Sunteți pe pagina 1din 35

TRIBUNA

semnal
Director fondator:

China ca supraputere
Ioan Slavici (1884)
Publicație bilunară care apare sub egida
Consiliului Județean Cluj

Î
Consiliul consultativ al revistei
de cultură Tribuna: n sistematizarea filosofică a pragmatis-
mului reflexiv, pe care profesorul Andrei
Nicolae Breban Marga a angajat-o, o secțiune o formează
Andrei Marga studiile strategice. Ea cuprinde volume deja pu-
blicate, precum Schimbarea lumii. Globalizare,
Gaetano Mollo
(Universitatea din Perugia) cultură, geopolitică (2010), The Destiny of
Europe (2011), Ordinea viitoare a lumii (2017),
Ilie Pârvu România în Europa actuală (2018), Europa și
D. R. Popescu Israelul – o simbioză istorică (2020).
Grigore Zanc Din aceeași secțiune a fost tipărit recent vo-
lumul China ca supraputere (Editura Niculescu,
București, 2021, 396 pg.) - varianta substanți-
Redacția: al extinsă a cărții Ascensiunea globală a Chinei
Mircea Arman (2015). Publicăm aici coperta, extrase din tex-
tul final și din prefață și structura cărții.
(manager / redactor-șef) Redacția
Ovidiu Petca
„Am cunoscut Statele Unite ale Americii
(secretar de redacție)
și China la fața locului, ca bursier american la
Ioan-Pavel Azap Washington DC și ca membru al unui grup de
Ani Bradea consultanță la Beijing, și, desigur, din vizite re-
petate. Am și scris despre fiecare. În 1998 am
Claudiu Groza scris despre America (A. Marga, Reconstrucția
Ștefan Manasia pragmatică a filosofiei. Profilul Americii clasice,
Oana Pughineanu Ed. Academiei Române, București, 2017, ediția
a II-a). Am scris cartea Ascensiunea globală a
Aurica Tothăzan Chinei (Ed. Niculescu, București, 2015) și diver- treime. Președintele Joe Biden își propune în zile-
Maria Georgeta Marc se studii și articole despre China. le noastre să organizeze o coaliție de țări cu care
Ca generație, am fructificat condițiile a ceea să facă față proiectelor Chinei în lume.
Tehnoredactare: ce s-a numit «cuplajul» dintre China și Statele China și SUA au intrat explicit, cum era de
Mihai-Vlad Guță Unite ale Americii. De la început am îmbrățișat, așteptat de oricine cunoaște istorie și societățile
la rândul meu, optica inițiată de Henry Kissinger de astăzi, în competiție. Dar accentele polemi-
Redacția și administrația: și Helmut Schmidt, care și-au dat seama primii ce înclină deocamdată spre confruntare. Au fost
de importanța crucială pentru lume a înțelege- scoase din arhivă vechi dosare ce păreau închise
400091 Cluj-Napoca, str. Universității nr. 1
rilor Richard Nixon-Mao Zedong-Ciu Enlai. sau nu păreau incendiare – chestiunea uigură,
Tel. (0264) 59. 14. 98 La acestea s-au adăugat acordurile semnate la Taiwan-ul, Hong Kong-ul, diferențe ideologi-
Fax (0264) 59. 14. 97 Helsinki, în 1975, pentru a stabili o nouă or- co-politice și moșteniri, originea coronavirusu-
dine a lumii. Pe acest fond, înțelegerile Ronald lui-19, practicile comerciale, hegemonismul.
E-mail: redactia@revistatribuna. ro Reagan-Mihail Gorbaciov-George Bush-Helmut Observația mea, relativ la «decuplajul» Chinei
Pagina web: www. revistatribuna. ro Kohl au fost posibile și au făcut posibilă schim- și SUA, la care forțează unii fără a lua în con-
barea din Europa Centrală și Răsăriteană din siderare consecințele, este că acesta periclitează
ISSN 1223-8546
anii nouăzeci, reunificarea Germaniei și noua ordinea lumii din trei direcții majore ce păreau
Responsabilitatea asupra conținutului textelor arhitectură europeană, în care ne aflăm. să nu ridice probleme. Prima este aceea că dez-
În anii din urmă «cuplajul» a slăbit. Evoluția voltările în care umanitatea se angajase cu de-
revine în întregime autorilor
spre aceasta poate fi reconstituită sintetic amin- cenii în urmă vor fi înlocuite cu conflicte. Este
tindu-ne decizii de importanță hotărâtoare improbabil ca acestea să rezolve ceva în epoca
Pe copertă: adoptate în China și în SUA acestor ani. în care proliferarea nucleară nu s-a putut opri,
Rodica von Keyserling
Stejarul justiție (2012)
Prognoza anunțată de consilierul preziden- iar o nouă generație de arme sofisticate a intrat
ulei pe pânză, 120 x 100 cm țial Hu Angang (China in 2020. A New Type pe scenă. A doua este aceea că terorismul se va
of Superpower, Brookings Institution Press, simți din nou în largul său, după ce a putut fi
Washington DC, 2011) s-a împlinit – China a luat sub un anumit control și redus grație înțe-
devenit supraputere în multe privințe. Într-o legerilor SUA – Rusia – China - UE. A treia di-
carte lansată la Frankfurt am Main de doi foști recție este aceea că particularismele – etniciste,
cancelari germani, președintele Xi Jinping (The confesionale, culturaliste, etc. – vor izbucni cu
Governace of China, Foreign Language Press, forță nouă pe fondul competițiilor ce nu au cum
Beijing, I-II, 2014-2018) a anunțat proiectul să rămână raționale. Scurt spus, distrugerea «cu-
transformării Chinei în prima putere economi- plajului» va antrena falii mai mari în umanita-
că, științifică și tehnologică a lumii. «Noul drum tea actuală decât se discută și anticipează astăzi.
al mătăsii», cea mai mare investiție din istorie, Fiecare om conștient îi va resimți efectele”.
este alt proiect. Cele două proiecte ar urma să se „Cartea China ca supraputere își propune
realizeze în deceniul în curs. să capteze indicatorii și trăsăturile ascensiunii
În acest context, ultimii președinți americani Chinei printre puterile globale și să lămurească
au reacționat. Barack Obama a dispus «încercuri- câteva lucruri care împiedică sau măcar întârzie
rea (containment)» Chinei. Președintele Donald înțelegerea transformărilor din China de astăzi.
Trump (Great again! Wie ich Amerika retten wer- Sunt, de fapt, interpretări devenite clișee, ce au,
de, Plassen, Kulmbach, 2016) a cerut renegocie- uneori, de partea lor prestigiul unor voci de in-
rea tarifelor vamale cu China. În 2019-2020 s-a discutabilă autoritate intelectuală.
ajuns să se încheie renegocierea pe mai bine de o Continuarea în pagina 5

2 TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021


editorial

Noțiunile de Bine, Suflet


și Adevăr în imaginativul
platonician(III)
Mircea Arman

A
doua cale este calea „reamintirii neposeda- Sigur că aceste deosebiri de viziune se datorează,
te”, legată de cunoaşterea dianoetică şi des- aşa cum se întîmplă cu toate textele transmise din
făşurată de către Platon în dialogul Menon1. antichitatea greacă, nesiguranţei textului transmis,
Legat de termenul anamnesis şi de dezbaterile iar aceste interpretări variate după care ar exista
contradictorii care au avut loc vom aminti aici cîte- mai multe sensuri ale anamnesei a reuşit, de multe
va opinii aşa cum le găsim enunţate de către Anton ori, să se impună.
Dumitriu în celebra sa Aletheia2. Problema legării anamnesei de mit şi interpre-
Plecînd de la un studiu semnat de Mary F. tarea mitologică a doctrinei reminiscenţei tinde
Rousseau3, savantul român arată că, luînd ca să ducă în eroare. Într-o asemenea greşeală cade
punct de plecare mai multe mituri, între care cel şi Percival Frutiger care, în cartea sa Les Mythes
al ciclurilor sau despre nemurirea sufletului s-au de Platon8, crede că există două căi de abordare a Mircea Arman
născut o sumedenie de tendinţe de interpretare a „doctrinei reamintirii”, una care este dezvoltată de
termenului Aletheia. „Avem astfel: o interpretare Platon în Menon şi care este de natură mitică şi o
tradiţională literară a «mythului amintirii» şi, mai alta, dezvoltată în Phaidon, care este dialectică. lumea exterioară a sensibilului, fenomenalul. Ea
recent, o încercare de «a demythologiza» această Nu credem că această interpretare duală poate este liantul şi motorul reprezentărilor sensibile şi
teorie, adică de a considera mythos-ul ca un «as- sta în picioare. În primul rînd, să vedem ce ter- a celor noetice, în acelaşi timp. Această anamnesis
pect tematizat» al cunoaşterii noastre, ca inferen- meni foloseşte filosoful grec pentru a reda noţi- este tot ceea ce este opus uitării (lethe), aşa cum nu
ţă, formularea definiţiilor sau structurarea expe- unea de „reamintire”. Platon foloseşte doar cîteo- este neapărat Aletheia opusul Lethei şi cum greşit
rienţei sensibile prin structuri psihice înnăscute.4 dată termenul de mneme (celălalt nume al zeiţei consideră Anton Dumitriu11. Abia la Platon putem
Divergentă faţă de aceste modalităţi de interpretare Mnemoyne), deşi avea la dispoziţie şi alte noţiuni vorbi de o opoziţie anamnesis – lethe şi, implicit,
este concepţia lui Schleiermacher, care a acceptat precum hypomnesis sau mneia.9 Cuvîntul cel mai una aletheia – lethe.
o strînsă legătură între ergon (acţiune), mythos şi folosit este anamnesis „forjat chiar de el”(Dumi- Nicăieri în tradiţia culturală grecească, pînă
logos, în dialogurile lui Platon. După părerea lui şi triu). în metafizica platoniciană, nu putem vorbi, de la
a celor care l-au urmat aceste scrieri nu sunt decît Întrebarea firească este de ce Platon care avea la primele determinări mitice şi pînă la Homer sau
«psyhodrame» cu intenţia de a provoca pe cititori îndemînă lexemele mai sus amintite a fost nevoit să Hesiod trecînd prin doctrinele sectelor filosofi-
să întreprindă o cercetare filosofică. creeze un nou termen, anamnesis? co-mistice ale secolelor VI-V ÎCh., de o opoziţie
La rîndul său, Mary F. Rousseau, pentru a găsi Că termenul în discuţie are o evidentă legătură explicită a termenilor de aletheia – lethe, ci, mai
o interpretare a termenului anamnesis în spiritul cu cel de memorie nu o poate nega nimeni, însă curînd, de o reală complementaritate a acestora.
marelui filosof, a încercat o «remythologizare» a lui înţelesul său mai profund, spune Hegel, este cel Această pereche a contrariilor anamnesis – lethe,
Platon, numind chiar ideea de anamnesis «mythul „de a se interioriza, de a intra în sine”. „În acest vine în istoria grecească a filosofiei ca o noutate, iar
reamintirii» - Myth of Recollection. Mythurile nu sens, putem spune că cunoaşterea generalului nu la Platon această stare „fără uitare” este starea de
pot fi analizate, după acest autor, prin soluţii siste- este altceva decît o reamintire, o intrare în sine; se Aletheia legată de ideea de memorie perpetuă. Dar
matizate şi finale, ca şi cum ar fi un «puzzle logic», poate spune că din ceea ce se prezintă mai întîi în întrucît memoria re-constituie continuu realitatea
ele pot fi luate numai ca luminînd o problemă, dar chip exterior şi este determinant ca diversitate noi în sensul imaginativului poietic rațional, Aletheia
nu ca o explicaţie finală. Pasajele din dialogurile facem ceva interior, ceva general prin faptul că in- se leagă de fiinţă şi existenţă. Existenţa (to on) este
platonice care se referă la «reamintire», fiind con- trăm în noi înşine, prin faptul că în felul acesta de- pentru Platon şi pentru întreaga filosofie greceas-
siderate toate mythice, nu pot da, după această venim conştienţi de interiorul nostru.”10 că, Adevărul.
concepţie, o explicaţie completă a ceea ce este ana- Prin urmare, anamnesis nu este un simplu pro- Greşeşte Heidegger atunci cînd afirmă că ade-
mnesis, dar pot să dea o perspectivă pentru cerce- ces de reamintire ci, mai degrabă, unul de re-crea- vărul la greci este doar „Unverborgenheit”12, adică
tare. De altfel, după acest autor, chiar din textele ţie, unul în care individul trece de la potenţă la act, scoatere din ascundere, termen potrivit concepţiei
platonice ar rezulta că nu toată cunoaşterea este o printr-un mod de cunoaştere care se află perpetuu mitice despre adevăr, dar neconform gîndirii fi-
«reamintire». Această concluzie este în opoziţie cu în act (anamnesis). Legătura cu modalitatea de a losofice, de la primele determinări parmenidiene
textele, deja citate, din Phaidon şi din Menon, care re-face lumea specifică „stăpînătorilor de adevăr” şi, mai ales, în elaborata metafizică platoniciană.
afirmă clar că întreaga cunoaştere – fie dianoetică, nu poate fi evitată, Aletheia fiind re-crearea lumii Adevărul ca anamnesis la Platon înseamnă, în pri-
fie noetică – este o anamnesis”. (imaginativ poietic rațional, n.n. M.A,), a exis- mul rînd, existenţă şi a gîndi, prin urmare înseam-
Enumerarea autorilor care contestă universa- tenţei, a actului prin intermediul memoriei. Acest nă în modul cel mai originar fiinţă (to on) şi a fi, în
litatea anamnesei ca singur mijloc al cunoaşterii anamnesis nu este decît „uitare fără uitare” adică sensul pe care noi îl acordăm structurii imaginati-
la Platon este continuată de Anton Dumitriu5 cu înstăpînirea perpetuă a memoriei. vului poietic specific grecului antic.
exemplul cercetătorului italian Valerio Meattini6 Nimeni nu s-a gîndit, şi mulţimea cercetătorilor Avînd în vedere acest fapt, vom trece la al doi-
care consideră că legătura cu miturile care sunt în care spun acest lucru o dovedeşte cu prisosinţă, să lea sens al aletheiei în gîndirea grecească, sens pe
legătură cu doctrina reamintirii este slabă. El ara- spună că anamnesis este un termen în afara gîndirii care Heidegger, în lucrarea mai devreme citată, îl
tă că, în modul în care se desfăşoară dialogul cu mitologice, şi totuşi el este mult mai mult. Este evi- ratează, afirmînd, în mod inadmisibil, că sensul
sclavul din Menon, apare întrebarea dacă dialogul dent că Platon nu avea cum să ignore, nici nu o va adevărului ca adecvare a intelectului la realitate îşi
şi faptul de a intra în dialog nu sunt legate de remi- face dealtfel, gîndirea filosofico-religioasă a sectelor face apariţia în gîndirea grecească doar odată cu
niscenţă. mistice. În interiorul acestei gîndiri s-a păstrat în metafizica lui Platon.
Problema îşi găseşte răspunsul, spune Dumitriu, întregime concepţia arhaică a Aletheiei. De aceea, Nu ne vom referi aici la disputa pe care Paul
în chiar dialogul Menon, unde dialogul dintre Memoria (Mnemosyne) va juca un rol esenţial în Friedlander, probabil unul dintre cei mai avizaţi
Socrate şi prietenul lui îşi găseşte următoarea fi- construcţia platoniciană a anamnesei. Ca element comentatori ai operei platoniciene, a avut-o cu
nalitate: „Este adevărat că le va şti fără să îl înveţe fundamental al intelectului (sufletului), memoria Martin Heidegger şi în care, acesta din urmă, s-a
nimeni, numai din întrebări, regăsind singur, din re-constituie şi re-prezentifică lumea superioară a văzut nevoit să se declare învins.
sine însuşi, toată ştiinţa.”7 ideilor, dar, în acelaşi timp, reconstruieşte, interior, 

TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021 3



Noi credem că Heidegger nu a sesizat latura urmare, nu poate fi vorba de o deturnare şi o schim- văzut drept o eliberare, aşa cum în parabola dezvol-
„profană” a sensului Aletheiei, decelabilă din însăşi bare dramatică a sensului adevărului în filosofia lui tată de Platon, sclavii (unii dintre ei) se eliberează
fundamentul poiezei imaginative a realităţii, cînd Platon. de lanţurile cu care au fost legaţi încă din copilărie
gîndul, latura noetică a sufletului, se pliază perfect Identitatea dintre anamnesis şi Aletheia în filoso- şi ies la lumină ajutaţi de paideia (educaţia). În sen-
pe realitatea pe care el însuşi o construiește prin in- fia lui Platon vădeşte tocmai un raport de adecvare sul heideggerian, paideia este drumul spre eliberare.
termediul intelectului care este chiar oglinda ima- și suprapunere. Pentru că, dacă adverbul ana14 din Relaţia dintre aletheia şi paideia duce spre elibera-
ginativului poietic rațional şi al logos-ului. anamnesis înseamnă „în sus”, iar mnesis vine de la re, spre relevarea prin efort intelectual a ideilor, a
În exerciţiul mantic al pitonisei sau în evocarea mneme, deci memorie, înseamnă că anamnesis este esenţei realităţii, a adevărului ontologic. Prin urma-
plină de har a bătăliei Ilionului se găseşte, dincolo tocmai „mai sus de memorie”, adică tocmai în sfera re sensul „scoaterii din ascundere” a adevărului nu
de Aletheia ca „scoatere din ascundere” şi aletheia ideilor unde se găsesc prototipurile, esenţele reali- este libertatea, ca ultim temei, ci eliberarea (eleuthe-
ca adecvare a realităţii la intelect, aşa cum, întot- tăţii, adică în structura apriorică a imaginativului ria) ca proces al educaţiei (paideia).
deauna, în actul sacru îşi află locul profanul şi vi- poietic. Astfel trebuie privită şi interpretarea platoni-
ceversa. Caracterul profan al adevărului ca Aletheia Totuşi, noi nu trebuie să cădem în greşeala lui ciană a Aletheiei drept „alergare divină17”, întrucît
este unul complementar aşa cum uitarea (Lethe) Heidegger15, care nu face nici o diferenţiere între efortul continuu al intelectului de a se elibera de
este complementară Aletheiei, adevărului. modul ontologic al adevărului, pe care tocmai l-am datele sensibilului, de a se ridica spre lumina pură a
Prin urmare, nu putem vorbi, aşa cum face expus, văzut ca identitate între to on şi nous, şi ade- ideilor, este văzută ca o Ale-theia, adică ca „alergare
Heidegger13, de o mutaţie a sensului Aletheiei care: vărul ca adecvare a lucrului la intelect. divină”.
„de acum încolo [...] nu se mai desfăşoară ca esenţă Diferenţa majoră constă tocmai în faptul că, dacă În ceea ce priveşte esenţa şi temeiul noţiunii de
a stării de neascundere provenind din propria bo- în primul caz avem de a face cu identitatea între gîn- Aletheia în filosofia lui Platon, aceasta este ideea de
găţie a esenţei, ci ea se mută către esenţa acelei íδέα. dire şi idee ca esenţă ultimă a lucrului, în cel de al bine, Binele.
Esenţa adevărului abandonează trăsătura ei funda- doilea, prezent şi el în aletheia grecească, vom vorbi Particula ag din agathon devoalează înţelesuri
mentală: starea de neascundere.” de adecvarea intelectului la copiile ideilor, care sunt care pot fi legate de „a conduce” şi „de a fi pur”18.
Sigur că, în sistemul platonician al ideilor, ideea lucrurile sensibile, fenomenalul. Prin urmare în însăşi esenţa termenului agathon
de Bine ocupă locul central, preluînd, oarecum, ro- Pe de altă parte, nu putem fi de acord nici cu o găsim încriptate sensurile de „conducere” şi „pu-
lul Aletheiei din perioada arhaică, însă Aletheia pla- altă idee heideggeriană expusă în Vom Wesen der ritate”. Aşa cum soarele, care este derivatul Binelui
toniciană, ca expresie a realităţii (to on) şi ca identic Wahrheit16, după care „Das Wesen der Wahrheit ist pentru lumea sensibilă, este cel care conduce aceas-
al ei, este tot ceea ce este „cel mai esenţial” pentru die Freiheit”, pe care filosoful german o degajă din tă lume, o face posibilă prin lumină şi căldură şi este
fiinţarea numită om. cunoscuta „parabolă a peşterii” expusă în Republica. tot ce este mai pur în această lume fenomenală, tot
Oricum, o spunem cu riscul de a ne repeta, încă Sensul ultim al adevărului, esenţa lui, nu este, aşa, Binele face posibilă lumea ideilor, a realităţii
Homer şi Hesiod folosesc pentru a enunţa o situa- în filosofia lui Platon, libertatea. Dacă luăm sensul ultime, ontologice, care este identică Aletheiei. În
ţie oarecare ca fiind veridică termenul Aletheia, prin grecesc al termenului (eleutheria), adevărul poate fi acest sens adevărul – Aletheia – este identic – cu
fiinţa (to on).
Oprim aici cercetarea noastră asupra filosofiei
platoniciene, abţinîndu-ne de la a repovesti la mo-
dul exhaustiv dialogurile filosofului grec, așa cum
fac istoriile filosofiei și studiile pe care le-am avut
la îndemînă, şi rămînînd fideli ideii noastre de a
explicita şi interpreta cele mai importante concepte
platoniciene, încercînd prin aceasta o oglindire mai
clara a imaginativului poietic specific gînditorului
grec şi nu a diegezei de tip filosofic, urmărind oa-
recum ideea hegeliana de a „nu povesti nici o po-
veste”.

(Din cartea în lucru Imaginativ și adevăr)

Note
1 Vidi, supra.
2 Anton Dumitriu, Eseuri, Ed., Eminescu, Bucureşti,
1986, pp. 448-454.
3 Mary F. Rousseau (Marquette University),
Recollection as Realization – Remythologizing Plato (The
Review of Metaphysics, 2, 1981, p. 337 – 348.
4 Despre acest curent tratează John E. Thomas, în stu-
diul Anamnesis in New Dress (New Scholasticism, 51,
1977, p. 328 – 349), (N.a.).
5 Anton Dumitriu, Op. cit., p. 449.
6 Valerio Meattini, Temi filosofici nella dottrina plato-
nica della conoscenza (Filosofia, 1, Torino, 1979, pp. 113-
128.
7 Platon, Menon, 85 d.
8 Percival Frutiger, Op. cit., Alcan, Paris, 1930, p. 76.
9 Cf., Anton Dumitriu, Op. cit., p. 449.
10 Hegel, Prelegeri de istoria filosofiei, Ed., Academiei,
Bucureşti, 1963, pp. 489-490.
11 Anton Dumitriu, Op. cit., p. 451. Vidi supra.
12 Vidi, Martin Heidegger, Doctrina lui Platon des-
pre adevăr, trad. rom., în Repere pe drumul gîndirii,
Bucureşti, 1988, passim.
13 Martin Heidegger, Op. cit., p. 195.
14 Cf. J. Brun, Socrate, Paris, 1969, p. 89.
15 Martin Heidegger, Op. cit., passim.
16 M. Heidegger, Vom Wesen der Wahrheit, în vol.
Wegmarken, pp. 73-97, Klostermann, Frankfurt am
Mein, 1967.
17 Platon, Kratylos, 421 b.
18 Vidi, Anatole Bailly, Dictionnaire Grec – Français,
Hachette, Paris, 2000.
Rodica von Keyserling Natură moartă cu conserve (2012), ulei pe placaj, 33 x 27 cm
n

4 TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021


Urmare din pagina 2

Hegel, bunăoară, era reținut în ceea ce priveș- lucrurile, se dovedește că aceasta nu pornește,
te recunoașterea existenței unei filosofii chineze, istoricește vorbind, doar din ascetismul mora-
iar prelegerile sale de istoria filosofiei probează lei protestante, ci și din alte considerente (as-
ezitarea. Ernst Renan susținea că limba chineză, pirația câștigării competiției cu alții, de pildă).
fiind pictografică, nu ar putea exprima gândirea China dovedește, pe de altă parte, că amploarea
abstractă, încât științele nu ar avea teren priel- populației nu grevează fatal dezvoltarea, ci poa-
nic în China. Max Weber înclina să socotească te fi folosită de o dinamică opusă. Dezvoltarea
incompatibile preceptele morale moderante ei rapidă a întrecut toate prognozele, în primul
ale confucianismului și încordatul spirit de în- rînd pe cele pesimiste. Religia este îmbrățișată
treprinzător în capitalism. Economistul Gunar de China actuală, încât ne putem aștepta la mari
Myrdal socotea China «condamnată la sub- surprize în anii ce vin. În pofida asumției că doar
dezvoltare», mai ales din cauza suprapopulării. o tradiție ce fructifică logica aristotelică a relației
Unii au considerat că religia nu ar prinde teren general-particular-individual este viabilă, China
în China. Cercetători de prim plan susțineau în atestă că sunt posibile mai multe forme de cap-
1990 că va fi nevoie de cel puțin treizeci de ani tare cognitivă a lumii, cu rezultate competitive”.
pentru China spre a ajunge din urmă producția Cartea China ca supraputere este o privire
Japoniei. Analiști bine documentați postulau că panoramică asupra Chinei, ponderii ei actua-
nu are perspective reunificarea Chinei, scindată le și interacțiunii cu lumea. Ea oferă cititorului
în urma conflictului dintre comuniști și națio- informații precise și analize la obiect distribui-
naliști. Mulți cred că această țară își datorează te pe șase părți și patruzeci și două de capitole,
ponderea mărimii neobișnuite a populației sau cu o Anexă conținând intervenții în publicistică Rodica von Keyserling Fotograful Udo Reuschling (1986)
vreunei încolonări a oamenilor, fără vreo idee ale autorului. După o Prefață și o Introducere lă- ulei pe pânză, 80 x 70 cm
demnă de a fi reținută. Adepți ai unei psihologii muritoare, cartea China ca supraputere prezintă,
cognitiviste simplist înțelese consideră că felul în partea I-a, întitulată „Revenirea Chinei” ca- omului”; „Agricultura chineză”; „Ecologie ino-
de a gândi ce a luat forma canonică începând cu pitolele: „Miracolul chinez”; „China ca «stat-ci- vativă”; „Educația în SUA și China”. Partea a V-a,
Organon-ul aristotelic este singurul fel de gândi vilizație»”; „China în ascensiune”; „Ce a inițiat întitulată „Perspective”, constă din capitolele
convergent cu știința și desconsideră abordări Deng Xiaoping?”; „China și criza creditului”; „Depășirea de sine. Contra lui Chris Patten”;
concurente. Unii cred că democrația nu are cum „De unde vine puterea?”. În partea a II-a, având „China și prevalența Vestului”; „Ce fel de țară
să prindă în China. titlul „China în lumea globalizată”, se prezintă este China?”; „De ce China?”. Partea a VI-a
Aceste prognoze negative au fost infirmate „China în constelația globală”; „China ca «pivot» prezintă „China între supraputeri”, în capitolele
eclatant de istorie. China s-a schimbat adânc și al politicii americane”; „Cunoaștere versus cli- „Nevoia multiculturalismului”; „SUA și China –
a schimbat cel mai mult istoria lumii în ultimele șee. Kissinger despre China”; „Lumea văzută din război programat?”; „Atitudini față de China ac-
decenii. Răspunsurile cărții China ca suprapute- China”; „Diplomația armoniei”. Partea a III-a tuală”; „Efecte ale coronavirusului 19”; „Ordinea
re sunt, ca urmare, noi, diferite. este consacrată „Culturii chineze”, cu capitolele lumii. Ce urmează?”; „Geometria variabilă a su-
Chiar dacă filosofia este o inițiativă greceas- „Cultura chineză și felul de a gândi”; „Chinezii praputerilor”; „Raportarea la China”; „România
că, cum bine știm, chinezii și-au însușit-o ca despre propria cultură”; „Confucius”; „Civismul și China”. Anexele cuprind intervenții publicisti-
formă intelectuală și au ilustrat-o cu analize tot ca integritate”; „Filosofie chineză. Ezitarea lui ce ale autorului, de a lungul anilor, în China sau
mai demne de interes. Opinia lui Ernst Renan Hegel”; „Capitalism și confucianism. Opinia în România. Este vorba de „Revenirea Chinei”;
se poate respinge ușor observând că și limba lui Max Weber”; „Religie chineză?”; „Scrierea „Consecințele Jocurilor Olimpice”; „China la
chineză, fiind destul de diferită sub aspect lo- și conceptele. Eroarea lui Renan”. În partea a Hong Kong”; „Reafirmarea Chinei”; „China
gic, recurge la asamblarea de expresii complexe Partea a IV-a, sub titlul „Reconfigurarea ac- ca mare putere”;”China în cultura lumii actua-
din expresii simple, încât scrierea pictografică tuală”, găsim capitolele „Continuarea dezvol- le”;”Acțiunea culturală a Chinei”; „Promovarea
nu a fost ultimul cuvânt. Max Weber este ori- tării”; „Obstacole?”;„«Visul chinez»”;„«Noul culturii chineze”; „Unde suntem?”.
cum contrazis de dezvoltarea mentalității de tip de supraputere»”; „«Noul drum al mătă-
întreprinzător în China, în care, așa cum stau sii»”; „Democratizarea în China”; „Drepturile n

Concursul Național
de Literatură „Ioan Slavici”
— textele pot fi trimise până la 15 octombrie 2021 —
Revista de cultură Tribuna, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, organizează a IX-a ediție a Concursului Național
de Literatură „Ioan Slavici”. Concursul conține două secțiuni: roman și proză scurtă.
Pot participa autori de toate vârstele, cu sau fără volume personale publicate, cu condiția ca textele trimise pentru concurs să fie inedite.
Textele nu trebuie să depășească 10 pagini format A4, corp literă - Times New Roman 12, la 1,5 rânduri.
Juriul va fi format din redactori ai Revistei Tribuna – critici literari, eseiști și prozatori.
Premiile constau în publicarea textelor în Revista Tribuna.
Festivitatea de premiere și manifestările adiacente concursului vor fi anunțate la o dată ulterioară.
Materialele vor fi expediate prin e-mail, ca documente atașate, pe adresa redactia@revistatribuna.ro cu mențiunea expresă
„Pentru concursul Slavici 2021”, până la data de 15 octombrie 2021.
Nu se acceptă mesaje neconforme cerințelor, scanări după manuscrise, sau texte inserate în corpul mesajului trimis.
Autorii sunt rugați să precizeze secțiunea la care se înscriu: roman sau proză scurtă.

TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021 5


filosofie

Giordano Bruno și
sisteme de idei, memoria și astrologia. Tradiția
memoriei ne învață că fiecare lucru este amintit
dacă este asociat unei imagini, iar faptul că aceste

tradiția ermetică (II)


imagini trebuie să fie impresionante și puternice
din punct de vedere emoțional; și mai ales faptul
că ele trebuie să se lege între ele prin asociere.
„Bruno încearcă să facă funcționale sistemele
memoriei bazate pe aceste principii, legându-le
Viorel Igna prin sistemul astrologic, folosind imagini dotate
cu putere magică, locuri „semimatematice” sau
Arta memoriei Bruno insistă că imaginile trebuie să fie impre- magice și ordinele asociate ale astrologiei. În așa
sionante și asociate în același timp cu altele. Ca fel încât amestecă combinațiile luliste cu magia
Bruno și-a început activitatea în Anglia cu un sistem pentru locurile alese, Bruno le recomandă cabalistică5.
volum dedicat ambasadorului francez la Curtea pe cele pe care le numește „semimatematice”, adi- Ideea de a combina principiile memoriei cu
elisabetană ce conținea o artă a memoriei, care că figurile ce cuprind diagrame, ce nu sunt ma- principiile astrale este prezentă și în Teatrul lui
nu era altceva decât o altă ediție a lucrării Cantus tematice în mod normal, ci într-un fel cu totul Camilllo6. Bruno a dorit să elaboreze această idee
Circaeus, alături de alte două opere intitulate special. A doua parte din cele Treizeci de Sigilii, în modul cel mai științific posibil, până la cele
Explicatio triginta sigillorum și Sigillus sigillorum. adică treizeci de propoziții despre principiile și mai mici detalii. Am văzut acest efort în sistemul
Gruparea Sigiliilor în număr de treizeci ne tehnicile memoriei magice, urmate de explicații, „Umbrelor”, la care se referă Sigiliile, dar în aceas-
spune că Bruno se mișca în planul mistico-magic unele din ele fiind ilustrate cu diagrame semima- tă operă Bruno enumeră o metodă după alta în
al lucrării De umbris idearum; în mod efectiv în- tematice, care apar la o primă analiză imposibil urmărirea scopului său. Din nou putem face aici
treg volumul nu este altceva decât o aprofundare de rezolvat. Este de văzut câți dintre cititori reu- o paralelă cu „creierul electronic” și cu modul
a cercetării asupra memoriei ca mijloc esențial al șesc să depășească această barieră. Vom prezenta de stocare a datelor. Bruno, scrie F. A. Yates, este
formării magicianului, pe care o realizase deja cu în cele ce urmează numai două pentru a vedea convins că este în măsură să construiască un sis-
cele două lucrări publicate la Paris. Acolo, așa cum complexitatea lor. tem care poate proiecta spre interior sistemul as-
am văzut, a obținut dreptul de a preda și mai ales De exemplu, Sigiliul al XVIII-lea, trologic și reflecta schimbările și combinațiile în
a intrat în atenția regelui Henri al III-lea; acum, Il Centurionul adună împreună grupuri de o sută raporturile variabile dintre planete în funcție de
în Anglia spera să obțină aceleași rezultate, de- de amici într-o sută de locuri, un exemplu cu- zodiac și cu influențele planetelor asupra caselor
oarece, după dedicațiile făcute ambasadorului, a noscut al dictonului clasic ce indică posibilitatea horoscopului. Totodată, așa cum am văzut înain-
făcut o dedicație Excelenței Sale, Vice Cancelarul de a construi imagini cu persoanele ce ne sunt te, interpretarea sistemelor de memorie la Bruno
Universității din Oxford și tuturor iluștrilor săi apropiate sau Sigiliul al XIX-lea, Cuadratura cer- sunt considerate anticipări magice ale sistemelor
Doctori și Maeștri.1 Sigiliile, opera publicată în cului (De Quadrato encyclio) bazat pe inevitabila moderne de memorizare. Cercetătoarea engleză
1583 în Anglia cuprinde patru părți: diagramă a horoscopului. Bruno rezolvă această se limitează să mențină discursul ei în limitele
veche problemă folosind o figură „semimatema- timpului istoric, fără a face analogie cu poziția lui
Ars reminiscendi Expicatio triginta tică”, adică o figură magică ca sistem al locurilor C. G Jung sau a altor psihanaliști moderni.
sigillorum mnemonice. Sigiliul 2I, „Roata olarului”, este o Un alt aspect al sistemului brunian în mate-
non-diagramă a horoscopului, cu o axă contra- rie de memorie este caracterul antiaristotelic al
Triginta sigilli Sigillus sigillorum2 semnată cu inițialele celor șapte planete (cunos- filosofiei bruniene a naturii. Vorbind de imagini
cute atunci), care se mișcă împreună cu ea; este vesilifiere (așa cum anumite flori au o funcție ve-
Dacă tuturor cititorilor lui Bruno le-a scă- vorba de un sistem foarte dificil de înțeles, dar în selifieră, adică de atracție pentru insecte), la fel
pat din vedere sistemul magic din De umbris același timp eficace pentru potențarea memoriei. și sistemele memoriei, se pot corela cu anumite
idearum, scrie Frances Yates în Arta memoriei3, Totuși în sistemul lui Bruno, conclude cercetă- grupuri astrale, scrie Bruno în acest sens:
cititorii Sigiliilor au făcut și mai puține progrese toarea engleză, comenzile primite se actualizează „Toate lucrurile din natură și în natură, ca sol-
citind această operă. Pentru a clarifica ce sunt în interiorul lor prin permutări și combinații ca- dați dintr-o armată, îi urmează pe comandanții
aceste Sigilii, Frances Yates se-ntoarce cu me- balistice. Ultimele două Sigilii (Combinatorul și care le-au fost repartizați... Acest lucru l-a vă-
moria la Florența pentru un exercițiu comun. Își Interpretul) sunt combinații luliste și manipulări zut foarte bine Anaxagora, dar la care n-a ajuns
amintește de Augustin del Riccio, un dominican cabalistice ale alfabetului ebraic. Aristotel, tatăl naturii sofistice... cu ale sale impo-
din Conventul Sfânta Maria Novella din Florența, Ce dorea să facă în ultimă instanță Bruno?, sibile și artificiale segregări logice ale adevărului
care a scris în 1595 o Artă a memoriei locale pen- se-ntreabă Frances A. Yates. Lucra cu două lucrurilor7”.
tru a fi folosită de tinerii studioși. Acest mic Tratat Acest text pune în lumină unul din izvoarele
n-a fost publicat niciodată, dar manuscrisul poate antiaristotelismului lui Bruno: grupările astrale
fi consultat la Biblioteca Națională din Florența. din natură îl contrazic pe Aristotel și un om cu o
Este ilustrat, scrie Frances Yates cu șapte desene memorie bazată pe aștri n-o poate folosi în cer-
menite să le clarifice tinerilor din Florența princi- cetarea naturii conform concepției aristotelice.
piile Artei memoriei. Ideea lui Augustin del Riccio Prin intermediul magiei imaginilor folosite în-
de a prezenta principiile și diversele tehnici ale ar- tr-o memorie arhetipală el a fost capabil să vadă
tei memoriei prin intermediul unor mici tablouri grupări astrale naturale, legate între ele de „inele
simbolice corespunde exact la ceea ce face Bruno magice”, care dau un sens unitar lucrurilor.8
în Sigilii, prezintă principiul de asociere ca pe un În Sigilul Sigiliilor sunt pagini memorabile
Creator de imagini, prin folosirea imaginilor pic- despre diversele grade de cunoaștere. În aces-
torului Zeusi. Sigiliile sunt deci principii exprima- te pagini Bruno nu pierde din vedere tratate-
te prin propoziții și tehnici artistice, magicizate, le mnemonice în care se obișnuia să fie puse în
îmbinate cu lulismul și cu cabala, dezvoltate prin evidență trăsăturile psihologice ale diverselor
intermediul unor mistere imposibil de înțeles de capacități imaginative, imagini care treceau de
către oamenii acelor vremi. Cititorul elisabetan sensul comun la compartimentele psihologice.
care a încercat să abordeze această curioasă ope- Bruno, scrie F. A. Yates, are în minte o diagra-
ră, care a fost publicată în Anglia aproape în mod mă de acest fel, componente normale ale unor
clandestin, trebuia să-și înceapă studiul cu Ars re- tratate despre memorie, dar argumentația sa
miniscendi. Continuând cu folosirea propriei ter- este îndreptată împotriva diviziunii psihicului în
minologii de subiecta pentru locurile memoriei și compartimente specifice psihologiei capacități-
de adiecta pentru imaginile memoriei, Bruno ofe- lor imaginative sau estimative etc. Paginile sale
ră în acest Tratat reguli clasice, dându-le dimen- sunt un fel de manifest al primatului imagina-
siuni mult mai mari decât acelea ale unui tratat tiv9 în procesul cunoașterii, pe care el refuză să-l
normal de memorie4. Rodica von Keyserling  Natură moartă cu broască verde considere ca fiind împărțit în multe asemenea
(2005), ulei pe tablă, 66 x 50 cm

