Viena - istoria medievală, premodernă și modernă

1. Istoria Antică:

La fel ca multe alte orașe din Europa continentală, Viena își are originea în epoca romană
antică. În secolul I d.Hr., romanii au înființat o tabără militară, numită Vindobona, care făcea
parte din numărul mare de instalații similare de-a lungul frontierei Limes. Tabăra era situată în
ceea ce este astăzi centrul orașului. Traseul zidului se reflectă, până în ziua de azi, într-o serie de
străzi foarte impresionante din centrul orașului. Începând cu secolul al III-lea, există dovezi ale
existenței unei așezări civile în sud-est, puțin în afara taberei. Cu toate acestea, se cunosc mult
mai puține lucruri despre aspectul și clădirile sale decât despre tabără. Niciuna dintre aceste
facilități de pe locul actualului oraș nu a avut vreo importanță în cadrul "peisajului urban" antic
al Austriei.
Sfârșitul secolului al IV-lea și secolul al V-lea au început să vadă declinul dramatic nu
numai al Imperiului Roman în general, ci și al Vindobonei în special. Dovezile arheologice oferă
informații despre un incendiu devastator în zona de depozitare la începutul secolului al V-lea.

Fig. 1. Castrul roman Vindobona de pe malul Dunării

Fig. 2. Poziționarea Castrului în Viena de astăzi

1
 2. Istoria medievală:

După ce amenințarea maghiară a fost eliminată, în urma bătăliei de la Lechfeld din 955,
și după ce fondarea Austriei ca marcă sub conducerea dinastiei Babenberg (976) a dat naștere
unui "protostat", au fost puse bazele unei creșteri generale a numărului de așezări în țara nou
formată. Efectele nu au devenit pe deplin palpabile pentru Viena. Orașul a continuat să se afle
practic la granița maghiară până în secolul al XII-lea, până când suveranii austrieci din dinastia
Babenberg și-au consolidat definitiv poziția. Până în prima jumătate a secolului al XII-lea,
centrul puterii Babenberg se afla la vest de Viena. În jurul anului 1150, margravii austrieci, care
la acea vreme erau și duci de Bavaria, și-au transferat reședința la Viena, iar în anul 1156, marca
a fost adusă la rankul de ducat în cadrul Imperiului Romano-German. Aceștia au fondat cea mai
veche mănăstire din Viena, Sankt Maria zu den Schotten (Sfânta Maria a Scoției). Acest contact
(acum) direct cu suveranii a contribuit puternic la dezvoltarea Vienei într-un adevărat oraș. Este
interesant de subliniat faptul că Viena nu a fost "fondată" de un domn, dar că, pe de altă parte,
rolul suveranului a fost unul semnificativ. Modelul după care a stat la baza dezvoltării Vienei în
acea perioadă a fost orașul Ratisbon (Regensburg), capitala Bavariei, pe care l-a depășit în
câțiva zeci de ani.

Foto. 1 Mănăstirea Sf. Maria a Scoției (Abația Scoțiană)

Limita oricărui oraș medieval era reprezentată de zidul care îl înconjura. Zidul orașului
Viena a fost construit în jurul anului 1200. Comunitatea vieneză a primit primul său privilegiu în
1221. Viena a fost numită unul dintre principalele orașe ale imperiului romano-german. La acea
vreme, la începutul secolului al XIII-lea, Viena era deja parte integrantă a unei rețele extinse de
relații comerciale. Această rețea folosea ruta Dunării și era beneficiara unor contacte intense cu
Veneția. O modernizare majoră a venit odată cu acordarea așa-numitului "Stapelrecht" (dreptul
de piață). În temeiul acestui privilegiu, comercianții nerezidenți trebuiau să își expună mărfurile
spre vânzare în oraș. Acest lucru le-a oferit vienezilor oportunitatea foarte profitabilă de a
acționa ca intermediari. Extinderea și dezvoltarea orașului se reflectă în special în splendoarea și
numărul tot mai mare de biserici, deși bazele acestora fuseseră puse încă de către familia
Babenberg. La acea vreme se construia din ce în ce mai mult chiar și în zona suburbană, în afara
zidurilor, iar dezvoltarea s-a realizat de-a lungul arterelor principale care duceau în și dinspre
oraș.

