10 Teste non-parametrice

Testele non-parametrice nu necesită supoziţii

particulare despre forma distribuţiilor populaţiilor de
referinţă, deci pot fi aplicate atunci când se lucrează cu
eşantioane mici. În plus, aceste teste pot fi aplicate
atunci când se lucrează cu variabile măsurate la nivel
nominal sau ordinal.

1
Testul chi–pătrat (χ2)
Testul χ2 este aplicabil pentru variabile măsurate la nivel
nominal, datele fiind frecvenţe – numărul de cazuri care fac
parte din categoriile variabilelor considerate.
Esenţa acestui test constă din compararea frecvenţelor
observate – frecvenţele efective obţinute de cercetător – cu
frecvenţele teoretice sau aşteptate – frecvenţe calculate sub
presupunerea că ipoteza de nul este adevărată. Testul
examinează măsura în care frecvenţele observate sunt sau nu
semnificativ diferite de frecvenţele care sunt aşteptate dacă
ipoteza de nul este adevărată.
Testul χ2 poate fi folosit pentru verificarea independenţei a două
variabile sau pentru verificarea concordanţei dintre frecvenţele
observate şi frecvenţele aşteptate ale unei singure variabile.

2
Testul χ2 pentru independenţă
Două variabile sunt independente dacă, pentru toate
cazurile din eşantionul considerat, clasificarea unui
caz într-o categorie a unei variabile nu are nici un
efect asupra probabilităţii ca acel caz să fie clasificat
în oricare dintre categoriile celeilalte variabile.
De exemplu, variabilele sex şi dominanţa funcţional-
operativă a mâinilor sunt independente în condiţiile în
care clasificarea subiecţilor unui eşantion în
categoriile unei variabile (masculin, feminin) nu are
nici un efect asupra clasificării cazurilor în categoriile
celeilalte variabile (dreapta, stânga, ambidextru).

3
Testul χ2 pentru independenţă
Tabelul 1 Sexul şi dominanţa funcţional-operativă a mâinilor
Sexul
Dominanţa TOTAL
Masculin Feminin
Dreapta 15 35 50
Stânga 30 10 40
Ambidextru 5 5 10
TOTAL 50 50 100
Intersecţia unui rând cu o coloană se numeşte celulă. Celulele indică
numărul de cazuri clasificate concomitent în două categorii ale celor
două variabile.
Sub-totalurile pentru fiecare coloană/rând se numesc marginale.
Marginalele indică distribuţiile de frecvenţe pentru fiecare categorie a
variabilei respective, i.e. distribuţiile univariate ale fiecărei variabile.

4
Testul χ2 pentru independenţă
Frecvenţa aşteptată pentru fiecare celulă:

fr fc
1. f a =
n

în care fr = marginalul rândului pe care este situată celula

fc = marginalul coloanei pe care este situată celula
n = numărul total de cazuri din eşantion.
De exemplu, pentru celula Feminin-Stânga:
fr fc 40 ⋅ 50
fa = = = 20
n 100
5
Testul χ2 pentru independenţă
Calcularea statisticii testului χ2 pentru independenţă se face cu
ajutorul următoarei formule, care dă valoarea pentru χ2 obţinut:

( f − f ) 2
2. χ2 = ∑ o a
fa
în care fo = frecvenţa observată în fiecare celulă
fa = frecvenţa aşteptată pentru fiecare celulă

Odată calculate fa, formula 2 conduce la aflarea diferenţei fo – fa

pentru fiecare celulă, ridicarea la pătrat a acestei diferenţe,
împărţirea rezultatului la fa pentru acea celulă şi apoi la
însumarea rezultatelor pentru toate celulele.

