TEMA 1.

ABORDĂRI
TEORETICE ALE
CONCEPTULUI DE
ASIGURARE
▲ Necesitatea şi condiţiile apariţiei
asigurărilor
▲ Conceptul de asigurare
▲ Funcţiile asigurării
▲ Premisele asigurări
 BIBLIOGRAFIE
Ciumaș C., Asigurări generale, Editura Casa Cărții de Știință,
Cluj.Napoca,2007.
 Actualitatea temei:
Asigurările s-au născut din nevoia de protecţie a omului împotriva
calamităţilor naturale, împotriva consecinţelor accidentelor, şi a oricăror
pierderi sau limitări. Scopul asigurărilor este de preluarea daunelor şi a
procesului de dezdăunare pe cât mai multe umere.
Scopul lecţiei: familiarizarea studenţilor cu noţiunile de bază a
asigurărilor.
Sarcinile:
- studierea necesității şi condiţiilor apariţiei asigurărilor;
- conceptul de asigurare;
- funcţiile asigurării;
- premisele asigurări.
Necesitatea şi condiţiile
apariţiei asigurărilor
 Apariţia asigurărilor este legată de necesitatea caoamenii
să se ajute reciproc în cazul daunelor în permanentă
creştere, iar a reasigurărilor pentru sprijinirea între ei a
celor care administrează fondurile şi activităţile de
asigurare. Altfel spus este vorba de preluarea daunelor şi a
procesului de dezdăunare pe cât mai multe umere.
Necesitatea apariţiei activităţii de asigurare este legată
de existenţa unor posibile evenimente, care reprezintă un
pericol pentru integritatea bunurilor materiale sau pentru
viaţa oamenilor: calamităţi, accidente, incidente etc.
 În faţa acestor pericole nevoia oamenilor de a se proteja a
condus la solidarizarea acestuia în procesul de prevenire a
efectelor evenimentelor (riscurile din asigurări). De-a lungul
timpului societatea a încercat să găsească mijloace eficiente de
prevenire şi limitare a consecinţelor acestor evenimente, însă
experienţa ne arată ca desfăşurarea lor nu poate fi în totalitate
prevăzută sau stopată. Prin urmare a apărut imperativul adoptării
unor măsuri de protecţie pentru acoperirea pagubelor materiale
sau pentru asigurarea unor condiţii de trai decente persoanelor
care şi-au pierdut capacitatea de muncă prin apariţia unor
invalidităţi. Au apărut astfel 2 modalităţi:
a) solidarizarea în faţa evenimentelor ce apar în viaţa unei
comunităţi şi se bazează pe contribuţia fiecărui individ cu sume
mici, sub forma unor cotizaţii în vederea creării unui fond bănesc
utilizat la ajutorarea acelor indivizi care au suferit prejudicii
generate de evenimentele care au motivat unirea comunităţii;
principiile comunităţii de risc şi mutualităţii au reprezentat baza
conceptului de solidaritate, cât şi a celui de asigurare.

b) asigurarea - care apare ca un sistem de relaţii economice care

implică aportul unui mare număr de persoane fizice şi juridice în
constituirea unui fond bănesc, în condiţiile în care fiind
ameninţate de pericole, persoanele concep şi recunosc
oportunitatea prevenirii şi înlăturarea pe baza mutualităţii a
prejudiciilor generate de producerea acestor pericole viitoare,
probabile, posibile dar nesigure. Oamenii s-au unit pentru a face
faţă consecinţelor accidentelor.
 Astfel, comercianţii din Antichitate practicau forme de protecţie în
vederea acoperirii pagubelor produse pe perioada transportului
mărfurilor. De exemplu: în legislaţia maritimă a Rodhosului se prevedea ca
pierderile produse prin aruncarea peste bord a unei părţi din bunuri pentru a
se putea salva restul încărcăturii, să fie suportate de toţi proprietarii de
mărfuri încărcate la bord. Şi în Roma Antică existau asociaţii bazate pe
solidaritate care interveneau după producerea pagubelor.
Astfel, comercianţii din Antichitate practicau forme de protecţie în
vederea acoperirii pagubelor produse pe perioada transportului
mărfurilor. De exemplu: în legislaţia maritimă a Rodhosului se prevedea ca
pierderile produse prin aruncarea peste bord a unei părţi din bunuri pentru a
se putea salva restul încărcăturii, să fie suportate de toţi proprietarii de
mărfuri încărcate la bord. Şi în Roma Antică existau asociaţii bazate pe
solidaritate care interveneau după producerea pagubelor.
 Apariţia ideii de asigurare

