Ciudanovita: Alerta de radiatii dupa ce buncarii de uraniu s-au surpat din cauza ploilor

Alerta de radiatii in localitatea Ciudanovita, din judetul Caras Severin, dupa ce ploile abundente din ultimele zile au daramat buncarii radioactivi din localitate. Potrivit Adevarul, specialistii au avertizat locuitorii sa evite zona din cauza radiatiilor emise de steril. Peretele de sustinere al dealului cu uraniu a cedat din cauza ploilor, iar situatia este extrem de grava, avertizeaza specialistii. Surparea dealului cu uraniu dintr-una din zonele cele mai radiate din Romania ar putea avea efecte tragice, deoarece nivelul radiatiilor depaseste de peste zece ori limitele admise. Situatia este destul de grava, as putea spune chiar ca e jale. E un pericol destul de ridicat si e bine ca oamenii sa evite zona, pentru ca acolo radiatiile sunt foarte puternice, depasesc de peste zece ori limitele admise. Uraniul este prezent in cantitati mari in zona respectiva, pentru ca acolo erau buncarii din care se incarcau vagoanele care plecau la rusi , a explicat, pentru Adevarul, Mircea Golosie, presedintele Hobby Club Jules Verne, un ONG specializat n identificarea surselor de radiatii. Specialistul care cerceteaza de cativa ani buni zona radiaoctiva Ciudanovita a atras mai de mult atentia ca exista pericolul unei alunecari de teren. Din minele de la Ciudanovita si Lisava s-a scos uraniu inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea, cand austriecii au inceput exploatarea. De peste 10 ani, minele Ciudanovita si Lisava au intrat intr-un proces de conservare si ecologizare. Asta numai cu numele, deoarece in zona au ramas inca neacoperite peste 30 de halde de steril. Apa se scurge de pe buncarele de uraniu direct in paraul Jitin, iar limitele de radiatii sunt cu mult depasite. Povestea minei de la Ciudanovita a inceput in 1955. Mii de oameni au fost pusi in contact cu uraniul, fara sa li se spuna la ce riscuri se expun. L-au cautat germanii in timpul celui de-al doilea razboi mondial.Il "mirosisera", cu cativa ani inainte austriecii. Pana la urma l-au zarit rusii, care au "scanat" zona din avioane, cu aparatura speciala. Dar uraniul de la Ciudanovita nu s-a dat gasit decat dupa numeroase sapaturi. Facusera rusii santuri-santuri, dar nu descoperisera mare lucru.Un singur sant mai ramasese. Nici nu fusese cartat. In 1955, de la santul acela a inceput povestea exploatarii uraniului de la Ciudanovita. Mii de oameni au fost adusi sa exploateze uraniul care lua, pe atunci, calea Rusiei, via Feldioara. In apropierea minei a fost construita si o colonie pentru minerii veniti de prin tara. Zona capatase numele de "Texas". Veneau oamenii, trageau tare 4-5 ani, strangeau bani, dupa care plecau si-si vedeau de viata, cu ce castigasera, in locuri mai linistite. Minerii lucrau in ture de sase ore, fara echipament special - mai putin lampa si masca de autosalvare. Ca sa scoata un ban in plus, se aruncau si la ore suplimentare. Ca sa faca "norma", perforau si "puscau" pe uscat, procedura foarte periculoasa - din cauza prafului pe care-l inspirau , dar mai spornica. TRANSPORT. Minereul cu uraniu era bagat intr-un buncar, in dreptul caruia trageau masinile speciale care transportau materialul radioactiv la gara speciala care deservea mina. Pana la destinatie - Feldioara (judetul Brasov), garnitura nu oprea in nici o statie. La uzina de la Feldioara, minereul uranifer era procesat si transformat in combustibil nuclear. Conducerea actuala si cea de pana in 1989 a minei sustin ca transportul se facea in conditii de maxima securitate."Bomba" - asa botezasera insa minerii trenul care ducea uraniul de la Ciudanovita."Era strict secret. Habar n-aveam la ce ne expunem. Abia dupa 1989 a inceput sa se mai afle cate ceva", spune un fost angajat. INCHIDERE.In 1989, in exploatarea de la Ciudanovita lucrau 2.300 de persoane. In 2000, urmare a unei hotarari de guvern, productia a fost oprita, iar mina de uraniu a intrat in conservare. Se lucreaza la inchiderea subteranelor, va urma inchiderea legaturilor cu suprafata si apoi ecologizarea zonei. In acest moment, mina mai are 150 de angajati, toti implicati in actiunile de inchidere. Costurile mari de exploatare 150 de dolari pe kilogram, fata de 75 de dolari, de exemplu, pretul cu care il scot canadienii - au fost motivul pentru care uraniul nu mai este scos la suprafata de la Ciudanovita. 1

Specialistii spun insa ca, daca la cei 75 de dolari adaugam toate taxele pe care trebuie sa le dea canadienii pentru un transport atat de periculos, pana in Europa, ajungem sa importam uraniu cam la 150 de dolari pe kilogram. Din 2000 pana in 2005, procedurile de conservare si inchidere a minei au costat 449 de miliarde de lei vechi. Numai energia electrica consumata la mina intr-o luna se ridica la 1,2 miliarde de lei vechi. CONTAMINARE. In decembrie 2004, Hobby Club Jules Verne, o organizatie non-guvernamentala, a atras atentia, in urma masuratorilor pe care le-a facut cu aparatura si specialisti canadieni, ca in zona Ciudanovita sunt locuri in care nivelul de radioactivitate depaseste si de 30 de ori cota de alarmare. Zona cea mai periculoasa - buncarele din gara de unde pleca pe vremuri uraniul. Pe langa colonie mai existau insa halde uitate de rusi - care au plecat din zona in 1960, care prezentau, de asemenea, un nivel de radioactivitate mult peste cota de alarma. Pana si in peretii caselor din satul Ciudanovita nivelul de radioactivitate era ridicat. Motivul - oamenii au folosit la constructie diverse materiale pe care le-au subtilizat din fosta mina. SCANDAL.Descoperirile ONG-ului au ajuns si la presa, iar jeepurile celor de la Comisia nationala pentru controlul activitatilor nucleare (CNCAN) au rasarit brusc la Ciudanovita. Verdictul: "nici un pericol!". Aparatura celor de la Hobby Club Jules Verne nu era buna, arata valori gresite", se apara actuala conducere a Companiei Nationale a Uraniului - Banat. Insa, ciudat, dupa verdictul de "nepericulos", toate zonele asupra carora atrasesera atentia cei de la "Jules Verne" au fost imprejmuite cu sarma ghimpata si marcate cu semne de "zona cotaminata radioactiv". Inainte ca zona sa fie marcata, turistii care treceau cu drezina se opreau, se catarau pe buncare si pe rampele de incarcare a uraniului, se fotografiau pe halda de steril. "SIGUR". Sucursala Banat a Companiei nationale a uraniului are angajati 24 de paznici. O parte din ei sunt insarcinati cu securitatea celor 78 de hectare pe care se intinde exploatarea de la Ciudanovita. Dar reprezentantii companiei ne-au asigurat ca n-ar fi nici un pericol, in caz ca unor teroristi le-ar trece prin cap sa obtina uraniu de la Ciudanovita. Si asta pentru ca teroristilor le-ar trebui, ca sa scoata minereul, "capse, dinamita etc.", spune conducerea companiei. Si ca sa ma convinga ca zona Ciudanovita nu e sub nici o forma periculoasa, cei de la Sucursala Banat a Companiei nationale a uraniului m-au invitat sa iau in buzunar orice piatra, bucata de minereu, pe care o gasesc in zona. Nu m-as expune la nici un pericol, m-au asigurat. Mai mult, potrivit indemnurilor, as putea so pastrez ca bibelou, in biblioteca. ACCIDENTE "Mergeam cu masina incarcata cu minereu de uraniu la Lipova. Treceam prin Timisoara. Si masinile alea numai inchise etans nu erau. La un stop, cum plecai mai brusc, mai cadea cate ceva din masina. Dar ce stia lumea? Ziceau ca e pamant" fost sofer de la mina EXPUNERE "Prin zona garii trece cea mai veche cale ferata din tara, si sute de oameni, care nu stiau ce reprezinta acele buncare, erau expusi radonului, gaz radioactiv pe care-l imprastie minereul uranifer" Mircea Golosie,inginer

