10.4.1. saptamana nr. 10 - 2 decembrie 2021, ora 14.

00 evaluare prin test

grilă
1. Lungu N.C. – Bazele asigurarilor, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006
2. Vacarel I.; Bercea F. – Asigurari si reasigurari, Ed. Expert, Bucuresti, 2007
3. Bistriceanu Gh. D. – Asigurari si reasigurari in Romania, Ed. Universitara,
Bucuresti, 2006
4. Ciurel V. – Asigurari si reasigurari: abordari teoretice si practici internationale,
Ed. All Beck, Bucuresti, 2000
5. Cistelecan L., Cistelecan R. – Asigurari comerciale, Ed. D. Cantemir, Tg. Mures,
1997
6. Constantinescu D. A. , s.a. – Asigurari si reasigurari, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1998
7. Constantinescu D.A., s.a. – Tratat de asigurari, Bucureşti, 2000
8. Dobrin M. – Asigurari si reasigurari, Ed. Fundatiei “Romania de maine”, Bucuresti,
2000
9. Purcaru I. – Matematica si asigurari, Ed. Economica, Bucuresti, 1994
10. Tanasescu P., s.a. – Asigurari comerciale moderne, Ed. Beck, Bucuresti, 2007
11. Anghelache C., Verejan, O.,Partachi I. – Analiza actuarială în asigurări, Ed.
Economica, Bucuresti, 2006
12. Verejan, O., Partachi I. – Statistica actuariala in asigurari, Ed. Economica,
Bucuresti, 2004
13. Nistor, I. Ciumas C.– Reforma sistemului asigurarilor sociale din Romania in
vederea aderarii la UE, Ed. Casa Cartii de Stiinta, Cluj Napoca, 2008
14. Negru T. – Asigurări.Ghid practic, Ed. All Beck, Bucuresti, 2006
1.1. . Necesitatea, condiţiile apariţiei asigurărilor şi
formele de protecţie împotriva riscurilor
 Apariţia asigurărilor – este legată de existenţa unor
evenimente posibile, dar incerte, care ameninţă bunurile
materiale, precum şi integritatea corporală şi chiar viaţa
oamenilor (calamităţile naturale, incendiile, bolile,
accidentele) si formele de protectie impotriva acestora

 Oamenii s-au solidarizat pentru a găsi în comun mijloace de

prevenire, dar şi de eliminare sau atenuare a consecinţelor
unor asemenea evenimente (denumite riscuri).

 Adoptarea unor măsuri de protecţie au apărut încă din

antichitate şi coexistă şi în prezent:
 solidaritatea şi
 asigurarea.
 Solidaritatea - acoperirea de către colectivitate a pagubelor
suferite de către unii membri, după producerea lor.
 are la bază principiul reciprocităţii

 Asigurarea - constituirea prealabilă, prin contribuţia

membrilor colectivităţii, a unui fond (bănesc/financiar)
destinat să acopere pagubele viitoare ale persoanelor
afectate de producerea riscurilor.
 Evoluţia asigurărilor
 Codul lui Hammurabi (aprox. 2000 î. Hr.)

 Egiptul antic - funcţiona un fond de solidaritate al tăietorilor de

piatră (acum circa 3400 de ani)

 legislaţia maritimă a insulei Rhodos (aprox. 916 î. Hr.)

 Roma antică - existau asociaţii bazate tot pe principiul

solidarităţii

 contract incipient de asigurare - un gen de contract de împrumut

 această practică se extinde şi în Evul Mediu timpuriu sub forma

„împrumutului pentru marea aventură“ (interzis ulterior de biserică în
anul 1237);
 cel(e) mai vechi contract(e) de asigurare - 1347 în Italia, Genova;
 1437 - Franţa, Marsilia, contract emis de către asigurătorii genovezi
 Evoluţia asigurărilor – continuare
 primele forme de asigurări de viaţă (sec. al XV-lea şi al XVI-lea)

 asigurări de incendiu (sec. XVII) – au apărut ca urmare a unor

incendii devastatoare
 1696 – se înfiinţează la Londra prima companie de asigurări contra
incendiilor

 secolul al XIX-lea – apar asigurările de accidente

 Asigurările moderne
 s-au născut odată cu apariţia calculelor actuariale
 legea numerelor mari (1654, Blaise Pascal)
 primul tabel de mortalitate (1657, Christian Huygens)
 primul calcul de rente viagere (1660, Jean de Witt)
 primul tratat de actuariat (1750, Richard Price)

 secolul al XIX-lea – se consideră că asigurările se dezvoltă deplin

(atât cantitativ, dar şi structural)
 !!! pentru aprofundare:
Cistelecan, s.a – Tratat de asigurari comerciale, Ed.
Academiei Romane, 2013
Văcărel, I., Bercea, F. – Asigurări şi reasigurări, Ed.
Expert, Bucureşti, 2007;

