Sunteți pe pagina 1din 15

25.09.

2017 Din istoria primului Stabiliment balnear de la Govora (1888-1910) – Băile Govora de altădată

Publicat de 24 Septembrie 201724 Septembrie 2017 de roxanamazilu

Din istoria primului Stabiliment balnear


de la Govora (1888-1910)

În 1887, Govora a fost declarată stațiune balneară, iar în ședința


din 23 martie 1887 Adunarea Deputaților dezbăte proiectul Legii pentru alocarea
unui credit de 1 milion lei pentru stațiunile Călimănești, Căciulata, Bivolari,
Govora și Lacul Sărat.

”LA GOVORA SE ÎNCEARCĂ O A DOUA EDIȚIE A CĂLIMĂNEȘTILOR”

Guvernul a luat hotărârea înființării unor „băi de utilitate publică” și primul pas
în acest sens a fost ridicarea unui stabiliment a cărui construcție începe în
primăvara anului 1887. ”România Liberă” anunța deja în 1888: ”La 5 Aprilie se va
ține licitațiune în localul Ministerului Industriei pentru darea în întreprindere a
mobilării cabinetelor de băi, săli de așteptare, coridoare și birouri de la stabilimentul
balnear Govora. Garanția provizorie este 600 lei iar garanția definitivă care va depune de
adjudecată la 5 zile după aprobarea licitației, va fi de 10 la sută din valoarea prețului
aprobat, în numerar sau efecte publice garantate de Stat.”

Doctorul Nicolae Popescu Zorileanu


(h ps://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2017/07/17/intamplari-din-1886-
anul-fondator-al-statiunii-govora/) primește de la Ministerul agriculturei,
industriei, comerciului și domeniilor carte blanche pentru captarea apelor și
amenajarea stabilimentelor balneare de la Govora, Călimănești, Căciulata și
Lacul-Sărat. În ziarul ”Epoca” din 17 aprilie 1888 apare însă un articol sceptic
asupra reușitei noului stabiliment de la Govora având anterior exemplul
Călimăneștiului unde ”S-a constituit un stabiliment splendid, fără să se cunoască
dinainte debitul apelor, fără să se capteze mai întâi apele, așa că azi, chiar după o captare
parțială, debitul nu e suficient și în fiecare vară nu se poate da apă minerală la toți
bolnavii, nu numai la aceia care sunt în toată comuna Călimănești dar nici la bolnavii
din stabilimentul Statului. La Govora se încearcă o a doua ediție a Călimăneștilor și a se
fonda și aci un stabiliment fără să se cunoască dinainte debitul apelor și chiar fără să se
știe precis eficacitatea medicală a acestor ape.” După cum se va observa în anii
următori, criticile privind captarea apelor nu erau neîntemeiate.

ANUL 1889, PRIMUL SEZON BALNEAR

Clădirea Stabilimentului de băi a fost inaugurată în anul 1888. Acesta era o


construcție pe un singur nivel, de formă dreptunghiulară, din lemn și cărămidă
pe o temelie din piatră cioplită. A fost așezată pe locul actualului „Pavilion de
băi”, principalul criteriu de amplasare fiind apropierea de sursele de ape
minerale. Fațada principală era bogat ornamentată cu figuri geometrice susținute
de o amplă arcadă și cuprindea intrarea, orientată către latura estică.
Stabilimentul a avut inițial 20 de cabine individuale iar după extinderea din 1895
i s-au adăugat încă 24 de cabine. Acestea erau dotate cu căzi din lemn lustruit sau
tablă, în care se făceau băile și mobilier din lemn. În spatele clădirii, spre pârâul
Hința, a fost ridicată o construcție anexă, care depășea ca înălțime Stabilimentul și
care adăpostea instalațiile tehnice și câteva birouri. Încălzirea apelor și acționarea
https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2017/09/24/din-istoria-primului-stabilimentul-balnear-de-la-govora-1888-1910/ 1/15
25.09.2017 Din istoria primului Stabiliment balnear de la Govora (1888-1910) – Băile Govora de altădată

care adăpostea instalațiile tehnice și câteva birouri. Încălzirea apelor și acționarea


pompelor se făcea cu ajutorul unor cazane cu abur, mobile, care foloseau drept
combustibil lemnul.

