Iisus Hristos, icoana lui Dumnezeu

celui nevăzut
Pr. prof. dr. Ioan Sauca, Data: 05 Mar, 2014
Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei) (Ioan 1, 43-51)
În vremea aceea a vrut Iisus să plece în Galileea şi a găsit
pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi! Iar Filip era din
Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. Filip a găsit
pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au
scris Moise în Lege şi prorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din
Nazaret. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva
bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi. Iisus a văzut pe Natanael
venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat,
israelit în care nu este vicleşug. Natanael I-a spus: De
unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte ca
Filip să te cheme, te-am văzut când erai sub smochin.
Răspuns-a Natanael: Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu
eşti Împăratul lui Israel! Iar Iisus i-a zis: Pentru că ţi-am
spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât
acestea vei vedea. Şi a grăit: Adevărat, adevărat zic vouă,
că de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii
lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul
Omului.
Prima Duminică din Postul Sfintelor Paşti este numită şi
Duminica Ortodoxiei. Din punct de vedere istoric,
această duminică rememorează importantul eveniment
din anul 843, când a avut loc triumful celor care au
apărat prezenţa icoanelor în Biserică şi cinstirea lor
împotriva celor care li se opuneau. Din punct de vedere
teologic şi duhovnicesc, textul Evangheliei fixat de
Page 1 of 6
Biserică să se citească în această zi evidenţiază bazele
esenţiale ale credinţei ortodoxe şi arată care este
finalitatea ei, din perspectiva urcuşului spre Înviere din
timpul Postului Păresimilor.
Natanael a văzut ceea ce Filip nu văzuse
Textul Sfintei Evanghelii relatează chemarea la apostolat
a lui Filip, care, la rândul său, aduce la Mântuitorul
Hristos pe Natanael. Ambii erau din Betsaida, cetatea lui
Petru şi Andrei, iar chemarea lor la apostolat are loc în
condiţii similare.
Filip îl invită pe Natanael să-L urmeze pe Hristos
zicându-i: „Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise
în Lege şi prorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret“.
Deşi făcea referire la Moise şi profeţi, Filip Îl percepea pe
Iisus ca pe „fiul lui Iosif din Nazaret“. Percepţie
pragmatică, istorică, pur trupească. Intrigat, Natanael
răspunde din perspectiva consideraţiei iudeului faţă de
cei din Galileea neamurilor: „Din Nazaret poate fi ceva
bun?“ Iar Filip îi răspunde invitându-l la o experienţă
pragmatică: „Vino şi vezi“. Întâlnirea lui Natanael cu
Mântuitorul Hristos, ve-derea Lui şi scurta întrevedere i-
au schimbat viaţa şi l-au determinat să-L urmeze.
Natanael face, cu acest prilej, marea afirmaţie precum
Sfântul Petru, mai târziu: „Rabbi, Tu eşti Fiul lui
Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel“. Natanael a
văzut ceea ce Filip nu văzuse. El avea în faţa sa un trup,
dar vedea în şi prin acesta pe Fiul lui Dumnezeu. Privea
un trup şi vedea pe Dumnezeu. Vorbea cu un om, dar
simţea şi ştia că vorbea cu Dumnezeu.

Page 2 of 6
Or, aceasta este afirmaţia fundamentală pe care se
clădeşte şi se sprijină credinţa cea adevărată a Bisericii,
Ortodoxia. Pe mărturisirea lui Hristos, Fiul lui
Dumnezeu care S-a întrupat pentru mântuirea noastră.
Sfântul Apostol Pavel va spune că taina dreptei credinţe
constă tocmai în faptul că „Dumnezeu S-a arătat în
trup“ (efanerothy) (I Timotei 3, 16). Pe astfel de
considerente, tot Sfântul Apostol Pavel Îl va numi pe
Hristos „icoana (eikon) lui Dumnezeu celui nevăzut, mai
întâi născut decât toată făptura“ (Coloseni 1, 15).
Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel Întrupat devine astfel
icoană, chip şi imagine ale lui Dumnezeu celui nevăzut.
Prin El, prin Trupul Său, se vede plinătatea dumnezeirii.
Ceea ce nu se putea reprezenta sau vedea înainte de
întrupare se poate vedea acum. Dumnezeu cel nevăzut
se arată, taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută
se descoperă acum (cf. Romani 16, 25, troparul Învierii
glas 4).
Icoana arată vocaţia omului
Sinoadele ecumenice care au formulat credinţa cea
adevărată a Bisericii lui Hristos se concentrează de fapt
asupra definirii relaţiei lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu
cel Întrupat cu Tatăl şi cu Duhul în relaţiile intertrinitare
şi a relaţiei dintre naturile Sale, divină şi umană, în
unicitatea fiinţei Sale. Afirmarea deofiinţimii Fiului cu
Tatăl şi cu Duhul era crucială pentru evidenţierea
dumnezeirii Lui, insistenţa pe afirmarea realităţii
întrupării şi a trupului împreună cu toate aspectele sale
în afară de păcat era iarăşi esenţială pentru păstrarea
integrităţii umane.

