Capitolul 1.

Elementele teoretice ale asigurărilor

1.1. Începuturile activităţii de asigurare

Ca și banii, începuturile asigurărilor îşi au originea în cele mai vechi

timpuri; ele se pierd în negura vremurilor, oamenii de ştiinţă neavând posibilitatea
să stabilească decât cu aproximaţie perioadele istorice ale apariţiei lor.1
O formă precară de asigurare era utilizată, de exemplu, de către tăietorii
de piatră egipteni (acum 2700 î.Hr.!), care se organizau în case de întrajutorare
pentru a-şi putea acoperi mai uşor cheltuielile funerare2 . Aparitia primelor forme
de asigurari a avut loc in stransa legatura cu dezvoltarea puterilor maritime și a
comerțului. Babilonienii au fost primii care au legiferat și reglementat într-un mod
incipient statutul asigurarilor în celebrul Cod al lui Hammurabi, din anul 1750
i.e.n.
Europenii au învățat sa-si redacteze contractele comerciale pentru a se
proteja împotriva unor evenimente ulterioare. Multe contracte comerciale derulate
in Evul Mediu prevedeau și modalitați de împarțire a riscului. Acestea erau
absolut necesare comercianților angajați in comertul de bunuri la mare distanță.
Faptul ca bunurile puteau fi transportate mai ușor, în special pe apă, a însemnat
totodatată ca acestea puteau fi mai usor de pierdut sau de furat. Obținerea unui
profit a unei parti contractante implica, de asemenea, și un grad mare de risc.
Din necesitați obiective, primele forme de asigurare au fost cele de
transport de marfuri, în special cele pe apă.

1
A se vedea Iulian Vacarel, Florian Bercea – Asigurari si reasigurari – Ed. Expert, Bucuresti,
anul 1998.
2
Bistriceanu, Gheorghe, Sistemul asigurărilor în România, Editura Economică, Bucureşti, 2002,
pag. 132.
 Prima dovadă concretă a existenţei asigurării maritime în Italia datează
de la începutul secolului al XIV- lea, mai precis în anul 1350 d.Ch., într-o lucrare
în care erau utilizaţi termeni ca riscuri și prima de asigurare.
O scrisoare redactată de Francesco Di Marco Datini3, recunoscut
comerciant italian, în care se menţiona:
“Mi-ai spus că nava a sosit în siguranţă la Barcelona, tu nu eşti profet,
iar dacă ar fi pațit ceva ai fi regretat ca ai trimis-o fără asigurare. Dă ordin să nu
trimită niciodată nici o marfă fără asigurare şi asta ţi-o spun o dată pentru
totdeauna”.
Epoca Renaşterii a reprezentat un moment de dezvoltare a asigurărilor,
atât din punct de vedere al complexităţii lor, cât şi din punct de vedere al
diversificării sistemelor de asigurări şi a tipurilor de polite emise. Totuși, toate
aceste ,, asigurari” se bazau pe acoperirea pagubelor cauzate de riscuri asigurate
în produse sau in natura, nu cunoșteau o forma scrisa consacrată, fiind mai
degraba niște înțelegeri sau acorduri între părțile interesate. Totodata, nu existau
legi specifice activității de asigurare.
Este aproape imposibil să se ştie cănd a fost emisă prima poliţă de
asigurare în adevaratul sens ale cuvântului.
Un lucru este cert în istoria asigurărilor din Anglia. Astfel, în Istoria
Lloyd’s, scrisă de Frederick Martin, se spune că cea mai veche poliţă de asigurare
cunoscută datează din 15 februarie 1613, dar cercetătorul R.G. Marsden 4
considera că ele au existat cu mult timp înainte. Folosind drept sursă arhiva Curţii
Amiralităţii Regatului Unit, prima poliţă datează din 25 septembrie 1547, care,
deşi este redactată în italiană, are şi o traducere în engleză ataşată. In Londra,
Lombard Street era, în secolul al XIV – lea, locul cel mai renumit al asigurărilor

3
Cunoscut bancher si comerciant italian (1335-1410), cunoscut pentru scrierile sale cu caracter
commercial din Eviul Mediu.
4
Cercetator englez, autor al unor volume cu caracter legislativ în dreptul maritim, bazate pe
studiul documentelor Amiralității britanice.

2
maritime ( aceasta strada este cunoscuta ca un vechi loc din capitala Marii Britanii
in care se gaseau societati bancare si societati de asigurari ).
Un punct de referinta in afirmarea asigurarilor ca știinta, dar și ca
activitate comercială il constituie Marele incendiu din Londra. Acesta a scos in
evidenta necesitatea asigurarilor, in special a celor de bunuri5.
În anul 1678 Wilhelm Leibnitz6 a elaborat planul de constituire a unei
Case de asigurare împotriva riscurilor de foc şi apă, a cărei funcţionare se baza pe
plata unor cotizaţii anuale.
Asigurarea împotriva riscului de grindină a fost introdusă pentru prima
dată în Scoţia la finele secolului al XVIII-lea
Primele forme de asigurări au fost împrumuturile maritime, cunoscute
sub numele de ’’boumry’’ şi ’’respondentia’’. Împrumuturile ’’bouomry’’ se
practicau de proprietarii de nave, iar ‚’’respondentia ’’ de către proprietarii de
mărfuri.
Alaturi de societațile de asigurari, in cadrul acestei ramuri a economiei
naționale au apărut si alți actori: societațile de reasigurare, societațile mutuale,
cele cooperatiste, poolurile precum și intermediarii în asigurari.
Prima lege a asigurărilor se datorează lui Benjamin Franklin 7 în secolul al
XVIII, care a susținut asigurarile împotriva riscului de incendiu.
Formele imcipiente de asigurări (asociaţii de înmormântare, de ajutoare
în caz de deces, incendiu etc.) au existat pe teritoriul României încă din secolele

5
Marele Incendiu din Londra a distrus părțile centrale ale orașului Londra începând cu ziua de
duminică, 2 și până în ziua de miercuri, 5 septembrie anul 1666. Focul a pustiit centrul medieval al
Londrei, oras care avea peste un milion de locuitori la acea data, fiind unul dintre cele mai mari
orase ale lumii de atunci.
6
Gottfried Wilhelm Freiherr von Leibniz, (1646-1716) a fost un filozof și matematician german
și unul din întemeietorii iluminismului german . Alături de Isac Newton, Leibniz este considerat
fondatorul analizei matematice moderne.
7
Renumit diplomat american, Benjamin Franklin (1706-1790)a fost unul din semnatarii
Declarației de Independență.
XVII-XVIII, atât în cadrul breslelor din Transilvania, cât şi al obştilor săteşti.
Principalele momente din istoria asigurarilor românești sunt urmatoarele:
1744 - Este fondată prima societate de asigurări din România, Casa de
incendiu, la Braşov, prin fuzionarea mai multor societăți de întrajutorare
împotriva riscurilor din diferite commune din Tara Bârsei.
1829 - Odată cu Tratatul de la Adrianopol8, comercianţii români obţin
dreptul de a desfăşura activităţi de comerţ pe fluviul Dunărea, în special cereal si
cherestea. Acest lucru a reprezentat o oportunitate considerabilă pentru societăţile
private de asigurări care s-au dezvoltat pe segmentul poliţelor de asigurare de
marfuri și de transport.
1844- A luat ființă tot la Brașov, prima societate propriu-zisă de
asigurare, intitulată Institutul General de Pensii, care practica asigurari de viată, în
special rente viagere.
1871 - A fost înfiinţată prima societate de asigurări prin Înaltul Decret
Domnesc nr. 699/1871 din 13 martie, societatea românească de asigurări DACIA,
care avea la vremea respectivă un capital social de 3 milioane de lei.
Anul 1906 marchează diversificarea societăţilor de asigurări, prin înfiinţarea
companiei AGRICOLA, specializată pe asigurările agricole, care avea rolul de a
susţine dezvoltarea segmentului agrar din acea perioadă de timp în care economia
romanească era eminamente agrară.
În timpul Primului Război Mondial, Regatul României a cunoscut mari
distrugeri materiale și pierderi de vieți omenesti. Economia a fost distrusă, iar
sectorul asigurarilor nu a mai funcționat decăt in Moldova, Muntenia fiind sub
ocupație germana.
În perioada interbelică. asistăm la o înmultire a societăților de asigurări,
consolidarea financiară a acestora, precum și aparitia unui cadru legislativ

8
Tratatul de pace de la Adrianopol, (numit și Tratatul de la Edîrne), a fost finalizat la
încheierea războiului ruso-turc din anii1828-1829.

4
autohton, influențat de legislatia franceză. În anul 1942 apare prima instituţie de
stat specializată în reglementarea asigurărilor — Regia Autonomă a Asigurărilor
de Stat şi care practica toate tipurile de asigurări, deţinând monopolul în ceea ce
privea asigurarea bunurilor de stat. Al doilea Război Mondial a afectat puternic
economia națională, inclusive sectgorul asigurîrilor.
După anul 1948 toate societăţile de asigurări au trecut în proprietatea
statului, sub denumirea Sovrom-Asigurare.
În anul 1952 aceasta se transformă în Administraţia Asigurărilor de Stat
— ADAS, singura societate de asigurări din țara noastră până în anul 1990.
ADAS a practicat toate formele de asigurari de bunuri, personae și raspundere
civilă, atat facultative cat și obligatorii. ADAS a practicat şi operaţiuni de
reasigurare privind asigurările maritime şi de aviaţie ale tarii noastre.
Treptat, pe măsura dezvoltării relaţiilor capitaliste în economie (apariţia
capitalului comercial, dezvoltarea întreprinderilor de tip capitalist, a
transporturilor etc.) şi a participării României la circuitul economic mondial, a
devenit necesară instituirea unor forme moderne de organizare pentru prevenirea
riscurilor şi compensarea pagubelor provocate de diferite fenomene nedorite
(calamităţi ale naturii, accidente, furt, etc.). Astfel, gradual, s-au constituit
societați de asigurare cu capital privat, au aparut noi produse de asigurare, s-a
conturat un nou cadru legislativ adaptat noilor condiții socio-economice și
politice, s-a constituit o piață de asigurari și un mecanism de supraveghere și
control a economiei asigurărilor.

1.2. Necesitatea asigurărilor în economia de piaţă contemporană

De-a lungul timpului, agenţii economici au căutat să descopere şi să aplice
diverse mijloace de protecţie împotriva riscurilor generatoare de pagube potenţiale
la care erau expuse activităţile lor de producţie şi de comercializare, precum şi
persoanele care exercitau asemenea activităţi. În zilele noastre au apărut şi alte
riscuri extrem de variate, datorită perfecţionării continue a tehnicii şi tehnologi-
ilor, creării de aglomerări urbane, poluării, diversificarea riscurilor politice,
creşterii numărului de mijloace de transport etc.
Din aceasta cauză, omul a conceput diverse mijloace de apărare împotriva pe-
ricolelor de orice natură.
Asemenea mijloace au la bază prevenirea, asistenţa şi prevederea.
Prevenirea – cel mai bun mijloc de protecţie, dar nu este eficientă atunci
când riscurile sunt generate de forţe ale naturii, mai ales cand se produc sub foema de
riscuri catastrofale.. Prevenirea apare astfel ca cel mai bun mijloc de protecţie, dacă
permite suprimarea riscurilor. În realitate s-a dovedit că are destul de rar un efect
radical, îndeosebi când riscurile sunt generate de forţele naturii la care ființa umana
nu se poate opune.
Asistenţa – acţiunea ce vizează repararea daunelor, pierderilor, dar este
incertă şi nu întotdeauna suficientă, neputând repara decât parţial si momentan
pagubele suferite.
Prevederea – implică constituirea anticipată a unor resurse materiale sau
bănești pentru nevoi viitoare incerte. Literatura de specialitate considera ca in
conditiile economiei de piata contemporane, prevederea poate fi utila, insa
costisitoare.
De exemplu, un om, proprietar al unui apartament, poate sa fie prevazator
si sa isi constituie treptat, retinand lunar din salariu, o suma de bani pentru
acoperirea pagubelor provocate de un cutremur la casa sa. Cu siguranta ca dupa
producerea cutremurului suma de bani astfel constituita va fi utila pentru repararea
pagubelor provocate de cutremur. Insa puterea sa de cumparare va fi drastic
afectata, nivelul sau de trai se va deteriora; pe un interval de timp mai mare
sumele de bani astfel economisite vor fi afectate de inflatie, de eventualele
modificari ale politicii fiscale, etc

6
 Asigurarea este cea mai reuşită formă a prevederii, desfăşurându-se în
mod profesional, cu concursul companiilor de asigurare, într-un mediu legislativ
specific, pe piaţa concurenţială a asigurărilor, supravegheată de instituții
specializate. Comparativ cu celelalte forme de protecție menționate de mai sus, ea
este și cea mai ieftină, datorita dispersiei riscurilor.
Asigurarea protejează împotriva producerii acestor evenimente nedorite,
care antrenează importante pagube materiale şi financiare greu de suportat şi care
pot destabiliza activitatea agenţilor economici, a populaţiei sau chiar a unei
economii naționale.
Asigurarea are la bază principiul mutualităţii, potrivit căruia fiecare
asigurat contribuie cu o sumă de bani modestă, numită primă de asigurare, la
crearea fondului de asigurare din care se compensează pagubele suferite de cei
încercaţi. Plătind un procent relativ mic din acoperirea exercitată de poliţa de
asigurare persoanei care îşi asumă riscul (asigurătorul), asiguratul primeşte în
schimb o garanţie de despăgubire împotriva pierderii posibile şi viitoare.
Asigurarea distribuie daunele produse anumitor persoane între numeroşii
deţinători de poliţe, astfel încât nici o persoană (sau organizaţie) să nu suporte o
daună.
Asigurarea reduce temerile asiguratului, oferindu-i securitate. Aceasta oferă
încredere şi eliberează deţinătorul poliţei de o potenţială dificultate financiară.
În contextul economiei de piaţă contemporane, asigurările constituie o
ramură de activitate, un sector al serviciilor cu caracter financiar, cu multiple
valenţe. Dezvoltarea industriei asigurărilor cum este cunoscuta ea astazi, prezintă
conotaţii economice deosebit de complexe, ce implică nu doar persoanele
asigurate, ci întreaga societate cu toată complexitatea ei.
Amploarea riscurilor, de toate categoriile, care afectează un număr tot mai
mare de persoane fizice sau juridice, impune ca strict necesară sporirea activităţii
de asigurare. Ponderea unor fenomene sau evenimente poate să provoace pierderi
materiale, să stânjenească activitatea economică să pună în pericol viaţa sau
integritatea corporală a oamenilor.
Deci, omul este supus unor pericole multiple şi variate, cauzate de forţele
naturii, de folosirea tehnicii sau anumiţi factori economici sau sociali. Pericolele
şi riscurile la care omul este supus sunt generatoare de pagube şi, de aceea, el
trebuie să le cunoască pentru a se pune la adăpost de efectele lor, pentru a acţiona
împotriva lor.
De aici rezultă faptul că fiecare activitate economică pe care o desfăşurăm
este supusă unui element de risc. Consecinţele acestor riscuri şi ale altora cu care ne
confruntăm zilnic în viaţa personală şi în afaceri, nu dau naştere numai la suferinţă,
durere sau necazuri; aceste consecinţe sunt şi de ordin financiar, deci asigurarea există
pentru a înlătura pierderile financiare ale unui dezastru. În funcţie de cauzele ce stau
la baza producerii pagubelor, unele dintre acestea sunt independente de voinţa
omului, adică au caracter obiectiv, în timp ce altele sunt legate de comportamentul
omului, deci au caracter subiectiv. Prevenirea apare astfel ca cel mai bun mijloc de
protecţie, dacă permite suprimarea riscurilor. În realitate s-a dovedit că are destul de
rar un efect radical, îndeosebi când riscurile sunt generate de forţele naturii ( riscuri
naturale ).
Asigurarea este mecanismul prin care din contribuţiile celor mulţi se plătesc
despăgubiri (indemnizații) pentru pierderi, celor care au avut neşansa de a se
confrunta cu riscul, deci activitatea de asigurare distribuie riscurile asupra mai multor
persoane.
Activitatea de asigurare apare în societate ca un proces economico-social
necesar şi obiectiv, cu atât mai mult în economia de piaţă contemporană înteleasă ca
o economie de incertitudini.

8
1.3. Conceptul de asigurare
În literatura de specialitate, noţiunea de asigurare este destul de bine
precizată, dar o definiţie a asigurării unanim acceptată nu s-a dat încă.
Vom prezenta, în continuare, câteva opinii ale caderlor didactice din
România legate de acest subiect.
Astfel, s-au emis mai multe păreri. Definiţia dată asigurării de Profesorii
Universitari Iulian Văcărel şi Florian Bercea de la A.S.E.-Bucureşti este: „
asigurarea acţionează în strânsă legătură cu existenţa unor riscuri comune a
căror producere poate provoca pagube importante economiei naţionale şi
populaţiei.
Existenţa riscurilor comune determină la rândul ei formarea
comunităţii de risc – compusă din persoane fizice şi juridice – care acceptă
achitarea primelor de asigurare unei instituţii specializate în vederea constituirii
fondului de asigurare”.9
Domnul Profesor Universitar Gheorghe D. Bistriceanu consideră că
„ asigurarea este un sistem de relaţii economico-sociale, proces obiectiv necesar
al dezvoltării economice şi sociale izvorât din acţiunea legilor economice
obiective, care constă în crearea în comun, de către persoanele fizice sau juridice
ameninţate de anumite riscuri, a unui fond din care se compensează daunele şi se
satisfac şi alte cerinţe economico-financiare, probabile, imprevizibile”10.
În Dicţionarul de asigurări se menţionează că: „ asigurarea este un
sistem de relaţii economico-sociale, un proces obiectiv necesar dezvoltării
economice şi sociale izvorât din acţiunea legilor economice obiective, care constă
în crearea în comun, de către persoanele fizice sau juridice ameninţate de
anumite riscuri, a unui fond din care se compensează daunele şi se satisfac şi alte

9
Iulian Văcărel, Florian Bercea- „ Asigurări şi reasigurări”, Editura Expert, Bucureşti, 1998.
10
Bistriceanu Gh., Bercea F., Macovei E., Lexicon de protecţie socială, asigurări şi reasigurări.
Editura Karat, Bucureşti, 1997.
cerinţe economico-financiare, probabile, imprevizibile”.11 Deci, observăm o
anumita similitudine în definirea conceptului de asigurare.
Alţi autori consideră că asigurarea este un mijloc de protecţie împotriva
accidentelor neplăcute ale vieţii, acele evenimente despre care speri din toată
inima să nu ţi se întâmple niciodată.
Anul 2004 a reprezentat un moment important pentru industria
asigurarilor din Europa și pentru sistemul de raportare financiara care
guverenează aceasta industrie. In data de 31 martie 2004, Consiliul I.A.S.
(I.A.S.B.) din Londra a publicat Standardul International de Raportare Financiară
4 ‘Contracte de asigurare’12. Un astfel de standard de asigurari reprezinta soluția
imediată pentru respectarea termenului limita și anume anul 2005 la care
societățile de asigurare și reasigurare din țările membre ale Uniunii Europene vor
raporta situațiile financiare în conformitate cu Standardele Internaționale de
Raporare Financiara (IFRS). Definiția contractelor de asigurare a fost modificată
in cadrul IFRS 4, astfel incat acum un contract de asigurare este definit ca acel
contract in care o parte (asiguratorul) accepta un risc asigurabil semnificativ de la
alta parte (deținatorul poliței de asigurare), acceptand să compenseze deținatorul
poliței în cazul în care acesta este afectat de un eveniment viitor nesigur specific
(evenimentul asigurat).
Așadar, contractul de asigurare este actul prin care o parte -asiguratorul-
este de acord ca, în schimbul primirii unei sume de bani agreate de la o alta parte -
asiguratul- să platească suma asigurată sau echivalentul acesteia, la producerea
unor anumite evenimente. Este un contract personal, deoarece deşi obiectul
asigurării poate fi o proprietate, un bun sau un interes, prin contract se asigură
persoana și nu proprietatea. În cazul in care asiguratul vinde proprietatea

11
Dan Anghel Constantinescu, Marinică Dobrin, Adina Bejenaru, AdinaGhercun, – „Dicţionar de
Asigurări” Editura SEMNE 1994 S.R.L., 1998.
12
Obiectivul acestului IFRS este acela de a specifica modul de raportare financiară a contractelor
de asigurare.

10
asigurată, noul proprietar nu este asigurat in baza aceluiasi contract, decât dacă
asigurătorul accepta acest lucru.
Conform Legii nr. 32/ 10 aprilie 2000 „asigurarea este operaţiunea prin
care un asigurător constituie, pe principiul mutualităţii, un fond de asigurare,
prin contribuţia unui număr de asiguraţi, expuşi la producerea anumitor riscuri,
şi îi indemnizează pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din
primele încasate, precum şi pe seama celorlalte venituri rezultate ca urmare
activităţii desfăşurate.”
Literatura de specialitate occidentală graviteaza în jurul conceptului de
asigurare insistând, după caz, ori asupra elementelor juridice, ori asupra altor
elemente specifice pieţelor de asigurări din ţările respective. De exemplu:
Britanicul D.S. Hansell13 defineşte asigurarea ca "un instrument care oferă
compensarea financiară pentru evenimentele nefericite, plăţile fiind efectuate din
contribuţiile mai multor părţi care participă la această schemă". Rezultă din
această definiţie existenţa unui fond care se formează prin contribuţia tuturor
asiguraţilor (sub forma primei) din care se vor plăti despăgubirile pentru cei care
suferă pierderi
Literatura franceză desemnează rolul asigurătorului ca subscriitor de
riscuri, după ce acestea au fost selecţionate şi evaluate. Asigurabilitatea este deci
relativă, depinzând de fiecare societate de asigurare in parte.
Astfel, domnul Gérard de La Martinière, Preşedintele Federaţiei
Franceze de Asigurări, insistă asupra conceptului de societate de risc în strânsă
legătură cu riscurile naturale şi speculative, ce caracterizează societăţile dezvoltate
contemporane. Astfel, termenul a fost promovat pentru prima dată de către un
professor de sociologie german Ulrich Beck, Risikogesellchaft (1986), care

13
D. S. Hansell, Elements of Insurance, The M. & E. handbook series, editura Macdonald &
Evans, anul 1970.
preciza importanţa pe care o prezintă riscurile în economiiile de piaţă dezvoltate.
Acesta insistă asupra noilor riscuri ce afectează societatea in ansamblul ei, ca de
exemplu riscurile tehnologice ( de exemplu catastrofa nucleară de la Three Miles
Island-S.U.A.-, Cernobâl- U.R.S.S.-, accidente la platforme de foraj maritim,
incendii la rafinării, etc. ), riscurile sociale, riscurile sanitare (epidemii și pandemii
la oameni şi la animale ), riscurile alimentare ( introducerea în alimentaţia omului
a unor conservanţi artificiali, utilizarea alimentelor modificate genetic și deci
periculoase pentru consumatori, etc.), riscul de terorism (atacul din 11 sept. 2001
din S.U.A., actele de terorism din Franța etc.), riscul demografic ( care se
manifestă în mod diferit în ţările nordice europene faţă de ţările slab dezvoltate
din Asia, America de Sud şi Africa ), etc.
Riscul este considerat acum chiar ca o modalitate a existenţei raporturilor
sociale în ţările dezvoltate economic.
Într-o societate infectată de riscuri, asigurarea poate chiar să fie depăşită
în timp, necesitând nu numai o nouă atitudine a statului în materie, dar şi existenţa
unor noi parteneri şi atitudini.
În concluzie, din aceste puncte de vedere, desprindem nu numai
importanţa asigurării în cadrul economiei contemporane, dar şi rolul său activ în
prevenirea producerii riscurilor şi/sau acoperirea lor, pe o piaţă concurenţială
legiferată.

1.3.1. Definiţia asigurării sub aspect juridic

Asigurarea îmbracă o forma juridică datorită în principal contractului de

asigurare (forma vizibilă a relaţiei de asigurare) şi a legislaţiei în vigoare care o
reglementează.
În prezent, cadrul legislativ al asigurărilor este format în România din:

12
-Legea nr. 32 din 3 aprilie 2000, privind societăţile de asigurare şi supravegherea
asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare;
-Legea nr. 136 din 12 noiembrie 1995, privind asigurările şi reasigurările în
România, cu modificările şi completările ulterioare.
- ordinele emise C.S.A. și in prezent A.S.F. în materia asigurărilor
Contractul de asigurare – reprezintă în primul rând un act juridic, prin care
asiguratul se obligă să plătească societăţii de asigurare o primă, societăţile de
asigurare obligându-se să-şi asume riscul producerii unui anumit eveniment şi să
plătească beneficiarului, care poate fi asiguratul sau o terţă persoană, o despăgubire,
în limitele dinainte stabilite.
Până la data de 10.04.2000, cadrul legislativ în domeniul asigurărilor era
reprezentat, în principal, de Legea 47/1991, privind constituirea, organizarea şi
funcţionarea societăţilor comerciale în domeniul asigurărilor, H.G. 574/1991
Privind atribuţiile Oficiului de supraveghere a activităţii de asigurare şi
reasigurare, Legea 136/1995 Privind asigurările şi reasigurările în România,
precum şi alte norme prudenţiale emise de Ministerul Finanţelor Publice.
Din data de 10.04.2000, a intrat în vigoare Legea nr. 32/2000 privind
societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, astfel prin intrarea în
vigoare a noii legi s-au abrogat Legea nr. 47/1991 şi H.G. nr. 574/1991.
Prin adoptarea Legii nr. 32/2000 s-a urmărit armonizarea legislaţiei
româneşti cu cea comunitară, precum şi crearea unui cadru pentru supravegherea
solvabilităţii asigurătorilor şi stabilirea unor standarde recunoscute pe plan
internaţional. Proiectul de lege a fost elaborat de către Oficiul de Supraveghere a
Activităţii de Asigurare şi Reasigurare, cu sprijinul Fondului Britanic de Know –
How. Legea nr. 32/2000 care reglementează:
organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale de asigurare,
reasigurare, a societăţilor mutuale, precum şi a intermediarilor în asigurări;
 organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care a
preluat atribuţiile Oficiului de Supraveghere Activităţii de Asigurare si Reasigurare;
supravegherea asigurătorilor şi reasigurătorilor care desfăşoară
activitatea în sau din România;
supravegherea activităţii intermediarilor în asigurări şi reasigurări,
precum şi a altor activităţi în legătură cu acestea.
Pentru supravegherea respectării dispoziţiilor legii s-a înfiinţat Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor, autoritate administrativă având următoarele atribuţii:
elaborarea sau avizarea proiectelor de acte normative, care privesc dome-
niul de asigurări sau care au implicaţii asupra acestui domeniu, precum şi avizarea
actelor administrative individuale, dacă au legătură cu activitatea de asigurări;
supravegherea situaţiei financiare a asigurătorilor, în vederea protejării
intereselor asiguraţilor sau a potenţialilor asiguraţi, în care scop poate dispune
efectuarea de controale asupra activităţii asigurătorilor sau brokerilor de asigurare;
luarea măsurilor necesare pentru ca activitatea de asigurare să fie
gestionată cu respectarea normelor prudenţiale specifice;
participarea, ca membru, la asociaţiile internaţionale ale autorităţilor de
supraveghere în asigurări şi reprezentarea României la conferinţe şi la întâlniri
internaţionale referitoare la supravegherea în asigurări;
aprobarea acţionarilor semnificativi şi a persoanelor semnificative ale
asigurătorului, în conformitate cu criteriile stabilite prin norme;
aprobarea divizării sau fuzionării unui asigurător înregistrat în România;
aprobarea transferului de portofoliu;
îndeplinirea altor atribuţii prevăzute de lege;
poate solicita prezentarea de informaţii şi de documente referitoare la
activitatea de asigurare, atât de la asigurători, cât şi de la orice altă persoană care
are legătură cu activitatea acestora;

14
 participă la elaborarea planului de conturi, a normelor şi regulamentelor
contabile, după consultarea cu asociaţiile profesionale ale operatorilor din asigurări.
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.) este obligată să
prezinte Parlamentului, în termen de 6 luni de la expirarea fiecărui exerciţiu
financiar, un raport asupra pieţei asigurărilor din România, precum şi o informare
privind activităţile desfăşurate, urmând să editeze şi să publice un raport
informativ anual asupra pieţei de asigurări, instituţiilor şi organismelor acesteia.
Pe lângă Legea nr. 32/2000 şi hotărârile de guvern care reglementează
activitatea de asigurare, au mai apărut norme prudenţiale emise de Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor, care ulterior au fost modificate de ordine emise de
aceeaşi comisie apărute în anul 2001 şi publicate în M.Of. în luna ianuarie a
anului 2002.
Normele Nr.1/01, ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, apărute în
Monitorul Oficial al României, partea 1, Nr.394/18.VII.2001, privind cuantumul şi
termenul de plată a taxei de funcţionare datorate de asigurători şi de brokerii de
asigurare;
Normele Nr.3/2001, ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor
apărute in Monitorul Oficial al României, partea 1, Nr. 501/24.VIII.2001, se
referă la clasele de asigurări care pot fi practicate de societăţile de asigurare;
Ordin nr. 15 din 27 decembrie 2001 privind punerea în aplicare a
normelor privind regimul confidenţialităţii informaţiilor, publicat în M.Of.
nr. 43 din 22 ianuarie 2002.
In prezent, in țara noastră, instituția care are atribuții de supraveghere si
control în asigurări este Autoritatea de Supraveghere Financiara ( A.S.F.)
Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) s-a înființat în anul 2013
ca autoritate administrativă autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică,
independență, autofinanțată și își exercită atribuțiile prin preluarea si
reorganizarea tuturor atribuțiilor și prerogativelor Comisiei Nationale a Valorilor
Mobiliare (C.N.V.M.), Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (C.S.A.) și
Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.).
Contractul de asigurare este reglementat de Legea nr. 136/1995, cu
modificarile si completarile ulterioare, conform căreia un contract de asigurare
trebuie să se întocmească obligatoriu în formă scrisă şi să cuprindă următoarele
elemente:
numele sau denumirea, domiciliul sau sediul persoanelor contractante;
obiectul asigurării: bunuri, persoane sau răspundere civilă;
riscurile ce se asigură;
momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asigurătorului;
primele de asigurare;
sumele asigurate;
alte elemente care stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor.
Condiţiile de validitate ale unui contract, conform art. 948 Cod Civil
Român sunt:
părţile să aibă capacitate de a contracta;
consimţământul acestora să fie valabil;
să aibă un obiect determinat sau determinabil;
cauza contractului să fie licită.
Legea este forma juridică de realizare a asigurării. Din acest punct de
vedere distingem:
Asigurarea ex contractu se bazează pe principiul facultativităţii, se încheie
din proprie iniţiativă, de către persoanele fizice şi juridice interesate, împotriva acelor
fenomene care le ameninţă bunurile, viaţa sau integritatea corporală.
Asigurarea ex lege are la bază principiul obligativităţii, adică persoanele
fizice şi juridice deţinătoare de bunuri care fac obiectul asigurării obligatorii
(asigurarea de răspundere civilă auto), sunt obligate să le asigure împotriva

16
riscurilor prevăzute de lege, iar societăţile de asigurări care au primit autorizaţie
legală de a practica asemenea asigurării sunt obligate să le realizeze.
Prin schema din figura de mai jos se prezintă legătura ce există între cadrul
legislativ şi asigurări

Legătura într cadrul legislativ şi asigurări

CONSTITUŢIE

LEGI

CONTRACTE
Din definirea contractului de asigurare, se poate desprinde un număr de
caracteristici juridice, prezentate de noi astfel.
Contractul
ECONOMICE de asigurare
SOCIALE are următoarele caracteristici,
ASIGURĂRI conform
ALTE TIPURI
specialiștilor din asigurari:
Caracteristicile juridice ale contractului de asigurare
Asig. Facultative Asig. Obligatorii
 Caracteristicile juridice ale contractului de asigurare

Consensual

Sinalagmatic

Aleatoriu

CARACTER

Oneros

Succesiv

De adeziune

De bună-credinţă

Principalele caracteristici juridice ale contractului de asigurare sunt:

caracterul consensual: contractul de asigurare se încheie numai prin
consimţământul părţilor, fara ca legea sa prevada pentru validitatea lui,
indeplinirea unor conditii de forma.
caracterul sinalagmatic: părţile contractante îşi asumă reciproc anumite
obligaţii;

18
 caracterul aleatoriu: părţile contractante nu cunosc în momentul
încheierii contractului efectele acestuia, respectiv beneficiile sau pierderile ce vor
rezulta din acesta;
caracterul oneros: fiecare parte urmăreşte obţinerea unui avantaj pentru
prestaţia pe care o face sau se obligă să o facă în favoarea celeilalte părţi;
avantajul se cuantifică in bani. Titlul oneros al contractului de asigurare este
opusul titlului gratuit ca in cazul contractului de comodat.
caracterul succesiv: eşalonarea în timp a prestaţiilor prevăzute în
contract;
caracterul de adeziune: forma şi clauzele contractului sunt stabilite de
către societatea de asigurări, potenţialul asigurat având posibilitatea de a accepta
sau de a respinge acest contract;
caracterul de bună credinţă: presupune ca executarea contractului de
asigurare să se facă cu bună credinţă de către ambele părţi.Caracterul de buna
credinta al contractului de asigurare se opune celui de rea credinta. Atunci când se
constată că informaţiile puse la dispoziţia asigurătorului nu au fost corecte, reaua
credinţă a asiguratului se sancţionează de o manieră foarte severă.
Principiile care stau la baza contractului de asigurare sunt, în sinteză,
următoarele:
- principiul despăgubirii: contractele de asigurare nu oferă despăgubiri
peste valoarea pierderilor suferite de asigurat. Altfel spus, acest
principiu prevede faptul că o persoană nu poate profita din pagubele
asigurate. Aplicând principiul despăgubirii se reduce riscul subiectiv,
prin îndepărtarea interesului pentru profit al asiguratului (riscul
subiectiv apare atunci când se provoacă în mod intenţionat o pagubă
sau exagerează valoarea daunelor produse);
- principiul interesului asigurabil: o persoană are un interes asigurabil
dacă, producerea unui eveniment asigurabil poate cauza o pierdere
 financiară sau un prejudiciu persoanei respective; principiul interesului
asigurabil reprezinta conditia de baza al orcarui contract de asigurare.
Absenţa acestei relaţii face imposibilă legalitatea contractului, ducând
la anularea sau imposibilitatea aplicării sale, în funcţie de natura
asigurării.
- principiul subrogaţiei: subrogaţia este o doctrină legală cu multiple
posibilitati de aplicare, chiar şi în afara domeniului asigurărilor. Acest
principiu se aplică atunci când asigurătorul este obligat prin poliţa de
asigurare să despăgubească o daună produsă din culpa unei terţe
persoane. Explicaţia subrogării este dublă: în primul rând, este
necesară menţinerea unui echilibru financiar între primele încasate şi
despăgubirile acordate; în al doilea rând, subrogarea se justifica din
punct de vedere social, deoarece cel care a pricinuit în mod ilegal o
paguba trebuie să fie obligat să o repare.
Elementele principale ale subrogaţiei sunt:
Partea care revendică drepturile subrogaţiei trebuie să fie cea care a
plătit prima despăgubirea.
Partea care revendică subrogaţia nu reprezintă un simplu voluntar, ci are
obligaţia legală de a plăti despăgubirea.
Partea care revendică subrogaţia este răspunzătoare indirect pentru plata
despăgubirii.
Terţa parte este direct răspunzătoare pentru plata despăgubirii
(indemnizatiei de asigurare).

