S3.

Bazele biologice ale psihiatriei: genetica si psihiatria

Genetica populatiei foloseste proprietatile matematice ale transmiterii genetice in familii si populatii.
Studiile populationale: prevalenta si incidenta bolilor mintale derivate din studii bazate pe comunitati au
importante implicatii stiintifice si de sanatate. Variatiile in acestea pot da indicii asupra cauzelor si pot fi
folosite ca aprecieri de baza pentru rezultate comparative in studii genetice familiale.Majoritatea bolilor psihice
nu au un substrat genetic simplu,ele se incadreaza in grupa trasaturilor cu determinism ereditar multifactorial.
Genotipul determina trasatura=fenotipul.Cand o trasatura este determinata de mai multe gene cu efect
aditiv,situate pe loci diferiti,acea trasatura este poligenica.Cand trasatura este determinata in acelasi timp de mai
multe gene aditive si de factori de mediu,transmisia trasaturii este multifactoriala.Orice fenotip rezulta din
interactiunea unui genotip cu mediul la care este expus.
Eritabilitatea unei trasaturi reprezinta proportia din varianta fenotipica totala,explicata prin efectul
genelor.Eritabilitatea exprima masura in care fenotipul prezentat de parinti este transmis copiilor lor;determina
marimea corelatiei intre rude;este o notiune care are sens numai la nivel populational nu si individual,specifica
populatiei in care a fost determinata.
Metode de cercetare in genetica bolilor psihice
1. studiile familiale (cercetarea epidemio-familiala)
arata daca o boala/trasatura psihica prezinta/nu agregare familiala si care este dimensiunea ac agregari;
compara frecventa unei boli la rudele probanzilor (cazurile afectate) cu frecventa ei in esantioanele de
control (indivizi din populatia generala extrasi la intamplare, rude ale indivizilor normali sau ale unor
indivizi afectati de alta boala).
Metode de investigatie:
 Metoda istoricului familial - datele sunt obtinute direct de la proband sau rudele lui (informanzi). Este
aplicabila doar pentru tulburarile psihice majore, nu si pentru alte trasaturi (ex QI unde este necesara masurarea
directa ). Datele obtinute pot subestima frecventa psihopatologiei familiale.
 Metoda studiului familial – investigatie directa prin interviu clinic (structurat sau semistructurat) sau alta
metoda de investigare a tuturor membrilor familiei disponibili; este o metoda de preferat.
Unele boli se manifesta la varste diferite, de aceea se folosesc metode de corectie. Corectia se face prin
determinarea riscului morbid (RM) sau de recurenta = Nr. de rude afectate vreodata in cursul vietii/Nr. total de
rude.
Rezulta o subestimare a frecventei bolii daca nu e corectata pentru varsta. Corectia varstei tine cont de
faptul ca unii indivizi considerati acum neafectati vor dezvolta boala mai tarziu, in timp.
O forma particulara de investigatie pornind de la datele familiale este distributia cazurilor ancestrale = se
cauta descendentii afectati atat unilineal (pe o singura linie – materna sau paterna ) cat si bilineal. Raportul
unilineal/bilineal: < 2/1 pledeaza pentru poligenie, >2/1 pledeaza pentru interventia unei gene majore.
2. Studiul gemenilor - Gemenii monozigoti(MZ) – au o zestre genetică comună 100% deci orice deosebire
rezulta din actiunea mediului pre sau postnatal; dizigotii(DZ)(fraterni) – au în comun 50% din gene, ca şi
fraţii obişnuiţi; orice asemănare mai mare între MZ în comparaţie cu DZ în privinţa unei trăsături (boli)
este atribuită cauzelor genetice; pt trăsăturile continue (nivelul de inteligenţă/trăsăturile de personalitate)
gradul de asemănare între gemeni se exprimă prin coeficientul de corelaţie intraclasă ; pt. trăsăturile
dihotome (prezenţa/absenţa boli psihice) grd. de asemănare între gemeni se exprimă prin rata de
concordanţă.
Determinarea tipurilor de gemeni se face prin:
- determinarea Ag sanguini,
- determinarea HLA,
- determinarea tipurile enzimatice,
- proba suprema – transplant de piele de la unul la celalalt.
Critici ale studiului gemenilor:
- ereditatea extracromozomiala (dovedita la unele b. neurologice);