6
Testul χ2 pentru independenţă
Tabelul 2 Calculul χ2 pentru datele din Tabelul 1

fo fa fo – fa (fo – fa)2 (fo – fa)2/ fa

15 25 –10 100 4
30 20 10 100 5
5 5 0 0 0
35 25 10 100 4
10 20 –10 100 5
5 5 0 0 0
100 100 0 – 18 = χ2

7
Testul χ2 pentru independenţă
Distribuţia de eşantionare folosită în acest
test este distribuţia χ2 cu
3. gl = (r – 1)(c – 1)
în care r = numărul rândurilor
c = numărul coloanelor
Un tabel cu 3 rânduri şi două coloane (3 × 2)
are (3 – 1)(2 – 1) = 2 grade de libertate.

8
Testul χ2 pentru independenţă
Distribuţia χ2 prezintă o asimetrie pozitivă:

Valori ale lui chi-pătrat

Grade de libertate
Valorile pentru χ2 (critic) marchează începutul zonelor critice şi sunt
date în Tabelul valorilor critice ale distribuţiei χ2 (Anexa E), în care
nivelele α sunt dispuse pe primul rând de sus şi gradele de libertate pe
prima coloană din stânga.
Regula de decizie a testului:

Se respinge H0, dacă χ2 (obţinut) > χ2 (critic).

9
Testul χ2 pentru independenţă
Pasul 1. Enunţarea ipotezelor
H0: Variabilele sex şi dominanţa funcţional-operativă a mâinilor sunt independente.
Ha: Variabilele sex şi dominanţa funcţional-operativă a mâinilor sunt dependente.

Pasul 2. Selectarea distribuţiei de eşantionare şi stabilirea zonei critice

Distribuţia de eşantionare = Distribuţia χ2
α = 0,05
gl = 2
χ (critic) = 5,991
2

Pasul 3. Calcularea statisticii testului

( fo − fa )2
χ 2
= ∑ fa
= 18

Pasul 4. Luarea deciziei

Întrucât χ2 (obţinut) se află în zona critică (18,00 > 5,991), H0 poate fi respinsă şi se
poate conchide că variabilele respective nu sunt independente: sexul influenţează
dominanţa funcţional-operativă a mâinilor (la un nivel de încredere de 95%).

10
Testul χ2 pentru concordanţă
Un cercetător presupune că distribuţia populaţiei după ocupaţie într-o
anumită zonă geografică este aproximativ următoarea:

Ţărani Muncitori Funcţionari Mici Manageri

industriali întreprinzători industriali
20% 30% 30% 15% 5%
Cercetătorul alcătuieşte un eşantion aleatoriu de 864 de persoane
ocupate din zona respectivă şi le clasifică în categoriile menţionate.
Frecvenţele observate sunt:

Ţărani Muncitori Funcţionari Mici Manageri

industriali întreprinzători industriali
145 310 305 78 26

11
Testul χ2 pentru concordanţă
Cercetătorul doreşte să ştie dacă rezultatele obţinute pe eşantion
confirmă presupunerea făcută (dacă diferenţele dintre frecvenţele
observate şi cele presupuse sunt sau nu statistic semnificative).
Calcularea statisticii testului χ2 pentru independenţă se face cu ajutorul
formulei 2.
Frecvenţa aşteptată pentru fiecare categorie a variabilei:
4. f a = np

în care n = numărul total de cazuri din eşantion

p = proporţia presupusă de cazuri din categoria respectivă
De exemplu, pentru ţărani,
f a = np1 = 0,20 ⋅ 864 = 172,80
Numărul de grade de libertate: gl = k – 1, unde k = numărul de
categorii ale variabilei de interes.

12
Testul χ2 pentru concordanţă
Pasul 1. Enunţarea ipotezelor
H0: Nu există nici o diferenţă între proporţiile din eşantion şi cele pentru populaţie.
Ha: Proporţiile din eşantion diferă de cele pentru populaţie.

Pasul 2. Selectarea distribuţiei de eşantionare şi stabilirea zonei critice

Distribuţia de eşantionare = Distribuţia χ2
α = 0,05
gl = 4
χ (critic) = 9,488
2

Pasul 3. Calcularea statisticii testului

( fo − fa )2
χ 2
= ∑ fa
= 49 ,91

Pasul 4. Luarea deciziei

Întrucât χ2 (obţinut) se află în zona critică (49,91 > 9,448), H0 poate fi respinsă.
Diferenţele dintre eşantion şi populaţie sunt prea mari pentru a putea fi atribuite întâmplării
(la un nivel de încredere de 95%).

