1.1.

Primele noţiuni de asigurare

Dezvoltarea societăţii este marcată de efortul şi strădania oamenilor pentru propria lor propăşire
şi pentru propria lor apărare în faţa unor evenimente care le pot periclita existenţa şi devenirea.
Viaţa oamenilor nu este întotdeauna senină. Indiferent câtă grijă se acordă evitării problemelor
sau protejării bunurilor niciodată, nimeni nu poate fi sigur de succes. Unele evenimente negative
(calamităţi ale naturii, accidente, pierderea sau micşorarea capacităţii de muncă în urma unor boli sau a
bătrâneţii) implică traume psihice sau pierderi financiare semnificative.
Cu toate acestea, oamenii doresc să se bucure de propriile lor locuinţe, să-şi conducă
autoturismele, să zboare cu avionul, să navigheze fără să se teamă de potenţialele probleme care pot
apărea. Asigurarea a apărut din nevoia de protecţie a omului în faţa unor pericole şi pentru găsirea
soluţiilor adecvate de înlăturare a lor.
Cele mai vechi forme de asigurare sunt întâlnite încă în antichitate şi datează de circa 6500 de
ani. Meşteşugarii tăietori de piatră din Egiptul de jos au constituit un fond de întrajutorare, format
anticipat, prin contribuţia tuturor pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse nenorociri ce loveau
membrii colectivităţii.
Prin anul 650 înainte de Christos, în Grecia antică înţeleptul legislator Solon a obligat societăţile
politice şi meşteşugăreşti să constituie un fond comun alimentat prin cotizaţii lunare, destinat să repare
prejudiciile survenite în interiorul grupului. Este cea dintâi asigurare obligatorie care se cunoaşte.
In Roma antică s-a constituit o asociaţie de înmormântare pe baza unui Regulament al Colegiului
funerar din Lavinium care funcţiona pe baza unor cotizaţii de înscriere şi a unor plăţi periodice. Membrii
asociaţiei aveau astfel asigurate, la deces un rug şi un mormânt.
Unele forme ale asigurării de bunuri sunt cunoscute încă din orânduirea sclavagistă, sub diferite
forme. Astfel, pierderile care rezultau din aruncarea peste bord a încărcăturii pentru salvarea expediţiei
aflată în pericol ( cauzat de naufragiu, furtună, eşuare, etc.) erau repartizate în mod proporţional, fiind
suportate de toţi participanţii la expediţie, pe principiul avariei comune. Aceste principii au fost cuprinse
în legislaţia maritimă a insulei Rhodos încă din anul 916 înainte de Christos şi se menţin până în zilele
noastre. Au fost codificate în colecţia de reguli York-Anvers elaborată în anul 1890 şi a fost modificată în
anii 1924 şi 1950.
Alte surse documentare ne oferă şi alte aspecte din istoria asigurărilor, astfel cele mai vechi
asociaţii mutuale au fost semnalate în secolul al XII-lea în Islanda, câte una la 20 de gospodării care
acopereau, pe principiul reciprocităţii, daunele din pierderile de animale. Primele operaţiuni de asigurare
maritimă au apărut în porturile italiene în sec al XIV.
O formă de asigurare a constituit-o sistemul de acordare a rentelor viagere, denumite tontine
apărut în Franţa în sec al XVII-lea şi răspândit apoi în Olanda, Anglia şi Germania. Sistemul era bazat pe
principiul asigurărilor de viaţă dar participanţii primeau în locul sumelor asigurate rente viagere.
In anul 1678 Wilhelm Leibnitz a elaborat planul de constituire a unei Case de asigurare împotriva
riscurilor de foc şi apă a cărei funcţionare se baza pe plata unor cotizaţii anuale. Asigurarea împotriva
riscului de grindină a fost introdusă pentru prima dată în Scoţia la finele secolului al XVIII-lea.
In anul 1832, Albert Masius a întemeiat la Leipzig, prima mare societate germană de asigurări
pentru vite, bazată pe principiul mutualităţii.
Dezvoltarea traficului de călători pe calea ferată a condus la apariţia în Anglia a primei societăţi
de asigurare specializată în acest domeniu, la mijlocul secolului al XIX-lea.
Asigurarea maritimă şi asigurarea împotriva riscului de incendiu a fost marcată de înfiinţarea la
Trieste, în anul 1822, a societăţii Assienda Assiguratrice, societate care a funcţionat şi pe teritoriul
României după anul 1830.
Asigurarea de răspundere civilă a fost instituită şi practicată pentru prima dată în Franţa şi se
referea la acoperirea daunelor cauzate de proprietarii de cai şi trăsuri. Asigurarea s-a extins şi la
răspunderea proprietarilor de fabrici pentru daune cauzate angajaţilor ori terţelor persoane.
 In Statele Unite ale Americii sectorul asigurărilor a fost dominat de societăţile de asigurare
engleze. In anul 1852, din iniţiativa lui Benjamin Franklin a luat fiinţă Societatea pentru asigurarea
caselor împotriva riscurilor cauzate de incendiu - Philadelphia Contributionship. Elizur Wright a creat mai
multe întreprinderi de asigurări americane şi a susţinut legiferarea controlului statului asupra societăţilor
de asigurări; a contribuit la elaborarea unei metode de calcul corecte a rezervei de prime la asigurările de
viaţă şi a unor tabele corespunzătoare, necesare în practica asigurărilor de viaţă.
La începutul secolului al XIX-lea existau în lume 30 de societăţi de asigurări, respectiv 14 în Anglia,
5 în Statele Unite, 3 în Germania, 3 în Danemarca, 2 în Franţa şi câte una în Olanda, Elveţia şi Austro-
Ungaria. In anul 1900 erau în jur de 1272 de societăţi de asigurare iar în anul 1969 activau în jur de 9700
de case şi societăţi de asigurare în 71 de ţări. Aceste societăţi de asigurare activau 2676 în domeniul
asigurărilor de viaţă, 6036 în domeniul asigurărilor de bunuri iar 962 de societăţi practicau tot felul de
asigurări.

Asigurările în România - apariţie şi dezvoltare

Primele forme de asigurare se întâlnesc încă înainte de secolul al XIX-lea, respectiv un fel de
întrajutorare reciprocă a membrilor aceleiaşi comune la decesul vitelor denumită în limbajul vremii
Hopşa. Astfel, în cazul accidentării unei vite, aceasta era tăiată iar carnea era împărţită între locuitorii din
aceeaşi comună, fiecare plătind o sumă de bani pentru parte ce-i revenea. In felul acesta proprietarul
sinistrat îşi acoperea în totalitate sau în parte paguba suferită
Breslele din Transilvania, înfiinţate în secolul al XIV-lea au fost primele organizaţii care au
practicat o formă de asigurare pe principiul mutualităţii şi întrajutorării. Aceasta se referea la asigurări de
viaţă şi potrivit clauzelor fiecare membru era obligat să plătească o taxă de înscriere iar apoi cotizaţii
periodice. Sumele astfel strânse erau folosite pentru a suporta cheltuielile de înmormântare pentru
membrii săraci ai breslei, precum şi pentru plata de ajutoare pentru familia decedatului atunci când
aceştia rămâneau fără mijloace de trai.
In timp au luat fiinţă şi s-au dezvoltat asociaţii pentru stingerea incendiilor care funcţionau cu
aportul şi în favoarea mai multor comune învecinate. Se menţionează, astfel, o Casă de incendii
organizată la Braşov în anul 1744. Principiul de funcţionare era cel al creării unui fond comun prin
contribuţia trimestrială a fiecărui membru al Casei, din care se despăgubea cel care suferea de pe urma
unui incendiu.
O instituţie de asigurare pentru incendiu s-a creat şi în Sibiu la iniţiativa magistraturii oraşului în
anul 1823 dar în anul 1864 când statutul său fusese definitivat numai jumătate din proprietarii de imobile
şi-au dat adeziunea pentru constituirea ei.
In secolele XIX şi XX o dată cu dezvoltarea societăţii şi cu creşterea gradului de complexitate a
activităţilor desfăşurate a sporit şi interesul oamenilor pentru acţiunea de asigurare. Prima organizaţie de
asigurare propriu zisă s-a constituit la Braşov în anul 1844 de către Asociaţia Meseriaşilor sub denumirea
Institutul Naţional de Pensii din Braşov, având caracter specific de asigurări de viaţă. Condiţiile istorice din
Transilvania au permis ca sub influenţa unor mari societăţi de asigurare ale timpului (Assicurazioni
Generali şi Riunioni Adriatica di Sicurta), a căror rază de acţiune s-a extins şi în această parte a ţării
noastre, populaţia din această parte a României să cunoască mai înainte decât cea din alte părţi ale ţării,
instituţia de asigurare.
In a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi în prima parte a secolului al XX-lea o dată cu
dezvoltarea economică a ţării, s-a dezvoltat şi sectorul asigurărilor apărând în peisajul economic o serie
de societăţi de asigurare cum ar fi Transilvania-1866, Dacia-1871, România-1873, Naţionala-
1882,Generala-1887, Agricola-1906, Urania, Patria, Banca Generală de Asigurare-1911. In anul 1881 prin
fuzionarea societăţilor Dacia şi România a luat fiinţă societatea Dacia-România care în 1909 a preluat
societatea Patria.
In anul 1887 în Brăila, cercurile comerciale din Brăila şi Galaţi în colaborare cu Banca Marmorosch
Blank înfiinţează societatea de asigurări Generala având ca ramură principală asigurarea transporturilor
maritime în special a celor de cereale. A întreţinut relaţii bune cu societăţi de asigurare străine printre
care Assigurazioni Generali din Trieste, care de altfel a şi subscris capital la înfiinţarea ei. După mutarea
sediului în Bucureşti, societatea de asigurări Generala şi-a diversificat operaţiunile de asigurare în special
în ramura asigurărilor de viaţă, având în preajma primului război mondial o situaţie financiară prosperă.
In Transilvania o activitate deosebită au desfăşurat societăţile de asigurare Transsylvania şi Banca
Generală de Asigurări devenită mai târziu Prima Ardeleană. In anul 1921 sediul societăţii Prima Ardeleană
s-a mutat la Cluj, aceasta constituind prima societate anonimă de asigurări a românilor din Ardeal.
Capitalul acestei societăţi s-a mărit cu aportul altor două societăţi Dacia-România şi Naţionala.
In anul 1923 s-a constituit societatea de asigurări Asigurarea-Românească care a avut o
ascensiune rapidă prin introducerea asigurărilor populare de viaţă fără examinare medicală.
De remarcat este faptul că până la primul război mondial societăţile de asigurare străine
participau doar ca acţionari la societăţile de asigurare româneşti, după anul 1918 acestea şi-au deschis
agenţii şi sucursale proprii: Sun din Londra, Adriatica din Trieste, Danubiana, etc. Începând din anul 1940
s-a înregistrat o masivă pătrundere a capitalului german pe piaţa românească prin societăţi ca Victoria,
Vatra-Dornei, Allemania, Dacia-România, Naţionala, Steaua-României, Transylvania.
In anul 1930 în România îşi desfăşurau activitatea 44 societăţi de asigurare. In urma concurenţei
din piaţă în anul 1936 mai funcţionau doar 23 de societăţi de asigurare.
In ceea ce priveşte intervenţia statului în sfera asigurărilor se remarcă faptul că în anul 1915 a
luat fiinţă Casa de asigurări a Ministerului de Interne care a fost reorganizată în anul 1936 iar in anul 1942
s-a constituit Regia Autonomă a Asigurărilor. Prin Legea nr. 216 din anul 1930 a luat fiinţă Oficiul pentru
supravegherea întreprinderilor private care încheiau asigurări şi reasigurări, care funcţiona pe lângă
Ministerul Industriei şi Comerţului. Caracteristic în funcţionarea acestei instituţii a fost larga cuprindere în
asigurare a riscurilor şi introducerea unor forme de asigurare obligatorii cum ar fi asigurarea de
răspundere civilă a proprietarilor de autovehicule pentru transportul, cu plată, de mărfuri şi persoane,
asigurarea pompierilor militari pentru cazurile de deces, infirmitate şi boală, asigurarea clădirilor, a
recoltelor, a inventarului agricol contra incendiului, inundaţiei şi grindinei. De altfel, în deceniul al 4-lea al
secolului XX s-a înregistrat de extindere a asigurărilor în România prin practicarea tuturor formelor de
asigurări cunoscute din cadrul fiecărei clase de asigurare, sigur în mod inegal in diferite domenii de
activitate.
Perioada comunistă întinsă pe o perioadă de 45 de ani a adus mutaţii importante în economia şi
societatea românească. In primul rând reţinem etatizarea şi socializarea proprietăţii, instituirea
conducerii centralizate a economiei şi societăţii, subordonarea economiei conducerii politice a partidului
unic, trecerea de la economia de piaţă la economia planificată, dirijată de la nivel central, etc.
Sectorul asigurărilor a traversat o perioadă de prefaceri, de transformări, unele pozitive altele
impuse de calitatea de monopol pe care statul a impus-o. Un prim pas s-a făcut în anul 1948 când
societăţile de asigurări au fost naţionalizate şi trecute în proprietatea statului. Întregul lor portofoliu şi
rezervele tehnice şi matematice au trecut în proprietatea Societăţii de Asigurare Sovieto-Române
Sovromasigurare. De altfel în anul 1949 a luat fiinţă şi Întreprinderea se Stat pentru Reasigurări, prin
reorganizarea Regiei Autonome a Asigurărilor.
In anul 1952 s-a creat Administraţia Asigurărilor de Stat – ADAS, care a preluat activitatea
Întreprinderii de Stat pentru Reasigurări Si a introdus în practică asigurarea prin efectul legii. Societatea
Sovromasigurare avea în practică asigurările facultative. In anul 1953 societatea Sovromasigurare s-a
lichidat, portofoliul ei fiind preluat în întregime de ADAS.
ADAS practica asigurări de bunuri, de persoane şi de răspundere civilă sub două forme juridice:
a) asigurări prin efectul legii;
b) asigurări facultative.
Asigurările prin efectul legii aveau la bază interesul economic şi social al întregii
societăţi pentru apărarea şi conservarea avuţiei naţionale, menţinerea continuităţii activităţii economice
şi sociale şi protejarea victimelor accidentelor.
In baza legii, erau cuprinse următoarele forme de asigurare:
a) asigurarea locuinţelor persoanelor fizice pentru cazurile de calamităţi naturale;
b) asigurarea animalelor din gospodăriile cetăţenilor;
 c) asigurarea de accidente a călătorilor pe mijloacele de transport rutier, feroviar, aerian,
maritim şi fluvial;
d) asigurări de răspundere civilă auto a proprietarilor de autovehicule.
Asigurările facultative erau destinate completării asigurărilor prin efectul legii şi
cuprindeau :
a) asigurări de bunuri pentru cazurile de avarie, distrugere, furt a bunurilor persoanelor fizice;
b) asigurări de persoane pentru cazurile de invaliditate, supravieţuire, deces şi alte
evenimente;
c) asigurări de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor, pagube constând în
avarierea sau distrugerea unor bunuri, precum şi vătămare corporală a unor persoane.
ADAS a practicat operaţiuni de reasigurare privind asigurările maritime şi de aviaţie.
O dată cu trecerea la economia de piaţă şi sectorul asigurărilor a intrat într-un proces de profunde
transformări.
Începând cu 1 ianuarie 1991 ADAS şi-a încetat activitatea. Portofoliul de asigurări şi patrimoniul
acestei societăţi a fost preluat de primele 3 societăţi de asigurări pe acţiuni, nou constituite cu capital
integral de stat ( Asigurarea Românească, Astra şi Carom).
Asigurarea Românească s-a constituit pe reţeaua organizatorică a fostei ADAS cu sediul central în
Bucureşti, cu sucursale, filiale şi reprezentanţe în toată ţara. A preluat cea mai mare parte a portofoliului,
a capitatului social şi aproape întreaga bază materială a fostei Administraţii a Asigurărilor de Stat.
Societatea a preluat activele aferente asigurărilor facultative de viaţă, cele aferente asigurărilor prin
efectul legii, asigurărilor facultative de autovehicule şi a altor asigurări facultative.
Astra - cu sediul central în Bucureşti dispune de filiale în ţară şi străinătate. A preluat activele şi
pasivele corespunzătoare de la societăţile mixte cu participare ADAS din străinătate, cele aferente
asigurărilor şi operaţiunilor de reasigurare în relaţiile cu străinătatea dar dezvoltând mereu şi alte forme
de asigurare cerute în piaţa românească a asigurărilor. Societatea dispune la ora actuală de o reţea de
sucursale şi filiale extinsă în întreaga ţară. In vara anului 2000 societatea şi-a introdus în portofoliu şi
practicarea asigurărilor de viaţă cu acumulare de capital.
Carom- a fost înfiinţată cu un profil deosebit, respectiv efectuarea unor prestaţii specifice
solicitate de celelalte societăţi de asigurare cum ar fi constatarea daunelor, evaluarea pagubelor,
stabilirea şi plata despăgubirilor urmând a recupera cheltuielile efectuate de la societăţile de asigurare
care i-au dat mandat reţinându-şi comisionul aferent. In ultima perioadă de timp activitatea societăţii a
scăzut simţitor, societăţile de asigurare, efectuându-şi cu specialişti proprii constatările de daune pentru
asigurările din portofoliu, atât cele care vizează asigurările interne cât şi cele care vizează asigurările
externe.
După anul 1990 au apărut în peisajul pieţei asigurărilor din România o serie de societăţi de
asigurări cu capital privat o parte cu capital integral românesc, o parte cu capitat mixt românesc şi străin,
o parte cu capital integral străin toate încercând să acapareze cât mai mult din piaţa de asigurări
românească.

2.1. Conceptul de asigurare

Individul în existenţa sa are nevoie de protecţie. In decursul vieţii sale acumulează o serie de
bunuri, valori toate adunate cu efort şi sacrificii dar care pot dispărea într-o clipă în urma unui incendiu,
cutremur, furt sau alt cataclism. Refacerea bunurilor pierdute într-o perioadă scurtă de timp pentru ca
traiul zilnic să poată fi reluat nu se poate face decât prin asigurare.
La fel, individul se poate confrunta cu pierderea capacităţilor sale de muncă, integritate fizică şi
deci imposibilitatea desfăşurării unei activităţi şi lipsa unui venit la nivelul avut anterior.
Împrumutul pentru construirea sau cumpărarea unei locuinţe, asigurarea unui venit suplimentar
pentru perioada de după pensionare se pot realiza tot prin asigurare.
 Observaţiile statistice evidenţiază faptul că evenimentele, pericolele generate de factori naturali
sau de activităţi umane într-un teritoriu determinat sunt periodice, mărimea pagubelor putând fi
evaluate doar cu aproximaţie. Incertitudinea constă în faptul că nu pot fi identificaţi subiecţii (persoane
fizice sau juridice) asupra cărora planează pericolele respective, intensitatea şi momentul producerii
evenimentului.
Prin măsurile luate în decursul dezvoltării societăţii, omul a încercat să se pună la adăpost de
consecinţele unor evenimente nedorite. Cu toate acestea a rămas neputincios în faţa unor catastrofe
naturale generatoare de mari pagube. Incă din antichitate oamenii au fost preocupaţi de a preveni dar
mai ales de a suporta în comun pagubele suferite de unii membrii ai comunităţii, atât pagubele materiale
cât, mai ales, consecinţele financiare ale accidentelor şi deceselor membrilor comunităţii.
Rolul asigurării este acela de a oferi oamenilor securitate, altfel spus acela de a-i ajuta pe cei care
suferă o pagubă sau care sunt implicaţi într-un accident.
Asigurarea este un mijloc de a acoperi o parte a riscurilor cu care se confruntă persoanele sau
firmele în activitatea lor de zi cu zi sau în cea de afaceri.
Asigurarea are rolul de a acoperi consecinţele financiare ale unor evenimente nedorite cu care se
confruntă unele persoane sau firme. Asigurătorii nu acoperă riscurile speculative care pot conduce la
câştiguri financiare.
Asigurarea compensează financiar efectele unui eveniment nefavorabil. Fondurile pentru
compensarea financiară a asiguratului sunt create de asigurător din primele plătite de firmele sau
persoanele care au subscris prime de asigurare. In schimbul primelor de asigurare alocate acestor
fonduri, asigurătorul acceptă riscul unor despăgubiri semnificativ mai mari în cazul în care deţinătorul
poliţei va suferi un prejudiciu a cărui cauză face parte din riscurile asigurate. Fiecare deţinător de poliţă
trebuie să contribuie la fondul de asigurare în mod proporţional cu probabilitatea de risc, precum şi cu
valoarea probabilă a efectelor acestuia.
Asigurarea – constituie un sistem de relaţii economice, care implică aportul unui mare număr de
persoane fizice şi juridice la constituirea unui fond bănesc, în condiţiile în care fiind ameninţate de
aceleaşi pericole, în existenţa şi activitatea lor, concep şi recunosc oportunitatea prevenirii şi înlăturării
pe baze mutuale a prejudiciilor generate de producerea acestor pericole viitoare, probabile, posibile dar
nesigure
Specialiştii pun în evidenţă unele calităţi specifice asigurărilor:
- calitatea de ramură prestatoare de servicii
- intermediar financiar
- activ financiar
Asigurarea ca ramură prestatoare de servicii se manifestă prin faptul că societatea de asigurări, în
schimbul primelor de asigurare încasate, oferă asiguratului un produs nepalpabil, de fapt un serviciu-
preluarea răspunderii pentru riscurile asigurate, securitatea pentru eventualele situaţii specificate în
contractul de asigurare. Obligaţia asumată de societatea de asigurări faţă de asiguraţi este influenţată de
caracterul aleator al fenomenelor asigurate.Ca urmare, echilibrul între primele încasate pe de o parte,
despăgubirile şi indemnizaţiile de asigurare datorate pe de altă parte poate fi afectat de abateri. Dacă
abaterile sunt favorabile pentru asigurător ele măresc profitul societăţii. Eventual se trec în rezerva de
egalizare. Dacă sunt nefavorabile, se impune compensarea acestora prin venituri din alte surse:
eliberarea unei părţi din rezerva de egalizare, dobânzi la depozitele bancare, plasamente de capital, etc.
Asigurarea ca intermediar financiar decurge din faptul că în special asigurările de viaţă sunt nu
numai un instrument de a asigura protecţia asiguraţilor ci şi instrumente de economisire şi fructificare a
resurselor băneşti depuse ca prime de asigurare în contul companiilor de asigurări
Asigurarea ca activ financiar decurge din faptul că în perioada derulării contractului de asigurare
este influenţată atât mărimea absolută nominală a sumei asigurate cât şi mărimea reală a acesteia. Deci,
contractul de asigurare apare ca o creanţă condiţionată emisă de asigurător şi cumpărată de asigurat.

Conceptul de asigurare comportă abordarea lui sub trei aspecte

- juridic,
- economic
 - financiar.
Juridic- pentru a fi operantă, asigurarea trebuie să capete o formă juridică iar acest lucru rezultă
din contract ca „lege a părţilor” şi din legea propriu-zisă emisă de puterea legislativă. Actuala lege a
asigurărilor este Legea 136/1995 completată cu Legea 172/2004. Legea asigurărilor şi contractul de
asigurare, în principiu, sunt izvoare de drepturi şi obligaţii în materie de asigurări.
Economic asigurarea implică constituirea în condiţii specifice a fondului de asigurare care
prezintă câteva particularităţi. Mai întâi că acest fond de asigurare se constituie sub formă bănească. De
obicei se păstrează sub această formă. O parte din el se poate păstra şi sub alte forme (clădiri, acţiuni
cotate, alte bunuri mobile,etc.) în principiu pentru fructificarea lui. Fondul de asigurare se constituie
descentralizat, la nivelul fiecărei societăţi de asigurare pe seama primelor de asigurare încasate.
Constituirea şi utilizarea fondului de asigurare implică relaţii economice între părţi prin fluxurile băneşti
pe care le presupune încasarea primelor de asigurare de către societatea de asigurare iar apoi prin plata
despăgubirilor şi a indemnizaţiilor de asigurare aferente.
Financiar se poate aprecia că asigurarea este intermediar financiar între persoanele fizice
asigurate care plătesc eşalonat prime de asigurare şi persoane juridice şi fizice care au nevoie de resurse
financiare. Reiese faptul că în asigurarile de viaţă, asigurarea constituie nu numai un mijloc de protecţie
împotriva riscurilor dar şi un important instrument de economisire şi fructificare a resurselor băneşti.

Pentru a fi promovate relaţiile de asigurare, trebuie să îndeplinească anumite caracteristici :

a)Caracterul aleator al evenimentelor-la care se referă asigurarea. Evenimentul trebuie să fie
întâmplător, realizarea lui să nu depindă de voinţa persoanelor implicate în asigurare, fie că acest fapt nu
este posibil ( în cazul calamităţilor naturale-ploi torenţiale, cutremur, grindină), fie că legea le interzice
provocarea evenimentelor respective ( incendii, accidente corporale, etc.). Pentru a fi asigurabil
evenimentul trebuie să fie posibil în viitor cu consecinţe întrevăzute, posibil aşteptate, totuşi nesigur sub
aspectul ivirii, a măsurii în care va provoca sau nu pagube, la şi sub aspectul localizării şi duratei.

b)Caracterul evaluabil al evenimentelor înseamnă că pentru a fi asigurabil, evenimentul în

cauză, trebuie să poată fi cuprins în cercetarea statistică, deci să decurgă după legităţile evenimentelor
întâmplătoare, încadrându-se în regulile de calcul al probabilităţilor. Posibilitatea de evaluare a
evenimentelor se referă la numărul de cazuri ce se pot ivi şi la nivelul la care este posibilă acoperirea
pagubelor. Acest fapt face posibilă stabilirea primelor de asigurare ce urmează a fi plătite de către fiecare
asigurat într-un cadru mutual.

c)Mutualitatea – adică, constituirea şi utilizarea fondului de asigurare pe principiul

suportării în comun a pierderilor unui membru al comunităţii formate. Fondul de asigurare se constituie
sub formă bănească, prin contribuţia unui mare număr de asiguraţi în scopul înlăturării efectelor nedorite
ale evenimentelor asigurate. Uneori, o parte a fondului de asigurare format se mai utilizează şi pentru
finanţarea unor acţiuni de prevenire a evenimentelor care pot produce distrugeri bunurilor sau
persoanelor asigurate. Fondul de asigurare serveşte efectuării plăţilor cu titlul de despăgubiri cuvenite
persoanelor asigurate în cazul producerii evenimentului asigurat. Principiul mutualităţii este operant deşi
în procesul asigurării nu este posibilă dezdăunarea integrală a asiguratului pentru paguba suferită,
cauzele fiind următoarele:
- asiguraţii nu dispun de resurse băneşti pentru a suporta primele de asigurare la nivelul
acoperirii integrale a pagubelor suferite;
- imposibilitatea evaluării în bani a pierderii reale suferite de asigurat sau urmaşii acestuia în
cazul asigurărior de persoane;
- necesitatea cointeresării asiguraţior în păstrarea corespunzătoare a bunurilor asigurate
sau a intrgrităţii corporale, tocmai prin despăgubirea parţială a lor în raport cu paguba
reală suferită.
 d)Extensia numerică a asiguraţilor reflectă una din cerinţele fundamentale în
derularea procesului asigurării, prin aceea că numărul mare de asiguraţi trebuie să fie cât mai mare,
deoarece calculul primelor de asigurare se face cu ajutorul unor metode statistice, pe baza evaluării şi a
dispersiei riscului. Existenţa unui mare număr de asiguraţi crează premisa pentru constituirea fondului de
asigurare şi utilizarea lui eficientă.

e)Echidistanţa asiguraţilor faţă de risc sau faţă de un eveniment asigurat. Se

impune identificarea intereselor similare ale asiguraţilor pentru a promova o anumită formă de asigurare
şi dezdăunarea în acelaşi fel a asiguraţilor pentru o anumită categorie de riscuri.

Promovarea relaţiilor de asigurare implică anumite condiţii subiective şi obiective.

Condiţii subiective: 1) interesul pentru asigurare
2) suportabilitatea financiară a asigurării
1) Interesul pentru asigurare al persoanelor fizice sau juridice ar putea fi interpretat prin necesitatea
de a identifica, preveni evenimentele generatoare de pagube. Interesul pentru acţiuni de asigurare se află în
corelaţie cu evoluţia generală a nivelului de dezvoltare a societăţii, cu nivelul de cultură şi civilizaţie al
societăţii.
2) Posibilităţile financiare ale persoanelor fizice şi juridice de a suporta plata primelor de asigurare
sunt esenţiale. Altfel spus, posibilităţile de plată a primelor de asigurare poate determina interesul pentru
asigurare ori îl poate amâna sau bloca după caz. Aşa se explică unul din motivele pentru care în ţările
dezvoltate, asigurările sunt mai puternic intrate în uz, în timp ce în ţările mai puţin dezvoltate nivelul şi
sfera activităţii asigurărilor este mai restrânsă.
Condiţiile obiective se referă la caracteristicile impuse evenimentelor pentru a intra sub incidenţa
asigurării. Astfel evenimentele trebuie:
a) să fie sporadice
b) să aibă o anumită regularitate
c) să aibă o extensie teritorială
d) să se producă în viitor
a) Caracterul sporadic al ivirii sau producerii evenimentelor relevă faptul că în asigurare
evenimentele se cuprind selectiv. Numai în măsura în care afectează sporadic, în timp, în teritoriu şi ca
număr de subiecţi.
b) Regularitatea relativă a producerii evenimentului care generează pagube, se impune pentru a
trezi interesul în ceea ce priveşte măsurile de protecţie prin asigurare.
c) Extensia teritorială a pericolelor pe care le poate genera un eveniment impune măsura asigurării
numai atunci când numărul celor periclitaţi este suficient de mare pentru a suporta financiar constituirea
fondului de asigurare iar pe această bază acoperirea pagubelor apărute.
d) Evenimentul potenţial asigurabil trebuie să fie viitor, evenimentele petrecute în trecut neputând
constitui obiect al asigurării.

2.2. Funcţiile asigurărilor

Prin funcţiile sale asigurarea îşi explicitează rolul, menirea socială, direcţiile şi modalităţile de
acţiune precum şi efectele scontate.
Asigurările au următoarele funcţii: funcţia de acoperire a pagubelor, funcţia de prevenire a
pagubelor şi funcţia financiară.
Funcţia de acoperire a pagubelor produse asiguraţilor de evenimentele cuprinse în asigurare
este considerată a fi funcţia de bază care prezintă interes atât pentru asiguraţi cât şi pentru economia
ţării respective.
Pentru asiguraţi această funcţie dă o marjă de siguranţă cu privire la protecţia bunurilor şi a vieţii
care nu se pot ignora nici de persoanele fizice nici de persoanele juridice.
Asigurarea nu poate preântampina producerea pagubelor şi nu poate înlatura consecinţele
asupra dezvoltării generale dar prin acordarea despăgubirilor sau a indemnizaţiilor rezultate din
asigurările de persoane se realizează intr-un termen relativ redus refacerea condiţiilor de activitate care
au existat înainte de producerea evenimentului asigurat sau a capacităţii de muncă a persoanelor
vătămate sau păgubite.
Funcţia de prevenire a pagubelor se realizează prin:
a) finanţarea unor acţiuni de prevenire a evenimentelor ce fac obiectul asigurărilor iniţiate de
societăţile de asigurare cu tentă de popularizare pentru prevenirea pagubelor.
b) prin formularea unor condiţii de asigurare care să-i constrângă pe asigurati să promoveze
acţiuni de prevenire a evenimentelor asigurate si să-i cointereseze în menţinerea în bună
stare a bunurilor asigurate şi a integrităţii persoanelor asigurate.
Exercitarea acestei funcţii se realizează prin prudenţă în stabilirea, condiţiilor de asigurare,
coparticiparea asiguratului la suportarea pagubei alături de societatea de asigurare, excluderea de
dezdăunare a pagubelor produse din culpa asiguraţilor, luarea tuturor măsurilor pentru realizarea
principiului conform căruia asigurarea nu trebuie să fie sursă de îmbogăţire pentru asiguraţi.
Funcţia financiară a asigurării este una din pârghiile sistemului financiar. Încasarea primelor de
asigurare se face pe parcursul întregului an financiar cu scadenţe în anul de referinţă. Plăţile de
despăgubiri si sume asigurate se fac treptat pe măsura apariţiei şi argumentării lor la fel pe întregul an
financiar. Diferenţa între încasări şi plăţi pe parcursul anului de referinţă poate fi utilizată ca resursă
generală de creditare în economiie, fiind constituită în depozite sau disponibilităţi curente la bănci.
Societatea de asigurare poate efectua diverse operaţiuni pe seama resurselor mobilizate.
Funcţia financiară se manifestă şi în contextul raporturilor financiare dintre societăţile de
asigurare si stat prin intermediul unor pârghii fiscale-plata impozitului pe profit şi a altor obligaţii cu
caracter fiscal.
O parte a fondului de asigurare constuit de societatea de asigurare reprezentând mai ales rezerva
matematică la asigurările de viaţă are caracter de permanenţă, ea fiind consolidată. Ea poate fi utilizată ca
sursă de creditare pentru cumpărarea de actiuni ale unor firme având profil variat de activitate.