Putem spune, într-un fel, că asigurarea a apărut odată cu apariţia societăţii umane.
Avem cunoştinţa de două tipuri de economii care au caracterizat societatea
de-a lungul timpului: economiile de schimb (realizate cu elemente
corespunzătoare: pieţe de schimb, bani, instrumente financiare diverse) şi
economiile naturale, în lipsa acestor elemente, acestea datând din timpuri mult mai
vechi decât primele.
Într-o astfel de economie naturală, putem privi conceptul de asigurare ca pe o formă
de ajutorare între indivizii din societate. De exemplu, dacă o casă suferă un
incendiu devastator, membrii comunităţii respective vor ajuta împreună la
reconstruirea casei; altfel, vor primi si ei ajutor în viitor. Acest tip de asigurare a
supravieţuit până în zilele noastre în regiunile în care economiile de schimb
moderne nu au pătruns decât superficial (de exemplu în unele ţări de pe teritoriul
fostei Uniuni Sovietice).
 Primele forme de asigurare
Dezvoltarea societăţii este marcată de efortul şi strădania
oamenilor pentru propria lor propăşire şi pentru propria lor
apărare în faţa unor evenimente care le pot periclita existenţa şi
devenirea.
Viaţa oamenilor nu este întotdeauna senină. Indiferent
câtă grijă se acordă evitării problemelor sau protejării
bunurilor niciodată, nimeni nu poate fi sigur de succes. Unele
evenimente negative (calamităţi ale naturii, accidente, pierderea
sau micşorarea capacităţii de muncă în urma unor boli sau a
bătrâneţii) implică traume psihice sau pierderi financiare
semnificative.
 Cu toate acestea, oamenii doresc să se bucure de propriile lor
locuinţe, să-şi conducă autoturismele, să zboare cu avionul, să
navigheze fără să se teamă de potenţialele probleme care pot
apărea. Asigurarea a apărut din nevoia de protecţie a omului în
faţa unor pericole şi pentru găsirea soluţiilor adecvate de
înlăturare a lor.
Cele mai vechi forme de asigurare sunt întâlnite încă în
antichitate şi datează de circa 6500 de ani. Meşteşugarii tăietori
de piatră din Egiptul de jos au constituit un fond de
întrajutorare, format anticipat, prin contribuţia tuturor pentru
acoperirea pagubelor provocate de diverse nenorociri ce
loveau membrii colectivităţii.
 Prin anul 650 înainte de Christos, în Grecia antică înţeleptul legislator
Sol on a obligat societăţile politice şi meşteşugăreşti să constituie un
fond comun alimentat prin cotizaţii lunare, destinat să repare prejudiciile
survenite în interiorul grupului. Este cea dintâi asigurare obligatorie care
se cunoaşte.
In Babilon, Fenicia şi în alte ţări străvechi, membrii caravanelor se
constituiau în asociaţii, suportând în comun pagubele din jafuri şi de altă
natură suportate de unii dintre ei în timpul transportului.
In Roma antică s-a constituit o asociaţie de înmormântare pe baza
unui Regulament al Colegiului funerar din Lavinium care funcţiona pe
baza unor cotizaţii de înscriere şi a unor plăţi periodice. Membrii
asociaţiei aveau astfel asigurate, la deces un rug şi un mormânt.
 Unele forme ale asigurării de bunuri sunt cunoscute încă
din orânduirea sclavagistă, sub diferite forme. Astfel,
pierderile care rezultau din aruncarea peste bord a
încărcăturii pentru salvarea expediţiei aflată în pericol (
cauzat de naufragiu, furtună, eşuare, etc.) erau repartizate
în mod proporţional, fiind suportate de toţi participanţii la
expediţie, pe principiul avariei comune. Aceste principii
au fost cuprinse în legislaţia maritimă a insulei Rhodos
încă din anul 916 înainte de Christos şi se menţin până în
zilele noastre. Au fost codificate în colecţia de reguli York-
Anvers elaborată în anul 1890 şi a fost modificată în anii
1924 şi 1950.
 Alte surse documentare ne oferă şi alte aspecte din istoria
asigurărilor, astfel cele mai vechi asociaţii mutuale au fost
semnalate în secolul al XII-lea în Islanda, câte una la 20 de
gospodării care acopereau, pe principiul reciprocităţii, daunele
din pierderile de animale. Primele operaţiuni de asigurare
maritimă au apărut în porturile italiene în sec al XIV.
O formă de asigurare a constituit-o sistemul de acordare a
rentelor viagere, denumite tontine apărut în Franţa în sec al XVII-
lea şi răspândit apoi în Olanda, Anglia şi Germania. Sistemul era
bazat pe principiul asigurărilor de viaţă dar participanţii primeau
în locul sumelor asigurate rente viagere.
 In anul 1678 Wilhelm Leibnitz a elaborat planul de constituire a unei Case de
asigurare împotriva riscurilor de foc şi apă a cărei funcţionare se baza pe
plata unor cotizaţii anuale. Asigurarea împotriva riscului de grindină a fost
introdusă pentru prima dată în Scoţia la finele secolului al XVIII-lea.
În anul 1832, Albert Masius a întemeia la Leipzig, prima mare societate
germană de asigurări pentru vite, bazată pe principiul mutualității.
Dezvoltarea traficului de călători pe calea ferată a condus la apariţia în Anglia a
primei societăţi de asigurare specializată în acest domeniu, la mijlocul secolului al
XIX-lea.
Asigurarea maritimă şi asigurarea împotriva riscului de incendiu a fost
marcată de înființare la Trieste, în anul 1822, a societății Assienda Assiguratice,
societate care a funcționat și pe teritoriul României după anul 1830.
 Asigurarea de răspundere civilă a fost instituită şi practicată pentru
prima dată în Franţa şi se referea la acoperirea daunelor cauzate de
proprietarii de cai şi trăsuri. Asigurarea s-a extins şi la răspunderea
proprietarilor de fabrici pentru daune cauzate angajaţilor ori terţelor
persoane.
In Statele Unite ale Americii sectorul asigurărilor a fost dominat de
societăţile de asigurare engleze. In anul 1852, din iniţiativa lui Benjamin
Franklin a luat fiinţă Societatea pentru asigurarea caselor împotriva
riscurilor cauzate de incendiu - Philadelphia Contributionship. Elizur
Wright a creat mai multe întreprinderi de asigurări americane şi a
susţinut legiferarea controlului statului asupra societăţilor de asigurări; a
contribuit la elaborarea unei metode de calcul corecte a rezervei de prime
la asigurările de viaţă şi a unor tabele corespunzătoare, necesare în
practica asigurărilor de viaţă.
 14 în Anglia