13
Testul McNemar
Testul McNemar este un test non-parametric pentru
semnificaţia schimbării, utilizează distribuţia χ2 şi este
aplicabil pentru variabile de nivel nominal în cazul a
două eşantioane dependente.
Subiecţilor dintr-un eşantion de 38 de femei li s-a
solicitat în două momente diferite răspunsul la
întrebarea: “Credeţi că organizaţiile feministe vă
apără interesele?” Întrebarea a fost pusă înainte şi
după ce femeile din eşantion au citit o serie de
documente despre astfel de organizaţii.

14
Testul McNemar
Tabelul 3 Date pentru opinia despre organizaţiile feministe
Înainte de lectura
documentelor
După Da Nu
lectura Nu 14 6
docu-
A B
mente-
lor 16 2
Da
C D

Celulele A şi D indică schimbarea răspunsurilor de la un moment la

altul: de la Da la Nu (A) şi respectiv de la Nu la Da (D), iar B şi C indică
absenţa schimbărilor de la un moment la altul. Gl = (r – 1)(c – 1) = 1.

15
Testul McNemar
Testul statistic este testul χ2 şi se poate folosi
formula 2, aplicată doar celulelor A şi D.
Întrucât H0 enunţă că frecvenţele aşteptate
din aceste două celule sunt egale, formula de
calcul a testului statistic se simplifică:
( A − D)2
5. χ2 =
A + D

16
Testul McNemar
Pasul 1. Enunţarea ipotezelor
H0: Exista un număr egal de schimbări în ambele direcţii.
Ha: Numărul de schimbări într-o direcţie este semnificativ diferit faţă de numărul de
schimbări în cealaltă direcţie.

Pasul 2. Selectarea distribuţiei de eşantionare şi stabilirea zonei critice

Distribuţia de eşantionare = Distribuţia χ2
α = 0,05
gl = 1
χ2 (critic) = 3,841
Pasul 3. Calcularea statisticii testului
( A − D) 2 (14 − 2) 2
χ 2
= = = 9,00
A+ D 14 + 2
Pasul 4. Luarea deciziei
Întrucât χ2 (obţinut) se află în zona critică (9,00 > 3,841), H0 poate fi respinsă.
Diferenţa dintre numărul de schimbări într-o direcţie şi numărul de schimbări în cealaltă
direcţie este statistic semnificativă. Din Tabelul 3 rezultă că mai mulţi subiecţi şi-au
schimbat opinia de la Da la Nu decât de la Nu la Da, iar testul arată că această diferenţă
este statistic semnificativă.

17
Testul Mann-Whitney U
Testul Mann-Whitney U este aplicabil la date de nivel
ordinal în cazul a două eşantioane independente şi
foloseşte atribuirea de ranguri.
A atribui ranguri unei mulţimi de scoruri de nivel
ordinal înseamnă a pune în corespondenţă respectiva
mulţime de scoruri cu numere naturale din mulţimea
{1, 2, …} în aşa fel încât succesiunea scorurilor să se
păstreze.
Pentru eşantioane mici (n1 ≤ 20, n2 ≤ 20), distribuţia
de eşantionare este distribuţia U.

18
Testul Mann-Whitney U
Un cercetător doreşte să ştie dacă există o diferenţă pe sexe
privind gradul de satisfacţie în raport cu serviciile sociale oferite
într-un campus universitar. Pentru aceasta, selectează aleatoriu
un eşantion de zece studenţi şi unul de zece studente şi le
administrează o scală în care un scor înalt indică un grad înalt
de satisfacţie.
Scorurile din fiecare eşantion sunt ordonate (crescător sau
descrescător) şi sunt considerate ca şi cum ar fi vorba despre un
singur eşantion. Se atribuie rangul 1 celui mai mic scor, rangul 2
scorului imediat următor ş.a.m.d. până la cel mai mare scor.
Dacă se întâlnesc două sau mai multe scoruri identice, se
calculează media aritmetică a rangurilor pe care aceste scoruri
le-ar fi avut dacă ar fi fost diferite şi imediat succesive şi se
atribuie fiecărui scor rangul mediu astfel obţinut.

