Digitally signed by

Library TUM
Reason: I attest to the
accuracy and integrity
of this document

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

ELECTROTEHNICA

Indicații metodice privind lucrările de laborator

B 
E T

S

H

Chişinău
2018
UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

FACULTATEA ENERGETICĂ ȘI INGINERIE

ELECTRICĂ
DEPARTAMENTUL ELECTROENERGETICĂ ȘI
ELECTROTEHNICĂ

ELECTROTEHNICA

Indicații metodice privind lucrările de laborator

Chişinău
Editura "Tehnica-UTM"
2018
1
CZU 621.3(076.5)
E 35

Indicațiile metodice sunt elaborate în corespundere cu cerinţele

şi programele de studii ale disciplinelor (F.06.O.015) Electrotehnica și
acționări electromecanice; (F.04.O.015) Electrotehnica, mașini și
echipament electric; (F.01.O.003) Fizica și electrotehnica;
(F.03.O.012) Electrotehnica și electronica industrială; (F.04.O.027)
Electrotehnica și automatizarea proceselor tehnologice; (F.02.O.011)
Teoria circuitelor electrice și magnetice şi sunt destinate studenţilor
pentru desfăşurarea lucrărilor de laborator la standuri și la calculator.
Indicațiile conţin explicații teoretice şi practice privind efectuarea
lucrărilor de laborator la stand și la calculator, lucrări în care este
utilizat programul specializat MULTISIM 12.0.

Elaborare: lect.univ. Ghenadie Tertea

prof.univ., dr.hab. Mihail Chiorsac
conf. Arhip Potâng

Redactor responsabil: prof.univ., dr.hab. Mihail Chiorsac

Recenzent: conf.univ., dr. V. Rachier

DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAȚIONALE A CĂRȚII

Electrotehnica : Indicaţii metodice privind lucrările de
laborator / Univ. Tehn. a Moldovei, Fac. Energetică şi
Inginerie Electrică, Dep. Electroenergetică şi Electrotehnică ;
elab.: Ghenadie Tertea [et al.] ; red. resp.: Mihail Chiorsac. –
Chişinău : Tehnica-UTM, 2018. – 72 p. : fig., tab.
Referinţe bibliogr.: p. 68 (13 tit.) şi la sfârşitul art. – 50 ex.
ISBN 978-9975-45-532-9.
621.3(076.5)
E 35

ISBN 978-9975-45-532-9. © UTM, 2018

2
 1. INTRODUCERE
1.1. Ordinea de efectuare a lucrării de laborator
Laboratorul de electrotehnică este destinat efectuării lucrărilor
practice de către studenţii facultăţilor: Inginerie Mecanică,
Industrială şi Transporturi; Tehnologia Alimentelor; Textile şi
Poligrafie; Urbanism şi Arhitectură; Cadastru, Geodezie şi
Construcţii ș.a.
Lucrările de laborator se efectuează cu scopul aprofundării
cunoştinţelor teoretice şi însuşirii practice a materiei din domeniul
electrotehnicii.
Studenții pot fi admiși la lucrările de laborator numai după o
instruire prealabilă din punct de vedere al normelor tehnicii
securității muncii şi cu semnarea fişei sau a tabelului de instructaj.
Studenţii se prezintă în laborator cu materialul pregătit la
lucrarea ce urmează a fi efectuată.
Lucrarea de laborator se desfăşoară numai în prezenţa
profesorului sau a personalului tehnic al laboratorului.
Lucrările se efectuează la standuri individuale pentru 3-4
studenţi. Studenţii trebuie să aibă un caiet de laborator în care se
notează (conspectează) lucrarea ce urmează a fi executată. De
asemenea, se notează datele experimentelor cu efectuarea calculelor
necesare. Se completează tabelele cu datele necesare pentru
construirea graficelor (pe hârtie milimetrică) şi se notează
observațiile şi concluziile trase în urma efectuării lucrării. La
sfârșitul lucrării, studenţii prezintă profesorului pentru verificare
caietul cu datele experimentale obţinute. Dacă datele sunt
nesatisfăcătoare, măsurările se vor repeta. Erorile măsurărilor sunt
determinate, de regulă, de precizia aparatelor de măsură.
O parte din rezultatele obţinute sunt prelucrate în laborator, iar
definitiv la domiciliu. Darea de seamă a lucrării de laborator se
prezintă după o formă corespunzătoare cu respectarea regulilor şi
standardelor în vigoare.
Darea de seamă cuprinde denumirea şi scopul lucrării,
schemele de montaj ale circuitului de studiu, tabelele cu măsurări şi
3
calcule, formulele de calcul aplicate, graficele pe hârtie milimetrică,
diagramele vectoriale şi concluziile respective.
Lucrarea de laborator executată neglijent nu este acceptată.
Studenţii, care au îndeplinit lucrările de laborator prevăzute de
programă şi le-au susţinut la timp, sunt notați la sfârșitul
semestrului cu nota respectivă.
1.2. Instrucţiuni privind tehnica securităţii în laborator
Cerinţele principale impuse montajelor electrice realizate sunt
buna funcţionare a acestora şi asigurarea securităţii celor care le
utilizează.
Probabilitatea producerii unor incendii sau explozii există
atunci, când în circuitul electric iau naştere curenţi care circulă pe
alte căi, ce nu sunt destinate trecerii curentului electric.
Pot avea loc, de asemenea, accidente prin electrocutare:
atingerea directă a conductoarelor electrice, atingerea indirectă sau
datorită tensiunii de pas. Un rol important la prevenirea accidentelor
prin electrocutare îl are respectarea normelor privind tehnica
securităţii muncii.
Cuplarea la tensiune a montajului lucrării şi colectarea datelor
experimentale se face numai după verificarea montajului de către
profesor.
Părţile metalice ale aparatelor trebuie să fie protejate astfel,
încât să nu poată fi atinse. Partea exterioară a bornelor este
confecţionată din material izolant. Este interzisă atingerea simultană
a părţilor metalice ale montajului sau aparatelor ce se află sub
tensiune. Orice modificare a montajului se face numai după
scoaterea lui de sub tensiune.
Existenţa tensiunii în montaj se verifică cu ajutorul
instrumentelor de măsură (nu prin atingerea cu mâna). Este strict
interzisă depăşirea valorilor nominale ale aparatelor de măsură, ale
maşinilor electrice folosite în montaj. Se respectă numaidecât
polaritatea aparatelor de curent continuu.

4
 La executarea montajului se efectuează, în primul rând,
montarea aparatelor care se conectează în serie, apoi, între punctele
astfel formate, se montează aparatele conectate în paralel.
Alimentarea montajului cu energie electrică se face de la
pupitrul mesei de laborator respectiv.
În cazul depistării unor defecte, studentul este obligat să
deconecteze imediat schema de la reţea şi să informeze profesorul.

1.3. Ordinea efectuării lucrării de laborator

Pentru a fi admişi la efectuarea lucrărilor de laborator, studenţii
trebuie să se pregătească din timp, însuşind materialul teoretic
corespunzător indicat pentru fiecare lucrare în parte. Ei trebuie să
cunoască conţinutul şi desfășurarea lucrării, să pregătească în
prealabil schemele electrice de montaj şi tabelele necesare pentru
măsurări şi datele experimentale. Partea experimentală a lucrării
studenţii o îndeplinesc de sine stătător, sub supravegherea
profesorului, respectând regulile tehnicii securităţii.
1.4. Regulile de montare a schemei
La montarea circuitului electric se conectează mai întâi
elementele circuitului legate consecutiv, apoi se conectează
elementele şi aparatele legate în paralel. Conectarea schemei la
sursa de alimentare (tensiune) se permite numai după verificarea
schemei de către profesor. În caz unor defecţiuni, studentul este
obligat să deconecteze imediat circuitul şi să anunțe profesorul.
1.5. Prelucrarea rezultatelor experimentale
Rezultatele experimentale se înscriu în tabelele de observaţii şi
se prezintă profesorului pentru verificare până la demontarea
schemei electrice. Dacă rezultatele sunt nesatisfăcătoare, este
necesar a repeta experimentul.
Datele experimentale obţinute sunt prelucrate parţial în
laborator şi definitiv acasă. Studenţii întocmesc referatul la lucrarea
de laborator efectuată, respectând cerinţele faţă de referat, cu
aplicarea standardelor desenului tehnic şi standardelor elementelor
electrice. Referatul conţine: tema şi scopul lucrării; scheme
5
electrice; tabele cu date experimentale; tabele cu rezultatele
calculelor; formule de calcul utilizate cu o variantă de calcul pentru
o măsurare (experiment); graficele şi diagramele vectoriale necesare
pe foi milimetrice, respectând scara aleasă; graficele obţinute
experimental la osciloscop sau la calculator; concluzii privind
lucrarea. Referatul este prezentat şi susţinut obligatoriu de către
student la următoarea lucrare de laborator.
1.6. Utilizarea tehnicii de calcul
La efectuarea lucrărilor de laborator se prevede utilizarea
tehnicii moderne de calcul prin modelarea matematică la calculator
cu aplicarea programului Multisim 12.0 a proceselor fizice ce au
loc în realitate, în toată diversitatea şi complexitatea lor, ceea ce
face posibilă studierea mai profundă a materialului respectiv.
1.8. Prezentarea generală a programului Multisim 12.0
Fişierul de intrare al programului reprezintă schema circuitului
cu parametrii elementelor, denumirea lor, nodurile, iar la necesitate
explicaţii textuale (figura 1).
Procesul de introducere a elementelor circuitului în programul
Multisim 12.0 este simplu şi rapid datorită modului de reprezentare
grafică a componentelor. El se aseamănă cu desenarea unei scheme
electrice de principiu.
Prin tastarea unui buton din grupul (3 Component Toolbar)
(figura 2) se deschide un tabel în care pot fi găsite elementele
necesare: surse, elemente pasive, diode, circuite analogice,
indicatoare, elemente electromecanice etc.
După ce toate elementele sunt selectate, ele se interconectează
formând circuitul necesar. Pentru aceasta, cursorul se poziţionează
pe borna elementului, se acționează tasta stângă a mouse-lui, apoi se
deplasează cursorul la borna necesară şi se acționează din nou
butonul din stânga pentru a face conexiunea. Dacă este necesar a
conecta două fire ce se intersectează, în locul intersecţiei se pune
punctul de conexiune.
Programul Multisim 12.0 pune la dispoziţia utilizatorului
instrumente virtuale de măsură (figura 1, bara 9 Instruments
6
Toolbar). Meniul Instruments conţine: multimetru, generator
funcţional, wattmetru, osciloscop etc.
Datorită exteriorului "ca şi real", este foarte simplu a lucra
cu aceste instrumente.

Figura 1. Aspectul programului Multisim 12.0

Figura 2. Bara de elemente, instrumente (3 Component Toolbar)

După montarea schemei, pentru simularea conectării la sursă se
tastează butonul run sau tasta F5.