2
 În 1240 se stinge din viață și ultimul duce al Austriei din Casa de Babenberg, lăsând
ducatul fără un stăpân, fapt de care profită Regele Boemiei Ottokar al II-lea care anexează
ducatul la domeniul său personal. Viena și celelalte ținuturi vor rămâne sub stăpânire cehă până
în anul 1273 când Rudolf de Habsburg recucerește Austria și stabilește „capitala imperiului” la
Viena, începând astfel domnia Habsburgică în Austria.

Fig. 3. Viena în sec. XIII

3. Istoria premodernă: Habsburgii și asediile otomanilor

Sfârșitul Evului Mediu și începutul perioadei premoderne merită să fie considerate o

perioadă de glorie a autonomiei burgheze, deși conflictele cu suveranii au fost mereu repetate. În
acest context, este interesant de remarcat faptul că Habsburgii au pierdut coroana imperială la
moartea lui Frederic cel Frumos (1330) pentru mai bine de un secol. Ei nu au recâștigat-o decât
în 1438, când Albert al II-lea a venit la putere. În secolul al XIV-lea, peisajul orașului a fost
refăcut în stil gotic. Acest aspect avea să prevaleze până la începutul secolului al XVII-lea. Cel
mai evident exemplu este, fără îndoială, reproiectarea bisericii parohiale Sfântul Ștefan, care nu a
devenit episcopie până în 1469. Atracția intelectuală a orașului, care era dominată în mare
măsură de curtea habsburgică, s-a îmbogățit dramatic odată cu înființarea Universității din Viena
încă din secolul al XIV-lea.
În perioada premodernă, tensiunile politice și sociale dintre burghezii din Viena au
reflectat adesea certurile dinastice din cadrul Casei de Habsburg. Cu toate acestea, orașul a fost
scutit de tipurile de conflicte interne cunoscute în multe alte orașe europene. Dimpotrivă, în
1396, numărul reprezentanților diferitelor grupuri de burghezi, în special al așa-numiților
"Erbbürger", sau patricieni, precum și al comercianților și artizanilor, în cadrul guvernului
orașului a fost stabilit în mod reglementat.

3
 Foto. 2 Catedrala Sf. Ștefan

Principalul pilon economic al orașului era, pe de o parte, comerțul, iar pe de altă parte,
viticultura. Vinul era principalul produs de export, iar această producție viticolă considerabilă era
protejată prin interdicții de import pentru vinurile străine, în special cele maghiare. Având în
vedere acest lucru, nu este deloc surprinzător faptul că tulburările politice din secolul al XV-lea,
începând cu Războaiele husite și incluzând conflictul dintre împăratul Frederic al III-lea și fratele
său, arhiducele Albert al VI-lea, precum și ocuparea maghiară a Vienei sub regele Matei I Corvin
(1485-1490), au afectat drastic chiar acești piloni ai economiei Vienei. Mai ales "Stapelrecht"
devenea din ce în ce mai ineficient. Presiunea exercitată de comercianții străini care făceau
afaceri în oraș de multă vreme, precum și dependența tot mai mare a Habsburgilor de abilitățile
financiare ale unor dinastii comerciale puternice, precum Fugger, l-au determinat în cele din
urmă pe împăratul Maximilian să abroge privilegiul la începutul secolului al XVI-lea.