19
Testul Mann-Whitney U
Tabelul 4 Satisfacţia privind serviciile sociale din campus

Eşantionul 1 (studente) Eşantionul 2 (studenţi)

Cazul Scorul Rangul Cazul Scorul Rangul
1 5 1 11 10 3
2 9 2 12 20 8
3 14 4 13 24 9
4 15 5 14 26 11
5 17 6 15 27 12
6 19 7 16 28 13
7 25 10 17 30 14,5
8 30 14,5 18 32 16
9 35 17 19 40 18
10 42 19 20 45 20
ΣR1 = 85,5 ΣR2 = 124,5

20
Testul Mann-Whitney U
Statistica testului:
6. n1 (n1 + 1)
U 1 = n1n2 + − ΣR1
2
n2 (n2 + 1)
7. U2 = n1n2 + − ΣR2
2
în care n1, n2 = dimensiunile celor două eşantioane
ΣR1, ΣR2 = sumele rangurilor pentru cele două
eşantioane
8. U (obţinut) = min (U1, U2)

21
Testul Mann-Whitney U

Anexa F: Tabelul valorilor U critice.

Nivelurile α sunt date pentru un test
unilateral. In cazul unui test bilateral,
nivelul α dat se localizează înmulţind cu
doi valoarea lui α din tabel.
Pentru n1 = n2 = 10 şi α = 0,05 (test
bilateral), U(critic) = 23.

22
Testul Mann-Whitney U
Reguli de decizie:

1. Într-un test bilateral (Ha: scorurile populaţiei 1 ≠

scorurile populaţiei 2), se respinge H0, dacă U
(obţinut) < U (critic).

2. Într-un test unilateral dreapta (Ha: scorurile

populaţiei > scorurile populaţiei 2), se respinge H0,
dacă U1 < U (critic).

3. Într-un test unilateral stânga (Ha: scorurile

populaţiei < scorurile populaţiei 2), se respinge H0,
dacă U2 < U (critic).

23
Testul Mann-Whitney U
Pasul 1. Enunţarea ipotezelor
H0: Satisfacţia1 = Satisfacţia2
Ha: Satisfacţia1 ≠ Satisfacţia2

Pasul 2. Selectarea distribuţiei de eşantionare

şi stabilirea zonei critice
Distribuţia de eşantionare = Distribuţia U
α = 0,05 (test bilateral)
U (critic) = 23

24
Testul Mann-Whitney U
Pasul 3. Calcularea statisticii testului

n1 (n1 + 1) 10 ⋅11
U1 = n1n2 + − ΣR1 = (10 ⋅10) + − 85,5 = 69,5
2 2
n2(n2 + 1) 10⋅ 11
U2 = n1n2 + − ΣR2 = (10⋅ 10) + − 124,5 = 30,5
2 2
U(obţinut) = min(U1, U2) = 30,5

Pasul 4. Luarea deciziei

Întrucât U(obţinut) > U(critic) (30,5 > 23), nu putem respinge H0.
Studentele şi studenţii nu diferă semnificativ sub aspectul nivelului de
satisfacţie faţă de serviciile sociale oferite în campus (la un nivel de
încredere de 95%)

25
Testul medianei
Este un test non-parametric pentru egalitatea a două
mediane, utilizează distribuţia χ2 şi este aplicabil
pentru variabile de nivel ordinal în cazul a două
eşantioane independente.
Să presupunem că ne interesează atitudinea femeilor
salariate şi a celor casnice faţă de mişcările feministe.
Alcătuim un eşantion de 10 femei salariate şi un
eşantion de femei casnice şi administrăm un
chestionar adecvat.
Scorurile din fiecare eşantion sunt ordonate
(crescător sau descrescător), sunt considerate ca şi
cum ar fi vorba despre un singur eşantion şi se
calculează mediana scorurilor combinate.

