Suport de Curs Electrician 2022

1
Electrician exploatare retele

electrice
Ing. Sergiu Sabǎu

Electrosistem
© Ing. Sergiu Sabau [Curs electrician]
2
1. PRODUCEREA ENERGIEI ELECTRICE ................................................................... 4

1.1. Scurt istoric ............................................................................................................................. 4
1.2. Sarcina electrică .................................................................................................................. 4
1.3. Mărimi fizice ........................................................................................................................... 5
1.4. Curentul electric în conductori metalici................................................................. 6
1.5. Circuit electric ....................................................................................................................... 6
1.6. Intensitatea curentului electric .................................................................................. 8
1.7. Tensiunea electrică ............................................................................................................ 8
1.8. Rezistoare ................................................................................................................................ 9
2. SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ LA FOLOSIREA
CURENTULUI ELECTRIC .................................................................................................. 14
2.1. Noţiuni de electrosecuritate ........................................................................................ 14
2.1.1. Măsuri tehnice ................................................................................................................................. 15
2.1.2. Măsuri organizatorice ..................................................................................................................... 15
2.2. Alegerea metodelor de protecţie împotriva electrocutărilor .................. 16
2.3. Primul ajutor în caz de electrocutare. ................................................................... 16
2.4. Măsuri de protecţia muncii la utilizarea instalaţiilor şi echipamentelor
electrice de joasă, medie şi înaltă tensiune ................................................................. 17
3. PROTECŢIA MEDIULUI........................................................................................... 21
4. LUCRUL ÎN ECHIPĂ ...................................................................................................... 22
5. NOȚIUNI DESPRE ASIGURAREA CALITǍȚII ............................................. 23
5.1. Glosar de termeni ............................................................................................................. 23
5.2. Conceptul de asigurarea calităţii .............................................................................. 24
5.2.1. Asigurarea calităţii .......................................................................................................................... 24
5.2.2. Procedurile referitoare la sistemul de management al calităţii .................................... 24
5.2.4. Documente specifice locului de muncă - instrucţiuni, formulare................................. 27
5.2.5. Documente specifice locului de muncă specificţii/ desene, buletine de analiză/
încercări ............................................................................................................................................................ 27
6. TEHNOLOGIE GENERALA ELECTROTEHNICA ................................................ 29

6.1. Materiale tehnice ................................................................................................................ 29
6.1.1. Materiale feroase ............................................................................................................................. 29
6.1.2. Metale neferoase ............................................................................................................................ 30
6.2. Proprietăţile materialelor.............................................................................................. 31
6.3. Componente și subamsambluri electrotehnice ................................................ 32
6.4. Documentaţie tehnologică şi noţiuni de desen tehnic ............................... 34
6.4.1. Glosar de termini ............................................................................................................................. 34
6.4.2. Reprezentǎri convenţionale ......................................................................................................... 34
6.4.3. Desenul de ansamblu .................................................................................................................... 36
6.4.4. Simboluri grafice folosite in schemele electrice ................................................................... 38
6.5. Mǎsurari ................................................................................................................................... 43
6.5.1. Glosar de termeni ........................................................................................................................... 43
6.5.2. Metode de măsurare ...................................................................................................................... 44
6.5.3. Mijloace de măsurat lungimi ...................................................................................................... 45
6.5.4. Aparate pentru măsurarea mărimilor electrice .................................................................... 46
3
6.5.5. Măsurarea rezistenţei electrice .................................................................................................. 47

6.5.6. Masurarea intensitatii curentului electric ............................................................................... 48
6.5.7. Măsurarea tensiunii electrice ...................................................................................................... 49
6.5.8. Mǎsurarea puterii ............................................................................................................................ 49
6.5.9. Extinderea domeniului de masurare a ampermetrului şi voltmetrului ....................... 50
7. REȚELE ELECTRICE .................................................................................................. 51

7.1. Glosar de termeni .............................................................................................................. 51
7.2. Producerea energiei electrice ..................................................................................... 51
7.3. Reţele electrice .................................................................................................................. 52
7.4. Scheme electrice de distribuţie a energiei electrice la consumatori . 53
7.5. Conductoarele liniilor aeriene .................................................................................... 55
7.6. Stâlpi ........................................................................................................................................ 56
7.6. Izolatoare ............................................................................................................................... 57
7.7. Posturi de transformare ................................................................................................. 58
7.7.1. Schema de principiu a unui post de transformare ............................................................. 59
7.8. Staţiile electrice .................................................................................................................. 60
7.9. Cutii terminale ..................................................................................................................... 60
7.10. Branşamentul electric .................................................................................................. 61
7.11. Categorii de reţele .......................................................................................................... 63
8. LINII ELECTRICE AERIENE ................................................................................. 64
8.1. Terminologie ......................................................................................................................... 64
8.2. Clasificarea L.E.A. .............................................................................................................. 65
8.3. Elementele componente ale L.E.A. .......................................................................... 66
8.3.1. Conductoarele liniilor electrice aeriene. Materiale, clasificare, construcţie ............... 66
8.3.2. Stâlpii L.E.A. .................................................................................................................................... 68
8.3.3. Izolatoare. Rol. Materiale folosite.Tipuri de izolatoare. .................................................... 72
8.4. Construcţia LEA de joasă tensiune .......................................................................... 74
8.4.1. Fixarea pe teren a traseului liniei. ............................................................................................ 74
8.4.2. Săparea gropilor .............................................................................................................................. 75
8.4.3. Echiparea stâlpilor........................................................................................................................... 75
8.5. Modul de funcționare al liniilor electrice aeriene ........................................... 76
8.6. Deranjamentele liniilor electrice aeriene ............................................................ 76
9. STAȚII SI POSTURI DE TRANSFORMARE .................................................. 78
9.1. Stații........................................................................................................................................... 78
9.2. Transformatorul de curent ........................................................................................... 78
9.2.1. Mărimi caracteristice...................................................................................................................... 79
9.2.2. Sistemul de protecţie prin legături multiple la pământ şi la nulul artificial ............. 80
9.2.3. Principalele defecte şi modul de recunoaştere a lor la transformatoarele de putere
............................................................................................................................................................................. 82
BIBLILOGRAFIE ................................................................................................................... 86

4
1. PRODUCEREA ENERGIEI ELECTRICE

1.1. Scurt istoric
Existenţa fenomenelor electromagnetice şi a aplicaţiilor acestora, a făcut ca la sfârşitul secolului al
XIX–lea să fie posibilă utilizarea industrială a energiei electrice pentru consum.
Avantajele pe care le prezintă energia electrică pentru utilizare în raport cu alte forme de energie
(poate fi transmisă rapid şi economic la distanţe mari, se poate distribui economic la un număr mare de
consumatori de puteri diverse, se poate transforma în alte forme de energie în condiţii avantajoase, permite
obţinerea unor randamente ridicate în procesul de transformare) au determinat extinderea continuă a
domeniilor de utilizare a acesteia şi, implicit, a crescut numărul şi puterea instalaţiilor destinate acestui
scop.
În primii ani de utilizare a energiei electrice în curent alternativ, elementele implicate în procesul de
producere, transport şi consum a energiei electrice erau situate într-o zonă geografică de dimensiuni
limitate şi funcţionau izolat, conectate între ele după o schemă simplă, aşa cum se prezintă în figură:
Schema de principiu a unei alimentări izolate cu energie electrică
Ştiaţi că
Prima centrală electrică publică din lume, construită de Edison, a fost pusă în funcţiune la New York, pe 3
septembrie 1882. În acelaşi an, la data 22 octombrie 1882, a fost pusă în funcţiune centrala electrică din
Bucureşti, pentru iluminatul incintei Gării de Nord. Prima producţie de energie electrică trifazată din ţară şi
pentru prima dată la frecvenţa de 50 Hz a avut loc spre sfârşitul anului 1898, cu ocazia punerii în funcţiune
a CHE Sinaia, 4x250 kW [69].
1.2. Sarcina electrică

Corpurile sunt formate din atomi. În modelul planetar, imaginat de E. Rutherford în 1911, conform căruia
structura atomului este similară cu a sistemului solar, atomul are un miez central numit nucleu, care este
înconjurat de particule foarte uşoare, numite electroni, ce se rotesc cu viteză foarte mare în jurul acestuia.
Nucleul este format din una sau mai multe particule numite nucleoni, care sunt de două tipuri: protoni
şi neutroni. Cel mai simplu atom este cel de hidrogen deoarece nucleul se reduce la o singură particulă, un
proton. În orice atom numărul de electroni este egal cu numărul de protoni. Masa unui electron este de
aproximativ 1840 de ori mai mică decât masa unui proton iar masa unui neutron este aproximativ egală cu
masa unui proton, practic masa unui atom este egală cu masa nucleului.
Protonul şi electronul au o stare de interactivitate numită încărcare electrică. Starea aceasta de încărcare
se caracterizează prin sarcina electrică.

5
Sarcina electrică este o marime fizică; unitatea sa de masură este C(Coulomb), poate fi pozitivă sau
negativă şi se notează cu Q sau q.
Marimea fizică ce masoară starea de electrizare a unui corp se numeşte sarcină electrică. [Q]SI = C
(coulomb)
1coulomb = 1amper (A) x 1secundă (s)
Corpul pe care sarcina ramane localizata in regiunea in care a aparut, se

numeste izolator (sau dielectric). Daca sarcina electrica se distribuie de-a lungul intregului corp, atunci
acesta se numeste conductor.
Conductori: metalele, solutii ale unor acizi, baze, saruri
Izolatori: cristale ale sarurilor, uleiurile, aerul uscat, sticla, portelanul, ebonita, chihlimbarul, etc
1.3. Mărimi fizice

Curentul electric de conducţie
Curentul electric înseamnă deplasarea sarcinilor electrice sub acţiunea unei diferenţe de potenţial, aşa cum
deplasarea apei are loc datorită unei diferenţe de nivel, sau deplasarea aerului datorită unei diferenţe de
presiune.
Fig. 1
Trecerea de la electrostatică la electrocinetică se face cu un circuit format dintr-un condensator

care poate fi încărcat cu sarcină electrică, un instrument de măsură şi un bec electric ( fig.2). Descărcarea
condensatorului prin bec înseamnă curent electric de conducţie.
Fig.2
Rolul sursei electrice este acela de a menţine permanet la borne o diferenţă de potenţial care să
asigure deplasarea sarcinilor electrice pe întreg circuitul. Lucrul mecanic efectuat de sursă este asemuit cu
lucrul mecanic făcut pentru a menţine permanent o diferenţă de nivel pentru ca apa să circule printr-o
instalaţie (fig.1). În cazul curentului continuu, sensul de deplasare al sarcinilor electrice este mereu acelaşi,

6
1.4. Curentul electric în conductori metalici

În interiorul oricărui conductor metalic se găseşte un număr foarte mare de electroni liberi. Aceştia nu
sunt legaţi de atomii care formează structura cristalină a metalului (energia de legătură a electronilor de pe
ultimele straturi la metale este foarte mică). În structura cristalină atomii sunt plasaţi în nodurile reţelei, la
distanţe atât de mici încât electronii de pe straturile exterioare ale atomilor interacţionează simultan cu toţi
ionii vecini. În acest fel, electronii nu sunt legaţi de un singur atom, putând trece cu uşurinţă de la un atom
la altul. Mişcarea electronilor printre ionii reţelei cristaline este dezordonată şi se aseamănă cu mişcarea
moleculelor dintr-un gaz închis intr-o incintă. (Aceasta a servit drept model pentru ''teoria gazului
electronic'').
Din punct de vedere electric, conductorul metalic este neutru deoarece sarcina însumată a tuturor
electronilor liberi (negativă) este egală cu sarcina însumată a tuturor ionilor care formează reţeaua cristalină
(pozitivă).
O imagine simplificată a acestor procese este prezentată în fig. 3.
Fig. 3
1.5. Circuit electric

Considerăm că avem la dispoziţie doi conductori: conductorul A, cu potenţialul electric VA şi
conductorul B, cu potenţialul electric VB , astfel încât se respectă condiţia VA < VB (fig.4 ). Dacă îi punem
în legătură printr-un fir conductor metalic C, electronii liberi din reţeaua conductorului sunt puşi în mişcare
dirijată, între corpurile A şi B, de către forţele electrostatice ale câmpului electric. În acest fel, o parte din
electronii liberi de pe corpul A vor trece pe conductorul B. Procesul are loc până când se realizează
egalizarea potenţialelor electrice ale celor două corpuri A şi B.
Fig. 4
Aşa cum este imaginat experimentul, procesul are o durată foarte scurtă (până la egalizarea
potenţialelor. Pentru ca acest curent electric să dureze trebuie găsite procedee prin care să se menţină
constantă diferenţa de potenţial dintre cele două corpuri, A şi B. Aceasta presupune crearea unor condiţii
ca electronii liberi să revină de pe corpul B pe corpul A. Între cei doi conductori trebuie intercalat un
dispozitiv special, numit generator electric sau sursă electrică. Generatorul se intercalează între corpurile
A şi B cu ajutorul a două fire ce formează un contur închis (fig.5).
7
Fig. 5
Sursa electrică asigură diferenţa de potenţial constantă între corpurile A şi B. Astfel, apare un câmp
electric capabil să antreneze electronii într-o mişcare de ansamblu, caracterizată printr-o viteză medie
constantă de antrenare. Aceasta determină existenţa curentului electric în conturul închis din fig.5
Viteza de deplasare a purtătorilor de sarcină (electroni) este de ordinul 10-5 m/s. Totuşi, la distanţe de sute
de kilometri, curentul se transmite practic instantaneu. Fenomenul se explică prin viteza foarte mare de
3.108 m/s cu care se propagă câmpul electric prin firele de legătură conductoare (ghidaje de câmp). În
momentul în care câmpul electric apare într-un punct al conductorului, electronii din jurul respectivului punct
sunt antrenaţi întro mişcare ordonată suplimentară, care produce curentul electric staţionar. Acesta se
caracterizează prin faptul că viteza mişcării de ansamblu a electronilor este constantă, independentă de
timp, în orice secţiune a conductorului.
Generatorul electric este deci cel care furnizează circuitului energie, în acest caz energie electrică. La
nivelul generatorului electric, energia electrică se obţine ca urmare a unui proces de transformare a unei
alte forme de energie. După felul de energie transformată în energie electrică, generatoarele electrice se
clasifică astfel:
• elemente galvanice şi acumulatoare electrice, care transformă energia chimică în energie electrică;
• dinamurile şi alternatoarele, care transformă energia mecanică în energie electrică;
• termoelementele, care transformă energia termică în energie electrică;
• fotoelementele, care transformă energia luminoasă în energie electrică.
Reprezentarea convenţională a surselor electromotoare este dată în figura 6
Fig. 6
În figura 7 se prezintă schematic un circuit electric. Acesta este un ansamblu format din generatorul
electric (sursa electrică, 1); ghidajele de câmp (conductorii de legătură, 2) şi din unul sau mai mulţi
consumatori (3).

8
Fig. 7
Prezenţa curentului electric într-un circuit determină apariţia a trei efecte principale: - efectul termic;
curentul electric încălzeşte conductorii prin care circulă; - efectul chimic; atunci când curentul electric trece
printr-o soluţie de electrolit, la electrodul negativ (catod) se depune o anumită cantitate de substanţă; -
efectul magnetic; în jurul unui conductor străbătut de curent apare un câmp magnetic; Deoarece curentul
electric în sine nu este accesibil simţurilor noastre, măsurarea parametrilor săi se face cu aparate de
măsurare ce valorifică efectele.
1.6. Intensitatea curentului electric

Pornind de la observaţia anterioară, experienţa arată că efectele produse de curentul electric pot fi gradate,
mai mari sau mai mici, după cum curentul electric care le produce este mai intens sau mai slab. Aprecierea
se face pe baza sarcinii transportate de electroni printr-o secţiune transversală într-un interval de timp.
Definiţie. Intensitatea curentului electric este o mărime care exprimă sarcina electrică ce străbate secţiunea
transversală a circuitului în unitatea de timp.
unde: Q - sarcina electrică; t - timpul în care sarcina electrică Q străbate suprafaţa transversală
a circuitului; I- intensitatea curentului electric.
Intensitatea curentului electric este o mărime scalară, fundamentală în S.I.
Unitatea de măsură a intensităţii este amperul, notat A.

Intensitatea curentului electric se măsoară cu ampermetrul, reprezentat simbolic ca în figura 8.
Fig. 8
Ampermetrul se montează în orice punct al circuitului (în serie) şi ca urmare, indiferent de locul de
amplasare, va indica aceeaşi valoare a intensităţii. Anumite efecte ale curentului electric depind de sensul
în care se deplasează purtătorii de sarcină. Din acest motiv, este necesar să se aleagă (în mod
convenţional) un sens al curentului electric. Sensul convenţional a fost ales sensul de deplasare al
purtătorilor de sarcină pozitivă, deşi într-un conductor metalic s-a văzut că transportul sarcinii electrice se
face de către electroni.
1.7. Tensiunea electrică

Tensiunea electrică exprimă capabilitatea forţelor câmpului electric rezultant de a efectua lucru
mecanic pentru transportul sarcinii de-a lungul unei curbe, între două puncte ale acesteia.
Tensiunea la borne a unui dipol, Ub, are ca model circulaţia câmpului electric rezultant pe o curbă

9
deschisă, c , prin dielectricul ce separă bornele a şi b, iar tensiunea în lungul firului, Uf, este definită de
circulaţia câmpului electric coulombian pe curba deschisă dusă prin conductor între cele două borne
(fig.9)
Fig.9
În regim electrocinetic nestaţionar cele două tensiuni sunt diferite,
Ca şi tensiunea electromotoare, prezentată în paragraful anterior, tensiunea electrică este o

mărime scalară afectată de semnul plus sau minus dependente de sensul de integrare în raport cu sensul
de referinţă.
Sensul de referinţă este acela care dă o valoare pozitivă tensiunii şi care se indică printro săgeată
sau un arc orientat unind cele două borne. Pentru a se realiza însă o unitate în ceea ce priveşte modul de
scriere a ecuaţiilor circuitului se adoptă următoarele convenţii de atribuire a sensului pozitiv pentru
tensiunea la borne:
• regula de generator (sursă): Tensiunea la bornele sursei este pozitivă în sensul de la A la B, dacă
curentul prin sursă are sensul dinspre borna B către borna A;
• regula de la receptor : Tensiunea la bornele receptorului este pozitivă în sensul de la A la B, atunci
când curentul prin receptor are sensul tot de la borna A către borna B.
Tensiunea electrică se exprimă în volt; simbolul unităţii este V
1.8. Rezistoare
Aceste elemente au rolul de a introduce în circuit o rezistenţă electrică, consecinţă a proprietăţii fizice pe
care o au.

10
• După mărimea rezistivităţii, corpurile care prezintă rezistenţă electrică pot fi:
conductori electrici, propriu-zişi, având rezistivitatea până la circa 1 ohm cm;
• semiconductori, a căror rezistivitate este cuprinsă între circa 1 ohm cm şi 1010 ohm cm;
• izolanţi, cu rezistivitatea mai mare decât limita considerată maximă pentru rezistivitatea
semiconductorilor.
Limitele de mai sus sunt orientative şi nu riguroase: un corp cu rezistivitatea cuprinsă întro categorie
poate prezenta proprietăţi specifice altei categorii.
• pierderea de putere şi energie. În regim electrocinetic se produce o degajare de căldură.

Viteza de transformare a energiei în căldură este egală cu puterea electrică absorbită de rezistor:
Rezistenţa unui conductor metalic variază cu temperatura ca şi rezistivitatea, după
modelul
Din punctul de vedere constructiv rezistoarele se clasifică în rezistoare fixe şi rezistoare variabile, iar din
punctul de vedere al realizării părţii rezistive există trei tipuri de rezistoare:
• rezistoare bobinate - la care partea rezistivă este un conductor metalic de mare rezistivitate bobinat pe
un suport izolant;
• rezistoare peliculare - la care elementul rezistiv este format dintr-o depunere peliculară, rezistivă, cu
grosime mai mică decât 100 micro m, pe un suport izolant;
• rezistoare de volum - cu elementul rezistiv format dintr-un corp "masiv" de diferite forme (de obicei
cilindrică).
Rezistoarele de acest tip se numesc şi rezistoare chimice fiind realizate după o tehnologie de tip chimic.
Rezistoarele fixe au simbolul grafic reprezentat în figura şi sunt caracterizate prin:
•
rezistenţa nominală, Rn şi toleranţa acesteia exprimată în procente din Rn . Rezistoarele etalon au
toleranţa de ą 1% sau ą 2,5%, rezistoarele de precizie au toleranţa de ą 2,5% şi ą 5%, iar cele de uz
curent au toleranţe de la ą 5% până la ą 20%;
• puterea de disipaţie nominală reprezintă puterea electrică maximă ce poate fi dezvoltată în rezistor fără
ca temperatura acesteia să depăşeasca valoarea maximă admisă;
• tensiunea nominală, Un , definită ca fiind tensiunea maximă de durată ce poate fi aplicată la bornele
rezistorului;
• intervalul temperaturilor de lucru, în limitele căruia se asigură funcţionarea de durată a rezistorului.
Rezistoarele variabile al căror simbol de schemă este prezentat în figura sunt caracterizate în funcţie de
tipul lor constructiv prin:

11
• rezistenţă iniţială, r0 , definită ca rezistenţa în poziţia iniţială a contactului mobil;

rezistenţa saltului iniţial,rs definită ca variaţia minimă a rezistenţei la deplasarea contactului mobil din
poziţia iniţială;
• rezistenţa de contact, rc , adică rezistenţa dintre contactul mobil şi partea fixă (rezistivă);
• rezoluţia sau precizia reglării exprimată prin variaţia minimă posibilă a rezistenţei la deplasarea
contactului mobil;
• modul de variaţie al rezistenţei, de exemplu, liniară, logaritmică etc, în funcţie de parametrul de poziţie
al contactului mobil;
• puterea necesară acţionării contactului mobil, numit şi cursor.
Din punct de vedere constructiv, rezistoarele variabile pot fi de formă rectilinie sau circulare. Cele
circulare pot fi elicoidale (cu deplasare elicoidală a cursorului) sau cu unghi de rotaţie.
În montaje, rezistoarele variabile se pot conecta în două moduri: reostatic (fig. a) şi potenţiometric (fig.b).
Alte modalităţi de legare a rezistoarelor variabile sunt prezentate în figura 10 reostat cu scurtcircuitare (a),
reostat dublu (b), potenţiometru cu contact fix (c). Potenţiometrul cu contact median fix realizează un reglaj
de la U la +U al tensiunii de ieşire.
Fig. 10
Rezistoare neliniare. După alura caracteristicii volt - amper, deosebim elemente neliniare
simetrice şi nesimetrice. Cele din prima categorie (de exemplu: lampa cu filament metalic , lampa cu
filament de cărbune, tubul baretor - cu filament de fier sau volfram şi umplut cu hidrogen sub presiune,
12
termistorul confecţionat din pulberi de oxizi de cupru, titan sau zinc, presate la temperaturi
înalte, varistorul - confecţionat din carbură de siliciu) au curba caracteristică simetrică în raport cu originea
axelor de coordonate, ceea ce arată că rezistenţa lor depinde de curent în mod identic pentru ambele
sensuri ale acestuia.
La elementele nesimetrice (cum sunt dioda cu vid sau dioda semiconductoare) rezistenţa depinde
şi de sensul curentului prin element.
Caracterizarea rezistoarelor neliniare se face prin rezistenţa statică corespunzătoare punctului de

funcţionare, M, şi prin rezistenţa dinamică. Rezultă că rezistenţa statică are numai valori pozitive, rezistenţa
dinamică putând fi negativă pe acele porţiuni ale caracteristicii pe care variaţiile tensiunii şi curentului au
sensuri opuse. Rezistenţa dinamică ne indică modul cum variază rezistenţa rezistorului neliniar la creşterea
tensiunii aplicată la bornele sale.
Rezistoare neliniare comandate. Prin comanda rezistoarelor se înţelege procedeul prin care se
modifică poziţia sau forma caracteristicilor acestuia în planul de reprezentare ( i u, ). O deosebită importanţă
practică o prezintă comanda prin mărimi electrice a rezistoarelor electrice neliniare.
Rezistoarele neliniare comandate cu cea mai largă utilizare în tehnică sunt trioda electronică şi trioda
semiconductoare (tranzistorul) şi -pentru puteri mari- tiristorul.
Gruparea rezistoarelor
Gruparea serie
Req = R1 + R2 + R3 + …
Divizorul de tensiune
În conexiunea serie o utilitate foarte mare o are divizorul de tensiune

13
Gruparea paralel
Divizorul de current
Conexiunii paralel i se poate defini divizorul de curent
Formule utilizate în electrocinetică

14
2. SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ LA

FOLOSIREA CURENTULUI ELECTRIC
2.1. Noţiuni de electrosecuritate
Energia electrică este - şi va continua să fie în viitor – cea mai utilizată formă de
energie, fără de care nu poate fi concepută societatea umană civilizată. Această
energie se produce din mai multe resurse energetice primare, se transmite la mari
distanţe, se transformă în alte forme de energie (mecanică, termică, luminoasă, etc.)
În contextul în care fiecare om este un utilizator de energie electrică, este necesară
cunoaşterea unor noţiuni fundamentale în domeniu şi dobândirea unor competenţe
acţionale corecte, pentru evitarea accidentelor de natură electrică, foarte periculoase, deseori mortale.
Pentru a înţelege fenomenul electric, reamintim câteva noţiuni elementare:

Tensiunea electrică este diferenţa de potenţial electric dintre două puncte. Se
măsoară în volţi [V]. Se utilizează diferite niveluri de tensiuni electrice ( înalte, medii,
joase, reduse).
Curentul electric reprezintă o deplasare ordonată de electroni, datorită existenţei
unei tensiuni electrice şi a unui circuit electric închis. Intensitatea curentului electric se măsoară în amperi
[A] .
Materialele care conduc bine curentul electric se numesc conductoare, iar izolatoarele sunt materialele
care nu sunt bune conducătoare de electricitate. Rezistenţa electrică se opune trecerii curentului electric
şi se măsoară în ohmi [Ω].
De mărimea tensiunii electrice şi a curentului electric depinde puterea electrică. Unitatea de măsură
este watt-ul [W].
Energia electrică depinde de puterea electrică şi durata de acţionare. Se poate măsura în kilowattore
[KWh]. Aceasta se înregistrează cu ajutorul contoarelor şi este plătită furnizorilor de către utilizatori.
Curentul electric prezintă următoarele pericole:

- Electrocutările, ca urmare a atingerii de către om (sau oricare altă fiinţă) a unor obiecte aflate în mod
normal sau accidental sub tensiune. Electrocutarea constă în trecerea curentului electric prin corpul
omului. În cazul curentului alternativ, frecvenţa acestuia poate deregla ritmul cardiac, fenomen numit
fibrilaţie şi poate avea efect mortal.
- Arsurile electrice şi metalizarea pielii datorită arcului electric. Privirea arcului electric cu ochiul liber
poate duce la orbire.
- Incendiile, datorită supraîncălzirii circuitelor electrice, sau datorită arcului electric.
- Exploziile, datorită supraîncălzirii unor echipamente electrice, sau datorită arcului electric în medii
explozive.

15
Factorii de care depinde electrocutarea sunt:

- Valoarea intensităţii curentului (funcţie de tensiunea electrică şi rezistenţa
electrică).
Limita curenţilor nepericuloşi: 10 [mA] în curent alternativ şi 50 [mA] în curent
continuu.
- Tensiunea electrică (poate fi periculoasă peste 24 [V]).
- Frecvenţa curentului. Frecvenţa redusă este mai periculoasă. Curenţii de
frecvenţă foarte înaltă se folosesc în medicină în scopuri terapeutice.
- Durata de acţionare a curentului electric. Peste 0,1 secunde, curentul
poate fi mortal.
- Starea fizică a omului în momentul trecerii curentului prin corp. În general
femeile şi copiii sunt mai sensibili în caz de electrocutare.
- Presiunea de contact. Dacă este mare, scade rezistenţa electrică şi creşte curentul prin om.
- Suprafaţa de contact. Când este mare, scade rezistenţa electrică, deci creşte curentul prin om.
- Traseul urmat de curent prin corp. Cel mai periculos traseu este mână-mână. În cazul în care
electrocutarea se produce pe traseul mâna dreaptă-picior, consecinţele sunt mai puţin grave decât în
cazul electrocutării pe traseul mâna stângă - picior, inima fiind mai puţin afectată. Se recomandă
electricienilor să lucreze cu mâna dreaptă.
- Locul din corp în contact cu tensiunea electrică (sensibilitatea nervoasă şi grosimea pielii).
- Rezistenţa omului la electrocutare depinde de starea stratului de piele. Dacă este uscată şi intactă,
rezistenţa este mai mare.
- Umiditatea măreşte pericolul electrocutării. Creşterea umidităţii determină creşterea conductivităţii
pielii, deci scăderea rezistenţei electrice.
- Temperatura mediului. Dacă este mare, ca urmare a transpiraţiei, scade rezistenta corpului omenesc.
Din punct de vedere al pericolului de electrocutare locurile de muncă pot fi foarte periculoase (umiditate
mare, temperaturi ridicate, conductoare care ocupă o suprafaţă mare, etc), periculoase, sau puţin
periculoase (umiditate redusă, pardoseală izolatoare, absenţa conductoarelor, etc.)
Electrocutările se pot produce ,, prin atingerea directă” sau ,, prin atingerea indirectă”.
Electrocutarea prin atingerea directă se produce când omul atinge un conductor aflat în mod normal
sub tensiune. Exemple: conductoare neizolate, contactele prizelor electrice, etc.
Electrocutarea prin atingere indirectă se produce când omul atinge un conductor care se află accidental
sub tensiune. Exemplu: carcasa unei maşini electrice ajunsă sub tensiune ca urmare a unui defect de
izolaţie. Electrocutarea se poate produce şi prin atingerea simultană a două puncte de pe sol sau
pardoseală, aflate la potenţiale diferite, ca urmare a prezenţei în apropriere a unei prize de pământ sau a
unui conductor căzut la pământ, al unei linii sub tensiune.
Prevenirea atingerilor care pot provoca electrocutarea (sau şocul electric) se realizează prin măsuri
tehnice şi/sau organizatorice. Pentru evitarea electrocutărilor directe se vor aplica măsuri tehnice şi
organizatorice, iar pentru evitarea electrocutărilor prin atingere indirectă se vor aplica numai măsuri tehnice:
2.1.1. Măsuri tehnice
a) acoperiri cu materiale electroizolante ale părţilor active (izolarea de protecţie) ale instalaţiilor
şi echipamentelor electrice;
b) închideri în carcase sau acoperiri cu învelişuri exterioare;
c) îngrădiri;
d) protecţia prin amplasare în locuri inaccesibile prin asigurarea unor distanţe minime de
securitate;
e) scoaterea de sub tensiune a instalaţiei sau echipamentului electric la care urmează a se
efectua lucrări şi verificarea lipsei de tensiune;
f) utilizarea de dispozitive speciale pentru legări la pământ şi în scurtcircuit;
g) folosirea mijloacelor de protecţie electroizolante;
h) alimentarea la tensiune foarte joasa (redusă) de protecţie;
i) egalizarea potenţialelor şi izolarea fata de pământ a platformei de lucru.
2.1.2. Măsuri organizatorice
a) executarea intervenţiilor la instalaţiile electrice (depanări, reparări, racordări etc.) trebuie sa se
facă numai de către personal calificat în meseria de electrician, autorizat şi instruit pentru lucrul
respectiv;
b) delimitarea materială a locului de munca (îngrădire);
c) eşalonarea operaţiilor de intervenţie la instalaţiile electrice;
d) elaborarea unor instrucţiuni de lucru pentru fiecare intervenţie la instalaţiile electrice;
e) organizarea şi executarea verificărilor periodice ale măsurilor tehnice de protecţie împotriva
atingerilor directe

16
f) Instruirea oamenilor. Legislaţia impune obligativitatea instructajului şi stabileşte metodologia

efectuării lui pentru fiecare loc de muncă.
Prevenirea atingerilor este imperios necesară, deoarece nici un organ de simţ al omului nu sesizează
prezenţa tensiunii electrice. Sunt necesare deci măsuri de protecţie care în cazul apariţiei unui defect de
izolaţie să acţioneze imediat, să reducă tensiunea de atingere la valori nepericuloase, sau să deconecteze
elementul defect.
2.2. Alegerea metodelor de protecţie împotriva electrocutărilor

- Utilizarea tensiunilor reduse.
Exemplu: 24V la prizele din pivniţe, garaje, băi, pentru alimentarea sculelor portabile, etc.
- Legarea la pământ a carcaselor utilajelor fixe sau mobile.
Exemplu: utilajele dintr-un atelier acţionate electric.
- Legarea la nul a carcaselor utilajelor fixe sau mobile.
Exemplu: prizele din blocurile de locuinţe pentru alimentarea consumatorilor casnici.
- Izolarea suplimentară de protecţie, cu materiale electroizolante. Exemple: carcase
electroizolante, izolarea dublă, izolarea întărită.
- Separarea de protecţie (intercalarea unui transformator de separaţie între utilaj si
reţeaua electrică).
- Izolarea suplimentară aplicată amplasamentului omului.
Exemple: covoraşe de cauciuc, platforme electroizolante .
- Îngrădirea locurilor periculoase şi utilizarea tăbliţelor avertizoare (plăcile avertizoare
de interdicţie, de prevenire, de admitere)
- Egalizarea potenţialelor (efectuarea unor legături prin conductoare a elementelor
metalice din zonă, care accidental ar putea ajunge sub tensiune şi conectarea la instalaţia de legare la
pământ sau nul).
- Deconectarea automată de protecţie a instalaţiei electrice în cazul scăderii rezistenţei de izolaţie.
Acţionarea se face la cel mult 0,2 secunde de la apariţia defectului.
Împotriva electrocutărilor prin atingere indirectă, protecţia prin legare la pământ şi protecţia prin
legare la nul se impun ca măsuri prioritare.
Legarea la pământ a instalaţiei de protecţie se realizează prin conductoare
legate electric la priza de pământ, formată din electrozi îngropaţi în pământ.
Protecţia prin legarea la nul se realizează prin legarea obiectelor metalice care
pot ajunge accidental sub tensiune, printr-un conductor de nul de protecţie, la punctul
neutru legat la pământ al reţelelor electrice trifazate (380/220V).
2.3. Primul ajutor în caz de electrocutare.

Măsuri generale (prealabile)
- Instruirea întregului personal în vederea acordării primului ajutor adecvat.
- Dotarea cu truse şi mijloace de prim ajutor.
Măsuri specifice în caz de electrocutare:
- Scoaterea cât mai rapidă a accidentatului de sub tensiune prin întreruperea circuitului electric,
asigurarea accidentatului împotriva căderii şi dacă este cazul, asigurarea altor surse pentru iluminat.
La joasă tensiune deconectarea rapidă a instalaţiei se poate face prin acţionarea aparatelor de
deconectare (întrerupătoare, separatoare, contactoare, prize, etc). În cazul în care nu există această
posibilitate, salvatorul, pentru a nu se electrocuta şi el, va încerca să intervină fără atingerea directă a celui
electrocutat, prin întreruperea căii de curent. Exemplu: retezarea conductorului cu un topor cu coada de
lemn sau cu o sculă cu mâner electroizolant.
Dacă nu are nici această posibilitate, salvatorul poate interveni prin smulgerea celui electrocutat din
circuitul electric. Se vor folosi în acest caz mănuşi electroizolante. Salvatorul va apuca accidentatul de
haine, sau se va posta într-o poziţie izolată faţă de pământ. Exemplu: pe o scândură sau covoraş de
cauciuc.
După scoaterea accidentatului de sub tensiune, în cazul în care respiraţia şi pulsul acestuia revin la
normal, i se va asigura odihna timp la 2-3 ore pană la revenirea completă.
În situaţia în care nu respiră normal, după desfacerea hainelor la gât, piept şi în zona abdominală, i
se va face respiraţie artificială, printr-una din metodele cunoscute, până la venirea medicului (salvării). S-
au înregistrat cazuri în care electrocutatul a fost salvat după câteva ore de respiraţie artificială.

17
Dacă victima nu respiră şi nu are puls, i se va face simultan cu respiraţia artificială (gură la gură) şi
masaj cardiac. În această situaţie este necesară intervenţia a doi salvatori.
Intervenţiile în instalaţiile electrice, inclusiv pentru remedierea defecţiunilor circuitelor de iluminat şi
prize, sau pentru repararea aparatelor electrocasnice, sunt permise numai electricianului calificat, autorizat
şi în perfectă stare de sănătate fizică şi psihică.
În concluzie, datorită gravităţii accidentelor de natură electrică, cea mai importantă măsură este
prevenirea acestora prin asigurarea unui nivel corespunzător al competenţelor în domeniu.
2.4. Măsuri de protecţia muncii la utilizarea instalaţiilor şi echipamentelor

electrice de joasă, medie şi înaltă tensiune
Pentru evitarea accidentelor prin electrocutare, este necesară eliminarea posibilităţii de trecere a
unui curent periculos prin corpul omului.
Măsurile, amenajările şi mijloacele de protecţie trebuie să fie cunoscute de către tot personalul
muncitor din toate domeniile de activitate.
Principalele măsuri de prevenire a electrocutării la locurile de muncă sunt:
• Asigurarea inaccesibilităţii elementelor care fac parte din circuitele electrice şi care se realizează prin:
• amplasarea conductelor electrice, chiar izolate, precum şi a unor echipamente electrice, la o
înălţime inaccesibilă pentru om. Astfel, normele prevăd ca înălţimea minimă la care se pozează
orice fel de conductor electric să fie de 4m, la traversarea părţilor carosabile de 6m, iar acolo
unde se manipulează materiale sau piese cu un gabarit mai mare, această înălţime să
depăşească cu 2,25m gabaritele respective.
• izolarea electrică a conductoarelor;
• folosirea carcaselor de protecţie legate la pământ;
• îngrădirea cu plase metalice sau cu tăblii perforate, respectându-se distanţa impusă până la
elementele sub tensiune.
• Folosirea tensiunilor reduse (de 12, 24, 36V) pentru lămpile şi sculele electrice portative. Sculele şi
lămpile portative care funcţionează la tensiune redusă se alimentează la un transformator coborâtor.
Deoarece există pericolul inversării bornelor este bine ca atât distanţa picioruşelor fişelor de 12, 24 şi
36V, cât şi grosimea acestor picioruşe, să fie mai mari decât cele ale fişelor obişnuite de 120, 220 şi 380
V, pentru a evita posibilitatea inversării lor.
La utilizarea uneltelor şi lămpilor portative alimentate electric, sunt obligatorii:
• verificarea atentă a uneltei, a izolaţiei şi a fixării sculei înainte de începerea lucrului;
• evitarea răsucirii sau a încolăcirii cablului de alimentare în timpul lucrului şi a deplasării
muncitorului, pentru menţinerea bunei stări a izolaţiei;
• menajarea cablului de legătură în timpul mutării uneltei dintr-un loc de muncă în altul,
pentru a nu fi solicitat prin întindere sau răsucire; unealta nu va fi purtată ţinându-se de
acest cablu;
• evitarea trecerii cablului de alimentare peste drumurile de acces şi în locurile de depozitare
a materialelor; dacă acest lucru nu poate fi evitat, cablul va fi protejat prin îngropare,
acoperire, cu scânduri sau suspendate;
• interzicerea reparării sau remedierii defectelor în timpul funcţionării motorului sau lăsarea
fără supraveghere a uneltei conectate la reţeaua electrică.

18
• Folosirea mijloacelor individuale de protecţie şi mijloacelor de avertizare. Mijloacele de protecţie

individuală se întrebuinţează de către electricieni pentru prevenirea electrocutării prin atingere directă şi
pot fi împărţite în două categorii: principale şi auxiliare.
Mijloacele principale de protecţie constau din: tije electroizolante, cleşti izolanţi şi scule cu mânere
izolante. Izolaţia acestor mijloace suportă tensiunea de regim a instalaţiei în condiţii sigure; cu ajutorul lor
este permisă atingerea părţilor conductoare de curent aflate sub tensiune.
Mijloacele auxiliare de protecţie constau din: echipament de protecţie (mănuşi, cizme, galoşi
electroizolanţi), covoraşe de cauciuc, platforme şi grătare cu picioruşe electroizolante din porţelan etc.
Aceste mijloace nu pot realiza însă singure securitatea împotriva electrocutărilor.
Întotdeauna este necesară folosirea simultană cel puţin a unui mijloc principal şi a unuia
auxiliar.
Mijloacele de avertizare constau din plăci avertizoare, indicatoare de securitate (stabilite prin
standarde şi care conţin indicaţii de atenţionare), îngrădiri provizorii prevăzute şi cu plăcuţe etc. Acestea
nu izolează, ci folosesc numai pentru avertizarea muncitorilor sau a persoanelor care se apropie de
punctele de lucru periculoase.
• Deconectarea automată în cazul apariţiei unei tensiuni de atingere periculoase sau a unor scurgeri de
curent periculoase. Se aplică mai ales la instalaţiile electrice care funcţionează cu punctul neutru al
sursei de alimentare izolat faţă de pământ.
• Separarea de protecţie se realizează cu ajutorul unui transformator de separaţie. Prin aceasta, se
urmăreşte crearea unui circuit izolat faţă de pământ, pentru alimentarea echipamentelor electrice,
la care trebuie înlăturat pericolul de electrocutare. În cazul unui defect, intensitatea

curentului care se închide prin om este foarte mică, deoarece trebuie să treacă prin izolaţia corpului
care are o rezistenţă foarte mare.
Condiţiile principale care trebuie îndeplinite de o protecţie prin separare sunt:
• la un transformator de separaţie să nu se poată conecta dacât un singur utilaj;
• izolaţia conductorului de alimentare să fie întotdeuna în stare bună, pentru a fi exclusă
posibilitatea apariţiei unui curent de punere la pământ de valoare mare.
• Izolarea suplimentară de protecţie constă în executarea unei izolări suplimentare faţă de izolarea
obţinută de lucru, dar care nu trebuie să reducă calităţile mecanice şi electrice impuse izolării de lucru.
Izolarea suplimentară de protecţie se poate realiza prin:
• aplicarea unei izolări suplimentare între izolaţia obişnuită de lucru şi elementele bune
conducătoare de electricitate ale utilajului;
• aplicarea unei izolaţii exterioare pe carcasa utilajului electric;
• izolarea amplasamentului muncitorului faţă de pământ.
• Protecţia prin legarea la pământ este folosită pentru asigurarea personalului contra electrocutării prin
atingerea echipamentelor şi instalaţiilor care nu fac parte din circuitele de lucru, dar care pot intra
accidental sub tensiune, din cauza unui defect de izolaţie. Elementele care se leagă la pământ sunt
următoarele:
▪ carcasele şi postamentele utilajelor, maşinilor şi ale aparatelor electrice,
▪ scheletele metalice care susţin instalaţiile electrice de distribuţie,

19
▪ carcasele tablourilor de distribuţie şi ale tablourilor de comandă,
▪ corpurile manşoanelor de calibru şi mantalele electrice ale cablurilor,
▪ conductoarele de protecţie ale liniilor electrice de transport etc.
Protectia diferenţială din tablourile de alimentare nu poate înlocui protecţia prin

legare la nulul de protecţie şi centura de împământare.
La locurile de muncă cu pericol de incendiu sau explozie se vor utiliza
echipamente tehnice electrice de construcţie specială (cu grad de protecţie
antiex).
Instalaţia de legare la pământ constă din conductoarele de legare la pământ şi priza de pământ,
formată din electrozi. Prizele de pământ, verticale sau orizontale, se realizează astfel încât diferenţa de
potenţial la care ar putea fi expus muncitorul prin atingere directă să nu fie mai mare de 40V.
În general, pentru a se realiza o priză bună, cu rezistenţă mică, elementele ei metalice se vor
îngropa la o adâncime de peste 1m, în pământul bun conducător de electricitate, bine umezit şi bătut.
Sistemul de priză (legare la pământ) separată pentru fiecare utilaj prezintă următoarele
dezavantaje:
▪ este costisitor (cantităţi mari de materiale şi manoperă);
▪ unele utilaje (transformatoare de sudură, benzi transportoare etc.) se mută frecvent dintr-un loc în altul;
▪ legătura este de multe ori incorect executată datorită caracterului de provizorat al instalaţiei.
• Protecţia prin legare la nul se realizează prin construirea unei reţele generale de protecţie care
însoţeşte în permanenţă reţeua de alimenare cu energie electrică a utilajelor.
Reţeaua de protecţie are rolul unui conductor principal de legare la pământ, legat la prize de pământ
cu rezistenţa suficient de mică.
Sistemul prezintă o serie de avantaje:

- utilajele electrice pot fi legate la o instalaţie de legare la pământ cu o rezistenţă suficient de mică;
- este economic, deoarece la instalaţiile provizorii pentru şantiere, materialele folosite pot fi recuperate în
cea mai mare parte;
- este uşor de realizat, putând fi folosite prizele de pământ naturale, constituite chiar din construcţiile de
beton armat;
- permite să se execute legături sigure de exploatare, deoarece are prize stabile cu durată mare de
funcţionare;
- toate utilajele electrice pot fi racordate cu uşurinţă la reţeua de protecţie;
- se poate executa în mod facil un control al instalaţiei de legare la pământ, deoarece legăturile sunt simple
şi vizibile, iar prizele de pământ pot fi separate pe rând pentru măsurare, utilajele rămânând protejate sigur
de celelalte prize. Pentru cazul unei întreruperi accidentale a legăturii la nul se prevede, ca o măsură
suplimentară, un număr mai mare de prize de pământ.