Stabilimentul balnear – imagine din perioada 1900-1905 (foto:


h p://www.facebook.com/anticariatcentral
(h p://www.facebook.com/anticariatcentral))

Construcția anexă de lângă stabilimentul de băi (foto: h p://www.okazii.ro


(h p://www.okazii.ro))

Prima vizită efectuată de dl. C. Istrati – inspector al seviciului sanitar din cadrul
Ministerului Domeniilor – în toamna anului 1888 la Stabilimentele balneare
(Govora, Călimănești – Căciulata, Bivolari, Olănești, Lacul Sărat) se încheie într-o
notă pesimistă: ”impresiunile ce am căpătat au fost din cele mai triste: și dacă mă abțin
prin presenta să vă descriu tot ce am putut constata e că sper a găsi altă stare
https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2017/09/24/din-istoria-primului-stabilimentul-balnear-de-la-govora-1888-1910/ de lucruri 2/15
25.09.2017 Din istoria primului Stabiliment balnear de la Govora (1888-1910) – Băile Govora de altădată

prin presenta să vă descriu tot ce am putut constata e că sper a găsi altă stare de lucruri
în inspecțiunile ce voi face anul acesta cu tot dinadinsul, și atunci nu voi cruța pe nimeni
dacă voi găsi neajunsuri mari.” (România liberă, 06 ianuarie 1889)

În anul 1889 stațiunea Govora se deschide pe 1 iulie, acesta fiind primul sezon.

Ziarele vor transmite constant în anii ce urmează corespondențe de la Govora în


care se menționează starea stabilimentului, acesta fiind imobilul principal în
jurul căruia gravitează activitatea din stațiune.

Ziarul ”Lupta” relata pe 13 iulie 1891: ”Stabilimentul de băi este singura construcție
de aici, care, mai întru totul, nu lasă nimic de dorit. În cazul însă, când numărul
vizitatorilor ar spori ar fi insuficient. Apele – pucioasă și iod – sunt foarte bune.
Stabilimentul se administrează direct de stat și funcționarii pot zice că-și fac datoria,
îndatorând cu amabilitate pe vizitatori. Medicul stabilimentului este dr. Macovei. Din
nefericire farmacie nu-i și la nevoie trebuie să trimiți la R. Vâlcea, cale de 2 ore cu
trăsura. Apoi rufăria pentru băi e cu totul neîndestulătoare, așa că, la câte 2 sau 3 zile,
dacă ai cearșaf n-ai șervet și viceversa; se întâmplă chiar să n-ai de niciunul!”

Iar pe 21 iulie 1892 același periodic completează descrierea: ”Instalațiunea băilor,


propriu zisă, la Govora este făcută sistematic și consistă dintr-o clădire care conține 20
cabine de băi, individuale și mai conține și 2 hale mari cu câte o piscină în care se pot
îmbăia, de o dată, câte 9-12 persoane; tot în aceste hale sunt instalate aparate pentru
hydroterapie complecte cu toate felurile de ape minerale și dulci, reci și calde. Această
clădire, însă, față cu desvoltarea și importanța ce această stațiune va căpăta pentru viitor,
este cu totul insuficientă, deoarece numărul de băi ce se pot da zilnic nu poate trece peste
300.”

”MICILE AMELIORĂRI PRECUM ȘI REDUCEREA PREȚURILOR BĂILOR


AU PRODUS O BUNĂ IMPRESIUNE ASUPRA CLIENȚILOR”

Însă la doar 5 ani de la inaugurarea stabilimentului, acesta era deja degradat,


neîncăpător și cu mari probleme de administrare, după cum relatează situația
din 1892 D. C. Macovei, medicul dirigent al stațiunii între 1889-1893:

”Stabilimentul de băi, care a fost construit în grabă cu material de adunătură și


impropriu, a început a cădea în ruină. Soclul a început să se dărâme, descoperit în parte
de tencuială, se văd cărămidele vechi, cari se macină și acoperă de mucezime.

Lemnele de la galerii (stâlpii), uși și ferestre au crăpat și s-au strâmbat astfel încât unele
ferestre și uși nu se mai pot închide. Vopseaua de la esteriorul și interiorul
stabilimentului s-a curățat. Tencuiala tavanelor de pe galeriile stabilimentului și din
cabinele de băi a început să cadă chiar pe capul clienților. Acoperișul stabilimentului
șindrilit a putrezit în spate și este străbătut de ploaie care curge în stabiliment. Aparatele
și tuburile din stabiliment parte sunt stricate, turtite, roase de apele minerale astfel încât
au crăpat conducte în timpul sezonului și a curs apa minerală pe sălile stabilimentului
împedicând astfel funcționarea băilor până la repararea conductelor. Mobilierul
stabilimentului este în mare parte deteriorat și insuficient numeroșilor clienți.

