TEMA NR.

1
CONCEPTE FUNDAMENTELE PENTRU PREVENIREA EXPLOZIILOR
ŞI PROTECŢIA ÎMPOTRIVA EXPLOZIILOR ÎN MEDII CU ATMOSFERE
POTENŢIAL EXPLOZIVE

Dr. ing. Părăian Mihaela, Dr. ing. Ghicioi Emilian,

Dr. ing. Burian Constantin Sorin, Dr. ing. Moldovan
Iosif Lucian, Dr. ing. Vătavu Niculina, Dr. ing. Păun
Florin Adrian, Dr. ing. Jurca Adrian Marius

Riscurile de explozie pot să apară în toate activităţile în care sunt

implicate substanţe inflamabile. Acestea pot include multe din materiile prime,
produse intermediare, produse finale şi deşeuri din procesul obişnuit de
producţie.
Practic toate ramurile sunt afectate, pentru că pericolele de la
atmosferele explozive apar într-o gamă largă de procese şi operaţii. Sunt date
exemple în tabelul 1[Sursa ’’Ghid facultativ de bună practică pentru
implementarea Directivei 1999/92/EC asupra cerinţelor minime de îmbunătăţire
a protecţiei securităţii şi sănătăţii lucrătorilor potenţial expuşi riscurilor provenite
de la atmosferele explozive. ( Non-binding Guide of Good Practice for
implementing of the European Parliament and Council Directive 1999/92/EC
on minimum requirements for improving the safety and health protection of
workers potentially at risk from explosive atmospheres, European Commission,
DG Employment and Social Affairs, Brussels, April 2003.)’’]

Tabelul 1

Ramura Pericolul de explozie

Industria chimică Gaze, lichide şi materiale solide
inflamabile sunt transformate şi
procesate în diferite procese din
industria chimică. Aceste procese pot
da naştere la amestecuri explozive.

Operaţii de La operaţiile de nivelare pot apărea

nivelare şi gaze inflamabile. Sunt necesare
inginerie civilă măsuri tehnice precise pentru a evita
emisiile necontrolate de gaze şi
posibilele aprinderi. Gazele
inflamabile emise din diferite surse se
pot acumula în locuri slab ventilate (
tunele, beciuri etc.)
Companii de Bulgării de cărbune, care nu sunt
generare a explozivi în amestec cu aerul, pot fi
energiei electrice transformaţi în timpul proceselor de
transport, mărunţire sau uscare, într-
un cărbune capabil să formeze
amestecuri explozive praf/aer.

5
 Ramura Pericolul de explozie
Companii de Când apele reziduale sunt tratate în
eliminare a instalaţii de purificare, gazele
deşeurilor generate pot forma amestecuri
explozive gaz/aer.

Furnizori de gaze Amestecuri explozive gaz/aer se pot

naturale forma când este emis gazul natural,
de exemplu datorita scurgerilor.

Industria Prelucrarea lemnului generează praf

prelucrătoare a de lemn. Acesta poate forma
lemnului amestecuri explozive praf/aer, de
exemplu în filtre sau silozuri.

Operaţiuni de Pulberile în exces generate în zona

vopsire prin de vopsire şi vaporii de solvenţi emişi
pulverizare pot da naştere atmosferelor explozive
atunci când sunt în amestec cu aerul

Agricultură In unele ferme funcţionează instalaţii

de producere a biogazului. Pot
apărea amestecuri explozive
biogaz/aer dacă există emisii de gaze,
de exemplu prin scurgeri.

Operaţii de Când se dă formă metalelor pot fi

prelucrare a produse prafuri explozive de metale în
metalelor timpul tratării suprafeţelor (polizare).
Aceasta se aplică în special metalelor
uşoare. Aceste prafuri metalice pot da
naştere pericolului de explozie în
colectoarele de praf.

Industria Pot apărea prafuri explozive în timpul

alimentară transportului şi depozitării cerealelor,
zahărului etc. Dacă acestea sunt
ehaustate şi colectate prin filtrare, pot
apărea atmosfere explozive în filtru.

6
 Ramura Pericolul de explozie
Industria Deseori sunt utilizate alcooluri ca
farmaceutică solvenţi în producţia de produse
farmaceutice. De asemenea, pot fi
utilizate materiale auxiliare şi agenţi
care pot da naştere exploziilor de
prafuri cum este de exemplu lactoza.

Rafinării Hidrocarburile manipulate în rafinării

sunt toate inflamabile şi în funcţie de
punctul lor de inflamabilitate, pot da
naştere atmosferelor explozive chiar
la temperatura ambiantă. Aria din jurul
instalaţiei de prelucrare este
considerată în general ca loc în care
pot apărea atmosfere explozive.

Operaţii de Prelucrarea deşeurilor în cadrul

reciclare reciclării poate da naştere riscurilor de
explozie, de exemplu de la bidoane
sau alte recipiente de gaze şi/sau
lichide inflamabile care nu au fost
golite complet sau de la prafuri de
hârtie sau materiale plastice

Intrucât exploziile pot provoca pierderi umane şi daune materiale

incomensurabile evaluarea riscului de explozii si stabilirea masurilor adecvate
de reducere a acestuia la nivele acceptabile conform normlor si standardelor in
vigoare capătă o importanţă deosebită pentru securitatea si sanatatea
oamenilor si bunurilor.
Un element esential in evaluarea riscului de explozii in locurile de
munca unde pot sa apara atmosfere explozive il constituie instalatiile si
echipamentele individuale de protectie (EIP) care trebuie sa fie proiectate,
fabricate, instalate si intretinute astfel incat sa nu poata genera surse de
aprindere. Cerintele de perevenire si protectie a exploziilor sunt reglementate
in norme si standarde specifice, iar o buna parte a evaluarii riscului de explozii
se refera la evaluarea conformitatii echipamentelor / instalatiilor cu cerintele
respective.
În general, evaluarea conformităţii produselor cu cerinte specificate
este o activitate care poate fi efectuata de o primă, secundă sau terţă parte şi
poate fi reglementată sau nereglementată prin norme şi standarde specifice.
În domeniul protecției Ex exista doua Directive Europene, aşa-zise
Directive ATEx, care reglementează punerea pe piaţa europeană a produselor
destinate folosirii în atmosfere potential explozive si respectiv utilizarea lor în
condiţii de siguranţă, după cum urmează:

7
 Directive 2014/34/EU
on the harmonisation of the laws
of the Member States relating to
equipment and protective
systems intended for use in
potentially explosive
atmospheres OJ L 96,
2014-03-29
transpusa in
legisatia
nationala HG nr. 245 din 6 aprilie 2016 privind
stabilirea condiţiilor pentru punerea
la dispoziţie pe piaţă a
echipamentelor şi sistemelor de
protecţie destinate utilizării în
atmosfere potenţial explozive

Directive 1999/92/EC on transpusa in

minimum requirements for
improving the safety and health
protection of workers potentially
at risk from explosive
atmospheres OJ No. L 023,
2000-01-28
(Directiva ATEX 137; ATEX
118a)
legisatia HG 1058 /2006 privind cerintele
nationala minime pentru îmbunatatirea
securitatii si protectia sanatatii
lucratorilor care pot fi expuşi unui
potenţial risc datorat atmosferelor
explozive

ATEX este acronimul de la “ATmosphere EXplosive”. O atmosfera

exploziva este un amestec de substanţe inflamabile sub formă de gaze,
vapori, ceaţă sau praf cu aerul, în condiţii atmosferice în care, după ce s-a
produs aprinderea, combustia se răspândeşte în întregul amestec nears. [Pct.
3.17 din SR EN 1127-1; Directiva ATEX 2014/34/EU, Capitolul I, articolul 1].
Pentru ca o atmosfera exploziva sa existe substanta inflamabila trebuie
sa fie prezenta in anumite concentratii. Daca concentratia este prea mica
(amestec sarac) sau prea mare (amestec bogat) nu apare nici o explozie; de
fapt poate aparea o reactie de combustie slaba dar nu o reactie in tot
amestecul. Astfel, explozia poate sa apara numai in prezenta unei surse de
aprindere si cand concentratia este in domeniul de explozivitate al substantei,
respectiv intre limita inferioara de explozivitate (LEL – lower explosive limit) si
limita superioara de explozivitate (UEL -upper explosive limit). Limitele de
explozivitate depind de presiune si de procentul de oxigen din aer.
Mecanismul producerii exploziilor de gaze, vapori sau ceturi inflamabile
/aer poate fi simbilizat prin binecunoscutul triunghi al exploziei din care se
observa ca explozia poate surveni ori de câte ori sunt îndeplinite simultan trei
condiţii:
▪ prezenţa carburantului (gaze, vapori, prafuri /pulberi, ceţuri
combustibile);
▪ prezenţa comburantului (oxigen, substanţe oxidante);
▪ sursa de iniţiere eficientă pentru asigurarea activării moleculelor în
vederea iniţierii şi propagării reacţiei de ardere rapidă.

8
 Substanta
inflamabila
oxidant

Sursa de aprindere

Explozia de praf are caracteristici diferte fata de explozia de gaz si

poate fi, în anumite cazuri, mult mai devastatoare. Dacă, de exemplu, un
curent de aer învolburează un strat de praf , într-un spaţiu mic, praful împreună
cu oxigenul formează un amestec combustibil praf / aer. Daca acest amestec
este iniţiat de catre o sursă de iniţiere se declanşează o explozie. Forţa
exploziei învolburează mai mult praf in aer care este la randul sau initiat
s.a.m.d.
Noile concepte de prevenire si protecţie la explozie dezvoltă noi
strategii de prevenire a propagării exploziilor sau limitare a efectelor
exploziilor, ceea ce impune luarea in considerare a aspectelor legate de
închiderea (limitarea, restrangerea, delimitarea, capsularea) amestecului
exploziv. De asemenea, trebuie luate in considerare si aspectele legate de
faptul ca pentru a putea considera un praf ca fiind combustibil, el trebuie sa fie
explozibil – sa fie în suspensie în aer, să aibă o distribuţie a marimii particulelor
capabilă să propage arderea şi o concentraţie in limitele de explozivitate.
Astfel se poate defini pentagonul exploziei prin adiţionarea la triunghiul
exploziei a aspectelor legate amestecul sau dispersia substanţelor
combustibile si oxidantului, precum şi cele referitoare la inchiderea
amestecului.

Formarea Structuri
amestecului inchise

Substanta
Oxidant combustibila

Sursa de aprindere

9
 Această reprezentare dă o imagine clară a condiţiilor de explozie si
permite identificarea unor măsuri inginereşti de securitate pentru proiectarea,
fabricarea, montarea si intretinerea instalatiilor in scopul prevenirii formarii
atmosferei explozive, prevenirii surselor de aprindere sau pentru reducerea
efectelor eventualelor explozii cu ajutorul sistemelor protectoare.

PRINCIPIILE PREVENIRII EXPLOZIEI ŞI PROTECŢIEI IMPOTRIVA

EXPLOZIEI

Principii fundamentale

Necesitatea coincidenţei atmosferei explozive şi a unei surse de

aprindere eficiente şi efectele anticipate ale unei explozii, conduc imediat la
principiile de bază ale prevenirii şi protecţiei împotriva exploziei, în următoarea
ordine:

a) Prevenirea:

- evitarea sau reducerea atmosferelor explozive; acest obiectiv

poate fi atins, în principal, prin modificarea, fie a concentraţiei
substanţei inflamabile, la o valoare care să se afle în afara
domeniului de explozie, fie a concentraţiei de oxigen, la o valoare
sub concentraţia limită de oxigen (LOC);
- evitarea tuturor surselor de aprindere eficiente posibile;

b) Protecţia: oprirea exploziei şi/sau limitarea domeniului de explozie la o

extindere acceptabilă, prin măsuri de protecţie, de exemplu, prin izolare,
suprimare şi limitare constructivă. Spre deosebire de cele două măsuri
descrise mai sus, aici se acceptă apariţia unei explozii.

Reducerea riscului poate fi realizată prin aplicarea numai a unuia din

principiile de prevenire şi de protecţie de mai sus. De asemenea, se poate
aplica şi o combinaţie între aceste principii.
Întotdeauna prima opţiune ar fi evitarea unei atmosfere explozive.
În practicã, în majoritatea cazurilor în care se utilizeazã materiale
inflamabile, este dificil sã se garanteze cã nu va apãrea niciodatã o atmosferã
explozivã gazoasã. De asemenea, poate fi dificil sã se garanteze cã
echipamentul nu va genera niciodatã o sursã de aprindere. De aceea, când
prezenţa unei atmosfere explozive gazoase este foarte probabilã, se va
recurge la utilizarea unor echipamente cu o probabilitate scãzutã de a genera
o sursã de aprindere. Dimpotrivã, dacã probabilitatea prezenţei unei atmosfere
gazoase este scãzutã, se vor putea utiliza echipamente construite dupã
standarde mai puţin riguroase.
Deci , cerinta de prevenire a exploziilor poate fi exprimata astfel :
probabilitatea ca o sursa de aprindere sa apara in acelasi timp cu o atmosfera
exploziva sa fie minima. Rezulta ca se stabilesc cerinte specifice pentru
echipamente si sisteme protectoare pentru domenii de utilizare specifice.

10
 Pentru aplicarea acestui principiu, ariile periculoase Ex neminiere sunt
clasificate în zone in functie de probabilitatea si durata aparitiei atmosferei
explozive ( zonele 0, 1 şi 2 pentru gaze si 20, 21, 22 pentru prafuri
combustibile in aer), iar echipamentele sunt impărţite in categorii in functie de
nivelul de protecte asigurat prin evitarea surselor de initiere in timpul operarii
normale, in timpul defectiunilor previzibile sau in timpul rarelor defectiuni.

Clasificarea ariior periculoase Ex in zone se face de care

angajatori/utilzatori / proprietari dupa metode recunoscute, fiind recomandta
utilizarea cerintelor SR EN 60079-10-1:2009 pentru atmosfere explozive
gazoase si SR EN 60079-10-2:2010 pentru atmosfere explozive de praf
combustibil.
Cum nu exista o regula exacta referitoare la prezenta atmosferei
explozive (durata si probabilitate ) in raport cu zonele clasificate Ex (0,1,2), pot
fi luate in considerare datele din tabelul de mai jos.

Probabilitatea si durata atmosferei explozive

Clasificarea ariei Probabilitatea , P Durata , t
periculoase (zona) [an-1] [ore /an]
0 P > 10-1 > 1000 h / an
1 10-1 > P > 10-3 10 ÷ 1000 h / an
2 10-3 > P > 10-5 < 10 h / an
NOTA : Cantitatea de atmosferă explozivă este importanta pentru a se stabili daca
este pericol de explozie sau nu. Evaluarea prezenţei unei atmosfere explozive într-o
cantitate periculoasă depinde de efectele posibile ale exploziei. Experienţa a
demonstrat că un volum de 10 dm 3 atmosferă explozivă conectată este întotdeauna
periculoasă.

Evaporarea unor cantităţi chiar mici de lichide inflamabile (cum este

propanul lichefiat) poate da naştere unor mari cantităţi de vapori inflamabili.
Notă - un litru de propan lichid, când se transformă în gaz şi se diluează în aer la limita
inferioară de explozie va da naştere a 13.000 litri de atmosferă explozivă 1

13000l

Praful depus daca este involburat poate forma un nor de praf exploziv
chiar daca stratul are o grosime mică. Un strat de praf cu grosimea de 1 mm
cu greutatea volumetrică de 500 kg/m3 va genera un nor cu concentraţia medie

1Din broşura ISSA "Explozii de gaze", Secţiunea Internaţională pentru Prevenirea

Pericolelor Profesionale în Industria Chimică, Asociaţia Internaţională de Securitate
Socială (ISSA), Heidelberg, Germania
11
de 100 g/m3 dacă stratul este dispersat într-o încăpere cu înălţimea de 5 m.
Dispersia parţială până la o inaltime de 1 m va da o concentratie de 500 g/m3
(Eckhoff).

strat de 1 mm de praf

100 g/m3
cu greutatea 500 g/m3

5m
volumetrică 500 kg/m3
1m

C = Pbulk  h / H
unde:
C concentraţia prafului în nor
Pbulk greutatea volumetrică a prafului
h grosimea stratului de praf
H înălţimea norului de praf din încăpere

Echipamentele din domeniul Directivei ATEx sunt clasificate pe

grupe si categorii , iar noile reglementari au introdus termenul de nivel de
protectie al echipamentului - EPL (Equipment Protection Level) : Ga, Gb, Gc
pentru echipamentele destinate folosirii in atmosfere potential explosive
generate de gaze si Da, Db, Dc pentru echipamentele destinate folosirii in
atmosphere potential explosive generate de prafuri combustibile in aer) , astfel:

DIRECTIVA ATEX Noile standarde

(SR EN ISO 60079 , 80079)

Grupa Categoria Grupa Nivel de protectie

echipamentului al echipamentului
EPL
Grupa I minerit M1 Grupa I minerit Ma
M2 Mb
1G Ga
Grupa II 2G Grupa II Gb
Gaze si prafuri 3G Gaze Gc
1D Da
2D Grupa III Db
3D Prafuri si fibre Dc

Grupa Subgrupa Substanţa periculoasă

IIA Metan, propan
II IIB Etilena
IIC Hidrogen, acetilena

12
 Grupa Subgrupa Substanţa periculoasă
IIIA Fibre combustibile
III IIIB Praf neconductiv
IIIC Praf conductiv

Pornind de la principiile de protectie la explozie enuntate mai sus, in

tabelul de mai jos sunt sintetizate cerintele pentru ehipamente functie de
utilizarea destinata.

ZONA Prezenta Evitarea Nivel de Grupa II EPL

atmosferei surselor de protectie CATEGORIA
explozive initiere cerut

Infrecventa sau In timpul

2 numai pe o operarii normale NORMAL 3G Gc
perioada scurta
de timp
De asemenea,
1 Probabil sa in timpul INALT 2G Gb
apara defectiunilor
previzibile
(un singur
defect)
Continuu, De asemenea ,
0 pentru perioade in timpul rarelor FOARTE 1G Ga
lungi, defectiuni INALT
sau frecvent (doua defecte
independente)
UTILIZATORI PRODUCATORI
Directiva 1999/92/EC Directiva 2014/34/EU
(HG 1058/2006) (HG 245/2016).

Pana de curand atat echipamentele pentru atmosfere explozive

generate de de gaze cat si cele de prafuri combustibile erau incluse in Grupa
II. Noile reglementari europene / standarde specifice au clasificat
echipamentele pentru medii cu praf combustibil in Grupa a III –a

ZONA Grupa III EPL

CATEGORIA
22 3D Dc
21 2D Db
20 1D Da
Domeniul de utilizare Nivelul de protectie

PREVENIREA ATMOSFERELOR EXPLOZIVE PERICULOASE

Parametrii proceselor
- Utilizarea de înlocuitori ai substanţelor inflamabile
- Limitarea concentraţiilor

13
- Inertizarea
- Prevenirea sau limitarea formării de atmosfere explozive în vecinătatea
instalaţiei

Proiectarea şi construcţia echipamentelor, sistemelor protectoare şi

componentelor
- Reducerea degajărilor de substanţe inflamabile
- Diluţia prin ventilaţie

EVITAREA SURSELOR DE APRINDERE

o suprafete fierbinti
o flăcări şi gaze fierbinţi
o scântei generate mecanic
o cureţi electrici vagabonzi, protecţie catodică la coroziune
o electricitate statică
o descarcari atmosferice (traznete)
o câmpuri electromagnetice în domeniul frecvenţelor între 9 kHz şi
300 GHz
o radiaţie electromagnetică în domeniul frecvenţelor între 300 GHz şi
3106 GHz sau lungimi de undă de la 1000 µm până la 0,1 µm (spectrul
optic)
o radiaţie de ionizare
o ultrasunete
o compresiune adiabatică, unde de şoc, curgeri de gaze
o reacţii chimice

MICŞORAREA EFECTELOR EXPLOZIILOR – SISTEME PROTECTOARE

o concepţie rezistentă la presiune;

o eliberarea presiunii exploziei;
14
 o suprimarea exploziei;
o prevenirea propagării flăcării şi exploziei.

CARACTERISTICILE SUBSTANTELOR INFLAMABILE CARE POT

GENERA O ATMOSFERA EXPLOZIVA

Pericolul de explozie este legat de materialele şi substanţele prelucrate,

utilizate sau degajate de echipamente, sisteme de protecţie şi componente şi
de materialele utilizate pentru construcţia echipamentelor, sistemelor de
protecţie şi componentelor.
Pentru identificarea pericolului de explozie trebuie cunoscute
proprietăţile de material şi caracteristicile de securitate.
Caracteristicile de securitate care descriu proprietăţile de securitate
relevante ale substanţelor inflamabile sunt :
a) punctul de inflamabilitate (flash point) (a se vedea EN 15794);
b) limitele de explozie (LEL lower explosion limit, UEL upper
explosion limit) (a se vedea EN 1839, EN 14034-3);
c) concentraţia limită de oxigen (LOC limiting oxygen concentration)
(a se vedea SR EN 1839:2017 si EN 14034-4);
d) presiunea maximă de explozie (pmax maximum explosion pressure),
(a se vedea EN 14034-1, EN 15967);
e) viteza de creştere maximă a presiunii de explozie (dp/dtmax
maximum rate of explosion pressure rise) (a se vedea EN 14034-2,
EN 15967);
f) energia minimă de aprindere (MIG minimum ignition energy) (a se
vedea SR EN ISO/IEC 80079-20-2);
g) temperatura minimă de aprindere a unui strat de praf (minimum
ignition temperature of a dust layer), temperatura minimă de aprindere a unei
atmosfere explozive (a se vedea EN 14522, SR EN ISO/IEC 80079-20-2 şi
EN 50281-2-1);
h) interstiţiul experimental maxim de securitate (MESG maximum
experimental safe gap) (a se vedea EN 60079-1);

NOTĂ – Este necesar să se tina cont de faptul că asemenea caracteristici de

securitate nu sunt constante, ci depind, de exemplu, de tehnicile utilizate pentru
măsurarea lor. De asemenea, pentru prafuri, datele de securitate din tabele reprezintă
numai un ghid, deoarece valorile depind de dimensiunea şi de forma particulelor,
conţinutul de umiditate şi prezenţa aditivilor, chiar şi în concentraţii infime. Pentru o
aplicaţie specifică, se recomandă să fie încercate eşantioane din praful prezent în
echipamente şi datele obţinute să fie utilizate la identificarea pericolului.

Punctul de inflamabilitate , limitele de explozivitate si concentraţia limită

de oxigen definesc proprietăţile de combustie ale substantelor inflamabile.
Deoarece nu materialul în sine este cel care reprezintă pericolul potenţial de
explozie, ci contactul acestuia cu aerul sau amestecul lui cu aerul, trebuie să
fie determinate proprietăţile amestecului substanţei inflamabile cu aerul.
Aceste proprietăţi furnizează informaţii despre comportarea la ardere a unei
substanţe şi dacă aceasta poate da naştere la foc sau la explozii.

15
 Presiunea maximă de explozie , viteza de creştere maximă a presiunii
de explozie si interstiţiul experimental maxim de securitate definesc
comportarea la explozie .
Pentru identificarea pericolelor de aprindere trebuie să se determine
proprietăţile de aprindere ale unei atmosfere explozive si anume : energia
minimă de aprindere, temperatura minimă de aprindere a unei atmosfere
explozive si temperatura minimă de aprindere a unui strat de praf .

Punctul de inflamabilitate (flash point) este caracteristic lichidelor

inflamabile si reprezinta temperatura minimă la care, în condiţii de încercare
specifice, un lichid emană suficient gaz combustibil sau vapori combustibili
capabili să se aprindă imediat în prezenţa unei surse de aprindere eficiente.
Limitele de explozie
Pentru fiecare substanta exista o limita inferioara de explozie "Lower
Explosive Limit" (LEL) si olimita superioara de explozie "Upper Explosive
Limit" (UEL) si numai amestecurile aflate in aceste limite pot fi initiate.
Pentru hidrocarburi in aer aceste lim sunt aproximativ intre 1 % si 15 %
volum. Substantele cu limite mai largi de explozie ca de exemplu hidrogenul,
acetilena, disulfura de carbon sunt cazuri particulare de pericol. Ventilatia este
o cale de a reduce amestecul mai jos de limita inf de explozie facandu-l
incapabil de aprindere .
NOTA 1 – Unele substanţe instabile din punct de vedere chimic, de exemplu, acetilena
şi oxidul de etilenă, pot suferi reacţii exoterme chiar şi în absenţa oxigenului şi au o
limită de explozie superioară de 100 %.
La prafuri limita inferioara de explozie este aproximativ intre 20 si
60 g/mc aer, iar limita superioara de explozie este intre 2 si 6 kg/mc aer.
Limitele de explozie pentru prafuri nu au aceeaşi semnificaţie ca acelea pentru
gaze şi vapori. De obicei, norii de praf nu sunt omogeni. Concentraţia de praf
poate fluctua mult din cauza depunerii prafului şi dispersiei în atmosferă.
Întotdeauna, trebuie să se ia în considerare posibila formare a atmosferelor
explozive, atunci când sunt prezente depuneri de praf combustibil.

Gazul combustibil Limita inferioara de Limita superioara de

explozivitate explozivitate
(LEL - Lower Explosive (UEL - Upper
Limit) Explosive Limit)

Disulfura de carbon 1,3 50

Monoxid de carbon 12 75
Etan 3 1,4
Ahidrogen 4 75
Metan 5 15
Propan 2,1 10,1
toluen 1,27 6,75

Concentratia limita de oxigen (LOC- Limiting Oxygen Concentrations)

reprezinta concentraţia maximă de oxigen dintr-un amestec de substanţă
inflamabilă, aer şi un gaz inert în care nu se produce o explozie, determinată în
condiţii de încercare specificate.
16
 Un gaz inert este un gaz care nu este inflamabil si cu continut mic sau
deloc de oxigen, ca de Ex: azotul, gazele de adrere, aburii, dioxidul de carbon .
Adaugarea de astfel de gaze in instalatii reduce concentratia de oxigen
procedeul fiind numit inertizare. La inertizarea cu azot , LOC este de 10 % vol
oxigen pentru amestecuri de metan, 8 % pentru etilena si 3 % pentru hidrogen.
Atmosfera inertizata poate deveni din nou exploziva daca se adauga
aer. In plus trebuie avut in vedere ca aceasta masura de protectie la explozie
prezinta un potential pericol pentru personal intrucat se poate reduce
concentratia de oxigen in aerul inspirat din jurul instalatiilor inertizate.

Presiune maximă de explozie (pmax) este presiunea maximă care se

produce într-un recipient închis, în timpul exploziei unei atmosfere explozive,
determinată în condiţii de încercare specificate (a se vedea EN 14034-1 şi
EN 15967).

Viteză maximă de creştere în presiune a exploziei ( (dp/dt)max)

reprezinta valoarea maximă a creşterii presiunii pe unitatea de timp, într-un
recipient închis, în timpul exploziei unei atmosfere determinate, în condiţii de
încercare specificate(a se vedea EN 14034-2 şi EN 15967) .
Presiune maximă de explozie (pmax) si viteza maximă de creştere în
presiune a exploziei sunt doi parametri importanti pentru dimensionarea
instalatiilor si sistemelor protectoare.

Interstiţiul experimental maxim de securitate (MESG maximum

experimental safe gap) este interstiţiul maxim al îmbinării între cele două părţi
ale camerei interne a aparaturii de încercare care, atunci când se aprinde
amestecul de gaz din interior şi în condiţii specificate, împiedică aprinderea
amestecului de gaz din exterior, printr-o îmbinare de 25 mm lungime, pentru
toate concentraţiile încercate de gaze sau vapori în aer. MESG este o
proprietate a amestecului respectiv de gaz (a se vedea EN 60079-1).
Acest parametru este folosit pentru realizarea echipamentelor cu tip de
protectie capsulare antideflagranta si a opritoarelor de flacari.

Energia minimă de aprindere (MIG minimum ignition energy) este cea

mai redusă energie care este suficientă, pentru a produce aprinderea
atmosferei explozive cea mai uşor inflamabilă, în condiţiile de încercare
specificate (a se vedea EN 13821)
Pentru cele mai multe gaze si vapori MIE este cuprinsa intre 0,1 mJ si
0,3 mJ ( Metan : 0,24 mJ; Hidrogen : 0,019 mJ)
Pentru praf domeniul MIE este de la sub 1 mJ la peste 10 mJ.

Exista o clasificare a substantelor in functie de energia minima de

aprindere:

MIE  10 mJ Inflamabilitate normală

3 mJ < MIE < 10 mJ Foarte inflamabile
MIE < 3 mJ Extrem de inflamabile

17
 Echipamentele din domeniul ATEx din grupa II sunt clasificate in
subgrupe astfel :

Grupa Subgrupa Substanta reprezentativa Energia minima de aprindere

IIA PROPAN 0,18 mJ
II IIB ETILENA 0.06 mJ
IIC Hidrogen, acetilena 0,02 mJ

Temperatura minimă de aprindere a unei atmosfere explozive

(minimum ignition temperature of an explosive atmosphere) este cea mai
scăzută temperatură a unei suprafeţe încălzite la care, în condiţii specifice de
încercare, se produce aprinderea unei atmosfere explozive.
Pentru gaze si vapori EN 14522 defineste temperatură de
autoaprindereTi ca cea mai scăzută temperatură (a unei suprafeţe fierbinţi) la
care în condiţii de încercare specificate se produce o aprindere a gazului
inflamabil sau a vaporilor inflamabili în amestec cu aerul sau cu aer/gaz inert.
Pentru praf temperatura minimă de aprindere a unui nor de praf se
defineste ca temperatura cea mai scăzută a peretelui interior fierbinte al unui
cuptor, la care are loc aprinderea unui nor de praf în aerul din interiorul acestui
cuptor (a se vedea SR EN ISO/IEC 80079-20-2:2016)

Temperatura minimă de aprindere a unui strat de praf este

temperatura cea mai scăzută a unei suprafeţe fierbinţi la care se produce
aprinderea unui strat de praf, cu grosime specificată, depus pe această
suprafaţă fierbinte (a se vedea SR EN ISO/IEC 80079-20-2:2016).

Datorită gamei largi de procese din industrie, aprinderea straturilor de

praf poate depinde de condiţile locale. Această metodă de încercare nu este în
mod necesar reprezentativă pentru toate condiţiile industriale, în care poate fi
necesar să se ţină cont de factori precum prezenţa unor straturi groase de praf
şi repartiţia temperaturii în mediul înconjurător.

Temperatura de aprindere a substantelor inflamabile este deosebit de

importanta pentru selectarea echipamentelor / instalatiilor destinate folosirii in
atmosfere potential explozive generate de gaze si vapori inflamabili in functie
de clasele de temperatura ale acestora.

Clasa de temperatura a Temperatura maxima de Temperatura de

aparaturii electrice suprafata a aparaturii aprindere a gazelor
sau vaporilor
T1 4500C >4500C
T2 3000C >3000C
T3 2000C >2000C
T4 1350C >1350C
T5 1000C >1000C
T6 850C >850C

18
 T1 T2 T3 T4 T5 T6
I metan
IIA acetonă etanol gazolină acetil
etan i-amil motorină aldehidă
etil acetat acetat comb.aeronave eter etilic
amoniac n-butan uleiuri
benzen (pur) n-butil carburante/
acid acetic alcool uleiuri de
monoxid de încălzire
carbon n-hexan
metan
metanol
propan
toluen
IIB gaz de etilenă
cărbune
(gaze de
oraş)
IIC hidrogen acetilenă acetilină
hidrogen
bisulfura de
carbon

La selectarea echipamnetelor pentru praf trebuie sa se tina seama atat

de temperatura minimă de aprindere a norului de praf cat si de temperatura
minimă de aprindere a stratului de praf.
De asemenea , alte caracteristici pot fi utile pentru proiectarea si
utilizarea echipamentelor si sistemelor protectoare /instalatiilor sigure care se
pot afla in atmosfere potential explozive sau pot contine in interior o atmosfera
exploziva, cum sunt : constanta specifică a prafului - Kst (indicele de explozie)
si conductivitatea electrica a prafului, …

Constanta specifică a prafului - Kst (indicele de explozie) este

caracteristica independentă de volum care este calculată folosind ecuaţia
cubică : (dp / dt ) max  V 1 / 3 = const. = K st = K max . In functie de valoarea
determinata praful poate fi clasificat în următoarele clase:

Constanta specifică a Caracteristica

prafului - Kst (indicele de KSt [m*bar/s]
explozie)
St 0 0 Fara explozie
St 1 Explozie
> 0 ÷ 200
moderata/slaba
St 2 > 200 ÷ 300 Explozie puternica
St 3 Explozie foarte
> 300
puternica

Conductivitatea electrica a prafului se determina conform

SR EN ISO/IEC 80079-20-2:2016.

19
 SR EN ISO/IEC 80079-20-2:2016 defineste praful conductiv astfel :
praf de metal combustibil si alte prafuri combustibile a căror rezistivitate
electrică este egală sau mai mică de 103  m.

Parametrii de explozivitate ai prafului combustibil sunt necesari pentru

stabilirea măsurilor de prevenire şi protecţie la explozie:

Măsuri de Parametri necesari

prevenire/protecţie
Prevenirea prafurilor
combustibile
Limitarea concentraţiilor
Prevenirea surselor de
aprindere
Proiectarea rezistentă la
explozie
Descărcarea exploziilor
Suprimarea exploziilor
Combustibilitate, explozivitatea
Limitele de explozivitate - LEL
Energia minimă de aprindere, temperatura
de
aprindere în nor si in strat
Suprapresiunea maximă de explozie - pmax
Valoarea KSt , suprapresiunea maximă de
explozie
Valoarea KSt , suprapresiunea maximă de
explozie

In tabelul de mai jos sunt exemplificate proprietăţile de explozie ale

prafurilor din agricultură.

Tipul MIT MIE LEL Presiunea Kst Clasa de

prafului Temperatu Energia Limita de maximă de Rata maximă de risc de
ra minimă minimă explozivitate explozie creştere a explozie
de de presiunii
aprindere aprindere
a norului mJ
°F °C Oz/Ft3 g/m3 psig bar psi/sec bar·m/sec
Alfalfa 860 460 320 0,1 100 66 4,55 1100 25 slab
Cacao 788 420 100 0,045 45 65 4,50 1200 28 slab
Porumb 752 400 40 0,045 45 95 6,55 6000 137 slab
Ştiuleţi de 752 400 40 0,030 30 110 7,6 5000 115 slab
porumb
Amidon de 716 380 20 0,040 40 115 7,9 9000 206 puternic
porumb
Scame de 968 520 192 0,500 500 48 3,3 150 3,5 slab
bumbac
Seminţe de 878 470 60 0,050 50 104 7,2 3000 69 slab
bumbac
Cereale 806 430 30 0,055 55 115 7,9 5500 126 slab
amestecate
Orez 824 440 40 0,45 45 93 6,4 3600 82 slab
Zahăr 662 350 30 0,035 35 91 6,3 5000 115 slab
Tutun 788 420 - - - 7 0,5 200 4,5 slab
Grâu 896 480 60 0,055 55 103 7,1 3600 82 slab
Făină de 716 380 50 0,050 50 95 6,55 3700 85 slab
grâu

NOTĂ: Substantele pot fi caracterizate din punct de vedere al inflamabilitatii in functie

de indicele de combustibilitate.

20
 Inflamabilitate Combustibilitate
BZ
Neinflamabil BZ 1
Flacără localizată, stinsă rapid BZ 2
Ardere sau mocnire localizată, fără extindere BZ 3
Extinderea flăcărilor mocnite BZ 4
Extinderea flăcărilor deschise BZ 5
Aprindere în întregime BZ 6

BIBLIOGRAFIE

DIRECTIVE 2014/34/EU OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE

COUNCIL of 26 February 2014 on the harmonisation of the laws of the
Member States relating to equipment and protective systems intended for use
in potentially explosive atmospheres.

Hotărârea de Guvern nr. 245 din 6 aprilie 2016 privind stabilirea condiţiilor
pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor şi sistemelor de
protecţie destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive

Directiva1999/92/CE a Parlamentului European şi Consiliului din 16 Dec

1999 privind cerinţele minime de îmbunătăţire a protecţiei sănătăţii şi securităţii
muncitorilor aflaţi în potenţial risc de atmosferă explozivă

Hotărârea de Guvern nr. 1058 din 9 august 2006 privind cerinţele minime
pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor care pot fi
expuşi unui potenţial risc datorat atmosferelor explozive

SR EN 1127-1 : 2011 Atmosfere explozive. Prevenirea şi protecţia la explozii.

Partea 1: Concepte fundamentale şi metodologie

SR EN 60079-10-1:2016 Atmosfere explozive. Partea 10-1: Clasificarea

ariilor. Atmosfere explozive gazoase

SR EN 60079-10-2:2015 Atmosfere explozive. Partea 10-2: Clasificarea

ariilor. Atmosfere explozive cu praf

SR EN 60079-14:2014/AC: 2016 Atmosfere explozive. Partea 14: Proiectarea,

alegerea şi construcţia instalaţiilor electrice

SR EN 1839:2017 Determinarea limitelor de explozie pentru gaze şi vapori şi

a concentraţiei limită de oxigen (CLO) pentru gaze şi vapori inflamabili

SR EN 14034-1+A1:2011 Determinarea caracteristicilor de explozie ale norilor

de praf. Partea 1: Determinarea presiunii de explozie maxime pmax a norilor
de praf

21
SR EN 14034-2+A1:2011 Determinarea caracteristicilor de explozie ale norilor
de praf. Partea 2: Determinarea vitezei maxime de creştere a presiunii de
explozie (dp/dt)max a norilor de praf

SR EN 14034-3+A1:2011 Determinarea caracteristicilor de explozie ale norilor

de praf. Partea 3: Determinarea limitei inferioare de explozie LEL a norilor de
praf

SR EN 14034-4+A1:2011 Determinarea caracteristicilor de explozie ale norilor

de praf. Partea 4: Determinarea concentraţiei limită de oxigen CLO a norilor de
praf

SR EN 15967:2012 Determinarea presiunii maxime de explozie şi a vitezei

maxime de creştere a presiunii gazelor şi vaporilor

SR EN 14522:2006 Determinarea temperaturii de autoaprindere a gazelor şi

vaporilor

SR EN 50281-2-1:2003/AC:2013 Aparatură electrică destinată utilizării în

prezenţa prafului combustibil. Partea 2-1: Metode de încercare. Metode de
determinare a temperaturii minime de aprindere a prafului

SR EN ISO/IEC 80079-20-2:2016 Atmosfere explozive. Partea 20-2:

Caracteristici de produs. Metode de încercare a prafurilor combustibile

22
 TEMA NR. 2
PUNEREA PE PIAŢĂ, PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE ȘI
UTILIZAREA ECHIPAMENTELOR / INSTALAŢIILOR ÎN MEDII CU
ATMOSFERĂ POTENŢIAL EXPLOZIVĂ

Dr. ing. Părăian Mihaela, Dr. ing. Ghicioi Emilian,

Dr. ing. Burian Constantin Sorin, Dr. ing. Magyari
Mihai, Dr. ing. Moldovan Iosif Lucian

Responsabilităţi privind evaluarea riscului de explozii generat de

instalaţiile utilizate în medii cu atmosfere potenţial explozive

Legislaţia în vigoare reglementează obligaţiile şi responsabilităţile

persoanelor implicate în proiectarea, fabricarea şi utilizarea, inclusiv
întreţinerea, repararea si scoaterea din funcţiune a echipamentelor. Exista
doua Directive Europene, aşa-zise Directive ATEx, care reglementează
punerea pe piaţa europeană a produselor destinate folosirii în atmosfere
potenţial explozive si respectiv utilizarea lor în condiţii de siguranţă, după cum
urmează
• Directiva1999/92/CE a Parlamentului European şi Consiliului din 16
Dec 1999 privind cerinţele minime de îmbunătăţire a protecţiei sănătăţii şi
securităţii muncitorilor aflaţi în potenţial risc de atmosferă explozivă;
• Directiva 2014/34/UE a Parlamentului European şi Consiliului din 26
februarie 2014 privind armonizarea legislatiei statelor membre referitoare la
echipamente şi sisteme protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial
explozive
În plus atestarea instalatiilor la punerea in functiune si periodic este
reglementata prin NORMATIVUL din 2 mai 2007 privind prevenirea exploziilor
pentru proiectarea, montarea, punerea în funcţiune, utilizarea, repararea şi
întreţinerea instalaţiilor tehnice care funcţionează în atmosfere potenţial
explozive, indicativ NEx 01-06.
Conform Directivelor ATEx responsabilitatea evaluării riscului şi luării
masurilor de protecţie adecvate pentru asigurarea unui nivel de securitate
acceptabil, revine atât producătorilor de echipamente cat si si utilizatorilor
acestora. De fapt in faza de productie sub responsabilitatea producătorului pot
fi implicaţi proiectanţii echipamentelor si sistemelor protectoare, fabricanţii,
organisme de terţă parte pentru încercări / evaluări in domeniul reglementat
sau voluntar, iar in faza de utilizare de asemenea pot fi implicaţii proiectanţii
instalaţiilor, montatorii, operatorii , peroanele fizice sau juridice care asigura
mentenanţa (service) si inspecţiile, evaluatorii de risc de explozii de prima,
secunda sau terţă parte - după caz, precum si organismele de control abilitate
pentru supravegherea pieţei , protecţia muncii, mediului s.a. Toate persoanele
implicate in diverse faze trebuie sa fie competente pentru activităţile ce le
desfăşoară in domeniul ATEX. Competenta trebuie dovedita.

23
 Cerinţele Directivelor ATEX privind evaluarea produselor din punct
de vedere al riscului de explozii

Directiva 2014/34/UE, transpusă în HG 245/2016 reglementează

obligaţiile producătorilor de echipamente şi sisteme protectoare destinate
utilizării în atmosfere potenţial explozive. Sunt incluse în domeniul de aplicare
al directivei dispozitivele de securitate, dispozitivele de control şi dispozitivele
de reglare destinate utilizării în afara atmosferelor potenţial explozive, dar care
sunt necesare sau care contribuie la funcţionarea în condiţii de securitate a
echipamentelor şi sistemelor protectoare în ceea ce priveşte riscurile de
explozie.

Atmosfera normala (fara substante inflamabile)

Atmosfera exploziva
dispozitive
de
sisteme securitate,
echipamente dispozitive
protectoare
de control şi
dispozitive
de reglare
A
componente

PRODUSE – Directiva 2014/34/UE

Figura 1

În directivă se definesc următorii termenii:

A. echipamente şi sisteme protectoare destinate utilizării în atmosfere
potenţial explozive:
a) echipamente - maşini, aparatură, dispozitive fixe sau mobile,
componente de control şi instrumentaţia din acestea şi sisteme de detectare
sau prevenire care, separat sau împreună, sunt destinate generării,
transferului, stocării, măsurării, controlului şi transformării energiei şi/sau
prelucrării materialelor şi care pot cauza o explozie prin propriile lor surse
potenţiale de aprindere;
b) sisteme protectoare - dispozitive, altele decât componentele
echipamentului definit mai sus, care sunt destinate opririi imediate a exploziilor
incipiente şi/sau limitării domeniului efectiv al unei explozii şi care sunt
introduse pe piaţă separat pentru utilizare ca sisteme autonome;
c) componente - orice piesă esenţială pentru funcţionarea în condiţii
de securitate a echipamentelor şi sistemelor protectoare, dar care nu are o
funcţie autonomă;

24
 B. atmosfere explozive - amestecul cu aer, în condiţii atmosferice, al
substanţelor inflamabile sub formă de gaze, vapori, ceaţă sau pulberi în care,
după ce s-a produs aprinderea, combustia se propagă în întregul amestec
nears;
C. atmosferă potenţial explozivă - o atmosferă care poate deveni
explozivă datorită condiţiilor locale şi operaţionale.

NOTĂ - Noile standarde precum si noul proiect de directiva folosesc termenul general
de produs pentru tot ce cuprinde directiva.

Definirea grupelor si categoriilor de echipamente conform

Directivei 2014/34/UE

Echipamente Grupa I - echipamente destinate utilizării în părţile subterane ale

minelor şi la acele parţi ale instalaţiilor de la suprafaţă ale acestor mine care pot fi expuse la
grizu şi/sau la pulberi combustibile;

Categoria M1 cuprinde echipamente proiectate şi, dacă e necesar, echipate cu

mijloace de protecţie speciale suplimentare pentru a fi capabile să funcţioneze în
conformitate cu parametri de funcţionare stabiliţi de producător şi care să asigure un nivel
foarte înalt de protecţie.
Echipamentele din această categorie sunt destinate să fie utilizate în părţile
subterane ale minelor ca şi în acele părţi ale instalaţiilor de suprafaţă ale acestor mine
periclitate de grizu şi/sau pulberi combustibile.
Echipamentele din această categorie trebuie să rămână funcţionale, chiar şi în
eventualitatea unor rare incidente care se referă la echipamente, cu o atmosferă explozivă
prezentă şi sunt caracterizate prin mijloace de protecţie astfel încât:
- în cazul defectării unui mijloc de protecţie cel puţin un al doilea mijloc
independent asigură nivelul de protecţie cerut, sau
- nivelul de protecţie cerut este asigurat în cazul a două defecte care apar
independent unul de altul.

Categoria M2 cuprinde echipamente proiectate să fie capabile să funcţioneze în

conformitate cu parametri funcţionali stabiliţi de producător şi să asigure un nivel înalt de
protecţie.
Echipamentele din această categorie sunt destinate să fie utilizate în părţile
subterane ale minelor ca şi în acele părţi ale instalaţiilor de suprafaţă ale acestor mine la
care este probabilă periclitarea prin grizu şi/sau pulberi combustibile.
Aceste echipamente sunt destinate să fie întrerupte de la alimentarea cu energie în
eventualitatea unei atmosfere explozive.
Mijloacele de protecţie referitoare la echipamente din această categorie asigură
nivelul necesar de protecţie pe durata funcţionării normale şi de asemenea în cazul
condiţiilor mai severe de funcţionare, în special acele rezultate de la manipularea brutală şi
condiţii schimbătoare de mediu ambiant

Echipamente Grupa II - echipamente destinate utilizării în locuri periclitate de

atmosfere explozive altele decât cele pentru Grupa I.

Categoria 1 cuprinde echipamente proiectate să fie capabile să funcţioneze în

conformitate cu parametri funcţionali stabiliţi de producător şi să asigure un nivel foarte înalt
de protecţie.
Echipamentele din această categorie sunt destinate pentru utilizare în mediile în
care atmosferele explozive cauzate de amestecuri de aer şi gaze, vapori sau ceaţă sau
amestecuri aer/pulberi sunt prezente continuu, pentru perioade lungi sau în mod frecvent.

25
 Echipamentele din această categorie trebuie să asigure nivelul de protecţie cerut,
chiar şi în cazul unor incidente rare referitoare la echipamente şi sunt caracterizate prin
asemenea mijloace de protecţie încât:
- în cazul defectării unui mijloc de protecţie, cel puţin un al doilea mijloc
independent asigură nivelul de protecţie cerut, sau
- nivelul de protecţie cerut este asigurat în cazul producerii a două defecte
independente unul de altul.

Categoria 2 cuprinde echipamente proiectate pentru a fi capabile să funcţioneze în

conformitate cu parametri funcţionali stabiliţi de producător şi să asigure un nivel de
protecţie înalt.
Echipamentele din această categorie sunt destinate să fie utilizate în medii în care
sunt probabile să apară ocazional atmosfere explozive cauzate de gaze, vapori, ceaţă sau
amestecuri de aer/pulberi.
Mijloacele de protecţie referitoare la echipamente din această categorie asigură
nivelul cerut de protecţie, chiar şi în cazul deranjamentelor care apar frecvent sau defecte
la echipamente care trebuie luate în considerare în mod normal.

Categoria 3 cuprinde echipamente proiectate astfel încât să fie capabile să

funcţioneze în conformitate cu parametri de funcţionare stabiliţi de producător şi să asigure
un nivel normal de protecţie.
Echipamentele din această categorie sunt destinate să fie utilizate în medii în care
este improbabil să apară atmosfere explozive, cauzate de gaze, vapori, ceaţă sau
amestecuri de aer/pulberi sau, dacă acestea apar, sunt probabile să apară rar şi numai pe
o perioadă scurtă.
Echipamentele din această categorie asigură nivelul cerut de protecţie pe durata
funcţionării normale.
Noile standarde precum si proiectele noilor Directive au separat Grupa II de
echipamente neminiere in Grupa II pentru gaze, vapori şi ceţuri si Grupa III pentru pulberi
inflamabile in aer. De asemenea noile reglementări au introdus termenul de nivel de
protecţie al echipamentului EPL (Equipment Protection Level): Ga, Gb, Gc pentru gaze si
Da, Db, Dc pentru echipamentele destinate folosirii în atmosfere potenţial explozive
generate de prafuri combustibile in aer) echivalente categoriilor 0,1,2.

Astfel rezulta o noua clasificare pe grupe si categorii:

• Gr I – minerit
• Gr II (A, B, C) – gaze suprafaţă
• Gr III (A, B, C) – prafuri

Tabelul 1

Grupa Substanţa Energia de Grupa Substanţa

periculoasă iniţiere [µJ] periculoasă
IIA Metan, 260 IIIA Fibre combustibile
propan
IIB Etilena 95 IIIB Praf neconductiv
IIC Hidrogen, 18 IIIC Praf conductiv
acetilena

26
 Tabelul 2

Grupa de explozie Categoria

EPL
echipamentului
Grupa I M1 Ma
M2 Mb
Grupa II 1 Ga
2 Gb
3 Gc
Grupa III 1 Da
2 Db
3 Dc

Conform Directivei 2014/34/UE transpusa in legislaţia naţională (HG

245/2016), se admite introducerea pe piaţă şi/sau punerea în funcţiune a
produselor Ex (echipamentelor, sistemelor protectoare şi dispozitivelor Ex)
numai dacă nu periclitează securitatea şi sănătatea persoanelor sau, după
caz, a animalelor domestice ori a bunurilor, atunci când sunt corespunzător
instalate, întreţinute şi utilizate conform destinaţiei lor. Pentru aceasta
echipamentele, sistemele protectoare şi dispozitivele de securitate Ex trebuie
să satisfacă cerinţele esenţiale pentru sănătate şi securitate (CESS),
prevăzute în anexa nr. 2 a Directivei care le sunt aplicabile ţinându-se seama
de utilizarea destinată.
Termenul de utilizare destinată este definit in directiva ca folosirea
echipamentelor, sistemelor protectoare şi dispozitivelor în conformitate cu
grupa şi categoria echipamentelor şi cu toate informaţiile furnizate de
producător, care sunt necesare pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă a
echipamentelor, sistemelor protectoare şi dispozitivelor.
Se poate spune în general că această conformitate cu CESS din
Directiva 2014/34/UE este imperativă pentru a asigura protecţia la explozie a
echipamentelor şi sistemelor de protecţie. Cerinţele iau în considerare
pericolele potenţiale sau existente ce pot sa apara in faza de proiectare sau
construcţie. De asemenea, în conformitate cu preceptele directivei ATEx
2014/34/UE, noţiunea de utilizare destinata este şi ea de importanţă majoră.
Este de asemenea esenţial ca producătorii să furnizeze informaţii complete.
Directiva stabileşte procedurile de evaluare a conformităţii produselor
cu CESS funcţie de grupa si categoria de echipament aşa cum sunt arătate in
schema de mai jos.

27
 Echipament – grupa I și Echipamente –
Echipamente – grupa I și
II, categoriile M 1 și 1 (*) grupa II, categoria 3
II, categoriile M2 și 2 (*)
și sisteme de protecție (*)

Examinare UE Echipamente Controlul intern al

DA NU
de tip electrice și motoare producției (Anexa
(Anexa 3,Modulul cu ardere internă 8, Modulul A)
B)

și
Examinare UE Controlul intern al
de tip producției (Anexa
(Anexa 3,Modulul B) 8, Modulul A)

Conformitatea Conformitatea
cu tipul bazată cu tipul bazată
pe asigurarea
sau pe verificarea
calității produsului
procesului de (Anexa 5,
producție Modulul F)
(Anexa 4,
Modulul D)
și și

Conformitatea
cu tipul bazată Conformitatea
pe controlul sau cu tipul bazată
intern al pe asigurarea
producției și calității
încercarea produsului
supravegheată (Anexa 7,
a produsului Modulul E)
(Anexa 6,
Modulul C1)

comunicarea documentației
tehnice unui organism notificat

(*) și componentele și dispozitivele acestora dacă sunt evaluate

separat
SAU

Echipament – grupa I și II,

categoriile M1, 1, M2, 2 și 3 (*)
și sistemele de protecție

Conformitatea bazată pe
verificarea unității de produs
(Anexa 9, Modulul G)

28
 Numai după parcurgerea procedurilor aplicabile produsul poate fi pus
pe piaţă având marcajul european de conformitate CE, denumit în continuare
marcaj CE si însoţit de declaraţia de conformitate EC.
Producătorul este responsabil pentru:
- realizarea unei analize care să ateste dacă produsul său se supune
directivei 2014/34/UE şi care din cerinţe sunt aplicabile
- proiectarea şi realizarea produsului în conformitate cu Cerinţele
Esenţiale de Sănătate şi Securitate specificate în această directivă;
- respectarea procedurilor de evaluare a conformităţii produsului cu
Cerinţele Esenţiale de Sănătate şi Securitate specificate în această directivă .
- semnarea declaraţiei sau după caz a certificatului de conformitate.
- asigurarea marcajului şi a instrucţiunilor pentru o utilizarea sigură,
întreţinere etc. în conformitate cu specificaţiile din Anexa II din Directivă.
Producătorul este singurul responsabil de conformitatea produsului cu
directivele aplicabile. El trebuie să înţeleagă atât ideea cât şi realizarea
produsului pentru a putea declara conformitatea cu toate prevederile şi
cerinţele aplicabile din directivele relevante. Realizarea analizei care să ateste
dacă produsul său se supune directivei 2014/34/UE şi care din cerinţe sunt
aplicabile este in fapt o evaluare de risc de explozii.
Pentru a îndeplinii cerinţele din Directiva 2014/34/UE, este deci absolut
necesară efectuarea unei evaluări de risc. În conformitate cu Anexa II 1.0.1,
producătorii au obligaţia să proiecteze echipamentele şi sistemele de protecţie
din punct de vedere al securităţii integrate la explozie. Securitatea integrată la
explozie are ca scop atât prevenirea formării de atmosfere explozive cât şi a
surselor de aprindere, şi chiar şi dacă se produce o explozie oprirea ei
imediată şi/sau limitarea efectelor sale negative. În acest sens producătorul
trebuie să ia toate măsurile în ceea ce privesc riscurile de explozie. Totuşi în
majoritatea cazurilor acesta nu este în măsură să înţeleagă extinderea posibilă
a consecinţelor negative ale unei explozii (ca parte a riscului general de
explozie) deoarece acest lucru depinde doar de circumstanţele particulare
existe la sediile utilizatorilor.
Deci evaluarea de risc făcută de producător va fi doar limitată şi va
pune accentul pe evaluarea riscului de aprindere (din nou ca parte a riscului de
explozie) sau pe funcţionarea controlului la explozie a sistemelor de protecţie
şi a dispozitivelor de siguranţă. Suplimentar, aşa cum se specifică în Anexa II,
1.0.2 din directivă, echipamentele şi sistemele de protecţie trebuie proiectate şi
produse după ce au fost efectuate analizele unor posibile defecte de
funcţionare şi defecte tehnice pentru a putea prevenii pe cât posibil unele
situaţii periculoase.
Ţinând seama de angajamentele ce rezultă din cerinţele relevante din
directiva 2014/34/UE, o metodologie de evaluare a riscului, adică în acest caz
evaluarea riscului la aprindere, nu trebuie să trateze doar aspecte legate de
proiectare şi de construcţie ci şi să ofere un format sau un limbaj comun între
proiectanţi şi utilizatori.
Pentru informaţii suplimentare privind evaluarea de risc a se vedea
SR EN 1127-1 Atmosfere explozive - prevenirea exploziilor şi protecţia contra
exploziilor. Partea 1. Concepte de bază şi metodologie si SR EN 15198
29
Metodologie de evaluare a riscului pentru echipamente şi componente
neelectrice destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive.

NOTĂ - Conform art. 7 al Directivei produsele conforme cu cerinţele standardelor

europene armonizate care transpun cerinţele esenţiale de securitate si sănătate ale
Directivei sunt considerate in conformitate cu cerinţele Directivei (prezumţia de
conformitate). În conformitate cu legislaţia, prezumţia de conformitate se acordă doar
prin utilizarea standardelor naţionale ce transpun un standard armonizat, a cărui
referinţă este publicată în OJ EU: În cazul când organismul naţional de standardizare
relevant nu a transpus respectivul standard, utilizarea standardului armonizat original
sau a unui standard transpus într-un alt Stat Membru al UE va conferi aceeaşi
prezumţie de conformitate. Totuşi, o astfel de transpunere trebuie să se fi desfăşurat în
cadrul colecţiei de standarde naţionale a cel puţin unuia din Statele Membre al
Comunităţii Europene.

Standardele armonizate neobligatorii sunt singurele documente a căror

aplicare asigură prezumţia de conformitate. De asemenea producătorii pot
decide să utilizeze standardele europene naţionale existente şi alte standarde
şi specificaţii tehnice considerate ca importante sau relevante pentru a acoperi
cerinţele esenţiale de securitate şi sănătate, împreună cu mijloacele de control
suplimentare care se adresează acelor cerinţe ce nu sunt încă acoperite.
Întrucât standardele sunt amendate şi actualizate permanent ca răspuns la
dezvoltarea tehnologică este important sa ne raportam, pe cat posibil, la
ultimele ediţii.
Directiva ATEX 2014/34/UE (ATEX 95) nu cuprinde partea de utilizare
a produselor, instalalarea echipamentelor, asamblarea sau montarea lor
intrand în sarcina utilizatorilor si este reglementata de Directiva ATEx
1999/92/CE (ATEX 137) .
Directiva ATEX 2014/34/UE şi standardele elaborate sub aceasta
trateaza separat echipamentele electrice si cele neelectrice (mecanice). Desi
Directiva 2014/34/UE nu defineşte „echipamentele electrice”, totuşi deoarece
astfel de echipamente se supun propriei proceduri de evaluare a conformităţii,
ar fi bine venita definirea acestora, această definiţie fiind general acceptată asa
cum se precizeaza si in Ghidul ATEX Indicaţii pentru aplicarea Directivei
2014/34/UE de armonizare a legislaţiei statelor membre privitoare la
echipamente şi sistemele de protecţie ce urmează să fie folosite în atmosfere
potenţial explozive, aprilie 2016.
Echipament electric [Ghidul ATEX - ediţia I]: echipamente ce conţin
elemente electrice utilizate pentru generarea, stocarea măsurarea distribuţia şi
conversia energiei electrice, pentru controlarea funcţionării altor echipamente
prin mijloace electrice sau prelucrarea materialelor cu aplicarea directă a
energiei electrice.
Trebuie notat faptul că un produs final asamblat ce utilizează atât
elemente electrice cât şi mecanice nu are nevoie de o evaluare ca şi
echipament electric dacă combinaţia nu conduce la pericole de aprindere
suplimentare pentru acest ansamblu.
Echipament neelectric [SR EN ISO 80079-36] echipament care îşi
poate îndeplini funcţia prevăzută fără utilizarea energiei electrice.
În Ghidul ATEX sunt clarificate aspectele privind considerarea
ansamblurilor ca produse ce intra in domeniul Directivei 2014/34/UE.
30
 Prin termenul „împreună” din definiţia echipamentului data in Directiva
2014/34/UE (echipamente - maşini, aparatură, ... care, separat sau împreună,
sunt destinate generării ....) se înţelege că un ansamblu format prin combinaţia
a două sau mai multe părţi (piese) de echipament, împreună cu componentele,
dacă este necesar, trebuie să fie considerat ca un produs, ce intră în domeniul
de aplicare al Directivei 2014/34/UE cu condiţia ca acest ansamblu să fie
introdus pe piaţă şi/sau pus în funcţionare ca o unitate funcţională de sine
stătătoare de către o persoană responsabilă (care va fi în acest moment
producătorul respectivului ansamblu).
Astfel de ansambluri pot să nu fie gata de utilizare dar necesită o
instalare adecvată. Instrucţiunile (Anexa II, 1.0.6.) trebuie întocmite astfel încât
să se asigure conformitatea cu Directiva 2014/34/UE, fără o altă evaluare
ulterioară a conformităţii, cu condiţia ca instalatorul să fi urmat corect
instrucţiunile.
În cazul unul ansamblu format din mai multe bucăţi diferite de
echipamente, aşa cum sunt definite de Directiva 2014/34/UE, şi care au fost
anterior introduse pe piaţă de diferiţi producători, aceste articole de
echipamente trebuie să fie fiecare în conformitate cu directiva, inclusiv o
evaluare adecvată a conformităţii, marcarea CE, etc. Producătorul ansamblului
poate presupune conformitatea acestor bucăţi de echipamente şi îşi poate
restrânge propria evaluare de risc a ansamblului la acele pericole suplimentare
de aprindere şi la alte riscuri relevante (aşa cum sunt definite în Anexa II) ce
devin relevante datorită asamblării finale. Dacă se identifică pericole
suplimentare de aprindere este necesară o nouă evaluare a conformităţii
ansamblului în legătură cu aceste riscuri suplimentare. La fel, cel care
realizează asamblarea poate presupune, conformitatea componentelor ce sunt
însoţite de un certificat eliberat de producătorul lor, prin care se declară
conformitatea acestor componente.
Totuşi dacă producătorul ansamblului integrează părţi fără marcaj CE
(deoarece sunt piese pe care le-a produs el însuşi sau piese pe care le-a primit de
la furnizor pentru a le prelucra ulterior) sau componente ce nu sunt însoţite de
certificatul mai sus menţionat, acesta nu trebuie să presupună conformitatea
respectivelor părţi, iar evaluarea sa de conformitate pentru ansamblu trebuie să
includă şi respectivele părţi.
A se nota faptul că propria evaluare de risc a producătorului nu exclude în
mod necesar utilizarea de organisme notificate în procedura (procedurile)
aplicabile de evaluare a conformităţii.
Ansamblurile pot fi plasate pe piaţă în mai multe moduri:

1. Ansambluri cu o configuraţie complet specificată a părţilor

În acest caz producătorul a definit deja una sau mai multe combinaţii
invariabile de părţi componente şi le-a introdus pe piaţă ca o unitate / unităţi
funcţionale de sine stătătoare.
Un exemplu, în acest sens poate fi aparatura de măsură şi control formată
dintr-un senzor, un transmiţător, barieră Zener şi o sursă de alimentare dacă, este
furnizată de producător.
Părţile mai sus menţionate sunt asamblate de aceeaşi persoană
(producătorul ansamblului) şi puse pe piaţă ca o singură unitate funcţională.
31
Respectiva persoană îşi asumă responsabilitatea pentru conformitatea cu
directiva a întregului ansamblu.

Declaraţia de conformitate EC, cât şi instrucţiunile de utilizare trebuie

să facă referire la ansamblu ca un întreg. Trebuie să rezultate clar (de exemplu
prin anexarea unei liste a tuturor părţilor componente şi/sau a unei liste cu
informaţiile legate de securitate) care este /sunt combinaţia/combinaţiile ce
formează ansamblul. Producătorul îşi asumă responsabilitatea pentru
conformitatea cu directiva şi deci trebuie să ofere instrucţiuni clare pentru
asamblare / instalare / funcţionare / întreţinere etc. în instrucţiunile de utilizare.

2. Ansambluri cu configuraţii diferite.

În acest caz producătorul a definit, o gamă întreagă de părţi

componente diferite şi care formează un ,,sistem modular. Fie el, fie
utilizatorul/instalatorul va selecta şi va combina părţi din această gamă pentru
a forma un ansamblu ce va servi ulterior pentru îndeplinirea unei anumite
sarcini.
Un exemplu poate fi un sistem modular pentru un întrerupător şi aparat
de control al turaţiei antideflagrant, format dintr-o gamă de capsulări
antigrizutoase de diferite mărimi, o gamă de întrerupătoare, borne,
întrerupătoare, etc.
Deşi în acest caz părţile componente nu sunt, în mod necesar
asamblate într-un întreg de către producătorul ansamblului şi plasat pe piaţă
ca o unitate funcţională de sine - stătătoare, producătorul răspunde de
conformitatea ansamblului în măsura în care părţile sale componente sunt
alese dintr-o gamă bine definită şi apoi selectate şi combinate în conformitate
cu instrucţiunile sale.
Cu alte cuvinte, cu toate ca utilizatorul/instalatorul selectează şi
combină părţile dintr-o gama data de producător, producătorul este in
continuare responsabil pentru conformitatea ansamblului cu directive.

Declaraţia de Conformitate UE, cât şi instrucţiunile de utilizare trebuie

să considere ,,sistemul modular ca un întreg. Trebuie să fie clar care sunt
părţile ce formează sistemul modular şi cum urmează să fie selectate pentru a
forma un ansamblu conform. Deci producătorul trebuie să furnizeze
instrucţiuni clare pentru selectarea părţilor componente şi asamblarea/
instalarea/ funcţionarea/ întreţinerea etc. în conformitate cu instrucţiunile de
utilizare.
Evaluarea conformităţii unui astfel de sistem modular poate fi făcută
prin evaluarea, cel puţin, a acelor configuraţii posibile şi mai utilizate, care sunt
cele mai nefavorabile în ceea ce priveşte riscurile relevante (cazurile cele mai
defavorabile). Dacă respectivele configuraţii sunt considerate conforme cu
CESS din Directiva 2014/34/UE, producătorul poate concluziona conformitatea
şi a restului configuraţiilor. Dacă ulterior sunt adăugate la,,sistemul modular,
alte părţi componente va fi necesară o nouă identificare şi reevaluare pentru
cazurile cele mai nefavorabile.

32
 Tabelul de la pagina următoare oferă o trecere în revistă pe scurt a
diferitelor situaţii în ceea ce priveşte ansamblurile [Ghidul ATEX - ediţia I
aprilie 2016]:
Tabelul 3 - Rezumatul cerinţelor pentru asamblări

Situaţie : Echipamente, sisteme de protecţie, Echipamente sisteme de protecţie,

1 - părţi: dispozitive (Art.1.2.), toate cu dispozitive (Art.1.2.), inclusiv şi
Ansamblul marcajul CE ( însoţite de un fără marcajul CE şi părţile
este compus certificat de conformitate) şi părţile componente neînsoţite de o
din : componente însoţite de o declaraţie în scris (Art.8.3.). (Părţi
declaraţie în scris (Art.8.3.( (părţi componente fără conformitatea
componente cu conformitate demonstrată).
demonstrată(*)
2. Configuraţie (ii) Un „sistem Configuraţie (ii) Un „sistem
Configuraţie : exact definită (e) modular” format exact definită (e) modular” format
Ansamblul din părţi din părţi
este introdus componente ce componente ce
pe piaţă ca şi sunt special sunt special
selectate şi selectate şi
configurate pentru configurate pentru
a servi unui a servi unui
anumit scop, anumit scop, chiar
chiar de utilizator de utilizator /
/ instalator instalator
3. Rezultat: Toate părţile Toate părţile Doar acele părţi Doar acele părţi
Producătorul componente componente. componente ce componente ce
poate au conformitatea au conformitatea
presupune demonstrată. demonstrată.
conformitatea
pentru:
4. Evaluarea CA trebuie să CA trebuie să CA trebuie să CA trebuie să
Conformităţii includă întreaga includă cel puţin includă : toate includă:
(CA) configuraţie în acele configuraţii părţile • toate părţile
ceea ce priveşte posibile şi mai componente fără componente fără
toate riscurile ce des utilizate şi conformitatea conformitatea
pot apare prin care sunt demonstrată în demonstrată ce
interacţiunea evaluate ca fiind ceea ce privesc sunt componente
părţilor cele mai toate riscurile şi ale sistemului
componente nevaforabile în toate modular în
combinate în ceea ce priveşte configuraţiile în privinţa tuturor
cadrul utilizării toate riscurile ce ceea ce privesc riscurilor; şi
propuse. pot apare din toate riscurile ce • cel puţin
interacţiunea pot apare din acelea cu
A se vedea şi părţilor combinate interacţiunea configuraţii
Nota (*) în cadrul utilizării părţilor posibile şi cel mai
propuse. combinate. des utilizate şi
Ambele cu care sunt evaluate
A se vedea şi respectarea a fi cel mai
Nota (*) utilizării propuse. defavorabile în
privinţa tuturor
riscurilor ce pot
apare prin
interacţiunea
părţilor
combinate.
Ambele cu
respectarea
utilizării propuse.

33
5. Informaţie a) identificarea a) identificarea a) identificarea a) identificarea
care se tuturor părţilor ce tuturor părţilor ce tuturor părţilor ce tuturor părţilor ce
furnizează: formează formează un formează formează un
a - de ansamblu ce sistem modular ansamblul ce sistem modular ce
Declaraţie de sunt ce sunt sunt sunt echipamente
conformitate echipamente echipamente echipamente ATEx de drept şi
EC. ATEx de drept şi ATEx de drept şi ATEx de drept şi care au fost
care au fost care au fost care au fost evaluate separat.
evaluate evaluate separat; evaluate
separat; separat;

b) instrucţiunile b) instrucţiunile
pentru instalare b) instrucţiunile pentru selectarea
şi utilizare, pentru selectarea b) instrucţiunile părţilor
b - de părţilor pentru instalare
suficiente pentru componente ce
instrucţiunile şi utilizare,
a asigura că componente, ce urmează să fie
de instalare urmează să fie suficiente pentru
ansamblul combinate pentru
şi utilizare. a asigura că
rezultat este în combinate, pentru a îndeplini scopul
conformitate cu a îndeplini scopul ansamblul cerut şi
toate EHSR-urile cerut şi rezultat este în instrucţiunile de
relevante din instrucţiunile de conformitate cu instalare şi
Directiva instalare şi toate EHSR-urile utilizare,
2014/34/UE utilizare, relevante, din suficiente pentru a
suficiente pentru Directiva asigura că
a asigura că 2014/34/UE ansamblul rezultat
ansamblul este în
rezultat este în conformitate cu
conformitate cu toate EHRR-urile
toate EHSR-urile relevante din
relevante din Directiva
Directiva 2014/34/UE.
2014/34/UE

(*)NOTĂ: O declaraţie de conformitate scrisă pentru un component nu poate garanta în

general securitatea echipamentului în care acesta urmează să fie încorporat, deoarece nu este
posibil să se prevadă toate utilizările posibile pentru un component. În acest caz trebuie realizată
o analiză şi o evaluare suplimentară de către un organism notificat atunci când acest lucru este
necesar.

Elementele de conectare ale echipamentelor electrice şi neelectrice nu

intra in domeniul Directivei ATEx 2014/34/UE decât in măsura in care fac parte
din echipamentul însuşi sau din ansamblul pus pe piaţă de către producător.
Directiva nu reglementează procesul de instalare. În general instalarea
acestor tipuri de echipamente se va supune cerinţelor legale fie specificate în
directivele pentru locurile de muncă sau în legislaţia naţională a statelor
membre.
Totuşi de foarte multe ori se pune problema să se facă o distincţie între
responsabilităţile producătorilor ce realizează o piesă componentă a unui
echipament sau un ansamblu în conformitate cu Directiva ATEX 2014/34/UE şi

34
responsabilităţile utilizatorului final ce achiziţionează părţi componente ale unui
echipament pentru realizarea unei instalaţii.
O situaţie comună este aceea când piesele componente ale unui
echipament ce a fost declarat deja conform sunt introduse pe piaţă în mod
independent de unul sau mai mulţi producători, şi nu sunt introduse pe piaţă de
o singură persoană cu statut juridic clar ca şi o unitate funcţională unică.
Combinarea unui astfel de echipament şi apoi instalarea acestuia la sediul
utilizatorului nu este considerată o activitatea de producţie şi deci nu rezultă un
echipament; rezultatul unei astfel de operaţii este o instalare şi deci nu intră în
domeniul de aplicare al Directivei 2014/34/UE. Instalatorul trebuie să se
asigure că părţile componente ale echipamentului ce a fost deja declarat
conform sunt încă conforme atunci când sunt puse în funcţiune. Din acest
motiv el trebuie să respecte cu atenţie instrucţiunile de instalare ale
producătorului. Directiva nu reglementează procesul de instalare. Instalarea
unor astfel de echipamente trebuie să respecte în general cerinţele legale de
reglementare din statele membre. Un exemplu în acest sens pot fi aparatele de
măsură şi control formate dintr-un senzor, un transmiţător, o barieră Zener şi o
sursă de alimentare dacă sunt furnizate de mai mulţi producători diferiţi şi
instalaţi sub responsabilitatea utilizatorului.
Se înţelege că nu există întotdeauna o linie clară între instalare şi
asamblare.
Pentru ansambluri şi instalaţii responsabilităţile cad fie pe persoanele
ce introduc ansamblul pe piaţă fie pe utilizatorii finali. Fiecare trebuie să
întocmească un dosar tehnic în care să specifice modalitatea de conformare
cu legislaţia relevantă. Cea mai mare parte a conţinutului tehnic va fi aceeaşi.

Ansamblul se defineşte ca o combinaţie de două sau mai multe bucăţi

de echipament, împreună cu componente daca este necesar, puse pe piaţă
sau puse in serviciu ca o singura unitate funcţională.

O instalaţie poate fi definită ca o combinaţie de doua sau mai multe

bucăţi de echipament care au fost deja puse pe piaţă independent de către
unul sau mai mulţi producători. Instalarea si combinarea de echipamente de
către utilizator nu este considerata o activitate de productie si de aceea
rezultatul instalării este in afara scopului Directivei ATEX 2014/34/UE dar va fi
subiectul cerinţelor legale reglementate de Directiva ATEX 99/92/EC

Se consideră întotdeauna că un utilaj este o instalaţie dacă:

❖ utilizatorul final sau instalatorul achiziţionează părţi componente

(inclusiv componente sau echipamente ATEx) de la diferiţi producători şi
acestea sunt instalate sub directa sa responsabilitate după ce s-a efectuat o
evaluare completă de risc;
❖ utilizatorul efectuează o serie întreagă de procese diferite ce
necesită integrarea echipamentului şi a părţilor componente ATEx în teren iar
acestea sunt instalate în conformitate cu o schemă unică;
❖ utilizatorul concesionează construirea unor părţi componente din
instalaţia sa în afara terenului, ce pot fi unice, dar nu sunt producţie în serie, iar

35
această operaţie se face sub directa sa responsabilitate, sau indirect prin
intermediul unui contractor ce lucrează pe bază de contract cu el.
❖ Este necesară efectuarea de încercări sau reglări după ce utilajul
este realizat iar aceste operaţii trebuie făcute sub responsabilitatea finală a
utilizatorului final.

În concluzie, instalarea echipamentelor electrice si neelectrice intră in

răspunderea utilizatorului care trebuie sa facă o evaluare de risc de explozie in
care se vor include si elementele de legătura aşa cum prevede art. 2.4 din
Anexa II a Directivei 1999/92/CE transpusa in legislaţia noastră prin HG
1058/2006, si anume:
Instalaţia, echipamentul, sistemele de protecţie şi toate dispozitivele de
conectare asociate trebuie puse în funcţiune doar dacă documentul privind
protecţia împotriva exploziilor permite utilizarea lor în siguranţă în atmosferă
explozivă.

Aceasta se aplică şi echipamentului de muncă şi dispozitivelor de

conectare asociate care nu sunt considerate echipament sau sisteme de
protecţie în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 245/2016 privind
stabilirea condiţiilor pentru introducerea pe piaţă a echipamentelor şi
sistemelor protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive, cu
modificările ulterioare, care transpune Directiva 2014/34/UE, dacă
încorporarea lor într-o instalaţie poate produce pericol de aprindere. Trebuie
luate măsurile necesare pentru prevenirea confuziei între dispozitivele de
conectare.
In figura de mai jos se prezintă schematic domeniile de aplicare a celor
două Directive ATEX in evaluarea riscului de explozii la echipamentele /
instalaţiile destinate folosirii in atmosfere potenţial explozive.

Figura 3

Directiva 2014/34/UE stabileşte cerinţele minime pentru securitatea şi

protecţia sănătăţii lucrătorilor aflaţi în potenţial pericol în atmosfere explozive.

36
 În vederea prevenirii şi asigurării protecţiei împotriva exploziilor,
angajatorul are obligaţia să ia măsuri tehnice şi/sau organizatorice
corespunzătoare naturii operaţiei, în ordinea priorităţilor şi respectând
următoarele principii de bază:
- prevenirea formării atmosferelor explozive; sau
- acolo unde natura activităţii nu o permite, evitarea aprinderii
atmosferelor explozive; şi
- efectelor dăunătoare ale unei explozii în vederea asigurării sănătăţii şi
securităţii lucrătorilor.
Acolo unde este cazul, măsurile de prevenire trebuie să fie combinate
şi/sau suplimentate cu măsuri împotriva propagării exploziilor şi trebuie
revizuite periodic şi, în orice caz, când se produc schimbări semnificative.
Angajatorul trebuie să evalueze riscurile specifice din atmosferele
explozive, luând în considerare cel puţin:
- probabilitatea producerii şi persistenţei atmosferelor explozive;
- probabilitatea prezenţei şi activării surselor de aprindere, inclusiv a
descărcărilor electrostatice şi a declanşării incendiului;
- utilajele, substanţele folosite, procesele şi posibilele lor interacţiuni;
-) dimensiunile efectelor anticipate.
Riscurile de explozii trebuie evaluate în mod global.
Pentru a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor şi în conformitate
cu principiile de bază ale evaluării riscurilor şi cele prevăzute mai sus,
angajatorul trebuie să ia măsurile necesare astfel încât:
- acolo unde se pot forma atmosfere explozive în concentraţii atât de
mari încât să pună în pericol sănătatea şi securitatea lucrătorilor sau a
celorlalţi, mediul de lucru să fie de aşa natură încât procesul muncii să se
poată desfăşura în condiţii de siguranţă;
- să se asigure supravegherea corespunzătoare în timpul prezenţei
lucrătorilor la locurile de muncă unde se pot forma atmosfere explozive în
concentraţii atât de mari încât să pună în pericol sănătatea şi securitatea
lucrătorilor, conform evaluării riscurilor cu ajutorul mijloacelor tehnice adecvate.
Acolo unde sunt prezenţi la acelaşi loc de muncă lucrători din mai multe
întreprinderi, fiecare angajator trebuie să fie responsabil pentru toate aspectele
care îi revin în sarcină.
Angajatorul clasifică locurile unde pot apărea atmosfere explozive pe
zone Ex.
Angajatorul trebuie să asigure îndeplinirea unui minim de cerinţe
stabilite în anexa nr. 2 a directivei
Acolo unde este cazul, locurile unde pot apărea atmosfere explozive în
concentraţii în cantităţi susceptibile de a pune în pericol sănătatea şi
securitatea lucrătorilor trebuie marcate cu indicatoare la punctele de intrare.

Ex
Figura 4
37
 În vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege, angajatorul asigură
elaborarea şi actualizarea unui document, numit document privind protecţia
împotriva exploziilor.
Conform NEx 01-06 instalaţiile tehnice care funcţionează în atmosferă
potenţial explozivă trebuie atestate , la punerea in functiune si periodic la 3
ani, de catre de către INCD - INSEMEX Petroşani. Procedura de atestre a
instalatiilor cuprinde verificarea documentaţiei tehnice pusa la dispozitie de
catre solicitant şi examinarea "in situ" a instalaţiei tehnice privind prevenirea
exploziilor,
Tabelul 4

DIRECTIVE ATEX

Directiva 2014/34/EU (ATEX 95) Directiva 1999/92/EC (ATEX 137)

(HG 245/2016)
Cerinţe pentru introducerea pe piaţă a
echipamentelor si sistemelor protectoare
destinate utilizării în atmosfere potenţial
explozive
Cerinţe pentru producător:
(HG 1058/2006)
Cerinţe minime pentru îmbunătăţirea
securităţii si protecţia sănătăţii lucratorilor
care pot fi expuşi unui potenţial risc datorat
atmosferelor explozive
Cerinţe pentru utilizator /angajator :

- Definirea domeniului de utilizare Cerinţe - Clasificarea ariilor periculoase in zone /

pentru diferite nivele de securitate Selectarea adecvata a echipamentelor
(categorii / nivele de protecţie)
Categoria 1 Zona 0/20
Categoria 2 Zona 1/21
Categoria 3 Zona 2/22

- Conformitatea cu CESS / standarde - Conformitatea cu cerinţele de instalare si

relevante
Proceduri de evaluarea conformităţii
- Elaborare documentaţie de conformitate
- Evaluarea produsului (echipamente, sisteme
protectoare, componente si dupa caz
dispozitive de control de securitate) privind
riscul de aprindere (ca parte a riscului de
explozie) si/sau evaluarea sigurantei in
funcţionare a sistemelor de protecţie pentru
controlul exploziei a şi a dispozitivelor de
siguranţă.
mentenanţă, Sarcini de coordonare
-
- Elaborare document de protecţie la
explozie
-
- Efectuarea unei evaluări de risc de explozii
global la locul de muncă
Statele membre pot merge dincolo de
aceste cerinţe cu legislaţia lor naţională.
La noi in ţară: NEx 01-06

Toate cerinţele sunt identice in toate

statele membre
Controlul calităţii la realizarea produsului
Evaluarea de risc - obiective
Evaluare conformitate cu CESS
Atingerea unui nivel de protecţie prestabilit
pentru o ”utilizare destinata” , realizabil
prin construcţia echipamentelor plus
eventuale condiţii de utilizare sigura
Actualizarea documentului de protecţie la
explozie
Evaluare conformitate cu cerinţele de
instalare si mentenanţă
Determinarea unui nivel de risc in funcţie de
probabilitatea apariţiei exploziei si de
efectele anticipate si stabilirea masurilor
de protecţie necesare pentru reducerea
riscului .

38
 DIRECTIVE ATEX

Evaluarea de risc - Instrumente de evaluare

Standarde armonizate, proceduri Diverse metode de evaluare de risc (fără
Cerinţe precise norme, imprecise, relativ subiective)
Încă nu exista o metoda specifică
recunoscuta pentru evaluare de risc Ex

COMPETENŢĂ
La certificarea de terţă parte de către ON – Competenta persoanelor pentru activităţi de
cerintele de competenta a ON din SR EN montaj instalaţii (SR EN 60079-14)
ISO/CEI 17065. Competenta pentru inspecţii si mentenanţă
La autocertificare trebuie aplicate cerinţele (SR EN 600079-17)
din SR EN 17050-2 Competenta evaluatorilor de risc în
domeniul ATEx

Foarte important :
Documente de atestare a competentei persoanelor implicate
Furnizarea de dovezi privind instruirea specifica in domeniul ATEx

PRODUCĂTORI UTILIZATORI (ANGAJATORI)

SR EN ISO/CEI 17065:2013 Evaluarea conformităţii. Cerinţe pentru

organisme care certifică produse, procese şi servicii şi a cerinţelor
organismului naţional de acreditare.

SR EN ISO/CEI 17050-2:2005 Evaluarea conformităţii. Declaraţia de

conformitate dată de furnizor. Partea 2: Documentaţie suport

39
 TEMA NR. 3
DOCUMENT PRIVIND PROTECŢIA ÎMPOTRIVA EXPLOZIILOR

Dr. ing. Părăian Mihaela, Dr. ing. Burian Constantin

Sorin, Dr. ing. Moldovan Iosif Lucian,
Dr. ing. Ghicioi Emilian, Dr. ing. Vătavu Niculina,
Dr. ing. Păun Florin Adrian, Dr. ing. Jurca Adrian
Marius

În HG 1058 din 9 august 2006 privind cerinţele minime pentru

îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor care pot fi expuşi unui
potenţial risc datorat atmosferelor explosive care transpune in legislatia
nationala Directiva 1999/92/CE sunt prevazute obligaţiile angajatorului de a
lua măsurile tehnice şi/sau organizatorice corespunzătoare pentru a asigura
securitatea şi sănătatea lucrătorilor şi în conformitate cu următoarele principii
de bază:
• prevenirea formării atmosferelor explozive; sau
• acolo unde natura activităţii nu o permite, evitarea aprinderii
atmosferelor explozive; şi
• limitarea efectelor dăunătoare ale unei explozii în vederea asigurării
sănătăţii şi securităţii lucrătorilor.
În vederea îndeplinirii obligaţiilor angajatorul trebuie să evalueze
riscurile specifice din atmosferele explozive, luând în considerare cel puţin:
• probabilitatea producerii şi persistenţei atmosferelor explozive;
• probabilitatea prezenţei şi activării surselor de aprindere, inclusiv a
descărcărilor electrostatice şi a declanşării incendiului;
• utilajele, substanţele folosite, procesele şi posibilele lor interacţiuni;
• dimensiunile efectelor anticipate.
Riscurile de explozii sunt evaluate în mod global.
La evaluarea riscurilor de explozii trebuie luate în considerare locurile
care sunt sau pot fi legate prin deschideri de locurile în care pot apărea
atmosfere explozive.
Acolo unde sunt prezenţi la acelaşi loc de muncă lucrători din mai multe
întreprinderi, fiecare angajator trebuie să fie responsabil pentru toate aspectele
care îi revin în sarcină.
Angajatorul responsabil pentru locul de muncă conform legislaţiei
trebuie să coordoneze aplicarea tuturor măsurilor privind sănătatea şi
securitatea lucrătorilor şi să declare în documentul privind protecţia împotriva
exploziilor scopul coordonării, măsurile şi procedurile de implementare
adoptate.
In vederea îndeplinirii obligaţiilor stabilite de directiva, angajatorul
trebuie sa asigure elaborarea şi actualizarea unui document, numit document
privind protecţia împotriva exploziilor.
40
 Documentul privind protecţia împotriva exploziilor trebuie sa
demonstreze, că:
• au fost determinate şi evaluate riscurile de explozie;
• se iau măsuri adecvate pentru îndeplinirea obiectivelor Directivei;
• care sunt locurile care au fost clasificate pe zone;
• care sunt locurile cărora li se aplică cerinţele minime stabilite în
anexa nr. 2 a directivei;
• locul de muncă şi echipamentul de muncă, inclusiv dispozitivele de
avertizare, sunt proiectate, realizate şi întreţinute conform normelor de
protecţia muncii;
• s-au luat măsuri pentru utilizarea în condiţii de securitate a
echipamentului de lucru, în conformitate cu prevederile Directivei Consiliului
89/655/CEE.
Documentul privind protecţia împotriva exploziilor este elaborat anterior
începerii activităţii şi actualizat de angajator când locul de muncă,
echipamentul de lucru sau organizarea muncii suferă schimbări, extinderi ori
transformări semnificative.
Angajatorul poate combina evaluări ale riscurilor de explozii existente,
documente sau alte rapoarte echivalente întocmite în conformitate cu alte
dispoziţii ale legislaţiei naţionale prin care se transpun documente oficiale ale
Uniunii Europene.

Structurarea documentului de protecţie împotriva exploziilor conform

Ghidului de bune practici pentru implementarea Directivei 1999/92/CE

Descrierea locului de muncă şi a ariilor de lucru

Locul de muncă este împărţit în arii de lucru. Documentul de protecţie
la explozie descrie ariile de lucru din punct de vedere al riscului de atmosfere
explozive.
Descrierea poate cuprinde, de exemplu, numele instituţiei, tipul
instalaţiei, destinaţia încăperii/clădirii şi persoanele responsabile, numărul de
lucrători angajaţi.
Documentaţia clădirilor şi topografia pot fi în formă grafică, de exemplu
planuri de situaţie şi de ansamblu, inclusiv planuri de evacuare şi căi de
salvare.

Descrierea etapelor şi/sau activităţilor procesului

Procesul trebuie descris într-un text scurt , poate fi însoţit de o
diagramă. Această descriere trebuie să cuprindă toate informaţiile care sunt
importante pentru protercţia la explozie. El trebuie să trateze toate etapele
tehnologice inclusiv pornirea şi oprirea, o perspectivă asupra datelor de
proiectare şi de funcţionare (de exemplu temperatura, presiunea, volumul,

41
materiale de prelucrat, viteza de rotaţie, echipamentul de lucru), natura şi
extinderea curăţirii dacă este relevantă şi detaliile posibile asupra ventilării
spaţiului.

Descrierea substanţelor utilizate/parametrilor de securitate

Aceasta trebuie să arate în special care substanţe anume formează
atmosfera explozivă şi în ce condiţii de proces ele apar. La acest punct este
util să se enumere parametrii de securitate relevaţi pentru protecţia la explozie.

Rezultatele analizei de risc

Acest capitol trebuie să arate unde anume pot apărea atmosfere
explozive, posibil să se facă distincţia între interiorul elementelor instalaţiei şi
ariile înconjurătoare. Pornirea şi oprirea, curăţarea şi funcţionările defectuoase
trebuie luate în considerare şi tratate acolo unde este cazul. Procedura pentru
modificările de proces sau de produs trebuie tratată de asemenea, unde este
cazul. Ariile periculoase (zonele) pot fi descrise cu ajutorul unui text şi
reprezentată şi grafic, ca plan de zonare .
Pericolele de explozie trebuie de asemenea descrise la acest punct .
Este util să se precizeze procedura urmată pentru identificarea riscurilor de
explozie.

Măsurile de protecţie la explozie adoptate

Acest articol se bazează pe evaluarea de risc şi descrie măsurile de
protecţie la explozie care au rezultat. Trebuie enunţat principiul care
guvernează măsurile de protecţie, de exemplu "Evitarea surselor eficiente de
aprindere". Este util să se facă distincţia între măsurile tehnice şi cele
organizatorice.
Măsuri tehnice
• Prevenire
Pentru că strategia de protecţie la explozie a instalaţiei se bazează, în
întregime sau parţial, pe măsuri preventive - evitarea atmosferelor explozive
sau a surselor de aprindere - modul în care aceste măsuri sunt implementate
trebuie descris detaliat
• Reducere
Pentru că instalaţia va fi protejată prin măsuri de reducere, natura lor,
modul de funcţionare şi locul de aplicare trebuie descrise
• Măsuri PCE(process control engineering)
Dacă măsurile PCE fac parte din strategia de protecţie la explozie,
natura lor, modul de funcţionare şi locul de aplicare trebuie descrise
Măsuri organizatorice
Măsurile organizatorice trebuie descrise de asemenea în documentul
de protecţie la explozie. Documentul de protecţie la explozie trebuie să
demonstreze:
42
 o ce instrucţiuni de funcţionare au fost elaborate pentru un loc de
muncă sau activitate;
o ce etape sunt prevăzute pentru a asigura competenţa persoanelor
angajate;
o conţinutul şi frecvenţa instruirilor (şi participanţii);
o toate regulile de utilizare a echipamentului mobil de lucru din ariile
periculoase;
o ce etape sunt prevăzute pentru a se asigura că lucrătorii poartă
numai îmbrăcăminte de protecţie adecvată;
o dacă sistemul de permis-de-lucru este în funcţie sau nu şi dacă este,
cum este acesta organizat;
o cum sunt organizate inspecţia, întreţinerea şi verificarea;
o cum sunt marcate ariile periculoase.
Dacă sunt disponibile formulare referitoare la aceste puncte, la
documentul de protecţie la explozie pot fi ataşate aceste formulare. Trebuie
anexată o listă cu echipamentul de lucru mobil autorizat pentru folosire în arii
periculoase. Nivelul de detalii trebuie să fie în funcţie de tipul şi amploarea
operaţiunilor şi de gradul de risc implicat.

Implementarea măsurilor de protecţie împotriva exploziilor

Documentul de protecţie la explozie trebuie să stipuleze cine este
responsabil cu îndeplinirea anumitor măsuri sau cine a fost sau va fi numit (de
exemplu pentru a emite sau actualiza chiar documentul de protecţie la
explozie). El trebuie de asemenea trebuie să stipuleze când trebuie luate
măsurile şi cum trebuie verificată eficienţa lor.

EVALUAREA RISCURILOR DE EXPLOZIE

Angajatorul trebuie să evite formarea de medii explozive de fiecare dată

când acest lucru este posibil. Respectarea acestui principiu director în
conformitate cu articolul 3 din Directiva 1999/92/CE necesită, pentru evaluarea
riscurilor de explozie, să se determine, în primul rând, dacă se pot forma medii
explozive periculoase în condiţiile date. După aceea, trebuie să se determine
dacă acestea se pot aprinde.
Această evaluare trebuie efectuată întotdeauna pentru un caz specific
şi nu poate fi generalizată. În conformitate cu articolul 4 din Directiva
1999/92/CE se ia în considerare în special probabilitatea ca mediile explozive
să apară şi să persiste, de probabilitatea ca surse de aprindere să fie prezente
să devină active şi efective, de instalaţii, de substanţele utilizate, de procedee
şi de eventualele interacţiuni ale acestora precum şi de magnitudinea
consecinţelor previzibile.

43
 Remarcă: Evaluarea riscurilor de explozie se concentrează iniţial
pe:
• formarea de medii explozive periculoase
şi ulterior pe
• prezenţa şi activarea surselor de aprindere
În procesele de evaluare, examinarea consecinţelor are o
importanţă secundară dat fiind faptul că este de aşteptat ca exploziile să
determine întotdeauna daune considerabile, de la daune materiale
importante la daune corporale care pot cauza moartea. În ceea ce
priveşte protecţia împotriva exploziilor, abordările cantitative ale
riscurilor sunt secundare în raport cu prevenirea formării mediilor
explozive periculoase.
Fiecare proces de muncă şi de producţie precum şi fiecare condiţie de
funcţionare a unei instalaţii şi fiecare modificare a acestor condiţii trebuie să
facă obiectul unei evaluări.
În timpul evaluării instalaţiilor noi sau a celor existente, trebuie ţinut
seama în mod deosebit de următoarele condiţii de funcţionare:
- condiţiile normale de exploatare, inclusiv lucrările de întreţinere,
- pornirea şi oprirea,
- accidentele de exploatare şi defectele previzibile,
- utilizările incorecte care pot fi prevăzute în mod rezonabil.
Riscurile de explozie trebuie evaluate în ansamblu.
Este necesar să se ţină seama de:
- echipamentele utilizate,
- caracteristicile de construcţie,
- substanţele utilizate,
- condiţiile de muncă şi procedeele industriale şi
- interacţiunile posibile între aceşti diferiţi factori precum şi cu mediul
de lucru.
De asemenea, trebuie să se ţină seama, în evaluarea riscurilor de
explozie, de amplasamentele care sunt sau pot fi legate prin deschizături de
amplasamente unde pot exista riscuri de explozie.
Atmosferele explozive compuse din mai multe tipuri de gaze, vapori,
ceţuri sau pulberi inflamabile trebuie luate în considerare în mod adecvat la
evaluarea riscurilor de explozie. Efectul exploziei poate fi în mod considerabil
sporit în prezenţa, de exemplu, a amestecurilor hibride.

