Sunteți pe pagina 1din 16

De ce se degradează cantina Liceului Cine sunt profesorii care

Tehnologic Tomis? „Suntem amânați vor antrena elevii Centrului


Județean de Excelență
cu casarea obiectelor de inventar“ 3

8
Anul XXXIII, nr. 9778 16 pagini - 3 lei Marți, 18 octombrie 2022

Primăria Medgidia
acordă ajutor pentru Trei mari șantiere navale „au uitat“
încălzirea locuințelor
persoanelor
să raporteze situațiile financiare
defavorizate
Politică-Administrație - Pagina 2
pe anul 2021. Fiscul le-a sancționat!
Începe plata
recenzorilor.
Când le vor fi virați
banii în conturi
Actualitate - Pagina 7

Marian Adochiței,
declarat cel mai bun
actor în rol principal,
la festivalul
de la Galați
Cultură-Educație - Pagina 8

Îngrijirea pielii
bebelușului trebuie să Pagina 6
fie făcută corect. Ce  Marea majoritate a agenților economici din țara noastră, indiferent de tipul capitalului, român
produse se recomandă sau străin, respectă prevederile Legii contabilității. Dar iată că există și excepții notabile! Deși au
Sănătate - Pagina 4 trecut nouă luni și jumătate din anul 2022, pe site-ul Ministerului Finanțelor n-au fost publicate
situațiile financiare pe anul precedent ale unui număr de trei mari șantiere navale: Damen
Shipyards Mangalia, Vard Brăila SA și Vard SA Tulcea. Care este motivul? Respectivele entități
economice n-au transmis bilanțurile financiar-contabile către Agenția Națională de Administrare
Fiscală sau vreun funcționar al Fiscului nu și-a făcut datoria să posteze datele pe site?

Încă o schimbare în trafic încinge spiritele. „Nu mai Nu vă mai parcați mașinile
putem vira la stânga pentru a intra în cartier!“ în zona platformelor de
Reconfigurările de pe bulevardul Alexandru Lăpuș-
neanu ridică probleme constănțenilor care locuiesc în
de ajuns că vor „pierde” locurile de parcare stradale,
constănțenii sunt indignați și de faptul că nu mai pot
colectare a gunoiului! 3
cartierul Tomis Nord al municipiului. De parcă nu era vira la stânga, pe străzile Suceava și Dispensarului,
pentru a intra în cartier. Justificarea autorității locale
se referă la faptul că modificările erau necesare pentru
Liceul Teoretic „George 8
fluidizarea traficului în zonă. Încă dinainte să înceapă
reabilitarea bulevardului Alexandru Lăpușneanu, în
Călinescu“ devine oficial
cadrul proiectului „Îmbunătățirea mobilității în municipiul
Constanța, între Gară CFR și stațiunea Mamaia”,
„Centru de pregătire Gold“
schimbările anunțate nu au fost privite cu ochi buni și
au fost multe nemulțumiri. Pe de o parte, ale celor care
au aflat că nu vor mai putea să parcheze pe marginea
Ferenc Fodor, noul campion
carosabilului, căci locurile de parcare vor fi desființate;
pe de altă parte, ale taximetriștilor, care au con-
al României în rally raid. 9
statat că le-au fost desființate stațiile. 5 Titlul, decis la Constanța
2 POLITICĂ - ADMINISTRAȚIE CUGET LIBER l Marți, 18 octombrie 2022

Orașul Năvodari continuă să se dezvolte. Vasile Dîncu a scăpat de


remaniere. Nicolae Ciucă
Primăria a implementat noi proiecte nu i-a cerut demisia
necesare și mă voi asigura că vor fi duse la îndeplinire”, a Premierul Nicolae Ciucă și ministrul Apărării,
declarat primarul Florin Chelaru. Vasile Dîncu, au avut, luni, o discuție, la Palatul
În altă ordine de idei, în orașul Năvodari, în această peri- Victoria, după declarațiile controversate ale minis-
oadă s-a montat gazon proaspăt în unele zone, iar în cele trului. Premierul nu i-a cerut acestuia demisia,
în care gazonul era deja montat, acesta a fost tuns și cosit. ci doar i-a spus să își „calibreze comunicarea
Totodată, s-au efectuat lucrări de mentenanță la Biobaza din în context guvernamental”.
Năvodari, aceasta fiind o acțiune necesară, și s-a montat o „Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a discutat,
instalație de irigații modernă în zona blocului RA5. la Palatul Victoria, cu ministrul Apărării, Vasile
„În zona de sud a orașului s-a întins mai mult pământ Dîncu. Temele abordate au vizat reuniunea miniș-
pentru amenajarea de spații verzi și s-au reparat instalațiile trilor apărării din cadrul NATO de la Bruxelles și
de irigații vandalizate. Primăria Năvodari a întocmit un calibrarea comunicării publice la nivelul Minis-
proiect tip raport pentru o misiune de audit și adrese de terului Apărării în context guvernamental”, arată
aprobare și comunicare către compartimentele implicate”, a un anunț al Guvernului.
transmis primarul Florin Chelaru locuitorilor din Năvodari. Săptămâna trecută, Nicolae Ciucă l-a criticat
„În cadrul serviciului de asistență socială și protecția public pe Vasile Dîncu și a spus că declarațiile
persoanelor cu handicap s-au efectuat vizite în teren și acestuia contravin poziției oficiale a Guvernului.
anchete sociale pentru copiii cu handicap la solicitarea
beneficiarilor, iar apoi întocmirea și înaintarea acestora
conducerii spre semnare”, a mai adăugat Chelaru. De
Florin Chelaru asemenea, s-au efectuat vizite în teren pentru verificarea
din oficiu a copiilor cu dizabilități/asistenților personali,
Orașul Năvodari se dezvoltă pe zi ce trece și întocmirea rapoartelor/referatelor și înaintarea acestora
asta se întâmplă în special cu ajutorul primarului conducerii spre semnare.
Florin Chelaru. Acesta a anunțat luni, pe pagina În ceea ce privește compartimentul de beneficii și asistență
socială, s-au întocmit documentele pentru încetarea dreptului
sa personală de Facebook, că administrația locală
la suplimentul lunar pentru energie, pentru un număr de patru
pe care o conduce se va ocupa de igienizarea și beneficiari care nu mai îndeplinesc condițiile de acordare.
renovarea cimitirului din localitate. Mai mult decât atât, s-a transmis situația lunii septembrie,
dar și începutului lunii octombrie, privind alocațiile de stat/ ”Îl aștept pe domnul ministru să revină în țară
„Am semnat în această dimineață (n.r. luni) certificatul de indemnizațiile de creștere copil/stimulent de inserție către de la ministeriala NATO și trebuie să avem o
urbanism pentru extinderea și modernizarea cimitirului. Știu AJPIS Constanța. discuție foarte deschisă față de opinia dumnealui,
că lucrările sunt urgente, că este nevoie de lucrări ample, dar „În cadrul centrului de zi pentru copii s-a organizat o întâlnire nu este opinia Guvernului și trebuie să lămurim
totul durează mult fiindcă a trebuit să facem exproprieri pentru de lucru cu factorii decizionali ai unității administrativ-teritoriale acest aspect”, a spus Nicolae Ciucă. (M.G.)

Victor Ponta nu
extinderea cimitirului. Pe scurt, vom reface toate aleile și le în vederea inițierii unui parteneriat cu Asociația Pacienților cu
vom asfalta, vom construi casă mortuară și sediu administrativ, Boli Cronice «Restart la viață» pentru organizarea grupurilor
vom pune bănci, coșuri de gunoi și containere de deșeuri,
exclude o colaborare
de suport și acordare de servicii de terapie psihooncologică
vom ilumina tot cimitirul și vom introduce monitorizare video, în mod gratuit pentru persoanele diagnosticate cu cancer”, a
vom împrejmui cimitirul cu gard viu și gard de beton; vom mai spus șeful administrației publice locale din Năvodari.
asigura paza permanentă și salubrizarea. Sunt lucrări absolut Mircea GHIȚĂ
cu PSD pe viitor
Primăria Medgidia acordă ajutor pentru Pro România, partidul lui Victor Ponta, a
aderat la Partidul Socialiștilor Europeni. Întrebat
încălzirea locuințelor persoanelor defavorizate dacă se pregătește o alianță în România între
PSD și Pro România, Victor Ponta a răspuns:
Începând cu data de 18.10.2022, mai mică de 10 ani, utilaje agricole, zate în locuință. „Trebuie să vrea și cei mari. Noi vrem”.
Primăria Municipiului Medgidia, prin de prelucrat lemnul, depozite bancare Solicitarea acestor ajutoare se poate
Direcția de Asistență Socială, dema- mai mari de 3.000 lei etc). face pe tot parcursul sezonului rece, iar
rează campania de acordare a ajutoa- Pentru ajutorul de încălzire cu gaze acordarea drepturilor cuvenite se face
relor pentru încălzirea locuinței și a naturale, energie electrică și combusti- începând cu luna depunerii cererii, cu
suplimentului pentru energie conform bili solizi sau petrolieri, formularele vor condiția ca aceasta să fie înregistrată
Legii nr. 226/2021 privind măsurile de fi puse la dispoziția solicitanților de până pe data de 20 ale lunii.
protecție socială pentru consumatorul către Primăria Municipiului Medgidia Formularul se completează de către
vulnerabil de energie. prin Direcția de Asistență Socială (str. titularul contractului de deținere a
Suplimentul pentru energie se acordă Decebal nr. 35) sau pot fi descărcate de locuinței care trebuie să fie și titularul
lunar tuturor beneficiarilor ajutorului pe site-ul www.primaria-medgidia.ro. contractului de furnizare energie elec-
pentru încălzirea locuinței, dar și fami- Depunerea cererilor-declarații se trică/gaze naturale.
liilor și persoanelor singure, care nu face o singură dată la începutul sezo- Cererea și declarația pe proprie răs-
au stabilit acest drept și ale căror veni- nului rece (noiembrie 2021 – martie pundere vor fi însoțite la depunere de
turi sunt de până la 1.386 lei/membru 2022). Un titular are dreptul legal la diverse acte doveditoare.
de familie (în cazul familiei) sau până un singur ajutor de încălzire, în funcție Informații suplimentare se pot obține
la 2.053 lei (în cazul persoanei sin- de tipul de încălzire a locuinței (gaze la sediul Direcției de Asistență Socială
gure). naturale, energie electrică, combustibili din cadrul Primăriei Municipiului Med-
Pot solicita ajutorul pentru încălzirea solizi sau petrolieri), și la suplimentul gidia, din strada Decebal nr. 35, telefon
locuinței doar persoanele singure de energie acordat cumulat în funcție 0241812300, interior 129 sau 131.
sau familiile care locuiesc efectiv la de sursele de furnizare a energiei utili- Mircea GHIȚĂ Pro România, partidul fostului premier Victor
adresa pentru care solicită Ponta, a aderat, cu statutul de membru observator,
acest ajutor, sunt înscrise la Partidul Socialiștilor Europeni (PES), familia
în cartea de imobil și sunt politică din care face parte și PSD.
luate în calcul la stabilirea „Pro România a ajuns acolo unde trebuia să fie,
cheltuielilor de întreținere în Partidul Socialiștilor Europeni. Marcel Ciolacu
a locuinței, cele care reali- a fost mult mai deștept decât liderii de dinainte
zează venituri de până la și decât cei din jurul său, pentru că cei din Pro
1.386 lei/membru de familie România în frunte cu mine noi nu doar că am fost
în cazul familiei, sau până la lideri PSD, am fost dați afară din PSD pentru că
2.053 lei în cazul persoanei nu am votat să cadă Guvernul Grindeanu. Or,
singure și persoanele care Ciolacu, deși au venit unii lideri la el și i-au spus
nu dețin unul dintre bunurile să aibă grijă, să nu primim în PES pe Ponta, Pro
prevăzute în „Lista bunurilor România, Corina Crețu, social-democrații au
ce conduc la excluderea avut un singur comisar european, Corina Crețu.
acordării ajutorului pentru Ciolacu a fost deștept și bravo lui pentru asta.
încălzirea locuinței” (clădiri Cred că pentru PSD Pro România este pe plan
sau alte spații locative în european un aliat ceva mai sigur decât PNL”,
afara locuinței de domiciliu, a spus Victor Ponta la România TV.
autoturisme cu o vechime Mircea GHIȚĂ
CUGET LIBER l Marți, 18 octombrie 2022 SOCIAL 3
De ce se degradează cantina Liceului Tehnologic Tomis?
„Suntem amânați cu casarea obiectelor de inventar“
Construit în urmă cu 92 de ani, în beneficia și de cazare în cămin, care,
1930, Liceul Tehnologic Tomis a da, contrar multor zvonuri, este deschis
și funcționează.
avut, până acum, zeci de generații „Căminul nostru are în jur de 60 de
de elevi. În tot acest timp, instituția locuri și este funcțional, elevii din cadrul
de învățământ a încercat să le învățământului profesional în sistem dual
ofere acestora condiții cât mai fiind cazați în acest spațiu, pentru care
plătesc 150 de lei pe lună”, ne-a decla-
bune de studiu, doar că lipsa
rat directorul liceului, Rodica Tatiana
banilor a pus, uneori, piedici Pînzaru.
în ceea ce privește realizarea Pentru că spațiul este generos și având
anumitor obiective. Chiar și în în vedere apropierea sezonului rece,
aceste condiții, conducerile care Primăria Constanța le-a solicitat sprijinul
pe timpul iernii. Astfel, în caz de nevoie,
s-au perindat la cârma școlii și-au circa 12 locuri din căminul liceenilor vor
dat silința pentru a schimba mereu
câte ceva.
referim aici la situații delicate în caz de etc. Le-am solicitat urgentarea acestei
În ultimii ani, au mai fost renovate săli cod portocaliu sau roșu. Desigur, întreaga acțiuni, deoarece avem nevoie de spațiu,
de clasă, s-au mai făcut schimbări și clădire ar necesita lucrări de renovare, dar mai ales în contextul începerii anului școlar
se încearcă, și acum, a se face același chiar și în acest stadiu, are capacitatea și a noului proiect Engie - învățământ
lucru, să se modernizeze unitatea, pentru de a caza elevii și oamenii înghețați din dual, dar tot fără răspuns”, a precizat
ca și elevii acesteia să beneficieze de zilele grele de iarnă. administratorul Irina Mitrenca.
condiții similare altor licee din municipiu. Principala problemă cu care se con- Între timp, puricii și-au făcut casă în
La acest moment, în cadrul liceului fruntă unitatea de învățământ, însă, este saltele și sar dintr-o parte într-alta după
învață în jur de 1.000 de elevi la forma cea legată de cantină, care este închisă bunul plac, pentru că nu s-a găsit nimeni
de învățământ de zi, seral și forma de de câțiva ani și, ca orice lucru care nu care să-i deranjeze prea tare până acum.
învățământ cu frecvență redusă. Cum mai este îngrijit, continuă să se deterio- Da, din când în când, sunt pulverizate
spuneam, clasele pe care mulți le știau reze. Conducerea liceului ar vrea să sprayuri pentru înlăturarea acestora, dar
ponosite, îmbătrânite au început încet- revitalizeze acest spațiu, dar pentru a-și efectele nu pot fi de durată lungă. Singura
încet să-și schimbe look-ul prăfuit de altă- putea îndeplini dorința este nevoie ca mai șansă de a scăpa de micuțele insecte este
dată, laboratoarele au și ele alt aspect, întâi să scape de o mulțime de obiecte, ca saltelele în care ele se „simt” atât de
sălile de curs sunt dotate cu tot ce este toate propuse spre casare. Din păcate, bine să fie distruse. Și, da, în momentul
necesar etc. Desigur, nu se poate spune pentru a elibera incinta de tot ce nu le mai în care ar dispărea obiectele care nu
că unitatea dispune de dotări de ultimă trebuie, este nevoie de o semnătură de la le mai sunt de folos din cantină, atunci
generație la toate capitolele, dar pas cu Primăria Constanța, pe care o așteaptă conducerea ar putea da, din nou, drumul
pas se vizează transformarea acesteia Rodica Tatiana Pînzaru de aproximativ un an. „Le-am trimis o la cantină, ar putea-o reutila. Pe scurt, ar
și aducerea ei la un alt nivel, mult mai fi amenajate pentru adăpostirea per- listă de propuneri pentru casarea mai încerca să găsească sponsorizări pentru
performant. soanelor blocate în trafic din cauza con- multor obiecte: calculatoare, imprimante, a-i reda funcționalitatea.
În plus, copiii din alte localități pot dițiilor meteorologice nefavorabile. Ne laptopuri, paturi din fier, saltele, scaune Mirabela ȘERBĂNESCU

