S47.

Psihiatria comunitară
Bolnavul psihic trebuie integrat în societate şi nu înstrăinat de comunitatea din care face parte. Astfel, este
criciat sistemul azilar care duce la izolare, substimulare a pacienţilor cu evoluţie îndelungată, ceea ce
conduce automat către cronicizare.
Principalele aspecte ale psihiatriei comunitare sunt:
1. Sectorializarea: pentru o strategie coerentă prinvid sănătatea mentală, comnuitatea umană trebuie
abordată pe zone populaţionale stabile care deţine anumite legături şi particularităţi; aceste „sectoare”
sunt evaluate la 70.000-150.000 locuitori; cu sectorializarea se introduce şi o perspectivă ecologică ce
are în vedere particularităţile unei populaţii date, interacţiunile ei şi specificul cultural, o anumită rată de
natalitate, stil propriu de viaţă.
2. Apropierea măsurilor de îngrijire de locul firesc de existenţă a persoanei: familie, loc de muncă etc.;
se evită astfel spitalizarea, tratamentul efectuându-se cât mai mult posibil în mijlocul comunităţii; dacă
internarea are loc, ea trebuie să fie de scurtă durată numai pe perioada precizării diagnosticului şi
tratamentului intensiv.
3. Activitatea în echipă: psihiatrul acţionează împreună cu psihologul, asistentul social, infirmiera de
psihiatrie, spec în pedagogie, sociologie, socio-terapie, terapii ocupaţionale, psihoterapie, ergoterapie
etc.; activitatea echipei are în vedere nu numai tratamentul în comunitate ci şi rezolvarea situaţiilor de
criză, creşterea abilităţilor psihice, a capacităţii de a face faţă stresului (coping), a stimei de sine,
statutului social, a reţelei de suport social. Echipa trebuie să fie armonios constituită, să discute cazurile,
să acţioneze pentru fiecare caz cu specialiştii cei mai competenţi pentru rezolvarea lui.
4. Psihiatrul are rolul de coordonator al echipei: echipa constituită după „principiul orchestrei”,
randamentul acesteia fiind dat de modul în care se realizează convergenţa opiniilor, deciziilor şi caţiunea
membrilor săi, de gradul lor de implicare şi participare la diverse situaţii concrete. Psihiatria comunitară
presupune relaţii intense între oameni, creşterea vitezei de circulaţie a informaţiilor şi flexibilitatea
actului de decizie individuală şi colectivă.
5. Psihiatria comunitară a dezvoltat noi tipuri de instituţii:
a. CSM: se impun prin activităţile de tip „cluburi”, programe de recuperare a capacităţii de muncă;
b. Ateliere protejate: bolnavii încearcă să-şi reia activitatea;
c. Hosteluri şi cămine protejate: locuiesc pacienţi cu evoluţie îndelungată care nu pot rămâne în
familie/nu se pot îngriji singuri; aceste cămine sunt supervizate de CSM prin vizite efectuate de
asistente de psihiatrie/asistent social;
d. Plasament familial: familii echilibrate care acceptă să preia un caz defectiv fără a-i exploata munca;
aceste familii sunt instruite şi calificate, unele culpuri putând deveni „părinţi de profesie”;
6. Continuitatea îngrijirilor: iniţial psihiatrul sau membrii echipei plasează cazul în comunitate şi
încearcă să-l trateze la acest nivel; dacă nu reuşeşte, îl internează într-un spital de psihiatrie unde-l
tratează, apoi continuă tratamentul şi îngrijirea după externare. Pe termen lung, îngrijirea unui pacient cu
probleme repetate (de exemplu sch) se realizează prin dispensarizare implicând participarea diverşilor
membri ai echipei terapeutice; psihiatria comunitară nu are în vedere numai cazul individual ci şi familia
acestuia, locul de habitat, grupul în care trăieşte, lucrează.
7. Supravegherea grupelor cu risc crescut pentru tulburări psihice: identificarea şi îngrijirea cazurilor
subclinice şi „intervenţia în criză” în primele faze ale unei decompensări psihopatologice. Principalele
grupe cu risc crescut:
- copii din familii cu încărcatură genetică pentru boli psihice: psihoze endogene, alcoolism, psihopatii,
sinucideri multiple, nevroze frecvente; riscul este crescut mai ales dacă mama e bolnavă şi dacă e educat
de părinţi neclasificabili psihic;
- copii din familii dezorganizate, instituţionalizaţi;
- anumite perioade ale ciclurilor vieţii: 6-7 ani, pubertatea, adolescenţa, intrarea în vârsta a IIIa etc.,
persoanele pot deveni vulnerabile în cazul unor schimbări majore de viaţă (moartea unui membru al
familiei, pierdere serviciu, locuinţă etc.);
- reţeaua de suport social redusă, creşterea vulnerabilităţii care se poate datora firii pacientului şi
împrejurărilor de viaţă (la emigranţi, şomeri);
- boli îndelungate care scad rezistenţa psihică prin durere, suferinţă, limitarea energiei şi a diverselor
capacităţi, dependenţă de terapie şi de alte persoane, scăderea stimei de sine;
- persoane în vârstă mai ales dacă suferă de boli cronice şi au o reţea de suport social scăzut;
1
- stările de „criză psihologică”: momente de viaţă tensionate, conflicte, stări reactive de doliu; individul e
ajutat să găsească soluţii optime şi să depăşească criza; pentru asistenţa lor s-a instituit şi apel telefonic
de urgenţă;
8. Psihiatria comunitară: se realizează cu sprijinul unei reţele cu care echipa terapeutică lucrează; cele
mai importante elemente ale reţelei sunt:
- medicul de familie: studiile arată că 25-30% din cei care vin în contact cu medicul generalist suferă de
tulburări psihopatologice care necesită tratament; cele mai importante sunt: depresia, anxietatea, astenia,
tulburările de somatizare, alcoolismul, tulburările de personalitate, stări presuicidare;
- specialişti din alte servicii medicale: prezenţa unui psihiatru într-un spital general este necesară;
- educatorii: începând de la grădiniţă şi şcoala primară, medie şi superioară; pot observa comportamentul
copiilor şi tinerilor;
- familia: nucleul de bază care poate interveni şi pe care se sprijină echipa terapeutică;
- poliţia: se află frecvent în contact cu comprtamentul aberant ce exprimă decompensări critice/debutul
unor afecţiuni psihice;
- clerul şi comunităţile religioase: pot fi eficiente în descoperirea unor comportamente anormale;
- voluntari: peste tot în lume există „prieteni ai psihiatriei” şi ai bolnavilor psihici care participă alături de
echipa comunitară la diverse acţiuni: asociaţii ale aparţinătorilor diverşilor bolnavi psihici: uneori din
aceste asociaţii fac parte şi foştii bolnavi psihici; pledează pentru înţelegerea suferinţei şi respectarea
demnităţii omului;
9. Responsabilitatea: întregii comunităţi pentru apariţia, tratamentul şi protecţia tulburărilor şi defectelor
psihiatrice; comunitatea trebuie să accepte prezenţa unor parţiali remişi şi a defectivilor; să realizeze un
climat de protecţie. O problemă specială este aceea că persoanele care nu au locuinţă, care vagabondează
şi care au frecvente tulburări mentale (tulburări de personalitate, deficite de înţelegere, toxicomanie),
astfel încât trebuie evitat ca aceştia să-şi găsească refugiul în spitalele de psihiatrie;
10. Susţinerea ideii de sănătate mentală pozitivă: se realizează prin stilul de viaţă sănătos.

