilenă
cărbune
(gaze de
oraş)
IIC hidrogen acetilenă acetilină
hidrogen
bisulfura de
carbon
19
SR EN ISO/IEC 80079-20-2:2016 defineste praful conductiv astfel :
praf de metal combustibil si alte prafuri combustibile a căror rezistivitate
electrică este egală sau mai mică de 10 3 m.
20
Inflamabilitate Combustibilitate
BZ
Neinflamabil BZ 1
Flacără localizată, stinsă rapid BZ 2
Ardere sau mocnire localizată, fără extindere BZ 3
Extinderea flăcărilor mocnite BZ 4
Extinderea flăcărilor deschise BZ 5
Aprindere în întregime BZ 6
BIBLIOGRAFIE
Hotărârea de Guvern nr. 245 din 6 aprilie 2016 privind stabilirea condiţiilor
pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor şi sistemelor de
protecţie destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive
Hotărârea de Guvern nr. 1058 din 9 august 2006 privind cerinţele minime
pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor care pot fi
expuşi unui potenţial risc datorat atmosferelor explozive
21
SR EN 14034-2+A1:2011 Determinarea caracteristicilor de explozie ale norilor
de praf. Partea 2: Determinarea vitezei maxime de creştere a presiunii de
explozie (dp/dt)max a norilor de praf
22
TEMA NR. 2
PUNEREA PE PIAŢĂ, PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE ȘI
UTILIZAREA ECHIPAMENTELOR / INSTALAŢIILOR ÎN MEDII CU
ATMOSFERĂ POTENŢIAL EXPLOZIVĂ
23
Cerinţele Directivelor ATEX privind evaluarea produselor din punct
de vedere al riscului de explozii
Atmosfera exploziva
dispozitive
de
sisteme securitate,
echipamente dispozitive
protectoare
de control şi
dispozitive
de reglare
A
componente
Figura 1
24
B. atmosfere explozive - amestecul cu aer, în condiţii atmosferice, al
substanţelor inflamabile sub formă de gaze, vapori, ceaţă sau pulberi în care,
după ce s-a produs aprinderea, combustia se propagă în întregul amestec
nears;
C. atmosferă potenţial explozivă - o atmosferă care poate deveni
explozivă datorită condiţiilor locale şi operaţionale.
NOTĂ - Noile standarde precum si noul proiect de directiva folosesc termenul general
de produs pentru tot ce cuprinde directiva.
25
Echipamentele din această categorie trebuie să asigure nivelul de protecţie cerut,
chiar şi în cazul unor incidente rare referitoare la echipamente şi sunt caracterizate prin
asemenea mijloace de protecţie încât:
- în cazul defectării unui mijloc de protecţie, cel puţin un al doilea mijloc
independent asigură nivelul de protecţie cerut, sau
- nivelul de protecţie cerut este asigurat în cazul producerii a două defecte
independente unul de altul.
Tabelul 1
26
Tabelul 2
27
Echipament – grupa I și Echipamente –
Echipamente – grupa I și
II, categoriile M 1 și 1 (*) grupa II, categoria 3
II, categoriile M2 și 2 (*)
și sisteme de protecție (*)
și
Examinare UE Controlul intern al
de tip producției (Anexa
(Anexa 3,Modulul B) 8, Modulul A)
Conformitatea Conformitatea
cu tipul bazată cu tipul bazată
pe asigurarea
sau pe verificarea
calității produsului
procesului de (Anexa 5,
producție Modulul F)
(Anexa 4,
Modulul D)
și și
Conformitatea
cu tipul bazată Conformitatea
pe controlul sau cu tipul bazată
intern al pe asigurarea
producției și calității
încercarea produsului
supravegheată (Anexa 7,
a produsului Modulul E)
(Anexa 6,
Modulul C1)
comunicarea documentației
tehnice unui organism notificat
Conformitatea bazată pe
verificarea unității de produs
(Anexa 9, Modulul G)
28
Numai după parcurgerea procedurilor aplicabile produsul poate fi pus
pe piaţă având marcajul european de conformitate CE, denumit în continuare
marcaj CE si însoţit de declaraţia de conformitate EC.
Producătorul este responsabil pentru:
- realizarea unei analize care să ateste dacă produsul său se supune
directivei 2014/34/UE şi care din cerinţe sunt aplicabile
- proiectarea şi realizarea produsului în conformitate cu Cerinţele
Esenţiale de Sănătate şi Securitate specificate în această directivă;
- respectarea procedurilor de evaluare a conformităţii produsului cu
Cerinţele Esenţiale de Sănătate şi Securitate specificate în această directivă .
- semnarea declaraţiei sau după caz a certificatului de conformitate.
- asigurarea marcajului şi a instrucţiunilor pentru o utilizarea sigură,
întreţinere etc. în conformitate cu specificaţiile din Anexa II din Directivă.
Producătorul este singurul responsabil de conformitatea produsului cu
directivele aplicabile. El trebuie să înţeleagă atât ideea cât şi realizarea
produsului pentru a putea declara conformitatea cu toate prevederile şi
cerinţele aplicabile din directivele relevante. Realizarea analizei care să ateste
dacă produsul său se supune directivei 2014/34/UE şi care din cerinţe sunt
aplicabile este in fapt o evaluare de risc de explozii.
Pentru a îndeplinii cerinţele din Directiva 2014/34/UE, este deci absolut
necesară efectuarea unei evaluări de risc. În conformitate cu Anexa II 1.0.1,
producătorii au obligaţia să proiecteze echipamentele şi sistemele de protecţie
din punct de vedere al securităţii integrate la explozie. Securitatea integrată la
explozie are ca scop atât prevenirea formării de atmosfere explozive cât şi a
surselor de aprindere, şi chiar şi dacă se produce o explozie oprirea ei
imediată şi/sau limitarea efectelor sale negative. În acest sens producătorul
trebuie să ia toate măsurile în ceea ce privesc riscurile de explozie. Totuşi în
majoritatea cazurilor acesta nu este în măsură să înţeleagă extinderea posibilă
a consecinţelor negative ale unei explozii (ca parte a riscului general de
explozie) deoarece acest lucru depinde doar de circumstanţele particulare
existe la sediile utilizatorilor.
Deci evaluarea de risc făcută de producător va fi doar limitată şi va
pune accentul pe evaluarea riscului de aprindere (din nou ca parte a riscului de
explozie) sau pe funcţionarea controlului la explozie a sistemelor de protecţie
şi a dispozitivelor de siguranţă. Suplimentar, aşa cum se specifică în Anexa II,
1.0.2 din directivă, echipamentele şi sistemele de protecţie trebuie proiectate şi
produse după ce au fost efectuate analizele unor posibile defecte de
funcţionare şi defecte tehnice pentru a putea prevenii pe cât posibil unele
situaţii periculoase.
Ţinând seama de angajamentele ce rezultă din cerinţele relevante din
directiva 2014/34/UE, o metodologie de evaluare a riscului, adică în acest caz
evaluarea riscului la aprindere, nu trebuie să trateze doar aspecte legate de
proiectare şi de construcţie ci şi să ofere un format sau un limbaj comun între
proiectanţi şi utilizatori.
Pentru informaţii suplimentare privind evaluarea de risc a se vedea
SR EN 1127-1 Atmosfere explozive - prevenirea exploziilor şi protecţia contra
exploziilor. Partea 1. Concepte de bază şi metodologie si SR EN 15198
29
Metodologie de evaluare a riscului pentru echipamente şi componente
neelectrice destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive.
În acest caz producătorul a definit deja una sau mai multe combinaţii
invariabile de părţi componente şi le-a introdus pe piaţă ca o unitate / unităţi
funcţionale de sine stătătoare.
Un exemplu, în acest sens poate fi aparatura de măsură şi control formată
dintr-un senzor, un transmiţător, barieră Zener şi o sursă de alimentare dacă, este
furnizată de producător.
Părţile mai sus menţionate sunt asamblate de aceeaşi persoană
(producătorul ansamblului) şi puse pe piaţă ca o singură unitate funcţională.
31
Respectiva persoană îşi asumă responsabilitatea pentru conformitatea cu
directiva a întregului ansamblu.
32
Tabelul de la pagina următoare oferă o trecere în revistă pe scurt a
diferitelor situaţii în ceea ce priveşte ansamblurile [Ghidul ATEX - ediţia I
aprilie 2016]:
Tabelul 3 - Rezumatul cerinţelor pentru asamblări
33
5. Informaţie a) identificarea a) identificarea a) identificarea a) identificarea
care se tuturor părţilor ce tuturor părţilor ce tuturor părţilor ce tuturor părţilor ce
furnizează: formează formează un formează formează un
a - de ansamblu ce sistem modular ansamblul ce sistem modular ce
Declaraţie de sunt ce sunt sunt sunt echipamente
conformitate echipamente echipamente echipamente ATEx de drept şi
EC. ATEx de drept şi ATEx de drept şi ATEx de drept şi care au fost
care au fost care au fost care au fost evaluate separat.
evaluate evaluate separat; evaluate
separat; separat;
b) instrucţiunile b) instrucţiunile
pentru instalare b) instrucţiunile pentru selectarea
şi utilizare, pentru selectarea b) instrucţiunile părţilor
b - de părţilor pentru instalare
suficiente pentru componente ce
instrucţiunile şi utilizare,
a asigura că componente, ce urmează să fie
de instalare urmează să fie suficiente pentru
ansamblul combinate pentru
şi utilizare. a asigura că
rezultat este în combinate, pentru a îndeplini scopul
conformitate cu a îndeplini scopul ansamblul cerut şi
toate EHSR-urile cerut şi rezultat este în instrucţiunile de
relevante din instrucţiunile de conformitate cu instalare şi
Directiva instalare şi toate EHSR-urile utilizare,
2014/34/UE utilizare, relevante, din suficiente pentru a
suficiente pentru Directiva asigura că
a asigura că 2014/34/UE ansamblul rezultat
ansamblul este în
rezultat este în conformitate cu
conformitate cu toate EHRR-urile
toate EHSR-urile relevante din
relevante din Directiva
Directiva 2014/34/UE.
2014/34/UE
34
responsabilităţile utilizatorului final ce achiziţionează părţi componente ale unui
echipament pentru realizarea unei instalaţii.
O situaţie comună este aceea când piesele componente ale unui
echipament ce a fost declarat deja conform sunt introduse pe piaţă în mod
independent de unul sau mai mulţi producători, şi nu sunt introduse pe piaţă de
o singură persoană cu statut juridic clar ca şi o unitate funcţională unică.
Combinarea unui astfel de echipament şi apoi instalarea acestuia la sediul
utilizatorului nu este considerată o activitatea de producţie şi deci nu rezultă un
echipament; rezultatul unei astfel de operaţii este o instalare şi deci nu intră în
domeniul de aplicare al Directivei 2014/34/UE. Instalatorul trebuie să se
asigure că părţile componente ale echipamentului ce a fost deja declarat
conform sunt încă conforme atunci când sunt puse în funcţiune. Din acest
motiv el trebuie să respecte cu atenţie instrucţiunile de instalare ale
producătorului. Directiva nu reglementează procesul de instalare. Instalarea
unor astfel de echipamente trebuie să respecte în general cerinţele legale de
reglementare din statele membre. Un exemplu în acest sens pot fi aparatele de
măsură şi control formate dintr-un senzor, un transmiţător, o barieră Zener şi o
sursă de alimentare dacă sunt furnizate de mai mulţi producători diferiţi şi
instalaţi sub responsabilitatea utilizatorului.
Se înţelege că nu există întotdeauna o linie clară între instalare şi
asamblare.
Pentru ansambluri şi instalaţii responsabilităţile cad fie pe persoanele
ce introduc ansamblul pe piaţă fie pe utilizatorii finali. Fiecare trebuie să
întocmească un dosar tehnic în care să specifice modalitatea de conformare
cu legislaţia relevantă. Cea mai mare parte a conţinutului tehnic va fi aceeaşi.
35
această operaţie se face sub directa sa responsabilitate, sau indirect prin
intermediul unui contractor ce lucrează pe bază de contract cu el.
❖ Este necesară efectuarea de încercări sau reglări după ce utilajul
este realizat iar aceste operaţii trebuie făcute sub responsabilitatea finală a
utilizatorului final.
Figura 3
36
În vederea prevenirii şi asigurării protecţiei împotriva exploziilor,
angajatorul are obligaţia să ia măsuri tehnice şi/sau organizatorice
corespunzătoare naturii operaţiei, în ordinea priorităţilor şi respectând
următoarele principii de bază:
- prevenirea formării atmosferelor explozive; sau
- acolo unde natura activităţii nu o permite, evitarea aprinderii
atmosferelor explozive; şi
- efectelor dăunătoare ale unei explozii în vederea asigurării sănătăţii şi
securităţii lucrătorilor.
Acolo unde este cazul, măsurile de prevenire trebuie să fie combinate
şi/sau suplimentate cu măsuri împotriva propagării exploziilor şi trebuie
revizuite periodic şi, în orice caz, când se produc schimbări semnificative.
Angajatorul trebuie să evalueze riscurile specifice din atmosferele
explozive, luând în considerare cel puţin:
- probabilitatea producerii şi persistenţei atmosferelor explozive;
- probabilitatea prezenţei şi activării surselor de aprindere, inclusiv a
descărcărilor electrostatice şi a declanşării incendiului;
- utilajele, substanţele folosite, procesele şi posibilele lor interacţiuni;
-) dimensiunile efectelor anticipate.
Riscurile de explozii trebuie evaluate în mod global.
Pentru a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor şi în conformitate
cu principiile de bază ale evaluării riscurilor şi cele prevăzute mai sus,
angajatorul trebuie să ia măsurile necesare astfel încât:
- acolo unde se pot forma atmosfere explozive în concentraţii atât de
mari încât să pună în pericol sănătatea şi securitatea lucrătorilor sau a
celorlalţi, mediul de lucru să fie de aşa natură încât procesul muncii să se
poată desfăşura în condiţii de siguranţă;
- să se asigure supravegherea corespunzătoare în timpul prezenţei
lucrătorilor la locurile de muncă unde se pot forma atmosfere explozive în
concentraţii atât de mari încât să pună în pericol sănătatea şi securitatea
lucrătorilor, conform evaluării riscurilor cu ajutorul mijloacelor tehnice adecvate.
Acolo unde sunt prezenţi la acelaşi loc de muncă lucrători din mai multe
întreprinderi, fiecare angajator trebuie să fie responsabil pentru toate aspectele
care îi revin în sarcină.
Angajatorul clasifică locurile unde pot apărea atmosfere explozive pe
zone Ex.
Angajatorul trebuie să asigure îndeplinirea unui minim de cerinţe
stabilite în anexa nr. 2 a directivei
Acolo unde este cazul, locurile unde pot apărea atmosfere explozive în
concentraţii în cantităţi susceptibile de a pune în pericol sănătatea şi
securitatea lucrătorilor trebuie marcate cu indicatoare la punctele de intrare.
Ex
Figura 4
37
În vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege, angajatorul asigură
elaborarea şi actualizarea unui document, numit document privind protecţia
împotriva exploziilor.
Conform NEx 01-06 instalaţiile tehnice care funcţionează în atmosferă
potenţial explozivă trebuie atestate , la punerea in functiune si periodic la 3
ani, de catre de către INCD - INSEMEX Petroşani. Procedura de atestre a
instalatiilor cuprinde verificarea documentaţiei tehnice pusa la dispozitie de
catre solicitant şi examinarea "in situ" a instalaţiei tehnice privind prevenirea
exploziilor,
Tabelul 4
DIRECTIVE ATEX
38
DIRECTIVE ATEX
COMPETENŢĂ
La certificarea de terţă parte de către ON – Competenta persoanelor pentru activităţi de
cerintele de competenta a ON din SR EN montaj instalaţii (SR EN 60079-14)
ISO/CEI 17065. Competenta pentru inspecţii si mentenanţă
La autocertificare trebuie aplicate cerinţele (SR EN 600079-17)
din SR EN 17050-2 Competenta evaluatorilor de risc în
domeniul ATEx
Foarte important :
Documente de atestare a competentei persoanelor implicate
Furnizarea de dovezi privind instruirea specifica in domeniul ATEx
39
TEMA NR. 3
DOCUMENT PRIVIND PROTECŢIA ÎMPOTRIVA EXPLOZIILOR
41
materiale de prelucrat, viteza de rotaţie, echipamentul de lucru), natura şi
extinderea curăţirii dacă este relevantă şi detaliile posibile asupra ventilării
spaţiului.
43
Remarcă: Evaluarea riscurilor de explozie se concentrează iniţial
pe:
• formarea de medii explozive periculoase
şi ulterior pe
• prezenţa şi activarea surselor de aprindere
În procesele de evaluare, examinarea consecinţelor are o
importanţă secundară dat fiind faptul că este de aşteptat ca exploziile să
determine întotdeauna daune considerabile, de la daune materiale
importante la daune corporale care pot cauza moartea. În ceea ce
priveşte protecţia împotriva exploziilor, abordările cantitative ale
riscurilor sunt secundare în raport cu prevenirea formării mediilor
explozive periculoase.
Fiecare proces de muncă şi de producţie precum şi fiecare condiţie de
funcţionare a unei instalaţii şi fiecare modificare a acestor condiţii trebuie să
facă obiectul unei evaluări.
În timpul evaluării instalaţiilor noi sau a celor existente, trebuie ţinut
seama în mod deosebit de următoarele condiţii de funcţionare:
- condiţiile normale de exploatare, inclusiv lucrările de întreţinere,
- pornirea şi oprirea,
- accidentele de exploatare şi defectele previzibile,
- utilizările incorecte care pot fi prevăzute în mod rezonabil.
Riscurile de explozie trebuie evaluate în ansamblu.
Este necesar să se ţină seama de:
- echipamentele utilizate,
- caracteristicile de construcţie,
- substanţele utilizate,
- condiţiile de muncă şi procedeele industriale şi
- interacţiunile posibile între aceşti diferiţi factori precum şi cu mediul
de lucru.
De asemenea, trebuie să se ţină seama, în evaluarea riscurilor de
explozie, de amplasamentele care sunt sau pot fi legate prin deschizături de
amplasamente unde pot exista riscuri de explozie.
Atmosferele explozive compuse din mai multe tipuri de gaze, vapori,
ceţuri sau pulberi inflamabile trebuie luate în considerare în mod adecvat la
evaluarea riscurilor de explozie. Efectul exploziei poate fi în mod considerabil
sporit în prezenţa, de exemplu, a amestecurilor hibride.
44
- Sa fie sistematica, adică ghidează cu uşurinţă utilizatorii astfel încât
sunt luate în considerare toate părţile sistemului, toate fazele de utilizare şi
toate pericolele posibile;
- Sa implice brainstormingul.
Metodele care trebuie utilizate pentru a evalua procedeele sau
instalaţiile tehnice din punct de vedere al riscurilor de explozie trebuie să se
bazeze pe o abordare sistematică pentru a verifica siguranţa instalaţiilor şi a
procedeelor. O abordare sistematică înseamnă în acest context că se
procedează într-un mod structurat pe baza considerentelor logice şi raţionale.
Analiza se efectuează pentru sursele existente care pot conduce la formarea
de medii explozive periculoase şi, eventual, la prezenţa concomitentă a
surselor de aprindere active.
În practică, este suficient de obicei să se determine şi să se evalueze în
mod sistematic riscurile de explozie cu ajutor unei serii de întrebări specifice.
Remarcă: Literatura de specialitate descrie alte metode de
evaluare a riscurilor, de exemplu pentru identificarea surselor de pericol
(utilizarea listelor de control, analiza modurilor de defecţiune şi a
efectelor acestora, analiza erorii de comandă, analiza HAZOP) sau chiar
pentru evaluarea acestora (analiza evenimentelor sau analiza prin
intermediul arborelui de defectare), dar în cazul protecţiei împotriva
exploziilor, acestea nu sunt utile decât în situaţii excepţionale, de
exemplu pentru determinarea surselor de aprindere în instalaţiile tehnice
complexe.
Aşa cum s-a aratat mai sus trebuie efectuată o evaluare a riscului
folosind o serie de paşi logici, urmând definiţia utilizării destinate a
echipamentului sau funcţionării unităţii. Dacă este evaluat un sistem complex,
deseori este folositor să se împartă sistemul în elemente individuale sau
45
grupuri de elemenete care efectuează operaţii distincte; totuşi în aceste cazuri
trebuie să se aibă grijă ca toate interdependenţele dintre riscurile fiecărui
element să fie analizate complet.
In anunmite situatii este necesara o evaluare repetitiva.
Identificarea pericolelor
ANALIZA
DE RISC
Estimarea riscului,
consecinţelor/probabilităţii
Evaluarea
riscului EVALUAREA
DE RISC
Analiza opţiunilor
de reducere a riscului
Identificarea pericolelor
INSTALAŢII INSTALAŢII
ELECTRICE NEELECTRICE
INSTALAŢII
Directiva
dispozitive de dispozitive de
1999/92/EC
conectare conectare
– HG 1058/2006 asociate(conducte,
asociate(conductoare
si cabluri electrice) rezervoare, silozuri...)
47
Extinderea măsurilor de protecţie depinde de probabilitatea apariţiei
atmosferelor explozive (zonare) şi de aceea trebuie determinată în
conformitate cu tabelul de mai jos.
• radiaţie de ionizare
• ultrasunete
• compresiune adiabatică, unde de şoc, curgeri de gaze
• reacţii chimice
48
adopte măsuri de limitare a efectelor unei explozii pâna la o extindere
acceptabilă.
Reducerea efectelor exploziilor (măsuri de reducere):
• concepţie rezistentă la presiune;
• eliberarea presiunii;
• suprimarea exploziei;
• prevenirea propagării flăcării şi exploziei.
50
Estimarea riscului
În principiu, estimarea riscului trebuie efectuată pe rând pentru fiecare
pericol de explozie sau pentru fiecare eveniment periculos, prin determinarea
elementelor de risc. După identificarea pericolelor riscul asociat cu o anumită
situaţie sau proces tehnologic provine din combinaţia acestor elemente.
51
Frecvenţa de apariţie poate fi exprimată cantitativ ca:
• frecvent
• probabil
• ocazional
• puţin probabil
• improbabil
52
FRECVENŢA SEVERITATE
DE APARIŢIE
Catastrofală Majoră Minoră Neglijabilă
FRECVENT A A A C
PROBABIL A A B C
OCAZIONAL A B B D
PUŢIN PROBABIL A B C D
IMPROBABIL B C C D
53
Analiza opţiunilor de reducere a riscurilor
După ce riscul a fost estimat şi evaluat, analiza opţiunilor de reducere a
riscurilor va conduce la decizia finală dacă soluţia găsită reduce sau nu riscul
la un nivel acceptabil. Este necesar să se trateze riscurile reziduale care
rămân după ce toate măsurile au fost luate pentru a reduce probabilitatea şi
consecinţele unui eveniment periculos specific. Riscurile reziduale sunt acelea
împotriva cărora măsurile de reducere a riscului prin concepţie şi tehnici de
securitate nu sunt sau nu sunt în întregime eficiente. Riscurile reziduale trebuie
documentate şi incluse în instrucţiunile de utilizare a instalatiilor. Dacă toate
riscurile sunt clasificate ca acceptabile, atunci nu este necesară reducerea
riscului iar evaluarea de risc este completă.
După ce riscul a fost estimat şi evaluat, etapa de analiză a opţiunilor de
reducere a riscurilor trebuie să conducă la decizia finală dacă soluţia găsită
reduce riscul la un nivel acceptabil sau nu. Dacă decizia este că riscul nu a
fost redus la un nivel acceptabil, atunci procesul repetitiv trebuie efectuat din
nou, după îmbunătăţirea conceptului de securitate.
Riscurile pot rareori să fie reduse la zero în practică, cu excepţia
cazului când se elimină activităţile. Totuşi, deseori riscurile pot fi mult reduse în
practică.
Există mulţi factori care trebuie luaţi în considerare atunci când se
analizează opţiunile de reducere a riscului. Cel mai important dintre ei este
dacă reducerea riscului este suficient de mare pentru a scădea riscul la nivele
tolerabile
Este necesar să se trateze riscurile reziduale după ce toate măsurile au
fost luate pentru reducerea probabilităţii şi consecinţelor unui anumit
eveniment periculos. Riscurile reziduale sunt acelea împotriva cărora
reducerea riscului prin concepţia din proiectare şi tehnicile dispozitivelor de
protecţie nu este sau nu este în întregime eficientă.
COMPETENTE SI RESPONSABILITATI
54
competenţa persoanelor care elaborează si răspund pentru conţinutul
documetului de protecţie la explozie.
Conform art 6 din HG 1058/2006 trebuie evaluate riscurile specifice din
atmosferele explozive, luând în considerare cel puţin:
55
Directiva 1999/92/EC (ATEX 137)
(HG 1058/2006)
Cerinte minime pentru îmbunatatirea securitatii si protectia sanatatii lucratorilor care pot fi
expusi unui potential risc datorat atmosferelor explosive
56
Intercorelare între actorii privind protecţia împotriva exploziilor
REFERINŢE NORMATIVE
1. HOTARÂRE nr. 1058 din 9 august 2006 privind cerintele minime pentru
îmbunatatirea securitatii si protectia sanatatii lucratorilor care pot fi expusi
unui potential risc datorat atmosferelor explosive (Directiva1999/92/CE a
Parlamentului European şi Consiliului din 16 Dec 1999)
2. SR EN 1127-1 : 2011 Atmosfere explozive. Prevenirea şi protecţia la
explozii. Partea 1: Concepte fundamentale şi
3. SR EN 15198: 2008 Metodologie de evaluare a riscului pentru
echipamente şi componente neelectrice destinate utilizării în atmosfere
potenţial explosive
4. SR EN 60079-10-1:2016 Atmosfere explozive. Partea 10-1: Clasificarea
ariilor. Atmosfere explozive gazoase (Explosive atmospheres -- Part 10-1:
Classification of areas - Explosive gas atmospheres)
5. SR EN 60079-14:2014/AC : 2016 Atmosfere explozive. Partea 14:
Proiectarea, alegerea şi construcţia instalaţiilor electrice
6. SR EN 60079 –17:2014 Atmosfere explozive Partea 17:Inspecţia şi
întreţinerea echipamentelor electrice (Explosive atmospheres - Part 17:
Electrical installations inspection and maintenance)
7. SR EN 60079-0 Aparatură electrică pentru atmosfere explozive gazoase.
Partea 0: Condiţii generale. (Înlocuieşte SR EN 50014 după 1.03.2007))
8. SR EN ISO 80079-36 Echipamente neelectrice pentru atmosfere potenţial
explosive. Partea 1 : Metodă şi cerinţe de bază. (inlocuieste SR EN 13463-
1:2009 )
9. EU Project No: SMT4-CT97-2169, Methodology for the Risk Assessment
of Unit Operations and Equipment for Use inPotentially Explosive
Atmospheres
10. Băbuţ, G., Moraru, R., Matei, I., Băncilă, N., Sisteme de management al
securităţii şi sănătăţii în muncă, Editura Focus, Petroşani, 2002.
57
ANEXA 1 EXTRASE DIN NORMATIVELE RELEVANTE ŞI COPIE DUPĂ
ADRESA 42/DCSSM/678/17.02.2012
Art. 5
(1)În vederea prevenirii, conform prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr.
319/2006 şi a asigurării protecţiei împotriva exploziilor, angajatorul trebuie să ia
măsuri tehnice şi/sau organizatorice corespunzătoare naturii operaţiei, în
ordinea priorităţilor şi respectând următoarele principii de bază:
(2)Acolo unde este cazul, măsurile prevăzute la alin. (1) trebuie să fie
combinate şi/sau suplimentate cu măsuri împotriva propagării exploziilor şi
trebuie revizuite periodic şi, în orice caz, când se produc schimbări
semnificative.
Art. 6
(1)În vederea îndeplinirii obligaţiilor stabilite prin prevederile art. 7 alin. (4) şi
ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 319/2006, angajatorul trebuie să evalueze
riscurile specifice din atmosferele explozive, luând în considerare cel puţin:
58
(2)Riscurile de explozii sunt evaluate în mod global.
Art. 10
c)care sunt locurile care au fost clasificate pe zone conform anexei nr. 1;
d)care sunt locurile cărora li se aplică cerinţele minime stabilite în anexa nr. 2;
59
CAPITOLUL III: Dispoziţii finale
Art. 12
Art. 14
ANEXA II
60
Ghid facultativ de bună practică pentru implementarea directivei
consiliului şi parlamentului european 1999/92/ EC asupra cerinţelor
minime de îmbunătăţire a protecţiei securităţii şi sănătăţii lucrătorilor
potenţial expuşi riscurilor provenite de la atmosferele explozive
6.2 Implementare
61
raportul de securitate conform directivei 96/82/EC 5). Astfel, un document de
protecţie la explozie poate cuprinde referinţe la alte documente fără a le
include complet şi explicit în acesta.
Art. 1
Acest normativ are drept scop stabilirea cerinţelor pentru asigurarea celor mai
bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii
corporale şi sănătăţii lucrătorilor şi a altor participanţi la procesul de muncă şi
stabileşte prevederile generale pentru activităţile de proiectare, montare,
exploatare, întreţinere şi reparare a instalaţiilor tehnice care funcţionează în
atmosfere potenţial explozive generate de gaze, vapori, ceţuri şi/sau prafuri
combustibile.
Art. 2
Art. 3
Art. 6
63
(3)Documentaţia tehnică a instalaţiei tehnice trebuie să fie deţinută de
utilizator şi să cuprindă cel puţin:
Art. 7
------------------------------------------------------------------------------------------------------
64
Extras din SR EN 60079-14
4.4 Calificări ale personalului
Proiectarea instalaţiilor, selectarea echipamentelor şi construcţia instalaţiilor
inclusă în domeniul acestui standard trebuie realizate numai de persoane
competente a căror pregătire a cuprins instrucţiuni referitoare la diversele tipuri
de protecţie şi metode de instalare, reguli şi norme relevante şi pe principiile
generale de clasificare a ariilor. Competenţa persoanei trebuie să fie relevantă
pentru tipul de activitate îndeplinită (a se vedea Anexa F).
65
Operatorii trebuie să posede, în măsura necesara pentru a-şi îndeplini sarcinile
următoare:
a) înţelegerea principiilor generale de protecţie la explozie;
b) înţelegerea principiilor generale privind tipurile de protecţie şi marcarea;
c) înţelegerea acelor aspecte din procesul de proiectare a echipamentelor
ce afectează conceptul de protecţie;
d) înţelegerea conţinutului certificatelor şi a părţilor relevante din acest
standard;
e) înţelegerea generală privind cerinţele de inspecţie şi întreţinere din CEI
60079-17;
f) trebuie să fie familiarizaţi cu tehnicile speciale utilizate în selectarea şi
montarea echipamentelor la care se face referire în acest standard;
g) înţelegerea importanţei suplimentare a permiselor pentru sistemele de
lucru şi izolare sigură în raport cu protecţia la explozie;
F.3 Competenţe
F.3.1 Generalităţi
Competenţele trebuie să se aplice pentru fiecare tehnică de protecţie la
explozie pentru care persoana este implicată. De exemplu este posibil ca o
persoană să fie competentă în domeniul selectării şi montării echipamentelor
Ex“i” şi să nu fie pe deplin competentă în selectarea şi montarea aparaturii de
conexiune Ex„d” sau a motoarelor Ex”e”. În aceste cazuri biroul de resurse
umane trebuie să definească aceste aspecte în sistemul lor de documentare.
66
F3.3 Operatori
F.3.4 Proiectanţi
Proiectanţii trebuie să poată să-şi demonstreze competenţa şi să furnizeze
dovezi că îndeplinesc cerinţele de aptitudini şi cunoştinţe specificate în F.2.3
relevante pentru tipurile de protecţie şi/sau tipurile de echipamente implicate.
F.4 Evaluarea
Competenţa persoanelor responsabile, a operatorilor şi proiectanţilor trebuie
verificată şi certificată la intervale relevante specificate în regulamentele sau
standardele naţionale sau în cerinţele utilizatorului, pe baza unor dovezi
suficiente că respectiva persoană:
a) posedă aptitudinile necesare pentru domeniul de aplicare a lucrului;
b) poate să acţioneze în mod competent pe tot domeniul de activităţi
specificate;
c) posedă cunoştiinţele şi înţelegerea relevantă care să susţină
competenţa.
67
TEMA NR. 4
CLASIFICAREA ARIILOR PERICULOASE Ex GENERATE DE GAZE,
VAPORI , CEŢURI ŞI / SAU PRAFURI COMBUSTIBILE
Introducere
Instalaţiile, în care sunt manipulate sau stocate materialele inflamabile,
trebuie să fie proiectate, exploatate şi întreţinute astfel încât toate degajările de
materiale inflamabile, şi, în consecinţă, întinderea ariilor periculoase, să fie
menţinute la minim în ceea ce priveşte frecvenţa, durata şi cantitatea,
indiferent dacă funcţionarea este sau nu normală.
Un spațiu în care pot apărea atmosfere explozive în concentraţii atât de
mari încât să necesite măsuri speciale de precauţie pentru a proteja sănătatea
şi securitatea lucrătorilor implicaţi este considerat periculos. Pentru aceste
locuri se foloseşte uzual termenul de arii periculoase sau arii periculoase Ex. În
situaţiile în care poate exista o atmosferă explozivă gazoasă, trebuie să se ia
următoarele măsuri:
a) să se elimine probabilitatea apariţiei unei atmosfere explozive
gazoase în apropierea sursei de aprindere, sau
b) să se elimine sursa de aprindere.
În cazul în care nu se pot lua aceste măsuri trebuie să se aleagă şi să
se aplice măsuri preventive, astfel încât probabilitatea simultaneităţii apariției
celor două elemente enumerate mai sus să fie adusă la un nivel suficient de
scăzut pentru a fi acceptat.
Clasificarea ariilor este o metodă de analiză şi de clasificare a mediului
în care pot să apară atmosfere explozive gazoase, astfel încât să faciliteze
alegerea şi instalarea corectă a echipamentelor electrice utilizabile fără pericol
în acest mediu.De asemena clasificarea ia in considerare caracteristicele de
aprindere ale gazelor sau vaporilor, cum ar fi energia de aprindere(grupa de
gaz) si temperatura de aprindere(clasa de temperatura).
Dupa realizarea clasificarii ariei, se poate face o evaluare de risc pentru
a se evalua daca consecincele aprinderii unei atmosfere explozive necesita
utilizarea unui echipament cu un nivel mai ridicat de protectie (EPL) sau pot
justifica utilizarea unui echipament cu un nivel de protectie mai scazut decat
cel saczut in mod normal. Cerintele EPL pot fi inregistrate , dupa caz, in
documentatia si desenele de clasificare a ariilor pentru a se permite o
selectare adecvata a echipamentelor.
68
In SR EN 1127-1 sunt date cerinţele pentru evitarea sau reducerea
cantităţii de atmosferă explozivă prin controlul parametrilor procesului si prin
proiectarea şi construcţia echipamentelor, a sistemelor de protecţie şi a
componentelor.
Clasificarea ariilor trebuie efectuată de persoane care cunosc
proprietăţile materialelor inflamabile, procedeele şi echipamentele, prin
consultarea, ori de câte ori este necesar, a personalului de securitate, a
electricienilor şi a altor specialişti din domeniu.
Limitarea concentraţiei
Aceste măsuri trebuie să fie monitorizate, în cazul în care concentraţiile
inerente procesului nu sunt suficient de mult în afara domeniului de explozie.
Asemenea monitorizări, de exemplu, detectoarele de gaz sau detectoarele de
debit, trebuie să fie cuplate la alarme, alte sisteme de protecţie sau funcţii
automate, pentru cazurile de urgenţă.
Dacă nu este posibil să se evite manipularea substanţelor capabile să
formeze atmosfere explozive, formarea unor cantităţi periculoase de atmosf ere
explozive în interiorul echipamentelor, sistemelor de protecţie şi componentelor
poate fi prevenită sau limitată prin măsuri de control al cantităţii şi/sau
concentraţiei.
Atunci când se efectuează aceste măsuri de control, concentraţia
substanţelor inflamabile trebuie să fie suficient de mult sub limita inferioară de
explozie sau suficient de mult peste limita superioară de explozie. Trebuie avut
în vedere faptul că, în timpul pornirii sau opririi proceselor, concentraţiile pot
intra în domeniul de explozie.
În cazul în care concentraţia din echipamente, sisteme de protecţie şi
componente este peste limita superioară de explozie, nu există nici un risc de
explozie în interior; totuşi, independent de concentraţia din interiorul
echipamentului, eventualele scurgeri pot conduce la un risc de explozie în
afara echipamentelor, sistemelor de protecţie şi componentelor, din cauza
antrenării aerului. De asemenea, în interiorul echipamentelor, sistemelor de
protecţie şi componentelor, poate apărea un pericol de explozie, prin
pătrunderea aerului în acestea.
În cazul lichidelor combustibile, dacă se poate exclude o atmosferă
ceţoasă explozivă, obiectivul de a menţine concentraţia sub limita de explozie
inferioară se realizează atunci când temperatura de la suprafaţa lichidului este
întotdeauna suficient de mult sub punctul de inflamabilitate. Aceasta depinde
de natura chimică şi compoziţia lichidului combustibil.
69
echipamentelor, sistemelor de protecţie şi componentelor, păstrând astfel concentraţia
deasupra limitei de explozie superioare. Totuşi, în unele cazuri - de exemplu, în timpul
depozitării în rezervoare şi atunci când se poate produce condens - concentraţia scade
în partea superioară, astfel încât atmosfera poate deveni explozivă. Numai după
perioade de depozitare extrem de lungi, în recipiente de depozitare lipsite, practic, de
orificii de aerisire şi când temperatura de la suprafaţă este mult peste punctul de
explozie superior, atmosfera are o concentraţie peste limita de explozie superioară în
întregul recipient de depozitare.
70
• menţinerea integrităţii sistemelor de conducte printr-o protecţie
adecvată contra impactului sau printr-o amplasare adecvată
• asigurarea drenajului local pentru a controla scurgerile minore;
• racordurile detaşabile trebuie prevăzute cu cuplunguri de capăt
etanşate
71
sisteme centrale de curăţire prin aspirare, alimentare cu energie pentru
aspiratoarele mobile). Instrucţiunile pentru utilizator trebuie să sublinieze faptul
că praful trebuie să fie eliminat de pe suprafeţele încălzite, de exemplu,
conducte, radiatoare, aparatură electrică.
➢ Alegerea unor dispozitive corespunzătoare de golire pentru
uscătoare, granulatoare, silozuri şi unităţi de colectare a prafului;
➢ Echipamentele de curăţare trebuie să corespundă utilizării pentru
prafuri combustibile (de exemplu, fără surse de aprindere eficiente).
72
implică o analiză a celor mai mici posibilităţi de apariţie a unei atmosfere
explozive gazoase.
Standardul pentru clasificarea ariilor formate de atmosfere explozive
gazoase, SR EN 60079-10-1:2016 Atmosfere explozive. Partea 10-1:
Clasificarea ariilor. Atmosfere explozive gazoase Clasificarea ariilor
periculoase Ex , da mai multe metode de zonare :
Surse de degajare
Dacă s-a constatat că un element de echipament poate elibera material
inflamabil în atmosferă, trebuie mai întâi să se determine gradul de degajare,
conform definiţiilor, constatând frecvenţa şi durata probabilă a degajării. Prin
această procedură, fiecare sursă de degajare va fi clasificată ca fiind fie „de
grad continuu”, „de grad primar” sau „de grad secundar”.
73
Degajare de grad secundar
degajare care nu este de aşteptat să se producă la funcţionare normală
şi care, dacă totuşi se produce, este probabil să se producă rareori şi pentru
perioade scurte de timp.
Exemple:
- garnituri de pompe, compresoare şi supape unde degajări de
material inflamabil în timpul funcţionării normale a echipamentului nu sunt de
aşteptat.
- flanşe, garnituri de etanşare şi racorduri de ţevi unde degajări de
material inflamabil în timpul funcţionării normale a echipamentului nu sunt de
aşteptat.
- puncte de prelevare a probelor, de la care nu se aşteaptă să se
degajeze material inflamabil în atmosferă în timpul funcţionării normale.
- supape de descărcare, guri de ventilare şi alte deschideri de la care
nu se aşteaptă să se degajeze material inflamabil în atmosferă în timpul
funcţionării normale.
O degajare de grad continuu conduce în mod normal la o zonă 0, o
degajare de grad primar la o zonă 1 şi o degajare de grad secundar la o zonă
2.
După ce s-a constatat gradul degajării, este necesar să se determine
debitul degajării şi ceilalţi factori care pot influenţa tipul şi întinderea zonei.
74
Elementele de bază pentru determinarea tipului zonelor periculoase
sunt:
- identificarea sursei de degajare şi
- determinarea gradului de degajare.
75
- Viteza de degajare
- Concentraţia gazului inflamabil sau a vaporilor inflamabili în
amestecul degajat
- Volatilitatea unui lichid inflamabil
- Temperatura lichidului
Deschideri existente între arii trebuie considerate surse posibile de
degajare
Gradul de degajare al acestor „surse” va depinde de:
- tipul de zonă al ariei alăturate ariei studiate;
- frecvenţa şi durata perioadelor de deschidere;
- eficienţa garniturilor de etanşare sau îmbinărilor;
- diferenţa de presiune între ariile în cauză.
Clasificarea deschiderilor
Deschiderile sunt clasificate A,B,C,D după următoarele caracteristici:
Tipul A - Deschideri care nu se conformează caracteristicilor specificate
pentru tipurile B, C sau D.
Tip B - Deschideri care sunt în mod normal închise (de exemplu cu
închidere automată) şi ramificaţii care se deschid rareori, şi care au fitinguri de
închidere.
Tip C - Deschideri care sunt în mod normal închise şi sunt rareori
deschise, conforme definiţiei tipului B, dar care sunt în plus echipate cu
dispozitive de etanşare (de exemplu garnituri) pe întreg perimetrul sau două
deschideri tip B în serie prevăzute cu dispozitive de închidere automată
independente.
Tip D - Deschideri normal închise, conforme definiţiei tipului C, care nu
pot fi deschise decât prin mijloace speciale sau în caz de urgenţă.
Deschiderile tip D sunt în mod efectiv etanşe, cum ar fi treceri utilitare (de
exemplu conducte, ţevi) sau pot fi o combinaţie între o deschidere tip C,
alăturată unei regiuni periculoase, şi o deschidere tip B în serie.
Tabelul 2
Zona în amonte Tipul deschiderii Gradul de degajare al deschiderii,
de deschidere considerată ca sursă de degajare
Zona 0 A Continuu
B (Continuu) / primar
C Secundar
D Fără degajare
Zona 1 A Primar
B (Primar) / secundar
C (Secundar)/fără degajare
D Fără degajare
Zona 2 A Secundar
B (Secundar) / fără degajare
C Fără degajare
D Fără degajare
Notă: Pentru gradele de degajare din paranteze, se va lua în considerare la proiectare
frecvenţa de funcţionare a deschiderilor.
76
Ventilaţia
Ventilaţia naturală
Acesta este tipul de ventilaţie care este realizat prin mişcarea aerului
datorită vântului şi/sau gradientelor de temperatură. În aer liber, ventilaţia
naturală este adesea suficientă pentru a asigura dispersia întregii atmosfere
explozive care ar apare în arie. Ventilaţia naturală poate fi de asemenea
eficientă în anumite situaţii în interiorul clădirilor (de exemplu când o clădire are
deschideri în pereţi şi/sau acoperiş).
Ventilaţie artificială
Mişcarea aerului necesară pentru ventilaţie, este asigurată prin mijloace
artificiale, de exemplu ventilatoare sau exhaustoare. Deşi ventilaţia artificială
este utilizată în principal într-o încăpere sau într-un spaţiu închis, ea poate fi
utilizată, de asemenea, în aer deschis pentru a compensa reducerea sau
împiedicarea ventilaţiei naturale datorită obstacolelor.
Ventilaţia artificială a unei arii poate fi fie generală fie locală şi, în
ambele cazuri, corespund diferite grade de mişcare şi de înlocuire a aerului.
Gradul de ventilare
Sunt recunoscute trei grade de ventilaţie:
- Ventilaţie puternică (VP)
Ea poate să reducă concentraţia la sursa de degajare practic
instantaneu, ceea ce conduce la o concentraţie inferioară limitei inferioare de
explozivitate. Rezultă o zonă de mică întindere (dacă nu chiar de întindere
neglijabilă).
2
Din broşura ISSA "Explozii de gaze", Secţiunea Internaţională pentru Prevenirea Pericolelor Profesionale în
Industria Chimică, Asociaţia Internaţională de Securitate Socială (ISSA), Heidelberg, Germania
77
Ea poate să controleze concentraţia, ceea ce conduce la o situaţie
stabilă, în care concentraţia, în limitele zonei, este inferioară faţă de LEL în
timpul degajării şi în care atmosfera explozivă nu persistă în mod neobişnuit
după oprirea degajării.
- Ventilaţie slabă (VS)
Ea nu poate controla concentraţia pe parcursul degajării şi/sau nu poate
împiedica persistenţa atmosferei explozive în mod neobişnuit după oprirea
degajării.
Disponibilitatea ventilaţiei
Trebuie luate în considerare trei niveluri de disponibilitate a ventilaţiei:
- foarte bun: ventilaţia există practic permanent;
- bun: se aşteaptă ca ventilaţia să existe în timpul funcţionării normale.
Sunt permise întreruperi, dacă ele se produc rareori şi pentru perioade scurte;
- mediocru: ventilaţia care nu satisface criteriile unei ventilaţii foarte bune
sau bune, totodată, nu este de aşteptat să existe întreruperi prelungite.
O ventilaţie, a cărei disponibilitate nu satisface nici măcar criteriile
nivelului mediocru , nu trebuie să se considere că ar contribui la ventilarea
ariei.
78
Documentație
79
Tabelul 4
3. Apă ce conţine <0 - > 0,7 - - > 1,2 > 280 II AT3 Aceste
petrol şi benzină valori sunt
estimative
a) În mod normal, este dată valoarea presiunii vaporilor, dar în absenţa acesteia, poate fi utilizată valoarea punctului de fierbere ( referinţa 4.4.1 d)
b) De exemplu II BT3.
Tabelul 5
Exemplu: Parc de rezervoare pentru benzină Desen de referinţă:
plan general
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
Surse de degajare Material inflamabil Ventilaţie Zonă periculoasă
Nr Temperatura şi Dispo- Tip Întinderea zonei Alte informaţii
crt Descriere Amplasare Grad Refe- presiunea de Stare 3) Tip 4) Grad 5) nibili- de m Referinţe relevante şi
de rinţă lucru tate zonă observaţii
dega- 2)
**De la separator
N Mediu Foarte 2 3,0* 7,5** Exemplul *Deasupra nivelului
bună nr.6 solului
**De la separator
3. Suprafaţa Aria C 1 Ambi- Ambi- L N Mediu Slabă 0 * * Exemplul *În interiorul
lichidului din rezervo- antă antă nr.8 rezervorului
rezervorul de rului
benzină
4. Deschideri de Aria P 1 Ambi- Ambi- L N Mediu Foarte 1 3,0* 3,0** Exemplul *3 m în jurul
ventilaţie în rezervo- antă antă bună nr.8. ventilatorului
rezervorul de rului
benzină
5. Flanşe , etc. Aria S 1 Ambi- Ambi- L N Mediu Satisfă 2 * * Exemplul *În interiorul
în interiorul rezervo- antă antă cătoare nr.8 carcasei rezervorului
digu-lui de rului
retenţie al
rezervorului
de benzină
6. Supraplinul Aria S 1 Ambi- Ambi- L N Mediu Foarte 2 3,0* 3,0** Exemplul *Deasupra nivelului
rezervoarelor rezervo- antă antă bună nr.8. solului .
de benzină rului
Exemplul 1 : Supapă de presiune de respiraţie în aer liber, a unei cuve de
proces.
b
a
Zona1
Zona2
82
Exemplul 2 : Supapă de reglaj , instalată într-un sistem închis de conducte ce
transportă gaz inflamabil.
Nivelul solului
Zona2 CEI1245/02
83
Exemplul 3 : Un vas fix de realizare a amestecurilor , situat în interiorul unei
clădiri, ce este deschis în mod regulat din motive tehnologice. Lichidele sunt
transportate către şi de la vas prin conducte sudate, racordate la vas prin
flanşe
Desenul nu este la scară
d c a a c d
Zona 0
b
Zona 1
Zona 2
e
Nivelul solului
84
Exemplul 4 : Compresor de hidrogen situat la nivelul solului, într-o clădire care
este deschisă.
Zona 2
Nivelul compresorului
a CEI1248/02
85
Exemplul 5 : Rezervor de depozitare lichide inflamabile, situat în exterior, cu
acoperiş fix şi fără plafon intern plutitor.
a
b
Zona 0
Zona 1
Suprafaţa Zona 2
lichidului
Canal CEI1249/02
86
Exemplul 6 : Instalaţie de umplere a cisternelor auto, situată în exterior, pentru
benzină, cu umplere pe la partea superioară.
c Zona 1
Zona 2
e
Canal de drenaj CEI1250/02
87
Prafurile formează atmosfere explozive numai la concentraţii din
domeniul de explozivitate. Deşi un nor cu o concentraţie foarte mare se poate
să nu fie exploziv, totuşi există pericolul ca, dacă concentraţia scade, să intre
în domeniul de explozivitate. În funcţie de circumstanţe, nu toate sursele de
degajare vor produce în mod necesar o atmosferă explozivă de praf.
Prafurile care nu sunt îndepărtate prin ventilaţie de extracţie mecanică,
se aşează în strate sau depozite cu o viteză care depinde de proprietăţi, cum
este dimensiunea particulelor. Trebuie să se ţină seama că o sursă de
degajare continuă diluată sau mică, în timp, poate produce un strat de praf
potenţial periculos.
Pericolele prezentate de prafuri sunt următoarele:
- apariţia unui nor de praf din orice tip de sursă de degajare, inclusiv din
strat sau depozit, care poate forma o atmosferă explozivă de praf;
- apariţia straturilor de praf care nu este probabil să genereze un nor de
praf, dar se poate aprinde datorită autoîncălzirii sau expunerii la suprafeţe
fierbinţă sau flux termic şi poate apărea pericol de foc sau supraîncălzire a
echipamentelor. Stratul aprins poate de asemenea acţiona ca sursă de
aprindere pentru atmosfera explozivă.
După ce s-a efectuat clasificarea ariilor, pentru a evalua dacă
consecinţele aprinderii unei atmosfere explozive necesită un nivel de protecţie
ale echipamentelor mai ridicat (EPL) sau pentru a justifica utilizarea unui nivel
de protecţie al echipamentului mai mic decât cel necesar în mod obişnuit,
poate fi efectuată o evaluare de risc. Cerinţele EPL pot fi consemnate, după
caz, în desenele cu clasificarea ariilor pentru a permite o evaluare corectă a
surselor de aprindere.
Straturile, depozitele şi acumulările de praf trebuie considerate ca şi
"orice altă sursă" care poate forma o atmosferă explozivă de praf.
Zona 20: Un loc în care o atmosferă explozivă de praf sub formă de nor
de praf în aer este prezentă în mod continuu sau pe perioade lungi de timp sau
în mod frecvent.
Zona 21: Un loc în care o atmosferă explozivă de praf sub formă de nor
de praf în aer este probabil să apară în mod ocazional în timpul funcţionării
normale.
Zona 22: Un loc în care o atmosferă explozivă de praf sub formă de nor
de praf în aer nu este probabil să apară în timpul funcţionării normale, dar
care, dacă apare, va persista numai pe o perioadă scurtă de timp.
Praful există în spaţiile tehnologice sub două forme: praf în suspensie şi
praf depus.
Clasificarea ariilor este o metodă de analiză şi de clasificare a mediului
instalaţiilor sau uzinelor, în funcţie de probabilitatea de apariţie a amestecurilor
explozive praf/aer şi de straturile de prafuri combustibile. Aceasta va uşura
selecţia corectă a aparaturii electrice destinată utilizării în deplină securitate
într-un astfel de mediu, ţinând cont de caracteristicile prafului.
Pentru clasificarea spaţiilor industriale cu pericol de praf (pulbere)
combustibil se adoptă un concept similar celui utilizat pentru gaze şi vapori
inflamabili pentru a da o indicaţie asupra riscului de incendiu şi/sau de
explozie, dacă există o sursă de aprindere. Totodată, spre deosebire de gaze
88
şi vapori inflamabili, praful combustibil nu va fi în mod necesar evacuat prin
ventilaţie sau difuzie, după ce degajarea a fost oprită. Aceasta are implicaţii în
clasificarea ariilor, care este diferită de cea pentru gazele şi vaporii inflamabili.
Dacă se generează în permanenţă sau pe perioade lungi de timp nori de praf,
foarte diluaţi şi deci neexplozivi, în timp se formează straturi groase de praf.
Plecând de la aceste straturi de praf, mişcările rapide de aer pot genera nori
de praf, creând amestecuri explozive de praf/aer. O depunere de praf care
mocneşte, dacă este deranjată poate aprinde, în consecinţă, norul de praf.
Standardul de cerințe pentru clasificarea ariilor periculoase generate de
prafuri combustibile este SR EN 60079-10-2:2015 Atmosfere explozive.