COSMARUL Ciudanovita se gaseste la 18 kilometri de Oravita pe drumul judetean sau la 17 kilometri pe calea ferata spre Anina. Cei de la "Jules Verne" spun ca in zona Ciudanovita exista in acest moment 35 de halde, care prezinta urme de uraniu. Cele mai multe sunt nemarcate. Copiii se joaca pe ele, animalele pasc. Minereul uranifer nu e foarte usor de recunoscut, mai ales ca unul din cele doua tipuri care se gasesc in zona aduce foarte mult cu granitul. Apele de la ploi spala aceste halde, dupa care se varsa in paraiele care strabat zona Ciudanovita. Ficatul unui peste poate inmagazina o cantitate de uraniu de 300.000 de ori mai mare decat doza mortala pentru un om. Leucemie, cancer, malformatii grave - sunt doar cateva din efectele pe care le poate avea contactul cu uraniul sau radonul. Cancerul poate aparea si dupa 30 de ani de la expunere. Ca sa se inteleaga mai bine munca noastra, cred ca este util sa povestesc putin despre realitatea de aici. In zona noastra au fost exploratori de minereuri inca de pe vremea dacilor (3000-5000 b.Ch.).In cateva galerii parasite este posibil sa se gaseasca mercur (Hg). Apele subterane pot aduce minereul la suprafata.Nu sunt probleme deosebit de grave din cauza acestor exploatari. Din anul 1700 incep sa exploateze austriecii apoi Imperiul Austro-Ungar, carbunele, fierul si cuprul. Nici aceste exploatari nu au creat probleme grave.

In perioada dintre cele doua razboaie mondiale, in zona Stei si Ciudanovita apare o firma germana care exploateaza piatra pentru constructii, pe care o imbarca in trenuri si o duce in Germania. Din acest moment apar primele probleme. Piatra nu era nimic altceva decat minereu de uraniu. Dupa pierderea razboiului, se opreste exploatarea.Dar, nimeni nu a stiut realitatea.Exploatarea s-a facut in regim de cariera. Oamenii din zona au inceput sa duca acasa bolovani de acolo, si i-au folosit la constructia caselor. In perioada Razboiului al-II-lea mondial, exploatarea stagneaza; dar imediat apar rusii. Aveau documentatie de la nazisti, aveau nevoie de uraniu, aveau la dispozitie o tara cu multe datorii de razboi. Asa ca Romania a pus la dispozitie tot teritoriul. S-au creat acele SOVROM-uri ( societati Sovieto-Romane ) care exploatau totul. Ei au adus utilaje perfomante pentru acea perioada, au adus ingineri. Muncitorii erau din Romania. Cand nu erau suficienti aduceau detinuti politici. Asa s-a lucrat pana in 1957 cand s-au desfiintat SOVROM-urile,iar inginerii lor au plecat cu toata documentatia. Romanii au continuat exploatariile pentru rusi, singuri, dar in 1964 se cam incheie datoriile de razboi si exportul de uraniu se micsoreaza.Se inchid multe mine. Nici acum nu se ia nici o masura. Totul se uita. In 1974 Ceausescu se cam cearta cu prietenii din CAER. Este o perioada de nehotarare.Exportul de uraniu scade in continuare. Urmeaza un alt val de inchideri. Nimeni nu lasa documentatie. Ultimul val de inchideri are loc in perioada 1990-1992. Export la rusi nu se mai face, in tarile europene nu este cerere. Apare controlul international pentru energia atomica. Apare o oscilare de inchidere-deschidere la cateva exploatari, dar in prezent totul este clar. Expoatarile facute de Institutiile de Cercetare (Institutul de Studii si Exploatari Miniere apoi Institutul de Prospectari si Exploatari Geologice) au fost abandonate, desi aveau plan si la microproductie. Dupa plecarea echipelor de la Institut, urma sa vina Intreprinderea Miniera. Dar a venit ... revolutia din 1989. Acum nu mai este de gasit nici o Companie miniera,... pentru ca s-au desfintat. Aceste valuri in exploatare au dus la aparitia multor situri parasite. Inginerii si muncitorii au murit destul de repede, asa ca nu prea a avut cine sa povesteasa. De la rusi am luat modelul ca toate exploatarile de materiale strategice ( aur, cupru, uraniu) sa fie in subordinea Ministerului de Interne. De aceea, pana in 1990 era o problema ca sa scrii ceva intr-o lucrare stiintifica, mai ales sa si publici ceva referitor la aceste materiale. Pana si tezele de doctorat contineau putine date.Importul de aparatura dozimetrica pentru masurat radioactivitatea era interzisa (doar cateva laboratoare specializate au fost dotate, dar nu cu aparatura deosebita). In anul 1997, s-a dat din nou aceasta lege, pe care nu o respecta insa nimeni! La inceput, cand a demarat colaborarea cu canadienii, am avut ceva probleme cu Serviciul Secret. Acum s-au lamurit, ne ajuta chiar, mai ales ca au si ei un serviciu de protectia mediului ( asa cum au cei de la FBI sau CIA ). Si acum suntem in NATO, nu este asa?! De la canadieni am invatat sa lucram corect. Ne-au trimis multa documentatie. La inceput si ei au fost putin cam sceptici. Au spus ca ce facem noi este problema guvernului. Dar, dupa ce au constatat realitatea ne-au ajutat cu tot ce au avut. Si nu numai atat, dar au implicat si pe alti colegi, unii chiar din Statele Unite care au, cel putin o universitate terminata.De altfel nici voluntarii nu au viata mai usoara. Iar la HCJV toti sunt voluntari, nu avem nici un salariat. Finantarile sunt foarte mici si rare. Norocul este ca ne ajuta institutiile guvernamentale, dar nu cu bani. Iti dau cateva exemple: forestierii ne dau voie sa folosim cabanele din munte, Primariile ne ajuta cu mijloace auto pentru deplasare in zona, Protectia Civila ne imprumuta aparatura dozimetrica ( nu prea performanta dar ne descurcam cu ea) si vin cu noi la masuratori, Institutul de Igiena ne face analize la probele pe care la ducem, fara sa ne ia bani, Universitatea Tehnica din Timisoara ne face analize chimice pentru metale grele si ne trimite studentii in practica, Calea Ferata ne da un vehicul special drezina). Baza noastra materiala, sau logistica este relativ mica. Avem o masina de teren 4x4 romaneasca, un laborator mobil, un mic centru de calcul ( calculator, 2 imprimante, 2 scanere), un dozimetru portativ performant, patru dozimetre militare ( productie 1970) si 3000 de stilodozimetre. Acum suntem pe cale sa realizam o tabara stiintifica permanenta, in zona Muntiilor Poiana Rusca, unde sa desfasuram inclusiv cursuri de protectia mediului. Esteo zona frumoasa, mai putin populata, si are o cariera de marmura ( cea mai buna marmura din Ramania si cred din Europa). Cam acestea au fost referitoare la poluarea cu elemente radioactive si cu metale grele.Noi ne ocupam si de poluarea cu nitrati si nitriti. In vestul tarii apa de la fantani este plina de nitrati de la agricultura facuta intensiv cat si la marile combinate de crestere a animalelor. Desi nu se mai practica de peste 10 ani, poti vedea si acum gramezi de ingrasaminte sau decantoare cu dejectiile de la animale, pe zeci de hectare. Sunt unele sate care nu au apa buna de baut. In acest domeniu am inceput o colaborare cu cativa medici din satele respective, unde sanatatea localnicilor este in pericol, dar nu sunt bani pentru tratament. Norocul ca dupa ce am atentionat populatia, primarii au inceput sa aprobe forarea fantanilor de mare adancime. 3