Din principalele articole absolut necesare stabilimentului de băi lipsesc: lavoare, preșuri,
sticle, pahare, toalete, etc. Scuipători nu s-au procurat nici în acest al IV-lea seson, cu
toate rapoartele și rugămințile ce am adresat în diferite rânduri. Rufăria stabilimentului
de băi a fost insuficientă, rău spălată, deseori udă. Stabilimentul este înzestrat cu 500
cearceafuri și 490 șervete; cu această rufărie nu se poate servi 200 clienți pe zi, mai ales
când spălătoria sistematică lipsește și sunt siliți să aștepte timpul frumos ca să poată usca
https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2017/09/24/din-istoria-primului-stabilimentul-balnear-de-la-govora-1888-1910/ 3/15
25.09.2017 Din istoria primului Stabiliment balnear de la Govora (1888-1910) – Băile Govora de altădată

când spălătoria sistematică lipsește și sunt siliți să aștepte timpul frumos ca să poată usca
rufăria. Este al IV-lea seson când clienții reclamă și subsemnatul a raportat în mai multe
rânduri, totuși nu s-a făcut nicio îmbunătățire în ceea ce privește serviciul rufăriei.

Servirea clienților și facerea curățeniei în stabiliment erau foarte anevoioase din cauza
numeroaselor lipsuri. Un mic exemplu: pentru facerea curățeniei, la șase băiași s-au dat 3
forașe pentru gunoiu și 4 găleți în loc ca fiecare să-și aibă toate cele necesare pentru
facerea curățeniei. Curățenia este condiția principală ce se cere unui stabiliment de băi,
fiindcă clienții vin la băi ca să se curețe, să se vindece iar nu să se murdărească și să se
infecteze. Lipsa de orologiu precis la stabiliment, după care să se reguleze funcționarea
băilor, a dat naștere la neînțelegeri, nemulțumiri și reclamații din partea clienților.
Serviciul interior al stabilimentului de băi a mers greu și din lipsa de controale
permanente, serioase precum și din cauza numărului mic al băiașilor, între cari unii erau
neglijenți, bețivi, bătrâni neputincioși la serviciu.

Mica farmacie portativă ce am în stabiliment și care conține principalele și absolut


necesarele medicamente pentru îngrijirea oamenilor din serviciul stabilimentului,
lucrătorilor, săracilor suferinzi și diferitelor cazuri grave de maladii survenite clienților
stațiunei a devenit insuficientă în starea actuală de desvoltare a stațiunei și mare parte
din medicamente s-au epuizat. Pentru complectarea acestei lipse ar fi bine ca onor.
ministerul domeniilor să ia disposițiuni pentru înființarea unei farmacii filiale în stațiune
pe tot parcursul sesonului.

Serviciul apei de Căciulata a lăsat mult de dorit din lipsa de buvetă specială bine
construită în care să nu plouă și să fie înzestrată cu toate articolele necesare facerii
curățeniei și servirii clienților. Apa de Căciulata a fost deseori tulbure, amestecată cu
frunze, ierburi, mici gunoaie și fără mirosul caracteristic. Acidul sul idric se simțea
foarte puțin și deseori imperceptibil. Pentru aceasta am raportat la timp prin raport
special.

Iluminatul, udatul, măturatul și curățenia în stațiune au fost făcute în mod incomplet,


aproape ilusoriu. Canalul pentru scurgerea apelor murdare din stabiliment a fost acoperit
abia la jumătatea sesonului, în urma a numeroase reclamațiuni din partea clienților.

Administrarea stațiunei s-a făcut rău din causa relei organisațiuni și a funcționarilor
inepți în astfel de întreprinderi. Numeroase reclamațiuni au fost făcute direct
ministerului domeniilor sau în registrele de reclamațiuni din stațiune. Taxa de cură și
muzică s-a perceput în mod neregulat; multe persoane au făcut cura la tratament fără să
o plătească. Muzica militară angajată în stațiune nu putea să cânte decât pe timp frumos,
căci pe timpul ploios nu avea pavilion unde să se adăpostească.

Poliția stațiunei s-a făcut de către primarul comunei Govora în mod neregulat, pe cât
permiteau timpul și mijloacele. Paza de zi și de noapte a fost făcută de o trupă militară în
tot timpul sesonului, dar care nu putea ține ordine din cauza numeroșilor militari cadre
superioare care se aflau în stațiune și care deseori dădeau diferite ordine gardei militare
sau contraveneau regulamentului băilor fără ca garda militară să poată să îi urmărească.

Oficiul telegrafo-poștal a funcționat în mod regulat de la 1 Iunie până la 1 Septembrie.

Micile ameliorări precum și reducerea prețurilor băilor propuse de subsemnatul din


sezoanele trecute și făcute onor. minister al domeniilor în sezonul acesta au produs o
bună impresiune asupra clienților. ” (Voința națională, 10 iulie 1894)

Cu toate aceste probleme stațiunea devine tot mai căutată, în anul 1894
https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2017/09/24/din-istoria-primului-stabilimentul-balnear-de-la-govora-1888-1910/ fiind 4/15
25.09.2017 Din istoria primului Stabiliment balnear de la Govora (1888-1910) – Băile Govora de altădată

Cu toate aceste probleme stațiunea devine tot mai căutată, în anul 1894 fiind
vizitată chiar de ministrul Alexandru Marghiloman
(h ps://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Marghiloman) cu soția împreună cu
ministrul Angliei la București (n.n. ambasador).