Partea 10-2: Clasificarea ariilor. Atmosfere de praf combustibil
Pentru clasificarea ariilor, trebuie specificate cu claritate natura prafului
şi instalaţiile care se utilizează şi trebuie parcurse următoarele etape:
1. Identificarea caracteristicilor prafului: mărimea particulelor,
umiditatea, temperatura minimă de aprindere în nor şi strat şi rezistivitatea
electrică, grupa corespunzătoare de praf - Grupa IIIA pentru scame
combustibile, Grupa IIIB pentru praf neconductiv sau Grupa IIIC pentru praf
conductiv.
2. Identificarea incintele în care pot fi prezente prafuri sau surse de
degajare a prafului. Trebuie identificate si posibilităţile de formare a straturilor
de praf
3. Determinarea probabilităţii de apariţie a unei degajări de la aceste
surse şi în consecinţă probabilitatea de apariţie a amestecurilor explozive
prafuri/aer în diferite părţi ale instalaţiei.
Numai după aceste etape pot fi identificate zonele şi deci extinderea
lor. Deciziile asupra tipului zonei, extinderii acesteia şi prezenţa straturilor de
praf trebuie documentate, de obicei în desenul de clasificare a ariilor. Aceste
documente sunt folosite în continuarea ca bază a evaluării surselor de
aprindere.
Funcţie de probabilitatea de formare a amestecurilor praf/aer potenţial
explozive şi a straturilor de praf potenţial periculoase, ariile pot fi desemnate
conform tabelului 2.
Tabelul 6
89
Întinderea zonelor
Zona 20:
- interiorul echipamentului de manevrare şi de producere a produselor
pulverulente în care amestecuri explozive praf/aer sunt prezente în
permanenţă sau în mod frecvent;
- interiorul unei îngrădiri de praf în care se pot forma straturi de praf cu
grosime excesivă şi necontrolabilă.
Exemple de zone 20:
• locaţii în interiorul incintei pentru reţinerea prafului;
• buncăre, silozuri, cicloane şi filtre etc.;
• sisteme de transport al prafului, cu excepţia anumitor părţi ale
transportoarelor cu bandă sau cu lanţuri etc.;
• amestecătoare, mori, uscătoare, echipamente de ambalat în saci.
Zona 21:
- interiorul unui echipament de manevrare a produselor pulverulente în
care un amestec exploziv praf/aer este susceptibil să se producă;
- zona se întinde în exteriorul echipamentului, formată de o sursă de
degajare, şi care depinde de asemenea de mai mulţi parametri, precum
cantităţile de praf, debitul, mărimea particulelor şi conţinutul de umiditate al
produsului.
- această zonă trebuie să fie uşor extinsă, în mod normal, o sursă de
degajare tipică nu va crea un amestec exploziv praf/aer cu întindere peste 1m
în jurul perimetrului sursei (de exemplu, vizor deschis) şi se va întinde vertical
până la sol sau până la nivelul unui planşeu solid.
Exemple de zone 21:
• arii din exteriorul incintei pentru reţinerea prafului şi imediata
vecinătate a uşilor de acces supuse la demontări sau deschideri frecvente în
scopuri funcţionale atunci când în interior sunt prezente atmosfere explozive
de praf;
• arii din exteriorul incintei pentru reţinerea prafului în imediata
vecinătate a punctelor de umplere şi golire, alimentatoare cu bandă, puncte de
prelevare a probelor, rampe de descărcare auto, puncte de deversare a
benzilor etc., unde nu sunt luate măsuri de prevenire a formării atmosferelor
explozive de praf;
• arii din exteriorul incintei pentru reţinerea prafului unde praful se
acumulează şi unde din cauza operaţiilor tehnologice, este probabil ca stratul
de praf să fie perturbat şi să formeze atmosfere explozive de praf;
• arii din interiorul incintei pentru reţinerea prafului unde este probabil
să apară nori explozivi de praf (dar nu în mod continuu, nici pentru perioade
lungi de timp şi nici în mod frecvent), de exemplu silozuri (dacă sunt umplute
sau golite numai ocazional) şi partea încărcată a filtrelor, dacă sunt prevăzute
intervale largi de auto-curăţare.
90
Zona 22:
În majoritatea cazurilor, întinderea zonei 22 poate fi definită evaluând
sursele de degajare, în raport cu mediul, care ocazionează fie amestecuri
explozive praf/aer, fie straturi periculoase de praf, fie amândouă.
Totodată, în exteriorul îngrădirilor de praf, toate tipurile de degajare
care creează un strat de praf necontrolabil (de exemplu datorita întreţinerii
necorespunzătoare), ceea ce este inacceptabil, antrenează întotdeauna o
zonă 20.
Exemple de zone 22:
• partea de ieşire a deschiderilor de ventilare cu filtre-sac, care, în
cazul unei funcţionări defectuoase, poate degaja atmosfere explozive de praf;
• locaţii în imediata apropiere a echipamentelor care sunt deschise la
intervale rare sau locaţii în imediata apropiere a echipamentelor care din
experienţă se ştie că pot avea neetanşeităţi în zonele unde praful este suflat în
afară, de exemplu echipamentele pneumatice sau îmbinările flexibile care se
pot deteriora etc.;
• depozitarea sacilor care conţine produse prăfoase. În timpul
manipulării sacii se pot deteriora şi produce degajări de praf;
• arii în mod normal clasificate ca zonă 21 pot deveni zonă 22 dacă
sunt adoptate măsuri de prevenire a formării atmosferelor explozive de praf,
incluzând aici ventilaţia de exhaustare. Măsurile trebuie adoptate în
vecinătatea punctelor de umplere şi golire (a sacilor), alimentatoare cu bandă,
puncte de prelevare a probelor, rampe de descărcare auto, puncte de
deversare a benzilor etc.;
• arii unde se formează straturi de praf cu grosimi controlabile care
este probabil să fie învolburate şi să creeze atmosfere de praf. Aria poate fi
desemnată ca nepericuloasă numai dacă stratul este îndepărtat prin curăţare
înainte ca atmosfera periculoasă de praf să se poată forma. Acesta este
scopul major al unei bune menţineri a curăţeniei.
Menţinerea curăţeniei
Toate pericolele prezentate de straturile de praf trebuie analizate
separat faţă de norii de praf.
Straturile de praf prezintă trei riscuri:
1) O explozie primară într-o clădire poate învolbura straturile de praf
în nori şi provoca astfel explozii secundare care produc mai multe pagube
decât evenimentul iniţial. Straturile de praf trebuie întotdeauna controlate
pentru a reduce acest risc.
91
2) Straturile de praf pot fi aprinse de fluxul provenit de la
echipamentul pe care este aşezat stratul de praf, ceea ce poate reprezenta un
proces lent.
3) Un strat de praf poate fi învolburat într-un nor, care se poate
aprinde şi provoca o explozie.
Aceste riscuri depind de proprietăţile prafului şi de grosimea straturilor,
care este influenţată de natura menţinerii curăţeniei. Probabilitatea ca un strat
să provoace incendiu poate fi controlată prin alegerea corectă a
echipamentului şi printr-o menţinere a curăţeniei eficiente.
Documentație
Documentele de clasificare a ariilor pot fi pe hârtie sau pe suport
electronic şi trebuie să includă planuri şi secţiuni verticale care să arate atât
tipul cât şi extinderea zonelor, întinderea şi grosimea admisă a straturilor de
praf, temperatura minimă de aprindere a norului de praf şi a stratului de praf.
Documentele trebuie să includă şi alte informaţii relevante cum sunt:
92
➢ localizarea şi identificarea surselor de degajare. Pentru instalaţiile
mari şi complexe sau pentru spaţiile tehnologice poate fi util să se repereze
sau să li se atribuie surselor de degajare câte un număr, pentru a facilita
referinţele între fişele tehnice şi desenele clasificării ariilor;
➢ informaţii despre menţinerea curăţeniei şi alte măsuri de prevenire
care au fost necesare la obţinerea clasificării;
➢ metodele de menţinere şi revizuirea periodică a clasificării, precum
şi metode de revizuire când se schimbă echipamentele, materialele şi
procedeele tehnologice;
➢ lista de difuzare a clasificării;
➢ motivele deciziilor luate la stabilirea tipului şi întinderii zonelor şi la
întinderea straturilor de praf.
EXEMPLE
Figura 6
1 - zonă 21; 2- zonă 20; 3 – podea; 4 - buncăr de descărcare a sacilor; 5- spre
procesul tehnologic
93
Punct de golire a sacilor cu ventilaţie de exhaustare
Similar cu exemplul de mai sus, dar în acest caz sistemul are ventilaţie
de extracţie. În acest fel praful poate fi păstrat în sistem cât mai mult posibil.
Figura 7
1 - zonă 22, 2 - zonă 20, 3 – podea, 4 -buncăr de descărcare a sacilor ,
5 - spre procesul tehnologic, 6 - spre extracţia din incinta de reţinere a prafului
94
Nr. Denumirea prafului Temperatura de Concen- Energia Granulo- Pericolul Concen-
crt aprindere traţia min. minimă metria relativ de traţia de
în sus în de de aprin- prafului explozie oxigen
pensie strat explozie dere µm %vol.
g/m3
0 1 2 3 4 5 6 7 8
16. Lemn coajă 450 250 20 0,06 puternic
17. Lemn - pin alb - făină 470 260 35 0,04 puternic
95
Nr. Denumirea prafului Temperatura de Concen- Energia Granulo- Pericolul Concen-
crt aprindere traţia min. minimă metria relativ de traţia de
în sus în de de aprin- prafului explozie oxigen
pensie strat explozie dere µm %vol.
g/m3
0 1 2 3 4 5 6 7 8
48. Răşină 500 40 0,04 puternic 13
polietilentereftalat
Bibliografie
5. Guide CEI 31-35 - Guide for the application of the Norm EN 60079-10
(CEI 31-30).
96
TEMA NR. 5
CERINŢE GENERALE DE SECURITATE LA EXPLOZIE PENTRU
ECHIPAMENTE ELECTRICE AMPLASATE ÎN ARII DEFINITE CA
PERICULOASE, ALTELE DECÂT MINELE GRIZUTOASE
Domeniu de aplicare
În cadrul acestei teme sunt prezentate cerinţele generale pentru
construcţia şi marcarea aparaturii electrice, intrărilor de cablu şi componentelor
Ex, destinate pentru a fi folosite în atmosfere explozive generate de gaze,
vapori sau cețuri inflamabile.
Utilizarea energiei electrice în atmosfere potenţial explozive prezintă
multe particularităţi fapt pentru care problemele ridicate de proiectarea,
construcţia şi exploatarea aparaturii şi a instalaţiilor electrice prezintă
numeroase dificultăţi, abordarea lor necesitând o deosebită atenţie în
considerarea multiplelor aspecte tehnice, economice şi de tehnică a securităţii
muncii.
Definiţii şi simboluri
În vederea pătrunderii mai uşor în problematica temei, este necesar
mai întâi să fie cunoscute câteva definiţii legate de aparatura electrică
exploatată în zone unde este posibilă formarea unor amestecuri explozive de
gaze, vapori sau praf împreună cu aerul atmosferic în cantitate suficientă încât
să prezinte pericol.
Echipament electric
Echipamentul electric se consideră orice mijloc folosit în totalitate sau
parțial pentru utilizarea energiei electrice.
În această noţiune sunt cuprinse echipamente folosite pentru
generarea, distribuirea, acumularea, măsurarea, reglarea, transmiterea şi
consumarea energiei electrice.
Cu excepţia cazului în care standardul specific unui tip de protecţie
modifică acest lucru, echipamentul electric în conformitate cu
SR EN 60079-0:2013 este destinat să fie utilizat în arii periculoase în care
atmosfera explozivă cauzată de amestecuri de aer şi gaze, vapori sau ceţuri,
se găseşte în condiţiile atmosferice normale de
- temperatură –20 °C la +60 °C;
- presiune 80 kPa (0,8 bar) până la 110 kPa (1,1 bar); şi
- aer cu conţinut normal de oxigen , tipic 21 % v/v.
97
Utilizarea echipamentelor electrice în condiţii atmosferice în afara
acestui domeniu poate necesita o atenţie specială. Determinarea temperaturii
maxime de suprafaţă se bazează pe o temperatură ambiantă în funcţionare
cuprinsă între –20°C şi +40°C, dacă nu este specificat altfel în documentele
producătorului.
La proiectarea aparaturii destinată funcţionării în atmosfere explozive
gazoase, în alte condiţii decât condiţiile atmosferice descrise mai sus,
standardul SR EN 60079-0 poate fi utilizat ca ghid. Totuşi, pot fi necesare
încercări suplimentare care se referă specific la condiţiile de utilizare destinate.
Acest aspect este foarte important în cazul aplicării tipurilor de protecţie
capsulare antideflagrantă “d” şi securitate intrinsecă “i”.
Cerinţele prezentate rezultă din evaluarea pericolului de aprindere
realizat asupra echipamentului electric. Sursele de aprindere luate în
considerare sunt cele asociate cu acest tip de echipament, cum ar fi suprafeţe
fierbinţi, scântei generate mecanic, reacţii termice, arcuri electrice şi descărcări
statice de electricitate în medii industriale normale. Pentru alte surse de
aprindere cum ar fi comprimarea adiabatică, unde de şoc, reacţii chimice
exoterme, autoaprinderea prafului, flăcări deschise, gaze/lichide fierbinţi
aparatura este supusă unei analize a riscului care identifică şi enumeră toate
sursele potenţiale de aprindere ale aparaturii electrice şi măsurile care trebuie
aplicate pentru a preveni efectul acestora.
Atmosfera explozivă gazoasă reprezintă un amestec cu aer, în condiţii
atmosferice, al substanţelor inflamabile sub formă de gaz sau vapori, care,
după aprindere, permite autoîntreţinerea propagării flăcării.
Temperatura de aprindere a unei atmosfere explozive gazoase se
defineşte ca fiind temperatura cea mai joasă a unei suprafeţe încălzite la care,
în anumite condiţii poate să apară aprinderea unei substanţe inflamabile aflate
sub forma unui amestec de gaz sau vapori cu aerul.
Temperatura de serviciu se defineşte ca fiind temperatura minimă sau
maximă atinsă în puncte specificate ale echipamentului, atunci când
echipamentul funcționează în condiții nominale, incluzând temperatura
ambiantă şi orice surse externe de încălzire sau răcire.
Temperatura maximă de suprafaţă se defineşte ca fiind temperatura
cea mai ridicată atinsă în condiţiile cele mai defavorabile pe oricare parte sau
suprafaţă a unei aparaturi electrice susceptibile de a provoca o aprindere a
atmosferei explozive înconjurătoare.
Carcasa se defineşte ca fiind un ansamblu de pereţi, uşi, capace, intrări
de cablu, tije, axe, arbori, etc. care asigură tipul de protecţie şi/sau gradul de
protecţie (IP) al aparaturii electrice.
Tipul de protecţie, reprezintă totalitatea măsurilor specifice aplicate
echipamentului electric pentru a evita aprinderea unei atmosfere explozive
înconjurătoare.
Grad de protecţie al capsulării (IP) reprezintă clasificarea numerică, în
conformitate cu CEI 60529, precedată de simbolul “IP”, aplicată carcasei
echipamentului electric pentru a asigura
– protecţia persoanelor împotriva contactului cu, sau apropierii de,
părţile aflate sub tensiune şi împotriva contactului cu părţile aflate în mişcare
(altele decât arbori netezi în rotaţie şi altele asemenea) în interiorul carcasei,
98
– protecţia echipamentului electric împotriva pătrunderii corpurilor
solide străine, şi
– atunci când este indicată prin clasificare, protecţia echipamentului
electric împotriva pătrunderii dăunătoare a apei
Intrarea de cablu se defineşte ca fiind un dispozitiv care permite
introducerea unuia sau mai multor cabluri electrice şi/sau cabluri cu fibre optice
într-o aparatură electrică astfel încât să se menţină tipul de protecţie
corespunzător.
Componenta Ex este o parte de aparatură electrică sau un modul (alta
decât o intrare de cablu Ex) marcată cu simbolul "U", care nu este prevăzută
să fie folosită singură în astfel de atmosfere şi necesită o certificare
complementară când este încorporată într-o aparatură electrică sau în sisteme
pentru folosire în atmosfere potenţial explozive.
Simbolul "X": "X" este simbolul folosit ca un sufix la referinţa de
certificat pentru a indica condiţii speciale pentru folosire sigură.
Simbolul "U": "U" este simbolul folosit ca un sufix la referinţa de
certificat pentru a indica componenta Ex.
Nivel de protecţie al echipamentului, EPL - nivel de protecţie atribuit
echipamentului bazat pe probabilitatea acestuia de a deveni o sursă de
aprindere şi distingerea diferenţelor dintre atmosfere explozive gazoase,
atmosfere explozive cu praf şi atmosferele explozive din minele grizutoase
EPL Ma - echipament destinat instalării într-o mină grizutoasă, având
un nivel “foarte înalt” de protecţie, care prezintă suficientă siguranţă încât nu
este probabil să devină o sursă de aprindere în funcţionare normală, în timpul
defectelor previzibile sau în timpul defectelor rare, chiar dacă este lăsat sub
tensiune în prezenţa unei degajării de gaz
EPL Mb - echipament destinat instalării într-o mină grizutoasă, având
un nivel “înalt” de protecţie, care prezintă suficientă siguranţă încât nu este
probabil să devină o sursă de aprindere în funcţionare normală sau în timpul
defectelor previzibile, în intervalul de timp dintre momentul unei degajări de
gaz şi momentul scoaterii de sub tensiune a echipamentului
EPL Ga - echipament destinat atmosferelor explozive gazoase, având
un nivel “foarte înalt” de protecţie, care nu reprezintă o sursă de aprindere în
funcţionare normală, în timpul defectelor previzibile sau în timpul defectelor
rare
EPL Gb - echipament destinat atmosferelor explozive gazoase, având
un nivel “înalt” de protecţie, care nu reprezintă o sursă de aprindere în
funcţionare normală sau în timpul defectelor previzibile
EPL Gc - echipament destinat atmosferelor explozive gazoase, având
un nivel “mărit” de protecţie, care nu reprezintă o sursă de aprindere în
funcţionare normală şi care poate avea unele protecţii suplimentare pentru a
asigura că acesta rămâne o sursă de aprindere inactivă în cazul evenimentelor
previzibile normale (de exemplu defectarea unei lămpi)
EPL Da - echipament pentru atmosfere explozive cu praf, având un
nivel "foarte înalt" de protecţie, care nu reprezintă o sursă de aprindere în
funcţionare normală, în timpul defectelor previzibile sau în timpul defectelor
rare
99
EPL Db - echipament pentru atmosfere explozive cu praf, având un
nivel “înalt” de protecţie, care nu reprezintă o sursă de aprindere în funcţionare
normală sau în timpul defectelor previzibile
EPL Dc - echipament pentru atmosfere explozive cu praf, având un
nivel “mărit” de protecţie, care nu reprezintă o sursă de aprindere în
funcţionare normală şi care poate avea unele protecţii suplimentare pentru a
asigura că acesta rămâne o sursă de aprindere inactivă în cazul evenimentelor
previzibile normale (de exemplu defectarea unei lămpi)
100
Cerințele următoare se referă numai la echipamentele electrice
destinate utilizării în atmosfere explozive generate de gaze, vapori, cețuri
inflamabile.
Temperaturi ambiante
În mod normal aparatura electrică este proiectată pentru folosire în
domeniul de temperaturi ambiante cuprinse între –200 C şi +400 C şi în acest
caz , nu este necesar nici un marcaj suplimentar.
Dacă aparatura electrică este proiectată pentru o gamă diferită de
temperaturi ambiante, aceasta trebuie stabilită de constructor, iar marcajul se
va face conform tabelului 2.
101
Temperatura de suprafaţă şi temperatura de aprindere
Temperatura cea mai joasă de aprindere a atmosferei explozive
considerate, trebuie să fie mai mare decât temperatura maximă de suprafaţă a
aparaturii electrice în funcţionare normală ( incluzând şi suprasarcinile
admise).
Generalităţi
Echipamentele electrice pentru atmosfere potenţial explozive trebuie să
se conformeze prescripţiilor din SR EN 60079-0:2013 şi standardelor specifice
tipului sau tipurilor de protecţie care au stat la baza construcţiei respectivei
aparaturi.
Tipurile de protecţie pentru echipamentele electrice destinate utilizării în
atmosfere explozive generate de gaze, vapori sau cețuri inflamabile pot fi
grupate în trei categorii, în funcţie de prezenţa sursei de aprindere şi a
atmosferei potenţial explozive, astfel:
102
Capsulări nemetalice şi părţi nemetalice ale capsulărilor
Definiţia materialului
Documentele producătorului trebuie să definească atât materialul cât şi
procesul de fabricare al capsulării sau al părţii de capsulare.
Pentru materialele plastice definiţia trebuie să cuprindă:
• denumirea constructorului materialului;
• referinţa exactă şi completă a materialului, culoarea sa, precum şi
natura şi procentajul, umpluturilor şi al altor aditivi, dacă sunt incluşi.
103
Tabelul 5 – Limitarea diametrului sau lăţimii părţilor lungi
Grosime maximă
mm
Echipament de Grupa II
Echipament
de Grupa I Nivel de protecţie Grupa
Grupa IIB Grupa IIC
al echipamentului IIA
EPL Ga 2 2 0,2
2 EPL Gb 2 2 0,2
EPL Gc 2 2 0,2
104
ce iau naştere din atingerea părţilor nemetalice expuse care sunt în contact cu
părţile aflate sub tensiune.
Capsulări conţinând metale uşoare
Materiale folosite în construcţia capsulărilor aparaturii electrice din
Grupa II, pentru diferite zone nu trebuie să conţină, în masă, mai mult decât:
- pentru Zona 0 – EPL Ga
10 % în total aluminiu, magneziu, titan şi zirconiu, și
7,5 % în total magneziu, titan şi zirconiu;
- pentru Zona 1 – EPL Gb
7,5 % în total magneziu, titan şi zirconiu;
- pentru Zona 2 – EPL Gc
Nu există cerinţe, cu excepţia celor pentru ventilatoare, capote pentru
ventilatoare şi ecrane de ventilare care trebuie să fie în conformitate cu
cerinţele pentru Zona 1.
Reţinerea garniturii
În cazul în care gradul de protecţie asigurat de capsulare depinde de o
îmbinare cu garnitură care este destinată a fi deschisă în scopuri de instalare
sau întreţinere, garniturile trebuie să fie ataşate sau fixate de una dintre feţele
corespondente pentru a preveni slăbirea, deteriorarea sau asamblarea
incorectă. Materialul garniturii nu trebuie să autoadere la cealaltă suprafaţă
corespondentă.
Găuri filetate
Găurile filetate pentru fixări care asigură capace destinate să fie
deschise în serviciu pentru reglare, control şi alte scopuri funcţionale pot fi
prelucrate în material plastic numai dacă forma filetului este compatibilă cu
materialul plastic al capsulării.
Fixări
Părţile necesare pentru obţinerea unui tip de standard de protecţie sau
cele folosite în scopul prevenirii accesului la părţi neizolate sub tensiune,
trebuie să poată fi slăbite sau demontate numai cu ajutorul unor scule.
Dimensiunile găurii filetate trebuie să fie astfel încât suprafaţa
înconjurătoare în contact cu capacul unui asemenea element de fixare să fie
cel puţin egală cu cea a unui element de fixare fără tijă redusă într-o gaură cu
joc.
Dispozitive de interblocare
Dacă o aparatură electrică este dotată cu dispozitive de interblocare
având rolul de a menţine un anumit tip de protecţie, acestea trebuie să fie
astfel construite încât eficacitatea lor să nu poată fi uşor anulată, de exemplu
prin folosirea unei şurubelniţe sau a unui cleşte.
Traversări
Dacă se folosesc traversări, ca element de conexiune, şi dacă acestea
pot fi supuse la un cuplu în timp ce se realizează conectarea sau
deconectarea, ele trebuie montate în aşa fel încât toate părţile să fie asigurate
împotriva răsucirii.
Componente Ex
Componente Ex pot fi:
- o capsulare goală
- componente sau ansambluri de componente distincte pentru folosire
cu aparatură ce corespunde unuia sau mai multor tipuri de protecţie.
Componentele Ex pot fi montate:
- în întregime într-o capsulare de aparatură ( de ex. Bornă terminală,
ampermetru, încălzitor, un termostat de tip “d”, etc.).
- în întregime la exteriorul capsulării aparaturii ( de ex. bornă de
legare la pământ “e”, un traductor de tip “i”, etc.),
106
- parţial în interior şi parţial în exteriorul capsulării ( de ex. un
întrerupător cu buton de apăsare, o lampă de semnalizare de tip “d”, etc.).
107
2
6 4
2
6
7
1 3
Componente
1 Inel de etanşare 4 Cablu
2 Corpul intrării 5 Compund de umplere
3 Element de 6 Garnitură (dacă este
compresiune necesară)
7 Element de reţinere a
compundului
108
Fig.4 - Ilustrarea punctelor de intrare şi a punctelor de ramificaţie
109
• IP 10 pe partea de ieşire a aerului.
Pentru maşinile rotative verticale trebuie prevenită căderea corpurilor
străine în deschizăturile de ventilare.
Aparataj de comutaţie
Nu este permis aparataj de comutaţie cu contacte imersate într-un
dielectric inflamabil.
Separatorul cu care este dotat aparatajul de comutaţie este utilizat
pentru deschiderea sau închiderea unui circuit, atunci când se întrerupe sau se
stabileşte un curent de valoare mică sau când nu se produce nici o schimbare
de tensiune la bornele fiecărui pol al separatorului.
Rolul separatorului este deci de a separa faţă de sursă o parte a
instalaţiei şi această separare trebuie să fie văzută de operator.
Separatorul trebuie să poată suporta curentul de lungă durată, în
condiţii normale de funcţionare ale circuitului şi, de asemenea, să aibă
stabilitate termică şi electrodinamică în cazul scurtcircuitelor.
Deschiderea separatorului trebuie să fie precedată de deconectarea,
întrerupătorului de înaltă tensiune corespunzător.
Separatorul neavând dispozitiv de stingere a arcului electric,
deschiderea lui sub sarcină poate să conducă la producerea unui scurtcircuit
cu urmări grave pentru operator, cât şi pentru instalaţia respectivă, ( datorită
arcului electric care se formează între contactele sale).
Separatoarele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
• să fie interblocate electric sau mecanic cu un dispozitiv de întrerupere
a sarcinii, sau
• să fie marcate într-un loc lângă organul de acţionare al separatorului
cu avertizarea “Nu acţionaţi sub sarcină”.
Acolo unde aparatajul de comutaţie include un separator, acesta din
urmă trebuie să deconecteze toţi polii şi trebuie să fie astfel proiectat încât
poziţia contactelor separatorului să fie vizibilă sau poziţia lor deschisă să fie
indicată în mod sigur.
Orice interblocare între un astfel de separator şi capacul sau uşa
aparatajului de comutaţie trebuie să permită deschiderea acestora numai când
separarea contactelor separatorului este efectivă.
Siguranţe fuzibile
Capsulările care conţin siguranţe fuzibile trebuie:
• să fie interblocate astfel încât înserarea sau scoaterea elementelor
înlocuibile să se poată efectua numai după deconectare alimentării şi în aşa fel
încât siguranţele fuzibile să nu poată fi puse sub tensiune până când
capsularea nu este închisă corect, sau
• ca o alternativă, aparatura să fie marcată cu avertizarea:
“Nu deschideţi sub tensiune”
110
Fişe şi prize
Corpuri de iluminat
Sursa de lumină a corpurilor de iluminat trebuie să fie protejată printr-un
capac transparent sau translucid care poate fi prevăzut cu un dispozitiv
suplimentar de protecţie.
Montarea corpurilor de iluminat nu trebuie să depindă de un singur
şurub.
Capacele de acces la dulii şi la alte părţi interioare ale corpurilor de
iluminat trebuie:
Răspunderea constructorului
Prin marcarea aparaturii electrice, constructorul atestă pe propria
răspundere că:
• pe de o parte, aparatura electrică a fost construită în conformitate cu
principiile de practici inginereşti recunoscute în materie de securitate;
• pe de altă parte, verificările şi încercările individuale au fost efectuate
cu succes şi produsul este conform documentaţiei prezentate la Staţia de
Încercări.
Marcare
Din punct de vedere al securităţii muncii, este esenţial ca sistemul de
marcare indicat mai jos să fie aplicat numai la aparatura electrică care este în
conformitate cu standardul specific pentru tipul de protecţie.
Aparatura electrică trebuie marcată pe partea principală într-un loc
vizibil.
Marcarea trebuie să cuprindă următoarele:
- denumirea producătorului sau marca sa comercială înregistrată;
- identificarea tipului dat de producător;
- simbolul Ex care indică faptul că aparatura electrică corespunde la
unul sau mai multe dintre tipurile de protecţie ;
- simbolul pentru fiecare tip de protecţie folosit:
– "d": capsulare antideflagrantă (pentru EPL Gb sau Mb)
– "e": securitate mărită (pentru EPL Gb sau Mb)
111
– "ia": securitate intrinsecă, nivel de protecţie "ia" (pentru EPL Ga
sau Ma)
– "ib": securitate intrinsecă, nivel de protecţie "ib" (pentru EPL Gb
sau Mb)
- "ic": securitate intrinsecă, nivel de protecţie "ic" (pentru EPL Gc)
– "ma": încapsulare, nivel de protecţie “ma” (pentru EPL Ga sau
Ma)
– "mb": încapsulare, nivel de protecţie “mb” (pentru EPL Gb sau
Mb)
– "mc": încapsulare, nivel de protecţie “mc” (pentru EPL Gc)
– "nA": Tip n, metodă de protecţie “nA” (pentru EPL Gc)
– "nC": Tip n, metodă de protecţie “nC” (pentru EPL Gc)
– "nR": Tip n, metodă de protecţie “nR” (pentru EPL Gc)
– "o": imersiune în ulei (pentru EPL Gb sau Mb)
– "px": presurizare, nivel de protecţie “px” (pentru EPL Gb sau Mb)
– "py": presurizare, nivel de protecţie “py” (pentru EPL Gb)
– "pz": presurizare, nivel de protecţie “pz” (pentru EPL Gc)
– "q": umplere cu pulberi (pentru EPL Gb sau Mb).
- simbolul grupei: IIA, IIB sau IIC pentru aparatura electrică pentru
locuri cu o atmosferă explozivă gazoasă, altele decât minele grizutoase. Dacă
echipamentul electric este prevăzut pentru folosire într-un anumit gaz,
suplimentar fată de utilizarea într-o grupă specifică a echipamentului electric,
formula chimică trebuie să urmeze grupei şi să fie separată de aceasta prin
simbolul “+”, de exemplu, “IIB + H2”.
- pentru echipamentul electric din Grupa II, simbolul care indică clasa
de temperatură. În cazul în care producătorul doreşte să specifice o
temperatură maximă de suprafaţă între două clase de temperatură, el poate
face acest lucru prin marcarea doar a acelei temperaturi maxime de suprafaţă
în grade Celsius, sau prin marcarea atât a temperaturii maxime de suprafaţă în
grade Celsius şi, în paranteze, clasa superioară următoare de temperatură, de
exemplu T1 sau 350 °C sau 350 °C(T1). Echipamentul electric din Grupa II,
care are temperatura maximă de suprafaţă mai mare decât 450 °C, trebuie să
fie marcat numai cu temperatura maximă de suprafaţă în grade Celsius, de
exemplu, 600 °C. Dacă echipamentul electric din Grupa II prezintă mai multe
clase de temperatură, de exemplu pentru mai multe domenii de temperatură
ambiantă sau dacă există surse externe de încălzire / răcire, și nu este practic
să se includă toate informaţiile în marcare informaţiile complete referitoare
clasa de temperatură trebuie să fie incluse în certificat şi marcarea trebuie să
includă simbolul "X" pentru a indica această condiţie specifică de utilizare, şi
domeniul clasei de temperatură trebuie indicat în marcare prin limitele
inferioară şi superioară ale clasei de temperatură, separate prin "…", de
exemplu “T6...T3”.
Echipamentul electric din Grupa II, marcat pentru folosire într-un anumit
gaz, nu necesită marcarea clasei de temperatură sau temperaturii maxime de
surprafaţă.
Intrările de cablu Ex, elementele de obturare Ex, şi adaptoarele Ex
filetate nu necesită să fie marcate cu clasa de temperatură sau temperatura
maximă de suprafaţă în grade Celsius.
112
- nivelul de protecţie al echipamentului, “Ga”, “Gb”, “Gc”, “Ma” sau
“Mb” după caz.
- acolo unde este cazul, marcarea trebuie să includă fie simbolul T a
sau Tamb împreună cu domeniul de temperatură ambiantă, fie simbolul “X”
pentru a indica această condiţie specifică de utilizare. Dacă echipamentul este
de asemenea marcat pentru utilizare în atmosfere explozive cu praf şi
domeniul de temperatură ambiantă este identic, este nevoie să apară o
singură marcare pentru domeniul de temperatură ambiantă.
113
avertizare poate fi aplicată pe echipament ca o alternativă la cerinţa pentru
marcarea simbolului “X”.
Producătorul trebuie să se asigure că cerinţele condiţiilor speciale
pentru utilizare sigură sunt transmise la cumpărător împreună cu orice alte
informaţii necesare.
- orice marcare adiţională prescrisă în standardele specifice pentru
tipurile de protecţie considerate.
În standardele aplicabile de securitate industrială pentru construcţia
aparaturii electrice poate fi necesară o marcare suplimentară.
Ordinea de marcare
Marcările de la (c) la (f) trebuie să fie puse în ordinea în care au fost
date şi trebuie separate între ele printr-un mic spaţiu.
Componente Ex
Componentele Ex, trebuie marcate vizibil şi marcajul trebuie să includă
următoarele:
- numele sau marca înregistrată a producătorului;
- identificarea tipului dat de producător;
- simbolul Ex;
- simbolul pentru fiecare tip (sau nivel) de protecţie folosit;
- simbolul grupei de aparatură electrică a componentului Ex;
- denumirea sau marca emitentului de certificat, şi numărul
certificatului, dacă componentul Ex are unul care indică conformitatea cu acest
standard;
- simbolul “U” (Simbolul “X” nu este utilizat); şi
- marcarea suplimentară prevăzută în standardele specifice pentru
tipurile de protecţie considerate.
- cât de mult poate fi cuprins din informaţia de marcare rămasă
aplicabilă pentru echipamente, în măsura în care este aplicabil.
Standardele pentru construcţia aparaturii electrice pot necesita o
marcare suplimentară.
Marcări de avertizare
În cazul în care oricare dintre marcările de avertizare următoare sunt
necesare pe aparatură, textul aşa cum este descris în Tabelul 8, care urmează
cuvântului “AVERTIZARE”, poate fi înlocuit printr-un text echivalent din punct
de vedere tehnic. Pot fi combinate mai multe avertizări într-o singură avertizare
echivalentă.
21.3.2)
115
Elemente galvanice şi baterii
Dacă este necesar ca utilizatorul să înlocuiască elementele galvanice
sau bateriile din interiorul unei capsulări, parametrii relevanţi pentru a permite
înlocuirea corectă trebuie să fie marcaţi vizibil şi durabil pe sau în interiorul
capsulării. Trebuie incluse fie numele producătorului şi numărul de catalog, fie
sistemul electrochimic, tensiunea şi capacitatea nominală.
Bibliografie:
116
TEMA NR. 6
CERINŢE DE SECURITATE PENTRU ECHIPAMENTELE ELECTRICE CU
TIP DE PROTECŢIE CAPSULARE ANTIDEFLAGRANTĂ DIN ARII
PERICULOASE, ALTELE DECÂT MINELE GRIZUTOASE
117
Răcire iniţială prin
suprafeţele îmbinării
Explozie interna
suprafeţele
îmbinării
Imbinari
Racire suplimentara Capsulare antideflagrante
datorita amestecarii (lungime minima si
turbulente la iesirea interstiţiu maxim
din imbinare definite)
118
Tipul echipamentului are influenţă asupra :
- modului de fixare : pe cadru metalic (staţionar), pe sanie
(semistaţionar), pe roţi (mobil) sau fără fixare (portabil) ;
- felului şi construcţiei introducătoarelor de cablu (pentru echipamente
staţionare, mobile, etc.).
Aparatajul electric montat în interior influenţează asupra :
- dimensiunilor capsulării ;
- dimensiunilor şi tipului cutiei de borne ;
- realizării blocajelor mecanice între diferitele părţi ale capsulărilor;
- construcţia şi asamblarea capacelor faţă capsulare (aparate vizitate
des sau rar).
Pătrunderea amestecului exploziv în interiorul capsulării se produce
prin deschiderile (îmbinările) ce străbat capsularea. Explozia se poate propaga
în exteriorul capsulării pe aceeaşi cale. Cercetările efectuate au scos în
evidenţă faptul că pentru fiecare gaz, există o dimensiune maximă a
interstiţiului la care explozia nu se propagă în exterior. Oprirea propagării se
explică prin aceea că gazul parcurge interstiţiul cu asemenea pierdere de
energie, încât energia termică eliberată la contactul cu atmosfera explozivă
exterioară nu mai este suficientă pentru aprinderea acesteia. Capacitatea de
propagare a exploziei are valori mult diferite de la un amestec exploziv la altul.
De exemplu, la o îmbinare de 25 mm lungime, interstiţiul maxim de securitate
admis este de 1,14 mm la metan; 0,37 mm la acetilenă şi 0,25 mm la
hidrogen. Desigur, din punct de vedere al protecţiei este recomandabil ca
aparatele protejate la explozie să aibă îmbinările antideflagrante cu lungimea
cât mai mare şi interstiţiul de îmbinare cât mai mic, însă nu se poate stabili o
singură valoare maximă a interstiţiului pentru toate gazele.
Dimensiunile care acoperă toate cazurile ar avea o valoare foarte mică
şi ar crea greutăţi nejustificate la fabricarea aparaturii electrice destinate să
funcţioneze in atmosfere potenţial explozive mai puţin periculoase (de ex.
metan, propan, etc.). De aceea s-a recurs la clasificarea gazelor şi vaporilor
inflamabili după capacitatea lor de propagare a exploziei, stabilindu-se o
valoare limită a interstiţiului pentru fiecare grupă de gaze (la diferite lungimi ale
îmbinării).
Terminologie
Volum
Volumul total intern al capsulării. Totuşi, pentru capsulări la care
conţinutul este esenţial în funcţionare, volumul care trebuie considerat este
volumul care rămâne liber.
Pentru corpuri de iluminat, volumul este determinat fără lămpile
montate.
Îmbinare antideflagrantă
Locul in care se suprapun suprafeţele corespondente a doua părţi ale
unei carcase, sau îmbinarea carcaselor, si care împiedica transmiterea unei
explozii interioare către atmosfera exploziva care înconjoară carcasa.
Distanţa (l)
Calea cea mai scurtă printr-o îmbinare antideflagrantă, când lăţimea "L"
a îmbinării este întreruptă de găuri destinate trecerii prezoanelor pentru
asamblarea părţilor de capsulare antideflagrantă.
Acumulare de presiune
Termenul de acumulare de presiune se refera la creşterea de presiune
intr-un compartiment al capsularii, peste valoarea care ar apărea in acelaşi
compartiment daca nu ar exista subdivizarea in compartimente. Aceasta
creştere de presiune poate fi considerata anormala comparativ cu presiunea
obţinuta ca urmare a unui proces de ardere intr-un volum constant de gaz aflat
la o presiune iniţiala apropiata de presiunea atmosferica. Este de notat faptul
ca compartimentarea intr-o capsulare poate fi rezultatul dispunerii aparatajului
interior sau al folosirii pereţilor de compartimentare sau partiţionare.
Cauzele acestor vârfuri de presiune nu sunt înţelese în totalitate, cel
puţin nu in ceea ce priveşte nivelul pana la care geometria capsularii, sursa de
aprindere si amplasarea acesteia, influenta amestecului exploziv, pot fi utilizate
ca baza pentru a anticipa daca aceste vârfuri de presiune se vor produce si in
caz afirmativ, care vor fi valorile de presiune care se vor obţine.
Principalii factori care influenţează aceste vârfuri de presiune sunt:
- geometria capsularii;
- compartimentarea capsularii;
- natura gazului precum si concentraţia acestuia;
- precomprimarea iniţiala a amestecului exploziv;
- accelerarea frontului de ardere;
- instabilitatea frontului de flacără.
Intrări de cablu
Atunci când un utilizator comanda unui producător o aparatura cu
capsulare antideflagranta, este necesar sa fie specificate numărul de intrări de
cablu de pe capsulare, precum si dimensiunile acestora. Aceste intrări de
cablu trebuie sa fie realizate de către producătorul capsularii, aceasta operaţie
nefiind permisa sa fie efectuata de către utilizatorul aparaturii.
121
Suprafeţele fierbinţi pot aprinde o atmosfera exploziva. Pentru a evita
acest lucru, toata aparatura electrica destinata folosirii in atmosfere potenţial
explozive se clasifica in funcţie de temperatura maxima atinsa in timpul
funcţionarii. Acesta temperatura, care se bazează pe o temperatura ambianta
maxima de + 40°C poate fi apoi comparată cu temperatura de aprindere a
gazelor care pot veni in contact cu aparatura si se poate evalua daca
aparatura este corespunzătoare folosirii in acea aplicaţie. Capsulările de
aparatura sunt marcate cu clasa de temperatura corespunzătoare (T1 – T6,
conform standardului) si ele nu trebuie instalate acolo substanţele inflamabile
folosite au temperatura de aprindere sub temperatura corespunzătoare clasei
de temperatura a aparaturii.
În tabelul următor este exemplificata „Adecvarea folosirii capsularilor de
aparatura de grupa II in prezenta anumitor gaze, vapori, in funcţie de
temperaturile de aprindere ale acestora”.
Tabelul 1
Nivel de protecție
Echipamentul electric cu tip de protecție capsulare antideflagrantă “d”
este inclus în unul din următoarele niveluri de protecție:
– nivel de protecție “da” (EPL “Ma” sau “Ga”);
– nivel de protecție “db” (EPL “Mb” sau “Gb”);
– nivel de protecție “dc” (EPL “Gc”).
122
lipirea prin sinterizare) sau trebuie fixat prin presare în peretele carcasei cu
mijloace mecanice suplimentare de fixare (cum ar fi ambutisarea) ;
– alimentat printr-un circuit cu nivelul de protecție "ia,", cu o putere
maximă disipată limitată la 3,3 W pentru grupa I și 1,3 W pentru grupa II.
Interstitiul nu Arie
trebuie sa periculoasa:
depaseasca
Vaporii
valoarea Explozia interna ridică patrund in
declarata pe capacul capsularii interiorul
durata
capsularii
exploziei
Garnituri de etanşare
Garniturile din material compresibil sau elastic folosite pentru a etanşa
o îmbinare, de exemplu pentru a împiedica intrarea umezelii sau prafului sau
preveni scurgerea unui lichid, trebuie folosite suplimentar la îmbinarea
antideflagrantă şi nu inclusă în aceasta
Garnitura de etanşare trebuie să fie montată în aşa fel încât să se
menţină interstiţiul prescris şi lăţimea prescrisă a îmbinărilor antideflagrante.
Aceste prescripţii nu se aplică la intrările de cablu.
Îmbinări cimentate
Îmbinările cimentate sunt admise numai pentru asigurarea etanşării
capsulării antideflagrante din care fac parte. Construcţia capsulării trebuie să
fie executată în aşa fel încât rezistenţa mecanică a ansamblului să nu fie
determinată numai de ciment.
127
Materialele folosite pentru cimentare trebuie să fie conform
SR EN 60079-0/2013 (stabilitate termică adecvată pentru temperatura maximă
la care sunt supuse în regimul nominal al aparaturii electrice) şi să nu fie
elastice.
Îmbinări de arbori
Îmbinările antideflagrante la arborii maşinilor electrice rotative trebuie
să fie realizate în aşa fel încât să nu se uzeze în funcţionare normală.
- îmbinare cilindrică
- îmbinare labirint
D – d = joc diametral
128
Nu se admite utilizarea lagărelor de alunecare (cuzineţilor) la maşinile
electrice rotative din grupa IIC.
În cazul arborilor cu lagăre cu rulmenţi, jocul radial maxim (m) nu
trebuie să depăşească două treimi din interstiţiul maxim admis, pentru astfel de
organe, indicat în standard.
Organe de asamblare
Organele de asamblare accesibile din exterior şi necesare pentru
asamblarea părţilor componente ale unei capsulări antideflagrante trebuie să
fie organe de asamblare speciale (şuruburi cu cap hexagonal sau cu cap
cilindric şi locaş hexagonal în carcase protectoare), conform prescripţiilor SR-
EN 60079-0/2013.
130
Fig.4– Ilustrarea cerinţelor pe care trebuie sa le îndeplinească
dispozitivele de închidere
132
Fig.5 Exemplu de intrare de ţeavă într-o capsulare antideflagrantă
A-capsulare antideflagrantă
B-Fiting de etanşare utilizat la capsulările antideflagrante
C- Teavă de metal pentru instalaţii Ex
133
încercarea la netransmitere a unei aprinderi interne.
Aceasta încercare se face cu scopul de a verifica capacitatea de netransmitere a
unei aprinderi interne. Carcasa aparaturii se amplasează intr-o camera de încercare
(autoclava). Acelaşi amestec de verificare se introduce atât in carcasa cat si in camera de
încercare, la presiune atmosferica (sau la o presiune mai ridicata), se iniţiază aprinderea
amestecului exploziv din carcasa si se urmăreşte daca aprinderea este sau nu transmisa in
camera de încercare. Daca are loc o singura transmitere a aprinderii in camera de
încercare produsul este respins de a certificare, fiind necesara revizuirea si modificarea
proiectului, in vederea reluării încercărilor de netransmitere. Încercările privind
netransmiterea unei aprinderi interne sunt deosebit de solicitante pentru capsulare ele fiind
efectuate cu amestecuri de încercare aflate la concentraţiile care transmit aprinderea cu
cea mai mare uşurinţă (MESG este cel mai mic).
Si aceste încercări privind netransmiterea unei aprinderi interne se fac cu aplicarea
unui factor de securitate K, care reprezintă raportul dintre interstiţiul maxim de securitate al
gazului reprezentativ al grupei pentru care se doreşte certificarea aparaturii si interstiţiul
maxim de securitate al gazului ales pentru încercare (se foloseşte un amestec mai agresiv
decât amestecul de gaz reprezentativ al grupei respective).
134
Fig. 7 Geometria unei îmbinări tip labirint
135
Fig. 9- Exemplu de îmbinare cementata a unui vizor
136
Fig. 11- Exemplu de intrare de cablu flexibil armat intr-o cutie terminala
137
Fig. 13 Intrare directa intr-o capsulare antideflagranta
138
Întrerupător / comutator Cutie cu capsulare antideflagranta
antideflgrant
Responsabilitatea utilizatorului
Este responsabilitatea utilizatorului sa instaleze, utilizeze si sa menţină
corespunzătoare aparatura antideflagranta pe durata sa de viaţă. Neglijarea
următoarelor aspecte poate sa anuleze tipul de protecţie iniţial si deşi acest
lucru nu mai poate fi controlat de către producătorul aparaturii, ele sunt aduse
la cunoştinţă utilizatorului ca fiind de importanta cruciala.
Instalare
Să instaleze aparatura in mod corect, ţinând cont de instrucțiunile
producătorului.
Să prevină apariţia curenţilor de scurtcircuit sau de suprasarcina in
interiorul aparaturii prin prevederea de dispozitive automate de protecție.
139
Utilizare
Să utilizeze aparatura numai in atmosfere pentru care aceasta a fost
certificata.
Să exploateze aparatura numai in cadrul parametrilor tehnici cu care
aceasta a fost proiectata.
Să limiteze creşterile de temperatura ale unor componente ale
aparaturii care se pot încălzi excesiv (rezistente, încălzitoare, corpuri de
iluminat).
Să tina cont de faptul ca anumite echipamente pot ele însele sa fie
sursa unor degajări de substanţe inflamabile.
Întreţinere
Să prevină lărgirea in timp a îmbinărilor antideflagrante ca urmare a
uzurii in funcționare si sa împiedice acumulările de substanțe străine in
interiorul îmbinărilor.
Să păstreze curate suprafeţele îmbinărilor. Este permisa ungerea cu
vaselina neutra a suprafețelor de îmbinare pentru protecția împotriva
coroziunii.
Să se asigure ca toate organele de asamblare, șuruburi, prezoane,
piuliţe sunt prezente, sunt bine strânse si sunt asigurate împotriva deşurubării.
Înlocuirea organelor de asamblare, a şuruburilor, prezoanelor sau piuliţelor se
va face conform instrucţiunilor producătorului.
Bibliografie
140
TEMA NR. 7
CERINŢE DE SECURITATE PENTRU ECHIPAMENTE ELECTRICE CU TIP
DE PROTECŢIE CAPSULARE PRESURIZATĂ ŞI INSTALAŢIILE
ELECTRICE DE PRESURIZARE ASOCIATE
2. Termeni şi definiţii
Sistem recipient - parte a echipamentului care conţine substanţa
inflamabilă şi care poate constitui o sursă internă de degajare.
Diluţie - alimentare continuă cu gaz de protecţie, după purjare, la un
asemenea debit, încât concentraţia unei substanţe inflamabile din interiorul
capsulării presurizate este menţinută la o valoare în afara limitelor de explozie,
pentru orice sursă potenţială de aprindere (adică, în afara zonei de diluţie)
Zonă de diluţie - zonă situată în vecinătatea unei surse interne de
degajare unde concentraţia de substanţă inflamabilă nu este diluată la o
concentraţie sigură.
Volum al carcasei - volumul carcasei goale fără aparatura din interior.
Pentru maşinile electrice rotative, volumul intern liber plus volumul deplasat de
rotor.
Substanţă inflamabilă - gaze, vapori, lichide sau amestecuri ale
acestora care pot fi aprinse.
Dispozitiv închis ermetic - dispozitiv construit astfel încât atmosfera
din exterior nu poate pătrunde în interior şi în care orice etanşare este realizată
prin fuziune, (de exemplu sudare, lipire cu alamă sau fuziune a sticlei pe
metal).
Echipament capabil de aprindere (ECA) - echipament care în timpul
funcţionării normale constituie o sursă de aprindere pentru o atmosferă
explozivă gazoasă specificată. Aceasta include aparatura electrică neprotejată
printr-un tip de protecţie adecvat.
Indicator - parte a aparatului care indică dacă debitul sau presiunea
este adecvată şi este monitorizată periodic, în conformitate cu cerinţele
aplicaţiei.
Sursă internă de degajare - Punct sau locaţie din care o substanţă
inflamabilă sub formă de gaz, vapori sau lichid inflamabil poate fi degajată în
capsularea presurizată, astfel încât în prezenţa aerului s-ar putea forma o
atmosferă explozivă gazoasă.
141
Compensarea pierderii - furnizarea unui debit de gaz de protecţie
suficient pentru compensarea oricărei pierderi (scurgeri) din capsularea
presurizată şi conductele asociate.
Limita inferioară de inflamabilitate (LII)- raportul volumetric de gaz
sau vapori în aer sub care o atmosferă explozivă gazoasă nu se poate forma.
Limita superioară de inflamabilitate (LSI) - raport volumetric de gaz
sau vapori inflamabili în aer peste care nu se formează o atmosferă explozivă.
Suprapresiune - presiune peste valoarea presiunii ambiante în
interiorul unei capsulări presurizate.
Presurizare - tehnică de protecţie împotriva pătrunderii în interiorul
unei carcase a atmosferei din exterior prin menţinerea unui gaz de protecţie
din interior la o presiune superioară celei din atmosfera exterioară.
Sistem de presurizare - grup de dispozitive de securitate şi alte
componente utilizate pentru presurizarea şi monitorizarea sau controlul unei
carcase presurizate.
Capsulare presurizată - carcasă în care un gaz de protecţie este
menţinut la o presiune mai mare decât cea a atmosferei exterioare.
Gaz de protecţie - aer sau gaz inert (azot, bioxid de carbon, argon,
etc.) utilizat pentru purjarea şi menţinerea unei suprapresiuni şi, dacă este
necesar, diluţie şi purjare.
Alimentare cu gaz de protecţie - compresor, ventilator sau recipient
cu gaz comprimat ce furnizează gazul de protecţie la o anumită suprapresiune.
Purjare - operaţia de trecere a unei cantităţi de gaz de protecţie prin
carcasă şi conductele sale, astfel încât concentraţia atmosferei explozive cu
gaz este adusă la un nivel sigur.
Dispozitiv de securitate- dispozitiv utilizat pentru realizarea sau
menţinerea integrităţii tipului de protecţie
Presurizare statică - menţinerea unei suprapresiuni în interiorul
capsulării presurizate fără adăugarea de gaz de protecţie într-o zonă
periculoasă.
Nivel de protecţie ”pxb” - carcasă presurizată care asigură nivelul de
protecţie al echipamentului Mb, Gb sau Db.
Nivel de protecţie ”pyb” carcasă presurizată care asigură nivelul de
protecţie al echipamentului Gb sau Db cu nivel de protecţie al echipamentului
Gc sau Dc în interiorul carcasei presurizate.
Nivel de protecţie ”pzc” - carcasă presurizată care asigură nivelul de
protecţie al echipamentului Gc sau Dc.