7
 Lucrarea de laborator nr.1
STUDIEREA CIRCUITULUI ELECTRIC DE CURENT
CONTINUU
Scopul lucrării: studierea variaţiilor mărimilor ce
caracterizează regimul circuitului de curent continuu în funcție de
mărimea rezistenţei sarcinii. Determinarea experimentală a
caracteristicilor de studiu.
Aparate și materiale:
A - ampermetru de curent continuu de 3 A;
V1, V2 - voltmetre de curent continuu la 30 V;
Rs , Rl - reostate variabile de 100 Ω, 2,0 A;
QF - întrerupător bipolar;
Rl - reostat ce reprezintă rezistenţa liniei;
RS - reostat ce reprezintă rezistenţa sarcinii.
Ordinea executării lucrării:
1. Se montează schema din figura 1.1 la stand sau la calculator
în Multisim 12.0 (figura 1.2).
2. Alimentarea se efectuează de la o sursă de curent continuu la
care U1  const. este indicată de profesor.
3. Se variază rezistența receptorului Rs de la valoarea maximă
Rs=∞ (regimul de mers în gol) până la valoarea Rs=0 (regimul de
scurtcircuit) treptat. Datele obţinute se includ în tabelul 1.1.
4. Conform datelor obţinute se calculează:
𝑃1 = 𝑈1 ∙ 𝐼 = 𝐼 2 ∙ 𝑅𝑡𝑜𝑡 = ∆𝑃 + 𝑃2 - puterea comunicată de
generator;
𝑃2 = 𝑈2 ∙ 𝐼 = 𝐼 2 ∙ 𝑅𝑆 - puterea absorbită de receptor (puterea utilă);
∆𝑃 = 𝑃1 − 𝑃2 = 𝐼 2 ∙ 𝑅𝑙 = ∆𝑈 ∙ 𝐼 - pierderi de putere;

8
 P2 U 2
  - randamentul liniei;
P1 U1
U1 - tensiunea aplicată, tensiunea la bornele sursei (const.);

U 2 - tensiunea de la sfârșitul liniei (la receptor):

𝑈2 = 𝑈1 − ∆𝑈 = 𝑈1 − 𝐼 ∙ 𝑅𝑙
U  U1  U 2  – pierderi de tensiune, V,
sau ∆𝑈 = 𝑈1 − 𝑈2 = 𝐼 ∙ 𝑅𝑙 .

Rlin R1
FU
+ A1 Rs
Puntea
R2
QF de diode
ATRL

127 V V1 V2
R3

Figura 1.1. Schemă de montaj

S1
U1
+ - R1
1.5 A
20Ω R2
DC 1e-009Ohm Key = Space

V2 U2 100Ω
+
60 V 60 V DC 10MOhm Key=A
+ U3
- 20 %
30 V DC 10MOhm
-

Figura 1.2. Schemă de montaj în Multisim 12.0

9
 Regimurile de funcţionare a liniei:
a) regimul de mers în gol (m.g.) - când (R2=∞), linia este
deconectată la capăt, iar mărimile electrice corespunzătoare sunt:
𝐼 = 0; 𝑈 = 0; 𝑈1 = 𝑈2 ; 𝑃1 = 0; 𝑃2 = 0; 𝜂 = 100% ;
b) regimul de scurtcircuit (s.c.) - când (R2=0), sarcina este
șuntată:
𝑈1
𝐼 = 𝐼𝑠.𝑐. = ; ∆𝑈 = 𝑅𝑙 ∙ 𝐼𝑠.𝑐. = 𝑈1 ;
𝑅𝑙

U1=0; P1=U1∙IS.C.; P2=0; η=0;

c) regimul adoptat (r.a.) - când (R2=Rl), rezistența sarcinii
este egală cu rezistența liniei.
În cazul regimului adoptat, vom avea puterea maximală
transmisă de la generator spre receptor P2=P2max. Expresia pentru
puterea maximală poate fi obţinută prin derivarea formulei puterii
P2 faţă de R2 şi egalarea cu zero a derivatei:
U1 U12
P2  I 2  R2 , unde: I  sau P2   R2 .
R1  R2  R1  R2 
2

dP2
Condiţia puterii maximale P2 reiese din condiţia  0.
dR2
Deci, în regimul adoptat obținem:
R2  R1 – rezistenţa receptorului este egală cu rezistenţa liniei.
La funcţionarea în regim adoptat (R2=Rl), puterea transportată
U2
în circuit (în linie) este maximală: P2max  I  R2  1 .
2

4 R1
În acest regim randamentul este egal cu 50%:
P2 U
 100%  2 100%  50, % .
P1 U1

10
 Rezultatele experimentelor şi calculelor se introduc în tabelul
1.1 (se recomandă a efectua minimum zece experimente cu
intervalul de I  0.1, A ).
Tabelul 1.1. Tabelul măsurărilor și calculelor
Nr. Măsurări Calcule
exp. U1 I U2 ∆U P1 P2 ∆P η
unit. V A V V W W W %
1
2
…
…
10
5. Se reprezintă pe hârtie milimetrică curbele dependențelor
(figura 1.3): U1  f  I  ; U 2  f  I  ; U  f  I  ; 𝑃1 = 𝑓(𝐼);
𝑃2 = 𝑓(𝐼); ∆𝑃 = 𝑓(𝐼);   f  I  .
η P U
%W V

I,A
0
m.g. r.a. s.c.
Figura 1.3. Curbele dependențelor valorilor din tabel de valoarea (I)
11
 6. Se compară curbele experimentale cu cele teoretice şi se
explică eventualele abateri de la forma lor teoretică.
7. Se trag concluziile respective.

Întrebări de control:
1. Care este diferenţa dintre noţiunea de pierdere de tensiune şi
cădere de tensiune?
2. Care sunt regimurile de funcţionare a liniei?
3. Care este condiţia transportării puterii maximale în circuit
(linie electrică)?
4. Ce numim regim adoptat de funcţionare şi care sunt
domeniile de aplicaţie a acestui regim?
5. De ce depinde valoarea rezistenţei conductoarelor liniei?

Bibliografie:
[1, p. 22-24, 31-39, 47-59]
[2, p. 5-12, 14-20, 25-40]
[3, p. 10-15, 35-40]
[4, p. 32-44]

12
 Lucrarea da laborator nr.2
REOSTATUL, BOBINA CU MIEZ FEROMAGNETIC ŞI
CONDENSATORUL ÎN CIRCUITELE DE CURENT CONTINUU
ŞI DE CURENT ALTERNATIV
Scopul lucrării: studierea fenomenelor electrice ce au loc în
reostat, bobina cu miez feromagnetic și condensator la conectarea în
circuitul de curent continuu şi în circuitul de curent alternativ.
Determinarea parametrilor acestor elemente.
Ordinea efectuării lucrării:
I. Studierea fenomenelor electrice ale elementelor R, L, C în
circuitul de curent continuu (=)
1. Se execută montajul din figura 2.1, conectarea la bornele
(BB) sau figura 2.2 în Multisim 12.0 cheia (S1) în poziția (b).
U
FU A B *
~ I I
+ A * W
Puntea U
QF de diode RL
R C
ATRL

A
127 V

-
~A B

Figura 2.1. Schemă electrică de montaj

XMM1 XWM1
Intensitatea Puterea a - curent continuu
curentului V I
b - curent alternativ
b S1

a
S2 S4 S3
Tensiunea Key = 1 Key = 2 Key = 3
V1 Key = Space XMM2
V2
50 Vrms 50 V R1
50 Hz R2
25Ω C1
0° 50Ω
60µF
L1
300mH

Figura 2.2. Schemă de montaj în Multisim 12.0

13
 Se stabileşte o tensiune aplicată U=const., valoarea căreia este
indicată de profesor. Apoi se conectează la acest circuit pe rând
reostatul, bobina cu miez feromagnetic şi condensatorul. Se
efectuează măsurările necesare, iar rezultatele se introduc în tabelul
2.1.
2. Utilizând rezultatele obţinute, se efectuează calculul
parametrilor elementelor în studiu, iar rezultatele se introduc în
tabelul 2.1.
II. Studierea fenomenelor electrice ale elementelor R, L, C
în circuitul de curent alternativ (~).
1. Se aplică schema din figura 2.1 sau figura 2.2 pentru o sursă
de curent alternativ (~), bornele (AA), iar în Multisim 12.0 cheia
(S1) în poziția (a).
Se stabileşte o tensiune aplicată U=const., valoarea căreia este
indicată de profesor şi se execută măsurările necesare pentru fiecare
element aparte.
Rezultatele măsurărilor se introduc în tabelul 2.1
Tabelul 2.1. Tabelul măsurărilor și calculelor
Măsurări Calcule
Tipul
Elementele U I P cosφ R Z X L C
curent.
V A W - Ω Ω Ω mH µF
= - - - - -
Reostatul
~ - -

= - - - - -
Bobina cu
miez ferom.
~ -

= - - - - -
Condensa-
torul
~ -
14
 2. Se efectuează calculele necesare pentru determinarea
următoarelor mărimi: factorul de putere, defazajul, parametrii
elementelor studiate. Rezultatele de calcul se introduc în tabelul 2.1.
3. Se construiesc, la scara aleasă, diagramele vectoriale pentru
elementele studiate.
Noţiuni generale
Instalaţiile reale ale elementelor studiate reprezintă parametrii
R, L, C. Analiza fenomenelor fizice ale elementelor studiate în
circuitele de curent continuu permite a trage concluzia că
inductivitatea şi capacitatea se manifestă numai în momentele de
conectare şi de deconectare sau la variaţia parametrilor acestor
elemente (la procesul tranzitoriu).
E cunoscut faptul că în electroenergetică, producerea,
transportarea, distribuirea şi utilizarea energiei electrice au loc în
formă de energie a curentului alternativ. Circuitele de curent
alternativ în raport cu circuitele de curent continuu au un şir de
particularităţi cum ar fi: curenţii şi tensiunile alternative creează
câmpuri electrice şi magnetice, plus, la variaţia câmpului magnetic,
apare f.e.m. de autoinducţie şi de inducţie mutuală, iar la variaţia
câmpului electric prin circuit trec curenţi de încărcare şi de
descărcare în condensator. Aceste fenomene influenţează
considerabil parcurgerea proceselor în circuit. La analiza circuitelor
de curent alternativ se aplică scheme echivalente ce reprezintă
elemente ideale, fiecare dintre care are numai un singur parametru
(E, R, L, C).
În lucrarea de faţă se studiază reostatul, bobina cu miez
feromagnetic, condensatorul ca instalaţie special fabricată care au,
respectiv, rezistenţa activă R, inductivitatea L, capacitatea C.
Considerăm un circuit care conţine numai un reostat, rezistența
căruia (R) la curentul alternativ este cu mult mai mare decât la
curentul continuu (R0). Aceasta se explică prin repartizarea
neuniformă a densităţii curentului pe suprafaţa secţiunii transversale
15
a conductorului şi extinderea purtătorilor de încărcătură electrică
spre periferia suprafeţei conductorului, ca rezultat al acţiunii f.e.m.
indusă în conductorul cu curent alternativ, care formează un câmp
magnetic variabil. Acest fenomen, numit "schin-efect”, este luat în
consideraţie când se introduce noţiunea de rezistenţă activă R a
conductorului prin care întreaga energie se transformă în căldură:
𝑅
ʄ=𝑅 .
0

Raportul dintre rezistenţele conductorului pentru curentul

alternativ şi curentul continuu, numit coeficientul "schin-efect",
depinde de diametrul conductorului, de conductivitatea electrică, de
permeabilitatea magnetică absolută şi de frecvenţa curentului
alternativ. În cazul lucrării de faţă, efectul creşterii rezistenţei active
R practic nu se observă, deoarece frecvenţa este foarte mică, fiind
egală cu frecvenţa industrială (f=50, HZ). De asemenea, se poate
neglija inductivitatea proprie a conductorului şi curenţii de
deplasare prin dielectric (L, C =0).
Fie că este dat circuitul de curent alternativ (figura 2.1 și figura
2.2) constituit prin conectarea în serie a rezistorului ideal R cu o
sursă de t.e.m., având la borne tensiunea:

uR  u  U m sin t . (2.1)
Valoarea instantanee a intensităţii curentului iR, care se
stabileşte prin acest circuit conform legii lui Ohm, se determină prin
raportul tensiunii aplicate la rezistenţa R:
u
i . (2.2)
R