5 în Statele Unite

3 în Germania
La începutul secolului
trecut existau în lume 30
de societăţi de asigurări,
3 în Danemarca
respectiv

2 în Franţa

şi câte una în
Olanda, Elveţia şi
Austro-Ungaria
 In anul 1900 erau în jur de 1272 de societăţi de asigurare iar
în anul 1969 activau în jur de 9700 de case şi societăţi de
asigurare în 71 de ţări. Aceste societăţi de asigurare activau
2676 în domeniul asigurărilor de viaţă, 6036 în domeniul
asigurărilor de bunuri iar 962 de societăţi practicau tot felul de
asigurări.
 Conceptul
de asigurare
 Asigurarea constituie un sistem de relaţii economice, care
implică aportul unui mare număr de persoane fizice şi juridice în
constituirea unor fonduri băneşti, în condiţiile în care fiind
ameninţate de aceleaşi pericole, în existenţa şi activitatea lor,
concep şi recunosc oportunitatea prevenirii şi înlăturarea pe
baze mutuale a prejudiciilor generate de producerea acestor
pericole viitoare, probabile, posibile dar nesigure.
Astfel, indiferent de gradul de dezvoltarea societăţii umane,
omul rămâne măcar în parte dependent de condiţiile naturale şi
de vreme.
 - luarea unor măsuri de prevenire a
riscurilor, deci de precauţie, prevedere