”GOVORA VA FI ÎN VIITOR O STAȚIUNE BALNEARĂ FRUMOASĂ, DAR


ÎN VIITOR …”

Din rapoartele doctorului Macovei, transmise Ministerului Domeniilor în anii


1891-1892-1893, reiese că necesitatea unor investiții devenea tot mai urgentă.
Astfel, Senatul aprobă în ședința din 27 aprilie 1895 proiectul de lege prin care
Ministerul Domeniilor este autorizat să întrebuințeze suma de 140.000 lei pentru
lucrări în stațiuni inclusiv pentru ”înfrumusețarea băilor de la Govora”. Lucrările
pentru mărirea stabilimentului balnear de la Govora încep în luna mai 1895 iar
acestea privesc ”stabilimentul de băi, facere de cabine și de reservoriu pentru
depositarea apelor minerale”. (Lupta, 7 mai 1895)

Tot în ziarul ”Lupta” se remarcă ironic în 16 iulie 1895: ”Administrația


Ministerului Domeniilor, ca orice administrație care se respectă, a decis tocmai acum, în
sezonul băilor, să dea curs cererii serviciului tehnic, care prin mai multe rapoarte a arătat
necesitatea clădirii de noi cabine; încât acum se construiesc încă 24 de cabine cari vor fi
gata complect în luna Septembrie”.

Existența stabilimentului de băi a făcut necesară construirea unor spații de cazare


civilizate și încăpătoare pentru pacienți. Aceștia erau cazați inițial în barăci, cum
era baraca lui Babancu și baraca militară. În anul 1894 sunt deja în construcție
cele 3 hoteluri ale statului. În vara anului 1895 sunt inaugurate hotelurile nr. 1 și
nr. 2 ”pavilioane comfortabil mobilate cu restaurant și cafenea care vor fi puse la
dispoziția publicului”. (Lupta, 8 iunie 1895) În 1897 va fi gata și hotelul nr. 3.

Imagine în care se observă: Stabilimentul de băi (în centrul imaginii), construcția


https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2017/09/24/din-istoria-primului-stabilimentul-balnear-de-la-govora-1888-1910/ 5/15
25.09.2017 Din istoria primului Stabiliment balnear de la Govora (1888-1910) – Băile Govora de altădată

Imagine în care se observă: Stabilimentul de băi (în centrul imaginii), construcția


anexă mai înaltă (în stânga acestuia), Hotelul statului nr. 1 (în dreapta acestuia) și
în prim plan spre dreapta, probabil, Baraca militară (foto: Epoca, 17 iulie 1897)

Corespondenții ziarelor centrale transmit impresiile lor din vara 1895 și remarcă
”Localul băilor este un pavilion situat pe o ridicătură, cu o frumoasă terasă în față, unde
cântă muzica și unde pacienții se plimbă de colo până colo la umbra celor doi arbori
omorând urâtul timpului și privind dealurile și pădurile ce formează o priveliște
admirabilă. Locurile sunt frumoase, natura a fost darnică dar lucrarea omului este până
acum incomodă, insuficientă și nesănătoasă, de aceia Govora va fi în viitor o stațiune
balneară frumoasă dar în viitor, peste 15 sau 20 de ani.” (Lupta, 11 iulie 1895)

Observațiile erau corecte, este ceea ce se va întâmpla după anul 1910, odată cu
înființarea și investițiile realizate de Societatea ”Govora-Călimănești”.

Printre vizitatorii băilor din 1895 se află și d. Ion Oroveanu – fost deputat de
Râmnicu-Sărat; d. Șerbescu – avocat din Galați; d. Perșunaru, inginer – inspector
la drumurile de fer; d. Dr. Zorileanu; d. inginer Cuțarida
(h ps://arhivadearhitectura.ro/arhitecti/nicolae-cutarida/); d. colonel Candiano
(h ps://www.historia.ro/sectiune/general/articol/alexandru-candiano-popescu-
un-personaj-cat-o-intreaga-clasa-politica); se așteaptă acum și familia generalului
Berendeiu (h ps://ro.wikipedia.org/wiki/Anton_Berindei).