Fig. 4. Viena în 1547

4
 În 1529, orașul a fost asediat pentru prima dată de turci. Deși Viena nu a fost cucerită,
asediul avea să aibă un impact dramatic asupra structurii sale fizice. Încă din 1530 s-au întreprins
lucrări de înlocuire a zidurilor medievale ale orașului, devenite ineficiente, cu fortificații și
bastioane moderne, construite după modelul italian. Suburbiile suferiseră cele mai mari daune,
iar mare parte din activitatea de construcție din oraș până la mijlocul secolului al XVII-lea s-a
concentrat asupra fortificațiilor. Aceasta a inclus, de asemenea, amenajarea unei fâșii largi de
teren în jurul orașului, așa-numitul "glacis", care trebuia să fie menținut liber de construcții. Dar
topografia contemporană a fost, în mare măsură, modelată și de construcția mănăstirilor, care
începuseră între timp să reflecte ascensiunea arhitecturală a suburbiilor. În același timp, un
element baroc din ce în ce mai pronunțat a devenit vizibil în peisajul urban de la începutul
secolului al XVII-lea.
Respingerea cu succes a asediului otoman în 1529 a adus orașului un mare prestigiu
internațional. Jurnalele de călătorie și descrierile din secolul al XVI-lea atestă deja caracterul
metropolitan al Vienei, cu clădiri izbitor de înalte, dar și cu străduțe înguste și o viață urbană cu
totul vibrantă. Totuși, acest lucru a marcat și începutul sfârșitului autonomiei burgheze
medievale târzii. Ascensiunea reînnoită spre glorie a Habsburgilor, care au redevenit împărați ai
Imperiului Romano-German în 1438, a lăsat puțin spațiu pentru aceasta. Chiar și începuturile
Vienei, sub dinastia Babenberg, au fost marcate de rolul de reședință al orașului, iar această
tendință a devenit și mai evidentă odată cu începutul epocii moderne. În acel moment, Viena a
devenit capitala Imperiului Romano-German și reședința împăratului. Acest lucru se reflectă nu
în ultimul rând în faptul că toate activitățile de construcție au fost dominate de curte, aristocrație
și biserică. Curtea se afla la Palatul Hofburg, la care s-au adăugat, începând cu secolele al XVII-
lea și al XVIII-lea, reședințe de vară în suburbii (Palatul Schönbrunn). Familiile aristocratice și-
au construit palate în oraș și în suburbii, emulând stilul curții. Biserica a fost strâns legată de
suveran în răspunsul la ideile de reformă religioasă care au apărut și s-au răspândit în secolul al
XVI-lea și a comandat o adevărată avalanșă de mănăstiri. Astfel de activități de construcție
reflectă situația proprietății în oraș, zona urbană fiind deținută de numeroși proprietari, iar
administrația orașului fiind doar unul dintre ei.

Foto. 3. Palatul Hofburg - reședința Casei de Habsburg din Viena

5
 Al doilea asediu turcesc, cel din septembrie 1683, a afectat din nou structura fizică și
edilitară a orașului în mod drastic. Deși combinația dintre fortificațiile moderne și curajul
apărătorilor orașului a permis orașului să reziste atacului. Zidurile orașului, precum și clădirile
individuale din interiorul orașului au suferit daune grave, iar suburbiile au fost un dezastru.

Fig. 5 Asediul Vienei din 1683

În timp ce consecințele asediului din 1529 au constat mai ales în reconstruirea zidului de
protecție din jurul orașului, încheierea asediului din 1683 a declanșat un adevărat boom pentru
dezvoltarea arhitecturală a orașului în general. În timp ce fortificațiile au fost reconstruite în mod
firesc, întregul oraș a devenit plin de splendoare barocă. Din ce în ce mai multe activități de
construcție s-au mutat la periferie și în suburbii, care au fost înconjurate de un generos cerc
exterior de apărare a orașului, așa-numitul "Linienwall", în 1704. Deși, la început, au avut în
vedere considerentele militare, în anii următori, scopul principal al zidului s-a dovedit a fi acela
de graniță fiscală.
La începutul secolului al XVIII-lea, proprietarii de terenuri, în special clerul proprietar de
terenuri, au început să se alăture pe scară largă așezării în creștere, parcelând o parte din
terenurile lor. O serie de așezări apărute în acea perioadă au avut la origine măsurile luate de
Mănăstirea Klosterneuburg (canonici augustinieni) de pe Dunăre, la câțiva kilometri în amonte
de Viena, care deținea proprietăți întinse în împrejurimile Vienei, atât la nord de Dunăre, cât și la
vest de Linienwall. Numele unor așezări precum Floridsdorf și Gaudenzdorf ne amintesc până în
prezent de figuri religioase care dețineau funcții în Klosterneuburg la acea vreme, și anume
Floridus Leeb și Gaudenz Andreas Dunkler. În interiorul orașului, cu inelul său de fortificații,
dezvoltarea vieții religioase și bisericești a fost cea care a oferit un nou punct de cotitură pentru
programele de construcție din anii 1780.

