Asigurari Balica Daniel

Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Științe Economice
Departamentul Finanțe și Bănci
Referat
(Sarcina individuală)
la disciplina „Bazele asigurărilor și reasigurărilor”
Tema: Analiza pieței asigurărilor în
Republica Moldova
Balica Daniel
FB-2101
Coordonator științific:
Gherjavca Svetlana,
Dr., lect. univ.
Chișinău, 2023
Cuprins
Introducere................................................................................................................................................3
I. Conținutul, esența și evoluția asigurărilor în Republica Moldova.................................................4
1.1 Istoricul asigurărilor și participanții pieței de asigurări.........................................................4
1.2 Destinația și necesitatea asigurărilor în Republica Moldova................................................13
Capitolul II. Analiza pieței de asigurări din Republica Moldova........................................................15
2.1 Analiza cantitativă şi calitativă a condiţiilor de asigurare si a calcularii primelor la asigurarea
de raspundere civila auto (RCA)........................................................................................................15
2.2. Analiza pieţei de asigurări din Republica Moldova...................................................................25
2.3.Actuariatul în Republica Moldova...............................................................................................32
2.4. Impactul globalizării asupra pieței locale...................................................................................36
Concluzii şi recomandări........................................................................................................................45
Bibliografia..............................................................................................................................................47
I. Acte legislative şi normative........................................................................................................47
II. Manuale, monografii şi lucrări didactice...............................................................................47
2
Introducere
Trăim într-o lume nesigură, în care diferite evenimente întâmplătoare pot afecta iremediabil
activitatea unui individ sau a unei companii. Lumea a fost nesigură de la începuturile sale, nu
este numai o caracteristică a zilei de azi, iar oamenii s-au arătat preocupați de prevenirea
pagubelor sau măcar de micșorarea acestora încă din cele mai vechi timpuri. De altfel, se pare că
primii care au apelat la o formă de asigurare au fost negustorii babilonieni, care, grupați în
uniuni, suportau în comun pierderile pe care le sufereau caravanele lor, fie ca urmare a unor
jafuri, fie din cauza unor dezastre naturale.
Într-o lume în care evenimentele nefavorabile imprevizibile sunt un dat, cea mai bună soluție
este să transferi riscurile altcuiva. De aceea s-au inventat serviciile sau mai bine zis produsele de
asigurări, oferite de societățile specializate, prin care acestea preiau diferite riscuri, bineînțeles
contra unei sume de bani. În occident există o adevărată cultură a asigurărilor. Toată lumea are
asigurări de viață, medicate, asigurări pentru automobil, pentru casă, firmele își asigură
mărfurile, bunurile materiale. Asigurarea e ceva firesc, normal, ce face parte din cotidian.
Societatea Republicii Moldova și-a dezvoltat în ultimii zece ani simțul proprietății, iar marile
companii de asigurări au intrat masiv pe piață, simțind potențialul unei cereri în formare. Cu cât
am avansat mai mult în economia de piață, cu atât a crescut mai mult nevoia pentru asigurări.
Dacă societățile de asigurări au știința de a ne asalta cu produse specifice, consumatorul autohton
nu are în acest domeniu cultura celui occidental.
3
I. Conținutul, esența și evoluția asigurărilor în Republica Moldova
I.1 Istoricul asigurărilor și participanții pieței de asigurări.
În ciuda eforturilor făcute de unii oameni de ştiinţă pentru descoperirea primelor
operaţiuni de asigurări si reasigurări, acestea nu au putut fi identificate cu precizie.
Originile asigurării se pierd in negura timpurilor, neputînd fi stabilite decît cu o mare
aproximaţie.
Cele mai vechi forme de asigurare sunt întîlnite încă în antichitate şi datează de circa 6500 de
ani. Meşteşugarii tăietori de piatră din Egiptul de jos au constituit un fond de întrajutorare,
format anticipat, prin contribuţia tuturor pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse
nenorociri ce loveau membrii colectivităţii.
Se spune că negustorii chinezi îşi distribuiau marfa în mai multe vase ce urmau să o transporte pe
rîurile şi fluviile tumultoase şi periculoase ale Chinei, reducînd astfel riscul ca întreaga cantitate
de marfă ce urma să ajungă la destinaţie să fie supusă pierderii.
Alte dovezi se referă la babilonieni, care în jurul anilor 3000 î.e.n – perioadă caracterizată
printro civilizaţie unică înfloritoare – au conceput şi practicat un sistem de aşa-zise credite
maritime, care îl scuteau pe debitor de a le returna în cazul în care marfa sau nava sufereau
avarii. Primele dovezi se referă la Codul lui Hammurabi, descoperit în anul 1902. Acest cod,
înscris pe un bloc de diorit negru cuprindea 282 clauze şi a fost compilat, după cum îi este şi
numele, de Hammurabi, Rege al Babilonului, aproximativ în anul 2250 î.e.n. Existenţa acestui
cod demonstrează că babilonienii erau foarte buni comercianţi şi că aveau idei clare legate de
natura unui contract, de valoarea banilor şi de înmulţirea lor prin împrumuturi pe camătă cu
dobîndă simplă şi compusă. Aceasta se poate demonstra cu uşurinţă prin referire la situaţiile în
care populaţiile antice au perfecţionat şi au practicat contractele comerciale, care mai tîrziu au
fost utilizate şi cunoscute în întreaga lume sub denumirea de “ contract de împrumut”- contract
of bottomry.
Babilonienii erau, desigur mari comercianţi la vremea respectivă, dar nu numai atît, deoarece
erau vecini cu fenicienii, vestiţi pentru comerţul maritim pe care îl făceau. Era deci normal ca
babilonienii, în căutarea lor de pieţe noi, să intre în contact cu fenicienii şi să coopereze cu ei;
fenicienii au adoptat şi au adaptat contractul comercial al babilonienilor.
Acest sistem a fost preluat şi dezvoltat ulterior de greci prin emiterea unor hîrtii de valoare. În
secolul al IX-lea î.e.n., legile Rhodosului au devenit baza teoretică şi, mai ales, practică a
uzanţelor maritime privind avaria comună; mai tîrziu, romanii au aderat la acelaşi sistem. Iată
cum descrie unul dintre istoricii asigurărilor, care arată că, în faza iniţială, ideea de protecţie s-a
bazat de la început pe reciprocitate, lucru demonstrat de funcţionarea acestui sistem şi în prezent:
“Oamenii primitivi nu au descoperit nevoia de asigurare, considerînd că erau protejaţi de familie
sau trib unde mutualitatea însăşi, ca şi în asigurări, era o realitate. Acest lucru nu era adevărat la
popoarele antice ale Egiptului, Feniciei, Greciei, şi Romei în care individul se vedea expus la
multe riscuri fără protecţia comunităţii familiale.”
Următoarea etapă în evoluţia contractului de împrumut a fost adoptarea contractului de către
greci, ca rezultat al extinderii comerţului fenicienilor în zona litoralului grecesc în sec. X-IX
î.e.n., precum şi creşterea dominaţiei comercianţilor greci în Marea Egee dupa anul 800 î.e.n.
Dar, ca şi în cazul fenicienilor, nici acum contractul nu a fost adoptat în aceeaşi forma, ci a fost
adaptat, perfecţionat astfel încit mai mulţi jurişti recunoscuţi în domeniul dreptului maritim din
secolul al XIX-lea au considerat contractele de imprumut ca fiind greceşti .
Stadiul final al practicării contractelor de împrumut în antichitate l-a reprezentat adoptarea
vămii de către romani, aproximativ în anul 300 î.e.n., şi odată cu aceasta se poate afirma că se
intra în etapa în care unii autori consideră că principiile contractului de împrumut au fost
“translatate” în asigurări, aşa cum le inţelegem astăzi.
Unele forme ale asigurării de bunuri sunt cunoscute încă din orînduirea sclavagistă, sub diferite
forme. Astfel, pierderile care rezultau din aruncarea peste bord a încărcăturii pentru salvarea
expediţiei aflată în pericol ( cauzat de naufragiu, furtună, eşuare, etc.) erau repartizate în mod
proporţional, fiind suportate de toţi participanţii la expediţie, pe principiul avariei comune.
4
Aceste principii au fost cuprinse în legislaţia maritimă a insulei Rhodos încă din anul 916 înainte
de Christos şi se menţin pînă în zilele noastre. Au fost codificate în colecţia de reguli
YorkAnvers elaborată în anul 1890 şi a fost modificată în anii 1924 şi 1950.
Alte surse documentare ne oferă şi alte aspecte din istoria asigurărilor, astfel cele mai vechi
asociaţii mutuale au fost semnalate în secolul al XII-lea în Islanda, cîte una la 20 de gospodării
care acopereau, pe principiul reciprocităţii, daunele din pierderile de animale. Primele operaţiuni
de asigurare maritimă au apărut în porturile italiene în sec al XIV.
O formă de asigurare a constituit-o sistemul de acordare a rentelor viagere, denumite tontine
apărut în Franţa în sec al XVII-lea şi răspândit apoi în Olanda, Anglia şi Germania.
Sistemul era bazat pe principiul asigurărilor de viaţă dar participanţii primeau în locul sumelor
asigurate rente viagere.
În anul 1678 Wilhelm Leibnitz a elaborat planul de constituire a unei Case de asigurare
împotriva riscurilor de foc şi apă a cărei funcţionare se baza pe plata unor cotizaţii anuale.
Asigurarea împotriva riscului de grindină a fost introdusă pentru prima dată în Scoţia la finele
secolului al XVIII-lea.
În anul 1832, Albert Masius a întemeiat la Leipzig, prima mare societate germană de asigurări
pentru vite, bazată pe principiul mutualităţii.
Dezvoltarea traficului de călători pe calea ferată a condus la apariţia în Anglia a primei societăţi
de asigurare specializată în acest domeniu, la mijlocul secolului al XIX-lea.
Asigurarea maritimă şi asigurarea împotriva riscului de incendiu a fost marcată de înfiinţarea la
Trieste, în anul 1822, a societăţii Assienda Assiguratrice, societate care a funcţionat şi pe
teritoriul României după anul 1830.
Asigurarea de răspundere civilă a fost instituită şi practicată pentru prima dată în Franţa şi se
referea la acoperirea daunelor cauzate de proprietarii de cai şi trăsuri. Asigurarea s-a extins şi la
răspunderea proprietarilor de fabrici pentru daune cauzate angajaţilor ori terţelor persoane.
În Statele Unite ale Americii sectorul asigurărilor a fost dominat de societăţile de asigurare
engleze. În anul 1852, din iniţiativa lui Benjamin Franklin a luat fiinţă Societatea pentru
asigurarea caselor împotriva riscurilor cauzate de incendiu - Philadelphia Contributionship.
Elizur Wright a creat mai multe întreprinderi de asigurări americane şi a susţinut legiferarea
controlului statului asupra societăţilor de asigurări; a contribuit la elaborarea unei metode de
calcul corecte a rezervei de prime la asigurările de viaţă şi a unor tabele corespunzătoare,
necesare în practica asigurărilor de viaţă.
În cele ce urmează, voi prezenta unele aspecte de evoluţie din istoria asigurărilor Republicii
Moldova.
Multiplele surse indică faptul că asigurările în teritoriul ţării au debutat la sfîrşitul secolului al
XIX-lea, însă forme premergătoare a acestora au apărut mult înainte în sec. XIV în Transilvania
în forma unor asociaţii mutuale şi de întrajutorare. O înviorare vădită s-a produs după Tratatul
de la Adrianopole din anul 1829, creîndu-se cadrul necesar dezvoltării exporturilor de cereale,
care trebuiau asigurate. Unele societăţi străine cum ar fi PHOENIX (Austria), Assigarazione
Generali şi Azienda Assicuratrice (Italia) au deschis reprezentanţe, inclusiv la Iaşi, care asigurau
colectările de grîne organizate pe lîngă punctele portuare mici de pe rîul Prut – la Huşi, Leova,
Fălciu, Cahul.
Începuturile asigurărilor moderne se atestă odată cu apariţia primei Societăţi de Asigurări
DACIA instituită prin Înaltul Decret Domnesc nr. 699 din 13 martie anul 1871 cu un capital
social de 3 milioane lei. În 1873 se înfiinţează a doua societate de asigurare ROMÂNIA. În anul
1897 a fost constituiă societatea Generală de către comunitatea comercială din Brăila şi Galaţi
specializată în asigurarea transporturilor maritime .
Apariţia pieţei moldoveneşti de asigurări o putem considera odată cu întemeierea în anul 1923 la
Chişinău a Societăţii Cooperative de Asigurări Generale VULTURUL de către foştii membri ai
secţiunii de asigurare a Centralei Cooperativelor din Basarabia cu un capital de 5, 3 milioane lei.
Din cauza insuficienţei capitalului vărsat, în anul 1931 sediul se mută la Bucureşti
diversificîndu-şi activitatea în toate ramurile de asigurare: viaţă, incendii, accidente, răspundere
5
civilă, automobile, transport, grindină, animale. VULTURUL era o societate de persoane şi nu
de capital. Scopul era nu de a realiza profit, ci de a satisface interesele membrilor-cooperatori,
care erau şi asiguraţi şi asigurători. În cazul obţinerii unui anumit beneficiu acesta se împărtăşea
persoanelor asigurate sub formă de risturne, fie sub formă de bonificaţie la prime.
În afară de diversele societăţi private, în ţară în acea periodă existau instituţii publice de
asigurare. Aşa în anul 1915 a luat fiinţă Casa de Asigurări a Ministerului de Externe, care în
1942 s-a transformat în Regie Autonomă a Asigurărilor de Stat, care deţinea monopolul
asigurărilor bunurilor de stat şi comunale. Mai existau şi alte instituţii, ca de exemplu :
- Eforia bisericii ortodoxe române, care asigura bisericile, proprietate parohială;
- Casa Armatei, care asigura caii ofiţerilor – proprietate de stat.
Forme inicipiente de asigurări mutuale sunt cunoscute în teritoriul ţării cu mult inainte de secolul
XIX. De exemplu o formă rudimentară de asigurare a animalelor pentru cazuri de accidente
denumită – hopşa . Au existat cîteva asociaţii mutuale de asigurări agricole: în 1909 au fost
organizate Reuniunea proprietarilor de vite din Orăştie şi Cricova; în 1906 –Casa de Asigurare
de pe lîngă Banca Populară. În 1914 Societatea Naţională de Agricultură a introdus asigurările
mutuale de culturi agricole prin mijlocirea Casei Centrale a Băncilor Populare. În 1923 Centrala
Cooperativelor Săteşti a organizat un serviciu de asigurări mutuale agricole împotriva grindinii.
În 1937 se cunoşteau 140 de asociaţii mutuale pentru asigurări de vite.
Toate acestea denotă faptul existenţei în societate deja a unor obiceiuri de comportament raţional
economic.
Aceste obiceiuri au evoluat în timp dînd naștere participanților la piața de asiguăari, care îi
voi descrie în cele ce urmează.
În condiţiile Legii cu privire la asigurari nr.407-XVI din 21.12.2006, modificată la 11.09.2020,
participanții pieței sunt companiile de asigurare și intermediarii în asigurări. Intermediari în
asigurări sînt agenţii de asigurare şi brokerii de asigurare, iar intermediari în reasigurări sînt
brokerii de reasigurare. Intermediarul în asigurări şi/sau în reasigurări este obligat să pună la
dispoziţia clienţilor, anterior încheierii, modificării sau reînnoirii contractului de asigurare sau de
reasigurare, cel puţin următoarele informaţii referitor la:
a) denumirea sa (numele său);
b) sediul său (adresa);
c) licenţa pe care o deţine;
d) contractul încheiat cu asigurătorul, în cazul în care este agent de asigurare;
e) procedura de soluţionare a eventualelor litigii dintre el şi clienţi.
Primele de asigurare achitate de către asigurat prin intermediarul în asigurări se consideră
transferate asigurătorului la momentul plăţii. Despăgubirile de asigurare sau indemnizaţiile de
asigurare achitate de asigurător prin intermediarul în asigurări se consideră transferate
asiguraţilor în momentul în care aceştia le încasează efectiv.
În caz de insolvabilitate a intermediarului în asigurări, sumele prevăzute se transferă în conturi
bancare separate, utilizate exclusiv pentru satisfacerea creanţelor creditorilor. Calitatea de agent
de asigurare este incompatibilă cu cea de broker de asigurare şi/sau de reasigurare. Nu se permite
activitatea de intermediere pentru încheierea pe teritoriul Republicii Moldova a unui contract de
asigurare în numele asigurătorului nerezident al ei.
Activitatea agentului de asigurare
Agentul de asigurare este persoană fizică sau persoană juridică ce deţine din partea unui
asigurător o autorizaţie valabilă, scrisă, denumită în prezenta lege contract de mandat, pentru a
acţiona în numele acestuia. Agentul de asigurare persoană fizică trebuie să întrunească
următoarele condiţii:
a) să dispună de pregătire profesională de specialitate şi/sau de competenţă, de
cunoştinţe şi aptitudini în domeniul acestei activităţi;
b) să dispună de un contract de asigurare de răspundere civilă profesională în vigoare
învaloare de cel puţin 5 milioane de lei pentru fiecare solicitare de daune şi în valoare
globală de 10 milioane de lei pe an pentru totalitatea solicitărilor de daune sau de o
6
garanţie echivalentă furnizată de un asigurător în al cărui nume activează sau al cărui
împuternicit este;
c) să nu aibă antecedente penale nestinse.