Nu vă mai parcați mașinile în zona Vremea va rămâne predominant frumoasă


platformelor de colectare a gunoiului! Marți, 18 octombrie, vremea
va rămâne predominant fru-
De câteva săptămâni, în municipiul colectare, fapt pentru care polițiștii moasă și va continua să se
Constanța, deșeurile reziduale și locali acționează pentru înlăturarea încălzească ușor. Potrivit
reciclabile se colectează noaptea, acestor blocaje prin dispunerea de specialiștilor Centrului Meteo-
motiv pentru care cetățenii au fost sancțiuni contravenționale, dar și ridi- rologic Regional Dobrogea,
rugați să nu își mai parcheze mașinile carea vehiculelor. cerul va fi mai mult senin, iar
în zona platformelor de colectare. Conform HCL 77/2021, oprirea sau vântul va sufla slab și moderat.
Reprezentanții Primăriei Constanța staționarea autovehiculelor în zona Temperaturile maxime vor fi
susțin că, în ciuda amplelor campanii amplasamentelor destinate colectării cuprinse între 17 și 19 grade,
de informare inițiate de municipalitate, deșeurilor menajere sau reciclabile, iar cele minime între 7 și 11
în continuare există mașini care blo- de natură să împiedice accesul la grade. Noaptea, trecător va
chează accesul către platformele de acestea, se sancționează cu sume fi ceață. (M.Ș.)
cuprinse între
400-800 lei
pentru persoane
Fără apă rece timp de mai multe ore.
fizice și între 500-
2.500 lei pen- Ce zone sunt afectate
tru persoanele RAJA S.A. anunță că
juridice. Tot pe va întrerupe furniza-
timpul nopții rea apei potabile de
se colectează miercuri, 19 octombrie,
deșeurile și în ora 22.00, până joi, 20
zonele de case, octombrie, ora 15.00,
deci se păs- pentru racordarea
trează același puțurilor din sursa de
grafic stabilit apă Cișmea 1A, din
cu operatorul municipiul Constanța, la
de salubrizare, sistemul de alimentare
doar că pubelele cu apă nou executat.
trebuie scoase Precizăm că investiția din cartierul de vile - zona Dedeman.
seara. face parte din contractul de lucrări - CL32 „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat
Precizăm că se „Reabilitare conducte aducțiune Constanța”, abonaților, pe care îi asigurăm că echipele
menține colec- în valoare totală de aproximativ 40 milioane de intervenție ale constructorului vor face
tarea și în tim- lei, derulat prin Programul Operațional tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și
pul zilei pentru Infrastructură Mare (POIM). Ca urmare, vor reluarea furnizării apei potabile în parametrii
platformele care fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de
au nevoie de mai partea dreaptă a bulevardului Aurel Vlaicu această lucrare să își asigure rezerva minimă
multe astfel de (sensul de mers spre bulevardul I.C. Bră- de apă pentru consum și uz casnic în perioada
operațiuni în 24 tianu) - tronsonul delimitat de bulevardul în care va fi sistată alimentarea cu apă”, au
de ore. (M.Ș.) Tomis și strada Baba Novac, precum și cei precizat reprezentanții instituției. (M.Ș.)
4 SĂNĂTATE CUGET LIBER l Marți, 18 octombrie 2022

Îngrijirea pielii bebelușului trebuie să fie Probioticele ajută la


făcută corect. Ce produse se recomandă menținerea în cele
Familia are un nou membru? În acest mai bune condiții
a florei intestinale
caz, trebuie să știți că o rutină sănătoasă
și blândă este absolut necesară pentru
îngrijirea pielii bebelușului. Pentru că el Cel mic nu se simte bine și vă întrebați dacă este
are o piele extrem de fină, este necesar să în regulă să folosiți sau nu probiotice? Înainte de
a lua decizii legate de sănătatea copilului, trebuie
folosiți produse cu ingrediente care nu sunt să știți că probioticele sunt microorganisme vii pe
dăunătoare. Oricum, de cele mai multe ori, care le puteți adăuga în dietă. Acestea rămân
încă dinainte de nașterea copilului, părinții se active în intestin și modifică microbiota siste-
aprovizionează cu șampoane, loțiuni, creme, mului digestiv. Potrivit Organizației Mondiale a
Sănătății (OMS), dacă optați pentru cantitatea
săpunuri, șervețele umede, scutece etc. potrivită, acestea aduc o mulțime de beneficii
pentru sănătate. Printre alimentele probiotice,
Înainte de a face toate aceste cumpărături, este
există iaurturi proaspete, chefir, varză murată și
esențial să verificați formula INCI (International
multe altele. Acestea ajută la menținerea în cele
Nomenclature Cosmetic Ingredient), pentru a evita
mai bune condiții a florei intestinale. Altfel spus,
deteriorarea dermatologică. Potrivit dr. Aurelia
o microbiotă echilibrată în intestin este esențială
Baltă, nu toate produsele pentru bebeluși sunt
pentru sănătatea umană.
sigure. Astfel, în timp ce unele cresc riscul de
Potrivit mai multor studii științifice, flora bacte-
dezechilibru hormonal și provoacă modificări ale
riană care trăiește în tractul gastrointestinal oferă
dezvoltării, altele generează alergii și afectează
mai multe beneficii. De exemplu: ajută la spe-
sistemul imunitar și nervos. „Părinții trebuie să care împiedică proliferarea microbilor. Deci, dacă citiți
cializarea țesutului limfoid asociat cu mucoasa
fie conștienți de faptul că epiderma unui copil este mai etichetele săpunurilor și ale șampoanelor, veți găsi para-
intestinului. Acest lucru se traduce prin sinergie
subțire decât cea a unui adult, iar funcția sa de barieră ben, butilparaben sau etilparaben. Prezența lor este
cu sistemul imunitar, care învață să recunoască
protectoare este mai puțin eficientă. De aici și importanța uneori legată de alterarea hormonală sau de sistemul
tulpinile bacteriene benefice și să se pregătească
rețetelor, deoarece acestea ar putea conține următoarele endocrin al bebelușului. Și sulfații sunt în aproape toate
pentru viitoarele boli. Pe scurt, ajută la apărarea
elemente nocive: uleiuri minerale. De exemplu, uleiurile produsele pentru îngrijirea pielii copiilor, de la șampoane
sunt adesea prezentate ca atare, dar și sub denumirea de la săpunuri, iar laurilsulfatul de sodiu este cel mai folosit.
vaselină, parafină sau paraffinum liquidum. Deși acțiunea Deși nu sunt cunoscute leziuni grave, sulfații sunt asociați
lor este lubrifiantă, ele interferează cu respirația naturală a cu erupții temporare, uscăciune, roșeață și mâncărime.
pielii, deoarece înfundă porii”, a precizat medicul. Recomandarea este de a verifica dacă după baie copilul
Apoi, majoritatea produselor cosmetice pentru bebeluși prezintă simptome. Dacă da, cel mai bine este să treceți
conțin parfumuri, dar nu toți copiii le tolerează. Ca urmare, la produse fără sulfați. La primele controale pediatrice,
unele erupții cutanate, alergii și probleme respiratorii apar întrebați ce produse cosmetice i se potrivesc bebelușului.
după utilizarea articolelor parfumate. Așadar, asigurați-vă Având în vedere că un copil este mai vulnerabil, reduceți
că produsele pe care le cumpărați nu sunt fabricate cu expunerea la substanțe chimice.
parfumuri sintetice. Bineînțeles, parabenii sunt conservanți Mirabela ȘERBĂNESCU

Terapia cu pisici vă îmbunătățește starea de spirit


Știați că pisicile nu sunt doar frumoase, ci vă pot ajuta să vă o clipă, de anumite griji, dar și să vă distanțați de probleme.
simțiți mult mai bine? Specialiștii recomandă terapia cu pisici Acest lucru reduce stresul și întărește apărarea naturală a orga-
pentru îmbunătățirea stării de spirit, dar și predarea valorilor, nismului. Totodată, pisicuțele contribuie la reducerea nivelului de
precum responsabilitatea și grija, în cazul copiilor. Pe scurt, anxietate și stres. Se știe că ritmul felinelor este foarte diferit de
îngrijirea animalelor de cel al altor animale. Prin urmare, conviețuirea cu acest animal
companie are nume- de companie poate contribui la liniștea sufletească, reducând
roase avantaje pen- anxietatea. În același timp, vă permite să faceți față mai bine
tru sănătate. Dintre singurătății. Prin joc, comunicare și afecțiune, singurătatea
beneficiile frumoaselor dispare. Terapia cu pisici vă îmbunătățește starea de spirit,
feline enumerăm doar având un impact pozitiv asupra calității vieții și reduce șansele
câteva: ajută la întări- de a avea un atac de cord. Un studiu a constatat că oamenii organismului. Deoarece sistemul digestiv este
rea sistemul imunitar. care trăiesc cu pisici au șanse mai mici să moară din cauza deschis factorilor externi, este permanent expus
Practic, interacționând unui atac de cord. Acest lucru se datorează scăderii tensiunii atacurilor agenților străini. Flora bacteriană nor-
cu micile blănoase, arteriale. Terapia cu pisici este recomandată și pentru copiii mală colonizează suprafețele în contact cu lumea
jucându-vă cu ele și cu autism. Desigur, un animal de companie nu este mai exterioară, împiedicând înmulțirea corpurilor
distrându-vă, reușiți să bun sau mai rău decât altul, însă trebuie să țineți cont de străine. Acestea sunt câteva beneficii pe care
scăpați, chiar și preț de circumstanțe, conform obiectivului terapeutic. (M.Ș.) bacteriile intestinale le oferă oamenilor. (M.Ș.)

Curățați-vă limba! Simptomele vagale apar din


Doar așa scăpați de toate cauza scăderii tensiunii arteriale
resturile alimentare
Pe parcursul celor nouă luni de sarcină, viitoarele mămici
se pot confrunta și cu simptome vagale, care, deși sunt con-
După cum bine știți, pentru a avea gura și dinții cu adevărat siderate o patologie, nu necesită tratament și, în majoritatea
curați, nu este suficient periajul de două ori pe zi. De fapt, medicii cazurilor, nu au consecințe majore. Desigur, oricine poate
stomatologi insistă foarte mult asupra corectitudinii acestui obicei: prezenta simptome vagale la un moment dat în viață. Totuși,
este important să vă spălați corect pe dinți după fiecare masă. acestea sunt mai des întâlnite la femeile gravide, din cauza
În plus, vă recomandă să folosiți, cel puțin o dată pe zi, o apă de modificărilor fiziologice care apar în timpul gestației. Ele includ
gură și ață dentară. Toate aceste măsuri urmăresc același lucru: înroșirea feței, paloare, senzație de slăbiciune, transpirație și
eliminarea tuturor urmelor de alimente și bacterii de pe dinții și vedere încețoșată. Uneori, aceste simptome duc chiar la leșin
mucoasa bucală. În caz contrar, resturile se acumulează. Pentru și, în plus, există riscul de cădere sau diverse accidente. În
a scăpa de aceste probleme, este necesar a recurge la folosirea general, susțin specialiștii, aceste simptome sunt cunoscute
răzuitorului sau curățătorului de limbă, care este o unealtă mică și ca sincopă vagală sau sincopă neurocardiogenă și apar
folosită pentru a îndepărta toate resturile alimentare și bacteriile ca o consecință a stimulării excesive a nervului vagal. Acest
de pe suprafața limbii care pot rămâne după periajul dinților. Acest lucru duce la dilatarea vaselor de sânge și la scăderea ritmului
lucru este foarte important pentru că, deși mulți oameni nu sunt cardiac și a tensiunii arteriale.
conștienți de acest lucru, bacteriile responsabile de halitoză, Mai departe, la creier ajunge mai puțin sânge și apare
de exemplu, se pot afla și pe limbă. Halitoza sau respirația urât sincopa sau leșinul. De fapt, se poate spune că simptomele
mirositoare este ansamblul de mirosuri neplăcute din gură, iar vagale apar din cauza unei scăderi bruște a tensiunii arteriale.
majoritatea cazurilor sunt generate de curățarea incorectă a gurii. De ce apar? Știința nu a reușit să stabilească o cauză specifică a
Potrivit medicilor stomatologi, un produs de curățare a limbii este simptomelor vagale. În orice caz, se crede că sunt mai frecvente
cu aproape 30% mai eficient în îndepărtarea tuturor bacteriilor. la persoanele cu o încărcare venoasă periferică mare, adică
În plus, acesta ajunge în zone mai îndepărtate de pe limbă decât la cei care au o afecțiune care îngreunează sau încetinește
peria și într-un mod mai puțin agresiv. (M.Ș.) întoarcerea sângelui către inimă și creier. (M.Ș.)
CUGET LIBER l Marți, 18 octombrie 2022 EVENIMENT 5
Încă o schimbare în traficul din Constanța încinge spiritele.
„Nu mai putem vira la stânga pentru a intra în cartier!“
Reconfigurările de pe bulevardul faptul că va fi instituită o bandă dedicată
Alexandru Lăpușneanu ridică transportului în comun este un argument
în plus pentru impunerea liniei duble
probleme constănțenilor care continue. Totodată, și sensul giratoriu
locuiesc în cartierul Tomis Nord al din zona Dobrogea urmează să fie
municipiului. De parcă nu era de redimensionat, astfel încât să cuprindă
ajuns că vor „pierde” locurile de fluxul de autovehicule care vin dinspre
bulevardele Alexandru Lăpușneanu și
parcare stradale, constănțenii sunt Aurel Vlaicu.
indignați și de faptul că nu mai pot Pe de altă parte, și voci din rândul
vira la stânga, pe străzile Suceava polițiștilor susțin modificările aduse, mai
și Dispensarului, pentru a intra ales pentru că pe porțiunea respectivă de
arteră au avut loc, în trecut, numeroase
în cartier. Justificarea autorității
tamponări, unele cauzate tocmai de
locale se referă la faptul că faptul că se vira la stânga spre străzile
modificările erau necesare pentru secundare.
fluidizarea traficului în zonă. Reamintim că, în cadrul proiectului
„Îmbunătățirea mobilității în municipiul
Încă dinainte să înceapă reabilitarea Constanța, între Gară CFR și stațiu-
bulevardului Alexandru Lăpușneanu, în nea Mamaia”, pe bulevardul Alexandru
cadrul proiectului „Îmbunătățirea mobi- Lăpușneanu / 1 Decembrie 1918, conform
lității în municipiul Constanța, între Gară graficului fizic de execuție actualizat și
CFR și stațiunea Mamaia”, schimbările transmis de către constructor, lucrările
anunțate nu au fost privite cu ochi buni „Sunt mulți șoferi care trafic! Mai mult, a fost desființat și sensul de execuție realizate până la data de
și au fost multe nemulțumiri. Pe de o taie linia dublă continuă, giratoriu de la intrarea în City Park Mall, 26 septembrie sunt: în zona hotelului
parte, ale celor care au aflat că nu vor este risc de accidente” dar chiar și așa sunt mulți șoferi care se Oxford – City Park Mall au fost executate
mai putea să parcheze pe marginea comportă ca și cum sensul ar exista în reparații structură drum – punctual și
carosabilului, căci locurile de parcare Pe lângă aceste nemulțumiri, constăn- continuare, întorc în dreptul intrării, taie așternere strat uzură, sistem rutier tro-
vor fi desființate; pe de altă parte, ale țenii care locuiesc în cartierul Tomis Nord linia dublă continuă. Plus, sunt și cei care tuare, canalizație rețele telecomunicații
taximetriștilor, care au constatat că le-au mai au o supărare: au constatat – deși nu taie linia pentru a intra în cartier, ceea ce și energie electrică, pistă biciclete, zona
fost desființate stațiile. Proiectul, finanțat se poate spune că este tocmai o surpriză, reprezintă un risc în plus de accidente”, spațiu verde, pavaj trotuar, montaj stâlpi
din fonduri europene, a mers mai departe, căci autoritățile locale au anunțat încă ne-a semnalat Bogdan L., un constănțean iluminat public; în zona City Park Mall –
iar în prezent, o bună parte din lucrările din vară schimbările ce urmau să fie care locuiește în zona respectivă. Dacia - sistem rutier trotuare, canalizație
necesare în zona respectivă au fost impuse! – că nu mai pot vira la stânga, rețele telecomunicații și energie electrică,
realizate, iar atenția firmelor contractate de pe bulevard, pe străzile Suceava și Explicația instituirii pistă biciclete, zona spațiu verde, pavaj
s-a mutat mai spre gară. Deși, se impune Dispensarului, pentru a intra în cartier. acestor modificări trotuar, montaj stâlpi iluminat public; iar
să menționăm, trotuarele de pe marginea „A fost trasată linie dublă continuă, astfel în zona Dacia – zona Trocadero a fost
bulevardului, din porțiunea City Park – că nu se mai poate vira la stânga spre Referitor la aspectele semnalate, repre- decopertat trotuarul. În perioada urmă-
Dobrogea, încă arată ca după război, cu cartier și ne obligă, astfel, să parcurgem zentanții Primăriei Constanța au precizat toare, șantierul se va extinde până spre
banda dedicată bicicliștilor nefinalizată, distanța până la sensul giratoriu din zona pentru „Cuget Liber” că „modificările erau gară, iar termenul de finalizare este 30
cu buruieni care au năpădit pământul Dobrogea și să întoarcem. Pe o arteră prevăzute în proiectul de reabilitare, aprilie 2023.
răscolit. intens circulată, să se stea și mai mult în pentru asigurarea mobilității”. Totodată, Florentina BOZÎNTAN

Droguri găsite asupra a doi tineri, Transportul de persoane, verificat de Poliție