6 TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021


capacități, înțelegându-le mai degrabă ca pe un obiectele naturii care sunt ieroglifice (simboluri
proces unitar. El face distincție (influențat aici pure), vii și imagini sensibile ale vizibilului. O
de Plotin între cele patru grade de cunoaștere), asemenea afinitate se evidențiază în lumina ca-
adică senzații,imaginație, rațiune, intelect, dar se racterului excepțional al artei bruniene a memo-
preocupă și să deschidă o posibilitate de interac- riei care își dobândește forme tot mai complexe
țiune între ele, trecând peste subdiviziunile făcu- ce multiplică corespondențele dintre idei și ima-
te în mod arbitrar. Și la sfârșit devine evident, că gini cu o putere atât de mare care pare să acțio-
în viziunea sa, întregul proces de cunoaștere este neze dincolo de natură, deasupra naturii și chiar
un proces unitar, în mod fundamental un proces împotriva naturii, ca și cum ar fi fost în ea ceva
imaginativ.10 magic.14
Printre cei care în Italia au abordat acest su- Imaginile mnemotehnice sunt asociate locu-
biect este Mariassunta Picrdi11 care are o analiză rilor, ocupând fiecare spațiu singular al memo-
extrem de riguroasă asupra implicațiilor proce- riei, conform unei ordini stabilite în mod arbi-
sului imaginativ la G. Bruno: trar și personal. Și dacă lucrurile sunt elemente
„Îi datorăm studioasei F. a. Yates definiția fixe, imaginile sunt elemente în mișcare și pot fi
unei ipoteze storiografice care ni-l descrie pe adăugate, eliminate sau mișcate din loc, modifi-
Giordano Bruno ca pe un mag ermetic bazată pe când în mod continuu secvența memorizată fără Rodica von Keyserling  Memento Mori, natură moartă
intuiția că ermetismul filosofic și scrierile magice a compromite întregul. În acest punct, exercițiul cu cinci măști de gaze (2014), ulei pe placaj, 10 x 100 cm
atribuite lui Hermes Trismegistul au avut rolul de memoriei constă în a-ți aminti secvența locuri-
izvor de inspirație pentru opera sa. O asemenea lor, evocând una după alta imaginile ce-i sunt
imagine s-a alăturat în mod diferit tezei că Bruno asociate și conceptele pe care le reprezintă. este considerabilă, deoarece Bruno atribuie sub-
era un martir al gândirii libere din tradiția seco- Bruno este un fin cunoscător al mnemonicii straturilor o funcție prin care sunt rechemate în
lului al XIX-lealegată de libertas philosophandi de tradiție retorică din care derivă anumite prin- memorie imagini recurente, arhetipice, diferite
12
Ca om al vremii sale Bruno recunoaște utili- cipii de bază care redefinesc cadrul teoretic al de simplele imaginile mnemotehnice. Se creea-
tatea întăririi memoriei, adică a posibilității de a noii arte a memoriei, ca de exemplu funcția mne- ză astfel un sistem de legături simbolice care im-
mări gradul de memorizare, dar nu avea multă monică a imaginilor și a criteriilor care conduc la plică toate elementele sistemului mnemonic. Să
încredere în tehnicile cele mai comune cărora alegerea lor. ne gândim numai la simbolica ieroglifelor, care
le-a individualizat limitele și defectele. De aceea În ceea ce privește calitatea, imaginile adăuga- fixează horoscopul: ele fac trimitere la imagini
analizează posibilitatea de a experimenta ceva te trebuie să fie splendide, în așa fel încât să fie astrologice chemate să evoce o multitudine de
nou, încercând să inventeze noi sisteme, menite capabil să influențeze imaginația și capacitatea semnificații conform unui sistem astrologic al
să fixeze în memorie un număr cât mai mare de cognitivă, întrucât atrag cu ele principiul din care vechilor tradiții.
cunoștințe. Astfel, cercetările lui Bruno din câm- s-a născut filosofia, cel al uimirii și al necesității „Cu acest sistem astrologul va putea contempla
pul mnemotehnicii se profilează ca o regândire a explicării lumii. cele patruzecișiopt de imagini ale Cerului, ce pot
artei memoriei și a conceperii unor noi modali- Sistemul memoriei prin folosirea locurilor fi reduse la patru părți constitutive, cu imaginile
tăți funcționale pentru o cunoaștere progresivă. prevede ca imaginile să fie așezate în interiorul inițiale ale «locurilor», a pozițiilor lor și a celor
Reforma acelei ars reminiscendi exprimă, de spațiilor memoriei în mod extrinsec și arbitrar patru părți ultime, care sunt cele ale stelelor fixe,
fapt, modernitatea lui Giordano Bruno, care s-a și conform unei ordini de succesiune, care tre- proprii decadelor, centuriilor și miriadelor, toate
făcut interpretul procesului de reînnoire a cu- buie să fie reprodusă cu exactitate în renovarea elemente ordonate. Noul sistem exprimă tentati-
noașterii care era în curs în vremea sa, ținând amintirilor. Cu cât mai mare este numărul ima- va de a multiplica numărul substraturilor, dând
cont de necesitatea de a renova tehnicile memo- ginilor, cu atât mai mare este efortul memoriei naștere unor câmpuri unitare, adică grupări de
riei artificiale în relație cu noile modalități de constrânse să reparcurgă succesiunea locurilor și două sau mai multe părți asumate ca substraturi
cunoaștere și în același timp a reorganizării or- a imaginilor fără ajutorul unei legături intuitive ale memoriei . În acest fel Bruno pune accent pe
dinamentului enciclopedic al cunoașterii. De aici care să lege imaginile și locurile între ele. Acest unul dintre substraturi, fie pe singularele părți
izvorăsc concepția și structura tratatelor sale des- sistem, după Bruno, îngreunează memoria, de- ale unui substrat general. (...) Un astfel de sistem
pre arta memoriei și a comentariilor sale asupra oarece cei care-l practică tind să supraîncarce lo- permite o mărire considerabilă a memoriei prin
logicii combinatorii a lui Ramon Llull apărute în curile cu un număr excesiv de imagini și de scene receptarea în interiorul ei a unui număr tot mai
diferitele momente ale peregrinajului său euro- mnemotehnice, care fac problematică revocarea mare de imagini și concepte cu amplificarea con-
pean: la Paris, unde tipărește De umbris idearum amintirilor.15 siderabilă a posibilității de a memora.”17
(1582) și Cantus Circaeus (1502), la care se adau- Noutatea artei bruniene a memoriei derivă din Programul brunian al reformei memoriei arti-
gă De compendiosa architetura et complemento felul în care sunt organizate substraturile mne- ficiale se perfecționează și se completează datori-
artis Lulli 1582, primul său comentariu la logica motehnice. Bruno a experimentat ceva cu totul tă influenței considerabile a sistemului de rotație
lui Llull, scris într-o atmosferă propice descope- nou, lăsând în urmă sistemul loci (al locurilor) inventat de Ramon Llull. Lectura atentă a Artei
ririi filosofiei mistice catalane. folosind ca substrat al memoriei artificiale sche- combinatorii, scrie Mariassunta Picardi, conduce
Bruno definește funcția mnemotehnică a ima- ma grafică a horoscopului împărțit în douăspre- la proiectarea unui nou model mnemonic, care
ginilor care sunt asociate conceptelor conform zece case. Schema horoscopului se prezintă ca un introduce mișcarea în ars reminiscendi, cu folo-
diverselor modalități care folosesc descrierea fel de substrat propriu al căror spații interne, cele sirea unui sistem al substraturilor, construit din
figurii formelor simbolice. Vedem aici o formă douăsprezece case ale horoscopului, sunt luate în roți în mișcare.18 Sunt roți împărțite în treizeci de
diferită a perspectivei asupra obiectelor natura- așa fel încât să constituie un întreg, Fiecare uni- sectoare, care sunt semnificate prin treizeci de li-
le, ce face trecerea de la haosul fantastic la ideile tate singulară este constituită la rândul ei din sin- tere mari și mici: douăzecișitrei de litere ale alfa-
abstracte, reprezentate prin imagini evocative ce gure părți care au funcția de substraturi maxima- betului latin, patru litere ale alfabetului grecesc și
indică și semnifică în același timp; reușește astfel le proprii, exprimate prin simboluri astrologice.16 trei ale alfabetului ebraic.
să aducă în actualitate ceea ce nu avea o formă Față de sistemul memoriei prin locuri și ima- Roțile mnemonice gândite de Bruno sunt dis-
vizibilă, operând în același timp prin indicații gini, Bruno aduce câteva elemente de noutate: pozitive mobile ce creează diverse combinări de
semnificative.13 folosirea elementelor care constituie propriile substraturi, imaginile și conceptele instituind di-
Astfel, imaginile adăugate devin o urmă a substraturi, prin folosirea elementelor semnifica- ferite ordine de corespondență și simetrie între
ideilor și capătă statutul de semn, notă, caracter, tive, a unor substraturi caracterizante prin însăși datele mnemonice. Asemenea corespondențe se
sigiliu cu o dimensiune ideală; reproduc astfel în- relevanța lor simbolică. modifică și se redefinesc în mod continuu până la
tr-un context mnemotehnic povestirea simbolică Operațiunea lui Bruno este inovativă deoarece alternarea conform ideii inițiale a tuturor concep-
a naturii și a valenței mistice a corpurilor natura- elementele distinctive sunt atribuite substratului, telor enunțate. Mai mult, dacă se mărește numă-
le, trăite de Bruno ca și chipuri sensibile ale ine- nu imaginilor. Iar cu ajutorul elementelor carac- rul roților mnemonice, crește numărul combina-
fabilului metafisic și ca instrumente privilegiate teristice ale substratului devine unul semnifica- țiilor dintre litere, ceea ce permite adăugarea unor
ale comunicării cu el. tiv, adică dobândește o valență simbolică care-l noi date ce pot fi incluse în combinațiile posibile,
În această perspectivă, scrie M. Picardi, este pune într-o relație privilegiată cu imaginile mne- amplificând cu mult capacitatea de memorizare.
definită o afinitate între imaginile memoriei și motehnice. Față de tehnica locurilor, diferența 

TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021 7


eseu

Marea intuiție a lui Bruno este aceea de a fi sur-
prins potențialitățile mecanismului logic combi-
natoriu al lui Ramon Llull ca sistem al memoriei
Cum poate fi înțeleasă
și ca o Cheie, o mare Cheie, pentru a face flexibile
substraturile mnemonice până la transformarea
memoriei într-un sistem dinamic, plastic, capa-
Istoria Universală ca „tărâm
al slăvirii lui Dumnezeu”
bil de a se modula conform unui număr crescă-
tor de concepte și de amintiri. Noua mnemoni-
că a lui Bruno propune un sistem de alfabete în

(Hegel)?
mișcare ce evocă imagini, cu o dinamică diferită
de cea a alfabetelor vizuale care descriu obiecte
ce sunt fixate cu inițialele Numelui. Noua mne-
monică nu se bazează pe descriere și nu foloseș-
te inițialele Numelui pentru a evoca imaginea
Nicolae Iuga
unui personaj sau a unei acțiuni, deoarece un

V
asemenea sistem se concentrează pe caracterul
abstract al literelor și asupra capacității lui de a echile cetăți sunt, fără îndoială, și cele mai preferate ale unor zei ai locului.
deveni cifră, adresă și invitație adecvată pentru a vechi depozitare ale Spiritului obiectiv, Dar fiecare oraș vechi poate fi considerat sfânt
recunoaște imaginile mnemonice. Odată ce co- pentru că sunt considerabil mai vechi de- în felul său, fiecare oraș are o anume sfințenie
dul mnemonic este fixat în memorie, ne putem cât cărțile, care sunt depozitare ale limbii, pentru intrinsecă, dată de caracterul unic și non-multi-
imagina mișcarea roților ce produce diversita- că există orașe din perioada neolitică, Jerichon plicabil al arhitecturii sale și de absoluta unicitate
tea combinărilor de litere ce formează cuvinte sau Lepenski Vir, construite cu 10.000 – 12.000 geografică a așezării sale. Cu alte cuvinte fiecare
noi, nume ce corespund secvenței imaginilor. de ani înainte de Hristos, deci cu mult „înain- oraș este, într-o manieră individuală, un anume
Asemenea secvențe sunt variabile, relaționate te de inventarea primelor sisteme de scriere din depozitar al unui spirit, al Spiritului însuși. Iar
ordinii literelor în mișcare, creând noi cuvinte lume”1. După Toynbee, orice oraș, din antichi- distrugerea unui singur monument de arhitectu-
și compoziții de icoane și semne mnemotehnice. tatea îndepărtată și până la revoluția industria- ră sau, cu atât mai grav, al unui oraș în întregul
Astfel, exercițiul mnemonic ne învață să folosim lă, a îndeplinit mai multe roluri: politic, militar, lui înseamnă distrugerea definitivă și ireversibilă
sistemul combinatoriu al alfabetului în mișcare cultural sau religios. Orașele s-au deosebit unele a unui suport al Spiritului. Spiritul întruchipat în
ce realizează o complexă arhitectură de nume, de altele datorită predominanței uneia sau alteia arhitectura fostului oraș nu mai rămâne după dis-
imagini și concepte. Față de tehnica modernă, dintre aceste activități, sau a două-trei astfel de trugere să locuiască aici, pe pământ, ca o pasăre
aceste sisteme au însemnat cu adevărat un pas activități conjugate, rezultând centre comerciale, de noapte printre dărâmături, ci părăsește com-
înainte într-o lume obscură, plină de superstiții. capitale politice și administrative, orașe strategice plet lumea aceasta, fără să mai revină sau să mai
sau orașe cu un pronunțat prestigiu simbolic și re- reînvie vreodată.
Note ligios, orașe considerate sfinte, depozitare privile- Tema ruinelor nu este numai o temă de inspi-
1 Cf. Frances A. Yates, G. Bruno, La tradizione ermeti- giate ale Spiritului. Într-o oarecare măsură fiecare rație pentru poezia romantică, ci și o temă de re-
ca, p.228 oraș are o atare dimensiune, putea fi considerat flecție pentru filosofie. Cetăți vechi au ajuns ruine
2 Opera este tipărită în G. Bruno, Opere latine II, II, pp. sfânt2 până în urmă cu vreo sută de ani, pentru nu numai prin curgerea inevitabilă a timpului și
69217 că în mod tradițional cea mai importantă clădi- lucrarea inconștientă a naturii, prin cutremure de
3 Frances A. Yates, Larte della memoria, Einaudi, re dintr-un oraș era aceea a locului de rugăciune: pământ sau incendii provocate de fulger etc., ci și
Torino 1972, p. 226. biserica, moscheea, templul. Abia în secolele XIX prin voința conștientă a oamenilor. Cetăți vechi
4 Ars reminiscendi n-a fost publicată împreună cu – XX au început să apară coșuri de fabrică, hote- au fost distruse și demolate intenționat. Problema
Sigiliile în Op. lat. II, (II), deoarece fusese publicată cu luri, clădiri administrative și rezidențiale care să este: dacă a fost numai voința oamenilor, sau a
Circe în Op. Lat. II (I), pp. 221 și urm. depășească în înălțime turlele bisericilor. fost și voința lui Dumnezeu? Și, dacă da, în ce mă-
5 Cf. Frances A. Yates, op. cit., p. 233 Există și orașe sfinte ca atare, celebre, cum ar sură a fost voința lui Dumnezeu și în ce măsură a
6 Giulio Camillo a fost un umanist și filosof italian fi Ierusalim, Benares sau Mecca. Caracterul sfânt oamenilor, care dintre cele două voințe a preva-
(1480-1544) cunoscut pentru faptul că a conceput Teatrul al acestor orașe a fost dat de asocierea cu o fiin- lat? Sau dacă nu cumva, retrospectiv, oamenii au
memoriei sau Teatrul înțelepciunii construit conform mo- ță omenească considerată sfântă3, Iisus Christos, găsit bună ideea de a se disculpa pentru crima și
delului vitruvian, în cadrul căruia printr-un sistem de aso- Gautama Buddha sau Mahomed. Bethlehem sau barbaria lor, punând aceste distrugeri ireversibile
ciații mnemonice prin imagini, ar fi fost arhivată întreaga Nazareth sunt pentru creștini „locuri sfinte”, pentru exclusiv în seama voinței lui Dumnezeu?
cunoaștere umană, anticipând enciclopediile moderne.
că aici s-a născut și a copilărit Iisus, iar Ierusalimul Prima și probabil cea mai veche descriere rea-
7 G. Bruno, Opere lat. II (II), p.153
este sfânt datorită patimilor, morți și învierii Sale. listă și amănunțită a distrugerii unui oraș în totali-
8 Cf. F.A. Yates, Arta memoriei, p. 234
La Benares, loc sfânt pentru budiști, a avut reve- tate, o avem într-un document a cărui veridicitate
9 Cf. Mircea Arman, La struttura dell’imaginativo
lația și și-a început viața publică și misiunea reli- istorică nu a fost pusă în mod serios la îndoială,
umano, Morlacchi Editore U.P., Perugia, 2021, passim.
gioasă Gautama Siddhartha, care aici s-a luminat adică în Biblie. Este vorba de cucerirea celui mai
10 Ibid., p. 238
spiritualicește, devenind Iluminatul (Buddha) și vechi oraș cunoscut din lume, Jerichonul, oraș
11 Picardi Mariassunta, Arte della memoria tra magia, fi-
aici și-a ținut prima predică celebră, care a schim- distrus de către triburile ebraice undeva pe la ju-
losofia e scienza. Il De Umbris idearum di Giordano Bruno,
bat fața lumii. Mecca și Medina sunt locuri sfinte mătatea mileniului al II-lea înainte de Christos.
în Archives Internationales d’Histoire des Sciences 2013.
pentru musulmani, primul fiind orașul de naștere Retorica este aici una specifică teocrației în gene-
12 Ibid. op. cit., p. 561
13 Cu expresia capacitate fantastică Bruno a indicat ca-
al Profetului Mahomed, iar celălalt orașul adoptiv. re4. Retorica şefilor militari ai triburilor evreieşti,
pacitatea imaginativă (Cf. Mircea Arman, La struttura
Roma este loc sfânt pentru creștini, pentru că aici a lui Moise şi Iosua, începe invariabil cu: „Ascultă
dell’imaginativo umano, Morlacchi Editore U.P., Perugia, a avut loc, potrivit tradiției, martirajul apostolilor Israel, Domnul Dumnezeul tău îți cere...” (Deut.,
2021, passim) într-o acțiune care produce fondul expresiv Petru și Pavel; al lui Pavel sigur, al lui Petru nesi- XX, 3 etc.). Mai mult, după stilul în care este re-
pentru imaginile mnemotehnice. Asemenea caracteristici gur, mai degrabă o ficțiune pioasă. Anumite ora- dactat textul, nu conducătorii religioși și militari ci
în acțiune se diferențiază de haosul fantastic ce reprezin- șe din lumea arabă – Karbala, Mashhad, Najaf, Dumnezeu Însuşi se adresează direct poporului,
tă capacitatea imaginativă considerată în acțiune, adică Kufa – sunt locuri sfinte pentru musulmani, pen- prin gura conducătorilor, prefațând fiecare impe-
abilitatea, idoneitatea,potențialitatea, adică cu o infinită tru că aici au fost martirizați (asasinați) unii din- rativ sau legiuire particulară cu o retorică a ana-
capacitate de a traduce percepțiile în imagini mentale. tre primii imami și succesori ai Profetului. Apoi mnezei: „Adu-ți aminte că ai fost rob în pământul
14 Ivi., p. 572 mai sunt locuri sfinte ale creștinilor unele orașe Egiptului..”; „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău,
15 Ibid., p. 574 unde s-ar fi petrecut apariții misterioase ale Sfintei care te-a scos din pământul Egiptului cu mână tare
16 Cf. Mariassunta Picardi, op. cit., pp. 574-575 Fecioare Maria sau ale unor sfinți: Lourdes (în şi cu braț înalt...” etc. Conducătorul poporului, pro-
17 Ivi., p. 369 Franța), Fatima (Portugalia), Guadalupe (Mexic), fet sau comandant de oşti, nu este aici altceva decât
18 Cf. lui G. Bruno, Le ombre delle idee, în Opere mne- Compostela (Spania) etc. De asemenea, numeroa- un intermediar între divinitate şi popor, un simplu
motecniche, I, p. 477 se orașe sfinte au populat și Grecia pre-creștină – executant, un instrument prin care se rosteşte cu-
n Olympia, Eleusis, Delphi, Efes etc. – ca reședințe vântul şi voința neînduplecată a lui Yahve.

8 TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021


Războiul, deși era unul religios și, deci, se bu- acest fel a măreției copleșitoare, a caracterului
cura de asistența nemijlocită a Zeului, era pur- veșnic și nepieritor al lui Dumnezeu.
tat de către oameni cu deosebită prudență, după În ordinul de luptă dat pentru atacarea
toate regulile artei militare. Mai întâi șeful mili- Jerichonului, Iosua arată clar și răspicat că
tar trimite spioni, ca să iscodească țara și cetatea Cetatea este „sub blestem”, adică tot ce există în
Jerichonului (Iosua, II, 1 și urm.). Aceștia au in- Cetate trebuie adus ca „jertfă” Domnului. Va fi
trat în cetate și au tras la un han, care era totodată cruțată numai femeia care a trădat în favoarea lor,
și un soi de bordel, „casa unei desfrânate, al cărei „desfrânata” Rahab, cu casa ei. Iosua dă dispoziții
nume era Rahab”. În contiunare, faptele sunt po- aspre ca „tot ce este aur și argint și aramă și fier
vestite cu un remarcabil lux de amănunte. Cei doi să fie duse în visteria Domnului” (Iosua, VI, 19)
spioni stârnesc suspiciuni, sunt căutați de milita- și tot ce este ființă vie: „bărbat și femeie și tânăr
rii regelui Jerichonului, dar sunt salvați de către și bătrân și vițel și oaie și asin” (Iosua, VI, 21) să
Rahab, care mai întâi i-a ascuns, iar mai târziu, la fie trecut prin ascuțișul sabiei. Apoi Iosua a rostit
adăpostul întunericului, i-a slobozit cu niște fu- blesteme cumplite, inclusiv la adresa acelora care,
nii peste zidul cetății. Spionii reușesc, așadar, să pe viitor, vor încerca să mai refacă această Cetate.
găsească și un trădător în Cetate și să se întoarcă A fost un veritabil holocaust, dar și un război în
vii la Iosua, cu informații deosebit de prețioase. care soldații învingători nu au avut voie să ia abso-
Tactica de luptă, modul de atacare și cucerire lut nimic, nici un fel de pradă de la victimele lor,
a Jerichonului, au fost dictate de asemenea amă- pentru că totul era afierosit Domnului. Un luptă-
nunțit chiar de către Yahve Însuși. A început cu tor oarecare, Acan din tribul lui Iuda, a ascuns ca
războiul psihologic, menit să sporească teama să păstreze pentru sine o mantie brodată și două
locuitorilor cetății, cu o procesiune aparent nea- sute de monezi de argint. A fost descoperit, a fost Rodica von Keyserling Scrisorile tatălui, lucrare de
gresivă, dar terifiantă. Cetatea a fost înconjurată condamnat la moarte și executat, împreună cu în- examen, (1999), ulei pe panou de lemn, 52 x 40 cm
zilnic, timp de șase zile, de către întreaga oști- treaga sa familie (Iosua, VII, 20 – 26).
re a triburilor ebraice, în mijlocul ei aflându-se Vechea cetate a Jerichonului – după opinia lui vârful căreia se află așezată o cetate veche sau ru-
Chivotul cu Tablele Legii, purtat de preoți care Toynbee cel mai vechi oraș fortificat de pe pă- inele unei cetăți. Numai că nu este o colină strict
cântau amenințător din trâmbițe, iar în a șaptea mânt – prezenta unele particularități interesan- naturală și nici nu este contruită artificial cu in-
zi cetatea a fost înconjurată de șapte ori, semnalul te. Situat la aproximativ 250 de metri sub nivelul tenția de a înălța cetatea în raport cu solul, ci este
de atac fiind dat de preoții care cântau din trâm- mării, locul era ca o adevărată fortăreață naturală o ridicătură de pământ și piatră produsă, în mii
bițe; atunci tot poporul izraelit „a strigat cu glas inexpugnabilă, apărată de munți abrupți în Est de ani, din ruinele succesive ale cetății peste care
mare și puternic și zidurile cetății s-au prăbușit și Vest și de Marea Moartă în Sud. Era o oază de s-a clădit din nou, praf, cenușă și aluviuni depuse
până la pământ” (Iosua, VI 3 - 20). Foarte pro- mari dimensiuni, un teren fertil irigat natural de în timp, în urma unor repetate cuceriri, dărâmări
babil războiul psihologic a fost combinat cu di- apele râului Iordan. La momentul cuceririi și dis- și reconstruiri ale cetății în cauză. Cu cât o cetate
versiunea. Asediații au fost atrași să urmărească trugerii complete a lui de către triburile ebraice, este mai veche și a fost dărâmată și reconstruită
nemaivăzuta procesiune militaro-religioasă care orașul avea o vechime de aproximativ zece mii de de mai multe ori, cu atât tellul său este mai înalt.
a înconjurat cetatea timp de o săptămână, pro- ani și era o fortăreață cheie din punct de vedere Multe dintre vechile cetăți din Orient mai păs-
cesiune menită să le distragă atenția, în timp ce strategic6. Pe aici trecea, din antichitatea cea mai trează în compunerea denumirii și prefixul „Tel”.
unii asediatori experimentați vor fi săpat la baza îndepărtată, unul dintre drumurile principale Telul Jerichonului are azi înălțimea de 20 de metri
zidurilor cetății, cauzând prăbușirea acestora. care lega două civilizații străvechi, Mesopotamia și în el s-au descoperit un număr de 23 de straturi
Comandantul oștirilor Iosua a avertizat însă și Egiptul. Zidurile acestui oraș au fost ridicate cu diferite de viețuire, fiind așadar rezultatul a tot
poporul că Cetatea Jerichonului se află sub „bles- cel puțin o mie de ani înainte de apariția agricul- atâtea cuceriri, dărâmări, pustiiri și reconstruiri
temul” Domnului (Iosua, VI, 17), în traducerea turii în Egipt și Mesopotamia și cu patru mii de derulate în decursul a peste zece milenii7. La stra-
Septuaginta pentru „blestem” fiind folosit cuvân- ani înainte de construirea piramidelor. Locuitorii tul care corespunde perioadei intrării israeliților
tul „anathema”. Termenul anathema este ambi- Jerichonului au avut contribuții importante la în Chanaan (sec. XIV î. H.), s-au găsit peste tot
guu și ambivalent. Creștinismul a păstrat terme- constituirea vechilor civilizații, aceștia practicând resturi carbonizate, dovadă a unui incendiu de-
nul anathema numai cu sensul de blestem. Dar cultivarea grâului, domesticirea animalelor, țesă- vastator. În antichitate, după distrugerea relatată
în vechime, a fi sub anathema Domnului, însem- toria și confecționarea ceramicii. Tot lor li se atri- în Biblie (Cartea lui Iosua), Jerichonul a mai fost
na și să fie o ofrandă adusă divinității, un lucru buie inventarea carelor de luptă, preluate de aici reconstruit și dărâmat de două ori. Odată de către
„afierosit”, dedicat, consacrat Domnului, dar și să de către faraonii egipteni. regele israelit Ahab (873 – 852 î. H.), contempo-
fie un lucru blestemat, care trebuie să fie nimicit, Azi se mai poate vedea tell-ul vechii cetăți și ran al profetului Ilie, apoi de către mai celebrul
ca jertfă. ruini excavate întinse pe câteva hectare. „Tel”-ul, Irod cel Mare (74 – 4 î. H.). Acesta din urmă a re-
Sensul primitiv al jertfei sângeroase era chiar ca fenomen arheologic, este un fel de colină, în construit orașul, ca reședință de iarnă a sa, dar nu
acesta: prin arderea animalului de jertfă se oferea pe telul vechi, ci alături, la vreo 2 kilometri spre
și „hrană” divinității – și trebuie să avem în vede- nord-est. Jerichonul lui Irod era un oraș modern,
re că divinitatea nu „consuma”, prin primirea fu- după standardele epocii eleniste, cu palate, ape-
mului de la arderea jertfei, lucruri „blestemate”, ci ducte, hipodrom și teatru. Acesta era Jerichonul
numai pe cele mai pure, mai binecuvântate, care contemporan lui Iisus Christos, la care se face re-
îi erau aduse de către oameni ca ofrandă volunta- ferire în Evanghelii.
ră – dar jertfa însemna și nimicirea unei ființe vii, Sigur, cucerirea Jerichonului de către triburi-
om sau animal, precum și distrugerea sau arderea le ebraice a avut cel puțin două mize. Una a fost
unor lucruri utile omului, cu scopul de a învedera jefuirea cetății de metalele prețioase pe care le
caracterul absolut și nemuritor al Zeului. Omul, poseda – și Jerichonul chiar era un oraș foarte bo-
animalul sau lucrul care urmau să fie jertfite, erau gat – metale care au mers la „visteria Domnului”,
în același timp și „blestemate”, în sensul de a fi deoarece îi erau necesare lui Iosua pentru echi-
destinate să piară imediat. De-a lungul mileniilor, parea armatei și pentru finanțarea campaniilor
practica jertfei a funcționat ca o teribilă pedago- sale viitoare, dar aceasta nu explică distrugerea
gie socială, spre a-i învăța pe oameni că toate sunt cetății cu atâta ferocitate, în întregul ei. Miza mai
pieritoare, numai Zeul este nepieritor. În plină importantă era alta, aceeași în cazul tuturor ora-
modernitate, un filosof de talia lui Hegel relevă șelor vechi dărâmate până la temelii, era ucide-
că „istoria universală nu este tărâmul fericirii (...), rea Spiritului Cetății. Este de presupus că vechii
ci cel al slăvirii lui Dumnezeu”5. Adică tot ce este locuitori ai Jerichonului aveau o religie proprie,
alteritate față de Idee are un caracter finit, tot ce dar o religie politeistă, senzuală și idolatră, iar cu-
este determinat trebuie să piară, aceasta este sem- ceritorii evrei monoteiști trebuiau feriți să nu se
nificația „slăvirii lui Dumnezeu”: evidențierea în Rodica von Keyserling Fag mare în Karlsaue Kassel 
(1987), ulei pe pânză, 120 x 100 cm

TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021 9


contamineze cu practicile acestei religii „păgâne”. anul 70 d. H., orașul fiind încă o dată dărâmat în cucerit de către turci la anul 1453, iar primul gest
Scopul distrugerii complete a Cetății era de fapt totalitate. Telul Ierusalimului măsoară aproximativ pe care l-au făcut cuceritorii, imediat, a fost să dea
distrugerea Spiritului „păgân” care a sălășluit aici, 15 metri. Actualele ziduri ale Ierusalimului au fost jos crucea de pe biserica Sfânta Sofia, să o înlo-
pentru a se permite slăvirea exclusivă a „adevăra- reconstruite sub stăpânire turcească, în prima ju- cuiască cu semiluna, să acopere mozaicurile și să
tului” Dumnezeu monoteist al evreilor. Și tot ast- mătate a secolului al XVI-lea. transforme biserica în moschee. Urmează, în viito-
fel s-a procedat și cu alte cetăți din zonă, cucerite Troia a fost de asemenea un oraș deosebit de rul relativ apropiat, islamizarea Europei, lucru faci-
de către triburile ebraice. vechi, situat pe coasta Asiei Mici. Celebrul război litat și de faptul că, în istoria recentă, Europa însăși
Între alte tel-uri celebre din Orient ar fi și Tel troian, în cursul căruia aheii asediază, cuceresc și a făcut gestul sinucigaș de a se decreștina singură.
Megiddo, în ebraică „Har Megiddo” (Muntele distrug cetatea Troiei a avut loc spre sfârșitul sec. Ultimele porniri de distrugere fizică a cetăților,
Megiddo) denumire care, prin fuziune și coru- al XIII-lea î. H. și începutul sec. al XII-lea î. H., în scopul de a le distruge Spiritul, s-a înregistrat în
pere lingvistică, a dat în limba greacă cuvântul dar cercetările arheologice moderne au arătat că, contemporaneitatea imediată, la început de secol
„Armaghedon”, locul apocaliptic al luptei finale până la războiul cu aheii, cetatea Troiei mai fusese XXI. Pe data de 1 martie 2001, talibanii islamiști
între Bine și Rău. Telul, amenajat azi ca muzeu, cucerită, dărâmată și reconstruită de cel puțin șase din Afganistan au distrus evident în mod inten-
aflat pe teritoriul statului Israel (la aprox. 30 km. ori. Spiritul său a fost ucis de tot atâtea ori, dar a ționat, prin dinamitare, statuile colosale ale lui
sud-est de Haifa), a fost de asemenea o cetate lo- renăscut de fiecare dată ca fiind altul, ca Spirit al Buddha, înalte de 40 – 60 metri, săpate prin se-
cuită fără întrerupere timp de peste șase mii de unei alte cetăți. Războiul troian, ca și războaiele din colele V – VI d. H. în pereții stâncoși ai muntelui
ani. Săpăturile arheologice au scos la iveală 26 de vechea Palestină despre care se relatează în Biblie, Bamian9, la o altitudine de peste 2.500 metri. Și mai
straturi de locuire, pe un tel înalt de aproximativ a rămas celebru în istoria universală, deoarece a recent, Palmyra. Sub ocupația colonială britanică
30 de metri. Cetatea, ținând de civilizația ugarită, fost narat în opere literare nemuritoare, în epo- din secolele XVIII – XIX, ruinele Palmyrei au fost
avea o importanță strategică cu totul aparte. Cine peile homerice. Atunci Cartea a reușit să salveze restaurate și li s-a dat o utilitate turistică, destinație
o deținea, putea controla vechiul drum de la Egipt câte ceva din Spiritul cetăților distruse ireversibil. păstrată și de statul sirian în secolul XX. Dar după
– Ierusalim – Damasc – Babilon, dar și ieșirea civi- În cazul războiului troian, nu se punea problema destabilizarea Siriei de către SUA începând cu anul
lizațiilor assiro-babiloniene la Marea Mediterană, distrugerii Spiritului cetății de către greci, pentru 2011, această destinație nu a mai putut fi păstrată,
pe cursul văii Izreel. De aceea, Har Megiddo a fost că Troia făcea parte din aceeași civilizație și avea turismul nu a mai putut fi practicat, teritoriul pe
teatrul mai multor bătălii decisive de mare amploa- aceeași limbă și religie, ca și aheii din perioada ar- care se afla și Palmyra a fost ocupat de către Statul
re, de la luptele faraonilor egipteni cu hicsoșii (sec. haică. Dar, potrivit Iliadei, aheii nu s-au mărginit la Islamic, pentru ca în vara anului 2015 temple-
XV î. H.) și cucerirea cetății de către regele evreu cucerirea cetății și masacrarea tuturor locuitorilor le și amfiteatrele conservate aici să fie dinamitate
Solomon (sec. X î. H.), până la primul război mon- din Troia, ci au procedat și la „profanarea temple- de către jihadiști. Faptul că aceste monumente de
dial. lor” (cum zice Homer), deci au păcătuit împotriva arhitectură făceau parte din patrimoniul mondial
Ierusalimul este deasemenea un oraș celebru și Spiritului în mod explicit, intenționat, din exces, UNESCO nu le-a spus nimic. Pentru ei erau sim-
oraș sfânt pentru cele trei religii monoteiste, în or- inutil și contraproductiv, ceea ce atras mânia zeilor. ple vestigii amintind de o civilizație idolatră, apar-
dine cronologică: iudaism, creștinism și islamism. Astfel că la întoarcerea acasă, după cum ne spune ținând necredincioșilor și atât. Istoria contempo-
În limba ebraică Ierușalaim înseamnă: „orașul mitologia, mulți dintre cei care au scăpat cu viață rană tinde să devină tot mai mult tărâmul slăvirii
sfânt al păcii”, ca o ironie cruntă pentru îndelunga- din război și-au găsit sfârșitul pe marea bântuită de exclusive a lui Allah.
ta sa istorie zbuciumată și sângeroasă. Ierusalimul, furtunile provocate de furia lui Poseidon.
un oraș vechi de cinci mii de ani, a fost atacat de Am luat ca exemple doar aceste câteva cazuri Note
52 de ori, a fost cucerit și recucerit de 44 de ori, a de cetăți mai vechi din Orient, pentru că acestea 1 Arnold Toynbee, Orașele în mișcare, trad. Leontina
fost asediat de 23 de ori și a fost distrus complet de ilustrează mai clar înverșunarea de a distruge o ce- Moga, Ed. Politică, București, 1979, p. 79.
2 ori8. Dar, din punctul de vedere al Spiritului, pu- tate, cu scopul de a-i distruge Spiritul emanat de 2 Idem, p. 207.
tem spune că Ierusalimul a fost distrus de trei ori. ea. Bineînțeles că faptele nu se rezumă doar la aces- 3 Idem, p. 213.
Mai întâi, regele evreu David (sec. al XI-lea î. H.) te cetăți cu o vechime considerabilă, iar pornirea 4 Nicolae Iuga, Șovinismul de mare putere, Ed. Grinta,
a cucerit vechiul oraș canaanean Șalem, l-a dărâ- barbară de a distruge cetăți și orașe în întregime Cluj Napoca, 2014, p. 32.
mat și l-a reconstruit sub denumirea de Ierușalaim cu acest scop nu se oprește la Antichitatea înde- 5 G. W. Fr. Hegel, Prelegeri de filosofie a Istoriei, Ed.
Academiei, București, 1968, p. 29.
și l-a transformat în capitală a sa, după care fiul și părtată. Apariția pe scena istoriei, în proximitatea
6 http://www.crestinortodox.ro/religie/ierihon-cel-
succesorul său, celebrul și înțeleptul rege Solomon, Europei, a unei noi religii – Islamul – mai tânără
vechi-oras-lume-67453.html
a ridicat aici Templul, a zidit un palat regal și a în- decât creștinismul, a ridicat cumva aceeași proble-
7 Gates, Charles, “Near Eastern, Egyptian, and Aegean
tărit zidurile cetății. Apoi, pe la începutul sec. VI mă: Spiritul marilor cetăți pre-islamice Ierusalimul
Cities”, Ancient Cities: The Archaeology of Urban Life
î. H., regele babilonian Nabucodonosor al II-lea, a și Roma, precum și al celor para-islamice, Bizanțul in the Ancient Near East and Egypt, Greece and Rome.
cucerit Ierusalimul, a dărâmat tot, Templul, pala- și Occidentul, trebuia distrus pentru a face loc pen- Routledge. 2003, p. 18
tul regal, zidurile cetății și a deportat populația în tru slăvirea exclusivă a lui Allah, noul Dumnezeu 8 Moment Magazine. Archived from    on 3 June
Babilon. După mai puțin de un secol, evreii reu- singurul „adevărat”. Ierusalimul dărâmat de către 2008,   According to Eric H. Cline’s tally in Jerusalem
șesc să se întoarcă din captivitatea babiloniană și romani a fost reconstruit ca loc sfânt musulman, Besieged.
cu timpul reconstruiesc din nou totul, Templul, la rivalitate cu cruciații occidentali, care au avut și 9 https://en.wikipedia.org/wiki/Buddhas_of_Bamiyan
palate și ziduri de apărare. Ultima distrugere a ei o contribuție importantă la reconstrucția acestei (consultat decembrie 2015).
Ierusalimlui a fost efectuată de către romani în cetăți ca loc sfânt creștin. Constantinopolul a fost n