După extinderea stabilimentului balnear, în mod firesc, cresc atât numărul


persoanelor tratate cât și încasările: ”Iată un tablou despre băile servite și banii
încasați în această stațiune balneară de la începutul stagiunei și până la 12 august
1.896 inclusiv. În cabine: Băi de iod: 7.125, Băi de pucioasă: 4.010. În piscină: Băi
de iod: 2.245, Băi de pucioasă: 711. Afară de aceasta, s-a dat gratuit pentru săraci
1687 băi de iod și de pucioasă. În total: în iunie: 3.901 băi; în iulie: 8.491 băi; în
august (până la 12) 3386 băi. Suma încasată până la 12 august de la aceste băi,
precum și de la taxa de cură și de muzică se ridică la țifra de 39.338 lei și 30 bani.
Până la finele stagiunei Statul va încasa de la aceste băi, cumprinzându-se și
hotelurile cu restaurantele și cafenelele, suma de peste 60.000 lei.” (Voința
națională, 20 august 1895)

https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2017/09/24/din-istoria-primului-stabilimentul-balnear-de-la-govora-1888-1910/ 6/15
25.09.2017 Din istoria primului Stabiliment balnear de la Govora (1888-1910) – Băile Govora de altădată

Vedere a parcului balnear în anul 1908, în dreapta se observă Stabilimentul de băi


iar în stâmga, plan îndepărtat, Hotelul Ștefănescu construit între 1900-1902 (foto:
h p://www.delcampe.net (h p://www.delcampe.net))

Persoanele fără mijloace materiale puteau beneficia de tratamente în anumite


condiții, așa cum reiese dintr-un anunț al ziarului ”Lupta” din 17 iunie 1893: ”Se
publică spre cunoștința persoanelor suferinde și paupere, cari solicită facerea de băi
gratuită la stabilimentele de băi ale Statului de la Călimănești și Govora, că ministerul
nu va lua în considerațiune cererile ce i se vor adresa în această privință dacă nu vor fi
însoțite de următoarele acte, conform art. 9 și 10 din regulamentul pentru administrarea
și exploatarea băilor Statului: 1. Un act de pauperitate, eliberat de primărie și vizat de
perceptorul comunei unde domiciliază; 2. Un certificat medical. Cererile, însoțite de
aceste două acte se vor adresa pentru Călimănești și Govora direct administrațiunei
acestor băi.”

CEA MAI PROFITABILĂ STAȚIUNE A STATULUI ÎN ANUL 1902

Investițiile de la mijlocul anilor 1890 au ecouri pozitive, în anul 1898 – când


medicul stabilimentului este dr. P. S. Popovici – ziarele centrale relatează:
”Govora posedă azi 3 hoteluri în formă de pavilioane cu 69 camere mari spațioase, bine
luminate și expuse, având un restaurant și cafenea, un stabiliment de băi cu băi în
faianțe si două mari piscine înzestrate cu tot felul de dușuri; camere de masagiu, de
inhalație, sala de consultație, birouri pentru luarea biletelor, etc., o frumoasă terasă
pentru preumblare în timpul când cântă muzica. Trei reservoare pentru a înmagazina în
timpul primăverei 3 milioane litri de apă iodurată, din care două construite după
sistemul cel mai nouă, fiiind unica lucrare ce există de genul acesta în țară și neexistând
nici la o baie din străinătate, cu o capacitate așa de mare.” (Foaia Populară, 21 iunie
1898)

https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2017/09/24/din-istoria-primului-stabilimentul-balnear-de-la-govora-1888-1910/ 7/15
25.09.2017 Din istoria primului Stabiliment balnear de la Govora (1888-1910) – Băile Govora de altădată

Familia Stroescu: Iancu, Zoe și copilul Tiberius la Govora în anul 1902


(foto: h p://www.okazii.ro (h p://www.okazii.ro))

Imaginea stațiunii se îmbunătățește dar apar relatări amuzante despre medicul


șef: ”Dintre stațiunile balneare, Govora se bucură de o reputație bine justificată.
Posițiunea încântătoare a locului; apele iodurate și sulfuroase care se deservesc, cantitativ
și calitativ, mai bine ca oriunde; hotelurile și locuințele confortabile și diferitele
distracțiuni care se oferă vizitatorilor explică îndeajuns afluența mare ce domnește în
acest sezon aci. Numărul vizitatorilor care s-au preumblat pe aci se urcă deja la cifra de
aproape 3000 iar băile zilnice se socotesc cam la 850. În afară de escursiunile cere se
întreprind foarte des, administrațiunea băilor a organizat anul acesta representațiuni și
balnuri foarte vizitate. Faptul că anul acesta numărul cabinelor a fost sporit, pe lângă
cari s-au înființat și o spălătorie și uscătorie sistematică, ar fi contribuit să complecteze
mulțumirea vizitatorilor, dacă n-am avea de înregistrat de incidente foarte regretabile
datorită unui DOMN MEDIC POPOVICI. În zelul său de a servi pacienții, d.
Popovici își făcuse obiceiul de a vizita, cam prea de dimineață, cabinetele ocupate de
doamne. Natural că asemenea deprindere a provocat nemulțumiri, dar lucrurile
https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2017/09/24/din-istoria-primului-stabilimentul-balnear-de-la-govora-1888-1910/ s-ar fi 8/15
25.09.2017 Din istoria primului Stabiliment balnear de la Govora (1888-1910) – Băile Govora de altădată

