1.2. Funcțiile de stare ale corpului.

Formele de schimb de energie

1.2.1. Funcțiile de stare ale corpului
Principalele funcții de stare sunt:
1. Energia internă – U, este energia cinetică a moleculelor aflate în mișcare termică. Această
mișcare termică este mișcarea haotică a moleculelor. Valoarea energiei interne depinde numai
de parametrii de stare ai sistemului. Unitatea de măsură – J, kJ.
De exemplu, energia internă a unui gaz închis într-o incintă va fi compusă din:
1) energia cinetică a moleculelor corespunzătoare mișcării de translație și rotație a moleculelor
gazului;
2) energia potențială a moleculelor condiționată de acțiunea forțelor de interacțiune moleculară;
3) energia cinetică și potențială corespunzătoare mișcării de oscilație a atomilor din molecule;
4) energia electronilor din atomi;
5) energia de mișcare și interacțiune a particulelor ce compun nucleele atomilor, etc.
În termodinamică frecvent se utilizează noțiunea de energie specifică: u = U/m, unde m este masa
sistemului, în kg.
Este imposibil de calculat valoarea absolută a energiei interne. Se calculează numai variația energiei
interne a microparticulelor. Variația energiei interne într-o transformare termodinamică este egală
cu energia transferată către sistem în cursul transformării, sub formă de lucru mecanic și căldură.
2. Entalpia - H, care include suma tuturor formelor de energie ale microparticulelor unui sistem
termodinamic care se află în mișcare. Este o funcție de stare care caracterizează, nivelul energetic al
unui sistem termodinamic. Se utilizează noțiunea de entalpie specifică: h  H / m , unde m este
masa fluidului de lucru. Entalpia se calculează cu formula:
H = U + pV, în J, kJ. (1.8)
! Utilitatea folosirii entalpiei față de energia internă este argumentată de faptul că în rezultatul
transformărilor fizice sau chimice volumul și/sau presiunea se schimbă, ce duc pe lângă
schimbarea energiei interne și la lucrul mecanic. De aceea, pentru calcule este mai comod să
includem cele două efecte într-un singur parametru de stare.
3. Entropia – S. În anul 1852 savantul R. Clausius a propus noțiunea de entropie - o funcție de
stare care variază numai cu cantitatea de căldură transferată, la fel precum variază volumul când se
produce lucru mecanic. Ea nu poate fi măsurată, doar calculată:
2
Q
S 1, 2  
1
T
, în J/K. (1.9)

Entropia specifică:
S J
s , . (1.10)
m kg  K

Într-un proces real (ireversibil) entropia poate doar să crească. Cu cât entropia crește mai mult, cu
atât e mai mare gradul de ireversibilitate a procesului.
1.2.2. Formele de schimb de energie
Formele de schimb de energie care se studiază în termodinamica tehnică sunt: căldura și lucrul
mecanic.
Între un sistem termodinamic și mediul exterior se poate realiza, independent de interacțiunile de
natură mecanică, un schimb de energie pus în evidență prin modificarea temperaturii sistemului.
Schimbul energetic încetează dacă temperatura mediului și a sistemului devin egale. Energia
transmisă în acest mod se numește căldură.
Căldura Q se exprimă în J și kJ și reprezintă cantitatea de energie care trece de la un obiect mai
cald la unul mai rece, datorită existenței diferenței de temperatură între acestea două.
În figura 1.8 sunt prezentate două corpuri aflate în contact termic și izolate din exterior: din cauza
diferenței de temperatură se constată "curgerea" căldurii din stânga în dreapta, ceea ce duce într-un
final la egalarea temperaturilor celor două corpuri și oprirea transferului de căldură.

Figura 1.8. Transferul căldurii

Inițial se credea că această căldură este un fel de fluid care curge dintr-un corp în altul datorită
diferenței de temperatură, dar ulterior cercetătorii au constatat că căldura este de fapt o formă de
energie.
În calculele frecvent se utilizează noțiunea de capacitate de căldură:
q  Q / m, J/kg (1.11)

unde m este masa corpului.