20
În aceeaşi instalaţie nu este permisă protejarea unor utilaje electrice prin legare la pământ, iar a
altora prin legare la nul. Instalaţia de protecţie nu poate fi modificată în timpul exploatării, fără un proiect şi
fără dispoziţia şefului unităţii respective.
Conductoarele de legare la pământ şi la nul nu se vor folosi pentru alte scopuri (alimentarea corpurilor
de iluminat, a prizelor monofazate etc.). Conductoarele circuitelor electrice prin care circulă curentul de
lucru (conductoarele de nul, de lucru) nu pot fi folosite drept conductoare de protecţie. Pentru a nu se crea
confuzii, conductoarele de nul de protecţie se vopsesc în culoarea roşie (sau se folosesc conductoare cu
izolaţie roşie), iar cele de lucru în culoare alb-cenuşie.
• Protecţia prin egalizarea potenţialelor este un mijloc secundar de protecţie şi constă în efectuarea unor
legături, prin conductoare, între toate părţile metalice ale diverselor instalaţii şi ale construcţiilor, care
în mod accidental ar putea intra sub tensiune şi ar fi atinse de către un muncitor ce lucrează sau de
către o persoană care trece prin acel loc.
Prin intermediul acestor legături se realizează o reducere a diferenţelor de potenţial dintre diferite obiecte
metalice sau chiar o anulare a acestor diferenţe, obţinându-se astfel egalizarea potenţialelor şi deci
eliminarea pericolului de electrocutare. De precizat însă, că reţeua de egalizare trebuie conectată la
instalaţia de legare la pământ sau la nul.
În caz de incendiu la instalaţiile, tablourile electrice, precum şi la alte echipamente

tehnice electrice se va interveni cu mijloacele de primă intervenţie de la punctele
de lucru: stingătoare cu gaz (CO2) – tip G şi cu praf – tip P, fiind interzisă folosirea
stingătoarelor cu spumă chimică sau a hidranţilor de incendiu.
În afară de măsurile tehnice sunt necesare şi trebuie respectate şi măsuri organizatorice.

Măsurile organizatorice care pot fi aplicate împotriva electrocutării prin atingere directă sunt următoarele :
▪ executarea intervenţiilor la instalaţiile electrice (depanări, reparări, racordări etc) trebuie să se

facă numai de personal calificat în meseria de electrician, autorizat şi instruit pentru lucrul
respectiv;
▪ executarea intervenţiilor în baza uneia din formele de lucru următoare :

- A.L. - autorizaţie de lucru
- ITI-PM - instrucţiuni tehnice interne de protecţie a muncii
- A.S. - atribuţii de serviciu
- D.V. - dispoziţii verbale
- P.V. - procese verbale
- O.S. - obligaţii de serviciu
- P.R. - pe propria răspundere
▪ delimitarea materială a locului de munca (îngrădire);
▪ eşalonarea operaţiilor de intervenţie la instalaţiile electrice;
▪ elaborarea unor instrucţiuni de lucru pentru fiecare intervenţie la instalaţiile electrice;
▪ organizarea şi executarea verificărilor periodice ale măsurilor tehnice de protecţie împotriva

atingerilor directe.

21
3. PROTECŢIA MEDIULUI
Protecţia mediului ambiant reprezintă o problemă importantă a omenirii, fiind în acelaşi timp şi un
obiectiv major de urmărit în vederea proiectării unui produs.
Mediul ambiant reprezintă totalitatea factorilor care asigură menţinerea echilibrului ecologic şi
determină condiţiile de viaţă pentru om şi de dezvoltare a societăţii. Omul a contribuit la deteriorarea
mediului înconjurător şi prin poluare (naturală, artificială: biologică, fizică, chimică).
Factorul educaţional -
Evitarea utilizării promotor al dezvoltării
excesive a unei atitudini active în
resurselor naturale protecţia mediului
Daunele aduse
mediului să fie mai PRINCIPIILE Măsurile asupra
degrabă evitate PROGRAMULUI mediului să fie luate
decât combătute DE MEDIU cât mai devreme
Respectarea Alocarea de resurse

reglementărilor în financiare pentru
domeniul protecţiei protecţia mediului
Măsurile de ameliorare a mediului vizează:

• combaterea poluării aerului prin: amplasarea industriilor poluante departe de oraşe, îmbunătăţirea
tehnologiilor, dispersarea poluanţilor la mare înălţime, etc;
• ameliorarea efectului de seră prin: reducerea producţiei de CO2 şi stoparea defrişărilor:
• ameliorarea smogului prin: construirea de vehicule cât mai puţin poluante, îmbunătăţirea calităţii
carburanţilor şi controlul riguros al emisiilor de gaze:
• ameliorarea stratului de ozon prin: eliminarea totală a freonilor;
• menţinerea purităţii apei prin: folosirea staţiilor de epurare, construirea de bazine speciale de colectare
a deşeurilor şi rezidurilor;
• combaterea poluării solului prin: construirea unor zone ecologice de depozitare a gunoaielor, folosirea
judicioasă a substanţelor chimice, etc.
• producerea de bunuri cu grad minim de risc in domeniul poluării mediului;
• împiedicarea poluării cu deşeuri prin: utilizarea tehnologiilor de producţie nepoluante, recuperarea şi
reciclarea materialelor, distrugerea finală a acestora.

22
4. LUCRUL ÎN ECHIPĂ
Lucrul în echipă este mijlocul prin care oameni obişnuiţi obţin rezultate neobişnuite!
Munca în echipă este o competenţă care se regăseşte în specificaţiile

fiecărui post disponibil într-o companie şi specialistul în recrutare analizează
această competenţă pe parcursul procesului de selecţie, utilizând diferite
mijloace de investigare: întrebări, specifice care evaluează capacitatea de
interrelaţionarepersonală şi de înţelegere a nevoilor persoanei cu care
interacţionează. Prezenţa calităţilor necesare pentru a fi un bun membru de
echipă sau, din contră, lipsa lor, pot fi factori decisivi la angajarea unei persoane sau în menţinerea ei într-
o organizaţie.
COMPORTAMENTE CARE DEMONSTREAZĂ COMPETENŢA DE A LUCRA ÎN ECHIPĂ
• Manifeşti interes pentru stabilirea contactelor cu colegii
• Interacţionezi în mod eficient cu angajaţii în diferite situaţii
• Înţelegi rolul fiecărei persoane în grup
• Te focalizezi pe atingerea obiectivelor
• Respecţi drepturile şi convingerile altora
• Asculţi şi înţelegi nevoile şi sentimentele celor din jur
• Apreciezi şi recunoşti participarea activă la realizarea unei acţiuni, încurajezi discuţiile deschise,
împărtăşeşti idei şi sugestii cu colegii.
Cum dezvolţi lucrul în echipă în timpul formarii ?

Învaţă din proiecte !
Participă la evenimente organizate de angajator. Caută să înveţi din fiecare experienţă de grup. Analizează
şi evaluează împreună cu coordonatorul activităţii, gradul tău de implicare în echipă, reflectează asupra a
ceea ce ai de făcut, cum ai făcut şi de ce ai făcut.
Dezvoltă-te progresiv !
Conştientizează ce ai dobândit, acceptă noi provocări şi responsabilizări ca să-ţi permită să-ţi îmbunătăţeşti
activităţile prin forţe proprii. Dacă ai început ca un simplu membru într-o echipă de proiect, încearcă să
ţinteşti ca la următoarea oportunitate să deţii un rol care să includă şi coordonarea altora din jurul tău.
Proiectele pot fi de la cle foaret simple legate de locul de munca, până la a organiza evenimente în firma
sau pentru cercul tău de prieteni. Experienţa de lucru în echipă se construieşte mai ales prin experienţe în
care oferi mai mult sprijin celor din echipă decât aştepţi ca ei să-ţi acorde tie.
Cum dezvolţi lucrul în echipă după angajare ?
Implică-te !
Participă activ în cadrul echipei, schimbă informaţii, ascultă şi înţelege punctele de vedere ale celorlalţi
membri ai echipei.Încearcă să dezvolţi idei noi pe baza celor spuse de ceilalţi. Evită-l pe „nu aşa, ştiu eu o
altă metodă”.
Solicită feedback permanent !

23
Încearcă să te raportezi la părerea celor din jur. Asta nu înseamnă că trebuie să te faci plăcut cu orice preţ
dar este important să afli ce gândesc colegii tăi despre acţiunile tale. Împărtăşeşte sugestiile şi ideile
celorlalţi, manifestă flexibilitate în exprimarae punctelor de vedere diferite ale membrilor echipei.
Evaluează-te !
Analizează activitatea desfăşurată în cadrul echipei; cum te-ai simţit, care a fost contribuţia ta în cadrul
echipei ? Dacă ai avut parte de rezultate foarte bune, care au fost factorii de succes. Dacă ai eşuat în alte
aspecte, care a fost cauza. Cu lecţiile învăţate intră în următoarea interacţiune cu cei din jur mai pregătit
să contribui şi să-i ajuţi să obţină rezultate şi mai bune. Surprinzător, şi rezultatele tale vor creşte pe măsură.
5. NOȚIUNI DESPRE ASIGURAREA CALITǍȚII

5.1. Glosar de termeni
Termenii utilizaţi sunt conform standardului SR EN ISO 9000/ 2000
➢ Calitate măsura în care un ansamblu de caracteristici intrinseci îndeplinesc cerinţele

➢ Cerinţa nevoie sau aşteptare, care este declarată în general implicită sau obligatorie
➢ Satisfacţie a clientului percepţie a clientului despre măsura în care cerinţele clientului au fost
îndeplinite
➢ Sistem ansamblu de elemente corelate sau în interacţiune
➢ Sistem de management sistem prin care se stabilesc politica şi obiectivele şi prin care se realizează
acele obiective
➢ Sistem de management al sistem de management prin care se orienteză şi se controlează o organizaţie
calităţii in ceea ce priveşte calitatea
➢ Politica referitoare la intenţii şi orientări generale ale unei organizaţii referitoare la calitate, aşa cum
calitate sunt exprimate oficial de managementul de la cel mai înalt nivel
➢ Obiectiv al calităţii ceea ce se urmăreşte sau este avut în vedere referitor la calitate
➢ Planificarea calităţii parte a managementului calităţii concentrată pe stabilirea obiectivelor calităţii
şi care specifică procesele operaţionale şi resursele aferente necesare pentru
a îndeplini obiectivele calităţii
➢ Controlul calităţii parte a managementului calităţii concentrată pe îndeplinirea cerinţelor
referitoare la calitate
➢ Îmbunătăţirea continuă activitate repetată pentru a creşte abilitatea de a îndeplini cerinţe
➢ Eficienţă relaţie între rezulatul obişnuit şi resursele utilizate
➢ Eficacitate masură în care activităţile planificate sunt realizate şi sunt obţinute rezultatele
planificate
➢ Client organizaţie sau persoană care primeşte un produs
➢ Furnizor organizaţie sau persoană care vinde un produs
➢ Proces ansamblu de activităţi corelate sau în interacţiune, care transformă intrări în
ieşiri
➢ Produs rezultat al unui proces
➢ Procedură mod specificat de desfăşurare a unei activităţi sau a unui produs
➢ Neconformitate neîndeplinirea unei cerinţe
➢ Defect neîndeplinirea unei cerinţe referitoare la o utilizare intenţionată sau specificată

➢ Acţiune preventivă acţiune de eliminare a cauzei unei neconformităţi potenţiale sau a altei posibile
situaţii nedorite
➢ Actiune corectivă act de eliminare a cauzei unei neconformităţi detectate sau a altei situaţii
nedorite
➢ Document informaţia împreună cu mediul sau suport

24
➢ Manualul Calităţii document care descrie sistemul de management al calităţii al unei organizaţii
➢ Înregistrare documente prin care sse declară rezultatul obţinut sau furnizează dovezi ale
activităţii realizate
➢ Inspecţie evaluare a conformităţii prin observare şi judecare însoţite după caz, de
măsurări , încercare sau comparare cu un calibru
➢ Validare confirmare, prin furnizare de dovezi obiective, că au fost îndeplinite cerinţele
pentru o anumită utilizare sau o aplicaţie intenţionată
➢ Audit proces sistematic, independent şi documentat în scopul obţinerii de dovezi de
audit şi evaluarea lor cu obiectivitate, pentru a determina măsura în care sunt
îndeplinite criteriile de audit
➢ Auditor persoană care are competenţa de a efectua un audit
5.2. Conceptul de asigurarea calităţii
5.2.1. Asigurarea calităţii
Ansamblul activităţilor preventive prin care se

urmăreşte în mod sistematic să se asigure
corectitudinea şi eficacitatea activitătilor de:
Planificare Ţinere sub

Organizare Coordonare Antrenare control
în scopul de a garanta
obţinerea rezultatelor la nivelul
CALITATEA TOTALĂ - satisfacerea continuă a cerinţelor clienţilor în condiţiile unor costuri minime
5.2.2. Procedurile referitoare la sistemul de management al calităţii
PROCEDURA- reprezintă modalitatea specifică de desfăşurare a unei activităţi sau a unui proces

25
Procedurile sistemului Proceduri

calităţii
operaţionale
Tipuri de
proceduri
Procedurile de lucru Proceduri de inspecţie/

încercări
Standardul ISO 9001/2000 prevede obligativitatea elaborării de proceduri documentatate cu privire la

următoarele activităţi:
CONTROLUL DOCUMENTELOR
CONTROLUL ÎNREGISTRĂRILOR
AUDITUL INTERN
CONTROLUL PRODUSULUI NECONFORM
ACŢIUNI CORECTIVE
ACŢIUNI PREVENTIVE
STRUCTURA GENERALĂ A UNEI PROCEDURI
Forma de prezentare a procedurilor documentate, numărul şi volumul acestora diferă în funcţie de mărimea firmei, specificul
activităţii, domeniul de aplicare si structura prevăzută în Manualul Calităţii

26
Structura generală a unei proceduri este:

• scopul procedurii
• domeniu de aplicare
• definiţii, prescurtări
• documente de referinţă
• descrierea procedurii
• responsabilităţi
• înregistrări
• anexe
5.2.3. Documente specifice locului de muncă - proceduri
❑ Proceduri documentate
Definiţia termenului procedura este „mod specificat de desfăşurare a unei activităţi sau a
unui proces”
➢ În cazul de faţă este vorba de proceduri documentate sau scrise.
➢ Ele pot face referire la instrucţiuni de lucru, care definesc cum se realizează o anume activitate.
Procedurile descriu în Instrucţiunile de lucru se

general activităţile, care referă mai curând la activităţi
traversează mai multe funcţii în cadrul unei singure funcţii.
➢ Momentan nu există reglementări clare privind structura unei proceduri
➢ Structura unei proceduri poate fi exprimată:
1. în text,
2. diagrame flux,
3. tabele,
4. combinaţie a acestora.
Conţinutul procedurii va descrie activităţile.

Nivelul de detaliu poate varia în functie de:
1. complexitatea activitatii,
2. metodele utilizate,
3. nivelul de instruire si capacitatea de
întelegere a personalului, care va executa
activitatea respectiva.
Urmatoarele aspecte vor fi luate în considerare:
➢ definirea nevoilor organizaţiei, clienţilor şi furnizorilor acesteia;
➢ descrierea procesului în text si/sau diagrame flux;
➢ stabilirea a ce trebuie facut, de către cine sau de către care funcţie din organizaţie, de ce, când, unde
şi cum;
➢ descrierea procesului de control şi controlul activităţilor identificate;
➢ definirea necesarului de resurse pentru îndeplinirea activităţilor (resurse de personal, de instruire,
echipamente, materiale);
➢ definirea documentaţiei celei mai potrivite pentru activitatea cerută;
➢ definirea intrărilor şi ieşirilor procesului
➢ definirea măsurărilor ce trebuie facute
Se întocmesc obligatoriu 6 proceduri,capitole ale standardului SR EN ISO 9001 :2000: controlul
documentelor, controlul înregistrărilor, auditul intern,controlul produsului neconform,acţiuni
corective, acţiuni preventive
În cadrul unei organizaţii care se aliniază la modelul SR EN ISO 9001:2000, se pot elabora
proceduri pentru fiecare capitol şi subcapitol din standard

27
5.2.4. Documente specifice locului de muncă - instrucţiuni, formulare
❑ Instrucţiuni de lucru
Instrucţiunile de lucru se referă la activitatea restrânsă, limitată uneori la

un singur post de lucru/ utilaj etc. Acestea prezintă modul cum se
realizează cu consecvenţă activităţi şi procese.
➢ Instrucţiunile de lucru ar trebui elaborate pentru descrierea realizării acelor activităţi, care ar fi afectate
de lipsa unor astfel de instrucţiuni.
➢ Detaliile, care nu conduc la un control sporit al activităţii, trebuie evitate. Instruirea poate reduce nevoia
de instrucţiuni detaliate, sub rezerva că personalul afectat deţine informaţiile necesare pentru a-şi
executa corect sarcinile.
➢ Indiferent de format sau combinaţia aleasă, instrucţiunea de lucru trebuie să fie în ordinea
operaţiilor, trebuie să reflecte cerinţele şi activităţile relevante.
❑ Formulare
Formularele sunt proiectate şi menţinute pentru înregistrarea datelor,

care demonstrează conformitatea cu cerinţele SMC.
➢ Formularele trebuie să conţină :
1. titlul,
2. numărul de identificare,
3. revizia şi data reviziei
➢ Formularele trebuie să fie menţionate sau ataşate la manualul calităţii, la procedurile documentate şi /
sau la instrucţiunile de lucru.
5.2.5. Documente specifice locului de muncă specificţii/ desene, buletine de analiză/ încercări
❑ Specificaţii tehnice/ desene/ buletine de analiză/ buletine de încercări
Specificaţiile sunt documente, care stipulează cerinţele.
➢ Specificaţiile sunt unice pentru produs/ organizatie, de aceea standardul de referinţă nu le detaliază.
➢ Caiet de sarcini poate fi considerat o specificaţie.
➢ Desenele tehnice sunt documente ale produsului
➢ Desenele clienţilor fac parte din documentaţia externă
➢ Cerinţele legale şi ale autorităţilor fac parte din documentaţia externă
➢ Manualele de mentenanţă
Există diferite cerinţe ale standardului prin care organizaţia poate îmbunătăţi SMC şi poate demonstra
conformitatea prin pregatirea altor documente chiar daca standardul nu le cere în mod explicit, de exemplu:
❑ harta proceselor, diagrame ale proceselor şi/ sau descrieri ale proceselor;

28
❑ specificaţii;
❑ instrucţiuni de lucru şi/ sau de testare;
❑ documente conţinând comunicări interne;
❑ programe de producţie;
❑ lista furnizorilor aprobaţi;
❑ planuri de testare şi inspecţie;
❑ planuri ale calităţii.

29
6. TEHNOLOGIE GENERALA ELECTROTEHNICA

6.1. Materiale tehnice
6.1.1. Materiale feroase
Din categoria metalelor feroase fac parte : fierul si aliajele lui, fonta şi otelul. Fierul nu se foloseste
în tehnică în stare pură, ci numai sub formă de aliaje.
Fonta este un aliaj fier-carbon cu peste 1,7 % carbon , elaborat în cuptoare înalte (furnale), din
minereu de fier, cocs (cu rol de combustibil, reducător de oxizi de fier şi pentru carburarea fierului ramas
liber) şi calcar (ca fondant pentru eliminarea sterilului din minereu). In mod curent fontele se elaborează cu
un conţinut de 2,5…4 % carbon. In afara de carbon, fontele conţin cantităţi variabile de alte elemente ca
impurităţi (siliciu, mangan, sulf, fosfor etc), în funcţie de tipul fontei elaborate.
Fontele sunt de trei categorii: fonte cenuşii (de turnatorie), care au în ruptura aceasta culoare
datorita grafitului, sunt relativ moi, se toarna bine şi se prelucrează prin aşchiere; fonte albe (de afinare),
care au în ruptura culoarea albă datorită cementitei (carbura de fier), sunt foarte dure şi servesc pentru
elaborarea oţelului; fonte speciale, care conţin în diferite proporţii unul sau mai multe elemente de aliere
(siliciu, aluminiu, mangan, crom, titan etc) şi au proprietăţi şi destinaţii speciale (fonte anticorosive, fonte
refractare, fonte antifrictiune etc).
Fonta folosită pentru diferite produse este fonta cenuşie şi se caracterizează prin rezistenţa mare
la uzură şi gripare (datorită prezenţei grafitului), prelucrabilitate la aşchiere bună, sudabilitate slabă la rece
dar bună la cald. Datorită rezistenţelor mici la întindere şi la soc, folosirea fontei este limitată la elementele
de construcţii care lucreaza la compresiune (arce, coloane, stâlpi, balcoane, parapete, scâri, garduri
decorative etc ), la elemente de instalaţii (radiatoare., cazi de baie, sifoane de pardoseala, spalatoare etc).
Oţelurile sunt aliaje fier-carbon cu până la 1,7 % carbon , obtinuţe din fonte prin procedee
metalurgice care au ca scop îndepărtarea sub anumite limite a carbonului şi a celorlalte elemente pe care
le conţin (siliciu, mangan, fosfor, sulf etc).
După compoziţia chimică, oţelurile pot fi: oţeluri carbon (nealiniate) şi oţeluri aliate, iar după
destinaţie, se disting : oţeluri de construcţie, oţeluri de scule şi oţeluri cu destinaţii speciale.
Oţelurile carbon sunt oţeluri în compoziţia cărora elementele însoţitoare (Si, Mn, P, S) intră numai
ca impurităţi normale, a căror prezenţă este determinată de condiţiile elaborării lor.
Proprietăţile mecanice ale oţelului carbon depind în special de conţinutul de carbon. Carbonul
determină creşteri ale rezistentelor mecanice si ale duritatii otelurilor, astfel ca, dupa continutul de carbon,
otelurile pot fi : oteluri moi ( sub 0,25%C), semidure (0,25…0,60% C), dure (0,60…0,90 %C) si extradure
(0,90… 1,7%C). Influenta siliciului sub 0,35 si a manganului sub 0,9% nu este esentiala. Fosforul şi sulful
sunt elemente dăunatoare, deoarece imprima fragilitate oţelurilor- fragilitatea la cald (sulful) şi fragilitatea
la rece (fosforul), motiv pentru care conţinutul lor se limitează.
După calitatea elaborarii, oţelurile carbon pot fi:
 oţel carbon obişnuit, la care se garanteaza numai caracteristicile mecanice, folosit la constructii
metalice, constructii de masini si ca otel-beton. Otelurile laminate se noteaza prin simbolul OL, urmat de
cifra care indica rezistenta la rupere la tractiune (in daN/mm2);