Agentul de asigurare persoană juridică trebuie să întrunească următoarele condiţii
a) să aibă ca obiect de activitate numai intermedierea în asigurări;
b) să dispună de un contract de asigurare de răspundere civilă profesională în vigoare

globală de 10 milioane de lei pe an pentru totalitatea solicitărilor de daune sau de o
garanţie echivalentă furnizată de un asigurător în al cărui nume activează sau al cărui
împuternicit este;
c) să nu fi fost declarat anterior insolvabil şi să nu facă obiectul unei proceduri de
reorganizare şi/sau de insolvabilitate la data solicitării autorizaţiei de la asigurător;
d) să cuprindă obligatoriu în denumire sintagma “agent de asigurare”;
e) să aibă asociaţi şi/sau acţionari, precum şi persoane cu funcţie de răspundere, fără

antecedente penale nestinse;
f) conducătorul său executiv să întrunească condiţiile de pregătire şi de experienţă

pentru această funcţie conform actelor normative emise de Autoritatea de supraveghere;
g) să înfiinţeze şi să ţină un registru al subagenţilor, al cărui regim, a cărui formă şi

al cărui conţinut vor fi stabilite prin acte normative ale Autorităţii de supraveghere emise întru
aplicarea prezentei legi.
Asigurătorul este obligat să înfiinţeze şi să ţină un registru special, denumit Registru al

agenţilor de asigurare, atît în sistem computerizat, cît şi pe suport de hîrtie, cu arhivarea
obligatorie a tuturor modificărilor. Datele înscrise în Registrul agenţilor de asigurare se transmit
în sistem computerizat Autorităţii de supraveghere, precum şi asociaţiei sau uniunii profesionale
din care face parte asigurătorul, sînt accesibile permanent publicului la sediul şi pe web site-ul
asigurătorului, al asociaţiei sau al uniunii profesionale şi se verifică periodic de Autoritatea de
supraveghere. Cerinţele profesionale pe care trebuie să le întrunească agentul de asigurare
persoană fizică şi persoană juridică, datele ce se înscriu în Registrul agenţilor de asigurare,
obligaţiile asigurătorilor privind supravegherea acestor agenţi, alte informaţii referitoare la ei se
stabilesc prin actele normative ale Autorităţii de supraveghere. Un agent de asigurare persoană
fizică sau persoană juridică nu poate intermedia aceleaşi clase de asigurări decît pentru un singur
asigurător. Dacă un asigurat are încheiată o asigurare prin intermediul unui agent de asigurare,
asigurătorul în al cărui nume acţionează agentul de asigurare este responsabil faţă de asigurat
pentru toate actele sau omisiunile agentului.
Activitatea brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare
Odată cu intrarea în vigoare a Legii cu privire la asigurări, în legislația moldovenească va

apărea definiția noțiunii de “broker de asigurări”, precum și normele ce reglementează activitatea
unui tip, relativ nou pentru piața asigurărilor, de intermediere între compania de asigurări și
clienții ei. Acești participanți la piața serviciilor de asigurare au apărut în Republica Moldova
relativ nu demult. Primii brokeri de asigurări au inceput să lucreze din anul 2000. În Moldova,
7
brokerii de asigurări sunt abea la începuturi, dar într-un sistem dezvoltat al serviciilor de
asigurări ei sunt o verigă necesară, necesară însă nu asiguratorului, ci clientului.
Pentru început, să aducem un exemplu clasic din domeniul asigurării transportului auto. La
încheierea contractului cu asiguratorul, agentul de asigurare, sau un alt reprezentant al companiei
de asigurări, se interesează la client cîți șoferi vor conduce automobilul în perioada de acțiune a
contractului de asigurare. Dacă este vorba de un singur om, atunci va fi un preț, dacă e vorba de
doi sau mai mulți, prețul va fi cu totul altul. Dacă e necesar ca acțiunea contractului să se extindă
și asupra țărilor din CSI și Europa, mărimea tarifului de asigurare, respectiv crește. Deseori
clienții nu dau atenție unor astfel de nuanțe: pentru mulți dintre ei principalul este ca prețul
poliței de asigurare să fie cît mai mic. Aceștea nu știu că atunci cînd apare un caz de asigurare ( o
avarie, un accident) despăgubirea de asigurare va fi plătită numai dacă la volan s-au aflat
persoanele incluse în contract. Dacă este o altă persoană, compania de asigurări se consideră
liberă de obligațiunea de a plăti despăgubirea de asigurare.
Activitatea oricărei firme implică în mod natural anumite riscuri. Ele iau naștere odată cu
afacerea și cresc împreună cu ea, uneori chiar într-un ritm mai rapid decît e de așteptat. Practic,
numai o analiză specializată poate arăta dimensiunea costurilor financiare inițiale ce înlocuiesc
pierderile posibile în cazul producerii unui risc asigurat.
Nu poate fi pus la îndoială faptul că rezultatele derulării unui exercițiu financiar sunt influențate
inclusiv de costul gestionării riscului. În funcție de modul în care este abordată această problemă
nu doar profitabilitatea unei afaceri poate fi afectată, ci și insăși stabilitatea ei. Este ușor de
imaginat faptul că producerea unui risc care a fost ignorat atrage după sine pierderi financiare,
variabile ca dimensiune, dar, care, uneori, pot reprezenta mult mai mult decît echivalentul unor
prime de asigurare, prin care riscul respectiv ar fi fost transferat societăților de asigurări.
Consecințele producerii riscurilor sunt oricum asumate. Din păcate, adesea expunerile la risc
sunt recunoscute abea dupa înregistrarea pierderilor. Chiar și în cazul încheierii unor polițe de
asigurare, se poate întîmpla ca riscurile de pierderi să figureze printre excluderile din asigurare.
Tocmai aici intervine brokerul de asigurări, care are capacitatea să depisteze asemenea situații și
să le evite în beneficiul clientului său.
Prin poziția care o deține în lanțul administrării riscurilor, brokerul de asigurări realizează un
parteneriat cu clienții săi și în același timp stabileste cu asigurătorii o relație de afaceri, bazată pe
încredere și corectitudine.
Brokerul de asigurări este cumpărător de asigurări, în numele clientului pe care îl reprezintă. El

stabilește relații de parteneriat cu toți colaboratorii răspunzînd cerințelor clienților cu soluții și
strategii adaptate la fiecare situație concretă. Acest lucru înseamnă cu mult mai mult decît a
intermedia vînzarea de polițe de asigurări. Practic, activitatea se pornește de la identificarea
riscurilor, cuantificarea acestora, elaborarea unui program de gestionare și control al expunerilor,
optim din punctul de vedere al acoperirii și costurilor.
Relația pe care o are un broker de asigurări cu un client al său este o relație de parteneriat,
brokerul reprezentînd interesele asiguratului în fața societăților de asigurări. Pentru un program
de asigurare deja existent al unui asigurător, brokerul poate verifica sau chiar negocia condițiile
contractuale și prima de asigurare pe care o plăteste clientul său. Un alt serviciu important pe
8
care îl poate face un broker este consultanța sau chiar asistența în cazul dosarelor de daună
pentru clienții săi.
În calitate de broker de asigurare şi/sau de reasigurare poate activa orice persoană juridică
organizată sub formă de societate pe acţiuni ori de societate cu răspundere limitată, care dispune
de licenţă de activitate, eliberată în condiţiile Legii privind licenţierea unor genuri de activitate,
precum şi în condiţiile Legii cu privire la asigurari nr.407-XVI din 21.12.2006.
Brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare trebuie să întrunească următoarele condiţii:
a) să corespundă cerinţelor prevăzute de lege;
b) să dispună de un capital social, vărsat în formă bănească, a cărui valoare nu poate fi mai
mică de 25000 de lei;
c) să dispună de un contract în vigoare de asigurare de răspundere civilă profesională

globală de 15 milioane de lei pe an pentru totalitatea solicitărilor de daune;
d) să desfăşoare doar activitate de broker de asigurare şi/sau de reasigurare;
e) să păstreze şi să pună la dispoziţia Autorităţii de supraveghere, la cerere, registrele şi

înregistrările contabile care să evidenţieze şi să clarifice operaţiunile efectuate în activitatea sa;
f) să aibă un personal care să corespundă criteriilor de pregătire şi calificare conformactelor

normative privind cerinţele profesionale pentru intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări;
g) să înfiinţeze şi să ţină Registrul asistenţilor în brokeraj, al cărui regim, a cărui formă şial
cărui conţinut se stabilesc prin actul normativ al Autorităţii de supraveghere, emise întru
aplicarea prezentei legi;
h) să prezinte raportările financiare, altă informaţie privind activitatea sa, în modul stability
prin actele normative ale Autorităţii de supraveghere;
i) să nu fi fost declarat anterior insolvabil şi să nu facă obiectul unei proceduri de

reorganizare judiciară şi/sau de insolvabilitate la data solicitării licenţei.
Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare nu pot desfăşura activitate prin agenţi de

asigurare persoane fizice sau persoane juridice ori subagenţi, ci numai prin personal propriu
sau prin asistenţi de brokeraj. Personalul propriu al brokerului de asigurare şi/sau de
reasigurare care are drept atribuţie principală intermedierea contractelor de asigurare şi/sau de
reasigurare şi asistenţii în brokeraj vor fi înscrişi în registrul prevăzut de lege. Un broker de
asigurare şi/sau reasigurare nu poate fi acţionar semnificativ sau persoană cu funcţie de
răspundere a unui asigurător (reasigurător) sau agent de asigurare. Un asigurător (reasigurător)
sau agent de asigurare nu poate fi deţinător de valori mobiliare, cote sau persoană cu funcţie de
răspundere a unui broker de asigurare şi/sau de reasigurare. Brokerii de asigurare şi/sau de
reasigurare, avînd împuterniciri din partea asigurătorilor şi/sau reasigurătorilor, au dreptul să
colecteze primele de asigurare şi/sau de reasigurare, să plătească în numele lor despăgubiri în
moneda prevăzută în contractul de asigurare şi/sau de reasigurare, după caz, cu respectarea
prevederilor legale în vigoare, să emită documente de asigurare sau de reasigurare în numele
9
asigurătorului sau al reasigurătorului, după caz. În cazul constatării incapacităţii de plată a
asigurătorului (reasigurătorului), brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare este obligat să
informeze imediat Autoritatea de supraveghere. Ţinerea evidenţei contabile şi controlul
intern al brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare se vor efectua în conformitate cu
prevederile legale. Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare se pot asocia în uniuni
profesionale şi pot adera la uniuni internaţionale de profil, cu respectarea obligaţiilor ce decurg
din actele constitutive ale acestora.
Licenţierea brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare
Pentru obţinerea licenţei de activitate, brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare va prezenta,

suplimentar la actele prevăzute în Legea privind licenţierea unor genuri de activitate,
următoarele documente:
a) actul de proprietate sau contractul de locaţiune a imobilului în care se va desfăşura

activitatea licenţiată;
b) contractul de asigurare de răspundere civilă profesională;
c) certificatul bancar ce confirmă depunerea integrală a capitalului social.
d) taxa pentru eliberarea licenţei pentru activitatea de intermediere în asigurări în

calitate de broker de asigurare şi/sau de reasigurare este de 2500 lei şi se varsă la
bugetul de stat.
e) Taxa de reperfectare a licenţei pentru activitatea de intermediere în asigurări în

calitate de broker de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi taxa pentru eliberarea
copiei sau duplicatului acesteia se varsă la bugetul de stat.
În cel mult 15 zile lucrătoare de la data primirii cererii şi a documentelor anexate, Camera de
Licenţiere va decide asupra eliberării licenţei.
Retragerea licenţei brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare
Retragerea licenţei brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare se efectuează în

conformitate cu Legea privind licenţierea unor genuri de activitate. Camera de Licenţiere poate
retrage licenţa, inclusiv la sesizarea Autorităţii de supraveghere, şi în cazul în care brokerul de
asigurare şi/sau de reasigurare a încălcat prevederile .
Denumirea brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare
Denumirea brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare trebuie să conţină una din

sintagmele: “broker de asigurare”, “broker de asigurare - reasigurare” sau “broker de
reasigurare”, după caz. Nu se admite folosirea în denumirea brokerului de asigurare şi/sau de
reasigurare a însemnelor identice ori asemănătoare însemnelor din denumirile brokerilor
înfiinţaţi anterior dacă denumirea primului poate fi confundată cu aceste denumiri. Fondatorii
şi angajaţii brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare nu pot ocupa concomitent funcţii în
cadrul asigurătorului (reasigurătorului). Se interzice participarea asigurătorului
(reasigurătorului) sau a angajaţilor lui la constituirea sau la activitatea brokerului de asigurare
şi/sau de reasigurare.
10
Responsabilităţile brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare
În cadrul activităţii sale de intermediere în asigurări şi reasigurări, brokerul de asigurare

şi/sau de reasigurare reprezintă interesele asiguratului (reasiguratului). Anterior încheierii
contractului de asigurare (reasigurare), brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare oferă
explicaţii şi recomandări privind condiţiile, termenele, limitele sau excepţiile contractului şi
prima de asigurare sau reasigurare. Brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare intermediază
încheierea contractului de asigurare (reasigurare) doar cu asigurătorul (reasigurătorul) licenţiat
în conformitate cu prezenta lege. Brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare informează
asigurătorul (reasigurătorul) referitor la propunerile asiguratului (reasiguratului) privind
contractul de asigurare sau reasigurare. Brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare poartă
răspundere faţă de asigurat (reasigurat) pentru pierderile suportate de acesta dacă pierderile au
fost cauzate prin neglijenţă şi dezinformare sau prin alte omisiuni proprii faţă de asigurat
(reasigurat). Autoritatea de supraveghere, în temeiul prezentei legi, va elabora acte normative
privind alte responsabilităţi şi obligaţii ale brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare,
sistemul de raportare, protecţia consumatorului şi confidenţialitatea informaţiei.
În concluzie, în urma studierii aprofundate a prevederilor Legii Republicii Moldova cu

privire la asigurări nr.407-XVI din 21.12.2006, observăm ca ea conţine un şir de contradicţii,
abordări superficiale şi incomplete, ce nu reflectă real rolul şi funcţiile brokerului. Aparent,
baza legislativă a activităţilor de asigurare şi reasigurare în Moldova este suficientă pentru
activităţile date, totuşi sunt o serie de nedumeriri în ceea ce priveşte statutul brokerului de
asigurare şi cel al agentului de asigurare, ca persoană juridică. Aceste nedumeriri pot fi
conturate prin următoarele exemple: potrivit legislaţiei autohtone agentul de asigurare
desfăşoară o activitate profesională, iar, brokerul de asigurare fiind doar o persoană juridică
care negociază pentru clienţii săi încheierea de contracte de asigurare. Deasemenea, brokerului
de asigurare îi revin mai multe articole care reglementează destul de dur activitatea acestuia,
spre deosebire de cea a agentului de asigurare. De ce oare unui "simplu negociator de
contracte" i se înaintează cerinţe atît de serioase: pregatire profesională în domeniu, asigurare
profesională cu suma asigurată de 1 mil. euro, licenţiere e.t.c. Conform prevederilor Directivei
Comunităţii Europene 77/92/CEE cu privire la intermediari din 13.12.1976 activitatea
brokerului este definită în felul urmator: "Activitatea profesională a persoanelor care pun în
legatură clienţii şi societăţile de asigurări sau de reasigurări, fara nici-o obligaţie în alegerea
acestora, în vederea acoperirii riscului de asigurat sau reasigurat, care pregatesc încheierea
contractelor de asigurare şi ajută eventual la gestionarea şi executarea acestora, mai ales în
cazul daunelor"; fapt ce demonstrează că este nevoie de o restructurare a legii cu privire la
asigurări.
În final menţionăm că activitatea brokerului constă în aceea că, deservind clientul, el propune
acestuia anume acel contract de asigurare care este necesar pentru acoperirea riscului urmărit.
Bazîndu-se pe analiza riscurilor posibile, brokerul elaborează şi recomandă clientului un
program de asigurare optim, prin studierea ofertelor înaintate de parteneriii acestuia –
companiile de asigurări. Brokerul este un partener profitabil şi pentru asigurator, deoarece
reprezintă canal de distribuire a produselor de asigurare. Brokerul este plasat mai aproape de
consumatorul serviciilor de asigurare, el studiază necesităţile lor şi inaintează noi cerinţe pentru
11
îmbunătăţirea produselor de asigurare existente. Analizînd activitatea unui broker de asigurare,
putem concluziona că rolul lui se formează în baza a 4 elemente principale:
- reprezintă cientul,
-consultă şi îi oferă informaţii depline,
-negociază din numele clientului pentru o avea o primă de asigurare rezonabilă,
-deserveşte intregul ciclu – de la negocierea contractului şi plasarea riscului, pînă laregularizarea

cazului asigurat, daca situaţia o cere.
Pentru serviciile prestate, brokerul este remunerat prin plata unui comision -"brokerage",
prin aplicarea unei cote procentuale asupra primei de asigurare achitate de client
(asigurat/reasigurat). De regulă, brokerul încaseaza acest comision de la asigurătorul la care a
plasat asigurarea, deoarece "aduce afaceri asiguratorului". Comisionul de brokeraj variază în
funcţie de tipul de asigurare. Aşa servicii ale brokerului, ca selectarea unei acoperiri de
asigurare optime şi a asiguratorului, orice consultaţii, reprezentarea intereselor clientului în
relaţiile cu asiguratorul etc., sunt acordate gratuit.
Deci statul brokerilor în Repulica Moldova deşi a început să prindă un contur din ce în ce
mai clar, ar trebui reoformat, fapt ce ar permite pieţei locale de asigurări să corespundă
standartelor europene.
I.2 Destinația și necesitatea asigurărilor în Republica Moldova