2.3. Clasificarea asigurărilor

Asigurările prezintă un mecanism complex de înfăptuire şi forme de realizare. De aceea este
absolut necesară o clasificare a lor.
Criterii de clasificare se stabilesc în funcţie de:
- regimul juridic,
- obiectul şi ramura de asigurare,
- varietatea riscurilor asigurate,
- sfera de manifestare.
1) După regimul juridic
- asigurări prin efectul legii
- asigurări facultative sau contractuale
Asigurările prin efectul legii se caracterizează prin faptul că relaţiile de asigurare dintre asigurat
şi asigurător (referitor la drepturi şi obligaţii, tehnici de asigurare, constatarea şi evaluarea pagubelor,
stabilire despăgubirilor cuvenite, etc sunt reglementate prin acte normative cu caracter obligatoriu.
Asigurări de acest fel se practică în toate ţările lumii cu variaţii de la o ţară la alta.
În România între anii 1949 – 1990 asigurările prin afectul legii au avut o sferă largă de cuprindere
(asigurarea de răspundere civilă auto, asigurarea clădirilor şi construcţiilor aparţinând populaţiei,
asigurări agricole, asigurări de animale, asigurări de accidente a călătorilor)
După 1990 sfera asigurărilor s-a restrâns, rămânând doar asigurarea de răspundere civilă auto şi
aceasta cu o altfel de aplicabilitate decât înainte de 1990. O singură caracteristică a acestei asigurări
merită reţinută – se realizează o completă concordanţă între previziunea statistică pe care se bazează
calculul primelor de asigurare şi producerea evenimentelor asigurate şi prin aceasta se minimizează
primele de asigurare.
Asigurările facultative – se caracterizează prin faptul că relaţiile de asigurare dintre asigurat şi
asigurător se stabilesc prin liberul consimţământ al părţilor în baza unui contract de asigurare.
 Caracteristicile asigurărilor facultative:
a) în asigurările facultative se cuprind numai o parte din bunurile sau persoanele asigurabile, nici o
formă de asigurare nu poate cuprinde totalitatea bunurilor sau persoanelor asigurabile existente la
un moment dat în economie. Gradul de cuprindere în asigurare este foarte diferit de la un bun la altul
sau de la o ţară la alta.
b) suma asigurată se stabileşte la dorinţa asiguratului, de cele mai multe ori cu acordul asigurătorului. In
cazul asigurărilor de bunuri ca sumă asigurată se ia valoarea reală a bunului la data încheierii
asigurării. La asigurările de persoane, deoarece viaţa omului este inestimabilă, suma asigurată se
stabileşte în funcţie de posibilităţile materiale ale asiguraţilor. In funcţie de prima de asigurare pe
care asiguratul poate să o plătească, de complexitatea asigurării pe care acesta doreşte să o încheie,
de perioada în care asiguratul doreşte să fie asigurat, de starea sa de sănătate şi nu în ultimul rând de
activitatea pe care acesta o practică se stabileşte suma asigurată a contractului de asigurare.
c) favorizează antiselecţia riscurilor, pentru că cei care doresc să-şi încheie asigurări sunt tentaţi să
plaseze sub protecţia asigurărilor riscurile cu probabilitate mare de producere.
d) primele de asigurare sunt în general mai mari faţă de asigurările obligatorii datorită dispersiei mai
reduse a riscurilor şi a cheltuielilor de administrare mai mari.
e) implică efort şi cheltuieli de încheiere mai mari;
f) prezintă flexibilitate la stabilirea condiţiilor de contractare;
2) După obiectul asigurat:
- de bunuri
- de persoane
- de răspundere civilă
Asigurările de bunuri au ca obiect valorile materiale, animalele posibil a fi distruse de calamităţi
naturale sau de accidente. Ca forme ale asigurărilor de bunuri : asigurarea clădirilor, construcţiilor şi a
conţinutului lor, asig de transport, asig culturilor agricole, asig autovehicolelor, asig gospodăriilor
persoanelor fizice, asig de aparatură electronică, etc.
Asigurări de persoane au ca obiect persoanele fizice pentru cazurile de deces, invaliditate
permanentă totală sau parţială din accident, de supravieţuire, de atingere a unei vârste, etc. Asigurările
depersoane sunt: asigurări de viaţă şi de accidente.
Asigurările de răspundere civilă au ca obiect răspunderea unei persoane fizice sau juridice
pentru pagubele cauzate unor bunuri aparţinând unui terţ sau vătămarea unui terţ.
Asigurările de răspundere civilă au următoarele forme: asigurarea de răspundere civilă auto,
asigurarea de răspundere a medicilor, a constructorilor, a proiectantului, a producătorului, a
proprietarului, etc.
Prin această asigurare se protejează patrimoniul asiguratului, deoarece când el produce un prejudiciu
unui terţ asigurătorul şi-a asumat răspunderea şi intervine în despăgubirea persoanei prejudiciate.
3.După riscurile asumate (asigurate) se pot întâlni o serie de forme de asigurare, denumirea lor fiind

suprapusă cu riscul care se asigură:

- asig de viaţă
- asig de accidente
- asig de furt
- asig de incendiu
- asig riscuri de transport
- asig de răspundere civilă a persoanei
- asig medicală de călătorie în străinătate
- asig de risc financiar
- asig de pierderi financiare din riscuri asigurate

4.După natura relaţiilor dintre părţile implicate în asigurare:

 - asigurări directe
- coasigurări
- reasigurări
Asigurări directe- sunt asigurările propriu zise, implicând în mecanismul asigurării asiguratul şi
asigurătorul între care intervine contractul de asigurare.
Coasigurarea – constituie o formă de asigurare directă în care asiguratul încheie contractul de
asigurare pentru masa bunurilor asigurabile cu mai multe societăţi de asigurare în acelaşi timp dar în cotă
parte; riscurile preluate fiind greu de asumat de către o singură societate de asigurare.La fel şi
răspunderea se va face în cote părţi dar în plan global satisfăcând pretenţiile asiguratului.
Reasigurarea – constituie o asigurare indirectă, de fapt este o asigurare a asigurătorului. Apariţia
reasigurătorului este o necesitate datorită creşterii valorii bunurilor aduse de către asiguraţi şi o cerinţă
impusă asigurătorului de a face faţă unor riscuri grele. Prin reasigurare, asigurătorul cedează unui
reasigurător o parte mai mică sau mai mare din riscurile asumate de la asiguraţii săi şi primele aferente.
Bineânţeles reasigurătorul va participa la plata despăgubirii cu o cotă parte corespunzătoare riscului
asumat.

ELEMENTELE TEHNICE ALE ASIGURĂRILOR

Asigurările au un conţinut complex, iar formele sub care se perfectează sunt

variate. Cu toate acestea ele au anumite elemente comune, respectiv: subiectele, părţile
implicate, obiectul asigurării, interesul în promovarea asigurării, despăgubirea de
asigurare, perioada de asigurare.
Interferenţele elementelor sunt redate în următoarea schemă:

Interesul

Contractul de

asigurare
Asigurătorul Asiguratul

Obiectul asigurării Contractantul

Beneficiarul
Durata

Riscul

Suma Prima de
asigurată asigurare

Pagubă, daună,
avarie
 Despăgubire
Suma cuvenită

ASIGURĂTORUL este persoana juridică (societatea de asigurări) care are ca

obiect de activitate realizarea de operaţiuni de asigurare şi constituirea fondului de
asigurare, contractarea asigurării, plata unor despăgubiri (în cazul asigurărilor de bunuri),
acoperirea unor prejudicii provocate terţelor persoane (în cazul asigurării de răspundere
civilă) plata sumei asigurate şi a altor indemnizaţii de asigurare rezultate din asigurările
de persoane.

1
 In România rolul de asigurător îl au societăţile de asigurare autorizate de Comisia de
Supraveghere a Asigurătorilor din România.
Un rol important îl au de fapt primele 15 societăţi de asigurare, ordonate într-un top
subiectiv de Comisia de Supraveghere a Asigurătorilor în funcţie de volumul de prime subscrise
de acestea. Acestea se mai pot grupa funcţie de capitalul social sau funcţie de profitul brut obţinut
în anul de asigurare încheiat, după indicatorul marjei de solvabilitate sau eventual după felul şi
mărimea rezervelor constituite.

ASIGURATUL este o persoană fizică sau juridică care în baza unor clauze dinainte
stabilite şi de comun acceptate intră în relaţii juridice de asigurare cu asigurătorul.
In cele mai dese cazuri asiguratul este persoana fizică sau juridică ce perfectează relaţia de
asigurare în calitate de contractant, efectuează plata primelor de asigurare în vederea constituirii
fondului de asigurare şi este îndreptăţită să solicite asigurătorului despăgubiri pentru pagubele
suferite ori suma asigurată în cazul ivirii evenimentului asigurat, având deci calitatea de
beneficiar de asigurare.

CONTRACTANTUL - constituie o excepţie în raportul de asigurare. In această calitate

se regăsesc acele persoane fizice sau juridice care au un interes în legătură cu asiguratul şi care
contractează asigurarea în numele şi pentru acesta. De exemplu, în cazul în care giranţii unui
titular de credit vor garanta cu bunuri proprietate personală creditul pe care titularul l-a contractat,
aceste bunuri vor fi asigurate cu un contract de asigurare a cărui contractant va fi titularul
creditului şi acesta va achita şi prima de asigurare.
Contractantul îşi asumă sarcina de a negocia condiţiile încheierii asigurării, semnarea
contractului de asigurare (încheierea lui) şi plata primei de asigurare.
Calitatea de contractant de asigurare poate surveni în asigurările de bunuri, de persoane,
de răspundere civilă şi în asigurările de risc financiar, dar acest fapt se impune a fi precizat prin
condiţiile de asigurare.

BENEFICIARUL de asigurare – de regulă este însuşi asiguratul. In unele situaţii,

prevăzute expres în condiţiile de asigurare calitatea de beneficiar o pot avea şi alte persoane,
specificate expres în contractul de asigurare sau numai în poliţă. In asemenea cazuri în poliţele de
asigurare se

2
vor menţiona toţi factorii implicaţi – respectiv asigurătorul, contractantul şi, în cazul decesului
asiguratului, beneficiarul sumei asigurate.
Beneficiarul asigurării dobândeşte drept propriu la efectele asigurării. Pe parcursul
valabilităţii asigurării, asiguratul (contractantul) poate modifica beneficiarul asigurării (în cazul
asigurărilor de persoane).
In cele mai multe cazuri nu există o delimitare strictă între contractant şi beneficiarul
asigurării. La asigurările de persoane, contractantul asigurării poate fi în acelaşi timp şi
beneficiarul acesteia. In asigurarea mixtă de viaţă, dacă asiguratul supravieţuieşte la expirarea
contractului de asigurare, el este beneficiarul sumei asigurate înscrise în poliţă. In cazul decesului
asiguratului pe durata valabilităţii contractului de asigurare, beneficiar al sumei asigurate înscrise
în poliţă este o terţă persoană, de regulă menţionată în poliţă.
In cazul în care contractantul (asiguratul) nu desemnează o terţă persoană care să fie
beneficiarul sumei asigurate în cazul decesului său, atunci calitatea de beneficiari ai drepturilor ce
decurg din contractul de asigurare o au moştenitorii legali ai asiguratului.

OBIECTELE ASIGURABILE
In practica curentă a asigurărilor pot constitui subiecte ale asigurărilor:
bunurile, persoanele, răspunderea civilă şi riscul financiar.
a) BUNURILE – se pot asigura bunurile a căror valoare se poate cuantifica
într-o unitate monetară şi care întrunesc toate condiţiile cerute de actele
normative.
Bunurile se preiau în asigurare de către asigurător în schimbul plăţii de
către proprietar sau contractant a unei sume de bani numită primă de
asigurare. La producerea evenimentului asigurat (calamităţi, accidente)
asigurătorul plăteşte costul reparaţiilor, înlocuirilor părţilor distruse ale
bunului asigurat. In asigurarea de bunuri, despăgubirea nu poate fi mai
mare decât suma asigurată şi decât valoarea de înlocuire a bunului
distrus.
b) PERSOANELE - la rândul lor pot constitui subiecte de asigurare prin aceaa
că în schimbul achitării de către asigurat sau contractant a unei prime de
asigurare, asigurătorul garantează persoanei ca asigurat, plata sumei
asigurate stabilite iniţial, în cazul producerii evenimentului asigurat (deces,
boală, invaliditate, supravieţuire)
c) RĂSPUNDEREA CIVILĂ constituie subiect de asigurare prin aceea că
asigurătorul preia asupra sa obligaţiile de

3
 despăgubire pe care asiguratul le-ar putea avea faţă de o terţă persoană
(fizică sau juridică) căreia asiguratul i-a pricinuit un prejudiciu (avarierea
unor bunuri, decesul unor persoane, vătămare corporală, etc.)
d) RISCUL FINANCIAR constituie subiect de asigurare prin aceea că
asigurătorul preia asupra sa obligaţiile de pierdere financiară pe care
asiguratul le-ar putea avea în urma neâncasării de către el a obligaţiilor
financiare de la clienţii săi.

INTERESUL IN ASIGURARE
Reflectă manifestarea de voinţă favorabilă promovării raporturilor de asigurare dintre
asigurat şi asigurător Interesul în asigurare este motivat de risc într-un context social, economic
de mediu dar poate constitui şi efectul unor acţiuni educaţionale precum şi al potenţei financiare a
persoanelor fizice şi juridice
In asigurarea prin efectul legii, societatea este interesată în promovarea unor forme de
asigurare. Ca urmare interesul în asigurare este impus asiguraţilor prin efectul legii.
In cazul asigurărilor facultative de bunuri interesul pentru conservarea bunurilor şi
protejarea lor poate fi promovat de asigurător, de asigurat, de chiriaş, de depozitarul bunurilor,
cărăuş.

RISCUL
Riscul este un eveniment viitor, incert şi probabil a cărui producere ar putea
provoca diferite pierderi la bunuri sau ar afecta sănătatea, integritatea corporală sau chiar
viaţa oamenilor ori ar produce pierderi morale.
Riscul are o semnificaţie de pericol sau primejdie posibilă sau aceea de eveniment incert,
posibil şi viitor care ar putea afecta bunurile, capacitatea de muncă, sănătatea sau chiar viaţa
oamenilor
Riscurile pot fi provocate
a) de forţele naturii cu caracter accidental (forţă majoră, incendiu, îngheţ, inundaţii, etc.)
sau cu caracter premanent (uzură)
b) de forţele umane, ca urmare a intereselor individuale deosebite, influenţelor
economice sau progresului tehnic
c) imperfecţiunile comportamentului uman

4
 Noţiunea de risc este specifică domeniului asigurărilor, constituind un element esenţial al
contractului de asigurare.
Semnificaţiile noţiuni de risc în asigurări sunt variate:
1) Riscul reflectă gradul de probabilitate în ivirea unui pericol pentru care se încheie asigurarea,
iar alteori proporţiile răspunderii asigurătorului.
2) Riscul înseamnă evenimente-calamităţi naturale sau accidente care produc pagube şi contra
ivirii cărora se acordă acoperire prin asigurare.
Ca urmare, incendiul, grindina, decesul, etc.- constituie riscuri asigurabile.
3) În domeniul asigurarilor risc înseamnă şi obiectivul asigurat sau obiectul asigurării (în cazul
asigurării de bunuri- bunul, în cazul asigurării de persoane- persoana asigurată).
4) Riscul reflectă şi ramura de asigurare la care se referă. Vom avea risc industrial, risc
profesional, risc auto, etc.
Riscul asigurabil este acela care îndeplineşte condiţiile pentru a fi preluat de o societate
de asigurări, ce se poate asigura şi la producerea căruia se plăteşte despăgubirea sau suma
asigurată cuvenită.
Riscul asigurat (preluat în asigurări) este posibilitatea de a suferi o pagubă,
eventualitatea distrugerii bunului asigurat sau a survenirii evenimentelor asigurate ce pot
afecta viaţa oamenilor sau integritatea lor corporală, care devenind reală, obligă pe
asigurător să plătească asiguratului (beneficiarului) despăgubirea sau suma asigurată.

Riscul constituie element al unei asigurări numai dacă îndeplineşte anumite condiţii
juridice, tehnice, economice, condiţii care stau la baza unui risc asigurabil, si anume :
a) Riscul trebuie să fie posibil, deoarece în caz contrar asigurarea este lipsită de interes
economic, deci inutilă (riscul producerii unor taifunuri în ţara noastră).
b) Riscul trebuie să fie real şi să prezinte un grad mare de periculozitate pentru asigurat. Nu
se poate imagina o asigurare de viaţă în care suma asigurată să se plătească asiguratului la
împlinirea vârstei de 150 ani.
c) Riscul trebuie să aibă caracter incert, deci să se producă întâmplător, adică factorii
implicaţi în asigurare să nu poată cunoaşte sau influenţa producerea lui în timp şi spaţiu.
d) Riscul trebuie să se producă indiferent de voinţa asiguratului. Deci pericolul de
distrugere a bunurilor, nu trebuie să vină din partea asiguratului. Asiguraţii vinovaţi de asemenea
fapte nu au dreptul la despăgubiri.
e) Riscul trebuie să prezinte extensie teritorială cât mai mare fapt care permite constituirea
cât mai facilă a fondului de asigurare şi practicarea unor prime de asigurare cât mai mici.

5
 f) Riscul trebuie să se producă cu regularitate sau cu o anumită frecvenţă.
Pentru a fi agreat în asigurare acesta este necesar a fi repetabil. Aceasta deoarece în vederea
determinării probabilităţii producerii lui, a mărimii primelor de asigurare şi a mărimii
despăgubirilor sunt necesare observări statistice.
g) Riscul trebuie să fie licit, se înţelege de la sine că pentru a fi asigurabil un risc
trebuie să fie în concordanţă cu legile. Nu este risc asigurabil o faptă care contravine legilor şi
moralei
Selectarea riscurilor constituie o măsură aplicată de asigurător conform căreia riscurile
deosebit de nefavorabile, grele sau care afectează doar o parte din masa asigurabilă, fie nu se
cuprind în asigurare, fie că se cuprind în condiţii de cote de prime majorate.

6
 DESPĂGUBIREA DE ASIGURARE

Despăgubirea de asigurare reprezintă suma acordată asiguratului de către asigurător

pentru acoperirea unei pagube la bunuri sau răspundere civilă, pagubă produsă dintr-un
eveniment asigurat.
Pornind de la funcţia de bază a asigurării, aceea de a acoperi pagubele ce au fost
pricinuite bunului de evenimentul asigurat şi de la principiul cunoscut conform căruia asigurarea
nu poate constitui un mijloc de îmbogăţire a asiguraţilor, deci acesta nu poate fi despăgubit cu
sume ce depăşesc valoarea efectivă a pagubei, se ajunge la concluzia că problemele
despăgubirilor în asigurări de bunuri comportă două situaţii:
1) în caz de pagubă totală (distrugere sau pierdere totală a bunului asigurat)
despăgubirea este limitată la valoarea bunului din momentul producerii
evenimentului asigurat.
2) În caz de pagubă parţială – despăgubirea (sau indemnizaţia de despăgubire) se
stabileşte funcţie de valoarea sistemului de acoperire adoptat.
- sistemul acoperirii proporţionale
- sistemul acoperirii primului risc
- sistemul acoperirii limitate
a) sistemul acoperirii proporţionale (sau regula proporţionalităţii) se caracterizează
prin faptul că despăgubirea cuvenită asiguratului pentru paguba produsă este în funcţie de
valoarea integrală a bunului asigurat în momentul producerii evenimentului asigurat, cât şi de
suma asigurată. Dacă asigurarea s-a făcut pentru o sumă egală sau mai mare decât valoarea
integrală a bunului, despăgubirea în cazul unei pagube parţiale, este egală cu valoarea pagubei.
Dacă numai o parte din valoarea bunului a fost asigurată, despăgubirea va reprezenta numai o
parte din valoarea pagubei corespunzătoare procentului de acoperire.
La toate asigurările în care acoperirea pagubei se bazează pe regula proporţionalităţii
asiguratul trebuie să dea atenţie stabilirii sumei asigurate. Pentru acoperirea integrală a pagubei el
trebuie să-şi asigure bunul la valoarea reală , în caz contrar va primi o despăgubire mai mică atât
la pagube parţiale cât şi la paguba totală.
Pe durata valabilităţii contractului de asigurare va trebui să-şi reevalueze bunul şi să-şi
reîntregească suma asigurată deoarece la pagubă se ia în calcul valoarea bunului la momentul
producerii pagubei.
In asigurarea de persoane, deoarece nu se poate stabili o valoare a fiecărei persoane
asigurate, în momentul producerii evenimentului asigurat

1
 se ia în calcul suma asigurată înscrisă în contractul de asigurare, care se va plăti asiguratului
sau beneficiarului în funcţie de condiţiile de asigurare.

b) sistemul acoperirii primului risc - conform acestui principiu despăgubirea este egală
cu paguba, neputând depăşi suma asigurată. Suma asigurată în asigurările de prim risc se
stabileşte de regulă de asigurat după aprecierea lui ştiind că este acoperit integral până la limita ei.
Acest sistem s-a introdus datorită faptului că în cursul valabilităţii asigurării pot interveni
modificări a valorii bunurilor asigurate.
Societăţile de asigurări din România practică la ora actuală ambele sisteme de acoperire, de
regulă pentru populaţie sistemul primului risc, iar pentru persoane juridice sistemul acoperirii
proporţionale.
a) sistemul acoperirii limitate (clauza cu franşiză). Este tot mai des utilizat în
ultimul timp aproape la toate formele de asigurare, deoarece impune asiguratului o atenţie
deosebită în direcţia prevenirii pagubelor.
O altă cauză ar fi să se elimine de la despăgubire daunele de valoare mică şi care solicită
costuri de lichidare mari şi un volum de muncă de asemenea mare.
Franşiza - este partea din valoarea pagubei dinainte stabilită în mărime relativă sau
absolută pe care asigurătorul nu o despăgubeşte, ea rămânând în sarcina asiguratului.
La asigurările încheiate cu franşiză se presupune stabilirea despăgubirii folosind unul din
sistemele prezentate anterior (prim risc sau proporţional) după care suma rezultată se reduce cu
un procent sau o anumită sumă care rămâne în sarcina asiguratului.

PERIOADA DE ASIGURARE

Constituie intervalul de timp în care asigurarea este valabilă.

La asigurările facultative intervalul de asigurare este de regulă un an calendaristic: 10.03.
2019 – 09.03.2020. La asigurările de bunuri perioadele de asigurare pot fi şi mai mici de un an
(semestrial, trimestrial, lunar) sau mai mari de un an.
In cazul asigurărilor de viaţă durata asigurării este mai mare de un an, ajungând după caz
la 20 ani şi chiar 30 ani.
Stabilirea cu precizie a duratei asigurării facultative prezintă importanţă întrucât
influenţează mărimea primei de asigurare şi încadrarea în timp a răspunderii societăţii de
asigurare. La asigurările prin efectul legii perioadele de asigurare sunt stabilite prin acte
normative.

2
 CONTRACTUL DE ASIGURARE

Conţinutul contractului de asigurare

Contractul de asigurare se defineşte ca un act juridic prin care o persoană fizică sau
juridică, primeşte calitatea de asigurat şi se obligă să plătească o sumă de bani reprezentând prima
de asigurare, persoanei juridice numită societate de asigurare, în baza căreia acesta în calitate de
asigurător, preia asupra sa riscul ca la producerea evenimentului asigurat să plătească asiguratului
sau unui terţ (beneficiar al drepturilor rezultate din asigurare) o despăgubire, o indemnizaţie sau
sumă asigurată, în limitele stabilite de lege sau convenite de contract.

Pentru a fi valabil, contractul de asigurare, trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

- capacitatea de a contracta
- consimţământul valabil al părţilor
- un obiect determinat
- o cauză licită
Capacitatea de a contracta asigurări o au persoanele juridice din momentul înfiinţării şi
funcţionării lor în contextul legii, precum şi persoanele fizice care se încadrează între anumite
limite de vârstă şi având capacitatea deplină de exerciţiu.
Obiectul contractului de asigurare îl constituie bunurile şi persoanele expuse anumitor
riscuri sau interesul asigurabil. Intr-un cadru mai general obiectul contractului îl reprezintă
crearea de obligaţii pentru părţile implicate -respectiv asigurător şi asigurat sau /şi contractant
Consimţământul părţilor la încheierea contractului de asigurare este necesar şi se
circumscrie normelor de drept comun. Pentru a produce efecte legale, consimţământul părţilor
trebuie să nu fi fost dat prin eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol.
Cauza licită este o condiţie esenţială pentru ca un contract de asigurare să subziste şi să
genereze efecte valabile. Prin clauzele sale contractul nu se poate deroga de la legile care privesc
ordinea publică şi bunele moravuri. Caracterele contractului de asigurare sunt variate, reflectând
implicaţiile sale pe plan juridic economic, financiar şi moral.
Contractul de asigurare este reglementat, pe de o parte de cadrul general derivat din acte
normative legale, aplicabile oricărui contract de asigurare iar pe de altă parte de normele speciale
corespunzătoare fiecărei ramuri de asigurare ( de bunuri, de persoane, de răspundere civilă ) fără
a ignora

3
intenţiile şi scopul urmărit de fiecare societate de asigurări în parte pe o piaţă concurenţială a
asigurărilor.
Caracterele juridice ale contractului de asigurare
Caracterul consensual - contractul de asigurare implică neapărat consimţământul
părţilor şi se încheie în formă scrisă, dovada lui prin martori neefiind admisă .
Contractul de asigurare trebuie să cuprindă unele elemente printre care: datele de
identificare a părţilor implicate: asigurător, asigurat, contractant, data de început şi expirarea
asigurării (ziua, luna, anul dacă este cazul şi ora de început a asigurării), obiectul asigurării şi
caracteristicile lui, riscurile cuprinse în asigurare, sumele asigurate, prima subscrisă a
contractului, prima plătită, termenele de plată a tranşelor următoare celei dintâi, limitele
despăgubirii cu ocazia producerii evenimentului asigurat, obligaţiile asiguratului vizând păstrarea
şi conservarea bunului asigurat, luarea măsurilor de prevenire şi limitare a pagubelor, cazurile în
care asigurătorul poate refuza plata sau o poate amâna.
Caracterul sinalagmatic al contractului rezultă din faptul că părţile se obligă reciproc
una faţă de alta, respectiv una să plătească prima de asigurare, iar cealaltă să acorde despăgubirea
sau suma asigurată la ivirea evenimentului asigurat.
Asiguratul să obligă să facă declaraţii de risc exacte, în atenţia asigurătorului, atât cu ocazia
perfectării contractului de asigurare cât şi la producerea evenimentului asigurat şi se obligă să
plătească primele de asigurare la scadenţele stabilite. Asigurătorul îşi asumă sarcina de acoperire
a riscului prin acordarea despăgubirilor corespunzătoare la ivirea evenimentului asigurat.
Caracterul aleatoriu al contractului rezultă din faptul că efectele acestui contract pentru
părţi depind de un eveniment viitor, nesigur, incert. La încheierea contractului părţile nu cunosc şi
nu pot evalua riguros avantajele patrimoniale ale contractului. Obligaţiile asumate de asigurat şi
asigurător depind de un eveniment viitor, incert care comportă pentru fiecare din părţi o şansă de
câştig sau un risc de pierdere. Astfel plata despăgubirilor are loc numai dacă evenimentul asigurat
s-a produs, în caz contrar asigurătorul este avantajat el rămânând cu prima de asigurare. Dacă
despăgubirea încasată de asigurat este mai mare decât primele încasate de asigurător, atunci
avantajul este de parte asiguratului.
Caracterul oneros rezultă din faptul că părţile urmăresc realizarea anumitor scopuri,
interese materiale, contraprestaţii băneşti a căror înfăptuire are loc pe întreaga perioadă de
valabilitate a asigurării. Asiguratul beneficiază de protecţia asigurătorului, care preia asupra sa
riscurile asigurate, dar nu în mod gratuit, ci în schimbul primei de asigurare plătită de asigurat.

4
 Caracterul oneros al contractului de asigurare nu exclude posibilitatea ca asiguratul să
încheie asigurarea în favoarea unui terţ care devine astfel beneficiarul asigurării (în asigurarea de
persoane).
Contractul de asigurare comportă o realizare în timp variabilă, fiind un contract succesiv
în funcţie de forma de asigurare, de riscurile agreate, de obiectul asigurat.
Asiguratul se angajează să acopere un risc sau un complex de riscuri o perioadă de timp variabilă
care poate să fie de o zi în cazul asigurării de asistenţă medicală pentru călătorii în străinătate, la
perioade de 20 – 30 ani la asigurările de viaţă cu acumulare de capital ( risc de deces şi
supravieţuire ). Perioada asigurată poate fi şi de câteva zile în cazul asigurări de transport,
asigurări de aviaţie, asigurări maritime ( pentru un transport ).
Acest fapt are repercusiuni şi asupra încasării eşalonate a primelor de asigurare – mai ales în
asigurările de viaţă.
Contractul de asigurare are valenţele unui contract de aderare. Formularea clauzelor din
contract aparţine societăţii de asigurare, asiguraţii având latitudinea de a le accepta sau nu în
totalitate.
Contractul de asigurare este unic în raport cu întreaga perioadă de asigurare, chiar dacă
plata primei de asigurare are loc în tranşe subanuale.
Una din condiţiile de bază care stă la baza încheierii contractului de asigurare este buna
credinţă. Pe de o parte din partea asiguraţilor, cu ocazia încheierii contractului, a expunerii la risc
a bunurilor şi apoi în legătură cu realitatea pagubelor solicitate iar pe de altă parte din partea
societăţii de asigurare în legătură cu clauzele impuse, răspunderea asumată, modul de evaluare a
pagubelor şi stabilirea despăgubirilor.
Documentul care atestă încheierea asigurării, documentul de asigurare, poartă diferite
denumiri: contract de asigurare (în sfera asigurărilor de bunuri şi răspundere civilă), poliţă de
asigurare (în asigurările de viaţă şi în asigurările externe), contract de reasigurare. Documentul de
asigurare este foarte bine personalizat. Contractul de asigurare îşi defineşte specificul în funcţie
de ramura de asigurare, de riscurile agreate şi de caracterul asigurării: contract de avarii auto, de
asigurări a clădirilor şi a conţinutului, de asigurări a aeronavelor, etc.

5
 Tema nr. 3

ASIGURĂRI DE BUNURI

Unităţi de învăţare:
• Particularităţi ale asigurărilor de bunuri
• Asigurarea clădirilor, construcţiilor şi echipamentelor
• Asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice
• Asigurarea bunurilor pe timpul transportului terestru
• Asigurarea autocasco a autovehiculelor
• Asigurarea aeronavelor
• Asigurarea maritimă
• Asigurarea culturilor agricole şi a animalelor
• Fundamentarea tarifelor de prime la asigurările de bunuri

Obiectivele temei:
• cunoaşterea particularităţilor activităţii de asigurare de bunuri;
• cunoaşterea modalităţilor de constatare şi evaluare a daunelor la poliţele de
asigurări de bunuri;
• cunoaşterea modulul de stabilire şi plată a despăgubirilor pe exemplul poliţelor de
asigurări de bunuri;
• înţelegerea modului de determinare a tarifele de prime şi rezervei matematice la
asigurările de bunuri;
• formarea unui nou mod de gândire asupra nevoii şi necesităţii metodelor de
protecţie împotriva diverselor riscuri prin intermediul activităţii de asigurare de
bunuri;

Timpul alocat temei: 8 ore

Bibliografie recomandată:
• Bistriceanu G. – Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică,
Bucureşti, 2002
• Ciurel V. - Asigurări şi reasigurări: proceduri şi practici internaţionale, Editura
All-Beck, Bucureşti, 2000
• Monea M. – Asigurări şi reasigurări, Editura Focus, Petroşani, 2004
• Şeulean V., Barna F., Chiş C. – Asigurări comerciale, Editura Mirton, Timişoara,
2007

3.1. Particularităţi ale asigurărilor de bunuri

În cazul asigurării de bunuri, societatea de asigurări se obligă ca la producerea

riscului asigurat să plătească asiguratului sau beneficiarului asigurării, o despăgubire.
Astfel, contractul de asigurare de bunuri este un contract de despăgubire, având deci la
bază principiul despăgubirii – un principiu fundamental al asigurării.
Dovada încheierii contractului de asigurare rezultă din:
- emiterea şi transmiterea unui document de asigurare (poliţă);
- emiterea şi transmiterea unei cereri de plată a primei de asigurare;
- înscrisul prin care se manifestă voinţa asigurătorului de a încheia
contractul.

39
 - este persoana juridică care se obligă să plătească
asiguratului o anumită sumă de bani la producerea
Asigurătorul
evenimentului prevăzut ca risc asigurat în
contractul de asigurare

- este persoana fizică sau juridică ce are un interes

patrimonial faţă de bunul asigurat şi care, prin

Asiguratul
intermediul contractului de asigurare, cedează
riscul asigurătorului.

- reprezintă valoarea pecuniară a bunului expusă

Interesul
pierderii sau valoarea patrimonială ce poate fi
asigurabil pierdută pentru asigurat sau beneficiar, ca urmare
a producerii evenimentului asigurat.

îl reprezintăbunurile menţionate în contractul de

asigurare, fie prin determinarea lor individuală, fie prin
indicarea unui grup de bunuri

bunurile şi riscurile ce pot fi asigurate, precum şi

Obiectul
situaţiile în care se acordă despăgubiri sunt prevăzute în
asigurării condiţii speciale stabilite de asigurător pe categorii de
asigurări.

Astfelpot fi asigurate:
- bunurile care aparţin persoanelor fizice sau juridice;
- bunurile primite în folosinţă sau aflate spre păstrare,
reparare, vânzare sau expuse în muzee şi expoziţii;
- bunurile sau activele ce fac obiectul unor contracte de
cesionare, închiriere sau locaţie de gestiune, leasing.

- este perioada pentru care asigurătorul este obligat să

acopere daunele în baza poliţei;
Perioada
- asigurările de bunuri se încheie pe o perioadă de 1
asigurată

an, dar la cererea asiguratului se pot încheia şi pe

perioade mai scurte

- la asigurările obligatorii de bunuri, suma

 asigurată se stabileşte pe baza normelor de
Suma
asigurare;
asigurată
- la asigurările facultative de bunuri, suma
asigurată se stabileşte în funcţie de propunerea

asiguratului, fără însă a depăşi valoarea bunului

în momentul încheierii asigurării; sau pentru
unele bunuri, sumele stabilite de asigurător.