1.3.2. Asigurarea sub aspect economic

În practică, existenta asigurarii este legata de constituirea unui fond de
resurse banești necesar acoperirii pagubelor produse de riscuri asigurare.

20
 Fondul de asigurare se formează în mod descentralizat, pe seama
primelor de asigurare sau cotizaţiilor achitate de persoane fizice sau juridice, care
are ca scop acoperirea pagubelor provocate de evenimente viitoare şi nesigure.
Asigurarea presupune existenţa unei comunităţi de risc – persoane fizice
sau juridice ameninţate de aceleaşi pericole acţionează pentru protejarea
intereselor lor comune.
Paguba provocată de producerea riscului se împarte între membrii
comunităţii după principiul mutualităţii – la formarea fondului participă toţi
asiguraţii, dar numai cei care au suferit prejudicii de pe urma producerii riscului,
vor beneficia de acest fond. Acest principiu se bazeaza pe actiunea legii numerelor
mari14.
Fondul de asigurare se utilizează în mod centralizat pentru:
Acoperirea pagubelor provocate de evenimentele asigurate, dacă este
vorba de asigurările de bunuri şi răspundere civilă, respectiv plata sumelor
asigurate, dacă este vorba de asigurările de persoane;
Finanţarea unor acţiuni legate de prevenirea pagubelor;
Constituirea unor fonduri de rezervă la dispoziţia societăţii de asigurare;
Acoperirea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti ale societăţii de
asigurare.
Între participanţii la asigurare se nasc anumite relaţii economice prezentate
în figura de mai jos:

14
Legea numerelor mari este o teoremă din teoria probabilităților care descrie rezultatele unui
experiment repetat de mai multe ori. Conform acestei legi, rezultatul mediu obținut se apropie tot
mai mult de valoarea așteptată, cu cât experimentul se repetă de mai multe ori in timp. Aceasta se
explică prin faptul că abaterile întâmplătoare într-un sens sau altul se compensează reciproc.
Această lege a fost formulată de Jakob Bernoulli și a pus bazele teoriei probabilităților ca știință.
 Relaţiile economice ce apar între participanţii la asigurare

1.3.3. Asigurarea sub aspect financiar

Plătesc prime de asigurare
Asiguraţi Asigurători
Privită într-o manieră tradiţionalistă, „asigurarea constituie un mijloc de a
repartiza, asupra unui număr mare de persoane fizice şi juridice, paguba provocată
Plătesc indemnizaţii de asigurare
de un fenomen unui număr redus dintre sau
(despăgubiri aceştia
sume ”asigurate)
15
.
De aceea, asigurarea poate fi abordată şi ca o ramură prestatoare de

1.3.3. Asigurarea sub aspect financiar

Privitã într-o manierã tradiţionalistã, asigurarea constituie un mijloc de a

repartiza, asupra unui numar mare de persoane fizice şi juridice, paguba provocatã
de un fenomen unui numãr redus dintre aceştia. Este evident faptul ca aceasta
paguba este insuportabila individului sau firmei in lipsa asigurarii, dar suportabila
in prezenta asigurarii, de catre masa celor care formeaza comunitatea de risc,
datorita , asa cum am spus mai inainte, principiului mutualitatii care se bazeaza pe
Legea numerelor mari.
De aceea, asigurarea poate fi abordatã şi ca o ramurã prestatoare de
servicii, un intermediar financiar16 şi un activ financiar în economie nesigură,
prin fondurile oferite pe piaţa de capital.
Între momentul încasãrii primelor şi plaţii sumelor asigurate, de regulã trec
mai mulţi ani, iar în acest interval de timp societatea de asigurare dispune de banii

15
Alexa, C., Ciurel, V., Asigurări si reasigurări în comerţul internaţional, Editura All, Bucureşti,
1992, pag. 16-17.
16
Notiunea de intermediere are mai multe sensuri in asigurari; astfel, asiguratorii apar ca
intermediari intre membrii comunitatii de risc, ca asigurati, in procesul de redistribuire a resurselor
preluate de la toti asiguratii sub forma primelor, dar distribuite numai unora dintre ei la care s-a
produs riscul.

22
încasaţi cu titlu de prime în modul cel mai avantajos. Deci, asigurarea nu are
numai un rol de prestator de servicii, ci şi unul de intermediar financiar între
persoanele fizice asigurate care platesc eşalonat şi persoanele fizice şi juridice
care au nevoie de bani la un moment dat. Astfel societãţile de asigurare vin pe
piaţa finaciarã cu o ofertã de capital de împrumut pentru banci
comerciale(depuneri pe diferite termene), societãţi comerciale de producţie,
autoritãţi publice centrale şi locale, propietari de bunuri imobiliare destinate
vânzãrii, etc. Plasarea banilor pe piaţa capitalurilor de împrumut se face în condiţii
de dobândã, cursuri de schimb valutar etc., care se modificã de la o perioadã la
alta în funcţie de preţuri, rata inflaţiei, şomaj etc.; deci şi piaţa financiarã suportã
anumite riscuri in cadrul economiei de piață.

1.4. Funcţiile asigurării

Funcţiile economice ale asigurării diferă după cum vedem activitatea de
asigurare; la nivel microeconomic-în cadrul societăţolor de asigurări- sau la nivel
macroeconomic, ca industrie a asigurărilor, etc. Functiile asigurarilor devin mai
complexe cu cat economia nationala este mai bine dezvoltata.
Indiferent de nivel, specialiştii sunt de acord că asigurările îndeplinesc
următoarele funcţii:

Funcţia de repartiţie Functia de repartitie este considerata ca functie

principala a asigurarilor. Se apreciază ca această functie este de natura financiara
si se prezintă sub patru moduri:
1. Se manifestă în procesul de formare al fondului de asigurare;
2. Se manifestă în procesul de dirijare a fondului de asigurare către
destinaţiile sale legale:
- plata indemnizaţiei de asigurare;
- finanţarea unor acţiuni cu caracter preventiv;
 3. Constituirea unor fonduri de rezervă ale firmei de asigurare;
4. Acoperirea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti ale organizaţiei de
asigurare.
Tot prin aceata functie de repartitie, societǎtile de asigurare dirijeaza catre
bugetul de stat sau bugetele locale dupa caz, impozitele datorate, iar contributiile
cuvenite asigurarilor sociale sunt directionate catre bugetul asigurarilor sociale de
stat
Funcţia de control Este considerata o functie complementara a
asigurarilor, care urmăreşte modul în care se încasează primele de asigurare şi alte
venituri ale organizaţiei de asigurare, cum se efectuează plăţile cu titlu de
indemnizaţie de asigurare, cheluielile de prevenire a riscurilor, determinarea
corectă a drepturilor cuvenite asiguraţilor etc. Tot prin aceasta functie se
urmareste si corecta determinare a drepturilor cuvenite asiguratilor.
Funcţia de compensare a pagubelor pricinuite de calamitaţi naturale şi de
accidente apare la asigurările de bunuri şi răspundere civilă (adică la
asigurările generale) şi plata unor sume asigurate (la asigurările de viaţă).
Functia de economisire. Aceasta functie este reprezentativă mai ales
pentru asigurările de viaţă, întrucât există posibilitatea ca prin poliţele de
asigurare de viaţă, asiguraţii, la expirarea contractului de asigurare să
beneficieze, pe lângă protecţie, şi de suma asigurată şi participarea la
profitul obţinut din sumele investite in timp 17.
Reducerea costurilor statului, în special a celor legate de protecţia
socială. Astfel, societăţile de asigurare degrevează şi sprijină statul în
domenii de asistenţă socială şi medicală, pensii, compensări pentru
accidente de muncă şi altele.

17
A se vedea Ionescu Roxana, Economia asigurarilor, Editura Universitara, Ed. A II-a,Bucuresti,
2012.

24
1.5. Elementele tehnice ale asigurărilor

Economia asigurărilor utilizează atît termeni economici comuni (utilizaţi

în toată economia naţională), dar şi termeni proprii, specifici care personalizează
această ramură economică.
În legătură cu termenii specifici, aceştia sunt folosiţi în relaţia curentă, de
asigurare propriu-zisă; elementele tehnice ale asigurării sunt prevăzute în principal
de Legea nr. 32/2000 cu modificarile si completarile ulterioare şi anume:
Asigurătorul: este intotdeauna persoana juridică ( societatea de asigurare)
care, în schimbul unei prime de asigurare încasate de la asiguraţi, îşi asumă
răspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate de anumite
calamitaţi naturale sau accidente, de a plăti suma asigurată la producerea unui
anumit eveniment în viaţa persoanelor asigurate, sau de a plăti o despăgubire
pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde – în baza legii – faţă de terţe
persoane. Asigurătorul este întotdeauna persoană juridică care desfăşoară cu titlu
profesional activitatea de asigurare; în anumite situaţii, asigurătorul poate
desfăşura şi activităţi de reasigurare sau servicii financiare specifice economiei
asigurărilor.
Asiguratul: este persoana fizică sau juridică care, în schimbul primei de
asigurare plătite asigurătorului, îşi asigură bunurile împotriva anumitor calamitaţi
naturale sau accidente, sau persoanele fizice care se asigură împotriva unor
evenimente ce pot să apară în viaţa lor. În situaţia în care asiguratul este persoană
fizică, acesta trebuie să aibă capacitate de a contracta ( să aibă putere de
exerciţiu).
Beneficiarul: este persoana care are dreptul de a încasa suma asigurată sau
despăgubirea, fără să fie neapărat parte la contractul de asigurare.
Asadar, beneficiarul asigurarii nu este parte în contractul de asigurare, nu
semnează poliţa de asigurare, nu plăteşte primele, nu are nicio obligaţie izvorâtă
din raportul de asigurare, dar va încasa indemnizaţia în baza stipulaţiei făcută în
contract de către contractantul asigurării.
În practică, beneficiarul asigurării este desemnat şi prin condiţiile de
asigurare, el putând fi, de exemplu soţia, moştenitorii legali sau alte persoane. În
situaţia în care există mai mulţi beneficiari desemnaţi sau moştenitori, ei au
drepturi egale asupra sumeloe asigurate. Există şi excepţii de la regulă, în sensul
că asiguratul poate impune voinţa sa.
Prejudiciu - efectul negativ suferit de persoana păgubită prin producerea
unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.
Contractantul asigurării: este persoana fizică/juridică care poate încheia
asigurarea, fără a obţine prin aceasta calitatea de asigurat, dar există şi
posibilitatea ca însuşi contractantul să fie acelaşi cu asiguratul, dar nu poate fi o
persoană juridică care încheie asigurare de accidente pentru salariaţii săi. Între
noţiunile de contractant şi beneficiar al asigurării nu există în toate cazurile o
delimitare rigidă.
Riscul asigurat: evenimentul/fenomenul, care odată produs, datorită
efectelor sale, îl obligă pe asigurător să plătească asiguratului sau beneficiarului
despăgubirea sau suma asigurată. Nu toate fenomenele care produc pagube sunt
riscuri, ci numai acelea care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
A) Fenomenul să fie posibil, deci nu sigur si frecvent.
B) Fenomenul să aibă caracter întâmplător.
C) Fenomenul să poată fi înregistrat corect în evidenţele statistice
specifice.
D) Fenomenul să nu depindă de voinţa asiguratului sau a beneficiarului
asigurării
Un bun poate fi asigurat împotriva unuia sau mai multor riscuri.
Contractul de asigurare este mai scump cu cat acesta cuprinde un numar
mai mare de riscuri asigurabile.

26
 Deasemenea, cu cat probabilitatea de producere a riscului este mai
mare, cu atat contractul de asigurare e mai scump.
Evaluarea: este o etapă necesară în procesul încheierii asigurării, deoarece
stabileşte valoarea bunurilor proprietate privată, în vederea cuprinderii lor în
asigurare. Valoarea bunului trebuie cunoscută cu exactitate pentru a evita sub- sau
supraevaluările, ce influenţează negativ pe asigurat şi pe asigurător.
Suma asigurată: este, conform contractului de asigurare, partea din
valoarea de asigurare pentru care asigurătorul îşi asumă răspunderea în cazul
producerii evenimentului pentru care s-a încheiat asigurarea. Suma asigurată
reprezintă limita maximă a răspunderii asigurătorului şi în funcţie de care se
stabileşte prima de asigurare.
Norma de asigurare: reprezintă suma asigurată pe unitatea de obiect
asigurat. Este întâlnită în cazul asigurărilor obligatorii de bunuri în baza unui act
legislativ. În cazul asigurărilor facultative se utilizează următoarea relaţie de calcul:

Suma asigurată = norma de asigurare × numărul de unităţi [ u.m. ]

Prima de asigurare: reprezintă suma de bani dinainte stabilită, pe care

asiguratul o plăteşte asigurătorului, pentru ca aceasta să constituie fondul de
asigurare necesar plăţii indemnizaţiilor, în cazul producerii riscurilor asigurate.
A).La asigurarile de bunuri prima de asigurare se calculeaza in felul urmator:

Prima de asigurare = suma asigurată × cota de primă [ u.m. ]

Cotele de primă se stabilesc pe baza datelor satistice, folosind metodele şi

principiile calculului actuarial. La asigurările de viaţă, ele se stabilesc în funcţie de
durata contractului şi de vârsta asiguratului, în timp ce la asigurările de bunuri ele sunt
diferenţiate în funcţie de felul bunului asigurat, de ramura de asigurare etc.
 Prima brută = prima netă + suplimentul de primă [ u.m. ]

Prima netă: serveşte la formarea fondului necesar achitării indemnizaţiilor de

asigurare.
Suplimentul de primă: serveşte la formarea resurselor băneşti necesare
acoperirii cheltuielilor privind constituirea şi administrarea fondului de asigurare,
realizării unui anumit beneficiu, etc.
B) La asigurarile de viata prima de asigurare se calculeaza cu ajutorul formulelor
utilizate de matematica actuariala.
Durata asigurării: reprezintă perioada de timp cât există raporturi de asigurare
între asigurat şi asigurător, aşa cum au fost ele stabilite în contractul de asigurare.
Paguba sau dauna: reprezintă pierderea exprimată valoric, suferită de un
bun asigurat, ca urmare a producerii unui fenomen împotriva căruia s-a încheiat
asigurarea. Paguba nu poate fi decât mai mică sau cel mult egală cu valoarea
bunului asigurat.
Despăgubirea de asigurare: este suma de bani pe care asigurătorul este
obligat să o plătească cu scopul de a compensa paguba produsă de riscul asigurat.
Principii valabile la acordarea despăgubirii:
Principiul răspunderii proporţionale:

d s p*s s
 , iar d  , sau d  p *
p v v v
unde:
d – despăgubirea sau indemnizatia de asigurare;
p – paguba;
s – suma asigurată;
v – valoarea bunului asigurat

28
 Principiul primului risc: este mai des aplicat în cadrul economiei nord
americane, mai ales la bunurile la care riscul de producere a pagubei totale este
mai redus. La acoperirea pagubei după principiul primului risc, despăgubirea este
egală cu paguba, fără însă a putea depăşii mărimea sumei asigurate.
Principiul răspunderii limitate: despăgubirea se acordă numai dacă
paguba depăşeşte o anumită valoare prestabilită între asigurat şi reasigurător. O
parte din pagubă va cădea în sarcina asiguratului şi se numeşte franşiză.
Contractele de asigurare cu franşiză caracterizează asigurările
mărfurilor pe timpul transportului, asigurările de bunuri imobile şi asigurările de
tip CASCO. Comparativ cu asigurările de bunuri fără franşiză, cele cu franşiză
sunt mai ieftine. Cu cât franşiza este mai mare, cu atât prima de asigurare este
mai redusă.
Dacă un contract de asigurare este mai ieftin cu franşiză comparativ cu
altul însă fără franşiză, acest lucru nu înseamnă automat că este şi mai bun; este
posibil ca prin valoarea ridicată a franşizei aceasta să fie în defavoarea
asiguratului.
Utilizarea franşizei de către societăţile de asigurări le pune la adăpost de
pagubele de valori mici, dar cu probabilitate mare de realizare.
Fransiza poate fi negociata cu compania de asigurare, dar poate fi si
impusa de asigurator, in functie de politica de risc a fiecarei companii in parte.
Prin aplicarea principiului răspunderii limitate se evită cheltuielile privind
evaluarea, constatarea pagubelor şi stabilirea despăgubirilor de asigurare la
pagubele de un volum mai redus, care nu prezintă o importanţă economică.
Totodată, existenţa franşizei îl determină pe asigurat să manifeste mai multă grijă
pentru prevenirea pagubelor, deoarece el ştie că dacă acestea se produc, o anumită
parte din ele o va suporta singur.
Literatura de specialitate prezintă franşiza ca fiind de două feluri:
 a) franşiza atinsă (simplă), asigurătorul acoperă în întregime paguba -
până la nivelul sumei asigurate – dacă aceasta este mai mare decât
franşiza;

b) franşiza deductibilă (absolută), se scade în toate cazurile din

pagubă, indifrent cât este volumul acesteia din urmă.

Franşiza se poate exprima în mărimi absolute (de exemplu, franşiză 2.000

euro pentru toate bunurile asigurabile cu valori cuprinse între 80.000 şi 110.000
euro) sau relative ( de exemplu, franşiză 5% din bunurile asigurabile cu valori
cuprinse între 100.000 şi 200.000 euro).
ATENTIE!
Exista mare deosebire intre termenul de franșiză utilizat de asigurari si
prezentat de noi mai sus și cel de franciză care este dreptul acordat de o
întreprindere cu renume sau faima altei întreprinderi, prin care aceasta din urmă
poate să exploateze drepturile de proprietate intelectuală sau industrială ale
francizorului, în schimbul unei contribuții financiare, în scopul producerii sau
livrării de bunuri sau al prestării de servicii.
Reînnoire – polițele cu caracter sub-anual, anual și multianual se pot
reînnoi cu acordul partilor.
Începutul și încetarea răspunderii asigurătorului in situatia in care
prima de asigurare sau rata întâi de primă este plătită în conformitate cu
prevederile din condițiile generale și speciale, după caz, răspunderea
asigurătorului începe la ora 00:00 a primei zile din perioada de valabilitate
înscrisă în poliţa de asigurare, dar nu mai devreme de ziua următoare datei de
emitere a poliţei sau la data emiterii poliţei de asigurare.
Răspunderea asigurătorului încetează la ora 24:00 a ultimei zile din
perioada pentru care s-a încheiat contractul de asigurare sau la data producerii

30
unei daune totale ori în alte cazuri reglementate expres prin contractual de
asigurare.
Excluderi – riscuri și situații care nu sunt cuprinse în asigurare și pentru
care Asigurătorul nu acorda sub nici o forma despăgubiri.
Inspecția de risc – Inspecția de risc este necesară pentru preluarea în
asigurare. În mod normal ea este obligatore de facut odata cu incheierea unui nou
contract de asigurare. Inspecția de risc se efectuează întotdeauna înainte de
emiterea poliței de asigurare, dar sunt situații cănd este necesar să se efectueze și
pe perioada de valabilitate a contractului de asigurare, atunci când pot sa apara
modificări ale condițiilor inițiale de preluare în asigurare. Inspecția de risc se
efectuează în baza unui document care se numește Raport de inspecție de risc.
Raportul de inspecție de risc este însoțit de cele mai multe ori de fotografii
digitale ale obiectului asigurării.
În mod normal și cronologic, inspecția de risc se realizează înaintea
propunerii de incheiere a unei asigurari. De cele mai multe ori însă, în practică se
face o oferta pe baza cererii clientului sau pe baza experientelor anterioare ale
vanzatorului de produse de asigurare in legatura cu nevoiele respectivului client,
iar inspecția de risc se efectueaza în general dupa acceptarea tuturor condițiilor de
asigurare, rolul acesteia fiind de a constata o situație reală a bunului asigurat și de
a face eventuale recomandari care sa micsoreze riscul.
De exemplu, la asigurarea unui imobil apartinand unei personae fizice,
inspecția de risc poate recomanda dotarea imobilului cu mijloace de stingere a
incendiului, remedierea unor neajunsuri ale instalatiei electrice și de apă,
autorizarea centralei termice de catre ISCIR, etc.
Societațile de asigurare care neglijeaza efectuarea inspecției de risc se pot
confrunta cu probleme grave atat în întocmirea documentelor de asigurare, cat și
în indemnizarea daunelor produse de riscuri asigurate.
1.6. Clasificarea asigurărilor

Asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă pot fi clasificate după

mai multe criterii, astfel:
După domeniul (ramura) la care se referă avem: asigurări de bunuri,
asigurări de persoane şi asigurări de răspundere civilă;
După obiectul de activitate stabilit prin contractul de societate şi statut,
societăţile comerciale din domeniul asigurărilor din ţara noastră pot practica
următoarele categorii de asigurări: asigurări de viaţă, asigurări de persoane altele
decât cele de viaţă, asigurări de autovehicule, asigurări maritime şi de transport,
asigurări de aviaţie, asigurări de incendiu şi alte pagube la bunuri, asigurări de
răspundere civilă, asigurări de credite şi garanţii, asigurări de pirderi financiare şi
asigurări agricole;
După forma juridică distingem: asigurări obligatorii (adica fara termen,
ea actionand tot timpul cat exista bunul asigurat) şi asigurări facultative (adica cu
termen care este inscris in contractul de asigurare);
După sfera de cuprindere în profil teritorial avem: asigurări interne
(părţile contractante domiciliază în aceeasi ţară) şi asigurări externe;
După felul raporturilor ce se stabilesc între asigurător şi asigurat
distingem: asigurări directe (asigurat – asigurător), asigurări indirecte sau
reasigurări.
Legea 32/2000 cu modificarile si completarile ulterioare impune
clasificarea asigurărilor în asigurări generale şi asigurări de viaţă.

1.7. Clasele de asigurari

Asa cum am mai precizat, conform legii din tara noastra, activitatea de
asigurare se grupeaza în doua categorii:

32
a) asigurari de viata;
b) asigurari generale.
Clasele de asigurari aferente asigurarilor de viata si generale se stabilesc
prin norme emise de institutiile de supraveghere si control romanesti.
Astfel, clasele de asigurari de viata sunt:
-Asigurari de viata, anuitati si asigurari de viata suplimentare
-Asigurari de casatorie, asigurari de nastere
-Asigurari de viata si anuitati care sunt legate de fonduri de investitii
- Asigurari permanente de sanatate
Asigurarile generale cuprind 18 clase si anume:
1. Asigurari de accidente (inclusiv accidentele de munca si bolile profesionale),
pentru care se acorda:
- despagubiri financiare;
- despagubiri in natura;
- despagubiri mixte (financiare si in natura) ;
- despagubiri pentru vatamari corporale suferite de persoane in timpul
transportului.
2. Asigurari de sanatate, pentru care se acorda:
- despagubiri financiare;
- despagubiri in natura;
- despagubiri mixte (financiare si in natura).
3. Asigurari de mijloace de transport terestru (altele decat feroviare), care acopera:
- daune survenite la mijloacele de transport terestru cu motor;
- daune survenite la mijloacele de transport terestru, altele decat cele cu motor.
4. Asigurari de mijloace de transport feroviar, care acopera:
- daune survenite la mijloacele de transport feroviar care se deplaseaza sau
transporta marfuri ori persoane.
5. Asigurari de mijloace de transport aerian, care acopera:
- daune survenite la mijloacele de transport aerian.
6. Asigurari de mijloace de transport maritim, lacustru si fluvial, care acopera:
- daune survenite la mijloace de transport fluvial;
- daune survenite la mijloace de transport lacustru;
- daune survenite la mijloace de transport maritim.
7. Asigurari de bunuri in tranzit, care acopera:
- daune suferite de marfuri, bagaje si alte bunuri transportate.
8. Asigurari de incendiu si alte calamitati naturale, care acopera:
- daune suferite de proprietati si bunuri, adica altele decat asigurari de mijloace de
transport terestru, asigurari de mijloace de transport feroviar, asigurari de mijloace
de transport aerian, asigurari de mijloace de transport maritim, lacustru si fluvial,
asigurari de bunuri in tranzit, cauzate de:
- incendiu;
- explozie;
- furtuna;
- alte fenomene naturale in afara furtunii;
- energie nucleara;
- surpare de teren.
9. Alte asigurari de bunuri, care acopera:
- daune suferite de proprietati si bunuri adica altele decat asigurari de mijloace de
transport terestru, asigurari de mijloace de transport feroviar, asigurari de mijloace
de transport aerian, asigurari de mijloace de transport maritim, lacustru si fluvial,
asigurari de bunuri in tranzit, atunci cand aceste daune sunt cauzate de grindina
sau inghet, furt, adica altele decat cele prevazute la pct. 8.
10. Asigurari de raspundere civila pentru autovehicule, care acopera:
- daune care rezulta din folosirea autovehiculelor terestre (inclusiv raspunderea
transportatorului).
11. Asigurari de raspundere civila pentru mijloace de transport aerian, care

34
acopera:
- daune care rezulta din folosirea mijloacelor de transport aerian (inclusiv
raspunderea transportatorului).
12. Asigurari de raspundere civila pentru mijloace de transport maritim, lacustru
si fluvial, care acopera:
- daune care rezulta din folosirea mijloacelor de transport maritim, lacustru si
fluvial (inclusiv raspunderea transportatorului).
13. Asigurari de raspundere civila generala, care acopera:
- daune din prejudicii produse tertilor, altele decat cele mentionate la pct. 10, 11 si
12.
14. Asigurari de credite care acopera urmatoarele riscuri:
- insolvabilitate;
- credit de export;
- vanzare in rate;
- credit ipotecar;
- credit agricol.
15. Asigurari de garantii pentru:
- garantii directe;
- garantii indirecte.
16. Asigurari de pierderi financiare, care acopera:
- riscuri de somaj;
- insuficienta veniturilor;
- pierderi datorate conditiilor meteorologice nefavorabile;
- nerealizarea beneficiilor;
- riscurile aferente cheltuielilor curente;
- cheltuielile comerciale neprevazute;
- deprecierea valorii de piata;
- pierderile de renta sau alte venituri similare;
- pierderile comerciale indirecte, altele decat cele mentionate anterior;
- pierderile financiare necomerciale;
- alte pierderi financiare, conform clauzelor contractului de asigurare.
17. Asigurari de protectie juridica, care acopera:
- cheltuielile cu procedura judiciara si alte cheltuieli, cum ar fi: recuperarea
pagubei suferite de asigurat printr-o procedura civila sau penala, apararea ori
reprezentarea asiguratului intr-o procedura penala, administrativa sau impotriva
unei reclamatii indreptate impotriva acestuia.
18. Asigurari de asistenta a persoanelor aflate in dificultate in cursul deplasarilor
sau absentelor de la domiciliu ori de la locul de resedinta permanenta.
Riscurile cuprinse intr-o clasa nu pot fi clasificate intr-o alta clasa, cu
exceptia cazului mentionat la lit. C.

CAPITOLUL C: Denumirea autorizatiei acordate simultan pentru mai multe clase

de asigurare:
a) clasele nr. 1 si 2 se acorda sub denumirea "Asigurari de accidente si boala";
b) clasele nr. 1 (a patra liniuta) , 3, 7 si 10 se acorda sub denumirea "Asigurari
auto";
c) clasele nr. 1 (a patra liniuta) , 4, 6, 7 si 12 se acorda sub denumirea "Asigurari
maritime si de transport";
d) clasele nr. 1 (a patra liniuta) , 5, 7 si 11 se acorda sub denumirea "Asigurari de
aviatie";
e) clasele nr. 8 si 9 se acorda sub denumirea "Asigurari de incendii si alte daune la
proprietati";
f) clasele nr. 10, 11, 12 si 13 se acorda sub denumirea "Asigurari de
raspundere civila";
g) clasele nr. 14 si 15 se acorda sub denumirea "Asigurari de credite si
garantii

36
1.8.Verificați-vă cunoștințele

1. Ce este o asigurare?
2. Ce este un risc asigurat și unul asigurabil? Discuție.
3. Orice risc se poate asigura? Care sunt condițiile ca un risc să poată fi asigurat
de către o societate de asigurări?
4.În asigurări, indemnizaţia de asigurare poate fi:

a) Egală, mai mică sau mai mare decât paguba, în funcţie de prima de asigurare
achitată de asigurat asigurătorului;
b) Cel mult egală cu suma asigurată, dar nu mai mare decât dauna reală produsă
de riscul asigurat;
c) Mai mare decăt suma asigurată, atunci când paguba produsă este mai mare
decât valoarea bunului în momentul încheierii contractului de asigurare;
d) Mai mică cu 5% decât dauna înregistrată;
e) Egală cu valoarea reală a bunului.

5.Asigurările îndeplinesc următoarele funcţii:

a) de repartiţie, de control, de acumulare;

b) de distribuţie, de economisire;
c) de control, de prevenire, de educație;
d) de distribuţie, de control(complementară);
e) de repartiţie, de control(conplementară), compensare a pagubelor,
economisire și de reducere a costurilor statului..

6.Contractul de asigurare este un contract succesiv, deoarece:

a) este valabil atîta timp cât se produce riscul;

b) presupune plata integrală a primei la încheierea contractului;
c) se încheie pentru o perioadă lungă de timp;
d) valabilitatea lui se încheie pe o anumită perioadă de timp, ceea ce face
posibilă eşalonarea plăţii primei de asigurare;
e) asiguratul poate decide dacă va plăti integral prima până la încheierea
contractului sau o va eşalona.
7. Asigurarea reprezintă:

a)O măsură de prevenire a producerii unor riscuri;

b)O modalitate de acţiune împotriva unor factori cu caracter perturbator şi
distructiv;
c)O ramură prestatoare de servicii, un intermediar financiar şi un activ financiar
într-o economie incertă;
d)O ramură prestatoare de servicii speciale;
e)O cale de căştig pentru cei ce apelează la ea.

8. Mărimea indemnizaţiei de asigurare este aceiaşi, indiferent că se aplică

principiul acoperirii proporţionale sau principiul primului risc, atunci când:

A. Paguba este produsă pe teritoriul internaţional;

B. Paguba este parţială;
C. Paguba este parţială, dar mai mare decăt franşiza;
D. Paguba este totală;
E. Suma asigurată e egală cu valoarea bunului în momentul producerii
evenimentului.

