STUDIILE

INDIVIDUA Toate studiile

individuale la

LEFILOSOF Filosofie

IE
Elev Chiroșcă Andrian
Profesor Nicolae Furtună
 Studiul
individual la
filosofie Nr 3
Limitele libertății umane în activitatea
personalului medical:
Libertatea este un concept filosofic, a căruisemnificaţie ar putea
fi rezumată prin sintagma "lipsa constrângerilor".
Conceptul de libertate a avut de-a lungul istorieiutilizări
multiple (uneori contradictorii). Pentru coînţelegere corectă a
semnificaţiei acestui concept este nevoie să se cunoască
contextul (filosofic) în care afost folosit.
În activitatea medicală cât asitentul medical cât și pacientul ne
trebuie să fie limitați în libertate,decât de lege. Oamenii trebuie
sa aibă cât drepturi cât și obligațiuni. Încălcarea drepturilor este
la fel și ea o lipsire de libertate,căci dacă ne sunt încălcate
drepturile ne simțim mai limitați. Dintr-un punct anumit de
vedere obligațiunile la fel sunt o lipsă a libertații,doar că
obligațiunuile fac excepție,deoarece fără obligațiuni ar fi fost la
putere un haos total în care nimeni nu ar dori să lucreze.
Observația și experimentul in cercetarea
medicală:
Observatia reprezintã, una din etapele cele mai importante ale
cercetãrii stiintifice. De obicei, cercetãtorul face mai întâi o
observatie, adicã observã ceva. Apoi emite o ipotezã si apoi,
dacã poate, îsi verificã ipoteza printr-un experiment. Si nu
trebuie uitat cã, datoritã variabilitãtii si complexitãtii
fenomenelor, practica medicalã este, de fapt, o cercetare
stiintificã aplicativã. Adicã pacientii se deosebesc foarte mult
între ei si ceea ce este valabil la un pacient nu este neapãrat
valabil si la alt pacient. De aceea, dupã cum am arãtat în repetate
rânduri, desi prin descoperirea legilor general valabile stiinta
este a generalului, medicina este o stiintã a individualului. De
aceea, medicul practician trebuie sã efectueze o observatie foarte
atentã a pacientului,sã descopere particularitãtile sale, sã emitã o
ipotezã de diagnostic pe care sã o verifice, desigur, nu prin
experiment, ci prin investigatii clinice si paraclinice
corespunzãtoare.
Observatia face parte din comportamentul orientat al fiintei
umane, care solicitat de foarte multe informatii din toate pãrtile,
îsi îndreaptã atentia spre anumite surse de informatii care îi
atrage în mod deosebit atentia. Ea este, în acelasi timp, un
mijloc de apãrare, dar si mijloc de recunoastere a valorii sursei
respective. De aceea, medicul acordã o atentie deosebitã
pacientului si mai ales particularitãtilor sale, care reprezintã o
inepuizabilã sursã de informatii pentru diagnostic si tratament.
Observatia reprezintã forma cea mai elementarã a cunoasterii,
deoarece ea este foma cea mai simplã si mai directã a
contactului cu lumea înconjurãtoare. De aceea, la baza simtului
clinic, despre care se vorbeste atât de mult în medicinã, se aflã,
de fapt, observatia atentã a bolnavului.
Cercetarea presupune o acţiune medicală cu un scop defi nit de
un protocol de cercetare. Experimentul, prin contrast, implică o
apropiere mai speculativă de un subiect individual. Această
distincţie este semnifi cativă, dacă se consideră că experimentul
poate fi modifi cat, ţinându-se cont de particularităţile indivizilor
implicaţi în el, în timp ce un program de cercetare se va menţine
pe linia trasată de protocol până când efectele ei – benefi ce sau
nu – devin evidente.
Rolul comunicării prin prisma relației medic-
pacient:
Comunicarea este cel mai important lucru în stabilirea relaţiei
cu pacientul, cu aparţinătorii şi cu ceilalţi membri ai echipei
medicale. „A şti să asculţi este prima condiţie a unui dialog”.
Comunicarea reprezintă un ansamblu de cuvinte şi gesturi prin
intermediul cărora se transmit şi primesc mesaje. Ca proces
important în actul medical, comunicarea este un proces activ de
transmitere şi recepţionare de informaţii, în care cel puţin unul
dintre partenerii de comunicare trebuie să aibă abilităţi de
ascultare activă, înţelegere a mesajului şi de a răspunde unor
întrebări, interpretare a limbajului nonverbal, motivare a
interlocutorului pentru ca acesta să susţină conversaţia. Există
trei componente ale comunicării prin intermediul cărora
transmitem informaţii către ceilalţi: verbală, non-verbală şi
paraverbală..
A-i asculta pe pacienţi este la fel de important ca şi a vorbi cu
ei. Indiferent de specialitatea pe care o are medicul, atunci când
trebuie să comunice cu pacientul pe care îl tratează, acesta
trebuie să fie atent la ce spune şi, mai ales, cum spune. Pentru
realizarea unei comunicări eficiente are nevoie de timp suficient
pentru a stabili o relaţie cu bolnavul. Empatia în comunicare este
şi ea extrem de importantă, deoarece cu ajutorul ei medicul
poate înţelege mai bine prin ce stări trece pacientul şi îl poate
încuraja să se exprime deschis şi neîngrădit. Calitatea
informaţiilor obţinute de medic în timpul consultaţiilor este
strâns legată de abilităţile de comunicare ale medicului şi ale
pacientului.
Relaţia medic-pacient constituie una dintre aspectele
fundamentale cu care se ocupă psihologia medicală. În practica
medicală comunicarea are şi un rol terapeutic şi uneori ne
îndreaptă şi către psihologia medicală.Conform P.Popescu-
Neveanu, psihologia medicală este “ştiinţa care studiază
psihologia bolnavului şi a relaţiei sale cu ambianţa, legaturile
sale subiective cu pesonalul medico-sanitar şi cu familia; ea
priveşte bolnavul nu numai din punct de vedere al organismului
dereglat, ci şi din punct de vedere al subiectivităţii sale, al
naturii sale umane”. Politzer arată că psihologia medicală
este ,,psihologia care pune în centrul ei drama persoanei umane
aflate în situaţia de boală”. În acest context putem spune că a
comunica cu pacienţii este un proces complex care cere
atenţie,timp,efort,implicare,pregătire.
Specificul limbajului în domeniul medicinei:
Comunicarea în relaţia medic – pacient este foarte importantă în
practica medicală. Motive etice, morale, profesionale, obligă
medicul să ofere pacientului informaţii relevante asupra bolii
lor. Ea înseamnă a raspunde prompt, onest şi înţelegere la
diferite nevoi şi cereri faţă de actul medical, care va trebui
însoţit întotdeauna de conştiinţă etică; viaţa apare ca valoarea
cea mai ridicată a lumii materiale, iar sănătatea reprezintă bunul
suprem al omului, ea nu are preţ.
Concluzie :
În concluzie pot spune că comunicarea si încelegerea între
pacient si medic poate duce la o însătosire rapidă.Relatia medic-
pacient este punctul central al relatiei de ingrijire si una dintre
conditiile si un factor esential pentru procesul de vindecare și că
libertatea umană este foarte importantă din toate punctele de
vedere,chiar și medical
 Cuprins:
 Limitele libertății umane în
activitatea personalului
medical
 Observația și experimentul
in cercetarea medicală
 Rolul comunicării prin
prisma relației medic-
pacient
 Specificul limbajului în
domeniul medicinei