Indiferent cît de multă grijă acordăm evitării problemelor sau protejării bunurilor noastre, nu
putem fi niciodată siguri că vom avea succes. Unele evenimente negative implică traume psihice
şi pierderi financiare semnificative.
Oamenii doresc să se bucure de propriile lor locuinţe, să conducă maşini, să zboare cu avionul,
fără a se teme de potenţialele probleme care pot apărea. Rolul asigurării este acela de a oferi
oamenilor securitate, altfel spus, acela de a-i ajuta pe acei cîţiva care suferă o pagubă sau care
sunt implicaţi într-un accident.
Cunoaşterea împrejurarilor, în care se pot produce diverse fenomene ce perturbă desfăşurarea

normală a activiăţtii economice şi provoacă pagube, permite omului să ia măsurile de rigoare
pentru a evita apariţia unor asemenea fenomene, a le preveni, a limita acţiunea lor distructivă sau
a se pune la adăpost de urmările nefaste ale acestora.
În domeniul asigurărilor mai mult ca în orice activitate, este foarte important să stabilim cine are
un interes în încasarea primelor și în plata despăgubirilor. În acest sens, asigurarea pune la
adăpost pe acele persoane care sunt amenințate de pericole naturale, de fenomene independente
de voința sa.
Societățile de asigurare își desfășoară activitatea ținînd cont de caracterul aleator al apariției
fenomenelor, stabilind obligațiile ce și le asumă prin contractele încheiate. În practică pot să
apară abateri de la media multianuală a pagubelor provocate de riscuri asigurate. Cînd abaterile
sunt favorabile, acestea măresc profitul societății, iar cînd abaterile sunt negative societățile de
asigurări înregistrează pierderi.
12
În general, se poate afirma că, mai ales în ultimele trei-patru decenii ale secolului XX, a
crescut importanţa care se acordă asigurărilor mai în toate ţările lumii. Acest lucru poate fi privit
ca o consecinţă directă a sporirii vertiginoase a numărului autovehiculelor de diverse tipuri aflate
în circulaţie, ceea ce a condus la o înmultţire a accidentelor pe drumurile publice şi la o creştere
însemnată a numărului persoanelor care cad victime ale acestora. Tot în acest sens a acţionat şi
dezvoltarea fără precedent a transporturilor de persoane şi de bunuri pe căile aeriană, maritimă şi
terestră.
Pentru ca persoanele care au de suferit în urma producerii unor accidente de autovehicule şi de

alte mijloace de transport sau cele ale căror bunuri au fost distruse în astfel de imprejurări, să
poată primi în toate cazurile despăgubirea ce li se cuvine , în majoritatea ţărilor din lume se
practică – sub formă obligatorie sau contractuală diverse tipuri de asigurări.
Prin urmare, se poate afirma că asigurările, în afara de faptul că protejează patrimoniul

asiguratului, au şi un important rol social, deoarece permit persoanelor care au avut de suferit de
pe urma diferitelor accidente să fie despăgubite prompt si integral de către compania de
asigurare. În acest fel, persoanele păgubite nu mai aşteaptă pină cînd autorul faptei va fi în
măsură să achite despăgubirea sau uneori pînă cînd acesta va fi descoperit (este vorba de cazurile
cînd vinovaţii în producerea unor accidente de autovehicule nu sunt identificaţi imediat). Dacă
vorbim despre necesitatea asigurărilor, trebuie menţionat faptul că asigurările capătă o
dezvoltare tot mai largă în rîndul celorlalte activităţi desfăşurate în sistemul economic.
Necesitatea asigurărilor are şi un aspect economic, care constă în următoarele:
- prin mijloacele sale specifice, respectiv prin crearea unor comunităţi de risc şi aplicarea
principiului mutualităţii iîn suportarea pagubelor, asigurarea contribuie la desfăşurarea fără
întrerupere a procesului de producţie;
- prin plasamentele făcute pe piaţa capitalului, companille de asigurare contribuie la

dezvoltarea creditului şi la finanţarea unor proiecte economice;
- asigurarea participă la finanţarea unor acţiuni de prevenire şi combatere a unor

evenimente generate de pagube, contribuind astfel la menţinerea integrităţii proprietăţii de
stat, private şi mixte;
- prin asigurarea şi reasigurarea mărfurilor care fac obiectul raporturilor juridice de comerţ
internaţional, precum şi a mijloacelor cu care acestea sunt transportate se poate procura
valuta necesară acoperirii unor eventuale pagube sau se pot realiza importante economii în
valută; - prin operaţiuni de primire şi cedare a unor riscuri pe piaţa internaţională de asigurări
se contribuie la extinderea relaţiilor comerciale internaţionale.
Elementele care atestă necesitatea şi importanţa asigurărilor sunt şi funcţiile pe care ele le
îndeplinesc în cadrul societăţii.
Funcţia principală a asigurării – funcţia de repartiţie - se manifestă în primul rînd, în

procesul de formare a fondului de asigurare, la dispoziţia organizaţiei de asigurare, pe seama
primei de asigurare, suportate de persoanele fizice şi juridice cuprinse în asigurare.
13
În al doilea rînd, această funcţie se manifestă în procesul de dirijare a fondului de asigurare
către destinaţiile sale legale, şi anume plata îndemnizaţiilor de asigurare, finanţarea unor acţiuni
cu caracter preventiv, acoperirea cheltuielilor administrative şi gospodăreşti ale organizaţiei de
asigurare şi constituirea unor fonduri de rezervă.
Funcţia de control – ca funcţie complementară a asigurării, urmăreşte modul în care se încasează

primele de asigurare şi alte venituri ale organizaţiei de asigurare, cum se efectuează plăţile cu
titlu de îndemnizaţie de asigurare, cheltuielile de prevenire a riscurilor, cum sunt respectate
drepturile cuvenite asiguratţilor, dacă sunt îndeplinite integral şi la timp obligaţiile financiare ale
instituţiei de asigurare către terţi.
14
Capitolul II. Analiza pieței de asigurări din Republica Moldova
2.1 Analiza cantitativă şi calitativă a condiţiilor de asigurare si a calcularii primelor la
asigurarea de raspundere civila auto (RCA)
Pentru a face analiza condiţiilor de asigurare privind răspunderea civilă, voi prezenta
elementele care participă la activitatea din acest domeniu.
Figura 1. Elementele asigurării
Sursa: Elaborat de autor in baza contractelor de asigurare
Elementele prezentate anterior vor fi analizate în capitolele următoare:
I. Încheierea contractului de asigurare
II. Clauzele contractuale specifice asigurării de viaţă
III. Clauzele contractuale specifice asigurării de bunuri
IV. Clauzele contractuale specifice asigurării de răspundere civilă
V. Refuzul de a plăti despăgubirea de asigurare
VI. Încetarea contractului de asigurare

15
VII. Nulitatea contractului de asigurare
I. Încheierea contractului de asigurare
Contractul de asigurare se încheie în forma şi în modul stabilit de legislaţie, conţinînd

următoarele clauze:
a) numele sau denumirea părţilor contractante, numărul de identificare de stat,

domiciliul sausediul lor;
b) obiectul asigurării;
c) riscurile care se asigură;
d) începutul şi durata asigurării;
e) suma asigurată;
f) prima de asigurare, locul şi termenele de plată;
g) modalitatea de modificare, reziliere şi încetare a contractului;
h) condiţiile de plată a despăgubirii de asigurare şi/sau a indemnizaţiei de asigurare;

i) drepturile şi obligaţiile părţilor;
j) răspunderea părţilor;
k) jurisdicţia soluţionării litigiilor;
Asigurătorul este obligat să aplice, în cazurile prevăzute de legislaţie, forme standardizate ale
contractului de asigurare. Asigurarea sistematică, în aceleaşi condiţii a loturilor omogene de
bunuri (marfă, încărcături etc.) se poate efectua în baza unui contract general de asigurare. În
acest caz, asigurătorul eliberează, la cererea asiguratului, poliţă de asigurare pentru fiecare lot de
bunuri. În cazul în care conţinutul contractului general de asigurare nu corespunde conţinutului
poliţei de asigurare eliberate pentru fiecare lot de bunuri, prioritate are poliţa de asigurare.
Condiţiile de asigurare ale asigurătorului sînt obligatorii pentru asigurat dacă contractul prevede
expres aplicarea lor şi dacă ele sînt expuse în textul contractului sau pe verso ori fac parte
integrantă a contractului sub formă de anexă. În cazul în care condiţiile de asigurare se prezintă
în anexe la contractul de asigurare, faptul înmînării anexelor de către asigurător asiguratului se
notifică în textul contractului.
II. Clauzele contractuale specifice asigurării de viaţă
În cazul asigurării de viaţă, indemnizaţia de asigurare se acordă sub formă de plată unică sau
de plăţi periodice. Suma asigurată pentru asigurarea de deces poate să difere de suma asigurată
pentru asigurarea de supravieţuire. Indemnizaţia de asigurare se plăteşte asiguratului sau, în caz
de deces al acestuia, beneficiarului desemnat de el. Dacă nu s-a desemnat nici un beneficiar,
indemnizaţia de asigurare se plăteşte moştenitorilor asiguratului în calitate de beneficiari.
Desemnarea beneficiarului se face de către asigurat fie la încheierea contractului, fie în cursul
executării lui, prin declaraţie scrisă comunicată asigurătorului sau prin testament. Înlocuirea sau
revocarea beneficiarului se permite oricînd în cursul executării contractului.În cazul în care
16
există mai mulţi beneficiari desemnaţi, aceştia au drepturi egale asupra indemnizaţiei de
asigurare dacă asiguratul nu a dispus altfel.
Dacă unul dintre beneficiari a contribuit esenţial şi/sau intenţionat la decesul asiguratului, fapt
confirmat prin hotărîre judecătorească definitivă, indemnizaţia de asigurare se plăteşte celorlalţi
beneficiari desemnaţi sau moştenitorilor.
În cadrul asigurării de viaţă pentru care se constituie rezervă matematică, asiguratul poate să
înceteze efectuarea plăţii primelor cu dreptul de a menţine contractul la o sumă asigurată redusă
sau de a-l rezilia, solicitînd restituirea rezervei constituite (suma de răscumpărare), conform
contractului de asigurare. Asiguratul care a încheiat contract de asigurare de viaţă individual
trebuie să aibă la dispoziţie, de la data semnării contractului de către asigurător, o perioadă de 20
de zile în interiorul căreia să poată denunţa contractul în cauză. Aceste prevederi nu se aplică
contractelor de asigurare de viaţă cu o durată de pînă la 6 luni inclusiv.
Indemnizaţia de asigurare se datorează independent de sumele cuvenite asiguratului sau

beneficiarului din asigurările sociale, de repararea prejudiciului de către persoanele responsabile
de producerea lui, precum şi de sumele primite de la alţi asigurători în temeiul unor alte contracte
de asigurare. Creditorii asiguratului nu au dreptul să urmărească indemnizaţia de asigurare
cuvenită beneficiarului sau moştenitorului legal, după caz.
Drepturile asiguratului asupra sumei rezultate din rezerva ce se constituie în cazul asigurării
de viaţă pentru obligaţii de plată ale asigurătorului scadente în viitor nu sînt supuse prescripţiei.
În cazul asigurării de viaţă, cuantumul venitului investiţional aplicat la calcularea tarifelor de
asigurare şi prevăzut în contractul de asigurare nu poate depăşi procentul anual stabilit prin
actele normative ale Autorităţii de supraveghere. Asiguratul persoană fizică poate, cu acordul
asigurătorului, să beneficieze de un împrumut cu dobîndă în limitele rezervei acumulate în cazul
asigurării de viaţă.
III. Clauzele contractuale specifice asigurării de bunuri
Asigurarea de bunuri se poate efectua numai în beneficiul proprietarului de bunuri dacă legea
sau contractul nu prevede altfel. Suma asigurată nu poate depăşi valoarea reală a bunurilor
asigurate din momentul încheierii contractului de asigurare. În caz contrar, contractul este nul, în
virtutea legii, în partea, din suma asigurată, care depăşeşte valoarea reală a bunurilor la
momentul încheierii contractului. La încheierea contractului, asigurătorul are dreptul să
examineze bunurile pentru a constata existenţa şi starea lor reală. Asiguratul este obligat să
întreţină bunul asigurat în condiţii adecvate şi în conformitate cu stipulările stabilite în contract
pentru a preveni producerea riscului asigurat. Asigurătorul are dreptul să verifice modul în care
este întreţinut bunul asigurat. Despăgubirea de asigurare se stabileşte prin acordul comun al
asigurătorului şi asiguratului şi nu poate depăşi valoarea bunurilor la data producerii
evenimentului asigurat şi nici cuantumul prejudiciului real suportat. În cazurile prevăzute în
condiţiile de asigurare şi în contractul de asigurare, la producerea riscului asiguratul este obligat
să ia, pe seama asigurătorului şi în limitele sumei la care s-a făcut asigurarea, în funcţie de
împrejurări, măsuri de limitare a pagubelor. În cazul în care s-a încheiat contract de asigurare
pentru o sumă asigurată inferioară valorii bunului supus asigurării, despăgubirea cuvenită se
reduce proporţional raportului dintre suma prevăzută în contract şi valoarea bunului dacă prin
17
contract nu s-a convenit altfel. Dacă pentru acelaşi bun sînt încheiate mai multe contracte de
asigurare care, în ansamblu, depăşesc valoarea reală a bunului, fiecare asigurător este obligat să
plătească partea din prejudiciu egală cu raportul dintre suma asigurată prin contract şi valoarea
totală a sumelor asigurate prin toate contractele, fără ca asiguratul să poată încasa o despăgubire
mai mare decît prejudiciul efectiv, consecinţă directă a riscului. Asiguratul are obligaţia să
declare existenţa unor alte asigurări pentru acelaşi bun la diferiţi asigurători, atît la încheierea
contractului de asigurare, cît şi pe parcursul executării lui.
În cazul înstrăinării bunurilor asigurate, dobînditorul are opţiunea de a menţine valabilitatea

contractului de asigurare sau de a-l rezilia. În cazul menţinerii valabilităţii contractului de
asigurare, vînzătorul are obligaţia de a notifica asigurătorul, în decursul a 10 zile de la data
înstrăinării, despre înstrăinarea bunurilor asigurate. În caz contrar, contractul de asigurare se
consideră reziliat în momentul înstrăinării bunurilor. Asigurătorul, la rîndul său, va recalcula
prima de asigurare pentru noul asigurat şi va reduce sau, respectiv, va majora prima de asigurare
pentru perioada neexpirată a contractului de asigurare.
În cazul asigurării de bunuri, contractul de asigurare poate să prevadă aplicarea francizei, al cărei
cuantum se stabileşte prin acordul comun al părţilor.
IV. Clauzele contractuale specifice asigurării de răspundere civilă
În cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire

pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în temeiul legii faţă de terţe persoane păgubite şi
pentru cheltuielile suportate de asigurat în proces civil. Prin contractul de asigurare, se poate
include în asigurare şi răspunderea civilă a unei persoane, alta decît aceea care a încheiat
contractul. Drepturile persoanei păgubite se exercită împotriva persoanei răspunzătoare de
producerea pagubei. Asigurătorul poate fi chemat în judecată, de persoanele păgubite, în limitele
obligaţiilor ce îi revin prin contractul de asigurare. Despăgubirea se stabileşte potrivit unui acord
dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător, potrivit contractului de asigurare ori unei hotărîri
judecătoreşti. Pentru stabilirea despăgubirii în cazul evenimentelor produse pe teritoriul
Republicii Moldova, părţile sînt în drept, dacă nu ajung la înţelegere, să supună litigiul spre
soluţionare unei instanţe de judecată din Republica Moldova. Asigurătorul plăteşte nemijlocit
celui păgubit despăgubire (care nu poate fi urmărită de creditorii asiguratului) în măsura în care
acesta nu a fost despăgubit de asigurat. Despăgubirea se plăteşte asiguratului în cazul în care
acesta dovedeşte că l-a despăgubit pe cel păgubit dacă asigurătorul nu are dreptul la acţiune de
regres faţă de asigurat. Asigurătorul este în drept:
- să participe, în lipsa asiguratului şi independent de voinţa lui, la examinarea

