TESTAREA IPOTEZELOR STATISTICE

1. Caracteristicile ipotezelor statistice

Prin ipoteză se înţelege o presupunere cu caracter provizoriu, formulată pe baza unor

date experimentale existente la un moment dat.

Ipoteza statistică este o presupunere enunţată pe baza unei acţiuni desfăşurate în

cadrul unui fenomen sau proces care va fi supusă ulterior unui proces de verificare
statistică.

Etapele testării ipotezelor statistice

- Se formulează ipoteza nulă (H0) şi cea alternativă (H1);

- Se stabileşte valoarea limitei de semnificaţie (α);
- Se precizează regiunea critică sau de respingere, în funcţie de tipul testului;
- Se aplică testul;
- Se ia decizia finală, în funcţie de modul în care se încadrează rezultatul (în
interiorul sau exteriorul regiunii de respingere).

Elementele care intervin în testarea ipotezelor statistice sunt:

- Ipotezele: nulă şi alternativă;

- Limita de semnificaţie şi valorile critice;
- Regiunea de respingere (critică);
- Statistica testului;
- Verificarea ipotezei.

Ipoteza nulă (H0) este o presupunere prin care se formulează supoziţia conform
căreia nu există diferenţe semnificative între parametrii comparaţi.

Ipoteza alternativă (H1) este o presupunere conform căreia există o diferenţă

semnificativă între parametrii comparaţi.

Ambele ipoteze trebuie stabilite iniţial, fiind o primă etapă a metodologiei testării
ipotezelor statistice, fiind considerate mutual exclusive şi exhaustive. Spunem că ele
sunt mutual exclusive deoarece este imposibil ca ambele ipoteze să fie adevărate si

1
exhaustive deoarece acoperă toate posibilităţile, adică ori ipoteza nulă, ori ipoteza
alternativă trebuie să fie adevărată.

Limita de semnificaţie (α) are un rol esenţial în cadrul testării ipotezelor statistice
reprezentând acel prag sau linie care separă rezultatele ce resping ipoteza nulă de
celelalte care nu o resping. Limita se semnificaţie poate lua valori cuprinse între 0.5
şi 0.0001 (cele mai utilizate fiind 0.05 şi 0.01).

Dacă α=0.01 sau α=1% înseamnă că riscul de respingere al ipotezei H 0 este de 1%

(când respingem ipoteza nulă H0 este posibil să se greşească în proporţie de 1%.

Valorile critice sunt valori tabelare sau teoretice ale testelor (Z, t, F, χ2) care se preiau
din tabelele teoretice prezentate în anexe.

Regiunea critică denumită şi regiune de respingere reprezintă acea arie din graficul
de repartiţie în care se respinge ipoteza nulă.

Statistica testului reprezintă o relaţie matematică, ce diferă în funcţie de tipul

testului. Rezultatul obţinut ca urmare a aplicării testului se mai numeşte şi valoarea
calculată a testului (se notează Zc, tc, Fc, χ2c).

Verificarea ipotezei constă în compararea rezultatului obţinut ca urmare a aplicării

statisticii testului la valorile calculate cu valoarea critică şi stabilirea deciziei finale.
Pot exista două situaţii:

- Dacă valoarea calculată este în regiunea de respingere, atunci se respinge

ipoteza nulă H0;
- Dacă valoarea calculată este în afara regiunii de respingere, atunci se acceptă
ipoteza nulă H0 şi se respinge ipoteza alternativă H1;

În procesul de decizie al unui test statistic, se pot produce erori ce apar sub două
forme:

- Eroare de tip I (de speţa I): se respinge ipoteza nulă deşi ea este adevărată;
riscul producerii unei erori de tip I este α;
- Eroare de tip II (de seţa a II-a): nu se respinge ipoteza nulă, deşi ea este falsă;
riscul producerii unei erori de tip II este β.