40
 Observaţie:
Prin valoarea bunurilor în momentul încheierii asigurării se înţelege:
a) la clădiri şi construcţii – valoarea de înlocuire (costul construirii sau
achiziţionării construcţiilor/clădirilor respective), din care se scade uzura în raport cu
vechimea, gradul de întrebuinţare şi starea de întreţinere a clădirii;
b) la active fixe şi obiectele de inventar – valoarea din nou a acestora (valoarea
de înlocuire), din care s-a scăzut uzura în raport cu vechimea, întrebuinţarea şi starea de
întreţinere;
c) la materii prime, materiale, produsele finite, mărfuri, - preţul de achiziţie
al acestora;
d) pentru bani în numerar, timbre şi librete de economii – valoarea
nominală;
e) pentru hârtii de valoare – preţul pieţei;
f) pentru metale nobile neprelucrate, bunuri din metale nobile, bijuterii,
perle, pietre preţioase – preţul pieţei;
g) pentru colecţii şi obiecte de artă – valoarea de circulaţie (de piaţă)
determinată pe bază de cataloage sau expertize.

- se stabileşte aplicându-se cota de primă la

suma asigurată;
Prima de - se plăteşte anticipat, integral sau în rate;
asigurare - cota de primă este diferenţiată pe categorii de

riscuri, în funcţie de felul bunului asigurat, precum şi

de frecvenţa şi intensitatea producerii riscurilor
asigurate. Societăţile de asigurare diferenţiază
bunurile pe clase de risc, iar pentru fiecare clasă
stabileşte cota de primă tarifară specifică.

- începe de regulă după 24 de ore de la expirarea zilei

în care s-au plătit primele de asigurare şi s-a întocmit
Răspunderea
contractul de asigurare;
asigurătorului

- încetează la ora 24 a ultimei zile din perioada pentru

care s-a încheiat asigurarea.

- sunt specificate în condiţiile de asigurare, a căror

neîndeplinire poate conduce la rezilierea contractului;
Obligaţiile
- există obligaţii corespunzătoare perioadei anterioare
asiguratului

producerii unei daune;

- şi obligaţii referitoare la procedura ce trebuie urmată
de asigurat la producerea unei daune

Mecanismul despăgubirii se declanşează automat la

Constatarea şi
producerea riscului asigurat. Despăgubirea se face în
evaluarea raport cu starea bunului din momentul producerii
daunei.
 evenimentului asigurat, iar valoarea acestuia nu poate
Stabilirea
depăşi cuantumul pagubei, suma asigurată şi nici
despăgubirii. valoarea bunurilor în momentul producerii

evenimentului asigurat.

41
 Reţinem:

La asigurarea de bunuri se aplică unul din cele trei principii de acoperire a

pagubelor:
SA
- principiul răspunderii proporţionale D = P ⋅ (cu cât suma
V
b
asigurată este mai apropiată de valoarea bunului asigurat, cu atât nivelul despăgubirii este
mai apropiat de cuantumul pagubei);
- principiul primului risc D=P, în limita sumei asigurate (se aplică atunci când
pagubele totale se produc mai greu)
- principiul răspunderii limitate – despăgubirea se acordă numai dacă paguba
depăşeşte o anumită limită, stabilită în contract şi numită franşiză, ce poate fi deductibilă
şi atinsă.

Observaţie:
În limita sumei asigurate: societatea de asigurări acordă despăgubiri şi pentru:
- cheltuieli făcute în scopul limitării daunei;
- cheltuieli legate de îndepărtarea resturilor de la locul producerii
evenimentului asigurat;
- daunelor provocate bunurilor menţionate în contractul de asigurare, prin
distrugeri sau avarii datorită măsurilor de salvare luate de asigurat pentru împiedicarea
şi/sau limitarea consecinţelor producerii riscului.

Reţinem:

Asigurătorul poate refuza plata despăgubirii în anumite situaţii:

- dacă dauna a fost provocată în mod intenţionat de către una din părţi
(asigurat, beneficiar, un membru din conducere, persoane juridice asigurate, persoane
fizice majore care locuiesc şi gospodăresc,în mod statornic, cu asiguratul, persoana
asiguratului sau beneficiarului);
- dacă persoanele specificate mai sus nu au luat măsuri necesare împiedicării
sinistrului sau limitării acestuia, deşi puteau face acest lucru.

După fiecare daună, suma asigurată se diminuează cu valoarea despăgubirii

acordate, cu începere de la data producerii evenimentului asigurat. Pentru restul perioadei
de asigurare, asigurarea continuă pentru suma rămasă. Revenirea la suma asigurată iniţial
se poate face la cererea asiguratului, printr-o asigurare suplimentară, contra plăţii
diferenţei de primă corespunzătoare.

TEST DE EVALUARE

1. Care este modalitatea de stabilire a sumei asigurate?

Răspuns:
Suma asigurată la asigurările obligatorii de bunuri se stabileşte pe baza normelor de
asigurare, iar la asigurările facultative de bunuri, se stabileşte în funcţie de
propunerea asiguratului, fără însă a depăşi valoarea bunului în momentul încheierii
asigurării; sau pentru unele bunuri, sumele stabilite de asigurător.

42
 2. Ce se înţelege prin interes asigurabil?
Răspuns:

3. Precizaţi situaţiile în care asigurătorul poate refuza plata despăgubirii

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. La asigurările de bunuri, suma asigurată trebuie să fie: a.
cel puţin egală cu valoarea reală a bunului asigurat;
b. egală cu valoarea reală a bunului asigurat;
c. mai mică sau egală cu valoarea reală a bunului asigurat; d.
mai mică decât valoarea reală a bunului asigurat;
e. mai mare decât valoarea reală fără să depăşească valoarea de înlocuire a
bunului asigurat
Rezolvare OO•OO

De rezolvat:
2. La asigurarea bunurilor se pot acorda despăgubiri pentru: a.
pagubele produse ca urmare a radiaţiei nucleare;
b. pagubele produse de război;
c. cheltuielile efectuate în vederea limitării pagubei; d.
uzura fizică a bunurilor;
e. reducerea valorii bunurilor după reparaţie.

OOOOO

3.2. Asigurarea clădirilor, construcţiilor şi echipamentelor

Prin acest tip de asigurare, asigurătorul asigură facultativ, următoarele:

o clădiri şi alte construcţii (inclusiv instalaţiile aferente acestora – sanitare,
electrice, ascensoare) care servesc pentru: locuinţe, birouri, magazine, restaurante,
depozite, ateliere, cluburi, cinematografe, teatre, muzee, dependinţe, clădiri în curs de
construcţie;
o maşini, utilaje, instalaţii, unelte, motoare, inventar gospodăresc şi alte
mijloace fixe;
o obiecte de inventar;
o mărfuri, materii prime, materiale, produse finite, semifabricate şi alte
mijloace circulante materiale;
o mobilierul, birotica, seifurile, casele de amrcat;
o bunurile casnice, mobilierul, aparatura electrocasnică.

43
 Observaţie: Excepţie de la cuprinderea în această asigurare fac următoarele
categorii de bunuri:
• bunuri degradate, barăci, porturi, diguri;
• bunuri din gospodăriile persoanelor fizice, autovehicule cu
tracţiune mecanică, navele şi animalele – care se asigură în alte
condiţii speciale de asigurare;
• bani, hârtii de valoare, documente, obiecte preţioase (cu
excepţia bunurilor de acest fel care constituie obiecte de muzeu
sau expoziţii, sau a celor care se asigură conform altor condiţii
speciale de asigurare).
Reţinem:
Bunurile cuprinse în asigurare trebuie nominalizate în poliţă, şi să se
găsească la locul şi adresa menţionate în aceasta.

Suma asigurată se stabileşte pa baza declaraţiei asiguratului referitoare la

valoarea clădirilor în momentul încheierii contractului de asigurare, iar aceasta nu trebuie
să depăşească valoarea lor la data asigurării.

Sumele la care se face asigurarea se pot stabili conform cererii

asiguratului, astfel:

 separat pentru fiecare  pentru conţinut (mijloace fixe şi

clădire sau altă construcţie, precum
mijloace circulante materiale)
şi pentru fiecare obiect de muzeu sau
expoziţie

global pentru toate bunurile din
aceeaşi grupă prevăzută în tariful
de prime anexat, care se află în
clădire sau în alte construcţii
Reţinem:
separat pentru fiecare bun sau
pentru unele bunuri, din
aceeaşi grupă prevăzută în
tariful de prime anexat, care se
află în clădire sau în alte
construcţii.

Evaluarea clădirilor în vederea determinării sumei asigurate se face pe baza

„cataloagelor privind evaluarea clădirilor”, valorile solicitate a fi cuprinse în asigurare
putând fi reduse sau majorate, la solicitarea asiguratului, în funcţie de preţurile de pe
piaţa locală.
Celelalte bunuri se asigură la valori declarate de asigurat care, în funcţie de
natura şi destinaţia bunului pot fi:
 pentru mijloace fixe – valoarea de înlocuire;
 pentru mijloace circulante – costul ori preţul de achiziţie;
 pentru obiectele de artă – valoarea de catalog (valoarea de circulaţie);
 pentru alte valori – valoarea nominală sau preţul pieţei;
 pentru bunurile casnice – costul procurării din nou a acestora.

44
 După fiecare pagubă,
asigurarea continuă pentru suma
rămasă (calculată ca diferenţă
între suma asigurată şi suma
cuvenită drept despăgubire), fără
modificarea primei. Pentru
reîntregirea sumei asigurate,
asiguratul trebuie să plătească o
primă adiţională corespunzătoare.
În general, societăţile de asigurare iau în asigurare bunurile de natura
construcţiilor şi a conţinutului acestora, în cadrul a trei categorii de poliţe (poliţa
„standard”, poliţa „standard extinsă”, poliţa „toate riscurile”), prin care realizează o
anumită selecţie a riscurilor, tarifele crescând în funcţie de complexitatea şi creşterea
incidenţei de risc.

Poliţa STANDARD - cu tarife mai mici, se

despăgubesc pagubele produse bunurilor de
următoarele riscuri: incendiu, inclusiv pagube
materiale directe produse bunurilor asigurate, prin
carbonizare totală sau parţială şi topire cu şi fără
flacără, avarii accidentale produse de incendiu
instalaţiilor de gaze, apă, canal sau încălzire
centrală; trăznet; explozie urmată sau nu de
incendiu, chiar dacă a avut loc în afara clădirii (fără
a fi cauzată de dispozitive explozive); căderea pe
clădire sau construcţie , inclusiv pe cele în care se
află bunurile asigurate a unor corpuri cu excepţia
dispozitivelor explozive

Principalele Poliţa STANDARD EXTINSĂ, cu tarife mai

categorii de ridicate, comparativ cu prima categorie, cuprinde
poliţe de riscurile prevăzute la poliţa anterioară la care se
asigurare adaugă riscul de cutremur şi/sau, inundaţie şi/sau,

furtună şi grindină şi/sau, riscuri politice (grevă,

tulburări civile, acţiuni ale unor grupuri răuvoitoare),
vandalism, terorism.

Poliţa TOATE RISCURILE (ALL RISKS), cu cele

mai mari tarife, cuprinde toate riscurile cu excepţia
cazurilor de riscuri grave cum sunt: războiul civil,
revoluţia, conspiraţia, explozia atomică, radiaţiile,
poluarea din orice cauză. De asemenea fac excepţie
cazurile de uzură, fermentaţie, pătare din surse
normale de căldură, pagube provocate bunurilor
mobile aflate sub cerul liber, pagube produse
intenţionat de asigurat sau de prepuşii acestuia.

Observaţie:
Răspunderea asigurătorului :
- începe după 24 de ore de la expirarea zilei în care s-au plătit primele de
asigurare;
- şi încetează la ora 24 a ultimei zile, din perioada pentru care s-a încheiat
asigurarea.
 La asigurarea construcţiilor şi a conţinutului acestora primele de asigurare se
stabilesc în mod diferenţiat pe grupe de bunuri, destinaţia acestora, mediul în

45
care se află (urban sau rural), şi separat pentru construcţie şi pentru conţinutul acesteia.
La asigurătorii care practică cele trei tipuri de asigurări amintite anterior, tarifele sunt
diferenţiate în general după aceleaşi criterii, dar pentru riscurile asigurate în plus peste
poliţa standard se stabilesc prime adiţionale, pe categorii de riscuri, astfel încât pentru o
asigurare tariful total poate să difere de la un asigurat la altul în funcţie de întinderea
protecţiei.
În cazul în care se solicită încheierea unei asigurări cu franşiză, se aplică
coeficienţi de ajustare a primelor de asigurare.
De asemenea, unii asigurători acordă bonusuri de primă dacă poliţele se
reînnoiesc de la un an la altul, aceasta în scopul de a-şi menţine în portofoliu clienţii
fideli.
Pentru plata integrală a primei de asigurare la data încheierii contractului de
asigurare se aplică o reducere a primei datorate, de regulă de 10%.
Constatarea şi evaluarea pagubelor ca urmare a producerii riscurilor asigurate se
face de către asigurător şi experţii acestuia împreună cu asiguratul. În limita sumei
asigurate, în cuantumul despăgubirii se includ şi cheltuieli de natura celor făcute în
scopul limitării daunelor, precum şi cele legate de curăţirea locului.

În cazul producerii riscului asigurat, societatea de asigurări acordă

despăgubiri astfel:
a) pentru dauna totală:
- la clădiri, mijloace fixe şi obiecte de inventar, sumele asigurate menţionate în
poliţă;
- la celelalte bunuri, valoarea la data producerii riscurilor asigurate a cantităţii
distruse în întregime, determinată în funcţie de preţurile la care s-a încheiat asigurarea,
respectiv costul reparaţiilor sau restaurărilor în cazul obiectelor de artă, ori preţul pieţei
pentru hârtii de valoare, metale nobile şi alte bunuri asemănătoare.
b) pentru dauna parţială:
- la clădiri, mijloace fixe şi obiecte de inventar asigurate la valoarea din nou:
costul refacerii, reparaţiei, reconstrucţiei, restaurării sau înlocuirii părţilor avariate ori
distruse; iar pentru cele asigurate la valoarea rămasă, costurile de mai sus diminuate cu
coeficientul de uzură;
- la celelalte bunuri, valoarea pierderii de calitate la data producerii riscului
asigurat determinată în funcţie de preţurile la care s-a încheiat asigurarea, respectiv costul
reparaţiilor, restaurărilor în cazul colecţiilor de artă, ori preţul pieţei pentru hârtii de
valoare, metale nobile şi alte bunuri asemănătoare.
Din cuantumul despăgubirilor se scad:
- franşiza prevăzută în poliţă;
- valoarea resturilor care pot fi întrebuinţate sau valorificate;
- orice prime datorate până la sfârşitul perioadei de asigurare.

Reţinem:

În cazul furtului, dacă bunurile nu au fost găsite, despăgubirile se acordă numai

dacă la data înştiinţării făcute la asigurător, au trecut 30 de zile calendaristice, iar plata
despăgubirilor se face numai dacă există confirmarea scrisă de la poliţie că bunul a fost
găsit. Dacă după plata despăgubirii bunurile sunt găsite, asiguratul este obligat să restituie
suma încasată cu titlu de despăgubire, sau partea din aceasta, reprezentând valoarea
bunurilor găsite.

46
TEST DE EVALUARE

1. Când începe şi când încetează răspunderea asigurătorului în cazul

asigurării clădirilor, construcţiilor şi echipamentelor
Răspuns:
Răspunderea asigurătorului începe după 24 de ore de la expirarea zilei în care s-au
plătit primele de asigurare şi încetează la ora 24 a ultimei zile, din perioada pentru
care s-a încheiat asigurarea.

2. Explicaţi diferenţele dintre asigurarea STANDARD şi STANDARD

EXTINSĂ, în raport cu asigurarea ALL RISKS
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. La asigurarea bunurilor se pot acorda despăgubiri pentru:
a) pagubele produse ca urmare a radiaţiei nucleare;
b) pagubele produse de război;
c) cheltuielile efectuate pentru curăţarea locului unde s-a produs
paguba;
d) uzura fizică a bunurilor;
e) reducerea valorii bunurilor după reparaţie.

Rezolvare OO•OO

Exemplu rezolvat:
2.O societate comercială încheie o asigurare pentru clădirea în care îşi are sediul,
precum şi pentru mobilierul şi aparatura birotică, aflate în aceasta, pentru cazurile de
incendiu şi alte calamităţi. Contractul de asigurare se încheie pentru o perioadă de un an.
Clădirea este asigurată pentru o sumă de 500.000 lei, mobilierul pentru 20.000 lei, iar
aparatura birotică pentru 250.000 lei. Cotele de primă anuală, practicate de societatea de
asigurări respectivă sunt: 0,5% pentru clădire, 1,3% pentru mobilier şi 1,7% pentru
aparatura birotică.
La 4 luni de la încheierea asigurării, la sediul firmei a izbucnit un incendiu care a
avut ca rezultat avarierea clădirii, dauna fiind evaluată la 300.000 lei, şi distrugerea unor
bunuri în valoare de 100.000 lei (10.000 lei mobilier şi 90.000 lei aparatură birotică).
În contractul de asigurare se prevede o franşiză deductibilă de 10% din suma
asigurată atât pentru clădire cât şi pentru bunuri.
Să se determine:
a. prima de asigurare plătită de asigurat;
b. despăgubirea cuvenită asiguratului;
c. suma asigurată pentru care continuă asigurarea.

47
 Rezolvare:
a). Prima de asigurare (PA) este dată de produsul dintre suma
asigurată (SA) şi cota de primă tarifară (ct).
PA = SA x ct
Prima de asigurare anuală aferentă clădirii este:
PAc = 500.000 * 0,5% = 2.500 lei
Prima de asigurare anuală aferentă mobilierului este:
PAm = 20.000 * 1,3% = 260 lei
Prima de asigurare anuală aferentă aparaturii birotice este:
PAb = 250.000 * 1,7% = 4.250 lei
Prima totală de asigurare este:
PA = 2.500 + 260 + 4.250 = 7.010 lei
b). Contractul de asigurare prevede o franşiză deductibilă, deci o parte
a daunei este suportată de asigurat, şi anume:
- franşiza pentru clădire: 10% * 500.000 lei = 50.000 lei
- franşiza pentru mobilier: 10% * 20.000 lei = 2.000 lei
- franşiza pentru aparatură birotică: 10% * 250.000 lei = 25.000 lei
Valoarea despăgubirii acordate asiguratului este dată de diferenţa
dintre cuantumul pagubei şi franşiză:
- pentru clădire: Dc = 300.000 – 50.000 = 250.000 lei
- pentru mobilier: Dm = 10.000 – 2.000 = 8.000 lei
- pentru aparatură birotică: Db = 90.000 – 25.000 = 65.000 lei
Valoarea totală a despăgubirii acordate asiguratului
D = 250.000 + 8.000 + 65.000 = 323.000 lei
c). după plata despăgubirii, suma asigurată se diminuează cu
valoarea despăgubirii, iar asigurarea continuă pentru suma rămasă.
Asigurarea clădirii continuă pentru:
500.000 – 250.000 = 250.000 lei
Asigurarea mobilierului continuă pentru:
20.000 – 8.000 = 12.000 lei
Asigurarea aparaturii birotice continuă pentru:
250.000 – 65.000 = 185.000 lei

De rezolvat:
3. O societate comercială şi-a asigurat pe o perioadă de un an, bunurile din
magazinul său dotat cu sistem antifurt, pentru suma de 100.000 lei cu o cotă de primă
tarifară de 1,2%. După trei luni are loc un furt, asiguratul suportând un prejudiciu de
30.000 lei. În urma cercetărilor efectuate au fost restituite societăţii comerciale bunuri în
valoare de 18.000 lei.
Se cere să se determine:
a. care este prima de asigurare achitată de asigurat;
b. care este despăgubirea achitată de asigurător.
Rezolvare:

48
 3.3. Asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice

Poliţa de asigurare complexă a gospodăriilor persoanelor fizice este o poliţă

globală, deoarece include în cadrul aceluiaşi contract o triplă protecţie: o asigurare a
bunurilor aflate în gospodăria asiguratului persoană fizică, o asigurare de accidente
pentru asigurat şi membrii familiei sale care locuiesc în aceeaşi gospodărie, şi o
asigurare de răspundere civilă faţă de terţele persoane care aflându-se la domiciliul
asiguratului pot fi afectaţi prin fapte care incumbă răspunderea asiguratului sau a
membrilor familiei sale.

Observaţie:
Asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice include o triplă
protecţie:
- sunt asigurate bunuri, precum: mobilier şi obiecte
casnice, obiecte de bucătărie, veselă, frigidere,
congelatoare, aparate de uz casnic, aparate audio-
video, cărţi, îmbrăcăminte, covoare, tablouri, obiecte de
artă, unelte, etc.
- bunurile care fac obiectul asigurării pot fi
proprietatea asiguratului sau a altor persoane fizice care
locuiesc în mod statornic cu asiguratul.

Asigurarea

bunurilor

- despăgubirile sunt acordate pentru cazurile de

distrugere parţială sau totală a bunurilor, cauzate de:
incendiu, explozie, trăsnet, căderi de corpuri, grindină,
furtună, inundaţie, cutremur, infiltrarea apei provenite
de la un apartament învecinat.
- asigurarea oferă şi posibilitatea despăgubirii în
cazul furtului prin efracţie sau a tâlhăriei.
- despăgubiri se acordă şi pentru pagubele
cauzate bunurilor cu ocazia măsurilor de salvare în
timpul producerii daunelor sau pentru cheltuielile
făcute cu măsurile de salvare a bunurilor asigurate.

- în asigurare este cuprins asiguratul precum şi

persoanele care locuiesc în mod statornic cu
asiguratul, fiind acoperite consecinţele unor
evenimente cu caracter întâmplător, fără voinţa
asiguratului, cum sunt: explozia, arsurile, acţiunea
Asigurarea curentului electric, lovirea, căderea, intoxicaţia,
de accidente asfixierea, atacul din partea altei persoane.

- despăgubirile se acordă pentru cazurile în care, în urma

producerii riscului asigurat se constată decesul ori
invaliditatea permanentă totală sau parţială.
49
 - se acordă despăgubiri pentru sumele pe care
Asigurarea de
asiguratul sau persoanele aflate în întreţinerea

răspundere
acestuia, sunt obligate să le plătească pentru
civilă prejudiciile de care răspund în faţa legii, faţă

de terţe persoane aflate la domiciliul

asiguratului.

Asigurarea complexă se încheie în baza declaraţiei de asigurare completată de

către solicitant, pentru o perioadă de un an (la cerere se poate încheia şi pe perioade mai
scurte, de cel puţin 3 luni). Asigurarea este considerată încheiată odată cu perfectarea
contractului de asigurare şi plata primelor.
Bunurile se asigură pentru sumele declarate de asigurat, acestea neputând depăşi
valoarea lor, apreciată pe baza preţului de vânzare practicat de societăţile comerciale din
care se scade uzura.

Pentru încheierea asigurării complexe, se întâlnesc două posibilităţi:

Global: Separat:
pentru toate bunurile din aceeaşi pentru unele bunuri, caz în care pentru
locuinţă la o sumă asigurată propusă de acestea se întocmeşte un inventar care
asigurat şi agreată de asigurător se anexează declaraţiei de asigurare

Sumele asigurate pentru asigurările de accidente şi răspundere civilă se

stabilesc în limitele maxime stabilite pe eveniment asigurat prin normativele fiecărei
societăţi care practică asigurarea complexă, sau în unele cazuri poate fi egală cu suma
asigurată la bunuri.
Prima de asigurare este unică pentru toate felurile de bunuri aflate în locuinţă şi
în funcţie de cotaţiile de primă practicate de societăţile de asigurare, aceasta putând fi
achitată anticipat şi integral sau se poate conveni ca plata să se facă în rate.
Răspunderea asigurătorului începe după 5 zile de la ora 24 a zilei în care s-a
încheiat asigurarea, respectiv în care s-au plătit primele de asigurare şi încetează la orele
24 ale ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea. În caz de daună
produsă după încheierea asigurării, însă înaintea trecerii a 5 zile, primele de asigurare se
restituie.

Observaţie:
Pentru o mai bună protecţie unele societăţi de asigurare oferă posibilitatea
încheierii odată cu asigurarea complexă a bunurilor şi o asigurare a clădirii în care se află
bunurile asigurate, percepându-se o primă suplimentară în acest scop, dar eliberându-se o
poliţă unică.
În această situaţie se poate vorbi de o poliţă globală de asigurare a clădirilor şi
bunurilor persoanelor fizice. Includerea clădirilor în asigurarea complexă îşi
demonstrează necesitate în practică, întrucât evenimentele asigurate care produc pagube
bunurilor din locuinţă, au ca şi consecinţă şi avarierea clădirii provocând prejudicii
importante.

50
TEST DE EVALUARE

1. Care este modalitatea de stabilire a sumei asigurate pentru componenta

asigurării de accidente şi răspundere civilă?
Răspuns:
Sumele asigurate pentru asigurările de accidente şi răspundere civilă se stabilesc în
limitele maxime stabilite pe eveniment asigurat prin normativele fiecărei societăţi
care practică asigurarea complexă, sau în unele cazuri poate fi egală cu suma
asigurată la bunuri.

2. Când începe şi când încetează răspunderea asigurătorului în cazul

asigurării complexe a gospodăriilor persoanelor fizice ?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Un imobil de locuit în valoare de 90.000 lei a fost asigurat facultativ pentru
suma de 50.000 lei. Imobilul a fost afectat de un incendiu puternic paguba ridicându-se la
suma de 25.000 lei.
Să se calculeze indemnizaţia de asigurare prin procedeul răspunderii
proporţionale şi cel al răspunderii primului risc.

Rezolvare:
Principiul răspunderii proporţionale:
D = P * VbSA
D = 25.000 * 50.90.000000 = 13.888,888 lei
Principiul primului risc:
D = P = 25.000 lei

Exemplu rezolvat:
2. O persoană fizică îşi asigură apartamentul în care locuieşte, la două societăţi
de asigurare, prin două poliţe de incendiu. Apartamentul valorează 400.000 lei, dar
proprietarul îl asigură pentru 200.000 lei la societatea de asigurare A şi pentru 150.000 lei
la societatea de asigurare B. Societatea A oferă o cotă de primă anuală de 0,5%, iar
societatea B oferă o cotă de primă anuală de 0,55%. Pentru cuprinderea în asigurare a
riscului de cutremur ambele societăţi prevăd o majorare a cotei de primă cu 10%. După 4
luni de la încheierea asigurării are loc un cutremur care afectează locuinţa asigurată,
cuantumul pagubei fiind de 90.000 lei.
Să se determine:
a. Primele de asigurare plătite la cele două societăţi de asigurare;

51
 b. Despăgubirile ce se cuvin asiguratului din partea celor două societăţi de
asigurare ştiind că în acoperirea daunelor se aplică principiul răspunderii proporţionale;
c. Sumele asigurate pentru care continuă asigurarea.

Rezolvare:

a. Cota de primă la care se face asigurarea la societatea A este: cA =

0,5% + 10% * 0,5% = 0,55%
iar prima de asigurare plătită la societatea A va fi:
PAA = 0,55% * 200.000 = 1.100 lei
Cota de primă la care se face asigurarea la societatea B este:
cB = 0,55% + 10% * 0,55% = 0,605%
iar prima de asigurare plătită la societatea B va fi:
PAB = 0,605% * 150.000 = 907,5 lei
b. Nivelul despăgubirii totale este proporţional cu raportul dintre suma pentru care s -a
asigurat persoana la cele două societăţi şi valoarea reală a clădirii asigurate:
D = 90.000 * 350.000400.000 = 78.750 lei
Despăgubirea datorată de fiecare societate este proporţională cu raportul dintre suma
asigurată la societatea respectivă şi întreaga sumă asigurată.
DA = 78.750 * 350.200.000000 = 45.000 lei
DB = 78.750 * 150.000350.000 = 33.750 lei
c. După plata despăgubirilor, cele două asigurări vor continua pentru sumele asigurate
diminuate cu valorile despăgubirilor.
La societatea de asigurări A: 200.000 – 45.000 = 155.000 lei
La societatea de asigurări B: 150.000 – 33.750 = 116.250 lei

De rezolvat:
3. Un cetăţean a asigurat apartamentul proprietate personală de 2.000.000 lei
împotriva tuturor riscurilor la o cotă de primă tarifară de 0.5%. Dacă se produce un risc
asigurat, paguba este evaluată la 400.000 lei. Contractul de asigurare prevede o franciză
atinsă de 22 000 lei.
Se cere să se calculeze prima şi indemnizaţia de asigurare, ştiind că:
A. suma asigurată este de 1.900.000 lei;
B. suma asigurată este de 2.000.000 lei;
C. suma asigurată este de 2.100.000 lei.
Rezolvare:

52
 3.4. Asigurarea bunurilor pe timpul transportului terestru (CARGO)

Contractele de asigurare a bunurilor pe timpul transportului terestru cuprind

doar mărfurile obişnuite care sunt transportate pe căile ferate, cu vehicule sau prin poştă.
În condiţii speciale pot fi acceptate şi mărfuri perisabile, periculoase (uşor combustibile,
inflamabile sau explozive, lichide acide), bunurile de valoare mare (bani, hârtii de
valoare, documente, obiecte preţioase, colecţii, tablouri), precum şi animalele vii.
 incendiu, trăsnet, explozie, furtună,
ploaie, grindină, inundaţie, cutremur,
prăbuşire sau alunecare de teren,
contaminare, avalanşă de zăpadă;
 accidente ale mijlocului de
Riscurile acoperite în transport: ciocniri, loviri, izbiri, căderi,
derapări, răsturnări, împotmoliri.
cadrul asigurării
 acte de tâlhărie;
bunurilor pe timpul
 spargere, scurgere, risipire,
transportului terestru: dispariţie sau furt al bunurilor asigurate, ca
urmare a unui accident al mijlocului de
transport;
 accidente în timpul încărcării,
aşezării sau descărcării bunurilor.

 pagubele produse din cauza unor

însuşiri proprii naturii bunurilor
transportate;
 pagubele produse ca urmare a relei
conservări de către asigurat a bunurilor
transportate, a ambalării şi a transportării
bunurilor în stare deteriorată;
Nu se acordă  pagubele produse bunurilor
despăgubiri pentru: transportate, provocate de viermi,
rozătoare, insecte, ger sau căldură
atmosferică;
 pagubele produse bunurilor
transportate, ca urmare a predării spre
expediere a unor bunuri excluse de la
transport, sub denumire falsă, inexactă sau
incompletă.

La asigurările CARGO, suma asigurată poate fi formată din:

a) valoarea bunurilor conform facturii;
b) costul transportului şi costul asigurării, dacă acestea nu sunt incluse
în valoarea facturii;
c) cheltuieli şi taxe vamale;
d) o supraasigurare de 10% din valoarea bunului pentru acoperirea acelor
cheltuieli care nu pot fi prevăzute la încheierea asigurării.

53
 Prima de asigurare se determină prin înmulţirea sumei asigurate cu cota de
primă. Cotele de primă variază în funcţie de felul transportului, de tipul de marfă,
mijlocul de transport, tipul de ambalaj ş.a.

Observaţie:
În cazul transportului pe căile ferate, răspunderea asigurătorului începe în
momentul primirii bunurilor de către transportator şi încetează în momentul eliberării
bunurilor către destinatar.
În cazul transporturilor efectuate cu autovehicule, răspunderea asigurătorului
începe în momentul încărcării bunurilor în vehicule şi încetează în momentul descărcării
bunurilor la destinaţie

TEST DE EVALUARE

1. Ce categorii de bunuri pot fi acceptate în condiţii speciale în cadrul

asigurării bunurilor pe timpul transportului terestru?
Răspuns:
În condiţii speciale pot fi acceptate şi mărfuri perisabile, periculoase (uşor
combustibile, inflamabile sau explozive, lichide acide), bunurile de valoare mare
(bani, hârtii de valoare, documente, obiecte preţioase, colecţii, tablouri), precum şi
animalele vii.

2. Cum se stabileşte suma asigurată în cadrul asigurării CARGO?

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. O societate comercială încheie o asigurare cargo pentru marfa pe care doreşte
să o transporte din vamă la sediul firmei. Marfa transportată constă în aparate
electrocasnice în valoare de 500.000 lei. Costul transportului este de 5.000 lei. Societatea
comercială a mai plătit taxe vamale ce reprezintă 8% din valoarea mărfii. Mărfurile
transportate sunt acoperite pentru următoarele riscuri: calamităţi naturale; accidente ale
mijlocului de transport (ciocniri, loviri, izbiri, căderi, derapări, răsturnări); acte de
tâlhărie; spargere, scurgere, risipire, dispariţie sau furt al bunurilor asigurate ca urmare a
unui accident al mijlocului de transport; accidente în timpul încărcării, aşezării sau
descărcării bunurilor. Cota de primă corespunzătoare este de 1,3%. Pe durata
transportului, datorită poleiului camionul a derapat şi s-a răsturnat. În urma efectuării
inspecţiei de daună s-a constatat o pagubă evaluată la 266.000 lei. Pentru măsurile luate
în vederea limitării pagubei asiguratul a cheltuit 1.300 lei.
În contractul de asigurare se prevede o franşiză deductibilă de 5% din suma
asigurată. Se cere să se determine:
a. La ce sumă se încheie asigurarea;
b. Care este prima de asigurare plătită de asigurat; c. Care
este nivelul despăgubirii primită de asigurat.

