Coordonate ale reglementărilor privind asigurările în România

Unitatea de învăţare Nr. 2

COORDONATE ALE REGLEMENTARILOR PRIVIND

ASIGURĂRILE IN ROMANIA

Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 2 9
1.1 Principalele reglementări ale asigurărilor în România 10
1.2 Contractul de asigurare 17
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 2 19
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 19
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 2 19

Asigurări şi resigurări 9
 Coordonate ale reglementărilor privind asigurările în România

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 2

Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr. 2 sunt:
 Înţelegerea rolului asigurărilor în compensarea pagubelor
 Evoluţia activităţii de asigurare în ţara noastră

2.1 Principalele reglementări ale asigurărilor în România

Activitatea din domeniul asigurărilor din ţara noastră se întinde pe o perioadă
de peste 125 de ani şi poate fi împărţită în trei etape distincte: prima între
1871-1948, cea de a doua este cuprinsă între anii 1949-1990, iar ultima a
început în anul 1991. În acest interval de timp, au fiinţat diverse tipuri de
societăţi de asigurare, având diverse forme de proprietate.
Asigurările în perioada 1871-1948
Deşi cele mai multe surse indică că asigurările în România au debutat la
sfârşitul secolului al XIX-lea, forme premergătoare ale acestora au apărut cu
mult înainte, în secolul al XIV-lea au fost organizate în Transilvania asociaţii
mutuale şi de întrajutorare.
Prima formă de asigurare cunoscută în România este cea a animalelor,
Prima formă de denumită „hopşa”. Ea a fost o formă iniţială, rudimentară de asigurare a
asigurare – animalelor în cazuri de accidente, prin care locuitorii unei comune se
“hopşa” întrajutorau reciproc. În cazul acidentării şi sacrificării din necesitate a
animalelor carnea era împărţită între locuitorii comunei, fiecare plătind o sumă
pentru partea care-i revenea, acoperind astfel în totalitate sau parţial dauna
suferită de proprietarul prejudiciat.
Breslele de
Primele organizaţii care au avut caracter de mutualitate şi întrajutorare au luat
meseriasi-
fiinţă odată cu apariţia breslelor de meseriaşi în Transilvania în secolul al XIV-
primele
lea. Membrii breslelor meşteşugăreşti contribuiau, prin achitarea unei cotizaţii
asociaţii
la constituirea de fonduri utilizate pentru a plăti ajutoare de înmormântare şi
mutuale
alte ajutoare pentru văduvele şi copii decedaţilor.
Asociaţii Mai târziu s-au instituit şi apoi s-au dezvoltat asociaţii pentru stingerea
pentru incendiilor care erau organizate între mai multe comune vecine. În anul 1744,
stingerea la Braşov s-a înfiinţat o „casă de incendii” prin funzionarea mai multor
incendiilor asociaţii învecinate şi care a funcţionat până în 1763. Membrii plăteau
trimestrial „Casei” o anumită sumă de bani, în caz de daună primeau
despăgubiri.
Primele realizări practice ale ideii de asigurare în accepţiunea modernă a

Asigurări şi resigurări 10
 Coordonate ale reglementărilor privind asigurările în România