doamne. Natural că asemenea deprindere a provocat nemulțumiri, dar lucrurile s-ar fi


mărginit numai aici; d. Popovici, însă, a avut neșansa să încerce aceiași necuviință și față
de soția unui prea cunoscut deputat din Moldova. D-rul Popovici s-a lovit astfel de
purtarea energică a numitei doamne și de indignarea pe deplin întemeiată a soțului. Un
domn colonel a intervenit de asemenea și desigur că numitul doctor s-ar fi ales cu urme
concrete din acest conflict, dacă nu părăsea la timp terenul. Se spune că s-ar fi adresat
plângeri ministerului respectiv în contra acestui domn medic, ale cărui purtări nu
corespund deloc titlului ce-l poartă.” (Voința națională, 30 iulie 1902)

Anunț Dr. Popovici (sursa: Adevărul, 4 iunie 1903)

Încasările continuă să crească, Govora devenind cea mai profitabilă stațiune a


statului din anul 1902. ”În stagiunea anului curent ministerul domeniilor a încasat, la
cele 3 stațiuni balneare ale Statului, din taxa de cură și de la băi: 117.222 lei, față de
93.995 încasați anul trecut. Iată cum se repartizează aceste încasări: Govora: 31.100 lei –
de la băi iodate; 9.690 lei de la băi sulfuroase. Lacul Sărat: 19.929 lei – de la băi calde;
8.410 lei – de la băi reci. Călimănești – 4.500 lei din băi.” (România economică, 20
octombrie 1902)

”D. PROFESOR OBREGIA A SOSIT LA GOVORA ÎNSOȚIT DE PICTORUL


NICOLAE GRIGORESCU”

Anul 1903 a fost unul dintre cele mai bune, din luna mai până la sfârșitul
sezonului vizitatorii îți petrec timpul între tratamente, plimbări și baluri.

https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2017/09/24/din-istoria-primului-stabilimentul-balnear-de-la-govora-1888-1910/ 9/15
25.09.2017 Din istoria primului Stabiliment balnear de la Govora (1888-1910) – Băile Govora de altădată

Stabilimentul băilor și Hotelul statului nr. 1 (foto: h p://www.delcampe.net


(h p://www.delcampe.net))

La începutul sezonului se dau informații practice: ”Cum ajungi în locul băilor


trebuie să consulți medicul, pe dl. Zorileanu sau pe dl. dr. Gr. A. Țăranu care prescrie
felul băilor și cura. Sunt 3 feluri de băi: de iod, de sulf și electrice; se mai face duș,
masagiu și inhalație. Sunt cabine de 3.50 b. și piscine unde încap până la 6 persoane și se
plătește de persoană 1.50 bani. Anul acesta a fost numit administrator al băilor dl.
Tîrgșoreanu din Ploești. Vizitatori pân-acum nu prea sunt. Până la 23 Mai au sosit
numai vre-o 40 de persoane, toate bolnave și având mare trebuință de băi. Case și
hoteluri sunt destule și până la 1 Iulie nu vor fi prea scumpe.” (Adevărul, 29 mai 1903)

Anunț Dr. Țăranu (sursa: Adevărul, 23 mai 1907)

Continuă investițiile la stabiliment și apar servicii medicale noi. ”Din întâia serie
de pacienți au și început să plece pe acasă, mare parte vindecați de boale sau ameliorați în
chip vădit. De la 1 Iulie nu se mai au băi gratuit până la 20 August. Actualmente fac băi
peste 350 persoane: bărbați, femei și copii. Anul acesta s-a acoperit stabilimentul cu țiglă
și s-a pardosit peste tot cu mosaic, s-a început construcția unei spălătorii sistematice cu
https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2017/09/24/din-istoria-primului-stabilimentul-balnear-de-la-govora-1888-1910/ 10/15
25.09.2017 Din istoria primului Stabiliment balnear de la Govora (1888-1910) – Băile Govora de altădată

și s-a pardosit peste tot cu mosaic, s-a început construcția unei spălătorii sistematice cu
aburi, s-au dres șoselele și s-au prevăzut cu bănci pentru odihnă; pe terasă s-au adăugat
la bănci grătare de lemn protectoare contra umezelii, s-a instalat aparatul de inhalațiuni
cu aburi, s-a adus încă un maseur, s-a introdus sistemul fricțiunilor întrebuințat la Hall
și Aix-la-Chapelle. În curând va sosi aici și dl. prim ministru Sturdza
(h ps://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_A._Sturdza). Dl. inginer Popescu și d.
Antonescu au părăsit localitatea după ce au ridicat planul Govorei.” (Adevărul, 21
iunie 1903)