1
 - conditiile intrauterine inegale (de ex. irigarea sanguina) determina potentialitati postnatale
inegale;
- tendinta la asemanare datorita ambientului comun;
- cresterea predispozitiei la unele tulb. psihice (confuzia de identitate)
3. Studiul de adoptiune
- diferentiaza mai clar efectul mediului familial de efectul genetic;
- aduce informatii despre riscul aparitiei unei trasaturi patologice la copiii crescuti de parinti biologici
in comparatie cu cei adoptati; exista 3 studii:
• daca adoptatul si parintele biologic au aceeasi trasatura patologica – are determinism genetic;
• daca adoptatul si adoptorul au aceeasi trasatura patologica – are determinism mezologic;
• daca adoptatul, adoptorul si parintele biologic au aceeasi trasatura - efect aditiv genetic si
mezologic (ca in cazul criminalitatii).
4. Studiul de risc
• are ca obiectiv descoperirea precursorilor bolilor psihice ale varstei adulte;
• presupune investigatia descendentilor din parinti cu o anumita boala in comparatie cu descendentii
parintilor neafectati.
5. Studiul de linkage
Linkage = 2 gene se afla in stransa proximitate pe acelasi cromozom si sunt cu dificultate despartite prin
crossing-over; in cursul fragmentarii filamentului cromatidian rezulta ca cele doua fenotipuri corolare se vor
transmite impreuna;
Fenotip = ansamblul trasaturilor unui individ la nivelul aparentei sale dar si al structurilor
morfofunctionale interne; rezulta din interactiunea genotipului cu mediul sau e determinat aproape integral de
structura genotipului.
Genotip = constitutia genica a unui individ in ansamblu sau doar pentru o anumita trasatura.
Metode de linkage – tehnica genelor candidat;
- tehnica investigarii intregului genom.
Studiile de linkage utilizeaza familii cu afectare multipla si presupun cunoasterea prealabila a modelului
de transmitere genetica.
6. Determinari enzimatice
- se fac in cazul unor def. endofenotipic;
- efectuarea la probanzi si parintii lor:
a) determinari enzimatice;
b)ale diferitelor componente metabolice;
c) probe de corectie incrucisata;
d) culturi celulare studiate cu substante marcate radioactiv etc.
7. determinarea cariotipului - folosirea tehnicilor de bandare care pot preciza segmentele implicate in
remanieri morfologice sau ce parti ale cromosomilor sunt in plus sau minus; tehnicile recente au rezolutie
f ridicata.
8. metode de asociere
- compararea celor afectati neinruditi cu cei neafectati si neinruditi din populatia generala;
- o gena e considerata asociata cu o boala daca apare la cei afectati mai frecv. decat la cei neafectati;
- are avantajul ca nu necesita cunoasterea prealabila a modului de transmitere a bolii.

Genetica tulburarii afective bipolare (TAB)