în cartierul CET al Constanței În perioada 10-16 octombrie, polițiști din cadrul nerespectarea legalității transportului public de per-
Serviciului Rutier, ai Biroului Rutier Constanța și cei soane, cele mai multe pentru nepurtarea centurii
În seara zilei de sâmbătă, 16 octombrie, în jurul orei 20.30,
ai formațiunilor rutiere au organizat acțiuni pentru de siguranță
în timp ce se afla în cartierul constănțean CET, atenția patrulei
reducerea riscului rutier în transportul public de Totodată, 73 de sancțiuni contravenționale au fost
de jandarmi din cadrul Grupării Mobile „Tomis” a fost atrasă de
persoane și de marfă, în conformitate cu proiectul aplicate pentru nerespectarea legalității transportului
doi tineri, care fumau la o intrare în scara unui bloc. Dar și de
ROADPOL - Truck&Bus 2022. public de marfă, cele mai multe pentru depășirea
faptul că, la vederea oamenilor legii, unul dintre tineri a aruncat
În urma activităților, polițiștii au aplicat 134 de limitei de viteză legală.
ceva. Jandarmii au verificat zona și au găsit două pliculețe
sancțiuni contravenționale, dintre care 61 pentru Florentina BOZÎNTAN
transparente, care conțineau fragmente vegetale de culoare
verde maroniu, despre care tânărul care le-a aruncat a susținut
că... nu știa nimic! Urmare a controlului corporal, asupra celui Bărbat de 82 de ani, păcălit prin metoda
de al doilea tânăr au fost găsite 10 pliculețe transparente
care conțineau „Accidentul“. Doi suspecți au fost reținuți
fragmente vege- Polițiști din cadrul Poliției 40 de ani, după ce au părăsit înșelăciune, iar bărbatul de 20 de
tale de culoare municipiului Constanța au fost domiciliul persoanei vătămate, ani pentru săvârșirea infracțiunii
verde maroniu, sesizați,sâmbătă, 15 octombrie, cu un autoturism. de înșelăciune.
asemănătoare prin apel 112, de către o femeie, Asupra celor doi au fost identifi- Acțiunea a beneficiat de suportul
cu cele arun- cu privire la faptul că tatăl său, cate patru telefoane mobile, precum de specialitate al Direcției Opera-
cate, despre de 82 de ani, a fost victima unei și un plic ce conținea 10.000 de lei. țiuni Speciale din Poliția Română,
care a susținut înșelăciuni prin metoda „Acci- În urma administrării probatoriului precum și de sprijinul polițiștilor
că sunt pentru dentul“. în cauză, cei doi au fost reținuți, Serviciului Investigații Criminale al
relaxare. Deplasați la fața locului, polițiștii pentru 24 de ore, bărbatul de 40 de Inspectoratului de Poliție Județean
Având în au constatat faptul că cele sesi- ani pentru conducere fără permis Brașov.
vedere suspici- zate se confirmă. Din cercetările și complicitate la infracțiunea de Florentina BOZÎNTAN
unea rezona- inițiale a reieșit faptul că
bilă că ar putea fi substanțe interzise, jandarmii grupării au bărbatul de 82 de ani a fost
întocmit tinerilor actele de sesizare sub aspectul săvârșirii contactat telefonic de către o
infracțiunii de deținere și consum de substanțe psihotrope persoană necunoscută, care
conform Legii 143/2000, iar bunurile găsite asupra lor au fost s-a recomandat a fi medic,
predate Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate relatându-i faptul că fiica sa
Constanța, în vederea continuării cercetărilor. a suferit un accident și are
Menționăm că, în ultimele șapte zile, jandarmii Grupării nevoie de o sumă mare de
Mobile Constanța au executat peste 50 de misiuni de men- bani, pentru a fi operată de
ținere și asigurare a ordinii publice, pe timpul cărora au urgență. Ulterior, la domiciliul
întocmit două acte de sesizare pentru trei tineri depistați având părții vătămate s-au prezentat
asupra lor substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive doi bărbați, cărora le-a înmânat
și au aplicat un număr de 44 sancțiuni contravenționale, o sumă de bani. În scurt timp,
valoarea sancțiunilor contravenționale ridicându-se la suma au fost depistați, în flagrant
de 13.600 lei. delict, în municipiul Constanța,
Florentina BOZÎNTAN doi bărbați, de 20, respectiv
6 ECONOMIE CUGET LIBER l Marți, 18 octombrie 2022

Trei mari șantiere navale „au uitat“ să raporteze situațiile


financiare pe anul 2021. Fiscul le-a sancționat!
Marea majoritate a agenților aduc aminte că, în timpul crizei economice
din anii 2009 – 2013, o serie de agenți
economici din țara noastră, economici constănțeni mi-au declarat
indiferent de tipul capitalului, că n-ar semna în ruptul capului un con-
român sau străin, respectă tract de furnizare cu plata ulterioară
(la 30 de zile sau mai multe), fără să
prevederile Legii contabilității. studieze cu atenție situația financiară
Dar iată că există și excepții a solicitantului de pe site-ul Fiscului
notabile! Deși au trecut nouă luni și să se încredințeze că este solvabil.
În cazul în care acesta înregistra an de an
și jumătate din anul 2022, pe site-ul profit și nu avea datorii sau dacă acestea
Ministerului Finanțelor n-au fost din urmă erau mai mici decât creanțele,
contractul era acceptat. Altminteri, dacă soli-
publicate situațiile financiare pe citantul înregistra pierderi și datorii mai mari
anul precedent ale unui număr de decât creanțele, nu se admitea furnizarea
trei mari șantiere navale: Damen mărfurilor decât cu plata pe loc.
Agenții economici care n-au procedat
Shipyards Mangalia, Vard Brăila astfel, care nu s-au documentat și n-au
SA și Vard SA Tulcea. fost precauți au plătit tribut uriașului
blocaj economic din acele timpuri, care
Care este motivul? Respectivele entități a aruncat o mulțime de firme în brațele
economice n-au transmis bilanțurile finan- Statul nu își respectă propriile legi Are restanțe la bugetele statului? Se află falimentului.
ciar-contabile către Agenția Națională de într-o situație financiară ce ar putea pune În zilele noastre, în condițiile crizei pre-
Administrare Fiscală sau vreun funcționar Nedepunerea situațiilor financiare anuale în pericol relația contractuală aflată în țurilor energetice și ale produselor indus-
al Fiscului nu și-a făcut datoria să posteze de către cele trei șantiere navale stârnește pregătire? triale, ale scumpirii creditelor bancare și
datele pe site? suspiciuni, mai ales în cazul companiei Unii dintre agenții economici precauți nu scăderii consumului, agenții economici
Pentru a lămuri situația, am solicitat Damen Shipyards Mangalia, în care statul semnează contractele înainte de a verifica trebuie să rămână vigilenți în raporturile
ANAF să îmi răspundă la întrebarea de român deține controlul, respectiv un pachet datele din bilanțurile financiar-contabile contractuale. Iată, datele Oficiului Național
ce datele financiare ale celor trei agenți de acțiuni reprezentând 51% din capitalul anuale ale potențialilor parteneri de afaceri. al Registrului Comerțului indică o creștere
economici nu au fost făcute publice. social. Oare își putea imagina cineva De regulă, această operațiune se face a numărului firmelor aflate în dificultate. În
Pe data de 13 octombrie 2022, Ser- că statul român, în calitate de acționar cu discreție, pentru a nu aduce atingere primele opt luni ale anului 2022, un număr
viciul de Comunicare, Relații publice majoritar al acestui mare șantier naval, nu amorului propriu al partenerului. de 4.282 de agenți economici au intrat în
și Mass-media din cadrul ANAF mi-a respectă propriile legi? Și-apoi, ce motiv Trebuie să știți, stimați cititori, că infor- insolvență, cu 11,28% mai mulți decât în
trimis următorul răspuns: „Societățile l-ar putea determina să se comporte astfel? mațiile privind situația financiară a agenților aceeași perioadă a anului precedent.
menționate sunt entități care, potrivit Ar avea interesul, cumva, să ascundă de economici nu constituie un secret. Ele tre-
legislației în materie, Legea 82/1991 a ochii lumii situația financiară a companiei? buie să fie la vedere, publicate pe site-ul Informații de interes strategic
contabilității, au obligația depunerii situa- Sunt întrebări la care doar statul-patron Ministerului Finanțelor. Legea contabilității
țiilor financiare în termen de 150 de zile ar putea să ne răspundă. nr. 82/1991 obligă agenții economici să Publicarea situațiilor financiare ale
de la încheierea exercițiului financiar. depună, la structurile Agenției Naționale agenților economici este necesară și din
Având în vedere faptul că pentru aceste Fără secrete financiare de Administrare Fiscală, situațiile finan- alt punct de vedere. O serie de entități,
societăți anul fiscal coincide cu cel calen- ciare anuale în termen de 150 de zile de începând de la cele guvernamentale până
daristic, exercițiul financiar se încheie Poate vă întrebați, stimați cititori, de la încheierea exercițiului financiar. Neres- la cele din domeniul cercetării științifice și al
la 31 decembrie, dată de la care se ce este important ca agenții economici pectarea acestei obligații constituie con- patronatelor, realizează pe baza lor studii
calculează termenul de 150 de zile să depună la Fisc situațiile financiare travenție și se sancționează cu amendă economice și strategii de acțiune. La rândul
pentru depunerea situațiilor financiare. anuale, iar acesta să le publice pe site-ul de la 1.000 de lei la 3.000 de lei. lor, organizațiile non-guvernamentale,
Din analiza bazelor de date existente său? Toată lumea știe că relațiile din La rândul său, instituția fiscală are obli- sindicatele și presa apelează la aceste
la nivelul ANAF, s-a constatat faptul că, mediul de afaceri au la bază principiul gația să posteze situațiile financiare la informații de interes public.
pentru anul 2021, societățile nu au depus transparenței financiare și fiscale. Părțile vedere, pe site-ul său, pentru a fi la dis- În calitate de jurnalist, am făcut apel dese-
situațiile financiare anuale, motiv pentru care urmează să semneze un contract poziția celor interesați. ori la astfel de date. Pe baza lor am putut
care structurile de specialitate din cadrul comercial au nevoie de informații despre prezenta opiniei publice articole de analiză
instituției au sancționat societățile potrivit situația financiară a viitorului partener. Evitarea rău-platnicilor privind evoluția economică a unor sectoare
prevederilor Legii nr. 82/1991 a conta- Oare, activitatea sa este profitabilă sau economice de mare interes, precum:
bilității cu modificările și completările e producătoare de pierderi? Are datorii Acest sistem și-a demonstrat utilitatea industria portuară și industria navală.
ulterioare”. către alți agenți economici? Cât de mari? mai ales în perioadele de recesiune. Îmi Ion TIȚA-CĂLIN

Piețele de capital sunt volatile. Evoluția investițiilor Industria românească a obținut venituri
este imprevizibilă mai mari cu 26,3% energetică (+114,2%), industria
bunurilor intermediare (+26.2%),
Indicii de tip total return ai piețelor de Cifra de afaceri din industrie a industria bunurilor de uz curent
capital, care includ și dividendele, au crescut, per ansamblu, cu 26,3%, (+23,3%), industria bunurilor de
încheiat primele nouă luni cu un declin în primele opt luni din 2022, față de capital (+15,2%) și industria bunuri-
de două cifre: -10,5% pentru BET-TR în anul precedent, informează Institutul lor de folosință îndelungată (+11.5%).
România, -11,7% pentru S&P500 în SUA, Național de Statistică. Evoluția s-a Ceea ce nu spune statistica oficială
-18,2% pentru STOXX600 în Europa. datorat creșterii industriei extractive este faptul că aceste creșteri reflectă
Totuși, România a fost mai rezilientă
(+120.7%) și industriei prelucrătoare mai degrabă scumpirile produse în
decât alte piețe de capital dezvoltate în
(+23,6%). Pe marile grupe industriale, toate sectoarele industriale, mai ales
acest context internațional complicat.
creșteri ale cifrei de afaceri s-au în cel energetic, și prea puțin creș-
Valul de date negative a condus la o dete-
înregistrat în sectoarele: industria terea producției fizice. (I.T.C.)
riorare a sentimentului investițional, în
special după ce a devenit clar că băncile
centrale vor majora dobânzile. Drept Cursurile pieței valutare din 17.10.2022,
urmare, unii investitori se așteaptă la o
încetinire economică.
la ora 12, anunțate de BNR
Sectorul energetic și cel financiar Valute în cont Curs Valute în cont Curs
dețin o pondere importantă în piața de 1 Dolar australian 3,1616 100 Yeni japonezi 3,4037
Indicii bursieri au afișat scăderi pronunțate capital din România și tocmai această 1 Leva bulgărească 2,5237 1 Leu moldovenesc 0,2613
în luna septembrie 2022, ceea ce a făcut ca structură specifică pieței noastre a temperat 1 Dolar canadian 3,6635 1 Coroană norvegiană 0,4773
majoritatea piețelor de capital internaționale sentimentul investițional negativ manifestat la 1 Franc elvețian 5,0494 1 Zlot polonez 1,0238
să intre în zona de corecție, la finalul primelor nivelul altor indici internaționali, susțin repre- 1 Coroană cehă 0,2007 1 Rublă rusească 0,0816
nouă luni, pe măsură ce au luat amploare zentanții BVB. 1 Coroană daneză 0,6636 1 Coroană suedeză 0,4494
temerile investitorilor cu privire la creșterea Investitorii se așteptă ca volatilitatea să se 1 Liră egipteană 0,2568 1 Liră turcească 0,2722
ratelor de dobândă bancară și posibilitatea manifeste, în ultimul trimestru al anului 2022, 1 Euro 4,9360 1 Dolar american 5,0597
unei recesiuni în piețele dezvoltate, arată un pe piața de capital, însă nivelul amplitudinii 1 Liră sterlină 5,7057 1 Gram de aur 269,5254
raport al Bursei de Valori București. nu poate fi estimat. (I.T.C.) 100 Forinți maghiari 1,1784 1 DST 6,4616
CUGET LIBER l Marți, 18 octombrie 2022 ACTUALITATE 7
Misiune încheiată cu succes pentru un ofițer Începe plata
recenzorilor. Când le vor
al Forțelor Navale, aflat în Marea Mediterană fi virați banii în conturi
timp de șapte luni În cursul zilei de miercuri, 19 octombrie,
se face plata personalului de recensământ
contractat de UAT Constanța pentru colec-
Misiunea locotenent-comandorului tarea datelor la Recensământul Populației și
Denis Giubernea, din Divizionul 146 Locuințelor 2021. Plata recenzorilor pentru
Nave Minare Deminare, în cadrul autorecenzarea asistată, a recenzorilor,
grupării navale NATO permanente a recenzorilor-șefi și a coordonatorilor la
nivelul municipiului Constanța se face de
SNMCMG-2 (Standing NATO Mine către Primăria Municipiului Constanța, în con-
Counter Measures Group 2), unde a formitate cu prevederile legale în vigoare. Ca
ocupat funcția de șef al operațiilor urmare, plata persoanelor care au asigurat
și instrucției în statul major, s-a autorecenzarea asistată, între 14 martie și 27
mai 2022, se va face în funcție de numărul de
încheiat. După șapte luni la datorie, chestionare pentru care au asigurat asistența,
timp în care a reprezentat cu iar recenzorii care s-au ocupat de interviurile
succes Forțele Navale Române față în față (între 31 mai și 31 iulie) vor fi
plătiți în funcție de numărul de chestionare
și a participat la multe exerciții în
completate prin interviu și în funcție de
diferite zone ale Mării Mediterane, tipul de chestionar, cu tarif diferențiat. Banii
locotenent-comandorul Denis vor fi virați în cont, iar persoanele care au
Giubernea se întoarce acasă. optat pentru ridicarea sumei de la casierie
pentru toată activitatea desfășurată și i-a în țară. Am avut alături marinari militari sunt așteptate pe bulevardul Tomis nr. 51.
Pe durata misiunilor a fost ambarcat acordat placheta grupării SNMCMG-2. foarte buni, cu o tehnică pe măsură, ceea Programul cu publicul este de luni până
pe două nave comandant ale grupării Reprezentantul Forțelor Navale Române ce a făcut să ne îndeplinim cu succes vineri, între orele 14:00-16:00. (M.Ș.)
navale NATO, nava spaniolă ESPS a lăsat o impresie deosebită, a planificat toate misiunile ordonate. Am făcut parte
Meteoro și cea turcească TCG Yüzbașı multe activități și a demonstrat că este dintr-o echipă foarte bună, eficientă și
Güngör Durmuș. un marinar militar foarte bine instruit, condusă profesionist. Toți am demonstrat
Lupta contra minelor este extrem de mai ales în lupta contra minelor. că dictonul WE ARE NATO nu sunt simple
periculoasă, oriunde s-ar executa, iar „Au fost șapte luni intense. Privesc cuvinte, ci o stare după care ne călăuzim
profesionalismul tuturor marinarilor militari în spate și nu știu când au trecut toate activitățile zilnic. Un gând special merge
aflați la bordul navelor a făcut ca totul aceste zile și nopți. A fost multă muncă, către familia mea, acei oameni care mă
să se desfășoare la standardele NATO stres, pe ape line, dar și pe furtuni. Mă susțin și mă iubesc. Mi-au dat putere în
impuse. Acum, la sfârșit de misiune, bucur că am reușit să reprezint cu cinste clipele grele, au suferit în lipsa mea atunci
conform tradițiilor marinărești, ofițerul România, Armata României și Forțele când problemele vieții i-au lovit acasă,
român a prezentat un ultim briefing cu Navale Române. Cred că modul în care însă au știut să mă încurajeze tot timpul.
rezultatele sale și tot ce a efectuat în am fost onorat la sfârșit de misiune spune Îi iubesc, mă înclin în fața sacrificiului
cadrul statului major al SNMCMG-2. totul despre cum mi-am îndeplinit datoria. lor și aștept cu nerăbdare să-i strâng
La finalul misiunii sale, comandantul Nu a fost deloc ușor, dar mă întorc acasă în brațe pe toți”, a declarat locotenent-
grupării navale NATO, comandor Yusuf cu multă experiență, pe care îmi doresc să comandorul Denis Giubernea.
Karagülle, l-a felicitat pe ofițerul român o aplic pe funcțiile pe care le voi îndeplini Florentina BOZÎNTAN

„Micul dejun de campion“ a marcat Ziua 33 de nave se află în operare, în porturile maritime
Mondială a Alimentației la Școala nr. 6 Medgidia Constanța
Luni, 17 octombrie 2022, în portul
se aflau sub operațiuni de
nave – hidrocarburi, 2 nave – containere,
2 nave – cherestea, 2 nave – produse
siderurgice, 2 nave
– cărbune, o navă –
autovehicule, o navă
– îngrășăminte și o
navă – ulei.
Navele aflate sub
operare sunt, în
general, de capaci-
tate mică și medie.
Cea mai mare este
bulk-carrier-ul „Andros
Princess” (cu lungimea
de 284 de metri), care
încărca 170.000 de
tone de minereu de
încărcare-descărcare un număr de 33 de fier în terminalul Comvex. În rada portului
nave, din care: 11 nave operau cereale, Constanța așteptau să intre la operare un
3 nave – produse chimice, 3 nave – număr de 10 nave, din care 2 pentru a
produse din metal, 3 nave – fier vechi, 2 încărca sau descărca cereale. (I.T.C.)