Varianta corectă este:

a) toate răspunsurile sunt corecte.

b) toate răspunsurile sunt incomplete.
c) D+E
d) B+C
e) A

9. . La asigurările de bunuri(generale), nivelul cotei de primă tarifară are o

importanţă deosebită, deorece:

a) Fără calcularea ştiinţifică a cotei de primă tarifară, nu există certitudinea că

asigurătorul va putea realiza un fond de asigurare suficient pentru acoperirea
răspunderilor asumate;
b) Cea mai mare parte a primelor încasate servesc la acoperirea cheltuielilor de
administrare şi funcţionare a firmei de asigurări;
c) Cea mai mare parte a primelor încasate servesc la finanţarea unor măsuri de
prevenire a pagubelor la asiguraţi;

38
d) Este supus controlului de către A.S.F. pentru autorizarea funcţionării firmei de
asigurări pe piaţă, conform legii;
e) Se realizează o diferenţiere a preţului contractelor de asigurare oferite clienţilor.

10. Conform cadrului legislativ românesc, activitatea de asigurare poate fi

exercitată numai de:

A. Societăţi pe acţiuni;
B. Societăţi mutuale;
C. Filiale ale unor asigurători străini, constituite ca personae juridice române,
autorizate de C.S.A.;
D. Regii autonome sau monopoluri ale statului;
E. Sucursale ale unor asigurători, persoane juridice străine, autorizate de C.S.A.

Identificaţi răspunsul fals.

11. Un cetăţean român are trei apartamente proprietate personală. În acest caz:

a) Toate apartamentele se pot asigura facultativ, la maximum valoarea lor reală,

la indiferent ce societate de asigurare;
b) Toate apartamentele se pot asigura facultativ, dar numai la aceiaşi companie de
asigurare;
c) Toate apartamentele se pot asigura obligatoriu şi facultativ, conform legii;
d) Toate apartamentele se pot asigura la valoarea lor de piaţă, la indiferent ce
firmă de asigurare;
e) Doar apartamentul în care locuieşte cetăţeanul se poate asigura, conform legii.
 .
Capitolul 2.
Riscul in asigurări

Observand evoluția societații umane, remarcăm că omul a cautat sa controleze natura prin
diferite mijloace. Indiferent de dezvoltarea actuală a umanitații, observăm ca din păcate acest
lucru nu e posibil. Catastrofele naturale care lovesc diferite regiuni sunt un exemplu în acest sens
( uragane, inundații catastrofale, surpari de galerii miniere, cutremure de pamant ). România nu
este ocolită de acestea. Ne aducem aminte de inundatiile catastrofale din ultimii ani, urmate de
perioade de secetă prelungită. Deasemenea, multi dintre noi ne aducem aminte de puternicul
cutremur de pămant din 4 martie 1977 1care a produs mari pagube materiale si pierderi de vieți
omenesti.
Pe langă aceste riscuri naturale se produc tot felul de accidente auto pe drumurile publice.
În plus, mass-media prezintă zilnic numeroase acte de talharie, jaf, furturi, etc care parcă se
înmultesc odată cu dezvoltarea societății omenești. Numeroase firme dau faliment, afectand
astfel alți agenți economici și la nivel național economia țării. În plus, odată cu dezvoltarea
științei și tehnicii, apar riscuri noi, necunoscute pană atunci care ne afectează viața de zi cu zi,
proprietatea sau chiar viața economică.
Unele riscuri ne bucură. Putem castiga la Loto - risc de îmbogatire. Putem avea o sănătate
de invidiat și să traim mult timp - risc de supraviețuire. Însă nu toate riscurile ne plac. Putem să
me îmbolnavim - risc de morbiditate. Putem deceda din diverse cauze - risc de deces. Putem avea
un accident - risc de accident.
Asadar, societatea umană se confruntă permanent cu o diversitate de riscuri, chiar dacă
dorim sau nu acest lucru.

2.1. Conceptul de risc.

Acestea sunt motivele pentru care au aparut serviciile de asigurari sau, mai bine zis,
produsele de asigurare și ulterior cele de reasigurare. Acestea sunt oferite de companii

1
Cunoscut si sub forma de Cutremurul din '77, acesta a fost un cutremur cu o magnitudine de 7,2 pe sacara Richter
si cu o durata de 55 secundre. A produs, dupa sursele oficiale ale vremii, 1578 victime umane, aproximativ 11300
raniti si importante pagube materiale.
specializate care preiau diferite riscuri in schimbul unei sume de bani numite prime de asigurare..
Astfel, plata acestei sume de bani il pune pe asigurat la adăpost de problemele cauzate de
accidente, fie ele auto sau de alta natura, ii poate salva firma de la probleme financiare care ar
putea duce la faliment sau multe altele.
Un argument al utilitatii asigurarilor este oferit de prezența acestora la o scară foarte mare
în Occident, unde exista o adevarată cultura financiară și de asigurari în randurile populației.
Marea majoritate a oamenilor au, în tările vestice, tot felul de asigurari individuale și colective,
nu doar cea de raspundere civila auto, ci și de viață, de sanatate, de protejare a bunurilor. De ce
se intamplă acest lucru?
Pentru că în societatea occcidentală simtul proprietatii este foarte dezvoltat, există cultură
economică și toti vor sa iți pună proprietatile la adapost de diferite riscuri, dar și pentru că
occidentalii sunt foarte interesați de viitorul lor și al celor din jurul lor. Sa nu uitam ca de
exemplu Franta dezvolta capitalism de la anul 1789 ( Revolutia francază ) și că acest lucru a
produs modificari in comportamentul fiecarui francez. În Romania puem vorbi de capitalism in
adevaratul sens al cuvantului abia dupa anul 2000. Iata o posibilă explicație a felului cum sunt
percepute asigurările în cele doua țări atat la nivel de individ cat și la nivel de societate.
De aceea asigurarile sunt un instrument foarte bun pentru crearea unui viitor lipsit de
griji și sigur.
Pentru a întelege conceptul de asigurare și importanța acesteia ca instrument de protecție
al persoanelor fizice și juridice amenintate de fenomene aleatorii generatoare de prejudicii,
trebuie sa facem o scurta prezentare a noțiunii de risc.
Riscul la care oamenii sunt expuși se defineste, în general, ca un pericol potențial sau
ca o posibilă pierdere. Pericolele se materializează în evenimente nedorite cu consecințe
materiale, spirituale și financiare grave, cu vatamari corporale sau deteriorari ale starii de
sanatate mergand pana la deces.
Riscul (R) este un produs între probabilitatea (p) şi pierdere (P):

R = p ×P

Pe de alta parte, pentru ca o societate de asigurări sa poata accepta un risc trebuiesc

indeplinite trei condiții :
 *Trebuie sa poata mutualiza acel risc. Aceasta înseamna că riscurile nu se potadministra
eficient individual, ci la nivelul unui grup, de dorit cât mai numeros.
*Trebuie sa aiba capacitatea financiară să îl asigure. Cu alte cuvinte, societatea de
asigurare trbuie să poată în orice moment să faca față obligațiilor financiare ce i se cuvin prin
contractul de asigurare la asigurările facultative, respectiv legii la cele obligatorii.
*Trebuie indeplinite conditii juridice care sa permita asigurarea, în principal ca riscul să
fie legat de o activitate licita.
Specialiștii francezi, ca de exemplu profesorul francez Yvone Pesqueux2, apreciaza riscul
ca un obiect de frontieră, care poate circula la mai multe comunitati. Nu exista asigurare fara
risc!
Într-adevar, riscul nu aparține unui bun sau persoane. Cutremurul de pamant afectează
nu doar o casă, ci tot fondul imobiliar de langă epicentru. Boala nu este caracteristica unui om; o
boala poate afecta mai mulți oameni, pe rand sau o dată. Tot teoreticienii francezi consacră un
nou concept, acela de economie a riscurilor, aceasta reprezentand în concepția lor ansamblul
tranzacțiilor dintre asigurati și asiguratori în scopul acoperirii pagubelor care au decurs din
producerea riscurilor asigurate prin contrcte de asigurare.
Conceptului de risc ii sunt caracteristice doua dimensiuni: gradul de incertitudine și
consecintele materiale și financiare aferente unui anumit eveniment nedorit.
De regulă, o atenție deosebită li se acorda evenimentelor care au o frecventă mare de
realizare, cele cu frecventă redusa fiind adeseori neglijate. Exista însa evenimente cu frecventa
foarte mica care au consecinte catastrofale. În categoria accidentelor rare sau foarte rare de acest
gen intră și cele din domeniul aviației sau al transporturilor fluviale și maritime. Consecințele
acestora fiind grave, constientizarea și evaluarea riscurilor atat la nivel de individ, cat și la nivel
social este absolut necesară.
Celor doua dimensiuni fundamentale ale riscurilor li se mai adaugă o a treia dimensiune:
perceptia riscului. Aceasta componentă psiho-socială prezinta o importanță deosebită în
analizarea și interpretarea riscurilor la care cu totii suntem supusi, precum și la crearea
mijloacelor de protecție impotriva riscurilor.

2
Yvon Pesqueux, profesor francez de gestiune, specializat în tehnici de gestiune a întreprinderilor, onorat în anul
2011 de Universitatea Danubius din Galați cu titlul de Doctor Honoris Causa.
 Existența omenirii nu poate fi gandită fara riscuri; ele fac parte din viața noastră. Singura
noastra șansă este de a constientiza riscurile la care suntem expuși, de a încerca o evaluare cat
mai exacta a lor și de a gasi metodele cele mai potrivite pentru a le controla.
În acest sens, managementul riscului constituie disciplina de graniță care își propune sa
dezvolte teorii si metode practice de protectie impotriva riscurilor. Cele mai eficiente metode de
management al riscului sunt: evitarea riscurilor, reducerea probabilitatii producerii unui risc,
limitarea consecintelor asociate unui risc, asumarea riscului si transferul riscului.
Evitarea riscurilor este o metoda pasivă, practic de renunțare sau evitare la acele
activitați care implică un anumit risc, prin evitarea anumitor acțiuni și prin renunțarea la
avantajele pe care acestea le-ar fi conferit. Evitarea riscurilor este utilizată în toate domeniile de
activitate.
Reducerea probabilitatii producerii unui risc consta in adoptarea unei atitudini și
conduite preventive, recurgerea la anumite mijloace practice care ar putea determina limitarea
cauzelor care conduc la producerea evenimentelor (instalarea sistemelor de protecție și alarmă
pentru impiedicarea intrarii prin efracție a hoților, instalarea de detectoare de fum și sisteme de
stropire automată pentru prevenirea producerii unui incendiu etc.).
Limitarea consecintelor asociate unui risc presupune ca, dupa producerea evenimentului
asigurat, însă inainte ca acesta sa fi incetat, pesoanele interesate să ia masuri care sa reducă la
minimum efectele sale dezastruoase (impiedicarea extinderii incendiului, aplicarea de tratamente
curative persoanelor care au suferit accidente, oprirea scurgerii țițeiului în mare dintr-un tanc
petrolier avariat și stavilirea mareei negre, etc).
Asumarea riscului presupune suportarea individuală a consecințelor materiale și
financiare ale producerii unui eveniment nedorit.
Transferarea riscului este o alta metodă de management și presupune preluarea unui risc
de catre profesionişti şi anume societaţile de asigurari. Aceasta metodă este eficientă mai ales
atunci cand consecințele financiare ale evenimentului nedorit sunt mari, depășind capacitatea
persoanei de a le suporta în intregime.
Transferul riscului presupune suportarea consecințelor financiare de catre asigurator și nu
certitudinea ca un eveniment generator de daune nu se va produce. De exemplu, dacă într-un
bloc de locuițe cu 30 apartemente, 10 dintre ele sunt asigurate împotriva riscului de cutremur,
producerea acestuia va afecta tot blocul, însă doar cei asigurați vor primi indemnizații de
asigurare; ceilalți proprietari își vor suporta singuri pagubele produse de cutremur la
apartamentele lor. Transferarea se poate face, însă numai pentru acele riscuri care pot fi
dimensionate valoric, respectiv pentru acele posibile evenimente nedorite ale caror consecinte
materiale și financiare pot fi determinate și masurate.
Una dintre cele mai remarcabile definitii ale asigurarii ne este oferita de către Yvone
Lambert-Faivre3 care considera că :
“sub aspectul sau tehnic, care e fundamental, asigurarea este operatia prin care un asigurator,
organizand pe principiul mutualitatii un numar mare de asigurati, expusi la producerea
anumitor riscuri, ii indemnizeaza pe aceia dintre ei care sufera un sinitru, pe seama fondului
comun constituit din primele incasate”.

Aceeasi autoare franceza precizeaza ca “spre deosebire de contractul de asigurare care

capata aspectul unui pariu sau al unui joc al hazardului, operatia de asigurare, privită în
complexitatea ei, devine o operatie antialeatoare de lupta colectiva impotriva hazardului”.
Riscurile care sunt acceptate de catre companiile de asigurari se numesc riscuri
asigurabile. Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca riscurile sa poata fi transferate
societaților de asigurări sunt urmatoarele:
1) producerea riscului sa fie posibilă, căci daca un anumit bun nu este amenintat de nici un risc,
asigurarea acestuia nu devine necesară;
2) producerea riscului trebuie sa aiba un caracter întamplator, asiguratorii preocupându-se
sa selecteze riscurile pe care le acopera prin asigurare, în ideea de a le elimina pe cele cu
producere certă și pe cele cu posibilitate mare de producere;
3) actiunea fenomenului este necesar să poata fi inregistrata în evidenta statistică, pentru a
se putea calcula probabilitatea de producere a riscului și, implicit, volumul raspunderii
asiguratorului;
4) producerea evenimentului să nu depindă de vointa asiguratului sau a beneficiarului
asigurarii.
Specialiștii în asigurari consideră clasificarea riscurilor în riscuri catastrtrofale si riscuri
obisnuite ca fiind deosebit de utilă în economie.

3
Yvone Lambert-Faivre, profesoară franceză la Universitatea Lyon III, cunoscută pentru studiile și lucrările sale de
asigurări, cum ar fi: Dreptul asigurărilor, Riscurile și asigurările firmelor, Dreptul pagubelor corporale, etc.
Creatoarea Institutului de Asigurări din Lyon și Rector al Academiei din Dijon (1980-1983).
 Legislația romanească in materie consacra cutrmurul de pamant, inundatiile si alunecarile
de pamant ca fiind riscuri catastrofale; toate celelalte riscuri legiutorul la apreciază ca fiind
riscuri obisnuite, indiferent daca sunt naturale sau tehnice.
Exista numeroase calsificari ale riscurilor. Consideram mai importante urmatoarele
criterii de clasificare:
1. În funcție de incertitudine, riscurile se împart în:
- riscuri obiective, adica variatia relativa a pierderii de la valoarea medie. De
exemplu, un asigurator are 1000 automobile, anual 10 dintre ele înregistrează un
accident. Nu în fiecare an 10 automobile sunt accidentate; intr-un an 9, în altul 11,
etc., adica o variatie de un autovehicul de la valoarea medie de 10 automobile
accidentate. În asigurari o asemenea clasificare e utilă, obligand societațile de
asigurare sa creasca numarul de asigurati pentu fiecare categorie de contracte de
asigurare.
-riscuri subiective se bazează pe incertitudinea mentala a unei persoane, diferind de la
un individ la altul in funcție de percepție.
2. În funcție de schimbarile din mediul economic, riscurile se împart în:
- riscuri statice care produc pierderi chiar daca nu apar schimbari in economie. De
exemplu riscurile naturle; seceta, inundațiile, etc.
- riscuri dinamice care rezulta din schimbari in economie. De exemplu, creșterea
prețurilor, modificarea structurii productiei industriale, agricole, etc4.

2.2. Perceptia omenirii privind riscurile catastrofale ( catastrofice )

Nu există un punct de vedere comun al specialistilor in asigurri care sa identifice, pentru

toate țările lumii, care sunt riscurile catastrofale sau catastrofice. În multe țări ale lumii, există
parerea conform careia un risc poate deveni catastrofal dacă afecteaza economia natională in
mod semnificativ și produce numeroase pierderi de vieti omenesti.
O pozitie mai clară o are reasigurătorul mondial Swisse Re, care împarte catastrofele
(adica efectele nedorite ale producerii riscurilor catastrofale) în doua categorii principale:
catastrofe naturale si catastrofe legate de activitatea omului (catastrofe tehnice ˝man-made

4
A se vdera Dumitru Badea si colectiv, Manualul agentului de asigurari, Editura Economica, Bucuresti, 2008.
catastrophes˝). Potrivit publicaţiei Sigma nr. 2 /2007 / Swisse Re, termenul de catastrofă
naturală semnifică un eveniment cauzat de forţele naturii. Un astfel de eveniment se
concretizează adesea intr-un număr mare de pierderi individuale din cadrul mai multor poliţe de
asigurare încheiate. Scara pierderilor rezultată dintr-o catastrofă variază nu numai în funcţie de
severitatea forţelor naturii, ci şi de o serie de factori umani cum ar fi designul clădirii sau
eficienţa activităţiide control in timpul dezastrului dintr-o anumita regiune. Prin urmare, rezultă
urmatoarele caracteristici principale ale catastrofelor naturale, și anume:
o produc pierderi mari,
o pierderile se produc la intervale de timp mari între evenimente,
o severitatea pierderilor nu poate fi cunoscută dinainte.
Catastrofele tehnice sunt categorisite de reasigurătorul mondial ca acele evenimente majore
asociate activităţilor umane. Evenimente ca război, război civil sunt excluse, de regulă, de la
asigurarea riscurilor catastrofale.
În România, sunt considerate riscuri catastrofale cutremurul de pamant, inundatiile și
alunecarile de teren. Toate celelalte riscuri nu sunt acceptate de legiutor ca fiind catastrofale,
chiar dacă prin intensitatea lor de producere conduc la însemnate pierderi materiale și pierderi de
vieti omenesti. Aceasta abordare legislativa este specifica Romaniei5.

2.3. O abordare mondială a managementului riscurilor catasrofale

Într-un cadru mult mai larg, in anul 1996 Serviciul de ajutor umanitar european a înfiintat
un program de pregatire împotriva dezastrelor produse de riscurile catastrofale, intitulat
DIPECHO (Disaster Preparedness ECHO). Consiliul European a constituit, începand cu anul
1987, un acord deschis tuturor tarilor europene, inclusiv Federatia Rusă, intitulat Europa – riscuri
majore. Acest acord inter-guvernamental este o vastă platformă de cooperare în domeniul
riscurilor naturale și tehnologice majore între toate tările europene.
La nivelul Organizatiei Natiunilor Unite ( O.N.U.), s-a întarit consensul privind prevenția
pe plan international in fața riscurilor catastrofale, prin punerea in miscare a instrumentelor
O.N.U. pentru protejarea populatiei si a mediului inconjurator. S-a elaborat Strategia

5
A se vedea Legea 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de
teren sau inundatiilor, cu modificarile si completarile ulterioare.
Internationala pentru Reducerea Catstrofelor (ISDR, International Strategy for Disaster
Reduction), cu participarea tuturor institutiilor care alcatuiesc Organizatia Natiunilor Unite.
Ca multe alte regiuni din lume, Uniunea Europeană este vulnerabilă la aproape toate
tipurile de dezastre naturale. Istoricul daunelor la nivelul fiecarei tari europene ne confirma acest
lucru Dezastrele nu cauzează doar pierderi de vieți omenești, ci și pagube materiale care se ridică
la miliarde de euro în fiecare an, afectând stabilitatea, creșterea economică și relațiile economice
dintre statele membere.
Astfel, a fost elaborată Cartea Verde privind asigurarea împotriva dezastrelor naturale și a
celor provocate de om, care este un document de bază in acțiunile țarilor europene de întarire a
managementului riscurilor catastrofale și necatastrofale. Acest document oferă o imagine de
ansamblu cu priviere la incidenta dezastrelor naturale și a celor provocate de om în țările U.E.
Astfel se prezinta principalele riscuri care s-au produe in Europa, intensitatea de producer a lor,
țarile afectate, etc; aceste informatii au fost obtinute de la Agenția Europeană de Mediu6,
respectiv a rapoartelor tehnice ale acesteia.
Pe lânga informațiile de sinteza expuse pe larg în Cartea Verde, se analizeaza si pozitiile
pro si contra privind necesitatea introducerii unor asigurari obligatorii in tarile member U.E.care
ar usura procesul de refacere economica in urma producerii riscurilor catastrofale. Se analizează
locul și rolul statelor în calitate de asiguratori și reasiguratori în ultima instantă precum și al
poolurilor de asigurare impotriva dezastrelor.

6
Agenția Europeană de Mediu este o agentie în cadrul U.E., având ca sarcină furnizarea de informații
independente și sigure despre mediul înconjurător. Activitatea agentiei a început efectiv în anul 1994.
 Capitolul 3

Piata Asigurarilor

3.1. Conceptul de piata a asigurarilor. Caracteristici

În ultimii ani piaţa internaţională a asigurărilor se manifestă ca o piaţa cu

un proces puternic de concentrare şi centralizare de capital. Actorii acestei pieţe
internaţionale sunt societăţile de asigurări, societătile de reasigurări, brokerii de
asigurări şi societăţile ce oferă servicii în activitatea de asigurare. Modalitatea de
acţiune pe care o au asigurările în context internaţional din punct de vedere al
principiilor este acceaşi , având totuşi o mare diferenţă de aplicare datorită
legislaţiei, condiţiilor de piaţă, inflaţiei sau modalităţii de încheiere a contractelor
Cadrul organizatoric şi metodologic în care se realizează operaţiile de
asigurare, respectiv activitatile de asigurare constituie piaţa asigurărilor
Operaţiile de asigurare, realizate pe baze contractuale, se desfăşoară într-
un cadru legiferat, pe care îl numim piaţă a asigurărilor. Pe această piaţă se
întâlneşte cererea de asigurare, care vine din partea persoanelor fizice şi juridice
asigurabile şi oferta de asigurare, susţinută de organizaţii specializate, autorizate
să funcţioneze în acest domeniu de organismele de supraveghere.
Asigurările şi reasigurările sunt marcate de un grad ridicat de eterogenitate
determinat de existenţa unei mari diversităţi de tipuri şi categorii de afaceri. De
aceea nu se poate vorbi de o singură piaţă a asigurărilor sau reasigurărilor, ci de
pieţe ale asigurărilor şi reasigurărilor, fiecare dintre ele fiind individualizată prin
preponderenţa unor anumite tipuri de tranzacţii, prin existenţa unor anumite
societăţi de asigurare şi reasigurare, cutume, mod de funcţionare, tranzacţionare,
reguli s. a. m. d.
Cererea de asigurare: vine din partea persoanelor fizice şi juridice, care
doresc să încheie diverse tipuri de asigurări. Acestea constituie un element
hotărâtor în stabilirea dimensiunilor pieţei.
 Cererea potenţială la noi în ţară este mare, datorită populaţiei numeroase a
României, existenta unor societati comerciale cu capital privat, dar cererea efectivă
este redusă, datorită puterii de cumpărare precare a populaţiei, slabei capitalozari a
firmelor romanesti şi a convingerii scăzute a populatiei în legătură cu utilitatea
asigurării.
Cerea de asigurare se concretizează în contracte de asigurare, după
confruntarea ei cu oferta.
Oferta de asigurare: vine din partea societăţilor specializate, autorizate
să funcţioneze în acest domeniu şi capabile, din punct de vedere financiar, să
desfăşoare o astfel de activitate.
Societăţile de capital sunt constituite pentru a obţine profit pentru
proprietari şi includ:
- Societăţile comerciale pe acţiuni şi cu răspundere limitată. Ele îşi
desfăşoară activitatea conform legii şi urmăresc realizarea de profit.
Sunt obligate să respecte legislaţia în vigoare cu privire la mărimea
capitalului social minim subscris şi vărsat, mărimea obligaţiilor pe care
şi le pot asuma, rezervele de prime şi/sau daune pe care trebuie să şi le
constituie;
- Sindicatele Lloyd’s. Lloyd’s of London nu reprezintă o societate de
asigurări, ci se comportă ca o piaţă, toate asigurările sunt subscrise în
numele sau de către anumiţi membri, fiind garantate cu întreaga avere
personală a acestora. Iniţial această piaţă a fost destinată asigurărilor
maritime, dar spre sfârşitul sec. al-XIX-lea, a început şi subscrierea
riscurilor nemaritime. Pentru asigurările de viaţă există o companie
distinctă a Lloyd’s. Piaţa reasigurărilor reprezintă o mare parte a
pieţei Lloyd’s. Existând un sindicat specializat în astfel de tranzacţii
(Syndicate Reinsurance). Societatea şi-a creat un fond special alcătuit
din veniturile din prime ale fiecărui membru, pentru a asigura
 35
securitate fiecărei poliţe subscrise pe piaţa Lloyd’s, şi astfel
societatea nu a fost pusă niciodată în situaţia de a nu putea plăti. Nici
un contract de pe piaţă nu se poate încheia direct între părţi, ci numai
prin intermediul brokerilor Lloyd’s. Activitatea pieţei Lloyd’s rămâne
un etalon pentru toate pieţele de asigurări şi reasigurări, prin continua
perfecţionare a reasigurării pe care a inventat-o „excedent de daună”,
dar şi prin publicaţiile periodice care oferă informaţii precise şi la zi în
cele mai diverse domenii de interes pentru celelalte pieţe de asigurări
şi reasigurări1.
- Bursele de asigurări. Aceste burse apar ca adevărate pieţe, fiecare
asigurare sau reasigurare achiziţionată la bursă este subscrisă de către
membrii acesteia, membrii pot fi indivizi, asociaţii sau corporaţii.
Societăţile cooperatiste: acestea nu sunt constituite în general pentru a
obţine profit, de obicei, proprietarii acestora sunt deţinătorii de poliţe care
primesc acoperire prin asigurare la preţuri minime, mult sub nivelul pietei.
Aceste societăţi includ:
- Organizaţii de asigurare de tip mutual care efectuează operaţii pentru
membrii lor, având la bază principiul mutualităţii, ceea ce presupune
întrajutorarea membrilor lor şi nu obţinerea de profit. Fiecare membru
al unei astfel de organizaţii are o dublă calitate:de asigurat si de
asigurător. Societatea mutuală este condusă pe baza principiului
solidarităţii între membrii sai ( a se vedea: Mihaela Lambru-
organizatiile de ajutor recoproc, Edituea Polirom-Iasi, 2013).
Principiile dupa care se guverneaza sunt:
A) Absenţa acţionariatului. Fondurile societăţilor mutuale nu sunt

1
Lexicon maritim englez-român, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1971, p. 401-407; Henri Louberge”,
Op. Cit., p.66.

[Type here] [Type here] [Type here]

 reprezentate nici de acţiuni, nici de părţi sociale care ar procura un
profit deţinătorilor lor
B) Libertatea de adeziune. Organizaţiile mutuale sînt accesibile
oricărei persoane ce îndeplineşte condiţiile prevăzute în statut şi care
aderă la principiile mutualiste
C) Lipsa orientării directe către profit. Obiectivul principal al
societăţilor mutuale nu este profitul, ci servirea intereselor membrilor
săi.
D) Solidaritatea. Membrii unei societăţi mutuale au scopul comun de a
satisface cerinţele individuale prin acţiuni colective, punînd în comun
resursele (bani, muncă etc.), pentru satisfacerea tuturor nevoilor.
E) Guvernarea democratică şi participativă. Societăţile mutuale sînt
administrate democratic, membrii participînd în structurile de con‑
ducere în concordanţă cu sistemul de reprezentare stabilit, care variază
de la o ţară la alta. Prin aplicarea principiului „un om, un vot”, fiecare
membru are putere egală în luarea deciziilor.
F) Independenţa şi autonomia în procesul de management. Societăţile
mutuale sînt afaceri (entităţi/întreprinderi) independente.
- Tontinele sunt asociaţii constituite pentru o perioada de timp
determinată în timpul căreia membrii asociaţiei varsă o cotizaţie anuală
la fondul comun, în funcţie de vârstă iar la expirarea termenului, suma
rezultată va fi împărţită între membrii supravieţuitori2.
- Organizaţiile de schimb reciproc asemănătoare celor mutuale prin faptul că
oferă membrilor lor asigurare la preţuri minime, dar cu o singură
deosebire, că riscul asigurării va fi transferat celorlalţi membri şi nu
organizaţiei ca entitate individuală.

2
Aceste asociaţii îşi datorează denumirea bancherului italian, Lorenzo Tonti, din secolul al-XVII-
lea, care le-a introdus în Franţa, după ce le-a experimentat în Italia.
 37
- Alte societăţi cooperatiste. Sunt tipuri „ noi „ de societăţi de asigurare
care fac asigurarea disponibilă pentru o anumită organizaţie sau grup
de entităţi dintr-un anumit domeniu de activitate, în schimbul unor
prime acceptabile.
- Organizaţiile frăţeşti. Seamănă cu cele mutuale numai ca ele combină
rolul asigurărilor cu o funcţie socială sau cu una de investiţii. Acestea
subscriu în principal asigurări de viaţă sau medicale.
- Poolurile şi asociaţiile: asigurătorii pot fi puşi uneori în situaţia de a nu
putea acoperii daunele, fie că acestea se produc cu o frecvenţă prea mare,
fie că sunt prea mari, şi de aceea se constituie aceste pooluri sau asociaţii,
formate din câţiva asigurători independenţi, care cooperează pentru a
asigura riscuri pe care membrii nu sunt dispuşi să le acopere singuri.
Poolurile pot funcţiona ca sindicat sau prin intermediul reasigurării. Când
funcţionează ca sindicat, el poate emite o poliţa mixtă, care include toţi
membrii poolului, şi specifică partea din asigurare pentru care este respo-
nsabil fiecare membru, astfel asiguratul are o relaţie contractuală cu
fiecare membru al poolului. Când funcţionează pe baza reasigurării, un
membru al poolului emite poliţă, iar ceilalţi membri reasigură o anumită
parte din riscul asigurat, astfel asiguratul are o relaţie contractuală numai
cu societatea care a emis poliţa.
Asigurătorii de stat: în unele ţări se mai derulează sistemul asigurărilor
de stat (de exemplu, asigurarea forţei de muncă a tuturor agenţilor economici din
ţările respective).
Şi România a cunoscut în perioada 1952-1999 un sistem de asigurări ce
cuprindea o singură firmă de asigurări cu capital de stat, ADAS 3-ul. In acea

3
În anul 1952 Sovrom Asigurare se transformă în Administraţia Asigurărilor de
Stat — ADAS, singura societate de asigurări din Romania până în anul 1990.

[Type here] [Type here] [Type here]

perioada de timp, A.D.A.S.-ul oferea atat produse de asigurare facultative cat si
obligatorii ( prin efectul legii ).
Tarile care au cunoscut intr-o anumita perioada de timp economii
centralizate sau de comanda, au gestionat activitatea de asigurare prin societati cu
capital de stat ( publice ); de exemplu in fosta U.R.S.S., China comunista,
Ungaria, etc.

3.2. Concurenta perfecta sau imperfecta pe patiata asigurarilor

Pentru a putea răspunde la această întrebare vom prezenta cele două tipuri
de pieţe, care se disting în funcţie de concurenţă. Concurenţa pe piaţa asigurărilor,
care este coordonată esenţială a unei economii de piaţă, ne determină să
distingem:
Piaţa cu concurenţa perfectă4 – caracteristici:
Atomizarea pieţei – o piaţă este considerată atomizată, atunci când ea
reuneşte un număr mare de ofertanţi şi de solicitanţi.
Libertatea de intrare-ieşire a participanţilor pe şi de pe piaţă – în
imaginea omului obişnuit, piaţa este locul unde poate să vină oricine doreşte să
vândă sau să cumpere ceva şi să rămână acolo atâta timp cât are interes să o facă
şi la fel se petrec lucrurile şi pe piaţa asigurărilor.
Descentralizarea deciziilor – fiecare organizaţie de asigurare ia decizii în
limitele capacităţii sale financiare dar trebuie să ţină seama şi de prevederile legale în
materie, pentru a nu-şi prejudicia nici interesele proprii nici pe cele ale terţilor.
Transparenţa pieţei – persoanele fizice nefamiliarizate cu problemele
asigurărilor, nu realizează avantajele pe care i le poate oferi un contract de
asigurare, deoarece pentru convingerea unui solicitant despre utilitatea şi

4
Vezi Henri Louberge”, Op. cit. , p.67-79
 39
oportunitatea contractării unei asigurări este necesară adresarea la un agent de
asigurare, aşadar piaţa asigurărilor este aproape opacă pentru cei neavizaţi.
Omogenitatea produsului de asigurare – şi pe piaţa asigurărilor ca şi pe
celelalte pieţe se comercializează o paletă largă de produse, constând în asigurări
împotriva diferitelor riscuri, dar cu excepţia câtorva produse, printre care asigurarea
autovehiculelor şi asigurarea locuinţelor, celelalte sunt lipsite de omogenitate.
Spre exemplu, produsul "asigurarea autovehiculelor pentru avarii
(autocasco)" nu poate fi inlocuit cu produsul "asigurarea de raspundere civila
auto" si cu atat mai putin cu asigurarea bunurilor gospodaresti ori cu asigurarea de
viata
Piaţa cu concurenţă imperfectă - atunci când cel puţin una din trăsăturile
pieţei cu concurenţă perfectă, prezentate mai sus, nu caracterizează o piaţă la un
moment dat. De aceea, se consideră că piaţa asigurărilor de persoane, de bunuri,
de răspundere civilă este o piaţă impură, imperfectă.
Tipuri de comportament din partea societăţilor de asigurări aflate în
concurenţă pe piaţa de asigurări:
Comportamentul de concurenţă perfectă, se aplică de societăţile de
asigurări cu un volum de activitate redus, cu o putere relativ mică pe piaţa de asigurări
şi care oferă pe piaţa un produs de asigurare care să-i ofere un profit cât mai mare;
Comportamentul de concurenţă imperfectă, presupune existenţa unui
număr mare de societăţi de asigurare pe piaţă, preţul fiind determinat de cererea
de asigurări existentă pe piaţă;
Comportamentul managerial, presupune recunoaşterea importanţei
deciziilor luate de managerii societăţilor de asigurări, se practică în societăţile
mari, unde aceştia au o putere de decizie mai mare decât cea a acţionarilor.