Web:
http://www.tcim.ca/library/history-
insurance.htm;
http://www.aviva.com/about-
us/heritage/history-of-insurance/

Wikipedia:
https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_insurance

Youtube:
History of Insurance
https://www.youtube.com/watch?v=gM0zGhDQuOw
Gresham and Defoe (underwriters): The Origins of London Marine
Insurance - Dr Adrian Leonard
https://www.youtube.com/watch?v=SSH4nJs1dEI
 Evoluţia asigurărilor – continuare
 ROMÂNIA
 au apărut de multă vreme forme incipiente de asigurare;
 un gen de asigurare a animalelor, bazată pe mutualitate, denumită
„hopşa“

 sec. XV - primele organizaţii de mutualitate şi întrajutorare au apărut în

cadrul breslelor din Transilvania

 1844 - prima organizaţie de asigurare specializată a fost înfiinţată la Braşov,

pe lângă Asociaţia Meseriaşilor, sub denumirea de „Institutul General de
Pensii“

 sfârşitul sec. XIX – Primul Război Mondial - apar o serie de societăţi

specializate de asigurare, precum: Transilvania (1868); Dacia (1871); România
(1873); Naţionala (1882); Agricola (1906); Banca Generală de Asigurare (1911).

 perioada interbelică - cea mai mare pondere din total au avut-o asigurările
de viaţă;

 până în anul 1949 - activitatea de asigurare s-a dezvoltat în condiţii de

concurenţă, partea majoritară a pieţei asigurărilor fiind deţinută de
asigurători privaţi, organizaţi ca societăţi comerciale pe acţiuni, sau, în
proporţie redusă, ca societăţi cooperative
1.2. Societatea riscului şi efectele economico-sociale ale
apariţiei sale
Societatea riscului – trasături și mutații în timp
 se manifestă în contextul amplificării fenomenelor distructive,
pe fundalul apariţiei noilor pericole şi preponderenţei stării de
incertitudine în faţa acestora
 dobândeşte un caracter global
 se bazează pe o serie de argumente:
 dispariţia unei demarcaţii clare între natură şi cultură – apariția
unei lumi hibride
 apare un nou raport între risc şi decizie, ca urmare a:
 manifestării așa – ziselor incertitudini produse - riscul este (încă)
necunoscut şi este consecinţa unor decizii, inclusiv a celor care vizează
combaterea sa.
 manifestării unor noi riscuri (chimice, nucleare, alte riscuri ecologice,
cele legate de modificările genetice), apărute ca urmare a unor decizii
umane au şi noi trăsături
● nu pot fi limitate în timp şi spaţiu;
● nu pot fi tratate după criteriile existente privind cauzalitatea, vinovăţia şi
responsabilitatea;
● nu pot fi indemnizate după regulile obişnuite şi sunt, în principiu, neasigurabile
Societatea riscului – trasături și mutații în timp
 societatea riscului şi pericolele sale specifice imprimă anumite
caracteristici conţinutului noţiunii de risc, ce poate fi abordat
prin
 prisma cunoaşterii și a percepţiei riscului
 raportarea la efectele acestuia

 dualitatea conținutului noilor riscuri se manifestă în legătură

cu:
 diferenţa, în timp şi spaţiu, între percepţia riscului şi efectele
manifestării sale
 decalajul de timp între producerea unui risc şi momentul în care apar
efectele sale
 neglijarea cunoaşterii riscului ca una dintre cauzele producerii,
respectiv, ale efectelor acestuia – exemplu: folosirea azbestului.
Societatea riscului – concepte fundamentale
 evoluţia actuală a societăţii riscului are la bază concepte precum
 noţiunea de iresponsabilitatea organizată - caracterizează situaţia în
care societatea modernă neagă realitatea unor pericole, chiar potenţiale la
un moment dat, trecând sub tăcere cauzele acestora şi tratând cu
indiferenţă acţiunea contra lor

 conceptul de relaţii de definiţie – ce are în vedere regulile, instituţiile şi

mijloacele prin care se poate realiza identificarea, evaluarea şi acţiunea
contra riscurilor

 noţiunea de explozibilitate socială a pericolelor (Beck, U. – Le concept

de société du risque, în Risques nr. 32, 1997, p. 90):