O alta directie in care ne implicam este domeniul stabilitatii haldelor miniere in zonele urbane. Avem un caz deosbit in S-V Romaniei orasul Anina, unde o halda de carbune parasita in 1850 s-a autoaprins. Halda este in centrul orasului. Este un mare pericol pentru cladirile construite cat si pentru locuitori, pentru ca emanatiile de CO si CO2 de multe ori nu erau imprastiate de vant. Pentru remedierea situatiei am primit informatii utile pana si de la institutii din USA. In prezent controlam o parte din incendiu subteran, restul de 75% fiind stins. Credem ca aici ne-a ajutat si Dumnezeu, pentru ca totul s-a facut fara bani. Desi in Romania sunt probleme multe, preocuparea principala pentru protectia mediului nu prea se vede. S-au cheltuit multi bani(pe proiecte si ecologizari facute gresit), sunt multe ONG-uri de mediu ( care aduna hartii sau fac sedinte), in teritoriu specialistii care stiu sa faca remedieri sunt putini (cei mai multi sunt la Bucuresti ei au masini bune, birouri frumoase, salarii deosebite), avem parlamentari care trec oceanul sa vada ce fac altii (dar nu stau de vorba cu specialistii care vin in Romania). Cred ca intelegi de ce televiziunea nationala a primit bani sa realizeze opt documentare despre activitatea HCJV, abea in anul 2004. Pentru HCJV, urgenta maxima este realizarea unei echipe mobile care sa aiba o masina de teren mai puternica (masina noastra are 1300cm3, 56cp), doua sau trei dozimetre simple( 100$/buc), 2 biciclete (200$/buc), un laptop, un scaner si o imprimanta (format A3 pentru prelucrat harti), o mica statie meteo (1000$) si un GPS. Aceasta dotare nu numai ca ar creste viteza de lucru, dar ar reduce timpul de expunere al voluntarilor in zonele contaminate. Pentru ca la inceputul activitatii noastre in domeniul contaminarii nu am avut aparatura si informatii despre situri, sotul meu, care este presedintele asociatiei, a fost grav afectat, acum cativa ani. A stat in spital cateva luni pentru ca a pierdut imunitatea. Tot Dumnezeu ne-a ajutat ca dupa medici, poate acum nu mai activam. Au crezut ca are SIDA la inceput. La noi nu se studiaza bolile cauzate de iradiere (doar medicii militari invata). Si toti medici au fost cadre didactice universitare, care ne cunosteau destul de bine (sotul meu lucreaza la Universitatea Politehnica din Timisoara). Dupa ce si-a revenit, am inceput un adevarat razboi impotriva acestui fenomen de poluare. Nimeni nu mai trebuie sa pateasca ca a patit el. Noi faceam marcaje turistice in zona respectiva!! Acum, nu vom mai renunta la aceasta activitate. Si mai mult, am inceput sa formam tineri specialisti care sa duca mai departe munca noastra. Si vor avea ce sa lucreze! Haldele miniere sunt depozite de materiale rezultate n urma unor exploatari sau explorari de minereuri sau a unor lucrari hidrotehnice. Avnd acces la date mai vechi de masuratori, am concluzionat ca practic, prin ecologizare nu s-a mbunatatit nimic n ceea ce priveste nivelul de contaminare. Este adevarat ca la nceput, dupa mprastierea unor decantoare si depozite de minereu contaminat sau dupa plantarile de vegetatie direct pe nisipul decantoarelor mari, s-au observat unele manifestari bune n ceea ce priveste transformarea biocenozei: masa vegetala existenta ct si cea plantata s-a dezvoltat mai bine dect vegetatia martor; a aparut un regres n ceea ce priveste unele tipuri de vegetatie sau chiar unele mici transformari cum ar fi frunze de dimensiuni mai mici, naltimea plantelor mai mica, etc.; Dupa trei ani au inceput nsa sa apara efectele majore, stabile: au disparut multe specii, n mod deosebit din vegetatia mica; s-a stopat avansarea covorului vegetal; plantatiile cu arbusti s-au dezvoltat inegal, plantatiile din zona contaminata au ramas la un nivel de dezvoltare redus; ncepe chiar uscarea covorului vegetal. Att radiocarbonul ct si tritiul sunt radioactive.n zonele respective sunt halde sau chiar sol cu radioactivitate naturala ridicata, de 5-6 ori mai mare dect fondul natural. La suprafata acestor zone se pot gasi neutroni care provin fie din fisiunea spontana a uraniului fie din reactiile nucleare provocate de razele cosmice n straturile de suprafata a zacamintelor, este adevarat ca este o reactie mai redusa. Numai ca tot pe acei versanti si n mod special n vai se gaseste Thoron si Radon n exces (provin din galerii si din halde). n zilele fara vnt si cu o umezeala ridicata chiar sunt n exces. Nu s-au facut studii asupra cantitatii de elemente transportata de vnt sau de apa, dar animalele din zona, precis contribuie masiv la migrarea radionuclizilor. Ucigasul de la Ciudanovita Oravita, oraselul superlativelor, abia se mai zareste in urma prin ceata densa, cu nuante negricioase, asternuta la mijloc de ianuarie peste tainica vale. Dupa 18 kilometri parcursi pe soseaua, altadata bine 4