Um
Deci: i  sin t
R
sau i  I m  sin t , (2.3)
U
unde: Im  m . (2.4)
R
16
 Valoarea amplitudinală (maximală) a curentului obține
expresia:
U
Im  m . (2.5)
R
Valoarea efectivă a intensităţii curentului alternativ este egală
cu cea a intensităţii curentului continuu care, trecând prin aceeași
rezistenţă R ca şi curentul alternativ, degajă în ea pe parcursul unei
perioade T aceeași cantitate de căldură.
Din expresiile 2.1 şi 2.3 rezultă că intensitatea curentului
variază conform legii sinusului şi coincide în fază cu tensiunea în
orice moment de timp.
Produsul valorilor instantanee ale tensiunii şi intensităţii
curentului pentru acelaşi moment de timp reprezintă valoarea
instantanee a puterii:
P  ui  U m sin t  I m sin t  UI  UI  cos 2t . (2.6)
Întrucât măsurarea puterii de pulsaţie variabilă în timp este
dificilă, în practică, la caracterizarea cantitativă a transferului
ireversibil de putere de la sursă spre receptor, se utilizează valoarea
medie a puterii instantanee P calculată pe o perioadă T ce este egală
cu valoarea medie a puterii Pmed, numită putere activă, respectiv:
T T
1 1
P   Pdt   UI 1  cos 2t  dt  UI . (2.7)
T0 T0
Luând în consideraţie că U  I  R , putem scrie:
P  Pmed  UI  I 2 R . (2.8)
Rezistorul R, în care are loc transformarea ireversibilă a
energiei electrice în căldură, într-un circuit de curent alternativ se
numeşte rezistenţă activa, iar în circuitul de curent continuu –
rezistenţă ohmică. Rezistenţa opusă curentului alternativ este mai
mare decât rezistenţa opusă curentului continuu (R>R0) ca rezultat
al repartizării neuniforme a curentului în mediul din secţiunea
17
conductorului şi a pierderii de energie în mediul înconjurător. Din
categoria receptoarelor cu rezistenţă activă fac parte reostatele,
becurile electrice, aparatele de încălzire şi alte dispozitive
analogice.
Considerăm un circuit care conţine numai un condensator cu
capacitatea “C”, ce caracterizează proprietatea condensatorului de a
acumula sarcini electrice sau de a crea câmp electric. Condensatorul
ideal este caracterizat numai prin capacitatea C, rezistenţa de
pierdere a dielectricului şi inductivitatea proprie a plăcilor
conductoare se neglijează (R=0, L=0). Fie că circuitul de curent
alternativ (figura 2.1 și 2.2) este alcătuit din condensatorul ideal C
şi sursa de tensiune de formă sinusoidală:
u  U m  sin t .
Curentul, într-un circuit cu capacitate, reprezintă deplasarea
sarcinilor spre plăcile conductoare ale lui:
dq
i . (2.9)
dt
Notând în expresia (2.9) sarcina q prin capacitatea С şi
tensiunea uc la bornele condensatorul, se obţine:
du
iC C . (2.10)
dt
Considerând că tensiunea la bornele condensatorului are
caracter sinusoidal uc=Um∙sinωt, obţinem legea intensităţii
curentului în circuit:
d
i  C U m  sin t  . (2.11)
dt
Derivând obţinem:
Um  
i  cos t sau i  I m sin  t   , (2.12)
1  2
C

18
 U mC
unde: I m  reprezintă valoarea amplitudinală a curentului în
XC
1
condensatorul C, iar mărimea X C  se numeşte reactanţa
C
capacitivă şi se măsoară în Ohm.
Prin urmare, aplicând unui condensator ideal liniar o tensiune
sinusoidală, curentul prin acesta este tot sinusoidal, dar defazat

înaintea tensiunii cu , (90°).
2
Produsul valorilor momentane ale tensiunii şi intensităţii
curentului pentru unul şi acelaşi moment de timp reprezintă
valoarea momentană a puterii: p  ui  UI  sin 2t .
Puterea momentană p calculată pentru o perioadă de timp T este
T
1
egală cu zero: P   UI sin 2t d t   0 .
T0
Trecerea curentului prin condensator se caracterizează prin
înmagazinarea energiei în câmpul electric al condensatorului:
C U m2
Wmax   CU 2 .
2
Valoarea maximă a puterii într-un circuit cu condensator ideal
se numeşte putere reactivă:
QC  I 2 X C   Wmax .
Puterea reactivă caracterizează viteza cu care se produce
schimbul de energie dintre generator şi condensator.
Condensatorul este un element al circuitelor oscilante, filtrelor
electrice sau servește ca element de legătură între circuite. În
instalațiile de forţă, condensatorul serveşte ca element de ameliorare
a factorului de putere, iar in instalațiile de frecvenţă înaltă se
foloseşte la încălzirea şi topirea metalelor. În calitate de condensator

19
pot servi două fire conductoare separate prin aer sau conductorul şi
pământul.
Considerăm circuitul electric cu o bobină ideală în regim
permanent sinusoidal. Bobina cu inductanţa L creează un câmp
magnetic propriu (de autoinducţie) ca rezultat al parcurgerii acestui
element de curent.
Variaţia fluxului magnetic în bobina cu L dă naştere f.e.m. de
autoinducţie eL, care, conform legii lui Lenz, reprezintă o reacţie la
această variaţie. La creşterea fluxului magnetic, f.e.m. de au-
toinducţie acţionează în sensul opus creșterii, iar la descreşterea
fluxului aceasta acţionează în sensul opus descreşterii lui dată prin
expresia:
d
eL   . (2.13)
dt

unde ψ este fluxul magnetic total.

Luând în consideraţie că ψ=Li, obţinem:
di
eL   L . (2.14)
dt
În realitate, nu există bobine ideale. O bobină reală se
caracterizează prin inductivitatea L şi rezistenţa activă R. La
studierea proprietăţilor bobinei într-un circuit de curent alternativ,
pentru a simplifica calculul, uneori se neglijează rezistenţa activă
R=0, considerând că bobina are numai inductivitatea L.
Admitem că bobina este parcursă de un curent sinusoidal:
i  I m sin t .

Conform teoremei a doua a lui Kirchhoff pentru un circuit

închis avem:
di
U L  eL  L . (2.15)
dt
20
 Introducând expresia curentului i  I m sin t în (2.15),
obţinem:
d
U  L  I m sin t  . (2.16)
dt

Luând derivata, obținem:

 
U   L  I m  cos t   L  I m sin  t   (2.17)
 2
sau:
 
U  U m  sin  t   , (2.18)
 2
unde: U m  X L  I m - amplitudinea tensiunii.
Mărimea XL=ωL are dimensiunea rezistenţei şi se numeşte
reactanţă inductivă. Reactanţa inductivă XL=ωL=2∙π∙f∙L este
proporţională frecvenţei.
Prin urmare, în cazul curentului sinusoidal tensiunea la bornele
bobinei cu L este, de asemenea, sinusoidală, dar defazată înainte cu

faţă de curent.
2
Valoarea instantanee a puterii în circuitul cu L se determină
prin aceeaşi formulă PL  ui  U m  I m cos t  sin t  UI sin 2t ,
ca şi pentru circuitul cu capacitate:
T
1
Puterea medie: Pmed   PL dt  0 .
T0
Deci, valoarea medie a puterii este egală cu zero, iar valoarea
maximă a energiei în circuitul cu L este egală cu
QL  I 2  X L  Wmax şi se numește putere reactivă.
Puterea reactivă caracterizează viteza cu care se produce
schimbul de energie dintre generator şi inductanţă.

21
 Valoarea medie a puterii într-un circuit cu o bobina reală nu
este egală cu zero, dar se determină prin formula:
P  UI cos  , (2.19)
unde: U, I - valorile efective respectiv ale tensiunii şi curentului;
φ - defazajul dintre vectorul tensiunii şi al curentului.
Din categoria receptoarelor cu inductanţă fac parte bobinele
transformatorului, maşinilor electrice, releelor electromagnetice.
Bobinele cu inductanţă sunt, de asemenea, aplicate la crearea
circuitelor oscilante, filtrelor electrice etc.
Concluzii:
1. Elementele reale din circuit nu pot fi caracterizate numai
printr-un element. Înfăşurarea unei bobine are, în afara inductivităţii
L, o anumită rezistenţă ohmică R, iar între diferitele spire ale
bobinei există o capacitate electrică C.
2. În studiul circuitelor de curent alternativ cu parametrii
concentraţi se admite că elementele circuitului au parametrii R, L, C
localizaţi în anumite porţiuni. Astfel de circuit se numește circuit cu
parametri concentraţi.
3. Analogia dintre reactanţă şi rezistenţă se reduce la
proprietatea lor comună de a limita intensitatea curentului prin
circuitele de curent alternativ, ele având dimensiuni identice.
Reactanţele diferă calitativ de rezistenţe prin faptul că introduc un
defazaj egal cu π/2 (90°) între semnalele u şi i. Din punct de
vedere energetic, reactanţele şi rezistenţele se deosebesc esenţial: în
timp ce trecerea curentului prin rezistențe este însoţită de
transformarea ireversibilă a energiei electromagnetice în căldură,
trecerea acestuia prin reactanţe se caracterizează prin înmagazinarea
energiei în câmpurile electromagnetice ale acestora.

22
 Întrebări de control:
1. Care sunt metodele de calcul aplicate la calculul mărimilor
sinusoidale?
2. Ce se numeşte rezistenţă activă şi ce se numeşte rezistenţă
reactivă? Care este deosebirea dintre ele?
3. Care este raportul dintre curent şi tensiune într-un circuit de
curent alternativ cu rezistenţă activă?
4. Care este formula la determinarea puterii momentane şi
puterii medii într-un circuit cu rezistenţă activă R?
5. Ce numim inductivitate şi care sunt relaţiile dintre curent,
f.e.m. de autoinducţie şi tensiune într-un circuit de curent alternativ
cu inductivitate?
6. Care este deosebirea dintre puterea activă şi puterea
reactivă?
7. Care este deosebirea dintre rezistenţa activă şi reactanţa
inductivă?
8. Ce numim capacitate şi care sunt relaţiile dintre curent şi
tensiune într-un circuit cu condensator?
9. Care este diagrama vectorială a bobinei reale şi ce
reprezintă triunghiul de tensiune, de rezistenţe şi de puteri?
10. Ce semnifică factorul de putere şi ce rol joacă în
instalaţiile industriale electrice?

Bibliografie:
[1, p. 88-100]
[2, p. 48-63]
[4, p. 35-38]

23
 Lucrarea de laborator nr.3

CIRCUITUL R, L, C SERIE ÎN REGIM PERMANENT

SINUSOIDAL. REZONANŢA TENSIUNILOR

Scopul lucrării: studierea fenomenului rezonanţei tensiunilor

într-un circuit de curent alternativ.

Regimul de funcţionare a unui circuit, ce conţine bobine şi

condensatoare, la care defazajul dintre curentul şi tensiunea de la
intrare este egal cu zero, se numește regim de rezonanţă. Frecvenţa,
precum şi mărimile circuitului corespunzătoare acestui regim, se
numesc frecvenţă de rezonanţă, inductanță de rezonanţă și
capacitate de rezonanţă.
Condiţia rezonanţei pentru circuitul cu elementele ideale R, L,
C legate în serie constă în următoarele:
1
  0; X  X L  X C   L   0.
C
La rezonanţă impedanţa circuitului devine minimă, reducându-
se la rezistenţa R, iar curentul din circuit are valoare maximală:
U
Z  Z min  R; I 0  I max  .
R
Căderile de tensiune pe porţiunile cu elemente reactive ale
circuitului devin egale:
1
𝑈𝐿 = 𝑈𝐶 = 𝜔0 ∙ 𝐿 ∙ 𝐼0 = 𝜔 ∙ 𝐼0 ,
0 ∙𝐶

iar căderea de tensiune pe rezistenţa activă a circuitului are valoarea

maximală egală cu tensiunea aplicată la bornele circuitului:
UR  U  R  I .
Fenomenul rezonanţei în circuit se obţine prin trei căi:
modificând frecvenţa tensiunii aplicate, variind valoarea
inductivităţii sau a capacităţii.
În cadrul lucrării de laborator se realizează montajul indicat în
figura 3.1 la stand sau la calculator în Multisim 12.0 (figura 3.2).
24
Schema indicată în figura 3.1 conţine un întrerupător bipolar cu
pârghie QF, un autotransformator AT, o bobină cu rezistenţa Rb şi
inductivitatea L variabilă, o baterie de condensatoare de capacitatea
C, precum şi aparate de măsură.