3. Niveluri de protecţie
Protecţia prin presurizare este împărţită în trei niveluri de protecţie
(”pxb”, ”pyb” şi ”pzc”) care sunt alese în funcţie de nivelul de protecţie al
echipamentului necesar (Mb, Gb, Db, Gc sau Dc), dacă există posibilitatea
142
unei degajări interne şi dacă echipamentul din interiorul carcasei presurizate
poate să producă aprinderea; a se vedea tabelul 1. În acest caz nivelul de
protecţie defineşte criteriile de proiectare pentru carcasa presurizată şi
sistemul de presurizare; a se vedea tabelul 2.
143
Tabelul 2- Criterii de proiectare bazate pe nivelul de protecţie
Nivel de
Nivel de Nivel de Nivel de
protecţie
Criterii de proiectare protecţie protecţie protecţie ”pzc”
”pzc”cu
”pxb” ”pyb” cu alarmă
indicator
Grad de protecţie al Minim IP4X Minim IP4X Minim IP4X Minim IP3X
carcasei în
conformitate cu
IEC 60529 sau
IEC 60034-5
Rezistenţa carcasei la Se aplică Se aplică Se aplică Se aplică jumătate
impact IEC 60079-0 IEC 60079-0 IEC 60079-0 din valoarea
indicată în IEC
60079-0
Verificarea perioadei Este necesar Se marchează Se marchează Se marchează
de purjare pentru un cronometru timpul şi debitul timpul şi debitul timpul şi debitul
Grupa I şi Grupa II şi
monitorizarea
presiunii şi
debitului
Împiedicarea Este necesară Nicio cerinţă a) Nivelul de Nivelul de protecţie
particulelor o barieră protecţie ”pzc” ”pzc” nu se aplică
incandescente să iasă antiscânteie şi nu se aplică pentru zonele care
printr-un orificiu de antiparticulă, pentru zonele necesită EPL Mb,
evacuare normal închis cu excepţia care necesită Gb sau Db
într-o zonă care cazului în care EPL Mb, Gb
necesită EPL Mb, Gb nu se produc sau Db
sau Db în mod normal
particule
incandescente
Împiedicarea Nicio cerinţă b) Nicio cerinţă b) Nicio cerinţă b) Nicio cerinţă b)
particulelor
incandescente să iasă
printr-un orificiu de
evacuare normal închis
într-o zonă care
necesită EPL Gc/Dc
Împiedicarea Este necesară Este necesară Nivelul de Nivelul de protecţie
particulelor o barieră o barieră protecţie ”pzc” ”pzc” nu se aplică
incandescente să iasă antiscânteie şi antiscânteie şi nu se aplică pentru zonele care
printr-un orificiu, care antiparticulă antiparticulă pentru zonele necesită EPL Mb,
se deschide în timpul care necesită Gb sau Db
funcţionării normale, EPL Mb, Gb
într-o zonă care sau Db
necesită EPL Mb, Gb
sau Db
Împiedicarea Este necesară Nicio cerinţă a) Este necesară Este necesară o
particulelor o barieră o barieră barieră antiscânteie
incandescente să iasă antiscânteie şi antiscânteie şi şi antiparticula cu
printr-un orificiu, care antiparticulă, antiparticulă, cu excepţia cazului în
se deschide în timpul cu excepţia excepţia cazului care nu se produc
funcţionării normale, cazului în care în care nu se în mod normal
într-o zonă care nu se produc produc în mod particule incand.
necesită EPL Gc sau în mod normal normal particule
Dc particule incand.
incandescente
Uşă sau capac care se Avertizare Avertizare b) Avertizare, c) Avertizare, c)
deschide numai cu
ajutorul unei unelte
144
Nivel de
Nivel de Nivel de Nivel de
protecţie
Criterii de proiectare protecţie protecţie protecţie ”pzc”
”pzc”cu
”pxb” ”pyb” cu alarmă
indicator
Carcasă
Capsularea presurizată trebuie să aibă un grad de protecţie în
conformitate cu tabelul 2.
Materiale
Materialele utilizate pentru carcasă, conducte şi părţile lor de conectare
nu trebuie să fie afectate defavorabil de gazul de protecţie specificat.
Pentru nivel de protecţie ”pxb”, (Grupa II şi Grupa III) uşile şi capacele
care pot fi deschise fără utilizarea unei unelte sau chei trebuie să fie
interblocate astfel încât sursa de alimentare cu energie a echipamentului
electric neidentificat să fie deconectat automat atunci când ele sunt deschise şi
sursa de alimentare cu energie să nu poată fi restabilită până când ele nu sunt
închise.
Pentru nivel de protecţie ”pyb” şi nivel de protecţie ”pzc”, utilizarea unei
unelte sau chei nu este necesară.
Presiunea internă ridicată poate produce deschiderea bruscă a
capacelor sau uşilor. Operatorii şi personalul de întreţinere trebuie protejaţi
împotriva accidentării prin metode, cum sunt următoarele:
- utilizarea de dispozitive de fixare multiple astfel încât carcasa să fie
ventilată în siguranţă înainte ca toate dispozitivele de fixare să fie desfăcute;
sau
- utilizarea unui dispozitiv de fixare cu două poziţii pentru a permite o
ventilare sigură a presiunii atunci când se deschide carcasa; sau
- limitarea presiunii interne maxime la o valoare mai mică sau egală cu
2,5 kPa.
145
Pentru a preveni aprinderea unei atmosfere explozive gazoase sau a
unei atmosfere explozive cu praf, care poate fi prezentă atunci când este
deschisă o carcasă, uşile şi capacele trebuie să fie marcate cu:
NU DESCHIDEŢI ATUNCI CÂND ESTE PREZENTĂ O ATMOSFERĂ
EXPLOZIVĂ
Rezistenţa mecanică
Conductele capsulării presurizate, dacă există, şi părţile lor de
conectare trebuie să reziste la o presiune egală cu de 1,5 ori suprapresiunea
maximă specificată de producător pentru funcţionare normală, cu toate orificiile
de ieşire închise, dar nu mai mică de 200 Pa.
Dacă în funcţionare normală este posibil să apară presiuni ce pot
provoca o deformare a conductelor, carcasei, dacă există sau părţilor de
conectare, trebuie să fie prevăzute cu un dispozitiv corespunzător de siguranţă
pentru a limita suprapresiunea maximă internă la o valoare inferioară celei care
ar putea afecta negativ tipul de protecţie. Dacă producătorul nu asigură acest
dispozitiv de siguranţă, aparatura trebuie marcată cu “X” şi documentaţia de
descriere trebuie să conţină toate informaţiile necesare cerute de utilizator
pentru a asigura conformitatea cu cerinţele din standardul SR EN 60079-0.
146
Tuburile catodice (CRT) şi alte dispozitive închise ermetic nu necesită
purjare.
Părţile componente cu un volum intern liber mai mic de 20 cm 3 nu se
consideră compartimente interne care au nevoie de purjare atâta timp cât
volumul total al acestor componente nu este mai mare de 1% din volumul
intern liber al aparaturii presurizate.
Componentele electrice considerate ca fiind etanşe fată de mediul
ȋnconjurător, cum sunt tranzistoarele, microcircuitele, condensatoarele etc., nu
trebuie incluse în calculul volumului total al componentei.
În cazul presurizării statice, carcasa trebuie sa aibă una sau mai multe
deschideri. După umplere şi presurizare, toate deschiderile trebuie închise.
Etanşarea
Toate cablurile şi racordurile la capsularea presurizată trebuie să fie
etanşate pentru a păstra gradul de protecţie IP al carcasei sau dacă, nu sunt
etanşe, vor fi considerate ca parte componentă a carcasei.
147
În carcasele presurizate trebuie utilizate numai elemente galvanice
menţionate în IEC 60079-0, pentru care există un standard de elemente
galvanice IEC. Elementele galvanice secundare şi bateriile secundare sunt
permise dacă:
- elementele galvanice individuale sunt elemente galvanice etanşe (fie
element galvanic etanş la gaz, fie element galvanic etanş cu supapă de
reglare); sau
- volumul bateriei nu depăşeşte 1% din volumul intern liber al carcasei
presurizate.
În cazul în care carcasa presurizată conţine mai multe baterii
independente, fiecare cu propriul sistem de încărcare, trebuie luată în
considerare doar cea mai defavorabilă situaţie de degajare de gaz de la o
baterie independentă.
5. Limite de temperatură
Echipamentul trebuie clasificat în conformitate cu cerinţele de
clasificare a temperaturii din IEC 60079-0. Pentru nivel de protecţie ”pxb” sau
nivel de protecţie ”pyb” clasa de temperatură trebuie să fie bazată pe cea mai
ridicată din următoarele temperaturi:
- cea mai fierbinte suprafaţă externă a carcasei, sau
- cea mai fierbinte suprafaţă internă a unei părţii componente.
Pentru nivel de protecţie ”pzc” clasa de temperatură trebuie să fie
bazată pe cea mai fierbinte suprafaţă externă a carcasei.
148
Tabelul 3 – Dispozitive de securitate bazate pe nivelul de protecţie
149
Producătorul trebuie să specifice nivelurile de acţiune maxim şi minim
precum şi toleranţele dispozitivelor de securitate. Dispozitivele de securitate
trebuie utilizate în limitele parametrilor nominali specificaţi de producător.
150
c) Debitul de purjare trebuie monitorizat la orificiul de ieşire al carcasei
presurizate. Pentru nivelul de protecţie ”pxb” trebuie monitorizat debitul real.
Pentru nivelul de protecţie ”pyb” sau nivelul de protecţie ”pzc” debitul poate fi
dedus, de exemplu din presiunea carcasei şi un orificiu definit la ieşire. Pentru
nivelul de protecţie ”pyb” sau nivelul de protecţie ”pzc” trebuie asigurată o
etichetă cu instrucţiuni pentru a se permite purjarea carcasei presurizate
înainte de punerea sub tensiunii a echipamentului electric. Eticheta trebuie să
includă următoarea informaţie sau ceva similar:
151
sau pentru a asigura ȋntr-un alt mod securitatea instalaţiei.
d) Pentru nivelul de protecţie ”pzc”, trebuie respectate următoarele
condiţii dacă carcasa presurizată este echipată cu un indicator în locul
dispozitivului de securitate automat:
1) pentru a menţine presiunea minimă în carcasa presurizată,
alimentarea cu gaz de protecţie trebuie dotată cu o alarmă care să indice
defectarea alimentării cu gaz de protecţie;
2) nu trebuie să existe dispozitive între carcasa presurizată şi alarma
alimentării cu gaz de protecţie altele decât o supapă de separare şi/sau un
mecanism de control al presiunii sau al debitului;
3) orice supapă de separare trebuie:
- să fie marcată:
SUPAPĂ DE ALIMENTARE CU GAZ DE PROTECŢIE – URMAŢI
INSTRUCŢIUNILE ÎNAINTE DE ÎNCHIDERE
153
Gazul de protecţie trebuie să fie inert. Capsularea presurizată trebuie
umplută cu gaz inert într-o arie nepericuloasă utilizând procedura specificată
de producător. Nu sunt permise surse interne de degajare.
Tip de gaz
Gazul de protecţie nu trebuie să fie inflamabil. Producătorul trebuie să
specifice gazul de protecţie şi orice altă alternativă permisă.
În cazul în care gazul de protecţie specificat nu este aerul de o
calitatea de măsură normală sau azotul, atunci gazul de protecţie nu ar trebui
să reducă eficienţa tipului de protecţie “p” sau să afecteze în mod negativ
funcţionarea satisfăcătoare şi integritatea echipamentului protejat, datorită
caracteristicilor sale chimice sau impurităţilor pe care le poate conţine.
Atunci când se utilizează un gaz inert există riscul de asfixiere. Din
acest motiv, pe carcasă trebuie ataşată o avertizare. Ar trebui să se aibă în
vedere asigurarea unui mijloc adecvat de purjare a carcasei pentru a îndepărta
gazul inert înaintea deschiderii uşilor sau capacelor.
154
11. Temperatură
În mod normal temperatura gazului de protecţie nu trebuie să
depăşească 40 0C la orificiul de intrare în carcasă. În situaţii speciale se poate
permite o temperatură mai ridicată sau poată fi necesară o temperatură mai
scăzută; în acest caz temperatura trebuie marcată pe carcasă.
Exista situaţii când trebuie adoptate măsuri pentru a se preveni
condensarea şi îngheţul.
A) Fără degajare
Nu există nici o degajare internă atunci când sistemul recipient este
nedefectabil. Se estimează că nu există nici o degajare internă atunci când
substanţele inflamabile din interiorul sistemului recipient sunt în fază gazoasă
sau de vapori, atunci când funcţionează în limitele de temperatură specificate
şi, sau
a) amestecul gazos din interiorul sistemului recipient este întotdeauna
sub LII; sau
b) presiunea minimă specificată pentru capsularea presurizată este cu
cel puţin 50 Pa mai mare faţă de presiunea maximă specificată pentru sistemul
recipient şi se asigură un dispozitiv automat de siguranţă pentru a intra în
funcţiune atunci când diferenţa de presiune scade sub 50 Pa.
Scopul pentru care sunt utilizate semnalele de la dispozitivele de
securitate automate (cum ar fi pentru a deconecta sursa de alimentare sau
pentru a alarma sonor sau într-un alt fel pentru a asigura securitatea instalaţiei)
reprezintă responsabilitatea utilizatorului.
Condiţiile ce trebuie respectate în acest paragraf necesită ca aparatura
să fie marcată cu “X” în conformitate cu standardul general.
155
12. Cerinţe de proiectare pentru sistem recipient. Cerinţe generale
de proiectare
157
Proiectarea capsulării presurizate cu un sistem recipient şi o degajare
limitată trebuie să se facă astfel încât să nu se poată forma nici o atmosferă
explozivă gazoasă în interiorul capsulării presurizate la o sursă potenţială de
aprindere, adică în exteriorul zonei de diluţie.
Tehnicile de presurizare aplicabile depind de condiţiile de degajare şi
de constituenţii de degajare după cum urmează:
B. Presurizare cu diluţie
Dacă substanţa inflamabilă are LSI ce depăşeşte 80 % sau dacă are o
concentraţie de oxigen ce depăşeşte 2 % (V/V), sau dacă există o degajare
normală de substanţă inflamabilă, atunci trebuie utilizat un debit continuu
pentru diluarea substanţei inflamabile.
1) Fără degajare
Gazul de protecţie trebuie să fie aer sau gaz inert.
159
Carcasa presurizată trebuie să fie marcată:
c) Încercarea la pierderi
Presiunea din capsularea presurizată trebuie reglată la suprapresiunea
maximă specificată de producător pentru funcţionare normală. Cu orificiul de
ieşire închis, trebuie măsurat debitul de pierderi la orificiul de intrare.
Debitul măsurat nu trebuie să fie mai mare decât debitul de pierderi
maxim specificat de producător.
În cazul presurizării statice, presiunea din capsularea presurizată
trebuie să fie reglată la suprapresiunea maximă ce poate sã apară în timpul
funcţionări normale. Cu orificiul închis, trebuie monitorizată presiunea internă
pentru o perioadă de timp de minim 1 h. Nivelul minim al suprapresiunii trebuie
să fie de cel puţin 50 Pa peste presiunea externă în condiţiile cele mai
defavorabile specificate pentru funcţionare normală.
d) Încercarea de purjare
1) Capsulare presurizată unde gazul de protecţie este aerul.
Capsularea presurizată trebuie umplută cu gaz de încercare, la o
concentraţie de cel puţin 70%, în orice punct. După ce capsularea presurizată
este umplută, se decuplează alimentarea cu gaz de încercare şi se cuplează
alimentarea cu aer la debitul minim de purjare specificat de producător. Timpul
necesar până când nu mai există nici un punct de prelevare în care să existe o
concentraţie de gaz de încercare peste 25% din LII când gazul de protecţie
este aerul sau peste 1% când gazul de protecţie este heliul sau peste 0,25%
160
când gazul de protecţie este argon sau bioxid de carbon, trebuie măsurat şi
notat ca timp de purjare. Dacă este necesar, şi o a doua încercare, capsularea
presurizată trebuie umplută cu un al doilea gaz de încercare, reprezentând o
valoare opusă a domeniului de densitate, la o concentraţie de cel puţin 70% în
orice punct şi trebuie măsurat timpul de purjare pentru cel de-al doilea test.
Durata minimă de purjare specificată de producător nu trebuie să fie mai mică
decât timpul de purjare măsurat, sau cel mai mare dintre cei doi timpi de
purjare măsuraţi atunci când se efectuează două încercări.
2) Capsulare presurizată la care gazul de protecţie este gaz inert
Capsularea trebuie umplută iniţial cu aer la presiunea atmosferică
normală. Apoi carcasa trebuie purjată cu gazul inert specificat de producător.
Timpul necesar până când nu mai există nici un punct de prelevare, cu
o concentraţie de oxigen care depăşeşte 2% (v/v) trebuie măsurat şi notat ca
fiind timp de purjare.
Durata minimă de purjare specificată de producător trebuie să nu fie
mai mică decât timpul de purjare măsurat.
Încercarea de umplere pentru o capsulare presurizată protejată prin
presurizare statică
În cazul presurizării statice carcasa trebuie umplută iniţial cu aer la
presiunea atmosferică normală. Aparatura trebuie apoi umplută cu gaz inert în
conformitate cu specificaţiile producătorului. Apoi trebuie să se verifice că nu
există nici un punct de prelevare în care există o concentraţie de oxigen ce
depăşeşte 1% (v/v) faţa de condiţiile atmosferice.
162
Presiunea în carcasă trebuie măsurată în punctele în care este
probabilă apariţia scurgerilor şi în special acolo unde va apare cea mai joasă
presiune. Gazul de protecţie trebuie să fie furnizat capsulării presurizate la
suprapresiunea minimă şi dacă este necesar la debitul minim de curgere
specificat de producător.
Pentru maşinile electrice rotative încercările trebuie să fie efectuate atât
cu maşina oprită cât şi cu maşina pornită la viteza ei nominală de rotaţie
maximă.
i) Încercarea la suprapresiune
Trebuie să fie aplicată sistemului recipient o presiune de încercare cel
puţin 5 ori presiunea maximă de funcţionare specificată pentru funcţionare
normală cu un minim de 1 000 Pa pentru o perioadă de 2 min 10 s. Sistemul
recipient trebuie încercat în cele mai nefavorabile condiţii de temperatură
nominală.
Creşterea presiunii de încercare ar trebui să atingă presiunea maximă
în 5 s.
Încercarea este considerată a fi satisfăcătoare dacă nu apar deformaţii
permanente.
164
ACEASTĂ CAPSULARE TREBUIE SĂ FIE UMPLUTĂ NUMAI ÎNTR-O
ZONĂ NEPERICULOASĂ CONFORM INSTRUCŢIUNILOR
PRODUCĂTORULUI
Instrucţiuni
Suplimentar faţă de instrucţiunile din IEC 60079-0,
a) trebuie să fie specificat gazul de protecţie şi orice alternativă
permisă;
165
b) instrucţiunile pentru echipamentul din Grupa III trebuie să identifice
necesitatea îndepărtării prafului combustibil într-o manieră corespunzătoare,
înainte de restabilirea alimentării.
NOTĂ – Este responsabilitatea utilizatorului să determine care este maniera
corespunzătoare pentru îndepărtarea prafului combustibil
Exemplul 1
Exemple de marcare:
166
corespunzătoare sistemul asigură ca echipamentul electric presurizat să
funcţioneze într-o zonă cu pericol de explozie.
167
Exemplul 2
168
Exemplul 3
169
PROTECŢIA ECHIPAMENTULUI PRIN CAMERĂ PRESURIZATĂ ”p”
Construcţie camerelor
Construcţia şi folosirea camerelor protejate prin presurizare sunt
stipulate în standardul SR EN 60079-13 defineşte condiţiile în care o aparatură
predispusă să genereze o aprindere poate fi folosită în locuri în care există
170
gaze sau vapori inflamabili. Protecţia acestei aparaturi se face prin menţinerea
în interiorul camerei a unei presiuni mai mari comparativ cu cea a atmosferei
înconjurătoare. În standard se utilizează termenul de cameră şi pentru clădiri
care permit accesul fizic complet al personalului. Sunt incluse tipurile de
protecţie px, py, pz şi pv.
Trebuie evitate zonele moarte, fără circulaţia aerului, create în interiorul
camerei, care pot permite acumularea de gaz sau vapori, de exemplu în cazul
tavanelor false, şanţurilor, podelelor ridicate, cu excepţia cazului în care
acestea sunt monitorizate sau protejate pentru a garanta că o atmosferă
explozivă nu poate persista în timpul funcţionării normale.
Camera împreună cu toate conductele şi părţile lor de conectare
trebuie să fie proiectate pentru a rezista la presiunea maximă din sistemul de
presurizare. Acest lucru trebuie să fie verificat prin documentaţia de proiectare
sau prin încercarea la suprapresiune. Camera, inclusiv ferestrele, trebuie să
treacă încercarea de rezistenţă mecanic
Intrările de cabluri, tuburile pentru conductoare electrice şi alte
traversări care intră în cameră trebuie să fie etanşate astfel încât să poată fi
menţinută presiunea diferenţială necesară.
Toate uşile trebuie să se deschidă spre exterior. Uşile trebuie să fie cu
închidere automată, montate etanş şi proiectate pentru închidere şi blocare la
presiunea diferenţială normală.
Uşile trebuie să poată fi deschise din interior, chiar dacă au fost blocate
(de exemplu prin utilizarea unei bare de panică).
Debit minim
Debitul continuu de aer curat prin cameră trebuie să asigure o
reîmprospătare de cel puţin 5 volume de aer pe oră. Ar putea fi necesară
creşterea acestei valori în prezenţa unui dispozitiv consumator de aer, precum
şi atunci când este necesară asigurarea diluţiei.
171
Purjare şi curăţare
Purjarea gazelor inflamabile sau îndepărtarea prafurilor combustibile
din camera presurizată este necesară atât la punerea în funcţiune iniţială a
camerei cât şi după pierderea de presiune.
Gaze - Purjare
Înainte de a pune sub tensiune orice echipament electric din camera
presurizată care nu este corespunzător pentru nivelul de protecţie al
echipamentului de la exteriorul camerei, este necesar să se asigure că
concentraţia de gaz inflamabil este mai mică de 25 % din valoarea limită (a se
vedea 3.11), prin efectuarea purjării sau prin verificarea atmosferei din cameră
cu ajutorul unui detector de gaz combustibil.
172
Carcase din interiorul camerei
În timpul purjării camerei, orice carcasă care depăşeşte 5 % din
volumul intern al camerei şi care conţine echipament electric necorespunzător
pentru nivelul de protecţie al echipamentului de la exteriorul camerei, trebuie
să aibă orificii de ventilare care să comunice cu camera astfel încât să permită
debitului să intre şi să iasă din carcasă sau să fie purjată individual.
NOTĂ – Orificiile de ventilare superioare şi inferioare care sigură o suprafaţă de
ventilare de cel puţin 1 cm 2 pentru fiecare 1 000 cm3 şi având un diametru de cel puţin
6,3 mm, ar trebui să fie suficiente pentru o purjare adecvată.
Prafuri – Curăţare
Înainte de punerea sub tensiune a oricărui echipament electric care nu
corespunde nivelului de protecţie al echipamentului de la exteriorul camerei,
cantităţile excesive de praf combustibil trebuie îndepărtate din cameră şi de pe
obiectele conţinute în cameră.
Limite de temperatură
În cazul defectării sistemului de presurizare, trebuie luate măsuri
corespunzătoare pentru a împiedica atmosfera explozivă să intre în contact cu
orice suprafaţă fierbinte din interiorul camerei, care depăşeşte valoarea
admisă.
Dispozitiv pentru Niciunul Detector de gaz, în cazul Detector de gaz, Detector de gaz,
detectarea prezenţei unui sas utilizat fără debit în cazul unui sas dacă se aspiră
de gaz combustibil continuu utilizat fără debit aer din Zona 2
continuu
Detectoare de gaz
Tipul, numărul şi amplasarea detectoarelor instalate trebuie să se
bazeze pe o evaluare a riscurilor de proces la utilizatorul final şi pe standardele
CEI specifice pentru detectarea gazului (de exemplu seria CEI 60079-29):
174
a) În cazul în care există un potenţial pericol de asfixiere în cameră,
trebuie să se ia în considerare instalarea unui sistem de detecţie care poate
reacţiona la prezenţa nivelului de gaz în aerul din cameră cu o suficientă
sensibilitate, rapiditate şi fiabilitate (alarmă de defect, redundanţă), asigurând o
securitate adecvată, şi care poate raporta orice deviere peste sau sub limita de
concentraţie specificată. Alarmele de gaz trebuie să fie amplasate astfel încât
să se declanşeze o alarmă atât la nivel local şi într-un loc de supraveghere.
b) Dacă detectorul de gaz necesită o concentraţie de oxigen specificată
pentru o funcţionare corectă, atunci este necesar un analizor de oxigen, care
să nu aibă un mod comun de defectare cu cel al detectorului de gaz, şi să fie
amplasat astfel încât să declanşeze o alarmă atât la nivel local cât şi într-un loc
de supraveghere.
c) Toate aparatele de monitorizare a oxigenului gazos, dacă sunt
utilizate, trebuie amplasate astfel încât să alarmeze, la nivel local, la 19,5 %
oxigen, atât sonor cât şi vizual.
175
c) Detectarea gazului în locul de admisie a aerului trebuie să fie astfel
concepută încât să oprească intrarea aerului cu conţinut de gaze sau vapori
inflamabili în interiorul camerei, adică la pragul de 40 % din valoarea limită.
176
NOTĂ – Exemple de măsuri de control administrative:
1) Alimentarea cu energie electrică a echipamentului poate continua pentru o
durată de timp limitată dacă pierderea de presiune diferenţială apare datorită unei uşi
deschise.
2) Alimentarea cu energie electrică a echipamentului poate continua pentru o
durată de timp limitată dacă pierderea instantanee de energie electrică ar conduce la o
condiţie mai periculoasă şi camera este dotată cu detectoare de gaz al cărui prag de
alarmă nu trebuie să depăşească 25 % din valoarea limită.
3) Alimentarea cu energie electrică a echipamentului poate continua pentru o
durată de timp limitată dacă se cunoaşte faptul că în zona din exteriorul camerei
concentraţia de gaz nu depăşeşte 40 % din valoarea limită. Utilizarea detectoarelor de
gaz poate fi una dintre metodele de verificare a acestei condiţii
177
1) Fără degajare
Nu există degajare internă atunci când sistemul recipient este
nedefectabil, a se vedea articolul A.2.
NOTĂ – Sistemul recipient ar trebui să fie compus din ţevi, tuburi sau vase din material
metalic, ceramic sau sticlă, şi care nu au îmbinări mobile. Îmbinările ar trebui realizate
prin sudare, lipire, etanşare sticlă pe metal sau prin metode eutectice.
2) Degajare neglijabilă
Întrucât este necesar să existe un debit minim de 5 schimburi de aer pe
oră, sunt acceptabile degajările minore de substanţă inflamabilă datorate
construcţiei sistemului recipient sau degajările de substanţă inflamabilă care
sunt deja diluate. Următoarele elemente se consideră că au o degajare
neglijabilă:
a) un sistem recipient cu o degajare neglijabilă,;
b) substanţele inflamabile din interiorul sistemului recipient aflate în
stare gazoasă sau sub formă de vapori atunci când sunt utilizate între limitele
de temperatură specificate şi:
1) amestecul gazos din interiorul sistemului recipient este
întotdeauna sub 25 % din valoarea limită; sau
3) Degajare limitată
Rata de degajare este limitată atunci când degajarea de substanţă
inflamabilă în interiorul camerei presurizate este:
a) prevăzută în toate condiţiile de defectare a sistemului recipient,;
b) limitată ca la punctul a) de mai sus, dar nu este prevăzută
transformarea lichidului în vapori,
c) limitată ca la punctul b) de mai sus şi dacă din lichid se poate degaja
oxigen, debitul maxim de oxigen trebuie să fie prevăzut sub 2 % v/v, a se
vedea anexa A;
d) limitată la o cantitate care poate fi diluată de sistemul de presurizare
la o concentraţie mai mică de 25 % din limita inferioară de inflamabilitate.
178
4) Degajare nelimitată
Rata de degajare este nelimitată atunci când degajarea de substanţă
inflamabilă este de o asemenea amploare încât ea nu poate fi diluată de
sistemul de presurizare până la o concentraţie sub 25 % din limita inferioară de
inflamabilitate.
Măsuri de securitate
Gaz de protecţie
Alegerea gazului de protecţie depinde de probabilitatea de degajare, de
cantitatea degajării şi de componentele degajării din sistemul recipient. A se
vedea tabelul 3 pentru gazul de protecţie permis.
a)
Tabelul 3 – Cerinţele gazului de protecţie pentru o cameră presurizată cu o
substanţă inflamabilă în interior
180
Dispozitive de securitate
Sistemul de presurizare, elementele sale de comandă, mijloacele de
izolare electrică, ventilatorul sistemului şi motorul său amplasate în interiorul
camerei trebuie să fie corespunzătoare pentru condiţiile de degajare internă
din cameră. În cazul în care sunt amplasate la exterior, acestea trebuie să
corespundă condiţiilor de mediu.
Documentaţie tehnică
- ciclul de purjare,
- temporizări programate în cazul declanşării dispozitivului de
presiune diferenţială, în timp ce uşa este detectată ca fiind deschisă,
- temporizări programate în cazul declanşării dispozitivului de
presiune diferenţială, în timp ce detectorul de gaz nu identifică o atmosferă
periculoasă.
Bibliografie:
182
ANEXE
183
A3. Capsulări presurizate cu compensarea scurgerilor,
maşină electrică rotativă cu un ventilator exterior de răcire
Legenda:
184
TEMA NR. 8
CERINŢE DE SECURITATE PENTRU ECHIPAMENTELE ELECTRICE CU
TIP DE PROTECŢIE SECURITATE MĂRITĂ AMPLASATE ÎN ARII
PERICULOASE, ALTELE DECÂT MINELE GRIZUTOASE
1. DOMENIU DE APLICARE
2. INFORMAŢII SPECIFICE
185
Pentru a selecta aparatura electrică adecvată pentru ariile periculoase,
sunt necesare următoarele informaţii:
- clasificarea ariei periculoase (echipamentele electrice cu tipul de
protecţie " e " sunt admise în zonele 1 şi 2);
- clasa de temperatură sau temperatura de aprindere a gazelor sau
vaporilor care formează amestecul exploziv ;
- acolo unde e cazul, clasificarea gazelor şi vaporilor în legătură cu
grupa aparaturii electrice;
- influenţe externe şi temperatura ambiantă.
3. TERMINOLOGIE SPECIFICĂ
186
Legenda:
3.11. Distanţa de izolare în aer: cea mai scurtă distanţă în aer între
două părţi conductoare.
188
PRESCRIPŢII SPECIFICE DE CONSTRUCŢIE
4.1.2.1 Generalităţi
Bornele pentru conexiuni în exploatare trebuie dimensionate astfel
încât să permită conectarea efectivă a conductoarelor cu secţiune transversală
cel puţin egală cu cea corespunzătoare curentului nominal al aparaturii
electrice.
Conexiunile trebuie amplasate într-o poziţie în care dacă este necesar
să fie inspectate în funcţionare, acestea să fie uşor accesibile.
Numărul şi dimensiunea conductoarelor ce pot fi conectate în siguranţă
trebuie specificate în documentele descriptive în conformitate cu SR EN
60079-0/2013.
190
4.1.2.3 Facilităţi de conectare în exploatare integrale aparaturii "e"
sau componentelor
Bornele trebuie să îndeplinească cerinţele anterioare de la 4.1.2.2,
acolo unde este cazul.
Temperaturile pentru verificarea stabilităţii termice a materialelor
trebuie determinate utilizând un eşantion de probă configurat pentru a
reprezenta aparatura completă, din punct de vedere al încălzirii, în
conformitate cu SR EN 60079-0.
191
4.1.3.4 Conexiuni cu fişe
Aceste conexiuni sunt destinate să fie uşor conectate sau deconectate
în timpul asamblării, întreţinerii, sau reparaţiei.
Exemple tipice sunt componentele cu fişă de contact, şi conectori cu
margine tip card.
Conexiunile cu fişe trebuie să asigure următoarele:
a) fiecare conexiune trebuie să angajeze cel puţin două dispozitive de
realizare a contactului unde eficacitatea fiecăruia este de fapt independenta de
celălalt;
b) fiecare conexiune sau grup de conexiuni trebuie să fie prevăzut cu
un dispozitiv de reţinere mecanică, care excluzând frecările interne, asigură o
forţă rezistentă de separare de cel puţin 30 N. Dacă un grup de conexiuni
individuale este legat din punct de vedere mecanic şi componenta separabilă
cântăreşte mai mult decât 0,25 kg sau suportă mai mult de 10 cabluri, trebuie
adoptate consideraţii speciale pentru securitatea conexiunii;
c) pentru o componentă uşoară de conexiune care se bazează pe
frecare pentru a rămâne pe poziţie şi nu este ataşată în orice fel în afara
punctelor de conexiune, forţa de separare în Newtoni trebuie să fie mai mare
decât de 200 de ori greutatea componentei şi un dispozitiv mecanic de reţinere
nu este necesar. Forţa trebuie să fie aplicată treptat în apropiere de centrul
componentei;
d) în cazul în care conexiunile în fabrică pot rămâne sub tensiune după
separare, trebuie să fie prevăzute cu un interblocaj pentru a preveni separarea
când sunt sub tensiune sau trebuie marcate corespunzător. Pentru obiecte
mici, poate fi prevăzut marcajul adiacent.
192
4.4. Distanţa de izolare pe suprafaţă
193
b) pentru nivelul de protecție "ec":
- nervurile de pe suprafață sunt de cel puțin 1,5 mm înălțime și cu o
grosime adecvată rezistența mecanică a materialului cu o valoare minimă de
0,4 mm;
- crestaturile de pe suprafață sunt de cel puțin 1,5 mm adâncime și cel
puțin 1,5 mm lățime.
Dacă suprafaţa prezintă neregularităţii în exterior sau în adâncime,
acestea se vor considera crestături sau nervuri în funcţie de forma geometrică
a acestor neregularităţi.
Exemplul 1
Exemplul 2
194
Exemplul 3
Exemplul 4
Exemplul 5
195
Exemplul 6
Exemplul 7
CEI 1814/01
Exemplul 8
CEI 1815/01
196
Exemplul 9
X
X
Exemplul 10
=X
=X
197
Exemplul 11
X
X
4.6. Înfăşurări
4.6.1. Conductoarele izolate vor trebuie să respecte prescripţiile 4.6.1.1
sau 4.6.1.2.
199
a) reducerea rezistenţei lor mecanice
b) solicitare mecanică nepermisă datorită dilatării termice
c) deteriorarea pieselor izolante învecinate.
OBS. 1- Include ca măsură temporară până când sunt determinate valorile, cea mai ridicată clasă de
temperatură a materialului izolant cu marcare numerică în HD 566.
OBS. 2- Aceste valori sunt compuse din temperatura ambiantă, creşterea de temperatură a înfăşurării în
timpul funcţionării normale şi creşterea de temperatură în timpul perioadei tE (a se vedea figura 3).
200
4.9. Grade de protecţie a capsulărilor.
201
5. PRESCRIPŢII SUPLIMENTARE PENTRU ANUMITE
ECHIPAMENTE ELECTRICE
202
Tabelul 4 – Evaluarea riscului potenţial de scânteiere datorat întrefierului
pentru factorii de risc la aprindere ai rotoarelor în colivie
T4 0
L reprezintă lungimea pachetului terminal al miezului. Încercările experimentale au
arătat că scânteierea apare cel mai des în ţevile din apropierea capătului miezului.
Părţile proeminente ale rotorului ar trebui proiectate pentru a elimina contactul
intermitent şi pentru a opera în interiorul clasei de temperatură. Conformitatea cu
aceste reguli conduce la o valoare a factorului de 0, altfel ea este egală cu 2.
204
Tabelul 4 – Evaluarea riscului potenţial de descărcare al înfăşurării statorului –
Factori de risc la aprindere
205
Figura 4: Valorile minime pentru timpul tE la motoare în funcţie de raportul
curentului de pornire IA/IN
207
Dispozitivele de intrare de cablu cu filet în plăci filetate de intrări de
cabluri sau capsulări, cu grosimi de 6 mm sau mai mari, nu necesită o
etanşare suplimentară între dispozitivul de intrare al cablului şi placa de intrare
a cablului şi placa de intrare sau capsulare cu condiţia ca axa dispozitivului de
intrare a cablului să fie perpendiculară pe suprafaţa exterioară a plăcii de
intrare a cablului sau pe capsulare.
În cazul în care se folosesc cabluri cu manta metalică cu izolaţie
minerală, prescripţiile de realizare a distanţelor de conturnare trebuie
menţinute prin folosirea unui dispozitiv de etanşare corespunzător.
208
depăşească 300 mA. Trebuie acordată prioritate RCD - urilor cu un curent de
funcţionare rezidual nominal de 30 mA. Dispozitivul trebuie să aibă un timp de
întrerupere maxim sub 5 s la un curent de funcţionare rezidual nominal şi sub
0,15 s de cinci ori curentul de funcţionare rezidual nominal.
b) într-un sistem IT, trebuie folosit un dispozitiv de control a rezistenţei
de izolaţie, care să decupleze la o rezistenţă de izolaţie mai mică de 50 Ω per
volt la tensiune normală.
5.2. Lămpi
209
g) pentru Nivelul de Protecţie “ec”, o lampă cu descărcare în
conformitate cu IEC 62035.
210
Tabelul 5 – Distanţa minimă între lampă şi capacul de protecţie
10 P 60 3 3
60 P 100 5 5
200 P 500 20 10
500 P 30 20
211
Exemple de echipamente la care se aplică tipul de protecţie securitate
mărită "e"
1. Corp de iluminat
212
2. Cutie de joncţiune
213
3. Motor electric
Particularităţi constructive:
- carcasa echipamentului asigură un grad normal de protecţie adecvat
(IP64) care corespunde cerinţelor tipului de protecţie securitate mărită "e";
- cutia de borne conţine borne terminale pentru conectarea la
circuitele exterioare de alimentare, care respectă cerinţele pentru tipul de
protecţie securitate mărită "e";
- intrările de cablu sunt certificate separat ca şi componente Ex;
- construcţia internă a motorului (înfăşurări, întrefier, stator, rotor)
îndeplineşte cerinţele constructive aferente tipului de protecţie securitate
mărită "e";
Bibliografie:
214
TEMA NR. 9
CERINȚE DE SECURITATE PENTRU ECHIPAMENTELE ELECTRICE CU
TIP DE PROTECȚIE SECURITATE INTRINSECĂ DIN ARII PERICULOASE,
ALTELE DECÂT MINELE GRIZUTOASE
215
Exemple de echipamente / sisteme a căror rol funcțional este
compatibil cu tipul de protecție securitate intrinsecă.
idem
216
Comunicații seriale – sunt folosite pentru transferul
de date
Tip de protecție
Tip echipament - rol funcțional
Simbol Denumire
Ex ma,mb,
Încapsulare părți de circuite; componente mici; etc.
mc
Securitate intrinsecă
Ex ia Zona 0,1,2
nivelul de protecție ia
1G,1D Ga,Da respectiv
Încapsulare nivel de
Ex ma Zona 20,21,22
protecție ma
cele de mai sus
Securitate intrinsecă
Ex ib
nivelul de protecție ib
Ex m Încapsulare
Standard relevant
Cod Denumire
1.6.2 Marcare
Echipamentele electrice cu securitate intrinsecă și echipamentele
electrice asociate trebuie să fie marcate. Vezi exemplu de marcare planșa 5.8.
Marcarea trebuie să cuprindă cel puțin:
- denumirea sau marca producătorului;
- denumirea și tipul aparatului;
- prefixul ATEX
- marca sau codul referitor la protecție care trebuie să conțină (codul de
marcare):
219
- simbolul Ex care arată că echipamentul electric corespunde unuia sau
mai multor tipuri de protecție;
- simbolul pentru fiecare tip de protecție folosit;
- simbolul care indică subgrupa;
- simbolul care indică clasa de temperatură;
- referința la certificare care cuprinde denumirea sau marca instituției
autorizate (SECEEx – serviciul de certificare a echipamentelor din cadrul
INSEMEX) urmată de anul certificării și de numărul documentului de certificare
care poate fi urmat de litera U care simbolizează un component Ex sau de
litera X care simbolizează faptul că în anexa certificatului sunt specificate
condiții de utilizare sigură sau că echipamentul a fost încercat în condiții diferite
de cele standard.
Aceste condiții de utilizare sigură cad în sarcina proiectantului,
integratorului de sistem sau utilizatorului care trebuie să le integreze în
sarcinile de menținere în funcțiune (exploatare) a echipamentului.
Cu ocazia inspecțiilor (controalelor) respectarea condițiilor speciale (de
utilizare sigură) trebuie probate (dovedite) prin documentele rezultate în urma
inspecției inițiale de punere în funcțiune și după caz înregistrările rezultate în
urma activității de exploatare.
În funcție de tipul echipamentului marcarea acestuia mai poate să
cuprindă parametrii specifici tipului de protecție și parametrii specifici
funcționali.
220
- distanțele de izolare în aer între părțile conductoare neizolate ale
bornelor circuitelor cu securitate intrinsecă diferite trebuie să fie
corespunzătoare pentru tensiunea dintre ele. În plus, distanțele de izolare în
aer între borne trebuie să fie cel puțin 6 mm, și trebuie luată în considerare
orice mișcare posibilă a părților metalice care nu sunt fixate rigid.
- dacă o interconectare accidentală la pământ poate fi periculoasă (din
punctul de vedere al protecției la explozie) distanța minimă între părțile
conductoare neizolate a conductoarelor exterioare conectate la borne și ale
părților metalice legate la pământ sau ale altor părți conductoare trebuie sa fie
de cel puțin 3 mm.
Aceste metode de separare trebuie, de asemenea, aplicate când
securitatea intrinsecă poate fi compromisă de circuitele exterioare care, dacă
se deconectează de la borne, pot veni în contact cu conductoare sau
componente (Planșa 5.9).
Fișe și prize
Fișele și prizele utilizate pentru conectare exterioară a circuitelor cu
securitate intrinsecă trebuie să fie separate și neinterschimbabile cu cele ale
circuitelor fără securitate intrinsecă (marcate – culoare diferita / etichete, chei –
structură diferită).
Când aparatura cu securitate intrinsecă sau aparatura asociată este
echipată cu mai multe dispozitive fișă-priză pentru conexiuni exterioare și
interschimbarea poate afecta în mod negativ tipul de protecție, atunci fișele și
prizele trebuie astfel aranjate, de exemplu prin cheie, încât interschimbarea să
nu fie posibilă, sau fișele și prizele pereche să fie identificate, de exemplu prin
marcare, sau codul culorilor, astfel încât interschimbarea să fie imposibilă sau
evidentă.
Dacă un conector fișă-priză conține circuite de legare la pământ și tipul
de protecție depinde de legătura la pământ, atunci conectorul fișă-priză trebuie
să fie construit în concordanță cu cerințele specifice legăturilor la pământ.
Distanțe de separare
Separarea părților conductoare
Separarea părților conductoare între:
- circuite cu securitate intrinsecă și cele fără securitate intrinsecă; sau
- circuite cu securitate intrinsecă diferite; sau
- un circuit cu securitate intrinsecă și părți metalice izolate sau legate la
pământ,
Dacă tipul de protecție depinde de separare trebuie să fie conforme
următoarele distanțe.
De asemenea modul de măsurare a acestor distanțe conduce la 5 tipuri
de distanțe de izolare:
- distanța de izolare în aer (străpungere în aer);
- distanțe de separare prin compund (străpungere prin compund);
- distanțe de separare prin izolația solidă (străpungere prin izolația
solidă);
- distanțe de izolare pe suprafață (conturnare);
- distanța de izolare pe suprafață sub stratul de protecție (conturnare
sub stratul de protecție).
221
Valorile distanțelor de separare depind de tensiunea instantanee
maximă (de vârf) dintre elementele polare izolate (Planșa 5.10 și 5.11).
Un factor important, de asemenea este IRC - indicele de rezistență la
formarea căilor conductoare.
Cablaj intern
Izolația, exceptând lacul izolant și straturile de protecție similare care
acoperă conductoarele din cablajul intern, trebuie să fie considerată izolație
solidă.
Separarea conductoarelor trebuie să fie determinată prin adăugarea
grosimii radiale a izolației extrudate a conductorilor plasați unul lângă altul, fie
ca și conductori separați, fie făcând parte dintr-un cablu.
Relee
Când bobina unui releu este conectată într-un circuit cu securitate
intrinsecă, valorile parametrilor electrice de pe contactele releului, în
funcționare normală, trebuie să nu depășească valorile stabilite de producător
și trebuie să nu întrerupă mai mult de 5 A valoare eficace sau 250V valoare
eficace sau 100 VA.
Protecția împotriva inversării polarității
În aparatura cu securitate intrinsecă trebuie să fie realizată o protecție
ca să prevină invalidarea tipului de protecție, ca efect al inversării polarității la
sursele aparaturii sau la conexiunile între celulele unei baterii, dacă aceasta se
poate produce. În acest scop este acceptată o singură diodă.
Conductori de legare la pământ, conexiuni și borne
Când legarea la pământ, de exemplu a carcaselor, conductorilor,
ecranelor metalice, conductorilor circuitelor imprimate, contactelor de separare
din conectoarele fișă-priză și barierelor de securitate cu diode, este cerută
pentru menținerea tipului de protecție, aria secțiunii transversale a oricărui
conductor, conexiunilor sau bornelor utilizate în acest scop, trebuie să fie
aleasă astfel încât să suporte curentul maxim posibil ce poate să treacă prin
ele în mod continuu, în condițiile de defect. Aceste componente trebuie de
asemenea, să îndeplinească cerințele impuse componentelor de care depinde
securitatea intrinsecă.
Când un conector are circuite legate la pământ și tipul de protecție
depinde de circuitul legat la pământ, conectorul trebuie să aibă cel puțin trei
elemente de conectare independente pentru circuite ‘ia’ și cel puțin două
pentru circuite ‘ib’ (a se vedea planșa 5.13). Aceste elemente trebuie conectate
în paralel. Când conectorul poate fi îndepărtat sub un unghi o conexiune
trebuie să fie la, sau aproape de, fiecare extremitate a conectorului.
Încapsulare utilizată pentru excluderea atmosferei potențial
explozive
Dacă este utilizat compund pentru a exclude atmosfera potențial
explozivă de pe componentele și circuitele cu securitate intrinsecă, de exemplu
siguranțe fuzibile, dispozitive piezo-electrice împreună cu elementele lor de
limitare și dispozitivele care înmagazinează energie împreună cu elementele
lor de limitare aceasta trebuie să conformă din punct de vedere al distanțelor
de izolare.
În plus dacă este utilizat un compund pentru a reduce posibilitățile de
aprindere a componentelor fierbinți, de exemplu diode și rezistoare, volumul și
222
grosimea compundului trebuie să reducă (distribuie) temperatura maximă de
suprafață la valoarea dorită (specificată prin clasa de temperatură).
223
Bateriile și acumulatoarele declarate de către producător ca fiind etanșe
(la gaz) sau sigilate (reglate prin supapă), trebuie considerate că satisfac
această cerință. Alte baterii și acumulatoare trebuie încercate în această
privință sau trebuie obținută o confirmare scrisă de la producătorul
bateriei/acumulatorului că produsul este corespunzător în această privință.
Dacă bateriile și acumulatoarele care prezintă scurgeri de electrolit sunt
încapsulate, ele trebuie să fie încercate după încapsulare în privința scurgerilor
de electrolit.
Compartimentele care conțin baterii sau acumulatoare care se
reîncarcă, trebuie să comunice direct cu exteriorul aparaturii (eșapare gaze,
contacte de încărcare).
Dispozitive de limitare a curentului pentru baterii destinate a fi
utilizate și înlocuite în zone periculoase.
Când o baterie necesită dispozitive de limitare a curentului pentru a
asigura însăși securitatea bateriei și este destinată utilizării și înlocuirii în zone
periculoase, aceasta trebuie să formeze un ansamblu înlocuibil împreună cu
dispozitivele de limitare a curentului. Ansamblul trebuie încapsulat sau închis
astfel încât să fie accesibile numai bornele de ieșire cu securitate intrinsecă și
bornele de încărcare protejate corespunzător cu securitate intrinsecă (dacă
există).
Dispozitive de limitare a curentului pentru baterii destinate a fi
utilizate dar nu înlocuite în zone periculoase.
Dacă bateria sau acumulatorul necesită dispozitive de limitare a
curentului pentru a asigura însăși securitatea bateriei și nu este destinată
pentru a fi înlocuită în zona periculoasă ea trebuie protejată sau poate fi
amplasată într-un compartiment cu închideri speciale.
Aparatura trebuie să aibă o etichetă de avertizare care interzice
schimbarea bateriei în atmosfera potențial explozivă, de exemplu:
Semiconductori
Efecte tranzitorii
În aparatura asociată, dispozitivele semiconductoare trebuie să fie
capabile să reziste la valoarea de vârf a tensiunii alternative ținând cont de
rezistența serie nedefectabilă.
Șunturi de limitare a tensiunii
Semiconductorii pot fi utilizați ca dispozitive de limitare a tensiunii prin
șuntare, cu condiția să fie luate în calcul condițiile tranzitorii relevante și de a
se conforma cu următoarele prescripții.
Aceștia trebuie să fie capabili să suporte, fără a se întrerupe circuitul,
de 1,5 ori curentul / puterea care ar trece la locul lor de instalare dacă s-ar
defecta prin scurtcircuit. În următoarele cazuri aceasta trebuie confirmată de
datele furnizate de producător. Pentru nivelul de protecție ‘ia’ este permisă
utilizarea componentelor semiconductoare controlabile ca dispozitive de
limitare a tensiunii prin șuntare, de exemplu tranzistori, tiristori, regulatoare de
224
tensiune/curent, etc. Două dispozitive sunt considerate ca fiind un ansamblu
nedefectabil.
Elemente de limitare serie
Este permisă utilizarea a trei diode de blocare în serie, în circuite de
nivelul de protecție ‘ia’, alte dispozitivele semiconductoare controlabile și
semiconductori ca dispozitive de limitare a curentului serie pot fi utilizate numai
în aparatura de nivelul de protecție ‘ib’.
Dispozitive piezo-electrice
Aceste dispozitive care se folosesc în circuite cu tip de protecție
securitate intrinsecă trebuie încercate la impact mecanic.
225
Ecranul din folie metalică trebuie să fie prevăzut cu două legături
separate electric și mecanic, fiecare dintre ele trebuie proiectată astfel încât să
reziste la trecerea curentului continuu maxim care ar putea trece înainte ca
siguranța fuzibilă sau întrerupătorul să funcționeze, de exemplu 1,7 x I N pentru
siguranța fuzibilă.
Un ecran realizat din sârmă trebuie să fie format din cel puțin două
straturi independente electric, fiecare dintre ele fiind prevăzute cu o conexiune
la pământ proiectată astfel încât să reziste la curentul maxim continuu care ar
putea trece, înainte ca siguranța fuzibilă sau întrerupătorul automat al
circuitului să funcționeze. Singura cerință pentru izolația între straturi este
aceea că ea trebuie să reziste unei încercări de rigiditate dielectrică.
Miezurile tuturor transformatoarelor de rețea vor fi prevăzute cu o
conexiune de legare la pământ, exceptând cazurile când legarea la pământ nu
este cerută de tipul de protecție, de exemplu când se utilizează
transformatoare cu miezuri izolate.
Înfășurările transformatoarelor trebuie consolidate, de exemplu prin
impregnare sau încapsulare.
Încercări de tip ale transformatoarelor
Transformatorul, împreună cu dispozitivele sale asociate, de exemplu
siguranțe fuzibile, întrerupătoare automate, dispozitive termice și rezistoare,
conectate la terminalele înfășurării, trebuie să mențină o izolare electrică
sigură între sursa de alimentare cu energie și circuitul cu securitate intrinsecă
chiar dacă oricare dintre înfășurările de ieșire este scurtcircuitată și toate
celelalte înfășurări de ieșire sunt supuse la sarcina electrică maximă evaluată.
Cerința pentru o izolație electrică sigură este satisfăcută dacă
transformatorul trece încercările de tip de rigiditate dielectrică
Încercarea va continua cel puțin 6 ore sau până la declanșarea
dispozitivului termic fără revenire. Când se utilizează un dispozitiv termic cu
revenire automată, perioada trebuie extinsă la cel puțin 12 ore.
Pentru transformatoarele de tip 1 și 2a în timpul încercării de mai sus,
temperatura înfășurării trebuie să nu depășească valoarea admisă pentru
clasa de izolație a transformatorului.
Rezistoare de limitare a curentului
Rezistoarele de limitare a curentului trebuie să fie unul din următoarele
tipuri:
a) cu peliculă metalică;
b) bobinate, cu protecție împotriva desfășurării firului în eventualitatea
ruperii;
c) rezistoare imprimate, ca cele în circuite hibride sau similare acoperite
cu un strat protector sau încapsulate.
Rezistoarele de limitare a curentului trebuie dimensionate, astfel încât
să reziste la cel puțin de 1,5 ori tensiunea maximă și să poată disipa cel puțin
de 1,5 ori puterea maximă care poate să apară în funcționare normală și în
condiții de defect.