3.3. Dimensiunea si structura pietei asigurarilor

[Type here] [Type here] [Type here]

 În ceea ce priveşte dimensiunile acestei pieţe se folosesc o serie de
indicatori, cum ar fi de exemplu:
- Numarul societatilor de asigurari de pe piata; evolutia numarului lor pe
o perioada de timp determinata; analiza retelei lor teritoriale si a
portofoliului de produse.
- Numarul societatilor de intermediere in asigurari; evolutia lor.
- Numărul contractelor de asigurare încheiate in perioada de referinţă.
- Numărul poliţelor în vigoare la un moment dat.
- Valoarea anuală a primelor de asigurare incasate.
- Cuantumul sumelor asigurate în perioada de referinţă;
- Valoarea totală a angajamentelor asumate de societăţile de asigurări la
un moment dat.
Se mai pot determina indicatori care să cuprindă gradul de implicare al
asigurărilor în viaţa economico-socială a unei ţări, cum ar fi:
- Ponderea acestora în produsul intern brut (PIB) şi produsul naţional brut
(PNB);
- Ponderea în ocuparea forţei de muncă a activitatii de asigurare.
- Ponderea pe piaţa capitalului de împrumut a activitatii de asigurare.
- Eficienţa folosirii capitalului şi a forţei de muncă in asigurari.

3.4. Piata unica europeana a asigurarilor. Considerente generale

 41
La intrarea în vigoare a Tratatului de la Roma 5 - 1 ianuarie 1958 – piaţa
asigurărilor din fiecare ţară membră a C.E.E. funcţiona în conformitate cu
reglementările naţionale juridice şi administrative referitoare la contractul de
asigurare. In materia asigurarilor, tarile europene aveau mari discrepante intre ele
care trebuiau a fi inlaturate6.
Tratatul prin care se instituia Comunitatea Economică Europeană consacra
patru libertăţi fundamentale menite să asigure buna funcţionare a Pieţei Comune,
şi anume: libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a
capitalurilor.
Altfel spus cadrul legislativ comunitar se bazează pe o structură formată
din două niveluri:
Tratatul de la Roma, care stabileşte principiile generale ale Pieţei Unice;
Directivele adresate statelor membre U.E., care le obligă pe acestea să
îşi actualizeze legislaţia în conformitate cu cea comunitară.
Art. 8 arată că Piaţa Comună „ va fi creată în decursul unei perioade de
tranziţie de circa 12 ani „ prin libertatea de mişcare şi armonizarea legilor statelor
membre. Tot în acest articol se defineşte Piaţa Comună ca fiind „o arie fără
frontiere interne, în care libertatea de mişcare a mărfurilor, persoanelor, serviciilor
şi capitalului sunt asigurate în concordanţă cu prevederile Tratatului „.
În domeniul asigurărilor, obiectivele Pieţei Comune sunt:
Libertatea consumatorilor de a alege orice poliţă de asigurare de la orice
asigurător autorizat din orice stat membru;
Libertatea asigurătorilor autorizaţi în orice stat membru de a-şi
comercializa produsele în cadrul U.E.;

5
Tratatul de la Roma se referă la tratatul prin care a fost instituită Comunitatea
Economică Europeană (EEC) și a fost semnat de Franța, Germania de Vest, Olanda,
Italia, Belgia și Luxemburg la 25 martie 1957.
6
A se vedea Iulian Vacarel, Florian Bercea, Asigurari si reasigurari, Ed. Expert,
Bucuresti, 2003.

[Type here] [Type here] [Type here]

 Asigurarea unei concurenţe loiale între asigurători, în ceea ce priveşte
preţul, produsele şi serviciile, cu desfiinţarea tuturor barierelor în calea liberei
concurenţe. Traducerea in viata a acestor libertati s-a concretizat in adoptarea in
timp a unor Directive7 cu caracter obligatoriu pentru tarile membre ale U.E.
Apreciem ca pentru intelegerea procesului de integrare europeana in
materia asigurarilor sunt relevante cateva directive ale U.E. considerate de
specialisti ca avand o importanta deosebita.
Astfel, Directiva 2002/92/CE referitoare la intermedierea de asigurări
reglementează practicile de vânzare ale tuturor produselor de asigurare oferite de
agenți și brokeri de asigurări. Intermediarii de asigurări trebuie să ofere explicații
clare clienților privind recomandările făcute pentru achiziționarea unor anumite
produse. Aceștia trebuie să specifice clientului în scris, cu precizie și claritate, de
ce au recomandat anumite produse în lumina cerințelor individuale ale clientului.
Directiva 2016/97 privind distribuția de asigurări. Aceasta directivă
trebuie să urmărească coordonarea normelor naționale privind accesul la
activitățile de distribuție de asigurări și reasigurări. Toate persoanele fizice sau
companiile care intermediază asigurări sau reasigurări trebuie să fie înregistrate în
țara de origine din Uniunea Europeană (U.E.) pe baza unui număr de cerințe
minime specifice, incluzând:
-cunoștințe și aptitudini corespunzătoare, astfel cum sunt acestea stabilite de legile
aplicabile ale țării UE de origine;
-să aibă o bună reputație;
-să dețină o asigurare de indemnizație profesională sau orice altă garanție
comparabilă pentru răspunderea care decurge din neglijența profesională;

7
Directiva este unul dintre instrumentele juridice disponibile instituțiilor Europene pentru
punerea în aplicare a politicilor Uniunii Europene la un moment dat. Directiva este un
mijloc de a armoniza legislatiile nationale.
 43
-capacitate financiară suficientă necesară pentru a proteja clienții în cazul
incapacității intermediarului de asigurări de a transfera primele clienților către
întreprinderile de asigurare sau de a transfera clienților suma aferentă despăgubirii
pe baza poliței deținute.

Directiva 2011/24 privind aplicarea drepturilor pacienţilor în cadrul

asistenţei medicale transfrontaliere.

Directiva 91/371/CEE a Consiliului din 20 iunie 1991 privind aplicarea

Acordului între Comunitatea Economică Europeană şi Confederaţia Elveţiana
privind asigurarea directa, alta decât asigurarea de viaţă

Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25

noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare
şi de reasigurare (Solvabilitate II)

Directiva 91/674/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1991 privind

situaţiile financiare anuale şi situaţiile financiare consolidate ale întreprinderilor
de asigurare

Directiva 91/675/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1991 de instituire a

unui comitet de asigurări.

3.5. Factorii care determina cresterea rapida a activitatii de

asigurare-reasigurare

Activitatea de asigurare-reasigurare este strans legata de dezvoltarea sau

dimpotriva involutia activitatii economice. Printre acestia enumeram:
1.Creşterea economică fără precedent a ţărilor industrializate după cel
de-al doilea Război Mondial, progresul tehnic şi dezvoltarea socio-umană sub

[Type here] [Type here] [Type here]

toate aspectele care au făcut să apară noi necesităţi ce trebuiau satisfăcute.
Asigurările şi reasigurările internaţionale au reprezentat una din căile ce a generat
capacitatea suficientă pentru a asigura satisfacerea acestor nevoi.
2. Schimbările intervenite în structura pieţelor de asigurări în mai multe
părţi ale lumii, schimbări determinate de măsurile adoptate în unele ţări în scopul
excluderii sau limitării activităţii companiilor străine de asigurări pe teritoriul
lor,instituind practic, monopol de stat în domeniul asigurărilor. Încă din această
perioadă, au început şi au continuat să-şi consolideze poziţia câteva pieţe mari
care treptat au devenit puternic internaţionale. Piaţa internaţională a asigurărilor şi
reasigurărilor a fost, astfel, dominată de companii de profil din Marea Britanie,
Germania, Elveţia, Franţa, S.U.A, Japonia.
3. Îmbunătăţirea climatului în domeniul afacerilor directe, care a
împiedicat companiile internaţionale să-şi desfăşoare activitatea ca asigurători
direcţi pe pieţele internaţionale. Creşterea relativ lentă şi uneori chiar stagnarea
nivelurilor obţinute din primele de asigurări directe în comparaţie cu cele din
reasigurări au dus la situaţia ca mai mulţi asigurători şi instituţii financiare să
investească în reasigurare din considerente economice.
4.Mondializarea serviciilor financiare, în general, şi a serviciilor de
asigurări, în special, au dus la o concentrare puternică a comerţului internaţional
cu aceste servicii.
Printre factorii care pot influenta negativ piaţa asigurărilor se pot include :
deprecierea monedei naţionale cu impact negativ asupra activelor si pasivelor
societăţilor de asigurare, creşterea ratei inflaţiei mergand chiar la hiperinflatie,
situaţia lichidităţii pieţei de capital si a unor instituţii de credit la care au efectuat
plasamente societăţile de asigurare-reasigurare.
5. Dezvoltarea pietelor de pensii si servicii medicale a condus la aparitia
de noi produse de asigurari, din ce in ce mai complexe. Cresterea inovatiei in toate
 45
domeniile, inclusiv in sectorul serviciilor financiar-bancare, bursiere si asigurari
a contribuit la dezvoltarea permanenta a asigurarilor.

3.6. Actorii pietelor de asigurari

Pe piaţa internaţională a asigurărilor şi reasigurărilor se întâlnesc

următoarele categorii de firme, care alcătuiesc in esenta piaţa:
A) Purtători specializaţi ai riscului, adică asigurători şi reasigurători care
oferă protecţie clienţilor lor.
B) Intermediari – cei mai importanţi sunt brokerii de asigurare (persoane
juridice) care actionează ca reprezentanţi ai cumpărătorilor de asigurări
sau reasigurări în plasarea riscurilor şi obţinerea protecţiei; cea de-a
doua categorie o reprezintă agenţii de asigurare care oferă clienţilor
poliţele unui anumit asigurător.
C) Firmele ce oferă servicii specializate asociate activităţii de asigurare,
cum ar fi: constatatori, evaluatori, lichidatori de daune, consultanţi în
domeniul managementului de risc, etc.
De multe ori asigurarea şi/sau reasigurarea nu se încheie direct între
părţile contractante, ci prin intermediari. Aceasta situatie s-a amplificat in tarile cu
economie de piata, inclusiv Romania.
În asigurări există două categorii de intermediari:
1. Agenţii de asigurare – sunt persoane fizice care lucrează full-time sau part-time
pentru un asigurător pe care îl reprezintă pe baza unui contract, reprezintă un
canal de distribuţie mult utilizat de către societăţile de asigurare pentru vânzarea
poliţelor lor, mai ales către persoane fizice. Aceştia reprezintă interesele
asigurătorului, vând poliţe de asigurare ale unuia sau mai multor asigurători, nu
sunt profesionişti în asigurări, sunt remuneraţi de către asigurător prin salariu,
comision sau o combinare a acestora, uneori are atribuţii limitate (numai în
completarea cererii de asigurare) fără dreptul de a emite poliţa.

2.Brokeri de asigurare – desemnează persoanele juridice care acţionează în

calitate de intermediari pentru obţinerea partenerilor şi angajarea unor afaceri de
asigurare, reprezentând clientul, adică asiguratul. În Dicţionarul de termeni
elaborat de Department of Trade and Insurance din Marea Britanie, brokerul este
definit astfel: „o persoană sau o firmă care plasează riscuri la un asigurător şi
acţionează, frecvent, ca agent al asiguratului, şi nu al asigurătorului, deşi
primeşte comision de la acesta din urmă”.

3.7. Medierea in asigurari

[Type here] [Type here] [Type here]

 In caz de litigiu ( neantelegere ) intre asigurat si nasigurator, asiguratul
se adreseaza in general interlocutorului, persoana cu care a luat contact prima
data, de cele mai multe ori agentul de asigurare. Acesta va cauta o rezolvare
amiabila a problemelor aparute in derularea contracului de asigurare, in special
solutionarea daunelor.
In situatia in care problemele nu dispar, asiguratul se va adresa
departamentului asiguratorului care trateaza reclamatiile. In Romania societatile
de asigurari mai importante ca marime au un sistem propriu de triere si de
rezolvare a acestor reclamatii. Daca nu se obtin rezultatele asteptate, asiguratul se
va adresa mediatorului. In mod normal, medierea reduce costul de solutionare a
conflictelor; in Romania nu putem vorbi de o practica curenta in acesst sens, cu
atat mai mult despre cifre oficiale concrete. Medierea trebuie inteleasa ca un
proces benefic partilor, in care cele doua parti au de castigat.
Exista societati de asigurare care au propriul sau mediator. In caz
contrar se va solicita un mediator autorizat care sa inceapa procesul de mediere
intre parti.
In situatia total nedorita de ambele parti, in care nu se ajunge la o
intelegere pentru rezolvarea problemei, se apeleaza la actiune in instanta. Avizul
dat de mediator in tarile membre U.E. nu va face parte din dosar, desi se poate
cere consultarea lui.
Se poate intampla si invers, situatie in care instanta de judecata trimite
partile implicate in conflict la mediere; acesta practica s-a extins si in alte medii
de afaceri.

3.8. Piata asigurarilor din republica Moldova

Istoria asigurarilor din Republica Moldova este strans legata de economia
asigurarilor din tara noastra. In perioade importante de timp acest teritoriu a
cunoscut efectele economice, sociale si politice ale vecinilor ei.
Asigurările pe teritoriul actual al Republicii Moldova încep din anul 1871,
prin prezenţa în Basarabia a filialelor societăţilor de asigurare ruseşti. Mai putem
menţiona crearea în anul 1923 a societăţii cooperatiste de asigurare “Vulturul”,
care însă a existat destul de puţin, trecînd cu sediul la Bucureşti. După instalarea
regimului sovietic asigurările s-au aflat în sistemul Gosstrah-ului, un sistem unic
de asigurări de stat – sistem rigid de asigurare, care de cele mai multe ori a dus la
 47
tipizarea raporturilor de asigurare şi limitarea cadrului acestuia, pe prim plan
fiind puse interesele statului.
Asadar, nu putem spune ca exista traditii serioase in cea ce priveste
asigurarile. In ultima perioada de timp constatam miscari pozitive pe piata
asigurarilor.
In Republica Moldova domeniul asigurărilor este reglementat de o serie de
acte legislative şi normative. Principalul act legislativ în domeniul asigurărilor
este Legea cu privire la asigurări. Acest act legislativ reglementeaza modul de
organizare şi funcţionare a asigurărilor, reasigurărilor şi a intermediarilor în
asigurări şi/sau reasigurări, precum şi supravegherea acti vităţii acestora. Nu sunt
acoperite asigurările sociale de stat, asigurările obligatorii de asistenţă medicală,
asigurările obligatorii pentru unele categorii de persoane şi fondurile nestatale de
pensii
Ca si in Romania, in Republica Moldova piaţa asigurărilor a apărut în anul
1991 în baza Serviciului Asigurărilor de Stat de pe lângă Ministerul Finanţelor,
formând apoi compania comercială „QBE ASITO”. Actualmente, conform listei
societăţilor de asigurare şi/sau reasigurare licenţiate la data de 13 august 2012, în
Republica Moldova operaţiunile de asigurare şi reasigurare sunt efectuate de către
18 societăţi comerciale, dintre care 16 companii, sau 88,9%, sunt specializate pe
segmentul de asigurări generale (de accidente, bunuri, auto etc.) şi numai 2
companii licenţiate („Grawe Carat Asigurări” S.A. şi „Sigur-Asigur” S.A.)
desfăşoară activităţi combinate de asigurări generale şi de viaţă. Compania
„Asito” S.A. nu deţine licenţă pentru desfăşurarea activităţii în categoria
„asigurare de viaţă”, însă continuă să administreze contractele pe asigurările de
viaţă, încheiate până la data intrării în vigoare a Legii cu privire la asigurări, în
condiţiile în care legislaţia nu interzice aceste activităţi.
La finele anului 2004 pe piaţa serviciilor de asigurare activau 38 companii
de asigurare. Ca urmare a modificării Legii nr.1508-XII din 15 iunie 1993 cu

[Type here] [Type here] [Type here]

privire la asigurări, la capitolul ce ţine de majorarea capitalului social al
companiilor de asigurare de la 300 mii până la minimum 2 mil. lei, numărul
operatorilor pe piaţă scade, ajungând la sfârşitul anului 2005 la numai 32
companii de asigurare, care deţineau în total pe piaţă un capital social stabilit în
mărime de 207,7 mil. lei. În anul 2006 numărul de companii de asigurare creşte
până la 33, rămânând neschimbat în anul 2007. Totuşi, noile prevederi ale Legii
intrate în vigoare la 6 aprilie 2007, care stipulează majorarea periodică a
capitalului social minim şi reorganizarea asigurătorilor cu formă organizatorico-
juridică de „societate cu răspundere limitată” în „societate pe acţiuni”, au
accelerat repetat reducerea numărului de asigurători şi, respectiv, consolidarea
pieţei de asigurări – de la 33 companii în 2007 la numai 18 companii licenţiate
actualmente (semestrul II, anul 2012). Tendinţa de polarizare a pieţei locale de
asigurări, adică de concentrare a activităţii în mâinile câtorva companii, se
constată de mai mult timp, însă, în special după intrarea în vigoare a Legii cu
privire la asigurări, aceasta devine mai accentuată. Tendinţa respectivă este
condiţionată, în primul rând, de reducerea numărului de asigurători, ca efect al
creşterii cerinţelor de recapitalizare. 8
Dinamica numărului de participanţi la piaţa de asigurări din Republica
Moldova a fost determinată de maturizarea şi consolidarea pieţei prin modificarea
cadrului legislativ, în special a celui aferent capitalizării companiilor de asigurare.
Ca si alte tari slab dezvoltate sau in curs de dezvoltare, in Republica
Moldova cultura asigurărilor este la un nivel scăzut. Cauzele sunt numeroase,
dintre cele mai importante fiind următoarele: lipsa tradiţiilor în domeniul
asigurării; lipsa surselor financiare pentru asigurare; lipsa de cunoştinţe şi interes
privind asigurările. O altă cauză, destul de importantă, care ar putea fi evitată prin
aportul companiilor de asigurare este neîncrederea populaţiei faţă de companiile

8
A se vedea:Studia Universitaris, seria stiinte exacte si economie PIAŢA DE ASIGURĂRI ÎN
REPUBLICA MOLDOVA Galina ULIAN, Iulia CAPRIAN, Tatiana VIŞANU Universitatea de
 49
de asigurări locale. Responsabilitatea pentru situaţia creată revine, în cea mai
mare parte, asigurătorilor. Problema principală ce vizează relaţiile asigurător-
asigurat este că asigurătorii nu achită despăgubiri conform contractelor de
asigurare. Astfel, putem constata diferenţa mari intre primele încasate şi
despăgubirile plătite .
Cu toate ca se fac eforturi de modernizare a economiei, majoritatea
asigurătorilor locali nu implementează sisteme marketing în asigurări, bazate pe
studierea psihologiei relaţiilor vânzator-client. Acţiunile asigurătorilor denotă că
ei încă n-au conştientizat un şir de momente extem de importante, şi anume: că
faptul cum a fost deservit asiguratul va determina dacă se va mai asigura el la
această companie în continuare şi dacă se va mai asigura în genere vreodată. Acei
asigurători care doresc să supravieţuiască şi să se dezvolte în continuare trebuie să
înţeleagă că atu-urile principale în lupta concurenţială trebuie să fie transparenţa
în activitate şi prestarea unor servicii calitative.
O caracteristica specifica tarilor mai slab dezvoltate care se manifesta si în
Republica Moldova este si aceea ca ponderile afacerilor pe clase de asigurări
manifestă o concentrare accentuată, in timp ce în spaţiul economic european se
stabileşte o diversificare elocventă.
Nivelul de dezvoltare a tarii isi pune accentul si pe modul de calcul al
primelor de asigurari. Suntem in faza de liberalizare parţială a stabilirii primei de
asigurare; asadar nu în sensul practicilor europene, unde liberalizarea este totală
fiind apanajul fiecarei societati de asigurare sa isi calculeze singura cota de prima
tarifara si implicit prima de incasat; utilizarea metodelor actuariale aplicate de
asigurător este la inceput si se implementeaza cu dificultate9.

Stat din Moldova, Chisinau, anul 2012.

9
A se vedea: Studia Universitaris, seria stiinte exacte si economie PIAŢA ASIGURĂRILOR –
PROVOCARE PENTRU ECONOMIA REPUBLICII MOLDOVA Cristina DOLGHI,
Cristina NOVAC Universitatea de Stat din Moldova, Chisinau, 2013.

[Type here] [Type here] [Type here]

3.9. Institutii europene cu atributii in activitatea de asigurare
Constructia pietei unice a asigurarilor a fost un deziderat al tarilor membre
si a fost realizata în trei etape distincte, de la începutul anilor 1970.
Primul set de directive in activitatea de asigurare avea în vedere dreptul de
stabilire în asigurarile non-viata (1973) si de viata (1979).
Cea de-a doua generatie de directive a avut în vedere relizarea conditiilor
pentru libertatea prestarilor de servicii în asigurarile non-viata (1988) si în cele de
viata (1990).
Ultimul set de directive s-a referit, în esenta, la instituirea unui sistem de
licenta unica, pin care societatile de asigurare admise de un stat membru, sunt
autorizate sa opereze atât prin stabilire (agentii si sucursale) cât si prin libera
prestare de servicii (activitati ocazionale sau temporare) în întregul spatiu
comunitar ( adicat toate statele membre ale U.E.). Ele au fost apobate în anul 1992
pentru ambele categorii de asigurari si au intrat în vigoare în anul 1994. Prin
aceasta s-a creat asigurarilor un cadru unic de actiune european, directivele
privitoare la asigurari constituind un exemplu de integrare in lume.

1. Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (E.I.O.P.A.)

Raportul de Larosière (Jacques de Larosière a fost guvernator al Bancii

Nationale a Frantei), publicat în anul 2009, a recomandat crearea unui Sistem
european de supraveghere financiară (S.E.S.F.) ca rețea descentralizată. Aceasta a
dus, în final, la crearea unui sistem de supraveghere micro- și macroprudențială,
constând din autoritățile naționale și europene de supraveghere. Pilonul
microprudențial la nivel european este format din Autoritatea Bancară Europeană
(A.B.E.), Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (E.S.M.A.) și
Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale (E.I.O.P.A.), care
colaborează în cadrul Comitetului comun al autorităților europene de
supraveghere (A.E.S.). Sediul EIOPA este in Germania la Frankfurt pe Main.
 51
Organizarea sa este similară cu cea a Autoritatii Bancare Europeane (A.B.E.),
dar domeniul său de răspundere se concentrează asupra întreprinderilor de
asigurări și a instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale. Autoritatea de
Supraveghere Financiara (A.S.F.) din Romania este membru cu drepturi depline al
E.I.O.P.A. și, în această calitate, participă atât la procesul de elaborare a
documentelor de lucru în cadrul grupurilor şi a comitetelor permanente (elemente
de legislaţie primară şi secundară, ghiduri şi recomandări, rapoarte, opinii, avize
tehnice pentru Comisia Europeană), cât şi la procesul decizional, în cadrul
reuniunilor Management Board și ale Consiliului Supraveghetorilor (BoS) şi prin
intermediul procedurilor scrise (written procedures).
2. CEA (Comitetul European de Asigurari)
Este una dintre prestigioasele institutii cu preocupari în domeniul
asigurarilor din Europa. Ca obiect de activitate aceasta colecteaza date si
informatii din cadrul economiei asigurarilor si pe baza lor intocmeste
studii de asigurari.
A fost înfiintat în anul 1953 si are în prezent 29 de membri, cu sediul in
Franta la Paris. Scopul înfiintarii acestei institutii este de a reprezenta asiguratorii
Europei, si de a promova interesele acestora, prin oferirea unor opinii calificate
organizatiilor europene sau internationale, publice sau private în domeniul
asigurarilor sau reasigurarilor, de a facilita schimbul de informatii si experienta
între piete, prin elaborarea de studii în interesul societatilor de asigurari europene
sau pentru a raspunde nevoilor lor.
Autoritatea de Supraveghere Financiara din Romania (A.S.F.) este
deasemenea membra a I.A.I.S. ( Asociatia Internationala a Supraveghetorilor in
Asigurari ).

3.10. Meserii pe piata asigurarilor

[Type here] [Type here] [Type here]

 In cadrul societatilor de asigurari se practica diferite meserii, atat specifice
acestui tip de firma, cat si generale. Printre meseriile specifice enumeram:

Actuarul

Actuarul este persoana care calculeaza si analizeaza relatia dintre prima de

asigurare colectata si beneficiile platite în special cu privire la asigurarile de viata
si pensii. Obligatiile sale includ: sa emita metodologii de calculare a politelor de
asigurare si a rezervelor; Sa monitorizeze si sa evalueze eficienta politelor de
asigurare (astfel ca societatea de asigurari sa nu plateasca detinatorilor de polite de
asigurare mai mult decât colecteaza prin prime); Sa pregateasca materialele
justificative pentru planurile financiare ale companiei de asigurari. Meseria de
actuar presupune printre altele profunde cunostinte de matematica si de
matematica actuariala.
In vederea recunoasterii si dezvoltarii meseriei de actuar, in Romania a luat
fiinta Asociatia Romana de Actuariat. In Republica Moldova, din anul 2007
functioneaza Asociatia de Actuariat din Moldova.

Evaluator in asigurari

Munca unui evaluator este de a investiga pierderile suferite de clientii unei

companii de asigurari si sa faca propuneri pentru compensarea lor. Obligatiile
includ: sa primeasca si sa redacteze rapoarte de pierderi, cereri de compensare si
alte documente de acest gen - sa viziteze locurile unde s-au întâmplat
evenimentele pentru care s-a încheiat asigurarea, sa stabileasca daca conditiile
contractului de asigurare au fost întrunite - sa determine dimensiunea pagubei - sa
studieze întregul proces al reclamatiei inclusiv sa determine suma de compensat
 53
pentru pierderea suferita, în baza conditiilor stipulate în contractul de asigurare
si conform altor reglementari în vigoare - sa tina înregistrari ale evenimentelor
asigurate - sa pregateasca documentele justificative pentru plata despagubirilor
catre clienti - sa dea sfaturi clientilor sau potentialilor clienti. In Romania
functioneaza A.N.E.V.A.R. ca organizatie profesionala a evaluatorilor din tara
noastra.

Functionar in asigurari

Functionarul de asigurari este o persoana care face munca administrativa si de

birou în diferite departamente ale unei societati de asigurari. Obligatiile includ:
responsabilitate pentru coordonarea anumitor activitati din cadrul companiei de
asigurari, sa traseze sarcini interne pentru semnarea contractelor de asigurare, sa
raspunda de gestionarea unui anumit grup de clienti si de contractele de asigurari
ale acestora, sau de plata compensatiilor etc. Acesta coopereaza cu persoanele
care au depus plângere, cu cei care au semnat polita de asigurare, cu statisticienii
si cu alte persoane din compania de asigurari. Sa fi terminat o scoala economica,
sau studii superioare, sa existe o maniera sistematica de lucru poate sa conduca ca
in timp sa se formeze un bun functionar in asigurari.

Stastician

Statisticianul colecteaza, analizeaza si interpreteaza datele cantitative care sunt

folosite de autoritatile guvernamentale, de oamenii de stiinta, de medici si altii.
Metodele de lucru se bazeaza pe teoria probabilitatii, iar statisticienii contribuie la
analiza diferitelor fenomene si îi ajuta pe altii sa ia decizii în cunostinta de cauza
cu privire la acestea. Un statistician poate gasi oportunitati ocupationale în
managementul economic, statistica, contabilitate sau companii de asigurari, poate
lucra în institute de cercetare sau ca broker de bursa. Multi dintre ei totusi
lucreaza pentru departamentele guvernamentale sau în serviciile publice ale

[Type here] [Type here] [Type here]

statului. Spre deosebire de actuar, aria de cuprindere a posturilor ce pot fi ocupate
de statistician este mult mai larga. Societatea Romana de Statistica constituie
organizatia profesionala specifica acestei meserii.
 Capitolul 3

Asigurari generale

3.1. Asigurarea bunurilor

3.1.1. Caracteristicile asigurarilor de bunuri

Asigurarea joacă un rol important în protejarea bunurilor (mobile şi

imobile) de care cineva dispune. Asigurarea de bunuri compensează cheltuielile
impuse de repararea sau de înlocuirea acelor bunuri care sunt avariate, distruse
sau pierdute.
În asigurarea de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea riscului
asigurat să plătească asiguratului sau beneficiarului desemnat o despăgubire.
Asiguratul trebuie să aibă un interes patrimonial cu privire la bunul asigurat. În
cazul în care a fost desemnat un beneficiar al asigurării încheiate, această condiţie
trebuie îndeplinită de acel beneficiar. Asigurări facultative de bunuri pot încheia
persoanele fizice şi cele juridice cu domiciliul, sediul sau reşedinţa în România.
Această măsură creează posibilitatea ca şi regiile autonome şi societăţile
comerciale cu capital de stat, precum şi instituţiile publice să încheie contracte de
asigurare a bunurilor de care dispun.
Asigurarea se încheie pe o perioadă de un an, iar la cerere – şi pe perioade
mai scurte în baza declaraţiei de asigurare semnată de asigurat. Asigurarea se
consideră încheiată prin plata primelor de asigurare şi emiterea de către asigurător
a contractului de asigurare şi este valabilă numai pentru bunurile şi riscurile
specificate în contract, la adresele indicate în acesta.
Contractul de asigurare nu se poate dovedi prin martori, chiar dacă există
un început de dovadă scrisă.
 Primele de asigurare se stabilesc de asigurător, răspunderea acestuia
începe , de regulă, după 24 de ore de la expirarea zilei în care s-au plătit acestuia
primele de asigurare şi s-a întocmit contractul de asigurare. În cazul în care înainte
de a începe răspunderea asigurătorului, evenimentul asigurat s-a produs şi
asigurarea a rămas fără obiect, precum şi atunci când, după începerea răspunderii
asigurătorului, producerea evenimentului asigurat a devenit imposibilă, contractul
de asigurare se reziliază de drept, iar primele de asigurare plătite pentru perioada
ulterioară rezilierii se restituie. Dacă asiguratul a dat răspunsuri inexacte sau
incomplete ori dacă nu a făcut de îndată asigurătorului comunicarea referitoare la
schimbarea împrejurărilor esenţiale privind riscul, asigurătorul are dreptul,
înainte de producerea evenimentului asigurat, să propună asiguratului modificarea
corespunzătoare a contractului sau să-l denunţe, în cazul în care, cunoscând exact
împrejurările nu ar fi încheiat contractul.
Asiguratul este obligat să întreţină bunurile asigurate în bune condiţii şi în
conformitate cu dispoziţiile legale, în scopul prevenirii producerii evenimentelor
asigurate. Dacă prin nerespectarea de către asigurat a acestor obligaţii s-ar putea
produce pagube, asigurătorul are dreptul să denunţe asigurarea , fără restituirea
primelor achitate. Despăgubirea datorată de asigurător nu poate depăşi valoarea
bunului în momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei şi nici suma
la care s-a făcut asigurarea, dacă nu s-a prevăzut altfel în condiţiile de asigurare.
După producerea evenimentului asigurat, asigurătorul achită despăgubirea
cuvenită asiguratului, numai după ce acesta din urmă a probat legitimitatea sa de a
încasa indemnizaţia, a declarat dacă a mai încheiat asigurări cu alte societăţi
pentru acelaşi risc, a predat asigurătorului întreaga documentaţie necesară
subrogării acestuia pentru a exercita acţiunii de subrogare. După fiecare pagubă,
suma asigurată se micşorează, cu începere de la data producerii evenimentului
asigurat, pentru restul perioadei asigurării, cu suma cuvenită drept despăgubire;
asigurarea continuă pentru suma rămasă, prima de asigurare pentru această
perioadă rămânând neschimbată. La cererea asiguratului, suma rămasă poate fi
completată printr-o asigurare suplimentară contra plăţii diferenţei de primă
corespunzătoare.
In continuare vom detalia particularitatile derularii unui contract de
asigurare de bunuri precum si asigurarile de bunuri facultative si obligatorii din
Romania

3.1.2. Interesul asigurabil

O cerinţă de bază pentru existenţa oricărui contract de asigurare este

interesul asigurabil. Dacă pentru un contract de asigurare nu există interes
asigurabil, acesta nu va fi valid din punct de vedere juridic. O persoană are interes
asigurabil dacă producerea unui eveniment asigurabil poate cauza o pierdere
financiară sau un prejudiciu persoanei respective.
În cazul asigurării de bunuri, prin interes asigurabil se înţelege valoarea
pecuniară a bunului, expusă pierderii, sau valoarea patrimonială ce poate fi
pierdută de asigurat sau beneficiar, ca urmare a producerii evenimentului asigurat.
Interesul asigurabil are forme de manifestare şi particularităţi în funcţie de
tipurile de asigurări. În asigurările de bunuri, interesul asigurabil rezultă din
dreptul de proprietate pe care asiguratul îl are faţa de obiectul asigurării
Condiţiile esenţiale pentru existenţa unui interes asigurabil sunt :
1. În cazul pierderii sau degradării bunului, asiguratul să sufere o daună, ce
poate fi evaluată în bani;
2. Bunul menţionat să constituie obiectul asigurării;
3. Asiguratul să aibă un interes patrimonial cu privire la bunul asigurat;
altfel spus asiguratul să aibă o relaţie directă, recunoscută legal, cu obiectul
asigurării, astfel încât să aibă de suferit în urma distrugerii acestuia.
 Regula generală în asigurările de bunuri este ca interesul asigurabil să
existe atât în momentul încheierii asigurării, cât şi în momentul producerii riscului
asigurat. De regulă, interesul asigurabil decurge din statutul de proprietar al
persoanei care doreşte să se asigure. Însă, în afara proprietarului bunului mai
există şi alte persoane care pot avea interes asigurabil, în situaţii cum ar fi:
a) Proprietate în comun: o persoană care deţine în comun cu una sau mai
multe persoane un bun sau o clădire, are dreptul de a asigura bunul sau clădirea
respectivă la întreaga valoare. De exemplu, un apartament cumparat de o familie
in timpul casatoriei.
b) Proprietate ipotecată: în cazul unui contract de ipotecă, ambele părţi au
interes asigurabil, de obicei în astfel de cazuri se încheie o asigurare în numele
ambelor părţi. De exemplu, un imobil ipotecat la o banca comerciala.
c) Proprietate închiriată: chiriaşul nu este obligat să încheie un contract de
asigurare, dar dacă o face el o încheie în numele şi în folosul proprietarului,
neputând pretinde încasarea despăgubirii în urma producerii unui risc asigurat, ci
doar să pretindă proprietarului restituirea primelor de asigurare.
d) Proprietate aflată în custodie 1: custodele are interes asigurabil, deoarece
este responsabil din punct de vedere legal, pentru orice daună produsă bunului pe
care îl deţine în custodie.
e) Asiguratul să facă parte din familia proprietarului: persoanele din
familia proprietarului pot utiliza obiectul asigurării, ceea ce determină existenţa
unui interes asigurabil al acestora faţă de bunul respectiv.