6
 4. Istoria Modernă

Orașul a continuat să își mențină zidurile de apărare, chiar și într-o perioadă în care alte
orașe din Europa începeau să se "defortifice" pe scară largă. Puțina protecție pe care o puteau
oferi de fapt a fost demonstrată la începutul secolului al XIX-lea, când împăratul Napoleon
Bonaparte a ocupat Viena în 1805 și 1809. La plecarea sa, în toamna anului 1809, părți mari din
fortificații au fost aruncate în aer pentru a demonstra măiestria sa militară. Viena nu a reușit să
transforme acest lucru într-o oportunitate de modernizare. Dimpotrivă, una dintre caracteristicile
perioadei de restaurare în politica austriacă din timpul cancelarului Metternich (până în 1848) a
fost absența completă a oricărui gând de a rade fortificațiile. De fapt, distrugerile provocate de
războaiele napoleoniene nu au fost suficient de bine folosite pentru a lansa o campanie de
expansiune urbană, cu excepția, într-o oarecare măsură, a Palatului Hofburg, deși chiar și acolo a
fost construită o nouă poartă a orașului, Äußeres Burgtor.

Foto. 4 Poarta Äußeres Burgtor

În special în deceniile așa-numitei "perioade de dinainte de martie", adică de la Congresul

de la Viena (1814-1815) până la revoluția din martie 1848, modernizarea stocului de clădiri și a
infrastructurii a început să fie din ce în ce mai urgentă. Evoluții și tendințe extraordinar de
disperate au caracterizat această perioadă pre-revoluționară. Pe de o parte, Viena a cunoscut o
epocă de excelență culturală, iar în acest context trebuie menționați compozitori precum
Beethoven, Schubert sau Johann Strauss cel Bătrân, realizări literare precum cele ale lui Franz
Grillparzer sau Ferdinand Raimund, dramaturgul clasic și, respectiv, cel popular, precum și arta

7
"Biedermeier", fie că este vorba de pictură sau de fabricarea de mobilier. Pe de altă parte,
perioada a fost marcată de debutul unei industrializări rapide, combinată cu grave probleme
sociale (de exemplu, munca copiilor) și cu conștientizarea treptată a faptului că infrastructura se
afla într-o stare deplorabilă (conductele de apă și canalizarea, de exemplu).
Viena a fost devastată în repetate rânduri de epidemii grave de ciumă între secolul al
XIV-lea și începutul secolului al XVIII-lea, iar izbucnirea masivă de holeră din 1831-32 a fost un
indiciu elocvent al aprovizionării extrem de inadecvate cu apă potabilă a unui oraș în continuă
creștere. În 1500, orașul avea aproximativ 20.000 de locuitori, în 1754 numărul acestora crescuse
la 175.000, iar în anii 1840 se înghesuiau în oraș până la aproximativ 400.000 de locuitori. Deși
cifrele erau cu mult sub cele ale Londrei (959.000 de locuitori în 1800) și ale Parisului (584.000
de locuitori în 1800), orașul a trebuit totuși să facă față unei veritabile explozii demografice.

Fig. 6. Viena în 1850

Începuturile Revoluției Industriale au inaugurat o nouă eră în Viena. În timp ce

începuturile navigației cu aburi pe Dunăre și ale liniilor de cale ferată datează din perioada
premergătoare Marșului, programele cuprinzătoare de îmbunătățire a infrastructurii urbane au
întârziat să se materializeze. Părinții orașului de la acea vreme încercau în primul rând să

