CENTRUL DE ASISTENŢĂ PSIHOLOGICĂ ŞI SOCIALĂ ,,OPORTUNITATE ,, IDNP

1014620001405

Culegerea de articole și texte ,, FORMAREA CONTINUĂ.ABORDĂRI

CONCEPTUALE,,

Coordonator publicație Angela Cojocaru,,Președinte AO,,OPORTUNITATE,,

Expert Gh.Șalaru expert Drepturile Omului,FORMATOR ,expert PNUD

Pregătit pentru editare august 2022

Conflictele de cuplu
Victoria Roropu ,membru AO ,,OPORTUNITATE,,Angela
Cojocaru,psiholog,expert comunicare
Conflictele de cuplu sunt inevitabile atunci când părinții nu reușesc să găsească o cale
de rezolvare a problemelor ce generează conflicte. Copiii sunt afectați la nivel emoțional și
comportamental, dar și fizic.
Conflictele de cuplu, de regulă, apar ca rezultat al unei comunicări ineficiente și duc la
încercarea de a-l domina pe celălalt partener, la învinuiri, critici, manipulare sau alte
comportamente agresive.
De multe ori, conflictele între părinți îi atrag în mijlocul lor și pe copii, care de cele
mai multe ori joacă rolul de a-i distrage pe adulți de la conflict. Părinții îi implică pe copii în
conflictele lor atunci când , pentru a-l ataca pe partener, permit copilului ceea ce celălalt
părinte îi refuză sau când îl critică pe celălalt părinte în fața copilului.
Comportamentul părinţilor se schimbă şi el în funcţie de mulţi factori: vârstă, sex,
temperament, caracter, experienţa proprie în problema dată, cunoştinţele respective şi
reprezentările lor despre procesul educaţiei şi al detaşării adolescentului de familie. Forţa şi
gradul de exteriorizare a reprezentărilor şi aşteptărilor parentale sunt foarte importante pentru
accelerarea sau frânarea detaşării copilului de familie [15, p.14].
Cercetând această sferă, H. Stierlin a stabilit trei aspecte ale reprezentărilor şi
aşteptărilor părinţilor, care influenţează relaţia lor cu copiii şi conţinutul acţiunilor educative
familiale. Sigur, părinţii observă şi cunosc capacitatea copilului de a fi independent;
capacitatea de a stabili noi relaţii interpersonale şi capacitatea de a întreţine relaţii cu familia
după detaşarea de ea. [11, p.54] 
În present pentru o bună parte din femeile europene, inclusiv din Republica Moldova,
autorealizarea în viaţă înseamnă activitate profesională şi independenţă materială, ceea ce se
manifestă prin creşterea continuă a numărului şi ponderii femeilor angajate. cu toate că
femeile reuşesc să ie învingătoare în domeniul professional şi cel familial, acest fapt în multe
cazuri provoacă conlictul dintre responsabilităţile de la serviciu şi cele familiale.
În condiţiile transformării profunde a orientărilor valorice ale femeii, modiicării
normelor sociale cu privire la standardele de viaţă, diversiicării spectrului necesităţilor umane
familia devine o piedică pentru femeie în dezvoltarea profesională, creşterea veniturilor
individuale, promovarea socială.
Astfel, valorile extrafamiliale dobândesc o semniicaţie tot mai evidentă, pe cât cele
familiale se deplasează pe planul secundar.
Ocupaţia femeilor şi comportamentul ei reproductiv tot mai mult relectă sistemul de
orientări valorice. condiţiile actuale de trai ale familiilor nu favorizează activitatea economic
a femeilor, mai ales celor cu copii mici, provocând problema „sarcinii duble”. luând în
considerare situaţia demograică actuală (sporul natural negativ, scăderea semniicativă a
natalităţii, nivelul înalt al mortalităţii, reluxul migraţional) şi tendinţele care se preigurează,
încurajarea natalităţii devine un imperatival timpului.
Prognozele demograice arată reducerea numărului populaţiei învârstă aptă de muncă,
astfel activitatea economică a femeii pentru anii viitori vai una importantă.
În acest context problema natalităţii scăzute poate i rezolvată dacă vom ţine cont de
aspecte sociale ale maternităţii, schimbările în modul de viaţă al populaţiei, orientările
femeilor de vârstă reproductivă spre activitate economică şi dezvoltare profesională. Aceasta
semniică că crearea condiţiilor favorabile pentru îmbinarea rolurilor parentale şi profesionale
de către femei constituie un obiectiv important al politicilor familiale.
Experienţa ţărilor economic dezvoltate demonstrează scăderea continuă a natalităţii
până la niveluri extreme de scăzute, care nu asigură reproducerea populaţiei. Însă cea mai
favorabilă situaţie se constată în ţările, care promovau politici familiale speciale de asigurare
a egalităţii de gen, de creare a condiţiilor favorabile de reintegrare a femeilor cu copii pe piaţa
muncii.
Una din cele mai complicate probleme, care urmează a fi rezolvată prin politici
sociale şi familiale ţine de atenuarea conlictuluidintre rolurile parentale şi profesionale.
Evident că modelul patriarhal alrelaţiilor dintre sexe, când femeia după căsătorie se
dedica în totalitate familiei şi copiilor şi-a pierdut actualitatea în societatea contemporană, pe
motivul diminuării rolului valorilor tradiţionale în sfera familiei şi căsătoriei, răspândirii
uniunilor non-maritale, instabilităţii relaţiilor conjugale, creşterii nivelului de studii şi
aspiraţiilor sociale ale femeilor etc.
De asemenea, este imposibilă revenirea la repartizarea tradiţională a rolurilor dintre
bărbaţi şi femei: soţul principalul întreţinător al familiei şi soţia –ocrotitoarea căminului
familial şi cea care se ocupă de îngrijirea şi educareacopiilor, dat iind faptul că pe parcursul a
mai multor decenii s-aformat un model economic cu un grad înalt de ocupare a femeilor.
Este adevărat şi faptul că în condiţiile liberalizării economice piaţă muncii a devenit
mai lexibilă, au crescut cerinţele faţă de pregătirea profesionalăa angajaţilor, menţinerii
nivelului înalt de caliicare pe parcursul întregii perioade de activitate economică.

Analizând literatura de specialitate şi experienţa pedagogică, putem remarca

următorul moment: dacă părinţii îl consideră pe adolescent incapabil de autonomie, atunci ei
se opun şi încep a frâna procesul de detaşare a acestuia de familie pe diverse căi, iar acţiunile
educative devin coercitive, ceea ce provoacă un lanţ de conflicte interpersonale, fapt
menţionat de mai mulţi cercetători.