30
 oţel carbon de calitate, la care se garanteaza caracteristicile mecanice si compozitia chimica; sunt
tratate, in general, termic si termochimic si se folosesc in constructii metalice si mecanice;
 oţel carbon superior, la care se garanteaza caracteristicile mecanice, compoztia chimica si continutul
maxim de impuritati si care sunt folosite in constructii de masini.
Oţelurile aliate sunt oteluri in compozitia carora s-au introdus unul sau mai multe elemente de aliere
(Ni, Cr, Mn, Mo V, W etc.) care îmbunătăţesc unele proprietati (elasticitatea, duritatea, rezistenta la
coroziune, refractaritatea etc) si se utilizeaza in domenii in care otelurile carbon nu dau rezultate.
După conţinutul procentual al elementelor de aliere, oţelurile aliate pot fi:
 oţeluri slab aliate, la care suma totala a elementelor de aliere este sun 5%, iar elementul principal de
aliere sub 2%. Sunt folosite ca oteluri de constructie;
 oţelurile mediu aliate, la care suma totala a elementelor de aliere este de 5..10%, iar elementul
principal de aliere 2..5%. Sunt folosite ca oteluri de constructie si de scule;
oţeluri inalt
 aliate, la care suma totala a elementelor de aliere este de 10%, iar elementul principal de aliere peste
5%. Se folosesc ca oteluri inoxidabile si anticorosive, refractare, magnetice, rapide etc.
6.1.2. Metale neferoase
Din categoria metalelor neferoase folosite in constructii fac parte: aluminiul, cuprul, zincul şi
plumbul.
Aluminiul este un metal usor (densitatea de 2700 kg/m3), ductil si maleabil, casant la 600 0 C , cu
rezistente mecanice moderate, conductivitate electrica si termina buna. Impuritatile ii reduc plasticitatea si
rezistenta la coroziune. In aer devine mat, datorita formarii peliculei de oxid de aluminiu (Al2O3), rezistenta
la agenti chimici oxidanti.
Aliajele aluminiu-siliciu sunt aliaje cu proprietati bune de turnare, rezistente mecanice, duritate si
alungire relativ mari. Se folosesc pentru piese cu profil complicat si rezistente la solicitari dinamice (piese
de motoare, pistoane, armaturi, lagare etc.)
Aliajele aluminiu-cupru sunt aliaje pentru turnare sau aliaje deformabile, dintre care duraluminiul
(3,5…4,5% Cu, 0,4…0,8% Mg, sub 0,8% Si, si 0,4..0,8 Mn) se foloseste sub forma de profile, bare, sarma,
tabla etc., la strucuturi de rezistenta, ca material in lucrari de finisaj etc.
Aliajele aluminiu-magneziu sunt aliaje foarte usoare (2500 kg/m3), in care magneziul (sub 12%)
mareste rezistente la intindere si duritate.
Cuprul este un metal cu densitate mare (8940 kg/m3), greu fuzibil (1083oC), ductil, foarte maleabil.
Este rezistent in apa si in abur, atacat de oxigen chiar la temperatura obisnuita.
Se utilizeaza in electrotehnica si pentru aliaje.
Aliajele cupru-zinc pot fi alame (sub 80%Cu) si tombacuri (peste 80% Cu).
Alamele au rezistente mecanice si anticorosive mai ridicate fata de cupru; alamele pentru turnare
se folosesc la armaturi, lagare, bucse, piulite etc, iar alamele deformabile se folosesc sub forma de bare,
tabla, sarma, tevi, profile, placi de condensatoare si radiatoare etc. Tombacurile se folosesc sub forma de
table, benzi, sarma, tevi de radiatoare etc.
Aliajele cupru-staniu (bronzuri) sunt mai dure si mai rezistente decat cuprul.Se folosesc ca
bronzuri pentru turnatorie (pentru lagare de masini-unelte, organe de masini, armaturi etc) si bronzuri
laminabile (table, benzi, bare., sarma etc).Sub denumirea de bronzuri se cunosc si alte aliaje de cupru,
31
cum sunt: bronzurile de aluminiu utilizate la roti dintate, armaturi pentru aburi si apa; bronzurile cu plumb,
utilizate la cuzineti, bucse, lagare etc; bronzurile de beriliu, utilizate la arcuri conducatoare de curent, cleme
,contacte pentru prize etc; bronzurile cu cadmiu, folosite la conductoare aeriene, fire de troleibuz etc.
Zincul este un metal greu (7140 kg/m3), relativ usor, fuzibil (419,5oC), casant peste 200oC,
maleabil intre 100 si 150oC. Se foloseste sub forma de tabla, benzi, bare etc, ca material de captusire, la
zincarea tablei a pieselor si a tevilor din hotel ca element de aliere etc. Aliajele pe baza de zinc se folosesc
in special ca aliaje pentru lagare si pentru lipit.
Plumbul este un metal cenusiu-stralucitor, foarte moale, foarte greu (11 340 kg/m3), usor fuzibil
(327oC). In aer, in prezenta dioxidului de carbon si a vaporilor de apa, plumbul se acopera la suprafata cu
o pelicula de carbonat bazic de plumb. Are o rezistenta mare la coroziune sub actiunea apei, acizilor (cu
exceptia acidului acetic si azotic). Plumbul se foloseste sub forma de foi sau de placi la captusirea
aparatelor folosite in industria chimica, la protectia contra radiatiilor gamma si Rontgen, la placi de
acumulatoare si sub forma de tevi de scurgere si de presiune in instalatiile sanitare, la elaborarea aliajelor
de lipit, aliajelor pentru cabluri electrice etc.
6.2. Proprietăţile materialelor
PROPRIETĂŢI
FIZICE ŞI CHIMICE MECANICE TEHNOLOGICE

- culoare - elasticitatea - capacitatea de
- luciul metalic - plasticitatea turnare
- densitatea - duritatea - deformabilitatea la
- fuzibilitatea - rezistenţa mecanică cald
- dilatarea termică - rezistenţa la şoc - sudabilitatea
- conductibilitatea - rezistenţa la - prelucrabilitatea prin
termică oboseală aşchiere
- conductibilitatea
electrică
- rezistenţa la coroziune
- refractaritatea
Cele mai folosite metode de identificare sumară a materialelor sunt: identificarea după aspect, culoare,
densitate
Din punctul de vedere al aspectului suprafeţei, se pot întâlni suprafeţe brute, caracteristice operaţiilor
de elaborare a semifabricatelor turnate, deformare plastică sau suprafeţe prelucrate cu o anumită calitate
a suprafeţeli rezultată din prelucrări prin aşchiere şi finisare.
Metalele şi aliajele metalice care au o rezistenţă mare la coroziune prezintă luciu metalic (oţelurile
inoxidabile, alamele, bronzurile, Ni, Cr), dar cele care oxidează în atmosferă prezintă luciu metalic numai
după prelucrare, apoi devin mate.
Gama de culori pe care o prezintă metalele şi aliajele este desrul de restrânsă şi anume:
• cenuşiu (fonta)
• alb - cenuşiu (oţelul carbon)
• cenuşiu - argintiu (oţeluri, aliaje antifricţiune, V, W, Be, Mn, Sb, Ca)
• cenuşiu - albăstrui (Pb)
• argintiu (Ag, Li, Ni, Sn, Nb, Ti, Mo etc.)
• alb - argintiu mat (Ca, Ba, Al, Mg etc.)
• alb - albăstrui (Cr, Zn)
32
• galben - portocaliu, în diferite nuanţe (Au, aliaje de Cu)

• roşiatic arămiu (Cu, tombac)
6.3. Componente și subamsambluri electrotehnice

Standardele referitoare la domeniul energetică, electrotehnică si electronică constituie sectorul F, care are
o serie de grupe si subgrupe, cum sunt:
• F3 – Materiale electrotehnice
• F31 – Conductoare neizolate
• F32 – Cabluri, conducte si conductoare de bobinaj
• F33 – Izolatoare
• F34 – Materiale izolante
• F4 – Masini si aparate electrice
• F40 – GeneralităŃi
• F45 – Aparataj electric de joasă tensiune
• F46 – Aparataj electric de înaltă tensiune s.a.m.d.
1. Rezistoare:
Proprietatea fizica a materialelor de a se opune intr-o masura mai mare sau mai mica trecerii
curentului electric poarta numele de rezistenta electrica.
Componentele electronice pasive construite special spre a avea o anumita rezistenta electrica se
numesc rezistoare (in practica,in locul denumirii de rezistor se mai foloseste inca denumirea de rezistenta).
Rezistorul este componenta electronica de circuit, cu doua borne, care are are proprietatea, potrivit careia,
intre tensiunea la bornele lui si curentul care-l parcurge, exista relatia, descoperita de G.S.Ohm si
cunoscuta sub denumirea de legea lui Ohm.
U = R I unde R este marimea rezistorului.
Unitatea de masura a rezistentei electrice este ohmul .In practica se utilizeaza si multiplii acestei
marimi: kiloohmul (K) si megaohmul (M), intre acestea existand relatiile: 1K = 1 000 ;1M =1 000 K=1 000
000
2. Condensatoare:
Cunoaşterea parametrilor caracteristici, a structurii constructive a diverselor tipuri de
condensatoare cu terminale pentru inserţie şi pentru montarea pe suprafaţă ; realizarea unor măsurători
specific.
Condensatorul este o component electronica pasivă cu impedanţă capacitivă până la o anumită
frecvenţă. Capacitatea, principala caracteristică a condensatorului reprezintă raportuldintre sarcina care se
acumulează între două armături conductoare şi diferenţa de potential care apare între cele două armături.
Din punct de vedere constructiv un condensator este alcătuit dintr-un mediu (izolator) dielectric plasat între
două armă turi conductoare.
3. Bobine:
Bobina este în electrotehnică un dispozitiv electric pasiv, care are două terminale (capete) și este
folosit în circuitele electrice pentru a înmagazina energie în câmp magnetic sau pentru detecția
câmpurilor magnetice. Parametrul specific al unei bobine este inductanța sa.
Bobina se realizează prin înfășurarea unui conductor (în general cupru) pe un miez. Acest miez
poate fi feromagnetic, în acest caz bobina având inductanță mare, sau poate fi neferomagnetic, sau chiar
să lipsească (miezul fiind aer), în acest caz bobina având inductanță scăzută. În curent alternativ o bobină
prezintă o reactanță inductivă, dependentă de frecvența curentului alternativ.
4. Contactele electrice:
Contactele electrice sunt piese de o importanţă deosebită în funcţionarea maşinilor şi a aparatelor
electrice. Ele pot fi: fixe, când asigură o legătură permanentă circuitelor de rupere, când servesc pe lângă
stabilirea unei căi de curent şi la întreruperea şi închiderea circuitelor electrice şi cele glisante când servesc
ca şi cele de curent ca legătură între piese cu mişcare relativă una faţă de alta.
Siguranţa distribuţiei şi utilizării energiei electrice prin aparatele electrice de comutaţie este
influenţată direct de calitatea contactelor electrice.
Proiectarea unui anumit contact se face ţinând cont de tensiunea de lucru, curentul, frecvenţa de
conectare, timpul în poziţia închis, solicitarea dinamică la scurtcircuit, temperatura mediului ambiant, modul
de prindere, distanţa între contacte în poziţia închis etc.

33
5. Izolatoare:
Izolatoarele sunt elemente de instalatie sau partile de aparat special construite pentru a sustine
mecanic si pentru a asigura izolatia electrica a cailor de curent.
6. Miezuri magnetice:
Miezul feromagnetic denumit in unele lucrari prescurtat miezul magnetic, reprezina calea de
inchidere a fluxului magnetic principal al transformatorului, flux produs de solenatia de magnetizare a
infasuraii primare care se alimenteaza de la o tensiune alternativa.
Miezul feromagnetic se construieste din 0.35 mm grosime taiate din tabla silicioasa puternic aliata,
laminata la cald sau texturata, tolele sunt izolate intre ele cu hartie, lac sau oxizi ceramici (carlit). Miezul
feromagnetic este format din coloane si juguri, pe coloane se aseaza infasurarile.
Deoarece infasurarile se executa in afara miezului si ulterior se monteaza pe coloanele
transformatorului ; miezul feromagnetic se construieste dindoua parti separbile, sau se executa din tole cu
jug separabil.
7. Electromagneti:
Un electromagnet este acea componenta care creeaza camp magnetic in urma expunerii la curent
electric. Un electromagnet este o bobina de sarma infasurata in jurul unui miez de fier. Curentul care trece
prin fir creaza un camp magnetic in jurul acestuia. Campul firului se concentreaza in miezul din centru si
creaza un camp magenetic mai puternic.
Avantajul principal este ca poate fi pornit si oprit oricand, si i se poate controla puterea prin
intensitatea curentului electric.
8. Lagare:
Lagar de tip deschis cu cuzineti metalici. Avand in vedere conditiile grele in care lucreaza lagarele
cilindrilor de lucru ai laminoarelor, caracterizate de presiuni mari (200-500 da N/cm2 ) si temperaturi ridicate
(pana la 300-350°C), intretinerea, exploatarea si repararea acestora reprezinta operatii de mare raspandire
si consecinte imediate a supra bunei functionari a laminoruli in ansamblu.
9. Ventilatoare de racire:
Racirea cu aer se face cu ajutorul unor ventilatoare, radiatoare si al unui fan controller .
Ventilatoarele trebuie montate pe carcasa in anumite locuri, pentru a crea in interior un flux de aer
corespunzator si astfel racirea sa fie eficienta. In cazul procesorului si a placii video se monteaza un cooler
de buna calitate (ventilator + radiator) care sa asigure acestuia o temperatura optima, temperatura care va
depinde mult de cea din interiorul carcasei. In cazul chipset-urilor, sau a memoriilor ram ori a hard disk-
urilor vor fi montate radiatoare specifice fiecaruia, care vor fi racite de fluxul de aer din interior. Fan
controller-ul se foloseste pentru a controla turatiile mai multor ventilatoare.
10. Conductoare si cabluri:

Conductorul electric - este un corp metalic , cu lungimea mult mai mare decat diametrul , prevazut
cu un invelis exterior izolator si care constitue o cale de curent intr-un circuit electric.
Conductorul poate fi : unifilar (brut) , multifilar (litat).
Cablul electric - este un ansamblu constituit din mai multe conductoare izolate prinse intr-un invelis de
protectie exterior ( izolator) si prevazut cu eventuale armaturi sau ecrane.
Materiale utilizate la fabricarea conductoarelor si cablurilor electrice .
- materiale conductoare : aluminiu , cuprul , iar pentru conductoarele aeriene supuse la solicitari mecanice
mari se utilizeaza bronzul ( Cu + Sn ) , alama ( Cu + Zn ) , otel - aluminiu.
11. Tuburi de protectie:

TUBUL DE PROTECŢIE constituie elementul principal al circuitului electric, avand rolul de
protejare şi izolare a conductoarelor electrice împotriva acţiunilor mecanice (loviri, striviri etc.), împotriva
expunerii la umezeală sau praf, precum şi împotriva atingerii lor cu corpuri străine.
In acest scop, la realizarea unei instalaţii electrice se folosesc diferite tipuri de tuburi de protecţie şi anume
: tuburi metalice rigide, tuburi metalice flexibile şi tuburi de protecţie din PVC.
12. Transformatoare:
Un transformator este o mașină electrică care transferă energie electrică dintr-un circuit (primarul
transformatorului) în altul (secundarul transformatorului), funcționând pe baza legii inducției
electromagnetice. Un curent electric alternativ care străbate înfășurarea primară produce un câmp
magnetic variabil în miezul magnetic al transformatorului, acesta la rândul lui producând o tensiune electrică
alternativă în înfășurarea secundară.

34
6.4. Documentaţie tehnologică şi noţiuni de desen tehnic
6.4.1. Glosar de termini
 desen tehnic = reprezentarea grafica a unui obiect pe baza unor conventii si reguli stabilite.
 desen de ansamblu = reprezentarea grafica a unui complex de piese care asamblate într-un anumit
mod alcatuiesc un dispozitiv, un aparat, o instalatie.
 indicatorul desenelor tehnice = reda toate datele necesare identificarii desenului si obiectului
reprezentat
 vedere = reprezentarea ortogonala a unui obiect nesectionat pe un plan.
 cota = valoarea numerica a dimensiunii înscrise pe desen
 rugozitate = calitatea suprafetei.
 alezaj = piesa cuprinzatoare
 sectiune propriu-zisa = reprezentarea ortogonala pe un plan a figurii obtinute prin intersectarea unei
piese sau a unui obiect cu o suprafata de sectionare.
 câmp de toleranta = zona cuprinsa între linia ce reprezinta dimensiunea limita maxima si linia ce
corespunde dimensiunii limita minime.
 toleranta = diferenta dintre abaterea superioara si abaterea inferioara.
 ajustaj = relatia sau ansamblul relatiilor ce se stabileste între doua piese asamblate care formeaza o
asamblare mobila sau fixa.
 cota de gabarit = dimensiunea maxima a piesei reprezentate.
 cota functionala = dimensiunea esentiala pentru functionarea obiectului respectiv.
 cotele de pozitie = dimensiunea necesara pentru determinarea pozitiei reciproce ale formelor
geometrice care compun forma principala piesei.
 nituri = organe alcatuite dintr-o tija cilindrica, circulara terminata la una din extremitati cu un cap (de
forme diferite).
 tevi = produse tubulare cu pereti subtiri.
 lagare = organe de masini care servesc la sprijinirea arborilor si axelor prin intermediul fusurilor.
 ax = organ de masina care sustine alte organe de rotatie fara a fi solicitate la rasucire.
 arbori = organe de masini care se rotesc în jurul axei lor geometrice si care transmit momente de
rasucire prin intermediul altor organe.
 prezoane = suruburi fara cap formate din tije filetate la ambele capete.
 stifturi = piese de forma cilindrica filetate pe toata lungimea lor.
 dimensiunea nominala = dimensiunea care corespunde cotei indicate pe desenul unei piese.
 dimensiunea efectiva = dimensiunea reala a piesei executate.
 abatere de forma = abaterile de la forma geometrica prescrisa.
 abateri de pozitie = determina pozitiile limita ale conturului pieselor si ale axelor de simetrie.
6.4.2. Reprezentǎri convenţionale

35
Scopul desenului tehnic este acela de a reprezenta obiecte din spaţiul tridimensional pe foaia de
hârtie, astfel încât reprezentarea obţinută să descrie complet, ca formă şi dimensiuni, elementul însuşi sau
ansamblul de elemente.
Proiectarea şi executarea în condiţii tehnice identice a unor elemente de constructii sau piese
( pentru domeniul mecanic ) a impus adoptarea unor norme, prescripţii şi reguli privind proprietăţile
materialelor, dimensiunile elementelor/ pieselor, conţinutul unor documentaţii etc. asigurate prin standarde
de stat româneşti (STAS sau SR), convenţii, normele interne (NI) şi internaţionale (ISO), norme europene
(EN).
Fiecare standard cuprinde: - indicativul format din siglă şi numărul standardului; - anul ultimei ediţii;
- titlul. Exemplu de notare:
SR ISO 7200: 1994 – Desene tehnice. Indicator
siglă nr. an ediţie titlul standardului

standard
indicativ standard
Standardele generale utilizate la întocmirea desenelor tehnice se referă la: Linii; Scrierea
standardizată; Formatele desenelor tehnice; Indicatorul (cartuşul) şi tabelul de componenţă; Scările
numerice utilizate în desenul tehnic; Plierea (împăturirea).
Liniile utilizate , conform standardelor în vigoare , se clasifică în patru tipuri: continuă,

întreruptă, linie punct, linie două puncte şi în funcţie de grosimea (b) în două clase: linii groase şi linii subţiri
(2/3b).
Grosimea de bază a liniei se alege din şirul de valori exprimate în mm: 2; 1,4; 1; 0,7; 0,5; 0,35;
0,25; 0,18.
Linie continua
- groasă;
- subţire;
Linie întreruptă subţire;
Linie-punct:
- subţire;
- groasă;
- mixtă;
Linie-două puncte subţire.
Denumirea liniei utilizate Exemple de utilizare

1 Linie continua groasa Contururi, muchii reale vizibile
2 Linie continua subtire Linia de fund a filetelor. Hasuri, muchii fictive,
contur sectiuni suprapuse
3 Linie continua subtire Linii de ruptura pentru delimitarea vederilor si
sectiunilor
4 Linie intrerupta subtire Contururi si muchii reale acoperite
5 Linie punct subtire Linii de axa, suprafata de rostogolire
6 Linie punct mixta Trasee de sectionare
7 Linie punct groasa Indicarea suprafetelor cu prescriptii speciale

36
8 Linie doua puncte subtire Contur piese invecinate, pozitii in miscare ale
pieselor
Scările numerice (SR EN ISO 5455: 1997) utilizate în desenul tehnic se exprimă sub forma unui
raport între dimensiunea liniară a reprezentării unui element pe desenul original şi dimensiunea liniară reală
a elementului unui obiect n:1 în cazul scărilor de mărire, 1:n în cazul scărilor de micşorare şi 1:1 în cazul
scărilor de mărime naturală. Mărimea scărilor se alege din şirul de valori stabilite prin standarde:
Scările numerice
Marime reala scara 1:1
Reducere scarile 1:2 1:5 1:10
1:20 1:50 1:100
1:200 1:500 1:1000
Marire scarile 2:1 5:1 10:1
20:1 50:1 100:1
Reprezentari conventionale pentru materiale
6.4.3. Desenul de ansamblu

Desenul de ansamblu este reprezentarea grafica a unui complex de elemente (piese) legate
organic si functional între ele alcatuind un aparat, o instalatie, o masina etc. Reprezentarea separat a unor
grupuri de piese legate functional între ele, dintr-un ansamblu mai complex se numeste ansamblu de ordin
inferior sau subansamblu.
Întocmirea desenului de ansamblu se face cu respectarea normelor generale în vigoare de
reprezentare în desenul tehnic.
Scopurile principale pentru care se realizeaza desenul de ansamblu sunt :
- determinarea caracteristicilor si a pozitiei pieselor în ansamblu ;
- stabilirea ordinii de montare a pieselor componente ;
- interpretarea modului de functionare a ansamblului ;
- determinarea anumitor dimensiuni esentiale pentru montare, pentru corelarea cu ansamblurile
sau piesele invecinate ;

37
Orice desen de ansamblu trebuie sa cuprinda pe lânga reprezentarile în vedere (sectiune) un

numar minim de proiectii necesare si pozitionarea pieselor, indicatorul, tabelul de componenta si eventual
date tehnice.
Mapa de desene cuprinde desenul de ansamblu (subansamblulu, daca e cazul ) si desenele de
executie ale fiecarei piese componente (care nu este standardizata). Toate desenele trebuie sa poarte
numere de inscriptionare care se regasesc în tabelul de componenta al desenuluide ansamblu.
Citirea desenelor de execuţie, de ansamblu şi montaj
Citirea desenelor tehnice se refera la toate categoriile de desene industriale, printre care :
• desene de executie;
• desene de ansamblu;
• desene de montaj;
• desene speciale.
Citirea unui desen de executie consta în:
• întelegerea deplina a formei geometrice si constructive a piesei;
• identificarea dimensiunilor formei constructive reprezentate;
• stabilirea modalitatilor de prelucrare si ordinea operatiilor respective
• stabilirea starii suprafetelor formei constructive;
• întelegerea tuturor notelor privind conditiile tehnice .
Citirea si interpretarea desenului de executie se face în mai multe etape:
• se citeste în indicatorul desenului denumirea piesei si a ansamblului din care acesta face parte ;
• se citeste datele privitoare la materialul din care se executa piesasi
• se verifica daca aceste date corespund cu tabelul de componenta;
• se examineaza proiectiile piesei;
• se examineaza si se citesc cotele piesei;
• se identifica starea suprafetelor piesei;
• se stabilesc succesiunea fazelor de lucru pentru diferite operatii;
• se citesc diferitele note, observatii si conditii tehnice scrise de obicei în spatiul liber, deasupra
indicatorului.
Citirea desenelor de ansamblu si de montaj se face în ordinea urmatoare:
• se afla din indicatorul desenului denumirea ansamblul reprezentat, numarul, cod, caracteristici tehnice;
• se identifica fiecare piesa componenta;
• se urmareste apoi întelegerea functionarii ansamblului prin stabilirea legaturilor reciproce;
• se stabileste succesiunea operatiilor de montajsi se identifica o serie de cote si rugozitati;
• se stabilesc sculele si dispozitivele necesare montajului;
• se stabilesc prin citirea notelor si a indicatiilor, operatiile finale ale montajului, cum ar fi de exemplu:
conditii de proba, reglaj etc.