intretinuta, intri intr-un perimetru al groazei cu zecile si zecile lui halde in care sunt incorporate cateva mii de tone de steril, randuite haotic, unele chiar langa apa Jitinului in care ajung usor la vremea ploilor prin scurgerile de suprafata. Putine dintre ele au fost ingradite cu gard de sarma ghimpata, disparuta insa pe alocuri si valorificata de "intreprinzatori" la fier vechi. Rareori dai peste cate o placuta avertizoare, scapata ca prin minune sa nu-si piarda urma, pe care scrie, abia perceptibil: "Atentie, radiatii!" Avertisment nesocotit devreme ce haldele au devenit locul de joaca al copiilor sau locul in care pasc vitele localnicilor, care se adapa din apa contaminata si in care vara femeile spala rufele. Din 1955, de cand a inceput exploatarea uraniului in Valea Jitinului, apa contaminata ajunge prin panza freatica in fantanile si izvoarele pe care le folosesc, fara retinere dar cu urmari resimtite mai tarziu nevinovatii oameni ai locului. Despre gravele probleme de la Ciudanovita, autoritatile, chiar si cele locale, pastreaza o tacere suspecta, marginindu-se doar sa afirme incurajator: statiile de tratare se modernizeaza dupa normele UE, iar zona face obiectul unui amplu program de ecologizare. Dl Mircea Golosie, presedintele organizatiei nonguvernamentale "Jules Verne", care se ocupa cu protectia mediului din aceste zone din Banatul de Munte, afirma resemnat ca nici el n-a stiut la ce se expune cand a venit in perimetrele groazei, asezandu-si de fiecare data cortul chiar pe suprafetele cu o mare incarcatura de radiatii. si a resimtit pe propria lui piele nesabuinta, pierzand, in scurt timp, aproape jumatate din cele 95 kg, cate cantarea corpul sau... "Numai Dumnezeu si medicii m-au ajutat sa scap de ultimul drum spre care ma indreptasem, afirma dl Golosie. Dar cui ii pasa de cei grav bolnavi ori de cei care s-au dus?..." Conservarea pericolului In 1989, la Ciudanovita erau in activitate 2300 de persoane, din anul 2001 mina a intrat in conservare, acum pe statele de plata figurand putin peste 100 de angajati implicati in operatiunile de conservare. Proces care n-a indepartat insa si pericolul de contaminare. In sapte ani, abatajele si galeriile s-au degradat din cauza neexecutarii la timp a lucrarilor impuse de operatiunea, aparent simpla, de inchidere a minei, dar si prin disparitia unor elemente din structura de rezistenta si sustinere a lor. Spre implinirea blestemului, putul nr. 1 de la Ciudanovita s-a surpat, declansand umplerea galeriilor cu apa ajunsa radioactiva, dupa ce in ea s-a dizolvat minereul de uraniu, dand nastere la paraiase ce "izvorasc" din mina. Au fost instalate pompe pentru a scoate apa din galerii, dar cum ele nu sunt supravegheate permanent, iar curentul electric are scurtcircuite dese, acestea mai mult stau. "Cea mai mare sursa de radiatii este buncarul unde se depozita minereul de uraniu spre a fi apoi incarcat in vagoane, nici macar acoperite, si expediate la uzina de prelucrare de la Feldioara din judetul Brasov", a mai precizat Mircea Golosie. Privim schela ruginita si inclinata din gura minei, ce poarta pe crestet blestemata stea cu cinci colturi, ce aminteste de cei care au luat din aceste mine caimacul, lasandu-le romanilor zatul si gravele boli ce i-au cuprins. Marila, ultima speranta In varful tocit al muntelui, o cladire imensa sta sa se prabuseasca. Spre aceasta cladire sinistra sunt dirijati bolnavii incurabili, fostii lucratori din minele de uraniu.Fiecare dintre ei isi traieste cu densitate drama, atinsi de boala lor teribila.Ioan Adomnitei a venit la Varful Boului de pe meleaguri moldave. Isi blesteama zilele ca nu s-a interesat la ce riscuri se expune atunci cand s-a angajat la mina de uraniu. Dar ii blesteama si pe cei care nu l-au avertizat ce il asteapta la anii de pensie. "Am gresit ca n-am fugit de la uraniu cand mi-am vazut ortacii murind... Dar incotro s-o fi apucat atunci cand aveam in familie cinci guri care imi cereau mancare?" Ne priveste lung, parca pierdut in timp, sufla greu, injura si scuipa cand ii aducem vorba de sefi... "Ma obligau sa raman si in al doilea schimb ca sa realizam planul la uraniu... M-am ales cu astm bronsic cu silicoza, cu reumatism. Presimteam ca o sa ma imbolnavesc, dar am ramas la mina, nici macar cei care veneau si ne faceau razele nu ne-au spus ca suntem iradiati. Poate nici noi n-am fi dat importanta... Importanta era doar viata de toate zilele, sa castig painea pentru copii... Sa stiti ca acei ani din subteran, vreo 10, fac cat 30 de ani de puscarie...".Ochii ii sunt umezi. Sfios, isi ia ramas bun de la noi, se indreapta catre intrarea in lugubra cladire, tarandu-si piciorul zdrobit in adancuri. Spune ca-si numara deja zilele si se roaga Domnului sa faca ceva sa poata respira ca se sufoca... Simptom pe care il are si Traian Sava, si el fost miner. "Nu cred ca nu stiau la ce se baga, zice el. Eu am intrat la uraniu pentru bani si m-am ales cu gradul doi de silicoza. Da nu mai am mult si scap, ma scapa moartea de suferinta...". Nu se mira si nici nu pare a se 5

speria cand il intrebam daca au mai murit dintre cei cu care a lucrat. "Domnule, mare parte au murit... Eu am scapat pana acum, dar mai bine nu scapam, sa nu sufar atata". Lucrand mai bine de 30 de ani in administratia sanatoriului groazei, dna Tinca Constantin din Oravita, azi octogenara, a aflat multe de la fostii mineri bolnavi, care au venit la Marila ca la ultima speranta de viata: "Deseori auzeam ca s-a nascut in familiile lor ba un copil cu doua inimi, ba altul cu inima in partea dreapta, ba fara o mana ori fara labele picioarelor sau ele erau intoarse... Bolile lor nevazute le-au macinat incet existenta, multi plecand in cosciug de la sanatoriu... si acum ii vad pe unii dintre ei in asteptarea clipei, iesind din cand in cand la soare sa-si incalzeasca oasele, sa-si povesteasca viata care a trecut pe langa ei prea repede si din care s-au ales doar cu suferinta si deznadejde...". Localnicii nu sunt avertizati Condamnabil este ca si azi oamenii locului nu sunt informati pe deplin de pericolul ce le insoteste si le roade existenta, cu toate ca atatia copii cu malformatii si numarul mare al celor secerati de maladii incurabile provocate de aceleasi stiute cauze stau marturie. Iar cei care cunosc situatia nu se sperie si nici nu le trece prin gand sa paraseasca aceste frumoase meleaguri. Drama familiei Mihalache e cutremuratoare: "Acum 10 ani, copilul meu s-a nascut cu un deficit grav, cu picioarele pe abdomen. Am fost cu el la Timisoara, la cei mai buni doctori constituiti in cateva comisii care s-au inchinat dupa ce au vazut analizele... Nimeni nu-mi zicea insa nimic", spunea doamna Virginia, vizibil marcata de atatea necazuri. Cand medicii au aflat ca tatal micutului lucrase la mina de la Lisava, cauza malformatiei nu mai era o necunoscuta pentru ei. "Din banii primiti prin ordonanta la inchiderea minei, am cumparat animale pe care le-am vandut pentru tratamentul copilului, care nici azi nu poate sa mearga...", a mai afirmat amarata femeie. "Cei care au lucrat aici, la mina de uraniu de la Ilisova, n-au depasit, ca varsta, 50-55 de ani", spune batranul Eremici din Svinita, care crede ca a fost norocos ajungand la 63 de ani, dar de 15 ani e fara nici un dinte in gura si chel. si cei care au plecat pe meleagurile natale au avut si ei zilele numarate... Ce sa mai spunem despre cei care au ramas in zonele contaminate. "Din Sinaia Banatului", cum inca era numita in urma cu 7-8 decenii Rusca Montana, s-a ales praful, afirma Dorin Ecobici, primarul asezarii. Minereul extras de la Varful Boului, unde au lucrat circa 5.000 de mineri, a fost transportat cu masini deschise prin Ruschita si Rusca Montana. O adevarata crima ecologica...". Colonia minerilor, care ieri era un furnicar, arata dezolant, dominata de tristetea apasatoare, si ea amplificata la intervale scurte de clopotul care anunta ca a mai plecat un miner pe ultimul drum. "Circa trei sferturi dintre mormintele din cimitirul asezarii apartin celor care au lucrat la mina de uraniu. Cu ce s-au ales pentru enormul lor sacrificiu, cu o cruce din marmura de aici, de la Ruschita?", intreaba retoric primarul. "Cei care au lucrat la minele de uraniu au fost materia prima pentru sanatoriu si cimitir", sustinea dl Aurel Caiman, fostul director al EM Banat cu sediul in Oravita. Domnia sa spera ca nu va iesi la pensie pana ce nu va fi ecologizata zona, redata chiar circuitului turistic. "O sansa pentru a procura o mare parte din fonduri necesare acestei reconstructii ecologice exista la UE", preciza inginerul Sebastian Bazoi, prefectul Mehedintiului. "Dar indiferenta manifestata de catre autoritatile locale fata de acest dezastru a indepartato, deocamdata...".Sau pentru totdeauna. Caz in care generatiile viitoare nu vor mai avea la indemana decat blestemul. Pentru ca ele vor plati prea scump povara lasata de nemernicia inaintasilor, nu atat prin exploatarea uraniului, ci prin adevaratele "bombe ecologice" ce le-au lasat in urma prin inchiderea necontrolata a minelor de la Lisava, Ciudanovita, Ilisova, Varful Boului din fermecatorul tinut al Banatului de Munte. Rapoartele, Tinute la secret Dupa inchiderea minelor, foarte tarziu, distinsul doctor Dan Popescu, cel care a coordonat multi ani cercetarile privind bolile profesionale din exploatarile de uraniu institutia pe care o conducea avand baza la STEI, a rupt in sfarsit tacerea. "Totul este contaminat in aceste perimetre in care viata palpaie. Rapoartele pe care le faceam periodic privind evolutia unor boli in aceste zone erau tainuite mai abitir ca un secret de stat. Doar prin 1966-1967, profesorii Milcu si Maximilian, somitati ale stiintei medicale, au avut curajul sa spuna adevarul, acuzand faptul ca atunci 16-17% dintre copiii nou-nascuti in perimetrele groazei prezentau malformatii. Autoritatile n-au luat in seama avertismentul si uite unde s-a ajuns. Chiar si sotia mea, care si-a desfasurat activitatea ca geolog in aceste zone, a fost rapusa de o boala nemiloasa...". 6