Condensatoare de blocare
Oricare dintre cele două condensatoare în serie ale unui ansamblu
nedefectabil de condensatoare de blocare trebuie considerat ca fiind capabil
să se defecteze în scurtcircuit sau să se întrerupă.
226
Condensatoarele de blocare trebuie să aibă o fiabilitate ridicată și să fie
cu dielectric solid. Nu este admisă utilizarea de condensatoare electrolitice sau
cu tantal.
Izolația fiecărui condensator trebuie să fie conformă cu încercarea de
rigiditate dielectrică. Dacă sunt utilizate condensatoare de blocare între circuite
cu securitate intrinsecă și circuite fără securitate intrinsecă vor fi luate în
considerare toate fenomenele tranzitorii posibile.
Ansambluri de șunturi de securitate
Generalități
Un ansamblu de componente trebuie considerat ca ansamblu de
șunturi de securitate când asigură securitatea intrinsecă a circuitului prin
utilizarea componentelor de șuntare.
Când se utilizează diode sau diode Zener ca șunturi într-un ansamblu
de securitate nedefectabil ele trebuie să formeze cel puțin două căi de diode în
paralel. Dacă se defectează prin scurtcircuit, diodele trebuie dimensionate
astfel încât să poată conduce curentul care ar putea circula în locul unde sunt
instalate.
Conexiunile componentelor în șunt trebuie să fie realizate astfel încât
oricare din ramurile șuntului s-ar deconecta, circuitul sau componentul protejat
se deconectează în același timp.
Șunturi de securitate
Un ansamblu de șunturi de securitate trebuie considerat ca un șunt de
securitate când asigură că parametrii electrici ai unui component specificat sau
ai unei părți a unei aparaturi cu securitate intrinsecă sunt controlați la valori
care nu invalidează securitatea intrinsecă.
Șunturile de securitate trebuie supuse analizei regimurilor tranzitorii,
cerută când sunt conectate la sursa de alimentare definită numai prin U m, cu
excepția cazului în care sunt utilizate după cum urmează:
a) pentru limitarea descărcării dispozitivelor care stochează energie, de
exemplu inductanțe sau dispozitive piezo-electrice.
b) pentru limitarea tensiunii la dispozitivele care stochează energie, de
exemplu condensatoare.
Șunturi de limitare a tensiunii
Un ansamblu de șunturi de securitate trebuie considerat ca un șunt de
limitare a tensiunii atunci când, prin folosirea lui este limitată tensiunea
electrică la locul de montare.
Șunturile de limitare a tensiunii trebuie supuse analizei regimurilor
tranzitorii, cerută când sunt conectate la surse de alimentare definite numai
prin Um, cu excepția cazurilor când ansamblul este alimentat prin unul dintre
următoarele variante:
a) un transformator nedefectabil;
b) o barieră de securitate cu diode corespunzătoare;
c) o baterie;
d) un ansamblu de șunturi de securitate.
Instalații și conexiuni
O instalație, inclusiv conexiunile sale care formează o parte a aparaturii
trebuie considerată ca nedefectabilă față de defectul prin întreruperea
circuitului dacă acestea sunt corespunzătoare.
227
Componente de separare galvanică
Un element izolator nedefectabil care se conformează celor ce
urmează trebuie considerat ca nefiind capabil să se defecteze prin scurtcircuit
peste separarea nedefectabilă.
Elementele izolatoare, altele decât transformatoarele și releele, de
exemplu optocuploarele, trebuie considerate că realizează o separare
nedefectabilă între circuite cu securitate intrinsecă dacă următoarele condiții
sunt satisfăcute.
a) Caracteristicile dispozitivului trebuie să fie supradimensionate cu
coeficientul de securitate 1,5
b) Înaintea aplicării tensiunilor Um și Ui, dispozitivul trebuie să reziste
unei încercări de rigiditate dielectrică.
Când separarea este între circuite cu securitate intrinsecă și circuite
fără securitate intrinsecă, trebuie să fie respectate distanțele de izolare
corespunzătoare.
Pentru releele de separare galvanică, orice înfășurare trebuie să fie
capabilă să disipeze puterea maximă la care este conectată.
228
1.6.7 Verificări și încercări individuale
Trebuie supuse încercărilor individuale următoarele:
- bariere de securitate cu diode;
- transformatoare de rețea.
1.7. Sisteme electrice cu securitate intrinsecă
1.7.1 Introducere. Generalități
Sistemele electrice cu securitate intrinsecă destinate folosirii în
întregime sau parțial în atmosfere potențial explozive sau atmosfere explozive,
în ce privește construcția și verificarea lor.
Sistemul electric cu securitate intrinsecă este un ansamblu de
echipamente electrice interconectate sau părți de circuite destinate să fie
utilizate într-o atmosferă potențial explozivă sau atmosferă explozivă.
1.7.2 Clasificări
Din punct de vedere al certificării sistemelor electrice cu securitate
intrinsecă, acestea pot fi certificate sau necertificate.
Sistemele electrice cu securitate intrinsecă certificate sunt acele
sisteme electrice pentru care s-a eliberat un certificat (document de certificare)
prin care se atestă că este conform cu (SR) EN (IEC) 60079-25.
Sistemele electrice cu securitate intrinsecă necertificate sunt acele
sisteme electrice pentru care cunoașterea parametrilor electrici ai
echipamentelor cu securitate intrinsecă certificate separat, ai echipamentelor
electrice asociate certificate, de asemenea separat, a dispozitivelor pentru care
nu este necesară certificarea și cunoașterea parametrilor fizici și electrici al
cablurilor de interconectare dau posibilitatea de a se trage concluzia că
securitatea intrinsecă este păstrată.
Niveluri de protecție pentru sisteme cu securitate intrinsecă:
Fiecare parte a unui sistem electric cu securitate intrinsecă destinat
folosirii într-o atmosferă potențial explozivă sau atmosferă explozivă trebuie să
fie încadrată în una din nivelurile de protecție ia, ib sau ic, iar sistemul în
ansamblul său nu este necesar să fie încadrat într-un singur nivel de protecție.
Pentru aprecierea coeficientului de securitate se iau în considerare
defectele sau ansamblurile de defecte la nivelul întregului sau parte evaluată
de sistem.
230
- cablu de tip D.
Se ia în considerare un număr nelimitat de scurtcircuite între
conductoare, și simultan, întreruperi ale diferitelor conductoare.
231
neregulă". Dacă “întreținerea” se face numai atunci când ceva nu este în
regulă atunci se pot crea situații periculoase.
Este foarte important de știut faptul că evaluarea din punct de vedere al
tipului de protecție a aparaturii electrice se referă la entități individuale de
aparatură, și că această evaluare poate fi total invalidată de o instalare
necorespunzătoare.
Se poate trage concluzia că în afară de inspecția periodică și activitățile
de întreținere este nevoie de o verificare amănunțită după instalare, înainte ca
instalația sau aparatura să fie pusă în funcțiune.
După instalare principalele cauze care conduc la invalidarea protecției
la explozie a echipamentului (instalațiilor) sunt factorii de mediu și modificările
neautorizate.
2.2. Tipuri de inspecții. Inspecția instalațiilor electrice cu tip de
protecție securitate intrinsecă
Inspecțiile și modificările avute în vedere nu au legătură cu funcționarea
aparaturii și pentru aceasta este nevoie de inspecții suplimentare și activități de
încercare în scopuri funcționale.
232
- Dacă sunt necesare garnituri acestea trebuie să fie alese corect
pentru a nu deprecia tipul de protecție.
- Compundul pentru etanșare trebuie să fie ales corect și să-și
păstreze caracteristicile pe toată durata de viață a aparaturii.
Echipamentul instalat respectă cerințele esențiale în ceea ce
privește tipul de protecție. Se au în vedere în special următoarele
aspecte:
- Să nu existe modificări la aparatură față de documentația acceptată.
- Să nu se folosească decât tipurile de cabluri acceptate (prevăzute).
- Elementul de conexiune exterior pentru legare la pământ (dacă
există) să fie corect legat la centura de împământare.
- Semnul "X" plasat după numărul certificatului indică faptul că la
asocierea aparaturii în instalație trebuie să se țină cont de condițiile speciale
pentru utilizare sigură, cuprinse în anexa la certificat.
- Compundul să fie corespunzător din punct de vedere al întăririi.
- Toate dispozitivele externe de limitare a curentului sau temperaturii
sunt fixate și verificate.
- Barierele de securitate să fie amplasate corespunzător (pentru
aparatura Ex ia, Ex ib și Ex ic).
- Să nu fie afectate distanțele de străpungere și conturnare.
- Aparatura să fie fixată sigur.
- Conexiunile electrice să fie strânse.
- Plăcuțele de identificare să fie așezate la loc vizibil.
Legăturile de cablu (conexiunile cu aparatura electrică)
Sunt realizate la un asemenea nivel încât să mențină protecția
împotriva factorilor de mediu, protecția împotriva deteriorărilor mecanice și
protecția împotriva aprinderii, la un nivel corespunzător.
Se au în vedere următoarele aspecte:
- Continuitatea legării la pământ.
- Îmbinările să fie protejate împotriva ruginii și a coroziunii.
- Cablurile să fie asigurate pe întreaga lor lungime.
- Să nu existe în cabluri îndoituri având raza neacceptabil de mică.
Inspecția inițială trebuie să fie de tip detaliat.
233
2.2.4 Inspecția vizuală
Este inspecția care identifică, fără utilizare de echipament auxiliar sau
scule, acele defecte care pot fi identificate vizual, de ex. șuruburi lipsă.
Rezultatele inspecțiilor inițiale trebuie înregistrate.
Sunt unele situații când în cadrul inspecției inițiale (înainte de punere în
funcțiune a aparaturii) să se facă și încercări electrice făcute la instalare cum
ar fi de exemplu:
- măsurarea rezistenței de izolație.
- încercări privind rezistența de legare la pământ.
234
Lista prezentată reprezintă doar un ghid cu privire la felul verificării
necesare.
În ceea ce privește inspecția inițială, operațiile sunt în principal vizuale,
dar din cauza faptului că aparatura trebuie deschisă pentru a se verifica
aspecte cum ar fi strângerea conexiunilor și starea flanșelor, aparatura trebuie
izolată de sursa de alimentare, exceptând cazul când aparatura este cu
securitate intrinsecă.
237
Reparatorul aparaturii trebuie să cunoască întreaga legislație relevantă
privind securitatea și sănătatea în special dacă este implicat în reinstalarea
aparaturii.
Reparatorul trebuie să se concentreze asupra necesității de a fi
informat și de a se conforma cu standardele relevante de protecție la explozie
și cerințele de certificare aplicabile la aparatura care urmează a fi reparată sau
revizuită.
Reparatorul aparaturii trebuie să asigure ca persoanele direct implicate
în reparația și/sau revizia aparaturii certificate, să fie instruite și să fie
supravegheate pentru acest tip de lucrare.
Reparatorul trebuie să urmărească să obțină toate informațiile /datele
necesare de la producător sau beneficiari pentru reparația și/sau revizia
aparaturii. Acest lucru poate include informații legate de reparații, revizii sau
modificări anterioare. De asemenea el trebuie să aibă la dispoziție și să facă
referire la standardul relevant de protecție la explozie.
Reparatorul trebuie să furnizeze utilizatorului următoarele:
- detalii asupra defecțiunilor detectate;
- detalii complete ale lucrărilor de reparații și revizii;
- lista părților înlocuite sau corectate;
- rezultatele tuturor verificărilor și încercărilor.
Este preferabil să se obțină piese noi de la producător, iar reparatorul
să se asigure că sunt folosite numai piesele de schimb corespunzătoare la
reparația sau revizia aparaturii certificate. În funcție de natura aparaturii aceste
piese de schimb pot fi identificate prin producător, standardul aparaturii sau
documentația de certificare relevantă.
Părțile, care conform specificațiilor aparaturii și documentelor de
certificare trebuie sigilate, trebuie înlocuite numai prin piesele de schimb
speciale, specificate în lista pieselor de schimb.
238
- data reviziei/reparației.
Marcarea poate fi pe o plăcuță atașată în mod permanent pe aparatura
reparată.
În cazul unei reparații ulterioare plăcuța anterioară poate fi înlăturată
înregistrându-se toate marcajele de pe aceasta.
Simboluri
a) Această marcă trebuie folosită dacă aparatura este în conformitate
deplină cu standardul și certificatul:
R
b) Această marcă trebuie folosită când aparatura este în conformitate
deplină cu standardul, dar nu mai este în conformitate cu certificatul:
R
3.1.4 Reajustări
Reajustările care nu afectează protecția la explozie nu fac obiectul
acestui paragraf. Asemenea piese trebuie reajustate prin folosirea metodelor
inginerești corespunzătoare.
Unele componente sunt considerate că nu pot fi reajustate, precum ar
fi:
- părți componente produse din următoarele materiale: sticlă, material
plastic sau orice materiale care nu sunt stabile dimensional;
- dispozitive de fixare;
- părți componente de exemplu, ansambluri încapsulate care au fost
prevăzute de producător să nu fie supuse la reparații.
Toate reajustările trebuie efectuate de personal instruit specializat în
procedeul ce urmează să fie întrebuințat precum și folosind metode inginerești
corespunzătoare.
Se consideră că reparațiile și reviziile sunt realizate prin folosirea de
metode inginerești corespunzătoare, în cazurile:
a) dacă în reparație sau revizie sunt folosite părți specificate de
fabricant sau părți specificate în documentația de certificare, aparatura se
consideră a fi în conformitate cu certificatul;
b) dacă reparațiile sau modificările sunt realizate pe aparatură așa cum
este precizat în documentele de certificare, aparatura va fi în continuare în
conformitate cu certificatul;
c) dacă reparația sau revizia se realizează pe aparatură în conformitate
cu standardul pentru reparații/revizii și alt(e) standard(e) relevant(e), deși nu se
conformează cu (a) și (b) de mai sus, atunci este improbabil ca aparatura să
fie în stare de insecuritate, deși poate nu se conformează în întregime cu
certificatul;
d) dacă sunt folosite alte metode tehnice de reparare sau modificare,
atunci este necesar să se stabilească de către fabricanți și/sau autoritatea de
certificare, dacă aparatura mai este corespunzătoare pentru folosire în
continuare într-o atmosferă potențial explozivă.
239
Dacă se folosește un procedeu brevetat trebuie urmate instrucțiunile
autorului unui asemenea procedeu.
Toate reajustările trebuie să fie corespunzător notate și păstrate în
evidență. Asemenea evidențe cuprind:
- identificarea părților componente;
- metoda de reajustare;
- detaliile tuturor dimensiunilor care diferă de cele din documentele de
certificare relevante sau de dimensiunile inițiale ale părții componente;
- data;
- numele organizației care efectuează reajustarea.
Dacă reajustarea este efectuată de altcineva decât utilizatorul,
utilizatorul trebuie să fie asigurat cu o copie a evidențelor.
O procedură de reajustare care ar duce la dimensiuni care afectează
integritatea protecției la explozie fiindcă diferă de acelea prevăzute în
documentele relevante de certificare, poate fi permisă dacă asemenea
dimensiuni schimbate mai îndeplinesc încă prescripțiile standardului relevant
de protecție la explozie.
În eventualitatea vreunei incertitudini privind permisiunea dintr-un punct
de vedere al securității la explozie a unei proceduri de reajustare intenționată,
trebuie să se apeleze la producător sau la autoritatea de certificare. Poate fi de
asemenea necesară efectuarea de încercări pentru a verifica dacă procedura
de reajustare este acceptabilă.
Dacă o reajustare este contractată de reparator la o întreprindere
specializată, asemenea reajustări trebuie să fie supervizate de reparator.
3.1.5 Modificări
Trebuie să nu fie făcută nici o modificare la aparatura certificată, decât
dacă modificarea este permisă în certificat sau este aprobată în scris de către
producător.
Dacă este propusă o modificare care ar avea ca rezultat
neconformarea aparaturii cu documentele de certificare și cu standardul
relevant pentru tipul de protecție, utilizatorul trebuie să fie informat în scris că
aparatura nu mai este corespunzătoare pentru folosire în atmosferă explozivă
și trebuie obținute instrucțiunile scrise ale acestuia. Dacă modificarea propusă
este efectuată, trebuie înlăturată eticheta de certificare.
240
de zona periculoasă (adică zona 0, zona 1 sau zona 2) în care este instalat
echipamentul. Mai mult, securitatea sistemelor cu securitate intrinsecă depinde
de toate piesele de aparatură din care sunt ele formate și de cablurile de
interconectare. Trebuie să se acorde aceeași importanță acelor părți din sistem
care sunt instalate în zona fără pericol și în zona cu pericol (echipament
asociat).
241
Relee
Dacă un releu este defect el trebuie înlocuit cu unul identic.
Bariere de securitate cu diode
De obicei aceste dispozitive sunt complet încapsulate și trebuie să nu
se încerce reparația lor. În cazul în care se înlocuiește o barieră, aceasta
trebuie, de obicei, să aibă aceleași caracteristici de securitate, iar valoarea
aleasă pentru Um trebuie să fie cel puțin egală sau mai mare decât U m a
barierei originale. Trebuie de asemenea acordată atenție ca în cazul unei
construcții fizice diferite să nu fie afectată distanța de separație de 50 mm
prevăzută între circuitele cu securitate intrinsecă și circuitele fără securitate
intrinsecă.
Plăci de circuite imprimate
Aceste părți de aparatură prezintă adesea distanțe critice între traseele
conductoare(distanțe de conturnare), care trebuie să nu fie reduse. De aceea,
când se înlocuiesc componentele, trebuie să se acorde atenție la poziționarea
lor pe placă. Dacă locul este deteriorat în cursul reparației, trebuie aplicat un
lac izolant de tipul prescris de producător în maniera aprobată, de exemplu, un
strat dacă se folosește scufundarea, două straturi dacă se folosesc alte
metode.
Optocuploare
Pentru înlocuire trebuie folosite numai componente de același tip sau
direct echivalente și aceeași certificare.
Componente electrice
Dacă se înlocuiesc componente cum ar fi rezistoare, tranzistoare, diode
Zener etc. , acestea pot fi în mod normal înlocuite cu piese care sunt identice,
cumpărate de la orice sursă. Totuși, în circumstanțe excepționale, unii
producători de aparatură folosesc o procedură de "selecționare prin încercare",
pentru anumite componente. Dacă se face acest lucru, documentația furnizată
cu echipamentul trebuie să indice ca înlocuitoarele să fie obținute de la
producătorul echipamentului sau să fie selectate după metoda indicată de
acesta.
Baterii
Trebuie folosite numai tipurile înlocuitoare pe care le specifică
producătorul în instrucțiuni. Dacă bateriile sunt încapsulate trebuie înlocuit
întregul ansamblu.
Cablaj interior
Anumite distanțe dintre conductoare și ceea ce le separă sunt critice.
De aceea, dacă sunt deranjate, cablajele interne trebuie reașezate în poziția
inițială. Dacă izolația, ecranele, armăturile exterioare și/sau izolația dublă a
cablajului sau metoda de fixare sunt deteriorate ele trebuie înlocuite cu un
material echivalent și/sau refixate în aceeași configurație.
Transformatoare
Dacă un transformator se constată defect, trebuie înlocuit numai cu
unul obținut de la producătorul echipamentului. Trebuie să nu fie făcută nici o
încercare de reparație sau înlocuire a vreunui dispozitiv de declanșare termică
încastrat (încapsulat).
242
Componente încapsulate
Componentele încapsulate, de exemplu baterii cu rezistoarele de
limitare a curentului interior sau ansamblurile siguranță fuzibilă; diodă Zener,
sunt nereparabile și trebuie înlocuite numai cu ansambluri de concepție
originală de la producătorul echipamentului.
3.1.9 Încercare
Înainte ca echipamentul care conține numai circuite cu securitate
intrinsecă să fie reinstalat în zona periculoasă, după terminarea reparației sau
a reviziei, trebuie încercată izolația dintre circuitul cu securitate intrinsecă și
capsulare prin aplicarea unei tensiuni de 500V ca, 50-60Hz între bornele de
conexiune și capsulare timp de 1 minut. Această încercare poate fi omisă în
cazul în care capsularea este din material izolant și dacă o ramură a circuitului
este conectată galvanic la capsulare din motiv de securitate.
3.1.10 Reajustare
Nu trebuie făcută nici o încercare de reajustare a componentelor de
care depinde securitatea intrinsecă.
3.1.11 Modificări
Modificările care pot afecta securitatea intrinsecă a aparaturii trebuie să
nu fie efectuate fără a apela la producător și/sau autoritatea de certificare.
După modificare, aparatura trebuie reevaluată pentru a se asigura că
se conformează cu documentația sistemului cu securitate intrinsecă, înainte ca
acesta să fie returnat în serviciu. Este indicat ca această evaluare să fie
efectuată de altă persoană decât cea care a efectuat modificarea.
4. Bariere de securitate
4.1. Generalități
Conform standardului specific, referitor la tipul de protecție securitate
intrinsecă, se cunoaște faptul că acest tip de protecție se pretează pentru
echipamente sau părți de echipamente electrice care funcționează în
atmosfere potențial explozive, la curenți și tensiuni mici.
Astfel, aplicațiile practice ale acestui tip de protecție, securitate
intrinsecă, sunt concretizate în blocuri de comandă și control la distanță,
bariere de securitate pentru separarea circuitelor fără securitate intrinsecă față
de cele cu securitate intrinsecă, blocuri de alimentare pentru aparatura
portabilă și transportabilă, etc.
În lucrarea de față vom trata doar aplicațiile industriale ale tipului de
protecție securitate intrinsecă pentru circuitele electrice de măsurare și control
care lucrează în zone cu pericol potențial de explozie.
Atunci când un circuit electric de măsurare și/sau control, concretizat
într-un traductor sau senzor al unui echipament electric, este destinat să
243
lucreze în zone cu pericol potențial de explozie, trebuie ca atât în funcționare
normală cât și în condiții de defect specificate, acest circuit electric să nu poată
fi capabil să producă aprinderea atmosferei explozive existente (cunoscute),
prin efect de descărcare electrică sau efect termic.
Acest lucru se realizează prin folosirea, în amonte de acest circuit
electric aflat în zona cu pericol de explozie, a unei bariere de securitate.
Bariera de securitate cu diode este un ansamblu format din diode,
rezistențe și/sau siguranțe fuzibile, care limitează tensiunea aplicată unui
circuit cu securitate intrinsecă, prin intermediul diodelor folosite, și limitează
curentul care trece prin acest circuit, prin intermediul rezistorului și/sau a unor
elemente semiconductoare regulatoare folosite.
4.2. Cerințe esențiale de securitate impuse barierelor de securitate
cu diode
Barierele de securitate sunt ansambluri constituite din diode sau din
diode Zener protejate cu rezistoare sau siguranțe fuzibile și sunt considerate
nedefectabile dacă ele conțin, fie cel puțin trei diode pentru circuite electrice
din nivelul de protecție ‘ia’, și cel puțin două diode pentru circuite electrice din
nivelul de protecție ‘ib’ .
Constructiv, bariera de securitate trebuie să fie realizată astfel încât să
nu fie posibilă o montare incorectă iar componentele ei trebuie să fie înglobate
într-un singur bloc. De asemenea bariera de securitate trebuie prevăzută cu o
bornă de legare la pământ, alta decât bornele circuitului care poate fi legat la
pământ.
Deși barierele de securitate legate la pământ asigură o protecție
corespunzătoare a circuitului din aval, funcționează bine și corespund din
punct de vedere al costului, totuși necesită o mare atenție la instalare.
1. Legătura la pământ trebuie să fie corespunzătoare și trebuie să
asigure o valoare a rezistenței de conectare de maxim 1.
2. Trebuie utilizată o sursă de tensiune stabilizată. Astfel se va preveni
apariția tensiunilor mai mari decât tensiunea nominală de funcționare, fapt ce
ar duce la fenomenul de conducție al diodelor Zener și la arderea siguranței
fuzibile. De asemenea se va preveni posibilitatea de apariție a tensiunilor prea
mici, adică tensiuni sub valoarea funcțional-minim cerută.
3. Buclele de control nu pot fi amplasate în întregime la suprafața
solului deoarece este posibilă apariția unui semnal parazit (bruiaj) peste
semnalul de control (reacție).
4. Când siguranța fuzibilă se arde, bariera de securitate trebuie
înlocuită în întregime, datorită construcției ei (prin turnare în rășină epoxidică).
Datorită acestor aspecte prezentate mai sus, barierei de securitate cu
diode legată la pământ (cu legătură galvanică) – vezi din figura 5.4 stânga, i s-
a găsit o variantă mai avantajoasă denumită în continuare barieră de securitate
cu izolare galvanică folosind un transformator sau alte elemente de separare
galvanică – vezi din figura 5.4 dreapta.
Această variantă nouă a barierei de securitate este concepută pentru a
rezolva dezavantajele menționate la folosirea barierelor de securitate cu
legătură galvanică.
Astfel, o barieră de securitate cu izolare galvanică conține o barieră de
securitate cu diode Zener cu parametrii de limitare, tensiune și curent,
244
corespunzători și elementul de separare galvanică (transformator,
optocuploare).
Principalul dezavantaj al utilizării barierelor cu diode Zener este acela
că ele trebuie legate la pământ conform cerințelor tipului de protecție. Acest
lucru este absolut necesar pentru a menține defectul în zona nepericuloasă și
a-l împiedica să ajungă în zona periculoasă (vezi figura 5.5).
Avantajele utilizării barierelor de securitate cu izolare galvanică (vezi
figura 5.6), față de utilizarea barierelor de securitate cu legătură galvanică
sunt:
Barierele de securitate cu izolare galvanică nu necesită o legătură la
pământ specială, deoarece bariera izolează galvanic circuitele din zona
periculoasă de circuitele din zona nepericuloasă;
Orice buclă de control a procesului (cu semnale de ordinul miliamperilor
sau milivolților) ce apare pe o barieră de securitate cu izolare galvanică, nu va
fi pusă la pământ, spre deosebire de barierele de securitate cu legătură
galvanică, care leagă la pământ o parte a semnalului de reacție.
Barierele de securitate cu izolare galvanică conțin un circuit de limitare
a curentului (regulator) care nu permite arderea siguranței fuzibile.
Barierele de securitate cu izolare galvanică permit o proiectare ușoară,
nepretențioasă a sistemului și se folosesc pentru aplicații specifice ca:
transmițător, contacte de comandă, termocuplu, etc.
Totuși barierele de securitate cu izolare galvanică nu au numai
avantaje. În general ele au un preț de vânzare mai mare ca cel al barierelor cu
legătură galvanică și în anumite cazuri necesită o sursă de alimentare
separată.
Există deci mai multe motive (avantaje) pentru a alege folosirea
barierelor de securitate cu izolare galvanică în locul barierelor de securitate cu
legătură galvanică. Acest lucru se face:
- atunci când este greu de realizat o legătură la pământ sigură (când
este impracticabilă sau prea costisitoare);
- atunci când sursele de alimentare stabilizate sunt prea costisitoare;
- atunci când nivelul de zgomot indus de folosirea legăturii la pământ
are o mărime neacceptabilă;
- atunci când costurile pentru înlocuirea barierelor cu legătură galvanică
compromise datorită problemelor de instalare, depășesc costurile inițiale ale
barierelor de securitate cu izolare galvanică;
- atunci când rezistența totală a buclei (incluzând bariera, cablul de
interconectare și sarcina din zona nepericuloasă) depășește rezistența maxim
- funcțional admisibilă a circuitului din zona periculoasă;
5. Nomenclator cu documentația necesară pentru certificarea
echipamentelor și sistemelor cu securitate intrinsecă
Conform HG 245/2016 documentația descriptivă trebuie să includă:
- o descriere generală;
- desene și scheme de proiect conceptual pentru componente,
subansamble, circuite, etc. ;
- descrieri și aplicații necesare pentru înțelegerea desenelor și
schemelor citate;
245
- o listă a standardelor aplicate integral sau parțial și descrierea
soluțiilor adoptate în vederea respectării cerințelor esențiale de sănătate și
securitate;
- rezultate ale calculelor de proiectare făcute, examinări efectuate;
- rapoarte de încercare.
Conform standardului specific, documentația descriptivă solicitată
trebuie să includă și următoarele informații specifice:
a) parametri electrici pentru aparatură:
1) surse de putere, date de ieșire cum ar fi: Uo, Io, Po și dacă este
aplicabil Co, Lo și/sau raportul admisibil Lo/Ro;
2) receptoare de putere, date de intrare cum ar fi: Ui, Ii, Pi, Ci, Li și
raportul Lo/Ro;
b) orice cerințe speciale pentru instalare și utilizare;
c) valoarea maximă Um care poate fi aplicată la bornele circuitelor fără
securitate intrinsecă din aparatura asociată;
d) orice condiții speciale care sunt considerate în determinarea tipului
de protecție, de exemplu că tensiunea va fi aplicată de la un transformator de
protecție sau printr-o barieră de securitate;
e) conformitatea sau neconformitatea cu încercările de rigiditate
dielectrică.
Planșe
IIA
IIC
246
Zona nepericuloasa Zona periculoasa
Ex d [ib] IIA T4
Ex i
Ex i
Rezistor Fuzibil
Rezistor Fuzibil Fuzibil
Diode
Zener
Diode
Zener
247
Zonă periculoasă Zonă periculoasă
Defecte
Rezistor Fuzibil
Sursă de
Diode tensiune
Zener c.c./c.a.
Transformator
Sursă de
tensiune
c.c./c.a.
Distribuirea
puterii
absorbite
Diode Transformator
Zener
Figura 5.7 Exemplu de interconectare a unei bariere într-un circuit care trece în
zonă periculoasă
248
Bariera nu poate fi conectată la surse care datorită unor defecte pot
furniza tensiuni mai mari de 250 V c.a.
Circuitul trebuie să fie în concordanță cu cerințele SR EN 60079-0 și
SR EN 60079-11
Bariera trebuie legată corespunzător la pământ. Rezistența de legare
să fie de maxim 1.
Capacitatea electrică conectată în aval de barieră trebuie să fie sub
valoarea C0 (indicată pe marcarea barierei și de asemenea în documentație)
(în exemplu 0,12 F), și inductanța sub valoarea L0 (4,0 mH)
C0 − Ci 0,12 F − 0,04 F
Lc = = 406 metri
Cspecific− cablu 197 pF
SENZOR S.A.
S.C. GARDU S.R.L. TRADUCTOR TIP 12
TRADUCTOR NIVEL TIP 3
II 2G EEx ib IIB T4 Gb
II 1G Ex ia IIC T4 Ga BAS03ATEX******
-25C Ta +50C Li: 10H Ci: 1200 pF
SECEEx.ATEX 2002.****** Ui: 28 V Ii: 250 mA
Seria Nr. XXXX Pi: 1, 3 W
249
ELECTRONISTUL S.R.L. I.A.P.C.T.P
BARIERĂ INSTRINSECĂ TIP 4 COFRET DD3
I M2 [EEx ib] I II 2(1)G EEx d [ia] IIB T6
ACB Ex 2002.****** ACB Ex 2002.******
Um: 250 V Po: 0, 9 W Um: 250 V Po: 0, 9 W
Io: 150 mA Uo: 24 V Uo: 36 V Io: 100 Ma
Lo: 20 mH Co: 5, 5 F Co: 0, 31 F Lo: 15 mH
Seria Nr. XXXX
250
Figura 5.9 Cerințe pentru distanțele de izolare și de izolare pe suprafață pentru
terminalele care implică circuite cu securitate intrinsecă separate
15
13
4
11
9 1
7
5
5
2
3
3
1
unde:
251
Figura 5.11 Modul de considerare a distanțelor de izolare într-un circuit
252
f - distanța de izolare pe suprafață
M - metal - material izolant
253
Figura 5.13 Exemple de trei elemente de conexiune independente și
neindependente
254
Tabel 5.5 Program de inspecție pentru instalații Ex i.
(D - detaliat, R - riguros, V - vizual)
255
TERMENI ȘI DEFINIȚII
256
Circuit pasiv: circuit care nu acumulează și nu produce tensiune
electromotoare.
257
Distanța de izolare pe suprafață sub stratul de protecție izolator:
distanța cea mai scurtă între părțile conductoare de-a lungul suprafeței unui
material izolator acoperit cu un strat izolator.
Distanța de izolare: distanța cea mai scurtă, în aer, între două părți
conductoare.
NOTĂ: Această distanță se aplică numai părților expuse în atmosferă și
nu părților izolate sau încapsulate.
Distanța prin compund: cea mai scurtă distanță prin compund între
două părți conductoare.
Distanța prin izolația solidă: distanța cea mai scurtă prin izolația
solidă între două părți conductoare.
258
Parte componentă: Un element indivizibil.
NOTĂ: - Ansamblul unor asemenea elemente poate forma o aparatură.
259
sau părți de circuite destinate să fie utilizate într-o atmosferă potențial
explozivă sau atmosferă explozivă.
Tip de protecție "i": Circuitul în care nici o scânteie și nici un alt efect
termic produs în condițiile de încercare în standardul(ele) relevant(e) (care
cuprind funcționarea normală și starea de defect specific), să nu poată cauza
aprinderea unei atmosfere explozive date.
260
Bibliografie:
1. Pagina WEB http://www. kele. com/ Tech/ General/ HazLocation/ Hazard1.
html.
261
TEMA NR. 10
CERINŢE DE SECURITATE PENTRU ECHIPAMENTUL ELECTRIC
PROTEJAT LA EXPLOZIE PRIN ALTE TIPURI SAU TEHNICI DE
PROTECŢIE LA EXPLOZIE: Ex m, Ex q, Ex o, Ex s
1.1 Definiţii
Încapsulare "m" - tip de protecţie în care părţile care sunt capabile să
aprindă o atmosferă explozivă fie prin scânteie fie prin încălzire, sunt înglobate
complet într-un compound sau altă carcasă nemetalică cu capacitate de
aderenţă, astfel încât să fie împiedicată aprinderea unui strat de praf sau a
unei atmosfere explozive în condiţii de funcţionare sau instalare.
262
Echivalenţa dintre nivelurile de protecţie ale echipamentului (EPL),
categoriile de echipament şi zone
263
1.2.3 Echipamentul cu tip de protecţie încapsulare “m” , nivel de
protecţie “mc” (EPL ” Gc, Dc”) nu trebuie să fie capabil să producă
aprinderea unei atmosfere explozive sau a unui strat de praf, în condiţii
normale de funcţionare.
1.4 Temperaturi
Temperatura ȋn serviciu a compoundului nu trebuie să depăşească
valoarea maximă COT a compoundului. Temperatura maximă de suprafaţă
trebuie determinată în condiţii normale de funcţionare şi în condiţii de defect.
În cazul în care, din motive de securitate, este necesar un dispozitiv de
protecţie pentru limitarea temperaturilor, acesta trebuie să fie un dispozitiv
264
electric sau termic amplasat în exteriorul echipamentului sau integrat direct în
echipament.
Exemple de defect:
- un scurtcircuit în orice componentă;
- defectarea oricărei componente;
- un defect între traseele conductoare ale unei plăci cu circuite
imprimate, dar nu deschiderea unui traseu.
265
- rezistoare utilizate ca dispozitiv de protecţ ie, dacă sunt în
conformitate cu rezistoarele de limitare a curentului pentru nivel de
protecţie ”ia” sau ”ib”;
- înfăşurările în conformitate cu tipul de protecție securitate mărită,
incluzându-le și pe acelea care au diametrul conductorului mai mic de
0,25 mm.
De asemenea sunt considerate nedefectabile ȋn ceea ce privește
separarea, următoarele componente folosite pentru separarea diferitelor
circuite:
a) componente de separare galvanică (de exemplu optocuploare şi
relee):
- dacă tensiunea nominală de izolare este egală cu 2U + 1 000 V
valoare efectivă +50 % sau 1 500 V valoare efectivă oricare dintre cele două
valori este mai mare (U reprezintă suma dintre tensiunile nominale ȋn valoare
efectivă ale ambelor circuite);
- optocuploarele şi releele care asigură o izolare dublă sau întărită între
circuite pentru o tensiune nominală de izolare mai mare de 60 V de-a lungul
separării, (suma dintre tensiunile nominale în valoare efectivă ale ambelor
circuite);
- care sunt cu tip de protecţie securitate intrinsecă, nivel de protecţie
”ia” sau ”ib”;
b) transformatoarele:
- care sunt în conformitate cu SR EN 61558-2-6 (transformatoare de
securitate);
- care asigură o izolare dublă sau întărită între circuite, conform
SR EN 61558-1;
- care sunt în conformitate cu tipul de protecţie securitate intrinsecă,
nivel de protecţie ”ia” sau ”ib”.
266
Tabelul 1.1 - Distanţe prin compound în funcţie de tensiunea de lucru
267
1.5.2.2 Echipamente ”m” din Grupa I şi Grupa II
Nici în acest caz, compoundul echipamentelor “m” din Grupa I şi Grupa
II nu trebuie să prezinte goluri.
f a
Perete metalic
unde:
268
Tabelul 1.2 - Grosimea compoundului
269
1 mm pe suprafaţa plăcii de la margini sau orificii, distanţa dintre conductoarele
circuitului imprimat şi materialul metalic sau izolator poate fi redusă la distanţa
c din tabelul 1.3. Acoperirea metalică trebuie să aibă o grosime minimă de
35 m.
1
b c
a
d
c e
2
Legendă:
Cupru
1 - Contact direct pentru capăt
2 - Contact direct pentru conectarea conductoarelor imprimate pe straturi
diferite.
270
1.5.4 Contacte de comutaţie
Contactele de comutaţie trebuie prevăzute cu o carcasă suplimentară,
deoarece intrarea compoundului în carcasa contactelor de comutaţie în timpul
procesului de încapsulare poate perturba funcţionarea dispozitivului.
271
din SR EN 60079-11, cu excepţia elementelor galvanice legate în paralel, care
nu sunt permise în echipamentul protejat numai prin încapsulare.
273
zonă periculoasă, încărcătorul trebuie să fie specificat ca făcând parte în
totalitate din conceptul de proiectare al echipamentului. Dacă elementele
galvanice sau bateriile, care sunt parte integrantă a echipamentului electric sau
care pot fi separate de echipament, sunt încărcate în afara zonei periculoase,
încărcarea trebuie efectuată în limitele specificate de producătorul
echipamentului.
275
Dispozitivele de protecţie termică resetabile cu contacte de comutaţie
nu trebuie să funcţioneze la mai mult de 2/3 din curentul lor nominal specificat
de producătorul dispozitivului.
1.7 Marcare
Echipamentul electric cu tip de protecţie încapsulare ‘m’ trebuie să
cuprindă marcajul minim conform SR EN 60079-0 şi în plus:
- tensiunea nominală;
- curentul nominal;
- curentul de scurtcircuit prezumat al sursei electrice externe de
alimentare, în cazul în care este mai mic de 1 500 A, de exemplu ”Curentul de
scurtcircuit permis al sursei de alimentare: 500 A”.
- opţional, curentul de scurtcircuit prezumat permis al sursei electrice
externe de alimentare, dacă echipamentul este proiectat pentru un curent de
scurtcircuit de 1 500 A sau mai mult, de exemplu ”Curentul de scurtcircuit
permis al sursei de alimentare: 3 500 A”.
- temperatura maximă de suprafaţă T pentru EPL Da, Db şi Dc, în cazul
echipamentelor încercate fără un strat de praf (de exemplu T 90 ºC).
- temperatura maximă de suprafaţă TL pentru EPL Da, Db şi Dc, în
cazul echipamentelor încercate cu un strat de praf de adâncime L (de exemplu
T200 320 ºC).
276
2. Cerinţe de securitate pentru echipamentul electric cu tip de
protecţie umplere cu pulbere "q"
2.1 Definiţii
Umplere cu pulbere ”q” – tip de protecţie în care părţile care pot
aprinde o atmosferă explozivă gazoasă sunt într-o poziţie fixă şi complet
înconjurate de materialul de umplere pentru a preveni aprinderea unei
atmosfere explozive gazoase externe.
Tipul de protecţie ”q” nu poate împiedica pătrunderea atmosferei
explozive gazoase din jur în echipament şi componente şi nu poate împiedica
aprinderea ei de către circuite. Însă, datorită volumelor libere mici din
materialul de umplere şi datorită înăbuşirii flăcării care se poate propaga prin
materialul de umplere, este prevenită o explozie externă.
277
- containere destinate să fie deschise pentru repararea echipamentului
electric, părţilor de echipament electric sau a componentelor Ex. Metodele de
etanşare folosite în acest caz trebuie să poată fi menţinute fără deteriorarea
containerului, atunci când echipamentul este reparat, reumplut şi reetanşat.
Gradul de protecţie (IP) al containerului echipamentului electric, părţilor
de echipament electric sau a componentelor Ex protejate prin umplere cu
pulbere ”q”, în condiţii normale de funcţionare, trebuie să fie cel puţin IP54.
Dacă gradul de protecţie este IP55 sau mai mare, şi containerul nu este
etanşat ermetic, containerul trebuie prevăzut cu un dispozitiv de răsuflare.
Dacă echipamentele electrice, părţile de echipament electric sau
componentele Ex protejate prin umplere cu pulbere ”q” sunt destinate să
funcţioneze numai în camere curate şi uscate, gradul de protecţie al
containerului poate fi redus la IP43, cu condiţia ca numărul de certificat al
acestui echipament să includă sufixul "X" iar condiţiile specifice pentru utilizare
menţionate în certificat trebuie să detalieze restricţiile de utilizare.
Atunci când componente Ex protejate prin umplere cu pulbere “q” sunt
destinate să fie montate în interiorul altei carcase, această carcasă exterioară
trebuie să aibă un grad de protecţie de cel puţin IP54. Valoarea IP a carcasei
din interior nu este necesar să fie specificată, dacă componenta Ex este
montată într-o poziţie în care este puţin probabil să fie contaminată de cantităţi
mici de apă care pot intra în carcasa exterioară.
Interstiţiul maxim al containerului protejat prin umplere cu pulbere ”q”,
trebuie să fie cu cel puţin 0,1 mm mai mic decât cea mai mică dimensiune
specificată a materialului de umplere, pentru a evita pierderea materialului de
umplere din container.
Umplerea containerului în care se află echipamentul electric, părţile de
echipament electric sau componentele Ex, trebuie realizată astfel încât să nu
fie lăsat niciun gol în materialul de umplere (de exemplu prin tasare). Spaţiul
liber din echipamentul electric, părţile de echipament electric sau din
componentele Ex protejate prin umplere cu pulbere ”q” trebuie umplut eficient
cu materialul de umplere.
278
Tabelul 2.1 – Distanţe prin materialul de umplere
Valoarea efectivă a tensiuniia în Distanţa minimă Distanţa redusă b
curent alternativ sau tensiunea în mm mm
curent continuu
V
U 80 5 1,5
U 100 5 2
U 125 5 2
U 160 5 2
U 200 5 3
U 250 5 3
U 400 6,3 3
U 500 8 3
U 800 10 5
U 1 000 14 5
U 1 600 16 10
U 2 500 25 10
U 3 200 32 10
U 4 000 40 14
U 5 000 50 14
U 6 300 63 25
U 8 000 80 25
U 10 000 100 40
a Atunci când se determină valorile necesare pentru distanţă de izolare pe
NOTĂ – Factorul de 1,1 admite că, în multe locuri într-un circuit, tensiunea de
lucru este egală cu tensiunea nominală, şi că există o serie de tensiuni nominale
cu utilizare generală, care pot fi ajustate cu factorul de 1,1.
279
Parte superioară
t Perete conductor (metalic) t
c a
Interstiţiu
Interstiţiu
b
c
Izolaţie solidă
Perete Perete
neconductor c neconductor
a d d
280
2.2.6 Condensatoare
Energia totală înmagazinată în toate condensatoarele dintr-o carcasă a
unui echipament, a părţilor de echipament electric sau a unei componente Ex
protejate prin umplere cu pulbere ”q” nu trebuie să depăşească 20 J în
funcţionare normală.
281
2.2.10 Defecte excluse
Nu trebuie luate în considerare următoarele defecte:
a) valorile rezistenţei mai mici decât valorile nominale pentru:
- rezistoare cu peliculă,
- rezistoare bobinate şi bobine elicoidale într-un singur strat,
atunci când sunt utilizate până la 2/3 din tensiunea nominală şi puterea
nominală, la temperatura maximă de serviciu specificate de producătorul
componentelor respective.
b) condiţiile de scurtcircuit pentru:
- condensatoarele cu folie de plastic,
- condensatoarele ceramice,
- condensatoarele cu hârtie,
atunci când sunt utilizate până la 2/3 din tensiunea nominală specificată
de producătorul componentelor respective.
c) defecte de izolaţie ale componentelor de separare galvanică
(optocuploare şi relee) proiectate pentru separarea diferitelor circuite,
atunci când suma U a valorilor efective ale tensiunilor maxime din cele
două circuite nu este mai mare de 1 000 V şi tensiunea nominală a
componentei dintre cele două circuite diferite este cel puţin de 1,5 *U.
Se consideră componente nedefectabile transformatoarele, bobinele şi
înfăşurările care se conformează cu cerinţele din SR EN 60079-7 pentru
nivelul de protecţie ”eb” sau se conformează cu cerinţele pentru
transformatoare de reţea, nivel de protecţie ”ia” sau ”ib”, din SR EN 60079-11
sau care asigură o izolaţie dublă sau întărită între circuite conform
IEC 61558-1.
Se consideră de asemenea distanţe de izolare nedefectabile distanţele
care se conformează cu valorile din tabelul 2.2.
282
Tensiune a în Distanţă de Valoare Distanţă Distanţă
curent alternativ izolare pe minimă sub prin
sau în curent suprafaţă b IRC acoperirea materialul
continuu mm de protecţie de umplere
Uvaloare efectivă mm mm
V
U 160 5 175 1,3 2
U 200 6,3 175 2,6 3
U 250 8 175 2,6 3
U 320 10 175 2,6 3
U 400 12,5 175 3,3 3
U 500 16 175 5 3
U 630 20 175 6 5
U 800 25 175 6 5
U 1 000 32 175 8,3 5
U 1 250 32 175 12 10
U 1 600 32 175 13,3 10
U 2 000 32 175 13,3 10
U 2 500 40 175 13,3 10
U 3 200 50 175 16 14
U 4 000 63 175 21 14
U 5 000 80 175 27 14
U 6 300 100 175 33 25
U 8 000 125 175 41 25
U 10 000 160 175 55 40
a Atunci când se determină valorile necesare pentru distanţa de izolare pe suprafaţă
şi distanţă, tensiunea de lucru poate fi mai mare decât tensiunea din tabel cu un factor
de 1,1 (a se vedea nota).
NOTĂ – Factorul de 1,1 admite că în multe locuri din circuit, tensiunea de lucru este
egală cu tensiunea nominală şi că există o serie de tensiuni nominale, cu utilizare
generală, care pot fi ajustate cu factorul de 1,1.
b Dacă se utilizează un material cu IRC mai mare, este permisă utilizarea distanţelor
de izolare pe suprafaţă pentru nivelul de protecţie ”eb” pentru acel IRC din
IEC 60079-7.
c La 10 V şi sub 10 V, valoarea IRC nu este relevantă.
2.4 Marcare
Echipamentul electric, părţi din echipamentul electric şi componentele
Ex cu tip de protecţie umplere cu pulbere “q” trebuie să cuprindă marcajul
minim conform SR EN 60079-0 şi în plus următoarele, după caz:
a) “Acest container a fost etanşat permanent şi nu poate fi reparat”.
b) “Acest container este etanşat în fabrică - pentru reparare, consultaţi
instrucţiunile producătorului”.
c) Fiecare mijloc de conectare pentru conexiuni externe trebuie marcat
cu identificarea tensiunii nominale şi a curentului nominal (“24 V c.c.,
200 mA”, “230 V, 100 mA”).
d) Datele siguranţei fuzibile externe dacă tipul de protecţie depinde de
astfel de siguranţe fuzibile, “Siguranţă fuzibilă externă necesară: 315 mA”.
e) Curentul de scurtcircuit prezumat permis al sistemului de alimentare
dacă echipamentul este proiectat pentru un curent de scurtcircuit mai mic
de 1 500 A, conform 4.8.5, de exemplu “Curent de scurtcircuit permis al
sursei de alimentare: 35 A”.
f) Opţional, curent de scurtcircuit prezumat permis al sistemului de
alimentare dacă echipamentul este proiectat pentru un curent de scurtcircuit de
284
1 500 A sau mai mare, de exemplu “Curent de scurtcircuit permis al sursei de
alimentare: 3 500 A”.
2.5 Instrucţiuni
Toate echipamentele cu tip de protecţie umplere cu pulbere ”q” trebuie
însoţite de documente cu instrucţiuni conform SR EN 60079-0 , în care se vor
regăsi şi următoarele:
- detalii despre cerinţele pentru reumplere, reetanşare, reîncercare a
echipamentelor cu tip de protecţie umplere cu pulbere ”q” care au fost
deschise pentru reparare;
- în cazul în care containerul este etanşat permanent şi repararea nu
este permisă de către producător, acest lucru trebuie menţionat clar în
instructiuni.
3.1 Definiţii
Imersare în lichid ”o” - tip de protecţie în care echipamentul electric
sau părţi de echipament electric sunt imersate într-un lichid de protecţie, astfel
încăt nu poate fi aprinsă o atmosferă explozivă gazoasă care poate exista
deasupra lichidului sau în exteriorul carcasei.
286
3.2.2 Nivel de protecţie ”oc”
Circuitele electrice şi componentele Ex cu nivel de protecţie ”oc”
(EPL Gc) se consideră că nu pot produce aprinderea în funcţionare normală
sau în cazul evenimentelor previzibile obişnuite.
Echipamentul Ex care conţine dispozitive de comutare ce funcţionează
în lichidul de protecţie, cu puterea nominală pe contact egală cu 10 kVA sau
mai puţin, sunt permise fără încercări suplimentare. Dacă dispozitivele de
comutare au peste 10 kVA pe contact, trebuie supuse încercărilor de
comutare.
287
echipamentului etanş trebuie să aibă un grad de protecţie de cel puţin IP 66 şi
să fie orientate în jos.
Carcasele care sunt prevăzute să fie deschise pentru reparare,
reumplere sau reetanşare trebuie să fie proiectate astfel încât metodele de
etanşare utilizate după deschidere să nu deterioreze carcasa.
288
Adâncimea minimă de imersare a părţilor active ale echipamentului
electric, în funcţie de tensiunea de alimentare a echipamentului, este conform
tabelului 3.2.
Tensiune Distanţă
Uval. efectivă c.a sau c.c Fără dispozitiv de Cu un dispozitiv de
comutare comutare
50 V 3 mm 10 mm
250 V 5 mm 15 mm
1 000 V 10 mm 20 mm
6 000 V 25 mm 50 mm
10 000 V 25 mm -
13 640 V 50 mm -
Atunci când se determină valorile necesare pentru adâncimea de imersare,
tensiunea de lucru poate fi mai mare decât tensiunea din tabel cu un factor
de 1,1 (a se vedea nota).
NOTĂ – Factorul de 1,1 admite că în multe locuri din circuit, tensiunea de
lucru este egală cu tensiunea nominală şi că există o serie de tensiuni
nominale, cu utilizare generală, care pot fi ajustate cu factorul de 1,1.
289
3.2.9 Limitări de temperatură
Temperatura maximă permisă pentru un echipament sau părţi de
echipament cu tip de protecţie imersare în lichid ”o”, este dată de cea mai mică
valoare a temperaturilor menţionate mai jos:
- temperatura la suprafaţa liberă a lichidului de protecţie sau în orice
punct de pe suprafaţa echipamentului electric la care are acces o atmosferă
explozivă gazoasă, nu trebuie să depăşească limita pentru clasa de
temperatură atribuită sau temperatura maximă de suprafaţă atribuită. În niciun
caz nu trebuie să fie depăşită limita de 200 ºC.
- valoarea minimă declarată a punctului de aprindere (în vas închis) a
lichidului de protecţie utilizat, trebuie să fie cu cel puţin 25 K mai mare decât
temperatura la suprafaţa liberă a lichidului de protecţie şi decât temperatura
componentelor interne imersate în lichid.
3.4 Marcare
Echipamentul Ex sau componentele Ex cu tip de protecţie imersare în
lichid ”o” trebuie marcate:
- ”ob” pentru EPL Gb sau Mb;
- ”oc” pentru EPL Gc.
Echipamentul Ex sau componentele Ex cu tip de protecţie imersare în
lichid ”o” trebuie să fie marcate conform SR EN 60079-0 şi în plus cu
următoarele informaţii:
- lichidul de protecţie utilizat;
- valoarea reglată a dispozitivului de eliberare a presiunii (dacă este
cazul);
- ”Această carcasă a fost etanşată permanent şi nu poate fi reparată”
(dacă este cazul);
- ”Această carcasă este etanşată din fabrică – Consultaţi instrucţiunile
producătorului pentru reparare” (dacă este cazul);
- nivelul minim şi maxim al lichidului de protecţie;
- nivelurile la care echimanentul Ex trebuie umplut în condiţiile
temperaturii de umplere, specificate de producător. Ca alternativă, amplasarea
unei etichete care să menţioneze în mod complet condiţiile de umplere;
290
- în cazul în care este utilizată o jojă (indicator pentru verificarea
nivelului uleiului), este necesară marcarea expresiei: ”AVERTIZARE -
Îndepărtaţi joja după utilizare” sau un text tehnic echivalent;
- curentul de scurtcircuit prezumat permis al sursei delectrice de
alimentare externe dacă echipamentul este proiectat pentru un curent de
scurtcircuit mai mic de 32 kA, de exemplu ”Curentul de scurtcircuit permis al
sursei de alimentare: 10 kA”;
- în cazul separatoarelor sau selectoarelor manuale peste 1 000 V
”AVERTIZARE – Acţionaţi numai fără sarcină”.
