Tema 4 Microclima încăperii

1. Schimbul de căldură om - mediul înconjurător

2. Confortul termic. Factorii confortului termic
3. Senzația de confort. Zone și diagrame de confort.
4. Confortul de aer în încăperi
5. Cerinţele tehnologice asupra parametrilor de microclimă
6. Parametrii climatici interiori de calcul

1. Puritatea aerului interior. CMA a noxelor în aerul interior

Prin puritatea aerului interior se înțelege conținutul de gaze, vapori, praf, microbi,
mirosuri ect. Puritatea aerului și factorii confortului termic reprezintă o
componentă importantă a microclimei interioare care influențează funcțiile vieții,
sistemul nervos, circulația sanguină și schimbul de substanțe om-mediu, sau mai
general asupra sănătății oamenilor.

Prin degajari nocive sau noxe se intelege excesul de caldura, umeditatea, vaporii,
gazele, praful, e.t.c. Vaporii si particolele solide in suspensie afecteaza organismul
uman expunindul imbolnavirii sau pot genera incendii si explozii.
Degajarile nocive se formeaza in incaperea ventilata datorita prezentei
muncitorilor si a utilajelor tehnologice, sau pot fi introduse din exterior.
Degajările de substanțe nocive sub formă de gaze, vapori sau praf pot avea efecte
fiziologice neplăcute sau periculoase asupra oamenilor în funcție de natura și
concentrația lor în aerul interior, precum și de timpul de înhalare sau expunere care
pot duce la scăderea capacității de muncă sau chiar la înbolnăviri profesionale
grave. Vaporii si particolele solide in suspensie afecteaza organismul uman
expunindul imbolnavirii sau pot genera incendii si explozii.

De aceea, una din funcțiile principale ale instalațiilor de ventilare și climatizare

este să preia în mod permanent sau intermitent aceste degajări, astfel încăt
concentrațiile lor să rămînă sub nivelul valorilor maxime admisibile stabilite prin
acte normative.

Prin concentratia admisibila a noxelor se intelege cantitatea din substanta

respectiva care expune organismul uman la imbolnavire sau senzatia de inconfort
sau pot genera incendii sau explozii.
Concentratia maxima admisibila (CMA) – reprezinta asa o concentrație a
substanței nocive in mediul in care omul iși desfașoara activitatea in tot timpul
vieții sale și care nu provoaca imbolnavirea corpului.
Concentratia admisibila se exprimă in unitați de masă raportata la unitațăi de
volum, în mg/m3.
Sub aspectul fiziologic se are în vedere că unele substanțe produc intoxicări
acute chiar la durate foarte scurte de expunere, iar altele produc intoxicări cornice
în cazul preluării lor lente de către organism
In normele sanitare sunt indicate valorile (concentratieile) substantei nocive pentru
fiecare substanta in parte.
Din punct de vedere al pericolului de expozie se ține cont de limita inferioară a
raportului de amestec substanță degajată-aer care crează acest pericol, iar sub
aspectul inflabilității se ia drept criteriu temperature de aprindere care este mai
scăzută cu 15-25 0C decăt cea de ardere.
Tabelul 3. 1. Concentrații admisibile de CO2 în aerul clădirilor civile
Nr. Denumirea încăperii CO2
l/m3
1 încaperile de locuit, în care persoanele se află în permanență 1
2 încăperi pentru copii și bolnavi, spitale 0,7
3 Încăperi în care oamenii se află periodic (instituții) 1,25
4 Încăperi în care oamenii se află un timp scurt (cinema) 2,0

În clădiri industriale aerul, de asemenea, poate fi poluat cu vapori toxici, gaze,

aerosoli și praf, care se degajă în urma petrecerii proceselor tehnologice. Acești
poluanți intra in organism prin intermediul tractului respirator, prin piele și cu
produse alimentare. Substanțele toxice pot provoca intoxicații. Gradul de influență
asupra omului depinde de pericolul substanței, de concentrația substanței nocive în
aerul încăperii și de durata de acțiune. Acești poluanți sunt foarte periculoase si
actiunea lor trebuie evitata.
Exista norme sanitare СН 245-71. Санитарные нормы проектирования
промышленных предприятий. М.: Стройиздат, 1972, ГОСТ 12.1.007-
76.ССБТ. Вредные вещества. Классификация и общие требования
безопасности. – М., Госстандарт, 1977 iar valorile de CMA pentru marea
diversitate de substanțe degajate sub formă de gaze sau vapori sunt cuprinse în
ГОСТ 12.1.005-88. Общие санитарно-гигиенические требования к воздуху
рабочей зоны. – М., 1981.
De exemplu: pentru prafurile care contin mai mult de 50% de nisip, CMA 2 mg/m 3
; pentru praf de ceai, tutun, CMA 3 mg/m3 ; pentru praful de faina, CMA 10 mg/m3

Puritatea aerului exterior este influențată de nocivitățile conținute în aerul exterior,

care sunt introduse în încăperi cu debit minim de aer proaspăt. Nocivitățile
principale în aerul exterior sunt bioxid de carbor, în incintele fabricilor, orașelor
mari aerul poate fi impurificat cu bioxid de sulf, praf, microorganisme, bacterii,
vaporii de plumb... Concentrațiile substanțelor nocive sunt dependente de gradul
de industrializare a localității respective (oraș mic, oraș mare sau mediu rural..).

Pentru alegerea si dimensionarea unei instalatii de ventilare este necesar sa se

cunoasca natura substantei nocive degajate, cantitatea de noxe degajate precum și
modul de generare și raspindire a acestora.

2. Degajări nocive din cladiri (poluanți interiori), surse de producere, efecte

asupra sanatații.

Cladirile civile si mai ales cele industriale cuprind spatii cu surse variate de
nocivitati care sunt uneori periculoase pentru sanatatea muncitorilor. Felul acestor
surse si amplasarea lor depinde destinatia cladirilor si incaperilor de procesul
tehnologic.
Poluanţii interiori din clădirile de locuit, publice, industriale prezintă o mare
varietate, şi pot fi de natura anorganică (CO2, vapori de apă, NO, NO2, O3 sau SO2)
sau organică (COV-Compuşi Organici Volatili). La aceştia trebuie să se adauge
poluarea cu organisme vii, microscopice: bacterii, virusuri, ciuperci microscopice
şi acarieni, poluarea radioactivă (radon) şi un poluant complex, cel mai des întâlnit
în spaţiile închise, fumul de ţigară. Sursele lor de producere pot fi multiple:
- metabolismul ocupanţilor; astfel, prin respiraţia unei persoane adulte în stare
de repaus, se degajă într-o oră 20 litri CO2, 50 grame de H2O şi mirosuri.
- activităţile ocupanţilor; (clădiri de locuit, ospătorii, încăperi clădirilor publice)
) spălarea rufelor, a veselei, a pardoselii, geamurilor etc. produc cantităţi
importante de vapori de apă degajaţi în aerul interior. Activităţile de menaj
casnic (obștesc) ce folosesc produse chimice pentru curăţire (detergenţi, lacuri,
vopsele etc.) sunt la rândul lor surse de degajare de compuşi gazoşi, ele
antrenând în plus în aerul interior praf şi microorganisme. De asemenea,
activităţile de bucătărie (gătitul, spălatul veselei) degajă mirosuri, vapori de apă,
gaze de combustie, precum şi alţi compuşi chimici..
- elementele de finisare şi decorare interioare (tapete, tencuieli, mochete,
mobilier) sunt percepute în ultimul timp ca surse de degajare de gaze nocive
(de exemplu HCHO-formaldehida şi COV), noi tehnologii pentru materiale de
construcţii slab emisive fiind în studiu.
- degajări provenite în urma petrecerii proceselor tehnologice sunt foarte
variate (gaze, vapori, praf...).
Emisiile interioare de poluanţi au caracteristici foarte variate: unele emisii sunt
de slabă intensitate, dar de durată mare (respiraţie, uscarea rufelor etc.), iar altele
sunt puternice, dar de scurtă durată (activităţi de bucătărie, duş etc.). Pentru o
apreciere calitativă de ansamblu, în tabelul 3.1 sunt redaţi principalii poluanţi ce
pot fi întâlniţi la interior, sursele lor probabile de degajare şi tipurile de clădiri unde
acestea pot apare, concentraţia posibilă a fiecărui poluant în aerul interior, precum
şi o comparaţie între concentraţia interioară C i şi exterioară Ce. ppm sau P/m (parți
per milion) reprezintă o unitate de măsura a concentrației.

Tabelul 3.1 Surse de poluare în interiorul încăperilor

Poluant Sursă Concentraţia Ci/Ce Domeniu
interioară
posibilă
CO Procese de 100 ppm >>1 Birouri,
combustie locuinţe,
magazine,
patinoare
Particule Tabagism, 100-500 >>1 Locuinţe,
respirabile gătit, mg/m3 baruri,
condensare restaurante,
volatile, sobe birouri
Vapori Solvenţi, >1 Locuinţe,
organici pesticide, birouri, spaţii
(COV) finisaje, publice,
procese de restaurante,
combustie spitale
NO2 Procese de 200-1000 >>1 Locuinţe
combustie, mg/m3
tabagism,
uscătoare
SO2 Centrale 200 mg/m3 <1 Spaţii încălzite
proprii de
încălzire
Aerosoli Procese de 100 mg/m3 1 Locuinţe,
(exclusiv combustie, birouri,
fum de praf provenit mijloace de
ţigară) din exterior transport,
restaurante
Formaldeh Izolaţii, 0.005-1 ppm >1 Locuinţe,
idă finisaje, birouri
(HCHO) mobilier
 Radon Sol, materiale 0,1-30 >>1 Locuinţe,
de construcţii nCi/m3 birouri
CO2 Oameni, 3000 ppm >>1 Toate tipurile
animale, de clădiri
plante, ocupate
umidificatoar
e, aer
condiţionat
Ozon (O3) Arc electric, 0.02 ppm <1 Încăperi cu grad
lumină solară ridicat de
imprimante, 0.2 ppm >1 vitrare, birouri
calculatoare
personale