Studii:
- familiale: raport egal intre sexe / usor si nesemnificativ crescut pt sexul F
- pe gemeni: probandul este bipolar, rata de concordanţă la MZ = 79% şi la DZ = 19% pt. boala afectivă
majoră; riscul de boală afectivă pt. copiii cogemenilor normali este 25% iar pt. copiii gemenilor probanzi 21%
- de adoptiune: rată ↑ de b. afective majore (28%) la rudele biologice ale probanzilor bipolari adoptaţi decât la
rudele prin adopţiune (12%); DUP a fost de 8 ori mai frecv. la rudele biologice ale probanzilor bipolari adoptaţi
decât la rudele prin adopţiune.
2
 Tulburari psihice cu frecventa crescuta la copiii bipolarilor:
 DUP minora/majora;
 sdr. hiperkinetic;
 tulb. anxioase;
 tulb.de comportament.
Riscul de recurenţă al TAB în pop. gen. 1-2%; la rudele de grd. I 8% pt TAB şi 19% pt b. afectivă
severă; rudele de grd. I ale probanzilor bipolari au risc de recurenţă ↑ pt TAB cât şi pt DUP
Riscul pt TAB la rudele de grd I este influenţat de 3 factori:
 vârsta de debut a bolii la proband;
 nr. de rude afectate în familie;
 severitatea bolii la proband (nr de episoade).
Riscul morbid mediu: pt. rudele de grd. I ale b. bipolari = 20% dacă debutul bolii la proband ≤ 40 ani şi
de 11% pt debut ≥ 40 ani; dacă ambii părinţi sunt bipolari – riscul de TAB la copii =69% cu risc de 8% în plus
pt b. schizoafectivă, sch, psihoze reactive.
Modele de transmitere genetica a TAB:
-modelul x dependent: incriminat datorita aparentului exces de femei afectate, predependentei rudelor afectate
pe linie materna, absentei transmiterii tata-fiu in studiile mai vechi; are un debut mai precoce, în medie la 25
ani; 25% din B şi 40% din F cu TAB ar prezenta transmisie X – dependenta.
-transmiterea autosomala: studiile de linkage au raportat asocierea între TAB şi diferiti autosomi (per 4, 5, 12,
18, 21)
-modele de praguri cu predispozitie continua:
- predispozitia pentru boala e variabila cu dispozitie gaussiana intr-o populatie iar boala se manifesta numai la
cei care la un anumit moment al vietii depasesc acest prag;
- modelele moderne includ in determinismul bolii atat factori genetici (gena majora, efecte poligenice) cat si
efecte de mediu - modelele devin multifactorial-poligenice;
In cercetarea transmisiei TAB – modelul cu praguri specifice de vulnerabilitate pt cele 2 sexe (efectul
Carter) – rudele probanzilor aparţinând sexului mai rar afectat (B în TAB) au un risc mai mare de a face boala
decât rudele probanzilor sexului mai frecvent afectat (F) → riscul morbid pt rudele probanzilor B ar tb să fie
mai mare decât riscul morbid al probanzilor F pt orice tip de rudă. Efectul Carter nu a fost confrimat la nivel
biometric în TAB, sexul probandului neavând efect semnificativ asupra riscului morbid pt rude.
Efectul cohortei de naştere asupra vârstei de debut în TAB - prevalenţa lifetime a TAB şi a bolii
schizoafective este mai mare în generatiile mai tinere, iar vârsta de debut descreşte (explicaţia poate fi de ordin
psihologic; adresabilitatea populatiei faţă de psihiatrie a crescut, NPI a făcut progrese); frecv. TAB I la rude a
fost puternic corelată cu vârsta de debut a bolii la proband, iar vârsta de debut este corelată cu încărcătura
familiala.
Fenomenul de imprinting şi anticipaţie în TAB - imprinting = constă în expresia diferenţiată a materialului
genetic la proband, fie la nivel cromozomial, fie la nivel alelic în funcţie de partea parentală transmiţătoare; la
nivel clinic, boala probandului prezintă particularitati referitoare la vârsta de debut, tabloul clinic, severitate,
risc de recurenţă la rude în fct. de partea parentală care transmite boala; este un fenomen care poate însoţi
diferite modele de transmitere genetica şi ar putea fi unul din elem. responsabile pt cazurile de transmisie
mendeliană a b. psihice majore.
Fenomenul de anticipaţie genetică (Mott) = descreşterea vârstei de debut şi agravarea formei de boală în
transmiterea de la o generatie la alta; existenta fenomenului e controversată şi intens cercetată la nivel clinic şi
molecular.
Efectul părintelui de origine asupra transmisiei bolii bipolare 2 studii recente (McMahon 1995, Gerthon
1995) au relatat un exces de transmisie maternă a TAB în fam. cu afectare multiplă recrutate pt studii de
linkage; Donald et al 1997 au verificat rezultatele lui McMahon concluzionând că nu există exces de transmisie
maternă în TAB. Recent, McMahon 1996 şi Nothen 1997 au adus dovezi la nivel molecular că crs. 18 este
implicat în transmiterea TAB şi prezintă efecte de imprinting patern!