54
Rezolvare:
a. Suma asigurată este formată din: preţul mărfii conform facturii, costul
transportului, cheltuieli şi taxe vamale, o suprasigurare de 10% din valoarea mărfii
pentru acoperirea unor cheltuieli ce nu pot fi prevăzute la încheierea asigurării.
SA = 500.000 + 5.000 + 8% * 500.000 + 10% * 500.000 SA
= 595.000 lei
b. Prima de asigurare este dată de produsul dintre suma asigurată şi cota de
primă tarifară:
PA = 1,3% * 595.000 lei = 7.735 lei
c. Contractul de asigurare prevede o franşiză de 5% din suma asigurată, ceea
ce înseamnă că asiguratul va suporta o anumită parte din valoarea pagubei şi anume:
5% * 595.000 = 29.750 lei
Societatea de asigurări va suporta diferenţa dintre cuantumul pagubei şi
franşiză, respectiv: 266.000 – 29.750 = 236.250 lei
Asiguratul a cheltuit 1.300 lei cu măsurile luate pentru limitarea pagubei,
sumă ce va fi despăgubită de către asigurător. În concluzie despăgubirea primită de
asigurat se ridică la valoarea de: 236.250 + 1.300 = 237.550 lei

De rezolvat:
2. O societate comercială încheie o asigurare pentru bunurile pe care doreşte să
le transporte dintr-un punct vamal, la sediul firmei. Preţul bunurilor conform facturii este
de 455.200 lei, taxele vamale reprezintă 10% din preţul bunurilor, iar costul transportului
este de 1.600 lei. Cota de primă tarifară este
1,15%.
Să se calculeze:
1. suma asigurată;
2. prima de asigurare plătită de asigurat.
Rezolvare:

3.5. Asigurarea autocasco a autovehiculelor

• autovehiculele înmatriculate în România,

aparţinând persoanelor fizice sau juridice, inclusiv

Obiectul remorcile tractate de acestea;

asigurării • în asigurare pot fi cuprinse şi unele părţi

autocasco componente ale acestora (accesorii suplimentare,

echipamente auxiliare, dotări ulterioare) în

condiţiile plăţii unor prime suplimentare faţă de
prima de bază.

55
 Riscurile asigurate
Asigurarea se poate încheia cu valabilitate atât pe teritoriul României cât şi în
străinătate, împotriva următoarelor riscuri: incendiu, calamităţi naturale, cutremur,
alunecări de teren, inundaţii, coliziuni cu animale, furt, pagube produse în timpul
staţionării, precum şi pagube cauzate de implicarea autovehiculului asigurat în
accidente de circulaţie.

Observaţie:
Se mai acordă despăgubiri şi pentru:
- cheltuielile de transport ale autovehiculului la atelierul de reparaţii;
- cheltuieli efectuate legate de măsurile de reducere şi limitare a
pagubelor;
- pagube produse autovehiculului cu ocazia unor măsuri de salvare a bunului
asigurat sau a construcţiei în care se află în timpul producerii riscului asigurat;

Reţinem:
 pagube cauzate de întrebuinţare, uzare,
trepidaţii, defecte de fabricaţie a materialelor;
 pagube produse autovehiculului prin
influenţa temperaturii motorului;
 pagube provocate cu intenţie de asigurat;
 neluarea măsurilor de limitare a
În general sunt pagubelor;
exceptate de la  săvârşirea accidentului de către o
despăgubire: persoană fără permis de conducere;
 conducerea autovehiculului în stare de
ebrietate;
 producerea unor pagube obiectului
asigurat în timpul comiterii unei infracţiuni;
 pagube produse de operaţiuni militare în
timp de război, revoluţie, acte de terorism, greve,
tulburări civile;

Reţinem:
Autovehiculele se asigură la sumele declarate de
asigurat, dar să nu depăşească valoarea reală la data
încheierii asigurării:
Suma asigurată Sa ≤ Vr ,
unde Sa – suma asigurată,
Vr – valoarea reală.

Valoarea reală se stabileşte ca diferenţă între valoarea din nou a autovehiculului şi

uzura autovehiculului:
Vr = Vn – Uz,
unde: Vn – valoarea din nou; Uz – uzura autovehiculului;

56
 Uzura autovehiculului se stabileşte conform procentului de uzură stabilit în funcţie de
anumite criterii (starea de întreţinere, capacitatea cilindrică, vechimea în ani,
kilometrii parcurşi, etc) şi care, diferă de la o societate de asigurări la alta.
Astfel, U z = Vn × cuz %,
unde: cuz% - procentul de uzură.

Observaţie:
Asigurarea autocasco se încheie pe o perioadă de 1 an sau 6 luni pe baza unei
cereri tip completate de solicitant şi în concordanţă cu caracteristicile tehnice reieşite din
certificatul de înmatriculare al autovehiculului.
Prima de asigurare
Prima de asigurare se stabileşte în funcţie de suma asigurată şi cota tarifară de
primă şi poate fi plătită integral sau în rate. Cota procentuală de primă este stabilită
conform anexelor la condiţiile generale ale societăţii de asigurări respective. Majoritatea
asigurătorilor, în momentul încheierii poliţei procedează la selecţia subiecţilor asigurării
şi a riscurilor cuprinse în asigurare, acordând diferite avantaje sau dimpotrivă,
penalizându-i pe acei asiguraţi care, prin comportamentul lor generează o probabilitate de
risc mai ridicată decât media avută în vedere la determinarea primei de bază.
Procedura este preluată din practica internaţională şi este cunoscută sub
denumirea de clauza „bonus – malus”:

CLAUZA BONUS - MALUS

clauza „bonus” se referă la reducerea clauza „mallus” a clauzei constă

primei de asigurare pentru contractele de în majorarea primei de bază
asigurări cu durata de 1 an, care se începând cu anul următor de
reînnoiesc consecutiv în următorii ani. asigurare (de regulă cu 10%) celui
Reducerea este aplicată începând cu cel de- în care se constată că asiguraţii au
al doilea an consecutiv de asigurare şi produs avarii şi au solicitat
continuă până în cel de-al şaselea an şi despăgubiri.
următorii. Aceasta va duce până la o
reducere de 40%sau 45%, după care, din al
cincilea an şi următorii, se păstrează la
acest nivel, dacă asiguraţii nu au produs
avarii şi nu solicită despăgubiri.

Constatarea şi evaluarea pagubelor se face de către inspectorii de daune.

Cuantumul pagubei se consemnează în devizul de reparaţii, şi este egal cu costul
reparaţiilor părţilor avariate (piese înlocuite, materiale şi manopera aferentă), la care se
calculează şi TVA-ul aferent.
Despăgubirea trebuie să acopere paguba astfel determinată, dar să nu depăşească
suma asigurată şi valoarea reală:
D < Sa < Vr sau D = Sa = Vr

57
 Din despăgubire se scade franşiza (dacă asigurarea fost încheiată cu franşiză),
precum şi ratele restante de primă şi scadente la termenul de plată următor datei la care se
face plata despăgubirii.
Dacă asigurarea s-a încheiat la o sumă asigurată mai mică decât valoarea reală,
atunci despăgubirea se reduce corespunzător raportului în care se află suma asigurată faţă
de valoarea reală.
După plata daunei, suma asigurată se micşorează cu valoarea despăgubirii şi
poate fi reîntregită pentru perioada rămasă până la expirarea asigurării, printr-o primă
suplimentară.

Observaţie:
Asiguraţii au obligaţia să acţioneze în scopul întreţinerii în bune condiţii a
obiectului asigurat şi să comunice în scris asigurătorului orice modificare a
circumstanţelor de risc iniţiale, imediat ce acestea apar. Toate aceste elemente prezentate
sunt parte integrantă a condiţiilor generale de asigurare şi pot să difere sensibil de la un
asigurător la altul.

TEST DE EVALUARE

1. Care sunt situaţiile în care asigurătorul poate refuza acordarea

despăgubirii?
Răspuns:

Sunt exceptate de la plata despăgubirilor următoarele situaţii:

- pagube cauzate de întrebuinţare, uzare, trepidaţii, defecte de fabricaţie a
materialelor;
- pagube produse autovehiculului prin influenţa temperaturii motorului;
- pagube provocate cu intenţie de asigurat;
- neluarea măsurilor de limitare a pagubelor;
- săvârşirea accidentului de către o persoană fără permis de conducere;
- conducerea autovehiculului în stare de ebrietate;
- producerea unor pagube obiectului asigurat în timpul comiterii unei infracţiuni;
- pagube produse de operaţiuni militare în timp de război, revoluţie, acte de
terorism, greve, tulburări civile;

2. Care este obiectul asigurării autocasco?

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate?
a. clauza „malus” se referă la reducerea primei de asigurare pentru contractele de
asigurări cu durata de 1 an, care se reînnoiesc consecutiv în următorii ani
b. în cadrul asigurării autocasco se acordă despăgubiri pentru pagubele cauzate
de întrebuinţare, uzare, trepidaţii, defecte de fabricaţie a materialelor;

58
 c. obiectul asigurării
autocasco îl reprezintă
autovehiculele înmatriculate în
România, aparţinând persoanelor
fizice sau juridice, inclusiv
remorcile tractate de acestea;
d. valoarea reală a autovehiculului se stabileşte ca sumă între valoarea din nou a
autovehiculului şi uzura autovehiculului
Rezolvare OO•OO

Exemplu rezolvat:
2. O societate comercială doreşte să-şi asigure autovehiculul aflat în proprietatea
sa pentru riscurile de furt şi avarii accidentale. Asigurarea se încheie pentru suma de
35.000 um pe o perioadă de un an. Cota de primă anuală este de 3,25%. După 10 luni de
la încheierea asigurării autovehiculul este implicat într-un accident.
În urma efectuării inspecţiei de daună s-a constatat că este necesară efectuarea
următoarelor cheltuieli: piese – 8.540 um; manoperă – 3.500 um.
Asiguratul a cheltuit 230 um pentru tractarea autovehiculului până la cel mai
apropiat atelier de reparaţii. Din documentaţia prezentată de asigurat a rezultat că
valoarea din nou la momentul producerii accidentului este de 47.000 um iar uzura este de
15%.
Să se calculeze:
a. Prima de asigurare anuală;
b. Valoarea reală a autovehiculului în momentul producerii accidentului; c.
Despăgubirea primită de asigurat;
d. Suma asigurată pentru care va continua asigurarea.
Rezolvare:
a. P = 35.000 * 3,2% = 1.225 um
b. Valoarea reală a autovehiculului în momentul producerii accidentului este
dată de diferenţa dintre valoarea din nou a autovehiculului la acea dată şi valoarea
uzurii:
VR = 47.000 – 15% * 47.000 = 39.950 um
c. Cuantumul pagubei se obţine prin însumarea următoarelor elemente: preţul
pieselor ce trebuie înlocuite, manopera, cheltuielile cu tractarea autovehiculului.
Cuantumul pagubei = 8.540 + 3.500 + 230 = 12.270 um
Despăgubirea va fi proporţională cu raportul dintre suma asigurată şi valoarea
autovehiculului la momentul producerii accidentului:
d = 12.270 * 35.39.950000 = 10.750 um
d. Asigurarea va continua pentru o sumă egală cu diferenţa dintre suma
asigurată iniţial şi despăgubirea acordată, adică:
35.000 – 10.750 = 224.250 um

De rezolvat:
3. O persoană îşi asigură autoturismul pentru suma de 65.000 um printr-o poliţă
de avarii, pentru o perioadă de un an. După opt luni, în urma coliziunii cu un alt
autovehicul, autoturismul este avariat în totalitate. La momentul producerii accidentului
valoarea din nou a autoturismului este de 75.000 um, iar uzura 15%.
Ştiind că asigurarea prevede o franşiză deductibilă de 10% din suma asigurată, să
se determine:
a. cuantumul daunei;
b. despăgubirea cuvenită asiguratului.

59
 Rezolvare:

4. La asigurarea auto casco nu se acordă despăgubiri pentru:

a. căderea unor corpuri pe construcţia în care se află autovehiculul;
b. cheltuielile făcute în vederea limitării pagubelor;
c. explozia rezervorului de carburanţi;
d. cheltuielile de transport ale autovehiculului la atelierul de reparaţii;
e. pagubele produse părţilor componente de rezervă.

OOOOO

3.6. Asigurarea aeronavelor

Obiectul asigurării îl reprezintă navele aeriene aparţinând companiilor aeriene

de transport şi asociaţiilor sportive, care sunt asigurate pentru:
• pierderea sau avarierea navei;
• răspunderea faţă de pasageri şi pentru bagajele acestora, precum şi pentru
mărfurile transportate;
• răspunderea civilă legală faţă de terţi.
RISCURI
ASIGURATE  pierderea fizică directă sau pierderea totală
constructivă, ori avarierea aeronavei, în timpul
zborului, rulării la sol şi a staţionării la sol;
pentru
 dispariţia aeronavei;
pierderea
sau  avariile pricinuite aeronavei de măsurile de
salvare;
avarierea
 cheltuielile făcute pentru salvarea şi conservarea
aeronavei
aeronavei;
 cheltuielile de judecată, arbitraj făcute de
asigurat, cu acordul asigurătorului, în scopul
formulării pretenţiilor faţă de terţi.

Reţinem: Pierderea fizică directă reprezintă distrugerea completă

a aeronavei, fiind imposibilă repunerea ei în
stare de folosinţă.

Pierderea totală constructivă reprezintă avarierea gravă a aeronavei, astfel încât

cheltuielile implicate de operaţiunile de salvare, de măsurile de limitare a pagubei,
de transport, reparaţie şi repunere în stare de folosinţă depăşesc 75% din suma
asigurată.

60
 asigurătorul acordă despăgubiri pentru sumele pe care
asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de
despăgubiri şi cheltuieli de judecată pentru:
- vătămarea corporală sau decesul pasagerilor ca
urmare a accidentării acestora la bordul aeronavei sau în
cursul operaţiunilor de îmbarcare sau de debarcare;
pentru - pierderea, avarierea sau distrugerea bagajelor
răspunderea şi a bunurilor aflate asupra pasagerilor;
legală faţă - pierderea, avarierea sau distrugerea mărfurilor
de terţi transportate;
- vătămarea corporală sau decesul persoanelor ori
avarierea sau distrugerea bunurilor din afara aeronavei, cu
condiţia ca acestea să fi fost cauzate în mod direct de
aeronavă sau de obiecte desprinse ori căzute din aceasta.

EXCLUDERI:
La asigurarea aeronavelor nu sunt acoperite următoarele situaţii:
 pierderea suferită ca urmare a folosirii pistelor şi a terenurilor de aterizare
neautorizate, cu excepţia cazurilor de forţă majoră;
 pierderile provocate de transportul de pasageri şi mărfuri peste numărul
de locuri şi greutatea admisă de capacitatea de transport a aeronavei;
 pierderile provocate de acţiunea intenţionată sau de culpa gravă a
asiguratului sau a reprezentanţilor săi;
 pierderea suferită în perioada în care aeronava este folosită în scop ilegal
sau este utilizată în alt mod decât cel conform termenilor din certificatul
de aeronavigabilitate;
 pierderea suferită ca urmare a folosirii aeronavei în alt scop decât
transportul de pasageri sau mărfuri;
 pierderi produse din cauza zgomotului, poluării sau altor pericole
asemănătoare.
Asiguratul nu are răspundere civilă legală dacă accidentul a fost produs:
 dintr-un caz de forţă majoră;
 din culpa exclusivă a persoanei păgubite;
 din culpa exclusivă a unei terţe persoane.

Aeronavele se asigură la sumele declarate de asigurat şi

agreate de asigurător şi care nu trebuie să depăşească
valoarea de înlocuire a aeronavei la data încheierii
asigurării.
Suma
asigurată Răspunderile se asigură la sumele declarate de asigurat
pentru pasageri, bagaje şi pentru mărfurile transportate,
precum şi pentru terţi, în limitele prevăzute în legislaţia din
România, în convenţiile internaţionale la care ţara noastră
este parte sau în acordurile încheiate de asigurat cu partenerii
săi externi.

61
Despăgubirile.
În caz de pierdere fizică directă sau de dispariţie, asiguratul este despăgubit cu
suma asigurată.
În caz de pierdere totală constructivă, despăgubirile se acordă astfel:
- dacă aeronava poate fi reparată, despăgubirea este reprezentată de costul
reparaţiilor necesare din care se scade valoarea reperelor ce se mai pot
întrebuinţa sau valorifica;
- dacă aeronava nu mai poate fi reparată sau dacă efectuarea reparaţiei nu
este justificată, despăgubirea este reprezentată de suma asigurată, din care se
scade valoarea reperelor ce se mai pot întrebuinţa sau valorifica;

Perioada asigurată
Asigurarea aeronavelor se poate încheia
 fie pentru o perioadă de timp;
 fie pentru o călătorie determinată.

Răspunderea asigurătorului
În asigurarea pentru pierderea sau avarierea aeronavei, la asigurările încheiate
pentru o perioadă de timp, răspunderea asigurătorului începe şi încetează la datele
prevăzute în poliţa de asigurare.
La asigurările încheiate pentru o călătorie determinată, răspunderea
asigurătorului începe:
- în momentul începerii operaţiunilor de îmbarcare sau încărcare pe aeroportul
de plecare;
- în momentul pornirii motoarelor (în cazul unei călătorii fără pasageri sau
mărfuri);
şi încetează:
- în momentul terminării operaţiunilor de debarcare sau descărcare pe
aeroportul de destinaţie;
- în momentul opririi motoarelor (în cazul unei călătorii fără pasageri sau
mărfuri);

Observaţie
Răspunderea civilă a companiilor de navigaţie aeriană este reglementată pe plan
internaţional prin:
• Convenţia de la Varşovia (1929), completată cu protocolul de la Haga
(1955), se aplică transporturilor internaţionale de persoane, mărfuri sau
bagaje;
• Convenţia de la Chicago (1944), privind transporturile aeriene
internaţionale, prin care ţările semnatare se obligă să acorde dreptul de
survol în anumite cazuri expres menţionate
• Convenţia de la Roma (1953), se aplică în cazul daunelor provocate
terţilor din afara aeronavei;
• Convenţia de la Tokyo (1963), se aplică infracţiunilor penale sau actelor
care pot compromite securitatea aeronavei, a persoanelor sau a bunurilor
aflate în aeronavă;

62
TEST DE EVALUARE

1. Ce se înţelege prin pierdere totală constructivă?

Răspuns:
Pierderea totală constructivă reprezintă avarierea gravă a aeronavei, astfel încât
cheltuielile implicate de operaţiunile de salvare, de măsurile de limitare a pagubei,
de transport, reparaţie şi repunere în stare de folosinţă depăşesc
75% din suma asigurată.

2. Ce se înţelege prin pierdere fizică directă?

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Asigurarea aeronavelor poate fi încheiată: a.
pentru o călătorie determinată;
b. pe o perioadă de 1 an;
c. pe o perioadă nedeterminată; d.
pentru o perioadă de timp
Rezolvare •OO•

De rezolvat:
2. La asigurarea aeronavelor în caz de pierdere fizică directă asiguratul
este despăgubit cu:
a. costul reparaţiilor necesare din care se scade valoarea reperelor ce se mai pot
întrebuinţa sau valorifica
b. suma asigurată, din care se scade valoarea reperelor ce se mai pot
întrebuinţa sau valorifica c.
suma asigurată d.
costul reparaţiilor

OOOO

3.7. Asigurarea maritimă

1. Conceptul de avarie

Asigurarea maritimă, ca ramură a asigurărilor de bunuri, protejează navele

maritime şi fluviale, celelalte ambarcaţiuni şi instalaţii folosite în porturi, precum şi
încărcătura acestora împotriva unui complex de riscuri.
Principalele riscuri asigurate sunt:
a) riscuri provocate de forţe majore, precum: -
uragane, furtună, incendiu,
- naufragiul navei, -
eşuarea navei,
- ciocnirea dintre două nave(”abordaj”), precum şi ciocnirea navei cu un corp fix
plutitor altul decât o navă-coliziune.
b). riscuri provocate de neglijenţă sau acte ilegale, precum:
63
 - pagubele pe care le pot suferi nava şi încărcătura din cauza neglijenţei
echipajului navei;
- pagube suferite de navă şi încărcătură din cauza actelor ilegale comise fără
încuviinţarea armatorului;
- pagubele determinate de persoane, străine de nava respectivă.

Reprezintă o pagubă materială sau o degradare a unui

AVARIA obiect, indiferent de mărimea şi de cauza acestuia.
(pierdere). Pierderea obiectului considerat poate fi:

-totală, ca în cazul -parţială, ca în cazul deteriorării unor instalaţii

scufundării unei nave sau
în cel al aruncării în mare
a încărcăturii;
de pe navă, al luării de valuri a unor obiecte
aflate la bord, al deteriorării unor produse făcând
parte din încărcătură, ca urmare a pătrunderii
apei de mare în cală sau a izbucnirii unui
incendiu pe vas, etc.

Observaţie:
În noţiunea de avarie se includ şi cheltuielile excepţionale făcute pentru
salvarea navei şi a încărcăturii.
Din punct de vedere al asigurării se face distincţie între avarie particulară şi
avarie comună sau generală.

Se caracterizează prin aceea că paguba

materială adusă unor bunuri este consecinţa directă a
forţei majore (furtună, incendiu, eşuare, etc), a unei
greşeli de navigaţie (abordaj, coliziune), a viciilor
Avaria proprii bunurilor respective (autoaprindere,
particulară degradare în anumite condiţii, etc).

Pagubele şi cheltuielile care se încadrează în

avaria particulară privesc interesul uneia dintre
părţile care participă la expediţia maritimă, adică fie
numai interesul navei, fie pe cel al încărcăturii.
Avaria particulară are un caracter accidental
şi nu deliberat, şi este efectul unor riscuri produse în
afara voinţei oamenilor.

se caracterizează prin aceea că paguba

Avaria
(sacrificiul) sau cheltuiala extraordinară a fost

comună
făcută de comandant în mod intenţionat şi raţional
(generală) pentru salvarea de la pericolul care ameninţa

interesele tuturor celor care participau la expediţia

maritimă.
64
Reţinem:
Pentru ca o pagubă sau o cheltuială să fie acceptată ca avarie comună, ea
trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
 paguba (sacrificiul) sau cheltuielile extraordinare să fie rezultatul unei
acţiuni întreprinse cu intenţie de către comandant, iar măsura luată să fie
raţională;
 acţiunea să aibă drept scop salvarea de la o primejdie comună a navei, a
încărcăturii acesteia, precum şi a navlului (când este cazul);
 sacrificiul să fie real, adică să nu fie vorba de aruncarea peste bord a unor
obiecte considerate ca pierdute şi lipsite de valoare;
 acţiunea să aibă loc într-o situaţie excepţională, iar nu în condiţii normale
de navigabilitate.

Stabilirea caracterului avariei este importantă, deoarece regimul de decontare a

pagubelor diferă în funcţie de natura avariei.
În cazul avariei particulare paguba se suportă fie de navă, fie de încărcătură, în funcţie
de bunul care a fost supus avariei sau pentru care s-au efectuat cheltuieli de salvare, adică
acestea privesc fie nava fie încărcătura.
În cazul avariei comune, paguba suferită în urma măsurilor luate în mod conştient şi
raţional se repartizează între cele trei interese, adică între navă, încărcătură şi navlu.

Reţinem:
Estimarea pagubelor şi cheltuielilor admise în avaria comună precum şi
repartizarea acestora între părţile interesate se efectuează de experţi specialişti în materie
denumiţi dispaşori. Documentul de lichidare a avariei comune întocmit de aceşti experţi,
poartă denumirea de dispaşă.

În materie de asigurare maritimă, pierderea vizează atât nava cât şi încărcătura

şi poate să fie parţială sau totală.

Apare atunci când daunele produse de un risc asigurat

Pierderea
la navă sau la încărcătură nu sunt atât de mari încât
parţială
bunurile respective să fie considerate pierdere totală.

Reală - O navă este considerată pierdere totală reală,

atunci când este complet distrusă sau grav avariată,
Pierderea încât nu mai poate fi reparată sau costul reparaţiei ar
totală depăşi valoarea comercială a navei. Această pierdere

totală reală poate fi provocată de scufundarea,

distrugerea prin incendiu sau dispariţia fără urmă.

Prezumată - Pierderea totală prezumată sau prin

interpretare se caracterizează prin aceea că nava există
şi poate fi salvată şi reparată, dar ea este atât de grav
avariată încât operaţiile de salvare şi reparare, dacă s-ar
efectua, ar reclama cheltuieli extrem de mari, care ar
depăşi valoarea asigurată a navei.

65
 Reţinem:
În practică, se foloseşte o clauză care prevede dreptul asiguratului de a considera nava
pierdere totală prezumată, atunci când valoarea reparaţiilor depăşeşte trei pătrimi din
valoarea reală sau din valoarea de asigurare a navei. Asiguratul are posibilitatea să
opteze pentru una din următoarele soluţii:
a) să considere paguba drept avarie parţială şi să păstreze nava, primind de la
asigurător, cu titlu de despăgubire, o sumă egală cu valoarea estimată a pagubei;
b) să abandoneze nava asigurătorului, ca şi cum ar fi o pierdere totală reală, şi
să primească, drept despăgubire, valoarea asigurată.

2. Asigurarea bunurilor care fac obiectul transportului maritim

• Acest tip de asigurare denumit „Cargo”, cuprinde bunurile care fac obiectul
transportului internaţional de mărfuri şi se încheie pentru valoarea bunurilor
respective, inclusiv cheltuieli de transport, taxele vamale şi alte cheltuieli
asemănătoare. Asigurarea cargo se încheie pentru despăgubirea daunelor produse
ca urmare directă a riscurilor întâmplătoare ale transportului.
• În practica internaţională, riscurile transportului au fost grupate, stabilindu-se
condiţii de asigurare în care se arată, în mod diferenţiat, ce pierderi se
despăgubesc şi din ce cauze. Condiţiile la care ne referim se numesc A, B şi C şi
se deosebesc între ele prin sfera mai largă sau mai restrânsă de cuprindere a
riscurilor în asigurare.
• Sfera cea mai largă de cuprindere în asigurare o oferă condiţia „A” adică acoperă,
cu unele excepţii, toate riscurile de pierdere şi avariere a bunurilor asigurate,
urmată de condiţia „B” şi pe ultimul loc, condiţia „C”.
• Pe lângă aceste riscuri de condiţia A, B, C, contractul de asigurare cargo poate să
prevadă şi alte condiţii speciale de risc: riscuri de depozitare, riscuri de furt, jaf şi
nelivrare, riscuri de război, riscuri de grevă, etc.
• Asigurarea poate fi încheiată de organizaţii din România, societăţi mixte cu
participare românească, organizaţii străine, etc. asigurarea se încheie în lei şi sau
în valută.

 valoarea bunului (conform facturii sau în lipsa

acesteia valoarea de piaţă a bunului la locul de
expediere în momentul încheierii asigurării);
Suma  costul transportului, al asigurării precum şi alte
asigurată costuri legate de transportul bunului şi necuprinse
poate fi în valoarea facturii;
formată din:  cheltuieli şi taxe vamale;
 o supra-asigurare de 10% din valoarea bunului
asigurat pentru acoperirea acelor cheltuieli care nu
pot fi prevăzute la încheierea asigurării.

Durata asigurării. Asigurarea de transport a încărcăturii nu are o limită de timp,

ci operează potrivit clauzelor internaţionale pe principiul duratei transportului de la
depozit la depozit. De aici, rezultă că răspunderea asigurătorului începe în momentul în
care bunul asigurat părăseşte depozitul indicat în contractul de asigurare spre a fi
transportat şi încetează când bunul transportat este livrat la depozitul destinatarului.

66
 Locul asigurării. La asigurările de transport, locul asigurării este oriunde se află
bunul asigurat în timpul perioadei de asigurare (în timpul transportului). Asiguratul are
obligaţia să anunţe pe asigurător ori de câte ori intervin elemente noi, necunoscute de
asigurător în momentul încheierii asigurării cum ar fi: schimbarea rutei, a locului de
transbordare sau de destinaţie, întârziere în expedierea încărcăturii.

Observaţie:
Contractul este lovit de nulitate, în cazul în care asiguratul a ascuns o serie de
elemente pe care, dacă le-ar fi cunoscut, asigurătorul nu ar fi acceptat asigurarea
respectivă sau ar fi stabilit condiţii de asigurare limitative.

Despăgubirea acordată însumează atât prejudiciul direct cauzat prin distrugerea

sau avarierea bunurilor, cât şi cheltuielile judicios efectuate pentru salvarea bunurilor.
Se adună:
- valoarea bunurilor distruse în întregime;
- volumul cheltuielilor ocazionate de
recondiţionarea bunurilor avariate parţial;
- volumul cheltuielilor pentru salvarea bunurilor
şi păstrarea celor rămase,
Mărimea
daunei

Se scad:
- valoarea recuperărilor ( care mai prezintă o
valoare şi pot fi valorificate);
- franşiza, potrivit condiţiilor de asigurare.

Asigurarea bunurilor în timpul transportului se încheie pe principiul

proporţionalităţii. Ca urmare între „despăgubire” şi „daune” poate să fie un raport de
egalitate sau despăgubirea poate să fie mai mică decât dauna, când încărcătura a fost
asigurată pentru o valoare mai mică decât cea reală.
Pentru acordarea despăgubirii, dauna trebuie să fie constatată. Constatarea
daunelor se face prin „comisarii de avarie”, care sunt persoanele fizice sau juridice ce
reprezintă organizaţia de asigurare la locul unde se constată dauna.

3. Asigurarea navelor maritime şi fluviale

• Această asigurare numită „casco” cuprinde navele comerciale, navele de pescuit,

alte ambarcaţiuni, şalupe, şlepuri, etc.

Asigurarea se poate încheia în una din următoarele condiţii:

a) pierdere totală, avarii şi răspundere pentru coliziuni;
b) pierdere totală, avarie comună şi răspundere pentru coliziuni;
c) pierdere totală şi avarii;
d) pierdere totală;
e) pierdere totală şi avarie comună;
f) asigurarea navelor aflate în construcţie în şantierele navale.

67
 a) pagubele produse navei de următoarele riscuri:
- pericole ale mărilor, fluviilor, lacurilor etc.;
- incendiu, explozie;
- aruncare peste bord şi luare de valuri;
Asigurătorul - piraterie;
acordă - furt comis de către persoane din afara navei;
despăgubiri - cutremur de pământ, erupţie vulcanică sau
pentru: trăsnet;
- coliziune cu diferite nave, obiecte etc.;
- eroare de navigaţie;

b) cheltuieli necesare şi economicoase pentru prevenirea

pagubei, micşorarea pagubei produse;

c) retribuţiile de salvare sau asistenţa acordată navei,

inclusiv cheltuielile cu experţii, avocaţii de judecată etc.;

d) cheltuielile reprezentând contribuţia navei la avaria

comună;

e) sumele ce cad în sarcina asiguratului din diverse

motive.

Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru:

Excluderi: - uzura normală, deteriorarea treptată şi defectele ascunse
ale corpului navei, ale motoarelor etc.;
- pagubele produse de forţarea gheţii, cu excepţia navelor
care au destinaţia de spărgătoare de gheaţă;
- scoaterea sau îndepărtarea epavei;
- pagube indirecte;
- pierderi de vieţi omeneşti, daune corporale sau
îmbolnăviri;
- pagubele produse navei de: război, război civil, revoluţii,
greve etc., decât dacă acestea au fost prevăzute expres în
contract.

• Nava se asigură pentru suma declarată de asigurat şi agreată de asigurător şi

care nu trebuie să fie inferioară valorii de înlocuire sau să depăşească valoarea
din nou a unei nave similare la data încheierii asigurării.
• Asigurarea casco se poate încheia pentru o singură călătorie bine definită sau
pentru toate călătoriile pe care urmează să le efectueze nava într-o anumită
perioadă de timp. De regulă, se foloseşte această din urmă soluţie, asigurându-se
nava pentru toate călătoriile prevăzute a se realiza în cursul unei anumite
perioade, spre exemplu un an.

68
 • Constatarea daunei şi determinarea mărimii acesteia se efectuează prin
comisarii de avarie, când nava este în străinătate, şi prin organe proprii la
înapoierea navei în ţară.
• Răspunderea asigurătorului pentru fiecare pagubă la navă se limitează la suma
asigurată.
• În caz de pierdere totală reală, efectivă sau constructivă, sau de dispariţie a
navei, drept despăgubire se plăteşte suma asigurată a acesteia şi suma asigurată
suplimentar. Se consideră pierdere totală constructivă a navei atunci când costul
repunerii navei în stare de folosinţă depăşeşte mai mult de ¾ din suma asigurată a
acesteia. Nava se consideră dispărută, în situaţia în care în timp de 180 de zile de
la data ultimei ştiri primite de la aceasta, nu s-a mai reuşit a se mai obţine vreo
informaţie cu privire la existenţa ei.
• În caz de avarie, drept despăgubire se plăteşte cuantumul pagubei, fără scăderea
uzurii. Cuantumul pagubei este egal cu costul reparaţiei părţilor sau pieselor
avariate ori cu costul de înlocuire al acestora, din care se scade valoarea
eventualelor părţi sau piese recuperate.
• La stabilirea despăgubirii datorate de asigurător, se ţine seama de franşiză, în
sensul că avariile navei se despăgubesc numai în cazul în care cuantumul pagubei
depăşeşte franşiza deductibilă pe eveniment.
• Franşiza nu se aplică în cazurile de avarie comună şi de coliziune cu alte nave,
instalaţii portuare ori alte obiecte fixe sau plutitoare.

TEST DE EVALUARE

1. Ce se înţelege prin pierdere totală reală?

Răspuns:
Pierdere totală reală, apare la o navă, atunci când este complet distrusă sau grav
avariată, încât nu mai poate fi reparată, sau costul reparaţiei ar depăşi valoarea
comercială a navei. Această pierdere totală reală poate fi provocată de scufundarea,
distrugerea prin incendiu sau dispariţia fără urmă.