Din punct de vedere al tipologiei lor, poluanţii interiori pot fi grupaţi în cinci
mari categorii : exesul de căldură, umiditatea aerului, particule solide sau lichide
(aerosoli, praf) şi bioalergeni, metale grele şi compuşi gazoşi.
Caldura degajata în interiorul încăperilor influenţeaza condiţiile de confort.
Exista mai multe surse de degajari de caldura, de la oameni, de la utilaj, de la
soare ect.
Degajarile de caldura favoreaza raspindirea nocivitatilor in interiorul incaperii.
Gazele sunt fluide fara forma care la temperatura si presiune obisnuite tind sa
ocupe tot spatiul in care se afla vaporii constituind faza gazoasa a substantelor care
in stare obisnuita sunt sub forma solida sau lichida. Dintre proprietatile gazelor si
vaporilor care prezinta interes in tehnica ventilarii au efect asupra organismului
omenesc. Dupa efectul gazelor asupra organismului uman se pot alcatui 4 grupe:
- Sufocante – CO ( produce ameteala, pericol de intoxicare )
- Iritante – clorul, florul, vaporii de acid clorhidric, acid florhidric rezulta un
miros puternic si actioneaza asupra cailor respiratorii.
- Narcotice – alcoolul, benzina (nervii, aparatul respirator )
- Otravitoare – vaporii de mercur (actioneaza aparatul digestiv, rinichii si
asupra sistemului nervos )
Aceste gaze sunt foarte periculoase si actiunea lor trebuie evitata.
 Umiditatea aerului. Vaporii de apă din aerul interiorul încăperilor constituie
un poluant important deoarece influenţează direct asupra confortului termic iar
înafara unor limite date, influenţează direct şi indirect asupra stării de sănătate. De
asemenea, umiditatea poate conduce la efecte indezirabile (condens, mucegai etc).
Pentru a nu deveni periculoasă pentru sănătatea umană, umiditatea relativă a
aerului interior trebuie să fie cuprinsă între 20 - 30% şi 70 - 80%. Sub limita
inferioară se pot produce reacţii de uscăciune a mucoaselor şi afecţiuni cronice ale
căilor respiratorii (rinite), în timp ce valori importante conduc la dezvoltarea
bioalergenilor (acarieni). Dejecţiile acarienilor favorizează apariţia astmului
bronşic, maladie care tinde să cuprindă un număr din ce în ce mai mare de
persoane. Limitele menţionate sunt încă controversate, astfel încât, în diferite ţări,
reglementările în vigoare prevăd :
- în Germania, limita minimă (lm) 20 - 30%, valoare maximă (LM) 65%,
- în Belgia, lm 40%, LM 70%,
- în USA, lm 30%, LM 60%,
- în Franţa, lm 25%, LM 80%.
-în Moldova Limita admisibilă 65%.
Sursele interioare de degajare de vapori de apă sunt în principal : oamenii (prin
respiraţie, perspiraţie şi transpiraţie) şi activităţile umane, cum ar fi : băi, gătit,
spălarea locuinţei; suprafețe libere de apă, bazine deschise, pardosele umede... Dar
locuinţa, încăperea nu este numai o sursă de vapori de apă ci şi « un izvor negativ »
în sensul că pereţii şi mobilierul pot să adsoarbă o parte din umiditate ; există de
asemenea un transfer de umiditate prin elementele de construcţie, către exterior.

Particule solide sau lichide în suspensie în aer (praf, aerosoli) şi bioalergeni

In tehnica ventilarii prin praf si fum se inteleg sisteme dispersate si
suspendate in aer sau purtate de curentii de aer. Praful si fumul se deosebesc prin
natura procesului degenerat si prin particulele marunte.
Praful- alcatuit din particole mai mici de sute micromi si rezulta intodeauna in
urma unor procese cum sunt: concasarea, șlefuirea, transportul, cernerea.
Natura prafuluii poate fi minerala ( metale, nisip ) vegetala (faina, lemn ) sau
animala ( lină, pene).
Praful se imparte in 2 grupe:
1. Praf fin – are particole cu dimensiuni maxime 10-20 microni
2. Praf grosier – care are particule de minim 50 microni.
Se apreciaza ca domeniul particolelor periculoase pentru organism sunt de la 1 la
10 microni. Particolele de praf mai mari de 10 microni nu influenteaza asa mult
sanatatii. Praful grosier este mai putin periculos din punt de vedere igienic.
Gravitatea imbolnavirii organismului uman datorita actiunii prafului fumului
depinde de natura lui. Alte prafuri cu actiune toxica asupra intregului organism
precum plumbul Pb , berilui Be si prafuri radioactive sunt foarte periculoase.
Spre deosebire de gaze si atomi miscarea particolelor de praf este mai putin
dependenta de miscarea aerului.
Prafuri explozive sunt: carbune bituminos, praf de sapun, prafuri metalice.
Concentratiile si temperaturile necesare pentru a produce explozia au valori
ridicate.
Aerosolii sunt particule solide sau lichide ce se pot afla în stare de suspensie
(plutire) în aer şi variază mult ca formă şi compoziţie chimică. Prezenţa lor în aerul
atmosferic este cauzată de mai mulţi factori, dintre care cei esenţiali sunt : vulcanii,
incendiile naturale (păduri), agricultura, eroziuni ale clădirilor sub acţiunea
vântului (factori naturali) sau: traficul rutier, degajări de la centrale termice,
prelucrări ale unor materiale de construcţii (factori antropici). Particulele de
diametru mai mare de 75 m se depun rapid sub acţiunea greutăţii şi sunt denumite
pulberi, iar cele cu diametrul mai mic de 50 m pot rămâne în aer sub formă de
aerosoli.
Aerosolii inhalaţi cu diametrul inferior de 10µm constituie un pericol de
contaminare pe cale respiratorie. Prezenţa lor în mediul interior este în principal
legată de schimbul de aer exterior-interior, tabagismul, procese de combustie
datorate unor echipamente de ardere a combustibililor sau procesele tehnologice
din halele industriale. Unele materiale izolante (precum azbestul), materiale de
construcţii, precum şi unele elemente de mobilier pot fi uneori surse de emisie a
unor microfibre minerale. In funcţie de dimensiuni efectele lor asupra organismului
sunt diferite. Astfel :
- suspensiile cu diametrul între 2 - 10 µm; sedimentează lent în atmosferă şi
nu difuzează; se depun în arborele traheo-bronşic de unde pot fi eliminate prin
clearance mucociliar şi tuse,

- suspensiile cu diametrul mai mic de 2 µm; se depun în căile respiratorii

terminale şi în alveole prin sedimentare şi difuzie (pentru că viteza curentului de aer
este practic nulă ). Particulele atmosferice în suspensie constituind un complex de
substanţe organice şi minerale pot fi împărţite în mod grosier, după criteriul
dimensiunilor şi al compoziţiei în doua clase:

- particule cu diametrul sub 2,5 µm = fracţia alveolară sînt particule fine,

supuse conversiei din faza gazoasă în fază solidă, formate din gaze de combustie,
vapori organici sau metalici care recondensează;

- particule cu diametrul peste 2,5 µm = fracţia traheo-bronşică şi/sau

extratoracică sînt particule mari provenite din praf de la suprafaţa solului şi a
şoselelor şi praf din industrie, fagocitate de macrofagele alveolare.

Toxicitatea prafului este în special dată de particulele cu diametrul sub 10

µm, care constituie fracţiunea aerosolilor respirabili. Se apreciaza ca domeniul
particolelor periculoase pentru organismul uman sunt particule cu dimensiuni pănă
la 10 µm (micrometre).

Particolele de praf mai mari de 10 microni (sunt opriți la nivelul nasului) și nu

influenteaza așa mult sanatății. Praful grosier este mai putin periculos din punt de
vedere igienic. Gravitatea imbolnavirii organismului uman datorita actiunii
prafului, fumului depinde de natura lui. Alte prafuri au o actiune toxica asupra
intregului organism precum; plumbul Pb, berilui Be si prafuri radioactive care
sunt foarte periculoase. Prafuri explozive sunt: carbune bituminos, praf de sapun,
prafuri metalice. Concentratiile si temperaturile necesare pentru a produce explozia
au valori ridicate. Spre deosebire de gaze mișcarea particolelor de praf este mai
puțin dependentă de mișcarea aerului.
Fumul este un sistem de particole mai mici de 1 µm, produs in urma unui proces
fizic sau chimic care determina o schimbare de stare de agregare. De exemplu:
evaporarea, condesarea etc. Măsurători experimentale făcute în apartamente, au
arătat că în cazul locuinţelor fumătorilor, concentraţia de particule cu diametrul de
0.1 - 20µm este de 1.5 ori mai mare decât în cazul locuinţelor nefumătorilor.
Bioalergenii (praf, acarieni, mucegaiuri, polen etc.) sunt frecvent întâlniţi la
interior în cantităţi variabile. Dezvoltarea lor e favorizată de anumiţi agenţi,
precum : umiditate excesivă, apă stagnantă, defecte de igienă a unor instalaţii de
ventilare etc., iar efectul lor nociv, tradus prin iritaţii ale mucoaselor, se regăseşte
la populaţiile cu risc crescut de îmbolnăviri (astmatici, batrâni etc.).
Cercetări făcute în Franţa, la Bordeaux arată că în interiorul locuinţelor este o
contaminare dublă faţă de contaminarea exterioară cu germeni şi ciuperci
microscopice. S-au făcut de asemenea comparaţii între locuinţe vechi şi locuinţe
reabilitate care au arătat că nu există diferenţe sensibile între cele două tipuri de
clădiri. Facem observaţia că locuinţele reabilitate erau prevăzute conform normelor
franceze din perioada analizată [10ş,] cu ventilare care să asigure un debit minim
de aer egal cu cel mare dintre cele două valori :
- debitul de aer care să ţină cont de natura şi calitatea poluantului emis,
- debitul de aer care ţine seama de gradul de ocupare al încăperilor.
Experienţele au arăta că gazele putrescibile şi expirate sunt susceptibile să
servească drept elemente nutritive microbilor care sunt dizolvaţi în picăturile de
apă din aerul expirat. Rezultă că o atmosferă confinată, plus căldura şi umiditatea
care se produc, constituie un mediu « predilect » pentru apariţia şi multiplicarea
germenilor, ceea ce favorizează epidemiile.
Se pare mai ales că acţiunea continuă a aerului interior stagnant alterat în urma
unui sejour prelungit, într-un local închis şi prost ventilat poate deveni cu adevărat
nefastă pentru sănătate.

Improspătarea aerului este necesară nu numai pentru a înlocui oxigenul absorbit

prin respiraţie dar şi pentru a evacua C0 2, vaporii de apă şi diferitele emanaţii ale
corpului uman. O persoană închisă într-un spaţiu ermetic se poate asfixia prin
degajarea sa de CO2, CO, transpiraţie, gaze naturale sau vapori toxici rău
mirositori. O persoană trebuie să dispună zilnic de 420 m 3 de aer (≈ 500 kg), ceea
ce constituie minimul vital. Astfel, dacă lui îi revine într-o locuinţă un volum de
15 m3 (suprafaţă 5 m2 x înălţime 3 m), în 24 h, este necesar un număr de schimburi
orare de 1.17 sch/h.

Metalele grele
Cele mai importante metale grele ce pot fi întâlnite în mediul interior sunt
plumbul, nichelul, cromul, cadmiul, vanadiul şi arsenicul. Plumbul poate proveni
din degradarea unor pânze de tablou vechi, dar poate fi transportat şi din exterior,
unde poate exista în concentraţii importante datorită emisiilor de la traficul rutier.
Arsenicul intră în compoziţia unor vopsele interioare pe baza de latex, iar în stare
de vapori poate fi uşor inhalat, cu efecte nocive asupra sănătăţii (intoxicaţii grave).
Cercetări experimentale care au constat în dozarea simultană a concentraţiilor
exterioare Ce şi interioare Ci de metale grele în aer (Marseille - Franţa [5ş] au
arătat că raportul Ci / Ce se situează între următoarele procente :
- pentru plumb 13 - 80%
- pentru nichel 43%
- pentru crom 58 %
- pentru cadmiu 42 - 130 %
- pentru vanadiu 32 - 106 %
Se observă că în cazul cadmiului şi al vanadiului există surse interioare de
degajări. Acestea pot fi fumul de ţigară, culori tip « carioca » ş.a.
 In praful depus pe mobilă s-a găsit o concentraţie mare de plumb, mai ales în
marile centre urbane şi în apropierea zonelor industriale. Această formă de poluare
ar putea conduce la îmbolnăvirea locatarilor de « saturnism ».