METODOLOGIE DE EVALUARE A RISCULUI DE EXPLOZII

Se stie ca nu exista o regula de aur pentru alegerea si aplicarea unei

metode / tehnici cunoscute pentru evaluarea riscului de explozii, insa o tehnica
buna trebuie sa aiba urmatoarele atribute:

44
 - Sa fie sistematica, adică ghidează cu uşurinţă utilizatorii astfel încât
sunt luate în considerare toate părţile sistemului, toate fazele de utilizare şi
toate pericolele posibile;
- Sa implice brainstormingul.
Metodele care trebuie utilizate pentru a evalua procedeele sau
instalaţiile tehnice din punct de vedere al riscurilor de explozie trebuie să se
bazeze pe o abordare sistematică pentru a verifica siguranţa instalaţiilor şi a
procedeelor. O abordare sistematică înseamnă în acest context că se
procedează într-un mod structurat pe baza considerentelor logice şi raţionale.
Analiza se efectuează pentru sursele existente care pot conduce la formarea
de medii explozive periculoase şi, eventual, la prezenţa concomitentă a
surselor de aprindere active.
În practică, este suficient de obicei să se determine şi să se evalueze în
mod sistematic riscurile de explozie cu ajutor unei serii de întrebări specifice.
Remarcă: Literatura de specialitate descrie alte metode de
evaluare a riscurilor, de exemplu pentru identificarea surselor de pericol
(utilizarea listelor de control, analiza modurilor de defecţiune şi a
efectelor acestora, analiza erorii de comandă, analiza HAZOP) sau chiar
pentru evaluarea acestora (analiza evenimentelor sau analiza prin
intermediul arborelui de defectare), dar în cazul protecţiei împotriva
exploziilor, acestea nu sunt utile decât în situaţii excepţionale, de
exemplu pentru determinarea surselor de aprindere în instalaţiile tehnice
complexe.

La stabilirea metodei de evaluare se recomanda sa se ia in

considerare proiectul EU SMT4-CT97-2169 si Metodologia de evaluare a
riscului pentru echipamente şi componente neelectrice destinate utilizării în
atmosfere potenţial explosive din SR EN 15198: 2008 cu referire la conceptele
si metodele de prevenirea exploziilor şi protecţia contra exploziilor date in
SR EN 1127-1:2011

Inca de la inceput utilizatorul instalatiilor Ex trebuie să ştie clar că

evaluarea riscului poate de multe ori să fie un proces complex care necesită
expertiză specifică şi este improbabil ca cineva fără experienţă dobândită
anterior să poată efectua o evaluare de risc corectă. De asemenea, domeniul
protectiei la explozie este foarte vast si este necesra colaborarea intre
persoane specializate in domeniile implicate.

Aşa cum s-a aratat mai sus trebuie efectuată o evaluare a riscului
folosind o serie de paşi logici, urmând definiţia utilizării destinate a
echipamentului sau funcţionării unităţii. Dacă este evaluat un sistem complex,
deseori este folositor să se împartă sistemul în elemente individuale sau

45
grupuri de elemenete care efectuează operaţii distincte; totuşi în aceste cazuri
trebuie să se aibă grijă ca toate interdependenţele dintre riscurile fiecărui
element să fie analizate complet.
In anunmite situatii este necesara o evaluare repetitiva.
Identificarea pericolelor

ANALIZA
DE RISC
Estimarea riscului,
consecinţelor/probabilităţii

Evaluarea
riscului EVALUAREA
DE RISC

Analiza opţiunilor
de reducere a riscului

ETAPE ÎN EVALUAREA RISCULUI

Identificarea pericolelor

În timpul acestei etape trebuie identificate toate pericolele posibile care

pot apărea. Scopul este de a determina dacă poate fi prezenta o sursă
potenţială de aprindere şi de a identifica dacă o atmosferă explozivă este
prezentă. Evaluarea începe de obicei cu analizarea echipamentelor în timpul
funcţionării normale iar apoi este extinsă pentru a lua în considerare
defecţiunile previzibile şi cele rare, pentru a stabili nivelul de securitate la
explozie. Trebuie efectuată o evaluare a probabilităţii apariţiei unei surse de
aprindere să apară şi a eficienţei sale în aprinderea atmosferei explozive;
acest lucru necesită informaţii detaliate despre caracteristicile de inflamabilitate
şi de explozivitate ale atmosferei explozive.
In mod practic, in primul rand trebuie stabilite ariile in care pot sa apara
atmosfere explozive si probalititatea prezentei acesteia prin aplicarea unei
metode de “Zonare “ si apoi trebuie identificate eventualele surse e aprindre
luand in considerare finctionarea normala dar si eventualele defectiuni
previzibile sau rare .
In ce priveste echipamentele, sistemele protectoare si componentele
din cadrul instalatiilor care intra in cadrul directivei ATEx problema este
oarecum rezolvata itrucat acestea inainte de a fi puse pe piata au fost deja
46
evaluate de catre producator si garantate pentru anumite domenii de utilizare
(utilizarea destinata) , iar utilizatorii trebuie doar sa –si clasifice ariile
periculoase si sa aleaga echipamentele adecvate conform tabelului de mai jos.

Tabelul 1 - Nivelul de protecţie cerut în funcţie de prezenţa atmosferei

explozive
ZONA Prezenţa Evitarea Nivel de Grupa II EPL
atmosferei surselor de iniţiere protecţie CATEGORIA
explozive cerut
Infrecventa sau doar In timpul funcţionării
2 pe o perioada scurtă normale NORMAL 3G Gc
de timp
Probabil sa apară în De asemenea, în
1 timpul funcţionarii timpul defecţiunilor ÎNALT 2G Gb
normale previzibile (un singur
defect)
Continuu, De asemenea , în FOARTE
0 pentru perioade timpul rarelor ÎNALT 1G Ga
lungi, defecţiuni (două
sau frecvent defecte
independente)
UTILIZATORI PRODUCĂTORI
Directiva 1999/92/EC Directiva 2014/34/EU
(HG 1058/2006) (HG 245/2016).

In continuare insa utilzatorii trebuie sa analizeze instalatia in ansamblu

privind eventualele surse de aprindere.

echipamente Directiva echipamente

electrice 2014/34/UE- neelectrice
HG 245/2016

INSTALAŢII INSTALAŢII
ELECTRICE NEELECTRICE
INSTALAŢII
Directiva
dispozitive de dispozitive de
1999/92/EC
conectare conectare
– HG 1058/2006 asociate(conducte,
asociate(conductoare
si cabluri electrice) rezervoare, silozuri...)

47
 Extinderea măsurilor de protecţie depinde de probabilitatea apariţiei
atmosferelor explozive (zonare) şi de aceea trebuie determinată în
conformitate cu tabelul de mai jos.

Tabelul 2 - Probabilitatea apariţiei surselor de aprindere în funcţie de

zone

Zonare Surse de aprindere ce trebuie evitate în mod fiabil:

0 sau 20 • în funcţionare normală (fără funcţionări defectuoase)

• în cazuri previzibile de funcţionare defectuoasă şi
• în eventualitatea unor rare funcţionări defectuoase
1 sau 21 • în funcţionare normală (fără funcţionări defectuoase) şi
• în cazuri previzibile de funcţionare defectuoasă
2 sau 22 • în funcţionare normală (fără funcţionări defectuoase)

Tabelul se aplică tuturor tipurilor de surse de aprindere.

Tipuri de surse de aprindere

Standardul EN 1127-1 distinge treisprezece tipuri de surse de
aprindere:
• suprafeţe fierbinţi
• flăcări şi gaze fierbinţi
• scântei generate mecanic
• cureţi electrici vagabonzi, protecţie catodică la coroziune
• electricitate statică
• trăsnete
• câmpuri electromagnetice în domeniul frecvenţelor între 9 kHz şi
300 GHz
• radiaţie electromagnetică în domeniul frecvenţelor între 300 GHz şi
310 GHz sau lungimi de undă de la 1000 µm până la 0,1 µm (spectrul optic)
6

• radiaţie de ionizare
• ultrasunete
• compresiune adiabatică, unde de şoc, curgeri de gaze
• reacţii chimice

Pentru tratarea surselor de aprindere care sunt de o importanţă

specială în practica funcţională se recomanda sa se in considerare cerintele
SR EN 1127-1.

În multe cazuri nu este posibil să se evite cu un grad suficient de

siguranţă atmosferele explozive şi sursele de aprindere. Atunci trebuie să se

48
adopte măsuri de limitare a efectelor unei explozii pâna la o extindere
acceptabilă.
Reducerea efectelor exploziilor (măsuri de reducere):
• concepţie rezistentă la presiune;
• eliberarea presiunii;
• suprimarea exploziei;
• prevenirea propagării flăcării şi exploziei.

Aceste măsuri în general sunt legate de micşorarea efectelor

periculoase ale iniţierii exploziilor în interiorul instalaţiilor. Echipamentele şi
sistemele protectoare care sunt conforme directivei 2014/34/UE (94/9/EC) sunt
utilizate în general în cadrul măsurilor de micşorare. Pot fi adoptate de
asemenea măsuri structurale, de exemplu pereţi de explozie.

Măsurile de protecţie la explozie descrise până acum pot fi menţinute

funcţionale, monitorizate sau declanşate prin dispozitive de reglare, control şi
de securitate (în continuare denumite tehnologii de control al proceselor –
PCE/( process control engineering – PCE).). În general, dispozitivele PCE pot
fi utilizate pentru a preveni apariţia atmosferelor explozive periculoase sau a
surselor de aprindere sau pentru a micşora efectele dăunătoare ale unei
explozii.
Sursele potenţiale de aprindere cum sunt suprafeţele fierbinţi, pot fi
monitorizate de dispozitivele PCE şi controlate pentru a se asigura că nu este
depăşită valoarea sigură. Sursele potenţiale de aprindere pot fi neutralizate de
asemenea, când o atmosferă explozivă periculoasă ia naştere. De exemplu, un
echipament electric neprotejat la explozie poate fi oprit când este declanşată
alaram de gaze, dacă acest lucru permite surselor potenţiale de aprindere din
interiorul echipamentului să fie de-energizate. Apariţia atmosferelor explozive
periculoase poate fi prevenită, de exemplu prin pornirea unui ventilator înainte
să se atingă concentraţia maxim admisă a gazelor. Utilizarea acestor
dispozitive PCE poate reduce mărimea ariilor periculoase (zonelor), să facă
mai puţin probabilă apariţia unei atmosfere explozive periculoase în aceste
zone sau să prevină ca acestea să apară simultan. Dispozitivele PCE
împreună cu dispozitivele de micşorare a efectelor dăunătoare ale exploziei
sunt sisteme protectoare (de exemplu sisteme de suprimare a exploziei) .
Concepţia şi amploarea acestor dispozitive PCE şi măsurile declanşate de
acestea depind de probabilitatea de apariţie a unei atmosfere explozive
periculoase şi de sursele eficiente de aprindere. Fiabilitatea dispozitivelor PCE
împreună cu măsurile tehnice şi organizatorice luate trebuie să asigure că
pericolul unei explozii este limitat la un nivel acceptabil, în toate condiţiile de
funcţionare. În anumite cazuri poate fi util să se combine dispozitivele PCE de
prevenire a surselor de aprindere cu dispozitivele PCE de prevenire a
atmosferelor explozive periculoase.
49
 Gradul de fiabilitate cerut de dispozitivele PCE depinde de evaluarea
riscurilor de explozie. Fiabilitatea funcţiei de siguranţă a dispozitivelor PCE şi a
componentelor lor este asigurată prin evitarea defectelor şi controlul defectelor
(cu privire la toate condiţiile de funcţionare şi la service-ul planificat şi/sau
măsurile de mentenanţă).

Tabelul 3 - Utilizarea dispozitivelor PCE pentru a reduce probabilitatea unei

aprinderi eficace
Aria Apariţia surselor de aprindere Cerinţe pentru dispozitivele PCE
periculoasă
Zona 2 necesară în funcţionare un singur dispozitiv corespunzător de
evitare a surselor de aprindere
improbabilă în funcţionare normală nici una
Zona 1 necesară în funcţionare două dispozitive corespunzătoare de
evitare a surselor de aprindere*
improbabilă în funcţionare normală un singur dispozitiv corespunzător de
evitare a surselor de aprindere
improbabilă în funcţionare normală nici una
sau în cazul unei funcţionări
defectuoase
Zona 0 improbabilă în funcţionare normală două dispozitive corespunzătoare de
evitare a surselor de aprindere
improbabilă în funcţionare normală un singur dispozitiv corespunzător de
sau în cazul unei funcţionări evitare a surselor de aprindere
defectuoase
improbabilă în funcţionare normală, nici una
în cazul unei funcţionări
defectuoase sau în cazul rarelor
funcţionări defectuoase
* sau un dispozitiv echivalent încercat în conformitate cu directiva 2014/35/UE
(94/9/EC).

În plus trebuie analizate pricolele date de montarea, intretinerea/

inspectia adecvata a instalatiilor care se realizeaza prin masuri organizatorice :
• Elaborare instructiuni de lucru
• Competenţa personalului
• Instruirea personalului
• Utilizarea echipamentului mobil
• Incaltaminte / Imbracaminte de protecţie adecvată
• Sistemul de permis-de-lucru
• Organizarea inspecţiei, intreţinerii si verificării instalatiilor
• Marcarea ariilor periculoase Ex

50
 Estimarea riscului
În principiu, estimarea riscului trebuie efectuată pe rând pentru fiecare
pericol de explozie sau pentru fiecare eveniment periculos, prin determinarea
elementelor de risc. După identificarea pericolelor riscul asociat cu o anumită
situaţie sau proces tehnologic provine din combinaţia acestor elemente.

Exemplu metoda de estimare/evaluare risc de explozie [9]

Se considera ca riscul în termeni de securitate împotriva exploziilor este

constituit din două elemente: severitatea unor posibile evenimente negative şi
probabilitatea de apariţie a acestor evenimente. Severitatea sau consecinţa
unei explozii poate deseori fi evaluată corect, însă probabilitatea apariţiei sale
de obicei este mai dificil de cuantificat.

Riscurile sunt de obicei exprimate într-unul din următoarele trei moduri:

1. Cantitativ, de exemplu exprimat ca: ridicat, mediu, scăzut, tolerabil,
intolerabil, acceptabil
2. Cantitativ, prin calcularea frecvenţei sau probabilităţii apariţiei unui
eveniment determinat
3. Semicantitativ, dacă li se dau valori numerice elementelor
componente ale riscului, cum sunt consecinţa, expunerea şi probabilitatea,
care apoi sunt combinate într-un anumit mod pentru a obţine o valoare
pseudo-cantitativă a riscului, care permite riscurilor să fie clasificate unele faţă
de altele.

În multe situaţii nu este posibil să se determine exact toţi factorii care

influenţează riscul, mai ales aceia care contribuie la probabilitatea ca un
anumit eveniment să se întâmple. Astfel, riscul este deseori exprimat într-o
manieră mai degrabă calitativă decât cantitativă.

Severitatea poate fi exprimată ca nivel predefinit, unul sau mai multe

nivele care pot rezulta din fiecare eveniment periculos. Astfel, în termeni de
vătămări de persoane sau pagube în sistem, severitatea poate fi exprimată
după cum urmează .
• catastrofală
• majoră
• minoră
• neglijabilă

Pentru a estima frecvenţa fiecărui nivel de severitate, mai întâi se poate

aplica tehnica de ecranare pentru a determina probabilitatea fiecărui
eveniment periculos în parte.

51
 Frecvenţa de apariţie poate fi exprimată cantitativ ca:
• frecvent
• probabil
• ocazional
• puţin probabil
• improbabil

Definiţiile diferitelor nivele de severitate şi frecvenţele sunt date mai jos.

Astfel:

 nivel de risc A: Nivel ridicat de risc

 nivel de risc B:
 nivel de risc C:
 nivel de risc D: Nivel scăzut de risc

SEVERITATE Definiţia evenimentului negativ

CATASTROFALĂ Moarte sau distrugerea sistemului

MAJORĂ Rănire severă, boală profesională severă sau deteriorare majoră a
sistemului
MINORĂ Rănire minoră, boală profesională minoră sau deteriorare minoră a
sistemului
NEGLIJABILĂ Mai puţin decât rănire minoră, boală profesională sau deteriorare a
sistemului

FRECVENŢĂ Element specific individual Detaliere

DE APARIŢIE

FRECVENT Probabil să apară frecvent Se întâmplă în mod

continuu
PROBABIL Va apărea de mai multe ori pe durata de Va apărea frecvent
viaţă a unui element
OCAZIONAL Probabil să apară cândva pe durata de Va apărea de mai multe
viaţă a unui element ori
PUŢIN Improbabil dar posibil să apară pe durata Improbabil dar este
PROBABIL de viaţă a unui element rezonabil să se aştepte
că apare
IMPROBABIL Atât de improbabil, că se poate estima că Improbabil să apară dar
nu va apărea posibil

52
 FRECVENŢA SEVERITATE
DE APARIŢIE
Catastrofală Majoră Minoră Neglijabilă

FRECVENT A A A C
PROBABIL A A B C
OCAZIONAL A B B D
PUŢIN PROBABIL A B C D
IMPROBABIL B C C D

Matricea Frecvenţă-Severitate a nivelelor de risc

Evaluarea riscului
După estimarea riscului trebuie efectuată evaluarea de risc pentru a
determina dacă este necesară reducerea riscului sau dacă s-a atins nivelul de
securitate.
Este evident că dacă din estimarea riscului se obţine un nivel de risc A,
atunci riscul este atât de ridicat încât este intolerabil şi sunt necesare măsuri
suplimentare de reducere a riscurilor suplimentare. În mod similar, nivelul de
risc D poate fi considerat acceptabil şi nu sunt necesare măsuri suplimentare
de reducere a riscului.
Astfel, riscul poate fi descris ca:
Intolerabil Dacă riscul intră în această categorie, atunci trebuie
luate măsuri corespunzătoare de securitate pentru a reduce riscul.
sau ca:
Acceptabil Dacă riscul intră în această categorie atunci nu este
necesară Reducerea Riscului iar Evaluarea de Risc este completă
Nivelele de risc B şi C sunt intermediare şi în mod normal vor necesita
măsuri de reducere a riscului pentru a face nivelul de risc acceptabil. Totuşi,
amploarea acestor măsuri va fi mai mică în cazul nivelului de risc c, de obicei
măsurile organizatorice de reducere a riscului vor fi suficiente.
Aplicarea metodei prin comparare nu exclude necesitatea de efectuare
a unei Evaluări de Risc pentru condiţiile specifice de utilizare.

A Risc ridicat Acţiuni adecvate, organizatorice si/sau

(intolerabil)
tehnice –prioritare

B Risc mediu Actiuni adecvate, organizatorice si/sau tehnice pe

termen scurt si mediu

C Risc mic Mentine starea actuala de siguranta

D Risc nul (acceptabil) Nicio actiune

53
 Analiza opţiunilor de reducere a riscurilor
După ce riscul a fost estimat şi evaluat, analiza opţiunilor de reducere a
riscurilor va conduce la decizia finală dacă soluţia găsită reduce sau nu riscul
la un nivel acceptabil. Este necesar să se trateze riscurile reziduale care
rămân după ce toate măsurile au fost luate pentru a reduce probabilitatea şi
consecinţele unui eveniment periculos specific. Riscurile reziduale sunt acelea
împotriva cărora măsurile de reducere a riscului prin concepţie şi tehnici de
securitate nu sunt sau nu sunt în întregime eficiente. Riscurile reziduale trebuie
documentate şi incluse în instrucţiunile de utilizare a instalatiilor. Dacă toate
riscurile sunt clasificate ca acceptabile, atunci nu este necesară reducerea
riscului iar evaluarea de risc este completă.
După ce riscul a fost estimat şi evaluat, etapa de analiză a opţiunilor de
reducere a riscurilor trebuie să conducă la decizia finală dacă soluţia găsită
reduce riscul la un nivel acceptabil sau nu. Dacă decizia este că riscul nu a
fost redus la un nivel acceptabil, atunci procesul repetitiv trebuie efectuat din
nou, după îmbunătăţirea conceptului de securitate.
Riscurile pot rareori să fie reduse la zero în practică, cu excepţia
cazului când se elimină activităţile. Totuşi, deseori riscurile pot fi mult reduse în
practică.
Există mulţi factori care trebuie luaţi în considerare atunci când se
analizează opţiunile de reducere a riscului. Cel mai important dintre ei este
dacă reducerea riscului este suficient de mare pentru a scădea riscul la nivele
tolerabile
Este necesar să se trateze riscurile reziduale după ce toate măsurile au
fost luate pentru reducerea probabilităţii şi consecinţelor unui anumit
eveniment periculos. Riscurile reziduale sunt acelea împotriva cărora
reducerea riscului prin concepţia din proiectare şi tehnicile dispozitivelor de
protecţie nu este sau nu este în întregime eficientă.

Repetarea procedurii de evaluare a riscului

Dacă analiza opţiunilor de reducere a riscului arată că rămân riscuri
inacceptabile, atunci evaluarea riscului trebuie repetată. Aceasta trebuie
efectuată într-o manieră repetitivă după corectarea conceptului de securitate
sau a definiţiei utilizării destinate, până când toate riscurile au fost reduse la un
nivel acceptabil.

COMPETENTE SI RESPONSABILITATI

Conform art 10 din HG 1058/2006 angajatorul asigură elaborarea şi

actualizarea unui document, numit în continuare document privind protecţia
împotriva exploziilor. Este responsabilitatea angajatorului de a se asigura de

54
competenţa persoanelor care elaborează si răspund pentru conţinutul
documetului de protecţie la explozie.
Conform art 6 din HG 1058/2006 trebuie evaluate riscurile specifice din
atmosferele explozive, luând în considerare cel puţin:

a)probabilitatea producerii şi persistenţei atmosferelor explozive;

b) probabilitatea prezenţei şi activării surselor de aprindere, inclusiv a

descărcărilor electrostatice şi a declanşării incendiului;

c)utilajele, substanţele folosite, procesele şi posibilele lor interacţiuni;

d)dimensiunile efectelor anticipate;

Având în vedere complexitatea problemei şi volumul mare de

cunoştinţe pe care trebuie să le stapănească persoanele care elaborează
acest document este o practică uzuală ca după elaborare să se verifice acestă
documentaţie de către persoane competente a căror pregătire a cuprins
instrucţiuni referitoare la TOATE tipurile de protecţie şi metodele de instalare,
regulile şi normele relevante şi principiile generale de clasificare a ariilor -
INSEMEX fiind singurul organism din ţară care poate acoperi întregul domeniu
de protecţie la explozie (întrega problematică).

Pentru a veni în sprijinul angajatorilor care se confruntă cu o problemă

dificilă în evaluarea competenţei furnizorilor de servicii de elaboarare a
Documentului de Protectie la Explozie, în baza art 14 din HG 1058, Ministerul
Muncii, Familiei si Protecţiei Sociale - Inspecţia Muncii, prin adresa nr
142/DCSSM/678/17.02.2012 recunoaşte competenta INCD-INSEMEX pentru
emiterea raportului de protectie la explozie.

In consecinţă este raspunderea angajatorului de a se asigura de

competenţa si răspunderea persoanelor desemnate sau angajate pentru
elaborarea DPEx, iar competenţa trebuie să fie demonstrată în conformitate cu
un cadru de pregătire şi evaluare relevant pentru regulamentele sau
standardele naţionale sau pentru cerinţele utilizatorului. A se vedea Anexa 1.

55
 Directiva 1999/92/EC (ATEX 137)
(HG 1058/2006)
Cerinte minime pentru îmbunatatirea securitatii si protectia sanatatii lucratorilor care pot fi
expusi unui potential risc datorat atmosferelor explosive

Cerinte pentru utilizator/angajator

Evaluarea de risc - Obiective - Scop

- Evaluare risc de explozii global la locul de munca

-
- Scopul : stabilirea masurilor de protectie ce se impun pentru reducerea riscului la nivele
acceptabile (prevazute).
- Demonstrarea conformitatii cu cerintele de instalare si mentenanta a instalatiilor, EIP,
competenta personal, sarcini de coordonare, …
-
- Determinarea unui nivel de risc in functie de probabilitatea aparitiei exploziei si de efectele
anticipate si stabilirea masurilor de protectie necesare pentru reducerea riscului la un nivel
prevazut.
-
NOTĂ – Nivelul de protecţie prevăzut este definit , cel puţin, de cerinţe legale şi, dacă este
necesar, de cerinţe suplimentare, specificate de către utilizator (SR EN 1127-1).
-
- Inregistrarea rezultatului evaluarii in Documentul de protectie la explozie

Evaluarea de risc - Instrumente de evaluare

Diverse metode de evaluare de risc (fara norme, imprecise, relativ subiective)
Inca nu exista o metoda specifica recunoscuta pentru evaluarea riscului de explozie
Cine poate face evaluarea ?
Competenta persoanelor implicate
Evaluarea instalatiilor privind riscului de explozii intra in raspundrea angajatorilor care trebuie
sa se asigure de competenta persoanelor implicate in toate fazele :
- competenta persoanelor pentru activitati de montaj instalatii conform SR EN 60079-14)
- competenta persoanelor pentru inspectii si mentenalta conform SR EN 600079-17)
- competenta evaluatorilor de risc in domeniul ATEx
Foarte important : Furnizarea dovezilor privind instruirea specifica in domeniul ATEx
Documente de atestare a competentei persoanelor implicate

PROTECŢIA LA EXPLOZIE - ACTORII

Nu numai competenţa persoanelor implicate în evaluarea riscului de

explozie / elaborarea DPEX este importantă pentru reducerea riscului de
explozii, ci a tuturor persoanelor cu atribuţii si răspunderi în domeniul prevenirii
şi protecţiei la explozi.

Persoanele fizice si juridice cu atribuţii si răspunderi in domeniul

prevenirii şi protecţiei la explozii sunt: producători, utilizatori de echipamente,
persoane implicate in activitatea de reparaţii, service şi inspecţii precum si
organismele de evaluare şi control de terţă parte nominalizaţi în legislaţie (
INCD INSEMEX , ITM-uri).

56
 Intercorelare între actorii privind protecţia împotriva exploziilor

REFERINŢE NORMATIVE

1. HOTARÂRE nr. 1058 din 9 august 2006 privind cerintele minime pentru
îmbunatatirea securitatii si protectia sanatatii lucratorilor care pot fi expusi
unui potential risc datorat atmosferelor explosive (Directiva1999/92/CE a
Parlamentului European şi Consiliului din 16 Dec 1999)
2. SR EN 1127-1 : 2011 Atmosfere explozive. Prevenirea şi protecţia la
explozii. Partea 1: Concepte fundamentale şi
3. SR EN 15198: 2008 Metodologie de evaluare a riscului pentru
echipamente şi componente neelectrice destinate utilizării în atmosfere
potenţial explosive
4. SR EN 60079-10-1:2016 Atmosfere explozive. Partea 10-1: Clasificarea
ariilor. Atmosfere explozive gazoase (Explosive atmospheres -- Part 10-1:
Classification of areas - Explosive gas atmospheres)
5. SR EN 60079-14:2014/AC : 2016 Atmosfere explozive. Partea 14:
Proiectarea, alegerea şi construcţia instalaţiilor electrice
6. SR EN 60079 –17:2014 Atmosfere explozive Partea 17:Inspecţia şi
întreţinerea echipamentelor electrice (Explosive atmospheres - Part 17:
Electrical installations inspection and maintenance)
7. SR EN 60079-0 Aparatură electrică pentru atmosfere explozive gazoase.
Partea 0: Condiţii generale. (Înlocuieşte SR EN 50014 după 1.03.2007))
8. SR EN ISO 80079-36 Echipamente neelectrice pentru atmosfere potenţial
explosive. Partea 1 : Metodă şi cerinţe de bază. (inlocuieste SR EN 13463-
1:2009 )
9. EU Project No: SMT4-CT97-2169, Methodology for the Risk Assessment
of Unit Operations and Equipment for Use inPotentially Explosive
Atmospheres
10. Băbuţ, G., Moraru, R., Matei, I., Băncilă, N., Sisteme de management al
securităţii şi sănătăţii în muncă, Editura Focus, Petroşani, 2002.
57
ANEXA 1 EXTRASE DIN NORMATIVELE RELEVANTE ŞI COPIE DUPĂ
ADRESA 42/DCSSM/678/17.02.2012

Extras HG 1058 din 9 august 2006 privind cerinţele minime pentru

îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor care pot fi
expuşi unui potenţial risc datorat atmosferelor explosive

CAPITOLUL II: Obligaţiile angajatorului

Art. 5

(1)În vederea prevenirii, conform prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr.
319/2006 şi a asigurării protecţiei împotriva exploziilor, angajatorul trebuie să ia
măsuri tehnice şi/sau organizatorice corespunzătoare naturii operaţiei, în
ordinea priorităţilor şi respectând următoarele principii de bază:

a)prevenirea formării atmosferelor explozive; sau

b)acolo unde natura activităţii nu o permite, evitarea aprinderii atmosferelor

explozive; şi

c)limitarea efectelor dăunătoare ale unei explozii în vederea asigurării sănătăţii

şi securităţii lucrătorilor.

(2)Acolo unde este cazul, măsurile prevăzute la alin. (1) trebuie să fie
combinate şi/sau suplimentate cu măsuri împotriva propagării exploziilor şi
trebuie revizuite periodic şi, în orice caz, când se produc schimbări
semnificative.

Art. 6

(1)În vederea îndeplinirii obligaţiilor stabilite prin prevederile art. 7 alin. (4) şi
ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 319/2006, angajatorul trebuie să evalueze
riscurile specifice din atmosferele explozive, luând în considerare cel puţin:

a)probabilitatea producerii şi persistenţei atmosferelor explozive;

b)probabilitatea prezenţei şi activării surselor de aprindere, inclusiv a

descărcărilor electrostatice şi a declanşării incendiului;

c)utilajele, substanţele folosite, procesele şi posibilele lor interacţiuni;

d)dimensiunile efectelor anticipate.

58
(2)Riscurile de explozii sunt evaluate în mod global.

(3)La evaluarea riscurilor de explozii trebuie luate în considerare locurile care

sunt sau pot fi legate prin deschideri de locurile în care pot apărea atmosfere
explozive.

Art. 10

(1)În vederea îndeplinirii obligaţiilor stabilite în art. 7, angajatorul asigură

elaborarea şi actualizarea unui document, numit în continuare document
privind protecţia împotriva exploziilor.

(2)Documentul privind protecţia împotriva exploziilor demonstrează, în special,

că:

a)au fost determinate şi evaluate riscurile de explozie;

b)se iau măsuri adecvate pentru îndeplinirea obiectivelor prezentei hotărâri;

c)care sunt locurile care au fost clasificate pe zone conform anexei nr. 1;

d)care sunt locurile cărora li se aplică cerinţele minime stabilite în anexa nr. 2;

e)locul de muncă şi echipamentul de muncă, inclusiv dispozitivele de

avertizare, sunt proiectate, realizate şi întreţinute conform normelor de
protecţia muncii;

f)s-au luat măsuri pentru utilizarea în condiţii de securitate a echipamentului de

lucru, în conformitate cu prevederile hotărârii Guvernului privind cerinţele
minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a
echipamentelor de muncă, ce transpun Directiva Consiliului 89/655/CEE.

(3)Documentul privind protecţia împotriva exploziilor este elaborat anterior

începerii activităţii şi actualizat de angajator când locul de muncă,
echipamentul de lucru sau organizarea muncii suferă schimbări, extinderi ori
transformări semnificative.

(4)Angajatorul poate combina evaluări ale riscurilor de explozii existente,

documente sau alte rapoarte echivalente întocmite în conformitate cu alte
dispoziţii ale legislaţiei naţionale prin care se transpun documente oficiale ale
Uniunii Europene.

59
 CAPITOLUL III: Dispoziţii finale

Art. 12

În ceea ce priveşte politicile naţionale cu privire la protecţia sănătăţii şi a

securităţii lucrătorilor, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei ia în
considerare liniile directoare din ghidul de bune practici elaborat de Comisia
Europeană, referitoare la dispoziţiile art. 5-10, anexei nr. 1 şi ale părţii A din
anexa nr. 2.

Art. 14

(1)În aplicarea prevederilor prezentei hotărâri, Ministerul Muncii, Solidarităţii

Sociale şi Familiei va adopta, după caz, noi dispoziţii necesare în vederea
conformării cu prevederile prezentei hotărâri.

(2)Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei comunică Comisiei

Europene textele dispoziţiilor de drept intern deja adoptate sau în curs de
adoptare în domeniul reglementat de prezenta hotărâre.

ANEXA II

2.8.Înainte ca un loc de muncă unde pot apărea atmosfere explozive să fie

folosit pentru prima oară, trebuie verificată siguranţa sa globală faţă de
explozii. Trebuie menţinute toate condiţiile necesare pentru asigurarea
protecţiei împotriva exploziilor.

Aceste verificări trebuie să fie efectuate de persoane competente în domeniul

protecţiei împotriva exploziilor, care au experienţă şi/sau pregătire
profesională.

60
 Ghid facultativ de bună practică pentru implementarea directivei
consiliului şi parlamentului european 1999/92/ EC asupra cerinţelor
minime de îmbunătăţire a protecţiei securităţii şi sănătăţii lucrătorilor
potenţial expuşi riscurilor provenite de la atmosferele explozive

6. Documentul de protecţie împotriva exploziilor

6.1 Cerinţe în cadrul directivei 1999/92/EC

Ca una din îndatoririle conform art. 4 al directivei 1999/92/EC, angajatorul

trebuie să se asigure că există redactat şi menţinut la zi documentul de
protecţie la explozie.

Acest document trebuie să demonstreze cel puţin:

că riscurile de explozie au fost determinate şi evaluate;

că vor fi adoptate măsuri adecvate pentru a atinge scopurile directivei;

ariile care au fost clasificate în zone;

ariile unde se aplică cerinţele minime stabilite în Anexa II la directivă;

că, în conformitate cu Directiva Consiliului 89/655/EEC, s-au luat măsuri pentru

utilizarea în siguranţă a echipamentului de lucru.

Documentul de protecţie la explozie trebuie elaborat înainte de începerea

lucrului şi trebuie revizuit când locul de muncă, echipamentul de lucru sau
organizarea muncii sunt supuse la modificări, extinderi sau transformări
semnificative.

Angajatorul poate combina evaluările de risc, documentele sau alte rapoare

echivalente existente şi le poate combina în documentul de protecţie.

6.2 Implementare

Documentul de protecţie la explozie este destinat asigurării unei vederi de

ansamblu asupra rezultatelor evaluării de risc şi asupra măsurilor de protecţie
tehnice şi organizatorice ce se impun, pentru o instalaţie şi mediul său
înconjurător.

Articolul 8 al directivei 1999/92/EC permite în mod expres combinarea

evaluărilor, documentelor sau rapoartelor referitoare la risc (de exemplu

61
raportul de securitate conform directivei 96/82/EC5). Astfel, un document de
protecţie la explozie poate cuprinde referinţe la alte documente fără a le
include complet şi explicit în acesta.

6.3 Model de structurare a unui document de protecţie împotriva

exploziilor

6.3.1 Descrierea locului de muncă şi a ariilor de lucru

Locul de muncă este împărţit în arii de lucru. Documentul de protecţie la

explozie descrie ariile de lucru din punct de vedere al riscului de atmosfere
explozive.

Descrierea poate cuprinde, de exemplu, numele instituţiei, tipul instalaţiei,

destinaţia încăperii/clădirii şi persoanele responsabile, numărul de lucrători
angajaţi.

Documentaţia clădirilor şi topografia pot fi în formă grafică, de exemplu planuri

de situaţie şi de ansamblu, inclusiv planuri de evacuare şi căi de salvare.

6.3.6 Implementarea măsurilor de protecţie împotriva exploziilor

Documentul de protecţie la explozie trebuie să stipuleze cine este responsabil

cu îndeplinirea anumitor măsuri sau cine a fost sau va fi numit (de exemplu
pentru a emite sau actualiza chiar documentul de protecţie la explozie). El
trebuie de asemenea trebuie să stipuleze când trebuie luate măsurile şi cum
trebuie verificată eficienţa lor.

6.3.8 Anexa la documentul de protecţie împotriva exploziilor

Anexa poate cuprinde de exemplu certificatele de examinare EC de tip,

certificatele EC de conformitate EC, fişe tehnice de securitate, instrucţiuni de
funcţionare pentru instalaţie sau echipament. Pot fi incluse planurile de
întreţinere care sunt relevante pentru protecţia împotriva exploziilor.

1Directiva consiliului 96/82/EC din 9 decembrie 1996 referitoare la controlul pericolelor

de accidente majore caree implică substanţele periculoase, O.J. 10 din 14/10/1997,
pagina 13
62
NORMATIV din 2 mai 2007 privind prevenirea exploziilor
pentru proiectarea, montarea, punerea în funcţiune, utilizarea,
repararea şi întreţinerea instalaţiilor tehnice care funcţionează
în atmosfere potenţial explozive, indicativ NEx 01-06 - M Of nr.
411 din data de 19 iunie 2007

Art. 1

Acest normativ are drept scop stabilirea cerinţelor pentru asigurarea celor mai
bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii
corporale şi sănătăţii lucrătorilor şi a altor participanţi la procesul de muncă şi
stabileşte prevederile generale pentru activităţile de proiectare, montare,
exploatare, întreţinere şi reparare a instalaţiilor tehnice care funcţionează în
atmosfere potenţial explozive generate de gaze, vapori, ceţuri şi/sau prafuri
combustibile.

Art. 2

Acest normativ se aplică la toate instalaţiile tehnice destinate să fie utilizate în

atmosfere potenţial explozive, în fazele de proiectare, realizare, exploatare şi
întreţinere.

Art. 3

Acest normativ se aplică la instalaţiile tehnice realizate cu echipamente

încadrate în grupa a II-a, definită conform art. 2 alin. (1) D lit. b) din Hotărârea
Guvernului nr. 752/2004 privind stabilirea condiţiilor pentru introducerea pe
piaţă a echipamentelor şi sistemelor protectoare destinate utilizării în
atmosfere potenţial explozive, care sunt destinate folosirii în locuri periclitate
de gaze, vapori, ceţuri şi prafuri combustibile, altele decât părţile subterane ale
minelor şi acele părţi ale instalaţiilor de suprafaţă ale acestor mine care sunt
periclitate de grizu şi/sau praf de cărbune.

Art. 6

(1)La punerea în funcţiune a unei instalaţii tehnice care funcţionează în

atmosferă potenţial explozivă trebuie efectuate o verificare a documentaţiei
tehnice şi o examinare "in situ" a instalaţiei tehnice privind prevenirea
exploziilor, de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru
Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă - INSEMEX Petroşani, denumit în
continuare INSEMEX.

(2)Responsabilitatea solicitării verificării documentaţiei tehnice şi examinării "in

situ" a instalaţiei tehnice, prevăzută la alin. (1), revine utilizatorului.

63
 (3)Documentaţia tehnică a instalaţiei tehnice trebuie să fie deţinută de
utilizator şi să cuprindă cel puţin:

a)o descriere generală;

b)desene şi scheme tehnologice din care să rezulte modul de funcţionare a

componentelor instalaţiei tehnice;

c)lista componentelor instalaţiei tehnice, inclusiv caracteristicile nominale ale

acestora;

d)planul de zonare a spaţiilor cu pericol de explozie;

e)document care să ateste conformitatea cu cerinţele din anexa nr. 1 la

prezentul normativ;

f)programul de inspecţie întocmit conform anexelor nr. 2-4 la prezentul

normativ.

(4)Pentru instalaţiile tehnice aflate în funcţiune la data intrării în vigoare a

prezentului normativ, într-o perioadă de maximum 12 luni, utilizatorul trebuie să
solicite la INSEMEX verificarea documentaţiei tehnice şi examinarea "in situ".

(5)INSEMEX, în urma verificării documentaţiei tehnice şi a examinării "in situ" a

instalaţiei tehnice, emite un atestat prin care confirmă respectarea cerinţelor
prezentului normativ.

Art. 7

Persoanele juridice care desfăşoară activităţi de proiectare, montare,

întreţinere şi/sau reparare a instalaţiilor tehnice pentru realizarea activităţilor
specifice trebuie:

a)să dispună de personal autorizat de INSEMEX;

b)să aibă proceduri/instrucţiuni de lucru pentru activităţile specifice pentru

instalaţiile tehnice care funcţionează în atmosfere potenţial explozive.

------------------------------------------------------------------------------------------------------

64
Extras din SR EN 60079-14
4.4 Calificări ale personalului
Proiectarea instalaţiilor, selectarea echipamentelor şi construcţia instalaţiilor
inclusă în domeniul acestui standard trebuie realizate numai de persoane
competente a căror pregătire a cuprins instrucţiuni referitoare la diversele tipuri
de protecţie şi metode de instalare, reguli şi norme relevante şi pe principiile
generale de clasificare a ariilor. Competenţa persoanei trebuie să fie relevantă
pentru tipul de activitate îndeplinită (a se vedea Anexa F).

Personalul trebuie să efectueze o pregătire sau instruire adecvată în mod

constant, la intervale regulate de timp.

NOTĂ: Competenţa poate fi demonstrată în conformitate cu un cadru de

pregătire şi evaluare relevant pentru regulamentele sau standardele naţionale
sau pentru cerinţele utilizatorului.

Cunoştinţe, competenţe şi calificări pentru persoanele responsabile,

operatori şi proiectanţi

F.1 Domeniu de aplicare

Această anexă specifică cunoştinţele, aptitudinile şi competenţele la care se
face referire în acest standard.

F.2 Cunoştinţe şi aptitudini

F.2.1 Persoane responsabile

Persoanele responsabile care sunt responsabile pentru procesele implicate de

activităţile de proiectare, selectare şi montare a echipamentelor cu protecţie la
explozie trebuie să posede cel puţin următoarele:
a) înţelegere generală a ingineriei electrice relevante;
b) înţelegerea şi capacitatea de a citi desenele inginereşti;
c) înţelegerea practică a principiilor şi tehnicilor de protecţie la explozie;
d) cunoaşterea şi înţelegerea standardelor pertinente din domeniul
protecţiei la explozie;
e) cunoaşterea de bază a asigurării calităţii, inclusiv principiile de auditare,
documentare, trasabilitatea măsurătorii şi calibrarea instrumentaţiei
(aparatură de măsură şi control).
Aceste persoane trebuie să-şi limiteze implicarea lor la managementul
operatorilor competenţei care au ca sarcină să conducă operaţiile de selectare
şi montare şi nu trebuie să se angajeze direct în procesul de lucru fără să se
asigure că aptitudinile lor practice îndeplinesc cel puţin cerinţele date la punctul
F.2.2 de mai jos.

F.2.2 Operatori (selectare şi montare)

65
Operatorii trebuie să posede, în măsura necesara pentru a-şi îndeplini sarcinile
următoare:
a) înţelegerea principiilor generale de protecţie la explozie;
b) înţelegerea principiilor generale privind tipurile de protecţie şi marcarea;
c) înţelegerea acelor aspecte din procesul de proiectare a echipamentelor
ce afectează conceptul de protecţie;
d) înţelegerea conţinutului certificatelor şi a părţilor relevante din acest
standard;
e) înţelegerea generală privind cerinţele de inspecţie şi întreţinere din CEI
60079-17;
f) trebuie să fie familiarizaţi cu tehnicile speciale utilizate în selectarea şi
montarea echipamentelor la care se face referire în acest standard;
g) înţelegerea importanţei suplimentare a permiselor pentru sistemele de
lucru şi izolare sigură în raport cu protecţia la explozie;

F.2.3 Proiectanţi (proiectare şi selecţie)

a) înţelegerea principiilor generale de protecţie la explozie;
b) înţelegerea principiilor generale privind tipurile de protecţie şi marcarea;
c) înţelegerea acelor aspecte din procesul de proiectare a echipamentelor
ce afectează conceptul de protecţie;
d) înţelegerea conţinutului certificatelor şi a părţilor relevante din acest
standard;
e) înţelegerea aptitudinilor practice pentru pregătirea şi instalarea
conceptelor relevante de protecţie;
f) cunoştinţe detaliate privind importanţa suplimentară a permiselor pentru
sistemele de lucru şi izolare sigură în raport cu protecţia la explozie;
g) cunoştinţe detaliate privind tehnicile particulare utilizate în selectarea şi
montarea echipamentelor la care se face referire în acest standard;
h) înţelegerea generală a cerinţelor privind procedurile de inspecţie şi
întreţinere în conformitate cu CEI 60079-17.

F.3 Competenţe
F.3.1 Generalităţi
Competenţele trebuie să se aplice pentru fiecare tehnică de protecţie la
explozie pentru care persoana este implicată. De exemplu este posibil ca o
persoană să fie competentă în domeniul selectării şi montării echipamentelor
Ex“i” şi să nu fie pe deplin competentă în selectarea şi montarea aparaturii de
conexiune Ex„d” sau a motoarelor Ex”e”. În aceste cazuri biroul de resurse
umane trebuie să definească aceste aspecte în sistemul lor de documentare.

F.3.2 Persoane responsabile

Persoanele responsabile trebuie să poată să-şi demonstreze competenţa şi să

furnizeze dovezi că îndeplinesc cerinţele de aptitudini şi cunoştinţe specificate
în F.2.1 relevante pentru tipurile de protecţie şi/sau tipurile de echipamente
implicate.

66
F3.3 Operatori

Operatorii trebuie să poată să-şi demonstreze competenţa şi să furnizeze

dovezi că îndeplinesc cerinţele de aptitudini şi cunoştinţe specificate în F.2.2
relevante pentru tipurile de protecţie şi/sau tipurile de echipamente implicate.

De asemenea trebuie să-şi demonstreze competenţa cu dovezi bine

documentate privind:
- utilizarea şi punerea la dispoziţie a documentaţiei specificate la 4.2;
- întocmirea de rapoarte de lucru la utilizator în conformitate cu
specificaţiile de la 4.2;
- aptitudini practice destinate pentru întocmirea şi instalarea conceptelor
relevante de protecţie;
- utilizarea şi întocmirea de înregistrări ale instalaţiei în conformitate cu
specificaţiile de la 4.2.

F.3.4 Proiectanţi
Proiectanţii trebuie să poată să-şi demonstreze competenţa şi să furnizeze
dovezi că îndeplinesc cerinţele de aptitudini şi cunoştinţe specificate în F.2.3
relevante pentru tipurile de protecţie şi/sau tipurile de echipamente implicate.

De asemenea trebuie să-şi demonstreze competenţa cu dovezi bine

documentate privind:
- întocmirea documentaţiei specificată la punctul 4.2;
- întocmirea certificatelor de proiectare pentru uilizatori în conformitate
cu specificaţiile din 4.2;
- aptitudinile practice necesare pentru întocmirea şi sompilarea detaliilor
de proiectare relevante pentru cpnceptele de proiectare şi sistemele
implicate;
- actualizarea şi întocmirea de înregistrări ale instalaţiei în conformitate
cu specificaţiile din 4.2.

F.4 Evaluarea
Competenţa persoanelor responsabile, a operatorilor şi proiectanţilor trebuie
verificată şi certificată la intervale relevante specificate în regulamentele sau
standardele naţionale sau în cerinţele utilizatorului, pe baza unor dovezi
suficiente că respectiva persoană:
a) posedă aptitudinile necesare pentru domeniul de aplicare a lucrului;
b) poate să acţioneze în mod competent pe tot domeniul de activităţi
specificate;
c) posedă cunoştiinţele şi înţelegerea relevantă care să susţină
competenţa.

67
 TEMA NR. 4
CLASIFICAREA ARIILOR PERICULOASE Ex GENERATE DE GAZE,
VAPORI , CEŢURI ŞI / SAU PRAFURI COMBUSTIBILE

Dr. ing. Părăian Mihaela, Dr. ing. Vătavu Niculina,

Dr. ing. Jurca Adrian Marius, Dr. ing. Păun Florin
Adrian, Dr. ing. Lupu Leonard

Introducere
Instalaţiile, în care sunt manipulate sau stocate materialele inflamabile,
trebuie să fie proiectate, exploatate şi întreţinute astfel încât toate degajările de
materiale inflamabile, şi, în consecinţă, întinderea ariilor periculoase, să fie
menţinute la minim în ceea ce priveşte frecvenţa, durata şi cantitatea,
indiferent dacă funcţionarea este sau nu normală.
Un spațiu în care pot apărea atmosfere explozive în concentraţii atât de
mari încât să necesite măsuri speciale de precauţie pentru a proteja sănătatea
şi securitatea lucrătorilor implicaţi este considerat periculos. Pentru aceste
locuri se foloseşte uzual termenul de arii periculoase sau arii periculoase Ex. În
situaţiile în care poate exista o atmosferă explozivă gazoasă, trebuie să se ia
următoarele măsuri:
a) să se elimine probabilitatea apariţiei unei atmosfere explozive
gazoase în apropierea sursei de aprindere, sau
b) să se elimine sursa de aprindere.
În cazul în care nu se pot lua aceste măsuri trebuie să se aleagă şi să
se aplice măsuri preventive, astfel încât probabilitatea simultaneităţii apariției
celor două elemente enumerate mai sus să fie adusă la un nivel suficient de
scăzut pentru a fi acceptat.
Clasificarea ariilor este o metodă de analiză şi de clasificare a mediului
în care pot să apară atmosfere explozive gazoase, astfel încât să faciliteze
alegerea şi instalarea corectă a echipamentelor electrice utilizabile fără pericol
în acest mediu.De asemena clasificarea ia in considerare caracteristicele de
aprindere ale gazelor sau vaporilor, cum ar fi energia de aprindere(grupa de
gaz) si temperatura de aprindere(clasa de temperatura).
Dupa realizarea clasificarii ariei, se poate face o evaluare de risc pentru
a se evalua daca consecincele aprinderii unei atmosfere explozive necesita
utilizarea unui echipament cu un nivel mai ridicat de protectie (EPL) sau pot
justifica utilizarea unui echipament cu un nivel de protectie mai scazut decat
cel saczut in mod normal. Cerintele EPL pot fi inregistrate , dupa caz, in
documentatia si desenele de clasificare a ariilor pentru a se permite o
selectare adecvata a echipamentelor.

Atmosfera explozivă se defineşte ca un amestec cu aer, în condiţii

atmosferice, al unui material inflamabil în care, după aprindere, arderea se
propagă în tot ansamblul amestecului neconsumat.
Substanţele inflamabile şi/sau combustibile trebuie să fie considerate
ca materiale care pot forma o atmosferă explozivă în afară de cazul în care
investigarea proprietăţilor lor a arătat că în amestecurile cu aer ele sunt
incapabile de propagarea unei explozii autosusţinute.

68
 In SR EN 1127-1 sunt date cerinţele pentru evitarea sau reducerea
cantităţii de atmosferă explozivă prin controlul parametrilor procesului si prin
proiectarea şi construcţia echipamentelor, a sistemelor de protecţie şi a
componentelor.
Clasificarea ariilor trebuie efectuată de persoane care cunosc
proprietăţile materialelor inflamabile, procedeele şi echipamentele, prin
consultarea, ori de câte ori este necesar, a personalului de securitate, a
electricienilor şi a altor specialişti din domeniu.

Cerinţe pentru parametrii procesului

Limitarea concentraţiei
Aceste măsuri trebuie să fie monitorizate, în cazul în care concentraţiile
inerente procesului nu sunt suficient de mult în afara domeniului de explozie.
Asemenea monitorizări, de exemplu, detectoarele de gaz sau detectoarele de
debit, trebuie să fie cuplate la alarme, alte sisteme de protecţie sau funcţii
automate, pentru cazurile de urgenţă.
Dacă nu este posibil să se evite manipularea substanţelor capabile să
formeze atmosfere explozive, formarea unor cantităţi periculoase de atmosfere
explozive în interiorul echipamentelor, sistemelor de protecţie şi componentelor
poate fi prevenită sau limitată prin măsuri de control al cantităţii şi/sau
concentraţiei.
Atunci când se efectuează aceste măsuri de control, concentraţia
substanţelor inflamabile trebuie să fie suficient de mult sub limita inferioară de
explozie sau suficient de mult peste limita superioară de explozie. Trebuie avut
în vedere faptul că, în timpul pornirii sau opririi proceselor, concentraţiile pot
intra în domeniul de explozie.
În cazul în care concentraţia din echipamente, sisteme de protecţie şi
componente este peste limita superioară de explozie, nu există nici un risc de
explozie în interior; totuşi, independent de concentraţia din interiorul
echipamentului, eventualele scurgeri pot conduce la un risc de explozie în
afara echipamentelor, sistemelor de protecţie şi componentelor, din cauza
antrenării aerului. De asemenea, în interiorul echipamentelor, sistemelor de
protecţie şi componentelor, poate apărea un pericol de explozie, prin
pătrunderea aerului în acestea.
În cazul lichidelor combustibile, dacă se poate exclude o atmosferă
ceţoasă explozivă, obiectivul de a menţine concentraţia sub limita de explozie
inferioară se realizează atunci când temperatura de la suprafaţa lichidului este
întotdeauna suficient de mult sub punctul de inflamabilitate. Aceasta depinde
de natura chimică şi compoziţia lichidului combustibil.

NOTA 1 – Pentru soluţiile de gaze combustibile în lichide combustibile, utilizarea

punctului de inflamabilitate poate fi neconcludentă. De asemenea, punctul de
inflamabilitate poate fi neconcludent dacă lichidele sunt depozitate la temperaturi la
care se poate produce o degradare sau o oxidare lentă (de exemplu bitum, combustibil
greu pentru încălzire).

NOTA 2 – Adeseori, alegerea corespunzătoare a condiţiilor de funcţionare face

posibilă menţinerea unei concentraţii de vapori suficient de ridicate în ansamblul

69
echipamentelor, sistemelor de protecţie şi componentelor, păstrând astfel concentraţia
deasupra limitei de explozie superioare. Totuşi, în unele cazuri - de exemplu, în timpul
depozitării în rezervoare şi atunci când se poate produce condens - concentraţia scade
în partea superioară, astfel încât atmosfera poate deveni explozivă. Numai după
perioade de depozitare extrem de lungi, în recipiente de depozitare lipsite, practic, de
orificii de aerisire şi când temperatura de la suprafaţă este mult peste punctul de
explozie superior, atmosfera are o concentraţie peste limita de explozie superioară în
întregul recipient de depozitare.

În cazul prafului, este dificil să se atingă obiectivul de evitare a

atmosferelor explozive prin limitarea concentraţiei, întrucât, de obicei,
amestecurile praf-aer sunt neomogene.
Calcularea concentraţiei de praf din cantitatea totală de praf şi din
volumul total al echipamentelor, sistemelor de protecţie şi componentelor
conduce, de obicei, la rezultate eronate. Pot exista concentraţii locale de praf
care diferă mult de cele calculate global.

Înlocuirea sau reducerea cantităţii de substanţe care pot forma

atmosfere explozive
Ori de câte ori este posibil, substanţele inflamabile trebuie să fie
înlocuite cu substanţe neinflamabile sau cu substanţe incapabile să formeze
atmosfere explozive, iar cantitatea de material combustibil trebuie să fie redusă
la minimum.

Evitarea sau reducerea scurgerilor de substanţe inflamabile

Pentru minimizarea riscului de explozie în exteriorul echipamentelor,
sistemelor de protecţie şi a componentelor, generat de scurgerea substanţelor
inflamabile, astfel de echipamente, sisteme de protecţie şi componente trebuie
să fie proiectate, construite şi acţionate astfel încât să rămână, în permanenţă,
lipsite de scurgeri. La nivelul îmbinărilor şi a garniturilor de etanşare, supuse
solicitărilor dinamice, de exemplu, la nivelul presetupelor de pompe sau la
nivelul punctelor de prelevare, sunt posibile scurgeri în cantităţi mici.
Apariţia unei atmosfere explozive periculoase în imediata apropiere a
punctului de scurgere poate fi prevenită, de exemplu, prin intermediul unei
incinte sau a unei devieri a vaporilor degajaţi spre o zonă în care nu există nici
un pericol de aprindere.
Acest lucru trebuie să fie luat în considerare la proiectarea
echipamentelor, a sistemelor de protecţie şi a componentelor. Trebuie să fie
luate măsuri pentru limitarea debitelor de scurgere şi pentru prevenirea
împrăştierii substanţelor inflamabile. Atunci când este necesar, trebuie să fie
montat un detector de scurgeri.
Pentru reducerea degajărilor de substanţe inflamabile trebuie avute in
vedere următoarele:
• selectarea adecvata a materialelor de construcţie, inclusiv a celor
pentru garniturile de etanşare, îmbinări (se ia in considerare eventuala
corodare, uzură şi interacţiuni periculoase cu substanţele manipulate);
• păstrarea la minimul necesar a numărului şi dimensiunilor
racordurilor detaşabile;

70
 • menţinerea integrităţii sistemelor de conducte printr-o protecţie
adecvată contra impactului sau printr-o amplasare adecvată
• asigurarea drenajului local pentru a controla scurgerile minore;
• racordurile detaşabile trebuie prevăzute cu cuplunguri de capăt
etanşate

Diluţia prin ventilaţie

Gazul sau vaporii degajaţi în atmosferă pot fi diluaţi prin dispersie sau
prin difuzie în aer până când concentraţia lor scade sub limita inferioară
explozivă. Ventilaţia, adică mişcarea aerului ce conduce la reînnoirea
atmosferei, cu aer proaspăt, într-un volum (teoretic) din jurul sursei de
degajare, favorizează dispersia.
Ventilaţia este foarte importantă pentru controlul efectelor degajărilor de
gaze şi de vapori combustibili. Aceasta poate fi utilizată în interiorul şi în
exteriorul echipamentelor, sistemelor de protecţie şi a componentelor.
La prafuri, ventilaţia asigură protecţie suficientă doar dacă praful este
extras (extracţie locală) iar depozitele periculoase de praf combustibil se
previn în mod fiabil.
Sunt de aşteptat degajări de praf, în cazul echipamentelor, sistemelor
de protecţie şi componentelor care se pot deschide în timpul funcţionării
normale (de exemplu, la punctele de transfer sau la deschiderile pentru
inspecţie şi curăţare) sau în timpul funcţionărilor defectuoase. Protecţia se
realizează fie creându-se o presiune uşor sub presiunea ambiantă (aspirare),
în echipamentele, sistemele de protecţie şi componentele în care se
vehiculează praf, fie colectându-se cu atenţie praful la sursa sau la punctul de
degajare (extracţie locală).

Evitarea acumulărilor de praf

Pentru a preveni formarea unei atmosfere explozive rezultate din
dispersia depunerilor de praf în aer, echipamentele, sistemele de protecţie şi
componentele trebuie să fie construite astfel încât să se evite, pe cât posibil,
depunerile de praf combustibil.
Trebuie să se acorde o atenţie specială următoarelor aspecte:
➢ Proiectarea sistemelor de transport şi îndepărtare a prafului trebuie
să se bazeze pe principiile dinamicii curgerii fluidelor, în special, cu privire la
traseul conductelor, viteza de curgere, rugozitatea suprafeţei;
➢ Suprafeţele, cum ar fi elementele structurale, grinzile în T, canalele
de cablu, pervazurile şi aşa-zisele spaţii moarte din echipamentele, sistemele
de protecţie şi componentele în care se vehiculează praful trebuie să fie
reduse la minimum. Acest lucru se poate realiza parţial, de exemplu, prin
alegerea elementelor structurale care oferă suprafeţe reduse pentru depuneri,
ca rezultat al acoperirii sau înclinării suprafeţelor, acolo unde aceste depuneri
de praf sunt inevitabile. Prin realizarea unor suprafeţe netede (de exemplu,
dale de pardoseală, acoperiri cu vopsea de ulei), aderenţa prafului poate fi
prevenită cel puţin parţial şi poate fi facilitată curăţarea. Utilizarea culorilor de
contrast face ca depunerile de praf să fie mai vizibile;
➢ Trebuie să fie luate măsuri corespunzătoare pentru curăţare (de
exemplu, suprafeţe netede, bună accesibilitate la curăţare, instalarea de

71
sisteme centrale de curăţire prin aspirare, alimentare cu energie pentru
aspiratoarele mobile). Instrucţiunile pentru utilizator trebuie să sublinieze faptul
că praful trebuie să fie eliminat de pe suprafeţele încălzite, de exemplu,
conducte, radiatoare, aparatură electrică.
➢ Alegerea unor dispozitive corespunzătoare de golire pentru
uscătoare, granulatoare, silozuri şi unităţi de colectare a prafului;
➢ Echipamentele de curăţare trebuie să corespundă utilizării pentru
prafuri combustibile (de exemplu, fără surse de aprindere eficiente).

Funcţie de natura materialului inflamabil atmosferele explozive pot fi:

- atmosfere explozive gazoase când materialul inflamabil este sub
formă de gaz sau vapori
- atmosfere explozive de praf când materialul inflamabil este sub formă
de praf sau fibre

CLASIFICAREA ARIILOR PERICULOASE Ex GENERATE DE GAZE,

VAPORI, CEŢURI ŞI LICHIDE INFLAMABILE

Clasificarea ariilor periculoase este o metodă de analiză şi de

clasificare a mediului în care pot să apară atmosfere explozive gazoase, astfel
încât să faciliteze alegerea şi instalarea corectă a echipamentelor utilizabile
fără pericol în acest mediu, ţinând cont de grupele de gaze şi de clasele de
temperatură a gazelor.
Clasificarea ariilor periculoase trebuie efectuată de persoane care
cunosc proprietăţile materialelor inflamabile, procedeele şi echipamentele, prin
consultarea, ori de câte ori este necesar, a personalului de securitate, a
electricienilor şi a altor specialişti din domeniu.
În practică, în majoritatea cazurilor în care se utilizează materiale
inflamabile, este dificil să se garanteze că nu va apărea niciodată o atmosferă
explozivă gazoasă. De asemenea, poate fi dificil să se garanteze că
echipamentele electrice nu va genera niciodată o sursă de aprindere. De
aceea, când prezenţa unei atmosfere explozive gazoase este foarte probabilă,
se va recurge la utilizarea unui echipament electric cu o probabilitate scăzută
de a genera o sursă de aprindere. Dimpotrivă, dacă probabilitatea prezenţei
unei atmosfere gazoase este scăzută, se va putea utiliza un echipament
electric construit după standarde mai puţin riguroase.
Dupa realizarea clasificarii ariei, se poate face o evaluare de risc pentru
a se evalua daca consecincele aprinderii unei atmosfere explozive necesita
utilizarea unui echipament cu un nivel mai ridicat de protectie(EPL) sau pot
justifica utilizarea unui echipament cu un nivel de protectie mai scazut decat
cel saczut in mod normal. Cerintele EPL pot fi inregistrate , dupa caz, in
documentatia si desenele de clasificare a ariilor pentru a se permite o
selectare adecvata a echipamentelor.
Rar este posibil să se determine, prin simpla examinare a unei instalatii
sau a proiectelor sale, care sunt părţile acestei instalatii, la care se pot aplica
definiţiile zonelor 0, 1 sau 2. Este deci necesar un studiu mai detaliat, ceea ce

72
implică o analiză a celor mai mici posibilităţi de apariţie a unei atmosfere
explozive gazoase.
Standardul pentru clasificarea ariilor formate de atmosfere explozive
gazoase, SR EN 60079-10-1:2016 Atmosfere explozive. Partea 10-1:
Clasificarea ariilor. Atmosfere explozive gazoase Clasificarea ariilor
periculoase Ex , da mai multe metode de zonare :

 Metoda surselor de emisie (degajare, eliberare) a materialelor

inflamabile
 Utilizarea codurilor industriale și a standardelor naționale
 Metode simplificate (identifica sursele pe baza de criterii specifice si
experienta fabricii/instalatiei respective, fara sa analizeze fiecare sursa)
 Metode combinate

Surse de degajare
Dacă s-a constatat că un element de echipament poate elibera material
inflamabil în atmosferă, trebuie mai întâi să se determine gradul de degajare,
conform definiţiilor, constatând frecvenţa şi durata probabilă a degajării. Prin
această procedură, fiecare sursă de degajare va fi clasificată ca fiind fie „de
grad continuu”, „de grad primar” sau „de grad secundar”.

Degajare de grad continuu

degajare care se produce în permanenţă sau care este de aşteptat să
se producă pentru perioade lungi de timp.
Exemple:
- suprafaţa unui lichid inflamabil dintr-un rezervor cu capac fix
prevăzut cu ventilare permanentă spre atmosferă.
- suprafaţa unui lichid inflamabil deschis în atmosferă în mod
permanent sau pentru perioade lungi

Degajare de grad primar

degajare care este de aşteptat să se producă în mod periodic sau
ocazional la funcţionare normală.
Exemple:
- garnituri de pompe, compresoare sau supape, dacă este
susceptibilă o degajare de material inflamabil în timpul funcţionării normale.
- puncte de drenare a apei, pentru cuvele ce conţin lichide inflamabile,
care pot degaja material inflamabil în atmosferă, odată cu drenarea apei în
timpul funcţionării normale.
- puncte de prelevare a probelor, de la care se aşteaptă să se
degajeze material inflamabil în atmosferă în timpul funcţionării normale.
- supape de descărcare, guri de ventilare şi alte deschideri, de la care
se aşteaptă să se degajeze material inflamabil în atmosferă în timpul
funcţionării normale.

73
 Degajare de grad secundar
degajare care nu este de aşteptat să se producă la funcţionare normală
şi care, dacă totuşi se produce, este probabil să se producă rareori şi pentru
perioade scurte de timp.
Exemple:
- garnituri de pompe, compresoare şi supape unde degajări de
material inflamabil în timpul funcţionării normale a echipamentului nu sunt de
aşteptat.
- flanşe, garnituri de etanşare şi racorduri de ţevi unde degajări de
material inflamabil în timpul funcţionării normale a echipamentului nu sunt de
aşteptat.
- puncte de prelevare a probelor, de la care nu se aşteaptă să se
degajeze material inflamabil în atmosferă în timpul funcţionării normale.
- supape de descărcare, guri de ventilare şi alte deschideri de la care
nu se aşteaptă să se degajeze material inflamabil în atmosferă în timpul
funcţionării normale.
O degajare de grad continuu conduce în mod normal la o zonă 0, o
degajare de grad primar la o zonă 1 şi o degajare de grad secundar la o zonă
2.
După ce s-a constatat gradul degajării, este necesar să se determine
debitul degajării şi ceilalţi factori care pot influenţa tipul şi întinderea zonei.

Zone: Ariile periculoase sunt clasificate în zone, în funcţie de frecvenţa

apariţiei şi durata prezenţei unei atmosfere explozive gazoase, după cum
urmează:
Zona 0: Arie în care este prezentă în permanenţă, sau pe perioade
lungi de timp o atmosferă explozivă gazoasă.
Zona 1: Arie în care este probabilă apariţia unei atmosfere explozive
gazoase în funcţionare normală.
Zona 2: Arie în care nu este probabilă apariţia unei atmosfere
explozive gazoase la funcţionarea normală şi în care, dacă totuşi apare, este
probabil să apară numai rareori şi doar pentru o perioadă scurtă de timp
Cum nu exista o regula exacta referitoare la prezenta atmosferei
explozive (durata si probabilitate ) in raport cu zonele clasificate Ex (0,1,2), pot
fi luate in considerare datele din tabelul de mai jos.

Tabelul 1 - Probabilitatea şi durata atmosferei explozive

Clasificarea ariei Probabilitatea , P Durata , t

periculoase (zona) [an-1] [ore /an]
0 P > 10-1 > 1000 h / an
1 10-1 > P > 10-3 10 ÷ 1000 h / an
2 10-3 > P > 10-5 < 10 h / an

Pentru aplicarea acestei reguli ar trebui, totuşi, să existe date statistice

corespunzătoare.

74
 Elementele de bază pentru determinarea tipului zonelor periculoase
sunt:
- identificarea sursei de degajare şi
- determinarea gradului de degajare.

Figura 1 - Simboluri preferenţiale pentru zonele ariilor periculoase

Tipul de zonă, respectiv probabilitatea prezenţei unei atmosfere

explozive depinde în principal de:
- gradul degajării şi
- gradul ventilaţiei.
Întinderea zonei depinde, în principal, de parametrii fizici şi chimici ai
materialului inflamabil şi ai procesului de producţie cum sunt:
- Debitul de degajare a gazelor şi vaporilor
- Limita inferioară explozivă ( LEL- lower explosion limit)
- Ventilaţia
- Densitatea relativă a gazului sau a vaporilor în momentul degajării
- Condiţiile climatice
- Topografia locului

Figura 2 – Exemplu de răspândirea gazelor lichefiate (exemplu)1

Creşterea debitului de degajare măreşte întinderea zonei. Debitul de

degajare depinde, la rândul său, de alţi parametri, şi anume:
- Geometria sursei de degajare
1
Din broşura ISSA "Explozii de gaze", Secţiunea Internaţională pentru Prevenirea Pericolelor Profesionale în
Industria Chimică, Asociaţia Internaţională de Securitate Socială (ISSA), Heidelberg, Germania

75
 - Viteza de degajare
- Concentraţia gazului inflamabil sau a vaporilor inflamabili în
amestecul degajat
- Volatilitatea unui lichid inflamabil
- Temperatura lichidului
Deschideri existente între arii trebuie considerate surse posibile de
degajare
Gradul de degajare al acestor „surse” va depinde de:
- tipul de zonă al ariei alăturate ariei studiate;
- frecvenţa şi durata perioadelor de deschidere;
- eficienţa garniturilor de etanşare sau îmbinărilor;
- diferenţa de presiune între ariile în cauză.
Clasificarea deschiderilor
Deschiderile sunt clasificate A,B,C,D după următoarele caracteristici:
Tipul A - Deschideri care nu se conformează caracteristicilor specificate
pentru tipurile B, C sau D.
Tip B - Deschideri care sunt în mod normal închise (de exemplu cu
închidere automată) şi ramificaţii care se deschid rareori, şi care au fitinguri de
închidere.
Tip C - Deschideri care sunt în mod normal închise şi sunt rareori
deschise, conforme definiţiei tipului B, dar care sunt în plus echipate cu
dispozitive de etanşare (de exemplu garnituri) pe întreg perimetrul sau două
deschideri tip B în serie prevăzute cu dispozitive de închidere automată
independente.
Tip D - Deschideri normal închise, conforme definiţiei tipului C, care nu
pot fi deschise decât prin mijloace speciale sau în caz de urgenţă.
Deschiderile tip D sunt în mod efectiv etanşe, cum ar fi treceri utilitare (de
exemplu conducte, ţevi) sau pot fi o combinaţie între o deschidere tip C,
alăturată unei regiuni periculoase, şi o deschidere tip B în serie.

Tabelul 2
Zona în amonte Tipul deschiderii Gradul de degajare al deschiderii,
de deschidere considerată ca sursă de degajare
Zona 0 A Continuu
B (Continuu) / primar
C Secundar
D Fără degajare
Zona 1 A Primar
B (Primar) / secundar
C (Secundar)/fără degajare
D Fără degajare
Zona 2 A Secundar
B (Secundar) / fără degajare
C Fără degajare
D Fără degajare
Notă: Pentru gradele de degajare din paranteze, se va lua în considerare la proiectare
frecvenţa de funcţionare a deschiderilor.

76
 Ventilaţia

Ventilaţia naturală
Acesta este tipul de ventilaţie care este realizat prin mişcarea aerului
datorită vântului şi/sau gradientelor de temperatură. În aer liber, ventilaţia
naturală este adesea suficientă pentru a asigura dispersia întregii atmosfere
explozive care ar apare în arie. Ventilaţia naturală poate fi de asemenea
eficientă în anumite situaţii în interiorul clădirilor (de exemplu când o clădire are
deschideri în pereţi şi/sau acoperiş).

Ventilaţie artificială
Mişcarea aerului necesară pentru ventilaţie, este asigurată prin mijloace
artificiale, de exemplu ventilatoare sau exhaustoare. Deşi ventilaţia artificială
este utilizată în principal într-o încăpere sau într-un spaţiu închis, ea poate fi
utilizată, de asemenea, în aer deschis pentru a compensa reducerea sau
împiedicarea ventilaţiei naturale datorită obstacolelor.
Ventilaţia artificială a unei arii poate fi fie generală fie locală şi, în
ambele cazuri, corespund diferite grade de mişcare şi de înlocuire a aerului.

Figura 3 - Exemplu de amplasare corectă a deschiderilor de ventilare pentru

gazele şi vaporii mai grei decât aerul2

Gradul de ventilare
Sunt recunoscute trei grade de ventilaţie:
- Ventilaţie puternică (VP)
Ea poate să reducă concentraţia la sursa de degajare practic
instantaneu, ceea ce conduce la o concentraţie inferioară limitei inferioare de
explozivitate. Rezultă o zonă de mică întindere (dacă nu chiar de întindere
neglijabilă).

- Ventilaţie medie (VM)

2
Din broşura ISSA "Explozii de gaze", Secţiunea Internaţională pentru Prevenirea Pericolelor Profesionale în
Industria Chimică, Asociaţia Internaţională de Securitate Socială (ISSA), Heidelberg, Germania

77
 Ea poate să controleze concentraţia, ceea ce conduce la o situaţie
stabilă, în care concentraţia, în limitele zonei, este inferioară faţă de LEL în
timpul degajării şi în care atmosfera explozivă nu persistă în mod neobişnuit
după oprirea degajării.
- Ventilaţie slabă (VS)
Ea nu poate controla concentraţia pe parcursul degajării şi/sau nu poate
împiedica persistenţa atmosferei explozive în mod neobişnuit după oprirea
degajării.
Disponibilitatea ventilaţiei
Trebuie luate în considerare trei niveluri de disponibilitate a ventilaţiei:
- foarte bun: ventilaţia există practic permanent;
- bun: se aşteaptă ca ventilaţia să existe în timpul funcţionării normale.
Sunt permise întreruperi, dacă ele se produc rareori şi pentru perioade scurte;
- mediocru: ventilaţia care nu satisface criteriile unei ventilaţii foarte bune
sau bune, totodată, nu este de aşteptat să existe întreruperi prelungite.
O ventilaţie, a cărei disponibilitate nu satisface nici măcar criteriile
nivelului mediocru , nu trebuie să se considere că ar contribui la ventilarea
ariei.

Tabelul 3 - Influenţa ventilaţiei asupra tipului de zonă

Ventilaţie
Grad
Grad Puternic Mediu Slab
de Disponibilitate
degajare Foarte Bună Mediocră Foarte Bună Mediocră Foarte
bună Bună Bună,
Bună
sau
Mediocră
Continuu (Zona 0 (Zona 0 (Zona 0 Zona 0 Zona 0 + Zona 0 + Zona 0
ÎN) ÎN) ÎN) Zona 2 Zona 1
Zonă Zona 21) Zona 11)
neperi-
culoasă1)
Primar (Zona 1 (Zona 1 (Zona 1 Zona 1 Zona 1 + Zona 1 + Zona 1
ÎN) ÎN) ÎN) Zona 2 Zona 2 sau
Zonă Zona 21) Zona 21) Zona 0 3)
neperi-
culoasă1)
Secundar (Zona 2 (Zona 2 Zona 2 Zona 2 Zona 2 Zona 2 Zona 1
2) ÎN) ÎN) şi chiar
Zonă Zonă Zona 0 3)
neperi- neperic
culoasă1) uloasă1)
1) Zona 0 ÎN, 1 ÎN sau 2 ÎN indică o zonă teoretică a cărei întindere este neglijabilă în condiţii normale.
2)
Aria zonei 2, creată de o degajare de grad secundar, poate depăşi aria atribuită unei degajări de grad
primar sau de grad continuu; în acest caz, trebuie luată în considerare distanţa cea mai mare.
3)
Va fi zona O dacă ventilaţia este atât de slabă şi degajarea astfel încât, în practică, o atmosferă explozivă
este prezentă efectiv permanent (adică situaţia este apropiată de cazul în care nu există ventilaţie). NOTA: „
+ ” înseamnă „ înconjurat de”.

78
 Documentație

Se recomandă ca procesul de clasificare a ariiilor periculoase să fie

efectuat astfel încât diferitele etape care conduc la clasificarea finală să facă
obiectul unei documentaţii adecvate.Trebuie să se facă referinţă la toate
informaţiile relevante. Exemple de astfel de informaţii sau de metode utilizate :
a) recomandări preluate din codurile sau standardele relevante.
b) caracteristici de dispersie a gazelor şi vaporilor şi calcule.
c) studiul caracteristicilor de ventilare în raport cu parametrii de
degajare a materialului inflamabil în scopul evaluării eficienţei ventilaţiei.

Trebuie să fie alcătuită o listă cu caracteristicile tuturor materialelor

utilizate în procedeul de producţie, folosit în instalatie, caracteristici care sunt
relevante pentru clasificarea ariilor şi care trebuie să includă masa
moleculara,punctul de aprindere, punctul de fierbere, temperatura de
aprindere, presiunea vaporilor, densitatea vaporilor, limitele explozive, grupa
de gaz şi clasa de temperatură (CEI 60079-20). Tabelul 4 si tabelul 5.
Rezultatele studiului de clasificare a ariilor periculoase şi toate
modificările sale ulterioare trebuie înregistrate.

Desene, fişe de date şi tabele

Trebuie ca documentele pentru clasificarea ariilor periculoase să fie pe

format de hartie sau electronic si trebuie sa includă desene cu vederi în plan
orizontal şi vertical, după caz, care să prezinte simultan tipul şi întinderea
zonelor, temperatura de aprindere şi, prin aceasta, clasa de temperatură şi
grupa de gaz.
Când topografia unei arii are influenţă asupra întinderii zonelor, aceasta
trebuie să facă obiectui unei documentări.
De asemenea, trebuie ca documentele să cuprindă alte informaţii
relevante precum :

a) amplasarea şi identificarea surselor de degajare. În cazul

instalatiilor sau unităţilor de producţie de mari dimensiuni şi complexe, poate fi
utilă detalierea sau numerotarea fiecărei surse de degajare astfel încât să se
faciliteze corelarea referinţelor cuprinse în fişe de date de clasificare a ariilor
periculoase şi desene;
b) poziţia deschiderilor la clădiri (de exemplu uşi, ferestre, orificii de
intrare şi de ieşire a aerului pentru ventilaţie).

Pot fi necesare simboluri diferite în cazul grupelor de aparatură sau/şi a

claselor de temperatură cerute în cadrul aceluiaş tip de zonă (de exemplu,
zona 2 IIC T1 şi zona 2 IIA T3).

79
 Tabelul 4

Exemplu: Parc de rezervoare pentru benzină Desen de

referinţă:
plan
general
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Material inflamabil LEL Volatilitate a)
Punct de kg/m3 %vol. Presiunea Punct de Densitatea Temperatura Grupa şi
Nr. Denumire Compoziţie aprindere vaporilor fierbere relativă de aprindere clasa de Alte
crt. la gazului sau a unei temperatură b) informaţii
200C vaporilor în atmosfere relevante şi
raport cu explozive observaţii
0C 0C aerul gazoase
0C
kPa
1. Benzină <0 0,022 0,7 50 < 210 > 2,5 280 II AT3
2. Petrol 55 - 65 0,043 1 6 200 3,5 330 II AT2
80

3. Apă ce conţine <0 - > 0,7 - - > 1,2 > 280 II AT3 Aceste
petrol şi benzină valori sunt
estimative

a) În mod normal, este dată valoarea presiunii vaporilor, dar în absenţa acesteia, poate fi utilizată valoarea punctului de fierbere ( referinţa 4.4.1 d)
b) De exemplu II BT3.
 Tabelul 5
Exemplu: Parc de rezervoare pentru benzină Desen de referinţă:
plan general
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
Surse de degajare Material inflamabil Ventilaţie Zonă periculoasă
Nr Temperatura şi Dispo- Tip Întinderea zonei Alte informaţii
crt Descriere Amplasare Grad Refe- presiunea de Stare 3) Tip 4) Grad 5) nibili- de m Referinţe relevante şi
de rinţă lucru tate zonă observaţii
dega- 2)

jare 1) 0-1-2 Pe Pe ori-

0
C kPa verti- zontală
cală
1 Garnitura Aria S 1 Ambi- Ambi- L A Mediu Satisfă 2 1,0* 3,0** Exemplul *Deasupra sursei de
pompei de pompei antă antă cătoare nr.1 degajare
benzină. **De la sursa de
degajare
2 Suprafaţa Epurarea C 3 Ambi- Ambi- L N Scăzut Foarte 0 * * Exemplul *În interiorul
lichidului din apei antă antă bună nr.6 separatorului
separator reziduale deasupra nivelului
solului
N Mediu Foarte 1 1,0* 3,0** Exemplul *Deasupra nivelului
bună nr.6 solului
81

**De la separator
N Mediu Foarte 2 3,0* 7,5** Exemplul *Deasupra nivelului
bună nr.6 solului
**De la separator
3. Suprafaţa Aria C 1 Ambi- Ambi- L N Mediu Slabă 0 * * Exemplul *În interiorul
lichidului din rezervo- antă antă nr.8 rezervorului
rezervorul de rului
benzină
4. Deschideri de Aria P 1 Ambi- Ambi- L N Mediu Foarte 1 3,0* 3,0** Exemplul *3 m în jurul
ventilaţie în rezervo- antă antă bună nr.8. ventilatorului
rezervorul de rului
benzină
5. Flanşe , etc. Aria S 1 Ambi- Ambi- L N Mediu Satisfă 2 * * Exemplul *În interiorul
în interiorul rezervo- antă antă cătoare nr.8 carcasei rezervorului
digu-lui de rului
retenţie al
rezervorului
de benzină
6. Supraplinul Aria S 1 Ambi- Ambi- L N Mediu Foarte 2 3,0* 3,0** Exemplul *Deasupra nivelului
rezervoarelor rezervo- antă antă bună nr.8. solului .
de benzină rului
Exemplul 1 : Supapă de presiune de respiraţie în aer liber, a unei cuve de
proces.

Desenul nu este la scară

b
a

Zona1

Zona2

Sursa de degajare (diametrul de evacuare de 25 mm CEI1244/02

Luând în considerare parametrii relevanţi, se obţin următoarele valori tipice

pentru o supapă la care presiunea de deschidere este de aproximativ 0,15
Mpa ( 1,5 bar ) :
a = 3 m în toate direcţiile de la sursa de degajare;
b = 5 m în toate direcţiile de la sursa de degajare.

82
Exemplul 2 : Supapă de reglaj , instalată într-un sistem închis de conducte ce
transportă gaz inflamabil.

Desenul nu este la scară

Nivelul solului

Sursa de degajare (ventil

Zona2 CEI1245/02

Luând în considerare parametrii relevanţi, se obţin următoarele valori tipice

pentru acest exemplu :
a = 1 m în toate direcţiile de la sursa de degajare.

83
Exemplul 3 : Un vas fix de realizare a amestecurilor , situat în interiorul unei
clădiri, ce este deschis în mod regulat din motive tehnologice. Lichidele sunt
transportate către şi de la vas prin conducte sudate, racordate la vas prin
flanşe
Desenul nu este la scară

d c a a c d
Zona 0
b
Zona 1
Zona 2

e
Nivelul solului

Lchid tehnologic CEI1246/02

Luând în considerare parametrii relevanţi, se obţin următoarele valori tipice

pentru acest exemplu :
a = 1 m pe orizontală de la sursa de degajare;
b = 1 m deasupra sursei de degajare;
c = 1 m pe orizontală;
d = 2 m pe orizontală;
e = 1 m deasupra nivelului solului.

84
Exemplul 4 : Compresor de hidrogen situat la nivelul solului, într-o clădire care
este deschisă.

Desenul nu este la scară

b

Zona 2

Nivelul inferior al spaţiului

închis

Nivelul compresorului
a CEI1248/02

Luând în considerare parametrii relevanţi, se obţin următoarele valori tipice

pentru acest exemplu :
a = 3 m pe orizontală de la sursa de degajare;
b = 1 m pe orizontală de la deschiderile de ventilaţie;
c = 1 m deasupra deschiderilor de ventilaţie.

85
Exemplul 5 : Rezervor de depozitare lichide inflamabile, situat în exterior, cu
acoperiş fix şi fără plafon intern plutitor.

Desenul nu este la scară

a
b

Zona 0

Zona 1

Suprafaţa Zona 2
lichidului

Canal CEI1249/02

Luând în considerare parametrii relevanţi, se obţin următoarele valori tipice

pentru acest exemplu :
a = 3 m de la deschiderea de ventilaţie;
b = 3 m deasupra acoperişului;
c = 3 m pe orizontală de la rezervor.

86
Exemplul 6 : Instalaţie de umplere a cisternelor auto, situată în exterior, pentru
benzină, cu umplere pe la partea superioară.

Desenul nu este la scară

a b f

c Zona 1

Zona 2

e
Canal de drenaj CEI1250/02

Luând în considerare parametrii relevanţi, se obţin următoarele valori tipice

pentru acest exemplu :
a = 1,5 m pe orizontală de la sursa de degajare;
b = 1,5 m pe orizontală de la îmbinarea flexibilă;
c = 1,5 m deasupra sursei de degajare;
d = 1 m deasupra nivelului solului;
e = 4,5 m pe orizontală de la canalul de drenaj;
f = 1,5 m pe orizontală de la zona 1;
g = 1,0 m deasupra zonei 1.

NOTA 1 - Dacă sistemul este un sistem închis, cu recuperare de vapori,

distanţele pot fi reduse, astfel încât zona 1 va avea o întindere neglijabilă şi
zona 2 se reduce semnificativ.
NOTA 2 - Scurgerile datorită umplerii peste limite sunt puţin probabil cu
sisteme de restabilire a vaporilor

CLASIFICAREA ARIILOR PERICULOASE Ex GENERATE DE PRAFURI,

FIBRE SAU SCAME COMBUSTIBILE

Praful combustibil reprezintă particule solide mici cu mărimea nominală

de 500 µm sau mai mică, care pot fi suspendate în aer, se pot aşeza sub
acţiunea propriei lor greutăţi, pot arde sau mocni în aer şi pot forma amestecuri
explozive cu aerul la presiune atmosferică şi temperaturi normale.
Ariile clasificate pentru atmosfere explozive de praf sunt împărţite în
zone, care sunt identificate după frecvenţa şi durata de apariţie a atmosferei
explozive de praf.

87
 Prafurile formează atmosfere explozive numai la concentraţii din
domeniul de explozivitate. Deşi un nor cu o concentraţie foarte mare se poate
să nu fie exploziv, totuşi există pericolul ca, dacă concentraţia scade, să intre
în domeniul de explozivitate. În funcţie de circumstanţe, nu toate sursele de
degajare vor produce în mod necesar o atmosferă explozivă de praf.
Prafurile care nu sunt îndepărtate prin ventilaţie de extracţie mecanică,
se aşează în strate sau depozite cu o viteză care depinde de proprietăţi, cum
este dimensiunea particulelor. Trebuie să se ţină seama că o sursă de
degajare continuă diluată sau mică, în timp, poate produce un strat de praf
potenţial periculos.
Pericolele prezentate de prafuri sunt următoarele:
- apariţia unui nor de praf din orice tip de sursă de degajare, inclusiv din
strat sau depozit, care poate forma o atmosferă explozivă de praf;
- apariţia straturilor de praf care nu este probabil să genereze un nor de
praf, dar se poate aprinde datorită autoîncălzirii sau expunerii la suprafeţe
fierbinţă sau flux termic şi poate apărea pericol de foc sau supraîncălzire a
echipamentelor. Stratul aprins poate de asemenea acţiona ca sursă de
aprindere pentru atmosfera explozivă.
După ce s-a efectuat clasificarea ariilor, pentru a evalua dacă
consecinţele aprinderii unei atmosfere explozive necesită un nivel de protecţie
ale echipamentelor mai ridicat (EPL) sau pentru a justifica utilizarea unui nivel
de protecţie al echipamentului mai mic decât cel necesar în mod obişnuit,
poate fi efectuată o evaluare de risc. Cerinţele EPL pot fi consemnate, după
caz, în desenele cu clasificarea ariilor pentru a permite o evaluare corectă a
surselor de aprindere.
Straturile, depozitele şi acumulările de praf trebuie considerate ca şi
"orice altă sursă" care poate forma o atmosferă explozivă de praf.

Zona 20: Un loc în care o atmosferă explozivă de praf sub formă de nor
de praf în aer este prezentă în mod continuu sau pe perioade lungi de timp sau
în mod frecvent.
Zona 21: Un loc în care o atmosferă explozivă de praf sub formă de nor
de praf în aer este probabil să apară în mod ocazional în timpul funcţionării
normale.
Zona 22: Un loc în care o atmosferă explozivă de praf sub formă de nor
de praf în aer nu este probabil să apară în timpul funcţionării normale, dar
care, dacă apare, va persista numai pe o perioadă scurtă de timp.
Praful există în spaţiile tehnologice sub două forme: praf în suspensie şi
praf depus.
Clasificarea ariilor este o metodă de analiză şi de clasificare a mediului
instalaţiilor sau uzinelor, în funcţie de probabilitatea de apariţie a amestecurilor
explozive praf/aer şi de straturile de prafuri combustibile. Aceasta va uşura
selecţia corectă a aparaturii electrice destinată utilizării în deplină securitate
într-un astfel de mediu, ţinând cont de caracteristicile prafului.
Pentru clasificarea spaţiilor industriale cu pericol de praf (pulbere)
combustibil se adoptă un concept similar celui utilizat pentru gaze şi vapori
inflamabili pentru a da o indicaţie asupra riscului de incendiu şi/sau de
explozie, dacă există o sursă de aprindere. Totodată, spre deosebire de gaze

88
şi vapori inflamabili, praful combustibil nu va fi în mod necesar evacuat prin
ventilaţie sau difuzie, după ce degajarea a fost oprită. Aceasta are implicaţii în
clasificarea ariilor, care este diferită de cea pentru gazele şi vaporii inflamabili.
Dacă se generează în permanenţă sau pe perioade lungi de timp nori de praf,
foarte diluaţi şi deci neexplozivi, în timp se formează straturi groase de praf.
Plecând de la aceste straturi de praf, mişcările rapide de aer pot genera nori
de praf, creând amestecuri explozive de praf/aer. O depunere de praf care
mocneşte, dacă este deranjată poate aprinde, în consecinţă, norul de praf.
Standardul de cerințe pentru clasificarea ariilor periculoase generate de
prafuri combustibile este SR EN 60079-10-2:2015 Atmosfere explozive.
Partea 10-2: Clasificarea ariilor. Atmosfere de praf combustibil
Pentru clasificarea ariilor, trebuie specificate cu claritate natura prafului
şi instalaţiile care se utilizează şi trebuie parcurse următoarele etape:
1. Identificarea caracteristicilor prafului: mărimea particulelor,
umiditatea, temperatura minimă de aprindere în nor şi strat şi rezistivitatea
electrică, grupa corespunzătoare de praf - Grupa IIIA pentru scame
combustibile, Grupa IIIB pentru praf neconductiv sau Grupa IIIC pentru praf
conductiv.
2. Identificarea incintele în care pot fi prezente prafuri sau surse de
degajare a prafului. Trebuie identificate si posibilităţile de formare a straturilor
de praf
3. Determinarea probabilităţii de apariţie a unei degajări de la aceste
surse şi în consecinţă probabilitatea de apariţie a amestecurilor explozive
prafuri/aer în diferite părţi ale instalaţiei.
Numai după aceste etape pot fi identificate zonele şi deci extinderea
lor. Deciziile asupra tipului zonei, extinderii acesteia şi prezenţa straturilor de
praf trebuie documentate, de obicei în desenul de clasificare a ariilor. Aceste
documente sunt folosite în continuarea ca bază a evaluării surselor de
aprindere.
Funcţie de probabilitatea de formare a amestecurilor praf/aer potenţial
explozive şi a straturilor de praf potenţial periculoase, ariile pot fi desemnate
conform tabelului 2.

Tabelul 6

Gradul sursei Nori de praf Straturi de praf de grosime

controlată
Perturbate Perturbate
frecvent rar
Permanentă 20 21 22
Primară 21 21 22
Secundară 22 21 22

89
 Întinderea zonelor

Zona 20:
- interiorul echipamentului de manevrare şi de producere a produselor
pulverulente în care amestecuri explozive praf/aer sunt prezente în
permanenţă sau în mod frecvent;
- interiorul unei îngrădiri de praf în care se pot forma straturi de praf cu
grosime excesivă şi necontrolabilă.
Exemple de zone 20:
• locaţii în interiorul incintei pentru reţinerea prafului;
• buncăre, silozuri, cicloane şi filtre etc.;
• sisteme de transport al prafului, cu excepţia anumitor părţi ale
transportoarelor cu bandă sau cu lanţuri etc.;
• amestecătoare, mori, uscătoare, echipamente de ambalat în saci.