2. Cum se determină mărimea pagubei în cadrul asigurării bunurilor ce fac

obiectul transportului maritim (cargo)?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Cine estimează pagubele şi cheltuielile admise în avaria comună precum
şi repartizarea acestora între părţile interesate:
a. comisarii de avarie,
b. reasigurătorii;
c. dispaşorii;
d. armatorii;
e. asiguraţii

Rezolvare OO•OO

69
De rezolvat:
2. În practica asigurărilor, pierderea totală prezumată se determină în
funcţie de următoarele:
A. nava este abandonată în mod deliberat datorită faptului că pierderea ei totală
reală apare inevitabilă:
B. nava nu poate fi salvată de la o pierdere totală reală fără o cheltuială care ar
depăşi valoarea ei comercială;
C. nava este atât de avariată încât costul reparaţiilor ar depăşi valoarea ce ar
avea-o după reparaţie sau valoarea asigurată.
Varianta corectă este:
a. A,B
b. A,C c.
A,B,C,
d. nici un răspuns nu este adevărat

OOOO

3.8. Asigurarea culturilor agricole şi a animalelor

Asigurările din agricultură, respectiv asigurarea animalelor şi a culturilor

agricole se încheie numai pe baze contractuale cu societăţile de asigurare româneşti.

Asigurarea animalelor

Se pot asigura animalele aparţinând persoanelor fizice şi juridice indiferent de

forma de proprietate, cu domiciliul, sediul sau rezidenţa în România.
Asigurătorul mai asigură animalele primite în folosinţă de persoanele juridice şi
care aparţin altor persoane juridice, precum şi animalele primite spre creştere sau
îngrăşare de persoane fizice şi juridice, pe bază de contracte încheiate cu persoane
juridice.

Obiectul asigurării

Sunt primite în - bovinele peste 6 luni;

asigurare: - porcinele peste 6 luni;
- porcinele aflate în îngrăşătorii, aparţinând
persoanelor juridice, având o greutate de cel puţin
40 kg. indiferent de vârstă;
- ovinele şi caprinele de peste 1 an;
- cabalinele în vârstă de 1-15 ani.
Nu pot fi asigurate: - animalele aflate în gospodăriile care nu respectă
regulile sanitar-veterinare de îngrijire, hrănire,
întreţinere şi folosire a animalelor;
- animalele bolnave, rahitice, schilodite, oarbe, etc;
- animalele aparţinând persoanelor fizice din localităţile
situate în Delta Dunării.

70
 Animalele se asigură pentru sumele propuse de asigurat, la stabilirea cărora se
ţine seama de următoarele criterii:
- la animalele aparţinând suma asigurată nu poate depăşi valoarea de pe
persoanelor fizice piaţa locală a animalelor respective. În caz de
daună, din despăgubire asigurătorul deduce
franşiza stabilită prin contractul de asigurare.
- la animalele de rasă suma asigurată nu poate depăşi valoarea de pe
comună, aparţinând piaţa locală a animalelor în cauză;
persoanelor juridice
- la porcinele din suma asigurată se stabileşte pe baza greutăţii
îngrăşătorii, aparţinând medii a animalelor şi a preţului de achiziţie al
persoanelor juridice cărnii în viu, practicat de către societăţile
comerciale de industrializare a cărnii;
- la animalele de
reproducţie, procurate asigurarea se poate încheia la sume
din import de către corespunzătoare valorii de procurare ori celei de
persoane juridice, inventar a animalelor respective.
precum şi la cele de rasă
de provenienţă indigenă
- animalele dintr-o se primesc în asigurare numai pentru o sumă
gospodărie egală de fiecare animal din aceeaşi grupă de
vârstă şi de rasă.

Despăgubirile se acordă în cazul pieiri animalelor asigurate în urma bolilor,

inclusiv sub formă de epizootii, a accidentelor, a sacrificării (în anumite condiţii), precum
şi a scoaterii acestora din gospodărie pentru combaterea anemiei infecţioase.
Accidente pentru care se acordă despăgubiri se consideră a fi: incendiul,
explozia, trăsnetul, uraganul, cutremurul, grindina; atacul animalelor sălbatice sau al altor
animale muşcătura şerpilor veninoşi, intoxicarea cu ierburi sau substanţe toxice ori
medicamentoase precum şi insolaţia, asfixierea, înecul, castrarea făcută de organele
veterinare, căderea pe animale a unor corpuri, leziuni interne provocate de înghiţirea de
obiecte.
Nu se acordă despăgubiri în cazurile în care:
 animalele au pierit din cauza bătrâneţii, au fost tăiate din iniţiativa
asiguratului fără a fi existat o dispoziţie de sacrificare dată de organele în
drept;
 animalele au pierit din cauza lipsei de furaje sau furaje
necorespunzătoare;
 când cadavrele animalelor au fost distruse sau îngropate înainte de
examinarea lor de către organele în drept;
 paguba s-a produs din culpa asiguratului, a unui membru din conducerea
persoanei juridice, a oricărei persoane fizice majore care locuieşte
sistematic şi gospodăreşte împreună cu asiguratul.

Observaţie:
Despăgubirea de asigurare nu poate depăşi suma asigurată, cuantumul pagubei şi
nici valoarea animalului la momentul producerii riscului asigurat.

71
 Primele se asigurare anuale sunt stabilite de asigurător în procente faţă de suma
asigurată pe specii, rase şi grupe de vârstă de animale.

Începe:
a) în caz de accident, dacă pieirea sau tăierea
Răspunderea animalului a avut loc după cinci zile de la
asigurătorului expirarea zilei în care s-au plătit primele de

asigurare şi s-a întocmit contractul de asigurare;

b) în caz de boală, dacă pieirea, tăierea sau
scoaterea animalelor din gospodărie pentru
combaterea anemiei, infecţii, a avut loc după 60 de
zile de la expirarea zilei în care s-au plătit primele
şi s-a întocmit contractul.

Încetează :
la ora 2400 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea.

Reţinem:

În afara asigurării obişnuite a animalelor, la care ne- am referit mai există

asigurarea facultativă globală pentru efectivele mari de animale pe care le deţin
societăţile comerciale pentru producerea, industrializarea şi comercializarea
produselor agrozootehnice, societăţile agricole. Aceasta se încheie fără termen şi
include toate animalele din aceeaşi specie, care au împlinit vârsta de cuprindere în
asigurare. Primele de asigurare sunt fixe, pe specii şi grupe şi se achită trimestrial,
pe cap de animal, în funcţie de numărul animalelor din specia asigurată, existentă
la finele trimestrului precedent celui în care se face calcularea primelor.

În cazul în care numărul animalelor existente la sfârşitul trimestrelor

prezintă modificări esenţiale faţă de cel prevăzut, se procedează la regularizarea
primelor. Contractul de asigurare se reziliază, fără restituirea primelor, în cazul în
care, sumele datorate de unitatea asigurată, cu titlu de primă, nu au fost achitate la
scadenţă şi nici în perioada de păsuire. Despăgubirile se acordă, în limita sumelor
asigurate, ţinând seama de rasa, sexul şi vârsta animalului la data producerii
evenimentului asigurat.

Observaţie:
Pentru aceeaşi specie de animale nu pot fi valabile, în acelaşi timp, atât asigurarea
obişnuită cât şi cea globală.

Asigurarea culturilor agricole.

Societăţile specializate în asigurări agricole încheie contracte de asigurare cu

persoane fizice, asociaţii agricole, societăţi comerciale agricole şi

72
 regii autonome, pentru culturi
agricole, precum şi pentru rodul
viilor, al pomilor şi al hameilor.
Asigurarea acoperă următoarele riscuri:
- la culturile agricolegrindina, îngheţul târziu de primăvară şi/sau îngheţul timpuriu
de toamnă, efectele directe ale ploilor torenţiale,
prăbuşirile sau alunecările de terenuri cultivate,
incendiul provocat de descărcări electrice, precum şi
efectul furtunii pe terenurile nisipoase;
- la rodul viilor, al fenomenele de mai sus precum şi furtuna.
pomilor şi al hameiului

Nu se acordă despăgubiri pentru pagubele produse de:

- diminuarea producţiei din cauza nerespectării regulilor agrotehnice;
- revărsarea apelor Dunării;
- operaţii militare în timp de război.

Asigurarea se poate încheia oricând în timpul anului şi este valabilă pentru anul
agricol în curs sau pentru anul calendaristic, după cum părţile au convenit. În ceea ce
priveşte durata asigurării, contractele pot fi încheiate pe termen de 1 an sau pe perioade
de 3 ani.
În cadrul asigurării obişnuite a culturilor agricole se pot asigura toate speciile de
plante, rodul viilor, al pomilor şi hameiului, cu unele excepţii: fâneţele şi păşunile
naturale, pădurile, plantele decorative, culturile în sere şi răsadniţe, pepinierele de orice
fel, plantaţiile de căpşuni, zmeură şi arbuşti fructiferi.

Observaţie:
În sistemul de asigurare pauşală a terenului arabil, se pot asigura culturile
agricole de pe întreaga suprafaţă arabilă a asiguratului cu unele excepţii: loturile
hibridare, culturile semincere, tutunul, via, pomii fructiferi şi hameiul. Aceste culturi pot
fi însă asigurate separat în cadrul asigurării obişnuite.

La asigurarea obişnuită a culturilor, suma

asigurată se stabileşte de asigurat, în limitele agreate
de asigurător şi care sunt diferenţiate,
Suma asigurată
în funcţie de grupa tarifară în care se încadrează
fiecare cultură.

La asigurarea pauşală a terenului arabil,

suma asigurată se stabileşte pe hectar.

- Dacă la producerea riscului asigurat se constată că suma

asigurată a fost stabilită la o valoare mai mare decât valoarea reală a
unei culturi, despăgubirea va fi stabilită la nivelul pagubei reale, şi nu la
nivelul sumei asigurate.
- În situaţia în care o cultură este subasigurată, despăgubirea
va acoperi numai acea parte a pagubei care se
încadrează în limita sumei asigurate.

73
 Prima tarifară la culturile agricole, rodul viei, al pomilor şi al hameiului
stabilită la 100 lei sumă asigurată este calculată de asigurător, pe grupe tarifare
şi pe categorii de judeţe, în funcţie de specificul culturii, gradul de sensibilitate al
acesteia la factorii de risc asigurat, evoluţia daunelor provocate de respectivii
factori în zona respectivă şi de tipul asigurării.
La asigurarea pauşală a terenului arabil, prima tarifară este stabilită pe zone
(indiferent de culturile agricole), în sume fixe pe hectarul de teren arabil cuprins în
asigurare.

Observaţie:
În cazul contractelor multianuale, la asigurarea obişnuită a culturilor agricole,
asigurătorul practică un sistem de stabilire a primelor bazat pe principiul „bonus-
mallus”. Astfel, o poliţă de asigurare pentru care asigurătorul nu a plătit despăgubiri o
perioadă de doi ani, beneficiază începând cu cel de-al treilea an de reduceri de primă.
Invers, în cazul în care s -au plătit sau se datorează despăgubiri, prima de asigurare
pentru anul următor se majorează.

Despăgubirea se stabileşte în funcţie de starea culturilor şi a rodului viilor în

momentul producerii riscului asigurat, precum şi de valoarea estimată pagubei; ea nu
poate depăşi valoarea producţiei probabile, cuantumul pagubei şi nici suma asigurată.
Prin cuantumul pagubei se înţelege valoarea producţiei probabile
corespunzătoare gradului de distrugere din riscuri asigurate. Valoarea producţiei
probabile pe hectar se stabileşte prin înmulţirea producţiei medii, realizate la hectar în
ultimii trei ani cu recolte normale, cu suma maximă ce se poate asigura de fiecare
kilogram. Constatarea şi evaluarea pagubelor se efectuează de către inspectorii de daune,
în prezenţa asiguraţilor sau a reprezentanţilor acestora.
Răspunderea asigurătorului
 începe după intrarea în vigoare a asigurării, la date diferite în funcţie de
momentul în care riscul asigurat poate începe să producă pagube bunului
asigurat (momentul răsădirii, răsăririi, însămânţării, înfloririi, etc – în
funcţie de culturi şi de riscul asigurat).
 încetează din momentul recoltării (secerişului, culesului, scoaterii
rădăcinilor şi tuberculilor).
Asiguratul este obligat să-şi întreţină culturile în bune condiţii, cu respectarea
regulilor agrotehnice, şi să ia măsuri de preveni re a distrugerii ori vătămării culturilor
agricole şi a rodului viilor, a pomilor precum şi pentru limitarea pagubelor, respectiv
pentru salvarea culturilor rămase, prin îngrijirea lor suplimentară.

TEST DE EVALUARE

1. Care sunt excepţiile de la cuprinderea în asigurare în cadrul asigurării

animalelor?
Răspuns:
Nu pot fi cuprinse în asigurare: animalele aflate în gospodăriile care nu respectă
regulile sanitar- veterinare de îngrijire, hrănire, întreţinere şi folosire a animalelor;
animalele bolnave, rahitice, schilodite, oarbe, etc; animalele aparţinând persoanelor
fizice din localităţile situate în Delta Dunării.

74
 2. Care sunt
excepţiile de la cuprinderea în
asigurare în cadrul asigurării
culturilor agricole?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Suma asigurată nu poate depăşi valoarea de pe piaţa locală a animalelor
respective:
a. la animalele de reproducţie, procurate din import de către persoane juridice;
b. la animalele aparţinând persoanelor fizice;
c. la animalele de rasă comună, aparţinând persoanelor juridice; d. la
animalele dintr-o gospodărie

Rezolvare O••O

De rezolvat:
2. Care dintre următoarele afirmaţii este adevărată:
a. pot fi cuprinse în asigurarea animalelor, animalele aflate în gospodăriile care
nu respectă regulile sanitar-veterinare de îngrijire;
b. prin cuantumul pagubei se înţelege valoarea producţiei probabile
corespunzătoare gradului de distrugere din riscuri asigurate;
c. la asigurarea pauşală a terenului arabil, suma asigurată se stabileşte la 100 lei
sumă asigurată
d. pentru aceeaşi specie de animale nu pot fi valabile, în acelaşi timp, atât
asigurarea obişnuită cât şi cea globală.

OOOOO

3.9. Fundamentarea tarifelor de prime la asigurările de bunuri

Prima de asigurare reprezintă obligaţia de plată a asiguratului. Prima de

asigurare numită primă brută sau tarifară are două componente:
Prima netă (pură sau teoretică) din care se constituie fondul de asigurare
şi este utilizată de asigurător pentru plata despăgubirilor. Adaosul la
primă care are următoarele destinaţii:
- acoperirea cheltuielilor de funcţionare;
- finanţarea măsurilor de prevenire a riscurilor;
- constituirea rezervelor asigurătorilor;
- remunerarea acţionarilor;

În practica asigurărilor se folosesc două metode de fundamentare a primei

nete:
metoda bazată pe un istoric din punct de vedere al daunelor şi al sumelor
asigurate;
metoda bazată pe frecvenţa daunelor şi pe dauna medie estimată.

75
 Tema nr. 4

ASIGURĂRILE DE PERSOANE

Unităţi de învăţare:
• Conceptul şi caracteristicile asigurărilor de persoane
• Poliţe tradiţionale de asigurări de viaţă
• Asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă
• Poliţe de asigurare de tip unit-linked.
• Calculul primelor de asigurare în asigurările de viaţă

Obiectivele temei:
• cunoaşterea particularităţilor activităţii de asigurare de persoane;
• înţelegerea rolului asigurărilor de persoane în viaţa şi activitatea oamenilor;
• cunoaşterea particularităţilor, avantajelor şi dezavantajelor principalelor tipuri de
asigurări de persoane;
• înţelegerea modului de calcul a primelor de asigurare în asigurările de viaţă;

Timpul alocat temei: 4 ore

Bibliografie recomandată:
• Ciurel V. - Asigurări şi reasigurări: proceduri şi practici internaţionale, Editura
All-Beck, Bucureşti, 2000
• Monea M. – Asigurări şi reasigurări, Editura Focus, Petroşani, 2004
• Şeulean V., Barna F., Chiş C. – Asigurări comerciale, Editura Mirton, Timişoara,
2007
• Tănăsescu, P., ş.a. – Asigurări comerciale moderne, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2007

4.1. Conceptul şi caracteristicile asigurărilor de persoane

Conform contractului de asigurare, la producerea riscului asigurat, asiguratul

primeşte o indemnizaţie de asigurare corespunzătoare unei sume stabilită iniţial, denumită
sumă asigurată, trebuind să plătească în schimb prima de asigurare. În schimbul unei
prime suplimentare de asigurare, la ambele tipuri de asigurare se pot adăuga clauze
adiţionale care extind acoperirea acordată prin produsul principal.
Acestea poartă denumirea de asigurări de persoane.

 asigurări de viaţă, care

În funcţie de riscul asigurat acoperă riscul de deces;

în asigurarea de bază,

asigurările de persoane pot

 asigurări de persoane altele
fi împărţite în două
decât cele de viaţă, care acoperă în
categorii:
asigurarea principală, integritatea
corporală sau sănătatea persoanei.

80
 Istoric
Cele mai vechi forme ale asigurării de viaţă au apărut în antichitate (în
Grecia şi Roma antică), sub forma:
- indemnizaţiilor de deces, care se acordau în vederea acoperirii cheltuielilor de
înmormântare. Prin asigurarea de înmormântare, asigurătorul suporta toate cheltuielile
de înmormântare sau incinerare.
- asigurările de rentă viageră. Aristocraţii încheiau cu supuşii lor contracte de
rentă viageră, pentru ca aceştia să obţină venituri pentru tot restul vieţii (acestea
prevedeau aceeaşi sumă anuală, indiferent de vârsta asiguratului, fapt pentru care, de
multe ori oamenii declarau copii în locul adulţilor pentru a beneficia de rente pe o
perioadă mai mare).

În Evul Mediu, asociaţiile de sprijin reciproc care reuneau meşteşugarii şi

lucrătorii din acelaşi domeniu (cunoscute sun numele de „ghilde”) constituiau fonduri
speciale de indemnizaţie pentru urmaşii membrilor lor.

- asigurările pe termen scurt, respectiv pe o

perioadă determinată, numai pentru
acoperirea riscului de deces, folosite de
comercianţi şi de cei care voiajau pe
mare. De asemenea, acestea mai erau folosite
şi ca o garanţie pentru împrumuturi, astfel
încât, dacă asiguratul deceda, creditul putea
fi rambursat de către asigurător.
În Anglia, în secolele
XVI – XVII se
- asociaţiile mutuale de asigurări, unde
practicau asigurări mai
membrii acestora participau cu o anumită
evoluate şi
diversificate, sumă la crearea unui fond din care se plăteau
principalele fiind: anumite sume de bani familiilor membrilor
decedaţi;

- anuităţile, care reprezentau o formă de

asigurare de pensie, prin care se oferea
asiguraţilor un venit pentru o anumită
perioadă de timp. Acestea erau de mare ajutor
în special văduvelor după moartea soţului.

Observaţie:
Până în secolul al XIX-lea, asigurările de înmormântare şi cele de rentă viageră
au fost cele mai practicate forme de asigurare.
Tabelele de mortalitate şi calculele actuariale au revoluţionat în întregime
practica asigurărilor de viaţă.

81
 Cu timpul, nevoile care au determinat încheierea unei asigurări de viaţă s-au
schimbat, astfel că astăzi, în afara grijilor legate de cheltuielile de înmormântare, se
constată nevoia unor asigurări printre care:
- asigurarea unei protecţii financiare a familiei sau a celor dependenţi în
caz de deces;
- achitarea datoriilor unei persoane în caz de deces, în care asigurarea
apare ca o garanţie pentru credite;
- alocaţia de urmaş;
- alocaţia de bătrâneţe;
- economisirea pentru eventuale datorii viitoare (studiile copiilor,
zestre);
- cheltuieli de spitalizare, îngrijire medicală, compensarea veniturilor în
caz de boală sau invaliditate temporară;
- investiţii, etc.

Caracteristicile asigurărilor de viaţă

- este „o formă de protecţie financiară a

dependenţilor sau a altor persoane desemnate în
cazul decesului asiguratului.

- se bazează pe „încheierea unui contract de asigurare

(poliţă de asigurare), prin care asigurătorul se obligă să
plătească beneficiarului asigurării o anumită sumă de
bani la producerea riscului asigurat (suma asigurată), în
schimbul plăţii de către contractantul asigurării a unei
Asigurarea
prime de asigurare, care reprezintă preţul protecţiei
de viaţă
oferite asiguratului de către asigurător”.

- riscul în asigurarea de viaţă este riscul de deces, care

este un eveniment sigur, cert, însă momentul producerii
acestuia este incert.

Îîn contractul de asigurare intervin mai multe

categorii de persoane, şi anume:
Reţinem

- asigurătorul – este societatea de asigurare;

- asiguratul – este persoana a cărei viaţă se asigură;
- contractantul asigurării – este persoana care încheie poliţa de
asigurare şi care plăteşte prima de asigurare (în general asiguratul este şi
contractant);
- beneficiarul asigurării – este persoana care va încasa suma asigurată
în cazul decesului asiguratului.

82
 Prima de asigurare
Primele de asigurare se stabilesc pe baza unor calcule actuariale şi luîndu-se în
considerare criterii generale (statistici demografice, tabele de mortalitate) şi speciale (ce
ţin de individ). Din primele de asigurare încasate se creează rezervele matematice care se
valorifică prin investire şi care duc la sporirea fondului din care se vor plăti sumele
asigurate.
La produsul principal de asigurare pot fi adăugate clauze adiţionale funcţie de
nevoile fiecărui asigurat, prin care se extinde gama riscurilor şi implicit a protecţiei prin
asigurare.

Observaţie:
Asigurările de viaţă clasice nu sunt foarte atractive doar prin cuprinderea în
asigurare a riscului de deces, fapt pentru care societăţile de asigurare au dezvoltat noi
tipuri de produse prin care oferă pe lângă protecţie şi o serie de alte avantaje, cum ar fi:
economisire, investiţii, tratament medical, cheltuieli de înmormântare, pensie pe o
perioadă determinată sau viageră, etc. astfel asiguratul poate beneficia de sume
importante pe durata vieţii, aceste tipuri de asigurări purtând denumirea de „asigurări
mixte de viaţă”. Partea de protecţie se referă la faptul că, în caz de deces, beneficiarul
poliţei va încasa suma asigurată, iar în caz de supravieţuire asiguratul va încasa suma la
expirarea contractului, după cum este specificat în contract.

Clasificarea asigurărilor de persoane

a) funcţie de riscul care se b) după scopul asigurării,

asigură, asigurările de persoane pot
fi împărţite în următoarele categorii:
• asigurări de supravieţuire;
• asigurări de deces;
• asigurări mixte de viaţă;
• asigurări de boală;
• asigurări de accidente.
asigurările de persoane pot fi
clasificate în:
• asigurări de viaţă pe termen
limitat;
• asigurări de viaţă pe termen
nelimitat;
• asigurări mixte de viaţă cu
capitalizare;
• asigurări de pensii.

Reţinem

Indiferent de criteriile de clasificare, există nenumărate variante ale tipurilor de

asigurări, pe care societăţile de asigurări le oferă clienţilor, şi care pot fi adaptate
scopurilor şi nevoilor fiecărui asigurat în parte.

83
TEST DE EVALUARE

1. Cum se clasifică asigurările de persoane funcţie de riscul care se

asigură?
Răspuns:
Funcţie de riscul care se asigură asigurările de persoane pot fi împărţite în
următoarele categorii: asigurări de supravieţuire; asigurări de deces; asigurări mixte
de viaţă; asigurări de boală; asigurări de accidente.

2. Cum se clasifică asigurările de persoane funcţie de scopul asigurării?

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. În asigurarea de persoane, asigurătorul se obligă ca la producerea riscului
asigurat să plătească:
a. o despăgubire de asigurare;
b. o sumă pentru ajutorarea familiei asiguratului;
c. o sumă asigurată;
d. o sumă pentru sprijinirea asiguratului;
e. o despăgubire pentru urmaşii asiguratului.
Rezolvare OO•OO

De rezolvat:
2. Până în secolul al XIX-lea, cele mai practicate forme de asigurare
au fost:
a. asigurările de înmormântare; b.
asigurările de boală;
c. asigurările de pensii;
d. asigurările de rentă viageră;
e. asigurările de accidente;

OOOOO

4.2. Poliţe tradiţionale de asigurări de viaţă

Datorită nevoilor variate ale clienţilor, asigurările de viaţă se practică în prezent

pe piaţa asigurărilor în forme din ce în ce mai diverse. Dintre sutele de tipuri de asigurări
de viaţă existente cele mai reprezentative şi frecvente sunt următoarele:
 asigurarea de viaţă pe termen limitat;
 asigurarea de viaţă pe termen nelimitat;
 asigurarea mixtă de viaţă;
 asigurarea mixtă redusă;
 asigurarea tip student;
84
  asigurarea tip zestre;
 asigurarea pentru ipotecă,
 asigurarea de rentă;

Asigurarea de viaţă pe termen limitat:

• este una dintre cele mai simple forme, ea încheindu-se pe o anumită perioadă de
timp şi acoperind doar riscul de deces.
• asiguratul va plăti periodic o sumă de bani, denumită primă de asigurare, în
schimbul căreia o a treia persoană desemnată de asigurat, şi denumită beneficiar,
va încasa suma asigurată la decesul asiguratului. De regulă beneficiarul este soţul
supravieţuitor, copiii asiguratului, părinţii, sau uneori prietenii sau persoane care
nu fac parte din familie. Cel care decide cine este beneficiarul care va încasa
suma asigurată este asiguratul.
• caracteristic acestei poliţe este faptul că suma asigurată va fi plătită numai dacă
decesul asiguratului se produce în perioada de valabilitate a contractului;
• dacă la expirarea poliţei asiguratul este în viaţă asigurătorul nu are nici un fel da
răspundere privind plata sumei asigurate, nici asiguratul, nici beneficiarul nu vor
primi vreo sumă de bani.
Reţinem:
Această asigurare oferă protecţie doar pentru riscul de deces şi nu presupune
economisire sau capitalizare.

Asigurarea de viaţă pe termen nelimitat:

• aceasta este asigurarea care acoperă riscul de deces, pe o perioadă mai lungă de
timp a asiguratului, respectiv până la o anumită vârstă (95-100 ani).
• aceasta presupune ca asiguratul să plătească primele de asigurare până la data
pensionării, riscul de deces fiind acoperit pe toată perioada cuprinsă între
momentul încheierii asigurării şi atingerea vârstei respective;
• în cazul decesului, prima de care va beneficia persoana trecută în contractul de
asigurare este mult mai mare decât în cazul poliţei de asigurare de viaţă pe
termen limitat;
• dacă asiguratul ajunge la această vârstă, el va primi suma asigurată actualizată.

Asigurarea mixtă de viaţă

• este o asigurare cu capitalizare, prin intermediul căreia este acoperit nu doar
riscul de deces ci şi riscul de supravieţuire;
• asigurătorul va plăti asiguratului sau beneficiarului, în orice condiţii, suma
asigurată;
• dacă asiguratul este în viaţă la expirarea poliţei, el va primi personal suma
asigurată, iar dacă decedează în perioada de asigurare, suma asigurată va reveni
beneficiarului
• contractul se încheie pe un număr de ani, cu condiţia ca asiguratul să nu
depăşească o anumită vârstă (de regulă 75 ani) la expirarea acestei perioade.
• primele de asigurare se stabilesc în funcţie de suma asigurată, care în general
poate fi nelimitată.

85
 Observaţie:
Aceasta reprezintă un produs complex, oferind o dublă protecţie, şi având
avantajul că sumele de bani plătite de asigurat sub forma primelor de asigurare reprezintă
o formă de economisire ce va fi valorificată la expirarea contractului. Accesul la fond
există şi în perioada asigurată.
De asemenea, dacă contractantul acestei asigurări doreşte retragerea banilor, el
renunţă la poliţă şi va primi de la societatea de asigurare o sumă denumită „valoare de
răscumpărare”, care creşte odată cu apropierea termenului de expirare a poliţei.

Asigurarea mixtă redusă

• acest tip de poliţă oferă posibilitatea rambursării primelor aferente riscului de
supravieţuire, rămânând la dispoziţia asigurătorului doar prima aferentă riscului
de deces;
• dacă la expirarea poliţei asiguratul este în viaţă el va primi suma asigurată, iar
dacă decedează, asigurătorul va plăti suma primelor de asigurare înregistrate
până la momentul decesului, la care se adaugă cota corespunzătoare participării
la profit pentru partea din rezervele matematice investite de asigurător;
• ca şi în cazul asigurării mixte de viaţă, suma asigurată este nelimitată, cel care îi
decide nivelul fiind contractantul.

Asigurarea tip student (asigurare de studii)

• are ca scop economisirea unor fonduri pentru perioada de studii a copiilor, chiar
în condiţiile în care intervine decesul plătitorului (contractantului);
• contractantul poate fi părintele sau tutorele copilului, iar beneficiarul este copilul
ajuns la vârsta studiilor universitare;
• primele de asigurare sunt plătite de asigurat până la începerea studiilor, urmând
ca beneficiarul să primească rentele la vârsta specificată în contract (vârsta
studiilor universitare);
• durata de plată a rentelor poate să fie de 4 sau 5 ani;
• la opţiunea asiguratului se poate plăti suma integral la împlinirea vârstei
specificate în contract (dar, de regulă într-o proporţie mai mică, de 90-95% din
suma totală a rentelor);
• asigurătorul va plăti chiar dacăuna dintre părţi (asigurat sau beneficiar) va
deceda, asumându-şi obligaţiile de plată a rentelor în cazul decesului asiguratului,
sau transformând poliţa într-o asigurare mixtă de viaţă în cazul decesului
beneficiarului.

Asigurarea tip zestre (asigurarea dotă)

• este o asigurare tip dotă, prin care părinţii pot să ofere o sumă de bani drept
zestre în momentul în care copilul se căsătoreşte;
• este o poliţă prin care se oferă protecţie faţă de riscul de deces al persoanei
asigurate (părinte sau tutore), iar beneficiarul (copilul) va primi suma asigurată
în momentul căsătoriei sau la împlinirea unei anumite vârste (20, 25, 28 ani, etc).
• este asemănătoare poliţei tip student, diferenţa fiind aceea că suma asigurată se
plăteşte integral şi nu eşalonat;
• în cazul decesului contractantului, copilul va beneficia de sumă la termenul
convenit, iar în cazul în care intervine decesul beneficiarului, poliţa devine ca şi
în cazul poliţei tip student, o poliţă de asigurare mixtă.

86
Asigurarea pentru ipotecă
• În cazul cumpărării unei locuinţe sau a unui teren este necesară încheierea unei
asigurări de viaţă prin care creditorul se asigură că, în caz de deces al debitorului,
va încasa sumele restante neplătite;
• în funcţie de modul de rambursare a creditului există mai multe forme de ipotecă:
ipoteca liniară; ipoteca pe bază de anuitate, ipoteca pe bază de asigurare mixtă;
ipoteca în combinaţie cu o asigurare de viaţă

Ipoteca - debitorul şi creditorul stabilesc rambursarea creditului

liniară într-un anumit număr de ani, pe baza achitării anuale a
unei sume fixe;
- debitul global care constă în rata la care se adaugă
dobânda la suma împrumutată scade anual, deoarece
pentru rata deja plătită nu se mai plăteşte dobândă;
- în acest caz se încheie o asigurare de deces care
garantează achitarea restului sumei în cazul în care
debitorul decedează înainte de rambursarea integrală a
creditului.

- se caracterizează prin plata dobânzii şi a ratei printr-o

Ipoteca sumă anuală fixă, denumită anuitate. Spre deosebire de
pe bază ipoteca liniară, suma plătită periodic nu se micşorează.
de - Pentru acoperirea riscului de deces, şi în acest caz se
anuitate încheie o asigurare de capital în descreştere periodică
pentru caz de deces, în cadrul căreia capitalul asigurat
cunoaşte o evoluţie paralele cu cea a debitului.
- În caz de deces, datoria este acoperită prin plata sumei
asigurate de către asigurător. Astfel, în fiecare an se
plăteşte o sumă fixă, constituită din dobândă şi rată, în
primii ani cuantumul dobânzii fiind mai mare.

Ipoteca pe
- se practică în două tipuri de contracte:
bază de
- contractul de credit
asigurare
- şi contractul de deces
mixtă

- presupune plata în fiecare an a primei de

asigurare pentru asigurarea mixtă şi a
dobânzii la creditul angajat.
Ipoteca în - Această asigurare oferă protecţia pentru
combinaţie riscul de deces, iar suma împrumutată
cu o rămâne pe toată perioada derulării
asigurare contractului de credit la valoarea maximă şi
de viaţă este rambursată integral, dintr-o dată, prin
indemnizaţia plătită în baza poliţei de
asigurare.

87
Asigurarea de rentă
• prin care, asigurătorul plăteşte o indemnizaţie periodică.
• În funcţie de perioada de plată a acesteia, se disting:
- renta cu rată fixă, caz în care indemnizaţia de asigurare se plăteşte
indiferent dacă asiguratul mai trăieşte sau nu. Când începe plata acestei rate fixe dacă
asiguratul mai trăieşte, ea se plăteşte un anumit număr de ani, iar dacă acesta nu mai este
în viaţă, atunci se plăteşte suma asigurată beneficiarului.
- renta viageră, caz în care, pentru primirea indemnizaţiei de rentă viageră,
asiguratul trebuie să fie în viaţă. Asigurarea este deci încheiată pe „viaţa” asiguratului. O
astfel de asigurare poate fi încheiată şi în favoarea mai multor persoane, astfel, la moartea
unuia dintre asiguraţi, renta viageră se transferă asupra vieţii celuilalt.

Reţinem:

La fiecare dintre produsele de asigurări de viaţă, societăţile de asigurări oferă şi

posibilitatea unor avantaje şi protecţii suplimentare prin plata unor prime adiţionale foarte
mici.
Clauzele adiţionale se adaugă contractului de bază, şi au ca scop oferirea unor
avantaje în plus asiguraţilor contra unor sume foarte mici (cele mai frecvente sunt: clauza
de scutire de plată a primelor, clauza de creştere garantată a sumei asigurate, asigurarea
suplimentară de deces prin accident, asigurarea suplimentară de invaliditate permanentă
din accident, asigurarea suplimentară de invaliditate permanentă şi deces din accident).