3
 Genetica depresiei unipolare (DUP)
Definirea fenotipului depresiei (a formei clinice ) este de importanţă capitală pt cercetarea genetică.
Prevalenţa lifetime a depri în populatia generala este de 2 – 7% la B, respectiv 3 -15% la F, grupa de vârstă 18
– 65 ani.
Studiile familiale în DUP arată o puternică agregare familială, fiind semnificativ mai frecv la rudele
depresivilor decat la ale celor normali; rata de tulb. depresive la rudele depresivilor majori (endogeni) nu diferă
semnificativ de rata tulb. depresive la rudele depresivilor „nevrotici”. Depresia minora este de 2 ori mai frecv la
rudele depresivilor –> componenta genetica a depresiei minore, insa ce se transmite in familie nu e predisp. fata
de o anumita forma de depresie, ci predisp. pentru depresie, in general.
Raportul intre sexe este in favoarea femeilor 2:1, insa depresia majora este la fel de frecventa la rudele
de gr I ale probanzilor.
Factorii de mediu – responsabili pentru prevalenta crescuta a depresiei la femei.
Depresia minora e la fel de frecventa la B si F.
Riscul morbid - mai crescut pentru tulb. depresiva la rudele depresivilor „endogeni” in comparatie cu
riscul pentru aceeasi boala la rudele depresivilor reactori (nevrotici) => interactiune intre factori genetici si cei
de mediu. Riscul morbid pt b. depresivă =8.9%; la rudele de grd I ale depresivilor =24 -26%
Varsta de debut a DUP e dependenta de incarcatura familiala: risc crescut pentru descendentii parintilor
cu debut precoce (sub 30 ani).
Datorita predominarii femeilor cu depresie s-au cautat argumente pentru transm x-dependenta dar s-a
dovedit ca aceasta nu corespunde decat unei parti din cazurile de boala, mai ales cand probandul e bipolar.
Agregarea fam. a depresiei se poate datora fact genetici (52%) şi fact de mediu familiali comuni (30%);
relaţia între vârsta de debut a depresiei majore şi încărcătura fam nu este cert stabilită; Concluzie certă :
transmiterea familiala a depresiei, fără a se putea tranşa între un model de locus major şi un model
multifactorial poligenic.
Anumite evenimente stresante se asociaza cu debutul depresiei; relaţia între diateza depresivă şi
evenimentele stresante este mediată de trăsăturile de personalitate: studiul de la Camberwell – scoruri pt
anxietate şi depresie ca trăsături de P măsurate cu inventarul de P Eyzenck au fost mult crescute la probanzii cu
depresie în momentul investigaţiei, mult scăzute la probanzii fără depresie şi mediu la probanzii care suferiseră
în trecut o depresie. Kendler et al (1987) a arătat că genele nu exercită un efect diferenţiat asupra simpt.
depresive în comparaţie cu simpt. anxioase; fact. de mediu par să influenţeze mai degrabă simpt anxioase decât
simpt depresive. Severitatea psihopatologiei descendentilor din parinti cu DUP este mai crescuta cand depresia
parintelui este asociata cu simpt anxioase pregnante.

Genetica schizofreniei (SCH)

 Aprox 60% din schizofreni nu au avut rude afectate de sch.
 Studii recente au aratat o frecv crescuta a TP schizotipala la rudele de grd I.
 Riscul morbid lifetime pt Sch în pop gen =1%.
 Riscul de morbiditate a rudelor unui pacient cu sch scade odata cu cresterea gradului. Astfel:
- fratii – risc 8%;
- Parinti – risc 6%;
- Copiii – risc 13%;
- Verii primari – risc 2%;
- Frate geaman MZ – risc 48%.
 Factorii etiologici incriminati:
- factori de mediu non-genetici,
- factori psihodinamici generati de parinti „schizofrenogeni” ,
- moduri de comunicare,
- traumatisme perinatale,
- virusuri.

4
a) studii pe gemeni – rata de concordanta 65%, (1984); 48% MZ si 4% DZ (1991); 58% MZ crescuti separat
(1982)
b) studii de adoptiune: nr ↑ de sch la descendentii parintilor sch in comp. cu cel al parintilor non-sch;
majoritatea copiilor sch au tatal afectat si au fost nascuti inaintea debutului bolii parentale => factorii de mediu
intrauterin nu pot fi hotaratori pentru etiologia sch; studiile pe copiii adoptati de parinti psihotici au aratat ca
adoptatii cu parinti biologici sch au avut o rata mai mare de boala, in timp ce adoptatii cu parinti biologici
normali nu au prezentata aceste tulb .
S-au propus (Castle 1992) 3 tipologii de sch bazate pe varsta de debut si sexul pacientului:
- tipul A – neurodevelopmental: predomina B, debut < 30 ani, istoric fam de sch, complicatii obstetricale
- tipul B – paranoid; raport intre sexe aproape normal
- tipul C – schizoafectiv: predomina F, risc fam pt sch e scazut dar rudele au risc morbid de tulb afective