Zona 21:
- interiorul unui echipament de manevrare a produselor pulverulente în
care un amestec exploziv praf/aer este susceptibil să se producă;
- zona se întinde în exteriorul echipamentului, formată de o sursă de
degajare, şi care depinde de asemenea de mai mulţi parametri, precum
cantităţile de praf, debitul, mărimea particulelor şi conţinutul de umiditate al
produsului.
- această zonă trebuie să fie uşor extinsă, în mod normal, o sursă de
degajare tipică nu va crea un amestec exploziv praf/aer cu întindere peste 1m
în jurul perimetrului sursei (de exemplu, vizor deschis) şi se va întinde vertical
până la sol sau până la nivelul unui planşeu solid.
Exemple de zone 21:
• arii din exteriorul incintei pentru reţinerea prafului şi imediata
vecinătate a uşilor de acces supuse la demontări sau deschideri frecvente în
scopuri funcţionale atunci când în interior sunt prezente atmosfere explozive
de praf;
• arii din exteriorul incintei pentru reţinerea prafului în imediata
vecinătate a punctelor de umplere şi golire, alimentatoare cu bandă, puncte de
prelevare a probelor, rampe de descărcare auto, puncte de deversare a
benzilor etc., unde nu sunt luate măsuri de prevenire a formării atmosferelor
explozive de praf;
• arii din exteriorul incintei pentru reţinerea prafului unde praful se
acumulează şi unde din cauza operaţiilor tehnologice, este probabil ca stratul
de praf să fie perturbat şi să formeze atmosfere explozive de praf;
• arii din interiorul incintei pentru reţinerea prafului unde este probabil
să apară nori explozivi de praf (dar nu în mod continuu, nici pentru perioade
lungi de timp şi nici în mod frecvent), de exemplu silozuri (dacă sunt umplute
sau golite numai ocazional) şi partea încărcată a filtrelor, dacă sunt prevăzute
intervale largi de auto-curăţare.

90
 Zona 22:
În majoritatea cazurilor, întinderea zonei 22 poate fi definită evaluând
sursele de degajare, în raport cu mediul, care ocazionează fie amestecuri
explozive praf/aer, fie straturi periculoase de praf, fie amândouă.
Totodată, în exteriorul îngrădirilor de praf, toate tipurile de degajare
care creează un strat de praf necontrolabil (de exemplu datorita întreţinerii
necorespunzătoare), ceea ce este inacceptabil, antrenează întotdeauna o
zonă 20.
Exemple de zone 22:
• partea de ieşire a deschiderilor de ventilare cu filtre-sac, care, în
cazul unei funcţionări defectuoase, poate degaja atmosfere explozive de praf;
• locaţii în imediata apropiere a echipamentelor care sunt deschise la
intervale rare sau locaţii în imediata apropiere a echipamentelor care din
experienţă se ştie că pot avea neetanşeităţi în zonele unde praful este suflat în
afară, de exemplu echipamentele pneumatice sau îmbinările flexibile care se
pot deteriora etc.;
• depozitarea sacilor care conţine produse prăfoase. În timpul
manipulării sacii se pot deteriora şi produce degajări de praf;
• arii în mod normal clasificate ca zonă 21 pot deveni zonă 22 dacă
sunt adoptate măsuri de prevenire a formării atmosferelor explozive de praf,
incluzând aici ventilaţia de exhaustare. Măsurile trebuie adoptate în
vecinătatea punctelor de umplere şi golire (a sacilor), alimentatoare cu bandă,
puncte de prelevare a probelor, rampe de descărcare auto, puncte de
deversare a benzilor etc.;
• arii unde se formează straturi de praf cu grosimi controlabile care
este probabil să fie învolburate şi să creeze atmosfere de praf. Aria poate fi
desemnată ca nepericuloasă numai dacă stratul este îndepărtat prin curăţare
înainte ca atmosfera periculoasă de praf să se poată forma. Acesta este
scopul major al unei bune menţineri a curăţeniei.

Pericolul în cazul straturilor de praf

În interiorul incintei pentru reţinerea prafului, unde sunt manipulate sau
prelucrate prafuri, deseori nu poate fi prevenită formarea de straturi de praf cu
grosimi necontrolabile, pentru că acestea sunt parte integrantă a procesului
tehnologic.
În afara incintei pentru reţinerea prafului straturile de praf trebuie
controlate prin menţinerea curăţeniei, iar, în scopul clasificării, nivelul
curăţeniei trebuie cunoscut. Este esenţial să se coreleze natura măsurilor de
menţinere a curăţeniei cu administrarea instalaţiei.

Menţinerea curăţeniei
Toate pericolele prezentate de straturile de praf trebuie analizate
separat faţă de norii de praf.
Straturile de praf prezintă trei riscuri:
1) O explozie primară într-o clădire poate învolbura straturile de praf
în nori şi provoca astfel explozii secundare care produc mai multe pagube
decât evenimentul iniţial. Straturile de praf trebuie întotdeauna controlate
pentru a reduce acest risc.
91
 2) Straturile de praf pot fi aprinse de fluxul provenit de la
echipamentul pe care este aşezat stratul de praf, ceea ce poate reprezenta un
proces lent.
3) Un strat de praf poate fi învolburat într-un nor, care se poate
aprinde şi provoca o explozie.
Aceste riscuri depind de proprietăţile prafului şi de grosimea straturilor,
care este influenţată de natura menţinerii curăţeniei. Probabilitatea ca un strat
să provoace incendiu poate fi controlată prin alegerea corectă a
echipamentului şi printr-o menţinere a curăţeniei eficiente.

Frecvenţa curăţeniei, ea singură, nu este suficientă pentru a determina

dacă este controlat riscul dat de depunerea straturilor de praf. Viteza de
depunere a prafului are diferite efecte, de exemplu un grad secundar de
degajare cu o viteză mare de depunere poate crea un strat periculos mult mai
repede decât un grad primar de degajare cu o viteză de depunere mai mică.
Atât frecvenţa curăţeniei cât şi eficienţa sa sunt importante.
Deci prezenţa şi durata unui strat de praf depinde de:
• gradul de degajare de la sursa de praf,
• viteza cu care praful se depune, şi
• eficienţa menţinerii curăţeniei (curăţare)
Pot fi descrise trei nivele de menţinere a curăţeniei.
➢ Bun: Straturile de praf sunt menţinute la grosime neglijabilă sau nu
există, indiferent de gradul de degajare. În acest caz, riscul de apariţie a norilor
explozivi de praf de la straturi şi riscul de incendiu provenit de la straturi au fost
îndepărtate.
➢ Mediu: Straturile de praf nu sunt neglijabile dar există pe termen
scurt (mai puţin decât durata unui schimb de muncă). Praful este îndepărtate
înainte ca focul să poată apărea.
➢ Slab: Straturile de praf nu sunt neglijabile şi există pentru mai mult
timp decât durata unui schimb de muncă. Riscul de incendiu poate fi unul
semnificativ şi trebuie controlat prin alegerea echipamentului în conformitate cu
SR EN 60079-14.

Trebuie luate măsuri pentru menţinerea corespunzătoare a curăţeniei

funcţie de condiţiile care pot crea nori de praf dintr-un strat. La clasificarea
ariilor trebuie să se ţină seama de toate condiţiile care pot crea nori de praf (de
exemplu o persoană care intră în încăpere).
Anumite modificări ale stării stratului de praf, de exemplu absorbţia
umezelii, pot face imposibilă învolburarea stratului în nor de praf. În acest caz
se poate să nu mai existe risc secundar de explozive dar riscul de aprindere
rămâne acelaşi.

Documentație
Documentele de clasificare a ariilor pot fi pe hârtie sau pe suport
electronic şi trebuie să includă planuri şi secţiuni verticale care să arate atât
tipul cât şi extinderea zonelor, întinderea şi grosimea admisă a straturilor de
praf, temperatura minimă de aprindere a norului de praf şi a stratului de praf.
Documentele trebuie să includă şi alte informaţii relevante cum sunt:

92
 ➢ localizarea şi identificarea surselor de degajare. Pentru instalaţiile
mari şi complexe sau pentru spaţiile tehnologice poate fi util să se repereze
sau să li se atribuie surselor de degajare câte un număr, pentru a facilita
referinţele între fişele tehnice şi desenele clasificării ariilor;
➢ informaţii despre menţinerea curăţeniei şi alte măsuri de prevenire
care au fost necesare la obţinerea clasificării;
➢ metodele de menţinere şi revizuirea periodică a clasificării, precum
şi metode de revizuire când se schimbă echipamentele, materialele şi
procedeele tehnologice;
➢ lista de difuzare a clasificării;
➢ motivele deciziilor luate la stabilirea tipului şi întinderii zonelor şi la
întinderea straturilor de praf.

Simbolurile clasificării zonelor prezentate în figura 1 sunt simbolurile de

preferat. La fiecare desen trebuie prevăzută legenda cu simbolurile utilizate.

Zona 20 Zona 21 Zona 22

Figura 5 - Identificarea zonelor pe desene

EXEMPLE

Punct de golire a sacilor în interiorul unei clădiri şi fără ventilaţie de

exhaustare

Figura 6
1 - zonă 21; 2- zonă 20; 3 – podea; 4 - buncăr de descărcare a sacilor; 5- spre
procesul tehnologic

93
Punct de golire a sacilor cu ventilaţie de exhaustare
Similar cu exemplul de mai sus, dar în acest caz sistemul are ventilaţie
de extracţie. În acest fel praful poate fi păstrat în sistem cât mai mult posibil.

Figura 7
1 - zonă 22, 2 - zonă 20, 3 – podea, 4 -buncăr de descărcare a sacilor ,
5 - spre procesul tehnologic, 6 - spre extracţia din incinta de reţinere a prafului

Tabelul 7 - Caracteristicile de explozie ale unor prafuri industriale

Nr. Denumirea prafului Temperatura de Concen- Energia Granulo- Pericolul Concen-

crt aprindere traţia min. minimă metria relativ de traţia de
în sus în de de aprin- prafului explozie oxigen
pensie strat explozie dere µm %vol.
g/m3
0 1 2 3 4 5 6 7 8
1. Aluminiu (praf) 650 190 45 0,015 10-15 puternic 2
2. Alcool 540 440 35 0,12 puternic
polivinilacetic
3. Bumbac (scame) 470 385 50 0,025 7-1000 slab 7-20
520 500 1,92
4. Bumbac (praf) 210 250 50
5. Bumbac umplutură 6,6 420 foarte
pentru textolit puternic

6. Cânepă 430 80 0,008 74 foarte

440 40 0,03 puternic
7. Coji de nucă 420 30 0,03 foarte
puternic
8. Cărbune cu subst. 635 - - puternic 16
vol. reduse 610 55 0,06
Cărbune (f. volatil)

9. Celuloză praf 445

(lignină)
10. Celuloză 410 310 45 0,08 74 puternic 17
480 270 55 13
11. Clei de piele (praf) 550 300
1000
12. Ebonită 360 30 0,030 36 11
320 1000
13. Făină de lemn 430 40 0,02 17
14. Hârtie 360 fibră
50020
15. Ierburi şi muşchi 460 - 45 0,05 puternic 13

94
Nr. Denumirea prafului Temperatura de Concen- Energia Granulo- Pericolul Concen-
crt aprindere traţia min. minimă metria relativ de traţia de
în sus în de de aprin- prafului explozie oxigen
pensie strat explozie dere µm %vol.
g/m3
0 1 2 3 4 5 6 7 8
16. Lemn coajă 450 250 20 0,06 puternic
17. Lemn - pin alb - făină 470 260 35 0,04 puternic

18. Lemn scoarţă de puternic

brad
19. Lemn umplutură foarte
puternic
20. Lemn tare (fag) 420 3115 70
160
21. Lignină hidralizată 450 40 0,02 foarte
puternic
22. Lignină foioase 316 196 30 850 puternic
23. Lignină conifere 382 196 35 850 puternic
24. Lignină bumbac 327 196 63 850 puternic
25. Lignină sulfonat de 590 160 0,100
Ca
26. Lignină răşină 450 40 7
27. Novolac 520 35-50 foarte
puternic
28. Nylon 500 430 0,03 foarte
puternic
29. Nitroceluloză autoa- foarte
prinde- puternic
re 230

30. Poliuretan 425 46-63

31. Plexiglas praf 485
32. Praf de plută 460 210 35 0,035 foarte
puternic
33. Praf de rumeguş 430 35 0,02 foarte 17
puternic
0 1 2 3 4 5 6 7 8
34. Polietilenă (înaltă 410 380 20 0,03 74 13
presiune)
35. Polipropilenă 430 400 25 74
36. Polistiren 475 20 0,016 7
37. Polistiren modificat 460 800 8
cu cauciuc

38. Poliuretan 425 440 30 0,02 74

39. Răşină alchidică 500 155 0,12 slab 15
40. Răşină alilică 500 35 0,02 foarte 13
puternic
41. Răşină 450 75 0,08 puternic 17
aminoureoformal-
dehidică
42. Răşină celulozică 320 25 0,01 foarte 11
puternic
43. Răşină 460 45 0,16 moderat
polieterclorinată
44. Răşină epoxidică 630 30 0,035 74 foarte 12
540 20 0,015 puternic
45. Răşină poliamidică 500 30 0,02 foarte 13
puternic
46. Răşină fenolică 500 30 0,02 foarte 14
puternic
47. Rşăsină poli 710 25 0,02 foarte 15
agrilonat puternic

95
Nr. Denumirea prafului Temperatura de Concen- Energia Granulo- Pericolul Concen-
crt aprindere traţia min. minimă metria relativ de traţia de
în sus în de de aprin- prafului explozie oxigen
pensie strat explozie dere µm %vol.
g/m3
0 1 2 3 4 5 6 7 8
48. Răşină 500 40 0,04 puternic 13
polietilentereftalat

49. Răşină de polietilenă 410 20 0,01 foarte 12

puternic
50. Răşină polimetilenă 520 150 0,064 moderat

51. Răşină polipropilenă 420 20 0,03 foarte

puternic
52. Răşină poliuretan 550 390 25 0,02 foarte
puternic
53. Răşină naturală DK 390 15 0,01 foarte 14
puternic
54. Răşină metacrilat de 440 25 0,02 foarte
etilstiren puternic

Bibliografie

1. SR EN 1127-1: 2011 - Atmosfere explozive - prevenirea exploziilor şi

protecţia contra exploziilor. Partea 1. Concepte de bază şi metodologie

2. SR EN 60079-10-1:2016 - Atmosfere explozive. Partea 10-1: Clasificarea

ariilor. Atmosfere explozive gazoase ( Explosive atmospheres -- Part 10-1:
Classification of areas - Explosive gas atmospheres)

3. SR EN 60079-10-2:2015 - Atmosfere explozive. Partea 10-2: Clasificarea

ariilor. Atmosfere de praf combustibil (Explosive atmospheres -- Part 10-2:
Classification of areas - Combustible dust atmospheres)

4. NP 099-04 - Normativ pentru proiectarea, executarea, verificarea şi

exploatarea instalaţiilor electrice în zone cu pericol de explozie.

5. Guide CEI 31-35 - Guide for the application of the Norm EN 60079-10
(CEI 31-30).

96
 TEMA NR. 5
CERINŢE GENERALE DE SECURITATE LA EXPLOZIE PENTRU
ECHIPAMENTE ELECTRICE AMPLASATE ÎN ARII DEFINITE CA
PERICULOASE, ALTELE DECÂT MINELE GRIZUTOASE

Dr. ing. Moldovan Iosif Lucian, Dr. ing. Magyari

Mihai, Dr. ing. Fotău Dragoş, Dr. ing. Rad Marcel
Daniel, Dr. ing. Sălășan Diana, Dr. ing. Burian
Constantin Sorin, Dr. ing. Părăian Mihaela,
Dr. ing. Darie Marius, Dr. ing. Csaszar Tiberiu Atila,
Dr. ing. Colda Cosmin Ioan, Dr. ing. Grecea Dănuț
Nicolae, Ing. Andriş Adriana, Ing. Pupăzan
Gabriela, Dr. ing. Vătavu Niculina, Dr. ing. Jurca
Adrian Marius, Dr. ing. Păun Florin Adrian,
Dr. ing. Lupu Leonard, Drd. ing. Gabor Dan Sorin,
Drd. Ing. Popa Cătălin Mihai

Domeniu de aplicare
În cadrul acestei teme sunt prezentate cerinţele generale pentru
construcţia şi marcarea aparaturii electrice, intrărilor de cablu şi componentelor
Ex, destinate pentru a fi folosite în atmosfere explozive generate de gaze,
vapori sau cețuri inflamabile.
Utilizarea energiei electrice în atmosfere potenţial explozive prezintă
multe particularităţi fapt pentru care problemele ridicate de proiectarea,
construcţia şi exploatarea aparaturii şi a instalaţiilor electrice prezintă
numeroase dificultăţi, abordarea lor necesitând o deosebită atenţie în
considerarea multiplelor aspecte tehnice, economice şi de tehnică a securităţii
muncii.

Definiţii şi simboluri
În vederea pătrunderii mai uşor în problematica temei, este necesar
mai întâi să fie cunoscute câteva definiţii legate de aparatura electrică
exploatată în zone unde este posibilă formarea unor amestecuri explozive de
gaze, vapori sau praf împreună cu aerul atmosferic în cantitate suficientă încât
să prezinte pericol.

Echipament electric
Echipamentul electric se consideră orice mijloc folosit în totalitate sau
parțial pentru utilizarea energiei electrice.
În această noţiune sunt cuprinse echipamente folosite pentru
generarea, distribuirea, acumularea, măsurarea, reglarea, transmiterea şi
consumarea energiei electrice.
Cu excepţia cazului în care standardul specific unui tip de protecţie
modifică acest lucru, echipamentul electric în conformitate cu
SR EN 60079-0:2013 este destinat să fie utilizat în arii periculoase în care
atmosfera explozivă cauzată de amestecuri de aer şi gaze, vapori sau ceţuri,
se găseşte în condiţiile atmosferice normale de
- temperatură –20 °C la +60 °C;
- presiune 80 kPa (0,8 bar) până la 110 kPa (1,1 bar); şi
- aer cu conţinut normal de oxigen , tipic 21 % v/v.
97
 Utilizarea echipamentelor electrice în condiţii atmosferice în afara
acestui domeniu poate necesita o atenţie specială. Determinarea temperaturii
maxime de suprafaţă se bazează pe o temperatură ambiantă în funcţionare
cuprinsă între –20°C şi +40°C, dacă nu este specificat altfel în documentele
producătorului.
La proiectarea aparaturii destinată funcţionării în atmosfere explozive
gazoase, în alte condiţii decât condiţiile atmosferice descrise mai sus,
standardul SR EN 60079-0 poate fi utilizat ca ghid. Totuşi, pot fi necesare
încercări suplimentare care se referă specific la condiţiile de utilizare destinate.
Acest aspect este foarte important în cazul aplicării tipurilor de protecţie
capsulare antideflagrantă “d” şi securitate intrinsecă “i”.
Cerinţele prezentate rezultă din evaluarea pericolului de aprindere
realizat asupra echipamentului electric. Sursele de aprindere luate în
considerare sunt cele asociate cu acest tip de echipament, cum ar fi suprafeţe
fierbinţi, scântei generate mecanic, reacţii termice, arcuri electrice şi descărcări
statice de electricitate în medii industriale normale. Pentru alte surse de
aprindere cum ar fi comprimarea adiabatică, unde de şoc, reacţii chimice
exoterme, autoaprinderea prafului, flăcări deschise, gaze/lichide fierbinţi
aparatura este supusă unei analize a riscului care identifică şi enumeră toate
sursele potenţiale de aprindere ale aparaturii electrice şi măsurile care trebuie
aplicate pentru a preveni efectul acestora.
Atmosfera explozivă gazoasă reprezintă un amestec cu aer, în condiţii
atmosferice, al substanţelor inflamabile sub formă de gaz sau vapori, care,
după aprindere, permite autoîntreţinerea propagării flăcării.
Temperatura de aprindere a unei atmosfere explozive gazoase se
defineşte ca fiind temperatura cea mai joasă a unei suprafeţe încălzite la care,
în anumite condiţii poate să apară aprinderea unei substanţe inflamabile aflate
sub forma unui amestec de gaz sau vapori cu aerul.
Temperatura de serviciu se defineşte ca fiind temperatura minimă sau
maximă atinsă în puncte specificate ale echipamentului, atunci când
echipamentul funcționează în condiții nominale, incluzând temperatura
ambiantă şi orice surse externe de încălzire sau răcire.
Temperatura maximă de suprafaţă se defineşte ca fiind temperatura
cea mai ridicată atinsă în condiţiile cele mai defavorabile pe oricare parte sau
suprafaţă a unei aparaturi electrice susceptibile de a provoca o aprindere a
atmosferei explozive înconjurătoare.
Carcasa se defineşte ca fiind un ansamblu de pereţi, uşi, capace, intrări
de cablu, tije, axe, arbori, etc. care asigură tipul de protecţie şi/sau gradul de
protecţie (IP) al aparaturii electrice.
Tipul de protecţie, reprezintă totalitatea măsurilor specifice aplicate
echipamentului electric pentru a evita aprinderea unei atmosfere explozive
înconjurătoare.
Grad de protecţie al capsulării (IP) reprezintă clasificarea numerică, în
conformitate cu CEI 60529, precedată de simbolul “IP”, aplicată carcasei
echipamentului electric pentru a asigura
– protecţia persoanelor împotriva contactului cu, sau apropierii de,
părţile aflate sub tensiune şi împotriva contactului cu părţile aflate în mişcare
(altele decât arbori netezi în rotaţie şi altele asemenea) în interiorul carcasei,

98
 – protecţia echipamentului electric împotriva pătrunderii corpurilor
solide străine, şi
– atunci când este indicată prin clasificare, protecţia echipamentului
electric împotriva pătrunderii dăunătoare a apei
Intrarea de cablu se defineşte ca fiind un dispozitiv care permite
introducerea unuia sau mai multor cabluri electrice şi/sau cabluri cu fibre optice
într-o aparatură electrică astfel încât să se menţină tipul de protecţie
corespunzător.
Componenta Ex este o parte de aparatură electrică sau un modul (alta
decât o intrare de cablu Ex) marcată cu simbolul "U", care nu este prevăzută
să fie folosită singură în astfel de atmosfere şi necesită o certificare
complementară când este încorporată într-o aparatură electrică sau în sisteme
pentru folosire în atmosfere potenţial explozive.
Simbolul "X": "X" este simbolul folosit ca un sufix la referinţa de
certificat pentru a indica condiţii speciale pentru folosire sigură.
Simbolul "U": "U" este simbolul folosit ca un sufix la referinţa de
certificat pentru a indica componenta Ex.
Nivel de protecţie al echipamentului, EPL - nivel de protecţie atribuit
echipamentului bazat pe probabilitatea acestuia de a deveni o sursă de
aprindere şi distingerea diferenţelor dintre atmosfere explozive gazoase,
atmosfere explozive cu praf şi atmosferele explozive din minele grizutoase
EPL Ma - echipament destinat instalării într-o mină grizutoasă, având
un nivel “foarte înalt” de protecţie, care prezintă suficientă siguranţă încât nu
este probabil să devină o sursă de aprindere în funcţionare normală, în timpul
defectelor previzibile sau în timpul defectelor rare, chiar dacă este lăsat sub
tensiune în prezenţa unei degajării de gaz
EPL Mb - echipament destinat instalării într-o mină grizutoasă, având
un nivel “înalt” de protecţie, care prezintă suficientă siguranţă încât nu este
probabil să devină o sursă de aprindere în funcţionare normală sau în timpul
defectelor previzibile, în intervalul de timp dintre momentul unei degajări de
gaz şi momentul scoaterii de sub tensiune a echipamentului
EPL Ga - echipament destinat atmosferelor explozive gazoase, având
un nivel “foarte înalt” de protecţie, care nu reprezintă o sursă de aprindere în
funcţionare normală, în timpul defectelor previzibile sau în timpul defectelor
rare
EPL Gb - echipament destinat atmosferelor explozive gazoase, având
un nivel “înalt” de protecţie, care nu reprezintă o sursă de aprindere în
funcţionare normală sau în timpul defectelor previzibile
EPL Gc - echipament destinat atmosferelor explozive gazoase, având
un nivel “mărit” de protecţie, care nu reprezintă o sursă de aprindere în
funcţionare normală şi care poate avea unele protecţii suplimentare pentru a
asigura că acesta rămâne o sursă de aprindere inactivă în cazul evenimentelor
previzibile normale (de exemplu defectarea unei lămpi)
EPL Da - echipament pentru atmosfere explozive cu praf, având un
nivel "foarte înalt" de protecţie, care nu reprezintă o sursă de aprindere în
funcţionare normală, în timpul defectelor previzibile sau în timpul defectelor
rare

99
 EPL Db - echipament pentru atmosfere explozive cu praf, având un
nivel “înalt” de protecţie, care nu reprezintă o sursă de aprindere în funcţionare
normală sau în timpul defectelor previzibile
EPL Dc - echipament pentru atmosfere explozive cu praf, având un
nivel “mărit” de protecţie, care nu reprezintă o sursă de aprindere în
funcţionare normală şi care poate avea unele protecţii suplimentare pentru a
asigura că acesta rămâne o sursă de aprindere inactivă în cazul evenimentelor
previzibile normale (de exemplu defectarea unei lămpi)

Gruparea aparaturii şi clasificarea temperaturii

Echipamentul electric pentru atmosfere explozive (în conformitate cu
SR EN 60079-0) este împărţit în următoarele grupe:
- Grupa I - echipament destinat utilizării în minele grizutoase.
Tipurile de protecţie pentru Grupa I iau în considerare atât aprinderea
grizuului cât şi aprinderea prafului de cărbune împreună cu protecţia fizică
mărită pentru echipamentul utilizat în subteran. Echipamentul electric destinat
pentru minele în care atmosfera poate conţine, în plus faţă de grizu, şi proporţii
semnificative de alte gaze inflamabile (adică altele decât metanul) trebuie să
fie construit şi încercat conform cerinţelor referitoare la Grupa I şi de
asemenea celor referitoare la subdiviziunea din Grupa II corespunzătoare
celorlaltor gaze inflamabile semnificative. Ulterior acest echipament electric
trebuie marcat corespunzător (de exemplu “Ex d I/IIB T3” sau “Ex d I/II (NH3)”).

- Grupa II - echipamentul electric destinat utilizării în locuri cu o

atmosferă explozivă gazoasă, altele decât minele grizutoase.
Echipamentul electric din Grupa II este subdivizat în conformitate cu
natura atmosferei explozive gazoase pentru care este prevăzut, în subgrupele
IIA, IIB, și IIC. Această subdiviziune se bazează pe interstiţiul experimental
maxim de securitate (MESG) sau pe raportul curentului minim de aprindere
(raportul MIC) al atmosferei explozive gazoase în care poate fi instalat
echipamentul (a se vedea IEC 60079-20-1).
Echipamentul marcat IIB este adecvat pentru aplicaţii care necesită
echipament din Grupa IIA. Ȋn mod similar, echipamentul marcat IIC este
adecvat pentru aplicaţii care necesită echipament din Grupa IIA sau
echipament din Grupa IIB.

- Grupa III - echipamentul electric destinat utilizării în locuri cu o

atmosferă explozivă cu praf, altele decât minele grizutoase.
Echipamentul electric din Grupa III este subdivizat în conformitate cu
natura atmosferei explozive cu praf pentru care este prevăzut în subgrupele
IIIA: scame combustibile, IIIB: praf neconductiv, IIIC: praf conductiv.
Echipamentul marcat IIIB este adecvat pentru aplicaţii care necesită
echipament din Grupa IIIA. În mod similar, echipamentul marcat IIIC este
adecvat pentru aplicaţii care necesită echipament din Grupa IIIA sau
echipament din Grupa IIIB.
Echipamentul electric poate fi încercat pentru o atmosferă explozivă
particulară. În acest caz, informaţia trebuie înregistrată în certificat şi
echipamentul electric trebuie marcat corespunzător.

100
 Cerințele următoare se referă numai la echipamentele electrice
destinate utilizării în atmosfere explozive generate de gaze, vapori, cețuri
inflamabile.

Temperatura maximă de suprafață

Temperatura maximă de suprafață pentru echipamentul electric din
Grupa II nu trebuie să depășească:
• clasă de temperatură (T1….T6), vezi tab.1;
• sau temperatura maximă de suprafaţă atribuită;
• sau, dacă este cazul, temperatura de aprindere a gazului specific
pentru care este destinat.

Tabelul 1 - Clasificarea temperaturilor maxime de suprafaţă pentru

echipamentul electric din Grupa II

Clasa de temperatură Temperatura maximă de

suprafaţă
T1 450
T2 300
T3 200
T4 135
T5 100
T6 85
Pot fi stabilite mai multe clase de temperatură pentru temperaturi
ambiante diferite şi surse externe de încălzire şi răcire diferite.

Temperaturi ambiante
În mod normal aparatura electrică este proiectată pentru folosire în
domeniul de temperaturi ambiante cuprinse între –200 C şi +400 C şi în acest
caz , nu este necesar nici un marcaj suplimentar.
Dacă aparatura electrică este proiectată pentru o gamă diferită de
temperaturi ambiante, aceasta trebuie stabilită de constructor, iar marcajul se
va face conform tabelului 2.

Tabelul 2 - Temperaturi ambiante în serviciu şi marcaj suplimentar

Aparatura Temperatura Marcaj suplimentar

electrică ambiantă în serviciu
Normal Maxim.+400 C Nici unul
Min.-200C
Special Stabilită de Ta sau Tamb cu domeniul
constructor şi special.
specificată în certificat De exemplu:
 -300C< Ta<+400
sau simbolul "X":

101
 Temperatura de suprafaţă şi temperatura de aprindere
Temperatura cea mai joasă de aprindere a atmosferei explozive
considerate, trebuie să fie mai mare decât temperatura maximă de suprafaţă a
aparaturii electrice în funcţionare normală ( incluzând şi suprasarcinile
admise).

Prescripţii pentru toate aparaturile electrice

Generalităţi
Echipamentele electrice pentru atmosfere potenţial explozive trebuie să
se conformeze prescripţiilor din SR EN 60079-0:2013 şi standardelor specifice
tipului sau tipurilor de protecţie care au stat la baza construcţiei respectivei
aparaturi.
Tipurile de protecţie pentru echipamentele electrice destinate utilizării în
atmosfere explozive generate de gaze, vapori sau cețuri inflamabile pot fi
grupate în trei categorii, în funcţie de prezenţa sursei de aprindere şi a
atmosferei potenţial explozive, astfel:

-1 Tipuri de protecţie care admit contactul direct dintre sursa de

aprindere şi atmosfera periculoasă (capsulare antideflagrantă  d, securitate
intrinsecă i, non-incendiv “nC”).

- 2 Tipuri de protecţie care nu admit contactul direct între sursa de

aprindere şi atmosfera periculoasă (imersiune în ulei o; capsulare presurizată
p, înglobare în nisip q, încapsulare “m”).

- 3 Tipuri de protecţie care prin construcţie încearcă să elimine sursa de

aprindere în condiţii precizate (securitate mărită e, non-incendiv “nA”).

Această clasificare reprezintă de fapt, o ierarhizare a nivelului de

securitate oferit de fiecare tip de protecţie; Nivelul cel mai ridicat de securitate
este oferit de tipurile de protecţie de la pct.1, iar nivelul cel mai scăzut, de cele
de la pct. 3.
În vederea alegerii tipului sau tipurilor de protecţie ale aparaturii
electrice antiexplozive se face o analiză a gazelor în care funcţionează
aparatura electrică, determinându-se:
- proprietăţile explozive
- natura lor
- periodicitatea de apariţie respectiv permanent sau periodic
Astfel, pentru a selecta corect aparatura electrică pentru ariile
periculoase, sunt necesare următoarele informaţii:
- clasificarea ariei periculoase;
- clasificarea gazelor şi vaporilor în legătură cu grupa/subgrupa
aparaturii electrice.
- clasa de temperatură sau temperatura de aprindere a gazelor sau
vaporilor care formează amestecul exploziv.
- influenţe externe şi temperatura ambiantă.

102
 Capsulări nemetalice şi părţi nemetalice ale capsulărilor

Definiţia materialului
Documentele producătorului trebuie să definească atât materialul cât şi
procesul de fabricare al capsulării sau al părţii de capsulare.
Pentru materialele plastice definiţia trebuie să cuprindă:
• denumirea constructorului materialului;
• referinţa exactă şi completă a materialului, culoarea sa, precum şi
natura şi procentajul, umpluturilor şi al altor aditivi, dacă sunt incluşi.

Sarcini electrostatice ale capsulărilor sau ale părţilor de capsulări

de materiale plastice
Aparatura electrică trebuie astfel proiectată încât în condiţii normale de
utilizare, întreţinere şi curăţire, pericolul de aprindere datorat sarcinilor
electrostatice trebuie evitat. Această cerinţă trebuie satisfăcută prin una din
următoarele măsuri:
a) alegerea corespunzătoare a materialului, astfel încât rezistenţa de
suprafaţă a capsulării, nu depăşeşte 1 GΩ la (23 ± 2)°C şi (50 ± 5)% umiditate
relativă sau1011Ω măsurat la (30 ± 5) % umiditate relativă; sau
b) prin limitarea ariei suprafeţei părţilor nemetalice ale capsulării aşa
cum este prezentat în Tabelul 4.
Aria suprafeţei se defineşte după cum urmează:
• pentru materiale plane, aria trebuie să fie suprafaţa expusă
(încărcabilă);
• pentru obiecte cu suprafeţe curbe, aria este reprezentată de
proiecţia obiectului care furnizează suprafaţa maximă;
• pentru părţi individuale nemetalice, aria trebuie evaluată
independent dacă ele sunt separate prin rame conductoare legate la pământ;
sau
Valorile ariei suprafeţei pot fi crescute cu factorul 4, dacă aria expusă a
materialului nemetalic este înconjurată de rame conductoare legate la pământ.
Ca alternativă, pentru părţile lungi cu suprafeţe nemetalice cum sunt
ţevile, barele sau frânghiile, aria suprafeţei nu trebuie să fie luată în
considerare, dar diametrele sau lăţimile trebuie să nu depăşească valorile
indicate în Tabelul 5. Cablurile de conectare a circuitelor externe se consideră
că nu intră în această cerinţă.

Tabelul 4 – Limitările suprafeţelor

Aria maximă a suprafeţei

mm 2
Echipament de Grupa II
Echipament
Nivel de protecţie al
de Grupa I Grupa IIA Grupa IIB Grupa IIC
echipamentului
EPL Ga 5 000 2 500 400
10 000 EPL Gb 10 000 10 000 2 000
EPL Gc 10 000 10 000 2 000

103
 Tabelul 5 – Limitarea diametrului sau lăţimii părţilor lungi

Diametrul maxim sau lăţimea maximă

mm

Echipame Echipament de Grupa II

nt de Nivel de protecţie Grupa Grupa
Grupa I Grupa IIC
al echipamentului IIA IIB
EPL Ga 3 3 1
30 EPL Gb 30 30 20
EPL Gc 30 30 20

c) prin limitarea stratului nemetalic legat la o suprafaţă conductivă.

Grosimea stratului nemetalic nu trebuie să depăşească valorile prezentate în
Tabelul 6 sau tensiunea de străpungere trebuie să fie ≤ 4 kV (măsurată pe
grosimea materialului izolant conform metodei descrisă în CEI 60243-1);

Tabelul 6 – Limitarea grosimii stratului nemetalic

Grosime maximă
mm
Echipament de Grupa II
Echipament
de Grupa I Nivel de protecţie Grupa
Grupa IIB Grupa IIC
al echipamentului IIA
EPL Ga 2 2 0,2
2 EPL Gb 2 2 0,2
EPL Gc 2 2 0,2

d) prin asigurarea unei acoperiri conductive. Suprafeţele nemetalice pot

fi acoperite cu un strat conductiv lipit permanent. Rezistenţa dintre acoperire şi
fie punctul de lipire (în cazul echipamentelor pentru instalaţii fixe), fie cel mai
îndepărtat punct de contact potenţial cu carcasa (în cazul echipamentului
portabil), nu trebuie să depăşească 109 Ω. Echipamentul trebuie marcat cu "X",
iar documentaţia trebuie să furnizeze informaţii cu privire la utilizarea
conexiunii prin lipire (pentru echipamentul fix) şi să ofere informaţii care să
permită utilizatorului să decidă asupra durabilităţii materialului de acoperire cu
privire la condiţiile de mediu înconjurător;

e) pentru aparatura electrică destinată instalaţiilor fixe, măsurile de

precauţie pentru evitarea riscului descărcărilor electrostatice pot reprezenta o
parte a instalaţiei destinate sau să fie un element al instalaţiei în care
aparatura să fie montată. În acest caz, aparatura trebuie marcată “X” şi
documentaţia trebuie să indice toate informaţiile necesare pentru a asigura că
prin instalare se minimizează riscul apariţiei sarcinilor electrostatice..
La selectarea materialelor electroizolante, trebuie acordată atenţie în
vederea menţinerii unei rezistenţe de izolaţie minime pentru a evita problemele

104
ce iau naştere din atingerea părţilor nemetalice expuse care sunt în contact cu
părţile aflate sub tensiune.
Capsulări conţinând metale uşoare
Materiale folosite în construcţia capsulărilor aparaturii electrice din
Grupa II, pentru diferite zone nu trebuie să conţină, în masă, mai mult decât:
- pentru Zona 0 – EPL Ga
10 % în total aluminiu, magneziu, titan şi zirconiu, și
7,5 % în total magneziu, titan şi zirconiu;
- pentru Zona 1 – EPL Gb
7,5 % în total magneziu, titan şi zirconiu;
- pentru Zona 2 – EPL Gc
Nu există cerinţe, cu excepţia celor pentru ventilatoare, capote pentru
ventilatoare şi ecrane de ventilare care trebuie să fie în conformitate cu
cerinţele pentru Zona 1.

Reţinerea garniturii
În cazul în care gradul de protecţie asigurat de capsulare depinde de o
îmbinare cu garnitură care este destinată a fi deschisă în scopuri de instalare
sau întreţinere, garniturile trebuie să fie ataşate sau fixate de una dintre feţele
corespondente pentru a preveni slăbirea, deteriorarea sau asamblarea
incorectă. Materialul garniturii nu trebuie să autoadere la cealaltă suprafaţă
corespondentă.

Găuri filetate
Găurile filetate pentru fixări care asigură capace destinate să fie
deschise în serviciu pentru reglare, control şi alte scopuri funcţionale pot fi
prelucrate în material plastic numai dacă forma filetului este compatibilă cu
materialul plastic al capsulării.

Fixări
Părţile necesare pentru obţinerea unui tip de standard de protecţie sau
cele folosite în scopul prevenirii accesului la părţi neizolate sub tensiune,
trebuie să poată fi slăbite sau demontate numai cu ajutorul unor scule.
Dimensiunile găurii filetate trebuie să fie astfel încât suprafaţa
înconjurătoare în contact cu capacul unui asemenea element de fixare să fie
cel puţin egală cu cea a unui element de fixare fără tijă redusă într-o gaură cu
joc.

h Înălţimea piuliţei standard întregi, pentru dimensiunea

de filet conform ISO 965
c Joc maxim permis de toleranţa H 13 conform ISO 286

Fig.1. Toleranţa de joc pentru fixări filetate

105
 X= dimensiunea de contact a unui element de fixare cu tijă redusă;
x dimensiunea de contact a unui cap standard al unui element
standard de fixare (fără tijă redusă= filetat pe toată lungimea sa cu mărimea de
filet folosită.

Fig.2. Suprafaţa de contact de sub capacul unui element de fixare cu tijă

redusă

Dispozitive de interblocare
Dacă o aparatură electrică este dotată cu dispozitive de interblocare
având rolul de a menţine un anumit tip de protecţie, acestea trebuie să fie
astfel construite încât eficacitatea lor să nu poată fi uşor anulată, de exemplu
prin folosirea unei şurubelniţe sau a unui cleşte.

Traversări
Dacă se folosesc traversări, ca element de conexiune, şi dacă acestea
pot fi supuse la un cuplu în timp ce se realizează conectarea sau
deconectarea, ele trebuie montate în aşa fel încât toate părţile să fie asigurate
împotriva răsucirii.

Materiale folosite pentru cimentare

Materiale folosite pentru cimentare şi de care depinde securitatea
trebuie să prezinte o stabilitate termică adecvată pentru temperatura maximă şi
minimă la care vor fi ele supuse în regimul nominal al aparaturii electrice.
Stabilitatea termică trebuie considerată adecvată dacă valorile limită
pentru temperatura de funcţionare continuă (COT) a materialului sunt sub, sau
egale cu, cea mai joasă temperatură de lucru şi cu cel puţin 20 K peste
temperatura maximă.

Componente Ex
Componente Ex pot fi:
- o capsulare goală
- componente sau ansambluri de componente distincte pentru folosire
cu aparatură ce corespunde unuia sau mai multor tipuri de protecţie.
Componentele Ex pot fi montate:
- în întregime într-o capsulare de aparatură ( de ex. Bornă terminală,
ampermetru, încălzitor, un termostat de tip “d”, etc.).
- în întregime la exteriorul capsulării aparaturii ( de ex. bornă de
legare la pământ “e”, un traductor de tip “i”, etc.),

106
 - parţial în interior şi parţial în exteriorul capsulării ( de ex. un
întrerupător cu buton de apăsare, o lampă de semnalizare de tip “d”, etc.).

Elemente de conexiune şi compartimente terminale

Aparatura electrică care este destinată conectării la circuite exterioare
trebuie să conţină elemente de conexiune exceptând cazul în care aparatura
electrică este fabricată cu un cablu conectat permanent la ea.
Toată aparatura construită cu cablul conectat permanent fără mijloace
de conexiune trebuie să fie marcată cu simbolul “X”, pentru a se indica
necesitatea unei conectări corespunzătoare la capătul liber al cablului.

Elemente de conexiune pentru conductoare de legare la pământ

sau legare la masă
Aparatura electrică trebuie prevăzută cu un element de conexiune
amplasat în interiorul compartimentului terminal, destinat pentru conectarea
unui conductor de legare la pământ sau de legare la masă.
Aparatura electrică cu o capsulare metalică trebuie prevăzută cu un
element suplimentar de conexiune la exterior pentru un conductor de legare la
pământ sau de legare la masă şi care trebuie să fie în contact electric cu
elementul de conexiune din interior.
Elementele de conexiune la pământ sau la masă trebuie să permită
conexiunea cel puţin a unui conductor cu o secţiune conform tabelului 7.

Tabelul 7 - Secţiunea transversală minimă a conductoarelor de protecţie

Secţiunea transversală a Secţiunea transversală

conductoarelor de fază ale minimă a conductorului de
instalaţiei protecţie corespunzător
S ( mm2) Sp (mm2)
S 16 S
16S 35 16
S35 0,5S

Intrări de cablu şi de țeavă

Intrările de cablu şi de tub trebuie să fie astfel construite şi fixate încât să
nu deprecieze caracteristicile specifice tipului de protecţie a aparaturii electrice
pe care sunt montate.
Dacă intrările de cablu şi de tub formează o parte integrantă a aparaturii
ele trebuie încercate şi certificate odată cu aparatura.
Etanşarea dintre cablu şi corpul intrării trebuie să fie asigurată prin unul
din următoarele mijloace ( a se vedea fig.3).
• un inel de etanşare din elastomer
• un inel de etanşare metalic sau compozit;
• un compound de umplere

107
 2
6 4

2
6

7
1 3

Componente
1 Inel de etanşare 4 Cablu
2 Corpul intrării 5 Compund de umplere
3 Element de 6 Garnitură (dacă este
compresiune necesară)
7 Element de reţinere a
compundului

Fig.3 Ilustrarea termenilor folosiţi pentru intrări de cablu

Intrările prin tub trebuie să fie prevăzute cu un dispozitiv de etanşare

cum ar fi o cutie de stopare umplută cu un compund, care trebuie să
corespundă verificării la etanşare. Materialul de umplere trebuie să fie
specificat fie în documentul de certificare a calităţii al cutiei de stopare fie în
documentul de certificare al calităţii aparaturii electrice complete.
Intrarea prin tub trebuie să fie prin înşurubare în găuri filetate sau prin
fretare în găuri netezi:
• în peretele capsulării, sau
• într-o placă de adaptare concepută să fie montată în/sau pe pereţii
capsulării, sau
• într-o cutie corespunzătoare de stopare integrată în/sau ataşată pe
peretele capsulării.
Dacă în regim nominal temperatura depăşeşte 700C în punctul de
intrare al cablului sau cel al tubului, sau 800C în punctul de ramificare a
conductoarelor, exteriorul aparaturii electrice trebuie să fie marcat cu o
indicaţie pentru alegerea de către beneficiar a cablului sau a conductoarelor
din tub ( a se vedea fig.4).

108
 Fig.4 - Ilustrarea punctelor de intrare şi a punctelor de ramificaţie

Intrările de cabluri trebuie să asigure strângerea cablului cu scopul de a

preveni ca tracţiunea sau răsucirea să se transmită la conexiuni. O asemenea
strângere poate fi asigurată printr-un dispozitiv de strângere, inel de etanşare
sau compund de umplere.
Intrările de cablu nu trebuie să aibă muchii ascuţite care să deterioreze
cablul, iar în cazul cablurilor flexibile, punctul de intrare trebuie să includă o
muchie rotunjită la un unghi de cel puţin 750 a cărei rază R să fie cel puţin
egală cu un sfert din diametrul cablului maxim admisibil la intrare, dar care nu
trebuie să depăşească 3mm (a se vedea fig.5).

Fig.5-Marginea rotunjită a punctului de intrare a cablului flexibil

Maşini electrice rotative

Dacă maşinile electrice rotative sunt echipate cu ventilatoare exterioare
de răcire, acţionate de arborii maşinii, acestea trebuie să fie protejate cu o
capotă de ventilator.
Gradul de protecţie (IP) al deschizăturilor de verificare pentru
ventilatoare exterioare ale maşinilor electrice rotative trebuie să fie cel puţin:
• IP 20 pe partea de intrare a aerului;

109
 • IP 10 pe partea de ieşire a aerului.
Pentru maşinile rotative verticale trebuie prevenită căderea corpurilor
străine în deschizăturile de ventilare.

Aparataj de comutaţie
Nu este permis aparataj de comutaţie cu contacte imersate într-un
dielectric inflamabil.
Separatorul cu care este dotat aparatajul de comutaţie este utilizat
pentru deschiderea sau închiderea unui circuit, atunci când se întrerupe sau se
stabileşte un curent de valoare mică sau când nu se produce nici o schimbare
de tensiune la bornele fiecărui pol al separatorului.
Rolul separatorului este deci de a separa faţă de sursă o parte a
instalaţiei şi această separare trebuie să fie văzută de operator.
Separatorul trebuie să poată suporta curentul de lungă durată, în
condiţii normale de funcţionare ale circuitului şi, de asemenea, să aibă
stabilitate termică şi electrodinamică în cazul scurtcircuitelor.
Deschiderea separatorului trebuie să fie precedată de deconectarea,
întrerupătorului de înaltă tensiune corespunzător.
Separatorul neavând dispozitiv de stingere a arcului electric,
deschiderea lui sub sarcină poate să conducă la producerea unui scurtcircuit
cu urmări grave pentru operator, cât şi pentru instalaţia respectivă, ( datorită
arcului electric care se formează între contactele sale).
Separatoarele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
• să fie interblocate electric sau mecanic cu un dispozitiv de întrerupere
a sarcinii, sau
• să fie marcate într-un loc lângă organul de acţionare al separatorului
cu avertizarea “Nu acţionaţi sub sarcină”.
Acolo unde aparatajul de comutaţie include un separator, acesta din
urmă trebuie să deconecteze toţi polii şi trebuie să fie astfel proiectat încât
poziţia contactelor separatorului să fie vizibilă sau poziţia lor deschisă să fie
indicată în mod sigur.
Orice interblocare între un astfel de separator şi capacul sau uşa
aparatajului de comutaţie trebuie să permită deschiderea acestora numai când
separarea contactelor separatorului este efectivă.

Siguranţe fuzibile
Capsulările care conţin siguranţe fuzibile trebuie:
• să fie interblocate astfel încât înserarea sau scoaterea elementelor
înlocuibile să se poată efectua numai după deconectare alimentării şi în aşa fel
încât siguranţele fuzibile să nu poată fi puse sub tensiune până când
capsularea nu este închisă corect, sau
• ca o alternativă, aparatura să fie marcată cu avertizarea:
“Nu deschideţi sub tensiune”

110
 Fişe şi prize

Fişele şi prizele trebuie:

• să fie interblocate mecanic sau electric astfel încât să nu poată fi
separate cât timp contactele sunt sub tensiune şi de asemenea contactele să
nu poată fi puse sub tensiune cât timp fişa şi priza sunt separate, sau
• să fie fixate împreună prin dispozitive speciale de fixare şi aparatura
să fie marcată cu avertizarea “Nu separaţi sub tensiune”
Fişele cu părţi componente care rămân sub tensiune când nu sunt
introduse într-o priză nu sunt permise.

Corpuri de iluminat
Sursa de lumină a corpurilor de iluminat trebuie să fie protejată printr-un
capac transparent sau translucid care poate fi prevăzut cu un dispozitiv
suplimentar de protecţie.
Montarea corpurilor de iluminat nu trebuie să depindă de un singur
şurub.
Capacele de acces la dulii şi la alte părţi interioare ale corpurilor de
iluminat trebuie:

• să fie interblocate cu un dispozitiv care deconectează în mod automat

toţi polii duliei imediat ce începe procedura de deschidere a capacului; sau
• aparatura să fie marcată cu avertizarea: “Nu separaţi sub tensiune”

Răspunderea constructorului
Prin marcarea aparaturii electrice, constructorul atestă pe propria
răspundere că:
• pe de o parte, aparatura electrică a fost construită în conformitate cu
principiile de practici inginereşti recunoscute în materie de securitate;
• pe de altă parte, verificările şi încercările individuale au fost efectuate
cu succes şi produsul este conform documentaţiei prezentate la Staţia de
Încercări.

Marcare
Din punct de vedere al securităţii muncii, este esenţial ca sistemul de
marcare indicat mai jos să fie aplicat numai la aparatura electrică care este în
conformitate cu standardul specific pentru tipul de protecţie.
Aparatura electrică trebuie marcată pe partea principală într-un loc
vizibil.
Marcarea trebuie să cuprindă următoarele:
- denumirea producătorului sau marca sa comercială înregistrată;
- identificarea tipului dat de producător;
- simbolul Ex care indică faptul că aparatura electrică corespunde la
unul sau mai multe dintre tipurile de protecţie ;
- simbolul pentru fiecare tip de protecţie folosit:
– "d": capsulare antideflagrantă (pentru EPL Gb sau Mb)
– "e": securitate mărită (pentru EPL Gb sau Mb)

111
 – "ia": securitate intrinsecă, nivel de protecţie "ia" (pentru EPL Ga
sau Ma)
– "ib": securitate intrinsecă, nivel de protecţie "ib" (pentru EPL Gb
sau Mb)
- "ic": securitate intrinsecă, nivel de protecţie "ic" (pentru EPL Gc)
– "ma": încapsulare, nivel de protecţie “ma” (pentru EPL Ga sau
Ma)
– "mb": încapsulare, nivel de protecţie “mb” (pentru EPL Gb sau
Mb)
– "mc": încapsulare, nivel de protecţie “mc” (pentru EPL Gc)
– "nA": Tip n, metodă de protecţie “nA” (pentru EPL Gc)
– "nC": Tip n, metodă de protecţie “nC” (pentru EPL Gc)
– "nR": Tip n, metodă de protecţie “nR” (pentru EPL Gc)
– "o": imersiune în ulei (pentru EPL Gb sau Mb)
– "px": presurizare, nivel de protecţie “px” (pentru EPL Gb sau Mb)
– "py": presurizare, nivel de protecţie “py” (pentru EPL Gb)
– "pz": presurizare, nivel de protecţie “pz” (pentru EPL Gc)
– "q": umplere cu pulberi (pentru EPL Gb sau Mb).
- simbolul grupei: IIA, IIB sau IIC pentru aparatura electrică pentru
locuri cu o atmosferă explozivă gazoasă, altele decât minele grizutoase. Dacă
echipamentul electric este prevăzut pentru folosire într-un anumit gaz,
suplimentar fată de utilizarea într-o grupă specifică a echipamentului electric,
formula chimică trebuie să urmeze grupei şi să fie separată de aceasta prin
simbolul “+”, de exemplu, “IIB + H2”.
- pentru echipamentul electric din Grupa II, simbolul care indică clasa
de temperatură. În cazul în care producătorul doreşte să specifice o
temperatură maximă de suprafaţă între două clase de temperatură, el poate
face acest lucru prin marcarea doar a acelei temperaturi maxime de suprafaţă
în grade Celsius, sau prin marcarea atât a temperaturii maxime de suprafaţă în
grade Celsius şi, în paranteze, clasa superioară următoare de temperatură, de
exemplu T1 sau 350 °C sau 350 °C(T1). Echipamentul electric din Grupa II,
care are temperatura maximă de suprafaţă mai mare decât 450 °C, trebuie să
fie marcat numai cu temperatura maximă de suprafaţă în grade Celsius, de
exemplu, 600 °C. Dacă echipamentul electric din Grupa II prezintă mai multe
clase de temperatură, de exemplu pentru mai multe domenii de temperatură
ambiantă sau dacă există surse externe de încălzire / răcire, și nu este practic
să se includă toate informaţiile în marcare informaţiile complete referitoare
clasa de temperatură trebuie să fie incluse în certificat şi marcarea trebuie să
includă simbolul "X" pentru a indica această condiţie specifică de utilizare, şi
domeniul clasei de temperatură trebuie indicat în marcare prin limitele
inferioară şi superioară ale clasei de temperatură, separate prin "…", de
exemplu “T6...T3”.
Echipamentul electric din Grupa II, marcat pentru folosire într-un anumit
gaz, nu necesită marcarea clasei de temperatură sau temperaturii maxime de
surprafaţă.
Intrările de cablu Ex, elementele de obturare Ex, şi adaptoarele Ex
filetate nu necesită să fie marcate cu clasa de temperatură sau temperatura
maximă de suprafaţă în grade Celsius.

112
 - nivelul de protecţie al echipamentului, “Ga”, “Gb”, “Gc”, “Ma” sau
“Mb” după caz.
- acolo unde este cazul, marcarea trebuie să includă fie simbolul T a
sau Tamb împreună cu domeniul de temperatură ambiantă, fie simbolul “X”
pentru a indica această condiţie specifică de utilizare. Dacă echipamentul este
de asemenea marcat pentru utilizare în atmosfere explozive cu praf şi
domeniul de temperatură ambiantă este identic, este nevoie să apară o
singură marcare pentru domeniul de temperatură ambiantă.

Pentru aparatura asociată corespunzătoare instalării într-o arie

periculoasă, şi unde limitarea energiei este asigurată în interiorul aparaturii în
aria periculoasă, simbolurile pentru tipul de protecţie trebuie inclusă între
paranteze drepte, de exemplu, Ex d[ia] IIC T4 Gb. Dacă grupa aparaturii
asociate diferă de cea a echipamentului, grupa aparaturii asociate trebuie
inclusă între paranteze drepte, de exemplu Ex d [ia IIC Ga] IIB T4 Gb. Un
exemplu tipic este o barieră de securitate cu diodă de şuntare amplasată în
interiorul unei carcase antideflagrante.
Pentru aparatura asociată corespunzătoare instalării într-o arie
periculoasă, şi unde limitarea energiei este asigurată din exteriorul aparaturii în
aria periculoasă, simbolurile pentru tipul de protecţie nu trebuie incluse între
paranteze drepte, de exemplu, Ex d ia IIC T4 Gb. Un exemplu tipic îl constituie
un corp de iluminat antideflagrant având o fotocelulă cu securitate intrinsecă
conectată la o zonă sigură.
Pentru aparatura asociată care nu este corespunzătoare instalării într-o
arie periculoasă, atât simbolul Ex cât şi simbolul pentru tipul de protecţie
trebuie incluse între aceleaşi paranteze drepte, de exemplu, [Ex ia] IIC.
Pentru echipamentul care include atât aparatură asociată cât şi
aparatură cu securitate intrinsecă care nu necesită realizarea de către utilizator
a niciunei conexiuni la partea cu securitate intrinsecă a aparaturii, marcajul de
“aparatura asociată” nu trebuie să apară decât dacă nivelurile de protecţie ale
echipamentului diferă. De exemplu, Ex d ib IIC T4 Gb şi nu
Ex d ib[ib Gb] IIC T4 Gb, dar Ex d ia[ia Ga] IIC T4 Gb este corect pentru
niveluri de protecţie diferite ale echipamentului.
Pentru aparatura asociată care nu este corespunzătoare pentru
instalare într-o arie periculoasă, nu este inclusă o clasă de temperatură.
- Un număr de serie, exceptând
– accesorii de conectare (intrări de cabluri şi tuburi, plăci de obturare,
plăci adaptoare, şi traversări);
– aparatura electrică foarte mică pe care există spaţiu limitat
(Numărul de lot poate fi considerat o alternativă a numărului de
serie.)
- denumirea sau marca emitentului de certificat şi referinţa la certificat
în forma următoare: ultimele două cifre ale anului de certificare urmate de un
“.” urmat de o referinţă unică din patru caractere pentru certificatul din acel an.
Pentru anumite certificări, caracterul de separare “.” poate fi înlocuit cu un alt
indicator de separare cum ar fi “ATEX”;
- dacă se consideră necesar să se indice condiţii specifice de utilizare,
trebuie adăugat simbolul “X” după referinţa la certificat. O marcare de

113
avertizare poate fi aplicată pe echipament ca o alternativă la cerinţa pentru
marcarea simbolului “X”.
Producătorul trebuie să se asigure că cerinţele condiţiilor speciale
pentru utilizare sigură sunt transmise la cumpărător împreună cu orice alte
informaţii necesare.
- orice marcare adiţională prescrisă în standardele specifice pentru
tipurile de protecţie considerate.
În standardele aplicabile de securitate industrială pentru construcţia
aparaturii electrice poate fi necesară o marcare suplimentară.

Tipuri diferite de protecţie

În cazul în care sunt utilizate tipuri (sau niveluri) diferite de protecţie
pentru părţi diferite ale unui echipament electric sau ale unei componente Ex,
marcarea Ex trebuie să includă simbolurile pentru toate tipurile (sau nivelurile)
de protecţie implicate. Simbolurile pentru tipurile de protecţie trebuie să apară
în ordine alfabetică, cu mici spaţii de separare între ele. Dacă este încorporată
aparatură asociată, simbolurile pentru tipul (sau nivelul) de protecţie, inclusiv
parantezele drepte dacă este cazul, trebuie să urmeze acele simboluri ale
tipului (sau nivelului) de protecţie pentru echipament.

Ordinea de marcare
Marcările de la (c) la (f) trebuie să fie puse în ordinea în care au fost
date şi trebuie separate între ele printr-un mic spaţiu.

Componente Ex
Componentele Ex, trebuie marcate vizibil şi marcajul trebuie să includă
următoarele:
- numele sau marca înregistrată a producătorului;
- identificarea tipului dat de producător;
- simbolul Ex;
- simbolul pentru fiecare tip (sau nivel) de protecţie folosit;
- simbolul grupei de aparatură electrică a componentului Ex;
- denumirea sau marca emitentului de certificat, şi numărul
certificatului, dacă componentul Ex are unul care indică conformitatea cu acest
standard;
- simbolul “U” (Simbolul “X” nu este utilizat); şi
- marcarea suplimentară prevăzută în standardele specifice pentru
tipurile de protecţie considerate.
- cât de mult poate fi cuprins din informaţia de marcare rămasă
aplicabilă pentru echipamente, în măsura în care este aplicabil.
Standardele pentru construcţia aparaturii electrice pot necesita o
marcare suplimentară.

Aparaturi şi componente Ex mici

Pe aparatura electrică mică şi pe componentele Ex mici acolo unde
este spaţiu limitat, se permite o reducere a marcajului. Marcarea minimă care
trebuie aplicată pe aparatura sau componentul Ex cuprinde următoarele:
- numele sau marca comercială înregistrată a producătorului;
114
 - identificarea tipului dat de producător. Se permite abrevierea sau
omiterea identificării tipului dacă referinţa certificatului permite identificarea
tipului specific;
- simbolul Ex şi simbolul pentru fiecare tip de protecţie;
- numele sau marca emitentului de certificat, şi numărul certificatului,
dacă componentul Ex are unul care indică conformitatea cu acest standard; şi
- simbolul “X” sau “U” (dacă este necesar).
- Simbolurile “X” şi “U” nu trebuie utilizate niciodată împreună.
- cât de mult poate fi cuprins din informaţia de marcare rămasă
aplicabilă pentru echipamente, în măsura în care este aplicabil.

Aparaturi şi componente Ex foarte mici

În cazul aparaturii electrice şi componentelor Ex foarte mici, dacă nu
există practic spaţiu pentru marcare, este permisă o marcare ataşată la
aparatură sau la component. Această marcare trebuie să fie înscrisă pe o
etichetă furnizată împreună cu aparatura sau componentul pentru instalarea pe
teren alături de aparatură sau component.

Marcări de avertizare
În cazul în care oricare dintre marcările de avertizare următoare sunt
necesare pe aparatură, textul aşa cum este descris în Tabelul 8, care urmează
cuvântului “AVERTIZARE”, poate fi înlocuit printr-un text echivalent din punct
de vedere tehnic. Pot fi combinate mai multe avertizări într-o singură avertizare
echivalentă.

Tabelul 8 − Textul marcărilor pentru avertizare

Referinţă Marcare de AVERTIZARE
(conform SR EN 60079-0)

a) 6.3 AVERTIZARE – DUPĂ SCOATEREA DE SUB TENSIUNE,

AŞTEAPTĂ Y MINUTE ÎNAINTE DE A DESCHIDE (Y fiind
valoarea în minute a întârzierii necesare)

b) 6.3, 23.12 AVERTIZARE – A NU SE DESCHIDE ÎN PREZENŢA UNEI

ATMOSFERE EXPLOZIVE

c) 18.2 AVERTIZARE – A NU SE ACŢIONA SUB SARCINĂ

d) 18.4 b), AVERTIZARE – A NU SE DESCHIDE SUB TENSIUNE

19
21.2 b),
21.3 b)

e) 20.1 b) AVERTIZARE – A NU SE SEPARA SUB TENSIUNE

f) 20.1 b) AVERTIZARE – A SE SEPARA NUMAI ÎNTR-O ZONĂ

NEPERICULOASĂ

g) 7.4.2 g) AVERTIZARE – PERICOL DE ÎNCĂRCARE ELECTROSTATICĂ –

A SE VEDEA INSTRUCŢIUNILE DE UTILIZARE

h) 18.4 2) AVERTIZARE – A NU SE ATINGE PĂRŢILE AFLATE SUB

21.2 2 TENSIUNE DIN SPATELE CAPACULUI

21.3.2)

115
 Elemente galvanice şi baterii
Dacă este necesar ca utilizatorul să înlocuiască elementele galvanice
sau bateriile din interiorul unei capsulări, parametrii relevanţi pentru a permite
înlocuirea corectă trebuie să fie marcaţi vizibil şi durabil pe sau în interiorul
capsulării. Trebuie incluse fie numele producătorului şi numărul de catalog, fie
sistemul electrochimic, tensiunea şi capacitatea nominală.

Bibliografie:

1. SR EN 60079-0:2013 - Atmosfere explozive. Partea 0: Echipamente.

Cerinţe generale

116
 TEMA NR. 14
ECHIPAMENTE NEELECTRICE PENTRU ATMOSFERE POTENŢIAL
EXPLOZIVE

Dr. ing. Jurca Adrian Marius, Dr. ing. Ghicioi

Emilian, Dr. ing. Părăian Mihaela, Dr. ing. Vătavu
Niculina, Dr. ing. Păun Florin Adrian, Dr. ing. Lupu
Leonard, Drd. ing. Gabor Dan Sorin, Drd. Ing. Popa
Cătălin Mihai

1. Generalităţi
Echipamentele neelectrice se utilizează de peste 150 ani, în industrii
unde sunt prezente atmosfere potenţial explozive şi o mare experienţă s-a
câstigat în aplicarea măsurilor de protecţie pentru reducerea riscului de
aprindere la un nivel acceptat de securitate. Odată cu utilizarea lor în domeniul
atmosferelor explozive, fie ele în subteranul minelor fie în celelalte industrii de
la suprafaţă, a apărut necesitatea elaborării de cerinţe specifice privind
concepţia protecţiei împotriva aprinderii atmosferelor explozive, care să
definească clar măsuri de protecţie şi să încorporeze experienţa diversă şi
extinsă câstigată de-a lungul anilor.
În timp ce echipamentele electrice obişnuite, care funcţionează în
cadrul parametrilor lor din proiectare pot cuprinde deseori surse eficiente de
aprindere, acest lucru nu este valabil pentru majoritatea echipamentelor
mecanice. În cele mai multe cazuri funcţionarea normală a echipamentelor
mecanice în parametrii lor de proiectare nu va conduce la aprinderea unei
atmosfere explozive. Cu alte cuvinte, cele mai multe echipamente mecanice
care îşi execută sarcinile pentru care au fost proiectate fără defecţiuni şi cu
întreţinere corectă nu vor produce surse de aprindere în funcţionarea normală.

Definiţii:
echipament - echipament care îşi poate îndeplini funcţia prevăzută fără
neelectric utilizarea energiei electrice

Similar cu echipamentele electrice , conform Directivei 2014/34/UE –

HG 245/2016, echipamentele neelectrice sunt clasificate în categorii
(categoriile M1 şi M2 pentru echipamentele din Gr I – miniere şi categoriile
1,2,3 pentru echipamentele din Gr II) funcţie de domeniul de utilizare previzibil,
fiind date cerinţele esenţiale de securitate precum şi procedurile aplicabile
pentru evaluarea conformităţii pentru fiecare categorie.
Categoriile au derivat din evaluarea riscului de explozie.

Zona Prezenţa atmosferei Evitarea surselor de Nivel de Grupa II

explozive iniţiere protecţie categoria
cerut
Infrecventă sau
22 2 numai pentru o scurtă In timpul operării normale Normal 3
perioadă
De asemenea în timpul
21 1 Probabil să apară perturbărilor previzibile Înalt 2
(un singur defect)

358
 Zona Prezenţa atmosferei Evitarea surselor de Nivel de Grupa II
explozive iniţiere protecţie categoria
cerut
Continuu, pentru De asemenea în timpul
20 0 perioade lungi sau rarelor perturbări (două Foarte înalt 1
frecvent defecte independente)

Directiva 2014/34/UE este o directivă care stabileşte numai cerinţele

fundamentale de securitate şi sanatate, iar pentru cerinţele tehnice trebuie
elaborate standarde europene armonizate cu cerinţele directivei.
Se precizează ca aceste standarde europene armonizate nu au statut
de obligativitate, sunt voluntare, însă pentru produsele fabricate după aceste
standarde se aplică prezumţia de conformitate cu cerinţele directivei.
Standardele europene în acest domeniu se elaborează de către
comitetul tehnic CEN / TC 305 “Atmosfere potenţial explozive. Prevenirea şi
protecţia la explozie”, al cărui secretariat este deţinut de DIN.
Ca şi în cazul echipamentelor electrice există un standard general care
stabileşte metoda de bază şi cerinţele pentru proiectarea, construcţia,
încercarea şi marcarea echipamentului neelectric destinat utilizării în atmosfere
potenţial explozive cu gaz, vapori, ceaţă şi prafuri (SR EN ISO 80079-36) şi
apoi standardele specifice pentru tipurile de protecţie la explozie:
“d”: carcasă antideflagrantă - SR EN 60079-1 (CEI 60079-1)
“c”: securitate constructivă, b” - controlul sursei de aprindere, “k”-
imersie în lichid – SR EN ISO 80079-37
„p”: carcasă presurizată - SR EN 60079-2:2015 - Atmosfere explozive.
Partea 2: Echipamente (electrice şi neelectrice) protejate prin carcase
presurizate "p")
“t”: protecția prin carcasă SR EN 60079-31:2014 - Atmosfere explozive.
Partea 31: Protecţia echipamentului împotriva aprinderii prafului prin carcasă
"t".
1.1 Cerinţele pentru proiectarea, construcţia, încercarea şi
marcarea echipamentului neelectric destinat utilizării în atmosfere
potenţial explozive cu gaz, vapori, ceaţă şi /sau prafuri combustibile

Cerinţele pentru proiectarea, construcţia, încercarea şi marcarea

echipamentului neelectric destinat utilizării în atmosfere potenţial explozive cu
gaz, vapori şi/sau prafuri combustibile sunt date în SR EN ISO 80079-36
Echipamente neelectrice pentru atmosfere potenţial explosive. Partea 1 :
Metodă şi cerinţe de bază.
Corespondenţa dintre nivelele de protecţie - grupele de echipamente şi
zonele clasificate Ex este prezentată în tabelul de mai jos

359
 SR EN 60079-10-1
Directiva 2014/34/UE
SR EN ISO 80079-36 şi
(HG 245/2016)
SR EN 60079-10-2
Grupa Categoria
EPL Grupa Zona
echipamentului echipamentului
Ma M1
I I neaplicabil
Mb M2
Ga 1G 0
Gb II 2G 1
Gc 3G 2
II
Da 1D 20
Db III 2D 21
Dc 3D 22

Nivelele de protecţie EPL si grupele de echipamente

Echipamentele pentru atmosfere potenţial explozive se impart în:
a) Grupa I – echipamente pentru minele susceptibile de gaz metan
- EPL Ma
- EPL Mb
b) Grupa II – echipamente pentru atmosfere explozive generate de
amestecuri aer-gaze, vapori ceţuri
- EPL Ga
- EPL Gb
- EPL Gc
c) Grupa III – echipamente pentru atmosfere explozive generate de
amestecuri aer-praf combustibil
- EPL Da
- EPL Db
- EPL Dc
Grupa II – echipamente destinate utilizării în locuri cu atmosfere
explozive generate de gaze, vapori, ceţuri, altele decât minele grizutoase.
Echipamentele din această grupă se clasifică în funcţie de atmosfera
explozivă de gaz pentru care au fost destinate. Această clasificare este bazată
pe interstiţiul experimental maxim – MESG sau curentul minim de aprindere al
atmosferei explozive de gaz în care echipamentele pot fi instalate – MIC.
- IIA - gazul specific este propanul
- IIB - gazul specific este etilena
- IIC - gazul specific este hidrogenul
Echipamentele marcate IIB sunt potrivite pentru aplicații care necesită
echipamente din Grupa IIA. În mod similar, echipamentele marcate IIC sunt
potrivite pentru aplicații care necesită echipamente din Grupa IIA sau IIB.
Aceste subgrupe de explozie pentru echipamentele din Grupa II sunt
prezentate în tabelul 1.

360
 Tabelul 1 - Grupele de explozie ale echipamentelor din Grupa II

Echipamente cu marcajele grupei

Grupa de explozie a
de explozie care pot fi utilizate în
atmosferei explozive
aceste atmosfere
IIA IIA, IIB, IIC
IIB IIB, IIC
IIC IIC

Grupa III - echipamente destinate utilizării în locuri cu atmosfere

explozive generate de prafuri combustibile, altele decât minele grizutoase.
Echipamentele din această grupă se clasifică în funcţie de tipul
atmosferei explozive de praf combustibil :
- IIIA – adecvat/potrivit pentru scamele combustibile;
- IIIB - adecvat/potrivit pentru scamele combustibile şi prafurile
combustibile neconductive;
- IIIC adecvat/potrivit pentru scamele combustibile, prafurile
combustibile neconductive şi conductive; Aceste subgrupe de explozie pentru
echipamentele din Grupa II sunt prezentate în tabelul 2

Tabelul 2 - Grupele de explozie ale echipamentelor din Grupa III

Echipamente cu marcajele grupei

Grupa de explozie a
de explozie care pot fi utilizate în
atmosferei explozive
aceste atmosfere
IIIA IIIA, IIIB, IIIC
IIIB IIIB, IIIC
IIIC IIIC

Standardul menţionat se aplică atmosferelor cu presiuni de la

0,8 bar până la 1,1 bar şi temperaturi de la –20 0C până la + 60 0C. El poate fi
util şi pentru proiectarea, construcţia, încercarea şi marcarea echipamentului
destinat utilizării în atmosfere din afara intervalului de valabilitate menţionat,
dar, în acest caz, evaluarea de risc de aprindere, protecţia la aprindere
asigurată, încercarea suplimentară (dacă este necesar), documentaţia tehnică
a producătorului şi instrucţiunile furnizate utilizatorului trebuie să demonstreze
clar şi să indice compatibilitatea echipamentului cu condiţiile care s-ar putea
întâlni.
Standardul stabileşte cerinţele de proiectare şi construcţie a
echipamentului destinat utilizării în atmosfere potenţial explozive, în
conformitate cu toate nivelurile de protectie EPL şi toate categoriile de
echipamente din Grupa I şi II şi III.
Acest standard european poate fi suplimentat cu standardele europene
referitoare la tipurile specifice de protecţie la aprindere.

361
 Definiţii:
Echipament astfel proiectat încât să rămână funcţional în
conformitate cu parametrii operaţionali stabiliţi de producător
şi să asigure un nivel foarte ridicat de protecţie.
Echipamentul din această categorie este destinat utilizării în
zonele în care atmosferele explozive produse de amestecuri
de aer şi gaze, vapori sau ceţuri sau amestecuri aer/prafuri
echipament din sunt prezente continuu pe perioade lungi sau în mod
Grupa II frecvent.
categoria1G Echipamentul din această categorie trebuie să asigure
si nivelul cerut de protecţie chiar şi în eventualitatea unor
Grupa III incidente rare legate de echipament şi este caracterizat prin
categoria 1D anumite mijloace de protecţie, astfel încât :
- fie, în eventualitatea căderii unui mijloc de protecţie, cel
puţin un al doilea mijloc de protecţie independent să asigure
nivelul de protecţie cerut;
- fie nivelul de protecţie cerut să fie asigurat în
eventualitatea apariţiei a două accidente independente unul
faţă de celălalt
Echipament astfel proiectat încât să rămână funcţional în
conformitate cu parametrii operaţionali stabiliţi de producător
şi să asigure un nivel ridicat de protecţie.
echipament din Echipamentul din această categorie este destinat utilizării în
Grupa II zonele în care este posibil să apară atmosfere explozive
categoria 2G produse de amestecuri de aer şi gaze, vapori sau ceţuri sau
şi amestecuri aer/prafuri.
Grupa III Mijloacele de protecţie pentru echipamentele din această
categoria 2D categorie trebuie să asigure nivelul cerut de protecţie chiar
şi în cazul unor perturbări frecvente sau căderi ale
echipamentului care, în mod normal, trebuie luate în
considerare
Echipament proiectat să rămână în funcţiune în conformitate
cu parametrii operaţionali stabiliţi de producător şi să
asigure un nivel normal de protecţie.
echipament din
Echipamentul din această categorie este destinat utilizării în
Grupa II
zonele unde este puţin probabilă apariţia unor atmosfere
categoria 3G
explozive produse de amestecuri de aer şi gaze, vapori sau
şi
ceţuri sau amestecuri de aer/praf sau, în cazul în care apar,
Grupa III
frecvenţa lor este scăzută sau doar pentru o perioadă scurtă
categoria 2D
de timp.
Echipamentul din această categorie asigură nivelul cerut de
protecţie în timpul unei funcţionări normale

2. Evaluarea pericolului de aprindere

2.1 - Cerinţe generale
Echipamentul neelectric destinat utilizării în atmosfere potenţial
explozive trebuie să fie în conformitate cu cerinţele SR EN ISO 80079-36 şi,
dacă este relevant, cu modificările din standardele europene specifice, pentru
tipul (tipurile) de protecţie la aprindere.
Toate condiţiile de utilizare prevăzute pentru echipament (de exemplu,
manevrare bruscă, efectele umidităţii, variaţiile temperaturii ambiante şi

362
presiunii, efectele agenţilor chimici, coroziune, vibraţe) trebuie specificate de
către producător şi incluse în instrucţiunile de utilizare cerute.
Dacă echipamentul este proiectat şi construit în conformitate cu buna
practică tehnologică şi evaluarea pericolului de aprindere asigură că
echipamentul nu conţine nici o sursă efectivă de aprindere în condiţii normale
de funcţionare, echipamentul poate fi clasificat ca echipament din categoria
3, cu EPL Gc sau Dc.
În cazul în care evaluarea pericolului de aprindere asigură că
echipamentul nu conţine nici o sursă de aprindere efectivă în condiţii normale
de funcţionare sau în timpul unor defecţiuni previzibile, echipamentul poate fi
clasificat ca echipament din categoria2, cu EPL Gb sau Db.
În cazul în care evaluarea pericolului de aprindere asigură că
echipamentul nu conţine nici o sursă de aprindere efectivă în condiţii normale
de funcţionare, în timpul unor defecţiuni previzibile sau defecţiuni rare,
echipamentul poate fi clasificat ca echipament din categoria1, cu EPL Ga sau
Da.

În cazul în care evaluarea pericolului de aprindere asigură că

echipamentul nu conţine nici o sursă de aprindere efectivă în timpul unor
defecţiuni previzibile sau defecţiuni rare, echipamentul poate fi clasificat ca
echipament din categoria 2 sau, respectiv, categoria 1.

Definiţii:
Funcţionare Situaţie când echipamentul, sistemele de protecţie şi componentele
normală îşi îndeplinesc funcţia pentru care au fost concepute, în cadrul
parametrilor de proiectare.
Apariţia unor eliberări minore de material inflamabil poate fi parte a
unei funcţionări normale. De exemplu, eliberările de substanţe pe la
etanşările echipamentelor care funcţionează pe bază de fluide
pompate pot fi considerate eliberări minore.
Defecţiunile (cum ar fi, distrugerea etanşărilor pompei, a garniturilor
flanşelor sau eliberarea de substanţe datorită unor accidente), care
implică o reparare sau o închidere a echipamentului, nu sunt
considerate ca făcând parte dintr-o funcţionare normală .
Funcţionare Situaţie în care echipamentul, sistemele de protecţie şi
defectuoasă componentele nu îşi îndeplinesc funcţia pentru care au fost
concepute.
Acest lucru se poate întâmpla din diferite motive, inclusiv:
- variaţia unei proprietăţi şi a unei dimensiuni a materialului
prelucrat sau a piesei de lucru;
- defectarea uneia (sau mai multor) piese componente ale unui
echipament, sistem de protecţie sau componentă;
- perturbaţii exterioare (de exemplu, şocuri, vibraţii, câmpuri
electromagnetice);
- eroare de proiectare sau deficienţă de proiectare (de exemplu,
erori de programe/soft);
- perturbare în alimentarea cu energie sau alte servicii;
- pierderea controlului de către operator (în special în cazul
echipamentelor portabile)

363
 Funcţionare dereglări sau defecţiuni ale echipamentului care pot apare, în mod
defectuoasă normal, în practică.
previzibilă
Funcţionare Tip de defectare care se ştie că ar putea apare, dar numai în cazuri
defectuoasă rare. Două defectări previzibile independente care, separat, nu ar
rară crea o sursă de aprindere dar care, împreună, creează o sursă de
aprindere, sunt considerate ca o singură defectare rară.

În figura nr.1 de mai jos este prezentată legatura dintre tipurile de surse
de aprindere.

Sursă posibilă de aprindere

(orice sursă de aprindere listată în SR EN 1127-1)

Sursă de aprindere legată de echipament

(orice sursă posibilă de aprindere care este produsă de
echipamentul considerat, fără a se ţine seama de capacitatea
sa de aprindere)

Sursă potenţială de aprindere

(sursă de aprindere legată de echipament care are
capacitatea de a aprinde o atmosferă explozivă )

Echipamentul are aceste

surse de aprindere

Sursă efectiva de aprindere

(sursă potenţială de aprindere care are
capacitatea de a aprinde o atmosferă
explozivă dacă se ia în considerare când
apare - adică în funcţionarea normală, în
funcţionarea defectuoasă previzibilă sau
rară, ceea ce determină EPL destinat)

Sunt necesare măsuri

de protecţie

Figura 1 - Relaţia dintre tipurile de surse de aprindere existente în procesul de

evaluare

2.1 Procedura de evaluare a pericolului de aprindere

Evaluarea şi identificarea formală a pericolului de aprindere

Întregul echipament şi toate piesele sale componente trebuie supuse

unei analize oficiale de pericol, bine documentate, care să identifice şi să
enumere toate sursele potenţiale de aprindere ale echipamentului şi măsurile
care trebuie aplicate pentru a le împiedica să devină efective. Exemple de
astfel de surse includ suprafeţele fierbinţi, flăcările deschise, lichidele /
gazele fierbinţi, scânteile generate mecanic, compresia adiabatică,
undele de şoc, reacţiile chimice exoterme, reacţiile aluminotermice,
364
autoaprinderea prafului, arcurile electrice şi descărcările de electricitate
statică.

Definiţii:
sursă potenţială de orice sursă de aprindere care poate apare în
aprindere interiorul echipamentului
sursă efectivă de sursă de aprindere capabilă să aprindă
aprindere atmosfera explozivă

Echipamentul trebuie să fie supus la o evaluare formală - documentată

a pericolelor de aprindere pentru a identifica toate sursele potențiale de
aprindere care ar putea apărea în timpul funcționării normale, defecțiuni
previzibile și defecțiuni rare. Apoi, în funcție de nivelul de protectie destinat al
echipamentului -EPL, măsuri de protecţie pot fi aplicate la fiecare dintre aceste
surse potențiale de aprindere pentru a reduce la minimum probabilitatea ca
acestea ar putea deveni surse eficiente de aprindere.
Acest proces formal se va aplica pentru a acoperi cerinţele privind
proiectarea, construcția, instalarea, inspecția, testare și întreținerea pentru
funcțiile de protecție.
Măsuri de protecție sau tipuri de protecție trebuie să fie considerate sau
aplicate în următoarea ordine:
- reducerea probabilităţii apariţiei surselor de aprindere ;
- reducerea probabilităţii ca sursele de aprindere să devină efective;
- reducerea probabilităţii extinderii atmosferei explozive la sursa de
aprindere ;
- reţinerea exploziei şi reducerea probabilităţii de propagare a flăcări
- reducerea efectului exploziei din interiorul echipamentului.
În funcţie de EPL destinat, toate sursele potenţiale de aprindere trebuie
să fie luate în considerare

2.2 Evaluarea echipamentelor din Grupa II si Grupa III

Nivelul de protectie al echipamentului EPL – Ga sau Da

În cazul EPL Ga sau Da, lista surselor de aprindere trebuie să includă
toate sursele potențiale de aprindere, care sunt efective sau pot deveni
efective în timpul funcționării normale, defecțiunilor previzibile și defecțiunilor
rare. De asemenea, trebuie indicate măsurile care au fost aplicate pentru a
reduce la minimum probabilitatea sursei de aprindere să devină efectivă.
Aceste măsuri pot fi în conformitate cu cerinţele prezentul standard sau cu
cerinţele specifice tipurilor de protecţie aplicabile, menţionate în standardele de
protecție specifice echipamentelor neelectrice.

Nivelul de protectie al echipamentului EPL – Gb sau Db

În cazul EPL Gb sau Db, lista surselor de aprindere trebuie să includă
toate sursele potențiale de aprindere, care sunt efective sau pot deveni
efective în timpul funcționării normale şi al defecțiunilor previzibile. De
asemenea, trebuie indicate măsurile care au fost aplicate pentru a reduce la

365
minimum probabilitatea de aprindere în conformitate cu cerinţele aplicabile din
standardele specifice echipamentelor neelectrice.

Nivelul de protectie al echipamentului EPL – Gc sau Dc

În cazul EPL Gc sau Dc, lista surselor de aprindere trebuie să includă
toate sursele potențiale de aprindere, care sunt efective în timpul funcționării
normale. De asemenea, trebuie indicate măsurile care au fost aplicate pentru a
reduce la minimum probabilitatea de aprindere în conformitate cu cerinţele
aplicabile din standardele specifice echipamentelor neelectrice.

Evaluarea defecţiunilor
În cazul în care nivelul de protecţie al echipamentului – EPL necesită ca
evaluarea să includă defecțiuni previzibile sau defecțiuni rare, evaluarea
trebuie să se includă şi acele componente care, dacă se defectează, ar putea:
- aprinde orice substanţă inflamabilă sau combustibilă existentă în
interior sau care face parte din echipament (de ex. uleiul de ungere) sau
- care ar putea devini sau genera o sursă de aprindere.

Informaţii de bază necesare pentru evaluarea pericolului de

aprindere
Evaluarea pericolului de aprindere trebuie să se bazeze pe următoarele
informaţii, după cum este cazul:
- descrierea echipamentului;
- domeniul de utilizare prezentat de producător, marcajul şi
instrucţiunile;
- materiale şi caracteristicile lor;
- desene de proiectare şi specificaţii tehnice;
- toate estimările relevante care au fost făcute (de exemplu sarcini,
rezistenţe, factori de siguranţă, cicluri de funcţionare/utilizare);
- rezultatele tuturor calculelor de proiectare;
- rezultatele examinărilor efectuate;
- cerinţele de instalare, funcţionare şi întreţinere.

Raport de evaluare a pericolului de aprindere

raportul trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii:
- informaţiile de bază;
- pericolele identificate şi cauzele lor;
- măsurile implementate pentru a elimina sau reduce pericolele de
aprindere identificate (de exemplu din standarde sau alte specificaţii tehnice);
- rezultatele evaluării finale a riscului de aprindere;
- justificarea rezultatelor evaluării dacă acestea nu se explică prin ele
însele;
- categoria rezultată şi limitele de siguranţă necesare în utilizarea
destinată.

Raportul evaluării riscului de aprindere trebuie inclus în documentaţia

tehnică necesară care demonstrează conformitatea cu cerinţele specifice
aplicabile echipamentului evaluat.

366
 În instrucţiunile de utilizare trebuie să se includă un rezumat al tuturor
pericolelor identificate şi măsurile de prevenire şi/sau de protecţie aplicate.

Este în interesul atât al producătorului cât şi al utilizatorului să

stabilească o metodologie comună pentru o realizare sigură, fiabilitate şi
eficacitate în funcţionarea şi operarea echipamentelor şi componentelor cu
privire la pericolele de aprindere. Astfel, evaluarea riscului de aprindere este
un instrument care asigură legăturile esenţiale dintre producători şi utilizatori,
în afară de aspectele care implică în mod direct producătorul.
Integrarea securităţii de explozie este concepută pentru a preveni
formarea atmosferelor explozive precum si a surselor de aprindere şi, nu în
ultimul rând dacă apare o explozie, să o stopeze imediat şi/sau să limiteze
efectele acesteia.
În acest sens, producătorul trebuie să ia măsuri care să respecte
potenţialele surse de aprindere. In plus, echipamentele şi componentele
trebuie să fie proiectate şi construite după o analiză a posibilelor defecţiuni de
operare în scopul de a exclude pe cât posibil situaţiile periculoase care pot fi
anticipate în mod rezonabil. Prin urmare, este absolut necesar pentru a realiza
un proces de evaluare a riscului de aprindere.
Pentru echipamente şi componente identificarea surselor potenţiale de
aprindere este o parte importantă în evaluarea riscului de aprindere.
Metodologia de evaluare specifică procedura şi informaţiile necesare
pentru a permite realizarea evaluării riscului de aprindere la proiectarea
echipamentelor şi componentelor şi oferă informaţii pentru a fi luată o decizie
privind clasificarea echipamentelor, dar nu oferă mijloace pentru a dovedi
conformitatea categoriei echipamentului.
În cadrul metodologiei de evaluare următoarele informaţii trebuie luate
în considerare:
✓ posibilitatea apariţiei unei atmosfere explozive în interiorul
echipamentului sau componentei, sau pătrunderea acesteia în echipament sau
componentă din exterior (în funcţionare normală sau pe durata
disfuncţionalităţilor) şi amploarea atmosferei explozive implicate, care poate
conduce la un posibil impact exploziv în interiorul echipamentului sau
componentei ;
✓ echipamentele sau componentele înconjurate de atmosferă
explozivă (în funcţionare normală sau în timpul disfuncţionalităţilor) ;
✓ echipamentele sau componentele înconjurate total sau parţial de
atmosferă explozivă, luând în considerare de asemenea şi orice contact cu o
atmosferă explozivă (în funcţionare normală sau în timpul disfuncţionalităţilor) ;
✓ prezenţa şi probabilitatea apariţiei (eficacitatea) surselor de
aprindere ;
Scopul final este de a proiecta şi fabrica echipamente sau componente
destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive. În acest scop
echipamentele sau componentele dacă este necesar trebuie proiectate cu
măsuri de prevenire şi/sau protecţie adecvate.

367
 3. Evaluarea surselor posibile de aprindere şi a mijloacelor de
control
3.1 Suprafeţe fierbinţi
Dacă o atmosferă explozivă vine în contact cu o suprafaţă fierbinte se
poate produce aprindere. Nu numai că o suprafaţă fierbinte poate acţiona ea
însăşi ca sursă de aprindere, dar un strat de praf sau un solid combustibil în
contact cu o suprafaţă fierbinte şi aprinse de către suprafaţa fierbinte pot
acţiona de asemenea ca sursă de aprindere pentru atmosfera explozivă.
Temperatura maximă de suprafaţă care poate apărea determină dacă
aceasta poate acţiona ca sursă de aprindere.
Temperaturi din proiectare
Dacă echipamentul este destinat utilizării într-un domeniu de
temperaturi diferit de (-20°C ÷ +40°C) acesta trebuie declarat în instrucţiunile
de utilizare prevăzute de producător şi trebuie marcat corespunzător

Stabilirea temperaturii maxime de suprafaţă

În procesul de evaluare a surselor de aprindere, temperatura maximă
de suprafaţă a echipamentelor trebuie determinată.
Echipamentele din Grupa II trebuie să fie:
- clasificate, preferabil, în conformitate cu clasele de temperatură
prezentate în tabelul 2;
- sau, definite prin temperatura de suprafaţă maximă reală;
- sau, dacă este cazul, restricţionate la anumite gaze sau vapori pentru
care au fost proiectate. în acest caz temperatura maximă de suprafaţă a
echipamentului nu trebuie să depăşească temperatura de autoaprindere a
gazului.

Tabelul 2 - Clasificarea temperaturilor maxime de suprafaţă, pentru

echipamentele din Grupa II

Temperatură maximă de suprafaţă

Clasă de temperatură
(0C)
T1 ≤ 450
T2 ≤ 300
T3 ≤ 200
T4 ≤ 135
T5 ≤ 100
T6 ≤ 85
În cazul în care temperatura maximă a suprafeței depinde, în principal,
de condițiile de funcționare (cum ar fi un fluid încălzit vehiculat de o pompă), și
nu pe echipamentul în sine, informațiile relevante trebuie prezentate în
instrucțiunile de utilizare, iar echipamentul trebuie să fie marcat prin utilizarea
unei serii de clase de temperatură sau un interval de temperatură (de ex.
T6..T4 sau 850C..1500C), în scopul de a informa utilizatorul cu privire la
această situație specială.

368
 Cazuri speciale de echipamente de Grupa II
Zone cu suprafeţe mici
Zonele cu suprafeţe mici, a căror temperatură depăşeşte temperatura
admisă pentru clasificarea temperaturilor, vor fi admisibile cu condiţia ca ele să
se conformeze cu tabelul de mai jos.

Tabelul 3 - Evaluarea pentru clasificarea temperaturilor pentru

zonele cu suprafeţe mici

Temperatura Temperatura
Aria totală a maximă de maximă de
suprafeţei suprafaţă pentru suprafaţă pentru
clasa T4 clasa T5
< 20 mm2  275°C  150°C
 20 mm2  1000 mm2  200°C  150°C

Echipamente de Grupa III

Echipamentele din Grupa III trebuie definite în funcție de temperatura
maximă de suprafață și trebuie să fie marcate corespunzător.
În cazul în care temperatura maximă a suprafeței depinde, în principal,
de condițiile de funcționare (cum ar fi un fluid încălzit vehiculat de o pompă), și
nu pe echipamentul în sine, informațiile relevante trebuie prezentate în
instrucțiunile de utilizare, iar echipamentul trebuie să fie marcat prin utilizarea
unei serii de clase de temperatură sau un interval de temperatură (de ex.
T6..T4 sau 850C..1500C), în scopul de a informa utilizatorul cu privire la
această situație specială.
Temperatura maxima de suprafaţă determinată fără strat de praf
Temperatura maximă a suprafeței determinată (a se vedea 8.2 din
SR EN ISO 80079-36) nu trebuie să depășească temperatura maximă de
suprafață atribuită.
Temperatura maxima de suprafaţă determinată cu respectarea
straturilor de praf
În plus față de temperatura maximă a suprafeței determinată fără strat
de praf, temperatura maximă a suprafeței poate fi determinată, pentru un
anumit strat de praf, TL, care înconjoară toate laturile echipamentului, cu
excepția cazului în care se prevede altfel în documentație, și marcată cu
simbolul "X" pentru a indica această condiție specifică de utilizare definite în
IEC 60079-0.
În figura 2 de mai jos este prezentată variaţia temperaturii maxime de
suprafaţă admisă în funcţie de grosimea stratului de praf.

369
Figura 2 - variaţia temperaturii maxime de suprafaţă admisă în funcţie de
grosimea stratului de praf.

Flacări şi gaze fierbinţi (inclusiv particule fierbinţi)

În cazul în care evaluarea pericolelor de aprindere arată că flăcările și
gazele fierbinți vor fi cauzate de utilizarea destinată a echipamentului, se iau
măsuri corespunzătoare pentru a reduce la minimum riscul de aprindere, în
conformitate cu EPL destinat, iar aceste măsuri trebuie documentate.

3.2 Scântei generate mecanic

Generalităţi
Ca rezultat al proceselor de fricţiune, impact sau abraziune cum este
polizarea, particule de material pot fi desprinse din materialele solide şi pot
deveni fierbinţi datorită energiei folosite în procesul de separare. Dacă aceste
particule sunt compuse din substanţe care se pot oxida, de exemplu fier sau
oţel, acestea pot suferi un proces de oxidare, astfel atingând temperaturi şi mai
ridicate. Aceste particule (scântei) pot aprinde gazele şi vaporii combustibile şi
anumite amestecuri aer/praf (în special praf amestecurile metalic/aer). În praful
depozitat mocnirea poate fi cauzată de scântei şi aceasta poate deveni o sursă
de aprindere pentru atmosfera explozivă.
Frecarea, chiar şi între metale feroase similare şi între anumite produse
ceramice, poate genera pete fierbinţi şi scântei similare scânteilor de la
polizare. Acestea pot duce la aprinderea atmosferelor explozive.
Impactul care implică rugina şi metalele uşoare (ex. aluminiul şi
magneziul) şi aliajele lor poate iniţia o reacţie termică ce poate cauza
aprinderea atmosferelor explozive. Metalele uşoare titaniu şi zirconiu pot de
asemenea genera scântei incendive la impactul cu sau frecarea de materiale
suficient de tari, chiar şi în absenţa ruginii.