circumstanţelor producerii cazului asigurat;
- să prezinte instituţiilor de rigoare interpelări, adrese şi petiţii care ar vizacirumstanţele

cazului pretins asigurat.
V. Refuzul de a plăti despăgubirea de asigurare
Asigurătorul este în drept să refuze deplin sau parţial asiguratului despăgubirea de asigurare în
asigurările de bunuri în cazul:
18
- producerii de pagube ca urmare a unor acţiuni intenţionate ale asiguratului sau
alebeneficiarului, orientate spre provocarea sau facilitarea producerii evenimentului asigurat, cu
excepţia acţiunilor de îndeplinire a datoriei civice sau de apărare a vieţii, sănătăţii, onoarei şi
demnităţii;
- producerii de pagube ca urmare a unei infracţiuni intenţionate comise de asigurat saubeneficiar,

legate direct de producerea evenimentului asigurat;
- comunicării intenţionate de informaţii false către asigurător sau necomunicării datelor,

cunoscute de asigurat, ce vizează interesele de asigurare dacă circumstanţele tăinuite se află în
raport de cauzalitate cu producerea evenimentului asigurat
- unor alte evenimente prevăzute de legislaţie.
Asigurătorul nu este în drept să nu plătească despăgubirea de asigurare în cadrul asigurării

de răspundere civilă. În asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul este subrogat, în limitele
despăgubirii de asigurare plătite, în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării
contra persoanelor care poartă răspundere de producerea pagubei. Asigurătorul poate renunţa
total sau parţial la exercitarea dreptului de subrogare împotriva persoanei care poartă răspundere
de producerea pagubei, dacă ea însăşi a suferit grav, sau împotriva moştenitorilor ei, dacă
persoana a decedat ca urmare a producerii riscului asigurat, sau în alte situaţii în care
împrejurările justifică renunţarea.
Dacă legea sau contractul nu prevede altfel, nu sînt despăgubite prejudiciile cauzate de acţiuni
militare, de instituirea stării de război sau a stării excepţionale, de dezordini în masă, de acţiune a
energiei nucleare, de contaminare chimică sau biologică, de arestarea sau confiscarea bunurilor
asigurate.
Nu se plăteşte despăgubire de asigurare în cazul în care acţiunea cazului asigurat a început şi

s-a terminat în momentul în care termenul de asigurare a început să curgă, chiar dacă daunele
sînt depistate în perioada de asigurare. Asupra refuzului de a plăti integral sau parţial
indemnizaţie de asigurare sau despăgubire de asigurare, asigurătorul emite în scris o decizie
motivată, pe care o comunică în scris asiguratului, păgubitului şi beneficiarului în termenele
indicate în condiţiile de asigurare.
Refuzul asigurătorului de a plăti indemnizaţie de asigurare sau despăgubire de asigurare

poate fi contestat de către asigurat în instanţă de judecată. Starea financiară precară, de criză a
asigurătorului nu poate servi drept temei pentru refuzul de a plăti asiguratului indemnizaţie de
asigurare sau despăgubire de asigurare.
VI. Încetarea contractului de asigurare
Contractul de asigurare încetează de drept prin acordul părţilor, precum şi:
- la neachitarea de către asigurat a primei de asigurare în mărimea şi în

termenulstabilit;
- la expirarea termenului său de acţiune;
- la îndeplinirea de către asigurător a obligaţiilor contractuale;

19
- la lichidarea asiguratului persoană juridică sau la decesul asiguratului
persoană fizică;
- la lichidarea asigurătorului, în modul stabilit de legislaţie;- în alte cazuri

prevăzute de legislaţie.
Contractul de asigurare poate fi reziliat, la cererea asigurătorului sau asiguratului, doar în

cazul în care partea opusă nu îşi onorează obligaţiile prevăzute de contract sau încalcă legislaţia.
La rezoluţia contractului de asigurare de bunuri sau a contractului de asigurare de răspundere
civilă din culpa asigurătorului, asiguratului i se restituie integral prima de asigurare. În alte
cazuri, asigurătorul restituie asiguratului ori succesorilor lui primele de asigurare pentru lunile
complete pînă la expirarea contractului, reţinînd suma cheltuielilor efective de gestiune în funcţie
de clasele de asigurare.
La rezilierea contractului de asigurare de viaţă, asigurătorul restituie asiguratului, conform

contractului de asigurare, rezerva acumulată (suma de răscumpărare).
VII. Nulitatea contractului de asigurare
Contractul de asigurare este nul în cazurile prevăzute de legislaţie sau dacă a fost încheiat:
- în condiţii care contravin prezentei legi şi/sau care defavorizează

situaţia asiguratului în raport cu legislaţia în vigoare;
- asupra unor bunuri declarate ca fiind obţinute ilicit, sechestrate sau arestate
ori careurmează a fi confiscate în temeiul unei sentinţe judecătoreşti definitive;
- cu o persoană neautorizată să încheie contracte în numele asigurătorului;
- după producerea evenimentului pentru care contractul de asigurare prevede
plata despăgubirii de asigurare sau a indemnizaţiei de asigurare.
În cazul nulităţii absolute a contractului de asigurare, asigurătorul restituie integral

asiguratului primele de asigurare încasate. Asigurătorul şi/sau asiguratul poate pretinde la
repararea prejudiciului cauzat prin contractul de asigurare declarat nul.
Asigurarea de răspundere civilă auto este una dintre cele mai cunoscute şi mai utilizate tipuri
de asigurare în Republica Moldova. Mii de persoane suferă anual vătămări corporale în accidente
auto şi alte sute de persoane decedează în astfel de accidente. Decesul neaşteptat al unui membru
al familiei , avarierea automobilului pot avea efecte financiare semnificative asupra unui individ
sau asupra unei familii. Asigurarea de răspundere civilă auto are ca obiect acoperirea
prejudiciului produs de asigurat unor terţe persoane , în condiţiile în care asiguratul este
răspunzător potrivit legii.
AORC reprezintă asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de

autovehicule. Obiect al asigurării obligatorii de răspundere civilă auto îl constituie răspunderea
civilă a posesorului de autovehicul în limitele teritoriale de acoperire ale asigurării.
Categoriile de persoane pasibile de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto:
1. persoanele fizice şi persoanele juridice care au în posesiune autovehicule

supuse înmatriculării pe teritoriul Republicii Moldova sînt obligate să se
20
asigure pentru cazuri de răspundere civilă auto ca urmare a prejudiciilor
cauzate prin accident de autovehicul produs în limitele teritoriale de acoperire
ale asigurării.
2. persoanele care intră pe teritoriul Republicii Moldova cu autovehicule
înmatriculate în străinătate se consideră asigurate dacă:
a) sînt asigurate în conformitate cu prezenta lege ;
b) posedă documente internaţionale de asigurare valabile în Republica Moldova.
Asigurarea de răspundere civilă auto este avantajoasă pentru toate părţile implicate în
contractul de asigurare: permite persoanei păgubite să primească despăgubirea cuvenită,
asigurătorului să încaseze primele de asigurare , iar asiguratului să-şi protejeze patrimoniul,
deoarece prin cumpărarea unei astfel de asigurări, el nu mai poate fi urmărit pe cale juridică
pentru prejudiciul produs, decît în anumite excepţii.
Astăzi, reglementarea asigurărilor de răspundere civilă auto se face în baza Legii “ Cu privire la
asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule”, nr. 414-XVI
din 22 decembrie 2006.
Potrivit aceleiaşi legi, pentru prima dată prima de asigurare aferentă asigurării obligatorii de
răspundere civilă auto interne şi externe se stabileşte şi se actualizează cel puţin o dată pe an de
către Comisia Naţională a Pieţei Financiare după “Metodologia de calcul a primei de asigurare
de bază şi a coeficienţilor de rectificare” aprobată de Guvern prin Hotarirea nr. 318 din 17 martie
2008. Conform actului normativ amintit, toate companiile de asigurări autorizate să practice
asigurări RCA interne nu vor putea practica tarife de primă diferite faţă de cele notificate de
CNPF. Astfel, goanna dupa cota de piaţă nu se va realiza prin reduceri de prime ci prin
capacitatea de vînzare a produsului.
Prima de asigurare de bază pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto internă se
stabileşte în mărime de 500 lei.
Coeficientul de rectificare K1 se stabileşte în funcţie de tipul autovehicului, capacitatea

motorului, numărul de locuri sau masa totală a autovehiculului şi mărimea acestuia pentru
fiecare mijloc de transport este reflectată în tabelul nr.1.
Tabelul 1.Mărimea coeficientului de rectificare K1
21
Sursa: elaborata de autor in baza tarifelor companiei MOLDCARGO
Coeficientul de rectificare K1 se stabileşte în funcţie de tipul autovehicului, capacitatea

motorului, numărul de locuri sau masa totală a autovehiculului şi mărimea acestuia pentru
fiecare mijloc de transport este reflectată în tabelul nr.1.
Coeficientul de rectificare K2 se stabileşte în funcţie de intensitatea traficului auto în anumite

teritorii de utilizare a autovehiculului. Pentru persoane fizice teritoriul de utilizare se stabileşte
de către asigurător la încheierea contractului în conformitate cu domiciliul posesorului drept
sursă de confirmare a căruia serveşte fişa de însoţire a buletinului de identitate a potenţialului
asigurat.
Tabelul 2. Mărimea coeficientului de rectificare K2 stabilit în funcţie de teritoriul de utilizare a

autovehiculului
22
Coeficientul de rectificare K3 se stabileşte în funcţie de vîrsta şi de vechimea în conducere a

utilizatorului autovehiculului, se aplică la încheierea contractelor cu număr limitat de persoane şi
este reflectat în tabelul nr.3.
Tabelul 3 Stabilirea coeficientului de rectificare K3
Coeficientul de rectificare K4 se stabileşte în funcţie de tipul contractului şi este reflectat în

tabelul nr.4.
Tabelul 4.Stabilirea coeficientului de rectificare K4
Tipul contractului Codul Coeficientul K4
Cu indicarea persoanelor admise să utilizeze autove-

hiculul pentru care se încheie contractul( număr limitat 1 1.0
de persoane)
Fără indicarea persoanelor admise să utilizeze auto-

vehiculul pentru care se încheie contractul( număr 2 1.2
limitat de persoane)
Coeficientul de rectificare K5 se stabileşte în funcţie de statutul juridic al posesorului

autovehicului şi mărimea acestuia este reflectată în tabelul nr.5.
Tabelul nr.5 Stabilirea coeficientului de rectificare K5
Statutul juridic al posesorului autovehiculului Codul Coeficientul K5

Persoane fizice 1 0.9
Persoane juridice,inclusiv persoane fizice-antreprenori 2 1.5
23
Coeficientul de rectificare K6 se aplică pentru autovehiculele înmatriculate în străinătate şi
utilizate temporar pe teritoriul Republicii Moldova ( în cazul în care nu posedă documente
internaţionale valabile în Republica Moldova). Prima de asigurare pentru autovehiculele
menţionate se va calcula în baza coeficienţilor de rectificare pentru asigurarea obligatorie de
răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule, aprobată prin Hotarîrea Guvernului
nr.318 din 17.03.2008.
Tabelul 6 Stabilirea coeficientului de rectificare K6
Locul înmatriculării automobilului Coeficientul K6

În afara Republicii Moldova 3
Coeficientul de rectificare K7 se stabileşte în funcţie de termenul asigurării. În cazul încheierii

contractului de asigurare pentru o perioadă mai mică de 12 luni , conform art. 12 , alin (2) si (3)
al Legii nr. 414 din 22 decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă
pentru pagube produse de autovehicule, se aplică pentru fiecare lună 1/10 din prima de asigurare
anuală calculată pentru unitatea de transport pentru care se face asigurarea. Prima calculată astfel
nu poate depăsi prima de asigurare aferentă perioadei de asigurare de 12 luni. Mărimea acestui
coeficient este reflectată în tabelul nr.7.
Termenul asigurării în cazul încheierii Coeficientul de rectificare K7

contractului de asigurare pentru o
perioadă mai mică de 12 luni
15 zile 0.05
1 luna 0.1
2 luni 0.2
3luni 0.3
4 luni 0.4
5 luni 0.5
6 luni 0.6
7 luni 0.7
8 luni 0.8
9 luni 0.9
10 luni şi peste 1.0

Asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, numită şi RCA
reprezintă în momentul de faţă una dintre puţinele tipuri de asigurări a căror încheiere este
obligatorie în Republica Moldova. De-a lungul timpului, după anii 1990, asigurarea obligatorie
de răspundere civilă auto a devenit una dintre cele mai importante asigurări de răspundere civilă
în ţara noastră. Acest lucru se datorează nu numai faptului că este o asigurare obligatorie, dar şi
că reprezintă o protecţie a populaţiei de cele mai frecvente accidente şi anume accidentele auto,
iar pierderile financiare în urma lor sunt substanţiale, atît de bunuri cît şi omeneşti.
24
2.2. Analiza pieţei de asigurări din Republica Moldova
Cererea de asigurare vine din partea persoanelor fizice şi unităţilor economice, preocupate de
protecţia lor dar să şi ofere securitate salariaţilor.
Cererea de asigurări vine din partea persoanelor juridice, interesate în protejarea activelor de care
dispun împotriva pericolelor care le ameninţă.
Oferta de asigurare este prezentată de societăţile comerciale de asigurare cu capital privat, de stat
sau mixt, de organizaţiile mutuale de asigurare şi tontine.
Societăţile comerciale de asigurare, urmăresc realizarea de profit indiferent de forma de

proprietate. Acestea sunt obligate să se încadreze în prevederile legale referitoare la : mărimea
capitalului social minim subscris şi vărsat; mărimea obligaţiilor pe care şi le pot asuma; rezervele
de prime şi/sau de daune pe care trebuie să le constituie, etc.
Organizaţiile de tip mutual - efectuează operaţii de asigurare pentru membrii lor, potrivit
statutelor acestora, avînd la bază principiul mutualităţii; ele urmăresc ajutorarea membrilor lor,
nu obţinerea de profit. Fiecare membru al unei organizaţii mutuale are o dublă calitate : de
asigurat şi de asigurător. În calitate de asigurat, fiecare membru al grupului participă la formarea
fondului comun de asigurare, cu contribuţia ce i-a fost stabilită.
Tontinele sunt asociaţii constituite pentru o perioadă de timp, în decursul căreia membrii
asociaţiei varsă la fondul comun o cotizaţie. La expirarea termenului pentru care a fost
constituită asociaţia, suma rezultată din capitalizarea cotizaţiei de-a lungul anilor se împarte între
membrii supravieţuitori.
O problemă referitoare la caracterul pieţei asigurărilor ar fi aceasta: este aceasta o piaţă

concurenţială perfectă sau imperfectă?
Caracteristicile unei pieţe considerate perfecte :
1. Omogenitatea produsului. Pe piaţa asigurărilor nu se comercializează un singurprodus,