acestei noţiuni, au apărut în Principatele Române după tratatul de la

Adrianopole din anul 1829, tratat care a oferit Principatelor libertatea
comercială, respectiv libertatea de a exporta cereale în Occident. Această nouă
orientare a exporturilor a inaugurat în Principatele Române o epocă de
dezvoltare rapidă a producţiei de cereale şi, în general a economiei naţionale.
Pe de altă parte, intensificarea relaţiilor comerciale ale Principatelor Române
cu Occidentul nu era posibilă fără introducerea unor instituţii şi intreprinderi
economice auxiliare, strict necesare pentru desfăşurarea normală a vieţii
economice, printre care se numărau, în primul rând, societăţile de asigurări.
Cum societăţi de asigurare româneşti nu existau, unele societăţi străine au
deschis reprezentanţe la Bucureşti, în porturile dunărene şi la Iaşi. Activitatea
Înfiinţarea lor consta în asigurări de transport, de incendiu şi asigurări de viaţă.
societăţii Am plasat începutul primei etape a asigurărilor în ţara noastră, în mod
“Dacia”- 1871 convenţional în 1871, pentru că în acest an, prin Înaltul Decret Domnesc
nr.699 din 13 martie, a fost autorizată înfiinţarea primei societăţi româneşti de
asigurare „Dacia”, având un capital de 3 milioane de lei. Printre fondatori erau
prezente personalităţi marcante ale vieţii politice, sociale şi economice ale
vremii, cum ar fi: B.Boerescu (ministru al afacerilor străine), T.F.Negroponte,
Societatea de Şt. Ioanide G.Gh. Cantacuzino, Th. Mehedinţeanu şi alţii.
asigurări
Doi ani mai târziu, în 1873, a fost creată o nouă societate de asigurări,
“Romania”-
„România”, cu un capital de 2 milioane de lei. Şi de această dată printre
1873
fondatorii ei se numără personalităţi ale epocii, printre care: Prinţul Ghica,
Prinţul Ştirbei, M. Kogălniceanu. În 1881 s-a creat societatea „Dacia-
România”, prin fuzionarea acestor două societăţi de asigurări, care a devenit
una din cele mai puternice societăţi de asigurare din ţara noastră. La numai doi
ani după aceea, în 1882, a fost constituită societatea „Naţionala”, iar în 1897,
la Brăila a fost întemeiată societatea „Generala”, de cercurile comerciale din
Brăila şi Galaţi, cu colaborarea Băncii Marmorosch, Blank & Co şi
„Assigurazioni Generali” din Trieste, astăzi una dintre cele mai mari societăţi
de asigurare şi reasigurare din lume. Această societate s-a specializat în
asigurarea transporturilor maritime, în special de cereale.
În 1907 a luat fiinţă societatea „Agricola”, care în 1930 a fuzionat cu
„Fonciera”- Cluj. De asemenea, au luat fiinţă şi alte societăţi de asigurare, cum
au fost „Prima Ardeleană” (1911), „Vulturul” din Chişinău (1923).
În 1920, s-a constituit societatea „Steaua României”, cu un capital de 2
milioane de lei, care 1930 a fuzionat cu „Ancora”, ajungând la 12 milioane
capital; în 1936 a preluat portofoliul românesc al societăţii „Phonix” din
Viena, aflată în lichidare, ceea ce a dus la majorarea capitalului său la 20 de

Asigurări şi resigurări 11
 Coordonate ale reglementărilor privind asigurările în România

milioane.
În 1923, a luat fiinţă societatea „Asigurarea Românească”, cu un capital de 4
milioane lei, specializată în asigurări populare (asigurări de viaţă fără
examinare medicală).
Până la primul război mondial, societăţile de asigurare româneşti practicau
După război, preponderent asigurări de incendiu şi viaţă; asigurarea împotriva grindinei s-a
au luat fiinţă practicat o perioadă scurtă de timp şi pe scară restrânsă, iar asigurarea de
22 de societăţi transport se limita la transporturile fluviale.
După război, au luat fiinţă 22 de societăţi, unele noi, altele succesoare ale
societăţilor de asigurare străine („Fonciera”- Cluj, „Agronomul”), „Steaua
României” (care a preluat portufoliul lui „Munchener”), „Prima Ardeleană”
(care a preluat portofoliul lui „Erte Ungarische”) şi „Adriatica” (italiană), iar
după 1927, guvernul a autorizat înfiinţarea de reprezentanţe ale unor societăţi
de asigurări străine, printre care: „Norwich”, „Standard”, „Sun”, „Phoenix”.
Activitatea de asigurare în România, ca întreaga activitate economică, a
cunoscut cea mai mare dezvoltare în anii `30, practicându-se toate formele de
Se înfiinţează
asigurare. Odată cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial ea a intrat în
Regia
declin. În 1945, în românia activau 13 societăţi de asigurare româneşti şi 5
Autonomă a
reprezentanţe străine.
Asigurărilor de
Stat - 1942 Alături de societăţile private, sectorul de stat a început să-şi facă apariţia în
asigurări. După reorganizarea sectorului asigurărilor printr-o lege emisă în
1942, a luat fiinţă Regia Autonomă a Asigurărilor de Stat (R.A.A.S.). Ea a
rezultat prin reorganizarea Casei de Asigurări a Ministerului de Interne
(înfiinţată în 1915) şi practica toate categoriile de asigurări.
În paralel cu societăţile de asigurare şi cu regia de asigurare mai existau şi alte
instituţii care primeau în asigurare bunuri: „Eforia bisericii ortodoxe române”,
care asigura bisericile proprietate parohială; „Casa armatei”, cu activitate de
Asigurările asigurare a cailor - proprietate de stat - aflaţi în folosinţa armatei; „Regia
agricole – Monopolurilor Statului - pentru asigurarea culturilor de tutun împotriva
“hopşa” riscului de grindină.
Într-o structură aparte s-au practicat asigurările agricole. În forme rudimentare
s-a practicat asigurarea animalelor pentru cazuri de accidente, denumite
„hopşa”, cu scopul întrajutorării reciproce a proprietarilor de vite din aceeaşi
comună. În anul 1909 au fost organizate două mari astfel de asociaţii:
„Reuniunea proprietarilor de vite din Orăştie” şi alta la Cacova, în Banat.
Mai târziu, în 1914, Societatea Naţională de Agricultură a introdus asigurările
mutuale de culturi agricole ale obştilor săteşti prin intermediul Casei Centrale