Ordinea efectuării lucrării:

1. Se montează schema din figura 3.1 sau 3.2.

U
FU *
I I
A * W

U
QF R
AT

127 V V1 V2
L
C

Figura 3.1. Schemă de montaj

XWM1

V I
U2
+ - R1 L1
1.995 A
25Ω 400mH
V1 AC 1e-009Ohm
U3
50 Vrms - +
50 Hz 255.657 V
C2
0°
U1 AC 10MOhm
+ 100µF
50 V AC 10MOhm
- U4 + Key=A
254.056 V 25 %
AC 10MOhm -

Figura 3.2. Schemă de montaj în Multisim 12.0

25
 2. Se conectează circuitul la reţea şi se stabileşte tensiunea
aplicată U  50,V şi inductivitatea L  0.4  0.9, H . Rezultatele
măsurărilor obţinute în cadrul procedeului experimental se înscriu
în tabelul 3.1.
3. Conform rezultatelor obţinute, experimental se calculează:
a) valorile reactanţelor inductive şi capacitive la rezonanţa de
tensiuni, considerând că valoarea capacităţii C a bateriei de
condensatoare este dată (la indicaţia profesorului);
b) valoarea inductivității L a bobinei, căderile de tensiune UL,
UC, respectiv, pe inductanţă şi pe capacitate la rezonanţă.
4. Variind capacitatea condensatorului C de la 0 până la 70 µF,
se efectuează măsurările respective ce se înscriu în tabelul 3.1. Se
compară rezultatele obţinute prin măsurări şi prin calcul din punctul
3 la condiţia de rezonanţă.
Tabelul 3.1. Tabelul măsurărilor și calculelor

Mărimi măsurate Mărimi calculate

Nr.
I U UC UB P cosφ φ Z R XL XC C L
exp. °
A V V V W - Ω Ω Ω Ω µF mH
1
2
3
-
-
10

5. Folosind datele măsurate din tabelul 3.1, pe hârtie

milimetrică, la scara respectivă, se trasează caracteristicile (fig.3.3):
a) curbele I, φ, UB, UC=f(C);

26
 b) diagramele vectoriale ale tensiunilor pentru următoarele
regimuri: XC>XL; XC=XL; XC<XL.
6. Se trag concluziile respective.
U I φ
V A °

C
0 μF

Fig.3.3. Caracteristicile de rezonanță I, φ, UB, UC=f(C)

Noţiuni generale (partea teoretică)

Se consideră circuitul electric din figura 3.1 sau figura 3.2
alcătuit dintr-o bobină reală cu rezistenţă şi inductivitate proprie L,

27
condensatorul cu capacitatea C grupate în serie în regim permanent
sinusoidal.
Aplicând legea lui Ohm pentru valori efective, obţinem:
U
I , (3.1)
Z
unde: I - valoarea efectivă a intensităţii curentului, A;
U - valoarea efectivă a tensiunii aplicate la circuit, V;
Z - impedanţa circuitului determinată din expresia, Ω:

Z  R2   X L  X C  ,
2
(3.2)

unde:
1 1
X L   L  2 fL; XC   , (3.3)
C 2 fC
numite, respectiv, reactanţă inductivă și reactanţă capacitivă, iar
X  X L  XC (3.4)
se numește reactanţa totală a circuitului;
  2 f - pulsația rad/s sau 1/s.
Aplicând o tensiune sinusoidală la bornele circuitului, curentul
în circuit, de asemenea, va varia conform legii sinusului:
i  I m sin t    . (3.5)
Defazajul dintre curentul şi tensiunea din circuit se calculează
din relaţia:
U  UC
  arctg L (3.6)
UR
sau
X  XC
  arctg L . (3.7)
R
În timp ce modulul impedanţei Z este totdeauna pozitiv,
defazajul poate avea atât valori pozitive, cât şi negative.
28
 Astfel, pentru un circuit cu caracter inductiv:
XC < XL; X > 0; φ > 0.
Deci, curentul este defazat în urmă faţă de tensiune cu un unghi
φ, unghiul φ este pozitiv.
Iar pentru un circuit cu caracter capacitiv:
XC > XL; X < 0; φ < 0.
Curentul este în avans faţă de tensiune cu un unghi φ, unghiul φ
este negativ.
În condiţia de rezonanţă:
XC=XL; Z=R; și φ=0.
Pulsaţia de rezonanţă a circuitului, precum şi parametrii la
rezonanţă, se deduc din condiţia de rezonanţă:
1 1 1
𝑋𝐿0 = 𝑋𝐶0 ; 𝜔0 = ; 𝐿0 = 𝜔 2 ∙𝐶 ; 𝐶0 = 𝜔 2 ∙𝐿 . (3.8)
𝐿∙𝐶 0 0

Intensitatea curentului în circuit la rezonanţă se determină prin

relaţia:
U
I0  , (3.9)
R
iar tensiunile pe capacitate şi pe inductanţă, respectiv, sunt:

UC 0  U L0  0 LI 0 ; U R  U  I0 R . (3.10)
Practic, la calculul parametrilor circuitului pentru regimurile ce
diferă de regimul de rezonanţă, sunt aplicate următoarele formule:
U Ub P
Z ; Zb   R 2  X L2 ; R ;
I I I2

2
U  P XL UC
C
1
XL   b  2  ; L ; XC  ; ;
 I  I   I   XC
29
 P P
cos   ;   arccos . (3.11)
UI UI
La construirea diagramei vectoriale poate fi aplicată metoda
intersecţiei ce reiese din ecuaţia:
𝑈 = 𝑈𝐵 + 𝑈𝐶 .
Întrebări de control:
1. Care sunt mărimile ce caracterizează defazajul dintre
tensiune şi curent?
2. Cum poate fi determinat caracterul circuitului?
3. Care este condiţia rezonanţei tensiunilor şi cum poate fi
obţinută aceasta?
4. Prin ce se caracterizează factorul de calitate al circuitului la
rezonanţă şi care este condiţia de apariţie a supratensiunilor la
rezonanţă?
5. Ce reprezintă mărimile circuitului la rezonanţă?
6. Care sunt formulele de calcul aplicate la determinarea
parametrilor circuitului examinat pentru diferite regimuri?
7. Care este metoda practică aplicată la construirea diagramei
vectoriale?
8. Care sunt condiţiile apariţiei rezonanţei de tensiuni şi care
sunt căile de obţinere a rezonanţei?
Bibliografie:
[1, p. 105-114]
[2, p. 120-123]
[4, p. 53-60]

30
 Lucrarea de laborator nr.4

CIRCUITUL R, L, C DERIVAŢIE ÎN REGIM PERMANENT

SINUSOIDAL. REZONANŢA CURENŢILOR

Scopul lucrării: studierea fenomenului de rezonanţă în circuitul

cu bobină reală şi condensator legate în paralel (derivație).

Regimul de rezonanţă electrică în cazul circuitului ce conţine o

bobină şi un condensator conectate în paralel corespunde condiţiei
la care defazajul dintre curentul din partea neramificată şi tensiunea
aplicată din circuit este egal cu zero.
Condiţia la rezonanţă ce trebuie îndeplinită de parametrii
circuitului, alcătuit din elemente ideale legate în derivaţie,
corespunde expresiilor:
  0; b0  bL0  bC 0  0; bL 0  bC 0 ;
1
= 𝜔0 ∙ 𝐶.
𝜔 0 ∙𝐿

În regim de rezonanţă, admitanţa circuitului devine minimă şi

egală cu conductanţa activă: Y0  Ymin  g. Curentul din circuit va
avea valoare minimă:
I 0  I min  U  g  I R .
Curenţii din ramurile ce conţin elementele reactive ideale L şi C
au în acest caz valori egale:
𝐼𝐿0 = 𝐼𝐶0 = 𝑈 ∙ 𝑏𝐿0 = 𝑈 ∙ 𝑏𝐶0 .
În cazul în care bL 0  bC 0 >g , valorile acestor curenţi depăşesc
valoarea curentului absorbită din rețea (din partea neramificată a
circuitului) şi deci din aceste considerente această rezonanţă se
numește rezonanţă de curenţi.
În cadrul lucrării de laborator se realizează montajul, care
conţine o bobină reală cu rezistenţa Rb şi inductivitatea L, o baterie
de condensatoare cu capacitate C variabilă.

31
 Ordinea efectuării lucrării:
1. Se montează schema din figura 4.1 sau 4.2.

U
FU *
I I
A1 * W A3

U
A2 R
QF
AT

V1
127 V
C L

Figura 4.1. Schemă de montaj la stand

XWM1

V I
U2
+ -
0.186 A

U3 U4
AC 1e-009Ohm AC 1e-009Ohm AC 1e-009Ohm
V1 + +
0.827 A 0.829 A
80 Vrms - -

50 Hz
U1 C2
0° + R1
80 V AC 10MOhm
-
22Ω
100µF
Key=A
L1
300mH 33 %

Figura 4.2. Schemă de montaj în Multisim 12.0

2. Se conectează circuitul la reţea şi se stabileşte tensiunea

indicată de profesor. Se examinează cazul când bateria de
condensatoare este deconectată (C=0). Rezultatele măsurărilor se
introduc în tabelul 4.1.

32
 Tabelul 4.1. Tabelul măsurărilor și rezultatelor
Nr. Mărimi măsurate Mărimi calculate
crt. I U P Ib Ic Cosφ φ Y g bL b C L C
A V W A A - 0
S S S S mH µF
1
2
3
4
-
-
10

3. Conform rezultatelor obţinute în p.2, se calculează parametrii

bobinei reale Rb, L. Pornind de la condiţia rezonanţei de curenţi
bC=bL, se determină valoarea capacităţii condensatorului ce
corespunde condiţiei de rezonanţă.
4. Se execută măsurări experimentale pentru circuitul cu bobina
reală şi condensatorul legaţi în paralel la variaţia capacităţii
condensatorului de la C=0 până la C=60mF (pentru 8-10
experimente cu trecerea prin punctul de rezonanţă). Rezultatele
măsurărilor se introduc în tabelul 4.1.
5. Conform rezultatelor obţinute în tabelul 4.1, se construiesc
pe hârtie milimetrică graficele:
I=f(C); IC= f(C); IL= f(C); φ= f(C).
6. Se efectuează calculul parametrilor elementelor circuitului.
Rezultatele se introduc în tabelul 4.1.

Formulele de calcul:
Conform legii lui Ohm, pentru circuitul din figura 4.1, avem:

I  UY  U  g   Ub2  U g 2   bC  bL  ,
2 2

33
 1
unde: Y  g 2  b 2 - admitanţa circuitului, (S);
Z
Rb
g - conductanţa circuitului, (S);
R   L 
2 2
b

L
bL  2 - susceptanţa inductivă, (S);
Rb2   L 
bC  C - susceptanţa capacitivă, (S);
b  bC  bL - susceptanţa circuitului, (S).
Plecând de la relaţiile de mai sus, se determină parametrii
circuitului:
I
Y - admitanţa circuitului;
U
Rb
g - conductanţa circuitului;
R   L 
2 2
b

L
bL  2 - susceptanţa inductivă;
R   L 
2
b

IC
bC  - susceptanţa capacitivă;
U
bC 1
C - capacitatea; L  - inductivitatea;
   bL
P
cos   - factorul de putere,
UI
iar defazajul dintre curentul total (din partea neramificată a
circuitului) şi tensiunea aplicată se calculează prin relaţia:
𝑏 −𝑏
𝜑 = 𝑎𝑟𝑐𝑡𝑔 𝐿 𝐶 . 𝑔
În timp ce modulul admitanţei este întotdeauna pozitiv,
defazajul poate avea atât valori pozitive, cât şi negative.