26
Testul medianei
Tabelul 5 Atitudinea faţă de mişcările feministe a femeilor salariate şi a
casnicelor
Eşantionul 1 (salariate) Eşantionul 2 (casnice)
Cazul Scorul Rangul Cazul Scorul Rangul
1 19 3 11 16 1
2 22 5 12 18 2
3 28 8 13 21 4
4 32 11 14 26 6
5 34 13 15 27 7
6 37 14 16 29 9
7 40 17 17 31 10
8 42 18 18 33 12
9 43 19 19 38 15
10 46 20 20 39 16

27
Testul medianei
~ 31+ 32
X= = 31,5
2

Eşantion Eşantion
1 2
Deasupra 7 3
medianei A B
3 7
Sub mediană
C D

28
Testul medianei
Gl = (r – 1)(c – 1) = 1.
H0: populaţiile din care au fost selectate
eşantioanele au aceeaşi mediană; Ha:
medianele populaţiilor din care au fost
selectate eşantioanele sunt diferite.
Statistica testului:
n( AD − BC) 2

9. χ =
2

( A + B)(C + D)(A + C)(B + D)

29
Testul medianei
Pasul 1. Enunţarea ipotezelor
~ = µ~
H0 : µ
~1 ≠ µ~2
Ha : µ1 2

Pasul 2. Selectarea distribuţiei de eşantionare şi stabilirea zonei critice

Distribuţia de eşantionare = Distribuţia χ2
α = 0,05
gl = 1
χ (critic) = 3,841
2

Pasul 3. Calcularea statisticii testului

n( AD − BC)2 20(7 ⋅ 7 − 3 ⋅ 3)
χ2 = = = 3,20
( A + B)(C + D)(A + C)(B + D) 10 ⋅ 10 ⋅ 10 ⋅ 10
Pasul 4. Luarea deciziei
Întrucât χ2 (obţinut) nu se află în zona critică (3,20 < 3,841), H0 nu poate fi
respinsă. Nu există nici o diferenţă statistic semnificativă între femeile salariate şi cele
casnice în privinţa atitudinii faţă de mişcările feministe (la un nivel de încredere de 95%).

30
Testul Wilcoxon T
Este un test pentru semnificaţia diferenţei
dintre două eşantioane dependente, aplicabil
pentru date de nivel ordinal.
Pentru eşantioane mici (n1 ≤ 25, n2 ≤ 25),
distribuţia de eşantionare este distribuţia T.
Să presupunem că ne interesează măsura în
care comportamentul agresiv al adolescenţilor
cu dificultăţi de învăţare poate fi diminuat
prin şedinţe de consiliere.
31
Testul Wilcoxon T
Tabelul 6 Scoruri ale comportamentului agresiv pentru 12 adolescenţi cu dificultăţi
de învăţare
Cazul Scorul Scorul post- Scorul Rangul Ranguri cu cel
pre-tratament tratament diferenţă diferenţei mai puţin
frecvent semn
1 36 21 15 11
2 23 24 −1 −1 1
3 48 36 12 10
4 54 30 24 12
5 40 32 8 7
6 32 35 −3 −3 3
7 50 43 7 6
8 44 40 4 4
9 36 30 6 5
10 29 27 2 2
11 33 22 11 9
12 45 36 9 8 T(obţinut) = 4
32
Testul Wilcoxon T
Anexa G: Tabelul valorilor T critice.
Pentru n = 12 şi α = 0,01 (test unilateral),
T(critic) = 10.
H0: nu există nici o diferenţă în privinţa
comportamentului agresiv al populaţiei de
adolescenţi cu dificultăţi de învăţare înainte şi
după o serie de şedinţe de consiliere; Ha:
comportamentul populaţiei de adolescenţi cu
dificultăţi de învăţare este mai puţin agresiv
după şedinţele de consiliere (test unilateral
stânga).
33
Testul Wilcoxon T
Reguli de decizie:

1. Într-un test bilateral, se respinge H0, dacă T

(obţinut) < T (critic) sau T (obţinut) > T (critic).

