Filmul comunist de propagandă – ”Facerea lumii” (România, 1971)

Analiză de Roxana Mazilu, 2012

Regia: Gheorghe Vitanidis

Distribuție: Irina Petrescu, Colea Răutu, Liviu Ciulei, Clody Bertola, Virgil Ogășanu, Toma
Caragiu, Marga Barbu.
Video: https://www.youtube.com/watch?v=FgY6JcGHn7w

Rezumat:
Filmul prezintă viața unei familii (tată și fiică) în contextul evenimentelor premergătoare
naționalizării din iunie 1948. Tatăl (Filipache) este membru de sindicat la o tipografie și fusese
închis pentru ilegalism comunist. După eliberare acesta continuă să stea departe de familie
îndrumând muncitorii pe calea luptei socialiste. Între timp, soția acestuia moare iar fiica sa
(Eva), dată afară de la facultate pentru că era fiica unui ilegalist, rătăcește între relația cu un
tânăr militant comunist (Matei) și cea cu un bogat proprietar de cai (Manicatide).

Ideea generală a filmului:

Acțiunea filmului, personajele și relațiile dintre acestea oferă prijelul ilustrării luptei dintre
oamenii noi (comuniștii) și reprezentanțiivechii societăţi retrograde (burghezii). Cele două lumi
sunt prezentate în antiteză subliniindu-se superioritatea umană și morală a comuniștilor față de
avariția și decăderea morală a burgheziei. În finalul filmului noua societate va triumfa.

Analiză:
Tezele lui Nicolae Ceaușescu din iulie 1971 introduc un control politic mult mai sever asupra
producţiei de film din România. Se vor lua măsuri pentru mai bună echilibrare a filmelor
programate în cinematografe, limitându-se difuzarea filmelor poliţiste, de aventuri,
interzicîndu-se filmele care propagă violenţa, vulgaritatea și modul de viaţă burghez. Lupta
comuniştilor în ilegalitate şi în perioada cuceririi puterii va fi una dintre temele abordate cu
predilecție de către cinematografia română în deceniul ‘70. ”Facerea lumii” este una dintre
primele pelicule care conțin acestă orientare ideologică a propagandei comuniste.

Scopul realizării filmului după 23 de ani de la această schimbare economico-socială

(naționalizarea) este consolidarea mitului noii lumi comuniste. Filmul utilizează tipul de
propagandă ideologică integrativă, definită de Jacques Ellul, care determină oamenii să se
adapteze la pattern-uri de atitudini/comportament potrivite cu intențiile sursei. Una dintre
caracteristicile propagandei este că ea nu se încheie când un obiectiv a fost atins ci continuă
mult după acesta pentru a conferi durabilitate ideologiei în mintea opiniei publice.

1
Titlul filmului răstoarnă semnificația biblică a expresiei ”facerea lumi” în favoarea regimului
comunist care dorea să transmită mesajul că anul 1948 a reprezentat adevăratul început al unei
lumi drepte. Pe eroina principală, care deocamdată rătăcește între două lumi (comunistă-
capitalistă) o cheamă chiar Eva. În teoria propagandei acestea se numesc ”cuvinte active” care
transmit un mesaj puternic. Așa cum argumentează tatăl ”acesta era limbajul revoluției, ne
adresăm unor oameni care abia deschideau ochii”.

În film sunt reprezentate 3 obiective ale propagandei (dintre cele 4 identificate de Harold
Laswell în 1927): mobilizarea urii (față de burghezi), mobilizarea prieteniei (față de comuniști) și
demoralizarea inamicului (pedepsirea burghezilor dar și a comuniștilor care sunt atrași de
”viciile” lumi capitaliste).