3.5 Instrucţiuni
Conform SR EN 60079-0 toate echipamentele cu tip de protecţie
imersare în lichid ”o” trebuie să fie însoţite de un manual de instrucţiuni care să
includă cel puţin următoarele informaţii:
- detalii despre frecvenţa de înlocuire a lichidului de protecţie, inclusiv
detalii despre lichidul de protecţie specific care trebuie utilizat;
- informaţii despre utilizarea separatoarelor sau selectoarelor manuale;
- cerinţele de întreţinere pentru agenţii de uscare utilizaţi pentru
dispozitivul de aerisire al carcaselor neetanşe;
- instrucţiuni pentru curăţarea/filtrarea/înlocuirea lichidului de protecţie
ca urmare a unui anumit număr de operaţii de comutare normale şi ca urmare
a întreruperii date de curenţii de defect.
4.1 Definiţii
Amestec hibrid – amestecul format dintr-un gaz inflamabil şi un praf
combustibil.
4.2 Generalităţi
4.2.1 Aplicabilitatea
Protecţia specială ”s” se poate aplica unui produs care nu se
conformează în totalitate cu tipurile de protecţie recunoscute sau se poate
aplica unui produs pentru care standardele pentru tipurile de protecţie
recunoscute nu acoperă condiţiile necesare de funcţionare, cum ar fi:
- presiunea atmosferică situată în afara limitelor normale menţionate în
seria de standarde SR EN 60079;
- conţinutul de oxigen situat peste limita normală (atmosferă îmbogăţită
cu oxigen);
- temperaturi situate în afara domeniilor de temperatură menţionate în
seria de standarde SR EN 60079;
- amestecuri hibride (gaz şi praf).
292
4.2.4 Justificarea producătorului
Producătorul trebuie să pregătească şi să ofere verificatorului
independent o justificare documentată pentru aplicarea protecţiei speciale ”s”,
care să cuprindă:
- detalii ale analizei efectuate cu privire la posibilităţile de proiectare
după un tip de protecţie recunoscut sau după o combinaţie de tipuri de
protecţie recunoscute, înainte de a trece la aplicarea protecţiei speciale ”s”;
- aspectele prevăzute de standardele pentru tipurile de protecţie
recunoscute aplicate;
- acele aspecte pentru tipurile de protecţie recunoscute, care nu pot fi
confirmate prin verificare;
- parametrii limită, inclusiv toate valorile nominale relevante;
- dovezi pentru susţinerea nivelului de protecţie solicitat şi programul
propus pentru evaluare şi încercare.
4.2.5 Verificări
Protecţia specială ”s” utilizează o metodă de protecţie sau o combinaţie
de metode de protecţie din cele cunoscute şi anume:
- izolarea exploziei interne;
- excluderea atmosferei explozive;
- evitarea sursei de aprindere;
- limitarea energiei, fie prin scânteie fie termic;
- diluţia substanţei inflamabile/combustibile.
Verificările legate de protecţia specială ”s” constau în identificarea
metodelor de protecţie utilizate şi cum a fost realizată implementarea pentru
fiecare dintre ele.
294
4.5 Aplicarea nivelurilor de protecţie ale echipamentului
4.5.1 Echipament cu EPL Ma
În acest caz echipamentul este proiectat şi construit astfel încât sursele
de aprindere să nu devină active chiar şi în cazul defectelor rare ale
echipamentului.
295
Echipamentul cu EPL Mb este astfel proiectat încât el este scos de sub
tensiune în prezenţa unei atmosfere explozive.
297
independent (1), care este responsabil pentru confirmarea propunerii
producătorului;
2 - verificatorul independent (1) trebuie să înainteze programul propus
pentru evaluare şi cerinţele de încercare către verificatorul independent (2)
pentru aprobare;
3 – după primirea acordului, verificatorul independent (1) trebuie să
efectueze evaluarea şi încercările;
4 – orice modificare a programului iniţial de evaluare şi încercări trebuie
transmisă verificatorului independent (2) pentru aprobare ulterioară;
5 - înainte de a fi editate, rapoartele finale de încercare şi evaluare
trebuie transmise verificatorului independent (2) pentru aprobare finală.
Atunci când sunt aplicate evaluări şi încercări din alte standarde decât
cele din seria de standarde SR EN 60079 trebuie menţionată referinţa
standardului (inclusiv ediţia sau data apariţiei şi articolul). În ordinea priorităţilor
de aplicare ar fi standardele internaţionale, iar dacă acestea nu există sau nu
sunt corespunzătoare pot fi aplicate standarde regionale sau naţionale sau
poate fi întocmită o procedură nouă de evaluare sau încercare.
300
- trebuie menţionate cerinţele din standardele naţionale sau regionale
atunci când ele sunt utilizate pentru justificarea alegerii protecţiei speciale ”s”.
301
4.10 Componente Ex
Componentele Ex sunt permise în echipamentul cu tip de protecţie ”s”
numai dacă nu este cerută evaluarea lor conform protecţiei speciale ”s”.
4.11 Marcare
4.11.1 Marcarea doar pentru Ex ”s”
În cazul în care pentru un echipament cu protecţie specială ”s” au fost
folosite numai o parte din cerinţele pentru unul sau mai multe tipuri de protecţie
recunoscute, eticheta de marcare trebuie să se refere doar la protecţia
specială ”sa”, ”sb” sau ”sc” (după caz) şi nu la combinaţia de tehnici de
protecţie utilizate.
Atât pe produs cât şi în certificat trebuie făcută o trimitere la
documentaţia cu instrucţiuni specifice.
4.13 Instrucţiuni
Documentul cu instrucţiuni specifice trebuie întocmit în conformitate cu
cerinţele din SR EN 60079-0 şi în plus trebuie să furnizeze detalii complete cu
privire la:
- conceptul, metoda şi aspectele particulare aplicabile echipamentului;
- instrucţiunile de instalare ce includ detalii complete pentru conectare;
- recomandările pentru inspecţia vizuală, riguroasă şi detaliată şi
perioadele de timp pentru realizare;
302
- cerinţele pentru mentenanţa periodică;
- recomandările pentru reparaţii şi revizii, împreună cu detaliile
importante necesare pentru ca lucrările să poată fi efectuate.
Bibliografie:
303
TEMA NR. 11
CERINŢE DE SECURITATE PENTRU ECHIPAMENTELE ELECTRICE
CU TIP DE PROTECŢIE „n”
1. Termeni şi definiţii
304
Dispozitiv care nu generează scântei "nA": dispozitiv construit
pentru a minimiza riscul de apariţie a arcurilor sau scânteilor capabile de a
produce un risc de aprindere în timpul condiţiilor normale de utilizare.
Dispozitiv de comutație închis “nC”: dispozitiv care cuprinde
contacte electrice care sunt închise și deschise şi care va rezista unei explozii
interne a gazului sau vaporilor inflamabili care pot pătrunde în el, fără să
sufere deteriorări şi fără să transmită explozia interioară la gazul sau vaporii
inflamabili din exterior.
Dispozitiv etanşat ermetic “nC”: dispozitiv care este construit astfel
încât atmosfera exterioară nu poate avea acces în interior şi în care etanşarea
este realizată prin fuziune (topire), de exemplu prin lipire moale, lipire tare,
sudare sau prin fuziunea sticlei cu metalul.
Componentă care nu generează aprinderea (neincendiare) “nC”:
componentă cu contacte pentru închiderea sau deschiderea unui circuit
capabil de aprindere specificat, dar în care mecanismul pentru realizarea
contactului este proiectat și construit astfel încât componenta nu este capabilă
să producă aprinderea atmosferei explozive gazoase specificată.
Carcasa unei componente care nu generează aprinderea
(neincendiare) nu este destinată nici să excludă pătrunderea unei atmosfere
explozive gazoase nici să reţină o explozie în interior. Aceasta se aplică de
obicei pentru contactele de comutaţie care sunt concepute din punct de vedere
mecanic să stingă orice arc electric sau scânteie astfel încât acestea să nu
constituie sursă de aprindere.
Dispozitiv etanş “nC”: dispozitiv care este construit astfel încât nu
poate fi deschis în timpul funcţionării normale şi este etanşat eficient pentru a
preveni pătrunderea unei atmosfere exterioare.
Carcasă cu respiraţie restricţionată “nR”: carcasă care este
concepută pentru a limita pătrunderea gazelor, vaporilor şi ceţurilor.
2. Surse de aprindere
Echipamentul cu tip de protecție ”n”, atât în funcționare normală cât și
în anumite situații regulate specificate, nu trebuie să:
- producă arcuri și scântei, iar dacă acestea apar ele trebuie stinse prin
aplicarea anumitor metode astfel încât să fie împiedicată aprinderea
atmosferei explozive înconjurătoare;
- dezvolte o temperatură maximă de suprafață superioară valorii
maxime corespunzătoare clasei de temperatură a echipamentului, iar dacă
totuși acest lucru se întâmplă trebuie aplicate metode specifice prin care să fie
împiedicată aprinderea atmosferei explozive înconjurătoare. În acest caz,
suprafețele care vor fi luate în considerare pentru determinarea temperaturii
maxime de suprafață, sunt:
• suprafața externă a echipamentului, în cazul echipamentului nR
și nC;
• suprafaţa oricărei părţi a echipamentului electric, inclusiv
suprafaţa părţilor interne la care atmosfera explozivă gazoasă poate avea
acces, în cazul echipamentului nA.
305
3. Cerinţe pentru toate tipurile de echipament ”n”
3.1 Gradul minim de protecţie al carcaselor
Carcasa echipamentelor, trebuie să asigure cel puţin gradul de
protecţie:
- IP54 dacă există părţi neizolate sub tensiune sau IP44 dacă există
părţi izolate sub tensiune;
- IP4X dacă există părţi neizolate sub tensiune sau IP2X dacă există
părţi izolate sub tensiune şi echipamentul este destinat instalării numai în locuri
care asigură o protecţie adecvată împotriva pătrunderii corpurilor solide străine
sau apei capabile să afecteze în mod negativ securitatea, şi echipamentul este
marcat cu "X".
Dacă carcasa este finalizată la instalarea echipamentului, marcajul
trebuie să cuprindă simbolul "X" şi producătorul trebuie să asigure în
documentaţie informaţii relevante în ceea ce privește gradul de protecție al
carcasei asigurat prin instalare.
307
Tabelul 1 - Distanţe minime de izolare pe suprafaţă, de izolare în aer şi de separare
308
Tabelul 2 - Rezistenţa la curenți de scurgere a materialelor electroizolante
I 600 IRC
II 400 IRC < 600
III a 175 IRC < 400
III b 100 IRC < 175
311
5. Cerinţe suplimentare pentru maşini electrice care nu produc
scântei
Gradul de protecţie al carcaselor maşinilor care conţin părţi neizolate
aflate sub tensiune trebuie să fie de cel puțin IP54 iar în alte cazuri de cel puțin
IP20. La determinarea gradului de protecţie barele şi inelele coliviei rotorului
nu sunt considerate părţi neizolate sub tensiune.
Cutiile terminale (de borne) ataşate maşinilor care funcţionează la
tensiuni de până la 1 000 V pot fi deschise spre interiorul maşinii numai când
valoarea nominală a IP-ului maşinii este IP44 sau mai mare. Protecţia IP
exterioară a cutiei nu trebuie să fie mai mică de IP54.
Dacă sunt montate, cutiile de stopare pentru conducte (de oprire a
flăcării), etanşările cablurilor şi cutiile de ramificaţie trebuie să asigure un grad
de protecţie nu mai mic de IP54.
312
5.3 Întrefier radial
Pentru a evita contactul între stator şi rotor, întrefierul radial trebuie să
fie specificat în documentaţia mașinii electrice rotative şi demonstrat de
producător prin unul din următoarele mijloace:
a) măsurarea întrefierului radial de aer al eşantionului de încercare;
b) calculul întrefierului radial de aer minim.
Tabelul 5 – Evaluare de risc pentru scântei potenţiale la întrefier pentru factorii de risc de
aprindere a rotoarelor în colivie
313
Caracteristică Valoare Factor
> 8 poli 0
> 500 kW pe pol 2
Putere nominală > 200 kW până la 500 kW pe pol 1
≤ 200 kW pe pol 0
Da: L < 200 mm (Nota 1) 2
Canale de răcire DA: L ≥ 200 mm (Nota 1) 1
radiale în rotor
Nu 0
Da: > 200 kW pe pol 2
Rotor sau stator Da: 200 kW pe pol 0
oblic
Nu 0
Părţi ieşite în Neconforme (Nota 2) 2
afară ale rotorului Conforme (Nota 2) 0
T1 / T2 2
Clasa de T3 1
temperatură
≥ T4 0
314
marcarea maşinii trebuie să menționeze tipurile relevante de serviciu (S1 -
S10) împreună cu clasele de temperatură asociate.
P 60 3
60 P 100 5
100 P 500 10
500 P 20
316
Duliile cu doi pini care nu generează scântei trebuie să asigure şi să
menţină contactul cu pinii lămpii. Presiunile de contact trebuie să fie adecvate
şi pinii lămpii trebuie sprijiniţi pentru a preveni deformarea când sunt supuşi
presiunii de contact laterale. Construcția duliei trebuie să prevenă generarea
de scântei în condiţii de vibraţii.
Starterele de tip incandescent trebuie să fie realizate astfel încât
contactele să fie închise într-o carcasă etanşată ermetic (de exemplu un flacon
din sticlă în interiorul unei carcase din metal sau material plastic; carcasa nu
este necesar să fie etanşată ermetic).
Starterele şi ignitoarele electronice trebuie să aibă o tensiune de impuls
de pornire care nu depăşeşte 5 kV şi trebuie să fie dispozitive care nu
generează scântei. Dacă carcasa este din metal, aceasta trebuie legată la
borna de legare la pământ a corpului de iluminat.
Atât starterul cât şi port-starterul trebuie să fie montate în carcasă în
mod adecvat pentru a preveni mişcarea care ar putea da naştere scânteilor în
condiţii de vibraţii. În particular, contactele trebuie să fie elastice şi trebuie să
asigure o presiune de contact adecvată.
Temperaturile limită ale balasturilor, duliilor şi lămpilor nu trebuie
depăşite chiar și în cazul lămpilor îmbătrânite. Temperatura stabilizată a
balasturilor, duliilor şi lămpilor trebuie să fie mai mică decât temperatura limită
sau trebuie utilizat un dispozitiv de oprire care să întrerupă alimentarea înainte
să fie depăşită temperatura limită.
Balasturile electronice nu trebuie să producă temperaturi care
depăşesc clasa de temperatură dacă sunt supuse condiţiilor anormale de
funcționare.
Dacă balasturile electronice sunt protejate printr-un dispozitiv intern de
protecție la supracurent, acesta trebuie să aibă o tensiune nominală care să
nu fie mai mică decât cea a circuitului şi trebuie să aibă o capacitate de
întrerupere care să nu fie mai mică decât curentul de defect al circuitului.
Distanţe de izolare pe suprafaţă şi de izolare în aer
Suplimentar, atunci când circuitele cuprind ignitoare care pot supune
lămpile, duliile şi alte componente la impulsuri de înaltă tensiune care
depăşesc valoarea de vârf de 1,5 kV, distanţa minimă de izolare pe suprafaţă
relevantă şi distanţa minimă de izolare în aer relevantă trebuie să fie conform
tabelului 7.
Tabelul 7 - Distanţe de izolare pe suprafaţă şi de izolare în aer
la valori de vârf ale tensiunii de impuls mai mari de 1,5 kV
317
Parte Valori de vârf ale tensiunii de impuls Vpk
componentă kV kV kV kV
peste 1,5 şi peste 2,8 şi peste 1,5 şi peste 2,8 şi
până la 2,8 până la 5,0 până la 2,8 până la 5,0
Distanţa de izolare pe suprafaţă Distanţa de izolare în aer
mm mm
Alte componente 8 12 6 9
constructivea care
sunt supuse
tensiunii de impuls
a ignitorului
a Cu excepţia cazului când componenta însuşi este un dispozitiv încapsulat sau etanşat.
321
NOTA 1 - Tensiunea de lucru reală poate depăşi valoarea menţionată în tabel cu până la 10 %.
NOTA 2 - Valorile distanţelor de izolare pe suprafaţă sunt derivate din IEC 60664-1 pe baza
gradului de poluare 2.
NOTA 3 – Sub o acoperire conformă.
NOTA 4 - Complet încapsulat în compound la o adâncime minimă de 0,4 mm, sau separaţie prin
material izolant solid, de exemplu grosimea unei plăci de circuit imprimat.
NOTA 5 - Pentru plăci de circuit imprimat montate în condiţii curate și uscate aşa cum sunt
definite în IEC 60664-1, distanţele minime de izolare pe suprafaţă pot fi reduse la valorile
distanţelor de izolare în aer sau de separare.
322
trebuie să existe niciun rateu la stingerea arcului când contactele
comutatorului sunt deschise.
Parametrii electrici nominali ai dispozitivelor de întrerupere închise
trebuie limitați la 690 V valoare efectivă c.a sau c.c. şi 16 A valoare efectivă
c.a sau c.c. Volumul intern liber al acestor dispozitive nu trebuie să
depăşească 20 cm3. Temperatura de funcţionare continuă (COT) a etanşărilor
turnate şi a compoundurilor pentru încapsulare trebuie să fie cu cel puţin 10 K
mai mare decât temperatura maximă de serviciu.
Pentru componentele care nu generează aprinderea (neincendiare)
parametrii electrici nominali trebuie limitați la 254 V valoare efectivă c.a sau
c.c. şi 16 A valoare efectivă c.a sau c.c.
17. Marcare
Marcarea trebuie să cuprindă elementele necesare din SR EN 60079-0
şi de asemenea toate celelalte marcaje cerute de SR EN 60079-15 şi de toate
celelalte standarde relevante cu care echipamentul se conformează. Marcarea
trebuie să cuprindă de asemenea toate marcajele în mod normal cerute de
standardele de construcţie ale echipamentului electric.
Pentru componentele care nu generează aprinderea (neincendiare)
marcarea trebuie să cuprindă toţi parametrii electrici referitori la securitatea la
explozie (de exemplu: tensiunea, curentul, inductanţa şi capacitatea), după
cum este aplicabil.
Marcare suplimentară pentru baterii
Pentru baterii marcarea trebuie să conțină următoarele elemente:
- tipul constructiv al elementelor galvanice;
- numărul de elemente galvanice şi tensiunea nominală;
- capacitatea nominală cu durata corespunzătoare de descărcare.
Ca și alternativă pentru marcarea bateriilor se poate utiliza doar
denumirea producatorului bateriei și numărul de model al bateriei.
Dacă nu sunt aplicate măsuri de securitate, atunci carcasa bateriei sau
blocul bateriei trebuie să fie marcate cu avertismentul: „NU ÎNCĂRCAŢI ÎNTR-
O ZONĂ PERICULOASĂ”.
Dacă este posibil să se introducă în echipament sau în carcasa bateriei
atât elemente galvanice primare cât şi elemente galvanice secundare, atunci
când acestea sunt destinate doar pentru elemente galvanice secundare,
echipamentul sau carcasa bateriei trebuie să fie marcate cu avertismentul:
„NU UTILIZAȚI ELEMENTE GALVANICE PRIMARE”.
Fiecare baterie trebuie furnizată împreună cu instrucţiunile de utilizare
(instrucţiuni de întreţinere), în vederea afişării lor la staţia de încărcat baterii.
Acestea trebuie să cuprindă toate instrucţiunile necesare pentru încărcare,
utilizare şi întreţinere.
Instrucţiunile de utilizare trebuie să cuprindă cel puţin următoarele
informaţii:
- numele producătorului sau furnizorului sau marca sa înregistrată;
- specificarea tipului bateriei de către producător;
- numărul de elemente galvanice şi tensiunea nominală a bateriei;
- capacitatea nominală cu durata corespunzătoare de descărcare;
- instrucţiuni de încărcare;
- toate celelalte condiţii referitoare la funcţionarea în siguranţă a
bateriei, de exemplu ridicarea capacului în timpul încărcării, durata minimă
325
necesară între terminarea încărcării și închiderea capacului datorită emisiei de
gaz după încărcare, verificarea nivelului de electrolit, specificaţii pentru apa de
electrolit necesară pentru completare.
Exemple de marcare
Exemplul 1: Echipament care nu generează scântei ce conține un corp
de iluminat antideflagrant pentru domeniul de temperatură ambiantă între -20
°C şi +60 °C cu condiţii specifice de utilizare şi fără certificare de către o terţă
parte.
Engler Industries Ltd
Tip HXR
Ex nA d IIB T3 Gc
-20 °C Ta +60 °C
Numărul certificatului: 045673X
326
ANEXA - Exemple de determinare a distanţelor de izolare în aer şi pe
suprafață
Exemplul 1
Exemplul 2
327
Exemplul 3
Exemplul 4
Exemplul 5
328
Exemplul 6
Exemplul 7
Exemplul 8
329
Exemplul 9
X
X
Exemplul 10
=X
=X
330
Exemplul 11
X
X
Bibliografie:
331
TEMA NR. 12
PROTECŢIA ECHIPAMENTULUI ŞI A SISTEMELOR DE TRANSMISIE
CARE UTILIZEAZĂ RADIAŢIE OPTICĂ
1. DOMENIU DE APLICARE
2. INFORMAŢII SPECIFICE
3. TERMENI ŞI DEFINIŢII
4. TIPURI DE PROTECŢIE
333
Tabelul 1 – EPL obținut prin aplicarea tipurilor de protecție pentru
sisteme optice
Tip(uri) de protecție EPL
Ga, Da, Ma Gb, Db, Mb Gc, Dc
Radiație optică cu securitate intrinsecă “op
is”
– în condiții de siguranță cu două defecte Da Da Da
sau utilizând o sursă optică bazată pe
caracteristica de defecțiune termică
334
intrinsecă se aplică pentru radiaţia liberă şi nu necesită menţinerea unui mediu
fără absorbţie.
335
Pentru "op is", utilizarea termenului de “clasă de temperatură” în aplicarea acestui
tabel nu se referă la temperatura maximă măsurată pe echipament. În schimb, se referă la
proprietățile de aprindere ale gazelor asociate diferitelor grupe de echipamente. Prin urmare,
pentru echipamentele IIA și IIB, clasele de temperatură T5 și T6 nu sunt aplicabile, deoarece nu
există gaze IIA sau IIB care au temperaturi de autoaprindere T5 sau T6. În mod similar, pentru
echipamentele IIC nu există gaze IIC cu temperaturi de autoaprindere T5, iar sulfura de carbon
este singurul gaz IIC cu o temperatură de autoaprindere T6.
Astfel, atunci când se aplică acest tabel pentru echipamentele IIB, există doar o
opțiune pentru valorile de putere optică sau de iradianță optică, de la T1 la T4. Cu toate
acestea, pentru IIA, producătorul va indica o clasă de temperatură "op is" pentru gazele grupei
de echipament implicate corespunzătoare aplicației de instalare finală prevăzută fie pentru T1
până la T3, fie pentru T4. În mod similar, pentru IIC, producătorul va indica fie pentru T1 până la
T4, fie va indica T6 dacă sulfura de carbon este inclusă în aplicația de instalare finală
prevăzută.
Radiaţie în impulsuri
Încercări de aprindere
338
echipamentele Gc sau Dc, trebuie luate in considerare valorile electrice
nominale fără a se presupune vreun defect.
0,6
0,5
0,4
0,3
0,2
0,1
t = 0,0149p-1,989
0
0 0,2 0,4 0,6 0,8 1
Putere optică, W
340
5. MARCARE
Aparatura care utilizează radiaţie optică trebuie să fie marcată
suplimentar cu următoarele informaţii
Marcarea trebuie să includă
a) simbolul pentru tipul de protecţie utilizat:
- “op is”: pentru radiaţie optică cu securitate intrinsecă,
- “op pr”: pentru radiaţie optică protejată,
- “op sh”: pentru sistem optic cu interblocare.
b) simbolul clasei de temperatură și al Grupei și sufixele A, B sau C,
conform IEC 60079-0;
- pentru aparatura necorespunzătoare pentru instalare în zonă
periculoasă, dar care furnizează radiaţie optică, trebuie aplicată marcarea
pentru aparatura asociată. Exemplu: [Ex op is IIC T4 Gb];
Exemple de marcare
Bibliografie:
341
TEMA NR. 13
RECOMANDĂRI PRIVIND INSPECŢIA ŞI ÎNTREŢINEREA INSTALAŢIILOR
ELECTRICE CU TIP DE PROTECŢIE d ŞI e DESTINATE MEDIILOR
CU PERICOL DE EXPLOZIE (ALTELE DECÂT MINELE). REVIZIA ŞI
REPARAŢIA ECHIPAMENTELOR ELECTRICE CU TIP DE
PROTECŢIE d ŞI e
342
- posibilitatea de întreţinere incorectă, de exemplu neconformă cu
recomandările producătorului.
Inspecţiile se clasifică în grade şi tipuri de inspecţie.
Tipurile de inspecţie: iniţială, periodică, de sondaj.
Grade de inspecţie: vizuală, riguroasă, detaliată.
Inspecţia vizuală - inspecţia care identifică fără utilizare de
echipament auxiliar şi scule, acele defecte ce pot fi identificate vizual.
La o instalaţie Ex d sau Ex e în cadrul inspecţiei vizuale se
verifică:
A. APARATURA
- aparatura corespunde cu clasificarea ariei;
- identificarea circuitelor este disponibilă;
- capsularea, geamurile vizoarelor şi garniturile şi/sau materialele de
etanşare a geamurilor pe metal sunt corespunzătoare;
- nu există modificării vizibile neautorizate;
- şuruburile, intrările de cablu (directe şi indirecte) şi elementele de
obturare sunt de tipuri corecte şi sunt complete şi strânse.
B. INSTALAŢII
- nu există stricăciuni evidente la cablu;
- etanşarea coloanelor, tuburilor, ţevilor şi/sau conductelor este
satisfăcătoare;
- conexiunile de legare la pământ, incluzând toate conexiunile
suplimentare ce asigură legăturile echipotenţiale pentru legare la pământ sunt
satisfăcătoare (de ex. conexiunile sunt strânse şi conductoarele sunt de
secţiune suficientă);
- blocajele adiacente îmbinărilor antideflagrante cu flanşe sunt în
conformitate cu SR – EN 60079-14.
C. MEDIU AMBIANT
- aparatura este protejată adecvat la coroziune, intemperii, vibraţii şi alţi
factori dăunători;
- nu există nici o acumulare anormală de praf sau murdărie
A. APARATURĂ
- grupa aparaturi este corectă;
- clasa de temperatură este corectă;
- nu există modificări vizibile neautorizate;
- dimensiunile interstiţiului antideflagrant sunt în limitele admise.
- dispozitivele de răsuflare şi drenare sunt corespunzătoare;
343
B. INSTALAŢII
- instalaţiile cu tensiune/frecvenţă variabilă sunt în conformitate cu
documentaţia
Inspecţia detaliată - inspecţia care include aspectele cuprinse în
INSPECŢIA RIGUROASĂ şi în plus identifică acele defecte care pot fi
evidenţiate numai prin deschiderea carcasei şi/sau când este necesar folosind
scule şi echipamente de încercare.
La o instalaţie Ex d şi/sau Ex e în cadrul inspecţiei detaliate se
fac verificările de la inspecţia riguroasă şi în plus se verifică:
A. APARATURĂ
- identificarea circuitelor aparaturii este corectă,
- nu există modificări neautorizate;
- suprafeţele flanşelor (de îmbinare) sunt curate şi nedegradate şi
geamurile, dacă există, sunt satisfăcătoare;
- dimensiunile interstiţiului antideflagrant dintre flanşe este în limitele
admise;
- caracteristicile nominale, tipul şi poziţia lămpilor sunt corecte;
- ventilatoarele motoarelor sunt suficient de distanţate faţă de carcase
şi/sau apărători.
B. INSTALAŢII
- tipul de cablu este corespunzător;
- cutiile de întrerupere şi cutiile terminale de cablu sunt umplute în mod
corect;
- integritatea sistemului de conducte şi interfaţa cu sistemul asociat
este menţinută;
- impedanţa buclei de defect (în sisteme TN) sau rezistenţa de legare
la pământ (în sisteme IT) este satisfăcătoare;
- rezistenţa de izolaţie este satisfăcătoare;
- dispozitivele automate de protecţie electrică funcţionează în limitele
permise;
- dispozitivele automate de protecţie electrică sunt fixate corect (nu
este posibilă rearmarea automată în zona 1);
- condiţiile speciale de folosire (dacă sunt aplicabile) sunt respectate.
- cablurile neutilizate sunt închise corect.
C. MEDIU
- izolaţia electrică este curată şi uscată.
344
INSPECŢIA INIŢIALĂ - inspecţia prevăzută pentru toate aparatele,
sistemele şi instalaţiile electrice,înainte de punere în funţiune, cu scopul de a
verifica dacă tipul de protecţie ales şi condiţiile lui de instalare sunt
corespunzătoare.
Inspecţia iniţială trebuie realizată cu un grad de inspecţie
detaliată.
Rezultatele INSPECŢIILOR INIŢIALE trebuie înregistrate pentru toate
aparatele.
O inspecţie periodică vizuală sau riguroasă poate arăta necesitatea
unei inspecţii detaliate.
Se poate să nu fie uşoară prognozarea precisă a unui interval adecvat
de INSPECŢIE PERIODICĂ.
Intervalul dintre inspecţiile periodice, precum şi gradul inspecţiei
trebuie determinate ţinându-se seama de o serie de factori care exercită o
anumită influenţă asupra aparaturii electrice, cum sunt: tipul aparaturii, factorii
dăunători care determină deteriorarea aparaturii, zona de folosire, rezultatele
inspecţiilor anterioare.
Intervalul dintre INSPECŢII PERIODICE nu trebuie să depăşească trei
ani fără a se cere consultarea unui expert. Cu toate acestea, în cazul
aparaturii supravegheate în mod permanent de personal experimentat,
intervalele dintre inspecţii pot fi mărite sau chiar inspecţiile pot fi eliminate dacă
acest lucru este admis explicit prin regulile şi reglementările corespunzătoare.
Rezultatele tuturor INSPECŢIILOR PERIODICE trebuie înregistrate.
De îndată ce un interval de timp a fost fixat, instalaţia trebuie supusă
provizoriu unor INSPECŢII prin SONDAJ în vederea confirmării sau modificării
intervalului propus. În mod similar, trebuie determinat gradul inspecţiei şi din
nou poate fi folosită INSPECŢIA prin SONDAJ pentru confirmarea sau
modificarea gradului de inspecţie preconizat.
INSPECŢII DE SONDAJ - inspecţii aplicate unei anumite fracţiuni din
aparatura instalată. Acestea pot fi VIZUALE, RIGUROASE sau DETALIATE.
Mărimea şi compoziţia tuturor eşantioanelor trebuie determinate în funcţie de
scopul inspecţiei.
Inspecţiile prin sondaj nu trebuie să urmărească găsirea unor defecte
de natură întâmplătoare (ex. conexiuni slăbite), dar trebuie folosite pentru
urmărirea efectelor condiţiilor ambiante, vibraţiilor, deficienţelor inerente de
proiectare, etc.
Rezultatele tuturor INSPECŢIILOR prin SONDAJ trebuie înregistrate.
În ANEXA 1 se prezintă sub formă de diagramă o procedură tipică de
inspecţie
345
vizual de către utilizator, înainte de folosire, pentru a se asigura că aparatura
nu este deteriorată în mod vizibil.
ÎNTREŢINERE
Atunci când o aparatură electrică este instalată în arii în care pot exista
în atmosferă gaze inflamabile, vapori sau ceţuri în concentraţie şi cantităţi
periculoase trebuie
aplicate măsuri de protecţie pentru reducerea probabilităţii de explozie
din cauza aprinderii prin scântei, arcuri electrice sau suprafeţe fierbinţi în
funcţionare normală sau în condiţii de defect specificate.
Starea generală a întregii aparaturi trebuie să fie constatată periodic,
prin aplicarea acţiunilor de inspecţie specificate, şi dacă este necesar trebuie
luate măsuri de remediere corespunzătoare. Acţiunile curente întreprinse
pentru a păstra starea de funcţionabilitate deplină a aparaturi instalate -
întreţinere. Trebuie avut în vedere, în mod special, menţinerea integrităţii
tipului de protecţie prevăzut pentru aparatură.
Piesele de schimb trebuie să fie în conformitate cu documentaţia
pentru asigurarea securităţii.
Aparatura electrică situată într-o arie periculoasă poate fi influenţată
defavorabil de condiţiile ambiante în care ea se foloseşte. Unele dintre
elementele esenţiale ce trebuie luate în considerare sunt: coroziunea,
temperatura ambiantă, radiaţiile ultraviolete, pătrunderea apei, acumularea de
praf sau nisip, efecte mecanice şi agresiunea chimică.
Coroziunea metalelor sau influenţa produselor chimice (în special
solvenţi) asupra materialelor plastice sau asupra componentelor din
elastomeri, pot afecta tipul de protecţie şi gradul protecţiilor aparatului.
În cazul în care carcasa sau componenta este corodată în mod grav,
partea afectată trebuie tratate printr-o acoperire corespunzătoare de protecţie
împotriva coroziunii, frecvenţa şi natura unui astfel de tratament fiind
determinate de condiţiile ambiante.
În cazul reasamblării carcaselor antideflagrante, toate îmbinările trebuie
curăţate cu minuţiozitate şi unse uşor cu o vaselină adecvată pentru
prevenirea coroziunii şi pentru întărirea protecţiei la intemperii.
Pentru curăţarea flanşelor trebuie folosite numai răzătoare nemetalice
şi lichide necorozive de curăţare.
Şuruburile, prezoanele şi părţile similare de care depinde tipul de
protecţie, trebuie înlocuite numai cu părţi similare în conformitate cu proiectul
producătorului.
Garniturile de etanşare deteriorate trebuie înlocuite.
Trebuie verificat dacă funcţionează corect dispozitivele anticondens.
Bobinajele motoarelor cu tip de protecţie securitate mărită sunt
protejate cu dispozitive adecvate pentru a se asigura ca temperatura limită să
nu poată fi depăşită în serviciu (incluzând blocarea)
Prin urmare trebuie să se verifice dacă dispozitivul de protecţie este
astfel ales încât timpul de declanşare de la starea rece, din caracteristica de
întârziere a dispozitivului protector, pentru raportul curentului IA / IN al
motorului care trebuie protejat, să nu fie mai mare decât durata tE înscrisă pe
plăcuţa de marcare a motorului.
346
Dacă în scopuri de întreţinere este necesară retragerea din serviciu a
aparaturii, conductoarele expuse trebuie fixate într-o capsulare
corespunzătoare certificată; ca alternativă cablul poate fi protejat în mod
adecvat izolarea capetelor conductoarelor şi separarea cablului din toate
sursele de alimentare. Dacă aparatura trebuie retrasă definitiv din serviciu,
cablajul asociat trebuie demontat sau ca alternativă, fixat în alt mod corect,
într-o capsulare corespunzătoare.
Dacă sunt prevăzute şuruburi sau alte fixări speciale sau scule
speciale, acestea trebuie să fie disponibile şi trebuie folosite.
Trebuie să se verifice dacă echipamentul electric a fost proiectat pentru
a suporta temperaturile ambiante cele mai ridicate şi cele mai scăzute ce pot fi
întâlnite în serviciu.
Dacă marcarea aparaturii protejate la explozie nu indică domeniul
temperaturilor ambiante, aceasta trebuie folosită în domeniul standard de
temperaturi – 20°C la +40°C, iar dacă este indicat un domeniu de temperatură
echipamentul trebuie folosit numai în acest domeniu.
347
- forma (ele) prin care a fost propusă lucrarea pe aparatura sub
tensiune;
- rezultatele examinării, incluzând rezultatele oricărei încercări
efectuate pe durata examinării;
- toate condiţiile care sunt în legătură cu întreţinerea aparaturii sub
tensiune pe care examinarea le-a arătat necesare.
348
Ex ”d” Ex ”e”
Se verifică: Gradul inspecţiei
D R V D R V
17 Ventilatoarele motoarelor au intervale suficiente x x
faţă de capsulare şi / sau apărători
18 Dispozitivele de răsuflare şi de drenare sunt x x x x
corespunzătoare
B INSTALAŢII
REPARAŢIA ŞI REVIZIA
349
prescripţiile certificatului de conformitate sau cu prevederile standardului
corespunzător privind protecţia la explozie.
Utilizatorii trebuie să folosească posibilităţile de reparare cele mai
adecvate pentru fiecare exemplar de echipament care sunt facilitate de
fabricant sau de un reparator corespunzător competent şi dotat.
În timp ce unii producători recomandă ca anumite echipamente să le fie
returnate în vederea reparării, iar alţii nominalizează reparatorii, există şi
organizaţii de reparaţie independente şi competente care dispun de mijloace
pentru realizarea acestui tip de lucrare.
350
Datele specificate mai sus trebuie obţinute de la producător sau
beneficiarul reparaţiei. Acestea pot include informaţii legate de reparaţii, revizii
sau modificări anterioare.
Reparatorul trebuie să furnizeze utilizatorului următoarele:
- detalii asupra defecţiunilor detectate;
- detalii complete ale lucrărilor de reparaţii şi revizii;
- lista părţilor înlocuite sau corectate;
- rezultatele tuturor verificărilor şi încercărilor.
Este preferabil să se obţină piese de schimb de la producător, iar
reparatorul să se asigure că sunt folosite numai piesele de schimb
corespunzătoare la reparaţia sau revizia aparaturii certificate.
Reparatorul trebuie să păstreze înregistrările cu detalii complete ale
lucrării de reparaţie efectuată
În vederea identificării reparaţiei şi revizie, precum şi a identităţii
reparatorului, aparatura reparată trebuie marcată. Marcarea pentru aparatura
reparată este prezentată în Anexa 2.
Aparate de comutaţie
→ demontarea completă a aparatului şi curăţarea părţilor interioare de
praf prin suflare de aer sau alte procedee;
→ curăţarea contactelor şi înlocuirea lor atunci când uzura lor
depăşeşte 2/3 din grosimea iniţială, curăţirea se recomandă să se facă cu o
pilă fină, după care se vor şterge cu o cârpă cu benzină;
→ verificarea presiunii de contact;
→ curăţirea suprafeţelor tuturor pieselor;
→ ungerea manivelelor de acţionare;
351
→ verificarea stării camerelor de stingere, iar la constatare de fisuri sau
spargeri ele se înlocuiesc;
→ verificarea stării releelor de protecţie, a funcţionării şi reglării lor;
→ verificarea funcţionării dispozitivelor de cuplare şi decuplare;
→ verificarea stării aparatelor de măsură şi a indicării corecte a lor;
→ verificarea stării tuturor legăturilor circuitelor interioare;
→ verificarea stării suprafeţelor care asigură antideflagranţa, precum şi
a lungimii şi a interstiţiului îmbinărilor;
→ verificarea stării şi a existenţei garniturilor de etanşare;
→ verificarea stării generale a întreruptorului sau a contactorului şi în
caz de necesitate se înlocuiesc piesele defecte;
→ verificarea rezistenţei de izolaţie;
→ verificarea stării generale a carcasei, integritatea ei, şi în caz de
necesitate, se vopseşte şi se usucă la cuptor;
Faţă de operaţiile menţionate mai sus, în cazul contactoarelor
automate se mai execută următoarele verificări:
→ verificarea continuităţii circuitelor de forţă şi comandă;
→ verificarea funcţionării comenzii locale şi la distanţă;
Corpuri de iluminat
→ demontarea completă a corpului de iluminat şi curăţarea de praf a
părţilor interioare;
→ verificarea stării elementelor interioare şi înlocuirea celor defecte;
→ verificarea stării întrerupătoarelor montate în corpurile de iluminat;
→ verificarea stării carcasei cât şi a elementelor componente ca:
glob/tub de protecţie, grătar de protecţie; introducătoare de cablu, etc;
→ verificarea stării şi a existenţei garniturilor de etanşare;
→ verificarea stării corpului de iluminat.
Se precizează faptul că operaţiile indicate mai sus sunt valabile şi
pentru restul echipamentelor cum sunt troliile electrice, ventilatoarele, aparataj
de comandă şi semnalizare, etc.
Din operaţiile esenţiale prevăzute pentru aceste instalaţii se
menţionează:
→ verificarea stării şi funcţionării dispozitivelor de protecţie;
→ verificarea montării şi funcţionării corecte a echipamentelor.
Motoare electrice
→ demontarea completă a motorului şi curăţarea părţilor interioare de
praf, etc;
→ verificarea stării rotorului şi a statorului, cu măsurarea rezistenţei de
izolaţie, rezistenţa de izolaţie între înfăşurări şi faţă de masă, trebuie să fie cel
puţin egală cu valoarea calculată cu relaţia de mai jos, dar nu mai mică de
0,5 Mohmi
în care:
U = tensiunea nominală a înfăşurării, în V;
P = puterea nominală a maşinii în KVA (pentru maşinile de c.c în kW).
→ În cazul găsirii valorii rezistenţei de izolaţie sub limitele admise,
motorul se va usca în cuptor până la revenirea izolaţiei la valoarea admisă;
→ verificarea stării inelelor colectoare, a periilor şi a suporţilor portperii
şi înlocuirea părţilor defecte;
→ verificarea montării corecte a periilor, precum şI a presiunilor de
contact;
→ verificarea stării rulmenţilor, bucşelor de etanşare şi a dispozitivelor
de ungere;
→ verificarea integrităţii legăturilor, a înfăşurărilor şi bornelor de trecere
→ verificarea stării suprafeţelor care asigură antideflagranţa precum şi
a lungimii şi interstiţiului îmbinărilor;
353
→ verificarea stării generale a carcasei, integrităţii ei, iar în caz de
necesitate vopsirea şi usucarea în cuptor;
→ gresarea rulmenţilor şi ungerea cu vaselină a tuturor îmbinărilor,
după asamblare, verificarea la funcţionarea în gol, măsurându-se curentul
absorbit.
Se precizează faptul că operaţiile indicate mai sus sunt valabile şi
pentru restul echipamentelor, ca de ex. ventilatoare, aparataj de comutaţie şi
semnalizare etc.
Repararea aparaturii electrice utilizată în zone cu pericol de atmosferă
explozivă care afectează integritatea caracteristicilor de explozie, trebuie
realizată numai în ateliere autorizate pentru acest scop.
Suprafeţe de îmbinare
Îmbinările antideflagrante deteriorate sau corodate trebuie prelucrate
numai dacă dimensiunile rezultate pentru interstiţiul îmbinării şi pentru flanşă
nu sunt afectate în asemenea măsură încât să contravină standardului sau
certificatului. De asemenea este important să se menţină calitatea finisării
suprafeţelor de îmbinare;
- îmbinări plane: Sunt permise sudarea, electroplacarea
-Nu este indicată metalizarea
- îmbinării cilindrice sau cu cep:
-Dacă numai o parte este deteriorată, restaurarea
se face prin adăugare de metal (electro placare, sudare, bucşare) şI
reprelucrare la dimensiunile iniţiale.
Găuri filetate pentru dispozitive de fixare
Filetele care au fost deteriorate pot fi renovate prin următoarele
mijloace:
- găurire mai mare şi refiletare;
- găurire mai mare, dopare, regăurire şi refiletare;
- dopare, regăurire şi filetare într-un alt loc;
- sudare cu dop, regăurire şi filetare.
Bobinaje
Materialele folosite la rebobinare trebuie să cuprindă un sistem de
izolaţie corespunzător.
Se poate utiliza o clasă de izolaţie care să fie la fel sau superioară celei
prevăzute iniţial. (Ex. o înfăşurare izolată cu un material de clasa E poate fi
reparată folosindu-se material de clasa F), fără ca aceasta să implice o
creştere a puterii nominale din aparatură.
După reparaţia completă sau parţială, bobinajele trebuie supuse, de
preferinţă cu aparatura asamblată, la o serie de încercări, ca:
- rezistenţa bobinajului. În cazul înfăşurărilor trifazate rezistenţa fiecărei
faze, sau între terminalele de linie, trebuie să fie echilibrate;
354
- rezistenţa de izolaţie - se măsoară rezistenţa între înfăşurări şi
pământ, între înfăşurări dacă este posibil, între înfăşurări şi circuitele auxiliare
şi pământ. Tensiunea minimă de încercare este de cel puţin 500 V c.c;
- încercarea la tensiune înaltă între înfăşurări şi pământ, între
înfăşurări, dacă este posibil, şi între înfăşurări şi circuitele auxiliare ataşate la
înfăşurări.
Părţi transparente/translucide
Nu se repară cimentările de vizoare sau părţile
transparente/translucide, ci trebuie folosite ansambluri complete de înlocuire.
Părţile din material plastic nu se curăţă cu solvenţi.
Rotoare şi statoare
La rectificarea motoarelor şi statoarelor pentru eliminarea
excentricităţilor şi deteriorărilor de suprafaţă, întrefierul mărit rezultat între rotor
şi stator nu trebuie să producă modificări, ex. schimbarea temperaturilor
suprafeţelor exterioare peste clasa de temperatură a maşinii.
Miezurile statoarelor rectificate sau deteriorate trebuie supuse la o
încercare de flux pentru a fi siguri că nu rămân pete fierbinţi care ar putea
depăşi clasa de temperatură sau ar putea duce la deteriorarea ulterioară a
înfăşurărilor statorului.
Trebuie acordată o atenţie deosebită asamblării corecte a capsulărilor
antideflagrante după reparaţie sau revizie pentru a fi siguri că dimensiunile
îmbinărilor antideflagrante sunt în conformitate cu prescripţiile standardului.
Îmbinările antideflagrante fără garnituri pot fi protejate prin folosirea de
vaselină, compounduri de etanşare care nu fac priză sau bandă adezivă care
nu se întăreşte aplicată exterior.
Dacă îmbinările antideflagrante au încorporate garnituri care nu fac
parte din îmbinarea antideflagrantă, acestea trebuie înlocuite cu aceleaşi
materiale şi dimensiuni ca şi originalul.
355
ANEXA 1
PROCEDURA TIPICĂ DE INSPECŢIE PENTRU INSPECŢII PERIODICE
356
ANEXA 2
Identificarea prin marcare a aparaturii reparate
A.2 Simboluri
A.2.1 Această marcă trebuie folosită dacă aparatura este în
conformitate deplină cu standardul şi certificatul:
Bibliografie:
357
TEMA NR. 14
ECHIPAMENTE NEELECTRICE PENTRU ATMOSFERE POTENŢIAL
EXPLOZIVE
1. Generalităţi
Echipamentele neelectrice se utilizează de peste 150 ani, în industrii
unde sunt prezente atmosfere potenţial explozive şi o mare experienţă s-a
câstigat în aplicarea măsurilor de protecţie pentru reducerea riscului de
aprindere la un nivel acceptat de securitate. Odată cu utilizarea lor în domeniul
atmosferelor explozive, fie ele în subteranul minelor fie în celelalte industrii de
la suprafaţă, a apărut necesitatea elaborării de cerinţe specifice privind
concepţia protecţiei împotriva aprinderii atmosferelor explozive, care să
definească clar măsuri de protecţie şi să încorporeze experienţa diversă şi
extinsă câstigată de-a lungul anilor.
În timp ce echipamentele electrice obişnuite, care funcţionează în
cadrul parametrilor lor din proiectare pot cuprinde deseori surse eficiente de
aprindere, acest lucru nu este valabil pentru majoritatea echipamentelor
mecanice. În cele mai multe cazuri funcţionarea normală a echipamentelor
mecanice în parametrii lor de proiectare nu va conduce la aprinderea unei
atmosfere explozive. Cu alte cuvinte, cele mai multe echipamente mecanice
care îşi execută sarcinile pentru care au fost proiectate fără defecţiuni şi cu
întreţinere corectă nu vor produce surse de aprindere în funcţionarea normală.
Definiţii:
echipament - echipament care îşi poate îndeplini funcţia prevăzută fără
neelectric utilizarea energiei electrice
358
Zona Prezenţa atmosferei Evitarea surselor de Nivel de Grupa II
explozive iniţiere protecţie categoria
cerut
Continuu, pentru De asemenea în timpul
20 0 perioade lungi sau rarelor perturbări (două Foarte înalt 1
frecvent defecte independente)
359
SR EN 60079-10-1
Directiva 2014/34/UE
SR EN ISO 80079-36 şi
(HG 245/2016)
SR EN 60079-10-2
Grupa Categoria
EPL Grupa Zona
echipamentului echipamentului
Ma M1
I I neaplicabil
Mb M2
Ga 1G 0
Gb II 2G 1
Gc 3G 2
II
Da 1D 20
Db III 2D 21
Dc 3D 22
360
Tabelul 1 - Grupele de explozie ale echipamentelor din Grupa II
361
Definiţii:
Echipament astfel proiectat încât să rămână funcţional în
conformitate cu parametrii operaţionali stabiliţi de producător
şi să asigure un nivel foarte ridicat de protecţie.
Echipamentul din această categorie este destinat utilizării în
zonele în care atmosferele explozive produse de amestecuri
de aer şi gaze, vapori sau ceţuri sau amestecuri aer/prafuri
echipament din sunt prezente continuu pe perioade lungi sau în mod
Grupa II frecvent.
categoria1G Echipamentul din această categorie trebuie să asigure
si nivelul cerut de protecţie chiar şi în eventualitatea unor
Grupa III incidente rare legate de echipament şi este caracterizat prin
categoria 1D anumite mijloace de protecţie, astfel încât :
- fie, în eventualitatea căderii unui mijloc de protecţie, cel
puţin un al doilea mijloc de protecţie independent să asigure
nivelul de protecţie cerut;
- fie nivelul de protecţie cerut să fie asigurat în
eventualitatea apariţiei a două accidente independente unul
faţă de celălalt
Echipament astfel proiectat încât să rămână funcţional în
conformitate cu parametrii operaţionali stabiliţi de producător
şi să asigure un nivel ridicat de protecţie.
echipament din Echipamentul din această categorie este destinat utilizării în
Grupa II zonele în care este posibil să apară atmosfere explozive
categoria 2G produse de amestecuri de aer şi gaze, vapori sau ceţuri sau
şi amestecuri aer/prafuri.
Grupa III Mijloacele de protecţie pentru echipamentele din această
categoria 2D categorie trebuie să asigure nivelul cerut de protecţie chiar
şi în cazul unor perturbări frecvente sau căderi ale
echipamentului care, în mod normal, trebuie luate în
considerare
Echipament proiectat să rămână în funcţiune în conformitate
cu parametrii operaţionali stabiliţi de producător şi să
asigure un nivel normal de protecţie.
echipament din
Echipamentul din această categorie este destinat utilizării în
Grupa II
zonele unde este puţin probabilă apariţia unor atmosfere
categoria 3G
explozive produse de amestecuri de aer şi gaze, vapori sau
şi
ceţuri sau amestecuri de aer/praf sau, în cazul în care apar,
Grupa III
frecvenţa lor este scăzută sau doar pentru o perioadă scurtă
categoria 2D
de timp.
Echipamentul din această categorie asigură nivelul cerut de
protecţie în timpul unei funcţionări normale
362
presiunii, efectele agenţilor chimici, coroziune, vibraţe) trebuie specificate de
către producător şi incluse în instrucţiunile de utilizare cerute.
Dacă echipamentul este proiectat şi construit în conformitate cu buna
practică tehnologică şi evaluarea pericolului de aprindere asigură că
echipamentul nu conţine nici o sursă efectivă de aprindere în condiţii normale
de funcţionare, echipamentul poate fi clasificat ca echipament din categoria
3, cu EPL Gc sau Dc.
În cazul în care evaluarea pericolului de aprindere asigură că
echipamentul nu conţine nici o sursă de aprindere efectivă în condiţii normale
de funcţionare sau în timpul unor defecţiuni previzibile, echipamentul poate fi
clasificat ca echipament din categoria2, cu EPL Gb sau Db.
În cazul în care evaluarea pericolului de aprindere asigură că
echipamentul nu conţine nici o sursă de aprindere efectivă în condiţii normale
de funcţionare, în timpul unor defecţiuni previzibile sau defecţiuni rare,
echipamentul poate fi clasificat ca echipament din categoria1, cu EPL Ga sau
Da.
Definiţii:
Funcţionare Situaţie când echipamentul, sistemele de protecţie şi componentele
normală îşi îndeplinesc funcţia pentru care au fost concepute, în cadrul
parametrilor de proiectare.
Apariţia unor eliberări minore de material inflamabil poate fi parte a
unei funcţionări normale. De exemplu, eliberările de substanţe pe la
etanşările echipamentelor care funcţionează pe bază de fluide
pompate pot fi considerate eliberări minore.
Defecţiunile (cum ar fi, distrugerea etanşărilor pompei, a garniturilor
flanşelor sau eliberarea de substanţe datorită unor accidente), care
implică o reparare sau o închidere a echipamentului, nu sunt
considerate ca făcând parte dintr-o funcţionare normală .
