un gen de pictură cu degetul pentru mine. Nu era foarte sociabil.

Era singur la
părinţi. Avea o familie stranie. Erau o familie strâns unită şi jumătate din el ar
fi vrut să nu îi aparţină, iar cealaltă jumătate avea nevoie de ea. Era, în mod
evident, traumatizat de răpirea precedentă. M-a făcut să mă întreb dacă nu i-au
făcut şi altceva, în afară de chestia cu urechea. Poate ceva mult mai rău.
I-am spus despre armată. I-am subliniat calificările mele de bodyguard. Am vrut să-
l fac să se simtă în siguranţă, cel puţin temporar. Conduceam rapid şi sigur.
Maxima avea rezervorul plin. Nu trebuia să ne oprim pentru alimentare. Puştiul n-a
vrut să mănânce. M-am oprit o singură dată pentru a folosi toaleta. Am lăsat
motorul pornit, aşa că nu a trebuit să conectez din nou cablurile de aprindere.
Când m-am întors la maşină l-am găsit stând inert în interiorul acesteia. Am trecut
prin Concord, New Hampshire şi ne-am îndreptat spre Portland, Maine. Timpul trecea.
Devenea mai relaxat, pe măsură ce ne apropiam de casă. Dar şi mai tăcut, de
asemenea. Ambivalenţă.
Am trecut graniţa statului şi, la aproximativ douăzeci kilometri de Portland; s-a
răsucit şi a verificat cu atenţie în jur, apoi mi-a spus s-o iau pe următoarea
ieşire. Am intrat pe un drum îngust care se îndrepta spre Oceanul Atlantic. Am
trecut pe sub I-95, apoi am parcurs mai mult de cincisprezece kilometri peste
promontorii de granit, mărginite de ocean. Era genul de peisaj care ar fi arătat
minunat în timpul verii. Nu era cazul acum. Erau o mulţime de copaci piperniciţi
bătuţi de briza sărată şi stânci golaşe curăţate de murdărie de furtuni şi maree.
Drumul se răsucea şi se întortochea ca şi cum încerca să ajungă cât mai departe, în
inima ţinutului. Am zărit oceanul în faţă. Avea o culoare gri, metalică. Din când
în când era câte un intrând la stânga şi la dreapta drumului. Am văzut mai multe
plaje mici, cu nisipul plin de pietre. Apoi, drumul s-a întors la stânga şi brusc
la dreapta şi ne-am pomenit pe un promontoriu în formă de mână. Mâna se termina
brusc cu un deget, ivindu-se direct din mare. Era o peninsulă stâncoasă, de o sută
de metri lăţime şi opt sute de metri lungime. Am simţit vântul lovind maşina. Am
intrat pe peninsulă şi am văzut o linie de conifere verzi, piperniciţi şi cocoşaţi,
care încercau să ascundă un zid de granit, dar care nu erau destul de înalţi sau
masivi pentru a reuşi. Zidul avea peste 2,5 metri înălţime. Avea deasupra bobine
mari de sârmă ghimpată. Lumini de securitate erau montate la intervale egale. Se
întindea perpendicular pe drum, pe toată lăţimea de o sută de metri a degetului.
Zidul se înclina brusc la capete, terminându-se în ocean, unde fundaţiile sale
masive erau construite pe blocuri imense de piatră pline de muşchi şi de alge
marine. În mijlocul zidului, o poartă masivă de fier părea închisă.
— Aici este, a spus Richard Beck. Aici locuiesc.
Drumul ducea direct la poartă. În spatele porţii se vedea un drum de acces lung şi
drept. La capătul aleii era o casă de piatră cenuşie. Puteam s-o văd acolo, la
capătul degetului, chiar lângă ocean. Lângă poartă era o gheretă. Acelaşi model şi
acelaşi material ca şi casa, dar mult mai mică şi mai joasă, practic lipită de zid.
Am încetinit şi am oprit maşina în faţa porţii.
— Claxonează, mi-a spus Richard Beck.
Maxima avea un desen în formă de goarnă pe capacul volanului. Am apăsat pe el cu un
deget şi goarna a piuit politicos. Am văzut o cameră de supraveghere îndreptându-se
în direcţia noastră. Un ochi de sticlă care se uita la mine. După o pauză lungă,
uşa cabanei s-a deschis. Un tip într-un costum negru a ieşit. În mod clar costumul
provenea de la un magazin care comercializa mărimi XXL şi a fost, probabil, cea mai
mare mărime pe care au avut-o vreodată, dar chiar şi aşa era foarte strâns la umeri
şi prea scurt la mâneci pentru cel care-l purta. Era mult mai mare decât mine, ceea
ce-l încadra cu uşurinţă în categoria ciudaţilor. Era un gigant. S-a apropiat de
poartă şi s-a uitat atent. A petrecut ceva mai mult timp uitându-se la mine şi o
perioadă scurtă de timp uitându-se la tânăr. Apoi, a descuiat poarta şi a deschis-o
larg.
— Condu direct la casă, mi-a spus Richard. Nu te opri aici. Nu-mi place prea mult
tipul ăsta.