Page 3 of 6
Cel de-al şaptelea sinod ecumenic care confirmă
cinstirea icoanelor reprezintă aşadar o sinteză a
învăţăturii de credinţă formulate de sinoadele anterioare
şi trăită dintotdeauna în Biserica lui Hristos de
pretutindeni. Teologia icoanei sintetizează teologia
întrupării şi a iconomiei lui Dumnezeu prin Hristos în
Duhul Sfânt pentru mântuirea oamenilor. Teologia
icoanei arată că prin întrupare Fiul lui Dumnezeu a
asumat creaţia sa pentru a o izbăvi şi elibera din
consecinţele păcatului.
Ultimul verset din Evanghelia zilei redă concluzia
Mântuitorului Hristos la întâlnirea şi scurta convorbire
cu Natanael: „Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de
acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui
Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul
Omului“. Acest verset arată direcţia şi destinaţia finală a
trupului asumat de şi în Hristos. Trupul pământesc se
uneşte şi intră în comuniune cu cerul; îngerii urcă şi se
coboară asupra lui. Se vede deja o prevestire a Învierii.
Icoana prin natura ei sintetizează şi exprimă un adevăr
real şi istoric, dar în acelaşi timp eshatologic. Icoana este
mai ales o fereastră către cer, spre Împărăţia lui
Dumnezeu şi arată care este vocaţia omului şi a creaţiei
din perspectiva Împărăţiei. Carnea şi sângele nu pot să
moştenească Împărăţia lui Dumnezeu în starea lor
firească, dar trupul transfigurat şi pătruns de harul
Duhului Sfânt este destinat să moştenească Împărăţia
cerurilor (1 Corinteni 15, 50, 53).
Pentru că omul mântuit devine moştean al Împărăţiei
doar împreună cu trupul său înviat întru nestricăciune.
Page 4 of 6
Iar eliberarea din robie şi mântuirea trupului atrag după
sine şi eliberarea, şi mântuirea întregii creaţii, relaţia
dintre om şi creaţie rămânând una strânsă şi
interdependentă (Romani 8, 21; Apocalipsa 21, 1).
Ortodoxia - echilibru şi frumuseţe prin icoană
Duminica Ortodoxiei sau duminica dedicată cinstirii
icoanelor are o importanţă covârşitoare şi pentru
spiritualitatea creştină, a trăirii în Hristos.
Icoana ne aminteşte că Dumnezeu S-a întrupat, a
asumat toate cele ale noastre în afară de păcat. Prin
trupul asumat a lucrat mântuirea noastră. Prin Cruce şi
Înviere ne-a eliberat, ne-a izbăvit şi ne-a mântuit, iar
prin Înălţarea Sa la ceruri cu trupul înviat şi pătruns de
Duhul a stat de-a dreapta Tatălui şi ne-a pregătit şi
nouă calea spre Împărăţia lui Dumnezeu.
Teologia icoanei ca sinteză a întregii învăţături de
credinţă dă Ortodoxiei frumuseţe şi echilibru. O ajută să
se exprime şi să se manifeste ca teologie a bucuriei şi a
speranţei. O apără de orice fel de exagerări pietist
iconoclaste, de negare a lumii, a trupului, a bucuriilor
vieţii. O apără de deraparea spre spiritualităţi depresive
şi deprimante.
Teologia icoanei orientată spre marea sărbătoare a
Învierii dă sens întregii noastre căutări şi strădanii de
trăire în şi cu Hristos.

Page 5 of 6
Page 6 of 6