3.2.1 Evaluarea scânteilor de impact singular ca surse potenţiale

de aprindere
Această evaluare nu se aplică în cazul surselor de aprindere:
- provenite din polizare şi fricţiune

370
 - scântei de impact unic din minerit.

Impacturile singulare dintre părţi metalice nu trebuie să fie considerate

ca surse potenţiale de aprindere dacă următoarele condiţii sunt îndeplinite.
Fie
a) viteza de impact este mai mică de 1 m/s şi energia potenţială
maximă de impact este mai mică de 500 J şi:
1) nu sunt utilizate combinaţiile oţelului feritic cu aluminiu, titan şi
magneziu, sau
2) aluminiul în combinaţie cu oţelul inoxidabil ( 16,5% Cr) este
folosit numai dacă oţelul nu se poate coroda şi pe suprafaţă nu se poate
depune oxid de fier şi/sau particule de rugină (în documentaţia tehnică şi în
instrucţiunile de utilizare trebuie să se prevadă referinţe corecte la proprietăţile
oţelului inoxidabil respectiv), sau
3) nu este folosit oţelul dur în combinaţie cu oţel dur, sau
4) nu este folosit oţelul dur acolo unde acesta poate avea impact
cu granitul, sau
5) aluminiul în combinaţie cu aluminiu este folosit numai dacă pe
suprafaţă nu se pot depune oxizi de fier şi/sau particule de rugină.

Prin oţel dur se înţeleg fie toate tipurile de oţel durificat (suprafaţa călită
sau tratată termic într-un mod prin care se îmbunătăţeşte duritatea suprafeţei)
sau alte tipuri de oţel cu HV ≥ 230 (a se vedea EN ISO 6507-4)

fie

b) dacă este folosită o combinaţie de metale antiscântei, viteza de

impact este mai mică sau egală cu 15 m/s iar energia potenţială maximă este
mai mică de 60 J pentru atmosfere de gaze/vapori şi mai mică de 125 J pentru
atmosfere de praf.
Metalele antiscântei sunt de exemplu cuprul (Cu), zincul (Zn), staniul
(Sn), plumbul (Pb), anumite tipuri de alamă (CuZn) şi bronzul (CuSn) care sunt
metale neferoase cu înaltă conductivitate termică şi greu oxidabile. Aceste
metale generează scântei numai când sunt folosite în combinaţie cu materiale
care au duritate extrem de ridicată.

Evaluarea scânteilor de impact singular ca surse eficiente de

aprindere
Sursele de aprindere generate prin impact nu trebuie să fie considerate
ca surse eficiente de aprindere dacă viteza de impact este mai mică de 15 m/s
iar energia potenţială maximă posibilă este mai mică decât valorile date în
tabelele următoare.
Următoarele tabele pot fi de ajutor producătorilor în decizia lor dacă o
sursă potenţială de aprindere poate deveni eficientă sau nu. Dacă un impact
de evaluat în timpul evaluării riscului de aprindere poate avea energii mai mici
decât cele din tabele, atunci riscul este suficient de mic pentru a se considera
că sursa de aprindere nu poate deveni eficientă.

371
 Dacă, pe de altă parte, energiile depăşesc valorile din tabele, acest
lucru nu înseamnă neapărat că sursa de aprindere va deveni eficientă. În acest
caz, evaluarea riscului de aprinderea trebuie să estimeze toate aspectele şi
poate demonstra că riscul este suficient de scăzut pentru a fi acceptabil.
Dacă energiile de impact sunt mai mari decât cele menţionate în
următoarele tabele, atunci ele trebuie considerate ca surse potenţiale de
aprindere şi trebuie evaluate corespunzător. În aceste caz trebuie acordată
consideraţie momentului când acestea apar şi dacă ele sunt capabile sau nu
să aprindă atmosfera explozivă (adică în funcţionarea normală, în timpul
funcţionărilor defectuoase previzibile sau rare) care determină EPL.
În anumite cazuri oţelul inoxidabil poate reprezenta o soluţie de evitare
a scânteilor de impact singular.

Tabelul 4 - Limite de energie admise pentru impactul singular

LIMITE DE ENERGIE PENTRU IMPACTUL SINGULAR (Nm)

GRUPA DE METALE CE NU ALTE MATERIALE
EXPLOZIE PRODUC SCÂNTEI
GAZ
IIC 60 5 (Hidrogen)
3 (Hidrocarburi inclusiv
Ga acetilena)
IIB 125 10
IIA 125 20
Gb IIC 125 10
IIB 250 20
IIA 500 40
Gc IIC 250 20
IIB 500 40
IIA 500 80
PRAF
Da IIIA…IIIC 125 20
Db
IIIA…IIIC 500 80
Dc

Aceste criterii nu se aplică pentru atmosfere cu gaze provenite de la

carburanţi cum sunt sulfura de carbon, monoxidul de carbon şi oxidul de
etilenă.
De asemenea , valorile specificate pentru prafuri nu se aplică prafurilor
pirotehnice explozive sau autoreactive, care nu intră în domeniul atmosferelor
explozive.

Evaluarea scânteilor şi a suprafeţelor fierbinţi generate prin

fricţiune
Fricţiunea poate conduce la scântei precum şi la suprafeţe fierbinţi.
Dacă o sursă potenţială de aprindere prin fricţiune trebuie considerată
eficientă sau nu, depinde de momentul apariţiei sale, deci în timpul funcţionării
normale, funcţionării defectuoase previzibile sau rare.
Deseori valoarea de 1 m/s pentru viteza de contact este considerată
valoare limită sub care sursele de aprindere prin fricţiune nu sunt capabile să

372
aprindă o atmosferă explozivă. Încercările experimentale au confirmat acest
lucru pentru multe situaţii.
Există câteva excepţii, de exemplu în cazul prafurilor extrem de
sensibile la aprindere cum este sulfura şi atmosfera explozivă gazoasă de
hidrogen şi etilenă, în care există o încărcare mare de contact. Alte amestecuri
sensibile gaz/aer de exemplu acetilena, bisulfura de carbon, monoxidul de
carbon, oxidul de etilenă este probabil să fie aprinse.

Părţile exterioare ale echipamentelor

Dacă evaluarea riscului de aprindere arată că există un risc de
aprindere provenind de la scântei de fricţiune incendivă, impact sau de
abraziune atunci se aplică limitele de mai jos.
Materialele utilizate la construirea părţilor exterioare ale echipamentelor
trebuie să conţină, în procente de masă:
a) pentru categoria 1
i. nu mai mult de 10 %, în total, aluminiu, magneziu, titan şi
zirconiu şi
ii. nu mai mult de 7,5 %, în total, magneziu, titan şi zirconiu
b) pentru categoria 2
i. nu mai mult de 7,5 % magneziu
c) pentru echipamentele din categoria 3
i. nu există cerinţe speciale

3.3 Eelectricitate statică

Descărcările incendive de electricitate statică pot apărea în anumite
condiţii. Descărcarea unor părţi conductive încărcate, izolate poate cu uşurinţă
să conducă la scântei incendive. În cazul părţilor încărcate din materiale
neconductive - şi aici se includ cele mai multe materiale plastice precum şi alte
materiale - sunt posibile de asemenea descărcări în perie şi în cazuri speciale,
în timpul proceselor de separare rapide (de exemplu pelicule în mişcare pe
role, curele de acţionare sau prin combinarea de materiale conductive şi
neconductive) apar descărcări în perie de propagare. Pot apărea şi descărcări
în con de la materiale în vrac.
Descărcările sub formă de scântei, în perie de propagare şi
descărcările în con pot aprinde toate tipurile de gaze, vapori, ceţuri şi prafuri
explozive, în funcţie de energia lor de descărcare.
Descărcările în perie pot aprinde aproape toate atmosferele de gaze şi
vapori. Pentru atmosferele cu prafuri explozive acestea trebuie luate în
considerare numai dacă energia lor minimă de aprindere este mai mică de
1 mJ.
Cerinţele pentru părţile neconductive ale echipamentelor şi pentru
straturile neconductive de pe părţile metalice sunt aplicabile numai dacă
acestea sunt expuse atmosferei explozive şi dacă există un mecanism
previzibil de încărcare electrostatică.
Pentru mai multe informaţii despre riscurile provenite de la electricitatea
statică a se vedea cursul de electrostatică.

373
 4. Consideratii suplimentare privind evaluarea riscului de
aprindere

Depozite de praf şi alte materiale în interstiţiul părţilor în mişcare

Evaluarea riscului de aprindere trebuie să ia în considerare riscul de
aprindere care apare datorită prafului sau altor materiale prinse între două părţi
în mişcare sau o parte în mişcare şi o parte fixă. Dacă praful sau alte materiale
rămân în contact cu partea în mişcare pentru o perioadă mai mare de timp,
acesta se poate încălzi şi poate provoca arderea unui depozit de praf sau de
alte materiale, care mai apoi poate aprinde o atmosferă explozivă. Chiar şi
părţi în mişcare lentă pot provoca o creştere mare de temperatură.
În echipamentele de manipulare a anumitor tipuri de praf acest tip de
risc de aprindere nu poate fi evitat. În acest caz pot fi utilizate una sau mai
multe măsuri de protecţie descrise în SR EN 1127-1.

Depunerile de praf și alte materiale în opritoarele de flacără

încorporate în echipamente
Evaluarea pericolelor de aprindere trebuie să ia în considerare riscul de
aprindere care rezultă din praf sau alte materiale prinse sau acoperite între
componentele fixe ale opritoarelor de flacără.

Timpi de deschidere a carcaselor

Carcasele care pot fi deschise mai repede decât timpul necesar pentru
ca sursa de aprindere să devină ineficientă (de exemplu, pentru a permite
răcirea părţilor fierbinţi din interior până la o temperatură de suprafaţă sub
limita clasei de temperatură sau temperatura marcată a echipamentului),
trebuie marcate cu următoarea avertizare:

“DUPĂ OPRIRE, AŞTEPTAŢI X MINUTE ÎNAINTE DE DESCHIDERE”

“X” fiind valoarea în minute a perioadei de aşteptare necesare.

Ca alternativă, echipamentul poate fi marcat cu următoarea avertizare:

“A NU SE DESCHIDE CÂND ESTE PREZENTĂ O ATMOSFERĂ

EXPLOZIVĂ”

Această informaţie trebuie inclusă în instrucţiunile de utilizare.

Carcase nemetalice și piese nemetalice ale echipamentelor

Următoarele cerințe, precum și cele specificate la testele mecanice
(pct.8.4 din SR EN ISO 80079-36), se aplică la carcase nemetalice și piese
nemetalice ale echipamentelor care sunt relevante, în conformitate cu
evaluarea de aprindere, pentru protecția împotriva exploziilor, de ex piese din
plastic, ferestre din sticlă etc. și straturilor neconductoare pe părțile metalice

374
 Specificarea materialelor
Materialele trebuie specificate și documentate în documentatia tehnica
a echipamentelor.

Anduranță termică
Materialele plastice trebuie să aibă un indice TI temperatură de cel
puțin 20 K mai mare decât temperatura maximă de serviciu.
Ca o alternativă la TI, indicele termic relativ (RTI - mecanică) poate fi
determinat în conformitate cu ANSI / UL 746B.
Elastomeri trebuie să aibă un interval de temperatură de funcționare
continuă (COT), care include o temperatură minimă, care este sub sau egală
cu temperatura minimă de functionare și o temperatură maximă, care este de
cel puțin 20 K peste temperatura maximă de funcționare.

Piese demontabile
Trebuie să se asigure că piesele necesare atingerii unui nivel de
protecţie cerut nu pot fi demontate în mod deliberat sau accidental. Acest lucru
poate fi realizat, de exemplu, prin utilizarea de dispozitive de fixare care
necesită instrumente sau chei speciale pentru demontare.

Materiale utilizate pentru cementare

În cazul în care siguranța sau un tip de protecție depinde de materialele
folosite pentru cimentare, se aplică cerințele IEC 60079-0.

Părţi care transmit lumina

Pentru, echipamentele din Grupa II, EPL Ga si Gb si echipamentele din

Grupa III EPL Da și Db părţile care transmit lumina, a căror integritate este
relevantă pentru protecţia împotriva aprinderii, trebuie să fie apte să treacă cu
succes încercările conform punctului 8.3.1 din SR EN ISO 80079-36 sau să fie
prevăzute cu un capac sau o apărătoare permanentă care este aptă să treacă
cu succes încercarea relevantă.

NOTĂ - Orificiile de vizitare/vizor sunt folosite în mod obişnuit pentru a

verifica starea (de exemplu nivelul, calitatea) agenţilor de lubrefiere folosiţi
pentru echipamentele cu părţi în mişcare.

Înainte de a se lua o decizie privind încercarea, trebuie verificat dacă

este posibil să se producă o deteriorare a vizorului, în funcţie de amplasarea
sa şi de poziţia de montare, şi dacă deteriorarea poate provoca:

a) pierdere de lichide care poate conduce la rularea uscată

(nelubrefiată) spontană care nu poate fi detectată în cadrul ciclului de
întreţinere curentă sau

b) autoaprinderea produsului care se scurge din cauza intrării în contact

cu suprafeţe fierbinţi şi astfel acţionând ca sursă de aprindere pentru
atmosfera inflamabilă.

375
 În cazul în care o pierdere de lichid nu este periculoasă în conformitate
cu a) sau autoaprinderea nu este relevantă în conformitate cu b) un vizor
deteriorat nu este considerat a fi critic pentru tipul de protecție și un test de
impact în conformitate cu 8.3.1 nu este nevoie să fie aplicat.

Energia stocată
Atunci când echipamentul este proiectat pentru a fi scos de sub
tensiune atunci când este detectată o atmosferă explozivă, instrucțiunile
trebuie să cuprindă îndrumări cu privire la:
• reducerea riscului de aprindere în perioada de la detectarea
atmosferei explozive și deenergizare a echipamentului,
• evitarea pericolelor de aprindere care ar putea fi cauzate ca urmare a
deenergizării.

5. Tipuri de protecţie specifice echipamentelor neelectrice.

Standarde de referinţă

Tipurile de protecţie , definite ca măsuri specifice aplicate

echipamentelor neelectrice pentru a evita aprinderea unei atmosfere explozive
înconjurătoare, sunt:
“d” : carcasă antideflagrantă
“c” : securitate constructivă
“b” : controlul sursei de aprindere
“p” : carcasă presurizată
“k” : imersie în lichid
“t” : protecţia echipamentului împotriva aprinderii prafului prin
carcasă

Tipurile de protecţie apentru echipamente neelectrice se pot clasifica

funcţie de măsurile de protecţie aplicate astfel:

STANDARDELE DE REFERINŢĂ :

SR EN 60079-1 Atmosfere explozive. Partea 1: Protecţia

echipamentului prin carcase antideflagrante "d"
376
 SR EN 80079-37: 2016 Atmosfere explozive. Partea 37: Echipamente
neelectrice pentru atmosfere explozive. Tip de protecţie neelectrică prin
securitate constructivă "c", prin controlul sursei de aprindere "b", prin imersie
într-un lichid "k"

SR EN 60079-2:2008 - Atmosfere explozive. Partea 2: Echipament

protejat prin carcasă presurizată "p"

SR EN 60079-31:2014 - Atmosfere explozive. Partea 31: Protecţia

echipamentului împotriva aprinderii prafului prin carcasă "t"

ECHIPAMENTE NEELECTRICE CU TIP DE PROTECTIE

PRIN CARCASA ANTIDEFLAGRANTA “d”

Definiţii:
protecţia prin tip de protecţie în care piesele care pot aprinde o atmosferă
carcasă explozivă sunt amplasate într-o carcasă rezistentă la
antideflagrantă „d” presiunea dezvoltată în timpul unei explozii interioare a unui
amestec exploziv şi care împiedică transmiterea exploziei
către atmosfera explozivă din jurul carcasei

Anumite tipuri de echipamente neelectrice destinate utilizării în

atmosfere potenţial explozive cu gaze, vapori, ceţuri şi/sau praf combustibil,
conţin surse active de aprindere la funcţionarea normală şi trebuie să se
prevină ca ele să devină surse de aprindere pentru atmosfera înconjurătoare în
care funcţionează.
Principiul de bază al protecţiei la aprindere prin utilizarea unei carcase
antideflagrante, este acela că gazele sau vaporii pot intra în carcasă prin
îmbinările/flanşele capacului, iar dacă o atmosferă explozivă din interiorul
carcasei se aprinde, atunci nici carcasa nu este deformată semnificativ, nici
flăcările nu sunt transmise prin îmbinări/flanşe către atmosfera explozivă din
exterior. Din acest motiv, carcasa trebuie să fie robustă şi să aibă
îmbinări/flanşe de închidere cu dimensiuni controlate, cu interstiţii de siguranţă
maxim admise, corespunzătoare tipului de gaz/vapori explozivi care este
posibil să apară în interiorul echipamentului.
De la conceperea ei, protecţia prin carcasă antideflagrantă s-a
dezvoltat pentru a permite multor tipuri de echipamente care produc scântei în
mod continuu, să fie utilizate în siguranţă în locuri unde există o atmosferă
potenţial explozivă. Pentru echipamentul electric, acest tip de protecţie este
binecunoscut pentu protejarea componentelor care generează arcuri electrice,
fiind definit şi descris în EN 60079-1.

Exemple de tipuri de echipamente neelectrice care pot fi protejate

printr-o carcasă antideflagrantă sunt:

a) echipamentele cu suprafeţe de frecare potenţial fierbinţi care

depăşesc temperatura de aprindere a atmosferei din jurul suprafeţelor, de
exemplu, cuplajele cu fricţiune şi sistemele de frânare.
377
 b) echipamentele care trebuie să funcţioneze la o temperatură ridicată
pentru a funcţiona corect, cum ar fi, convertoarele catalitice din sistemele de
exhaustare ale motoarelor cu ardere internă antideflagrante sau pelistoarele
catalitice fierbinţi din senzorii instrumentelor de măsurare a gazelor inflamabile,

c) echipamentele care produc scântei de fricţiune incendiare la

funcţionare normală.

Puţine echipamente sunt fabricate în mod curent în construcţie

antideflagrantă pentru utilizările în praf, deoarece carcasele etanşe la praf sunt
de obicei mai ieftine. Totuşi, există utilizări cu caracter neminier în care este
prezent atât praful cât şi gazul combustibil.

Dacă este prezent numai praful, de obicei nu există nici un mecanism

de producere a norului de praf exploziv în interiorul carcasei, deşi se pot forma
depozite de praf. Riscul de izbucnire a unui incendiu care să implice depunerile
de praf din interiorul carcasei nu sunt tratate în acest standard, deoarece nu
intră în conceptul de protecţie prin carcasă antideflagrantă.

SR EN 80079-37 - Atmosfere explozive. Partea 37: Echipamente

neelectrice pentru atmosfere explozive. Tip de protecţie neelectrică prin
securitate constructivă "c", prin controlul sursei de aprindere "b", prin imersie
într-un lichid "k"
Acest standard SR EN ISO/ IEC 80079-37 specifică cerințele pentru
proiectarea și construcția echipamentelor neelectrice, destinate utilizării în
atmosfere explozive, protejate prin tipurile de protecție: securitate constructivă
„c“, controlul surselor de aprindere „b“ și imersiune lichid „k “.
Tipurile de protecție de aprindere descrise în acest standard pot fi
utilizate fie ca atare, fie în combinație unele cu altele pentru a îndeplini
cerințele pentru echipamentele de Grupa II și Grupul III, în funcție de evaluarea
pericolelor de aprindere.

ECHIPAMENTE NEELECTRICE CU TIP DE PROTECTIE

SECURITATE CONSTRUCTIVA "c"

Definiţii:
tip de tip de protecţie împotriva aprinderii în care măsuri
protecţie constructive se aplică astfel încât să protejeze echipamentul
securitate împotriva eventualelor aprinderi (împotriva tuturor eventualelor
contructivă aprinderi) de la suprafeţe fierbinţi, scântei sau o comprimare
„c" adiabatică generate de părţile aflate în mişcare.

O metodă de protecţie la aprindere constă în alegerea tipurilor de

echipamente care, în timpul funcţionării normale nu conţin surse de aprindere
şi apoi aplicarea bunelor practici inginereşti, astfel încât riscul de defecţiuni
mecanice susceptibile să genereze temperaturi sau scântei incendiare să se
reducă la un nivel foarte scăzut. Astfel de măsuri de protecţie sunt denumite
378
protecţie împotriva aprinderii prin "securitate constructivă" sau tip de protecţie
"c".
Aplicabilitate : funcţie de o evaluare privind riscul de aprindere, în
conformitate cu SR EN ISO 80079-36
Piese componente ale echipamentului : trebuie să fie capabile să
funcţioneze conform parametrilor operaţionali stabiliţi de către producător, pe
toată durata de viaţă prevăzută şi să fie suficient de solide şi durabile pentru a
rezista solicitării termice şi mecanice la care urmează a fi supuse.

Protecţie la pătrundere: Gradul de protecţie la pătrundere (IP)

asigurat de carcasele exterioare ale echipamentului depinde de modul de
utilizare şi de tipul de mediu în care urmează să fie utilizat. Un nivel de
protecţie corespunzător, conform IP categoria 1, aşa cum este specificat în
13.4 din EN 60529:1991, trebuie determinat ca parte a evaluării riscului de
aprindere şi trebuie să fie capabil să prevină pătrunderea obiectelor străine
sau a apei în interiorul echipamentului, ceea ce :
- ar reduce nivelul de aprindere la valori mai mici, de exemplu,
permiţând prafului combustibil cu o temperatură de aprindere mai scăzută
decât atmosfera potenţial explozivă, să formeze un strat pe componentele
interne fierbinţi sau pe piesele echipamentului; şi / sau
-ar intra în contact cu piesele mobile, conducând la crearea unei surse
potenţiale de aprindere, a unei funcţionări nesigure sau foc.

Cerinţe minime pentru gradul normal de protecţie:

La echipamentele destinate utilizării în atmosfere cu gaze, vapori, în
care pătrunderea de corpuri străine poate produce aprinderea, dar prezenţa
prafului este inofensivă, trebuie prevenită căderea corpurilor în interior.
În cazul echipamentelor destinate utilizării în atmosfere cu gaze, vapori,
în care pătrunderea prafurilor sau substanţelor lichide ar produce defecţiuni
care ar conduce la apariţia unei surse de aprindere, sau poate da naştere la o
sursă de aprindere sau foc carcasa trebuie să aibă IP 54.
O carcasă poate fi utilizată şi pentru alte motive de securitate, de
exemplu, IP 2X, pentru a împiedica atingerea involuntară a pieselor rotative.

Etanşări pentru piesele mobile

Garniturile de etanşare, etanşări, manşoane, burdufuri şi

diafragme nelubrifiate,supuse contactului prin frecare în timpul funcţionării
normale sau în timpul unei defecţiuni previzibile, nu trebuie să conţină metale
uşoare. Sunt corespunzătoare manşoanele de elastomeri, PTFE sau material
similar, grafit şi ceramică.Materialele nemetalice trebuie să fie rezistente la
deformare prin torsiune şi degradare fără a se reduce eficienţa protecţiei la
explozie.

Îmbinările presetupă se utilizează numai dacă se poate exclude

creşterea temperaturii peste temperatura de suprafaţă maxim admisă.
Trebuie utilizat un dispozitiv de monitorizare a temperaturii şi un
echipament de decuplare.

379
 Etanşările lubrefiate care cer în mod normal prezenţa unui lubrifiant
de întreţinere pentru prevenirea apariţiei de suprafeţe fierbinţi în zonele de
contact cu piesele echipamentului, trebuie proiectate astfel încât să asigure
prezenţa unei cantităţi suficiente de lubrifiant sau trebuie protejate printr-unul
din următoarele metode:
- dotarea cu un mijloc eficient de monitorizare a prezenţei continue a
lubrifiantului; sau
- dotarea cu un dispozitiv de măsurare a temperaturii pentru avertizare
în caz de creştere a acesteia; sau
- proiectarea unui echipament capabil să efectueze o încercare de
"funcţionare uscată", fără depăşirea temperaturii de suprafaţă maxime a
echipamentului şi/sau defectare care ar reduce eficienţa proprietăţii de
protecţie a echipamentului împotriva aprinderii.
Instrucţiunile producătorului trebuie să conţină detalii referitoare la
lubrifierea corectă, monitorizarea şi întreţinerea dispozitivelor de etanşare.

Lubrifianţi/agenţi de răcire/fluide pentru echipamente

Lubrifianţii şi/sau agenţii de răcire necesari pentru prevenirea apariţiei

suprafeţelor fierbinţi sau scânteilor mecanice potenţial incendiare trebuie să
aibă o temperatură de aprindere cu cel puţin 50 K peste temperatura de
suprafaţă maximă a echipamentului în care este utilizat lichidul.
Orice fluid care poate fi eliberat nu trebuie să provoace aprindere, de
exemplu, datorită temperaturilor ridicate sau încărcărilor electrostatice.

Cerinţe pentru piesele în mişcare

Evaluarea pericolului de aprindere trebuie să identifice acele piese

mobile care la o defectare prematură sau la uzură ar putea conduce la apariţia
de vibraţii periculoase sau impact sau fricţiune. Astfel de piese trebuie
construite astfel încât, fie să nu devină o sursă de aprindere pe întreaga durată
de viaţă a echipamentului, ţinând seama de categoria echipamentului, fie
instrucţiunile producătorului să specifice măsurile care trebuie luate.
Piesele mobile aflate în mişcare lentă, cu viteză periferică mai mică de
1 m/s, nu necesită protecţie împotriva încălzirii prin fricţiune şi împotriva
scânteilor mecanice. Pentru echipamentele cu piese componente aflate în
mişcare la viteze foarte mari, protecţia prin securitate constructivă "c" poate să
nu corespundă şi trebuie luate în considerare alte tipuri de protecţie, cum ar fi,
prin carcasă antideflagrantă "d" sau carcasă presurizată "p".

Trebuie evitate vibraţiile neprevăzute produse de piesele mobile, care

conduc la crearea de suprafeţe fierbinţi sau scântei mecanice potenţial
incendiare. Producătorul trebuie să furnizeze toate instrucţiunile necesare
pentru instalare, operare şi întreţinere. Ca alternativă, echipamentul poate fi
dotat cu un dispozitiv de control al vibraţiilor, cu scopul de a controla toate
sursele de aprindere potenţiale asociate vibraţiilor excesive ale pieselor
în mişcare. Nu sunt necesare măsuri de protecţie suplimentare, atunci când

380
punctul de topire al materialului utilizat pentru realizarea pieselor mobile este
sub temperatura maximă de suprafaţă a echipamentului sau nu este capabil să
genereze suprafeţe supraîncălzite şi / sau scântei mecanice potenţial
incendiare (de exemplu, montarea unei plăci de uzură cu punct de topire
scăzut; utilizarea unui ventilator de plastic în interiorul carcasei metalice sau a
unui ventilator metalic cu vârfurile paletelor realizate dintr-un material cu
punctul de topire scăzut, cu proprietăţi antiscântei).

Jocurile dintre piesele mobile nelubrifiate şi piesele fixe trebuie

dimensionate astfel încât să se evite contactul prin frecare, ceea ce poate
produce suprafeţe supraîncălzite şi/sau scântei mecanice potenţial incendiare,
corespunzătoare pentru EPL destinat.

Piesele mobile, care depind de prezenţa unui mediu de lubrifiere

pentru prevenirea creşterii temperaturii peste temperatura maximă de
suprafaţă sau a scânteilor mecanice incendiare trebuie construite astfel încât
să asigure prezenţa acestui mediu de lubrifiere ( dispozitiv de ungere care
pulverizează ulei sau a unui sistem de ungere automată sau a unui sistem
manual de monitorizare a nivelului de ulei, însoţite de instrucţiuni
corespunzătoare referitoare la întreţinerea periodică şi frecvenţa inspectiilor
recomandată). Atunci când nu este posibil, trebuie luate alte măsuri de control
al riscului de aprindere (de exemplu, senzori de temperatură care să
declanşeze o alarmă înainte ca temperatura să atingă o valoare potenţial
incendiară sau un senzor de temperatură configurat pentru controlul sursei de
aprindere potenţiale)
În cazul în care echipamentul este proiectat să proceseze lichide, ca
făcând parte din funcţionarea sa, iar prezenţa lichidului de poces este esenţială
pentru lubrifiere, răcire, stingere sau prevenirea aprinderii, acest lucru trebuie
declarat în instrucţiunile producătorului.

Cerinţe pentru lagăre

La evaluarea lagărelor, ca parte a evaluării riscului de aprindere trebuie
luate în considerare următoarele aspecte :

➢ lagărele trebuie proiectate luându-se în considerare utilizarea

preconizată a echipamentului, de exemplu, viteza, încărcarea şi variaţiile de
viteză şi încărcare;
➢ durata nominală de viaţă a lagărului.
➢ montarea corespunzătoare a lagărului pe ax şi în carcasă
(toleranţe, ajustaje şi calitatea suprafeţei), luându-se în considerare încărcarea
verticală şi axială de pe lagăr în ceea ce priveşte axul şi carcasa;
➢ alinierea corectă a lagărelor;
➢ încărcarea axială şi radială a lagărelor datorită dilatării termice a
axului şi a carcasei, în condiţiile de funcţionare cele mai severe;
➢ protecţia lagărelor la pătrunderea apei şi a corpurilor solide, dacă
este necesar, pentru a evita defectarea prematură;
➢ protecţia lagărelor la curenţii electrici, inclusiv la curenţii vagabonzi
(care pot produce, de exemplu, scântei incendiare sau electroeroziune, ceea

381
ce ar conduce la apariţia unei defecţiuni premature în punctul de contact dintre
bilă şi inelul de rulare al rulmentului cu bile);
➢ asigurarea unei ungeri corespunzătoare, în conformitate cu regimul
de ungere necesar pentru fiecare tip de lagăr (de exemplu, pentru lagărele cu
alunecare, ungerea la capete, lubrifierea hidrodinamică cu peliculă mixtă sau
cu peliculă completă sunt cele mai întâlnite regimuri utilizate);
➢ intervalele de întreţinere recomandate;
➢ înlocuirea după o uzură inacceptabilă sau la sfârşitul duratei sale
de viaţă recomandată, în funcţie de cea care intervine prima;
➢ protecţia lagărului împotriva vibraţiilor, în special la oprire.

Pentru echipamentele din categoria 1, producătorul trebuie să specifice

toate perioadele de funcţionare necesare în timpul cărora nici o sursă de
atmosfere inflamabile n-ar trebui să existe în jurul echipamentului.

Lagărele trebuie să se conformeze celor mai noi tehnologii. Acestea

trebuie inspectate la intervale regulate şi/sau monitorizate, în scopul prevenirii
riscului de aprindere. Instrucţiunile producătorului referitoare la echipament
trebuie să includă detalii de întreţinere necesară, frecvenţa întreţinerii şi
operaţiile corespunzătoare.

Ungerea lagărelor
Lagărele care se bazează de prezenţa unui mediu de ungere pentru
prevenirea creşterii temperaturii peste temperatura maximă de suprafaţă sau
creerii de scântei mecanice incendiare trebuie construite astfel încât să se
asigure prezenţa mediului de ungere. Aceasta se poate realiza utilizând lagăre
în construcţie etanşă, un sistem de ungere prin stropire sau un sistem de
ungere automată sau un sistem manual de monitorizare a nivelului de ulei,
însoţite de instrucţiuni corespunzătoare privind întreţinerea regulată şi
frecvenţa inspecţiilor recomandată. Dacă nu este posibil, trebuie luate alte
măsuri pentru controlul riscului la aprindere (de exemplu, senzori de
temperatură care să acţioneze o alarmă înainte ca temperatura să atingă o
valoare potenţial incendiară sau un senzor de temperatură configurat pentru
controlul sursei potenţiale de aprindere)

Compatibilitate chimică
Lagărele trebuie construite din materiale rezistente la lichidele sau
vaporii în care se prevede ca ele să fie utilizate. În mod similar, materialul
utilizat în construcţia lagărelor, inclusiv cămăşile rulmentului trebuie să reziste
la orice lichide sau solvenţi cu care ar putea veni în contact. Trebuie să se
acorde o atenţie specială posibilităţii de gonflare a pieselor nemetalice. Atunci
când lichidele sau vaporii pot dizolva lubrifiantul lagărului, lubrifiantul trebuie să
rămână “apt pentru utilizare” chiar şi în aceste condiţii.

Cerinţe pentru sistemele de transmisie a puterii

Transmisii cu angrenaje trebuie să respecte cerinţele pentru piese în

mişcare date mai sus. În cazul în care evaluarea pericolului de aprindere indică

382
faptul că ar putea exista în continuare o sursă de aprindere, trebuie să fie
utilizat un alt mod de protecţie împotriva aprinderii (de exemplu, protecţie prin
imersie în lichid).
Transmisii prin curele nu trebuie să dezvolte descărcări electrostatice
incendiare în timpul funcţionării (a se vedea ISO 1813 şi raportul tehnic
CENELEC-CLC/TR 50404:2003-6). Materialele utilizate în construcţie trebuie
să fie necombustibile şi/sau să nu întreţină sau să propage arderea. Trebuie
acordată atenţie pentru menţinerea alinierii şi tensionării corecte a curelei
pentru a nu se produce încălzirea suprafeţei peste temperatura maximă de
suprafaţă. (Dispozitive pentru a asigura tensionarea corectă a culelor,
dispozitive de monitorizare a temperaturii).

Cadrul de susţinere, şasiul sau structura echipamentului care conţine

cureaua (curelele) trebuie construite din materiale conductive electric şi trebuie
montate astfel încât să se asigure o cale de scurgere la pământ pentru orice
acumulare electrostatică care apare pe curea (curele). Trebuie asigurată o
legătura electrică specială între piesele piesele individuale şi pământ, în cazul
în care rezistenţa electrică a căii de scurgere la pământ depăşeşte 1GΩ.

Transmisiile cu lanţ trebuie să respecte cerinţele pentru piese în

mişcare date mai sus.Transmisiile cu lanţ care funcţionează la viteze mai mari
de 1 m/s şi care conţin surse potenţiale de aprindere (identificate prin
evaluarea riscului de aprindere), trebuie să fie echipate cu mijloace care să
asigure o antrenare continuă a lanţului cu roata de lanţ asociată. Dacă nu este
posibil, această transmisie trebuie echipată cu un dispozitiv care să întrerupă
puterea de acţionare a roţii de antrenare a lanţului, în eventualitatea că lanţul
se rupe, se descentrează sau se slăbeşte peste o limită specificată în
instrucţiunile producătorului.

Echipamente hidrostatice/hidrodinamice/pneumatice
Echipamentele de transmisie a puterii hidrostatice/hidrodinamice şi
pneumatice trebuie construite din ţevi, carcase şi/sau alte piese exterioare care
nu produc suprafeţe fierbinţi care să depăşească temperatura maximă de
suprafaţă, chiar şi în cazul funcţionării continue la un regim nominal maxim.
Echipamentul hidrostatic/hidrodinamic trebuie să respecte cerinţele din
EN 982.
Echipamentele pneumatice trebuie să respecte cerinţele din EN 983.
Temperatura maximă a oricărui fluid de transmisie a puterii care se
poate elibera în timpul funcţionării, nu trebuie să depăşească temperatura
maximă de suprafaţă a echipamentului, dacă prin aceasta se creează un risc
de aprindere.

NOTĂ - Un dispozitiv de protecţie la supraîncălzire corespunzător poate

fi un dop fuzibil într-un cuplaj hidraulic, care se topeşte pentru a elibera fluidul
de transmisie a puterii din cuplaj, în timpul supraîncălzirii/suprasarcinii.

Fluidul de transmisie a puterii hidraulice trebuie să aibă o rezistenţă la

foc corespunzătoare.

383
 Compresoarele de aer utilizate pentru echipamentele pneumatice
trebuie:

➢ să conţină un filtru montat în sistemul de aspirare pentru a împiedica

pătrunderea prafului sau a altor corpuri străine similare în piesele unde are loc
compresia;
➢ să conţină numai lubrifianţi rezistenţi la carbonizare.

Carbonizarea lubrifianţilor din compresor (cauzată de expunerea la

temperaturi ridicate) conduce la formarea de depuneri carbonice uleioase în
zona de evacuare din compresor, care pot produce supraîncălzirea sau
explozia acestuia.
Pentru fluidele care operează la presiune ridicată (de exemplu, în
interiorul compresorului), trebuie să se ia în considerare faptul că temperatura
de aprindere scade cu creşterea presiunii de operare.

Cerinţe pentru ambreiaje şi cuplaje

Ambreiajele şi cuplajele trebuie montate sau monitorizate astfel încât

nici o piesă fixă sau mobilă expusă unei atmosfere potenţial explozive să nu
depăşească temperatura maximă de suprafaţă a echipamentului. În cazul în
care ambreiajul sau cuplajul are piese de plastic sau alte materiale nemetalice,
materialul utilizat sau montarea lor trebuie să excludă posibilitatea unei
descărcări electrostatice incendiare.
Exemple de ambreiaje şi cuplaje de tipul celor menţionate mai sus sunt
ambreiaje cu disc de frecare, ambreiajele centrifugale de tip clopot, cuplajele
hidraulice şi cuplajele hidraulice de tip “scoop-control”.
Pe durata angrenării totale, nu trebuie să existe nicio alunecare sau
mişcare relativă similară, între mecanismele de intrare şi ieşire susceptibile să
producă suprafeţe fierbinţi a căror temperatură să depăşească temperatura
maximă de suprafaţă.
Cerinţele de mai sus pot fi îndeplinite prin una sau mai multe din
următoarele metode de prevenire:
- montarea unui dispozitiv de protecţie la suprasarcină /
supratemperatură, de exemplu, un dop fuzibil într-un cuplaj hidraulic, care
se topeşte pentru a elibera fluidul de transmisie a puterii de la cuplaj în timpul
unei suprasarcini/supratemperaturi sau
- montarea unui dispozitiv de control poziţionat astfel încât să întrerupă
puterea de acţionare la intrare, dacă o parte a cuplajului sau a ansamblului
ambreiajului sau carcasa acestuia atinge temperatura de suprafaţă maximă
sau
- unul sau mai multe dispozitive de control astfel încât să întrerupă
puterea de acţionare, dacă are loc o patinare, datorită unei defecţiuni, a unei
reglări incorecte sau a unei uzuri excesive a mecanismelor/plăcuţelor de frână
(de exemplu, plăcuţele ambreiajului).

384
 Cerinţe pentru frâne şi sisteme de frânare

Frânele utilizate numai pentru oprire în caz de urgenţă şi frânele

de serviciu (inclusiv frâne de fricţiune şi limitatoare hidraulice) trebuie
construite astfel încât să permită o disipare maximă a energiei cinetice, fără o
creştere a temperaturii peste limita admisă şi fără să genereze scântei
incendiare în orice piesă expusă la o atmosferă potenţial explozivă.
Frânele de staţionare trebuie echipate cu un dispozitiv de blocare care
să împiedice aplicarea puterii de acţionare, dacă frâna nu este complet
eliberată. Ca alternativă, trebuie montat un dispozitiv de control.

Cerinţe pentru arcuri şi elemente absorbante

Arcurile şi elementele absorbante trebuie să fie construite şi, dacă este

necesar, echipate cu dispozitive de ungere şi/sau răcire, astfel încât nici o
piesă expusă la atmosfera potenţial explozivă să nu producă nicio suprafaţă
fierbinte care să depăşească temperatura maximă de suprafaţă, nici scântei
mecanice incendiare, dacă ele se rup sau se fisurează în timpul funcţionării.

Cerinţe pentru benzi transportoare

Benzile transportoare trebuie să fie incapabile să dezvolte o descărcare

electrostatică incendiară în timpul funcţionării. Materialele utilizate la fabricarea
lor trebuie să fie necombustibile şi/sau să nu întreţină sau să propage
combustia. Transmisiile capabile să producă suprafeţe fierbinţi care depăşeasc
temperatura maximă de suprafaţă, ca rezultat al lărgirii sau patinării benzii pe
tamburul de acţionare al transportorului sau pe alte role, trebuie echipate cu
mijloace care să asigure că este menţinută tensionarea corectă a benzii, asa
cum a fost recomandată de către producător. Acest lucru poate fi realizat fie
prin monitorizarea tensiunii din bandă, fie prin compararea vitezelor relative
dintre tamburul de antrenare şi bandă.
Dacă se compară vitezele relative dintre tambur şi bandă, o diferenţă
care depăşeşte valoarea de 10 % trebuie să cauzeze întreruperea puterii de
acţionare.
Transmisiile capabile să producă suprafeţe fierbinţi care să depăşească
temperatura maximă de suprafaţă prin nealiniere, trebuie echipate cu mijloace
care să detecteze o aliniere incorectă.
Cadrul de susţinere, şasiul sau structura echipamentului care cuprinde
banda (benzile) trebuie construite din materiale bune conducătoare de
electricitate şi trebuie dispuse astfel încât să realizeze o cale de scurgere la
pământ pentru orice electricitate statică care apare la bandă (benzi). Cadrul,
şasiul sau structura cuprinde tamburul sau rola de acţionare şi toate rolele de
mers în gol sau role asociate cu transmisia prin bandă. Trebuie asigurată o
legătura electrică specială între piesele individuale şi pământ, atunci când
rezistenţa electrică a căii de scurgere la pământ depăşeşte 1 GΩ.

385
 Evaluarea pericolului de aprindere - Raport de evaluare a
pericolului de aprindere

Documentele de evaluare diferă în funcţie de diferitele grupe şi

categorii de echipamente dintr-o anumită grupă. Rezultatele evaluării
pericolului de aprindere trebuie să includă cel puţin informaţii legate de toate
sursele potenţiale de aprindere, măsurile care au fost aplicate pentru ca aceste
surse să nu devină efective şi protecţia la aprindere utilizată. Rezultatele
trebuie exprimate sub formă de tabel, aşa cum este prezentat în tabelul de mai
jos
Tabel de evaluare pentru echipamentele din Grupa II

Sursă potenţială de aprindere Măsuri aplicate Protecţia

(1) pentru ca sursa la
Defecţiune să nu devină aprindere
Funcţionare Defecţiune
rară efectivă utilizată
normală prevăzută
(1a) (1b)
(1c) (2) (3)

Coloanele (1b) şi (1c) trebuie completate numai dacă definiţia de

categorie a echipamentului din Grupa II o cere, pentru a fi protejat în timpul
unor anumite niveluri de defecţiune, de exemplu, pentru echipamentele din
categoria 2 sau 1.

Coloana 3 este utilizată pentru a alinia măsurile adoptate în coloana 2,

fie cu cerinţele din standardul general, fie cu unul sau mai multe tipuri
recunoscute de protecţie la aprindere enumerate în domeniul acestuia. Acest
lucru este necesar pentru a se asigura că se marchează corect pe echipament
simbolul (simbolurile) de protecţie la aprindere .
Raportul de evaluare a pericolului trebuie inclus în documentaţia tehnică
necesară, care demonstrează conformitatea cu acest standard .

Exemplu de evaluare a pericolului de aprindere pentru partea

neelectrică a unui ventil electromagnetic

Această evaluare se efectuează pentru partea neelectrică a unui ventil

electromagnetic acţionat electric, care controlează debitul unui fluid de lucru
care se situează în limitele de inflamabilitate. Acţiunea ventilului
electromagnetic electric este controlată de un resort de rapel care închide
ventilul.

386
 Măsuri aplicate pentru a împiedica Protecţia la
Sursă potenţială de aprindere
sursa să devină efectivă aprindere utilizată
Funcţionare Defecţiune Defecţiune
normală prevăzută rară
Aprindere Cu excepţia resortului de rapel, toate SR EN ISO
prin frecare piesele în mişcare sunt 80079-36
confecţionate din aceleaşi aliaj de
aluminiu ca şi corpul ventilului,
conţinând mai puţin de 7,5 % alte
metale uşoare. Resortul de rapel nu
are contact de frecare cu corpul
ventilului, în condiţii normale de
operare. Nu există sursă de
aprindere.
Aprindere La ruperea resortului, dacă acesta a SR EN ISO
prin frecare, ruginit, poate interacţiona cu aliajul şi 80079-36
ca urmare a produce o scânteie de frecare. Documentaţie
ruperii MTBF-ulN 2) (timpul mediu între tehnică
resortului căderile unui echipament) resortului
trebuie evaluat. Dacă acesta se
situează în limitele duratei de
funcţionare anticipate pentru ventil,
trebuie schimbat materialul resortului
cu un altul care nu rugineşte.
Aprindere În timpul funcţionării prevăzute, EN 1127-1
datorită piesele ventilului trebuie să aibă o
compresiunii mişcare uşoară, pentru a controla
/ undei de debitul, astfel ca în cazul apariţiei
şoc unei defecţiuni prognozate,
alimentarea cu energie electrică se
întrerupe, iar ventilul se închide
brusc, sub acţiunea resortului de
rapel. Analiza valorilor relative ale
volumului aspirat de ansamblul cu
piston şi volumul menţinut obligatoriu
în ventil, pe fiecare parte a
pistonului, trebuie să confirme un
raport de compresie scăzut.
Alternativ, trebuie evaluată
capacitatea resortului de rapel de a
comprima volumul de gaz inclus.
Pentru formele constructive
obişnuite, nu sunt probleme, dar
trebuie să se confirme acest lucru.
Temperatură Temperatura tuturor pieselor SR EN ISO
ventilului trebuie să fie sub 80079-36
temperatura ventilului electric, în
toate condiţiile de funcţionare.

Concluzii : Pentru a se putea alege un material corespunzător pentru resort,

ventilul electromagnetic real poate fi încadrat pe baza categoriei şi clasei de
temperatură pentru ventilul electric.

La construcţia ventilatoarelor protejate la explozie trebuie utilizate una

din perechile de materiale date în Tabelul 3 pentru grupele de explozie IIA şi
IIB sau în Tabelul 4 pentru hidrogen pentru diferite categorii.

N 2)NOTĂ NAŢIONALĂ : MTBF este prescurtarea termenului în limba engleză “meantime

between failure” (“timpul mediu între căderile unui echipament”)
387
 Pentru ventilatoare de categoria 1 prezentul standard solicită măsuri de
suplimentare de protecţie, astfel părţile rotative şi cele staţionare ale
ventilatoarelor care sunt acceptabile pentru ventilatoare de categoria 2 devin
acceptabile de asemenea pentru categoria 1.

Multe din perechile de materiale date în tabelul 3 pot provoca

aprinderea atmosferelor explozive sensibile, dacă există un grad ridicat de
fricţiune pe un timp suficient de lung. Aceste perechi au fost alese a
reprezentante ale gradului de risc de aprindere pentru diferite aplicaţii.

Tabelul 3 - Perechi de materiale admisibile pentru grupele de gaze

explozive IIA şi IIB

Element Material (1) Material (2) Categoria Cerinţe Note

3 2 şi 1 (a se de
vedea subsol
mai jos)
1 Alamă cu plumb Oţel carbon sau inoxidabil sau da da 2a, 8 a
CuZn39Pb fontă
2 Cupru Oţel carbon sau inoxidabil sau da da 2a
fontă
3 Staniu (cositor) Oţel carbon sau inoxidabil sau da da 2a b
fontă
4 Aliaj de aluminiu Aliaj de aluminiu da da 1, 2b c
5 Aliaj de aluminiu Alamă navală CuZn39Sn dda da 1, 2b c
6 Aliaj de aluminiu Alamă cu plumb CuZnPb3 / da da 1, 2b a, c
CuZn39Pb
7 Aliaj pe bază de Aliaj pe bază de nichel da da 3, 5 f
nichel
8 Oţel inoxidabil Oţel inoxidabil da da 4, 5 f
9 Orice alt aliaj de oţel Orice alt aliaj de oţel sau fontă da da 5 f
sau fontă
10 Orice alt aliaj de oţel CuZn37 da nu 2, 5, 8 f
11 Material plastic Material plastic da da 6 d
12 Material plastic Alamă navală CuZn39Sn da da 2, 6 d
13 Material plastic Aliaj de aluminiu da da 2, 6 c, d
14 Material plastic Aliaj pe bază de nichel sau da da 3, 6 c, d
aliaj de oţel pe bază de nichel
15 Material plastic Alamă cu plumb CuZnPb3 da da 2, 6 a, d
16 Material plastic Orice aliaj de oţel sau fontă da da 6, 7, 9 d
17 Material plastic Oţel inoxidabil da da 4, 6, 9 d
18 Cauciuc Orice aliaj de oţel sau fontă da da 9
19 Metal acoperit cu Metal acoperit cu cauciuc da da 7 e
cauciuc
a Utilizarea aliajelor care conţin plumb poate fi interzisă sau limitată de autorităţile naţionale sau locale, dacă
acestea nu sunt acceptabile din punct de vedere al mediului înconjurător.
b Utilizarea staniului poate fi singura combinaţie admisibilă când este prezent un praf exploziv (a se vedea
mai jos), pentru a se îndeplini cerinţele de temperatură date în EN 1127-1. El se va topi înainte să fie atinse
temperaturile de suprafaţă periculoase. Pe de altă parte, o temperatură de topire scăzută poate reprezenta
un risc de atingere a materialelor de sub staniu.
c Aliajele de aluminiu care conţin aproximativ 12% silicon, de exemplu siluminul sunt adecvate din punctul
de vedere al coroziunii ai antiscântei, pentru că aliajul este fragil şi se sparge la contact, prevenind astfel
frecarea.
d Dacă este ales materialul plastic, se atenţionează că nu toate tipurile sunt admisibile automat, pentru că
ele au conductivitate scăzută la căldură şi conduc relativ uşor la suprafeţe fierbinţi. Trebuie observat că
proprietăţile mecanice ale materialului plastic pot limita folosirea lui la rotoare.
e Cauciucul poate fi natural sau sintetic. Grosimea minimă a stratului de cauciuc trebuie să fie în
conformitate cu cerintele specificate funcţie de puterea motorului electric respectiv funcţie de categoria
echipamentului.
f. Normativele naţionale pot exclude utilizarea ventilatoarelor cuprinzând aceste perechi.

388
 NOTĂ - Multe din perechile de materiale date în tabelul 3 pot provoca
aprinderea atmosferelor explozive sensibile, dacă există un grad ridicat de
fricţiune pe un timp suficient de lung.
Cerinţe conform Tabelului 3:

1) Trebuie adoptate trepte (paşi) pentru a se asigura că pe suprafeţele

care intră în contact între ele nu pot fi depozitate particule de rugină sau
scame.
2) a) Vopselele conţinând aluminiu nu trebuie să fie utilizate din cauza
riscului de scântei termitice (EN 1127-1)
b) Vopselele conţinând oxizi de fier nu trebuie să fie utilizate din cauza
riscului de scântei termitice (EN 1127-1)
3) Aliajele pe bază de nichel trebuie să conţină minim 60% în masă
nichel. Aliajele pe bază de nichel şi aliajele de oţel pe bază de nichel trebuie să
conţină maxim 4% în masă, în total magneziu, titan şi zirconiu. Toate aliajele
trebuie să aibă o structură omogenă.

NOTĂ - Chiar dacă aceste aliaje nu produc scântei, ele pot cu uşurinţă
forma puncte fierbinţi datorită fricţiunii şi conductivităţii scăzute a căldurii.

4) Oţelul inoxidabil trebuie să fie austenitic intr-o anumită măsură şi

nemagnetic. Trebuie avută grijă deosebită la fabricare, prelucrare etc. pentru a
se asigura ca nu este indus magnetism.
5) Aceste perechi pot provoca aprinderea unei atmosfere explozive
cand apare frecarea. Acest lucru trebuie cuprins în documentaţia tehnică
asigurată utilizatorului. Ele trebuie utilizate numai când interstiţiul între părţile
rotative şi cele staţionare pot fi asigurate după punerea în funcţiune şi în timpul
utilizării. Instrucţiunile date de fabricant trebuie să cuprindă măsuri de
întreţinere pentru a se asigura că se păstrează interstiţiul corespunzător.

Aceste perechi trebuie limitate la ventilatoare având motoare ce nu

depăşesc 5,5 kW şi o viteză relativă de frecare între părţile staţionare şi
rotative care nu depăşeşte 40 m/s, cu condiţia ca înterstiţiul în toate punctele
posibile de contact sunt asigurate. Dacă sunt utilizate motoare de puteri mai
mari sau viteze relative de frecare mai mari sunt necesare măsuri suplimentare
pentru a controla interstiţiul (de exemplu controlul vibraţiilor).

În această pereche de materiale oţelul austenitic trebuie să aibă minim

16,5% în masă crom, pentru a minimiza probabilitatea de apariţie a scânteilor
generate mecanic în caz de fricţiune.

NOTĂ - Chiar dacă acest aliaj nu generează scântei, în caz de fricţiune

generează cu uşurinţă suprafeţe fierbinţi din cauza conductivităţii termice
scăzute.

6) Componentele din material plastic trebuie să îndeplinească cerinţele

din SR EN ISO 80079-36. Fabricantul trebuie să ofere detalii de specificaţie a
materialului, anduranţă termică şi propietăţi electrostatice în documentaţia

389
tehnică. Materialele plastice pentru ventilatoare de categoria 2 şi categoria 1
trebuie să reziste la expunerea pe termen scurt la flacără fără să ardă.

7) Acesta trebuie limitat la viteze de vârf mai mici de 70 m/s.

8) Această combinaţie trebuie utilizată numai atunci când la partea

staţionară este utilizat CuZn37.

9) În ventilatoare destinate categoriilor 1, 2 şi 3, materialul plastic sau

cauciucul poate fi utilizat la fabricarea căptuşelilor, inelelor sau benzilor de
contact, ca extensie a părţilor metalice (de exemplu o extensie de vârf la o lamă
metalică) sau pentru a fabrica rotorul în întregime, în carcasă sa în ambele. În
toate cazurile interstiţiile minime trebuie asigurate între părţile rotative şi părţile
staţionare.

Pentru ventilatoare de categoriile 2 şi 1, când se folosesccauciuc sau

material plastic ca extensie de vârf la una sau la ambele suprafeţe de posibil
contact, distanţa între oricare parte metalică rotativă şi parte metalică
staţionară trebuie să nu fie niciodată mai mică de 20 mm.

Tabelul 4 - Perechi de materiale admisibile pentru amestecuri de gaze care

conţin hidrogen
Element Material 1 Material 2 Cerinţe Note de
conform subsol
Tabelului 3 conform
(a se vedea Tabelului 3
mai sus)
1 Oţel sau aliaj de oţel Staniu sau plumb 3, 4 a, b
2 Nichel sau aliaj de Staniu sau plumb 3, 4 a, b
nichel
3 Fontă Staniu sau plumb a, b
4 Aliaje de aluminiu Staniu sau plumb 1, 2b a, b, c
5 Oricare din cele de mai Metal acoperit cu 7 e
sus material plastic sau
cauciuc
Pentru cele mai multe ventilatoare următoarele perechi sunt aplicabile
6 Aliaje de oţel, aliaje pe Aliaje de alamă 1, 2, 3, 4 a, c, d
bază de nichel, fontă uşoară, cupru, aterial
plastic sau cauciuc
7 Aluminiu sau aliaj de Aliaje de alamă 1, 2, 3, 4 a, c, d, e
aluminiu uşoară, cupru, aterial
plastic sau cauciuc,
aluminiu sau aliaj de
aluminiu
8 Material plastic Material plastic 7

Perechi de materiale alternative sau măsuri de securitate alternative

Pot fi utilizate alte perechi de materiale sau abateri de la restricţiile din

Tabelul 3, dacă fabricantul demonstrat că ele nu prezintă risc de aprindere de
la frecare sau contact în condiţiile relevante pentru categoria respectivă sau că
au fost asigurate măsuri de securitate suplimentare. Această informaţie trebuie
390
inclusă în documentaţia tehnică şi trebuie să fie disponibile utilizatorului dacă
sunt cerute.

ECHIPAMENTE NEELECTRICE CU TIP DE PROTECTIE

PRIN CONTROLUL SURSELOR DE APRINDERE ”b”

Definiţii:
protecţia prin dispozitiv în echipamentul neelectric, în care (un) senzor(i)
controlul detectează funcţionarea periculoasă care este probabil să
surselor de producă o aprindere a atmosferei înconjurătoare şi să iniţieze
aprindere ”b” măsurile de control automate sau manuale pentru a preveni ca o
sursă potenţială de aprindere să devină o sursă de aprindere
efectivă.

Pentru aplicarea tipului de protecție „b“, sunt necesare sisteme de

control care sunt:
• adecvate pentru a controla sursa de aprindere specifică și
• suficient de fiabile pentru ca EPL să fie atins.

Multe tipuri de echipamente neelectrice destinate utilizării în atmosfere

explozive cu gaze, vapori, ceţuri şi/sau praf combustibil, nu conţin surse de
aprindere active la funcționare normală. Totuşi, dacă la piesele mobile apare o
funcţionare defectuoasă sau o funcţionare anormală, există riscul ca într-un
astfel de echipament să apară o sursă de aprindere activă.

Pentru a împiedica sursele de aprindere potenţiale să devină active în

funcţionare normală, în funcţionarea defectuoasă accidentală sau nu, este
posibil să se introducă în echipament senzori care să detecteze condiţiile
periculoase ameninţătoare şi să se iniţieze măsuri de control într-un stadiu
incipient al deteriorării, înainte ca sursele potenţiale să devină surse active.
Acest tip de protecţie este cunoscut sub numele de protecţie prin „Controlul
surselor de aprindere ”b””.
Câteva exemple de dispozitive senzor/element de acţionare simple,
mecanice, sunt:

a) fişe fuzibile (precum cele utilizate în cuplajele hidraulice), care se

topesc pentru a elibera energia conţinută în fluidul de alimentare, înainte ca
piesele capabile să atingă temperatura de aprindere să depăşească limitele
admise;

b) regulatoare de viteză centrifugale, care controlează în mod direct

supapa de alimentare şi împiedică piesele în rotaţie să atingă viteze de rotaţie
capabile să producă aprinderea prin fricţiune;

c) supape termostatice, care se închid pentru a reduce energia de

intrare sau se deschid pentru a creşte cantitatea de agent de răcire, prin
aceasta împiedicând atingerea de temperaturi care pot produce aprinderea;

391
 d) supape reductoare de presiune (care utilizează arcuri sau greutăţi),
care se deschid pentru a limita nivelul presiunii şi prin aceasta limitează şi
creşterea temperaturii în timpul comprimării gazului. Sunt utilizate ca
alternativă, pentru a proteja împotriva defecţiunilor grave care ar conduce la
expunerea suprafeţelor devenite fierbinţi involuntar.

Câteva exemple de dispozitive electro-mecanice combinate

senzor/element de acţionare sunt următoarele:

e) dispozitive de monitorizare/control al temperaturii, debitului şi

nivelului, care detectează temperatura/debitul/nivelul şi acţionează o valvă
solenoid care micşorează energia de intrare sau măreşte cantitatea de agent
de răcire;

f) dispozitive optice de numărare a impulsurilor, care detectează

vitezele de rotaţie anormale ale roţilor dinţate ale reductoarelor şi trimit
semnale la dispozitivul de control al vitezei;

g) senzori de vibraţii, care detectează vibraţiile anormale de la, de

exemplu, elementul de rulare al rulmenţilor, înainte ca acesta să se deterioreze
(defectare indicată, de obicei, prin vibraţii de înaltă frecvenţă) sau de la piesele
în rotaţie care şi-au pierdut echilibrul dinamic (defectare indicată, de obicei,
prin vibraţii de joasă frecvenţă);

h) dispozitive de aliniere a curelelor transportoarelor, care detectează

fricţiunea neprevăzută dintre cureaua mobilă şi elementele fixe ale structurii de
sprijin;

i) dispozitive de tensionare a curelelor de transmisie, care detectează

alunecarea prin fricţiune dintre rola de acţionare şi cureaua de transmisie,
datorită scăderii tensionării curelei;

j) detectoare de uzură în ambreiaje, care detectează uzura inadmisibilă

care poate produce încălzirea prin fricţiune, datorată acţionării incorecte a
ambreiajului.

Determinarea parametrilor de control

În cazul în care evaluarea pericolului de aprindere descrisă în

SR EN ISO 80079-36 a relevat surse potențiale de aprindere și producătorul a
decis să reducă probabilitatea ca acestea să devină efective prin aplicarea
tipul de protecție ”b”, producătorul echipamentului determină prin calcul sau tip
testele, parametrii de control (de exemplu temperatura, viteza, presiunea etc.)
asociate cu acele surse potențiale de aprindere. Pentru a putea face față
acestor parametri de control, este necesar să se definească parametrii normali
de funcționare corespunzători fiecărui echipament. Dacă este cazul, acest
lucru se va face și pentru fucționare defectuoasă previzibilă sau defecte rare (a
se vedea tabelul 5).

392
 Determinarea valorilor de securitate critice

Fiecare valoare critică de securitate este determinată de producător ca

fiind acea valoare peste sau sub care ar putea intra deveni o sursă potențială
de aprindere. Punctele critice relevante stabilite pentru controlul surselor de
aprindere trebuie să fie menționate în instrucțiunile echipamentului
controlat/monitorizat și trebuie să fie clar identificate ca fiind esențiale pentru
menținerea nivelului de securitate.

Printre valorile critice de securitate mai sus-menţionaţe se numără

determinarea:
a) temperaturii de funcţionare normală (Tnorm) şi a temperaturilor maxim
admise ale suprafeţelor fierbinţi (Tmax), apărute la încălzirea anormală prin
fricţiune;

b) vitezei de funcţionare normală (Snorm) şi supravitezei maxim admise

(Smax), care produce scântei de fricţiune capabile de aprindere;

c) presiunii de funcţionare normală (Pnorm) şi suprapresiunii maxim

admise (Pmax), care produce o suprafaţă fierbinte capabilă de aprindere;

d) vibraţiei normale şi maxim admise, înainte ca jocurile dintre piesele

fixe şi cele mobile să fie reduse la nivele capabile de aprindere;

e) uzura maxim admisă la garniturile de frână/ambreiaj înainte ca

alunecarea sau frecarea să provoace o suprafaţă fierbinte capabilă de
aprindere;

f) cantitatea normală de agent de răcire şi debitul minim de agent de

răcire necesar pentru a menţine suprafeţele fierbinţi sub temperatura de
aprindere a atmosferei;

g) nivelul normal de lubrifiant şi nivelul minim de lubrifiant necesar

pentru a preveni încălzirea prin fricţiune care poate provoca aprinderea;

h) alinierea normală şi abaterea maxim admisă de la aliniere pentru a

preveni ca piesele mobile să atingă piesele fixe.

Proiectarea și setările sistemelor de prevenire a aprinderii

Determinarea cerințelor de performanță sau a caracteristicilor de
funcționare

Producătorul trebuie să specifice reglajele sau caracteristicile de

funcţionare (de exemplu, dacă dispozitivul este o fişă fuzibilă) ale elementelor
de acţionare a controlului aprinderii destinate să fie utilizate în echipament,
ţinând seama, printre altele, de:

393
 - viteza de transformare a sursei de aprindere potenţiale într-o sursă de
aprindere activă;
- timpul de răspuns al senzorului/detectorului;
- timpul de răspuns al sistemului de prevenire a aprinderii;
- diferenţa de nivel între sursa de aprindere potenţială şi cea activă (de
exemplu, de la Tnorm la Tmax);
- factorul de siguranţă considerat necesar.

Instrucțiuni
Caracteristicile de performanță ale sistemului de prevenire a aprinderii
specificat de producător trebuie să fie inclus în instrucțiunile de utilizare.

Blocarea sistemului
Dacă dispozitivul/sistemul de prevenire a aprinderii este proiectat să
oprească funcţionarea echipamentului şi prin aceasta să împiedice o sursă de
aprindere potenţială să devină activă/efectivă, dispozitivul/sistemul de
prevenire a aprinderii trebuie reglat astfel încât funcţia de oprire să fie de
blocare şi deblocare, împiedicând astfel echipamentul să fie repornit fără
resetarea blocajului sistemului de prevenire a aprinderii.

Intervenția operatorului
Dacă dispozitivul/sistemul de prevenire a aprinderii este proiectat să
indice, să avertizeze sau să afişeze pentru operator, prin aceasta solicitându-
se răspunsul operatorului pentru a împiedica sursa de aprindere potenţială să
devină activă/efectivă, aceea indicaţie, avertizare sau afişare trebuie să
respecte principiile ergonomice şi trebuie să evite confuzia operatorului sau
întelegerea greşită a acţiunii preventive necesare.

Tipuri de protecție la aprindere

- tipul b1 de prevenire a aprinderii
Un sistem de prevenire a aprinderii de tipul b1 trebuie să conţină
componente încercate, ale căror antecedente să le demonstreze fiabilitatea,
asamblate şi instalate în conformitate cu toate standardele relevante, care să
adopte principii de securitate încercate, capabile să reziste la influenţele
posibile din timpul funcţionării sistemului şi montate astfel încât:

- dacă valoarea critică a unui parametru de control (de exemplu, Pcrit,

Tcrit) este depăşită, atunci fie să se împiedice ca sursa de aprindere să devină
activă, fie să se avertizeze că poate să apară o sursă de aprindere;

- sistemul de prevenirea a aprinderii să poate fi verificat la intervale

corespunzătoare, iar pierderea funcţiei de securitate să poată fi detectată prin
verificare;

- instrucţiunile producătorului echipamentului, trebuie să precizeze

intervalul între verificările periodice de întreţinere1) şi trebuie să cuprindă
îndrumări despre metodele de detectare a senzorilor/sistemelor de prevenire a
aprinderii defectuoase (de exemplu, încercările care trebuie efectuate).

394
Acestea trebuie să specifice, de asemenea, acţiunile care trebuie intreprinse
de către utilizator, dacă sunt detectate defecţiuni la senzori sau sistemele de
prevenire a aprinderii în timpul verificărilor de întreţinere.

NOTĂ – De obicei, instrucţiunile trebuie să specifice că astfel de

defecţiuni trebuie remediate înainte ca echipamentul să fie repus în funcţiune.

- tipul b2 de prevenire a aprinderii

Un sistem de prevenire a aprinderii de tip b2 trebuie să satisfacă

cerinţele de la 8.1 şi, în plus, trebuie să conţină componente încercate, ale
căror antecedente să le demonstreze fiabilitatea, asamblate şi instalate în
conformitate cu toate standardele relevente, care să adopte principii de
securitate încercate, capabile să reziste la influenţele posibile din timpul
funcţionării sistemului şi montate astfel încât:

Un sistem tip b2 trebuie să cuprindă componente care să asigure un

nivel de fiabilitate dovedit, asamblate și instalate în conformitate cu
standardele relevante, care să adopte principii de securitate bine testate,
capabile să reziste la influențele din în timpul funcționării. Un sistem de
protecție la aprindere de tip b2 trebuie să respecte următoarele cerințe:

- dacă valoarea critică a unui parametru de control (de exemplu, Pcrit,

Tcrit) este depăşită, atunci sursa de aprindere este împiedicată să devină
activă;
- sistemul de protecție împotriva aprinderii poate fi verificat la intervale
adecvate, iar pierderea funcției de securitate trebuie detectată prin verificare;
- dacă apare o singură defecţiune la sistemul de prevenire a aprinderii,
aceasta nu trebuie să conducă la pierderea funcţiei de securitate a sistemului
de prevenire;
- instrucţiunile producătoruluii echipamentului, trebuie să precizeze
intervalul dintre verificările1) senzorului şi sistemului de prevenire a aprinderii.

Instrucţiunile producătorului trebuie să descrie acţiunea care trebuie

efectuată dacă sunt detectate defecţiuni la sistemul de prevenire a aprinderii.

NOTA – Acestea din urmă, de exemplu, pot varia, între oprirea directă
a echipamentului şi executarea de reparaţii la senzorii/sistemul de prevenire a
aprinderii care prezintă defecte, fără să se oprească echipamentul din
funcţionare care, în alte privinţe, este protejat împotriva aprinderii.

Aplicarea tipurilor de protecție la aprindere

Tipurile de protecție la aprindere din tabelul 1 sau tabelul 2 se utilizează
corespunzător pentru fiecare EPL
EPL poate fi realizat fie prin intervenție manuală în urma unui semnal
de avertizare, fie prin intervenție automată. Deciziile privind care nivele vor fi
utilizate, se bazează pe rezultatele evaluării pericolului de aprindere. Pentru
EPL Ga, Da sau Mb este necesară intervenția automată.

395
 Tabelul 1 - Tipurile minime de protecție la aprindere cerute când tip "b"
este selectat pentru a atinge obiectivul EPL prevăzut pentru
echipamentele din Grupa II și III

Nivelul EPL Rezultatul evaluării Sistemul de control Tipul

destinat pericoului de aprindere
echipamentului pentru echipament
Gc, Dc Surse de aprindere
active/efective pe durata
funcționării normale
Nici o sursă de aprindere
activă/efectivă pe durata
funcționării normale
Gb, Db Surse de aprindere
active/efective pe durata
funcționării normale
Nici o sursă de aprindere
activă/efectivă pe durata
funcționării normale
Nici o sursă de aprindere
activă/efectivă pe durata
funcționării normale și
defectuoase previzibile
Ga, Da Nici o sursă de aprindere
activă/efectivă pe durata
funcționării normale
Nici o sursă de aprindere
activă/efectivă pe durata
funcționării normale și
defectuoase previzibile
Nici o sursă de aprindere
activă/efectivă pe durata:
funcționării normale,
defectuoase previzibile și a
rarelor defecțiuni
Pentru informații suplimentare a se vedea anexa C din SR EN ISO 80079-37
necesar Ex ”b” : protectiei la
aprindere
Un singur sistem pentru a b1
evita sursele de aprindere
în timpul funcționării
normale
fără
Un sistem independent b2 sau
sau sigur pentru a evita două b1
sursele de aprindere în
timpul funcționării normale
și funcționării defectuoase
previzibile
Un singur sistem pentru a b1
evita sursele de aprindere
în timpul funcționării
defectuoase previzibile
fără
Un sistem independent b2 sau
sau sigur pentru a evita două b1
sursele de aprindere în
timpul funcționării
defectuoase previzibile și
a rarelor defecțiuni
Un singur sistem pentru a b1
evita sursele de aprindere
în timpul rarelor defecțiuni
fară

Cerințe pentru tipurile de protectie la aprindere

Nivelul EPL obligatoriu trebuie să fie atins prin :
- instalarea dispozitivelor de protecție împotriva aprinderii care s-au
dovedit a fi conforme cu protecția necesară la aprindere prin experiența
anterioară de evaluare și de operare; sau
- evaluarea cerințelor de performanță specifice necesare pentru
echipament, ținând seama de utilizarea destinată pentru protecția la aprindere
și realizarea echipamentului la nivelul cerut. Această evaluare ține seama de:
a) tipurile de dispozitive de protecție la aprindere utilizate pentru
protejarea echipamentului;
396
 b) indiferent dacă sunt sau nu, sunt simple sau duplicate (de exemplu,
prin alte dispozitive independente);
c) rezistența individuală la defecțiuni;
d) dacă defectele se dezvăluie sau nu;
e) dacă sistemul de protecție la aprindere este sigur sau nu;
f) probabilitatea de defectare, ducând la pierderea protecției la
aprindere în același timp ca o sursă potențială de aprindere (fiind protejată de
acestea), se transformă într-o sursă de aprindere eficientă legată de nivelul de
protecție al echipamentului

Dispozitive electronice programabile

În cazul în care dispozitivele electronice programabile sunt utilizate ca
parte a sistemului de protecție la aprindere, acestea trebuie să respecte
cerințele pentru protecția corespunzătoare împotriva aprinderii.
NOTĂ: Acest lucru se poate realiza, de exemplu, prin sisteme de
control prin respectarea cerințelor IEC 61508 cu un nivel adecvat al integrității
de siguranță – SIL – Safety Integrity Levels (a se vedea anexa E din
SR EN ISO 80079-37).

ECHIPAMENTE NEELECTRICE CU TIP DE PROTECTIE

PRIN IMERSIE INTR-UN LICHID ”k”

Definiţii:
protecţia prin tip de protecţie în care sursele de aprindere potenţiale devin
imersie intr-un inactive sau separate de atmosferele explozive fie prin imersia
lichid ”k” lor totală într-un lichid de protecţie, fie prin imersia parţială şi
acoperirea continuă a suprafeţelor lor active cu un lichid de
protecţie, astfel încât o atmosferă explozivă care se poate afla
deasupra lichidului sau în afara carcasei echipamentului să nu
poată fi aprinsă.

Sursele de aprindere potenţiale ale anumitor tipuri de echipamente

neelectrice destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive de gaz, vapori
şi/sau praf, devin inactive fie prin imersia lor într-un lichid de protecţie, fie prin
acoperirea cu o peliculă continuă de lichid de protecţie. La anumite
echipamente, este prevăzut lichid de protecţie numai în scopul de prevenire ca
sursele de aprindere potenţiale să devină active. La alte echipamente, lichidul
de protecţie serveşte unor scopuri suplimentare, cum ar fi, ungerea şi/sau
răcirea pieselor mobile sau, ca în cazul sistemelor hidraulice, pentru
transmiterea eneregiei. La anumite echipamente, lichidul de protecţie poate fi,
de fapt, chiar lichidul de proces propriu-zis.
- lichid de protecţie
un lichid care împiedică atmosfera explozivă să intre în contact direct
cu sursele potenţiale de aprindere şi care garantează, de asemenea, că
aceasta nu poate fi aprinsă.

Exemple de tipuri de echipamente care utilizează acest mod de

protecţie împotriva aprinderii :
397
 a) discuri de frânare imersate în ulei, de exemplu, la roţile vehiculelor
utilizate în atmosfere potenţial explozive,

b) pompe cu diafragmă şi alte pompe submersibile utilizate la

distribuirea lichidelor inflamabile, cu mecanismele mobile imersate sub nivelul
minim admis al lichidului inflamabil procesat (de exemplu, distribuitoarele de
produse petroliere),

c) pompe şi motoare hidraulice ale căror părţi interne rotative sunt

imersate continuu în fluidul hidraulic circulant, utilizat pentru transmiterea
energiei hidrostatice sau a energiei hidrocinetice,

d) reductoare umplute cu ulei, cu roţile dinţate parţial imersate, dar

acoperite continuu cu o peliculă vâscoasă de ulei lubrifiant. În acest exemplu,
acoperirea cu ulei de protecţie poate fi asigurată prin stropirea naturală a roţilor
în timp ce ele se rotesc în ulei sau printr-un curent de ulei dirijat cu curgere
continuă direct pe acestea de la o pompă de ulei din baia reductorului,

e) cuplaje cu fluid, convertizoare de cuplu de torsiune, conectate, de

exemplu, între axul de ieşire al motorului de acţionare şi axul de intrare al
maşinii complet încărcate, pentru a-i permite acesteia să pornească progresiv
(pornire uşoară).

În toate exemplele de mai sus, protecţia la aprindere este obţinută prin

faptul că lichidul de protecţie împiedică atmosfera explozivă înconjurătoare să
intre în contact cu sursa (sursele) de aprindere, prin acoperirea continuă
şi/sau ungerea şi răcirea pieselor mobile.

Un tip similar de protecţie împotriva aprinderii, cunoscut ca imersie în

ulei ”o” a fost utilizat mulţi ani pentru echipamentele electrice la care, în plus
faţă de cele de mai sus, lichidul acţionează şi ca un mediu izolant electric.

Determinarea criteriilor maxim/minim

Producătorul echipamentului trebuie să determine prin calcul şi/sau prin
încercare de tip următoarele criterii maxim/minim :

- nivelul maxim şi minim sau, dacă este mai potrivit, presiunea

maximă şi minimă sau debitul lichidului de protecţie ;

- unghiul de lucru maxim a echipamentului faţă de orizontală ;

vâscozitatea maximă şi minimă a lichidului de protecţie, în afara cazului în care
natura lichidului de protecţie este specificată de către producător ;
- orice alți parametri maximi și minime relevanți pentru a reduce
probabilitatea ca eventualele surse de aprindere să devină eficiente.

Aceste criterii asigură că sursele potențiale de aprindere indicate sunt

fie total scufundate sau acoperite continuu cu un lichid de protecție suficient,

398
pentru a se asigura că acestea nu pot deveni eficiente.Trebuie să se ia în
considerare efectele de contracţie din timpul supratensiunii tranzitorii de
pornire, împroşcarea, stropirea, gradul de turbulenţă, gradul de agitare a
lichidului, condiţia de umplere cea mai defavorabilă şi punctul mort al
echipamentului, pe tot intervalul temperaturilor de funcţionare normale.

Atunci când protecția la aprindere este obținută prin imersie parțială și

un flux de lichid pompat sau îndreptat asigură acoperirea continuă necesară
asupra surselor de aprindere potențială, producătorul trebuie să determine
localizarea cea mai eficientă a oricărei duze, pulverizatoare sau dispozitiv de
acoperire pentru a asigura protecția necesară.

Rezultatele calculelor sau ale testelor de tip descrise mai sus se includ
în documentația tehnică a producătorului; criteriile minime / maxime care
trebuie furnizate în instrucțiuni.

Lichid de protecţie
Lichidul de protecţie utilizat trebuie să aibă o astfel de vâscozitate şi
compoziţie chimică încât :

- să împiedice atmosfera potenţial explozivă să intre în contact direct cu

sursa (sursele) potenţială (potenţiale) de aprindere identificate în cursul
evaluării pericolului de aprindere, prin asigurarea unei acoperiri continue sau a
unei pelicule pe sursa (sursele) potenţială (potenţiale) de aprindere şi

- să nu producă el însuşi o atmosferă explozivă pe nici o sursă

potenţială de aprindere. Acest aspect include existenţa golurilor, bulelor sau
ceţurilor produse de acţiunea de agitare a părţilor mobile în timpul funcţionării
şi/sau o reacţie chimică între lichidul de protecţie şi materialele utilizate la
realizarea echipamentului.

NOTĂ - Acest lucru nu exclude utilizarea lichidelor inflamabile ca lichid

de protecţie.
- să nu producă însuşi o sursă de aprindere (de exemplu, realizarea
de straturi cu pericol de autoîncălzire).

Construcţia echipamentelor
Echipamentele trebuie construite astfel încât să se asigure că există
cantitatea necesară de lichid de protecţie. Dacă este specificat prin nivelul de
protecţie, acest lucru poate fi obţinut, de exemplu, prin utilizarea de dispozitive
de monitorizare, indicator (indicatoare) sau etalon (etaloane) montate pe
echipamente, pentru indicarea nivelelor minim şi maxim sau, dacă este cazul,
presiunea nominală şi debitul nominal de lichid de protecţie determinat în
conformitate cu criteriile de minim și de maxim. În cazul în care sunt montate,
aceste dispozitive, indicatoare sau etaloane trebuie amplasate astfel încât să
fie uşor de citit de către utilizator.

399
 Poziția de utilizare a echipamentului – unghiul de lucru
În cazul în care, protecția la aprindere ar fi redusă la un nivel
inacceptabil dacă echipamentul este utilizat la un anumit unghi față de
orizontală, unghiul de lucru maxim admisibil sau gradientul necesar pentru
menținerea criteriilor maxime / minime necesare determinate, să fie vizibile sau
detectabile pe echipament și specificate în instrucțiunile de lucru.

Măsuri pentru asigurarea lichidului de protecție

În cazul în care contaminarea, deteriorarea sau degradarea lichidului
de protecție prin mijloace externe poate reduce nivelul protecției la aprindere
inferior celui corespunzător EPL, trebuie să fie încorporate măsuri de
construcție și/sau instrucțiuni de întreținere furnizate de producător pentru a se
asigura că lichidul continuă să mențină nivelul necesar de protecție la
aprindere.
Acest lucru se poate realiza, de exemplu, prin:
- în cazul echipamentelor cu lichide de protecție care curg continuu,
asigurarea filtrării pentru a limita părțile solide să fie transportate în zona
părților în mișcare;
- în cazul echipamentelor deschise, selectarea unui lichid de protecție
care nu este afectat negativ de contaminarea atmosferică, cum ar fi umiditatea
atmosferică și praful;
- în cazul echipamentelor care necesită protecție împotriva nivelurilor
ridicate de praf atmosferic și de vapori de apă, asigurând un grad de protecție
împotriva pătrunderii în carcasă, de cel puțin IP66;
- în cazul echipamentelor cu o carcasă etanșă, care asigură un
dispozitiv de amortizare a presiunii de cel puțin IP23 și stabilit de către
producătorul echipamentului cu umplutură lichidă să funcționeze la cel puțin
1,1 ori presiunea absolută peste nivelului lichidului și cu un minim de 0,1 bari
peste presiunea normală de funcționare;
- în cazul echipamentelor care au o incintă ventilată, construindu-le
astfel încât orice gaz sau vapori care pot evolua din lichidul de protecție în
condiții normale de funcționare să poată scăpa cu ușurință printr-un dispozitiv
de respirație cu o valoare IP de cel puțin IP23 și care încorporează un agent
de uscare adecvat, dacă este necesar;
- în cazul în care se utilizează instrucțiunile producătorului, lichidul
trebuie să fie supus monitorizării condițiilor de rutină, se specifică perioadele
maxime admise între controalele pentru contaminanți, cum ar fi depunerile în
lichid și degradarea lichidului, de exemplu, prin modificări chimice la
compoziția lichidului, cum ar fi schimbări anormale ale acidității sau ale
conținutului de apă.

Pierderi accidentale de lichid

Trebuie prevăzute mijloace de protecție împotriva slăbirii accidentale a

elementelor de fixare externe și interne asociate cu capacele care permit
accesul la lichidul de protecție. Acest lucru se aplică, de asemenea, tuturor
dispozitivelor necesare pentru a indica nivelul lichidului de protecție și pentru
dopuri și alte părți pentru umplerea sau golirea lichidului de protecție care ar

400
putea conduce la o reducere inacceptabilă a protecției la aprindere, dacă
acestea nu sunt menţinute în condiţii bune de etanşare împotriva scurgerilor.

Exemple de bună practică a mijloacelor de protecție împotriva slăbirii

accidentale sunt:

a) o proiectare corectă și elemente de fixare corecte;

b) cimentarea filetelor ;

b) şaibă de blocare ;

c) plombarea capurilor de bolţ.

Monitorizarea nivelului
Dispozitivul (dispozitivele), indicatorul (indicatoarele) sau etalonul
(etaloanele) de monitorizare trebuie astfel proiectate şi construite încât să
indice nivelul real.

Dispozitivele indicatoare trebuie astfel construite, localizate şi protejate

încât să nu aibă pierderi şi să nu poată să fie avariate în timpul funcţionării
normale.

Tija de nivel poate fi utilizată pentru verifcarea nivelului de lichid de

protecţie în timpul funcţionării normale. Tija trebuie fixată în poziţia de
măsurare astfel încât să se păstreze toate cerinţele privind protecţia împotriva
pătrunderii sau de etanşeitate. Trebuie asigurată o etichetă învecinată prin
care se cere ca tija să fie înlocuită după utilizare.

Pierderea de lichid
Dacă există posibilitatea ca lichidul de protecție să se piardă, de ex.
prin evaporare, prin fenomen capilar sau de sifon, pierderile trebuie evitate sau
sunt necesare mijloacele pentru a reumplere cu lichid de protecție.
Echipamente deschise
Pentru echipamentele deschise sau echipamentele cu incintă ventilată,
temperatura maximă a oricărei suprafețe a lichidului de protecție expus
atmosferei explozive nu trebuie să depășească temperatura maximă a
suprafeței echipamentului clasificat conform SR EN ISO 80079-36.

6. Marcarea echipamentelor neelectrice Ex

Echipamentele trebuie să fie marcate lizibil și permanent pe o parte

principală, pe exteriorul echipamentului și trebuie să fie vizibil înainte de
instalarea echipamentului.
Marcajul trebuie să cuprindă:
a) numele producătorului sau marca sa comercială înregistrată;
b) identificarea tipului de producător;
c) Simbolul Ex;

401
 d) litera „h“;
e) dacă este cazul, simbolul echipamentului pentru Grupa II sau III,
inclusiv subdiviziunea IIA,IIB,IIC sau IIIA,IIIB,IIIC. Atunci când echipamentul
este proiectat pentru a fi utilizat numai într-un anumit gaz, formula chimică sau
denumirea gazului trebuie trecută între paranteze.
f) pentru echipamentele din Grupa II, simbolul indicând clasa de
temperatură sau temperatura maximă a suprafeței în ° C, sau ambele. În cazul
în care marcajul include ambele, clasa de temperatură se va trece ultima între
paranteze. de ex T1 sau 350 °C sau 350 °C (T1).
- Accesorii folosite pentru conectarea pieselor echipamentului nu
trebuie să fie marcate cu clasa de temperatură.
- Echipament Grupa II, având o temperatură maximă de suprafață mai
mare de 450 ° C, trebuie să poarte numai inscripția temperaturii maxime de
suprafață în exprimată în grade Celsius și unitatea de măsură °C. Exemplu:
600 ° C.
- Echipament pentru Grupul II, concepute și marcate pentru a fi utilizate
într-un anumit gaz, nu trebuie să aibă o temperatură de referință.
- În cazul în care temperatura maximă de suprafața efectivă nu depinde
de echipamentul în sine, ci în principal pe condițiile de operare (cum ar fi un
fluid încălzit vehiculat de o pompă), o clasă unică de temperatură sau
temperatura maximă de suprafață, nu pot fi marcate de către producător. În
această situație trebuie să fie incluse în marcaj, o gamă de temperaturi sau un
domeniu de temperatură iar informațiile relevante trebuie prezentate în
instrucțiunile de utilizare (de ex. T6…T4 sau 85°C…150°C).
g) pentru echipamentele din Grupa III, temperatura de suprafață
maximă exprimată în grade Celsius, iar unitatea de măsură ° C precedat cu
litera „T“, (de exemplu T90°C).
h) după caz, nivelul de protecție EPL „Ga“, „Gb“, „Gc“, „Da“, „Db“ sau
„Dc“,
i) dacă este cazul, pentru Grupa II și III, marcarea temperaturii mediului
ambiant se va face după cum se arată în tabelul de mai jos
Temperatură ambiantă în timpul
Echipament Marcare suplimentară
funcţionării
Maximă : + 40°C
Normal Fără
Minimă : - 20°C
Ta sau Tamb cu domeniu special
Declarată de producător şi
De exemplu:
Special specificată în instrucţiunile de
„0°C ≤ Ta  +60°C”
utilizare
sau simbolul “X”

j) numărul de serie,
k) dacă se aplică condiţii speciale pentru utilizare sigură trebuie folosit
simbolul „X”. Utilizarea unei marcări de avertizare care să ofere instrucţiuni
corespunzătoare, poate fi folosită ca alternativă la cerinţa pentru marcarea cu
„X”.
l) marcajele de c) la h) se plasează pe aceeași linie, în ordinea în care
acestea sunt date și fiecare trebuie să fie separate printr-un spațiu mic.

402
 Producătorul trebuie să se asigure că utilizatorul primeşte cerinţele
pentru condiţiile speciale de utilizare în siguranţă, împreună cu toate
informaţiile relevante, în instrucţiunile de utilizare.

- orice alte marcări suplimentare prescrise în standardele europene

specifice pentru tipurile de protecţie la aprindere considerate, şi

- orice altă marcare cerută, în mod normal, de standardele de

construcţie ale echipamentului.

Dacă echipamentul corespunde utilizării în atmosfere explozive care

conţin gaze, vapori, ceţuri şi prafuri, trebuie incluse ambele categorii relevante.
Dacă sunt utilizate diferite tipuri de protecţie pentru diferite părţi ale unui
echipament neelectric, fiecare parte trebuie să poarte simbolul pentru tipul de
protecţie considerat.

Dacă se utilizează mai mult de un tip de protecţie, simbolul pentru

principalul tip de protecţie trebuie să apară primul şi trebuie urmat de
simbolurile celorlalte tipuri de protecţie utilizate.

Marcaje de avertizare
În cazul în care oricare dintre următoarele marcaje de avertizare sunt
necesare pentru a fi marcate pe echipament, textul așa cum este descris în
tabelul de mai jos, după cuvântul „PERICOL“, poate fi înlocuit cu un text
echivalent tehnic. Avertismente multiple pot fi combinate într-un avertisment
echivalent .

Marcaj de AVERTISMENT
AVERTIZARE !!! - PERICOL DE POTENTIAL DE ÎNCĂRCĂRE
ELECTROSTATICĂ - VEZI INSTRUCȚIUNI
ATENȚIE - DUPĂ DEENERGIZAR ASTEPTAȚI Y MINUTE ÎNAINTE DE
DESCHIDERE (Y fiind valoarea necesară de întârziere/așteptare,
exprimată în minute)
ATENȚIE !!! - A NU SE DESCHIDE DACA ATMOSFERA EXPLOZIVA
ESTE PREZENTĂ

Marcarea pe echipamente foarte mici

Pe echipamentele foarte mici, cu spaţiu limitat, se permite o reducere a
marcării, iar toate celelalte marcaje pot fi date pe ambalaj şi în documentele
însoţitoare, dar sunt necesare cel puţin următoarele informaţii pe echipamentul
propriu-zis:
a) numele sau marca înregistrată a producătorului;
b) simbolul "Ex" urmat de litera "h" ;

EXEMPLE DE MARCARE COMPLETĂ

Echipamente neelectric conform cu standardul de baza, cu

EPL Gb, destinat pentru atmosfere explozive cu gaz, corespunzătoare

403
pentru subgrupa IIB-gaze, vapori şi ceţuri, cu temperatura de
autoaprindere > 135°C:

BEDELLE, FR – Paris, Rue Napoleon = numele şi adresa producătorului

Tip A B 5 – 2001 = tip de echipament şi anul de fabricaţie
Ex h IIB T4 Gb = marcare conform Ex, litera "h", Grupa II, subgrupa IIB, clasa
de temperatura T4, EPL Gb
Ser. Nr. 32567 = număr de serie
ABC 12.1234 = număr certificat

Echipament neeletric cu EPL Db pentru atmosfere explozive cu

praf, subgrupa IIIC, cu temperatura maximă mai mică de 1200C.

BEDELLE, FR – Paris, Rue Napoleon = numele şi adresa producătorului

Tip A B 6 – 2001 = tip de echipament şi anul de fabricaţie
Ex h IIIC T1200C Db = marcare conform Ex, litera ''h'' Grupa III, subgrupa IIIC
temperatura maximă de suprafată T1200C, EPL Db
Ser. Nr. 32567 = număr de serie
ABC 12.1234 = număr certificat

Echipament neeletric conform cu standardul de baza, cu EPL Gb

pentru atmosfere explozive cu gaz, subgrupa IIB si temperatura de
aprindere mai mare de 1350C, si pentru EPL Db pentru atmosfere cu praf,
subgrupa IIIC și cu temperatura maximă mai mică de 1200C.

BEDELLE, FR – Paris, Rue Napoleon = numele şi adresa producătorului

Tip A B 6 – 2001 = tip de echipament şi anul de fabricaţie
Ex h IIB T4 Gb = marcare conform Ex, litera "h", Grupa II, subgrupa IIB, clasa
de temperatura T4, EPL Gb
Ex h IIIC T1200C Db = marcare conform Ex, litera ''h'' Grupa III, subgrupa IIIC
temperatura maximă de suprafată T1200C, EPL Db
Ser. Nr. 32567 = număr de serie
ABC 12.1234 = număr certificat

Tabel - Corespondenta dintre tipurile de protecție, zone clasificate și standarde

Tip de protecție Simbol Zonă Domeniu de Standard

Standard aplicare

Securitate h 0, 1, 2 Cuplaje, ISO 80079-37

constructivă ”c” 20, 21, 22 pompe, EN ISO 80079-37
angrenaj
transmisie,
benzi
transportoare

404
Tip de protecție Simbol Zonă Domeniu de Standard
Standard aplicare

Carcasă h 1, 2 Frâne, cuplaje IEC 60079-1

antideflagrantă ”d” EN 60079-1

Carcasă h 1, 2 Pompe IEC 60079-2

presurizată ”p” 21, 22 EN 60079-2

Imersie în lichid ”k” h 0, 1, 2 Pompe ISO 80079-37

20, 21, 22 submersibile, EN ISO 80079-37

Transmisii

Controlul surselor h 0, 1, 2 Pompe, benzi ISO 80079-37

de aprindere ”b” 20, 21, 22 transportoare EN ISO 80079-37

Protecție prin h 20, 21, 22 Echipament IEC 60079-31

carcasă ”t” exclusiv pentru EN 60079-31
zonele
periculoase cu
praf exploziv

405
Tip de protecție

II2G Ex h IIC T6 Gb
Grupa

Temperatura max. de suprafață

Zone periclitate de grizu

Grupa I Metan Zone periculoase generate de gaze
Zone periclitate de gaze explozive explozive: Clase de temperatură
IIA Propan
450ºC T1
Grupa II IIB Etilen
300ºC T2
IIC Hidrogen
200ºC T3
Zone periclitate de prafuri explozive 135ºC T4
IIIA Scame 100ºC T5
IIIB combustibile 85ºC T6
IIIC Praf Zone periculoase generate de prafuri
Grupa III
neconductiv explozive: Temperatura de suprafață
Praf
T…ºC (Exemplu: T 80 ºC)
conductiv

ATEX marking
Echipament Grupa I: minerit; Echipament Grupa II: alte zone

Clasificare Zona 0 Zona 20 Zona 1 Zona 21 Zona 2 Zona 22 Minerit

Atmosfere Constant, frecvent sau Ocazional Rareori sau pe termen
explozive pe termen lung scurt
periculoase
Categorie 1G 1D 2G 2D 3G 3D M1 sau
echipament M2

Categoria echipamentului și nivelul de protecție al echipamentului (EPL)

Clasificare Zona 0 Zona 20 Zona 1 Zona 21 Zona 2 Zona 22 Minerit
EPL Ga Da Gb Db Gc Dc Ma sau Mb
(IEC/EN
60079-0)

406
DOCUMENTAŢIA TEHNICĂ ŞI INFORMAŢII DE UTILIZARE

DOCUMENTAŢIA TEHNICĂ
Documentaţia tehnică a producătorului trebuie să furnizeze specificaţii
corecte şi complete ale aspectelor de securitate la explozie, ale
echipamentului, inclusiv rezultatele încercărilor relevante.
Această documentație trebuie să cuprindă raportul de evaluare a
riscurilor de aprindere și atunci când este necesar, conform acestui raport,
următoarele:
- descrierea echipamentului;
- desene conceptuale şi de execuţie în măsura în care este necesar
prin evaluarea pericolelor de aprindere;
- toate descrierile şi explicaţiile necesare pentru înţelegerea
desenelor;
- certificatele materialelor dacă este necesar;
- rapoarte de încercare ale încercărilor realizate pentru produs;
- documentele specificate la punctul – Informații de utilizare.