“asigurarea”, ci o gamă largă de servicii, constînd în asigurări împotriva diferitelor riscuri.Un
produs (un tip de asigurare) nu poate fi înlocuit cu un altul.Pe piaţa asigurărilor nu se
concurează societăţile comerciale “în general” ci societăţile avînd acelaşi profil, cele care
“vînd” acelaşi tip de produs adică încheie asigurări împotriva aceluiaşi risc.
2. Transparenţa pieţei. În piaţa de mărfuri, fiecare produs poartă o etichetă cu preţul

devînzare, în domeniul asigurărilor o asemenea etichetă - publicitate în mass - media nu ar fi
suficientă pentru convingerea unei persoane interesate.
3. Atomizarea pieţei. Piaţa este considerată atomizată atunci cînd ea reuneşte un număratît
de mare de ofertanţi şi de solicitanţi, astfel încît nici unul nu poate influenţa funcţionarea
acesteia.
4. Libertatea de intrare şi ieşire pe piaţă a participanţilor. Creşterea sau scădereanumărului

organizaţiilor de asigurare este rezultatul apariţiilor pe piaţă a noi societăţi, asociaţii mutuale
ori a altor tipuri de organizaţii, concomitent cu ieşirea altora, prin lichidare sau
25
fuzionare.Acest lucru ne arată că piaţa asigurărilor este deschisă , în continuă mişcare şi este
supusă unei supravegheri atente din partea autorităţilor publice.
5. Descentralizarea deciziilor - societăţile de asigurare sunt obligate să ţină seama de
prevederile legale în materie pentru a nu-şi prejudicia interesele sale şi nici pe ale terţilor.
Figura nr.1 Legăturile dintre asiguraţi şi asigurători pe piaţa asigurărilor
Figura 1. Văcărel I., Bercea F., ,, Asigurări şi reasigurări’’, Ed. Expert, Bucureşti, 2006
Sistemul de asigurări reprezintă un atribut indispensabil al fiecărei societăți. Eficiența pieței de

asigurări este un indicator, care caracterizează în general dezvoltarea economică a oricărui stat și
a unor ramuri aparte ale economiei naționale – în particular. (asig. O cale atit de lunga)
Piața asigurărilor din Republica Moldova este o piață în formare. Dimensiunea reală a pieței
este, însă, destul de restrînsă, chiar dacă evoluția acesteia, după 1990, a fost una pozitivă, piața
fiind în continuă dezvoltare și creștere.
Activitatea sferei de asigurare, în Republica Moldova, cunoaște o istorie de mai bine de 100
de ani. Însă, cu adevărat, o dezvoltare mai dinamică, mai distinctă se atestă doar după cel de-al
26
Doilea Război Mondial. De asemenea pînă în anul 1991, industria asigurărilor a purtat un
caracter exclusiv de stat, compania “Gosstrah”fiind unicul prestator de servicii în acest domeniu.
Tranziția Republicii Moldova la economia de piață se caracterizează prin particularități
complexe, reforma economică reprezentînd resortul de fond al procesului în plină derulare.
Metamorfozele în speță vizează plenar și domeniul asigurărilor și-și găsesc o expresie distinctă
în acțiunile inițiate pe plan organizatoric și funcțional în 1991. Practic, din acest moment,
demarează un amplu lanț de restructurări transante a sferei asigurărilor avînd drept finalitate
demonopolizarea sectorului în cauză și constituirea unor societăți comerciale de asigurări.
(interdependenta..........)
Astfel s-a impus modificarea structurilor organizatorice existente în activitatea de

asigurarereasigurare, precum și a efectuării reglementării în acest sens pe noi baze a raporturilor
contractuale, a perfecționării instrumentelor și tehnicilor de lucru utilizate de societățile
comerciale, de intermediere și alte prestări de servicii. ( constituirea si functionarea ..)
Astăzi putem vorbi despre o nouă etapă în dezvoltarea pieţei asigurărilor din Republica
Moldova. Republica Moldova se caracterizează printr-un proces de consolidare a pieței de
asigurări. Piața serviciilor de asigurare din republica Moldova, similar altora, este caracterizată
de ritmuri dinamice de creștere. Aspectul concurențial al pieței, adaptarea cadrului juridic,
introducerea unor norme obligatorii și majorarea taxelor la serviciile obligatorii existente,
precum și dezvoltarea sectoarelor conexe, cum sunt serviciile leasing, comercializarea
atoturismelor și creditarea ipotecară reprezintă factori ce vor asigura dezvoltarea durabilă și
continuă.
O inovație e și divizarea clară a asigurărilor de viață de asigurările generale nu doar la capitolul

structurii serviciilor de asigurare, dar și a tipului de activitate pe care îl pot desfășura companiile
de asigurări, exclusiv asigurările de viață sau asigurările generale.
Piața asigurărilor urmează să suporte modificări structurale în următorii ani drept efect al noii
Legi cu privire la asigurări nr.407 din 21.12.2006, potrivit căreia asigurătorii care, la data intrării
în vigoare a prezentei legi, dețin licențe pentru practicarea activității de asigurare, vor trebui să se
conformeze prevederilor art.8, art.20 alin.(1) si art.31 alin.(6) în termen de 5 ani de la data
intrării în vigoare a prezentei legi, urmînd să dispună de un capital social nu mai mic de:
- 4 milioane de MDL – peste 1 an de la data intrării în vigoare a prezentei legi (06

aprilie 2008);
- 6 milioane de MDL - peste 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi (06
aprilie 2009);
aprilie 2010);
aprilie 2011);
aprilie 2012);
27
În același timp pentru diferite tipuri de asigurări se aplică următorii coeficienți:
• coeficientul 1 – pentru activitate de asigurări generale;  coeficientul 1,5 – pentru

activitate de asigurări de viață;
• coeficientul 2 – pentru activitate de reasigurare exclusivă.
Datorită acestei legi, piața asigurărilor ar trebui să se restrîngă estimativ pînă la 20-23 de
companii. Numărul lor deja s-a diminuat de la 38 în 2004 la 24(care practică activitate în
domeniul asigurărilor) în anul 2011.
Piața Republicii Moldova este mică, dar interesantă pentru operatorii internaționali. Acest
fapt este certificat de practicarea investițiilor de portofoliu. O cotă substanțială a liderului pieței
asigurărilor „MOLDASIG”, pe parcursul anului 2008, a fost achiziționată de către compania rusă
„Rogosstrah”. În anul 2009 a fost înregistrat un nou operator pe piața asigurărilor din Republica
Moldova, și anume compania „GRAWE CARAT ASIGURARI”, ca rezultat al fuziunii
companiei „GRAWE CARAT Asigurări de Viață” și „CARAT”. De asemenea pe piața
moldovenească de asigurări a intrat asigurătorul european „Vienna Insurrance Group” (VIG) prin
preluarea Societății de Asigurări-reasigurări „DONARIS GROUP”, care este printre liderii pieței
de asigurări din Europa Centrala și de Est, fiind prezentă în 22 de țări, cu sediul central la Viena.
În viitorul apropiat, se așteaptă încheierea tranzacțiilor care vor implica companii străine cu
renume. Un exemplu este cazul companiei „ËXIM-ASINT”, care încearcă să atragă în Moldova
grupul de companii din Israel „HAREL”. În Israel compania ocupă poziția a treia pe piața
asigurărilor.
Intrarea pe piață a investitorilor străini va duce la consolidarea treptată a companiilor de asigurări

și ar putea crește nu doar capacitatea de asigurare și durabilitatea financiară, dar va oferi și o
oportunitate de a îmbunătăți calitatea serviciilor de asigurare locale.
Tendința de dezvoltare a pieței de asigurări din Republica Moldova este determinată de o serie
de indicatori, ce caracterizează calitatea serviciilor prestate de companiile locale de asigurare și,
înainte de toate, de capacitatea financiară a acestora de a-și onora obligațiunile asumate. Cel mai
reprezentativ indicator al dezvoltării industriei asigurărilor rămîne a fi volumul total al primelor
de asigurare subscrise ,( inclusiv primile primite în reasigurare), care pe parcursul perioadei de
studiu se află în continuă ascensiune.
Volumul total al primelor subscrise de societățile de asigurări, în anul 2008, a fost de 837 228
mii lei, în creștere cu 15,6% față de anul precedent, în conformitate cu datele Comisiei Naționale
a Pieței Financiare ( CNPF) . În mărime absolută, valoarea primelor subscrise a consemnat o
creștere cu 113 mln. lei în 2008 față de 2007. Însă atît în mărimi absolute, cît și în cele relative
creșterea este mai redusă decît în anul 2007, cînd volumul primelor subscrise a fost cu 165,2
mln. lei mai mare decît în 2006. Volumul primelor de asigurare în anul 2009 a fost de 816,5 mln.
lei și la finele anului 2011 acest indicator se cifrează la 1006,32 mln.
Însă creșterea primelor încasate este de fapt atrasă de conjunctura evolutivă a creșterii
economiei naționale integral și mai puțin de aspectul calitativ de consolidare a pieței de
asigurări. Astfel, prin implimentarea reformei în domeniul asigurărilor se tinde spre
transformarea sectorului existent de asigurări într-o industrie modernă, care să permită realizarea
28
funcției primare a asigurărilor: gestionarea prudentă a riscurilor, astfel încît să se garanteze
capacitatea de a satisface , în orice moment, angajamentele față de deținătorii de polițe. Pornind
de la această premisă, consolidarea sistemului asigurărilor are o importanță majoră în asigurarea
funcționării stabile a acestuia.
Ținînd cont de acest fapt, se depun eforturi orientate spre sporirea supravegherii prudențiale și
stabilității companiilor de asigurări din republică prin majorarea exigentțelor în special în partea
ce ține de:
• implementarea normelor de prudență financiară, de formare și plasare a

rezervelor de asigurare și normativelor de solvabilitate recunoscute la nivel
internațional, care va contribui la susținerea gradului de siguranță a asigurărilor;
• reorganizarea companiilor de asigurări în formă de societăți pe acțiuni,

care va duce nemijlocit la ridicarea gradului de responsabilitate față de
consumatorii produselor de asigurare, instituirea procedurilor de control intern și
guvernare corporativă;
• automatizarea și informatizarea activității participanților profesioniști al

pieței asigurărilor, inclusiv în domeniul ținerii evidenței contabile, care va permite
ridicarea nivelului transparenței operațiunilor efectuate de către companiile de
asigurări, accelerarea proceselor de elaborare, prelucrare și analiză a informației,
precum și crearea unei baze de date la nivel național pentru unele tipuri de
asigurări.
Aceste și alte cerințe, urmăresc, în primul rînd, consolidarea pieței asigurărilor, protejarea
intereselor asiguraților, evaluarea prudentă a riscurilor ți ridicarea stabilității companiilor de
asigurări.
Potrivit CNPF, ASTERRA GRUP conduce clasamentul general, cu o valoare a primelor

subscrise de 153,8 milioane lei si o cota de piata de 17,5%, urmat de GRAWE CARAT Asigurari
29
care a vandut in primul semestru din 2021 polite in valoare de 137,3 milioane lei, avand o cota
de piata de 15,6%.
Asigurarile generale au cea mai mare pondere in portofoliul pietei si au depasit 94,7% din
totalul primelor brute subscrise de companiile de asigurari, constituind 832,1 milioane lei. Pe de
alta parte, ponderea asigurarilor de viata in portofoliul pietei a scazut cu 5,22% pe fondul
scaderii primelor brute subscrise fata de anul trecut pe acest segment cu 7,8%. Primele brute
subscrise din asigurarile de viata pentru primul semestru al anului 2021 au constituit 45,82
milioane lei.
Printre tipurile de asigurari, asigurarile auto continua sa domine. Valoarea primelor brute
subscrise pe acest segment a atins valoarea de 577,06 milioane lei. In timp de RCA, Carte Verde
si CASCO s-au mentinut pe un trend crescator, primele brute subscrise pe RCA au cunoscut o
crestere de peste 22% fata de anul precedent, pana la 264 milioane lei.
Conform raportului CNPF, in primul semestru al anului 2021, companiile de asigurare au platit
despagubiri si indemnizatii de asigurare in suma totala de 306,73 milioane lei, in scadere cu
0,29% fata de perioada similara a anului precedent (307,63 milioane lei).
Asiguratorii care au desfasurat asigurari generale au platit despagubiri in suma de 295,9

milioane lei, iar asiguratorii care au desfasurat activitatea de asigurare de viata au platit
despagubiri in suma de 16,73 milioane lei.
Faza actuală a asigurărilor din Moldova poate fi caracterizată drept una de cotitură, în care se
încearcă a pune bazele unor noi reguli de joc pentru principalii actori ai pieţei – asiguraţii şi
asigurătorii , se conturează noi arbitri, dar apar şi noi roluri pentru întregirea infrastructurii.
Toate acestea se produc într-un răstimp foarte compact şi generează apariţia anumitor “găuri
negre” în stare să scoată în afara “monitoarelor” o activitate de asigurare dubioasă.
Cauza principală a rămînerii în urmă a sectorului de asigurări nu rezidă anume în sărăcia

populaţiei şi economiei moldoveneşti. Dacă acesta ar fi fost motivul, cel puţin conform ponderii
primelor de asigurare în PIB noi nu am rămînea în urmă de mai mult de două ori de vecinii
noştri, care nu sunt cu mult mai bogaţi. Banii nu ajung niciodată şi tuturor, dar iată în ce mod să-i
folosim şi ce să neglijăm – decide fiece om şi întreprindere separat. Spre exemplu, salariul mediu
anual în Moldova a depăşit deja 30 mii de lei, încă 6-7 mii lei anual pentru fiecare locuitor al
republicii constituie încasările de la gastarbaiterii noştri, iar locuitorul în medie cheltuie pe
asigurări doar 150 lei anual. Pentru baruri, dulciuri, obiecte de unică folosinţă, mese îmbelşugate
şi fleacuri se cheltuie de multe ori mai mult. Aşa că problema în modul evident nu constă în
lipsa de mijloace.
Cred, că unul din marile lacune ale asigurătorilor şi nu numai, este lucrul insuficient cu
potenţialii clienţi – întreaga populaţie a ţării. În Moldova nu se difuzează emisiuni televizate
sistematice privind asigurările pentru informarea populaţiei, nu sunt ediţii specializate şi rubrici
permanente în ziare şi reviste, nu există experţi-comentatori independenţi cu autoritate. Nici pe
departe nu toţi asigurătorii, companiile şi agenţii de asigurări, brokerii nu au cel puţin pagini
web. În genere este imposibil de a găsi lista completă cu denumirile şi adresele acestor agenţi,
dar şi majoritatea acestor întreprinderi sunt firme mici cu 2-3 angajaţi. Brokerii de asigurări,
care în mod teoretic ar trebui să lucreze numai în interesul clienţilor asiguraţi, în Moldova real
30
sunt aceeaşi agenţi de asigurări. Ei deţin contracte cu una sau două-trei companii de asigurări şi
sunt remuneraţi tot de ele, şi, corespunzător puţin probabil ca ei să recomande clientului o altă
companie de asigurări, chiar dacă condiţiile acesteia sunt cu mult mai favorabile pentru client.
Care sunt cauzele că în Republica Moldova cultura asigurărilor este la un nivel scăzut ?
1. Lipsa tradiţiilor în cadrul societăţii moldoveneşti în sensul apelării la serviciile de

asigurare. Asigurările în forma lor clasică au apărut, s-au dezvoltat şi perfecţionat în state cu
economie capitalistă, în cadrul căreia există o veritabilă instituţie a proprietăţii private. Toate
acestea ne-au lipsit. Suntem un stat cu tradiţii şi succese economice modeste, în care domeniul
asigurărilor niciodata n-a jucat un rol important. Economia bazată pe sectorul agricol şi faptul că
majoritatea populaţiei provine din zona rurală a determinat şi o mentalitate respectivă .Necătînd,
că asigurările sunt a doua sursă de creditare a unei economii naţionale după domeniul bancar,
statul n-a promovat şi dezvoltat acest sector atît de important pentru societate.
2. Lipsa surselor financiare pentru asigurare. Marea majoritate a populaţiei dispunde de

surse financiare modeste, ea fiind preocupată de alte probleme, pe care le consideră mult mai
importante decît asigurarea. Astfel unul din factorii ce influenţează cererea în servicii de
asigurare este nivelul scăzut al veniturilor cetăţenilor .
3. Nihilismul financiar şi juridic . Lipsa cunoştinţelor economice şi juridice este o problemă

destul de acută pentru societatea noastră . În conseciţă, managementul riscului chiar la un nivel
elementar e inexistent – majoritatea nu-şi analizează riscurile la care sunt supuşi.
4. Neîncrederea populaţiei faţă de companiile de asigurare locale. O parte din vină

indiscutabil o poartă cetăţenii, care pot fi calificaţi ca înapoiaţi civilizaţi, în sensul că trăind în
secolul XXI şi avînd la dispoziţie instrumentele menite să le protejeze interesele patrimoniale, ei
nu le utilizează. Chiar şi în situaţia unei insuficienţe de informaţii privind asigurările, lipsa unor
surse financiare considerabile, acestea nu pot servi drept motiv principal ce ar justifica utilizarea
redusă a serviciilor de asigurare. Care ar fi explicaţia, că şi persoanele cu venituri considerabile
nu apelează la servicii de asigurare? Răspunsul ar fi nivelul scăzut al culturii generale şi
mentalitatea arhaică a majorităţii populaţiei . Dacă e să privim şi să analizăm situaţia mai
profund, şi nu în mod unilateral, cum o fac majoritatea asigurătorilor şi intermediarilor, vom
depista următoarele: cultura asigurărilor nu este catalizatorul dezvoltării pieţei de asigurări, ci
rezultatul, indicatorul nivelului dezvoltării şi maturităţii pieţei. Reieşind din condiţiile sociale,
culturale şi economice din Republica Moldova, nu putem să avem o altă cultură a asigurărilor
decît cea existentă.
Responsabilitatea pentru situaţia creată, în cea mai mare parte, aparţine însă asigurătorilor .
Asigurătorii oferă şi vînd protecţie . Atunci cine dacă nu ei, împreuna cu intermediarii, au sarcina
să-şi formeze şi educe clientul? Ei ar trebui să-şi pună un şir de întrebări: ce au făcut ei în toţi
aceşti ani pentru promovarea necesităţii asigurărilor şi imaginii sale în rîndul populaţiei? De ce
nivelul încrederii faşă de asigurători e atît de jos? Ce fel de clienţi şi-au format şi educat ? Cum
formează ei cultura asigurărilor al clienţilor săi?
Problema principală din cadrul relaţiilor asigurător-asigurat nu este că asigurătorii nu achită

despăgubiri, ci faptul cum decurge acest proces, mă refer la cultura joasă a deservirii clienţilor şi
contractelor . Managementul superior al companiilor poate elabora orice planuri tactice şi
31
strategice, acţionarii să investească orice sume de bani, dar dacă executorii începînd cu secretara
şi terminînd cu şefii de departamente nu sunt instruiţi să deservească clientul, aceste planuri vor
fi anihilate din start.
Cu regret majoritatea asigurătorilor locali nu implimentează sisteme de instruire bazate pe

studierea psihologiei relaţiilor vînzător-client . Acţiunile asigurătorilor noştri denotă că ei încă
nu au conştientizat un şir de momente extrem de importante :
a. faptul cum a fost deservit asiguratul, va determina dacă se va mai asigura el la această
companie în continuare, şi dacă se va mai asigura în genere vreo dată ;
b. tendinţa de a subscrie cu orice preţ, transformă cultura asigurărilor în incultură, clientul

face asigurări nu pentru a obţine protecţie, ci pentru a obţine alte beneficii materiale.
Acei asigurători ce doresc să supravieţuiască şi să se dezvolte în continuare trebuie să înţeleagă,

că atuul principal în lupta concurenţială vor fi : transparenţa şi calitatea serviciilor prestate .
La moment însă, calitatea serviciilor oferite de asigurătorii locali încă lasă de dorit. Încercaţi
să procuraţi o poliţă după orele 18.00 în zilele de lucru, sîmbătă sau duminică ! În Republica
Moldova doar o singură companie activează în regim de 24/24 de ore, nu există centre de
contact sau companii de asistenţă, paginile de internet nu se actualizează ani în şir . Oficiile şi
aspectul colaboratorilor companiilor de asigurări nici nu pot fi comparate cu cele ale băncilor .
Majoritatea colaboratorilor companiilor nu cunosc şi nu posedă tehnici de comunicare şi vînzări,

iar deseori chiar şi elementarele norme ale bunelor maniere.Cu toate acestea de a comunica cu
colaboratorii societăţilor de asigurare, astăzi e mai plăcut decît cîţiva ani în urmă.
2.3.Actuariatul în Republica Moldova