Data de 16 octombrie a fost declarată Ziua Mondială a Alimentației de către


Adunarea Generală a ONU, pe 5 decembrie 1980, și a fost celebrată pentru prima
oară în anul 1981.
Instituită cu scopul creșterii gradului de conștientizare publică asupra problemelor
privind alimentația la nivel mondial, Ziua Mondială a Alimentației prilejuiește o serie
de evenimente de solidaritate împotriva foametei, precum și pentru a atrage atenția
asupra unei alimentații sănătoase.
„Mâncați sănătos și creșteți frumos!” este îndemnul care i-a animat pe fluturașii clasei
a II-a Step by Step din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 6 din Medgidia, în desfășurarea
activității dedicate Zilei Mondiale a Alimentației.
Alături de cadrele didactice și de medicul școlar, elevii au vizionat un film educativ
despre alimentația sănătoasă, au participat la discuții despre importanța și beneficiile
fiecărui aliment consumat, dar și despre rolul igienei alimentare. Împărțiți în grupuri
de lucru, ei au identificat alimentele corespunzătoare fiecărei categorii alimentare și
au realizat Piramida alimentară. Atracția activității a fost prezentarea gustării pe care
mămicile au pregătit-o pentru „Mic dejunul campionilor”, urmată, cu mare bucurie,
de servirea acesteia. (S.A.)
8 CULTURĂ - EDUCAȚIE CUGET LIBER l Marți, 18 octombrie 2022

Cine sunt profesorii care vor antrena elevii Centrului


Județean de Excelență Constanța
zul”, Constanța – limba română, clasa „Carol I”) și Gina Marin (Colegiul Național
a VI-a; Liceul Teoretic „Ovidius”, Con- „Mircea cel Bătrân”); la Biologie: Carmen
stanța – biologie, clasa a XI-a; Colegiul Bucovală (Liceul Teoretic „Ovidius”) și
Național „Mircea cel Bătrân”, Constanța Adriana Simona Popescu (Colegiul
– chimie, clasa a XI-a, biologie, clasele a Național „Mircea cel Bătrân”); la Fizică:
IX-a și a X-a, limba engleză – gimnaziu; Mariana Cătălina Cepreagă (Liceul de
Colegiul Național Pedagogic „Constantin Marină) și Eleonora Burnete (Școala
Brătescu”, Constanța – limba română Gimnazială „Sf. Andrei” Mangalia);
– liceu, limba engleză - liceu; Liceul la Limba și literatura română: Mirela
Teoretic „George Călinescu”, Constanța Grăniceru (Școala Gimnazială nr. 38
– geografie, clasa a XI-a; Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”), Iuliana Corina
„Callatis”, Mangalia – limba română; Mihalache și Cristina-Liliana Angheluță
Școala Gimnazială „Sf. Andrei”, Man- (Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia); la
galia – fizică. Școala Gimnazială nr. Limba engleză: Iudit Alexandra Moise
37 Constanța va găzdui pregătirea la (Colegiul Național Pedagogic „Constantin
disciplinele care nu se regăsesc la școlile Brătescu”), Elena Enciu (Colegiul Național
enumerate mai sus. „Mihai Eminescu”), Daniela Crăciun și
Andaluzia Arif (Colegiul Național „Mircea
În anul școlar 2022-2023, planul de școlarizare aprobat de Ministerul Nume cunoscute în cel Bătrân”).
Educației prevede un număr triplu de locuri față de anul trecut, învățământul constănțean Dacă numărul elevilor ce se vor înscrie
și-au asumat… performanța la fiecare disciplină depășește numărul
respectiv 540, care zilele acestea urmează a fi ocupate, întrucât luni, locurilor alocate, după ce se scad locurile
17 octombrie, a fost ultima zi de înscriere a elevilor, după ce, anterior, a Pe site-ul Inspectoratului Școlar Jude- ocupate de cei care s-au reînscris –
avut loc o etapă de reînscrieri. țean Constanța au fost făcute publice unde este cazul –, elevii vor susține o
numele profesorilor care în acest an școlar testare a nivelului de pregătire cognitivă
Profesorii Centrului Județean de X-XI; Biologie clasele IX-XI; Geografie se vor ocupa de pregătirea performanței la disciplina respectivă, după modelul
Excelență din Constanța vor antrena clasele IX – XI. - la Limba și literatura română: Mariana unui subiect de olimpiadă.
pentru performanță elevii pe 27 grupe la Cursurile se vor desfășura în diferite Deacu (Colegiul Național Pedagogic Testarea cognitivă, dacă este cazul, va
următoarele discipline: Limba și literatura zile din cursul săptămânii sau/și sâmbăta, „Constantin Brătescu”) și Camelia avea loc pe data de 22 octombrie 2022,
română clasele V - VIII; Limba română în mai multe unități școlare din Constanța Cantaragiu (Școala Gimnazială nr. 29 de la ora 9.00, la Școala Gimnazială nr.
(Lingvistică) clasele V-VIII; Limba engleză și, dacă există mai mulți elevi doritori, în „Mihai Viteazul”); la Geografie: Liliana 37 Constanța, pentru toate disciplinele,
clasele VII – VIII (nivel minim B1+ B2); Mangalia, Năvodari, cu condiția să existe Necula Liceul Teoretic „Traian”, Andreea cu excepția limbii engleze.
Matematică clasele V- VIII; Fizică clasele profesori care să poată susține cursurile Loredana Manole (Liceul Teoretic „George La limba engleză, se va susține în mod
VI-VII; Limba și literatura română clasele în aceste localități. Călinescu”); la Matematică: Geor- obligatoriu, de către toți elevii care se
IX-XI; Limba engleză clasele IX – XII Școlile partenere, până la acest giana Goga (Colegiul Național „Mihai înscriu, o testare a nivelului de pregătire
(nivel minim a IX-a - B2+; a X-a-a XI-a- moment, care vor găzdui cursurile Eminescu”) și Elena Amelia Duca (Școala cognitivă în data de 5 noiembrie 2022, la
C1; a XII-a – C2); Matematică clasele IX Centrului Județean de Excelență sunt: Gimnazială nr. 33 „Anghel Saligny”); la Școala Gimnazială nr. 37 Constanța.
- X; Fizică clasele IX – X; Chimie clasele Școala Gimnazială nr. 29 „Mihai Vitea- Chimie: Iulia Nedelea (Colegiul Comercial Simona ANGHEL

Colegiul „Regina Maria“ Liceul Teoretic „George Călinescu“ Constanța devine oficial
și-a celebrat „Centru de pregătire Gold“
patroana spirituală Între cele 18 centre de pregătire la examenele Cam-
bridge din România care au primit pe anul 2022 statutul
La 100 de ani de la încoronarea Reginei Maria, prestigios de „Centru de pregătire Gold” se numără și
au avut loc diverse activități extracurriculare Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanța.
dedicate acestui eveniment. Cu o experiență de aproape 24 de ani în pregătirea
Profesorii Catedrei de arte vizuale au realizat elevilor pentru examenele Cambridge, Liceul „George
o expoziție intitulată ”Regina Maria, 100 de ani Călinescu” este prima instituție din județul Constanța
de la încoronare” cu lucrări ce pot fi admirate în care se bucură de un asemenea renume. Fiind centru de
galeria de artă a Colegiului Național de Arte. Au examen Cambridge pentru KET for Schools (nivel A2),
expus: Anca Apostolache, Georgian Apostolache, PET for Schools (nivel B1), FCE for Schools (nivel B2)
Loretta Băluță, Aurelian Broască, Mirela Dimcea, și CAE (nivel C1), pregătirea elevilor se realizeză pentru
Marcel Grigore, Niculaie Morărescu, Alexandra aceste niveluri de competență lingvistică, începând de
Popa, Marian Predoiu, Popescu Crina, Mihaela la clasa a V-a. Membrii catedrei de limba engleză au
Luțai, Liana Opriș, Beșcucă Andrei și elevii coor- promovat stilul de predare-învățare-evaluare bazat pe
donați de aceștia. dezvoltarea celor patru tipuri de competențe lingvistice
În contextul aniversării Centenarului Încoronării (reading, listening, writing și speaking) și pe structura
Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria la Alba- sarcinilor de lucru din cadrul examenelor Cambridge, obținerea unui certificat Cambridge este tot mai crescut
Iulia (15 octombrie 1922), elevii claselor V-VIII care dezvoltă gândirea logică și creativitatea, pe lângă abi- în fiecare an, datorită avantajelor pe care acest certificat
din cadrul Colegiului Național de Arte “Regina litățile de comunicare în limba engleză. Orele de pregătire le oferă în orice domeniu de studiu sau de carieră. Prin
Maria”, coordonați de prof. Nedelea Dorel, au Cambridge sunt integrate în orele curente, dar se realizează urmare, și numărul candidaților la examenele Cambridge
participat la concursul „Centenarul Încoronării și în afara acestora, pe baza materialelor auxiliare acreditate este tot mai crescut, cu atât mai mult cu cât Liceul Teoretic
Regelui Ferdinand și a Reginei Maria”. de Ministerul Educației și a unor resurse educaționale „George Călinescu” găzduiește și candidați de la alte școli
Concursul s-a desfășurat în parteneriat cu suplimentare. Interesul elevilor și părinților acestora pentru și licee din județ. (S.A.)
Școala Gimnazială nr. 43 Ferdinand, prof. Ionuț
Răgușilă. Elevii celor două școli au fost împărțiți Marian Adochiței, declarat cel mai bun actor
în rol principal, la festivalul de la Galați
în 4 echipaje: Carol I, Elisabeta, Ferdinand I și
Maria. Elevii au primit un set de întrebări cu privire
la evenimentele ce au precedat Încoronarea: Stat Constanța, Teatrul Maghiar de Stat interpretarea rolului Gaz, Marian Ado-
România în Primul Război Mondial și Marea din Cluj și Teatrul Național SNT Drama chiței a primit premiul pentru cel mai
Unire. Elevii au primit un set de întrebări cu privire din Ljubljana, regia Tompa Gabor. Din bun actor în rol principal.
la evenimentele ce au precedat Încoronarea: distribuție au făcut parte actorii con- Născut la 30 noiembrie 1983, la Piatra
România în Primul Război Mondial și Marea Unire. stănțeni Dana Dumitrescu, Mirela Neamț, Marian Adochiței este absolvent
Entuziasmul elevilor și interesul pentru aceste Pană, Ecaterina Elena Lupu-Prisacari, al Facultății de Teatru a Universității de
evenimente au impresionat organizatorii. După o vară fierbinte, cu o bogată Cătălina Mihai, Florin Aioane. Arte „George Enescu” din Iași, iar la
Directorul Colegiului Național de Arte „Regina agendă de evenimente culturale, De asemenea, Teatrul de Stat Con- Constanța a venit acum 17 ani, unde a
Maria”, prof. Anca-Iuliana Dragomir, a dorit să mul- Teatrul de Stat Constanța participă, în stanța a susținut miercuri, 12 octombrie, jucat în majoritatea producțiilor TSC.
țumească, public, elevilor și profesorilor implicați această perioadă, la festivaluri în țară în cadrul Festivalului Național de Săptămâna viitoare, odată cu des-
în realizarea expoziției, dar și participanților la și străinătate. Comedie de la Galați, ediția XXXIII, chiderea stagiunii teatrale 2022-2023,
concursul organizat în parteneriat cu Școala Gimna- Duminică, 16 octombrie, Teatrul de o reprezentație a spectacolului „Goi Marian Adochiței va juca din nou pe
zială nr. 43 „Ferdinand”, cu ocazia celebrării cen- Stat Constanța a jucat la Ljubljana pușcă”, la Teatrul Dramatic „Fani scena constănțeană, în premiera spec-
tenarului încoronării Reginei Maria, patroana spi- (Slovenia) premiera spectacolului Tardini” din Galați, într-o sală sold tacolului „Seaside Stories”, în regia lui
rituală a colegiului, mare iubitoare de artă. (S.A.) PROMETEU’22, coproducție Teatrul de out, cu spectatori în picioare. Pentru Radu Afrim. (S.A.)
CUGET LIBER l Marți, 18 octombrie 2022 SPORT 9
Sportivii de la CS Tomis Karate Constanța, Preliminariile EURO 2024 la
handbal masculin
medaliați la Naționalele de Karate Shotokan Ionuț Nistor și Gabriel Ilie
Shobu Sanbon; Eva Georgia
Marin: cat. min. 25 kg, locul III la au marcat pentru România
Kata, locul II la Kumite WKF, locul
II la Kumite Shobu Ippon, locul III
în victoria cu Ucraina
la Kumite Shobu Sanbon; Maria Handbaliștii Ionuț Nistor și Gabriel Ilie, de la CSM
Croitoru: cat 8-9 ani, alături de Constanța, au marcat cinci, respectiv două goluri în
Eva Ilinca Pencu și Eva Georgia partida România - Ucraina, disputată la Sala Dinamo din
Marin, locul I la Kata; Erik Fercu: București, în Grupa a 4-a a preliminariilor Campionatului
cat 7-8 ani, min. 25 kg, locul III la European 2024, câștigată de tricolori cu scorul de 34-26
Kata, locul II la Kumite WKF, locul (18-14).
II la Kumite Shobu Ippon și locul II Reprezentativa antrenată de Xavier Pascual a controlat
la Kumite Shobu Sanbon; Robert jocul de la un capăt la altul. La pauză, România a avut
Mihai Marin: cat 10-11 ani, min. 50 avantaj de patru goluri, după ce a condus și la șapte
kg, locul III la Kata; Matei Fercu: „lungimi”, iar ecartul s-a mărit în partea a doua a jocului.
cat 10-11 ani, min. 50 kg, locul III la Aceasta este prima victorie a tricolorilor în actuala
Foto: CS Tomis Karate Constanța Kata individual; Alexandru Belei: campanie, după un debut cu stângul, 32-36 cu Austria, în
mini-cadeți, cat. 12-13 ani, min. 50 deplasare. În cealaltă partidă din grupă, Austria s-a impus,
Rezultate foarte bune obținute Vasile). kg, locul I la Kata, locul III la Kumite în deplasare, scor 30-28 (14-14), în fața selecționatei
„O competiție de mare importanță, WKF; Sofia Ravdan: mini-cadeți, Insulelor Feroe.
de copiii, mini-cadeții, cadeții și
în care concurența a fost acerbă, 12-13 ani, cat. min. 43 kg, locul V la În clasament, Austria ocupă locul întâi, cu patru puncte,
juniorii de la CS Tomis Karate iar dorința de a obține medalii, pe Kata și locul V la Kumite WKF; Sofia urmată, în ordine, de România (2 p, golaveraj +4), Ucraina
Constanța la Campionatele măsură. Sportivii noștri au abordat Maria Niculaie: cat. mini-cadeți, (2 p, golaveraj -4), și Ins. Feroe (0 p).
Naționale de Karate Shotokan, Naționalele cu mare ambiție, deter- 12-13 ani, plus 52 kg, locul V la Kata Ocupantele primelor două poziții în cele opt grupe preli-
minare, motivare și subliniez faptul și locul V la Kumite WKF. minare se vor califica la turneul final al EURO 2024, alături
competiție găzduită, timp de că, pe lângă performanțele distincte de cele mai bune patru formații de pe locul al treilea.
trei zile, de municipiul Craiova. ale clubului, ei reprezintă pepiniera 
O remarcă specială pentru Eva secției de karate a CS Farul. Concomitent cu întrecerile Națio-
Din tot lotul, distingem - fără teama nalelor, au avut loc și cele ale Cupei
Ilinca Pencu, sportivă care a
de a greși - calitățile de excepție României de Karate Shotokan, un
cucerit nu mai puțin de cinci ale Evei Ilinca Pencu. Elevă a nou prilej de a se remarca pentru
medalii de aur! Școlii Gimnaziale nr. 38 «Dimitrie sportivii de la CS Tomis Karate
Cantemir», ea a cucerit cinci medalii Constanța.
Desfășurate la Craiova, întrecerile de aur, la toate probele, având o Elisa Alev Asan s-a clasat pe
Campionatului Național de Karate concurență deosebită și ajungând locul al treilea la Kata individual, cat.
Shotokan rezervat copiilor, mini- pe podium la cel mai înalt nivel de cadeți, 14-15 ani, Gabriel Cristian
cadeților, cadeților și juniorilor au fiecare dată”, a declarat, pentru Mocanu a cucerit tot medaliile de
reunit la start nu mai puțin de 285 de ziarul „Cuget Liber”, Valerian Mușat, bronz la Kata și Kumite WKF, cat.
karateka, legitimați la 27 de cluburi antrenor emerit 7 Dan. juniori, min. 76 kg, în timp ce Emre Foto: Facebook / FRH - Federația Română de Handbal
din toată țara. Iată-i pe constănțenii medaliați la Yener Asan a terminat pe poziția a 
De la Constanța, au fost prezenți Naționale: Eva Ilinca Pencu: cat. 8-9 cincea atât la Kata, cât și la Kumite Următoarele partide din Grupa a 4-a preliminară sunt
sportivii de la CS Tomis Karate ani, min. 30 kg, locul I la Kata, locul WKF, cat. cadeți, 14-15 ani, plus programate pe 8 martie 2023: Ucraina - Austria și Ins.
(antrenori Valerian Mușat, Gabriel I la Kumite WKF, locul I la Kumite 60 kg. Feroe - România.
Albici, Valerian Mușat jr. și Anca Shobu Ippon, locul I la Kumite Sorin MIHALACHE Sorin MIHALACHE