Vulnerabilitatea pt boală la rudele neafectate clinic ale b. cu Sch

Studiul copiilor descendenţi din părinţi cu Sch şi ale rudelor adulte neafectate ale probanzilor cu Sch au
arătat că prezintă anumite particularităţi stabile, care pot fi considerate expresia vulnerabilităţii latente pt boală:
a. procese cognitive: dific. de abstractizare, de formare a conceptelor, de procesualizare a inf şi rigiditate a
gândirii; dific. de memorie verbala, auditivă şi spaţială; dific de concentrare a atenţiei şi de selecţie a
stimulilor în sarcini complexe; dific. de planificare a activitatilor; fluenţă verbala scăzută şi bizarerii de
limbaj
b. trăsături afective: reactivitate emoţională scăzută şi retagere socială
c. plan neurofiziologic: tulb ale mişcarilor oculare de urmărire lentă şi ale potenţialelor evocate
d. neurologic – semne neurologice uşoare
Studii recente – simpt schizo şi schizotipale izolate, mai frecvent la rudele neafectate ale b. cu Sch
Psihopatologia de dezv a copiilor descendenţi din părinţi cu Sch din copilăria mică, copiii părinţilor
cu Sch prezintă semne de „deficit neurointegrativ” (dezvoltarea proastă a coordonării senzorio – motorii fine şi
a percepţiei); după 7 -8 ani deficit marcat de atenţie şi de prelucrare a informaţiei în sarcini cpx; după 10 ani
tulb uşoare de gândire formală; nivelul de intelig (scala Wechsler) ↓ la copiii părinţilor cu Sch pe măsura
înaintării în vârstă; la copiii părinţilor normali sau cu boli afective IQ ↑; dezv emoţională şi socială a copiilor se
caract prin răceală, rezonanţă scăzută, indiferenţă, retracţie, instab. emoţională, impulsivitate, iritabilitate,
opoziţionism, lipsă de iniţiativă, sferă scăzută de interese.
Modele de transmitere genetica a sch
 modelele poligenice cu praguri de predispoziţie în care se presupune că boala se datorează mai multor gene
cu efecte mici situate în loci diferiţi; modelele au fost testate sub forma:
- modele multifactorial – poligenice (incluzând efecte de mediu);
- modele oligogenice (gene puţine cu efecte moderate);
- modele mixte ( o genă majoră cu fundal poligenic);
Aceste modele reuşesc să explice obs. că riscul de recurenţă la rudele de grd I ale probanzilor Sch creşte cu cu
severitatea bolii la proband, în ipoteza că severitatea mai mare a bolii este expresia unei încarcari genetice mai
mari. În prezent nu există date ferme asupra bazei molecular – genetice a Sch;
 Studii de linkage si de asociere – au aratat existenta catorva regiuni cromosomiale care determina
vulnerabilitatea ptr sch:
-bratul scurt (p) crs 6 ,
-bratul scurt crs 8,
-bratul lung (q) crs 22;
A fost exclusa implicarea crs 5 si 11;
 Alte studii -> se presupune ca regiunea pseudo-autosomala a crs sexual ar putea contine gena sch; aceasta
ipoteza se bazeaza pe faptul ca atunci cand tatal e afectat, atunci copiii de acelasi sex sunt mai afectati daca
sunt pe crs Y = > baietii sunt mai afectati; daca mama e cu sch, copiii de ambele sexe sunt in aceeasi
masura afectati