34
 Astfel, în cazul unui circuit cu caracter inductiv bL>bC φ>0,
iar în cazul unui circuit cu caracter capacitiv b>0, adică bL<bC şi
φ<0.
7. Se construiesc diagramele vectoriale pentru trei cazuri: până
la rezonanță, la rezonanţă și după rezonanţă.
8. Reieșind din caracteristicile construite (figura 4.3) și
calculele efectuate, se trag concluziile respective.
I φ
A °

C
0 μF

Figura 4.3. Graficele I=f(C); IC= f(C); IL= f(C); φ= f(C).

35
 Întrebări de control:
1. Ce se numeşte rezonanţă şi care sunt particularităţile ei?
2. Care sunt condiţiile rezonanţei de curenţi şi care sunt căile de
obţinere a ei?
3. Ce reprezintă curbele rezonanţei de curenţi şi cum pot fi
explicate acestea din punct de vedere fizic?
4. Care sunt relaţiile ce permit determinarea curentului I în
circuit și a curenţilor în ramuri?
5. Ce reprezintă admitanţa circuitului, conductanţa activă,
susceptanţa totală şi respectiv cea inductivă şi capacitivă?
6. Care este relaţia ce permite calcularea defazajului şi care sunt
mijloacele de ameliorare a factorului de putere?
7. Ilustraţi procedeul ameliorării factorului de putere prin
aplicarea diagramei vectoriale.

Bibliografie:
[1, p. 114-122]
[2, p. 128-137]
[3, p. 106-114]
[5, p. 68-80]

36
 Lucrarea de laborator nr.5

CIRCUITE ELECTRICE TRIFAZATE CU CONEXIUNE

ÎN STEA

Scopul lucrării: studierea unui receptor rezistiv trifazat cu

conexiune în stea alimentat de un sistem trifazat simetric de tensiuni
în următoarele regimuri de funcţionare:
a) echilibrat, cu şi fără fir neutru;
b) dezechilibrat, cu şi fără fir neutru.
Ordinea efectuării lucrării:
1. Se montează schema de montaj din figura 5.1 sau figura 5.2.
2. Tensiunile de fază şi de linie se măsoară cu aplicarea unui
voltmetru cu fire libere.
3. Se execută măsurările tensiunilor şi curenţilor pentru cazul 1
cu fir neutru (c.f.n.) în regimurile indicate în tabelul 5.1.
4. Se execută măsurările tensiunilor şi curenţilor pentru cazul
2 fără fir neutru (f.f.n.) în regimurile indicate în tabelul 5.1.
5. Rezultatele obţinute se introduc în tabelul 5.1.
6. Se efectuează calculul puterilor pentru regimurile indicate.
V
FU a
A
QF A1 x
A
3f B b
36 V, B A2 y
50 H C
C c
N A3 z

A4

Figura 5.1. Schemă de montaj

7. Se construiesc diagramele tensiunilor şi curenţilor pe hârtie
milimetrică pentru regimurile de funcţionare prevăzute în tabelul
5.1.
37
 S1
U1
A + -
U5 A
x
1
+ R1
36.376 V Key = 1 AC 1e-009Ohm
- + U6 U8 100Ω 21 %
36.376 V AC 10MOhm Key=A
+ -
AC 10MOhm -
21.002 V
V1 U2
B + - y 0'
3PH AC 10MOhm A
0 1
R4
21 V 50 Hz AC 1e-009Ohm 100Ω 21 %
U9
+ U7 + - Key=B
36.376 V AC 10MOhm 21.002 V
-
U3
AC 10MOhm + - z
C A
1
R2
U10 AC 1e-009Ohm 100Ω 21 %
+ -
S2 V
Key=C
21.002
U4
+ -
AC 10MOhm A
5.052u

Key = 0 AC 1e-009Ohm

Figura 5.2. Schemă de montaj în Multisim 12.0

Tabelul 5.1. Tabelul măsurărilor și rezultatelor

Mărimi măsurate Mărimi calculate
Variaţia
UAB
UBC
UCA

U0’0

P3F
Ua
Ub

PA
PB
PC
Uc
IA
IB
IC
I0

Regimul

V V V V V V A A A A V W W W W
Echi- 1
librat 2

Dezechi 1
librat 2

Ruperea 1
fazei 2
Scurtcir
cuitarea 2
fazei

8. Se trag concluziile respective.

38
 Noţiuni generale
Circuitele electrice ale căror mărimi electrice (curenţi, tensiuni,
tensiuni electromotoare) formează în funcţionare normală sisteme
de mărimi trifazate se numesc circuite trifazate.
Circuitele trifazate pot să fie cu conexiune în stea sau în
triunghi (la generator sau la receptor). La conexiunea în stea,
capetele x, y, z ale receptoarelor (înfăşurărilor generatorului) se
leagă într-un nod numit neutru, iar capetele A, B, C ale
receptoarelor (înfăşurărilor generatorului) se conectează la
conductoarele de linie.
Conductorul care uneşte punctul neutru al înfăşurărilor
generatorului şi ale fazelor receptoarelor se numeşte conductor
neutru. Conductoarele care leagă înfăşurările generatorului cu
receptorul se numesc conductoare de linie.
F.e.m. sau tensiunea în fazele generatorului şi ale receptorului
faţă de punctul neutru se numeşte f.e.m. de fază sau tensiunea de
fază şi se notează cu UA, UB, UC, iar în formă generală - cu U f .
Tensiunea de fază este tensiunea dintre firul conductor de linie şi
firul conductor neutru. Tensiunea dintre două conductoare de linie
se numeşte tensiune de linie (tensiunea de linie se notează cu doi
indici - UAB, UBC, UCA).
Curentul din conductorul de linie se numeşte curent de linie, iar
curentul care circulă prin una din impedanţele receptorului sau
printr-o înfăşurare a generatorului se numeşte curent de fază.
Pentru conexiunea în stea, curentul I l de linie este egal cu I f
de fază: Il  I f .
În cazul unui receptor în regim echilibrat, tensiunile de fază
formează un sistem trifazat simetric şi deci: U l  3 U f , adică,
valoarea efectiva a tensiunii de linie este de 3 ori mai mare decât
valoarea efectivă a tensiunii de fază.
Pentru un sistem simetric (sarcina simetrică) obţinem
următoarele relaţii: U l  3U f ; Il  I f ; I n  0.
39
 În cazul unui receptor în regim dezechilibrat, obţinem:
a) pentru un sistem trifazat cu 4 fire conductoare:
Ul  3 U f ; Il  I f ;
IN=IA+IB+IC .
b) pentru un sistem trifazat cu trei conductoare:
U l  3U f ; Il  I f ;
IN=0; Ul= Uf .
În acest caz, tensiunile de linie se exprimă prin tensiunile de
fază, prin relaţiile următoare:
UAB=UA+UB; UBC=UB+UC; UCA=UC+UA .
În cazul sarcinilor diverse pe faze ale unui sistem trifazat fără
fir neutru, regimul de funcţionare este dezechilibrat. Curenţii de
fază se schimbă astfel, încât suma vectorială a curenţilor devine
egală cu zero. Devin diferite şi tensiunile de fază. Tensiunea pe fază
cu o sarcină mai mare devine mai mică decât tensiunea la faza
normală, iar la faza cu sarcină mai mică devine mai mare decât la
faza normală. Din aceste considerente nu se practică legarea
grupelor de becuri în stea fără conductor neutru.
Întrebări de control:
1. Ce se numeşte conexiune în stea şi care sunt particularităţile
acesteia?
2. Care sunt relaţiile dintre mărimile de linie şi de fază în cazul
unui receptor în regim echilibrat şi în regim dezechilibrat?
3. Care este rolul firului neutru?
4. De ce pe firul neutru nu se pune siguranţă?
5. Care sunt formulele de calcul al puterilor active, reactive şi
aparente într-un sistem trifazat echilibrat și dezechilibrat?
Bibliografie:
[1, p. 148-156, 158-163, 351-354] [2, p. 154-177, 279-282]
[3, p. 133-147] [4, p. 66-77]
40
 Lucrarea da laborator nr.6

CIRCUIT TRIFAZAT ÎN TRIUNGHI

Scopul lucrării: studierea unui receptor rezistiv trifazat cu

conexiunea în triunghi, conectat la bornele unui sistem trifazat
simetric de tensiuni, în diferite regimuri de funcţionare.

Ordinea efectuării lucrării:

1. Se montează schema din figura 6.1 sau 6.2.
V
a
FU
3f, 36 V, 50 H

A
QF A1

R1
A6
A
B
B A2
C
R1

C
A3

A4
R1
c
A5 b

Figura 6.1. Schemă de montaj

U4 S2
A + -
1.732 A a
U5 U6 Key = 2
AC 10MOhm AC 10MOhm AC 1e-009Ohm
U3 S1
+ + AC 1e-009Ohm
V V
Key = 1
36.003 36.003 +
- -
1 A R4
V2 U8 - U12 100Ω
B + -
3PH A
AC 10MOhm Key=A
1.732 + U11
36 %
36.003 V AC 10MOhm
36 V 50 Hz U7 AC 1e-009Ohm -
+
V
U2
AC 10MOhm 36.003
R1 - AC 1e-009Ohm
+ 100Ω U10
+
36.003 V 1 A
Key=A
- AC 10MOhm -
U9 36 % + -
+ - V
R2
C A
36.003
1.732
U1 100Ω
+ - Key=A 36 %
AC 1e-009Ohm A
1 b
c
AC 1e-009Ohm

Figura 6.2. Schemă de montaj în Multisim 12.0

41
 2. Tensiunile de fază şi de linie se măsoară cu ajutorul unui
voltmetru unit la două fire libere.
3. Rezultatele de măsură ale tensiunilor şi curenţilor se introduc
în tabelul 6.1.
4. Aplicând rezultatele experimentelor din tabelul 6.1, se
calculează puterile active în regimurile de funcţionare indicate în
tabel și se construiesc diagramele fazoriale respective.
Tabelul 6.1. Tabelul măsurărilor și a rezultatelor calculelor
Mărimi măsurate Mărimi calculate
Regimul Uab Ubc Uca Iab Ibc Ica IA IB IC Pab Pbc Pca P3F
V V V A A A A A A W W W W
Echilibrat
Dezechilib.
Ruperea de
fază
Ruperea de
linie

Noţiuni generale
Conexiunea în triunghi a receptoarelor se realizează prin
legarea bornei de ieşire a primului receptor cu borna de intrare a
receptorului următor. Punctul de legătură dintre două receptoare
constituie punctul de plecare al conductorului de linie. În cazul
conexiunii în triunghi, conductorul neutru lipseşte, iar căderea de
tensiune pe fiecare receptor este egală cu căderea de tensiune dintre
două conductoare de linie. Deci, la conexiunea în triunghi,
tensiunea de fază Uf este egale cu tensiunea de linie Ul, adică:
Uf=Ul.
Pentru a determina relaţia de legătură dintre curenţii de linie şi
cei de fază se aplică prima teorema a lui Kirchhoff. Succesiv, pentru
nodurile A, B, C rezultă:
IA=Iab – Ica ; IB=Ibc – Iab ; IC=Ica – Ibc .
42
 Pentru un receptor trifazat conectat în triunghi în regim
echilibrat vom avea:

𝐼𝑙 = 3 ∙ 𝐼𝑓 - curentul de linie este de 3 ori mai mare decât

valoarea efectivă a curentului de fază, iar Uf=Ul.