Liga Națională de baschet feminin Ferenc Fodor, noul campion al României


CSM Constanța a făcut legea pe terenul
CSM-ului Alexandria în rally raid. Titlul, decis la Constanța
După trei zile intense, aproape 500 de kilome- Prima sesiune a 4V Rally Raid România s-a
tri parcurși, adrenalină și multe evenimente desfășurat pe ruta Corbu-Nazarcea. Cursa n-a
neprevăzute, numele câștigătorilor ediției din fost lipsită de evenimente, cel mai mult având
acest an a Campionatului Național de Rally de suferit chiar campionii în exercițiu, Călin
Raid au fost stabilite, weekend-ul trecut, la Cămărășan și Bogdan Luha, de la clasa
Constanța. SSV. Aceștia au întâmpinat probleme tehnice
După deschiderea oficială a sesiunii de înscrieri pe traseu și au fost nevoiți să abandoneze la
și inspecțiile tehnice, în cadrul 4V Rally Raid jumătatea cursei, pierzând astfel lupta pentru
România, eveniment care a coincis cu etapa a apărarea titlului.
patra a Campionatului Național, constănțeni de Cum trofeul de campion național la general era
toate vârstele, pasionați de sporturile cu motor deja acontat de Ferenc Fodor, de la clasa moto,
sau nu, au vizitat parcul auto special amenajat cea mai mare luptă s-a dus pentru câștigarea
la intrarea în stațiunea Mamaia și au putut vedea evenimentului 4V Rally Raid România. Așa
Foto: Facebook / CSM Constanța Baschet de aproape vehiculele și motocicletele cu care cum era de așteptat, pe ruta Nazarcea-Corbu,
Echipa feminină de baschet (1x3 p) și două recuperări. cei aproape 70 de concurenți s-au întrecut pentru prima șansă a avut-o echipajul polonez format
CSM Constanța a obținut prima sa La rândul său, Eva Petrof și-a primele locurile ale clasamentelor. din Tomasz Bialkowski și Darek Baskiewicz,
victorie în Liga Națională: 80-61 făcut debutul la echipă cum nu se În parcarea de lângă plaja Modern, sportivii campioni europeni cu numeroase participări în
(14-22, 27-8, 18-13, 21-18) cu poate mai bine, cu 11 puncte (3x3 și-au arătat îndemânarea în cadrul unei sesiuni întrecerile internaționale de SSV de prestigiu.
CSM Alexandria, în deplasare, p) și o recuperare, iar proaspăt prolog, iar constănțenii prezenți pe faleză le-au Însă o altă problemă tehnică le-a stricat și
după un final de meci în care a venita de la Cupa Mondială 2022 fost spectatori. De asemenea, ei au putut discuta acestora planurile, astfel că primul clasat a fost
controlat ostilitățile. Miljana Dzombeta și-a trecut în direct cu piloții și co-piloții acestora și au putut desemnat Ferenc Fodor, care și-a trecut în cont
Teodora Manea și Lydia cont nouă puncte (1x3 p), șase afla mai multe despre rally raid. și trofeul de etapă al clasamentului general.
Rivers au fost jucătoarele cu cea intercepții, șapte pase decisive în
mai mare eficiență pe parchet, iar 25 de minute pe parchet. 
Anisia Croitoru - cea mai bună Pentru CSM Constanța (antre- Pe lângă multe momente memorabile, etapa de
marcatoare a partidei. Teodora nor Tatiana Gallova), au mai la Constanța a oferit și o dovadă de solidaritate
Manea a încheiat meciul cu 12 punctat Naomi Davenport (10 p), ridicată, care a demonstrat încă o dată legăturile
puncte (1x3 p), trei intercepții, Paloma Cucu (6 p), Alina Podar strânse care există între practicanții de rally raid.
șapte recuperări în 19 minute pe (4 p), Dora Ardelean (2 p), debu- În ciuda rivalității de pe traseu, campionii
parchet, Lydia Rivers a bifat primul tând la echipă gemenele Bianca Poloniei la clasa SSV, Tomasz Bialkowski și
său „double-double”, cu 11 puncte, și Denisa Fota, dar și Alexandra Darek Baskiewicz, au fost ajutați să treacă linia
12 recuperări și o intercepție, în Robotin. de sosire chiar de către campionii României la
timp ce Anisia Croitoru a fost de Pentru echipa constănțeană, clasa SSV, Călin Cămărășan și Bogdan Luha.
neoprit sub panou, acolo unde urmează două etape pe teren Aceștia din urmă i-au tractat pe adversarii lor
a avut un procentaj de 86% de propriu, pe 22 octombrie, cu Sirius până la linia de finish și au sărbătorit împreună
reușită (șase aruncări din șapte), Târgu Mureș, și pe 5 noiembrie, încheierea cursei cu succes.
terminând partida cu 15 puncte cu Baschet UAV Arad. (S.M.) Foto: 4V Rally Raid România Sorin MIHALACHE
10 MAPAMOND CUGET LIBER l Marți, 18 octombrie 2022

Sprijinul militar acordat Ucrainei de către UE Emmanuel Macron


îndeamnă Berlinul
se intensifică la solidaritate
Uniunea Europeană își intensifică
sprijinul militar pentru Ucraina prin europeană
lansarea unei misiuni de formare Președintele francez, Emmanuel
a 15.000 de soldați ucraineni pe Macron, a îndemnat duminică Germania
la solidaritate europeană în fața creșterii
teritoriul său și o nouă tranșă prețurilor la energie, avertizând asupra
de 500 de milioane de euro distorsiunilor concurenței la care ar putea
pentru aprovizionarea cu arme, conduce planul masiv al Germaniei de
comentează AFP. ajutor pentru gospodării și companii,
transmite AFP. „Nu ne putem menține la
„Este o mare premieră pentru UE”, politici naționale, deoarece asta creează
a comentat un responsabil european. distorsiuni pe continentul european”, a
„Nu am efectuat niciodată o misiune de spus el într-un interviu pentru cotidianul
această amploare”, a subliniat el. Miniștrii francez Les Echos. „Europa noastră, ca
și în timpul crizei Covid, se află într-un
de externe ai celor 27 de țări membre formare privind materialele furnizate, a până la 60 de milioane de euro pe an, s-a
moment al adevărului. Trebuie să acțio-
au aprobat, ieri, aceste două decizii, în explicat el. Aceste misiuni de formare precizat la Bruxelles. „Un buget pentru
năm cu unitate și solidaritate”, a pledat
cursul unei reuniuni la Luxemburg, iar vor putea beneficia de fonduri alocate șapte ani a fost cheltuit în șapte luni”, a
șeful statului francez.
misiunea va fi imediat operațională, a de Facilitatea Europeană pentru Pace subliniat un înalt oficial european.
precizat o sursă diplomatică. (EPF), fondul creat în afara bugetului Dotarea EPF este de 5,7 miliarde de
Mai multe misiuni de formare sunt, de european pentru a ajuta militar Ucraina. euro și europenii vor trebui să cotizeze din
fapt, în curs de desfășurare în diferite În total, obiectivul este de a oferi o formare nou. Germania, Franța, Italia și Spania
state membre, în special în Germania de bază la 12.000 de militari ucraineni sunt cei mai mari patru contributori.
și Franța, unde militari ucraineni sunt și formațiuni specializate altor 2.800, a Șeful diplomației ucrainene, Dmitro
instruiți să folosească tunuri, lansatoare explicat o sursă europeană. Kuleba, urmează să participe la reuniune
de rachete și sisteme de apărare anti- Artilerie, unități de geniu, radare: nevoile prin videoconferință, iar Parisul trebuie
aeriană furnizate de europeni. statului major al forțelor armate ucrainene să confirme livrarea către Ucraina a șase
Franța va forma până la 2.000 de sol- sunt multiple. Misiunea europeană va noi tunuri Caesar (pe lângă cele 18 deja
dați ucraineni pe teritoriul său, a anunțat completa formarea asigurată de britanici trimise), mai multe obuziere de 155 mm,
sâmbătă ministrul francez al Apărării, și americani. Polonia va servi drept hub lansatoare de rachete LRU - echivalentul
Sébastien Lecornu, într-un interviu pentru misiune, deoarece este ușa francez al sistemele americane HiMARS
acordat cotidianului Le Parisien. Este de ieșire pentru ucraineni și ușa de - și sisteme de apărare antiaeriană
vorba de a acoperi astfel trei nivele: întoarcere, s-a subliniat. Germania, la Crotale împotriva dronelor folosite de Guvernul lui Olaf Scholz, acuzat că
formarea generală a combatantului, apoi, rândul ei, vrea să formeze o brigadă ruși. Germania și Spania au anunțat, face opinie separartă cu planul său de
pe nevoi specifice raportate de ucraineni, ucraineană. Pentru faza de lansare a de asemenea, furnizarea de sisteme de sprijin de 200 de miliarde de euro pentru
precum logistica, și un al treilea nivel de misiunii este prevăzut un buget de 50 apărare aeriană. a-și proteja gospodăriile și companiile,

Premierul Japoniei ordonă o anchetă cu privire la secta Moon este sub presiunea mai multor parteneri
din UE pentru a accepta mai multă soli-
Unificării, după ce asasinarea fostului premier Shinzo Abe în daritate financiară. „Germania se află
luna iulie a scos la iveală legături apropiate între acest grup într-un moment de schimbare de model
religios, cunoscut și ca secta Moon, și deputați din partidul la al cărui caracter destabilizator nu trebuie
putere, transmit AFP și Reuters. Autorul asasinatului, Tetsuya subestimat”, a recunoscut Emmanuel
Yamagami, era furios pe sectă, căreia mama sa îi făcuse Macron. „Dar dacă vrem să fim coerenți,
donații substanțiale, ducând familia la ruină, și l-a acuzat nu strategii naționale trebuie adoptate, ci
pe Abe de promovarea organizației. Aceasta a negat orice o strategie europeană”, a insistat el. Șeful
act reprobabil, dar numeroși foști membri au criticat public statului s-a declarat, însă, încrezător în
practicile sectei Moon, acuzată că le impune donații adepților puterea cuplului franco-german și în
săi. Pe de altă parte, dezvăluirile despre legăturile sectei cu capacitatea lor de a duce împreună o
personalități politice de prim-plan în Japonia au contribuit la strategie ambițioasă.
scăderea cotei de popularitate a guvernului condus de Fumio
Kishida. Adresându-se luni parlamentului, premierul a semnalat Sate și terenuri
că există numeroase victime ale sectei Moon și ale unor grupuri
înrudite, victime care au ajuns în sărăcie sau să se confrunte
agricole inundate în
cu grave probleme de familie. „Eforturile depuse pentru a-i urma unui taifun care a
Prim-ministrul japonez Fumio Kishida a ordonat luni des-
ajuta sunt încă insuficiente, de aceea guvernul își va exercita
dreptul de a ancheta Biserica (Unificării) în virtutea legii privind lovit nordul Filipinelor
chiderea unei anchete guvernamentale cu privire la Biserica organizațiile religioase”, a declarat el. O furtună tropicală care s-a abătut dumi-

Problemele logistice ale Rusiei s-au acutizat după explozia


nică dimineață asupra nordului Filipinelor
a crescut în intensitate și s-a transformat

de pe podul Kerci
într-un taifun, provocând ploi moderate și
torențiale ce au inundat sate și terenuri
agricole, a anunțat biroul meteorologic din
Problemele logistice cu care se con-
această țară, potrivit Reuters. Circa o mie
fruntă forțele ruse în sudul Ucrainei
de persoane au fost evacuate ca măsură
s-au acutizat după avarierea la 8
de precauție în zone mai sigure, potrivit
octombrie a podului peste strâmtoarea agenției pentru monitorizarea dezastrelor.
Kerci, care leagă peninsula Crimeea Într-o înregistrare video distribuită de un
(anexată ilegal de Moscova în 2014) de rezident din orașul Claveria din provincia
teritoriul rus, infrastructură cu rol-cheie Cagayan, situată la circa 600 de kilometri
în privința aprovizionării acestora, sem- nord de capitala Manila, se văd inundații
nalează serviciile secrete britanice într-o masive și o locuință parțial acoperită de
actualizare a informațiilor despre situația ape, precum și arbori legănați de vântul
de pe frontul din Ucraina, potrivit Reuters. puternic. Furtuna Nesat, care a provocat
„În condiții de tensiune pentru prezența intensificări ale vântului de până la 120
rusă în Herson, pe fondul deteriorării de kilometri pe oră, ar putea crește în
liniilor de aprovizionare prin Crimeea, intensitate în timp ce se deplasează către
linia terestră de comunicații prin regiunea Marea Chinei de Sud, a precizat biroul
Zaporojie (sud) devine din ce în ce mai Mariupol, oraș-port la Marea Azov, în a sărit în aer. Rusia declarase nu o dată de meteorologie din Filipine. Președintele
importantă pentru sustenabilitatea ocu- încercarea de a compensa capacitatea că podul, un proiect drag președinte- filipinez Ferdinand Marcos Jr. a anunțat
pației ruse”, apreciază Ministerul britanic redusă de transport a podului, parțial lui Vladimir Putin, este bine păzit de pe Twitter că asistența guvernamentală
al Apărării într-un buletin pe care îl publică avariat, se arată în actualizare. În dimi- sisteme de apărare antiaeriană și de urmează să sosească în curând în comu-
cu regularitate pe Twitter. Forțele ruse neața zilei de 8 octombrie, pe podul Kerci militari ruși, subliniind fiabilitatea acestei nitățile afectate.
din sudul Ucrainei își intensifică, se s-a produs o puternică explozie, iar un infrastructuri, potrivit agențiilor internațio-
pare, fluxul logistic de aprovizionare prin tren cu vagoane cisternă cu combustibil nale de presă. Pagină realizată de Mircea GHIȚĂ
CUGET LIBER l Marți, 18 octombrie 2022 DIVERTISMENT 11
Cât de beat poți să fii?
Berbec: La slujbă este mult de Balanță: Colaborarea cu
lucru și este nevoie de un efort prietenii te va face să te simți
susținut pentru a rezolva toate mai în siguranță și, implicit,
sarcinile. Conjunctura astrală îți permite să privești cu mai multă încredere în
o oarecare reușită în plan material. viitor. O mare parte din atenția ta se va
Taur: Muncești destul de îndrepta, în această zi, spre problemele
mult, dar energia tinde să se bănești.
disipe în activități minore. La Scorpion: Este o perioadă în
serviciu va trebui să faci eforturi destul de care trebuie să dai dovadă de
mari, iar relația cu colegii va fi bună. modestie și conștiinciozitate.
Gemeni: Este posibil să Relația cu partenerul de viață este
demarezi o nouă activitate în bună, dar mai aveți de lucrat la capitolul
plan profesional, dar lucrurile nu încredere.
îți vor ieși nici pe departe atât Săgetător: Dacă dorești
de repede pe cât îți dorești. În plan senti- să rezolvi ceva legat de acte
mental traversezi o perioadă tensionată. financiar-contabile, această zi
Rac: Din punct de vedere se va dovedi deosebit de favorabilă.
financiar, vei avea unele avan- Este posibil să ți se ofere ocazia să faci
taje. Este posibil să ai parte de o investiție rentabilă.
un câștig datorită unei activități intelec- Capricorn: Relația cu rudele
tuale pe care ai finalizat-o sau a unei mai îndepărtate va reveni în
decizii inspirate pe care ai luat-o. atenția ta. Cheltuielile vor fi
Beat mangă, Bulă intră într-un club de tipa, iar aceasta se ridică, își ia haina și Leu: Relația cu partenerul de destul de mari și în această zi, dar măcar
noapte și îi spune barmanului: pleacă împreună cu Bulă. După ce pleacă, viață este destul de tensionată poți miza pe sprijinul celor din jur.
- Îți dau 5.000 de euro dacă-mi faci barmanul le zice celorlalți clienți. chiar dacă situația s-a mai Vărsător: În ceea ce privește
lipeala cu tipa aia bună, să vină acasă - Sincer vă spun, e prima dată când ameliorat într-o oarecare măsură. Ai activitățile profesionale, este
cu mine în noaptea asta. văd un om atât de beat! tendința de a te implica în prea multe posibil să ai unele realizări, dar
- Domnule Bulă, sunteți sigur? - De ce? activități. nu la nivelul așteptărilor. Vei avea mult
- Da, bineînțeles! - Mi-a dat 5.000 de euro ca să plece Fecioară: Înclinația pentru de lucru, dar nu vei reuși să finalizezi
Barmanul ia banii, se duce și discută cu acasă cu nevastă-sa! ordine te va ajuta să ieși în chiar tot ce ți-ai propus.