Sistemul terapeutic psihiatric

Spitalul de psihiatrie – elementul central al instituţiilor terapeutice psihiatrice; activitatea se desfăsoară în
pavilioane cu specializare pentru rezolvarea anumitor cazuri (sch în fază acută, alcoolism, psihoze cu
evoluţie îndelungată, tulburări de personalitate etc). Secţiile colaborează între ele, unele servicii fiind
comune (kinetoterapia, ergoterapia, psihoterapia etc). Există legături şi cu unităţile semiambulatorii şi
ambulatorii, cu CSM, pentru a asigura replasarea în comunitate a pacientului, pentru a evita transformarea
spitalului într-un loc de habitat pentru cei cu insuficiente resurse financiare, locative, sociale etc. Şederea
îndelungată în spital poate conduce la cronicizarea progresivă şi desocializare a bolnavilor. Impactul unui
pacient cu spitalizare îndelungată cu exigenţele vieţii intraspitaliceşti poate declanşa substimulare psiho-
socială şi decompensări acute.
Centre/Laboratoare de Sănătate Mintală – sunt plasate în comunitate şi fac legătura între instituţiile
psihiatrice clasice şi cele moderne de tip comunitar. Au mai multe obiective specifice:
4.1. monitorizarea evoluţiei şi tratamentului de lungă durată a pacienţilor.
4.2. coordonarea activităţii psihiatrice din teritoriu ţinând legătura cu toate serviciile şi instituţiile psihiatrice.
4.3. evidenţa statistică a cazuisticii psihiatrice din teritoriu în sens de incidenţă şi prevalenţă a diverselor
categorii de tulburări psihice
4.4. în parte pe baza punctului menţionat anterior, desfăşurarea unei activităţi profilactice (concept modern
în întreaga medicină), articulând psihiatria clasică cu cea comunitară.
Centrele de sănătate mintală, îşi desfăşoară activitatea guvernată de următoarele principii:
- Activitatea în echipă - managerul de caz
- Principiul continuităţii îngrijirilor între staţionar, ambulatoriu şi comunitate
- Principiul teritorialitatii