Întrebări de control:
1. Care sunt relaţiile dintre mărimile de linie şi de fază într-un
circuit trifazat în regim echilibrat, în regim dezechilibrat?
2. Care este modul de conexiune a receptoarelor în triunghi?
3. Care sunt particularităţile regimului de funcţionare cu un
conductor de fază întrerupt şi care este diagrama fazorială în acest
caz?
4. Care sunt particularităţile regimului de funcţionare a
circuitului trifazat cu un conductor de linie întrerupt şi care este
diagrama fazorială în acest caz?
5. Care este cauza excluderii regimului de scurtcircuitare a unei
faze a receptorului trifazat?

Bibliografie:
[1, p. 151-163]
[2, p. 154-169]
[3, p. 140-147]
[4, p. 77-84]

43
 Lucrarea de laborator nr.7

AMELIORAREA FACTORULUI DE PUTERE ÎN CIRCUITELE

TRIFAZATE

Scopul lucrării: cercetarea posibilităţilor de îmbunătăţire a

factorului de putere al motorului asincron trifazat cu rotor în
scurtcircuit prin conectarea în derivaţie la fiecare fază a înfăşurării
statorului unei baterii de condensatoare.
Consideraţii teoretice
Diferite instalaţii electrotehnice (motoare, transformatoare ş.a.)
au câmpuri magnetice mari, adică au reactanţă inductivă, care
consumă curent reactiv. Tensiunea U, puterea activa P şi curentul
receptorului depind de factorul de putere ”cosφ”:
P
I
U cos  - pentru sarcina monofazată;
𝑃
𝐼𝑛 = - pentru sarcina trifazată. (7.1)
3∙𝑈𝑛 ∙𝑐𝑜𝑠𝜑

Prin urmare, la micşorarea factorului de putere cosφ , pentru a

menţine la acelaşi nivel puterea P, este nevoie de o sursă mai
puternică. Generatorul de curent alternativ este calculat însă pentru
o tensiune şi un curent nominal, adică Unom - tensiunea pentru care
este aleasă izolaţia generatorului; Inom - curentul, conform căruia
sunt calculate toate componentele generatorului.
Prin urmare, puterea aparentă a generatorului
Snom= 3 ∙Unom∙Inom este o mărime constantă.
Puterea activă a generatorului:
P  S cos   U n I n cos  . (7.2)
De aici reiese că pentru valoarea constantă S şi U n  const.
micşorarea factorului de putere conduce la micşorarea puterii active,
ceea ce, la rândul său, la utilizarea incompletă a puterii motorului.

44
 În alt caz, dacă se admite că P  const. şi U  const., atunci
micşorarea lui cosφ conduce la supraîncărcarea generatorului, ce
reiese din formula (7.1).
Factorul de putere se determină din raportul puterii active faţă
P
de puterea aparentă, cos   .
S
Aici este evident că factorul de putere arată ce parte din energia
totală produsă de generator se transformă în altă formă de energie.
Notăm I1 , curentul generatorului pentru cosφ1=1 şi
I2 pentru cosφ2<1.
Atunci, conform condiţiei P  const. , vom avea:

UI1 cos 1  UI 2 cos 2 .

cos 1 1
De aici: I 2  I1 sau I 2  I1 .
cos 2 cos 2
Majorarea curentului conduce la creşterea pierderilor prin
încălzirea conductoarelor de alimentare.
Notăm:

P1 - pierderea de putere pentru cosφ1; P1  I1  R1;

2

P2 - pierderea de putere pentru cosφ2; P2  I 2  R1;

2

Rl - rezistenţa conductoarelor de linie.

1 P1
Deci, avem P2  I12  R1  sau P2  .
cos 2
2
cos 2 2
Pierderile de putere sunt direct proporţionale cu pătratul
factorului de putere. De aici tragem concluzia că micşorarea lui
cosφ în primul rând conduce la utilizarea incompletă a puterii
motorului prin alimentarea de la generator, în al doilea rând – la
creşterea pierderilor de putere prin efectul Joule în conductoarele de
alimentare, în înfăşurările generatorului şi ale transformatoarelor.
45
 Metodele de îmbunătăţire a factorului de putere:
1. Metode care nu prevăd folosirea dispozitivelor de
compensare reglementară a procesului tehnologic, ceea ce conduce
la ameliorarea regimului instalaţiilor:
a) înlocuirea motoarelor şi transformatoarelor cu sarcină
incompletă cu altele de putere mai mică;
b) limitarea timpului de funcţionare în gol a transformatoarelor
electrice şi a motoarelor electrice.
2. Metode care prevăd utilizarea dispozitivelor de compensare:
aplicarea bateriei de condensatoare sau compensatoare sincrone. Ca
rezultat, în acest caz, componenta reactivă a curentului este
compensată de curentul capacitiv generat de bateria de
condensatoare sau de compensatorul sincron. Pentru a îmbunătăţi
cosφ, este necesar a micşora valoarea φ1 până la φ2, folosind
capacitatea de compensare:
P  tg1  tg2 
Cy  , (7.3)
U 2
unde:  - pulsaţia;
φ1 şi φ2 - unghiurile de defazaj până şi după compensare.
Componenta reactivă a curentului IL după conectarea
condensatoarelor este compensată parţial de curentul reactiv IC. La
o anumită valoare a capacităţii C curentul IL poate fi compensat în
întregime.
În acest caz, defazajul φ1 (unghiul dintre curentul I şi tensiunea
U) este micşorat până la mărimea φ2, iar curentul I scade până la
valoarea I2.
În circuitele trifazate, condensatoarele ca şi alţi consumatori de
energie electrică, pot fi conectate în stea (Y) sau în triunghi (∆), în
funcție de tensiunea reţelei de alimentare şi tensiunea maximă
pentru care sunt calculate condensatoarele. În cazul conectării în
stea, capacitatea CY este calculată după formula (7.3).
La conectarea în triunghi, valoarea capacităţii de compensare
se va micşora de trei ori, deoarece în acest caz fiecărui condensator
îi revine tensiunea de linie ( U1  3U f ).
46
 Ordinea efectuării lucrării:
1. Se montează circuitul electric din figura 7.1.

V CY

A W
~3F 50 Hz. 380V

QF
A
B M
C

C∆

Figura 7.1. Schemă de montaj

XWM1

C1 C2 C3
V I 50µF 50µF 50µF
U1
+ -
9.908 A
S7
+ U2AC 1e-009Ohm Key = 1
381.081 V AC 10MOhm
- M1
V1 A

3PH B

220 V 50 Hz C Te

S1
Key = 2

C4 C6
30µF 30µF
C5

30µF

Figura 7.2. Schemă de montaj în Multisim 12.0

47
 2. Conectând motorul, se măsoară tensiunea, intensitatea
curentului şi puterea activă a motorului (condensatoarele de
compensaţie fiind deconectate). Pe baza acestor măsurări se
calculează valoarea factorului de putere.
3. Se calculează capacitatea necesară a condensatoarelor de
compensare la majorarea factorul de putere până la 0.8,
condensatoarele fiind conectate în paralel cu înfăşurările motorului.

Calculul se efectuează pentru două cazuri:

a) condensatoare grupate în stea;
b) condensatoare legate în triunghi.
4. Se cuplează condensatoarele cu capacitatea calculată în stea
(respectiv în triunghi ) şi pornind motorul, se măsoară curenţii de
linie şi se verifică mărimea lor pentru cosφ=0.8 după compensare.
5. Rezultatele măsurărilor se introduc în tabelul 7.1.

Tabelul 7.1. Tabelul măsurărilor și a rezultatelor

Mărimi măsurate Mărimi calculate
Schema de C U I P cosφ φ Q
conectare
µF V A W - ° VAr
a condensatoarelor
În stea (Y)

În triunghi (∆)

48
 Lucrarea de laborator nr.8

STUDIEREA TRANSFORMATORULUI MONOFAZAT

Scopul lucrării: determinarea pierderilor în miezul

feromagnetic şi în cupru ale transformatorului monofazat.
Determinarea caracteristicilor transformatorului şi construirea
diagramei fazoriale.
Consideraţii teoretice
Transformatorul electric monofazat este un aparat static
destinat transformării energiei electrice de o tensiune la o altă
tensiune la una şi aceeaşi frecvenţă f. Transformatorul este veriga
de bază în sistemul de distribuţie a energiei electrice la distanţă.
Transformatorul este utilizat, de asemenea, în dispozitivele de
automatică, în liniile de telecomunicaţii ş.a.
Principiul de funcţionare al transformatorului se bazează pe
fenomenul inducţiei mutuale şi este constituit din două bobine
înfăşurate pe unul şi același miez feromagnetic. Înfăşurarea primară
cu numărul de spire N1 este conectată la reţea, iar înfăşurarea
secundă cu numărul de spire N2 se conectează la consumator.
Curenţii bobinei primare (I1) şi bobinei secundare (I2) formează
un flux magnetic variabil, liniile de inducţie ale căruia se închid prin
miezul feromagnetic. O parte foarte mică a acestui flux se închide
prin aer în jurul bobinelor primare şi secundare şi creează fluxuri de
dispersie (parazitare, pierderi). Tensiunile electromotoare induse în
bobinele transformatorului de fluxul magnetic principal Φm au
expresiile:
E1=4.44∙f∙N1∙Фm; E2=4.44∙f∙N2∙Фm.
La funcţionarea transformatorului în regim de sarcină, fluxul
magnetic al bobinei secundare este orientat în sens opus fluxului
magnetic principal.

49
 Fluxul magnetic principal în regim nominal al
transformatorului practic rămâne constant. Acest fenomen se
explică prin faptul că acţiunea de demagnetizare a curentului I2 din
bobina secundară este compensată prin creşterea curentului I1.
Creşterea curentului I1 reiese din relaţia U1  E1 :
U1  E1
I1  .
Z1
Fluxurile de dispersie Φd1 și Φd2 induc de asemenea în
înfăşurările transformatorului f.e.m. de dispersie Ed1 şi Ed1.
Acestor fluxuri le corespund reactanţele inductive Xd1 şi Xd2
unde X d 1   L1d ; X d 2   L2 d .
Conform teoremei a doua a lui Kirchhoff, vom avea:
U 1   E1  I 1R1  jI 1 X1d ; E 2  U 2  I 2 R2  jI 2 X 2 d .
În baza acestor fenomene poate fi construită diagrama fazorială
a transformatorului la funcţionarea în regim de sarcină. Parametrii
principali ai transformatorului pot fi determinaţi la încercarea
efectuată în regim de “scurtcircuit”. La încercarea în gol pot fi
determinate cu o precizie destul de înaltă raportul de transformare
E
K1  1 , unde E2  U 20 şi E1  U10 şi pierderile în fier ( PFe ).
E2
În regim de scurtcircuit al transformatorului (regim de avarie),
la tensiunea Un, bobinele se vor supraîncălzi brusc şi
transformatorul se va deteriora. Cu scopul evitării supraîncălzirii,
încercarea în scurtcircuit trebuie să fie efectuată aplicând la bobina
primară a transformatorului o tensiune joasă UIsc , astfel curenții ce
vor curge prin înfășurări vor avea valori nominale. În acest caz,
pierderile în fier, care depind de mărimea tensiunii UIsc, vor avea
valori mici care pot fi neglijate. Se poate considera că puterea
consumată de transformator în regim de scurtcircuit Psc se

50
cheltuiește la recuperarea pierderilor în înfăşurări prin efectul Joule
(pierderile în cupru PCu).
La determinarea randamentului transformatorului se aplică
formula:
𝛽 ∙𝑆𝑛 ∙𝑐𝑜𝑠𝜑 2
𝜂 = 𝛽∙𝑆 2
,
𝑛 ∙𝑐𝑜𝑠𝜑 2 +𝑃 𝐹𝑒 +𝛽 ∙𝑃 𝐶𝑢
II
unde   - coeficientul relativ de încărcare a transformatorului;
I 2n
S n – puterea aparentă nominală a transformatorului;
cosφ2 – factorul de putere al circuitului secundar.
Factorul de putere al transformatorului cosφ1 se calculează prin
P
expresia: cos 1  1 .
U1  I1
Căderea de tensiune ∆U2, de regulă, exprimată în procente, este
calculată prin formula:
U U2
U 2%  20 100%,
U 20
unde: U20 - tensiunea secundară la funcţionarea în gol.
Parametrii transformatorului sunt reflectaţi prin variaţia
tensiunii secundare U2, a curentului din bobina primară şi a altor
mărimi în funcție de curentul I2 din circuitul secundar, valorile U1, f
şi cosφ2 nefiind modificate.
De regulă, în literatură sunt indicaţi parametrii tehnici ai
transformatorului, şi anume: tensiunile nominale U1n şi U2n; puterea
nominală S n ; curentul în bobina primară la funcţionarea în gol I10,
pierderile de putere PFe , PCu şi tensiunea la scurtcircuit U1sc. Toate
aceste mărimi, în afară de U1n şi Sn, se determină în procesul
lucrării. Prin urmare, încercările de mers în gol şi în scurtcircuit pot
determina starea de funcţionare în care se află la momentul dat
miezul şi înfăşurările transformatorului. Aceste mărimi nu trebuie să

51
difere mult de cele indicate în paşaportul tehnic al
transformatorului.
Ordinea efectuării lucrării:
1. Se montează circuitul din figura 8.1.
2. Circuitul se conectează la reţeaua de alimentare şi se
stabileşte cu ajutorul autotransformatorului tensiunea nominală U1.

