ORASELE MEDIEVALE ALE

ROMANIEI

BISTRITA
 Bistrița este situată într-o depresiune largă,
înconjurată de dealuri cu culmi domoale și de înălțimi
ce domină peisajul, străbătută de cursul văii Bistriței
de la care și-a luat și numele, așezarea s-a închegat
și s-a dezvoltat ca urmare a faptului că în regiunea din
colțul de nord-est a Transilvaniei, intrată la începutul
evului mediu între posesiunile regale, fundus regius,
au fost instalați flamanzi, valoni, saxoni, bavarezi,
care vor fi cunoscuți ulterior sub numele generic
de sași, înzestrați cu o serie de drepturi și libertăți
care le-au conferit un statut social și economic
privilegiat, proces care s-a petrecut după mijlocul
secolului al XII-lea. Prima mențiune a localității
datează din anul 1241 când codicele mănăstirii
Echternach menționează între așezările distruse de
către mongoli și „oppidum Nosa” numele dat de către
coloniști așezării întemeiate pe malul râului Bistrița.
Ulterior s-a generalizat numele preluat de la localnici,
Bistrița (Bistritz, Bezterce, Bystriche).
Invazia mongolă din 1241 - 1242 a distrus în
mare parte regatul ungar. Deși sașii au făcut tot ce au
putut pentru a rezista, multe așezări ale lor au fost
distruse. Înaintea invaziei multe orașe transilvănene
au fost fortificate și erau dezvoltate economic. Multe
erau apărate de către Kirchenburgen - biserici
fortificate cu ziduri masive. Expanisunea rapidă a
orașelor populate de sași a dat Transilvaniei numele
german de Siebenbürgen și Septem Castra în latină,
făcându-se referire la șapte din orașele
fortificate:Bistrița, Sibiu, Cluj, Brașov, Mediaș, Sebeș,
Sighișoara. Nu se știe cu exactitate care din cele
șapte localități săsești a stat la originea denumirii
Siebenbürgen, ("Șapte Cetăți"), existând azi opinii
diferite asupra statutului pe care l-au ocupat așezările
săsești care au alcătuit inițial numele.

SIBIU
 Sibiu (în germană Hermannstadt,
în maghiară Nagyszeben, în latină Cibinium), a
reprezentat și reprezintă unul dintre cele mai
importante și înfloritoare orașe din Transilvania, fiind
unul dintre principalele centre ale
coloniștilor sași stabiliți în zonă. Orașul a fost capitală
a Transilvaniei între anii 1692-1791 și 1849-1865. A
cunoscut în ultimii ani o renaștere economică și
culturală semnificativă. Sibiul este în prezent unul
dintre orașele cu cel mai mare nivel de investiții
străine din România. În anul 2007 a fost Capitala
Culturală Europeană, împreună cu orașul Luxemburg.
În zona actualului cartier Gușterița se presupune
că ar fi existat castrul roman Cedonia.
Primele așezări în zona Sibiului ar fi fost castrul
roman din zona Gusterita și o așezare de origine
slavă. Orașul a fost înființat după mijlocul secolului al
XII-lea de coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela.
Prima mențiune a cetății a fost făcută în data de 20
decembrie 1191 sub numele Cibinium într-un
document ecleziastic emis de papa Celestin al III-lea,
care a recunoscut la rugămintea regelui Béla al III-
lea existența Prepoziturii Sibiului (praepositura
Cibiniensis), scoasă de sub jurisdicția Episcopiei
Transilvaniei.[5] Prima atestare documentară în
forma Hermannstadt datează din anul 1366, dar
există și o mențiune mai veche a numelui Villa
Hermanni (1223). În anul 1241 a fost atacat, cucerit și
parțial distrus în marea invazie mongolă.
În secolul al XIV-lea Sibiul a devenit un mare
centru de comerț și timp de secole a fost cea mai
importantă cetate germană din Transilvania.
Meșteșugarii din oraș erau organizați în bresle, în
1376 fiind cunoscute un număr de 19 bresle.
În anul 1366 Sibiul a fost declarat "oraș".
Aici a fost publicat, în anul 1544, Catehismul
Luteran, prima carte tipărită în limba română.
Din 1692, odată cu creșterea influenței austriece,
Sibiul devine sediul guvernului Transilvaniei. Aceasta
este o perioadă înfloritoare a orașului, cele mai
reprezentative construcții din această perioadă
fiind Palatul Brukenthal și Biserica romano-catolică
„Sfânta Treime”.
În anul 1717 a fost înființată prima fabrică de
bere de pe actualul teritoriu al României.[6]
În anul 1784 apare la Sibiu primul ziar din
Transilvania, numit Siebenbürger Zeitung.
În 1788 Martin Hochmeister deschide primul teatru de
pe teritoriul actual al României (în prezent Sala
Thalia a Filarmonicii de Stat).
În 1872 se construiește prima linie de cale
ferată din Transilvania, calea ferată Sibiu–Copșa
Mică, iar în 1897 calea ferată Sibiu–Vințu de Jos. În
același an Sibiul a fost electrificat, prin racordarea la
centrala hidroelectrică de la Sadu, pe baza
documentațiilor întocmite de Oskar von Miller. Tot în
această perioadă Sibiul este sediul asociației ASTRA
și un oraș important al comunității românești. În
anul 1905 a fost dat în folosință tramvaiul sibian, care
a funcționat până la desființarea sa în anul 1970.
Ca urmare a celui de-al Doilea Război
Mondial și a perioadei comuniste populația săsească
s-a diminuat considerabil prin deportări în Siberia și
mai târziu prin emigrarea masivă în Germania.
Odată cu instaurarea regimului comunist în
România a avut loc marginalizarea membrilor Cercului
Literar de la Sibiu, aflat pe direcția inaugurată de Titu
Maiorescu în cultura română.