38
6.4.4. Simboluri grafice folosite in schemele electrice

39

40

41

42
Exemplu
I ATR 8
K k
220V
ca TC
A
1200 A 2
L l
A
1
Nomenclator aparate:
- sursă de curent alternativ monofazat 220 V;
- I – întreruptor bipolar cu pârghie;
- ATR8 – autotransformator monofazat;
- TC – 1200A – trusă de curent cu domeniul maxim 1200 A;
- A1, A2 – ampermetre cu domeniul 0 ÷ 6 A;
- transformatorul de curent verificat.

43
6.5. Mǎsurari
6.5.1. Glosar de termeni
PROCES DE MĂSURARE = Ansamblul operaţiilor experimentale care se execută în scopul obţinerii valorii
unei mărimi
MIJLOC DE MĂSURARE = mijloacele tehnice utilizate pentru obţinerea, prelucrarea, transmiterea şi
stocarea unor informaţii de măsurare
METODĂ DE MĂSURARE = succesiunea logică a operaţiilor, descrise în mod generic, utilizată în
efectuarea măsurărilor
MĂSURI = mijlocul de măsurare ce materializează una sau mai multe valori ale unei mărimi fizice
APARAT DE MĂSUARAT = sistem tehnic care permite determinarea cantitativă a mărimilor ce se măsoară
INSTALAŢII–SISTEME DE MĂSURAT = ansamblu complet de mijloace de măsurare şi alte echipamente,
reunite pentru efectuarea unor măsurări specificate
ETALON = măsură, aparat de măsurat sau sistem de măsurare destinat a defini, realiza, conserva sau
reproduce o unitate sau una sau mai multe valori ale unei mărimi pentru a servi ca referinţă
ANALOGICĂ = metodă de afişare a datelor cu ajutorul unui cadran şi indicator
DIGITAL = metodă de afişare a datelor sub formă numerică
LANŢ DE MĂSURARE = serie de elemente ale unui aparat de măsurat sau ale unui sistem de măsurare
care constituie traseul semnalului de măsurare de la intrare până la ieşire
ELEMENT DE PALPARE = element care vine în contact cu piesa de măsurat.
TRADUCTOR = dispozitiv care face ca mărimii de intrare să îi corespundă, după o lege determinată, o
mărime de ieşire , de regulă de altă natură fizică
MICROPROCESOR (  P) = dispozitiv de prelucrare a datelor numerice ce ehipează computerele
ŞUBLER = instrument de măsurare a lungimilor prevăzut cu riglă gradată şi cursor

MICROMETRU = instrument de măsurare a lungimilor prevăzut cu mecanism-piuliţă
COMPARATOR = instrument de măsurare a lungimilor prevăzut cu cadran şi tijă de palpare
OPTIMETRU = aparat comparator optico – mecanic pentru măsurat lungimi, prevăzut cu un palpator
mecanic.
OBIECTIV = dispozitiv optic care produce o imagine reală, răsturnată, a obiectului măsurat
OCULAR = partea din aparatul optic utilizată pentru a mări şi mai mult imaginea dată de obiectiv
MULTIMETRU = aparat universal utilizat pentru măsurarea mai multor mărimi electrice, atât în curent
continuu cât şi în curent alternativ
ŞUNT = dispozitiv pentru extinderea domeniului de măsurare al ampermetrului
REZISTENŢA ADIŢIONALĂ = dispozitiv pentru extinderea domeniului de măsurare al voltmetrului
TRANSFORMATOR DE MĂSURAT = dispozitiv pentru extinderea domeniului de măsurare al aparatelor
electrice de măsurat în curent alternativ
OSCILOSCOP CATODIC = aparat care permite vizualizarea pe ecranul unui tub catodic a curbelor ce
reprezintă variaţia în timp a diferitelor mărimi fizice, electrice şi neelectrice
TUB CATODIC = tub de sticlă vidat în care se produce o emisie de electroni
OSCILOGRAMĂ = imagine obţinută pe ecranul tubului catodic

44
6.5.2. Metode de măsurare
Metode în care se obţine nemijlocit valoarea măsurată, utilizându-

DIRECTE se un singur mijloc de măsurare
- măsurarea lungimii cu o riglă sau cu un şubler;

-măsurarea presiunii cu un manometru;
-măsurarea intensităţii curentului cu ampermetrul;
-măsurarea temperaturii cu termometrul;
- măsurarea energiei electrice cu contorul.
Metode în care rezultatul se obţine prin calcul, utilizând

INDIRECTE date furnizate de alte măsurări
- măsurarea volumului cu o riglă;

- măsurarea densităţii,
- măsurarea unui cuplu de forţe;
- măsurarea cantităţii de căldură
-măsurarea rezistenţei electrice cu ampermetrul şi voltmetrul;
SIMULTANĂ
- directă: mărimea de măsurat este comparată cu o mărime de
referinţă în mod nemijlocit
- indirectă: mărimea de măsurat este comparată cu cea de
DE referinţă prin intermediul unui mijloc de comparaţie
COMPARAŢIE SUCCESIVĂ
- comparaţia se face între două mărimi care iau naştere în
interiorul lanşului de măsurare, în general de altă natură decăt
mărimea de măsurat
- măsurarea masei cu balanţa cu braţe egale sau inegale;

- măsurarea impedanţelor cu puntea de măsurare;
- măsurarea tensiunii electrice cu un compensator;
- măsurarea lungimilor cu cale.

45
6.5.3. Mijloace de măsurat lungimi

Ruletă
Măsuri de lungimi
Riglă metalică
cu repere
Fir de măsurat
Cală plan-paralelă
Măsuri de lungimi
Leră
MĂSURI terminale
Calibru
Miră
Panglică topografică
Măsuri de lungimi
Panglică de măsurat pentru croitorie şi cizmărie
mixte
Ruletă de măsurat cu lest
Metru articulat
Şubler
INSTRUMENTE Micrometru
Comparator
Compas de măsurat
Aparate de măsurat ecartamentul căii ferate
Optimetru
APARATE
Opticator
Microscop de măsurat lungimi
Maşină de măsurat lungimea ţesăturilor
MAŞINI ŞI
Maşină universală de măsurat
INSTALAŢII
Interferometru cu laser

46
6.5.4. Aparate pentru măsurarea mărimilor electrice
Aparatele de măsurat electrice sunt mijloace de măsurare care permit determinarea cantitativa a
mărimilor electrice sau a unei mărimi neelectrice prin intermediul unei mărimi electrice.
Traductorul este un dispozitiv care are rolul de a transforma marimea de la intrarea sa intr-o alta marime
de altă natură fizică. (termocuplu, termorezistenta).
Dispozitivele intermediare prelucrează şi adaptează mărimile de la intrarea lor (redresor, transformator,

amplificator)
Instrumentul de măsurat transformă semnalul de la intrarea sa intr-o mărime perceptibilă cu ajutorul careia
se determina valoarea mărimii măsurate.
Aparatele de măsurat electrice se īmpart īn două mari categorii după modul īn care se exprimă rezultatul
măsurării:
• aparate de măsurat analogice.

• aparate de măsurat numerice (digitale)
MĂRIME MĂSURATĂ DENUMIREA APARATULUI
Intensitatea Ampermetru, multimetru, osciloscop

curentului electric
Tensiunea electică Voltmetru, multimetru, osciloscop
Rezistenţa electrică Ohmmetru, multimetru, punţi de măsurare
Puterea electrică Wattmetru
Energia electrică Contor de energie electrică

47
6.5.5. Măsurarea rezistenţei electrice
Rezistenţa electrică a unui conductor este mărimea fizică egală cu raportul dintre
tensiunea aplicată la bornele conductorului şi intensitatea curentului electric care îl
parcurge .
R = U/ I
Unitate de măsură: Ohm - Ω
a rezistenţei este METODE

Ohm DE MĂSURARE A REZISTENŢEI
ELECTRICE
Metoda Metoda Metoda Măsurarea

substituţiei comparării reducerii tensiunii la cu ohmmetrul
tensiunilor jumătate

48
MĂSURAREA REZISTENŢEI ELECTRICE CU OHMMETRUL
Ohmmetrul este aparatul pentru măsurare rezistenţei electrice cu citire directă.
După modul de montaj ohmmetrele pot fi:

Ohmmetre serie
Ohmmetre derivaţie
Fig 1 Ohmmetrul serie Fig.2 Ohmmetrul derivaţie
unde: ri - rezistenţa internă a bateriei ;

rmA - rezistenţa internă a miliampermetrului;
Ra - rezistenţa adiţională;
Rh - rezistenţa de compensare
6.5.6. Masurarea intensitatii curentului electric
Se realizeaza cu ampermetrul care se monteaza in serie in circuit.
Rezistenta proprie a ampermetrului trebuie să fie mult mai mică decat rezistenţa circuitului.
Atenţie! Dacă un ampermetru se conectează in paralel în circuit, pe aparat va cădea întreaga tensiune a
sursei, iar rezistenţa sa interioara fiind foarte mica, prin el va trece un curent foarte mare care va întrerupe
bobina.

49
6.5.7. Măsurarea tensiunii electrice
Măsurarea tensiunii electrice se realizează cu voltmetrul care se monteaza în paralel în circuit.

Pentru ca eroarea introdusă de aparat în circuit să fie foarte mică, rezistenţa proprie a voltmetrului trebuie
să fie mult mai mare decat rezistenţa R a circuitului pe care se măsoară căderea de tensiune.
Dacă este necesară măsurarea unei tensiuni mai mare decat poate suporta voltmetrul, este
necesara Extinderea domeniului de măsurare a voltmetrelor; aceasta se realizeazăcu rezistenţe
aditionale.
Rezistenţa aditionala este o rezistenţă electrică de valoare mare care se montează în serie cu aparatul de
măsurat magnetoelectric, astfel încat pe aceasta cade o parte din tensiunea de măsurat.
Rad=ra(n-1)
n= U/Ua se numeşte coeficient de multiplicare
Rezistenţa în ohmi/volt caracterizează un aparat de măsură; este rezistenţa necesara pentru a

extinde domeniul de măsurare cu un volt şi este egală cuinversul curentului nominal.
6.5.8. Mǎsurarea puterii
Puterea reprezintă energia consumată în unitate de timp:
P=W/t
Unitatea de măsură pentru putere în Sistemul Internaţional (SI) este wattul, având ca simbol W.
Puterea absorbită de un receptor, conectat într-un circuit de curent continuu, se defineşte ca produs între
tensiunea la bornele sale, Ur şi curentul pe care-l absoarbe de la sursa de alimentare, Ir :
Pr=Ur Ir
Puterea debitată de un generator se defineşte ca produs între tensiunea la bornele sale U şi curentul debitat
I:
P=U· I
Din definiţiile puterilor, absorbită de un receptor (consumator) şi debitată de un generator (sursă) rezultă
metodele de măsurare a puterii în curent continuu:
1. metoda ampermetrului şi voltmetrului;

2. măsurarea cu wattmetrul electrodinamic sau ferodinamic;
50
În curent continuu întreaga energie absorbită de un consumator de la o sursă se consuma, în sensul că se

transformă în alte forme de energie (calorică, mecanică, luminoasă etc.).
În curent alterntiv nu intodeauna întreaga energie absorbită de la sursă se consumă. În cazul circuitelor ce
conţ În componentele reactive (bobine sau condensatoare), o parte d În energie se inmagazinează sub
formă de energie reactivă. Având în vedere acest lucru, în curent alternativ se deosebesc următoarele tipuri
de puteri electrice:
1. puterea aparentă;
2. puterea reactivă;
3. puterea activă.
6.5.9. Extinderea domeniului de masurare a ampermetrului şi voltmetrului
AMPERMETRU VOLTMETRU
transformator de rezistenţă transformatorde

şunt măsurat de curent adiţională măsurat de
tensiune
Montarea şuntului în circuit
P1 I1 P2 Montarea rezistenţei
adiţionale în circuit
P1
S1
U1 U2
S1 S2 V
S2
I2
P2
A
Montarea
transformatorulu Montarea transformatorului de
i de curent în tensiune în circuit
circuit

51
7. REȚELE ELECTRICE
7.1. Glosar de termeni
Energie - capacitatea unui sistem fizic de a efectua lucru mecanic, la trecerea dintr-
o stare în altă stare
Sistem electric - partea electrică a sistemului energetic
Reţea electrică - partea din sistemul energetic destinată transportului şi distribuţiei energiei
electrice
Sistem energetic - totalitatea instalaţiilor care concură la procesul de producere, transport şi
distribuţie, precum şi de utilizare a energiei electrice şi a altor forme de
energie
Centrală electrică - un ansamblu de instalaţii, care serveşte la producerea energiei electrice
prin transformarea energiei conţinute în resursele naturale
Sistem -
hidroenergetic
Sursă energetică - calitatea unei surse de a fi de natură energetică
Consumator - ansamblul tuturor receptoarelor consumatoare de sarcină activă şi
reactivă
Transformator - aparat care transformă curentul altermativ de o anumită tensiune în curent
electric alternativ de altă tensiune
Tablou de distribuţie - ansamblul aparatelor de protecţie şi măsură montate pe un material
izolant, folosit pentru distribuţia curentului electric la consumatori
Supracurent - curentul a cărui intensitate depăşeşte valoarea
Siguranţă fuzibilă - aparat construit dintr-un fir metalic cu temperatură joasă de topire, care se
topeşte la trecerea curenţilor electrici intenşi
Manşon de cablu - înveliş etanş din fontă, plumb, aluminiu sau PVC, care acoperă joncţiunea
a două cabluri
Separatoare - aparate destinate conectării circuitelor sub tensiune, însă fără sarcină
Întreruptor - aparat pentru stabilirea şi întreruperea curentului într-un circuit
Separator - aparat de comutaţie, cu acţionare manuală sau automată, folosit pentru
comectarea şi deconectarea unei porţiuni de circuit
Sigutanţă fuzibilă - aparat construit dintr-un fir metalic cu temperatură joasă de topire, care se
topeşte la trecerea curenţilor electric intenşi
7.2. Producerea energiei electrice
În tehnică, energia electrică se obţine din forme de energie, în urma unor transformări care au la
bază legea conservării energiei.
Maşina cea mai utilizată pentru obţinerea energiei electrice poartă denumirea de generator electric.
energie termică
energie electrică
energie hidraulică generato
r
energie eoliană electric
energie chimică
generato energie electrică
energie solară r
electric
Generatoarele care transformă energia chimică în energie electrică, în urma unor reacţii chimice, sunt
bateriile electrice şi acumulatoare electrice.
Generatoarele care transformă energia solară în energia electrică se numesc baterii electrice solare.

52
Producerea energiei electrice prin transformarea energiei termice se realizează în centrale electrice, numite
în funcţie de sursa de energiei folosite, asfel: centrale termoelectrice, respectiv centrale nuclearoelectrice.
Centralele în care energia hidraulică se transformă în energie electrică se numesc centrale hidroelectrice
care pot fi: centrale pe firul apei şi centrale cu lac de acumulare.
Producerea energiei electrice prin transformarea energiei solare se bazează pe aşa numitul efect
fotoelectric, adică pe proprietatea unor metale de a emite electroni atunci când sunt supuse unui flux
luminos. Aparatele construite după acest principiu se numesc celule fotoelectrice. Mai multe celule
fotoelectrice, prin legarea convenabilă în serie şi paralel, formează o baterie electrică solară.
Transportul şi distribuţia energiei electrice se realizează prin reţelele electrice.
7.3. Reţele electrice
Prin reţea
reţeleelectrică
de joasă se înţelege partea electrică din sistemul energetic destinată transportului şi
tensiune
distribuţiei energiei
tensiunea electrice.
reţele de medie tensiun
Criteriile după care pot fi clasificate reţelele electrice:
Reţele de foarte joasă tensiune
Reţele de joasă tensiune

1.tensiune
Reţele de medie tensiune
Reţele de înaltă tensiune
Reţele de foarte înaltă tensiune
Reţele de utilizare
2.funcţia lor Reţele de distribuţie
Reţele de transport
Reţele de interconexiune
Reţele radiale
3.topologie Reţele buclate
Reţele buclate complex

53
7.4. Scheme electrice de distribuţie a energiei electrice la consumatori
Alimentarea consumatorului se poate face din reţeaua furnizorului în derivaţie:

- direct
- sistem intrare-ieşire
- radial
C1 C2 C3
400V
6/0.4KV
Cn Ci
Schema de legare directă a consumatorilor
C1 C2 C3
400V
6/0.4KV
A1 A2 A3
An Ai
Cn Ci
Schema de legare în sistem de intrare-ieşire a consumatorilor
6(10)KV PT1
kWh
35/6(10)KV C1
[110/6(10)KV]
kWh
C2
PT2
Schema de legare radială a consumatorilor alimentaţi pe medie tensiune
SCHEMA DE DISTRIBUŢIE CU COLOANE MAGISTRALE

54
TS1 TS2 TS3 TS4 TS5 TS6 TS7 TS8 TS9 TS10 TS11 TS12
Coloana1
Coloana2
Coloana3
Coloana4
Din tabloul general pornesc mai multe coloane (magistrale) care asigură legătura de derivaţie
pentru două sau mai multe tablouri secundare TS1,TS2, TS3 etc. Această distribuţie oferă o mai bună
funcţionare, elimină treapta intermediară a tablourilor principale, este uşor de executat, de întreţinut şi de
depistat defectele.
SCHEMA DE DISTRIBUŢIE ÎN CASACADĂ
Este asemănătoare cu schema radială, cu observaţia că dintr-un tablou secundar TS pleacă atât
circuite de alimentare pentru receptoare, cât şi o coloană pentru alt tablou secundar TS3 etc. Este utilizată
în construcţii mai vechi, oferind cea mai mică siguranţă de funcţionare.
ELEMENTELE COMPONENTE ALE SCHEMELOR ELECTRICE DE DISTRIBUŢIE

A ENERGIEI ELECTRICE LA CONSUMATORI
branşamentul cofretul contorul tabloul coloana circuitul

electric electric electric electrică electric

55
Schemă de distribuţie a energiei electrice la consumator
Schemă pentru distribuţia energiei electrice
7.5. Conductoarele liniilor aeriene
Conductoarele liniilor aeriene sunt firele sau funiile metalice neizolate întinse liber între
suporţii liniei (stâlpi) şi fixaţi de aceştia prin intermediul izolatoarelor
Active care asigură circulaţia

energiei electrice
Conductoarele pot
fi:
De protecţie care au rolul de a
proteja linia împotriva descărcărilor
atmosferice
Conductoarele electrice pot fi construite dintr-un singur metal sau din două metale
diferite.Materialele cele mai folosite sunt: cuprul, aluminiul şi aliajele lor
Conductoarele neizolate pentru liniile electrice aeriene se execută pe două principii constructive:
conductoare unifilare şi conductoare multifilare.
Conductoarele unifilare sunt constituite dintr-un singur fir cu secţiunea

a. circulară; c. profil fir de cale;
b. profile poligonale; d. secţiune tubulară
56
TIPURI DE CONDUCTOARE
Conductoare unifilare neizolate:

a. cu secţiunea circulară;
b. cu secţiune poligonală;
c. cu secţiune profil fir de cale;
d. cu secţiune tubulară.
Conductoare multifilare:
a. cu fir axial;
b. fără fir axial.
7.6. Stâlpi
Stâlpii sunt elemente care susţin conductoarele active şi de protecţie, la distanţe

prescrise atât între ele, cât şi deasupra solului ori de alte construcţii sau obstacole de pe
traseu.
CLASIFICARE
• după destinaţie :
- stâlpi de susţinere (4)
- stâlpi de întindere (6)
- stâlpi de colţ (5)
- stâlpi terminali sau de capăt (3)
- stâlpi de traversare
- stâlpi de derivaţie
- stâlpi de rotire a fazelor
• după materialul din care sunt făcuţi :

- stâlpi de lemn;
- stâlpi de beton armat;
- stâlpi metalici.

57
Principalele elemente componente ale stâlpilor sunt:
Partea subterană
Corpul stâlpului
Coronamentul stâlpului
7.6. Izolatoare
Izolatoarele servesc la fixarea pe stâlpi a conductoarelor L.E.A., precum şi la izolarea acestora

faţă de pământ şi faţă de părţile mai apropiate ale stâlpilor.
Mărimile care caracterizează izolatoarele: tensiunea de ţinere, tensiunea de conturnare, tensiunea de

străpungere.
CLASIFICAREA IZOLATOARELOR:
- în funcţie de solicitările mecanice la care sunt supuse: izolatoare de susţinere,

izolatoare de tracţiune;
- în funcţie de rezistenţa la solicitările electrice: izolatoare nestrăpungibile, izolatoare
străpungibile;
- în funcţie de tensiune: izolatoare pentru linii electrice aeriene de joasă tensiune,
izolatoare pentru ancore, izolatoare rolă pentru iluminatul public, izolatoare pentru
linii de medie (izolatoare suport), înaltă şi foarte înaltă tensiune.