1
Custodie: paza, supreveghere, pastrare. Din latinescu custodia.
3.1.3. Obiectul asigurarii la asigurarile de bunuri

Obiectul asigurării îl reprezintă valorile patrimoniale sau nepatrimoniale

care s-au asigurat: bunuri, răspundere civilă, credite şi garanţii, asigurări de
pierderi financiare etc
În contractele de asigurări de bunuri şi clădiri pot fi asigurate facultativ:
a) Bunurile aparţinând persoanelor fizice sau juridice cu domiciliul, sediul
sau reşedinţa în România;
b) Bunurile primite în folosinţă sau aflate la acestea spre păstrare, reparare
, prelucrare, curăţare, vopsire, vânzare sau spre a fi expuse în cadrul muzeelor,
expoziţiilor ;
c) Bunurile care fac obiectul unor contracte de concesionare, închiriere
sau locaţie de gestiune.
Bunurile şi riscurile ce pot fi asigurate, precum şi situaţiile în care se
acordă despăgubiri, sunt prevăzute în condiţiile speciale stabilite pentru fiecare fel
de asigurare. În principiu, nu se pot asigura bunurile care, din cauza degradării nu
mai pot fi folosite potrivit destinaţiei.
Potrivit legislatiei in vigoare, sfera asigurarilor de bunuri include, pe langa
asigurarile de cladiri si continut, si alte clase de asigurare care au ca obiect
asigurarea bunurilor, cum ar fi:

- clasa 3, care are ca obiect asigurarile de mijloace de transport terestru (altele

decat cele feroviare); aceasta clasa se refera la asigurarea autovehiculelor si
vehiculelor, cunoscuta sub numele Casco;

- clasa 4 – care are ca obiect asigurarile de mijloace de transport feroviar;

- clasa 5 – care are ca obiect asigurarilede mijloace de transport aerian;

- clasa 6 – care are ca obiect asigurarile de mijloace de transport maritim, lacustru
si fluvial;

- clasa 7 – care are ca obiect asigurarile bunurilor in tranzit, cunoscuta sub numele
Cargo (asigurarea marfii).

3.1.4. Riscul in asigurarile de bunuri.

În asigurările de bunuri se foloseste cu precadere de catre asiguratori o
clasificare a riscurilor în :
Riscuri civile : asociate clădirilor care servesc ca locuinţe şi birouri şi
bunurile aflate în acestea;
Riscuri comerciale şi industriale: asociate clădirilor care servesc ca
unităţi de producţie şi comercializare a bunurilor aflate în acestea.
În general societăţile de asigurări acordă despăgubiri în caz de pierdere sau
avariere a bunurilor asigurate, produse de : incendiu, trăsnet, explozie, ploaie
torenţială, grindină, inundaţie, furtună, uragan, cutremur de pământ, prăbuşire sau
alunecare de teren, greutate a stratului de zăpadă, sau de gheaţă etc.
In cazul producerii acestor riscuri asigurabile si asigurate, sociatatile de
asigurari ascorda indemnizatii (despagubiri de asigurare ), astfel:
Pentru clădiri sau construcţii ( bunuri imobile)se mai acordă despăgubiri
şi:
În cazul în care, datorită iminenţei unui incendiu, a unor inundaţii,
prăbuşiri sau alunecări de teren, a fost necesară dărâmarea sau demontarea clădirii
asigurate sau mutarea ei în alt loc.
În cazul în care, ca urmare a unei inundaţii, prăbuşiri sau alunecări de
teren, a devenit imposibilă folosirea clădirii şi este necesară demontarea sau
mutarea acesteia din loc.
 Pentru cheltuielile reclamate de curăţarea locului unde s-a produs
paguba.
Pentru alte bunuri decât clădirile, se mai acordă despăgubiri şi pentru
pagubele produse ca urmare a :
Carbonizării şi topirii acestora.
Avariilor accidentale produse de instalaţiile de gaz, apă, canal sau
încălzire centrală.
Dărâmării, demontării sau mutării în alt loc a clădirilor în care se află
bunurile asigurate, sau a unor clădiri învecinate, în cazul iminenţei unui incendiu,
inundaţii, prăbuşiri sau alunecări de teren.
Pierderii sau dispariţiei bunurilor asigurate, cauzate direct de riscuri
asigurate.
Unele societăţi de asigurare oferă asigurări pentru bunuri şi în cazul
avariilor accidentale; în astfel de poliţe se acoperă riscuri precum: ruperi sau
deformări în timpul funcţionării, ciocniri sau izbiri cu alte corpuri, explozie, lipsa
apei din cazane sau recipiente, efectul unor substanţe chimice, acţiunea curentului
electric şi alte asemenea.
În ceea ce priveşte furtul prin efracţie sau tâlhărie, unele societăţi de
asigurare le tratează ca riscuri de sine stătătoare, altele le asigură în mod
complementar prin plata unei prime corespunzătoare, în timp ce altele le refuză.
Astfel, unele societăţii emit poliţe distincte pentru două categorii de bunuri
asigurate: a) bunuri din locuinţe şi birouri; b) bunuri din unităţi de producţie şi
comercializare.
În caz de furt, atunci când acesta este însoţit de alte daune (spargerea uşii,
geamului, peretelui etc.), produse încăperii în care s-a aflat obiectul asigurării, se
pot acorda despăgubiri în limita sumei asigurate. În ceea ce priveşte asigurarea
hârtiilor de valoare, principalul risc asigurat este furtul prin efracţie sau tâlhăria.
 Cele mai multe societăţi de asigurare oferă produse de asigurare de bunuri
pe mai multe niveluri, în funcţie de riscurile acoperite. Astfel există:
Poliţe de asigurare împotriva incendiului;
Poliţe FLEXA adică Fire Lightening Explosion and Aircraft (care
includ următoarele riscuri: incendiu, trăsnet, explozie, căderea aparatelor de zbor,
părţi ale acestora şi obiecte transportate de acestea);
Poliţe de asigurare standard (care acoperă riscurile de incendiu, trăsnet,
explozie şi căderi de corpuri);
Poliţe de asigurare extinse (care acoperă, pe lângă riscurile prevăzute în
poliţa standard şi câteva riscuri suplimentare);
Poliţe de asigurare „toate riscurile” (în care nu sunt numite riscurile
acoperite, ci doar excluderile).
Există situaţii în care asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru
pagubele produse bunurilor asigurate, aceste situaţii sunt prevăzute în contractul
de asigurare ca excluderi. Termenul de „excludere” poate desemna orice clauză a
poliţei a cărei funcţie este de a elimina acoperirea pentru anumite expuneri la
daună, clarifică acoperirea acordată de asigurător şi de asemenea, elimină
posibilitatea acoperirii unor riscuri considerate neasigurabile de către asigurător.
În general, în baza poliţelor de asigurare de bunuri nu se acordă
despăgubiri pentru cauze de război, de invazie, de insurecţie, de revoluţie, altele
se referă la uzura fizică, la pagubele rezultate în urma actelor intenţionate ale
asiguratului, în urma radiaţiei nucleare sau a viciului intern (rugina fierului,
putrefacţia lemnului, deteriorarea cauciucului). Nici una dintre aceste excluderi nu
reuşeşte să cuprindă, în mod suficient, măcar una dintre caracteristicile unei
expuneri la pagubă, ideal asigurabile.
Literatura de specialitate face distinctie intre riscurile catastrofale (
catastrofice ) si riscurile obisnuite.
 Legislatia in vigoare precizeaza ca pe teritoriul tarii noastre sunt
considerate riscuri catastrofale cutremurul de pamant, inundatia si alunecarile de
pamant2. Toate celelalte riscuri sunt considerate riscuri obisnuite, chiar daca prin
intensitatea ( violenta ) lor produc pagube mari, catastrofale.

3.1.5. Stabilirea sumei asigurate in asigurarile generale ( de bunuri )

În cazul asigurării de bunuri, suma asigurată nu trebuie să depăşească

valoarea reală a bunului, în momentul încheierii asigurării, deoarece asigurarea
este astfel concepută încât să nu permită acordarea unei despăgubiri mai mari
decât pierderile efectiv suferite de asiguraţi. Contractul de asigurare de bunuri are
deci un caracter reparator, spre deosebire de contractul de asigurare de viata (
polita de asigurare) care poate avea si un caracter de inavutire, imbogatire.
Suma la care sunt asigurate bunurile trebuie să fie stabilită în deplină
concordanţă cu valoarea reală a acestora, deoarece o supraevaluare a acestora
poate conduce la slăbirea preocupării asiguratului pentru prevenirea pagubelor, iar
o subevaluare nu permite, în caz de daună ca despăgubirea acordată să acopere în
totalitate pierderea suferită. Pentru prevenirea acestui lucru, societăţile de
asigurare aplică principiul răspunderii proporţionale conform căruia, în condiţiile
în care contractul de asigurare a fost încheiat pentru o sumă inferioară valorii
bunului, despăgubirea acordată se reduce proporţional cu raportul dintre suma
asigurată şi valoarea bunului respectiv.
Prin valoarea bunului la data asigurării se înţelege:
La clădiri şi construcţii – valoarea de înlocuire din care se scade uzura,
în raport cu vechimea, cu gradul de întrebuinţare şi cu starea de întreţinere a
clădirii/construcţiei asigurate;

2
A se vedea Legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor,
alunecarilor de teren sau inundatiilor.
 La mijloacele fixe şi obiectele de inventar – valoarea de înlocuire din
care s-a scăzut uzura, în raport cu vechimea, întrebuinţarea si starea de întreţinere
a bunurilor respective;
Pentru bunuri casabile – valoarea de înlocuire;
La materii prime, materiale, produse finite, mărfuri şi altele
asemănătoare – preţul de cost sau preţul de achiziţie al acestora;
Pentru bani în numerar, timbre sau librete de economii – valoarea
nominală;
Pentru hârtii de valoare – preţul pieţei sau , după caz, cotaţia la
închiderea bursei din ultima zi lucrătoare, înainte de data completării cereri de
asigurare;
Pentru metale nobile neprelucrate, bunuri din metale nobile, bijuterii,
perle, pietre preţioase, precum şi altele asemenea – preţul pieţei;
Pentru colecţii şi obiecte de artă – valoarea de circulaţie determinată pe
bază de cataloage şi/sau expertize.
În asigurarea de bunuri se foloseşte o varietate de limite în ceea ce priveşte
suma asigurată. Aceste limite de sumă asigurată se pot aplica unui singur articol
(asemenea clădirii), sau unei categorii de bunuri (bunurile personale). Bunurile
personale nu sunt de obicei identificate sau inventariate separat şi astfel limitele
de sumă asigurată din cadrul poliţei se aplică tuturor bunurilor neidentificate
aparţinând categoriei de bunuri acoperite. Însă, poate exista situaţia în care
bunurile sunt identificate, întocmindu-se o listă în care fiecare obiect este
inventariat şi precis identificat prin descrieri, număr de serie etc., în acest caz se
stabileşte suma asigurată pentru fiecare bun identificat.
O altă problemă în stabilirea cu exactitate a sumei asigurate, o constituie
rata inflaţiei care în ultimul deceniu a fost accelerată, efectul acesteia fiind
resimţit prin creşterea valorii bunurilor. Anumiţi asigurători soluţionează
problema inflaţiei prin creşterea automată a sumei de asigurare şi a primelor la
fiecare reînnoire anuală, în afara cazului în care creşterile sunt refuzate de
asigurat. Valoarea acestei creşteri se bazează, de obicei pe rata medie anuală a
inflaţiei. Această metodă nu garantează limite de acoperire adecvate pentru
deţinătorii de poliţe, din următoarele motive:
Deţinătorul poliţei, care este subasigurat la începutul perioadei de
asigurare, va fi subasigurat şi după reînnoire;
Chiar dacă acoperirea este corespunzătoare la începutul perioadei
fiecărei poliţe, aceasta va fi probabil inadecvată la momentul producerii pagubei –
în special dacă paguba totală se produce chiar înaintea reînnoirii.
Societăţile de asigurare mai folosesc o metodă , prin care sumele asigurate
cresc automat, conform unei metode prestabilite, pe timpul perioadei poliţei, dar
aceasta reduce problemele asociate creşterii valorii bunului pe o perioadă de un
an, însă nu face nimic pentru creşterea corespunzătoare fiecărei perioade de trei
luni (perioadă în care suma asigurată poate fi mărită cu un anumit procent). O altă
metodă folosită pentru corelarea sumei asigurate cu valoarea bunului este
indexarea, adică exprimarea sumei asigurate, în funcţie de un indice al preţurilor.

3.1.6. Prima de asigurare la asigurarile de bunuri

Prima de asigurare este un element foarte important al unui contract de

asigurare şi reprezintă suma de bani pe care o primeşte asigurătorul de la asigurat,
în schimbul preluării în asigurare a riscului la care acesta este expus. Primele de
asigurare se stabilesc de către asigurător şi se achită fie anticipat şi integral, fie în
rate subanuale. Prima de asigurare este considerata pretul asigrurarii.
In Romania prima de asigurare se achita in lei.
Prima de asigurare se stabileşte aplicându-se cota de primă la suma
asigurată şi se plăteşte integral şi anticipat, sau se plăteşte în rate. Cota de primă
este diferenţiată, în funcţie de felul bunului asigurat, de frecvenţa şi intensitatea
producerii riscurilor asigurate.
În cazul asigurărilor de bunuri, societăţile de asigurare diferenţiază
bunurile asigurate pe clase de risc, iar pentru fiecare clasă se stabileşte o cotă de
primă specifică.

3.1.7. Relatia dintre fransiza si valoarea pagubei

Franşiza este un alt element important al contractului de asigurare de

bunuri şi clădiri reprezentând partea din valoarea fiecărei daune care este
suportată de către persoana asigurată şi care , în general are următoarele funcţii:
Încurajează măsurile de control al riscului: anumiţi asiguraţi nu sunt
dispuşi să-şi cheltuiască timpul, efortul sau banii pentru a prevenii pagubele care,
dacă se vor produce, vor fi plătite de societatea de asigurări;
Reduce cheltuielile efectuate de asigurător în legătură cu
despăgubirea: de cele mai multe ori, în cazul despăgubirilor de mică valoare,
cheltuielile administrative ale asigurătorului efectuate în vederea soluţionării
cazului de despăgubire pot fi mai mari decât suma plătită efectiv asiguratului ca
despăgubire si existenţa franşizei reduce numărul de cereri de despăgubire pentru
pagubele de mică valoare;
Reduce nivelul primei de asigurare pe care asiguratul trebuie să o
plătească: deoarece franşiza reduce cheltuielile efectuate de asigurător în legătură
cu despăgubirea de unde rezultă şi reducerea primelor de asigurare plătite de
asigurat.
Franşiza in asigurarile de bunuri poate fi deductibilă sau atinsă.
Fransiza nu constituie un element tehnic obligatoriu al contractelor de
asigurare de bunuri. In practica insa, societatile de asigurari impum fransiza la
asigurarile de marfuri pe timpul transportului, mai ales la marfurile perisabile (
fructe, legume, etc.).
În cazul franşizei atinse, asigurătorul acoperă în întregime paguba – până
la nivelul sumei asigurate – dacă aceasta este mai mare decât franşiza. Franşiza
deductibilă se scade, în toate cazurile din valoarea daunei, indiferent de volumul
acesteia din urmă, deci despăgubirea se acordă numai pentru partea de daună care
depăşeşte franşiza. Aceasta se poate stabili pe eveniment sau ca sumă agregată
pentru întreaga perioadă de asigurare. Franşiza pe eveniment se aplică fiecărei
daune în parte , iar cea agregată se aplică pe o anumită perioadă de timp.

3.1.8. Tarife de prime la asigurarile de bunuri

Determinarea nivelului cotei de primă tarifară, pe baza căreia se stabileşte

volumul primelor de asigurare care vor fi plătite de asiguraţi, are o importanţă
deosebită în cadrul activităţii de asigurare. La asigurările de bunuri cea mai mare
parte din primele încasate de asigurător sunt folosite pentru plata despăgubirilor
cuvenite asiguraţilor. Astfel, elementul principal în funcţie de care se stabileşte
nivelul cotei de primă tarifară este mărimea probabilă a despăgubirilor pe care
asigurătorul le va plăti asiguraţilor.
Partea din cota de primă tarifară destinată pentru plata despăgubirilor se
numeşte primă netă sau cotă de bază, la care dacă se adaugă suplimentul destinat
acoperirii cheltuielilor destinate constituirii şi administrării fondului de asigurare,
finanţării unor măsuri de prevenire a pagubelor, constituirii fondurilor de rezervă
şi realizării de către asigurător a unui anumit beneficiu se obţine cota de primă
tarifară sau prima brută.
În vederea calculării primei nete se porneşte de la indicele de despăgubire
care arată cât reprezintă, în medie, despăgubirile achitate de asigurător la fiecare
100 de unităţi monetare sumă asigurată, pentru o anumită categorie de bunuri.
Pentru calcularea indicelui de despăgubire anual se poate folosi formula 3:

S
I sau cum mai este cunoscut :
N V

n v
I 
N V

unde: I – indicele de despăgubire anual;

S – suma totală a despăgubirilor plătite de asigurător;
N – numărul bunurilor asigurate;
V – valoarea medie a sumei asigurate;
n – numărul bunurilor despăgubite;
v – valoarea medie a despăgubirilor acordate pentru bunurile asigurate.
Pe baza acestei formule se calculează indicii de despăgubire anuali, după
care se poate calcula indicele mediu de despăgubire, ca o medie aritmetică
simplă. Dacă comparăm indicele mediu de despăgubire cu indicele anual de
despăgubire se constată existenţa unor abateri în plus sau în minus, astfel că dacă
s-ar calcula prima netă în funcţie de indicele mediu de despăgubire, încasările din
primele de asigurare nu ar acoperii pagubele produse de riscurile asigurate şi
pentru a elimina o astfel de posibilitate, se corectează indicele mediu de
despăgubire cu un adaos de risc care se obţine calculând abaterea medie pătratică.
În calculul abaterii medii pătratice, este indicat să se renunţe la indicele
mediu de despăgubire, deoarece media aritmetică simplă nu este oportun a fi
folosită decât în cazul în care frecvenţa despăgubirilor ar fi uniformă.

3
Gh. Mihoc, Teoria matematică în operaţiile financiare, Bucureşti, Editura Stiinţifică, 1960,
p.310.
 Frecvenţa relativă (fk) se calculează pe baza următoarei formule 4:
xk
fk = ,
n
unde: xk – numărul bunurilor despăgubite în anul k;
n – numărul total al bunurilor despăgubite în perioada luată în calcul;
k – 1….n.

Valoarea medie a indicelui de despăgubire (i) se calculează pe baza

formulei:
n
i=  I k * f k  I 1 * f1   I 2 * f 2   ....  I n * f n  ,
k 1

unde: Ik – indicele de despăgubire în anul k;

fk - frecvenţa relativă de realizare a indicelui de despăgubire în anul k.
Pentru calcularea dispersiei ( 12 ) folosind formula5:
n 2

 =  I k  i  * f k  I 1  i  * f1  I 2  i  * f 2  ...  I n  i  * f n
2 2 2 2
1
k 1

Abaterea medie pătratică ( 1 ) se calculează pe baza formulei:

n 2

1=  I k  i 
k 1
 I1  i 2 * f1  ...  I n  i 2 * f n

Prin urmare prima netă unitară (p) se obţine prin însumarea indicelui
mediu de despăgubire cu abaterea medie pătratică:

4
N. Mihăilă, Introducere în teoria probabilităţilor şi statistică matematică, Bucureşti, Editura
Didactică şi Pedagogică, 1965, p.266
5
N. Mihăilă, Introducere în teoria probabilităţilor şi statistică matematică, Bucureşti, Editura
Didactică şi Pedagogică, 1965, p.161
 p=I+ 1 ; la prima netă astfel obţinută se adaugă un supliment care serveşte
la: constituirea fondului de rezervă, finanţarea unor acţiuni de prevenire a
pagubelor, acoperirea cheltuielilor privind administrarea şi constituirea fondului
de asigurare, realizarea de către asigurător a unui beneficiu, din această însumare
rezultă prima brută (P).

P=p+a

unde: P – prima brută;

p – prima netă ;
a – adaosul sau suplimentul la prima netă.
Pentru determinarea nivelului cotei necesare constituirii fondului de
rezervă, este necesară efectuarea unei analize statistico-matematice. În cadrul
acestei analize, apare necesar să stabilim, în primul rând dacă fenomenele care
produc pagube bunurilor au sau nu o distribuţie normală. În aceste condiţii pentru
determinarea nivelului cotei necesare constituirii fondului de rezervă se foloseşte
inegalitatea Bienaymė - Cebâşev6, care apare sub forma:

2
P (  X  m     1 ,
2

unde: X – variabila aleatoare (Ik);

m – valoarea medie a variabilei aleatoare (i);
2 – dispersia.
Determinarea primelor de asigurare pe baza metodelor statistico-
matematice nu prezintă dificultăţi în cazul bunurilor care sunt deja cuprinse în
asigurare şi deci pentru care există o bază de date privind frecvenţa şi intensitatea
riscurilor pe o perioadă de mai mulţi ani, în schimb, calcularea primelor de
asigurare pentru bunurile neasigurate prezintă unele dificultăţi. Este vorba de
faptul că nu întotdeauna există suficiente date statistice strict necesare: mărimea
pagubelor produse de anumite riscuri pe feluri de bunuri etc., Înregistrarea şi
cunoaşterea unor astfel de date prezintă importanţă pentru luarea deciziilor
economice şi financiare la nivel macroeconomic şi pentru cuprinderea unor bunuri
în asigurare.
Un calcul complet al indicelui despăgubirii trebuie să ia în considerare mai
multe elemente, şi anume:
a. Numărul bunurilor (obiectelor) acceptate în asigurare;
b. Suma asigurată a tuturor bunurilor acceptate în asigurare;
c. Numărul sinistrelor înregistrate;
d. Numărul bunurilor avariate sau distruse de sinistrele care s-au produs;
e. Suma asigurată a bunurilor distruse sau avariate de sinistre;
f. Despăgubirea de asigurare achitată sau rezervată de către asigurător în
favoarea asiguraţilor.
Pe baza acestor elemente se determină patru indicatori:
1. frecvenţa producerii riscurilor asigurate, ca raport între numărul
sinistrelor înregistrate şi numărul bunurilor asigurate împotriva respectivelor
c
riscuri: fpr =
a
2. puterea (forţa) de distrugere a sinistrelor, ca raport între numărul
bunurilor asigurate distruse sau avariate de riscurile asigurate şi numărul
d
sinistrelor înregistrate: pdr=
c

6
N. Mihăilă, Op. Cit.,p.267
 3. gradul de distrugere a bunurilor asigurate, ca raport între
despăgubirea de asigurare şi suma asigurată a bunurilor distruse sau avariate de
f
evenimentele produse: gd=
e
4. raportul dintre suma asigurată medie a bunurilor distruse sau
avariate şi suma asigurată medie a tuturor bunurilor asigurate:
e b e a
rsa =   
d a d b
Astfel indicele despăgubirii, se calculează înmulţind cei patru indicatori, şi
avem:
c d f a f
     id
a c e b b
Acest ultim rezultat demonstrează că există o dependenţă directă între
indicele despăgubirii de asigurare (rata daunei) de suma asigurată, care
concretizează toate celelalte raporturi.

3.1.9. Mecanismul despagubirii (indemnizarii)

După producerea riscului asigurat, în urma căruia asiguratul a înregistrat o

pagubă, se declanşează mecanismul despăgubirii.
Asigurătorul achită despăgubirea numai după ce asiguratul a probat
legitimitatea sa de a încasa indemnizaţia, a declarat dacă a mai încheiat asigurări
cu alte societăţi pentru acelaşi risc, a predat asigurătorului întreaga documentaţie
necesară subrogării acestuia pentru a exercita acţiuni de subrogare.
La acoperirea pagubelor, se aplică trei principii de despăgubire: principiul
răspunderii limitate, principiul primului risc şi principiul răspunderii propor-
ţionale.
 Despăgubirea acordată de asigurător nu poate depăşi valoarea bunului în
momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei şi nici suma asigurată.
Asadar, asigurarile de bunuri au caracter reparator, deosebindu-se asadar de
asigurarile de viata care au caracter de inavutire. Pentru a se evita situaţiile
neplăcute, societăţile de asigurări desemnează anumiţi angajaţi, numiţi inspectori
de daună care verifică încadrarea daunei în acoperirea oferită pe baza poliţei şi
investighează cauzele în care s-a produs dauna. Pentru aceasta, el ia declaraţii
scrise sau înregistrate părţilor implicate şi martorilor, strânge dovezi materiale, de
documentare şi demonstrative.
Rolul inspectorului de daună la asigurările de bunuri este important in
ecuatia asigurarii, el trebuind:
sa determine cu precizie cauzele producerii riscului asigurat;
sa verifice încadrarea oferită prin poliţă;
saa estimeze costul operaţiilor sau preţul de înlocuire al bunului
asigurat.

3.1.10. Stabilirea cuantumului pagubei

După efectuarea inspecţiei de daună şi după verificarea încadrării în

riscurile acoperite de poliţă, se evaluează dauna şi se stabileşte valoarea
despăgubirii. Cuantumul pagubei se stabileşte în funcţie de tipul pagubei:
totală sau parţială.
Prin pagubă totală se înţelege – la clădiri şi alte construcţii: distrugerea
în întregime, fără resturi ce se pot întrebuinţa sau valorifica; distrugerea într-un
asemenea grad, încât, deşi au mai rămas resturi care se pot valorifica sau
întrebuinţa, refacerea prin reparare nu mai este posibilă sau cheltuielile implicate
ar depăşi suma asigurată; - la bunuri a căror cantitate se exprimă în diverse
unităţi de măsură: partea din cantitatea totală care a fost distrusă sau a dispărut; -
la celelalte bunuri: distrugerea în întregime, fără resturi ce se mai pot valorifica
sau întrebuinţa, costul reparării obiectelor de muzeu depăşeşte suma asigurată,
distrugerea într-un asemenea grad, încât, deşi au mai rămas resturi care se pot
valorifica sau întrebuinţa, refacerea prin reparare nu mai este posibilă sau
cheltuielile implicate ar depăşi suma asigurată.
Prin pagubă parţială se înţelege: - la clădiri şi alte construcţii:
distrugerea sau deprecierea parţială, astfel încât se mai poate reface prin reparare
sau restaurare; - la bunuri a căror cantitate se exprimă în diverse unităţi de
măsură: deprecierea acelei părţi din cantitatea totală care a rămas după
producerea evenimentului asigurat şi care diminuează valoarea bunurilor
respective; - la celelalte bunuri: avarierea bunurilor, astfel încât acestea pot fi
folosite după repararea părţilor componente ori a pieselor avariate sau după
înlocuirea, recondiţionarea sau restaurarea acestora.
Cuantumul pagubei înseamnă: - în caz de daună totală - la clădiri şi
alte construcţii: valoarea de înlocuire a clădirii distruse, la data producerii
evenimentului asigurat din care se scad uzura şi valoarea resturilor care mai pot fi
valorificate sau întrebuinţate; - la bunuri a căror cantitate se exprimă în diverse
unităţi de măsură: valoarea reală la data producerii evenimentului asigurat a
cantităţii de bunuri distruse în întregime sau dispărute; - la celelalte bunuri:
valoarea reală la data producerii evenimentului asigurat a bunului distrus sau
dispărut, din care se scade valoarea , la aceeaşi dată, a resturilor care se mai pot
întrebuinţa sau valorifica. – în caz de daună parţială - la clădiri şi alte
construcţii: costul reparaţiei din care se scad uzura şi valoarea resturilor care mai
pot fi valorificate sau întrebuinţate; - la bunuri a căror cantitate se exprimă în
diverse unităţi de măsură: valoarea pierderii de calitate a acelei părţi din cantitatea
totală care a rămas după pagubă şi care diminuează valoarea bunurilor respective;
- la celelalte bunuri: costul reparaţiilor părţilor componente sau a pieselor
avariate, ori costul de înlocuire sau recondiţionare a acestora, din care se scad
uzura corespunzătoare pentru piesele noi sau recondiţionate sau valoarea resturilor
ce se mai pot întrebuinţa sau valorifica.
Din cuantumul despăgubirii se scad: franşiza prevăzută în contractul de
asigurare, daca este cazul, adică partea din daună care este suportată de asigurat,
pentru fiecare eveniment în parte şi primele datorate până la sfârşitul perioadei
asigurate.

3.1.11. Refuzul platii despagubirii (indemnizatiei de asigurare)

Societatea de asigurări nu acordă despăgubiri în următoarele situaţii:

dacă dauna a fost provocată în mod intenţionat de către asigurat,
beneficiar sau contractant;
dacă pagubele au fost produse din culpa persoanelor indicate mai înainte;
dacă persoanele specificate anterior nu au luat măsuri de evitare a
sinistrului sau limitării acestuia deşi puteau să facă acest lucru;
dacă cererea de despăgubire este făcută cu rea credinţă sau dacă
asiguratul a contribuit în mod deliberat la producerea pagubei;
De regulă, societatea de asigurări nu acordă despăgubirii nici pentru:
pagube sau cheltuieli în legătură cu poluarea sau contaminare provocate
direct sau indirect din orice cauză;
pagube produse din influenţe directe ale exploziei atomice, ale radiaţiei
sau ale infestării radioactive;
pagube pricinuite de război, invazie, ocupaţie militară, tulburări civile,
acte de terorism, vandalism etc.;
prejudicii provocate de măsurile de confiscare, naţionalizare, sechestrare;
pagube indirecte provocate de : întârzierea în livrarea bunurilor,
reducerea valorii bunurilor asigurate după reparaţie;
 pagube produse prin întreruperea folosirii bunurilor sau întreruperea
producţiei;
cheltuieli pentru transformarea bunurilor în comparaţie cu starea lor
dinaintea producerii evenimentului asigurat;
pagube produse de alte riscuri necuprinse în asigurare.
In Romania, majoritatea clauzelor care prevăd situaţiile când asiguratul
nu este despăgubit sunt fireşti şi ţin de culpa directă a clientului ori de lipsa
de predictibilitate a anumitor evenimente nedorite.
Cu toate acestea, există cazuri în care clauzele contractuale sunt mai
mult decât interpretabile, greoaie, dand nastere la confuzii nedorite.