Dintre cele 7 tehnici ale propagandei ilustrate în lucrarea ”The Fine Art of Propaganda” (1939)
realizată de Institutul de Analiză a Propagandei din New York realizatorii filmului utilizează:
 Etichetarea - Burghezii sunt portretizați ca fiind necinstiți (măsluiesc cursele cu cai),
lacomi, mincinoși, leneși (Manicatide declară că el nu se ocupă cu nimic), își înșeală
soțiile (Manicatide are o relație cu mult mai tânăra Eva iar patronul tipografiei cu
secretara lui), sunt cruzi (Manicatide își împuscă armăsarii atunci când aude că vor fi
naționalizați și tot el, trecând cu mașina prin mijlocul unor manifestanți, între care era și
tatăl Evei, îi spune acesteia că oamenii aceștia nu îl interesează și pentru ei ”există legi și
pușcării goale”). Scopul este discreditarea unei clase sociale și a tipului de societate care
îi corespunde. În paralel se realizează o etichetare pozitivă: comuniștii sunt umani (vor
să facă trecerea la noua societate ”fără vărsare de sânge”), corecți (Filipache și Matei
sunt modele de onestitate), muncitori (Filipache și Matei își sacrifică viața de familie
pentru a sluji idealurile comuniste, ultimul explicându-i Evei că ”nu avem timp de
odihnă, noi preluăm puterea pas cu pas”). Propaganda construiește pe o fundație
existentă: valorile morale (cinstea, onoarea, fidelitatea conjugală) dar și pe o realitate
socială: sărăcia proletarilor (muncitorii își socotesc fiecare ban la cantină în timp ce
burghezii manâncă la restaurante).

 Generalitățile sclipitoare – Organizația condusă de Matei se numește ”Tineretul

Progresist”, o expresie care sună bine, nu exprimă ceva foarte concret, în schimb
sugerează ideea că tineretul care nu urmează progresului (alfabetizând copii și adulții
săraci, muncind pentru comunitate, participând la mitinguri comuniste, etc.) s-ar
împotrivi acestuia.

2
  Transferul - Valori precum ”educația”, ”cinstea”, ”respectul”, ”munca”, ”bunătatea”
acceptate ca fiind pozitive sunt asociate cu comuniștii: Filipache, Matei, muncitorii de la
tipografie, în timp ce ”necinstea”, ”lenea”, ”aroganța”, ”cruzimea” sunt portretizate de
reprezentanții burgheziei, între care și secretara directorului de tipografie, femeia
decăzută dintr-o cârciumă și care se recomandă ”nepoata lui Tache Ionescu”

 Oamenii obișnuiți - Personajele principale sunt oamenii simpli: muncitori, copii acestora,
tineri de 20 de ani, ceea ce ajută ca publicul țintă să se identifice cu ei. Spectatorilor li se
prezintă idealurile comuniste ca fiind superioare familiei, sacrificiile pe care le face un
om în numele acestora (este închis, nu își vede familia, soția îi moare la scurt timp după
de iese din închisoare) dar și riscurile (fiica este ușor de ademenit de lumea burgheză).

 Selectarea părtinitoare – Realizatorii selectează din realitățile istorice și sociale

reprezentative pentru anul 1948 doar faptele și argumentele care susţin sau care,
dimpotrivă, discreditează o idee/credință/persoană. De exemplu, comunismul este
prezentat ca o ideologie care s-a născut din nevoile poporului și nu impusă prin forță de
către sovietici, așa cum a fost în realitate, se insistă asupra persecuțiilor asupra
ilegalișilor realizate de către regimul burghez. Se insistă și pe ilustrarea faptului că ”noii
oameni” sunt buni și blânzi (directorul le mulțumește sindicalișilor că nu au fost violenți
cu el) și pune în umbră persecutarea ulterioară a celor care nu au acceptat comunismul.

 Trenul victoriei - În final, directorul tipografiei își semnează demisia în fața

reprezentanților sindicatului și predă cheile noului director, Filipache. Președintele
sindicatului, care furase și se implicase în legături imorale este pedepsit prin excludere
de la conducerea întreprinderii (”ai pierdut trenul ăsta” îi spune Filipache) iar fosta lui
amantă, secretara directului, îi râde în față când o întrebă dacă o să se mai vadă. Și
Matei îi spusese anterior Evei că ”cine nu face treabă este dat afară din rândurile
noastre”.

Eva, reprezentantă a noii generații, recunoaște atracția pe care o exercită asupra ei lumea
sclipitoare a burgheziei, necontrazicând astfel anumite păreri mai existau în societatea anilor
’70, dar construiește pe baza acestora morala pe care o pot trage toți (tehnică și condiție de
success a persuasiunii așa cum o considera Jacques Ellul). Ea recunoaște că s-a înșelat asupra
oamenilor (proprietarul de cai o dezmăgește) iar când îl caută pe Matei, tânărul activist care
seamăna atât de mult cu tatăl său și pe care îl ignorase în timpul relației cu burghezul, află că
acesta a murit. Și ea rămâne să tragă concluziile propriilor sale greșeli. În cazul membrilor de
sindicat care se lăsaseră atrași de mirajul și beneficiile relațiilor cu burghezia, aceștia se
autoexclud din noua societate prin corupție și ”trădarea idealurilor revoluționare”.