Asigurări şi resigurări 12
 Coordonate ale reglementărilor privind asigurările în România

a Băncilor Populare, prin care au fost asigurate 155 de obşti de arendare din
întreaga ţară. Această acţiune de asigurare a fost oprită de război şi nu a mai
Acte fost reluată.
normative În perioada interbelică s-au dezvoltat asociaţiile mutuale pentru asigurarea
vitelor.
Reglementarea asigurărilor s-a făcut printr-un set de acte normative, dintre
care:
- Codul comercial din 1886;
- Regulamentul fondului de asigurare a tutunului; publicat în Monitorul
oficial nr.71 din21 iunie 1903, modificat în 1907 şi 1922;
- Regulamentul casei contra incendiului pentru imobilele comunelor şi
judeţelor, publicat în Monitorul oficial nr.72 din 28 iunie 1909;
- Legea pentru constituirea şi funcţionarea întreprinderilor private de
asigurare şi reglementare a contractului de asigurare din 7 iulie 1930,
modificată la 9 aprilie 1931, 12 martie 1932 şi 10 aprilie 1936;
- Legea din 4 aprilie 1936 pentru organizarea şi administrarea casei de
asigurări a Ministerului de Interne, publicată în Monitorul oficial nr.80
din 4 iunie 1936;
Codul - Decretul lege din 1 octombrie 1941 privind acoperirea riscului de
comercial din război în asigurările de viaţă;
1886- prima
- Decretul lege din 29 martie 1941 privind interzicerea constituirii de
reglementare
noi societăţi de asigurare în România;
Prin Codul comercial din 1886 a fost introdusă în România prima reglementare
legală a contractului de asigurare. Acesta nu conţinea dispoziţii speciale
privind constituirea şi funcţionarea societăţilor private de asigurări, ele
supunându-se aceloraşi dispoziţii, de fond şi de formă, ca şi celelalte societăţi
comerciale.
Din anul 1930, industria asigurărilor a fost legalizată prin votarea de către
Parlament a Legii nr.216 pentru constituirea şi funcţionarea întreprinderilor
private de asigurare şi reglementarea contractului de asigurare. Ea a fost cea
dintâi lege specială ce reglementa activitatea întreprinderilor private de
asigurări.
Prin această lege:
- se determina obiectul întreprinderilor de asigurări şi se fixa cadrul în care îşi
puteau efectua operaţiunile

Asigurări şi resigurări 13
 Coordonate ale reglementărilor privind asigurările în România

