Sunteți pe pagina 1din 9

4/22/2018 Ridicarea bustului premierului Ion C.

Brătianu la Govora în anul 1901 – Băile Govora de altădată

Publicat de 28 Ianuarie 201828 Ianuarie 2018 de roxanamazilu

Ridicarea bustului premierului Ion C.


Brătianu la Govora în anul 1901

Potrivit mărturiei medicului Nicolae Zorileanu din cartea sa


”Govora. Băi de iod și de pucioasă, sărate și ferobromurate” (1904), în prima vizită
pe care a făcut-o la Govora în anul 1886
(h ps://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2017/07/17/intamplari-din-1886-
anul-fondator-al-statiunii-govora/)cu ocazia sosirii la Rm. Vâlcea cu ambulanța
militară rurală, în 15 iulie îl vizitează pe premierul Ion C. Brătianu
(h ps://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_C._Br%C4%83tianu) care se afla la mănăstirea
Govora. Cu această ocazie au făcut și o vizită în zona izvoarelor din viitoarea
stațiune Govora.

Ion C. Brătianu a fost unul dintre primii beneficiari ai efectelor terapeutice ale
apelor de la Govora (h ps://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2017/06/27/i-c-
bratianu-pacient-si-fondator-al-bailor-govora/), având clarviziunea de a înțelege
multiplele beneficii pe care acestea le-ar fi putut aduce țării și românilor în
principal. De confortul său și instalarea într-o camera la mănăstrirea Govora se
îngrijea prefectul liberal al județului Vâlcea, Dimitrie Simulescu
(h ps://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2017/11/19/apele-de-la-govora-i-un-
matrapaslac-al-d-lui-simulescu-1888/).

În anul 1887 Govora a fost declarată stațiune balneară iar Adunarea Deputaților a
dezbătut proiectul Legii pentru alocarea unui credit de 1 milion de lei pentru stațiunile
Călimănești, Căciulata, Bivolari, Govora și Lacul Sărat. Proiectul s-a lovit de opoziția
conservatorilor care contestau intervenția statului și militau pentru încurajarea
inițiativelor particulare, reproșându-i primului ministru că ar avea interese proprii
în sprijinirea stațiunii Govora. Argumentele lui Ion. C. Brătianu în favoarea acestei
legi s-au referit în primul rând la aplicarea unui model care se dovedise de succes
în stațiunile din Europa de Vest, în Franța și Germania, unde izvoarele au fost
captate și amenajate pe bani publici; a susținut că înființarea de stabilimente publice
venea și în sprijinul păturilor sărace și bolnave, și nu în ultimul rând, că era necesar
să fie creată o alternativă la turismul în străinătate păstrând sume de bani
importante în țară pentru dezvoltarea economiei.

Pentru că nu-i plăceau călătoriile în străinătate, primul ministrul a făcut de mai


multe ori cură cu apele de la Govora în anii 1886, 1887 și 1889, după cum povestește
în amintirile sale fiica sa cea mare, Sabina Cantacuzino.
(h p://www.humanitas.ro/sabina-cantacuzino)

Ion C. Brătianu a decedat în anul 1891. După moartea sa, colonelul Zorileanu și alte
personalități legate de stațiune au inițiat un demers pentru realizarea și instalarea la
Govora a unui bust al fostului prim ministru.

https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2018/01/28/ridicarea-bustului-premierului-ion-c-bratianu-la-govora-in-anul-1901/ 1/9
4/22/2018 Ridicarea bustului premierului Ion C. Brătianu la Govora în anul 1901 – Băile Govora de altădată

Monumentul I.C. Brătianu din Govora – imagine din anul 1912 / foto:
h p://www.delcampe.net (h p://www.delcampe.net)

În anul 1896 a avut loc în Hotelul statului nr. 1


(h ps://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2017/11/12/hotelurile-statului-1895-
1897/) un bal cu scopul strângerii de fonduri pentru bustul fostului premier Ion C.
Brătianu – fondator al stațiunii – eveniment descris de ziarul liberal ”Voința
Națională” din 20 august 1896:

”Duminica trecută a avut loc la Govora, în salonul cel mare al hotelului Statului,
pavilionul I, balul dat din inițiativa d-lui medic de divisie dr. Zorileanu, cu concursul unui
comitet de doamne, în scopul de a așeza bustul lui I. C. Brătianu.

Toate persoanele din Govora s-au grăbit ca prin micul lor obol să facă primul pas spre
scopul urmărit de d. dr. Zorileanu și toți românii aflați în acestă stațiune balneară. Deși
biletele pentru această petrecere nu s-au distribuit decât în ajun serata a avut o reușită care
a întrecut toate așteptările. A asistat foarte multă lume și s-a petrecut admirabil până după
ora 12 din noapte. Comitetul de doamne era compus din D-na Eufrosina dr. Zorileanu cu
domnișoarele, D-na Constanța C. Iliescu, D-na inginer Poenaru, D-na Aneta colonel
Bereșteanu cu domnișoarele, D-na inginer Kihaia, D-na Sevastia C. Berlescu.