2. Într-un test unilateral dreapta, se respinge H0,

dacă T (obţinut) > T (critic).

3. Într-un test unilateral stânga, se respinge H0,

dacă T (obţinut) < T (critic).

34
Testul Wilcoxon T
Pasul 1. Enunţarea ipotezelor
H0: Nu există nici o diferenţă în privinţa comportamentului agresiv al populaţiei de
adolescenţi cu dificultăţi de învăţare înainte şi după o serie de şedinţe de consiliere.
Ha: Comportamentul populaţiei de adolescenţi cu dificultăţi de învăţare este mai puţin
agresiv după şedinţele de consiliere.

Pasul 2. Selectarea distribuţiei de eşantionare şi stabilirea zonei critice

Distribuţia de eşantionare = Distribuţia T
α = 0,01 (test unilateral stânga)
T(critic) = 10
Pasul 3. Calcularea statisticii testului (Tabelul 6)

T(obţinut) = 4
Pasul 4. Luarea deciziei
Întrucât T(obţinut) < T(critic) (4 < 10), respingem ipoteza de nul şi conchidem că
agresivitatea adolescenţilor cu dificultăţi de învăţare poate fi diminuată prin şedinţe de
consiliere.

35
Testul iteraţiilor
O iteraţie este orice succesiune de R
elemente de acelaşi fel, R ≥ 1.
Pentru datele din Tabelul 4, obţinem
următoarele 12 iteraţii:
FF B FFFF BB F BBBB F B F B F B
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Nici o iteraţie de un anumit tip nu se
învecinează cu o iteraţie alcătuită din
elemente de acelaşi tip.

36
Testul iteraţiilor
Diferenţa dintre eşantioane, şi deci dintre populaţii,
este cu atât mai semnificativă, cu cât numărul de
iteraţii este mai mic.
Dacă toţi studenţii ar exprima o satisfacţie mai mare
decât studentele în raport cu serviciile sociale din
campus, am fi obţinut următoarele două iteraţii:
BBBBBBBBBB FFFFFFFFFF
1 2
Numărul maxim posibil de iteraţii este egal cu
numărul de cazuri din cele două eşantioane.

37
Testul iteraţiilor
Statistica testului:

R − µR
10. Z =
σ R

2 n1 n 2
11. µR = +1
n1 + n 2
2n1n2 (2n1n2 − n1 − n2 )
12. σ R =
(n1 + n2 )2 (n1 + n2 −1)

38
Testul iteraţiilor
Tabelul 7 Atitudinea faţă de politică şi politicieni

Bărbaţi Femei
Cazul Scorul Cazul Scorul Cazul Scorul Cazul Scorul
1 1 11 10 21 0 31 14
2 1 12 15 22 0 32 16
3 2 13 17 23 4 33 16
4 2 14 17 24 4 34 21
5 3 15 18 25 6 35 21
6 5 16 19 26 6 36 21
7 5 17 20 27 8 37 25
8 7 18 22 28 12 38 26
9 9 19 22 29 12 39 27
10 10 20 23 30 13 40 27

39
Testul iteraţiilor

Pentru datele din Tabelul 7, obţinem

următoarele 15 iteraţii:
FF BBBBB FF BB FF B F BBB
1 2 3 4 5 6 7 8
FFFF B FF BBBB FFF BBB FFFF
9 10 11 12 13 14 15
40
Testul iteraţiilor
Pasul 1. Enunţarea ipotezelor
H0: Atitudinea1 = Atitudinea2
Ha: Atitudinea1 ≠ Atitudinea2

Pasul 2. Selectarea distribuţiei de

eşantionare şi stabilirea zonei critice
Distribuţia de eşantionare = Distribuţia Z
α = 0,05
Z (critic) = ±1,96