- se fixau condiţiile pe care trebuiau să le îndeplinească societăţile româneşti

de asigurări la constituire şi cele care trebuiau respectate de societăţile străine
pentru a putea funcţiona în România;
- se instituiau, printr-un organ anume creat, controlul operaţiunilor şi
administrarea fondurilor societăţilor de asigurări;
- se impunea societăţilor constituirea unei garanţii pentru îndeplinirea tuturor
obligaţiilor legale şi se fixa în ce anume se puteau face investirea şi
plasamentul rezervelor de primă, impunându-se ca atât societăţile româneşti
cât şi cele străine să investească în ţară atât rezervele matematice pentru partea
lor proprie asigurată, cât şi pentru partea reasigurată;
- se fixau normele pentru întocmirea bilanţurilor şi pentru determinarea
rezervelor matematice;
- se fixau sancţiuni pentru încălcarea dispoziţiilor legii.
În 1948 au fost De asemenea, prin legea din anul 1930 s-a înfiinţat Oficiul de Control,
trecute în însărcinat cu supravegherea instituţiilor private de asigurări.
proprietatea
statului 15
societăţi de Asigurările în perioada economiei planificate (1948-1990)
asigurare O etapă distinctă a asigurărilor poate fi considerată cea care a început după
anul 1948. Odată cu naţionalizarea, din iunie 1948, a mijloacelor de producţie,
a băncilor şi a societăţilor de asigurare, societăţile de asigurare private au
trecut în proprietatea statului şi instituţiile publice de asigurare s-au încorporat
în noile structuri organizatorice şi în noul sistem al economiei planificate. Prin
Legea nr.119 din 1948 au fost trecute în proprietatea statului 15 societăţi de
asigurare printre care: Steaua României, Asigurarea românească, Fonciara,
Generala, Prima societate de împrumut, Adriatica. În acest context, în anul
1949, conform reglementărilor în vigoare la vremea respectivă, Regia
În 1952, aluat Autonomă a Asigurărilor de Stat R.A.A.S. a fost transformată în societate
fiinţă comercială de stat şi asigurări. În paralel, şi în asigurări a pătruns capitalul
Administraţia sovietic, creându-se societatea Sovrom-Asigurare (prin Decretul nr.345 din
Asigurărilor de 1949), având ca obiect de activitate contractarea asigurărilor facultative de
Stat – ADAS bunuri şi persoane. În 1952, aluat fiinţă Administraţia Asigurărilor de Stat
– ADAS – instituţie specializată în operaţiuni de asigurare şi reasigurare, cu
capital integral românesc. Înfiinţarea ADAS şi lichidarea societăţii Sovrom-
Asigurare, în 1953, a marcat instituirea monopolului de stat în domeniul
asigurărilor, ceea ce înseamnă că pe teritoriul României exista un singur
asigurător, în locul societăţilor de asigurări care funcţionau anterior.
Activitatea ADAS a fost reglementată de Decretul nr. 38/1952; Decretul nr.

Asigurări şi resigurări 14
 Coordonate ale reglementărilor privind asigurările în România

146/1955 şi Decretul Consiliului de Stat nr. 471/1971. ADAS avea sucursale

judeţene, puncte de lucru, agenţi încasatori, inspectori de asigurări şi inspectori
de daune, constituia şi administra următoarele fonduri: fondul de rezervă,
fondul mijloacelor fixe, rezerva de prime pentru asigurările de persoane,
fonduri speciale.
Principiile Înfiinţarea ADAS a atras după sine modificarea de fond a funcţiilor
aigurărilor de asigurărilor şi lărgirea arie lor de cuprindere. Au fost stabilite raporturi de
stat asigurare între unităţile economice de stat, organizaţiile cooperatiste şi
cetăţeni, pe de o parte, şi ADAS, pe de altă parte.
Asigurările de stat au fost organizate pe următoarele principii: monopolul de
stat; unitatea asigurărilor de stat; universalitatea asigurărilor; mutualitatea
asigurărilor; planificarea activităţii de asigurare, eficienţa asigurărilor.
ADAS practica asigurări de bunuri, persoane şi răspundere civilă sub două
forme: a) asigurări prin efectul legii (obigatorii); b) asigurări contractuale
(facultative.
Asigurările prin efectul legii includeau: asigurarea călătorilor pentru cazurile
de accidente; asigurarea bunurilor cooperativelor agricole de producţie, ale
asociaţiilor agricole şi ale persoanelor fizice; asigurarea de săspundere civilă
pentru pagube produse din accidente de autovehicule.
Asigurările facultative completau asigurările prin efectul legii şi cuprindeau: a)
asigurările de buniri pentru cazurile de avarie, distrugere, furt etc.; b)
asigurările de persoane pentru cazurile de invaliditate, supravieţuire, alte
evenimente, deces; c) asigurările de răspundere civilă pentru vătămare
corporală ori decesul unor persoane, avarierea sau distrugerea unor bunuri etc.

Înlăturarea
monopolului Asigurările în România după 1990
de stat Deceniul zece al acestui secol a fost marcat de importante schimbări
legislative, organizatorice şi de funcţionare a întregului sistem economic. În
domeniul asigurărilor primul pas l-a reprezentat înlăturarea monopolului de
stat prin desfiinţarea Administraţie Asigurărilor de Stat, în decembrie 1990,
prin Hotărârea Guvernului nr.1279/1990, activitatea acesteia fiind preluată de
trei societăţi comerciale pe acţiuni: „Asigurarea Românească S.A.”, „Astra
S.A.”, „CAROM S.A.”.
La înfiinţarea celor trei societăţi s-a făcut o delimitare a obiectului lor de
activitate, astfel:
- Societatea „Astra S.A.” practică asigurări facultative de persoane, altele
decât cele de viaţă, şi asigurări de bunuri şi răspundere civilă. De asemenea