Compuşii gazoşi
Gazele sunt fluide fara forma care la temperatura si presiune obisnuite tind sa
ocupe tot spatiul in care se afla vaporii constituind faza gazoasa a substantelor
care in stare obisnuita sunt sub forma solida sau lichida. Dintre proprietatile
gazelor si vaporilor care prezinta interes in tehnica ventilarii sunt acelea care au
efect asupra organismului omenesc. Dupa efectul gazelor asupra organismului
uman se pot alcatui 4 grupe:
- Sufocante – CO,... ( produce ameteala, pericol de intoxicare );
- Iritante – clorul, florul, vaporii de acid clorhidric, acid florhidric rezulta un
miros puternic și actioneaza asupra cailor respiratorii.
- Narcotice – alcoolul, benzina (acționează asupra sistemului nervos , aparatul
respirator)
- Otravitoare – vaporii de mercur (actioneaza aparatul digestiv, rinichii si
asupra sistemului nervos )
În domeniul de analiză a calităţii aerului interior, poluanţii cel mai des întâlniţi
sunt oxizii de carbon (CO2, CO etc.), oxizii de azot sau acizi azotaţi (NOx, HNO3
etc) dioxidul de sulf (SO2), radonul şi Compuşii Organici Volatili (COV). Cel mai
periculos rămâne fără îndoială monoxidul de carbon (CO), care în combinaţie cu
hemoglobina din sânge, formează carboxihemoglobina. Sursa lui de producere
esenţială în clădiri este dată de arderea incompletă a unor combustibili la interior,
urmată de scăpări necontrolate de la instalaţia de ardere. O altă sursă importantă a
CO la interior este tabagismul.
Monoxidul de carbon (CO) exercită acţiunea sa toxică prin intermediul
carboxihemoglobina (COHb).
In aer nepoluat, concentraţia naturală de COHb în sânge este de 0.3 - 0.7%. Ea
poate atinge în mod normal 3 - 4% la fumători şi 1.2 - 1.5% la nefumători. In cazul
intoxicării cu CO, când concentraţia de COHb creşte la cca 10% apar efecte
minore (cardiovasculare, ameţeli) ; peste această valoare apar manifestări mai
severe (dureri de cap, asfixiere, vomă etc) ; pierderea de cunoştinţăşi coma apar la
concentraţii de peste 40%.
In prezent se presupune că intoxicaţia cu COHb este cauza crizelor de angor şi
a anginei pectorale. Ca în toate cazurilor de poluare, anumite grupuri de populaţie
sunt mai expuse :
- bolnavii de boli cardio-vasculare,
- bolnavii de insuficienţă respiratorie cronică (bolnavii de astm, de bronşite
cronice etc),
- persoanele în vârstă,
- copii mici şi foetuşii,
- anemicii.
Numărul cazurilor de accidentaţi nu este de neglijat ; în Franţa în 1985 au fost
înregistrate 48 de decese şi 375 de spitalizări.
Este de aşteptat ca şi în România numărul de accidente să crească (ele sunt de
mult semnalate), odată cu creşterea numărului de centrale de apartament, de
aparate locale cu focar propriu, de preparat apă caldă.
Principalele aparate casnice, la originea accidentelor sunt :
- aparatele de preparat apă caldă cu gaz sau cu cărbune, neracordate la coşul de
fum (58% din cazuri în Franţa),
- idem, racordate (28%),
- diferite sisteme de încălzire de vârf (16%).
Cauzele accidentelor sunt :
- instalarea defectuasă a aparatelor menţionate,
- proasta utilizare,
- lipsa de întreţinere.
Un mijloc de prevenire a unor astfel de accidente este amelorarea instalaţiilor
de ventilare şi de evacuare a produselor de combustie.
 Dioxidul de carbon (CO2) este unul din cele mai importante gaze din sistemul
Pământ-Ocean-Atmosferă. El provine atât din surse naturale (ciclul natural al
carbonului) cât şi din surse antropice (arderea combustibililor fosili). În ultimele
decenii, creşterea continuă a concentraţiei sale în atmosferă datorată proceselor
industriale, a condus la apariţia ”efectului de seră”, fenomen responsabil de
încălzirea scoarţei terestre (în medie).
Dioxidul de carbon nu este un poluant periculos pentru sănătate în
concentraţiile uzual întâlnite la interior (între 0 şi 3% participaţie volumică), în
schimb este utilizat ca martorul cel mai fidel al prezenţei umane. Sursele sale de
producere sunt în mod esenţial oamenii (prin expiraţie şi tabagism).
Debitul de CO2 rezultat din expiraţie depinde de metabolismul corpului uman
şi se exprimă prin relaţia :
M co2  4*10-5 Q*F (l/s) (3.2)
în care : - Q este metabolismul specific al corpului uman (W/m2),
- F este suprafaţa corpului uman (egală cu 1,8 m2 în medie).
Aerul expirat conţine CO2 în proporţie de 4,4% din volum. Deoarece bioxidul
de carbon nu poate fi filtrat, adsorbit sau desorbit în interiorul încăperilor,
măsurarea concentraţiei de CO2 a constituit multă vreme singura modalitate de a
evalua calitatea aerului interior.
Conform anumitor standarde 2, concentraţia maximă admisă de CO 2 la
interior este de 5% (limită la care aerul nu mai este respirabil), deşi s-a arătat
(SUNDELL) că şi la valori mai mici pot apare fenomene de disconfort (oboseală,
dureri de cap).
Dioxidul de sulf (SO2) este întâlnit în cantităţi mult mai mari la exterior decât
la interior. Aşadar, mediul exterior este principala sursă de poluare cu SO 2 a
mediului interior, prin intermediul debitului de aer de ventilare şi infiltraţiilor, însă
acest gaz poate rezulta şi din arderea (într-o instalaţie de încălzire cu combustie
amplasată la interior) a combustibililor fosili cu conţinut important de sulf.
Concentraţia posibilă de SO2 într-o încăpere astfel încălzită este evaluată la 20
mg/m3, mult mai mică decât cea prezentă la exterior.
 Radonul (Rn) este un gaz radioactiv ce provine din descompunerea radiului (ce
se găseşte în diverse concentraţii în sol sau în materiale de construcţii). La rândul
său, radonul se poate dezintegra, producând două elemente derivate (izotopi) cu
222 220
perioade mici de înjumătăţire : Rn şi Rn care emit particule radioactive
(particule alfa). Inhalat sub această formă, radonul pătrunde în plămân şi poate
produce cancerul pulmonar (radonul în sine nu produce efecte nefavorabile asupra
sănătăţii, fiind un gaz inert).
Într-o clădire, radonul penetrează prin sol de jos în sus prin neetanşeităţile de
construcţie ce apar la legătura dintre părţile inferioare (subsol tehnic, pivniţă) şi
superioare (parter şi etaj) ale clădirii. De asemenea, radonul poate fi prezent în
cantităţi mici şi în materialele de construcţii.
Nivelul Rn într-o clădire este variabil în funcţie de radioactivitatea solului şi a
materialelor de construcţii, de rata de depunere a acestuia pe suprafeţele solide, de
proporţia de Rn ce difuzează în aer şi bineînţeles, de debitul de aer ce ventilează
clădirea.
De aceea, ventilarea satisfăcătoare este cea mai bună soluţie de micţorare a
riscului de îmbolnăvire.
Un poluant deosebit de nociv pentru sănătate (dovedit ştiinţific) este fumul de
ţigară, datorat exclusiv omului prin fenomenul de tabagism. Acest fenomen poate
fi privit sub două aspecte : tabagism activ (inhalarea sa de către fumători) şi
tabagism pasiv (inhalarea sa de către nefumători). Efectele fumului de ţigară
asupra nefumătorilor au făcut obiectul a numeroase studii epidemiologice, care au
permis evidenţierea câtorva efecte nocive asupra sănătăţii : iritaţia ochilor,
afecţiuni respiratorii şi cardiace, cancer pulmonar. Ele sunt datorate compuşilor
nocivi eliberaţi de fumul de ţigară, cum ar fi : acroleina, nicotina, gudronii şi CO
(monoxid de carbon). Pe plan mondial, campaniile deschise contra tabagismului au
condus la adoptarea unor măsuri extrem de restrictive pentru limitarea acestui
obicei nociv (pentru fumători) şi protejarea sănătăţii nefumătorilor (interzicerea
fumatului la locul de muncă şi în spaţii aglomerate închise).
 Procentul important al azotului din aerul atmosferic (circa 79%) impune de la
sine prezenţa unor compuşi chimici derivaţi din acest element chimic şi studierea
efectului lor asupra sănătăţii. Dintre aceştia, dioxidul de azot (NO2) este a priori
recunoscut ca fiind mult mai toxic decât monooxidul de azot (NO), chiar dacă cei
doi compuşi gazoşi sunt prezenţi în atmosferă în proporţii variabile. Ei fac parte
dintr-o familie mai mare de substanţe- oxizii de azot- care cuprinde şi alţi compuşi
derivaţi ai azotului : HNO3, nitraţii din aerosoli şi peroxi-acetil-nitratul (PAN).
Datorită importanţei lor mai mari în raport cu aceştia din urmă, NO şi NO 2 sunt de
obicei notaţi cu simbolul NOx. Spre deosebire de SO2, aceşti compuşi sunt
prezenţi în concentraţii importante la interior (200-1000 mg/m 3), prezenţa lor
datorându-se în general tabagismului şi aparatelor de combustie funcţionând cu
gaz.
Oxizii de azot au un rol important în producerea ozonului din aer şi, la exterior,
pot contribui la aciditatea precipitaţiilor (aşa numitele ”ploi acide”).
Toxicitatea NO2 în concentraţii mari este dovedită ştiinţific, dar toxicitatea sa
cronică în concentraţii medii sau mici este încă incertă.
Ozonul (O3) este un gaz format în păturile inferioare ale atmosferei. El apare
ca rezultat indirect al reacţiilor chimice între Compuşi Organici Volatili (COV) şi
oxizi de azot (NOx) sub efectul temperaturii ambiante şi radiaţiei solare. Principalii
vectori de producere a ozonului sunt produsele de combustie (vehicule cu motor,
centrale termice etc.) şi solvenţii chimici. Recent, s-a arătat că unele echipamente
de birou (computere, imprimante, copiatoare) pot fi surse de producere a ozonului.
În ultimii douăzeci de ani problema impactului ozonului atmosferic asupra
omului, legată de emisiile de clorofluorocarburi (CFC) şi alte gaze, a fost
considerată una dintre problemele de mediu majore. Cea mai importantă consecinţă
a creşterii concentraţiilor acestor gaze în atmosferă a fost scăderea ozonului
stratosferic în special în zona Antarctică şi crearea aşa-numitei ”găuri de ozon”.
Ozonul din atmosfera înaltă este un important absorbant al radiaţiilor ultraviolete.
Prin urmare, subţierea stratului ozon conduce la reducerea acestui efect de
absorbţie, cu consecinţe nefavorabile asupra sistemelor biologice de pe Pământ
(creşterea incidenţei cancerelor de piele). Datorită acestui impact a fost iniţiat
Protocolul de la Montreal care are ca obiect negocierea reducerii utilizării CFC-
urilor şi a halonilor care produc distrugerea ozonului stratosferic.
Din punct de vedere al impactului nociv direct asupra sănătăţii, inhalarea
ozonului în anumite concentraţii se manifestă în general prin probleme respiratorii
asupra copiilor sau persoanelor cu afecţiuni respiratorii cronice.
Compuşii Organici Volatili (COV) reunesc mai mult de 250 de specii gazoase
diferite având o concentraţie mai mare de 1 ppb (părţi per milion). Ei pot fi
repartizaţi în trei mari familii de de compuşi chimici, cum ar fi:
- compuşi alifatici (hidrocarburi, alcooli şi aldehide), dintre care cel mai des
întâlnit la interior este formaldehida (HCHO), tratată separat în lucrarea de faţă,
- compuşi aromatici (izomeri ai benzenului, toluenului, stirenului şi xilenului) şi
- compuşi halogenaţi (formaţi din combinaţia unei hidrocarburi alifatice sau
aromatice cu unul sau mai mulţi halogeni, cel mai adesea clorul).
Pentru a facilita analizele, se face frecvent apel la noţiunea de TCOV (Cantitate
Totală de COV) ce consideră ansamblul acestor specii ca o entitate unică. Sursele
lor de producere pot fi multiple : debite de aer introduse din exterior, tabagism,
sisteme de ardere a combustibililor, activităţi de bucătărie, echipamente de birou
precum imprimante şi xerox.
Efectul lor asupra sănătăţii se manifestă în general prin dureri de cap, iritaţii ale
ochilor şi uscăciune a mucoaselor.
În prezent nu există reglementări pentru nivelul maxim de TCOV din aer, dar se
recomandă o valoare maximă de 0.5 mg/m 3 în funcţie de sursa poluantă. Mai
mult, opiniile privind concentraţiile maxime admisibile pentru TCOV s-au dovedit
foarte diferite în funcţie de autori. Astfel, după BERGLUND (1992), o expunere
medie la o concentraţie de TCOV mai mică de 0.2 mg/m 3 nu prezintă nici un
pericol, primele simptome negative apărând dincolo de 3 mg/m 3. MOLHAVE şi
alţii (1986) au înregistrat plângeri ale ocupanţilor clădirilor nou construite (iritaţii
ale mucoaselor) în condiţiile în care concentraţia de TCOV nu depăşea 0.16
mg/m3. Din acest motiv, din punct de vedere igienico-sanitar, fiecare COV ar
trebui monitorizat şi evaluat după gradul său de toxicitate, făcând abstracţie
de concentraţia TCOV-ului echivalent.