FU * T
A1 * W A2
220, V

Rs
V1 V2
AT

Figura 8.1. Schemă de montaj

3. Se micșorează rezistența consumatorului de la R   (mers
în gol) până la o sarcină care depăşeşte de două ori I2=2∙I2n sarcina
nominală, rezultatele măsurărilor se înscriu în tabelul 8.1.
Tabelul 8.1. Tabelul măsurărilor și rezultatelor
Nr. Mărimi măsurate Mărimi calculate
crt. U1, I1, I2 , U2, P1, P2, cosφ η, ∆U2,
V A A V W W % %
1
2
3
4
5
6
7
8
52
 4. Aplicând rezultatele din tabelul 8, se construiesc următoarele
caracteristici ale transformatorului monofazat: I1=f(I2), P1= f(I2),
cosφ1= f(I2), U2= f(I2), ∆U2=f(I2), η= f(I2).

cosφ1 U2 I1 ΔU P1 η
V A % W %

I2 ,A
0
Figura 8.2. Caracteristicile transformatorului monofazat

53
 Lucrarea de laborator nr.9

MĂSURAREA PUTERII ACTIVE ÎN CIRCUITUL TRIFAZAT CU

APLICAREA TRANSFORMATOARELOR DE MĂSURĂRI
ELECTRICE: DE CURENT ŞI DE TENSIUNE

Scopul lucrării: măsurarea puterii în circuitele trifazate cu

ajutorul transformatoarelor de măsurări de curent şi de tensiune.

Ordinea efectuării lucrării:

1. Se montează circuitul conform schemei din figura 9.1 şi se
conectează la reţea.
2. Aplicând indicaţiile aparatelor, se calculează puterea în
circuitul primar. Se determină valoarea unei diviziuni a
wattmetrului, folosind formula:
U I
KW  n n KU  K I ,

unde: In, Un - curentul nominal şi tensiunea nominală a
wattmetrului;
α - numărul de diviziuni de pe cadranul wattmetrului;
KI, KU - rapoartele de transformare ale transformatoarelor de
curent şi de tensiune (se determină conform parametrilor de bază ai
transformatorului şi se compară cu indicaţiile aparatelor).
Puterea în circuitul primar se determină prin formula
P  3KW   (α - indicaţia wattmetrului în diviziuni).
3. Puterea determinată se compară cu puterea calculată prin
formula puterii active:
P3 f  3 U l  Il (sarcină activă).

54
 Consideraţii teoretice
Transformatoarele de măsurări electrice sunt destinate majorării
diapazonului aparatelor de măsură. Ele permit izolarea deplină a
acestor aparate de la circuitul cu tensiune înaltă în care se
efectuează măsurările. Bobina primară a transformatorului de
măsurare este conectată la reţea, iar la bobina secundară se
conectează aparatele de măsurare.
Transformatorul de tensiune (T.V.) funcţionează în regim mers
în gol, deci, în circuitul bobinei secunde sunt conectate: voltmetrele,
bobinele de tensiune ale frecvențmetrelor, ale wattmetrelor, ale
contoarelor, ale fazmetrelor ș.a.
Transformatorul de curent funcţionează în regim de
scurtcircuit, deci, în circuitul secund se conectează ampermetrele şi
circuitele serie ale aparatelor de măsurare. În figura 9.1 este
reprezentată schema de conectare a aparatelor în circuit prin
aplicarea transformatoarele de măsură.

A
QF AA
~3F, 50 Hz. U=380V

R V
B M
S AB
T
N C L1 TA L2
AC
N M1 M2
220V
TV
110V
A W V

Figura 9.1. Schemă de montaj

55
 Bornele transformatorului de tensiune sunt marcate identic
transformatorului de putere. Bornele înfăşurării primare ale
transformatorului de curent, conectate consecutiv în linie, sunt
marcate prin literele L1 şi L2, cele secundare corespunzător prin
I1 şi I2. Pentru a obţine măsurări calitative, transformatoarele de
măsurare trebuie să fie cât mai exacte.

Întrebări de control:
1. Cu ce scop sunt aplicate transformatoarele de măsurare?
2. Cum sunt marcate în schemă transformatoarele de curent şi
transformatoarele de tensiune?
3. De ce depinde exactitatea rezultatelor măsurării aparatelor
conectate în circuit prin transformatoarele de măsurare?
4. Este admisibilă funcţionarea transformatorului de curent în
gol?

56
 Lucrarea de laborator nr.10

MOTORUL ASINCRON TRIFAZAT CU ROTOR

ÎN SCURTCIRCUIT

Scopul lucrării: determinarea şi marcarea bornelor

înfăşurărilor statorice, conectarea şi punerea în funcţiune a
motorului asincron.
Consideraţii teoretice
Motoarele asincrone trifazate se bucură de o aplicare largă în
industrie, agricultură şi în alte ramuri ale economiei naţionale.
Aceasta se datorează construcţiei simple, costului mic şi robusteții
lor în exploatare.
Motorul asincron este constituit din două părţi principale:
- statorul, ca parte fixă, având rolul de inductor, adică
producerea câmpului magnetic învârtitor;
- rotorul, partea mobilă (cu rol de indus, în care câmpul magnetic
rotitor induce tensiuni electromotoare şi curenţi electrici, deoarece
înfăşurările rotorice sunt închise) destinată transformării energiei
electrice în energie mecanică.
În crestăturile statorului sunt plasate trei bobine numite faze,
situate una faţă de alta sub un unghi de 1200. Sfârşitul şi începutul
fiecărei faze sunt scoase în cutia de borne, ceea ce permite
conectarea fazelor în stea sau în triunghi.
În majoritatea cazurilor, motoarele asincrone sunt prevăzute
pentru tensiunea 380/220, V, mai rar pentru tensiunea 220/127, V.
Aceste tensiuni sunt indicate pe cutia de borne a motorului.
Faza motorului se află sub tensiunea de 220, V, în al doilea саz, sub
tensiunea de 127, V. În funcție de tensiunea de linie din reţea,
înfăşurările statorice pot fi legate în stea sau în triunghi. Intrările
înfăşurărilor sunt marcate corespunzător prin C1, C2 şi C3, iar
ieşirile corespunzător prin C4, C5 şi C6. Rotorul reprezintă un
57
cilindru scurtcircuitat, realizat din tole subţiri de oţel special izolate
una de alta.
În crestăturile din interior sunt plasate verigi legate respectiv în
inele la capetele rotorului. Conectarea înfăşurărilor statorice la
reţeaua trifazată generează câmp magnetic rotativ, cu numărul de
turaţii determinat prin formula:
60  f
n ,
p
unde:
f - frecvenţa curentului alternativ;
p - numărul de perechi de poli ai câmpului magnetic.
Cuplul la arbore este rezultatul interacţiunii câmpului rotativ
asupra curentului din înfăşurarea rotorică (forţa lui Laplace).
Rotorul se caracterizează prin numărul de turaţii n. Evident, n < n1,
adică rotorul se învârte cu “întârziere” faţă de câmpul magnetic
rotativ al statorului, de aici şi denumirea de motor asincron. Gradul
de întârziere este caracterizat prin coeficientul de alunecare a
motorului asincron s. Schimbarea direcţiei de rotire a rotorului se
realizează prin schimbarea sensului de rotire a câmpului magnetic,
adică depinde de succesiunea tensiunilor de alimentare din reţea
(succesiunea directă sau inversă – ABC sau ACB). Practic, pentru a
schimba sensul de rotire, este necesar a schimba cu locurile două
conductoare de linie.

Ordinea efectuării lucrării:

1. Determinarea bornelor înfăşurării respective
Se aplică schema din figura 10.1. Circuitul se conectează la o
reţea cu U=36, V printr-o lampă de control. În cazul când circuitul
este închis, lampa va lumina. Astfel, se stabilesc bornele fiecărei
înfăşurări statorice (figura 10.1).
Dacă lampa luminează, atunci bornele conectate aparţin
înfăşurării respective.
58
 În protocolul de încercări, pe desenul cu indicaţia bornelor
înfăşurărilor statorului se talonează perechile de borne cu
inscripţiile: 1-1’, 2-2’, 3-3’, adică înfăşurarea ”unu”, “doi” şi “trei”.
Cutia de borne a
motorului
QF C1 C2 C3

127 V

Figura 10.1. Schemă de montaj pentru determinarea

bornelor înfășurărilor

2. Determinarea bornelor de intrare şi de ieşire ale bobinelor

statorului
La determinarea bornelor de intrare şi de ieşire ale bobinelor
statorului se aplică metoda de transformaţie (fenomenul inducţiei
mutuale) ce permite determinarea intrărilor şi ieşirilor fiecărei
înfăşurări a statorului. În acest scop, vom marca la început bornele
unei bobine cu C1 şi C4. Această fază se leagă în serie cu altă bobină
şi ambele se conectează la reţeaua de alimentare cu tensiune
sinusoidală (figura 10.2, a sau figura 10.2, b).
La bornele bobinei a treia se conectează un voltmetru. Astfel,
înfăşurările statorului reprezintă un transformator. Dacă ieșirea
primei înfăşurări (C4) este conectată cu intrarea celei de-a doua (C2),
câmpurile magnetice formate de aceste două bobine au aceeaşi
direcţie (legare coordonată, figura 10.2, b), deci, câmpul magnetic
rezultant prin inducţie va crea în bobina a treia o tensiune
electromotoare (acul voltmetrului va devia).
În caz contrar (legarea ieşirii C4 cu ieşirea C5 a bobinei a doua),
câmpurile magnetice vor avea direcţii opuse şi câmpul magnetic

59
rezultant va fi egal cu zero, iar acul voltmetrului va rămâne
nemişcat (legarea necoordonată, figura 10.2, a). În același mod
găsim bornele C3 şi C6. Acestea le observăm în figura 10.2, b) (acul
voltmetrului deviază) şi 10.2, a) (acul voltmetrului este nemișcat).
220 V 220 V

QF QF

C4 C2 C4 C2

C1 C5 C1 C5
C6 C3 C6 C3

V V

a) b)
Figura 10.2. Schemă de montaj pentru determinarea începuturilor
și sfârșiturilor înfășurărilor

Astfel, vom cunoaște începuturile și sfârșiturile înfășurărilor

statorice și vom putea conecta motorul la rețea în stea sau în
triunghi, executând șunturile respective (figura 10.3).
A B C A B C

C1 C2 C3
C1 C2 C3 C1 C2 C3

C6 C4 C5 C6 C4 C5

C4 C5 C6 Cutia de borne a Cutia de borne a

motorului, conexiunea motorului, conexiunea
stea în triungh

Figura 10.3. Marcajul și conexiunea înfășurărilor în cutia

de borne a motorului
60
 3. Se conectează motorul conform schemei (figura 10.4,
conectarea în sta, şi figura 10.5, conectarea în triunghi). Se măsoară
curentul la demarare şi cel nominal. Se determină relaţia dintre
curenţi.
4. Cu ajutorul tahometrului se măsoară turaţiile rotorului şi se
calculează coeficientul de alunecare.
5. Se schimbă direcţia de rotire a motorului prin modificarea
ordinii de succesiune a două faze ale sistemului de alimentare a
motorului.