Asigurări şi resigurări 15
 Coordonate ale reglementărilor privind asigurările în România

practică reasigurări în toate categoriile de asigurări menţionate. Ea a preluat

activele societăţilor mixte cu participare ADAS din străinătate şi cele aferente
asigurărilor şi operaţiilor de reasigurare în relaţiile cu străinătatea, în sumă de
3.500 mil. lei, precum şi în limitele acestora pasivele corespunzătoare;
- Societatea „Asigurarea Românească S.A. (ASIROM) practică asigurările
obligatorii, asigurări facultative de bunuri şi răspundere civilă şi reasigurări la
toate categoriile menţionate. Ea a preluat active de peste 7.000 mil. lei şi în
limitele acestora pasivele corespunzătoare.
- Agenţia „CAROM S.A.” a preluat activitatea privind constatarea daunelor,
stabilirea şi plata despăgubirilor în cazurile de daune produse în România,
când răspunderea revine unor asiguraţi la societăţile de asigurare din
străinătate şi în cazurile de pagube produse în străinătate automobiliştilor
români asiguraţi în România, efectuează prestări de servicii în domeniul
asigurărilor.
Aceste trei societăţi cu capital de stat sunt conduse de adunările generale
respective şi îşi aleg consiliul de administraţie şi comisia de cenzori.
Alături de cele trei societăţi cu capital de stat, prin Hotărârea nr.189 din martie
1991 a Guvernului României a fost înfiinţată Banca de Export-Import a
României (EXIMBANK), care îndeplineşte atât atribuţii bancare, cât şi de
asigurări.
Reglementările în vigoare în acea perioadă datau din anii `70-`80 şi era
necesară adaptarea lor noului cadru economic. În acest scop au fost adoptate
Legea privind constituirea şi funcţionarea societăţilor comerciale din
domeniul asigurărilor, nr. 47 din 16 iulie 1991, precum şi Legea asigurărilor
şi reasigurărilor, nr.136 din decembrie 1995.
Prin Legea nr.47 din iulie 1991 s-a stabilit că activitatea de asigurări-
reasigurări din România se desfăşoară prin trei categorii de societăţi, şi anume:
- societăţi de asigurări, de asigurări-reasigurări şi de reasigurări;
- societăţi sau agenţi de intermediere;
- societăţi care prestează servicii în sfera asigurărilor şi reasigurărilor.
Tot în anul 1991, prin hotărârea nr.574 din august, a Guvernului României a
fost constituit Oficiul de Supraveghere a Activităţii de Asigurare şi
Reasigurare, organ central care a funcţionat până în anul 2000 în cadrul
Ministerului Finanţelor. Principalele atribuţii ale Oficiului au fost: avizarea
prealabilă a constituirii societăţilor de asigurări şi reasigurări, elaborarea
proiectelor de acte normative, stabilirea tarifelor de prime şi a normelor de
aplicare a asigurărilor obligatorii, supravegherea aplicării dispoziţiilor cu

Asigurări şi resigurări 16
 Coordonate ale reglementărilor privind asigurările în România

privire la activitatea de asigurări, luarea măsurilor pentru prevenirea situaţiilor

de încetare de plăţi sau de faliment a societăţilor, asigurarea stării de
solvabilitate şi apărarea drepturilor asiguraţilor. Pentru creşterea economică
sunt necesare mai multe elemente de bază: sistemul de transport, o sursă de
energie adecvată, un sistem de comunicaţii corespunzător. Atât producţia pe
scară largă cât şi distribuţia de masă sunt necesare pentru dezvoltarea
economică.

Test de autoevaluare 2.1.

Care sunt cele trei categorii de societăţi prin care se desfăşoară activitatea de
asigurări-reasigurări din România:
a) societăţi de asigurări, de asigurări-reasigurări şi de reasigurări;
b) Oficiul de Supraveghere a Activităţii de Asigurare şi Reasigurare;
c) societăţi care prestează servicii în sfera asigurărilor şi reasigurărilor
d) societăţi sau agenţi de intermediere

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 7.