41
Testul iteraţiilor
Pasul 3. Calcularea statisticii testului

2 n1n2 2 ⋅ 20 ⋅ 20
µR = +1 = + 1 = 21
n1 + n2 20 + 20

2n1n2 (2n1n2 − n1 − n2 ) 2 ⋅ 20 ⋅ 20(2 ⋅ 20 ⋅ 20 − 20 − 20

σR = = = 3,12
(n1 + n2 ) (n1 + n2 − 1)
2
(20 + 20) 2 (20 + 20 − 1)
R − µ 15 − 21
Z = R
= = − 1 , 92
σ R 3 ,12

Pasul 4. Luarea deciziei

Întrucât Z(obţinut) > −Z(critic) (−1,92 > −1,96), nu putem
respinge H0.. Bărbaţii şi femeile nu diferă semnificativ în
privinţa atitudinii faţă de politică şi politicieni.

42
Testul Kruskal-Wallis H
Este aplicabil la date de nivel ordinal.
Foloseşte distribuţia χ2.
Să presupunem că ne interesează diferenţele
dintre cadrele didactice din învăţământul
primar, gimnazial şi liceal sub aspectul
comportamentului autoritar faţă de elevi.
Pentru aceasta, alcătuim eşantioane din cele
trei populaţii, cu n1 = 6, n2 = 5 şi n3 = 6 şi
administrăm subiecţilor o scală de autoritate.
43
Testul Kruskal-Wallis H
Tabelul 8 Comportamentul autoritar al cadrelor didactice

Învăţământul primar Învăţământul gimnazial Învăţământul liceal

Scorul Rangul Scorul Rangul Scorul Rangul
46 1 49 3 58 8
48 2 53 5 63 10
52 4 64 11 65 12
54 6 66 13 70 15
57 7 68 14 71 16
62 9 73 17

ΣR1 = 29 ΣR2 = 46 ΣR3 = 78

44
Testul Kruskal-Wallis H
H0: nu există nici o diferenţă în privinţa
scorurilor celor k populaţii din care au
fost alcătuite eşantioanele; Ha: cel puţin
două dintre cele k populaţii diferă sub
aspectul variabilei de interes.
Gl = k – 1.
Fiecare eşantion j trebuie să conţină un
număr ne cazuri nj ≥ 5.

45
Testul Kruskal-Wallis H
Statistica testului:

H = 
 12
⋅∑
k (
∑ R j ) 2

 − 3( N + 1)
 N ( N + 1) j =1 n j 

N = numărul total de cazuri din cele k eşantioane

ΣRj = suma rangurilor din eşantionul j, j = 1, 2, …, k
nj = numărul cazurilor din eşantionul j, j = 1, 2, …, k
Se respinge H0, dacă H > χ2(critic).

46
Testul Kruskal-Wallis H
Pasul 1. Enunţarea ipotezelor
H0: Nu există nici o diferenţă în privinţa comportamentului
autoritar faţă de eleve al cadrelor didactice de la cele trei
niveluri.
Ha: Cel puţin două din cele trei populaţii de cadre didactice
diferă sub aspectul comportamentului autoritar faţă de elevi.

Pasul 2. Selectarea distribuţiei de eşantionare şi

stabilirea zonei critice
Distribuţia de eşantionare = Distribuţia χ2
α = 0,05
Gl = k – 1 = 3 – 1 = 2
χ2(critic) = 5,991

47
Testul Kruskal-Wallis H
Pasul 3. Calcularea statisticii testului
 12 k (∑ R j ) 2 
H =  ⋅ ∑  − 3( N + 1) =
 N ( N + 1) j =1 n j 

 12  292 462 782 

=  ⋅  + +  − 3(17 + 1) = 7,86
17(17 + 1)  6 5 6 

Pasul 4. Luarea deciziei

Întrucât H > χ2(critic) (7,86 > 5,991), se poate respinge H0.
Tabelul 8 arată că profesorii de liceu sunt mai autoritari decât
cei din gimnazial şi primar şi profesorii din gimnazial sunt mai
autoritari decât cei din primar, iar testul arată că aceste
diferenţe sunt statistic semnificative.

48