Noţiunea de asigurare are mai multe

accepţiuni, dar două sunt mai relevante:
- căutarea unor soluţii pentru a găsi o
relativă garanţie în legătură cu un anumit
eveniment. Acest „eveniment”face
trimitere la evenimente nedorite cu
consecinţe materiale, financiare,
vătămări grave sau deteriorări ale stării
de sănătate şi chiar decese
 a) independente de om

Riscurile pot fi clasificate

astfel:

b) generate de om
Riscurile independente de om,
precum calamitaţile naturale:
seceta, uraganele, cicloanele,
inundaţiile,

cutremurele de pământ,
îngheţul, grindina,

grindina, incendiile,
alunecările, surpările,

prăbuşirile de teren, erupţiile

vulcanice, ploile torenţiale,
avalanşele de zăpadă, etc.
 - acte ca: iresponsabilitatea,
neglijenţa, superficialitatea,
pot să favorizeze sau să ducă la

înregistrarea de
accidente grave,
incendii,

explozii,
electrocutări,
asfixieri, arsuri,
etc.
 furt, spargere,
jaf, crime,

săvărşirea de
acţiuni jaf, crime,
delictuale:

acţiuni teroriste,
etc.
 - forţele naturii;

Cele mai importante

- omul, atât ca individ
cauze a acestor
dar şi ca grup sau
evenimente nedorite
societate;
sunt :

-dezvoltarea
ştiinţifico-tehnologică.
 Odată cu dezvoltarea societăţii s-a conştientiat tot mai mult existenţa riscurilor şi
s-a trecut la identificarea lor şi la clasificarea lor precum şi la intensificarea cautării
unor metode şi mijloace de control, asupra consecinţelor lor.

Modalităţile de
protecţie pot fi
împărţite în mai multe
categori:

- diminuarea - micşorarea
- evitarea probabilităţii - asumarea - acoperirea
consecinţelor
riscurilor; producerii unui
riscului; riscului; riscului.
risc;
Evitarea este o metodă pasivă, practic de renunţare la acele acţiuni,
activităţi ce implică un anumit risc. Pentru unele riscuri acest lucru este
posibil, în schimb în cazul celor generate de forţele naturii foarte rar o
astfel de măsură are efect radical.
- adoptarea unei atitudini şi
conduite preventive;

Diminuarea probabilităţii
producerii unui risc constă în:
- recurgerea la anumite
mijloace practice, care ar putea
determina limitarea cauzelor ce
conduc la producerea
evenimentelor nedorite.
 Reducerea consecinţelor unui risc înseamnă ca, în timpul
producerii evenimentului asigurat, însă înainte ca acesta să fi încetat,
persoanele interesate să ia măsuri care să reducă la minimum efectele
sale.
Asumarea riscului presupune suportarea individuală a consecinţelor
materiale şi financiare ale producerii unui eveniment nedorit. Lucru ce
poate avea loc prin crearea de rezerve în vederea acoperirii pe seama
resurselor proprii a eventualelor pagube. Este cazul fondurilor de rezervă
cu destinaţie specială la nivelul agenţilor economici.
Acoperirea riscului presupune preluarea consecinţelor sale de către
profesionişti şi anume societăţile de asigurare. Transferul către
societatea de asigurare şi asumarea de către aceasta a rolului de
gestionar al consecinţelor riscului se constituie într-o „marfă specifică”,
care se vinde şi se cumpără ca orice altă marfă pe o piaţă specifică, piaţa
asigurărilor.
 - natura
riscului;

Opţiunea pentru
una dintre măsurile
de protecţie
prezentate depinde
de:
- efortul financiar - puterea
necesar, în raport economică a
cu mărimea persoanei fizice sau
posibilă a pagubei. juridice asigurată;
 Economic