58
Izolator suport (de suspensie) cu capă şi tijă
1. corpul izolatorului;
2. capă;
3. tijă;
4. piesă pentru fixarea tijei;
5. chit pentru izolatoare;
6. siguranţă
7.7. Posturi de transformare
Posturile de transformare, prin funcţiunea şi prin numărul lor mare,

formează elemente foarte importante ale unei staţii de distribuţie a energiei
electrice şi reprezintă funcţional o staţie electrică de transformare de putere mică.
CLASIFICARE:
din punct de vedere funcţional:
- posturi de transformare în reţele publice, deservind mai mulţi abonaţi;

- posturi de transformare la consumator, deservind un singur consumator, de obicei o uzină
sau o instituţie;
- posturi de transformare mixte care îndeplinesc ambele funcţii de mai sus.
din punct de vedere constructiv:
- posturi de transformare în cabină zidită;

- posturi de transformare în cabină metalică;
- posturi de transformare în aer liber.
din punct de vedere al aşezării faţă de nivelul solului:
- posturi de transformare subterane;

- posturi de transformare supraterane;
- posturi de transformare aeriene.
după numărul unităţilor de transformare:
- posturi de transformare cu o unitate;

- posturi de transformare cu două unităţi;
- posturi de transformare cu mai multe unităţi.
după amplasamentul lor faţă de alte construcţii:
- posturi de transformare înglobate în alte construcţii;

- posturi de transformare separate.

59
7.7.1. Schema de principiu a unui post de transformare
1. cabluri de medie tensiune

2. sistemul de bare
3. separator
4. întreruptor automat de sarcină
5. reductoare de curent de medie tensiune
6. transformator de putere
7. siguranţe fuzibile
8. reductoare de curent de joasă tensiune
9. cabluri de joasă tensiune
POSTURI DE TRANSFORMARE AERIENE

7.8. Staţiile electrice
O staţie electrică cuprinde, în principal, următoarele elemente:
Circuite primare
Circuite secundare
Servicii interne
Instalatii auxiliare
Anexe
Circuitele primare cuprind totalitatea aparatajului de comutaţie necesar pentru:

- modificarea situaţiei circuitelor: întreruptoare, separatoare;
- modificarea parametrilor energiei electrice: transformatoare de putere,
autotransformatoare, convertizoare de frecvenţă, redresoare, compensatoare sincrone;
- măsurare: transformatoare de măsură, pentru curent şi tensiune;
- protecţia contra supratensiunilor: descărcătoare;
- limitarea curenţilor de scurtcircuit sau de punere la pământ: bobine de reactanţă sau
bobine de stingere;
- cuplarea telefoniei de înaltă frecvenţă: condensatoare de cuplaj, bobine de zăvorâre;
- cablurile şi conductoarele neizolate de racordare a aparatajului sau pentru construcţia
barelor, inclusiv elementele de susţinere a acestora.
Circuitele secundare asigură efectuarea operaţiilor de comandă, semnalizare, măsurare, protecţie şi

automatizare, necesare exploatării în bune condiţii a circuitelor primare.
Serviciile interne cuprind instalaţiile de curent alternativ( iluminat, acţionări, încălziri electrice),
instalaţiile de curent continuu(circuitele operative de protecţie, comandă, semnalizare, automatizare,
telecomunicaţii, iluminat de siguranţă) şi instalaţia de aer comprimat, pentru acţionarea aparatajului de
comutaţie primară, iar la anumite tipuri de aparate şi pentru stingerea arcului electric.
Instalaţiile auxiliare şi anexe constau din instalaţia de legare la pământ, instalaţia de protecţie contra
loviturilor directe de trăsnet, telecomunicaţiile, instalaţiile de răcire ale transformatoarelor, încălzirea
centrală, gospodăria de ulei şi altele
7.9. Cutii terminale

Cutiile terminale sunt armături care se montează la capetele cablurilor care permit scoaterea
în exterior a conductoarelor cablurilor şi legarea lor la aparate sau maşini electrice, la barele staţiilor
sau la linii aeriene.
Cutiile terminale sunt : de tip interior şi exterior.

În figura de mai jos este prezentată o cutie terminală uscată (fără masa izolantă) executată din
plumb şi folosită la cabluri de tensiune până la 10 kV.
61
Cutie terminală de fontă, de tip exterior, cu izolatoare de porţelan
Cutie terminală de plumb
7.10. Branşamentul electric

Branşamentul electric reprezintă instalaţia de joasă tensiune destinată alimentării cu energie
electrică a unui consumator, executată de la linia electrică de distribuţie pâna la contorul electric de la
consumator.
Părţile principale ale branşamentului electric sunt:
- branşamentul propriu-zis, care constituie legătura de la linia electrică aeriană sau subterană până la
firidă (nişa de branşament);
- firida (nişa) de branşament, care reprezintă un gol paralelipipedic, amenajat în zid sau construit special,
în care se montează echipamentul electric necesar protejării coloanei electrice si distribuirii energiei
electrice;
- coloana electrică, care constituie legătura dintre echipamentul firide si contorul abonatului.
Prin branşament se înţeleg şi derivaţiile din branşamentele existente, inclusiv coloanele

respective, sau numai derivaţiile de coloane electrice din firide, existente.
Specificaţiile acestui proiect se aplică la executarea branşamentelor electrice aeriene de joasă
tensiune, destinate alimentării cu energie electrică a consumatorilor care solicită puteri electrice mici
(pana la 50 kW) pentru instalaţiile de utilizare. Ele nu se aplică branşamentelor cu conductoare
torsadate. În ceea ce priveste branşamentele aeriene, sunt tratate numai branşamentele fără siguranţă
aeriană.
Procesul tehnologic de execuţie a branşamentelor se referă numai la operaţiile executate fără
tensiune.
Branşamentele se proiectează şi se execută numai în baza dosarelor preliminare depuse la

întreprinderea furnizoare de energie electrică şi aprobate de aceasta.

62
După efectuarea studiilor şi măsurătorilor pe teren, întreprinderea furnizoare întocmeşte devizele

şi notele de lucrări în vederea executării branşamentului.
CLASIFICAREA BRANŞAMENTELOR
Branşamentul aerian asigură legătura cu conductoare aeriene de la linia electrică aeriană de
distribuîie a întreprinderii furnizoare de energie si pâna la firida de branşament a abonatului.
În funcţie de poziţia consumatorilor faţa de reţeaua aeriană de joasă tensiune, se deosebesc
două tipuri de branşamente:
a. Branşamente fără traversare, când reţeaua electrică se află pe aceeaşi parte a drumului cu
consumatorii (fig. 1, 2).
b. Branşamente cu traversare, când reţeaua electrică se află pe partea opusă a drumului,

faţă de consumatori (fig. 3, 4, 5).

63
Aceste branşamente se împart, la rândul lor, în alte două categorii, după modul în care se face
intrarea în clădire:
1. Branşamente cu suport pentru zid, când clădirea are o înalţime mai mare de 4 m de la
streaşină (fig. 1, 3, 5).
2. Branşamente cu suport pe clădire, când aceasta are o o înălţime sub 4 m la streaşină (fig. 2,
4).
Branşamentele electrice aeriene pot fi considerate ca fiind compuse din două părţi:
- partea de branşament din exteriorul clădirii, formată din legatura de la linia de distribuţie de joasă
tensiune până la clădirea abonatului, realizată cu conductoare aeriene.
- partea de branşament interioară, montată în clădire, cuprinzând echipamentul firidei de
branşament, coloana de coborâre de la suporturile pe clădire şi firidă, coloanele interioare de la firidă
la contorul de decontare.
Clemele de tracţiune fixează conductoarele la stâlpii de întindere, de colţ şi terminali ai liniei şi

transmit, prin intermediul lanţurilor de întindere, eforturile mecanice din conductoare la aceşti stâlpi.
7.11. Categorii de reţele

Clasa reţelei Limite de tensiune Tensiuni nominale adaptate
reţele de foarte joasă tensiune ≤ 50 V 12; 24; 36 V
reţele de joasă tensiune 50÷1000 V 220/127; 380/220; 500(600) V
reţele de medie tensiune 1÷35 KV 3;4;6;10;15;20;30;35 KV
reţele de înaltă tensiune 35÷275 KV 60; 110; 220 KV
reţele de foartă înaltă tensiune ≥ 300 KV 400; 750 KV
Valorile aproximative ale puterilor transportabile şi ale distanţelor de transport pentru liniile
trifazate de joasă tensiune cu simplu circuit
Tensiunea nominală între faze Puterea Distanţe de transport
Tipul liniei
V transportată KW (m)
220 aeriană 50 150
380 aeriană 400 250
Capacitatea de transport a liniilor electrice trifazate cu simplu circuit

Tensiunea
nominală Tipul liniei
( KV)
6 aeriană 2 0-3
10 aeriană 3 15-5
20 aeriană 2-10 35-8
110 aeriană 10-50 150-50
220 aeriană 100-200 250-150
400 aeriană 500-700 1000-600
750 aeriană 1800-2200 2000-1200

64
8. LINII ELECTRICE AERIENE
Liniile electrice aeriene sunt instalaţii montate în aer ce servesc la transportul şi distribuţia energiei
electrice.Ele sunt elemente componente ale reţelelor electrice.Fiind supuse acţiunii directe a agenţilor
atmosferici prezintă dezavantajul că prezintă o siguranţă mai redusă în exploatare.
8.1. Terminologie
În cadrul liniilor electrice aeriene de joasă tensiune se utilizează următoarea terminologie :
- Linie electrică aeriană (LEA) de energie electrică instalaţie electroenergetică montată în aer
liber, folosită la transportul şi distribuţia energiei electrice. Linia electrică aeriană se compune din
conductoare (izolate sau neizolate) cu accesoriile lor, izolatoare cu accesoriile lor, stâlpii cu fundaţii,
dispozitive speciale pentru susţinerea conductoarelor şi prize de pământ.
- Circuit aerian de energie electrică (circuit electric) : calea fizică de transport sau de distribuţie
a energiei electrice, reprezentată de totalitatea conductoarelor dintre sursă şi consumator.
Circuitele electrice ale LEA de joasă tensiune cu conductoare neizolate pot fi : - trifazate,
alcătuite din trei conductoare de fază şi unul sau două conductoare de nul; - bifazate, alcătuite din
conductoare de fază şi unul de nul;
- monofazate, alcătuite dintr-un conductor de fază şi unul de nul.
La montarea mai multor circuite pe acelaşi stâlp se foloseşte un conductor de nul comun.
- Branşament electric : partea din reţeaua de distribuţie a unui consumator cuprinsă între linia electrică
de distribuţie şi contorul consumatorului, exclusiv acesta.
-Tensiunea nominală (Un) a unei LEA (circuit) : tensiunea între conductoarele de fază pentru care a fost
dimensionată.
-tensiunea de fază (Uf) a unei LEA (circuit) : tensiunea între oricare conductor de fază şi conductorul de
nul.
Între tensiunea nominală şi cea de fază există relaţia: Un=√3 xUf
-Tensiunea de serviciu (Us) a unei LEA : tensiunea între două faze într-un anumit punct şi la un moment
dat.
- Conductoarele LEA: funii electrice întinse liber între punctele de prindere situate pe stâlpi sau alte
construcţii.
- Conductoare active : conductoarele care servesc la transportul sau distribuţia energiei electrice şi
cuprind conductoarele de fază şi conductorul neutru. -Conductoare de fază : conductoare care servesc
în mod normal la transportul energiei electrice.
- Conductor de nul : conductorul neutru ce se leagă la pământ.
- Secţiunea reală a unui conductor : suma secţiunii firelor componente ale conductorului.
- Secţiunea nominală a unui conductor : valoarea rotunjită a secţiunii reale. -Forţa (sarcina) de rupere
a unui conductor : forţa corespunzătoare ruperii conductorului ca urmare a unei solicitări statice de
întindere.
- Rezistenţa la rupere a unui conductor : raportul dintre valoarea forţei de rupere şi secţiunea reală a
conductorului.

65
- Tracţiunea în conductor : efortul care apare în conductor în diferite stări de încărcare. Este o forţă care
acţionează tangenţial la curba conductorului în punctul considerat.
- Izolaţia LEA : ansamblul de izolatoare cu ajutorul cărora se realizează izolarea părţilor sub tensiune,
între ele şi între acestea şi elementele legate la pământ ale LEA.
- Armăturile LEA : piese sau ansambluri de piese metalice care realizează prinderea izolatoarelor de
console.
- Clemele LEA :piese sau ansambluri de piese cu ajutorul cărora se leagă conductorul de izolatoare,
conductoarele între ele sau conductoarele la bornele aparatelor.
- Stâlpii LEA : construcţii din lemn, beton armat sau metal care susţin echipamentul LEA deasupra
solului.
- Echipamentul LEA : elementele constructive din care este realizată LEA.
- Coronamentul LEA :consolele şi partea superioară a stâlpului care asigură dispoziţia spaţială a
conductoarelor.
- Ancore : elemente constructive de consolidare a stâlpilor pe anumite direcţii, pentru preluarea
eforturilor datorate tracţiunilor din conductoarele LEA în condiţii normale sau de avarie.
- Instalaţia de legare la pământ : instalaţie care realizează legătura electrică cu pământul a unor
elemente ale LEA, care nu fac parte din circuitele de lucru, dar care pot fi puse accidental sub tensiune.
- Deschiderea LEA (deschiderea reală) : distanţa măsurată pe orizontală între două puncte de prindere
consecutive ale conductoarelor LEA.
- Deschiderea nominală (ae) : este distanţa maximă între doi stâlpi consecutivi plantaţi în teren orizontal,
limitată de gabaritul faţă de sol.
- Denivelare : distanţa măsurată pe verticală între două puncte consecutive de prindere ale
conductorului. 3
- Aliniamentul LEA : traseul liniei cuprins între două coturi consecutive.
- Săgeata unui conductor într-un punct al acestuia (f) : distanţa măsurată pe verticală între dreapta ce
uneşte punctele de prindere ale conductorului şi respectivul punct de pe conductor.
- Regimul normal de funcţionare al LEA : regimul în care, în mod normal, nu pot apărea ruperi sau topiri
de conductoare, spargeri de izolatoare, deformări, ruperi sau pierderi a stabilităţii stâlpilor sau a
fundaţiilor, urmate de întreruperea funcţionării liniei.
- Regimul de avarie a unei LEA : regimul în care pot apărea ruperi sau topiri de conductoare, spargeri
de izolatoare, etc., urmate în general de întreruperea funcţionării liniei.
- Încrucişarea :situaţia în care, în proiecţie orizontală, cel puţin unul din conductoarele LEA în poziţie
normală sau deviată se intersectează cu un element oarecare.
8.2. Clasificarea L.E.A.
• După tensiunea nominală :

o linii de joasă tensiune, care au tesniunea nominală de până la 1kV; care se construiesc,
mai ales, in zonele rurale si in cartierele de la marginea unor orase mai mici ; ele au
tensiunea nominala standardizata de 380V, iar in regiunile petroliere, exista si linii
electrice aeriene cu tensiunea de 500V

66
o linii de medie tensiune, cu tensiuni de 10 kV şi 20 kV

o linii electrice de înaltă şi foarte înaltă tensiune , care funcţiunează la 110, 220, 400 kV
existand si perspectiva utilizarii unor tensiuni mai inalte (750 kV).
Tensiunea nominală a liniei reprezintă tensiunea pentru care linia este proiectată. Ea se măsoară între
două faze ale liniei.
• După numărul de circuite

o cu simplu circuit, echipate cu trei conductoare active sau trei faze
o cu dublu circuit, care sunt echipate cu şase conductoare active
8.3. Elementele componente ale L.E.A.
Liniile electrice aeriene au în componenţa lor următoarele elemente constructive :
1. fundaţiile stâlpilor
2. stâlpi
3. izolatoare
4. conductoare
5. armături şi cleme
8.3.1. Conductoarele liniilor electrice aeriene. Materiale, clasificare, construcţie
Din punctul de vedere al funcţiei pe care o indeplinesc, conductoarele LEA se clasifică in conductoare
active şi conductoare de protecţie.Conductoarele active au rolul de a transmite energia electrică dinspre
sursă spre consumator în condiţii tehnico-economice stabilite. Cele de protecţie, se mai numesc şi
conductoare de gardă şi au rolul de a proteja linia împotriva supratensiunilor atmosferice.
Deoarece conductoarele L.E.A. sunt supuse acţiunii fenomenelor meteorologice şi a agenţilor chimici
din atmosferă materialele din care se realizează acestea trebuie să prezinte următoarele proprietăţi
• rezistivitate redusă, adică calităţi electrice bune, pentru a permite trecerea curentului electric cu
pierderi cât mai mici;
• rezistenţă la rupere la întindere mare, respectiv calităţi mecanice bune, care sa le permita sa
reziste in conditii meteorologice nefavorabile (vânt, chiciură, ploaie, variaţii de temperatură);
• rezistenţă ridicată la factorii poluanti din atmosferă (oxogen, azot,vapori de apă sărată, etc.)
• preţ de cost cât mai scăzut.
Imbinarea acestor calităţi a determinat utilizarea in construcţia conductoarelor active a urmatoarelor

metale:
o cupru şi aliaje de cupru (bronz);

o aluminiu şi aliaje de aluminiu (aldrey, almelec, alcoro, alumoweld);
o oţelul protejat prin zincare, alumizare sau cuprare.

67
Din punct de vedere constructiv conductoarele liniilor electrice aeriene pot fi :
o monofilare (unifilare sau masive), când se execută dintr-un singur fir de secţiune
circulară
o multifilare, când sunt formate dintr-un ansamblu de mai multe fire aşezate în straturi
concentrice. Fiecare strat este răsucit elicoidal în sensuri opuse pentru a realiza
autostrângerea peste celălalt strat.
o pentru limitarea efectului corona ca pot fi :
o tubulare , care pot fi confecţionate :
▪ din fire tubulare
▪ din elemente conductoare cu profil segmentat într-un singur strat,
îmbinate în lambă şi uluc sau sub forma unei carcase metalice sau din
material plastic peste care sunt înfăşurate benzi metalice astfel ca să
formeze un tub
▪ cu diametru mărit, creşterea diametrului conductorului se realizează
ărin distanţarea părţii de aluminiu de inima de oţel cu ajutorul unor
tuburi de mase plastice sau de aluminiu
▪ fasciculare sau jumelate, care reprezintă un ansamblu de două, patreu
sau mai multe conductoare funie normale, montate pe aceeaşi fază, la
o anumită distanţă între ele.
o antivibratoare la care funia de oţel se află în interiorul funieie de aluminiu care este sub
formă tubulară , cele două fiind separate şi osciliază diferit în timpul vibraţiilor
amortizându-se reciproc
Conductoarele multifilare pot fi :
o monometalice, la care toate firele sunt din acelaşi material
o bimetalice , la care o parte din fire sunt realizate dintr-un material cu rezistenţă mare la
rupere - acestea constituind inima conductorului -, iar altă parte din fire sunt realizate
dintr-un material cu rezistivitate electrică foarte mică - acestea fiind straturile exterioare
ale conductorului

68
8.3.2. Stâlpii L.E.A.
Stâlpii au rolul de a susţine conductoarele liniilor electrice aeriene şi de a asigura anumite distanţe între
acestea sau între acestea şi sol. De asemenea mai asigură anumite distanţe între conductoare şi diferite
obiecte situate pe traseul liniei. Ei trebuie să suporte :
• sarcinile şi eforturile proprii

• sarcinile echipamnetului liniei : a conductoarelor, izolatoarelor şi armăturilor.
Clasificarea stâlpilor L.E.A.
Stâlpii L.E.A. se pot clasifica după mai multe criterii :
• în funcţie de materialul din care sunt realizati :

o de lemn -folosiţi la joasă şi medie tensiune (utilizare mai restransă in ţara noastră). Sunt
mai ieftini decât celelalte categorii de stâlpi, uşor de transportat şi montat, necesită fundaţii
simple, izolaţia este naturală, dar au durata de viaţă mai scurtă ( prin impregnare pot avea
o durată de viaţă de 15 - 20 de ani), sunt sensibili la lovituri de trăsnete, necesită cheltuieli
mari de intreţinere.
stalp simplu

69
Stalp compus
Tabel 2
Dimensiunile (m) Nr. pieselor
de
L a b c h
distributie
8 2,20 1,50 1,30 1,60 3
9 2,30 1,80 1,30 1,60 3
10 2,40 2,10 1,30 1,70 3
12 2,50 2,10 1,30 1,90 4
14 2,60 2,50 1,30 2,10 4
o de beton armat - sunt foarte raspândiţi, fiind folosiţi la toate nivelurile de tesniune. Au un
preţ relativ redus, siguranţă, durabilitate, nu necesita intreţinere in timpul exploatarii. Durata
de viata garantata este peste 25 de ani.durată lunga de viaţă. Au rezistenţă mecanică bună
mai ales la compresiune şi rezistenţă ridicată la intemperii, rezistă la loviturile de trăsnet,
rezistă la agenţii corozivi. Au insă o serie de dezavantaje ca : greutate mare, nu pot fi utilizaţi
in terenurile greu accesibile prezentând fragilitate la transport şi manipulare, nu se pot
realiza coronamente complicate. Aceste dejavantaje le fac limitată utilizarea fiind folosiţi cu
precadere la joasă tensiune şi medie tensiune şi foarte rar la celelalte tensiuni. Sunt realizaţi

70
din beton care preia efortul la compresiune şi armatura de otel care preia efortul la
incovoiere şi la intindere. Se construiesc in mai multe variante şi anume :
▪ din beton armat centrifugat - obţinuti prin comprimarea betonului in timpul
centrifugarii şi au secţiunea inelară. Ei se pot realiza industrial dintr-o singură
bucată până la lungimi de 24 m.
▪ din beton armat vibrat - obţinuţi prin depunerea betonului pe armătura metalică de
vibrare. Pot avea secţiune inelară sau dreptunghiulară şi lungimi de 12 şi 14 m. Se
folosesc în reţelele de joasă şi medie tensiune de la noi din ţară.
▪ din beton armat precomprimat centrigugat sau vibrat. Stîlpii de beton armat
precomprimaţi centrifugaţi se utilizează in zone cu condiţii climatice şi de mediu
deosebite (zone marine, zone poluate), pot avea adaos de inhibitori de coroziune
in masa betonului şi sunt prevăzuţi cu borne de legare la pământ şi cu goluri pentru
prinderea izolatorilor şi ancorelor. Stâlpii din beton precomprimat vibrat au secţiune
trapezoidală variabilă pe inălţime şi sunt utilizaţi la construcţia liniilor electrice de
joasă şi medie tensiune, de la 0,4 la 20 kV inclusiv, in conditii normale de mediu.
Tipuri de stâlpi din beton precomprimat vibrat sunt sunt: : SE 4T stâlpi de susţinere,
SE 10T stâlpi de intindere şi de colt, SE 11T stâlpi de intindere, colţ şi terminali.
Notarea stâlpilor se face prin grupuri de litere şi cifre astfel :

• prima literă indică tipul produsului şi anume :
o S – stâlp;
o W – vârfar;
o K – consolă.
• a doua literă indică tehnologia de fabricaţie:
o C - centrifugat;
o V – vibrat;
o E –vibrat precomprimat.
• Grupul de cifre se referă la caracteristicile funcţionale (înălţime, tensiune, număr de circuite, sarcina
la vârf, etc.) ce se stabilesc prin documentaţia de produs.