TEST DE EVALUARE

1. Funcţie de modul de rambursare a creditului, care sunt principalele tipuri

de ipotecă întâlnite?
Răspuns:
În funcţie de modul de rambursare a creditului există mai multe forme de
ipotecă: ipoteca liniară; ipoteca pe bază de anuitate, ipoteca pe
bază de asigurare mixtă; ipoteca în combinaţie cu o asigurare de viaţă

2. Care sunt particularităţile asigurării mixte reduse?

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Cărui tip de asigurare de viaţă îi este caracteristic faptul că „suma
asigurată va fi plătită numai dacă decesul asiguratului se produce în perioada de
valabilitate a contractului”:
a. asigurarea de rentă;
b. asigurarea de viaţă pe termen nelimitat;
88
 c. asigurarea de viaţă pe termen limitat;
d. asigurarea mixtă de viaţă;
e. asigurarea de accidente

Rezolvare OO•OO

De rezolvat:
2. Care dintre următoarele caracteristici sunt specifice asigurărilor de
deces:
a. protejează asiguratul împotriva riscului de îmbolnăvire; b.
protejează asiguratul împotriva riscului de deces;
c. asigurătorul plăteşte suma asigurată doar dacă asiguratul este în viaţă; d.
asigurătorul plăteşte suma asigurată indiferent dacă asiguratul este în
viaţă sau nu;

OOOO

4.3. Asigurări de persoane altele decât cele de viaţă

În cadrul acestor tipuri de asigurări principalele riscuri acoperite nu se referă la

riscul de deces, ci la acelea care creează suferinţe fizice sau de altă natură.
Astfel, sunt incluse în această categorie, următoarele:
 asigurările de sănătate;
 asigurările de accidente;
 asigurările de călătorie.

Asigurarea de sănătate

- acoperirii totale sau parţiale a costurilor

de spitalizare, dacă spitalizarea depăşeşte
un anumit număr de zile consecutive,

Necesitate - acoperirii costului tratamentului medical ca

(e destinată) rezultat al unei boli sau vătămări corporale în
perioada asigurată

- acoperirea pentru boală sau compensarea

veniturilor pe perioada de boală

Reţinem:
Riscul de deces nu este cuprins în acest tip de asigurare

Primele de asigurare ce trebuie plătite de către asiguraţi sunt diferite pentru

bărbaţi şi pentru femei şi funcţie de categoriile ocupaţionale ale acestora (întrucât
riscurile sunt diferite).

89
 Costurile ce pot fi acoperite prin intermediul acestui tip de asigurare
sunt:
• de spitalizare;
• de convalescenţă;
• de tratament la domiciliu după externare;
• consultaţii şi diagnostic;
• indemnizaţie de maternitate;
• intervenţii chirurgicale;
• servicii private de ambulanţă;
• costuri de repatriere, etc.

Sumele asigurate pot fi plătite sub următoarele forme:

• sume fixe, reprezentând o indemnizaţie pe zi de spitalizare;
• sumă fixă pentru intervenţii chirurgicale;
• indemnizaţii pentru servicii de spitalizare private, tratament medical.

Forme de asigurări de sănătate

Asigurarea de Este o formă de asigurare ce poate fi practicată fie
sănătate pentru ca acoperire principală, fie ca o clauză adiţională, în
boli incurabile scopul compensării cheltuielilor cu tratamentul medical,
sau a oferi o protecţie în cazul apariţiei unei boli
incurabile

Asiguratul va primi suma asigurată la momentul

diagnosticării uneia dintre bolile incurabile incluse pe
listă. Astfel, în categoria bolilor incurabile sunt incluse:
cancer, infarct miocardic, bypass arterial coronarian,
insuficienţă renală cu dializă, accident vascular cerebral,
transplant de organe vitale, invaliditate totală.

Prima de asigurare se stabileşte în funcţie de o

serie de factori , respectiv:
• frecvenţa apariţiei bolilor respective, şi care
diferă între bărbaţi şi femei (bărbaţii fiind mai
expuşi la atacuri de cord între 40-50 de ani, în
timp ce femeile sunt mai expuse la cancer între
30-60 de ani);
• vârsta maximă de intrare şi de ieşire în şi din risc;
• dacă persoana este fumătoare sau nu;
• date statistice referitoare la cauzele deceselor;
• sistemul internaţional de clasificare a bolilor şi
incidenţa acestora, conform statisticilor
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii;
• criterii privind definirea bolilor acoperite.
Suma asigurată poate să fie:
-o sumă plătită la momentul diagnosticării bolii şi acestea pot
fi egale diferenţiate pe tip de diagnostic;
-o sumă plătită anticipat în momentul diagnosticării şi restul în
momentul decesului.

90
Asigurarea de Această formă de asigurare poate să apară ca un
sănătate pentru produs distinct sau ca o clauză adiţională la un produs
intervenţii existent, şi se încheie pentru orice intervenţie
chirurgicale chirurgicală efectuată de asigurat sau de copii acestuia,
survenită în urma unei boli sau a unui accident, în
perioada de valabilitate a asigurării.

Intervenţia chirurgicală este o operaţie

chirurgicală făcută de un medic pentru a evita o
îmbolnăvire sau o agravare a stării asiguratului şi
realizată în concordanţă cu reglementările medicale
profesionale.

Persoana asigurată poate fi orice persoană fizică

care se încadrează în limitele de vârstă stabilite de
asigurător; în cele mai multe cazuri pot fi asiguraţi în
baza aceleiaşi poliţe şi copii asiguratului.

Evenimentul asigurat este orice operaţie

chirurgicală efectuată de asigurat sau copii acestuia,
datorită unor boli sau a unui accident intervenite în
perioada de asigurare.

Suma asigurată va fi plătită atunci când asiguratul

suportă o intervenţie chirurgicală, aceasta fiind fixă şi
stabilindu-se în funcţie de tipul intervenţiei chirurgicale.

Asigurarea de Aceasta urmăreşte să protejeze persoana fizică

sănătate împotriva incapacităţii de muncă provenită din accident
permanentă sau boală.

Are valabilitate un anumit număr de ani şi nu

poate fi reziliată de societate chiar dacă asiguratul se
imbolnăveşte

Primele de asigurare sunt fixe

Dacă asiguratul devine incapabil de muncă, el va

primi o indemnizaţie pe parcursul menţinerii incapacităţii
de muncă sau până la moartea acestuia

Asigurarea de accidente :
• Este mult diferită de asigurarea de viaţă şi acoperă diverse riscuri de
accidente şi nu riscul de deces, încheindu-se pe perioade mai scurte (de
obicei un an sau chiar mai puţin).
• Aceasta poate fi impusă prin lege pentru anumite categorii de activităţi,
prin politica de protejare a angajaţilor unei firme a cărei activitate
presupune riscuri semnificative.

91
 Observaţie:
Asigurarea de accidente poate fi încheiată ca asigurare individuală sau
colectivă (de grup), aceasta din urmă poate fi încheiată nominal sau pentru toţi angajaţii
(ca număr total), pe profesii, pentru toţi angajaţii indiferent de profesie, sau pentru un
număr mediu de angajaţi.
Asigurătorul va plăti sumele asigurate în cazul producerii accidentului sau al
decesului din accident al asiguratului şi/sau cheltuielile medicale necesare.

În general sunt incluse:

• accidente de circulaţie;
• accidente din practicarea sporturilor;
• accidente provocate de funcţionarea maşinilor,
Riscurile aparatelor, instalaţiilor;
acoperite • asfixiere prin emanaţie de gaze sau vapori;
• înec;
• prăbuşiri de teren, fulger, trăsnet, explozii,
curentare;
• lovire, tăiere, arsuri;
• accidente produse ca urmare a acţiunii armelor;
• atac al unei alte persoane.

• accidente produse în stare de ebrietate a

asiguratului;
• intoxicaţii ca urmare a abuzului de alcool,
medicamente şi droguri;
• accidente produse datorită acţiunilor proprii
delictuale, imprudente, neglijenţă;
Riscurile
excluse • accidente prilejuite de orice formă de război,
explozie atomică, contaminare, poluare;
• sinucidere, vătămări produse de acţiunile
proprii ale asiguratului.

Sumele asigurate se vor plăti de către asigurător pe baza unor investigaţii pe care
le efectuează şi a unor documente, inclusiv medicale.

Asigurarea de călătorie
• Acoperă accidentele sau îmbolnăvirile ce pot să apară în perioada unei călătorii
determinate (de obicei în străinătate), iar unele societăţi de asigurare acoperă şi
riscul de deces în această perioadă.
• Trebuie specificat faptul că în contractul de asigurare îmbolnăvirea este acoperită
numai dacă nu este legată de o manifestare preexistentă a unei boli cunoscute sau
malformaţii pentru care s-au făcut tratamente prescrise de medic.
• De regulă, poliţa include o detaliere a tipurilor de cheltuieli medicale ce vor fi
plătite: tratamentul prescris de medic, spitalizare şi eventuale intervenţii
chirurgicale, anestezii, radiografii, consultaţii, analize de laborator, medicamente,
cheltuieli de transport până la spital.

92
TEST DE EVALUARE

1. Care sunt principalele tipuri de asigurări incluse în cadrul asigurărilor

de persoane altele decât cele de viaţă?
Răspuns:
În cadrul asigurărilor de persoane, altele decât cele de viaţă sunt incluse
următoarele: asigurările de sănătate; asigurările de accidente; asigurările de
călătorie.

2. Care sunt principalele riscuri acoperite în cadrul asigurării de accidente?

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Cum sunt clasificate asigurările de sănătate: a.
asigurare dotală, de nupţialitate, de natalitate;
b. pentru boli incurabile, pentru intervenţii chirurgicale, de sănătate
permanentă;
c. asigurări la termen, tradiţionale, cu unităţii de investiţii;
d. asigurări mixte, de deces, asigurări de viaţă cu componentă de economisire.

Rezolvare O•OO

De rezolvat:
2. Care dintre următoarele riscuri nu sunt incluse în asigurarea de
accidente:
a. accidente de circulaţie;
b. intoxicaţii ca urmare a abuzului de alcool, medicamente şi droguri; c.
lovire, tăiere, arsuri;
d. accidente provocate de funcţionarea maşinilor, aparatelor, instalaţiilor; e.
accidente produse în stare de ebrietate a asiguratului;

OOOOO

4.4. Poliţe de asigurare de tip unit-linked.

Dacă în cazul asigurărilor de viaţă tradiţionale riscul investiţiei aparţine companiei de

asigurari (în consecinţă asigurătorul va investi banii cu mare prudenţă, de obicei în depozite bancare
şi obligaţiuni de stat, care deşi nu aduc profituri mari, sunt sigure), la asigurările unit-linked riscul
investiţiei aparţine contractantului, beneficiile obţinute din investiţii depinzând de performanţa
fondurilor de investiţie create şi puse la dipoziţie de asigurător.

93
 Componenta de protecţie
- este reprezentată de o asigurare de viaţă pe termen
nelimitat, pentru care plata primelor eşalonate se face
până la împlinirea vârstei de pensionare, iar pe
perioada protecţiei suma asigurată (aleasă de client)
este garantată de asigurător. În cazul decesului
asiguratului, beneficiarul va încasa valoarea maximă
dintre suma asigurată şi valoarea contului său la
momentul respectiv. Suma asigurată este stabilită de
catre client între o valoare maximă şi una minimă, în
funcţie de vârsta sa şi de prima plătită, iar valoarea
contului este reprezentată de echivalentul valoric al
unit-urilor deţinute în fondurile financiare ale
asigurătorului

Componenta investiţională
- constă în cumpărarea de unităţi de cont (unit-uri) în
fondurile financiare constituite de asigurător. Aceste
fonduri sunt fonduri interne, închise, reprezentând un
portofoliu de diverse tipuri de active financiare
Poliţele administrate de
unit-linked asigurător exclusiv în scopul asigurării. În mod
au în normal, asigurătorul creează mai multe fonduri din
structura lor care asiguratul are posibilitatea să aleagă.
următoarele Contractantul asigurării va avea acces la aceste
componente fonduri doar prin intermediul asigurărilor unit-linked,
iar prima de asigurare platită va fi destinată în
întregime achiziţionării de unit-uri în fondurile
financiare.

Componenta rentelor
- apare doar în cazul asigurărilor unit-linked la care
există posibilitatea transformării valorii contului la
expirarea contractului. Ea constă în transformarea, la
sfărşitul perioadei de plată a primelor (la vârsta
pensionării), a valorii contului contractantului în
rente lunare sau pensie viageră.

Definiţie:
Un unit reprezintă o diviziune a fondurilor financiare, asigurând clientului
dreptul de a participa la performanţa acestora. Valoarea unui unit se stabileşte
săptămânal, la momentul evaluării fondurilor, regăsindu-se în preţul de vânzare. Acest
preţ este folosit pentru evaluarea costului asigurării de viaţă în momentul în care clientul
optează pentru retragerea de lichidităţi sau atunci cand întrerupe contractul şi doreşte să
obţină echivalentul valoric al conţinutului său.

94
 Plata primelor se poate
face anual, semestrial, trimestrial,
lunar, dar şi în orice moment
atunci cand se doreşte mărirea
părţii de investiţie. Contractantul
poate alege procentul în care
prima se va aloca între diferitele
fonduri şi poate în orice moment
să schimbe gratuit aceste
procente (cote) de alocare.

Definiţie:
Preţul de cumpărare reprezintă preţul la care clientul poate cumpăra unit-
uri în fondurile finaciare menţionate. Cu alte cuvinte, banii platiţi de client sub
forma primelor de asigurare sunt transformaţi în unit-uri în funcţie de acest preţ.

Trăsături ale produselor

Unit-linked • prima de asigurare nu este fixă, clientul poate
modifica oricând marimea primelor de asigurare;
• clientul poate alege suma asigurată între un
minim şi un maxim stabilite în funcţie de vârsta
asiguratului şi de valoarea primei plătite şi poate fi
modificată oricând, dar suma respectivă este
garantată pe toată durata contractului;
• plata primelor de asigurare este eşalonată şi
există posibilitatea modificării frecvenţei de plată la
fiecare aniversare a contractului;
• clientul poate oricând să retragă o cotă din
numărul unit-urilor în contul său, cotă exprimată ca
procent sau suma fixă;
• în cazul în care clientul nu mai poate plăti
primele de asigurare contractul unit-linked se
transformă într-un contract cu suma asigurată redusă,
adică noua sumă asigurată va fi egală cu valoarea
contului contractantului la momentul
încetării plăţii primelor;
• în cazul unui contract cu sumă asigurată
redusă, clientul are dreptul să facă retrageri periodice
prin reducerea contului său, reducere care se poate
face sub formă de cote procentuale sau în sumă fixă,
atâta timp cât contul nu este nul;
• contractantul asigurării are dreptul, de regulă
o dată pe an, să transfere unit-uri între fondurile
financiare în care se afla banii săi.

Observaţie:
Şi în cazul asigurării de tip unit-linked, ca şi în cazul celorlalte asigurări de viaţă,
se pot adăuga clauze suplimentare, cu deosebirea că prima corespunzatoare clauzelor se
va deduce lunar din contul contractantului prin reducerea numărului de unit-uri.
95
 Deosebiri între asigurarea tradiţională şi asigurarea unit-linked
Asigurarea Tradiţională Asigurarea Unit-Linked
Tehnica Riscul investiţiei aparţine Riscul investiţiei aparţine
investiţiilor asigurătorului. contractantului asigurării.
- Dată fiind dobânda tehnică - Beneficiile obţinute din
promisă, asigurătorul investiţii sunt stabilite în
investeşte cu prudenţă, de legatură cu performanţa
obicei în depozite bancare şi fondurilor de investiţii create
obligaţiuni de stat. şi puse la dispoziţia
contractantului de asigurător.
Termenele - Întotdeauna există un - Contractantul poate plăti
de încasare termen limită pentru suplimente de primă oricând
şi plată achitarea primei. doreşte, acestea fiind sume
adiţionale pentru investiţie.
Contravaloarea investiţiei
poate fi încasată înainte de
termen sau mai târziu.
Structura - Prima depinde de: suma - Asigurătorul dispune de un
primelor costurilor, primele de risc şi depozit din care sunt
primele de depunere. asigurate sumele pentru
compensarea cheltuielilor şi
pentru primele de risc,
investindu-se diferenţa. Prima
nu se mai stabileşte pe toată
durata asigurării.

Programe de investiţii pentru asigurările de viaţă UNIT - LINKED

Programul de Principiul Nivelul de risc şi Structura
investiţie investiţional de rentabilitate portofoliului
CONSERVATOR Investiţie Risc: scăzut Obligaţiuni: 75%
preponderent în Rentabilitate: Acţiuni: 25%
obligaţiuni de medie
stat şi
corporatiste,
precum şi în
acţiuni cotate
CLASIC O combinaţie Risc: mediu Obligaţiuni: 50%
echilibrată de Rentabilitate: Acţiuni: 50%
acţiuni şi medie
obligaţiuni
corporatiste
DINAMIC Invesţiţii Risc: mediu- Obligaţiuni: 25%
preponderent în ridicat Acţiuni: 75%
acţiuni cotate Rentabilitate:
medie-ridicată
PROGRESIV 100% acţiuni Risc: ridicat Obligaţiuni: 0%
cotate Rentabilitate: Acţiuni: 100%
ridicată

Observaţie: asigurătorul pune la dispoziţia asiguratului programe de investiţii

care reprezintă portofolii de instrumente financiare administrate de manageri
profesionişti.

96
TEST DE EVALUARE

1. Care sunt principalele componente din structura poliţelor unit-

linked?
Răspuns:
Principalele componente din structura poliţelor unit-linked sunt:
componenta investiţională, componenta de protecţie şi componenta rentelor.

2. Care sunt principalele diferenţe între asigurarea tradiţională de viaţă şi

asigurarea unit-linked?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Identificaţi afirmaţia falsă:
a. unit -ul reprezintă o diviziune a fondurilor financiare, asigurând clientului
dreptul de a participa la performanţa acestora;
b. în cazul poliţei unit-linked riscul investiţiei aparţine asigurătorului;
c. în cazul poliţei unit-linked riscul investiţiei aparţine contractantului
asigurării;
d. în cazul asigurărilor de viaţă tradiţionale riscul investiţiei aparţine companiei
de asigurari.

Rezolvare O•OO

De rezolvat:
2. Componenta investiţională a poliţei unit-linked:
a. constă în cumpărarea de unităţi de cont în fondurile financiare constituite de
asigurător;
b. constă în transformarea, la sfărşitul perioadei de plată a primelor, a valorii
contului contractantului în pensie viageră;
c. este reprezentată de o asigurare de viaţă pe termen nelimitat, pentru care plata
primelor eşalonate se face până la împlinirea vârstei de pensionare;
d. apare doar în cazul asigurărilor unit-linked la care există posibilitatea
transformării valorii contului la expirarea contractului;

OOOOO

4.5. Calculul primelor de asigurare în asigurările de viaţă

La asigurările de viaţă, ca şi la cele de bunuri ori de răspundere civilă asigurătorul

este preocupat să asigure stabilirea rezultatelor financiare ale activităţii desfăşurate.
Angajamentele asumate de acesta pot fi onorate numai dacă primele încasate de la
asiguraţi sunt pe deplin acoperitoare. În plus primele trebuie

97
să acopere şi cheltuielile legate de achiziţionarea asigurărilor, încheierea contractelor,
încasarea primelor, plata sumelor asigurate etc.

La stabilirea preţului asigurărilor de viaţă şi de sănătate trebuie să se ia în

considerare ca ratele de primă să fie:
 Rate de prima adecvate. Aceasta înseamnă că, pentru un grup de
contracte, suma banilor colectaţi de la asiguraţi, la care se adaugă dobînda cîştigată
din investirea acestora, trebuie să fie suficientă pentru achitarea tuturor sumelor
asigurate promise şi acoperirea cheltuielilor societaţii de asigurări.
 Rate echitabile. Trebuie să se aiba în vedere riscul fiecarei persoane
asigurate. Aprecierea riscului reprezintă sarcina principală a departamentului de
subscriere (underwriting). Astfel, riscul este apreciat ca fiind standard sau sub-
standard, în funcţie de probabilitatea medie de viaţă a persoanei în cauză. Pentru
risc sporit se solicită platirea unui supliment la primă
 Ratele să nu fie excesive în comparaţie cu suma asigurată
promisă.

Observaţie:
Cel care calculează primele de asigurare într-o societate de asigurări de viaţă
este actuarul. Pe lânga această sarcină, acesta determină şi: rezervele matematice,
valoarea de răscumparare pentru produsele cu capitalizare şi valoarea intrinsecă. Tot el
dezvoltă produse noi.

Pentru stabilirea tarifelor de prime se porneşte de la datele cuprinse în tabelele de

primă. Tabelele de primă se calculează pe baza statisticilor demografice, în principal a
tabelelor de mortalitate. Matematica asigurărilor de viaţă operează cu probabilităţile de
supravieţuire şi de deces. În cazul asigurărilor de persoane, altele decît cele de viaţă, se
folosesc şi alte date statistice, precum: morbiditatea, frecvenţa accidentelor, tipul de
activitate etc.
Deoarece durata medie de viaţă diferă destul de mult între barbaţi şi femei, în
multe ţări se aplică prime de asigurare diferite pentru persoane de sex opus avînd aceeaşi
vârstă. Pornind tot de la gradul diferit de risc pe care îl prezintă fumătorii şi nefumătorii la
boli şi la deces, şi pentru ei se poate aplica o discriminare la calcularea primelor.

Tabelele de mortalitate indică numarul de persoane încă în viaţă şi

probabilitatea de deces. Punctul de plecare îl constituie un grup determinat de
persoane (100,000) născute într-un an anume. În continuare, pe baza datelor statistice,
se înregistrează numarul de decese pe fiecare vîrstă în parte.
Tabelele de mortalitate nu ţin cont de catastrofe naturale, razboaie etc., care
nu influenţează mortalitatea naturală.

Principalii indicatori ai tabelelor de mortalitate:

Numărul supravieţuitorilor de vârstă x arată câte personae dintr-o generaţie
ipotetică de 100 000 născuţi-vii mai sunt în viaţă la împlinirea vârstei x ani şi se notează
cu I(x).
Numărul decedaţilor între vârstele x şi x+1 ani arată câţi din supravieţuitori
vârstei x mor înainte de a împlini vârsta x+1 ani, adică în cursul anului considerat, şi se
notează cu d(x).

98
 Probabilitatea de
moarte între vârstele x şi x+1
ani arată riscul la care este
supusă o persoană, care a
împlinit vârsta de x ani, să
înceteze din viaţă înainte de a
împlini x+1 ani şi se notează cu
q(x).
Probabilitatea de supravieţuire între vârstele de x şi x+1 ani arată şansele pe
care le are o persoană, care a împlinit x ani, să fie în viaţă la împlinirea vârstei de x+1 ani
şi se notează cu p(x).
Numărul mediu al supravieţuitorilor în intervalul de vârstă x la x+1 şi se
notează cu Im(x).
Speranţa de viaţă la vârsta x indică numărul mediu de ani rămaşi de trăit
pentru o persoană care supravieţuieşte vârstei x şi se determină prin însumarea numărului
mediu de supravieţuitori Im(x) de vârsta x până la vârsta maximă din tabelă şi împărţirea
rezultatului acestei adunări la numărul supravieţuitorilor vârstei x, se notează cu E(x).
Im
( X ) + Im( X +1) + ........ + Imϖ
E(x) = ,
IX
în care ϖ - vârsta la care moare ultimul reprezentant al generaţiei iniţiale de 100000 de
născuţi-vii.
Speranţa de viaţă la naştere, denumită şi „durata medie de viaţă”, indică
numărul mediu de ani pe care poate să-i trăiască un nou născut în condiţiile intensităţii
mortalităţii pe vârste din perioada de referinţă a tabelei de mortalitate şi se notează cu
E0(x).

O particularitate a asigurării de viaţă o constituie perioada îndelungată – de 5-15

ani sau mai mulţi ani – pentru care se încheie. În perioada respectivă, asiguratul plăteşte
prime de asigurare, iar asigurătorul se angajează să achite suma asigurată în caz de deces
al asiguratului sau la expirarea asigurării, în caz de supravieţuire a acestuia. Pentru a-şi
putea onora obligaţiile asumate, asigurătorul îşi creează pe seama primelor încasate, un
anumit fond care, menţinut în circuitul economic, produce venit.
Venitul produs de fondul astfel constituit se ia în calcul atunci când se stabileşte
mărimea primei de asigurare. Venitul realizat de asigurător depinde de mărimea sumelor
vărsate în fond, de durata păstrării acestora în circuitul economic şi de modul de
fructificare.

Astfel, venitul depus spre fructificare la o instituţie de credit se calculează

cu dobândă compusă. Dacă notăm cu „i” rata dobânzii acordată de instituţia de
credit, atunci depunerea iniţială a asigurătorului în sumă de 1 leu, la sfârşitul
primului an devine 1+i, la sfârşitul celui de-al doilea an devine (1+i )2 , etc. prin
urmare dacă avem o sumă de bani depusă spre fructificare pe care o notăm cu S0,
după n ani, se determină cu ajutorul formulei S0×i şi devine: Sn = S0(1+i) n, dacă
notăm 1+i=u, obţinem: Sn= S0×un care se mai numeşte şi formulă de fructificare.
Factorul un se găseşte calculat în tabele financiare pentru diferite procente.
Ce sumă ar trebui depusă astăzi spre fructificare cu o anumită rată a
dobânzii, pentru ca peste un număr de ani, aceasta să atingă nivelul dorit de noi? În
acest scop se aplică formula de mai jos, dedusă din formula fructificării banilor cu
dobândă compusă: S0=Sn(1+i)n, dacă notăm:
v = 1 +1 i , formula de fructificare devine: S0=Sn×vn, în care vn – valoarea actuală a
unei funcţii monetare optenabile după n ani, în condiţiile unei rate determinabile a
dobânzii.

99
 Pentru orice persoană care a încheiat o asigurare pe termen mediu sau lung, riscul
de deces creşte pe măsura avansării în vârstă, de aceea, societatea trebuie să perceapă în
fiecare an o primă de asigurare mai mare. Aceasta se numeşte primă de risc şi reflectă
riscul asumat de-a lungul fiecarui an de asigurare.
Acest lucru nu este convenabil pentru asigurat şi este dificil pentru asigurător. De
aceea, actuarul calculează o primă anuală nivelată, care se situează între valorile
extreme ale primei de risc. Astfel, într-un contract pe termen mediu sau lung, asigurătorul
încasează în primii ani o primă mai mare decât cea de risc, ajungând ca în ultimii ani de
încasări să primească o primă inferioară celei de risc.

Primele nete iau în calcul:

• probabilitatea de producere a evenimentului asigurat;
• vârsta şi sexul persoanei asigurate (eventual dacă persoana fumează
sau nu);
• valoarea actuală a primelor;
• valoarea actuală a sumei asigurate;
• dobanda tehnică;
• profitabilitatea societaţii de asigurări.

Pentru a lua în calcul şi cheltuielile asigurătorului, la prima netă se adaugă

un supliment (adaos) de primă. Prima astfel obţinută, pe care o plateşte
contractantul, se numeşte primă brută.
Prima brută = Prima netă + Suplimentul de primă (adios de primă)

Suplimentul de primă cuprinde urmatoarele elemente:

• cheltuielile de achiziţie, care se fac la încheierea contractului
(salariile şi/sau comisioanele agenţilor de vânzări, examinarea medicală a clienţilor, alte
cheltuieli de evaluare a riscului etc.)
• cheltuieli de reclamă, publicitate, tiparituri, calculate ca procent din
primele de asigurare;
• cheltuieli de automatizare;
• cheltuieli de încasare a primei de asigurare şi gestionare, care se
stabilesc ca procent din prima netă, cheltuielile cu comisioanele de reânnoire a poliţelor;
• cheltuielile administrative şi gospodareşti ale asigurătorului (chirie,
întreţinere, telefon, cheltuieli de reprezentare etc), care se eşalonează pe toată perioada de
valabilitate a asigurării.

Observaţie:
În anumite situaţii, asigurătorul poate aplica reduceri asupra primelor brute de
asigurare (la care se adaugă şi primele suplimentare pentru clauzele adiţionale). Se pot
acorda reduceri:
• de frecvenţă- atunci când plata primelor se face la intervale mai mari de
timp. Aceste reduceri se justifică prin faptul ca asigurătorul încasează în avans şi
investeşte o sumă mai mare şi prin acela că înregistrează cheltuieli mai mici legate de
colectarea ratelor de primă.
• de mărime- care se acordă la poliţe ale căror prime anuale depăşesc un
anumit nivel stabilit de asigurător.

100
 Este specifică asigurărilor de viaţă şi reprezintă
matematică o parte din primele de asigurare, pe care societatea o
constituie ca rezervă pentru a putea plăti sumele
asigurate indiferent de momentul în care se produce
evenimentul asigurat.
Scopul acesteia este acoperirea tuturor solicitărilor
privind plata sumelor asigurate ce trebuie plătite
beneficiarilor pentru persoanele care decedează într-un
an.

Pentru calcularea rezervei matematice, metoda cea mai frecvent folosită

este metoda Zillmer.
Rezerva Zillmer= valoarea actualizată a sumelor asigurate viitoare –
valoarea actualizată a primelor viitoare

Observaţie:
Dacă asiguratul doreşte întreruperea contractului înainte de expirare, atunci are
dreptul să i se ramburseze o anumită sumă- valoarea de răscumpărare. Aceasta se
calculează ca procent aplicat la rezerva matematică.
În primii ani de valabilitate a poliţei, valoarea de răscumpărare este redusă sau
egală cu zero, datorită faptului ca cea mai mare parte a primei este destinată
cheltuielilor societăţii de asigurări.

Pentru a-şi putea onora obligaţiile asumate, asigurătorul creează un fond din
primele încasate, care va fi investit mai departe creând un venit suplimentar, sub formă de
dobândă.
Dobânda reprezintă preţul plătit de societatea de asigurări asiguratului pentru
utilizarea banilor din primele de asigurare. Ea este sinonimă cu veniturile provenite din
investiţii financiare.
Deoarece societatea de asigurări nu poate cunoaşte cu exactitate dobânda ce se va
obţine din banii investiţi de-a lungul timpului, este necesar să anticipeze o rată pe baza
situaţiei economice şi a posibilitaţilor de investire. Aceasta poarta denumirea de rată
tehnică a dobânzii.
Rata tehnică a dobânzii este minimum garantat de asigurători, nivelul ei putând
fi depăşit. Chiar dacă rata reală a dobânzii scade sub rata tehnică, asigurătorul va trebui
totuşi să îşi onoreze promisiunea.
Valoarea poliţei creşte în fiecare an cu cota de participare la profit
corespunzatoare dobânzii obţinute de asigurător din investirea rezervelor matematice.

TEST DE EVALUARE

1. Ce se înţelege prin rezervă matematică?

Răspuns:
Rezerva matematică reprezintă partea din primele de asigurare, pe care
societatea o constituie ca rezervă pentru a putea plăti sumele asigurate indiferent de
momentul în care se produce evenimentul asigurat.

101
 2. Enumeraţi principalii indicatori ai tabelelor de mortalitate?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Speranţa de viaţă la vârsta x indică
a. numărul mediu de ani pe care poate să-i trăiască un nou născut în condiţiile
intensităţii mortalităţii pe vârste din perioada de referinţă a tabelei de mortalitate;
b. numărul de ani pe care poate să-i trăiască o persoană de la naştere până la
împlinirea unei anumite vârste;
c. şansele pe care le are o persoană, care a împlinit x ani, să fie în viaţă la
împlinirea vârstei de x+1 ani;
d. numărul mediu de ani rămaşi de trăit pentru o persoană care supravieţuieşte
vârstei x.

Rezolvare OOO•

De rezolvat:
2. Care dintre următoarele categorii de cheltuieli se iau în considerare la
calcularea suplimentului de primă:
a. cheltuielile administrative şi gospodareşti ale asigurătorului; b.
cheltuieli de reclamă şi publicitate;
c. cheltuielile de achiziţie, care se fac la încheierea contractului; d.
cheltuielile cu comisioanele de reânnoire a poliţelor;
e. toate variantele anterioare;

OOOOO

REZUMATUL TEMEI

Prin intermediul poliţelor de asigurări de persoane sunt acordate indemnizaţii

băneşti pentru producerea unor riscuri ce afectează viaţa persoanei, sănătatea sau
integritatea fizică.
În funcţie de riscul asigurat în asigurarea de bază, asigurările de persoane pot fi
împărţite în două categorii: asigurări de viaţă şi asigurări de persoane altele decât cele de
viaţă.
Dintre sutele de tipuri de asigurări de viaţă existente cele mai reprezentative şi
frecvente sunt următoarele: asigurarea de viaţă pe termen limitat; asigurarea de viaţă pe
termen nelimitat; asigurarea mixtă de viaţă; asigurarea mixtă redusă; asigurarea tip
student; asigurarea tip zestre; asigurarea tip unit-linked; asigurarea pentru ipotecă,
asigurarea de rentă;
În cadrul asigurărilor de persoane altele decât cele de viaţă, principalele riscuri
acoperite nu se referă la riscul de deces, ci la acelea care creează suferinţe fizice sau de
altă natură. Astfel, sunt incluse în această categorie, următoarele: asigurarea medicală;
asigurarea medicală pentru boli incurabile; asigurarea

102
 medicală pentru intervenţii
chirurgicale; asigurarea de
accidente; asigurarea de călătorie.
Asigurările de viaţă clasice nu sunt foarte atractive doar prin cuprinderea în
asigurare a riscului de deces, fapt pentru care societăţile de asigurare au dezvoltat noi
tipuri de produse prin care oferă pe lângă protecţie şi o serie de alte avantaje, cum ar fi:
economisire, investiţii, tratament medical, cheltuieli de înmormântare, pensie pe o
perioadă determinată sau viageră, etc. astfel asiguratul poate beneficia de sume
importante pe durata vieţii, aceste tipuri de asigurări purtând denumirea de „asigurări
mixte de viaţă”.

