Istoria stiloului

Primele stilouri au apărut odată cu inventarea papirusului de către egipteni, între anii 3000
şi 2800 î.Hr. (înainte de Hristos). Aceste instrumente primitive de scris erau bucăţi de trestie sau
papură, prevăzute cu o gaură tubulară centrală, ce puteau absorbi o coloană de lichid colorat, pe
care îl eliberau lent în momentul în care erau înclinate sub un anumit unghi. Având în vedere
faptul că materia primă se găsea în natură, de-a lungul malurilor fluviului, scribii egipteni aveau
la dispoziţie o sursă inepuizabilă de instrumente de scris.
Momentul adoptării instrumentelor de scris din pene de pasăre a marcat evoluţia scrisului
sub aspectul execuţiei şi controlului caracterelor, depăşind chiar capacităţile de caligrafiere ale
chinezilor, ce foloseau pensule cu păr fin.
Mult timp, peniţa a reprezentat instrumentul de scris standard pentru mai multe civilizaţii.
Obiectul era furnizat de către păsări, iar omul l-a adaptat necesităţilor sale. Iniţial, o pană proaspăt
smulsă sau găsită era uscată, apoi curăţată de grăsimile animale ce ar fi împiedicat absorţia
cernelii. Pana se usca prin aplicarea treptată a căldurii, pentru a nu devein fragilă. La începutul
secolului al XIX-lea (nouăsprezecelea) se folosea peniţa din metal, dar utilizatorii erau în
continuare nevoiţi să înmoaie instrumentul într-o călimară şi să scrie până la uscarea cernelii din
vârf. Astfel, peniţele metalice se utilizau, la fel ca trestiile cu mii de ani înainte.
Această stare a durat până în anul 1827, când românul Petrache Poenaru (1799-1875),
absolvent al Şcolii Politehnice din Paris, brevetează primul toc rezervor din lume. Această
invenţie a fost înregistrată mai întâi la Viena, apoi la Paris, sub titulatura ,,Condeiul portăreţ
fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală“. Această invenţie a revoluţionat
domeniul mijloacelor de scris, punând la dispoziţia oamenilor un instrument extrem de util. Tocul
cu rezervor cu cerneală ,,Poenaru“, cunoscut sub numele de stilou, elimina zgârâieturile de pe
hârtie produse prin utilizarea trestiilor, penelor şi tocurilor cu peniţă metalică şi, în acelaşi timp,
scurgerile nedorite de cerneală. În schimb, acesta asigura un flux constant al cernelii şi
posibilitatea înlocuirii unor parţi componente.
 Stiloul inventat de Petrache Poenaru a fost primul instrument de acest fel din lume,
perfecţionat ulterior, în 1863, de Brissant şi Coffin şi, mai apoi, în 1884, de Watterman.
Rezervorul lui Watterman era o cămăruţă pliabilă din cauciuc, în contact cu un levier de forma
unei pompiţe de pe suprafaţa externă a stiloului. Ridicarea levierului ducea la eliminarea aerului
din cămăruţă, creând un vid; ulterior, prin eliberarea levierului, cerneala era aspirată în rezervor.
Camera etanşă, împreună cu îmbunătăţirea calităţii cernelii, au redus la minimum riscul
închegării. Invenţia lui s-a bucurat de un asemenea succes, încât numele său a devenit curând
sinonim cu stiloul cu rezervor.

Vocabular:
papirus= material sub formă de foiță, fabricat din tulpina plantei papirus, pe care se scria în
Antichitate
scrib= persoană care scria sau copia acte, manuscris etc.
a breveta= a recunoaște o invenție printr-un brevet (document)
levier = tijă de comandă a unui mecanism
sinonim = care are (aproape) același înțeles cu alt cuvânt, cu altă expresie

https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/03/09/inventii-in-istorie-stiloul/