Sezonul se va încheia în septembrie, dar nu înainte de a se da ”marți 26 August,


orele 4 d.a. în sala de lectură a stabilimentului din Govora ultima și desigur cea mai
animată petrecere din sezonul anului curent.” (Adevărul, 2 septembrie 1903)

În 1905 sezonul se deschide la 15 Mai. ”Timpul este frumos. În prima zi chiar băile au
fost vizitate de vreo 20 persoane printre care principesa Adina Ghica, d. Colonel Lățescu,
d. D. Alexandrescu, d. B. Teodorescu, d. Bălănescu, d. Heraru, d. P. Cuza și alții.”
(Adevărul 19 mai 1905). Vizitatori celebri ajung în Govora și îl luna Iulie: ”D.
profesor Obregia (h ps://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Obregia), directorul
serviciului sanitar, a sosit la Govora însoțit de pictorul Nicolae Grigorescu
(h ps://en.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Grigorescu). De la Govora cele două persoane de
distincțiune s-au dus să viziteze băile Călimănești și defileul Oltului, până la Câineni.”
(Adevărul, 22 iulie 1905)

ÎN 20 DE ANI VENITURILE CRESC DE 20 DE ORI

Dacă în 1886, Dr. Zorileanu raporta


(h ps://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2017/09/14/colonelul-zorileanu-
descrie-primele-vindecari-cu-apele-de-la-govora/) că au fost tratați 117 bolnavi,
iar în 1887 au fost 150 bolnavi, numărul lor a crescut în anii următori, Dr.
Macovei raportând 425 pacienți în 1890, 488 pacienți în 1891 și 529 pacienți în
1892. Din 1886 până în 1904, considerată epoca de fondare a stațiunii, s-au tratat
22.414 de bolnavi, constatându-se 6.444 vindecări, 9.325 ameliorări, 945 staționări
și 5.700 cu rezultate necunoscute. – Dr. Nicolae Zorileanu – în ”Govora et ses eaux
minerales” (1908, Nisa, Franța) – citat de Dr. Virgil Geiculescu în articolul ”Un secol la
Băile Govora” (Revista ”România Pitorească”, august 1986)

https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2017/09/24/din-istoria-primului-stabilimentul-balnear-de-la-govora-1888-1910/ 11/15
25.09.2017 Din istoria primului Stabiliment balnear de la Govora (1888-1910) – Băile Govora de altădată

Medalion având gravat de verso imaginea Stabilimentului balnear


Govora – realizat de Theodor Radivon, bijutierul Casei Regale a
României / datare: începutul sec. XX (foto: h p://www.ebay.com
(h p://www.ebay.com))

În 1909 vizitatorii ating cifra de 4.167, adică de zece ori mai mult decât în anul
1890. În ce privește numărul băilor luate în stațiunea Govora, sporul lor este într-
o proporție aproape dublă față de creșterea numărului vizitatorilor, căci pe când
în 1893 s-au luat în total 3.693 băi, în anul 1909 numărul băilor atingea enorma
cifră de 77.432. În aceiași proporție au crescut și veniturile stabilimentului. ”În
1889 Băile Govora produceau un venit de 7.233 lei iar în 1908 venitul lor e de 20 de ori
mai mare și atinge cifra de 149.418 lei.” (Albina, 13 iunie 1910)

https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2017/09/24/din-istoria-primului-stabilimentul-balnear-de-la-govora-1888-1910/ 12/15
25.09.2017 Din istoria primului Stabiliment balnear de la Govora (1888-1910) – Băile Govora de altădată

Vilegiaturiste din anul 1909 (foto: h p://www.ebay.com (h p://www.ebay.com))

https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2017/09/24/din-istoria-primului-stabilimentul-balnear-de-la-govora-1888-1910/ 13/15
25.09.2017 Din istoria primului Stabiliment balnear de la Govora (1888-1910) – Băile Govora de altădată

Militar care vizitează Govora în anul 1910 (foto:


h p://www.delcampe.net (h p://www.delcampe.net))

PROIECTUL D-LUI AL. DJUVARA

În baza ”Legii pentru exploatarea stațiunilor balneare ale statului” din 1909 se
constituie Societatea „Govora-Călimănești” care începe să funcționeze din 1910.
Aceasta a fost un exemplu de colaborare eficientă între capitalul privat și stat care
a dus la rezultate remarcabile pentru ambele stațiuni.

Proiectul constituirii societății a fost prezentat în ianuarie 1909 de ”Dl. Al.