Pr bu irea dealului radioactiv dezgroap e ecul program ului de dezafectare a zonei Ciudanovi a. Localnicii sunt bloca i de 24 de ore, iar singura cale de acces, ca s i procure alimentele, este un drum impracticabil. Surparea dealului radioactiv dezgroap nc o dat mntuiala cu care se fac lucr rile din banul public. Programele de dezafectare sunt f cute de form i creeaz chiar mai multe probleme, nloc s ofere solu ii. Autorit ile locale sunt vizibil iritate. Dac cei de la Comisia Na ional a Uraniului nu t iau grinzile de sus inere cnd au dezafectat zona, nu se ajungea n situa ia asta. Eu ntreb de ce s-au t iat traversele? , spune Adrian Boto , primarul localit ii. Am f cut licita ie, ca s putem ncepe lucr rile.Nu n eleg care este problema, plus c nu doar aici au fost alunec ri de teren , precizeaz Dorin Constantin Adam, reprezentantul CNU.

P rerea administra iei este sus inut , ns i de speciali ti. Lucr rile respective au fost f cute de mntuial .Au turnat beton peste minereu.Iarna acesta nghea i se crap . Era de a teptat ca pe retele s cedeze , spune Mircea Golo ie, pre edintele Hoby Club Jules Verne, un ONG care a studiat zona radioactiv Ciudanovi a. Autorit ile se ceart , iar localnicii r mn bloca i Locuitorii din Ciudanovi a sunt bloca i n comun de mai bine de 24 de ore i vor r mne a a pn mine. n comun nu pot ajunge nici m car ma inile pentru pine. Firma care deblocheaz drumul, de abia ast zi i a dus n zon utilajele, iar de mine ncepe s degajeze drumul i s nl ture buc ile de p mnt radioactiv din zon . Reprezentan ii prim riei sunt sup ra i c de ani de zile nimeni nu face nimic concret pentru localnici, iar zona nc polueaz . E bine ca oamenii s evite zona, pentru c acolo radia iile sunt foarte puternice, dep esc de peste zece ori limitele admise , Mircea Golo ie, pre edintele Hobby Club Jules Verne.

Dezafectare superficial n urm cu trei ani, Compania Na ional a Uraniului a nceput lucr rile de ecologizare a zonei i, printre alte lucr ri, a t iat cteva grinzi de fier din zona unde se aflau bunc rele de depozitare a uraniului. De aici, uraniul era nc rcat n vagoane i apoi transportat n URSS. Dezafectarea zonei trebuie f cut pn n 2012, iar banii pe care i mai avem nsumeaz 66.000 de lei.Cu ace ti bani, vom elibera drumul blocat , spune Dorin Constantin Adam, de la CNU. Situa ia dezastruoas , produs de surparea zidului a iscat o serie de divergen e dintre cei de la prim ria din Ciudanovi a i reprezentan ii CNU.

Zid f r proprietar Cearta a plecat de la faptul c cei de la CNU au afirmat la un moment dat c zidul de sprijin nu este n proprietatea lor, ci a celor de la Drumurile Jude ene. n urm toare secund , reprezentan ii prim riei au luat foc. Trebuie s vedem care este solu ia i nu s arunc m vina dintr-o parte ntr-alta , a spus primarul Adrian Boto . Eliberarea drumului este una dintre problemele de la fa a locului, dar dealul care a mpins zidul de sus inere trebuie s fie oprit s alunece la fiecare ploaie serios . Trebuie s se in cont i de faptul c aici trebuie s se fac lucr ri la un zid de sprijin. La fiecare ploaie serios , ne vom confrunta cu acelea i probleme , spune Adrian Boto .

Acuzele aduse c tre cei de la Compania Na ional a Uraniului (CNU) sunt legate de faptul c ecologizarea zonei nu s-a f cut cum trebuie i c au t iat, n urm cu aproape doi ani, travesele care sus ineau zidul. Noi am anun at situa ia de mult vreme i trebuia s se ia o m sur . Au fost luate peste 20 de grinzi i era normal ca dealul s vin peste drum. Plus c toat apa s-a infiltrat n acest deal. Dac treceai cu ma ina la un metru i ceva t nea apa din acea zon i nimeni nu este de vin , spune Viorel Petri or, viceprimarul comunei Ciudanovi a. Replica reprezentantului CNU la fa a locului, Dorin Constatin Adam, c tre viceprimar a lipsit cu des vr ire. 8

n urm cu 24 de ore n urma codului galben de ploi abundente, drumul dintre Ciudanovi a i Oravi a a fost blocat din cauza unui zid de sus inere i a unei construc ii de beton, dar i din cauza faptului c dealul radioactiv s-a surpat.

Traditia mineritului in Banatul montan intra incet, dar sigur in istorie. Rand pe rand, in Caras-Severin au fost inchise minele de fier de la Ruschita, cele de uraniu de la Lisava si Ciudanovita, de carbune de la Lupac, Anina si Baia Noua si cariera de la Doman. Doar Moldomin Moldova Noua, acolo unde se exploateaza minereul de cupru, mai poate fi salvata de la inchidere, insa numai in cazul in care se va gasi un investitor interesat sa o cumpere. Ciudanovita este o comuna ascunsa de privirile lumii, asezata la poalele muntilor, intr-o zona in care localnicii n-au stiut niciodata ce inseamna agricultura. Cu exceptia catorva petice de pamant intins, muntele domina cu maretie zona. Practic, exploatarea zacamantului a inceput dupa 1945, odata cu interesul manifestat de ex-sovietici pentru uraniul romanesc. Dupa modelul sovromurilor din metalurgie, acestia au infiintat o societate de pe urma careia au profitat timp de mai multi ani.Ei au adus utilaje si au construit blocuri din caramida pentru sutele de oameni veniti din toate colturile tarii. Cei mai multi habar nu aveau la ce pericole se expuneau, acceptand sa lucreze in conditii primitive de munca. De-a lungul timpului, sute de oameni s-au stins din picioare, ca lumanarile, platind, astfel, tribut epocii de industrializare fortata a tarii. Acum, la Ciudanovita au mai ramas doar blocurile parasite si distruse, dar si pensionarii, atati cati au mai apucat sa se bucure de odihna batranetii. Atentie, zona contaminata! Pe locul fostei exploatari intalnesti la tot pasul tablite care te avertizeaza ca zona este iradiata. Aceasta, in conditiile in care procesul de conservare si ecologizare a minei dureaza de mai multi ani. Localnicii sustin ca s-au obisnuit sa traiasca intr-un mediu in care pana si laptele vacilor contine uraniu, cu mult peste limitele admise. Reprezentantii Autoritatii pentru Sanatate Publica (ASP) sustin insa contrariul, dar oamenii au renuntat de mult sa mai creada in comunicate de presa. Interesant este ca mortalitatea este mai crescuta in randul celor ce au parasit Ciudanovita in cautarea unui loc de munca, decat in cel al persoanelor ramase in comuna. Acest fapt vine sa confirme parerea localnicilor, conform careia ei au devenit efectiv dependenti de uraniu, care le-a modelat destinele. Un viitor incert De-a lungul a peste 150 de ani de minerit, la Anina au murit in accidente de munca peste 120 de persoane. Ultima nenorocire de acest fel a avut loc la inceputul anului 2006, cand si-au pierdut viata sapte mineri. Dincolo de tragismul unei astfel de intamplari, a fost momentul in care, la figurat, mineritului din aceasta zona i s-a pus cruce. Cu exceptia catorva zeci de angajati, sute de ortaci s-au trecut pe listele de 9