Perspectiva integrării în Uniunea Europeană a impulsionat toți factorii de decizie din
economia moldovenească să acționeze în vederea alinierii legislației moldovenești la nivelul
celei comunitare. În aceste demersuri se regăsesc pe această cale și eforturile întreprinse de
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor și Fondurilor Nestatale de Pensii în
vederea modificării actelor normative cu privire la asigurări. În acest context ne referim la Legea
“Cu privire la asigurări”, nr.407,din 21 decembrie 2006, în care există cerintă ca toate societățile
de asigurare vor trebui să dispună, peste 4 ani de cel puțin un actuar, atît pentru activitatea de
asigurări de viață, cît și pentru cea de asigurări generale, și care să certifice raportările financiare
transmise autorității de supraveghere. De aceea, Legea dedică un articol special reglementării
activității actuarului în cadrul pieței de asigurări din Republica Moldova.
Semnificația actuariatului. Pe plan internațional și, îndeosebi, la nivelul Uniunii Europene,

se vorbește tot mai mult de necesitatea sofisticării modalității de supraveghere a societăților de
asigurare prin implementarea modelelor bazate cu precădere pe analiza riscurilor specifice,
inerente activității de asigurare. Trebuie să fim pregătiți pentru momentul implimentării unor
astfel de modele, iar implicarea din ce în ce mai mult a actuarilor în procesul de supraveghere
este absolut necesară. Nimeni nu știe cu certitudine dacă și cînd se va produce un risc acoperit
prin asigurare, ori care va fi dimensiunea exactă a despăgubirilor pe care un asigurător trebuie să
le plăteasca. Prin aplicarea calculelor actuariale și abilităților actuarilor aceste necunoscute pot fi
32
însă evaluate, ceea ce ne permite să ne asigurăm că vor exista suficiente resurse financiare pentru
onorarea obligațiilor.
Conform definiției Asociației Internaționale de Supraveghere a Asigurărilor (IAIS), Actuarul

este o persoană calificată în evaluarea consecințelor financiare ale unor evenimente incerte
viitoare. Profesia de actuar a apărut și s-a dezvoltat mai întîi în domeniul asigurărilor de viață -
Marea Britanie, sec.18, mai apoi modelele actuariale au fost aplicate cu succes și în alte domenii
ale asigurărilor, cum ar fi asigurările de bunuri, de sănătate etc.,adică în asigurările generale. De-
a lungul timpului atribuțiile precum și domeniile de activitate ale actuarilor s-au diversificat.
Standartele internaționale. Principalele instituții internaționale care ghidează activitate de
actuariat sunt Asociația Internațională de Actuariat IAA și Asociația Internațională de
Supraveghere a Asigurărilor IAIS. IAA are ca obiectiv de bază instruirea actuarilor, efectuarea
cercetărilor în domeniul respectiv, organizarea de conferințe și întruniri. Activitatea principală a
IAIS este reglementarea activității de actuariat prin Standartele și Codurile de Conduită emise,
care descriu cerințele de onorabilitate, de integritate profesională, competență și moralitate de
care trebuie să dea dovadă un actuar modern.
Conjunctura internațională a activității de actuariat este reglementată de un șir de acte

normative. Unele reglementări sunt abordate ca documente aparte, altele ca norme componente
ale altor acte normative. Cel mai important este Codul de Conduită al Asociației Internaționale
de Supraveghere a Asigurărilor.
În conformitate cu acest cod, organul de supraveghere al asigurărilor decide cine poate fi

considerat ca actuar. Criteriile impuse pentru o persoană să devină actuar certificat sunt: instruire
educațională corespunzătoare standartelor, membru al unei organizații de actuariat și calificat la
un anumit nivel, practica minimă în domeniul tangențe ale actuariatului.
Prin urmare, în cele mai multe țări, obținerea autorizației de funcționare și funcționarea
propriuzisă a societăților de asigurare/reasigurare este condiționată de existența unui actuar.
În majoritatea țărilor din lume, actuarii sunt organizați în asociații profesionale care urmăresc
menținerea unor standarte înalte de profesionalism, integritate și responsabilitate publică.
Standartele Internaționale stipulează că între auditorii externi din domeniul asigurărilor și actuari
trebuie să existe o relație de interdependență.
Interdependența între auditori și actuari. Legătura între auditori externi și actuari este
descrisă în Codul de Conduită al Actuarilor elaborat de Asociația Internațională de Supraveghere
a Asigurărilor. Un compartiment important al auditului intern sau extern în cadrul unei societăți
de asigurări îl constituie analiza rezervelor tehnice, care semnifică obligațiile asiguraților față de
deținătorii de polițe. Rolul auditului, în acest caz, este să asigure credibilitatea datelor folosite la
calculul rezervelor. Controlul corectitudinii efectuării calculelor rezervelor, inspecial cele de
daune, implică expertize specifice, metode și tehnici statistice, care la rîndul lor constituie parte
componentă a profesiei de actuar. De aceea, auditorii actuali acreditați sunt impuși, în aceste
situații, să angajeze actuari în cadrul firmei sau pe perioada de audit.
De ce anume actuarul? Deoarece, esența și principiile de calcul a rezervelor tehnice în

asigurări se deosebesc de celelalte domenii de activitate ale economiei naționale. Rezervele
tehnice ale societăților de asigurare sunt stabilite cu scopul onorării obligațiilor asumate față de
33
asigurați privind achitarea daunei la producerea riscului asigurat. Acesta este de fapt și scopul da
bază al activității unei societăți de asigurare. Prin urmare, aceste fonduri, în corelare cu ceilalți
indicatori financiari, au o importanță deosebită asupra rezultatului financiar al asigurătorului. De
cuantumul rezervelor depinde gradul de solvabilitate și lichiditate al societății de asigurare.
Stabilirea rezervelor în asigurări necesită cunoștințe speciale care implică folosirea unor metode
corespunzătoare, bazate pe practica și standartele internaționale.
Abilitățile actuarilor. Actuarul este un lider profesionist în găsirea oportunităților de

administrare a riscurilor, prin combinarea calităților analitice elevate cu cunostințele din
domeniul matematicii, statisticii businessului și finanțelor. Prin urmare, este foarte important
pentru o societate de asigurări să dispună de un profesionist în expertiza riscurilor.
Cunoștințele actuarilor în finanțe și managementul riscului sunt utilizate din plin în așa domenii
ca asigurări, pensii și investiții. În cadrul activității din aceste domenii, actuarii trebuie să fie
capabili de:
- calcularea primelor și tarifelor de asigurare și elaborarea metodologiilor de calcul a lor

(inferența statistică);
- evaluarea și estimarea rezervelor tehnice aferente contractelor de asigurări generale, viață

și pensii;
- evaluarea marjei minime de solvabilitate și stabilirea diferitelor alternative pentru valorile

curente și viitoare ale solvabilității;
- participarea la stabilirea strategiilor investiționale;
- calcularea profitabilității tipurilor de asigurări;
- prognoza rezultatelor financiare din activitatea de subscriere ( underwriting);
- să prezinte anual asigurătorului și organului de supraveghere un raport privind evaluarea

rezervelor tehnice și a altor rapoarte;
- actuarul trebuie să înștiințeze supravegherea despre abaterile de la normele licite ale

societății de asigurări;
- oferirea de consultanță.
Aceste perceperi le permit actuarilor să obțină o poziție cheie într-o echipă de management al
unei societăți de asigurări.
Conform standartelor internaționale și activităților de bază ale actuarilor rezultă că educația

actuarilor este complexă, și include cunostințe din diverse domenii.
Necesitatea actuariatului în Republica Moldova. La ora actuală în Republica Moldova,

această profesie este foarte puțin popularizată. Puține persoane, chiar și din domeniul
asigurărilor, au auzit de cuvîntul „actuariat”, însă și mai puține cunosc semnificația lui.
Din cele menționate se remarcă că una dintre cele mai importante preocupări este creșterea
personalului specializat în știinte actuariale, astfel încît să fie eficientizată activitatea de
34
verificare a modului în care societățile de asigurare stabilesc tarifele de primă, rezervele tehnice
și alți indicatori specifici.
Primele de asigurare la majoritatea companiilor de asigurări nu sunt calculate după criterii

științifice, ceea ce a adus la apariția unor discrepanțe esențiale între tarifele de primă ale
diferitelor societăți de asigurare pentru riscuri asigurate identice. Multe companii ajung la
incapacitate de achitare sau achitări limitate a despăgubirilor, deoarece nu se ține cont de
estimările și controlul preventiv al riscurilor. Însă în condițiile unui business modern, cantitatea
și calitatea trebuie bine aliniate și combinate.
Conform Legii cu privire la asigurări, nr.407, din 21 decembrie 2006, se menționează că peste
4 ani toate societățile de asigurări vor fi obligate să fie în relații de muncă cu cel puțin un actuar
certificat. La etapa curentă CNPF are elaborat un proiect al Regulamentului de atestare a
participanților profesioniști ai pieței financiare, printre care și actuarii.
Necesitatea creșterii numărului de actuari atestați derivă și din prevederile legale referitoare la
fondurile nestatale de pensii, unde se stipulează că fondurile sînt obligate să prezinte un raport
referitor la evaluarea actuarială a obligațiilor aferente contractelor active.
În contextul Legii 407 și modificărilor ulterioare se remarcă o armonizare cu standartele

internaționale, dar și din necesitatea de continuare a procesului de consolidare a acestui sector,
rolul și responsabilitățile actuarilor vor fi din ce în ce mai mari.
Potrivit Legii 407 actuarii vor fi responsabili de următoarele: baza tehnică de calculare a
primelor de asigurare; determinarea rezervelor tehnice; controlul activelor admise să acopere
rezervele tehnice, calculul marjei de solvabilitate minimă și disponibilă, certificarea tuturor
rapoartelor transmise către CNPF care conțin calculele enunțate; notificarea CNPF a oricăror
nereguli constatate care indică sau conduc la încălcarea prevederilor legislative de către
compania de asigurări.
Asociația de Actuariat din Moldova. La 29 ianuarie 2007 a fost înregistrată legal Asociația
de Actuariat din Moldova – AAM. Asociația de Actuariat din Moldova este o asociație obștească
nonguvernamentală, apolitică, nonprofit, care va reprezenta, în premiera, profesia de actuariat în
Republica Moldova.
Asociația este creată în scopul recunoașterii, susținerii și promovării profesiei de actuar în

Republica Moldova, afirmării și apărarea drepturilor tuturor actuarilor sau a persoanelor legate
profesional, care ăși desfășoara activitatea în Republica Moldova. De asemenea prin misiunile de
bază se menționează și contribuirea la individualizarea și includerea acestei profesii în
Nomenclatorul specialităților, precum și dobîndirea și propagarea cunostințelor în domeniul
actuariatului.
Membrii Asociației de Actuariat din Moldova sunt persoane respectate pe piața asigurărilor și
în viața academică atît din Republica Moldova, cît și în străinatate, cu pregătire statistică,
matematică și economică și care își desfășoara activitatea în societăți de asigurări de viață sau
generale și în instituții universitare și academice.
35
Conform sondajelor, profesia de actuar este printre cele mai prestigioase profesii din lume.
Astfel printre obiectivele de bază ale asociației este și crearea unei profesii de interes pentru
Republica Moldova, care să atingă nivelurile și standartele internaționale.
De asemenea, crearea unui centru de instruire, cercetare și dezvoltare în domeniul

actuariatului, elaborarea unui cod de etică profesional bazat pe integritate și respect al legislației
și stabilirea de contacte de colaborare cu afilierea la Asociația Internațională de Actuariat și
Group Consultatif Actuariel Europeen sunt misiunile principale de moment ale Asociației,
realizarea cărora vor avea o contribuție semnificativă la dezvoltarea actuariatului în Republica
Moldova . În acest context, în luna octombrie 2007, în cadrul conferinței de la Dublin, AAM a
devenit Membru Asociat al Asociației Internaționale de Actuariat.
2.4. Impactul globalizării asupra pieței locale

În condiții concurențiale adecvate economiei de piață se constituie o tendință în aprofundarea
diviziunii internaționale a muncii, care serveste ca o premisă accentuată a globalizării. Așadar,
globalizarea este un proces amplu și dinamic ca rod al integrării statelor naționale și majoritatea
sferelor de activitate economică, politică, socială, demografică, financiară, ecologică și culturală.
Totodată după cum ne demonstrează practica activității companiilor de asigurări și reasigurări în
procesul globalizării au loc schimbări pe piețele de asigurări în plan atît internațional cît și
național. Evoluția procesului de tranziție la economia de piață a țărilor est europene și
generalizarea experienței Cehiei, Slovaciei, Poloniei, Sloveniei, Ungariei impune o atenție
cuvenită conceptului schimbărilor.
De menționat că acest concept cuprinde toate schimbările planificate, organizate și controlate în

domeniul strategiei, proceselor, structurii și riscului în cadrul societăților de asigurare
internaționale și naționale. De rînd cu aceasta un concept al schimbării diferențiat și integrat se
ocupă și cu problemele legate de managementul strategic al resurselor umane, precum și cu cele
legate de comunicare și informare.
Este evident că procesul globalizării a atins problema influenței mediului înconjurător atît într-o
continuă schimbare imposibilă de prevăzut cît și asigurarea supraviețuirii sau atingerea
scopurilor acționînd pro sau reactiv.
Bazîndu-ne pe cercetările de piață putem să afirmăm că sunt rare cazurile în care companiile
inițiază procese de schimbare, dacă se află în situații favorabile. Ca regulă, este nevoie de o
situație de criză ca schimbarea să apară. Pentru companiile de asigurări o criză de lichiditate
prezintă pericolul de insolvență, precum este necesară o intervenție imediată, altfel compania
este amenințată cu excluderea din mediul economic.
Un alt tip de criză apare în momentul în care se observă o deviație negativă de la profitul scontat
sau, în general, o discrepanță între situația actuală și obiectivele companiei. Cauzele acestui tip
de criză pot fi găsite în decizii greșite de producție, investiții.
Una din tendințele pieței de asigurări în contextul globalizării este căutarea și elaborarea unor
măsuri care sunt în stare să influențeze pozitiv accelerarea schimbărilor ce au loc în perioada
adaptării întreprinderilor și societăților de asigurări la relațiile de piață.
36
În situația creată este necesar de analizat mecanismul de funcționare a schimbărilor în piața
asigurărilor și îndeosebi apariția în cadrul economic al țărilor în tranziție a unor forme de
asigurări calitativ noi pe care le urmăresc riscuri permanent în implementarea strategiilor
economice și financiare în funcționarea și activitatea societăților de asigurări.
Fenomenele de schimbare totdeauna au ținut de problemele financiare, dar la etapa actuală

schimbările apar pe plan internațional și regional sub forme și direcții diferite. Implementarea
unor elemente de piață în activitățile societăților de asigurări trebuie să parcurgă anumite etape
ca recunoașterea necesităților de schimbare, diagnosticarea problemelor care implică schimbarea,
învingerea rezistenței la transformările actuale și evaluarea rezultatelor. Toate cele enumerate se
încadrează în următoarele trei tipuri de schimbări:
- megaschimbări – au de a face cu schimbări masice și profunde în raza de

acțiune a căror intră activitatea politică, socială, spirituală și economică;
- macroschimbări – produc diferențe însemnate la nivel managerial ce

influențează viața profesională;
- microschimbări – implică modificări detaliate în tehnicile afacerilor și

pieței de asigurări.
Selectarea și realizarea acestor transformări au loc în schimbările formelor de proprietate, în