Nu înțeleg cum au reușit să îmi spargă parola!


evidență în cercul de prieteni. Pești: De energie nu duci
Ai putea să îți consolidezi lipsă, dar ești cam împrăștiat
Discuție între prieteni: - Anul în care Sfântul Dominic a fost relațiile de prietenie cu această ocazie. și nu reușești să o folosești în
- Nu înțeleg cum au reușit ăștia să îmi canonizat. Magnetismul de care dispui în aceste zile mod eficient. O informație pe care o vei
spargă parola de la calculator. - Adică? îți va aduce simpatie în toate cercurile primi, folosită corespunzător, s-ar putea
- Păi ce parolă aveai? - 1234. în care îți vei face apariția. transforma în bani lichizi.

Părinte, pot să fumez


când mă rog?
Bancuri
La judecătorie:
Bulă și Ștrulă ies de la biserică. Bulă se - Acuzat, de ce ai spart de trei ori la
întreabă dacă e ok să fumeze în timp ce rând, vitrina aceluiași magazin?
se roagă. Ștrulă răspunde: - Păi prima oară am furat o rochie
- De ce nu întrebi preotul? pentru soția mea. A doua și a treia oară
Bulă se duce și-l întreabă: m-a trimis s-o schimb!
- Sfinția ta, pot să fumez când mă rog? 
Dar preotul spune: Anul trecut, la cheful de Paște. Un văr
- Nu, fiule nu se poate. E o lipsă de res- mai îndepărtat strigă către altul:
pect pentru religia noastră. - Bagă piesa lu’ Adele, aia cu peș-
Bulă se întoarce la prietenul lui și-i spune tele!
ce i-a zis preotul. Ștrulă: - Aia cu ce? Zi mai clar!
- Nu mă miră. Ai pus greșit întrebarea. - Aia cu peștele! Somon like you.
Ia să încerc și eu. 
Ștrulă se duce la preot și îl întreabă: Doctorul:
- Sfinția ta, pot să mă rog în timp ce - Circulația periferică este de vină.
fumez? - Doctore, mi-o spui de parcă toată
La care preotul răspunde: lumea ar avea bani ca dumneata să
- Bineînțeles, fiule. Bineînțeles. stea în centru.
 
- Doctore, cât costă o vizită la cabi-
netul dumneavoastră?
- 300 de lei, cu programare.
- Și dacă vin, așa, pe nepusă
masă?

- E adevărat că râsul prelungește
viața?
- Depinde de cine râzi. Dacă de
nevastă, o poate scurta.

Astăzi am înțeles că soția mea știe
să conducă mai bine ca mine. Eu cu
frâna de mână nu mă pot urni din loc.
Dar ea cu frâna trasă a colindat tot
orașul.

Doi polițiști găsesc trei grenade într-o
groapă.
- Ce facem cu ele?
- Le ducem la secție.
- Și dacă explodează una pe drum?
- Le spunem că am găsit doar
două.
12 LIFE STYLE CUGET LIBER l Marți, 18 octombrie 2022

Cele mai bune sfaturi culese de


la un medic care a trăit 105 ani
Medicul japonez Shigeaki Mâncați sănătos
Dr. Hinohara își începea fiecare zi cu
Hinohara este autorul a peste o cafea, un suc de portocale și ulei de
100 de cărți, una dintre ele măsline. În a doua parte a zilei, obișnuia
să mănânce biscuiți cu lapte. Seara
intitulându-se „Să trăiești mult, să mânca pește, legume și puțin orez. Una
trăiești bine”, scrie femeide10.ro. din regulile sale: de două ori pe săptă-
mână consuma carne slabă. 
Hinohara a decedat la vârsta de 105
ani. Până la această vârstă, el a dus o Munciți cât de mult vreți
viață activă, venind zilnic la clinica unde Dacă sunteți cu adevărat pasionați
lucra. El ne-a lăsat o serie de reguli de de munca voastră și dacă ea vă face
viață, pentru a trăi fericiți: fericiți, nu vă grăbiți să ieșiți la pensie.
Continuați să lucrați cât timp vă doriți
Găsiți persoana care să vă acest lucru. 
servească drept exemplu
Pentru Hinohara, această persoană  a Nu lăsați banii să devină
fost tatăl său. În orice situație delicată, el unicul vostru scop în viață  Continuați să le puneți Încercați să vă petreceți
se gândea cum ar fi ieșit din ea părintele Desigur, cu toții avem nevoie de ei, întrebări medicilor până veți cât mai plăcut timpul liber
său.  însă, după ce murim, ei nu ne mai sunt obține toate răspunsurile dorite Chiar și în condițiile unui program
de niciun folos. Nu-i transformați așadar Încercați să găsiți singuri răspunsurile draconic, dr. Hinohara folosea fiecare
Pentru a te vindeca, e nevoie într-un scop în sine.  la întrebările legate de sănătate. Medicii, minut liber pentru a face lucruri care să-l
de mai mult decât de știință  oricât de buni ar fi,  se mai și înșală. facă fericit.  
Niciun om nu seamănă cu celălalt. Încercați să urcați scările Puneți-le toate întrebările posibile, dar
Fiecare e deosebit, în felul său. Iar doc- și uitați de existența lifturilor mai și documentați-vă singuri. Cu cât sunteți mai fericiți, cu atât
torul Hinohara considera că, în cazul Chiar si la 104 ani, dr. Hinohara urca mai multă energie simțiți în corp 
unora, până și arta poate fi folosită ca scările, evitând lifturile.  Nu puteți ști ce vă rezervă viitorul, Amintiți-vă de anii copilăriei, când viața
medicament.   de ceea nu vă speriați când vă oferea aproape numai momente fericite.
Căutați ceea ce vă lucrurile vă scapă de sub control Cu cât încercați să trăiți viața mai fericiți,
Durerea este o mare taină însuflețește cu adevărat Când dr. Hinohara avea 79 de ani, cu atât mai plini de energie vă veți simți.
Dacă vrei să scapi de durere, nu trebuie Fiecare din noi întâmpină, la un moment el căzut prizonier. A fost ținut, preț de
decât să te ocupi de acele lucruri care-ți dat, probleme motivaționale. În acest caz, câteva zile, legat de scaun, sub un soare Faceți-vă planuri
plac. Spre exemplu, ascultă-ți melodia încercați să găsiți acel lucru sau acea dogoritor. Până la sfârșitul vieții, el nu a Ca să obțineți succesul, trebuie să știți
preferată sau joacă-te cu câinele tău. Nu persoană, care să vă însuflețească în a contenit să se minuneze cum de a putut cum să procedați. Mereu vă trebuie câte
te mai gândi la durere. va continua drumul.  rezista.  un plan.

Aveți insomnii? Iată exercițiul care vă va Recunoștința: cel mai bun medicament pentru
ajuta să adormiți ușor starea de bine
Recunoștința este o
emoție similară cu apre-
cierea, o emoție ce joacă
un rol fundamental în starea
de bine și în succesul unei
persoane.
A ne exprima mulțumirea
în fața vieții devine o prac-
tică cu atât mai valoroasă
atunci când suntem expuși
la momente de provocare
și schimbare, precum cele
pe care le traversăm în pre-
zent, scrie kenacademy.org.
În timpul celui de-al Doilea Război și ele.
În ceea ce privește sănă- 1. Recunoștința crește trăirea eveni-
Mondial, cei din armata SUA au ajuns 5. Curățați-vă creierul timp de 10
tatea noastră emoțională, studiile arată că mentelor/situațiilor fericite.
la concluzia că, atunci când piloții nu își secunde. Asta presupune să încercați
oamenii recunoscători au un risc semni- 2. Recunoștința ne amintește de lucru-
făceau somnul, deciziile lor greșite și lipsa să nu vă gândiți la nimic legat de acțiunile
ficativ mai mic pentru depresie, anxietate, rile bune din viața noastă.
de reacție aveau consecințe tragice. De voastre viitoare ( de genul : mâine trebuie
abuz de substanțe și stres. Mai mult decât 3. Recunoștința ne face să trecem mai
aceea, somnul a dobândit o foarte mare să merg la magazin, apoi am o ședință
atât, oamenii recunoscători sunt mai puțin ușor peste probleme.
însemnătate. La comandă, fost elaborată la birou etc).
furioși și ostili, fiind mai altruiști și trăind 4. Recunoștința crește suportul
o metodă de adormire rapidă. După șase Iată și câteva lucruri la care este reco-
mai multe emoții pozitive. social.
săptămâni de practică, 96 la sută dintre mandabil să ne gândim, cel puțin câte
Oamenii recunoscători sunt mai fericiți! 5. Recunoștința crește speranța și
piloți ajunseseră la performanța de a 10 secunde: imaginați-vă o zi călduroasă determină o dispoziție mai bună.
Cum se explică acest lucru?
adormi în 120 de secunde sau chiar mai de primăvară, vă aflați culcat pe o plută,
repede. Chiar și pe gălăgie, chiar și în
poziție șezând, chiar și după ce băuseră
care plutește pe o mare liniștita, priviți
cerul, care e plin de nori albi și pufoși. Trucuri simple ca să introduci
cafea, scrie femeide10.ro.
Iată în ce constă metoda inedită :
Concentrați-vă pe această imagine și
lăsați orice alt gând. Cel puțin 10 secunde. mișcarea în viața ta
1. Găsiți-vă o poziție comodă (asta dacă Dacă nu ați adormit încă, imaginați-vă că După vârsta de 18 ani, corpul tău atinge
nu aveți la dispoziție un pat). Improvizați-vă stați nemișcat pe un hamac negru și în maturitatea și în ceea ce privește dezvoltarea
un culcuș moale și confortabil. jurul vostru e o noapte neagră, cu un fizică. Iată câteva sfaturi ca să integrezi
2. Relaxați-vă mușchii feței. Acesta este cer negru, fără stele. Concentrați-vă pe mișcarea în viața de zi cu zi: renunță
un punct-cheie în tot procesul. Fiecare această imagine minimum 10 secunde. la mașină cât de des poți; ieși în natură,
om are 43 de mușchi ai feței, cu un rol Al treilea exercițiu mental se referă la bucură-te de libertatea oferită și fă mișcare;
important în nivelul stresului. Relaxându-vă repetarea in gând, timp de minimum 10 încearcă drumețiile pe munte chiar dacă nu
acești mușchi, îi comunicați creierului că secunde, a cuvintelor: „nu mai gândi”. ai mai făcut asta niciodată; dacă până acum
sunteți într-o poziție confortabilă și că Cam asta ar fi. Imediat ce corpul vostru ai avut o viață sedentară, este bine să începi
sunteți gata de somn. Așa că închideți se va relaxa total, vă veți elibera mintea cu activități ușoare și să crești dificultatea
ochii și încercați să vă relaxați mușchii și veți adormi pe loc. pe parcurs; dacă locuiești într-un oraș mare
frunții, obrajilor, limbii, ochilor. Să nu vă așteptați că o să vă reușească și nu te poți deplasa pe jos până la muncă,
3. Relaxați-vă umerii. Imaginați-vă că ei din prima. Amintiți-vă mereu că piloții ame- încearcă să cobori din mijlocul de transport
devin foarte grei, iar apoi relaxați-i. Treceți ricani au exersat continuu acest exercițiu, în comun cu o stație mai devreme; combină
apoi la mâini, pe rând. zilnic, și abia după șase săptămâni de exercițiile de forță cu cele de flexibilitate
4. Lăsați-vă picioarele să se relaxeze practică au obținut rezultatele scontate. pentru a menține mobilitatea articulară.
CUGET LIBER l Marți, 18 octombrie 2022 MICA PUBLICITATE 13

ANGAJĂRI • oferte ANGAJĂRI • cereri LICITAȚII VÂNZĂRI


Irem General Contractor angajează: lăcătuși Foarte urgent! Supraveghez bătrână, con- Vând: calorifer electric, frigider, aragaz plită
montatori, tubulatori, sudori tig+smaw, tra cazare. Rog/ofer seriozitate. Relații: Societate comercială oferă spre închiriere inducție, serviciu porțelan, serviciu oa-
izolatori, pentru proiect în Suedia și Olan- 0730/186.368; 0723/347.101. spații de depozitare, situate în le inox. Telefon: 0720/145.116.
da! Salarii mari! Se asigură: transport, localitatea Neptun, județ Constanța. (CM-413502)
cazare și masă. Solicităm: calificare și CUMPĂRĂRI Relații la telefoanele: 0723/168.429
experiență. Detalii la: 0791/037.624, - Preda Carmen, 0721/374.141 - CASE
0791/037.623. (PL-290319) Cumpăr caserolă pentru alimente lichide, Durbac Maria. (PL-290432) Căutați casă spațioasă? Zona „Brick”: parter,
Crama „Capitol” angajează: bucătar/bucă- în stare bună (închidere etanș). Tele-
etaj, mansardă (3 apartamente). Merită
fon: 0721/406.173.
tăreasă, ospătar și femeie de serviciu.
Contract de muncă permanent; salariul PIERDERI văzută! Relații: 0723/672.125.
4.000 lei. Relaţii: 0744/509.391. DECESE Pierdut Contractul de casă, pe numele Vi- GARSONIERE
(AB-0006709) tan Carmen. Îl declar nul. Vând garsonieră, 18 m.p., parter - str.
Restaurant „DasKino” Constanța Cu adâncă durere în suflet anunț trecerea Pierdut Certificat IMO - ECDIS nr. Horia Agarici, bloc 5C, sc. C. Relații:
angajează bucătar șef. Candidatul la cele veșnice a celei care a fost un Om 4461/16.06.2016, pe numele Bălan Ni- 0724/533.747.
ideal: bun manager și lider, punctual, deosebit, o soție devotată și o mamă colae Ioan. Îl declar nul. (CM-413515)
organizat, creativ. Cerințele postului: minunată, MARIA JURJA. Trupul Pierdut Carnet de Capacitate nr. 86506, TERENURI
gestionarea comenzilor (către neînsuflețit este depus la Capela „Casa emis de A.N.R., funcția - marinar mari- Poiana, șoseaua Albatros, vând teren
furnizori, a stocurilor de materii Albastră”. Slujba de înmormântare va tim, pe numele Cristescu Ionuț Daniel. 3.500 m.p., deschidere: șoseaua Prin-
prime, a comenzilor de preparate avea loc astăzi, 18 octombrie 2022, Îl declar nul. (CM-413516) cipală și Adiacentă; 0722/317.670,
transmise către bucătărie), pregătire, la Biserica Cimitirului Central „Sf. Declar pierdut Act/Contract de Concesi- 0723/624.859. (CM-413475)
gătire, plating. Bucătărie dotată și Paraschiva”, ora 15.00. Dumnezeu une, în Cimitirul „Viile Noi”, figura H, 2 Mai - Mangalia, vând, urgent: te-
utilată cu aparatură top HoReCa. să o odihnească în pace! lot 6628 (lotizare veche figura H - lot ren intravilan, curți-construcții, orice
Solicităm experiență minimă 340), pe numele Mustață Iulian. Îl de- suprafață. Prețul zonei: 50 euro/m.p.,
anterioară de 3 ani pe post de bucătar Colectivul Clinicii de Oftalmologie clar nul. (CM-413517) 0744/334.050. (AB-510283)
șef. Propunerea salarială se va face din cadrul Spitalului Județean
individual, în funcție de experiență și Licitație
Constanța, este alături de profesor
competențe. Contact: 0729/440.867,
doctor Sanda Jurja, la marea durere U.J.C.C. Constanța, cu sediul în Constanța, bdul Alexandru Lăpușneanu nr.194,
0765/784.579, 0721/662.838.
(PL-290434) sufletească datorată pierderii mamei Minihotel „Dobrogea”, organizează în data de 03.11.2022, ora 10.00, la sediul unității
sale, MARIA JURJA. Sincere licitație publică pentru vânzarea activului: Construcție (ruină) și teren, în suprafața
Side Grup, cu sediul în Constanța, angajea- condoleanțe! Dumnezeu să o de 4.900 m.p., din localitatea Osmancea, str. Libertății nr. 67.
ză: Agestionar logistic, șofer distribuție
odihnească în pace! Prețul de pornire este de 72.000 lei.
și manipulant. Așteptăm C.V./telefon:
b.lozinca@side.ro; 0733/160.869. Prețul nu conține T.V.A.. Caietul de sarcini: 100 lei.
(CM-413293) MATRIMONIALE Taxa de participare: 100 lei.
Taxa de garanție: 10% din prețul de pornire.
PIATRA DESIGN CONSTANȚA Domn, 54 ani, caut o doamnă pentru că- În caz de neadjudecare, licitația se reia la data de 14.11.2022 și la data de
ANGAJEAZĂ MANIPULANȚI, sătorie. Telefon: 0790/881.685. 23.11.2022, la aceeași oră și în acelaşi loc.
TĂIETORI ȘI PRELUCRĂTORI Doamnă, 48 ani, doresc prietenie. Telefon: Relații la telefon: 0732/114.750.
PIATRĂ NATURALĂ. OFERIM 0775/198.107.
SALARIU MOTIVANT ȘI CAZARE Domn divorțat, 67 ani, doresc relație de pri-
PENTRU NAVETIȘTI. Informații la: etenie sau căsătorie cu doamnă 60-70
0755/025.854. (OD-276048) ani. Telefon: 0734/950.325.
Angajez agenți securitate, cu sau fără atestat, Domn divorțat, 55 ani, doresc cunoștință
în condiții avantajoase, pentru localitățile: doamnă pentru relație de prietenie-că-
Constanța, Ovidiu, Lumina, Medgidia, sătorie. Telefon: 0730/699.395.
Eforie. Informații: 0743/226.702. Domn divorțat, 59 ani, doresc relație-
Angajez persoană, externă, pentru îngrijire
18 octombrie 2022
căsătorie cu doamnă (55-65 ani). Te-
bătrână. Telefon: 0770/656.091. lefon: 0725/758.943.
(AB-411010)
Școala Postliceală FEG Constanța anunță MEDITAŢII
concursul de titularizare pentru 1 post
PIP - Asistență medicală și 1 post - PIP Învățătoare pensionară grad didactic 1 ofer
Farmacie, în perioada: 14-15.11.2022. ajutor/meditații elevi ciclul primar, la do-
Relații la telefon 0341/170.005. miciliul acestora: 0721/531.608.
(CM-413521) (CM-413519)