În tabelul 3.2 sunt redate emisiile (în kg pol/oră) de TCOV, particule şi ozon
pentru două tipuri de echipamente de birou: imprimante cu laser, copiatoare
(xerox) şi computer personal (PC).

Concluzionând, se poate afirma că emisiile de TCOV, ozon şi particule se

dovedesc a fi variabile în funcţie de echipamentul de birou studiat. Astfel, pentru
copiatoarele ’’uscate’’, ele sunt superioare faţă de imprimantele laser. Computerele
personale prezintă emisii slabe de TCOV şi particule şi emisii practic neglijabile de
ozon. Totuşi, acestea din urmă emit cantităţi de COV specifici, ce pot fi la originea
unor mirosuri neplăcute.

Tabelul 3.2. Emisii de TCOV, ozon şi particule de la echipamente de birou

Echipament/ Emisie de TCOV Emisie particule Emisie ozon

Proces (mg/h) (mg/h) (mg/h)

Imprimante cu 38,6 1,6 1,2

laser
(2,4-130) (<0,02-5,5) (<0,02-6,5)

Copiator cu 42,2 1,8 5,2

procedeu de
(15,0-108) (<0,7-6,2) (1,2-6,3)
copiere uscat

Computer 12,2 0,05 <0,02

personal (PC)
(0,05-24,2) (<0,027-0,12)

Un alt poluant important ce merită a fi amintit este formaldehida (HCHO), un

Component Organic Volatil (COV) emis cu o constantă de timp de cinci ani de
către anumite materiale de construcţii sau finisaj (panouri de lemn aglomerat,
vopsele, textile, spumele izolante etc.). Acest gaz provoacă o iritaţie a căilor
respiratorii şi este suspectat, pe baza unor studii de laborator, de a avea efecte
cancerigene.
Emisia de formaldehidă de la spumele de izolat (la care minim 0,5% din
greutate este formaldehidă liberă) se caracterizează printr-un maxim, după care
degajarea continuă la un nivel scăzut. Acest proces este datorat degajării iniţiale a
formaldehidei libere şi a metilolului, după care continuă emisia de formaldehidă ce
produce degradarea polimerului. În tabelul 3.3 sunt date emisiile de formaldehidă
pentru diferite produse utilizate în încăperi, obţinute prin teste în tunele de aer.

Tabelul 3.3 Emisii de formaldehidă în încăperi

Material Emisie (mg/h*m2)
Scânduri din aşchii agglomerate 0,46-1,69
Scânduri din celuloză comprimată 0,17-0,51
Plăci de ipsos pentru tencuială 0-0,13
Hârtie tapet 0-0,28
Carpete 0

Unele standarde de ventilare propun o concentraţie maximă admisă de

formaldehidă de 0.1 ppm. Această valoare a fost fixată ţinând seama de efectele
iritante, dar nu poate garanta protecţia sănătăţii categoriilor de indivizi cu
sensibilitate crescută (copii, bătrâni, bolnavi cronici). Sunt necesare studii
epidemiologice suplimentare privind riscul igienico-sanitar indus de acest compus
gazos, în special în cazul efectelor sale de durată.
Deşi nu este un poluant propriu-zis, mirosul constituie în ultimul timp un indice
tot mai des utilizat în evaluarea calităţii aerului. Mirosurile sunt asociate în general
cu aglomeraţia umană, baia, gătitul, alte activităţi domestice (curăţat sau spălat cu
produşi chimici) sau cu degajări de la elemente de mobilier. În acest sens, a apărut
o nouă ştiinţă multidisciplinară, denumită ştiinţa odoratului, ce îşi propune
evaluarea calităţii olfactive a aerului (însemnând calitatea aerului ”din punct de
vedere al mirosului”) pe baza unor informaţii de ordin biologic, fiziologic, chimic
sau statistic.

Mirosul corpului uman este datorat glandelor sebacee, transpiraţiei şi sistemului

digestiv, ce degajă bioefluenţi. Diluarea sa până la un nivel acceptabil se face prin
introducere de aer proaspăt. YAGLOU a arătat pe baza testării unui eşantion
reprezentativ la bioefluenţi, că intensitatea percepţiei mirosului care intră din
exterior în încăperi ocupate descreşte cu logaritmul debitului de aer proaspăt
(figura 3.4). În această figură se observă că pentru o intensitate moderată a
mirosului (indice 2), aferentă unui grad de ocupare de 5.7 persoane/m 2, debitul de
aer proaspăt trebuie să fie de 7.6 l/s pentru adulţi şi 9.9 l/s pentru copii (7-14 ani).

Figura 3.5 prezintă dependenţa stabilită de YAGLOU, între gradul de ocupare a

încăperii şi debitul de aer proaspăt, pentru o intensitate medie de percepţie a
mirosului dat de bioefluenţi (testele au fost făcute pentru încăperi de 3m înălţime).

Fig. 3.4 Relaţia dintre debitul de aer Fig. 3.5. Relaţia dintre debitul de aer
proaspăt şi intensitatea percepţiei proaspăt şi gradul de ocupare al unei
mirosului. încăperi.
 Intensitatea mirosului reprezintă, prin definiţie: ”forţa de percepţie a senzaţiei
de miros” (ASHRAE 1989, MOSCHANDREAS, 1992). Ea este exprimată cel
mai des prin legea lui STEVEN:

S=kC n (3.3)

care traduce dependenţa neliniară a acestei intensităţi S în funcţie de

concentraţia C (în mg/m3) a poluantului responsabil de miros, k şi n (între 0.2 şi
0.7) fiind constante ce depind de experienţa considerată. Această dependenţă arată
că la creşterea concentraţiei într-un anumit raport are loc creşterea percepţiei
olfactive într-un raport inferior.

Pentru determinarea valorii lui n, se face deseori apel la un eşantion de indivizi

pentru aprecierea nivelului de miros dintr-o încăpere. Pe baza răspunsurilor primite
de la aceştia, s-au putut construit scări de valori pentru intensitatea mirosului. Cea
mai simplă dintre acestea aparţine lui LITTLE şi MOSCHANDREAS (1992), cu
următoarele aprecieri:

0 - absenţa oricărui miros

1 – simplă percepere a mirosului
2 – miros slab
3 – miros moderat
4 – miros puternic
De foarte multe ori, simţul mirosului permite detectarea unor poluanţi în
concentraţii relativ mici, sistemul senzorial uman răspunzând într-o mai mică sau
mai mare măsură (în funcţie de gradul de sensibilitate al fiecăruia) la prezenţa unui
anume compus chimic având o concentraţie mult inferioară celei maxime
admisibile, periculoasă pentru sănătate. Există însă poluanţi (de exemplu,
monooxidul de carbon) pentru care limita inferioară de percepţie a mirosului este
mult mai ridicată decât pragul de risc sanitar. În cazul lor, organismul (prin simţul
olfactiv) nu trage un semnal de alarmă, de unde concluzia evidentă că nu trebuie
controlat nivelul poluării aerului de către percepţia olfactivă a omului, ci de către
un sistem de ventilare capabil de a menţine permanent concentraţiile interioare sub
limita lor admisibilă.

1. Schimbul de căldură om- mediul înconjurător

Confortul termic se realizează într-o încăpere unde căldură degajată de un

organism uman este eliminată în aerul înconjurător fără suprasolicitarea sistemului
termoregulator. Procesele de absorbție de transformare de depozitare și degajare a
produselor reziduale care au loc în organismul umas poartă denumirea de
metabolism. În procesul arderii interne, omul degajă un anumit flux termic care
depinde de vârstă, sex, grad de efort şi temperatura aerului interior. Se apreciază că
aproximativ 80% din energia produsă de corp se evacuează în mediului
înconjurător sub formă de căldură. Formele de transfer termic prin care organismul
uman elimină căldura către mediul înconjurător sunt prezentate în figura 4.1.
 Figura 3.1. Cedarea de căldură a corpului uman

Dacă se are în vedere că omul mai poate primi căldura și de la mediul înconjurător,
atuci bilanțul termic om-mediul înconjurător, se poate exprima:

în care: Qint- este căldura internă care trebuie evacuată ( semnul minus exprimă
sensul evacuării); Qprim- este căldura primită de corpul omenesc din exterior prin
convecție, conducție, radiație sau prin condensarea vaporilor de apă din aer, în W;
Qced- este căldura cedată de corpul omenesc mediului ambiant.
Cedarea căldurii decătre corpul uman se poate face sub formă de căldură sensibilă
(perceptibilă) adica prin conducție, convecție și radiație, sau sub formă de căldură
latentă, prin care se înțelege căldura conținută de vaporii de apă evaporați de la
suprafața pielii și cei expirați din organism .