2
 Tabel 1 Erori în procesul decizional statistic

Decizia testului Ipoteza

H0 adevărată H0 falsă

Respingere H0 Eroare de tipul I Decizie precisă

(1-α)

Acceptare H0 Decizie precisă (1- Eroare de tip II

α)

Astfel, testarea ipotezelor statistice, presupune următoarele etape:

- Se formulează ipoteza nulă (H0) prin care se specifică faptul că nu există

diferenţe semnificative între parametrii comparaţi (medii, dispersii etc.);
- Se formulează ipoteza alternativă (H1) prin care se specifică faptul că există
diferenţe semnificative între parametrii comparaţi (medii, dispersii etc.);
- Se precizează tipul testului statistic utilizat în raport cu datele aplicaţiei,
eventual şi cu volumul eşantionului şi se construieşte graficul;
- În funcţie de nivelul de încredere (probabilitate) se determină limita de
semnificaţie (α) cu ajutorul căreia se stabileşte testul statistic tabelar sau
teoretic, valoarea plasându-se pe grafic şi regiunea de respingere;
- Se determină valoarea statistică a testului calculat, aplicându-se relaţia de
calcul adecvată tipului de test utilizat, iar valoarea obţinută se plasează pe
grafic;
- Se compară valoarea testului statistic tabelar sau teoretic cu valoarea statistică
a testului calculat şi se stabileşte dacă rezultatul statistic al testului calculat
intră sau nu în regiunea de respingere, luându-se decizia adecvată situaţiei.

3
2. Tipuri de teste utilizate în econometrie

În funcţie de sensul abaterii inclusă în ipoteza alternativă, există trei tipuri de teste:

- Test unilateral stânga;

- Test unilateral dreapta;
- Test bilateral.

Testul unilateral stânga

Ipotezele testului sunt (compararea mediilor):

H o : x1 = x 2
H 1 : x1  x 2

Dacă se compară două dispersii, ipotezele sunt:

H o :  12 =  22
H 1 :  12   22

Regiunea de respingere (Rr) şi valoarea critică (vc) sunt reprezentate în figura

următoare:

Fig.1 Testul unilateral stânga

4
Testul unilateral dreapta

Ipotezele testului sunt (compararea mediilor):

H o : x1 = x 2
H 1 : x1  x 2

Dacă se compară două dispersii, ipotezele sunt:

H o :  12 =  22
H 1 :  12   22

Regiunea de respingere (Rr) şi valoarea critică (vc) sunt reprezentate în figura

următoare:

Fig.2 Testul unilateral dreapta

Testul bilateral

Ipotezele testului sunt (compararea mediilor):

H o : x1 = x 2
H 1 : x1  x 2

Dacă se compară două dispersii, ipotezele sunt:

5
H o :  12 =  22
H 1 :  12   22

Regiunea de respingere (Rr) şi valoarea critică (vc) sunt reprezentate:

se respinge se respinge

vc

Fig.3 Test bilateral

Etapele aplicării testului sunt:

1) Se defineşte ipoteza nulă H0, prin care se specifică faptul că nu există diferenţă
semnificativă între media eşantionului şi media colectivităţii generale: x = 
2) Se defineşte ipoteza alternativă H1, prin care se specifică faptul că media
eşantionului este semnificativ mai mică decât media colectivităţii generale:
x
3) Se precizează tipul testului statistic utilizat, în raport cu datele aplicaţiei şi
volumul eşantionului şi se construieşte graficul
4) În funcţie de nivelul de încredere (1-α) se determină limita de semnificaţie (α)
cu ajutorul căreia se stabileşte z tabelar sau teoretic (-zα) iar valoarea se trece
pe grafic precum şi regiunea de respingere
5) Se determină valoarea statistică a testului, iar valoarea obţinută se plasează pe
grafic
6) Se compară valoarea calculată cu cea tabelară (dacă zc<-zα atunci se respinge
Ho, se acceptă H1; dacă zc>-zα, se acceptă H0).