Vino în echipa noastră!

Cuget Liber
angajează redactor

Ai experienţă în Jurnalism?
Îţi place să scrii,
eşti o fire creativă,
ai idei, proiecte
CV-urile se pot trimite pe adresa
şi vrei să le pui în practică? office@cugetliber.ro
Te aşteptăm
să te alături echipei noastre. Relaţii la telefon
0241.58.21.10
14 MICA PUBLICITATE CUGET LIBER l Marți, 18 octombrie 2022

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere ANUNȚ PUBLIC


a Acordului de Mediu MITRIS PAUL pentru IBO MARINA S.R.L., BENFATTO LUCIANO și MARGARETH
FERCO CAPITAL S.A. anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de ELISABETH, titulari ai proiectului: MODIFICARE PROIECT ÎN CURS DE EXECUȚIE
emitere a Acordului de Mediu pentru proiectul: „AMPLASARE REZERVOR METALIC AUTORIZAT CU A.C. 102/24.03.2022 PRIN SUPRAETAJARE CU UN NIVEL ÎN
LIMITA A 20% DIN SUPRAFAȚA DESFĂȘURATĂ, CONFORM LEGII 50/1991
COMBUSTIBIL“, propus a fi amplasat în județ Constanța, Incinta Port Constanța Sud, REZULTÂND IMOBIL P+5E, propus a fi realizat în str. T1 nr. 100, localitatea
Platforma Romtrans, Mol I Sud Agigea, Danele 109-110. Informațiile privind proiectul Năvodari, județ Constanța, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei
propus pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, str. Unirii de încadrare de către A.P.M. Constanța: NU ESTE NECESARĂ EFECTUAREA
nr. 23, municipiul Constanța, județ Constanța, și la societatea: FERCO CAPITAL S.A. EVALUĂRII IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI, în cadrul procedurii de evaluare
- punctul de lucru al amplasamentului, în zilele de luni-vineri, între orele 09.00-13.00. a impactului asupra mediului. Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o
Observațiile publicului se primesc, zilnic, fundamentează pot fi consultate la sediul A.P.M. Constanța, str. Unirii nr. 23, zilnic, între
orele 09.00-13.00, precum și pe următoarea adresă de internet http://apmct.anpm.ro.
la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța. Publicul interesat poate înainta comentarii/observații la proiectul deciziei de încadrare
în termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a A.P.M.
Anunț public Constanţa.
TRACON S.R.L. anunță depunerea solicitării de revizuire a Autorizației ANUNȚ PUBLIC
Integrate de Mediu nr. 5/21.08.2017, actualizată în data de 12.08.2019, emisă de MITRIS PAUL pentru IBO MARINA S.R.L., BENFATTO LUCIANO și MARGARETH
A.P.M. Constanța pentru funcţionarea: „Depozitului Ecologic de Deşeuri Menajere ELISABETH, titulari ai proiectului: MODIFICARE PROIECT ÎN CURS DE EXECUTIE
AUTORIZAT CU A.C. 110/25.03.2022 PRIN SUPRAETAJARE CU UN NIVEL ÎN
şi Industriale” (conform Anexei 1 din Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale LIMITA A 20% DIN SUPRAFAȚA DESFĂȘURATĂA CONFORM LEGII 50/1991
activitate încadrată la pct. 5.4)”, amplasat în oraș Ovidiu, județ Constanța. REZULTÂND IMOBIL P+5E CU SPAȚII COMERCIALE LA PARTER, propus a
Informațiile privind impactul potențial asupra mediului a activității pentru fi realizat în str. T2 nr. 57, localitatea Năvodari, județ Constanța, anuntă publicul
care se solicită revizuirea Autorizației Integrate de Mediu, se pot obține de interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către A.P.M. Constanța: NU
ESTE NECESARĂ EFECTUAREA EVALUĂRII IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI,
la sediul A.P.M. Constanța, str. Unirii nr. 23, zilnic, de luni-joi, între orele în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului. Proiectul deciziei
08.00-16.30, și vineri între orele 08.00-14.00. de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul A.P.M.
Observațiile publicului se primesc, în scris, zilnic, la sediul A.P.M. Constanța, Constanța, str. Unirii nr. 23, zilnic, între orele 09.00-13.00, precum și pe următoarea
str. Unirii nr. 23, sau prin e-mail la: office@apmct.anpm.ro. adresă de internet http://apmct.anpm.ro. Publicul interesat poate înainta comentarii/
observații la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării
anunțului pe pagina de internet a A.P.M. Constanța.
ANUNŢ PUBLIC
ANUNȚ PUBLIC
S.C. INTERNATIONAL CONTROL BUREAU S.R.L., cu sediul în municipiul Constanța, NOVA PONTICA S.R.L., titulara proiectului: MODIFICARE PROIECT ÎN CURS DE
INCINTA PORT CONSTANȚA, CABANA DIANA, județ Constanța, solicită de EXECUȚIE AUTORIZAT CU A.C. 126/07.04.2022 PRIN SUPRAETAJARE CU UN
la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanța, obţinerea Autorizaţiei de Mediu NIVEL ÎN LIMITA A 20% DIN SUPRAFAȚA DESFĂȘURATĂ REZULTÂND IMOBIL
pentru reglementarea activității: „ACTIVITĂȚI AUXILIARE PENTRU PRODUCȚIA P+5E, propus a fi realizat în str. T1 nr. 108, localitatea Năvodari, județ Constanța,
VEGETALĂ FUMIGARE/DEZINSECȚIE LA PRODUSELE CEREALIERE ÎNCĂRCATE anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către A.P.M.
ÎN HAMBARELE NAVELOR, MAGAZII, CONTAINERE, VAGOANE (cu depozitare Constanța: NU ESTE NECESARĂ EFECTUAREA EVALUĂRII IMPACTULUI
substanțe la punctul de lucru); COMERȚ CU RIDICATA AL PRODUSELOR CHIMICE ASUPRA MEDIULUI, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului.
ȘI DEPOZITĂRI“ - coduri CAEN Rev. 2: 0161, 4675, 5210, la beneficiari și la sediul Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate
social din municipiul Constanța, INCINTA PORT CONSTANȚA, CABANA DIANA, județ la sediul A.P.M. Constanța, str. Unirii nr. 23, zilnic, între orele 09.00-13.00, precum
Constanța. Persoanele fizice sau juridice interesate pot depune eventuale contestaţii și pe următoarea adresă de internet http://apmct.anpm.ro. Publicul interesat poate
sau sugestii la sediul A.P.M. Constanţa, strada Unirii nr. 23, telefon 0241/546.696. înainta comentarii/observații la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile
de la data publicării anunțului pe pagina de internet a A.P.M. Constanța.