5
 Genetica tulburarilor anxioase
Elucidarea mecanismelor genetice este diferita datorita contributiei individului in etiologia acestor
tulburari.
Epidemiologie – tulb. de anxietate generalizata: 2,5 – 3,1% din pop. gen.;
- atacurile de panica: 1-2%;
- TOC: 2-3%
a) studiile pe gemeni:
- diverse studii au aratat ca exista o rata de concordanta de 50% /80% ptr MZ, si de 2-3% /45% pt. DZ pentru
starile anxioase; 1990, Torgersen a avansat ipoteza că cazurile mixte care prezintă simultan depresie majoră şi
tulb anxioase sunt d.p.v.d genetic legate de diateza depresiei majore şi nu a tulb anxioase;
- atacurile de panica sunt de 2 ori mai frecvente la MZ fata de DZ probanzilor cu atacuri de panica
- anxietatea generalizata – de 4 ori mai frecventa la MZ ca DZ probanzilor cu aceasta afectiune
- fobia simpla si sociala – prevalenta egala la MZ cu DZ => componenta genetica nu e importanta
- TOC – nu a relevat o componenta genetica; TPST – are o componenta genetica
b) studii familiale
- AP, TAG, fobii – rudele probanzilor cu TAG au prez frecv ↑ a TAG în comparatie cu rudele martorilor; 60%
din probanzi au o tulb de personalitate de tip dependent
- TOC : la rudele de grd I ale pac. cu TOC, rata TOC variază 5 -8%; recent s-a demonstrat că rudele de grd I ale
pac cu TOC prez. o morbiditate psihiatrică de 2 ori mai mare decât rudele martorilor normali; TOC în sine nu
prezintă agregare fam imp, ci pare să fie legată de o vulnerabilitate genetică nespecifică pt boli psihice; 2/3 din
probanzi au o personalitate premorbida de tip obsesiv-compulsiv
Componenta genetică a anxietăţii ca trăsătură de personalitate - anxietatea, ca trăsatura stabilă de personalitate,
are o comp. genetică aditivă de 30%.
Comorbiditatea şi cotransmisia tulb. anxioase - asociate frecv. cu tulb. depresive şi alcoolism.
Studiul lui Skre (1994):
1. AP şi TAG mai frecv la rudele de grd I ale probanzilor cu tulb anx, ceea ce confirmă transmiterea familială
2. diferenţe între sexe în prevalenţa tulb anxioase au apărut numai la rudele probanzilor anxioşi
3. comorbiditatea anxietatii cu tulb afective a apărut numai la rudele probanzilor care prezinta ei înşişi ambele
tulb
4. toxicomaniile mai frecv. numai la rudele probanzilor care aveau ambele tulb
5. frecv ↑ a fobiei simple la rudele tuturor probanzilor sprijină ideea că există un risc crescut pt fobii la rudele
diferitelor categorii de b. psihici, nu numai la rudele b. fobici sau anxioşi
Studiul Merikangas, Risch, Weissman (1994):
1. diateza alcoolismului se transmite independent de diateza anxietăţii sau depresiei
2. diateza anxietăţii se transmite împreună cu depresia
3. efectele mediului comun asupra cotransmisiei nu au fost semnificative
4. o parte imp. din varianta predispoziţiei pt anxietate şi depresie a fost atribuită fact. unici de mediu
Tendinţa la homotipie a tulb anxioase - rudele bolnavilor cu o anumită tulb anxioasă dezv şi ele aceeaşi tulb
anxioasă (valabil pt AP şi TAG, nu şi TOC)
Atacurile de panica au cea mai importanta componenta genetica exprimata prin agregare familiala si
transmitere parinte-copil.
- Sunt transmiteri autosomal dominante (AD), independent de TAG;
- Predispozitia pentru atacuri de panica e influentata de „nevrotism” ca trasatura de P;
-Atacurile de panica la o personalitate fara trasaturi nevrotice nu raspund la psihoterapie;
-Determinismul genetic al atacurilor de panica este aditiv poligenic prin implicarea mai multor cromosomi: - 1p
si 20q au transmisie dominanta,
- 7p, 17p, 18q, 20q, X – cu transmisie recesiva;
-Un rol important in etiologia atacurilor de panica il are gena receptorului 5HT2A.
-TOC legatura semnificativă între microdeleţia unei porţiuni din gena responsabilă pt producerea COMT şi
susceptibilitatea pt boală; gena COMT – pe braţul lung al crs 22; model recesiv de transmitere, mai ales la B

6
-ptr tulburari anxioase in general, ponderea componentei genetice variaza nu numai in functie de tipuri de
tulburari ci si in functie de sex, fiind mai crescuta la femei.

Genetica alcoolismului
Alcoolismul – frecventa la rasa alba 12% B si 2% F
- Studiile pe gemeni – concordanta de 56 – 71% ptr MZ si 20-32% ptr DZ
- Studiile familiale – rata la tatii probanzilor 27% iar mame 5%
- Predisp. ptr alcoolism se suprapune partial cu predisp. pentru alte b psihice, alcoolismul e de 5 ori mai frecv.
la B ca la F => o anumita specificitate a factorilor genetici
Rolul factorilor de mediu in alcoolism:
- Studii scandinave de adoptiune arata ca descendentii alcoolicilor au o rata crescuta de alcoolism, indiferent
daca sunt crescuti de parintii biologici sau adoptivi normali
- Bohman (1987) – 2 tipuri:
Tipul I – asociere fact de mediu şi fact genetici;
- debut la vârsta adultă, fără comportament delicvent sau criminal; afecteaza B si F
Tipul II – determinism genetic puternic;
-debut în adolescenţă; insotit de comportament delicvent /criminal; eritabilitate ↑↑ prin
transmisie tată – fiu.
Heterogenitatea cauzalitatii alcoolismului:
- Sexul probandului – efect asupra mediului de transmitere: la B frecv transmitere recesiva, la F frecv
transmitere multifatoriala;
- 2 studii (Gilligan 1997, Aston si Hill 1990) de analiza de segregare au demonstrat ca exista efect de gena
majora in transmiterea alcoolismului;(Gilligan studiu de segregare pe 195 fam cu probanzi alcoolici a gasit
model de transmitere mixt,efect de gena dominanta si efecte aditionale multifactoriale=rezultatul acestei analize
de segregare sustine eterogenitatea genetica a alcoolismului;Aston-Hill=esantion special de 30 familii selectate
dupa crt prezentei a 2 probanzi barbati –trati alcoolici=model de transmitere cu efecte de gene majore(mai multe
gene)dar non-mendeliene.)Modelele genetice identificate prin analiza de segregare reflecta eteronitatea
cauzalitatii alcoolismului.
genetica moleculară – implicarea unor gene care codifică comportam ale neurotransmiţatorilor din sistemul
DOPA şi HT;
- Descendentii probanzilor alcoolici au frecv modificari de comportament, impulsivitate, anxietate, depresie,
cosmaruri, performante scolare reduse; B au frecv ADHD, comportament antisocial, crize de afect, iar F au
frecv tulb.anxioase si depresive; Ca adult, rate ↑ de abuz de alcool, droguri şi tulb de P; Funcţionarea cognitivă
– QI ↓, abilităţi verbale reduse, deficite de atenţie şi memorie
- Alcoolismul matern şi sdr. alcoolismului fetal la copii (Sullivan (1989), Lamache (1967) – sdr. alcoolismului
fetal cu anomalii de dezv. intrauterină, retard mintal, disfuncţii neurologice, tulb. de comportament, malformatii
faciale şi genitale.