3.1.12. Plata despagubirii

După stabilirea valorii daunei, societatea de asigurări va decide asupra

metodei de indemnizaţie. Există cel puţin trei metode prin care se poate acorda
despăgubirea: plata unei indemnizaţii, înlocuirea, repararea.
Plata unei indemnizaţii - încasarea de către asigurat a unui cec ce
reprezintă contravaloarea pierderii suferite. In Romania plata indemnizatiei de
asigurare este foarte raspandita, ea facandu-sa in numerar la casieria
asiguratorului sau direct in contul asiguratului.
Înlocuirea bunului – se poate face numai în cazul obiectelor casabile, de
exemplu înlocuirea unui geam spart în urma producerii unui eveniment asigurat.
Repararea bunului sau a clădirii avariate – în locul plăţii unei indemnizaţii,
asigurătorul poate să repare bunul avariat prin producerea evenimentului asigurat.
Această metodă se utilizează mai des în cazul asigurării auto.
Atentie!
Una dintre situaţiile în care nici un asigurător nu va face plata daunei este
aceea în care dauna este majorată ca urmare a greşelilor din service (de exemplu
in cazul asigurarilor auto), iar acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că
asigurătorii au, printre unităţile de service, parteneri agreaţi pe care îi recomandă
clienţilor. Deasemenea, orice actiune menita sa majorize nejustificat, cu rea
intentie, contrvaloarea pagubei inregistrate, va fi refuzata de societatea de
asigurare.

3.2. Tipuri de asigurari de bunuri

Asigurarile de bunuri sunt considerate asigurari vechi, aparute in Romania

la sfarsitul secolului al XVIII, iar in lume chiar mai tarziu. Acestea au evoluat si s-
au dezvoltat in timp, devenind cele mai importante categorii de asigurari din
punctul de vedere al primelor incasate si al despagubirilor platite. In cadrul
structurii lor, intalnim perioade in care asigurarile agricole erau importante (
sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX), apoi asigurarile bunurilor
imobile, asigurarile de marfuri ( caracteristic secolului XX), s.a.m.d.
In tara noastra asigurarile de bunuri imbraca diferite forme. Societatile de
asigurari ofera numeroase produse de asigurare, cu diferite denumiri, care satisfac
cerintele proprietarilor de bunuri.
In Romania cat si in alte state ale lumii, asigurarile de bunuri imbraca atat
forma facultativa (ex lege) cat si cea obligatorie(ex contractu).

3.2.1. Asigurarea clădirilor, a altor construcţii şi a conţinutului

acestora pentru cazurile produse de incendiu şi alte calamităţi

În cazul acestui tip de asigurare facultativa, societăţile de asigurare emit

condiţii unice privind asigurarea bunurilor împotriva incendiilor, indiferent dacă
acestea se referă la bunuri cu afectaţie civilă sau bunuri cu destinaţie comercială
sau industrială; astfel, unele societăţi iau în considerare toate riscurile care pot
afecta bunurile admise în asigurare, adică atât riscul de incendiu cât şi calamităţile
naturale.
Obiectul acestui tip de asigurare îl constituie clădirile şi alte construcţii
care servesc drept locuinţe, birouri, magazine, restaurante, cluburi, muzee,
expoziţii etc.; maşinile, utilajele, instalaţiile, motoarele industriale şi alte mijloace
fixe; obiectele de inventar; mărfurile, materiile prime şi auxiliare, materialele şi
alte mijloace circulante materiale.
Asigurătorul acordă despăgubiri pentru următoarele riscuri: incendiu,
trăsnet, explozie, ploaie torenţială, grindină, inundaţie, furtună, uragan, cutremur
de pământ, prăbuşire sau alunecare de teren, greutatea stratului de zăpadă sau
gheaţă, avalanşe şi căderea pe clădiri sau alte construcţii.
Sumele asigurate se stabilesc în funcţie de cererea asiguratului, astfel: a)
separat pentru fiecare clădire sau altă construcţie precum şi pentru fiecare obiect
de muzeu sau expoziţie; b) pentru mijloacele fixe şi elementele materiale ale
mijloacelor circulante – global pentru toate bunurile din aceeaşi grupă prevăzută
în tariful de prime, aflate în clădiri sau construcţii; - separat pentru fiecare bun sau
pentru unele bunuri din aceeaşi grupă prevăzute în tariful de prime, aflate în
clădiri sau în alte construcţii.
Primele datorate de asiguraţi la asigurarea facultativă a clădirilor, a altor
construcţii şi a conţinutului acestora, pentru pagubele produse de calamităţi şi
incendiu sunt diferenţiate pe tipuri de localităţi şi pe grupuri de bunuri.
In tara noastra, marea majoritate a societatilor de asigurari ofera acest
produs de asigurare sub diferite denumiri.

3.2.2. Asigurarea masinilor, utilajelor si a instalatiilor pentru

cazuri de avarii accidentale
 Polita de asigurare pentru cazurile de avarii accidentale ale utilajelor si
instalatiilor se adreseaza detinatorilor si utilizatorilor de masini, utilaje si instalatii
de productie din tara noastra. In activitatea de productie este nevoie de investitii
importante ce trebuie protejate inpotriva diferitelor riscuri natural si tehnice.
Prin această poliţă se asigură maşinile, utilajele, aflate în incinta unităţilor
asigurate sau la domiciliul asiguratului, se asigură pentru pagubele produse în
mod subit de diverse accidente, cum ar fi: ruperi sau deformări în timpul
funcţionării, ciocniri sau izbiri cu alte corpuri, explozie, trăsnet, cutremur, furtună,
avalanşe de zăpadă; defecte de construcţie, de materiale de turnare sau de
montare, lipsa apei in boilere, etc.
Nu sunt asigurate de societatile de asigurare, de regula, fundatiile aferente
bunurilor asigurate, daca nu s-a convenit altfel in contract;
- piesele interschimbabile (ex.: matrite, modele, cilindri gravati etc.), de plastic
sau din cauciuc , benzi transportoare, curele, cabluri, funii, lanturi, anvelope etc.)
si materiale consumabile (ex.: cutite, capete de freza, burghie, piese abrazive,
panze de fierastrau, ace diverse, platine, site, perii s.a.m.d..);
- medii de functionare: combustibili, filtre, lubrifianti, uleiuri, agenti de racire,
catalizatori. etc.;
- captuseala din caramida a furnalelor, cuptoarelor si altele similare, gratarele de
ardere, duzele de gaze
Sumele asigurate se stabilesc separat pentru fiecare maşină, utilaj sau
instalaţie, iar primele de asigurare sunt diferenţiate pe grupe de bunuri sau după
felul bunurilor din grupă.
3.2.3. Asigurarea lucrarilor de constructii montaj si a raspunderii
constructorului

Asigurarea la care ne referim poate fi încheiată de societăţi comerciale

având ca obiect activitatea de construcţii-montaj, indiferent dacă acestea îşi au
sediul în ţara noastră sau în străinătate, de forma capitalului şi de locul unde
execută lucrări.
Această asigurare include, ca secţiuni distincte ale aceluiaşi contract, o
asigurare de bunuri şi o asigurare de răspundere civilă.
A. Asigurarea de bunuri. În această asigurare sunt cuprinse bunuri ca:
materiale aduse de pe şantier şi care urmează a fi incorporate în lucrare
sau a servi la executarea acesteia; bunuri incorporate în obiectivul de
construcţii-montaj în curs de execuţie; maşini, instalaţii şi echipamente
de lucru. Asigurare acoperă pagubele, întâmplate în perioada de
asigurare, cauzate de avarierea sau distrugerea bruscă şi neprevăzută a
bunurilor asigurate şi care fac necesară reparaţia sau înlocuirea
acestora. Prin această poliţă se acoperă: pagubele materiale cauzate
bunurilor de incendiu, trăsnet, furtună, cutremur, accidente ale
mijloacelor de transport în timpul transportului materialelor asigurate;
pagube materiale cauzate construcţiei-montaj după predare către
beneficiar, pe durata perioadei de garanţie; cheltuieli necesare realizate
pentru conservarea bunurilor asigurate, micşorarea pagubelor,
prevenirea extinderii pagubelor.
B. Asigurarea de răspundere civilă. În această asigurare se cuprinde
răspunderea constructorului pentru vătămări corporale suferite de terţi,
precum şi pentru pagubele materiale pricinuite terţilor. În baza acestui
contract se acordă despăgubiri pentru: vătămări corporale accidentale
sau a îmbolnăvirilor, pierderi sau avarieri accidentale ale bunurilor
acestora, întâmplate în perioada de valabilitate a contractului în
legătură cu construcţia asigurată.
Suma asigurată. Pentru pagubele materiale – valoarea totală a
contractului de construcţii-montaj, la care se adaugă valoarea maşinilor,
instalaţiilor, materialelor şi a altor bunuri folosite la executarea acestuia. Pentru
răspunderea civilă – o sumă convenită de comun acord între părţi. Asigurarea se
încheie pe durata executării lucrărilor de construcţii-montaj, până la predarea
obiectivului pe bază de proces verbal de recepţie, precum şi pe perioada de
garanţie.
Primele de asigurare se exprima in lei sau valuta si se platesc anticipat si
integral.
Procesul investitional lent din Romania ultimelor decenii a facut ca aceasta
asigurare de bunuri sa fie mai putin ceruta de catre investitori.
3.2.4. Asigurarea bunurilor sau valorilor impotriva furtului prin
efractie si a actelor de talharie

Apararea proprietatii impotriva furtului sau talhariei revine nu numai

fiecarui proprietar in parte (persoane fizice si agenti economici ), dar si statului.
Prin functia sa interna, statul desfasoara, in acest sens, o serie de actiuni de
prevenire a furturilor, jafului si talhariei; de urmarire si sanctionare penala a
vinovatilor, determinand reconstituirea sau restituirea de catre acestia a bunurilor
respective insusite ilegal.
Efractia este o infractiune prevazuta de Codul Penal care
presupune inlaturarea cu violenta prin spargere, rupere sau alte acte
similare a oricarui obiect sau dispozitiv care are menirea de a impiedica
patrunderea intr-un anumit loc.
Tâlhăria este o infracţiune prevăzută de Codul Penal, care constă într-un
furt săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări, ori prin punerea
victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, sau într-un furt urmat
de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru
înlăturarea urmelor infracţiunii, ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
 Pentru pagubele produse prin furt şi acte de tâlhărie, în asigurări, se
practică o anumită specializare atât în ceea ce priveşte asiguraţii, cât şi bunurile
acceptate în asigurare.
Astfel, unele societăţi încheie, cu persoane fizice şi juridice, contracte de
asigurare pentru protejarea bunurilor din locuinţe şi birouri şi, respectiv, a celor
din unităţi de producţie şi comercializare, emiţând poliţe distincte, adaptate la
specific, pentru cele două categorii de bunuri asigurate. Alte societăţi acceptă
asigurări fie pentru primul tip de bunuri susceptibile a fi sustrase prin furt sau
tâlhărie, fie pentru cel de-al doilea (riscuri comerciale şi industriale). Unele
societăţi tratează furtul şi tâlhăria ca riscuri de sine stătătoare, în timp ce unele le
consideră evenimente asigurate, pe care asiguraţii le acceptă în mod
complementar, cu plata unei prime corespunzătoare sau le refuză.
În continuare vom prezenta diferite tipuri ale acestei asigurări, menite să
protejeze asiguraţii împotriva celor două genuri de riscuri:
Asigurarea de furt şi tâlhărie pentru locuinţe şi birouri - sunt cuprinse
bunuri ca: aparatură electronică, electrică, audiovizuală, ustensile, mobilier,
birouri, colecţii, alte bunuri de uz casnic şi personal, decoraţiuni interioare,
obiecte de îmbrăcăminte, cărţi, obiecte preţioase. Suma asigurată se stabileşte în
funcţie de structura, valoarea de înlocuire, starea de folosinţă. Despăgubirea se
acordă în urma furtului, tâlhăriei în locuinţă, actelor de vandalism şi daunelor
produse cu ocazia furtului, tâlhăriei.
Asigurare de furt şi tâlhărie pentru riscuri comerciale şi industriale –
sunt cuprinse bunuri ca: mărfuri, utilaje, produse în curs de fabricaţie,
echipamente , maşini, documente, registre, formulare, sisteme electronice de
elaborare a datelor, discuri şi benzi pentru maşini. Despăgubirea se acordă pentru:
furt şi tâlhărie produse în localurile de deşfăşurare a activităţii, acte de vandalism
şi daune produse cu ocazia furtului tâlhăriei sau tentativei de comitere a acestora.
 Asigurarea de furt şi tâlhărie limitată la anumite bunuri şi valori –
poate avea două forme şi se încheie numai cu persoane juridice – 1. asigurarea
bunurilor sau valorilor aflate în localul asiguratului (nu se includ bunurile care
nu pot fi folosite din cauza degradării) sumele asigurate se stabilesc fie global
pentru bunurile (valorile) din aceeaşi grupă prevăzută în tarifele de primă, fie
separat, pentru fiecare bun sau bunuri (valori) din aceeaşi grupă; 2. asigurarea
valorilor pentru furt prin acte de tâlhărie asupra clienţilor (asigurarea se
poate încheia fie cu indicarea fiecărui curier şi a sumelor la care se face asigurarea
pentru fiecare curier, fie cu indicarea numai a numărului curierilor şi a unei sume
globale la care se face asigurarea. Primele de asigurare sunt diferenţiate, în funcţie
de locul unde se săvârşeşte furtul şi de felul bunurilor şi valorilor. Asigurătorul
acordă despăgubiri pentru pagubele produse prin furtul săvârşit prin acte de
violenţă sau ameninţări, în condiţiile prevăzute de Codul Penal, asupra unuia sau
mai multor curieri din serviciul asiguratului, în exercitarea serviciului lor de
curieri.
3.2.5. Asigurarea complexa a gospodariilor populatiei

Aceast produs constituie una din formele de asigurare agreate de cetateni,

indiferent de mediul in care domiciliaza, ca si de ocupatie sau profesie.
Asigurarea complexa a gospodariilor populatiei a cunoscut un succes in
asigurarile din Romania mai ales dupa anul 1990, cand s-a trecut la un process de
concentrare si centralizare de capital si la nivelul familiei.
Această poliţă de asigurare este o poliţă-pachet (poliţă-buchet), care
include acoperirea pentru locuinţă, pentru conţinutul acesteia şi pentru
răspunderea civilă a persoanelor care locuiesc în casa respectivă.
 Poliţa de asigurare complexă a gospodăriilor practicată de exemplu în
SUA7 este divizată în două părţi:
asigurare de bunuri - prezintă tipurile de bunuri care sunt acoperite,
riscurile asigurate, precum şi excluderile şi condiţiile privind extinderea
răspunderii asigurătorului;
asigurarea de răspundere civilă – oferă informaţii similare referitoare la
acoperirea pentru răspunderea civilă, excluderi şi condiţii.
1. Asigurarea de bunuri – este divizată în următoarele secţiuni: a)
locuinţe; b)alte construcţii; c)bunuri mobile; d) imposibilitatea utilizării bunurilor;
e)asigurarea suplimentară.
Secţiunea: Locuinţe – clădirea în care locuieşte o familie şi alte
construcţii menţionate în cererea de asigurare; partea în care locuieşte asiguratul
din orice altă clădire, menţionată în cererea de asigurare; locuinţă pentru două
familii, menţionată în cererea de asigurare, în care asiguratul locuieşte în cel puţin
unul din spaţiile corespunzătoare unei familii; structurile ataşate casei (garaj,
materialele depozitate în interior). Pământul este în mod expres exclus din
acoperire.
Secţiunea: Alte construcţii – se referă la structurile aflate la locuinţa
asiguratului, altele decât casa, neataşate la aceasta şi separate de ea printr-un
spaţiu bine determinat (magaziile, garajele neataşate, piscinele). Excluderi –
construcţiile folosite în scopuri de afaceri (în întregime sau parţial); construcţiile
închiriate unei persoane care nu este rezident al casei respective (cu excepţia
situaţiei în care construcţia a fost închiriată cu destinaţia de garaj).

7
Marinică Dobrin, Asigurări şi reasigurări, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
2000.
 Riscuri asigurate în secţiunile „Locuinţe” şi „Alte construcţii” – se
acoperă toate riscurile care determină pagube directe la bunuri cu excepţia
situaţiei în care dauna este cauzată de un risc exclus direct de poliţa în cauză.
Excluderi pentru secţiunile „Locuinţe” şi „Alte construcţii” – prăbuşirea,
îngheţarea sistemului de încălzire, îngheţul, topirea, presiunea apei sau a gheţii,
furtul materialelor de construcţie, actele de vandalism şi cele produse cu rea
intenţie asupra locuinţelor vacante, deteriorarea naturală, inundaţia.
Secţiunea: Bunuri mobile – această secţiune se referă la bunurile mobile
ale asiguratului, aflate oriunde în lume, aflate în proprietatea sa sau le foloseşte.
Această secţiune este valabilă şi pentru bunuri împrumutate şi folosite de asigurat,
ca şi cum acestea ar fi în proprietate sa. La cererea asiguratului, se pot asigura şi
bunurile mobile aflate în proprietatea altor persoane, dar care se găsesc în locuinţa
asiguratului. În poliţă se precizează expres bunurile excluse din asigurare:
Bunuri asigurate prin alte tipuri de poliţe (bijuteriile);
Animale, păsări sau peşti;
Autovehicule;
Avioane;
Bunuri aparţinând chiriaşilor dacă aceştia nu sunt rude cu asiguratul;
Bunuri aflate într-un apartament închiriat;
Bunuri închiriate altor persoane şi care nu se află la adresa asiguratului;
Informaţii (stocate pe suport de hârtie sau pe suport electronic);
Cărţile de credit şi cele de transfer al fondurilor.
Riscuri asigurate în cadrul secţiunii „bunuri mobile” sunt: incendiul,
furtuna, grindina, trăsnetul, explozia, pagubele produse de vehicule sau aparate de
zbor, vandalismul şi actele produse cu intenţie, furtul, căderea unor corpuri,
greutatea stratului de gheaţă, zăpadă sau lapoviţă, scurgerile accidentale de apă
sau aburi, spargerile, fisurile sau arderile produse accidental, pagubele accidentale
produse de curentul electric generat artificial.
Secţiunea: Imposibilitatea utilizării bunurilor. Prin această secţiune se
acoperă riscul de pierdere financiară a asiguratului, care este cauzat de faptul că
partea din imobil în care acesta locuieşte efectiv este atât de distrusă, încât nu mai
poate fi locuită. Astfel, această secţiune acoperă: cheltuielile suplimentare de
supravieţuire (dacă o familie , pe durata reparaţiilor în propria locuinţă, trebuie să
locuiască în altă parte, ea va fi despăgubită pentru orice creştere a cheltuielilor
cotidiene necesare pentru menţinerea nivelului de trai obişnuit), valoarea de
închiriere (dacă o parte a locuinţei este închiriată şi, în urma unui eveniment
asigurat, ea devine nelocuibilă, asiguratul va fi compensat pentru chiria pierdută;
imposibilitatea folosirii datorată unei autorităţii publice.
Asigurarea suplimentară. În poliţa de asigurare complexă a gospodăriei
sunt incluse următoarele acoperiri suplimentare:
Îndepărtarea resturilor de la locul producerii unui eveniment asigurat.
Dacă locuinţa asigurată este distrusă de un risc acoperit, asiguratul va fi
despăgubit pentru cheltuielile, în limite rezonabile, făcute pentru îndepărtarea
resturilor.
Cheltuieli de limitare a daunelor. Dacă bunurile asiguratului sunt
distruse de un risc acoperit, acesta va fi compensat pentru măsurile luate în
vederea limitării daunelor suplimentare.
Arbori, arbuşti şi alte plante, sunt acoperite pentru riscul de incendiu,
trăsnet, explozie, mişcare civilă, accidente produse de avioane, autovehicule,
vandalism, furt, numai dacă se află la locuinţa asiguratului.
Mutarea bunurilor. Dacă locuinţa asiguratului a fort distrusă de un risc
asigurat, iar acesta intenţionează să salveze bunurile aflate în locuinţă, mutându-le
din casă, asigurătorul va asigura bunurile mutate, pe o perioadă de 30 de zile
pentru orice risc, chiar dacă este vorba de un risc care în mod normal nu este
acoperit.
Cărţile de credit, cărţile de transfer de fonduri, falsificarea hârtiilor de
valoare şi a banilor.
Cota-parte din daună care revine asiguratului. Este vorba de partea din
dauna produsă la un bun aflat în proprietate comună a membrilor unui grup care i
se impută persoanei în cauză.
Prăbuşirea. Oferă protecţie împotriva pagubelor la clădiri şi bunuri
mobile, cauzate de prăbuşirea totală sau parţială a clădirii asigurate determinată de
următoarele riscuri: defecte ascunse, riscuri asigurate în cadrul secţiunii ”bunuri
mobile”, greutatea bunurilor, echipamentelor, animalelor sau persoanelor din
locuinţă, acţiunea ploii asupra acoperişului imobilului, folosirea unor metode sau
materiale de construcţie defectuoase.
Geamuri. Este acoperită spargerea geamurilor sau a geamurilor
securizate precum şi alte pagube cauzate de acest lucru.
Mobilierul proprietarului. Instalaţiile, covoarele, mobila sunt asigurate
împotriva: incendiului, furtunii, exploziei, accidentelor produse de avioane sau
vehicule, îngheţului, daunelor bruşte şi accidentelor generate de curentul electric
generat artificial, vandalism şi acte produse cu intenţie.
Excluderi pentru 1. Unele riscuri sunt excluse, atât de la asigurarea
clădirilor, cât şi de la asigurarea locuinţelor, astfel avem: pagubele produse de
aplicarea anumitor legii, mişcările de pământ, căderile de tensiune, neglijenţa,
războiul, riscul nuclear, pagubele produse cu intenţie, lucrările executate
defectuos.
3.Asigurarea de răspundere civilă – conţine două tipuri principale de
acoperire: a) răspunderea personală, b) cheltuieli medicale plătite terţelor persoane
prejudiciate.
 Secţiunea: Răspundere personală. Toate poliţele de asigurare complexă a
gospodăriei, includ acoperirea pentru răspunderea personală, cu o sumă de
asigurare fixată, de regulă, pe eveniment, această sumă poate fi majorată în
schimbul plăţii unei prime suplimentare. Aceasta devine operantă în momentul în
care s-a făcut o reclamaţie sau o acţionare în justiţie împotriva unui asigurat,
pentru o vătămare corporală sau pentru o pagubă materială provocată de acesta.
Secţiunea: Cheltuieli medicale. Se acoperă cheltuielile medicale
(medicamente, tratamente cu raze X, tratamente stomatologice, spitalizare,
operaţii, servicii funerare) suportate de terţele persoane prejudiciate în termen de
trei ani de la producerea unei vătămări corporale şi nu cele suportate de asigurat,
sau rezidenţii gospodăriei acestuia. Această secţiune are în vedere persoanele
vătămate în una din următoarele situaţii:
Se aflau la reşedinţa asiguratului cu permisiunea acestuia;
Nu se aflau pe proprietatea asiguratului, dar au fost vătămate în urma
unor evenimente care au avut loc la reşedinţa asiguratului;
Nu se aflau pe proprietatea asiguratului, dar au fost vătămate în urma
unor activităţi practicate de acesta;
Nu se aflau pe proprietatea asiguratului, dar au fost vătămate de un
angajat al acestuia pe perioada când acesta din urmă îşi îndeplinea atribuţiile de
serviciu;
Nu se aflau pe proprietatea asiguratului, dar au fost vătămate de un
animal al acestuia.
Excluderi care se aplică secţiunilor „Răspunderea personală” şi
„Cheltuieli medicale”. În cadrul acestor secţiuni nu se acordă despăgubiri pentru
prejudiciile produse cu intenţie, ca urmare a desfăşurării unor activităţi
comerciale, în spaţii care nu sunt asigurate, în vehicule cu motor, ambarcaţiuni,
aeronave, în timpul războiului.
 În România, o asigurare complexă a gospodăriilor este, de obicei, divizată
în trei părţi:
Asigurarea de bunuri;
Asigurarea de invaliditate permanentă şi deces;
Asigurarea de răspundere civilă
Riscurile sunt variate, dar pot fi incadrate de catre asiguratori in una din
urmatoarele trei grupe: a) calamitati ale naturii; b) avarii si c) furt prin efractie.

3.3. Asigurarea obligatorie a locuintelor populatiei

Orice proprietar de locuinţă care doreşte să încheie o poliţă facultativă,

trebuie mai întâi să deţină una obligatorie.
Polita de asigurare obligatorie a locuintei (A.O.L.) este un produs
standardizat, care acopera trei riscuri: cutremurul de pamant, inundatiile si
alunecarile de pamant. Asadar, in comparatie cu asigurarile facultative ale
locuintelor, aceasta asigurare are un rol social.
Polita este emisa de societatile de asigurari care sunt membre ale Poolul de
Asigurare Impotriva Dezastrelor (P.A.I.D.).
O astfel de polita de asigurare acopera suma maxima de 20.000 de euro
pentru locuintele de tip A si de 10.000 de euro pentru locuintele de tip B.
Astfel, prima de asigurare obligatorie este de 20 euro in cazul locuintelor tip A si
de 10 euro in cazul locuintelor tip B. La cumpararea politei de asigurare
obligatorie a locuintei, plata se va face la cursul stabilit de Banca Nationala a
Romaniei in ziua contractarii politei.
O locuinta de tip A este, potrivit reglementarilor Comisiei de
Supraveghere a Asigurarilor (CSA), o constructie cu structura de rezistenta din
beton armat, metal ori lemn sau cu pereti exteriori din piatra, caramida arsa ori din
orice alte materiale rezultate in urma unui tratament termic si/sau chimic.
 Locuinta de tip B presupune constructia cu pereti exteriori din caramida
nearsa chirpici) sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic si/sau
chimic (lemn).
In situatia in care proprietarul unei locuinte nu o asigura obligatoriu,
conform legii, risca o amenda pana la 500 lei. Constatarea contraventiilor si
aplicarea sanctiunilor se fac de catre primari sau persoanele imputernicite de
acestia.
Legiutorul a modificat destul de des legislatia asigurarii obligatorii a
locuintelor populatiei din Romania, in principal Legea nr. 260/2008. Din anul
2016 nu se pot incheia asigurari facultative ale locuintei fara a se face dovada
incheierii mai intai a unei asigurari obligatorii. Legea specifica ca locuințele
situate în clădirile expertizate tehnic în condițiile legii de către experți tehnici
atestați și încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic, nu se
asigură pentru niciunul dintre riscurile prevăzute de legea nr. 206/2008, până la
data recepției la terminarea lucrărilor de consolidare a clădirilor.
Atenţie!
Poliţa PAD nu este valabilă nici pentru anexele, dependinţele, dotările şi
utilităţile nelegate structural de clădirea asigurată, nici pentru bunurile din
locuinţă. Acestea se asigura numai in mod facultative de catre proprietarii lor.

Pobleme rezolvate, studii de caz

1. Un cetatean, proprietar al unui apartament proprietate personala, il

asigura impotriva tuturor riscurilor asigurabile, pe un interval de timp de un an.
Cunoscand legislatia in asigurari, el incheie si o asigurare obligatorie. In urma
unui incendiu produs intamplator, imobilul sau este afectat in proportie de 50%.
Asiguratul poate cere indemnizatie de asigurare de la PAID si societatea de
asigurari in procente egale? ( adica 25% fiecare?) Raspuns: Incheierea asigurarii
facultative s-a facut conform legii, adica dupa ce s-a asigurat in mod obligatoriu
imobilul. Riscul produs nu este cuprins in asigurarea obligatorie; nu exista nici o
prevedere legala ca intre cei doi asiguratori sa se imparta efortul financiar de
indemnizare. Asadar, despagubirea de asigurare se plateste de asigurator, conform
clauzelor contractuale acceptate de cele doua parti.

2. O societate comercială încheie o asigurare cargo pentru marfa pe care

doreşte să o transporte din vamă, la un depozit. Marfa transportată constă în aparate
electrocasnice în valoare de 670.000.000 lei. Costul transportului este de 43.000.000
lei. Societate comercială a mai plătit şi taxe vamale reprezentând 5,5% din valoarea
mărfii. Mărfurile transportate sunt acoperite pentru următoarele riscuri: calamităţi
naturale, acte de tâlhărie, accidente în timpul încărcării, aşezării sau descărcării
mărfii. Cota de primă corespunzătoare este de 2,3%. Pe durata transportului datorită
poleiului, camionul a derapat pe sosea şi s-a răsturnat. În urma efectuării inspecţiei de
daună s-a constatat o pagubă evaluată la 354.890.000 lei pentru măsurile luate în
vederea limitării pagubei asiguratul a cheltuit 978.000 lei. În contractul de asigurare
se prevede o franşiză deductibilă de 6% din suma asigurată.
Se cere să se determine:
a) Suma la care s-a încheiat asigurarea;
b) Care este prima de asigurare plătită de asigurat?
c) Despăgubirea primită de asigurat.

Rezolvare:
a) SA= 670,000,000 lei + 43.000.000 lei + 5,5% × 670.000.000 lei + 10%
× 670.000.000 lei = 4.465.000.000 lei
b) PA= 2,3*4.465.000.000= 10.269.500.000 lei
 c) 6% * 4.465.000.000= 267.900.000 lei
354.890.000- 267.900.000= 86.990.000 lei
86.990.000 + 978.000= 87.968.000 lei

3. O persoană îşi asigură automobilul proprietate personală, printr-o poliţă

de avarii şi furt, pentru suma de 100.000.000 lei. Contractul de asigurare prevede
o franşiză deductibilă de 15% din suma asigurată. Pe perioada asigurată
automobilul este furat. La momentul producerii furtului valoarea de nou a maşinii
este de 120.000.000 lei, iar cota de uzură este de 15%. La două săptămâni după ce
asiguratul primeşte despăgubirea, maşina este găsită abandonată şi avariată, dauna
fiind evaluată la suma de 12.000.000 lei. Să se determine despăgubirea primită de
asigurat.

Rezolvare:
Vr= 120.000.000-10%×120.000.000=108.000.000 lei
Vr>SA, rezultă că cuantumul pagubei este egal cu SA
100.000.000-15.000.000= 85.000.000 lei (despăgubirea primită de
asigurat)
după găsirea maşinii, asiguratul trebuie să returneze societăţii, partea din
despăgubire ce nu i se cuvine, şi anume:
85.000.000-12.000.000=73.000.000 lei, astfel despăgubirea cu care
rămâne asiguratul este de 12.000.000 lei.

4. Se asigură 11.000 kg. Sare cu granulaţie fină ambalată în 11 saci de iută.

Valoarea sării conform facturii este de 5000 euro, suma asigurată 1000 euro.
Conform contractului de asigurare, părţile acceptă o franşiză de 1% la toate
riscurile asigurabile. La sosirea vaporului în portul Constanţa se constată:
 - lipsesc trei saci cu sare;
- 2 saci cu sare au fost afectaţi de umiditate;
Să se calculeze indemnizaţia de asigurare, ştiind că asigurarea a fost
încheiată conform condiţiei „toate riscurile”.
Rezolvare:
1000euro
Suma asigurată/ kg. sare = = 0,09 euro/kg.
11000kg
11000 kg
Kg./ saci sare= =1000 kg sacul cu sare
11saci
3 saci  1000= 3000 kg.
3000 kg.  0,09 euro/kg. = 270 euro (pagubă)
270 euro  1% = 27 euro ; 270 – 27 =243 euro
Sa 1000
D=P  , D= 243  = 48,6 euro
Vr 5000
Se observă că pentru cei doi saci afectaţi de umiditate nu se calculează
despăgubire de asigurare, deoarece este bun cu risc neasigurabil.

5.Un proprietar de casa de chirpici poate sa o asigure obligatoriu, dar la

o suma mai mare, chiar daca va plati o prima de asigurare marita PAID-ului?
Raspuns: Nu, legislatia in vigoare nu permite acest lucru.