structura organizaționala, schimbări în dimensiunile societăților de asigurări și în metodele și
tehnicile de fundamentare a deciziilor, schimbări în capitalul uman, a mentalității managerilor
prin forța de convingere de a se adapta la relațiile de piață.
Una din tendindențele multiple care afectează flexibilitatea agenților societăților de asigurare
îl constituie structura concurențială a pieței de asigurări. Actualmente statele cu econoomia de
piață au drept trăsătură definitorie concurența imperfectă, adică situație de piață în care operatorii
economici sunt în stare să influențeze prețurile produselor de asigurări diferențiate.
Prin urmare societățile de asigurări sub influența proceselor de globalizare au nevoie de o

strategie de transformare sau de orientare .
Globalizarea ca proces prezintă o nouă etapă a dezvoltarii umane unde distanțele geografice nu
mai sunt piedici în pătrunderea și acționarea în ramurile economiei, inclusiv și pe piața de
asigurări din diverse țări. Globalizarea piețelor presupune un cîmp de joc după reguli noi, cu
clienți și agenți economici noi, adică relații economice noi pentru a participa activ la procesele
pieței de asigurări și reasigurări.
În condițiile integrării pe plan internațional a sistemelor economice se standartizează cerințele

naționale aparînd noi sisteme pe piață de asigurări sub denumirea paradigmă globală a pieței de
asigurări bazată pe comunicările internaționale și concurențiale.
Consumatorii globali doresc să primească produse și servicii de calitate înaltă cu prețuri

minimale și protectie maximală. Așadar integrarea globală a consumatorilor și a piețelor
financiare are ca principală consecință creșterea interdependenței pe piețele de asigurări a
diverselor țări.
37
Complexitatea și diversitatea pieței globale oferă utilizatorilor un mediu de afaceri care este
atrăgător și provocator în același timp, conținînd elemente ce nu se regăsesc în tranzacțiile de pe
piețele naționale. Ei trebuie să cîntărească permanent punctele tari și cele slabe ale pieței lor
naționale, comparativ cu cele ale altor piețe aflate în competiție globală.
Pietele de asigurari pe plan international se afla intr-un proces de integrare accelerata. Operatori
de pe piețele naționale caută să obțină fondurile necesare sau să-și plaseze fondurile disponibile
pe alte piețe naționale întrucît acestea oferă adesea venituri mai mari sau riscuri mai mici.
Totodată cumpărarea de active străine este motivată în multe cazuri de dorința diversificării
riscului.
Portofoliile conținînd alături de investițiile din țară și active emise pe diferite piețe străine îl
feresc pe deținător de incertitudinile pieței naționale, făcîndu-l mai puțin dependent de aceasta.
În condițiile globalizării societățile de asigurări pentru a exista profit trebuie să adopte strategii
adecvate de schimbare. Necesitatea adoptării unor strategii de schimbare de către întrepinderile
naționale și domeniile principale a acestora trebuie să urmărească asigurarea punerii în aplicare a
proceselor de restructurare, privatizare, modernizare ținînd seama de nivelul standartelor de
organizare, funcționare a întreprinderilor performante la nivel mondial.
Transformările radicale prin care a trecut și trece economia națională, strategiile de schimbare
care se impun trebuie să țină seama de cerințele funcționării întreprinderii în condițiile unei
economii cu un mediu concurențial și turbulent, și a creării pe această bază a condițiilor necesare
pentru a da un răspuns eficient cerințelor de liberalizare și de mondializare a piețelor.
Schimbarea reprezintă un element esențial al dezvoltării în ritm rapid și judicios în raport cu

cerințele mediului și nevoia socială. Schimbarea se poate prezenta sub o mare varietate de
forme, cum ar fi schimbarea obiectelor, a tehnologiilor, a proceselor, a structurilor
organizatorice, a mentalității oamenilor.
Într-un mediu concurențial, o întreprindere indiferent de gradul de mărime, caracterul proprietății

asupra mijloacelor de producție și tipul ei de producție trebuie să adopte și să își desfățoare
activitatea în baza abordărilor sistemice.
În condițiile unui mediu înconjurător aflat într-o continuă dinamică, care influențează în mod
permanent asupra activității întreprinderii, pilotajul global al acesteia capătă un caracter integrat
cît mai complex. Obținerea performanței colective de creare a valorilor într-un spațiu
organizațional și funcțional se efectuează cu un accent deosebit pus pe funcționarea de
echilibrare în timp, între procesul de schimbare impus de dinamica mediului înconjurător și
procesul de valorificare și conservare a valorilor de asigurare pe piețele internaționale ce pot
impulsiona activitatea întreprinderilor.
În procesul globalizării schimbările economice, financiare contribuie la adoptarea și punerea în

aplicare a unei strategii de internaționalizare care este facilitată de existența unor condiții
favorabile, cum sunt:
- crearea zonelor de liber schimb și deschiderea pe această bază a

frontierelor, și instruirea unui tarif vamal comun, suprimînd drepturile de vamă
între țările membre;
38
- înlăturarea obstacolelor netarifare în schimburile internaționale;
- extinderea folosirii unor produse pe plan mondial ca urmare a

uniformizării modurilor de viață;
- dezvoltarea diviziunii internaționale a muncii și a specializării

internaționale ca urmare a inegalei dotări cu resurse productive a diferitor țări, ca
urmare a diferențelor naturale, cum ar fi materiile prime, climatul etc.
Crearea și dezvoltarea întreprinderilor multinaționale reprezintă rezultatul evolutiv al procesului

de internaționalizare a activităților financiare și a pieței de asigurări din diverse țări.
Integrarea multinațională se prezintă ca un grup de societăți repartizate internațional ale caror

activități sunt răspîndite în numeroase țări, care sunt concepute, organizate și conduse într-o
optică mondială.
În condițiile actuale, o societate de asigurări multinațională prezintă unele caracteristici proprii,

din rîndul cărora pot fi menționate cele care se referă în crearea în numeroase țări a unor filiale,
care realizează activități cu caracter productiv, comercial sau financiar, colectarea și difuzarea
internațională a capitalurilor; crearea și funcționarea de unități productive cu caracter
internațional.
O societate internațională este influențată sub raportul structurii și al conducerii de o serie de

factori, care sunt: gradul de mărime, dispersia geografică, numărul de filiale, regimurile politice,
juridice, economice, sociale și culturale.
Compania de asigurări”GRAWE” din Austria dă dovada de o activitate fructuoasă în mediul

concurențial al altor companii de asigurări avînd succese pe piața internațională. La începutul
anilor 90 “GRAWE” a însușit piețe vest- europene de asigurare din țările: Slovenia, Croația,
Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria și Romînia. Pe parcurs, în anul 2003, după o analiză
economică a pieței de asigurări din Republica Moldova, compania “GRAWE” a pătruns pe piața
țării. Astfel, la începutul anului 2004, capitolul”GRAWE ASIGURARE” din Republica Moldova
vin integrate pe piața autohtonă a constituit un capital de circa 2 mln lei, ceea ce a contribuit la
majorarea primelor de asigurări care au constituit o suma de 4,92 euro la un locuitor din
Republica Moldova, iar în Ungaria concomitant acest indice este 148 euro, în Austria- 1546
euro. Prin urmare pe cîmpul pieței de asigurări din Moldova sunt mari rezerve neutilizate.
Totodată societățile multinaționale sunt confruntate cu o serie de probleme specifice legate de

gestiunea financiară, privind transferurile de fonduri, trebuind să facă față în același timp la o
multitudine de riscuri. Sub raport politic o societate internațională poate fi confruntată cu riscul
naționalizării cu sau fara despăgubire, sub raport economic ea se confruntă cu riscuri privind
repatrierea beneficiilor, fiscalitate discriminatorie, mobilitatea capitalurilor între țări etc. De rînd
cu acestea se pot înregistra fenomene de regrupare a riscurilor prin diferite procedee cum ar fi
cele de aducere a unui aport parțial de active la o altă întreprindere, prin fuziune, absorbție și
sciziune.
Globalizarea ca process de integrare internațională a pătruns în toate sferele activității

economice, politice, financiare și sociale. Mulțumită acestui fenomen, la etapa contemporană
crețte vădit gradul de internaționalizare a fluxurilor economici interstatale, precum și
39
intensificarea proceselor de cooperare internațională care dictează necesitatea adaptării la
relațiile noi a statelor pe plan mondial.
În acest context se evidențiază dinamismul economiei contemporane ce are la bază atît factor
cantitativi cum ar fi creșterea numărului de state suverane, membre ale comunității internaționale
și multiplicarea respectivă a centrelor de decizie autonomă în economia mondială, a volumului
tranzacțiilor comerciale. În ce privește factorii calitativi apoi sunt amplificarea și diversificarea
formelor de relații economice interstatale cu implicații complexe de ordin politic, juridic,
tehnologic- organizatoric, consolidarea societăților de asigurări în relațiile economice
internaționale.
Relațiile de piață înaintează necesitatea țărilor de a participa într-o măsură din ce în ce mai
mare la diviziunea internațională a muncii care este pe deplin justificată și se manifestă atît prin
sporirea sistematică a volumului schimbărilor comerciale la scara mondială, acestea manifestînd
tendințele nu doar de amplificare ca volum și de diversificare ca structură a mărfurilor
comercializate, cît și prin creșterea ponderii exporturilor, respectiv a importului în produsul
mondial brut. Așadar, fenomenele remarcate precum lărgirea și diversificarea relațiilor dintre
state a căpătat denumirea de internaționalizare a economiei, care a devenit o trăsătură eminentă a
economiei de piață în produsul globalizării. Accelerarea și aprofundarea procesului de
internaționalizare a economiei mondiale se explică prin multiplicarea interdependențelor și
formelor de colaborare între economiile naționale. Aceste transformări complexe stau la baza
proceselor integraționiste ce se manifestă printr-o multitudine de forme în funcție de condițiile
specifice ale diferitor regiuni, grupări de țări și chiar a unor țări separate. Astfel cunoașterea
procesului amplu al integrării poate fi diferit ca formă superioară de internaționalizare a
economiei mondiale, proces obiectiv de interpătrundere a economiillor naționale și de
coordonare a politicilor economice interstatale, orientate spre formarea structurilor economice
viabile și depasirea decalajelor dintre nivelele de dezvoltare în procesul globalizării.
În teoria de specialitate și teoria economică se consideră că integrarea cuprinde legăturile

calitative între părțile componente care asigură existența integrării, aceasta avînd un anumit grad
de compatibilitate cu elementele sistemului.
Crearea pe plan internațional a firmelor, companiilor și societăților de prestări de servicii în

asigurări este necesară datorită diversității și complexității activităților presupuse de încheierea și
diluarea contractelor de asigurare. Aceste servicii sunt legate de inspecțiile de risc, evaluarea și
managementul riscului, constatarea , evaluarea și lichidarea daunelor.
De rînd cu cele expuse una din cele mai prestigioase instituții cu preocupări în domeniul
colectării datelor, interpretări și elaborări de studiu în domeniul asigurărilor este Comitetul
European de Asigurări. Membrii deplini ai acestui comitet sunt societățile naționale ale
asigurărilor din următoarele țări: Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Elveția, Finlanda, Franța,
Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxembourg, Malta, Marea Britanie, Norvegia,
Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, Turcia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia,
Slovenia etc.
În Europa piața unică a asigurărilor acoperă 17 țări care formează zona economică europeană și
cele mai mari trei piețe de asigurări din Europa: Frana, Germania și Marea Britanie cu o pondere
40
de circa 70% din totalul asigurărilor. Pentru a preveni tendințele creării pieței unice, societățile
de asigurări au continuat eforturile de a reduce și raționaliza costurile.
Asigurătorii din Uniunea Europeană stabiliți în alte state membre aveau deja posibilitatea de a
înființa reprezentanțe și agenții în Marea Britanie. Caracterul internațional al pieței Lloyd’s a
fost facilitat și încurajat de a doua și a treia Directivă a Uniunii Europene care dau posibilitatea
asigurătorilor din această organizație să se constituie și să funcționeze peste granițele naționale
după obținerea licenței de la autoritatea din țara de proviniență.
În Spania, pentru sistemul de asigurare a agriculturii este caracteristică conlucrarea în acest

scop a tuturor participanților: Ministerul Agriculturii Gospodăriei Piscicole și Produselor
Alimentare elaborează planuri anuale de asigurare a agriculturii, în care se stabilesc indicele
nivelului de subvenție, riscurile asigurate și exercită controlul asupra implimentării programelor
de asigurare.
Piața Statelor Unite ale Americii este caracterizată prin dimensiunile foarte mari ale pieței
interne a asigurărilor, ceea ce a încurajat dezvoltarea unor vaste și foarte puternice piețe a
reasigurărilor, printr-o capacitate ce nu poate fi rivalizată de nici o altă piață din lume.
Portofoliul intern bogat și divers a atras multi reasigurători din sfera granițelor americane către
cea mai reprezentativă piață, New York. Aici activează companii de asigurări și reasigurări
interne, companii reprezentative de reasigurări din întreaga lume, precum și case specializate de
brokeraj.
Globalizarea și realizarea conceptelor internaționale de asigurări creează mari inechități între

producători, pe de o parte, și între acestea și grupurile de consumatori pe de altă parte.
Consumatorii sunt însă protejați numai în cazul în care operatorii economici existenți pe piața
pot dezvolta o concurență echilibrată și transparentă, fiind respectat principiul egalității șanselor.
Industria asigurărilor fiind un element component al relațiilor puțin accesibile pentru diverse
pături ale populației, precum instituțiile sale cu totul nespecifice economiei de piață era greu de
asimilat, de asociat la modul de viață respectiv.
În același timp, pe măsura evoluției relațiilor economice a crescut necesitatea de a apela la

asigurare ca la modalitatea cea mai simplă de a proteja proprietatea și bunurile ce le aprțin
persoanelor fizice și juridice. De menționat, că societățile comerciale au integrat într-un timp
foarte scurt asigurarea ca mijloc de protecție nu numai pentru proprietate dar și pentru factorul
uman.
Persoanele fizice, societățile comerciale și alte organizații se întîlnesc cu riscul în activitatea lor,
iar asigurările îi ajuta să se protejeze împotriva acestor riscuri. Astfel datorită rolului său
important și răspîndirii sale, asigurările sunt considerate o industrie care dispune de investiri
pentru interesul poporului. Starea economică a fiecărei persoane, siguranța sa sunt în mare
măsura detrminate și de gradul de protejare prin asigurare și de valoarea investită in polițele de
asigurare.
În ultimii ani, dimensiunea internațională a asigurărilor a devenit din ce în ce mai importantă

fiind atrasă de procesul globalizării. Cu toate că aplicarea principiilor de bază ale globalizării
41
asupra asigurărilor sunt aceleași indiferent de localizarea riscului, aplicarea acestor principii este
diferită de la o țară la alta avînd un început de relații economice tipice economiei de piață.
Totuși oportunitățile de afaceri ce apar pe piețele străine sunt prea mari și prea importante pentru
ca să fie ignorate de firme cu reputație.
Globalizarea pieței de asigurări pe plan internațional prezintă un proces de reducere a

barierelor economice și legislative dintre companiile naționale de asigurări, care are loc sub
influența schimbărilor în economia mondială și prevede ca scop final formarea spațiului global
de asigurări. Acest fenomen se exprimă în procesele ce decurg activ la etapa contemporană a
economiei de piață unde are loc concentrarea întreprinderilor pe piața de asigurări, formînd
asociații internaționale de brokeri.
Altă tendință a globalizării se observă în performanțele mediului de piață în condițiile

computerizarii necesităților de servicii de asigurări și folosirea pe scară largă a internetului
pentru vînzarea serviciului de asigurări și reasigurări.
În procesul globalizării se lărgește geografia activității pieței de asigurări ca bază a formării

portofoliului de asigurări, are loc diversificarea riscurilor și stabilizarea portofoliului de
asigurări.
Pe măsura pătrunderii pe piața de asigurări a noilor țări are loc suprasaturarea piețelor de
asigurări naționale și mondiale cu numeroși participanți ai pieței care dispune de un înalt nivel
de capitalizare și prin urmare se crează concurență acerbă între ei. Astfel în urma atragerii
asigurătorilor pe alte piețe de asigurări companiile de asigurări schimba esențial structura
businessului de asigurări și geografia încasărilor primelor de asigurări.
Așadar, motivele principale ale performanțelor structurale a pieței de asigurări se poate de

evidențiat prin concentrarea businessului de asigurări și intensificarea rolului marilor companii
internaționale de asigurări. De rînd cu aceasta are loc schimbarea structurii serviciului de
asigurări în direcția măririi ponderii asigurărilor facultative de persoane, inclusiv a vieții pe
măsura performanțelor demografice a schimbării politice sociale a statelor.
De menționat, că elementul globalizării unui stat modern este implicarea lui în comerțul
internațional sau în activitatea de investiții internaționale. Prin urmare este necesar de găsit
metodele cele mai eficiente de control a riscurilor ce apar în mediul afacerilor internaționale.
După cel de-al doilea război mondial, rata de creștere a prducției mondiale de bunuri s-a dublat.
Acest fenomen se datorează, în special, ajutorului economic acordat de SUA țărilor din Europa
de Vest și Japonia pentru ca acestea să-și poată reface economiile distruse de război. De rînd cu
aceasta a crescut rata comerțului internațional care era mai mare decît rata de creștere a
producției mondiale. Odată cu această expansiune a comerțului internațional, s-a creat o piață
mondială a asigurărilor. Așadar, asigurarea este foarte importantă, deoarece tranzacțiile externe
sunt considerate mult mai riscante decît cele de pe piața internă.
Industria asigurărilor trebuie să-și majoreze capacitatea finaciare și să creeze cadrul administrativ
pentru protejarea activelor investite în străinatate. Pentru atingerea acestui obiectiv, în procesul
de globalizare societățile de asigurări și-au creat rețele internaționale de agenți și de servicii de
despăgubire.
42
Globalizarea continuă a domeniului asigurărilor a determinat apariția unor noi probleme în ceea
ce privește protecția riscului pe plan internațional. Printre acestea se numără:
• condițiile respective în ceea ce privește autorizarea activității de