Căldura primită de un corp în cursul unui proces termodinamic este pozitivă, iar cea cedată este
negativă (fig. 1.9).
În continuare sunt prezentate unele relații de calcul cu
ajutorul cărora se poate de calculat căldura:
2
Q1,2   TdS  T  S2  S1 , J (1.12)
1

Q12  U12  L12 . (1.13)

Q12  m  c p T2  T1  , (1.14)

Figura 1.9. Semnul căldurii în care cp este căldura specifică masică, în kJ/(kg∙K).
Căldura se calculează cu ajutorul noțiunii de căldura specifică (sau capacitatea termică, sau
capacitatea calorică) și reprezintă cantitatea de căldură necesară unei mase unitare (1 kg) dintr-un
anumit sistem pentru a-și modifica temperatura cu un grad Celsius sau Kelvin.
Căldura specifică masică este capacitatea calorică a unui 1kg de corp:
Q12
cm  , J / ( kg  K ) (1.15)
m  T
Căldura specifică molară este capacitatea calorică a unui mol:
Q12
c  , J/ (kmolK) (1.16)
M  T
unde M este numărul de kilomol de substanță.
Căldură specifică a unei unități de volum este capacitatea calorică a unui 1 m3:
Q12
cv  , J/ (m3K) (1.17)
V  T
Volumul V se consideră la parametri normali T= 273 K; p = 0,1 MPa.
Căldura specifică medie în intervalul de temperatură (t2 - t1) se determină cu relația:
t t
t2 cm / 02  t2  cm / 01  t1
cm / t  , kJ/(kmolK) (1.18)
1
t2  t1
t1 t2
unde: c m 0 și cm 0 sunt căldurile specifice molare medii la presiune constantă, pentru un gaz
ideal, în funcție de temperatura t1 și t 2 , preluate din Anexa 1, în kJ/(kmol∙K).

Căldura specifică masică a unui gaz se poate calcula cu relația:

c J
cp  m , (1.19)
 kg  K
unde  reprezintă masa moleculară a gazului, din Anexa 2, în kg/kmol.

Căldura specifică medie, la volum constant, se obține din relația lui Robert-Mayer:
c p  c v  R, (1.20)
în care R este constanta gazului, preluată din Anexa 2, în J/(kmol∙K).
Lucrul mecanic L se exprimă în J și kJ și reprezintă cantitatea de energie schimbată între corpuri
prin interacțiune mecanică. În calculele frecvent se utilizează lucrul mecanic specific:
l  L / m , J/kg (1.21)
Lucrul mecanic se prezintă în formă de lucru mecanic de destindere, lucrul mecanic de deplasare
și lucrul mecanic tehnic.
Lucrul mecanic de destindere (lucru mecanic exterior) este lucrul de deformație a volumului sau
lucrul mecanic schimbat de un sistem închis prin interacțiune mecanică cu mediul înconjurător (fig.
1.10) și se prezintă în diagrama de stare p-v pentru procese reversibile (fig.1.11).
L  forta  calea   p  f  dx  p   f  dx  p  dV , J (1.22)
2
l  p  dv => l12   pdv ,
1
J/kg (1.23)

Dacă dv>0, l12 este pozitiv, lucrul mecanic de destindere se efectuează contra forțelor externe.
Dacă dv<0, l12<0, l12 este negativ, se efectuează de către forțele externe.

dx
f

Figura 1.10. Destinderea volumului corpului de lucru Figura 1.11. Lucrul de destindere
Lucrul mecanic de deplasare exprimă lucrul necesar pentru a deplasa un fluid de lucru de la o
presiune mai joasă la o presiune mai ridicată în procesul curent (de exemplu lucrul mecanic necesar
pentru deplasarea unui volum de fluid într-o conductă, dintr-o poziție în alta – fig. 1.12) și se
prezintă în diagrama de stare p-v pentru procese reversibile (fig. 1.13).
p  fdx   p  dp   f  dx dx dx dx
L   pf  pf  dp  f   f  w  dp , J (1.24)
d d d d
L f  wdp
l dep    v  v  dp , J/kg (1.25)
m f w
2
Ldlp12    Vdp , J (1.26)
1
 este debitul masic de fluid deplasat prin conductă, în kg/s.
unde m

dx În timp d

p p+dp
f, w
f, w

Figura 1.12. Procesul de deplasare a agentului motor Figura 1.13. Lucrul de deplasare

Lucrul mecanic tehnic se efectuează când pereții canalului sunt mobili (fig. 1.14). Lucrul mecanic
tehnic numit și lucrul mecanic util exterior reprezintă lucrul mecanic total schimbat cu mediul
exterior de un agent termic care evoluează într-o mașină termică (care include atât lucrul mecanic
în transformarea termodinamică de la starea 1 la 2, cât și lucrul mecanic de admisie și de evacuare a
agentului termic). În diagrama pv lucrul mecanic se prezintă pentru procese reversibile (fig. 1.15).
2
 lteh12 = -vdp -  ec => lteh    vdp   ec , J/kg
12
(1.26)
1
2
  vdp  l teh12   ec . (1.27)
1

p p+dp

lteh= - lR

Figura 1.14. Lucrul mecanic tehnic (schema de Figura 1.15. Lucrul tehnic în procese
principiu) reversibile