6. Cum functioneaza mecanismul indemnizarii pentru riscul de

cutremur de pamant, in cazul unui imobil cumparat pe credit de la o banca de
catre un cetatean, acesta incheind si o asigurare obligatorie a locuintei? Raspuns:
Principial, dacă asigurarea este cesionată în favoarea băncii, în cazul producerii
unui risc asigurat, banca îşi opreşte din despăgubire suma necesară acoperirii
creditului, iar ce rămâne este inapoiat proprietarului. Acest lucru se aplică şi la
asigurările facultative, şi la cele obligatorii.
 7. Care sunt cazurile in care locuintele nu pot fi asigurate prin efectul
legii? Raspuns: In Romania, nu se asigura prin efectul legii locuintele cu bulina
rosie, adica cele care se pot prabusi cu usurinta la un cutremur de pamant. In rest,
toate imobilele se asigura in mod obligatoriu. (adica cele ridicate pe baza unei
autorizatii eliberate de autoritatile locale, conform legii).
8. Un cetatean roman proprietar al unui apartament l-a asigurat in mod
obligatoriu (20.000 euro) si facultativ ( pana la valoarea reala de 100.000 euro),
platind primele de asigurare anticipat. Avand imobilul o vechime de 25 ani , care
este indemnizatia ce o poate incasa asiguratul pentru riscul de invechire a
imobilului sau? Din care contract de asigurare incheiat de acesta? Raspuns: Acest
risc nu se asigura si deci nu este acoperit de nici un contract de asigurare.
Vechimea imobilului poate sa influenteze pretul cu care se poate vinde/cumpara
un imobil.

.
 Capitolul 5
Asigurarea creditelor

Asigurarile de credite sunt o forma speciala de asigurari, dezvoltata mai

ales dupa Marea Criza economica din anii 1929-1933, care protejeaza
intreprinderile impotriva riscurilor de insolvabilitate. Ea este utila in cazul
insolvabilitatii clientului. Asigurarea de credit necesita, in general, existenta unei
economii nationale dezvoltate, cu un sector bancar matur.
Asigurarile de credite se prezinta sub mai multe categorii :
1.Asigurarea creditelor interne
2.Asigurarea ratelor de credit
3.Asigurarea creditelor pentru investitii
4.Asigurarea creditelor de export

6.1. Caracteristicile asigurarii creditelor interne

Asigurarea de credite este o asigurare specifică economiei de piaţă, care îşi

are utilitatea în contextul esenţei unui sistem de credite dezvoltat.
Inainte de anul 1989 nu se practica in Romania acest gen de asigurari.
Dupa anul 1990 s-au facut eforturi de constituire a unei societati de asigurari care
prin produsele sale sa sprijine comertul exterior al Romaniei.
Asigurarea de credite interne se referă la riscuri din toate etapele
producţiei, până la distribuţie, cu excepţia vânzării finale către consumator, care
este acoperită prin alt tip de asigurare si anume cea de de creanţe ( asigurarea
ratelor de credite de consum).
Asigurarea de credite interne nu garantează plata unui debit la scadenţă,
despăgubirile se acordă numai în cazul în care creditorul se confruntă cu situaţia
de imposibilitate a recuperării împrumuturilor din cauza neplăţii prelungite de
către cumpărător, sau din cauza insolvabilităţii acestuia.
Asigurarea creditelor interne este asadar o asigurare deosebita, avand
caracteristici distincte fata de o asigurare de bunuri obsnuita :
- In aceasta asigurare sunt implicate trei parti ( asiguratul creditor,
cumparatorul debitor si asiguratorul care garanteaza contravaloarea
creditului).
- Raspunderea pentru rambursarea creditului conform contractului de
creditare revine debitorului. Societatea de asigurare apare pe un plan
secund, intelegand sa indemnizeze daca nu se indeplineste obligatia de
 plata din motivele incluse in polita de asigurare. Asadar, simpla
neplata nu pune automat in functiune mecanismul asigurarii !
- Societatea de asigurare nu are interes direct in derularea contractului,
decat cel de garantare pentru cumparator.
- Asigurarea creditelor la interne se acorda persoanelor fizice si juridice,
protejand societatile bancare impotriva riscului de neplata.
Tipul de poliţă emis în cadrul asigurărilor de credite interne variază în
funcţie de legislaţie şi de uzanţele fiecărei ţări.
Contractul de asigurare poate fi încheiat pe tranzacţii individuale, sau pe
întreaga cifră de afaceri a asiguratului.
Poliţa de asigurare încheiată pe tranzacţie acoperă un singur contract,
este scumpă şi necesită un volum mare de muncă. Se recomandă numai în cazul
unor tranzacţii importante si de valori mari.
Poliţa de asigurare pe cifra de afaceri a asiguratului acoperă toate
afacerile vânzătorului, pe o perioadă de timp determinată, de obicei 12 luni.
Înaintea încheierii unui asemene contract, asigurătorul va solicita vânzătorului o
serie de informaţii referitoare la experienţa acestuia în ceea ce priveşte creditele
nerecuperate de la clienţii săi, lista clienţilor, precum şi limitele de credit pe
fiecare client în parte. Asigurătorul va verifica şi clienţii asiguratului, în legătură
cu solvabilitatea şi bonitatea lor.
Principalele avantaje ale acestui tip de asigurare sunt:
Gestionarea relativ uşoară;
Costuri reduse;
Evitarea de către asigurători a antiselecţiei, întrucât toate contractele de
credit sunt oferite spre asigurare;
Pentru asigurat principalul avantaj îl constituie verificarea încă o dată,
prin specialiştii societăţii de asigurări, a solvabilităţii şi bonităţii clienţilor săi.
O caracteristică comună a asigurărilor de credite constă în faptul că ele
niciodată nu acoperă paguba 100%, asiguratul fiind obligat prin prevederile
poliţei, să suporte până la 20-25% din pagubă.

6.2. Asigurarea ratelor de credit

Existenta unei economii de piata cu un puternic sector bancar impune in

mod obiectiv necesar asigurarea ratelor de credit si a dobanzilor aferente.
Acest tip de asigurare presupune, de regula, o participare a asiguratului
cu aproximativ 20-25% din valoarea creditului.
 În general se încheie asigurarea pe cifra de afaceri a asiguratului pentru
a evita ca acesta să asigure mai multe credite in detrimentul altora, deci pentru a
evita antiselecţia.

6.3. Asigurarea creditelor pentru investitii

Procesul investitional din orice tara se deruleaza, in general, pe interval

de timp mediu si lung. Din acest motiv este necesara o asigurare care sa garanteze
plata furnizorilor de bunuri si servicii de catre client. Riscurile acceptate sunt
legate asadar de specificul procesul investitiional.
Desi contractile de asigurari se incheie de regula pentru o perioada de
timp de 3 si 12 luni, in acest caz, distingem o asigurare care sa se suprapuna cu
procesul investitional, deci mare, uneori mergand pana la 60 de luni.

6.4. Asigurarea creditelor de export

La asigurarea creditelor de export, cumpărătorul asiguratului îşi are locul
de desfăşurare a afacerilor într-o altă ţară decât în cea în care se află asiguratul
(furnizorul). În subscrierea riscului trebuie avute în vedere atât informaţii
referitoare la situaţia economico-financiară a cumpărătorului cât şi informaţii
privind ţara de origine a acestuia.
Creditele de export au câteva caracteristici proprii:
Au o durată cuprinsă între 140-180 de zile;
Cadrul legal de desfăşurare a activităţii comerciale diferă de la o ţară la
alta;
Sistemele de contabilitate sunt diferite;
Reglementările în materie de faliment nu sunt identice.
În cadrul exportului de credit există mai multe tipuri de credite 1:
Creditul – furnizor este un tip de credit comercial pe care furnizorul îl
acordă cumpărătorului extern, acceptând să încaseze banii care i se cuvin de la
acesta, după o anumită perioadă de timp. Consimţind la o anumită modalitate de
plată, furnizorul preia , pe de o parte, riscurile exportului pe credit, iar pe de altă

1
Văcărel , I., Bercea, F., Asigurări şi reasigurări, ediţia a II a, Editura Expert, Bucureşti. 1998,
pag. 281-282
parte, preia efectele de trezorerie ale operaţiei cu plata la termen. Acest tip de
credit se acordă pentru perioade scurte de timp, iar părţile contractante (furnizorul
şi cumpărătorul) întocmesc un singur contract, cel comercial în care sunt incluse
toate informaţiile relevante : cantitate, preţ unitar, valoare, termene şi modalităţi
de plată etc. Pentru protejarea riscurilor de export furnizorul încheie un contract
de asigurare contra acestor riscuri specifice. Cea mai generală este poliţa pe cifra
de afaceri pe credite, prin care se au în vedere toţi cumpărătorii străini care fac
afaceri cu un furnizor.
Creditul – cumpărător . În cazul în care valoarea contractului este mai
mare şi perioada de creditare este mai lungă, furnizorul nu are resursele financiare
necesare să susţină acest efort financiar. În asemenea cazuri furnizorul va cere
cumpărătorului să recurgă la obţinerea unui credit. Pentru aceasta cumpărătorul se
va adresa unei bănci de pe piaţa furnizorului obţinând un împrumut numit credit –
cumpărător. Acest tip de credit presupune existenţa a două documente: contractul
comercial şi contractul de împrumut încheiat între cumpărător şi banca creditoare.
Pentru acoperirea riscurilor exportului, banca finanţatoare încheie un contract de
asigurare a creditelor de export.
Creditele – ajutoare de resurse publice. Acesta este un sistem de
credite acordat de state cu caracter de ajutor, prin guvernele acestora sau prin
instituţiile publice specializate. Aceste credite sunt mai avantajoase din punct de
vedere al dobânzii, al termenelor de rambursare, al perioadelor de graţie şi sunt
destinate dezvoltării economice a ţării beneficiare, nu sunt garantate de către
asigurători, rămânând în sarcina statului.
Suma asigurată pe un asemenea tip de poliţă nu poate depăşi valoarea din
factura externă. Franşiza reprezentată de partea din pagubă ce cade în sarcina
asiguratului, se situează în practică, între 10-15% procent stabilit în funcţie de
bonitatea şi solvabilitatea cumpărătorului, ramura economică, ţara în care se face
exportul, perioada de creditare.
Prima de asigurare se stabileşte în baza cotaţiei de primă stabilită de
asigurător pe baza criteriilor enumerate mai sus. Plata despăgubirilor se face pe
baza unor documente care să ateste insolvabilitatea debitorului sau neîndeplinirea
obligaţiilor contractuale din cauze comerciale. Constatarea şi evaluarea
daunelor, respectiv, plata despăgubirii vor fi efectuate de asigurător sau de
experţi desemnaţi de acesta. Pentru aceasta vor fi deduse: plăţile efectuate de
debitor până la producerea riscului asigurat, sumele obţinute din valorificarea
garanţiilor, eventualele prime de asigurare datorate de asigurat până la sfârşitul
perioadei de asigurare, franşiza stabilită prin contractul de asigurare.
Riscurile acoperite în baza unei asigurări a creditelor de export pot fi
clasificate după două criterii principale:
I. Natura acestora:
Pentru cumpărători privaţi a) riscuri comerciale ( deteriorarea situaţiei
financiare sau insolvabilitatea cumpărătorului, întârzieri prelungite la plată etc);
b1) riscuri politice propriu-zise (războiul, revoluţia, unele decizii
guvernamentale, reglementări vamale); b2) riscul de transfer al valutei către
furnizor sau către banca creditoare (apare atunci când asiguratul nu poate intra
în posesia valutei reprezentând contravaloarea exportului său); c) riscuri de
origine catastrofică (producerea unor calamităţi naturale, evenimente de forţă
majoră etc); d) riscuri valutare sau economice – d1) riscuri valutare (cauzate
de modificarea cursului de schimb între moneda ţării furnizorului şi cea a ţării
cumpărătorului); d2) riscul creşterii costurilor de fabricaţie ale produsului care
face obiectul exportului, ca urmare a fenomenului inflaţionist manifestat pe piaţa
ţării exportatorului; d3) riscul fluctuării ratei dobânzii care afectează mai ales
contractele de credit cu dobândă fixă acordate de furnizor/bancă cumpărătorilor
externi.
Pentru stat în calitate de cumpărător – întârzieri prelungite la plată,
riscul de neplată.
II. Momentul când survin în raport cu data încheierii contractului de
export – perioada premergătoare semnării contractului de export (asigurarea
de prospectare) unde furnizorul (asiguratul) doreşte să-şi extindă afacerile.
Aceasta se încheie pentru protejarea asiguratului împotriva pierderilor pa care le
va suferi în cazul în care cercetările sale în legătură cu oportunităţile de afaceri
oferite pe piaţa externă îi arată că extinderea pe această piaţă este ineficientă.
Cheltuielile făcute cu aceste prospectări neîncununate de succes vor fi suportate
de asigurător. Un factor important ce trebuie luat în considerare în perioada
premergătoare încheierii contractului de export îl constituie concurenţa pe piaţa
internaţională, care îmbracă forme din ce în ce mai dure. În faza ulterioară
semnării contractului pot interveni o serie de riscuri specifice, şi anume: riscuri
specifice intervalului dintre momentul semnării contractului comercial şi cel al
livrării bunurilor (riscuri de fabricaţie); riscuri specifice intervalului dintre
momentul livrării bunurilor şi cel al încasării contravalorii acestora.
Contractul de asigurare intră în vigoare, atunci când:
În cazul asigurării creanţelor rezultate din livrări de bunuri, la data care,
potrivit contractului comercial, s-a efectuat prima livrare de bunuri,
În cazul asigurării creanţelor rezultate din prestări de servicii, la data
care, potrivit contractului de servicii, prestarea a început.
Răspunderea asigurătorului încetează:
La data ultimei scadenţe a creditului acordat, în condiţiile în care acesta
a fost complet rambursat;
În condiţiile nerambursării creditului, ca urmare a producerii unor
riscuri excluse din asigurare;
O dată cu plata despăgubirii de către asigurător;
În cazul denunţării sau rezilierii contractului de asigurare.
 La ce se referă principalele excluderi ale contractelor de asigurare a
creditelor de export
Cele mai uzuale excluderi ale unui asemenea tip de poliţă se referă la :
Reclamaţii pentru livrări de bunuri, respectiv pentru prestări de servicii
necorespunzătoare,
Penalităţi sau orice alte pierderi în legătură cu neexecutarea obligaţiilor
contractuale;
Amenzi de orice fel;
Pierderi din diferenţe de curs valutar,
Pierderi rezultate ca urmare a producerii unor riscuri politice;
Pierderi provocate de război, război civil, revoluţie, rebeliune, sabotaj etc;
Pierderi provocate de calamităţi naturale.

6.5. Tipuri de asigurartori in domeniul creditelor de export

Având în vedere riscurile mari pe care le implică, asigurarea creditelor de

export beneficiază în aproape toate statele lumii de intervenţia statului, care
completează sau înlocuieşte după caz, asigurarea clasică.
Instituţiile care acţionează din împuternicirea şi pentru contul statului
îmbracă diverse forme juridice: în Marea Britanie, Japonia, Ţările Scandinave, de
asigurarea creditelor de export se ocupă departamente specializate din ministerele
de resort, în SUA şi Belgia, autoritatea desemnată să se ocupe cu acest tip de
asigurare sete o instituţie publică. Alte ţări au optat pentru organizarea de societăţi
având statut juridic de drept privat. Din această categorie cea mai importantă
instituţie este Companie Francaise d” Assurance pour le Commerce Exterieur
(COFACE), din Franţa al cărei capital este deţinut aproape integral de bănci sau
de societăţi de asigurare naţionale.
În ţara noastră, instituţia specializată în asigurarea creditelor de export este
Banca de Export Import a României (EXIMBANK) 2 care este autorizată să :
Asigure creditele acordate exportatorilor şi importatorilor pentru
operaţiunile de comerţ exterior,
Asigure creditele acordate unor persoane fizice sau juridice străine, de
către bănci şi instituţii financiare din România,
Asigure creditele acordate de băncile şi societăţile financiare străine
pentru finanţarea operaţiilor agenţilor economici din România,

2
Hotărârea Guvernului României privind aprobarea înfiinţării Băncii de Export Import a
României, nr. 189 din 22 martie 1991, publicată în M.Of. nr. 71 din 3 aprilie 1991, partea I, cu
modificările aprobate prin hotărârea Guvernului nr. 293/1992, publicată în M.Of. nr.139/22 aprilie
1992.
 Asigure investiţiile în străinătate efectuate de către societăţi comerciale
şi bănci cu sediul în România,
Asigure investiţiile efectuate în România de către societăţi comerciale şi
bănci străine.
EXIMBANK îşi desfăşoară activitatea atât în contul şi în numele statului,
cât şi în calitate de agent al acestuia, dar şi în nume propriu sau în colaborare cu
alte societăţi comerciale sau instituţii financiar-bancare, în condiţiile economiei de
piaţă.
Contractele de asigurare încheiate de EXIMBANK se clasifică în funcţie
de mai multe criterii, astfel:
a) după dimensiunea protecţiei pe care o oferă asiguratului
poliţa specifică – se încheie pentru un cumpărător pentru o singură
tranzacţie;
poliţa revolving – se încheie în cazul în care se acordă mai multe
credite, de acelaşi nivel, către acelaşi client;
poliţa globală – se încheie pentru toate creditele acordate de un asigurat
cumpărătorilor săi din diverse ţări.
b) după riscurile pe care le acoperă, în funcţie de ţara importatorului:
asigurări pentru credite acordate unor cumpărători din ţările membre
O.C.D.E.
asigurări pentru credite acordate cumpărătorilor din state care nu sunt
membre O.C.D.E
c) după perioada de timp în care este valabilă asigurarea:
asigurarea pentru prelivrare (pentru fabricaţie);
asigurarea pentru postlivrare;
suma asigurată este reprezentată de un anume procent din valoarea
creditului de export: procent asigurat;
procentul este de 75 - 85% în funcţie de natura bunurilor care fac
obiectul exportului;
diferenţa se constituie în franşiza ce revine asiguratului şi ea nu poate fi
asigurată la alte societăţi de asigurare;
prima de asigurare se stabileşte în funcţie de o serie de criterii precum:
ţara cumpărătorului, statutul juridic al cumpărătorului, condiţiile de plată,
procentul asigurat;
plata despăgubirii se face numai în condiţiile în care asiguratul şi-a
respectat toate obligaţiile faţă de asigurător, asumate prin contractul de asigurare
şi nu mai există nici o dispută între el şi debitor cu privire la dauna produsă.
 Capitolul 6
Asigurari de viata

6.1.Caracteristicile asigurarilor de viata

Asigurările de persoane au ca obiect garantarea plăţii unei sume de bani

de către asigurător, în cazul producerii unui eveniment legat de persoana fizică a
asiguratului, şi anume: vătămarea corporală, îmbolnăvirea, decesul sau
supravieţuirea acestuia. Chiar şi persoanele tinere se pot îmbolnăvi sau pot deceda
în urma unor accidente neaşteptate, ce vor genera în mod automat şi dificultăţi
financiare.
Valoarea capitalizată este un fond care se acumulează pe întreaga
perioadă de viaţă a poliţei şi la care deţinătorul de poliţă poate avea acces în mai
multe moduri: poate face împrumuturi, poate opta pentru cumpărarea unei poliţe
de asigurare de viaţă cu plata integral, sau poate rascumpăra poliţa.
Dificultăţile financiare în cadrul asigurărilor de persoane sunt determinate
de: necesităţile bănesti pentru funeralii; asigurarea unor resurse financiare
moştenitorului, după decesul asiguratului; restabilirea morală după deces.
Motivaţia încheierii asigurărilor de personae sunt: stresul; motivaţii
personale; concepţia despre moarte.
Riscul este definit de majoritatea economiştilor ca o pierdere propriu-zisă,
sau ca o pierdere produsă de o neglijenţă ce poate avea urmări asupra individului
sau asupra unei propietăţi.
Suma asigurată se stabileşte în mod forfetar de către asigurat, în funcţie de
nevoile şi posibilităţile sale financiare. Asiguratul poate să încheie mai multe
contracte de asigurare împotriva aceluiaşi eveniment şi pentru sume diferite, fără
să fie împiedicat de lege sau de asigurător să facă acest lucru. La producerea
riscului asigurat, asiguratul sau beneficiarul asigurării, poate încasa drepturile de
asigurare de la toţi asigurătorii deoarece aici nu mai este vorba de daună ca la
asigurările de bunuri. Neavând caracter reparator, asigurarea de persoane nu are
restricţii ca asigurarea de bunuri. Dacă în urma producerii riscului asigurat,
asiguratul suferă o vătămare corporală sau a contactat o maladie care I-a afectat
capacitatea de muncă, el are dreptul la o indemnizaţie de asigurare care să facă
posibilă refacerea situaţiei sale financiare existente înaintea producerii
accidentului sau contactării bolii.
108 Teoria şi practica asigurărilor

Interesul asigurării nu prezintă importanţă, întrucât indemnizaţia de

asigurare este datorată independent de existenţa unei daune.
Indemnizaţia de asigurare reprezintă suma de bani pe care asigurătorul o
achită asiguratului în cazul producerii riscului asigurat. Deoarece nici viaţa şi nici
sănătatea unei persoane nu sunt evaluabile în bani, nu se poate pune problema
unui raport între suma asigurată şi paguba suferită de asigurat.
Contractul de asigurare se încheie în formă scrisă (prin completarea unei
declaraţii de asigurare). După analiza răspunsurilor, asigurătorul este de acord cu
încheierea contractului. Redactarea contractului în formă scrisă şi înmânarea unui
exemplar asiguratului. Contractul de asigurare se consideră încheiat prin plata
primei de asigurare şi emiterea poliţei.
Încetarea contractului de asigurare se realizează în următoarele moduri:
modul obişnuit de încetare îl constituie ajungerea la termen, adică expirarea
perioadei pentru care a fost încheiat;contractul încetează şi prin producerea
evenimentului asigurat. Dar, există şi moduri mai puţin uzuale cum ar fi:
denunţarea, rezilierea şi anularea contractului. Denunţarea se face de către
asigurător, dacă asiguratul nu a comunicat, în scris, modificările intervenite în
cursul contractului în legătura cu datele luate în considerare la încheierea
contractului.
Rezilierea înseamnă desfacerea pentru un timp a contractului, datorită
neexecutării obligaţiei uneia din părţi din cauze care i se pot imputa . Efectele
produse de contract până la reziliere rămân valabile.
Nulitatea contractului poate fi cauzată de declaraţii inexacte sau
incomplete făcute de asigurat, sau de lipsa interesului asigurabil din partea
contractantului, în momentul încheierii acestuia.

Arătaţi principalele tipuri de asigurări de persoane şi precizaţi care

sunt elementele definitorii ale acestora

Asigurările de persoane se pot clasifica în funcţie de riscul asigurat, de

momentul achitării primei, de momentul încasării sumei asigurate şi de forma pe
care acestea o îmbracă. Astfel în funcţie de riscul acoperit, asigurările de persoane
pot fi: a) asigurări de supravieţuire, b) asigurări de deces, c) asigurări mixte de
viaţă, d) asigurări de accidente, e) asigurări de boală, f) alte forme.
În cazul asigurării de supravieţuire, asigurătorul se obligă să plătească
asiguratului suma asigurată, cu condiţia ca acesta să fie în viaţă la sfârşitul
perioadei pentru care s-a încheiat contractul de asigurare. Dacă acesta a decedat
înainte de expirarea termenului de valabilitate, asigurătorul este eliberat de
angajamentul luat prin contract, şi nu are nici o obligaţie faţă de moştenitori.
Asigurări de viaţă 109

Asigurarea de rentă este asigurarea în care suma asigurată este pusă la

dispoziţia asiguratului sub forma unor plăţi periodice cu titlul de rentă.
În cazul asigurării de viaţă variabilă, propietarul poliţei de asigurare are
posibilitatea de a alege una din opţiunile pe care societatea de asigurare i le pune
la dispoziţie, beneficiile poliţei de asigurare se ajustează în funcţie de valoarea
investiţilor prevăzute în poliţa de asigurare, în momentul în care se solicită plata
lor, beneficiile de deces nu pot fi mai mici decât sumele asigurate iniţial pentru
care s-a încheiat contractul de asigurare, dar ele pot fi mai mari, dacă investiţiile
făcute au fost profitabile.
În ceea ce priveşte asigurările de viaţă universală, posesorul poliţei de
asigurare poate, la anumite intervale de timp, modifica valoarea beneficiilor de
deces, posesorul poliţei de asigurare poate schimba valoarea şi data efectuării
plăţii primelor de asigurare, fără a avea obligaţia de a anunţa anticipat societatea
de asigurări, primele de asigurare sunt plasate într-un cont şi din valoarea lor se
vor scădea, la un moment dat, cheltuielile de deces. În acest cont se varsă,
totodată, şi dobânzile obţinute, care pot varia în timp, posesorul poliţei poate
retrage anumite sume din economiile acumulate, societatea de asigurări este cea
care va decide cum vor fi investiţi banii,şi cea care garantează o rată minimă de
rentabilitate.
În cazul asigurărilor de deces, protejează asiguratul împotriva riscului de
deces, asiguratul se obligă să plătească prime de asigurare toată viaţa, existând
posibilitatea ca plata primelor să se facă până la o anumită dată cum ar fi: data
“x”, ieşirea la pensie, în cazul asigurării de deces încheiate pe termen limitat,
asigurătorul se obligă să achite suma înscrisă în contract, cu condiţia ca decesul
asiguratului să survină în perioada de valabilitate a acestuia.
La asigurarea mixtă de viaţă asigurătorul cuprinde două riscuri alternative
într-un contract de asigurare unic, dând impresia ca asiguraţii câştigă în cazul
producerii oricărui risc: în cazul decesului asiguratului, beneficiarul asigurării
intră în posesia sumei asigurate, iar în caz de supravieţuire, asiguratul încasează
personal suma asigurată. Asiguratul câstigă în ambele cazuri dar cu preţul aferent
acoperirii celor două riscuri, atât cel de deces cât şi cel de supravieţuire.
Asigurarea de accidente, protejează persoanele fizice de consecinţele
nefaste ale unor evenimente neprevăzute care le poate afecta viaţa, integritatea
corporală sau capacitatea de muncă. Persoanele asigurate vor primi cu titlu de
indemnizaţie o sumă pentru acoperirea cheltuielilor de îngrijire medicală, refacere
şi compensare a pierderilor de venit.
Asigurarea de boală are drept scop protejarea persoanelor care au suferit o
incapacitate temporară de muncă determinată de boală.
Rolul asigurărilor de sănătate este acela de acoperire totală sau parţială a
cheltuielilor cu ocrotirea sănătăţii, diferenţa fiind suportată de stat sau de individ
110 Teoria şi practica asigurărilor

după caz. Aceste asigurări au caracter facultativ şi se intind pe perioade lungi de

timp.
Clasificarea asigurărilor de sănătate: asigurări de accidente; asigurări de
boală; asigurări de sănătate permanentă.Poliţe de asigurări de sănătate: asigurarea
cheltuielilor de spitalizare; asigurarea pentru intervenţii chirurgicale; asigurarea
medicală de bază; asigurarea medicală majoră; asigurarea medicală complexă.
Asigurarea de sănătate permanentă urmăreşte să elimine sărăcia, adesea
asociată cu o incapacitate de muncă de durată, provocată de un accident sau o
boală. Dacă asiguratul ajunge în incapacitate de muncă în urma unei boli sau a
unui accident, el are dreptul la o indemnizaţie de asigurare, care se acordă
periodic, atât timp cât se menţine starea de incapacitate, sau până când asiguratul
atinge vârsta de pensionare, ori decedează.
Asigurarea dotală - este un mod de constituire a unei dote pentru copil,
până când acesta ajunge la majorat. Asigurătorul onorează această asigurare dacă
beneficiarul este în viaţă la data atingerii majoratului. În caz contrar asigurătorul
este exonat de orice răspundere legată de acest contract.
Asigurarea de nupţialitate - este o asigurare de viaţă, în baza căreia
asigurătorul se angajează să plătească o anumită sumă de bani asiguratului, dacă
acesta se căsătoreşte înainte de a împlini o anumită vârstă.
Asigurarea de natalitate - constă în obligaţia asigurătorului de a plăti suma
de bani asiguratului căruia i s-a născut un copil, într-un anumit termen.

6.3. Modalitati de calcul al tarifelor de prime si a rezervei matematice in

asigurarile de viata
Modalităţile de calcul a tarifelor de prime şi a rezervei matematice
la asigurările de persoane1

La asigurările de persoane, ca şi la cele de bunuri ori de răspundere civilă

asigurătorul este preocupat să asigure stabilirea rezultatelor financiare ale
activităţii desfăşurate. Angajamentele asumate de acesta pot fi onorate nu mai
dacă primele încasate de la asiguraţi sunt pe deplin acoperitoare. În plus primele
trebuie să acopere şi cheltuielile legate de achiziţionarea asigurărilor, încheierea
contractelor, încasarea primelor, plata sumelor asigurate etc.
Pentru stabilirea tarifelor de prime se porneşte de la datele cuprinse în
tabelele de mortalitate ale ţării respective. Aceste tabele conţin o seamă de

1
În legătură cu tarifele de prime şi rezerva matematică la asigurările de persoanea se vedea: F.
Koşkin, Gosudarstvennoe strahovanie v S. S. S. R., Gosfinisdat, Moskva, 1953, p. 367-414; A.
Filip, S. Woianorschi, Matematici speciale aplicate în conomie, Bucureşti, Academia de studii
economice, 1986, vol. I, p. 338-375.
Asigurări de viaţă 111

indcatori calculaţi pe baza datelor privind numărul populaţiei şi cel al deceselor,

pe ani de naştere şi vârste pentru bărbaţi, femei şi ambele sexe.
Iată care sunt şi ce exprimă indicatorii tabelelor de mortalitate:
Numărul supravieţuitorilor de vârstă x arată câte persoane dintr-o
generaţie ipotetică de 100 000 născuţi-vii mai sunt în viaţă la împlinirea vârstei x
ani şi se notează cu l(x).
Numărul decedaţilor între vârstele x şi x+1 ani arată câţi diin
supravieţuitori vârstei x mor înainte de a împlini vârsta x+1 ani, adică în cursul
anului considerat, şi se notează cu d(x).
Probabilitatea de moarte între vârstele x şi x+1 ani arată riscul la care
este supusă o persoană, care a împlinit vârsta de x ani, să înceteze din viaţă înainte
de a împlini x+1 ani şi se notează cu q(x).
Probabilitatea de supravieţuire între vârstele de x şi x+1 ani arată şansele
pe care le are o persoană, carea împlinit x ani, să fie în viaţă la împlinirea vârstei
de x+1 ani şi se notează cu p(x).
Numărul mediu al supravieţuitorilor în intervalul de vârstă x la x+1 şi se
notează cu lm(x).
Speranţa de viaţă la vârsta x indică numărul mediu de ani rămaşi de trăit
pentru o persoană care supravieţuieşte vârstei x şi se determină prin însumarea
numărului mediu de supravieţuitori lm(x) de vârsta x până la vârsta maximă din
tabelă şi împărţirea rezultatului acestei adunări la numărul supravieţuitorilor
vârstei x, se notează cu E(x).
lm  x   lm  x 1  ...  lm
E(x)= , în care:  - vârsta la care moare ultimul
l x 
reprezentant al generaţiei iniţiale de 100 000 de născuţi-vii.
Speranţa de viaţă la naştere, denumită şi „durata medie de viaţă”, indică
numărul mediu de ani pe care poate să-i trăiască un nou născut în condiţiile
intensităţii mortaliăţii pe vârste din perioada de referinţă a tabelei de mortalitate şi
se notează cu Eo(x).
O particularitate a asigurării de viaţă o constituie perioada îndelungată – de
5-15 ani sau mai mulţi ani – pentru care se încheie. În perioada respectivă,
asiguratul plăteşte prime de asigurare, iar asigurătorul se angajează să achite suma
asigurată în caz de deces al asiguratului sau la expirarea asigurării, în caz de
supravieţuire a acestuia. Pentru a-şi putea onora obligaţiile asumate, asigurătorul
îşi creează pe seama primelor încasate, un anumit fond care, menţinit în circuitul
economic, produce venit.
Venitul produs de fondul astfel constituit se ia în calcul atunci când se
stabileşte mărimea primei de asigurare. Venitul realizat de asigurător depinde de
mărimea sumelor vărsate în fond, de durata păstrării acestora în circuitul
economic şi de modul de fructificare. Astfel, venitul depus spre fructificare la o
112 Teoria şi practica asigurărilor

instituţie de credit se calculează cu dobândă compusă. Dacă notăm cu „i” rata

dobânzii acordată de instituţia de credit, atunci depunerea iniţială a asigurătorului
în sumă de 1 leu, la sfârşitul primului an devine 1+i, la sfârşitul celui de-al doilea
an devine (1+i )2, etc. prin urmare dacă avem o sumă de bani depusă spre
fructificare pe care o notăm cu S0, după n ani, se determină cu ajutorul formulei
S0×i şi devine:
S n = S0(1+i)n, dacă notăm 1+i=u, obţinem: Sn= S0×un care se mai
numeşte şi formulă de fructificare. Factorul un se găseşte calculat în tabele
financiare pentru diferite procente.
Ce sumă ar trebui depusă astăzi spre fructificare cu o anumită rată a
dobânzii, pentru ca peste un număr de ani, aceasta să atingă nivelul dorit de noi?
În acest scop aplicăm formula de mai jos, dedusă din formula fructificării banilor
cu dobândă compusă:
1
S0=Sn(1+i)n, dacă notăm:  v , formula de fructificare devine:
1 i
S0=Sn×vn, în care vn – valoarea acuală a unei funcţii monetare optenabile după n
ani, în condiţiile unei rate determinabile a dobânzii.
Prima netă unică la asigurările de supravieţuire – trebuie să fie astfel
dimensionată încât să acopere integral riscul pe care asigurătorul şi-l asumă faţă
de asiguraţi. Pentru asigurarea de supravieţuire pe termen lung, calculul primei
nete are la bază următorul raţionament: asigurătorul presupune că toate persoanele
care au împlinit vârsta de l(x) încheie asigurări de persoane pentru aceeaşi durată (n
ani) şi pentru aceeaşi sumă asigurată (1 leu). Până la expirarea asigurării, dintre
persoanele care au încheiat asigurarea vor supravieţui lx+n persoane şi asigurătorul
va trebui să plătească după n ani, 1× lx+n.
Prima netă se va determina cu ajutorul formulei:
l xn  v n
n E x= , în care n Ex - prima netă la asigurarea de supraviţuire
lx
donată de o persoană în vârstă de x ani, care încheie un contzract de valabilitate pe
n ani.
Dacă suma asigurată se achită dintr-o dată, adică în mod forfetar, formula
devine:
Dxn
n Ex= , valorile lui D x pentru fiecare vârstă devin constante şi sunt
Dx
înscrise în tabelul numerelor de comutaţie, întocmit în baza tabelei de mortalitate
şi a valorilor pe care le ia vx.
Dacă suma asigurată se achită în mod fracţionat, sub formă de rente
viagere anticipate, prima netă se calculează cu ajutorul următoarei formule:
Asigurări de viaţă 113

l x  l x 1  v  ...  l  v  x
ax= , dacă formula o înmulţim cu vx, vom avea:
lx
D  Dx 1  ...  D
ax= x , întrucât suma elementelor de la numărător este
Dx
calculată şi înscrisă, ca număr de comutaţie, în coloana N x, a tabelei de
N
moratlitate, formula primei nete devine: ax= x .
Dx
Dacă suma asigurată se achită în mod fracţionat, sub formă de rente
viagere posticipate, prima netă se calculează cu ajutorul următoarei formule.
D  Dx 1  ...  D N x 1
ax= x = .
Dx Dx