SIGHISOARA

Sighișoara (în dialectul săsesc Schäsbrich,
Šesburχ, în germană Schäßburg,
în maghiară Segesvár, în latină Saxoburgum /
Castrum Sex), Centrul istoric a fost inclus pe Lista
monumentelor istorice din județul Mureș, având codul
de clasificare MS-II-s-A-15806. De asemenea, centrul
istoric este inclus în patrimoniul mondial UNESCO.
Undeva lângă Sighișoara se găsea postul de
pază militară romană Sandava. Localitatea a fost
întemeiată de coloniștii germani (de fapt, franconi din
regiunea Rinului de nord), care fuseseră invitați să se
așeze în Transilvania de către regele Ungariei Géza
al II-lea pentru a apăra granițele de est. În această
perioadă istorică oamenii de etnie germană au fost
denumiți saxoni, dar coloniștii germani adevărați,
cunoscuți ca "sașii din Transilvania", nu au nici o
legătură cu saxonii din nord-estul sau sud-
estul Germaniei. Acești coloniști primesc în
folosință fundus regius (pământ crăiesc) și se bucură
de drepturi și privilegii deosebite. [4]
Cronicarul sighișorean Georg Krauss (sau
Georgius Krauss, sau Georg Kraus) (1607-1679)
menționează că în anul 1191 locul unde acum se află
Sighișoara era locuit[5], dar prima atestare
documentară a așezării este din anul 1280 sub
numele de Castrum Sex. În anul 1298 este
menționată denumirea germană Schespurch (mai
târziu "Schäßburg"). Localitatea este menționată în
anul 1367 ca „civitas” (oraș). Numele românesc al
orașului este atestat în scris din anul 1435. Forma
„Sighișoara” a pătruns în română pe filieră maghiară,
fiind o adaptare a numelui „Segesvár”.
În decursul anilor, cetatea Sighișoara nu a fost
scutită de vicisitudini, prima fiind marea
năvălire tătară din 1241, pe când cetatea încă nu era
fortificată. Construcția zidului cetății, care are o
lungime de 950 m, a început în 1350. Înălțimea inițială
a fost de 4 m, dar în secolul al XV-lea a fost înălțat cu
încă 3-4 m. A avut 14 turnuri (care aparțineau fiecare
câte unei bresle) și 4 bastioane. În prezent mai există
9 turnuri și trei bastioane, dintre care cel mai
reprezentativ este Turnul cu Ceas (Turnul Orelor).
Între anii 1431 și 1435, Vlad Dracul a stat la
Sighișoara, așteptând momentul prielnic de a urca pe
tronul Țării Românești. Totodată stăpânea aceste
regiuni în numele lui Sigismund de Luxemburg, regele
Ungariei. Se pare că în această perioadă (în 1431) s-
a născut la Sighișoara Vlad Țepeș.
În anul 1514, când războiul țărănesc a lui Gheorghe
Doja, se răspândește în aproape întreaga
Transilvanie, țăranii din jurul Sighișoarei se strâng în
jurul unui anumit Ioan Secuiul (nume românizat).[6]

În anul 1600 cetatea este atacată de trupele

conduse de Mihai Viteazul și mai târziu este atacată și
prădată de trupele conduse de generalul Basta, dar
oamenii scapă cu viață din cauza plății unei
răscumpărări de 50.000 de florini, „bani împrumutați”,
cum menționează cronicarul Krauss. Mai târziu, în
anul 1603 cetatea este atacată de Moise Székely cu
trupele turcești, în anul 1605 este atacată de trupele
condusă de Ștefan Bocskai și în anul 1662 este
atacată de trupele conduse de Ioan Kemény. În
Sighișoara este ales principe al
Transilvaniei Gheorghe Rákóczi I în anul 1630 (1
decembrie), Francisc Rhédei în anul 1657 (2
noiembrie) și Acațiu Barcsay în anul 1658 (7
octombrie).
În anul 1646, 2.000 de locuitori mor din cauza ciumei,
iar în 1709 numărul victimelor este de 4.000.[7]. În
anul 1676 orașul este aproape distrus de un puternic
incendiu (624 de case, 7 turnuri de aparare, Biserica
Manastirii,). În anul 1788 este din nou conflagrație.
Între 1703-1711, are loc mișcarea anti-
habsburgică din Ungaria și Transilvania. Curuții (anti-
habsburgicii) - conduși în regiunea Târnavelor de
Vasile Neagu și Bucur Câmpeanu - au atacat cetatea
Sighișoara care era văzută ca fiind de partea
lobonților (apărătorii imperiului habsburgic). După
lupte grele, curuții își dau seama că nu pot ocupa
cetatea, și se retrag.
În anul 1849 orașul este ocupat de trupele conduse
de generarul Forró și mai târziu din nou este ocupat
de trupele conduse de Józef Bem.