Genetica autismului
- Studiile familiale si pe gemeni au demonstrat o puternica componenta genetica a autismului;
- In pop. generala – frecventa de 3-5/ 10000 de copii; (0,0004)
- Risc de recurenta frati in familiile in care exista autisti: 3% in Europa, 6-8% in America;Eritabilitatea
autismului se ridica la 93%.
- Rata de concordanta este de 60% MZ si 0% DZ ; eritabilitatea autismului =93%, modelul de
transmisie pare să fie non – mendelian şi marcat de heterogenitate genetică; regiuni promiţătoare
pt localiz genelor responsabile pt autism: braţul lung crs 7, crs 2, 3, 6, 15, 18, 19, x.
S-a descris fenotipul restrans pt autism tipic si fenotipul larg(initial definit de Folstein si Rutter)
Fenotipul larg afectat la rude include:
- Dificultati de comunicare: intarziere in dezv. vorbrii, in achizitia cititului (de la 8 ani), tulb. de articulare (peste
5 ani)

7
- Dificultati sociale: deficit de afectiune(4-5 ani) afectarea jocului social(1-6 ani), dificultati in a lega
prietenii(6-16ani), lipsa prietenilor la varsta adulta,comportament social inadecvat(la varsta adulta); absenta
conversatiei(4-15 ani+v ad.)
- Comportamente stereotipe(sfera intereselor extrem de redusa si rigiditate in atitudini de la 16 ani in sus)
Studii familiale ale fenotip larg au aratat ca:
- Rate crescute de 1– afectare a fuctiilor cognitive la rudele de gr I ale probanzi autisti(August 81)
2 - deficite de comunicare verbala, interactiune sociala, comportamente stereotipe la rudele gr
I in familiile cu cel putin 2 copii autisti)
3- depresie, fobie sociala la rudele de gr I.ale copii autisti,neasociat cu fenotip larg si cu stresul
legat de cresterea unui copil autist
- 1+2+3 conduc la concluzia ca exista vulnerabilitate genetica crescuta pentru b. psihica in familiile autistilor (
- Wassink 1999 - studiu care a aratat ca in 15% din cazurile de autism sunt implicate si anomalii cromosomiale
(deletii, inversiuni, zone fragile).Pe crs 1,2,3,4,6,7,si 10 exista regiuni cu deletii si duplicatii asociate cuautism
si tulb de spectru autist.Multe din variatiile structurale sunt eritabile.Genetica autism-studii linkage au aratat
existenta unor regiuni candidat pt localizarea genelor responsabile pt autism:7q,crs 2,3,6,22,16,X.

Genetica tulburarilor de personalitate

-Concordanta de 55% la MZ si 29% la DZ.
-Psihopatia apare de 5 ori mai frecvent la rudele biologice decat la cele adoptive si sociopatia are preponderenta
la B.
-Cloninger a lansat ipoteza poligeniei psihopatiei.
-Delincventa si criminalitatea ar fi caracteristice TP antisociale.
-Unele studii au aratat asocierea actelor antisociale cu alcoolismul de tip II iar riscul unui comportament similar
s-ar explica prin transmiterea genetica la B a fenotipului alcoolic.
-Eritabilitatea pentru delincventa e mai mare cu cat faptele sunt mai grave.
-Delincventa juvenila: concordanta aprox. egala la MZ si DZ.
-Exista o posibila legatura intre ADHD si personalitatea antisociala adulta.

