Cred intru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul,

Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor.

Si intru Unul Domn Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Unul-Nascut, Carele din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii.
Lumina din Lumina,
Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, iara nu facut;
Cel de o fiinta cu Tatal, prin Carele toate s-au facut;
Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire
S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara,
Si S-a facut om;
Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat si a patimit si S-a ingropat;
Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi;
Si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui;
Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii,
A caruia imparatie nu va avea sfarsit.
Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata Facatorul,
Carele de la Tatal purcede, Cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit,
Carele a grait prin prooroci.
Intru Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica;
Marturisesc Un Botez, spre iertarea pacatelor;
Astept invierea mortilor;
Si viata veacului ce va sa vie.
Amin!

Crezul nu este rugăciune ci o mărturisire de credinţă,

sau mai este numit Simbolul Credinţei Niceo-
Constantinopolitan. Da, el face parte din Sfânta Tradiţie
a Bisericii Ortodoxe şi spre deosebire de alte tradiţii, nu
contrazice învăţătura Sfintelor Scripturi ci este o sinteză,
un rezumat al doctrinelor de bază ale credinţei creştine
aşa cum au fost lăsate în cărţile canonice (inspirate de
Duhul Sfânt) ale Vechiului şi Noului Testament.

Originea mărturisirilor de credinţă

În primele secole, când au început să ia amploare
multele erezii, bisericile locale au început să aplice o
metodă de învăţare şi verificare a credinţei. Când
cineva încheia legământ cu Domnul Isus Hristos, după
aceasta urma o perioadă de catehizare, adică o
perioadă când învăţa doctrinele de bază ale credinţei
creştine. Toate aceste învăţături erau formulate într-o
mărturisire de credinţă care era învăţată pe dinafară
de creştinul nou convertit şi în ziua botezului el făcea
această mărturisire a credinţei în faţa martorilor după
aceea fiind botezat. Au fost foarte multe astfel de
mărturisiri de credinţă şi ele au variat ca şi volum şi
conţinut. De altfel şi ereticii, la fel, formulau şi ei
mărturisiri de credinţă pe care le răspândeau.

Primul Sinod Ecumenic (Nicea, 325)

Împăratul Constantin cel Mare a convocat primul sinod
ecumenic la Nicea. Acolo s-au adoptat 20 de hotărâri,
printre care şi Crezul de la Nicea. Principalul motiv
pentru convocarea sinodului a fost erezia ariană. Arius,
un preot din Alexandria, susținea că Isus Hristos a fost
creat de Dumnezeu, negând astfel divinitatea lui Hristos.
Arius zicea că dacă Isus a fost născut, atunci a existat o
vreme în care El nu a existat; iar dacă El a devenit
Dumnezeu, atunci a existat o vreme în care El nu a fost
Dumnezeu. Intenția inițială a lui Arius era să răspundă
erezia sabelianismului, prin care se făcea confuzie între
persoanele Sfintei Treimi.

Unii episcopi l-au urmat pe Arius, iar Biserica Apostolică (

a nu fi confundată cu Biserica Ortodoxă sau Biserica
Catolică de azi) a intrat în prima si poate cea mai
profundă criză doctrinară. Până atunci, cum am scris,
mărturisirile de credință făceau parte din Crezul recitat
de candidații la botez. Un Crez pentru botez,
reprezentând arianismul, a fost prezentat sinodului de la
Nicea de către Eusebiu din Nicomedia şi a fost respins
imediat. În cele din urmă a fost acceptat un alt Crez,
reprezentând Crezul de la Ierusalim, având inclus
termenul foarte important „homoousis”, însemnând „de
aceeași ființă” (de aceeași esență). Astfel s-a adoptat
ca dreaptă şi conform Sfintelor Scripturi afirmația că Isus
este „de aceeași ființă” cu Tatăl. Acest Crez este
cunoscut ca fiind Crezul de la Nicea si este următorul:
Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, făcătorul
cerului si al pământului, al tuturor văzutelor si
nevăzutelor. Si într-unul Domn Isus Hristos, Fiul lui
Dumnezeu unul născut, care s-a născut din Tatăl mai
înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu
adevărat din Dumnezeu adevărat; născut, nu făcut, cel
de-o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut. Care
pentru noi oamenii si pentru a noastră mântuire s-a
pogorât din ceruri si s-a făcut om, de la Duhul Sfânt si
din Maria Fecioara, si s-a făcut om. Si s-a răstignit pentru
noi în timpul lui Pilat din Pont, a pătimit si s-a îngropat si
a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi s-a suit la ceruri si
sade de-a dreapta Tatălui. Si iarăși va să vină cu slavă,
să judece viii si morții, a cărui Împărăție nu va avea
sfârșit.
La sinodul de la Nicea au participat 318 episcopi şi s-au
mai luat şi alte hotărâri pentru Biserică.

Al doilea sinod ecumenic (Constantinopol, 381)

Al doilea sinod ecumenic a fost convocat în 381 la
Constantinopol de împăratul Teodosie I şi au participat
150 de episcopi. Intenţia lui Teodosie în convocarea
sinodului a fost înlăturarea completă a ereziei lui Arius,
condamnarea învăţăturilor lui Macedonie si a lui
Apolinarie şi formularea învăţăturii despre unitatea
Sfintei Treimi si deplina umanitate a lui Hristos.

Macedonie învăța că Sfântul Duh nu este o persoană

(„hypostasis”), ci o simplă putere („dynamos”) a lui
Dumnezeu, afirmând deci că Duhul Sfânt este inferior
Tatălui si Fiului. Episcopii adunaţi la sinod au condamnat
învățătura lui Macedonie si au formulat învățătura
despre Sfânta Treime care este în deplin acord cu
Sfintele Scripturi şi conform căreia există „un Dumnezeu
în trei ipostasuri”, iar Duhul Sfânt este Dumnezeu, egal şi
de aceeaşi fiinţă cu Tatăl si cu Fiul, . Aceasta este baza
învățăturii creștine.

Crezul adoptat la consiliul de la Nicea a fost completat

cu cinci propoziții care stabileau învățătura despre
Sfântul Duh, despre Biserică, Taine, învierea morților si
viaţa de după mormânt:

Si [cred] întru Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul,

care din Tatăl purcede, care împreună cu Tatăl si Fiul
este închinat si slăvit, care a grăit prin prooroci. Într-una
sfântă, sobornicească si apostolească Biserică,
Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor, Aștept
învierea morților si viața veacului ce va să vină. Amin.
De atunci această mărturisire de credinţă este
cunoscută sub numele de Crezul Niceo-
Constantinopolitan, sau Simbolul Credinței.

Despre una, sfântă, sobornicească şi

apostolească Biserică
Este foarte important pentru orişicine să ştie că
formularea “sobornicească” din această mărturisire de
credinţă se referă doar la primele două soboare şi la
hotărârile lor. Să nu creadă cineva că dacă un om
subsemnează şi mărturiseşte Crezul Niceo-
Constantinopolitan va subsemna şi va mărturisi şi
celelalte hotărâri sau canoane ale soboarelor care au
urmat sau alte părţi ale aşa numitei Tradiţii Sfinte care
vin în contradicţie cu doctrinele Sfintelor Scripturi.