71
Stalpi de beton armat
o de metal - sunt folosiţi cu precădere la liniile electrice de înaltă şi foarte înaltă tensiune.
Sunt realizaţi pe principiul grinzilor cu zăbrele şi sub formă de stâlpi tubulari monomontanţi
sau monomontanţi din oţel profilat. putând fi confecţionaţi din oţel sau aliaje de aluminiu. Se
pot construi din subansamble şi ca urmare sunt mai uşor de trransportat la locul de
montasre fiind rezistenţă la transport şi manipulare. Permit realizarea de diferite
coronamente şi montarea mai multor circuite pe acelaşi stâlp. Au greutate relativ redusă,
rezistenţă mecanică mare, durată de viaţă lungă de până la 35 ÷ 40 de ani. Au insă şi o
serie de dezavantaje şi anume : preţul de cost ridicat, sunt supuşi acţiunii agenţilor corozivi
necesitând periodic vopsire, în timp rezistenţa mecanică scade datorită degradării
metalului.
• în funcţie de rolul funcţional al stâlpului în linie se deosebesc :
o stâlpi terminali - sunt în număr de doi şi sunt situaţi la cele două capete ale liniei, respectiv
la intrarea sau ieşirea liniei din staţa electrică de transformare.Ei preiau întreaga solicitarea
dinspre linii. Sunt supuşi în special la solicitarea de încovoiere şi trebuie puternic
dimensionaţi.
o stâlpi de susţinere - au rolul de a susţine conductoarele liniei, atât pe cele active, cât şi pe
cele de protecţie. Ei formează majoritatea stâlpilor de pe o porţiune dreaptă a liniei, porţiune
cunoscută sub numele de aliniament. Un aliniament poate avea 2 ÷ 10 km Distanţa dintre
doi stâlpi de susţinere alăturaţi se numeşte deschidere. În lipsa vîntului lanţul de izolatoare
este vertical şi stâlpul este supus doar unor forţe verticale datorate greutăţii proprii şi
greutăţii conductoarelor şi izolatoarelor şi uneori iarna grutăţii chiciurii depuse pe
conductoare. Pot fi normali (amplasaţi la distanţe pe cât posibil egale între ele. şi egale cu
deschiderea optimă, pentru care costul liniei este minim) şi speciali numiţi stâlpi de
traversare (folosiţi la anumite panouri la care linia traversează şosele naţionale, căi ferate,
sau alte zone importante).

72
o stâlpi de întindere - delimitează panourile de întindere a conductoarelor liniei în perioada

de montaj în cadrul unui aliniament. Panoul de întindere reprezintă porţiunea de linie
cuprinsă între doi stâlpi de întindere. Practic aceşti stâlpi reprezintă puncte de rezistenţă
mecanică în lungul liniei şi au rolul de a limita în caz de rupere a unui conductor dezechilibrul
care apare în linie. Ei sunt supuşi unor forţe orizontale după direcţia aliniamentului liniei.
Lanţurile de izolatoare în număr de două (cîte unul de fiecare parte a stâlpului) au poziţia
aproape orizontală după direcţia aliniamentului liniei. Între cele două panouri de întindere
legătura electrică a conductorului se realizează cu ajutorul unui cordon de legătură. Ca şi
înălţime stâlpii de întindere sunt mai mici decât cei de susţinere, dar sunt puternic
dimensionaţi.
o stâlpii de colţ - sunt amplasaţi la colţurile pe care le face linia cu traseul liniei. Practic
aliniamentul este porţiunea dreaptă între doi stâlpi de colţ. Ei preiau tracţiunea din
conductoare în punctele în care aliniamentul liniei îşi schimbă direcţia. În cazul în care
unghiul este mare se folosesc stâlpi de întindere care preiau şi forţele de tracţiune cunoscuţi
sub denumirea de stâlpi de colţ de întindere. Dacă unghiul de modificare a traseului este
mic ca şi stâlpi de colţ pot fi folosiţi şi cei de susţinere, care însă trebuie întăriţi.
o stâlpii de transpunere a fazelor - au rolul de a asigura transpunerea celor trei faze ale liniei
astfel ca fiecare fază să ocupe toate poziţiile posibile de-a lungul liniei pentru ca parametrii
electrici să fie egali pe cele trei faze, respectiv pentru a se realiza simetria electrică. Au un
coronament foarte bogat şi sunt dimensionaţi ca stâlpi de întindere.
o stâlpii de derivaţie - sunt deobicei stâlpi de întindere ei fiind folosiţi la realizarea unor derivaţii
de pe linia principală.
o după tensiunea nominală a liniei
o în funcţie de forma coronamentului
o după forma bazei stâlpului
o după construcţia lor
o Fundaţii
8.3.3. Izolatoare. Rol. Materiale folosite.Tipuri de izolatoare.
▪ Armături şi cleme
▪ Suporţi pentru izolatoare
▪ Armături pentru lanţurile de izolatoare
▪ Armături pentru fixarea conductoarelor pe izolatoare
▪ Armături pentru protecţia izolatoarelor contra arcului electric
▪ Armături antivibratoare
▪ Cleme de legătură a conductoarelor
▪ Piese de distanţare pentru conductoare fasciculare
Izolaţia reprezintă un element foarte important, fiind în directă relaţie cu tensiunea de serviciu
a liniei. Orice defecţiune de izolaţie reprezintă scoaterea din funcţiune a instalaţiei. Izolatoarele au rolul
de a realiza atât izolarea părţilor sub tensiune, cât şi fixarea acestora. Izolatoarele transmit eforturile
mecanice generate de către conductoare spre elementele de fixare (stâlpi). Izolatoarele trebuie să aibă
o rezistenţă mare la tracţiune şi la compresiune, caracterizată prin sarcina la rupere. Din punct de vedere

73
electric, izolatoarele nu trebuie să permită descărcarea prin aer pe suprafaţa lor ( conturnare)
sau prin corpul lor ( străpungere).
Materialele folosite pentru realizarea izolatoarelor trebuie să aibă o bună stabilitate termică, o rigiditate
dielectrică corespunzătoare şi rezistenţă mecanică corespunzătoare.
Izolatoarele, din punct de vedere al solicitărilor mecanice, se clasifică în :
- izolatoare de susţinere, care preiau geutatea conductoarelor şi sarcinile suplimentare care
provin din acţiunea ploii, vântului, chiciurii, din diferenţa de temperatură, etc.;
- izolatoare de tracţiune, care, pe lângă solicitările de mai sus preiau şi eforturile din conductoare.
Izolatoarele, din punct de vedere al solicitărilor electrice, se clasifică în:
- izolatoare nestrăpungibile, la care probabilitatea de străpungere este mai mică decât cea de
conturnare;
- izolatoare străpungibile.
Izolatoarele curente folosite în LEA se impart în două categorii mari:
- izolatoare suport
- izolatoare de suspensie
Izolatoarele suport se montează rigid pe tije metalice care sunt prinse pe stâlpii LEA de medie şi
joasă tensiune.
Izolatoarele de suspensie sunt utilizate pe LEA de medie tensiune şi înaltă tensiune (110, 220
şi 400 kV). Ansamblul mai multor izolatoare de suspensie care asigură izolaţia unei faze se numeşte
lanţ de izolatoare.

74
8.4. Construcţia LEA de joasă tensiune

Operaţiile principale la construcţia unei LEA de joasă tensiune sunt :
- fixarea pe teren a traseului liniei;
- săparea gropilor;
- executarea fundaţiilor;
- încărcarea, transportul şi descărcarea stâlpilor;
- asamblarea şi echiparea stâlpilor;
- ridicarea stâlpilor;
- montarea conductoarelor;
- montarea corpurilor de iluminat;
- executarea branşamentelor pînă la cofret.
8.4.1. Fixarea pe teren a traseului liniei.
La stabilirea traseului trebuie să se ţină seama de diferite condiţii locale, astfel ca linia să nu fie
expusă deteriorărilor şi să fie accesibilă pentru verificări, control şi reparaţii. Traseul liniei de joasă
tensiune se alege în lungul părţii carosabile a drumului sau la marginea trotuarelor. Stâlpii liniei de joasă
tensiune să nu împiedice accesul în clădiri, intrarea în ganguri. La întretăierea străzilor, stâlpii trebuie
să fie instalaţi astfel încît să se găsească în punctul de întîlnire al traseelor liniilor de pe ambele străzi.
Tipul şi înălţimea stâlpului se aleg astfel încît să se respecte distanţele minime prescrise dintre
conductorul inferior şi sol sau diferite obstacole existente în faţa clădirilor.

75
8.4.2. Săparea gropilor
Gropile trebuie săpate cu puţin timp înainte de plantarea stâlpilor avînd grijă ca ele să nu rămână
descoperite în timpul nopţii. Gropile se fac circulare cu excepţia acelora pentru stâlpii de colţ neâncărcaţi
la care se fac pătrate în terenuri normale. Gropile vor fi executate manual cu cazmaua, fără trepte, iar
pământul va fi scos cu lopata.
Stâlpul simplu se montează în gropi circulare a căror dimensiuni în terenuri normale şi
execuţie manuală sunt date în tabelul 1.
Lungimea L 7 8 9 10 11 12
stâlpului (m)
Dimensiunile h 1,5 1,6 1,7 1,8 1,9 2,0
gropii (m) l 0,5 0,5 0,5 0,5 0,6 0,6
8.4.3. Echiparea stâlpilor
Prin echiparea stâlpilor se înţelege operaţia de fixare a izolatoarelor şi a armăturilor. Izolatoarele

se fixează pe stâlpi cu ajutorul suporturilor curbe, al suporturilor de tracţiune sau a consolelor de joasă
tensiune.
• Fixarea izolatoarelor pe suporturile de izolatoare.
Suportul curb se prinde în menghină. Se marchează pe suport adâncimea izolatorului măsurat
în prealabil. Pe această lungime se dă cu vopsea de miniu de plumb, după care se înfăşoară în jurul
suportului şi pe capul lui fuior de cânepă, realizând o grosime corespunzătoare diametrului găurii
izolatorului. Se vopseşte fuiorul după înfăşurare cu miniu de plumb. Se înşurubează izolatorul peste
fuior aşa ca suportul să pătrundă până la fund, fără a forţa izolatorul pentru a nu provoca spargerea lui.
Izolatoarele se mai port fixa şi cu ipsos sau ciment BIM.
• Montarea izolatoarelor pe stâlp.
Numărul izolatoarelor pe stâlpi este în funcţie de numărul conductoarelor, atât la stâlpii din
beton, cât şi cei din lemn. Izolatoarele se montează obişnuit înainte de plantarea stâlpului. Stâlpul este
aşezat paralel cu axa străzii cu capătul gros în dreptul mijlocului gropii.
La stâlpii de lemn, se ridică în prealabil vârful stâlpului prin introducerea unui chituc de lemn lung de
cca. 40 cm, pentru a uşura darea găurilor şi fixarea izolatoarelor. Găurile se dau cu un burghiu pentru
lemn cu diametrul mai mic al suportului, aproximativ 5mm. Adâncimea găurii va fi de cca. ¾ din lungimea
filetată a suportului de izolator, astfel ca la înşurubare suportul să se fixeze bine pe stâlp. Pentru fixarea
suporturilor de tracţiune, diametrul găurilor va fi cu cca.3 mm mai mic decît acela al suportului, aceste
găuri străbat stâlpul. Se va ţine seama ca găurile să străbată stâlpul după un diametru în aşa fel ca
izolatoarele să fie paralele cu axa stâlpului
Montarea conductoarelor
Stâlpii de joasă tensiune se echipează pentru 3-4-5-7 conductoare. Cînd stâlpul este echipat cu
3 izolatoare înspre stradă se montează două izolatoare – izolatorul de sus folosit pentru conductorul
neutru, iar înspre case va rămîne un singur izolator. Ca regulă generală, conductorul neutru va fi montat
spre stradă, indiferent de numărul conductoarelor liniei, iar spre case se vor afla 1-2-3 conductoare
(fig.12.36).
• Înnădirea conductoarelor.

76
Cînd lungimea conductoarelor de pe tambur este mai mică decât lungimea liniei este
necesar să se facă înnădirea conductoarelor. Capetele care se înnădesc trebuie controlate, eliminîndu-
se porţiunile defecte. Înnădirea conductoarelor se execută cu cleme de legătură electrică şi mecanică
cu nituri sau şuruburi sau cu cleme de aluminiu prin crestare. Clema de legătură este formată dintr-un
corp tubular, cu secţiunea astfel dimensionată încît să poată intra cele două capete ale conductorului.
În corpul clemei sunt practicate 3 găuri , iar în dreptul acestora secţiunea este mărită corespunzător
găurii, astfel încît conductorul încovoiat să facă loc unui nit sau şurub. Cele două capete de conductoare
se curăţă bine cu benzină, se ung cu vaselină neutră, se curăţă cu peria de sârmă de oxizi şi apoi se
introduc în cele două teci de cleme. Se asamblează tecile avînd grijă ca găurile să se suprapună, între
conductoare se introduc două benzi de protecţie de aluminiu 10 x 1mm.
• Determinarea săgeţii.
Înainte de întinderea conductorului se execută lucrări necesare pentru măsurarea săgeţii. Pentru
determinarea săgeţii de montaj, temperatura aerului se măsoară cu ajutorul unui termometru special,
cu rezervorul de mercur înfăşurat cu foiţă de staniol suspendat la o înălţime de aproximativ 3-4 m
deasupra solului în apropierea liniei. Săgeata se ia din tabelul de săgeţi din proiectul lucrării pentru
deschiderea aleasă şi pentru temperatura de montaj citită la termometru.
Dacă nu este dată în tabelul de săgeţi, aceasta se determină prin interpolare, se iau din tabel săgeţile
pentru temperaturile cele mai apropiate, care încadrează temperatura de montaj şi se calculează
săgeata corespunzătoare acestei temperaturi.
8.5. Modul de funcționare al liniilor electrice aeriene

Liniile de transport de energie fac parte din categoria liniilor electrice lungi, cu ajutorul cărora se
transportă la distanţe mari energia electrică de la un nod al sistemului până la un centru sau o zonă de
consum. Ele pot constitui linii de legătură între două sisteme sau între două zone ale aceluiaşi sistem
electric.
Curenţii electrici care circulă prin conductoare produc, prin efect Joule Lenz, pierderi de energie,
din care cauză aceastea se încălzesc. Această încălzire constituie una din condiţiile restrictive ale
transportului de energie, care poate avea consecinţe asupra liniilor, atât de natură mecanică, cât şi de
natură electrică.
Astfel, când temperatura conductorului depăşeşte o anumită valoare, rezistenţa mecanică a
acestora se micşorează, lungimea conductorului între doi stâlpi consecutivi creşte, scăzând distanţa de
protecţie dintre conductor şi sol (apare riscul unei descărcări electrice spre pământ).
In cazul unei execuţii necorespunzătoare a îmbinării conductoarelor, pot să apară
supraâncălziri în zona suprafeţelor de contact, care sunt supuse oxidării, care provoacă pierderi
suplimentare de energie.
Temperatura maximă admisibilă reprezintă limita termică până la care conductoarele şi
materialele izolante îşi păstrează proprietăţile fizice şi chimice pentru care au fost produse .
La LEA care au conductoarele neizolate, temperatura maximă admisibilă în ţara noastră este de 70 0C.
Această limită a fost fixată în scopul evitării încălzirilor puternice a conductoarelor în locurile de îmbinare,
ca urmare a creşterii rezistenţelor de trecere dintre suprafeţele de contact supuse oxidării.
Pentru regimuri de scurtă durată , care nu depăşesc un timp de 5 secunde, dar care se
caracterizează prin intensităţi de curenţi mari datoraţi scurtcircuitelor , valorile temperaturilor maxime
sunt mult mai mari.
Astfel, la LEA cu conductoare neizolate de cupru, se admit temperaturi maxime de 300 0 C,
pentru cele de aluminiu 2000 C iar pentru cele de oţel 4000C.
8.6. Deranjamentele liniilor electrice aeriene

Sub această denumire se includ toate perturbaţiile care apar în liniile electrice aeriene şi
afectează alimentarea cu energie electrică a consumatorului.
Deranjamentele de izolaţie constau din:
- străpungerea izolatoarelor, ca urmare a unor defecţiuni ascunse în materialul izolant

77
- conturnarea izolatoarelor ca urmare a supratensiunilor atmosferice “a”, a şuntării prin corpuri

străine”b”, a depunerilor de praf- bun conductor de electricitate.
- străpungerea spaţiului de aer dintre conductoarele fazelor diferite sau dintre conductoare şi
părţile legate la pământ, datorită supratensiunilor atmosferice sau de comutaţie şi şuntării prin
corpuri străine aruncate sau căzute pe linie;
- căderea conductorului din punctele de fixare datorită unor defecţiuni de execuţie
Deranjamentele conductoarelor constau din:

- deteriorarea locurilor de contact electric în cleme, datorită defecţiunilor de material sau de
execuţie, trecerii unor curenţi prea mari, un timp îndelungat, influenţelor exterioare sau a unor
uzuri mecanice în timp;
- ruperea conductoarelor datorită vibraţiilor;
- ruperea conductoarelor datorită suprasolicitărilor mecanice rezultate din acţiunea mediului
înconjurător ( căderi de copaci pe linie, chiciură şi vânt puternic);
- ruperea conductoarelor datorită unor lucrări executate în apropierea liniilor: cariere de piatră,
construcţii, macarale;
- alungirea conductoarelor datorită unor suprasolicitări termice sau mecanice.
Deranjamentele stâlpilor pot apărea sub următoarele forme:

- căderea stâlpilor de lemn datorită putrezirii sau vânturilor puternice,
- lovirea stâlpilor de către vehicule,
- răsturnarea stâlpilor datorită unor defecţiuni de material sau de execuţie
Pentru joasă tensiune, un deranjament specific îl constituie defecţiunile de contact la conductorul neutru
al circuitului trifazat. Din aceasastă cauză pot apărea tensiuni relativ mari la consumatorii monofazaţi
cum sunt cei casnici, la care se pot produce deteriorări în număr foarte mare.

78
Activităţile de prevenire ale deranjamentelor
1. Controlul periodic. Se efectuează atât ziua cât şi noaptea observându-se starea tuturor
elementelor liniei, noaptea urmărindu-se defectele clemelor de înnădire şi de întindere,
fenomenul de licărire la lanţurile de izolatoare.
2. Reviziile periodice. La conductoarele active şi de protecţie se verifică starea de uzură şi
eventualele coroziuni sau fire rupte.
Repararea LEA. Reparaţii de avarie care se efectuează atunci când linia fiind în funcţiune, are un
deranjament care impune scoaterea imediată din funcţiune.Reparaţii periodice care se efectuează în
urma controalelor periodice, dacă se constati peste limita admisă la unele elemente ale liniei.Reparaţii
preventiv-planificatecaree se stabilesc la anumite intervale de timp şi care sunt: reparaţii capitale (prin
care se prelungeşte durata de funcţionare a liniilor) şi reparaţii curente care se efectuează în scopul
menţinerii în exploatare a liniilor.
9. STAȚII SI POSTURI DE TRANSFORMARE

9.1. Stații
Staţia electricǎ este o componentǎ a sistemului electroenergetic, formatǎ din instalaţiile şi
construcţiile anexe, în care se realizeazǎ cel puţin una dintre urmǎtoarele operaţii:
- modificarea parametrilor puterii electromagnetice ( tensiune, current , frecvenţǎ);
- conectarea electricǎ a douǎ sau mai multor generatoare de energie electricǎ;
- conectarea electricǎ a douǎ sau mai multor cǎi de current pentru alimentarea receptoarelor de
energie electricǎ.
Dupǎ funcţiile pe care le îndeplinesc staţiile electrice se clasificǎ în:
- staţii de conexiuni, în care se realizeazǎ transmiterea energiei electrice de pe un sistem de
circuite pe alt sistem de circuite cu aceiaşi tensiune şi aceiaşi fecvenţǎ ;
- staţii de transformare, în care se realizeazǎ transmiterea energiei electrice de pe un sistem de
circuite pe alt sistem de circuite cu aceiaşi fecvenţǎ, dar cu tensiuni diferite;
- staţii de conversie, în care se realizeazǎ electrice de pe un sistem de circuite pe alt sistem de
circuite cu tensiuni diferite şi frecvenţe diferite.Staţia de conversie este redresoare- dacǎ
energia electromagneticǎ de current alternativ se transformǎ în energie electromagneticǎ de
current continuu sau este invertoare- dacǎ energia electromagneticǎ de current continuu se
transformǎ în energie electromagneticǎ de current alternativ.
O staţie electricǎ cuprinde urmǎtoarele elemente:
1. Circuitele primare – cuprind maşinile şi aparatele prin care energia electricǎ se transmite de la
generator la consummator.Aparatele din circuitele primare pot fi de comutaţie ( întreruptoare,
separatoare), de mǎsurare ( transformatoare de mǎsurǎ pentru tensiune şi pentru current), de protecţie
contra supratensiunilor şi supracurenţilor.
2.Circuite secundare- cuprind aparate şi dispozitive care asigurǎ exploatarea circuitelor primare prin
efectuarea operaţiilor de comandǎ , semnalizare, mǎsurare, protecţie şi automatizare.
3.Servicii interne - cuprind instalaţiile de current alternativ ( iluminat, acţionǎri) , instalaţii de current
continuu ( circuite operative de protecţie, comandǎ, semnalizare, automatizare, telecomunicaţii) şi
instalaţia de aer comprimat pentru acţionarea aparatajului de comutaţie primarǎ.
4.Instalaţiile auxiliare - instalaţii de legare la pǎmânt , telecomunicaţiile, gospodǎria de ulei.
9.2. Transformatorul de curent

Transformatoarele de curent fac parte din categoria transformatoarelor de măsură şi îndeplinesc
următoarele funcţii în instalaţiile electroenergetice:
- reduc curenţii la valori convenabile alimentării aparatelor de măsurat, releelor de protecţie şi
dispozitivelor de automatizare: 5A sau 1A;
- izolează galvanic aparatele de măsură, releele de protecţie şi dispozitivele de automatizare faţă de
tensiunea înaltă din circuitele primare şi au secundarul legat la pământ, protejând personalul de
exploatare faţă de instalaţiile de înaltă tensiune;

79
- prin anumite scheme de conexiuni se pot depista anumite tipuri de defecte (de exemplu prin
conectarea în paralel a înfăşurărilor secundare ale transformatoarelor de curent de pe cele trei faze se
obţine componenta homopolară de curent care evidenţiază o punere la pământ a unei faze).
d
Tipuri constructive de transformatoare de curent : a – transformatoare de curent pentru instalaţii de
joasă şi medie tensiune; b – transformator 1200 A; c – transformator pentru reţele de înaltă tensiune
24 kV / 1200 A, d – tip cleşte
9.2.1. Mărimi caracteristice.
Transformatoarele de curent au următoarele mărimi caracteristice pe baza cărora sunt definite:

a). Tensiunea nominală. În ţara noastră se construiesc transformatoare de curent pentru: 10 KV, 20, 35,
110, 220, 400 KV.
b). Curentul nominal primar poate fi: 50, 100, 200, 300, 400, 500, 600, 800, 1000, 1250, 1500, ..., 6000
A.
c). Curentul nominal secundar. Acest parametru are valoarea standardizată de 5 A pentru tensiuni de
până la 110 KV inclusiv şi 1A pentru tensiuni nominale peste 110 KV.
d). Numărul înfăşurărilor secundare este de două, trei sau patru bobinate pe tot atâtea miezuri
magnetice individuale .
e). Raportul de transformare nominal este raportul curenţilor nominali din înfăşurarea primară şi
secundară şi este dat de relaţia:
In
nTCn =
in
Odată cu evidenţierea raportului de transformare se evidenţiază şi numărul înfăşurărilor secundare. De

exemplu CESU 220KV – 4x300/5 A sau CESU 220 KV – 300/5/5/5/5 A.
f). Eroarea de curent reprezintă eroarea de transformare a valorilor efective ale curenţilor primar şi
secundar, fiind dată de relaţia:
nTCn − nTC
I % = 100
nTCn
unde nTC este raportul real de transformare.
S = Z S in2 (VA)
Eroarea de curent admisă în condiţii nominale de funcţionare adică la sarcină nominală, până la
limita superioară a domeniului de măsurare poartă numele de clasă de precizie. Valorile standardizate
ale clasei de precizie sunt: 0,1; 0,2; 0,5; 1; 3; 5; 10.
g). Eroarea de unghi i care reprezintă defazajul dintre curentul primar şi curentul secundar, sensul
acestora fiind astfel ales încât acest unghi să fie nul pentru un transformator ideal; eroarea de unghi se
consideră pozitivă dacă vectorul curentului secundar este defazat înainte;

80
h). Coeficientul de saturaţie. Valoarea maximă a raportului I/In pentru care transformatorul respectă
limitele privind eroarea compusă se numeşte coeficient de saturaţie sau factor limită de precizie şi se
notează cu n:
I max
n= →  C   C max
In
Valorile normate ale coeficienţilor de saturaţie sunt: 5, 10, 15, 20 şi 30.