103
 Tema nr. 5

ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ

Unităţi de învăţare:
• Trăsăturile principale ale asigurării de răspundere civilă
• Forme de asigurare de răspundere civilă
• Asigurarea de răspundere civilă obligatorie pentru accidente auto

Obiectivele temei:
• cunoaşterea particularităţilor asigurărilor de răspundere civilă;
• înţelegerea rolului asigurărilor de răspundere civilă;
• cunoaşterea principalelor forme de asigurare de răspundere civilă;

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandată:
• Bistriceanu G. – Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică,
Bucureşti, 2002
• Ciurel V. - Asigurări şi reasigurări: proceduri şi practici internaţionale, Editura
All-Beck, Bucureşti, 2000
• Monea M. – Asigurări şi reasigurări, Editura Focus, Petroşani, 2004
• Şeulean V., Barna F., Chiş C. – Asigurări comerciale, Editura Mirton, Timişoara,
2007

5.1. Trăsăturile principale ale asigurării de răspundere civilă

Asigurările de răspundere civilă au ca obiect acoperirea prejudiciului produs

de un asigurat unor terţe persoane, în condiţiile în care asigurătorul este răspunzător din
punct de vedere legal.

- reprezintă domeniul în baza căruia o persoană

poate acţiona în instanţă o altă persoană sau o
Răspunderea organizaţie, care se presupune că este vinovată de
civilă producerea unor pagube, prin nerespectarea
legală legislaţiei în vigoare.

Răspunderea civilă legală presupune îndeplinirea cumulativă a

următoarelor condiţii:
- săvârşirea de către asigurat a unei fapte ilicite;
- dovada existenţei unui prejudiciu;
- existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a
asiguratului şi prejudiciul adus terţei persoane;
- constatarea culpei asiguratului care a săvârşit fapta
ilicită.

109
 Reţinem:
Conceptul de „răspundere civilă legală” este foarte
important, pentru că societăţile care încheie asigurări
de răspundere civilă sunt obligate să despăgubească
în numele asiguratului numai dacă acesta este
răspunzător legal să plătească daune unei terţe părţi.
Răspunderea civilă legală apare doar în urma
producerii unor prejudicii sancţionate prin lege.

asigurarea de răspundere civilă este „acea asigurare prin intermediul căreia se

acoperă toate sumele pe care asiguratul, conform legii, este obligat să le plătească
pentru pagubele materiale sau vătămările corporale produse de el unui terţ”.

Termenii esenţiali ce apar în cadrul asigurării de răspundere civilă sunt:

- asigurat – orice persoană fizică sau juridică;
- terţ – orice persoană fizică sau juridică alta decât asiguratul;
- eveniment asigurat –prin care se înţelege: avarierea sau distrugerea unor
bunuri care nu aparţin asiguratului sau care nu sunt în sarcina ori sub controlul
asiguratului, produse în perioada de valabilitate a poliţei; precum şi vătămarea corporală
sau decesul oricărei persoane, produse în perioada de valabilitate a poliţei.

Suma asigurată se stabileşte la valoarea solicitată

de asigurat şi agreată de societatea de asigurare, separat
pentru deces, vătămări corporale sau pagube la bunuri.

În cazul persoanelor juridice cuantumul acestei

sume se determină în funcţie de cifra de afaceri anuală,
Suma estimată la încheierea contractului.
asigurată
În cazul persoanelor fizice se poate aplica una
din următoarele metode:
- metoda evaluării averii personale prezente
şi viitoare;
- metoda evaluării averii personale prezente;
- metoda determinării sentinţei judecătoreşti
maxime pentru vătămare corporală sau pentru deces.

Soluţionarea daunelor care decurg din răspunderea civilă depinde mai mult de
lege decât de termenii contractuali ai poliţei de asigurare, întrucât legile privind
răspunderea civilă există separat de termenii poliţei de asigurare. Contractele de asigurare
de răspundere civilă îl protejează pe deţinătorul de poliţă împotriva consecinţelor
financiare ale legilor care reglementează răspunderea civilă.
În orice daună apărută la asigurările de răspundere civilă, inspectorul de daune
trebuie să stabilească:
- acoperirea;

110
 - răspunderea;
- prejudiciul suferit;
- valoarea despăgubirii;
Prin asigurarea de răspundere civilă, va fi acoperit orice tip de vătămare
corporală sau pagubă materială pentru care asiguratul este răspunzător, cu excepţia
situaţiilor prezentate ca excluderi. După stabilirea acoperirii, inspectorul de daună trebuie
să evalueze răspunderea legală şi mărimea pagubelor, astfel este esenţial un proces de
investigare în vederea răspunderii legale.
Înainte de a stabili valoarea despăgubirilor, inspectorii de daună trebuie să
determine mărimea pagubelor produse, acesta bazându-se pe informaţiile furnizate de
experţi , cu privire la mărimea daunelor produse, respectiv de medici, pentru vătămările
corporale, de evaluatori, antreprenori, sau de unităţi de reparaţii pentru pagube la bunuri,
sau de contabili şi economişti pentru pierderile financiare.
Pentru cazurile de vătămări corporale, elementele de daună pentru care legea
impune plata unei despăgubiri se referă la cheltuielile medicale deja efectuate precum şi
de cele estimate pentru perioada următoare; de asemenea la pierderile de venit pe
perioada în care reclamantul a fost în incapacitate de muncă.
Despăgubirile pentru cheltuieli medicale şi pentru pierderi de venit sunt denumite
despăgubiri de ordin special. În plus faţă de aceste despăgubiri de ordin special,
reclamanţii pot solicita anumite despăgubiri de ordin general. Acestea sunt practic,
compensaţii care se acordă pentru suferinţa fizică şi pentru consecinţele producerii unui
eveniment. Toate daunele de ordin special şi general sunt denumite daune compensatorii.

Observaţie:
Contractul de asigurare de răspundere civilă este format, în general, din:
condiţiile generale privind asigurarea de răspundere civilă, condiţiile specifice fiecărui tip
de poliţă, cererea de asigurare, dovada efectuării plăţii primei de asigurare, poliţa de
asigurare şi alte documente semnate de asigurat şi asigurător.

TEST DE EVALUARE

1. Ce se înţelege prin răspundere civilă legală?

Răspuns:

Răspunderea civilă legală reprezintă domeniul în baza căruia o persoană poate

acţiona în instanţă o altă persoană sau o organizaţie, care se presupune că este
vinovată de producerea unor pagube, prin nerespectarea legislaţiei în vigoare.

2. Care sunt termenii esenţiali ce apar în cadrul asigurării de răspundere

civilă?
Răspuns:

111
Exerciţii

Exemplu rezolvat:
1.În cazul asigurării de răspundere civilă, terţa persoană păgubită are statut
de:
a. contractant şi stipulat al asigurării;
b. beneficiar al asigurării;
c. asigurat;
d. persoana cuprinsă în asigurare;
e. contractant.

Rezolvare O•OOO

De rezolvat:
2. Sumele asigurate în cazul asigurării pentru răspunderea civilă, în general
se determină separat pentru:
a. deces / vătămări corporale / pagube materiale;
b. fiecare persoană prejudiciată / perioadă;
c. eveniment / perioadă;

O O O

5.2. Tipuri de asigurări de răspundere civilă

Asigurările de răspundere civilă cuprind o gamă diversă de acoperiri, în continuă

extindere, datorită creşterii gradului de diversificare a activităţilor umane şi datorită
răspunderilor tot mai mari pe care le au faţă de terţi atât persoanele juridice cât şi
persoanele fizice.

Cele mai frecvente tipuri de asigurări de răspundere sunt:

 răspunderea angajatorului;
 răspunderea producătorului şi a contractanţilor;
 răspunderea pentru riscuri comerciale şi industriale;
 răspunderea proprietarului;
 răspunderea chiriaşului;
 răspunderea proprietarilor de magazine;
 răspunderea autorităţii publice;
 asigurarea de răspundere a proprietarilor unor bunuri;
 răspunderea unor categorii de sportivi;
 răspunderea pentru poluarea mediului înconjurător;
 răspunderea civilă auto, răspunderea bicicliştilor;
 răspunderea civilă faţă de terţi în asigurarea de aviaţie;
 răspunderea faţă de terţi în asigurarea maritimă;
 răspunderea persoanelor fizice (asigurare de răspundere
personală);
 asigurarea pentru cheltuieli de judecată;
 răspunderea profesională pentru contabili, avocaţi, arhitecţi,
constructori – care acoperă răspunderea pentru erori, omisiuni ale lor sau ale
angajaţilor lor, precum şi pentru medici, chirurgi, stomatologi – care acoperă daunele
provocate pacienţilor din aceleaşi motive;
 asigurarea de răspundere a directorilor şi funcţionarilor;

112
 Tipuri de Caracteristici
asigurări de
răspundere
civilă

Asigurarea de • Oferă protecţie pentru asiguraţi în legătură cu

răspundere a pierderile, cheltuielile de stabilire a despăgubirilor legate de
angajatorului răniri, îmbolnăviri determinate de neglijenţa angajatorului.
• Terţa parte este angajatul sau un fost angajat care
suferă o vătămare corporală sau o îmbolnăvire datorită
neglijenţei, erorilor, defecţiunilor sau omisiunilor
angajatorului.
• În multe ţări, asigurarea de răspundere a
angajatorului este obligatorie.

Asigurarea de • Este practică datorită faptului că toţi cei care vând o

răspundere a marfă au o răspundere faţă de cei care o folosesc sau o
producătorului consumă. Prin utilizarea ei se pot produce vătămări
corporale, îmbolnăvire, deces sau rănire, pierderi sau
prejudicii materiale.
• În ţările dezvoltate reglementările sunt puternic
protective pentru consumatori, iar limitele răspunderilor sunt
ridicate. În Marea Britanie această răspundere există chiar
dacă mărfurile se vând în altă ţară, iar în Statele Unite ale
Americii răspunderile se ridică la sume uriaşe datorită
reglementărilor stricte privind protecţia consumatorilor.

Asigurarea de • Este o formă de protecţie specializată care acoperă

răspundere a răspunderea directorilor şi membrilor consiliilor de
directorilor administraţie pentru erori şi neglijenţă în conducerea unei
companii.
• De asemenea, poate fi acoperită, printr-o poliţă
asemănătoare, şi răspunderea altor categorii de personal.
• Asigurătorii elaborează condiţii specifice fiecărui
client, funcţie de nevoile acestuia, pe criterii de activitate,
nivel de răspundere, şi altele.
• Poliţa oferă acoperire şi pentru cheltuielile cu
avocaţii pentru apărarea în proces şi compensaţiile
financiare pe care directorul sau funcţionarul ar trebui să le
plătească.

Răspunderea • Se referă la responsabilitatea legală legată de

civilă auto vătămarea corporală sau de distrugerea proprietăţii ca
urmare a deţinerii, întreţinerii şi folosirii unui autovehicul.
• Aceasta îmbracă două forme:
- asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie;
- asigurarea de răspundere civilă pentru pagube
produse prin accidente de autovehicule cu valabilitate numai
în afara teritoriului României.

113
Asigurarea de • Răspunderea civilă a proprietarului sau operatorului
răspunderea unui aparat de zbor se determină în funcţie de legislaţia
civilă faţă de existenţă în statul în care s-a produs accidentul sau în cel
terţi în care are cea mai mare legătură cu accidentul produs, cu
asigurarea de excepţia cazului în care există tratate de colaborare
aviaţie internaţionale care reglementează acest aspect.
• Asigurarea de răspundere civilă de aviaţie oferă
deţinătorului de poliţă de asigurare protecţia împotriva
reclamanţilor care au suferit vătămări corporale sau daune
(respectiv vătămări sau pagube provocate: echipajului,
pasagerilor, alte persoane decât pasagerii, administratori de
hangare, bunuri diverse).
Asigurarea de • În cadrul acestui tip de asigurare sunt cuprinse:
răspunderea răspunderea pentru vătămarea, îmbolnăvirea sau decesul
faţă de terţi în membrilor echipajului, muncitorilor portuari, pasagerilor sau
asigurarea altor persoane aflate la bord, personalului care nu se află la
maritimă bordul navei; răspunderea pentru avarierea altor nave,
bunuri existente pe alte nave, inclusiv a încărcăturii
acestora, a podurilor, docurilor, ecluzelor navigabile şi a
altor structuri; răspunderea civilă pentru prejudiciile produse
de poluare.
Asigurarea • Constă în rambursarea unor sume necesare
privind asiguratului pentru compensarea unui terţ, în calitate de
răspunderea public, în cazul vătămării corporale sau pagubelor materiale
publică provocate de neglijenţa sa sau a angajaţilor săi.
• Astfel de răspunderi pot proveni din: duşumele
alunecoase, defecte ale scărilor, lifturilor sau scărilor
rulante, vitrine, mărfuri care cad de pe rafturi sau din vitrine,
uşi-capcană, parcuri, muzee, etc.
Asigurarea de • Este necesară datorită faptului că orice persoană
răspundere fizică are obligaţia de a nu cauza nici un fel de vătămări
personală corporale terţilor sau pagube proprietăţilor lor.
• Astfel, persoanele fizice răspund faţă de terţi prin
activitatea zilnică pe care o desfăşoară şi care implică o
anumită răspundere (sport, plimbatul animalelor, etc).
poliţele se pot încheia şi pentru răspunderea familiei.
Asigurarea • Aceasta nu este o asigurare de răspundere în
pentru adevăratul înţeles al termenului, dar este importantă
cheltuieli de deoarece este totuşi legată de răspunderea faţă de terţi.
judecată. • Aceasta include acţiunile duse de clienţii şi angajaţii
asiguratului sau de vecinii acestuia.
Asigurarea de • Are ca scop despăgubirea celor ce suportă diverse
răspundere pagube materiale sau financiare din vina anumitor
profesională profesionişti, apărând ca o necesitate impusă de implicaţiile
practicării anumitor profesii care pot produce altora pagube
provocate din neglijenţă în exercitarea profesiei.
• În această categorie se încadrează profesiile care
oferă consultanţă sau prestează un serviciu specializat, cum
ar fi: constructorii, arhitecţii, avocaţii, contabilii,
economiştii, medicii, consultanţii şi în general, orice
profesie sau meserie care presupune o mare răspundere.

114
TEST DE EVALUARE

1. Caracterizaţi pe scurt asigurarea privind răspunderea publică.

Răspuns:
Asigurarea privind răspunderea publică constă în rambursarea unor sume necesare
asiguratului pentru compensarea unui terţ, în calitate de public, în cazul vătămării
corporale sau pagubelor materiale provocate de neglijenţa sa sau a angajaţilor săi.
Astfel de răspunderi pot proveni din: duşumele alunecoase, defecte ale scărilor,
lifturilor sau scărilor rulante, vitrine, mărfuri care cad de pe rafturi sau din vitrine,
uşi-capcană, parcuri, muzee, etc.

2. Caracterizaţi pe scurt asigurarea privind răspunderea profesională.

Răspuns:

Exerciţii

Exemplu rezolvat:
1. Asigurarea de răspundere a angajatorului:
a. constă în rambursarea unor sume necesare asiguratului pentru compensarea
unui terţ, în calitate de public
b. are ca scop despăgubirea celor ce suportă diverse pagube materiale sau
financiare din vina anumitor profesionişti
c. oferă deţinătorului de poliţă de asigurare protecţia împotriva reclamanţilor care
au suferit vătămări corporale sau daune
d. oferă protecţie pentru asiguraţi în legătură cu pierderile, cheltuielile de stabilire
a despăgubirilor legate de răniri, îmbolnăviri determinate de neglijenţa angajatorului.

Rezolvare OOO•

De rezolvat:
2. Asigurarea de răspundere a producătorului:
a. este importantă deoarece este legată de răspunderea faţă de terţi;
b. este practică datorită faptului că toţi cei care vând o marfă au o răspundere faţă
de cei care o folosesc sau o consumă;
c. este o formă de protecţie specializată care acoperă răspunderea directorilor şi
membrilor consiliilor de administraţie pentru erori şi neglijenţă în conducerea unei
companii;
d. are ca scop despăgubirea celor ce suportă diverse pagube materiale sau
financiare din vina anumitor profesionişti;
e. prin utilizarea ei se pot produce vătămări corporale, îmbolnăvire, deces sau
rănire, pierderi sau prejudicii materiale;

OOOOO

115
 5.3. Asigurarea de răspundere civilă obligatorie
pentru accidente auto

Existenţa asigurărilor de răspundere civilă permite acoperirea unor prejudicii –

fie ele pagube sau vătămări corporale – produse de asigurat unor terţe persoane, denumite
generic terţi păgubiţi.
Prin legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, asigurarea de
răspundere civilă este obligatorie. Motivaţia instituirii obligativităţii pentru asigurarea de
răspundere civilă auto este legată de creştere într-un ritm accelerat a numărului
autovehiculelor care circulă pe drumurile publice, de sporirea pagubelor sau vătămărilor
corporale produse prin accidentele de circulaţie.

Reţinem:

Obligativitatea încheierii asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse

din accidente de autovehicule (RCA) o toate persoanele fizice şi juridice care deţin
autovehicule înmatriculate în România şi autorizate să circule pe drumurile publice.

Asigurarea de răspundere civilă cu valabilitate transfrontalieră era realizată

până în anul 2006 prin intermediul unei poliţe separate de asigurare şi anume
asigurarea de răspundere civilă pentru accidente auto cu valabilitate transfrontalieră
tip Cartea Verde.
Începând cu anul 2007 au fost aduse modificări import ante acestei categorii
de asigurare, în ideea apropierii de tehnicile practicate în Uniunea Europeană. În
esenţă, poliţa de asigurare de răspundere civilă are atât valabilitate(acoperire) internă
cât şi internaţională.

• Poliţa RCA (RCA – abrevierea

La încheierea contractului de
asigurare de răspundere civilă
pentru pagube produse din
accidente de autovehicule,
asigurătorul
emite următoarele documente
care atestă existenţa asigurării
de tip RCA cu valabilitate
internă şi transfrontalieră:
pentru asigurarea obligatorie de
răspundere civilă pentru accidente auto
• Vigneta – partea detaşabilă a
poliţei RCA, aplicată la vedere pe
autovehicul, care atestă existenţa poliţei
RCA pentru autovehicului respectiv

• Cartea Verde

Asigurătorii RCA sunt obligaţi să transmită în baza naţională de date, prin sistem
informatic, utilizând un mediu de comunicare electronică, toate informaţiile privind
încheierea asigurării obligatorii RCA, data de încetare a valabilităţii sau de reziliere a
contractului de asigurare, precum şi informaţii cu privire la producerea unor evenimente
pe parcursul derulării asigurării.

116
 Suma asigurată, în cazul
asigurării obligatorii RCA, este
reprezentată de limita maximă a
despăgubirii care poate fi acordată
de asigurător pentru prejudiciile
provocate în unul şi acelaşi
accident, atât pentru pagube
materiale directe sau indirecte, cât
şi pentru vătămări corporale sau
dcese, inclusiv prejudicii fără
caracter patrimonial.

• Se diferenţiază pe categorii de autovehicule şi

pe categorii de asiguraţi – persoane fizice sau juridice – în
funcţie de frecvenţa şi intensitatea
producerii unor accidente şi de urmările lor.

• Pentru autovehiculele înmatriculate în străinătate

care nu posedă documente de asigurare internaţionale
valabile şi în România, primele de
asigurare sunt stabilite separat.
Prima de
• Pentru transportatorii internaţionali, având în vedere
asigurare
faptul că riscul se produce transfrontalier, reclamând
plata unor despăgubiri în valută, tarifele de primă RCA se
stabilesc separat şi au cuantumuri mai mari decât în cazul
altor asiguraţi RCA.

• Asigurătorii practică pentru fiecare categorie de

asiguraţi, persoane fizice şi juridice, un nivel de bază al
primei de asigurare şi plecând de la el, aplică reduceri sau
majorări în funcţie de riscul ataşat diferitelor categorii de
asiguraţi.

• Asigurătorii pot aplica reduceri în raport cu

situaţia specială în care se află unii asiguraţii, astfel:
- pensionarii beneficiază de o reducere a tarifelor
de primă de 20% în raport cu nivelul de bază;
- - persoanele cu deficienţe locomotorii, care au în
proprietate sau în folosinţă vehicule adaptate
infirmităţii lor beneficiază de o reducere de 20%
în raport cu nivelul de bază;
- pentru persoanele juridice se pot acorda reduceri
între 5-25%, în funcţie de numărul de
autovehicule din parcul auto al asiguratului;
- reduceri se pot aplica persoanelor fizice şi
juridice pentru plata anticipată şi integrală a
primelor de asigurare (de obicei 10%) sau pentru
reînnoirea poliţei la acelaşi asigurător
(reducerea este de 5%);
Reducerile cumulate nu pot depăşi 50% din nivelul
tarifelor de bază.

117
 Asigurarea obligatorie RCA se încheie pe perioade determinate, astfel:
a) anual sau semestrial pentru autovehiculele înmatriculate sau înregistrate, după
caz;
b) pe perioada de valabilitate a autorizaţiei provizorii de circulaţie, pentru
autovehiculele înregistrate provizoriu;
c) pe perioada înmatriculării temporare, dar nu mai mult de 12 luni;

Începe:
a) din momentul plăţii primei de asigurare şi al
eliberării documentelor de asigurare dar nu mai
Răspunderea devreme de date intrării în vigoare a asigurării
asigurătorului înscrisă în document, pentru cazul în care prima se
plăteşte cel mai târziu în ultima zi de valabilitate a
perioadei de asigurare anterioare;
b) după 48 de ore de la expirarea zilei în care s-
a plătit prima de asigurare şi s-au eliberat
documentele de asigurare, pentru persoanele care nu
aveau o asigurare obligatorie RCA valabilă în
momentul plătii;
c) din momentul plăţii primei de asigurare şi al
eliberării documentelor de asigurare, dar nu mai
devreme de data intrării în vigoare a autorizaţiei
provizorii de circulaţie a autovehiculului, acolo unde
este cazul.

Încetează:
- la ora 24 a ultimei zile de valabilitate înscrise în documentul de asigurare
pentru care s-a plătit prima de asigurare datorată, sau, anterior acestei date,
în momentul radierii autovehiculului.

Asigurătorii autorizaţi de autoritatea de supraveghere a activităţii de asigurare şi

reasigurare să practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate
prin accidente de autovehicule acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii
răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule,
precum şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil.

Observaţie:
În limitele menţionate mai sus, despăgubirile se acordă în formă bănească
pentru:
a)vătămări corporale sau deces;
b)pagube materiale;
c)pagube ca urmare a lipsei de folosinţă a autovehiculului avariat;
d)cheltuieli făcute de asigurat în procesul civil în legătură cu pretenţiile
formulate de terţi.
De asemenea, se plătesc despăgubiri indiferent de locul în care a fost produs
accidentul de autovehicul – atât în timpul deplasării cât şi în timpul staţionării pentru
pagube produse de existenţa sau funcţionarea dispozitivelor sau

118
 instalaţiilor montate pe
autovehicule, precum şi pentru
pagube cauzate de remorci,
semiremorci ori ataşe, dar numai
atât timp cât acestea sunt ataşate
la un vehicul asigurat.

TEST DE EVALUARE

1. Cine are obligativitatea încheierii poliţei RCA?

Răspuns:

Obligativitatea încheierii asigurării de răspundere civilă pentru pagube

produse din accidente de autovehicule o toate persoanele fizice şi juridice care deţin
autovehicule înmatriculate în România şi autorizate să circule pe drumurile publice.

2. Care sunt documentele ce atestă existenţa asigurării de tip RCA?

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Asigurarea obligatorie RCA se încheie pe perioade determinate
astfel:
a. pe perioada de valabilitate a autorizaţiei provizorii de circulaţie, pentru
autovehiculele înregistrate provizoriu
b. doar anual pentru autovehiculele înmatriculate sau înregistrate;
c. anual sau semestrial pentru autovehiculele înmatriculate sau înregistrate; d. pe
perioada înmatriculării temporare, dar nu mai mult de 12 luni e. pe perioada
înmatriculării temporare, dar nu mai mult de 3 luni

Rezolvare: •O• •O

De rezolvat:
2. Identificaţi afirmaţiile adevărate:
a. pentru transportatorii internaţionali, tarifele de primă RCA se stabilesc separat
şi au cuantumuri mai mari decât în cazul altor asiguraţi RCA.
b. pentru transportatorii internaţionali, tarifele de primă RCA se stabilesc separat
şi au cuantumuri mai mici decât în cazul altor asiguraţi RCA.
c. asigurătorii practică pentru fiecare categorie de asiguraţi, persoane fizice şi
juridice, un nivel de bază al primei de asigurare fără a ţine cont de riscul ataşat diferitelor
categorii de asiguraţi.
d.asigurătorii pot acorda reduceri faţă de prima de bază, care, cumulat nu pot
depăşi 50% din nivelul tarifelor de bază.

OOOO

119
 REZUMATUL TEMEI

Asigurările de răspundere civilă au ca obiect acoperirea prejudiciului produs de

un asigurat unor terţe persoane, în condiţiile în care asigurătorul este răspunzător din
punct de vedere legal.
Conceptul de „răspundere civilă legală” este foarte important, pentru că
societăţile care încheie asigurări de răspundere civilă sunt obligate să despăgubească în
numele asiguratului numai dacă acesta este răspunzător legal să plătească daune unei terţe
părţi. Răspunderea civilă legală apare doar în urma producerii unor prejudicii sancţionate
prin lege.
În orice daună apărută la asigurările de răspundere civilă, inspectorul de daune
trebuie să stabilească: acoperirea; răspunderea; prejudiciul suferit; valoarea despăgubirii;
Cele mai frecvente tipuri de asigurări de răspundere sunt: răspunderea
angajatorului; răspunderea producătorului şi a contractanţilor; răspunderea pentru riscuri
comerciale şi industriale; răspunderea proprietarului; răspunderea chiriaşului; răspunderea
proprietarilor de magazine; răspunderea autorităţii publice; asigurarea de răspundere a
proprietarilor unor bunuri; răspunderea unor categorii de sportivi; răspunderea pentru
poluarea mediului înconjurător; răspunderea civilă auto, răspunderea bicicliştilor;
răspunderea civilă faţă de terţi în asigurarea de aviaţie; răspunderea faţă de terţi în
asigurarea maritimă; răspunderea persoanelor fizice (asigurare de răspundere personală);
asigurarea pentru cheltuieli de judecată; răspunderea profesională pentru contabili,
avocaţi, arhitecţi, constructori – care acoperă răspunderea pentru erori, omisiuni ale lor
sau ale angajaţilor lor, precum şi pentru medici, chirurgi, stomatologi – care acoperă
daunele provocate pacienţilor din aceleaşi motive; asigurarea de răspundere a directorilor
şi funcţionarilor;
În cazul asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse din accidente de
autovehicule (RCA) obligativitatea încheierii acesteia revine persoanelor fizice şi juridice
care deţin autovehicule înmatriculate în România şi autorizate să circule pe drumurile
publice. Asigurătorii autorizaţi de autoritatea de supraveghere a activităţii de asigurare şi
reasigurare să practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate
prin accidente de autovehicule acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii
răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule,
precum şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil.

120
 Tema nr. 7

REASIGURAREA - NECESITATE ŞI FORME DE MANIFESTARE

Unităţi de învăţare:
• Necesitatea reasigurării
• Contractul de reasigurare
• Metode de reasigurare
• Forme de reasigurare

Obiectivele temei:
• Înţelegerea conceptului de reasigurare şi necesitatea reasigurării;
• Însuşirea noţiunilor de bază şi a elementelor contractului de reasigurare;
• Cunoaşterea metodelor şi a formelor de reasigurare.

Timpul alocat temei: 2 ore

Bibliografie recomandată:
• Ciurel V. - Asigurări şi reasigurări: proceduri şi practici internaţionale, Editura
All-Beck, Bucureşti, 2000
• Monea M. – Asigurări şi reasigurări, Editura Focus, Petroşani, 2004
• Şeulean V., Barna F., Chiş C. – Asigurări comerciale, Editura Mirton, Timişoara,
2007
• Tănăsescu, P., ş.a. – Asigurări comerciale moderne, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2007

7.1. Necesitatea reasigurării

O societate de asigurare este interesată să manifeste o preocupare constantă

pentru ca portofoliul său să corespundă cerinţelor unei bune stabilităţi financiare, adică să
fie omogen, diversificat şi dispersat. Cum însă lucrul acesta nu se realizează dintr-o dată,
acţiunea de îmbunătăţire a structurii portofoliului trebuie continuată şi după încheierea
contractelor de asigurare.
Pentru împărţirea riscurilor între mai multe societăţi de asigurare, se folosesc
două soluţii şi anume coasigurarea şi reasigurarea.

Definiţie:
Coasigurarea constă în participarea mai multor societăţi la asigurarea unui
bun de valoare mare. În practica asigurărilor de bunuri se ivesc deseori cazuri când,
dată fiind valoarea ridicată a bunurilor oferite spre asigurare, un asigurător să nu
consimtă la încheierea contractului pentru întreaga valoare. Atunci, asiguratul
tratează, cu ajutorul unui intermediar, cu mai mulţi asigurători, posibilitatea
fracţionării asigurării valorii bunului respectiv şi acoperirea fiecărei părţi în parte la
un alt asigurător. Fiecare societate de asigurare care participă la asigurarea unei
fracţiuni din valoarea bunului în cauză reprezintă un coasigurător. Fiecare
coasigurător răspunde faţă de asigurat numai în limita sumei pentru care s-a angajat
prin contract, iar nu în mod solidar.

134
Definiţie:
Reasigurarea reprezintă operaţiunea efectuată de societăţile de asigurări, de
cedare a unei părţi din obligaţiile asumate către alte societăţi specializate în
preluarea acestor riscuri, numite şi societăţi de reasigurare.
Societatea de asigurare (asigurătorul) care cedează se numeşte reasigurat,
iar societatea care preia riscurile se numeşte reasigurător.

Reţinem:

Dacă la coasigurare, redistribuirea riscurilor se produce în faza încheierii

asigurării propriu-zise, în schimb, la reasigurare redistribuirea riscurilor are loc după
perfectarea contractului de asigurare, adică în faza posterioară asigurării. Necesitatea
redistribuirii riscurilor subscrise nu este „descoperită” de asigurător numai după
încheierea asigurării, ci ea este cunoscută şi avută în vedere de el de la bun început.
Altfel spus, reasigurarea nu constituie (sau nu ar trebui să constituie) o măsură de
reperare a unei erori comise de asigurător în procesul de negociere şi perfectare a
contractului de asigurare.

La început, reasigurarea se practica de societăţile profilate pe încheierea de

asigurări directe care simţeau nevoia imperioasă a ameliorării portofoliilor lor. Ulterior au
fost constituite societăţi specializate în operaţii de reasigurare, fără însă ca societăţile de
asigurare să renunţe la acest gen de operaţii. Ţări în care reasigurarea a căpătat o
amploare tot mai mare au fost Germania, Marea Britanie, Elveţia, Franţa, Italia.
Cu timpul, piaţa naţională a reasigurărilor devine prea îngustă pentru a absorbi
întreaga ofertă de cedare în reasigurare, ceea ce determină societăţile de asigurare să-şi
plaseze o parte din riscuri la societăţile de reasigurare din străinătate. Cu cât mai largă
este participarea societăţilor de reasigurare la redistribuirea riscurilor, cu atât mai
accentuată este dispersarea geografică a riscurilor.
Îl reprezintă menţinerea unui echilibru corespunzător
Scopul între primele de asigurare încasate şi despăgubirile
reasigurării datorate de fiecare asigurător în parte

Termeni  Reasigurat (cedent) – societatea de asigurare

specifici care cedează o parte din riscul subscris.

 Reasigurător – societatea de asigurare care

primeşte partea din riscul subscris de o altă
societate de asigurare.

Retrocesiune–procedură prin
carereasigurătorul cedează la rândul lui o parte
din riscul acceptat.

135
 Reasigurările se caracterizează prin:
• reprezintă un mijloc de egalizare, prin divizare a obligaţiilor între mai multe
societăţi de asigurare;
• menţin un echilibru între prime şi despăgubiri;
• reduc riscul de insolvabilitate al reasigurătorilor;
• se poate încheia numai între persoane juridice (societăţi de asigurări);
• produce efecte numai între reasigurat şi reasigurător;
• se încheie pentru o sumă mai mică decât cea asigurată.

TEST DE EVALUARE

1. Definiţi reasigurarea
Răspuns:
Reasigurarea reprezintă operaţiunea efectuată de societăţile de asigurări, de
cedare a unei părţi din obligaţiile asumate către alte societăţi specializate în
preluarea acestor riscuri, numite şi societăţi de reasigurare.

2. Definiţi coasigurarea
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Contractul de reasigurare se poate încheia: a.
între o persoană fizică şi o persoană juridică;
b. numai între persoane juridice (societăţi de asigurări); c.
ambele afirmaţii anterioare sunt adevărate;
d. nici una dintre primele două afirmaţii

Rezolvare: O•OO

De rezolvat:
2. Identificaţi afirmaţiile adevărate:
a. reasigurarea produce efecte atât pentru asigurat cât şi pentru reasigurat şi
reasigurător;
b. reasigurarea produce efecte numai între reasigurat şi reasigurător;
c. scopul reasigurării îl reprezintă menţinerea unui echilibru corespunzător între
primele de asigurare încasate şi despăgubirile datorate de fiecare asigurător în parte;
d.reasigurătorul poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică;
e. reasigurător poate fi numai o persoană juridică specializată (societate de
asigurare)

OOOOO

136
 7.2. Contractul de reasigurare

Între reasigurător şi reasigurat se stabileşte o relaţie, pe baza liberului

consimţământ care exprimă acordul de voinţă al părţilor în legătură cu acceptarea/cedarea
de riscuri în reasigurare, această relaţie fiind finalizată într-un document denumit contract
de reasigurare.