8
cumpere proprietăți pentru a minimiza efectele negative ale fragmentării zonei urbane și a
administrației în multe proprietăți funciare diferite. Evident, aceștia nu s-au confruntat doar cu
limitări financiare. Încercările de modernizare la scară vest-europeană, cum ar fi construirea de
piețe de carne pentru a îmbunătăți aprovizionarea cu alimente a orașului, au întâmpinat dificultăți
similare.
Abia Revoluția din 1848, cu succesul său, desigur temporar, în lupta pentru o constituție,
a deschis o nouă eră, cel puțin în ceea ce privește abolirea modelului de proprietate funciară
existent la acea vreme. Drepturile administrative și judiciare ale proprietarilor de terenuri au fost
acum transferate către instituțiile guvernamentale. Pentru Viena însăși, toate obstacolele puse în
calea conflictelor apărute între proprietarii de terenuri au fost eliminate definitiv. În 1850, orașul
a lansat prima sa campanie de extindere prin încorporarea zonei suburbane în Linienwall și
organizarea acesteia în districte urbane.
În 1857 împăratul Franz Josef a decis, în sfârșit, ca zidurile orașului să fie demolate.
Terenurile de construcție acum disponibile - care erau terenuri de construcție de primă mână - au
fost imediat încorporate în toate programele de planificare. Terenul includea nu numai zidurile în
sine, ci și întreaga centură de fortificații militare vechi, deci un inel larg în jurul orașului. Până în
prezent, numele Vienei este asociat la nivel internațional cu termenul "Ringstrasse", splendidul
bulevard cu numeroasele sale clădiri publice impunătoare, care a fost construit în locul
fortificațiilor din acea perioadă. Proiectate în noul stil al vremii, istorismul, au fost ridicate noi
departamente guvernamentale, muzee, opera tribunalului (acum de stat) și clădirea parlamentului
(care este folosită și astăzi), noua universitate și multe alte structuri. Până în anii 1870, o zonă
destul de mare de-a lungul Ringstrasse a continuat să fie folosită în scopuri militare, ca teren de
paradă și de exerciții. Abia relativ târziu a fost construită în acest loc noua primărie în stil
neogotic. Primăria a continuat să fie sediul guvernului orașului până în prezent.

Foto. 5 Peisaj din Ringstrasse

9
 Consiliul municipal, organul legislativ al orașului, a fost ales în urma modificărilor
constituționale din 1848. Dar abia în 1907 pentru bărbați și 1919 pentru femei, dreptul de vot,
considerabil restrâns, a fost extins la domeniul de aplicare și consolidare obișnuit între timp. Cu
noul context teritorial stabilit în 1850, administrația orașului, care primise de asemenea o nouă
constituție, a putut, în deceniile următoare, să se lanseze într-o serie de programe de
infrastructură, care trebuiau să fie demult realizate. La început, orașul a apelat pentru o perioadă
considerabilă de timp la serviciile unor întreprinderi private. Cu toate acestea, la începutul
secolului, a lansat o încercare masivă de a furniza el însuși servicii comunale și utilități. Astfel,
de exemplu, aprovizionarea cu gaz a fost controlată de Asociația Imperială de Gaz din Viena.
Evident, acest lucru a făcut ca această nouă sursă de energie să fie supusă unor restricții
economice. Încă din anii 1850, gazul a fost utilizat pentru îmbunătățirea iluminatului stradal.
Abia în jurul anului 1900 a fost înlocuit treptat de o nouă sursă de energie, electricitatea.

Bibliografie:

1. Ways of Belonging to Medieval Vienna

(https://brill.com/view/book/9789004395763/BP000023.xml)

2. Rising to the Rank of a City - History of Vienna

(https://www.wien.gv.at/english/history/overview/rising.html)

3. Vienna - a cultural history

(https://books.google.ro/books?hl=ro&lr=&id=FQJ9IAwjpb0C&oi=fnd&pg=PR5&dq=history+of+vienn
a&ots=ZqGHeuPgrG&sig=rj9wYErlufV8GWwUFl8e06Kvx7M&redir_esc=y#v=onepage&q=history%2
0of%20vienna&f=false)

4. Vienna and the Jews, 1867-1938: A cultural history

(https://books.google.ro/books?hl=ro&lr=&id=GiEU_muNhKIC&oi=fnd&pg=PP8&dq=history+of+vien
na&ots=KXx5kwsT-
V&sig=bK1GmQY0MV2EXFhnxJsSAv53284&redir_esc=y#v=onepage&q=history%20of%20vienna&f
=false)

5. The Dissolution of the Austro-Hungarian Empire, 1867 - 1918

(https://www.taylorfrancis.com/books/mono/10.4324/9781315841571/dissolution-austro-hungarian-
empire-1867%E2%80%931918-john-mason)

6. The History of Vienna Genesis and former INterventions since 1664

(https://www.researchgate.net/profile/ChristaHofmann/publication/342954742_The_history_of_the_Vien
na_Genesis_and_former_interventions_since_1664/links/5f75c29792851c14bca44af2/The-history-of-the-
Vienna-Genesis-and-former-interventions-since-1664.pdf)

10