2.2. Contractul de asigurare

Asigurări şi resigurări 17
 Coordonate ale reglementărilor privind asigurările în România

Legea asigurărilor defineşte contractul de asigurare ca acel contract prin care

Caracterele “asiguratorul se obliga sa plateasca o prima asiguratorului, iar acesta se obliga ca,
juridice ale la producerea unui anume risc, să plăteasca asiguratului sau beneficiarului
contractului de
despăgubirea sau suma asigurată, în limitele şi în termenele convenite. Contractul
asigurare:
de asigurare are următoarele caractere juridice:

 caracter consensual, formându-se prin simplul acord de voinţă al

-consensual
părţilor. Dovada încheierii contractului şi existenţa lui se poate face
prin poliţa sau certificatul de asigurare, adică înscrisul prin care se
manifestă voinţa asiguratului de a încheia contractul;
-sinalagmatic  caracter sinalagmatic – părţile au obligaţii reciproce, interdependente
una faţă de cealaltă şi anume: asiguratul se obligă să facă declaraţii
reale, să plătească primele de asigurare, iar asigurătorul se obligă să
acopere riscul prin despăgubire;
-aleatoriu  caracter aleatoriu – pentru că efectele acestui contract, pentru părţi,
depind de un eveniment viitor, nesigur, incert;
-oneros  caracter oneros – pentru că părţile urmăresc realizarea anumitor
scopuri, a unor interese materiale, a unor contraprestaţii băneşti, a căror
înfăptuire are loc pe toată durata de valabilitate a contractului;
-succesiv  caracter succesiv - contracul de asigurare comportă o realizare în timp
variabilă, în funcţie de forma de asigurare, de obiectul şi riscurile
asigurate etc.
Contractul de asigurare are valenţele unui contract de aderare: formalizarea
Contract de
aderare clauzelor din contract aparţine societăţilor de asigurăre, asiguraţii având
latitudinea să le accepte sau nu, în totalitate. În cazul asigurărilor de bunuri,
societatea de asigurare aduce în discuţie un proiect de contract, a cărui definitivare
are loc cu acordul părţilor. Trebuie remarcat faptul că reglementările în materie
diferă de la o ţară la alta, dar, în cadrul naţional, organele de supraveghere a
societăţilor de asigurare impun încadrarea contractului de asigurare, prin conţinut
şi structură, în anumite coordonate juridice de fond şi formă.

Contractul de asigurare este unic în raport cu întreaga perioadă de asigurare,

chiar dacă plata primei de asigurare are loc prin divizare. În fapt, unicitatea
contractului generează consecinţe juridice, între care faptul că, contractul de
asigurare este guvernat de condiţiile iniţial stabilite, pe întreg parcursul perioadei
de realizare, stabilirea primei anuale are în vedere întreaga durată a contractului de
asigurare.

Contractul de asigurare implică buna-credinţă, pe de o parte, din partea

asiguratului, cu ocazia perfectării asigurării, apoi în legătură cu realitatea
pagubelor reclamate pentru stabilirea despăgubirilor, iar pe de altă parte din partea
asigurătorului în legătură cu: clauzele impuse, răspunderea asumată, modul de

Asigurări şi resigurări 18
 Coordonate ale reglementărilor privind asigurările în România

evaluare a pagubelor şi stabilirea despăgubirii.

Înscrisul constatator al asigurării poartă denumiri diferite: poliţă de asigurare,
contract de asigurare, contractare. Acest document poate fi, după caz: nominal, la
ordin sau la purtător.

Contractul de asigurare îşi defineşte specificul în funcţie: de ramura de asigurare,

de riscurile asigurate şi de caracterul asigurării.

Test de autoevaluare 2.2.

Contractul de asigurare nu prezintă una din următoarele trăsături:
a) aleatoriu
b) unilateral
c) sinalagmatic
d) consensual

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 7.

În loc de Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 2.

rezumat Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în această
unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare nr. 2 pe care urmează să o
transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 2

Prezentaţi trăsăturile contractului de asigurare din punct de vedere juridic..

Asigurări şi resigurări 19
 Coordonate ale reglementărilor privind asigurările în România

Răspunsurile testelor de autoevaluare

Raspunsul la testul de verificare 2.1
a, c, d
Răspunsul la testul de verificare 2.2.
b.

Bibliografie unitate de învăţare nr. 2

D.A. Constantinescu(coordonator) – Asigurări şi reasigurări, Ed. Tehnică,

Bucureşti,1998

I. Văcărel, F. Bercea– Asigurări şi reasigurări, Ed. Expert, Bucureşti,2000.

Asigurări şi resigurări 20