Funcţionare Situaţie în care echipamentul, sistemele de protecţie şi
defectuoasă componentele nu îşi îndeplinesc funcţia pentru care au fost
concepute.
Acest lucru se poate întâmpla din diferite motive, inclusiv:
- variaţia unei proprietăţi şi a unei dimensiuni a materialului
prelucrat sau a piesei de lucru;
- defectarea uneia (sau mai multor) piese componente ale unui
echipament, sistem de protecţie sau componentă;
- perturbaţii exterioare (de exemplu, şocuri, vibraţii, câmpuri
electromagnetice);
- eroare de proiectare sau deficienţă de proiectare (de exemplu,
erori de programe/soft);
- perturbare în alimentarea cu energie sau alte servicii;
- pierderea controlului de către operator (în special în cazul
echipamentelor portabile)
363
Funcţionare dereglări sau defecţiuni ale echipamentului care pot apare, în mod
defectuoasă normal, în practică.
previzibilă
Funcţionare Tip de defectare care se ştie că ar putea apare, dar numai în cazuri
defectuoasă rare. Două defectări previzibile independente care, separat, nu ar
rară crea o sursă de aprindere dar care, împreună, creează o sursă de
aprindere, sunt considerate ca o singură defectare rară.
În figura nr.1 de mai jos este prezentată legatura dintre tipurile de surse
de aprindere.
Definiţii:
sursă potenţială de orice sursă de aprindere care poate apare în
aprindere interiorul echipamentului
sursă efectivă de sursă de aprindere capabilă să aprindă
aprindere atmosfera explozivă
365
minimum probabilitatea de aprindere în conformitate cu cerinţele aplicabile din
standardele specifice echipamentelor neelectrice.
Evaluarea defecţiunilor
În cazul în care nivelul de protecţie al echipamentului – EPL necesită ca
evaluarea să includă defecțiuni previzibile sau defecțiuni rare, evaluarea
trebuie să se includă şi acele componente care, dacă se defectează, ar putea:
- aprinde orice substanţă inflamabilă sau combustibilă existentă în
interior sau care face parte din echipament (de ex. uleiul de ungere) sau
- care ar putea devini sau genera o sursă de aprindere.
366
În instrucţiunile de utilizare trebuie să se includă un rezumat al tuturor
pericolelor identificate şi măsurile de prevenire şi/sau de protecţie aplicate.
367
3. Evaluarea surselor posibile de aprindere şi a mijloacelor de
control
3.1 Suprafeţe fierbinţi
Dacă o atmosferă explozivă vine în contact cu o suprafaţă fierbinte se
poate produce aprindere. Nu numai că o suprafaţă fierbinte poate acţiona ea
însăşi ca sursă de aprindere, dar un strat de praf sau un solid combustibil în
contact cu o suprafaţă fierbinte şi aprinse de către suprafaţa fierbinte pot
acţiona de asemenea ca sursă de aprindere pentru atmosfera explozivă.
Temperatura maximă de suprafaţă care poate apărea determină dacă
aceasta poate acţiona ca sursă de aprindere.
Temperaturi din proiectare
Dacă echipamentul este destinat utilizării într-un domeniu de
temperaturi diferit de (-20°C ÷ +40°C) acesta trebuie declarat în instrucţiunile
de utilizare prevăzute de producător şi trebuie marcat corespunzător
368
Cazuri speciale de echipamente de Grupa II
Zone cu suprafeţe mici
Zonele cu suprafeţe mici, a căror temperatură depăşeşte temperatura
admisă pentru clasificarea temperaturilor, vor fi admisibile cu condiţia ca ele să
se conformeze cu tabelul de mai jos.
Temperatura Temperatura
Aria totală a maximă de maximă de
suprafeţei suprafaţă pentru suprafaţă pentru
clasa T4 clasa T5
< 20 mm2 275°C 150°C
20 mm2 1000 mm2 200°C 150°C
369
Figura 2 - variaţia temperaturii maxime de suprafaţă admisă în funcţie de
grosimea stratului de praf.
370
- scântei de impact unic din minerit.
Prin oţel dur se înţeleg fie toate tipurile de oţel durificat (suprafaţa călită
sau tratată termic într-un mod prin care se îmbunătăţeşte duritatea suprafeţei)
sau alte tipuri de oţel cu HV ≥ 230 (a se vedea EN ISO 6507-4)
fie
371
Dacă, pe de altă parte, energiile depăşesc valorile din tabele, acest
lucru nu înseamnă neapărat că sursa de aprindere va deveni eficientă. În acest
caz, evaluarea riscului de aprinderea trebuie să estimeze toate aspectele şi
poate demonstra că riscul este suficient de scăzut pentru a fi acceptabil.
Dacă energiile de impact sunt mai mari decât cele menţionate în
următoarele tabele, atunci ele trebuie considerate ca surse potenţiale de
aprindere şi trebuie evaluate corespunzător. În aceste caz trebuie acordată
consideraţie momentului când acestea apar şi dacă ele sunt capabile sau nu
să aprindă atmosfera explozivă (adică în funcţionarea normală, în timpul
funcţionărilor defectuoase previzibile sau rare) care determină EPL.
În anumite cazuri oţelul inoxidabil poate reprezenta o soluţie de evitare
a scânteilor de impact singular.
372
aprindă o atmosferă explozivă. Încercările experimentale au confirmat acest
lucru pentru multe situaţii.
Există câteva excepţii, de exemplu în cazul prafurilor extrem de
sensibile la aprindere cum este sulfura şi atmosfera explozivă gazoasă de
hidrogen şi etilenă, în care există o încărcare mare de contact. Alte amestecuri
sensibile gaz/aer de exemplu acetilena, bisulfura de carbon, monoxidul de
carbon, oxidul de etilenă este probabil să fie aprinse.
373
4. Consideratii suplimentare privind evaluarea riscului de
aprindere
374
Specificarea materialelor
Materialele trebuie specificate și documentate în documentatia tehnica
a echipamentelor.
Anduranță termică
Materialele plastice trebuie să aibă un indice TI temperatură de cel
puțin 20 K mai mare decât temperatura maximă de serviciu.
Ca o alternativă la TI, indicele termic relativ (RTI - mecanică) poate fi
determinat în conformitate cu ANSI / UL 746B.
Elastomeri trebuie să aibă un interval de temperatură de funcționare
continuă (COT), care include o temperatură minimă, care este sub sau egală
cu temperatura minimă de functionare și o temperatură maximă, care este de
cel puțin 20 K peste temperatura maximă de funcționare.
Piese demontabile
Trebuie să se asigure că piesele necesare atingerii unui nivel de
protecţie cerut nu pot fi demontate în mod deliberat sau accidental. Acest lucru
poate fi realizat, de exemplu, prin utilizarea de dispozitive de fixare care
necesită instrumente sau chei speciale pentru demontare.
375
În cazul în care o pierdere de lichid nu este periculoasă în conformitate
cu a) sau autoaprinderea nu este relevantă în conformitate cu b) un vizor
deteriorat nu este considerat a fi critic pentru tipul de protecție și un test de
impact în conformitate cu 8.3.1 nu este nevoie să fie aplicat.
Energia stocată
Atunci când echipamentul este proiectat pentru a fi scos de sub
tensiune atunci când este detectată o atmosferă explozivă, instrucțiunile
trebuie să cuprindă îndrumări cu privire la:
• reducerea riscului de aprindere în perioada de la detectarea
atmosferei explozive și deenergizare a echipamentului,
• evitarea pericolelor de aprindere care ar putea fi cauzate ca urmare a
deenergizării.
STANDARDELE DE REFERINŢĂ :
Definiţii:
protecţia prin tip de protecţie în care piesele care pot aprinde o atmosferă
carcasă explozivă sunt amplasate într-o carcasă rezistentă la
antideflagrantă „d” presiunea dezvoltată în timpul unei explozii interioare a unui
amestec exploziv şi care împiedică transmiterea exploziei
către atmosfera explozivă din jurul carcasei
Definiţii:
tip de tip de protecţie împotriva aprinderii în care măsuri
protecţie constructive se aplică astfel încât să protejeze echipamentul
securitate împotriva eventualelor aprinderi (împotriva tuturor eventualelor
contructivă aprinderi) de la suprafeţe fierbinţi, scântei sau o comprimare
„c" adiabatică generate de părţile aflate în mişcare.
379
Etanşările lubrefiate care cer în mod normal prezenţa unui lubrifiant
de întreţinere pentru prevenirea apariţiei de suprafeţe fierbinţi în zonele de
contact cu piesele echipamentului, trebuie proiectate astfel încât să asigure
prezenţa unei cantităţi suficiente de lubrifiant sau trebuie protejate printr-unul
din următoarele metode:
- dotarea cu un mijloc eficient de monitorizare a prezenţei continue a
lubrifiantului; sau
- dotarea cu un dispozitiv de măsurare a temperaturii pentru avertizare
în caz de creştere a acesteia; sau
- proiectarea unui echipament capabil să efectueze o încercare de
"funcţionare uscată", fără depăşirea temperaturii de suprafaţă maxime a
echipamentului şi/sau defectare care ar reduce eficienţa proprietăţii de
protecţie a echipamentului împotriva aprinderii.
Instrucţiunile producătorului trebuie să conţină detalii referitoare la
lubrifierea corectă, monitorizarea şi întreţinerea dispozitivelor de etanşare.
380
punctul de topire al materialului utilizat pentru realizarea pieselor mobile este
sub temperatura maximă de suprafaţă a echipamentului sau nu este capabil să
genereze suprafeţe supraîncălzite şi / sau scântei mecanice potenţial
incendiare (de exemplu, montarea unei plăci de uzură cu punct de topire
scăzut; utilizarea unui ventilator de plastic în interiorul carcasei metalice sau a
unui ventilator metalic cu vârfurile paletelor realizate dintr-un material cu
punctul de topire scăzut, cu proprietăţi antiscântei).
381
ce ar conduce la apariţia unei defecţiuni premature în punctul de contact dintre
bilă şi inelul de rulare al rulmentului cu bile);
➢ asigurarea unei ungeri corespunzătoare, în conformitate cu regimul
de ungere necesar pentru fiecare tip de lagăr (de exemplu, pentru lagărele cu
alunecare, ungerea la capete, lubrifierea hidrodinamică cu peliculă mixtă sau
cu peliculă completă sunt cele mai întâlnite regimuri utilizate);
➢ intervalele de întreţinere recomandate;
➢ înlocuirea după o uzură inacceptabilă sau la sfârşitul duratei sale
de viaţă recomandată, în funcţie de cea care intervine prima;
➢ protecţia lagărului împotriva vibraţiilor, în special la oprire.
Ungerea lagărelor
Lagărele care se bazează de prezenţa unui mediu de ungere pentru
prevenirea creşterii temperaturii peste temperatura maximă de suprafaţă sau
creerii de scântei mecanice incendiare trebuie construite astfel încât să se
asigure prezenţa mediului de ungere. Aceasta se poate realiza utilizând lagăre
în construcţie etanşă, un sistem de ungere prin stropire sau un sistem de
ungere automată sau un sistem manual de monitorizare a nivelului de ulei,
însoţite de instrucţiuni corespunzătoare privind întreţinerea regulată şi
frecvenţa inspecţiilor recomandată. Dacă nu este posibil, trebuie luate alte
măsuri pentru controlul riscului la aprindere (de exemplu, senzori de
temperatură care să acţioneze o alarmă înainte ca temperatura să atingă o
valoare potenţial incendiară sau un senzor de temperatură configurat pentru
controlul sursei potenţiale de aprindere)
Compatibilitate chimică
Lagărele trebuie construite din materiale rezistente la lichidele sau
vaporii în care se prevede ca ele să fie utilizate. În mod similar, materialul
utilizat în construcţia lagărelor, inclusiv cămăşile rulmentului trebuie să reziste
la orice lichide sau solvenţi cu care ar putea veni în contact. Trebuie să se
acorde o atenţie specială posibilităţii de gonflare a pieselor nemetalice. Atunci
când lichidele sau vaporii pot dizolva lubrifiantul lagărului, lubrifiantul trebuie să
rămână “apt pentru utilizare” chiar şi în aceste condiţii.
382
faptul că ar putea exista în continuare o sursă de aprindere, trebuie să fie
utilizat un alt mod de protecţie împotriva aprinderii (de exemplu, protecţie prin
imersie în lichid).
Transmisii prin curele nu trebuie să dezvolte descărcări electrostatice
incendiare în timpul funcţionării (a se vedea ISO 1813 şi raportul tehnic
CENELEC-CLC/TR 50404:2003-6). Materialele utilizate în construcţie trebuie
să fie necombustibile şi/sau să nu întreţină sau să propage arderea. Trebuie
acordată atenţie pentru menţinerea alinierii şi tensionării corecte a curelei
pentru a nu se produce încălzirea suprafeţei peste temperatura maximă de
suprafaţă. (Dispozitive pentru a asigura tensionarea corectă a culelor,
dispozitive de monitorizare a temperaturii).
Echipamente hidrostatice/hidrodinamice/pneumatice
Echipamentele de transmisie a puterii hidrostatice/hidrodinamice şi
pneumatice trebuie construite din ţevi, carcase şi/sau alte piese exterioare care
nu produc suprafeţe fierbinţi care să depăşească temperatura maximă de
suprafaţă, chiar şi în cazul funcţionării continue la un regim nominal maxim.
Echipamentul hidrostatic/hidrodinamic trebuie să respecte cerinţele din
EN 982.
Echipamentele pneumatice trebuie să respecte cerinţele din EN 983.
Temperatura maximă a oricărui fluid de transmisie a puterii care se
poate elibera în timpul funcţionării, nu trebuie să depăşească temperatura
maximă de suprafaţă a echipamentului, dacă prin aceasta se creează un risc
de aprindere.
383
Compresoarele de aer utilizate pentru echipamentele pneumatice
trebuie:
384
Cerinţe pentru frâne şi sisteme de frânare
385
Evaluarea pericolului de aprindere - Raport de evaluare a
pericolului de aprindere
386
Măsuri aplicate pentru a împiedica Protecţia la
Sursă potenţială de aprindere
sursa să devină efectivă aprindere utilizată
Funcţionare Defecţiune Defecţiune
normală prevăzută rară
Aprindere Cu excepţia resortului de rapel, toate SR EN ISO
prin frecare piesele în mişcare sunt 80079-36
confecţionate din aceleaşi aliaj de
aluminiu ca şi corpul ventilului,
conţinând mai puţin de 7,5 % alte
metale uşoare. Resortul de rapel nu
are contact de frecare cu corpul
ventilului, în condiţii normale de
operare. Nu există sursă de
aprindere.
Aprindere La ruperea resortului, dacă acesta a SR EN ISO
prin frecare, ruginit, poate interacţiona cu aliajul şi 80079-36
ca urmare a produce o scânteie de frecare. Documentaţie
ruperii MTBF-ulN 2) (timpul mediu între tehnică
resortului căderile unui echipament) resortului
trebuie evaluat. Dacă acesta se
situează în limitele duratei de
funcţionare anticipate pentru ventil,
trebuie schimbat materialul resortului
cu un altul care nu rugineşte.
Aprindere În timpul funcţionării prevăzute, EN 1127-1
datorită piesele ventilului trebuie să aibă o
compresiunii mişcare uşoară, pentru a controla
/ undei de debitul, astfel ca în cazul apariţiei
şoc unei defecţiuni prognozate,
alimentarea cu energie electrică se
întrerupe, iar ventilul se închide
brusc, sub acţiunea resortului de
rapel. Analiza valorilor relative ale
volumului aspirat de ansamblul cu
piston şi volumul menţinut obligatoriu
în ventil, pe fiecare parte a
pistonului, trebuie să confirme un
raport de compresie scăzut.
Alternativ, trebuie evaluată
capacitatea resortului de rapel de a
comprima volumul de gaz inclus.
Pentru formele constructive
obişnuite, nu sunt probleme, dar
trebuie să se confirme acest lucru.
Temperatură Temperatura tuturor pieselor SR EN ISO
ventilului trebuie să fie sub 80079-36
temperatura ventilului electric, în
toate condiţiile de funcţionare.
388
NOTĂ - Multe din perechile de materiale date în tabelul 3 pot provoca
aprinderea atmosferelor explozive sensibile, dacă există un grad ridicat de
fricţiune pe un timp suficient de lung.
Cerinţe conform Tabelului 3:
NOTĂ - Chiar dacă aceste aliaje nu produc scântei, ele pot cu uşurinţă
forma puncte fierbinţi datorită fricţiunii şi conductivităţii scăzute a căldurii.
389
tehnică. Materialele plastice pentru ventilatoare de categoria 2 şi categoria 1
trebuie să reziste la expunerea pe termen scurt la flacără fără să ardă.
Definiţii:
protecţia prin dispozitiv în echipamentul neelectric, în care (un) senzor(i)
controlul detectează funcţionarea periculoasă care este probabil să
surselor de producă o aprindere a atmosferei înconjurătoare şi să iniţieze
aprindere ”b” măsurile de control automate sau manuale pentru a preveni ca o
sursă potenţială de aprindere să devină o sursă de aprindere
efectivă.
391
d) supape reductoare de presiune (care utilizează arcuri sau greutăţi),
care se deschid pentru a limita nivelul presiunii şi prin aceasta limitează şi
creşterea temperaturii în timpul comprimării gazului. Sunt utilizate ca
alternativă, pentru a proteja împotriva defecţiunilor grave care ar conduce la
expunerea suprafeţelor devenite fierbinţi involuntar.
392
Determinarea valorilor de securitate critice
393
- viteza de transformare a sursei de aprindere potenţiale într-o sursă de
aprindere activă;
- timpul de răspuns al senzorului/detectorului;
- timpul de răspuns al sistemului de prevenire a aprinderii;
- diferenţa de nivel între sursa de aprindere potenţială şi cea activă (de
exemplu, de la Tnorm la Tmax);
- factorul de siguranţă considerat necesar.
Instrucțiuni
Caracteristicile de performanță ale sistemului de prevenire a aprinderii
specificat de producător trebuie să fie inclus în instrucțiunile de utilizare.
Blocarea sistemului
Dacă dispozitivul/sistemul de prevenire a aprinderii este proiectat să
oprească funcţionarea echipamentului şi prin aceasta să împiedice o sursă de
aprindere potenţială să devină activă/efectivă, dispozitivul/sistemul de
prevenire a aprinderii trebuie reglat astfel încât funcţia de oprire să fie de
blocare şi deblocare, împiedicând astfel echipamentul să fie repornit fără
resetarea blocajului sistemului de prevenire a aprinderii.
Intervenția operatorului
Dacă dispozitivul/sistemul de prevenire a aprinderii este proiectat să
indice, să avertizeze sau să afişeze pentru operator, prin aceasta solicitându-
se răspunsul operatorului pentru a împiedica sursa de aprindere potenţială să
devină activă/efectivă, aceea indicaţie, avertizare sau afişare trebuie să
respecte principiile ergonomice şi trebuie să evite confuzia operatorului sau
întelegerea greşită a acţiunii preventive necesare.
394
Acestea trebuie să specifice, de asemenea, acţiunile care trebuie intreprinse
de către utilizator, dacă sunt detectate defecţiuni la senzori sau sistemele de
prevenire a aprinderii în timpul verificărilor de întreţinere.
NOTA – Acestea din urmă, de exemplu, pot varia, între oprirea directă
a echipamentului şi executarea de reparaţii la senzorii/sistemul de prevenire a
aprinderii care prezintă defecte, fără să se oprească echipamentul din
funcţionare care, în alte privinţe, este protejat împotriva aprinderii.
395
Tabelul 1 - Tipurile minime de protecție la aprindere cerute când tip "b"
este selectat pentru a atinge obiectivul EPL prevăzut pentru
echipamentele din Grupa II și III
Definiţii:
protecţia prin tip de protecţie în care sursele de aprindere potenţiale devin
imersie intr-un inactive sau separate de atmosferele explozive fie prin imersia
lichid ”k” lor totală într-un lichid de protecţie, fie prin imersia parţială şi
acoperirea continuă a suprafeţelor lor active cu un lichid de
protecţie, astfel încât o atmosferă explozivă care se poate afla
deasupra lichidului sau în afara carcasei echipamentului să nu
poată fi aprinsă.
398
pentru a se asigura că acestea nu pot deveni eficiente.Trebuie să se ia în
considerare efectele de contracţie din timpul supratensiunii tranzitorii de
pornire, împroşcarea, stropirea, gradul de turbulenţă, gradul de agitare a
lichidului, condiţia de umplere cea mai defavorabilă şi punctul mort al
echipamentului, pe tot intervalul temperaturilor de funcţionare normale.
Rezultatele calculelor sau ale testelor de tip descrise mai sus se includ
în documentația tehnică a producătorului; criteriile minime / maxime care
trebuie furnizate în instrucțiuni.
Lichid de protecţie
Lichidul de protecţie utilizat trebuie să aibă o astfel de vâscozitate şi
compoziţie chimică încât :
Construcţia echipamentelor
Echipamentele trebuie construite astfel încât să se asigure că există
cantitatea necesară de lichid de protecţie. Dacă este specificat prin nivelul de
protecţie, acest lucru poate fi obţinut, de exemplu, prin utilizarea de dispozitive
de monitorizare, indicator (indicatoare) sau etalon (etaloane) montate pe
echipamente, pentru indicarea nivelelor minim şi maxim sau, dacă este cazul,
presiunea nominală şi debitul nominal de lichid de protecţie determinat în
conformitate cu criteriile de minim și de maxim. În cazul în care sunt montate,
aceste dispozitive, indicatoare sau etaloane trebuie amplasate astfel încât să
fie uşor de citit de către utilizator.
399
Poziția de utilizare a echipamentului – unghiul de lucru
În cazul în care, protecția la aprindere ar fi redusă la un nivel
inacceptabil dacă echipamentul este utilizat la un anumit unghi față de
orizontală, unghiul de lucru maxim admisibil sau gradientul necesar pentru
menținerea criteriilor maxime / minime necesare determinate, să fie vizibile sau
detectabile pe echipament și specificate în instrucțiunile de lucru.
400
putea conduce la o reducere inacceptabilă a protecției la aprindere, dacă
acestea nu sunt menţinute în condiţii bune de etanşare împotriva scurgerilor.
b) cimentarea filetelor ;
b) şaibă de blocare ;
Monitorizarea nivelului
Dispozitivul (dispozitivele), indicatorul (indicatoarele) sau etalonul
(etaloanele) de monitorizare trebuie astfel proiectate şi construite încât să
indice nivelul real.
Pierderea de lichid
Dacă există posibilitatea ca lichidul de protecție să se piardă, de ex.
prin evaporare, prin fenomen capilar sau de sifon, pierderile trebuie evitate sau
sunt necesare mijloacele pentru a reumplere cu lichid de protecție.
Echipamente deschise
Pentru echipamentele deschise sau echipamentele cu incintă ventilată,
temperatura maximă a oricărei suprafețe a lichidului de protecție expus
atmosferei explozive nu trebuie să depășească temperatura maximă a
suprafeței echipamentului clasificat conform SR EN ISO 80079-36.
401
d) litera „h“;
e) dacă este cazul, simbolul echipamentului pentru Grupa II sau III,
inclusiv subdiviziunea IIA,IIB,IIC sau IIIA,IIIB,IIIC. Atunci când echipamentul
este proiectat pentru a fi utilizat numai într-un anumit gaz, formula chimică sau
denumirea gazului trebuie trecută între paranteze.
f) pentru echipamentele din Grupa II, simbolul indicând clasa de
temperatură sau temperatura maximă a suprafeței în ° C, sau ambele. În cazul
în care marcajul include ambele, clasa de temperatură se va trece ultima între
paranteze. de ex T1 sau 350 °C sau 350 °C (T1).
- Accesorii folosite pentru conectarea pieselor echipamentului nu
trebuie să fie marcate cu clasa de temperatură.
- Echipament Grupa II, având o temperatură maximă de suprafață mai
mare de 450 ° C, trebuie să poarte numai inscripția temperaturii maxime de
suprafață în exprimată în grade Celsius și unitatea de măsură °C. Exemplu:
600 ° C.
- Echipament pentru Grupul II, concepute și marcate pentru a fi utilizate
într-un anumit gaz, nu trebuie să aibă o temperatură de referință.
- În cazul în care temperatura maximă de suprafața efectivă nu depinde
de echipamentul în sine, ci în principal pe condițiile de operare (cum ar fi un
fluid încălzit vehiculat de o pompă), o clasă unică de temperatură sau
temperatura maximă de suprafață, nu pot fi marcate de către producător. În
această situație trebuie să fie incluse în marcaj, o gamă de temperaturi sau un
domeniu de temperatură iar informațiile relevante trebuie prezentate în
instrucțiunile de utilizare (de ex. T6…T4 sau 85°C…150°C).
g) pentru echipamentele din Grupa III, temperatura de suprafață
maximă exprimată în grade Celsius, iar unitatea de măsură ° C precedat cu
litera „T“, (de exemplu T90°C).
h) după caz, nivelul de protecție EPL „Ga“, „Gb“, „Gc“, „Da“, „Db“ sau
„Dc“,
i) dacă este cazul, pentru Grupa II și III, marcarea temperaturii mediului
ambiant se va face după cum se arată în tabelul de mai jos
Temperatură ambiantă în timpul
Echipament Marcare suplimentară
funcţionării
Maximă : + 40°C
Normal Fără
Minimă : - 20°C
Ta sau Tamb cu domeniu special
Declarată de producător şi
De exemplu:
Special specificată în instrucţiunile de
„0°C ≤ Ta +60°C”
utilizare
sau simbolul “X”
j) numărul de serie,
k) dacă se aplică condiţii speciale pentru utilizare sigură trebuie folosit
simbolul „X”. Utilizarea unei marcări de avertizare care să ofere instrucţiuni
corespunzătoare, poate fi folosită ca alternativă la cerinţa pentru marcarea cu
„X”.
l) marcajele de c) la h) se plasează pe aceeași linie, în ordinea în care
acestea sunt date și fiecare trebuie să fie separate printr-un spațiu mic.
402
Producătorul trebuie să se asigure că utilizatorul primeşte cerinţele
pentru condiţiile speciale de utilizare în siguranţă, împreună cu toate
informaţiile relevante, în instrucţiunile de utilizare.
Marcaje de avertizare
În cazul în care oricare dintre următoarele marcaje de avertizare sunt
necesare pentru a fi marcate pe echipament, textul așa cum este descris în
tabelul de mai jos, după cuvântul „PERICOL“, poate fi înlocuit cu un text
echivalent tehnic. Avertismente multiple pot fi combinate într-un avertisment
echivalent .
Marcaj de AVERTISMENT
AVERTIZARE !!! - PERICOL DE POTENTIAL DE ÎNCĂRCĂRE
ELECTROSTATICĂ - VEZI INSTRUCȚIUNI
ATENȚIE - DUPĂ DEENERGIZAR ASTEPTAȚI Y MINUTE ÎNAINTE DE
DESCHIDERE (Y fiind valoarea necesară de întârziere/așteptare,
exprimată în minute)
ATENȚIE !!! - A NU SE DESCHIDE DACA ATMOSFERA EXPLOZIVA
ESTE PREZENTĂ
403
pentru subgrupa IIB-gaze, vapori şi ceţuri, cu temperatura de
autoaprindere > 135°C:
404
Tip de protecție Simbol Zonă Domeniu de Standard
Standard aplicare
Transmisii
405
Tip de protecție
II2G Ex h IIC T6 Gb
Grupa
ATEX marking
Echipament Grupa I: minerit; Echipament Grupa II: alte zone
406
DOCUMENTAŢIA TEHNICĂ ŞI INFORMAŢII DE UTILIZARE
DOCUMENTAŢIA TEHNICĂ
Documentaţia tehnică a producătorului trebuie să furnizeze specificaţii
corecte şi complete ale aspectelor de securitate la explozie, ale
echipamentului, inclusiv rezultatele încercărilor relevante.
Această documentație trebuie să cuprindă raportul de evaluare a
riscurilor de aprindere și atunci când este necesar, conform acestui raport,
următoarele:
- descrierea echipamentului;
- desene conceptuale şi de execuţie în măsura în care este necesar
prin evaluarea pericolelor de aprindere;
- toate descrierile şi explicaţiile necesare pentru înţelegerea
desenelor;
- certificatele materialelor dacă este necesar;
- rapoarte de încercare ale încercărilor realizate pentru produs;
- documentele specificate la punctul – Informații de utilizare.
Conformitatea cu documentatia
Producătorul trebuie să efectueze verificările sau testele necesare
pentru a se asigura că echipamentul neelectric produs este conform cu
documentația tehnică.
Certificatele
Producătorul trebuie să pregătească, sau are pregătit, un certificat care
să confirme că echipamentul este în conformitate cu cerințele din
SR EN ISO 80079-36, împreună cu alte părți aplicabile și standardele
suplimentare specifice echipamentelor neelectrice. Certificatul se poate referi
la echipament Ex sau o componentă Ex.
Un certificat Ex pentru componentă (Identificat prin simbolul „U“, sufixul
la numărul certificatului) este prevazut pentru acele părți de echipamente care
sunt incomplete și necesită o evaluare suplimentară înainte de încorporare
într-un echipament Ex. Certificatul Ex pentru componentă trebuie să includă un
program detaliat de limitări rezultat dintr-o evaluare suplimentară specifică
părților componente din echipamentele Ex. Un certificat Ex pentru componentă
trebuie să clarifice faptul că acesta nu este un certificat Ex pentru echipament.
INFORMAŢII DE UTILIZARE
Documentația pregătită trebuie să includă instrucțiuni care să
furnizeaze cel puțin următoarele indicații :
a) o recapitulare a informaţiilor cu care este marcat echipamentul, cu
excepţia numărului de serie, împreună cu toate celelalte informaţii
407
suplimentare corespunzătoare, pentru a facilita întreţinerea (de exemplu
adresa importatorului, adresa serviciului de reparaţii etc.);
408
DECLARAȚIA DE CONFORMITATE
Continutul declarației este specificat în anexa 10 din HG 245/2016,
aceasta trebuie să conțină cel puțin următoarele:
409
TEMA NR. 15
CERINŢE DE SECURITATE PENTRU ECHIPAMENTELE PROTEJATE
PRIN CARCASE „t” UTILIZATE ÎN SPAŢII INDUSTRIALE
CU PERICOL DE PRAF COMBUSTIBIL
1. Generalităţi
În majoritatea lor, prafurile combustibile prezintă pericol de incendiu, iar
în amestec cu aerul în anumite concentraţii şi în prezenţa unei surse de
aprindere şi pericol de explozie. Existenţa acestui pericol real a fost confirmată
de evenimentele care au avut loc în unităţi economice de exemplu: fabrici de
nutreţuri, industria textilă, siderurgie, etc.
Riscul de incendiu şi explozie datorat prafului este mai puţin cunoscut
decât cel existent în cazul utilizării gazelor sau al lichidelor inflamabile. Din
acest motiv se poate ajunge la o evaluare eronată a situaţiei de pericol.
Instalaţiile în care se manipulează, se produc sau se depozitează
prafuri combustibile trebuie proiectate, acţionate şi menţinute astfel încât orice
degajare de praf combustibil şi în consecinţă extinderea ariilor clasificate, să fie
menţinute la minim. În situaţiile în care există posibilitatea apariţiei de
amestecuri explozive praf/aer, trebuie urmate următoarele etape:
- să se reducă probabilitatea apariţiei unui amestec exploziv praf/aer
şi a straturilor de praf combustibil; sau
- să se reducă probabilitatea unei surse de aprindere.
Dacă nu este posibilă eliminarea probabilităţii apariţiei unui amestec
exploziv praf/aer trebuie luate măsuri de reducere a apariţiei unei surse de
aprindere, prin utilizarea unor echipamente special construite în acest sens.
Conform cerinţelor specifice din SR EN 60079-0 în zonele cu praf
combustibil se pot utiliza echipamente electrice protejate prin carcasă şi
prin limitarea temperaturii maxime de suprafaţă. În completare la acest
standard, standardul SR EN 60079-31 specifică cerinţele pentru
proiectarea, construcţia şi încercarea echipamentului electric şi
componentelor Ex destinate utilizării în zone cu praf combustibil.
2. Definiţii
Praf: Particule mici solide în atmosferă care se aşează sub acţiunea
propriei lor greutăţi, dar care rămân suspendate în aer pentru un anumit timp.
Praf combustibil: Praful care poate arde sau mocni în aer şi poate
forma amestecuri explozive cu aerul la presiune şi temperatură normale.
Praf conductiv: Praf cu o rezistivitate electrică egală sau mai mică de
10 m.
3
410
3. Protecţie împotriva aprinderii prafului prin carcasă “t”
Standardul armonizat SR EN 60079 -14:2014/AC:2016 care defineşte
conceptul, nu foloseşte în prezent tipul denumit "t", conform
SR EN 60079-31:2014, ci tipul de protecţie "tD", conform standardului anulat.
"Protecţia împotriva aprinderii prin carcase" se bazează pe limitarea
temperaturii maxime de suprafaţă a carcasei şi pe restrângerea accesului
prafului în interiorul echipamentului prin folosirea de echipamente etanşe la
praf sau protejate împotriva prafului. Echipamentele din interiorul carcasei
poate genera scântei sau au o temperatură mai mare decât temperatura de
suprafaţă. Tipul de carcasă şi/sau conţinutul va fi restricţionat numai atunci
când concomitent sunt prezente gazul şi praful. Termenul "carcasă" este folosit
în cazul: cutiilor, carcaselor de motor, corpurilor de iluminat etc.
Tipul de protecţie «t» este divizat în trei niveluri de protecţie, «ta», «tb»
şi «tc». Pentru fiecare nivel de protecţie, a fost stabilit un nivel de protecţie al
echipamentului (EPL) având la bază riscul ca echipamentul să devină o sursă
de aprindere în atmosfera potenţial explozivă.
Echipamentul cu protecţie la aprindere prin carcasă «t» trebuie să
fie de:
- nivel de protecţie ta (EPL «Da»), sau
- nivel de protecţie tb (EPL «Db»), sau
- nivel de protecţie tc (EPL «Dc»).
Pentru fiecare nivel de protecţie trebuie specificat gradul normal
de protecţie şi temperatura maximă de suprafaţă.
Tabelul 1 – Relaţia dintre nivelul de protecţie, grupa echipamentului
şi gradul de protecţie împotriva pătrunderii (IP)
Nivel de protecţie IIIC IIIB IIIA
« ta » IP6X IP6X IP6X
« tb » IP6X IP6X IP5X
« tc » IP6X IP5X IP5X
Protecţia împotriva pătrunderii prafului este determinată conform gradului de
protecţie (IP) al carcasei aşa cum este specificat în SR EN 60079-0 pentru
nivelurile de protecţie «tb» şi «tc». Pentru nivelul de protecţe «ta», nivelul
depresiunii trebuie să fie crescut la cel puţin 4 kPa pentru o perioadă de cel puţin
8 h. Trebui ca orice lubrefiant din îmbinări să fie îndepărtat înainte de încercarea
IP.
Atunci când se impune IP5X, toate carcasele, inclusiv cele ale maşinilor electrice
rotative, trebuie să satisfacă cerinţele de încercare şi cerinţele de acceptare
pentru IP5X, cum este specificat în SR EN 60529.
411
3.1. Cerinţe pentru echipamente electrice cu nivel de protecţie
“ta”
▪ Curent de defect: Pentru nivelul de protecție "ta",
echipamentul electric trebuie să fie dimensionat cu caracteristici
nominale pentru conectarea la un circuit având un curent de scurtcircuit
prezumat care nu depăşeşte 10 kA. Dacă curentul de scurtcircuit
prezumat admisibil este mai mic de 10 k A, acesta trebuie să fie marcat.
▪ Temperatura maximă de suprafaţă: Cerințele pentru temperatura
maximă de suprafață "ta" modifică și completează cerințele din
SR EN 60079-0 şi trebuie măsurată pe suprafețele exterioare ale carcasei și
suprafețele componentelor interne, alegânduse cea mai mare dintre
temperaturile măsurate.
▪ Suprapresiune: Înainte de încercarea de determinare a
protecţuiei împotriva pătrunderii prafului, carcasa echipamntului este
supusă unei depresiunii crescută la cel puţin 4 kPa pentru o perioadă de cel
puţin 8 h.
▪ Dispozitive de protecţie: Dacă echipamentul electric este
capabil să depășească temperatura maximă de suprafăță, rezultată în
urma încercării, este necesar un dispozitiv de p rotecțiecare poate fi
integrat direct în echipamentul electric sau poate să fie exterior
echipamentului electric, care are rolul de a întrerupe curentul maxim al
circuitului în care este instalat.
Dacă dispozitivul de protecție extern nu este furnizat de către
producător ca parte a echipamentului electric, marcarea trebuie să includă
simbolul "X" şi condițiile specifice de utilizare trebuie să prezinte în detaliu
valorile nominale și caracteristicile necesare ale dispozitivului de protecţie. În
cazul în care echipamentul electric conține un element galvanic sau o baterie
și un dispozitiv de control este prevăzut pentru a preveni supraîncălzirea
elementului galvanic sau a bateriei, dispozitivul de control poate fi, de
asemenea, considerat ca un dispozitiv de protecție, cu condiția ca aceasta să
protejeze şi echipamentul electric complet pentru ca să nu depășească
temperatura maximă de suprafaţă.
▪ Dispozitive de protecţie termică: Dispozitivele de protecţie
termică nu trebuie să fie de tip cu reanclanşare autom ată şi alternativ,
dacă poate fi demonstrat că un dispozitiv de protecţie la supracurent
poate fi utilizat pentru asigurarea protecţiei termice, poate fi utilizat un
astfel de dispozitiv. Se recomandă ca timpul de răspuns al dispozitivelor
de protecție termică să fie luat în considerare și să fie adecvat pentru
protecția necesară la supratemperatură.
▪ Protecția pentru părţi care produc arcuri electrice și
scântei: În cazul în care sunt încorporate părţi care produc arcuri
electrice și scântei, aceste părți t rebuie să aibă o carcasă suplimentară
în interiorul carcasei principale care trebuie să îndeplinească cerințele
pentru o carcasă "tc", cu următoarele excepții și modificări:
• Încercările de anduranţă termică la căldură și frig și de rezistență la
lumină, specificate nu sunt aplicabile;
• Pentru materiale nemetalice se ia ca referinţă cea mai scăzută
temperatură a mediului ambiant specificată și cu cel puțin 20 K mai mare decât
temperatura maximă de serviciu;
412
• Carcasa interioară nu este considerată a avea suprafețe exterioare
și rezistența la lumina ultravioletă și cerințele electrostatice nu sunt aplicabile;
• Cerințele pentru intrări filetate, balamale și cerințele pentru
dispozitive de fixare filetate nu sunt aplicabile;
• Încercarea de rezistență la impact se efectuează fără să fie
necesară o încercare la impact la caldură și la frig;
• Încercarea la presiune nu se aplică;
• Este necesar IP6X.
413
- Intrările de cablu, integrale sau separate, trebuie să îndeplinească
cerinţele şi cerinţele din tabelul 1.
Dacă intrările de cablu sunt separate:
– intrările de cablu filetate pot fi evaluate ca intrare de cablu
echipament Ex,
– alte intrări de cablu pot fi evaluate numai ca o componentă Ex,
– intrările de cablu cu alte forme de filet decât cele specificate aici pot
fi evaluate numai cu echipamentul electric sau ca o componentă Ex.
Litera codului IP 2 3 C H
(protecţie internaţională)
Prima cifră caracteristică
(0 ÷ 6 sau X)
A doua cifră caracteristică
(0 ÷ 9 sau X)
Litere adiţionale (opţional)
(A; B; C; D)
Litere suplimentare(opţional)
(H; M; S; W)
Tabelul 2
DENUMIRE EXPLICAŢII
0 Neprotejat • Atingerea părţilor sub tensiune şi a părţilor în
mişcare din interiorul carcasei nu este
împiedicată;
• Pătrunderea corpurilor solide străine nu este
împiedicată
1 Protejat contra • Atingerea accidentală sau intenţionată a părţilor
pătrunderii corpurilor interioare sub tensiune sau în mişcare, cu o
solide străine mai suprafaţă mare a corpului omenesc, de exemplu
mari de 50 mm mâna, nu este posibilă. Atingerea voluntară este
posibilă;
• Pătrunderea corpurilor solide străine cu
PRIMA CIFRĂ CARACTERISTICĂ
416
Tabelul 3
DENUMIRE EXPLICAŢII
0 Neprotejat • Pătrunderea apei nu este împiedicată
1 Protejat contra • Picăturile de apă căzând vertical trebuie să nu
picăturilor verticale aibă efecte dăunătoare
de apă
2 Protejat contra • Picăturile de apă căzând sub un unghi de max.
picăturilor de apă 15° faţă de verticală trebuie să nu aibă efecte
care cad sub un dăunătoare, respectiv picăturile de ploaie
unghi de max. 15° căzând vertical să nu dăuneze asupra
faţă de verticală produsului înclinat cu un unghi de max. 15° faţă
A DOUA CIFRĂ CARACTERISTICĂ
de verticală
3 Protejat contra apei • Apa căzând ca ploaia, sub un unghi de max. 60°
căzând ca ploaia faţă de verticală trebuie să nu aibă efecte
dăunătoare
4 Protejat contra • Apa proiectată din toate direcţiile asupra
stropirii cu apă carcasei trebuie să nu aibă efecte dăunătoare
5 Protejat contra • Apa proiectată cu ajutorul unui furtun din toate
jeturilor de apă direcţiile asupra carcasei trebuie să nu aibă
efecte dăunătoare
6 Protejat contra • Apa provenită din valuri sau jeturi puternice
condiţiilor de pe trebuie să nu pătrundă în carcasă în cantitate
puntea navelor dăunătoare
7 Protejat contra • Pătrunderea apei în cantitate dăunătoare în
efectelor imersării în interiorul carcasei total imersate în apă, la o
apă presiune dată şi un timp anumit trebuie să nu fie
posibilă (verificat conform tabelului 4, cifra
caracteristică 7)
8 Protejat contra • Produsul rezistă la imersiune prelungită în apă,
imersării prelungite în în condiţiile prescrise de producător
apă
9 Protejat împotriva • Apa împroşcată cu presiune mare şi
jeturilor de apă cu temperatură ridicată din orice direcţie asupra
presiune mare şi carcasei trebuie să să nu aibă efecte nocive
temperatură ridicată
417
Tabelul 4
Prima cifră A doua cifră caracteristică (apă)
COD caracteristică
(corpuri solide) 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
0 IP00 - - - - - - - - -
Tabelul 5
IP Încercare Descriere IP Încercare Descriere
0 neprotejat 0 neprotejat
1 50 mm protejat 1 protejat împotriva
împotriva picăturilor de apă care
corpurilor cad vertical
solide
străine cu
diametrul
de 50 mm şi
mai mare
(protejat
împotriva
accesului
cu dosul
mâinii la
părţile
periculoase)
418
IP Încercare Descriere IP Încercare Descriere
2 12,5 mm
protejat 2 protejat împotriva
împotriva picăturilor de apă care
corpurilor cad vertical în cazul
solide produselor care pot fi
străine cu rotite la 15°
diametrul
de 12 mm şi
mai mare
(protejat
împotriva
accesului
cu degetul
la părţile
periculoase)
3 protejat 3 protejat împotriva apei
2,5 mm
împotriva pulverizate la un unghi
corpurilor de până la 60° faţă de
solide verticală
străine cu
diametrul
de 2,5 mm
şi mai mare
(unelte fine,
sârme)
4 protejat 4 protejat împotriva apei
1 mm împotriva pulverizate din toate
corpurilor părţile
solide
străine cu 5 protejat împotriva
diametrul jeturilor de apă din
de 1 mm şi toate părţile
mai mare
(unelte fine,
sârme)
5 protejat 6 jet puternic de apă,
împotriva sarcină echivalentă
prafului valurilor mării pe timp
(împotriva de furtună
depozitelor
periculoase)
6 Etanş- la 7 protejat împotriva
praf imersiei în apă
8 protejat în timpul
imersiei permanente în
apă (1000 mm)
9 protejat împotriva
jeturilor puternice de
apă (presiune mare şi
temperatură ridicată).
419
BIBLIOGRAFIE:
420
TEMA NR. 16
ECHIPAMENTE INDIVIDUALE DE PROTECŢIE
În procesul muncii persoanele pot fi expuse unor factori de risc care pot
conduce la accidente sau îmbolnăviri profesionale. Pornind de la această
realitate indezirabilă procesului de muncă s-a dezvoltat noţiunea de protecţie a
muncii care se defineşte ca un ansamblu de activităţi instituţionalizate având
ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de
muncă, apărarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi a altor
persoane participante la procesul de muncă.
In ţara noastră protecţia muncii este considerată o problemă de stat şi
este reglementată prin Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 şi
Normele metodologice de aplicare a prevederilor acestei legi.
Masurile de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale,
prevăzute în aceste norme pot fi împărţite în două categorii:
- măsuri organizatorice, care vizează în special executantul şi sarcinile
de muncă;
- masuri tehnice, referitoare în special la mijloacele de producţie şi
mediul de muncă.
Protecţia individuală ca şi măsură de protecţie face parte din cadrul
măsurilor tehnice şi constă în dotarea muncitorilor cu mijloace de protecţie
(cască, mască, costum, cizme etc.). Totalitatea mijloacelor individuale de
protecţie care se atribuie lucrătorului în timpul desfăşurării activităţii alcătuiesc
echipamentul său de protecţie individuală.
Prin această modalitate de prevenire nu se înlătură însă factorii de risc.
Echipamentul de protecţie individuală se interpune ca un ecran între noxă şi
organism, diminuând sau eliminând complet acţiunea factorului de risc asupra
executantului.
Potrivit legii Securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 respectiv a
Hotărârii privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de
către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă, prin
echipament individual de protecţie se înţelege orice echipament destinat să fie
purtat sau ţinut de lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia sau mai multor
riscuri care ar putea să îi pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de
muncă, precum şi orice element suplimentar sau accesoriu proiectat în acest
sens.
421
2. CERINȚE ESENȚIALE DE SECURITATE ȘI SĂNĂTATE (Anexa II
– Regulamentul (UE) 2016/425)
422
pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii
au următoarele obligaţii:
.................
r) să asigure echipamente individuale de protecţie;
s) să acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul
degradării sau al pierderii calităţilor de protecţie.
Echipamentele individuale de protecţie, cu excepţia unor cazuri
particulare şi excepţionale, trebuie să fie utilizate numai în scopul prevăzut.
Echipamentele individuale de protecţie se vor utiliza numai conform
instrucţiunilor însoţitoare care trebuie elaborate pe înţelesul lucrătorului.
Condiţiile de utilizare ale unui echipament individual de protecţie, în
special cele referitoare la durata purtării, sunt determinate în funcţie de
gravitatea riscului, frecvenţa expunerii la risc şi caracteristicile locului de
muncă al fiecărui lucrător, precum şi de performanţele echipamentului
individual de protecţie.
Lucrătorii şi celelalte categorii de persoane care beneficiază de
echipament individual de protecţie au următoarele obligaţii:
a) să cunoască caracteristicile şi modul corect de utilizare a
echipamentului individual de protecţie din dotare;
b) să poarte întregul echipament individual de protecţie pe toată durata
îndeplinirii sarcinii de muncă sau activităţii pe care o desfăşoară în unitate;
c) să utilizeze echipamentul individual de protecţie numai în scopul
pentru care acesta a fost atribuit şi să se preocupe de conservarea calităţilor
de protecţie ale acestuia;
d) să prezinte echipamentul individual de protecţie la verificările
periodice prevăzute în instrucţiunile de utilizare şi pentru curăţare sau
denocivizare;
e) să solicite un nou echipament individual de protecţie, atunci când din
diverse motive cel avut în dotare nu mai prezintă calităţile de protecţie
necesare.
Nepurtarea echipamentului individual de protecţie se sancţionează
conform legislaţiei în vigoare.
Un echipament individual de protecţie trebuie să fie conform
reglementărilor legale în vigoare corespunzătoare, referitoare la proiectarea şi
fabricarea sa din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă. În toate
cazurile, un echipament individual de protecţie trebuie:
a) să asigure protecţie împotriva factorilor de risc pentru care a fost
proiectat şi realizat , fără a induce el însuşi un risc suplimentar;
b) să răspundă condiţiilor existente la locul de muncă;
c) să ţină seama de cerinţele ergonomice şi de sănătate ale
lucrătorului;
d) să fie adaptat conformaţiei purtătorului.
423
a aerului, curenţi de aer, zgomot, substanţe periculoase şi/sau nocive,
corozive, şocuri mecanice);
- pericolul de accidentare în muncă sau îmbolnăvire profesională
(electrocutare, iniţierea exploziilor, cădere de la înălţime, suprasolicitare
termică a organismului, surditate, intoxicaţii, arsuri, lezarea unei părţi a
corpului, etc.);
- sortimentul de mijloace individuale de protecţie (M.I.P.): (Mănuşi +
încălţăminte electroizolantă, căşti, costum termoizolant: costum vătuit, cojocel,
şubă...).
✓ categoria I;
✓ categoria II;
✓ categoria III.
424
Categoria III include exclusiv următoarele riscuri care pot provoca
consecințe foarte grave, cum ar fi decesul sau afectarea în mod ireversibil a
sănătății, referitoare la:
• substanțe și amestecuri care sunt nocive pentru sănătate;
• atmosfere cu deficiențe de oxigen;
• agenți biologici nocivi;
• radiații ionizante;
• medii cu temperaturi înalte, ale căror efecte sunt comparabile cu
cele ale unei temperaturi a aerului de cel puțin 100 °C;
• medii cu temperaturi scăzute, ale căror efecte sunt comparabile cu
cele ale unei temperaturi a aerului inferioare sau egale cu – 50 °C;
• căderi de la înălțime;
• șoc electric și lucrul sub tensiune;
• înec;
• tăieturi cauzate de fierăstraie manuale;
• jeturi cu presiune ridicată;
• răni provocate prin împușcare sau înjunghiere;
• zgomot dăunător.
425
Figura 1 - Proceduri de evaluare a conformității EIP- Regulamentul (UE)
2016/425
427
electrostatic.
În funcție de sensibilitatea la aprindere, și de probabilitatea ca o
atmosferă explozivă să fie prezentă, ar putea fi posibilă utilizarea în condiții de
siguranță a unui EIP, care are lăţimile materialelor izolante şi suprafeţele
limitate. Limitările dimensiunii pentru materiale izolante care pot fi utilizate în
condiții de siguranță în zonele periculoase sunt prezentate în
CLC / Fpr TR 60079-32-1: 2014, Tabelul 3.
De exemplu, în zona 1 cu gaze din grupa de explozie IIA şi IIB sunt
permise suprafeţe ale materialului izolant până la 10 000 mm 2 şi până la
30 mm în lăţime. Articolele mai mici de EIP se pot încadra în limitele admise,
dar îmbrăcămintea și alte obiecte mari de EIP vor depăși, în general, limitele
de dimensiune admise pentru materiale izolante şi astfel pentru aceste
elemente de EIP trebuie să fie utilizate materiale disipative electrostatic.
Este important de remarcat faptul că utilizarea de echipamente şi
îmbrăcăminte de protecție disipativă electrostatic nu poate elimina riscul de
descărcări electrostatice periculoase provenite de la persoanele izolate. Unele
elemente de EIP, de exemplu încălțăminte antistatică sau conductivă sunt
destinate să asigure o conexiune adecvată între persoane și pământ, dar
astfel de elemente de EIP sunt eficiente doar în cazul în care conexiunea la
pământ nu este compromisă.
De exemplu, încălțămintea antistatică sau conductivă este eficientă
numai dacă este folosită în combinație cu pardoseală disipativă sau
conductivă. Deși echipamentele şi îmbrăcămintea de protecție disipativă
electrostatic pot contribui la reducerea riscului de descărcări electrostatice
periculoase, acestea nu pot fi folosite ca un înlocuitor pentru împământarea
corespunzătoare.
Directiva 1999/92/CE impune angajatorilor să elimine toate sursele
posibile de aprindere din zonele în care se identifică existenţa atmosferelor
explozive. Dacă, de exemplu, o persoană lucrează cu un gaz inflamabil - poate
fi de la o stație de alimentare cu hidrogen - există riscul ca o descărcare de tip
perie provenită de la o îmbrăcăminte obişnuită să poată aprinde gazul,
deoarece energia la o descărcare de tip perie poate fi mai mare decât energia
minimă de aprindere (MIE) a gazului.
În acest caz, angajatorul are obligația în baza Directivei 1999/92/CE să
furnizeze îmbrăcăminte de protecție disipativă electrostatic dacă pericolul
asociat cu atmosferă explozivă nu poate fi eliminat prin măsuri tehnice.
Pe de altă parte, dacă o pulbere cu MIE mai mare de 1 mJ este
manipulată, nu există nici un risc de descărcare de tip perie provenită de la o
îmbrăcăminte obişnuită care să cauzeze o aprindere a pulberii. În acest caz,
angajatorul poate folosi imbracaminte de orice fel, dar trebuie totuşi să se
conformeze cu Directiva 1999/92/CE prin asigurarea faptului că persoanele
sunt legate la pământ în mod corespunzător.