A C1 C4
~3F, U=380V, 50 Hz.

QF
R
B C2 C5
S A1 A2 M

T K

N C C3 C6

Figura 10.4. Conectarea înfășurărilor motorului în stea

A
~3F, U=220V, 50 Hz.

QF C6 C1
R
C3
B M
S A1 A2
C5
T K C4
C2
N C

Figura 10.5. Conectarea înfășurărilor motorului în triunghi

61
 Întrebări de control:
1. De ce motorul studiat se numește motor asincron?
2. De ce miezul statorului şi rotorului este executat din tole
subţiri din oţel special izolate una de alta?
3. Cum se determină intrările şi ieşirile înfăşurărilor statorului?
4. Cum se poate schimba direcţia de rotire a rotorului?
5. Cum se determină valoarea curentului de pornire a motorului
asincron?
6. Cum îşi schimbă valoarea factorul de putere al motorului
asincron la trecerea din mers în gol la sarcina nominală?
7. Cum se va schimba cuplul arborelui motorului asincron, dacă
tensiunea de alimentare se va micşora cu 20%?

62
 Lucrarea de laborator nr.11

STUDIEREA GENERATORULUI DE CURENT CONTINUU

Scopul lucrării: studiul elementelor constructive ale

generatorului de curent continuu cu excitaţie serie şi determinarea
caracteristicilor de bază ale generatorului:
a) caracteristica de mers în gol;
b) caracteristica externă şi de reglaj.
Consideraţii teoretice
Principalele elemente ale generatorului de curent continuu
sunt statorul cu poli magnetici şi rotorul cu înfăşurarea rotorică
(indusul) şi dispozitivul port-perie şi periile.
Maşina de curent continuu la care înfăşurarea de excitaţie este
legată în paralel cu indusul se numește maşină de curent continuu cu
excitaţie în derivaţie.
Între polii principali sunt aşezaţi polii auxiliari cu scopul de a
îmbunătăţi condiţiile de comutaţie şi de a compensa reacţia
indusului.
De regulă, numărul de poli auxiliari coincide cu numărul de
poli principali. Bornele înfăşurărilor auxiliare sunt marcate D1 şi D2.
Т.е.m. indusă în indus când acesta se învârte cu turaţia (n) în
câmpul magnetic:
pn N
E    , sau E  Ke    n ,
60 a
unde: p - numărul de poli;
n - numărul de rotaţii ale indusului;
N - numărul de conductoare ale indusului;
a - numărul de căi de curent;
 - fluxul unui pol principal.

63
 Dependenţa E=f(Ic) determinată la mers în gol când curentul în
indus este egal cu zero, iar numărul de rotaţii (n) este constant, se
numeşte caracteristică de mers în gol.
La determinarea caracteristicii mers în gol, indusul este rotit de
un motor prim. La început curentului din bobina de excitaţie i se
comunică o valoare maximă (excitație maximă), apoi curentul de
excitaţie se micşorează până la zero, când fluxul magnetic remanent
induce în înfășurarea rotorică t.e.m. E=(2 - 3 %) Un , unde Un este
tensiunea nominală a generatorului.
În continuare, curentul de excitaţie se va ridica până la valoarea
iniţială şi ca rezultat se vor obţine ramurile ascendentă şi
descendentă ale caracteristicii "mers în gol". Aceste ramuri nu
coincid din cauza fenomenului de histerezis magnetic. Sarcina
conectată la generator absoarbe curentul determinat de relaţia:
I s  Ii  I e ,
unde: Ii - curentul indusului;
Ie - curentul de excitaţie.
Curentul Ie este foarte mic, deci Is =Ii.
Tensiunea la bornele maşinii U=E-IiRi .
Creşterea curentului de sarcină conduce la micşorarea tensiunii
la bornele indusului. Aceasta, la rândul său, conduce la micşorarea
tensiunii generatorului.
Dependenţa tensiunii U la bornele generatorului de curentul
de sarcină Is, când rezistenţa înfăşurării de excitaţie Re=const. şi
n=const. se numeşte caracteristică externă a generatorului.
La un curent al sarcinii (curentul critic) Ic= (2÷3) In începe
căderea bruscă a tensiunii până la zero. În circuitul indusului se
stabileşte un curent de scurtcircuit susţinut de t.e.m. indusă de
fluxul permanent al maşinii.
Stabilirea tensiunii U=const. la bornele generatorului de curent
continuu, când sarcina este variabilă, este realizată prin schimbarea
curentului de excitaţie (caracteristică de reglaj).
64
 Caracteristica de reglaj indică variaţiile curentului de excitaţie
pentru a menţine o tensiune constantă la bornele generatorului de
curent continuu.
Ordinea efectuării lucrării:
1. Se montează schema de încercare a generatorului (figura
11.1).

A2
C2
~3F, U=380V, 50 Hz.

Re
C1 A2 C1
R
C2 E1
S M G V RS
T C3 RE
A1
E2

A1

Figura 11.1. Schemă de montaj

2. Se determină caracteristica “mers în gol”.
În acest scop, se deconectează reostatul Rs şi cu ajutorul
reostatului Re se fixează un curent de excitaţie la care voltmetrul va
indica o tensiune cu 20-25% mai mare decât cea nominală. Maneta
reostatului Re se deplasează numai în direcţia micșorării curentului
de excitaţie, notând pentru Ie valorile corespunzătoare ale t.e.m. E.
Se deconectează reostatul Re şi se notează valoarea E0 condiţionată
de fluxul magnetic remanent al maşinii. Se conectează din nou
reostatul Re şi, deplasând maneta reostatului numai în direcţie
opusă, se determină a doua ramură a caracteristicii mers în gol.
3. Caracteristica externă a generatorului.
Pentru aceasta se conectează reostatul Rs. Variind valorile
rezistenţelor Re şi Rs, vom fixa regimul nominal al generatorului

65
Un şi In. Ulterior, rezistenţa va rămâne neschimbată, Re=const.
Variind Rs de le maxim până la scurtcircuit, se determină
caracteristica externă a generatorului.
4. Caracteristica de reglaj a generatorului.
Pentru aceasta, deconectăm sarcina, fixăm tensiunea nominală
în regim "mers în gol" şi notăm valoarea curentului de excitaţie Ie.
Variind curentul de sarcină de la 0,25In până le 1,25In, de fiecare
dată notăm curentul de excitaţie la care tensiunea la bornele mașinii
U=сonst.
5. Rezultatele încercărilor sе înscriu în tabelul 11.1.
6. Folosind aceste date, se vor construi caracteristicile E=f(Ic);
U=f (Is); Ic=f(Is).
Tabelul 11.1. Tabelul măsurărilor
Regim “mers în Caracteristica Caracteristica
gol” externă de reglaj
Nr.
crt. Ie E E Ie U I Ie I

A V V A V A A A

66
 Întrebări de control:
1. Care sunt elementele constructive ale generatorului de curent
continuu?
2. De ce depinde t.e.m. a generatorului de curent continuu?
3. Care mărimi influenţează asupra tensiunii la bornele
generatorului de curent continuu?
4. Ce prezintă reacţia indusului?
5. Cum se explică că uneori nu are loc autoexcitația
generatorului de curent continuu?

67
 BIBLIOGRAFIE
1. Pantiușin V.K. Electrotehnica. Moscova, 1976.
2. Borisov I.M., Lipotov D.M. Electrotehnica. Moscova:
Energoatomoizdat, 1985.
3. Kasatkin A.K. Electrotehnica. Moscova, 1983.
4. Ivanov A.A. Spravocinik po electrotehnike. Kiev, 1984.
5. Iastrebov O.I. Laboratornîe rabotî po electrotehnike i osnovam
electrotehniki. Kiev, 1966.
6. Gh. Derevenciuc. Electrotehnica și echipamentul electric.
Chișinău: UTM, 2007.
7. V. Guțu. Electrotehnica și electronica. Chișinău, 2010.
8. A. Potâng. Analiza circuitelor electrice liniare în regim
permanent sinusoidal și periodic nesinusoidal. Chișinău: UTM,
1995.
9. A. Simion. Electrotehnica. Bucureşti: Editura didactică şi
pedagogică, 1981.
10. H. Rosman. Circuite electrice liniare. Vol. II. I. Iaşi, 1974.
11. A. Creţu şi alţii. Electrotehnica. Iaşi, 1980.
12. A. Timotin. Lecţii la bazele electrotehnicii. Bucureşti: Editura
didactică şi pedagogică, 1980.
13.V.A. Poleacov. Electrotehnica.

68
 CUPRINS
1. Introducere …………….……………………….........…..……....3
1.1. Ordinea de efectuare a lucrării de laborator ...…….…..…..3
1.2. Instrucţiuni privind tehnica securităţii în
laborator…………………………………………………..…….......4
1.3. Ordinea efectuării lucrării de
laborator…………......................................................................…...5
1.4. Regulile de montare a schemei……………………...….....5
1.5. Prelucrarea rezultatelor experimentale……………….…...5
1.6. Utilizarea tehnicii de calcul………………………..…..….6
1.8. Prezentarea generală a programului Multisim 12.0……….6
Lucrarea de laborator nr.1
Studierea circuitului electric de curent
continuu..……………………………………………….......………8
Lucrarea da laborator nr.2
Reostatul, bobina cu miez feromagnetic şi condensatorul în
circuitele de curent continuu şi de curent
alternativ..……………………………….……...............................13
Lucrarea de laborator nr.3
Circuitul R, L, C serie în regim permanent sinusoidal. Rezonanţa
tensiunilor..…………...……...........................................................24
Lucrarea de laborator nr.4
Circuitul R, L, C derivaţie în regim permanent sinusoidal.
Rezonanţa curenţilor……................................................................31
Lucrarea de laborator nr.5
Circuite electrice trifazate cu conexiune în
stea………………………………………………………………...37
Lucrarea da laborator nr.6
Circuit trifazat în triunghi…..............……………………………..41

69
Lucrarea de laborator nr.7.
Ameliorarea factorului de putere în circuitele
trifazate……………………………………………………............44

Lucrarea de laborator nr.8

Studierea transformatorului monofazat…..................................….49
Lucrarea de laborator nr.9
Măsurarea puterii active în circuitul trifazat
cu aplicarea transformatoarelor de măsurări electrice:
de curent şi de tensiune….........................................……………...54
Lucrarea de laborator nr.10
Motorul asincron trifazat cu rotor în
scurtcircuit……………………………………………………..….57
Lucrarea de laborator nr.11
Studierea generatorului de curent
continuu…..................................................................................….63

Bibliografie......................................................................................68

70
 ELECTROTEHNICA

Indicații metodice privind lucrările de laborator

Elaborare: Ghenadie Tertea

Mihail Chiorsac
Arhip Potâng

Redactor Eugenia Balan

Bun de tipar 27.03.2018 Formatul 60x84

Hârtie ofset. Tipar RJ80 1/16 Tirajul 50 ex.
Coli de tipar 4,25 Comanda nr.28
2004, UTM, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 168
Editura „Tehnica-UTM”
2045, Chişinău, str. Studenţilor, 9/9

71