Noţiunea de asigurare
poate fi abordată atât Juridic
din punct de vedere

Financiar
sunt următoarele caracteristici exclusive
Pentru aspectul economic al asigurării,
- riscu să fie real

ale acesteia:
-existenţa comunităţii de risc

-crearea şi utilizarea fondului

de asigurare în baza
principiului mutualităţii
 Cele trei coordonate fundamentale menţionate mai sus
constituie în acelaşi timp şi reperele majore ale abordării
asigurării sub aspect economic.
În ce priveşte riscul, este important aici doar faptul că nu
toate riscurile sunt acceptate de către societăţile de asigurare,
deci neasigurabile, ci doar cele care îndeplinesc anumite
condiţii şi odată trecute în contractele de asigurare, fac ca aceste
riscuri să devine asigurabile. Sunt cunoscute şi sub denumirea de
riscuri agreate de către asigurători.
Persoanele fizice sau juridice, care pot fi afectate de
aceleaşi pericole şi care acţionează în comun pentru apărarea
intereselor lor, reprezintă comunitatea de risc.
Menţionăm următoarele trăsături :

- comunitatea se formează în mod spontan, prin simpla participare la

construirea fondului de asigurare aflat la dispozitia societăţii de asigurare;

- membrii comunităţii de risc, asiguraţii, consimt să contribuie la suportarea

în comun a pagubelor pe care le vor pricinui evenimentele nedorite;

- împărţirea pagubei între membrii comunităţii de risc se întemeiază pe

faptul că posibilitatea producerii riscului vizează pe fiecare membru al
acesteia.
 Posibilitatea se transformă în realitate, însă numai pentru unii
dintre ei, fără să se ştie dinainte „pentru cine?” şi „când anume?”
Asigurarea reprezintă astfel, un mare avantaj prin faptul că
membrii societăţii sau a grupului, afectaţi de apariţia
evenimentului asigurat, primesc din fondul de asigurare, cu
titlul de indemnizaţie de asigurare, sume care întrec de
căteva ori cuantumul contribuţiei acestora la fondul respectiv.
Acest lucru este posibil în baza principiului mutualităţii. Deci, la
crearea fondului de asigurare participă toţi membrii, toţi
asiguraţii, dar acesta se împarte numai acelor asiguraţi care au
suferit prejudicii de pe urma producerii evenimentului asigurat.
 - este constituit la dispoziţia
asigurătorilor;

- este în mod necesar şi

obligatoriu sub forma
bănească;
Fondul de asigurare,
are mai multe - se constituie în mod
caracteristici, prin care descentralizat, prin
se defineşte, în acest cumularea primelor de
domeniu al asigurare;
asigurărilor:
- se administrează în mod
centralizat

- sub aspect juridic

 Analiza sub aspect juridic, este frecventă şi justificată, întrucât asigurarea,
pentru a fi operantă, trebuie să aibă la bază o formă juridică, iar această formă este
fundamentul de desfăşurare.
O asemenea formă, o reprezintă contractul de asigurare care constituie „legea
părţilor”, precum şi legea propriu-zisă, care emană de la puterea legislativă.
Din punctul de vedere al dicţionarului explicativ al limbii române
termenului „a asigura” i se asociază construcţia: „a încheia un contract de ocrotire
materială în caz de calamităţi, accidente, etc.”
Contractul de asigurare şi legislaţia în vigoare cu privire la activitatea de
asigurare, în calitate de izvoare de drept, în materia asigurărilor se completează şi
interaţionează reciproc.
Specialiştii care cercetează elementele de drept al asigurărilor, adică aspectele
juridice ale asigurărilor, găsesc definiţia juridică a contractului de asigurare ca
insufucient de semnificativă şi în consecinţă, propun ca aceasta să fie completată
printr-o definiţie tehnică a operaţiei de asigurare, aşa cum anumite evenimente au
în materia asigurărilor o definiţie distinctă şi specifică faţă de accepţiunile generale
ale acestor aspecte.
 De exemplu, nu orice efracţie din punct de vedere juridic
este efracţie şi din punct de vedere al asigurărilor, aşa cum nu
orice furtună din punct de vedere meteorologic, este şi furtună
din punct de vedere al asigurărilor.
Aspectele care se consideră a fi adăugate la noţiunea de
contract de asigurare se referă la aspectele facultative ale
asigurărilor facultative, neluând în calcul asigurările
obligatorii, ci doar pe cele care se încheie din proprie iniţiativă.
Asigurările obligatorii sunt o parte distinctă a asigurărilor, şi ele
nu au la bază consimţământul părţiilor, nu au la bază un contract
propiu-zis, ci doar o poliţă de asigurare, care se încheie în mod
automat.
- sub aspect financiar
Elementele abordării financiare este arătat prin
faptul că:

- asigurătorul, este încadrat în categoria

intermediarilor financiari;

- veniturile din asigurări, participantă la oferta

de capital de împrumut pe piaţă financiară;

- asigurarea activului financiar, este un factor de

stabilitate şi certitudine a pieţii financiare.
 Legat de aceasta contractul de asigurare apare ca o
„creanţă condiţionată emisă de asigurător şi achiziţionată
de asigurat”.
Aceste aspecte, economice, juridice şi financiare al
domeniului asigurării în general prin cele trei aspecte ale
sale, şi anume asigurări de bunuri, persoane şi de
răspundere civilă, este întregit prin abordarea şi
tratarea asigurării ca parte a societăţiilor de intermediere
şi de servicii financiare, activitate creatoare de profit şi de
locuri de muncă.
Funcţiile
asigurării
 O primă funcţie a asigurării este aceea de acoperire a pagubelor (cazul asigurărilor de
bunuri, auto şi de răspundere civilă), prin plată în cazul producerii evenimentului asigurat.

O a doua funcţie, care este caracteristică asigurării, care s-a dezvoltat în timp, îndeosebi
în ultimul secol, este aceea de prevenire a producerii pagubelor.

A treia funcţie a asigurărilor este funcţia financiară, fiind apreciată una din pârghiile
principale ale sistemului financiar a economiei de piaţă.

Funcțiile asigurării
. Economisirea reprezintă o funcţie a asigurărilor, în special a celor de viaţă. Pentru asiguraţi,
prin poliţele de asigurare de viaţă există posibilitatea ca, alături de protecţie, să beneficieze
la expirarea contractului de asigurare de suma asigurată şi, în plus, de participarea la profitul
obţinut din sumele investite.

Reducerea costurilor statului, în special a celor legate de protecţia socială. Astfel, societăţile
de asigurare degrevează şi sprijină statul în domenii de asistenţă socială şi medicală, pensii,
compensări pentru accidente de muncă şi altele. 6. Promovarea comerţului invizibil, acolo
unde legislaţiile naţionale permit vânzarea de asigurări unor clienţi din alte ţări sau
cumpărarea de la asigurători străi

6. Promovarea comerţului invizibil, acolo unde legislaţiile naţionale permit vânzarea de

asigurări unor clienţi din alte ţări sau cumpărarea de la asigurători străi
Premisele
asigurări
 Premisele
asigurării

caracterul caracterul extensia echidistanţa

evaluabil al aleator al Mutualitatea numerică a asiguraţiilor faţă
evenimentelor evenimentelor asiguraţilor de risc
Caracterul evaluabil al evenimentelor, se referă la faptul că, petru a fi
asigurabil un eveniment trebuie să poată fi calculat, încadrându-se în regulile de
calcul al probabilităţilor, permiţând astfel evaluarea evenimentelor.

A doua premisă, o reprezintă caracterul aleator al evenimentelor asigurabile şi se

referă la faptul că, acestea trebuie să fie întâmplătoare. În acelaşi timp un
eveniment asigurabil trebuie să fie şi posibil în viitor, cu consecinţe previzibile,
aşteptate şi chiar temute dar totuşi nesigure sub aspectul produceriilor.

Mutualitatea se referă la constituirea fondurilor de asigurare, prin contribuţia mai

multor persoane fizice şi juridice, numiţi „asiguraţi”, în scopul putinţei de a acoperii
pagubele generate de producerea evenimentului asigurat.

Extensia numerică a numărului asiguraţiilor, are în vedere creşterea cât mai mare a
asiguraţiilor puând astfel creşte resursele pentru constituire şi utilizarea
fondurilor de asigurare.