Riscul asociat cu descărcările electrostatice provenite de la
îmbrăcăminte depinde de prezența și sensibilitatea la aprindere a atmosferelor
explozive. Pentru a ajuta la identificarea diferitelor niveluri de risc,
EN 60079-10-1 și EN 60079-10-2 clasifică ariile periculoase în zone în funcție
de natura materialul inflamabil (gaze și vapori, sau praf) și de probabilitatea ca
o atmosferă explozivă să fie prezentă.
428
Un alt factor în determinarea riscului este probabilitatea ca un
mecanism de încărcare să apară. Cel mai obişnuit mod prin care
îmbrăcămintea se încarcă cu sarcini este prin contact și frecare, proces
cunoscut sub numele de încărcare triboelectrică.
O jachetă, de exemplu, poate fi încărcată triboelectric atunci când o
persoană stă şi apoi se ridică de pe un scaun, jacheta având o frecare faţă de
suprafaţa scaunului. O jachetă prin urmare poate fi considerată ca având o
probabilitate ridicată de a fi expusă la un mecanism de încărcare.
În schimb, o pălărie nu poate veni în contact cu alte obiecte și poate,
prin urmare, să fie considerată ca având o probabilitate scăzută de a fi expusă
la un mecanism de încărcare. Îmbrăcămintea și alte articole de EIP pot deveni,
de asemenea, încărcate cu sarcini prin expunerea la echipamente care
generează ioni, spray-uri sau aerosoli.
Un alt mecanism de încărcare, aplicabil numai pentru conductoare
izolate, este cel de inducție, care este de fapt separarea sarcinii în prezența
unui câmp electric. Standardele și codurile de practică, cer ca partile
conductoare, care în acest context includ persoanele, să fie în mod
corespunzător și în siguranță conectați la pământ în ariile periculoase, astfel
că în cele mai multe cazuri riscul de încărcare prin inducție nu este
semnificativ.
Cu toate acestea, trebuie să fie acordată atenţie la selectarea EIP care
pot include mici conductoare care nu pot fi legate la pământ pentru motive
practice.
Tabelul 1 oferă câteva exemple de situații diferite, cu probabilitate
ridicată și joasă de încărcare. Situațiile descrise în Tabelul 1 sunt doar
exemple reprezentative și nu trebuie să fie considerate ca afirmaţii
hotărâtoare ale comportamentului de încărcare real.
Încărcarea este dependentă de o serie de factori și ar trebui să fie
evaluată de la caz la caz. Deși natura materialelor determină în mare măsură
tendinţa lor de încărcare, factorii de mediu, și anume temperatura și
umiditatea, au de asemenea o influență însemnată.
În general, atunci când umiditate relativă scade, tendința materialelor
de a dobândi și reţine sarcina crește. Evaluarea riscurilor ar trebui să țină
seama de întreaga gamă de condiții de mediu la care lucrătorii pot şi expuşi,
inclusiv variațiile de sezon, de lucru în aer liber sau în interior (sau ambele), și
de prezența dispozitivelor de încălzire și de răcire a aerului la locul de muncă.
Un mediu caracteristic de condiționare este specificat în standardele de
încercare (de exemplu, EN 1149-1 și EN 1149-3) este (23 ± 1) °C și
(25 ± 5)% RH. Acest mediu de condiționare este un compromis între cele mai
rele cazuri de condiții care pot să apară în practică, și limitările practice de
încercare.
Cu toate acestea, în cazul în care evaluarea de risc arată că lucrătorii
sunt susceptibili de a fi expuşi pentru perioade prelungite la condiții uscate,
încercarea EIP ar trebui să fie făcută în mod corespunzător în condiții de
umiditate scăzută.
429
Tabelul 1 - Câteva exemple de situații cu probabilitate de încărcare înaltă
și joasă
431
Tabelul 2 - Cerințe pentru îmbrăcămintea de protecție disipativă
electrostatic și alte EIP
432
electrostatică sau rezultând dintr-un șoc, care ar putea aprinde un amestec
explozibil.
433
Figura 3 - Încărcare electrostatică prin inducție
434
Figura 4 - Limita de siguranţă pentru rezistenţa de legare la pământ
436
Pentru materiale care conţin fire conductoare în formă de grilă distanţa
dintre acestea trebuie să nu fie mai mare de 10 mm în orice direcţie.
437
mişcarea corpului cu toate închiderile prevăzute conform instrucţiunilor
producătorului.
Ataşamentele din materiale neconductive cum ar fi etichete, benzi
reflectorizante, etc. esenţiale din punct de vedere al securităţii sunt permise cu
condiţia ca acestea să rămână în permanenţă fixate (ataşate) astfel încât să
se evite separările importante dintre ataşamente şi echipamentul individual de
protecţie. Părţile conductive (fermoare, butoni de fixare, nasturi) sunt permise
cu condiţia ca acestea să fie acoperite în mod corespunzător de către
materialul exterior atunci când îmbrăcămintea este purtată în atmosfere
inflamabile sau explozive.
În SR EN 1149-3 Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi electrostatice.
Partea 3: Metodă de încercare pentru măsurarea capacităţii de disipare a
sarcinilor sunt date metodele de măsurare a disipării sarcinilor electrostatice
de la suprafaţa materialelor pentru îmbrăcăminte. Aceste metode sunt
aplicabile tuturor materialelor, inclusiv materiale omogene şi materiale
neomogene cu fibre conductive la suprafaţă şi cu fibre conductive în interior.
De asemenea pentru evaluarea materialelor folosite la realizarea
articolelor de îmbrăcăminte privind comportamentul electrostatic, se pot aplica
metode standardizate bazate pe criteriul rezistivităţii electrice (SR EN 1149-1,
SR EN 1149-2) sau pe criteriul disipabilităţii sarcinii (SR EN 1149-3).
Alte EIP, cum sunt mănuşile, căştile, aparatele de protecţie a respiraţiei
etc. trebuie să fie proiectate şi realizate conform standardelor specifice, astfel
încât să fie evitate descărcările electrostatice periculoase.
438
• SR EN 1149-2:2003 „Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi
electrostatice. Partea 2. Metodă de încercare pentru măsurarea rezistenţei
electrice la traversarea materialelor (rezistenţă verticală)”;
• SR EN 1149-3:2004 „Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi
electrostatice. Partea 3. Metodă de încercare pentru măsurarea capacităţii de
disipare a sarcinilor”;
• SR EN 1149-5:2008 „Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi
electrostatice. Partea 5. Cerinţe de performanţă pentru materiale şi cerinţe de
proiectare”;
• IEC TS 60079-32-1:2013 „Atmosfere explozive - Partea 32-1:
Pericole electrostatice. Ghid” (CLC/TR 50404 June 2003 Electrostatics - Code
of practice for the avoidance of hazards due to static electricity).
• SR EN 60079-32-2:2015 Atmosfere explozive. Partea 32-2:
Pericole electrostatice. Încercări
439
TEMA NR. 17
ELECTRICITATE STATICĂ
1. INTRODUCERE
440
apropiere. Produsele pot primi, de asemenea, sarcini prin transfer fie direct de
la alte obiecte, fie prin influenţă, printr-un curent de ioni.
441
Figura 5 – Formarea şi descărcarea sarcinii într-un siloz
442
În figura 7 se pot observa etapele pentru evaluarea pericolului de
producere a unei explozii şi/sau incendiu în cazul acumulării şi descărcării
sarcinilor electrice acumulate pe un echipament sau produs.
Separare sarcină
Descărcare Descărcare
Aprindere Aprindere
Atmosferă explozivă
V = I R (1 — e-I/R)
unde:
V - potenţialul conductorului (V);
C - capacitatea electrică (F);
R - rezistenţa electrică de scurgere la pământ ();
I - curentul de încărcare electrostatică (A);
t - timpul de la începerea încărcării.
Vmax = I R
Frecarea, un caz particular al electrizării de contact este adesea
responsabilă de electrizări majore care duc la riscuri deosebite în prezenţa
unei atmosfere explozive sau a altor dispozitive de siguranţă sensibile.
Principalii factori care determină gradul de electrizare a
materialelor/produselor prin frecare sunt: natura materialelor, suprafaţa de
contact, presiunea de contact, viteza de deplasare relativă, frecvenţa/durata
frecării şi condiţiile de mediu.
443
2.1 Tipuri de descărcări electrostatice
Scânteile
W = QV = 1/2CV2
unde:
W este energia disipată, în jouli;
Q este cantitatea de sarcină a conductorului, în coulombi;
V este potențialul, în volți;
C este capacitatea, în farazi.
Aceasta este valoarea maximă a energiei iar energia din scânteie este
mai mică dacă există o anumită rezistență în calea de descărcare la pământ.
Valorile tipice pentru capacitățile conductorilor sunt date în tabelul 1.
444
Exemplu de calcul a energiei de descărcare a scânteii:
Vmax = IR = 10 kV
445
Corona
Aceste descărcări pot avea loc atunci când conductori rotunzi (opuși
celor ascuțiți) legați la rețeaua de pământare sunt deplasați către obiecte
încărcate cu sarcina, slab conducătoare, de exemplu, între degetul unei
persoane şi o suprafata de plastic.
Aceste descărcări au o durata scurta,în conditii normale şi pot fi
observate şi auzite. Spre deosebire de descărcările tip scânteie, aceste
descărcări au tendinta de a implica doar o mica parte din sarcina asociata cu
sistemul iar descărcarea nu leaga doua obiecte.
În ciuda acestui fapt, descărcările de tip perie pot aprinde gazele şi
vaporii cei mai inflamabili. Nu exista nici o dovada totusi care să demonstreze
ca pulberile, chiar şi cele mai sensibile, pot fi aprinse de descărcările de tip
perie.
446
Figura 11 – Descărcare tip perie
447
Descărcările tip perie de propagare
Pentru acest tip de descărcare este necesar să existe o coală (un strat)
de material de mare rezistivitate şi cu o rezistență dielectrică mare cu cele
două suprafețe puternic încărcate cu sarcină dar de polaritate opusă.
Descărcarea este inițiată de o conectare electrică (scurtcircuit) între
cele două suprafețe. De cele mai multe ori are o formă arborescentă
strălucitoare şi este însoțită de un zgomot puternic. Coala de material
încărcată bipolar poate fi “liberă în spațiu” sau, de cele mai multe ori, să aibă o
suprafață cu un contact intim cu un material bun conductor (în mod normal
legat la rețeaua de pământare).
Scurtcircuitul poate fi obținut prin:
- străpungerea suprafeței (mecanic sau cu un echipament electric);
- prin apropierea ambelor suprafețe simultan de doi electrozi
conectați electric; sau
- atunci când una din suprafețe este legată la rețeaua de pământare
atingând cealaltă suprafață cu un conductor legat la rețeaua de pământare.
Descărcarea adună cea mai mare parte din sarcinile distribuite de pe
suprafețele slab conductoare şi le canalizează acolo unde are loc
scurtcircuitul. Condițiile necesare pentru acest tip de descărcare pot fi destul
de dificil de îndeplinit, în special pentru cazul colilor groase.
În majoritatea situațiilor o grosime mai mare de 8 mm este suficientă
pentru a preveni descărcările de tip perie de propagare. Pentru colile mai
subțiri de aceasta valoare, este necesară o densitate de sarcină de suprafață
de cel puțin 2,5 x 10 -4 C/m2.
O altă cerință este aceea ca tensiunea de rupere prin materialul izolator
să fie mai mare de 4 kV. Aceasta înseamna ca sarcina pe straturile de vopsea
nu dă naștere în mod normal la descărcări de tip perie de propagare.
NOTĂ: Trebuie avută mare atenție atunci când se utilizează criteriul de 4 kV.
De exemplu straturile groase de materiale țesute sau poroase pot rezista la tensiuni
mai mari de 4 kV dar nu generează descărcări de tip perie de propagare dacă nu au
încorporat un strat de material etanș, de exemplu unul capabil să reziste la tensiuni
mai mari de 4 kV.
Energia eliberată în cursul unor astfel de descărcări poate fi mare
(1 J sau mai mare); depinde de zonă, grosimea şi densitatea de sarcină de
suprafață a colii încărcate. Descărcările pot provoca aprinderea gazelor
explozive, a vaporilor sau a atmosferelor încărcate cu praf.
448
Figura 14 – Descărcare tip perie de propagare
A – conductă prevăzută pe
interior cu o acoperire izolantă;
B – filtru de praf prevăzut pe
interior cu un strat de material
izolant;
C – recipient de depozitare din
material izolant pentru
materiale vrac;
D – transportor care
funcţionează la viteză ridicată
449
Conform investigațiilor experimentale este puțin probabil ca aceste
descărcări să aibă loc în interiorul silozurilor cu un volum mai mic de 60 m 3 sau
în silozuri cu un diametru mai mic de trei metri indiferent de înălțime.
Aceste dimensiuni nu reprezintă în mod necesar limitele maxime de
securitate, aceste dimensiuni au la bază mărimea echipamentului utilizat în
investigațiile mai sus menționate.
Este puțin probabil ca aceste descărcări să aibă loc în silozuri mai mari
sau containere deoarece intensitățile câmpului rămân mai mici de 500 kV/m.
După cum rezultă din formula de mai sus descărcările tip con formate
din prafurile grosiere au o energie mult mai mare comparativ cu cea generată
de prafurile fine. Astfel cea mai periculoasă situație este atunci când granulele
slab conductoare sunt puse împreună cu prafurile fine formând un nor de praf
cu energie minimă de aprindere scăzută.
451
b) prin limitarea ariei suprafeţei părţilor nemetalice ale carcaselor aşa
cum este prezentat în tabelul 3.
Aria suprafeţei este definită după cum urmează:
• pentru materiale sub formă de foi, aria trebuie să fie aria expusă
(care se poate încărca);
• pentru obiecte curbe, aria trebuie să fie proiecţia obiectului care dă
aria maximă;
• pentru părţi nemetalice individuale, aria trebuie evaluată
independent dacă acestea sunt separate prin rame conductoare legate la
pământ.
Valorile ariei suprafeţei pot fi crescute cu un factor de patru dacă aria
expusă a materialului nemetalic este înconjurată de sau în contact cu rame
conductoare legate la pământ.
Ca alternativă, pentru părţile lungi cu suprafeţe nemetalice cum sunt
ţevile, barele sau frânghiile, aria suprafeţei nu trebuie să fie luată în
considerare, dar diametrele sau lăţimile trebuie să nu depăşească valorile
indicate în tabelul 4. Cablurile de conectare a circuitelor externe se consideră
că nu intră în această cerinţă.
c) prin limitarea stratului nemetalic legat la o suprafaţă conductivă.
Grosimea stratului nemetalic nu trebuie să depăşească valorile prezentate în
tabelul 5 sau tensiunea de străpungere trebuie să fie 4 kV (măsurată pe
grosimea materialului izolant conform metodei descrisă în IEC 60243-1);
d) prin asigurarea unei acoperiri conductive. Suprafeţele nemetalice pot
fi acoperite cu un strat conductiv lipit permanent. Rezistenţa dintre acoperire şi
fie punctul de lipire (în cazul echipamentelor pentru instalaţii fixe), fie cel mai
îndepărtat punct de contact potenţial cu carcasa (în cazul echipamentului
portabil), nu trebuie să depăşească 10 9 Ω. Echipamentul trebuie marcat cu "X",
iar documentaţia trebuie să furnizeze informaţii cu privire la utilizarea
conexiunii prin lipire (pentru echipamentul fix) şi să ofere informaţii care să
permită utilizatorului să decidă asupra durabilităţii materialului de acoperire cu
privire la condiţiile de mediu înconjurător;
e) pentru instalaţiile fixe unde instalarea este destinată să minimizeze
riscul de descărcări electrostatice, prin marcarea echipamentului cu "X".
Instrucţiunile trebuie să prevadă îndrumări pentru utilizator în scopul
minimizării riscului provenit de la descărcările electrostatice.
Tabelul 3 – Limitarea ariilor suprafețelor
452
Tabelul 4 – Diametrul maxim sau lățimea maximă
Grosime maximă
mm
Echipament de Grupa II
Echipament
de Grupa I Nivel de protecţie
Grupa IIA Grupa IIB Grupa IIC
al echipamentului
EPL Ga 2 2 0,2
2 EPL Gb 2 2 0,2
EPL Gc 2 2 0,2
453
- prin selectarea adecvată a materialului astfel încât rezistenţa de
suprafaţă corespunde cerințelor de testare conform SR EN 60079-0:2015,
pct. 26.13;
- o tensiune de străpungere 4 kV (măsurată pe grosimea materialului
izolant, conform cu metoda descrisă în IEC 60243-1);
- o grosime a izolaţiei exterioare pe părţile metalice 8 mm.
NOTĂ: - Izolaţia exterioară de 8 mm şi chiar mai mare pe părţile metalice, cum
ar fi sonde de măsurare sau componente similare, face ca propagarea descărcărilor
corona să nu mai fie posibil să apară. Atunci când se evaluează grosimea minimă a
izolaţiei care urmează să fie utilizată sau specificată, este necesar să se ţină seama de
uzurile previzibile în conditii normale de utilizare.
- prin marcarea cu "X" a echipamentului. Aceasta este aplicabilă doar
pentru echipamentul destinat instalaţiilor fixe unde instalarea este destinată să
minimizeze riscul de descărcări electrostatice. Instrucţiunile trebuie să prevadă
îndrumări pentru utilizator în scopul minimizării riscului provenit de la
descărcările electrostatice.
Zona Grupa I Grupa IIA Grupa IIB Grupa IIC Grupa III
aria lăţime aria max. lăţime aria max. lăţime aria lăţime aria lăţime
max. max. (mm2) max. (mm2) max. max. max. max. max.
(mm2) (mm) (mm) (mm) (mm2) (mm) (mm2) (mm)
0 5000 3 2500 3 400 1 - -
1 10000 30 10000 30 2000 20 - -
10000 30
2 Fără limite de Fără limite de Fără limite de
mărime (dar a mărime (dar a mărime (dar a -
se vedea ***) se vedea ***) se vedea ***)
20 Fără limite
21 - - - - - de mărime
22 (dar a se
vedea ***)
454
nici în funcţionarea normală (inclusiv întreţinere şi curăţare), nici în cazul
funcţionărilor defectuoase previzibile;
- în zona 2 materialele solide izolante trebuie folosite numai dacă
mecanisme de încărcare capabile să genereze potenţiale periculoase este
improbabil să apară în funcţionarea normală (inclusiv întreţinere şi curăţare).
- în zonele 20, 21 şi 22 trebuie acordată atenţie descărcărilor în
scânteie, perie, con şi perie de propagare. Totuşi experienţa practică, dovezile
experimentale şi lipsa incidentelor arată că descărcările în perie nu aprind nici
chiar norii de praf sensibil în absenţa unui gaz inflamabil.
457
transportului pneumatic este influenţată de mai mulţi parametri cum ar fi:
dimensiunea particulei, debitul masei, viteza aerului, etc.
Vitezele de transport la pulberi spre deosebire de viteza de curgere la
lichide nu pot fi limitate, adesea din motive tehnice. Totuşi, se pot face unele
îmbunătăţiri prin schimbarea unui anumit proces sau prin selectarea altuia. De
exemplu folosirea curgerii de densitate mare (semivrac) mai curând decât
curgerea de densitate mică poate reduce acumularea sarcinilor pe pulberi
neconductive.
Aerul atmosferic în mod normal este slab conducător de electricitate,
indiferent de umiditatea lui relativă şi umezirea nu este eficientă ca mijloc de
disipare a sarinilor dintr-un nor de praf.
Totuşi, umiditatea relativă descreşte rezistivitatea de suprafață a multor
pulberi şi măreşte viteza de descompunere a sarcinii pe pulberea în vrac în
containerele metalice legate la pământ.
Conductivitatea electricã a gazului în care o pulbere este în suspensie
poate să crească prin ionizarea produsă fie prin descărcări Corona de la
conductoare terminate într-un vârf ascuţit, fie prin folosirea de surse
radioactive.
Asemenea sisteme sunt folosite în mod ocazional pentru a preveni
depunerea de praf pe suprafeţe, dar ele nu sunt folosite pe larg pentru
eliminarea sarcinii de pe pulberi. Aceasta deoarece este dificil de asigurat ca
ionizarea cerută să fie asigurată prin volume relativ mari de incinte (capsulări)
de nori de praf.
De asemenea, sarcina totală care trebuie menţionată este adesea mai
mare decât sarcina care poate fi livrată de un sistem de ionizare radioactivă.
459
creşte pericolul de încărcare. Trebuie acordată atenţie ca straturile de adezivi
izolanţi folosiţi la lipirea benzilor să nu întrerupă calea conductivă.
(R x B)/L ≤ 600 kΩ
460
Tabelul 8 - Cerinţe pentru curele de transmisie
461
Din acest motiv au fost dezvoltate diferite tipuri de FIBC-uri, care sunt
definite ca fiind de tip A, B ,C și D.
- FIBC de tip A sunt confecţionate din foi de ţesătură sau de material
plastic, fără nici o măsură împotriva acumulării de electricitate statică;
- FIBC de tip B sunt confecţionate din foi de ţesătură sau de material
plastic, concepute pentru a preveni apariţia de descărcări tip scânteie şi perie
de propagare;
- FIBC de tip C sunt confecţionate din foi de ţesătură sau de material
plastic sau interţesute cu fire sau filamente conductive şi concepute pentru a
preveni apariţia de descărcări incendiare sub formă de scânteie, descărcări tip
perie şi perie de propagare. FIBC de tip C sunt concepute pentru a fi conectate
la pământ în timpul operaţiunile de umplere şi golire;
- FIBC de tip D sunt confecţionate din ţesături cu protecţie antistatică
destinate pentru a preveni apariţia de descărcări incendiare sub formă de
scântei, descărcări tip perie şi perie de propagare, fără necesitatea de a
conecta FIBC-ul la pământ.
În funcţie de mecanismul aplicat pentru a elimina descărcările
incendive, cerinţele care trebuie îndeplinite de fiecare tip de FIBC se
adresează fie pur şi simplu parametrilor fizici cum sunt tensiunea de
străpungere şi conductivitatea (tipurile B şi C) fie procedurilor mai generale prin
care trebuie să se demonstreze că nu apar descărcări incendive (tipul D).
Cele patru tipuri diferite de FIBC trebuie folosite aşa cum se arată în
tabelul 9. Alte tipuri de FIBC-uri sau FIBC-uri de tipuri necunoscute trebuie
folosite în prezenţa atmosferelor inflamabile numai după o evaluare detaliată
efectuată de către un expert.
NOTA 1 - De obicei sunt necesare măsuri preventive suplimentare atunci când este prezentă o atmosferă
inflamabilă de gaze sau vapori în interiorul FIBC-ului, de exemplu în cazul pulberilor umezite cu solvenţi.
NOTA 3 - Limita MIE de 3 mJ se bazează pe incendivitatea descărcărilor tip con. Descărcările tip con pot
avea o energie mult mai mare într-un FIBC de tip B decât într-un FIBC de tip C sau D, pentru că peretele
unui FIBC de tip C va fi aproape de potenţial zero. Pe baza acestui fapt, distribuţia câmpului intern va fi
astfel încât într-un FIBC de tip C sau D descărcările în con se vor întinde până la cel mult jumătate din
diametrul FIBC-ului. Un calcul cu formula dată la punctul A.3.7 pentru cel mai mare FIBC folosit obişnuit
(cu diametrul de 1,5 m) va rezulta în 3 mJ pentru prafuri cu dimensiunea medie de numai 0,055 mm într-
un FIBC de tip B, în timp ce într-un FIBC de tip C sau D limita de 3 mJ este atinsă numai cu o pulbere mai
grosieră având dimensiunea medie de 0,27 mm sau mai mare. Totuşi, astfel de prafuri grosiere de obicei
au un MIE mai mare de 3 mJ.
462
Pentru ca o descărcare de tip perie de propagare să apară de la un
FIBC în practică, este în general necesar să se manipuleze o pulbere de
rezistivitate ridicată într-un mod care să conducă la niveluri ridicate de
generare a sarcinii electrostatice (de exemplu transfer pneumatic).
Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, în special în cazul pulberilor cu
MIE medii sau mari, atunci o evaluare detaliată a experților poate concluziona
că riscul unei descărcări incendiare de tip perie de propagare este acceptabil
de scăzut.
Posibilitatea de a folosi FIBC-uri în siguranţă în atmosfere explozive
periculoase se poate modifica dacă se instalează o căptuşeală interioară în
FIBC. Combinaţiile dintre FIBC şi căptuşeală care pot fi folosite în siguranţă în
atmosfere explozive periculoase sunt prezentate în tabelul 10. Mai mult, există
anumite măsuri de siguranţă care trebuie îndeplinite pentru anumite combinaţii
de FIBC şi căptuşeala interioară. Aceste măsuri preventive sunt de asemenea
prezentate în tabelul 10.
463
- căptuşeli interioare de tip L2 sunt confecţionate din materiale
având rezistivitatea de suprafaţă pe minim una din suprafeţe între 1 G şi
1 T şi o tensiune de străpungere prin material mai mică de 4 kV;
466
capacitatea componentei izolate, dacă componenta este montată aproape de un plan
al pământului.
✓ Se previne găurirea prin, de exemplu o rigiditate dielectrică ridicată a
peretelui, o viteză mică de curgere sau prin adoptarea criteriilor rezistivităţii de
volum pentru căptuşeli izolante de conducte.
Conducte izolante îngropate
Dacă o conductă neconductivă este îngropată, întreaga ei suprafaţă
este în contact cu pământul şi de obicei nu mai sunt necesare măsuri
preventive pentru a preveni descărcările incendive exterioare. Contactul
exterior cu pământul reduce riscul de descărcări tip perie în interior, dar nu îl
înlătură complet dacă peretele conductei are o rezistivitate foarte ridicată. Prin
urmare următoarele măsuri suplimentare sunt necesare:
✓ Lichide cu conductivitate ridicată:
a) se asigură că lichidul este, la un anumit punct, în contact cu
un obiect metalic legat la pământ, de exemplu o supapă, şi
b) se previne găurirea peretelui prin descărcări (de exemplu
printr-o rigiditate dielectrică mare a peretelui, viteză de curgere mică,
rezistivitate de volum mică a materialului peretelui şi criteriile pentru căptuşeli
izolante de conducte) şi
c) se leagă la pământ conductorii bornelor electrice de sudare
sau se închid cu capace de plastic.
✓ Lichide cu conductivitate medie sau joasă:
Conductele izolante îngropate pot fi utilizate şi la vehicularea lichidelor
de conductivitate joasă sau medie, dar sunt necesare măsuri suplimentare
pentru evitarea găuririi sau explodării conductei (de exemplu viteză mică de
curgere, rigiditate dielectrică ridicată a peretelui materialului, evitarea
atmosferei explozive în interiorul conductei).
Excavarea unei secţiuni a unei conducte poate expune componentele
conductive sau disipative. Dacă există posibilitatea prezenţei unei atmosfere
explozive, acestea şi toate obiectele conductive din apropiere care ar putea fi
încărcate prin inducţie electrostatică, trebuie legate la pământ. Totuşi, este
periculos să se facă o legătură la pământ într-o atmosferă potenţial explozivă.
Furtunuri flexibile
1) Echipament de conectare: Furtunurile sunt adesea folosite pentru a
lega electric echipamentele conectate și pot oferi, de asemenea, un al doilea
strat de protecție la îmbinarea lor, cum ar fi duzele și lăncile.
2) Prevenirea descărcărilor incendive: În cazul în care amestecurile
inflamabile pot fi prezente în interiorul sau în exteriorul ansamblului de furtun,
acumularea periculoasă a încărcăturii ar trebui evitată printr-un design care:
- evitarea izolării componentelor conductoare, cum ar fi conectorii de
furtun, spiralele de întărire și supapele în linie. Pentru furtunuri cu o singură
spirală în interior și una exterioară trebuie să se asigure că ambele, în special
cele interioare, sunt conectate fiabil la fitingurile de capăt. Acest lucru este
important în special pentru furtunurile cu spirale protejate chimic cu acoperiri
izolatoare.
- limitarea acumulării pe suprafețele izolatoare, prin plasarea
conductorilor sau prin utilizarea unor suprafețe exterioare și/sau interioare
disipative, după caz.
467
- evitarea formării de "goluri" lichide încărcate, izolate în interiorul
furtunului.
3) Evitarea deteriorării furtunului: descărcările electrostatice nu trebuie
să deterioreze furtunul în nici un fel care să compromită performanțele. În
special, ar trebui împiedicate descărcările care creează orificii mici prin
peretele furtunului.
4) Prevenirea curenților vagabonzi: uneori este necesar să se prevină
nivelurile semnificative ale curenților vagabonzi de-a lungul furtunului,
asigurându-se în același timp faptul că sarcinile electrostatice pot fi disipate.
468
perete subțire cu o manta exterioară cu inserții împletite, dar această situație
necesită o mare creștere a densității sarcinii de suprafață.
De obicei, însă materialul peretelui furtunului este suficient de conductiv
astfel încât disiparea prin perete către spirala de întărire sau manta, să aibă loc
înainte ca densitatea sarcinii să atingă nivelul cerut.
Totuși, acest lucru nu poate fi posibil în cazul ansamblurilor de furtunuri
căptușite cu polimeri fluorurați, cu excepția cazului în care se utilizează
polimeri fluorurați disipativi (de exemplu, carbon plin) sau căptușeala are o
tensiune de străpungere care nu depășește 4 kV.
Clasificarea furtunurilor
Furtunurile trebuie marcate clar pentru a împiedica utilizarea unui tip de
furtun greșit. ISO 8031 definește șase tipuri de furtunuri împreună cu trei
subdiviziuni ale claselor conductive și antistatice.
Tabelul 12 - Clasificarea conform ISO 8031 a claselor furtunurilor
469
Clase conform ISO 8031 Categorie
disipare sarcină
IEC 60079-32-1
Clasă Denumire/descriere Rezistența R pe
ID ansamblu între
fitingurile
finale1)
Ω Antistatic 1 kΩ ≤ R ≤ 100 Disipativ
Încorporează strat (uri) de cauciuc sau MΩ
materiale plastice antistatice sau
Ω-L Antistatic numai pe căptușeala interioară
Ω-C Antistatic numai pe învelișul exterior izolant
Ω-CL Înveliș și căptușeală antistatice
- Izolant 100 MΩ < R Izolant
- Discontinuu 10 kΩ < R Disipativ sau
izolant
NOTA 1 Alte cerințe suplimentare pentru rezistența de la un capăt la altul sunt necesare pentru
evitarea descărcărilor de tip perie și a descărcărilor de tip perie de propagare periculoase. În
consecință, rezistența de la un capăt la altul nu este întotdeauna singurul criteriu pentru
potrivirea furtunului.
NOTA 2 Furtunurile antistatice, de clasă Ω, sunt utilizate în mod obișnuit în aplicațiile auto și la
cele cu căptușeală din polimeri fluorurați. În aceste și alte aplicații care nu produc niveluri foarte
mari de încărcare electrostatică, limita de 100 MΩ este o limită superioară corespunzătoare
pentru intervalul disipativ. Cu toate acestea, în cazul în care ratele de generare a sarcinilor ar
putea depăși 10 μA, furtunurile cu rezistențe de până la 100 MΩ pot să nu fie capabile să
disipeze sarcinile în condiții de siguranță.
470
4. EVALUAREA RISCULUI DE EXPLOZIE LA APRINDEREA
ATMOSFERIEI EXPLOZIVE DE PRAFURI PRIN DESCĂRCĂRI
ELECTROSTATICE
471
Diagrama 1: evaluarea materialului în vrac având 1 M m
472
Diagrama 2: evaluarea materialului în vrac având 1 M m < 10 G m
473
Diagrama 3: evaluarea materialului în vrac având > 10 G m.
BIBLIOGRAFIE
475
• SR EN 1149-2:2003 „Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi
electrostatice. Partea 2. Metodă de încercare pentru măsurarea rezistenţei
electrice la traversarea materialelor (rezistenţă verticală)”;
• SR EN 1149-3:2004 „Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi
electrostatice. Partea 3. Metodă de încercare pentru măsurarea capacităţii de
disipare a sarcinilor”;
• SR EN 1149-5:2008 „Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi
electrostatice. Partea 5. Cerinţe de performanţă pentru materiale şi cerinţe de
proiectare”;
• SR EN 61340-2-1:2004 „Electrostatică. Partea 2-1: Metode de
măsurare. Capabilitatea materialelor şi produselor de a disipa încărcările
electrostatice”;
• BS 5958: Part 1:1991 „Cod of practice for Control of undesirabile
static electricity. General considerations”;
• BS 5958: Part 2:1991 „Code of practice for Control of undesirabile
static electricity. Part 2 . Recomandation for particular industrial situation”;
• Report CENELEC TC 44X Draft R004-001 - Februarie 1999
„Safety of machinery - Guidance and recommendations for the avoidance of
hazards due to static electricity”;
• IEC TS 60079-32-1:2013 „Atmosfere explozive - Partea 32-1:
Pericole electrostatice. Ghid” (CLC/TR 50404 June 2003 Electrostatics - Code
of practice for the avoidance of hazards due to static electricity).
• Ulrich von Pidoll „Determining the incendivity of electrostatic
discharges without explosive gas mixtures, PTB Germany”.
476
TEMA NR. 18
INSTALAŢII, CABLURI ŞI REŢELE ELECTRICE IN ARII PERICULOASE Ex
Prescripţii generale
Instalaţiile electrice destinate utilizării în zone clasificate Ex trebuie să
satisfacă pe lângă prescripţiile pentru instalaţiile din ariile neclasificate Ex,
condiţiile speciale de utilizare sigură pentru zonele cu pericol de explozie.
Pentru a facilita selectarea corespunzătoare a echipamentelor electrice,
neelectrice, a sistemelor protectoare şi pentru realizarea unor proiecte
adecvate ale instalaţiilor electrice, în prima fază trebuie stabilite ariile
periculoase Ex (zonele 0, 1 şi 2, respectiv zonele 20, 21 şi 22), conform
cerinţelor din standardele SR EN 60079-10-1, respectiv SR EN 60079-10-2.
În măsura în care este posibil, echipamentele trebuie, să fie amplasat
în arii neclasificate Ex. Dacă acest lucru nu este posibil, echipamentele trebuie
să fie amplasate în aria cea mai puţin periculoasă. Alegerea şi instalarea
acestora trebuie să ţină cont de cele trei principii de bază ale prevenirii
exploziei şi protecţiei contra exploziei şi anume:
a) prevenirea atmosferelor explozive prin evitarea acestora
b) evitarea tuturor surselor de aprindere efective
b) protecţia privind limitarea efectelor exploziilor la o limită acceptabilă
prin măsuri de protecţie constructive, situaţie în care se ia în considerare
producerea unei explozii.
La fel ca şi în situaţia echipamentelor electrice şi neelectrice,
componentelor şi sistemelor de protecţie, cablurile electrice utilizate în zone cu
pericol de expolzie trebuie să fie selectate şi instalate în conformitate cu
SR EN 60079-14 şi cu prescripţiile suplimentare pentru tipul / tipurile de
protecţie ale echipamentelor. La finalizarea montării / instalării, trebuie
efectuată o inspecţie iniţială a aparaturii şi a instalaţiilor în conformitate cu
prescripţiile din SR EN 60079-17.
477
Selectarea echipamentelor
Pentru o instalare corectă sau o extindere a unei instalaţii deja
existente, acolo unde este cazul, sunt necesare următoarele informaţii
suplimentare la cele specificate pentru ariile neclasificate Ex:
-documentele de clasificare zonală (SR EN 60079-10-1 şi
SR EN 60079-10-2) cu planuri ce indică clasificarea şi extinderea zonei
periculoase inclusiv zonarea (şi grosimea maxim admisă a stratului, dacă
pericolul se datorează prafului combustibil);
-evaluarea opţională a consecinţelor aprinderii;
-instrucţiuni pentru montare şi conectare;
-documentaţia pentru echipamentele electrice cu condiţiile de utilizare,
de exemplu echipamentele cu număr de certificat cu sufixul “X”.
-documentul descriptiv al sistemului pentru sistemul cu securitate
intrinsecă;
-declaraţia producătorului / a persoanei calificate.
-informaţiile necesare pentru a se asigura corecta instalare a
echipamentelor furnizate sub o formă ce este adecvată personalului
responsabil pentru această activitate;
-informaţiile necesare pentru inspecţie, de exemplu o listă cu
echipamente şi cu locaţiile acestora, piesele de schimb, informaţii tehnice
(SR EN 60079-17);
-detalii cu toate calculele relevante (de exemplu pentru debitele de
purjare pentru aparatura de măsură şi control sau construcţiile analizoarelor;
-dacă urmează să se facă reparaţii de către utilizator sau de către
reparator, informaţiile necesare pentru repararea echipamentelor electrice
(SR EN 60079-19);
-acolo unde este cazul clasificarea gazelor sau vaporilor în funcţie de
grupa sau subgrupa echipamentelor electrice;
-clasa de temperatură sau temperatura de aprindere a gazelor sau
vaporilor implicaţi.
-influenţele externe şi temperatura mediului ambiant.
NOTE:
- Echipamentul marcat II B este adecvat pentru aplicaţii care necesită
echipament din Grupa II A. În mod similar, echipamentul marcat II C este
adecvat pentru aplicaţii care necesită echipament din Grupa II A sau
echipament din Grupa II B.
- Dintre tipurile de protecţie enumerate în SR EN 60079-0; subgrupa
echipamentului este necesară numai pentru tipurile de protecţie „d ” (capsulare
antideflagrantă) şi „ i ” (securitate intrinsecă). Subgrupa echipamentului este necesară
şi pentru tipurile de protecţie „n” (non-incendiv) şi „o” (imersiune în ulei).
În situaţia prafurilor combustibile - grupa III, subdiviziunile sunt în
conformitate cu natura atmosferei explozive cu praf pentru care este prevăzut
echipamentul: III A, scame combustibile; III B, praf neconductiv şi III C, praf
conductiv.
Echipamentul marcat III B este adecvat pentru aplicaţii care
necesită echipament din Grupa III A, echipamentul marcat III C este
adecvat pentru aplicaţii care necesită echipament din Grupa III A sau
echipament din Grupa III B.
479
EPL Tip de protecţie Categoria Zona în
ATEX care poate
fi folosit
„Ga” / Securitate intrinsecă „ia” / „iD” 1 Zona 0 / 20
„Da” Încapsulare „ma” / „mD” / „tD” 1 Zona 0 / 20
480
Scheme de distribuţie a energiei, tratarea neutrului N şi folosirea
conductorului de protecţie PE
Tipurile de scheme de distribuţie se clasifică în funcţie de tipurile de
scheme pentru conductorul active şi tipurile de scheme de legare la pământ.
Tipurile de scheme pentru conductorul activ sunt pentru:
- Curent alternativ: monofazat cu 2 conductoare; monofazat cu 3
conductoare; trifazat cu 3 conductoare; trifazat cu 4 conductoare; trifazat cu 5
conductoare.
- Curent continuu: cu 2 conductoare; cu 3 conductoare.
Tipurile de reţele de legare la pământ pentru curent alternativ şi curent
continuu sunt: TN, TT, şi IT.
Simbolurile utilizate pentru notarea lor au următoarea semnificaţie:
Prima literă, se referă la situaţia reţelei de alimentare în raport cu
pământul:
T – legarea directă la pământ a unui punct activ – neutrul, în cazul în
care acesta este
accesibil sau a unui conductor de fază, în cazul în care neutrul nu este
accesibil;
I – izolarea tuturor părţilor active faţă de pământ, sau legarea la pământ
a unui punct printr-o impedanţă de valoare foarte mare.
A doua literă, se referă la situaţia maselor electrice în raport cu
pământul:
T – legarea direct la pământ a maselor instalaţiei, independent de
eventuala legare la pământ a unui punct al alimentării;
N – legarea directă a maselor la punctul de alimentare legat la pământ;
curent alternativ, punctul de legare la pământ este în mod normal punctul
neutru; iar în cazuri speciale, punctul de legare la pământ poate fi un conductor
de fază.
Alte litere, se referă la dispunerea conductorului neutru şi a
conductorului de protecţie în schema TN:
S – schemă TN în care funcţia de protecţie este asigurată printr-un
conductor PE separat de conductoarele active, legat la pământ (în curent
alternativ).
C – schema TN în care funcţiile de neutru şi de protecţie pot fi
combinate într-un singur conductor (PEN).
Schema de tip TN
Dacă se foloseşte o schemă de tip TN, ea trebuie să fie de tip TN-S (cu
conductor neutru N şi conductor de protecţie PE separate) în aria periculoasă,
adică conductorul neutru şi conductorul de protecţie nu trebuie să fie nici
conectate împreună, nici combinate într-un singur conductor într-o arie
periculoasă. În toate punctele de tranziţie de la TN-C la TN-S, conductorul de
protecţie trebuie să fie conectat la sistemul de legătură echipotenţial în aria
nepericuloasă.
NOTĂ - Este necesară monitorizarea scurgerilor între conductorul neutru şi
conductorul PE în aria periculoasă !
481
R
S
T
N
PE
Priza de pâmânt
a alimentării
R
S
T
PEN PE
N
Priza de pâmânt
a alimentării
Arie periculoasă Ex
Arie nepericuloasă zona 1 şi zona 2
În zona1 este necesar controlul scurgerilor de curent
(Dispozitiv de control al curentului rezidual)
Schema de tip TT
Dacă se foloseşte o schemă de tip TT (prize de pământ diferite pentru
sistemul de forţă şi părţile conductive expuse) în zona 1, ea trebuie să fie
protejată printr-un dispozitiv de control al curentului rezidual.
482
R
S Arie periculoasă Ex
zona 1 şi zona 2
T
N
În zona1 este necesar
controlul scurgerilor
(Dispozitiv de control al curentului rezidual)
Priza de pâmânt
a alimentării PE
Schema de tip IT
Dacă se utilizează o schemă de tip IT (conductor neutru izolat faţă de
pământ sau legat la pământ printr-o impedanţă), trebuie să se prevadă un
dispozitiv de control al izolaţiei pentru a indica prima punere la pământ.
NOTĂ - Poate fi necesară o legare locală, numită legare echipotenţială
suplimentară (a se vedea SR CEI 60364-4-41).
R
S
T
1)
N Impedanţă Este obligatoriu
controlul rezistenţei de izolaţie
Priza de pâmânt PE
a alimentării
Protecţie electrică
Prescripţiile acestui articol nu se aplică la circuite cu securitate
intrinsecă.
Cablurile electrice şi întreaga aparatură electrică trebuie să fie protejate
484
împotriva suprasarcinii şi împotriva efectelor dăunătoare ale scurtcircuitelor şi
defecţiunilor de punere la pământ.
Maşinile electrice rotative trebuie protejate suplimentar împotriva
suprasarcinilor dacă nu rezistă continuu la curentul de pornire, la tensiune şi
frecvenţa nominală sau, în cazul generatoarelor, la curentul de scurtcircuit, fără
să fie supuse la o supraîncălzire inadmisibilă. Dispozitivul de protecţie la
suprasarcină trebuie să fie:
a) un dispozitiv de protecţie temporizat, dependent de curent, care să
asigure protecţia pe toate cele trei faze, reglat la curentul nominal maxim al
maşinii, care să declanşeze după 2 ore sau chiar mai repede la 1,20 din
curentul reglat şi să nu declanşeze după 2 ore la un curent de1,05 din curentul
reglat, sau
b) un dispozitiv pentru controlul direct al temperaturii prin senzori de
temperatură integraţi, sau
c) un alt dispozitiv echivalent.
Transformatoarele trebuie să fie în plus protejate la suprasarcină în
condiţiile când nu pot suporta continuu curentul secundar de scurtcircuit, la
tensiune şi frecvenţă primare nominale, fără să fie supuse la o încălzire
inadmisibilă, sau dacă nici o suprasarcină nu este susceptibilă de a fi generată
de sarcinile conectate.
Dispozitivele de protecţie la scurtcircuit şi legare la pământ trebuie să
prevină repunerea sub tensiune în condiţii de defect. Trebuie luate măsuri de
prevenire pentru a împiedica funcţionarea unui motor trifazic la întreruperea
unei faze.
În cazul în care deconectarea automată a aparaturii electrice poate
introduce un risc mai mare pentru securitate decât cel care rezultă numai din
riscul de aprindere, se poate folosi un dispozitiv (sau dispozitive) de alarmă, ca
o alternativă la deconectarea automată, cu condiţia ca funcţionarea
dispozitivului (sau dispozitivelor) de alarmă să fie imediat evidentă pentru a se
putea lua măsuri de remediere.
485
Sisteme de cabluri pentru atmosfere potenţial explozive cu gaze
vapori sau ceţuri inflamabile
Sistemele de cabluri şi conducte, cu excepţia instalaţiilor cu securitate
intrinsecă, trebuie să satisfacă în totalitate prescripţiile din SR EN 60079-14.
Cu excepţia instalaţiilor cu securitate intrinsecă, dacă este folosit
aluminiul ca material conductor, trebuie să fie utilizat numai cu conexiuni
adecvate şi să aibă o secţiune transversală a conductorului de cel puţin
16 mm2.
Conexiunile trebuie să garanteze că distanţele de izolare în aer şi pe
suprafaţă nu se vor reduce prin mijloace suplimentare necesare pentru
conectarea conductorilor de aluminiu.
Conexiuni
Conectarea cablurilor şi conductelor la aparatura electrică trebuie să se
facă în conformitate cu prescripţiile tipului de protecţie corespunzător.
Cablurile utilizate pentru cablaje fixe în arii periculoase trebuie să fie
adecvate pentru condiţiile de mediu din zona de funcţionare. Cablurile trebuie
să fie:
a) acoperite cu material termoplastic, termorigid sau elastomeri şi să
aibă formă circulară, compactă;
b) cu acoperire metalică cu izolaţie minerală, sau
c) speciale, de exemplu cabluri plate cu intrări de cablu adecvate.
NOTĂ: În cazul când carcasele pot fi supuse unor mari variaţii de temperatură
ambiantă şi / sau de funcţionare, o operaţie de “pompare” poate transfera fluidele din
aria periculoasă prin cabluri ce nu sunt compacte. În mod similar cablurile cu interstiţii
486
neumplute sau umplute cu materiale de umplutură higroscopice (de exemplu fibre), pot
transmite fluide inflamabile prin spaţiile interstiţiale ale cablului sub acţiunea capilară
sau higroscopică cu suficientă presiune parţială pentru a putea atinge extremităţile
cablului şi a ieşi din cablu. Trebuie acordată o atenţie specială traductoarelor
electropneumatice ce utilizează gazul natural ca mijloc pneumatic. Atunci când astfel
de cabluri fac legătura între o arie periculoasă şi o arie neclasificată poate să rezulte o
atmosferă inflamabilă care este transportată în interiorul acestuia, de exemplu în
interiorul echipamentelor din camera de comandă. Este posibil ca această situaţie să
devină mai critică cu un echipament instalat în zona 0 sau zona 1 (unde prezenţa unei
atmosfere periculoase este mai frecventă şi pe durate mai lungi de timp). Dacă este
posibil să se aplice aceste condiţii atunci trebuie utilizat un dispozitiv de izolare a
cablului (ce face o izolare între mantaua internă şi conductoarele individuale).
Utilizarea acestui dispozitiv de izolare al cablului poate atenua viteza de transmitere a
vaporilor şi pot fi necesare măsuri suplimentare.
Deschideri neutilizate
Deschiderile neutilizate la intrările de cabluri sau conducte în aparatura
electrică trebuie să fie închise cu elemente de obturare adecvate pentru tipul
de protecţie corespunzător. Cu excepţia aparaturii cu securitate intrinsecă,
mijloacele prevăzute în acest sens vor fi construite astfel încât elementul de
obturare să poată fi îndepărtat numai cu ajutorul sculelor speciale.
Linii aeriene
Dacă o linie aeriană cu conductoare neizolate asigură alimentarea cu
energie electrică sau servicii de telecomunicaţii pentru echipamentul din aria
periculoasă, capătul acesteia trebuie să fie amplasat într-o arie neclasificată Ex
şi continuat în aria periculoasă prin intermediul unui cablu sau conductă.
NOTĂ: Conductorii neizolaţi nu trebuie instalaţi deasupra ariei
periculoase. Conductorii neizolaţi includ produse cum ar fi sisteme de şine de
poduri rulante parţial izolate şi sisteme de rulare de joasă tensiune şi de foarte
joasă tensiune.
Când circuitele traversează o arie periculoasă trecând de la o arie fără
pericol la alta sistemul de cabluri din aria periculoasă trebuie să fie adecvat
pentru zonă (zone).
Contact accidental
Cu excepţia traseelor de încălzire, trebuie evitat contactul întâmplător
dintre armătură / mantaua metalică a cablurilor şi conductele sau
echipamentele care conţin gaze, vapori sau lichide inflamabile. De obicei,
izolaţia asigurată de un înveliş exterior nemetalic pe un cablu este suficientă
pentru a evita acest lucru.
Deschideri în perete
Deschiderile din perete pentru cabluri şi conducte între ariile
periculoase şi nepericuloase trebuie să fie etanşate corespunzător, de
exemplu prin obturări cu nisip sau etanşări cu mortar.
Propagarea flăcării
Cablurile pentru cablaje fixe externe trebuie să prezinte caracteristici de
propagare a flăcării care să le permită să suporte încercările conform
SR EN 60332-1-2 excepţie făcând cazurile în care ele sunt pozate în pământ,
în şanţuri / conducte umplute cu nisip sau sunt protejate în alt mod împotriva
propagării flăcării.
Deoarece utilizarea de conductori sau cabluri izolate cu întârzie la
propagarea flăcării şi este în conformitate cu cerinţele recomandate de
IEC 60332-1-2 nu este suficientă pentru a preveni propagarea focului în toate
situaţiile de instalare, se recomandă ca ori de câte ori riscul de propagare este
ridicat, de exemplu de-a lungul traseului vertical al cablurilor toronate trebuie
să fie luate şi măsuri speciale de prevenire şi întregul ansamblu de cabluri
trebuie încercat la propagarea verticală a flăcării, în conformitate cu seria
SR EN 60332-3.
489
capetele conductoarelor, sau prin tipul de bornă, dar nu numai prin lipire.
Distanţele de izolare şi distanţele de izolare pe suprafaţă în
conformitate cu tipul de protecţie al aparaturii nu trebuie reduse prin metoda
prin care conductoarele sunt conectate de borne.
Îmbinări
În măsura în care se poate, se recomandă instalarea unor lungimi de
cablu neîntrerupte. Dacă nu se pot evita discontinuităţile, îmbinarea se poate
executa numai în zona 2 şi în afară de faptul că trebuie să fie corespunzătoare
din punct de vedere mecanic, electric şi al mediului, trebuie să fie :
- făcută într-o carcasă cu un tip de protecţie corespunzător cu cerinţele
EPL pentru zonă, sau
- umplută cu răşină epoxidică, cu un compound, sau să fie acoperită cu
un înveliş termoretractabil, în conformitate cu instrucţiunile producătorului,
dacă nu e supusă solicitărilor mecanice.
Racordările conductoarelor, cu excepţia celor din conducte, conectate
la aparaturi antideflagrante sau circuite cu securitate intrinsecă, trebuie să fie
realizate numai prin conectoare prin comprimare, conectoare asigurate
împotriva deşurubării, sudare sau brazare. Lipirea se permite numai dacă
conductoarele care trebuie conectate sunt ţinute împreună prin mijloace
mecanice corespunzătoare şi apoi lipite.
Tabelul 2
Aria Gaze sau lichide Prafuri
periculoasă inflamabile combustibile
Posibilă apariţia chiar pe Tsupraf. < 80 % Tapr Rare cazuri de disfuncţionalităţi
termen scurt Tsupraf. < 2/3 Ta
Zona 0 Tsupraf. < Tmocn. - 75 K(g=12.5mm)
Tsupraf. < Tmocn. - 25K(g=5mm)
Zona 1 Tsupraf. < Tapr. Cazuri de disfuncţionalităţi
(Prognozabil atm. Ex Tsupraf. < 2/3 Ta
Tsupraf. < 80 % Tapr. ) Tsupraf. < Tmocn. - 75K(g=12.5mm)
Tsupraf. < Tmocn. - 25K(g=5mm)
Zona 2 Tsupraf. < Tapr Tsupraf. < 2/3 Ta
Tsupraf. < Tmocn. - 75K(g=12.5mm)
Tsupraf. < Tmocn. - 25K(g=5mm)
Cabluri flexibile
Cablurile flexibile utilizate în ariile periculoase trebuie selectate dintre
următoarele tipuri de cablu :
- cabluri flexibile cu manta de cauciuc obişnuit;
- cabluri flexibile cu manta de policloroprenă obişnuită ;
- cabluri flexibile cu manta de cauciuc cu rezistenţă mare ;
- manta de policloroprenă pentru condiţii grele;
- cabluri cu izolaţie de material plastic având o construcţie la fel de
robustă ca şi cablurile
- flexibile cu manta de cauciuc pentru condiţii grele.
Sisteme de conducte
În absenţa standardelor EN pentru conducte, se respectă standardele
naţionale sau alte standarde. În cazurile care urmează, conductele trebuie să
fie prevăzute cu dispozitive de oprire a flăcărilor pentru a reduce efectele de
precomprimare la unele gaze în capsulările antideflagrante.:
a) la intrarea sau ieşirea dintr-o arie periculoasă ;
b) la 450 mm de la toate capsulările care conţin o sursă de aprindere în
funcţionare normală ;
c) la orice carcasă care conţine racorduri, îmbinări sau borne la care
diametrul conductelor este egal sau mai mare de 50 mm;
Conductele trebuie bine strânse la toate racordurile cu filet.