Schimbul de căldură prin convecție al corpului omenesc de temperatură t M cu aerul

înconjurător cu temperatura ti se poate determina cu relația:

În care: FM - suprafața corpului omenesc; αcv – este coeficient de schimb

superfecial de căldură prin convecție.

Schimbul de căldură prin radiație între corpul omenesc și suprafețele ce

dilimetează încăperea se poate determina asfel:

Cedarea de căldură prin conducție, exprimată la talpa unui picior încălțat are

forma:

-este coeficient de permeabilitate termică a încălțămintei, pentru încălțăminte

obișnuită de stradă este =10,25 W/m2K; Fp-suprafața tălpii picioarelor; tpr-

termperatura pardoselei.
Circulația colaterală de energiei constă în oxidarea substanțelor nutrivice, în
schimbul de substanță metabolică și în lucrul mechanic a mușchiilor, echilibrul
energetic se menține în cazul în care, cantitatea de energie produsă de organism,
care fizic se determină în funcție de volum de oxigen consumat, este egală cu
cantitatea de energie degajată.

În stare de repaus un adult consumă 15 l / h de oxigen , iar la efectuarea muncei

fizice grele, această cifră se ridică la aproape 180 l / h . Cantitatea de căldură
degajată la arderea de 15 l/h de oxigen (în repaus), constituie 88 W si poate
ajunge pînă la 1060 W. Energia metabolică termică, în W/m2 se calculă în funcție
de cantitatea de oxigen consumat și este dat de relația:

în care: 5,8 – echivalentul energetic a 1 litru de oxigen la temperatura de 0 grade și

presiune barometrică normală și = 1 W h /l;

– raportul de cantitatea de dioxid de carbon expirat și cantitatea de oxigen

inspirat ;

– consumul de oxigen în condiții normale fizice, în l/h;

FM – suprafața corpului uman, în m2:

în care: G – masa omului în kg, кг; L – înălțimea omului, în m.

Aceste formule sunt bazate pe numeroase teste efectuate de igienisti în diferite țări
și în diferite condiții. Datele autorilor privind bilanțul energetic al omului diferă de
multe ori. În același timp, în practică se utilizează clasificarea, după care există
trei grade de muncă:
 a) Lucru ușor (de obicei pe șăzute), în care consumul de oxigen pînă de 2 ori
depășește consumul în starea de repaus, și anume mai puțin de 30 l / h,
consum de energie în acest caz constituie nu mai puțin de 175 W,
b) Lucru mediu, în care consumul de oxigen este de 2-4 ori mai mare decât în
starea de repaus, astfel de activități corespund unui consum de energie de
300 W , la astfel de lucru se referă meserii manuale și munca mecanizată.
c) Lucru greu, în care consumul de oxigen este de 4-8 ori mai mare decât în
starea de repaus,, astfel de activități astfel de activități corespund unui
consum de energie de la 300 W pînă la 700 W , aceasta include o mulțime
de ocupații care necesită efort fizic mare.

Ca urmare, doar o parte din energia metabolică produsă este transferată în

energie mecanică. Potrivit unor surse, eficiența utilizării energiei este η = 20%. P.
O. După Fanger, această valoare ar trebui să fie privită ca un maxim. O mică
parte din căldură metabolică este cheltuită pentru asigurarea proceselor de schimb
interior, prin urmare, o mare parte din aceasta ar trebui să fie eliminate din
organism. Schimbul de căldură între organism și mediu se produce prin radiație,
convecție, conducție și evaporare.

Transferul de căldură este determinat de temperatura pielii corpului, de

temperatura aerului, precum și de temperatura suprafețelor din jurul omului, de
presiunea parțială a vaporilor de apă din aer, de viteza aerului și mai depinde de
tipul de îmbrăcăminte și de suprafața corpului.

Procesele de schimb interior în organism au loc la o temperatură de 37 ± 0,5˚ C.

Odată cu modificările a factorilor metabolici începe să funcționeze și sistemul de
termoreglare (TVA), sarcina căruia este de a menține o temperatură constantă în
corpul uman. Gestionează acest proces cortexul celebral al creierului care
transmite un impuls centrelor de încălzire și de răcire care primesc informații de-a
lungul fibrelor nervoase de la vasele de sînge a receptoarelor termice a pielii.
Aceste centre termice din creier reglează fluxul de sânge și provoacă circulatia
vaso-motorică a sangelui la nivelul pielii.
Regimul termic de țesut viu depinde de cantitatea de sânge care curge sub
suprafața pielii. Scaderea temperaturei a mediului ambiant cauzează răcirea pielii,
în rezultat vasele de sange capilare se îngustează, volumul de sânge care curge prin
ele este redus și este redus transferul de caldura a corpului uman. Cu alte cuvinte,
putem vorbi despre creșterea rezistenței termice a pielii.

Cu mărirea temperaturii mediului ambiant capilarele de sînge se delată, la

săprafață curge mai mult sînge, ceea ce duce la creșterea transferul de căldură și
reduce rezistența termică a pielii. În mod evident, suprarăcerea organismului
pentru un om este mai periculos decat pericolul de supraîncălzire (se explică de
existența unui număr semnificativ mai mare de receptori de la nivelul pielii,
sensibile la frig (pana la 250.000), comparativ cu receptori termici, care sunt
sensibile la excesul de căldură (aproximativ 30.000)). Procesul de termoreglare are
posibilități reduse, rezistența termică a pielii este între 0.04 și 0,09 m2 0C/W.

Important, este efectul de transfer de căldură radiant asupra procesului de

termoreglare a corpului uman. Fluxurile radiante lungi l, penetrează adânc și
conduc la răcirea și încălzirea a țesuturilor profunde. În acest caz este încălcat
stereotipul de transfer de căldură, încetează răspunsul sistemului vascular, care
afectează în mod negativ reacțiile imunobiologice.

1. Confortul termic. Factorii confortului termic

Cea mai mare parte a timpului omul își desfășoară activitatea sau se odihnește în
interiorul încăperilor. Deci apare necesitatea de a crea unele condiții care se ofere
din punct de vedere igienic un mediu potrivit pentru trai sau muncă cu un
randament căt mai ridicat.

Senzația de confort este legată pe de o parte de anumiți factori legați de schimbul

normal de căldură dintre om și mediul înconjurător, iar pe de altă parte de factori
dirivați cum ar fi: puritatea aerului, nivelul de zgomot, elemente estetice ale
încăperii, gradul de iluminare, gradul de ionizare etc. Starea de confort este
influențată de asemenea de îmbrăcăminte, de felul activității, sex, vîrstă,
anotimp…

Rolul principal în cadrul condițiilor de microclimă îl au un comlex de parametri

care asigură omului senzația de confort termic optim cum ar fi

- -temperatura aerului interior ti

- viteza de mişcare a aerului interior Vi ;
- umiditatea relative a aerului interior ϕ i ;
- temperatura medie radianta a suprafeţelor delimitatoare mr

Din punct de vedere sensorial, confortul termic însemnă lipsa senzație neplăcute de
frig sau cald, iar din punct de vedere biologic asigurarea evacuării căldurii interne
a omului fără suprasolicitarea sistemului termoregulator.

Rolul principal în asigurarea senzației de confort au factorii confortului termic –

temperatura, umiditatea relativă, viteza de mișcare a aerului interior și temperatura
medie de radiație a suprafețelor delimitătoare ale încăperii, intensitatea muncii și
îmbrăcămintea, deoarece ei condiționează schimbul de căldură al omului cu mediul
înconjurător.

Temperatura aerului interioar ti este un factor principal pentru senzaţia de

confort. Asupra temperaturii interioare se poate acționa cu o instalație de încălzire,
ventilare, climatizare. Variații relative reduse ale temperaturii interioare sunt
sesizate imediat de organismul uman, care tinde se mențină constant schimbul de
căldură cu mediul ambiant. Temperatura interioare de confort se realizează in cazul
când corpul omului se afla fără nici un efort in echilibru cu mediul ambient.
Din punct de vedere fiziologic, igieniştii estimează că temperatura aerului care
va conveni mediului unei persoane, aşezată, normal îmbrăcată şi fără activitate
fizică, se situează în jurul valorii de 22 oC, iarna şi 22...26oC, vara. Pentru corpul
dezbrăcat se consideră că temperatura optimă este 28 oC. Iarna, în încăperile
ventilate sau climatizate trebuie avut în vedere că mişcarea aerului în jurul corpului
produce, inevitabil, răciri care trebuie compensate prin menţinerea unei temperaturi
de 22oC. Experienţa a arătat că, în încăperile unde lucrează femei, secţii de recepţie
şi control, ateliere de croitorie etc., temperatura trebuie să fie mai ridicată, către
23...24oC. S-a estimat că pentru un număr mare de subiecţi, următoarele
temperaturi sunt recomandate: activitate statică, 19 oC; activitate uşoară - 17oC ;
magazine, 19oC; spălătorii, 24oC; muncă fizică intensă, 12oC. Pentru persoane care
efectuează o muncă fizică, temperatura trebuie să fie cu atât mai joasă cu cât
munca cere un efort mai intens. Temperaturile optime se încadrează între 10 şi
18oC, în funcţie de activitate. Pentru o ambianţă cu o temperatură dată, un rol
important în asigurarea unei calităţi termice normale îl are uniformitatea
temperaturii, atât în plan orizontal cât şi vertical.
Viteza de mişcare a aerului interior vi . Instalaţiile de ventilare trebuie sa creeze
o anumita mişcare de aer cu o anumita viteză pentru a crea condiţii plăcute si a
evita senzaţia de înăbuşeala, sau pentru a nu da naştere la curenţi neplăcuţi.
Senzaţia de inconfort este resimţită cu atât mai mult cu cât temperatura aerului în
mişcare este mai scăzută decât temperatura mediului ambiant şi aceasta, cu atât
mai mult când scade dintr-o anumită parte a corpului (ceafă, ureche). La
temperaturi uzuale de 20...22oC, viteza optimă, determinată experimental, este
cuprinsă între 0,15 şi 0,25 m/s.Viteza aerului in interiorul încăperilor se alege
diferenţiat in funcţie de destinaţia încăperii si felul activităţii desfăşurate.
Umiditatea relativa ϕ i , [%] a aerului. Schimbului de căldura a corpului
omenesc cu mediul ambiant se face și prin evaporarea umidităţii de pe suprafata
pielii. În general la temperaturi obişnuite ale omului influenta umidităţii este
redusă. La temperature mai rîdicate, creșterea umidității relative influențează
negativ asupra organismului.
Temperatura medie de radiație tR - ϴmr este considerată ca fiind medie pe
suprafață a temperaturilor suprafețelor interioare ale încăperei. Temperatura
medie de radiaţie determina schimbul de căldura a omului cu mediul ambiant ce
trebuie in totdeauna corelata cu temperatura aerului interior. Creşterea temperaturii
mediei de radiaţie trebuie să fie însoţita de scăderea temperaturii interioare si
invers.
Temperatura medie de radiaţie ϴmr, influenţează schimbul de căldură radiantă între
om şi mediul înconjurător. Ea se determină cu relaţia

ΣS i θi
θmr =
ΣS i (4.3)

Unde. Si – suprafaţa elementelor de construcţie interioare ale încăperii

ϴmr – temperatura suprafeţelor interioare a elementelor de construcţie

Temperatura medie de radiaţie trebuie să aibă valoarea cât mai apropiată de ce a

aerului interior.