Prima netă unică la asigurările de deces - se contractează pe o perioadă

scurtă de timp (de un an), pe o perioadă de mai mulţi ani sau pe viaţă, astfel avem
d
formula: Ax= x
lx
Dacă asigurarea se încheie pe termen de un an, prima netă unică se va
d
calcula cu ajutorul formulei: Ax= x .
lx
Dacă asigurarea se încheie pe termen de mai mulţi ani, prima netă unică
M  M xn
se va calcula cu ajutorul formulei: lnAx= x .
Dx
În cazul unei asigurări de deces pe o perioadă nedeterminată, prima netă
M
unică se va determina cu ajutorul formulei: Ax= x .
Dx
Pentru asigurările mixte vom avea următoarea formulă de calcul:
D x  n M x  M x n Dx  n  M x  M x  n
n Ex+ lnAx= + = .
Dx Dx Dx
Prima brută – pentru ca asigurătorul să-şi poată acoperii şi cheltuielile
legate de efectuarea operaţiilor de asigurare, este necesar ca la prima netă să se
adauge şi un supliment de primă (care include următoarele elemente – cheltuielile
de achiziţie a asigurării, cheltuielile de încasare a primei de asigurare şi
gestionare, cheltuielile administrativ-gospodăreşti ale asigurătorului).
Prima netă brută sau tarifară se poate calcula cu ajutorul formulei:
A’=A+  +  A’+  lnax ,
unde: A’ – prima brută unică sau tarifară;
114 Teoria şi practica asigurărilor

A – prima netă;
 - cheltuieli de achiziţie;
 - cheltuieli de încasare;
 A’ – cotă procentuală din cheltuieli de încasare;
 - cheltuieli adminisatrativ-gospodăreşti;
 lnax – anuitate viageră anticipată limitată din cheltuieli administrativ-
gospodăreşti.
Rezerva matematică – diferenţa dintre valoarea actuală a obligaţiilor
financiare ale asigurătorului şi valoarea actuală a obligaţiilor financiare ale
asiguratului de onorat la un moment dat, serveşte la acoperirea obligaţiilor viitoare
ale asigurătorului. Mărimea rezervei matematice se poate determina cu ajutorul
mai multor metode, şi anume:
Metoda prospectivă – se caracterizează prin aceea că compară de la an
la an, de la încheierea asigurării şi până la expirarea ei, valorile actuale ale
obligaţiilor părţilor contractante. Rt= n 1 Ex+1-P  ln-1ax+1, unde: Rt – rezerva
matematică la timpul t; n Ex – valoarea actuală a sumei amânate, ceea ce
corespunde cu valoarea actuală a obligaţiilor financiare ale asigurătorului; lnax –
valoarea actuală a rentei anticipate limitate pe n ani, ceea ce corespunde cu
valoarea actuală a obligaţiilor financiare ale asiguratului.
Metoda retrospectivă – constă în compararea sumelor riscate atât de
asigurător, cât şi de asigurat la fiecare an din perioada de valabilitate a asigurării.
P  lt a x
Rt = .
t Ex
Rezervele de prime sunt de două feluri: teoretice şi practice. Rezerva
teoretică de primă este cea pe care ar trebui să o calculeze asigurătorul, pornind de
la prima netă încasată de el, fără să ia în considerare condiţiile concrete în care se
efectuează operaţiile de asigurare. Rezerva practică de primă ţine seama şi de
aceste condiţii.

6.4. Conditiile generale si speciale ale asigurarilor de viata

practicate in Romania

În România asigurările de viaţă sunt numai facultative şi se încheie în baze

contractuale, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi cu condiţiile
stabilite de societăţile de asigurări, autorizate să efectueze asemenea operaţiuni.
Pot încheia contracte de asigurare persoanele care se încadrează în limitele de
vârstă, duratele de timp şi condiţiile de achitare a primelor şi de plată a sumelor
asigurate, stabilite de asigurător şi prevăzute în poliţa de asigurare. Durata
Asigurări de viaţă 115

asigurării şi durata de plată a primelor se socotesc de la data începerii asigurării, şi

anume: la asigurările de viaţă de la 1 a lunii calendaristice pentru care s-a plătit
cea dintâi rata de primă; la asigurările viagere de deces cu prima unică - de la data
emiterii poliţei şi încasării primei de asigurare; la asigurările de accidente - de la
data începerii răspunderii asigurătorului.
Dacă rata de primă restantă nu a fost plătită în termenul de păsuire stabilit,
se procedează astfel: la asigurările de viaţă la care se constituie rezerva de primă,
dacă încetarea plăţii primelor are loc după ce au fost achitate pe timpul prevăzut în
condiţii speciale, contractul rămâne în vigoare pentru o sumă asigurată redusă. În
toate celelalte cazuri, contractele se reziliază fără restituirea primelor plătite
anterior.
Reactivarea contractului de asigurare se face prin plata primelor restante,
prin prelungirea duratei asigurării cu timpul cât nu s-au plătit primele sau parţial,
prin plata primelor restante şi parţial, prin prelungirea duratei asigurării.
Suma asigurată se plăteşte asiguratului, beneficiarului desemnat sau
moştenitorilor, după caz, dacă primele sunt achitate la zi, ori dacă nu s-a depăşit
termenul de păsuire. Asigurătorul nu plăteşte suma asigurată, dacă evenimentul
asigurat a fost produs de operaţii militare în timp de război. Astfel, la asigurările
de persoane la care se constituie rezerva de primă, în caz de deces al asiguratului,
asigurătorul plăteşte rezerva de prime aferentă contractului, indiferent de timpul
care a trecut de la încheierea acestuia. La unele asigurări mixte de viaţă, suma
asigurată poate fi plătită înainte de expirarea termenului de valabilitate prin
sistemul tragerilor de amortizare.
Accidentele cuprinse în asigurare sunt următoarele evenimente subite,
provenite din afară şi fără voinţa asiguratului: explozia, prăbuşirea de teren,
lovirea, înţeparea, tăierea, căderea, alunecarea, atacul din partea altei persoane sau
a unui animal, trăsnetul, acţiunea curentului electric, arsura, degerarea, înecul,
intoxicarea subită, asfixierea din cauze subite, cele produse ca urmare a circulaţiei
mijloacelor de transport, de funcţionarea sau folosirea maşinilor, aparatelor,
instrumentelor, sculelor, sau armelor.

Care sunt facilităţile oferite de asigurători, clienţilor?

Asigurătorii oferă clienţilor posibilitatea participării la beneficii care sunt în

general stabilite la sfârşitul fiecărui an de asigurare ca procent din suma asigurată.
Dacă acest procent se aplică sumei asigurate de bază, se utilizează denumirea de
beneficii amânate simple. Dacă procentul se aplică cuantumului sumei asigurate plus
beneficiile deja acumulate, se utilizează denumirea de beneficii amânate compuse.
Aceste fonduri de beneficii sunt constituite pe seama excedentului de dobândă
116 Teoria şi practica asigurărilor

obţinut din investiţia rezervei matematice, din care se deduc cheltuielile de

administrare ale asigurătorului.
Suma de asigurare poate fi variabilă, astfel, într-un contract de asigurare de
deces cu termen fix, suma asigurată poate fi crescătoare sau descrescătoare.
Astfel, aceasta se poate reduce în fiecare an cu un anumit procent, putând ajunge
până la nivelul zero. Pe de altă parte, există poliţe cu sume asigurate crescătoare,
ale căror valori se măresc an de an sau la anumite intervale de timp, cu un anumit
procent, de cele mai multe ori 10%.
Suma de răscumpărare reprezintă o parte din rezerva de primă, parte care
creşte proporţional cu timpul cât s-au plătit primele. Suma de răscumpărare
trebuie să fie mai mică decât valoarea economiilor acumulate corespunzătoare
poliţei. Aceasta deoarece asigurătorul reţine cheltuielile cu achiziţionarea poliţei,
precum şi costul asigurării.
Anumite forme de asigurare de viaţă pot include în condiţiile poliţei
posibilitatea amortizării totale şi parţiale, înainte de scadenţă, a unei poliţe, prin
tragere la sorţi. Sumele ce se plătesc pentru poliţele ieşite câstigătoare nu pot fi
mai mari decât sumele prevăzute a fi plătite la scadenţă sau în caz de deces. Prin
amortizare, contractul de asigurare încetează.
Se pot face împrumuturi în baza poliţei de asigurare, dar numai dacă sunt
îndeplinite următoarele condiţii: valoarea împrumutului nu poate depăşi valoarea
de răscumpăre; perioada de împrumut, suma asigurată şi suma de răscumpărare
continuă să crească, ca şi cum nu s-ar fi acordat împrumutul; dacă asiguratul
răscumpără poliţa, sau decedează înainte de a returna împrumutul, suma restantă
se deduce din sumele cuvenite asigurate; rata dobânzii pentru împrumut poate fi
fixă, sau variabilă;dobânda pentru împrumut se poate plăti imediat, în momentul
ridicării împrumutului, sau la scadenţa acestuia. Deoarece poliţele încheiate
pentru o sumă asigurată fixă oferă o acoperire, în valoare reală, tot mai redusă pe
măsura trecerii timpului, indexarea permite actualizarea acestuia cu inflaţia.
Indicele cel mai utilizat este indicele creşterii preţurilor. Acesta poate fi aplicat
atât sumei asigurate, cât şi primelor de asigurare. Răscumpărarea poliţei nu
reprezintă singura opţiune a deţinătorului de poliţe care doreşte să întrerupă plata
primelor de asigurare. Uneori, asigurătorul oferă posibilitatea transformării poliţei
de asigurare cu prime achitate anual, într-o poliţă cu prime achitate integral.

Care sunt principalele tipuri de poliţe întâlnite pe plan internaţional?

Poliţele cu unităţi de investiţii (united linked). Deosebirea faţă de

produsele tradiţionale constă în faptul că riscul investiţiei este suportat de client.
O parte din primele de asigurare plătite de client se cumulează în contul
asiguratului, de unde se îndreaptă, în funcţie de opţiunea acestuia, către unul sau
Asigurări de viaţă 117

către mai multe fonduri financiare. Preţul de vânzare reprezintă valoarea netă a
unei unităţi de investiţii şi este preţul folosit pentru evaluarea activelor fondului în
momentul răscumpărării contractului, sau al retragerii de lichidităţi. Preţul de
cumpărare reprezintă preţul la care contractantul asigurării poate cumpăra unităţile
de investiţii.
Poliţele de asigurări la termen, care se clasifică în - asigurările la termen
ce pot fi înnoite – dau asiguratului posibilitatea de a reînnoi asigurarea la sfârşitul
perioadei asigurate; - asigurările la termen convertibile – dau asiguratului dreptul
de a transforma asigurarea la termen într-una de viaţă; asigurări la termen nivelate
– suma asigurată în caz de deces este aceeaşi pe toată durata contractului;
asigurări la termen crescătoare – suma asigurată de deces creşte pe perioada
poliţei; asigurări la termen descrescătoare – suma asigurată de deces descreşte pe
perioada poliţei.

În ce constau diferenţele între asigurările la termen şi asigurarea

de viaţă viageră?

Asigurarea de viaţă viageră acoperă întreaga durată de viaţă a persoanei

asigurate. Asigurarea de viaţă plăteşte în momentul decesului persoanei asigurate
despăgubirea de deces împreună cu valoarea de răscumpărare acumulată de-a
lungul perioadei asigurate. Asigurarea la termen oferă doar componente de
protecţie.
Asigurările de viaţă tradiţionale. Asigurarea universală de viaţă. La
asigurarea de viaţă universală, în funcţie de valoarea de răscumpărare a poliţei,
asigurarea poate creşte sau scade în fiecare an nivelul primelor de asigurare; de
asemenea, contractantul poate modifica suma asigurată.
Asigurarea permanentă de viaţă. La asigurare permanentă de viaţă, ratele
de primă şi valoarea de răscumparare variază în funcţie de cheltuielile şi veniturile
din investiţii ale asigurătorului, precum şi în funcţie de experienţa lui în domeniul
mortalităţii.
Asigurarea de viaţă variabilă. La asigurarea de viaţă variabilă, suma
asigurată şi valoarea de răscumpărare depind de performanţa investiţională.
Asigurarea de viaţă variabilă universală. Asigurarea de viaţă variabilă
universală combină flexibilitatea plăţii primelor dintr-o asigurare universală cu
posibilitatile de investire ale unei asigurări variabile de viaţă. De exemplu, în
Franţa2 asigurările de persoane se clasifică în două categorii:

2
Marinică Dobrin, Asigurări şi Reasigurări, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti ,
2000
118 Teoria şi practica asigurărilor

a) Asigurări de viaţă cu componente de economisire, la care volumul de

prime încasate totalizează 392 miliarde franci şi care include contracte de viaţă
pentru care beneficiarul este plătit numai în caz de supravieţuire a asiguratului,
precum şi contracte de viaţă participative. Aceste tipuri de poliţe oferă avantajul
constituirii unor economii pe perioade de timp medii şi lungi, sume care pot fi
obţinute in totalitate la sfârşitul contractului, sau care pot fi plătite sub forma unei
pensii suplimentare.
b) Asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă, care contribuie la un
volum de încasări de 91 miliarde de franci şi care acoperă riscurile de deces, de
vătămari corporale, din boală sau din accident.
Un alt exemplu îl mai pot constitui şi tipurile de contracte de asigurări de
viaţă încheiate în prezent de Compania de Asigurări – ING NEDERLANDEN –
Asigurări de Viaţă şi care sunt următoarele:
1. Contractul de asigurare de viaţă cu investiţii de tip United Linked (în lei
şi în valută):
Planuri de pensii. Produse: Merit şi Mentor – care combină o asigurare de
viaţă cu un cont de economisire şi investiţii şi presupune posibilitatea de
transformare a valorii contului în anuităţi (pensie), odată cu împlinirea vârstei
alese de pensionare.
Planuri de investiţii. Produse: Activ Plus (presupune îmbinarea unei
asigurări de viaţă cu un cont de investiţii) şi Capital (presupune combinarea unei
asigurări de deces din accident cu un cont de investiţii).
2. Contract de asigurare de viaţă mixtă redusă – Phoenix (plan financiar de
economisire, acoperă riscul de supravieţuire);
3. Contract de asigurare mixtă de viaţă – Regal (acoperă atât riscul de
deces cât şi supravieţuirea);
4. Contract de asigurare de viaţă pe termen limitat – Prudent (acoperă
exclusiv riscul de deces pe durata contractului).
5. Contract de asigurare de viaţă pe termen nelimitat – Maraton (acoperă
riscul de deces pe o perioadă nelimitată).
6. Contract de asigurare tip rentă de studii – plan de protecţie pentru copii-
Academica (asigurăr acumularea unor fonduri băneşti necesare continuării
studiilor copiilor).
7. Contract de asigurare tip dotă – plan de protecţie pentru copii- Debut
(oferă acumulareaunui beneficiu menit să constituie un fond de zestre în cazul
căsătoriei beneficiarului).
Asigurări de viaţă 119

REZUMAT

Asigurările de persoane au ca obiect garantarea plăţii unei sume

de bani de către asigurător, în cazul producerii unui eveniment
legat de persoana fizică a asiguratului, şi anume: vătămarea
corporală , îmbolnăvirea, decesul sau supravieţuirea acestuia.
Chiar şi persoanele tinere se pot îmbolnăvi sau pot deceda în urma
unor accidente neaşteptate, ce vor genera în mod automat şi
dificultăţi financiare.
Asigurările de persoane se pot clasifica în funcţie de riscul
asigurat, de momentul achitării primei, de momentul încasării
sumei asigurate şi de forma pe care acestea o îmbracă. Astfel în
funcţie de riscul acoperit, asigurările de personae pot fi: a)
asigurări de supravieţuire, b) asigurări de deces, c) asigurări mixte
de viaţă, d) asigurări de accidente, e) asigurări de boală, f) alte
forme.
Asigurătorii oferă asiguraţilor anumite facilităţi în momentul
încheierii contractului de asigurare, şi anume: participarea la
beneficii, suma de asigurare poate fi variabilă, valoarea de
răscumpărare a poliţei, amortizarea contractului prin tragere la
sorţi, împrumuturi în baza poliţei de asigurare, indexarea poliţei,
încetarea plăţii primelor de asigurare etc.
Principalele tipuri de poliţe întâlnite pe plan intern şi
internaţional sunt: poliţe cu unităţi de investiţii (united linked),
asigurări la termen, asigurări de viaţă viageră, asigurarea de viaţă
univerală, asigurarea permanentă de viaţă, asigurarea de viaţă
variabilă, asigurarea de viaţă variabilă universală.
Alte tipuri de asigurări practicate pe plan intern şi internaţional mai
sunt: asigurarea de viaţă pe termen limitat, asigurarea de viaţă pe
termen nelimitat, asigurarea mixtă de viaţă, asigurarea mixtă redusă,
asigurarea tip student, asigurarea tip zestre, asigurarea tip united-
linked (UL), asigurarea pentru ipotecă, asigurarea de rentă etc1.
120 Teoria şi practica asigurărilor

3
Violeta Ciurel, Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practici internaţionale, Editura
All, Beck, Bucureşti, 2000.

DESPRE EXAMEN

Termeni-cheie:

Definiţi următoarele noţiuni. Utilizaţi grafice, scheme, diagrame pentru a

ilustra răspunsul acolo unde este cazul.
 valoarea capitalizată, indemnizaţia de asigurare, asigurare de
supravieţuire, asigurare de viaţă universală, asigurare de deces, asigurare dotală,
asigurare de natalitate, , asigurare de nupţialitate;
 suma de asigurare variabilă, participarea la beneficii, valoarea de
răscumpărare a poliţei, indexarea poliţei;
 poliţe cu unităţi de investiţii ,asiugurarea de viaţă tradiţională,
probabilitatea de moarte, speranţa de viaţă la naştere, fructificarea fondurilor de
asigurare, suplimentul de primă, rezerva matematică.

Verificaţi-vă cunoştinţele

Testul nr. 1
Persoana fizică sau juridică care contractează o asigurare de viaţă este:
1) asiguratul;
2) asigurătorul;
3) deţinătorul poliţei;
4) beneficiarul.

Testul nr. 2
Deţinătorul poliţei de asigurare, careeste aceeaşi persoană cu asiguratul,
are un contract de asigurare de viaţă pe 30 de ani şi doreşte să-l întrerupă după 15
ani. El este îndreptăţit să primească:
1) suma asigurată şi dividendele aferente;
Asigurări de viaţă 121

2) valoarea de răscumpărare şi dividendele aferente;

3) suma asigurată redusă şi dividendele aferente;
4) suma asigurată.
Testul nr. 3
Reactivarea poliţei de asigurare înseamnă:
1) că poliţa de asigurare anulată ca urmare a neplăţii primei de asigurare,
poate intra din nou în vigoare în 2 ani de la anulare, cu condiţia efectuării unei noi
examinării medicale;
2) că poliţa de asigurare anulată ca urmare a expirării duratei de asigurare
poate intra din nou în vigoare în 3 ani de la anulare;
3) că poliţa de asigurare anulată ca urmare a neplăţii primei poate intra din
nou în vigoare în 3 ani de la anulare, cu o nouă evaluare medicală şi cu plata
tuturor obligaţiilor financiare;
4) că poliţa de asigurare anulată ca urmare a neplăţii primei poate intra din
nou în vigoare, imediat ce asiguratul îşi plăteşte prima restantă.

Testul nr. 4
Valabilitatea poliţei de asigurare începe:
1) la data semnării propunerii de asigurare;
2) la data acceptării propunerii de asigurare de către societate;
3) la data livrării poliţei de asigurare către client;
4) la data efecturii evaluări medicale.

Testul nr. 5
Cum sunt clasificate asigurările de sănătate:
1) asigurare dotală, de nupţialitate, de natalitate;
2) asigurare de accidente, de boală, de sănătate permanentă;
3) asigurării la termen, tradiţionale, cu unităţii de investiţii;
4) asigurări mixte, de deces, asigurări de viaţă cu componentă de
economisire.

Testul nr. 6
În legătură cu asigurările de supravieţuire, identificaţi varianta falsă:
1) asigurarea de supravieţuire este atractivă pentru asigurat şi stimulează
spiritul de economisire;
2) asigurătorul se angajează să plăteacă asiguratului la expirarea
contractului, suma asigurată, cu condiţia ca acesta să fie în viaţă;
3) în caz de accident al asiguratului, societatea de asigurare nu are nici un
fel de obligaţie faţă de moştenitorii acestuia;
4) formă a asigurărilor de supravieţuire este asigurarea de rentă.

Testul nr. 7
122 Teoria şi practica asigurărilor

La asigurările de persoane, suma asigurată se stabileşte:

1) de către agenţii de asigurare ai firmei;
2) pe baza informaţiilor din certificatele medicale prezentate de asigurat;
3) pe bază de negociere;
4) în mod forfetar, în funcţie de nevoile şi posibilităţile sale financiare.

Testul nr. 8
La asigurările de persoane, asiguratul poate să încheie:
1) doar o asigurare, în limita maximă a valorii sale stabilită de agentul de
asigurare;
2) maxim două asigurări/ una obligatorie şi una facultativă;
3) un număr nedetreminat de asigurări de acelaşi fel, fără nici un fel de
restricţie;
4) un număr nedeterminat de asigurări, dar până la valoarea sa stabilită de
agentul de asigurare.

Problema 1
Care este probabilitatea (nPx) unei persoane în vârstă de 31 de ani să
supravieţuiască până la vârsta de 79 de ani?
1. 0,37917012
2. 0,37817013
3. 0,37817013
4. 0,27907012
5. 0,27917012

Problema 2
Utilizând numerele de comutaţie: l25 = 95.103; l50 = 84.108, să se
determine care este probabiliatea ca o persoană în vârstă de 25 de ani să decedeze
pâna la vârsta de 75 de ani:
1. 0,112653
2. 0,1256114
3. 0,1156134
4. 0,224621
5. 0,1156115

Problema 3
Cunoscând numerele de comutaţie: l30 = 94.284; l50 = 84.108; l70 = 50.377,
să se determine care este probabilitatea ca o persoană în vârstă de 30 de ani să mai
trăiască 20 de ani, dar nu mai mult de 40 de ani?
1. 0,245984
2. 0,445987
3. 0,3576595
Asigurări de viaţă 123

4. 0,3577595
5. 0,3489567

Problema 4
Având numerele de comutaţie: l25 = 95.103; l32 = 93.875; l35 = 93.067; l40 =
91.128; l42 = 90.063; l50 = 84.108 şi trei persoane în vârstă de 25, 32, şi 40 de ani,
să se calculeze probabilitatea ca peste 10 ani să mai fie în viaţă cel putin un
membru al grupului:
1. 0,999933024;
2. 1;
3. 0,998765;
4. 0,99992205
5. 0,9987760

Problema 5
O persoană în vârstă de 38 de ani încheie o asigurare de supravieţuire pe 7
ani, prin care, la sfârşitul asigurării să primească o sumă asigurată de 10 milioane
lei. Cunoscând numerele de comutaţie D38 = 2.459,82128; D45 = 1.210,00706 şi
procentul dobânzii de 10%, prima netă unică (nu) este:
1. 4.819.095,25
2. 4.919.085,25
3. 5.918.081,4
4. 4.919.085,28

Răspunsuri corecte
Pentru a corecta răspunsurile dumneavoastră de la punctul A studiaţi
secţiunile relevante ale acestiu capitol.
Răspunsuri teste de la punctul B:
testul 1 2 3 4
1
2
3
4
5
6
7
8
124 Teoria şi practica asigurărilor

Răspunsuri probleme de la punctul B:

Problema a b c d e
1
2
3
4
5

Rezolvări probleme (1-5) de la punctual B:

1.
x = 31 l79 = 26.266 procent 10%
n = 79 - 31 = 48 l31 = 94.086

l 79
48P31 = = 26.266/94.086 = 0,27917012
l 31
l xn
nPx =
lx
2.
x = 25 l25 = 95.103 procent 10%
n = 75 - 25 = 50 l50 = 84.108

l 25  l50  = 95.103  84.108 = 0,1156115

50q25 =
l 25 95.103

3.
x = 30 l30 = 94.284 procent 16%
m = 20 l50 = 84.108
n = 40 l70 = 50.377

30 50 70

x 20 ani trăieşte moare

Asigurări de viaţă 125

l xn
m/nq x = (lx+m - ) =
lx
 l30 20  l30 40   l50  l70  84.108  50.377
       0.3577595
 l30   l30  94.284

4.
x1 = 25 l25 = 95.103 procent 10%
x2 = 32 l32 = 93.875
x3 = 40 l35 = 93.067
n = 10 l40 = 91.128
l42 = 90.063
l50 = 84.108

l xn l x  l x n 
nPx = nqx =
lx lx
nPx1 × nqx2 × nqx3 + nqx1 × nPx2 × nqx3 + nqx1 × nqx2 × nPx3 + nPx1 × nPx2 × nqx3 +
l x1 n l x 2  l x 2 n
nqx1 × nPx2 × nPx3 + nPx1 × nqx2 × nPx3 + nPx1 × nPx2 × nPx3 = × ×
l x1 l x2
l x 3  l x 3 n l x1  l x1 n l x 2 n l x 3  l x 3 n l x1  l x1 n l x 2  l x 2 n l x 3 n
+ × × + × × +
l x3 l x1 l x2 l x3 l x1 l x2 l x3
l x1 n l x 2 n l x 3  l x 3 n l x1  l x1 n l x 2 n l x 3 n l x1 n l x 2  l x 2 n l x 3 n l x1 n
× × + × × + × × + ×
l x1 l x2 l x3 l x1 l x2 l x3 l x1 l x2 l x3 l x1
l x 2 n l x 3 n l35 l35  l42 l40  l50 l 25  l35 l42 l40  l50 l 25  l35
× =       
l x2 l x 3 l 25 l32 l40 l 25 l32 l40 l 25
l32  l42 l50 l35 l42 l40  l50 l 25  l35 l42 l50 l35 l32  l42
         
l32 l40 l 25 l32 l40 l 25 l32 l40 l 25 l32
l50 l35 l42 l50
   = 0,978591632 x 0,04060719 x 0,0770345 + 0,021408367 x
l40 l 25 l32 l40
0,959392809 x 0,0770345 + 0,021408367 x 0,04060719 x 0,922965499 +
0,978591632 x 0,959392809 x 0,0770345 + 0,021408367 x 0,959392809 x
0,922965499 + 0,978591632 x 0,04060719 x 0,922965499 + 0,978591632 x
0,959392809 x 0,922965499 = 0,999933024
126 Teoria şi practica asigurărilor

5.
x = 38 na = SA x felul asigurarii
n=7
SA = 10 mil lei felul asigurarii = nEx
i = 10% Dxn
nEx =
Dx

D38 7 D
nu = 10.000.000 x = 10.000.000 x 45  nu = 4.919.085,25 lei
D38 D38

D38 = 2.459,82128
D45 = 1.210,00706

Bibliografie selectivă

Alan Lavine, Your life insurance options, John Wiley & Sons, New York,
1993;
Bennet C., Dictionary of insurance, Pitman Publishing, London, 1996,
Bucuresti, 1997 ;

Dan Anghel Constantinescu, Marinică Dobrin, Introducere în asigurări,

Editura Tehnică, Bucureşti, 1998;

Dan Anghel Constantinescu, Marinică Dobrin, Practica asigurărilor,

Editura Semne ‘94, Bucureşti, 1999;

Dan Anghel Constantinescu, Marinică Dobrin, Paul Tănăsescu,

Culegere de probleme şi studii de caz, Editura Semne’94, Bucureşti, 1999;
Asigurări de viaţă 127

David L. Scott, The guide to buying insurance - How to secure the

coverage you need at an affordable price, The Globe Pequot Press, Old Saybrook,
Connecticut, 1994
Gh. Iosif, Al. Gherasim., N. Cirsan, I. Galiceanu, G. Saner, P.
Tănăsescu, Sistemul de asigurări în România, Tribuna Economică, Bucureşti,
1997

Ion Purcaru, Matematici si asigurari, Editura Economica, Bucuresti, 1994

Ion Purcaru, Iulian Mircea,Gh.Lazăr, Asigurări de persoane şi bunuri,

Editura Economică, Bucureşti, 1998;

Marinică Dobrin, Asigurări şi reasigurări, Editura Fundaţiei România de

Mâine, Bucureşti,2000;

Paul Tănăsescu, Managementul financiar al activităţii sanitare, Editura

Economică, Bucureşti, 2001;

Terry R. O’Neill, The life insurance kit, Dearborn Financial Publishing

Inc., Chicago, Illinois, 1993;

Victor Hakkman, Karen L. Hamilton, Personal insurance: Life, Health

and Retirement, American Institute for CPCU, Malvern, Pennsylvania, 1995 ;

William D. Browulie, Jeffrey L. Segliu, The life insurance buyer’s guide,

McGraw-Hill Publishing Company, New York, 1989;

*** Legea nr. 32/2000 privind societatile de asigurari si supravegherea

asigurarilor, publicata in M.O. nr. 148/10.04.2000;

* Best’s Review - Property/Casualty, A.M. Best Co. Inc., Oldwick, New

Jersey, 1996-2002;
* Best’s Review - Life/Health, A.M. Best Co. Inc., Oldwick, New
Jersey, 1996-2002;
* Insurance & Technology, Miller Freeman Inc., San Francisco, 1996-
2002;
* Risk and Insurance, L.R.P. Publication Company, Horsham, 1996-
2002.
128 Teoria şi practica asigurărilor
 Problema rezolvată: Se asigură 11.000 kg. sare cu granulaţie fină ambalată în 11 saci de
iută. Valoarea sării conform facturii este de 5000 euro, suma asigurată 1000 euro. Conform
contractului de asigurare, părţile acceptă o franşiză de 1% la toate riscurile asigurabile. La
sosirea vaporului în portul Constanţa se constată:
-lipsesc trei saci cu sare;
-2 saci cu sare au fost afectaţi de umiditate, fiind considerați distruși în totalitate ;
Să se calculeze indemnizaţia de asigurare, ştiind că asigurarea a fost încheiată conform condiţiei
„toate riscurile”.
Rezolvare:
1000euro
Suma asigurată/ kg. sare = = 0,09 euro/kg.
11000kg
11000 kg
Kg./ saci sare= =1000 kg sacul cu sare
11saci
3 saci  1000= 3000 kg.
3000 kg.  0,09 euro/kg. = 270 euro (pagubă)
270 euro  1% = 27 euro ; 270 – 27 =243 euro
Sa 1000
D=P  , D= 243  = 48,6 euro
Vr 5000
Se observă că pentru cei doi saci afectaţi de umiditate nu se calculează despăgubire de
asigurare, deoarece este bun cu risc neasigurabil.