Convocator AGOA
Consiliul de Administrație al Societății Constanța și pentru efectuarea formalităților Unul sau mai mulți acționari, terminal.com, menționând la subiect:
OIL TERMINAL S.A., societate comercială privind publicarea acestor hotărâri. reprezentând, individual sau împreună, PENTRU ADUNAREA GENERALĂ
administrată în sistem unitar, înființată și 6. Stabilirea datei de 19.12.2022, ca data cel puțin 5% din capitalul social (denumiți ORDINARĂ A ACŢIONARILOR DIN DATA
funcționând în conformitate cu legislația de înregistrare şi a datei de 16.12.2022 în continuare Inițiatori) are/au dreptul: DE 25(28).11.2022.
română, înregistrată la Oficiul Registrului ca ex-date în conformitate cu prevederile a) de a introduce noi puncte pe Ordinea Acționarii societății, indiferent de
Comerțului de pe lângă Tribunalul legale. de Zi a AGOA cu condiția ca fiecare punct cota de participare la capitalul social, au
Constanţa sub nr. J13/512/1991, cod de În cazul în care, la data de 25.11.2022, să fie însoțit de o justificare sau de un dreptul de a adresa întrebări, în scris,
identificare fiscală 2410163, cu sediul în nu sunt îndeplinite condițiile de cvorum proiect de hotărâre propus spre adoptare privind punctele de pe Ordinea de Zi a
Constanţa, str. Caraiman nr. 2, având prevăzute de lege, următoarea Adunare de adunarea generală, solicitările urmând AGOA, întrebările urmând a fi transmise
capitalul social subscris și vărsat în Generală Ordinară a Acționarilor, se a fi primite la Registratura societății și înregistrate la Registratura societății
cuantum de 58.243.025,30 lei, întrunit va desfășura în data de 28.11.2022, OIL TERMINAL S.A. prin orice formă de OIL TERMINAL S.A. din Constanța,
în ședința din data de 14.10.2022 ora 11.00, în același loc și cu aceeași curierat, în termen de cel mult 15 zile de strada Caraiman nr. 2, prin orice formă
convoacă Adunarea Generală Ordinară Ordine de Zi. la data publicării convocatorului, respectiv de curierat, în plic închis, cu mențiunea
a Acționarilor în data de 25.11.2022, Sunt îndreptățiți să participe la lucrările 01.11.2022, ora 11.00, în plic închis, cu scrisă clar și cu majuscule: PENTRU
ora 11.00, în sala de ședințe de la sediul adunării, toți acționarii înscriși în registrul mențiunea scrisă clar și cu majuscule: ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ
societății, strada Caraiman nr. 2, Constanţa. acționarilor ținut și eliberat de către PENTRU ADUNAREA GENERALĂ A ACŢIONARILOR DIN DATA DE
Depozitarul Central, la sfârșitul zilei ORDINARĂ A ACŢIONARILOR DIN DATA 25(28).11.2022, sau transmise prin
Ordinea de Zi a Adunării Generale de 14.11.2022, zi stabilită ca dată de DE 25(28).11.2022, sau transmise prin e-mail, cu semnătura electronică extinsă
Ordinare a Acţionarilor este următoarea: referință. Numai persoanele care sunt e-mail, cu semnătura electronică extinsă încorporată, la adresa: actionariat@oil-
1. Prelungirea duratei mandatului acționari la această dată au dreptul de a încorporată, la adresa: actionariat@oil- terminal.com, menționând la subiect:
administratorilor provizorii ai societății participa și de a vota în cadrul adunării terminal.com, menționând la subiect: PENTRU ADUNAREA GENERALĂ
Oil Terminal S.A. cu două luni de la generale. PENTRU ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACŢIONARILOR DIN DATA
data expirării, respectiv pentru perioada: Procurile și formularele de vot ORDINARĂ A ACŢIONARILOR DIN DATA DE 25(28).11.2022.
04.12.2022-03.02.2023, inclusiv. vor fi puse la dispoziția acționarilor DE 25(28).11.2022; Răspunsurile la întrebările adresate vor
2. Aprobarea formei și conținutului actului atât în limba română cât și în b) de a prezenta proiecte de hotărâre fi publicate pe pagina de web a societății,
adițional la contractul de mandat ce se va limba engleză, pe adresa de web a pentru punctele incluse sau propuse la adresa: http://relatia.oil-terminal.com/
încheia cu administratorii provizorii. societății, http://relatia.oil-terminal. spre a fi incluse pe Ordinea de Zi a intrebari-frecvente/.
3. Împuternicirea unui reprezentant al com/aga-2022/agoa-25(28).11.2022/, adunării generale, solicitările urmând Pentru identificarea acționarului persoană
Ministerului Energiei în Adunarea Generală începând cu data de 25.10.2022. a fi primite la Registratura societății fizică sau, după caz, a reprezentantului
Ordinară a Acționarilor pentru semnarea Toate materialele privind Ordinea de OIL TERMINAL S.A. prin orice formă de legal al acționarului persoană juridică
actului adiţional la contractul de mandat Zi precum și proiectele de hotărâre vor curierat, în termen de cel mult 15 zile de sau entitate fără personalitate juridică, ce
al administratorilor provizorii. fi puse la dispoziția acționarilor, la cererea la data publicării convocatorului, respectiv adresează întrebări, care face propuneri
4. Împuternicirea Președintelui de acestora, la sediul societății, strada 01.11.2022, ora 11.00, în plic închis, cu pentru completarea Ordinii de Zi sau
şedință să semneze hotărârile adunării. Caraiman nr. 2, Constanţa, atât în limba mențiunea scrisă clar și cu majuscule: propune proiecte de hotărâri, aceștia vor
5. Împuternicirea directorului general română cât și în limba engleză, sau PENTRU ADUNAREA GENERALĂ anexa solicitării respective și copii ale
al societății să semneze documentele se pot descărca de pe site-ul: http:// ORDINARĂ A ACŢIONARILOR DIN DATA documentelor care să le ateste identitatea.
necesare privind înregistrarea hotărârilor relatia.oil-terminal.com/aga-2022/ DE 25(28).11.2022, sau transmise prin Acționarii pot participa personal sau
adunării generale a acționarilor la Oficiul agoa-25(28).11.2022/, începând cu data e-mail, cu semnătura electronică extinsă pot fi reprezentați în cadrul AGOA de
Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul de 25.10.2022. încorporată, la adresa: actionariat@oil- către reprezentantul lor legal sau de
CUGET LIBER l Marți, 18 octombrie 2022 MICA PUBLICITATE 15
un reprezentant desemnat căruia i s-a acționarul este înmatriculat legal, care care prestează servicii de custodie, fără străină, alta decât limba engleză, vor fi
acordat o procură specială sau generală. atestă calitatea de reprezentant legal. a solicita alte documente suplimentare însoțite de o traducere realizată de un
La ședința AGOA pot participa și vota Documentele care atestă calitatea de referitoare la respectivul acționar, dacă traducător autorizat în limba română sau
numai acționarii înscriși în Registrul reprezentant legal al acționarului persoană procura specială este întocmită conform în limba engleză. Emitentul nu va solicita
Acționarilor Societății consolidat juridică vor fi emise cu cel mult 3 luni Regulamentului ASF 5/2018, este semnată legalizarea sau apostilarea documentelor
de către Depozitarul Central S.A. înainte de data publicării convocatorului de respectivul acționar și este însoțită care atestă calitatea de reprezentant legal
la data de referința 14.11.2022, AGOA. Procurile generale vor fi depuse de o declarație pe propria răspundere al acționarului.
personal sau prin reprezentanți, în la Registratura societății sau trimise prin dată de instituția de credit care a primit Acționarii Societății Oil Terminal
baza unei împuterniciri speciale sau orice formă de curierat cu confirmare de împuternicirea de reprezentare prin S.A. înregistrați la Data de referință în
generale, conform dispozițiilor legale. primire către Registratura Societății, astfel procura specială, din care să reiasă că: registrul acționarilor eliberat de Depozitarul
Procura specială și procura generală încât să fie înregistrate ca fiind primite  instituția de credit prestează servicii Central S.A., au posibilitatea de a vota
vor fi disponibile începând cu data de la Registratura societății nu mai târziu de custodie pentru respectivul acționar; prin corespondență, înainte de AGOA,
25.10.2022, atât în limba română cât și în de 23.11.2022, ora 11.00, în plic închis, cu  instrucțiunile din procura specială prin utilizarea formularului de vot prin
limba engleză, atât la sediul societății, cât mențiunea scrisă în clar și cu majuscule sunt identice cu instrucțiunile din cadrul corespondență, pus la dispoziție, atât
și în format electronic, pe pagina de web a PENTRU ADUNAREA GENERALĂ mesajului SWIFT primit de instituția de în limba română, cât și în limba engleză,
societății: http://relatia.oil-terminal.com/ ORDINARĂ A ACŢIONARILOR DIN DATA credit pentru a vota în numele respectivului începând cu data de 25.10.2022, pe site-
aga-2022/agoa-25(28).11.2022/. DE 25(28).11.2022. acționar; ul societății: http://relatia.oil-terminal.
Procura generală se acordă pentru o Procurile pot fi transmise și prin e-mail cu  procura specială este semnată com/aga-2022/agoa-25(28).11.2022/, sau
perioadă care nu va depăși 3 ani, permițând semnătură electronică extinsă încorporată de acționar. de la sediul societății, strada Caraiman
expres Reprezentantului de a vota în toate conform Legii 455/2001 privind semnătura Procura specială și declarația mai sus nr. 2, Constanța, de la Compartimentul
aspectele aflate în dezbaterea adunărilor electronică, nu mai târziu de 23.11.2022, menționate trebuie depuse în original, Acționariat-Comunicare și va fi actualizat
generale ale acționarilor Societății, inclusiv ora 11.00, la adresa: actionariat@oil- semnate și după caz, ștampilate, fără dacă se vor adăuga noi puncte pe Ordinea
în ceea ce privește acte de dispoziție, cu terminal.com, menționând la subiect: îndeplinirea altor formalități în legătură de Zi a AGOA.
condiția ca procura generală: (i) să fie PENTRU ADUNAREA GENERALĂ cu forma acestor documente. Formularele de vot prin corespondență
acordată de către acționar, în calitate de ORDINARĂ A ACŢIONARILOR DIN DATA La data adunării generale, la intrarea trebuie completate și semnate de către
client, unui intermediar definit conform DE 25(28).11.2022. în sala de ședință, acționarii trebuie acționari persoane fizice și însoțite de
Legii nr. 24/2017 sau unui avocat și Procurile speciale trebuie să conțină să prezinte pentru verificarea de către copia actului de identitate al acționarului,
(ii) în cuprinsul procurii generale să fie instrucțiuni specifice de vot pentru fiecare reprezentanții societății, originalul semnat conform cu originalul de către
menționată calitatea reprezentantului de punct de pe Ordinea de Zi a AGOA (adică buletinului/cărții de identitate.
titularul actului de identitate/completate și
intermediar sau avocat. Reprezentantul vot „pentru”, „împotriva” sau „abținere”). În cazul în care un acționar persoană
semnate de către reprezentantul legal al
nu poate fi substituit de o altă persoană. Unui acționar îi este permis să acorde o juridică va participa la AGOA prin
acționarului persoană juridică, însoțite de
Totuși, în cazul în care reprezentantul este procură specială unuia sau mai multor reprezentantul său legal, acesta din urmă
documentul oficial care îi atestă calitatea
o persoană juridică, aceasta poate să își reprezentanți supleanți care să îi asigure trebuie să prezinte, pentru verificarea de
de reprezentant legal.
exercite mandatul primit prin intermediul reprezentarea în adunarea generală. În către reprezentanții societății, originalul
Formularele de vot prin corespondență
oricărei persoane ce face parte din cazul în care prin procură sunt desemnați buletinului/cărții de identitate, împreună cu
însoțite de documentele legale vor fi
organul de administrare sau conducere mai mulți reprezentanți supleanți, se va o dovadă a calității sale de reprezentant
sau unul dintre angajații săi. Dovada stabili și ordinea în care aceștia își vor legal al acționarului persoană juridică - transmise la registratura societății, prin
calității reprezentantului de intermediar exercita mandatul, o asemenea procură certificatul constatator eliberat de Registrul orice formă de curierat, cu confirmare de
sau avocat al acționarului respectiv se va fiind valabilă doar pentru AGOA din data Comerțului, prezentat în original sau primire, astfel încât să fie înregistrate ca
face prin declarație pe propria răspundere de 25(28).11.2022. copie conformă cu originalul, sau orice fiind primite până la data de 23.11.2022,
a Reprezentantului dată pe formularul Procurile speciale, în original, alt document, în original sau copie ora 11.00, în plic închis, cu mențiunea
publicat împreună cu materialele suport completate și semnate de acționar, fie conformă cu originalul, emis de către o scrisă clar și cu majuscule: PENTRU
ale AGOA pe website-ul Societății și în limba română, fie în limba engleză, autoritate competentă din statul în care ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ
semnată de Reprezentant la intrarea în împreună cu documentele care atestă acționarul este înmatriculat legal, care A ACŢIONARILOR DIN DATA DE
sala de ședință în fața organizatorilor identitatea, respectiv: atestă calitatea de reprezentant legal, 25(28).11.2022, sau transmise prin
adunării. Acționarii societății nu pot fi  în cazul acționarilor persoanelor precum și extrasul de cont din care rezultă e-mail, cu semnătura electronică extinsă
reprezentați în AGOA pe baza procurii fizice: copia certificată pe propria calitatea de acționar și numărul de acțiuni încorporată, la adresa: actionariat@oil-
generale de către o persoană care se răspundere a actului de identitate (BI, CI, deținute, emis de Depozitarul Central sau terminal.com, până la data de 23.11.2022,
află într-o situație de conflict de interese Pașaport, Legitimație de ședere); după caz, de către participanții definiți în ora 11.00, menționând la subiect: PENTRU
ce poate apărea în special în unul dintre  în cazul acționarilor persoane Legea nr. 24/2017 privind emitenții de ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ
următoarele cazuri: juridice: buletin/carte de identitate a instrumente financiare și operațiuni de A ACŢIONARILOR DIN DATA DE
a) este un acționar majoritar al Societății, reprezentantului legal împreună cu certificat piață și Regulamentul nr. 5/2018, în cazul 25(28).11.2022.
sau o altă entitate, controlată de respectivul constatator eliberat de registrul comerțului, în care un acționar este reprezentat de o Formularele de vot prin corespondență
acționar; prezentat în original sau copie conformă instituție de credit care prestează servicii care nu sunt primite la registratura Oil
b) este un membru al unui organ de cu originalul, sau orice alt document, în de custodie. Terminal S.A. sau prin e-mail până la data
administrare, de conducere sau de original sau copie conformă cu originalul, Documentele care atestă calitatea de și ora sus menționate nu pot fi luate în
supraveghere al Societății, al unui acționar emis de către o autoritate competentă din reprezentant legal al acționarului persoană calcul pentru determinarea cvorumului și
majoritar sau al unei entități controlate, statul în care acționarul este înmatriculat juridică vor fi emise cu cel mult 3 luni înainte majorității în AGOA.
conform celor prevăzute la lit. a); legal, care atestă calitatea de reprezentant de data publicării convocatorului AGOA. Documentele care atestă calitatea de
c) este un angajat sau un auditor al legal; Acționarii vor preda reprezentanților reprezentant legal întocmite într-o limbă
Societății ori al unui acționar majoritar sau  Documentele care atestă calitatea societății originalul procurii speciale, în străină, alta decât limba engleză, vor fi
al unei entități controlate, conform celor de reprezentant legal al acționarului cazul în care aceasta a fost transmisă prin însoțite de o traducere, realizată de un
prevăzute la lit. a); persoană juridică vor fi emise cu cel e-mail, cu semnătura electronică extinsă traducător autorizat, în limba română sau
d) este soțul, ruda sau afinul până la mult 3 luni înainte de data publicării încorporată. în limba engleză. Emitentul nu va solicita
gradul al patrulea inclusiv al uneia dintre convocatorului AGOA. În cazul acționarilor persoane juridice, legalizarea sau apostilarea documentelor
persoanele fizice prevăzute la lit. a) – c). Vor fi transmise către Registratura calitatea de reprezentant legal se care atestă calitatea de reprezentant legal
Înainte de prima lor utilizare, procurile Societății, nu mai târziu de 23.11.2022, ora dovedește cu un certificat constatator al acționarului.
generale, în copie, cuprinzând mențiunea 11.00, în plic închis, cu mențiunea scrisă în eliberat de registrul comerțului, prezentat Materialele privind Ordinea de Zi
conformității cu originalul sub semnătura clar și cu majuscule: PENTRU ADUNAREA în original ori copie conformă cu originalul, precum și proiectele de hotărâre
Reprezentantului, însoțite de o copie a GENERALĂ ORDINARĂ AACȚIONARILOR sau cu orice alt document, în original ori vor fi puse la dispoziția acționarilor, la
actului de identitate al acționarului (în DIN 25(28).11.2022 SAU transmise și prin în copie conformă cu originalul, emis de cererea acestora, la sediul societății,
cazul persoanelor fizice, buletin/carte e-mail, cu semnătura electronică extinsă către o autoritate competentă din statul strada Caraiman nr. 2, Constanţa, atât
de identitate/pașaport, respectiv în încorporată, nu mai târziu de 23.11.2022, în care acționarul este înmatriculat legal, în limba română cât și în limba engleză,
cazul persoanelor juridice: buletin/carte ora 11.00, la adresa: actionariat@oil- care atestă calitatea de reprezentant legal. sau se pot descărca de pe site-ul: http://
de identitate a reprezentantului legal terminal.com, menționând la subiect: Documentele care atestă calitatea de relatia.oil-terminal.com/aga-2022/
împreună cu certificat constatator eliberat PENTRU ADUNAREA GENERALĂ reprezentant legal al acționarului persoană agoa-25(28).11.2022/, începând cu data
de registrul comerțului, prezentat în original ORDINARĂ A ACȚIONARILOR DIN DATA juridică vor fi emise cu cel mult 3 luni de 25.10.2022.
sau copie conformă cu originalul, sau DE 25(28).11.2022. înainte de data publicării convocatorului
orice alt document, în original sau copie Se acceptă o procură specială pentru adunării generale a acționarilor. Președinte
conformă cu originalul, emis de către o participarea și votarea în cadrul AGOA Documentele care atestă calitatea de al Consiliului de Administrație,
autoritate competentă din statul în care dată de un acționar unei instituții de credit reprezentant legal întocmite într-o limbă Cristian-Florin GHEORGHE
16 ACTUALITATE CUGET LIBER l Marți, 18 octombrie 2022

Navele care acostează în portul Constanța vor fi alimentate


cu energie electrică de la cheu, pe timpul escalei
Compania Națională Administrația Por- exploatare, în condiții de eficiență ener-
turilor Maritime SA Constanța a semnat getică sporită.
contractul de finanțare a proiectului „Asigu- Principalele beneficii rezultate din rea-
rarea condițiilor electrice de racordare lizarea acestui proiect sunt:
la cheu a navelor în portul Constanța - reducerea nivelului de zgomot, a
(regim Cold Ironing)“ - E-COLD, se arată emisiilor dăunătoare și a celor de dioxid
într-un comunicat de presă. Tehnologia de carbon în zona portuară, dar și în zona
cold-ironing permite furnizarea energiei comercială aflată în imediata apropiere
electrice de la mal unei nave aflate la a portului;
dană, în timp ce motoarele sale principale - reducerea vibrațiilor și creșterea con-
și auxiliare sunt oprite. fortului pentru pasagerii aflați la bordul
Investiția, în valoare de 18,8 milioane de navelor de croazieră;
euro (cu TVA), este finanțată, în propor- - apar noi oportunități de afaceri pen-
ție de 82,6%, din fonduri europene, prin tru toate părțile implicate, ca urmare a
Mecanismul pentru Interconectarea reducerii costurilor de funcționare a nave-
Europei (CEF). Diferența este acoperită lor și furnizării de servicii suplimentare
de la bugetul de stat. în porturi;
În cadrul proiectului vor fi executate - cererea suplimentară de energie cre-
lucrări pentru instalarea tehnologiei cold- ează oportunități de echilibrare locală a
ironing la 10 dane din portul Constanța, rețelelor de electricitate;
în vederea asigurării condițiilor pentru nave – tanc etc.), indiferent de dimen- Prin realizarea acestei investiții, insta- - conectarea navelor la resurse de
alimentarea cu energie electrică, de la siune, tensiunea de alimentare, frecvență lațiile existente vor fi aduse la o stare de energie regenerabilă, energie eoliană
țărm, a tuturor tipurilor de nave (croazieră, și spor de putere solicitat. Perioada de funcționare performantă, cu respectarea și energie solară permite reducerea supli-
ro-ro, fery-boat, nave multifuncționale, implementare a proiectului este de 36 standardelor și a normativelor tehnice mentară a emisiilor, precizează comu-
nave pentru transportul mărfurilor vrac, de luni. specifice referitoare la siguranța în nicatul. (I.T.C.)

52 de nave și-au anunțat sosirea în porturile Sancțiuni pentru șoferii fără autorizație
maritime românești de folosire a tramei stradale
Zilele trecute, polițiștii locali au desfășurat o serie de controale în trafic pentru
identificarea vehiculelor concepute și destinate transportului de mărfuri care
nu dețineau autorizație de folosire a tramei stradale și aviz de traseu. Potrivit
reprezentanților Primăriei Constanța, în urma acțiunii desfășurate, polițiștii locali
cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au verificat un număr
de 333 de autoutilitare și au aplicat 112 sancțiuni contravenționale, în valoare
totală de 43.598 lei. Aceștia atrag atenția șoferilor că circulația fără a deține
autorizație valabilă de folosire a tramei stradale și, după caz, fără obținerea
avizului de traseu sau neprezentarea acestora la solicitarea persoanelor abilitate
să efectueze controlul constituie contravenție.
Persoanele fizice și juridice pot achita taxa de folosire tramă stradală prin
Un număr de 43 de nave cu mărfuri și-au 3 nave – cărbune, 2 nave – fier vechi, 2 următoarele modalități: la ghișeele agențiilor fiscale SPIT; prin serviciul Westaco
anunțat sosirea în portul Constanța, în urmă- nave – îngrășăminte, o navă – autoturisme, Express la stațiile OMV Petrom și magazinele Inmedio din municipiul Constanța,
toarele două săptămâni, iar în zona Midia o navă – orez, o navă – șrot și o navă – în numerar; prin ordin de plată, în contul RO39TREZ23121160250XXXXX,
vor veni 9 nave. Din totalul de 52 de nave, ulei. Printre cele mai mari nave așteptate deschis la Trezoreria Municipiului Constanța, beneficiar Primăria Municipiului
16 nave sunt cu mărfuri containerizate, se numără portcontainerele „CMA CGM Constanța, cod fiscal 4785631, caz în care eliberarea autorizației se efectuează
5 nave operează hidrocarburi, 5 nave – Mississippi” (cu lungimea de 300 de metri) doar la ghișeele agențiilor fiscale; online, pe site-ul instituției www.spit-ct.ro, cu
animale vii, 4 nave - produse chimice, 4 și „CMA CGM Jean Gabriel” (cu lungimea sau fără autentificare în aplicația e-Tax.
nave - produse din metal, 3 nave - cereale, de 299,9 metri). (I.T.C.) Mirabela ȘERBĂNESCU

METEO Vreme însorită, cu cer senin și temperaturi adecvate acestei perioade.


Localitate Marți Miercuri Joi Vineri Sâmbătă Duminică Luni

Constanța 10/19oC 11/19oC 11/19oC 11/18oC 13/19oC 12/18oC 10/18oC

Năvodari 10/19oC 10/17oC 10/17oC 10/16oC 10/18oC 10/17oC 9/17oC

Hârșova 9/18oC 9/17oC 12/17oC 11/17oC 9/17oC 9/17oC 10/17oC

Cernavodă 10/18oC 10/18oC 12/17oC 12/19oC 9/18oC 9/17oC 9/16oC

Medgidia 12/19oC 12/17oC 11/18oC 12/17oC 10/19oC 10/18oC 9/17oC

Mangalia 10/19oC 11/19oC 11/19oC 12/17oC 11/19oC 11/18oC 10/18oC

S-ar putea să vă placă și