Conformitatea cu documentatia
Producătorul trebuie să efectueze verificările sau testele necesare
pentru a se asigura că echipamentul neelectric produs este conform cu
documentația tehnică.

Certificatele
Producătorul trebuie să pregătească, sau are pregătit, un certificat care
să confirme că echipamentul este în conformitate cu cerințele din
SR EN ISO 80079-36, împreună cu alte părți aplicabile și standardele
suplimentare specifice echipamentelor neelectrice. Certificatul se poate referi
la echipament Ex sau o componentă Ex.
Un certificat Ex pentru componentă (Identificat prin simbolul „U“, sufixul
la numărul certificatului) este prevazut pentru acele părți de echipamente care
sunt incomplete și necesită o evaluare suplimentară înainte de încorporare
într-un echipament Ex. Certificatul Ex pentru componentă trebuie să includă un
program detaliat de limitări rezultat dintr-o evaluare suplimentară specifică
părților componente din echipamentele Ex. Un certificat Ex pentru componentă
trebuie să clarifice faptul că acesta nu este un certificat Ex pentru echipament.

Resposabilitatea pentru marcare

Prin marcarea echipamentului, în conformitate cu cerintele de marcare,
producătorul atestă pe propria răspundere că echipamentul a fost construit în
conformitate cu cerințele aplicabile ale standardelor relevante în materie de
siguranță.

INFORMAŢII DE UTILIZARE
Documentația pregătită trebuie să includă instrucțiuni care să
furnizeaze cel puțin următoarele indicații :
a) o recapitulare a informaţiilor cu care este marcat echipamentul, cu
excepţia numărului de serie, împreună cu toate celelalte informaţii

407
suplimentare corespunzătoare, pentru a facilita întreţinerea (de exemplu
adresa importatorului, adresa serviciului de reparaţii etc.);

b) instrucţiuni de folosire sigură:

- punerea în funcţiune;
- utilizare;
- asamblare şi dezasamblare;
- întreţinere (service şi reparaţii de urgenţă);
- instalare;
- reglare
- daca este necesar, instrucțiuni de instruire

c) dacă este necesar, indicarea oricărui pericol special care poate

apărea la utilizarea echipamentului, de exemplu zonele periculoase din faţa
dispozitivelor de eliberare a presiunii;

d) acolo unde este necesar, instrucţiuni de instruire

e) detalii care să permită luarea unei decizii fără îndoieli dacă un

echipament dintr-o categorie anume poate fi utilizat în siguranţă în domeniul de
utilizare destinat şi în condiţiile de funcţionare previzibile;
NOTĂ - Această informaţie rezultă ca urmare a efectuării evaluării
pericolului de aprindere. Uneori producătorul este conştient de riscurile de
aprindere care apar din procesele tehnologice şi care nu pot fi controlate din
proiectarea echipamentului. În acest caz producătorul trebuie să informeze
utilizatorul despre necesitatea adoptării de măsuri suplimentare de prevenire.

f) parametrii de presiune, temperaturile maxime de suprafaţă şi alte

valori limită;

g) dacă este necesar, condiţiile speciale de utilizare, inclusiv cele

specifice referitoare la posibila utilizare greşită despre care experienţa arată că
ar putea apărea;

h) dacă este necesar, caracteristicile esenţiale ale accesoriilor care pot

fi montate pe echipament.

Instrucţiunile trebuie să conţină textul, desenele şi diagramele necesare

pentru o bună punere în funcţiune, întreţinere, inspecţie, verificarea funcţionării
corecte şi, dacă este cazul, pentru repararea echipamentului, împreună cu
toate instrucţiunile utile, în special referitoare la asigurarea securităţii.

408
 DECLARAȚIA DE CONFORMITATE
Continutul declarației este specificat în anexa 10 din HG 245/2016,
aceasta trebuie să conțină cel puțin următoarele:

ANEXA nr. 10: DECLARAŢIE UE DE CONFORMITATE (NR. XXXX)

(1)
(1)Este opţional pentru producător dacă atribuie un număr declaraţiei de
conformitate sau nu.

1. Modelul de produs/Produsul (produs, tip, lot sau număr de serie):

.......................

2. Numele/Denumirea şi adresa producătorului şi, unde este cazul, ale

reprezentantului său autorizat: .....................

3. Prezenta declaraţie de conformitate este emisă pe propria

răspundere a producătorului.

4. Obiectul declaraţiei (identificarea produsului care să permită

trasabilitatea; dacă este necesar pentru identificarea produsului, se poate
include o imagine): .......................

5. Obiectul declaraţiei descris mai sus este în conformitate cu legislaţia

de armonizare a Uniunii Europene relevantă: ...............

6. Referinţe la standardele armonizate relevante folosite sau la alte

specificaţii tehnice în legătură cu care se declară conformitatea: .................

7. Unde este cazul, organismul notificat ...................... (denumire,

număr) a efectuat .................................. (descrierea intervenţiei) şi a emis
certificatul: ........................ .

8. Informaţii suplimentare: .............................................

Semnat pentru şi în numele: .................................

.......................................
(locul şi data emiterii)
..............................
(numele, funcţia) (semnătura)

409
 TEMA NR. 15
CERINŢE DE SECURITATE PENTRU ECHIPAMENTELE PROTEJATE
PRIN CARCASE „t” UTILIZATE ÎN SPAŢII INDUSTRIALE
CU PERICOL DE PRAF COMBUSTIBIL

Dr. ing. Vătavu Niculina, Dr. ing. Părăian Mihaela,

Dr. ing. Păun Florin Adrian, Dr. ing. Jurca Adrian
Marius, Drd. ing. Gabor Dan Sorin, Drd. Ing. Popa
Cătălin Mihai

1. Generalităţi
În majoritatea lor, prafurile combustibile prezintă pericol de incendiu, iar
în amestec cu aerul în anumite concentraţii şi în prezenţa unei surse de
aprindere şi pericol de explozie. Existenţa acestui pericol real a fost confirmată
de evenimentele care au avut loc în unităţi economice de exemplu: fabrici de
nutreţuri, industria textilă, siderurgie, etc.
Riscul de incendiu şi explozie datorat prafului este mai puţin cunoscut
decât cel existent în cazul utilizării gazelor sau al lichidelor inflamabile. Din
acest motiv se poate ajunge la o evaluare eronată a situaţiei de pericol.
Instalaţiile în care se manipulează, se produc sau se depozitează
prafuri combustibile trebuie proiectate, acţionate şi menţinute astfel încât orice
degajare de praf combustibil şi în consecinţă extinderea ariilor clasificate, să fie
menţinute la minim. În situaţiile în care există posibilitatea apariţiei de
amestecuri explozive praf/aer, trebuie urmate următoarele etape:
- să se reducă probabilitatea apariţiei unui amestec exploziv praf/aer
şi a straturilor de praf combustibil; sau
- să se reducă probabilitatea unei surse de aprindere.
Dacă nu este posibilă eliminarea probabilităţii apariţiei unui amestec
exploziv praf/aer trebuie luate măsuri de reducere a apariţiei unei surse de
aprindere, prin utilizarea unor echipamente special construite în acest sens.
Conform cerinţelor specifice din SR EN 60079-0 în zonele cu praf
combustibil se pot utiliza echipamente electrice protejate prin carcasă şi
prin limitarea temperaturii maxime de suprafaţă. În completare la acest
standard, standardul SR EN 60079-31 specifică cerinţele pentru
proiectarea, construcţia şi încercarea echipamentului electric şi
componentelor Ex destinate utilizării în zone cu praf combustibil.

2. Definiţii
Praf: Particule mici solide în atmosferă care se aşează sub acţiunea
propriei lor greutăţi, dar care rămân suspendate în aer pentru un anumit timp.
Praf combustibil: Praful care poate arde sau mocni în aer şi poate
forma amestecuri explozive cu aerul la presiune şi temperatură normale.
Praf conductiv: Praf cu o rezistivitate electrică egală sau mai mică de
10 m.
3

Atmosferă explozivă de praf: Amestec cu aerul, în condiţii atmosferice,

a substanţelor inflamabile sub formă de praf sau fibre, în care, după aprindere,
combustia se întinde în tot amestecul neconsumat.

410
 3. Protecţie împotriva aprinderii prafului prin carcasă “t”
Standardul armonizat SR EN 60079 -14:2014/AC:2016 care defineşte
conceptul, nu foloseşte în prezent tipul denumit "t", conform
SR EN 60079-31:2014, ci tipul de protecţie "tD", conform standardului anulat.
"Protecţia împotriva aprinderii prin carcase" se bazează pe limitarea
temperaturii maxime de suprafaţă a carcasei şi pe restrângerea accesului
prafului în interiorul echipamentului prin folosirea de echipamente etanşe la
praf sau protejate împotriva prafului. Echipamentele din interiorul carcasei
poate genera scântei sau au o temperatură mai mare decât temperatura de
suprafaţă. Tipul de carcasă şi/sau conţinutul va fi restricţionat numai atunci
când concomitent sunt prezente gazul şi praful. Termenul "carcasă" este folosit
în cazul: cutiilor, carcaselor de motor, corpurilor de iluminat etc.
Tipul de protecţie «t» este divizat în trei niveluri de protecţie, «ta», «tb»
şi «tc». Pentru fiecare nivel de protecţie, a fost stabilit un nivel de protecţie al
echipamentului (EPL) având la bază riscul ca echipamentul să devină o sursă
de aprindere în atmosfera potenţial explozivă.
Echipamentul cu protecţie la aprindere prin carcasă «t» trebuie să
fie de:
- nivel de protecţie ta (EPL «Da»), sau
- nivel de protecţie tb (EPL «Db»), sau
- nivel de protecţie tc (EPL «Dc»).
Pentru fiecare nivel de protecţie trebuie specificat gradul normal
de protecţie şi temperatura maximă de suprafaţă.
Tabelul 1 – Relaţia dintre nivelul de protecţie, grupa echipamentului
şi gradul de protecţie împotriva pătrunderii (IP)
Nivel de protecţie IIIC IIIB IIIA
« ta » IP6X IP6X IP6X
« tb » IP6X IP6X IP5X
« tc » IP6X IP5X IP5X
Protecţia împotriva pătrunderii prafului este determinată conform gradului de
protecţie (IP) al carcasei aşa cum este specificat în SR EN 60079-0 pentru
nivelurile de protecţie «tb» şi «tc». Pentru nivelul de protecţe «ta», nivelul
depresiunii trebuie să fie crescut la cel puţin 4 kPa pentru o perioadă de cel puţin
8 h. Trebui ca orice lubrefiant din îmbinări să fie îndepărtat înainte de încercarea
IP.
Atunci când se impune IP5X, toate carcasele, inclusiv cele ale maşinilor electrice
rotative, trebuie să satisfacă cerinţele de încercare şi cerinţele de acceptare
pentru IP5X, cum este specificat în SR EN 60529.

411
 3.1. Cerinţe pentru echipamente electrice cu nivel de protecţie
“ta”
▪ Curent de defect: Pentru nivelul de protecție "ta",
echipamentul electric trebuie să fie dimensionat cu caracteristici
nominale pentru conectarea la un circuit având un curent de scurtcircuit
prezumat care nu depăşeşte 10 kA. Dacă curentul de scurtcircuit
prezumat admisibil este mai mic de 10 kA, acesta trebuie să fie marcat.
▪ Temperatura maximă de suprafaţă: Cerințele pentru temperatura
maximă de suprafață "ta" modifică și completează cerințele din
SR EN 60079-0 şi trebuie măsurată pe suprafețele exterioare ale carcasei și
suprafețele componentelor interne, alegânduse cea mai mare dintre
temperaturile măsurate.
▪ Suprapresiune: Înainte de încercarea de determinare a
protecţuiei împotriva pătrunderii prafului, carcasa echipamntului este
supusă unei depresiunii crescută la cel puţin 4 kPa pentru o perioadă de cel
puţin 8 h.
▪ Dispozitive de protecţie: Dacă echipamentul electric este
capabil să depășească temperatura maximă de suprafăță, rezultată în
urma încercării, este necesar un dispozitiv de protecțiecare poate fi
integrat direct în echipamentul electric sau poate să fie exterior
echipamentului electric, care are rolul de a întrerupe curentul maxim al
circuitului în care este instalat.
Dacă dispozitivul de protecție extern nu este furnizat de către
producător ca parte a echipamentului electric, marcarea trebuie să includă
simbolul "X" şi condițiile specifice de utilizare trebuie să prezinte în detaliu
valorile nominale și caracteristicile necesare ale dispozitivului de protecţie. În
cazul în care echipamentul electric conține un element galvanic sau o baterie
și un dispozitiv de control este prevăzut pentru a preveni supraîncălzirea
elementului galvanic sau a bateriei, dispozitivul de control poate fi, de
asemenea, considerat ca un dispozitiv de protecție, cu condiția ca aceasta să
protejeze şi echipamentul electric complet pentru ca să nu depășească
temperatura maximă de suprafaţă.
▪ Dispozitive de protecţie termică: Dispozitivele de protecţie
termică nu trebuie să fie de tip cu reanclanşare automată şi alternativ,
dacă poate fi demonstrat că un dispozitiv de protecţie la supracurent
poate fi utilizat pentru asigurarea protecţiei termice, poate fi utilizat un
astfel de dispozitiv. Se recomandă ca timpul de răspuns al dispozitivelor
de protecție termică să fie luat în considerare și să fie adecvat pentru
protecția necesară la supratemperatură.
▪ Protecția pentru părţi care produc arcuri electrice și
scântei: În cazul în care sunt încorporate părţi care produc arcuri
electrice și scântei, aceste părți trebuie să aibă o carcasă suplimentară
în interiorul carcasei principale care trebuie să îndeplinească cerințele
pentru o carcasă "tc", cu următoarele excepții și modificări:
• Încercările de anduranţă termică la căldură și frig și de rezistență la
lumină, specificate nu sunt aplicabile;
• Pentru materiale nemetalice se ia ca referinţă cea mai scăzută
temperatură a mediului ambiant specificată și cu cel puțin 20 K mai mare decât
temperatura maximă de serviciu;
412
 • Carcasa interioară nu este considerată a avea suprafețe exterioare
și rezistența la lumina ultravioletă și cerințele electrostatice nu sunt aplicabile;
• Cerințele pentru intrări filetate, balamale și cerințele pentru
dispozitive de fixare filetate nu sunt aplicabile;
• Încercarea de rezistență la impact se efectuează fără să fie
necesară o încercare la impact la caldură și la frig;
• Încercarea la presiune nu se aplică;
• Este necesar IP6X.

3.2. Cerinţe pentru echpamente electrice cu nivel de

protecţie “tb” şi “tc”
▪ Temperatura maximă de suprafaţă: Temperatura maximă de
suprafăță trebuie măsurată pe suprafețele exterioare ale carcasei fără
strat de praf pe suprafeţele exteri-oare, în condiţii normale de
funcţionare.
▪ Suprapresiune: Înainte de încercarea de determinare a
protecţuiei împotriva pătrunderii prafului, carcasa echipamntului este
supusă unei presiune internă pozitivă de 2 kPa, cu excepţia cazului în
care concepţia echipamentului electric are garniturile şi etanşările
restricţionate fizic, de exemplu un inel “O” într-o canelură.
▪ Construcţie
- La îmbinările filetate, numărul de filete angajate care implică
filete paralele fără o etanşare sau garnitură suplimentară nu trebuie să
fie mai mic de cinci filete. Îmbinările filetate conice fără o etanşare sau
garnitură suplimentară trebuie să aibă cel puţin de 3½ filete angajate.
- Balamalele nu trebuie utilizate ca un mijloc de menţinere a unei
etanşeităţi cu excepţia în care acestea sunt fabricate din materiale care nu
afectează funcţionarea corectă a mijloacelor de etanşare.
- Garniturile comprimate în îmbinări pot fi utilizate pentru a asigura
etanşarea eficientă a carcasei. Toate garniturile şi etanşările trebuie să fie
constituite dintr-o singură piesă continuă, şi anume cu un contur neîntrerupt.
- O etanşare flexibilă, de exemplu prin burduf de cauciuc, trebuie să fie
astfel realizată încât să nu fie suprasolicitată în nici un punct şi trebuie să fie
protejată de deteriorări mecanice externe şi fixată la fiecare capăt prin mijloace
mecanice.
- Îmbinările cimentate nu trebuie să fie utilizate pe părţile de îmbinare
care necesită să fie îndepărtate pentru a avea acces la conexiunile în
exploatare ale cablurilor sau dispozitivele de reglare în funcţionare.
- Deschiderile în carcase, pentru tije de acţionare, axuri sau arbori
trebuie să aibă mijloace pentru a împiedica intrarea prafului, altele decât numai
lubrefiantul sau compoundul, atât în cazul în care tijele, axurile sau arborii sunt
în mişcare cât şi în cazul în care sunt în repaos.
- Vizoarele la care se utilizează o îmbinare cimentată trebuie
cimentate fie direct în peretele carcasei, fie să poată fi înlocuit ca o
unitate.
- Vizoarele la care se utilizează îmbinări cu garnitură pentru a
exclude praful, trebuie să fie montate direct în peretele sau capacul
carcasei. Nu este necesar un cadru separat detaşabil.

413
 - Intrările de cablu, integrale sau separate, trebuie să îndeplinească
cerinţele şi cerinţele din tabelul 1.
Dacă intrările de cablu sunt separate:
– intrările de cablu filetate pot fi evaluate ca intrare de cablu
echipament Ex,
– alte intrări de cablu pot fi evaluate numai ca o componentă Ex,
– intrările de cablu cu alte forme de filet decât cele specificate aici pot
fi evaluate numai cu echipamentul electric sau ca o componentă Ex.

3.3. Verificări şi încercări de tip

Eşantioanele de echipament electric trebuie să fie supuse la
încercările de anduranță termică la căldură, anduranță termică la frig și
impact specificate în SR EN 60079-0 şi încercarea de cădere, dacă este
aplicabilă. Dacă există o carcasă suplimentară, nu trebuie să existe nici o
deteriorare vizibilă a carcasei suplimentare cauzată de încercarea la impact a
carcasei principale. (Carcasa suplimentară poate fi îndepărtată în timpul
încercărilor de anduranță termică la căldură și de anduranță termică la frig).
Pentru nivelul de protecție "tc", cerințele din SR EN 60079-0 referitoare
la încercarea carcaselor sunt modificate la încercarea de precondiționare
aferentă anduranţei termică la căldură, înlocuinduse 20 K peste temperatura
de serviciu (Ts+20 K) cu 10 K peste temperatura de serviciu (Ts+10 K).
După efectuarea încercărilor carcaselor, în conformitate cu
SR EN 60079-0, unul dintre eşantioanele care au fost supuse încercărilor
carcaselor trebuie apoi supus la încercarea de presiune specificată în tabelul
1urmată de încercarea gradului normal de protecţie.
Încercarea la impact pentru carcase suplimentare trebuie efectuată
în conformitate cu încercarea de rezistența la impact din SR EN 60079-0
folosind o masă de 1 kg de masă lăsată să cadă de la o înălțime de 0,2 m. Nu
trebuie să existe nici o deteriorare care să invalideaze tipul de protecție.
Încercarea la presiune: Pentru echipamentul electric cu nivel de
protecţie “ta” se aplică o presiune internă pozitivă de cel puţin: (4 ± 0,4) kPa,
iar pentru echipamentul electric cu nivel de protecţie “tb” şi “tc” se aplică o
presiune internă pozitivă de cel puţin: (2 ± 0,2) kPa timp de 60 10 – 0 . În timpul
s
acestei încercări orice dispozitiv de răsuflare sau de drenare poate fi etanşat
dacă nu poate fi menţinută presiunea. Orice etanşare a dispozitivului de
răsuflare sau de drenare trebuie îndepărtată şi eşantionul trebuie supus la
încercarea pentru IP în condiţia în care se află după completarea acestei
încercări. Această încercare nu este necesară pentru intrări de cablu evaluate
ca intrări de cablu echipament Ex.
În cazul în care concepţia echipamentului electric este realizată astfel
încât orice garnituri sau etanşări sunt restricţionate fizic împotriva mişcării, de
exemplu, un inel "O" într-o canelură, nu este necesar ca această încercare să
fie efectuată pentru echipamente electrice "tb" și "tc".
Încercarea IP: Eşantioanele trebuie supuse încercării IP pentru
nivelurile diferite de protecție, așa cum este indicat în tabelul 1. Orice unsoare
la nivelul îmbinărilor trebuie îndepărtată înainte de efectuarea încercării IP.
Încercări termice: Pentru echipamente electrice "tb" și "tc" încercarea
trebuie efectuată conform SR EN 60079-0, iar pentru echipamente electrice
414
"ta", încercarea temperaturii maxime de suprafață se determină conform
SR EN 60079-0, dar cu echipamentul electric înconjurat de un strat de praf de
cel puțin 200 mm pe toate părţile și cu un defect suplimentar aplicat
echipamentului electric.Trebuie să se considere că temperatura finală a fost
atinsă atunci când rata de creștere a temperaturii nu depășeşte 1 K / 24h.
Marcare: Simbolul pentru tipul de protecţie utilizat trebuie să fie “ta”,
“tb” sau “tc”, după cum este aplicabil. Acolo unde echipamentul electric este
corespunzător numai pentru un curent de scurtcircuit prezumat nominal maxim
mai mic de 10 kA, pentru echipamentul electric “ta, în punctului de conexiune
al sursei de alimentare cu echipamentul electric ” trebuie marcat curentul de
scurtcircuit prezumat.
4. Grade normale de protecţie asigurate prin carcasele
echipamentelor

Gradul normal de protecţie reprezintă nivelul de protecţie dat de o

carcasă împotriva accesului la părţile periculoase, împotriva pătrunderii
corpurilor solide străine şi/sau împotriva pătrunderii apei şi verificat prin
metode de încercare standardizate (SR EN 60529-1995/A1-2003 şi
SR EN 60529-1995/A2-2015).
Gradul normal de protecţie al carcasei unui echipament se
simbolizează conform codului internaţional cu IP, urmat de două cifre
caracteristice şi asigură:
- Protecţia persoanelor împotriva accesului la părţile periculoase din
interiorul carcasei (părţi aflate în mişcare sau sub tensiune);
- Protecţia echipamentelor din interiorul carcasei împotriva pătrunderii
corpurilor solide străine;
- Protecţia echipamentelor din interiorul carcasei împotriva efectelor
dăunătoare datorate pătrunderii apei.

Litera codului IP 2 3 C H
(protecţie internaţională)
Prima cifră caracteristică
(0 ÷ 6 sau X)
A doua cifră caracteristică
(0 ÷ 9 sau X)
Litere adiţionale (opţional)
(A; B; C; D)
Litere suplimentare(opţional)
(H; M; S; W)

Literele adiţionale indică protecţia împotriva accesului la părţile în

mişcare sau sub tensiune din interiorul carcasei:
A - protejat împotriva accesului cu dosul mâinii; B - protejat împotriva accesului
cu un deget; C - protejat împotriva accesului cu o sculă; D - protejat împotriva
accesului cu o sârmă.
Literele suplimentare semnifică condiţii suplimentare care trebuie
respectate în timpul încercărilor: H - aparat de înaltă tensiune; M - încercarea
de verificare a celei de-a doua cifre caracteristice se efectuează cu maşina
415
rotativă în mişcare; S - încercarea de verificare a celei de-a doua cifre
caracteristice se efectuează cu maşina rotativă staţionară; W - condiţii
atmosferice specifice când sunt necesare măsuri sau procedee suplimentare
de protecţie.
Semnificaţia fiecărei cifre caracteristice este dată în tabelele 2 şi 3.

Tabelul 2
DENUMIRE EXPLICAŢII
0 Neprotejat • Atingerea părţilor sub tensiune şi a părţilor în
mişcare din interiorul carcasei nu este
împiedicată;
• Pătrunderea corpurilor solide străine nu este
împiedicată
1 Protejat contra • Atingerea accidentală sau intenţionată a părţilor
pătrunderii corpurilor interioare sub tensiune sau în mişcare, cu o
solide străine mai suprafaţă mare a corpului omenesc, de exemplu
mari de 50 mm mâna, nu este posibilă. Atingerea voluntară este
posibilă;
• Pătrunderea corpurilor solide străine cu
PRIMA CIFRĂ CARACTERISTICĂ

diametrul de până la 50 mm este împiedicată

2 Protejat contra • Atingerea întâmplătare sau voită cu degetul sau
pătrunderii corpurilor obiecte analoage a căror lungime nu depăşeşte
solide străine de 12 80 mm, a părţilor interioare sub tensiune sau în
mm sau mai mari mişcare este împiedicată;
• Pătrunderea corpurilor solide străine cu
diametrul egal sau peste 12 mm este
împiedicată
3 Protejat contra • Atingerea cu scule, sârme etc. cu diametrul sau
pătrunderii corpurilor grosimea egală cu peste 2,5 mm, a părţilor
solide străine de 2,5 interioare sub tensiune sau în mişcare este
mm sau mai mari împiedicată;
• Pătrunderea corpurilor solide străine cu
diametrul egal sau peste 2,5 mm este
împiedicată
4 Protejat contra • Atingerea cu sârme sau benzi grosimi peste 1
pătrunderii corpurilor mm, a părţilor interioare sub tensiune sau în
solide străine de 1 mişcare este împiedicată;
mm sau mai mari • Pătrunderea corpurilor solide străine cu
diametrul egal sau peste 1 mm este împiedicată
5 Protejat parţial contra • Atingerea în orice fel a părţilor interioare sub
pătrunderii prafului tensiune sau în mişcare este împiedicată;
• Pătrunderea prafului nu este complet
împiedicată, el putând pătrunde numai în
măsura în care nu împiedică buna funcţionare a
produsului electrotehnic
6 Protejat total contra • Atingerea în orice fel a părţilor interioare sub
pătrunderii prafului tensiune sau în mişcare este împiedicată;
• Pătrunderea prafului este complet împiedicată

416
 Tabelul 3
DENUMIRE EXPLICAŢII
0 Neprotejat • Pătrunderea apei nu este împiedicată
1 Protejat contra • Picăturile de apă căzând vertical trebuie să nu
picăturilor verticale aibă efecte dăunătoare
de apă
2 Protejat contra • Picăturile de apă căzând sub un unghi de max.
picăturilor de apă 15° faţă de verticală trebuie să nu aibă efecte
care cad sub un dăunătoare, respectiv picăturile de ploaie
unghi de max. 15° căzând vertical să nu dăuneze asupra
faţă de verticală produsului înclinat cu un unghi de max. 15° faţă
A DOUA CIFRĂ CARACTERISTICĂ

de verticală
3 Protejat contra apei • Apa căzând ca ploaia, sub un unghi de max. 60°
căzând ca ploaia faţă de verticală trebuie să nu aibă efecte
dăunătoare
4 Protejat contra • Apa proiectată din toate direcţiile asupra
stropirii cu apă carcasei trebuie să nu aibă efecte dăunătoare
5 Protejat contra • Apa proiectată cu ajutorul unui furtun din toate
jeturilor de apă direcţiile asupra carcasei trebuie să nu aibă
efecte dăunătoare
6 Protejat contra • Apa provenită din valuri sau jeturi puternice
condiţiilor de pe trebuie să nu pătrundă în carcasă în cantitate
puntea navelor dăunătoare
7 Protejat contra • Pătrunderea apei în cantitate dăunătoare în
efectelor imersării în interiorul carcasei total imersate în apă, la o
apă presiune dată şi un timp anumit trebuie să nu fie
posibilă (verificat conform tabelului 4, cifra
caracteristică 7)
8 Protejat contra • Produsul rezistă la imersiune prelungită în apă,
imersării prelungite în în condiţiile prescrise de producător
apă
9 Protejat împotriva • Apa împroşcată cu presiune mare şi
jeturilor de apă cu temperatură ridicată din orice direcţie asupra
presiune mare şi carcasei trebuie să să nu aibă efecte nocive
temperatură ridicată

Dacă nu este cerută specificarea unei cifre caracteristice, aceasta

trebuie înlocuită prin litera ”X” (sau ”XX” dacă ambele cifre sunt omise), de
exemplu: IP6X; IPX7; IPX6/IPX8).
Practic pot fi realizate urmatoarele grade de protecţie, prezentate în
tabelul 4:

417
 Tabelul 4
Prima cifră A doua cifră caracteristică (apă)
COD caracteristică
(corpuri solide) 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

0 IP00 - - - - - - - - -

1 IP10 IP11 IP12 - - - - - - -

2 IP20 IP21 IP22 IP23 - - - - - -

IP 3 IP30 IP31 IP32 IP33 IP34 - - - - -

4 IP40 IP41 IP42 IP43 IP44 - - - - -

5 IP50 - - - IP54 IP55 - - - -

6 IP60 - - - - IP65 IP66 IP67 IP68 IP69

Conform SR EN 60529-1995/A1-2003, carcasele echipamntelor

electrice se împart în 2 categorii:
Categoria 1: carcase în care ciclul normal de funcţionare al
echipamentului antrenează reduceri ale presiunii interne în
raport cu aerul înconjurător datorate spre exemplu efectelor
ciclurilor termice.
Categoria 2: carcase în care nu există diferenţă de presiune în raport cu
aerul înconjurător.

Funcţie de categoria stabilită de producător, încercarea privind protecţia

împotriva pătrunderii prafului în interiorul echipamentului se efectuează
utilizând pompa de vid (pentru carcasele de categoria 1) şi fără pompa de vid
(pentru carcasele de categoria 2). Sinteza încercărilor pentru stabilirea cifrelor
caracteristice codului IP este redată în tabelul 5.

Tabelul 5
IP Încercare Descriere IP Încercare Descriere
0 neprotejat 0 neprotejat
1 50 mm protejat 1 protejat împotriva
împotriva picăturilor de apă care
corpurilor cad vertical
solide
străine cu
diametrul
de 50 mm şi
mai mare
(protejat
împotriva
accesului
cu dosul
mâinii la
părţile
periculoase)

418
IP Încercare Descriere IP Încercare Descriere
2 12,5 mm
protejat 2 protejat împotriva
împotriva picăturilor de apă care
corpurilor cad vertical în cazul
solide produselor care pot fi
străine cu rotite la 15°
diametrul
de 12 mm şi
mai mare
(protejat
împotriva
accesului
cu degetul
la părţile
periculoase)
3 protejat 3 protejat împotriva apei
2,5 mm
împotriva pulverizate la un unghi
corpurilor de până la 60° faţă de
solide verticală
străine cu
diametrul
de 2,5 mm
şi mai mare
(unelte fine,
sârme)
4 protejat 4 protejat împotriva apei
1 mm împotriva pulverizate din toate
corpurilor părţile
solide
străine cu 5 protejat împotriva
diametrul jeturilor de apă din
de 1 mm şi toate părţile
mai mare
(unelte fine,
sârme)
5 protejat 6 jet puternic de apă,
împotriva sarcină echivalentă
prafului valurilor mării pe timp
(împotriva de furtună
depozitelor
periculoase)
6 Etanş- la 7 protejat împotriva
praf imersiei în apă

8 protejat în timpul
imersiei permanente în
apă (1000 mm)

9 protejat împotriva
jeturilor puternice de
apă (presiune mare şi
temperatură ridicată).

419
BIBLIOGRAFIE:

1. SR EN 60079-31:2014 - Atmosfere explozive. Partea 31: Protecţie a

echipamentului împotriva aprinderii prafurilor prin carcasă "t"

2. SR EN 60079-0:2013/A11:2014 - Atmosfere explosive. Partea 0:

Echipamente. Cerinţe generale

3. SR EN 60529:1995+A2:2015+AC:2017 - Grade de protecţie asigurate prin

carcase (Cod IP)

4. SR EN 60034-5:2003/A1:2007 - Maşini electrice rotative. Partea 5: Grade

de protecţie asigurate prin proiectarea completă a maşinilor electrice rotative
(cod IP). Clasificare

420
 TEMA NR. 16
ECHIPAMENTE INDIVIDUALE DE PROTECŢIE

Dr. ing. Păun Florin Adrian, Dr. ing. Părăian

Mihaela, Dr. ing. Vătavu Niculina, Dr. ing. Jurca
Adrian Marius, Drd. ing. Gabor Dan Sorin,
Drd. Ing. Popa Cătălin Mihai

1. DEFINIREA CONCEPTULUI DE PROTECȚIE INDIVIDUALĂ

În procesul muncii persoanele pot fi expuse unor factori de risc care pot
conduce la accidente sau îmbolnăviri profesionale. Pornind de la această
realitate indezirabilă procesului de muncă s-a dezvoltat noţiunea de protecţie a
muncii care se defineşte ca un ansamblu de activităţi instituţionalizate având
ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de
muncă, apărarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi a altor
persoane participante la procesul de muncă.
In ţara noastră protecţia muncii este considerată o problemă de stat şi
este reglementată prin Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 şi
Normele metodologice de aplicare a prevederilor acestei legi.
Masurile de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale,
prevăzute în aceste norme pot fi împărţite în două categorii:
- măsuri organizatorice, care vizează în special executantul şi sarcinile
de muncă;
- masuri tehnice, referitoare în special la mijloacele de producţie şi
mediul de muncă.
Protecţia individuală ca şi măsură de protecţie face parte din cadrul
măsurilor tehnice şi constă în dotarea muncitorilor cu mijloace de protecţie
(cască, mască, costum, cizme etc.). Totalitatea mijloacelor individuale de
protecţie care se atribuie lucrătorului în timpul desfăşurării activităţii alcătuiesc
echipamentul său de protecţie individuală.
Prin această modalitate de prevenire nu se înlătură însă factorii de risc.
Echipamentul de protecţie individuală se interpune ca un ecran între noxă şi
organism, diminuând sau eliminând complet acţiunea factorului de risc asupra
executantului.
Potrivit legii Securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 respectiv a
Hotărârii privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de
către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă, prin
echipament individual de protecţie se înţelege orice echipament destinat să fie
purtat sau ţinut de lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia sau mai multor
riscuri care ar putea să îi pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de
muncă, precum şi orice element suplimentar sau accesoriu proiectat în acest
sens.

421
 2. CERINȚE ESENȚIALE DE SECURITATE ȘI SĂNĂTATE (Anexa II
– Regulamentul (UE) 2016/425)

Cerinţe generale aplicabile tuturor echipamentelor individuale de

protecţie:
- principii de proiectare;
- caracterul inofensiv al EIP;
- confort şi eficacitate;
- instrucțiunile producătorului și informații.
Cerinţe suplimentare comune mai multor tipuri de echipamente
individuale de protecție:
- EIP care sunt dotate cu sisteme de ajustare;
- EIP care învelesc părțile corpului care trebuie protejate;
- EIP pentru faţă, ochi şi căile respiratorii;
- EIP supuse uzurii;
- EIP care pot fi agăţate în timpul utilizării;
- EIP destinate utilizării în atmosfere potențial explozive;
- EIP destinate unor intervenții rapide sau care pot fi îmbrăcate sau
dezbrăcate cu rapiditate;
- EIP destinate intervențiilor în situaţii foarte periculoase;
- EIP dotate cu componente care pot fi reglate sau înlăturate de către
utilizator;
- EIP destinate a fi racordate la echipamente complementare exterioare
EIP;
- EIP dotate cu un sistem de circulare a fluidelor;
- EIP care poartă unul sau mai multe marcaje de identificare sau
indicatori direct sau indirect legați de sănătate și securitate;
- EIP cu proprietăți de semnalizare vizuală a prezenței utilizatorului;
- EIP „multirisc”.
Cerinţe suplimentare specifice anumitor riscuri:
- protecţia împotriva şocurilor mecanice;
- protecția împotriva comprimării statice a unei părți din corp;
- protecția împotriva leziunilor mecanice;
- protecția în lichide;
- protecţia împotriva efectelor dăunătoare ale zgomotului;
- protecţia împotriva căldurii şi/sau a focului;
- protecţia împotriva frigului;
- protecţia împotriva electrocutării;
- protecţia împotriva radiaţiilor;
- protecţia împotriva substanțelor și amestecurilor care sunt nocive
pentru sănătate și împotriva agenților biologici nocivi.

3. ACORDAREA ECHIPAMENTULUI INDIVIDUAL DE PROTECȚIE

Conform art. 13 din Legea nr. 319/2006 - Legea securităţii şi sănătăţii

în muncă respectiv a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor acestei
legi, în vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi

422
pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii
au următoarele obligaţii:
.................
r) să asigure echipamente individuale de protecţie;
s) să acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul
degradării sau al pierderii calităţilor de protecţie.
Echipamentele individuale de protecţie, cu excepţia unor cazuri
particulare şi excepţionale, trebuie să fie utilizate numai în scopul prevăzut.
Echipamentele individuale de protecţie se vor utiliza numai conform
instrucţiunilor însoţitoare care trebuie elaborate pe înţelesul lucrătorului.
Condiţiile de utilizare ale unui echipament individual de protecţie, în
special cele referitoare la durata purtării, sunt determinate în funcţie de
gravitatea riscului, frecvenţa expunerii la risc şi caracteristicile locului de
muncă al fiecărui lucrător, precum şi de performanţele echipamentului
individual de protecţie.
Lucrătorii şi celelalte categorii de persoane care beneficiază de
echipament individual de protecţie au următoarele obligaţii:
a) să cunoască caracteristicile şi modul corect de utilizare a
echipamentului individual de protecţie din dotare;
b) să poarte întregul echipament individual de protecţie pe toată durata
îndeplinirii sarcinii de muncă sau activităţii pe care o desfăşoară în unitate;
c) să utilizeze echipamentul individual de protecţie numai în scopul
pentru care acesta a fost atribuit şi să se preocupe de conservarea calităţilor
de protecţie ale acestuia;
d) să prezinte echipamentul individual de protecţie la verificările
periodice prevăzute în instrucţiunile de utilizare şi pentru curăţare sau
denocivizare;
e) să solicite un nou echipament individual de protecţie, atunci când din
diverse motive cel avut în dotare nu mai prezintă calităţile de protecţie
necesare.
Nepurtarea echipamentului individual de protecţie se sancţionează
conform legislaţiei în vigoare.
Un echipament individual de protecţie trebuie să fie conform
reglementărilor legale în vigoare corespunzătoare, referitoare la proiectarea şi
fabricarea sa din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă. În toate
cazurile, un echipament individual de protecţie trebuie:
a) să asigure protecţie împotriva factorilor de risc pentru care a fost
proiectat şi realizat , fără a induce el însuşi un risc suplimentar;
b) să răspundă condiţiilor existente la locul de muncă;
c) să ţină seama de cerinţele ergonomice şi de sănătate ale
lucrătorului;
d) să fie adaptat conformaţiei purtătorului.

3.1 Criterii de acordare a EIP în funcţie de factorii de risc:

- factori de risc ce apar la îndeplinirea sarcinii de muncă (curent

electric, lucru în atmosfere explozive, lucru la înălţime, temperatura scăzută

423
a aerului, curenţi de aer, zgomot, substanţe periculoase şi/sau nocive,
corozive, şocuri mecanice);
- pericolul de accidentare în muncă sau îmbolnăvire profesională
(electrocutare, iniţierea exploziilor, cădere de la înălţime, suprasolicitare
termică a organismului, surditate, intoxicaţii, arsuri, lezarea unei părţi a
corpului, etc.);
- sortimentul de mijloace individuale de protecţie (M.I.P.): (Mănuşi +
încălţăminte electroizolantă, căşti, costum termoizolant: costum vătuit, cojocel,
şubă...).

4. CERTIFICAREA DE CONFORMITATE A ECHIPAMENTELOR

INDIVIDUALE DE PROTECȚIE

România ca ţară membră a Uniunii Europene a preluat în legislaţia

naţională Directivele și Regulamentele Europene. Astfel a apărut
Regulamentul (UE) 2016/425 al Parlamentului European și al Consiliului
din 9 martie 2016 privind echipamentele individuale de protecţie și de
abrogare a Directivei 89/686/CEE a Consiliului.

REGULATION (EU) 2016/425

REGULAMENTUL (UE) 2016/425 AL
OF THE EUROPEAN
PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI
PARLIAMENT AND OF THE
AL CONSILIULUI din 9 martie 2016
COUNCIL of 9 March 2016 on
privind echipamentele individuale de
personal protective equipment
protecție și de abrogare a Directivei
and repealing Council Directive
89/686/CEE a Consiliului
89/686/EEC

Conform Regulamentului (UE) 2016/425, se definesc trei categorii de

EIP:

✓ categoria I;
✓ categoria II;
✓ categoria III.

Echipamentele individuale de protecţie care fac parte din categoria I

asigură protecţia lucrătorului împotriva:
• leziunilor mecanice superficiale;
• contactului cu agenți de curățare cu acțiune slabă sau contactului
prelungit cu apa;
• contactului cu suprafețe fierbinți, a căror temperatură nu depășește
50 °C;
• vătămarea ochilor din cauza expunerii la soare (alta decât cea
survenită în cursul observării soarelui);
• condiții atmosferice care nu sunt de natură extremă.

424
 Categoria III include exclusiv următoarele riscuri care pot provoca
consecințe foarte grave, cum ar fi decesul sau afectarea în mod ireversibil a
sănătății, referitoare la:
• substanțe și amestecuri care sunt nocive pentru sănătate;
• atmosfere cu deficiențe de oxigen;
• agenți biologici nocivi;
• radiații ionizante;
• medii cu temperaturi înalte, ale căror efecte sunt comparabile cu
cele ale unei temperaturi a aerului de cel puțin 100 °C;
• medii cu temperaturi scăzute, ale căror efecte sunt comparabile cu
cele ale unei temperaturi a aerului inferioare sau egale cu – 50 °C;
• căderi de la înălțime;
• șoc electric și lucrul sub tensiune;
• înec;
• tăieturi cauzate de fierăstraie manuale;
• jeturi cu presiune ridicată;
• răni provocate prin împușcare sau înjunghiere;
• zgomot dăunător.

Categoria II include riscuri, altele decât cele enumerate în categoriile I

și III.
Echipamentele individuale de protecție se supun procedurilor de
evaluare a conformităţii, de către un Organism Notificat (Notified Body),
conform Regulamentului (UE) 2016/425.
Atât importatorul cât și distribuitorul care introduc pe piață EIP sub
denumirea sau marca lor sau modifică EIP deja introduse pe piață într-o
manieră care poate afecta conformitatea cu Regulamentul (UE) 2016/425
respectiv producătorul supun modelul de EIP uneia dintre următoarele
proceduri de evaluare a conformității:
a) categoria I: controlul intern al producției (modulul A), prevăzut în
anexa IV;
b) categoria II: examinarea UE de tip (modulul B), prevăzută în anexa
V, urmată de conformitatea cu tipul bazată pe controlul intern al producției
(modulul C), prevăzută în anexa VI;
c) categoria III: examinarea UE de tip (modulul B), prevăzută în anexa
V, și unul dintre modulele următoare:
- conformitatea cu tipul bazată pe controlul intern al producției, plus
verificări supravegheate ale produsului la intervale aleatorii (modulul C2),
prevăzută în anexa VII;
- conformitatea cu tipul bazată pe asigurarea calității procesului de
producție (modulul D), prevăzută în anexa VIII.
Prin derogare, în cazul EIP produse la unitate pentru a corespunde
unui utilizator individual și clasificate în conformitate cu categoria III, poate fi
urmată procedura menționată la litera (b).

425
 Figura 1 - Proceduri de evaluare a conformității EIP- Regulamentul (UE)
2016/425

În cazul în care s-a demonstrat conformitatea EIP cu cerințele esențiale

de sănătate și securitate aplicabile, producătorul precum și importatorul și
distribuitorul care introduc pe piață EIP sub denumirea sau marca lor sau
modifică EIP deja introduse pe piață într-o manieră care poate afecta
conformitatea cu Regulamentul (UE) 2016/425 pot aplica marcajul de
conformitate CE care atestă conformitatea EIP cu toate prevederile din
Regulamentul (UE) 2016/425, inclusiv cu procedurile de evaluare a
conformității prevăzute la art. 19.
Marcajul de conformitate european CE este format din initialele "CE",
conform anexei nr. 3 la Legea nr. 608/2001, cu modificările și completările
ulterioare. În cazul intervenției unui organism notificat în faza de control al
producției, se adaugă numărul de identificare a organismului. Numărul de
426
identificare al organismului notificat se aplică de către acesta sau, conform
instrucțiunilor acestuia, de către producător sau reprezentantul său autorizat.
Marcajul CE și, după caz, numărul de identificare al organismului
notificat pot fi urmate de o pictogramă sau de un alt marcaj indicând riscul
împotriva căruia EIP sunt destinate să protejeze.
Marcajul CE se aplică pe EIP în mod vizibil, lizibil și indelebil. Dacă
acest lucru nu este posibil sau nu este justificat din considerente ce țin de
natura EIP, marcajul se aplică pe ambalaj și pe documentele de însoțire a EIP.
Este interzisă aplicarea pe EIP a marcajelor care pot să îi inducă în
eroare pe terți asupra semnificației și graficii marcajului CE, însă orice alt
marcaj poate fi aplicat pe EIP sau pe ambalajul său, cu condiția să nu reducă
vizibilitatea și lizibilitatea marcajului CE.

RESPONSABILITĂȚI PRIVIND ASIGURAREA SECURITĂȚII

5. SELECTAREA ECHIPAMENTELOR INDIVIDUALE DE PROTECȚIE

PENTRU UTILIZARE ÎN ZONE CU PERICOL DE EXPLOZIE

Protecţia elementară împotriva descărcărilor electrostatice periculoase

provenite de la persoane este aceea de a se asigura că acestea sunt legate la
pământ în mod corespunzător. Atunci când persoanele sunt legate la pământ
nu există posibilitatea apariţiei unor descărcări electrostatice de la acestea. Cu
toate acestea, descărcările electrostatice provenite de la hainele acestora și
alte articole de EIP pot să fie posibile, situaţie în care trebuie acordată atenţie
necesităţii de echipament sau îmbrăcăminte de protecţie disipativă

427
electrostatic.
În funcție de sensibilitatea la aprindere, și de probabilitatea ca o
atmosferă explozivă să fie prezentă, ar putea fi posibilă utilizarea în condiții de
siguranță a unui EIP, care are lăţimile materialelor izolante şi suprafeţele
limitate. Limitările dimensiunii pentru materiale izolante care pot fi utilizate în
condiții de siguranță în zonele periculoase sunt prezentate în
CLC / Fpr TR 60079-32-1: 2014, Tabelul 3.
De exemplu, în zona 1 cu gaze din grupa de explozie IIA şi IIB sunt
permise suprafeţe ale materialului izolant până la 10 000 mm2 şi până la
30 mm în lăţime. Articolele mai mici de EIP se pot încadra în limitele admise,
dar îmbrăcămintea și alte obiecte mari de EIP vor depăși, în general, limitele
de dimensiune admise pentru materiale izolante şi astfel pentru aceste
elemente de EIP trebuie să fie utilizate materiale disipative electrostatic.
Este important de remarcat faptul că utilizarea de echipamente şi
îmbrăcăminte de protecție disipativă electrostatic nu poate elimina riscul de
descărcări electrostatice periculoase provenite de la persoanele izolate. Unele
elemente de EIP, de exemplu încălțăminte antistatică sau conductivă sunt
destinate să asigure o conexiune adecvată între persoane și pământ, dar
astfel de elemente de EIP sunt eficiente doar în cazul în care conexiunea la
pământ nu este compromisă.
De exemplu, încălțămintea antistatică sau conductivă este eficientă
numai dacă este folosită în combinație cu pardoseală disipativă sau
conductivă. Deși echipamentele şi îmbrăcămintea de protecție disipativă
electrostatic pot contribui la reducerea riscului de descărcări electrostatice
periculoase, acestea nu pot fi folosite ca un înlocuitor pentru împământarea
corespunzătoare.
Directiva 1999/92/CE impune angajatorilor să elimine toate sursele
posibile de aprindere din zonele în care se identifică existenţa atmosferelor
explozive. Dacă, de exemplu, o persoană lucrează cu un gaz inflamabil - poate
fi de la o stație de alimentare cu hidrogen - există riscul ca o descărcare de tip
perie provenită de la o îmbrăcăminte obişnuită să poată aprinde gazul,
deoarece energia la o descărcare de tip perie poate fi mai mare decât energia
minimă de aprindere (MIE) a gazului.
În acest caz, angajatorul are obligația în baza Directivei 1999/92/CE să
furnizeze îmbrăcăminte de protecție disipativă electrostatic dacă pericolul
asociat cu atmosferă explozivă nu poate fi eliminat prin măsuri tehnice.
Pe de altă parte, dacă o pulbere cu MIE mai mare de 1 mJ este
manipulată, nu există nici un risc de descărcare de tip perie provenită de la o
îmbrăcăminte obişnuită care să cauzeze o aprindere a pulberii. În acest caz,
angajatorul poate folosi imbracaminte de orice fel, dar trebuie totuşi să se
conformeze cu Directiva 1999/92/CE prin asigurarea faptului că persoanele
sunt legate la pământ în mod corespunzător.
Riscul asociat cu descărcările electrostatice provenite de la
îmbrăcăminte depinde de prezența și sensibilitatea la aprindere a atmosferelor
explozive. Pentru a ajuta la identificarea diferitelor niveluri de risc,
EN 60079-10-1 și EN 60079-10-2 clasifică ariile periculoase în zone în funcție
de natura materialul inflamabil (gaze și vapori, sau praf) și de probabilitatea ca
o atmosferă explozivă să fie prezentă.

428
 Un alt factor în determinarea riscului este probabilitatea ca un
mecanism de încărcare să apară. Cel mai obişnuit mod prin care
îmbrăcămintea se încarcă cu sarcini este prin contact și frecare, proces
cunoscut sub numele de încărcare triboelectrică.
O jachetă, de exemplu, poate fi încărcată triboelectric atunci când o
persoană stă şi apoi se ridică de pe un scaun, jacheta având o frecare faţă de
suprafaţa scaunului. O jachetă prin urmare poate fi considerată ca având o
probabilitate ridicată de a fi expusă la un mecanism de încărcare.
În schimb, o pălărie nu poate veni în contact cu alte obiecte și poate,
prin urmare, să fie considerată ca având o probabilitate scăzută de a fi expusă
la un mecanism de încărcare. Îmbrăcămintea și alte articole de EIP pot deveni,
de asemenea, încărcate cu sarcini prin expunerea la echipamente care
generează ioni, spray-uri sau aerosoli.
Un alt mecanism de încărcare, aplicabil numai pentru conductoare
izolate, este cel de inducție, care este de fapt separarea sarcinii în prezența
unui câmp electric. Standardele și codurile de practică, cer ca partile
conductoare, care în acest context includ persoanele, să fie în mod
corespunzător și în siguranță conectați la pământ în ariile periculoase, astfel
că în cele mai multe cazuri riscul de încărcare prin inducție nu este
semnificativ.
Cu toate acestea, trebuie să fie acordată atenţie la selectarea EIP care
pot include mici conductoare care nu pot fi legate la pământ pentru motive
practice.
Tabelul 1 oferă câteva exemple de situații diferite, cu probabilitate
ridicată și joasă de încărcare. Situațiile descrise în Tabelul 1 sunt doar
exemple reprezentative și nu trebuie să fie considerate ca afirmaţii
hotărâtoare ale comportamentului de încărcare real.
Încărcarea este dependentă de o serie de factori și ar trebui să fie
evaluată de la caz la caz. Deși natura materialelor determină în mare măsură
tendinţa lor de încărcare, factorii de mediu, și anume temperatura și
umiditatea, au de asemenea o influență însemnată.
În general, atunci când umiditate relativă scade, tendința materialelor
de a dobândi și reţine sarcina crește. Evaluarea riscurilor ar trebui să țină
seama de întreaga gamă de condiții de mediu la care lucrătorii pot şi expuşi,
inclusiv variațiile de sezon, de lucru în aer liber sau în interior (sau ambele), și
de prezența dispozitivelor de încălzire și de răcire a aerului la locul de muncă.
Un mediu caracteristic de condiționare este specificat în standardele de
încercare (de exemplu, EN 1149-1 și EN 1149-3) este (23 ± 1) °C și
(25 ± 5)% RH. Acest mediu de condiționare este un compromis între cele mai
rele cazuri de condiții care pot să apară în practică, și limitările practice de
încercare.
Cu toate acestea, în cazul în care evaluarea de risc arată că lucrătorii
sunt susceptibili de a fi expuşi pentru perioade prelungite la condiții uscate,
încercarea EIP ar trebui să fie făcută în mod corespunzător în condiții de
umiditate scăzută.

429
Tabelul 1 - Câteva exemple de situații cu probabilitate de încărcare înaltă
și joasă
Situaţie
EIP frecat atunci când are loc ridicarea
de pe un şezut (scaun)
EIP frecat de alte articole de EIP care
sunt purtate de către aceeaşi persoană,
de exemplu:
- mâneci care se freacă de corpul
jachetei;
- un crac de pantalon care se freacă de
celălalt;
- îmbrăcăminte care se freacă de un
harnaşament (centură) de protecţie
împotriva căderii
Expunere la aerosoli sau ceţuri
încărcate, de exemplu vopsea
pulverizată
Expunerea la extinctoarele care emit
spray-uri încărcate sau particule
Căşti de protecţie care în mod normal
nu sunt supuse la frecare
Îndepărtarea căştilor de protecţie –
frecarea harnaşamentului faţă de păr
Curăţarea măştilor (vizierelor) de
protecţie
Deschiderea elementelor de fixare
(închidere) tip crosetă şi ochi de
crosetă (capsă - ochi de capsă)
EIP fără părţi conductive izolate
expuse la câmpuri electrice sau
electrostatice mari
EIP cu părţi conductive izolate
expuse la câmpuri electrice sau
electrostatice
Atunci când se analizează riscurile de descărcări electrostatice
provenite de la echipamentul neelectric, cum ar fi îmbrăcămintea de protecție
și alte elemente de EIP, parametrul relevant este energia minimă de aprindere
(MIE) a atmosferei explozive. Există un grad de corespondență între grupele
Probabilitate de Observaţii
încărcare
ridicată
ridicată Încărcarea poate să apară
între straturile de
îmbrăcăminte (de exemplu
frecarea între o jachetă
exterioară şi un tricou). Cu
toate acestea încărcarea
(sarcina) de pe un strat este
echilibrată de sarcina opusă
de pe celălalt strat. Riscul de
încărcare electrostatică este
scăzut dacă straturile nu sunt
separate, şi anume jacheta
nu este îndepărtată, nu a fost
deschisă şi nu excesiv de
deschisă
ridicată
ridicată
scăzută
ridicată EIP nu trebuie să fie
îndepărtate în timp ce se află
în ariile periculoase
ridicată
ridicată Elementele de fixare
(închidere) ale EIP nu trebuie
să fie deschise în timp ce
acestea se află în ariile
periculoase
scăzută Materialele izolante nu se
încarcă uşor prin inducţie
atunci când sunt expuse la
câmpuri ridicate
ridicată Tensiuni periculoase pot fi
induse pe părţile conductive
izolate. Astfel de
componente trebuie să fie
legate la pământ pentru a
se preveni încărcarea, sau ar
trebui să fie la o
capacitate scăzută astfel
încât descărcări incendiare
să nu poată să apară
430
de explozie și MIE. Domeniul de valori MIE pentru grupa IIC este mai mic
decât o valoare MIE din grupa IIA și IIB.
Cu toate acestea, există o suprapunere semnificativă în intervalul de
valori MIE pentru grupele IIA și IIB. Din acest motiv, MIE ar trebui să fie
utilizată ca bază inițială pentru determinarea riscului de aprindere.
Recomandările cuprinse în tabelul 2 se bazează pe limitele MIE; grupele de
explozie fiind prezentate ca referință. Dacă atmosfera explozivă se încadrează
în grupa IIB dar MIE nu se cunoaște ar trebui să fie utilizată recomandarea
data și anume: 0,016 mJ ≤ MIE ≤ 0,2 mJ.
Cerințele de performanță pentru îmbrăcămintea de protecție disipativă
electrostatic, prevăzute în EN 1149-5 se bazează pe atmosfere explozive cu
MIE egală sau mai mare decât cel mai ușor inflamabil amestec de hidrogen în
aer. Cea mai mică MIE a amestecului hidrogen/aer este luată ca 0,016 mJ,
așa cum este menționat în CLC/FprTR 60079-32-1:2014.
În standardele pentru echipamentul ATEX, niveluri diferite de protecție
sunt specificate pentru a corespunde diferitelor niveluri de risc. Pe de altă
parte, îmbrăcămintea de protecție disipativă electrostatic trebuie să protejeze
împotriva celor mai defavorabile condiții.
Tabelul 2 oferă îndrumări referitoare la îmbrăcămintea de protecție
disipativă electrostatic și alte EIP necesare, recomandate sau care nu sunt
necesare pe baza riscului global, care sunt o combinație a probabilității
apariției unei atmosfere explozive, probabilitatea apariției unui mecanism de
încărcare și sensibilitatea la aprindere a atmosferei explozive prin descărcări
electrostatice.
Tabelul 2 reprezintă niveluri diferite de risc într-un mod similar cu
standardele pentru echipamentul ATEX. Când este indicat "necesar" sau
"recomandat", se referă la EIP, care au un singur nivel de protecție. Cu toate
acestea, dacă acest nivel corespunde celor mai defavorabile condiții, atunci
EIP necesare sau recomandate sunt sigure pentru utilizarea în toate zonele și
pentru toate valorile MIE din domeniul specificat în tabelul 2.
Când este indicat "nu este necesar", acest lucru înseamnă că
îmbrăcămintea de protecție disipativă electrostatic sau alt EIP nu este
necesar, dar și faptul că încă sunt necesare alte măsuri de precauție pentru
prevenirea surselor de aprindere electrostatice, în mod special de legare la
pământ a persoanelor și a altor conductoare.
Stadiul actual al cunoștințelor indică faptul că, indiferent de MIE,
prafurile (de exemplu grupele IIIA, IIIB și IIIC), nu pot fi aprinse de descărcările
de tip perie provenite de la izolatori. De aceea personalul implicat și ale parti
conductoare sunt legate la pământ, iar imbracamintea pentru utilizare în
atmosfere explozive în care sunt prezente numai prafuri combustibile, nu este
necesar să fie disipativa electrostatic.

431
 Tabelul 2 - Cerințe pentru îmbrăcămintea de protecție disipativă
electrostatic și alte EIP

Zone periculoase Probabilitatea de 0,016 mJ ≤ MIE ≤ MIE > 0,2 mJ

încărcare 0,2 mJ Grupele de Grupele
Grupele de explozie IIA de
explozie IIB și IIC și IIB explozie
IIIA, IIIB
și IIIC
ridicată
Zona 0
scăzută necesar
necesar
ridicată
Zona 1
scăzută
recomandat
ridicată recomandat
Zona 2 nu este
scăzută nu este necesar
necesar
ridicată nu este
Zonele 20, 21 și 22
scăzută necesar
Energia minima de aprindere - MIE (minimum ignition energy ) a atmosferelor îmbogățite
în oxigen poate fi mai mică decât MIE a substanțelor inflamabile frecvent întâlnite în literatura
de specialitate.
Dacă se determină că o atmosferă îmbogățită în oxigen poate să apără, trebuie avută
grijă pentru a se asigura că valoarea MIE utilizată pentru evaluarea riscului este cea măsurată
utilizând atmosfera îmbogățită în oxigen. O consultanță de specialitate ar trebui să fie obținută
înainte de selectarea îmbrăcămintei de protecție disipativă electrostatic pentru utilizarea în
zone periculoase cu MIE mai mică decât cea mai mică MIE pentru hidrogen/aer (0,016 mJ).
O atenție deosebită ar trebui să fie acordată atunci când se compară valorile MIE,
deoarece există o incertitudine inerentă cu privire la măsurarea MIE, și a faptul că metode
diferite de încercare nu pot da exact rezultate comparabile.
De exemplu, cea mai mică MIE pentru hidrogen/aer este dată ca fiind 0,011 mJ și
0,016 mJ din două surse diferite, și cea mai mică MIE pentru acetilenă/aer este dată ca fiind
0,017 mJ și 0,019 mJ în alte două surse diferite.
O consultanță de specialitate ar trebui să fie obținută în cazul în care nu există nici un
dubiu atunci când se compară valorile MIE apropiate de cea a hidrogenului/aer.
NOTĂ 1: Există o probabilitate mare de încărcare atunci când vine vorba de îmbrăcăminte
în mod regulat, aflată în contact cu suprafețe externe, în special atunci când materialele aflate
în contact sunt bine separate printr-o serie triboelectrică.
NOTĂ 2: Când este indicat "nu este necesar", este necesară încă legarea la pământ a
persoanelor și a altor conductoare.
NOTĂ 3: Îmbrăcămintea de protecție disipativă electrostatic care satisfice cerințele din
EN 1149-5 este sigură pentru a fi utilizată în toate zonele periculoase prezentate în acest
tabel.
NOTĂ 4: Stadiul actual al cunoștințelor indică faptul că pulberile și prafurile nu pot fi
aprinse prin intermediul descărcărilor de tip perie provenite de la izolatori.
NOTA 5: În cazul în care atmosfera explozivă este din grupa IIA, dar MIE nu este
cunoscută, ar trebui să fie utilizată informația potrivit căreia 0,016 mJ ≤ MIE ≤ 0,2 mJ.

6. RECOMANDĂRI PRIVIND PROTECȚIA CONTRA EXPLOZIILOR

DATORATE ELECTRICITĂȚII STATICE LA PERSOANE (cerinţa 2.6 din
Anexa II a Regulamentului (UE) 2016/425)

Regulamentul (UE) 2016/425 prevede ca: EIP destinate utilizării în

atmosfere potențial explozive trebuie să fie proiectate și fabricate în așa fel
încât să nu poată fi sursa unui arc sau a unei scântei de natură electrică,

432
electrostatică sau rezultând dintr-un șoc, care ar putea aprinde un amestec
explozibil.

6.1 Consideraţii generale

Persoanele care sunt izolate faţă de pământ pot cu uşurinţă dobândi şi
reţine o încărcătură electrostatică.
Izolarea de pământ se poate datora faptului că acoperişul pardoselei
sau tălpile încălţămintei sunt făcute din material neconductiv (figura 2).

Figura 2 - Izolarea unei persoane față de pământ

Există multe mecanisme care pot duce la încărcarea unei persoane şi

iată câteva exemple:
• mersul pe pardoseală;
• ridicatul de pe scaun;
• scoaterea îmbrăcămintei;
• manipularea materialelor plastice;
• golirea unui material încărcat într-un container sau colectarea
acestuia; (figura 3).
• statul aproape de obiecte încărcate puternic, de exemplu o bandă
în mişcare ;
• inducţie.
Dacă o persoană încărcată electrostatic atinge un obiect conductor (de
exemplu mânerul unei uşi, balustradă, container metalic), în punctul de contact
poate să apară o scânteie.

433
 Figura 3 - Încărcare electrostatică prin inducție

Asemenea scântei, care este puţin probabil să poată fi văzute, auzite

sau chiar simţite de persoană, pot genera aprinderi. Scânteile de la persoane
pot aprinde gaze , vapori şi chiar prafuri mai sensibile.
Pentru asigurarea unui nivel corespunzător de securitate contra
exploziilor în arii periculoase Ex este foarte important să se ia măsuri de
protecţie adecvate pentru prevenirea descărcărilor electrostatice care ar
putea initia atmosfera exploziva.
Prevenirea formării sarcinilor electrostatice direct la om sau pe
elemente învecinate presupune un ansamblu de măsuri şi mijloace complexe,
greu de controlat chiar în condiţiile actuale de cunoaştere ştiinţifică, cel mai
sigur mijloc de protecţie constă în asigurarea unor căi corespunzătoare de
scurgere (disipare) a sarcinilor la pământ.
Exemplul prezentat în figura 3 nu este întâlnit în practică întrucât
normativele din domeniul ATEx impun legarea la pământ a tuturor elementelor
conductoare ale instalațiilor. În ce priveste omul, acest lucru se poate realiza
prin intermediul încălţămintei şi a pardoselii, care trebuie să aibă o
conductibilitate electrică adecvată.

434
 Figura 4 - Limita de siguranţă pentru rezistenţa de legare la pământ

Măsuri de protecţie pentru prevenirea descărcărilor electrostatice

periculoase de la persoane

Experienţa a demonstrat că pentru nevoile antistatice, traiectoria de

descărcare prin produs trebuie să aibă, în condiţii normale, o rezistenţă
electrică mai mică decât 1010  pe toată durata de viaţă a produsului.
O valoare de 105  este specificată ca fiind limita inferioară a
rezistenţei electrice a unui produs, în starea nouă, pentru ca să asigure o
protecţie contra şocului electric produs sau contra unei aprinderi, în cazul în
care o izolaţie electrică se deteriorează, la tensiuni sub 250 V. Totuşi, în
435
anumite situaţii este bine să se utilizeze alte mijloace pentru a proteja în orice
moment persoana în cauză.
Cerinţele de securitate pentru încălţămintea cu rol de protecţie contra
electricităţii statice la persoane, sunt date în norme şi standarde specifice, care
clasifică încălţămintea în funcţie de rezistenţa electrică de scurgere prin talpă,
în două categorii: încălţămintea conductivă şi încălţămintea antistatică (a se
vedea SR EN ISO 20344).
Încălţămintea antistatică este încălţămintea care are rezistenţa
electrică conform SR EN ISO 20344 cuprinsă între 100 k şi 1 G.
Se recomandă să se utilizeze încălţămintea antistatică atunci când este
necesar să se limiteze procesul de acumulare a sarcinilor electrostatice prin
disiparea acestora. De remarcat faptul că încălţămintea antistatică nu
garantează o protecţie corespunzătoare împotriva şocului electric, pentru ca
ea conţine doar o rezistenţă amplasată între picior şi sol. Dacă riscul de şoc
electric nu a fost eliminat în totalitate, sunt necesare măsuri suplimentare,
care trebuie să facă parte din controalele obişnuite ale programului de
securitate la locul de muncă.
Încălţămintea conductivă este încălţămintea care are rezistenţa
electrică determinată conform SR EN ISO 20344 mai mică decât 100 k. Se
recomandă utilizarea încălţămintei conductive atunci când este necesar
să se reducă acumularea de sarcini electrostatice prin disiparea lor într-un
timp foarte scurt, spre exemplu, atunci când se manipulează explozivi şi dacă
riscul de şoc electric al unui aparat electric sau al altor elemente aflate sub
tensiune a fost complet eliminat.
În sectoarele în care este purtată încălţăminte antistatică sau
conductivă, rezistenţa solului sau a pardoselii trebuie să fie astfel încât să nu
anuleze protecţia oferită de încălţăminte.
O metodă de evaluare a caracteristicilor de protecţie contra electricităţii
statice la pardoseli este dată în SR EN 61340-4-1:2004/A1:2016.
De asemenea pentru evaluarea materialelor privind comportamentul
electrostatic, se pot utiliza prescripţiile standardelor ce au la bază
determinarea rezistivităţii materialelor sau măsurarea capacităţii de disipare a
materialelor (SR EN 1149-1, SR EN 1149-2, SR EN 1149-3) sau alte metode
recunoscute.
Cerinţele şi metodele de încercare pentru îmbrăcămintea de protecţie
disipatoare de electricitate statică pentru a evita scânteile ce pot provoca o
aprindere, conform SR EN 1149-5:2008, sunt următoarele:

6.2 Cerinţe pentru material

Materialele disipative din punct de vedere electrostatic trebuie să

răspundă la cel puţin una din următoarele cerinţe:
- t50% < 4s sau S > 0,2 atunci când materialul este încercat cu cea de a
doua metodă (încărcare prin inducţie) precizată în SR EN 1149-3, unde t50%
reprezintă timpul de înjumătăţire a sarcinii iar S coeficient de protecţie;
- rezistenţa de suprafaţă să fie ≤ 2,5 x 109 Ω pe cel puţin una dintre
suprafeţe, atunci când materialul este încercat în conformitate cu
SR EN 1149-1.

436
 Pentru materiale care conţin fire conductoare în formă de grilă distanţa
dintre acestea trebuie să nu fie mai mare de 10 mm în orice direcţie.

Pictogramă protecţie împotriva electricităţii statice

marcaj în conformitate cu SR EN 340 şi SR EN 1149-5.

Pictogramă informaţii pentru utilizare

marcaj în conformitate cu SR EN 340.

6.3 Cerinţe de concepţie

O îmbrăcăminte de protecţie disipatoare de electricitate statică, trebuie

să permită acoperirea în permanenţă a tuturor materialelor necorespunzătoare
în timpul utilizării normale (inclusiv în timpul aplecării şi mişcării corpului). Dacă
o astfel de îmbrăcăminte este realizată din straturi multiple, unul dintre acestea
fiind de exemplu un material izolant, etc., atunci materialul cel mai din afară
trebuie să satisfacă cerinţele pentru material amintite anterior.
De asemenea o îmbrăcăminte de protecţie disipatoare de electricitate
statică care urmează să fie folosită trebuie să corespundă conformaţiei
corpului utilizatorului în conformitate cu SR EN 340 astfel încât să permită

437
mişcarea corpului cu toate închiderile prevăzute conform instrucţiunilor
producătorului.
Ataşamentele din materiale neconductive cum ar fi etichete, benzi
reflectorizante, etc. esenţiale din punct de vedere al securităţii sunt permise cu
condiţia ca acestea să rămână în permanenţă fixate (ataşate) astfel încât să
se evite separările importante dintre ataşamente şi echipamentul individual de
protecţie. Părţile conductive (fermoare, butoni de fixare, nasturi) sunt permise
cu condiţia ca acestea să fie acoperite în mod corespunzător de către
materialul exterior atunci când îmbrăcămintea este purtată în atmosfere
inflamabile sau explozive.
În SR EN 1149-3 Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi electrostatice.
Partea 3: Metodă de încercare pentru măsurarea capacităţii de disipare a
sarcinilor sunt date metodele de măsurare a disipării sarcinilor electrostatice
de la suprafaţa materialelor pentru îmbrăcăminte. Aceste metode sunt
aplicabile tuturor materialelor, inclusiv materiale omogene şi materiale
neomogene cu fibre conductive la suprafaţă şi cu fibre conductive în interior.
De asemenea pentru evaluarea materialelor folosite la realizarea
articolelor de îmbrăcăminte privind comportamentul electrostatic, se pot aplica
metode standardizate bazate pe criteriul rezistivităţii electrice (SR EN 1149-1,
SR EN 1149-2) sau pe criteriul disipabilităţii sarcinii (SR EN 1149-3).
Alte EIP, cum sunt mănuşile, căştile, aparatele de protecţie a respiraţiei
etc. trebuie să fie proiectate şi realizate conform standardelor specifice, astfel
încât să fie evitate descărcările electrostatice periculoase.

Reglementări normative în domeniul echipamentelor individuale

de protecţie şi al pardoselilor din arii periculoase Ex:

• Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 - Legea securităţii şi sănătăţii în

muncă;
• Regulamentul (UE) 2016/425 al Parlamentului European și al
Consiliului din 9 martie 2016 privind echipamentele individuale de protecție
și de abrogare a Directivei 89/686/CEE a Consiliului;
• Hotărârea de Guvern nr. 1048/09.08.2006 privind cerinţele minime
de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor
individuale de protecţie la locuri de muncă;
• Hotărârea de Guvern nr. 1058/09.08.2006 privind cerinţele minime
pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţiei sănătăţii lucrătorilor care pot fi
expuşi unui potenţial risc datorat atmosferelor explozive;
• SR EN ISO 20344:2012 „Echipament individual de protecţie.
Metode de încercare pentru încălţăminte”;
• SR EN 61340-4-1:2004/A1:2016 „Electrostatică. Metode de
încercare standardizate pentru aplicaţii specifice. Rezistenţa electrică a
pardoselilor şi a straturilor de acoperire”.
• SR EN 1149-1:2006 „Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi
electrostatice. Partea 1. Metodă de încercare pentru măsurarea rezistivităţii de
suprafaţă”;

438
 • SR EN 1149-2:2003 „Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi
electrostatice. Partea 2. Metodă de încercare pentru măsurarea rezistenţei
electrice la traversarea materialelor (rezistenţă verticală)”;
• SR EN 1149-3:2004 „Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi
electrostatice. Partea 3. Metodă de încercare pentru măsurarea capacităţii de
disipare a sarcinilor”;
• SR EN 1149-5:2008 „Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi
electrostatice. Partea 5. Cerinţe de performanţă pentru materiale şi cerinţe de
proiectare”;
• IEC TS 60079-32-1:2013 „Atmosfere explozive - Partea 32-1:
Pericole electrostatice. Ghid” (CLC/TR 50404 June 2003 Electrostatics - Code
of practice for the avoidance of hazards due to static electricity).
• SR EN 60079-32-2:2015 Atmosfere explozive. Partea 32-2:
Pericole electrostatice. Încercări

439
 TEMA NR. 17
ELECTRICITATE STATICĂ

Dr. ing. Păun Florin Adrian, Dr. ing. Părăian

Mihaela, Dr. ing. Vătavu Niculina, Dr. ing. Jurca
Adrian Marius, Dr. ing. Lupu Leonard,
Drd. ing. Gabor Dan Sorin, Drd. Ing. Popa Cătălin
Mihai

1. INTRODUCERE

Electricitatea statică este un fenomen des întâlnit în practică. Ea poate

să fie parte a unui proces tehnologic cum este de exemplu vopsirea în câmp
electrostatic, tipărirea, sortarea materialelor în câmp electrostatic, etc.
De cele mai multe ori, însă, electricitatea statică poate să apară ca un
fenomen nedorit, întâmplător care poate constitui un risc (incendii şi explozii,
detonarea intempestivă a capselor detonante electrice, acţionarea
intempestivă a aparaturii sensibile de comanda şi control, şoc electric la
persoane) sau poate produce deranjamente în procese de prelucrare a
materialelor, de exemplu, datorită lipirii foliilor.
De asemenea, electricitatea statică poate duce la deteriorarea
dispozitivelor electronice pe durata fabricării, manipulării sau utilizarării lor
Problemele ce decurg din electricitatea statică sunt cauzate în general
de materialele neconductoare/electroizolante care se pot electriza cu uşurinţă ,
pot acumula şi reţine sarcinile pe o perioadă îndelungată şi apoi pot descărca
aceste sarcini cu o energie suficient de mare ca să cauzeze un risc.
Descărcările părţilor conductive încărcate, izolate, pot duce la scântei
incendive, dar acestea pot fi prevenite cu uşurinţă prin legare la pământ.
Între riscurile care pot să fie generate de electricitatea statică, acela de
iniţiere a unei atmosfere explozive sau a explozivilor propriu-zişi ocupă un rol
important întrucât exploziile pot duce la imense pagube materiale şi la pierderi
de vieţi omeneşti.

2. FORMAREA, ACUMULAREA ȘI DESCĂRCAREA SARCINILOR

ELECTROSTATICE

Acumularea şi descărcarea sarcinilor electrostatice poate da naştere la

pericole şi probleme într-un domeniu larg de ramuri industriale sau medii de
lucru şi la pericole de aprindere şi explozie în special în industriile chimică,
farmaceutică, a petrolului şi de prelucrare a alimentelor.
Formarea şi acumularea sarcinilor electrostatice are loc ca urmare a
mecanismelor de electrizare.
Unul din mecanismele de electrizare care duce la apariţia şi formarea
sarcinilor electrostatice este electrizarea de contact. Două materiale de natură
diferită care sunt aduse în contact şi separate apoi, vor purta sarcini
electrostatice egale ca mărime şi de semne contrare.
De asemenea o altă componentă a mecanismului de electrizare o
reprezintă electrizarea prin inducţie caz în care produsele conductoare pot fi
încărcate cu sarcini de natură electrostatică de la un alt obiect încărcat aflat în

440
apropiere. Produsele pot primi, de asemenea, sarcini prin transfer fie direct de
la alte obiecte, fie prin influenţă, printr-un curent de ioni.

Figura 1 – Electrizarea de Figura 2 – Electrizarea prin inducţie

contact

Figura 3 – Acumularea sarcinii în Figura 4 – Acumularea sarcinii în

procesele industriale procesele industriale

A – conductă cu flanşe izolante A – pe folia unui ambalaj

B – recipient metalic pe un material
plastic
C – aşchii metalice într-un recipient
din plastic
D – persoană cu încălţăminte izolantă
E – flanşe metalice pe un material
plastic
B – într-o linie de exhaustare a
prafului confecţionată din material
plastic
C – într-un filtru de praf, pe sacii din
material neconductiv
D – într-un filtru de praf, în masa de
praf izolant

441
Figura 5 – Formarea şi descărcarea sarcinii într-un siloz

A – lichid neconductiv care

curge într-o conductă (metal,
sticlă, plastic);
B – turnarea unui lichid
neconductiv într-un alt
recipient;
C – amestecarea unui lichid
neconductiv;
D – pulverizarea unui lichid
(conductiv sau neconductiv)

Figura 6 – Acumularea sarcinilor în practică

442
 În figura 7 se pot observa etapele pentru evaluarea pericolului de
producere a unei explozii şi/sau incendiu în cazul acumulării şi descărcării
sarcinilor electrice acumulate pe un echipament sau produs.

Separare sarcină

Acumulare sarcină pe Acumulare sarcină pe

echipament produs

Disipare sarcină Disipare sarcină

Descărcare Descărcare

Aprindere Aprindere

Atmosferă explozivă

Explozie şi/sau Incendiu

Figura 7 - Producerea unei explozii/incendiu datorită sarcinilor

electrostatice
Cantitatea de sarcină electrică acumulată pe un echipament sau
produs determină valoarea potenţialului electric. Valoarea potenţialului unui
conductor izolat este dată de relaţia:

V = I  R (1 — e-I/R)
unde:
V - potenţialul conductorului (V);
C - capacitatea electrică (F);
R - rezistenţa electrică de scurgere la pământ ();
I - curentul de încărcare electrostatică (A);
t - timpul de la începerea încărcării.

Vmax = I  R
Frecarea, un caz particular al electrizării de contact este adesea
responsabilă de electrizări majore care duc la riscuri deosebite în prezenţa
unei atmosfere explozive sau a altor dispozitive de siguranţă sensibile.
Principalii factori care determină gradul de electrizare a
materialelor/produselor prin frecare sunt: natura materialelor, suprafaţa de
contact, presiunea de contact, viteza de deplasare relativă, frecvenţa/durata
frecării şi condiţiile de mediu.

443
 2.1 Tipuri de descărcări electrostatice

Sarcina acumulată pe un solid sau pe un lichid creează pericol doar

daca aceasta este transmisă pe un alt corp sau către pământ. Aceste
descărcări variază mult ca tip şi grad potenţial de iniţiere.

Scânteile

O scânteie reprezintă o descărcare între doi conductori solizi sau lichizi.

Se caracterizează printr-un canal de descărcare luminos foarte bine definit ce
transportă un curent cu densitate mare. Ionizarea gazului din canal este
completă pe toată lungimea sa. Descărcarea este foarte rapidă şi de mare
intensitate.
O scânteie are loc între doi conductori atunci când intensitatea
câmpului dintre ei depășește puterea electrică a atmosferei. Diferența de
potențial dintre conductori necesară pentru a produce declanșarea, depinde
atât de forma cât şi de distanța dintre conductori.
De exemplu, intensitatea câmpului de descărcare necesară pentru
suprafețe plane sau cu raza mare de cel puțin 10 mm fiecare este de
cca. 3 MVm-1 pentru cazul aerului normal şi crește odată cu descreșterea
distanței dintre ele.
Deoarece obiectele între care se formează scânteia sunt conductori,
majoritatea sarcinii stocate trece prin scânteie. În practică, aceasta disipează
majoritatea energiei stocate. Energia scânteii între un corp conductor şi un
obiect legat la pământare bun conductor poate fi calculată utilizând formula de
mai jos:

W = QV = 1/2CV2
unde:
W este energia disipată, în jouli;
Q este cantitatea de sarcină a conductorului, în coulombi;
V este potențialul, în volți;
C este capacitatea, în farazi.

Aceasta este valoarea maximă a energiei iar energia din scânteie este
mai mică dacă există o anumită rezistență în calea de descărcare la pământ.
Valorile tipice pentru capacitățile conductorilor sunt date în tabelul 1.

Tabelul 1: Valorile capacităţilor pentru conductori tipici

Obiect Capacitate (pF*)

Elemente metalice mici (recipiente, mufe) 10 – 20
Containere mici (recipiente,tamburi de 50l) 10 – 100
Containere de marime medie (de la 250l la 500l) 50 – 300
Elemente de importanta mare dintr-o uzina 100 – 1000
(vase de reactie) aflate în vecinatatea unei retele de pamântare
Corpul uman 100 – 300
* 1 pF = 1x10-12 F

444
 Exemplu de calcul a energiei de descărcare a scânteii:

O toba metalica nelegata la reteaua de pamântare este umplută cu praf

de la o unitate de mărunţit. Într-o astfel de situaţie; curentul de încărcare I,
poate fi 10-7 A; o rezistenta de scurgere la pamânt a tobei R, 1011 ; iar
capacitatea sa C = 50 pF. Tensiunea maxima pe toba va fi:

Vmax = IR = 10 kV

şi energia maximă eliberată la descărcarea scânteii este:

Wmax = 1/2CV2max= 2,5 mJ

Figura 8 – Descărcări tip scânteie Figura 9 – Prevenirea

în practică descărcărilor tip scânteie prin
măsuri de legare la pământ a
A – între recipientul metalic aşezat pe fiecărei părţi conductive
placa izolantă şi pamânt
B – între persoana care poartă
încălţăminte izolantă şi pământ
C – între conducta metalică montată
cu garnituri izolante şi pământ
D – între lichidul conductiv din
recipientul de plastic şi pământ

445
 Corona

Acest tip descărcare are loc în zonele ascutite sau la marginile

conductorilor, de exmplu suprafete cu o raza mica de curbura. Corona poate
avea loc când un astfel de conductor este legat la pamânt şi miscat în directia
unui obiect puternic încarcat sau daca i se mareste foarte mult potentialul
conductorului.
Descărcarea are loc datorita faptului ca, câmpul electric în zona
suprafetelor ascutite este foarte ridicat ( 3 MV/m). Deoarece câmpul situat
mai departe de respectiva suprafata scade rapid zona de ionizare nu se
întinde departe de acest câmp. Poate fi directionat catre obiectul cu sarcina
sau , în cazul unui conductor cu potential ridicat, poate fi directionat în directia
opusa conductorului.
Descărcările de tip Corona sunt dificil de observat dar în situatia unei
lumini difuze se poate observa o mica pâlpâire lânga respectivul punct. În
afara acestei regiuni ionizate, ionii se pot împrastia, polaritatea lor fiind
dependenta de directia câmpului.
Densitatea energetica din descărcare este mult mai mica comparativ cu
cea de la descărcarea de tip scânteie şi de aceea descărcările de tip Corona
nu prezint pericol de initiere de incendii.
Totuşi în unele situaţii, de exemplu, dacă se înregistrează o creştere a
potenţialului conductorului ascuţit, efectul Corona se poate transforma într-o
scânteie între respectivul conductor şi un alt obiect.

Figura 10 – Descărcare tip corona

Descărcări de tip perie

Aceste descărcări pot avea loc atunci când conductori rotunzi (opuși
celor ascuțiți) legați la rețeaua de pământare sunt deplasați către obiecte
încărcate cu sarcina, slab conducătoare, de exemplu, între degetul unei
persoane şi o suprafata de plastic.
Aceste descărcări au o durata scurta,în conditii normale şi pot fi
observate şi auzite. Spre deosebire de descărcările tip scânteie, aceste
descărcări au tendinta de a implica doar o mica parte din sarcina asociata cu
sistemul iar descărcarea nu leaga doua obiecte.
În ciuda acestui fapt, descărcările de tip perie pot aprinde gazele şi
vaporii cei mai inflamabili. Nu exista nici o dovada totusi care să demonstreze
ca pulberile, chiar şi cele mai sensibile, pot fi aprinse de descărcările de tip
perie.
446
 Figura 11 – Descărcare tip perie

Figura 12 – Descărcări tip Figura 13 – Prevenirea descărcărilor tip

perie în practică perie
A – de la granulele din rezervor
B – de la lichidul neconductiv
încărcat
C – de la norul de praf încărcat

447
 Descărcările tip perie de propagare

Pentru acest tip de descărcare este necesar să existe o coală (un strat)
de material de mare rezistivitate şi cu o rezistență dielectrică mare cu cele
două suprafețe puternic încărcate cu sarcină dar de polaritate opusă.
Descărcarea este inițiată de o conectare electrică (scurtcircuit) între
cele două suprafețe. De cele mai multe ori are o formă arborescentă
strălucitoare şi este însoțită de un zgomot puternic. Coala de material
încărcată bipolar poate fi “liberă în spațiu” sau, de cele mai multe ori, să aibă o
suprafață cu un contact intim cu un material bun conductor (în mod normal
legat la rețeaua de pământare).
Scurtcircuitul poate fi obținut prin:
- străpungerea suprafeței (mecanic sau cu un echipament electric);
- prin apropierea ambelor suprafețe simultan de doi electrozi
conectați electric; sau
- atunci când una din suprafețe este legată la rețeaua de pământare
atingând cealaltă suprafață cu un conductor legat la rețeaua de pământare.
Descărcarea adună cea mai mare parte din sarcinile distribuite de pe
suprafețele slab conductoare şi le canalizează acolo unde are loc
scurtcircuitul. Condițiile necesare pentru acest tip de descărcare pot fi destul
de dificil de îndeplinit, în special pentru cazul colilor groase.
În majoritatea situațiilor o grosime mai mare de 8 mm este suficientă
pentru a preveni descărcările de tip perie de propagare. Pentru colile mai
subțiri de aceasta valoare, este necesară o densitate de sarcină de suprafață
de cel puțin 2,5 x 10 -4 C/m2.
O altă cerință este aceea ca tensiunea de rupere prin materialul izolator
să fie mai mare de 4 kV. Aceasta înseamna ca sarcina pe straturile de vopsea
nu dă naștere în mod normal la descărcări de tip perie de propagare.
NOTĂ: Trebuie avută mare atenție atunci când se utilizează criteriul de 4 kV.
De exemplu straturile groase de materiale țesute sau poroase pot rezista la tensiuni
mai mari de 4 kV dar nu generează descărcări de tip perie de propagare dacă nu au
încorporat un strat de material etanș, de exemplu unul capabil să reziste la tensiuni
mai mari de 4 kV.
Energia eliberată în cursul unor astfel de descărcări poate fi mare
(1 J sau mai mare); depinde de zonă, grosimea şi densitatea de sarcină de
suprafață a colii încărcate. Descărcările pot provoca aprinderea gazelor
explozive, a vaporilor sau a atmosferelor încărcate cu praf.

448
 Figura 14 – Descărcare tip perie de propagare

A – conductă prevăzută pe
interior cu o acoperire izolantă;
B – filtru de praf prevăzut pe
interior cu un strat de material
izolant;
C – recipient de depozitare din
material izolant pentru
materiale vrac;
D – transportor care
funcţionează la viteză ridicată

Figura 15 – Exemple din practică de descărcări perie de propagare

Descărcări de tip fulger

În principiu aceste descărcări au loc în interiorul norilor de praf sau de

la norii de praf către pamânt atunci când intensitatea câmpului este destul de
ridicată datorită particulelor de sarcină. Astfel de descărcări de tip fulger au
putut fi observate în norii de cenușă în timpul erupției vulcanilor.
Aceste descărcări sunt în mod evident capabile să aprindă prafuri usor
inflamabile, dar nu au fost niociodata observate în norii de praf ce iau naștere
în timpul operațiilor industriale.

449
 Conform investigațiilor experimentale este puțin probabil ca aceste
descărcări să aibă loc în interiorul silozurilor cu un volum mai mic de 60 m3 sau
în silozuri cu un diametru mai mic de trei metri indiferent de înălțime.
Aceste dimensiuni nu reprezintă în mod necesar limitele maxime de
securitate, aceste dimensiuni au la bază mărimea echipamentului utilizat în
investigațiile mai sus menționate.
Este puțin probabil ca aceste descărcări să aibă loc în silozuri mai mari
sau containere deoarece intensitățile câmpului rămân mai mici de 500 kV/m.

Descărcări de tip con

Atunci când silozurile sau containerele mari sunt umplute cu un praf

puternic încărcat, slab conductor, se generează o zonă de densitate mare de
sarcină de spațiu în interiorul grămezii de praf.
Acest lucru conduce la apariția unor câmpuri electrice în partea
superioară a grămezii. În această situație au fost observate descărcări
importante (de formă radială în cazul containerelor cilindrice) de-a lungul
suprafeței.
Condițiile necesare pentru acest tip de descărcare sunt foarte
complexe; factorii cei mai importanți sunt rezistivitatea prafului vrac, curentul
de încărcare, volumul şi geometria prafului vrac şi mărimea particulei. S-a
constat că pot fi aprinse atmosferele cu gaze şi vapori inflamabili cât şi
atmosferele încărcate cu praf combustibil sensibil.
Pe baza ultimelor rezultate obținute energia medie eliberată în timpul
unor astfel de descărcări depinde de diametrul silozului şi mărimea particulei
ce formează grămada de praf. Pentru silozuri cu diametre cuprinse între 0,5 şi
3 m şi mărimea granulelor de praf între 0,1 şi 3 mm energia eliberată de
descărcările de tip con poate fi estimată cu următoarea formulă:

W = 5,22 × D3,36 × d1,46

unde:
W - limita superioară a energiei descărcării de tip con, în mJ;
D - diametrul silozului bun conductor legat la rețeaua de pământare, în m;
d - diametrul mediu al granulelor de praf ce formează conul, în mm.

După cum rezultă din formula de mai sus descărcările tip con formate
din prafurile grosiere au o energie mult mai mare comparativ cu cea generată
de prafurile fine. Astfel cea mai periculoasă situație este atunci când granulele
slab conductoare sunt puse împreună cu prafurile fine formând un nor de praf
cu energie minimă de aprindere scăzută.

3. CERINŢE DE SECURITATE PENTRU REDUCEREA RISCURILOR

DE APRINDERE A AMOSFERELOR POTENŢIAL EXPLOZIVE PRIN
DESCĂRCĂRI ELECTROSTATICE

Având în vedere considerentele teoretice privind formarea, acumularea

şi descărcarea electricităţii statice, prezentate mai sus, se pot defini o serie de
măsuri de protecţie care se pot aplica, după caz, pentru prevenirea pericolului
de incendii şi/sau explozii după cum urmează:
450
 ✓ legarea la pământ;
✓ utilizarea unor materiale adecvate;
✓ antistatizarea materialelor, îndeosebi a celor utilizate pentru
confecţionarea îmbrăcămintei de protecţie;
✓ alegerea formei constructive adecvate (suprafaţa, distanţa faţă de
elemente conductoare legate la pământ, grosimi materiale neconductive);
✓ evitarea frecărilor periculoase (limitarea vitezei de deplasare la benzi
sau a vitezei de curgere prin conducte);
✓ condiţii de mediu (umidităţi ridicate);
✓ utilizarea neutralizatoarelor de sarcini.
Asigurarea securităţii în industrie în locuri cu atmosferă potenţial
explozivă presupune analizarea fiecărei situaţii în parte atât în ce priveşte
potenţialele surse de electrizare cât şi probabilitatea prezenţei şi persistenţei
atmosferei explozive şi stabilirea măsurilor de protecţie adecvate pentru
reducerea riscului la un nivel acceptabil. În standardul SR EN 1127-1:2011
sunt date, la modul general, măsurile de protecţie împotriva pericolelor de
aprindere cauzate de electricitatea statică în industrie după cum urmează:
Dacă s-au identificat pericolele cauzate de electricitatea statică, în
funcţie de categorie, trebuie respectate următoarele prescripţii specifice pentru
echipamente, sisteme de protecție şi componente:
Toate categoriile. Cea mai importantă măsură de protecţie este legarea
tuturor părţilor conductive care s-ar putea încărca periculos şi legarea lor la
pământ. Această măsură de protecţie însă nu este suficientă în prezenţa
materialelor neconductive. În acest caz, trebuie evitate nivelurile periculoase
de încărcare a părţilor şi materialelor neconductive, inclusiv solidele, lichidele
şi prafurile. Aceste informaţii trebuie incluse în informaţiile de utilizare.
Categoria 1 - Trebuie eliminate descărcările incendive şi trebuie să se
ţină seama de rarele disfuncţionări.
Categoria 2 - Să nu se producă descărcări incendive în timpul utilizării
prevăzute a instalaţiilor, inclusiv întreţinerea şi curăţarea sau în timpul
disfuncţionărilor care pot fi anticipate în mod normal.
Categoria 3 - De regulă, alte măsuri decât cele de legare la pământ
sunt necesare doar dacă se produc frecvent descărcări incendive (de exemplu
în cazul curelelor de transmisie inadecvat conductive).