Echidistanţa asiguraţiilor faţă de risc, se realizează prin identificarea

intereselor comune ale asiguraţiilor, în aşa fel încât asigurătorul să poată propune
pentru acelaşi risc aceiaşi formă de asigurare şi dezdăunare.
 subiective
Promovarea
activităţilor de
asigurare implică
anumite condiţii:
obiective
 Dintre premisele
subiective remarcăm
în principal:

b)suportabilitatea financiară a
asigurării.Interesul pentru asigurare
al persoanelor fizice şi agenţilor
economici ar putea fi interpretat,
a) interesul pentru asigurare
prin necesitatea de a identifica,
preveni, preîntâmpina riscurile
generatoare de pagube sau
prejudicii.
 1. evoluţia generală a
nivelului de dezvoltare
Interesul pentru a societăţii
activitatea de
asigurare, se află în
corelaţie cu: 2. cu nivelul de cultură
si civilizaţie al
societăţii
 Posibilităţile financiare ale persoanelor fizice şi juridice
de a suporta plata primelor de asigurare sunt esenţiale.
Altfel zis, suportabilitatea financiară a primelor de
asigurare poate finaliza interesul pentru asigurare, îl poate
amâna sau bloca. Se relevă unul dintre motivele, pentru
care în ţările dezvoltate din punct de vedere economic,
cu un înalt nivel de trai, asigurările sunt puternic intrate în
uz.
Premisele obiective se referă la condiţiile ce trebuie
îndeplinite de riscuri pentru ca ele să fie agreate de
către societăţile de asigurare şi care sunt următoarele:
1. Posibilitatea de ivire a evenimentului producător de pagube trebuie să
fie sporadică.
Evenimentele care se ivesc pe scară foarte largă, care lovesc pe toată
lumea, nu pot fi cuprinse în asigurare, deoarece pentru acoperirea lor ar
trebui să se plătească prime atât de mari încât s-ar apropia, chiar ar
depăşi valoarea pagubei fiecăruia.
Se foloseşte în limbajul de specialitate în ideea de a surprinde acest
aspect termenul de coeficient de simultaneitate al producerii riscului
pentru toţi cei asiguraţi, care trebuie să fie cât mai mic, în caz contrar
societatea de asigurare nu ar putea face faţă pretenţiilor de despăgubire
ale asiguraţilor.

asigurării, pentru că nu există
2. Evenimentul trebuie să nu
fie excesiv de rar, ci să apară
cu o oarecare regularitate.
Dacă:
a)posibilitatea ivirii acestuia este
extrem de redusă el nu poate fi
inclus în sfera de acoperire a
interes din partea asiguraţilor.
b)aşa cum în extrema cealaltă
intră evenimentele cu o
frecvenţă ridicată de realizare.
 Nu se vor face asigurări medicale pentru gripe, înţepături de
albine sau asigurări de protecţie împotriva hoţilor de buzunare
pentru călătorii în care se foloseşte transportul în comun.
3. Evenimentul trebuie să fie întâmplător, să aibă o natură
aleatoare, realizarea lui să nu depindă de voinţa asiguratului.
Altfel zis să fie greu de înscenat şi să nu fie intenţionat.
4. Evenimentul trebuie să
fie evaluabil pentru a fi
asigurat. Adică:

a) Consecinţele producerii
evenimentului nedorit să se
poată evalua în bani(altfel nu se
pot stabili primele de asigurare)

b) Evenimentul trebuie să
poată fi cuprins în cercetarea
statistică şi să se poată încadra în
regulile calculului probabilistic.
5. Evenimentul trebuie să apară pe un teritoriu cât mai
întins şi nu numai în anumite locuri. Un pericol specific
numai unui anumit loc nu este, în general asigurabil
deoarece numărul persoanelor periclitate este restrâns şi
ele nu pot constitui un fond de asigurare suficient de
mare pentru a acoperii pagubele respective. Altfel zis să
existe la baza asigurării un număr mare de persoane, o
largă comunitate de risc.
Nu s-ar încheia asigurarea contra pagubelor pricinuite
de inundaţii regulate produse de un anumit curs de apă.
6. Probabilitatea de apariţie a evenimentului trebuie să fie aproximativ
aceeaşi pentru fiecare membru al comunităţii de risc. Adică persoanele
fizice sau juridice trebuie să fie egal ameninţate pentru a putea
constitui împreună mutualitatea de asigurare. Este vorba aici de
principiul echidistanţei faţă de risc.
Nu pot fi atraşi spre o asigurare de furt atât posesorii unor bunuri
mobile căt şi proprietarii de clădiri.
Evenimentul trebuie să fie viitor. Ceea ce a trecut este sigur şi nu mai
poate constitui, deci obiect al asigurării.
Nu se poate asigura un imobil distrus de incendiu, nu se poate face o
asigurare de deces unei persoane decedate.