disponibilizari colective, cu gandul la viata lor, dar si la cele 200 de milioane de lei vechi primite de fiecare disponibilizat. La un an de la aceasta tragedie, viitorul fostilor mineri este in continuare incert, iar cele cateva exploatari forestiere nu reprezinta o garantie pentru ziua de maine. Bani belgieni pentru reabilitarea mediului Inchiderea minelor in Caras-Severin a generat alte probleme, la fel de presante ca si actiunea in sine.Este vorba, in primul rand, de ecologizarea si conservarea fostelor exploatari. Reprezentantii firmei belgiene ECOREM par interesati de un parteneriat cu autoritatile judetene, in vederea derularii unui proiect ce vizeaza reabilitarea mediului pentru zonele miniere si depozitele de steril. Proiectul este cofinantat de Guvernul Belgiei si coordonat de Consiliul Judetean. Scopul declarat il reprezinta reconstructia ecologica a zonelor afectate si elaborarea unui plan exhaustiv privind dezvoltarea durabila. Belgienii au realizat deja o evaluare a potentialului ecoturistic al Aninei, acelasi lucru urmand sa-l faca si in alte zone minere inchise.

HALDA MARE DE STERIL DIN CIUDANOVI A. Nivelul radioactivit ii pe drumul de acces pe aceasta este de 950 cps (limita de alarmare fiind de 200 cps!), ns , conform m sur torilor efectuate de Mircea Golo ie, pe drum sunt i bolovani care au nivele ridicate de radioactivitate, de 3.000 pn la 6.000 cps! Pe halda de steril sunt evidente urmele l sate de apa care se scurge de pe ea n urma ploilor. Aceast ap ajunge n prul Jitin, care traverseaz zona locuit De mai bine de 10 ani Fundatia http://www.julesvernero.8m.net inventariaza si marcheaza zonele periculoase radioactive din Romania. In perioada dintre cele doua razboaie mondiale, in zona Stei si Ciudanovita apare o firma germana care exploateaza piatra pentru constructii, pe care o imbarca in trenuri si o duce in Germania. Din acest moment apar primele probleme. Piatra nu era nimic altceva decat minereu de uraniu. Dupa pierderea razboiului, se opreste exploatarea. Dar, nimeni nu a stiut realitatea. Exploatarea s-a facut in regim de cariera. Oamenii din zona au inceput sa duca acasa bolovani de acolo, si i-au folosit la constructia caselor. In perioada Razboiului al-II-lea mondial, exploatarea stagneaza; dar imediat apar rusii. Aveau documentatie de la nazisti, aveau nevoie de uraniu, aveau la dispozitie o tara cu multe datorii de razboi. Asa ca Romania a pus la dispozitie tot teritoriul. S-au creat acele SOVROM-uri ( societati Sovieto-Romane ) care exploatau totul. Ei au adus utilaje perfomante pentru acea perioada, au adus ingineri. Muncitorii erau din Romania. Cand nu erau suficienti aduceau detinuti politici. Asa s-a lucrat pana in 1957 cand s-au desfiintat SOVROM-urile,iar inginerii lor au plecat cu toata documentatia. Romanii au continuat exploatariile pentru rusi, singuri, dar in 1964 se cam incheie datoriile 10

de razboi si exportul de uraniu se micsoreaza. Se inchid multe mine. Nici acum nu se ia nici o masura. Totul se uita. In 1974 Ceausescu se cam cearta cu prietenii din CAER. Este o perioada de nehotarare.

Spitalul din Ciudanovi a, unde pe vremuri lucrau peste o sut de cadre medicale, a devenit o ruin . n fostele cabinete medicale i saloane, localnicii i in acum vitele, porcii i caii. Exportul de uraniu scade in continuare. Urmeaza un alt val de inchideri. Nimeni nu lasa documentatie. Ultimul val de inchideri are loc in perioada 1990-1992. Export la rusi nu se mai face, in tarile europene nu este cerere. Apare controlul international pentru energia atomica. Apare o oscilare de inchidere-deschidere la cateva exploatari, dar in prezent totul este clar. Expoatarile facute de Institutiile de Cercetare (Institutul de Studii si Exploatari Miniere apoi Institutul de Prospectari si Exploatari Geologice) au fost abandonate, desi aveau plan si la microproductie. Dupa plecarea echipelor de la Institut, urma sa vina Intreprinderea Miniera. Dar a venit revolutia din 1989. Acum nu mai este de gasit nici o Companie miniera, pentru ca s-au desfintat. Aceste valuri in exploatare au dus la aparitia multor situri parasite. Inginerii si muncitorii au murit destul de repede, asa ca nu prea a avut cine sa povesteasa. De la rusi am luat modelul ca toate exploatarile de materiale strategice ( aur, cupru, uraniu) sa fie in subordinea Ministerului de Interne. De aceea, pana in 1990 era o problema ca sa scrii ceva intr-o lucrare stiintifica, mai ales sa si publici ceva referitor la aceste materiale. Pana si tezele de doctorat contineau putine date. Importul de aparatura dozimetrica pentru masurat radioactivitatea era interzisa (doar cateva laboratoare specializate au fost dotate, dar nu cu aparatura deosebita). In anul 1997, s-a dat din nou aceasta lege, pe care nu o respecta insa nimeni! La inceput, cand a demarat colaborarea cu canadienii, am avut ceva probleme cu Serviciul Secret. Acum s-au lamurit, ne ajuta chiar, mai ales ca au si ei un serviciu de protectia mediului ( asa cum au cei de la FBI sau CIA ). Si acum suntem in NATO, nu este asa?! De la canadieni am invatat sa lucram corect. Ne-au trimis multa documentatie. La inceput si ei au fost putin cam sceptici. Au spus ca ce facem noi este problema guvernului. Dar, dupa ce au constatat realitatea ne-au ajutat cu tot ce au avut. Si nu numai atat, dar au implicat si pe alti colegi, unii chiar din Statele Unite care au, cel putin o universitate terminata. De altfel nici voluntarii nu au viata mai usoara. Iar la HCJV toti sunt voluntari, nu avem nici un salariat. Finantarile sunt foarte mici si rare. Norocul este ca ne ajuta institutiile guvernamentale, dar nu cu bani. Iti dau cateva exemple: forestierii ne dau voie sa folosim cabanele din munte, Primariile ne ajuta cu mijloace auto pentru deplasare in zona, Protectia Civila ne imprumuta aparatura dozimetrica ( nu prea performanta dar ne descurcam cu ea) si vin cu noi la masuratori, Institutul de Igiena ne face analize la probele pe care la ducem, fara sa ne ia bani, Universitatea Tehnica din Timisoara ne face analize chimice pentru metale grele si ne trimite studentii in practica, Calea Ferata ne da un vehicul special drezina). Apar diverse articole in presa scrisa: Zona radioactiva