3.1 Măsuri de protecţie împotriva electricităţii statice pentru

aparatura destinată utilizării în zone de gaze, vapori şi/sau ceţuri
inflamabile

Echipamentele electrice trebuie astfel concepute încât, în condiţii

normale de utilizare, întreţinere şi curăţare, pericolul de aprindere datorită
sarcinilor electrostatice trebuie să fie evitat. Această cerinţă trebuie îndeplinită
prin una din următoarele:
a) prin alegerea adecvată a materialului astfel încât rezistenţa de
suprafață să corespundă cu limitele precizate mai jos:
- 109 Ω măsurată la (50 ± 5) % umiditate relativă; sau
- 1011 Ω măsurată la (30 ± 5) % umiditate relativă

451
 b) prin limitarea ariei suprafeţei părţilor nemetalice ale carcaselor aşa
cum este prezentat în tabelul 3.
Aria suprafeţei este definită după cum urmează:
• pentru materiale sub formă de foi, aria trebuie să fie aria expusă
(care se poate încărca);
• pentru obiecte curbe, aria trebuie să fie proiecţia obiectului care dă
aria maximă;
• pentru părţi nemetalice individuale, aria trebuie evaluată
independent dacă acestea sunt separate prin rame conductoare legate la
pământ.
Valorile ariei suprafeţei pot fi crescute cu un factor de patru dacă aria
expusă a materialului nemetalic este înconjurată de sau în contact cu rame
conductoare legate la pământ.
Ca alternativă, pentru părţile lungi cu suprafeţe nemetalice cum sunt
ţevile, barele sau frânghiile, aria suprafeţei nu trebuie să fie luată în
considerare, dar diametrele sau lăţimile trebuie să nu depăşească valorile
indicate în tabelul 4. Cablurile de conectare a circuitelor externe se consideră
că nu intră în această cerinţă.
c) prin limitarea stratului nemetalic legat la o suprafaţă conductivă.
Grosimea stratului nemetalic nu trebuie să depăşească valorile prezentate în
tabelul 5 sau tensiunea de străpungere trebuie să fie  4 kV (măsurată pe
grosimea materialului izolant conform metodei descrisă în IEC 60243-1);
d) prin asigurarea unei acoperiri conductive. Suprafeţele nemetalice pot
fi acoperite cu un strat conductiv lipit permanent. Rezistenţa dintre acoperire şi
fie punctul de lipire (în cazul echipamentelor pentru instalaţii fixe), fie cel mai
îndepărtat punct de contact potenţial cu carcasa (în cazul echipamentului
portabil), nu trebuie să depăşească 109 Ω. Echipamentul trebuie marcat cu "X",
iar documentaţia trebuie să furnizeze informaţii cu privire la utilizarea
conexiunii prin lipire (pentru echipamentul fix) şi să ofere informaţii care să
permită utilizatorului să decidă asupra durabilităţii materialului de acoperire cu
privire la condiţiile de mediu înconjurător;
e) pentru instalaţiile fixe unde instalarea este destinată să minimizeze
riscul de descărcări electrostatice, prin marcarea echipamentului cu "X".
Instrucţiunile trebuie să prevadă îndrumări pentru utilizator în scopul
minimizării riscului provenit de la descărcările electrostatice.
Tabelul 3 – Limitarea ariilor suprafețelor

Aria maximă a suprafeţei

mm2
Echipament de Grupa II
Echipament Nivel de
de Grupa I protecţie al Grupa IIA Grupa IIB Grupa IIC
echipamentului
EPL Ga 5 000 2 500 400
10 000 EPL Gb 10 000 10 000 2 000
EPL Gc 10 000 10 000 2 000

452
 Tabelul 4 – Diametrul maxim sau lățimea maximă

Diametrul maxim sau lăţimea maximă

mm
Echipament de Grupa II
Echipament Nivel de
de Grupa I protecţie al Grupa IIA Grupa IIB Grupa IIC
echipamentului
EPL Ga 3 3 1
30 EPL Gb 30 30 20
EPL Gc 30 30 20

Tabelul 5 – Limitarea grosimii stratului nemetalic

Grosime maximă
mm
Echipament de Grupa II
Echipament
de Grupa I Nivel de protecţie
Grupa IIA Grupa IIB Grupa IIC
al echipamentului
EPL Ga 2 2 0,2
2 EPL Gb 2 2 0,2
EPL Gc 2 2 0,2

Aceste limitări ale grosimii nu se aplică straturilor nemetalice a căror

rezistenţă de suprafaţă este mai mică decât 109 Ω sau 1011 Ω.
Unul dintre motivele principale pentru limitarea grosimii este că
grosimea maximă a stratului nemetalic este destinată să permită disiparea
sarcinii, prin izolaţie, la pământ. Prin aceste mijloace sarcina electrostatică nu
este posibil să atingă niveluri de aprindere.

3.2 Măsuri de protecţie împotriva electricităţii statice pentru

aparatura destinată utilizării în zone de praf

Echipamentele metalice vopsite/acoperite şi echipamentele din

materiale plastice trebuie să fie astfel concepute încât în condiţii normale de
utilizare, pericolul de aprindere datorat descărcărilor de tip corona pe suprafaţă
să fie evitat.
Carcasele din material plastic nu pot fi încărcate la o astfel de densitate
critică de sarcină astfel încât să fie generate descărcări corona pe suprafaţă.
Totuşi, nu trebuie instalate alte suprafeţe plane conductoare extinse în
interiorul carcasei la o distanţă mai mică de 8 mm de suprafaţa exterioară.
Dacă se utilizează un material plastic cu o arie a suprafeţei care
depăşeşte 500 mm2 ca şi acoperire pentru un material conductiv, materialul
plastic trebuie să aibă una sau mai multe din următoarele caracteristici:

453
 - prin selectarea adecvată a materialului astfel încât rezistenţa de
suprafaţă corespunde cerințelor de testare conform SR EN 60079-0:2015,
pct. 26.13;
- o tensiune de străpungere  4 kV (măsurată pe grosimea materialului
izolant, conform cu metoda descrisă în IEC 60243-1);
- o grosime a izolaţiei exterioare pe părţile metalice  8 mm.
NOTĂ: - Izolaţia exterioară de 8 mm şi chiar mai mare pe părţile metalice, cum
ar fi sonde de măsurare sau componente similare, face ca propagarea descărcărilor
corona să nu mai fie posibil să apară. Atunci când se evaluează grosimea minimă a
izolaţiei care urmează să fie utilizată sau specificată, este necesar să se ţină seama de
uzurile previzibile în conditii normale de utilizare.
- prin marcarea cu "X" a echipamentului. Aceasta este aplicabilă doar
pentru echipamentul destinat instalaţiilor fixe unde instalarea este destinată să
minimizeze riscul de descărcări electrostatice. Instrucţiunile trebuie să prevadă
îndrumări pentru utilizator în scopul minimizării riscului provenit de la
descărcările electrostatice.

Tabelul 6 - Restricţii privind mărimea materialelor solide izolante în arii

periculoase

Zona Grupa I Grupa IIA Grupa IIB Grupa IIC Grupa III
aria lăţime aria max. lăţime aria max. lăţime aria lăţime aria lăţime
max. max. (mm2) max. (mm2) max. max. max. max. max.
(mm2) (mm) (mm) (mm) (mm2) (mm) (mm2) (mm)
0 5000 3 2500 3 400 1 - -
1 10000 30 10000 30 2000 20 - -
10000 30
2 Fără limite de Fără limite de Fără limite de
mărime (dar a mărime (dar a mărime (dar a -
se vedea ***) se vedea ***) se vedea ***)
20 Fără limite
21 - - - - - de mărime
22 (dar a se
vedea ***)

NOTA 1 - Criteriul lăţimii se aplică conductelor subţiri, mantalelor de cablu şi

altor materiale izolante care au lăţimi sau diametre mici.
NOTA 2 - Pentru conducte sau tuburi subţiri care conţin lichide sau pulberi în
curgere pot fi necesare diametre chiar mai mici.

*** Restricţiile de folosire pentru materialele izolante în arii periculoase

depinde de clasificarea ariei periculoase conform SR EN 60079-10-1 şi
SR EN 60079-10-2:

- în zona 0 materialele solide izolante trebuie folosite numai dacă

mecanisme de încărcare capabile să genereze potenţiale periculoase nu vor
apărea nici în funcţionarea normală (inclusiv întreţinere şi curăţare) nici în
cazul rarelor funcţionări defectuoase;
- în zona 1 materialele solide izolante trebuie folosite numai dacă
mecanisme de încărcare capabile să genereze potenţiale periculoase nu apar

454
nici în funcţionarea normală (inclusiv întreţinere şi curăţare), nici în cazul
funcţionărilor defectuoase previzibile;
- în zona 2 materialele solide izolante trebuie folosite numai dacă
mecanisme de încărcare capabile să genereze potenţiale periculoase este
improbabil să apară în funcţionarea normală (inclusiv întreţinere şi curăţare).
- în zonele 20, 21 şi 22 trebuie acordată atenţie descărcărilor în
scânteie, perie, con şi perie de propagare. Totuşi experienţa practică, dovezile
experimentale şi lipsa incidentelor arată că descărcările în perie nu aprind nici
chiar norii de praf sensibil în absenţa unui gaz inflamabil.

3.3 Măsuri de protecţie împotriva electricităţii statice pentru

instalaţiile din ariile periculoase Ex

Prevenirea electricităţii statice în instalaţiile industriale comportă

utilizarea unor echipamente tehnice şi materiale adecvate din punct de vedere
al riscurilor generate de prezenţa sarcinilor electrostatice la care se adaugă
aplicarea măsurilor şi principiile generale de protecţie.
Spre exemplu, una dintre măsurile generale de protecţie la care se face
referire este legarea la pământ a rezervoarele metalice, structurile
rezervoarelor şi orice alt obiect metalic izolat asociat fie intenţionat fie
întâmplător în cazul operaţiilor de manipulare a lichidelor inflamabile.
În lipsa legării la pământ şi a izolării acestora faţă de pământ, datorită
mecanismelor de încărcare, s-ar genera un potenţial electrostatic ridicat. De
aceea toate părţile conductive ale unui sistem de manipulare a lichidelor
trebuie să fie legate corect la pământ.
Foarte important în acest caz este şi inspectarea rezervoarelor metalice
pentru a se asigura că nu există obiecte metalice libere, de exemplu un bidon
care să plutească în lichid (conductor izolat).
Lichidele pot deveni încărcate electrostatic atunci când se mișcă în
raport cu substanțele solide sau dacă există două sau mai multe faze lichide
imiscibile și există mișcare. Pulverizarea lichidelor poate crea, de asemenea, o
ceață sau un spray puternic încărcate.
Nivelul acumulării de sarcină într-un anumit lichid și, prin urmare,
pericolul electrostatic care poate fi creat depinde de conductivitatea sa
electrică și de constanta dielectrică (permitivitatea relativă r).
Pentru a descrie posibilele pericole și mijloacele de prevenire asociate,
conductivitățile lichidelor au fost clasificate după cum urmează:
- conductivitate ridicată > 10 000 ρS/m;
- conductivitate medie între 25 x r ρS/m și 10 000 ρS/m;
- conductivitate joasă < 25 x r ρS/m.
Pentru lichidele cu o constantă dielectrică de aproximativ 2 (de
exemplu, hidrocarburi), aceste clasificări se reduc la:
- conductivitate ridicată > 10 000 ρS/m;
- conductivitate medie între 50 ρS/m și 10 000 ρS/m;
- conductivitate joasă < 50 ρS/m.
Nivelurile periculoase de acumulare a sarcinilor sunt cel mai frecvent
asociate cu lichidele cu conductivitate joasă. Cu toate acestea, niveluri
periculoase pot să apără la lichidele cu conductivitate medie sau ridicată în
procese care produc ceață sau jeturi, atunci când transportă lichide de
455
conductivitate medie prin conducte izolatoare sau în timpul operațiilor de
amestecare în două faze.
În general, solvenții polari cum ar fi alcoolii, cetonele și apa au o
conductivitate ridicată, în timp ce hidrocarburile lichide saturate și aromatele
purificate au o conductivitate scăzută.
Un lichid cu conductivitate ridicată sau medie trebuie considerat un
element conductiv sau disipativ și trebuie să fie legat la pământ.
Atunci când un rezervor este umplut cu un lichid încărcat de
conductivitate joasă, sarcina care se acumulează în lichidul din interiorul
rezervorului creează câmpuri și potențiale electrice atât în lichid cât și în spațiul
de vapori al rezervorului. Datorită potențialelor mari pe suprafața lichidă, pot să
apară descărcări de tip perie între suprafața lichidului încărcat și părțile
metalice ale structurii rezervorului.
Studiile arată că hidrocarburile alifatice, cum ar fi propanul, pot fi
aprinse prin descărcări de tip perie de la un electrod legat la pământ dacă
potențialul suprafeței lichide depășește 25 kV.
Un pericol de aprindere poate să apară la potențiale mult mai mici (de
obicei 5 kV - 10 kV) dacă în rezervor sunt prezenți conductori izolați cum ar fi
cutii metalice plutitoare sau componente legate necorespunzător sau dacă
recipientul are o căptușeală izolantă, fără un punct de contact pentru legarea la
pământ a lichidului și este umplut cu un lichid care este suficient de conductiv
pentru a produce scântei.
Conductorii izolați, cum ar fi rezervoarele metalice, structurile
rezervoarelor sau orice alte obiecte metalice izolate asociate în mod deliberat
sau accidental cu manipularea lichidului, pot dobândi potențiale mari datorită
încărcării lichidului. Acest lucru poate conduce la apariția descărcărilor de tip
scânteie.
Aceste descărcări sunt deosebit de periculoase, deoarece pot, de
obicei, să aprindă vaporii inflamabili la potențiale mult mai mici decât
descărcările de tip perie. Prin urmare, toate părțile conductoare ale unui sistem
de manipulare a lichidelor trebuie conectate corespunzător la pământ. De
asemenea, persoanele care manipulează lichide inflamabile ar trebui, să fie
legate la pământ.
Rezervoarele ar trebui să fie inspectate în mod regulat pentru a se
asigura că nu există obiecte conductive libere, nelegate, de exemplu un
recipient plutitor pe lichid.
Limitarea generării sarcinilor în astfel de sisteme poate fi asigurată prin
ţinerea sub control a parametrilor de proces relevanţi. Măsurile
corespunzătoare de control în acest sens sunt următoarele:
1. Operaţii de umplere a rezevoarelor:
✓ limitarea vitezei de curgere în conducta de alimentare a rezervorului
prin limitarea debitului de pompare sau mărind diametrul conductei de
alimentare;
✓ asigurarea unui timp de rezidenţă suficient pentru relaxarea
sarcinilor în aval de pompe şi filtre;
✓ evitarea unei a doua faze imiscibile dispersate în lichid;
✓ evitarea umplerii prin stropire, folosind orificii de intrare aflate la
fundul rezervorului sau folosind o conductă de umplere care să ajungă
aproape de fundul rezervorului.
456
 2. Operaţii de amestecare sau agitare:
✓ limitarea valorii energiei de intrare sau viteza de vârf a agitatorului;
✓ evitarea dacă este posibil prezenţa unei a doua fază imiscibilă în
lichid;
✓ utilizarea unei faze continue cu conductivitate ridicată.
3. Operaţii de curăţare a rezervorului cu jeturi lichide:
✓ limitarea presiunii lichidului şi cantităţii de material trecut prin
maşinile de spălat;
✓ evitarea acumulării unei a doua faze imiscibile în lichidul de spălare
în special dacă lichidul de spălare se recirculează;
✓ evitarea jeturile neîntrerupte care pot forma volume mari de lichid
izolate.
În situaţiile în care nu este posibilă evitarea unei atmosfere inflamabile,
riscul de aprindere poate fi controlat prin limitarea acumulării sarcinilor. Pentru
componente ale sistemului de manipulare acest lucru implică legarea
conductorilor solizi la pământ şi dacă este necesar înlocuirea componentelor
izolante ale sistemului cu componente disipative sau conductive.
Pentru lichidele propriu-zise, cea mai eficientă metodă de disipare a
sarcinilor este de a creşte conductivitatea lichidului prin folosirea aditivilor
disipativi (SDA) disponibili în comerţ. Dacă sunt adăugaţi la un lichid în
concentraţii foarte mici, de ordinul a părţi/milion aceşti aditivi pot creşte imediat
conductivitatea la nivele care previn acumularea periculoasă de sarcini.
Metode alternative de îmbunătăţire a disipării sarcinilor sunt de a înlocui
un solvent izolant (conductivitate mică) cu unul mai conductiv (conductivitate
mare sau medie) sau de a adăuga un solvent conductiv miscibil la unul izolant.
Cantitatea de solvent conductiv necesară depinde de lichidele implicate şi de
nivelul de conductivitate necesar.
Curelele folosite pentru transmiterea acţionării sau benzile de transport
materiale solide pot genera o cantitate considerabilă de sarcini şi pot deveni un
pericol de aprindere datorită continuei separări a suprafeţelor de contact (în
principal un ax de acţionare şi o bandă).
Cantitatea de sarcină dobândită depinde de materialul benzii
transportoare ca şi de materialele axului de acţionare şi a rolelor şi creşte cu
viteza şi tensiunea benzii şi cu lăţimea ariei de contact
Sarcinile acumulate de bandă pot fi disipate în siguranţă numai spre
pământ prin rolele conductive legate la pământ, dacă banda de transport este
suficient de disipativă. Nu se poate aştepta ca o bandă conductivă sau
disipativă să preia sarcinile acumulate de produsul izolant transportat.
Straturile de vaselină sau reziduuri de pe bandă pot creşte capacitatea
de încărcare a benzii şi de asemenea rezistenţa sa, iar acest lucru poate
creşte pericolul de încărcare. Trebuie acordată atenţie ca straturile de adezivi
izolanţi folosiţi la lipirea benzilor să nu întrerupă calea conductivă.
În unele procese de manipulare a pulberilor nu se poate evita existenţa
atât a unei atmosfere explozive cât şi a unei acumulări periculoase de sarcini.
În această situaţie trebuie aplicate măsuri care să protejeze iniţierea exploziilor
sau să le prevină.
Spre deosebire de situaţia lichidelor rareori este posibil controlul
încărcării acumulărilor pe pulberi. De exemplu acumularea sarcinii în timpul

457
transportului pneumatic este influenţată de mai mulţi parametri cum ar fi:
dimensiunea particulei, debitul masei, viteza aerului, etc.
Vitezele de transport la pulberi spre deosebire de viteza de curgere la
lichide nu pot fi limitate, adesea din motive tehnice. Totuşi, se pot face unele
îmbunătăţiri prin schimbarea unui anumit proces sau prin selectarea altuia. De
exemplu folosirea curgerii de densitate mare (semivrac) mai curând decât
curgerea de densitate mică poate reduce acumularea sarcinilor pe pulberi
neconductive.
Aerul atmosferic în mod normal este slab conducător de electricitate,
indiferent de umiditatea lui relativă şi umezirea nu este eficientă ca mijloc de
disipare a sarinilor dintr-un nor de praf.
Totuşi, umiditatea relativă descreşte rezistivitatea de suprafață a multor
pulberi şi măreşte viteza de descompunere a sarcinii pe pulberea în vrac în
containerele metalice legate la pământ.
Conductivitatea electricã a gazului în care o pulbere este în suspensie
poate să crească prin ionizarea produsă fie prin descărcări Corona de la
conductoare terminate într-un vârf ascuţit, fie prin folosirea de surse
radioactive.
Asemenea sisteme sunt folosite în mod ocazional pentru a preveni
depunerea de praf pe suprafeţe, dar ele nu sunt folosite pe larg pentru
eliminarea sarcinii de pe pulberi. Aceasta deoarece este dificil de asigurat ca
ionizarea cerută să fie asigurată prin volume relativ mari de incinte (capsulări)
de nori de praf.
De asemenea, sarcina totală care trebuie menţionată este adesea mai
mare decât sarcina care poate fi livrată de un sistem de ionizare radioactivă.

Figura 16 – Exemple practice pentru Figura 17 – Prevenirea descărcărilor

prevenirea acumulării sarcinilor
A – lichid neconductiv: creşterea conductivităţii
prin adăugarea unui aditiv antistatic şi reducerea
vitezei de curgere
B – pe o suprafaţă de material solid izolant:
neutralizarea sarcinii
458
incendive în practică
A – turnarea unui lichid inflamabil într-un alt
recipient metalic conectat electric şi legat la
pământ
B – golirea unui material granular dintr-un
recipient metalic, într-un alt container, conectate
electric între ele şi cel din urmă legat la pământ
 Figura 18 – Exemple de Figura 19 – Exemple de conectare
măsuri protective electrică şi legare la pământ

Prevenirea dezvoltării unei

concentraţii explozive
A – ventilare; B – neutralizare
C – măsuri de protecţie
constructive (suprimarea exploziei)

3.4. Măsuri de protecţie împotriva electricităţii statice pentru benzi

transportoare și curele de transmisie

Curelele folosite pentru transmiterea acţionării sau benzile de transport

pentru materialele solide pot genera o cantitate considerabilă de sarcini şi pot
deveni un pericol de aprindere datorită unei separări continue a suprafeţelor de
contact (de exemplu tambur de acţionare şi bandă).
Cantitatea de sarcină dobândită depinde de materialul benzii
transportoare ca şi de materialele tamburului de acţionare şi a rolelor şi creşte
cu viteza, tensiunea benzii şi lăţimea suprafeței de contact.
Sarcinile acumulate de bandă pot fi disipate în siguranţă numai spre
pământ prin rolele conductive legate la pământ, dacă banda de transport este
suficient de disipativă.
Nu se poate aştepta ca o bandă conductivă sau disipativă să preia
sarcinile acumulate de produsul izolant transportat.
Materialul unei benzi de transport sau de transmisie este considerat
disipativ dacă îndeplineşte cerinţele din tabelul 7, cu măsuri adiţionale
necesare conform clasificării ariilor periculoase (SR EN 60079-10-1;
SR EN 60079-10-2)
Straturile de vaselină sau reziduuri de pe bandă pot creşte capacitatea
de încărcare a benzii şi de asemenea rezistenţa sa, iar acest lucru poate

459
creşte pericolul de încărcare. Trebuie acordată atenţie ca straturile de adezivi
izolanţi folosiţi la lipirea benzilor să nu întrerupă calea conductivă.

Tabelul 7 - Cerinţe pentru benzi de transport

Viteza Criteriu Zona Zona 1 Zona 2 Zona 20 Zona Zona 22

benzii disipativ 0 IIC IIA & IIB MIE MIE 21
< 10 mJ > 10 mJ
Rezistenţele
de suprafaţă
< 3 × 108  Bandă Bandă
sau disipativă disipativă
Nu Bandă disipativă cu role Nu
0 - 30 rezistenţa cu role cu role
sunt sunt
m/s între conductive conductive, conductive, conectori de
cerinţe cerinţe
suprafeţele , fără conectori de bandă permişi
conectori bandă speciale speciale
exterioare
< 109  de bandă permişi
a se vedea
notele 1, 2

Pentru grupa de explozie I se aplică cerinţele Zonei 1 (IIA).

NOTA 1 - Cerinţa de rezistenţă de suprafaţă se aplică ambelor feţe ale
curelei/benzii. Cerinţa alternativă referitoare la rezistenţa dintre suprafeţele exterioare
se aplică în cazurile când banda/cureaua constă în straturi de materiale diferite.
NOTA 2 - Rezistenţele măsurate la (23 ± 2) °C şi (50 ± 5) % umiditate relativă,
conform ISO 284 și EN 14973.
NOTA 3 - Nu există informaţii disponibile pentru viteze de bandă/curea
> 30 m/s.
Tabelul 7 nu se aplică benzilor care disipează sarcinile prin corona.
Astfel de benzi/curele au fost încercate de experţi, de exemplu prin măsurarea
capacităţii lor de încărcare în cazul condiţiilor celor mai defavorabile.
Curelele de transmisie sunt curele în formă de V şi curele plate care
acţionează părţile rotative sau maşini. Cantitatea de sarcini acumulate de
curea datorită separării continue a suprafeţelor de contact depinde de
materialul curelei respective rolelor şi creşte cu viteza, tensiunea curelei şi
lăţimea suprafeţelor de contact. Materialul curelei de transmisie este
considerat disipativ dacă:

(R x B)/L ≤ 600 kΩ

unde R este rezistenţa măsurată pe partea interioară a curelei de

transmisie montate, între un electrod amplasat la jumătatea distanţei dintre
două role şi pământ, B este lăţimea curelei plate sau de două ori lăţimea feţei
laterale a curelei în V, iar L distanța dintre electrozii de măsurare.

460
 Tabelul 8 - Cerinţe pentru curele de transmisie

Viteza Criteriu Zona 0 Zona 1 Zona 2 Zona 20 Zona Zona 22

curelei disipativ IIC IIA & IIB MIE MIE 21
< 10 mJ > 10 mJ
 0,5 Curea Curea Curea disipativă cu role
m/s disipativă cu disipativă cu conductive, conectori de
role role curea permişi
conductive, conductive,
fără conectori de
(R x B)/L conectori de curea
≤ 600 kΩ curea permişi Nu Nu
0,5 - 5 a se Nu sunt sunt sunt
m/s vedea permise cerinţe cerinţe
5 - 30 notele 1, Nu sunt Curea speciale Nu sunt Curea disipativă speciale
m/s 2, 3 permise disipativă cu permise cu role
role conductive, fără
conductive, conectori de curea
fără
conectori de
curea

În cazurile în care cureaua constă din straturi de materiale diferite,

cureaua se consideră disipativă dacă rezistenţa transversală nu depăşeşte
109  (rezistenţă măsurată la 23°C şi 50% umiditate relativă). Trebuie acordată
atenţie și să se asigure că reparaţiile nu vor creşte valorile iniţiale.

3.5. Măsuri de protecţie împotriva electricităţii statice în cazul

utilizării FIBC-urilor (Flexible Intermediate Bulk Containers)

Containerele flexibile intermediare pentru vrac (FIBC) sunt utilizate în

industrie pentru depozitarea și transportul de pulberi și granule. Acestea sunt
construite în mod obișnuit din țesături din polipropilenă sau din materiale
similare, puternic izolante și de mare rezistență.
În timpul operațiilor de umplere și golire se pot genera sarcini
electrostatice care se pot acumula atât pe produs, cât și pe țesătura din care
este construit FIBC-ul sau pe orice parte a acestuia.
O aprindere ar putea apărea dacă sarcina acumulată este eliberată sub
forma unei descărcări incendiare în prezența unei atmosfere inflamabile.
Atunci când se utilizează FIBC-uri pot să apară descărcări electrostatice de tip
scânteie, perie, perie de propagare și de tip con.
Cerințele și specificațiile pe care trebuie să le îndeplinească FIBC-urile
depind de natura și sensibilitatea atmosferei inflamabile prezente în timpul
operațiilor de umplere și golire.
Scopul final al construcției FIBC-urilor este de a elimina descărcările
incendive din țesătura acestora în timpul utilizării intenționate. Deoarece pot fi
generate descărcări de incendivitate diferită (adică diferite tipuri de descărcări,
cum ar fi descărcări de tip scânteie, perie sau perie de propagare) necesitatea
eliminării acestora și, prin urmare, cerințele pentru realizarea FIBC-urilor,
depinde de utilizarea prevăzută a FIBC-urilor.

461
 Din acest motiv au fost dezvoltate diferite tipuri de FIBC-uri, care sunt
definite ca fiind de tip A, B ,C și D.
- FIBC de tip A sunt confecţionate din foi de ţesătură sau de material
plastic, fără nici o măsură împotriva acumulării de electricitate statică;
- FIBC de tip B sunt confecţionate din foi de ţesătură sau de material
plastic, concepute pentru a preveni apariţia de descărcări tip scânteie şi perie
de propagare;
- FIBC de tip C sunt confecţionate din foi de ţesătură sau de material
plastic sau interţesute cu fire sau filamente conductive şi concepute pentru a
preveni apariţia de descărcări incendiare sub formă de scânteie, descărcări tip
perie şi perie de propagare. FIBC de tip C sunt concepute pentru a fi conectate
la pământ în timpul operaţiunile de umplere şi golire;
- FIBC de tip D sunt confecţionate din ţesături cu protecţie antistatică
destinate pentru a preveni apariţia de descărcări incendiare sub formă de
scântei, descărcări tip perie şi perie de propagare, fără necesitatea de a
conecta FIBC-ul la pământ.
În funcţie de mecanismul aplicat pentru a elimina descărcările
incendive, cerinţele care trebuie îndeplinite de fiecare tip de FIBC se
adresează fie pur şi simplu parametrilor fizici cum sunt tensiunea de
străpungere şi conductivitatea (tipurile B şi C) fie procedurilor mai generale prin
care trebuie să se demonstreze că nu apar descărcări incendive (tipul D).
Cele patru tipuri diferite de FIBC trebuie folosite aşa cum se arată în
tabelul 9. Alte tipuri de FIBC-uri sau FIBC-uri de tipuri necunoscute trebuie
folosite în prezenţa atmosferelor inflamabile numai după o evaluare detaliată
efectuată de către un expert.

Tabelul 9 - Folosirea diferitelor tipuri de FIBC

Produsul vrac în FIBC Mediu înconjurător

MIE al prafului* Atmosferă Zone de praf 21-22** Zone de gaz 1-2**
neinflamabilă (Grupe de explozie IIA
/ IIB)***
MIE > 1 000 mJ A, B, C, D B, C, D C, D****
3 mJ < MIE ≤ 1 000 mJ B, C, D B, C, D C, D****
MIE ≤ 3 mJ C, D C, D C, D****
*Măsurat în conformitate cu IEC 61241-2-3, ASTM E2019 şi EN 13821 cu un circuit de descărcare
capacitiv (fără inductanță adăugată).
**A se vedea Anexa D.2 pentru definirea zonelor.
***A se vedea Anexa D.3 pentru explicaţia asupra grupelor de explozie.
**** Folosirea tipului D trebuie limitată la grupele de explozie IIA/IIB având MIE  0,14 mJ.

NOTA 1 - De obicei sunt necesare măsuri preventive suplimentare atunci când este prezentă o atmosferă
inflamabilă de gaze sau vapori în interiorul FIBC-ului, de exemplu în cazul pulberilor umezite cu solvenţi.

NOTA 2 - Atmosferele neinflambile cuprind prafuri cu MIE > 1 000 mJ.

NOTA 3 - Limita MIE de 3 mJ se bazează pe incendivitatea descărcărilor tip con. Descărcările tip con pot
avea o energie mult mai mare într-un FIBC de tip B decât într-un FIBC de tip C sau D, pentru că peretele
unui FIBC de tip C va fi aproape de potenţial zero. Pe baza acestui fapt, distribuţia câmpului intern va fi
astfel încât într-un FIBC de tip C sau D descărcările în con se vor întinde până la cel mult jumătate din
diametrul FIBC-ului. Un calcul cu formula dată la punctul A.3.7 pentru cel mai mare FIBC folosit obişnuit
(cu diametrul de 1,5 m) va rezulta în 3 mJ pentru prafuri cu dimensiunea medie de numai 0,055 mm într-
un FIBC de tip B, în timp ce într-un FIBC de tip C sau D limita de 3 mJ este atinsă numai cu o pulbere mai
grosieră având dimensiunea medie de 0,27 mm sau mai mare. Totuşi, astfel de prafuri grosiere de obicei
au un MIE mai mare de 3 mJ.

462
 Pentru ca o descărcare de tip perie de propagare să apară de la un
FIBC în practică, este în general necesar să se manipuleze o pulbere de
rezistivitate ridicată într-un mod care să conducă la niveluri ridicate de
generare a sarcinii electrostatice (de exemplu transfer pneumatic).
Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, în special în cazul pulberilor cu
MIE medii sau mari, atunci o evaluare detaliată a experților poate concluziona
că riscul unei descărcări incendiare de tip perie de propagare este acceptabil
de scăzut.
Posibilitatea de a folosi FIBC-uri în siguranţă în atmosfere explozive
periculoase se poate modifica dacă se instalează o căptuşeală interioară în
FIBC. Combinaţiile dintre FIBC şi căptuşeală care pot fi folosite în siguranţă în
atmosfere explozive periculoase sunt prezentate în tabelul 10. Mai mult, există
anumite măsuri de siguranţă care trebuie îndeplinite pentru anumite combinaţii
de FIBC şi căptuşeala interioară. Aceste măsuri preventive sunt de asemenea
prezentate în tabelul 10.

Tabelul 10 - Căptuşeli interioare şi FIBC: combinaţii permise şi nepermise

în atmosfere periculoase

FIBC Căptuşeală interioară

Tip L1 Tip L2 Tip L3
Tip A permis permis permis
Tip B nepermis permis permis
Tip C Permis* permis nepermis
Tip D nepermis Permis** nepermis
*Pentru a asigura că căptuşeala este legată corect la pământ, rezistenţa de la o parte
a căptuşelii la punctele de legare la pământ de pe FIBC trebuie să fie mai mică de
10 M, măsurată conform punctului 9.3 din IEC 61340-4-4 în condiţiile specificate la
punctul 8.1 din IEC 61340-4-4.

**Combinaţiile de FIBC şi căptuşeli trebuie să îndeplinească cerinţele de la punctul

7.3.2 din IEC 61340-4-4 încercate în condiţiile specificate la punctul 8.2 din
IEC 61340-4-4.

Măsuri preventive suplimentare:

1) FIBC de tip A nu trebuie folosit în atmosfere explozive periculoase indiferent de tipul

căptuşelii utilizate.

2) În atmosfere explozive periculoase căptuşelile nu trebuie îndepărtate din FIBC golit.

NOTĂ - Descărcările electrostatice de la căptuşeli conductive izolate pot provoca

şocuri dureroase operatorilor sau pot întrerupe funcţionarea echipamentelor
electrice/electronice.

- căptuşeli interioare de tip L1 sunt confecţionate din materiale

având rezistivitatea de suprafaţă pe minim una din suprafeţe mai mică de
10 M şi o tensiune de străpungere prin material mai mică de 4 kV;

463
 - căptuşeli interioare de tip L2 sunt confecţionate din materiale
având rezistivitatea de suprafaţă pe minim una din suprafeţe între 1 G şi
1 T şi o tensiune de străpungere prin material mai mică de 4 kV;

- căptuşeli interioare de tip L3 sunt confecţionate din materiale

având rezistivitatea de suprafaţă mai mare de 1 T şi o tensiune de
străpungere prin material mai mică de 4 kV.
Căptuşelile interioare din materiale care conţin un strat conductiv plasat
între două straturi izolante nu trebuie folosite în FIBC-uri de tip B sau tip D.
Dacă o astfel de căptuşeală interioară este folosită în FIBC de tip C atunci
stratul conductiv trebuie conectat în mod sigur la pământ.
Alte tipuri de căptuşeli interioare sau căptuşeli de tip necunoscut pot fi
folosite în prezenţa atmosferelor explozive periculoase numai după evaluarea
detaliată efectuată de către un expert.
Accesoriile metalice (inele de legătură) pentru conectarea curelelor şi
funiilor pentru FIBC nu trebuie folosite pentru FIBC-urile de tipurile B şi D.
Pentru tipul C acestea trebuie legate la pământ.
Obiectele conductive izolate (de exemplu unelte, agrafe, şuruburi etc.)
nu trebuie depozitate în, ataşate la şi nici măcar temporar puse în nici un tip de
FIBC în timpul operaţiilor de umplere şi golire. Chiar în cazul FIBC-urilor de tip
C, natura aspră a anumitor materiale de FIBC poate împiedica ca obiectele
conductive puse în FIBC să facă contact cu elementele conductive din ţesătura
FIBC-ului.
În ariile periculoase toate obiectele conductive din imediata apropiere a
oricărui FIBC (adică mai puţin de 1 m distanţă) trebuie legate corect la pământ
în timpul operaţiilor de umplere şi golire.
Trebuie luate măsuri preventive pentru a preveni contaminarea
FIBC-urilor cu substanţe (de exemplu apă, rugină, ulei, lubrefianţi etc.) care ar
putea crea risc de aprindere sau ar putea împiedica disiparea sarcinilor.

3.6. Măsuri de protecţie împotriva electricităţii statice la conducte

și furtunuri pentru lichide

Atunci când un lichid curge într-o conductă sau într-un furtun se

produce o separare de sarcini electrostatice de polarităţi opuse pe lichid şi pe
peretele interior al conductei. Dacă conducta este în întregime conductivă sau
disipativă şi este legată la pământ (de exemplu printr-o conductă metalică
legată la pământ) atunci sarcinile nu se pot acumula pe perete iar riscurile
electrostatice sunt limitate la cisternele în care sarcinile lichidului se pot
acumula.
Dacă conducta sau furtunul conţine materiale izolante, devine posibilă
acumularea de sarcini pe peretele conductei, iar pericolele pot fi asociate cu
conducta sau furtunul. Astfel, peretele poate fi încărcat prin curgerea lichidului
sau prin frecare, iar componentele metalice pot fi izolate şi pot acumula
sarcini.
Gradul de acumulare depinde de rezistivitatea materialului conductei,
de conductivitatea lichidului şi de geometria fizică a sistemului.
Pericole de aprindere pot să apară atât în interiorul conductei, dacă
aceasta funcţionează parţial goală la manipularea unui lichid inflamabil cu
464
punct de aprindere scăzut şi/sau în exterior, dacă atmosfera înconjurătoare
este inflamabilă.
De asemenea, descărcările pot găuri pereţii conductelor din material
plastic şi prin urmare pot produce scurgeri. Scurgerile pot genera o atmosferă
inflamabilă exterioară care poate fi aprinsă prin descărcări ulterioare sau poate
conduce la un pericol toxic (dacă de exemplu conducta transportă un lichid
toxic cum sunt tetraclorura de carbon sau tetraclorura de siliciu) sau pot dăuna
mediului înconjurător.
Clasificarea conductelor şi furtunurilor
Următoarele limite sunt folosite pentru clasificarea rezistenţei
conductelor şi furtunurilor în categoriile date:
- conductive: rezistenţa per unitatea de lungime < 1 k/m;
- disipative: rezistenţa per unitatea de lungime cuprinsă între 1 k/m și
1 M/m;
- izolante: rezistenţa per unitatea de lungime ≥ 1 M/m.
Conducte conductive sau disipative cu căptuşeală izolantă
Dacă o conductă conductivă cu căptuşeală izolantă este folosită pentru
transportul unui lichid cu conductivitate joasă sau medie, sarcinile
electrostatice se pot acumula pe suprafaţa interioară a căptuşelii şi pot
produce descărcări, prin căptuşeală, spre peretele conductiv al conductei.
Teoria arată că potenţialul de pe suprafaţa unei căptuşeli creşte deseori
proporţional cu grosimea căptuşelii. De aceea, descărcările periculoase este
mai probabil să se producă la căptuşeli mai groase, cum ar fi manşoanele de
material plastic, decât la căptuşeli subţiri, cum sunt acoperirile epoxidice.
Chiar şi în condiţii nefavorabile (densitatea mare a sarcinilor în lichide,
diametre mari ale conductei, căptuşeală groasă) apariţia descărcărilor este
improbabilă dacă rezistivitatea de volum a căptuşelii este mai mică de
aproximativ 100 Mm. În condiţii tipice (densitatea sarcinilor < 103 µC/m3,
diametrul conductei de aproximativ 100 mm, grosimea căptuşelii < 5 mm)
descărcările nu se vor produce decât dacă rezistivitatea de volum depăşeşte
1011 m.
NOTĂ - Cu cât este mai groasă o căptuşeală izolantă, cu atât este mai
probabilă apariţia de descărcări în perie şi cu atât este mai puţin probabilă apariţia de
descărcări în perie de propagare.
Folosirea conductelor conductive sau disipative cu căptuşeli mai groase
şi/sau mai puţin conductive ar putea fi totuşi acceptabilă pentru multe aplicaţii
de manipulare a lichidelor, cu condiţia ca toate secţiunile conductive ale
conductei să fie fiabil legate la pământ, iar conducta să rămână plină pe toată
durata operaţiunilor. Cea din urmă cerinţă asigură ca să nu fie atmosferă
explozivă în interiorul conductei când conducta este plină de lichid.

Dacă poate fi prezentă o atmosferă inflamabilă, conductele cu căptuşeli

groase şi mai puţin conductive trebuie umplute şi golite lent. În general, trebuie
să nu se permită ca viteza suprafeţei de separaţie să depăşească 1 m/s. În
aval de microfiltre ar putea fi necesare viteze mai mici.
Deşi nu există pericol electrostatic dacă conducta rămâne plină de
lichid, străpungerea electrică poate găuri o căptuşeală puternic izolantă. În
cazul în care este esenţial să se evite acest lucru (de exemplu pentru a preveni
coroziunea), acest lucru se poate preveni prin folosirea unei căptuşeli cu o
465
rezistivitate joasă de volum. De obicei o valoare mai mică decât 100 Gm este
corespunzătoare deşi, la valori mari de generare de sarcini, ar putea fi necesar
sub 100 Mm.
Conducte izolante
Dacă curgerea lichidelor de conductivitate joasă, medie şi înaltă prin
conducte izolante poate produce densităţi mari de sarcini acumulate pe
suprafaţă, câmpuri electrice şi potenţiale electrice pe pereţii conductelor.
Acestea pot conduce la următoarele pericole:
- câmpurile şi potenţialele electrice intense pot conduce direct la
descărcări incendive în interiorul sau în exteriorul conductei;
- câmpurile intense se extind dincolo de conductă, şi în consecinţă se
pot produce scântei prin inducţie electrostatică de la obiectele metalice din
apropiere sau de la persoane care nu sunt legate la pământ;
- densităţile mari de sarcini de pe suprafeţele interioare ale conductei
pot conduce la străpungere electrică şi găurirea peretelui conductei;
- aerul umed poate pătrunde în conductă și se poate condensa pe
pereții interiori, generând stropi conductivi care pot da descărcări de tip
scânteie la obiectele legate la pământ.
Conducte izolante aflate deasupra solului
Deasupra solului pericolele pot apărea de la descărcări interne sau
externe, de la scântei inductive sau de la găurirea peretelui. De aceea, dacă
poate apărea o atmosferă inflamabilă în interiorul sau în exteriorul conductei
(de exemplu în ariile periculoase sau la manipularea lichidelor inflamabile în
conducte umplute parţial) se aplică următoarele cerinţe:
✓ Pentru lichide de conductivitate joasă sau medie, fie:
a) se asigură că rezistenţa de la un capăt la altul a conductei
este între limitele de securitate stabilite anume pentru acea aplicaţie cu ajutorul
unei analize detaliate de risc, fie:
b) se reglează empiric rezistenţele conductelor şi condiţiile de
funcţionare, până când se poate demonstra prin evaluări de risc experimentale
că nu se vor genera descărcări incedive prin operaţia propusă, chiar în
condiţiile cazului cel mai defavorabil.
✓ Pentru lichidele cu conductivitate ridicată fie se urmează măsurile
preventive ale lichidelor cu conductivitate joasă, fie:
a) se asigură că lichidul este în contact direct cu un component
conductiv legat la pământ cum sunt supapele sau rezervoarele de la capătul
din amonte al conductei, şi:
b) se asigură că viteza de curgere nu depăşeşte 1 m/s.

✓ Se folosesc măsurile preventive pentru a se asigura că peretele

exterior al conductei nu se poate încărca în mod periculos prin surse externe
cum sunt impactul sau frecarea cu aburii.
✓ Se leagă la pământ toate componentele conductive ataşate
conductei, cum sunt flanşele, supapele, bilele supapelor sau straturile
conductive din interiorul conductei, în afara cazului când capacitatea lor
electrică instalată este mai mică de 3 pF.
NOTĂ - Capacitatea instalată înseamnă capacitatea componentei aşa cum a
fost instalată în ansamblul funcţional. Aceasta poate fi semnificativ mai mare decât

466
capacitatea componentei izolate, dacă componenta este montată aproape de un plan
al pământului.
✓ Se previne găurirea prin, de exemplu o rigiditate dielectrică ridicată a
peretelui, o viteză mică de curgere sau prin adoptarea criteriilor rezistivităţii de
volum pentru căptuşeli izolante de conducte.
Conducte izolante îngropate
Dacă o conductă neconductivă este îngropată, întreaga ei suprafaţă
este în contact cu pământul şi de obicei nu mai sunt necesare măsuri
preventive pentru a preveni descărcările incendive exterioare. Contactul
exterior cu pământul reduce riscul de descărcări tip perie în interior, dar nu îl
înlătură complet dacă peretele conductei are o rezistivitate foarte ridicată. Prin
urmare următoarele măsuri suplimentare sunt necesare:
✓ Lichide cu conductivitate ridicată:
a) se asigură că lichidul este, la un anumit punct, în contact cu
un obiect metalic legat la pământ, de exemplu o supapă, şi
b) se previne găurirea peretelui prin descărcări (de exemplu
printr-o rigiditate dielectrică mare a peretelui, viteză de curgere mică,
rezistivitate de volum mică a materialului peretelui şi criteriile pentru căptuşeli
izolante de conducte) şi
c) se leagă la pământ conductorii bornelor electrice de sudare
sau se închid cu capace de plastic.
✓ Lichide cu conductivitate medie sau joasă:
Conductele izolante îngropate pot fi utilizate şi la vehicularea lichidelor
de conductivitate joasă sau medie, dar sunt necesare măsuri suplimentare
pentru evitarea găuririi sau explodării conductei (de exemplu viteză mică de
curgere, rigiditate dielectrică ridicată a peretelui materialului, evitarea
atmosferei explozive în interiorul conductei).
Excavarea unei secţiuni a unei conducte poate expune componentele
conductive sau disipative. Dacă există posibilitatea prezenţei unei atmosfere
explozive, acestea şi toate obiectele conductive din apropiere care ar putea fi
încărcate prin inducţie electrostatică, trebuie legate la pământ. Totuşi, este
periculos să se facă o legătură la pământ într-o atmosferă potenţial explozivă.
Furtunuri flexibile
1) Echipament de conectare: Furtunurile sunt adesea folosite pentru a
lega electric echipamentele conectate și pot oferi, de asemenea, un al doilea
strat de protecție la îmbinarea lor, cum ar fi duzele și lăncile.
2) Prevenirea descărcărilor incendive: În cazul în care amestecurile
inflamabile pot fi prezente în interiorul sau în exteriorul ansamblului de furtun,
acumularea periculoasă a încărcăturii ar trebui evitată printr-un design care:
- evitarea izolării componentelor conductoare, cum ar fi conectorii de
furtun, spiralele de întărire și supapele în linie. Pentru furtunuri cu o singură
spirală în interior și una exterioară trebuie să se asigure că ambele, în special
cele interioare, sunt conectate fiabil la fitingurile de capăt. Acest lucru este
important în special pentru furtunurile cu spirale protejate chimic cu acoperiri
izolatoare.
- limitarea acumulării pe suprafețele izolatoare, prin plasarea
conductorilor sau prin utilizarea unor suprafețe exterioare și/sau interioare
disipative, după caz.

467
 - evitarea formării de "goluri" lichide încărcate, izolate în interiorul
furtunului.
3) Evitarea deteriorării furtunului: descărcările electrostatice nu trebuie
să deterioreze furtunul în nici un fel care să compromită performanțele. În
special, ar trebui împiedicate descărcările care creează orificii mici prin
peretele furtunului.
4) Prevenirea curenților vagabonzi: uneori este necesar să se prevină
nivelurile semnificative ale curenților vagabonzi de-a lungul furtunului,
asigurându-se în același timp faptul că sarcinile electrostatice pot fi disipate.

Tabelul 11 – Clasificarea rezistențelor furtunurilor de la un capăt la altul

pentru controlul pericolelor generate de electricitatea statică și de
curenții vagabonzi

Clasificare Limitele rezistenței R Comentarii

de la un capăt la
altul
Conductive R < 1 kΩ Controlează cele mai multe pericole generate de
electricitatea statică, dar pot fi necesare măsuri
suplimentare datorită acoperirilor și straturilor cu
rezistență ridicată.
Nu limitează curenții vagabonzi proveniți de la
defecțiunile sistemului de alimentare, sistemele
de protecție catodică sau de la buclele de
împământare.
Disipative 1 kΩ ≤ R < 1 MΩ Controlează cele mai multe pericole generate de
electricitatea statică, dar pot fi necesare măsuri
suplimentare datorită acoperirilor și straturilor cu
rezistență ridicată.
Limitează curenții vagabonzi la niveluri sigure.
Izolante R ≥ 1 MΩ Nu asigură control împotriva pericolelor generate
de electricitatea statică. Limitează curenții
vagabonzi la niveluri sigure.

Evitarea descărcărilor incendive de tip perie de la suprafețele izolante

Acest lucru se poate face folosind una din următoarele măsuri:
- utilizarea unui înveliș exterior, conductiv sau disipativ și/sau a unei
căptușeli interioare conectată la cuplajele de capăt pentru a elimina suprafața
(suprafețele) izolatoare care pot fi încărcate;
- limitarea întinderii oricărei suprafețe izolante care se poate încărca, fie
prin menținerea unui diametru scăzut al furtunului fie prin limitarea decalajului
dintre îmbinările spiralei (armăturilor) de armare.

Evitarea descărcărilor de tip perie de propagare

Descărcările de tip perie de propagare pot să apară atunci când există
un strat subțire de material izolant cu un suport conductiv și tensiunea de
străpungere a stratului izolant depășește 4 kV.
Această situație poate să apară dacă există spire strâns distanțate ale
spiralei de întărire care nu sunt în contact direct cu lichidul sau dacă există un

468
perete subțire cu o manta exterioară cu inserții împletite, dar această situație
necesită o mare creștere a densității sarcinii de suprafață.
De obicei, însă materialul peretelui furtunului este suficient de conductiv
astfel încât disiparea prin perete către spirala de întărire sau manta, să aibă loc
înainte ca densitatea sarcinii să atingă nivelul cerut.
Totuși, acest lucru nu poate fi posibil în cazul ansamblurilor de furtunuri
căptușite cu polimeri fluorurați, cu excepția cazului în care se utilizează
polimeri fluorurați disipativi (de exemplu, carbon plin) sau căptușeala are o
tensiune de străpungere care nu depășește 4 kV.

Evitarea descărcărilor de la masele izolante de lichid conductiv

O masă (miez) de lichid conductiv ar putea fi încărcată ca rezultat al
curgerii dacă este izolată de capetele de legare la pământ (armături terminale
metalice) ale furtunului prin întreruperi de vapori și furtunul are o suprafață
interioară izolatoare.
Atunci când se apropie de un cuplaj de capăt legat la pământ, un miez
de lichid încărcat ar putea crea o scânteie incendivă.
Acest scenariu poate fi evitat prin utilizarea unei căptușeli interioare
conductivă sau disipativă conectată la cuplajele de capăt sau, pentru furtunuri
de până la aproximativ 200 mm (8 inch) în diametru, prin utilizarea unui furtun
cu o căptușeală subțire (≤ 1 mm) și o armătură elicoidală având un pas de
10 mm sau mai puțin.

Clasificarea furtunurilor
Furtunurile trebuie marcate clar pentru a împiedica utilizarea unui tip de
furtun greșit. ISO 8031 definește șase tipuri de furtunuri împreună cu trei
subdiviziuni ale claselor conductive și antistatice.
Tabelul 12 - Clasificarea conform ISO 8031 a claselor furtunurilor

Clase conform ISO 8031 Categorie

disipare
sarcină
IEC 60079-32-1
Clasă Denumire/descriere Rezistența R pe
ID ansamblu între
fitingurile
finale1)
M Conectat electric
Cel puțin două fire flexibile metalice de R < 100 Ω Conductiv
legătură cu sau fără spirală metalică
- Conectare electrică continuă
Spirală (le) metalică (e) conectată (e) electric R < 100 Ω Conductiv
la ambele fitinguri finale
Ω Conductiv R < 1 MΩ Conductiv
Încorporează strat (uri) de cauciuc sau
materiale plastice conductive sau

Ω-L Conductiv numai pe căptușeala interioară disipativ

Ω-C Conductiv numai pe învelișul exterior
Ω-CL Înveliș și căptușeală conductive

469
 Clase conform ISO 8031 Categorie
disipare sarcină
IEC 60079-32-1
Clasă Denumire/descriere Rezistența R pe
ID ansamblu între
fitingurile
finale1)
Ω Antistatic 1 kΩ ≤ R ≤ 100 Disipativ
Încorporează strat (uri) de cauciuc sau MΩ
materiale plastice antistatice sau
Ω-L Antistatic numai pe căptușeala interioară
Ω-C Antistatic numai pe învelișul exterior izolant
Ω-CL Înveliș și căptușeală antistatice
- Izolant 100 MΩ < R Izolant
- Discontinuu 10 kΩ < R Disipativ sau
izolant

NOTA 1 Alte cerințe suplimentare pentru rezistența de la un capăt la altul sunt necesare pentru
evitarea descărcărilor de tip perie și a descărcărilor de tip perie de propagare periculoase. În
consecință, rezistența de la un capăt la altul nu este întotdeauna singurul criteriu pentru
potrivirea furtunului.

NOTA 2 Furtunurile antistatice, de clasă Ω, sunt utilizate în mod obișnuit în aplicațiile auto și la
cele cu căptușeală din polimeri fluorurați. În aceste și alte aplicații care nu produc niveluri foarte
mari de încărcare electrostatică, limita de 100 MΩ este o limită superioară corespunzătoare
pentru intervalul disipativ. Cu toate acestea, în cazul în care ratele de generare a sarcinilor ar
putea depăși 10 μA, furtunurile cu rezistențe de până la 100 MΩ pot să nu fie capabile să
disipeze sarcinile în condiții de siguranță.

Anumite metode hibride de construcție a furtunurilor asigură atât

legături electrice, cât și căptușeli sau învelișuri conductive sau antistatice
(disipative). Această combinație este utilizată, de exemplu, atunci când
cerințele de legare la pământ ale echipamentelor necesită conectare electrică,
dar procesul necesită o căptușeală interioară groasă, care, dacă este realizată
dintr-un material izolator, va duce la descărcări interne.

Tabelul 13 - Clasele hibride de furtunuri și ansambluri de furtunuri

Clasificarea claselor hibride bazată pe ISO 8031 IEC 60079-32-1

Clasă Denumire Rezistența R pe Clasă disipare
hibridă ansamblu între sarcină
racordurile finale
M/Ω-L Conectat electric cu căptușeală R < 100 Ω Conductiv
interioară conductivă/antistatică
M/Ω-C Conectat electric cu înveliș exterior R < 100 Ω Conductiv
conductiv/antistatic
M/Ω-CL Conectat electric cu căptușeală și R < 100 Ω Conductiv
înveliș conductiv/antistatic
NOTĂ Siguranța claselor hibride ale furtunurilor nu poate fi prezisă numai pe baza
măsurătorilor de rezistență de la un capăt la altul. Trebuie luate în considerare și alte
măsurători, cum ar fi rezistența dintre căptușeala interioară și cuplajele finale (a se vedea
ISO 8031).

470
 4. EVALUAREA RISCULUI DE EXPLOZIE LA APRINDEREA
ATMOSFERIEI EXPLOZIVE DE PRAFURI PRIN DESCĂRCĂRI
ELECTROSTATICE

Materialele în vrac trebuie manipulate și procesate astfel încât să se

evite o încărcare periculoasă. O încărcare periculoasă poate fi acumulată atât
pe materialul în vrac, cât și pe peretele silozului sau al containerului.
Cu ajutorul diagramelor 1-3 se poate analiza dacă materialul în vrac
poate fi încărcat electrostatic la o valoare periculoasă în timpul încărcării în
siloz sau container. Dacă sunt necesare trebuie adoptate măsuri împotriva
apariţiei descărcărilor tip con, de tip fulger sau scânteie. În funcţie de
rezistivitatea materialului în vrac, trebuie aleasă una din următoarele diagrame:

Diagrama 1: evaluarea materialului în vrac având   1 Mm;

Diagrama 2: evaluarea materialului în vrac având 1 Mm <   10 G m;
Diagrama 3: evaluarea materialului în vrac având  > 10 Gm.

471
Diagrama 1: evaluarea materialului în vrac având   1 M m

472
Diagrama 2: evaluarea materialului în vrac având 1 M m <   10 G m

473
 Diagrama 3: evaluarea materialului în vrac având  > 10 G m.

Dacă, conform uneia dintre diagramele 1 până la 3, riscul de aprindere

este exclus în baza etapei de decizie "Documentația experienței în securitatea
procesului tehnologic", riscurile de explozie ar trebuit analizate în detaliu și
supuse unei evaluări.
474
 În acest context, trebuie avut în vedere faptul că schimbările minore ale
procesului, produselor, echipamentelor, ambalajelor etc., pot avea un efect
semnificativ asupra apariției descărcărilor incendive, precum și asupra apariției
și concentrației unei atmosfere explozive. Justificarea relevantă care explică
chiar și cele mai marginale schimbări și posibilele consecințe ar trebui să fie
explicate într-un document de protecție împotriva exploziilor.
În orice caz, ar trebui luate măsuri de protecție (de exemplu: ventilarea
exploziei, inertizare, construcție rezistentă) acolo unde sursele de aprindere
credibile nu pot fi excluse și atmosfera inflamabilă este prezentă.

BIBLIOGRAFIE

• Directiva1999/92/CE a Parlamentului European şi Consiliului din

16 Dec 1999 privind cerinţele minime de îmbunătăţire a protecţiei sănătăţii şi
securităţii muncitorilor aflaţi în potenţial risc de atmosferă explozivă;
• Non-binding Guide of Good Practice for implementing of the
European Parliament and Council Directive 1999/92/EC on minimum
requirements for improving the safety and health protection of workers
potentially at risk from explosive atmospheres, European Commission, DG
Employment and Social Affairs, Brussels, April 2003;
• Regulamentul (UE) 2016/425 al Parlamentului European și al
Consiliului din 9 martie 2016 privind echipamentele individuale de protecție și
de abrogare a Directivei 89/686/CEE a Consiliului;
• Hotărârea de Guvern nr. 245 din 6 aprilie 2016 privind stabilirea
condiţiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor şi sistemelor
de protecţie destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive care transpune
Directiva Europeană 2014/34/UE–ATEX.
• HG 1058/09.08.2006 privind cerinţele minime pentru îmbunătăţirea
securităţii şi protecţiei sănătăţii lucrătorilor care pot fi expuşi unui potenţial risc
datorat atmosferelor explozive;
• SR EN 1127-1:2011 „Atmosfere explozive. Prevenirea şi protecţia la
explozii. Partea 1. Concepte fundamentale şi metodologie”;
• SR EN 80079-36:2016 „Atmosfere explozive. Partea 36:
Echipamente neelectrice pentru atmosfere explozive. Metodă și cerințe de
bază”;
• SR EN 60079-0:2013 „Atmosfere explozive. Partea 0: Echipamente.
Cerinţe generale”;
• SR EN ISO 20344:2012 „Echipament individual de protecţie.
Metode de încercare pentru încălţăminte”;
• SR EN 61340-4-1:2004 „Electrostatică. Partea 4-1: Metode de
încercare standardizate pentru aplicaţii specifice. Rezistenţa electrică a
pardoselilor şi a straturior de acoperire”;
• SR EN 1149-1:2006 „Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi
electrostatice. Partea 1. Metodă de încercare pentru măsurarea rezistivităţii de
suprafaţă”;

475
 • SR EN 1149-2:2003 „Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi
electrostatice. Partea 2. Metodă de încercare pentru măsurarea rezistenţei
electrice la traversarea materialelor (rezistenţă verticală)”;
• SR EN 1149-3:2004 „Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi
electrostatice. Partea 3. Metodă de încercare pentru măsurarea capacităţii de
disipare a sarcinilor”;
• SR EN 1149-5:2008 „Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi
electrostatice. Partea 5. Cerinţe de performanţă pentru materiale şi cerinţe de
proiectare”;
• SR EN 61340-2-1:2004 „Electrostatică. Partea 2-1: Metode de
măsurare. Capabilitatea materialelor şi produselor de a disipa încărcările
electrostatice”;
• BS 5958: Part 1:1991 „Cod of practice for Control of undesirabile
static electricity. General considerations”;
• BS 5958: Part 2:1991 „Code of practice for Control of undesirabile
static electricity. Part 2 . Recomandation for particular industrial situation”;
• Report CENELEC TC 44X Draft R004-001 - Februarie 1999
„Safety of machinery - Guidance and recommendations for the avoidance of
hazards due to static electricity”;
• IEC TS 60079-32-1:2013 „Atmosfere explozive - Partea 32-1:
Pericole electrostatice. Ghid” (CLC/TR 50404 June 2003 Electrostatics - Code
of practice for the avoidance of hazards due to static electricity).
• Ulrich von Pidoll „Determining the incendivity of electrostatic
discharges without explosive gas mixtures, PTB Germany”.

476
 TEMA NR. 18
INSTALAŢII, CABLURI ŞI REŢELE ELECTRICE IN ARII PERICULOASE Ex

Dr. ing. Vătavu Niculina, Dr. ing. Părăian Mihaela,

Dr. ing. Păun Florin Adrian, Dr. ing. Jurca Adrian
Marius, Drd. ing. Gabor Dan Sorin, Drd. Ing. Popa
Cătălin Mihai

Prescripţii generale
Instalaţiile electrice destinate utilizării în zone clasificate Ex trebuie să
satisfacă pe lângă prescripţiile pentru instalaţiile din ariile neclasificate Ex,
condiţiile speciale de utilizare sigură pentru zonele cu pericol de explozie.
Pentru a facilita selectarea corespunzătoare a echipamentelor electrice,
neelectrice, a sistemelor protectoare şi pentru realizarea unor proiecte
adecvate ale instalaţiilor electrice, în prima fază trebuie stabilite ariile
periculoase Ex (zonele 0, 1 şi 2, respectiv zonele 20, 21 şi 22), conform
cerinţelor din standardele SR EN 60079-10-1, respectiv SR EN 60079-10-2.
În măsura în care este posibil, echipamentele trebuie, să fie amplasat
în arii neclasificate Ex. Dacă acest lucru nu este posibil, echipamentele trebuie
să fie amplasate în aria cea mai puţin periculoasă. Alegerea şi instalarea
acestora trebuie să ţină cont de cele trei principii de bază ale prevenirii
exploziei şi protecţiei contra exploziei şi anume:
a) prevenirea atmosferelor explozive prin evitarea acestora
b) evitarea tuturor surselor de aprindere efective
b) protecţia privind limitarea efectelor exploziilor la o limită acceptabilă
prin măsuri de protecţie constructive, situaţie în care se ia în considerare
producerea unei explozii.
La fel ca şi în situaţia echipamentelor electrice şi neelectrice,
componentelor şi sistemelor de protecţie, cablurile electrice utilizate în zone cu
pericol de expolzie trebuie să fie selectate şi instalate în conformitate cu
SR EN 60079-14 şi cu prescripţiile suplimentare pentru tipul / tipurile de
protecţie ale echipamentelor. La finalizarea montării / instalării, trebuie
efectuată o inspecţie iniţială a aparaturii şi a instalaţiilor în conformitate cu
prescripţiile din SR EN 60079-17.

Echipamente utilizate în arii periculoase Ex

Echipamentele montate în zone neclasificate Ex, cât şi în zone
periculoase Ex se pot clasifica după criteriul funcţional în:
- Echipamente/instalaţii de forţă (diverse acţionări electrice; distribuţie,
transformare, conversie energie; diverşi consumatori de putere).
- Echipamente/sisteme de curenţi slabi (comandă; comunicaţii; transfer
de date; semnalizare; interblocări; monitorizare).
Alegerea echipamentului electric destinat a fi folosit în zone cu pericol
de atmosferă explozivă trebuie să se realizeze ţinând cont de parametrii de
zonare ai locului unde urmează a fi amplasat şi cerinţele de securitate aplicate.

477
 Selectarea echipamentelor
Pentru o instalare corectă sau o extindere a unei instalaţii deja
existente, acolo unde este cazul, sunt necesare următoarele informaţii
suplimentare la cele specificate pentru ariile neclasificate Ex:
-documentele de clasificare zonală (SR EN 60079-10-1 şi
SR EN 60079-10-2) cu planuri ce indică clasificarea şi extinderea zonei
periculoase inclusiv zonarea (şi grosimea maxim admisă a stratului, dacă
pericolul se datorează prafului combustibil);
-evaluarea opţională a consecinţelor aprinderii;
-instrucţiuni pentru montare şi conectare;
-documentaţia pentru echipamentele electrice cu condiţiile de utilizare,
de exemplu echipamentele cu număr de certificat cu sufixul “X”.
-documentul descriptiv al sistemului pentru sistemul cu securitate
intrinsecă;
-declaraţia producătorului / a persoanei calificate.
-informaţiile necesare pentru a se asigura corecta instalare a
echipamentelor furnizate sub o formă ce este adecvată personalului
responsabil pentru această activitate;
-informaţiile necesare pentru inspecţie, de exemplu o listă cu
echipamente şi cu locaţiile acestora, piesele de schimb, informaţii tehnice
(SR EN 60079-17);
-detalii cu toate calculele relevante (de exemplu pentru debitele de
purjare pentru aparatura de măsură şi control sau construcţiile analizoarelor;
-dacă urmează să se facă reparaţii de către utilizator sau de către
reparator, informaţiile necesare pentru repararea echipamentelor electrice
(SR EN 60079-19);
-acolo unde este cazul clasificarea gazelor sau vaporilor în funcţie de
grupa sau subgrupa echipamentelor electrice;
-clasa de temperatură sau temperatura de aprindere a gazelor sau
vaporilor implicaţi.
-influenţele externe şi temperatura mediului ambiant.

Cerinţe suplimentare pentru praf:

-documentaţia referitoare la conformitatea echipamentului pentru zona
în care va fi montat, de exemplu temperatura maximă de suprafaţă, tipul de
protecţie Ex, clasificarea în funcţie de gradul normal de protecţie – IP -,
rezistenţa la coroziune;
-trebuie înregistrate caracteristicile materialului, inclusiv rezistivitatea
electrică, temperatura minimă de aprindere a norilor de praf combustibil,
temperatura minimă de aprindere a stratului de praf combustibil şi energia
minimă de aprindere a norului sau stratului de praf combustibil;
-planuri care indică tipurile şi detaliile legate de sistemele de cabluri;
-desene şi scheme referitoare la identificarea circuitelor.
Pentru selectarea adecvată a echipamentelor în arii periculose Ex (cu
excepţia cablurilor şi conductelor), sunt necesare următoarele informaţii:
- clasificarea ariei periculoase, inclusiv cerinţele pentru nivelul de
protecţie al echipamentului, acolo unde e cazul;
- acolo unde este cazul, clasificarea gazelor şi vaporilor în raport cu
grupa sau subgrupa aparaturii electrice (IIA, propan; IIB, etilena; IIC,
478
hidrogenul);
- clasa de temperatură sau temperatura de aprindere a gazelor sau
vaporilor implicaţi;
- temperatura minimă de aprindere a norului de praf combustibil,
temperatura minimă de aprindere a stratului de praf combustibil şi energia
minimă de aprindere a norului de praf combustibil;
- influenţele exterioare şi temperatura mediului ambiant.

NOTE:
- Echipamentul marcat II B este adecvat pentru aplicaţii care necesită
echipament din Grupa II A. În mod similar, echipamentul marcat II C este
adecvat pentru aplicaţii care necesită echipament din Grupa II A sau
echipament din Grupa II B.
- Dintre tipurile de protecţie enumerate în SR EN 60079-0; subgrupa
echipamentului este necesară numai pentru tipurile de protecţie „d ” (capsulare
antideflagrantă) şi „ i ” (securitate intrinsecă). Subgrupa echipamentului este necesară
şi pentru tipurile de protecţie „n” (non-incendiv) şi „o” (imersiune în ulei).
În situaţia prafurilor combustibile - grupa III, subdiviziunile sunt în
conformitate cu natura atmosferei explozive cu praf pentru care este prevăzut
echipamentul: III A, scame combustibile; III B, praf neconductiv şi III C, praf
conductiv.
Echipamentul marcat III B este adecvat pentru aplicaţii care
necesită echipament din Grupa III A, echipamentul marcat III C este
adecvat pentru aplicaţii care necesită echipament din Grupa III A sau
echipament din Grupa III B.

Relaţia dintre nivelurile de protecţie ale echipamentelor (EPL) şi

zonă
Se recomandă ca cerinţele pentru nivelurile de protecţie ale
echipamentelor (EPL) să fie înregistrate pe un desen cu clasificarea zonală
(chiar dacă consecinţele nu au fost supuse unei evaluări de risc).

Tabelul 1 - Niveluri de protecţie ale echipamentelor EPL

Zona Niveluri de protecţie ale

echipamentelor
0 “Ga”
1 „Ga” sau „Gb”
2 „Ga”, „Gb” sau „Gc”
20 „Da”
21 „Da” sau „Db”
22 „Da”, „Db” sau „Dc”

Relaţia dintre EPL-uri, tipuri de protecţie, categorie şi zonă

Tipurile de protecţie recunoscute pentru echipamentele electrice în
conformitate cu standardele EN au primit EPL conform Tabelului 2.

Tabelul 2 - Relaţia dintre tipurile de protecţie şi EPL-uri, categorie şi zonă

479
 EPL Tip de protecţie Categoria Zona în
ATEX care poate
fi folosit
„Ga” / Securitate intrinsecă „ia” / „iD” 1 Zona 0 / 20
„Da” Încapsulare „ma” / „mD” / „tD” 1 Zona 0 / 20

EPL Tip de protecţie Categoria Zona în

ATEX care poate
fi folosit
„Gb” / Capsulare antideflagrantă „d” 2 Zona 1 / 21
„Db” Securitate mărită „e” 2 Zona 1 / 21
Securitate intrinsecă „ib”, „iD” 2 Zona 1 / 21
Încapsulare „m”, „mb” / „mD” 2 Zona 1 / 21
Imersiune în ulei „o” 2 Zona 1 / 21
Capsulare presurizată „p”, „px” sau 2 Zona 1 / 21
„py” / „pD”
Umplere cu pulbere „q” 2 Zona 1 / 21
Protecţie prin carcasă „tD” 2 Zona 1 / 21
„Gc” / Securitate intrinsecă „ic” / „iD” 3 Zona 2 / 22
„Dc” Încapsulare „mc” / „mD” 3 Zona 2 / 22
Antiscânteie „n” sau „nA” 3 Zona 2 / 22
Respiraţie restricţionată 3 Zona 2 / 22
Limitarea energiei „nR” 3 Zona 2 / 22
Echipamente producătoare de 3 Zona 2 / 22
scântei„nC”
Capsulare presurizată „pz” / „pD” 3 Zona 2 / 22
Protecţie prin carcasă „tD” 3

Cabluri şi reţele electrice

Pentru a evita formarea scânteilor care ar putea aprinde atmosfera
explozivă gazoasă, trebuie prevenit orice contact cu părţile aflate sub tensiune
neizolate altele decât părţile cu securitate intrinsecă.
Principiile de bază de care depinde securitatea sunt limitarea curenţilor
de defect de punere la pământ (amplitudine şi/sau durată) în structuri sau
capsulări şi prevenirea potenţialelor ridicate pe conductoare de legare
echipotenţială.
NOTĂ - Deoarece nu există prescripţii armonizate pentru sisteme de forţă la
tensiuni peste 1000 V curent alternativ / 1500 V curent continuu, în această situaţie
trebuie respectate reglementările naţionale.
Deşi nu se pot cuprinde toate sistemele posibile, cele ce urmează se
referă la sisteme de alimentare electrică, altele decât circuitele cu securitate
intrinsecă, destinate pentru utilizare în zonele 1 şi 2 până la 1000 V curent
alternativ şi1500 V curent continuu.

480
 Scheme de distribuţie a energiei, tratarea neutrului N şi folosirea
conductorului de protecţie PE
Tipurile de scheme de distribuţie se clasifică în funcţie de tipurile de
scheme pentru conductorul active şi tipurile de scheme de legare la pământ.
Tipurile de scheme pentru conductorul activ sunt pentru:
- Curent alternativ: monofazat cu 2 conductoare; monofazat cu 3
conductoare; trifazat cu 3 conductoare; trifazat cu 4 conductoare; trifazat cu 5
conductoare.
- Curent continuu: cu 2 conductoare; cu 3 conductoare.
Tipurile de reţele de legare la pământ pentru curent alternativ şi curent
continuu sunt: TN, TT, şi IT.
Simbolurile utilizate pentru notarea lor au următoarea semnificaţie:
Prima literă, se referă la situaţia reţelei de alimentare în raport cu
pământul:
T – legarea directă la pământ a unui punct activ – neutrul, în cazul în
care acesta este
accesibil sau a unui conductor de fază, în cazul în care neutrul nu este
accesibil;
I – izolarea tuturor părţilor active faţă de pământ, sau legarea la pământ
a unui punct printr-o impedanţă de valoare foarte mare.
A doua literă, se referă la situaţia maselor electrice în raport cu
pământul:
T – legarea direct la pământ a maselor instalaţiei, independent de
eventuala legare la pământ a unui punct al alimentării;
N – legarea directă a maselor la punctul de alimentare legat la pământ;
curent alternativ, punctul de legare la pământ este în mod normal punctul
neutru; iar în cazuri speciale, punctul de legare la pământ poate fi un conductor
de fază.
Alte litere, se referă la dispunerea conductorului neutru şi a
conductorului de protecţie în schema TN:
S – schemă TN în care funcţia de protecţie este asigurată printr-un
conductor PE separat de conductoarele active, legat la pământ (în curent
alternativ).
C – schema TN în care funcţiile de neutru şi de protecţie pot fi
combinate într-un singur conductor (PEN).

Schema de tip TN
Dacă se foloseşte o schemă de tip TN, ea trebuie să fie de tip TN-S (cu
conductor neutru N şi conductor de protecţie PE separate) în aria periculoasă,
adică conductorul neutru şi conductorul de protecţie nu trebuie să fie nici
conectate împreună, nici combinate într-un singur conductor într-o arie
periculoasă. În toate punctele de tranziţie de la TN-C la TN-S, conductorul de
protecţie trebuie să fie conectat la sistemul de legătură echipotenţial în aria
nepericuloasă.
NOTĂ - Este necesară monitorizarea scurgerilor între conductorul neutru şi
conductorul PE în aria periculoasă !

481
 R
S
T
N
PE

Priza de pâmânt
a alimentării

Conductorul neutru şi de protecţie distincte în ansamblul schemei

Figura 1 - Schema TN-S

R
S
T
PEN PE
N

Priza de pâmânt
a alimentării
Arie periculoasă Ex
Arie nepericuloasă zona 1 şi zona 2
În zona1 este necesar controlul scurgerilor de curent
(Dispozitiv de control al curentului rezidual)

Figura 2 - Schema TN-C-S

Schema de tip TT
Dacă se foloseşte o schemă de tip TT (prize de pământ diferite pentru
sistemul de forţă şi părţile conductive expuse) în zona 1, ea trebuie să fie
protejată printr-un dispozitiv de control al curentului rezidual.

NOTĂ - Dacă rezistivitatea pământului este ridicată, se poate ca un astfel de

sistem să nu fie acceptabil.

482
 R
S Arie periculoasă Ex
zona 1 şi zona 2
T
N
În zona1 este necesar
controlul scurgerilor
(Dispozitiv de control al curentului rezidual)

Priza de pâmânt
a alimentării PE

Conductorul neutru şi de protecţie distincte

în ansamblul schemei

Figura 3 - Schema de tip TT

Schema de tip IT
Dacă se utilizează o schemă de tip IT (conductor neutru izolat faţă de
pământ sau legat la pământ printr-o impedanţă), trebuie să se prevadă un
dispozitiv de control al izolaţiei pentru a indica prima punere la pământ.
NOTĂ - Poate fi necesară o legare locală, numită legare echipotenţială
suplimentară (a se vedea SR CEI 60364-4-41).

R
S
T
1)
N Impedanţă Este obligatoriu
controlul rezistenţei de izolaţie

Priza de pâmânt PE
a alimentării

1) Reţeaua poate fi izolată la pământ, neutrul poate fi sau nu distribuit

Figura 4 - Schema de tip IT

Sistemele TFJS şi TFJP

Părţile sub tensiune ale circuitelor TFJS nu trebuie conectate la pământ
sau la părţi aflate sub tensiune sau la conductoare de protecţie care să facă
parte din alte circuite.
Dacă circuitele sunt legate la pământ, legătura la pământ a circuitului şi
483
toate părţile conductoare expuse trebuie conectate la un sistem comun de
egalizare a potenţialului. Dacă circuitele nu sunt legate la pământ, toate părţile
conductive expuse pot fi legate la pământ (de exemplu pentru compatibilitate
electro-magnetică) sau pot fi lăsate nelegate la pământ.
Separare electrică
Separarea electrică trebuie să fie în conformitate cu SR EN 60364-4-41
pentru alimentarea unei singure aparaturi.
Egalizarea potenţialelor
Egalizarea potenţialelor este necesară pentru instalaţii situate în arii
periculoase. În cazul schemelor TN, TT şi IT, toate părţile expuse şi exterioare
trebuie conectate la sistemul de legături echipotenţiale. Sistemul de legare
poate include conductoare protectoare, tuburi metalice, manta de cablu
metalică, armături cu sârmă de oţel şi părţi metalice ale structurilor, dar nu
trebuie să includă conductoare neutre. Conexiunile trebuie fixate astfel încât să
nu se desfacă de la sine.
NU este necesar ca părţile conductive expuse să fie conectate separat
la sistemul de legare echipotenţială dacă ele sunt în contact metalic şi sunt
asigurate cu părţi ale structurii sau conducte care sunt conectate la sistemul de
legare echipotenţială. Nu este necesar ca părţile conductive exterioare care nu
fac parte din structură sau din instalaţia electrică să fie conectate la sistemul
de legături echipotenţiale, dacă nu există pericolul de transfer de potenţial, de
exemplu rame de uşi sau ferestre.
Capsulările metalice ale aparaturii cu securitate intrinsecă nu este
necesar să fie conectate la sistemul de legături echipotenţiale, decât dacă se
prevede în documentaţia aparaturii. Instalaţiile cu protecţie catodică nu trebuie
să fie racordate la sistemul de legături echipotenţiale decât dacă sistemul este
special proiectat în acest scop.
NOTĂ: Egalizarea de potenţiale între vehicule şi instalaţii fixe poate necesita
montaje speciale, de exemplu atunci când se folosesc flanşe izolate pentru îmbinarea
conductelor.

Părţi metalice cu protecţie catodică

Părţile metalice cu protecţie catodică situate în arii periculoase sunt
părţi conductive exterioare sub tensiune care trebuie considerate potenţial
periculoase (în special dacă sunt echipate cu sistem de curent impus) chiar
dacă au un potenţial negativ scăzut. Nu trebuie asigurată nici o protecţie
catodică pentru părţile metalice din zona 0 decât dacă sunt proiectate special
pentru această aplicaţie.
Este necesar, dacă este posibil, ca elementele izolatoare necesare
pentru protecţia catodică, de exemplu elementele izolatoare din conducte şi
şine, să fie amplasate în afara ariei periculoase. Dacă acest lucru nu este
posibil, trebuie aplicate prescripţiile naţionale.
NOTĂ: În absenţa standardelor europene pentru protecţie catodică, se aplică
standardele naţionale sau alte standarde.

Protecţie electrică
Prescripţiile acestui articol nu se aplică la circuite cu securitate
intrinsecă.
Cablurile electrice şi întreaga aparatură electrică trebuie să fie protejate

484
împotriva suprasarcinii şi împotriva efectelor dăunătoare ale scurtcircuitelor şi
defecţiunilor de punere la pământ.
Maşinile electrice rotative trebuie protejate suplimentar împotriva
suprasarcinilor dacă nu rezistă continuu la curentul de pornire, la tensiune şi
frecvenţa nominală sau, în cazul generatoarelor, la curentul de scurtcircuit, fără
să fie supuse la o supraîncălzire inadmisibilă. Dispozitivul de protecţie la
suprasarcină trebuie să fie:
a) un dispozitiv de protecţie temporizat, dependent de curent, care să
asigure protecţia pe toate cele trei faze, reglat la curentul nominal maxim al
maşinii, care să declanşeze după 2 ore sau chiar mai repede la 1,20 din
curentul reglat şi să nu declanşeze după 2 ore la un curent de1,05 din curentul
reglat, sau
b) un dispozitiv pentru controlul direct al temperaturii prin senzori de
temperatură integraţi, sau
c) un alt dispozitiv echivalent.
Transformatoarele trebuie să fie în plus protejate la suprasarcină în
condiţiile când nu pot suporta continuu curentul secundar de scurtcircuit, la
tensiune şi frecvenţă primare nominale, fără să fie supuse la o încălzire
inadmisibilă, sau dacă nici o suprasarcină nu este susceptibilă de a fi generată
de sarcinile conectate.
Dispozitivele de protecţie la scurtcircuit şi legare la pământ trebuie să
prevină repunerea sub tensiune în condiţii de defect. Trebuie luate măsuri de
prevenire pentru a împiedica funcţionarea unui motor trifazic la întreruperea
unei faze.
În cazul în care deconectarea automată a aparaturii electrice poate
introduce un risc mai mare pentru securitate decât cel care rezultă numai din
riscul de aprindere, se poate folosi un dispozitiv (sau dispozitive) de alarmă, ca
o alternativă la deconectarea automată, cu condiţia ca funcţionarea
dispozitivului (sau dispozitivelor) de alarmă să fie imediat evidentă pentru a se
putea lua măsuri de remediere.

Întrerupere în caz de urgenţă şi separare electrică

Pentru cazurile de urgenţă, într-un punct sau în puncte adecvate în
exteriorul ariei periculoase Ex, trebuie să existe mijloace unice sau multiple de
deconectare a alimentării cu energie electrică a ariei periculoase.
Aparatura electrică care trebuie să rămână în funcţionare pentru a
preveni un pericol în plus, nu trebuie inclusă în circuitul de întrerupere în caz
de urgenţă, ea trebuie să fie pe un circuit separat.
Pentru a se putea efectua lucrări în condiţii de siguranţă, trebuie să se
asigure mijloace adecvate de separare (de exemplu separatoare, siguranţe
fuzibile şi conexiuni) pentru fiecare circuit sau grup de circuite, inclusiv toate
conductoarele, cuprinzând şi neutrul.
Pentru a permite identificarea rapidă a circuitului sau grupului de
circuite controlate trebuie prevăzută o etichetă de marcare lângă fiecare mijloc
de separare
NOTĂ: Este necesar să existe măsuri sau proceduri eficiente pentru a preveni
reconectarea sursei de alimentare a aparaturii în perioada în care continuă riscul
expunerii conductoarelor sub tensiune neprotejate la o atmosferă explozivă.

485
 Sisteme de cabluri pentru atmosfere potenţial explozive cu gaze
vapori sau ceţuri inflamabile
Sistemele de cabluri şi conducte, cu excepţia instalaţiilor cu securitate
intrinsecă, trebuie să satisfacă în totalitate prescripţiile din SR EN 60079-14.
Cu excepţia instalaţiilor cu securitate intrinsecă, dacă este folosit
aluminiul ca material conductor, trebuie să fie utilizat numai cu conexiuni
adecvate şi să aibă o secţiune transversală a conductorului de cel puţin
16 mm2.
Conexiunile trebuie să garanteze că distanţele de izolare în aer şi pe
suprafaţă nu se vor reduce prin mijloace suplimentare necesare pentru
conectarea conductorilor de aluminiu.

Protejarea împotriva deteriorărilor

Este necesar ca, în măsura în care este practicabil, sistemele de
cabluri şi accesoriile să fie instalate astfel încât să se prevină expunerea lor la
deteriorări mecanice şi la coroziune sau influenţe chimice (de exemplu
solvenţi) şi la efectele căldurii. Dacă nu se poate evita o asemenea expunere,
trebuie luate măsuri de protecţie, cum ar fi instalarea în conducte, sau să se
selecteze cablurile adecvate (de exemplu pentru reducerea riscului deteriorării
mecanice, se pot utiliza cabluri armate, ecranate, cu manta de aluminiu fără
sudură, cabluri cu manta metalică cu izolaţie minerală sau cabluri cu manta
semirigidă).
Acolo unde cablurile sau sistemele de conducte sunt supuse la vibraţii,
ele trebuie proiectate astfel încât să reziste la vibraţii fără deteriorări.
NOTE: - Trebuie luate măsuri de prevenirea deteriorării materialelor mantalei
sau izolaţiei cablurilor din PVC când se utilizează la temperaturi mai mici de - 5 0C.
- În situaţia când cablurile sunt conectate la echipamente sau poduri
de cablu, raza de curbură a cablului trebuie să fie în conformitate cu informaţiile
furnizate de producător sau să fie de cel puţin 8 ori diametrul cablului pentru a se
preveni deteriorarea acestuia. Raza de curbură a cablului trebuie să înceapă la cel
puţin 25 mm de capătul intrării de cablu.
În zonele cu pericol de explozie nu trebuie folosite cabluri
monoconductoare fără manta pentru conductoare sub tensiune, decât dacă
sunt instalate în interiorul tablourilor de distribuţie, carcaselor sau sistemelor de
conducte.

Conexiuni
Conectarea cablurilor şi conductelor la aparatura electrică trebuie să se
facă în conformitate cu prescripţiile tipului de protecţie corespunzător.
Cablurile utilizate pentru cablaje fixe în arii periculoase trebuie să fie
adecvate pentru condiţiile de mediu din zona de funcţionare. Cablurile trebuie
să fie:
a) acoperite cu material termoplastic, termorigid sau elastomeri şi să
aibă formă circulară, compactă;
b) cu acoperire metalică cu izolaţie minerală, sau
c) speciale, de exemplu cabluri plate cu intrări de cablu adecvate.

NOTĂ: În cazul când carcasele pot fi supuse unor mari variaţii de temperatură
ambiantă şi / sau de funcţionare, o operaţie de “pompare” poate transfera fluidele din
aria periculoasă prin cabluri ce nu sunt compacte. În mod similar cablurile cu interstiţii
486
neumplute sau umplute cu materiale de umplutură higroscopice (de exemplu fibre), pot
transmite fluide inflamabile prin spaţiile interstiţiale ale cablului sub acţiunea capilară
sau higroscopică cu suficientă presiune parţială pentru a putea atinge extremităţile
cablului şi a ieşi din cablu. Trebuie acordată o atenţie specială traductoarelor
electropneumatice ce utilizează gazul natural ca mijloc pneumatic. Atunci când astfel
de cabluri fac legătura între o arie periculoasă şi o arie neclasificată poate să rezulte o
atmosferă inflamabilă care este transportată în interiorul acestuia, de exemplu în
interiorul echipamentelor din camera de comandă. Este posibil ca această situaţie să
devină mai critică cu un echipament instalat în zona 0 sau zona 1 (unde prezenţa unei
atmosfere periculoase este mai frecventă şi pe durate mai lungi de timp). Dacă este
posibil să se aplice aceste condiţii atunci trebuie utilizat un dispozitiv de izolare a
cablului (ce face o izolare între mantaua internă şi conductoarele individuale).
Utilizarea acestui dispozitiv de izolare al cablului poate atenua viteza de transmitere a
vaporilor şi pot fi necesare măsuri suplimentare.

Cablurile pentru echipamente portabile şi transportabile trebuie să

fie cu manta de policloroprenă pentru condiţii grele sau un alt elastomer
sintetic echivalent, cabluri cu manta de cauciuc cu rezistenţă mare, sau cabluri
cu o construcţie la fel de robustă. Conductoarele trebuie să aibă o secţiune
transversală minimă de 1,0 mm2. Dacă este necesar un conductor electric de
protecţie, acesta trebuie să fie izolat separat într-un mod similar celorlalte
conductoare şi trebuie să fie încorporat în mantaua cablului de alimentare.
Dacă pentru echipamentul electric portabil şi transportabil echiparea se
face cu un cablu flexibil cu armătură sau ecran metalic, acesta nu trebuie
utilizat ca unic conductor de protecţie. Se recomandă să fie utilizat un cablu
corespunzător pentru montajele de protecţie ale circuitului, de exemplu dacă
se monitorizează legarea la pământ, trebuie inclus numărul necesar de
conductoare. Dacă este necesar ca aparatura să fie legată la pământ, cablul
poate include, suplimentar la conductorul PE, un ecran flexibil cu armătură
metalică legat la pământ.
Echipamentul electric portabil la care tensiunea nominală nu depăşeşte
250 V faţă de pământ şi curentul nominal nu depăşeşte 6 A poate fi echipată
cu cabluri:
- cu o manta de policloroprenă obişnuită sau alt elastomer sintetic
echivalent,
- cu manta de cauciuc rigid obişnuit, sau
- cu o construcţie la fel de robustă.
Aceste cabluri nu sunt admise pentru echipamentul electric portabil
expus la solicitări mecanice ridicate, de exemplu lămpi portabile, comutatoare
de tip pedală, pompe electrice portabile etc.

Racorduri flexibile pentru praf

Pentru conexiunile terminale la aparatura fixă care poate necesita să fie
deplasată pe o distanţă scurtă la anumite perioade de timp (de exemplu
motoare pe şine de ghidare), cablurile trebuie montate astfel încât să permită
deplasarea necesară fără a deteriora cablul. Poate fi utilizat fie acesta, fie unul
dintre tipurile de cabluri adecvate pentru utilizare cu echipamentul
transportabil. Trebuie asigurate cutii terminale protejate corespunzător pentru
conectarea cu instalaţia fixă, şi instalaţia până la echipament, în cazul în care
însăşi instalaţia fixă nu este de un tip corespunzător pentru a permite
487
deplasarea necesară. Dacă se utilizează o tubulatură metalică flexibilă, atât
tubulatura cât şi accesoriile sale trebuie construite astfel încât deteriorarea
cablului ca o consecinţă a utilizării sale să fie evitată. Se recomandă ca
legătura adecvată la pământ sau la masă să fie menţinută; se recomandă ca
tubulatura flexibilă să nu fie singurul mijloc de legare la pământ. Tubulatura
flexibilă trebuie să fie etanşă la praf şi utilizarea să nu trebuie invalideze
integritatea carcasei echipamentului la care este legată.

Cablurile flexibile utilizate în ariile periculoase trebuie selectate dintre

următoarele tipuri de cablu:
- cabluri flexibile cu manta de cauciuc obişnuit;
- cabluri flexibile cu manta de policloroprenă obişnuită ;
- cabluri flexibile cu manta de cauciuc pentru condiţii grele;
- manta de policloroprenă pentru condiţii grele;
- cabluri cu izolaţie de material plastic având o construcţie la fel de
robustă ca şi cablurile flexibile cu manta de cauciuc pentru condiţii grele.

Deschideri neutilizate
Deschiderile neutilizate la intrările de cabluri sau conducte în aparatura
electrică trebuie să fie închise cu elemente de obturare adecvate pentru tipul
de protecţie corespunzător. Cu excepţia aparaturii cu securitate intrinsecă,
mijloacele prevăzute în acest sens vor fi construite astfel încât elementul de
obturare să poată fi îndepărtat numai cu ajutorul sculelor speciale.

Trecerea şi acumularea agenţilor inflamabili

Dacă se folosesc cutii de joncţiune, conducte, tuburi sau canale pentru
a adăposti cabluri, trebuie luate măsuri pentru a preveni trecerea gazelor,
vaporilor sau lichidelor inflamabile dintr-o arie în alta şi pentru a preveni
acumularea gazelor, vaporilor sau lichidelor inflamabile în canale.
Asemenea măsuri de prevenire pot implica etanşarea cutiilor de
joncţiune, conductelor sau tuburilor. La canale se poate folosi o ventilaţie
adecvată sau umplere cu nisip.Dacă e nevoie, conductele, şi în cazuri speciale
cablurile (de exemplu dacă există o diferenţă de presiune) trebuie etanşate
pentru a preveni trecerea lichidelor sau gazelor.

Acumularea statică de praf

Traseul cablului trebuie astfel realizat, încât cablurile să nu fie expuse
la efecte de frecare şi la acumulare statică datorită trecerii (curgerii) prafului.
Trebuie să se ia măsuri pentru a se preveni acumularea de sarcini
electrostatice pe suprafeţele cablurilor.

Acumulări de praf combustibil

Traseul cablului trebuie astfel făcut încât cablurile să acumuleze o
cantitate minimă de praf rămânând în acelaşi timp accesibile pentru curăţare.
În situaţia când se folosesc ramificaţiile, conducte, tuburi sau şanţuri pentru
aşezarea cablurilor, trebuie luate măsurile de necesare pentru a se preveni
trecerea sau depunerea de praf combustibil în aceste locuri. În situaţia când
este posibilă formarea de acumulări de praf pe cabluri şi afectarea liberei
circulaţii a aerului trebuie luată în considerare o reducere a densităţii de curent
488
a cablurilor, în special dacă există prafuri cu o temperatură minimă de
aprindere. Toate sistemele de racordare care pot fi supuse unor acumulări de
straturi de praf trebuie să fie în conformitate cu cerinţele de temperatură
maximă de suprafaţă.

Linii aeriene
Dacă o linie aeriană cu conductoare neizolate asigură alimentarea cu
energie electrică sau servicii de telecomunicaţii pentru echipamentul din aria
periculoasă, capătul acesteia trebuie să fie amplasat într-o arie neclasificată Ex
şi continuat în aria periculoasă prin intermediul unui cablu sau conductă.
NOTĂ: Conductorii neizolaţi nu trebuie instalaţi deasupra ariei
periculoase. Conductorii neizolaţi includ produse cum ar fi sisteme de şine de
poduri rulante parţial izolate şi sisteme de rulare de joasă tensiune şi de foarte
joasă tensiune.
Când circuitele traversează o arie periculoasă trecând de la o arie fără
pericol la alta sistemul de cabluri din aria periculoasă trebuie să fie adecvat
pentru zonă (zone).

Contact accidental
Cu excepţia traseelor de încălzire, trebuie evitat contactul întâmplător
dintre armătură / mantaua metalică a cablurilor şi conductele sau
echipamentele care conţin gaze, vapori sau lichide inflamabile. De obicei,
izolaţia asigurată de un înveliş exterior nemetalic pe un cablu este suficientă
pentru a evita acest lucru.

Deschideri în perete
Deschiderile din perete pentru cabluri şi conducte între ariile
periculoase şi nepericuloase trebuie să fie etanşate corespunzător, de
exemplu prin obturări cu nisip sau etanşări cu mortar.

Propagarea flăcării
Cablurile pentru cablaje fixe externe trebuie să prezinte caracteristici de
propagare a flăcării care să le permită să suporte încercările conform
SR EN 60332-1-2 excepţie făcând cazurile în care ele sunt pozate în pământ,
în şanţuri / conducte umplute cu nisip sau sunt protejate în alt mod împotriva
propagării flăcării.
Deoarece utilizarea de conductori sau cabluri izolate cu întârzie la
propagarea flăcării şi este în conformitate cu cerinţele recomandate de
IEC 60332-1-2 nu este suficientă pentru a preveni propagarea focului în toate
situaţiile de instalare, se recomandă ca ori de câte ori riscul de propagare este
ridicat, de exemplu de-a lungul traseului vertical al cablurilor toronate trebuie
să fie luate şi măsuri speciale de prevenire şi întregul ansamblu de cabluri
trebuie încercat la propagarea verticală a flăcării, în conformitate cu seria
SR EN 60332-3.