Cu toată reușita seratei, suma adunată este aproape nimic față de suma ce ar trebui. De
aceea d. dr. Zorileanu a avut fericita idee de a se adresa d-lor Eugeniu Carada și D.
Simulescu, rugându-i a primi să facă parte dintr-un comitet cu însărcinarea de a aduna,
prin liste de subscripțiuni sau serbări, fondurile necesare pentru îndeplinirea dorinței
tuturor românilor de a se vedea în băile Govora bustul aceluia care a făcut din aceste locuri,

https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2018/01/28/ridicarea-bustului-premierului-ion-c-bratianu-la-govora-in-anul-1901/ 2/9
4/22/2018 Ridicarea bustului premierului Ion C. Brătianu la Govora în anul 1901 – Băile Govora de altădată

odinioară sălbatice, o stațiune balneară așa de însemnată. Din acest comitet mai fac parte d.
Al. Crăsnaru, prefectul județului Vâlcea, N. I. Constantinescu, deputat și primar al
orașului Buzău, dr. Zorileanu și C. C. Berlescu.

Desigur că apelul acestui comitet va fi ascultat și că la anul, în fața stabilimentului de băi de


la Govora, vom putea privi bustul lui Ion C. Brătianu. Spre a termina cu acestea, mă simt
dator a comunica că d. comandant al regimentului de infanterie din Buzău, căruia aparține
muzica care zilnic delectează publicul de aci, s-a grăbit a răspunde afirmativ la telegrama ce
i s-a adresat și prin care era rugat să permită ca musica să dea gratuit concursul ei la
această serată.”

Un an mai târziu, dr. Zorileanu transmitea ziarului ”Voința națională” spre


publicare în ediția din 20 august 1897 una dintre listele cu donații ”lista de
subsripțiune no. 71, pentru ridicarea bustului lui I. C. Brătianu la Govora” și următoarele
precizări:

”Băile Govora, ca mai toate instituțiunile statului nostru, a fost întemeiată cu sprijinul
mult regretatului patriot Ion C. Brătianu și ca un stabiliment caritabil a adus și va aduce
mari foloase omenirei suferinde. Pentru aceste motive, și ca omagiu de recunoștință ce se
cuvine a se aduce memoriei sale, subsemnații, proprietari de imobile în această stațiune ne-
am constituit în comitet spre a aduna fondul necesar pentru ridicarea bustului marelui
român.

Înmânându-vă acestă listă de subscripțiune avem onoarea de a vă ruga să binevoiți a ne da


prețiosul d-voastră concurs pentru realisarea acestui scop. Banii adunați se vor depune la
Banca Națională, pe numele d-lui doctor Zorileanu, iar recepisa și lista de subscripțiune se
vor trimite d-sale pentru a fi publicată prin jurnale.

Comitetul: doctor N. Zorileanu, colonel C. Bereșteanu, A. Crăsnaru, doctor Stăncescu,


inginer de mine Georgescu, întreprinzător Nedelcu, Chihaia Sarachetopolu.”

https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2018/01/28/ridicarea-bustului-premierului-ion-c-bratianu-la-govora-in-anul-1901/ 3/9
4/22/2018 Ridicarea bustului premierului Ion C. Brătianu la Govora în anul 1901 – Băile Govora de altădată

Bustul din bronz al lui Ion. C. Brătianu a fost dezvelit duminică, 19 august 1901
fiind amplasat pe aceeași terasă cu Pavilionul de Băi, în fața intrării principale a
acestuia.

Ziarul Albina, din 9 septembrie 1901 a relatat felul în care s-a desfășurat inaugurarea
bustului. Cu această ocazie s-a oficiat o slujbă religioasă de către Atanasie
Mironescu, episcopul de Râmnic și președinte al comitetului de inițiativă, în
prezența unui public numeros, mulți dintre participanți venind special de la
București pentru a asista la ceremonie. În amintirea marelui român Brătianu au
rostit discursuri dr. Zorileanu – medicul diriginte al băilor, Alexandru Crăsnaru –
prefectul județului, Valerian Urșianu – profesor universitar și senator de Vâlcea,
Gh. Mateesu – învățătorul școlii din comuna Govora în numele sătenilor și Istrate
https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2018/01/28/ridicarea-bustului-premierului-ion-c-bratianu-la-govora-in-anul-1901/ 4/9
4/22/2018 Ridicarea bustului premierului Ion C. Brătianu la Govora în anul 1901 – Băile Govora de altădată

Micescu – viitorul jurist și om politic, pe atunci student la Paris. S-au depus coroane
de flori din partea stațiunii balneare Govora, a primăriei din Vâlcea, a județului
Vâlcea și a d-lui Gr. Giani.