11

Dincolo de saracie, in Ciudanovita pandeste un pericol mult mai mare. Fostele mine de uraniu din zona au fost inchise necorespunzator, inca o oara apa contaminata din puturi se poate infiltra in apa freatica a fantanilor si a izvoarelor din zona. Inchiderea minelor a inceput in 1992 si a continuat in 1997, dar s-a realizat doar partial si iresponsabil, fara ecologizare (izolarea minereului radioactiv). Din acest motiv, zona Ciudanovitei este puternic radioactiva. Haldele de steril (in cifra de 35 in zona Natra, Lisava, Dobrei si Ciudanovita!) nu sunt stabilizate si la fiecare ploaie apele ce se scurg de pe ele transporta material radioactiv in paraul Jitin, care traverseaza zona locuita. La un pas de moarte Am ajuns la Ciudanovita datorita unui om care a fost la un pas de moarte din pricina radioactivitatii: Mircea Golosie, presedinte al Hobby Club Jules Vernes. Acest club nu avea ca domeniu de activitate probleme de mediu pana in 1999. Se ocupa de turism si de sustinerea activitatilor stiintifice si de cerecetare. In acel an, Mircea Golosie s-a imbolnavit grav, inca o termen medicii nu reuseau sa-i puna un diagnostic. Timp de o luna si jumatate am facut marcaje montane intr-o zona radioactiva. Nu stiam ca este radioactiva, fiindca nu era marcata in nici un fel. Medicii au crezut ca am SIDA, fiindca am slabit 23 de kilograme intr-o luna. Apoi si-au dat seama ca mi-am pierdut imunitatea din pricina radioactivitatii. Pot spune ca mi-am revenit printr-o minune, fiindca medicii nu aveau ce sa-mi faca , spune Mircea Golosie. De atunci a pornit un razboi cu autoritatile responsabile cu inchiderea si ecologizarea minelor, care isi fac treaba inconstient, nepasandu le ca pot pune in pericol vieti umane. Case radioactive Primele exploatari de uraniu din tara noastra au fost deschise in perioada interbelica, de catre nemti, la Ciudanovita si Stei. La finalul razboiului, acestea au fost preluate de rusi, care au deschis si altele, noi. Se castiga foarte bine, se murea mult, rusii nu puteau transporta cat excavau. Depozitau minereul unde aveau loc, bineinteles, cu gandul ca o timp il vor lua de acolo. In 1964, rusii au plecat, inginerii de mine au murit si nimeni nu mai stie unde sunt haldele. In 89 a venit revolutia, minele au inceput sa se inchida, dar haldele radioactive au ramas printre munti, nemarcate. La Ciudanovita sunt oameni care, in necunostinta de pricina, au folosit ca materiale de constructii pietre si nisip din haldele radioactive , spune Mircea Golosie. Autoritatile ascund In Timis, Arad, Caras-Severin si Hunedoara sunt in jur de 90 de situri radioactive identificate. Prin eforturi sustinute am reusit abia anul asta sa convingem autoritatile sa monteze panouri de avertizare, pentru ca macar localnicii si turistii sa stie sa se fereasca. Credeti-ma, am vazut corturi montate pe halde radioactive, pentru ca turistii, mai selectionat strainii, nici nu se gandesc ca un asemenea loc se poate sa nu fie marcat! Am impresia ca autoritatile nu vor sa recunoasca aceste zone, de frica Uniunii Europene. Europa dar ne poate ajuta sa ecologizam corect aceste zone si nu vrea decat ca ele sa fie identificate si sa fie marcate corespunzator , sustine Mircea Golosie. Indiferenta Hobby Club Jules Vernes a contactat in anul 2000 guvernul Canadei, care a trimis in zona doi voluntari de la Corpul de Voluntari Canadieni: Bill Blackman, geolog, si Harry Whyttaker, chimist, ambii ingineri militari. Acesti oameni au venit aici trei ani la rand si nu au avut cu cine vorbi din partea autoritatilor , spune presedintele clubului. Clubul a primit din partea canadienilor aparatura in valoare de 10.000 de dolari, care include un radiomentru MIP 21, echipament pentru un laborator mobil, filme foto si alte dotari. Am pus la dispozitia autoritatilor toate aceste echipamente, inclusiv masuratorile efectuate de noi. I-am scris domnului Lucian Biro, secretar de stat si presedinte al CNCAN (Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare n.r.), dar nu am primit nici un raspuns. Anul asta am vorbit si cu doamna Cornelia Garboni, de la Agentia de Mediu din Timisoara, careia i-am trimis si o scrisoare-raport cu masuratorile si concluziile noastre in zona. A organizat apoi o conferinta pe aceasta tema la Resita, la care nu m-a invitat , spune Mircea Golosie. Nivel depasit In unele locuri din zona Ciudanovitei, nivelul radiatiilor depaseste de 20 sau chiar de 30 de ori nivelul de alarmare. Radiometrul lui Mircea Golosie masoara radioactivitatea in cicli (sau dezintegrari) pe secunda (cps). La o valoare de 200 de cps este nivelul de alarmare. 12

Una dintre haldele provenite de la galeria de la intrarea in colonie are un nivel de radioactivitate de la 3.000 la 3.500 cps, drumul de intrare la halda mare 950 cps, din nou pe marginea acestuia sunt bolovani care au nivele de radioactivitate situate intre 3.000 si 6.000 cps! De mai bine de 10 ani Fundatia http://www.julesvernero.8m.net inventariaza si marcheaza zonele periculoase radioactive din Romania.In perioada dintre cele doua razboaie mondiale, in zona Stei si Ciudanovita apare o firma germana care exploateaza piatra pe ntru constructii, pe care o imbarca in trenuri si o duce in Germania. Din acest moment apar primele probleme. Piatra nu era nimic altceva decat minereu de uraniu. Dupa pierderea razboiului, se opreste exploatarea. Dar, nimeni nu a stiut realitatea. Exploatarea s-a facut in regim de cariera. Oamenii din zona au inceput sa duca acasa bolovani de acolo, si i-au folosit la constructia caselor. In perioada Razboiului al-II-lea mondial, exploatarea stagneaza; dar imediat apar rusii. Aveau documentatie de la nazisti, aveau nevoie de uraniu, aveau la dispozitie o tara cu multe datorii de razboi. Asa ca Romania a pus la dispozitie tot teritoriul. S-au creat acele SOVROM-uri ( societati Sovieto-Romane ) care exploatau totul. Ei au adus utilaje perfomante pentru acea perioada, au adus ingineri. Muncitorii erau din Romania. Cand nu erau suficienti aduceau detinuti politici. Asa s-a lucrat pana in 1957 cand s-au desfiintat SOVROM-urile,iar inginerii lor au plecat cu toata documentatia. Romanii au continuat exploatariile pentru rusi, singuri, dar in 1964 se cam incheie datoriile de razboi si exportul de uraniu se micsoreaza. Se inchid multe mine. Nici acum nu se ia nici o masura. Totul se uita. In 1974 Ceausescu se cam cearta cu prietenii din CAER. Este o perioada de nehotarare. Exportul de uraniu scade in continuare. Urmeaza un alt val de inchideri. Nimeni nu lasa documentatie. Ultimul val de inchideri are loc in perioada 1990-1992. Export la rusi nu se mai face, in tarile europene nu este cerere. Apare controlul international pentru energia atomica. Apare o oscilare de inchidere-deschidere la cateva exploatari, dar in prezent totul este clar. Expoatarile facute de Institutiile de Cercetare (Institutul de Studii si Exploatari Miniere apoi Institutul de Prospectari si Exploatari Geologice) au fost abandonate, desi aveau plan si la microproductie. Dupa plecarea echipelor de la Institut, urma sa vina Intreprinderea Miniera. Dar a venit revolutia din 1989. Acum nu mai este de gasit nici o Companie miniera, pentru ca s-au desfintat. Aceste valuri in exploatare au dus la aparitia multor situri parasite. Inginerii si muncitorii au murit destul de repede, asa ca nu prea a avut cine sa povesteasa. De la rusi am luat modelul ca toate exploatarile de materiale strategice ( aur, cupru, uraniu) sa fie in subordinea Ministerului de Interne. De aceea, pana in 1990 era o problema ca sa scrii ceva intr-o lucrare stiintifica, mai ales sa si publici ceva referitor la aceste materiale. Pana si tezele de doctorat contineau putine date. Importul de aparatura dozimetrica pentru masurat radioactivitatea era interzisa (doar cateva laboratoare specializate au fost dotate, dar nu cu aparatura deosebita). In anul 1997, s-a dat din nou aceasta lege, pe care nu o respecta insa nimeni! La inceput, cand a demarat colaborarea cu canadienii, am avut ceva probleme cu Serviciul Secret. Acum s-au lamurit, ne ajuta chiar, mai ales ca au si ei un serviciu de protectia mediului ( asa cum au cei de la FBI sau CIA ). Si acum suntem in NATO, nu este asa?! De la canadieni am invatat sa lucram corect. Ne-au trimis multa documentatie. La inceput si ei au fost putin cam sceptici. Au spus ca ce facem noi este problema guvernului. Dar, dupa ce au constatat realitatea ne-au ajutat cu tot ce au avut. Si nu numai atat, dar au implicat si pe alti colegi, unii chiar din Statele Unite care au, cel putin o universitate terminata. De altfel nici voluntarii nu au viata mai usoara. Iar la HCJV toti sunt voluntari, nu avem nici un salariat. Finantarile sunt foarte mici si rare. Norocul este ca ne ajuta institutiile guvernamentale, dar nu cu bani. Iti dau cateva exemple: forestierii ne dau voie sa folosim cabanele din munte, Primariile ne ajuta cu mijloace auto pentru deplasare in zona, Protectia Civila ne imprumuta aparatura dozimetrica ( nu prea performanta dar ne descurcam cu ea) si vin cu noi la masuratori, Institutul de Igiena ne face analize la probele pe care la ducem, fara sa ne ia bani, Universitatea Tehnica din Timisoara ne face analize chimice pentru metale grele si ne trimite studentii in practica, Calea Ferata ne da un vehicul special drezina). La un pas de moarte Am ajuns la Ciudanovita datorita unui om care a fost la un pas de moarte din pricina radioactivitatii: Mircea Golosie, presedinte al Hobby Club Jules Vernes. Acest club nu avea ca domeniu de activitate probleme de mediu pana in 1999. Se ocupa de turism si de sustinerea activitatilor stiintifice si de cerecetare. 13

