Elisabeta a II-a 

(Elizabeth Alexandra Mary; n. 21 aprilie 1926,[1][2][3][4] Londra

Mare, Anglia, Regatul Unit[5] – d. 8 septembrie 2022,[6][7] Balmoral Castle, Scoția, Regatul Unit[8]) a
fost regina Marii Britanii și a Irlandei de Nord din 1952 până la decesul acesteia în data de 8
septembrie 2022.
Elisabeta s-a născut în Mayfair, Londra, fiind primul copil al ducelui și ducesei de York (mai târziu
regele George al VI-lea și regina Elisabeta). Tatăl ei a urcat pe tron după abdicarea fratelui său,
regele Eduard al VIII-lea, în 1936, moment din care ea a devenit moștenitoarea prezumtivă. A
avut parte de o educație privată, acasă, și a început să își asume sarcini publice în timpul celui
de-Al Doilea Război Mondial, servind în Serviciul Teritorial Auxiliar. În 1947 s-a căsătorit
cu Philip, Duce de Edinburgh, un fost prinț al Greciei și Danemarcei, cu care a avut patru
copii: Charles al III-lea, Anne, Prințesă Regală, Andrew, Duce de York și Edward, Conte de
Wessex. A fost căsătorită cu prințul Philip timp de 73 de ani, până la moartea acestuia, la 9 aprilie
2021.
Când tatăl ei a murit în februarie 1952, Elisabeta a devenit conducătoare a Commonwealth-ului și
regină a șapte țări independente ale Commonwealth-ului: Regatul Unit, Canada, Australia, Noua
Zeelandă, Africa de Sud, Pakistan și Ceylon. Ea a domnit ca monarh constituțional în vremea
unor schimbări politice majore, cum ar fi decolonizarea Africii, descentralizarea puterii în Regatul
Unit, aderarea Regatului Unit la Comunitățile Europene și Brexit. Printre numeroasele sale vizite
și întâlniri istorice se numără o vizită de stat în Republica Irlanda și întâlniri cu cinci papi. Printre
evenimentele semnificative se numără încoronarea din 1953, celebrarea Jubileului de Argint, de
Aur, de Diamant și de Platină în 1977, 2002, 2012 și 2022. A fost cel mai longeviv monarh
britanic, cel mai în vârstă și mai longeviv șef de stat în exercițiu și al doilea monarh suveran ca
lungime a domniei din istoria lumii (după Ludovic al XIV-lea al Franței).
Elisabeta s-a confruntat ocazional cu sentimente republicane și critici de presă asupra familiei
regale, în special după destrămarea căsătoriilor copiilor ei și moartea în 1997 a fostei sale
nurori Diana, Prințesă de Wales. A declarat anul 1992 (marcat de probleme familiale și incendiul
Castelului Windsor) drept annus horribilis. Cu toate acestea, sprijinul pentru monarhie în Regatul
Unit a fost și rămâne constant ridicat, la fel ca și popularitatea ei personală.