Protecţia capetelor torsadate

Dacă se folosesc conductoare multifilare torsadate şi, în special,
conductoare cu toroane fine, extremităţile trebuie să fie protejate împotriva
separării toroanelor, de exemplu prin brăţări de cablu sau manşoane pentru

489
capetele conductoarelor, sau prin tipul de bornă, dar nu numai prin lipire.
Distanţele de izolare şi distanţele de izolare pe suprafaţă în
conformitate cu tipul de protecţie al aparaturii nu trebuie reduse prin metoda
prin care conductoarele sunt conectate de borne.

Îmbinări
În măsura în care se poate, se recomandă instalarea unor lungimi de
cablu neîntrerupte. Dacă nu se pot evita discontinuităţile, îmbinarea se poate
executa numai în zona 2 şi în afară de faptul că trebuie să fie corespunzătoare
din punct de vedere mecanic, electric şi al mediului, trebuie să fie :
- făcută într-o carcasă cu un tip de protecţie corespunzător cu cerinţele
EPL pentru zonă, sau
- umplută cu răşină epoxidică, cu un compound, sau să fie acoperită cu
un înveliş termoretractabil, în conformitate cu instrucţiunile producătorului,
dacă nu e supusă solicitărilor mecanice.
Racordările conductoarelor, cu excepţia celor din conducte, conectate
la aparaturi antideflagrante sau circuite cu securitate intrinsecă, trebuie să fie
realizate numai prin conectoare prin comprimare, conectoare asigurate
împotriva deşurubării, sudare sau brazare. Lipirea se permite numai dacă
conductoarele care trebuie conectate sunt ţinute împreună prin mijloace
mecanice corespunzătoare şi apoi lipite.

Sisteme de cabluri pentru zona 0

În zona 0 sunt admise conform articolului 12 din SR EN 60079-14
numai cablurile cu securitate intrinsecă incluse într-o instalaţie cu tipul de
protecţie „ ia ”.
Prescripţiile pentru cablurile folosite la altă aparatură folosită în zona 0
trebuie supuse aprobărilor la nivel naţional (cerinţele sunt cele precizate în
SR EN 60079-26).

Sisteme de cabluri pentru zonele 1 şi 2

Cabluri pentru aparatură fixă
Pentru cablajele fixe se pot folosi cabluri cu manta termoplastică,
cabluri cu manta termorigidă, cabluri cu manta elastomerică sau cabluri cu
manta din cupru şi izolaţie minerală.
Cablurile cu izolaţie minerală sunt cabluri rigide cu manta din cupru în
care se introduc conductoarele active izolate între ele şi mantaua din cupru cu
ajutorul unui material izolant mineral ( cel mai des folosit este bioxidul de
magneziu ), sub formă de pulbere. Construcţia acestor cabluri se aseamănă cu
termoplonjoarele de încălzire. Peste mantaua exterioară poate fi aplicată şi o
manta exterioară termoplastică. Caracteristica principală a acestor cabluri
constă în aceea că ele :
- pot funcţiona la încărcări de sarcină electrică (A/mm2) de circa trei ori
mai mare decât la cablurile clasice;
- pot funcţiona şi în condiţii de incendiu, ceea ce le recomandă pentru
instalaţiile de semnaliuzare sau forţă care trebuie să fie active şi în timpul
incendiilor;
- se pot încălzii sub sarcina maxim admisă.
La utilizarea cablurilor cu izolaţie minerală trebuie adoptată o încărcare
490
electrică astfel ca temperatura maximă de suprafaţă să fie :

Tabelul 2
Aria Gaze sau lichide Prafuri
periculoasă inflamabile combustibile
Posibilă apariţia chiar pe Tsupraf. < 80 % Tapr Rare cazuri de disfuncţionalităţi
termen scurt Tsupraf. < 2/3 Ta
Zona 0 Tsupraf. < Tmocn. - 75 K(g=12.5mm)
Tsupraf. < Tmocn. - 25K(g=5mm)
Zona 1 Tsupraf. < Tapr. Cazuri de disfuncţionalităţi
(Prognozabil atm. Ex Tsupraf. < 2/3 Ta
Tsupraf. < 80 % Tapr. ) Tsupraf. < Tmocn. - 75K(g=12.5mm)
Tsupraf. < Tmocn. - 25K(g=5mm)
Zona 2 Tsupraf. < Tapr Tsupraf. < 2/3 Ta
Tsupraf. < Tmocn. - 75K(g=12.5mm)
Tsupraf. < Tmocn. - 25K(g=5mm)

Temperatura de suprafaţă a cablului nu trebuie să depăşească clasa de

temperatură pentru instalaţii.
NOTĂ - În situaţia în care cablurile sunt identificate ca având o temperatură
ridicată de funcţionare (de exemplu 1050C), această temperatură se referă la
temperatura cuprului din cablu şi nu la mantaua cablului. Datorită pierderilor de căldură
este puţin probabil ca temperatura cablului să depăşească T6. Atunci când sunt
necesare cabluri de temperaturi ridicate, această informaţie va fi inclusă în certificatul
pentru echipamente sau în recomandările producătorului.

Cabluri flexibile
Cablurile flexibile utilizate în ariile periculoase trebuie selectate dintre
următoarele tipuri de cablu :
- cabluri flexibile cu manta de cauciuc obişnuit;
- cabluri flexibile cu manta de policloroprenă obişnuită ;
- cabluri flexibile cu manta de cauciuc cu rezistenţă mare ;
- manta de policloroprenă pentru condiţii grele;
- cabluri cu izolaţie de material plastic având o construcţie la fel de
robustă ca şi cablurile
- flexibile cu manta de cauciuc pentru condiţii grele.

NOTĂ - Exemple de cabluri fabricate în ţară şi în străinătate sunt redate în

tabelele anexă la acest curs.

Sisteme de conducte
În absenţa standardelor EN pentru conducte, se respectă standardele
naţionale sau alte standarde. În cazurile care urmează, conductele trebuie să
fie prevăzute cu dispozitive de oprire a flăcărilor pentru a reduce efectele de
precomprimare la unele gaze în capsulările antideflagrante.:
a) la intrarea sau ieşirea dintr-o arie periculoasă ;
b) la 450 mm de la toate capsulările care conţin o sursă de aprindere în
funcţionare normală ;
c) la orice carcasă care conţine racorduri, îmbinări sau borne la care
diametrul conductelor este egal sau mai mare de 50 mm;
Conductele trebuie bine strânse la toate racordurile cu filet.
Dacă sistemul de conducte se foloseşte ca şi conductor de protecţie,
491
racordurile filetate trebuie să asigure trecerea curentului de defect, atunci când
circuitul este protejat corespunzător de siguranţe fuzibile sau întrerupătoare de
circuit.
În cazul în care conducta este instalată într-o zonă corozivă, materialul
conductei trebuie să fie rezistent la coroziune sau conducta trebuie să fie
protejată corespunzător la coroziune. Trebuie evitate combinaţiile de metale
care ar putea genera coroziune galvanică.
După ce cablurile sunt instalate în conductă, dispozitivele de oprire a
flăcărilor trebuie umplute cu un compound care să nu se contracte la aplicare
şi care să fie impermeabil şi să nu fie afectat de substanţele chimice aflate în
aria periculoasă. Opritoarele de flăcări şi compoundul sunt folosite să limiteze
efectul de precomprimare, să prevină intrarea gazelor fierbinţi în sistemul de
conducte dintr-o carcasă care conţine o sursă de aprindere şi să prevină
intrarea gazelor periculoase în aria nepericuloasă.
Adâncimea compoundului din opritorul de flacără trebuie să fie cel puţin
egală cu diametrul interior al conductei, dar în nici un caz să nu fie mai mic de
16 mm.
Se pot folosi cabluri cu unul sau mai multe conductoare în conducte.
Dacă însă conducta conţine trei sau mai multe cabluri, ariile totale ale
secţiunilor transversale ale cablurilor, inclusiv izolaţia, nu trebuie să fie mai
mari decât 40% din secţiunea transversală a conductei.
Lungimile mari de capsulări de cablaje trebuie să fie echipate cu
dispozitive corespunzătoare de drenare pentru a asigura o drenare
satisfăcătoare a condensului. În plus, izolaţia cablurilor trebuie să aibă o
rezistenţă corespunzătoare la apă.
Pentru a satisface prescripţiile gradului de protecţie al capsulării, poate
fi necesară o etanşeitate între conductă şi carcasă (de exemplu printr-un inel
de etanşare sau o etanşare cu filet) şi între conductoare şi conductă (de
exemplu printr-un opritor de flacără).

NOTĂ - Acolo unde conducta este singurul mijloc de legare la pământ,

etanşarea cu filet nu trebuie să reducă eficacitatea legăturii la pământ.

492
 ANEXA

Cabluri izolate in cauciuc şi polietilenă

Nr. Cod produs Descriere

1. MCCU Cordoane flexibile cu manta de cauciuc pentru utilizări uşoare.

2. MCCM Cordoane flexibile cu manta de cauciuc pentru utilizări medii.

3. MCCG Cabluri flexibile cu manta de cauciuc pentru utilizări grele.

4. MCCGI MCCGIs Cabluri flexibile cu manta de cauciuc policloroprenic pentru utilizări
MC85CGI grele.
5. MCCGt Cabluri flexibile cu manta de cauciuc pentru utilizări grele.
6. HO5RR-F Cabluri flexibile cu izolaţie si manta de cauciuc.
7. HO5RN-F Cabluri flexibile cu izolaţie si manta de cauciuc.
8. HO7RN-F Cordoane flexibile cu izolaţie si manta de cauciuc.
9. MsudC MSudC-IU Cabluri pentru sudare electrica.
MSudCC
10. HO1N2-D Cabluri pentru sudare electrica
11. FffSi FSiff Conducte de conexiuni cu izolaţie de cauciuc siliconic pentru
instalaţii fixe.
12. N2GMH2G Cordoane flexibile cu izolaţie si manta de cauciuc siliconic.
13. SCSi, SCSis Cabluri pentru dispozitive mobile de legare la pamânt si in
scurtcircuit, cu izolaţie de cauciuc siliconic
14. CNC 85C STR E 1670/4-89,Cabluri electrice navale.
15. CNC 85C SR CEI 92-350,Cabluri electrice navale.
16. CNC 85Cf STR E 1670/4-89,Cabluri electrice flexibile navale.
17. CNC 85Cf SR CEI 92-350,Cabluri electrice flexibile navale.
18 MffCC-W Cabluri de transport energie cu izolaţie si manta de cauciuc.
19 NSHXAFÖ Cabluri flexibile cu un conductor, cu izolaţie si manta de cauciuc
fără halogeni, cu emisie redusa de fum, conform VDE 0250-606.
20. Sifdi Conductoare de conexiuni cu izolaţie dubla de cauciuc siliconic

Nr. Cod produs Descriere

1. C2XY; C2XY-F Cabluri de energie de medie tensiune cu izolaţie de polietilena
reticulata si manta de PVC.
2. C2XAbY; C2XAbY- Cabluri de energie de medie tensiune cu izolaţie de polietilena
F reticulata si manta de PVC.
3. C2X2Y Cabluri de energie de medie tensiune cu izolaţie de polietilena
reticulata si manta de PVC.
4. N2X2Y Cabluri de energie de medie tensiune cu izolaţie de polietilena
reticulata si manta de PVC.
5. U-1000 RO2V; Cabluri de energie de medie tensiune cu izolaţie de polietilena
U-1000 R12V reticulata si manta de PVC.
6. NFA2X Cabluri de energie de medie tensiune cu izolaţie de polietilena
reticulata si manta de PVC.
7. T2X Cabluri de energie de medie tensiune cu izolaţie de polietilena
reticulata si manta de PVC.
8. CAOl2X Cabluri cu izolaţie de polietilena reticulata pentru linii electrice
aeriene la tensiuni mininale Uo/U(Um) 12/20(36) kV.
9. NA2XSY Cabluri de energie de medie tensiune cu izolaţie de polietilena
reticulata si manta de PVC.
10. NA2XS2Y Cabluri de energie de medie tensiune cu izolaţie de polietilena
reticulata si manta de polietilena.

493
 11. NA2XS(F)Y Cabluri de energie de medie tensiune cu izolaţie de polietilena
reticulata si manta de PVC, cu bariera longitudinala la propagarea
apei.
12. NA2XS(F)2Y Cabluri de energie de medie tensiune cu izolaţie de polietilena
reticulata si manta de polietilena cu bariera longitudinala la
propagarea apei.
13. NA2XS(FL)2Y Cabluri de energie de medie tensiune cu izolaţie de polietilena
reticulata si manta de polietilena cu bariera longitudinala si
transversala la propagarea apei.
14. N2XSY Cabluri de energie de medie tensiune cu izolaţie de polietilena
reticulata si manta de PVC.
15. N2XS2Y Cabluri de energie de medie tensiune cu izolaţie de polietilena
reticulata si manta de polietilena.
16. N2XS(F)Y Cabluri de energie de medie tensiune cu izolaţie de polietilena
reticulata si manta de PVC cu bariera longitudinala la propagarea
apei.
17. N2XS(F)2Y Cabluri de energie de medie tensiune cu izolaţie de polietilena
reticulata si manta de polietilena cu bariera longitudinala la
propagarea apei.
18. N2XS(FL)2Y Cabluri de energie de medie tensiune cu izolaţie de polietilena
reticulata si manta de polietilena cu bariera longitudinala si
transversala la propagarea apei.
19. C2XS(F)2Y Cabluri de energie monoconductoare cu izolaţie de polietilena
reticulata si manta de polietilena termoplastica pentru tensiunea
de 1000 V curent continuu.
20. NA2XSH Cabluri de energie de medie cu comportament special la foc
pentru tensiunea nominala Uo/U 12/20(24) kV
21. 2XSEY Cabluri de energie de medie tensiune, trifazat 3,6/6 kV
22. 2XSEY Cabluri de energie de medie tensiune, trifazat 6/10 kV
23. CHH Cabluri de energie cu izolatie si manta de polietilena termoplastica
fara halogeni pentru tensiunea nominala de 0,6 / 1kV
24. CS2XEAbY-F Cabluri de semnalizare cu izolatie de polietilena reticulata si manta
de PVC pentru tensiunea nominala de 0,6 / 1kV
25. MHf Conductoare flexibile izolate cu polietilena termoplastica cu emisie
redusa de fum si de gaze corozive
26. FH Conductoare izolate cu polietilena termoplastica cu emisie redusa
de fum si de gaze corozive
27. C2XH Cabluri de energie si de control cu izolatie LSFH ( PE cu emisie
redusa de fum, fara halogeni, cu intarziere marita la propagarea
flacarii) conform SF 46/2000 IPROEB

Cabluri cu izolaţie PVC: CYEY, CYEAbY, ACYEY, ACYEAbY, CYEY-

F, CYEAbY-F, ACYEY-F, ACYEAbY-F
Cabluri de energie cu izolaţie şi manta din PVC
ACYEY, ACYEAbY
Cabluri de energie monofazate pentru tensiunea de 1 kV, curent
continuu
Construcţie:
- Conductor de aluminiu rotund multifilar (clasa 2), conform
SR CEI 60228
- Izolaţie de PVC
- Ecran din banda de cupru
- Inveliş intern de PVC
- Armatura din benzi de otel
- Manta exterioră de PVC
494
 Domeniul de utilizare: Destinate alimentarii in curent continuu a reţelei
de contact pentru
transport electric urban (troleibuze si tramvaie).

CYEAlAbY, CYEAlAbY-F, ACYEAlAbY, ACYEAlAbY-F

Cabluri de energie cu izolaţie şi manta din PVC cu ecran din sârmă de
aluminiu.
CYEAbzY-F
Cabluri de energie cu izolaţie si manta de PVC ecranate cu banda de
cupru si cu întârziere mărită la propagarea flăcării
Construcţie:
1 Conductor de cupru clasa1 sau 2, conform SR CEI 60228
2 Izolaţie de PVC
3 Inveliş comun
4 Ecran din banda de cupru
5 Strat separator
6 Manta interioara de PVC
7 Armatura din banda de otel zincata
8 Manta exterioara de PVC
Domeniul de utilizare: Destinate pentru utilizarea energiei electrice în
staţii de înaltă tensiune.
CYArY, CYArY-F
Cabluri de energie cu izolaţie si manta de PVC, armate cu sarme de
otel zincate
Construcţie:
1 Conductor de cupru clasa 1 sau clasa 2, conform SR CEI 60228
2 Izolaţie de PVC
3 Invelis comun
4 Armatura din sârme de otel zincat / stanat
5 Manta exterioara de PVC
Domeniul de utilizare: Cablurile sunt destinate pentru utilizarea energiei
electrice in instala-iile electrice fixe, in locuri cu pericol de deteriorări mecanice.

CYY, CYAbY, ACYY, ACYAbY, CYAbzY, ACYAbzY, CYY-F, CYAbY-

F, ACYY-F, ACYAbY-F, CYAbzY-F, ACYAbzY-F
Cabluri de energie cu izolaţie şi manta din PVC
CS2YEAbY
Cablu electric pentru transmitere date cu izolaţie de polietilena
termoplastica
Construcie:
1 Conductor de cupru, conform SR CEI 60228
2 Izolaţie de PE
3 Invelis comun
4 Ecran din folie de aluminiu
5 Mantaua interioara de PVC
6 Armatura din banda de otel
7 Manta exterioara de PVC
Domeniul de utilizare: Cablul este destinat pentru (telegestiune)
transmitere de date pe calculator.
495
 CSYY, CSYEY, CSYAbY, CSYEAbY, CSYEAbzY, CSYY-F, CSYEY-F,
CSYAbY-F, CSYEAbY-F, CSYEAbzY-F.
Cabluri de semnalizare cu izolaţie si manta de PVC
Construcţie:
1 Conductor de cupru flexibil (clasa 5), conform SR CEI 60228
2 Izolaţie de PVC
3 Invelis intern
4 Ecran din folie de aluminiu
5 Manta interioara de PVC
6 Armatura din banda de otel
7 Manta exterioră de PVC
Domeniul de utilizare: In instalaţii electrice fixe, pozate in încăperi
interioare, in canale, în aer liber, în pământ, în apă (cu excepţia apelor
contaminate care atacă mantaua de PVC). Cablurile cu întârziere mărită la
propagarea flăcării sunt destinate pozării individuale sau în grup în
gospodăriile de cabluri (tunele, subsoluri, canale, poduri, galerii ale centralelor
şi staţiilor electrice).

BIBLIOGRAFIE

1. SR EN 1127-1: 2011 - Atmosfere explozive. Prevenirea şi protecţia

la explozii. Partea 1: Concepte fundamentale şi metodologie
2. SR EN 60079-14: 2014/AC:2016 - Atmosfere explozive. Partea 14:
Proiectarea, selectarea şi construcţia instalaţiilor electrice
3. SR HD 60364-4-41: 2017 - Instalaţii electrice ale clădirilor. Partea 4:
Măsuri de protecţie pentru asigurarea securităţii. Capitolul 41: Protecţia
împotriva şocurilor electrice
4. SR HD 60364-4-41: 2017/A11:2018 - Instalaţii electrice ale clădirilor.
Partea 4: Măsuri de protecţie pentru asigurarea securităţii. Capitolul 41:
Protecţia împotriva şocurilor electrice
5. NP 099-04- Normativ pentru proiectarea, executarea, verificarea şi
exploatarea instalaţiilor electrice în zone cu pericol de explozie. (Revizuire
ID 17-1996)

496
 TEMA NR. 19
SISTEME PROTECTOARE

Dr. ing. Jurca Adrian Marius, Dr. ing. Ghicioi

Emilian, Dr. ing. Părăian Mihaela, Dr. ing. Vătavu
Niculina, Dr. ing. Păun Florin Adrian, Dr. ing. Lupu
Leonard, Drd. ing. Gabor Dan Sorin

1. Introducere
Sisteme protectoare sunt dispozitive, altele decât componentele
echipamentului care sunt destinate opririi imediate a exploziilor incipiente
şi/sau limitării domeniului efectiv al unei explozii şi care se introduc pe piaţă
separat pentru utilizare ca sisteme autonome;
Instalaţiile care lucrează cu gaze, vapori, lichide sau pulberi
combustibile, trebuie să fie prevăzute după caz, cu:
- aparate şi procedee care previn producerea, micşorează sau
anulează intensitatea exploziilor;
- aparate şi procedee care limitează urmările sau extinderea exploziilor.
Din prima categorie fac parte procedeele de inhibare, de inertizare, de
subpresurizare, stingătoarele rapide, iar din a doua categorie fac parte
clapetele de explozie, opritoarele de flacără şi de explozie.

2. Termeni si definiţii

2.1 Opritor de flacără - un dispozitiv montat la orificiul unei carcase

sau la conducta de legătură a unui sistem de carcase şi a cărui funcţie este de
a permite curgerea dar previne transmiterea flăcării.

2.2 Elementul opritorului de flacără - acea parte a opritorului de

flacără a cărui principală funcţie este de a preveni transmiterea flăcării.

2.3 Capsularea opritorului de flacără - acea parte a opritorului de

flacără a cărui principală funcţie este de a asigura o carcasare adecvată
elementului opritorului de flacără şi de a permite conexiunile mecanice la alte
sisteme.

2.4 Ardere stabilizată - ardere constantă a unei flăcări, stabilizată la

sau în apropierea elementului opritorului de flacără.

2.5 Ardere de scurtă durată - ardere stabilizată pe o perioadă de timp

specificată.

2.6 Ardere de durată - ardere stabilizată pe o perioadă de timp

nespecificată.

2.7 Explozie - oxidare bruscă sau reacţie de descompunere ce

produce o creştere de temperatură, presiune sau ambele în acelaşi timp

2.8 Deflagraţie - explozie ce se propagă la o viteză subsonică

497
 2.9 Detonaţie - explozie ce se propagă la viteză supersonică şi se
caracterizează printr-o undă de şoc

2.10 Detonaţie stabilă - o detonaţie este stabilă atunci când se

desfăşoară într-un sistem închis fără o variaţie semnificativă a caracteristicilor
de viteză şi presiune.

2.11 Detonaţie instabilă - o detonare este instabilă în timpul tranziţiei

unui proces de combustie din stadiul de deflagraţie către stadiul stabil de
detonaţie. Tranziţia are loc într-un areal spaţial limitat unde viteza undei de
combustie nu este constantă şi unde presiunea de explozie este semnificativ
mai mare decât la o detonaţie stabilă.

2.12 Temperatura de aprindere - cea mai scăzută temperatură a unui

perete încălzit în conformitate cu determinările efectuate în condiţiile de
încercare specificate la care va avea loc aprinderea substanţei combustibile
sub forma unui amestec de gaz sau vapori cu aerul

2.13 Interstiţiu de siguranţă experimental maxim (MESG) - interstiţiu

maxim al unei îmbinări dintre două părţi ale camerei interioare ale unui aparat
de încercare care, atunci când amestecul de gaz din interior este aprins şi în
condiţii specificate, previne aprinderea amestecului de gaz din exterior pe o
lungime de 25 mm de îmbinare, pentru toate concentraţiile de gaz sau vapori
încercate în aer MESG este o proprietate a amestecului de gaze respectiv.

2.14 Opritor de flacără bidirecţional - un opritor de flacără ce previne

transmiterea flăcării din ambele părţi.

2.15 Opritor de flacără de deflagraţie - un opritor de flacără proiectat

pentru a preveni transmiterea unei deflagraţii. Poate fi de capăt de linie sau în
linie

2.16 Opritor de flacără de detonaţie - un opritor de flacără proiectat

pentru a preveni transmiterea unei detonaţii. Poate fi de capăt de linie sau în
linie

2.17 Opritor de flacără pentru ardere de durată - un opritor de

flacără care previne transmiterea unei flăcări în timpul şi după o ardere de
durată.

2.18 Opritor de flacără static - un opritor de flacără proiectat pentru a

preveni transmiterea flăcării prin interstiţii de răcire.

2.19 Tip măsurabil (opritor de flacără static) - un opritor de flacără

unde interstiţiile de răcire ale elementului opritorului de flacără pot fi desenate,
măsurate şi controlate din punct de vedere tehnic.

498
 2.20 Tip nemăsurabil (opritor de flacără static) - un opritor de flacără
unde interstiţiile de răcire ale elementului opritorului de flacără nu pot fi desenate,
măsurate sau controlate din punct de vedere tehnic (de exemplu structuri
neregulate cum ar fi ochiuri împletite, metal sinterizat şi paturile de pietriş).

2.21 Supapă de aerisire de mare viteză - supapă de eliberare a

presiunii proiectată pentru a lucra cu variaţii de debit nominale ce depăşesc
viteza flăcării amestecului inflamabil, prevenind astfel transmiterea flăcării.

2.22 Orificiu de debit - orificiu proiectat pentru a fi utilizat la debite ce

depăşesc viteza flăcării amestecului inflamabil, prevenindu-se astfel
transmiterea flăcării.

2.23 Opritor de flacără antidetonaţie cu produs lichid (baraje

lichide), opritor de flacără la care produsul lichid este utilizat pentru a forma un
baraj de natură lichidă, ca agent al opritorului de flacără, pentru a preveni
transmiterea flăcării unei detonaţiei. Există două tipuri de opritoare de flacără
antidetonante cu produs lichid pentru utilizare în liniile cu produs lichid.
a.- închizător hidraulic;
b.- supapă de admisie.

2.24 Închizător hidraulic - opritor de flacără proiectat pentru a utiliza

produsul lichid pentru formarea barierei la transmiterea flăcării.

2.25 Supapă de admisie - opritor de flacără proiectat pentru a utiliza

produsul lichid în combinaţie cu o clapetă de reţinere, pentru a forma o barieră
la transmiterea flăcărilor.

2.26 Opritor de flacără hidraulic - opritor de flacără proiectat pentru a

transforma debitul de amestec inflamabil în bule discontinue într-o coloană de
apă, prevenindu-se astfel transmiterea flăcării.

2.27 Opritor de flacără de capăt de linie - un opritor de flacără montat

doar la un racord.

2.28 Opritor de flacără în linie - opritor de flacără montat pe două

racorduri, pe fiecare parte a elementului opritorului de flacără.

2.29 Senzor de temperatură integrat - senzor de temperatură pentru

a indica o flacără stabilizată şi integrată în opritorul de flacără de către
producător.

2.30 Rezistent la explozie

Proprietatea vaselor şi echipamentelor destinate să fie rezistente la
presiunea exploziei, sau rezistente la şoc de presiune de explozie.

2.31 Rezistent la presiunea de explozie

Proprietatea vaselor şi echipamentelor destinate să reziste la presiunea
de explozie anticipată fără să rămână cu o deformaţie permanentă.
499
 2.32 Rezistent la şoc de presiune de explozie
Proprietatea vaselor şi echipamentelor destinate să reziste la presiunea
de explozie anticipată fără să se fractureze, permiţându-se o deformaţie
permanentă.

3. Cerinţe referitoare la sistemele protectoare :

- Sistemele protectoare sunt dimensionate încât să reducă efectele

unei explozii la un nivel suficient de securitate;
- Sistemele protectoare trebuie astfel proiectate încât să fie capabile să
împiedice ca exploziile să se răspândească prin reacţii în lanţ sau conturnări
periculoase;
- Sistemele protectoare trebuie să-şi menţină capacitatea de a
funcţiona pe o perioadă suficientă pentru a se evita o situaţie periculoasă.
- Sistemele de protecţie nu trebuie să se defecteze în urma unei
interferenţe din exterior.
- Sistemele protectoare sunt proiectate astfel încât să reziste la unda
de şoc produsă fără pierderea integrităţii sistemului.

4. Prezentarea sistemelor protectoare

În multe cazuri nu este posibil să se evite acumularea atmosferelor
explozive şi sursele de aprindere. Atunci trebuie să se adopte măsuri de
limitare a efectelor unei explozii pâna la o extindere acceptabilă.
Astfel de măsuri sunt:
- concepţie rezistentă la presiune;
- eliberarea presiunii;
- suprimarea exploziei;
- decuplarea la explozie ;
- prevenirea propagării flăcării şi exploziei.

4.1 Echipament rezistent la explozie

Elementele instalaţiei, cum sunt containerele, vasele şi reţelele de

conducte, sunt construite astfel încât ele pot rezista unei explozii interne fără a
se rupe. Presiunea iniţială din elementul instalaţiei trebuie luată în considerare
dacă ea diferă de presiunea atmosferică normală.

4.2 Sisteme de descărcare a presiunii

Descărcarea exploziei este un principiu de protecţie care utilizează

descărcarea amestecului ars şi nears şi a gazelor de combustie pentru
reducerea presiunii exploziei.
Acesta se realizează prin asigurarea unor orificii suficiente pentru a
preveni distrugerea echipamentelor, sistemelor protectoare şi componentelor.
Ca dispozitive de descărcare se pot utiliza de exemplu plăci de
siguranţă, panouri răsuflătoare sau uşi de explozie.
Aria de descărcare necesară a unui astfel de sistem depinde în
principal de:
500
 - rezistenţa vasului;
- gravitatea exploziei (caracterizată de obicei cu referire la rata maximă
a creşterii presiunii şi presiunea maximă de explozie);
- presiunea de acţionare a dispozitivului de descărcare;
- tipul şi masa dispozitivului de descărcare;
- volumul şi geometria vasului;
- dimensiunile canalelor de descărcare (dacă se utilizează);
- turbulenţa iniţială şi cea indusă în vas.
Ori de câte ori este posibil, descărcarea presiunii se recomandă să
urmeze un traseu scurt, drept. Se recomandă să se ia în considerare de
asemenea forţa de reacţie care apare ca rezultat al descărcării presiunii.
Sistemele de descărcare a presiunii trebuie astfel instalate încât să se
evite să se producă leziuni personalului prin procesul de descărcare. Din acest
motiv, presiunea trebuie ventilată către o zonă de securitate. Nu se admite
descărcarea exploziei în încăperi de lucru decât dacă există dovezi că
persoanele nu pot fi periclitate (de exemplu de flăcări, resturile proiectate sau
undele de presiune). Trebuie să se ia în considerare efectele descărcării
asupra mediului ambiant.

4.3 Sisteme de suprimare a exploziei

Sistemele de suprimare trebuie astfel concepute şi proiectate încât să

reacţioneze la o explozie incipientă în cea mai timpurie etapă posibilă a unui
incident şi contraacţiunea lor trebuie să fie cu cel mai bun efect, ţinând cont de
rata maximă a creşterii presiunii şi de presiunea maximă a exploziei.
Sistemele de suprimare a exploziei previn atingerea de către o explozie
a presiunii ei maxime de explozie prin injectarea rapidă a unor agenţi de
stingere în echipamente, sisteme protectoare şi componente în cazul unei
explozii. Aceasta înseamnă că echipamentele, sistemele protectoare şi
componentele protejate într-o asemenea manieră pot fi proiectate astfel încât
să reziste la o presiune de explozie redusă.
Atunci când este utilizată suprimarea exploziei, efectele unei explozii
sunt în general limitate la interiorul echipamentelor, sistemelor protectoare şi
componentelor.
Sistemele de suprimare a exploziei constau în esenţă dintr-un sisteme
de detecţie care detectează explozia incipientă şi din stingătoare presurizate
ale căror ieşiri sunt declanşate de sistemul de detecţie. Conţinutul
stingătoarelor se injectează rapid în echipamentele, sistemele protectoare şi
componentele care trebuie protejate şi se distribuie cât se poate de uniform.
Aceasta are efectul stingerii flăcărilor exploziei şi reducerii presiunii exploziei
pentru a proteja structura echipamentelor, sistemelor protectoare şi
componentelor.

4.4 Sisteme de decuplare la explozie

Sistemele de decuplare destinate deconectării echipamentelor cât se

poate de repede în cazul exploziilor incipiente prin intermediul unor dispozitive
adecvate, astfel concepute şi proiectate încât să rămână protejate împotriva

501
transmiterii aprinderii interne şi să-şi păstreze rezistenţa mecanică în condiţii
de funcţionare.
În echipamentele, sistemele protectoare, componentele, porţiunile de
conducte sau vasele alungite conectate este posibil ca o explozie să se
propage prin întregul sistem cu acceleraţia frontului flăcării. În acestă situaţie
elementele sau obstacolele incluse care măresc turbulenţa (de exemplu
deflectoarele) pot accelera de asemenea frontul flăcării. În funcţie de
geometria sistemului, o asemenea acceleraţie poate conduce la o tranziţie de
la deflagraţie la detonaţie la care se produc impulsuri de presiune ridicate.
O explozie care apare într-o parte a instalaţiei se poate propaga în
părţile din aval şi din amonte. Efectele exploziei pot fi intensificate de
accelerarea provocată de fitingurile instalaţiei sau de propagarea prin
conducte. Presiunile de explozie astfel dezvoltate pot fi mult mai ridicate decât
presiunea maximă de explozie din condiţii normale şi poate distruge elemente
ale instalaţiei chiar dacă acestea sunt de concepţie rezistentă la explozie sau
rezistentă la şocul de explozie. De aceea este important să se limiteze
posibilele explozii la părţi singulare ale instalaţiei. Acest lucru se obţine prin
decuplarea exploziei.
Decuplarea exploziei poate fi efectuată de exemplu cu ajutorul
următoarelor:
- izolarea mecanică cu acţiune rapidă ;
- stingerea flăcărilor în spaţii înguste sau prin injectarea de agent de
stingere ;
- opritoare de flăcări.

4.4.1 Opritoare de flăcări pentru gaze, vapori şi ceţuri

Opritoarele de flăcări pot fi folosite pentru a preveni transmiterea flăcării

în prezenţa atmosferelor explozive, de exemplu prin conducte, orificii de
respirare şi linii de umplere şi golire care nu sunt pline cu lichid permanent.
Dacă nu poate fi evitată formarea unei atmosfere explozive
periculoase, de exemplu într-un rezervor de lichide inflamabile neprotejat la
explozie, trebuie luate măsuri pentru oprirea transmiterea flăcării la
deschiderile permanente care comunică cu locurile în care pot să apară surse
de aprindere şi care pot transmite explozia la rezervor.
Funcţionarea opritoarelor de flăcări depinde în mod esenţial de unul
sau mai multe din mecanismele următoare:
- stingerea flăcării în interstiţii mici şi canale (de exemplu opritoare tip
bandă ondulată şi material sinterizat);
- oprirea frontului flăcării prin descărcarea de amestecuri nearse la o
viteză corespunzătoare (supape de mare viteză);
- oprirea frontului flăcării printr-o etanşare cu lichid

4.5 Sistem de prevenire a propagării exploziei şi a flăcării

4.5.1 Bariere de stingere

Pentru a preveni propagarea exploziei prin conducte şi tuburi, explozia
poate fi oprită prin injecţia unor agenţi de stingere. Injecţia este activată prin
detectoare adecvate. Cu toate acestea, propagarea undei de presiune care îşi
502
are originea în amestecul deja ars până la barieră nu este afectată şi trebuie
luată în considerare. Agentul de stingere trebuie să fie adecvat funcţie de
substanţa inflamabilă.

4.5.2 Supape şi clapete cu acţionare rapidă

Pentru prevenirea transmiterii flăcării şi presiunii în conducte şi tuburi,
se pot utiliza robinete şi clapete cu acţionare rapidă care să se închidă într-un
timp suficient de scurt. Închiderea poate fi efectuată printr-un mecanism de
acţionare iniţiat de detectoare sau prin însăşi unda presiunii de explozie.

5. Proceduri de evaluare a conformităţii sistemelor protectoare

Evaluarea conformităţii sistemelor protectoare se realizează conform

schemei de mai jos, având în vedere Directiva 2014/34/UE preluată în
legislaţia naţională prin HG 245/2016.

ANEXA Nr. 4
Asigurarea
calităţii
producţiei
ANEXA Nr. 3
Examinare
EC de tip
Sisteme ANEXA Nr. 5
protectoare Verificarea
autonome produsului
ANEXA Nr. 9

Verificarea EC
a unităţii de
produs

503
 6. Exemple de sisteme protectoare întâlnite în industrie

Figura 1 - Exemplu de sistem protector /dispozitive paraflacara la pompa

de recuperare a vaporilor din distribuitoarele de carburanti auto.

504
Figura 2 - Exemplu de sistem protector (dispozitiv paraflacără) montat
într-un sistem de conducte

1- Carcasa ventilatorului
2- Cot de intrare in ventilator (opţional)
3- Conductă de intrare in ventilator
4- Conductă de ieşire din ventilator
5- Senzor de explozie
6- Unitate de control electronic
7- Supapă de izolare a descărcării (ieşirii) ventilatorului cu acţionare
rapidă
8- Supapă de izolare a intrării în ventilator cu acţionare rapidă

505
 9- Lungimea necesară a conductei de intrare luându-se în considerare
viteza frontului flăcării, durata de reacţie mecanică şi electronică a
supapei pentru a se asigura o izolare eficientă in sistemul de conectare
10- Lungimea necesară a conductei de descărcare (ieşire) luându-se în
considerare viteza frontului flăcării, durata de reacţie mecanică şi
electronică a supapei pentru a se asigura o izolare eficientă de sistemul
de conectare

Figura 3 - Ventilator centrifugal echipat cu supape de izolare cu

acţionare rapidă

1- Carcasa ventilatorului
2- Cot de intrare in ventilator (opţional)
3- Opritor de flacără la intrarea in ventilator
4- Opritor de flacără la ieşirea din ventilator

Figura 4 - Ventilator centrifugal echipat cu opritoare de flăcări montate la

orificiile de intrarare şi de ieşire

506
 SISTEM DE SUPRIMARE A EXPLOZIEI
Suprimarea exploziei reprezintă o tehnică prin care este detectată şi
oprită în stadiu incipient combustia unei atmosfere explozive în volume închise
sau parţial închise limitând dezvoltarea unor presiuni ce pot provoca avarii.
Echipamentul de control şi indicare CIE iniţiază descărcarea instalaţiei
de suprimare HRD iar agentul de stingere este dispersat într-un interval de
timp cât mai scurt în volumul ce urmează să fie protejat.

1- Detector de presiune la
explozie - CIE
2- Ventilator de proces
3 - Valvă rotativă
4 – Unitate de control - CIE
5 – Sistem de suprimare HRD
6 – Volumul protejat

Figura 5 – Sistem de suprimare a exploziei

Figura 6 – Reprezentare grafica a duratei procesului de suprimare

Instalaţiile de suprimare HRD sunt disponibile într-o gamă de mărimi.
Agentul de stingere se găşeşte într-un recipient ce este în mod normal
507
presurizat. Un mecanism de deschidere rapidă a recipientului asigură o
eliberare aproape instantanee a agentului de stingere ce este proiectat de
agentul propulsor şi descărcat printr-un dispozitiv de dispersare dacă e
necesar în echipamentul de procesare.

DISPOZITIV DE DESCĂRCARE A EXPLOZIEI

Dispozitivele de descărcare a exploziei reprezintă o măsură de
protecţie care împiedică presiunea de explozie dintr-un recipient sau alt volum
închis să depăşească rezistenţa de proiectare a acestuia, prin evacuarea
exploziei cu ajutorul unui dispozitiv de descărcare a exploziei montat în pereţii
recipientului.
Exemple de astfel de dispozitive sunt prezentate in figurile 7.1 -
Dispozitiv de descărcare a exploziei de tip - uşă de explozie, figura 7.2 -
dispozitiv de descărcare a exploziei de tip dispozitiv cu tijă deformabilă şi figura
7.3 - dispozitiv de descărcare a exploziei de tip panou de explozie. In figura 7.4
este prezentat un exemplu de utilizare a unui astfel de dispozitiv de descărcare
montat pe un vas de preoces.

1 - ramă suport

2 - element de descărcare
3 - deflector
4 - elemente de reţinere

Figura 7.1 – Exemplu de dispozitiv de descărcare a exploziei de tip - uşă

de explozie

508
 1 element de descărcare
2 element de reţinere (tijă
deformabilă)
3 structură de susţinere

Figura 7.2 – Exemplu de dispozitiv de descărcare a exploziei de tip

dispozitiv cu tijă deformabilă

1 latură fixă
2 suprafaţa dispozitivului de
descărcare a exploziei
3 ramă de susţinere
4 laturi mobile în timpul
procesului de descărcare

Figura 7.3 – Exemplu de dispozitiv de descărcare a exploziei de tip panou

de explozie

509
 1 - Valvă rotativă ;

2 – Vas protejat;

3 – Dispozitiv de descărcare a
exploziei;

4 – Ventilator de proces

Figura 7.4 - Dispozitiv de descărcare a exploziei

Există şi dispozitivele de descărcare a exploziei fără flacără care evită

pătrunderea flăcărilor în mediul înconjurător. Acestea sunt utilizate pentru a
permite descărcarea exploziei în situaţiile în care nu sunt acceptate pericolele
datorate flăcărilor care apar în procesul de descărcare – figura 8.

Aceste dispozitive de descărcare a exploziei fără flacără, prezentate in

figur nr. 9, combină tehnica descărcării exploziei cu oprirea flăcării (principiul
funcţionării opritoarelelor de flacără).

Figura 8 – Exemple de dispozitive de descărcare a exploziei fără flacără

510
 Dispozitiv montat pe vasul Descărcarea exploziei fără Descărcarea exploziei cu
protejat dispozitiv dispozitiv

Figura 9 – Exemplu privind utilitatea dispozitivelor de descărcare a

exploziei fără flacără

DISPOZITIV DE DEVIERE A EXPLOZIEI

Dispozitivul de deviere a exploziei reprezintă un dispozitiv mecanic
pasiv de obicei, instalat într-o conductă pentru prevenirea flăcării, creşterii de
presiune și care reduce probabilitatea transmiterii flăcărilor în echipamentul
conectat.
Dispozitivele de deviere a exploziei sunt sisteme de protecţie pasivă în
linie, instalate în procesele care implică praf. Acestea reacţionează la şi prin
intermediul presiunii de explozie internă din conducta în care sunt instalate.
Cele mai obişnuite tipuri de dispozitive de deviere a exploziei pot fi
descrise ca nişte montaje de conductă în conductă (a se vedea figura 6) care
provoacă o schimbare a direcţiei de curgere fiind echipate cu un dispozitiv de
ventilare a exploziei. Acest tip de dispozitiv de deviere a exploziei va avea în
mod normal o conductă de aspiraţie interioară şi o conductă de evacuare
exterioară.

511
 a) închis b) deschis

Figura 10 – Exemplu de dispozitiv de deviere a exploziei tip conductă

în conductă

CLAPETĂ DE IZOLARE A EXPLOZIEI

Clapeta de izolare a exploziei este un sistem protector care previne
propagarea exploziei prin conducte sau prin părţile interconectare din cadrul
unei instalaţii. Clapeta de izolare a exploziei acţionează ca o supapă de sens
la presiunea de intoarcere. Clapeta de izolare a exploziei este instalată astfel
încât fluxul de proces normal parcurge supapa într-o direcție și se închide
atunci când fluxul de proces se inversează din cauza unui eveniment de tip
explozie. După închidere supapa va rămâne închisă suficient timp pentru a
evita transmiterea flăcările în timpul unui eveniment de tip explozie.

Figura 11 – Exemplu de clapetă de izolare a exploziei

512
 OPRITOARELE DE FLACĂRĂ
Opritoarele de flacără sunt dispozitive de securitate echipate la
deschiderile carcaselor sau reţelelor de conducte şi sunt destinate să permită
trecerea curentului de aer şi să prevină transmiterea flăcării – figura 8. Acestea
au fost utilizate pe scară largă zeci de ani în industriile chimică şi a petrolului.

Elementul opritorului
Flacara stabilizata la
de flacara care
intrarea in opritorul de
absoarbe si stinge
flacara
frontul flacarii
Conducta

Partea neprotejata Partea protejata

Figura 12 – Principiul de functionare al opritorului de flacara

Opritoarele de flacără pot fi :

- opritoare de flacără bidirecţionale – fig. nr. 13 - care previne
transmiterea flăcării din ambele părţi;

Figura 13 - opritor de flacără bidirecţional

- opritor de flacără pentru deflagraţii proiectat pentru a preveni

transmiterea unei deflagraţii care poate fi de capăt de linie sau în linie.

Opritor de flacără in linie pentru deflagraţii

513
 Opritor de flacără tip capăt de linie pentru deflagraţii

- opritor de flacără pentru detonaţii proiectat pentru a preveni

transmiterea unei detonaţii care poate fi de capăt de linie sau în linie.
Opritoarele de flacără pentru detonaţii pot fi utilizate atât pentru
detonaţii stabile cât şi pentru detonaţii instabile.

1 – corpul
opritorului
2 – garniture
3 – elemente de
fixare
4 – elementul de
stingere

Opritor de flacără in linie pentru detonaţii

Sursa de aprindere

Capac de
protectie
impotriva
intemperiilor
Elementul Carcasa
opritorului de opritorului de
flacara care stinge flacara
frontul flacarii Elementul de
conexiune
Directia de curgere
a gazului

Opritor de flacără tip capăt de linie pentru detonaţii

514
 - opritor de flacără pentru ardere de lungă durată care previne
transmiterea unei flăcări în timpul şi după o ardere de lungă durată;

Opritor de flacără pentru ardere

de lungă durată

MARCAREA SISTEMELOR PROTECTOARE

Opritorul de flacără trebuie marcat cu următoarele informaţii:

a) Numele şi adresa producătorului;
b) Denumirea seriei;
c) Numărul de serie;
d) Anul construcţiei (dacă acesta nu este inclus la punctul c);
e) Numărul prezentului standard internaţional;
f) presiunea fixată şi/sau valoarea vidului pentru opritoare de flacără cu
presiune integrată şi/sau supapă de vid, sau pentru opritoare de flacără
dinamice;
g) Partea protejată (doar pentru tipurile direcţionale);
h) Debitul maxim (opritoare de flacără hidraulice);
i) Grupa de explozie.

515
 Bibliografie

➢ Directive 2014/34/UE EU relating to equipment and protective

systems intended for use in potentially explosive atmospheres.
OJ No. L 96/351, 29.3.2014 (inlocuieste Directiva 94/9/EC)
➢ Non-binding Guide of Good Practice for implementing of the
European Parliament and Council Directive 1999/92/EC on minimum
requirements for improving the safety and health protection of workers
potentially at risk from explosive
➢ Heino Bothe ATEx 94/9/EC - Identification and treatment of non-electrical
ignition hazard in standards
➢ Beyer Michael European New Approach Directive Structure and ATEx
Directive 94/9/EC, Physikalisch-Technische Bundesanstalt (PTB),
Braunschweig, Germany
➢ Heino Bothe Explosion Protection Directives, Department 3.4
Fundamentals of Explosion Protection, Physikalisch -Technische
Bundesanstalt (PTB), Germany , NIS Egypt 2004, European
➢ Heino Bothe, European Explosion Protection Directives, Physikalisch-
Technische Bundesanstalt (PTB), Braunschweig, Germany
➢ HG 245/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru punerea la dispoziţie
pe piaţă a echipamentelor şi sistemelor de protecţie destinate utilizării în
atmosfere potenţial explozive (inlocuieste HG 752/2004
➢ www.nederman.com/products/ducting/~/media/ExtranetDocuments/Publis
hedTechnicalLeaflet/150059_13_CARZ_Explosion_Isolation_Flap_in_duct.ash
x
➢ http://cvtechnology.com/products-and-services/isolation/interceptor-fv/
➢ Dust Explosion Protection using Flameless Venting By Jef Snoeys Fike
Corporation
➢ Flame arrester (A Division of Pressure Systems Pty Ltd
www.pressuresystems.com.au
➢ SR EN ISO 16852 - Opritoare de flacără Cerinţe de performanţă, metode
de încercare şi limite de utilizare
➢ SR EN 15089 - Sisteme de izolare a exploziei
➢ SR EN 14491 - Sisteme de protecţie prin ventilaţie împotriva exploziei de
praf combustibil
➢ SR EN 14373 Sisteme de suprimare a exploziei (Explosion suppression
systems)
➢ SR EN 14460 Echipament rezistent la explozie (Explosion resistant
equipment)
➢ SR EN 14491 Sisteme de protecţie prin ventilaţie împotriva exploziei de
praf combustibil (Dust explosion venting protective systems)
➢ pr EN 14994 Gas explosion venting protective systems
➢ SR EN 13617-1 Staţii de combustibil. Partea 1 : Cerinţe de securitate
referitoaare la construcţia şi funcţionarea pompelor dozatoare , distribuitoarelor
şi unităţilor de pompare de la distnţă (Petrol filling stations – Part 1: Safety
requirements for construction and performance of metering pumps, dispensers
and remote pumping units)

516
 TEMA NR. 20
VENTILAŢIA INDUSTRIALĂ

Dr. ing. Cioclea Doru, Drd. ing. Gherghe Ion,

Drd. ing. Boantă Corneliu, Dr. ing. Rădoi Florin,
Dr. ing. Ianc Nicolae, Drd. ing. Chiuzan Emeric,
Dr. ing. Tomescu Cristian, Drd. ing. Matei Adrian,
Drd. ing. Drăgoescu Răzvan

CAPITOLUL I
GENERALITĂŢI

Ventilaţia industrială este un domeniu extrem de complex care

presupune cunoaşterea profundă a dinamicii fluidelor în varianta modernă
computerizată (CFD), propagarea tridimensională a căldurii, curgerea
complexă a fluidelor, starea de echilibru şi condiţii tranzitorii, probleme de
funcţionare, contaminanţi în interiorul respectiv exteriorul obiectivului, etc.
În ventilaţia industrială se ţine seama de calitatea aerului din interiorul
incintei IAQ (Indoor Air Quality) şi de gradul de expunere al lucrătorilor. În
obiectivele industriale regimul de emisie al contaminanţilor poate fi de
10-100 ori mai ridicat decât la obiectivele nonindustriale, dar pentru foarte mulţi
contaminanţi nivelele IAQ pot fi aceleaşi. Problema prioritară o constituie
luarea în considerare a procesului, dar şi alte probleme importante pot fi luate
de asemenea în considerare cum ar fi: lucrătorii, energia, mediul înconjurător
respective o imagine de ansamblu /3;4;10/.
Începând cu anii ”80 au fost introduse tehnologii de vârf bazate pe bune
practici de mediu, şi eficienţă energetică. Provocarea o constituie
implementarea celor mai bune tehnologii de ventilaţie industrială pentru toate
locurile de muncă bazat pe principii globale.
Obiectivele noilor inovaţii, proceduri, sisteme şi echipamente constau în
satisfacerea nevoilor utilizatorilor finali care trebuie incluse ca parte a
programelor de dezvoltare.
Dacă comparăm tehnologia aerului industrial IAT (Industrial Air
Technology) cu confortul ventilaţiei, se poate observa că din punct de vedere
tehnologic sarcina este foarte provocatoare. Dealtfel satisfacerea tuturor
nevoilor utilizatorilor finali este adesea imposibilă.
Avantajele tehnologiei avansate a aerului industrial sunt :
• Înbunătăţirea stării de sănătate a lucrătorilor şi reducerea
absenteismului ca rezultat al unui IAQ mai bun;
• Înbunătăţirea satisfacţiei în procesul de producţie, productivitate
crescută şi reducerea pierderilor de producţie ca rezultat al al îmbunătăţirii
calităţii aerului din interior;
• Reducerea costurilor de întreţinere pentru clădirile uzinale, utilaje şi
produse;
• Reducerea consumului de energie ca urmare a îmbunătăţirii
schemelor de utilizare şi reducerea debitelor de aer vehiculate;
• Creşterea calificării şi deci o îmbunătăţire a selecţiei sistemelor noi
eficiente din punct de vedere energetic la proiectarea ventilaţiei, care conduc
de asemenea la consumuri energetice reduse;
517
 • Mediu înconjurător mai curat, deci o imagine socială mai bună,
rezultată din sistemele şi echipamentele îmbunătăţite;
• Reducerea poluării mediului, datorită reducerii energiei utilizate
respective a emisiilor reduse în mediul înconjurător;
• Un ciclu economic de viaţă îmbunătăţit, ca rezultat al utilizării
sistemelor şi echipamentelor cu performanţe ridicate în tehnologia aerului
industrial.

1.1. SCOPUL VENTILAŢIEI INDUSTRIALE

Tehnologia aerului industrial (IAT) poate fi definită ca: Tehnologie de
curgere a aerului cu ajutorul căreia se controlează mediul din zona locurilor de
muncă şi emisiile.
În cazul încăperilor industriale este specific să existe într-un spaţiu,
zone cu diferite nivele ţintă. Nivelele ţintă pot fi determinate pentru întregul
spaţiu sau numai local. Deseori numai o anumită patre a spaţiului impune
controlul parametrilor mediului interior. În completare la zona supusă
controlului special pot exista una sau mai multe zone locale care trebuie
controlate pentru care nivelele ţintă pot fi diferite faţă de cele luate în
considerare la nivelul întregului spaţiu.
Suplimentar faţă de măsurile controlate la nivelul spaţiului interior,
tehnologia aerului industrial include de asemenea măsurile de prevenire a
emisiilor periculoase rezultate din procesele industriale în vederea evacuării
acestora, cum ar fi tehnologiile de transport şi de purificare şi evacuarea
controlată a aerului viciat. Alte sisteme cuprind uscarea (uscarea pulpei,
uscarea laptelui, etc.) ventilarea şi sisteme sigure de aerisire.
Scopul IAT include alte premize decât cele ale clădirilor industriale
tradiţionale, cum ar fi spitalele, parcările subterane, tunelele feroviare şi rutiere,
clădirile de locuinţe, precum şi alte clădiri şi procese.

1.2. SISTEME UTILIZATE ÎN TEHNOLOGIA AERULUI

Tehnologia aerului industrial include măsuri pentru mediul interior
(general şi local ), măsuri pentru prevenirea emisiilor periculoase rezultate din
procesele industriale de la evacuarea în exterior a acestora, cum sunt
tehnologiile de transport şi purificare, şi măsuri de prevenire sau minimizare a
pagubelor produse de accidente, focuri sau explozii.
Sistemele din tehnologia aerului industrial pot fi clasificate în două
categorii: tehnologii de ventilaţie industrială şi tehnologii de procesare a
aerului.

1.2.1.Ventilaţie industrială
1.2.1.1. Sisteme de condiţionare a aerului
Sisteme de condiţionare a aerului figura 1.1, controlul calităţii aerului şi
mediul termic atât pentru personalul implicat cât şi pentru procesele
tehnologice.

Sistemele de condiţionare a aerului din încăperi se utilizează pentru

controlul zonelor principale controlate. Sistemele pot fi împărţite în subsisteme,
adică:

518
 • Sisteme de tratare a aerului;
• Sisteme de distribuţie a aerului (sisteme de conducte );
• Sisteme de distribuţie a aerului în încăperi;
• Sisteme de ventilaţie;
• Sisteme de încălzire şi răcire a încăperilor;
• Sisteme generale de evacuare;
• Sisteme de evacuare: coşuri, dispersia în atmosferă.

Figura 1.1 - Sistem de condiţionare a aerului

1.2.1.2. Sisteme de aeraj general

În cadrul sistemelor de aeraj general anumiţi parametrii ai aerului din
încăperi sunt controlaţi numai parţial. Nivelele ţintă sunt de obicei mai scăzute
decât în cazul condiţionării aerului.

1.2.1.3. Sisteme de ventilaţie locală

Sistemele de ventilaţie locală figura 1.2, sunt utilizate numai pentru
zone controlate local. Aceste sisteme se bazează pe captarea locală a
contaminanţilor.

1.2.1.4. Sisteme de ventilaţie de proces

În ventilaţia de proces scopul îl constituie menţinerea condiţiilor definite
pentru a asigura randamentul procesului.

519
 Figura 1.2 - Sistem de ventilaţie locală

1.2.2. Tehnologii de procesare a aerului

1.2.2.1. Sisteme de curăţire
Sistemele de curăţire se utilizează pentru înlăturarea contaminanţilor,
purificarea curentului de fluid rezultat, şi colectarea materialelor înainte ca
acestea să fie deversate în curentul general de evacuare.
Există multe tupuri de sisteme de purificare şi echipamente, cum ar fi:
- Separatoare dinamice;
- Separatoare umede;
- Electrofiltre;
- Echipament de desulfurare (controlul SOx);
- Echipament de denitrificare (controlul NOx).

1.2.2.2. Sisteme de transport pneumatic

Sistemele de transport sunt utilizate pentru transportul poluanţilor
reţinuţi în procesul tehnologic spre un punct de colectare.

1.2.2.3. Sisteme de uscare

Sistemele de uscare se utilizează la îndepărtarea umidităţii, gazelor, şi
vaporilor rezultaţi dintr-un proces.

1.2.2.4. Sisteme privind tehnologia aerului de securitate

Sistemele de tehnologie a aerului pot fi proiectate pentru controlul
fumului în timpul unui foc sau de reducere a riscului de explozie.

1.2.3. Definiţia tipurilor de aer.

Definiţiile tipurilor de aer sunt prezentate în figura1.3
- Aer de alimentare (proaspăt);
- Aer refulat;
- Aer evacuat (general, local);
- Aer recircuitat;
- Aer exterior;
- Aer transferat (două tipuri: direct sau prin interiorul unui sistem de
tratare);
- Infiltraţii;
- Exfiltraţii;

520
 - Aer din interior.

Figura 1.3 - Tipuri de aer

În general, clădirile industriale au, într-un spaţiu, zone cu diferite tipuri

de activităţi, care impun nivele ţintă diferite pentru mediul interior respectiv
pentru controlul acestuia.
În clădirile industriale nivelele ţintă ale calităţii aerului interior, la fel ca şi
alte ţinte (de exemplu emisiile) trebuie specificate de la zonă la zonă.
■ zonă controlată este o zonă în care condiţiile termice şi puritatea
aerului (calitatea) sunt controlate în raport cu nivelele lor specifice. Cele două
categorii de zone controlate sunt următoarele:
• zona principală controlată.
• zona controlată local.
■ zonă necontrolată este o zonă în care condiţiile termice şi puritatea
aerului (calitatea) nu sunt specificate sau controlate.
Zonele de captare sunt zone în care sursele de emisie vor fi captate
printr-un sistem de captare la sursă, şi unde randamentul captării este
determinat şi trebuie menţinut pe toată perioada de lucru.

CAPITOLUL II
METODOLOGIA DE PROIECTARE

2.1 INTRODUCERE
Problemele de mediu au o pondere tot mai însemnată pentru societatea
actuală şi cea de viitor. Astfel, este normal ca atât în procesele industriale cât
şi în proiectarea lor efectele asupra mediului să fie considerate pe întregul ciclu
de viaţă /3/. Ciclul de viaţă al unui proces de producţie poate fi divizat în patru
părţi: proiectare, realizare, funcţionare şi terminarea procesului. Fiecare parte
are particularităţile sale. Metodologia de proiectare este o parte a procesului de
la începerea sa până la terminarea acestuia. Durata ciclului de proces de
producţie este ilustrat în figura 2.1.

521
 Figura 2.1 - Metodologia de proiectare

De asemenea, în tabelul 2.1 este redată o scurtă descriere precum şi

listele aferente mijloacelor pentru diferite probleme. O parte din aceste
mijloace sunt utilizate deja, iar altele lipsesc din arsenalul de mijloace ale
inginerilor.
Metodologia de proiectare este descrierea unui proces de proiectare
tehnică care acoperă întreaga perioadă de existenţă a procesului de producţie.
Mare parte a deciziilor referitoare la ventilaţia industrială sunt luate în faza de
proiectare, acestea reflectându-se în construcţie, funcţionare, întreţinere,
reparare, etc.
Primul şi cel mai important scop al metodologiei de proiectare este de a
produce, printr-o analiză sistematică, o descriere a procedurii de proiectare
care este acceptată de obicei şi utilizată în fiecare proces pe diferite pieţe.

522
Ideea este aceea de a face o descriere a procesului tehnologic de proiectare,
cu alte cuvinte, să răspundă la două întrebări:
• Ce trebuie făcut clar şi ce ar trebui făcut pe parcursul procedurii de
proiectare?
• In ce ordine trebuie date problemele?

2.2 DESCRIEREA METODOLOGIEI DE PROIECTARE

Elementele de bază ale metodologiei pot fi prezentate în mai multe
moduri. Tabelul 2.1 prezintă o idee asupra întregului conţinut. Suplimentar,
sunt necesari arborii de decizie, deoarece procesul de proiectare implică mai
multe trimiteri înapoi, care nu pot fi ilustrate sub formă tabelară. Tehnica
arborelui decizional reprezintă un mijloc de divizare a unui proces, în acest caz
Metodologia de Proiectare, în subprobleme, care fiecare are intrări şi ieşiri
clare.

Tabel 2.1 - Metodologia de proiectare şi mijloacele asociate

Nr. Criteriu de
Descriere Mijloace
Crt. proiectare
Asigurare administrativă a calităţii aerului: studii preliminare, proiectare,
construcţie, întreţinere
1 Date existente Datele depind numai de poziţia Bază de date
amplasamentului şi nu se Profilul meteo
modifică pe parcursul proiectării

2 Descrierea Scop:Identificarea surselor Sisteme expert

procesului posibile de emisii,suprafaţa de Baza de date
extindere,efectele parametrilor de
mediu asupra
producţiei,necesitatea îngrădirii şi
ventilării.Parte a procesului în
care intrările şi ieşirile din astfel
de părţi pot fi definite.
3 Planurile Colectarea proprietăţilor din Bază de date
clădirilor şi planurile
construcţiile clădirilor,construcţiilor,ferestrelor
ca elemente de bază pentru
calculul solicitărilor.
4 Evaluarea Prognozarea nivelelor ţintă pentru Clarificări
nivelului ţintă condiţiile din interior şi exterior pe reglementări
baza cerinţelor legislative şi
normelor, sănătăţii, procesului de
producţie şi echipamentelor, şi
tipurile de localuri şi construcţii.
Se impune necesitatea unui
standard faţă de care se compară
soluţiile sistemului.
5 Descrierea Caracteristicile surselor şi metode Modele de
sursei de calcul pentru calculul calcul
solicitărilor .
6 Calculul Calculul solicitărilor aferente Modele de
sarcinilor locale diferitelor subprocese clădire
Performanţele sistemului
7 Protecţie locală Examinarea subproceselor în Modele de
scopul asigurării condiţiilor de calcul. Produse
523
Nr. Criteriu de
Descriere Mijloace
Crt. proiectare
lucru corespunzătoare sau de a prefabricate
reduce emisiile în atmosferă. În
cazul utilizării sistemelor locale de
protecţie se modifică efectul
procesului asupra expunerii, calcu
lul solicitărilor trebuie revizuit.
8 Calculul Calculul sarcinilor totale din
sarcinilor totale diferitele subprocese şi mediul.
9 Alegerea Pe baza calculelor tehnice, Descrierea
sistemului condiţiile care pot fi obţinute prin sistemului şi
diferite sisteme sunt comparate cu caracterizare.
nivelele ţintă în vederea Bilanţuri de
identificării sistemului acceptabil, căldură, masă
care sunt comparate între ele şi energie
respectiv cel mai adecvat sistem
este selectat pe baza diverşilor
parametrii: consumul de energie
şi putere costuri de investiţii şi pe
durata de viaţă a soluţiei.
10 Alegerea Pe baza specificaţiilor tehnice,se Programe şi
echipamentului identifică echipamentul diagrame de
acceptabil.Selecţia finală se face selecţie a
pe aceleaşi considerente ca şi echipamentelor
selecţia sistemului.
11 Proiectare Include următoarle subteme: Proiectarea
detaliată proiectare detaliată a sistemului coloanelor.
de ventilaţie, proiectara reglajelor Diagrame
şi a sistemului de control, planul soluţii CAD
de dezafectare (mijloace
grafice)
Construcţie/Punere în funcţie
12 Managementul Desen de
construcţiei montaj.
Manipulare
materiale. Plan
de punere în
funcţie
13 Evaluarea Inspecţii, pornire şi teste de Teste de
sistemului performanţă a funcţionării performanţă,
Faza I verificări
14 Măsurători Descrierea sistemului Instrucţiuni Programe CAD
Inregistrare pentru utilizatori (mijloace
actualizări graice).

15 Instruire Instruire perssonal asupra Prelegeri.

utilizatori funcţionării şi întreţinerii Instruire
practică.
Participare la
evaluare
Durata de funcţionare(Utilizare)
16 Evaluarea Teste de performanţe funcţionale Teste de
sistemului în diverse situaţii performanţă
Faza II
17 Întreţinere Masurători pentru menţinerea Plan de
sistemului de ventilaţie la nivelul întreţinere
economic specificat. Monitorizare.

524
 Nr. Criteriu de
Descriere Mijloace
Crt. proiectare
Supraveghere
sănătate
18 Verificări Măsurători pentru asigurare că Audituri
periodice sistemul şi performanţele energetice.
echipamentului au rămas Audituri de
neschimbate. Suplimentar, mediu.
evaluarea sistemului în sensul Evaluare
unor necesităţi noi. (COSSH)
19 Schimbări de Adoptarea schimbărilor de proces Evaluare
proces prin evaluarea influenţelor asupra (COSSH)
sistemului de ventilaţie şi asupra Simularea
conditiilor. sistemului.

Terminarea procesului
20 Distrugerea Proiectarea şi realizarea Evaluarea
sistemului distrugerii, ţinând cont de riscurile riscului asupra
posibile (ex. azbest) sănătăţii.
Metode de
lucru speciale.
21 Reutilizarea Evaluarea valorii şi utilităţii Analiza stării
echipamentului echipamentului şi a echipamentului
componentelor.
22 Manipularea Separarea diferitelor tipuri de Înregistrarea
deşeurilor deşeuri Manipularea deşeurilor materialelor
care ridică probleme. Materiale uzate.
reciclabile. Marcarea
componentelor

Arborele decizional pentru metodologia de proiectare este arătat în

figura 2.2. Fiecare pas al arborelui este explicat pe scurt în cele ce urmează.
Paşii au la rândul lor proprii lor subarbori, care sunt descrişi separat.

Pasul 1 Date existente

Identificarea şi colectarea datelor care se referă numai la
amplasamentul locaţiei şi acelea care nu se modifică pe parcursul procesului
de proiectare, cum ar fi condiţiile exterioare.

Pasul 2: Descrierea procesului

- Identificarea procesului industrial şi a subproceselor.
- Identificarea surselor posibile de emisii, zonelor de lucru, efectele
parametrilor de mediu, necesitatea îngrădirii şi a echipamentului de ventilaţie.

Pasul 3: Planurile clădirilor şi construcţiile

- Se adună date despre proprietăţile cuprinse în planul clădirii, structuri,
deschideri şi proprietăţile acestora ca valori de bază pentru calculul repartiţiei
sarcinilor.
- Zonarea completă a clădirii bazată pe divizarea procesului şi planul
clădirii.

Pasul 4: Evaluarea nivelelor ţintă

- Definirea nivelelor ţintă pentru condiţiile de şi exterior.
525
 - Specificarea condiţiilor de proiectare în care nivelele ţintă trebuie să
se încadreze.

Pasul 5: Descrierea sursei

Clarificarea caracteristicilor surselor şi metodele de calcul pentru
determinarea sarcinilor locale.

Figura 2.2 - Arborele decisional al procesului de proiectare

Pasul 6: Calculul sarcinilor locale

Calcularea sarcinilor provenite din sursele individuale care influenţează
mediul.

Pasul 7: Protecţia locală

Examinarea subproceselor în scopul asigurării condiţiilor
corespunzătoare de lucru în apropierea acestora sau de reducere a emisiilor în
mediu.

526
 Pasul 8: Calculul sarcinii totale asupra clădirii
- Calcularea sarcinilor totală din diverse subprocese şi mediu pentru a
ventila suprafeţele îngrădite.

Pasul 9: Alegerea sistemului

- Selectarea sistemelor acceptabile bazate pe nivelele ţintă.
- Compararea sistemelor acceptabile cu variant cea mai de dorit.

Pasul 10: Alegerea echipamentului

- Studierea caracteristicilor de performanţă ale echipamentului.
- Alegerea echipamentului acceptabil bazat pe caracteristicile de
performanţă.

Pasul 11: Proiectarea detaliată

- Intocmirea planurilor detaliate şi dimensionarea desenelor.
- Proiectarea reglajelor şi sistemul de control.

Paşii 12-14: Proiectarea transportului, purificării şi evacuării poluanţilor.

CAPITOLUL III

LEGILE CARE GUVERNEAZĂ VENTILAŢIA INDUSTRIALĂ

3.1. CURGEREA FLUIDELOR

Un fluid poate fi definit ca o substanţă care se deformează în mod
continuu atunci când este supus unei forţe de frecare. Pentru a clarifica
această definiţie, să presupunem că fluidul constă din straturi paralele între ele
şi că asupra unuia din acestea acţionează o forţă, în direcţie paralelă cu planul
stratului. Această forţă repartizată pe suprafaţa stratului este denumită forţă de
frecare. Atât timp cât această forţă acţionează, stratul respectiv va continua să
se deplaseze faţă de stratele învecinate /11; 13/.
Dacă stratele învecinate nu opun rezistenţă acestei deplasări, fluidul
este denumit fără frecare sau ideal. Dacă mişcării i se opune o rezistenţă,
fluidul este denumit real. În sensul strict al cuvântului, fluidele ideale nu există
în natură, dar în multe din problemele practice rezistenţa este fie mică fie
lipsită de importanţă. Avantajele conceptului de fluid ideal constau în
simplitatea ecuaţiilor care caracterizează acest comportament.
În afara forţelor de frecare, un fluid poate fi supus forţelor de
compresiune. Aceste forţe au tendinţa de a schimba volumul fluidului şi de a
modifica densitatea sa. Dacă fluidul cedează sub efectul forţelor de
compresiune şi îşi modifică volumul, atunci acesta este compresibil, iar dacă
nu atunci este incompresibil. Problema compresibilităţii va fi tratată mai târziu.

3.1.1. Fluid staţionar

Înainte de a trata problema curgerii sau mişcării fluidelor, o ecuaţie de
bază poate fi notată referitor la fluidele staţionare, adică fluidele care nu sunt

527
supuse forţelor de frecare. Aceasta înseamnă că presiunea P exercitată de o
coloană de fluid incompresibil cu înălţimea H şi densitatea w este
P=gwH (3.1)
Unde: g este acceleraţia gravitaţională a locului respectiv.

3.1.2. Linii de curent

În cazul unui fluid în mişcare, fiecare particulă îşi modifică poziţia sa cu
o anumită viteză. Mărimile şi direcţiile vitezelor tuturor particulelor pot varia atât
în ceea ce priveşte poziţia acestora cât şi în timp. Un mijloc deosebit de util
care ilustrează variaţia vitezei curgerii în raport cu poziţia, este acela care ia în
considerare liniile de curent.
O linie de curent este o linie imaginară în masa fluidului, tangenta la
aceasta reprezentând direcţia vitezei de curgere în punctul respectiv, după
cum este arătat în figura 3.1.

Figura 3.1 - Liniile de curent care indică viteza curgerii în mai multe
puncte

Distanţa dintre două linii de curent este o măsură inversă a mărimii

vitezei. Dacă liniile de curent sunt dispuse la întâmplare după cum se vede în
figura 3.1 curgerea este cunoscută sub denumirea de curgere turbulentă.
Dacă liniile de curent sunt uşor curbate şi aproape paralele între ele, după cum
se vede în figura 3.2 curgerea poate fi denumită curgere lineară sau curgere
laminară.

Figura 3.2 - Liniile de curent în cazul curgerii laminare

528
 Dacă structura liniilor de curent rămâne constantă în timp, curgerea
este stabilă, în caz contrar curgerea este instabilă şi în acest caz un tablou al
liniilor de curent este unul instantaneu, valabil numai pentru un anumit
moment.

Figura 3.3 - Imagine instantanee a liniilor de curent în cazul curgerii

turbulente

O vedere mărită a unei zone reduse dintr-o curgere turbulentă arată că

aceasta este o curgere laminară întâmplător instabilă. Figura 3.3 este din acest
motiv un tablou instantaneu. Dacă valorile medii ale curentului, sunt totuşi
constante de-a lungul unei perioade de timp, atunci este vorba despre o
curgere turbulentă stabilă.

3.1.3 Legea continuităţii

În forma sa simplificată, pentru curgerea stabilă într-o conductă, legea
are următoarea formă:
Debitul masic în punctul 1 = Debitul masic în punctul 2 = constant
adică :
w1A1V1 = w2A2V2 = wiAiVi = constant (3.2)
unde, în punctele i = 1,2 … situate de-a lungul conductei, w este
densitatea, V este viteza fluidului iar A este suprafaţa secţiunii transversale a
conductei.

3.1.4. Legea conservării momentului

Cea de a doua lege a lui Newton stabileşte că forţa F necesară
accelerării unui corp trebuie să fie egală cu produsul dintre masa m a corpului
şi acceleraţia sa a. Dacă această lege este aplicată în cazul unui fluid ideal
(fără frecare) incompresibil (densitate constantă), se obţine legea conservării
momentului a lui Euler.
Considerăm că un astfel de fluid se mişcă stabil într-un element de
volum imaginar fixat xyz, după cum este arătat în figura 3.4, iar curgerea se
produce de-a lungul direcţiei x, care este situată în planul yz.

529
 Figura 3.4 - Ilustrarea legii lui Euler

Dacă presiunile P1 şi P2 acţionează pe cele două feţe opuse cum este

arătat în figura 3.4 (a) forţele corespunzătoare sunt P1yz şi P2yz. Suplimentar
faţă de aceste forţe care acţionează pe suprafaţă, elementul de fluid poate fi
supus de asemenea unor forţe de masă. Dacă B reprezintă o astfel de forţă pe
unitatea de masă în direcţia x, iar w este (constanta) densitatea fluidului, forţa
corespunzătoare acesteia este Bwxyz. Forţa rezultantă în elementul de volum
de fluid luat în considerare este deci:
F = P1yz – P2yz + Bwxyz
Fluidul pătrunde printr-una din suprafeţele marginale cu o viteză a cărei
componentă este normală pe suprafaţa V1 şi iasă prin cealaltă suprafaţă cu
viteza V2, după cum se arată în figura 3.4 (a). În general, va exista curgere în
direcţiile y şi z în cadrul planelor zx şi xy, dar acestea nu afectează analiza de
faţă. Dacă x este o distanţă foarte mică, acceleraţia pe lungimea acesteia este
constantă şi
a = (V2 – V1)/ t
unde t este timpul necesar parcurgerii de către fluid a distanţei x.
Dacă masa elementului de fluid este m=wxyz, legea lui Newton F = m·a,
pentru acest caz devine:
P1yz – P2yz + Bwxyz = wxyz (V2 – V1) / t
sau, după ce se împarte cu yz
P1 – P2 + Bwx = wx (V2 – V1) / t
Viteza medie de-a lungul distanţei x este:
(V1 + V2) / 2 = x / t
Înlocuind acesta în ecuaţia anterioară vom obţine:
P1 – P2 + Bwx = W (V22 – V12) / 2 (3.3)
Aceasta este ecuaţia lui Euler pentru direcţia x. Ecuaţia este cunoscută
şi sub denumirea de ecuaţia momentului, şi este o formă oarecum
simplificată a ecuaţiei complete a lui Euler care se referă la curgerea simultană
în direcţiile x, y şi z şi ţine seama de modificările de densitate concomitent cu
modificările în timp ale regimului de curgere .
Dacă direcţia x este considerată ca fiind verticală şi orientată în sus,
figura 3.4 (b), astfel încât P1 şi V1 se găsesc la înălţimea H1 iar P2 şi V2 la
înălţimea H2, distanţa este x = H2 – H1. Forţa B pe unitatea de masă se
datorează în acest caz gravitaţiei, ceea ce ar putea corespunde cu greutatea
pe unitatea de masă a coloanei de fluid (g), între H2 şi H1.

530
 Atunci, B = -g dacă greutatea este direcţionată în sens descendent,
adică în sens opus direcţiei lui P1. Substituind x = H2 – H1 se obţine:
P1 – P2 – gw ( H2 – H1 ) = w ( V22 – V12 ) / 2
sau,
V2 V2
P1 + w 1 + gwH1 = P2 + w 2 + gwH 2 (3.4)
2 2
Aceasta este ecuaţia lui Bernoulli pentru un fluid incompresibil ideal în
termeni de presiune. Acelaşi rezultat se obţinea dacă axa x era luată în
considerare pentru orice unghi arbitrar ales. Direcţia verticală ascendentă s-a
luat în considerare în scopul simplificării analizei.
P1 V12 P V2
+ + H1 = 2 + 2 + H 2 (3.5)
wg 2 g wg 2 g
Aceasta este ecuaţia lui Bernoulli pentru un fluid incompresibil ideal în
termeni de altitudine. Variaţiile locale ale acceleraţiei gravitaţionale pe pământ
sunt minore, astfel că în practica curentă este suficient să se utilizeze valoarea
cunoscută de 9,8 m·s-2.
Unităţile care trebuie utilizate în ecuaţiile anterioare sunt redate în
tabelul 3.1.

Tabelul 3.1

Unitate de
Denumire Simbol
măsură
Presiune P N·m-2 (Pa)
Viteză V m·s-1
Cotă, altitudine H m
Densitate w kg m-3

CAPITOLUL IV

PROPRIETĂŢILE AERULUI ŞI MEDIUL DE LUCRU

4.1. COMPOZIŢIA AERULUI

4.1.1. Compoziţia aerului atmosferic
Compoziţia aerului atmosferic variază în funcţie de loc, altitudine,
perioada anului precum şi de alţi factori. În tabelul 4.1 sunt redate informaţii cu
privire la masa moleculară precum şi compoziţia volumetrică şi gravimetrică a
constituenţilor.
Pentru calculul uzual până la altitudini de 1500 m este suficient de
exactă utilizarea următoarelor valori:
O2 = 21% ; N2 = 79% - în volum;
O2 = 23% ; N2 = 77% - masic.

531
 Tabelul 4.1 - Compoziţia aerului la nivelul mării

Masa Compoziţia Compoziţia

Nr.
Constituent Simbol moleculară volumetrică masică
crt.
(M) (%) (%)
0 1 2 3 4 5
1 Azot N2 28,016 78,09 75,55
2 Oxigen O2 32,000 20,95 23,13
3 Argon Ar 39,944 0,93 1,27
4 Dioxid de CO2 44,010 0,03 0,05
carbon
5 TOTAL 100 100

Valorile prezentate se bazează pe asumarea faptului că argonul este

combinat cu azotul şi astfel s-a ajustat masa moleculară la 28,016 g/mol. Alte
gaze prezente în aerul atmosferic sunt normal ignorate pe baza faptului că
reprezintă mai puţin de 0,003% vol., adică 27,99ppm. În tabelul 4.2 sunt
prezentate câteva informaţii de bază referitoare la aceste gaze.

Tabelul 4.2 - Constituenţii în concentraţii reduse din compoziţia aerului

uscat

Masa Compoziţia Compoziţia

Nr.
Constituent Simbol moleculară volumetrică masică
crt.
(M) (ppm) (ppm)
0 1 2 3 4 5
1 Neon Ne 20,183 18,00 12,90
2 Heliu He 4,003 5,20 0,74
3 Metan CH4 16,040 2,20 1,30
4 Krypton Kr 83,800 1,00 3,00
5 Oxid de azot N2O 44,010 1,00 1,60
6 Hidrogen H2 2,016 0,50 0,03
7 Xenon Xe 131,300 0,08 0,37
8 Ozon O3 48,000 0,01 0,02
9 Radon Rn 222,000 0,06 x 10-12 -

Gazele din atmosferă au şi alţi constituenţi în amestec după cum

urmează: praf, polen, bacterii, viruşi, spori de mucegai, particule de fum şi
reziduuri ale activităţilor industriale cum sunt SO2, H2 şi S. Activitatea vulcanică
aduce de asemenea diferite gaze şi praf în atmosferă.
Aerul se găseşte rareori în stare uscată, în mod normal este format din
tipuri variate de amestecuri. Aerul umed este un amestec între aerul uscat şi
vapori de apă.

4.1.2. Proprietăţile aerului atmosferic

Proprietăţile principalilor componenţi ai aerului atmosferic azotul şi
oxigenul sunt prezentate în continuare.

532
 4.1.2.1. AZOTUL - N2
Este un gaz incolor, fără miros şi gust, cu densitatea de 0,9673 kg/m3,
şi masa moleculară de 28,01g/mol, prezintă o solubilitate de gr/l la 15°C. Are
punctul de topire la -209,9°C respectiv punctul de fierbere la -195,8°C. De
asemenea formează numeroşi compuşi chimici precum aminoacizi, amoniac,
acidul nitric şi cianurile.
Nitrogenul (latină nitrum, greacă Nitron însemnând "sodă nativă",
"geneză", "formare") este considerat a fi descoperit de Daniel Rutherford în
1772, care l-a numit aer fix.
Azotul sau nitrogenul a fost de asemenea studiat în acelaşi timp şi de
Carl Wilhelm Scheele, Henry Cavendish şi Joseph Priestley, care l-au numit
aer ars sau aer flogisticat. Nitrogenul gazos era destul de inert încât Antoine
Lavoisier l-a numit azot, de la cuvântul grecesc αζωτος însemnând "fără viaţă".
Acest termen a devenit cuvântul francez pentru "nitrogen" şi a fost împrumutat
mai târziu şi de alte limbi, printre care şi româna.
Compuşii azotului erau cunoscuţi în Evul Mediu. Alchimiştii cunoşteau
acidul nitric drept aqua fortis. Amestecul de acid nitric şi acid clorhidric era
numit aqua regia, şi apreciat pentru abilitatea sa de a dizolva aurul. Primele
aplicaţii în industrie şi agricultură ale azotului au fost sub formă de salpetru
(nitrat de sodiu sau nitrat de potasiu), notabil la praful de puşcă, iar apoi ca
îngrăşământ.
Azotul este un gaz inert din punct de vedere chimic şi este prezent în
atmosferă la un nivel de ≈78,1% vol. Nu prezintă efecte toxicologice directe şi
nu are profil toxicologic. Acesta acţionează prin simplă asfixiere. Dacă nivelul
de azot creşte, acesta va conduce la reducerea nivelului de oxigen sub nivelul
normal atmosferic de ≈20,9% vol. Din acest motiv concentraţia de oxigen de
19% vol. este considerată în multe ţări ca fiind limita de lucru în siguranţă iar
sub această valoare este considerată deficienţă în oxigen.
La un nivel al conţinutului de azot corespunzător deficienţei în oxigen
de 15–19,5% O2, efectele asupra organismului sunt: scăderea abilităţii de a
lucra energic respectiv o coordonare defectuoasă.
Între 12-15% O2, apare respiraţia adâncă, creşterea pulsului şi
coordonarea defectuoasă, de asemenea judecata şi percepţia sunt afectate.
Între 10-12% O2, creşte ritmul respiraţiei adânci, creşte pulsul, scăderea
drastică a performanţelor respectiv capacitatea de a judeca extrem de redusă.
La 10% O2, este stabilită limita pentru autosalvare. Din acest moment
lucrătorul are la dispoziţie 10 minute să părăsească zona afectată. După
această perioadă persoana începe să sufere de hipoxie şi va fi improbabil să
se salveze singură.
Între 8-10% O2, apar: căderea mentală, voma, ameţeala şi starea de
inconştienţă.
Între 6-8% O2, la 4-5 minute de expunere, persoanele afectate pot fi
recuperate după tratament. La 6 minute de expunere, mortalitatea survine la
25–50% din cazuri iar la 8 minute de expunere, mortalitatea survine la
50-100% din cazuri.
Între 4-6% O2, apare pierderea imediată a cunoştinţei, iar în 40 de
secunde apare coma, convulsiile şi moartea.

533
 Deficienţa în oxigen corespunzătoare unei concentraţii de azot de peste
94%, conduce după numai două inspiraţii la pierderea instantanee a
cunoştinţei şi moarte.

4.1.2.2. OXIGENUL - O2
Oxigenul a fost descoperit de către Carl Wilhelm Scheele (1772) şi
Joseph Priestley (1774), independent unul de altul. Joseph Priestley a introdus
o cantitate de oxid roşu de mercur într-o capsulă aşezată sub un clopot de
sticlă din care se scosese aerul şi care a fost scufundat parţial în mercur. După
încălzirea capsulei, focalizând cu ajutorul unei lentile solare, el a constatat
prezenţa unui gaz. Chimistul a numit noua prezenţă gazoasă „aer
deflogisticat”. Antoine Lavoisier dă „aerului deflogisticat” o nouă denumire -
oxigen (oxus=acid, genae=a produce). Astfel cuvântul oxigen înseamnă
producător de acizi. Denumirea propusă de Lavoisier provine dintr-o eroare a
marelui chimist care considera că toţi acizii conţin oxigen.
Oxigenul este cel mai răspândit element de pe planetă, găsindu-se atât
în stare liberă cât şi sub formă de compuşi. În stare liberă, oxigenul se află fie
sub formă moleculară în aer (≈21%), fie sub formă de ozon (O3) în straturile
superioare ale atmosferei. Oxigenul se găseşte rareori şi sub formă de oxozon,
O4. Oxigenul intră în compoziţia unui număr mare de compuşi, atât în
substanţe organice (grăsimi, proteine, zaharuri, alcooli) cât şi în substanţe
anorganice (apa, oxizi, silicaţi, carbonaţi, azotaţi, fosfaţi, sulfaţi etc.)
Oxigenul este un element esenţial pentru supravieţuirea tuturor fiinţelor
vii de pe pământ precum şi şi a reacţiilor de oxidare şi combustie. Este un gaz
incolor, inodor, insipid, nedăunător la concentraţiile şi presiunile obişnuite, cu
densitatea de 1,429 kg/m3, masa moleculară de 31,9988 g/mol, punctul de
topire la -218,8°C, punctul de fierbere la -183°C la 1013 hPa.
Oamenii respiră cel mai uşor şi lucrează cel mai bine când aerul
conţine cca. 21% oxigen, cantitate prezentă de obicei în aerul atmosferic;
totuşi oamenii pot trăi şi lucra, deşi nu în condiţii normale, când există oxigen
mai puţin.
Simptomele otrăvirii cu oxigen datorită presiunilor parţiale mari ale
acestuia, sunt numeroase, ajungându-se uneori şi la deces.
Oxigenul la presiunile parţiale de 1, 2, 3 sau 4 at. are acelaşi efect ca şi
aerul la presiunile de 5, 10, 15 şi respectiv 20 at.
Tabelul nr. 4.3. reprezintă o sinteză a observaţiilor mai multor cercetări
asupra presiunii O2 şi duratei de inhalare care poate fi tolerată de către un om
fără să apară simptome semnificative.

Tabelul 4.3
Nr. Presiunea oxigenului Limita de timp pentru om fără ca să
crt. (at) apară simptome semnificative (ore)
0 1 2
1 1 7 – 40
2 2 0,75 – 3
3 3 0,5 – 2
4 4 0,2 – 0,7
5 7 0,1
6 9 0,05

534
 Susceptibilitatea la otrăvirea cu oxigen variază de la individ la individ şi
chiar la aceeaşi persoana de la o zi la alta. Prin urmare, o limită practică de
siguranţă ar trebui să fie asigurată prin considerarea numai a timpului de
expunere cel mai scăzut citat pentru o presiune dată.
La presiuni normale, când conţinutul de oxigen scade la 15% apar
diferite simptome ca: respiraţia rapidă, puls accelerat, pocnituri în urechi, etc.
Un om, în general, îşi pierde cunoştinţa când conţinutul de oxigen în aer scade
sub 12%, iar la un conţinut de oxigen de cca. 5%, moartea poate surveni
brusc.

4.2. CONFORTUL TERMIC

4.2.1. Noţiuni de bază
Oamenii în general caută şi doresc confort termic, în acelaşi mod stau
lucrurile la lucru în mediul industrial.
Îmbrăcămintea, activităţile, poziţia corpului locaţia şi adăpostul sunt
alese, ajustate, modificate şi căutate în mod conştient sau inconştient pentru a
reduce disconfortul respectiv pentru a ne permite să ne concentrăm asupra
altor sarcini /1; 2; 8; 12/.
Disconfortul poate contribui la apariţia greşelilor, scăderea
productivităţii, şi a accidentelor industriale. Disconfortul termic rezultă din
efortul fiziologic de termoreglare. Efortul fiziologic poate fi sub forma modificării
temperaturii corpului, transpiraţie şi umiditatea excesivă a pielii, tensiuni
musculare şi rigiditate, tremur şi pierderea dexterităţii.
Astfel confortul termic este de dorit în activitatea industrială, atât pentru
bunăstarea lucrătorilor respectiv pentru productivitatea muncii, cât şi din punct
de vedere financiar.
O definiţie comună a confortului termic este starea minţii care exprimă
satisfacţia cu privire la mediul termic. Definiţia implică judecata conform căreia
confortul este un proces mental care rezultă din acţiunea factorilor fizici,
fiziologici şi psihologici respectiv a proceselor. Insatisfacţia conduce la
reclamaţii, şi la efecte secundare nedorite.
Confortul termic este afectat de două categorii de factori: primari şi
secundari. Factorii primari şi factori secundari afectează sentimentul nostru de
satisfacţie faţă de mediul termic.
Oamenii au dezvoltat sisteme de termoreglare şi control a temperaturii
corpului la un nivel care să le permită să funcţioneze şi să supravieţuiască în
mod eficient. În general, confortul termic apare atunci când efortul fiziologic de
a controla temperatura corpului este minim pentru activitatea depusă. Tabelul
4.4 ilustrează că, în condiţii diferite de mediul termic neutru, organismul
activează mecanisme pentru a stabiliza temperatura corpului. Aceste eforturi
duc la creşteri mici, dar vizibile şi măsurabile în ceea ce priveşte metabolismul
şi efort fiziologic.

535
 Tabelul 4.4 - Mediu termic si răspunsuri fiziologice de termoreglare

MEDIUL
TERMIC RASPUNSURI FIZIOLOGICE

FOARTE ↑Flux sanguin al pielii (vasodilataţie), ritm cardiac ↑, ↑

CALD transpiraţie, umiditatea pielii ↑, temperatura corpului ↑,
metabolismul ↑

NEUTRU confort, efort minim, TMB (temperatura medie a

corpului) ~ 36,2°C
RECE ↓ fluxul sanguin al pielii (vasoconstricţie), tensiuni
musculare şi frisoane ↑, ↓ temperatura corpului,
metabolismul ↑

4.2.1.1. Temperatura corpului

Pentru a menţine temperatura corpului adecvată (T), energia metabolică
(M) trebuie să fie în mod continuu transferată mediului.
Echilibrul energetic: metabolismul - pierderile de energie - lucru = rata de
stocare a energiei în organism
M – L – W = CdT/dt (4.7)
unde:
pierderile de energie (L) = pierderea uscată de căldură + pierderea de
căldură prin evaporare.
Dacă M – W > L, atunci temperatura corpului ↑ - se simte mai cald
Dacă M - W < L, atunci temperatura corpului ↓ - se simte mai rece

4.2.1.2. Metabolism
Metabolismul este adesea caracterizat printr-o cantitate, convenabilă,
relativă şi dimensională numită unitate met: met = metabolism / metabolism în
repaus.
Metabolismul unei persoane în repaus este considerat 1.
Câteva nivele met aferente unor activităţi sunt prezentate în tabelul 4.5.

Tabelul 4.5 - Nivelul met al diverselor activităţi

Nr.
ACTIVITATE NIVELUL MET
crt.
0 1 2
1 Culcat ~ 0,8 met
2 Aşezat şi liniştit ~ 1,0 met
3 În picioare ~ 1,2 met
4 Activitatea uşoară în picioare ~ 1,6 met
5 Activitatea medie în picioare ~ 2 met
6 Mers cu 5 km/h ~ 3 met
7 Activitate permanentă şi grea ~ 3 met
8 Baschet ~ 5-8 met
9 Max ~ 10-12 met

536
 4.2.1.3. Îmbrăcămintea - Izolaţia termică
Îmbrăcămintea afectează pierderea de căldura şi umiditate . Creşterea
grosimii sau numărul de straturi de îmbrăcăminte măreşte capacitatea de
izolaţie a organismului şi reduce pierderile de căldură. Izolaţia conferită de
îmbrăcăminte este de obicei exprimată prin unitatea CLO. Iniţial, 1 clo a fost
definit ca rezistenţa termică necesară pentru confort în regim sedentar într-un
mediu uniform de aer cu temperatura de 21°C. În sistemul SI elementul 1 clo
are o rezistenţă termică de 0,155 K·m2/W. Unele ansambluri de valori clo în
raport cu temperaturile de confort asociate, sunt prezentate în figura 4.1.

Confortabil la: 27°C 24,5°C 21°C 5°C

Figura 4.1 - Ansambluri vestimentare cu valori asociate clo

şi temperaturi de confort .

În tabelul 4.6 sunt redate valorile clo pentru diferite articole de

îmbrăcăminte.

Tabelul 4.6 - Clo valorile unor articole de îmbrăcăminte individuale

Nr
Articol Punct CLO
crt
0 1 2
1 Pantaloni (subţiri) 0,15
2 Pantaloni (groşi) 0,24
3 Pantaloni trening 0,28
4 Halat 0,30
5 Şalopete 0,49
6 Pantaloni scurţi 0,08
7 Cămaşă tricotată cu mânecă scurtă sport 0,17
8 Rochie cu mânecă scurtă 0,19
9 Rochie cu mâneci lungi 0,25
10 Cămaşă flanel mâneci lungi 0,34
11 Sveter de bumbac cu mâneci lungi 0,34
12 Tricou 0,08
13 Lenjerie de corp 0,05
14 Pulover (subţire) 0,25
15 Pulover (groşi) 0,36

537
 Nr
Articol Punct CLO
crt
16 Jachetă (subţire) 0,4
17 Jachetă (groasă) 0,7
18 Vestă fără mâneci (subţire) 0,13
19 Vestă fără mâneci (groasă) 0,22
20 Sandale 0,02
21 Pantofi 0,03
22 Ghete 0,1
23 Şosete sportive până la gleznă 0,02
24 Şosete până la gambe 0,03
25 Lenjerie de corp lungă (de sus) 0,2
26 Lenjerie de corp lungă (partea de jos) 0,15

CAPITOLUL V

DIMENSIONAREA INSTALAŢIILOR DE VENTILAŢIE INDUSTRIALĂ

Problema ventilaţiei industriale a apărut ca urmare a gravelor probleme

de poluare care apar atât în mediul din zonele industriale cât şi a incintelor
industriale. Înainte de a aborda un studiu de ventilaţie industrială trebuie pusă
problema dacă nu există un mijloc mai simplu de a reduce sau elimina cauzele
poluării sau de a reduce poluarea prin modificarea procesului de producţie sau
a modului de concepere şi execuţie a instalaţiei de ventilaţie propriu-zise.
Punerea în funcţiune a unui sistem de ventilaţie industrială apare ori de
câte ori la un loc de muncă se produc noxe, pentru a menţine un mediu interior
sigur, sănătos, productiv şi confortabil în condiţii de igienă a muncii, de
securitate şi sănătate a personalului lucrător unde această nevoie este
determinată nu numai de gradul de ocupare umană ci şi, de cele mai multe ori,
de alţi factori, de exemplu - procesele de producţie.