In acel an, Mircea Golosie s-a imbolnavit grav, inca o termen medicii nu reuseau sa-i puna un diagnostic. Timp de o luna si jumatate am facut marcaje montane intr-o zona radioactiva. Nu stiam ca este radioactiva, fiindca nu era marcata in nici un fel. Medicii au crezut ca am SIDA, fiindca am slabit 23 de kilograme intr-o luna. Apoi si-au dat seama ca mi-am pierdut imunitatea din pricina radioactivitatii. Pot spune ca mi-am revenit printr-o minune, fiindca medicii nu aveau ce sa-mi faca , spune Mircea Golosie. De atunci a pornit un razboi cu autoritatile responsabile cu inchiderea si ecologizarea minelor, care isi fac treaba inconstient, nepasandu-le ca pot pune in pericol vieti umane. Case radioactive Primele exploatari de uraniu din tara noastra au fost deschise in perioada interbelica, de catre nemti, la Ciudanovita si Stei. La finalul razboiului, acestea au fost preluate de rusi, care au deschis si altele, noi. Se castiga foarte bine, se murea mult, rusii nu puteau transporta cat excavau. Depozitau minereul unde aveau loc, bineinteles, cu gandul ca o timp il vor lua de acolo. In 1964, rusii au plecat, inginerii de mine au murit si nimeni nu mai stie unde sunt haldele. In 89 a venit revolutia, minele au inceput sa se inchida, dar haldele radioactive au ramas printre munti, nemarcate. La Ciudanovita sunt oameni care, in necunostinta de pricina, au folosit ca materiale de constructii pietre si nisip din haldele radioactive , spune Mircea Golosie. Autoritatile ascund In Timis, Arad, Caras-Severin si Hunedoara sunt in jur de 90 de situri radioactive identificate. Prin eforturi sustinute am reusit abia anul asta sa convingem autoritatile sa monteze panouri de avertizare, pentru ca macar localnicii si turistii sa stie sa se fereasca. Credeti-ma, am vazut corturi montate pe halde radioactive, pentru ca turistii, mai selectionat strainii, nici nu se gandesc ca un asemenea loc se poate sa nu fie marcat! Am impresia ca autoritatile nu vor sa recunoasca aceste zone, de frica Uniunii Europene. Europa dar ne poate ajuta sa ecologizam corect aceste zone si nu vrea decat ca ele sa fie identificate si sa fie marcate corespunzator , sustine Mircea Golosie. Indiferenta Hobby Club Jules Vernes a contactat in anul 2000 guvernul Canadei, care a trimis in zona doi voluntari de la Corpul de Voluntari Canadieni: Bill Blackman, geolog, si Harry Whyttaker, chimist, ambii ingineri militari. Acesti oameni au venit aici trei ani la rand si nu au avut cu cine vorbi din partea autoritatilor , spune presedintele clubului. Clubul a primit din partea canadienilor aparatura in valoare de 10.000 de dolari, care include un radiomentru MIP 21, echipament pentru un laborator mobil, filme foto si alte dotari. Am pus la dispozitia autoritatilor toate aceste echipamente, inclusiv masuratorile efectuate de noi. I-am scris domnului Lucian Biro, secretar de stat si presedinte al CNCAN (Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare n.r.), dar nu am primit nici un raspuns. Anul asta am vorbit si cu doamna Cornelia Garboni, de la Agentia de Mediu din Timisoara, careia i-am trimis si o scrisoare-raport cu masuratorile si concluziile noastre in zona. A organizat apoi o conferinta pe aceasta tema la Resita, la care nu m-a invitat , spune Mircea Golosie. Nivel depasit In unele locuri din zona Ciudanovitei, nivelul radiatiilor depaseste de 20 sau chiar de 30 de ori nivelul de alarmare. Radiometrul lui Mircea Golosie masoara radioactivitatea in cicli (sau dezintegrari) pe secunda (cps). La o valoare de 200 de cps este nivelul de alarmare. Una dintre haldele provenite de la galeria de la intrarea in colonie are un nivel de radioactivitate de la 3.000 la 3.500 cps, drumul de intrare la halda mare 950 cps, din nou pe marginea acestuia sunt bolovani care au nivele de radioactivitate situate intre 3.000 si 6.000 cps! Bolovani de 9.999 cps Intr-un raport referitor la zona Ciudanovita tiparit in anul 2002, raport realizat cu ajutorul unor experti din mai multe tari, membrii Hobby Club Jules Vernes au avertizat asupra pericolului reprezentat de nivelul mare al radioactivitatii in zona: Perimetrul blocurilor (de locuinte n.r.): 60 82 cps. Perimetrul scolii din Colonia Ciudanovita: 40 60 cps. In gara coloniei, unde mai este inca buncarul de incarcare pentru vagoane: sub rampa, la sol, de la 1.000 la 5.400 cps; sub rampa, la inaltimea de un metru, de la 902 la 4.500 cps; peron gara, pe aleea de beton, 100 cps. Pe sosea, de la 150 la 220 cps. Nisipul de pe sosea din zona de incarcare prezinta valori neomogene, cuprinse intre 250 si 350 cps, pana la 1.600 cps. Am gasit bolovani in pondere de 0,7 kg la care am gasit valori de 9.999 cps (valoarea maxima pe 14

care o poate masura MIP 21 dozimetrul portabil). Pentru a continua studiile in aceste zone ar fi utila o colaborare si cu alte institutii abilitate. Pentru o eventuala colaborare, Hobby Club Jules Vernes ofera logistica formata din autolaborator ARO, radiometre portabile, echipamente pentru prelucrat documente foto . Brosura a fost trimisa mai multor institutii autorizate sa se ocupe de acest domeniu: Agentia Regionala de Protectie a Mediului Resita, Agentia de Dezvoltare a Zonelor Miniere Anina si Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare. Mircea Golosie nu a primit dar raspuns din partea nimanui. Toti cei platiti din bani publici pentru a se ocupa de aceste probleme aparte de grave s-au facut ca ploua, cu o nepasare criminala, fara sa tina seama ca era vorba de vietile unor oameni care locuiesc in zonele analizate! Autorii raportului l-au mai trimis o data, in anul 2004, dar nici de aceasta data nu au primit nici un raspuns!

15