Transformatoarele de măsură pentru protecţie se realizează pentru n=10.....30 şi clase de precizie
5P sau 10P.
9.2.2. Sistemul de protecţie prin legături multiple la pământ şi la nulul artificial
Pentru a înţelege rolul legăturii la centura de împământare, se consideră mai întâi exemplul din
figura următoare, al unei distribuţii la care, neutrul fiecărui circuit este legat la pământ numai în postul
de transformare (şi nicăieri în altă parte) astfel că nu pot apare curenţi reziduali. Fiecare locuinţă are o
împământare, alta decât cea a distribuţiei sau la o priză de pământare, dar ambele sunt separate faţă
de neutrul sistemului.
Locuinţă Locuinţă
Post de
transformare
Transformator
trifazat
Linie principală de distribuţie

trei faze+neutru+pământare
Distribuţie cu neutrul legat la pământ în postul de transformare
În situaţia opusă, a unei distribuţii cu legături multiple la pământ. Neutrul este, la fel, legat la
pământ în postul de transformare, dar este legat şi în alte puncte, inclusiv la sfârşitul circuitului de
distribuţie. În cablul de distribuţie nu există conductor separat de legare la pământ. Fiecare locuinţă îşi
ia legătura la pământ de la acest conductor de neutru/pământare. Pământarea fiecărei locuinţe este
legată la orice structură conductoare interioară (cum ar fi, de exemplu, ţevile de apă şi de gaze), pentru
a crea o legătură echipotenţială.
Deoarece, în acest caz, neutrul este legat la pământ în mai multe puncte, se pot forma curenţi
reziduali care generează câmpuri electromagnetice.

81
Chiar dacă nu aveţi legături multiple la pământare este necesar să asiguraţi

legarea la priza de pământare a tuturor ţevilor metalice, dar în cazul existenţei
legăturilor multiple, cerinţele sunt mai restrictive.
În practică, multe circuite sunt iniţial de forma descrisă în primul caz şi apoi sunt transformate
ca în al doilea. Cablul de distribuţie are două conductoare separate pentru neutru şi pentru pământare,
însă cel pentru neutru este conectat la pământ în mai multe puncte. (Este posibilă depanarea acestor
circuite utilizând cabluri cu un singur conductor cu rol combinat, de neutru şi pământare, deşi, uneori,
conductorul de pământare nu este continuu pe întregul traseu al cablului). Locuinţele individuale pot
avea sau nu legături multiple la pământare.
Locuinţă
Post de
transformare Legătură la pământ
a ţevilor de apă etc. Legătură multiplă
de pământare
Transformator
trifazat
Linie principală de distribuţie Legături multiple ale

trei faze + neutru/pământare neutrului la pământ
Distribuţie cu legături multiple la pământ
Locuinţă Locuinţă
Post de
transformare
Transformator
trifazat
Distribuţie cu şi fără legături multiple la pământ ale locuinţelor
Mai există şi alte situaţii în care pot apare curenţi reziduali şi anume atunci când, datorită
sistemului de alimentare din mai multe posturi de transformare, se impune montarea unor cutii de
derivaţie. În mod normal, legătura la neutru se păstrează dar conexiunile fazelor trebuie realizate.

82
Astfel, curentul prin conductorul neutru se transmite de la o secţiune la cealaltă, provocând apariţia
curenţilor reziduali în ambele secţiuni ale distribuţiei (aceşti curenţi apar indiferent dacă în circuit
există legături multiple de pământare sau nu).
Locuinţă
Post de
transformare
Transformator spre următorul

trifazat post de
transformare
Cutie de
conexiune
Distribuţie cu cutie de conexiuni
Prezenţa legăturilor multiple la pământare este suficientă pentru apariţia curenţilor reziduali.
Dar efectul este considerabil diminuat dacă se recurge la un conductor neutru întrerupt.
Legăturile multiple la pământare au crescut numeric în reţelele de distribuţie de medie
tensiune şi numeroase ţări din Europa le folosesc în cazul liniilor subterane şi al reţelelor de
alimentare a consumatorilor casnici. Chiar dacă, din proiectare, multe locuinţe nu sunt prevăzute cu
legături multiple de protecţie la pământ, ele au totuşi astfel de legături realizate accidental.
9.2.3. Principalele defecte şi modul de recunoaştere a lor la transformatoarele de putere
Tipul defectului Modul de recunoaştere a Cauze posibile

defectului
Scurtcircuitarea locală Lucrează releul de gaze Îmbătrânirea lacului izolant al tolelor,
a tolelor de oţel deteriorarea tolelor
Funcţionează protecţiile: de Deteriorarea izolaţiei între spire datorită
gaze, diferenţială, maximală îmbătrânirii în urma uzurii normale sau a
Scurtcircuit între spire (dacă aceasta este instalată suprasarcinilor de durată sau a insuficientei
pe partea alimentării) răciri.
Descoperirea înfăşurărilor în urma coborârii
nivelului de ulei. Poziţia necorespunzătoare
a înfăşurărilor.
Funcţionează protecţia de Distrugerea capetelor de ieşire. Lipirea

Întreruperi în înfăşurări gaze din cauza arcului care interioară necorespunzătoare a
apare în punctul de conductorului. Topirea unei părţi din spire
întrerupere din cauza scurtcircuitului în înfăşurare.
Străpungerea Funcţionează protecţia de Defectarea izolaţiei principale datorită

(punerea la masă) gaze, iar la îmbătrânirii sau existenţei fisurilor; umezirea
transformatoarele cu neutrul uleiului. Scăderea nivelului de ulei din cuvă.
legat la pământ şi protecţia Umiditate şi murdărie în ulei. Supratensiuni
diferenţială care au condus la străpungerea izolaţiei.

83
Scurtcircuit între Funcţionează protecţiile: de Aceleaşi cauze ca în cazul precedent; în

înfăşurările fazelor. gaze, diferenţială şi plus: scurtcircuit la borne sau la comutatorul
maximală. Aruncarea de prize.
uleiului prin expandor
Topirea suprafeţelor Funcţionează protecţiile: de Defecte de montaj (apăsare insuficientă a

contactelor la gaze, diferenţială şi contactelor şi elasticitate insuficientă a
comutatoarele de maximală. resoartelor de presare).
ploturi Supraîncălziri datorită curenţilor de
scurtcircuit din zonă.
Defectarea izolaţiei Semnalizează protecţia de Deteriorarea izolaţiei buloanelor de

între tole. gaze, miros specific strângere, a izolaţiei între tole; deteriorarea
pătrunzător sau lipsa garniturilor la jug.
Repararea transformatoarelor se realizează numai după retragerea lor din exploatare, pa baza foii
de manevră, de către personalul de exploatare al staţiei sau postului respectiv. Procesul tehnologic
cuprinde următoarele faze:
▪ izolarea electrică a transformatorului de restul instalaţiei;
▪ desfacerea legăturilor electrice la borne;
▪ deplasarea transformatorului la atelierul de reparaţii;
▪ demontarea transformatorului;
▪ repararea părţilor componente defecte (miez, înfăşurări);
▪ remontarea transformatorului;
▪ încercări;
▪ reinstalarea transformatorului în boxă sau celulă;
▪ refacerea legăturilor la instalaţia electrică;
▪ ridicarea izolării;
▪ cuplarea la reţea prin executarea operaţiilor indicate în foaia de manevră.
1. Demontarea transformatorului.
Aceasta cuprinde operaţiile descrise pe scurt în cele ce urmează:
• Evacuarea uleiului parţial sau total într-un vas pregătit, curat şi uscat, prin
robinetul de golire de la partea inferioară.
• Deşurubarea şi desfacerea legăturilor electrice se va realiza începând cu
Capacul cuvei, apoi legăturile la izolatoarele de trecere. Dacă buloanele nu pot fi deşurubate din cauza
ruginii se ung cu petrol lampant. Se refac filetele defecte, iar piesele defecte se înlocuiesc cu altele noi.
• Demontarea subansamblurilor începe cu demontarea izolatoarelor, şi
continuă cu expandorul. Se demontează conservatorul de ulei prin detaşarea lui pe flanşa conductei de
ulei, apoi de piesele de care este fixat şi cu un cablu cu inele de ridicare se ridică de pe capacul cuvei.
Se fereşte de deteriorări sticla indicatorului de nivel de ulei. Releul de gaze şi termometrul cu rezistenţă
sau termosemnalizatorul sunt demontate imediat după evacuarea uleiului.
• Decuvarea reprezintă scoaterea părţii active din interiorul cuvei şi deasupra
Unei tăvi se aşează pe traverse de cale ferată. Acest proces se realizează lin, cu ajutorul macaralei.
• Demontarea părţii active începe cu prizele şi comutatorul de ploturi care vor
trebui în prealabil numerotate prin etichete. Se dezlipesc lipiturile cu lampa de lipit (cele cu cositor) şi cu
dalta şi ciocanul (cele realizate cu aliaj tare).
Se demontează grinzile jugului, se despachetează jugul superior, şi se depresează înfăşurările
deşurubându-se buloanele de presare. Se deşurubează buloanele de strângere a jugului superior şi
grinzile respective, se leagă cu funii grinzile şi se scot buloanele de strângere. Se ridică grinzile jugului
scoţându-le de pe tiranţii verticali. Se despachetează jugurile scoţând câte 2-3 tole simultan din două
părţi. Muncitorii vor aşeza lângă ei pe schelă tolele despachetate.
Pentru scoaterea înfăşurărilor se folosesc nişte gheare aşezate în cruce. Acestea se prind de
înfăşurarea respectivă şi cu ajutorul unei macarale se ridică cu o funie strict vertical, după care se
depozitează pe două grinzi pe pardoseală.
• Demontarea radiatoarelor se realizează dacă sunt detaşabile după
demontarea părţii active. Se închid robinetele, se deşurubează piuliţele flanşelor, se deplasează
radiatoarele de pe prezoane, se aşează pe podea.

84
2. Repararea miezului magnetic.

Se realizează un control minuţios al stării tolelor şi a izolaţiei lor. Izolaţia de lac defecte cade la
despachetare, iar cea din hârtie se sfărâmă. Dacă nu se constată urme de scurtcircuite locale, se reface
jugul superior şi se supune la încercări:
- măsurarea pierderilor în gol folosindu-se o înfăşurare de control, care să asigura magnetizarea
completă a miezului. Se alimentează la 380/220V şi se măsoară P´ 0 (pierderile în gol). Apoi se
scurtcircuitează tolele marginale ale miezului, pe suprafaţa exterioră cu un conductor şi se măsoară din
nou P´´0. Dacă starea izolaţiei este satisfăcătoare, trebuie ca:
P0 − P0
100  1...2%
P0
- măsurarea tensiunii tolele marginale şi pachetele miezului magnetic (fig. 3) înfăşurarea de control fiind
sub tensiune. Lipsa unei tensiuni între pachete indică o regiune în care există tola scurtcircuitate. Locul
de defect se stabileşte la demontarea pachetelor de tole.
V
Fig. 3 Schema de măsurare a tensiunii pe pachetele miezului magnetic.
Măsurarea rezistenţei în c.c. a izolaţiei între tolele diferitelor pachete, conform fig. 5. Fixându-se un
curent de 2-2,5 A, se determină rezistenţa diferitelor pachete cu relaţiile:
U1 U2 U3
R1 = ; R2 = ; R3 =
I I I
Rezistenţele trebuie să fie aproximativ egale, pentru pachetele simetrice. Se calculează apoi rezistenţa
specifică a izolaţiei între tolele fiecărui pachet cu relaţia:
R
0 = =50-60 Ω/cm2unde:
nF
R – rezistenţa măsurată;
F – aria tolei, cm2;
n – numărul de tole în pachet.
Dacă starea este necorespunzătoare se reface izolaţia.

85
Electrod de cupru cu suprafaţa de 100-150mm2

şi grosimea de 3-4mm, cu marginile ascuţite într-
o parte.
Rh
V E
A
Fig. 4 Schema de măsurare a rezistenţei în c.c. a pachetelor separate ale miezului.
3. Repararea înfăşurărilor.
Înfăşurările sunt cele mai afectate părţi ale transformatorului, fiind supuse la deteriorări ale
conductorului, desfaceri de pe bobină, contacte între spire, întreruperi, alterarea izolaţiei. Repararea
presupune :
- Scoaterea izolaţiei de pe conductor după care se îndreaptă cu un ciocan din lemn şi se şterg cu cârpe.
Dacă conductorul este ecruisat şi izolaţia se curăţă greu se recoc în cuptoare la 550-600°C. Dacă se
constată goluri, crăpături, ele se taie şi conductorul se lipeşte cu cleştele electric.
- Reizolarea conductorului se face manual sau cu maşini de izolat. Pentru izolare se utilizează hârtie
de cablu cu grosimea de 0,05 mm, iar la ultimul strat hârtie cu grosimea de 0,12mm. Productivitatea
izolării în cazul folosirii maşinilor este de 6-8 ori mai mare. În cazul izolării manuale, lucrătorul şterge
conductorul cu o cârpă curată, ia ruloul şi începe să izoleze aşezănd mai întâi primul strat. „jumătate
acoperit”, parcurgând tot tronsonul (distanţa între două tambure), iar apoi cel de-al doilea strat ş.a.m.d.
Este necesar să se aşeze izolaţia cât mai strâns, tot timpul netezind-o şi întinzând hârtia cu
mâna, astel încât să nu se formeze goluri. Când tronsonul este complet izolat acesta se înfăşoară pe
tambur, aşezănd strâns o spiră lângă alta.
- Rebobinarea înfăşurărilor în cazul bobinelor cilindrice în două straturi se execută pe şabloane sau
direct pe cilindrul de pertinax, care constituie izolaţia faţă de miezul transformatorului, în acest ultim caz
cilindrul fixându-se pe şablonul de bobinare. De prima spiră se fixează pana egalizatoare de carton
preşpan, prin bandajare cu bandă de bumbac. Se verifică calitatea izolaţiei în timpul bobinării,
refăcându-se cea deteriorată. Consolidarea spirelor se face cu fâşie de bandă groasă de bumbac, care
face o spiră peste prima spiră. După aşezarea primului strat de spire se aşează distanţoarele
longitudinale pentru realizarea canalelor de răcire.
- După bobinare urmează uscarea, presarea definitivă, impregnarea şi coacerea, operaţii care se
efectuează în cuptoare cu vid, speciale. Înainte de coborârea în cuvă se curăţă minuţios, se şterge cu
o cârpă uscată. Uscarea se realizează la temperatura de 100-120°C, timp de 6-12 ore. Apoi se scoate
se răceşte la 70°C, se presează până la dimensiunea dorită şi se impregnează cu lac într-o baie. Apoi
se introduce din nou în cuvă pentru coacere timp de 8 ore.
- Remontarea înfăşurărilor pe miezul magnetic se realizează după verificarea în prealabil a lor; se
realizează cu ajutorul macaralei, cea de joasă să fie montată imediat lângă coloană şi cea de înaltă la
exterior.
4. Remontarea transformatorului.
După asamblarea părţii active sunt pregătite pentru montare cuva, conservatorul, expandorul,
radiatoarele, capacul, bornele, comutatorul, instrumentele de măsură, robinetele etc.
Asamblarea constă în:
-montarea conservatorului şi expandorului;
-instalarea garniturilor de etanşare;
-montarea radiatoarelor, robinetelor, roţilor;
-ridicarea părţii active şi coborârea ei în cuvă;
-instalarea capacului;
-umplerea transformatorului cu ulei şi verificarea etanşeităţii garniturilor;
-vopsirea exterioară a transformatorului

86
BIBLILOGRAFIE
www.tvet.ro – Auxiliare curriculare;
www.regielive.ro – Cursuri;

87

Suport de Curs Electrician 2022

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport de Curs Electrician 2022

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

Electrician exploatare retele

Ing. Sergiu Sabǎu

1. PRODUCEREA ENERGIEI ELECTRICE ................................................................... 4

6. TEHNOLOGIE GENERALA ELECTROTEHNICA ................................................ 29

6.5.5. Măsurarea rezistenţei electrice .................................................................................................. 47

7. REȚELE ELECTRICE .................................................................................................. 51

© Ing. Sergiu Sabau [Curs electrician]

1. PRODUCEREA ENERGIEI ELECTRICE

Schema de principiu a unei alimentări izolate cu energie electrică

1.2. Sarcina electrică

© Ing. Sergiu Sabau [Curs electrician]

1coulomb = 1amper (A) x 1secundă (s)

Corpul pe care sarcina ramane localizata in regiunea in care a aparut, se

Conductori: metalele, solutii ale unor acizi, baze, saruri

1.3. Mărimi fizice

Trecerea de la electrostatică la electrocinetică se face cu un circuit format dintr-un condensator

© Ing. Sergiu Sabau [Curs electrician]

1.4. Curentul electric în conductori metalici

O imagine simplificată a acestor procese este prezentată în fig. 3.

1.5. Circuit electric

Reprezentarea convenţională a surselor electromotoare este dată în figura 6

© Ing. Sergiu Sabau [Curs electrician]

1.6. Intensitatea curentului electric

Unitatea de măsură a intensităţii este amperul, notat A.

1.7. Tensiunea electrică

© Ing. Sergiu Sabau [Curs electrician]

În regim electrocinetic nestaţionar cele două tensiuni sunt diferite,

Ca şi tensiunea electromotoare, prezentată în paragraful anterior, tensiunea electrică este o

Tensiunea electrică se exprimă în volt; simbolul unităţii este V

© Ing. Sergiu Sabau [Curs electrician]

• pierderea de putere şi energie. În regim electrocinetic se produce o degajare de căldură.

© Ing. Sergiu Sabau [Curs electrician]

• rezistenţă iniţială, r0 , definită ca rezistenţa în poziţia iniţială a contactului mobil;

Caracterizarea rezistoarelor neliniare se face prin rezistenţa statică corespunzătoare punctului de

© Ing. Sergiu Sabau [Curs electrician]

Conexiunii paralel i se poate defini divizorul de curent

Formule utilizate în electrocinetică

© Ing. Sergiu Sabau [Curs electrician]

2. SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ LA

Pentru a înţelege fenomenul electric, reamintim câteva noţiuni elementare:

Curentul electric prezintă următoarele pericole:

© Ing. Sergiu Sabau [Curs electrician]

Factorii de care depinde electrocutarea sunt:

© Ing. Sergiu Sabau [Curs electrician]

f) Instruirea oamenilor. Legislaţia impune obligativitatea instructajului şi stabileşte metodologia

2.2. Alegerea metodelor de protecţie împotriva electrocutărilor

2.3. Primul ajutor în caz de electrocutare.

© Ing. Sergiu Sabau [Curs electrician]

2.4. Măsuri de protecţia muncii la utilizarea instalaţiilor şi echipamentelor

© Ing. Sergiu Sabau [Curs electrician]

• Folosirea mijloacelor individuale de protecţie şi mijloacelor de avertizare. Mijloacele de protecţie

la care trebuie înlăturat pericolul de electrocutare. În cazul unui defect, intensitatea

▪ carcasele şi postamentele utilajelor, maşinilor şi ale aparatelor electrice,

▪ scheletele metalice care susţin instalaţiile electrice de distribuţie,

© Ing. Sergiu Sabau [Curs electrician]

▪ carcasele tablourilor de distribuţie şi ale tablourilor de comandă,

▪ corpurile manşoanelor de calibru şi mantalele electrice ale cablurilor,

▪ conductoarele de protecţie ale liniilor electrice de transport etc.

Protectia diferenţială din tablourile de alimentare nu poate înlocui protecţia prin

▪ este costisitor (cantităţi mari de materiale şi manoperă);

Sistemul prezintă o serie de avantaje:

© Ing. Sergiu Sabau [Curs electrician]