Definiţie:
Contractul de reasigurare reprezintă înţelegerea stabilită între două părţi,
denumite „reasigurător” şi „reasigurat”, prin care reasigurătorul preia o parte din risc
de la reasigurat, în schimbul unei sume numită „primă de reasigurare”, pentru care se
obligă să-i plătească acestuia din urmă, partea din despăgubirea cuvenită în cazul
producerii riscului, conform condiţiilor stipulate în contract.

Elemente comune care

constituie trăsăturile
contractului de reasigurare
• contractul de reasigurare este condiţionat de
existenţa unui contract de asigurare încheiat între
asigurat şi asigurător;
• contractul de asigurare şi cel de reasigurare
există în acelaşi timp;
• contractul de reasigurare este un contract
separat încheiat între reasigurător şi reasiguratul
său, la care asiguratul original nu este parte;
• despăgubirea va fi suportată doar pentru
răspunderea pe care asigurătorul direct şi-a asumat-
o prin contractul de asigurare.

În practica internaţională nu există o formă standard a contractului de reasigurare,

întâlnindu-se anumite tipuri de contracte, în funcţie de unele criterii, precum: interesul
reasiguratului, natura şi dimensiunea riscului, domeniul în care se va încheia tranzacţia.

Principii care stau la baza • obligativitatea existenţei interesului

contractului de reasigurare
asigurabil;
• principiul maximei bune credinţe (relaţia
dintre părţi bazându-se pe „cea mai mare bună
credinţă);
• principiul despăgubirii;
• obligativitatea existenţei, în momentul
încheierii contractului de reasigurare, a unui
obiect al reasigurării.

Din punct de vedere juridic, contractul de reasigurare prezintă aproape aceleaşi

caracteristici ca şi contractul de asigurare, respectiv:
• este un contract consensual, având la bază acordul de voinţă al părţilor asupra
elementelor contractului;
• are un caracter sinalagmatic, întrucât presupune obligaţii interdependente şi
reciproce ale părţilor;

137
 • este un contract succesiv, presupunând o anumită perioadă în care reasigurătorul
acordă protecţie companiei cedente pentru riscurile preluate, iar aceasta din urmă plăteşte
prima de reasigurare;
• are un caracter oneros, deoarece se bazează pe contraprestaţii reciproce;
• are un caracter aleatoriu, există incertitudinea producerii riscului şi a
rezultatelor finale ale contractului;
• este un contract de adeziune, clauzele contractuale fiind propuse de către una
dintre părţi, cealaltă având posibilitatea de a accepta sau refuza oferta primită;
• o particularitate a acestui contract o reprezintă prezenţa elementului de
extraneitate, deoarece părţile contractante sunt, de regulă din ţări diferite.
Într-un contract de reasigurare, participanţii, persoane juridice sunt „compania
cedentă”, respectiv asigurătorul direct, care are deja încheiată o poliţă de asigurare cu un
asigurat pentru un anumit risc şi care doreşte să cedeze o parte din acesta, devenind
reasigurat, şi „reasigurătorul, care preia partea din risc cedată.
Încheierea contractului de reasigurare obligă părţile la respectarea tuturor
clauzelor. Reasiguratul are obligaţia de plată a primei de reasigurare la nivelul şi în
condiţiile stabilite şi totodată să anunţe reasigurătorul asupra mersului afacerii, iar în
cazul producerii de daune trebuie să anunţe reasigurătorul în termenul cel mai scurt
posibil. Reasigurătorul are obligaţia de a asigura protecţia împotriva riscurilor, în
schimbul primei de reasigurare primite de la compania cedentă şi de a-i plăti acesteia
despăgubirile de reasigurare în cazul producerii riscului reasigurat.
Contractul de reasigurare poate avea diferite forme, deosebirile dintre acestea
constând numai în modul de cuprindere, respectiv de angajare a părţilor.

Contractul de reasigurare cuprinde de regulă:

obiectul reasigurării;
răspunderea asumată de reasigurător;
răspunderea reţinută de reasigurat pentru contul său propriu; condiţiile
în care se face reasigurarea, respectiv costul reasigurării; modul de
decontare a primelor şi respectiv a daunelor;
durata contractului;
alte clauze privind raporturile reciproce (arbitraj, decăderea din drepturi,
etc.).

În concluzie:
Reasigurarea constituie astfel, un mijloc de egalizare, prin divizare, a
răspunderilor între mai mulţi asigurători, dispersaţi pe arii geografice cât mai întinse, de
menţinere a unui echilibru între primele încasate şi despăgubirile datorate la fiecare
asigurător în parte.

TEST DE EVALUARE

1. Care este forma contractului de reasigurare în practica internaţională?

Răspuns:
Nu există o formă standard a contractului de reasigurare, întâlnindu-se
anumite tipuri de contracte, în funcţie de unele criterii, precum: interesul
reasiguratului, natura şi dimensiunea riscului, domeniul în care se va încheia
tranzacţia.

138
 2. Care sunt principiile care stau la baza contractului de reasigurare?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Contractul de reasigurare prezintă următoarele trăsături specifice:
A. este un contract consensual; B.
este un contract aleatoriu, C. este
un contract unilateral; D. este un
contract de adeziune;
E. este un contract cu caracter sinalagmatic;
Varianta corectă este:
a. A+C+E;
b. A+B+C+D+E;
c. A+B+D+E;
d. toate variantele sunt corecte; e.nici
una din variantele anterioare.

Rezolvare: O O•OO

De rezolvat:
2. Identificaţi afirmaţiile adevărate:
a. într-un contract de reasigurare, participanţii, persoane juridice sunt „compania
cedentă”, respectiv asigurătorul direct şi reasigurătorul;
b. într-un contract de reasigurare, participanţii, persoane fizice sau juridice sunt
„compania cedentă”, respectiv asigurătorul direct şi reasigurătorul;
c. o particularitate a contractului de reasigurare o reprezintă prezenţa elementului
de extraneitate, deoarece părţile contractante sunt, de regulă din ţări diferite;
d. contractul de reasigurare nu este condiţionat de existenţa unui contract de
asigurare încheiat între asigurat şi asigurător;

OOOOO

7.3. Metode de reasigurare

În reasigurarea internaţională se utilizează două metode de bază, şi

anume:
metoda facultativă;
metoda contractuală.
Pe lângă acestea s-au conturat şi alte metode care derivă din cele două amintite
anterior, mai cunoscute şi mai frecvent întâlnite fiind:
metoda „facultativ – obligatorie”;
„pool”-urile de reasigurare

139
 Metoda
facultativă
Reasigurarea facultativă este cea mai veche metodă de
Definiţie: reasigurare, în prezent folosindu-se pentru anumite categorii de
riscuri categorii de riscuri, precum: incendiu, accidente, unele
riscuri maritime. Ea reprezintă baza pe care s-a construit şi s-a
dezvoltat reasigurarea contractuală.

Obiectul reasigurării facultative:

Obiectul reasigurării facultative îl constituie localizarea riscurilor individuale

între companiile de asigurări directe. Semnificaţia termenului „facultativ” se referă la
faptul că reasigurătorul nu este obligat să accepte şi să încheie tranzacţia în condiţiile
propuse de compania cedentă. Aceasta se practică pentru plasarea unui risc, rest de
risc sau clasă de riscuri specifice, ori când metoda contractuală nu oferă partenerilor
condiţiile pe care le doresc pentru reasigurarea respectivă.

Astfel, fiecare risc propus spre reasigurare este tratat şi analizat separat, iar
reasigurătorul poate accepta sau refuza. De obicei, reasigurarea facultativă sa încheie prin
contracte proporţionale, însă tot mai mult în ultimul timp se constată tendinţa de a se
încheia prin contracte eproporţionale.
În reasigurarea facultativă, compania cedentă şi viitorul reasigurător sunt liberi să
cedeze, şi respectiv, să accepte sau să respingă oferta. Ea respectă „principiul dublei
selecţii”, şi anume, pe de o parte, selecţia pentru compania cedentă care decide dacă
reasigură sau nu un anumit risc, iar pe de altă parte, selecţia pentru reasigurător, care îşi
rezervă dreptul de a accepta sau a refuza ce i se propune.

Metoda
contractuală

Definiţie: Reasigurarea contractuală este forma obligatorie care are la

bază „principiul non selecţiei” pentru cele două părţi. Această
metodă este mult mai utilizată în reasigurările internaţionale, fiind
mult mai comodă, cu cheltuieli de administrare mai mici şi
pretându-se la toate categoriile de afaceri.
Obiectul reasigurării contractuale:

Contractul este încheiat între compania cedentă şi reasigurător pentru

reasigurarea unui ansamblu de riscuri fără posibilitatea de alegere a unui singur risc
sau a unui grup de riscuri. Ansamblul de riscuri cedate de asigurător poartă denumirea
de „portofoliu.

Reţinem:
Reasigurarea facultativă este ataşată de noţiunea de risc luată individual, în timp
ce reasigurarea obligatorie (contractuală) este ataşată de noţiunea de portofoliu luată în
totalitate ca o sumă de riscuri.

140
 Conform acestei metode
(metoda contractuală),
reasigurătorul nu examinează
separat fiecare risc individual şi
nu are dreptul să refuze sau să
evalueze un singur risc dacă el nu
este inclus în contract.
Reasigurătorul este obligat să
accepte atâr riscurile „bune” cât şi
pe cele „rele”.

Avantaje:
Metoda contractuală prezintă avantaj atât pentru
reasigurător, cât şi pentru reasigurat. Reasigurătorul este sigur că va
obţine un volum substanţial de afaceri de la compania cedentă
indiferent de forma propusă (proporţională sau neproporţională), iar
asigurătorul direct oferă spre reasigurare riscuri grupate în pachete
în forma şi în termenii contractuali cei mai potriviţi interesului său.

Dezavantaje:
Singurul dezavantaj al reasigurătorului este acela că pierde
dreptul de a alege riscurile pentru reasigurare, fiind obligat să
accepte, global, toate riscurile pe care vrea să le cedeze compania de
asigurări directe.
Această metodă este totuşi, principala metodă folosită în reasigurările
internaţionale.
Metoda „facultativ –
obligatorie”

Definiţie: A apărut ca urmare a creşterii dimensiuni riscurilor individuale care

afectează toate tipurile de asigurare.
Acestea sunt „contracte încheiate între o companie cedentă şi
un reasigurător, sau între un broker şi un reasigurător, în care acesta din
urmă are obligaţia de a accepta reasigurările voluntar cedate de cealaltă
parte”.

Acest tip de reasigurare are la bază „principiul selecţiei riscurilor” pentru compania
cedentă şi „principiul nonselecţiei” pentru reasigurător.

Observaţie:
Această metodă este considerată facultativă pentru asigurătorul direct care
cedează o parte din riscuri reasigurătorului, în condiţiile pe care el însuşi le decide şi
este obligatorie pentru reasigurător care trebuie să accepte oferta în condiţiile propuse
de compania cedentă.

Asemănarea cu metoda contractuală constă în aceea că reasigurătorul întră în

afacere cu un asigurător sau cu un broker şi acceptă riscurile oferite conform acordului
propus. Diferenţa este aceea că societatea de asigurări directe (sau brokerul) nu este
obligată să ofere riscurile pentru asigurare în timpul derulării acordului. Reasigurarea
facultativ – obligatorie îl dezavantajează într-o oarecare măsură pe reasigurător, întrucât
acesta nu are posibilitatea de a accepta sau refuza tranzacţii care altfel le-ar fi oferite
direct în sistemul coasigurării şi nu exercită nici un control asupra tranzacţiei primite. De
asemenea, ei se află în stare de incertitudine, pentru că atunci când apare o nouă daună
înainte ca societatea cedentă să-şi completeze toate acordurile de reasigurare, aceştia vor
fi automat răspunzători până la limita lor, chiar dacă în momentul producerii daunelor nu
li se cedase în mod special nici o parte din risc.
141
 Pool-urile de
reasigurare

În vederea acoperirii unor riscuri deosebite sau a unui complex de riscuri

din anumite ramuri de asigurare, mai multe societăţi de asigurare convin să creeze
un pool de reasigurare care să plaseze în reasigurare contractele de asigurare în
cauză. Pool-ul respectiv este administrat de un oficiu, care centralizează ofertele de
reasigurare primite din partea societăţilor de asigurare şi le repartizează pe membrii
pool-ului pe baza cotelor de subscriere, la care aceştia s-au angajat. Dacă membrii
pool-ului nu au acoperit întreaga valoare a contractelor oferite în reasigurare,
diferenţa se plasează în afara pool-ului.

Printre cauzele care au dus la crearea de pool-uri de reasigurare se numără:

a) necesitatea acoperirii unor riscuri de proporţii deosebit de mari, având o
frecvenţă şi o intensitate încă necunoscute (riscurile atomice şi nucleare);
b) existenţa unor riscuri care prin cumul ar putea produce la daune excepţional
de mari (riscul de război);
c) evitarea cedării unui volum important de prime de asigurare către societăţi
de asigurare dintr-o ţară sau zonă geografică.
Primele două cauze sunt specifice ţărilor dezvoltate, iar cea de-a treia se
întâlneşte în ţările în curs de dezvoltare. Această formă duce la reducerea cheltuielilor de
administrare, dar determină restrângerea sau chiar înlăturarea concurenţei, cu efecte
negative asupra costului reasigurării.

TEST DE EVALUARE

1. Care este obiectul reasigurării facultative?

Răspuns:
Obiectul reasigurării facultative îl constituie localizarea riscurilor
individuale între companiile de asigurări directe. Semnificaţia termenului
„facultativ” se referă la faptul că reasigurătorul nu este obligat să accepte şi să
încheie tranzacţia în condiţiile propuse de compania cedentă.

2. Enumeraţi metodele de bază şi derivate utilizate în reasigurarea

internaţională
Răspuns:

Exerciţii

Exemplu rezolvat:
1. Contractul de reasigurare poate avea: a)
caracter facultativ, obligatoriu sau mixt;
b) caracter strict legiferat prin norme uniforme emise de CSA; c)
avantaje numai pentru asigurător;
142
 d) efecte numai pentru o parte, de regulă asigurător;
e) avize din partea CSA, conform Normelor acesteia.

Rezolvare: •OOOO

De rezolvat:
2. Identificaţi afirmaţiile adevărate:
a. Reasigurarea contractuală este forma obligatorie care are la bază „principiul
selecţiei” pentru cele două părţi.
b. Reasigurarea contractuală este forma obligatorie care are la bază „principiul
non selecţiei” pentru cele două părţi.
c. Reasigurarea facultativ-obligatorie are la bază „principiul selecţiei riscurilor”
pentru compania cedentă şi „principiul nonselecţiei” pentru reasigurător..
d. Reasigurarea facultativă este ataşată de noţiunea de portofoliu luată în totalitate
ca o sumă de riscuri, în timp ce reasigurarea obligatorie (contractuală) este ataşată de
noţiunea de risc luată individual..

OOOO

7.4. Forme de reasigurare

În funcţie de modul în care riscurile se repartizează între reasigurat şi

reasigurător, contractele de reasigurare sunt:
contract de reasigurare proporţional – criteriul de repartizare a riscurilor este
suma asigurată;
contract de reasigurare neproporţional – criteriul de repartizare a riscurilor
este dauna.

Reasigurarea proporţională a fost prima formă de reasigurare, dezvoltându-se

din sistemul coasigurării, prin care mai mulţi asigurători împărţeau între ei în proporţii
convenite o parte a asigurării directe.

Reasigurarea proporţională
Prin acest tip de reasigurare, reasigurătorul acceptă o răspundere stabilită
ca o proporţie din suma asigurată iniţial prin contractul de asigurare directă,
daunele înregistrate repartizându-se între compania cedentă şi reasigurător în mod
direct proporţional cu acoperirea acordată.

Reasigurarea „excedent de sumă”

Reasigurarea „cotă – parte”
- se caracterizează prin faptul că
participareareasiguratului,
precumşirăspunderea
reasigurătorului sau
reasigurătorilor se stabilesc sub
forma unei cote procentuale din
suma asigurată prevăzută în
contractul de asigurare;
- se caracterizează prin aceea că
reasiguratul stabileşte anticipat, sub
forma unei sume fixe, reţinerea sa
proprie, denumită şi plin de conservare,
a şi tot ce depăşeşte această reţinere,
adică excedentul, până la limita
maximă a sumei
asigurate, îl cedează reasigurătorului.

143
 Reasigurarea „cotă – parte”
În cazul acesteia, reasiguratul reţine o anumită cotă din suma asigurată, iar
diferenţa până la 100% o cedează în reasigurare. Reasigurătorii, la rândul lor, participă
fiecare în parte cu o anumită cotă procentuală la riscurile prevăzute în contractul de
reasigurare.
Proporţionalitatea se referă nu numai la suma asigurată, dar şi la repartizarea
primelor de asigurare şi a daunelor înregistrate. Astfel, primele de asigurare se împart
între reasigurat şi reasigurători în aceeaşi proporţie în care aceştia au participat la
repartizarea sumei asigurate. La fel se procedează şi la acoperirea daunelor: din daunele
înregistrate, reasiguratul şi reasigurătorii suportă, fiecare în parte, o cotă din daune
corespunzătoare sumei asigurate reţinute, respectiv primite în reasigurare.

Suma 40% 30% 30%

asigurată Reţinere proprie Răspundere R I Răspundere R II

Prima de 40% 30% 30%

asigurare reasigurat reasigurător R I reasigurător R II

Despăgubire 40% 30% 30%

reasigurat reasigurător R I reasigurător R II

Acest sistem de reasigurare este preferat de reasigurător, deoarece nu permite o

selecţie a riscurilor din partea reasiguratului. Ca urmare, portofoliul reasigurătorului va fi
la fel de diferit şi de dispersat ca şi cel al reasiguratului. Avantajul pentru reasigurător
constituie, însă, un dezavantaj pentru reasigurat, deoarece portofoliul de asigurări al
acestuia din urmă este, de obicei, compus dintr-un mare număr de riscuri mici şi mijlocii
care în mod normal nu ar necesita reasigurare. Ori, cedând şi aceste riscuri în reasigurare,
reasiguratul renunţă la un important volum de prime.
Din punct de vedere tehnic, acest tip de reasigurare nu prezintă nici un fel de
dificultate şi este avantajos din punct de vedere administrativ.
Reasigurarea cotă-parte, denumită şi în participaţie, se practică mai ales de către
societăţile de asigurare nou înfiinţate, care nu au capacitatea ca, din riscurile subscrise, să
reţină sume importante şi nici nu dispun de un serviciu de reasigurare puternic care să
poată utiliza forme de asigurare mai eficiente, dar mai laborioase. Reasigurarea cotă-parte
suplineşte aceste neajunsuri inerente începutului, întrucât procentul de reţinere aplicându-
se linear, nu reclamă operaţii administrative complicate şi costisitoare.
Întrucât nu realizează omogenizarea cantitativă a riscurilor – obiectivul de bază
al reasigurării – ci numai reducerea volumului răspunderilor asumate de asigurător până
la nivelul capacităţii sale financiare, unii specialişti nu consideră reasigurarea cotă-parte
ca o formă veritabilă de reasigurare.
Cu toate acestea, această reasigurare este frecvent folosită în unele ţări chiar şi de
societăţile de asigurare mai vechi. Ea se mai utiliza în ramurile în care s-au înregistrat
rezultate negative, din care cauză reasigurătorii ezită să mai accepte riscuri în reasigurare
pe baza vechilor formule.

Reasigurarea „excedent de sumă”

Reasigurarea excedent de sumă asigurată se aplică, de obicei, la asigurările de
bunuri (clădiri, construcţii şi echipamente industriale, maşini şi aparate, materiale,
produse, etc) deoarece aici suma asigurată poate fi determinată cu

144
 precizie, iar reţinerea proprie a
reasiguratului poate fi diferenţiată
în funcţie de natura şi frecvenţa
riscului asigurat (incendiu,
explozii, avarii, furt prin efracţie,
etc).
Plinul de conservare se exprimă valoric şi variază ca mărime de la o ramură de
asigurare la alta şi chiar în cadrul aceleiaşi ramuri, al aceleiaşi categorii de risc, de la
obiect asigurat la altul.

Suma

asigurată Plin de reasigurător Reasigurător Reasigurător

conservare RI R II R III

excedent
Observaţie:
Sistemul excedentului de sumă asigurată îndeplineşte cel mai bine rolul
reasigurării, adică omogenizarea răspunderii reţinute de reasigurat. El prezintă pentru
reasigurat avantajul că riscurile mici, intrând în cadrul reţinerii proprii (plinul de
conservare) nu vor fi reasigurate.
Reasigurarea excedent de sumă asigurată reclamă, însă, un mare volum de
muncă: pentru fiecare contract se calculează raportul dintre reţinerea proprie (plinul de
conservare) şi suma asigurată, precum şi raportul dintre suma care se cedează în
reasigurare (excedentul) şi suma asigurată. Aceasta, pentru a stabili cât reprezintă,
procentual, partea din suma asigurată care rămâne în sarcina reasiguratului şi respectiv
partea preluată de reasigurători.

Cr – cota de repartizare în sarcina reasiguratului se determină:

Cr = retinere proprie ×100
suma asigurată totală

CR - cota de repartizare în sarcina reasigurătorului se determină:

CR = excedent
suma asigurată totală

Mărimea reţinerii proprii în raport cu răspunderea maximă a reasigurătorilor este

un prim indiciu al calităţii riscurilor cedate în reasigurare. Aceasta, deoarece la stabilirea
reţinerii proprii reasiguratul va ţine seama de probabilitatea producerii riscului, de
întinderea daunei, de mărimea medie a sumelor asigurate şi a mijloacelor financiare de
care dispune. La riscurile mai „bune” plinul de conservare va fi mai mare decât la cele
mai „puţin bune”.

Reasigurarea neproporţională

Alături de forma clasică, proporţională a reasigurării, s-a dezvoltat treptat forma

neproporţională. Aceasta, deoarece a apărut teama că contractele de valori mari nu vor
putea fi plasate integral în reasigurare pe baze proporţionale. În plus, reasigurarea
proporţională reclamă un volum mai mare de muncă decât cea neproporţională.
Contractele de reasigurare neproporţională se clasifică în funcţie de modalitatea
de exprimare a limitei monetare (ca o sumă absolută sau ca o cotă procentuală din
volumul daunei).

145
 Reasigurarea neproporţională
La aceste contracte repartizarea răspunderii între reasigurat şi
reasigurători se face în funcţie de volumul probabil al daunei, şi nu în baza unui
raport proporţional faţă de suma asigurată. La acest tip de contract, răspunderea
reasiguratului este limitată, pentru fiecare daună, iar în sarcina reasigurătorilor
cade partea de daună care depăşeşte răspunderea
reasiguratului.

Reasigurarea „excedent de daună” Reasigurarea „oprire a daunei”

- se caracterizează prin faptul că - se caracterizează prin aceea că
răspunderea reasiguratului este reasiguratul se angajează să acopere
limitată, pentru fiecare daună, la un din daunele produse în cursul anului,
anumit plafon (nivel), denumit o sumă echivalentă cu un procent din
prioritate, franşiză sau prag, iar volumul
răspunderea reasigurătorilor vizează primelor încasate, iar reasigurătorii
partea de daună care depăşeşte să suporte tot ceea ce depăşeşte acest
prioritatea; Drept urmare, răspunderea nivel.
reasiguratului se exprimă printr-o sumă
fixă din dauna probabilă. În ceea ce
priveşte
răspunderea reasigurătorilor, aceasta
este fie limitată la o sumă fixă din
daună, fie nelimitată.

Reasigurarea „excedent de daună”

Reasigurarea excedent de daună se utilizează mai ales în ramurile în care în urma
producerii unui risc asigurat, se pot înregistra pagube deosebit de mari (de exemplu:
răspunderea civilă a armatorului pentru poluarea apelor mării şi a litoralului cu ţiţei;
răspunderea ce revine unei centrale atomoelectrice care a suferit un grav accident, etc).
Reasigurarea excedent de daună prezintă avantajul, pentru reasigurat, că-i permite
să limiteze răspunderea pentru daunele produse de acelaşi risc, în funcţie de capacitatea
sa de plată, iar pentru reasigurători, că necesită un volum relativ redus de cheltuieli de
administraţie.
În schimb, acest tip de reasigurare reclamă un volum mare de muncă din partea
reasiguratului pentru evidenţierea răspunderilor ce revin asigurătorilor pe nivele de
daune; în plus, nu asigură nici omogenizarea portofoliilor reasigurătorilor.

Reasigurarea „oprire a daunei”

La reasigurarea oprire de daună participarea reasigurătorilor la acoperirea daunei
este dependentă de raportul dintre daune şi primele de asigurare, adică de rata daunei
înregistrate. Acest raport este de regulă, subunitar, deoarece societatea de reasigurare
suportă pe lângă despăgubirile de asigurare şi cheltuielile de administraţie. La întocmirea
acestei variante de contract, sarcina principală a reasiguratului constă în limitarea daunei
pe care înţelege să o suporte pornind de la rata daunei.

146
 Dauna care rămâne în
sarcina reasiguratului se stabileşte
sub forma unui procent din dauna
produsă raportat la primele
încasate.
Pentru a nu-şi asuma angajamente excesiv de mari, la încheierea contractului,
reasiguratul e bine să manifeste prudenţă şi să precizeze şi mărimea absolută a opririi de
daună, şi nu doar mărimea relativă a acesteia în raport cu primele încasate. Aceasta,
deoarece este posibil ca volumul primelor efectiv încasate să depăşească pe cel al
primelor estimate, ceea ce atrage după sine majorarea automată a răspunderii
reasiguratului.
Şi reasigurătorii sunt interesaţi ca răspunderea lor să fie stabilită şi ca mărime
absolută nu numai ca procent faţă de primele încasate de reasigurat. Ceea ce depăşeşte
această limită rămâne în sarcina reasiguratului. La aceste contracte, un rol foarte
important joacă buna credinţă a reasiguratului în ceea ce priveşte informarea corectă a
reasigurătorului despre mărimea reală a daunelor înregistrate şi a primelor încasate.

Reţinem:

La reasigurările neproporţionale, o problemă extrem de importantă o constituie

stabilirea cuantumului primelor cuvenite reasigurătorului. Aceasta, deoarece prima de
reasigurare pe care reasiguratul o cedează reasigurătorului nu este proporţională cu
angajamentele asumate de aceştia (cu volumul daunelor de acoperit), ci este mult mai
mică. Aceasta se explică prin faptul că posibilitatea producerii daunei maxime (limita
prevăzută în contract) sau chiar a daunei medii (care se situează peste nivelul priorităţii)
este mult mai redusă decât probabilitatea producerii de daune mărunte, care se
încadrează în prioritate şi rămân în totalitate în sarcina reasiguratului.

La repartizarea primelor între reasigurat şi reasigurător se foloseşte o metodă

denumită „cost al arderii” care se bazează pe următoarea formulă:
D ⋅100
Ca = , unde:
P ⋅80
Ca = costul arderii;
D – volumul daunelor înregistrate de reasigurat, la nivelul considerat din
ramura de asigurare în cauză, în ultimii 5 ani;
P – volumul total al primelor încasate de reasigurat, în ramura considerată, în
ultimii 5 ani;
80 - arată în ce proporţie se reduce raportul daune prime.
100

Costul arderii reprezintă cota de primă cuvenită reasigurătorilor exprimată în procente

şi care se aplică asupra volumului de prime încasate în anul de asigurare.

În concluzie:
Reasigurarea constituie o modalitate frecvent utilizată pentru omogenizarea
riscurilor sub raport cantitativ şi pentru dispersarea acestora sub raport geografic
(teritorial).

147
TEST DE EVALUARE

1. Prin ce se caracterizează reasigurarea cotă parte?

Răspuns:
Reasigurarea „cotă – parte”se caracterizează prin faptul că participarea
reasiguratului, precum şi răspunderea reasigurătorului sau a reasigurătorilor se
stabilesc sub forma unei cote procentuale din suma asigurată prevăzută în contractul
de asigurare;

2. Prin ce se caracterizează contractul de reasigurare neproporţională?

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Reasigurarea proporţională cunoaşte următoarele variante: a.
reasigurarea excedent de daună;
b. reasigurarea excedent de sumă asigurată; c.
reasigurarea cotă-parte;
d. reasigurarea oprire de daună;
e. reasigurarea de acoperire a sinistrelor majore.

Rezolvare: O••OO

2. Un contract de export de mărfuri în sumă de 400.000 um este asigurat pentru

suma de 300.000 um. Cota de primă practicată de asigurător este de 3%. Asigurătorul
reţine în sarcina sa 105.000 um, iar restul îl cedează în reasigurare (reasigurare
proporţională cotă parte) astfel:
- reasigurătorul X preia 25% din suma asigurată; -
reasigurătorul Y preia 20% din suma asigurată; -
reasigurătorul Z preia 20% din suma asigurată.
Producerea unuia din riscurile asigurate determină o avarie la marfă în
sumă de 100.000 um.
Se cere:
a. despăgubirea cuvenită asiguratului;
b. mărimea despăgubirii suportate de reasigurat şi respectiv reasigurători; c.
partea din prima de asigurare încasată de asigurător care rămâne la
dispoziţia sa, respectiv cea care este cedată reasigurătorilor.

148
Rezolvare:
Folosim următoarele notaţii:
D – despăgubirea cuvenită asiguratului; P – paguba; SA – suma asigurată; VR –
valoarea reală a bunului asigurat;
DA – partea din despăgubire plătită asiguratului suportată de asigurător; DR –
partea din despăgubire suportată de reasigurători;
CA – contractul de asigurare; CR – contractul de reasigurare
a) SA < VR, deci se va aplica principiul acoperirii proporţionale:

D = P ⋅ VRSA = 100.000 ⋅ 300.000400.000 = 75 000 um

b) DA = D x cota de participare A la CR
Re ţinere proprie A 105000
Cota de participare A la CR = ×100 = ×100 =
Suma asigurată 300000
= 35%
DA = 75.000 x 35% = 26.250 um
DRX = D x cota de participare RX la CR = 75.000 x 25% = 18.750 um
DRY = DRZ = D x cota de participare RY (RZ) la CR = 75.000 x 20% = 15000

c) Prima de asigurare aferentă CA: Pa = c% x SA = 3% x 300000 = 9000 um Prima

de asigurare pentru părţile CR urmează regulile proporţionalităţii:
Pai = Pa x cota de participare a părţii i la CR
PaA = 9000 x 35% = 3150 um PaX =
9000 x 25% = 2250 um PaY = PaZ =
9000 x 20% = 1800 um

De rezolvat:
3. O societate de asigurări protejează fiecare dintre contractele de asigurare
încheiate, prin contract de reasigurare în limita a 800.000 um. Suma reţinută în contul său
ca prioritate reprezintă 300.000 um. Se produce riscul asigurat, înregistrându-se
următoarele daune: 200.000 um, 600.000 um şi respectiv 900.000 um.
Determinaţi:
a. despăgubirea suportată de reasigurat; b.
despăgubirea suportată de reasigurător.

REZUMATUL TEMEI

Pentru împărţirea riscurilor între mai multe societăţi de asigurare, se folosesc

două soluţii şi anume coasigurarea şi reasigurarea.
Reasigurarea reprezintă operaţiunea efectuată de societăţile de asigurări, de
cedare a unei părţi din obligaţiile asumate către alte societăţi specializate în preluarea
acestor riscuri, numite şi societăţi de reasigurare. Scopul reasigurării îl reprezintă
menţinerea unui echilibru corespunzător între primele de asigurare încasate şi
despăgubirile datorate de fiecare asigurător în parte.
În reasigurarea internaţională se utilizează două metode de bază, şi
anume:metoda facultativă şi metoda contractuală.

149
 Pe lângă acestea s-au conturat şi alte metode care derivă din cele două amintite
anterior, mai cunoscute şi mai frecvent întâlnite fiind: metoda „facultativ
– obligatorie” şi „pool”-urile de reasigurare
Reasigurarea facultativă este ataşată de noţiunea de risc luată individual, în timp
ce reasigurarea obligatorie (contractuală) este ataşată de noţiunea de portofoliu luată în
totalitate ca o sumă de riscuri.
În funcţie de modul în care riscurile se repartizează între reasigurat şi
reasigurător, contractele de reasigurare pot fi:
1. contracte de reasigurare proporţionale – criteriul de repartizare a riscurilor
este suma asigurată; în acest caz reasigurătorul acceptă o răspundere stabilită ca o
proporţie din suma asigurată iniţial prin contractul de asigurare directă, daunele
înregistrate repartizându-se între compania cedentă şi reasigurător în mod direct
proporţional cu acoperirea acordată.
În principal, contractele de reasigurarea proporţională sunt de două tipuri:
- contract de reasigurare „cotă – parte”;
- contract reasigurare „excedent de sumă”;
2. contracte de reasigurare neproporţionale – criteriul de repartizare a riscurilor
este dauna. La aceste contracte repartizarea răspunderii între reasigurat şi reasigurători se
face în funcţie de volumul probabil al daunei, şi nu în baza unui raport proporţional faţă
de suma asigurată. Astfel, răspunderea reasiguratului este limitată, pentru fiecare daună,
iar în sarcina reasigurătorilor cade partea de daună care depăşeşte răspunderea
reasiguratului
Aceste contracte pot fi:
- contracte de reasigurare „excedent de daună”; -
contracte de reasigurare „oprire a daunei”
Reasigurarea constituie o modalitate de omogenizare a riscurilor sub raport
cantitativ şi pentru dispersarea acestora sub raport geografic (teritorial).

150