Dacă sistemul de conducte se foloseşte ca şi conductor de protecţie,
491
racordurile filetate trebuie să asigure trecerea curentului de defect, atunci când
circuitul este protejat corespunzător de siguranţe fuzibile sau întrerupătoare de
circuit.
În cazul în care conducta este instalată într-o zonă corozivă, materialul
conductei trebuie să fie rezistent la coroziune sau conducta trebuie să fie
protejată corespunzător la coroziune. Trebuie evitate combinaţiile de metale
care ar putea genera coroziune galvanică.
După ce cablurile sunt instalate în conductă, dispozitivele de oprire a
flăcărilor trebuie umplute cu un compound care să nu se contracte la aplicare
şi care să fie impermeabil şi să nu fie afectat de substanţele chimice aflate în
aria periculoasă. Opritoarele de flăcări şi compoundul sunt folosite să limiteze
efectul de precomprimare, să prevină intrarea gazelor fierbinţi în sistemul de
conducte dintr-o carcasă care conţine o sursă de aprindere şi să prevină
intrarea gazelor periculoase în aria nepericuloasă.
Adâncimea compoundului din opritorul de flacără trebuie să fie cel puţin
egală cu diametrul interior al conductei, dar în nici un caz să nu fie mai mic de
16 mm.
Se pot folosi cabluri cu unul sau mai multe conductoare în conducte.
Dacă însă conducta conţine trei sau mai multe cabluri, ariile totale ale
secţiunilor transversale ale cablurilor, inclusiv izolaţia, nu trebuie să fie mai
mari decât 40% din secţiunea transversală a conductei.
Lungimile mari de capsulări de cablaje trebuie să fie echipate cu
dispozitive corespunzătoare de drenare pentru a asigura o drenare
satisfăcătoare a condensului. În plus, izolaţia cablurilor trebuie să aibă o
rezistenţă corespunzătoare la apă.
Pentru a satisface prescripţiile gradului de protecţie al capsulării, poate
fi necesară o etanşeitate între conductă şi carcasă (de exemplu printr-un inel
de etanşare sau o etanşare cu filet) şi între conductoare şi conductă (de
exemplu printr-un opritor de flacără).
492
ANEXA
493
11. NA2XS(F)Y Cabluri de energie de medie tensiune cu izolaţie de polietilena
reticulata si manta de PVC, cu bariera longitudinala la propagarea
apei.
12. NA2XS(F)2Y Cabluri de energie de medie tensiune cu izolaţie de polietilena
reticulata si manta de polietilena cu bariera longitudinala la
propagarea apei.
13. NA2XS(FL)2Y Cabluri de energie de medie tensiune cu izolaţie de polietilena
reticulata si manta de polietilena cu bariera longitudinala si
transversala la propagarea apei.
14. N2XSY Cabluri de energie de medie tensiune cu izolaţie de polietilena
reticulata si manta de PVC.
15. N2XS2Y Cabluri de energie de medie tensiune cu izolaţie de polietilena
reticulata si manta de polietilena.
16. N2XS(F)Y Cabluri de energie de medie tensiune cu izolaţie de polietilena
reticulata si manta de PVC cu bariera longitudinala la propagarea
apei.
17. N2XS(F)2Y Cabluri de energie de medie tensiune cu izolaţie de polietilena
reticulata si manta de polietilena cu bariera longitudinala la
propagarea apei.
18. N2XS(FL)2Y Cabluri de energie de medie tensiune cu izolaţie de polietilena
reticulata si manta de polietilena cu bariera longitudinala si
transversala la propagarea apei.
19. C2XS(F)2Y Cabluri de energie monoconductoare cu izolaţie de polietilena
reticulata si manta de polietilena termoplastica pentru tensiunea
de 1000 V curent continuu.
20. NA2XSH Cabluri de energie de medie cu comportament special la foc
pentru tensiunea nominala Uo/U 12/20(24) kV
21. 2XSEY Cabluri de energie de medie tensiune, trifazat 3,6/6 kV
22. 2XSEY Cabluri de energie de medie tensiune, trifazat 6/10 kV
23. CHH Cabluri de energie cu izolatie si manta de polietilena termoplastica
fara halogeni pentru tensiunea nominala de 0,6 / 1kV
24. CS2XEAbY-F Cabluri de semnalizare cu izolatie de polietilena reticulata si manta
de PVC pentru tensiunea nominala de 0,6 / 1kV
25. MHf Conductoare flexibile izolate cu polietilena termoplastica cu emisie
redusa de fum si de gaze corozive
26. FH Conductoare izolate cu polietilena termoplastica cu emisie redusa
de fum si de gaze corozive
27. C2XH Cabluri de energie si de control cu izolatie LSFH ( PE cu emisie
redusa de fum, fara halogeni, cu intarziere marita la propagarea
flacarii) conform SF 46/2000 IPROEB
BIBLIOGRAFIE
496
TEMA NR. 19
SISTEME PROTECTOARE
1. Introducere
Sisteme protectoare sunt dispozitive, altele decât componentele
echipamentului care sunt destinate opririi imediate a exploziilor incipiente
şi/sau limitării domeniului efectiv al unei explozii şi care se introduc pe piaţă
separat pentru utilizare ca sisteme autonome;
Instalaţiile care lucrează cu gaze, vapori, lichide sau pulberi
combustibile, trebuie să fie prevăzute după caz, cu:
- aparate şi procedee care previn producerea, micşorează sau
anulează intensitatea exploziilor;
- aparate şi procedee care limitează urmările sau extinderea exploziilor.
Din prima categorie fac parte procedeele de inhibare, de inertizare, de
subpresurizare, stingătoarele rapide, iar din a doua categorie fac parte
clapetele de explozie, opritoarele de flacără şi de explozie.
2. Termeni si definiţii
497
2.9 Detonaţie - explozie ce se propagă la viteză supersonică şi se
caracterizează printr-o undă de şoc
498
2.20 Tip nemăsurabil (opritor de flacără static) - un opritor de flacără
unde interstiţiile de răcire ale elementului opritorului de flacără nu pot fi desenate,
măsurate sau controlate din punct de vedere tehnic (de exemplu structuri
neregulate cum ar fi ochiuri împletite, metal sinterizat şi paturile de pietriş).
501
transmiterii aprinderii interne şi să-şi păstreze rezistenţa mecanică în condiţii
de funcţionare.
În echipamentele, sistemele protectoare, componentele, porţiunile de
conducte sau vasele alungite conectate este posibil ca o explozie să se
propage prin întregul sistem cu acceleraţia frontului flăcării. În acestă situaţie
elementele sau obstacolele incluse care măresc turbulenţa (de exemplu
deflectoarele) pot accelera de asemenea frontul flăcării. În funcţie de
geometria sistemului, o asemenea acceleraţie poate conduce la o tranziţie de
la deflagraţie la detonaţie la care se produc impulsuri de presiune ridicate.
O explozie care apare într-o parte a instalaţiei se poate propaga în
părţile din aval şi din amonte. Efectele exploziei pot fi intensificate de
accelerarea provocată de fitingurile instalaţiei sau de propagarea prin
conducte. Presiunile de explozie astfel dezvoltate pot fi mult mai ridicate decât
presiunea maximă de explozie din condiţii normale şi poate distruge elemente
ale instalaţiei chiar dacă acestea sunt de concepţie rezistentă la explozie sau
rezistentă la şocul de explozie. De aceea este important să se limiteze
posibilele explozii la părţi singulare ale instalaţiei. Acest lucru se obţine prin
decuplarea exploziei.
Decuplarea exploziei poate fi efectuată de exemplu cu ajutorul
următoarelor:
- izolarea mecanică cu acţiune rapidă ;
- stingerea flăcărilor în spaţii înguste sau prin injectarea de agent de
stingere ;
- opritoare de flăcări.
ANEXA Nr. 4
Asigurarea
calităţii
producţiei
ANEXA Nr. 3
Examinare
EC de tip
Sisteme ANEXA Nr. 5
protectoare Verificarea
autonome produsului
ANEXA Nr. 9
Verificarea EC
a unităţii de
produs
503
6. Exemple de sisteme protectoare întâlnite în industrie
504
Figura 2 - Exemplu de sistem protector (dispozitiv paraflacără) montat
într-un sistem de conducte
1- Carcasa ventilatorului
2- Cot de intrare in ventilator (opţional)
3- Conductă de intrare in ventilator
4- Conductă de ieşire din ventilator
5- Senzor de explozie
6- Unitate de control electronic
7- Supapă de izolare a descărcării (ieşirii) ventilatorului cu acţionare
rapidă
8- Supapă de izolare a intrării în ventilator cu acţionare rapidă
505
9- Lungimea necesară a conductei de intrare luându-se în considerare
viteza frontului flăcării, durata de reacţie mecanică şi electronică a
supapei pentru a se asigura o izolare eficientă in sistemul de conectare
10- Lungimea necesară a conductei de descărcare (ieşire) luându-se în
considerare viteza frontului flăcării, durata de reacţie mecanică şi
electronică a supapei pentru a se asigura o izolare eficientă de sistemul
de conectare
1- Carcasa ventilatorului
2- Cot de intrare in ventilator (opţional)
3- Opritor de flacără la intrarea in ventilator
4- Opritor de flacără la ieşirea din ventilator
506
SISTEM DE SUPRIMARE A EXPLOZIEI
Suprimarea exploziei reprezintă o tehnică prin care este detectată şi
oprită în stadiu incipient combustia unei atmosfere explozive în volume închise
sau parţial închise limitând dezvoltarea unor presiuni ce pot provoca avarii.
Echipamentul de control şi indicare CIE iniţiază descărcarea instalaţiei
de suprimare HRD iar agentul de stingere este dispersat într-un interval de
timp cât mai scurt în volumul ce urmează să fie protejat.
1- Detector de presiune la
explozie - CIE
2- Ventilator de proces
3 - Valvă rotativă
4 – Unitate de control - CIE
5 – Sistem de suprimare HRD
6 – Volumul protejat
1 - ramă suport
2 - element de descărcare
3 - deflector
4 - elemente de reţinere
508
1 element de descărcare
2 element de reţinere (tijă
deformabilă)
3 structură de susţinere
1 latură fixă
2 suprafaţa dispozitivului de
descărcare a exploziei
3 ramă de susţinere
4 laturi mobile în timpul
procesului de descărcare
509
1 - Valvă rotativă ;
2 – Vas protejat;
3 – Dispozitiv de descărcare a
exploziei;
4 – Ventilator de proces
510
Dispozitiv montat pe vasul Descărcarea exploziei fără Descărcarea exploziei cu
protejat dispozitiv dispozitiv
511
a) închis b) deschis
512
OPRITOARELE DE FLACĂRĂ
Opritoarele de flacără sunt dispozitive de securitate echipate la
deschiderile carcaselor sau reţelelor de conducte şi sunt destinate să permită
trecerea curentului de aer şi să prevină transmiterea flăcării – figura 8. Acestea
au fost utilizate pe scară largă zeci de ani în industriile chimică şi a petrolului.
Elementul opritorului
Flacara stabilizata la
de flacara care
intrarea in opritorul de
absoarbe si stinge
flacara
frontul flacarii
Conducta
513
Opritor de flacără tip capăt de linie pentru deflagraţii
1 – corpul
opritorului
2 – garniture
3 – elemente de
fixare
4 – elementul de
stingere
Sursa de aprindere
Capac de
protectie
impotriva
intemperiilor
Elementul Carcasa
opritorului de opritorului de
flacara care stinge flacara
frontul flacarii Elementul de
conexiune
Directia de curgere
a gazului
514
- opritor de flacără pentru ardere de lungă durată care previne
transmiterea unei flăcări în timpul şi după o ardere de lungă durată;
515
Bibliografie
516
TEMA NR. 20
VENTILAŢIA INDUSTRIALĂ
CAPITOLUL I
GENERALITĂŢI
1.2.1.Ventilaţie industrială
1.2.1.1. Sisteme de condiţionare a aerului
Sisteme de condiţionare a aerului figura 1.1, controlul calităţii aerului şi
mediul termic atât pentru personalul implicat cât şi pentru procesele
tehnologice.
518
• Sisteme de tratare a aerului;
• Sisteme de distribuţie a aerului (sisteme de conducte );
• Sisteme de distribuţie a aerului în încăperi;
• Sisteme de ventilaţie;
• Sisteme de încălzire şi răcire a încăperilor;
• Sisteme generale de evacuare;
• Sisteme de evacuare: coşuri, dispersia în atmosferă.
519
Figura 1.2 - Sistem de ventilaţie locală
520
- Aer din interior.
CAPITOLUL II
METODOLOGIA DE PROIECTARE
2.1 INTRODUCERE
Problemele de mediu au o pondere tot mai însemnată pentru societatea
actuală şi cea de viitor. Astfel, este normal ca atât în procesele industriale cât
şi în proiectarea lor efectele asupra mediului să fie considerate pe întregul ciclu
de viaţă /3/. Ciclul de viaţă al unui proces de producţie poate fi divizat în patru
părţi: proiectare, realizare, funcţionare şi terminarea procesului. Fiecare parte
are particularităţile sale. Metodologia de proiectare este o parte a procesului de
la începerea sa până la terminarea acestuia. Durata ciclului de proces de
producţie este ilustrat în figura 2.1.
521
Figura 2.1 - Metodologia de proiectare
522
Ideea este aceea de a face o descriere a procesului tehnologic de proiectare,
cu alte cuvinte, să răspundă la două întrebări:
• Ce trebuie făcut clar şi ce ar trebui făcut pe parcursul procedurii de
proiectare?
• In ce ordine trebuie date problemele?
Nr. Criteriu de
Descriere Mijloace
Crt. proiectare
Asigurare administrativă a calităţii aerului: studii preliminare, proiectare,
construcţie, întreţinere
1 Date existente Datele depind numai de poziţia Bază de date
amplasamentului şi nu se Profilul meteo
modifică pe parcursul proiectării
524
Nr. Criteriu de
Descriere Mijloace
Crt. proiectare
Supraveghere
sănătate
18 Verificări Măsurători pentru asigurare că Audituri
periodice sistemul şi performanţele energetice.
echipamentului au rămas Audituri de
neschimbate. Suplimentar, mediu.
evaluarea sistemului în sensul Evaluare
unor necesităţi noi. (COSSH)
19 Schimbări de Adoptarea schimbărilor de proces Evaluare
proces prin evaluarea influenţelor asupra (COSSH)
sistemului de ventilaţie şi asupra Simularea
conditiilor. sistemului.
Terminarea procesului
20 Distrugerea Proiectarea şi realizarea Evaluarea
sistemului distrugerii, ţinând cont de riscurile riscului asupra
posibile (ex. azbest) sănătăţii.
Metode de
lucru speciale.
21 Reutilizarea Evaluarea valorii şi utilităţii Analiza stării
echipamentului echipamentului şi a echipamentului
componentelor.
22 Manipularea Separarea diferitelor tipuri de Înregistrarea
deşeurilor deşeuri Manipularea deşeurilor materialelor
care ridică probleme. Materiale uzate.
reciclabile. Marcarea
componentelor
526
Pasul 8: Calculul sarcinii totale asupra clădirii
- Calcularea sarcinilor totală din diverse subprocese şi mediu pentru a
ventila suprafeţele îngrădite.
CAPITOLUL III
527
supuse forţelor de frecare. Aceasta înseamnă că presiunea P exercitată de o
coloană de fluid incompresibil cu înălţimea H şi densitatea w este
P=gwH (3.1)
Unde: g este acceleraţia gravitaţională a locului respectiv.
Figura 3.1 - Liniile de curent care indică viteza curgerii în mai multe
puncte
529
Figura 3.4 - Ilustrarea legii lui Euler
530
Atunci, B = -g dacă greutatea este direcţionată în sens descendent,
adică în sens opus direcţiei lui P1. Substituind x = H2 – H1 se obţine:
P1 – P2 – gw ( H2 – H1 ) = w ( V22 – V12 ) / 2
sau,
V2 V2
P1 + w 1 + gwH1 = P2 + w 2 + gwH 2 (3.4)
2 2
Aceasta este ecuaţia lui Bernoulli pentru un fluid incompresibil ideal în
termeni de presiune. Acelaşi rezultat se obţinea dacă axa x era luată în
considerare pentru orice unghi arbitrar ales. Direcţia verticală ascendentă s-a
luat în considerare în scopul simplificării analizei.
P1 V12 P V2
+ + H1 = 2 + 2 + H 2 (3.5)
wg 2 g wg 2 g
Aceasta este ecuaţia lui Bernoulli pentru un fluid incompresibil ideal în
termeni de altitudine. Variaţiile locale ale acceleraţiei gravitaţionale pe pământ
sunt minore, astfel că în practica curentă este suficient să se utilizeze valo area
cunoscută de 9,8 m·s-2.
Unităţile care trebuie utilizate în ecuaţiile anterioare sunt redate în
tabelul 3.1.
Tabelul 3.1
Unitate de
Denumire Simbol
măsură
Presiune P N·m-2 (Pa)
Viteză V m·s-1
Cotă, altitudine H m
Densitate w kg m-3
CAPITOLUL IV
531
Tabelul 4.1 - Compoziţia aerului la nivelul mării
532
4.1.2.1. AZOTUL - N2
Este un gaz incolor, fără miros şi gust, cu densitatea de 0,9673 kg/m3,
şi masa moleculară de 28,01g/mol, prezintă o solubilitate de gr/l la 15°C. Are
punctul de topire la -209,9°C respectiv punctul de fierbere la -195,8°C. De
asemenea formează numeroşi compuşi chimici precum aminoacizi, amoniac,
acidul nitric şi cianurile.
Nitrogenul (latină nitrum, greacă Nitron însemnând "sodă nativă",
"geneză", "formare") este considerat a fi descoperit de Daniel Rutherford în
1772, care l-a numit aer fix.
Azotul sau nitrogenul a fost de asemenea studiat în acelaşi timp şi de
Carl Wilhelm Scheele, Henry Cavendish şi Joseph Priestley, care l-au numit
aer ars sau aer flogisticat. Nitrogenul gazos era destul de inert încât Antoine
Lavoisier l-a numit azot, de la cuvântul grecesc αζωτος însemnând "fără viaţă".
Acest termen a devenit cuvântul francez pentru "nitrogen" şi a fost împrumutat
mai târziu şi de alte limbi, printre care şi româna.
Compuşii azotului erau cunoscuţi în Evul Mediu. Alchimiştii cunoşteau
acidul nitric drept aqua fortis. Amestecul de acid nitric şi acid clorhidric era
numit aqua regia, şi apreciat pentru abilitatea sa de a dizolva aurul. Primele
aplicaţii în industrie şi agricultură ale azotului au fost sub formă de salpetru
(nitrat de sodiu sau nitrat de potasiu), notabil la praful de puşcă, iar apoi ca
îngrăşământ.
Azotul este un gaz inert din punct de vedere chimic şi este prezent în
atmosferă la un nivel de ≈78,1% vol. Nu prezintă efecte toxicologice directe şi
nu are profil toxicologic. Acesta acţionează prin simplă asfixiere. Dacă nivelul
de azot creşte, acesta va conduce la reducerea nivelului de oxigen sub nivelul
normal atmosferic de ≈20,9% vol. Din acest motiv concentraţia de oxigen de
19% vol. este considerată în multe ţări ca fiind limita de lucru în siguranţă iar
sub această valoare este considerată deficienţă în oxigen.
La un nivel al conţinutului de azot corespunzător deficienţei în oxigen
de 15–19,5% O2, efectele asupra organismului sunt: scăderea abilităţii de a
lucra energic respectiv o coordonare defectuoasă.
Între 12-15% O2, apare respiraţia adâncă, creşterea pulsului şi
coordonarea defectuoasă, de asemenea judecata şi percepţia sunt afectate.
Între 10-12% O2, creşte ritmul respiraţiei adânci, creşte pulsul, scăderea
drastică a performanţelor respectiv capacitatea de a judeca extrem de redusă.
La 10% O2, este stabilită limita pentru autosalvare. Din acest moment
lucrătorul are la dispoziţie 10 minute să părăsească zona afectată. După
această perioadă persoana începe să sufere de hipoxie şi va fi improbabil să
se salveze singură.
Între 8-10% O2, apar: căderea mentală, voma, ameţeala şi starea de
inconştienţă.
Între 6-8% O2, la 4-5 minute de expunere, persoanele afectate pot fi
recuperate după tratament. La 6 minute de expunere, mortalitatea survine la
25–50% din cazuri iar la 8 minute de expunere, mortalitatea survine la
50-100% din cazuri.
Între 4-6% O2, apare pierderea imediată a cunoştinţei, iar în 40 de
secunde apare coma, convulsiile şi moartea.
533
Deficienţa în oxigen corespunzătoare unei concentraţii de azot de peste
94%, conduce după numai două inspiraţii la pierderea instantanee a
cunoştinţei şi moarte.
4.1.2.2. OXIGENUL - O2
Oxigenul a fost descoperit de către Carl Wilhelm Scheele (1772) şi
Joseph Priestley (1774), independent unul de altul. Joseph Priestley a introdus
o cantitate de oxid roşu de mercur într-o capsulă aşezată sub un clopot de
sticlă din care se scosese aerul şi care a fost scufundat parţial în mercur. După
încălzirea capsulei, focalizând cu ajutorul unei lentile solare, el a constatat
prezenţa unui gaz. Chimistul a numit noua prezenţă gazoasă „aer
deflogisticat”. Antoine Lavoisier dă „aerului deflogisticat” o nouă denumire -
oxigen (oxus=acid, genae=a produce). Astfel cuvântul oxigen înseamnă
producător de acizi. Denumirea propusă de Lavoisier provine dintr-o eroare a
marelui chimist care considera că toţi acizii conţin oxigen.
Oxigenul este cel mai răspândit element de pe planetă, găsindu-se atât
în stare liberă cât şi sub formă de compuşi. În stare liberă, oxigenul se află fie
sub formă moleculară în aer (≈21%), fie sub formă de ozon (O3) în straturile
superioare ale atmosferei. Oxigenul se găseşte rareori şi sub formă de oxozon,
O4. Oxigenul intră în compoziţia unui număr mare de compuşi, atât în
substanţe organice (grăsimi, proteine, zaharuri, alcooli) cât şi în substanţe
anorganice (apa, oxizi, silicaţi, carbonaţi, azotaţi, fosfaţi, sulfaţi etc.)
Oxigenul este un element esenţial pentru supravieţuirea tuturor fiinţelor
vii de pe pământ precum şi şi a reacţiilor de oxidare şi combustie. Este un gaz
incolor, inodor, insipid, nedăunător la concentraţiile şi presiunile obişnuite, cu
densitatea de 1,429 kg/m 3, masa moleculară de 31,9988 g/mol, punctul de
topire la -218,8°C, punctul de fierbere la -183°C la 1013 hPa.
Oamenii respiră cel mai uşor şi lucrează cel mai bine când aerul
conţine cca. 21% oxigen, cantitate prezentă de obicei în aerul atmosferic;
totuşi oamenii pot trăi şi lucra, deşi nu în condiţii normale, când există oxigen
mai puţin.
Simptomele otrăvirii cu oxigen datorită presiunilor parţiale mari ale
acestuia, sunt numeroase, ajungându-se uneori şi la deces.
Oxigenul la presiunile parţiale de 1, 2, 3 sau 4 at. are acelaşi efect ca şi
aerul la presiunile de 5, 10, 15 şi respectiv 20 at.
Tabelul nr. 4.3. reprezintă o sinteză a observaţiilor mai multor cercetări
asupra presiunii O2 şi duratei de inhalare care poate fi tolerată de către un om
fără să apară simptome semnificative.
Tabelul 4.3
Nr. Presiunea oxigenului Limita de timp pentru om fără ca să
crt. (at) apară simptome semnificative (ore)
0 1 2
1 1 7 – 40
2 2 0,75 – 3
3 3 0,5 – 2
4 4 0,2 – 0,7
5 7 0,1
6 9 0,05
534
Susceptibilitatea la otrăvirea cu oxigen variază de la individ la individ şi
chiar la aceeaşi persoana de la o zi la alta. Prin urmare, o limită practică de
siguranţă ar trebui să fie asigurată prin considerarea numai a timpului de
expunere cel mai scăzut citat pentru o presiune dată.
La presiuni normale, când conţinutul de oxigen scade la 15% apar
diferite simptome ca: respiraţia rapidă, puls accelerat, pocnituri în urechi, etc.
Un om, în general, îşi pierde cunoştinţa când conţinutul de oxigen în aer scade
sub 12%, iar la un conţinut de oxigen de cca. 5%, moartea poate surveni
brusc.
535
Tabelul 4.4 - Mediu termic si răspunsuri fiziologice de termoreglare
MEDIUL
TERMIC RASPUNSURI FIZIOLOGICE
4.2.1.2. Metabolism
Metabolismul este adesea caracterizat printr-o cantitate, convenabilă,
relativă şi dimensională numită unitate met: met = metabolism / metabolism în
repaus.
Metabolismul unei persoane în repaus este considerat 1.
Câteva nivele met aferente unor activităţi sunt prezentate în tabelul 4.5.
Nr.
ACTIVITATE NIVELUL MET
crt.
0 1 2
1 Culcat ~ 0,8 met
2 Aşezat şi liniştit ~ 1,0 met
3 În picioare ~ 1,2 met
4 Activitatea uşoară în picioare ~ 1,6 met
5 Activitatea medie în picioare ~ 2 met
6 Mers cu 5 km/h ~ 3 met
7 Activitate permanentă şi grea ~ 3 met
8 Baschet ~ 5-8 met
9 Max ~ 10-12 met
536
4.2.1.3. Îmbrăcămintea - Izolaţia termică
Îmbrăcămintea afectează pierderea de căldura şi umiditate . Creşterea
grosimii sau numărul de straturi de îmbrăcăminte măreşte capacitatea de
izolaţie a organismului şi reduce pierderile de căldură. Izolaţia conferită de
îmbrăcăminte este de obicei exprimată prin unitatea CLO. Iniţial, 1 clo a fost
definit ca rezistenţa termică necesară pentru confort în regim sedentar într-un
mediu uniform de aer cu temperatura de 21°C. În sistemul SI elementul 1 clo
are o rezistenţă termică de 0,155 K·m 2/W. Unele ansambluri de valori clo în
raport cu temperaturile de confort asociate, sunt prezentate în figura 4.1.
Nr
Articol Punct CLO
crt
0 1 2
1 Pantaloni (subţiri) 0,15
2 Pantaloni (groşi) 0,24
3 Pantaloni trening 0,28
4 Halat 0,30
5 Şalopete 0,49
6 Pantaloni scurţi 0,08
7 Cămaşă tricotată cu mânecă scurtă sport 0,17
8 Rochie cu mânecă scurtă 0,19
9 Rochie cu mâneci lungi 0,25
10 Cămaşă flanel mâneci lungi 0,34
11 Sveter de bumbac cu mâneci lungi 0,34
12 Tricou 0,08
13 Lenjerie de corp 0,05
14 Pulover (subţire) 0,25
15 Pulover (groşi) 0,36
537
Nr
Articol Punct CLO
crt
16 Jachetă (subţire) 0,4
17 Jachetă (groasă) 0,7
18 Vestă fără mâneci (subţire) 0,13
19 Vestă fără mâneci (groasă) 0,22
20 Sandale 0,02
21 Pantofi 0,03
22 Ghete 0,1
23 Şosete sportive până la gleznă 0,02
24 Şosete până la gambe 0,03
25 Lenjerie de corp lungă (de sus) 0,2
26 Lenjerie de corp lungă (partea de jos) 0,15
CAPITOLUL V
539
5.2. DIMENSIONAREA VENTILAŢIEI MINIERE
5.2.1. Dimensionarea debitului de aer necesar la frontul de lucru
Debitul de aer necesar în subteran rezultă din suma debitelor de aer
aferente fronturilor de lucru (aerisite sub depresiunea instalaţiei principale de
ventilaţie sau cu ajutorul instalaţiilor de aeraj parţial) a debitelor de aer
necesare aerisirii lucrărilor miniere speciale sau inactive /9/. Debitul de aer
necesar în subteran se stabileşte luându-se în considerare următoarele
elemente:
- gazele degajate din zăcământ;
- gazele rezultate din tehnologia de lucru;
- capacitatea de producţie;
- viteza minimă pentru circulaţia aerului;
- obligativitatea asigurării confortului muncii.
Pentru asigurarea condiţiilor de securitate şi confort, la nivelul fiecărui
front de lucru se aplică mai multe criterii de calcul al debitului de aer necesar.
V
L
5m
V
max 10m
5m
541
5.2.2.3. Sistemul de aeraj combinat
Sistemul de aeraj combinat (figura 5.3 şi 5.4) care se realizează cu
două instalaţii de aeraj parţial, îmbină avantajele sistemelor aspirant şi refulant,
reducând în acest mod o parte din dezavantajele fiecărui sistem.
Cu toate acestea, sistemul de aeraj combinat prezintă la rândul său
următoarele dezavantaje:
– necesită utilizarea a două instalaţii de aeraj parţial;
– implică obligativitatea corelării permanente a debitelor de aer
aferente celor două instalaţii.
542
5.2.3.1. Coeficienţii aerodinamici aferenţi coloanelor de aeraj
Coeficienţi care definesc, din punct de vedere aerodinamic, coloanele
de aeraj sunt :
rezistenţa aerodinamică a coloanei, R c ;
pierderile de aer caracteristice coloanelor, Kc .
diametrul coloanei de aeraj
Rezistenţa aerodinamică
Rezistenţa aerodinamică a unei coloane de aeraj R c, este rezistenţa pe
care o opune conducta de aeraj curgerii aerului.
Valoarea rezistenţei aerodinamice variază atât în raport cu parametrii
geometrici ai coloanei (diametru, lungime, schimbări de direcţie), cât şi cu
gradul de etanşare al coloanei.
Rezistenţa aerodinamică este mărimea fizică care determină pierderea
de presiune caracteristică pentru un anumit debit de aer vehiculat pe o lungime
dată.
Rezistenţa aerodinamică totală a unei coloane de tuburi, Rc, depinde de
valoarea rezistenţei aerodinamice unitare, R 0, de lungimea coloanei L, şi de
lungimile echivalente care exprimă schimbările de direcţie – coturi şi reduceri
de secţiune, precum şi de mărimea pierderilor de aer.
În cazul în care coloana de aeraj ar fi continuă, fără îmbinări şi fără
pierderi de aer, respectiv perfect etanşă, lucru imposibil de realizat în practică,
rezistenţa aerodinamică totală R c ar fi mai mare şi ar fi determinată de
dependenţa liniară dintre rezistenţa aerodinamică unitară R0, lungimea L şi
parametrii ventilatorului hv şi Qv.
Relaţia de calcul a rezistenţei totale R c este:
Rc' = hv / Qv2 = R0' × L (daPa × s2/m6) (5.1)
Rezistenţa arodinamică unitară R 0' a coloanei perfect etanşe se poate
determina cu una din relaţiile de mai jos:
R0' = hv / Qv2· L, (daPa × s2/m7) (5.2)
sau R0 = 6,48· / d
' 5
(daPa × s2/m7) (5.3)
în care:
- coeficientul de rezistenţă datorat frecării aerului de pereţii coloanei
de aeraj, N s2/m4;
d – diametrul coloanei de aeraj, (m).
543
Tabel 5.1 - Valorile rezistenţei R0
544
Tabel 5.2 - Valoarea ,,l”
545
R0 L = Rc - rezistenţa aerodinamică a coloanei, daPa × s 2/m6 ;
QR - raportul debitelor de aer Q 1 (dezvoltat de ventilator) şi Q2 (realizat
la front).
Pentru valoarea QR < 5 (adică la frontul de lucru se vehiculează cel
puţin o cincime din debitul dezvoltat de ventilator), produsul K c R c are o
valoare mai mică de 3,6. În acest domeniu, ecuaţia de regresie (coeficient de
corelaţie 0,99) este de forma:
QR = 1,02 + 0,585Kc R c + 0,15 Kc2 Rc (5.11)
546
În realitate însă coloanele de aeraj, după cum s-a menţionat anterior,
nu pot fi etanşe, fapt pentru care mărimea debitului de aer la ventilator şi
implicit presiunea vor fi afectate de pierderile de aer.
În acest caz, calculul parametrilor aferenţi ventilatoarelor se bazează pe
dependenţa stabilită între caracteristicile aerodinamice ale coloanelor de aeraj
şi raportul debitelor de aer dezvoltate de ventilatoare, respectiv debitele de aer
vehiculate în fronturile de lucru. Conform acestei dependenţe, parametrii
necesari pentru alegerea ventilatoarelor se pot calcula cu ajutorul relaţiilor:
Qv = QR × Qfp (m3/s) (5.13)
hv = Rc × Qm 2
(daPa) (5.14)
în care: QR = Q1 / Q2 = 1,02 + 0,585 Kc R c + 0,15 Kc2 Rc
(5.15)
unde: Q1 = QV este debitul de aer necesar la ventilator, m 3/s;
Q2 = Qfp este debitul de aer necesar la frontul de lucru, m 3/s;
Rc – rezistenţa aerodinamică a coloanei de aeraj, daPa s2/m6;
Qm = (2 QV + 3 Qfp)/5 (5.16)
Qm – debitul de aer necesar a fi vehiculat în coloana de aeraj, m 3/s.
547
Tabelul 5.5 - Caracteristicile principalele ale ventilatoarelor pneumatice
şi electro-pneumatice utilizate în România
Consum Presiunea
Debit de aer Presiunea
Denumirea aer aerului
nominal nominală
comprimat comprimat
[m3/s] [m3/min] [daPa] [Nm3/min] [bar]
VP-300 1,0 60 110 227 sau 2,1 4 sau 6
VP-400 2,0 120 110 3,2 sau 2,9 4 sau 6
VP-500 3,33 200 140 8,68 4
VEP-500-11 3,00 180 100 10,34 4
VEP-630-17 5,00 300 170 16,2 4
Debitul de aer,
Q = 3600A × v (m3/h) (5.17)
Q = 3600A × b × v (m3/h) (5.18)
Q = π × d2 × v (m3/h) (5.19)
pd
Q = 3600 × 4,43 × A (m3/h) (5.20)
pd
Q = 900 ×π × d2 × 4,43 (m3/h) (5.21)
Q = 11,43 × 103 × d2 p − R l (m3/h) (5.22)
Viteza aerului,
Q
v= (m/s) (5.23)
3600 A
Q
v= (m/s) (5.24)
3600 a b
Q
v= (m/s) (5.25)
900 d 2
pd
v = 4,43 (m/s) (5.26)
v = 4,43 p − R l (m/s) (5.27)
Diametrul conductei,
1 Q
d= (m) (5.28)
53,2
556
Presiunea dinamică
pd = v2 (dPa) (5.30)
2 g
p − R l
pd = (dPa) (5.31)
557
atât mai mică cu cât debitul sistemului de ventilare este mai mare. Limita
practică a acestui debit este însă fixată de condiţia:
Q=Q×c (5.36)
Relaţia exprimă că întregul debit al noxelor degajate în încăpere este
evacuat de către instalaţia de aspiraţie având debitul Q; concentraţia c a
noxelor în aerul evacuat este obţinută prin diluarea produsă de aerul proaspăt
distribuit în încăpere de către instalaţia de introducere cu acelaşi debit Q. În
aceste condiţii de echilibru se poate admite că, concentraţia de noxe în aerul
evacuat este egală cu concentraţia medie menţinută în încăpere; ca atare, în
relaţia (5.36) c = ca.
558
Figura 5.5 - Curbele de variaţie a concentraţiei de substanţă nocivă:
559
A) Metoda concentraţiei admisibile.
Dacă se consideră că aerul proaspăt de ventilare este încărcat cu o
cantitate mică de noxe în concentraţia c0, ecuaţia diferenţială (5.33) se scrie:
Vdc = qdz + Qc0dz – Qcdz,
în care Qc0 reprezintă cantitatea de noxă adăugată de aerul proaspăt la
cantitatea q generată în încăpere.
Punând condiţia c = cmax = ca se obţine :
dc q Qc Q
=0 = + 0 − c
dz V V V
de unde rezultă:
q
Q= (5.40)
ca − c0
Pentru un aer proaspăt perfect pur, c 0 = 0.
560
B. Duşuri de aer
Duşurile de aer sunt instalaţii pentru introducerea concentrată a aerului
proaspăt în locurile de muncă cu degajări puternice de căldură, provenite mai
ales de la radiaţii calorice. Scopul duşurilor de aer este ca, în funcţie de
intensitatea radiaţiei calorice la locul de muncă, să creeze în regiunea umerilor
lucrătorilor un curent de aer cu o viteză şi o temperatură care să ducă la o
senzaţie fiziologică acceptabilă.
B.1. Mişcarea liberă a aerului
Orice instalaţie de ventilare sau de condiţionare a aerului are drept
scop crearea în interiorul încăperilor deservite anumite condiţii prescrise
privind temperatura, umiditatea, viteza curenţilor de aer, mirosul, concentraţia
de impurităţi etc. Toate aceste condiţii se realizează în mod exclusiv prin
introducerea şi distribuirea aerului curat, eventual tratat, în interiorul încăperilor
deservite şi prin evacuarea aerului din aceste încăperi.
561
Un jet liber, turbulent, este compus dintr-o masă de aer variabilă,
turbionară, într-o mişcare generală de translaţie, sub forma unui curent
divergent. Jetul de aer se formează în modul următor: prin deschiderea de
refulare pătrunde o masă de aer primar, cu o energie cinetică iniţială, în aerul
ambiant imobil. Curentul de aer care izvorăşte din gura de refulare are în
planul de refulare aceeaşi formă cu secţiunea din care iese. Imediat după
ieşirea din gura de refulare, particulele de aer în mişcare turbulentă care
formează un strat limită la periferia curentului, antrenează particule din aerul
ambiant imobil şi le adaugă la curentul primar. Jetul de aer îşi măreşte astfel
volumul şi începe să capete forma unui con divergent. Această formă se
accentuează din ce în ce mai mult, pe măsură ce creşte depărtarea de la
planul de refulare şi, o dată cu aceasta, masa de aer indusă.
Curentul de aer primar manifestă tendinţa de a-şi păstra consistenţa
iniţială şi după ieşirea din gura de refulare, formând, în mijlocul jetului, un miez
în care viteza aerului rămâne aproape egală cu viteza medie din planul gurii de
refulare. Ca urmare, curba de distribuţie a vitezelor în secţiunea transversală
prin miez are forma unui dreptunghi (c 1, figura 5.6). Stratul de la periferia
miezului vine în contact, la exterior, cu masa imobilă a aerului ambiant, iar la
interior cu curentul primar în mişcare. Din această cauză, precum şi din cauza
viscozităţii aerului înconjurător, la marginile miezului se formează turbioane
care se propagă continuu spre interior, antrenând particule din aerul ambiant şi
îngroşând stratul limită. Acest fenomen are ca rezultat îngustarea miezului. Ca
urmare, curba de distribuţie a vitezelor în jet, la o distanţă oarecare, este de
forma c2, care arată că în secţiunea îngustată a miezului, viteza medie în
deschiderea de refulare se menţine constantă şi arată, în acelaşi timp, modul
în care variază vitezele în stratul limită care învăluie miezul; în vecinătatea
miezului, vitezele din stratul limită au valorile cele mai mari, apoi pe măsura
apropierii de limita jetului, vitezele din stratul limită îngroşat scad continuu. O
secţiune longitudinală prin miez are forma unei parabole alungite, care poate fi
înlocuită cu suficientă aproximaţie prin două drepte care se intersectează în
axa jetului. În acest mod, forma miezului se poate aproxima cu cea a unui con
cu vârful în direcţia de propagare a jetului. Dincolo de vârful miezului,
turbioanele inundă complet masa jetului. Curentul principal al jetului care
începe după dispariţia completă a miezului, este format în întregime din
turbioane într-o mişcare generală de translaţie.
Începutul formării jetului, imediat după ieşirea aerului primar din gura de
refulare, este caracterizat de crearea turbioanelor, nu numai la periferia
miezului, datorită viscozităţii aerului înconjurător, imobil, ci şi a unor turbioane
chiar în masa miezului, provocate de turbulenţa din gura de refulare.
Astfel un jet de aer se împarte în următoarele patru zone:
Zona 1: un sector iniţial, care se întinde pe toată lungimea miezului şi în
care viteza în axa jetului rămâne constantă şi aproximativ egală cu viteza din
planul gurii de refulare.
Zona a 2-a: o regiune de tranziţie, având o lungime de obicei mai mare
decât sectorul iniţial şi în care viteza în axul jetului scade lent cu distanţa de la
gura de refulare.
Zona a 3-a: un sector principal care, datorită lungimii sale mari şi a
caracterului său stabil, prezintă interes major pentru practică. În această zonă
562
viteza în axa jetului scade cu distanţa de la gura de refulare mai repede decât
în regiunea de tranziţie, de asemenea turbulenţa aerului a căpătat un caracter
uniform, iar jetul este bine conturat, cu un unghi de divergenţă constant. În
această zonă toate jeturile au o formă similară, rotundă, oricare ar fi forma
gurilor de refulare.
Zona a 4-a: o regiune finală, în care viteza axială descreşte foarte
repede, iar jetul este inundat de mişcarea generală a aerului din încăpere.
Malaxor fibr ă
Cuvă
De la centrala
de ventilatie
Presă dozator
Cuvă
Malaxor
Masă încărcare
563
5.3.4.1.1. Dimensionarea instalaţiei de ventilaţie în regim refulant.
Pentru dimensionarea instalaţiei de introducere a aerului proaspăt
este necesar în prima fază estimarea debitului absolut de gaze sau vapori care
se degajă în timpul procesului tehnologic.
Debitul absolut gaze sau vapori se calculează cu relaţia:
q1 = 10 −3 C1 Q1 (l/min) (5.43)
unde:
q1 – debit absolut de gaze sau vapori ( l/min )
Q1 – debit de aer (m3/min)
Q1 = s × v (m3/min)
s – secţiunea coloanei (m2)
v – viteza aerului în coloana flexibilă (m/s)
Debitul absolut total este dat de relaţia:
qt = q1 + q2 +…+qn (l/min)
Pentru dimensionarea instalaţiei de ventilaţie generală în regim refulant
se utilizează două metode şi anume:
➢ metoda concentraţiei admisibile
➢ metoda schimbului de aer
564
4Qa
d= (m) (5.46)
3600 v
această formulă se mai scrie astfel:
1 Qa
d= (m)
53,2 v
unde :
d – diametrul conductei (m)
Qa – debitul pe coloana aspirantă (m 3/h)
v – viteza de vehiculare a aerului (m/s)
Se alege constructiv forma conductei de refulare.
Corespunzător diametrului calculat se pot alege dimensiunile conductei
rectangulare a / b cărora le corespunde un diametru echivalent.
Se recalculează viteza de vehiculare a aerului în conductă şi anume:
1 Q
v= 2a (m/s) (5.47)
900 d e
Conducta poate să fie prevăzută la partea inferioară cu ramificaţii.
Pentru calculul parametrilor aferenţi coloanei de ventilaţie generală,
ramura aspirantă, se utilizează schema specifică.
Pentru tronsoane se calculează:
- debitul de aer vehiculat
- diametrul echivalent
- lungimea tronsonului
- R – pierderea de presiune prin frecare pe metru liniar
(dPa); acest parametru se alege din nomogramele construite
special în acest sens.
v 2
- - energia dinamică a aerului pe tronsonul considerat (dP a)
2g
unde:
v – viteza de vehiculare a aerului (m/s)
- greutatea specifică a aerului (kg/m 3)
g – acceleraţia gravitaţională (m/s 2)
Corecţia temperatură şi presiune aplicată greutăţii specifice se
determină astfel:
T0 B
= 0 (kg/m3) (5.48)
t + T0 B0
unde:
- greutatea specifică corectată (kg/m3)
o - greutatea specifică în condiţii normale (kg/m 3) ((o = 1,29kg/m3)
T0 - temperatura normală (K) (T0 = 273,16)
t - temperatura mediului la locul aplicării corecţiei ( 0C) (t = 270C)
B0 - presiunea barometrică normală (mmHg) ( B0 = 760mmHg )
B - presiunea barometrică la locul aplicării corecţiei (mmHg),
(B=720mmHg )
Dacă pe tronson se află piese speciale, de exemplu gură de aspiraţie,
se calculează coeficientul de rezistenţă locală ξ şi ξ .
565
Se calculează pierderea de presiune datorată rezistenţelor locale:
v 2
ξ ×
2g
Se calculează pierderea de presiune:
v 2
R × l + ξ ×
2g
Datele obţinute se înscriu într-un tabel centralizator tab. 5.6
Tabelul 5.6
R v 2 v 2 Puncte de
Tr d
Q V
on 3 a×b sau l
mm
Rxl
Piesa ξ1. 2g R l +
v 2 v 2
R l +
ramificaţie
2g
m m/ H2 speci ξn 2g 2g
so mm de m mmH2O mmH2 mmH2 mmH O Δp
/h s O/ ală mmH2O Nr
n mm O O 2 mmH2O
m
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
1
2
3
l = 0,4h
1/ D 2/
h
d
1 2
Qn = v × S (m3/s)
unde:
Qn – debitul aspirat de hotă (m 3/s)
v – viteza de vehiculare a aerului în secţiunea laterală 1 - 1', 2 - 2' (m/s)
S – secţiunea laterală 1 - 1', 2 - 2' (m2)
S = × G × (R + r) (m2)
unde:
G – generatoarea suprafeţei laterale 1 - 1' (m)
G= (0 ,4 h )2 + h2 (m)
1 Qn
d= (m)
53,2 v
568
Pentru dimensionarea hotei se utilizează formula:
R
Hh = (m)
tg
2
unde:
α - unghiul de vârf; pentru eliminarea variaţiilor de viteză în interiorul
hotei se alege α = 600
Hh = înălţimea hotei (m)
A
S2 S1 S2
l A
/
L d L
=30 0
571
v 2
R × l + ξ × mmH2O (dPa)
2g
Pentru început se parcurg etapele prezentate anterior pentru fiecare
tronson, în condiţiile utilizării unei viteze date v.
Viteza v se alege în funcţie de destinaţia instalaţiei de ventilaţie.
În etapa următoare se determină presiunea statică în noduri.
Următoarea etapă constă în aplicarea uneia dintre metodele de
rezolvare a reţelelor de ventilare locală.
Dintre toate metodele de rezolvare a reţelelor de ventilare locală,
metoda de echilibrare a pierderilor de presiune este cea mai utilizată.
Metoda echilibrării pierderilor de presiune se aplică în scopul evitării
aplicării dispozitivelor de reglaj tip şubăr sau altele similare.
Această metodă presupune efectuarea modificărilor parametrilor
specifici în aşa fel încât pe ramificaţiile paralele care converg într-un nod să
existe aceeaşi pierdere de presiune. Metoda implică identificarea unei viteze
care să satisfacă debitul necesar conducând în acelaşi timp la modificarea
diametrului conductelor.
Pentru fiecare tronson se reiau calculele conform etapelor prezentate
anterior aplicându-se în acelaşi timp noile condiţii impuse.
Datele rezultate în urma calculelor se înscriu într-un tabel centralizator
Etapa finală constă în alegerea ventilatorului utilizat pentru vehicularea
aerului în reţeaua de ventilaţie locală pentru care se stabileşte debitul
vehiculat, depresiunea dezvoltată respectiv tipul constructiv al ansamblului
motor–ventilator.
La nivel internaţional în ţările cu industrie dezvoltată se aplică metode
moderne de proiectare cu ajutorul tehnicii de calcul prin utilizarea programelor
specializate de exemplu FINE-HVAC-9-NG.
572
- Ventilatoare axiale de tip HM-25-30, HM-35-40, HM-45-50, HM –
HMX – 63, HM – HMX – 71, HM – HMX – 80, HM – HMX – 90, HM – HMX –
100, HM – HMX – 125, realizate de firma CASALS din Spania.
CAPITOLUL VI
6.2.1 Explozia
Explozia este, în esenţă, un proces fizico - chimic extrem de rapid, de
ardere a unor substanţe sau preparate inflamabile, însoţit de o transformare la
fel de rapidă a energiei lor potenţiale în lucru mecanic. Lucrul mecanic este
rezultatul creşterii bruşte a volumului gazelor formate în momentul exploziei şi
creşterii instantanee a presiunii şi temperaturii lor. Generarea şi eliberarea
violentă a gazelor este specifică exploziei şi se produce în toate cele trei tipuri
de explozii: mecanică (fizică), chimică şi atomică.
Exploziile chimice ale amestecurilor combustibil - aer se clasifică în
explozii omogene şi explozii eterogene.
Exploziile eterogene sunt cele care, iniţiate într-un punct al amestecului,
se propagă din aproape în aproape, pe suport propriu, prin capacitatea de
autoîntreţinere a reacţiei. Se înţelege că, dacă un grup de molecule, sub
acţiunea unui impuls exterior, se descompune, atunci energia rezultată este
suficientă pentru ca, în straturile vecine, să provoace descompuneri repetate.
Explozia se propagă, deci, ca o undă.
O explozie omogenă este o reacţie chimică care se produce simultan în
toată masa sistemului. Explozia omogenă are loc într-un amestec exploziv
573
omogen care are, în orice moment, o temperatură şi o concentraţie riguros
uniforme, iar viteza de reacţie (în sensul cineticii chimice) este aceeaşi în toate
punctele sistemului; această viteză creşte până atinge o valoare ridicată, adică
până la explozie.
Exploziile pot surveni ori de câte ori sunt îndeplinite - simultan -
următoarele condiţii:
• substanţele sau preparatele inflamabile/combustibile (carburant)
prezintă un grad înalt de dispersie în aer;
• concentraţia substanţelor sau preparatelor inflamabile în aer
(comburant) se găseşte în interiorul limitelor (inferioară şi superioară) de
explozie;
• cantitatea de atmosferă explozivă (amestec combustibil - aer) este
periculoasă la momentul dat; se consideră ca fiind periculoasă o atmosferă
explozivă compactă de minimum 10 dm 3, formată într-o incintă închisă
(încăpere), indiferent de mărimea acesteia;
• sursa de aprindere există şi, totodată, este eficientă (suficient de
mare ca temperatură şi energie) pentru asigurarea activării moleculelor în
vederea iniţierii şi propagării reacţiei de ardere rapidă.
Ilustrativ, condiţiile necesare producerii unei explozii sunt redate în
figura 6.1.
Legenda
1.carburant (gaze, vapori,
prafuri/pulberi, ceţuri);
2.comburant (oxigen,
substanţe oxidante);
3. sursă de iniţiere
(suprafaţă fierbinte,
flacără, scântei de origine
mecanică, scântei
electrice, electricitate
statică etc.).
574
În timpul funcţionării parametrii funcţionali ai ventilatoarelor respectiv
tubulatura suferă modificări care pot conduce la creşterea concentraţiilor de
gaze, vapori, pulberi sau ceţuri.
Pentru evitarea riscului de formare a atmosferelor potenţial exploziv
şi/sau toxice se impune verificarea instalaţiilor de ventilare.
575
❖ gradul de etanşare.
• Parametrii funcţionali ai ventilatoarelor:
❖ presiunea / depresiunea statică la aspirarea sau refularea
ventilatorului;
❖ debitul de aer realizat;
❖ tensiunea de alimentare;
❖ intensitatea curentului absorbit;
❖ factorul de putere;
❖ turaţia;
❖ puterea absorbită de motorul de acţionare;
❖ puterea utilă;
❖ randamentul de funcţionare.
Bibliografie:
576
3. Biegert B., Railio J. – Industrial air technology – Description, Industrial
ventilation design guidebook, Academic Press, San Diego, California, USA,
2001.
4. Biegert B., Railio J. – Terminology, Industrial ventilation design guidebook,
Academic Press, San Diego, California, USA, 2001.
5. Cristea A. – Ventilarea şi condiţionarea aerului – Vol. I, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1968.
6. Cristea A., Niculescu N. – Ventilarea şi condiţionarea aerului – Vol. II,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1971.
7. Cristea A., Tereţean T.Ş. – Ventilarea şi condiţionarea aerului – Vol. III,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1976.
8. Cunningham D., Berglund, L. – Skin wettedness under clothing and its
relationship to thermal confort in men and women, VSS Kongress,
Copenhagen, Denmark, 1985.
9. Euler de Sousa – Mine Ventilation, A. A. Balkema Publishers, Lisse,
Netherlands, 2002.
10. Goodfellow H., Tahti E. - Industrial ventilation design guidebook, Academic
Press, San Diego, California, USA, 2001.
11. Ksenofontova A.I. – Îndrumător pentru aerajul minelor, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1962.
12. Popa I. – Toxicologie, Editura medicală, Bucureşti 1972.
13. Teodorescu C., Gontean Z. Neag I. – Aeraj Minier, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1980.
14. Voicu V. – Combaterea noxelor în industrie, Editura Tehnică, Bucureşti,
2002.
15. xxx - Ordin nr. 1659 din 22.06.2011 al M.D.R.T., pentru aprobarea
reglementării tehnice Normativ pentru proiectarea, executarea şi exploatarea
instalaţiilor de ventilaţie şi climatizare. Indicativ I5-2010.
16. xxx - Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă.
577
ISBN 978-606-8761-09-1