Sunteți pe pagina 1din 3

Evenimente paranormale

energiaconstiintei.ro/evenimente-paranormale/

7 februarie 2018

Suntem înconjuraţi de normal, de ceea ce are sens pentru noi

Înţelesuri descifrabile chiar dacă uneori abia după un timp, suntem înconjuraţi de
paranormal. Asta cel puţin în proporţie egală cu ceea ce ne este familiar, descifrabil şi
numim normal. De aici, ia naştere din păcate, o împărţire a gândirii şi a raportării noastre
la realitate. Dar acest lucru se face într-un mod arbitrar şi prea puţin realist.

Reîncarnarea nu mai este o teorie!


Atunci când torţele vieţii ne-ar livra continuu, mesaje vizuale, auditive, sau de alt tip, care
luate în seamă, ar avea putinţa să ne îndrepte vieţile. Atunci, vieţi ale noastre ar căpăta
valenţele împlinirii. Astfel am înţelege cum să atingem fericirea în această lume. Asta
pentru că, paranormalul nu este altceva decât o cale de a afla lucruri despre noi cei din
trecut, din prezent, sau din viitor.

Să ne reamintim cazuri celebre care au influenţat vieţile protagoniştilor acestor istorii şi nu


numai pe ale lor! Datează din prima jumătate a secolului XX şi este una dintre cele mai
cunoscute întâmplări ale acelor vremuri. Acest lucru se datorează şi veridicităţii absolute
a întregii istorii. Este vorba despre un copil, care nu ar fi putut cunoaşte în niciun alt mod
faptul că se reîntorsese la viaţa de pe Pământ.

Mai trăise, cu doar câţiva ani în urmă murise, iar acum se reîncarnase

1/3
În viaţa actuală se numea Shanti Deva, dar în anul 1930, la vârsta de doar 4 ani, fetiţa
avea să le spună părinţilor ei că mai trăise foarte recent. Trăise într-un alt sat din India,
numit Muttra. Acolo avusese 3 copii, iar la naşterea celui de-al treilea murise, numele ei
din această ultimă viaţă fiind Ludgi.

Părinţii, uluiţi dar acceptând ca posibil acest fapt, poate şi datorită siguranţei de sine a
copilului, au început să facă cercetări concrete. Au  mers exact în satul indicat de copil,
pentru a afla dacă ceea ce le relatase fata putea fi adevărat. Ei bine, aceștia aveau să
aibă imensa surpriză de a descoperi că toate cele spuse fuseseră reale. Iar în momentul
în care s-au dus şi cu fetiţa în Muttra, aceasta a şi început să vorbească imediat în
dialectul local. Odată ajunsă la casa pe care o indicase în descrierile făcute, aceasta a
recunoscut imediat copiii şi fostul soţ!

Mai mult, în timpul discuţiilor care au urmat, cu familia din altă viaţă, cu alte rude şi cu o
serie de cunoscuţi din viaţa anterioară, care şi ei trăiau încă, a putut să le relateze
acestora 24 de întâmplări din viaţa anterioară. Toate aceste întâmplări fiind însoţite de
descrieri complete. Descrieri cu toate detaliile ce ar fi putut fi date de către o persoană
implicată, în mod direct, în evenimentul relatat. Shanti Deva a păstrat ulterior, tot restul
vieţii sale, relaţii strânse cu familia din viaţa trecută, pe care, în mod firesc, o considera
încă, familia ei.

Întâmplare uluitoare!

Un alt caz, de referinţă în paranormal, este acela al lui James Worson. În anul 1873, în
ziua de 3 septembrie, bărbatul s-a prezentat în locul în care urma să aibă loc concursul
de alergare la care se încrisese cu doar câteva zile în urmă. Cursa de alergare urma să
se ţină din oraşul Leamington şi până în Coventry, distanţa fiind de 32 km, un maraton
incredibil, dar pentru care bărbatul nu îşi facea nicio problemă, condiţia sa fizică fiind una
foarte bună.

2/3
Pentru că, totuşi o asemenea cursă, a stârnit deopotrivă şi o imensă curiozitate, dar şi
îngrijorare, participanţilor putând să li se facă rău în timpul alergării. Astfel, unii dintre
spectatori s-au gândit să îi urmeze în trăsuri pe participanţii la cusă. La fel s-a întâmplat şi
în cazul lui James Worson, care a fost tot timpul însoţit de doi prieteni, Hammerson Burns
şi Barham Wise. Aceștia relatând ulterior despre frumuseţea şi normalitatea cursei, aveau
să povestească faptul că James era pus şi pe şotii. El vorbea şi glumea de mai multe ori
cu cei doi prieteni în timp ce alerga, acest lucru însă până la un moment dat când…

James Worson, din senin s-a împiedicat de ceva, de un obstacol invizibil, moment în care
a scos un ţipăt. „A fost cel mai îngrozitor sunet pe care l-am auzit vreodată”, avea să
povestească ulterior domnul Wise. Wise este unul dintre cei doi prieteni, care în mod
vizibil terifiat, avea să mai povestească şi cum s-a întâmplat. În loc de a se petrece
aşteptata cădere la pământ a lui James, bunul lor prieten s-a evaporat pur şi simplu, sub
ochii lor! Acest lucru s-a întâmplat până să ajungă la pământ, chiar înainte de a dispărea.

A dispărut instantaneu, ca şi când nici nu existase vreodată. Singura urmă rămasă fiind
urma picioarelor lui imprimate pe sol, în locul în care ar fi trebuit să cadă! Niciuna dintre
anchetele ulterioare nu a putut aduce lumină, câtuşi de puţin, asupra acestei
înspăimântătoare întâmplări. Nicio explicaţie nu a putut fi dată, doar un verdict
cutremurător: dispărut pentru totdeauna!

3/3

S-ar putea să vă placă și