 se referă la felul în care conştientizarea la scară socială a pericolelor, a unor

forme de insecuritate, a generat o anumită evoluţie culturală şi politică

 pune în discuţie dominaţia ştiinţei, de natură să sensibilizeze structurile

birocratice şi să redeseneze frontierele şi limitele de acţiune ale politicii
contemporane
Societatea riscului – concepte fundamentale (continuare):
Relaţiile de definiţie trebuie să stabilească:
a. cine trebuie să determine caracterul nociv al unui produs, sau, în general,
importanţa unui pericol şi să precizeze cui revine această sarcină: celor care creează
riscul, celor care beneficiază de pe urma originii sale (produse, tehnologii),
victimelor reale sau potenţiale ori organismelor publice;

b. ce cunoştinţe (sau absenţa căror cunoştinţe) sunt legate de identificarea cauzelor, a

întinderii riscului şi a actorilor implicaţi;

c. ce se poate considera ca fiind dovezi suficiente pentru a proba existenţa şi

periculozitatea riscului, în condiţiile unor cunoştinţe insuficiente sau contestate;

d. cine trebuie să decidă asupra modalităţilor de indemnizare, în caz de prejudicii,

precum şi asupra unor viitoare forme de control al riscului.
Teoria societății riscului
 societatea actuală este ameninţată de noi pericole, cărora trebuie să le
facă faţă cu mijloace noi, bazate nu numai pe principiul prevenirii, ci mai
ales pe cel al precauţiei (U. Beck)

 teoria lui U. Beck – conține însă și o serie de exagerări și generalizări

forțate ce îl apropie de catastrofismul sectarilor

 teoria lui Giddens A. - apariţia unor incertitudini în lumea

contemporană este provin din schimbările intervenite în efectele
progresului ştiinţific şi tehnologic

 societăţii riscului este privită ca o „societate din ce în ce mai guvernată de o înaltă

tehnologie a cărei înţelegere perfectă scapă tuturor şi care ascunde o pluralitate de
faţete ale unui viitor posibil“ (Giddens, A. – La société du risque: le contexte politique
britannique, în Risques, nr. 32, 1997, p. 41)
Societatea riscului – sinteză:
● este caracterizată prin dispariţia unei distincţii nete
între natură şi cultură, ea reflectând, mai degrabă, o
lume hibridă din acest punct de vedere;
● apar forme noi de insecuritate, produse de o societate
devenită un imens laborator în care nimeni nu-şi
asumă anumite responsabilităţi;
● neglijarea informaţiilor privind riscurile antrenează o
răspândire şi o realizare a acestora pe plan mondial,
care scapă de sub control și se manifestă printr-o
distincţie mai acută între cunoaşterea riscului şi
efectele sale;
● în mod paradoxal, noile pericole au şi o valenţă
pozitivă: percepţia manifestării lor pune sub semnul
întrebării concepţia asupra societăţii industriale
moderne şi le supune dezbaterii şi intervenţiei publice.
Societatea riscului – consecințe
 statul devine din stat-providenţă, un stat al previziunii
 sfârşitul naturii – mutații în multiple aspecte ale naturii
atinsă de intervenţia umană, datorată evoluţiei tehnologice
din ultimele decenii;
 sfârşitul tradiţiei - că societatea contemporană nu mai este
guvernată de o serie de elemente tradiţionale, iar mutațiile
survenite creează noi riscuri
 necesitatea abordării riscului ca:
 riscul extern - risc datorat unor cauze exterioare omului, care se
produce cu o regularitate care îl face previzibil şi, în consecinţă,
asigurabil, atât prin asigurări private, cât şi prin sisteme publice,
ca o preocupare a statului providenţă
 riscul fabricat – risc creat de însuşi progresul ştiinţific şi
tehnologic, în faţa căruia suntem lipsiţi de o experienţă
anterioară
Societatea riscului – consecințe (continuare)
 lumea contemporană a evoluat, de la una a prevenirii, către o lume
a prevenirii şi precauţiei, cu un accent din ce în ce mai puternic pe
componenta de precauţie
 Prevenirea
 constă în a anticipa şi a lua măsuri pentru a evita un risc sau, cel
puţin, pentru a diminua efectele producerii acestuia
 presupune cunoaşterea riscului
 se referă la un pericol real, constatat şi cunoscut pe baze statistice

 Precauţia
 are în vedere o ameninţare subiectivă, difuză;
 originea latină a termenului trimite la expresia „a fi în gardă“
 se manifestă în condiţiile unei stări de incertitudine privind
pericolul