Rodica von Keyserling Natură moartă cu trei pantofi vechi (2006), ulei pe tablă, 30 x 92 cm

10 TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021


Manifestele turbulențelor:
Dadaismul respingea orice fel de artă, nu avea
niciun fel de caracteristici bine definite, deşi a
împrumutat câteva „trucuri” de la două avangar-

O paralelă inedită şi necesară de, cubismul şi futurismul de dinainte de 1914,


inclusiv ingenioasele colaje, sau alăturând bucăți

între manifestele futurismului


de obiecte diferite, inclusiv picturi.14 După Matei
Călinescu, dadaismul a luat ființă sub influența a
trei mari direcții ale avangardei: cubismul artistic

şi dadaismului (II) şi literar, futurismul, (s.m.) şi expresionismul (în


atmosfera căruia se formaseră numeroşii lui ade-
renți de origine germană, ca Hugo Ball, Richard
Huelsenbeck şi Hans Richter), stimulatoare fiind
Iulian Cătălui pentru dadaişti, în special stilul „sfidător sau di-
rect insolent” al manifestelor futuriste.15
La fel ca şi la futurişti, turbulențele, manifestă-
Influența futurismului asupra cel puțin până în 1914, F.T. Marinetti rămânând rile zgomotoase, revoltele antiburgheze şi scanda-
dadaismului „răsfățatul presei”6. Poate că, cea mai mare inova- lul reprezentau „ideea de coeziune” a dadaiştilor
ție a Futurismului a fost „Serata Futuristă”, o mix- lui Tzara. Manifestările sau seratele dadaiste în-
Fiind prima mişcare de avangardă a secolului tură ingenioasă de musical, demonstrație politi- cep odată cu sosirea lui Tristan Tzara la Paris, spre
XX, cel puțin cronologic vorbind, futurismul a că şi „happening”-uri, adepții mişcării utilizând sfârşitul anului 1919, deci după Primul Război
influențat toate mişcările avangardiste ulterioare, teatrul pentru a răspândi Biblia Futurismului, Mondial, câteva devenind antologice, memorabi-
atât în ideologia, filosofia şi estetica lor, trecând pentru a distra, a provoca duşmanul şi, dacă era le, ca de pildă Festivalul Dada de la sala „Gaveau”
prin pictură, sculptură, arhitectură şi film, cât şi în posibil pentru a face tărăboi, zarvă; uneori, chiar ori cea din 1921 din sala „Sociétés Savantes”, cu-
stilul de prezentare ale curentelor şi manifestelor, reuşeau.7 De altfel, prin aceste serate provocatoa- noscută sub numele de „Procesul lui Barrès”16.
ca mod de difuzare şi impunere. Există probe „in- re, turbulente, prin manifestările de scandal şi Totodată, dadaiştii, într-un alt acces/ exces de tur-
discutabile” despre influența exercitată de Filippo palmele aplicate „gustului public”, futurismul a bulență, nu ezită să insulte publicul sau să arunce
T. Marinetti şi de futurism, atât prin manifeste- anticipat dadaismul.8 cu proiectile asupra lui!17 Nu mai vorbim de alte
le şi operele literare, cât şi prin cele aparținând Spiritul agresiv al acestor serate futuriste a ajuns gesturi provocatoare, extremiste şi scabroase ale
artelor figurative, asupra ideilor artistice ale lui la apogeu, la climax când, pe la sfârşitul anului dadaiştilor, de pildă, la o expoziție din New York,
Tristan Tzara.1 Se ştie că românul Tristan Tzara a 1912, Ardengo Soffici şi Giovanni Papini, abando- artistul plastic Marcel Duchamp trimisese un...
avut contacte strânse cu futuriştii italieni, şi îna- nând revista La Voce a lui Prezzolini s-au înhăitat pisoar, iar în seara vernisajului, amicul său, A.
inte, dar şi după lansarea la Zürich, în anul 1916, a cu futuriştii, dând viață revistei Lacerba.9 În 1913, Cravan, care trebuia să conferențieze despre pic-
Dadaismului.2 Iar Marinetti îi răspundea lui Tzara Papini şi-a dat glas la Teatrul Costanzi din capitala tură, s-a prezentat „beat criță”, descheindu-se şi la
la o scrisoare pe care i-o trimisese românul, în iu- Italiei al său Discorso di Roma, care a dezlănțuit pantaloni în fața publicului evident indignat!18
lie 1915, cu o jumătate de an înaintea inaugurării un „scandal de parcă ar fi venit sfârşitul lumii”: Instrumentul preferat de exprimare al dadaiş-
Cabaretului Voltaire următoarele: „Iată poezii fu- «Roma – spunea autorul cunoscutului roman Un tilor era, după cum spuneam, scandalul, turbu-
turiste printre cele mai avansate. Nu putem să vă om sfârşit, roman apreciat şi de Mircea Eliade, în lența, revolta, exact ca la futurişti, iar tonul lor era
dăm versuri libere dat fiind că versul liber nu mai mijlocul zbieretelor, mugetelor, fluierăturilor şi al unul caustic, picant, impertinent, apodictic, şi ex-
are astăzi rațiune de a exista pentru noi. Eu vă tri- încăierărilor din stal – este simbolul cel mare al tremist atacând chiar şi... futurismul, care dorea
mit deci cuvinte în libertate, lirism absolut, eliberat acelui «paseism» istoric, literar şi politic care a fal- „să se suie într-un ascensor liric”: „Futurismul a
de orice prozodie şi sintaxă. Țin în mod absolut ca sificat întotdeauna viața cea mai originală a Italiei. murit. De ce? De Dada...”! Şi tot aşa, până la afir-
futurismul să fie reprezentat în interesanta voastră Datorită paseismului istoric îl avem la noi în casă mația teribilistă că şi Fecioara Maria a fost dadais-
antologie lirică prin opere într-adevăr futuriste”3. pe acel Episcop al episcopilor care a adus atâta rău tă!19 Ca şi futuriştii, dadaiştii se mişcau, se agitau,
În fine, manifestele futuriste şi manifestele româ- asupra Italiei... Datorită paseismului ne-am încă- urlau, făceau scandal şi provocau, pentru unii ac-
neşti, scrieri definitorii pentru istoria celor două pățânat să fixăm capitala la Roma, în mijlocul unui tivismul Dada fiind, de pildă, un fel de acrobație
mişcări, după cum spunea criticul şi istoricul lite- deşert, departe de provinciile mai bogate şi active, zburătoare fără plasă, era un mod de a se simți
rar Elena David Drogoreanu, exprimă deopotrivă prea departe de celelalte capitale europene, cu o vii, într-un continuu risc intelectual.20 Şi, la fel ca
o „nouă sensibilitate esențial modernă, citadină, populație care din vanitate de amintiri şi proas- futuriştii, adepții dadaismului erau nişte bufoni,
cosmopolită”, asumată de o nouă poetică dinami- tă guvernare popească nu avea nici o dorință să nişte circari, nişte saltimbanci chapliniano-felli-
că şi iconoclastă.4 De altfel, avangarda româneas- muncească, obişnuită cum era să trăiască din be- nieni. Din păcate, provocarea şi scandalul refuzul
că a găsit în futurism sugestii de ordin „tehnic”, neficiile ecleziastice, bacşişurile străinilor şi cior- înțelegerii, şi deci al „codurilor culturale domi-
dar şi un model de retorică revoltată, extremă şi o bele călugărilor... Cine-mi va dovedi că mint dacă nante”, intelectualizarea în sfera vizualului sau
„gestică protestatară vehementă”5. vom spune că Roma a fost totdeauna, din punct intrarea acestuia în câmpul literar (iconizarea),
O primă influență am detectat-o la nivelul de vedere spiritual, o întreținută?»10 Manifestări folosirea conceptului acolo unde tradiția te face
propagandei şi publicității pe care şi-o făceau fu- turbulent-zgomotoase şi radical-extremiste de ge- să aştepți „sensibilul”, toate țineau, la futurişti şi
turiştii şi, pe urmele lor, dadaiştii. Futurismul a nul celei de la Roma s-au repetat şi în alte oraşe dadaişti, de o „metodologie” care căuta să acțio-
fost un fel de propagandă pentru timpurile mo- italiene, rămânând de pomină, de exemplu, cele neze mai degrabă asupra relațiilor decât asupra
derne şi Marinetti era un adevărat geniu al publi- din Florența şi Veneția în care insultele, sudalme- conținuturilor, acesta din urmă fiind şi punctul
cității, anticipându-l şi pe un teoretician canadian le, ocările sau imprecațiile au atins „apogeul baro- slab al celor două mişcări avangardiste.21
al mass-media, Marshall McLuhan (cu sloganul chismului şi al pitorescului”11. O altă influență am detectat-o la nivelul filo-
său-frază-cheie: „The medium is the message”), În ciuda acestor turbulențe multiple, totul era sofiei, sau mai bine zis, al ideologiei celor două
futuriştii reuşind să-şi răspândească mesajele lor de basm şi umor bun, dar şi de mare distracție şi curente, astfel, „noul elan vital”, voința, sau teoria
în întreaga Europă, începând cu cel mai influent chiar funcționau şi basmul şi divertismentul, fu- violenței din futurismul marinettian, împrumuta-
ziar european de atunci, Le Figaro şi terminând turismul fiind prima mişcare de avangardă care te din filosofia lui Arthur Schopenhauer, cu vizi-
cu publicația Democrația din Craiova, iată o sin- a atins o audiență de masă.12 Mesajele lor erau, unea „lumii ca voință şi reprezentare” şi mai ales
cronizare a culturii române cu cea occidentală, cel puțin pentru Italia, şi poate nu numai pentru din Friedrich Nietzsche, cu ale sale „voință de pu-
remarcabilă, unde primul text programatic al această meravilioasă țară, originale şi eliberatoa- tere”, „voluntarism”, „mitul eternei reîntoarceri”
mişcării semnat de Marinetti a apărut în aceeaşi re, dar trebuie să recunoaştem că era şi multă po- şi „Supraomul” („Iată – predică Zarathustra – eu
zi, pe 20 februarie 1909, cu cel original din zia- litică în ele şi mult naționalism în stil italienesc, vă învăț Supraomul: el este acel fulger, el este acea
rul franțuzesc. După lansarea primului manifest dus până la extreme, prima „serată futuristă”, care nebunie”), Marinetti venind, în alt manifest “ex-
marinettian din 1909, au urmat, în succesiune ra- s-a ținut la Trieste, reuşind să ridice populația ita- tremisturbulent” al său, „Tactilismul”, cu accente
pidă, cca. 40 de manifeste, semnate de Marinetti liană a oraşului, ce făcea parte atunci din vremel- turbulente, distructive şi creatoare: „Glorificarea
sau în „coproducție” cu alții, „pentru a capta inte- nicul Imperiu Austro-Ungar, împotriva conduce- geniului inovator ilogic şi nebun”22, iar Tzara
resul, momentul şi pentru a genera noi senzații”, rii austriece.13 

TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021 11


postulând: „Curățenia individului se afirmă după moschee cu cupole de alamă decupată, înstelate apoi, după Marele Război, Marinetti derapează
starea de nebunie, de nebunie agresivă, deplină a ca sufletele noastre (s.m.), iluminate ca şi acestea către fascismul tiranului ex-socialist Mussolini
unei lumi lăsate în mâinile bandiților care sfâşie de strălucirea închistată a unei inimi electrice”31. zis şi „Il Duce”/ Ducele sau „Bucele”, cum îl per-
şi distrug veacurile”, deşi „Dada nu-i nebunie”23. În plan religios, după cum am văzut, Marinetti sifla prozatorul italian Carlo Emilio Gadda!35 De
Pe lângă Schopenhauer şi Nietzsche, futuriştii şi destructurează înaintea lui Derrida elementele asemenea, există o diferență fundamentală între
dadaiştii s-au mai inspirat şi din ideologia teore- sau organismele lăuntrice ale credinței, desacra- cele două mişcări, revolta dadaistă fiind mult mai
ticianului francez al sindicalismului revoluționr lizează şi blasfemiază în mod turbulent pattern-ul radicală, mai extrem-turbulentă exercitată „la
Georges Sorel cu „teoria violenței”, precum şi din teologic iudeo-creştin, vulgarizând ritualul ita- modul absolut şi în practică prin ignorarea com-
pragmatismul americanului William James şi a sa lo-catolic, urmărind un acut proces al „devatica- pletă a tot ce fusese făcut până atunci”36. Dadaiştii
„voință de a crede”, dar şi din filosofia lui Henri nizării” Italiei şi înfrângerea monarhiei italiene lui Tzara neagă orice altă mişcare sau curent ar-
Bergson, cu ale sale concepte de „intuiție”, „durata (Programul politic futurist va învinge Monarhia tistic de până la ei. Este semnificativ însă faptul
pură”, „timpul spațializat”, „evoluția creatoare” sau şi Vaticanul, clericalismul, moralismul etc.)32 că, rupând toate punțile ce-i uneau cu „experien-
de „ură a inteligenței”, care apar şi la Tristan Tzara La rândul lor, dadaiştii erau şi ei nişte intelec- ța artistică istorică”, dadaiştii au rupt-o şi cu cei
şi dadaism vizavi de persiflarea lui Isus Hristos, tuali de stânga, turbulenți, zgomotoşi, revoltați, care au avut ambiții similare, dar nu au mers, ca
de negarea absolută a orice şi a oricui de pe lumea extremişti, atât la nivelul urii față de războiul ei, până la extremele (s.m.) consecințe.37 Şi nu în
aceasta, de abolirea memoriei, profeților şi a vii- mondial declanşat de „drăguții de burghezi”, de ultimul rând, futurismul era o mişcare politică,
torului, sau de viața omului, care este mai impor- capitaliştii hrăpăreți, de „burtăroşime” etc, la ni- iar dadaismul o stare de spirit, după cum spunea
tantă decât arta şi literatura. velul detestării moralei iudeo-creştine şi a religiei Saşa Pană.38
Cu toate acestea, şi la antipodul modestiei, creştine. Dadaiştii se războiau şi ei cu mentalități- Revenind la influențe, am mai observat şi
Marinetti spunea că mult înaintea lui Bergson, le mic-burgheze, academice, retrograde, retarda- ruptura radicală față de trecut şi mai ales față de
de exemplu, două genii creatoare ca... Dante şi tare, iar „urmaşii lui Dada” s-au alăturat, din pă- tradiții, dusă până la extreme, ruptură numită de
Poe se întâlneau perfect cu „geniul” (s.m.) său, cate, în Germania post-Primul Război Mondial, F.T. Marinetti „eterna şi inutila admirație față de
afirmându-şi răspicat ura împotriva „inteligen- revoluției comuniste spartachiste, de extremă trecut”. Aceasta va fi fost reafirmată, reconfirmată,
ței servile, infirme şi solitare”, şi acordând toate stânga, participând nesăbuit chiar şi la luptele de am putea spune, în textul lui T. Tzara, potrivit că-
drepturile imaginației intuitive şi divinatorii.24 Şi stradă.33 ruia : „Numai contrastul ne leagă de trecut”.
tot dintre poeți şi scriitori, Marinetti îi admira şi Totuşi, cele două mişcări turbulent-culturale La nivel de sintaxă, futurismul marşa pe dis-
îi considera drept precursori pe: Whitman (cu şi ideologice se despărțeau, atât în privința par- trugerea acesteia în mod „brutal”, pe disprețul „fi-
„energetismul” său), Zola, Mallarmé, Baudelaire, ticipării la un război mondial, al militarismului, nețurilor şi nuanțelor limbajului”, pe „dispunerea
Maeterlinck, Lucini, apoi D’Annunzio şi Morasso cât şi în domeniul naționalismului, care apar substantivelor la întâmplare, aşa cum se nasc” şi
(cu „estetica vitezei”, „omul vitezei” şi cu „moder- clar încă din primul Manifest marinettian: „Noi îşi va fi bătut joc de punctuație şi de „adjectiva-
nolatria şi militarismul” lor) şi chiar Papini, cu vrem să glorificăm războiul – unica igienă a lumii ție”. În „Manifestul tehnic al literaturii futuriste”,
ideea „curajului de a fi nebuni”25. – militarismul, patriotismul, gestul distrugător lui Marinetti, în timp ce zbura la vreo 200 de
Revenind la Dada şi Tzara, de altfel, în spiritul al anarhiştilor...”34 Drept urmare şi cam incon- metri deasupra „puternicelor coşuri de fabrici
dadaismului triumfa principiul însuşi al orică- ştient şi naiv, F.T. Marinetti a plecat cu futuriştii din Milano”, i-ar fi şoptit elicea (sic!) că: „Trebuie
rei avangarde: negația.26 Dadaismul de la Zürich săi la război, Primul Război Mondial, care avea distrusă sintaxa aşezând substantivele la întâm-
a rămas, însă, închistat în colivia unei „violente să devină pentru ei, o trezire cruntă la realitate, plare, cum apar”, iar verbul trebuie folosit la in-
negații intelectuale”, iar protestul era împins, furi- o catastrofă, câțeva corifei ai mişcării intrând în finitiv, „ca să se adapteze elastic substantivului şi
os, ca şi la futurişti, până la consecințele extreme, eternitate, după o glorie efemeră: Boccioni cade ca să nu se supună eului scriitorului care observă
adică până la negarea absolută a rațiunii: „Apa de pe un cal şi moare iar, la rândul lor, sucombă şi şi imaginează”39 Apoi, i-a mai „recomandat” eli-
diavolului plouă pe rațiunea mea”, spunea Tzara.27 un Sant’Elia, un Serra, un Slataper sau Stuparich, cea lui Marinetti, mai trebuie abolite: adjectivul,
Astfel, elanul negator al dadaismului era activ nu
numai împotriva societății, ca la expresionişti, dar
se situa, asemenea futuriştilor italieni, împotriva
a tot ceea ce era legat de tradițiile şi obiceiurile
acestei societăți, chiar arta, un produs al oricărei
societăți, fiind renegată în întregime.28 Mişcarea
Dada era, tot pe urmele futurismului, una antiar-
tistică, antiliterară, antipoetică, deşi manifeste-
le celor două curente fuseseră semnate de nişte
poeți destul de valoroşi, „voința ei de distrucție”
având o țintă precisă, dar mijloacele fiind mai ra-
dicale, dada fiind împotriva frumuseții eterne, a
veşniciei principiilor, împotriva legilor logicii, a
imobilității gândului etc.29
Ca ideologie, futurismul provenea din anar-
hism, din socialismul literar, din viziunea lui
Sorel, toate de inspirație franceză, aşadar, futu-
riştii au fost socialişti la început, chiar anarhişti
şi nihilişti, anticapitalişti, anticlericali, după care
s-au raliat incredibil fascismului mussolinian,
considerat de turbulență sau extremă dreapta, dar
având la bază tot idei turbulente (s.m.) de extrema
stângă, spunem noi, dictatorul bombastic Benito
Mussolini fiind un socialist la origini.30 Dincolo de
anarhism, „sorelism” şi socialism, Marinetti va fi
influențat, în continuare, de „decadentismul sim-
bolist”, persistând ca o „lepră”, după cum sublinia
sarcastic Mario De Micheli. De altfel, în primul
manifest, „Fondarea şi Manifestul Futurismului”,
avem de-a face, pornind de la un caz de... insom-
nie, cu un „exotism decadent de cea mai joasă
speță”, probabil d’annunzian, augmentat cu trimi-
teri de-a dreptul kantiene: „Vegheasem noaptea Rodica von Keyserling Pigmenți în sticle (1989), ulei pe tablă, 42 x 48 cm
întreagă – prietenii mei şi cu mine – sub lămpi de

12 TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021


pentru ca substantivul, autonom, „să-şi păstreze
culoarea esențială”, adverbul, „veche agrafă care
ține cuvintele legate unul de celălalt” şi, în fine,
„orice substantiv trebuie să aibă dublul lui, adică
substantivul trebuie să fie urmat, fără conjuncție,
de substantivul de care e legat prin analogie”40. Şi,
foarte important, în opinia futuriştilor, ar trebui
„să se abolească şi punctuația”, iar „adjectivele,
adverbele şi conjuncțiile fiind suprimate, punc-
tuația e fireşte anulată, din continuitatea unui stil
viu care se autocreează, fără opririle absurde ale
virgulelor şi punctelor”41
În manifestele dada, se recomandă aceleaşi re-
țete pentru „a face un poem”. Astfel, în cel de-al
şaptelea manifest dadaist, „dada manifest despre
dragostea slabă şi dragostea amară” din 1920,
Tzara venea cu ideea luării dintr-un ziar a unui
articol de lungimea unui poem, decuparea artico-
lului şi a fiecărui cuvânt care alcătuia acel articol,
cu ajutorul unor foarfeci şi punerea lor într-un
sac.42 După scuturarea sacului, Tzara recomanda
scoaterea fiecarei tăieturi, una după alta, copierea
cu conştiinciozitate în ordinea în care au ieşit din
sac, iar poemul trebuia, în final, să semene cu cel
care dorea să se apuce de scris poezii!43

Concluzii
Rodica von Keyserling Descoperiri din Sahara (1987), ulei pe placaj, 40 x 50 cm
În concluzie, futurismul a fost determinant
ca elan polemic născut dintr-o dorință extremă
de reînnoire a artei, prin aruncarea peste bord a doar în căutarea formei”, pretinzând mereu că o 19 Ibidem, p. 156.
tuturor „anchilozelor păşuniste”, bariere în calea descoperă numai prin „preterițiune sau prin iro- 20 Ibidem, p. 156.
oricărei evoluții.44 Din punct de vedere al creației, nie”, artiştii celor două avangarde au atins un triplu 21 Jacques Leenhardt, op. cit., p. 193.
futurismul a realizat nişte opere capabile să tra- obiectiv.49 Mai întâi au denunțat în mod turbulent 22 Filippo Tommaso Marinetti, op. cit., p. 176.
ducă elocvent un efort de integrare a artei într-o academismele înțepenite prin tradiție şi „încre- 23 Tristan Tzara, Şapte manifeste DADA. Lampisterii.
lume într-adevăr schimbată, o lume a secolului menite în proiecte” şi instituțiile care le serveau Omul aproximativ, Bucureşti, Ed. Univers, 1996, pp. 8
tututor metamorfozelor şi turbulențelor, am adă- drept garanție (noi vrem să distrugem muzeele, bi- şi 21-22.
uga noi, a „mobilității nemaiîntâlnite” a spiritului bliotecile, academiile de orice tip..., sau Futurismul 24 Filippo Tommaso Marinetti, op. cit., p. 106.
uman.45 Din păcate, futurismul a mers pe calea a dat lumii ura față de Muzeu, de Academii...) 50. 25 Ibidem, p. 17.???
extremistă şi turbulentă a fascismului mussoli- În al doilea rând, futuriştii, dadaiştii şi alți avan- 26 Matei Călinescu, op. cit., p. 151.
nian, una naționalistă de extremă dreapta, care a gardişti descalificau munca, „travaliul” omologi- 27 Mario De Micheli, op. cit., p. 143.
compromis-o. lor lor cuminți şi nu turbulent-extremişti ca ei, 28 Ibidem, pp. 143-144.
La rândul său, Dadaismul a rămas o mişcare deținători ai cunoştințelor profesionale tradițio- 29 Ibidem, p. 144.
paradoxală: în timp ce chema neîncetat şi extre- nale, azvârlind noul drept hrană unei societăți în 30 Ibidem, p. 213.
misturbulent la distrugere, a creat foarte multe derivă pentru care acest mit era tocmai motorul 31 Filippo Tommaso Marinetti, op. cit., p. 73.
reviste, tablouri, culegeri care au influențat într-o atât simbolic cât şi economic.51 În sfârşit, „suprem 32 Filippo Tommaso Marinetti, op. cit., p. 131.
manieră chiar durabilă arta nouă. Ei trebuie să i se beneficiu” pentru aceşti dărâmători de muzee, bi- 33 Mario De Micheli, op. cit., p. 143.
atribuie paternitatea colajelor, a fotomontajelor, a blioteci şi academii, ei reconstruiau o istorie a ar- 34 Filippo Tommaso Marinetti, op. cit., p. 75.
automatismelor, pe scurt, sursele artei abstracte; tei în care îşi rezervau un loc pentru veacurile ce 35 Mario De Micheli, op. cit., p. 217.
datorită demolării vechilor structuri, întreprinsă aveau să vină, mai mult sau mai puțin turbulente, 36 Grigore Arbore, op. cit., p. 144.
în mod sistematic, a deschis uşa suprarealismului chiar dacă celebritatea lor avea să fie efemeră.52 37 Ibidem, p. 145.
şi a eliberat arta de „sclavia opiniei”46. Şi dadais- 38 Tristan Tzara, Primele poezii şi Insurecția de la
mul a ales o cale extremă, de extremă stânga, deşi Note Zürich prezentată de Saşa Pană, Bucureşti, Ed. Cartea
dezavua orice fel de utopie. 1 Grigore Arbore, op. cit., p. 144. Românească, 1971, p. 118.
De asemenea, avangardele şi-au onorat „func- 2 Filippo Tommaso Marinetti, op. cit., p. 9. 39 Filippo Tommaso Marinetti, op. cit., p. 100.
ția prospectivă” (Adrian Marino), de deschidere 3 Grigore Arbore, op. cit., p. 144. 40 Ibidem, p. 100.
de drumuri, de încercare a terenului necunoscut, 4 Filippo Tommaso Marinetti, op. cit., p. 12. 41 Ibidem, p. 101.
în linia general-modernistă a sensibilității față de 5 Ibidem, p. 12. 42 Tristan Tzara, Şapte manifeste DADA. Lampisterii.
„ritmul vremii” şi „pulsul epocii”47. Atenți la pre- 6 Martin Clark, Modern Italy, 1871 to the Present, Omul aproximativ, Bucureşti, Ed. Univers, 1996, p. 42.
zent, futuriştii şi dadaiştii (şi nu numai ei) au acți- London, Longman Group, 3-rd edition, 2008, p. 209. 43 Tristan Tzara, op. cit., pp. 42-43.
onat în numele lui „il futuro” (deşi un Tzara spu- 7 Martin Clark, op. cit., p. 209. 44 Grigore Arbore, op. cit., p. 147.
nea că „Dada este împotriva viitorului”!), negând 8 Mario De Micheli, op. cit., p. 214. 45 Ibidem, p. 147.
extremisturbulent vechiul sau vetustul, modelul şi 9 Ibidem, p. 214. 46 Frédéric Laupies, op. cit., p. 198.
exemplul, afirmând noul („îmi place o operă ve- 10 Ibidem, p. 214. 47 Ion Pop, op. cit., p. 7.
che pentru noutatea ei”, scria Tzara) ca expresie 11 Ibidem, p. 214. 48 Ion Pop, op. cit., p. 7 şi Tristan Tzara, op. cit., p. 20
a spontaneității creatoare şi a absolutei libertăți a 12 Martin Clark, op. cit., p. 209. şi 48.
spiritului, iar gramaticii şi logicii constrângătoa- 13 Ibidem, p. 209. 49 Jacques Leenhardt, op. cit., p. 193.
re („Logica este întotdeauna falsă”, mai spunea 14 Eric Hobsbawm, Secolul extremelor, Bucureşti, Ed. 50 Jacques Leenhardt, op. cit., p. 193 şi Filippo
Tzara) le-au opus „cuvintele în libertate” futuriste Lider, 1994, p. 215. Tommaso Marinetti, op. cit., pp. 75 şi 176.
şi „hazardul” dadaist.48 15 Matei Călinescu, op. cit., p. 152. 51 Jacques Leenhardt, op. cit., p. 193.
Neopunând o formă unei alte forme, aşa cum 16 Mario De Micheli, op. cit., p. 156. 52 Ibidem, p. 193.
au făcut artiştii din antichitate şi până în prezent, 17 Frédéric Laupies, op. cit., p. 198. n
ci oricărei forme rigide „ne-forma a ceea ce este 18 Mario De Micheli, op. cit., p. 148.

TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021 13


diagnoze

Limitări de libertate
Azi se consideră că asemenea vaccinare vin-
decă, chiar mărește durata vieții multor oameni.
Dispunem, însă, de cunoașterea efectelor secun-

și urgențe juridice
dare? Nu ar fi cazul informării fiecărui om asupra
acestora?
Odată cu separarea părților componente ale
genomului şi recombinarea lor artificială, cu apa-
riția diagnosticului prenatal şi, din 1978, a fecun-
Andrei Marga dării artificiale, a maternității de „împrumut” şi a

C
donării „anonime” de spermatozoizi şi, mai ales,
ultura în care trăim se revendică din prin- Dar atacul la adresa democrației vine acum și odată cu apariția „diagnosticului preimplantării”
cipii ce au părut, mult timp, de neatins. dinspre potențialul științifico-tehnic actual. Acesta (ce stabilește dacă sunt boli ereditare, genetice sau
Bunăoară, omul a fost creat de Dumnezeu conține posibilități incontestabile de ameliorare a leziuni cromozomiale) şi a noi posibilități de in-
după chipul și asemănarea sa. Omul stă cel mai sus condiției multor oameni – asigurându-le însănă- tervenții în scopuri terapeutice suntem, ca uma-
în ordinea vieții curente pentru om. Urmărirea fe- toșirea după boli. nitate, puși într-o situație nouă. Întrebarea cu-
ricirii de către individ este dreptul său fundamen- Dar acest potențial conține și capacități de limi- prinzătoare este: cine dispune de corpul unui om?
tal. Libertatea individuală este sfântă. Democrație tare a libertăților și de subminare a ființei umane Să recunoaștem că, în fapt, persoana poate
este numai acolo unde cetățenii aleg conform înainte ca aceasta să fie cetățeanul care reflectează fi responsabilă de actele sale în societate numai
conștiinței și voinței lor. și-și spune părerea în democrație! Am în vedere dacă dispune de corpul său. Situația este astfel
Astăzi aceste principii sunt sub asalt. Unii oa- aici: capacitatea de a crea ființe umane în laborator încât se poate imagina o persoană rezultată din
meni se poartă atât de brutal încât este clar că nu sau în condiții apropiate; capacitatea de a observa intervenții genetice, dar care își declină răspun-
au nimic sfânt. Destui pun egoismul în fața a ori- ființa umană în cele mai intime momente ale vieții derea pentru fapte. Fiind nemulțumită, îi și dă în
ce. Comunitățile umane le percep ca turme, nu ei și de a o controla; capacitatea de a citi ce se pe- judecată pe cei care au produs-o în laboratoare
ca organizări de ființe individualizate, conștiente trece în creierul altuia și de a-l subordona. sau în afara lor. Cine este judecătorul? Care este
de valoarea lor. Libertatea individului se încalcă. Aceste trei capacități sunt astăzi nu potențiale, legea? Cine poate fi avocat?
Democrația este desfigurată chiar de inși pe care ci efective, utilizabile. Să detaliem. Sunt, desigur, extraordinare efecte pozitive ale
i-a făcut demnitari. Ca urmare a aplicării informaticii în medici- aplicării biotehnologiilor recente în prevenirea
Dar dincolo de neajunsurile din lume, ne asu- nă, eforturile de descifrare a codului genetic s-au riscurilor de transmitere ereditară de boli şi în
măm mereu că în orice situație de viață ceea ce unit cu epigenetica (studiul schimbărilor celulare terapii. Însă, așa cum Habermas a observat, cer-
stabilesc cetățenii maturi și liberi prin comunica- și fenotipice ca urmare a schimbărilor de mediu cetarea biogenetică a intrat în asociere cu intere-
rea lor este soluția la dispoziție. La fiece pas lumea sau a normalei dezvoltări). Tehnicile „configură- sele de valorificare ale investitorilor, sub presiu-
are lipsuri, dar acordul rațional al oamenilor poa- rii genelor” au devenit cheie în terapii (Johannes nea la succes a guvernelor naționale, în condițiile
te pune lucrurile pe direcție. Huber, Länger leben. Medizinische Perspektiven în care nu este stabilită juridic răspunderea celor
Numai că astăzi tocmai împotriva acestei vizi- und ihre Bedeutung für Gesellschaft, 2004) și în care decid intervenția genetică. Unii sunt răspun-
uni se adună forțe. Acțiunea lor atinge democra- prelungirea vieții. Nu se poate depăşi orice limită zători, fiind în joc apropiații lor, dar ce se întâm-
ția ca instituție și, mai adânc, chiar individul care a vieții, dar se poate lungi viața multor oameni. plă cu alții care interferează? „Fenomenul neli-
este chemat să o însuflețească. Ofensiva vine din La prelungirea vieții se lucrează și cu vaccinuri niştitor este dispariția graniței dintre natura, care
direcții multiple. cu viruși antivirali bazate pe mARN (acid ribonu- suntem noi, şi înzestrarea organică, pe care ne-o
Cel mai direct această ofensivă vine din soci- cleic ce intermediază sinteza de proteine în celule) dăm.” Or „nici o persoană nu ar trebui să-şi per-
etate – dinspre inși, grupări, mișcări care cred și ADN (acid deoxyribonucleic ce poartă în celu- mită să dispună de altă persoană şi să-i contro-
că este ora lor și desfigurează acordul democra- lă informația ereditară). În multe țări s-a și lansat leze posibilitățile de acțiune.... Această condiție
tic pentru profituri meschine. Ca urmare, hoții, în urmă cu peste un deceniu vaccinarea cu viruși este încălcată atunci când cineva decide asupra
autoritarisme, dictaturi mascate apar chiar și sub (infecții ce se multiplică în celulele organismului) programului genetic al altcuiva. Şi clona se întâl-
afișul democrației. De altfel, și democrația se poa- care ar putea fi efectivi în lupta cu cancerul, cu neşte în procesele de înțelegere de sine ca per-
te distruge pe sine. HIV și cu alte boli ce par fără leac. soană determinată; în spatele acestei construcții
După părerea mea, sunt două surse de auto- de structură şi proprietăți stă intenția unei per-
distrugere în democrațiile de azi. Ele țin de me- soane străine” (Die Zukunft der menschlichen
canismele lor de funcționare, care au fost deja Natur. Auf dem Weg zu einer liberalen Eugenik?,
pervertite. Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2002). Soluția la
Este vorba de mecanismul desemnărilor uni- această problemă nu are cum să vină din biolo-
personale de personal de decizie (cum am ex- gie, nici din liberalismul de astăzi. Soluția constă
plicat pe larg, în A.Marga, Statul actual, Meteor dintr-o legislație care să prevină intervenții ilegi-
Press, București, 2020). Acest mecanism a fost time în corpul altuia.
creat pentru a face eficientă democrația, atunci O altă direcție a atacului vine dinspre digitali-
când s-a preferat răspunderii difuze a multora zare. Nu altcineva decât lideri ai Google ne spun
răspunderea precisă a unei persoane căreia i s-a că digitalizarea a profilat „lumea a doua”, în iera-
încredințat un mandat. Numai că, fapt istoric, hii ce ne vin de la Platon, în care oamenii accesea-
odată cu desemnările unipersonale a dispărut ză informații și pregătesc acțiuni (Eric Schmidt
răspunderea și a fost subminată decizia în interes și Jared Cohen,The New Digital Age. Reshaping
public. Mai nou dispare însăși democrația. the Future of People, Nations and Business, John
Este vorba apoi de mecanismul majorității. Murray, London, 2014). Ceea ce se petrece astăzi
Nu doar „dictatura majorității”, de care se temea în „lumea a doua” este dual.
deja Thomas Jefferson, generează neajunsuri, ci și Este clar că, grație informării lărgite, configu-
mentalitățile nedemocratice ce au ajuns la deci- rarea vieții fiecăruia este într-un fel la dispoziția
zii în democrații. Primitivismul datorat inculturii acestuia. Dar primejdii rămân, căci utilizatorii
(„m-ați ales în funcție, deci eu decid!”) a ajuns Internetului își pot da multiple identități, profi-
atât de departe încât nu se mai știe că, oricare ar tând de șansele de a-și stabili în voie adrese elec-
fi raportul de forțe, în democrație dezbaterea pu- tronice diferite. S-a și format deja „populația as-
blică și argumentul mai bun trebuie să prevaleze. cunsă (the hidden people)” – care, în anonimatul
Cum se spune la noi, cam vulgar, dar frust, „ciocul Internetului, distribuie ceea ce vrea. Neputându-
mic”, „patru ani stați în opoziție și apoi vedem”, ca se ataca idei, se atacă persoane. S-a format deja
și cum adevărul și înțelepciunea depind de voturi! „piața neagră (the black market)” a știrilor, care
Înțelese rudimentar, democrațiile nu mai pot lua Rodica von Keyserling Trunchi de copac (1986) distribuie alegații ce vizează „distrugerea virtuală
decizii adecvate, ci stau la remorca coteriilor. ulei pe pânză, 85 x 50 cm a onoarei (the virtual honour killing)” persoanelor