În situaţia de vară și de iarnă ϴmr nu poate fi controlată cu ajutorul instalaţiei de

climatizare sau ventilare cu toate acestea trebuie avută în vedere că încăperile
climatizate să nu aibă suprafeţe mari calde care să afecteze confortul interior.

Temperatura medie de radiaţie în situaţia de iarnă este influenţată în mod direct de

coeficientul global de transfer de căldură al elementelor de construcţie.

Figura 3.2. Diagrama de corelare dintre temperatura interioară şi temperatura

medie de radiaţie
Din figura 4.2 se constată că doar la un coeficient global de transfer de căldură de
0,5 W/m2K se obţine un confort termic acceptabil.

Îmbrăcămintea. Joacă un rol important asupra senzaţiei de confort. Se poate

resimţi senzaţia de bine, foarte rapid, într-o încăpere mai rece, dar cu o
îmbrăcăminte mai groasă şi, invers, într-o încăpere mai caldă, cu o îmbrăcăminte
mai lejeră. Izolaţia termică dată de o ţinută vestimentară poate varia în limite foarte
largi. Unitatea fizică pentru rezistenţa termică a îmbrăcămintei este ,,clo” şi are
valoarea 0,155 m2K/W (conform ISO 7730). Dorinţa de a avea temperaturi mai
mari în încăperi este justificată în parte, prin faptul că la textilele folosite astăzi,
coeficientul de conductivitate termică λ este mai mare la materialele sintetice (λ =
0,20 W/mK) decât la lână şi bumbac (λ = = 0,05 W/mK).
Intensitatea activităţii. Este caracterizată prin degajarea de căldură a
organismului uman. Unitatea de măsură se numeşte „met”, M (metabolic rate), 1 M
(met) = 58 W/m2. Confortul termic poate fi descris prin corelaţii (dependenţe)
analitice sau grafice între parametrii principali ai acestuia. O corelaţie
satisfăcătoare estedată de graficul temperaturii optime operative, redat
în figura 4.3.

Fig. 3.3. Temperatura optimă operativă

2. Senzația de confort. Zone și diagrame de confort

 I.I.Flavitsky cercetator rus în anul 1884, a constatat că factorii meteorologici
au o acțiune complexă asupra omului. Senzaţia de confort nu depinde de fiecare
parametru in parte, dar de complexul acestor parametric Acest fapt înseamnă că
senzația de confort termic se produce atunci când parametrii climatici sunt într-o
anumită combinație.
În calitatea de indicii de temperatură se utilizează temperatura încăperii, care este
egală cu media dintre temperatura aerului interior ti și temperatura radiantă tR.

(3.2)

Temperatura încăperii poate fi măsurată cu ajutorul unui termometru global -

шарового термометра. Datele privind combinație confortabilă a temperaturii
aerului și a temperaturii radiante sunt date de mai mulți autori. Astfel, pentru lucru
ușor efectuate de om, V. N. Bogoslovschii propune următoarele indici de confort:
- pentru perioda rece a anului:

- pentru perioda caldă a anului:

Indicii de confort după V.F. Raberu și F.M. Gatchinson sunt:

Fig. 3.3 Schimbarea temperaturii pielei de diferite părți ale corpului, în
condiții de repaus funcție de schimbarea temperaturii mediului ambiant

Fig. 3.4. Dependența productivității muncii funcție de schimbarea

temperaturii mediului ambiant
Fig. 3.5. Diagrama pentru determinarea temperaturii stării aerului
confortabile funcție de tipul îmbrăcăminte și lucrul efectuat de către oameni

Tabelul 3.1. Rezistenţa termică pentru diverse combinaţii vestimentare

Nr. Vestimentaţia Rezistenţa

termică [Clo]
1 Subiect dezbrăcat 0
2 Îmbrăcăminte lejeră (şort, cămaşă) 0,5
3 Cămaşă, pantaloni, şosete şi 0,7
încălţăminte
4 Salopetă clasică de lucru 0,8…1,0
5 Ţinută sport cu vestă 1,0
6 Îmbrăcăminte sub salopetă 1,25
7 Ţinută de iarnă 1,5…2,0
Un factor esențial de efecte fiziologice asupra organismului uman este umiditatea
aerului, a cărui influență asupra confortului termic este legată de tractul respirator
al oamenilor. G.Evert a constatat că viteza de mucus care acopera cavitatea nazală,
caile respiratorii si alveolele din plamani depinde în principal de umiditatea
relativă a aerului inhalat. Dacă umiditatea este mai joasă de 40%, mucusul (слизь)
se mișcă într-un ritm lent și aderă la membrană (Fig. 4.1). Aceasta reduce
mobilitatea epiteliului care promovează penetrarea în plamîni de bacterii si viruși.
Din aceste considerente, se recomandă să se mențină umiditatea relativă în
intervalul de 40 -60%.

a) b)
 Fig. 3.1. Corelația dintre umiditatea relativă a aerului inhalat și viteza de
mucus: a - pentru fumatori, b – pentru nefumatori; punctele de pe drepte
corespund vitezei medie de mucus în condiții de umiditate relativă de 43,6%

O altă manifestare a efectului de umiditate asupra confortului termic este

dependența căldurii latente cedate din organism de umiditate. Căldură este
eliminată din plamîni și din căile respiratorii precum si la transpirație în rezultatul
evaporării umidității. Sa stabilit că organismul uman evaporă 800-1000 g de
umiditate pe zi, în echivalent termic este 2100-2500 kJ, care constituie 20-25% din
căldură cedată.

Degajările de umiditate, și, prin urmare, transferul de căldură latentă de organism,

depind de temperatura aerului (fig. 4.2). Transpirația incepe de la temperatura 28-
290C, la temperaturi mai mari de 340C transferul de căldură în general, se asigură
doar prin evaporare.

Fig. 3.2.Degajarea de organismul uman a căldurii sensibile și latente la

diferite valori de temperaturi

Cercetările recente lui P.O. Fanger extinde reprezentările existente a influenței

umidității asupra senzației termice a omului. Sa constatat că oameni au sentimentul
de răcoare în căile respiratorii cu fiecare respiratie. Astfel, în figura 4.3 se prezinta
distributia de procentul de subiecți care au fost nemultumiti cu starea de căldură și
de umiditate a aerului inhalat. Entalpia înaltă înseamnă capacitatea scăzută a
aerului inhalat să se răcească membranele mucoase ale tractului respirator prin
convecție și evaporare.

Fig. 3.3. Percepția de aer curat, la entalpie diferite ale aerului interior

(care afectează întregul corp):

1 - procentul de subiecți, nesatisfacuți de starea aerului inhalat;
2 - entalpia aerului, kJ / kg

Studiile igienice lui P.O.Fanger au arătat influența locală a efectului temperaturii și

umidității asupra tractului respirator și, prin urmare, calitatea percepută a aerului,
în ordinul de mărime este mai puternic decât în cazul senzatii termice ale corpului
uman. Entalpia aerului depinde de conținutul de umiditate: scazuta (de obicei în
perioda rece în timpul iernii) are efecte negative asupra pielii umane – ia devine
uscata si poate să crape din cauza tensiunii.
În crearea confortului termic în încăpere este "implicată" și mișcarea aerului. De
exemplu, viteza de mișcare scăzută sau lipsa de mișcare de aer creează impresia de
mucegai, fiind-că în jurul corpului uman se crează un shell (coajă) de aer subțire
având o temperatură ridicată și saturată cu vapori de apă. Ca urmare este dificil
transferul de căldură și umiditate cu aerul înconjurător. Viteză minimă de aer, de
rupere aceastui coajă, după datele diferitori autori, este de 0.05-0.1 m / s.
Viteza de mișcare a aerului mărită provoacă senzația de curent neplăcut. Aerul în
mișcare are efectul de racire asupra omului ce influențează asupra transferului
termic a pielii, și îndată ce efectul de răcire va depăși o valoare critică, vasele încep
să se restrângă. Mai mult suferă de curent neplăcut gîtul și piciorele (лодыжки),
viteza de mișcare a aerului este limitată 0,15 m / s. Zona confortabilă de viteză de
mișcare a aerului funcție de temperatură este prezentată în figura 3.4.

Figura 3.4. Zonă confortabilă a corelației dintre viteza de mișcare a aerului și

temperatură

Studiile din ultimii ani a arătat, că senzația de curent este legată nu numai de viteza
de mișcare a aerului, dar și de pulsația, de turbulența aerului. P.O.Fanger și K.K.
Pedersen a constatat că, pentru valori ale vitezei de mișcare a aerului și valori de
temperatură, care corespund cerințelor de confort termic, un număr mare de
subiecți nu se simt confortabil. Explicație - sunt deosebit de sensibile la modificări
ale simțurilor umane. În Figura 3.5. este prezentată combinația de viteză medie a
aerului, temperatura aerului și intensitatea turbulenței, care corespunde senzației
de confort pentru 85% din persoanele testate.
 Fig. 3.5. Combinația de:
1) viteză medie a aerului;
2) temperatura aerului;
3) intensitatea turbulenței, care corespunde senzației de confort pentru 85% din
persoanele testate.

Combinație confortabilă a temperatura aerului interior ti și temperatura radiată tR

al încăperii, conform T.Bedford este prezentată în Figura 4.6.
 Fig. 3.7. Corelaţia confortabilă dintre temperatura aerului şi temperatura
medie de radiaţie

Fig. 3.7. Corelația dintre temperatura interioară și umiditatea relativă

Temperatura aerului ti (oC)

Fig. 3.8. Corelația dintre viteza de mișcare a aerului interior și temperatura

Fig. 3.9. Corelația dintre temperature radiantă și temperatura interioară
(1-pentru iarnă, 2-pentru vară)

Combinație de temperatura aerului, de suprafață, viteza, precum și umiditatea

relativă a aerului se determinî după diagrama pentru temperatura efectivă
elaborată de Houston, Yaglou și Muller. În figura 3.9 este prezintaăt o diagramă
similara, elaborată de a Institutul de Boli Profesionale ,conform datelor
A.Machkashi - în figura 3.10.
Fig. 3.9. Harta (diagrama) temperaturilor normal efective și , temperaturilor
echivalent efective

Fig. 3.10. Diagrama condițiilor de confort și temperatura suprafeței medie a

corpului tk.c , după A. Macikasi
a- dreapta de confort;
b - limita superioară de confort;
c - limita inferioară de confort.

În ultimele decenii sunt recunoscute materialele despre confort termic, publicate de

P.O. Fanger. Din examinarea ecuațiilor de bilanț de transfer de căldură perceptibilă
și latentă a unei persoane și pe baza unor numeroase experimente el a obținut
ecuația de confort termic:
în care: M/F - valoarea specifică a căldurii metabolice, W/m2;
η - randamentul mecanic;
P - presiunea parțială a vaporilor de apă din aer, mm Hg;
tîm - imbracaminte temperatura;
k - coeficient de transfer termic de îmbrăcăminte, CLO (1 CLO = 0.155 m2 ° C /
W);
αi-coeficientul de transfer termic, W/ m 2 .
Coeficientul de transfer termic de îmbrăcăminte se determină cu relația:

În care: Rîm-este rezistența termică a îmbrăcămintei, în m3˚C/W.