asigurări în unele țări ale lumii;
• dorința autorităților statale de a instaura monopolul național sau de

a favoriza societățile de asigurări autohtone;
• impunerea de către autoritățile locale, a unor condiții severe în

ceea ce privește politica de rezerve și de capital;
• pe unele piețe străine, autoritățile locale impun asigurătorilor străini

asocierea cu o societate de asigurări autohtonă;
• obligația asigurătorilor străini de a se reasigura sau de a investi pe

plan local;
• impozitele și taxele foarte ridicate la care sunt supuse societățile de

asigurări străine.
Se poate aprecia că nu toate barierele prezentate au același impact pe toate piețele străine. Totuși
multe din aceste bariere există în alte părți ale lumii. De aceea societățile de asigurări, agenții și
brokerii trebuie să fie constienți de obstacolele cu care se vor confrunta atunci cînd vor realiza
operațiuni pe piața internațională.
Una din dificultățile întîmpinate de oamenii de afaceri pe plan internațional este adaptarea la
legislația țărilor în care acestea efectuează tranzacții. O problema legală cu care se confruntă
asigurătorii pe piața internaționala este cea a regulilor ce generează asigurările “autorizate” și
cele “neautorizate”, precum și legislația referitoare la impozite și taxe din diferite țări ale lumii.
( constantinescu d, tratat de asigurari, bucuresti 1999 p.678)
Asigurarea neautorizată reprezintă acea acoperire a riscurilor oferită într-o anumită țară de
către asigurători care nu sunt autorizați să tranzacționeze produse de asigurare în țara respectivă.
Unele țări permit emiterea de asigurări neautorizate, însă alte țări penalizează asigurătorii ce emit
astfel de asigurări. Totuși, utilizarea asigurărilor neautorizate sunt emise, de obicei, în afara țării
în care se localizeaza riscurile. În general condițiile de asigurare sunt formulate în limba engleză
și sunt similare cu cele practicate în SUA, iar primele de asigurare și despagubirile sunt plătite în
USD.
Asigurările autorizate sunt emise de socieățti de asigurări sau filiale care sunt autorizate să
funcționeze pe teritoriul statului în care este localizat riscul, și sunt guvernate de legile statului
respectiv. De obicei, astfel de polițe de asigurare sunt emise în limba țării respective, iar primele
de asigurare și despăgubirile sunt plătite în moneda locală.
Asigurările autorizate au următoarele avantaje:
1. corespund reglementărilor legale în vigoare din țara respectivă și deci sunt legale;
43
2. primele sunt deductibile din impozitul pe venit, iar plata primelor de asigurare în
moneda locală permite firmei străine să utilizeze aceste sume pentru despăgubiri, fără
a fi necesară utilizarea unor monede forte care pot fi dificil de obținut;
3. soluționarea cazurilor de despăgubire este mai puțin complexă decît în cazul

asigurărilor neautorizate, deoarece firmele asigurate tratează cu o societate de
asigurari locală pentru obținerea despăgubirilor în monedă națională. De asemenea
prin utilizarea asigurărilor autorizate se evită problemele legate de funcționarea
cursului de schimb valutar;
4. deoarece filiala companiei plătește primele de asigurare aferente riscurilor la care

este expusă, sunt evitate problemele ce apar în legătura cu finanțarea riscurilor la nivel
de corporație multinațională.
În țările în care nu se interzic asigurările neautorizate, firmele pot să apeleze la asigurători

autorizați pentru a încheia asigurări obligatorii.
De asemenea, există și avantaje ale asigurărilor neautorizate. Acestea sunt: cote de primă mai
mici, excluderea de la plata unor impozite, flexibilitatea ridicată a produselor de asigurare.
Asigurările neautorizate faciliteaza o abordare standard a procesului de management al riscului,
indiferent de localizarea riscurilor unei corporații transnaționale. De asemenea, plata primelor de
asigurare într-o singură monedă, de obicei USD, și utilizarea unei singuri limbi de circulașie
internațională, de obicei engleza, pentru redactarea polițelor de asigurare, facilitează
administrarea eficientă a riscurilor.
Din cele menționate putem face niște concluzii: concurența dintre societățile de asigurări este în
creștere, dar nu poate fi vorba de o participare echilibrată pe piață datorită concentrării pieței în
jurul unui număr relativ strîns de societăți.
44
Concluzii şi recomandări
Faza actuală a asigurărilor din Moldova poate fi caracterizată drept una de cotitură , în care se
încearcă a pune bazele unor noi reguli de joc pentru principalii actori ai pieţei – asiguraţii şi
asigurătorii , se conturează noi arbitri , dar apar şi noi roluri pentru întregirea infrastructurii.
Toate acestea se produc într-un răstimp foarte compact şi generează apariţia anumitor “găuri
negre” în stare să scoată în afara “monitoarelor” o activitate de asigurare dubioasă.
Actualmente piaţa asigurărilor este influenţată de un şir de factori. În primul rînd este
vorba de politica companiilor de asigurări. Este cunoscut ca asigurările auto este tocmai genul de
asigurări , care se bucură de cererea masivă, din care cauză permite companiei să-si crească
portofoliul. Din acest considerent, unele companii dorind să ocupe primele rînduri în raiting,
propun tarife joase. Acest tertip permite ca timp de un an compania să crească un portofoliu solid
, iar pe lingă aceasta şi să propună acestor clienţi alte produse de asigurare.
Cred,că unul din marile lacune ale asigurătorilor şi nu numai, este lucrul insuficient cu
potenţialii clienţi – întreaga populaţie a ţării. Brokerii de asigurări, care în mod teoretic ar trebui
să lucreze numai în interesul clienţilor asiguraţi, în Moldova real sunt aceeaşi agenţi de
asigurări. Ei deţin contracte cu una sau două-trei companii de asigurări şi sunt remuneraţi tot de
ele, şi corespunzător puţin probabil ca ei să recomande clientului o altă companie de asigurări,
chiar dacă condiţiile acesteia sunt cu mult mai favorabile pentru client.
Responsabilitatea pentru situaţia creată, în cea mai mare parte aparţine însă asigurătorilor .
Asigurătorii oferă şi vînd protecţie. Managementul superior al companiilor poate elabora orice
planuri tactice şi strategice, acţionarii să investească orice sume de bani, dar dacă executorii
începînd cu secretara şi terminînd cu şefii de departamente nu sunt instruiţi să deservească
clientul, aceste planuri vor fi anihilate din start.
Dezvoltarea asigurărilor de viaţă şi a celor de proprietate a persoanelor fizice rămîn în

continuare rezervele nevalorificate ale pieţei asigurărilor moldoveneşti, alături de asigurările
45
riscurilor în agricultură şi cele de răspundere civilă a riscurilor financiare şi profesionale.
Situaţia în domeniul asigurărilor nu a suferit modificări esenţiale în anul 2021, piaţa rămîne în
continuare stabilă, iar menţinerea unui volum adecvat de reserve ce permite onorarea în termen a
obligaţiilor asumate, respectarea prevederilor legale în ce priveşte plasarea rezervelor în
instrumente financiare lichide, menţinerea nivelului optim de solvabilitate, utilizarea cu prudenţă
a soluţiilor de reasigurare şi nu în ultimul rind tendinţa stabilită de capitalizare, sunt acele pîrghii
care asigură funcţionalitatea pieţei.
Una din caracteristicile specifice pieţei asigurărilor din Republica Moldova este gradul
sporit de concentrare a asigurărilor , unde aproximativ 82% din volumul primelor brute a fost
subscris de 7 companii de asigurare, acestor asigurători revenindu-le 80% din totalul
despăgubirilor de asigurare plătite.
Cu referinţă la liderii pieţei aş dori să remarc doar că lista acestora nu a suferit

modificări faţă de anul 2020, companiile Moldasig, Asito, Grawe Carat, Moldcargo, Donaris
Group .
În direcţia creşterii eficienţei activităţii de asigurare, consider că poate acţiona în

anumite limite- utilizarea mijloacelor moderne de calcul pentru efectuarea diferitelor operaţii.
Experienţa deja acumulată în unele ţări, ca de altfel şi la noi, arată că aceste mijloace de calcul
pot fi folosite la stabilirea primelor de asigurare, la contabilizarea acestora, la reducerea poliţelor
de asigurare.
O importanţă deosebită o reprezintă calularea primelor de asigurare pe baza unor criterii

ştiinţifice, respectiv folosindu-se metode statistico-matematice. Numai în acest fel, o societate de
asigurări va reuşi să-şi formeze, din primele de asigurare încasate, un fond de asigurare care să-i
permită acoperirea cheltuielilor pe care le are de efectuat.
Pentru a crea o piaţă stabilă şi eficientă a asigurărilor este necesar da a aplica normele de
solvabilitate practicate în Uniunea Europeana, care stabilesc o relaţie strînsă între nivelul
capitalului propriu al asigurătorului şi volumul obligaţiilor asumate.
Ar trebui să abandonăm ideea, potrivit căreia cultura joasă a populaţiei este impedimentul
principal în dezvoltarea pieţei locale de profil, şi prin aceasta să ne justificăm lipsa de acţiuni
concrete şi respectiv rezultatele modeste.
Piaţa de asigurări din Republica Moldova este în continuă expansiune, respectiv şi

riscurile asumate de către societăşile de asigurare sunt în creştere.Din aceste considerente
întărirea supravegherii prudenţiale şi creşterea pregătirii profesionale a personalului propriu
reprezintă pentru autoritatea de supraveghere obiective prioritare,mai ales în contextul în care
concurenţa se intensifică şi nivelul pretenţiilor calitative din partea asiguraţilor creşte.
46
Bibliografia
I. Acte legislative şi normative
I.1.Legea cu privire la asigurări nr. 407-XVI din 21.12.2006, Monitorul Oficial nr.4749/213
din 06.04.2007
I.2.Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de

autovehicule nr. 414-XVI din 22.12.2006, Monitorul Oficial nr.3235/112 din
09.03.2007
I.3.Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor faţă de
călători Nr.1553-XIII din 25.02.98, Monitorul Oficial al R.Moldova nr.38-39/270 din
30.04.1998
I.4.Legea Nr. 142 cu privire la ipotecă din 26.06.2008, Monitorul Oficial Nr. 165-166 din
02.09.2008
I.5.Legea privind securitatea industrială a obiectelor industriale periculoase Nr. 803 din
11.02.2000, Monitorul Oficial Nr. 59-62 din 25.05.2000
I.6.Legea privind activitatea de audit Nr. 61 din 16.03.2007, Monitorul Oficial Nr. 72-75 din
13.04.2012
I.7.Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare Nr. 199 din 18.11.1998,

Monitorul Oficial Nr. 183-185 din 10.10.2008
I.8.Legea cu privire la notariat Nr. 1453 din 08.11.2002, Monitorul Oficial Nr. 154-157 din
21.11.2002
1.9.Legea cu privire la leasing Nr. 59 din 28.04.2005, Monitorul Oficial Nr. 92-94 din
47
08.07.2005
I.10 Legea cu privire la medicamente Nr. 1409 din 17.12.1997, Monitorul Oficial Nr. 52-53
din 11.06.1998
II. Manuale, monografii şi lucrări didactice
II.1. Alexa C., Ciurel V., ,, Asigurări şi reasigurări în comerţul internaţional’’, Ed.
AllBack, Bucureşti, 2006;
II.2. Bistriceanu Gh. D., „Sistemul asigurărilor în România”, Ed Economică,Bucureşti,

2007,
II.3. Bistriceanu Gheorghe, Asigurări şi reasigurări în România, ed. Universitara, 2006
II.4. Ciurel Violeta, Asigurări şi reasigurări: abordări teoretici şi practici internaţionale,

Beck 2000
II.5. Constantinescu D.A., Dobrin M.,,, Asigurarea şi managementul riscului’’, Ed.

Tehnică, Bucureşti, 2005;
II.6. Fotescu Stanislav , Ţugulschi Anatol , Asigurări şi reasigurări , ASEM 2006
48
49

Asigurari Balica Daniel

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Asigurari Balica Daniel

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

c) să nu aibă antecedente penale nestinse.

a) să aibă ca obiect de activitate numai intermedierea în asigurări;

b) să dispună de un contract de asigurare de răspundere civilă profesională în vigoare

e) să aibă asociaţi şi/sau acţionari, precum şi persoane cu funcţie de răspundere, fără

f) conducătorul său executiv să întrunească condiţiile de pregătire şi de experienţă

g) să înfiinţeze şi să ţină un registru al subagenţilor, al cărui regim, a cărui formă şi

Asigurătorul este obligat să înfiinţeze şi să ţină un registru special, denumit Registru al

Activitatea brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare

Odată cu intrarea în vigoare a Legii cu privire la asigurări, în legislația moldovenească va

Brokerul de asigurări este cumpărător de asigurări, în numele clientului pe care îl reprezintă. El

Brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare trebuie să întrunească următoarele condiţii:

a) să corespundă cerinţelor prevăzute de lege;

c) să dispună de un contract în vigoare de asigurare de răspundere civilă profesională

d) să desfăşoare doar activitate de broker de asigurare şi/sau de reasigurare;

e) să păstreze şi să pună la dispoziţia Autorităţii de supraveghere, la cerere, registrele şi

f) să aibă un personal care să corespundă criteriilor de pregătire şi calificare conformactelor

i) să nu fi fost declarat anterior insolvabil şi să nu facă obiectul unei proceduri de

Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare nu pot desfăşura activitate prin agenţi de

Licenţierea brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare

Pentru obţinerea licenţei de activitate, brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare va prezenta,

a) actul de proprietate sau contractul de locaţiune a imobilului în care se va desfăşura

b) contractul de asigurare de răspundere civilă profesională;

c) certificatul bancar ce confirmă depunerea integrală a capitalului social.

d) taxa pentru eliberarea licenţei pentru activitatea de intermediere în asigurări în

e) Taxa de reperfectare a licenţei pentru activitatea de intermediere în asigurări în

Retragerea licenţei brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare

Retragerea licenţei brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare se efectuează în

Denumirea brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare

Denumirea brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare trebuie să conţină una din

În cadrul activităţii sale de intermediere în asigurări şi reasigurări, brokerul de asigurare

În concluzie, în urma studierii aprofundate a prevederilor Legii Republicii Moldova cu

-consultă şi îi oferă informaţii depline,

-negociază din numele clientului pentru o avea o primă de asigurare rezonabilă,

-deserveşte intregul ciclu – de la negocierea contractului şi plasarea riscului, pînă laregularizarea

I.2 Destinația și necesitatea asigurărilor în Republica Moldova

Cunoaşterea împrejurarilor, în care se pot produce diverse fenomene ce perturbă desfăşurarea

Pentru ca persoanele care au de suferit în urma producerii unor accidente de autovehicule şi de

Prin urmare, se poate afirma că asigurările, în afara de faptul că protejează patrimoniul

Necesitatea asigurărilor are şi un aspect economic, care constă în următoarele:

- prin plasamentele făcute pe piaţa capitalului, companille de asigurare contribuie la

- asigurarea participă la finanţarea unor acţiuni de prevenire şi combatere a unor

Funcţia principală a asigurării – funcţia de repartiţie - se manifestă în primul rînd, în

Funcţia de control – ca funcţie complementară a asigurării, urmăreşte modul în care se încasează

Figura 1. Elementele asigurării

Sursa: Elaborat de autor in baza contractelor de asigurare

Elementele prezentate anterior vor fi analizate în capitolele următoare:

I. Încheierea contractului de asigurare

II. Clauzele contractuale specifice asigurării de viaţă

III. Clauzele contractuale specifice asigurării de bunuri

IV. Clauzele contractuale specifice asigurării de răspundere civilă

V. Refuzul de a plăti despăgubirea de asigurare

VI. Încetarea contractului de asigurare

I. Încheierea contractului de asigurare

Contractul de asigurare se încheie în forma şi în modul stabilit de legislaţie, conţinînd

a) numele sau denumirea părţilor contractante, numărul de identificare de stat,

c) riscurile care se asigură;

d) începutul şi durata asigurării;

f) prima de asigurare, locul şi termenele de plată;

g) modalitatea de modificare, reziliere şi încetare a contractului;

h) condiţiile de plată a despăgubirii de asigurare şi/sau a indemnizaţiei de asigurare;

k) jurisdicţia soluţionării litigiilor;

II. Clauzele contractuale specifice asigurării de viaţă