14 TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021


sau aruncă pe piață informații secrete pentru a permit o conexiune directă între instrumentele
incrimina politici. tehnice și sistemul nervos”.
Ce este de făcut? Cei doi responsabili ai Google Neurologia înaintează vertiginos – mai ales în
se distanțează de abordarea potrivit căreia spațiul SUA, China, Japonia, Israel, Canada, Australia,
virtual trebuie să rămână fără interferențe din- care au inițiativa în acest moment. S-a modifi-
spre o autoritate. Abordarea liberală a domeniu- cat, de pildă, optica de abordare, spre a identifi-
lui virtual o consideră un „model periculos (a ca o conexiune nervoasă ce poate fi pusă în lucru
dangerous model)” (p. 40). Există, desigur, soluții printr-un „instrument electronic (electronic de-
tehnice la îndemână, cum ar fi, de pildă, limita- vice)”. Cheia este găsirea acelei „interfețe” dintre
rea suporturilor cu riscuri, care vor reduce masiv „instrument” și „creier (brain)” care permite mo-
derapajele amintite. Soluțiile tehnice au nevoie, dificarea funcționării creierului printr-o acțiune
însă, de legislație. Guvernele ar putea adopta mă- externă – spre exemplu, a unui computer. Ca fapt
suri care „să cultive profilul oficial al identității cert, oameni cu dizabilități senzoriale sau motoa-
persoanelor și să convertească în irelevanță ceea re au fost deja ajutați prin stimuli electronici, care
ce este prezentat anonim” (p. 33), după cum pot au acționat asupra sistemului lor nervos, și au pu-
reglementa informațiile clasificate, încât să se evi- tut să ajungă la percepții naturale și să se miște.
te scurgeri nedorite. În unele situații „stimulul electronic” poate în-
Astăzi mediile de socializare (Facebook, curaja sau inhiba secrețiile de hormoni sau enzi-
Twitter, Instagram, etc.) au atins o acoperire ui- me. Azi se aplică deja nano-electrozi pentru a ac-
mitoare, de peste două miliarde de utilizatori, ționa asupra țesuturilor creierului (brain tissues).
care asigură o valoare pe bursă, ca platforme de Medicina este deja intrată pe ruta acestor tehno-
reclamă, de 440 miliarde de USD. La acestea se logii. De pildă, cu „implanturi cohleare (cochelar
adaugă venituri ascunse (hidden revenues) con- implants)”, se tratează deja epilepsia, scleroza mul-
siderabile, cu asigurarea, atrăgătoare din capul tiplă, răni ale măduvei spinării, bolile Huntington
locului, a gratuității conținutului pentru utiliza- și Parkinson. Un astfel de implant constă din in-
tor. O autoare (Yvonne Hofstetter, Das Ende der troducerea de electrozi încât să afecteze nervul
Demokratie, Penguin, München, 2018) a arătat că auditiv și să producă o regenerare a nervulul ves-
gratuitatea serviciilor este compensată de prelua- tibular printr-o afectare care merge până la DNA.
rea datelor personale, care permite unor compa- Maladia Parkinson este tratată cu amplasarea de Rodica von Keyserling Autoportret (1984)
nii să le folosească. Teza generală trasă de Yvonne electrozi pentru a stimula măduva spinării. ulei pe lemn, 50 x 30 cm
Hofstetter este fără echivoc: „odată cu mediile so- Se fac astăzi tratamente și cu stimularea elec-
ciale ale secolului al 21-lea are loc o transformare trică a micronucleelor din creier, încât se înlătură Este vorba de modificarea persoanei.
fundamentală a comunicării noastre. Ca înteme- dezordinele (desorders) din profunzimea creie- Deocamdată în discuție sunt sub două aspecte.
iere ultimă a comunicării noastre online convine rului. Se aplică deja artroze (arthoses) și proteze Primul este sinele (self), de care este legată tră-
de acum excitarea, artificialitatea virală, hype-ul (prostheses) pe baza comunicării între creier și irea identității personale. Aceasta a fost totdeauna
Internetului. Pentru și mai multă stimulare ori- instrumentele electronice (devices electronice) legată de un corp delimitat și controlat de individ.
ce mijloc este justificat: inducerea în eroare prin pentru a trata Parkinson, surzenia, orbirea. Din momentul în care trăirile lui – de la reacții,
știri false, relevanța socială prin introducerea de Rezultatele neurotehnologiilor trec, însă, azi trecând prin gânduri și aspirații – sunt preluate
social bots“ (în Jakob Augstein, Hrsg., Reclaim dincolo de combaterea de maladii – ceea ce este de cineva din afara lui, sinele nu mai este același.
Autonomy. Selbstermächtigung in der digitalen de primă importanță. În definitiv, pe glob un mi- Identitatea lui este atinsă, deorece caracterul pri-
Weltordnung, Suhrkamp, Frankfurt am Main, liard de persoane au disabilități. Rezultatele per- vat al trăirilor dispare.
2017, p.34). Nu mai este clar când este adevăr, mit înțelegerea funcționării „creierului (brain)” și Al doilea aspect este că responsabilitatea se di-
minciună, omisiune sau exagerare. Se postează chiar a „minții (mind)”. Pași deja realizați de neu- luează, iar calitatea de actant pe harta realității a
pur și simplu, oricât de departe este ceea ce se rotehnologii sunt impresionanți în orice privință. individului scade. O întreagă cultură axată pe in-
postează de realitate. Cel mai nou se folosesc cunoștințele despre dividualitatea oamenilor, libertățile și răspunderile
Dar afectarea autonomiei persoanei digita- circuitele din creier pentru a lectura informația lor, este pusă sub semnul întrebării. Comunitățile
lizarea o aduce și pe alt canal: cel al telefoanelor din creier și pentru a mări performanța creierului ca organizări de individualității conștiente, care-și
smart, care au și devenit parte a vieții curente a prin protezări: conectări la net sau prin devices și decid soarta, vor fi tot mai puține.
tot mai multor oameni. În definitiv aceste instru- screens cum sunt smart phones și google glasses. Faptele acestea științifico-tehnologice uimi-
mente asigură acces rapid, nelimitat la informație. S-au identificat algoritmi care măresc enorm po- toare țin de acum și de uriașa investiție în cer-
Numai că odată cu informația vin conținuturi, fe- sibilitățile funcționării creierelor. Ei sunt fructifi- cetare. Destul să menționăm că SUA operează
luri de abordare și chiar algoritmi ce nu lasă ne- cați de companii de producere de tehnologie, care acum în 500 de laboratoare, înăuntru și în afară,
modificat comportamentul utilizatorului. Pe lân- au luat deja conducerea în multe economii. iar în decada în curs investește șase miliarde de
gă faptul că datele ultilizatorului, inclusiv aspectul Se lucrează la „crearea de instrumente (de- dolari (The Brain Research through Advancing
facial și alte coordonate, pot fi folosite de cineva. vices) care permit transferul gândurilor pe un Innovative Beurotechnologies Brain Initiative,
Comportamentele pe ansamblul lor stau astfel ecran sau pe un mecanism vocal”. S-a reușit, cu 2013). China operează cu 1200 de cercetători și
sub impactul unei strategii centrale. Cine stabi- electrozi, ca pe baza înregistrărilor creierului să tehnicieni (Chinese Institute for Brain Research,
lește și controlează acea strategie? se reconstituie gânduri și vorbirea. Se promite că 2016), Uniunea Europeană a alocat 1,3 miliarde
O altă subminare a autonomiei persoanei a în curând reconstituirea se va reuși fără tehnici dolari pe zece ani (Human Brain Project, 2013).
demarat recent din neurotehnologie. Aceasta a și invasive. În orice caz, se vorbește deja de „citirea Rezultatele se văd. Acum peste 16% din publica-
devenit un capitol vast de căutări și reflecții. gândurilor (mind reading)” - un fel de decodare a țiile științifice pe glob sunt consacrate „creierului
Este de salutat din capul locului faptul că, în sistemului nervos al unui om, care-i declanșează (brain)”. Efectul practic în terapii este tot mai am-
neurologie, se lucrează cu forțe mari în vederea comportamentul. În concret, s-au stabilit corelații plu, căci ipoteza originii nervoase a multor mala-
controlării unor boli ca Alzheimer, schizofrenia, între stimuli vizuali și reacții comportamentale și dii se confirmă pe scară mare.
epilepsia, Parkinson, autism, traume, depresii, se speră ca înregistrările activității neurale să per- Neurotehnologia inaugurează o epocă nouă a
anxietate pe calea stabilirii felului în care lucrea- mită captarea pe scară mai mare a ideilor, inclu- istoriei umane. Este epoca în care se poate descifra
ză creierul și circuitele sale. Abordările sunt fără zând minciunile, a vorbirii și viselor. La limită, se ceea ce este în creierul persoanelor și în care apa-
precedent, căci unesc „tehnologiile neuronale aspiră la crearea unui „decodor” care face posibilă re alt pericol de manipulare a minților. Individul
(neurotechnologies)” cu „inteligența artificială”. anticiparea comportamentului unui alt om. nu mai rămâne neapărat în seama conștiinței și
Se plecă de la asumpția că oamenii sunt o „spe- Rămânând realiști, se știa că în medicină se voinței lui. Neurotehnologia poate afecta, cum
cie mentală (mental specie)” nu numai înzestrată recurge demult la acționarea de circuite neurale spune Rafael Yuste, de la Columbia University (în
cu minte, dar a cărei minte funcționează activând pentru a modifica comportamentul pacienților, Adresa sa la o reuniune la Doha, din 2019), cinci
circuitele creierelor. Iar prin „neurotehnologie” se încât aceștia să revină la ei înșiși. Perspectiva ce se arii ale vieții noastre: 1. Identitatea personală
înțelege „ansamblul de metode și instrumente ce conturează este, însă, diferită. 

TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021 15


– care este este dizolvată de multitudinea de „in- Așa stând lucrurile, nu se pot atinge în același genuină a persoanelor să fie protejată. Trebuie re-
strumente (devices)” și „interfețe” la care se re- timp utilizarea terapeutică și, în general, benefici- glementat cum se fac intervențiile genetice și cine
curge; 2.„voința liberă (free will)” este slăbită de ală, a neurotehnologiilor și prevenirea riscurilor răspunde de ele, cine răspunde de încălcarea dem-
mulțimea algoritmilor și informației la care per- de folosire arbitrară, în favoarea unor grupuri fără nității persoanelor în lumea virtuală, cine răspun-
soana recurge pentru a decide; 3. „Experiența inițiative. Nu ajung inițiativele etice, chiar dacă de de manipularea datelor personale, cine răspun-
mentală privată (mental privacy)” este atinsă de ar fi important să se adopte de către comunități- de de intervenția neurotehnologică.
cunoașterea de către cineva din afară a datelor le profesionale implicate a unor coduri de etică, Unii sunt foarte optimiști. Ei consideră că vac-
creierului, din momentul ce se pot descifra până de genul Belmont Report, al medicilor. Este ne- cinarea cu virusuri are un efect evoluționist, cum
și laturi ale subconștientului; 4. unele grupuri din voie de schimbări în legislație. Pe bună dreptate a avut cândva asimilarea în corpul nostru a bacte-
societate pot să-și crească „abilitatea mentală și Columbia University propune includerea a cinci riilor aduse de pîinea dospită, brânza mucegăită și
fizică” în detrimentul altora și să ducă la injustiție drepturi – dreptul la identitate personală, la liber- vinul. Desigur, nu putem contesta că organismul
în societate; 5. Se pot implanta tendințe de com- tate de decizie, la privacy mentală, la acces egal la se compatibilizează cu anumiți viruși. Dar se vor
portament noi în creierul multora, încât se rui- augmentarea mentală și la protecția în fața ten- putea lichida astfel sărăcia, boala, decalajele soci-
nează egalitatea din societate. dințelor algoritmice. Cum știm bine, Declarațiile ale, cum se speră? Va mai fi libertate? Ei consideră
Așa cum atestă cei care speculează copios teh- internaționale ale drepturilor omului și constitu- că intervenții în codul genetic, cu mamă închiriată
nologiile neuronale, se poate înainta teoretic spre țiile democratice stau pe premisa că identitatea, și comerț de spermatozoizi vor ameliora caracte-
„supraomul (the surhuman)” imaginat de literatu- libertatea de voință, egalitatea, justiția sunt reali- rele speciei. Dar cine răspunde de ceea ce iese? Ce
ra de ficțiune inspirată de știință (care nu trebuie zate. Or acestea sunt puse în cauză. Este necesa- viață vor permite caracterele ameliorate? Ei con-
confundată cu ceea ce a spus Nietzsche despre ră, cum spun deja mulți, o declarație universală a sideră că digitalizarea ne face să devenim contro-
„Übermensch”, care s-a folosit de alte resurse!). neurodrepturilor. lorii evenimentelor, în loc să fim suprinși de ele.
Este vorba de omul rezultat din administrarea de Este nevoie însă de reglementări legislative și Dar nu cumva doar în urma digitalizării libertatea
vaccinuri cu efecte virale, care consolidează orga- în celelalte câmpuri. În fapt, individul conștient nu a crescut, ci doar și-a schimbat caracteristiciile
nismul și-l pregătește pentru viață mai lungă, și și responsabil de acțiunile sale este subminat din sporind dependența tuturor de toți! Ei consideră
din administrarea de impulsuri electromagnetice, mai multe direcții. Regulile eticii sunt binevenite că putem interveni cu unde electromagnetice în
care-l fac mental mult mai performant. oricând, dar este nevoie de legislație. mintea oamenilor – le putem citit gândurile și le
Se schimbă educația – se spune cu elan. Din Aici am ajuns azi. Sunt chestiuni peste care nu putem stimula. Dar iese de aici o lume creativă sau
moment ce se poate acționa asupra creierului în se poate trece dacă vrem indivizi care decid con- doar una ordonată? Iese ceva de salutat?
mod direct, efortul de învățare, training și reflec- știent, liberi de condiționări și democrație la pro- „Convergența biodigitală” merită interesul. Ea
ție este pus în paranteză. El este dispensabil. Mai priu. Opinia mea este că și ele, alături de desemnă- ocupă teren în zilele noastre și nu poate fi neglija-
ales că se poate trece la un limbaj universal, care rile unipersonale și funcționarea majorităților, cer tă, dar nu are cum să fie ultimul cuvânt. Motivul
face supreflue traducerile dintre diferitele limbi. reglementări juridice noi – dacă este ca libertatea este clasic. Reproducerea umană a vieții este una
biologică. Fiecare persoană are corpul său și o
identitate ce-l presupune continuu. Libertatea și
responsabilitatea personală sunt legate de acest
corp. Dar reproducerea umană a vieții este mai
mult. Ea este și una economică, una socială și
una culturală. Și convergența biodigitală trebuie
confruntată cu datele reproducerii umane a vieții,
care sunt mai complicate.
Se ridică mai multe probleme filosofice. De pil-
dă, într-o realitate, este adevărat cam repetitivă,
cu prea puține înnoiri satisfăcătoare, cum este cea
a zilelor noastre, Klaus Schwab (The Great Reset,
2021) vrea să consoleze susținând că numai un
război sau o pandemie ne fac disponibili la acea
transformare radicală care aduce alt om pe scenă.
Chiar este nevoie de alt om atunci când nevoile
celui actual nu pot fi satisfăcute? Deocamdată este
de protejat omul care este. Scenariile viitorului
pot deschide mințile, dar nu sunt neapărat soluții.
Apoi, cei care au acces la vaccinare și la aplicarea
consolidatoare din partea neurotehnologiilor – se
spune – vor avea o condiție ameliorată. Dar ce se
petrece cu ceilalți? Unde mai este justiția în socie-
tate? Ce fel de societate ne așteaptă? În sfârșit, este
clar că s-au putut construi mașini imitând creie-
rul (Turing) și că este posibilă abordarea creieru-
lui ca un procesor, cum fac neuroștiințele actuale.
Întrebarea filosofică este dacă creierul este epuizat
destul de abordarea lui drept computer – ca re-
țea de legături electronice. Răspunsul dat de John
R.Searle (Philosophy in a New Century. Selected
Essays, Cambridge University Press, 2008) mi se
pare concludent: computerele și în general inte-
ligența artificială preiau sintaxa proceselor din
creier, fiind inevitabil simulări, dar nu pot prelua
semantica acestora. Computerul preia un limbaj,
dar aplicarea lui în situațiile inepuizabile ale vie-
ții, nu. El deține o sintaxă, dar nu-și poate genera
semantica și, pe de altă parte, simularea nu este
duplicare.
(Din volumul Andrei Marga,
Viitorul democrației, în curs de publicare)
Rodica von Keyserling Stejar găunos în Reinhardswald (1992), ulei pe pânză, 100 x 80 cm n

16 TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021


esoterism

Colecția Arta regală (I)


Vasile Zecheru

…această Artă formează Regi, kśhatriyas, a autorității superioare, cea care, grație
adică oameni situați mai presus inițierii sacerdotale, făcea posibilă accesarea natu-
de orice constrângere, deci liberi, rală a tezaurul de înțelepciune transcendentală; pe
stăpâni suverani asupra propriei bună dreptate, faptul în sine a fost asimilat lucife-
persoane. Pentru a se ridica la un rismului – o semețire nejustificată a Regelui ce se
nivel inițiatic atât de înalt, respec- vrea a fi înălțat pe cel mai înalt tron ceresc deşi nu
tivii trebuiau să învețe a gândi în are calificarea inițiatică necesară. Cu timpul, ten-
mod independent, fără a fi sclavii dința luciferică născută din contestarea unei stări
prejudecăților dominante şi fără a de conştiință non-ordinară situată firesc deasupra
se lăsa influențați de ideile altora. conştiinței regale ce dezvăluia omului ordinea
Oswald Wirth universală a făcut posibilă o inversare a raportu-

P
rilor ierarhice normale şi astfel, după căderea sa
e parcursul mai multor episoade, ne propu- din ceruri, Lucifer cel rebel va fi devenit, treptat,
nem să prezentăm aici, sub aspect ideatic şi Satan cel negru, o întruchipare a răului absolut,
conceptual, o colecție de cărți inițiatico-sa- cum spune legenda.
piențiale grupate inspirat în jurul sintagmei Arta Înțelepciunea provenită dintr-o cunoaştere
regală. Pentru ca cititorul preocupat de metafizică superioară, diferită de cunoaşterea obişnuită, era
şi ezoterism să beneficieze de un minim folos pri- atributul Brāhman-ilor, în timp ce forța născută Rodica von Keyserling Johanna în profil (2011)
vind buna înțelegere a acestui demers şi, deopotri- din acțiunea energică a Kśhatriyas-ilor, focalizată ulei pe carton, 53 x 57 cm
vă, a realității discrete, fulgurante, pe care încer- pe scop, era atributul decisiv al acestora din urmă.
căm s-o aducem în atenție, se impune, credem noi, Dincolo de aceste manifestări concrete, Principiul Istoriografia consemnează existența castelor, în
o prealabilă şi succintă definire a sintagmei utiliza- suprem şi absolut, cel aflat în amonte față de auto- forma lor consacrată, până în perioada Renaşterii
te în titlul articolului. Pe cât este posibil, va trebui, ritatea spirituală şi de puterea temporală, are un când apar semne evidente privind amestecul tot
de asemenea, să elucidăm în ce constă conținutul benefic rol unificator fiind, în acelaşi timp, şi sursa mai accentuat al acestora, precum şi de ignora-
atribuit acestei expresii cu iz metaforic, care sunt comună din care se nasc cele două stări de conşti- re a preceptelor tradițional-arhaice. De remar-
înțelesurile sale profunde potrivit predaniei iniți- ință ce diferențiază castele aflate în vârful ierarhiei cat, totodată, şi în Dialogurile lui Platon ca şi în
atice şi, mai ales, de ce este utilă şi necesară o ase- lumeşti. Regalitatea fiind generată de Sacerdoțiu2, Upanishade, o neliniştitoare subliniere cu iz de
menea limpezire tocmai acum când lumea pare să între cele două puteri există un raport natural de premoniție, potrivit căreia amestecul castelor şi
fi intrat într-o eră a resetării radicale, a negării tra- subordonare; concomitent, autoritatea sacerdota- răsturnarea ierarhiilor indică începutul erei în-
diției spirituale autentice şi a sacralității omului, în lă şi puterea temporală sunt, cumva, şi în comple- tunecate a decadenței generalizate şi a unei ano-
egală măsură. mentaritate în sensul că Regele – exponentul castei mii ireversibile în planul evoluției socio-umane
Fenomenul şi explicațiile aferente acestuia sunt Kśhatriyas este frate întru Domnu’ cu Înaltul preot – Kali Yuga sau epoca Fierului din Mahabharata.
adânc încriptate în istoria umanității căci sorgin- ca reprezentat suprem al Brāhman-ilor şi împreu- (Vitsaxis, pp. 63-64)
tea Ars regia pare a fi cufundată în însăşi unitatea nă, cei doi, Orbul şi Ologul, vor desemna coloanele Platon dezvoltă o concepție cutezătoare care
originară, atotcuprinzătoare şi indinstinctă sub tradiționale pe care se sprijină construcția statală. afirmă că, în esență, întreaga cunoaşterea ezote-
aspectul funcțiunilor esențiale şi a raporturilor În mod exclusiv, ne-am referit mai sus la strati- rică are, în substrat, o singură utilitate lumească
dintre acestea. Pe de altă parte, din perspectiva ficarea pe caste aşa cum rezultă aceasta din vechile şi anume aceea de a fi aplicată cu rigoare în soci-
metafizicii pure, cele două importante aplicații scrieri indiene; o împărțire asemănătoare poate fi etate, de către cei special pregătiți pentru a exer-
care s-au ivit in nuce din această stare incipientă – identificată, însă, şi în cadrul marilor comunități cita puterea temporală. Acest proces formativ3
autoritatea sacerdotală şi puterea temporală – nu umane ale antichității, existente în bazinul medi- viza, cu deosebire, o mai semnificativă clarificare
sunt altceva decât semne ale unei prime fisuri în teranean. Platon este, poate, unul dintre ultimii a mentalului individual şi, ca atare, atingerea unui
monolitul primordial. Din această scindare se vor europeni care va fi prezentat generic castele în nivel superior de conştiință. Ființa umană înno-
fi născut, în vremuri imemoriale, cele două caste, manieră tradițională căci iată, în Republica sa, el bilată cu o astfel de conştiință cosmică poartă, la
cea a Brāhman-ilor (sacerdoțiul asumându-şi cu- sugerează, între altele, un sever test de maturitate Platon, numele de rege-filozof; el este şi nu este re-
noaşterea metafizică pură) şi cea a Kśhatriyas-ilor pe care tinerii, la împlinirea vârstei de douăzeci şi gele (monarhul, înaltul funcționar, n.n.) ideal, este
(războnicii asumându-şi guvernarea, justiția şi unu de ani, urmau să-l susțină pentru a se stabili şi nu este un filozoful preocupat de găsirea unui
apărarea); brāhman-ii vor cultiva Arta sacerdotală apartenența lor la o clasă socială distinctă, potrivit adevăr abstract şi ideal căci, înainte de orice, acest
– marile misterii vizând o inițiere în cunoaşterea competențelor reale. (Durant, pp. 44-45) personaj generic va fi un om ce va fi realizat un
principiilor prime şi a stării de transcendență –, în În Dialogurile platoniciene a fost identificat, de impresionant salt capricant pe o spiră superioară a
timp ce kśhatriyas-ii vor exersa Arta regală – mi- asemenea, aşa-numitul mit alchimic cu ajutorul conştiinței. Platon îl vede pe regele-filozof ca pe un
cile misterii constând în acțiunea consacrată de căruia sunt prefigurate castele prin intermediul semizeu şi din această calitate fundamentală de-
edificare a unei societăți umane în acord cu planul unor simboluri consacrate. Astfel, Aurul desem- curg toate celelalte capacități, precum şi calificarea
celest şi cu ordinea / voința universală revelată. nează sacerdoțiul, Argintul, aristocrația regală sa specială de a exercita responsabilități specifice
În logica proprie acestui fenomen, transcenderea (războinicii, clasa politică), Arama indică meseri- în conducerea polis-ului.
precede acțiunea propriu-zisă şi, pe cale de con- aşii, meşteşugarii şi liber profesioniştii iar Fierul, In extenso, putem conchide că, de fapt, toate
secință, Arta regală nu poate fi decât subsecventă pe agricultorii, muncitorii necalificați, servitorii, societățile tradiționale din antichitate şi din evul
Artei sacerdotale cu toate consecințele ce decurg sclavii etc.; delimitările nu sunt foarte sigure iar mediu erau organizate asemănător iar aceasta pre-
din această ierarhizare naturală şi firească.1 înțelesul metaforic poate fi înşelător, în unele pri- supunea existența unei ierarhii fondată în mod
Istoria umanității, aşa cum rezultă aceasta din vințe. Lăsând să se creadă că distincția între clase- natural pe baza tendințelor şi calităților constitu-
mituri şi interpretări ale vechilor scripturi, ne le sociale, obținută la naştere, nu este una rigidă tive ale oamenilor. Pentru perioada evului mediu
arătă, însă, că raporturile inițiale dintre cele două şi irevocabilă, Platon precizează: …voi toți cei din European, de pildă, se poate lua în considerare, ca
caste au fost marcate de o degradare constantă şi cetate […] sunteți frați, însă zeul care v-a plămă- termen de referință, concepția lui Dante Alighieri
că, cel mai probabil, o revoltă a kśhatriyas-ilor a dit a amestecat aur în facerea acelora dintre voi în despre arta cavalerească ce se dorea înțeleasă ca fi-
răsturnat ireversibil, la un moment dat, echilibrul stare să conducă. De aceea ei merită cea mai mare ind un amor divin, un dor neostoit de comuniune
primordial fragil, bazat pe supremația spirituală a cinstire. Câți le sunt acestora ajutoare, au argint în fraternă şi de îndumnezeire, iubirea fiind unica şi
brāhman-ilor. Desigur, uzurparea respectivă va fi amestec, iar fier şi aramă se află în agricultori şi la
avut ca prim temei refuzul recunoaşterii, de către meseriaşi. (Republica, 414d-e şi 415) 

TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021 17


cea mai puternică esență a Artei regale în varianta poate fi susținută cu documente şi considerații de portofoliul său o colecție dedicată Artei regale.
sa cavalerească şi medievală. (Tămaş, pp. 348-399) necontestat; tot astfel, nici teza contrarie nu poate Astfel, în răstimpul ultimilor cinci ani au fost
În perioada post renascentistă, expresia Arta fi temeinic argumentată.4 În această logică, înalta publicate aici, rând pe rând, un număr de cinci-
regală poate fi întâlnită frecvent îndeosebi în car- cunoaştere pe care o stăpânea Solomon pare a fi sprezece cărți masonice importante care, împreu-
țile alchimice, atât de spectaculoase în ceea ce vizibil descendentă din cea egipteană şi din cea fe- nă, fac posibilă o reprezentare mai exactă asupra
priveşte tematica lor inedită şi simbolistica spe- niciană, în egală măsură. Totodată, constatăm că, fenomenului inițiatic şi a utilității sale în plan so-
cială pe care au promovat-o, cea rămasă, în mare în mod misterios, mitul referitor la Solomon (ve- cio-uman. Autorii selectați de către editură spre
parte, neînțeleasă de către cititorul căruia-i lipsea nerabilul) şi Hiram (maestrul) pare a avea legătură a fi popularizați, provenind din culturi şi timpuri
echipamentul inițiatic. Arta (Calea) regală era pe cu frăția pitagoreică de la Crotona, cu acele collegia diferite, sunt nume de prim rang în materie şi,
atunci, nici mai mult nici mai puțin decât meşte- fabrorum romane patronate de Ianus Bifrons – zeul prin operele lor, dau o imagine elocventă privind
şugul ocult prin care se transmuta Plumbul (ma- inițierii, cu templierii europeni, cu argonauții şi Arta regală, istoria sa şi contribuția organizațiilor
teria brută) în Aur sau, altfel spus, măiestria de exemplele pot continua. inițiatice la edificarea lumii în care trăim. Pentru
a căuta şi de a găsi, în centrul ființei, misterioasa Regele este, aşadar, omul veritabil5, cel care, la toate acestea, în numerele următoare ale revistei,
Lumină lăuntrică presupusă a fi de o emanație a finele stagiului intermediar declară că …a vă- îi vom prezenta, în linii generale, pe aceşti cori-
Tatălui ceresc – Spiritul absolut, etern şi infinit, zut Steaua înflăcărată, mărturisind astfel tră- fei, insistând îndeosebi asupra cărților publicate
Conştiința holistică atotcuprinzătoare. irea iluminarii, precum şi faptul că …a ajuns în în limba română şi nutrind speranța că vom trezi
Mai târziu, începând cu secolului al XVIII-lea, Centrul cercului. În acest moment, aspirantului i un cuvenit sentiment de venerație şi o preocupare
când doctrina alchimică aflată în faza ei crepus- se deschide o altă perspectivă; practic, ajungând mai susținută pentru revizitarea tradiției inițiatice
culară se va transvaza treptat şi definitiv în cea în acest punct de inflexiune, el schimbă planul autentice spre a găsi aici soluții la unele proble-
masonică, Arta regală va desemna procesul intern Orizontal cu cel Vertical şi astfel, trece …de la mele cu care ne confruntăm în prezent căci, cu
specific ce se derulează în atelierele inițiatice anu- Nivelă la Perpendiculară. Stagiul care urmează siguranță, ce este a mai fost şi ce-a fost va mai fi!
me pentru a-l îndruma pe aspirant către trăirea – cel al măiestriei propriu-zise –, nu mai poate
la propriu a iluminării lăuntrice – cunoaşterea fi doar o simplă devenire, ci însăşi esența şi co- Bibliografie
nemijlocită a Sinelui trascendent. Prin anlogii- rolarul întregului efort asumat în mod conştient Bădiliță, Cristian – Miturile lui Platon, Ed.
le, simbolistica şi miturile utilizate, cele ale geo- în vederea îndumnezeirii şi a receptării puterilor Humanitas, 1996;
metriei (arhitecturii) sacre, în primul rând, Arta supraumane. Între toate aceste puteri, se distinge Durant, Will – Povestea filosofiei, Ed. Herald, 2019;
regală se particularizează ca măiestrie a înălțării înțelepciunea tradițională, cea care este mai pre- Flew, Anthony – Dicționar de filozofie şi logică, Ed.
spirituale a omului, dar şi ca un demers calificat sus de orice practică magică; atingând acest prag, Humanitas, 1996;
al edificării sociale în deplin acord cu exigențele aspirantul va trăi în mod exemplar între oameni Guénon, René – Autoritate spirituală şi putere tem-
ordinii universale. Arta regală are, aşadar, efecte şi pentru oameni. porală, Ed. Herald, 2010;
atât în planul devenirii individuale, cât şi în cel al Arta regală este efortul omului de a-şi depă- Muscă, V. & Baumgarten, A. (coordonatori) –
construcției mundane. Drept urmare, s-a spus că şi statutul ontologic, cum spune undeva Mircea Filosofia politică a lui Platon, Ed. Humanitas, 2006;
Ordinul masonic este responsabil, potrivit tradiți- Eliade, este măiestria prin care i se imprimă as-
Platon – Republica, Ed. Antet, 2012;
ei, de pregătirea unei elite calificate care să exerci- pirantului o devenire ireversibilă întru Ființă şi
Roşca, Dumitru, D – Prelegeri de istoria filosofiei an-
te puterea temporală (Guénon, pp. 43-54). Adevăr, este o trăire cu sens, trăire orientată axi-
tice şi medievale, Ed. Dacia, Cluj, 1986;
Pentru francmasoni, lucrarea lăuntrică – şlefu- ologic având drept ultim ideal, în plan personal,
Tămaş, Mircea, A., – Arta Regală şi Franc-masoneria,
irea pietrei brute – presupune, pe de o parte, … realizarea comuniunii ego-ului individual, limi-
Ed. Aion, Oradea, 2005;
săparea de temniți adânci viciului şi cultivarea vir- tat şi narcisist cu Sinele transcendent. În acelaşi
Verescu, Ahile, Z. – Platon criptopithagoreicul, arti-
tuților… iar, pe de altă parte, întărirea spiritului de timp, din perspectivă socială, pentru Regele ge-
col în revista Trivium nr. 43, 44, Iaşi, 2020;
companionaj, întrajutorare şi toleranță. Astfel in- neric, construirea Templului ideal reprezintă un
struit în cadrul atelierului, aspirantul întru desă- etern orizont de sacrificiu şi de perpetuă dăruire. Vitsaxis, Vasilis – Platon şi Upanişadele, Ed.
vârşire poate fi învestit să participe la lucrarea din Ajuns, din Piatră brută, Cub perfect, îşi găseşte Moldova, Iaşi, 1992;
afară, cea pe care generic o denumim construirea singur un rost şi o finalitate în cadrul Templului Vlăduțescu, Gheorghe – Istoria filosofiei ca herme-
Templului ideal al umanității. Fără parcurgerea în ideal şi, tocmai de aceea, pentru un inițiat veri- neutică, Ed. Academiei române, 2007;
ascultare şi cu asiduitate a lucrării lăuntrice, lu- tabil, perfecționarea nu se termină niciodată, Zecheru, Vasile – Calea regală şi cele 33 de trepte ale
crarea din afară nu are sorți de izbândă. aceasta constituind o garanție fermă a faptului că desăvârşirii, Ed. Herald, 2021;
Arta regală desemnează gnosis-ul şi este, prin el este un Rege adevărat, un om integru şi pe de- * Bagavad-Gita, Ed. Herald, 2011.
excelență, o măiestrie dedicată edificării omul ve- plin calificat să conducă marea operă de edificare
ritabil şi înălțării Templul ideal al umanității, deo- a Templului ideal al umanității – o lume mai bună Note
potrivă. Arta regală presupune o punere în operă, şi mai dreaptă, în armonie cu ordinea divină şi cu 1 În Upanishade sistemul social este prezentat ca fi-
care nu se rezumă doar la însuşirea unei teorii voința supremă. ind stratificat pe patru caste: Brāhmanii (autoritatea
sterile şi lipsită de conținut, căci măiestria e pro- Față de toate aceste considerente, Casa edito- spirituală), Kśhatryas (puterea temporală), Vayshias
fund legată de viața însăşi, de activitatea umană rială Herald a găsit de cuviință să constituie în (liber profesioniştii, meşteşugarii) şi Sudras (cei care
(fraternă, altruistă, responsabilă), în general, şi de execută munci fizice); în timp, sensurile inițiale şi
datoria inițiatului de a fi un om între oameni, în tradiționale au cunoscut o deteriorare semnificati-
particular. Cea de a doua constatare privind Arta vă.
regală face trimitere la o lucrare în acord cu ordi- 2 Aflată între Dumnezeu şi mundan, autoritatea
nea supremă (Voia lui Dumnezeu). Principala ca- sacerdotală reprezintă puntea dintre realitățile car-
racteristică a unei astfel de opere constă în aceea dinale.
că este realizare de excepție ce se plasează deasu- 3 Cea derulată de Pithagora la Crotona şi cea orga-
pra simplei necesități şi presupune ceva mai mult nizată de Platon în Academia sa, de pildă.
decât o activitate obişnuită, rutinieră. Ca atare, 4 Istoria scoate la lumină noi exemple în care un
Arta regală relevă cel puțin două condiționări ma- ordin sacramental preia, printr-o subtilă trasvazare,
jore şi speciale: (i) prima referindu-se la practica- elemente din doctrinele anterioare; în acest dome-
rea unei măiestrii adaptate realităților şi formelor niu, cercetătorii operează frecvent cu ipoteze şi frân-
particulare de existență, (ii) cea de a doua având
turi de adevăr.
capacitatea de a transcende şi de a fi în corelație şi
5 Cum am arătat, cu înțeles similar se folo-
deplină consonanță cu Principiul absolut. Pentru
sesc, în alte tradiții, expresii precum Adam elyion
toate acestea, Arta regală nu poate fi decât anume
(Kabbalah), sophos (Grecia antică), homo universalis
destinată unei elite, ea solicitând celui ales un an-
(sufism), chen-jen (China), jivan mukta, (India).
gajament corect, sincer şi fără rezerve.
Arta regală este, în acelaşi timp, temelia Tradiției
inițiatice universale; teza continuității Tradiției n
Rodica von Keyserling  Natură moartă cu pâlnie (2003),
prin transformarea unei forme inițiatice în alta nu ulei pe panou, 65 x 60 cm