Djuvara (h ps://en.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Djuvara), ministrul industriei și
comerciului care a depus pe biroul Camerei un proiect de lege privitor la exploatarea
stațiunilor balneare ale statului. Iată în rezumat, economia acestui proiect de lege:
Guvernul este autorizat să constituie societăți pentru exploatarea stațiunilor balneare ale
statului și pentru realizarea îmbunătățirilor necesare lor. Aceste societăți vor fi persoane
juridice. Statul poate constitui aceste societăți pentru fiecare stațiune balneară în parte,
sau pentru mai multe stațiuni împreună. Statul depune în aceste societăți izvoarele de
ape minerale, construcțiunile, instalațiunile și terenurile sale de la băile
https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2017/09/24/din-istoria-primului-stabilimentul-balnear-de-la-govora-1888-1910/ Govora, 14/15
25.09.2017 Din istoria primului Stabiliment balnear de la Govora (1888-1910) – Băile Govora de altădată

ape minerale, construcțiunile, instalațiunile și terenurile sale de la băile Govora,


Călimănești-Căciulata, Lacul Sărat și Techir-Ghiol precum și orice alte izvoare de ape
minerale i-ar mai aparține; iar particularii vor vărsa prin subscriere publică capitalul
necesar pentru buna instalare și funcționare a stațiunilor balneare. În ce privește acest
capital, el a fost fixat deocamdată la 3 MILIOANE PENTRU GOVORA, 2 milioane
pentru Călimănești-Căciulata și câte 1 million pentru Lacul-Sărat și Techir-Ghiol. ”
(Tribuna, 4 februarie 1909 – Arad)

Societatea „Govora-Călimănești” a luat în folosință imobilele și instalațiile și


urma să le întrețină în bună stare. Avea în responsabilitate și întreținerea
drumurilor, parcurilor, serelor, instalațiilor pentru alimentarea cu apă, a
canalizării și iluminatului. Statul își păstra terenurile necesare pentru ridicarea
de sanatorii și spitale civile sau militare.

După concesionarea din anul 1910, datorită numărului tot mai mare de pacienți
care solicitau tratament la Govora, vechiul stabiliment devine total insuficient.
Prin urmare s-a hotărât demolarea acestuia și construirea în același loc a unui alt
stabiliment de băi (noul stabiliment (h p://www.muzee-
valcea.ro/buridava/B9_22.ecaterinescu,%20geiculescu.pdf) a fost ridicat în etape,
între 1911-1914) și în imediata proximitate a acestuia a unui hotel (Hotel Palace
(h p://bailegovora.ro/hotelPalace/), construit între 1911-1914) și a unei Uzine care
să asigure utilitățile pentru funcționarea acestora. Stabilimentul și hotelul au fost
proiectate și construite de aceiași echipă de specialiști: arh. Ernest Donuaud și
inginerii constructori A. Puklicky și N. I. Brătescu. Fondurile bănești au fost
obținute prin subscripție publică și emisiuni de acțiuni puse pe piață.

BIBLIOGRAFIE:

1. Periodice apărute între anii 1888-1910: Epoca – 26 februarie 1888, România


Liberă – 5 aprilie 1888, Epoca – 17 aprilie 1888, România liberă – 6 ianuarie 1889,
Lupta – 22 iulie 1889, Lupta – 17 iunie 1893, Voința națională – 10 iulie 1894,
Lupta – 13 iulie 1891, Lupta – 21 iulie 1892, Lupta – 7 mai 1895, Lupta – 16 iulie
1895, Lupta – 8 iunie 1895, Lupta – 11 iulie 1895, Voința națională – 20 august
1896, EPOCA – supliment stațiuni balneare (1897), Foaia Populară – 21 iunie 1898,
Voința națională – 25 septembrie 1898, România economică – 20 octombrie 1902,
Adevărul – 19 mai 1905, Adevărul – 22 iulie 1905, Tribuna – 4 februarie 1909,
Albina – 13 iunie 1910, disponibile pe site-ul ”Bibliotecii Digitale a
Bucureștilor” (h p://www.digibuc.ro/colectii/publicatii-periodice-c1574).
2. Dragoș-Ionuț Ecaterinescu, Radu-Gabriel Geiculescu, Parcul Central din Băile-
Govora, județul Vâlcea (Scurt istoric) – Buridava – Studii și Materiale, IX, 2011,
Rm. Vâlcea (h p://www.muzee-
valcea.ro/buridava/B9_22.ecaterinescu,%20geiculescu.pdf)
3. Ionela Dinescu (Nițu), Istoria stațiunii Băile Govora (1879-1989) – rezumatul
tezei de doctorat (2015) (h p://www.primaria-baile-govora.ro/wp-
content/uploads/2017/07/Rezumat-teza-Ionela-Nitu.pdf)

Publicat în 1880, 1890, 1900, Fără categorie ·

https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2017/09/24/din-istoria-primului-stabilimentul-balnear-de-la-govora-1888-1910/ 15/15

S-ar putea să vă placă și