Dementele adultului si varstei inaintate

-O serie de demente pot avea caracter familial: dementa multiinfarct, angiopatia angofila, glioza subcorticala
progresiva, dementa de tip kraepelian etc.
-Dementa Alzheimer – ipoteza autosomala sau poligenica.
-Dementa Huntington – de regula familiala, cu transmitere AD, gena responsabila e pe crs 4, poate debuta la
orice varsta.
-B. Pick – tendinta la agregare familiala, risc mai crescut pentru frati decat pentru descendenti

Sfatul genetic in bolile psihice

-Trebuie sa tina cont de modurile frecvent descrise de transmitere a bolii, de mediul de transmitere care
caracterizeaza familia respectiva, de principiul heterogenitatii bolilor psihice majore.
-Necesita o buna cunoastere a psihopatologiei si psihologiei dezvoltarii descendentilor, cunostinte de statistica,
bioetica, psihologia comunicarii.
-Investigarea probanzilor si a familiilor se face utilizand instrumente moderne clinico-psihologice de diagnostic.
-O problema importanta a sfatului genetic este teratogenicitatea psihotropelor administrate timp indelungat;
pana in prezent, nu exista dovezi certe ale efectelor teratogene ale neurolepticelor si antidepresivelor;
valproatul, litiul, carbamazepina au efecte teratogene.
-Sfatul genetic e o activitate care implica o echipa pluridisciplinara.

Ereditatea în bolile psihice

8
 Argumente familiale. Incidenta afecţiunilor psihice la rudele pac. noştri este mult mai mare decât în
pop. gen. Bolile afective primare prezintă cele mai înalte cote ale corelaţiei ereditare. Riscul tulb. afective în
fam. cu pac. psihotici este mai mare decât riscul pt Sch în fam. cu Sch.
Prevalenţa pe viaţă în b. afective: rude grd I : 20% b. unipol, 25% b. bipol, 37% b. schizoafectivă;
populaţie – 7%
Riscul Sch : 1% în pop., rude grd I: 10 – 15%.
Argumente ale zigozităţii. Studiul gemelarităţii evidentiaza în cel mai înalt grad rolul fenotipului în
transmiterea b. psihice; Gemenii MZ prezinta o concordanţă de 4 ori mai mare faţă de DZ (b.afective).
Concordanţa în TAB : 68% la MZ, 19% la DZ

Date genetice şi predicţia riscului pt b. psihice

Estimarea riscului pt o b. psihică a unei pers. ce prez un anumit grad de vulnerabilitate depinde de factori
genetici, familiali, evenimenţiali. Posibilitatea predicţiei depinde de cunoaşterea „pedigreeului” pac. şi de
orientarea psihiatrului.
Factori de vulnerabilitate:
 carenţa sau deprivarea afectivă în copilărie;
 decesul unui părinte în copilărie;
 evenimente de viaţă recente
Fără a putea fi corect evaluat, riscul nu poate fi nici preîntâmpinat – nu se cunoaşte nici o intervenţie
terapeutică susceptibilă să reducă riscul de îmbolnăvire.
Consilierea genetică – dedramatizarea problemei eredităţii şi furnizarea de informaţii corecte şi
cunoscute.
Introducerea carbonatului de Li a adus dovezi sub aspectul implicaţiilor genetice, asupra responsivităţii
terapeutice:
1. pac. depresivi unipolari cu rude cu TAB prezintă o responsivitate terapeutică superioară la Li
2. răspunsul sau lipsa de răspuns la profilaxia cu Li tinde să reflecte prezenţa /absenţa TAB în fam. studiate
3. pac. cu responsivitate sup la Li au prezentat şi alte caract: debut mai precoce al bolii, severitate mai mare a
simptomelor, incidenţă ↑ a maniei la rude
4. sensibilitatea terapeutică specifică a pac. din acelaşi agregat familial
Pac cu o istorie fam pozitivă sunt mai suscepribili de a răspunde favorabil la TEC, Li, AD triciclice, ceea
ce demonstrează că există corelaţie între datele genetice şi răspunsul pac. la terapiile farmacologice.