5.1. SISTEME DE VENTILARE INDUSTRIALĂ

Alegerea sistemului de ventilare cel mai potrivit pentru o situaţie dată
constitue în cea mai mare parte cheia unei funcţionări satisfăcătoare. Situaţiile
care intervin în practică sunt însă atât de numeroase, de complexe şi de
variate, procesele industriale într-o evoluţie atât de rapidă, iar necesităţile
pentru confort din ce în ce mai ridicate, încât a sistematiza diferitele situaţii
care apar şi de a ataşa la fiecare categorie sistemul de ventilare cel mai potrivit
ar fi şi dificil şi nepractic.
Este tipic pentru incintele industriale să aibă, într-un singur spaţiu, zone
cu nivel ţintă diferit. Nivelurile ţintă pot fi determinate pentru întreaga suprafaţă
sau local. De obicei, doar o parte a spaţiului necesită controlul parametrilor
atmosferici.
În plus faţă de principala zonă controlată, mai pot fi una sau mai multe
zone controlate cu niveluri ţintă diferite de cele din principala zonă controlată.
Faţă de măsurile de control a atmosferei interioare, tehnologiile de ventilaţie
industrială includ măsuri de prevenire a evacuării în exterior a emisiilor
538
periculoase datorate proceselor industriale, cum ar fi tehnologiile de transport
şi purificare şi evacuarea controlată a aerului viciat.
Scopul instalaţiilor de ventilaţie industrială, include şi alte spaţii decât
clădirile de procesare industrială tradiţionale, cum sunt: spitalele, parcările
subterane, tuneluri miniere, de cale ferată şi auto; alte clădiri, incinte şi
procese.

5.1.1. Clasificarea sistemelor tehnologice de ventilaţie

Sistemele tehnologice de aeraj industriale se pot clasifica în trei
categorii: ventilaţie minieră, ventilaţie industrială şi tehnologii de procesare a
aerului.
5.1.1.1. Ventilaţie minieră
Din cadrul acestui sistem fac parte:
- sistemele de aeraj local sau parţial care asigură circulaţia aerului de
la intrarea în lucrarea minieră până la frontul de lucru, prin intermediul
coloanelor de tuburi pe care sunt amplasate unul sau mai multe ventilatoare.
Acest sistem se realizează refulant, aspirant şi combinat şi constă în captarea
locală a degajărilor de gaze toxice şi explozive.
- sistemul de ventilaţie generală se realizează prin montarea la reţea
(la extremităţile ei sau într-un punct interior) a unuia sau mai multor
ventilatoare. Acest sistem se bazează pe captarea aerului care îşi schimbă
compoziţia datorită condiţiilor specifice din subteran.

5.1.1.2. Ventilaţia industrială

Din cadrul acestui sistem fac parte:
- Sistemele de condiţionare a aerului care controlează calitatea
aerului si mediului, atât pentru factorul uman, cât şi pentru procese.
- Sistemele de ventilaţie generală în care anumiţi parametrii interni
sunt controlaţi doar parţial. Nivelurile ţintă sunt de obicei mai scăzute decât
cele pentru condiţionarea aerului.
- Sistemele de ventilaţie locală sunt folosite pentru zonele controlate
local. Aceste sisteme se bazează pe captarea locală a contaminanţilor.
- Sistemele de ventilaţie a proceselor au scopul de a menţine
condiţiile definite pentru a asigura performanţa proceselor (ex. hotele maşinilor
de hârtie).

5.1.1.3. Tehnologii de procesare a aerului

În cadrul acstor tehnologii se disting următoarele sisteme:
- Sistemele de purificare sunt utilizate pentru îndepărtarea
contaminanţilor, pentru purificarea debitelor rezultante, şi colectarea
materialelor înainte de evacuarea aerului viciat;
- Sistemele de transport pneumatice sunt folosite pentru a transporta
poluanţii captaţi din procese către un punct de colectare.
- Sistemele de uscare sunt folosite pentru îndepărtarea umezelii, a
gazelor şi vaporilor dintr-un produs.
- Sistemele tehnologice pentru securitatea aerajului pot fi proiectate
pentru controlul fumului în timpul incendiilor sau pentru reducerea riscului de
explozie.

539
 5.2. DIMENSIONAREA VENTILAŢIEI MINIERE
5.2.1. Dimensionarea debitului de aer necesar la frontul de lucru
Debitul de aer necesar în subteran rezultă din suma debitelor de aer
aferente fronturilor de lucru (aerisite sub depresiunea instalaţiei principale de
ventilaţie sau cu ajutorul instalaţiilor de aeraj parţial) a debitelor de aer
necesare aerisirii lucrărilor miniere speciale sau inactive /9/. Debitul de aer
necesar în subteran se stabileşte luându-se în considerare următoarele
elemente:
- gazele degajate din zăcământ;
- gazele rezultate din tehnologia de lucru;
- capacitatea de producţie;
- viteza minimă pentru circulaţia aerului;
- obligativitatea asigurării confortului muncii.
Pentru asigurarea condiţiilor de securitate şi confort, la nivelul fiecărui
front de lucru se aplică mai multe criterii de calcul al debitului de aer necesar.

5.2.1.1. Dimensionarea debitului de aer necesar la frontul de lucru

pentru lucrările de exploatare aflate sub depresiunea generală a minei
La stabilirea debitului de aer pentru lucrările de exploatare aflate sub
depresiunea generală a minei se aplică următoarele criterii:
- Pentru diluarea gazelor emanate din zăcământ (metan sau bioxid de
carbon).
- Pentru diluarea gazelor rezultate la operaţia de împuşcare
- Pentru asigurarea vitezei minime
- Dimensionarea debitului de aer necesar la frontul de lucru pentru
lucrările miniere de deschidere şi pregătire aerisite cu instalaţii de aeraj parţial
- Pentru diluarea gazelor rezultate la operaţia de împuşcare
➢ aeraj aspirant
➢ aeraj refulant
- După numărul de locomotive Diesel
- După debitul absolut de gaze

5.2.2. Sisteme de aeraj parţial

Instalaţiile de aeraj parţial sunt proprii tuturor lucrărilor miniere de
deschidere şi pregătire în etapa de execuţie. Din acest motiv, în lucrarea de
faţă, se tratează atât elementele definitorii pentru asigurarea securităţii şi
sănătăţii personalului muncitor în subteran, luându-se în considerare
varietatea condiţiilor de zăcământ, cât şi particularităţile funcţionale ale
instalaţiilor de aeraj parţial.
Aerajul parţial care asigură circulaţia aerului de la intrarea în lucrarea
minieră până la frontul de lucru, prin intermediul coloanelor de tuburi pe care
sunt amplasate unul sau mai multe ventilatoare, se realizează prin următoarele
sisteme : refulant, aspirant şi combinat.

5.2.2.1. Sistemul de aeraj aspirant

Sistemul de aeraj aspirant constă în aspirarea aerului viciat prin
coloana de tuburi, în timp ce alimentarea cu aer proaspăt se face pe traseul
540
lucrării miniere în săpare, sau al abatajului tip cameră în exploatare
(figura 5.1).

V
L
5m

Figura 5.1 - Sistemul de aeraj aspirant

L=2-6m la minele negrizutoase

L=2m la minele grizutoase pentru lucrări în cărbune
L=4m la minele grizutoase pentru lucrări în steril

5.2.2.2. Sistemul de aeraj refulant

Sistemul de aeraj refulant constă în vehicularea aerului proaspăt prin
coloana de tuburi şi evacuarea aerului viciat pe traseul lucrării miniere în
săpare, sau al abatajului tip cameră în exploatare (figura 5.2).

V
max 10m
5m

Figura 5.2 - Sistemul de aeraj refulant

541
 5.2.2.3. Sistemul de aeraj combinat
Sistemul de aeraj combinat (figura 5.3 şi 5.4) care se realizează cu
două instalaţii de aeraj parţial, îmbină avantajele sistemelor aspirant şi refulant,
reducând în acest mod o parte din dezavantajele fiecărui sistem.
Cu toate acestea, sistemul de aeraj combinat prezintă la rândul său
următoarele dezavantaje:
– necesită utilizarea a două instalaţii de aeraj parţial;
– implică obligativitatea corelării permanente a debitelor de aer
aferente celor două instalaţii.

Figura 5.3 - Schema instalaţiei de aeraj parţial combinat I (varianta

aspirant-refulantă)

Figura 5.4 - Schema instalaţiei de aeraj parţial combinat II (varianta

refulant-aspirantă)

5.2.3. Caracteristicile instalaţiilor de aeraj parţial

La o instalaţie de aeraj parţial se modifică, pe măsura creşterii lungimii
coloanei, atât debitul de aer, cât şi presiunea /depresiunea.
Domeniul de variaţie al debitului de aer realizat la frontul de lucru
depinde atât de coeficienţii aerodinamici aferenţi coloanelor de aeraj cât şi de
parametrii funcţionali ai ventilatoarelor.

542
 5.2.3.1. Coeficienţii aerodinamici aferenţi coloanelor de aeraj
Coeficienţi care definesc, din punct de vedere aerodinamic, coloanele
de aeraj sunt :
 rezistenţa aerodinamică a coloanei, Rc ;
 pierderile de aer caracteristice coloanelor, Kc .
 diametrul coloanei de aeraj

Rezistenţa aerodinamică
Rezistenţa aerodinamică a unei coloane de aeraj Rc, este rezistenţa pe
care o opune conducta de aeraj curgerii aerului.
Valoarea rezistenţei aerodinamice variază atât în raport cu parametrii
geometrici ai coloanei (diametru, lungime, schimbări de direcţie), cât şi cu
gradul de etanşare al coloanei.
Rezistenţa aerodinamică este mărimea fizică care determină pierderea
de presiune caracteristică pentru un anumit debit de aer vehiculat pe o lungime
dată.
Rezistenţa aerodinamică totală a unei coloane de tuburi, Rc, depinde de
valoarea rezistenţei aerodinamice unitare, R0, de lungimea coloanei L, şi de
lungimile echivalente care exprimă schimbările de direcţie – coturi şi reduceri
de secţiune, precum şi de mărimea pierderilor de aer.
În cazul în care coloana de aeraj ar fi continuă, fără îmbinări şi fără
pierderi de aer, respectiv perfect etanşă, lucru imposibil de realizat în practică,
rezistenţa aerodinamică totală Rc ar fi mai mare şi ar fi determinată de
dependenţa liniară dintre rezistenţa aerodinamică unitară R0, lungimea L şi
parametrii ventilatorului hv şi Qv.
Relaţia de calcul a rezistenţei totale Rc este:
Rc' = hv / Qv2 = R0' × L (daPa × s2/m6) (5.1)
Rezistenţa arodinamică unitară R0' a coloanei perfect etanşe se poate
determina cu una din relaţiile de mai jos:
R0' = hv / Qv2· L, (daPa × s2/m7) (5.2)
sau R0 = 6,48· / d
' 5
(daPa × s2/m7) (5.3)
în care:
 - coeficientul de rezistenţă datorat frecării aerului de pereţii coloanei
de aeraj, N s2/m4;
d – diametrul coloanei de aeraj, (m).

Rezistenţa aerodinamică unitară R0 caracteristică coloanelor neetanşe,

se alege pe bază datelor prezentate în tabelul nr. 5.1, specifice coloanelor
metalice şi flexibile corespunzătoare diferitelor diametre de tuburi şi respectiv
stadiilor diferite de uzură.

543
 Tabel 5.1 - Valorile rezistenţei R0

Rezistenţa aerodinamică unitară R0 [(daPa × s2/m6) / m]

Diametrul Coloane metalice
Coloane
coloanei Noi Uzură medie Uzură
flexibile
(mm) α = 0,00030 α =0,00033 pronunţată
α = 0,00126
α = 0,00040
400 0,1870 0,2600 0,2700 0,800
500 0,0620 0,0700 0,0830 0,260
600 0,0250 0,0300 0,0330 0,120
800 0,0060 0,0080 0,0082 0,025
1000 0,0019 0,0020 0,0026 0,008
1200 0,0007 0,0008 0,0010 0,003

Rezistenţa aerodinamică unitară R0 caracteristică coloanelor neetanşe,

se determină pe bază de măsurători, cu relaţia:
R0 = (h1 – h2) / Qm2 ·L (daPa × s2/m7) (5.4)
în care:
h1 - reprezintă presiunea sau depresiunea măsurată într-un punct al
coloanei, spre ventilator, daPa;
h2 - reprezintă presiunea sau depresiunea măsurată într-un punct al
coloanei, spre frontul de lucru, daPa;
Qm - debitul de aer mediu vehiculat în coloana de aeraj între cele două
puncte de măsurare, m3/s;
L – lungimea coloanei între punctele de măsurare, m.

Debitul de aer mediu Qm se determină cu relaţia:

Qm = (2Q1 + 3Q2) / 5 (m3/s) (5.5)
unde: Q1 şi Q2 reprezintă debitele de aer măsurate în aceleaşi puncte
ca şi presiunile/depresiunile h1 şi h2 , m3/s.

În cazul în care măsurătorile se efectuează la nivelul întregii coloane de

aeraj, echipată cu un singur ventilator, h1 = hv ( hv – presiunea dezvoltată de
ventilator) şi h2 = 0 (presiunea la capătul dinspre frontul de lucru), relaţiile de
calcul al rezistenţelor aerodinamice unitare şi totale devin:
R0 = hV / L × Qm2 (daPa s2/m7) (5.6)
şi Rc = R0 × L (daPa s2/m6) (5.7)
Având în vedere rolul pierderilor de aer în modificarea rezistenţei
aerodinamice, este indicat ca ori de câte ori este posibil, la proiectarea
instalaţiilor de aeraj auxiliar, să se adopte valorile rezistenţelor aerodinamice
unitare R0, obţinute din măsurători efectuate în condiţiile specifice fiecărei
lucrări.
În cazul schimbărilor de direcţie, care impun utilizarea coturilor, valorile
lungimilor din coloana 1 care sunt echivalente cu rezistenţele locale şi care
trebuie adăugate la lungimile efective ale coloanelor sunt redate în tabelul 5.2

544
 Tabel 5.2 - Valoarea ,,l”

Unghiul Lungimea echivalentă l (m)

deviaţiei pentru diferite diametre de coloană:
(grade)
1000 mm 800 mm 600 mm 500 mm
120 27 23 16 13
90 16 14 10 8
60 8 7 5 4
45 5 4 3 3
30 3 2 1,5 1,5

Pierderile de aer prin neetanşeităţile coloanelor de aeraj

Pierderile de aer se produc la îmbinările tuburilor care alcătuiesc
coloanele de aeraj metalice sau la cusături sau lipituri în cazul tuburilor
flexibile.
Denumirea de pierderi de aer se referă la diferenţa dintre debitul de aer
dezvoltat de ventilator şi debitul de aer realizabil în frontul de lucru. Funcţie de
tipul aerajului, aspirant sau refulant, pierderile de aer înseamnă fie debite de
aer aspirate de-a lungul coloanei, fie ieşiri de debite de aer din coloană pe
întregul traseu al lucrării miniere.
În aerajul parţial, pierderile de aer aferente coloanelor de aeraj sunt
exprimate în general în termen de “coeficient unitar de pierderi”, K0, care se
defineşte prin debitul de aer exprimat în m3/s pierdut prin neetanşeităţi pe un
metru de coloană, la o presiune dată şi se determină cu relaţia.
3(Q1 − Q2 )(h1 − h2 ) (m3/s /m la presiunea h1 – h2) (5.8)
K0 =
(
2 L h13 / 2 − h2 3 / 2 )
Mărimile Q1, Q2, h1 şi h2 au aceleaşi semnificaţii ca şi în cazul relaţiilor
anterioare.
În cazul în care la capătul coloanei dinspre front, presiunea este nulă,
adică h2 = 0, se obţine:
3(Q1 − Q2 ) (m3/s/m la presiunea h1) (5.9)
K0 =
2 L h1
Deoarece presiunea în interiorul coloanelor de aeraj variază continuu,
estimarea pierderilor de aer la o presiune uniform aplicată este însă extrem de
dificilă, fapt pentru care s-a elaborat un algoritm ce elimină acest inconvenient.
Astfel, prin combinarea relaţiilor de calcul specifice parametrilor R0 şi
K0, s-a obţinut relaţia de dependenţă dintre raportul debitelor de aer Q1 şi Q2 şi
coeficienţii aerodinamici aferenţi coloanelor de aeraj, eliminându-se în acest
mod influenţa presiunii din coloană:
6 K 0 L(R0 L ) + 15
1/ 2
Q
QR = 1 = (5.10)
Q2 15 − 4 K 0 L(R L )1 / 2
în care:
K0 L = Kc - reprezintă coeficientul de pierderi de aer specific coloanei de
aeraj, m3/s la un daPa;

545
 R0 L = Rc - rezistenţa aerodinamică a coloanei, daPa × s2/m6 ;
QR - raportul debitelor de aer Q1 (dezvoltat de ventilator) şi Q2 (realizat
la front).
Pentru valoarea QR < 5 (adică la frontul de lucru se vehiculează cel
puţin o cincime din debitul dezvoltat de ventilator), produsul Kc R c are o
valoare mai mică de 3,6. În acest domeniu, ecuaţia de regresie (coeficient de
corelaţie 0,99) este de forma:
QR = 1,02 + 0,585Kc R c + 0,15 Kc2 Rc (5.11)

Valorile medii ale coeficientului unitar al pierderilor de aer K0 în funcţie

de gradul de etanşare al coloanelor de aeraj şi de diametrul acestora, se aleg
în baza datelor prezentate în tabelul nr. 5.3.

Tabel 5.3 - Valorile coeficientului K0

Diametrul Coeficentul unitar al pierderilor de aer K0,

coloanei exprimat în
3
(mm) m /s/ m, la un daPa
Foarte bun Bun Slab
500 0,00010 0,0005 0,0020
600 0,00012 0,0006 0,0024
800 0,00016 0,0008 0,0032
1000 0,00020 0,0010 0,0040
1200 0,00024 0,0012 0,0048

Valorile redate în tabelul 5.3 sunt oferite ca ghid şi nu trebuie

considerate ca valori standard. Din acest motiv, valorile obţinute din măsurători
sunt întotdeauna indicate pentru a fi luate în considerare.

5.2.4. Proiectarea instalaţiilor de aeraj parţial

5.2.4.1. Stabilirea parametrilor funcţionali aferenţi ventilatoarelor
de aeraj parţial
Pentru calculul parametrilor funcţionali (debit de aer Qv şi presiune hv)
aferenţi unui ventilator care asigură vehicularea aerului la frontul de lucru,
trebuie să se cunoască:
- debitul de aer necesar în frontul de lucru, Qfp (m3/s);
- lungimea lucrării L (m);
- diametrul coloanei de tuburi, d (mm);
- rezistenţa aerodinamică unitară R0, (daPa × s2/m6) / m;
- coeficientul unitar al pierderilor de aer prin neetanşeităţile coloanei
K0, m3/s/m.
Dacă coloanele de aeraj ar fi perfect etanşe, atunci debitul de aer
necesar la ventilator Qv ar fi egal cu debitul de aer din frontul de lucru Qfp, iar
presiunea pe care ar trebui să o dezvolte ventilatorul s-ar putea calcula cu
relaţia:
hV = L × R0 × Qfp2 (daPa) (5.12)

546
 În realitate însă coloanele de aeraj, după cum s-a menţionat anterior,
nu pot fi etanşe, fapt pentru care mărimea debitului de aer la ventilator şi
implicit presiunea vor fi afectate de pierderile de aer.
În acest caz, calculul parametrilor aferenţi ventilatoarelor se bazează pe
dependenţa stabilită între caracteristicile aerodinamice ale coloanelor de aeraj
şi raportul debitelor de aer dezvoltate de ventilatoare, respectiv debitele de aer
vehiculate în fronturile de lucru. Conform acestei dependenţe, parametrii
necesari pentru alegerea ventilatoarelor se pot calcula cu ajutorul relaţiilor:
Qv = QR × Qfp (m3/s) (5.13)
hv = Rc × Qm 2
(daPa) (5.14)
în care: QR = Q1 / Q2 = 1,02 + 0,585 Kc R c + 0,15 Kc2 Rc
(5.15)
unde: Q1 = QV este debitul de aer necesar la ventilator, m3/s;
Q2 = Qfp este debitul de aer necesar la frontul de lucru, m3/s;
Rc – rezistenţa aerodinamică a coloanei de aeraj, daPa s2/m6;
Qm = (2 QV + 3 Qfp)/5 (5.16)
Qm – debitul de aer necesar a fi vehiculat în coloana de aeraj, m3/s.

5.2.4.2. Ventilatoare pentru aerajul parţial

Ventilatoarele destinate aerajului parţial trebuie să asigure circulaţia
aerului prin coloanele de aeraj la care sunt racordate, astfel încât în fronturile
de lucru să se obţină debitele de aer planificate.
Un ventilator de aeraj parţial trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
- curba de performanţă presiune – debit cât mai înclinată;
- gabarit redus;
- siguranţă în funcţionare;
- randament ridicat etc.
Ventilatoarele axiale, utilizate pentru realizarea aerajului parţial, pot fi:
electrice (tabelul 5.4), pneumatice şi electropneumatice (tabelul 5.5).

Tabelul 5.4 - Principalele caracteristici ale ventilatoarelor electrice de

construcţie indigenă

Debit de aer Presiunea Putere

Denumirea Masa
nominal nominală motor
[m3/s] [m3/min] [mbar] [daPa] [kW] [kg]
VE-400-1,5M 1,33 79,8 6,35 64,75 1,5 115
VE-500-5,5M 3 180 11,7 117,3 5,5 215
VE-500-11M 4 240 17 173,3 11,0 220
VE-700-11M 8 480 8 81,75 11,0 280
VE-630-17-M 6 360 17,65 179,97 17,0 456
VE-800-30M 7 420 28,9 294,69 30,0 685

Observaţie: Simbolul M – indică construcţie modificată

547
 Tabelul 5.5 - Caracteristicile principalele ale ventilatoarelor pneumatice
şi electro-pneumatice utilizate în România

Consum Presiunea
Debit de aer Presiunea
Denumirea aer aerului
nominal nominală
comprimat comprimat
[m3/s] [m3/min] [daPa] [Nm3/min] [bar]
VP-300 1,0 60 110 227 sau 2,1 4 sau 6
VP-400 2,0 120 110 3,2 sau 2,9 4 sau 6
VP-500 3,33 200 140 8,68 4
VEP-500-11 3,00 180 100 10,34 4
VEP-630-17 5,00 300 170 16,2 4

Ventilatoarele axiale şi centrifugale uzuale utilizabile în aerajul minier

sunt următoarele:
- Ventilatoare axiale tip VE 30 kW, VE 700 11kW, VE 6,5 kW, VE 5,5
kW, VP 500, VP 400, VE 17 kW, VEP 500 11kW, VEP 2,2 kW, VE500 11kW,
VE 900 11 kW şi centrifugale tip VE 434 1/2/4, realizate de S.C. MECANO
FUC S.A. Vaslui;
- Ventilatoare axiale tip VAS -500-2, VAS -630-4, VAS -800-4, VAS -
800-6, VAS -1000-6, VAS -1250-6, VAS -1250-8 şi centrifugale de tip V-20,
V40, V141, V32T, realizate de SAVEB Bucureşti;
- Ventilatoare axiale tip dAL şi ES, realizate de firma KORFMANN din
Germania;
- Ventilatoare axiale de tip HM – HMX – 63, HM – HMX – 71, HM –
HMX – 80, HM – HMX – 90, HM – HMX – 100, HM – HMX – 125, realizate de
firma CASALS din Spania.
Se face precizarea că folosirea coloanelor de aeraj cu diametre mici, şi
anume de 300 mm şi respectiv 400 mm este indicată pentru lungimi de lucrări
miniere mai mici de 100 m şi pentru debite de aer de maximum 60 m3/min.
De asemenea la alegerea diametrului coloanei de aeraj se va ţine
seama şi de viteza de circulaţie a aerului în coloană, care nu trebuie să
depăşească 10-15 m/s.

5.2.5. Dimensionarea aerajului general

Proiectarea aerajului general al unei mine reprezintă o activitate foarte
importantă, de modul de proiectare şi realizare a aerajului depinzând
activitatea minei.
Proiectele de aeraj se întocmesc totdeauna la deschiderea unui câmp
minier şi apoi pe etape ale dezvoltării minei.
Determinarea debitului de aer necesar unui loc de muncă, unui circuit
de aeraj, sau unei mine întregi, este o problemă destul de dificilă, care
necesită o cunoaştere cât mai aprofundată a situaţiilor concrete şi mult
discernământ. Dificultăţile în determinarea debitului sunt generate de
multitudinea surselor de poluare, variaţia parametrilor poluanţi în timp şi
greutăţile legate de cunoaşterea perfectă a lor. Debitul de aer subdimensionat
prezintă pericole directe, iar debitul de aer în exces este de asemenea
dăunător.
În determinarea debitului de aer există două principii. Un principiu
constă în determinarea debitului de aer necesar pentru întreaga mină, pe baza
548
parametrilor generali ai minei şi repartizarea acestuia pe circuite şi pe fronturi
de lucru după necesităţi. Cel de-al doilea principiu (mai riguros), porneşte de la
determinarea debitelor necesare fiecărui loc de muncă, însumarea acestor
debite pe circuite şi apoi a debitelor diferitelor circuite deservite de staţia de
ventilatoare.
Debitul de aer necesar în subteran rezultă din suma debitelor de aer
aferente fronturilor de lucru (aerisite sub depresiunea instalaţiei principale de
ventilaţie sau cu ajutorul instalaţiilor de aeraj parţial) a debitelor de aer
necesare aerisirii lucrărilor miniere speciale sau inactive.
Pentru fiecare front de lucru se alege valoarea maximă a debitului
rezultat după unul din criteriile prezentate anterior şi se determină debitele de
aer astfel:
- Debitul de aer necesar unui circuit sau orizont
- Verificarea debitului de aer necesar pentru diluarea gazelor de
eşapare dacă în circuit se execută transport cu utilaje acţionate de motoare
Diesel
- Debitul de aer aferent staţiei de ventilatoare
- Debitul de aer aferent ventilatorului principal
- Calculul depresiunii generale a minei
- Calculul parametrilor principali ai reţelei şi sistemului de aeraj

Calculul parametrilor principali ai reţelei şi sistemului de aeraj

 rezistenţa minei;
 rezistenţa totală la care lucrează ventilatorul;
 coeficientul K ;
 depresiunea care reprezintă pierderea în instalaţiile de ventilare ;
 rezistenţa reală a instalaţiei de ventilare;
 depresiunea statică de calcul a ventilatorului.
La nivel internaţional în ţările cu minerit dezvoltat se aplică metode
moderne cu ajutorul tehnicii de calcul prin utilizarea programelor specializate,
pentru modelarea rezolvarea şi simularea reţelelor de aeraj, de tip
3d-CANVENT, VENSIM, VENT-GRAF, VENPRI, Mine Ventilation Services,
Venet PC, Duct SIM, Clim SIM, MIVENA, VUMA, ICAMPS Mine Vent etc.
Programele sunt amplasate la sediul unităţilor miniere şi pot rezolva reţelele de
aeraj pe plan local sau sunt amplasate în centre specializate care rezolvă
reţeaua de aeraj după care este transmisă pe suport magnetic la beneficiar.

5.3. DIMENSIONAREA VENTILAŢIEI INDUSTRIALE

5.3.1 Clasificarea sistemelor de ventilaţie industrială
Criteriile de clasificare a sistemelor de ventilare sunt numeroase,
aceste criterii după forţele care determină vehicularea aerului se clasifică în:
- sisteme de ventilare naturală;
- sisteme de ventilare mecanică.
Ventilarea naturală se realizează sub efectul forţelor naturale acestea
fiind vântul şi temperatura putând fi neorganizată când schimbul de aer se
produce prin neetanşeităţile încăperilor sau organizată când intrarea şi ieşirea
aerului din încăperi se face prin deschideri reglabile.
Ventilarea mecanică se face prin vehicularea aerului cu ajutorul
ventilatoarelor sau chiar a ejectoarelor.
549
 După spaţiile supuse ventilării, sistemele de ventilare se clasifică în:
- ventilare generală;
- parţială;
- locală;
- mixtă.
Sistemele de ventilare generală, deservesc întreaga incintă şi constau
în deplasarea întregului volum de aer al zonei ocupate.
Sistemele de ventilare parţială, se aplică în lucrările miniere în fund de
sac sau în halele cu dimensiuni foarte mari deservind doar o anumită porţiune
din aceasta.
Sistemele de ventilare locală, se aplică direct la sursa de degajare a
noxelor.
Sistemele de ventilare mixte se realizează prin aplicarea concomitentă
în incintă a ventilării locale, parţiale şi generale.
După regimul de presiune pe care tinde să îl creeze instalaţia de
ventilaţie în incinta de aerisit, aceste sisteme se clasifică în:
- sisteme pentru introducere a aerului proaspăt;
- prin aspirarea aerului din exterior, şi îl refulează în incintă;
- sisteme de aspiraţie a aerului viciat din interior şi refularea lui în
exterior.
După funcţia pe care o îndeplinesc, sistemele de ventilare se clasifică
în sisteme de confort, igienice, tehnologice, de protecţie şi de avarie. Aceste
sisteme au în mod frecvent roluri combinate, condiţiile pe care le realizează
pentru o funcţiune, servind simultan la satisfacerea condiţiilor şi a altor
funcţiuni.
Sistemele de confort urmăresc realizarea unor condiţii confortabile
pentru persoanele din încăperea deservită. Aceste sisteme se aplică în
încăperile din clădirile social-culturale, de utilitate publică, administrative şi de
locuinţe, în care sarcina ventilării constă în anularea influenţelor climatice şi a
degajărilor de căldură, umiditate, bioxid de carbon şi mirosuri produse de
persoanele care ocupă spaţiile ventilate. Dintre sistemele de confort fac parte
instalaţiile de ventilare cu condiţionarea aerului şi instalaţiile de încălzire cu aer
cald.
Sistemele de ventilare cu rol igienic, folosite în încăperile cu degajări
nocive, urmăresc să realizeze, în afara condiţiilor de confort, condiţii de
puritate a aerului, prin evacuarea substanţelor nocive şi înlocuirea aerului viciat
cu aer proaspăt adus din exterior. Aceste sisteme au caracter de protecţia
muncii când deservesc încăperi industriale, şi caracter igienico-sanitar când
sunt utilizate în spitale sau alte clădiri asemănătoare, în care funcţionarea lor
contribuie la menţinerea unui mediu steril.
Sistemele de ventilare cu rol tehnologic deservesc procese industriale
sau utilaje. Din această categorie fac parte instalaţiile pentru transportul
pneumatic al materiilor prime sau al deşeurilor, instalaţiile de răcire cu aer a
motoarelor electrice mari, a cubilourilor etc., instalaţiile de alimentare cu aer de
ardere pentru cazane, cuptoare etc., instalaţiile cu umidificare, cu uscare, cu
încălzire, răcire sau cu condiţionarea aerului pentru menţinerea în încăperile
industriale sau în interiorul unor utilaje, a unor condiţii de stare a aerului cerute
fie de calitatea materialelor ce se prelucrează, fie de buna funcţionare a
utilajelor.
550
 Sistemele de ventilare cu rol de protecţie urmăresc realizarea unor
condiţii de mediu care să înlăture pericolul de incendiu sau de explozie creat
de degajarea continuă a gazelor, vaporilor sau prafului în interiorul anumitor
încăperi de producţie sau de depozitare a materialelor.
Sistemele de ventilare de avarie se prevăd în încăperile în care există
pericolul unor acumulări instantanee de substanţe toxice, inflamabile sau
explozive, provocate de defectarea sau deteriorarea unor utilaje.
După natura substanţei nocive a cărei eliminare este urmărită, unele
sisteme de ventilare au o construcţie şi o funcţionare specifică şi sunt
denumite:
- sisteme de desprăfuire;
- de eliminare a ceţii;
- de eliminare a căldurii;
- de dezodorizare;
- de sterilizare a aerului etc.
Prevederea şi modul de funcţionare a acestor sisteme trebuie să
urmărească principiile generale expuse mai jos, pentru a se obţine rezultatele
cele mai bune.
I. Reducerea sau anularea degajărilor nocive.
Prima măsură care trebuie luată într-o încăpere cu degajări nocive nu
este prevederea unei ventilări cât mai puternice, ci dimpotrivă, folosirea tuturor
mijloacelor posibile pentru diminuarea sau anularea degajărilor, în scopul
reducerii ventilării necesare. Acest principiu îşi găseşte aplicarea în special în
industrie, unde se pot realiza nu numai condiţii de muncă îmbunătăţite, ci şi
economii uneori însemnate, prin: înlocuirea unor substanţe cu degajări nocive
prin altele cu aceleaşi efecte tehnologice dar fără degajări; închiderea
proceselor însoţite de gaze, vapori, praf sau căldură în carcase sau recipienţi
etanşi care să împiedice răspândirea substanţelor în zona de lucru; evitarea
sau închiderea completă a punctelor de cădere a prafului sau de transvazare a
lichidelor volatile; gruparea proceselor cu degajări nocive în încăperi separate
etc.
II. Acordarea construcţiei şi tehnologiei la necesităţile de ventilare.
Efecte bune ale sistemelor de ventilare pot fi obţinute numai în anumite
condiţii de realizare a construcţiei, a utilajelor şi a procesului tehnologic. Este
greşit să se creadă că orice clădire sau orice utilaj în orice lanţ tehnologic pot fi
ventilate. O încăpere mică cu degajări de substanţe nocive prea mari faţă de
volumul ei nu poate fi ventilată în condiţii satisfăcătoare; eliminarea
substanţelor nocive nu se poate face decât cu preţul unor debite de aer care
vor provoca curenţi inconfortabili. O hală cu degajări de căldură nu poate avea
o temperatură acceptabilă decât dacă este suficient de înaltă şi are suprafeţele
necesare pentru admisia aerului proaspăt şi evacuarea aerului cald, dispuse la
înălţimi potrivite.
III. Curenţii de aer creaţi de ventilare trebuie să aibă o mişcare de
acelaşi sens cu tendinţa naturală de deplasare a degajărilor nocive.
Ventilarea, ca metodă de eliminare a substanţelor nocive, se realizează
prin antrenarea şi dirijarea acestora de către curenţi de aer anume creaţi.
Energia cheltuită pentru producerea curenţilor de aer este întotdeauna mai
mică dacă sensul mişcării lor coincide cu sensul deplasării naturale a
substanţelor nocive. În afară de aceasta, controlul mişcării particulelor nocive
551
se obţine mult mai sigur prin curenţi de aer dirijaţi în acelaşi sens, decât prin
curenţi care se opun deplasării naturale a substanţelor degajate. În multe
cazuri, şi în special cel al particulelor de praf proiectate sau în mişcare de
cădere, traiectoria proprie nu poate fi modificată decât prin viteze ale curenţilor
de aer care ies în afara limitelor practice.
IV. Într-o încăpere cu surse de viciere, aerul proaspăt trebuie introdus
în zona curată iar aerul viciat trebuie aspirat din zona impurificată.
în acest mod se asigură o spălare a încăperii cu aer, şi în acelaşi timp,
un regim de presiune mai scăzută în zona viciată, care se opune la
răspândirea substanţelor nocive în toată încăperea. Efectul general al acestor
măsuri este menţinerea persoanelor din încăpere într-un mediu curat.
V. Ventilarea trebuie să realizeze condiţii omogene de calitate a aerului
în toată zona ocupată a încăperilor.
Prin zona ocupată se înţelege volumul rezultat din aria pardoselii şi
înălţimea de 2 m măsurată de la nivelul acesteia. Aplicarea acestui principiu
presupune că acumulările de substanţe nocive care s-ar produce eventual la
partea superioară a încăperii nu pot pătrunde sub nici o formă în zona ocupată,
nu produc deteriorări ale construcţiei şi nu creează pericol de incediu sau
explozie în zona de acumulare. Dacă vreuna din aceste condiţii nu este
satisfăcută, ventilarea trebuie să creeze o calitate omogenă a aerului în
întregul volum al încăperii.
VI. Ventilarea unei încăperi trebuie să creeze în interiorul acesteia un
regim de presiune convenabil atât pentru încăperea ventilată, cât şi pentru
încăperile învecinate.
Dacă dintr-o încăpere se extrage un debit de aer suficient de mare, se
formează o depresiune care provoacă infiltrarea aerului din exterior şi din
încăperile învecinate. Aceste infiltrări sunt însoţite de pătrunderi necontrolabile
de aer cu temperaturi diferite de cea din încăpere, de praf din exterior şi
eventual de substanţe nocive din încăperile învecinate. Dacă pe de altă parte,
într-o încăpere cu degajări nocive se introduce aer din exterior, suprapresiunea
creată poate constitui o sursă de viciere pentru încăperile învecinate.
Pentru a elimina inconvenientele arătatele se aplică, în general,
principiul sistemelor în echilibru: debitul de aer evacuat dintr-o încăpere este
compensat de un debit egal de aer proaspăt, introdus de o instalaţie separată.
Dacă este necesar să se menţină condiţii riguroase de stare a aerului în
încăperea ventilată, în scopul de a se evita infiltrări din exteriorul încăperii, se
creează un regim de suprapresiune uşoară.
Dacă degajările nocive din încăperea ventilată sunt deosebit de toxice,
sau dacă este necesar ca încăperile învecinate să fie riguros ferite de
substanţele degajate în încăperea ventilată, aceasta se menţine într-o
depresiune uşoară.

5.3.2. Sisteme de ventilaţie industrială

5.3.2.1. Ventilarea mecanică generală
Ventilarea generală este un proces de diluţie, noxele care viciază
spaţiul general al incintei sau spaţiilor tehnologice fiind diluate cu aer proaspăt
(curat).
Ventilarea mecanică generală se realizează în mod obişnuit prin două
instalaţii cu funcţionare concomitentă: una pentru introducerea aerului proaspăt
552
în încăpere sau spaţiu tehnologic şi a doua pentru aspirarea aerului viciat /5; 6;
7; 14/.
Prima instalaţie îndeplineşte funcţia de diluare a noxelor până la
concentraţia dorită, prin amestecarea acestora cu aerul proaspăt introdus, iar a
doua aspiră din încăpere aerul viciat şi realizează evacuarea noxelor în
exterior.
Instalaţia de introducere aer proaspăt (de refulare) cuprinde o priză de
aer proaspăt din exterior, o centrală de ventilaţie după caz, şi o reţea de
conducte de refulare în încăpere.
Instalaţia de aspiraţie a aerului viciat (de evacuare) se compune dintr-o
reţea de conducte cu guri de aspiraţie, un ventilator amplasat pe conducta
principală de aspiraţie şi un dispozitiv de evacuare a aerului viciat. Atât la
aspirarea aerului proaspăt cât şi la evacuarea aerului viciat, ventilatoarele
trebuie să fie prevăzute cu difuzor.
Pentru reducerea turbioanelor de aer, difuzoarele sunt construite la un
unghi de înclinare faţă de verticală sau orizontală cuprins între 12-15º în
vederea reducerii rezistenţelor aerodinamice.
Sistemele de introducere a aerului au rolul predominant, deoarece ele
realizează diluţia. Sistemele de aspiraţie generală nu-şi bazează funcţionarea
pe captarea noxelor la sursă sau în vecinătatea acestora, chiar dacă, uneori
gurile de aspiraţie se amplasează în apropierea locurilor de degajare.
Sistemele de aspiraţie generală admit pătrunderea şi diluarea noxelor
în spaţiile tehnologice, lăsând instalaţiilor de introducere a aerului proaspăt
sarcina ameliorării condiţiilor create, rolul lor devenind secundar.
Pot exista cazuri în care lipseşte instalaţia de introducere a aerului
proaspăt în încăpere fiind dotată numai cu instalaţie de aspirare a aerului
viciat. Acest lucru este posibil numai dacă pătrunderea aerului proaspăt în
încăpere ca urmare a depresiunii create de ventilator urmează trasee bine
stabilite şi o distribuţie uniformă a aerului.
Când aceste condiţii de distribuţie sunt îndeplinite sistemul de evacuare
a aerului viciat capătă şi rolul de introducere a aerului proaspăt necesar diluţiei
gazelor.

5.3.2.2. Ventilaţia locală

5.1.2.2.1. Ventilarea locală prin introducerea aerului
Prin ventilare locală se urmăreşte crearea unor efecte de ventilare
limitate în zona în care se găseşte sursa nocivă. Principiul de funcţionare
constă în dirijarea către sursa de degajare a substanţelor nocive a unor jeturi
de aer în scopul de a izola sursa de degajare de restul încăperii sau de a crea
local condiţii dorite de stare a aerului. Ca sisteme uzuale de introducere locală
a aerului sunt perdelele de aer şi duşurile de aer.
Perdelele de aer constituie în general o soluţie eficientă, cu condiţia ca
jeturile să se desfăşoare liber până la dispozitivul de recepţie. Orice obstacol în
calea jeturilor produce şocuri şi vârtejuri care pot determina răspândirea
aerului viciat în zona de lucru.
Perdelele de aer sunt constituite din jeturi plane create în dreptul
surselor nocive, putând fi orizontale, verticale unilaterale şi verticale bilaterale.
Duşurile de aer sunt instalaţii pentru introducerea concentrată a aerului
proaspăt în locurile de muncă cu degajări puternice de căldură, provenite mai
553
ales de la radiaţii calorice, acestea putând fi fixe şi mobile. Jeturile de aer ale
duşurilor trebuie să fie astfel dirijate, încât aerul curat să ajungă întâi la
lucrători şi apoi să devină viciat.

5.3.2.2.2. Ventilarea locală prin aspiraţia aerului

Ventilarea locală reprezintă modul cel mai indicat pentru îndepărtarea
nocivităţilor din încăperile industriale deoarece cu ajutorul dispozitivelor de
aspiraţie locală a aerului, substanţele toxice şi explozive sunt captate chiar la
locul lor de degajare.
Dispozitivele de aspiraţie locală a aerului se împart în trei categorii:
- deschise;
- semiînchise;
- închise.

A) Dispozitive de aspiraţie locală deschise. Sunt acele dispozitive

care lasă sursa de degajare liberă, acestea fiind amplasate în vecinătatea
acesteia. Dintre dispozitivele de aspirare locală deschise fac parte:
- hotele;
- gurile de captare;
- dispozitivele de aspiraţie laterală;
- dispozitivele de aspiraţie de la mese.
1. Hotele, au forma unor pâlnii şi se montează deasupra surselor care
degaje căldură sau substanţe toxice şi explozive cu greutate mai mică decât a
aerului.
2. Gurile de captare se montează în imediata apropiere a sursei de
degajare pentru a capta, pe cât posibil substanţele toxice şi explozive
degajate.
3. Dispozitivele de aspiraţie laterală se montează la marginea
dispozitivelor de producere a substanţelor nocive pentru a capta vaporii sau
gazele care sunt produse la nivelul suprafeţei de degajare.
4. Dispozitive de aspiraţie la mese se folosesc pentru absorţia gazelor
toxice şi explozive mai grele decât aerul.

B) Dispozitive de aspiraţie locală semiînchise. Aceste dispozitive

acoperă şi înconjoară sursa de degajare a substanţelor toxice şi explozive,
lăsând cel puţin o deschizătură pentru a permite atât efectuarea operaţiilor de
lucru cât şi pentru aspiraţia aerului. Din categoria acestor dispozitive fac parte:
- nişele;
- hotele cu pereţi laterali;
- dispozitive care îmbracă parţial aparatul de lucru.
1.Nişele. Nişele sunt dispozitive de aspiraţie, care, de obicei, închid pe
trei părţi locul unde se produc degajările nocive, lăsând o deschidere frontală
prin care se lucrează. Nişele au aplicaţii foarte variate şi, în toate cazurile,
eficacitatea lor este ridicată.
2. Hote cu pereţi laterali. Aceste dispozitive de aspiraţie sunt constituite
din hote obişnuite, la care se adaugă pereţi laterali rabatabili. Pereţii rabatabili
pot fi prevăzuţi pe una, două, sau trei laturi ale hotei. Eficacitatea acestor hote
este mult mai mare decât cea a hotelor simple, deoarece degajările de
nocivităţi au loc într-un spaţiu închis.
554
 3. Dispozitive care îmbracă parţial aparatul de lucru. Nocivităţile
generate de cuţitele, sculele, părţile mobile etc. ale utilajelor pot fi îndepărtate
cu mult succes, dacă în locul gurilor de captare deschis se construiesc
dispozitive care le îmbracă parţial.

C) Dispozitive de aspiraţie locală închise. Aceste dispozitive au

eficacitatea cea mai mare privind aspiraţia locală a aerului.
Aceste dispozitive acoperă complet sursa de degajare şi constau din
cutii sau carcase de diferite forme, funcţie de forma utilajului şi modul de
deservire al acestuia puse sub depresiune de o instalaţie de aspiraţie a aerului
astfel încât, prin neetanşeităţiile acestor carcase, aerul din încăpere să
pătrundă cu viteză mare în interior, împiedicând ieşirea gazelor în zona de
lucru.

5.3.3. Dimensionarea instalaţiilor de ventilaţie industrială

5.3.3.1. Dimensionarea conductelor de aer
Dimensionarea conductelor de aer, trebuie făcută prin respectarea
următoarelor reguli generale:
a) Aerul trebuie condus pe drumul cel mai scurt posibil, cu un număr
minim de rezistenţe locale.
b) Dimensiunile conductelor de aer se stabilesc astfel încât să se obţină
rezultatele funcţionale dorite, cu maximum de economie de energie, materiale
şi spaţiu.
c) Forma conductelor se alege în funcţie de gradul de estetică dorit, de
spaţiul disponibil, de posibilitatea înglobării lor în structura clădirii, de
particulele în suspensie transportate de aer, de consideraţii economice etc.
Conductele cele mai ieftine sunt cele rotunde sau pătrate, deoarece au cea
mai mare capacitate de transport (m3/h aer) raportată la metru pătrat suprafaţă
laterala a conductelor. La conductele cu secţiune dreptunghiulară trebuie
evitate rapoarte ale laturilor mai mari de 8:1. Se recomandă ca valoarea
acestor rapoarte să fie cât mai mică şi, în aplicaţiile curente, de cel mult 4:1.
d) Conductele de aer trebuie executate din materiale cu rugozitate cât
mai mică şi care să dea posibilitatea realizării unor construcţii etanşe.
Materialele folosite pentru conductele de aer trebuie să fie incombustibile, mai
ales în cazurile în care conductele străbat mai multe încăperi.
e) Metodele de calcul să asigure determinarea unor pierderi de
presiune în reţea cu o bună precizie pentru aplicaţiile practice. Cu toate
acestea, se recomandă ca alegerea ventilatoarelor şi motoarelor electrice de
acţionare să se facă prin adoptarea unui factor de siguranţă care să ţină
seama de diferenţele ce se pot ivi între premizele de calcul şi instalaţia
realizată. Aceste diferenţe sânt provocate deseori de rugozitatea materialului
folosit pentru conducte, de tipul şi numărul organelor de îmbinare a
tronsoanelor, de calitatea execuţiei, de exactitatea mai mare sau mai mică cu
care a fost realizat proiectul etc.
f) Conductele de aer nu trebuie să fie străbătute de ţevi ale altor
instalaţii sau de elemente de construcţie, deoarece în afară de rezistenţa
suplimentară provocată de acestea, se creează şi puncte de neetanşeitate a
conductelor. În cazurile când ocolirea acestor elemente este impracticabilă,
toate obstacolele introduse în curentul de aer trebuie îmbrăcate în piese având
555
formă aerodinamică. În conductele care transportă particule solide în
suspensie sunt interzise orice obstacole în calea curentului de aer, deoarece
se pot produce înfundări ale conductelor prin depunerea materialelor.
g) Piesele speciale trebuie proiectate astfel încât atât rezistenţa pe
care o opun cât şi perturbarea curgerii pe care o provoacă să fie minime.

5.3.3.1.1. Elemente de calcul

a) Viteza aerului.
b) Relaţiile dintre debit, viteză, secţiune, diametru şi pierderea de
presiune.
Aceste relaţii sunt sintetizate în următoarele expresii:

Debitul de aer,
Q = 3600A × v (m3/h) (5.17)
Q = 3600A × b × v (m3/h) (5.18)
Q = π × d2 × v (m3/h) (5.19)
pd
Q = 3600 × 4,43 × A (m3/h) (5.20)

pd
Q = 900 ×π × d2 × 4,43 (m3/h) (5.21)

Q = 11,43 × 103 × d2 p − R  l (m3/h) (5.22)

Viteza aerului,
Q
v= (m/s) (5.23)
3600  A
Q
v= (m/s) (5.24)
3600  a  b
Q
v= (m/s) (5.25)
900    d 2
pd
v = 4,43 (m/s) (5.26)

v = 4,43 p − R  l (m/s) (5.27)
 

Diametrul conductei,
1 Q
d= (m) (5.28)
53,2 

Aria secţiunii conductei

Q
A= (m2) (5.29)
3600  

556
 Presiunea dinamică

pd = v2 (dPa) (5.30)
2 g
p − R  l
pd = (dPa) (5.31)


Pierderile totale de presiune

Δp = R × l + pd ×  (dPa) (5.32)
În formulele de mai înainte, a (m) şi b (m) sunt laturile secţiunii
conductei rectangulare,  (kg/m3) este greutatea specifică a aerului vehiculat în
conductă, R (dPa/m) este pierderea de presiune prin frecare pe metru liniar,
l (m) este lungimea conductei drepte, iar  este suma coeficienţilor de
rezistenţă locală a circuitului considerat.

5.3.3.1.2. Metode de calcul

a. Echilibrarea pierderilor de presiune
b. Metoda generală de calcul.
c. Metode de alegere a vitezelor de aer pe lungimea traseului cu cea
mai mare rezistenţă.
Se cunosc patru metode pentru stabilirea vitezelor de-a lungul traseului
cu cea mai mare rezistenţă: metoda vitezelor egale, metoda reducerii
vitezelor, metoda frecărilor egale şi metoda recuperării presiunii statice.

5.3.3.2. Dimensionarea sistemelor de ventilare generală

5.3.3.2.1. Stabilirea gradului de diluţie a gazelor

a) Cazul degajărilor constante în timp. Se consideră un spaţiu
ventilat în care se introduce continuu o cantitate constantă de noxe, de la
sursele existente în interiorul spaţiului. Creşterea elementară a concentraţiei dc
în timpul elementar dz rezultă din ecuaţia diferenţială
V × dc = q × dz - Q × c × dz (5.33)
în care :
V - volumul încăperii;
c – concentraţia de noxe după o perioadă de timp oarecare z;
q – debitul de noxe introdus în aerul încăperii;
Q – debitul de aer proaspăt, fără noxe, introdus, egal cu debitul de aer
viciat evacuat din încăpere.În general, se poate scrie :
cmax = q / Q (g/m3) (5.34)
Concentraţia c capătă valoarea maximă când dc/dz = 0. Din această
condiţie rezultă
q = Q × cmax
Punând concentraţia limită admisibilă ca = cmax, debitul de aer minim
necesar pentru sistemul de ventilare generală este :
Q = q / ca (m3/h) (5.35)
Din ecuaţia (5.34) se observă că în cazul unei degajări constante,
concentraţia maximă ce se poate stabili într-o încăpere de ventilare este cu

557
atât mai mică cu cât debitul sistemului de ventilare este mai mare. Limita
practică a acestui debit este însă fixată de condiţia:
Q=Q×c (5.36)
Relaţia exprimă că întregul debit al noxelor degajate în încăpere este
evacuat de către instalaţia de aspiraţie având debitul Q; concentraţia c a
noxelor în aerul evacuat este obţinută prin diluarea produsă de aerul proaspăt
distribuit în încăpere de către instalaţia de introducere cu acelaşi debit Q. În
aceste condiţii de echilibru se poate admite că, concentraţia de noxe în aerul
evacuat este egală cu concentraţia medie menţinută în încăpere; ca atare, în
relaţia (5.36) c = ca.

b) Cazul degajărilor variabile în timp. În practică există procese care

degajă în încăpere cantităţi variabile, de obicei descrescătoare, de substanţe
nocive. Astfel sunt, spre exemplu, procesele de uscare a peliculelor de lac,
caracterizate printr-o evaporare rapidă a solvenţilor, la începutul uscării şi o
descreştere continuă a cantităţilor de vapori, până la sfârşitul uscării, când q=0.
Legea de variaţie a cantităţilor degajate poate fi exprimată prin funcţia
exponenţială :
−z / z
G = Gt (l - e 0
) (kg) (5.37)
Expresia debitului de noxe este:
dG Gt − z / z0
q= = e
dz z0
Soluţia acestei ecuaţii diferenţiale este
Gt e − z / z0
c=  + C  e − nz (5.38)
V nz0 − 1
Constanta de integrare G se determină din condiţia z = 0, c = 0. Ecuaţia
care rezultă exprimă variaţia concentraţiei în timp şi are forma :
c=
ct
nz0 − 1
(
e − z / z0 − e −nz ) (5.39)

în care s-a notat cu c, raportul Gt / V reprezentând concentraţia maximă

de substanţă care se poate forma în încăperea neventilată figura5.5.

558
 Figura 5.5 - Curbele de variaţie a concentraţiei de substanţă nocivă:

a-degajare cu debit constant, încăpere neventilată sau numai cu aer

recirculat;
b-degajare cu debit constant, încăpere alimentată continuu cu aer
proaspăt;
c-degajare cu debit variabil în timp, încăpere neventilată sau numai cu
aer recirculat;
d- degajare cu debit variabil în timp, încăpere alimentată, continuu cu
aer proaspăt.

c) Purjarea incintelor. Pentru instalaţiile de avarie prezintă interes

calculul debitului de aer Q necesar pentru evacuarea substanţelor nocive
acumulate într-o încăpere cu volumul V ca urmare a unui accident, astfel încât
concentraţia să scadă de la o valoare maximă c, la o valoare admisibilă ca,
într-un interval de timp z.

5.3.3.2.2. Stabilirea debitelor de aer pentru sistemele de ventilare

mecanică generală
În practică degajarea noxelor are loc sau se produce în conformitate cu
cazul generării în cantităţi constante în timp. Degajarea în cantităţi variabile în
timp sau purjarea spaţiilor viciate, constituie cazuri speciale.
În acest caz (degajarea constantă în timp), debitele de aer necesare
pentru ventilarea generală pot fi determinate prin două metode: Q=q/ca şi
Q=n×V.
Prima metodă adoptă ca bază de calcul concentraţia admisibilă ce
trebuie menţinută în încăpere şi este în consecinţă mai exactă, însă comportă
cunoaşterea debitului de noxă generată. A doua metodă este empirică, mai
puţin exactă, bazată pe o experienţă practică mai mult sau mai puţin verificată,
însă este singura, posibilă de aplicat în situaţiile în care debitul de noxe nu
poate fi cunoscut.

559
 A) Metoda concentraţiei admisibile.
Dacă se consideră că aerul proaspăt de ventilare este încărcat cu o
cantitate mică de noxe în concentraţia c0, ecuaţia diferenţială (5.33) se scrie:
Vdc = qdz + Qc0dz – Qcdz,
în care Qc0 reprezintă cantitatea de noxă adăugată de aerul proaspăt la
cantitatea q generată în încăpere.
Punând condiţia c = cmax = ca se obţine :
dc q Qc Q
=0 = + 0 − c
dz V V V
de unde rezultă:
q
Q= (5.40)
ca − c0
Pentru un aer proaspăt perfect pur, c0 = 0.

B) Metoda schimbului de aer.

Datorită faptului că această metodă nu ţine seama de concentraţia de
noxe ce se realizează în încăpere, rezultatele ce se obţin prin aplicarea ei pot
deveni cunoscute numai prin măsurări practice efectuate după punerea în
funcţiune a instalaţiei. Din această cauză precum şi ca urmare a lipsei de
precizie proprie acestei metode, folosirea schimbului de aer ca bază de calcul
în proiectare ar trebui, în general, evitată.
n=Q/V (schimburi/oră) (5.41)
Dacă sistemele de ventilare folosesc şi aer de recirculaţie, debitele
totale ale acestora sunt
Qt = Qp + Q r (5.42)
unde Qp reprezintă debitul de aer proaspăt, iar Qr debitul de aer
recirculat.
Între schimbul de aer proaspăt şi schimbul de aer total există, în afară
de deosebirea cantitativă, şi o deosebire funcţională, şi anume, în timp ce
schimbul de aer exterior curat constituie un indice al gradului de împrospătare
a încăperii, schimbul de aer total reprezintă un criteriu de apreciere a curenţilor
de aer ce se formează în încăperea ventilată. Cu cât schimbul de aer total este
mai mare, cu atât există un pericol mai mare de formare a curenţilor. Pe de
altă parte, un schimb de aer total prea mic comportă o deplasare insesizabilă a
aerului în cuprinsul încăperii, având ca rezultat o senzaţie de aer stagnant, de
înăbuşire.

5.3.3.2.3. Dimensionarea sistemelor de ventilare locală

Principiul de funcţionare al acestor sisteme constă în dirijarea către
sursa nocivă a unor jeturi de aer în scopul de a izola sursa de restul încăperii
sau de a crea local condiţii dorite de stare a aerului a căror realizare în spaţiul
general al încăperii reprezintă o soluţie netehnică sau neeconomică.
A. Perdele de aer
Gazele, fumul sau vaporii degajaţi de la utilaje sunt antrenaţi de către
curenţii de aer secundari creaţi de jeturile perdelelor de aer, intră în masa
jeturilor şi sunt evacuaţi prin sisteme de aspiraţie.

560
 B. Duşuri de aer
Duşurile de aer sunt instalaţii pentru introducerea concentrată a aerului
proaspăt în locurile de muncă cu degajări puternice de căldură, provenite mai
ales de la radiaţii calorice. Scopul duşurilor de aer este ca, în funcţie de
intensitatea radiaţiei calorice la locul de muncă, să creeze în regiunea umerilor
lucrătorilor un curent de aer cu o viteză şi o temperatură care să ducă la o
senzaţie fiziologică acceptabilă.
B.1. Mişcarea liberă a aerului
Orice instalaţie de ventilare sau de condiţionare a aerului are drept
scop crearea în interiorul încăperilor deservite anumite condiţii prescrise
privind temperatura, umiditatea, viteza curenţilor de aer, mirosul, concentraţia
de impurităţi etc. Toate aceste condiţii se realizează în mod exclusiv prin
introducerea şi distribuirea aerului curat, eventual tratat, în interiorul încăperilor
deservite şi prin evacuarea aerului din aceste încăperi.

B1.1. Jeturi de aer

Aerul care iese printr-un orificiu practicat în peretele unei conducte în
suprapresiune, sau capătul liber al unei conducte, are forma unei vâne al cărei
contur poate fi pus în evidenţă prin refularea unui aer amestecat cu fum.
Forma jetului de aer depinde în mod esenţial de caracterul curgerii aerului prin
deschiderea de refulare.
a. Structura jetului de aer.
Gurile de refulare folosite în practică au nu numai forme şi dimensiuni
foarte variate, dar creează şi jeturi cu direcţii diferite de propagare. Astfel,
gurile de refulare pot fi circulare, pătrate, dreptunghiulare, fante înguste,
trunchiuri de con interpătrunse etc. şi pot crea jeturi axiale, care se propagă
de-a lungul unei direcţii perpendiculare pe planul deschiderii de refulare, sau
jeturi radiale, care se dezvoltă după direcţii paralele cu planul deschiderii de
refulare. Indiferent de forma deschiderilor sau de direcţia de propagare, jeturile
de aer au o structură similară, şi anume cea indicată în figura 5.6.

Figura 5.6 - Structura jetului turbulent, liber

561
 Un jet liber, turbulent, este compus dintr-o masă de aer variabilă,
turbionară, într-o mişcare generală de translaţie, sub forma unui curent
divergent. Jetul de aer se formează în modul următor: prin deschiderea de
refulare pătrunde o masă de aer primar, cu o energie cinetică iniţială, în aerul
ambiant imobil. Curentul de aer care izvorăşte din gura de refulare are în
planul de refulare aceeaşi formă cu secţiunea din care iese. Imediat după
ieşirea din gura de refulare, particulele de aer în mişcare turbulentă care
formează un strat limită la periferia curentului, antrenează particule din aerul
ambiant imobil şi le adaugă la curentul primar. Jetul de aer îşi măreşte astfel
volumul şi începe să capete forma unui con divergent. Această formă se
accentuează din ce în ce mai mult, pe măsură ce creşte depărtarea de la
planul de refulare şi, o dată cu aceasta, masa de aer indusă.
Curentul de aer primar manifestă tendinţa de a-şi păstra consistenţa
iniţială şi după ieşirea din gura de refulare, formând, în mijlocul jetului, un miez
în care viteza aerului rămâne aproape egală cu viteza medie din planul gurii de
refulare. Ca urmare, curba de distribuţie a vitezelor în secţiunea transversală
prin miez are forma unui dreptunghi (c1, figura 5.6). Stratul de la periferia
miezului vine în contact, la exterior, cu masa imobilă a aerului ambiant, iar la
interior cu curentul primar în mişcare. Din această cauză, precum şi din cauza
viscozităţii aerului înconjurător, la marginile miezului se formează turbioane
care se propagă continuu spre interior, antrenând particule din aerul ambiant şi
îngroşând stratul limită. Acest fenomen are ca rezultat îngustarea miezului. Ca
urmare, curba de distribuţie a vitezelor în jet, la o distanţă oarecare, este de
forma c2, care arată că în secţiunea îngustată a miezului, viteza medie în
deschiderea de refulare se menţine constantă şi arată, în acelaşi timp, modul
în care variază vitezele în stratul limită care învăluie miezul; în vecinătatea
miezului, vitezele din stratul limită au valorile cele mai mari, apoi pe măsura
apropierii de limita jetului, vitezele din stratul limită îngroşat scad continuu. O
secţiune longitudinală prin miez are forma unei parabole alungite, care poate fi
înlocuită cu suficientă aproximaţie prin două drepte care se intersectează în
axa jetului. În acest mod, forma miezului se poate aproxima cu cea a unui con
cu vârful în direcţia de propagare a jetului. Dincolo de vârful miezului,
turbioanele inundă complet masa jetului. Curentul principal al jetului care
începe după dispariţia completă a miezului, este format în întregime din
turbioane într-o mişcare generală de translaţie.
Începutul formării jetului, imediat după ieşirea aerului primar din gura de
refulare, este caracterizat de crearea turbioanelor, nu numai la periferia
miezului, datorită viscozităţii aerului înconjurător, imobil, ci şi a unor turbioane
chiar în masa miezului, provocate de turbulenţa din gura de refulare.
Astfel un jet de aer se împarte în următoarele patru zone:
Zona 1: un sector iniţial, care se întinde pe toată lungimea miezului şi în
care viteza în axa jetului rămâne constantă şi aproximativ egală cu viteza din
planul gurii de refulare.
Zona a 2-a: o regiune de tranziţie, având o lungime de obicei mai mare
decât sectorul iniţial şi în care viteza în axul jetului scade lent cu distanţa de la
gura de refulare.
Zona a 3-a: un sector principal care, datorită lungimii sale mari şi a
caracterului său stabil, prezintă interes major pentru practică. În această zonă
562
viteza în axa jetului scade cu distanţa de la gura de refulare mai repede decât
în regiunea de tranziţie, de asemenea turbulenţa aerului a căpătat un caracter
uniform, iar jetul este bine conturat, cu un unghi de divergenţă constant. În
această zonă toate jeturile au o formă similară, rotundă, oricare ar fi forma
gurilor de refulare.
Zona a 4-a: o regiune finală, în care viteza axială descreşte foarte
repede, iar jetul este inundat de mişcarea generală a aerului din încăpere.

C. Ventilarea locală prin aspiraţia aerului

La proiectarea dispozitivelor de aspiraţie locală, pentru a se stabili tipul,
forma şi dimensiunile lor, trebuie să se ţină seama de următorii factori: forma şi
amplasarea utilajelor; natura şi modul de desfăşurare a proceselor tehnologice;
natura, cantitatea şi modul de generare a substanţelor nocive; dimensiunile şi
forma constructivă a încăperilor de producţie.

5.3.4. Dimensionarea instalaţiilor de ventilaţie industrială

Asigurarea condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă impun
dimensionarea şi alegerea judicioasă a sistemelor de ventilaţie aplicate.În
multe cazuri este necesar atât aplicarea ventilaţiei generale cât şi a ventilaţiei
locale.

5.3.4.1. Dimensionarea instalaţiilor de ventilaţie generală.

În condiţiile în care în incinta ventilată apar gaze sau vapori explozivi se
impune alegerea unui sistem de ventilaţie generală alcătuit din două
componente figura 5. 7, şi anume:
- o instalaţie de ventilaţie pentru introducerea aerului proaspăt în
incintă, care funcţionează în regim refulant
- o instalaţie de ventilaţie pentru evacuarea aerului viciat din incintă,
care funcţionează în regim aspirant
VENTILA ŢIE GENERALĂ - VEDERE DE ANSAMBLU

Malaxor fibr ă

Cuvă

De la centrala
de ventilatie
Presă dozator

Cuvă
Malaxor

Masă încărcare

Figura 5.7 - Sisteme de ventilaţie generală

563
 5.3.4.1.1. Dimensionarea instalaţiei de ventilaţie în regim refulant.
Pentru dimensionarea instalaţiei de introducere a aerului proaspăt
este necesar în prima fază estimarea debitului absolut de gaze sau vapori care
se degajă în timpul procesului tehnologic.
Debitul absolut gaze sau vapori se calculează cu relaţia:
q1 = 10 −3  C1  Q1 (l/min) (5.43)
unde:
q1 – debit absolut de gaze sau vapori ( l/min )
Q1 – debit de aer (m3/min)
Q1 = s × v (m3/min)
s – secţiunea coloanei (m2)
v – viteza aerului în coloana flexibilă (m/s)
Debitul absolut total este dat de relaţia:
qt = q1 + q2 +…+qn (l/min)
Pentru dimensionarea instalaţiei de ventilaţie generală în regim refulant
se utilizează două metode şi anume:
➢ metoda concentraţiei admisibile
➢ metoda schimbului de aer

A. Metoda concentraţiei admisibile

Conform cu această metodă, debitul de aer necesar este:
q
Qn = t (m3/h) (5.44)
C0
unde:
Qn – debitul necesar (m3/h)
qt – debitul de mase introdus în aerul incintei (g/h)
C0 – concentraţia maxim admisibilă (g/m3)
B. Metoda schimbului de aer
Pentru aplicarea acestei metode se utilizează volumul incintei.
Numărul de schimburi de aer n, se stabileşte cu relaţia
n = QR / V (5.45)
unde:
QR – Debitul de aer realizat de instalaţia de ventilaţie refulantă (m3/h).
V – Volumul incintei (m3).

5.3.4.1.2. Dimensionarea instalaţiei de ventilaţie în regim aspirant.

Pentru dimensionarea instalaţiei de aeraj general în regim aspirant se
pleacă de la debitul introdus de instalaţia de refulare. Debitul necesar
instalaţiei de aspirare poate fii mai mare, egal sau mai mic decât debitul
introdus de instalaţia de refulare, în funcţie de regimul care se doreşte a fii
impus în incintă şi anume depresiune, normală sau suprapresiune.
În condiţiile realizării unei depresiuni debitul pe aspirare trebuie să
exceadă uşor debitului de intrare.
În acest sens se alege debitul aspirant:
Qa > QR
Secţiunea necesară conductei de refulare se calculează astfel:

564
 4Qa
d= (m) (5.46)
3600  v
această formulă se mai scrie astfel:
1 Qa
d= (m)
53,2 v
unde :
d – diametrul conductei (m)
Qa – debitul pe coloana aspirantă (m3/h)
v – viteza de vehiculare a aerului (m/s)
Se alege constructiv forma conductei de refulare.
Corespunzător diametrului calculat se pot alege dimensiunile conductei
rectangulare a / b cărora le corespunde un diametru echivalent.
Se recalculează viteza de vehiculare a aerului în conductă şi anume:
1 Qa
v=  (m/s) (5.47)
900 d e2
Conducta poate să fie prevăzută la partea inferioară cu ramificaţii.
Pentru calculul parametrilor aferenţi coloanei de ventilaţie generală,
ramura aspirantă, se utilizează schema specifică.
Pentru tronsoane se calculează:
- debitul de aer vehiculat
- diametrul echivalent
- lungimea tronsonului
- R – pierderea de presiune prin frecare pe metru liniar
(dPa); acest parametru se alege din nomogramele construite
special în acest sens.
v 2
- - energia dinamică a aerului pe tronsonul considerat (dPa)
2g
unde:
v – viteza de vehiculare a aerului (m/s)
 - greutatea specifică a aerului (kg/m3)
g – acceleraţia gravitaţională (m/s2)
Corecţia temperatură şi presiune aplicată greutăţii specifice se
determină astfel:
T0 B
 = 0   (kg/m3) (5.48)
t + T0 B0
unde:
 - greutatea specifică corectată (kg/m3)
o - greutatea specifică în condiţii normale (kg/m3) ((o = 1,29kg/m3)
T0 - temperatura normală (K) (T0 = 273,16)
t - temperatura mediului la locul aplicării corecţiei (0C) (t = 270C)
B0 - presiunea barometrică normală (mmHg) ( B0 = 760mmHg )
B - presiunea barometrică la locul aplicării corecţiei (mmHg),
(B=720mmHg )
Dacă pe tronson se află piese speciale, de exemplu gură de aspiraţie,
se calculează coeficientul de rezistenţă locală ξ şi ξ .

565
 Se calculează pierderea de presiune datorată rezistenţelor locale:
v 2
ξ ×
2g
Se calculează pierderea de presiune:
v 2
R × l + ξ ×
2g
Datele obţinute se înscriu într-un tabel centralizator tab. 5.6

Tabelul 5.6

R v 2 v 2 Puncte de
Tr d
Q V
on 3 a×b sau l
mm
Rxl
Piesa ξ1.   2g R l + 
v 2  v 2 
  R  l +   
ramificaţie
2g
m m/ H2 speci ξn 2g  2g 
so mm de m mmH2O mmH2 mmH2 mmH O Δp
/h s O/ ală   mmH2O Nr
n mm O O 2 mmH2O
m
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
1
2
3

5.3.4.2. Dimensionarea instalaţiei de ventilaţie locală

Pentru dimensionarea instalaţiei de ventilaţie locală este necesar să se
stabilească numărul de ramificaţii aferente reţelei precum şi debitele necesare
fiecărui tronson terminal.
Funcţie de complexitatea reţelei de ventilaţie locală se stabileşte dacă
aceasta va fi deservită de un ventilator, sau reţeaua va fi divizată în două
figura 5.8 sau mai multe reţele independente deservite de către un ventilator
figura 5.9.
Aceste instalaţii pot funcţiona în regim aspirant sau în regim refulant.
Regimul cel mai utilizat este cel aspirant.
În cazul instalaţiilor de ventilaţie locală care funcţionează în regim
aspirant, în funcţie de sursele de degajare a vaporilor se stabilesc şi punctele
de aspiraţie.
Tipul, forma şi dimensiunile constructive ale dispozitivelor de aspiraţie
se aleg în funcţie de intensitatea degajării, forma şi dimensiunile orificiilor de
degajare, spaţiul disponibil amplasării acestora etc.
Din acest punct de vedere se pot utiliza mai multe tipuri de dispozitive
de aspiraţie după cum urmează:

➢ Dispozitive de aspiraţie locală deschise

- hotele;
- gurile de captare;
- dispozitivele de aspiraţie laterală;
- dispozitivele de aspiraţie de la mese.

➢ Dispozitive de aspiraţie locală semiînchise

- nişele;
- hotele cu pereţi laterali;
566
 - dispozitive care îmbracă parţial aparatul de lucru.

➢ Dispozitive de aspiraţie locală închise.

În vederea rezolvării reţelei de ventilaţie locală este necesară mai întâi

dimensionarea dispozitivelor de captare.

Figura 5.8 - Sistem de ventilaţie locală cu două ventilatoare

Figura 5.9 - Sistem de ventilaţie locală cu trei ventilatoare

567
 5.3.4.2.1. Dimensionarea dispozitivului de captare tip hotă.
Pentru dimensionarea dispozitivelor de aspiraţie tip hotă se utilizează
elementele constructive redate în figura 5.10.

l = 0,4h


1/ D 2/
h
d
1 2

Figura 5.10 - Dispozitiv de aspiraţie tip hotă

Se calculează debitul necesar pentru aspirarea şi diluarea vaporilor sau

gazelor:

Qn = v × S (m3/s)

unde:
Qn – debitul aspirat de hotă (m3/s)
v – viteza de vehiculare a aerului în secţiunea laterală 1 - 1', 2 - 2' (m/s)
S – secţiunea laterală 1 - 1', 2 - 2' (m2)

S =  × G × (R + r) (m2)

unde:
G – generatoarea suprafeţei laterale 1 - 1' (m)

G= (0 ,4  h )2 + h2 (m)

h – distanţa dintre hotă şi cuvă (m)

R, r – raza hotei respectiv a cuvei (m)
Se determină diametrul conductei de racord pentru o viteză de
vehiculare dată

1 Qn
d= (m)
53,2 v
568
 Pentru dimensionarea hotei se utilizează formula:

R
Hh = (m)

tg
2

unde:
α - unghiul de vârf; pentru eliminarea variaţiilor de viteză în interiorul
hotei se alege α = 600
Hh = înălţimea hotei (m)

5.3.4.2.2. Dimensionarea dispozitivelor de aspiraţie laterală.

Dispozitivele de aspiraţie laterală sunt recomandate pentru evacuarea
gazelor la sursă.
Pentru dimensionarea dispozitivelor de aspiraţie laterală se utilizează
elementele constructive prezentate în figura nr. 5.11.

A
S2 S1 S2

l A

Figura 5.11 - Dispozitiv de aspiraţie laterală

Debitul necesar pentru aspirarea vaporilor sau gazelor se calculează cu

relaţia
Qn = v × S (m3/s)
S = S1 + S2
Se stabileşte viteza v impusă pe suprafaţa S pentru aspirarea gazelor
explozive.
569
 Se calculează debitele pentru fiecare dispozitiv.
Diametrul conductei de record pentru o viteză de vehiculare dată se
calculează cu relaţia
1 Qn1
d= (m)
53,2 v
Se dimensionează parametrii geometrici aferenţi dispozitivelor de
aspirare laterală cu formula
0 ,5  L
H= (m)

tg
2
Se stabileşte înălţimea gurii de aspirare a dispozitivului de aspirare
laterală.
Se stabileşte lăţimea dispozitivului la nivelul gurii de aspirare.

5.3.4.2.3. Dimensionarea dispozitivului de captare cu o singură

suprafaţă liberă.
Pentru dimensionarea dispozitivului de aspiraţie cu o singură suprafaţă
liberă se utilizează elementele constructive prezentate în figura 5.12.

/
L d L

=30 0

Figura 5.12 - Dispozitiv de aspiraţie cu o singură suprafaţă liberă

Se determină debitul necesar pentru evacuarea vaporilor sau gazelor

Qn = v × S (m3/s)
S=L×l (m2)
Se stabileşte viteza de vehiculare a aerului necesară pentru evacuarea
vaporilor.
Se determină diametrul conductei de record pentru o viteză de
vehiculare a aerului dată:
1 Qn
d= (m)
53,2 v
Se dimensionează parametrii geometrici aferenţi dispozitivelor de
aspirare laterală cu formula:
0 ,5  L/ (m)
H=

tg
2
570
 Se determină suplimentar următorii parametrii:
- înălţimea gurii de aspirare;
- lăţimea a gurii de aspirare;
- unghiul la vârf al dispozitivului de aspirare;
- latura mare a suprafeţei libere;
- latura mica a suprafeţei libere;
- adâncimea cutiei dispozitivului de aspirare.

5.3.4.3. Dimensionarea reţelei de ventilaţie locală.

Pentru rezolvarea reţelei de ventilaţie locală se realizează o schemă
monofilară
Schema monofilară specifică cuprinde mai multe tronsoane. Pe fiecare
tronson sunt notate:
- debitul de aer necesar rezultat din calcul;
- lungimea tronsonului rezultată din analiza atentă a traseului precum şi
a pieselor speciale (coturi, ramificaţii, curbe) pe care le prezintă;
- diametrul conductei de aspirare rezultat din calcul;
- viteza de vehiculare a aerului rezultată din calcul.
Etapele de calcul pentru rezolvarea reţelei de ventilaţie locală sunt
următoarele:
A. Stabilirea formei geometrice şi materialul conductelor de
ventilare.
B. Determinarea vitezei de vehiculare a aerului:
1 Qn
v=  (m/s)
900 d 2
C. Determinarea diametrului conductei
1 Qn
d= (m)
53,2 v
D. Se stabileşte lungimea echivalentă a fiecărui tronson.
E. Se determină pierderea unitară de presiune prin fiecare
R = f (Q;v) mmH2O/m (dPa/m)
F. Se determină pierderea totală de presiune pe tronson
Rt = R  l mmH2O (dPa)
G. Se identifică piesele speciale (coturi, ramificaţii, curbe, dispozitive de
aspiraţie)
H. Se determină coeficienţii de rezistenţă locală. ξ.
I. Se determină energia dinamică a aerului pe tronson. E
v 2
E= mmH2O (dPa)
2g
J. Se calculează pierderea de presiune datorită rezistenţelor locale.
v 2
 mmH2O (dPa)
2g

K. Se determină pierderea totală de presiune prin fiecare.

571
 v 2
R × l + ξ × mmH2O (dPa)
2g
Pentru început se parcurg etapele prezentate anterior pentru fiecare
tronson, în condiţiile utilizării unei viteze date v.
Viteza v se alege în funcţie de destinaţia instalaţiei de ventilaţie.
În etapa următoare se determină presiunea statică în noduri.
Următoarea etapă constă în aplicarea uneia dintre metodele de
rezolvare a reţelelor de ventilare locală.
Dintre toate metodele de rezolvare a reţelelor de ventilare locală,
metoda de echilibrare a pierderilor de presiune este cea mai utilizată.
Metoda echilibrării pierderilor de presiune se aplică în scopul evitării
aplicării dispozitivelor de reglaj tip şubăr sau altele similare.
Această metodă presupune efectuarea modificărilor parametrilor
specifici în aşa fel încât pe ramificaţiile paralele care converg într-un nod să
existe aceeaşi pierdere de presiune. Metoda implică identificarea unei viteze
care să satisfacă debitul necesar conducând în acelaşi timp la modificarea
diametrului conductelor.
Pentru fiecare tronson se reiau calculele conform etapelor prezentate
anterior aplicându-se în acelaşi timp noile condiţii impuse.
Datele rezultate în urma calculelor se înscriu într-un tabel centralizator
Etapa finală constă în alegerea ventilatorului utilizat pentru vehicularea
aerului în reţeaua de ventilaţie locală pentru care se stabileşte debitul
vehiculat, depresiunea dezvoltată respectiv tipul constructiv al ansamblului
motor–ventilator.
La nivel internaţional în ţările cu industrie dezvoltată se aplică metode
moderne de proiectare cu ajutorul tehnicii de calcul prin utilizarea programelor
specializate de exemplu FINE-HVAC-9-NG.

5.3.5. Ventilatoare destinate ventilaţiei industriale

Ventilatoarele destinate ventilaţiei industriale trebuie să asigure
circulaţia aerului prin coloanele sau conductele la care sunt racordate, astfel
încât în punctele de aspirare/refulare respectiv în incinte să se obţină o
captare/diluare eficientă. Din punct de vedere constructiv şi al domeniilor de
utilizare s-au dezvoltat o diversitate de instalaţii de ventilare care pot fii grupate
în următoarele categorii: axiale, centrifugale, centrale de ventilare.
Ventilatoarele axiale şi centrifugale uzuale, utilizabile în ventilaţia
industrială sunt următoarele:
- Ventilatoare axiale tip VF-315-4, VF-355-4, VF-400-4, VF-450-4,
VF-500-4, VF-560-4, VF-630-4, VF-710-8, VF-710-6, VF-800-8, VF-800-6, VF-
900-6, VF-900-8, VAA-280-2, VAA-280-4, VAA-280-2, VAA-315-2, VAA-315-4,
VAA-400-2, VAA-400-4, VAA-400-6, VAA-500-2, VAA-500-4, VAA-500-6, VAA-
500-8, VAA-630-4, VAA-630-6, VAA-630-8, VAA-800-4, VAA-800-6, VAA-800-
8, VAS-280-2, VAS-280-4, VAS-315-2, VAS-315-4, VAS-400-2, VAS-400-4,
VAS-400-6, VAS -500-2, VAS -500-4, VAS -500-6, VAS -500-8, VAS -630-4,
VAS -630-6, VAS -630-8,VAS -800-4, VAS -800-6, VAS -800-8, VAS -1000-6,
VAS -1000-8,VAS -1250-6, VAS -1250-8 şi centrifugale de tip V-20, V40,
V141, V32T, realizate de SAVEB Bucureşti;

572
 - Ventilatoare axiale de tip HM-25-30, HM-35-40, HM-45-50, HM –
HMX – 63, HM – HMX – 71, HM – HMX – 80, HM – HMX – 90, HM – HMX –
100, HM – HMX – 125, realizate de firma CASALS din Spania.

CAPITOLUL VI

VERIFICAREA INSTALAŢIILOR DE VENTILAŢIE INDUSTRIALĂ

În conformitate cu legislaţia în vigoare trebuie asigurată securitatea şi

sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă. În acest sens trebuie
prevenite riscurile profesionale, evitarea acestora sau evaluarea riscurilor care
nu pot fi evitate respectiv combaterea riscurilor la sursă /15; 16/.

6.1 FACTORI DE RISC

Principalele categorii de factori de risc de accidentare şi îmbolnăvire
profesională, grupate după criteriul elementului generator din cadrul sistemului
de muncă, sunt prezentate în continuare.
A.- EXECUTANT
B.- SARCINA DE MUNCĂ
C.- MIJLOACE DE PRODUCŢIE
D.- MEDIU DE MUNCĂ
Din clasificarea prezentată mai sus reiese faptul că în mediul de muncă
pot să apară factori care creează atmosferă toxică sau explozivă care
acţionează asupra lucrătorilor cu consecinţe drastice şi uneori dramatice.

6.2 RISCUL DE EXPLOZIE

În cadrul factorilor de risc specifici mediului de muncă, se identifică
factorii de risc chimic. Această categorie de factori de risc cuprinde şi gaze şi
vapori inflamabili / explozivi.

6.2.1 Explozia
Explozia este, în esenţă, un proces fizico - chimic extrem de rapid, de
ardere a unor substanţe sau preparate inflamabile, însoţit de o transformare la
fel de rapidă a energiei lor potenţiale în lucru mecanic. Lucrul mecanic este
rezultatul creşterii bruşte a volumului gazelor formate în momentul exploziei şi
creşterii instantanee a presiunii şi temperaturii lor. Generarea şi eliberarea
violentă a gazelor este specifică exploziei şi se produce în toate cele trei tipuri
de explozii: mecanică (fizică), chimică şi atomică.
Exploziile chimice ale amestecurilor combustibil - aer se clasifică în
explozii omogene şi explozii eterogene.
Exploziile eterogene sunt cele care, iniţiate într-un punct al amestecului,
se propagă din aproape în aproape, pe suport propriu, prin capacitatea de
autoîntreţinere a reacţiei. Se înţelege că, dacă un grup de molecule, sub
acţiunea unui impuls exterior, se descompune, atunci energia rezultată este
suficientă pentru ca, în straturile vecine, să provoace descompuneri repetate.
Explozia se propagă, deci, ca o undă.
O explozie omogenă este o reacţie chimică care se produce simultan în
toată masa sistemului. Explozia omogenă are loc într-un amestec exploziv
573
omogen care are, în orice moment, o temperatură şi o concentraţie riguros
uniforme, iar viteza de reacţie (în sensul cineticii chimice) este aceeaşi în toate
punctele sistemului; această viteză creşte până atinge o valoare ridicată, adică
până la explozie.
Exploziile pot surveni ori de câte ori sunt îndeplinite - simultan -
următoarele condiţii:
• substanţele sau preparatele inflamabile/combustibile (carburant)
prezintă un grad înalt de dispersie în aer;
• concentraţia substanţelor sau preparatelor inflamabile în aer
(comburant) se găseşte în interiorul limitelor (inferioară şi superioară) de
explozie;
• cantitatea de atmosferă explozivă (amestec combustibil - aer) este
periculoasă la momentul dat; se consideră ca fiind periculoasă o atmosferă
explozivă compactă de minimum 10 dm3, formată într-o incintă închisă
(încăpere), indiferent de mărimea acesteia;
• sursa de aprindere există şi, totodată, este eficientă (suficient de
mare ca temperatură şi energie) pentru asigurarea activării moleculelor în
vederea iniţierii şi propagării reacţiei de ardere rapidă.
Ilustrativ, condiţiile necesare producerii unei explozii sunt redate în
figura 6.1.

Legenda
1.carburant (gaze, vapori,
prafuri/pulberi, ceţuri);
2.comburant (oxigen,
substanţe oxidante);
3. sursă de iniţiere
(suprafaţă fierbinte,
flacără, scântei de origine
mecanică, scântei
electrice, electricitate
statică etc.).

Figura 6.1 - Triunghiul exploziei

6.3. VERIFICAREA INSTALAŢIILOR DE VENTILARE

Proiectele de execuţie cuprind sisteme de prevenire şi combatere a
factorilor de risc ce pot să apară în timpul desfăşurării proceselor tehnologice
preconizate. Pe baza cunoaşterii aprofundate a tipului şi cantităţilor de noxe
care se pot degaja în incintă proiectantul prevede instalaţii de ventilare pentru
limitarea sau eliminarea riscului de producere a atmosferelor potenţial exploziv
şi/sau toxice.
Pe baza proiectului de execuţie constructorul montează instalaţiile de
ventilare în funcţie de specificaţiile tehnice pe amplasamentul destinat.
În funcţie de specificaţiile tehnice instalaţiile de ventilaţie prevăzute, pot
fii cu tubulatură sau fără tubulatură. Cele cu tubulatură pot fi monofilare sau
ramificate. De asemenea pot să fie dotate cu unul sau mai multe ventilatoare.

574
 În timpul funcţionării parametrii funcţionali ai ventilatoarelor respectiv
tubulatura suferă modificări care pot conduce la creşterea concentraţiilor de
gaze, vapori, pulberi sau ceţuri.
Pentru evitarea riscului de formare a atmosferelor potenţial exploziv
şi/sau toxice se impune verificarea instalaţiilor de ventilare.

6.3.1. Verificarea instalaţiilor de ventilaţie industrială

Pentru verificarea instalaţiilor de ventilaţie industrială a fost emis un
Normativ privind organizarea activităţii de verificare a instalaţiilor de ventilare
care funcţionează la unităţi industriale cu pericol potenţial de formare a
atmosferelor explozive şi/sau toxice, indicativ NVIV-01-06 aprobat prin ORDIN,
al ministerului economiei şi finanţelor şi ministerului muncii, familiei şi egalităţii
de şanse, nr. 1638 din 25 aprilie 2007 respectiv, ORDIN al ministerului
economiei şi finanţelor şi ministerului muncii, familiei şi egalităţii de şanse,
nr. 393 din 2 mai 2007.
Normativul NVIV-01-06, are drept scop asigurarea şi menţinerea unui
mediu optim pentru desfăşurarea activităţii, apărarea vieţii, integrităţii corporale
şi sănătăţii lucrătorilor şi altor persoane participante în procesul de muncă şi
stabileşte prevederile generale pentru organizarea activităţii de verificare a
instalaţiilor de ventilare care funcţionează în medii cu pericol potenţial de
formare a atmosferelor explozive şi/sau toxice.
Normativul NVIV - 01-06 se aplică la toţi operatorii economici, a căror
activitate este susceptibilă de a genera atmosfere potenţial explozive şi/sau
toxice, în vederea asigurării conformităţii parametrilor funcţionali realizaţi de
instalaţiile de ventilare cu cei declaraţi de utilizator.
Instalaţiile de ventilaţie care intră sub incidenţa Normativului
NVIV-01-06, sunt cele care funcţionează sau vehiculează medii potenţial
explozive sau toxice.
Activitatea de verificare a instalaţiilor de ventilare are rol puternic
preventiv în ceea ce priveşte riscul de explozie în principal datorită faptului că
din cele trei elemente care pot conduce la apariţia unui fenomen de explozie,
instalaţiile de ventilare pot asigura carburantul (gaze, vapori, prafuri/pulberi,
ceţuri) respectiv sursa de iniţiere (suprafaţă fierbinte, flacără, scântei de origine
mecanică, scântei electrice, electricitate statică etc.).
Pe baza normativului sunt determinaţi parametrii realizaţi de instalaţiile
de ventilaţie, prin măsurători ,,in situ” după cum urmează:
• Parametrii de stare ai aerului:
❖ viteza de curgere a aerului;
❖ presiunea absolută;
❖ temperatura;
❖ umiditatea relativă;
• Parametrii aerodinamici:
❖ elementele geometrice ale instalaţiei;
❖ pierderea de presiune;
❖ presiunea / depresiunea statică, dinamică şi totală;
❖ debitul de aer vehiculat;
❖ rezistenţă aerodinamică unitară / totală;
❖ coeficientul unitar / total al pierderilor de aer;

575
 ❖ gradul de etanşare.
• Parametrii funcţionali ai ventilatoarelor:
❖ presiunea / depresiunea statică la aspirarea sau refularea
ventilatorului;
❖ debitul de aer realizat;
❖ tensiunea de alimentare;
❖ intensitatea curentului absorbit;
❖ factorul de putere;
❖ turaţia;
❖ puterea absorbită de motorul de acţionare;
❖ puterea utilă;
❖ randamentul de funcţionare.

6.3.2. Verificarea instalaţiilor de aeraj minier

6.3.2.1.Verificarea coeficienţilor aerodinamici aferenţi coloanelor
de aeraj
Etapele de calcul necesare pentru determinarea coeficienţilor
aerodinamici, aferenţi coloanelor de aeraj R0 şi K0, in situ, sunt:
a) Se determină prin măsurători:
- debitul de aer, într-un punct al coloanei, spre ventilator, Q1 (m3/s);
- debitul de aer, într-un punct al coloanei, spre frontul de lucru,
Q2 (m3/s);
- presiunea, într-un punct al coloanei, spre ventilator, P1 (daPa);
- lungimea coloanei între cele două puncte de măsurare, L (m);
- depresiunea (presiunea) dinamică medie şi viteza aerului în coloană,
în staţiile de măsurare a debitului de aer;
- temperatura aerului în coloana de aeraj şi lucrarea minieră, în staţiile
de măsurare a debitului;
- presiunea barometrică în lucrarea minieră;
- diametrul şi lungimea coloanei de aeraj;
- distanţa între ventilatoare şi lungimea de coloană aferentă fiecărui
ventilator.
b) Se efectuează corecţia debitului de aer;
c) Se determină viteza de curgere a aerului în conductă;
d) Se calculează debitul de aer mediu;
e) Se calculează raportul debitelor de aer;
f) Se determină rezistenţa aerodinamică a coloanei de lungime L;
g) Se determină coeficientul de pierderi de aer al coloanei de lungime
L, folosind mărimile QR şi RC,;
h) Se determină coeficientul unitar al pierderilor de aer;
i) Se determină rezistenţa aerodinamică unitară.

Bibliografie:

1. Băbuţ G. B., Băbuţ M. C. - Noxe chimice specifice mediului de muncă.

Editura Universitas Petroşani 2012.
2. Berglund L., Cain W. S. – Perceived air quality and the thermal environment,
Conference IAQ, ASHRAE, Atlanta, USA, 1989.

576
3. Biegert B., Railio J. – Industrial air technology – Description, Industrial
ventilation design guidebook, Academic Press, San Diego, California, USA,
2001.
4. Biegert B., Railio J. – Terminology, Industrial ventilation design guidebook,
Academic Press, San Diego, California, USA, 2001.
5. Cristea A. – Ventilarea şi condiţionarea aerului – Vol. I, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1968.
6. Cristea A., Niculescu N. – Ventilarea şi condiţionarea aerului – Vol. II,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1971.
7. Cristea A., Tereţean T.Ş. – Ventilarea şi condiţionarea aerului – Vol. III,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1976.
8. Cunningham D., Berglund, L. – Skin wettedness under clothing and its
relationship to thermal confort in men and women, VSS Kongress,
Copenhagen, Denmark, 1985.
9. Euler de Sousa – Mine Ventilation, A. A. Balkema Publishers, Lisse,
Netherlands, 2002.
10. Goodfellow H., Tahti E. - Industrial ventilation design guidebook, Academic
Press, San Diego, California, USA, 2001.
11. Ksenofontova A.I. – Îndrumător pentru aerajul minelor, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1962.
12. Popa I. – Toxicologie, Editura medicală, Bucureşti 1972.
13. Teodorescu C., Gontean Z. Neag I. – Aeraj Minier, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1980.
14. Voicu V. – Combaterea noxelor în industrie, Editura Tehnică, Bucureşti,
2002.
15. xxx - Ordin nr. 1659 din 22.06.2011 al M.D.R.T., pentru aprobarea
reglementării tehnice Normativ pentru proiectarea, executarea şi exploatarea
instalaţiilor de ventilaţie şi climatizare. Indicativ I5-2010.
16. xxx - Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă.

577