18 TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021


social

Eroii din casetofon


„Fiecare dintre noi este un erou (…) Noi avem o țară
plină de eroi.” (p.125 și 181).
Vocile înregistrate de Radu Iosif creează deseori
un vacarm care le face greu identificabile, șuvoiul de
Ani Bradea replici amestecate dând senzația de vulcan gata să

P
erupă, ridicând tensiunea intrigii până la acel punct
rintre numeroasele Biografii exilate ale s-au văzut confruntați cu o țară despre care nu știau în care nu mai este nimic de spus, până la acel mo-
României, care își poartă poveștile rădăcini- nimic…”. ment în care prieteniile nu-și mai găsesc resorturi
lor prin lumea largă, se numără și Carmen- Acest fapt a constituit un atu în plus pentru ro- pentru a continua să existe, până când „Cuvintele
Francesca Banciu. Născută în 1955 la Lipova, scrii- manul său Ein Land voller Helden (2000), după care sunt goale de orice sens” și „devin dușmanul nostru.
toarea a făcut parte din Generația '80 și Cenaclul de autoarea a creat scenariul unui spectacol pus în Ne interzic viața.”, ajung să fie „capcana gândului”
luni debutând editorial în 1984 cu volumul Manual scenă de către Compania de teatru documentar La pentru că „ucid comunicarea” (p.266). Doar limba-
de întrebări, la Cartea Românească. Un parcurs li- Conquesta del Pol Sud, cu o reprezentație de mare jul poetizat mai poate echilibra balanța emoțiilor,
terar ce se arăta promițător și care a fost brusc tul- succes la Birmingham în 2019. Din păcate, turneul deoarece „Numai poezia face posibilă comunicarea”
burat de câștigarea, în 1985, a „Premiului interna- planificat a avea loc în anul următor în Franța a fost (p.142), chiar dacă „Poeții patriei sunt îngerii de care
țional pentru proză scurtă” al orașului Arnsberg, amânat din cauza pandemiei. nimeni nu are nevoie” (p.187). Fiindcă ce altceva
Germania, pentru povestirea Das strahlende O țară plină de eroi1 este titlul variantei românești decât poezie poate fi următoarea imagine: „Soarele
Ghetto/Ghetoul strălucitor, tradusă de Rolf Bossert. a romanului mai sus amintit, tradus în limba româ- se copsese toată vara, spuse Maria-Maria. Atârna
Urmarea acestui succes internațional a fost inter- nă de Ana Mureșanu și publicat în 2019 de Editura deasupra acoperișurilor. Gata, gata să cadă. Moale
dicția de a mai publica în România comunistă. În Tracus Arte. O colecție de mărturii despre Revoluția și obosit. Un gălbenuș de ou. Un cozonac. Deasupra
anul 1991, Carmen-Francesca Banciu a fost invitată din decembrie 1989, despre perioada de dinainte și orașului” (p.83). Maria-Maria este personajul tran-
în cadrul Programului Artist-in-Residence al DAAD de cea de după, despre dramele și debusolarea unei zitoriu care vine din cărți precedente și se îndreaptă
(Deutscher Akademischer Austauschdienst) la Berlin, societăți care nu-și mai găsește reperele odată ce „s-a spre lucrări viitoare și căruia autoarea i-a împrumu-
oraș din care avea să facă Parisul ei, după cum va isprăvit cu dictatura proletariatului. (și) Vine dicta- tat trăsături și întâmplări din biografia personală,
spune în titlul unui volum publicat în 2002, Berlin ist tura democrației.” (p.78), toate adunate pe casetele după cum afirma în același interviu la care am făcut
mein Paris. Se stabilește cu această ocazie în capita- unui jurnalist care lucrează la un ziar cu nume pre- deja referire: „Tot ce trăiește, observă, citește un scrii-
la Germaniei, urmând să publice ulterior, în limba destinat, „Răcnetul libertății”, dar care întreprinde o tor, fiecare moment și fiecare experiență din viața lui
germană, mai multe romane și volume de povestiri. investigație pe cont propriu pentru a găsi răspunsul sunt traduse în scrisul său (…) O parte din experien-
Colaborează cu diverse publicații și posturi de radio, la întrebarea: „A fost kitsch, puci, război civil sau țele avute de Maria-Maria sunt ale mele, dar în scris
conduce seminarii de creative writing, predă cursuri revoluție?”. Radu Iosif, pe numele său, este un per- le transform, le găsesc un corespondent adecvat cu
la școli de vară, universități și filiale ale Institutului sonaj ciudat care operează cu metodele (și ajutorul) aceeași valoare emoțională (…) mă interesează, pe
Goethe. De-a lungul timpului a câștigat diverse fostei Securități (se bănuiește că ar fi fiul nelegitim de o parte, evoluția personajului meu Maria-Maria,
premii și a beneficiat de numeroase burse de crea- al unui fost ofițer), înregistrând discuții, declarații, dar și a mea personală, mă observ pe mine însămi ca
ție. În acest an, din martie până în iunie, Carmen- păreri ale unor prieteni, tineri intelectuali care, la și cum aș fi un personaj, observ cum evoluează soci-
Francesca Banciu a fost invitată la Wewelsfleth, o auzul veștilor despre protestele de la Timișoara, au etatea în jurul meu”. Un tip de alter ego pentru care
mică localitate în apropiere de Hamburg, ca bursieră, pus în practică propria lor revoltă, ieșind pe stradă sunt destule exemple în literatură. Personaje cu care,
în reședința pe care, la începutul anilor '70, Günter în București, în zilele acelui decembrie însângerat, odată create, autorii lor au „călătorit” de-a lungul
Grass, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură împotriva unui regim căruia nu i se mai puteau to- operei, fapt ce le-a adus, și unuia și altuia, notorieta-
în 1999, a cumpărat-o. O clădire veche, programată lera abuzurile. Discuțiile despre aceste evenimente, tea. Pentru Carmen-Francesca Banciu, Maria-Maria
să fie dărâmată pentru a face loc unei parcări, situată părerile fiecăruia, trăirile și emoțiile fiecăruia, ana- este deja un asemenea personaj.
lângă un cimitir care datează din secolul al XVI-lea, a lizarea societății „de după” raportată la așteptările Cât despre Radu Iosif, naratorul din O țară plină
devenit casa scriitorului timp de un deceniu. În 1985, „de dinainte” și în plus mărturisirile vecinilor care au de eroi, acesta își motivează „indiscreția” de a „tra-
acesta a înființat Fundația Alfred-Döblin-Haus, care semnat rapoarte unii despre alții, în înțelegerile for- ge cu urechea” printr-o imperioasă nevoie de a cu-
permite autorilor invitați să lucreze în Wewelsfleth. țate cu cei care ascultau tot și vedeau tot („Ascultați noaște adevărul, în deplinătatea tuturor luminilor și
Petrecându-și primăvara în fostul studio al lui ascultații cum sunt ascultați ascultând pe ascultători. umbrelor sale, un adevăr esențial pentru el - neparti-
Günter Grass, scriitoarea de origine română a lucrat p.22), fac obiectul celor 51 de casete adunate de Radu cipantul direct în vâltoarea evenimentelor. Pledoaria
la cel mai nou proiect al său, un volum care va vedea Iosif, numerotând și dând titlul tot atâtor capitole ale sa finală ține loc de explicații, de întrebări, mai pu-
lumina tiparului în primăvara anului 2022 la Editura romanului. țin de răspunsuri pe care nu le are întregi, dar care-l
Palm Art Press din Berlin. Prin personajele create, poveștile lor de viață și di- întregesc și-l transformă prin experiența trăită, prin
Cât privește titulatura de scriitor român, sau ace- versitatea palierelor societale pe care acestea le ocu- suma tuturor destinelor captate în benzile de case-
ea de scriitor german (din 1996 Carmen-Francesca pă, autoarea dovedește o cunoaștere în profunzime a tofon. În loc de o încheiere a acestui text, voi tran-
Banciu scrie doar în limba germană) autoarea, în- detaliilor care compuneau atmosfera acelor ani din scrie un fragment din ultimele pagini ale volumului,
tr-un interviu acordat pentru 1001arte.ro Iuliei istoria românească. Unele imagini sunt atât de bine considerând că nicio concluzie nu ar fi mai potrivită:
Dondorici (critic literar, traducător și agent literar, zugrăvite încât evocarea lor șochează prin capacita- „Am tras cu urechea. Am tras cu ochiul. Am urmă-
stabilită, la rândul său, în Berlin), consideră „etiche- tea de a le readuce la viață, de a le face să pară actuale rit. Am observat. Nu mi-am permis nicio participare
tele” ca fiind „reducționiste, limitate”: „Eu scriu în după mai bine de treizeci de ani. Recursul la memo- personală. Am avut convingerea că e esențial să re-
germană, dar mă preocupă în continuare, chiar dacă rie dă fiori celor care au trăit în România pre-de- cunoști mecanismul evenimentelor. Al unui anumit
nu în exclusivitate, temele românești – nu vreau să cembristă, experimentând din nou, odată cu acest eveniment. Mecanismul care a declanșat explozia. Că
renunț la ele, la ceea ce am adus cu mine venind la volum, senzația că „Se prăbușesc imperii. Se risipesc astfel voi putea afla cum funcționează întregul. Am
Berlin. Nu știu cum voi evolua în anii următori ca credințe. Erezii. Pământul ne fuge de sub picioare- vrut să re-înviez. Să re-creez acea zi. Să o stăpânesc.
scriitoare, dar această componentă românească va le noastre. Suntem orfanii vremurilor. (…) Suntem Să o definesc, s-o definesc prin propria-mi absență.
rămâne o constantă a scrisului meu”. De altfel teme- proprii noștri orfani. Suntem. Oare cine suntem? Pe (…) Am vrut să adun laolaltă tot ce avea de a face cu
le românești, în special cele cu trimitere la perioada noi s-a experimentat absurdul” (p.38). Stilul zvâcnit, acea zi. Să leg totul într-un nod. Înspre care. Dinspre
comunistă, sunt, se pare, încă interesante pentru ci- tăios, frazele fracturate, ideile comprimate brusc în care curg și decurg evenimentele. (…) Nu simt nicio
titorii din vest, după cum aflăm din același interviu: propoziții uneori lipsite de verb, continuate în cele durere. Nimic nu mă atinge. Eu am drumul meu pre-
Iulia Dondorici – „Călătorești foarte mult, ai multe imediat următoare, accentuează impresia de anchetă, cis. Un drum încărcat de cuvintele celorlalți. Mă agăț
invitații de a face lecturi, deci intri foarte des în con- de răspunsuri obținute sub reflectorul orbitor al unui de greutatea lor. De forța lor. De consecințele lor. De
tact cu publicul cititor, inclusiv al cărților tale. Cum „intervievator” din alte vremuri, sau de informații vraja lor. Încerc prin ele să dau formă propriilor mele
este publicul german tânăr?”; Carmen-Francesca codate transmise spre a fi arhivate pentru cititorii din cuvinte. Caut în ele vocea mea. E ca și cum m-aș naș-
Banciu - „Publicul german tânăr este foarte intere- viitor. Ori pentru cei care nu au experimentat comu- te din nou” (p.265). E metafora însăși a scriitorului!
sat de Europa de Est, dar nu numai. Este un interes nismul, după cum spune scriitoarea în interviul mai
Notă
care provine din faptul că nu au trecut prin aceas- sus amintit, și pentru care titulatura de erou dată fie-
1 Carmen-Francesca Banciu, O țară plină de eroi,
tă experiență a perioadei comuniste. După intrarea cărui individ care a reușit să se salveze, până la urmă, Editura Tracus Arte, București, 2019.
în Uniunea Europeană, interesul pentru România din acest infern, indiferent dacă salvarea a venit prin n
a devenit mai mare, deoarece majoritatea cititorilor viață sau prin moarte, poate părea puțin exagerată:

TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021 19


juridic

Modalitățile
afectați de termenul stipulat. La împlinirea ter-
menului, obligațiile părților încetează, nemaifi-
ind ținute de obligațiile asumate prin contractul
încheiat, precum nu se mai bucură de drepturile

actului juridic stipulate.


Spre deosebire de termen, condiția este un
eveniment viitor și nesigur ca îndeplinire, care
are ca efect nașterea sau desființarea obligației.
Ioana Maria Mureșan Dacă termenul este un eveniment viitor și
sigur ca îndeplinire, chiar dacă nu se cunoaște

M
cu exactitate momentul îndeplinirii, cum ar fi
ajoritatea actelor juridice încheiate în împrumutul acordat. moartea creditorului unei rente viagere, în cazul
viața curentă sunt acte pure și simple, Astfel, prin stipularea unui termen părțile fie condiției nu există certitudinea îndeplinirii. Un
ceea ce înseamnă că părțile sunt ținute amână fie limitează în timp efectele unui act ju- contract de vânzare în care vânzătorul se obligă
să execute prestațiile simultan și de îndată. De ridic, iar împlinirea termenului se răsfrânge asu- să vândă apartamentul dacă va fi transferat în-
exemplu, cumpărând un produs alimentar, vân- pra efectelor prefigurate de părți. tr-o altă localitate, un contract de donație prin
zătorul predă produsul de îndată, timp în care Dacă părțile au stipulat un termen suspensiv, care donatarul promite gratificarea beneficia-
prețul este plătit de cumpărător. au amânat momentul de la care obligația uneia rului cu un autoturism la momentul terminării
Pot exista însă situații în care, din diverse mo- din părți sau obligațiile ambelor vor deveni exi- studiilor universitare, un contract de împrumut
tive, părțile să aibă interesul să amâne executa- gibile, cum ar fi un contract de vânzare în care prin care părțile prevăd că suma împrumutată se
rea uneia sau a ambelor prestații, prin inserarea cumpărătorul, care a primit bunul, va plăti pre- restituie înainte de împlinirea termenului, dacă
unui termen în contractul încheiat. De exemplu țul în termen de trei luni de la încheierea con- debitorul își pierde locul de muncă, sunt exem-
să încheie un contract de închiriere a locuin- tractului, sau tot un contract de vânzare în care ple de acte juridice încheiate sub condiție.
ței, care va produce efecte peste 2 luni, dată la vânzătorul, care a primit prețul, va preda bunul Rolul pe care părțile unui act juridic îl joacă în
care una din părți urmează să fie transferată în- în termen de trei luni de la încheierea contrac- îndeplinirea condiției poate varia de la ipoteza în
tr-o altă localitate. În același sens, părțile pot să tului, precum poate exista varianta în care atât care părțile rămân simpli spectatori la cea în care
prevadă un termen până la care actul juridic să obligația vânzătorului, de a preda bunul, cât și au rol determinant. Condiția poate fi astfel cazua-
producă efecte, cum ar fi cazul unui contract de obligația cumpărătorului, de a plăti prețul, devin lă4, când îndeplinirea ei depinde de un eveniment
comodat, în care o parte poate folosi bunul timp exigibile în termen de trei luni de la încheierea exterior sau de voința unei terțe persoane, închi-
de trei luni, urmând a fi restituit ulterior. contractului. riez cabana de la munte dacă va ninge de Crăciun
Termenul apare astfel ca fiind acel eveniment Prin stipularea unui termen suspensiv este sau închiriez cabana de la munte dacă prietenii
viitor și sigur ca realizare, până la care este amâ- amânată scadența obligației, ceea ce înseamnă mei nu aleg o altă destinație de vacanță.
nată începerea ori stingerea exercițiul drepturi- că plata nu poate fi cerută mai înainte de împli- Condiția care depinde exclusiv de voința unei
lor subiective civile și a obligațiilor corelative1. nirea termenului. În exemplul dat, vânzătorul nu părți este cea potestativă, care la rândul ei poate
Termenul poate fi exprimat printr-o dată ca- poate să ceară prețul înainte de scurgerea celor fi simplă, când depinde de voința unei părți și de
lendaristică, 20 august, sau printr-un interval trei luni. voința unei terțe persoane nedeterminate sau de
de timp, peste trei luni, timp de zece zile, un an Poate alege cumpărătorul să plătească prețul un eveniment exterior, îți donez bunul dacă te că-
sau prin raportare la un anumit eveniment, la mai înainte de împlinirea termenului? Și dacă, sătorești, sau condiție pur potestativă, care depin-
finalul anului școlar, precum poate fi exprimat din eroare a plătit mai înainte de împlinirea ter- de exclusiv de voința unei din părți, iți vând bunul
și printr-un eveniment incert ca îndeplinire, la menului, poate totuși cere restituirea plății făcu- dacă dorești să îl cumperi sau îți vând bunul dacă o
moartea credirentierului, parte a unui contract de te? să vreau. Dacă primul exemplu nu pune probleme
rentă viageră2. Răspunsul la prima întrebare depinde de în planul valabilității actului juridic, în cel de al
În toate situațiile, termenul este sigur ca în- care din părți profită de împlinirea termenului. doilea exemplu, actul juridic este lovit de nulitate,
deplinire, ziua de 20 august și moartea unei per- Dacă termenul este stipulat exclusiv în favoarea căci actul juridic este definit ca fiind manifestarea
soane survin în mod cert, diferența fiind ca pri- cumpărătorului, acesta poate renunța oricând la de voință făcută cu scopul de a produce efecte ju-
mul termen este cert ca îndeplinire, putem avea beneficiul acestui termen și să ofere executarea ridice, presupunând intenția fermă de a se angaja
cu ușurință reprezentarea împlinirii acestuia, în obligației, iar vânzătorul nu poate refuza plata juridic de îndată ce este întâlnit consimțământul
timp ce nu știm cu exactitate momentul la care astfel făcută. În schimb, dacă termenul este sti- celeilalte părți. Or, exprimarea unui consimță-
va surveni moartea unei persoane. pulat și în favoarea creditorului, cum este cazul mânt de genul îți vând dacă vreau echivalează cu
De asemenea, termenul poate fi stipulat în în care cumpărătorul datorează și dobândă pen- lipsa intenției de a se angaja juridic, nefiind o ma-
favoarea creditorului, în cadrul unui contract tru cele trei luni de amânare a plății, acesta din nifestare de voință cu scopul de a produce efecte
de depozit, termenul este stipulat în favoarea urmă nu poate plăti fără să aibă acordul vânză- juridice, încheierea actului presupunând practic o
deponentului3, care are certitudinea că bunul torului. nouă manifestare de voință.
său este conservat pentru intervalul de timp În ceea ce privește cea de a doua întrebare, Între cele două extreme este situată condiția
prevăzut în contract sau în favoarea debitoru- răspunsul trebuie căutat în efectele termenului mixtă, a cărei realizare depinde de voința unei
lui, cum ar fi termenul cuprins în cadrul unui ca modalitate a actului juridic. Stipularea unui părți cumulată cu voința unei persoane determi-
împrumut fără dobândă când pentru intervalul termen suspensiv produce efecte în planul exi- nate: îți donez bunul dacă te căsătorești cu X.
de timp stipulat, debitorul poate folosi în mod gibilității obligației, care a luat naștere în mod În funcție de modul în care este stipulată,
gratuit suma de bani remisă. Desigur, termenul valabil, doar că nu se execută, decât la împlinirea condiția poate fi pozitivă, când eficacitatea sau
poate fi stipulat în favoarea ambelor părți, cum termenului stabilit de părți. Astfel, plata făcută desființarea actului juridic sunt legate de fap-
ar fi termenul stipulat în cadrul unui contract de vânzător are un temei, el având obligația de a tul ca un eveniment să aibă loc: îți donez bunul
de închiriere a locuinței, în executare căruia plăti prețul, astfel că dacă a plătit mai înainte de dacă vei termina studiile universitare in trei ani
locatorul asigură locatarului folosința bunului împlinirea termenului, nu poate cere restituirea sau negativă, când îndeplinirea condiției echiva-
pentru o perioadă de un an cu obligația core- prețului pe motiv că plata ar fi nedatorată. lează cu faptul că evenimentul stipulat să nu se
lativă a celui din urmă de a plăti lunar chiria Dacă termenul suspensiv amână exigibilitatea producă îți donez bunul dacă nu vei termina stu-
convenită. obligației, împlinirea termenului extinctiv are diile universitare în trei ani. Importanța acestei
În funcție de efectele produse, termenul poa- ca efect stingerea obligației. Până la împlinirea clasificări se relevă în modul în care se constată
te fi unul suspensiv, dată până la care sunt amâ- termenului, părțile execută obligațiile ca și cum îndeplinirea condiției. După cum se poate de-
nate efectele actului juridic - cumpărătorul do- ar fi pure și simple, iar la data stabilită raportul duce cu ușurință, condiția pozitivă se consideră
bândește bunul urmând a plăti prețul abia peste obligațional încetează. Astfel, în exemplul unui îndeplinită când evenimentul are loc – dacă vei
două luni – sau extinctiv, împlinirea acestuia contract de locațiune, încheiat pe o durată de termina studiile universitare în termen de trei ani
având ca efect stingerea obligației – debitorul doi ani, în tot acest interval de timp, locatorul - iar cea negativă se consideră îndeplinită dacă
poate folosi suma de bani împrumutată timp asigură locatarul folosința bunului, iar acesta evenimentul nu are loc – dacă nu vei termina
de doi ani, după care este obligat să restituie din urmă are obligația de a plăti chiria, nefiind studiile universitare în termen de trei ani.

20 TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021


În exemplele date, părțile au legat îndepli- va fi transferat în altă localitate, este suspendată fi fost niciodată încheiată, părțile fiind ținute să
nirea condiției de un anumit termen. Astfel, în chiar nașterea raportului juridic. Astfel, vânză- restituie prestațiile primite.
cazul condiției pozitive, dacă la împlinirea ce- torul, a cărui obligație de plată a prețului nu a După cum se poate observa în cazul unei vân-
lor trei ani studiile universitare sunt finalizate, luat ființă, nu datorează prețul. Dacă, din eroare, zări încheiate sub condiție, există simultan un
condiția se consideră îndeplinită. Prin stipularea plătește înainte de îndeplinirea condiției, vânză- proprietar sub condiție rezolutorie și un altul sub
unui termen, în cazul condiției pozitive, părțile torul poate cere restituirea plății, întrucât, obli- condiție suspensivă. În exemplul din paragraful
sunt obligate să aștepte scurgerea celor trei ani gația nefiind născută, nici plata nu era datorată. anterior, condiția ca vânzătorul să nu primească
pentru a se constata dacă condiția s-a îndeplinit Îndeplinirea condiției suspensive consolidea- transferul este una rezolutorie, dreptul de pro-
sau nu. Dacă în acest interval de timp, survine ză, în mod retroactiv, nașterea obligațiilor, fiind prietate al cumpărătorului, care devine propri-
un eveniment care face să fie sigur că pentru o considerate încă de la început pure și simple. etar din momentul încheierii actului juridic și
parte nu va mai fi posibilă terminarea studiilor Astfel, dacă cumpărătorul, anterior îndeplinirii este una suspensivă pentru dreptul vânzătorului,
universitare – de exemplu a fost exmatriculat condiției, a constituit asupra bunul anumite ga- care prin încheierea actului juridic a transmis
fără dreptul de a se reînscrie – părțile nu pot ranții, acestea se consolidează. dreptul de proprietate și îl redobândește la mo-
constata neîndeplinirea condiției la data la care Dacă condiția nu se îndeplinește, vânzarea mentul și sub rezerva neîndeplinirii condiției.
a survenit exmatricularea, ci sunt nevoite să aș- este considerată a nu fi fost încheiată, iar eventu- Dacă până la momentul îndeplinirii condiți-
tepte scurgerea celor trei ani. alele garanții constituite de cumpărător se desfi- ei, cumpărătorul a cedat folosința bunului prin
În schimb, în cazul condiției negative – de a ințează, iar dacă între timp, cumpărătorul a in- încheierea unui contract de locațiune, se pune
nu termina studiile universitare în trei ani – păr- trat în posesia bunului este obligat să îl restituie. problema cui se cuvin chiriile obținute. Regula
țile pot constata îndeplinirea condiției și ante- Îndeplinirea condiției rezolutorii are ca efect generală spune că fructele se cuvin proprietaru-
rior scurgerii celor trei ani, la data la care este desființarea actului juridic în mod retroactiv. lui. Însă, prin ipoteză în exemplul dat, există doi
sigur că evenimentul nu se va produce, respectiv Astfel, dacă părțile au încheiat un contract de proprietari unul sub condiție rezolutorie, iar al-
data la care a survenit exmatricularea. vânzare în cuprinsul căruia au stipulat că dacă tul sub condiție suspensivă. Răspunsul este oferit
Odată constatată îndeplinirea condiției, se vânzătorul nu primește transferul, contractul se de Codul civil, care prevede că fructele se cuvin
pune problema determinării efectelor produse. desființează, până la îndeplinirea condiției, vân- proprietarului sub condiție rezolutorie. Chiar
Indiferent de felul condiției, suspensive sau re- zarea este considerată pură și simplă, părțile exe- dacă, prin efectele condiției și ale normelor ju-
zolutorii, condiția produce efecte retroactiv, de cutând prestațiile ca și cum condiția nu ar exista: ridice există simultan doi proprietari, aceștia nu
la data încheierii actului juridic, dată de la care vânzătorul va preda bunul, iar cumpărătorul va exercită concomitent prerogativele dreptului de
consolidează nașterea raportului obligațional plăti prețul. proprietate. Proprietarul sub condiție rezolu-
sau determină stingerea acestuia. Dacă condiția nu se îndeplinește, vânzătorul torie este cel care exercită în fapt prerogativele
Condiția suspensivă, spre deosebire de terme- a primit transferul, vânzarea se consolidează în dreptului de proprietate, dreptul acestuia fiind
nul suspensiv care amână executarea obligației, mod retroactiv. născut din momentul încheierii actului juridic.
suspendă nașterea obligației. În cazul unui con- În schimb, dacă condiția se îndeplinește, vân- În schimb, dreptul proprietarului sub condiție
tract de vânzare în cuprinsul căruia este stipulat zătorul nu primește transferul, vânzarea se desfi- suspensivă se va naște doar la momentul înde-
că efectele se vor produce doar dacă vânzătorul ințează cu efect retroactiv, fiind considerată a nu plinirii condiției, acest drept nefiind unul născut
și actual, doar ipotetic.
Calificarea unei modalități ca fiind termen
sau condiție se face după cum realizarea eveni-
mentului este certă sau incertă și nu doar după
termenii utilizați de părți. Desigur, cel mai ade-
sea, condiția este marcată prin conjuncția dacă,
iar termenul prin prepoziția la . Nu este exclus
însă, ca aceasta din urmă să fie utilizată pentru a
desemna o condiție: îți donez bunul la termina-
rea studiilor universitare sau părțile să utilizeze
formula: îți donez bunul când vei termina studii-
le universitare. Aceste exemple, deși după modul
de formulare par a desemna un termen, repre-
zintă în fapt o condiție, căci este vorba despre un
eveniment nesigur ca producere.
Distincția dintre termen și condiție ca mo-
dalitate a actului juridic prezintă relevanță sub
aspectul efectelor produse. Dacă termenul pro-
duce efecte în ceea ce privește executare obliga-
țiilor, aceasta fiind amânată sau stinsă, după caz,
însă în toate cazurile obligația există, condiția
determină nașterea sau desființarea obligației,
afectând chiar existența acesteia și nu doar exe-
cutarea.

Note
1 Marian Nicolae, Drept civil. Teoria generală. Vol.II.
Teoria drepturilor subiective civile. Editura Solomon,
București, 2018, p. 456
2 Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs
de drept civil. Partea generală. Ediția a 2-a revizuită și
adăugită. Editura Hamangiu, București, 2012, p. 188
3 M. Nicolae, op.cit., p 456
4 De la casus = întâmplare; în Gabriel Boroi, Carla
Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea
generală. Ediția a 2-a revizuită și adăugită. Editura
Hamangiu, București, 2012, p. 192
n

Rodica von Keyserling  Cutie cu mere (1986), ulei pe panou, 38 x 29 cm

TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021 21


însemnări din La Mancha

Simion, pictorul,
cronicarul și plugarul
Mircea Moț

D
e Simion Moț auzisem în anii liceului meu imaginar, al artei. Fiindcă Simion, pictorul, cro-
din Sebiș, de pe Criș. Știam că este un pic- nicarul și plugarul, a vrut să ascundă de strică-
tor, pictor naiv, cum i se spunea, îi văzu- ciune frumusețea trecătoare ce li se arătă, la ceas
sem picturile la expoziția de la Casa de Cultură a de grație, doar unora: „Puținele sale picturi sunt
micului nostru oraș și primul gând a fost să merg aventura unui autodidact în lumea artei, o lume Rodica von Keyserling Bobine de ață (2012)
la el acasă, să-l cunosc, fiindcă locuia nu departe, în care Simion Moț se simte dator să lase urme- ulei pe carton, 60 x 70 cm
la Buteni. Despre locuitorii Buteniului se vorbea le trecerii sale. Ele sunt latura temperată a aven-
că mulți dintre ei știu notele muzicale, ceea ce ex- turoasei sale treceri prin lume și sunt parte din personaje și conflicte puternice trăind într-o lume
plică faptul că localitatea a avut coruri de renume, țesutul profund social și artistic al acestei lumi”( aspră, lângă o cârciumă aflată și aceasta la o mar-
dirijate de un Romulus Botto, cel care a compus Gheorghe Pogan). gine de drum, unde „drumeții nu întârziară să se
vestita Serenada lui Botto, cântată și azi de buten- L-am numit pe Simion Moț cronicarul. Prin oprească”. Personajul Cătălina promite ea însăși o
ceni, dar și de Paul Paradenco Adamești, pe care bunăvoința distinsei Doamne Lena Nistor am narațiune de bună calitate: „Crescută în singură-
am avut ocazia să-l văd dirijând: prezența și ges- primi cartea lui Simion Moț, Cronica De la tatea pădurii, Cătălina simțea un fel de teamă în
turile sale erau o adevărată caligrafie, traducând Buteni, apărută acum câțiva ani la Editura Galaxia fața fetelor și băieților, pe unde se ducea cu mama
pentru toti sunete venite de undeva de departe. Gutenberg din Arad. ei, până aceasta fusese sănătoasă (...). Dintre oas-
Simion Moț, care nu mi-era rudă, era așadar Ceea ce reține atenția în cartea lui Simion Moț peții obișnuiți ai cârciumei, care nu erau alții de-
pictorul, cu expoziții la Arad, dar și la București este o anumită relație a omului cu lumea în care cât simbriașii lui Ament, toți găsiră că pădurean-
și în străinătate, dacă nu mă înșel, de Sebiș nu mai trăiește, o relație ce-l amintește, până la un punct, ca e frumoasă, dar mai înaltă decât bărbatul ei.
vorbesc. Nu știu dacă lui Mihai Beniuc îi era rudă pe Creangă, câtă vreme relația cu locul nașterii stă Mulți se căzniră să-i ghicească culoarea ochilor,
într-adevăr (indiferent cum o fi fost poetul venit sub semnul dragostei. Dacă dragoste nu e, nimic atâta sfiiciune stăruia peste pleoapele-i lăsate, pe
„flăcău de pe Crișuri”, el avea un respect deosebit nu e, strecoară in text bace Simion, o dragoste ce obrazul fără zâmbet”.
pentru bătrânii așezați ai locului) dar într-o carte proiectează o lumină aparte asupra existenței și Autorul consemnează anumite momente lega-
poștală i se adresează lui Simion cu „Iubite Vere”. a cunoașterii propriei ființe. Acest loc, sugerează te de scris și de pictură. Mi se pare semnificativă
Și-i mai scrie poetul Cântecelor de pierzanie, in- artistul Simion Moț, are valoarea unuui centrum menționarea unui caiet cu linii, obligatoriu cu li-
vitându-l la București: „Ce mai faci? Nu vii să ne mundi, loc de plecări efemere și spațiu al întoar- nii, fiindcă tocmai caietul este cel care îi asigură
vezi? Vino! Noi îți dorim ca Anul Nou să-ți aducă cerii definitive: „Dragul de satul natal îl face pe lui Simion încadrarea într-o tradiție a semnelor, a
numai bine, la fel întregii familii. Cu drag, Emma om să cunoască tot ce-i este apropiat ființei sale, scrisului și a culturalului. Este un caiet, așadar, „cu
și Mihai Beniuc”. fiindcă el, omul, nu poate trăi pe pământul naște- linii”, fiindcă liniile ordonează și impun o anumită
I-am arătat maestrului (și cuvântul trebuie rii sale fără dragoste. Altfel pleacă în lume și ni- traiectorie și o disciplină severă autorului.
bine înțeles) Gheorghe Pogan câteva lucrări ale mic nu-l mai face să se întoarcă. Alții au plecat, au Pe de altă parte, timpul scrisului pare să amin-
lui Simion Moț sau „bace” Simion cum îi ziceau găsit un loc mai bun și acolo au rămas. Au fost și tească etapa în care sapa se schimbă în condei iar
colegii mei din Buteni. Distinsul artist plastic a din acei care au regretat plecarea și au murit ne- brazda devine călimară. Simion Moț nu vorbește
sezizat în pictura lui Simion Moț o semnificativă mulțumiți. Și eu am plecat. Pe mine mă fugărise însă de o treaptă, precum meșterul Arghezi, fiind-
relație între existență și artă, între viață, scris și răul și chemarea necunoscutului. M-am întors”. că el nu face decât să înlocuiască vremelnic unel-
pictură: „Tot ce a făcut Simion Moț pare a spune: Dar nu despre cartea în sine vreau să scriu aici. tele plugarului cu acelea ale scriitorului. Simion
așa am trăit, am scris și am pictat, așa a fost. Așa Ea este o cronică a unui sat deloc „mărginaș și lip- Moț pare de altfel convins (sau cel puțin așa lasă
erau locurile, așa erau oamenii și așa am vrut să-i sit de priveliștea lumii”, vorba humuleșteanului. impresia) că între truda scrisului și cea a pluga-
pictez”. Aș îndrăzni să scriu despre condiția de scriitor/ rului nu există o delimitare severă. Poate și pen-
Simion Moț a fost un om aparținând unui artist (dacă mi se îngăduie) a lui Simion Moț. În tru faptul că atât condeiul cât și plugul lasă urme,
timp vechi, iar pictura sa nu trădează acest lucru. prefața semnată de profesorul și poetul Ovidiu marchează semne, în caietul cu linii ori în realita-
Mai zice frumos Gheorghe Pogan, artistul plastic Someșan sunt prezentate „peripețiile” manus- te, exprimând vibrația personalității omului.
și prietenul meu de sub îngăduitoare ceruri hu- crisului Cronicii de la Buteni. Ovidiu Someșan a Simion Moț, pictorul, cronicarul și plugarul, se
nedorene: „Talent nativ, autodidact, el este din recomandat prin anul 1990 publicarea manuscri- referă surprinzător la clipa de grație a întoarcerii
aceleași timpuri și din aceeași lume a ideilor cu sului la editura Litera din București iar spre „sfâr- la artă și la scris, la caietele sale cu linii, clipă ce
cronicarii complicatei istorii a lumii. Picturile șitul anului 1991, referatul întocmit de criticul coincide cu libertatea, în sensul în care plugarul
sale, puține la număr, culorile din picturile sale, literar Ion Bogdan Lefter va recunoaște valoarea se eliberează de o lume supusă utilului. Arta în-
sunt culorile unei lumi care se stinge, care a fost. operei, deschizându-i calea spre porțile tipografi- seamnă pentru el o necesară uitare și o sublimă
Când pictează, el nu are prejudecăți, dar are bun ei. N-a fost să fie: manuscrisul a mai așteptat până eliberare, Simion nefiind prea departe de spusele
simț și măsură și controlează instinctiv compo- în anul 2015!”. mentorului Junimii. Se referă și el, Simion, în felul
ziția și efectele picturale. El desparte formele de Simion Moț are o capacitate remarcabilă de a lui, la o înălțare impersonală, într-o altă lume, cea
culoarea lor și înțelege liniile care descriu perso- povesti și de a așeza în universul cuvintelor, ca în- a imaginarului, una ideală legitimată prin limbaj
naje și caractere ca schelet al imaginii, o țesătură tr-o lume aparte, evenimente, locuri, întâmplări specific, prin „culori, imagini și cuvinte”. Ceea ce
suport pentru ploaia de tușe colorate care animă care ar fi trecut neobservate de alții. El se docu- trebuie subliniat este că Simion nu schimbă de-
fundalul neutru. Sunt ecouri ale preocupărilor mentează, citește cărți legate de satul său și reține finitiv uneltele, ascultând un imperativ ancestral:
creatorilor cu care a fost contemporan. Așa pictau din ele esențialul pe care îl integrează unui deme- „Când prindeam o clipă de libertate mă întorceam
impresioniștii, așa fragmentau imaginea la înce- rs personal deosebit de atractiv. la pictură și la caietele mele cu linii, care mă aju-
puturi cubiștii și așa picta Mondrian atunci când Prizonier în Rusia, Simion Moț trăiește cal- tau să uit de necazuri și de greutăți, ducându-mă
picta flori și peisaje. Pe o țesătură a imaginii care varul prizonieratului, ajunge în Siberia, totul po- din lumea reală în una ideală creată de mine prin
trimite la oameni care au fost, la lucruri care au vestit cu un talent ce amintește romanul realist de culori, imagini și cuvinte. Dar niciodată nu m-am
fost, culorile sale plutesc, asemenea unor stoluri bună calitate. gândit să-mi schimb meseria de agricultor. Poate
de păsări, între realitate și imaginar”. Un capitol intitulat Cătălina pare scris la masa și pentru că așa îmi spuseseră bunicul și tata!”.
Pictura a fost pentru Simion Moț într-adevăr de lucru a lui Ioan Slavici, din Șiria, nu depar-
o aventură, una temerară, o nobilă încercare de te de Buteniul lui Simion Moț. Autorul lasă de n
a fixa efemeritatea lumii acesteia în universul fapt impresia de schiță a unei posibile nuvele, cu