Vedere pe care este reprezentată ”Inaugurarea Monumentului Ion C. Brătianu, primul


Visitator și Fundator al Băilor Govora” 1901 / foto: h p://www.delcampe.net
(h p://www.delcampe.net)

În finalul articolului se precizează: ”Ion Brătianu a fost creatorul României de astăzi,


numele lui trebuie să fie sfânt pentru tot Românul. Felicităm din inimă comitetul de
inițiativă din județul Vâlcea, care a știut cu un minut mai curând să ridice micul
monument marelui Român.”

https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2018/01/28/ridicarea-bustului-premierului-ion-c-bratianu-la-govora-in-anul-1901/ 5/9
4/22/2018 Ridicarea bustului premierului Ion C. Brătianu la Govora în anul 1901 – Băile Govora de altădată

Monumentului Ion C. Brătianu – imagine din anul 1904 / foto:


h p://www.delcampe.net (h p://www.delcampe.net)

Fii săi au revenit constant la Băile Govora. Vintilă Brătianu


(h ps://ro.wikipedia.org/wiki/Vintil%C4%83_I._C._Br%C4%83tianu) avea aici un
magazin de desfacere a produselor Brătianu și un restaurant, iar în apropiere, la
Mihăiești, se afla conacul familiei Pleșoianu, moștenit de acesta și unde venea în
mod regulat.

Consiliul de Administrație al ,,Societății Govora-Călimănești”, în ședința din 2


ianuarie 1931 a hotărât și așezarea unui bust al lui Vintilă Brătianu (președinte PNL
1927-1930, a fost pe rând ministru de război și al armamentului 1916-1918, ministru
de finanțe 1922-1927 și prim ministru 1927-1928) în parcul băilor în semn de
recunoștință pentru activitatea acestuia.

Cu această ocazie soclul și bustul lui Ion C. Brătianu au fost mutate în holul central
al Pavilionului de Băi. Această situație a durat până în anul 1950, când busturile din
bronz au fost demontate, depozitate temporar în podul Pavilionului de Băi, de
unde au dispărut.

https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2018/01/28/ridicarea-bustului-premierului-ion-c-bratianu-la-govora-in-anul-1901/ 6/9
4/22/2018 Ridicarea bustului premierului Ion C. Brătianu la Govora în anul 1901 – Băile Govora de altădată

Bustul lui Ion. C. Brătianu amplasat în holul principal al pavilionului balnear / foto:
volumul ”Institutul de Fizioterapie din Govora si Călimănești” anii ’30
h p://sanuuitam.blogspot.ro (h p://sanuuitam.blogspot.ro)

În anul 2005, prin grija autorităților locale și județene, în fața pavilionului balnear a
fost reamplasat un nou bust al lui Ion C. Brătianu.

https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2018/01/28/ridicarea-bustului-premierului-ion-c-bratianu-la-govora-in-anul-1901/ 7/9
4/22/2018 Ridicarea bustului premierului Ion C. Brătianu la Govora în anul 1901 – Băile Govora de altădată

Bustul lui Ion C. Brătianu ridicat în anul 2005 / Foto: Roxana Mazilu

Surse informații:

1. Periodice de epocă: Voința Națională – 20 august 1896, Voința națională – 20


august 1897, Albina – 9 septembrie 1901 – disponibile pe h p://www.digibuc.ro
(h p://www.digibuc.ro )
2. Ionela Nițu Dinescu “Istoria Stațiunii Băile Govora 1879 – 1989”, editura
Conphys, Râmnicu Vâlcea, 2017. Rezumatul lucrării
(h p://www.scoaladoctorala.valahia.ro/wp-content/uploads/2015/11/rezumat-
nitu.pdf)
3. Dragoș-Ionuț Ecaterinescu, Radu-Gabriel Geiculescu – Parcul Central din Băile-
Govora, județul Vâlcea (Scurt istoric) (h p://www.muzee-
valcea.ro/buridava/B9_22.ecaterinescu,%20geiculescu.pdf)– revista Buridava,
nr.9/2011

Publicat în 1890, 1900, Fără categorie ·

https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2018/01/28/ridicarea-bustului-premierului-ion-c-bratianu-la-govora-in-anul-1901/ 8/9
4/22/2018 Ridicarea bustului premierului Ion C. Brătianu la Govora în anul 1901 – Băile Govora de altădată

https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2018/01/28/ridicarea-bustului-premierului-ion-c-bratianu-la-govora-in-anul-1901/ 9/9

S-ar putea să vă placă și