În ecuația de confort se iau în considerare diverși factori care determină senzația de

confort termic: parametri ai climei - ti, tR, P, V ; tipul îmbrăcămintei umane - k,
Rîm; tipul lucrului efectuat – M/F, η.

Tabelul 3.3. Valorile Rv funcție de ținută

În plus de ecuațiile de confort termic P.O.Fanger a propus o metodă de calcul a

senzației de căldură a persoanei care permite prin compararea parametrilor reale și
calculate a identifica gradul de disconfort în unele puncte din încăpere. Pentru
evaluarea confortului termic a fost propusă scala a valorilor așteptate ale
senzației de căldură (PMV) cu ajutorul căreia se poate evalua numeric sentimentul
subiectiv psihofiziologic al omului. P.O. Fanger în baza experimentelor sale și a
datelor experimentale ale altor cercetători a obținutt următoarea formulă de calcul,
(în condițiile de egalitate a temperaturei aerului și temperaturei radiante și a
umidității relative de 50%) pentru determinarea unui vot mediu previzibil Pmv:

Senzaţie termică pe care o simte ocupantul în încăpere poate fi caracterizată de

valoare lui Pmv. Corelaţia între valoarea lui P mv şi senzaţia termică este dată în
tabelul 4.5
Tabelul 4.5. Corelaţia Pmv - senzaţie termică

Pmv Senzaţia termică

3 Foarte cald
2 Cald
1 Puţin cald
0 Neutru
-1 Puţin frig
-2 Frig
-3 Foarte frig

unde:
Mth – degajarea de căldură metabolică indicată în tabelul 3.6

Tabelul 3.6 Metabolismul uman M şi descompunerea lui în căldură

metabolică Mth şi energie mecanică Mmc

Activitatea M Mth [W] Mmc[W]

 [W]
Somn 75 75 0
Aşezat în repaus 105-
105-110 0
110
Relaxare 125-
125-130 0
130
Mers 1,6 km/h, pantă 5% 250 230 20
Mers rapid 4,8 km/h, pantă
420 375 45
5%
Mers forţat 6,4 km/h, pantă
640 580 60
5%
Lucru de laborator 170 170 0
Lucru la maşină 290 260 30
Vânzare 210 200 10
Învăţământ 170 170 0
Săpat manual 460 390 70
Golire din tranşee 630 510 120
Activitate în casă 180 180 0
secretariat 125 125 0
Gimnastică 360 330 30
Dans încet 125 125 0
Dans rock 460 460 0
Tenis 480 450 30
Squash (tenis la perete) 750 700 50
Basket 790 750 40
Scris la birou 125 125 0
Început lucru lejer de mănă 180 160 20

La elaborarea scalei date P.O.Fanger a pornit de la următoarele: cu cît mai mare

este tensiunea mecanismul de termoreglare pentru a menține echilibrul termic, cu
căt mai mare este gradul de disconfort. În acest caz, gradul de disconfort depinde
de diferența dintre căldura produsă de corp și transferul de căldură în mediul
înconjurător. Această diferență este denumită sarcina Qo, care, la rândul său, se
determină de parametrii climatice reali și pot fi determinate din ecuațiile de schimb
de caldura a corpului uman și care este baza ecuațiilor de confort.

Fig. 3.10. Dependența dintre numărul de persoane așteptat nemulțumiți

de mediul termic 1, și indicatorul de senzație termică PMV

5. Confortul de aer în încăperi

Un mediu interior sănătos presupune o compoziție normală a aerului (aproape de

cea atmosferică), care nu conține impurități nocive și mirosuri neplăcute. În astfel
de mediu omul simte un confort de aer, ceea ce este important, deoarece
majoritatea vieții sale el petrece în încăperi închise și este nevoit se respire aerul
din interior.
Senzația de disconfort în clădirile civile se datorează următorilor factori:
 acumulare de substanțe toxice;
 degradarea materialelor polimerice în cameră;
 poluarea de fon a aerului exterior care se refulează în încăperi;
 distrugerea a aerului exterior în procele de tratare în sistemele de ventilație și
de aer condiționat.
Cladirile civile si mai ales cele industriale cuprind spatii cu surse variate de
nocivitati care sunt uneori periculoase pentru sanatatea muncitorilor. Felul acestor
surse si amplasarea lor depinde de destinatia cladirilor și a incaperilor, de procesul
tehnologic.
Cele mai răspăndite substanțe nocive sunt:
1.Monoxidul de carbon (CO) este incolor și fără miros, care se formează ca
urmare a arderii incomplete a combustibilului, se amestecă bine cu aerul, usor se
leagă cu hemoglobina din sange si provoacă foame de oxigen în organism, ceea ce
duce la pierderea conștienței, și apoi – chear la deces.
2.Oxizi de azot - gaze de la arderea combustibililor, acestea provoacă iritații la
plămâni, care afectează și copiii astmatici, crește riscul de boli respiratorii.
3. Compuşii Organici Volatili (COV) sunt solventi volatili și substanțe de
curățare și de uz casnic, la expunere pîndelungată duce la iritarea ochilor și
tractului respirator, care afectează în mod negativ sistemul nervos, pielea, ficatul și
rinichii.
4. Formaldehida - un gaz incolor, cu un miros înțepător se degajă din lemn
(mobilier, materiale decorative), precum și materiale de penoplast materiale
termoizolatoare, concentrații mici contribuie la iritarea ochilor, nasului și gâtului,
la concentrații mai mari, există un sentiment de greață.
5. Radon - un gaz radioactiv, care este incolor, fără miros, și fără gust, se degașă
din solurile care conțin concentrație ridicată de uraniu (radiu), care, în cantități
mici este prezentă în toate solurile și roci, cea mai mare concentrație de radon
posibilă în subsol și camere de la primul etaj, la influență îndelungată de radon
crește riscul de cancer pulmonar.
6. Praf fibros, constâ din fibre minerale fine sau minerale sintetice, fibrele de
azbest cele mai periculoase, care au fost pe larg utilizate ca material de construcție
și ca izolație termică, patrunzand in plamani, praful din fibre irita si distruge
tesutul care pot duce la cancer plămîilor.
7. Plumb și compușii săi, se evaporă la temperaturi de peste 500 0C, formează
oxizi de aerosoli, este utilizat pe scară largă pentru pregătirea vopselor, ca aditiv
pentru benzină. După ce intră în sânge în doze mari, perturbă funcționarea
sistemului nervos, rinichii și sistemul circulator de sînge, în doze mici, are un
impact negativ asupra dezvoltării mentale și fizice a copiilor.
8. Poluanți biologice:
-mucegai - specii de ciuperci, se găsesc în zone umede, slab ventilate, cauzând
persoanelor sensibile reacții alergice similare cu astm bronșic;
-praful de origine biologică, care intră în încăperi din exterior (particule de sol,
polen, acarieni) sau apar în interior (mătreață de pisică și de câine, pene de păsari,
sporii de mucegai, gandaci), se elimină lent din organism, provocând o reacție
alergică;
-bacterii care s-au acumulat în cameră, în special în tapete de hârtie, intră în
cameră cu aerul de ventilație, devinănd o sursă de boli infecțioase;
9. Fumul de tutun care conține picături de gudron (смолы) și alte substanțe
nocive, care cauzează boli pulmonare, inclusiv cancer pulmonar, chiar și la
nefumatori, în special efectele nocive ale fumului influențează asupra copiilor.
În industrie, în plus, se degajă dioxidul de sulf, vapori de acid cianhidric, praf și
vapori de acid permanganic , vapori de mercur și vapori de alte substanțe toxice și
gaze, precum și mai multe tipuri de praf, fum, care apar la prelucrari mecanice,
precum și de ardere a materialelor.

În ceea ce privește metodele de dezodorizare, mirosurile sunt împărțite în ușor

solubile în apă și puțin solubile. Prima categorie include mirosurile emanate de
corpul uman. Ele sunt ușor înlăturate prin prelucrarea aerului cu apă fin pulverizată
în camerele de umezire. Pentru a elimina mirosurile puțin solubile în apă
(substanțe organice, parfumuri, hidrogen sulfurat, mirosuri de gătit, etc), este
necesară utilizarea agenților de oxidare (ozon, clor), tratamentul termic al aerului.
Concentrație scăzută de substanțe mirositoare se elimină prin trecerea prin cărbune
activ. Cu toate acestea, toate cele de mai sus, din punct de vedere tehnic dificil de
realizat, astfel soluția cea mai bună de înlăturare a mirosurilor nocive – este
ventilarea locală și ventilație generală.
Identificarea schimbului de aer in încăperi argumentat din punct de vedere igienic
este bazat pe înlocuirea în aer de CO2 de dioxid de carbon, excesul și deficitul de
care în aerul respirat este la fel de dăunătoare pentru sănătate. Eficiența de muncă
și a funcțiilor fiziologice nu se va schimbă în mod substanțial în cazul în care
conținutul de dioxid de carbon în aerul respirat este de 0,04-0,5%. Necesitatea de
aer proaspăt pentru o persoană este de 20 m3/h, dacă luăm concentrația de CO2 în
aerul interior de 0,1%, dar în acest caz un numărul mare de oameni se vor simți
inconfortabil. Debitul minim de aer proaspăt ar trebui să fie determinat din conțiția
diluarii a complexului de substanțe toxice emise în cursul vieții corpului uman -
așa-numitele antropotoxine. Din mai mult de 30 de substanțe periculoase, unele
au o toxicitate mare și degajarea acestor substanțe de către oameni duc la excesul
de concentrație maximă admisibilă în aer.
Conform datelor igieniștilor, la introducerea în încăpere unui debit de aer proaspăt
specific de 60 m3/h pe persoană - disconfort se observă la 25% dintre subiecți
examinați, și doar 5% sunt nemulțumiți, în cazul în care în încăpere se introduce
cel puțin 80 m3/h pe persoană. Cu toate acestea, pentru senzația de confort doar
introducerea debitului de aer proaspăt necesar nu este insuficient. Sa constatat că,
în încăperi prevăzute cu sistem de încălzire cu aer cald și cu agregate de
condiționare, la respectarea tuturor condițiilor de confort, uneori se simte
disconfort din cauza unei încălcări a compoziției de ozon-ion în aer.
După cum se cunoaște, ionii negativi de oxigen au efect benefic asupra oamenilor,
iar ionii ușori, sunt mai binefice decât grele. În același timp, la tratarea aerului în
agregatele de climatizare se distrugere compoziția ionică a aerului. Potrivit D.
Gubernski, acest proces este atât de dăunător încât conținutul de ioni negativi într-
o cameră este redus în mediu de 8 ori. După prelucrarea aerului exterior, în camera
de pulverizare, partea de ioni negativi este de 0,7% din normă, și în duzele
agregatelor de climatizare de ejectie locale numărul va scădea cu 72 de ori..
Un proces similar de distrugere se aplică la un factor important a confortului,
conținutul de ozon, care în încăperi are un conținut de 30-100 de ori mai mic decât
în aerul exterior.
Aceste date indică o preferință, din punct de vedere igienic, de ventilație naturală,
precum și oportunitatea de recuperare a aerului cu ozon-ioni, de exemplu,
utilizarea aparatelor de ionizare.