22 TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021


crochiuri

Copilul
Dintr-o scorbură de alături, de la baza unui ste-
jar bătrân, unde, era clar, cineva săpase o vizuină
cu ghearele, au ieșit patru-cinci lupani miculuți.
S-au zbenguit la soare, s-au mârâit, și-au prins
unii altora când urechile, când cozile-n dințișorii
Cristina Struțeanu ascuțiți și atât au tras până ce s-au pus pe chelălăit

C
luuung. Boticuri supărate, ridicate-n sus. Și, da, a
e de-a mai cotrobăit Zgrumbir văile și că nu-l caută pe ploduț, că nu-l vede, că nu vrea să apărut. Lupoaica sură, cam bătrâioară, cam rebe-
coastele de munte! Uneori trebuia să se ca- știe de îi e bine. Ori ea voia. Voia cu toată ființa. Ce gită, cu blana rărită și colți cam tociți. Tot fioroși
țere pe brânci, în coate și genunchi, de-și limpede îi era acum că fusese nesăbuită! Să zămis- însă. Până să iasă el de unde se pitise, ca să priveas-
ferfenițea hainele. Sau se prindea numai în degete lești un prunc și apoi să-l lepezi altora, era cumplit. că fără să fie văzut, ea s-a trântit jos și, fără grijă, s-a
de câte o rădăcină, ce ieșea din stâncă, și se aburca Apoi auzise ceva și mai cumplit. Că se iau copii, răsturnat pe spate. Și-a oferit sfârcurile țâțelor pline
mai cu sârg, să se salte. Îi reușea. Alteori se rosto- cu acte întocmite fals pentru adopție, pentru... a le și tari. Lupanii iute s-au rânduit cuminți, își cunoș-
golea în câte o râpă, din care scăpa atât de ane- vinde organele! Pentru transplanturi sau recoltare teau locul, aici nu era dispută, era întipărit de la
voie, că-l ajungea seara stors, fără puteri. Și doar de celule stem de la un organism tânăr și foarte să- prima sugere. Iar din blana de oaie a răsărit încet și
avea forță din destul. Alunecase pe frunziș, stra- nătos. Pentru experimentare de vaccinuri... Atunci pruncul. S-a târât în patru lăbuțe cu trudă. Cum se
turi-straturi de frunze adunate cu anii, cu zecile i se rupsese filmul Fetei. O vreme n-a mai știut cum prelingea ușor, șira spinării îi părea un mic șarpe ce
de ani, de nu puteai avea habar ce ascund dede- o cheamă. Pe bune. Bântuia cu pași ritmați, zi și înainta șurubărit, arcuit. S-a pus și el la supt, că mai
subt. Câteodată cobora spre văi, seara, cu hainele noapte, înainte și înapoi, fără oprire. Săptămâni în- era o țâță liberă. Iar lupoaica nici vorbă să-l alunge
și părul îmbâcsite de licheni, din cei atârnători ca tregi... Ce se întâmplă cu oamenii? Cum de-și fac sau să-l considere pradă. A întredeschis ochii ale-
păianjenii. Care se zăresc doar când îi răzbat ra- unii altora asemenea grozăvii? Pentru bani?! Mai ne, ușor, și a ațipit. Somn superficial, veghetor, dar
zele de soare. Altminteri sunt nevăzuți și lipicioși, cu seamă unor copii. Apoi Cipriana a fugit în pă- plin de aroma tihnei.
cleioși. Se leagănă ușor și trebuie să-i înlături dure. Ce era de făcut? Sigur, trebuia să nu tulbure
mereu de pe față. Par capcane ale pădurii bătrâ- Cum de gândea Zgrumbirul întocmai și la fel scena, dar nici să rămână pasiv. Iar ea, Cipriana,
ne. Par vii. Par niște brațe subțirele învăluitoare, m-a uluit. Cum și-au transmis dorința, aceeași, pe unde era? Unde se învârtea? Amurgul începea să
tentacule care se înfășoară pe tine. Te rețin cu o nevorbite, pe nevăzute? Așa îmi spusese și el, c-o se răspândească, să se furișeze și mama nu se arăta.
tandrețe veninoasă. Te păcălesc că nu-s piedici, că caută pe Fată, să-i dea ea câteva lămuriri, de unde Oare nu se temea deloc pentru mica ființă? În coli-
poți liniștit înainta și când colo, te-au prins. Până să înceapă, să încerce să afle un fir cât de cât. Un ba prăpădită, adăpost provizoriu, a dat peste câteva
te descâlcești, te prinde și noaptea. capăt de fir. Ori să i-l înapoieze cei ce l-au înfiat pe răvașe. Erau misivele acoperite cu plastic ale cuiva
Voia să dea de Cipriana, asta era. copil, ori să vadă el cu ochii lui că îi merge bine mi- ce-o căuta pe Fată și-i scria – „Unde ești?” A întors
Întâi și întâi fiindcă ea îi trimitea, când și când, cuțului. Că, la ea, se îndoia că acum i-ar mai putea pe dos foaia, era albă, cu loc mult de scris și, cu un
veste. Prin te miri cine. Cum a făcut și cu mine, nu- fi bine... creion de tâmplar, nimerit demult într-un fund de
mai că eu nu înțelesei nimic. Prost mesager. Deci Găsise, chiar găsise, urme ale locuirii ei în câte buzunar, a notat mesajul lui ferm, atât de ferm c-a
exista, viețuia, anunța asta, dar nu-și încurca pașii o colibă părăsită, cu vatră de foc sau fără. Peste tot zgâriat coala apăsând-o:
cu cei ai oamenilor normali, decât atunci când ea însă, pereții din blană de lemn erau scrijeliți cu „Să duci copilul înapoi imediat, plec să-l caut pe
voia. Se dovedise că știa să-ți iasă-n cale, dar și să desene. Făcute cu un briceguș sau cu un lemn ars, al tău.”
dispară fără urmă. Se topea parcă-n văzduh. La în- care devenise tare de tot și se putea încrusta cu Când să se semneze, lupoaica a mârâit spre el.
ceput, Zgrumbir o căutase pentru ea pur și simplu, el. Ca-n peșterile primitivilor. Și descoperise chiar S-a răsucit și-a văzut cum lupanii intrau înapoi în
s-o afle. Apoi, pentru el, fiindcă se temea că n-o grote, găvane de piatră, mâzgălite cu siluete de co- vizuină. Soarele se ascunsese într-un nor aprig,
mai știe cu adevărat, că i s-a destrămat din amin- pil. Asta reprezentau picturile. Copil în somn, în negru, și mititelul plescăia în gol. Îi fusese retrasă
tiri și, dac-o fi ajuns „alta” acum, s-ar izbăvi de dor. mers, în joacă. Cu piciorușe zbânțuite, cu mâini țâța. Când să se facă forte și să-l ia de spate binișor
Și-o compunea în gând, dar poate era himera lui, în sus, ca un țipăt. Ba apărea și un nume – Ionuț. Zgrumbir, să-l vâre la loc în blana lui, a încreme-
alcătuirea lui, nu o ființă reală. Și cea reală chiar Scris cu majuscule, cu litere de tipar, cu litere de nit pentru a doua oară. Lupoaia îl lingea pe față pe
devenise o nebună, pe care aveai neapărat a o ocoli, mână. Ionuț pe dreapta, pe stânga, în sus și în jos. prunc și el se pusese pe gângurit! Sunete atât de
spre binele tău. N-o pârai autorităților, s-o vâre la Ba și de-a-ndăratelea, Țunoi, de rămâneai trăsnit. dulci, că păreau un ciripit, un „ciprinit”, s-a trezit
vreun zdup, că nu făcea rău nimănui și, dacă asta Oi, oi Țunami-Țunoi scria în continuare... singur că-și zice zâmbind. Hotărât, se tâmpise și el.
era voința ei, el ar fi respectat-o. Dar să știe clar. Nu Cel mai ciudat era că-i ieșea-n cale de la o vre- Prea erau multe întâmplările neverosimile.
știa decât ce i-am transmis eu. me, ca un străjer, Cerbul. Îl cerceta, clătina coarne- Lupoaica s-a ridicat alene, s-a arcuit, și-a întins
O percepea ca pe o... lapoviță. Schimbătoare. le și sărea înapoi în pădure. Radu a ajuns să creadă membrele, și coada și-a îndreptat-o băț. I-a aruncat
Când dădea-n ninsoare, când în ploaie curată. că are vedenii și să se teamă. Ba odată i-au scăpărat lui o ocheadă indiferentă, dar conținând avertizare.
Putea fi și grindină, măzăriche, fluidă ca orice apă. copitele animalului. Lovise vreo piatră de cremene Se simțea, o percutase. Și, dintr-un salt, a dispărut
O ceață, o pâclă, asta era. și-au sărit scântei. De atunci tânărul privea împre- în pădure. Bărbatul a pus plodul la loc, l-a învelit
Ori eu îi spusesem că Fata își dorea... mâna lui. jur bine de tot... bine, cu grijă să nu-i răsară afară tălpiuțele și, după
Pur și simplu așa rostise. Mâna. Abia când a dat, în pădure, peste un copilaș ce a așezat la vedere biletul ce-l scrisese, a plecat
Căușul palmei lui, muncite, aspre, poate și mân- dormind, s-a speriat. Devenise grav. Cipriana îl de-a-ndăratelea. N-a mai semnat biletul. Oricum,
jite de uleiuri și catran, ce dacă, atât cât să-și culce furase? Ciobănașul, puiul, că așa părea, se rătăci- în dreptul acela, hârtia se boțise, se rupsese.
obrazul în el, în căuș. Puțin. O mică vreme. Ș-apoi se, adică fusese uitat undeva? Era înfofolit într-o
să se ducă bărbatul pe calea lui. blană destul de mițoasă de oaie, zâmbea liniștit, Ce zi, ce poveste! Nu cumva a visat? Nu cumva
Ducă-se! În Italia, Australia, oriunde i-ar fi tu- dezarmant de dulce, roșu-n obraji, părea a suge Cipriana și-a așezat bârlogul ei lângă cel al lupoai-
nat. Dacă tot i-ar fi ars să hălăduiască peste granițe. în vis, morfolea din buzișoare. Scotea tot felul de cei, ca să-și asigure o veghe? Să-i fie păzit pruncuțul
Să muncească „afară”... Îi dădea oare plecarea asta sunete, vedea, vedea ceva în lumea lui, hotărât ăla oploșit la ea? Îi venea să se întoarcă, să verifice
vreo împlinire, în afară de bănuți ceva mai mulți? vedea. Scosese o tălpiuță afară și o rotea încet, de dacă vine, oricum s-o aștepte. Numai că-și luase o
Fugea de el însuși? parcă pipăia aerul cu degețelele. Visul îl lumina, slujbă. Urma să fie paznic de noapte la un drum în
Fetei i-ar fi rămas o amprentă, o căldură pe chip. însă avea și semne de suferință. Dâre de mucișori lucru. Și tura lui stătea să-nceapă. Nu putea întâr-
Dar și interioară. Pe veci, așa părea să creadă în și lacrimi uscate, mânjite pe obraz. Avea lângă el zia, că era prima zi. Sub nicio formă, nu putea.
mintea ei zăludă. Plus că, odată culcușită în căușul un măr auriu, un cocean de porumb fiert, o bu- S-a rostogolit la vale pieptiș, repeziș, de-a-n bo-
palmei bărbatului, s-ar fi odihnit în sfârșit, și-ar fi cățică de caș mozolit și o sticlă mică de coca-co- ulea, a stârnit roiuri de pietre, nu s-a oprit până jos.
amorțit toate neliniștile, ar fi visat Visul... la, pe jumătate plină cu lapte. Mirosea dulce și Doar s-a zgâriat bine în crăci și rugi de mure. Însă
Asta era una. Alta și cea mai de seamă, ar fi fost acru în același timp... Ba, uneori se ridica din i se părea că, printre sunetele de grohotiș, se aude
aceea că-și dorea să-l pună la treabă, să-l mâne la blană un abur cam urât mirositor. Se vede treaba chemat, strigat. Taci, că-i bine, o fi revenit la coli-
drum. Să-i găsească neapărat... copilul. Numai pe că... S-a pus la pândă Zgrumbir și a înmărmurit. bă. Dar cum se oprea un pic, liniște. Fusese vântul,
el, pe Radu, îl credea în stare să-i răstoarne cumva Îi bătea inima așa de tare, că se temea că i se aude doar vântul... Și, parcă, muget de cerb.
soarta, să-i îndrepte greșeala fără margini, că-l în- bubuiala din piept, mărită, amplificată de respi-
străinase pe cel prea mic. Și dăduse scris, semnase rația gâfâită. n

TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021 23


comentarii

Visul nefardat al uniunii


care să certifice fiecare faptă în parte. Și această
lucrare, chiar dacă una care întemeiază perspec-
tiva întregului, are o referință primă anterioară,

morale în presa din preajma


mai precis cartea Serbările naționale de la Putna
a cercetătorului Anghel Popa, publicată în 2004
la Câmpulung Moldovenesc, dar acuratețea tran-

Serbării de la Putna
scrierii, grija față detalii (în primul rând față de
cele ale datării, dat fiind faptul că în documentele
din teritoriile aflate sub stăpânire austro-ungară
se trecuse la calendarul gregorian, în timp ce în
Adrian Lesenciuc Regatul României trecerea la stilul nou urma să

S
se producă abia la 1 aprilie 1919).
erbarea de la Putna – 1871”, afirmă scri- în Albina. Acestor articole din presa vremii, în Parcurgând documentele vremii, se poate
itorul Adrian Alui Gheorghe, este „scân- cei patru ani și jumătate de reacții anterioare constata convingerea, transmisă cu o anumită
„ teia care a aprins torțele la Mare Unire de sau ulterioare marii serbări pregătitoare a unirii, fermitate, că ideea s-a născut din voința comună
la 1 Decembrie 1918”. Această afirmație, rostită cu li se adaugă în paginile impresionantei lucrări 4 a tinerimii academice. Odată intrată ideea ser-
convingerea celui care a studiat nu numai docu- restituiri, din textele ierodiaconului Gherasim bării în conștiința colectivă, nimeni nu a căutat
mentele serbării, ci și parcursul ideilor în cea de-a Putneanul, ale lui Samson Bodnărescu, Ioan originile ei cu cincisprezece ani în urmă, în pre-
doua jumătate a secolului al XIX-lea și la începu- Slavici și Theodor V. Ștefanelli. Lucrarea cuprinde sa anului 1856, când preotul paroh din Șipote,
tul secolului XX, a devenit chiar titlu al prefeței în paginile sale mărturiile din presa vremii care, Iraclie Golembiovschi (Porumbescu), secretarul
care însoțește una dintre lucrările necesare, aștep- citite integral și într-o derulare cronologică, oferă comisiei de exhumare a familiei domnești a lui
tate în spațiul cultural românesc: Serbarea de la un tablou aproape complet asupra evenimentu- Ștefan cel Mare, a propus întâlnirea în numele
Putna, 1871. Publicistică, documente, amintiri1. lui în sine, dar și asupra ecourilor, înțelesurilor eroului fondator la începutul verii anului urmă-
Eleganta lucrare include, redate cronologic, 154 de asociate acestei întâmplări fericite a românilor tor. Iată, în oglindă, perspectiva semnatarilor pri-
articole, începând cu apelul Comitetului provizo- de pretutindeni. Lecturile sporadice și trunchiate mului Apel, Petru Pitei (Pitey), Gabriel Băleanu
riu publicat în ziarul Traian la 3/15 ianuarie 1870 din presa vremii pot contura, după lungi perioa- și Emil Cosabust: „Nu este deci dară aroganță ci
și încheind cu scrisoarea din 18/30 iulie 1874 a de de cercetări, o perspectivă de ansamblu asupra din contra, o datorie sântă, ca să ia asupra-și efec-
arhimandritului Arcadie Ciupercovici, egumenul întregului, dar seria de documente care, redând tuirea acestei idei tinerimea română academică.
Mănăstirii Putna, în care mulțumește în numele o realitate percepută, reprodusă aidoma dar din Ea reprezintă par excellentiam viitorul națiunii:
Consistoriului comitetului Societății „România unghiuri diferite, oferă posibilitatea configurării «unde este inima tinerimii române, acolo sunt și
Jună”, publicată în 25 august/ 6 septembrie 1874 unui întreg organic care nu necesită documentele ideile viitorului». O întrunire serbătorească a ti-
nerimii române de pretutindeni nu este alta decât
tipul ideii ce pătrunde cu atâta farmec și putere
inima fiecărui român: gloria națională”(p.34) și
cea a unuia dintre semnatarii Apelului, Gabriel
Băleanu, candidat de profesor și membru al pri-
mului comitet provizoriu, care descria în nr.76
(anul V) din 30 august/ 11 septembrie 1870 al pu-
blicației Albina de la Pesta serbarea de la Putna
din 1870 – despre care nu se vorbește, care a fost
omisă a fi adusă în dezbaterea specialiștilor, fi-
ind umbrită de complexitatea serbării din 1871
– considerând inima serbării „poporul” care nu
a uitat însemnătatea locului și legătura cu eroii
fondatori: „După căderea Bucovinei la Austria, fu
Putna una din trei monastiri ale țărișoarei noas-
tre care avură fericire de a nu fi secularizate. Însă,
cu alte monuminte de glorie străbună (cetatea
Sucevei, Moldovița etc., etc.), fu neglesă sistema-
tic spre a se da, pe încet, uitării. Astfel, înainte de
…48, numai poporul nu scăpa din vedere acest
loc memorabil, venerând cu inima sfâșiată, dară
cu speranța în viitor, memoria părintelui patriei
și al poporului, al lui Ștefan cel Bun și Sfânt, după
cum îl numește el și în ziua de astăzi”(p.78).
Privind de la distanță cele două opinii, ambele
sunt corecte, dar reflectând diferit tectonica idei-
lor, una fiind capabilă să redea fluxul acestora la
suprafața faptelor (Apelul serbării), cealaltă inves-
tigând la rădăcinile constructului imagologic.
Lucrarea Serbarea de la Putna 1871. Publicistică,
documente, amintiri evidențiază și partea nevă-
zută a evenimentelor, serbarea pregătitoare din
1870, antrenamentul cu public pentru marea ser-
bare și pentru congresul studenților români de
pretutindeni. Prezidiul k.k. al Țării Bucovinei îl
avea, în august 1870, trimis special pe secretarul
districtual Botta, care a raportat că numărul par-
ticipanților „a fost neobișnuit de mare”. De altfel,
lucrarea evidențiază și prudența autorităților, iar
aici merită remarcat rolul fundamental în desfă-
șurarea evenimentelor pe care l-au avut, pe de o
parte, egumenul mănăstirii, amintitul arhiman-
Rodica von Keyserling  Natură moartă cu portofolii și caiete (1994), ulei pe tablă, 88 x 50 cm drit Arcadie Ciupercovici, pe de alta prefectul

24 TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021


de Rădăuți, românul Orest Renei (sau Renney), ale evenimentului. Se poate reface filmic desfășu- Alte asemenea aspecte nu întotdeauna luate
care au garantat că evenimentele nu vor degene- rarea serbării în baza bogăției detaliilor redate în în considerare de cercetători – absența boieri-
ra. Autoritățile austrice de la Cernăuți, prin sem- extrem de complexele reportaje ale lui Gh. Dem. mii bucovinene, din diferite temeri, absența elitei
nătura lui I. Wazl în numele președintelui Țării Teodorescu, dar și în cele ale altor participanți la literare – fac obiectul trecerii în revistă a presei
Bucovinei, cereau ca studenții să nu aibă niciun serbare și la pregătirea ei. Se pot parcurge listele anilor de efervescență. De pildă, Familia de la
amestec în organizarea serbării, deoarece nu ur- de subscripții publicate în presă. Dar cartea oferă Pesta menționează în numărul din 29 august/
măresc cauze religioase. Egumenul a coordonat și informații despre aspectele mai puțin plăcute, 10 septembrie: „Dintre somitățile literare, numai
evenimentele de la Putna din 15/27 august 1870, cum ar fi cunoscutul caz al falimentului firmei d-nii Kogălniceanu și V. Alecsandri participase-
dar tot el a fost omul care a gândit în amănunt românești din Viena a lui Perlea și Murășeanu, ră, dar și aceștia numai jumătate de zi. Boierimea
lucrările de pregătire a serbării din 1871, cel care disputele, intrigile, recomandările de prudență Bucovinei, din cauze mai înalte, politice, excelă
a săvârșit sfânta liturghie de hramul mănăstirii, venite dinspre Cernăuți, ba chiar comentariile ne- prin absența ei admirabilă” (p.251). Privind în
Adormirea Maicii Domnului, și cel care a citit gative în special dinspre nou înființata publicație profunzimile lucrurilor, acestea stăteau de fapt
„cuvântul de îngropăciune la moartea lui Ștefan bucureșteană de nuanță liberală, Telegraful, care și mai grav. Alecsandri, de pildă, n-a coborât în
cel Mare”, găsit de Hurmuzachi (p.248). Slavici, amenda „triumviratul cosmopolit” Maiorescu- gara de la Hadikfalva, despărțindu-se de „de-
rememorând evenimentele la trei decenii distan- Pogor-Negruzzi, juriul concursului de discur- putățiunea” ieșeană și continuând drumul spre
ță, avea să noteze: „Părintele arhimandrit Arcadie suri câștigat de Al. Xenopol (Xenopulos), înfie- Cernăuți, chipurile pentru a se întâlni cu alți ab-
Ciupercovici, egumenul mănăstirii Putna, era rându-l în special pe conservatorul Titu (Liviu) senți, Hurmuzăcheștii. Așadar, și revoluționarul
unul dintre cei mai călduroși sprijinitori ai noștri Maiorescu, „antiteză a tot ceea ce e românesc, Alecsanddri s-a remarcat prin exact aceeași ad-
și astfel și povățuitorul nostru firesc în executarea duh pervers, vierme ce roade rădăcinile luminii mirabilă absență.
lucrărilor de pregătire” (p.317), dar cel mai com- și libertății, oprobiul neamului său!” (în numărul Despre poporul îmbătat de aerul tare al pro-
plex profil avea să fie făcut de Samson Bodnărescu din 20 iulie/ 1 august 1871, p.117), „acest ilustru priei istorii la un eveniment care, chiar dacă nu a
(p.307). Cât despre prefectul de Rădăuți, același personagiu inimic declarat a tot ce este românesc” fost croit încă de la bun început de junimea aca-
Slavici notează simplu și cuprinzător rolul asu- (în numărul din 29 august/ 1 septembrie 1871, demică română de la Viena, a fost asumat în tota-
mat, de interfață între administrația austro-unga- p.244). Note negative rezultă și din articolele asu- litate de aceasta și de tineretul român din celelalte
ră și studenți: „D-l căpitan Renei fusese însărcinat mate, spre exemplu din cel al lui Ion Polescu din centre importante de învățătură, despre serbarea
să asiste el însuși ca comisar la serbare și s-a învoit același Telegraful, care mai publica în presa vremii de care s-au speriat oamenii politici români și
să oprească pe jandarmi la Vicov, iar poliția să fie și în Românul, și în Ghimpele, și care nota pe mar- boierii cu interese politice, vorbește presa vremii
ținută de studenți pe timpul serbării. La Putna au ginea literaturii române (pe care, de altfel, n-o cu- adunată între copertele unei lucrări fundamen-
venit numai șase dintre jandarmi, români și aceș- noștea) că este incapabilă să servească scopurilor tale: Serbarea de la Putna, 1871. Publicistică, do-
tia; ei au fost puși la dispoziția noastră” (p.320). serbării: „Unde sunteți, mari poeți ai României, cumente, amintiri. Vă doresc lectură rodnică din
Rolul lui Eminescu în serbare – ceea ce consti- Eliade Rădulescu și Bolintineanu, ca să concepeți propria dumneavoastră istorie nemachiată, fără
tuie de fapt tema textului lui Slavici din Amintiri imnuri și cântări pentru această mare sărbătoare lifting ideologic și fără operații de înfrumusețare.
– a fost rezumat de prefațatorul culegerii de do- la care au să se închine toți românii? Voi nu mai Să reținem în primul rând mesajul de pe flamuri-
cumente, Adrian Alui Gheorghe, astfel: „Toată sunteți! Și alții n-au mai ieșit!” (p.150). Și la dis- le junelor române depuse la mormântul Marelui
lumea este de acord, atât martorii din epocă, cât tanța de treizeci de ani, Slavici privește întreaga Ștefan: „Cultura e puterea popoarelor” (p.91) și
și cercetătorii de mai târziu, că dacă Eminescu nu atmosferă a serbării cu aspectele ei remarcabile, constatarea lui Slavici: „căci e […] în natura lu-
s-ar fi implicat în manifestarea de la Putna, proba- întemeietoare, pregătitoare, în acord cu Adrian crurilor ca prin cultură să ne apropiem unii de
bil că evenimentul ar fi fost după tipicul celorlalte Alui Gheorghe, pentru Marea Unire, dar și pe cele alții” (p.331).
– formaliste, s-ar fi încheiat cu osanale aduse îm- mai întunecate, pline de intrigă, de răutăți, într-o
păratului: și asta pentru că în imperiu asemenea lume politică ce abia începea să-și reverse izurile Note
manifestări erau îngăduite, fie pentru a da impre- dâmbovițene. Nu discursul lui Xenopol era pro- 1 Centrul de cercetare și documentare „Ștefan cel
sia naționalităților că se bucură de oarecare res- blema – discursul continuă să rămână și astăzi o Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna. (2021). Serbarea
pect, fie pentru că manifestările erau considerate probă impecabilă de angajare în spiritul unității de la Putna 1871. Publicistică, documente, amintiri.
adevărate supape pentru nemulțumirile acumu- morale proiectate –, ci faptul că alegerea acestui Ediție îngrijită de monahul Alexie Cojocaru. Prefață
late” (p.9). discurs (unicul, de altfel) fusese făcută „de cei de Adrian Alui Gheorghe. Mănăstirea Putna: Editura
Documentele incluse între copertele culegerii mai primejdioși complotiști, și asta era o vină pe Mitropolit Iacov Putneanul. 349p.
publicate la Putna nu relevă numai detaliile de care adevărații naționaliști nu ne-o puteau ierta”
natură organizatorică și rezultatele remarcabile (p.322). n

Vizitați site-ul nostru:


tribuna-magazine.com
• comentarii
• analize
• interviuri
Tribuna Magazine,
WEEKLY MAGAZINE IN ENGLISH, ROMANIAN and Italian

TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021 25


Cine să apere limba
română?
Elena Vieru

L
imba română este moștenirea cea mai în prim-plan abaterile de la normă, dificil de
prețioasă a românilor, fiind ceea ce ne anihilat cu toată „artileria grea”a apărători-
confirmă ca națiune în galeria națiunilor lor de limbă, pe care o și descrie parțial: Ioan
lumii, conferindu-ne identitate și rost pe acest Aurel Pop, Ana Blandiana, Nicolae Manolescu,
pământ. Aceasta pentru că la orice popor, limba Rodica Lăzărescu, Magda Ursache, Rodica
este, propriu-zis, expresia exterioară a spiritului Zafiu, Gabriela Pană etc. Și totuși, dincolo de
său, un depozitar al experienței acumulate de eforturile specialiștilor ale căror voci se aud din
fiecare colectivitate umană, proiectând o viziu- ce în ce mai greu, cine să apere limba română?
ne unică asupra universului și definind spațiul Desigur, în calitate de cetățeni ai acestei țări, Rodica von Keyserling Frunze de podbal (1998)
în care se dezvoltă noile generații. Cunoscând născuți și crescuți la „sânul” limbii române, ca ulei pe panou, 33 x 30 cm
o evoluție frământată, de-a lungul istoriei, prin fii ai ei ce i-am sorbit dulceața încă de la prime-
care și-a cristalizat o alură și o muzicalitate le cuvinte cu ajutorul cărora am cunoscut lu- unul, cât și celălalt au formulat opinii memo-
de mare rafinament, limba română se cuvine mea și viața, în esență, căci tot ce ne înconjoară rabile despre limba română: Limba română la
să rămână pentru noi, așa cum afirma Mihai se încheagă prin cuvânt, așadar, nativi fiind, se sine acasă e o împărăție bogată, căreia multe
Eminescu, stăpâna noastră, regina căreia îi cuvine ca fiecare dintre noi să își asume acest popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de
datorăm unitatea de neam. Din păcate, puțini rol. Dar câți înțeleg asta? De aceea, considerăm averile pe care ea le-a adunat mai bine de o mie
sunt aceia care cunosc lupta înaintașilor pentru că nu ar fi lipsit de interes să amintim importan- de ani, înseamnă a face din împărăteasă o cerșe-
păstrarea vie a acestei comori, dar și mai puțini ța scriitorilor în păstrarea și dezvoltarea limbii toare (Mihai Eminescu) sau Trăiască frumoasa
cei care conștientizează câtă nevoie de apăra- literare, adică a limbii normate, corecte, văzută și cumintea limba română! Fie în veci păstra-
re are limba română, în condițiile în care, mai ca variantă standardizată, pe care ar trebui să tă cu sfințenie această Carte-de-boierie a unui
mult ca oricând, ea se vede jefuită de cele mai o cunoască și să o utilizeze toți vorbitorii. Căci neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie
frumoase podoabe ale sale. limba literară reflectă cultura majoră a unui (I.L.Caragiale).
Dacă, de-a lungul veacurilor, ne-am nevo- popor, fiind numită și limbă de cultură, aceasta Ca atare, și scriitorilor le revine misiunea de
it să desăvârșim limba română, spre a-i spori reprezentând o creație culturală conștientă, cu a salva limba română, ei fiind contemporani cu
capacitatea de exprimare a tuturor noțiunilor, bază obiectivă în limba vorbită, dar construită abuzurile ce se comit asupra ei. Deși sunt nu-
transformând-o într-un mijloc de comunicare în funcție de anumite scopuri, prin modele și meroși aceia prin a căror operă limba este apă-
modern, care să permită o racordare rapidă a norme, dar, mai ales, prin îmbogățirea fondului rată și valorificată remarcabil, există, din nefe-
spiritualității românești la mișcare europeană a indigen cu ceea ce a realizat rațiunea umană, ricire, și mânuitori ai condeiului care neglijează
ideilor, dacă am parcurs numeroase etape, une- în general. În acest sens, se impune precizarea această latură, folosindu-se de limbă doar pen-
le tensionate, de fixare a unei scrieri a limbii, în că foarte puține dintre miile de limbi din isto- tru a-și devoala frustrările sau egoul personal,
acord cu nevoile naturale de funcționare logică rie au ajuns la stadiul de limbă literară, româna fără a o pune în valoare sau a o feri de viru-
a acesteia, ajungând, după îndelungi polemici, biruind vitregiile vremurilor, scrisul și creația sarea cu elemente din varianta neîngrijită, co-
la alegerea principiului fonetic și la imaginea intelectuală superioară fiindu-i aliați decisivi în locvială, prezente în discurs fără premeditare,
actuală a ortografiei, după atâta efort, așadar, lupta ei. doar ca o alternativă comodă, total neadecvată,
asistăm la o risipire a calităților clădite în timp, Aducând discuția în zona literaturii și a scri- de exhibare a unor trăiri. Critica literară care
la o reală îngenunchere a idiomului național. sului ca profesie, vom spune că limba scriito- încurajează asemenea impostori este complice
Oriunde ne întoarcem, la tot pasul, în via- rilor oferă istoricului limbii un document de în acțiunea de siluire a limbii române, ca una
ța reală sau în mediul on-line (mai ales aici!), epocă, în care sunt consemnate formele, osci- care ignoră unul dintre aspectele capitale de
observăm o dureroasă mutilare a limbii româ- lațiile, inovațiile, fapt care permite cunoașterea luat în calcul, în analiza unui text. Un scriitor
ne, atât în varianta vorbită, dar, cu deosebire, normelor urmate într-o anumită perioadă isto- devine cu adevărat scriitor atunci când, cunos-
în forma ei scrisă, fapt care este foarte grav. În rică. Limba literaturii prezintă interes nu prin când în profunzime limba, dovedește respect și
acest context, subscriem afirmației scriitoarei elementele originale ale fiecărui scriitor, ci prin creativitate în valorizarea resurselor ei. Altfel,
brașovene Mihaela Malea Stroe care, într-un ceea ce reflectă trăsăturile comune ale limbii, pericolul este mare căci, cu voie sau fără voie,
material prezentat cu prilejul sărbătoririi limbii adică bogăția ei internă pe care autorul o pune scriitorul oferă publicului mostre de utilizare a
române, la ea acasă, la Brașov, sublinia: Dacă ar în valoare, nu numai pentru vorbitorii dintr-o limbii, care pot fi luate drept modele, mai ales
fi să definesc statutul actual al limbii române, aș anumită epocă, ci și pentru epocile ce vor urma. de necunoscători. Și, Doamne, cât de mulți
îndrăzni să spun că este o limbă îndelung asedi- Rezultă, de aici, că operele scriitorilor reprezin- sunt încă aceștia!
ată de anumite categorii ale propriilor vorbitori. tă modele de performanță lingvistică, dezvălu-
Puțin mai departe, distinsa doamnă enumeră și ind atât ingeniozitatea asocierilor de cuvinte în Bibliografie
„campionii” absoluți în hărțuirea limbii româ- structuri spectaculoase, capabile să dinamiteze 1. Gheorghe Moldoveanu, Crâmpeie de Limbă
ne, listă care începe cu politicienii, jurnaliștii, locul comun, cât și atitudinea față de limba pe Română, Editura Pim, Iași, 2018, vol. 2.
traducătorii de filme, autorii și interpreții de care o utilizează ca material al propriilor crea- 2. Mihaela Malea Stroe, De ziua Limbii Române,
reclame, finalizând cu aplicațiile de tip Google ții. Toți marii scriitori au dovedit grijă și prețu- material prezentat la evenimentul de omagiere a
translate. Deși nu intră în categoria modelelor ire față de limbă, propunându-și și reușind să o limbii române, desfășurat în Brașov, la Teatrul „Sică
de exprimare elevată și corectă a limbii, grupul șlefuiască, evidențiindu-i infinitele posibilități Alexandrescu”.
stricătorilor de limbă ar putea fi completat cu de expresie. Dacă Eminescu, de exemplu, a în- 3. Ioan Oprea, Rodica Nagy, Istoria limbii române,
utilizatorii rețelelor de socializare, cu vârste țeles că varianta literară a limbii nu tolerează Editura Universității Suceava, 2002.
și profesii variate care, în goana comunicării elemente situate, pentru conștiința unei anumi- 4. Eugen Munteanu, Gh. Ivănescu, deschizător de
și din economie de timp, schingiuiesc literal- te epoci, în afara normei, lăsând urmașilor, prin drumuri în studiul limbii române literare, postfață
mente limba, utilizând structuri greșite sau creația sa, veritabile modele de limbă literară, la Probleme capitale ale vechii române literare de Gh.
cuvinte care nu au nicio legătură cu fiziono- Caragiale a contribuit, prin ironie și umor, la Ivănescu, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”,
mia autentică a limbii. În continuare, doamna sancționarea și îndepărtarea utilizărilor gre- Iași, 2012.
profesor vine cu o serie de exemple relevante șite ale cuvintelor, declarând un adevărat răz-
prin care își argumentează afirmațiile, aducând boi stricătorilor de limbă. Nu întâmplător, atât n

26 TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021


cărți în actualitate

Un trickster
postdouămiist seducător
Ștefan Manasia

Florentin Popa „și-acolo Ereshkigal, regina lumilor de jos/ce


Dezintegrare ține cartea morților pe coapse/și-a ridicat privirea
Alba-Iulia, Editura OMG, 2021 din lutul tăbliței/țintinud-mă cu ochii, și-a-ntre-