7. Cerinţele tehnologice asupra parametrilor de microclimă

Tehnologii moderne în industrii, cum ar fi industria constructoare de mășini de

precizie, industria electronică, chimică, alimentară, textilă, de tipărire și producția
de fibre sintetice, etc, nu sunt eficiente, fără menținerea de-a lungul anului
anumitor combinații de temperatură și umiditate, vitezei de mișcare a aerului, și
puritate. Producția de microscheme integrate, funcționarea ale industriei
microbiologice sunt posibile doar într-un spațiu închis, unde se impun cerințe
speciale referetor la puritatea aerului.

Cerințele tehnologice pentru temperatura și umiditatea aerului și modificările lor

apar din cauza proprietăților fizico-chimice ale materialelor și produselor tratate,
depozitate sau produse. Astfel, umiditatea are efectul asupra proprietăților
materialelor higroscopice, și, prin urmare asupra calității produselor. În Tabelul
3.1 sunt prezentate date privind umiditatea de echilibru în procente la greutatea
materialului uscat, la o temperatura de 24 oC.

Tabelul 3.1 Umiditatea de echilibru a unor materiale

Material Umiditatea relativă, %

10 30 50 70 90
Hîrtie de 3 5.2 7,2 9,9 14,2
scris
lipici 3,4 5,8 7,6 10,7 12,5
piele 5 11,2 16 20,6 29,2
 In (fibre) 1,9 3,6 5,1 7 10,2
cauciuc 0,11 0,31 0,54 0,76 0,99
Corzi 4,6 8,6 12 17,3 21,7
pentru
rachete
lână 5,7 8,9 12,8 17,2 23,4
mătase 3,2 6,9 8,9 11,9 18,8
Mătase 0,8 1,4 2,4 3,6 5,3
artificială
(pânză

După cum se poate observa, masa materialelor utilizate pe scară largă în

industria de imprimare, textila si de pielărie, în mod semnificativ să schimbă în
condițiile schimbării umidității, temperatură are un efect mai mic în comparație cu
influența umidității. De exemplu, în industria textilă fluctuația de 5% de umiditate
relativă face schimbări în proprietățile din fire toarse mai mari decât la schimbarea
temperaturii cu 100C.
În ceea ce privește alte industrii și sectoare:
1) în industria de lacuri și vopsele pentru procesul de uscare este necesară
umiditatea aerului mai mare - aproximativ 65%, aceasta se datorează efectului de
reținere de umiditate ridicată pe suprafața de oxidare și de ieșire liberă de gaze,
fără crearea bulelor;
2) în industria constructoare de mașini de precizie - schimbarea temperaturii
aerului duce la o creștere inacceptabilă sau la micșorarea dimensiunilor de piese ca
urmare de dilatare termică a materialelor; de exemplu la aplicarea zgârieturilor pe
limb de măsurare a masinii-unelte pentru așchierea metalelor fluctuațiile admisibile
de temperatură sunt ± 0,01 0C;
3) încăperile de depozitare și prelucrare a oțelului carbon necesită umiditate
scăzută (30 - 45%), deoarece cu creșterea umidității - mai ales după ce se ajunge
rapid 65% - crește rata de coroziune a metalului; pentru a proteja suprafețele
lustruite de microcoroziune ar trebui, de asemenea, să se mențină o temperatură
joasă și umiditate scăzută;
4) în unele industrii și clădiri publice este periculoasă energia electrică statică
acumulată, daune de la acesta pot fi reduse la minimum, în cazul în care umiditatea
relativă va fi mai mare de 55%;
5) în ateliere de filare si de țesut (прядильных и ткацких) electricitatea statică
are un efect deosebit de mare asupra elasticitatii și ruperei fibrelor, și necesită, de
asemenea, umiditate ridicată;
6) în fabricarea din fibre sintetice, de exemplu în camera de maturarea
предсозревания preventivă de celuloză alcaline este necesar de a menține
temperatura aerului de 30-350C la umiditatea relativa nu mai joasă de 90%;
7) în industria de poligrafie, de imprimare umiditatea înaltă a aerului asigură
calitatea necesară de hârtie și previne acumularea de electricitate statică, iar
variațiile de umiditate de ± 5% afectează dimensiunile fibrelor de hârtie și
afectează calitatea de imprimare de multi-color.
8) în producția de scheme integrate se folosește metoda de imprimare foto
modernă care are loc în încăperi curate, variațiile de temperatură și umiditate
provoacă schimbări în dimensiunea de pelicule ultrasubțiri pe care sunt aplicate
scheme integrate, aceasta este neadmisibil, în astfel de procese varianțiile posibile
de temperatura sunt ± 0,05 0C și de umiditate relativă de ± 0,5%. În asfel de
produceri există cerințe specifice privind puritatea aerului: în cazul cînt cel mai
mic fir de praf nimerește între straturile de micropeliculă, grosimea cărea este la
nivel molecular, elementul se înlătură fiind necondiționat (în conformitate cu
standardul american clasa purității aerului se calculă prin numărul de particule de
praf mai mari de 0,5 micrometre într-un fut cubic de aer);
9) în unele sectoare ale industriei alimentare, în special în secții de prelucrare a
carnei si secții auxiliare, în industria producerei ciocolatei și a produselor din
ciocolată și altele este important să se mențină parametrii de aer necesari, astfel
anumită combinație de temperatură și umiditate asigură un proces eficient de
îngrășare pentru bovine și păsări de curte.
În Fig. 3.11 sunt prezintate o combinatie de temperatură și umiditate relativă
pentru procesul individual.
Fig. 3.11. Regiunea de combinații de temperatură și umiditate a aerului
optime conform cerințelor tehnologice pentru:
1- industria poligrafică și de imprimare;
2- industria constructoare de mașini de precizie;
3- industria textilă;
4- industria electrică:
5- industria chimică.

7. Parametrii climatici interior de calcul

La proiectarea instalatiei de ventilare, parametrii de calcul ai aerului interior

din incaperi trebuie se corespundă cerințelor igienico-sanitare și tehnologice, deci

se iau parametrii care determină conditiile confortului termic si/sau

corespund cerintelor si proceselor tehnologice. Pentru funcționarea instalațiilor de
ventilare sunt divizate trei perioade a anului: caldă, de tranziție și rece și toate
calculele respective se efectueazî pentru aceste perioade ale anului.

Starea omului = f (t R ,t i , v i , ϕ i , c ) . pot fi create cu ajutorul sistemelor de

încălzire, iar toţi parametrii f (t R ,t i , v i , ϕ i , c ) -cu sistemele de ventilare sau

condiţionare.

Cerinţele tehnologice = f (t i , vi , ϕi , c ) . f (t i , vi ) pot fi create cu ajutorul

sistemelor de încălzire, iar toţi parametrii f (t i , vi , ϕi , c ) -cu sistemele de ventilare sau

condiţionare.
Conform CH 245-71 se deosebesc urmatoarele conditii meteorologice interioare:
 a. Optimale – care trebuie sa fie asigurata cu ajutorul instalatiilor care se
regleaza automat.
b. Admisibile – care trebuie sa fie asigurate cu ajutorul instalatiei de ventilare
fără reglare automată.
Conditiile interioare trebuie sa fie asigurate in zona de lucru sau in zona de
deservire ( spatiul de 1.5-2 m ).
Pentru clădiri de locuit, administrative, civile parametrii aerului admisibili se aleg
din anexa 1. SNiP 2.04.05-91 (Tabelul 4.1), iar parametrii optimali pentru asfel de
clădiri din anexa 5 SNiP 2.04.05-91 (Tabelul 4.2).

Tabelul 3.1. Valorile admisibile ale temperaturii, umidității relative a aerului

în zona de deservire ale clădirilor de locuit, administrative și civile

Perioda anului Temperatura Umiditatea Viteza de mișcare

aerului, 0C relativă, % nu a aerului, m/s
mai mult de nu mai mare de
Caldă Nu mai mare cu 65‫٭٭٭‬ 0,5
30C decăt tex
(parametrii A)‫٭‬
Rece și de tranziție 1822-‫٭٭‬ 65 0,2
Notă: ‫٭‬- nu mai mare de 28 0C, pentru încăperi a clădirilor civile, administrative cu
aflarea permanentă a oamenilor și nu mai mure de 33 0C, pentru asfel de încăperi,
amplasate în localități cu temperatura aerului exterior (parametrii A) 25 0C și mai
mari;
‫٭٭‬- nu mai joasă de 140C, pentru încăperi a clădirilor civile, administrative cu
aflarea oamenilor în îmbrăcăminte de stradă;
‫ ٭٭٭‬-se admite se adopte pănă la 75% pentru localități cu umuditatea relativă a
aerului de calcul mai mare de 755 (parametriiA).
Tabelul 3.2. Valorile optimale ale temperaturii, umidității relative a aerului
în zona de deservire ale clădirilor de locuit, administrative și civile

Perioda anului Temperatura Umiditatea Viteza de mișcare

aerului, 0C relativă, % a aerului, m/s
nu mai mare de
Caldă 20-22 60-30 0,2
23-25 60-30 0,3
Rece și de tranziție 20-22 45-30 0,2

Pentru cladiri industriale parametrii aerului interior admisibili și optimali se iau in

functie de perioda anului, lucrul efectuat (ușoară, medie, grea) și de exces de
căldură perceptibilă ( de la utilaj, radiație solară, oameni…) din anexa 2 SNiP
2.04.05-91 . În funcție de exces de căldură perceptibilă încăperile se divizează în:
- încăperi cu exces de căldură perceptibil neconsiderabil, pînă la ≤23W/m 3 ;
- încăperi cu exces de căldură perceptibil considerabil, > 23W/m 3 .
În conformitate cu cerințele de SNIP 2.04.05.91 «Încălzire, ventilație și aer
condiționat" [8] și modificările la acesta, în perioada rece a anului sunt luate pentru
calculul temperaturile minime admisibile, și pentru perioda caldă –temperaturile
maxime admisibile.
Conținutul de praf și gaze în zona de lucru trebui să fie sub standardele normelor
sanitare menționate în GOST 12.1.005-88 [23] și CH 245-71. După efectul asupra
omului sunt următoarele clase de substanțe:
1 - extrem de periculoase;
2 - grad ridicat de risc;
3 - moderat periculoase;
4 - risc scăzut.
Conținutul de praf și gaze în aerul refulat în încăperi, nu trebuie să depășească 30%
din concentrația maximă admisibilă în aerul din zona de lucru pentru substanța
dată. În caz contrar în cadrul proiectului trebuie de prevăzut curațarea aerului.
Valorile optimale de calcul al umidității relative se iau în limitele de 60-30%,
valoarea mai mare corespunde temperaturii mai joase.
Viteza de mișcare a aeruluiîn zona de lucru la locurile permanente de lucru pentru
perioada rece a anului se ia în limitele 0,2-0,3 m/s (optimală) și 0,3-0,5 m/s
(admisibilă), iar pentru perioda caldă a anului 0,2-0,7m/s și respectiv 0,3-1 m/s.
 Tabelul 4.2.

Intensitatea muncii la diverse tipuri de activităţi

1 Activitatea Intensitatea
muncii [Met]

1 Om în timpul somnului 0,8

2 Om aşezat pe scaun 1

3 Om stând în picioare 1,2

4 Om în mers uşor 2

5 Om în mers grăbit 3

6 Om în alergare 8

Fig. 4.1. Temperatura optimă funcţie de gradul de

izolare termică şi intensitatea muncii