D
bat: «cine/mi l-a adus acum pe-acesta aici?»//m-
upă ce debutează la Casa de Editură Max am trezit ca un om stors de tot sîngele/ce rătă-
Blecher cu Trips, heroes & love songs în cește-nsingurat într-un desiș de trestii”. Casa de
2013 și își reconfirmă statutul de freak țărînă e prima introducere a cărții: poem șamanic
literar postdouămiist în Efrafa (Charmides, și coșmaresc, restaurează demnitatea mitologicu-
2017), Florentin Popa revine cu un volum bul- lui pentru a o dinamita (în final), cam ca în paro-
versant în 2021, tipărit la OMG, în colecția diile tînărului Marin Sorescu, dar lăsîndu-ne to-
OHMYGODPOETRY (al cincisprezecelea titlu tuși ștorsi de tot sîngele, agonizînd într-un desiș de
din serie). trestii. Imaginea este extrem de puternică, filmi-
Dezintegrare este cel mai bun volum de poezie că, te transpune – magic – în pielea personajului
pe care Flo îl publică pînă azi. Evident, schimba- zombificat. A doua introducere este poemul faza
re de macaz: dinspre poezia alintat-corporatistă, e că, unde discursul i-al unui misionar aparent
cu gameri și „băiețeală” (redundant cuvînt în jar- îmblînzit, în maniera lui Vlad Drăgoi: „perfect
gonul unei generații!), cu lexic chinuit și sintaxă adevărat: oamenii sunt/rufe ce flutură pe frînghii
asemenea către discursul orgolios care continuă o fără clești în vînt/și inimile noastre scrîșnesc și
linie fertilă – Voronca, Dimov, Cărtărescu & stu- scînteiază/ca niște cristale de cuarț apăsate/de-o
ff –, a unei senzorialități debordante, abia acum presă hidraulică enormă-n fiecare noapte//dar – ultimul cu un aer lejer de cinema nipon & gra-
încastrate într-un stil personal, eclectic, oniric, sper să ai dreptate, și viața să fie la fel de simplă/ca phic novel, preferatul meu din această carte, de
vizionar. Unde marca personală este tandrețea atunci cînd îți faci cartofi prăjiți: good vibes only” unde ar mai fi multe texte demne de comentat,
prin lupa căreia descoperim comicul existențial. ș.a.m.d. citat, savurat.
Pictural, filosofic, muzical, de un umor rece, alter- Oricît ne-ar plăcea noul Florentin Popa și pre- Am să închei invitația mea la lectura volumu-
nînd poemul în vers alb (incantație și/sau delir) dosloviile domniei sale, nu putem trece cu ve- lui dezintegrare al lui Florentin Popa, redînd mai
cu sonetul (două-trei piese sînt bijuterii absolute), derea construcții prețioase ca „vîntul suicidal al jos electrizantul, perfect șlefuitul sonet (carbohi-
Flo Popa mi-amintește un pic de tînărul Pound, nopții”, „pînza de păianjen din vată de zahăr/ a drați): „carbohidrat și condiment – așa m-a făcut
descoperit în diverse biografii. Într-un fel, omul unei bucurii copilărești” sau „căldura familiari- mama/nu-s zeroșapte cu martini, laser-pix/un-
era opera, era nebunie, sarcasm și versatilitate, și tății”. Ceva distonează aici. Împîclește versuri & de-i dă X-men pumni, eu dau doar chix/zero sub-
exigență. Abia în Dezintegrare, Flo își găsește o armonii meseriașe, precum cele din nimic nu e stanță X, stamină – numai mana//sunt șaormarul
persona livrescă pe măsura profilului său diurn/ cu adevărat greșit: „ca într-un jar în care poți să tatuat cu pix/care-avea scris «kebab» în hiragana/
nocturn, histrionic & flamboyant. Un fel de an- răscolești de-aproape/un synth la care poți cînta și-apoi cu roșu «lore» lîngă «dana»/bag inima
droid sentimentalizat, culegînd cu retina sintetică fumat în noapte/ cu filter sweeps orbești peste un la-vîrtitoare și mă risc// o joc din pre-release, sunt
și microfoanele nostalgia peisajului postindus- sequence infinit – /fără să te temi că faci nimic șef pă clanuri/fac mare strategie, se numește Yolo
trial, frumusețea sordidă și lipsită de speranță a greșit”. Sau din poemul eponim, dezintegrare, tan- –/dar cînd cocorii lasă fusuri negre peste lanuri//
periferiei, filtrînd ritmuri medievale & beaturi dră și ludică lamentație despre – în fond – înstrăi- și-ți scapă mărgărint din ochi de la kokoro/voi fi
postumane… nare (& întinzînd axoni parodici spre elegiile unui acolo, nu am alte planuri/crek. Sunt eu, vecinul
Alexandru Mușina): „oh, tu – uzină de mecanică tău Totoro”.
fină din vale/cu M-ul din logo făcut din doi munți n
printre care/susură un izvor, un braț de munci-
tor cu ciocan/și o axă cu came/cu brazi țîșnind
prin geamuzile verzi și sparte/din corpurile tale
abandonate/cu pompe de injecție diesel care ciu-
gulesc/în loc de găini prin curțile tale de ciment/
cu iarba crescînd între crăpături/ca granițele din
europa universalis/unde trenul se înclină în cur-
be între două halte scurte/și aerul miroase a fier
și a rășină ca o mînă/care a transpirat ținîndu-se
de-o bară din autobuz”. Foarte bun e și poemul
postbeatnic intitulat slavă. De un umor extrem
de elaborat & recomandabil numai adevăraților
iubitori de litere este și cîntecul science-fiction
SCP-197x-THARN, o microapocalipsă, paginată
artistic, cu litere albe pe fond negru, pe hîrtia aia
lucioasă pentru care îl invidiem pe editorul de la
OMG. Și last but not least, este absolut admirabilă
pasiunea lui Florentin Popa de a revitaliza/recicla
forme vechi, lexicul muntenesc profund, arhai-
zant, „boieresc”, bisericesc ș.a.m.d. Îmi place ar-
heologia asta a limbajului. Și goana după noi lim-
baje, după termeni veniți din cît mai exotice (sub)
culturi. Bunăoară, sonetele intitulate (asereje) –
Rodica von Keyserling Canistra de tablă (2009) acesta putînd fi savurat numai în cunoștința con/ Rodica von Keyserling Anul Nou 2002 (2002)
ulei pe panou, 80 x 55 cm subtextului muzical, hispano – și (carbohidrați) ulei pe placaj, 36 x 26 cm

TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021 27


„Undeva trebuie să existe ce oficiază facerea și desfacerea cuvintelor (ca după
o imersiune parțială în transcendent). Doar că, acea

o țară a Poeziei”
componentă sufletească, în cele din urmă, depășește
datele intrinseci ale simplei personificări, constituin-
du-se într-un avatar inextricabil și acut expresiv: Pe
zi ce trece te preschimbi în cuvânt./ În cuvânt ce se tre-
zește dimineața uimit/ de faptul deșteptării, în cuvânt
Alexandru Sfârlea ce-și bea/ ceaiul, își ia medicamentele, scrie, citește, /
deschide televizorul. În cuvânt care adoarme / învins
Valeriu Birlan psiho-somatice, cuvântul „imprecizie”. Doar că, din de încercările zilei, în cuvânt ce visează. / Pe zi ce trece,
Vizitatorul acest al 11- lea volum al său, impresia ce se desprin- îți pierzi conturul în aer. (Pierdere de sine).
Editura Vasiliana, Iași, 2020 de este că poetul se simte, dimpotrivă, iradiant de în În unele cazuri, avem de-a face cu o ”inițiativă” a

A
largul său, ca să zic așa. Poeziile lui Birlan emană o obiectualului livresc, răspunzând unor stimuli ener-
firmă – cu o gentilețe oarecum febrilă, dar și anume simplitate pulsatil-retractilă, un aer al vibra- gizați cu o potențialitate sublimată pe invers : Mi-
cu un fel de fermitate ușor zdruncinată- au- țiilor autoreferențiale cu conotații livrești, care scoa- am pus ochelarii pe carte/ și deodată, privindu-i mai
torul acestui volum de versuri, al cărui titlu te poeticitatea din anonimat; o-nvecinează (parcă) bine,/ am văzut că ea, cartea se uita la mine/ iscodin-
este coincident cu tabloul pictoriței Maria Mănucă, premeditat, cu desuetudinea unor tabieturi, având în du-mă. (Punct de vedere) ; Când vine vremea, nu tu
reprodus pe prima copertă, „vizitatorul” fiind un prim-plan sintagma „citesc și scriu”. De altfel, chiar la ele/ ci ele la tine vin,/ își caută culcuș în sufletul tău/
cerb la fereastră. Între poet și mânuitoarea pensulei primul text din volum se intitulează Anonimul: ... precum puiul în cuib. (Cuvintele) ; Cum va fi poezia
încinsă-n culori, cititorul cel... vigilent va „descifra” Nimeni nu-l știe, nu-și amintește de el./ Dar vrăbiile în viitor?/ Poate va fi asemeni/ unui puls de laser/ ce
un flux acut de empatie noncerebrală, care, evident, îi dăruie un pom ciripitor,/ melcii îi aduc uimire pe vindecă instantaneu/ rănile. (Poezia) etc. Fără a o mai
se dovedește a fi fertil în plan artistic. Pe Valeriu cochilii,/ greierii îi ridică un monument de sunete. lungi, consider că nu degeaba ne atenționează poetul
Birlan l-am cunoscut la Casa scriitorilor din stațiu- Predominant, obsesiv aș zice, poetul se lasă cuce- Valeriu Birlan că, zice, „cel mai greu e să fii firesc”.
nea Neptun, n-am prea vorbit – eram pe finalul seju- rit, cu un soi de persuasivitate intensivă – dovedin- Dumnealui a reușit, în acest volum, nu doar să fie fi-
rului și răcit bocnă de la o înghețată- dar a apucat să- du-se a fi, de fapt, un (aparent) timid cuceritor – de resc, pe cât îi va fi stat în putință, dar și (de cele mai
mi spună (după ce îmi citise antologia Vocile lui Sing) soarta (uneori ingrată, alteori ferice) a cuvintelor, a multe ori), fără doar și poate, convingător.
că și el se simte, uneori, un fel de „intrus” prin varii paginilor scrise, a poeziei în sine. El cultivă – cu des-
aglomerări, mai mult sau mai puțin scriitoricești. tul rafinament și probitate stilistică – acel sentiment n
Eu „aninasem” la această stare implicând conotații inefabil și recrudescent al regăsirii de sine: în timp

istoria literară

Spinoasa problemă
actuală, scriitorul nu s-a dizolvat în masa gregară a
populației de rând. Înălțimea piedestalului care îi
este atribuit a diminuat, dar el este încă instalat pe

a autorului în vâltoarea
un piedestal. Adevăratul creator, oricare ar fi dome-
niul lui de exercițiu, rămâne o ființă de excepție, un
lider de opinie, o marcă a timpului său. Dar dacă

controverselor
imaginile evocate de Ionesco nu depășesc condi-
ția de poncife epistemologice șubrede și parțiale, o
privire în istoria culturii poate aduce clarificări mai
solid fundamentate.
Radu Bagdasar Secolele anterioare, cel puțin de la Friedrich

C
Schleimacher. (1768 – 1834), fondatorul herme-
u Dante, Petrarca, Boccacio și ceilalți stil- Blanchot, Michel Foucault, anticipați în parte, cul- neuticii non biblice, încoace, scopul exegezei este
noviști în Italia, Cervantes, Lope de Vega, mea, de figuri de autori precum Mallarmé, Proust restaurarea semnificației unei opere, al cărei anco-
Calderon de la Barca sau Baltasar Graciàn în Valéry. Fenomenul este stupefiant, abrupt, absurd raj inițial se găsește în mod incontestabil în spiritul
Spania, Ronsard și Pleiada în Franța, Shakespeare și și imposibil de înțeles în contextul unei culturi de autorului. Acesta devine implicit factorul regent al
Renașterea elisabetană în Anglia, Goethe, Schiller și prestigiul celei franceze. Și nu pentru faptul în sine, ecuației autor – text – lector, chiar dacă interpretarea
clasicismul german în Germania se instituie o fron- care ar fi putut constitui în fond marea descoperire textului de către lector, deci crearea de metasensuri,
tieră istorică a literaturii înalte în Europa care pla- a unei iluzii devenită realitate și demistificată de ge- este teoretic nelimitată, cu riscul de a eșua în arbitrar
sează implicit scriitorul pe un piedestal social. Geniu nialul Barthes – mitul împăratului gol în specie -, ci și insignifianță.
tutelar, figura lui este sacralizată, adulată, celebrată, tocmai invers, pentru că este o imensă mistificare. Gânditor romantic şi istoricist, pentru
influența lui socială este imensă la punctul de a face Culmea este că ea se face în fața unui public intelec- Schleiermacher modalitatea de a parveni la intenția
și a desface legi și instituții, a face să se clatine gu- tual care îl ascultă cu evlavie, și pare a fi acceptată originară este simpatia, un fel de Einfühlung, deveni-
verne sau a prepara schimbări sociale de anvergură contra tuturor argumentelor logice, istorice, cultu- tă mai târziu Zirkel im Verstehen (cerc hermeneutic).
precum cele consecutive Revoluției franceze al cărei rale, de bun simț. Acest cerc hermeneutic pleacă de la o primă ipote-
artizan moral și politic principal a fost Voltaire sau În anii de confuzie ideologică ai epocii respec- ză a semnificației textului, apoi analizează părțile şi
independența Statelor Unite în care Diderot a fost tive, Ionesco (1969, 13-14) aruncă o privire retro- revine cu o nouă ipoteză asupra ansamblului. Acest
direct implicat. Același Diderot care era autorul pre- spectivă dezabuzată asupra repercutărilor istorice mod de a proceda are ca presupoziție subiacentă
ferat al Ecaterinei a II-a a Rusiei și care i-a inspirat, subiective ale imaginii scriitorului în societate: după faptul că între părți şi tot există „o relație organică
cel puțin în parte, politica, după cum, cu un secol ce a fost calificat de „nebun” (Platon), de „supraom”, de interdependență” (A. Compagnon) şi implică
mai târziu, Tolstoi ghida cu sfaturi înțelepte guver- „om superior având intuiție mai mult decât media un dialog între prezent și trecut. Problema este că
nanța țarului. Prin ricoșeu, gândirea lui Tolstoi a oamenilor”, după ce cu Rimbaud şi suprarealiştii a această metodă presupune coerența textului (totul
influențat-o pe cea a unui mare admirator, Gandhi, devenit un „clarvăzător” (voyant), după ce s-a me- care determină funcțiile părților) ceea ce nu este în-
conducând astfel indirect la independența Indiei în tamorfozat într-un „îndoctrinat în scopul de a în- totdeauna cazul în literatura modernă.
1947. Scriitorul se găsește la apogeul prestigiului și doctrina la rândul său „poporul” (scriitorul socialist În secolul XX chestiunea autorului revine în prim
influenței sale. de exemplu), după ce s-a crezut că nu este decât un planul scenei şi devine un adevărat câmp de bătălie.
De aici și până la moartea instituției scriitoricești fel de „subdezvoltat intelectual”, s-a ajuns în sfârșit
este o distanță ca de la cer la pământ. „Mais comme la o odihnitoare revenire la condiția de „homme” Referințe bibliografice
impossible n’est pas français” ea a fost totuși decre- (Ionesco Ibidem). Diagnosticul lui Ionesco este Ionesco, Eugène (1969), Découvertes, Genève, Edition
tată în anii `60 - `70 de o pleiadă de ponți francezi probabil consecința unei uzuri morale a condiției d’art Albet Skira.
ai literelor și psihologiei: Roland Barthes, Marcel scriitoricești, a unei oboseli istorice: totuși nici la ora n

28 TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021


religia

Liturghie și apofatism (I)


conformitate cu sensul apofatismului, exprimat de Sf.
Dionisie Pseudo-Areopagitul, negațiile depășesc afir-
mațiile fără a fi contrare unele altora. De aceea, vom
înțelege prin apofatism experiența tainei incompre-
hensibile a lui Dumnezeu, experiență care depășește
Nicolae Turcan limbajul afirmațiilor și negațiilor, deși se bazează pe

V
acesta. Există trei momente în apofatism, momente
om lua în discuție raportul dintre Liturghie înțeles drept causa sui”, adică o gândire mai apropiată pe care le avem în vedere aici: un moment afirmativ,
și apofatism.1 Două observații se impun de „Dumnezeul divin”11? Deși afirmativ, răspunsul un moment negativ – care înseamnă o depășire a ce-
aici: cea dintâi se referă la faptul că, prin la această întrebare, pe care vom încerca să-l argu- lui anterior – pentru a ajunge la un al treilea moment,
Liturghie, vom avea în vedere doar Liturghia ortodo- mentăm în continuare, este nuanțat: în liturghie se al experienței misterului divin. De exemplu, într-un
xă, fiind singura pe care o cunoaștem prin participa- dezvăluie un asemenea tip de gândire, o posibilă de- prim moment, Dumnezeu este înțeles ca iubire, în
re; cea de-a doua, privitoare la apofatism, că vom în- pășire a onto-teologiei, dar nu neapărat prin renun- conformitate cu numele dat de Noul Testament; dar,
țelege apofatismul drept o manifestare a misterului. țarea completă la limbajul metafizicii, așa cum s-a în- într-un al doilea moment, se poate spune că El nu
Dacă teologia ne învață că Liturghia este în întregime tâmplat în tradiția filosofică post-heideggeriană, care este iubire, fiind mai mult decât înțelegem noi prin
apofatică2 și că toate părțile ei stau sub semnul și nu- a acceptat teza onto-teologică a lui Heidegger. Teza acest termen, fără ca această negație a iubirii să susți-
mele tainei3, atunci va trebui să privim Liturghia por- noastră este că nu conceptele metafizicii Îl transfor- nă că Dumnezeu ar fi ură; și, în momentul al treilea,
nind de la deschiderea și semnificația acestui cuvânt. mă automat pe Dumnezeu din Dumnezeu viu în Dumnezeu este o unire de dragoste, o taină infinită
Scopul acestui text nu este acela de a oferi o nouă in- Dumnezeu conceptual, ci mai degrabă contextul și și de necuprins cu mintea. Niciunul din numele lui
terpretare textelor liturgice, ci o teo-fenomenologie a „jocul de limbaj”12 în care ele sunt folosite – fie al me- Dumnezeu nu se epuizează în formularea sa afirma-
experienței liturgice4. tafizicii, fie al liturghiei și vieții religioase. tivă, nici în negație, ci caută întâlnirea și experiența
Întrebarea la care vom încerca să răspundem este: Însă cum ar putea fi liturghia o gândire, când ea mistică. Este un „apofatism trăit”19, în care Taina este
cum se întâlnește apofatismul în Liturghia ortodo- este mai întâi de toate o lucrare a omului, o expe- într-un anume fel împlinirea cuvintelor Revelației,
xă și ce înseamnă transfigurarea pe care Liturghia riență și un ritual? Ce se donează aici? Se donează este viața însăși ca experiere a misterului divin, viață
o propune? Punctul de plecare va chestiona feno- spațiu, timp, fenomene, logică? Dumnezeul onto-te- care nu se oprește nici la doctrină, nici nu cade în
menologic raporturile dintre gândirea prezentă în ologiei este scos din circuit, fără ca aceasta să con- magie. Cuvântul „taină” nu era la început limitat la
Liturghie și onto-teologie. Dacă experiența liturgică ducă la ateism metodologic, așa cum se întâmpla în cele șapte taine, ci cuprindea conținutul întreg al
este o experiență a misterului, o experiență apofatică cazul reducției transcendental-fenomenologice a lui credinței creștine exprimat în credința mântuirii lu-
așadar, care vorbește despre un dincolo, atunci rapor- Husserl13. Este experiența care se oferă în „teatrul” și mii și omului de către Hristos20. Liturghia păstrează
turile ei cu metafizica trebuie interogate pornind de „dansul” liturgic suficientă pentru a vorbi despre o încă supremația tainei asupra cuvântului, în virtutea
la apofatism. Vom lua apoi în discuție câteva feno- posibilă gândire postmetafizică? Sau, la polul opus, faptului că experiența lui Dumnezeu în liturghie este
mene liturgice: fenomenul lumii și transfigurările este liturghia fără gândire? Ar fi prea mult spus. Jean- prin excelență o experiență apofatică. O analiză a
pe care Liturghia le propune; fenomenul dialogului Yves Lacoste definea liturghia ca fiind, „prin conven- lumii liturghiei, a comuniunii, a rugăciunii și a cre-
liturgic, devenit rugăciune, și exprimarea credinței ție, logica anume care guvernează întâlnirea omu- dinței religioase va încerca să arate că apofatismul,
în Liturghie; și taina comuniunii divino-umane pe lui cu Dumnezeu”14. Este această logică deopotrivă înțeles ca taină incomprehensibilă a lui Dumnezeu,
care Liturghia o propune. Toate aceste fenomene teo-logică? Întrebarea este decisivă, pentru că în fața reprezintă dimensiunea sine qua non a liturghiei, ori-
vor fi discutate în orizontul apofatismului înțeles ca unui eventual răspuns negativ, ceea ce numim litur- zontul ei autentic, chiar dacă, din punctul de vedere
experiență a tainei incomprehensibile și, totodată, ca gic va putea fi redus la sacru, ca la un a priori religios al experienței, este trăită în grade și intensități diferi-
„experiență eclezială”5. ce „va disimula pur și simplu Absolutul” și va „pro- te de către fiecare participant. Și, pornind de aici, că
Onto-teologie, liturghie, apofatism duce idolatria”15. Sacrul este fără chip, „vag, obscur, gândirea apofatică implicată în liturghie ar putea fi
Liturghia ortodoxă este un fenomen prin exce- impersonal”16; însă travaliul liturghiei are loc înaintea considerată una dintre depășirile onto-teologiei.
lență religios. Religios înseamnă mai întâi de toate unui Dumnezeu al Revelației, un Dumnezeu perso-
că nu există condiții a priori formale în subiect care nal. Prin urmare, suntem nevoiți să-i recunoaștem Note
1 Acest text, care apare aici pentru prima dată în limba română, a fost
să condiționeze apariția unui asemenea fenomen și, logicii liturgice faptul că este deopotrivă o teo-logică. publicat inițial în engleză: Nicolae Turcan, „Liturgy and Apophaticism”,
Religions 12, nr. 9 (2021), 721, https://doi.org/https://doi.org/10.3390/
astfel, să-l reducă la un fenomen subiectiv. Dacă ar fi Și că, indiferent ce se înțelege acum prin aceasta, li- rel12090721.
așa, atunci Dumnezeu ar fi o creație a omului, prin turghia este structurată de o gândire, o gândire teo- 2 Dumitru Stăniloae, Spiritualitate și comuniune în Liturghia or-
todoxă, ed. a 2-a, Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
proiecția calităților umane, ca la Feuerbach, unde logică. Române, București, 2004, p. 118.
teologia era, de fapt, o antropologie. Niciunul dintre Însă pasul acesta ne aruncă într-un impas și mai 3 Alexander Schmemann, Euharistia, Taina Împărăției, trad. Boris
Răduleanu, Anastasia, București, 1998, p. 164.
participanții la liturghie nu ar fi de acord cu o aseme- mare, în măsura în care teologia devine structura 4 Pentru înțelesul „teo-fenomenologiei” a se vedea Nicolae
nea interpretare antropologică și ateistă. Ca fenomen prin care se dictează ceea ce urmează să se întâmple. Turcan, „Religious Call in Eastern Orthodox Spirituality: A Theo-
Phenomenological Approach”, Religions 11, nr. 12 (2020), pp. 4–5, htt-
religios, liturghia dezvăluie o revelație care vine de Nu cădem acum din nou în onto-teologie? O expe- ps://doi.org/10.3390/rel11120653.
altundeva, care ar fi mai degrabă un fenomen satu- riență supusă fără rest gândirii nu mai este o expe- 5 Karl Christian Felmy, Dogmatica experienței ecleziale. Înnoirea teo-
logiei ortodoxe contemporane, trad. Ioan I. Ică jr, Deisis, Sibiu, 1999.
rat, pentru care, în raportul dintre intuiție și concept, riență veritabilă pentru că nu mai include noutatea, 6 Pentru fenomenul saturat a se vedea Jean-Luc Marion, În plus.
Studii asupra fenomenelor saturate (Philosophia christiana), trad. Ionuț
intuiția se oferă în exces, în mod paradoxal, trezind uimirea, viața. Este doar o repetiție a identicului, în- Biliuță, Deisis, Sibiu, 2003, pp. 41–66.
uimirea și convocând la mărturie și autodepășire6. chisă în propria sa moarte, un joc al totalității fără 7 Martin Heidegger, Identity and Difference, trad. Joan Stambaugh,
University of Chicago Press, Chicago, 2002, p. 54.
Prin urmare, lucrarea liturgică a omului nu se infinit, așa cum gândea Levinas aceste două concep- 8 Immanuel Kant, Critica rațiunii pure, trad. Nicolae Bagdasar și
desfășoară în fața unui Dumnezeu al metafizicii, te. Or liturghia este o repetiție a non-identicului, un Elena Moisuc, Ed. Științifică, București, 1969, p. 499.
9 Martin Heidegger, Identity and Difference, p. 42.
înaintea unui zeu conceptual înțeles ca fundament eveniment, o experiență a ospitalității și transfigură-
10 Martin Heidegger, Identity and Difference, p. 72.
al gândirii, cauză a unor raționamente bine condu- rii propriei finitudini17. Prin urmare, este necesar să 11 Martin Heidegger, Identity and Difference, p. 72.
se ori concluzie a lor, sinonim cu conceptul de ființă distingem între teologia rațională și teologia mistică 12 Ludwig Wittgenstein, Cercetări filosofice, trad. Mircea Dumitru et
al., notă istorică de Mircea Flonta, studiu introductiv de Adrian-Paul
sau de causa sui. Heidegger a acuzat metafizica de sau apofatică. Cea dintâi este o figură a metafizicii Iliescu, Humanitas, București, 2004, § 7.
a fi, de fapt, onto-teologie7. Termenul apare la Kant care și-a atins apogeul în marile sisteme medievale 13 Edmund Husserl, Idei privitoare la o fenomenologie pură și la o filo-
zofie fenomenologică. Cartea întâi: Introducere generală în fenomenologia
și se referă la teologia transcendentală care crede că – fapt ce nu reduce gândirea medievală la un raționa- pură, vol. 1, trad. Christian Ferencz-Flatz, Humanitas, București, 2011, §
58.
existența lui Dumnezeu poate fi cunoscută doar prin lism fără mistică; cea de-a doua însă ține de Revelație 14 Jean-Yves Lacoste, Experiență și Absolut. Pentru o fenomenologie
simple concepte, fără ajutorul experienței8. Procesul și, așa cum o descrie Vladimir Lossky, este „o spiritu- liturgică a umanității omului, trad. Maria Cornelia Ică jr, Deisis, Sibiu,
2001, p. 8.
– numit de Heidegger „constituirea onto-teo-logică a alitate care exprimă o atitudine doctrinară”18. Pentru 15 Jean-Yves Lacoste, Experiență și Absolut, pp. 183–184.
metafizicii” – evidențiază că „metafizica este teo-lo- că exprimă viața și este legată de viață, teologia mis- 16 Dumitru Stăniloae, Spiritualitate și comuniune în Liturghia
Ortodoxă, Mitropolia Olteniei, Craiova, 1986, p. 312.
gică pentru că este onto-logică. Ea este onto-logică tică sau apofatică este mai potrivită pentru a înțelege
17 Vezi Christina M. Gschwandtner, Welcoming Finitude: Toward a
pentru că este teo-logică”9. După cum îl prezintă Liturghia. Phenomenology of Orthodox Liturgy, Fordham University Press, New
York, 2019, p. 197.
Heidegger, Dumnezeul onto-teologiei este însă pro- Fiind în primul rând experiență, liturghia are 18 Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, traducere
blematic și non-liturgic: „Omul nu se poate nici ruga, deci de-a face cu acest tip de gândire numit teolo- de Vasile Răducă, Anastasia, București, s.a., cap. I.
19 Dumitru Stăniloae, Spiritualitate și comuniune în Liturghia ortodo-
nici sacrifica înaintea acestui zeu. În fața conceptului gie apofatică. Vom înțelege apofatismul ca fiind mai xă, p. 431.
de causa sui, omul nu poate nici îngenunchea uimit, mult decât o teologie negativă, deci mai mult decât 20 Alexander Schmemann, Euharistia, Taina Împărăției, pp. 220–221.
nici cânta sau dansa”10. Dezvăluie liturghia „gândi- exercițiul rațional al negării afirmațiilor teologice în n
rea care trebuie să-l abandoneze pe zeul filosofiei, scopul sublinierii necunoașterii lui Dumnezeu. În

TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021 29


traduceri

Poezie italiană contemporană


Elvio Ceci

Fragmentele de mai jos sunt extrase din poemul Când se ajunge într-un loc atât de dogoritor,
Cantare del deserto scris de Elvio Ceci, opera câș- din orice parte ai fi pornit, e nevoie de o
tigătoare a premiului Luce a Sud Est 2020. Poemul a strângere
apărut ulterior în volum la Editura Pietre Vive, același de apă proaspătă; și pentru detestabilul
editor care în 2019 a publicat antologia despre munca
în Italia, La nostra classe sepolta, din cuprinsul căre- șofer, fiu de pirat. S-au pierdut
ia Revista Tribuna a găzduit câteva poeme în numă- alți călători din cauza focului cel veșnic
rul 418 din 1 februarie 2020. Poetul adună în această și a însetării. Au fost stropiți
carte mărturii ale unor femei africane care au traversat ca în ritualul din Sahara, sperând ca iarna
deșertul și marea ca să ajungă la Lampedusa, insula si- să le ducă limfa în cerurile senine.
ciliană.
Elvio Ceci, născut în 1987, locuiește în Terracina. Foamea i-a secătuit pe copii
Este poet și lingvist. A publicat Pareidolia la Editura și pe mame. Cu acea puțină apă pe umeri
Pietre Vive; Vedere ciò che non c’è (2015), împreună cu familia spăla subțirelele trupușoare
Alessandra Romagna și Officina della poesia (2018)
pentru dragostea zeilor. Sus, elicoptere ivite
împreună cu Simona Salierno.
prin aer, explorau drumul: noi punctișoare, Rodica von Keyserling Vaza de fier (2012)
ținte. ulei pe tablă, 80 x 60 cm
*
Eram patru papuci de piele uscată; despre această încăpățânare a mea?
Praful galben-brun părea întărit,
bărbați de nouă ani cu o chitară
un echilibru precar ce forma ziduri,
minusculă în mână, o bluză zdrențuită Cine știe ce ar fi spus soțul meu,
pereți, paturi; o rețea pătrată
și un câine. în ce fel m-ar fi protejat și căutat
inegală, unde doar în ascunse întunecimi
îți auzeai gândurile într-o limbă șoptită. și ce ar fi preferat
* fiii mei, ce ar fi suportat,
Dintr-un turn înalt unde cânta muezzin-ul dacă ar fi înțeles.
Îmi amintesc că de iatagan
vocea sa
sau de macetă aș fi fost ucisă în țara mea. Nu am avut timp să terminăm gândurile,
în vânt
și oamenii în șir nici să ne împrăștiem printre stâncile limpezi
Îmi amintesc de lume atârnândă de bordul de la Leptis Magna: sirenele
care se rugau drepți, în picioare; se mișca
mașinii, jandarmilor
entuziasmul, frământarea. Fiecare femeie se afișa
întinsă pe jos cu bagajele deschise și goale. au reușit cu atenție să identifice
îmbrăcată în nori, unele zâmbeau, altele alinau.
Fiecare ca o cârpă ce se odihnește grijuliu golful, traficanții.
pe marginea drumului neasfaltat. Kilometri după
Am trăit pe muchia acestor ziduri, cu castroane
kilometri de golite De acolo am văzut lumini, mâini, sfori, durere
colorate
carcase: o masă substanțială pentru vulturi. pe față și pe corp, urlete și împușcături
și o macetă în mână.
Am dormit pe covoare, în aer liber. Niște femei motoare pornite un zăngănit persistent.
Unii peste alții în mașini vechi ce ard, Se comportau ca niște văcari
ne-au spus să urcăm în autobuz, că încet
încărcați cu hainele pentru focul diurn și gerul agresivi, cu fiarele cu amortizor.
ne-ar fi dus afară din sărăcăcioasele temnițe.
nopții. Precum pe plajă înotătorii
străini stau întinși pe nisip privind cerul, *
Ne-au numărat ca pe o mare turmă
astfel am abandonat alți oameni muribunzi.
cu un bagaj sărac și improvizat.
Ne-au vârât înăuntru ca pe așchiile Apa intra și treptat
Ne-au bătut dacă ceream să bem, era scoasă de către tineri, întruna.
unei vechi mobile dărăpănate
ne-au aruncat afară din căruță dacă leșinam; Am oprit o barcă de pescuit egipteană
și-au pornit roțile lor încete.
nu au reușit toți să fie marfă sau ceară să întrebăm de direcție. Eram discontinui
nemișcată. Într-o mlaștină de nisip mergeam cu traiectoria. Nici măcar un pecăruș.
Autobuzul a devenit un porc-ghimpos
cu urmele mașinilor stricate,
plin de spini adevărați, capetele noastre.
himere instabile. Ore și ore de muncă și de oboseală.
Fiecare strivit de vecinul său,
care cu o cârpă verde sau roșie, galbenă sau Soarele usca vene și plămâni,
Ne-au numit Harraga deoarece ardeam dar invizibil deoarece adierea vântului
albastru pal
orice fel de graniță. Trebuia să ajungem la mare. nu arăta imediat arsurile:
încerca să se apere de soare pe parcurs.
Nu am înțeles pe unde treceam, eram concentrați pe salvare.
dacă banii rămași ar fi fost destui pentru cei ce
Nu am plâns atunci când i-am lăsat
comandau Eu și ceilalți deliram, alții au leșinat,
pe zece dintre noi negustorilor de călătorii:
ca să putem sosi în Europa. și alții au murit și au fost
am rezervat locul lacrimilor
ca să-mi curăț ochii de jignirile nisipoase aruncați în mare. Cine știe dacă au sfârșit
* cuprinși de apă sau vomitați
ale vânturilor născute pe vârful lui Ennedi
înzăpezit. pe nisip datorită aerului înghițit.
După o zi în sfârșit țărmul.
Ne-au dus în grabă pe plajă, Sau poate că peștii din Mediterană
*
sperând că au prelungit popasul. s-au obișnuit să mănânce carne
Dar călătorul nu poate să fie blocat, de om. Fiecare va fi din nou străin,
Am ajuns în mijlocul Libiei, la centrul
mai ales când traseul este miza. ca rechin, sau ca mici și sfrijite
eliminării aspirațiilor,
inimi și uniri. hamsii, în cerul vital spontan.
Ar fi trebuit să pornim cu o barcă gonflabilă
Waw an Namus. Acest loc era o revenire
cu o zi înainte. Plecaseră deja, Asfințitul ne surprinse după vreo zece
în apele termale ale odihnei
împreună cu banii noștri, cu iluzia ore de muncă în mare. Întunericul
din partea Împăratului înțelept și cultivat.
viitorului. Ce ar spune strămoșii a fost intens, mersul nostru de nevăstuici

30 TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021


flămânde de kilometri; deasupra un enorm Era greu să fugim, aproape imposibil. sparte la fereastră: careva, auzisem,
ritm de puncte ce subminează siguranța. La noi puteai să alegi dacă să mori fusese înnegrit, ars; și pe mai mulți metri
acasă sau să arzi invizibila zidul semnaliza acele clocote.
Zorii zilei reveniră și cu ei alt fum graniță. Nimeni nu visa că va sfârși
din santină. Norocul ne-a vrut aproape într-o cușcă aproape înmărmurit. Locuri de durere și de suferință, fiecare
de țărm și, în acea duhoare, o mireasmă singur cu nevoile tuturor și depresiile
ne-a ținut în vârtej, marionete Enorme curțile din ciment gri lor. Nu mai era nici speranță,
de carne îngrămădiți ca un cocoloș. cu hârtii, gunoaie ce umblau și rufe nici teama de a sosi. Un cor
ce le arătau mișcarea. de tensiuni, strigăte și lipsă de hrană.
„Mireasmă” deoarece ne-au făcut vizibili Părea că se cunoșteau de mulți ani,
salvatorilor care sosiră cu pelerine pregătiți pentru un rămas bun în orice clipă. Nerăbdarea de a ne bucura de libertatea
de aur. Aveam priviri de nedescifrat; atât de mult visată, atât de mult plătită;
între noi, calda detașare a fraților. La intrare ne-au luat telefoanele; mă aflam la porțile orașelor
S-or fi terminat torturile de nedescris? au spart fotocamera tuturor; Europei și am fost tratată
astfel n-am mai fi putut să realizăm clare cu indiferentă cruzime.
* înregistrări video ale băii, ale patului, ale camerei
unde trăiam și despre ei, militarii albaștri. Notă
Spuneau că am fi fost duși într-un C.I.E.1 1 C.I.E. - Centre de Identificare și Expulzare - sunt
Erau căsuțe joase și colorate * structuri de detenție în care sunt încarcerați cetățenii
cu cromaj ce căuta simpatii străini fără permis de ședere.
cu toate celelalte case îngrămădite Totul era foarte rectangular: uși,
în jur: fără loc în căutarea armoniei. scaune, încăperi și băi. Paturi Traducerea din limba italiană
ca și sicrie de ciment, de moarte, de Claudia Albu-Gelli
De jur împrejur gratii înalte de nemișcat cu saltelele deasupra: filete
erau ca săbii sau suliți de armate invizibile pentru nopți scurte. Selecție texte și prezentare
de Serena Piccoli și Giorgia Monti
antice, ce împiedicau vederea noroaielor
externe și ne făceau strâmbi de ochi. Cu trecerea zilelor am reușit
Înăuntru crescu dorința de Efialte. să înțeleg ce anume erau sticlele n

poezia
dincolo de rânduielile
Mihaela Oancea statornicite între faliile temporale
poezia decolorare atunci încolțește taina fără chip
și se deprinde glasul de cenușă
nu trebuie înțeleasă pe de-a-ntregul nu suntem niciodată conștienți al celor plecați
nici să crezi că ai despuiat-o dintr-o ochire că aceea ar putea fi ultima îmbrățișare
că brusc ne putem trezi nimicitor de singuri atunci tu îmi ești
ea poate desluși glasul ploii și ruga luceferilor că tăcerea se va revărsa apoi mai aproape decât orice savaot
sprijiniți pe umeri de spital, cum o plapumă groasă și va îngropa orice vis
dar ce e în spatele decorului trebuie păstrat sub clopotul de pâslă al ploilor
mereu neștiut de mult timp
vântul cutremură încheieturile căpriorilor -
dacă poezia e singura cale de a vedea în tine treptat se prelungea tăcerea vâscoasă -
cum în oglindă - planetele albastre se vor decolora
nu te grăbi să ajungi la final! nimeni nu se mai întreba ce vor fi visând
cei ce dorm în cuiburi așa de cuminți
frunze de nu mai dau ei niciun semn
poetul nimeni nu mai reținea năprasnicele grimase
trăgeai plapuma peste ochi
ori livida privire de dinainte ca gândurile
se lipea de zidurile iatacului răcoros și sperai să fixezi în șuruburile memoriei
să li se spargă de tâmpla nopții urlând
ascultând bâzâitul indiscret al muștelor tot ce ți-era mai drag
nimeni nu mai vedea
câteodată putea fi zărit ghemuit alteori deschideai ochii cât mai larg posibil că pe batiste înfloreau ca-n povești
lângă troița din sat să înveșnicești ceea ce peste ani obișnuiai a lujerii purpurii
cu gândurile fracturate derula
tăcut ca o stelă egipteană înainte și înapoi în aerul ud
până îți luai gândul păianjenii încă măsoară
s-ar fi aruncat în Sena cum Celan ori Gherasim - brusc ca un râu nevoit să-și schimbe albia circumferința uitării
ușor ca un fum
poetul ce s-a dezvăluit într-o nuditate barbară nu știai pe atunci că toate se vor preface în
închină azi un pahar frunze strigăte de pajuri
cu nemărginirea că trecutul trăiește în tine doar până ce și tu
te vei transforma într-o frunză pereții asudă. lăstunii răspândesc vești
despre cei coborâți
în taină în somnul fără de vise.
mai aproape se trag putrede sfori.
cât vezi cu ochii
deasupra unui morman de lemne încrucișate
umbrele se culcă în părul galben al miriștilor noaptea e răstimpul în care se naște ziua
se înalță rugi.
se învelesc cuminți cu pânza răcoroasă a serii plesnind încet în vârf cum mugurii
și vorbesc în taină despre întâmplări de peste zi cu pântecul rotunjit de căldură
totul se stinge în strigăte de pajuri.
până ce li se astupă fiecare vocală n
cu pământ atunci se deșteaptă în noi
ochi ce-și caută ferestrele

TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021 31


istoria artei

Ekphrasis – zona de arhipelagului de idei desprinse din relația ima-


gine-text, și anume acela al manipulării politice,
concept pe care, peste un arc de timp de peste

negociere între imagine


2000 de ani, îl explică Walter Benjamin, la rândul
lui aflat într-un context istoric (politic și econo-
mic) care a folosit din plin acest tip de manipu-

și cuvânt
lare. Diferența dintre scutul lui Ahile și cel al lui
Enea stă doar în faptul că primul se referă la mito-
logie iar cel de-al doilea la faptele militare ale pre-
decesorilor săi iar scutul lui Enea, deși descrierea
Emilia Cernăianu lui Vergiliu nu este mai puțin iscusită decât cea al

D
lui Homer, este mult mai puțin evocat în această
eși are o lungă și bogată istorie, descrierea și era decorat cu reliefuri care ilustrau un imago cauză a exemplificării ekphrasisului antic.
de tip ekphrasis nu este un gen literar de mundi complex, de la cosmos (soarele, luna și con- În secolul al II-lea d. Hr. ekphrasis apărea ca un
sine stătător ci numai o tehnică literară și stelațiile) la scene mundane. Scutul acesta nu există exercițiu obligatoriu în lecțiile de retorică (pro-
discursivă. The Oxford English Dictionary, încă în realitate (și probabil că nici nu a existat) dar a gymnasmata), ultima etapă înainte de a deprinde
din 1715, spune că ekphrasis este „a plain declarati- permis pictorilor și sculptorilor să creeze, inspirați vorbirea în public. Tehnica nu consta numai în
on or interpretation of a thing”. Sau „o reprezentare de text, diferite variante. Scopul ekphrasis-ului este înșiruirea cât mai multor detalii cu putință, ci mai
verbală a unei reprezentări vizuale” cum spune, în de a realiza în cuvinte o descriere atât de bine făcu- ales în împărtășirea experienței emoționale cui-
cea mai minimalistă formă, Heffernan1 adăugând tă încât să-l facă pe cititor/ascultător să-și imagine- va care nu s-a întâlnit niciodată cu obiectul sau
că este drumul parcurs de la imagine către text, o ze cu ușurință lucrul descris, chiar și în situația în evenimentul descris, totodată scoțând în evidență
descriere „picturală” a unui obiect sau a unei în- care acest lucru nu există în realitate. Prin urmare, calitățile din spatele aspectelor fizice, palpabile,
tâmplări, unde „pictural” nu are nimic de-a face ekphrasisul are ca finalitate obținerea verosimilită- cele care nu sunt ușor observabile cu ochiul liber.
cu tehnica picturii ci are sensul de ilustrare per- ții (sâmbure de la care a crescut o întreagă literatu- Desigur că felul de a privi este condiționat istoric
ceptibilă vizual. El susține că ekphrasis a fost doar ră estetică în secolele XVI-XVIII), iar în subsidiar și cultural. Ekphrasis mizează pe privirea implica-
o etapă a luptei pentru supremație dintre imagine își propune să demonstreze bogăția de posibilități tă, empatică, producând emoții resimțite puternic
și cuvânt iar acest tip de poezie, „profund ambi- ale limbajului față de limitările vizualului. de interlocutor (privitor, cititor sau ascultător)
valentă”, de cele mai multe ori recunoaște puterea Urmărind îndeaproape formula lui Homer, în și aici aduc exemplul cărților de retorică ale lui
imaginii mute, chiar dacă o circumscrie autorității sec I î.Hr., Publius Vergilius Maro a făcut o de- Marcus Quintilianus și Cassius Longinus pen-
cuvântului. Locus classicus pentru orice discuție pe scriere a scutului purtat de Enea, dar în cazul lui, tru care scopul era chiar absorbția ascultătorului
acestă temă este descrierea pe care o face Homer, în ekphrasisul este pus în slujba ideologiei statale: el până la identificarea acestuia cu scena care tre-
Iliada, scutului lui Ahile meșteșugit de Hefaistos, descrie diferite scene eroice din bătăliile dintre buia să fie prezentată într-un mod cât mai vero-
descriere care a devenit o sinecdocă pentru inter- troieni și populațiile din Latium, mai mult sau simil cu putință. Poate că aici este momentul în
pretarea modului în care lumea (se presupune că) mai puțin identificabile în istorie, la care adaugă care ekphrasis trece de la (sau se concentrează mai
este reprezentată de artiști în creațiile lor. Scutul lui fapte de vitejie de-ale lui Octavian Augustus pe- mult pe) ilustrarea unor fapte la descrierea unor
Ahile nu era o pictură ci era un obiect făurit de zeul trecute cu vreo opt secole mai târziu. Menționez imagini, căutând să „arate” în cuvinte ceea ce nu
fierarilor cu scopul precis de a-l apăra pe purtător acest amănunt pentru că este un alt meandru al se vede sau nu poate fi perceput de ochiul lăsat să
vadă de unul singur.
În timpul Renașterii italiene retorica a căpătat
o importanță sporită în cadrul genurilor literare
iar umaniștii au reușit să întoarcă acestă tehni-
că verbală în favoarea artiștilor vizuali care pic-
tau sau sculptau descrieri „textuale” existente și
chiar inexistente. Acum artele vizuale ilustrau în
mod eckphrastic anumite texte, căutând cele mai
ingenioase moduri de a iluziona privitorul și im-
plicând în narație o paletă largă de simboluri. De
altfel, Panofsky2 considera chiar și perspectiva
un simbol. El aduce exemplul picturii lui Pietro
Lorenzetti din 1342, tripticul Nașterea Fecioarei,
„o variațiune originală, ca să nu spunem abilă” în
care toate elementele constitutive conlucrează la
desfășurarea narație, sau este pictura lui Piero di
Cosimo din 1498 Descoperirea mierii, care ilus-
trează un pasaj din Fastele lui Ovidiu.
Într-o scrisoare pe care Aretino3 o trimite
„Către divinul Michelangelo” descrie cum „vede”
el scena Judecății de Apoi pe care artistul se pre-
gătea să o realizeze pe peretele altarului Capelei
Sixtine, și o face convins că scriitorii erau singu-
rii îndreptățiți să-i inspire pe artiști și chiar să le
ofere indicii explicite asupra felului în care trebu-
ie să arate o reprezentare vizuală. „Îl văd în mij-
locul gloatelor pe Anticrist, cu o înfățișare cum
doar dumneavoastră o puteți gândi. Văd spaima
pe chipul celor vii; văd cum stau să se stingă soa-
rele, luna și stelele; văd cum își dau parcă duhul
focul, aerul, pământul și apa; văd colo-ntr-o parte
Natura înspăimântată, ghemuindu-și bătrânețile
sterpe; văd Timpul, secătuit și tremurător, care,
ajuns la capătul drumului său, șade pe un buștean
găunos; și-n vreme ce aud cum trâmbițele înge-
rilor fac să tresară inimile în toate piepturile, văd
Rodica von Keyserling Natură moartă cu obiecte găsite în Egipt (1992), ulei pe placaj, 43 x 43 cm Viața și Moartea copleșite de o caznă înfricoșată,

32 TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021


căci una se muncește să scoale morții, iar cealaltă
să doboare viii; văd Speranța și Deznădejdea că-
lăuzind șirurile celor buni și cetele celor răi; văd
tronul alcătuit din nori înroșiți de raze ce țâșnesc
din văpăile cerului, pe care e așezat Cristos între
oștirile sale, înconjurat de strălucire și groază; văd
cum îi scânteiază fața și cum, scăpărând flăcări de
lumină, voios și cumplit, îi umple pe cei buni de
bucurie, iar pe cei răi de spaimă. Totodată îi văd
pe slujitorii hăului, care cu chipuri înfiorătoare, cu
cununi de martiri și de sfinți, batjocoresc Cezari
și Alexandri, căci una e să fi biruit lumea, și alta
pe sine însuși; văd Faima călcând pe cununile și
laurii ei, prăbușită între roțile carelor sale. (…)”
Este lung acest citat, și încă nu l-am inserat pe
tot, dar este un foarte bun exemplu de ekphrasis
care nu descrie o imagine reală ci una imagina-
ră, am putea spune o idee, dar care, dacă ar fi cu
putință să fie reprezentat ca atare, ca imagine nu
ar genera un text ekphrastic la fel de sofisticat. Cu
alte cuvinte, lanțul text-imagine-text este distorsi-
onant în primul rând datorită lungimii, ca într-un
telefon fără fir în care cuvântul inițial ajunge la
capăt schimbat total. Iar când autorul ekphrasi-
sului se întrece pe sine, așa cum o face Aretino,
devine limpede că textul este numai un pretext
pentru afirmarea unei iscusințe literare. Am ales
acest exemplu și pentru că este vrednic de luat în
seamă repetarea cuvântului „văd” pe care Aretino
îl invocă la începutul fiecărei scene inducând su- Rodica von Keyserling Salamander und Minze (1994), ulei pe pânză, 27 x 32 cm
bliminal îndemnul de a picta așa cum vede el, cu
ochii minții lui, scena Judecății de Apoi. De altfel,
tot într-o scrisoare din același an îi transmitea lui ekphrasisului este de a ne livra o poveste explicită a pentru că prezintă nenumărate oportunități de a
messer Iacopo del Giallo: „Eu nu sunt orb în pic- ceea ce vizualul poate face doar implicit. El chesti- descoperi semnificațiile unei imagini, o descriere
tură (…)”, această accentuare, poate inconștientă, onează felul în care această funcție se extinde din- (și interpretare) ideală a acesteia. Și iată că din nou
a puterii pe care o are văzul, situându-se într-o oa- colo de acest principiu punând întrebarea: ekphra- întâlnim idealul, dar sub o formă diferită de cel la
recare contradicție cu convingerile și practicile lui sis se limitează la descrierea directă a unui obiect care ajunge mimesisul.
care se sprijineau aproape exclusiv pe mânuirea artistic sau apare pe mai multe paliere, cu diferite Într-un context mai larg, cred că se poate spune
limbajului. Să nu uităm că el sălășuiește în istorie grade de subtilitate, care pot exista numai cu aju- că ekphrasis este produsul natural al unei legături
ca poet, scenarist, satirist și unul dintre reprezen- torul acestei tehnici? Răspunsul pe care îl propune tradiționale în cultura europeană, dintre poezie și
tanții de seamă ai literaturii erotice moderne. este că există un ekphrasis care trăiește în sferele arta vizuală. Ambele sunt arte pe care Aristotel le
Într-un alt exemplu, Stoichiță4 analizează felul în politicului, socialului, emoționalului, psihologicu- considera imitative pentru că folosesc reprezenta-
care Titian a ales să ilustreze un text al lui Filostrat lui, dar trebuie clarificat un lucru: în timp ce un rea mimetică deși, ca formă de mimesis, ekphrasis
în tabloul Sărbătoarea lui Venus. Textul, intitulat scriitor poate crea o lucrare de literatură „pictori- are o poziție cel puțin bizară în încercarea de a da
Erotes, a fost scris de Filostrat în secolul al III-lea, ală” fără a atrage atenția asupra unui obiect de artă glas unor imagini mute: le permite acestora să vor-
și este un ekphrasis care implică toate simțurile. în mod particular, o lucrare ekphrastică este total bească ca și cum ar încerca să contracareze puterea
Stoichiță spune: „Trecerea de la tablou la ekphrasis dependentă de arta pe care o angajează în jocul ei pe care o au transformând-le în cuvinte. Această
și de la ekphrasis la tablou presupune un proces de de limbaj. legătură și-a găsit cea mai bună exemplificare în
centralizare și descentralizare senzorială.” Așadar, Una din analizele critice contemporane asupra faimosul dicton al lui Horațiu ut pictura poesis.
în timp ce retorica se adresează simțului auzului, ekphrasisului aparține lui Mitchell6 care vorbește
pictura se adresează simțului văzului, dar asta nu despre o „indiferență ekphrastică” pe care o expli- Note
înseamnă că imaginea mentală este identică cu cele că ca fiind despărțirea cuvântului de imagine de- 1 James A.W. Heffernan, Museum of Words. The
două „descrieri”. oarece sunt două moduri separate de reprezentare Poetics of Ekphrasis from Homer to Ashbery, The
Diferitele perioade ale istoriei artei occidenta- care nu pot fi împletite, așa cum indică tradiția de- University of Chicago Press, 1993
le au diferite agende ekphrastice, de la descrierea scrierii acestui gen literar. El propune mai degra- 2 Erwin Panofski, „I primi lumi: Pictura italiană
homeriană a scutului lui Ahile din Iliada, până la bă „teama ekphrastică” care provine din faptul că din Trecento și influența ei asupra restului Europei”
poemul din 1938 „Musée des Beaux Arts” al lui W. există posibilitatea ca verbalul să deplaseze sau să în Renaștere și Renașteri în arta Occidentală, Ed.
H. Auden, inspirat de pictura lui Pieter Bruegel cel înlocuiască imaginea și atunci ecphrasisul trebuie Meridiane, 1974
Bătrân intitulată Peisaj cu căderea lui Icarus (la rân- să rămână doar o zonă de negociere dintre ima- 3 Pietro Aretino, Secolul de aur al picturii venețiene.
dul lui inspirat de o legendă descrisă de Ovidiu). gine și cuvânt. Într-o oarecare măsură ekphrasisul Ed. Meridiane, București, 1980
John Ruskin este celebru pentru faptul că, luându-i intrigă tocmai pentru că, deși este o descriere, știm 4 Victor Ieronim Stoichiță, „Cum se savurează un
apărarea lui Turner, a realizat pasaje ekphrastice în că spune mai mult decât se vede. Uneori este chiar tablou” în Cum se savurează un tablou și alte studii de
care amestecă toate simțurile punându-le în slujba o exagerare ostentativă, un „ekphrasis nesupus” istoria artei, Ed. Humanitas, București, 2015,
perceperii emoționale a tabloului The Slave Ship. cum l-a numit Laird7, dispus la reinterpretări ade- 5 Heffernan, James A. W., ”Ekphrasis and
Turner citise în The History and Abolition of the sea contradictorii. S-ar putea spune că ekphrasisul Representation”. New Literary Histrory 22
Slave Trade de Thomas Clarkson povestea unui produce un soi de aură benjaminiană de vreme ce (2). John Hopkins University Press: 297-316.
căpitan care a ordonat aruncarea în apă a 133 de obiectul singur rămâne mut, incapabil să-și de- Doi:10.2307/469040, https://www.jstor.org/sta-
sclavi pentru a încasa asigurarea și a realizat pic- voaleze singur sensurile. Posibila aură a obiectu- ble/469040?seq=1#page_scan_tab_contents
tura de mari dimensiuni, iar Ruskin i-a conferit o lui de artă poate fi distrusă și printr-un ekphrasis 6 W. J.T. Mitchell, Iconology, Image, Text, Ideology,
descriere emoțională completă, cea pe care numai nereușit, exagerat sau repetitiv, iar clivajul dintre London, 2008
cu ajutorul cuvintelor o putea realiza. imaginea existentă și cuvântul care o descrie este 7 Andrew Laird, „Sounding out Ecphrasis: Art and
În epoca modernă a apărut o preocupare cres- dăunător mai degrabă imaginii decât cuvântului. Text in Catullus”, The Journal of Roman Studies Vol. 83
cândă pentru studiul relației dintre imagine-text. Prin urmare, ekphrasis reușește să adâncească în- (1993), http://www.jstor.org/stable/300976
De pildă, Heffernan5 arată că funcția tipică a țelesurile și să sporească potențialul de cunoaștere n

TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021 33


teatru

Un festival triumfător
teribilă: negustoreasa Karnyó e bănuită văduvă, căci
soțul i-a dispărut în război. La averea sa tânjesc doi
pretendenți, care se războiesc între ei. Copleșită de
administrarea prăvăliei și de soarta fiului ei sărac cu
Claudiu Groza duhul, femeia încearcă să se omoare, dar își ratează

N
sinuciderea. Happy-end-ul e constituit de întoarce-
u sunt ale mele cuvintele din titlul de mai de la început pentru fiecare cuplu de privitori, cu un rea soțului dispărut.
sus, ci ale tenacelui Radu Macrinici, iniți- timing perfect, inter-dependenți fiecare de ritmul Cam asta e canavaua piesei, pentru care Tapasztó
atorul Festivalului Internațional de Teatru celorlalți. E o probă de anduranță artistică. a găsit o justă înscenare mizând pe nota absurdă,
„Atelier”. Primul festival internațional de teatru din Performanța actoricească a fost „încadrată” de păpușerească, amuzantă, chiar noir a poveștii.
România va împlini anul viitor 30 de ani, iar anul scenografia lui Mihai Vălu – configurarea fiecărui Registru care servește excelent unui spectacol plin
ăsta, la ediția 27, a fost cred primul eveniment tea- spațiu a presupus și ea o muncă elaborată de echi- de culoare și de un ritm aproape drăcesc, cu schim-
tral semnificativ al „interludiului” pandemic. Prilej pă – și de partea de imagine (video mapping, pro- bări permanente de situație și interludii muzicale
cu care Macrinici, care a purtat cu sine festivalul ca iecții, desene, filmări) la care au contribuit Norbert pline de haz, cu personaje conturate absolut memo-
pe o posesiune de preț, a făcut un fel de rememora- Mezei, Teo Molnar, Daiana Nițu, Cristian Popovici rabil, fiecare cu particularitățile, ticurile, pelticelile,
re a „pribegiei” Atelier-ului de la Sfântu Gheorghe și Alex V. Miclăuș. graseielile sau obsesiile sale, o galerie de ciudați
– unde a apărut – la Sighișoara, apoi la Baia Mare, Cert, însă, scânteia aia de inspirație care a stat la într-o poveste ca-și-medievală. Cvasi-grotesc și su-
apoi înapoi la Sfântu și iar înapoi la Baia Mare. Cel baza ideii și forța de a coordona un spectacol de ase- culent, asta caracterizează montarea arădeano-se-
mai itinerat festival teatral, îmi vine să glumesc, ca menea factură e a lui Andrei Dinu și Raul Hotcaș, ghedină.
martor de anduranță al edițiilor din toate orașele doi creatori în plină emergență artistică, despre care Scenografia lui Péter Szvatek imaginează o pră-
pomenite. Oricum, unul din cele mai curajoase es- o să mai auzim lucruri interesante. Dekaroom e un vălie luminată vag, parcă de lumânări, cu acea lu-
tetic evenimente de gen ale țării. „Atelier” este or- must-see, până una-alta. mină bolnăvicios-gălbuie, cu tejgheaua spre public
ganizat de Asociația Atelier 92 și Teatrul Municipal Plin de culoare și de ghidușie, deși cu un subtext și un pian cu mecanisme fanteziste într-o latură. În
Baia Mare, cu sprijinul Primăriei și Consiliului nu întotdeauna ușurel, a fost Metamorfoze, „spec- peisajul ăsta evoluează personajele, o combinație de
Local, AFCN și Ministerului Culturii. tacol-concert pus la cale de trupa «Fără zahăr»”, pe torsuri umane cu picioare de păpuși aruncate peste
Profilul artistic s-a menținut și la ediția din acest versurile lui Bobi Dumitraș și în regia muzicală a tejghea, cu ținute și fețe clovnesc-păpușești (Anna
an, nu tocmai fastă financiar – dar care dintre ele a lui Bobo Burlăcianu (Teatrul de Nord Satu Mare, Varsányi), care își execută monoloagele, aparteuri-
fost înlesnită cu adevărat, din punctul ăsta de vede- trupa „Mihai Raicu”). Într-o filiație liberă după le, dialogurile conflictuale și bastonadele pe tonuri
re? Organizatorii au reușit totuși să configureze un povestirea kafkiană omonimă, montarea prezintă, excesive, îngroșate, caricaturale.
program care respectă fidel principiile de „atelier” într-o succesiune de „micro-recitaluri”, povești de Formidabil și-au interpretat actorii rolurile în
ale producțiilor propuse, completat cu spectacole transformare ale unor gângănii cu evidente trăsă- acest spectacol. Nici nu merită descrisă fiecare par-
internaționale online și montări ale teatrului-gazdă. turi caracteriale antropomorfe. Tonul general este titură, doar de dragul de a vă lăsa surpriza completă
De altfel, festivalul s-a și deschis cu Dekaroom, o unul de ludic pur și dur, cu exhibiționisme și pusee la vizionare. Voi spune doar că cel puțin două au
creație colectivă sub regia lui Andrei Dinu & Raul de personalitate ale protagoniștilor, cu ironii reci- fost roluri magistrale, iar în ansamblu actoria a fost
Hotcaș, în care o bună parte din echipa teatrului proce și înțepături între diversele clase, categorii și impecabilă. Varga Bálint, Kancsár Orsolya, Éder
băimărean a reușit o performanță notabilă. O s-o grupe de insecte. Un insectar al regnului uman, se Enikő, Kálmán Zsófia, Gerner Csaba, Balog József,
spun de la început: Dekaroom e unul dintre cele mai poate extrapola, dar în litotă. O poveste savuroasă, Gulyás Hermann Sándor au fost niște virtuozi ai
spectaculoase montări ale lui 2021 și merită luat în amuzantă, rafinată, vie, proaspătă și deloc facilă. detaliului caricatural și truculent, dar nu grosolan,
considerare de curatori și jurii teatrale. Imaginat ca Pentru trupa sătmăreană spectacolul a fost o într-o montare plină de șarm și frustețe, care com-
un periplu al spectatorilor – în cupluri – prin di- provocare, de care actorii s-au achitat cu brio, cu bină ingenios și plastic teatrul de dramă cu cel de
verse spații și întâmpinând/asimilând diverse expe- poftă, tonus și aparentă degajare și la nivelul inter- marionete. Văduva Karnyó și cei doi zvăpăiați e un
riențe alter-umane, Dekaroom e un soi de plonjeu pretării și la nivel muzical. Au jucat Andrei Stan, spectacol de „vânat”.
într-o sondare a sinelui și a parcursului existențial Sergiu Tăbăcaru, Cristian But, Andreea Mocan, Sper că voi avea prilejul să scriu în alt context des-
propriu, asumat ori bine cotlonit în inconștient, Roxana Fânață (care a coordonat și mișcarea sce- pre alte spectacole pe care le-am văzut la „Atelier”.
fie că experiențele tale seamănă ori ba cu poveștile nică), Dana Moisuc, Adriana Vaida, Vlad Mureșan, Aș mai remarca, foarte succint, trei producții locale.
personajelor. Spațiul de joc cuprinde tot teatrul, cu Andrei Gîjulete, Romul Moruțan, Raluca Mara, Burqa și basma e o coproducție coregrafic-digi-
scena, subsolul ei, scările de serviciu, diverse cabi- Ioana Cheregi și Cătălin Mareș. Scenografia – uti- tală româno-marocană, realizată de Raul Hotcaș,
ne și birouri, ateliere exterioare, centrala termică litară și punând bine în văz personajele: Cristian Ahlam El-Morsli și Wajdi Gagui. Premieră pentru
etc., în care ești purtat cu liftul, pe coridoare abia Gătina, video: Stike Molnar. trupa băimăreană, a denotat toate timorările și ne-
luminate, pe scări întortocheate, cu o mașină cu Am mai văzut spectacole făcute de Bobo și Bobi, siguranțele unui început în zona dansului inter-
geamuri oarbe, mereu senzațiile fiindu-ți în alertă, așa că nu pot decât să remarc excelenta pedagogie a pretat de actori. După toate semnele (bune) însă,
bruscate, cu reflexele tot timpul vii, ca un animal primului, care și-a adaptat perfect partitura muzica- creditez un salt valoric important la următoarele
la pândă. În pofida acestui tempo de vânătoare și lă pe capacitatea trupei. Ce m-a frapat însă, și vreau montări, mai ales datorită excelentului dansator și
a monoloagelor care ți se înfățișează – unele de o să menționez în mod aparte, este rafinamentul, pro- atent regizor-coregraf Raul Hotcaș, care a lucrat cu
tristețe care alimentează empatia, altele nostalgice, funzimea, inter-textualitatea, trimiterile culturale, finețe și fler cu colegii săi.
altele explozive, altele chiar sfâșietoare – atmosfera umorul, finisajul versurilor lui Bobi Dumitraș. Un Nu m-a lăsat indiferent distopia Aquarius a
de ansamblu este una prietenoasă, cumva catifela- scenariu impecabil, pentru un spectacol nu numai lui Radu Macrinici, regizată de Norbert Boda.
tă, protectoare. Te simți ocrotit ca într-un cocon în agreabil, ci și „deștept”. Parabola unui viitor în care unii oameni își vor „în-
acest spectacol care nu e confortabil, nu te drăgăleș- O altă producție excelent integrată în profi- chiria” organe sănătoase de la alții, contra cost, mi
te, ci te zdruncină, dar e ca o zdruncinare de dină- lul „Atelier”-ului este o restituire/reinterpretare s-a părut ofertantă și demnă de o înscenare în che-
untru, în care te simți totuși în siguranță. Iar după 4 culturală: Văduva Karnyó și cei doi zvăpăiați, de ie psiho-cinică și crud-realistă, mai degrabă decât
ore, când ai ieșit afară, îți vine parcă să te întorci la Csokonai Vitéz Mihály (Aradi Kamaraszínház și în cea simili-SF imaginată de Boda, care a atenuat
măcar una din scenele văzute, cu un acut sentiment Szegedi Pinceszínház), în regia lui Tapasztó Ernő. din păcate acuitatea pretextului dramaturgic. De
de dor de sine. Textul datează din 1799, iar autorul este unul din- analizat, pentru profesioniști, această incongruență
Că Dekaroom e un spectacol de echipă s-a de- tre reprezentanții importanți ai iluminismului ma- hermeneutică.
monstrat din plin prin interpretarea riguroa- ghiar. Piesa pare o farsă burlescă, nu departe de În sfârșit, și la vizionarea de scenă, Nevrozele
să, energică și energetică a actorilor Ioan Costin mecansimele commediei dell’arte, cu mult umor sexuale ale părinților noștri de Lukas Barfuss a de-
(pe care simt nevoia să-l felicit pentru calmul cu negru, o cruzime a situațiilor care desigur că făcea monstrat calitatea regiei lui Tudor Dreve, care i-a
care a deschis și închis aura magică a spectaco- deliciul publicului la vremea sa, dar și o convenție adus nominalizarea la Premiile UNITER, ca și jo-
lului), Alexandra Vanci, Carmen Bulancea, Inna ca în desenele animate, în care suferința și moartea cul curat, intens și expresiv al actorilor Denisa Blag,
Andriucă, Aurora Prodan, Iulian Bulancea, Denisa sunt mai degrabă neverosimile decât impresionan- Sanda Savolzsky și Ioan Costin.
Blag, Alex Macavei, Eduard Bîndiu, Petru Damșa, te. De altfel, după o modă a vremii, Csokonai a scris
Izabela Tsujimoto. Trebuie să-i vedeți ca să le înțe- piesa pentru trupe de elevi, deci orizontul ei tragic n
legeți uriașul efort de a-și juca „în buclă” partiturile, e anume estompat. În grilă realistă, situația e însă

34 TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021


Urmare din pagina 36

Cotidian plin de artă –


artă plină de cotidian
organice. Artista aşează, de asemenea, cutii de
tablă, jucării din plastic sau alte obiecte de zi cu
zi în aranjamente noi, pitorești, dizlocându-le
astfel din contextul familiar al vieții de zi cu zi.
Plasându-le în boxe care oferă un cadru în interi-
orul imaginii, Rodica subliniază importanța pro-
tagoniștilor ei tăcuți - aceștia își obțin propria sce-
nă, vitrina personală, propria lor lume. În acest
fel, procesul natural de îmbătrânire primește un
fel de viață veșnică în stadiul pe care artistul l-a
considerat demn de imortalizare.
Cu ideea de vanitas, arta lui Rodica von
Keyserling se conectează la un stil tradițional din
pictură. Conceptul de natură moartă poartă deja
întregul program în sine. Viață liniștită (Stillleben)
este denumită reprezentarea obiectelor naturale
inanimate în istoria artei germane, olandeze și en-
gleze - în timp ce terminologia italiană și france-
ză vorbește despre natura morta și nature morte,
adică despre natura moartă. Această dihotomie
este o caracteristică a naturii moarte, dar mai ales
a operei realizate de Rodica. Deși redă produse ale
naturii sau produse ale societății noastre de con-
sum în imagini atât de izolate de mediul și funcția
lor obișnuită, în același timp artista le tematizează
viața și expierea particulară.
Spre deosebire de natura moartă olandeză
din secolul al XVII-lea, care dorește să prezin-
te splendoare și bogăție din abundență, Rodica
este mai preocupată să izoleze un obiect indi-
vidual în singularitatea sa. În acest sens, ea este
mai mult apropiată de pictura spaniolă a natu-
rii moarte din secolul al XVII-lea, unde pictori
precum Juan Sanchez-Cotan ornau firide cu un
număr restrâns de obiecte. În Olanda, este com-
parabil doar stilul neobișnuit al pictorului de na-
Rodica von Keyserling  Frunze uscate în vază (1985), ulei pe pânză, 60 x 50 cm
tură moartă Adriaen Coorte, care înfățişeză doar
câteva agrișe, piersici sau cochilii pe un fundal
întunecat. Izolați și expuși în acest fel - ca și la prietenilor și cunoștințelor, dar și ale ei însăși. este pasiunea și fascinația ei pentru culoare și
Rodica – dobândesc o viață proprie, de parcă ar Așa cum era de așteptat, și aici, o privire mai aspectele sale multiple. Și astfel fiecare pictu-
fi vorba despre lumea agrișelor, piersicilor sau a atentă asupra trăsăturilor fizionomice determină ră nouă devine o aventură pentru Rodica von
midiilor. Abordarea Rodicăi este similară cu cea imaginea. Idealizarea vizaviului său este străină Keyserling și pentru observatorul curios.
a unui explorator științific, care este fascinat de de Rodica; în schimb, ea este interesată de tră-
fiecare descoperire și, în mod curios, o docu- săturile individuale și accidentale, de cicatricile Traducerea din limba germană de
mentează până în cele mai mici detalii. istoriei proprii fiecărei persoane, încrustate pe Tünde Lassel
Rodica a creat, de asemenea, o serie întreagă fețele și mâinile acesteia.
de portrete: portrete ale membrilor familiei, ale În sumar, producția artistică bogată a Rodicăi n

Rodica von Keyserling  Stejar căzut (1989), ulei pe lemn de tensiune, 160 x 57 cm

TRIBUNA • NR. 457 • 16-30 septembrie 2021 35


sumar plastica
semnal

Cotidian plin de artă –


China ca supraputere 2

editorial

artă plină de cotidian


Mircea Arman
Noțiunile de Bine, Suflet și Adevăr
în imaginativul platonician(III) 3

filosofie
Viorel Igna
Giordano Bruno și tradiția ermetică (II) 6 Lisanne Wepler și Gregor J. M. Weber
eseu
Nicolae Iuga
Cum poate fi înțeleasă Istoria Universală
ca „tărâm al slăvirii lui Dumnezeu” (Hegel)? 8
Iulian Cătălui
Manifestele turbulențelor:
O paralelă inedită şi necesară între manifestele
futurismului şi dadaismului (II) 11

diagnoze
Andrei Marga
Limitări de libertate și urgențe juridice 14

esoterism
Vasile Zecheru
Colecția Arta regală (I) 17

social
Ani Bradea
Eroii din casetofon 19

juridic
Ioana Maria Mureșan
Modalitățile actului juridic 20

însemnări din La Mancha


Mircea Moț
Simion, pictorul, cronicarul și plugarul 22

crochiuri Rodica von Keyserling Scrinul albastru (1993), ulei pe panou, 50 x 70 cm


Cristina Struțeanu
Copilul23
Rodica von Keyserling este artist de plastic de origine română care trăiește și muncește în Germania
comentarii de peste 50 de ani. În România a studiat pictura cu Sabin Bălașa, apoi și-a continuat studiile la Viena,
Adrian Lesenciuc la Akademie für Angewandte Kunst cu profesorul Heinz Leinfellner, ulterior la Universitatea de artă din
Visul nefardat al uniunii morale în presa Kassel îndrumată de profesorii Manfred Bluth și Walter Rabe. De-a lungul timpului a avut numeroase ex-
din preajma Serbării de la Putna 24
poziții care i-au adus recunoașterea ca pictor realist, îndeosebi în tehnica trompe-l'œil. Mai multe informații
Elena Vieru
Cine să apere limba română? 26 despre arta sa pot fi găsite pe: http://rodicavonkeyserling.de

U
ită-te cu atenție la frumusețea moti- Până în prezent, noțiunea de non-abstract pre-


cărți în actualitate
Ștefan Manasia vului tău, cufundă-te în el și pictează domină opera Rodicăi von Keyserling. Obiectele
Un trickster postdouămiist seducător 27 pur și simplu ceea ce vezi, cu toată înfățişate sunt luate din mediul lor cotidian și
Alexandru Sfârlea forța fascinației tale. Fii tu însăți, uită ce spun alții proiectate în contexte noi de culoare și semnifica-
„Undeva trebuie să existe o țară a Poeziei” 28 despre cum ar trebui să fie tabloul tău. Modul în ție. Obiectele banale devin afirmații estetice care,
care l-ai trăit și pictat este creația ta". Cuvintele în funcție de grupare și selecție, deschid varii
istoria literară
lui Sabin Bălașa, primul profesor al Rodicăi von perspective de interpretare. Un interes deosebit
Radu Bagdasar
Spinoasa problemă Keyserling, aveau să aibă o influență decisivă asu- este acordat descompunerii. Din nou și din nou,
a autorului în vâltoarea controverselor 28 pra muncii sale de tânără artistă. Dar talentul ei ea documentează acest proces în naturi moarte
nu s-a arătat doar în anii de studii pe care i-a ter- cu mere putrezite, dovleci mucegăiți sau lemn
religia minat la Kassel cu Walter Rabe și Manfred Bluth. putrezit. Cu pensula, ea sondează coloratura pe
Nicolae Turcan La vârsta de șapte ani, Rodica a furat vopselele în care natura o făurește în ciclul ei etern. Nu este o
Liturghie și apofatism (I) 29
ulei ale tatălui ei pentru a picta un portret. El a minune că un măr verde devine roșu sau că frun-
traduceri
recunoscut imediat talentul fiicei sale și a încu- zele copacilor trec prin faze de culori luminoase
Elvio Ceci rajat-o. intense în ciclul anotimpurilor? Rodica dezvălu-
Poezie italiană contemporană 30 Drumul vieții a dus-o pe Rodica, născută în ie specificul frumuseții din etapele schimbării de
România, prin fuga ei din București în 1968, la la vitalitate la efemer și, în final, o nouă geneză.
poezia Viena. Acolo a început să studieze în toamna ace- Deoarece, chiar dacă pentru noi putrezirea fruc-
Mihaela Oancea 31 luiași an ceramica la Universität für angewandte telor sau a lemnului este un semn al sfârșitului
Kunst. În anul 1979 s-a mutat împreună cu familia unei anumite forme de existență, ea este în același
istoria artei
la Kassel, unde și-a reluat studiile la Universitatea timp începutul a ceva nou.
Emilia Cernăianu
Ekphrasis – zona de negociere între imagine și cuvânt 32 de Arte promovând în 1993 cu o teză despre teo- Cu toate acestea, Rodica nu își limitează in-
ria și execuția practică a picturii trompe-l'œil. teresul pentru fenomenul îmbătrânirii materiei
teatru
Continuarea în pagina 35
Claudiu Groza
Un festival triumfător 34
ABONAMENTE
plastica Prin toate oficiile poștale din țară, revista având codul 19232 în catalogul Poștei Române, sau prin
Lisanne Wepler și Gregor J. M. Weber expedierea sumelor:  40,8 lei – trimestru, 81,6 lei – semestru, 163,2 lei – un an, prin mandat poștal pe adresa
Cotidian plin de artă – artă plină de cotidian 36
redacției (Cluj-Napoca, str. Universității nr. 1).

Tiparul executat de:


Tipografia Arta Cluj (642341100 457)

S-ar putea să vă placă și